Zonele Libere – Instrumente de Politica Comerciala de Natura Tarifara (vamala)

CUPRINS

1CAPITOLUL I – INSTRUMENTE DE POLITICĂ COMERCIALĂ DE NATURĂ TARIFARĂ (VAMALĂ)

Politica vamală este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau ieșirea în/din țară a mărfurilor și care implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a mărfurilor mijloacelor de transport, îndeplinirea formalităților vamale și plata taxelor vamale (sau impunerea vamală).

Instrumentele principale cu ajutorul cărora se realizează politica vamală sunt: tarifele vamale, legile vamale, codurile vamale și regulamentele vamale.

În cadrul politicii vamale, impunerea vamală a jucat și continuă să joace rolul principal. Ea îndeplinește trei funcțiuni:

de natură fiscală (taxele vamale sunt sursă de venit la bugetul de stat);

de natură protecționistă (protejează economia națională de concurența străină);

de negociere (statele pot negocia într-un cadru bilateral sau multilateral concesii vamale – reciproce/nereciproce – care pot stimula schimburile comerciale).

1. Taxele vamale

Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor atunci când acestea trec granițele vamale ale țării respective.

Criterii de clasificare, după:

scopul impunerii: cu caracter fiscal și protecționist;

obiectul impunerii: de import, export, tranzit;

modul de percepere: ad-valorem, specifice, mixte;

modul de stabilire: autonome, convenționale, preferențiale, de retorsiune.

2. Tarife vamale

Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum și taxa (taxele) vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă de produse.

În 1983 la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală, a Convenției privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor, s-a adoptat un nou sistem de nomenclator unic la care să participe toate statele lumii.

Caracteristicile principale ale sistemului sunt:

se bazează pe cele 2 nomenclatoare internaționale (NCCV și CTCI);

clasificarea are la bază sistemul combinat al originii și gradul de prelucrare a mărfurilor;

este flexibil (poate fi folosit ca atare sau luat ca bază);

prezintă avantaje esențiale.

Tarifele vamale, implicând impunerea vamală, sunt instrumente de politică comercială admise de GATT, cu condiția să nu fie prohibitive, cu ajutorul cărora se protejează piața internă de concurența străină, pe baza cărora se pot negocia concesii tarifare sau se pot institui uneori măsuri de discriminare în relațiile comerciale cu anumite state.

3. Teritoriul vamal

Teritoriul vamal este acel spațiu geografic în interiorul căruia este în vigoare (se aplică) un anumit regim vamal, o anumită legislație vamală. De regulă, teritoriul vamal al unui stat coincide cu teritoriul său național.

Dacă două sau mai multe state convin să formeze împreună o uniune vamală, atunci teritoriul vamal însumează teritoriul statelor participante la această uniune. Uniunile vamale sunt principala formă de extindere a teritoriului vamal și sunt de două feluri:

perfecte (complete) – vizează toate produsele de schimb reciproce și cu terții;

imperfecte (incomplete) – vizează doar o parte a produselor de schimb reciproc și cu terții

O formă secundară de extindere a teritoriului vamal o constituie și zonele de liber schimb. În cazul lor, țările participante la zonă elimină (dintr-o dată sau treptat) barierele tarifare și netarifare în relațiile comerciale reciproce (pentru toate produsele/numai pentru o parte din acestea), iar în relațiile cu terții nu instituie o politică comercială comună, fiecare țară membră păstrându-și independența în materie de politică comercială. Deci constituie o formă de extindere a teritoriului vamal numai în ce privește schimburile comerciale reciproce, nu și cu terții.

Crearea de uniuni vamale și zone de liber schimb este admisă de către Acordul General pentru Tarife și Comerț (art.24) ca o derogare de la clauza națiunii celei mai favorizate.

Restrângerea teritoriului vamal (excludere sau exceptare vamală) este exceptarea de la regimul vamal în vigoare a unei porțiuni dintr-un stat național (un port, o parte dintr-un port sau altă zonă comercială sau industrială). În aceste zone nu se percep taxe vamale de import. Prin exceptarea de la regimul vamal în vigoare a acestor zone, teritoriul vamal al unui stat este mai mic decât teritoriul statului național, iar granițele vamale nu mai coincid cu cele ale statului.

Aceste zone exceptate de la regimul vamal în vigoare al unui stat poartă denumirea generică de zone libere. Pe plan internațional ele îmbracă diferite denumiri, cum sunt, spre exemplu:

zone portuare scutite de impozite,

zone libere comerciale,

zone libere industriale de export,

zone economice speciale (R.P.Chineză),

zone libere de depozitare,

porturi libere (porturi franco) etc.

În aceeași categorie intră și antrepozitele vamale.

Ca regulă generală, mărfurile străine introduse temporar în aceste zone sunt scutite de plata taxelor vamale până la precizarea ulterioară a destinației lor, dar nu sunt scutite și de plata taxelor de antrepozitare. În interiorul acestor zone:

mărfurile pot suferi anumite prelucrări, transformări, recondiționări, selectări, reambalări, măsurări etc. în urma cărora pot fi orientate spre piața internă (în teritoriul vamal), fiind în acest caz, supuse impunerii vamale,

pot ieși din teritoriul statului respectiv pe care îl pot tranzita spre alte state, rămânând scutite de plata taxelor vamale de import (sau și tranzit),

pot fi introduse în procesul productiv în zona liberă unde au fost depozitate temporar, rămânând scutite de plata taxelor vamale de import.

De regulă, în aceste zone libere pot fi create întreprinderi comerciale de import și export, întreprinderi industriale în vederea transformării produselor importate pentru a fi ulterior exportate (parțial sau total), fără perceperea taxelor vamale sau impunerea de alte restricții, dar cu respectarea legilor în vigoare în acele state. Dimensiunea zonelor libere obișnuite este de câteva zeci de hectare.

Cât privește antrepozitele vamale, acestea sunt depozite în care pot fi depuse și păstrate mărfuri importate (sau mărfuri străine în tranzit) pe o perioadă determinată de timp, fără a se plăti taxe vamale de import, dar cu plata legală a taxelor de antrepozitare. Aceste produse pot intra în regimul normal al importurilor, fiind supuse impunerii vamale, sau pot tranzita teritoriul vamal al statului respectiv fără a fi supuse impunerii vamale.

Antrepozitele vamale pot fi plasate în centrele comerciale și industriale mai importante sau în zone care facilitează tranzitul mărfurilor.

În concluzie, se poate spune că, prin crearea de zone libere (inclusiv antrepozite vamale), statele urmăresc o serie de obiective, cum sunt:

promovarea și dezvoltarea regiunilor respective;

punerea în valoare a resurselor naturale interne și a forței de muncă disponibile;

atragerea de capital străin;

încurajarea tranzitului pe teritoriul țării respective;

sporirea încasărilor la bugetul statului etc.

Incidențe ale uniunilor vamale asupra schimburilor comerciale internaționale

Crearea uniunilor vamale (și într-o anumită măsură a zonelor de liber schimb) provoacă anumite modificări ale fluxurilor comerciale ale țărilor participante la astfel de grupări economice determinate de faptul că, prin măsurile de politică comercială promovate, sunt, în general, încurajate schimburile comerciale reciproce și descurajate (restrânse relativ) schimburile comerciale cu terții.

2CAPITOLUL II – PREZENTAREA ZONELOR ECONOMICE LIBERE (ZEL)

2.1. Terminologia și clasificarea zonelor libere

Dezvoltarea ZEL este probabil una dintre cele mai semnificative inovații instituționale care s-au răspândit pe scena economică mondială la sfârșitul sec.XX. La începutul anului 1989, peste 200 de zone erau în funcțiune în lumea în curs de dezvoltare, peste 100 erau în construcție și aproape 50 erau în faza de planificare. Numărul total de angajați în cele 200 de zone operaționale era de peste 1,5 milioane de muncitori. La mijlocul anului 1990, numărul muncitorilor în zonele libere era între 2,5 și 3 milioane. Exporturile din zonele țărilor în curs de dezvoltare sunt în prezent de peste 15 miliarde $ USD și până la sfârșitul deceniului acesta se prognozează că vor atinge cifra de 25 miliarde $ USD.

2.1.1. Terminologia zonelor libere

Un studiu din 1991 prezintă 23 de termeni pentru a descrie zonele libere și conceptele legate de acestea.

Terminologia este extraordinar de diversă, există în prezent cel puțin 20 de termeni diferiți pentru a descrie ceea ce cunoaștem sub denumirea de zone economice libere. Aceasta reflectă faptul că orice inovație industrială, tehnologică sau socială, necesită inovații lingvistice și terminologice corespunzătoare. Nomenclatura variată se confirmă și prin faptul că zona liberă, pe măsură ce se maturizează și devine mai mult difuzată pe plan intern și internațional, achiziționează în întregime noi trăsături sau se dezvoltă în direcții neanticipate.

