Zona Turistica a Muntilor Bucegi

Cadru teoretic privind turismul si potențialul turistic

România prin varietatea elementelor cadrului natural, prin multiple dovezi ale unei istorii și culturi milenare, ca și prin construcțiile dobândite de-a lungul anilor, dispune de un bogat potențial turistic valorificat într-o oarecare măsură. În timp, s-au scris multe articole și cărți, s-au întocmit hărți turistice ale României sau destinate masivelor montane, litoralului, Deltei Dunării, majorității orașelor, monumentelor naturii etc. Comun la toate, este dorința de a prezenta cât mai pe larg tot ceea ce era considerat ca având însemnătate pentru activitatea turistică. Ceea ce le deosebește sunt – concepția în tratarea problemelor și în realizarea reprezentărilor cartografice, folosirea unei terminologii variate, dar de multe ori cu sens greșit, încercări de diferențieri turistice regionale, fără a avea la bază criterii justificate. Iată câteva din motivele pentru care se impun la începutul acestei lucrări, clarificarea conținutului unei terminologii și a unor principii de regionare turistică în concordanță cu specificul activităților turistice și cu realitățile potențialului din România.

Turistul poate fi oricare om ce se deplasează de la domiciliu spre unul sau mai multe locuri sau obiective având ca scop recreerea, odihna, cunoașterea, realizarea de activități, altele decât cele pe care le îndeplinește în mod curent. Deci o sferă a noțiunii foarte largă care s-a extins treptat pe măsura amplificării scopurilor ce determină deplasarea, situații favorizate de multiplicarea dorințelor și necesităților, de sporirea veniturilor, de creșterea nivelului de pregătire culturală, de accentuarea stresului într-o societate din ce în ce mai complexă. În sfera acestei noțiuni în prezent se regăsesc atât drumețul ce străbate potecile muntelui una sau mai multe zile, excursionistul ce folosește mijloace auto, motociclete sau biciclete pentru a parcurge trasee în locurile și punctele care îl interesează, vizitatorul unor muzee, cetăți, grădini botanice din propria localitate dar și din afară, cât și participantul la acțiuni de vânătoare, pescuit, natație, sporturi de iarnă, conferințe, în afara localității de reședință, la tratamentul balnear, la manifestări folclorice sau festivaluri artistice, pelerinaje, etc.

Deci, o multiplicare a sensului acordat acestei noțiuni (simplul călător în afara localității de domiciliu pentru un interval de timp minim condiționat și de o cazare în afara acesteia) acceptate la mijloculul secolului XX, la o situația nouă, a prezentului în care s-a amplificat înțelegerea acestei noțiuni în mai multe direcții:

spațială (de la vizitarea unor locuri interesante în propriul oraș sau recreere, distracție în pădurea limitrofă, la cunoașterea unor elemente din mediul natural, cultură, etc. dintr-o țară situată la mari depărtări);

temporară (de la câteva zile la mai multe săptămâni);

motivație (de la clasica excursie sau întrunire de afaceri, la acțiuni complexe însoțite și de momente de destindere sau divertisment);

nivelul de satisfacere a scopului (este dependent de volumul bugetului alocat pentru a realiza acest act).

În acest sens în structura acestei noțiuni se includ acțiuni ce par în mare măsură a fi diferite (drumeție, călătorie, vizitare, recreere, destindere, balneoterapie, participare) dar care pentru toți cei care le efectuează există comun cel puțin trei lucruri- deplasarea, durata și realizarea altor activități în afara preocupărilor de servici sau a unor cerințe administrative și gospodărești.

Evoluția preocupărilor turistului român s-a diversificat treptat. Astfel, până în 1960 turistul era drumețul montan, vizitatorul ocazional al unor locuri inedite din natură, muzee, cetăți medievale și în mică măsură călătorii în străinătate.La ele participau dominant tineri și o parte restrânsă a populației ce dispunea de venituri. Între 1960 și 1990, câmpul preocupărilor s-a mărit, pe prim plan situându-se drumețiile, excursiile la final de săptămână, activitățile balneare și chiar călătoriile în țările sistemului socialist. Turiștii erau din toate categoriile socio-profesionale și de vârstă cu diferențierea predominării persoanelor până în 50 de ani la deplasările lungi și a celor care soliciatu efort și a vârstnicilor la excursii, balneoterapie etc. Deci era un turism de masă, cu colective largi antrenate în acțiuni de ONT, BTT sau de către organizații sindicale, pioneri, pensionari etc. Se adaugă în plan secund și forme de turism individual în week-end și mai ales în drumeții pe munte.

După revoluție se mențin ca prioritare drumețiile, se afirmă puternic călătoriile în statele din vestul și sudul Europei și chiar în America și Asia, dar se micșorează excursiile în fostele state socialiste, slăbește mult participările la activitățile balneo-climaterice și se dezvoltă forme noi precum întrunirile de afaceri, politice, științifice, pelerinajele, etc. Resursele financiare reduse pentru o mare parte din populație au condus la micșorarea numărului celor care participă la efectuarea unor activități de turism în afara localității de domiciliu, aceștia limitându-se la puncte de agrement, recreere, vizitare în cadrul acestora (parcuri, lacuri, muzee, păduri). Treptat forma de "turism de masă" pentru excursii în țară slăbește foarte mult. Se păstrează însă activă doar în excursiile din diferite țări pentru care agențiile de turism oferă programe cât se poate de ieftine și tot mai mult depărtate de un turism civilizat (trasee extrem de lungi-uneori și cu rulaj în timpul nopții, pe care sunt înșirate orașe cu interval de vizitare de câteva ore, cazări la depărtare de centrul localității și cu condiții de cazare relativ bune, lipsa sau o prezentare necorespunzătoare a informațiilor de natură turistică pe parcurs). În schimb s-au diversificat formele de turism alternativ care implică familia sau grupuri restrânse de prieteni și care preferă să-și organizeze programe după gustul și puterea economică a fiecăruia. În afară de week-end, recreere, tratament balnear în concedii se dezvoltă forma de agroturism valorificată cu orice prilej (mai ales în concedii vara și la sărbătorile de iarnă, paște) datorită a doi factori (servicii tot mai bune și cadrul natural deosebit) apoi turismul de "pelerinaj" la mânăstiri sau biserici prilejuite de diferite sărbători (Sf. Andrei în Dobrogea, Patriarhie de Sf.Dumitru, Mitropolia din Iași de Sf.Paraschiva), excursii individuale în străinătate pentru odihnă și vizită în diverse stațiuni climaterice sau orașe etc.

Turism este cuvântul utilizat cel mai frecvent. El exprimă o activitate complexă care presupune deplasarea, staționarea de la câteva ore la mai multe zile și realizarea într-o localitate, pe un traseu sau într-o regiune a unui scop precum recreerea, odihna, tratamente balneare, instrucția specifică, manifestări științifice sau de afaceri. Deci, el exclude prestarea de servicii și activități pe care turistul le desfășoară cotidian prin meserie, calificare etc (exemplu un constructor care ridică o casă în altă localitate, vânzătorii de diverse bunuri, un lucrător navetist într-o policlinică balneară sau unitate comercială, bancară)

El reprezintă un proces social complex cu puternice implicații economice iar în ultimul timp și de protejare și conservare a mediului. Implică cel puțin trei direcții distincte care se interferează spațial, temporal și ca scop. Prima se referă la deplasarea turistului într-un alt loc decât domiciliul, pe o anumită durată în vederea satisfacerii unor cerințe în timpul călătoriei.

Cea dea doua latură se reflectă în rezultatele de ordin economic, acestea fiind în mare măsură influențate de nivelul de dezvoltare al bazei materiale și al serviciilor ce pot fi asigurate într-un spațiu mult mai larg decât cel în care turistul ajunge dar și în timp. De aici o diversitate de aspecte care conduc la împliniri graduale ale cerințelor, aspirațiilor turistului dar și la nivele deosebite de participare a turismului la dezvoltarea unor regiuni. Acest ultim aspect este de altfel determinat nu numai de valoarea resurselor naturale care capacitează turiștii ci și de tot ceea ce se face (infrastructură, dotări și servicii) pentru ca acestea să poată fi valorificate cât mai bine și organizat.

Exploatarea condițiilor de mediu implică însă și îndeplinirea unui minim de cerințe în concordanță cu normele ecologice. Trebuie astfel asigurată protejarea nu numai a elementelor naturale și social-culturale care pot reprezenta interesul turiștilor dar și ansamblul mediului în care aceștia sunt prezenți în timp. Aceasta are referință nu numai la comportamentul celor care vin ci și la autohtoni. Aceștia în graba unui profit imediat pot produce (prin diverse construcții, amplasarea de unități economice poluante, defrișari, depozitarea gunoaielor, etc.) daune de multe ori ireparabile în sistemul natural sau pot conduce la condiții de disconfort atât pentru localnici cât și pentru vizitatori. De aici necesitatea ca turismul să capete un caracter ecologic bazat atât pe reglementări dar și pe o educație adecvată și cu caracter de masă.

Termenul de turism provine din termenul englezesc To Tour-a călători, a colinda, având deci semnificația de excursie. Termenul are semnificații asemănătoare și în franceză (TOUR), greacă (TOURNOS) și ebraică (TUR).

Poate fi, de mai multe tipuri în funcție de criteriile alese

-durată (turism de Week-end – recreere la sfârșit de săptămână; turism pentru un număr de zile variabil de la 2-3 zile la două-trei săptămâni -sejur;

-specificul activității (turism de afaceri, turism balneoclimateric, turism cultural, turism cinegetic, turism nautic, turism montan, turism pentru alpinism, turism pentru sporturi de iarnă, turism piscicol)

-destinație (turism citadin, turism montan, turism rural, turism itinerant),

-forma de organizare (turism individual, turism prin intermediul unei organizații sau asociații de profil; turism colectiv).

-spațiu pe care se desfășoară (turism regional, național, turism internațional).

Realizarea activităților turistice este în concordanță cu elementele ce condiționează interesul dar și de amenajările și serviciile necesare înfăptuirii lor. Legat de acestea există alte noțiuni a căror sferă trebuie bine delimitată.

Patrimoniul turistic – reprezintă ansamblul de elemente naturale, sociale, economice, culturale, dar și totalitatea amenajărilor (căi de comunicație, bază de cazare, odihnă, tratament, masă, amenajări pentru distracții și instrucție destinate activităților turistice de pe un teritoriu (oraș, județ, regiune, țară etc.).

Potențialul turistic constituie ansamblul elementelor naturale și antropice de pe un teritoriu care stârnesc interesul turiștilor conducând la realizarea unor activități turistice. În literatura străină deseori pentru potențial turistic se utilizează termenul de destinație turistică.

Deci poate fi potențial turistic latent (elementele există, dar sunt puțin cunoscute), potențial turistic natural (elemente naturale care sunt introduse în cadrul activităților turistice), potențial turistic antropic (vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură, artă, etnografie, economie, construcții etc. cu valoare turistică- adică elemente datorate activității omului de-a lungul timpului); potențial turistic cunoscut (ansamblul de elemente de pe un teritoriu care sunt știute, popularizate și conduc la organizarea de activități turistice).

Activitățile turistice reprezintă diverse preocupări (acțiuni) care sunt orientate spre realizarea în bune condiții a unei anumite forme de turism (activități ale agentului de turism, recepționerului, personalului din unitățile alimentare sau de la punctele de vizită, acțiunile realizate de ghid).

Obiectivul turistic este orice element natural, economic, social, cultural etc. care prezintă un interes de cunoaștere sau folosire de către o masă de oameni în cadrul unei activități turistice; este un component de bază în oferta turistică. Obiectivele turistice se clasifică în două mari categorii: naturale și antropice.

Obiective turistice naturale reprezintă acele elemente ale cadrului fizico-geografic dintr-un loc ce au vocație pentru turism.

-Obiective turistice oferite de relief sunt numeroase și frecvent asociate; mai importante sunt:

-vârfurile principale din masivele montane sau deluroase care constituie o atracție prin fizionomie(Detunatele, Creasta Cocoșului, Istrița, Pietrele Doamnei), prin înălțime (cele 11 vârfuri carpatice românești care depășesc 2500m), prin vederea panoramică Vârful Omu din munții Bucegi sau Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraș, vf.Oușoru din sudul Munților Suhard)

-cheile, defileele și cascadele – prin fizionomie și pitoresc aparte sunt între cele mai căutate pentru drumeție, alpinism (ex. Defileele Jiului, Oltului sau Dunării; cheile Bicazului, Ialomiței; cascada Iadolina, Putnei, Urlătoarea, Cormaia)

-formele de relief carstic (peșteri, doline, avene, lapiezuri, polii etc.) se impun prin spectaculos și inedit; multe sunt și rezervații naturale.Cele mai reprezentative peșteri din România sunt: Peștera Vântului și Meziad din Munții Pădurea Craiului, Ghețarul Scărișoara și Peștera Urșilor din Munții Bihor, Topolnița din Podișul Mehedinți, Cloșani din Podișul Mehedinți, Polovragi, Peștera Muierii din Munții Căpățânii. Câteva din peșterile României prezintă picturi rupestre și urme de viață materială din pleistocen cum ar fi cele de la Pescari (Defileul Dunării), Cuciulat (Podișul Someșan), Peștera de la Gura Dobrogei (Podișul Casimcea). Renumite prin marea densitate și varietate a formelor carstice sunt: platourile din Munții Aninei (Iabalcea, Ravniștea, Colonovăț), Munții Locvei (Cărbunari, Sf.Elena), Munții Pădurea Craiului (Damiș-Zece Hotare) unele creste sau bare calcaroase (Piatra Craiului, Vânturarița -Buila) sau masive (Hășmașul Mare).

-forme de relief pseudocarstic sunt dezvoltate pe sare, gips și brecia sării; se aseamănă cu formele de relief carstice și se impun în peisaj în Subcarpați (Meledic pe valea Slănicului de Buzău, Depresiunea Între Râmnice, Ocna Mureș, Ocna Sibiu, Ocna Dej etc.)

-formele de relief vulcanic (conurile, craterele, platourile vulcanice, măgurile aparținând neckurilor etc.). La noi în țara forme de relief vulcanic bine păstrate se întâlnesc în Munții Călimani și Harghita; Etna sau Vezuviu în Italia.

-formele de relief create de vânt (dunele de nisip în Franța, câmpurile de nisip -ergurile sahariene, kumurile din Asia Centrală etc.). La noi în țară se impun câmpurile de dune din Delta Dunării, Hanu Conachi, la Carei sau în sudul Olteniei.

-formele de relief glaciare create de ghețarii pleistoceni (circurile, văile, morenele, blocurile eratice etc. din Carpați, Alpii Scandinaviei, Canada etc.). Se impune peisajul glaciar carpatin complex din munții Rodnei, Făgăraș, Retezat, Parâng.

-formele de relief din lungul țărmurilor îndeosebi falezele (Bretagne), plajele, insulele legate prin cordoane de nisip, deltele etc. – ex. țărmul românesc înalt cu faleză și cel cu plaje și delte).

-formele de relief rezultate în urma proceselor de meteorizare și gravitaționale (abrupturi cu blocuri prăbușite la bază, alunecări de mari proporții, coloane și blocuri rotunjite din culmea Pricopan, hornuri, hrube și văi de sufoziune dezvoltate în loessurile dobrogene sau din lungul Prutului, Siretului, Dunării; ravenări de mari dimensiuni cum ar fi cele de la Râpa Roșie de lângă Sebeș sau Groapa Ruginoasa din Munții Apuseni ).

-forme de relief rezidual, prezente la nivelul interfluviilor alpine- creste zimțate, turnuri, abrupturi cu baza acoperită de grohotișuri -ex. Piatra Craiului, Creasta Făgărașului etc.

-stânci cu forme deosebite rezultate din eroziunea diferențială și acțiunea mai multor agenți externi, sunt dezvoltate îndeosebi pe conglomerate și calcare în munții Ciucaș, Bucegi, Ceahlău.

-vulcanii noroioși-forme de relief create prin acumularea și solidificarea noroiului argilos scos la zi de gazele din adânc (Pâclele Mari, Pâclele Mici, Andreiașu din județul Buzău; Hașag pe valea Visei; Băile Homorod )

-platourile și conurile vulcanice rezultate în urma proceselor de acumulare și consolidare a diverselor produse vulcanice (lave, aglomerate, cenușă etc.). Tipice sunt în vestul masivelor Călimani-Harghita

-Obiective turistice de natură geologică. Pe ansamblu sunt mai puțin căutate; doar de cei care și-au făcut din acestea un hobby (ex. puncte fosilifere). Pot fi și unele fenomene inedite care stârnesc interes sau care sunt folosite într-un anumit scop. În acest sens, se pot separa:

-creste, ziduri, martori de eroziune impuse de existența locală a unui anumit tip de rocă (cristalin, eruptiv, calcare etc.). Se pot menționa în acest sens: Detunatele din Munții Metaliferi cu coloane de bazalt; coloanele de bazalt de la Racoș, creasta de granite și cuarțite din Culmea Pricopan, Creasta Cocoșului din Gutâi, zidurile de andezit bazaltoid de pe Firiza.

-focurile vii- fenomen rezultat din autoaprinderea gazelor naturale din adânc care ies la suprafață în lungul faliilor, fisurilor etc. (ex. la Terca în bazinul Slănicului de Buzău și Andreiașu pe valea Milcovului).

-mofetele, emanații de CO2, folosite în tratamentul anumitor boli (circulația periferică) în puncte amenajate (ex. Tușnad, Covasna etc.); în unele locuri, necunoașterea efectelor nocive pentru respirație a condus frecvent la moartea animalelor și accidental a oamenilor, de unde renumele căpătat și numeroasele legende țesute asupra acestora -ex. Peștera Ucigașă de la Balvanyos.

-cariere cu un anumit tip de rocă, mai rară sau care prin frumusețe stârnește interes (ex. marmura de Rușchița, Vașcău, Moneasa; granitul de Greci; chihlimbarul de la Colți).

-vechi ocne de sare sau saline care au fost amenajate pentru diferite activități turistice (balnear-Tg. Ocna, Slănic Prahova, Ocna Dej, Praid etc.; antrenamente și concursuri sportive –Slănic Prahova).

-puncte fosilifere, rezervații geologice și paleontologice (ex. Strunga din Bucegi pentru fauna cretacică, Suslănești pentru impresiunile fosile de pești și plante din oligocen etc.).

-regiuni puternic accidentate tectonic care stârnesc curiozitatea cunoașterii (ex. falia San Andreea din California; culoarul tectonic Timiș – Cerna)

-Obiective turistice cu caracter biogeografic-sunt numeroase, dar la noi sunt într-o anumită măsură cunoscute și necontrolat valorificate, pentru turism. Cele mai însemnate sunt:

– pădurile din marginea localităților sunt căutate mai ales pentru pentru recreere la sfârșit de săptămână; se adaugă pentru grupuri restrânse și pentru alte activități cum ar fi vânatul și culesul fructelor de pădure; dar ele ar putea reprezenta obiective importante pentru activitățile cu elevii la unele teme geografice, biologice. Pădurile au atât funcție economică (mai ales pădurile situate la marginea marilor orașe cu activitate industrială intensă) cât și funcție de recreere.

-pădurile parc se află în unele sectoare ale orașelor mari și au rezultat fie, prin amenajări speciale în pădurea inițială ( alei, puncte de alimentația, mijloace de recreere –ex. Băneasa pentru București, Vatra Dornei, Copou la Iași), fie prin plantații, uneori cu arbori aduși din diferite locuri din țară sau străinătate (Dumbrava Sibiului); rolul recreativ este dominant..

-parcurile dendrologice sunt suprafețe în limitele unei localități în care după un anumit plan au fost plantate specii de arbori, arbuști, plante perene din diferite părți ale Globului (multe cu carcter exotic), spre ele conducând alei; suprafața este parcelată iar gruparea speciilor în acestea se face după o tematică care îmbină mai multe criterii științifice (arbori și arbuști subtropicali, plante specifice mediului acvatic sau celui alpin etc.); uneori sunt și sere cu specii tropicale, decorative, recreeative. Între parcele sunt alei iar denumirile plantelor importante sunt indicate prin panouri sau tăblițe (ex. Simeria, Moacșa lângă Curtici, Săvărșin, Gura Humorului, parcul din fața cetății Suceava).Unele au și grupuri de cercetători.

-grădinile botanice sunt parcuri amenajate în conformitate cu un plan strict științific; conțin specii de arbori, arbuști, plante de parter din diferite locuri de pe Glob, colecții de plante rare, sere; colectiv de cercetare, ierbare etc. În România cele mai importante sunt la București, Cluj-Napoca, Iași, Jibou, Galați etc.

