Zone Fierbinti ale Lumii

Tipul de conflict armat cel mai des întâlnit în societatea contemporană este conflictul armat neinternațional. Aceasta înseamnă că ostilitățile se duc, pe de o parte, între forțele guvernamentale și, pe de altă parte, grupurile organizate sau armate non-statale sau membrii acestor grupuri.

Aceste conflicte se caracterizează, de obicei, printr-o brutalitate extremă. Dreptul internațional umanitar oferă cadrul normativ în raport cu care ar trebui să fie evaluat comportamentul părților în conflictele armate interne. Începând din anul 1949, statele au convenit prin articolul 3 comun celor 4 Convenții de la Geneva, să respecte anumite standarde minime în astfel de conflicte.

Aceste dispoziții, care sunt numite „considerații elementare de umanitate” au fost completate de alte dispoziții cuprinse în diverse tratate, dar și de prevederile dreptului internațional umanitar cutumiar.

Cele mai multe conflicte armate de astăzi au caracter neinternațional. Aceste conflicte sunt guvernate de teamă sau amenințare, de distrugere sau suferință extremă, de atacuri deliberate împotriva civililor, de distrugerea de proprietăți civile și de jafuri, de deplasarea forțată a populației, de utilizarea civililor ca scuturi umane, de distrugerea infrastructurii vitale pentru populația civilă, de violuri și alte forme de violență.

Toate aceste acte de violență se regăsesc adesea în aceste tipuri de conflicte.

Dezvoltarea legilor este doar primul pas pentru a asigura protecția celor care nu iau parte la ostilități, inclusiv civili, sau cei care nu mai iau parte, inclusiv răniți și bolnavi ce provin din forțele armate și grupuri armate. Adevărata provocare a fost întotdeauna de a face aceste reguli cunoscute și mai ales de a crea siguranța că acestea vor fi aplicate.

1. Generalități

Cele patru Convenții de la Geneva din 1949, precum și Protocolul I adițional din 1977, tratează într-un mod detaliat toate problemele umanitare rezultate în urma conflictelor internaționale. Actele internaționale care constituie „Dreptul de la Geneva”, adoptate la 12 august 1949, sunt:

1. Convenția pentru îmbunătățirea soartei răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie (convenția I);

2. Convenția pentru ameliorarea soartei răniților, bolnavilor și naufragiaților din forțele armate de pe mare (convenția a II-a);

3. Convenția privind regimul prizonierilor de război (convenția a III-a);

4. Convenția privind protecția persoanelor civile în timp de război (convenția a IV-a).

La acestea s-au adăugat în anul 1997, două noi instrumente: „Protocolul adițional privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale”, și „Protocolul adițional privind protecția victimelor conflictelor armate neinternaționale”, și apoi în dec.2005 un altul „Protocol adițional pentru adoptarea unui nou semn de protecție”.

Potrivit definiției din art. 2 comun al celor patru convenții, conflictul internațional este definit ca fiind: „războiul declarat sau orice alt conflict internațional ivit între două sau mai multe dintre Înaltele Părți Contractante, chiar dacă starea de război nu este cunoscută de una din ele”, precum și în cazul „ocupației totale sau parțiale a teritoriului unei Înalte Părți Contractante, chiar dacă ocupația nu întâmpină nici o rezistență militară”.