Cei 23 de termeni pentru a descrie zonele libere pot fi grupați în funcție de activitățile desfășurate în cadrul lor. Dintre acești termeni, cei mai populari sunt:

Port liber

Zonă de comerț liber (FTZ)

Zonă comercială străină

Zonă prelucrătoare de export (EPZ)

Zonă economică specială (SEZ)

Zonă liberă

Port liber = Free Port

Acesta a fost primul termen utilizat pentru ZEL. Se referă la zone înființate de puteri coloniale și industriale pe rute comerciale majore, în sec. XVIII și XIX. Primul port liber a fost Cartagina, fondat în anul 814 î.e.n. Au urmat multe altele, printre care și Gibralatar (1705), Aden, Singapore și Hong Kong, toate înființate în sec. XIX. În Africa, francezii au făcut din Djibouti un important port liber și centru comercial. După ce Canalul de Suez a fost deschis, în anul 1864, Port Said a devenit unul din cele mai active porturi ale lumii. În Africa de Nord, Tanger a prosperat timp de secole ca un centru comercial major și port liber. În Europa, cele mai cunoscute porturi libere sunt Rotterdam și Hamburg, ambele dezvoltându-se la sfârșitul sec. XIX. Hamburg avea statut oficial de port liber și îl are și astăzi. Rotterdam nu are acest statut, dar există tranzit de mărfuri care pot fi depozitate liber, fără plăți și cu un minimum de formalități oficiale vamale în antrepozitele vamale din port. Celelalte porturi libere din Europa au statut oficial sau neoficial de porturi libere. Unele cum ar fi Genova și Trieste, au o istorie mergând până în Evul Mediu. Altele, cum sunt Havre și Marsilia, sunt de dată mai recentă.

Zonă de comerț liber = Free Trade Zone

Acest termen se referă la porturi libere, zone rezervate din interiorul unor arii portuare și la alte intersecții de transport majore( în principal șosele și căi ferate). Aceste suprafețe pot fi de la minimagazine de tranzit – la sute de hectare. Asemenea zone sunt, de obicei, autorizate și controlate de către administrația vamală. În interiorul zonei pot fi depozitate, împachetate și transbordate mărfuri fără plata taxelor vamale. Accentul în aceste zone este pus pe comerț și transbordare. Spre exemplu:

Portul Karachi are o mică zonă de tranzit pentru a depozita mărfuri destinate Afganistanului.

Calcutta are o facilitate similară pentru a găzdui importurile nepaleze.

Alte zone, cum ar fi Singapore și Rotterdam, sunt centre majore intercontinentale de distribuție și comerț.

Zonă comercială străină = Foreign Trade Zone

Acest termen este asociat cu zonele comerciale din Statele Unite al Americii. În prezent sunt peste 200 de asemenea zone, accentul fiind pus pe importare. Conform regulamentelor Statelor Unite, mărfurile pot fi depozitate sau prelucrate în FTZ, înainte de a fi importate în SUA. Peste 75% din bunurile ce trec prin zonele SUA sunt destinate piețelor SUA. Plățile sunt făcute pentru asemenea mărfuri la momentul importului din zonă în SUA.

Zonă de prelucrare și export = Export Procesing Zone

Conceptul a fost dezvoltae și export = Export Procesing Zone

Conceptul a fost dezvoltat în jurul anului 1960 la aeroportul Shannon din Irlanda. EPZ-ul este:

Un parc industrial care însumează 40-80 ha;

Înconjurat de un gard;

Controlat de administrația vămilor și/sau de către autoritatea EPZ;

Un loc unde investitorii pot importa echipamente și materiale fără plata taxelor vamale, pot procesa materiale și apoi exporta produsul finit.

Problem a vânzărilor pe piața locală, a comerțului dintre EPZ și economia locală a rămas importantă întotdeauna. În ultimul timp EPZ-urile s-au împrăștiat rapid prin Asia de Est și de Sud, Africa, Insulele Caraibe și America Centrală. Un număr de țări din Europa de Vest, incluzând Franța și Regatul Unit, au îmbrățișat și ele această idee. Acum, multe din țările ex-socialiste din Europa și Asia, ca și multe țări din Africa și America de Sud, examinează acest concept.

Zonă economică specială = Special Economic Zone

Termenul de SEZ a fost asociat cu dezvoltarea în China în perioada anilor 1970-1980. Recent termenul a fost folosit în legătură cu propunerile de dezvoltare a zonelor libere din Europa de Est.

Răspunsul investitorilor străini la politica de deschidere a Chinei a fost pozitivă. În anii 1980 au fost aprobate 20.000 de proiecte SEZ ce implicau investitori străini (în majoritate “joint ventures”). Suma investițiilor depășea 30 miliarde $ SUA. În prezent, în China, mai mult de 50% din investitori sunt străini, dintre care 20% sunt din SUA și 15% sunt din Japonia.

Guvernul Republicii Koreene din anii ’80 a dezvoltat planuri de înființare a unei SEZ în nordul țării, la Rajin/Sonbong.

În Europa de Est se fac studii de fezabilitate pentru înființarea SEZ-urilor. Ideea este de a dezvolta suprafețe limitate geografic, ca centre pentru investițiile străine sau locale orientate spre export. Zonele ar trebui să aibă o infrastructură bună, un cadru de reglementări legale simplu și o serie de servicii de sprijin “orientate spre domeniul afacerilor”.

În Polonia a fost promovat un studiu de fezabilitate pentru înființarea unui SEZ la Mielec cu scopul de a reface numărul de locuri de muncă pierdute ca urmare a desființării fabricii de aparate de zbor(după căderea U.R.S.S.) prin noi activități, care să poată utiliza forța de muncă calificată și serviciile specializate. În România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Federația Rusă și într-un număr de state membre CSI, studiile de fezabilitate pentru dezvoltarea SEZ-urilor sunt deja planificate sau chiar finalizate.

Zonă liberă = Free Zone

Termenul este foarte des utilizat cu privire la zonele libere comerciale, zonele prelucrătoare de export și la zonele speciale în ansamblu.

2.1.2. Clasificarea zonelor libere

În diferite studii efectuate de cercetătorii în domeniu pot fi găsite mai multe clasificări ale zonelor libere. Dacă ar fi să le cumulăm, am obține următoarea clasificare, în funcție de criteriile:

În funcție de mărime, zonele libere se clasifică în:

Foarte mici, până la 10 ha (exemplu: Singapore – 4 ha, insula Man – 8 ha);

Mici, până la 100 ha(exemplu: Baguio în insulele Filipine – 62 ha, Curacao în Antilele Olandeze – 64 ha, aeroportul Larnaca, insula Cipru – 80 ha);

Mijlocii, între 101-300 ha (exemplu: Panama – 110 ha, Mactan, insulele Filipine – 119 ha, Shannon, port + aeroport în Irlanda – 120 ha, Monrovia, Liberia – 200 ha, insulele Bahamas – 220 ha, golful Aqaba, Iordania – 300 ha);

Mari, între 301-1000 ha;

Foarte mari, peste 1000 ha(exemplu Bataan, ins. Filipine – 1300 ha).

În funcție de tipul operațiunilor executate:

“teritorii libere” ale căror funcții se limitează la operațiunile de păstrare, sortare, împachetare, transbordare, fără o prelucrare suplimentară a mărfurilor:

porturi libere franco(PF)

aeroporturi libere(AL)

perimetre libere(free perimeter-PL)

zonă de tranzit(ZT)

zone în care se desfășoară și o activitate productivă, de prelucrare primară sau secundară a mărfurilor depozitate:

zone prelucrătoare de export(ZPE)

zone de promovare a investițiilor(ZPI)

zone libere comerciale(ZLC)

În funcție de influența la nivelul economiei naționale respective:

Zonă închisă în care activitățile desfășurate nu influențează economia țării aflată în apropiere.

Zonă deschisă sau integrată, care întreține legături economice directe și reciproce cu statul pe teritoriul căruia se află.

În funcție de modul de administrare:

De către organele locale ale puterii de stat abilitate în acest scop

De către statul respectiv.

În funcție de particularitățile organizatorice:

Zone libere de taxe vamale

Zone de comerț liber

zone economice libere etc.

În funcție de natura și importanța facilităților acordate sau după regimul fiscal:

Zone libere – enclave într-un teritoriu vamal național în care mărfurile intră fără formalități vamale.

Zone bancare libere – bănci, care în contextul pieței eurodevizelor sunt scutite de obligația rezervei obligatorii minime a depozitelor în valută.

Zone libere de asigurări – caracterizate prin lipsa reglementărilor pentru anumite tipuri de asigurări.

În funcție de locul de amplasare:

Porturi(fluviale sau maritime)

Aeroporturi

altele

În funcție de integrarea economică aflată în apropiere:

Zona europeană care cuprinde șase mari ZEL:

Larnaca din insula Cipru

Gibraltar

Grecia

Insula Man din Marea Britanie

Shannon din Irlanda

Elveția

Mai sunt cuprinse și zone libere din centrul Europei(Polonia, Ungaria, Slovacia) și din Estul Europei(România, Iugoslavia, Bulgaria).

Zona asiatică – cuprinde 7 mari ZEL:

Portul Mina Sulman în Bahrein

Jebel Ali Free Zone Authoritz din Emiratele Arabe Unite

Golful Aqaba din Iordania

Hong Kong

Macao

Singapore

Insulele Filipine

Mai trebuie menționată și China cu peste 20 de ZEL-uri și insula Taiwan.