-parcuri pentru recreere și odihnă – există în toate orașele numărul fiind în funcție de mărimea acestuia; gradul de dotare este diferit; cele mai mari sunt organizate în jurul unor lacuri (frecvent antropice); au spații cu amenajări speciale pentru odihnă, joaca copiilor, activități cultural-sportive etc. (ex. Cișmigiu, Herăstrău, Titan în București).

-păduri în regiunile montane, de deal și podiș care sunt străbătute pe anumite trasee turistice (ex.Bucegi pe versantul prahovean, Munții Baiu). În această grupare intră mai multe categorii cum ar fi: păduri de interes cinegetic, păduri de tip turistic străbătute de trasee turistice, păduri cu folosință pentru campare aflate în grade diferite de amenajare.

-păduri cu arbori seculari (Slătioara din estul munților Rarău; pădurea Valea Putnei din estul munților Giumalău, în M. Buzăului la Harțagu și Viforâta; în M. Călimani); frecvent sunt suprafețe mai mari în care există pâlcuri de molizi sau fagi, iar în câmpie stejari cu înălțime și diametre foarte mari și care au o vârstă care depășește 150 ani; frecvent constituie rezervații naturale (la vest de Buzău pădurile Spătaru și Crâng, la Snagov, Comana etc.).

-rezervații botanice, forestiere sunt în mai mică măsură introduse în literatura turistică și ca atare sunt frecventate doar de specialiști sau de cei care doresc să le cunoască cu un scop didactic sau ca hobby. (ex. turbăriile de la Mohoș, Tușnad, Borsec, Poiana Stampei etc.). Există însă și rezervații în care se impune un anumit component floristic, el constituind chiar un simbol pentru localitatea în moșia căruia se află. Mai mult la anumite date calendaristice în acele locuri se organizează sărbători folclorice care atrag numeroși turiști (ex. Sărbătoarea înfloririi liliacului sălbatic de la Ponoare, Sărbătoarea castanului de la Tismana; Sărbătoarea narciselor la Vad în Depresiunea Făgăraș, bujorul sălbatic de la Zaul de Câmpie).

-rezervații faunistice – în care sunt protejate anumite specii de mamifere (capra neagră, ursul carpatic), păsări (pelicani, egrete, stârci etc.), pești (lostrița pe Bistrița, Vișeu, aspretele pe Vâlsan); cele mai multe sunt concentrate în Delta Dunării, bălțile Dunării sau în munții înalți.

-rezervații naturale complexe în care alături de specii rare de plante, animale ce au însemnătate distinctă fiind protejate, se adaugă valoarea peisajului, unele elemente inedite ale reliefului sau alcătuirea geologică (dominant în masivele carpatice).

-locuri unde există specii de plante endemice sau animale strict protejate fără a fi rezervații naturale (îndeosebi cu liliac sălabtic, lalea pestriță, bujor).

-grădini și puncte zoologice sunt spații amenajate care cuprind specii de animale captive din țara noastră iar cele mai mari și din afară Constituie locuri de vizită, îndeosebi pentru copii dar și de studiu (Grădina Zoologică Băneasa, Călărași, Tecuci, etc.)

-parcurile zoologice reprezintă areale de pădure îngrădite, aflate sub protecție în care sunt colonizate anumite grupuri de animale în scop științific dar și pentru vizite turistice (Vânători Neamț, Bucșani-Dâmbovița, Hațeg)

-păstrăvăriile-sunt spații amenajate pentru înmulțirea și creșterea salmonidelor și valorificarea lor economică.Cele mai multe sunt pe văile carpatice, dar în ultima vreme au fost create și în unele localități din regiunile colinare (Pod. Mehedinți, Subcarapații Gorjului etc.)

-locuri unde se pot practica vânătoare sportivă și pescuitul sportiv; există perioade în care aceste acțiuni se realizează organizat sau individual. Spre exemplu toamna se practică pescuit sportiv de rang național și internațional îndeosebi pentru știucă și crap pe marile bălți sau vânat de rațe sălbatice și iepuri în Delta Dunării.

– parcurile naționale sunt spații delimitate în majoritatea situațiilor în regiunile muntoase. Ele constituie o regiune în care valoarea deosebită a componentelor naturale, multe din ele rarități au impus protejarea totală față de activități economice (exploatări forestiere, miniere, agricole etc.); în cadrul lor sunt rezervații științifice în care nu se pătrunde decât cu autorizație specială și spații în care sunt trasee turistice și unele amenajări necesare practicării acestuia (ex. Parcul național Retezat, Parcul național Rodna etc.). Primul a fost cel din Munții Retezat care are acest statut din 1935. Din 1979 el este în același timp și rezervație a biosferei. După 1990 au mai primit acest statut încă 10 regiuni. În cadrul lor există areale strict ocrotite care au caracter științific și spații limitrofe protejate dar în care activitățile turistice sunt permise doar sub control ecologic ( ex: cele 2 areale din Munții Retezat).

-parcurile naturale constituie o categorie aparte stabilită după anul 2003. Ele sunt în număr de 6. Fiind localizate atât în munți cât și în regiunile deluroase (Munții Măcin) și chiar de câmpie (Balta Mică a Brăilei). Au suprafețe mari dar variabile de la caz la caz, în cuprinsul lor intrând și localități rurale. Ca urmare în afara spațiilor ocrotite (rezervații, specii de plante și animale rare, elemente de geologie sau de relief protejate etc.) și unde se practică un turism ecologic sunt și suprafețe (vatra satelor, terenuri cu diverse culturi) unde activitățile turistice (îndeosebi cele legate de agroturism, tratamente balneare, etc) se asociază cu cele de natură economică ( se exclud formele care conduc la diferite poluări).

-rezervație a biosferei reprezintă o regiune naturală care a căpătat un regim de protecție și folosință specială, fiind încadrată ca "sit natural" cu valoare de patrimoniu mondial. La noi, acest regim îl are Delta Dunării împreună cu Câmpia lagunară Razelm-Sinoie și o fâșie de pe platforma litorală; în cadrul ei există 15 rezervații naturale strict delimitate între care sunt spații pentru turism, pescuit, mai multe sate cu activități agricole etc.

-Obiective turistice legate de ape.

Apele, indiferent de forma sub care există, au constituit și reprezintă mediul necesar omului și activităților sale inclusiv pentru turism. Ca urmare, în afara faptului că în vecinătatea lor sunt obiective turistice de altă natură, ele însele se pot încadra în această direcție. În acest sens sunt:

–izvoarele fie că sunt minerale, arteziene, geisere, intermitente, fie termale și mezotermale etc., au impus amenajări balneare sau pentru turism- Vatra Dornei, Borsec, Tușnad, Băile Herculane; izvoarele carbogazoase și cu apă plată, sunt valorificate și pentru folosința apei în consumul turiștilor. Apele minerale de pe teritoriul României se pot grupa în 11 categorii (oligominerale, carbogazoase, alcaline, alcalino-feroase, feruginoase, arsenicale, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, radioactive) și reprezintă o valoroasă resursă turistică (tabel nr. ) atât prin consum dar mai ales pentru asigurarea unor tratamente specifice.Alături de acestea sunt pe de-o parte izvoarele termale cu grad de mineralizare variat care au o largă căutare în tratamentele terapeutice (Felix, 1 Mai, Tinca, Băile Herculane) dar și apele termale extrase prin foraje utilizate în ștranduri (Oradea, Timișoara), fie ca mijloc balnear (Cozia, București-Foradex). Cele mai importante izvoare termale de la noi din țară sunt la Moneasa (23-32°C), Geoagiu (34°C), Vața de Jos (35-38°C), Băile Herculane (62°C în cazul apelor din foraje), Băile Felix(48-69°C), în perimetrul Vadu Oii–Topalu, Țicleni, Călimănești-Căciulata, Cozia-Bivolari, (temperaturi peste 50°C), Lunca Bradului-Toplița (22,5°C), Băile Olănești(32,5°C), Mangalia (21,5°C), Băile Tușnad (21°C), Timișoara (20,2°C), Arad (21,2°C), Băile Tinca (25°C), Răbăgani(23°C) etc. (I.Pișota, 1995)

-lacurile, au valențe turistice multiple; constituie locuri de agrement, odihnă frecvent folosite la sfârșit de săptămână; sunt baze pentru pescuit, canotaj, înot etc.; la unele lacuri cu apă sărată, salmastră care dispun de nămol sapropelic există amenajări pentru tratamente balneare (Lacul Sărat de la sud de Brăila, Amara, Terchirghiol, cele din ocnele prăbușite-Slănic etc.); alte lacuri din regiunile montane (glaciare, carstice) reprezintă obiective însemnate pe traseele turistice (Bâlea, Capra, Gâlcescu, Bucura, Zănoaga, Ighiu, Zăton) .

-râurile atât în localitățile pe care le străbat, dar și în afara lor, sunt solicitate în diverse forme de practicare a turismului (odihnă, recreere, înot); la cele mari și adânci se adaugă navigația de plăcere și instrucție. Pe râurile mari din țară (Mureș, Olt, Siret) în ultimii ani au fost reînviate “expedițiile nautice” ale plutașilor de odinioară dar prin folosirea unor ambarcațiuni sportive moderne. Amenajările hidrotehnice și hidroenegetice (pe Bistrița, Argeș, Olt) au ca element de atractivitate distinct lacurile de acumulare (Dunărea, Mureș, Bega, etc.) folosite și pentru canotaj, plimbări cu șalupe, pescuit etc.

-marea sub raportul importanței turistice trebuie privită în mai multe sensuri:

litoralul cu peisaje puternic antropizate și unde există obiective turistice variate izolate sau grupate; stațiuni care sunt valorificate diferit (recreere, odihnă, tratament, diferite sporturi, instrucție etc.), pentru (Năvodari, Eforie, Mangalia Nord, Costinești) dar și în cele două municipii (Constanța și Mangalia);

navigația care facilitează turism local și internațional (Constanța, Mangalia);

calitățile tonifiante ale apei pentru înot și terapie.

Obiectivele turistice de natură antropică

Constituie rezultatul gândirii și activităților multiple ale oamenilor de-a lungul mileniilor. Sunt concentrate îndeosebi în spațiul așezărilor, dar există și disparat în afara acestora. În această grupă se includ:

Obiective turistice de natură istorică care în majoritate sunt urme de cultură materială și vestigii de așezări și cetăți din epoci diferite. În acest sens, se pot separa, la nivelul României.

urme de așezări și culturi din paleolitic (Ștefănești pe Prut), neolitic (cultura Cucuteni).

vestigii ale unor așezări dacice (Sarmisegetuza dacică, Costești, Blidaru, Lozna, Brad –Zargidava, grecești (Histria, Tomis, Calatis), daco-romane (Sarmisegetuza Ulpia Traiana, Apulum, Napoca sau cele din lungul Dunării și din Dobrogea- Dierna, Carsium, Axiopolis, Aegysus, Noviodunum).

ruinele unor cetăți medievale (la Suceava, Cetatea Neamțului, Cluj-Napoca, Sighișoara, Mediaș, Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Timișoara, Deva etc.), cetăți țărănești (Prejmer, Hărman, Alma Vii, Saschiz, Iacobeni, Biertan, Moșna în Podișul Hârtibaciu), biserici întărite (în Transilvania) etc.

locuri de bătălii însemnate pentru istorie indicate prin mausolee, troițe, monumente, cimitire ale eroilor (Călugăreni, Podul Înalt, Șelimbăr, Mărăști, Mărășești, Oituz, Soveja, Mateiaș).

Obiective turistice cu însemnătate arhitectonică și artistică.

Înglobează elemente ale creației umane rezultate de-a lungul secolelor, ele relevând atât curente artistice naționale cât și influența unora de rang internațional care au fost adaptate. Se includ:

– Biserici, mănăstiri, moschee, sinagogi etc. care au fost construite și refăcute în secole diferite; se identifică în Transilvania și Banat, mai multe tipuri de edificii realizate în stilurile arhitectonice-romanic, gotic, renascentist, baroc etc, apoi peste tot biserici de lemn ortodoxe, biserici din piatră și zidărie în stil bizantin dar transpus diferit de la o epocă la alta (mai însemnate fiind cel mușatin în Moldova, brâncovenesc în Țara Românească etc.), construcții în stil clasic în sec. XIX și în cea mai mare parte a sec. XX; (modern în ultimele decenii).

Edificii civile (îndeosebi din sec. XVII-XX) care poartă pecetea influențelor artistice naționale a celor exterioare sau o îmbinare a acestora; se includ palate (în marile orașe), conace, cule (Oltenia), case boierești, castele(Transilvania, Peleș) etc. acestea sunt construite în diferite stiluri arhitectonice (romanic, gotic și neogotic, Renaștere, baroc, brâncovenesc, empire, secession, eclectic și al academismului francez, clasic și neoclasic, modern). Între acestea remarcabile prin dimensiuni și valoare artistică sunt cele din orașele mari: Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, București, Iași, Craiova, Constanța, Alba Iulia, Hunedoara dar și altele din localități mai mici, uneori sate.

Monumente, statui și busturi ale unor personalități, construcții și plăci comemorative. Majoritatea sunt situate în orașe sau în localitățile natale ale personalităților respective.

Muzee, expoziții și case memoriale constituie o categorie largă cu profil extrem de variat (istorie, artă populară, pictură, sculptură, științele naturii, colecții inedite de obiecte etc.); se găsesc în orașe (diferite ca număr și tematică) dar și în unele așezări rurale (aici au caracter de colecții dominant cu tematică istorică, artă populară, științele naturii etc.).

Obiective turistice cu caracter etno-folcloric care pun în evidență obiceiuri străbune, obiective ale creației populare, festivaluri artistice populare. Trăsăturile fundamentale ale culturii populare românești sunt autenticitatea, originalitatea, unitatea în varietate a fenomenelor, continuitatea toate acestea împletindu-se cu ingeniozitatea și inventivitatea reflectate în creații de civilizație materială, în datini, obiceiuri, în creația literară orală, în cântecul și dansul popular. Se pot separa:

Muzee cu profil de artă și arhitectură populară. Cele mai însemnate au caracter complex incluzând case, acareturi țărănești, stâne, instalații tehnice care datează din secolele XVII-XVIII, țesături, cusături, obiecte de uz gospodăresc etc. Prin construcții și obiecte se redă specificul satului românesc din diferite zone etnofolclorice. Renumite sunt: Muzeul Satului din București (primul din țară, înființat de Dimitrie Gusti în 1936), Bujoreni-Vâlcea, Golești-Argeș, Dumbrava Sibiului, Suceava lângă cetate, Negrești-Oaș, Sighetul Marmației, Curțisoara-Gorj.

Construcții de lemn (case, porți, biseici) aflate în diverse sate care au devenit renumite prin acestea. Aici sunt porțile masive cu bogate decorații în județele Marmureș, Gorj, Harghita, Covasna.

Ateliere și colecții de linguri, furculițe, furci de tors, linguri realizate de creatori populari talentați din mai multe sate din județele Vâlcea, Alba, Olt, Hunedoara; se adaugă piese de mobilier în județele Bihor (Budureasa), Vâlcea, Argeș, Maramureș.

Ceramica populară se lucrează încă în aproape 200 de centre din toată țara, dintre care o parte însemnată sunt legate de redarea artistică și tradițională. Se impun obiectele din ceramică artistică; ceramică neagră lustruită cu pietre albe de râu la Marginea (Suceava) și Poiana Deleni (Iași); ceramică roșie lustruită la Săcel (Maramureș), ceramică albă smălțuită la Horezu, Vlădești (Vâlcea), Oboga (Olt).

Sărbătorile populare, târgurile și nedeile legate de păstorit, de ciclurile vegetative ale diferitelor plante, târgurile-concurs ale olarilor etc. Importante sunt cele de la Novaci, Vaideeni, Huta Certeze, Prislop, Gura Teghii, Lopătari, Andreiașu, din satele din Mărginimea Sibiului, din Culoarul Bran-Rucăr.

Obiective cu caracter economic. Sunt mai puține ele reflectând un anumit stil de construcție sau mod de exploatare economică specifice unor perioade istorice. Între cele păstrate sunt unele poduri din piatră din sec. XVI-XVII în Moldova pe râul Bărlad, podurile peste Dunăre realizate de A. Saligny la Fetești-Cernavodă, furnale vechi în Banat din sec. XVIII, calea ferată cu cremalieră de la Oravița-Anina, muzeul locomotivelor (Reșița), farul genovez de la Constanța, barajele de la Vidraru, Porțile de Fier sau de pe Bistrița, Someșul Cald, Sebeș, Lotru etc; mori din piatră sau de vânt, planul înclinat de la Covasna; vechi exploatări de aur (Roșia Montană), sare (Cacica, Slănic, Târgu Ocna, Turda etc.), cărbune, ardezie, petrol (Sărata Monteoru)

Alte obiective artistice sau comemorative. În această grupare se includ toate festivalurile artistice (îndeosebi muzicale), locurile în aer liber unde sunt concentrate rezultate ale creației artistice populare (sculpturi în lemn, piatră, Cimitirul Vesel de la Săpânța) sau culte (taberele de sculpturi în lemn, fier-Galați, piatră – Măgura, Hobița, Galați, Babadag, Lăzarea etc.), cimitire ale eroilor (1916-1918, 1941-1944, revoluției din 1989).

Diferențierea de unități după potențialul turistic pe teritoriul României

România deține atât elemente (obiective) care au însemnătate pentru turism cât și o multitudine de mijloace care pot facilita activitățile specifice acestui domeniu. Răspândirea acestora în teritoriu este diferită existând pe de-o parte aglomerări de obiective ce au condiționat și concentrări de modalități și resurse de punere în valoare a acestora, iar pe de alta spații largi în care toate acestea sunt dispiate. Mai mult în prima categorie evoluția locală, regională este variată în contextul impunerii unora spre anumite tipuri de activități turistice, unele recunoscute pe plan național și internațional în raport de altele care dispun de obiective la fel de însemnate dar puțin cunoscute și unde mijloacele de valorificare sunt reduse.

Pentru a avea o bază într-un program complex de organizare și dezvoltare turistică a țării și a oricărui teritoriu trebuie să se plece de la inventarierea corectă a tot ceea ce există și la diferențierea de unități care să se poată înscrie într-un sistem ierarhic. Componentele de ordine diferite vor abvea o anumită alcătuire și funcționalitate dar și legături care să asigure intercondiționarea și prin aceasta unitatea sistemului.Pentru turism importanță are stabilirea de unități taxonomice precise care pe de-o parte fiecare reflectă un anumit nivel de resurse potențiale iar pe de altă parte un minim de dotare (mijloacele) posibile la un moment dat, pentru valorificarea acestora. Dacă prima componentă poate fi privită ca relativ fixă (mai ales în cazul elementelor specifice cadrului natural), cea de a doua are un caracter dinamic în sensul unei evoluții sau involuții în funcție de politicile economice aplicate.

Scara ierarhică normală, cel puțin pentru evaluarea potențialului turistic o constituie: punctul turistic, localitate (cu valențe turistice), centru turistic, axă turistică, zonă turistică, regiune turistică la care în cazul României se poate adăuga provincia turistică.

Punctele turistice sunt locuri în afara așezărilor sau în cadrul acestora în care există unul sau mai multe obiective turistice grupate ce pot fi vizitate sau folosite pentru unele activități turistice cu durată limitată (câteva ore); unele sunt locuri de vizitare ce sunt introduse în cadrul unor circuite sau trasee turistice.Frecvent sunt bisericile și mânăstirile din sate cu hramuri renumite (la mânăstirile Dervent, Sf. Andrei, Cocoș, Cilic Dere din Dobrogea) și obiectivele naturale izolate (ex.Poiana Narciselor, monumentele de la Călugăreni, Bobâlna, Podu Înalt).

Localitățile turistice constituie o așezare mică (sat dar și un oraș mic- Vișeul de Sus, Lupeni, Cehu Silvaniei etc.) în care există unul sau mai multe obiective turistice dar lipsesc sau sunt reduse componentele de bază ale echipamentului turistic (amenajări) care să permită desfășurarea unor activități turistice de durată. Frecvent ceea ce există este favorabil vizitelor de câteva ore și mai rar staționărilor pentru odihnă, recreere. Există locuri de campare neamenajate sau cu cazare la localnici apoi puncte de alimentare de nivel mediu cu ofertă limitată.În cadrul localităților turistice s-au impus în ultimuldeceniu două subtipuri:

Localitățile agroturistice care sunt sate cu potențial economic relativ bogat cu gospodării țărănești ce pot oferi cazare în condiții bune și servicii de masă corespunzătoare cerințelor solicitanților, pentru sejur de mai multe zile; spre acestea se îndreaptă frecvent familii de turiști și chiar grupuri organizate prin diferite societăți de turism, scopul fiind odihna, relaxarea, unele tratamente balneare ce nu solicită o asistență medicală pretențioasă etc. (ex. -sate din Culoarul Rucăr-Bran precum Șirnea, Peștera, Rucăr, Podu Dâmboviței, Moeciu, din depresiunile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Munții Apuseni).

Localitățile turistice balneare de interes local sunt legate de unele sate sau orașe mici care au izvoare minerale, termale, nămol sapropelic, mofete a căror cunoaștere și valorificare este limitată în timp și mai ales teritorial. Dispun de amenajări reduse iar funcționalitatea este legată îndeosebi de sezonul de vară (Săcel, Siriu); asistența medicală este redusă (Plopiș, Săcel, Țintea, Telega, Cacica, Ocna Dej, Cojocna etc.)

Centrele turistice sunt acele așezări urbane și mai rar rurale (Bran, Vama) unde există o ofertă turistică care concentrează mai multe obiective turistice, au un echipament suficient (infrastructură, hotel sau motel, camping, unități de alimentație și pentru diverse servicii, forță de muncă specializată pentru turism); importanța centrului este determinată de mai mulți factori: valoarea și numărul obiectivelor turistice (ex. la Bran castelul, muzeul etnografic, vechiul punct vamal, bisericuța etc.); posibilitățile de valorificare prin diverse forme de turism a potențialului din cadrul lui, din arealul limitrof sau din localitățile mai depărtate; ponderea importantă pe care activitățile turistice o au în realizările economice; calitatea componentelor echipamentului turistic și a serviciilor; gradul de polarizare al altor așezări aflate la distanțe diferite pentru activitățile turistice (cele de pe valea Moeciului).

Un loc distinct în categoria centrelor turistice îl constituie stațiunile turistice. Acestea sunt diverse tipuri de așezări precum orașe (Govora, Călimănești, Olănești, Tușnad), sate mari (Vața de Jos, Tinca) sau cartiere aflate în afara acestora și uneori la distanța de mai mulți kilometri (Poiana Brașov, Păltiniș, Semenic, Izvoarele, Mogoșa) în care există amenajări pentru turism dar cu un grad variat de dotare (pentru odihnă, recreere, tratament balnear, activități sportive etc.). Cea mai mare parte a veniturilor sunt obținute din activități de turism. În funcție de specificul dominant al activităților ele se pot grupa în stațiuni climaterice (recreere, odihnă, activități sportive) și balneoclimaterice (precumpănesc tratamentele medicale). În raport cu gradul de dotare și dinamica turiștilor se separă: stațiuni de rang internațional (Poiana Brașov, Predeal, Sinaia, Bușteni), național (Geoagiu, Eforie, Mangalia Nord, Călimănești, Govora), județean (Ocna Șugatag, Covasna).

Se consideră că circa 39 de stațiuni sunt de rang național și internațional (10 dominant pentru odihnă și sporturi de iarnă, 18 cu caracter balnear, 11 pe litoral pentru odihnă și activități balneare) și 61 de rang regional (cu profil variat) (V.Glăvan, 2002).

Stațiunile mai pot fi grupate în funcție de poziția în cadrul unităților de relief: stațiuni montane, de deal și podiș, în câmpie- ultimele fiind reduse ca număr și în funcție de intervalul de timp în care se desfășoară activitățile specifice (sezoniere, permanente).

Axa turistică-constituie un spațiu cu potențial turistic, amenajări și activități turistice bogate înscris în lungul unei văi sau în cadrul unei depresiuni sau artere de circulație importantă; poate reprezenta sectorul cel mai important al unei zone sau regiuni turistice spre care se concentrează fluxuri turistice, o circulație intensă dar de unde de regulă se pleacă spre obiective și localități turistice limitrofe. Cele mai importante sunt culoarele văilor carpatice (Moldova, Bistrița, Trotuș, Buzău, Prahova, Olt, Jiu, Timiș-Cerna, Crișul Repede, Iza) dar și în unitățile colinare (Bârladul, Târnavele, Hârtibaciu, Mureșul). Doi factori au determinat în timp dezvoltarea acestora: pe de-o parte potențialul natural, pe de altă parte culoarele de vale și depresiunile alungite care condiționează dezvoltarea localităților și rețelelor de căi de comunicații. Desfășurarea șoselelor și căilor ferate în lugul acestora a facilitat în primul rând accesul rapid la obiectivele aflate în așezările de aici (cetăți, locuri istorice, muzee, biserici, unități meșteșugărești și de desfacere) dar și la cele naturale (chei, defilee, izvoare minerale, rezervații, parcuri dendrologice). Circulația turistică intensă a condus pe de-o parte la construcția de unități de servicii turistice nu numai în localități ci și în afară, iar pe de altă parte la identificarea și popularizarea altor locuri interesante pentru recreere, odihnă, sport, vizitare (instrucție). În acest fel arterele de comunicație din culoarele de vale și depresiuni în lungul cărora existau câteva puncte de interes turistic au devenit adevărate artere (axe) turistice.

Calitatea dotărilor și serviciilor însă le depărtajează în: axe de interes național și internațional (Moldova, Prahova), regional (Mureșul superior, Oltul superior, Bistrița, Iza, Teleajenul) și local (Putna de Vrancea, Teleajen, Dâmbovița superioară, Ialomița). Se pot separa și axe turistice în devenire-în lungul cărora există multe obiective (unele puțin cunoscute de turiști) dar infrastuctura și amenajările sunt sub cerințele asigurării unui turism civilizat. Acestea urmăresc frecvent aliniamente de depresiuni cu așezări separate de dealuri dar care sunt unite prin șosele parțial modernizate (Sovata-Odorheiul Secuiesc; Râmnicu Vâlcea-Târgu Jiu, Reșița-Bozovici, Deva-Brad-Beiuș).

Zona turistică este un teritoriu bine delimitat ca importanță pentru turism datorită existenței unui număr însemnat de obiective, puncte și localități legate printr-o infrastructură adecvată și în care sunt unul sau mai multe centre turistice ce polarizează activitățile de acest gen. Zonarea unui teritoriu urmărește delimitarea unor spații geografice mai mari dar nu egale, ce dispun de un potențial turistic însemnat, au ameanjări importante care pot asigura activități specifice.

Procesul de zonare se sprijină pe cunoașterea realității din teren raportată la câteva direcții- potențial turistic și nivelul valorificării sale, amenajările existente (infrastructura, construcții etc.) și servicii ce pot fi asigurate, tipul și gradul de asigurare a formelor de turism și perspectivele de evoluție. Pentru realizarea ai sunt necesare ca operațiuni preliminare mai multe zonări pentru fiecare din aceste probleme.Compararea acestora permite delimitarea de zone turistice ce se vor defini prin coeficenți de apreciere calitativă și cantitativă.

Zonarea potențialului turistic care constituie rezultatul unei etape preliminare zonării turistice. Ea se bazează pe inventarierea tuturor elementelor oferite de cadrul natural dar și de multiplele forme ale activităților antropice care prezintă însemnătate pentru turism. În literatura geografică și turistică românească există mai multe zonări ale teritoriului României, corecte sau mai puțin corecte. S-au bazat fie pe delimitarea de areale turistice la nivelul unor unități geografice sau administrative (frecvent pe județe), fie pe localizarea și concentrarea obiectivelor turistice și a fluxurilor de turiști.

Când teritoriul este extins și centrele se află dispersate în cadrul său se pot delimita subzone cu vocație turistică desfășurate, în jurul fiecărui centru, legăturile dintre acestea fiind generate de elementele comune ca resurse, servicii, infrastructură, posibilități de organizare de circuite turistice (exemplu Bucovina, Maramureș). Frecvent sunt separate două categorii de zone turistice – naturale și cu caracter complex.

Zonele turistice naturale încorporează una sau mai multe unități geografice naturale bine delimitate; în cadrul lor precumpănesc obiectivele legate de relief, ape, vegetație, faună, alcătuire geologică; infrastructura este reprezentată de șosele la periferie, drumuri cu grad de echipare variat în lungul văilor principale și poteci cu sau fără marcaje turistice pe văi și culmi care conduc la obiectivele turistice; se adaugă unele amenajări pentru odihnă, servicii de tipul cabanelor (turistice, silvice, de vânătoare), refugiilor (în etajul alpin al crestelor ce depășesc 2000m), stâne, sălașe în munții cu altitudini medii, iar în ultimul timp case de vacanță pe văile principale, în lungul șoselelor ce traversează parțial sau total munții (Argeș, Putna, Bistrița Aurie) sau în unele bazinete depresionare adăpostite (Frumoasa-Sebeș). Principalele forme de practicare a turismului sunt: drumeția, odihnă într-un interval de mai multe zile, vânătoarea, pescuitul, alpinismul. Centrele turistice se află în zonele turistice vecine, ele constituind punctele principale de unde provin turiștii, dar și locurile de proveniență a produselor alimentare și al altor bunuri necesare actului turistic.

Mai multe unități montane constituie zone naturale bine evidențiate (Rodnei, Rarău-Giumalău, Călimani, Ceahlău, Hășmaș, Ciucaș, Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș, Parâng, Retezat, masive din Munții Apuseni, etc.). Se adaugă Delta Dunării.

Există și unități montane bine individualizate dar în care obiectivele de interes turistic sunt puține și nu trezesc interesul turiștilor decât pe plan regional.Uneori ele se pot înscrie ca prelungiri posibile ale unei zone distincte, în care unele drumeții, trasee de vânat, pescuit se continuă în prezent aici (ex. Munții Grohotiș și Tătaru în raport cu munții Ciucaș, munții Giurgeu în raport cu Munții Hășmaș).

În cadrul acestora cele mai multe și interesante obiective turistice se înscriu în lungul unor itinerare (trasee turistice).Acestea prin funcționalitate aparțin la trei categorii principale. Astfel sunt trasee de acces la obiectivele dezvoltate în lungul văilor și pe unele culmi secundare și trasee în lungul cărora se află majoritatea obiectivelor turistice aflate fie în lungul crestelor principale (mai ales în etajele alpin și subalpin ce au vârfuri și o multitudine de forme de relief glaciar, periglaciar, stuctural sau de peisaje) și trasee în circuit pe culmi și platouri cu peisaje inedite (cele din regiunile carstice). Primele reprezintă adevărate axe turistice alpine și subalpine. Există și un al patrulea gen de trasee, de obicei scurte, care au menirea de a realiza legături (peste culmi secundare) între obiective turistice principale sau cabane.

Zonele turistice complexe sunt cele mai numeroase acoperind cea mai mare parte a teritoriului României. Ele înglobează unul sau mai multe centre turistice, localități și puncte cu obiective de interes turistic, o infrastructură adecvată, rețea organizată de servicii turistice etc. Uneori, se interferează cu părți din zonele naturale datorită legăturilor stabilite în timp între centrele sau localitățile turistice și complexele de obiective turistice naturale (pe linie de aprovizionare și servicii, fluxuri turistice). Deși prin alcătuire, structură, astfel de zone par la prima vedere, heterogene și greu de diferențiat, totuși se pot realiza grupări, precum zone de munte, zone colinare, zone de câmpie, zone litorale etc.

În cadrul zonelor extinse în funcție de complexitatea potențialului turistic, de distribuția obiectivelor și centrelor turistice s-au individualizat areale mai puțin extinse în care ies în evidență două caracteristici: concentrarea obiectivelor de un anumit gen și strânsa legătură a lor sub raportul activităților turistice cu un centru turistic. Aceasta apare ca localitate polarizatoare a mișcării turistice în tot arealul (aici se realizează cele mai multe servicii de cazare, odihnă, masă, informare, programe de vizitare la obiective aflate în localitate și la cele din afara localității, procurarea de produse alimentare, meșteșugărești sau de altă natură specifice ținutului respectiv). Ele pot fi numite subzone turistice. În acest sens în zona Maramureș se pot separa ca subzone Sighet, Borșa și Valea Izei. Amplificarea activităților turistice în teritoriul zonei conduce la extinderea spațiului de influență a fiecărui centru polarizator încât frecvent se ajunge la fâșii de interferență a subzonelor (unele obiective turistice de la marginea subzonelor fiind incluse în sfera de acțiune a mai multor centre; de exemplu localitățile cu mânăstiri din Bucovina în raport cu centrele Suceava, Rădăuți și Gura Humorului).

Dezvoltarea agroturismului a dus la dimunarea rolului de lider al centrelor situate la distanță mare de obiectivele turistice dar care dispun în schimb de o bază de cazare și alimentație relativ bună. Este cazul orașului Suceava în raport cu mânăstirile Sucevița, Moldovița, Humor, Voroneț și întărirea celor din subzonă și însăși a acesteia prin impunerea mai multor forme de turism.

Regiunile turistice constituie în unele lucrări un teritoriu cu aceeași semnificație ca a zonei iar operația de diferențiere a lor poartă numele de regionare turistică.Cele două noțiuni însă nu se exclud, între ele pot fi stabilite anumite raporturi în funcție de mărimea sensului acordat fiecăruia. Regiunea de obicei se referă la teritorii ce depășesc spațiul unei zone în care potențialul turistic este format dintr-o mulțime de obiective în care marea majoritate au un anumit specific ce împing spre o anumită direcționare a activităților turistice. Cele mai mici includ o zonă turistică dar și unități limitrofe (Delta Dunării și câmpia Razim-Sinoe, litoralul și coridorul Carasu, București-orașul dar și spațiul larg ce poate merge de la Dunăre la Ialomița) iar cele mai extinse mai multe zone naturale și complexe (Munții Apuseni, Munții Banatului, Bucovina, masivele din bazinul Prahovei). În cadrul regiunii sunt centre, localități și axe turistice ce impun strânse legături între ceea ce reprezintă mobilul actului turistic, masa de turiști și posibilitățile de asigurare a diverselor servicii. În regiunile turistice se includ și spații care în prezent nu fac parte din zone dar în care sunt obiective mai mult sau mai puțin grupate și cu nivel de cunoaștere redus, de unde antrenarea sporadică în activitățile turistice. În viitor, prin crearea de condiții ele pot fi valorificate la un nivel superior și ca urmare se vor atașa zonei vecine sau împreună cu altele vor forma o zonă nouă. Spre exemplu în Munții Apuseni mai întâi s-au impus zonele turistice naturale desfășurate în limitele unor masive muntoase și cele cu caracter complex desfășurate fie în depresiuni (Beiuș, Zlatna, Brad-Hălmagiu etc.), fie în culoarele de vale însemnate (Arieș). Realizarea unei infrastructuri bune cu o rețea densă de drumuri, multe de tradiție seculară, creșterea și diversificarea formelor de asigurare a serviciilor de cazare și masă și mai ales sporirea gradului de atractivitate a obiectivelor turistice datorate unei popularizări însemnate a condus la dezvoltarea relațiilor dintre componentele turistice ale zonelor, la intensificarea acțiunilor turistice în spațiile de contact, la creșterea fluxurilor de turiști care și-au lărgit tot mai mult spațiul operativ pe cuprinsul mai multor zone. Ca urmare în prezent se poate vorbi de realizarea unei importante regiuni turistice în care tot ansamblul de obiective este cuprins în diferite forme de desfășurare a activităților turistice cu implicare atât în dezvoltarea social-economică dar și în diversificarea formelor

Provincia turistică este un termen care este folosit în România pentru cea mai mare unitate ce cuprinde regiuni, zone, centre, localități turistice disparate în care se asigură oferte și servicii turistice multiple.Specific, în condițiile diversității de potențial turistice este evoluția naturală, istorico-culturală și economică comună care îi imprimă caracteristica principală, definitorie.Infrastructura, în bună măsură direcționată de aceeași evoluție, permite realizarea de legături complexe și unitatea în sistemul turistic. Sunt bine conturate provinciile – Carpatică, Dobrogeană, a Dealurilor transilvănene, a Dealurilor și Câmpiei de Vest, a Moldovei colinare, a Câmpiei Române și Dealurilor din sudul României.

România- marile provincii turistice

România dispune de un bogat și complex potențial turistic. El este alcătuit mai întâi dintr-o varietate de forme de relief, izvoare cu apă minerală și termală, lacuri folosite pentru agrement, natație și pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase și conifere, peisaje diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2000 m la cele de câmpie, litoral și Delta Dunării. Istoria poporului nostru se reflectă în numeroase mărturii materiale și spirituale ce pot fi văzute mai ales în localități (muzee, monumente, biserici, mănăstiri, cetăți antice și medievale, portul popular, țesături, ceramică etc.). Ele reprezintă un fond valoros de elemente care concentrează atenția a numeroși vizitatori. Se adaugă o infrastructură diversă (rețea de șosele cu grad diferit de modernizare, poteci și drumuri forestiere în munți pe care există marcaje turistice, o rețea de hoteluri, vile, campinguri, cabane, case sătești etc., diversă ca mărime și nivel de dotare, posibilități multiple de alimentare și de obținere a unor servicii etc.) dar cu o repartiție inegală fiind concentrată în marile orașe, în lungul arterelor turistice importante pe litoral etc. Gruparea pe teritoriul României a acestor elemente este rezultatul conexiunilor stabilite între om și natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la conturarea de provincii turistice și zone turistice (în cadrul acestora sunt centre, localități și obiective turistice fiecare reflectând un anumit grad de complexitate atât ca potențial turistic și infrastructură cât și ca mod de desfășurare a activităților turistice).

Astfel în cadrul României se deosebesc mai multe provincii cu caracteristici distincte date de asocierea elementelor naturale și a celor antropice, o infrastructură diferită care valorică corespunzător sau nu elementele existente.

Provincia turistică Carpatică este cea mai extinsă spațial, caracteristicile ei fiind date de:

predominarea elementelor naturale (relief glaciar, carstic, vulcanic, creste, vârfuri ascuțite, mase de grohotișuri, platouri, chei și defilee, numeroase izvoare și lacuri, pajiști alpine și subalpine, intense păduri de conifere și foioase, faună cinegetică valoroasă etc.)

concentrarea elementelor istorice și de cultură ca și a celei mai mari părți din infrastructură în depresiuni și în lungul văilor mari, aici găsindu-se și centrele turistice care polarizează dinamica turistică;

activități turistice specifice–drumeții pe trasee montane cu durată și grade diferite de dificultate, alpinism, vânătoare, explorări carstice, odihnă, excursii în circuite care reunesc principalele localității etc.

În cadrul ei se separă două mari categorii de zone turistice. Prima include masivele muntoase(M Gutâi, M.Rarău-Giumalău, M.Rodnei, M.Ceahlău, M.Hășmaș, M.Călimani, M.Harghita, M.Buzăului, M.Brașovului, M.Ciucaș, M.Piatra Craiului, M.Bucegi, M.Făgăraș, M.Iezer, M.Cozia, M.Căpățânii, M.Șureanu, M. Parâng, M. Retezat, M.Țarcu, M.Godeanu, M.Apuseni ) în care există multe atracții turistice dominant cu caracter natural ce sunt cuprinse în sisteme de poteci cu marcaje turistice; aici sunt cabane, amenajări pentru sporturi de iarnă, areale pentru pescuit sau vânat; drumeția constituie forma principală de turism.

Mult mai extinse sunt zonele turistice complexe care includ depresiuni, văi importante cu numeroase așezări precum și porțiuni din munții vecini. În cadrul lor sunt diferite tipuri de obiective antropice (culturale, istorice, sociale etc.) concentrate în localități dar și obiective naturale (îndeosebi lacuri, izvoare minerale, unele rezervații naturale etc. aflate în apropiere); se impun mai multe centre turistice cu dotări variate pentru turism din care se organizează excursii; formele de turism importante sunt: recreerea și odihna, tratamente în stațiuni balneare și climaterice, excursii în circuit etc. Cele mai însemnate zone sunt: Oaș, Maramureș, Bucovina, Bistrița, Brașov, Ciuc-Gheorghieni, Banat, Buzău- Vrancea,

Infrastructura tradițională formată din drumuri forestiere, poteci marcate sau nemarcate, cabane sau refugii a fost completată în ultimul timp prin apariția mai ales în cadrul depresiunilor și în lungul culoarelor de vale a numeroase așezări în care s-a dezvoltat agroturismul (Depresiunea Dornelor, Depresiunea Maramureș, Țara Oașului, Munții Apuseni) .