Zona americană – care posedă cinci ZEL-uri:

Curacao + aeroportul Prințesa Beatrix din insulele Antilele Olandeze

Bahama Mare din insula Bahamas

Freeport din insulele Bermude

Panama

Costa Rica

Zona africană – exemplu: Monrovia(Liberia)

În funcție de destinația mărfurilor:

Zone orientate spre importul de mărfuri(cazul țărilor dezvoltate)

zone orientate spre exportul de mărfuri(cazul țărilor în curs de dezvoltare).

2.2. Distribuția ZEL pe mapamond la sfârșitul a sec. XX – începutul sec.XXI

ZEL-urile sunt instrumente politice proiectate să faciliteze dezvoltarea comerțului internațional și a industriei exportatoare. Este, deci, normal să se aștepte ca aceste zone să se dezvolte și să prospere:

în perioada în care comerțul mondial se extinde;

pe sau aproape de rute ale comerțului internațional(porturi, aeroporturi și autostrăzi).

Asia și zona Pacificului domină clar în categoria zonelor prelucrătoare de export. Este semnificativă extinderea acestui concept în Africa. Este poate surprinzător că doar câteva țări europene au înființat zone prelucrătoare de export, deși acestea sunt considerate, în mod obișnuit, instrumente politice de dezvoltare. Totuși, există un număr de țări ce au un nivel redus de dezvoltare și au înființat astfel de zone: Turcia, Cipru, Malta și Portugalia.

Creșterea numărului de țări ce au pe teritoriul lor ZEL-uri este prezentată în tabelul nr.1 și nr.2. Reprezentarea grafică a acestei evoluții o găsim în Anexa nr.2.

Tabelul nr.1* – Numărul țărilor cu zone comerciale libere(FTZ).

Tabelul nr.2 – Numărul țărilor cu zone de procesare și export(EPZ).

*Notă: Din cauza datei limitate și a neacceptării generale a definițiilor a ceea ce constituie o zonă, cifrele trebuie privite ca estimări.

Majoritatea actualelor ZEL-uri sunt amplasate în apropierea unor noduri de comunicație terestră, fluvială, maritimă sau aeriană. În cele ce urmează va fi prezentată dispunerea ZEL-urilor pe tipuri de țări(mapamond).

2.2.1. ZEL din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare europene

Europa posedă cele mai vechi și caracteristice ZEL. În Irlanda a fost realizat primul aeroport cu regim vamal complet liberalizat din lume – Shannon, care, prin rețeaua sa de facilități, a făcut ca zona respectivă și portul liber Shannon să înregistreze una din cele mai înalte rate anuale ale profitului(33%-35%) înregistrate în astfel de zone.

La Cardiff, în Scoția, există o ZEL eficientă. Grecia posedă zone libere întinse, prevăzute cu depozite și instalații pentru industria ușoară la Piure și Tessalonic. În Elveția zonele libere sunt mai numeroase decât în orice altă țară de pe mapamond. Pe teritoriul elvețian relativ mic(41293 kmp, din care un sfert este acoperit cu ghețari, lacuri și masive muntoase) există 19 ZEL: 3 la Geneva, 4 la Basel, 2 la Zurich și 2 la St. Margarethen, și câte una în orașele Aarau, Berna, Chiasso, Lausanne, Saint-Gall, Brigue, Buchs și Codenazzo.

În martie 1996, prim-ministrul francez Alain Juppe, a propus crearea unei zone libere în insula Corsica. Programul a fost aprobat și eșalonat pe 5 ani, valorând 600 milioane USD, care vor fi vărsați la bugetul comunitar pentru cele trei tipuri de exonerări ale agenților economici ai insulei:

încetarea prelevării taxelor profesionale

încetarea impozitelor pe beneficii

încetarea taxelor sociale patronale.

Dintre țările central și est-europene, Polonia a decretat portul Szczecin ca ZEL și desfășoară o activitate intensă pentru declararea altor zone libere. În Ungaria, din 1982, statutul de ZEL se acordă întreprinderilor și nu unui anumit teritoriu, cum se obișnuiește de regulă. Budapesta are, de asemenea, o ZEL; orașele Belgrad și Pancevo din fosta Iugoslavie sunt și ele zone libere. Din 1989, Bulgaria a declarat ZEL portul Burgas, Vidin Ruse, Svilengrad, Plovdiv, Dobrotița și Dragoman.

Unele țări dunărene au creat deja o serie de ZEL(Belgrad, Pancevo, Budapesta, Vidin, Ruse, Giurgiu, Constanța). Aceste realizări pledează în favoarea posibilității de a crea, de-a lungul întregului curs al Dunării, zone cu un regim special, care ar putea deveni veriga colaborării și integrării între țările din această parte a continentului. Se studiază, în prezent, propunerea de creare a unor ZEL în statele riverane Mării Negre. O altă idee în acest sens este intenția guvernului Federației Ruse de a crea un cadru favorabil investitorilor străini și de a stabili o zonă de liber schimb cu toate țările din est.

2.2.2. ZEL din țările asiatice în curs de dezvoltare

Pe continentul asiatic, Iordania este țara arabă cu cele mai multe ZEL: Zarka, Ramtha, Aqaba. Portul Aden, principalul oraș al Zemenului a devenit operațional în 1995. În emiratul Sharajah din Emiratele Arabe Unite se construiește cel mai mare port artificial din lume. Din cele 12 zone libere pe care le-au avut insulele Filipine, în 1986 doar trei mai erau operaționale: Bataan, Baguio și Mactan.

Una dintre cele mai importante ZEL asiatice este portul Singapore, care deservește aproape întreg sud-estul Asiei, comerțul de tranzit între Japonia cu America și Europa.

China deține 5 ZEL în care funcționează 5,4 mii obiective cu participare de 9,4 miliarde USD ce produc o zecime din exportul total al țării. Aceste zone asigură promovarea Chinei printre cele 7 puteri industriale ale lumii. Mai mult de 50% din producția lor este vândută pe piața internațională, trata creșterii lor economice este în medie dublă față de rata creșterii naționale.

În insula Taiwan s-a realizat o altă zonă economică specială – Parcul Industriei Științifice de la Honichu. Exemplul Taiwanului a fost urmat și de ceilalți “trei dragoni asiatici”(Coreea de Sud, Hong Kong și Singapore). Se urmărește astfel intensificarea prezenței investitorilor străini într-o regiune ce urmează să devină unul dintre cele mai mari centre de afaceri ale spațiului Asia – Pacific.

Reprezentanții de la Moscova, Beijing și Phenian au convenit la începutul anului 1994 asupra înființării unei “zone economice internaționale”, ce se întinde pe 10.000kmp.

Una dintre primele zone de comerț liber în țările în curs de dezvoltare a fost Kandla, creată în 1965 în India. În 1975 Monrovia(Liberia) a fost transformată în ZEL, care acoperă 200 ha. ZEL Colon (istmul Panama) este prin dotările sale și rezultatele obținute, printre cele mai complexe și eficace din lume: peste 800 întreprinderi, peste 12.000 lucrători, afaceri de peste 2,5 miliarde USD. În Costa Rica primele ZEL au fost înființate începând cu 1978: Main, Caldero, Cartego. În mai 1994, în Argentina au fost înființate 24 ZEL, în fiecare provincie câte una, la o distanță de 300 km între ele, care reprezintă “adevărații poli ai dezvoltării acestui stat sud-american”.

Putem concluziona, astfel, că la sfârșitul sec. XX, numărul total de ZEL, în țările în curs de dezvoltare, a crescut de la 8 la 70. La granița anilor ’80-’90, 30 de țări în curs de dezvoltare dispuneau de ZEL, iar altele 20 plănuiau sau chiar își înființează 33 de ZEL. În anul 1990, în țările din Asia funcționau circa 20 de zone, în Africa – 6, în America Latină – 20. În prezent, evoluția lor demonstrează deosebita proliferare a ZEL în diversele regiuni în curs de dezvoltare ale planetei.

3CAPITOLUL III – PREZENTAREA ZONELOR ECONOMICE LIBERE (ZEL)

Zona economică liberă este o regiune geografică aparținând uneia sau mai multor țări, în care relațiile economice se dezvoltă fără nici un fel de îngrădiri din partea statului respectiv, realizată cu scopul de a favoriza dezvoltarea și integrarea economică în zona respectivă.

3.1 Conceptul de zonă liberă

Zona liberă este cea mai complexă formă a regimurilor vamale suspensive, este un instrument politic util pentru țările ce intenționează să dezvolte un sector de producție orientat spre export, dar care nu au capacitatea administrativă și tehnică necesară pentru a dezvolta un sistem național care să permită exportatorilor importul liber de taxe a echipamentelor și materialelor.

În practica internațională, condiții necesare stimulării investițiilor străine sunt reprezentate de facilităților de natură vamală, facilități fiscale, impozitele pe profitul realizat în zonă, concomitent cu combinarea capitalului cu ceilalți factori de producție (forța de muncă, materii prime) și o infrastructură corespunzătoare.