-Provincia turistică Dobrogea cuprinde spațiul dintre Dunăre și Marea Neagră. Această provincie are caracter complex, elemente turistice naturale se îmbină cu cele antropice, iar infrastructura și dotările sunt variate dar cu o distribuție diferită. Se impun două zone turistice – Dobrogea de Sud inclusiv litoralul (condiții optime pentru odihnă, balneoterapie, recreere; Constanța și Mangalia sunt cele mai însemnate centre turistice, o infrastructură bine dezvoltată, fapt dovedit de clasarea pe locul I pe țară a județului Constanța în ceea ce privește numărul de locuri de cazare; localități turistice cu importanță istorică Adamclisi, centre viticole renumite ca Ostrov) și Delta Dunării (grinduri pe care se află sate mici pescărești, lacuri, canale, brațele Dunării pe care se face navigație; Sulina singurul oraș din Deltă și Tulcea – centrul turistic din nordul Dobrogei din care se pătrunde în inima Deltei). În restul Dobrogei se adaugă mai multe centre turistice cu importanță mai mică (Cernavodă, Măcin, Medgidia, Babadag etc.) și două axe turistice: axa Carasu (Cernavoda-Medgidia-Constanța) și axa dunăreană (Ostrov-Cernavoda-Topalu-Hârșova-Măcin-Issacea) care se caracterizează prin mnumeroase urme de civilizație materială încă din cele mai vechi timpuri.

– Provincia Dealurilor Transilvaniei include partea centrală a României desfășurată între ramurile Carpaților. Precumpănesc obiectivele istorice și cultural tradiționale (cetăți și ruine de cetăți antice și medievale nu numai în orașe dar și în sate, castele și palate, biserici în stil gotic, baroc, renascentist etc., cetăți țărănești, biserici din lemn, clădiri din sec. XVIII-XIX etc.). Se adaugă elemente ale cadrului natural (lacuri sărate rezultate prin prăbușirea exploatărilor de sare pe seama cărora s-au dezvoltat stațiuni balneare, rezervații naturale floristice, geomorfologice, peisaje inedite etc.). provincia Dealurilor Transilvane se caracterizează printr-o dotare corespunzătoare mai ales în orașe, dar și apariția unor centre de turism rural în cadrul depresiunilor Sibiu și Făgăraș sau în arealul Bistrița-Cluj.

În cadrul acestei provincii se disting câteva zone turistice cu caracter complex în jurul unor mari centre turistice (în jurul orașului Cluj-Napoca-zona Someșul Mic, în jurul orașului Bistrița- zona Someșul Mare, în jurul orașelor Târgu Mureș, Sighișoara și Mediaș- zona Mureșului transilvan, în apropierea orașelor Făgăraș, Sibiu, Alba Iulia-zona sud transilvană).

-Provincia turistică a Podișului Moldovei se desfășoară în estul României cuprinzând regiuni de dealuri, podiș și depresiuni în care specificul este dat de elementele istorice și de cultură (ruine de cetăți medievale, biserici aparținând diferitelor epoci și stiluri, edificii din sec. XVIII-XIX, numeroase muzee etc.) și prin peisajele caracteristice anumitor regiuni (podgorii și livezi renumite). Se conturează două zone turistice complexe ce au ca centre polarizatoare orașele Suceava – zona turistică Bucovina și Iași – zona turistică Jijia- Bahlui. În partea de sud a Podișului Moldovei se poate delimita o altă zonă turistică – zona Bârlad. Cu excepția părții nordice a provinciei turistice, dotările turistice sunt slabe și sunt reprezentate doar de câteva hoteluri situate în orașe.

-Provincia dealurilor din sudul României include Subcarpații și Podișul Getic. Elementele cu importanță turistică sunt – un relief fragmentat cu multe forme deosebit de pitorești, lacuri sărate și izvoare minerale, pe seama cărora s-au dezvoltat multe stațiuni balneoclimaterice–Slănic Prahova, Călimănești, Govora, Olănești, Săcelu), vulcani noroioși și carst pe sare, biserici și mănăstiri din sec. XIV-XVIII, un bogat fond etnofolcloric tradițional. Se separă câteva zone (Buzău- Vrancea, Prahova-Argeș, Oltenia de Nord). Această provincie este relativ aproape de București și de alte orașe din câmpia Română care se constituie și principalele zone emițătoare de turiști, alături de orașele mari situate în interiorul acestei zone. Infrastructura este relativ bună fiind localizată cu precădere în lungul văilor principale (Olt, Jiu, Argeș, Prahova) și în stațiunile balneare sau climaterice situate aici. Se pot adăuga axele turistice ale văilor Teleajen și Doftana.

-Provincia Câmpia Română are o extindere mare, obiectivele de interes turistic ca și cea mai mare parte din amenajările destinate odihnei și agrementului sunt concentrate în orașe (Craiova, Pitești, Ploiești). Se impune zona Bucureștiului care include orașul dar și o parte din câmpia limitrofă. Aici sunt cele mai multe muzee de importanță națională, ruinele palatului și curții domnești din sec. XV-XVI, biserici vechi din sec. XVII-XIX, palate și edificii reprezentative din sec. XIX-XX, cele mai însemnate instituții cultural-artistice, o salbă de lacuri și păduri de agrement, un echipament turistic variat etc. Celelalte orașe constituie centre turistice însemnate care polarizează activitățile turistice pe spații mai mici fiind în același timp localitățile din care pornesc fluxuri spre zonele vecine din Subcarpați și Carpați. O axă însemnată în perspectivă va fi Dunărea.

-Provincia dealurilor și câmpiilor din vestul țării reprezintă o provincie turistică de mare importanță care are în compunere Dealurile și Câmpia de Vest, regiuni cu un potențial turistic natural variat dar doar parțial valorificat, și cu un potențial antropic diversificat și bine valorificat. Activitățile turistice se desfășoară în orașele mari (Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Lugoj, Zalău, Baia Mare) în care sunt concentrate obiective îndeosebi social-culturale și istorice și o infrastructură bine reprezentată. Ele constituie și centre din care pornesc fluxuri de turiști spre localități turistice mai mici din câmpie (pentru odihnă și agrement la sfârșit de săptămână) sau din stațiunile din Carpații Occidentali. Importante sunt și stațiunile balneoclimaterice care s-au dezvoltat aici pe seama izvoarelor termale și minerale de la Buziaș, Băile Felix, Băile 1 Mai și Băile Tinca de importanță națională sau locală.

Zona turistică a Munților Bucegi

1. Caracteristici generale

Această zonă cuprinde două masive strâns legate – Bucegi și Leaota – ce au dimensiuni din cele mai mari în cadrul Carpaților Meridionali. Ele se desfășoară între valea Prahovei, în est, culoarul depresionar Rucăr-Bran, în vest, culoarul Râșnoavei în nord și Subcarpații Ialomiței, în sud. În lungul culoarelor de vale se desfășoară drumuri importante (șoseaua și calea ferată București-Sinaia-Bușteni-Brașov, șoseaua Câmpulung-Rucăr-Brașov, străveche legătură rutieră, șoseaua Predeal- Râșnov) prin care se asigură accesul de la așezările de la baza muntelui; de aici pornesc poteci și drumuri nemodernizate în toate sectoarele masivelor.

2.Potențialul turistic

Potențialul turistic este bogat și variat. Elementele cadrului natural au determinat o multitudine de obiective concentrate în diferite sectoare ale masivului la care se adaugă unele obiective sociale (istorice, de artă) dispersate în așezările de la exteriorul celor două masive.

Masivul Bucegi este alcătuit, în linii generale, dintr-un arc de munți și culmi în formă de potcoavă, deschis spre sud prin mijlocul cărora Ialomița a creat o vale adâncă și variată ca înfățișare de la un sector la altul. Cele două ramuri ale potcoavei converg în nord în vârful Omul (2505 m), punctul culminant al masivului și unul din cele mai înalte din Carpații Românești. Ramura răsăriteană, spre Prahova, cuprinde mai mulți munți ce se ridică la peste 2000 m (Bucura 2501 m, Obârșia 2480 m, Coștila 2490 m, Caraiman 2384 m, Jepii Mici 2143 m, Jepii Mari 2071 m, Piatra Arsă 2044 m, Furnica 2143 m, Vârfu cu Dor 2030 m etc.) fiecare constituindu-se în obiective turistice de sine stătătoare. Versantul prahovean este stâncos și abrupt dezvoltându-se pe o diferență de nivel de peste 900 m. Spre vest acești munți coboară spre Izvoru Dorului și Ialomița sub forma unui întins platou structural acoperit de pajiști alpine și subalpine, dominat de mai multe vârfuri (Babele 2294 m, Cocora 2191 m, Lăptici 1872 m).

La vest de valea Ialomiței se desfășoară cea de-a doua ramură principală a masivului. Ea se desprinde din vf. Omu incluzând munții Doamnele (2402 m), Bătrâna (2181m), Grohotișu (2168 m), Strunga Mare (2089 m), Tătaru (1998 m). Peisajul este asemănător cu cel prahovean – pe ansamblu un profil transversal asimetric cu versanți stâncoși și abrupți orientați spre Culoarul Rucăr-Bran și largi platouri structurale ce cad ușor spre Ialomița și care sunt acoperite de întinse pajiști.

În afara acestor ramuri, din vârful Omul se mai desprind o serie de culmi scurte, dar abrupte, adesea reduse de către eroziune la creste ascuțite (munții Moraru în est, Bucșoiu 2492 m în nord-est, creasta Padina Crucii, culmea Țigănești în nord și Gaura în nord-vest).

Valea Ialomiței, a cărei obârșie este alcătuită din pârâurile Bătrâna, Doamnele, Șugările se desfășoară aproape prin centrul masivului. În lungul ei există mai multe sectoare de chei (Urșilor, Peșterii, Tătaru, Zănoaga, Orzei) ce alternează cu bazinete depresionare (Peștera, Padina, Bolboci, Scropoasa), în unele existând lacuri de baraj antropic.

Fiecare component natural se impune prin elemente care crează în masiv o multitudine de aspecte inedite în peisaj, situație care fac din Bucegi una din regiunile cele mai îndrăgite și căutate de turiști.

Alcătuirea geologică pune în evidență un masiv în care domină o masă de conglomerate groasă de peste 1000 m suprapusă unui fundament din roci cristaline ce apare la zi în mai multe locuri. Alături de acestea sunt mase însemnate de calcare și fliș marno-grezos. Suprastructura sedimentară este cuprinsă într-o cută largă cu caracter sinclinal. Heterogenitatea petrografică și în ansamblul structural sinclinal se reflectă în fizionomia reliefului și în dezvoltarea celorlalte elemente naturale (vegetație, ape ).

Relieful este extrem de variat și de mare complexitate ca urmare a condițiilor morfogenetice diferite. Între formele de relief renumite sunt:

-cele două mari sectoare de abrupturi structurale cu dezvoltare altimetrică de peste 1000 m (prahovean și brănean) cu numeroase brâne, polițe, râuri de pietre;

-ansamblul platourilor structurale ce cad spre axul văii Ialomița dezvoltate la 1800-2000 m;

-valea Ialomiței cu suita de bazinete depresionare și chei (Cheile Urșilor, Cheile Tătarul Mic, Cheile Tătarul Mare, Cheile Zănoaga Mică,Cheile Zănoaga Mare, Cheile Orzei) ;

-vârfurile și crestele alpine și subalpine;

-ansamblul de forme de relief ruiniform de tipul colților, acelor, turnurilor dintre care renumite sunt: Babele și Sfinxul ;

-mase grohotiș de mai multe generații, care formează conuri și poale de dimensiuni foarte mari;

-relieful glaciar ce cuprinde forme variate (circuri, văi, morene) din complexele dezvoltate pe ghețari în jurul vârfului Omul (Mălăești, Țigănești, Gaura, Obârșia Ialomiței, Valea Cerbului) ;

-relieful carstic individualizat pe calcare (peșteri, mai însemnată fiind P.Ialomiței și Pustnicul, Tătarului) și chiar pe conglomerate calcaroase ;

-praguri glaciare sau structurale pe care apele râurilor dezvoltă cascade (Urlătoarele).

Dezvoltarea mare pe verticală a reliefului a determinat etajarea climatică. Potențialul climatic relevă valori medii anuale ce scad de la 60C la baza masivului la -20C pe crestele alpine și creșteri în același sens ale cantităților de precipitații de la 800 mm la peste 1200 mm. La peste 1800 m, spațiu în care află majoritatea vârfurilor și a formelor de relief de interes turistic, climatul este rece, zăpada persistând multe luni, fenomenele de iarnă au o frecvență mare, precipitațiile solide fiind posibile în orice lună, zilele senine sunt mai numeroase din a doua parte a lunii august și până în prima parte a lunii octombrie. Deși condițiile climatice, pe ansamblu, dau posibilitatea desfășurării unor activități turistice permanente, dar diferențiate ca specific de la un sezon la altul, totuși există și sectoare în care pericolul producerii avalanșelor, al dezvoltării și păstrării stratului de gheață, unde prin concentrarea curenților de aer viteza vântului sporește mult și persistă ceața, activitățile turistice se pot desfășura doar în sezonul estival și atunci cu unele restricții pentru anumite categorii de turiști (zonele restrictive fiind abrupturile și sectoarele de creastă).

Vegetația detaliază peisajele Bucegilor imprimând nuanțe cromatice extrem de variate de la un sezon la altul. Dezvoltarea reliefului de la 800-900 m la peste 2500 m, alcătuirea lui dintr-un complex de suprafețe cu înclinări variate și expuneri diferite, suportul litologic variat, impun, pe fondul general al etajării, o diversitate de aspecte locale, de grupare a asociațiilor vegetale. Se remarcă un etaj forestier, cu fag și brad la baza masivului (în câteva locuri între Sinaia și Bușteni există suprafețe cu dezvoltare remarcabilă în dimensiuni a bradului, zadei și tisei) și întinse păduri de molid ce urcă până la 1750-1800m. Deasupra se află etajul subalpin cu arbuști și molizi piperniciți și etajul alpin (la peste 2200 m) în care stâncăria alterneză cu pajiști, cu multe endemisme și rarități floristice.

În Bucegi există o faună bogată, unele specii de animale fiind protejate (capra neagră repopulată, vulturul), altele fiind de interes cinegetic (căprior, jder, râs, mistreț.).

Pentru turism prezintă importanță cunoașterea faptului că permeabilitatea mare a masei de conglomerate nu face posibilă existența izvoarelor permanente la altitudini mai mari de 1600 m și debitul lor bogat la altitudini mai mici.

În Bucegi sunt mai multe rezervații naturale. Se impune Marea Rezervație (6680 ha, de la 1000 la 2500 m pe versantul prahovean, nordul Bucegilor, o parte a platoului și versantul brănean până la șaua Strunga) cu caracter complex. Zona științifică de protecție absolută are cca 200 ha și se află în sectorul Caraimanului. Alte rezervații sunt: Peștera, Babele (relief, puncte fosilifere), zona carstică cheile Urșilor-Peștera, Bătrâna și Pădurea Cocora. Masivul în întregime face parte din Parcul Natural Bucegi cu o suprafață de 32.624ha.

Se adaugă la toate acestea și unele obiective sociale: schitul de lângă peștera Ialomiței, barajele și lacurile antropice de la Scropoasa și Tătaru, cariera de calcar de la Lespezi. Cele mai multe obiective se află, însă, concentrate în așezările din lungul Prahovei.

Cel de-al doilea masiv – Leaota – se află la sud-vest de Bucegi și prezintă, în mare măsură, caracteristici diferite. În cea mai mare parte este alcătuit din roci cristaline și doar periferic din calcare și conglomerate. Pe ansamblu, apare ca o imensă cupolă secționată de văi orientate spre Dâmbovița în vest și Ialomița în est. Ca urmare din vârful Leaota (peste 2100 m) care are o poziție relativ centrală se desprind culmi secundare ce coboară în trepte în toate direcțiile. Una dintre acestea îl leagă de Masivul Bucegi, constituind arteră turistică comună. O astfel de alcătuire geologică și orohidrografică determină și o fizionomie diferită a peisajului-culmi domoale, rotunjite la altitudine mare și versanți abrupți, chei și forme carstice la periferie (Brătei, Rătei, Dâmbovița). Altitudinea de peste 2000 m a făcut posibilă modelarea glaciară în pleistocen, dovadă fiind circurile suspendate de sub vârful principal.

Masivul este bine împădurit și doar la peste 1700 m poienile au o extensiune mai mare.

3.Infrastructura turistică

În Bucegi există o rețea densă de poteci și drumuri forestiere, destul de bine întreținută și care permite accesul spre cele mai îndepărtate puncte. Dintre drumuri mai importante sunt cele care urcă din sud pe văile Ialomiței și Izvorul Dorului ajungând pe culmea Doamnele și respectiv la vf. Coștila.

Rețeaua de poteci este alcătuită din câteva trasee magistrale – în lungul munților de pe laturile de est și de vest și transversale din valea Prahovei spre valea Ialomiței și apoi spre Leaota sau regiunea brăneană.

Cabanele abundă pe versantul prahovean, pe platou sau în lungul Ialomiței, dar lipsesc în vest. Se adaugă instalații de transport pe cablu (Sinaia-Vârfu cu Dor, Bușteni-Babele-Cabana Peștera) și cele pentru practicarea sporturilor de iarnă.

În masivul Leaota există multe drumuri forestiere și poteci cu marcaje turistice ce urcă spre vârful Leaota, pe latura de sud-est se află singura cabană (pe muntele Romanescu) care facilitează activitățile turistice în partea central-estică a masivului.

4. Tipuri și forme de turism

Activitățile turistice sunt variate și cu frecvență mare vara, iarna în sezonul de schi și la sfârșit de săptămână. Se practică următoarele forme de turism :

-drumeții cu o durată de una sau mai multe zile: traseele cele mai solicitate fiind valea Ialomiței precum și partea de est și nord-est a masivului;

-odihnă în tabere de elevi sau la cabanele de platou, Peștera sau Padina;

-turism pentru practicarea sporturilor de iarnă, mai ales în sectoarele Babele-Piatra Arsă și Furnica-Sinaia

-alpinism, vânătoare și pescuit sportiv.

Pentru masivul Leaota sunt specifice: drumețiile pe trasee ce duc spre Bucegi sau spre vf.Leaota, în majoritatea situațiilor traseele urmând văile râurilor afluente Ialomiței. Iarna deplasările sunt reduse (doar până la muntele Romanescu și la vârful principal).

ZONA TURISTICĂ- MUNȚII FĂGĂRAȘ

1. Caracteristici generale

Munții Făgăraș constituie una din cele mai importante zone turistice din Carpați și aceasta datorită nu numai multitudinii obiectivelor turistice (predominant naturale), dar și activităților turistice cu caracter permanent și cu forme variate de realizare.

Se desfășoară între valea Oltului în vest și curmătura Tămașu în est, pe aproape 70 km lungime. Sunt încadrați la nord de Depresiunea Făgăraș, pe care o domină prin versanți cu pantă mare și cu o diferență de nivel de peste 1000 m, în sud, între ei și masivele Cozia, Frunți, Ghițu și Iezer se interpune o arie depresionară colinară cu altitudini de cca 1000 m, cunoscută sub numele de Depresiunea Loviștei.

2. Potențialul turistic

Alcătuirea geologică este simplă- roci cristaline cu grad diferit de metamorfozare (în partea centrală precumpănesc cele mezometamorfice, pe când spre nord și sud de acestea cele epimetamorfice) între care micașisturi, șisturi sericitoase, șisturi cloritoase, gnaise etc. În unele locuri (îndeosebi în vestul acestor munți) apar și petice de calcare cristalizate și dolomite. Rocile sedimentare îmbracă, la nord și la sud, părțile joase ale culmilor cristaline. Mișcările tectonice de la finele pliocenului și din cuaternar au ridicat mult acești munți aducându-i la altitudini superioare limitei zăpezilor permanente, situație care a favorizat extinderea ghețarilor.

Structura orografică evidențiază câteva aspecte care se impun în succesiunea peisajelor și a elementelor cu însemnătate turistică:

-un ax orografic cu desfășurare de la est la vest, în lungul căruia se află strâns înlănțuite vârfuri cu altitudini de peste 2000 m (șase dintre ele depășesc 2500 m – Moldoveanu 2544 m, Negoiu 2535 m, Vânătoarea lui Buteanu 2507 m, Călțun 2522 m, Viștea Mare 2527 m, Dara 2500 m, iar alte 33 sunt mai înalte de 2400 m), creste foarte înguste și versanți abrupți etc. Este cea mai întinsă (aproape 70 km lungime) creastă alpină carpatică, caracter care favorizează atracția unui număr mare de turiști români și străini.

-de o parte și de alta a acesteia se desfășoară interfluvii orientate spre depresiunile Făgăraș și Loviștea. Primele (cele nordice) sunt scurte (6-8 km) și cad rapid în mai multe trepte, pe când cele orientate spre sud au o lungime mare (10-20 km), treptele fiind mult mai extinse. De aici asimetria netă în desfășurarea reliefului Făgărașului.

-în ambele cazuri nivelul superior (la peste 2000m) este alcătuit din creste (uneori extrem de înguste) cu vârfuri, multe șei și versanți abrupți "îmbrăcați de grohotișuri". Al doilea nivel se dezvoltă de la 1800 m la 1400 m, fiind format din vârfuri și platouri bine împădurite, iar ultimul, situat la 1000-1200 m, este reprezentat de culmi prelungi și bine împădurite.

-sistemul de văi respectă căderea dublă a reliefului spre nord și sud.Obârșiile sunt situate la 1800-2200 m și se prezintă sub forma unor culoare largi, adânci, scurte spre nord (10-15 km) și lungi spre sud (peste 15 km). Apar evidente cele două sectoare – superior, modelat glaciar și cel mijlociu specific proceselor fluviatile. Între ele sunt praguri cu diferențe de nivel de peste 100 m., la văile nordice și sub 60 m la cele sudice. Pe toate pragurile se impun cascade ce constituie obiective turistice însemnate (Bâlea, Capra, Șerbota, de pe valea Rea, valea Galbenei, Zârnei, Jgheburoasei,Urlei).

O astfel de structură orografică diferențiază câteva tipuri de peisaje majore: de creastă alpină, de complexe glaciare, de văi și de culmi bine împădurite, diferite ca dimensiuni și înfățișare nu numai în partea nordică, dar și în sectorul central (mai înalt); se adaugă cele de la periferiile estice și vestice mai scunde și mai puțin variate.

Complexitatea reliefului pune în evidență și alte forme cu dimensiuni mai mici, dar cu valoare turistică deosebită:

-relief ruiniform rezultat al dezagregării, acțiunii zăpezii (prin avalanșe) și vântului. Acest tip impune sălbăticie și variație pe distanțe mici. Se remarcă colți, turnuri, șei înguste și adânci (portițe), ace, creste – care au frecvență mare la altitudini de peste 2100 m. Ele sunt nu numai obiective în traseele turistice, dar și sectoare folosite pentru practicarea alpinismului.

-relief glaciar reprezentat prin forme cu dimensiuni deosebite – circuri complexe și suspendate, văi glaciare cu lungimi de câțiva kilometri, praguri glaciare, morene, blocuri șlefuite glaciar, custuri, microdepresiuni în care se află lacuri. Ele se află de-o parte și de alta a crestei principale între vârfurile Suru (vest) și Berivoescu (est), dar și pe unele culmi sudice la altitudini mai mari de 1850 m. Cele mai extinse complexe se află în jurul vârfurilor Ciortea, Scara, Șerbota, Negoiu, Paltinul, Vânătoarea lui Buteanu, Arpaș, Podragu, Viștea, Moldoveanu, Urlea, Ludișoru etc.

-masele imense de grohotiș ce îmbracă versanții circurilor glaciare apărând sub formă de poale și conuri mai mult sau mai puțin acoperite de vegetație.

-defileul Oltului (sectorul de la Turnu Roșu), situat la vestul munților Făgăraș, care se constituie într-o unitate turistică bine definită.

Două dintre elementele hidrografice au valoare desosebită pentru turism: lacurile, atât cele din zona alpină (în microdepresiuni glaciare sau nivale), cât și cele din zona forestieră și care au rezultat prin baraje antropice. În Munții Făgăraș există 31 de lacuri glaciare permanente (care însumează 24 ha) și mai multe lacuri cu funcționalitate o mare parte a anului. Ele sunt concentrate, îndeosebi, în circurile glaciare aflate de-o parte și de alta a crestei principale, la altitudini de peste 2000 m, iar câteva se află și pe văile glaciare. Cele mai importante sunt: Avrigul (la altitudinea de 2011m, suprafața de 14770mp, adâncimea maximă 4,5m), Podragu (2171m, 2,85 ha suprafață și 15,5 m adâncime), Bâlea (2041m înălțime, 4,65 ha și 11,35 m), Călțun (la 2175m, 0,7 ha și 11,8 m), Mioarele (aflat la 2282 m altitudine, are poziția cea mai înaltă din Carpați; 1513mp), Viștișoara (circa 220m altitudine; 5100mp și 1,46m adâncime), Paltinul (2250m altitudine; 1070mp, 1,2 m adâncime), Capra și Căprița (situate sub Șaua Caprei, la o altitudine de 2230m, cu o suprafață de 18340mp, respectiv 2180mp; suprafațe de 183400mp respectiv 2190mp), Buda (2080m altitudine, 8670mp și o suprafață de8670m), Iezerul Podul Giurgiului (2226 m altitudine, suprafață de 2220 mp și 3m adâncime), Lacul Gălășescu (2168m altitudine, 16000mp, 2,5 m adâncime). Lacurile amenajate în scop hidroenergetic se află pe râurile Argeș, Vâlsan și Topolog. Cel mai extins este Vidraru (cca 900 ha, 14 km lungime și un volum de 465 mil.m3).Al doilea element hidrografic îl constituie cascadele prezente pe aproape toate văile, atât în sectorul pragurilor glaciare, cât în aval de acestea. Au însă marimi diferite, cele mai mari fiind pe Bâlea și Capra.Se adaugă mulțimea izvoarelor, care au debite mari, mai ales la poalele conurilor de grohotiș.

Vegetația reprezintă un component natural care se reflectă intens în peisaj și care crează, sezonier, imagini diferite. Pădurile de fag și de amestec cu molid se ridică până aproape de 1200 m, având numeroase elemente eurasiatice și central-europene. Pădurile de conifere urcă până la 1800 m pe versantul sudic și 1750 m pe cel nordic. Pajiștile ocupă suprafețe însemnate pe toate culmile ce depășesc 1650 m ; la altitudini mai mari de 2000 m sunt caracteristice elemente alpine, alpine artice, circumpolare, o parte dintre acestea fiind endemisme. La baza golului alpin există areale cu jnepeni, ienuperi, afin, merișor, smirdar dar și flori frumos colorate cum ar fi gențienele, armeria, luceafărul, mărțișorul,omagul galben, toporașii galbeni, ochiul șarpelui, floarea de colț, smirdarul În bazinul râului Bâlea este o rezervație forestieră.

Fauna este bogată și variată. Dintre speciile protejate însemnate sunt : capra neagră (cea mai mare răspândire din Carpații Românești), ursul, jderul, acvila. În bazinul superior al râului Vâlsan trăiește popretele (Romanichthyus valsanicola), specie endemică extrem de rară, declarată monument al naturii.

Caracteristicile climatice cu importanță pentru turism sunt:

-etajarea elementelor climatice (medii termice anuale de 5-60C la periferie, 00C la 2000 m și -20C pe vârfurile și creasta principală, precipitații medii anuale de 900-1000 mm la bază și cca 1400 mm la nivel superior) care pun în evidență trecerea de la un etaj montan moderat la unul alpin aspru;

-o asimetrie altimetrică în distribuția valorilor parametrilor climatici pe versanții culmii principale (precipitații medii anuale la bază de 700 mm pe versantul sudic și 800 mm pe cel nordic, 1000 mm față de 1200 la 2000 m);

-luna cu valorile termice cele mai scăzute până la 1600 m este ianuarie, iar mai sus februarie;

-ploile au frecvență mare primăvara și în prima parte a verii și scad din august până în septembrie; ninsorile, în etajul alpin cad în orice lună, iar la altitudini moderate în intervalul ianuarie-martie. Ca urmare stratul de zăpadă persistă în intervalul septembrie-iunie, la altitudini ridicate (pe versanții expuși spre nord, iar în unele circuri zăpada se păstrează și în luna august);

-pe versanții din golul alpin se produc avalanșe (cu o mare frecvență);

-nebulozitatea este un fenomen obișnuit;

-la nivelul crestei principale vântul este aproape permanent.

3.Infrastructura turistică

Ascensiunile pe versantul nordic al munților Făgăraș începe din mai multe localități din Depresiunea Făgăraș unde se poate ajunge fie cu trenul (Brașov-Făgăraș-Sibiu, Râmnicu Vâlcea-Podu Olt-Avrig), fie rutier (Brașov-Sibiu, Șinca Veche-Recea-Lisa-Sâmbăta de Sus-Victoria-Cârțișoara).

Din acestea accesul este asigurat de o rețea foarte deasă (aproape pe fiecare vale principală) de drumuri comunale (unele asfaltate), forestiere și de o mulțime de poteci cu marcaje turistice ce se înscriu în peste 50 de trasee, dintre care cel mai important este cel al crestei principale care pleacă din valea Oltului (la sud de Turnu Roșu) și se termină în șaua Tămașului (în est) de unde urcă în Piatra Craiului. Cel mai important drum de acces, începând cu anul 1974, este Transfăgărășanul (90 km) ce străbate culmea principală între circurile Bâlea și Capra la o altitudine de 2040m printr-un tunel de cca 900 m. Dinspre sud șoseaua pătrunde în munte prin cheile Argeșului, ocolește lacul Vidraru și continuă pe valea Caprei. În complexul glaciar Bâlea funcționează și o telecabină (4 km între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac).

Cele mai multe cabane turistice se află pe versantul nordic (12), situate fiind pe trasee turistice principale, la altitudini diferite (de la Arpaș, 600 m și Complexul Sâmbăta, 690 m cu Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu, până la Podragu, 2136 m și Bâlea Lac, 2027 m). Se adaugă alte 5 cabane pe versantul sudic, în bazinul Argeșului, 5 refugii la nord de creasta principală și la peste 1900 m altitudine, precum și numeroase stâne și cabane forestiere.Cele mai importante refugii sunt Refugiul din Muntele Berevoescu, Refugiul din Curmătura Zârnei, Refugiul Moldoveanu, Refugiul Călțun, Refugiul din Chica Fedeleșului; au grad redus de confort, multe dintre ele fiind doar puncte de înnoptare pe traseele de creastă.

4. Tipuri și forme de turism

Se practică diferite forme de turism: drumeții de 1-2 zile până la o sâptămână pe trasee care traversează masivul sau în lungul crestei principale; odihnă și drumeții în jurul cabanelor principale (îndeosebi pe văile Bâlea, Capra, Buda); odihnă și sporturi nautice la Complexul Cumpăna, pe malul lacului Vidraru; sporturi de iarnă, vânătoare, pescuit, alpinism.

ZONA TURISTICĂ – Munții Parâng

1.Caracteristici generale

Munții Parâng reprezintă o unitate naturală bine individualizată în raport cu cele limitrofe, fiind încadrată de culoare de văi adânci (Jiul în vest, Jiul de Est în nord și Gilortul în est) și de un șir de depresiuni din Subcarpații Gorjului în sud.

Cele mai însemnate caracteristici turistice sunt:

concentrarea obiectivelor turistice în zona alpină ce ocupă o poziție centrală;

accesibilitate spre acestea pe drumuri forestiere și pe o rețea de poteci în bună măsură cu marcaje turistice; posibilități de cazare limitate (în etajul alpin doar la stâne) cabanele având poziție periferică;

traseul crestei principale (de la vest la est) este posibil de realizat în condițiile unui ritm mediu de deplasare, în trei zile, iar traversările, de la nord la sud, în două zile, diferențele de nivel în ascensiuni fiind mari, dar variabile ca mărime, pe diverse trasee (din valea Jiului 500-750 m ; din localitățile din sud 550-600 m; din diverse puncte de pe Jieț 800-1600 m și de pe Lotru-Gilort 650-2000 m la creasta Parângului 2400-2500 m) ceea ce impune un efort prelungit;

activitățile turistice pot fi realizate în tot timpul anului pe trasee în jurul cabanelor, deci la periferie și numai în sezonul estival la altitudini ce depășesc 1800 m.

2.Potențialul turistic

Potențialul natural este definit, pe de-o parte de un complex de peisaje specifice zonei alpine (la peste 1850 m pe versanții nordici și 2000 m pe cei sudici), iar pe de altă parte de cele ale văilor tăiate în roci cristaline și local în calcare din etajul forestier.

Din punct de vedere geologic Munții Parâng sunt alcătuiți, dominant, din formațiuni cristaline (micașisturi, gnaise) asociate cu mase granitice, ceea ce face ca în fizionomia reliefului să se impună masivitatea, culmi netede sau rotunjite și văi înguste. Prezența unor petice de calcare, mai ales la periferia muntelui diversifică peisajul și determină local individualizarea unor obiective aparte (chei, peșteri etc.).

În alcătuirea reliefului se impune un sector central (vest-est) cu dezvoltare din valea Jiului și până la obârșia Lotrului, care are înălțimile cele mai mari (frecvent peste 1800 m, dar cu vârfuri semețe de la 2000 la 2519 m în Vf. Parângu Mare) și cele mai variate forme de relief glaciar și periglaciar. În lungul culmii principale, de aproape 40 km, se înșiră numeroase vârfuri piramidale sau ascuțite ce depășesc 2000 m (Parângu Mic 2074 m, Cârja 2405 m, Stoinița 2421 m, Geamănu 2426 m, Parângu Mare 2519 m, Mândra 2360 m, Gruiu 2358 m, Pâcleașa 2335 m, Coasta lui Rus 2301 m, Găuri 2244 m, Setea Mare 2365 m, Pleșcoaia 2250 m, Mohoru 2337 m, Iezeru 2157 m, Cărbunele 2172 m etc.) și care pe de-o parte sunt separate de șei adânci, iar pe de altă parte domină platouri ușor rotunjite cu pășuni alpine ce aparțin platformei Borăscu. Pe latura de nord a culmii centrale se impun mai multe complexe glaciare axate pe sistemul de văi ce alcătuiesc obârșiile Jiețului (Pârleele, Slivei, Roșiile, Ghereșu) și Lotrului (Găuri, Lotru, Iezer). În cadrul acestora se impun circuri cu versanți povârniți îmbrăcați de mase de grohotiș, creste secundare zimțate și abrupte, numeroase lacuri glaciare (peste 30, din care Mândra din circul Roșiile se află la cea mai mare înălține 2148 m și o suprafață de 1,1150ha; Roșiile este cel mai extins – 3,7 ha – și cel mai adânc, 17,6 m; Câlcescu la 1924m cu 3,02 ha și 9,3 m adâncime este cel mai important de la obârșia Lotrului); Iezerul Parâng la 1880m cu o suprafață de 4587mp și o adâncime de 1,42m; Găuri la 1940m, cu o suprafață de 9,700mp, praguri glaciare pe care se dezvoltă cascade, cele mai mari văi glaciare (au între 3 și 7 km lungime). La obârșia văilor de pe latura sudică sunt doar circuri glaciare suspendate, cu dimensiuni mult mai reduse. În schimb aici platourile suprafeței Borăscu au o extindere mult mai mare.

Din sectorul central se desprind numeroase culmi ce coboară radiar. Dacă cele nordice și vestice sunt mai scurte (10-15 km lungime) cele de pe latura sudică au lungimi care depășesc frecvent 15 km. Primele cad repede spre Jiu, Jieț, Lotru, celelalte sunt formate din două-trei trepte prelungi acoperite de pajiști.

Văile care le separă sunt adânci, înguste și bine împădurite. În lungul unora dintre aceste văi s-au individualizat defilee tăiate în roci cristaline sau în calcare.Între cele mai mari sunt: cheile Jiețului, Polatiștei, Sadului, Gilortului,Oltețului.

Relieful dezvoltat pe calcare se află mai întâi în nord pe platoul Gropul-Sapa-Petriceana-Pietrele Albe. Aici există doline și avenuri, iar pe versanții muntelui Gropul sunt lapiezuri verticale, de 1-2 m adâncime. Al doilea sector este în sud între văile Cernădia și Olteț, continuând în rama Munților Căpățânii. Aici bara calcaroasă are aspect de platou, fragmentată de văi adânci cu sectoare de chei (Galbenul, Oltețul).

Un loc aparte îl are Defileul Jiului care în cei aproape 32 km lungime, între Livezeni și Bumbești, se impune prin peisajul săbatic al versanților și albiei, stâncării și abrupturi la Pietrele Roșii, precum și o mulțime de meandre încătușate etc.

Munții Parâng au un climat specific masivelor din Carpații Meridionali în care apar evidente două etaje climatice. La peste 2000 m există un climat alpin cu temperaturi medii anuale negative, cu un sezon de vară scurt și unul de iarnă prelungit la 6 luni, cu temperaturi negative ce pot scădea sub -250C, cu zăpadă timp de 8-9 luni (pe versanții nordici ceva mai mult), cu vânturi puternice și înghețuri de durată, cu precipitații de 1000-1200 mm ce cad în orice lună, dar mai ales primăvara și în prima parte a verii. Aceste caracteristici limitează drumețiile mai ales în intervalul iulie-octombrie, dar facilitează, în unele sectoare, practicarea sporturilor de iarnă.

La altitudini mai mici de 2000 m există un climat montan moderat, cu temperaturi medii lunare negative timp de 2-3 luni/an, cu precipitații de 800-1000 mm, toamne mai lungi, de unde posibilitatea desfășurării activităților turistice permanente. Aici apar două nuanțări, pe de-o parte versanții cu expunere nordică și culoarele de vale înguste mai reci, mai umede și cu posibiliatea păstrării stratului de zăpadă 5-6 luni și versanții și culmile orientate spre sud, cu climat însorit, de unde moderarea extremelor negative și ridicarea limitei superioare a pădurii și a fiecărui etaj de vegetație cu cca 200 m.

Vegetația este bogată și bine dezvoltată în câteva etaje. Pajiștile alpine și subalpine se întind din culmea principală pe cele secundare până la 1800 m pe cele orientate spre nord și 1900 m pe cele sudice (datorită activităților antropice limita, local, a coboarât și mai mult). Predomină plante specifice (țăpoșica, părușca), arbuști ca jneapăn și afin, smirdar, ienupăr. Sunt, de asemenea, numeroase asociații de plante de turbărie, stâncărie etc.

Pădurile de conifere, pe culmile sudice, se încadrează între 1200 m și 1800 m, iar pe cele nordice între 1000 și 1750 m. Cele de amestec coboară până la 800-900 m sub care sunt păduri de fag, carpen, mesteacăn. La marginea munților, la contactul cu Subcarpații, fagul este în amestec cu gorunul.

În păduri există o bogată faună cu unele elemente de interes cinegetic. Între mamifere sunt frecvente ursul, lupul, mistrețul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, apoi numeroase păsări (acvila de munte și corbul) iar în apele râurilor și în multe lacuri glaciare, păstrăvul (lacul Câlcescu).

Pentru frumusețea peisajului și importanța științifică sunt ocrotite ansamblul alpin de la Câlcescu ( format din căldările glaciare Zănoaga, Câlcescu și Iezer), complexul Găuri (relief glaciar și pădure), pajiștile de la Rânca. Peștera Muierii din Cheile Galbenului (cuprinde 4 nivele, galeria principală este electrificată, introdusă în circuitul turistic, are o lungime de 700m, la care se adaugă încă 655m de rețele laterale; etajul al treilea are importanță științifică și este declarat monument al naturii; concrețiuni foarte frumoase și un depozit de circa 100 de resturi de schelete de Ursus spelaeus).

Potențialul turistic antropic este concentrat în localitățile de la periferie, din lungul văii Jiului și din depresiunile subcarpatice.

Cel mai însemnat centru turistic este municipiul Petroșani (muzeul mineritului, capacități de cazare și aprovizionare, nod rutier etc.) din care se pleacă pe cele mai multe din traseele turistice.

În defileul Jiului se află Mănăstirea Lainici (sec. XVIII), orașul Sadu, pe Gilort, în sud în Subcarpați este orașul Novaci (obiective etno-folclorice, punct important de plecare pe traaseele din sud-estul masivului mai ales la Rânca).

În interiorul zonei turistice a munților Parâng pot fi deosebite câteva sectoare distincte:

Parângul Mic unde sunt cabane turistice, cabane silvice, pastorale și refugii, complexul sportiv IEFS. În acest areal se remarcă fluxuri intense de turiști, alpiniști, schiori care vin atât din localitățile din apropierea masivului cât și din localități mai îndepărtate; se găsesc mai multe amenajări (telescaun, teleschi, pârtii de schi) iar accesul se face pe un drum modernizat ce pleacă din Petroșani până la telescaun, având acces la cabana Rusu.