Un element care frânează lansarea și ulterior dezvoltarea zonelor libere este deplasarea exagerată a profitului lor spre activitatea de depozitare, în defavoarea activităților de prelucrare industrială orientate spre export.

Avantajele comerciale și financiare oferite:

Scutiri de taxe vamale la accesul produselor de import în zonă, cu condiția reexportării acestora sau a produselor rezultate din prelucrarea, a reducerii sau scutirii de impozite pe perioada de determinare;

Concesii tarifare la prestările de servicii și acordarea de asistență financiară.

Se consideră că au supraviețuit numai acele zone care, s-au orientat spre dezvoltarea activităților de prelucrare pentru export, numai în măsura în care serviciile oferite au fost menținute prin calitate, operativitate și selectivitate la nivelul de creștere a cerințelor utilizatorilor acestor zone.

Din punct de vedere comercial, sporirea regulamentelor prezintă atât avantaje și dezavantaje:

îmbunătățirea comunicațiilor;

reducerea incertitudinii în tranzacții;

regulamentele comerciale și taxele pe importuri au un impact negativ asupra comerțului.

3.2. Principalele caracteristici ale zonelor libere

Amplasamentul – determină apariția și dezvoltarea unei ZEL și este restrâns la o suprafață de teren, limitată de frontiere naturale sau artificiale și situată în apropierea sau în interiorul unei căi de transport (port, aeroport, cale ferată), prin care se tranzitează un volum mare de mărfuri de export și import.

Statutul juridic al zonei este reglementat prin legi și diferite acte normative, care permit accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat și fără restricții de cantitate, cu condiția ca acestea să nu fie prohibite de legislația țării respective.

Obiectul de lucru al zonei îl constituie mărfurile introduse în cadrul acesteia, în special reexportul, în scopul unor prelucrări din care să rezulte alte mărfuri pentru export.

Activitatea în cadrul zonei include o gamă variată de operațiuni la care sunt supuse mărfurile:

activități de restaurare a mărfii: cântărire, sortare, asamblare, ambalare, depozitare;

activități industriale: prelucrare, fabricare, producție, transformare;

activități comerciale (marcare) și comercializare;

activități de cercetare și transfer de tehnologie;

operațiuni de tranzit și reexport.

Administrarea activității zonei revine, unui organ specializat – Administrația (Autoritatea) Zonelor Libere (în cazul în care într-o țară există mai multe zone libere).

O administrație vamală eficientă asigură investitorilor lucrul independent. În unele cazuri administrația zonei poate primi rolul de supervizor al vămii sau chiar responsabilitatea acesteia. Poate fi creată ca un compartiment al zonei libere, dacă este necesar.

Personalul vamal al zonei trebuie să beneficieze de o pregătire specială, pentru a preveni contrabanda sau importurile fără documente adecvate, în condițiile rapidității mișcării mărfurilor.

3.3. Obiectivele, avantajele, dezavantaje și eficiența zonelor libere

Obiectivele strategice ale ZEL în ansamblul economiei naționale a țării gazdă sunt:

atragerea de capital și de investitori străini;

creșterea volumului de mărfuri exportate și a calității acestora;

valorificarea mai bună a potențialului uman și absorbția șomajului prin crearea de noi locuri de muncă;

introducerea de noi tehnologii, perfecționate și competitive;

atragerea producătorilor unor mărfuri deficitare pe piața mondială;

valorificarea mai bună a potențialului geografic și economic al zonei;

realizarea unui impact favorabil asupra economiei naționale(a țării gazdă) și regionale.

Prin aceste caracteristici, ZEL influențează alocarea resurselor și rezultatele activității economice în regiunea în care se află. Eliminarea barierelor vamale din cadrul ZEL conduce la creșterea schimburilor și specializarea în producție, cu consecința prosperității colectivității respective.

Reducerea barierelor vamale conduce de regulă la investiții în zona liberă, dar și la costuri de producție suplimentare datorită distanțelor față de piețele de aprovizionare și desfacere. Crearea ZEL este în general un factor de prosperitate și redresare economică regională.

ZEL tind să atragă activități industriale ce necesită utilizarea intensivă a resurselor umane numai pentru anumite operațiuni, considerentul major fiind numărul mai mare de locuri de muncă create.

Accesul liber al mărfurilor în ZEL permite atragerea de investiții de capital străin, datorită facilităților respective acordate. Organizarea ZEL are la bază legi și diferite alte acte normative ce stabilesc regulile de înființare, conducere, precum și modul de comunicare cu interiorul și exteriorul țării care le realizează. Pe baza acestor acte juridice este permis accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat și fără restricții de cantitate, cu condiția ca acestea să nu fie prohibite conform legislației țării respective. Mărfurile sunt introduse în interiorul unei ZEL cu scopul prelucrării lor, din care să rezulte alte mărfuri pentru export sau cu scopul reexportului.

În general, mărfurile intrate într-o ZEL sunt supuse unor activități de:

transbordare

transformare

fabricare

tratare

calibrare

administrare

cântărire

sortare

depozitare

ambalare

marcare

stocare

etichetare

expediere etc.

Mărfurile pot fi depozitate pe timp nelimitat sau pe timp de 12 luni (produsele alimentare) și 18 luni (produsele nealimentare).

La constituirea unei ZEL, țara gazdă face diverse investiții, a căror valoare nu poate fi recuperată în timp scurt. Profitul firmelor străine este, de cele mai multe ori, repatriat și nu reinvestit local. Rezultă că o mare parte din valoarea exporturilor ZEL se transferă în afară. Ponderea importurilor este variabilă, putând ajunge până la 30% din totalul cheltuielilor inițiale de constituire.

Ponderea câștigului net al țării gazdă în valoarea exporturilor nu depășește în medie 25%. Contribuția veniturilor țării gazdă în exporturile unei ZEL este în medie 1-2%, adică extrem de modestă. Succesul lor constă în flexibilitatea funcționării lor ulterioare și în realizarea unei competitivități ridicate comparativ cu alte zone.

Riscul și incertitudinea în funcționarea ZEL sunt de regulă mai mari decât în cazul proiectelor convenționale de dezvoltare industrială, datorită:

lipsei posibilităților de control al deciziilor firmelor străine,

interdependența între zonă și mediul extern, ce poate modifica condițiile inițiale

concurența dintre companiile transnaționale,

ritmul accelerat al progresului tehnic,

fluctuațiile monetare,

schimbările de tendință în comerțul internațional cu mărfuri și servicii

în orientarea investițiilor.

Din toate aceste puncte de vedere, ZEL este bine să fie considerată, încă din faza de proiect, ca o formă tranzitorie și complementară de dezvoltare și nu ca scop în sine.

Avantaje oferite de ZEL:

scutirea de impozit pe venitul obținut din operațiunile desfășurate în interiorul ZEL (min.5 ani, max.20 ani);

reduceri de impozit pe venit (totală/parțială a beneficiilor reinvestite – 5 ani);

scutirea plății impozitului pe proprietate, a impozitului pe circulație etc. pentru investitorii străini;

importul de mărfuri cu scutire de taxă vamală;

anularea controlului asupra prețului;

angajarea liberă a forței de muncă;

oferirea unor avantaje suplimentare privind mărimea chiriei solicitate, stabilirea termenelor de plată etc.

Toate operațiunile de export – import se efectuează în valută liber convertibilă. Prestările legate de aprovizionarea cu apă și energie, transporturile, telecomunicațiile beneficiază de taxe mai avantajoase.

Dezavantaje constatate:

investiții mici, cu rata mare de profit;

posibilitatea introducerii unor produse nocive;

protecția socială și salariul plătit de regulă mai reduse decât în țara gazdă;

riscul nerecuperării investițiilor efectuate de țara gazdă etc.

Eficiența economică a ZEL constă în:

creșteri valorice și în volum ale activităților economice;

introducerea unor tehnologii moderne;

dezvoltarea operațiunilor de import și export;

producerea unor mărfuri în condiții mai avantajoase;

mare autonomie administrativă;

formalități administrative reduse, absența birocrației;

costuri reduse pentru depozitare;

absența contingentărilor la export și import;

absența controlului asupra schimburilor valutare;

imobilizări de capital în taxe vamale;

repatrierea profiturilor.

Avantajele economice urmărite de economia locală prin crearea unei ZEL derivă din:

atragerea de capital străin;

modernizarea economiei cu noi tehnologii;

creșterea exporturilor;

generarea de încasări în valută.

Pentru firmele străine este mai atrăgătoare posibilitatea finanțării locale cu dobânzi moderate decât oferirea de stimulente în reduceri de taxe/concesii.

Studiile au demonstrat că contribuția investitorilor străini în ZEL nu a fost semnificativă la creșterea în valută a țării gazdă (industriile abordate nu necesită investirea unui capital important și se bazează pe procese de muncă intensivă), iar realizarea de legături cu economia țării gazdă este complexă și dificilă.

4 CAPITOLUL IV – DEZVOLTAREA ZONELOR LIBERE
ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE A ROMÂNIEI

4.1. Rolul zonelor libere în dezvoltarea comerțului exterior al României

Comerțul exterior al României cuprinde toate bunurile materiale care se schimbă între țara noastră și alte țări, având ca obiect:

importul de mărfuri direct pentru consum;

mărfurile importate scoase din antrepozitele vamale sau zonele libere pentru a fi puse în consum;

exportul de produse naționale;

exportul de mărfuri importate declarate pentru consumul intern;

importurile temporare de bunuri străine pentru prelucrare în interiorul țării (prelucrare activă);

exporturile de produse compensatoare după prelucrarea în țară;

exporturile temporare de bunuri pentru prelucrarea în alte țări (prelucrare pasivă);

importurile de produse compensatoare după prelucrarea în afara țării;

importurile și exporturile de bunuri în leasing financiar.

Un instrument central al procesului de reformă în comerțul exterior al României îl reprezintă politica de investiții și promovarea investițiilor străine, care să conducă la creșterea capitalului intern/privat, să introducă principiile managementului de tip vestic și un comportament de piață adecvat pe piața autohtonă. România garantează investitorilor străini acces nediscriminatoriu pe piață și în toate domeniile de activitate permise de lege, înființarea de patronale libere, precum și dreptul de proprietate.

Un rol deosebit de important în promovarea și dezvoltarea schimburilor internaționale și în atragerea capitalului străin, de investitori străini și autohtoni, îl joacă zonele libere, create pe teritoriul României în acest scop. Crearea acestor zone economice libere a însemnat pentru țara noastră creșterea volumului schimburilor internaționale, sporirea numărului de investitori și parteneri străini, introducerea de noi tehnologii moderne și mărirea numărului de locuri de muncă.

4.2. Avantajele oferite de zonele libere în România

În general, investitorii străini și autohtoni, sunt atrași de avantajele oferite de aceste zone:

poziție geografică favorabilă pe plan european;

capacități industriale disponibile;

piață internă cu o capacitate de absorbție importantă;

forța de muncă competentă la costuri mai reduse;

facilități acordate pentru activitățile desfășurate în zonă:

Facilități vamale – scutirea de taxe vamale pentru produsele introduse în zonă;

Facilități fiscale – scutirea de impozit pe profit, plata TVA și a accizelor;

Facilități comerciale – pe teritoriul zonelor libere își pot desfășura activitatea persoane fizice sau juridice române sau străine, care își pot transfera în străinătate profitul, în condițiile legii.

Operațiunile comerciale, industriale și serviciile ce se vor efectua pe teritoriul zonelor libere românești prezintă o serie de avantaje :

Pentru țara noastră:

dezvoltarea traficului de tranzit prin România ;

atragerea capitalului străin;

constituirea de societăți mixte comerciale ;

manipularea și depozitarea de mărfuri străine, perceperea de taxe de manipulare și depozitare aferente;

folosirea mijloacelor de transport naționale, operațiuni de transport și expediții în cadrul portului liber;

realizare stocuri de marfă, necesare economiei naționale, pentru perioadele de conjunctura nefavorabilă a pieței externe.

Pentru exportatori:

neobligativitatea consemnării la vamă a contravalorii taxelor vamale, evitând blocarea unor sume importante;

apropierea mărfurilor de cumpărători;

vânzarea mărfurilor în perioade conjuncturale optime;

depozitarea mărfurilor în incinta portului, fără o limită de timp și de cantitate și fără plata taxelor vamale, până în momentul realizării exportului;

organizarea de magazine-expoziții permanente, în scop de vânzare sau reexport;

scutirea de impozit pe cifra de afaceri pentru mărfurile vândute în portul liber și apoi reexportate;

aducerea de diverse mărfuri, părți componente, subansamble din diferite țări pentru a se prelucra avantajos, și apoi reexport de produse finite;

dreptul de a înființa reprezentanțe comerciale, ateliere de înnobilare a mărfurilor, ateliere de montaj proprii etc și alte unități de prestare a unor servicii care ridică eficiența operațiunilor de export;

dreptul de a contribui la amenajarea, dotarea, utilarea portului liber pe bază de cooperare, urmând ca investițiile să fie recuperate prin serviciile prestate de administrația portului.

Pentru importatorul care cumpără mărfuri prin intermediul portului liber:

apropierea mărfurilor de piața proprie;

posibilitatea constatării exacte a calității mărfii aduse acasă;

posibilitatea de a cumpăra mărfuri triate, sortate, ambalate, marcate;

posibilitatea de a reexporta diverse cantități de mărfuri fără plata unor taxe vamale, direct din depozitele portului liber;

posibilitatea efectuării unor transporturi ritmice, raționale, care să asigure în permanență stocuri minime de mărfuri pentru piața internă;

posibilitatea de a avea stocuri de mărfuri în apropiere, pentru situațiile cînd conjunctura pieței internaționale este nefavorabilă.

4.3. Dezvoltare regională, regionalism și regionalizare
în contextul integrării europene

Începând cu anii ΄60 ai secolului trecut, regionalismul/regionalizarea a devenit o temă disputată și abordată de către o serie de discipline (regionalismul ca temă prioritară a dezbaterilor politice, poate fi considerat un fel de barometru politic). Spațiul post-totalitar prezintă, cum se întâmplă în foarte multe împrejurări și cazuri legate de tranziția pe care o parcurge, simptome acute privind abordarea temei, în primul rând datorită încărcăturii istorice pe care conceptul regionalist o are de integrat în cele mai diverse interpretări (actualmente lumea globalizată).

Abordarea economică nu poate fi desprinsă de analiza unor aspecte sociale, de la cele demografice până la cele ale rețelelor de comunicare. În acest sens o politică regională ancorată în realitatea românească cu instituții noi și sănătoase, poate aduce un suflu nou pe linia convergenței noastre către Uniunea Europeană.

Regionalismul devine, într-o serie de țări din zonă, o piatră de încercare atât sub aspect teoretic cât și practic, dar nu din cauza complexității evocate.

Politica regională poate fi apreciată și din perspectiva utilizării de către autoritățile publice centrale și locale, a resurselor de care dispun: combinații de instrumente de politică economică și financiară în scopul stimulării investițiilor, creării de noi locuri de muncă și al îmbunătățirii condițiilor de viață, într-o regiune/teritoriu anume. Asemenea instrumente de politică economică acoperă o plajă largă, de la cele cu caracter general ca de pildă, cadrul legal destinat să susțină dezvoltarea, reglementările economice ale unor măsuri specifice (ex.: ajutorul de stat acordat firmelor, cu scopul de a stimula investițiile sau de a susține proiecte de restructurare).

Ajutoarele de stat reprezintă un instrument de tradiție în Europa cu rol decisiv pentru reducerea decalajelor, un echipament de intervenție al decidenților politici de oriunde, inclusiv în cele 25 state membre ale U.E.

În contextul pregătirilor pentru aderare în 2007 (cap.21 – Dezvoltare Regională și Coordonarea instrumentelor structurale fiind închis în mod provizoriu în septembrie 2004), într-o țară în care nu există o tradiție consolidată în domeniul dezvoltării regionale și cu resurse limitate pentru intervenții structurale, atât de necesare, Legea nr.315/28.06.2004 a reprezintat un progres deosebit de important.

În această lege sunt stabilite în mod clar obiectivele, competențele, instrumentele specifice pentru dezvoltarea regională și cadrul instituțional viabil care se aplică din 29.09.2004.

Principiile de bază ale legii sunt subsidiaritatea, descentralizarea și parteneriatul. În capitolul II al legii sunt prezentate regiunile de dezvoltare în concordanță cu obiectivele de coeziune economică și socială, pentru care Institutul European din România a efectuat studii de impact.

După 1989, statul român a încercat să încurajeze concentrările economice teritoriale prin politici publice. Mai multe instrumente au fost folosite ca parte a politicii regionale și industriale printre care dezvoltarea parcurilor industriale, acordând o serie de facilități pentru investitorii doritori să se concentreze în anumite locații cu o infrastructură adecvată pentru activitate industrială.

În concordanță cu reglementările existente, zonele libere pot fi înființate în zonele maritime și fluviale, de-a lungul canalului Dunăre – Marea Neagră sau pe alte canale navigabile în apropierea punctelor de frontieră; scopul acestui regim este de a dezvolta schimburile internaționale, de a atrage investițiile străine și noile tehnologii, precum și de a stabili moduri de folosire a surselor naționale ale economiei românești. În aceste zone, companiile sunt exceptate de plata impozitelor și a taxelor vamale pentru o serie de activități comerciale desfășurate în perimetrul zonei libere. De exemplu, investitorii din zonele libere care au avut o investiție inițială de 1 milion USD, înainte de 1.07.2002, în industria producătoare, beneficiază de exceptare de la plata impozitului pe profit până la 30.06.2007. În prezent, există șase zone libere în România.

4.4. Modificarea regimului zonelor libere

Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României și

Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României

Pentru alinierea la legislația comunitară, prin Legea 86/2006, au fost aduse o serie de modificări față de prevederile inițiale ale Legii 84/1992. Astfel, prevederile legale în vigoare la data de 15 iulie 2008 sunt:

Legea nr.84/1992 privind regimul zonelor libere, publicată în M.O. 182/30.07.1992, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr.244/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.84/1992 privind regimul zonelor libere, publicată în M.O. 543/17.06.2004.