Rânca-Mohoru s-a dezvoltat în jurul cabanei Rânca, unde este pe cale să se constituie o microstațiune. Ea reprezintă punctul de plecare spre vărful Păpușa, căldarea Câlcescu, Obârșia Lotrului, Curmătura Oltețului-Petrimanul. Aici se desfășoară activitățile turistice în tot timpul anului și iarna se practică schiul.

Obârșia Lotrului este axată pe valea superioară a Lotrului, accesul este facilitat de drumul care traversează munții de la Voineasa-Vidra-Obârșia Lotrului și ajunge la Petroșani. La Obârșia Lotrului se găsește vechea cabană turistică, cabana silvică și stație meteorologică.Se află la intersecția vechiului drum Novaci-Sebeș cu cel de pe Lotru-Petroșani pe care se dirijează și principalele fluxuri de turiști. Asigură desfășurarea drumețiilor în nord estul Parângului (complexele glaciare de la obârșia Jiețului și Lotrului) dar și pe cele din extremitățile vestice din munții Latoriței și Căpățânii.

Defileul Jiului, cel mai frumos și sălbatic defileu din România, are acces rutier și feroviar pe axa Târgu Jiu-Bumbești-Petroșani, mânăstirea Lainici și mai multe puncte de servicii de masă și odihnă.

Rama sudică a masivului, de la Bumbești-Jiu la Polovragi, cu multe localități de unde se urcă la vârfurile ce domină ulucul subcarpatic. Sunt recunoscute prin valorile și sărbătorile etnofolclorice, dar și ca puncte de plecare în cheile Oltețului, cheile Gilortului, cheile Galbenului, la peștera Muierii etc.

3. Infrastructura turistică

Echipamentul turistic este reprezentat de trei tipuri de drumuri. Mai întâi sunt șoselele cu poziție periferică (Bumbești Jiu-Petroșani, Petroșani-Obârșia Lotrului, Drobeta Turnu Severin-Târgu Jiu-Râmnicu Vâlcea). Din acestea pornesc traseele montane, pe mai multe drumuri forestiere (Rânca, Olteț, Polatiștea, Sadu, Gilort, Jieț), numeroase poteci pastorale, unele dintre ele cu marcaje turistice (mai ales în jumătatea nordică). Aceesul în masiv este facilitat și de prezența căii ferate: Târgu Jiu-Vadu Sadului-Petroșani-Simeria.

Cele câteva cabane turistice au o poziție periferică. Rusu, IEFS (lângă Petroșani), Rânca la nord de Novaci, Voevodul (pe Jiul de Est), Obârșia Lotrului. La acestea se adaugă și câteva campinguri pe Valea Jiului (Motelul Gambrinus-575m altitudine, la gura din amonte a defileului), cantoanele silvice (Cotul Jiețului) sau pastorale (Căsuța din povești situată la 1640m altitudine) și hanuri turistice (Novaci, Castrul Roman-Bumbești, Lainici, Polovragi).

Cabana Peștera Muierii (585m altitudine) este situată pe drumul ce leagă Baia de Fier cu Cheile Galbenului.

Cabana Polatiștea (800m altitudine) se află la confluența văilor Cutreasa și Polatiștea, pe traseul de la vârful Gemănarea spre Defileul Jiului.

Cabana Rusu (1168m altitudine) este la 8 km de municipiul Petroșani; de aici legătura cu telescaunul de la Parâng

Cabana Voievodul (835m altitudine) este situată la obârșia Jiului de Est.

Cabana Mija (950m altitudine) se află la 12 km de Petroșani.

Cabana IEFS (1700m altitudine) în nord-vestul masivului prezintă în apropiere pârtii de schi.

4. Tipuri și forme de turism

Principala formă de turism o reprezintă drumeția. Atracția principală este traseul din lungul creastei alpine, pentru turiștii experimentați în orice anotimp, iar pentru cei mai mulți numai în intervalul mai-noiembrie.Parcurgerea crestei de la vest la est se realizează, cu efort, în 2-4 zile. Apoi este drumeția pe trasee în circuit, combinată cu odihna în timpul sfârșitului de săptămână care se realizează, frecvent, la cabanele din localitățile limitrofe sau din alte puncte de campare pe văile și culmile de la periferia masivului. În vecinătatea cabanei Rânca și mai ales pe culmea din nord-vestul vârfului Parângul Mic, în sectorul cabanei IEFS, există pârtii pentru schi și amenajări adecvate. Între cabanele Rusu și IEFS legătura se realizează prin teleferic.

ZONA TURISTICĂ- Munții Retezat

1.Caracteristici generale

Munții Retezat reprezintă o unitate naturală distinctă în grupul de masive desfărate între Valea Jiului și culoarul tectonic Timiș-Cerna care se desfășoară pe 800 km2, între Depresiunea Hațeg, Râul Mare-Lăpușnic și Jiul de Vest. În același timp el constituie una din zonele naturale turistice montane de prim rang, poziție datorată următoarele caracteristici.

-un potențial turistic natural foarte variat, cu multe elemente deosebite- un complex relief glaciar și periglaciar, creste montane, vârfuri și stâncărie, cel mai bogat sistem lacustru glaciar din tot lanțul carpatic românesc, cel mai vechi parc natural și rezervație naturală carpatică (fiind considerat ca unul din masivele cu cel mai complex etaj alpin și cu un fond forestier bine închegat);

-un sistem de văi cu dispunere radială, ce-și au obârșiile în complexele glaciare care sunt situate la peste 2 000 m, și prin care se realizează accesul la principalele elemente de interes turistic din masiv;

-o rețea densă de drumuri forestiere și de poteci cu marcaje turistice, ce urmăresc aproape toate văile și culmile principale și care sunt dirijate către partea centrală a masivului (vf. Retezat-vf.Bucura-vf. Peleaga-vf. Custura);

-condiții favorabile pentru o varietate de activități turistice (drumeție, week-end, alpinism.) în tot timpul anului doar pe Râul Mare, la marginea masivului, mai ales pe văile Nucșoara, Râu Bărbat și pe trasee în jurul cabanelor Pietrele și Buta precum și pe alte trasee din masiv în timpul sezonului estival, îndeosebi în perioada iunie-octombrie;

-posibilități de continuare a itinerariilor turistice în alte masive limitrofe care, de asemenea, reprezintă însemnate arii turistice- Godeanu, Țarcu, Vâlcan.

2. Potențialul turstic

Munții Retezat sunt alcătuiți geologic din roci cristaline (la periferie), granite și granitoide (dominant în partea centrală) și fâșii de calcare, în sud-est, fiecare imprimând în peisaj anumite particularități: masivitate și forme rotunjite în prima situație, culmi înalte cu versanți abrupți, cu mase bogate de grohotiș pe granite și respectiv forme carstice.

Relieful are o structură orografică în care se impun două aliniamente principale ce conțin cele mai mari altitudini, care sunt orientate NE-SV, fiind separate de văile Lăpușnicul Mare-Râul Bărbat. Pe aliniamentul nordic (vf. Zlata 2142 m, vf. Judele 2333 m, vf. Bucura 2433 m, vf. Peleaga 2509 m, vf. Păpușa 2508 m, vf. Lăncița 1968 m) se grupează cele mai numeroase elemente de interes turistic, și ca urmare, aici, se pot realiza cele mai multe drumeții. Din el se desprind culmi secundare, mai lungi, orientate spre Râul Mare (V), Depresiunea Hațeg (N) sau mai scurte spre sud și est. Ce de-al doilea aliniament este mai scund, el se leagă de Masivul Godeanu și include vârfurile Piule (2081 m), Drăgșanu (2080 m), Custura (2457 m), Gruniu (2294 m) și culmea Tulișa (1782 m). Cele două culmi principale sunt legate prin custura Păpușii – o culme secundară cu versanți abrupți situată la peste 2200 m.

Relieful glaciar și periglaciar se extinde pe suprafețe mari și se distinge prin varietatea și complexitatea formelor. Există mari complexe glaciare pe văile Lăpușnicul Mare (Bucura, Peleaga), unde limba de gheață a avut o lungime de aproape 14 km, fiind una dintre cele mai extinse din Carpați, valea Nucșoara, la obârșie având patru componente glaciare-Stânișoara, Pietrele, Valea Rea și Galeșul – și unde masa de gheață a avut o dezvoltare de 7 km lungime, Râul Bărbat, Judele cu Zănoaga și Zănoguța, Dobrunul și Radeșul al căror bazine se înscriu în limitele rezervației științifice din cadrul Parcului Național Retezat. Se impun, de asemenea, aliniamente de custuri, cu lungimi de peste 1 km (Retezat cu un abrupt spre N de peste 300 m, Păpușii cu înfățișare tipică de karling, Bucurei, Vârfului Mare etc.) și vârfuri ascuțite cu versanți abrupți îmbrăcați în grohotișuri (Colții Pelegei, Vârful Mare), căldări glaciare ce conțin imense mase de grohotiș, morene, praguri glaciare pe care se dezvoltă cascade, versanți prăpăstioși pe care se produc frecvent avalanșe, văi glaciare cu profil transversal în formă de “U” și care coboară până la 1300-1400 m altitudine.

Defileele, desfășurate pe mai mulți kilometri lungime, sunt prezente în diferite sectoare, în lungul Râului Mare, Nucșoarei, Râului Bărbat, Jiului de Vest, apoi chei (Buta) și relief carstic (Piule-Scorota-Iorgovan).

În circurile și pe văile glaciare există un număr de 82 de lacuri, cifră prin care acești munți se află pe primul loc în Carpați. Legat de aceasta în Retezat există cel mai extins lac glaciar (Bucura 2041m altitudine, suprafața de 8,8 ha și adâncimea maximă de 15,7m), cel mai adânc lac glaciar (Zănoaga, 29 m situat la 1997m altitudine, 65090mp), cele mai multe lacuri glaciare de înălțime-39 de lacuri situate altimetric la peste 2000m din care 8 la peste 2200m (Tăul Agățat la 2260m cu o suprafață de 4900mp și adâncimea de 4,3m; Custura Mare la 2226m cu o suprafață de 27800mp și o adâncimea de 4,3m, Galeș la 2040 mm, o suprafață de 36800mp și o adâncime de 20,5m). Se adaugă lacurile situate în lungul unor văi cum ar fi Ana, Lia, Florica, Viorica. Pe multe văi, la capătul sectorului glaciar există cascade, unele renumite prin frumusețe și dimensiuni (Lăpușnicu cu 20 m diferență de nivel, Lolaia și Cheagului în bazinul Nucșoarei, Ciumfu la obârșiile Râului Bărbat).

Dintre formele de relief carstic (dezvoltate cu precădere pe culmea Piule-Iorgovanu) se remarcă formele de relief ascuțite, turnuri, versanți cu abrupturi și văi înguste în chei. Dintre peșteri impresionante sunt: Peștera Zeicului (lungime de 260m și adâncime de 50m), Peștera din Dâlma cu Brazi (226 m lungime) și Peștera La Păroasa (cu o lungime de 2150m) .

Cele mai importante cursuri de apă sunt Râul Mare (65,8 km lungime), Lăpușnicul Mare (21km lungime, cel mai important afluent al Râului Mare ), Râușorul (16 km lungime), Râul Bărbat (28 km lungime) și Jiul de Vest (51,4 km).

Alături de pitorescul râurilor de munte, pe unele văi, se adaugă câteva lacuri de baraj antropic, între care cel mai însemnat se află pe Râul Mare (Gura Apei). Până la baraj urcă o șosea modernizată ce vine din Depresiunea Hațeg.

Climatul aspru de munte este caracteristic crestelor alpine desfășurate la peste 2000 m, altitudine la baza cărora se desfășoară izoterma medie anuală de 00C. El se caracterizează printr-un lung sezon cu înghețuri (noiembrie-aprilie) și precipitații bogate, dar sub formă de zăpadă (fapt care favorizează producerea avalanșelor), prin 3-4 luni de tranziție (aprilie, mai și octombrie, noiembrie), când valorile termice pozitive alternează cu înghețuri, iar ploile se îmbină cu lapovița și ninsoarea, și un sezon iunie-septembrie, când predomină temperaturile pozitive, dar nu sunt excluse și prezența unor zile reci și chiar căderi de zăpadă. Lunile care climatic sunt extrem de favorabile drumeției rămân august și septembrie, după cum cele de care se leagă practicarea sporturilor de iarnă, în jurul cabanelor ( Pietrele sau a celor periferice) sunt ianuarie-martie.

Sub 2000 m altitudine se manifestă climatul specific montan cu temperaturi medii anuale de la 00C la 60C, în ianuarie de la -80C la -100C, iar în iulie de 10-140C și precipitații bogate de 800-1000 mm anual, care cad în toate lunile anului fiind legate de circulația vestică și sud-vestică, cât și de ploile orografice. Frecvent, iarna stagnarea și răcirea radiativă a maselor de aer cantonate pe fundul văilor și în depresiunile Hațeg și Petroșani facilitează apariția temperaturilor negative și a inversiunilor termice.

Vegetația reflectă nu numai condiția etajării climatice, ci și numeroasele influențe locale date de expoziția și panta versanților, rocă, dezvoltarea și mișcarea maselor de grohotiș, frecvența avalanșelor etc. Pe ansamblu sunt peste 1 300 de specii de plante. Se dezvoltă un etaj al foioaselor cu gorun, pe marginea muntelui spre Depresiunea Hațeg și păduri de fag cu carpen, frasin, mesteacăn ce urcă până la 1 200 m, unde se îmbină cu bradul și molidul, etajul coniferelor (dominat de molid) urcă la 1 700-1 800 m unde se impune zâmbrul (care are aici cea mai largă desfășurare din întreg lanțul carpatic), între 1 800 și 2 100 m (2 200 m pe versanții sudici) se dezvoltă peisajul tufișurilor subalpine cu jneapăn, ienupăr, smirdar, afin, merișor și cu suprafețe ierboase întinse întrerupte de mase de grohotiș. Pajiștile alpine îmbracă vârfurile și pantele mari pe versanții căldărilor glaciare. Multe din speciile de aici sunt endemice (peste 15 % din specii din care 4 % se întâlnesc doar în Retezat), între acestea se pot enumera varietăți de vulturică, firuță, omag.

La fel de bogată și variată este lumea animalelor. Aici există cel mai mare număr de capre negre din Carpații României, un număr ridicat de urși, cerbi, jderul de piatră, pisica sălbatică și a fost colonizată marmota din Alpii Elveției, iar dinspre SV se extinde arealul unor specii mediteraneene cum ar fi vipera cu corn. În lacuri și râuri se remarcă prezența păstrăvului.

Complexitatea peisajelor Retezatului, varietatea și diversitatea elementelor de floră, faună și relief, lacurile glaciare etc. au impus delimitarea, în anul 1935, a primului parc național de pe teritoriul României, care în prezent se desfășoară pe 38138 ha, axat fiind pe bazinele văilor Lăpușnicu Mare, Nucșoara (amonte de Cabana Pietrele) și a celor de pe dreapta Râului Mare (între Gura Apei și Casa Verde). În cadrul parcului există rezervația științifică (bazinul Zlata-Dobrun) cu o suprafață de 1500 ha. în care accesul este strict limitat (aproximativ în mijlocul ei se află Casa laborator). În acest perimetru există 1200 de specii vegetale, dintre care 22,5% aparțin florei alpine și circumpolare, 15,4% reprezintă endemisme carpatice, dintre care 4,3% sunt specifice Retezatului. Între aceste specii sunt: bujorul de munte, scorușul de munte, degetăruți, rotungioare, ciucurași, angelica, măcrișul și ferige, floarea de colț, sângele voinicului, strugurii ursului sau diverse gențiene.Din 1979, el este și rezervație a biosferei

3. Infrastructura turistică

Accesul în acești munți se realizează, frecvent, din localitățile aflate în Depresiunea Hațeg (Clopotiva pe Râul Mare, Nucșoara spre Cabana Pietrele, Pui și Hobița spre cabanele Baleia și Râul Bărbat) sau în Depresiunea Petroșani (de la Câmpu lui Neag la cabana Buta și Câmpușel). În Munții Retezat rețeaua de cabane este insuficientă și sunt inegal repartizate în teritoriu în raport cu numărul mare de drumeții înregistrate.

Amenajările principale sunt. Cabana Pietrele (la 1 480 m, cu regim permanent, este o bază importantă pentru majoritatea drumețiilor din acești munți), Cabana Baleia (1 410 m, în estul masivului), Cabana Gura Zlata (pe Râul Mare la 775 m, punct de intrare în Rezervația științifică spre Zănoaga), Cabana Buta ( la 1 580 m, la intrare în trasee care pornesc dinspre Jiul de Vest), Refugiul Gențiana (la 1670 m pe valea Pietrele), Motelul Valea de Pești (910m, situat pe malul lacului de baraj Valea de Pești), Cabana Câmpu lui Neag (850 m, pe muntele Pribeagu). Se adaugă multe stâne (Drăgșanu, Găuroane, Soarbele, Gorovii, Lăncița, Râu, Dealul Șerpilor, Pilugu Mare, Zănoaga, Sânpetru, La Clince, La Scorțar), cabane forestiere și de vânătoare (Casa silvică Câmpușel, Casa de vânătoare Câmpușel, Casade vânătoare Gura Zlata, Colonia Brădețel, Colonia Tomeasa, Casa Cârnic, Casa forestieră Valea lui Stan, CasaI.F. Judele, Casele de la Rotunda) sau construcțiile rămase de la șantierele hidroenergetice (îndeosebi pe malurile lacului Râul Mare).

Există numeroase poteci, multe din ele fiind încadrate în sistemul celor 28 de marcaje turistice. Durata parcurgerii acestora este între 8 și 14 ore, majoritatea conduc sau se înscriu pe crestele complexelor glaciare principale; parcurgerea lor se face cu predilecție vara. Iarna drumețiile sunt limitate deoarece în etajul alpin sunt frecvente avalanșele.

4.Tipuri și forme de turism

-Se practică diferite forme de turism: drumeții de 1-2 zile până la o sâptămână pe trasee care traversează masivul sau în lungul crestei principale; odihnă și drumeții în jurul cabanelor principale (Buta, Gura Zlata); odihnă; sporturi de iarnă, vânătoare, pescuit, alpinism și în perspectivă pe lacul de baraj de pe râul mare-sporturi nautice.

ZONA TURISTICĂ PIATRA CRAIULUI

1.Caracteristici generale

Zona turistică Piatra Craiului se desfășoară în nord-estul Carpaților Meridionali. Este încadrată de culoarele văilor Dâmbovicioara (est), Dâmbovița (sud vest și sud), Bârsa (vest și nord vest), iar în nord de Depresiunea Bârsei (golful depresionar Zărnești). Câteva elemente o pun în evidență indiferent de locul unde este privită- altitudinile mari de peste 2000m, profilul de creastă cu multe vârfuri la peste 2000 de metri, versanții abrupți brăzdați de torenți de pietre și peisajele inedite în care se impune albul crestei și pădurile de la bază.

Favorabilitatea activităților turistice este asigurată de accesibilitatea la oricare punct de plecare în drumeție, de mulțimea potecilor cu marcaje turistice, unele dotări pentru cazare dar cu un confort limitat dar mai ales de spectaculoasele peisaje ce pot fi cunoscute numai prin străbaterea drumului de creastă sau la traversarea acestuia. Restricționarea decurge din dificultatea celor mai multe trasee de creastă determinată de diferențele de nivel mari și de pantele accentuate care necesită un effort deosebit, prudență și rezistență, apoi de lipsa apei (este un masiv calcaros) și a cabanelor în sectoarele suduc și vestic.

Deci Piatra Craiului cu toate că se înscrie în rândul masivelor cu mare frecvență a turiștilor rămăne o regiune accesibilă în sectorul de creastă doar celor cu experiență în drumețiile de altitudine.

2.Potențialul turistic

În cadrul masivului Piatra Craiului se disting cinci compartimente cu un specific aparte: Creasta Pietrii Craiului accesibilă turiștilor antrenați și alpiniștilor (mai puțin frecventată iarna); Pietricica, sectorul sudic cu altitudini sub 1800m și care este bine împădurit; Piatra Mică, masivul din nord, mai scund și accesibil permanent; culoarul văii Dâmbovicioara cu accesibilitate în tot timpul anului ceea ce permite prezența unui număr mare de turiști și culmea estică deși accesibilă, mai puțin vizitată în lungul ei, aici realizându-se traversările dinspre satele Peștera și Șirnea spre Dâmbovicioara și creasta principală.