Ordinul nr.1431/2002 al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, pentru aprobarea Instrucțiunilor privind acordarea licențelor de lucru și a permiselor de acces în zonele libere, publicat în M.O. nr.879/6.12.2002;

Ordinul nr.7394/2007 al ministrului economiei și finanțelor pentru aprobarea Normelor tehnice privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale în zonele libere și antrepozitele libere, publicat în M.O. nr.532/7.08.2007.

iar modificările se referă la:

concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale se poate face numai pe bază de licitație publică, pentru o perioada de cel mult 49 de ani;

închirierea unor astfel de bunuri se poate face pe bază de licitație, în baza unui contract încheiat cu administrația zonei libere;

administrațiile zonelor libere funcționează ca regii autonome, care se pot reorganiza ca societăți comerciale sau companii naționale, aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Nu se mai acordă facilități de natura fiscală, constând în:

scutiri de la plata taxelor și a impozitelor pentru mijloacele de transport, mărfurile și alte bunuri provenite din străinătate sau destinate altor țări, care se introduc sau se scot din zonele libere;

anularea facilităților constând în scutiri de taxe vamale pentru materialele și accesoriile românești care intră în zonele libere și sunt folosite la fabricarea unor bunuri, precum și a acelora utilizate pentru construcții, reparații și întreținerea de obiective în zonele libere;

renunțarea la acordarea facilităților referitoare la plata impozitului pe circulația mărfurilor, a accizelor și a impozitului pe profit pe toată durata activității și înlocuirea acestora legate direct de valoarea investiției realizate în zonele libere, sub forma unui ajutor de dezvoltare regională în cuantum de 50% din costurile eligibile ale investițiilor realizate de întreprinderi mari și de 65% din costurile eligibile realizate de întreprinderile mici și mijlocii.

Modificările survenite în legislația care reglementează acest sector, restrângerea până la eliminare a facilităților promise prin L.84/1992 au descurajat afacerile în acest perimetru și au limitat posibilitățile de atragere de capital străin și authton. În plus, unii agenți economici, care operează în aceste zone, au căutat să își rezolve problemele pe calea instanțelor de judecată, solicitând daune statului român pentru modificările legislative ulterioare încheierii contractelor de concesiune.

Ajutorul de stat regional constă în diminuarea redevenței plătite către administrațiile zonelor libere de către agenți economici care funcționează în regim de zonă liberă și care au încheiat contracte de concesiune cu administrațiile zonelor libere până la data de 1.07.2002. Acordarea ajutorului de stat regional sub această formă are ca termen de finalizare 31.12.2011. Acordarea acestor facilități este legată de realizarea investițiilor în zonă, dar și de crearea de noi locuri de muncă, asigurându-se prin aceasta armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Potrivit legii, agenții economici pot primi aceste ajutoare pe baza unor scheme de acordare elaborate de furnizorii de ajutor de stat și aprobate prin lege sau hotărâre de guvern. Până în prezent însă, nu a fost elaborată nici o schemă nouă de acordare a acestor ajutoare de stat și, prin urmare, activitățile în zonele libere se desfășoară cu dificultate, agenții economici nefiind în nici un fel stimulați pentru a mai investi în acest areal.

Primul efect al noului Cod Vamal a fost blocarea importurilor în vamă. Importatorii se plâng că, în loc de 1-2 zile, au nevoie de 5-7 zile pentru a-și scoate mărfurile din vamă. Motivele ar fi insuficienta pregătire a vameșilor, dar și a oamenilor de afaceri, neinformați corespunzător, precum și decalajul de două săptămâni între data intrării în vigoare a noului Cod Vamal și a Regulamentului său de aplicare. Un alt motiv este întârzierea cu care Ministerul Finanțelor a actualizat Legea privind scutirea depunerii de garanții pentru plata taxelor vamale, care funcționa în corelație cu vechiul Cod Vamal. Ca urmare, importatorilor li se cereau garanții pentru plata datoriilor vamale.

Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, autoritatea vamală poate acorda debitorului alte facilități de plată decât amânarea plății. Acordarea unor astfel de facilități de plată trebuie sa fie condiționată de constituirea unei garanții, să aibă ca rezultat perceperea, în plus față de cuantumul drepturilor, a unei dobânzi pe credit. Autoritatea vamală poate să nu ceară dobândă pe credit dacă prin aceasta s-ar crea grave dificultăți economice sau sociale pentru debitor.

4.5. ORDONANTA DE URGENTA nr. 200/2008

pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Având în vedere ca prin modificarea Regulamentului Comisiei nr.2454/2007 se creează posibilitatea operatorilor economici din Comunitate de a obține o autorizație unică pentru proceduri vamale simplificate, care permite acestora să declare într-un singur stat, respectiv statul de autorizare, toate importurile efectuate într-o anumită perioadă în diferite state membre, se impune modificarea prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la taxa pe valoarea adăugată și accize, pentru a se asigura în continuare încasarea acestor venituri la bugetul de stat al României, în situația în care se depune declarația vamală de import într-un alt stat membru, pentru bunurile importate în România.

Politica comercială include și restricțiile cantitative și interdicțiile comerciale în probleme de politică externă (embargouri și sancțiuni). Unele dintre acestea acoperă toate aspectele relațiilor comerciale, altele vizează numai anumite produse sau grupe de produse.

Ca excepție de la regula generală de politică comercială a UE, conform căreia importul și exportul se desfășoară liber, fără a fi supus unor limitări cantitative, Comunitatea Europeană a stabilit regimuri speciale de supraveghere/control pentru importul de produse siderurgice/textile originare din unele/toate țările terțe.

Determinarea valorii în vamă nu trebuie să se bazeze pe anumite elemente, cum ar fi: prețul de vânzare în Comunitate pentru mărfuri produse în Comunitate, prețul mărfurilor de pe piața internă a țării exportatoare, valori în vamă minime, arbitrare sau fictive etc.

Revizuirea legislației fiscale în ceea ce privește nivelul scăzut al taxelor pe profiturile din exporturi și facilitățile acordate zonelor libere de comerț a fost necesară după integrarea României în U.E. Întrucât legislația comunitară prevede că toate facilitățile acordate investitorilor în zonele libere sunt temporare, adică acordate pe o perioadă limitată de timp, autoritățile române au elaborat proiectele de lege prin care să se realizeze procesul de armonizare legislativă în conformitate cu cerințele impuse de acquis-ul comunitar:

Legea nr.345/1.06.2002 privind Taxa pe Valoare Adăugată;

Legea nr.414/26.06.2002 privind Impozitul pe Profit – “agenții economici care își desfășoară activitatea în zonele libere sunt plătitori de impozit pe profit”. Facilitățile fiscale existente urmează a fi înlocuite cu măsuri de stimulare prin subvenții.

Aceste proiecte au fost contestate de majoritatea agenților economici și de reprezentanții zonelor libere libere. Adoptarea lor va avea efecte negative pentru țara noastră. Zona liberă e un potențial extraordinar de atragere a investitorilor, iar cele două legi nu fac decât să-i îndepărteze. Autoritățile au propus o soluție: renegocierea contractelor în derulare cu investitorii, în vederea soluționării pe cale amiabilă, dar investitorii amenință că vor da statul în judecată (procese ce ar costa milioane de dolari) sau că vor rezilia contractele (ceea ce înseamnă pierderea unor venituri și investiții considerabile).

Și reprezentanții asociațiilor patronale de export își fac probleme din cauza acestor proiecte de legi. Ei consideră că efectul imediat va fi:

creșterea economiei subterane,

evaziunea fiscală și

subevaluarea mărfurilor

reducerea numărului de investitori.

Rezultatul va fi incapacitatea colectării taxelor la bugetul de stat, principalul efect fiind reducerea valorii și volumului exporturilor datorită scumpirilor de 40-50%, ce va duce la creșterea deficitului comercial.

Datorită crizei create, a nemulțumirii agenților economici și a reprezentanților zonelor libere, autoritățile au hotărât să negocieze anularea tuturor facilităților din zonele libere pentru anul 2007.

Este posibil ca, din cauza taxelor impuse, a incoerenței și a instabilității legislative, zonele libere să piardă contractele pe care le au și potențialii investitori și astfel să se desființeze sau, în cel mai bun caz, să fie transformate în parcuri industriale.

4.6. Un raport al Curții de Conturi arată performanțele modeste ale acestor entități create pentru atragerea capitalului străin

Create special pentru atragerea investitorilor, cele șase zone libere funcționale de pe teritoriul României s-au înecat în birocrație si sunt departe de a-și atinge scopul pentru care au fost înființate: dezvoltarea regiunilor unde funcționează și crearea de noi locuri de muncă. Fie că vorbim despre Zona Liberă Giurgiu, care înregistrează cele mai multe firme active, sau despre Zona Liberă Sulina, înființată încă din 1993, dar în dreptul căreia este înregistrat un record negativ greu de egalat – a atras zero investitori , zonele libere trebuie să facă tranziția spre un regim de parc industrial dacă vor să scape de „faliment“. Aderarea la Uniunea Europeană a impus României eliminarea facilităților fiscale în perimetrul zonelor libere, ceea ce a redus simțitor atractivitatea acestora.
Ideea de realizare a unor zone libere în care investitorii să fie atrași prin acordarea de facilități fiscale și vamale – taxe vamale zero, scutiri de la plata impozitelor, neplata TVA etc. – a apărut încă din 1992. Pe fondul gravelor probleme de imagine pe care le avea România în acea perioadă – mineriadele din 1990 si 1991 au aruncat în aer cota de simpatie pe care o aveam după revoluția din 1989, autoritățile au fost nevoite să caute soluții pentru a atrage capitalul străin. Iar una dintre găselnițe a fost crearea unui cadru legal care să propună investitorilor oportunități de afaceri suficient de atractive astfel încât să facă uitată imaginea nefavorabilă a țării.

Care a fost motivația guvernelor la înființarea entităților cu regim special? „Constituirea zonelor libere a fost o decizie de interes național, prin care s-a dorit utilizarea potențialului material, financiar și uman cu eficiență maximă și dezvoltarea economică prin importul de tehnologii avansate, asigurarea accesului pe piețele internaționale, dezvoltarea exportului, dar și stimularea aportului valutar prin prestarea de servicii specializate“. Totuși, investitorii, fie ei străini sau români, nu au dat năvală în aceste zone, în pofida facilităților oferite de statul român. Iar ultimii trei ani premergători aderării, dar și în primul an de apartenență la Uniunea Europeană, au fost printre cei mai slabi, fiind marcați de înrăutățirea majorității indicatorilor ce măsoară atractivitatea zonelor libere: de la scăderea veniturilor realizate de zonele libere până la exodul masiv al investitorilor din aceste areale.

Este concludent dacă spunem că în perioada 2004-2006 în cele șase zone libere au funcționat, în medie, aproximativ 500 agenți economici și că acest indicator a prezentat un trend descrescător, care s-a manifestat și în 2007. De altfel, această tendință este evidențiată și în raportul auditului privind performanța activităților desfășurate în zonele libere, pe care Curtea de Conturi a României l-a încheiat la începutul anului 2008. Auditorii au mai observat și că în toate cele șase zone libere se constată o creștere a numărului agenților economici care și-au încheiat activitatea. Conform raportului, media retragerilor din zonele libere a fost de 85 pe an, ceea ce a însemnat un procent mediu anual de 17%. Maximul procentului a fost atins în zonele libere Brăila în 2005 și Giurgiu în 2006, cu procente de 21%, respectiv 31%.

Principala motivație a deciziei de retragere a fost eliminarea facilităților fiscale în zonele libere și lipsa de echilibru și coerență din legislația specifică. Astfel, pe toată perioada auditată, din Zona Liberă Giurgiu au plecat 160 companii (62% din numărul total de abandonuri raportat la nivelul tuturor celor șase zone libere din România). Foarte multe retrageri s-au înregistrat și în zonele libere Brăila și Arad, de unde au plecat 43 investitori (17%), respectiv 28 investitori (11%) din totalul plecărilor. Din Zona Liberă Galați au plecat 20 de companii (8%), iar din Zona Liberă Constanța doar 6 investitori (2%).

Giurgiu

Nominalizată drept zona cu cel mai mare număr de companii care au ales să-și lichideze afacerile de la noi, Zona Liberă Giurgiu este totusi cea mai performantă dintre toate cele șase zone libere. Au plecat companiile deținute de investitori provenind din țări UE, care nu-și mai justificau activitatea, întrucât facilitățile pentru care veniseră au fost eliminate după obținerea de către România a calității de membru UE. Retragerea a început încă din perioada de negociere a aderării. Se pare că aici nu sunt motive de îngrijorare, datorită faptului că s-a realizat o extindere a activității și s-au făcut investiții din surse proprii de circa 3,5 milioane euro, ceea ce va duce la efecte pozitive. Pe de altă parte, caracterul atipic al Zonei Libere Giurgiu derivă și din profilul preponderent industrial al investitorilor prezenți, zona fiind o locație extrem de importantă pentru companii ca Flamingo Computers, Ager Business Tech, MB Distribution, Hyundai Auto România, Imsat, Shipyard ATG SRL.

Și din analiza datelor privind traficul de mărfuri (intrări/ieșiri) în perioada auditată de Curtea de Conturi a rezultat că zona liberă cea mai dinamică este cea de la Giurgiu, valoarea mărfurilor importate fiind de 2,24 miliarde dolari pentru perioada 2004-2006. O dinamică satisfăcătoare din perspectiva valorilor importurilor au avut-o zonele libere Constanța și Arad, care au raportat intrări de 720 milioane euro, respectiv de 567 milioane dolari. Zonele Brăila si Galați au avut, în perioada auditată, un trafic de mărfuri apreciat ca redus, în timp ce la Sulina traficul de mărfuri a fost zero.

Sulina

Această contraperformanță a Zonei Libere Sulina poate fi explicată prin existența unor cauze naturale, peste care s-au suprapus motive de natură fiscală si patrimonială. Astfel, lipsa traficului de mărfuri a fost un efect direct al blocării accesului navelor pe canalul Sulina de către epava navei Rostok, precum și a utilizării tot mai frecvente de către transportatorii navali a Canalului Dunăre-Marea Neagră, traseu mai scurt și cu costuri mai reduse.

Acestor probleme li s-au adăugat taxele de tranzit foarte mari pe care statul le percepe de la transportatorii navali care folosesc brațul Sulina, precum și cele decurse dintr-o neînțelegere, care a blocat obținerea de către Administrația Zona Liberă Sulina a actului de proprietate asupra terenului primit la constituire și care nu le-a dat voie să facă nici o concesiune, deși cereri au existat. În consecință, fără actul de proprietate asupra terenului, nici un investitor nu a vrut să facă investiții la Sulina, pentru că nu a avut certitudinea că va putea să-și scoată banii înapoi. Concluziile auditorilor Curții de Conturi, au evidențiat faptul că pentru această zonă „nu au fost obținute venituri din concesiuni, nefiind încheiate contracte în acest sens”.

Constanța

O altă concluzie surprinzătoare a Curții de Conturi se referă la atractivitatea relativ modestă a Zonei Libere Constanța. Însă auditorii remarcă faptul că răspunzător de această situație este, din nou, legiuitorul, care în 2004 a trecut Zona Liberă Constanța în patrimoniul Societății Naționale „Administrația Porturilor Maritime Constanța“ (APMC). Această decizie a avut ca efect imediat sistarea concesiunilor terenurilor atât din Zona Liberă Constanța, cât și din întreg perimetrul „Administrației Porturilor Maritime Constanța“. Chiar dacă legiuitorul nu a urmărit cu această reorganizare să blocheze activitatea Zonei Libere Constanța, ba dimpotrivă, s-a vrut ca întreg Portul Constanța să funcționeze după principiile zonelor libere, efectul imediat a fost de blocare a activității.

În aceste condiții, la Constanța au rămas în concesiune doar investitorii care erau prezenți acolo la data preluării, respectiv 25 de companii, pentru că nu a fost rezolvată situația patrimonială a terenurilor. Preluarea zonei libere a creat probleme, întrucât APMC funcționează după regulile unei societăți comerciale, fapt care a blocat posibilitatea concesionării instalațiilor si terenurilor. Pentru a înlătura acest neajuns, conducerea APMC vrea să inițieze un proiect de act normativ prin care Ministerul Transporturilor, de la care s-a concesionat practic tot terenul pe care funcționează, să permită APMC subconcesionarea și nu doar închirierea. Totodată, conducerea APMC vrea să obțină de la Ministerul Transporturilor prelungirea valabilității duratei contractului de concesionare, valabil până în 2021, cu încă 28 de ani, respectiv până în 2049, caz în care Administrația Porturilor Maritime Constanța ar deveni extrem de atractivă pentru investitori. Interesul acestora este real, însă nici unul nu vrea să facă o investiție dacă nu are garantată o concesiune care să-i permită să-și recupereze investiția si să obțină si profit.

În aceeași situație sunt și zonele libere din Brăila și Galați, care au fost asimilate de structuri precum cea din Constanța, respectiv Administrația Zonei Libere Galați și Administrația Zonei Libere Brăila.

Viitorul aparține zonelor libere din Estul României

Prin conjunctura de natură politico-economică de după integrarea în Uniunea Europeană, pe fondul achiesării țării noastre la politicile de liberalizare a mișcării bunurilor, serviciilor, capitalurilor și resurselor umane, ca politici fundamentale ale construcției europene, barierele vamale comerciale din partea de vest și sud a României au fost desființate. Astfel, pentru această nișă de interes, zonele libere de pe granițele (vest-sud) cu statele UE își pot pierde, treptat, atractivitatea comercială, rămânând doar cu investițiile majore deja efectuate. Drept urmare, supraviețuirea zonelor libere Giurgiu și Arad va depinde direct de valoarea investițiilor deja atrase. Dacă la Giurgiu se pare că nu mai sunt probleme, pentru că zona liberă a atras investiții de circa 63 milioane dolari, fiind greu de presupus că investitorii vor pleca chiar și dacă nu ar mai beneficia de nici o facilitate, nici Zona Liberă Arad nu stă prea rău. Aici volumul investițiilor atrase a ajuns la circa 12 milioane euro. Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că zonele libere din România capătă astfel o nouă orientare, spre comerțul cu statele non-UE. În consecință centrul de greutate al acestor schimburi economice se poate muta, către zona de Est, implicit mutându-se și interesul pentru zonele libere din această parte a țării.