Munții Piatra Craiului sunt alcătuiți geologic în întregime din calcare jurasice, masa acestora având o grosime de peste 1000 m; sub ea se află roci cristaline, iar la contactul cu Culoarul Rucăr-Bran conglomerate. Stratele formează o cută sinclinală care a fost deformată tectonic prin înaintarea din vest a cristalinului Făgărașului. Ca urmare, flancul vestic al sinclinalului a fost ridicat cu peste 600 m în raport cu cel estic, stratele ajungând adesea la o poziție verticală. A doua urmare a constituit-o puternică fragmentare a calcarului ceea ce a dus la un grad ridicat de diaclazare, ușurând pătrunderea și circulația apei. Aceste caracteristici se reflectă în fizionomia și tipul formelor de relief rezultate dar și în lipsa apei, izvoarele apărând la baza masei de calcar.

Relieful constituie principalul component al peisajului cel care se impune în potențialul turistic. Ies în evidență mai întâi principalele subunități de relief care alcătuiesc zona și anume:

Creasta principală (Piatra Craiului Mare) are o desfășurare NE –SV pe aproximativ 40 km lungime; este o creastă ascuțită dezvoltată pe capetele stratelor de calcare formând astfel un uriaș hogback ce dezvoltă abrupturi relativ simetrice pe diferențe de nivel de 600-800 m. În lungul ei sunt vârfuri ascuțite separate de curmături înguste și adânci (hornuri).Ele încep în nord cu Vf. Turn (1923 m) și se continuă cu Padina Popii(1970 m), Vf.Ascuțit (2136m), Țimbalul Mare (2165 m), Țimbalul Mic (2198 m), Căldării Ocolite (2170 m), Vf. La Om ( 2239 m), Grindul (2229 m), Vf. Lespezi (2127 m), Vf. Fundeni (1951 m). Versanții sunt fragmentați de numeroase văi torențiale umplute cu blocuri dezagregate și prăbușite sau de culoare de avalanșe. La baza lor sunt mase însemnate de grohotiș activ (impresionează Marele Grohotiș de pe versantul vestic) sub formă de conuri și poale. Ele se continuă cu grohotișurile vechi periglaciare pleistocene acoperite în prezent de pădurea de conifere și din care își fac apariția numeroase izvoare. Dacă versantul estic este ceva mai domol, cel vestic este abrupt (mai mult de 600 m), constituind cel mai impresionant sector al masivului și cu cele mai multe trasee pentru alpinism (Padina Închisă, Padina Popii, Padina lui Călineț, Țimbalele, Vlădușca, Căldarea Ocolită, La Lanțuri etc.). Parcurgerea crestei se face cu efort și mare atenție, poteca urcând și coborând sau ocolind unele vârfuri, dar aproape permanent sub ea existând pante mari.

Piatra Craiului Mică este situată în nord între șaua Curmătura (1620 m) și Valea Prăpăstiilor și are altitudinea maximă 1816 m în Vf. Piatra Mică. Este frecvent parcursă plecând de la Cabana Curmătura (1470 m) sau pe traseele care urcă din Valea Prăpăstiilor (de la Fântâna lui Botorog) sau pe Valea Crăpăturii (pe lângă turnul ‘’Acul Crăpăturii’’).Creasta Piatra Craiului Mică are la altitudini peste 1650 m pajiști, în rest Piatra Mică este bine împădurită.

Pietricica constituie sectorul terminal sudic al crestei principale care pleacă din șaua Funduri (1889 m) și ajunge în depresiunea Podu Dâmboviței. Este bine împădurită cu versantul estic, mai domol și cu unele pajiști și cel vestic abrupt (front de cuestă pe 100-200 m diferență de nivel).

Munceii din est formează un aliniament de gâlme calcaroase cu poieni, separate de șei la 1000 –1200 m prin care trec drumuri de căruță sau poteci.

Culoarele văilor Dâmbovicioara și Prăpăstiilor alcătuiesc o axă turistică însemnată întrucât conține obiective deosebite (Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Brusturelului, cu lungimi de 1,5 – 3 km și versanți abrupți de 100 –200 m), mai multe peșteri între care (P. Dâmbovicioara – electrificată, Peștera Stanciului, Peștera Liliecilor), izbucuri (Izvoarele din Plai, Gâlgaiele, Fântâna Domnilor, Fântâna lui Botorog, Cheile Prăpăstiilor, cu versanți abrupți cu diferența de nivel de 150-200 m); din diferite locuri se desprind drumuri cu marcaje care urcă la Creastă (la șaua Funduri, la Grind, la cabana Curmătura etc.).

În Piatra Craiului, hidrografic se separă un etaj superior (la peste 1550 m) cu o mulțime de văi seci prin care apa se scurge doar la ploile foarte bogate sau în timpul topirii zăpezii și un etaj inferior cu o mulțime de pâraie cu debite bogate asigurate de precipitații dar și de izvoarele de la baza poalelor de grohotiș. Acestea sunt scurte și dispuse de-o parte și de alta crestei principale fiind colectate de Dâmbovița superioară, Dâmbovicioara, Bârsa și Valea Prăpăstiilor. Pe Dâmbovița au fost realizate lacurile de baraj Pecineagu și Sătic.

Poziția geografică, încadrarea masivului de culoare largi de vale cu dezvoltare N-S, desfășurarea bruscă pe verticală de la 800 la peste 2200m și continuă pe cca 30-40 km a culmei principale pe direcția nord est- sud vest constituie factorii de bază care au determinat condițiile climatice și diferențierea lor teritorială. Masele de aer legate fie de o circulație dinspre nord-vest (dominantă) fie din sud se canalizează prin culoarele de vale fiind nevoite la contactul cu creasta, fie să urce, fie după depășirea ei să coboare și de aici diverse procese care conduc la precipitații bogate, nebulozitate accentuată, staționarea norilor care formează un plafon compact la 1800-2000 m. Temperaturile anuale se mențin în medie la 60 la bază și scad la 00, +10 pe creastă. Precipitațiile sunt bogate depășind 1200 mm; pe creasta principală cad în fiecare lună, dar mai ales în intervalul martie-iulie (ploi) și decembrie-februarie (lapoviță și zăpadă), ninsorile la peste 1600 m sunt posibile în orice lună, chiar și în august. Stratul de zăpadă se menține iarna pe platourile aflate la altitudini coborâte, în locurile adăpostite și la contactul dintre versanții abrupți și masele de grohotiș; avalanșele reprezintă un fenomen extrem de frecvent pe versantul estic, pe când pe cel vestic sunt mai rare întrucât verticalitatea lor împiedică acumularea zăpezii.

Se pot separa câteva topoclimate: topoclimatul etajului montan aflat la peste 1600 m cu temperaturi joase permanent, zăpadă numai în locurile în care pantele permit acumularea ei, cu avalanșe, nebulozitate și umiditate mare; topoclimatul etajului montan inferior cu temperaturi moderate, precipitații sub 1000 mm, strat de zăpadă pe cca 80 zile; topoclimatul culoarelor de vale cu diferențieri termice importante de la o lună la alta.

În aceste condiții, sezonul propice drumețiilor la nivelul crestei principale este iunie- septembrie cu extindere pentru turiștii antrenați.În celelalte sectoare ele sunt posibile în orice lună.Sporturile de iarnă se pot practica pe areale restrânse:pe platoul de la sud de cabana Curmătura și atunci când zăpada este bogată și de calitate, la periferie (Cabana Plaiul Foii) sau local pe valea Dâmbovicioara.

Piatra Craiului datorită caracteristicile orografice (creastă cu abrupturi mari) și alcătuirii geologice (dominant calcare) prezintă o vegetație bogată dar cu limite între etaje modificate. Pădurile de conifere (molid, pin) ocupă areale întinse la baza crestei între 1200 și 1600 m, sub 1200 sunt păduri de brad și fag, pe gâlmele din est, fagul ocupă areale mai mari, dar pe fundul văilor coboară bradul și molidul. La peste 1600 m coniferele înaintează doar în locurile unde pantele sunt mai mici și unde avalanșele nu au frecvență. Creasta înaltă rămâne spațiul plantelor ierboase subalpine și alpine adaptate la condiții vitrege de viață (lipsa solului, vânturi intense). Multe sunt endemisme sau plante calcifile. Între acestea sunt argințica, ghințura, garofița Pietrii Craiului, floarea de colț, sângele voinicului. Ca arbuști au frecvență smirdarul, afinul, merișorul. Dacă la altitudini există ciurde de capre negre, în păduri sunt căprioare, cerbii, râși, vulpi, mistreți iar dintre păsări sunt cocoșul de munte, vulturi, mierla de stâncă și în apa râurilor sunt păstrăvi.

În cadrul masivului Piatra Craiului se găsește Parcul național Piatra Craiului cu o suprafață de 14795ha, în cadrul căruia sunt ocrotite specii rare de plante. Cele mai importante plante ocrotite sunt garofița Pietrii Craiului prezentă exclusiv în spațiul masivului și care datorită măsurilor de ocrotire luate și faptului că arealul ei de dezvoltare este cunoscut numai de specialiști a cunoscut o largă dezvolatare. În cadrul parcului sunt incluse mai multe arii protejate cum ar fi: Rezervația științifică Peretele Vestic (665ha) care conține numeroase structuri geologice declarate monumente ale naturii, zona centrală a Parcului Național Piatra Craiului cu numeroase monumente (Peștera Mare din Prăpăstii, Peștera Mică din Prăpăstii, Zidul lui Dumnezeu, Avenul de sub Colții Grindului), rezervații naturale (Cheile Brusturetului, Cheile Dâmbovicioarei și Cheile Mari ale Dâmboviței).

Elemente de natură antropică sunt puțin diversificate și concentrate în așezările de la periferie, în vestul Culoarului Bran-Rucăr (satele Peștera, Șirnea, Ciocanu), în satele de pe văile Dâmbovița și Dâmbovicioara. Potențialul antropic este dat în primul rând de elementele cu caracter etnofolcloric.

3. Infrastructura turistică

Activitatea turistică în cadrul masivului Piatra Craiului are o veche tradiție, și datează de la începutul secolului trecut când s-a constituit filiala Câmpulung Muscel a Societății Turiștilor din România. Astfel în 1908 se dă în folosință primul adăpost turistic din zonă, un mic refugiu din piatră situat pe Plaiul Grindu. Acesta a fost distrus în timpul primului război mondial.

În anul 1931 fostul refugiu de pe Plaiul Grindului a fost reamenajat sub denumirea Casa Radu Negru, având dotări superiaore, dar care a fost distrusă în urma unei avalanșe în anul 1953.

În partea nordică a masivului Piatra Craiului s-a construit cea mai veche casă de adăpost de pe teritoriul Pietrei Craiului și anume cabana Plaiul Foii, dată în folosință în anul 1881.

Singura localitate turistică importantă este orașul Zărnești de unde pornesc drumuri care se ramifică pe măsura intrării în jumătatea nordică a masivului. De el sunt legate cabanele Plaiul Foii, Curmătura, Gura Râului, Garofița Pietrii Craiului și Brusturet. Ascensiunile din sudul masivului sunt legate de amenajări pe văile Dâmbovița (Sătic) și Dâmbovicioara (cabana Brusturet). În interiorul masivului sunt stâne, refugiile Diana, Șpirla, Speranței, Vârful Ascuțit, Richita, Cabana Ascunsă Grind, Grind II, refugiul Funduri, unele cabane forestiere și de vânătoare (Casa de vânătoare Piatra Craiului).

Accesul turistic se face pe calea ferată pe linia secundară Brașov-Zărnești, și printr-o serie de drumuri cum ar fi Brașov- Zărnești-Plaiu Foii, Câmpulung-Podu Dâmboviței-Brusturet, Podu Dâmboviței- Sătic.

4.Tipuri și forme de turism

În masivul propriu-zis se practică drumeția pe trasee de la 6 la 12 ore cu înoptare la cabane, stâne sau cort; alpinismul în puncte cu grad de dificultate mare pe creasta principală; odihnă și recreere în cabanele Curmătura, Plaiul Foii, Brusturet sau în satele limitrofe. Iarna se pot practica activități sportive de sezon la Plaiu Foii și Curmătura.

ZONA TURISTICĂ HĂȘMAȘ

Caracteristici generale

Munții Hășmașu Mare se află în centrul Carpaților Orientali de-o parte și de alta râului Bicaz, fiind încadrat de culmi și masive aparținând munților Giurgeu și Ceahlău (nord), Tarcău (est), Ciuc (sud) iar pe latura de vest intră în contact cu depresiunile Gheorgheni și Ciuc. Denumirea zonei a fost stabilită după numele vârfului cel mai înalt; în literatură se mai folosesc apelativele de munții Hăghimaș sau Curmăturii.

Sunt munți cu altitudine medie (1000-1700 m) fragmentați de văi adânci prin care se desfășoară o rețea densă de drumuri cu grad diferit de dotare. Se impun șoselele Gheorgheni-Lacul Roșu-Bicaz care îi traversează de la vest la est și Miercurea Ciuc-Bălan care pătrunde în lungul Oltului în jumătatea sudică a regiunii. Celelalte drumuri au caracter forestier sau rural și sunt continuate cu poteci (unele cu marcaje turistice) care ajung la principalele obiective turistice din acești munți.

Așezările se află la periferia munților, cele mai însemnate fiind pe râurile Bicaz și Olt. Centrele turistice cu importanță pentru activitățile turistice sunt orașul Bălan în sud și stațiunea Lacul Roșu (în centru).

Activitățile turistice sunt dominant legate de drumeții în vestul și nordul acestor munți având ca puncte de plecare orașul Bălan sau stațiunea climaterică Lacu Roșu.

Potențialul turistic

Potențialul turistic este dominant asigurat de elemente impuse de fiecare component natural, dar și de peisajele complexe ale diferitelor sectoare. Munții Hășmașu Mare constituie o zonă turistică naturală bine conturată cu obiective concentrate în trei subunități: Suhard (la nord), Hășmașu (centru și sud) și Voșlobeni (vest).

Alcătuirea geologică este dominată de rocile cristaline care formează subunitatea Voșlobeni și de masele de calcare înglobate într-un sinclinal cu axa nord-sud, fragmentat în multe petice cu dimensiuni variate (cea mai mare se află în subunitatea Hășmașu, dar și în câteva culmi din subunitatea Suhard). Rocile cristaline au impus în peisaj, culmi rotunjite, platouri largi, vârfuri la 1300-1500 m, văi adânci. Calcarele însă au determinat aspecte distincte în peisaj: pe de-o parte versanți abrupți cuestici pe capetele de strat însoțite de platouri structurale pe revers, iar pe de altă parte circulația apei prin ele, care a favorizat procese de dizolvare și crearea de endocarst.

Relieful în cele trei subunități ale regiunii prezintă caracteristici distincte. Munții Voslobenilor, de la vest de Olt formează un ansamblu de culmi netede, la 1000-1200 m cu câteva vârfuri sub formă de cupolă. Se impune înfățișarea greoaie specifică masivelor cristaline; versanții sunt convexi și bine împăduriți. Două elemente le impun atractivitatea: peticul de dolomite de pe valea Voșlobeni în care s-au individualizat forme de relief carstic, importantă fiind peștera Șugău; relieful de tasare și sufoziune cu numeroase ansambluri de microdepresiuni (3-5 grupate sau înșirate) pe interfluviul dintre valea Fagul Cetății și Olt care s-au dezvoltat în depozitul de alterare gros pe mai mulți metri ce acoperă masa de roci cristaline în care la adâncime mică se află galerii miniere vechi. Procesul a fost mult ușurat de existența unor crăpături largi în roca cristalină.

Cea de a doua subunitate-Culmea Hășmașu se desfășoară între Olt și Dămuc, are roci cristaline în bază peste care se dezvoltă o masă calcaroasă cu grosime de mai multe sute de metri.Ea formează un sinclinal suspendat cu flancurile desfășurate în lungul celor două văi; în partea centrală se află valea Bicăjelului.

Relieful dezvoltat pe aceste formațiuni este deosebit de spectaculos și atractiv pentru turiști. Importante sunt abrupturile de 200-400 m orientate spre est, vest și nord, pe care dezagregarea este activă, iar rezultatul este concretizat în râuri de pietre, conuri și poale de grohotiș extinse (cele acoperite de pădure sunt vechi, periglaciare pleistocene, iar cele cu poziție superioară pe versanți sunt actuale și deosebit de active). De asemenea se individualizează un ansamblu de forme reziduale legat de vârfurile calcaroase care domină cu 150-200 m platoul culmei principale (ex.Piatra Singuratică, Piatra Ascuțită-Ecem, Hășmașu Mare, Hășmașu Negru). Aici dezagregarea a creat o asociere de stânci înalte (turnuri) de câțiva zeci de metri separate de despicături umplute la bază de grohotiș.

În contrast cu acestea sunt platourile aflate la ± 1500 m (între cele două vf. Hășmașu). Ele au un caracter dublu structural (pe fața stratelor) și de eroziune, pe ele s-au individualizat diferite forme carstice cum ar fi: doline, uvale, lapiezuri etc.

Cheile și peșterile constituie formele de releif cu spectaculozitatea cea mai mare. Cele mai importante sunt în lungul Bicăjelului (la vărsarea și pe cursul mijlociu – cheile Duruitoarea și cheile Bechet) și mai ales pe Bicaz în aval de Lacu Roșu.

Munții de la nord de valea Bicazului -M. Suhard pun în evidență un ansamblu de culmi scurte cu vârfuri la 1200-1400 m alcătuite din calcare separate de șei adânci, au versanți cu pantă accentuată și sunt bine împăduriți. Vârfurile din calcare sau dolomite au pereți abrupți pe care se produc dezagregări, materialele rezultate dând conuri deasupra pădurii (Vf. Suhardu Mare, Vf. Suhardu Mic). Acolo unde masa de calcar precumpănește în raport cu conglomeratele apar sectoarele de chei (Șugău, Cupaș, Lapoș), chei în general scurte și cu versanți abrupți.

Între cele două unități se desfășoară valea Bicazului, în lungul căreia se pot separa două sectoare distincte. La obârșie (sectorul Lacul Roșu), valea este mai largă, cu un număr mare de afluenți scurți care coboară din nord și sud și care se varsă în lac. Acesta a luat naștere în 1837 prin năruirea unei mase însemnate de grohotiș intens alterat și îmbibat cu apă care acoperea baza M. Ghilcoș (Ucigașul). Materialele au umplut albia Bicazului formând un baraj între Suhardul Mic și Ucigașul, în spatele acestui baraj s-a acumulat apa creând lacul. După I.Pișotă (1955) suprafața lacului este de 12,7 ha, axa mare măsoară 1000m, iar adâncimea maximă este de 12,5m.Inițial denumirea Lacului Roșu dată de localnici este Tăul. Mai târziu lacul a început să fie cunoscut sub denumirea de Tăul Roșu, după numele unuia dintre afluenți-Pârâul Roșu. La acordarea acestei denumiri a contribuit și culoarea roșiatică pe care apa lacului o capătă în amurg când se oglindește în ele versantul vestic al Suhardului Mic.

Al doilea sector este cel al Cheilor Bicazului care se desfășoară pe 7,5 km lungime și se impun versanții verticali cu numeroase surplombe, marmite, guri de peșteri mici. Pâraiele afluente au chei de câțiva zeci sau sute de metri lungime. Porțiunea cea mai spectaculoasă poartă numele de ‘’Gâtul Iadului’’, ea fiind străjuită în amonte de un vârf izolat ‘’Turnul Bardosului’’ sau ‘’Piatra Altarului’’. Aici sunt și cele mai multe și impunătoare trasee de alpinism. De asemenea, există și câteva peșteri scurte dar cu numeroase forme de concreționare (P. Munticelu și P. Suhardului). Tot ansamblul peisagistic din bazinul superior al văii Bicazului formează o rezervație naturală care a fost integrată într-un Parc național (Cheile Bicazului-Hășmaș) de 6575 ha.

Sistemul hidrografic este format din râuri ce aparțin bazinelor Oltului, Bicazului și Trotușului. Primul se desfășoară în SV. Oltul are obârșia subVf. Fagu Înalt, și-a dezvoltat o vale largă dar asimetrică, culegând numeroase pâraie scurte care dau apa lacului antropic din amonte de orașul Bălan (centru minier, exploatări de sulfuri de cupru). Bicazu are un bazin care se întinde pe cea mai mare parte a regiunii, se desfășoară de la SV la NE, primind afluenți însemnați ca debit și mărime îndeosebi din sud (Pârâul Oii, Bicăjelul, Dămucul). Din nord vin câteva pâraie scurte orientate NV-SE (Cupaș, Șugău). În lungul afluenților care prezintă pantă mare sunt săritori și chei. Trotușul are câteva pâraie în sud-estul culmei Curmătura.