Iar dacă problemele legislative si patrimoniale ce grevează activitatea zonelor libere din Sulina, Constanța, Brăila si Galați vor fi rezolvate, atunci nu se va mai pune problema supraviețuirii acestor zone, ci se va vorbi doar despre succesul lor.

5 CAPITOLUL V – CONCLUZII

Conform celor prezentate în această lucrare, zona liberă este cea mai importantă formă a regimurilor vamale suspensive și un instrument foarte important pentru promovarea comerțului exterior al unei țări. Scopul înființării unei zone libere este de a favoriza dezvoltarea economică prin atragerea de investiții de capital străin. Atragerea acestora influențată de accesul liber al mărfurilor coroborat cu regimul liberal al impozitelor asupra profiturilor realizate, adică, pe teritoriul zonei libere pot fi introduse mărfuri în vederea prelucrării sau comercializării lor, în principiu, pe terțe piețe, fără aplicarea restricțiilor tarifare și netarifare ale regimului vamal în comparație cu teritoriul național. În plus, pentru ca o firmă să decidă o investiție, trebuie ca aceasta să estimeze fructificarea superioară a capitalului. În consecință, pentru asigurarea succesului, pe lângă facilitățile acordate zonelor libere, trebuie să existe condiții avantajoase combinării capitalului cu ceilalți factori de producție (forța de muncă, materii prime etc.), precum și o infrastructură corespunzătoare.

Zonele libere românești sunt un factor de emulație economică și socială, pentru că, pe lângă activitățile specifice, generează dezvoltarea unor servicii adiacente, legate de circulația capitalului financiar-bancar, servicii hoteliere, alimentație publică, consultanță etc., precum și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, care își desfășoară activitatea pe teritoriul lor. De asemenea, ZEL românești contribuie la dezvoltarea relațiilor externe ale țării noastre, a comerțului exterior, exportul și importul românesc cunoscând o evoluție deosebită în ultimii zece ani.

Însă, țara noastră, nici la ora actuală, nu are experiența necesară, în ceea ce privește zonele libere. Acest lucru este demonstrat de noua legislație în domeniu, care limitează facilitățile de natură fiscală, la recomandarea reprezentanților U.E. Pe lângă cauzele care frânează dezvoltarea ZEL la nivel mondial, în cazul României, au intervenit divergențele și contradicțiile în ceea ce privește aplicarea T.V.A. și a impozitului pe profit. Limitarea acestor facilități acordate firmelor care operează în zonele libere ar putea costa statul român miliarde de USD, materializate prin:

rezilierea contractelor aflate în derulare;

pierderea potențialilor investitori;

pierderea oportunității de a testa noile metode de reglementare de către stat a dezvoltării economice și creării relațiilor de încredere cu comunitatea de business;

dauna mare pentru încrederea oamenilor de afaceri în capacitatea administrării economice a Parlamentului și Guvernului, cauzată de noua legislație, care a încălcat garanțiile acordate;

posibilitatea acordată țărilor concurente să înființeze ZEL pe teritoriile lor și să atragă foștii sau potențialii investitori ai țării noastre;

numeroasele procese civile intentate statutlui de actualii investitori lezați de noua legislație.

Prin noua lege a T.V.A.-ului și cea a impozitului pe profit, care își doresc să accelereze procesul de aderare la U.E., nu se demonstrează decât că în aparatul nostru de stat există un colaps, și efectele care vor surveni nu vor fi decât negative: pierderea unor importante investiții, reducerea volumului exporturilor, creșterea deficitului comercial etc, ceea ce va face, practic, inutilă existența zonelor libere pe teritoriul României.

Investirea direcției generale de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu soluționarea unei contestații împotriva unor declarații vamale de import a fost dispusă prin Decizie a Curții Supreme de Justiție. Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr.13/2001 cât și definirea declarației vamale din Codul Vamal Român Legea nr.141/1007 soluția instanței supreme, referitoare la contestația societăților contestatare ca neîntemeiată, este criticabilă.

Rezumând, principala problemă actuală cu care se confruntă zonele libere românești, nu este impozitul pe profit sau T.V.A.-ul, ci instabilitatea și incoerența legislativului; faptul că un agent economic, care a investit în zona liberă o sumă considerabilă de USD, după foarte puțin timp de la realizarea investiției, poate fi pus în situația de a fi privat de toate facilitățile oferite de regimul de zonă liberă inițial, prin adoptarea unei legi care va anula, spre exemplu, și scutirea de taxe vamale. Astfel, pentru ZEL românești, aceasta este prima problemă care trebuie soluționată.

Atât pentru zonele libere românești, cât și pentru ZEL la nivel global, există un număr de factori care le vor modela caracterul în viitor:

creșterea concurenței în ceea ce privește investițiile orientate spre export;

scutirea timpului de răspuns între comanda și livrarea de la luni la săptămâni, în multe sectoare industriale;

considerații legate de transferul de tehnologie și forța de muncă calificată și de dezvoltarea legăturilor între ZEL și economia locală;

dorința extinderii bazei industriale în multe ZEL;

dezvoltarea blocurilor economice regionale și promovarea comerțului interregional;

creșterea importanței activității de servicii internaționale;

nevoia imperioasă de a face disponibile facilitățile și beneficiile ZEL la scară națională;

orientarea hotărâtă spre dezvoltarea ZEL în sectorul privat.

Deci, condițiile de succes ale actualelor și viitoarelor ZEL sunt:

O legislație fermă în domeniu;

Un sprijin eficient din partea Guvernului țării;

Planificarea și conducerea bună;

Plasarea bună în raport cu facilitățile de transport și comunicații;

Menținerea facilităților fiscale și vamale.

6 BIBLIOGRAFIE

“Integrarea economică”, cap.VIII, ed. Chișinău, 2001

BEAUCHAMP, A. – Zonele libere, ed. Montevideo, 2001

CARAIANI, Gh. – Zonele libere și paradisurile fiscale, ed. Lumina Lex, București, 1999

CARAIANI, Gh. – Zonele libere, ed. Economică, București, 1995

CARAIANI, Gheorghe – “Zonele libere și paradisurile fiscale”, ed. Lumina Lex, București, 1999

CILINCĂ,V. – Zonele libere din România, “Viața Liberă” din 27.08.2001

ENE, Constantin – “Studiu asupra zonelor libere de pe malul Dunării”, ed.ACADEMIA, 1995

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Anaf/culegere_solutionare/partea_1/Zone_libere.pdf

Legea nr 490/2002 ce aprobă Ordonanța de Guvern 63/2001 privind înființarea și funcționarea parcurilor industriale

Legea nr.345/1.06.2002, privind T.V.A., publicată în M.O. nr.371/1.06.2002

Legea nr.414/26.06.2002, privind impozitul pe profit, publicată în M.O. nr.456/27.07.2002

Noul codul vamal – Ed.Best Publishing, 2006

SUTĂ,O, SUTĂ-SELEJAN,S., MIRON,D. – Comerț internațional și politici comerciale contemporane, Volumul I, Ed.Tehnică, 2000, pag.101

TOMA, C., SUCIU, G. – Zone libere: principii și practică, ed. ALMA, 1999

TOMA, Costel; SUCIU, Gică – “Zone libere: principii și practică”, ed. ALMA, 1999

www.adevarulonline.ro/

www.birouldeimportexport.ro/Codul-vamal-comunitar.html

www.customs.ro/ro/agenti_economici/taxe_vamale_si_masuri_de_politica_comerciala.aspx – Autoritatea Națională a vămilor

www.eafacere.ro/art_item.asp?artCatID=1&artID=2572

www.fair.ro – O.N.U.D.I. – “Tipologie ad-hoc a ZEL”, 1999

www.gea.org.ro/documente/ro/clustere/instrumentedepoliticadragospislaru..pdf, GRUPUL DE ECONOMIE APLICATĂ – GEA, Cele șase zone libere sunt: Sulina (înființată 1993), Constanta Sud – Basarabi (1993/1997), Galati (1994), Giurgiu (1996), Braila (1994) și Curtici – Arad (1999);

www.mappm.ro – Dosarele U.N.I.D.O. , SUA, Departamentul Comercial – “Zonele libere ale lumii”, 1999

www.mcti.ro

www.policy.hu/flora/nemenyi.pdf

www.ronl.nl – “The Challenge of Free Economic Zones in Central and Eastern Europe”, 1991

www.sfin.ro/articol_12570/zonele_libere:_o_multime_de_facilitati_acordate_degeaba.html – Săptămâna financiară online, 18.04.2008, articol de Rugen IONICA

www.sova.ro/db%20romana%20octombrie%202008/REGIMUL%20ZONELOR%20LIBERE.pdf

www.trafic.ro

www.wall-street.ro/articol/Economie/15555/Noul-Cod-Vamal-a-intrat-in-vigoare.html – iunie 2006