Marea majoritate a traseelor turistice ce conduc la vârfurile de pe culmile înalte și care pornesc din Cheile Bicazului – Lacul Roșu – se desfășoară în lungul acestor văi.

Condițiile climatice sunt favorabile desfășurării activităților turistice pe parcursul întregului an. Primăverile sunt umede, reci, cu frecvente zile de îngheț, verile sunt lungi cu două luni (iulie-august) care se prelungesc și în septembrie cu cer senin, ploi scurte și zile calde când temperaturile se mențin la 20-250; toamnele sunt frumoase prin coloritul variat al peisajului dar treptat reapar zilele de îngheț. Anual cad circa 1000-1100 mm precipitații, zăpezile care cad în decembrie–februarie asigură un strat aproape continuu, în medie timp de 80 zile. Pe pantele umbrite și pe fundul văilor adânci el se menține mai mult.

Caracteristicile topoclimatice sunt direct legate de circulația maselor de aer dinspre vest, dar și de culoarele de vale adânci favorabile stagnării și răcirii lor. Ca atare, se diferențiază: topoclimatul culmilor montane la peste 1000 m (inclusiv crestele) direct expuse acestor mase, pe care se înregistrează precipitații mai bogate și temperaturi mai scăzute dar cu un regim normal de evoluție de la un anotimp la altul și topoclimatul de fund de vale favorabil întreținerii unui aer mai umed, dezvoltării inversiunilor termice ce dau geruri de –250 și un număr ridicat de zile de îngheț, dar și păstrării stratului de zăpadă timp mai îndelungat. Ca urmare, pe platourile Hășmașului există zăpadă favorabilă sporturilor de iarnă, dar lipsa unor amenajări (în primul rând cabane) nu permite realizarea lor decât sporadic. În stațiunea Lacul Roșu sunt pante pe care acestea se pot realiza.

Vegetația are un caracter etajat. Cea mai mare parte a regiunii datorită climatului umed și răcoros este acoperită de păduri dese de molid, la care spre poalele muntelui pe versanții însoriți se adaugă bradul și fagul. La partea superioară a culmilor la 1450-1600 m se desfășoară pășunile, limita pădurii fiind mult coborâtă datorită păstoritului activ. Pe versanții cu pantă accentuată limita este mult mai joasă. Aici se impune o vegetație specifică cu adaptări la rocă (plante calcifile) la suprafețele reduse ale polițelor structurale, la fisuri în care apa se păstrează mai mult timp. În Cheile Bicazului există o mulțime de specii rare și endemice. Cele mai remarcabile sunt: ovăsciorul carpatic, firuța, cosacii bicăzeni, cosacii lui Romer, opaița lui Zawadzki, sângele voinicului, floarea de colț. Pe locurile umede situate în apropierea Lacului Roșu cresc specii de omag.

În zona Hășmașu există o faună bogată, în cadrul căreia sunt numeroase specii de vânat (cerb, căprioară, mistreț, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn) sau pescuit (păstrăvi). La coada Lacului Roșu, pe pârâul Oii se află o păstrăvărie.

În partea centrală a Munților Hășmaș se află Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș cu o suprafață de 6937ha, în cadrul parcului sunt incluse următoarele arii protejate: Cheiel Bicazului (11600ha), Cheile Șugăului (90ha), Avenul Licaș (5ha), Lacul Roșu (2128ha), masivul Hășmașul Mare-Piatra Singuratică și Hășmașul Negru (800ha).

Infrastructura turistică

Deși, zona turistică Hășmașu Mare este întinsă, amenajările sunt puține dar concentrate pe valea Bicazului, dominant în stațiunea Lacul Roșu și destul de puțin în orașul Bălan.

Stațiunea Lacu Roșu se află pe malul lacului și pe versanții pârăului Bicaz, la o altitudine de 980-1107m, pe malul lacului omonim. În cadrul stațiunii se găsesc hotelurile Turist, Suhard și hanul Cerbul etc. Se ajunge frecvent aici din orașul Gheorgheni care este situat în Depresiunea Giurgeu (numeroase monumente de arhitectură datând din secolele XV-XVIII, patinoar). El reprezintă principalul centru din afara zonei de unde se dirijează fluxurile de turiști pe axa valea Belchia – Lacul Roșu – Cheile Bicazului pe care în ultimii ani s-au construit case de odihnă și diverse puncte de desfacere de produse alimentare și artizanat.

Căile de acces feroviare sunt asigurate de liniile Ciceu- Adjud și Ciceu- Gheorgheni-Baia Mare. Accesul la marea majoritate a vârfurilor, pe văi la sectoarele de chei, peșteri este asigurat de drumuri modernizate (între Gheorgheni și Bicaz – axa principală de pătrundere în zonă și pe valea Oltului – sectorul Sândominic-Bălan, până aproape de izvoare), forestiere (pe toate văile principale) și mai ales de poteci cu marcaje turistice (pe crestele despădurite mai puțin evidente)

Capacitățile de cazare în interiorul masivului sunt reduse (Cabana Piatra Singuratică cu amenajări slabe, campingurile Mogoș și Pârăul Oilor, Cabana Cheile Bicazului) și la stâne sau cabane forestiere (multe părăsite).

Cabana Piatra Singuratică (1430m) reprezintă singurul adăpost de creastă din masivul Hășmaș, fiind situată la baza vârfului cu același nume.

În lungul văii Bicazului și al pârâului Belchia există numeroase hoteluri, motele, campinguri care asigură permanent condiții bune pentru orice formă de turism.

În versanții calcaroși din Cheile Bicazului sunt amenajate trasee de alpinism cu grad de dificultate variat. Străbaterea traseelor din M. Hășmașu propriu-zis se face cu plecarea din stațiunea Lacul Roșu și din orașul Bălan.

Tipuri și forme de turism

În cadrul munților Hășmașu Mare cele mai importante forme de turism sunt: drumeția prin care se face parcurgerea celei mai mari părți din zonă; se realizează mai ales prin deplasări din stațiunea Lacul Roșu pe trasee de câteva ore; traversarea M. Hășmașu se poate face pe mai multe variante de la nord la sud cu durata de o zi cu staționare în Bălan sau la Piatra Singuratică; odihnă și recreere în stațiunea Lacul Roșu pe durate diferite; odihnă la final de săptămână în case de vacanță aflate pe valea Belchia și la hotelurile și cabanele din stațiune; alpinism și speologie; sporturi de iarnă (stațiunea Lacu Roșu, pe versantul nordic din dreptul localității Valea strâmbă unde există o pârtie și o trambulină amenajată).

Orașul Bălan în condițiile încetării mineritului trebuie să se orienteze spre turism devenind un însemnat centru turistic într-un sector potențial însemnat (ascensiuni lesnicioase în partea centrală la vârfurile și platourile carstice cele mai importante, lacul de pe Olt, culmile Voșlobenilor și chiar prin amenajarea unui muzeu al mineritului).

Zona turistică naturală -Muntii Rodnei

Caracteristici generale

Munții Rodnei constiuie cea mai importantă zonă turistică montană din nordul Carpaților Orientali, atât datorită dimenisunilor (circa 1300 kmp., peste 45 km de la est la vest și 25 km de la nord la sud) cât mai ales potențialului turistic complex. Munții Rodnei se desfășoară între valea Sălăuța – pasul Șetref (825 m) în vest șivalea Someșului Mare și pasul Rotunda (1217 m) în est, Depresiunea Maramureș-pasul Prislop(1416 m)– Bistrița Aurie (în nord) și Someșul Mare (în sud).

Accesul în așezările de la baza munților, care constituie importante puncte de plecare în drumeții, se face, precumpănitor, pe șosele modernizate (pe valea Someșului Mare până la localitatea Șanț, pe valea Sălăuței spre Maramureș, pe valea Vișeului spre pasul Prislop și pe Bistrița Aurie spre Moldova), iar în vest și sud pe calea ferată.

Stațiunea balneoclimaterică Sângeorz Băi în sud-est și orașul Borșa (inclusiv complexul turistic) au un rol deosebit în derularea activităților turistice din acești munți.

Potențialul turistic

Munții Rodnei au cea mai complexă alcătuire geologică din Carpații Orientali. Predomină rocile cristaline, la care se asociază roci sedimentare (calcare, gresii, conglomerate) și roci vulcanice (în sud-est în lungul Someșului Mare), fiecare dintre acestea impunând anumite trăsături în relief și peisaj. Importante sunt și abrupturile tectonice (falia Dragoș Vodă din partea nordică a masivului, respectiv falia Someș în partea de sud) prin care culmile cristaline se termină brusc, dominând regiunile vecine cu mai multe sute de metri altitudine.

Relieful oferă cele mai numeroase elemente de interes turistic și crează cele mai variate peisaje. Astfel, în structura orografică a Munților Rodnei se impun:

– O culme principală (axul orografic) care se desfășoară din pasul Șetref și până în pasul Rotunda. În lungul ei se află vârfurile cu înălțimile cele mai mari (Bătrâna 1710m, Gropilor 2063m, Buhăescu Mare 2119m, Cormaia 2033m, Negoiasa Mare 2041m, Galați 2048m, Gărgălău 2159m, Omul 2134m, Cișa 2036m, Ineu 2279m, Ineuț 2222m) acoperite de pajiști alpine, fiecare constituind importante puncte de belvedere;

– Culmi scurte (4-8 km) la nord de culmea principală și care coboară rapid de la 2000 m la 800-900 m și culmi lungi (15-20 km) orientate spre SV, S, SE, cu numeroase vârfuri rotunjite, platouri la diferite înălțimi;

– Un relief ruiniform cu creste ascuțite, vârfuri, abrupturi de zeci și sute de metri, ce au baza acoperită de mase de grohotiș (în lungul crestei principale, dar mai ales în sectoarele: Pietrosu– Piatra Albă, Rebra – Buhăescu, vf. Neteda – Ineu – Ineuț);

– Un relief glaciar complex grupat în jurul vârfurilor mai înalte ale crestei principale și la obârșia mai multor văi nordice (Pietrosu, Buhăescu, Izvorul Repede, Negoescu, Cimpoiasa, Bistrița Aurie, Putreda, Ineu, Lala) sau sudice (Anieșu Mare, Galați, Izvoru Mare). Cele de pe versantul nordic al crestei principale au dimensiuni mari, sunt alcătuite din circuri și văi glaciare, au numeroase praguri și imense mase de grohotiș. Circurile glaciare sudice au dimensiuni mai mici, apărând adesea suspendate la 1800 – 2000 m. Prin sălbăticia și ineditul peisajelor glaciare se remarcă sectoarele: Pietrosu–Buhăescu–Repede-Galați în centru și Cișa–Ineu–Ineuț în extremitatea estică.

– Relieful carstic este legat de câteva petice de calcare eocene aflate pe masa cristalină din vestul și sudul masivului. Există un endocarst interesant, câteva dintre peșteri fiind recunoscute pe plan național, între acestea sunt Izvorul Tăușoarelor, dezvoltată în calcare eocene în bazinul superior al pârâului Gersa (are o diferență de nivel de 415 m, cea mai mare din țara noastră și o lungime totală a galeriilor de peste 9500 m, a fost descoperită în anul 1955 de către învățătorul Leon Bîrte din cătunul Gersa, rezervație speologică); Peștera lui Măglei (situată la 985 m altitudine, are o adâncime de 6m); Peștera lui Zalion (pe fundul unui aven de 44 m, se dezvoltă pe 135 m diferență de nivel, a fost descoperită în anul 1958 de către Leon Bârte și are o lungime de 475m); Peștera Zânelor (la altitudinea de 934 m, aproape 100 m diferență de nivel); Peștera de sub Paltin (Peștera Laptelui), Peștera de la Izvorul Izei (cu peste 2 km de galerii, pe 160 m diferență de nivel, în interior un curs activ ce dă o cascadă de 23 m și un lac de 150 mp., iar ieșirea se face printr-un izbuc), Peștera de la Obârșie (în sudul muntelui Bătrâna), Peștera Baia lui Schneider (în calcare mezozoice, la vest de stațiunea Valea Vinului);

– Numeroase praguri pe care râurile au dezvoltat cascade, unele renumite prin dimensiune și frumusețe (Cascada Cailor și Cascada Pietrosului în nord);

– Unele sectoare de vale îngustă, cu caracter de defileu, chei tăiate în roci cristaline (Rebra, Cormaia) sau în roci eruptive (Someșu Mare la Anieș, amonte de Săngeorz Băi și de Rodna) între acestea există bazinete depresionare sculptate în roci miocene.

Vegetația constituie al doilea component natural cu valoare deosebită pentru peisaj. Este reprezentată de păduri de fag ce urcă pe culmile sudice până la 1000 m, păduri de amestec (950–1100 m), păduri de molid (până la 1800–1850 m), pajiști subalpine cu tufărișuri de jneapăn, smirdar, merișor și pajiști alpine (la peste 2000m)cu stâncărie și numeroase plante viu colorate.

Fauna este bogată în specii, unele ocrotite (capra neagră-repopulată, ursul, râsul, acvila de stâncă, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn) altele de interes cinegetic. În apele repezi trăiesc păstrăvul, lipanul și boișteanul. Există păstrăvării (pe Sălăuța, Cormaia) și numeroase cabane de vânătoare pe aproape toate văile principale.

Pe creasta principală, între pârâul Izvorul lui Dragoș (V) și Pârâul Repedea (E) și până la baza pădurii (N), incluzând un areal de circa 3300 ha (1200 ha gol alpin și subalpin), în jurul crestei Buhăescu-Pietrosu) se află rezervația complexă Pietrosu Mare încadrată alături de Delta Dunării și Parcul Național Retezat ca rezervație a biosferei (relief glaciar complex în cele trei văi de sub vf. Pietrosu, patru lacuri glaciare, elemente de floră și faună alpină și subalpină, endemisme, aici a fost recolonizată capra neagră și marmota de munte). În nord-estul muntelui Ineu, pe văile Lala și Bila se află o rezervație botanică (1000 ha) cu specii din flora alpină și subalpină.Acestea fact parte din Parcul național Munții Rodnei.

Munții Rodnei constituie un adevărat castel de ape, de aici avându-și izvoarele:Bistrița Aurie, Someșul Mare, Vișeul și Iza. Principalii afluenți ai Bistriței Aurii sunt: Valea Bila, Valea Lala; pentru valea Someșului Mare se impun afluenții: Valea Cobășel, Izvorul Băilor, Valea Anieșul, Valea Cormaia, Valea Rebra, Valea Gersa, Valea Sălăuța. Cei mai importanți afluenți ai Vișeului sunt: Valea Fântănii, Izvorul Negoiescului, Pârăul Repedea, Valea Pietrosu, Valea Dragoș.

Alte componente naturale cu valoare deosebită în peisaj sunt lacurile. Există 23 de lacuri a căror cuvetă are origine glaciară (în circuri, pe văi, în spatele unor praguri stâncoase, morene sau poale de grohotiș). Cele mai extinse sunt în circurile Pietrosu, Buhăescu (cel mai adânc 5,2 m), Repede, Negoiescu, pe valea Lalei (Lala Mare, cel mai extins cu o suprafață de 5637 mp și cu cel mai însemnat volum de apă). Pe platouri și între masele de grohotiș, primăvara apar și ochiuri de apă care au origine nivală.

O importanță deosebită o au și apele minerale, ce apar ca izvoare (unele cu debit bogat) în lungul unor fracturi tectonice sau pe contactele principale dintre diverse roci. Mai însemnate sunt cele din localitățile Parva, Sângeorz Băi, Rodna, Valea Vinului, Anieș, Borșa, Zăvoaiele Borcutului. Pentru cură balneară se folosesc cele de la Sângeorz Băi și Valea Vinului.

Desfășurarea reliefului influențează foarte mult etajarea valorilor parametrilor climatici, dar crează și multe diferențe topoclimatice. Pentru turism prezintă importanță cunoașterea câtorva caracteristici:

– diferența de 10C între valorile termice medii ale diferitelor puncte aflate la aceeași altitudine, dar cu expoziție opusă (nordică și sudică);

– mediile anuale care cresc de la –1,50C (pe creste) la 00C (la 2000 m), 20C la limita pădurii (1800 m) și 6-70C (la poalele munților);

– mediile lunii ianuarie ce cresc de la -90C pe creste la -40C la poale;

– mediile lunii iulie care cresc de la 3,50C pe creste la 16-170C la bază;

– în etajul alpin, unde se află cele mai multe obiective turistice sunt doar 20-30 zile de vară și în jur de 100-130 zile de iarnă;

– cerul noros are o frecvență mare în intervalul aprilie-iulie, când se înregistrează și cele mai multe cantități de precipitații, iar cerul senin extrem de favorabil drumețiilor predomină în perioada august-octombrie;

-precipitațiile, cu o valoare medie anuală de 1300-1400 mm, cad în circa 130-150 zile, repartizate diferit (maximum în mai-iunie), zăpada cade mai ales în intervalul noiembrie-aprilie, stratul având o grosime mare, fiind propice pentru sporturile de sezon.

Munții Rodnei care etalează cele mai mari înălțimi din Carpații Orientali au fost declarați Parc natural. El are o suprafață de 47304ha, în interiorul acestuia fiind incluse 4 arii protejate: Ineuț-Lala (2568ha), Bila-Lala (325,1ha), Izvorul Bătrâna (0,50ha) și Pietrosul Mare (3300ha).

Obiectivele turistice de ordin social-economic se găsesc concentrate în așezările de pe văile ce încadrează Munții Rodnei. Astfel în cele de pe valea Sălăuței precumpănesc elementele etnografice și folclorice, pe valea Someșului Mare se află stațiunea balneoclimaterică Sângeorz Băi (așezarea este atestată documentar la 1245 și are ape minerale a căror valoare terapeutică a fost relevată încă de la finele secolului al XVIII-lea; sunt izvoare cu apă minerală captată pentru îmbuteliere, complex balnear, hoteluri, vile), localitățile Maieru (biserică din lemn de la începutul sec.XIX, muzeu sătesc cu o secțiune dedicată lui Liviu Rebreanu), Anieș (urme ale unor fortificații din secolele XIV, XVII, izvoare minerale), Rodna (ruinele unei bazilici din sec.XIII și biserici din sec.XVIII și XX; sunt izvoare minerale; din Rodna se pleacă în stațiunea balneoclimaterică de interes local Valea Vinului–așezare cu exploatări miniere din timpul romanilor, ape minerale folosite în cura balneară, vile), Șanț (elemente etnografice specifice, muzeu sătesc).

Pe latura de nord localitățile se află pe Iza sau Vișeu, în cadrul Depresiunii Maramureș. Importanța lor pentru turismul din Munții Rodnei este legată fie prin faptul că din acestea pornesc drumuri forestiere ce urcă pe unele văi până aproape de limita superioară a pădurii, fie de Complexul turistic Borșa (altitudine 845 m, hotel, cabană, vile, telescaun, punct de plecare în complexul glaciar Puzdrele și la Cascada Cailor, numeroase izvoare minerale, amenajări pentru sporturi de iarnă).

Infrastuctura turistică

Accesul în Munții Rodnei este realizat pe liniile de cale ferată Suceava Nord-Cluj Napoca, Ilva Mică-Rodna Veche, Salva-Vișeul de Jos și pe șoselele Sighetul Marmației-Vatra Dornei, Salva-Moisei, Salva-Șanț. Intrarea în munte se face pe principalele văi pe care sunt drumuri forestiere (Lala, Bila, Putreda, Repedea, Iza, Iscioara, Teiul, Strâmba, Telcișorul, Gersa, Cormaia, Rebra, Anieșul, Izvorul Băilor, Cobășel).

Echipamentul turistic din Munții Rodnei este destul de sărac fiind format din:

– poteci cu marcaje parțial refăcute, ce se asamblează într-un sistem ce are ca ax culmea principală (din pasul Șetref în pasul Rotunda) din care coboară trasee spre Depresiunea Maramureș sau pe văile Someșul Mare și Sălăuța;

– în golul alpin sunt numeroase stâne, stația meteorologică Puzdrele;

Dotările pentru cazare și diverse servicii sunt la: Complexul turistic Borșa, stațiunea climaterică locală Valea Vinului (715m), cabana Farmecul Pădurii de pe pârâul Cormaia, cabana Puzdrele (1540m) mai multe cabane forestiere, case de vânătoare și refugii.

Există de asemenea amenajări pentru sporturi de iarnă în raza satului Fântâna și la Căldarea Negoiescului (folosesc ca bază cabana Puzdrele).La complexul Borșa sunt cele mai însemnate dotări pentru sporturi de iarnă.

Tipuri de turism

În aceste condiții activitatea turistică apare diferită atât ca tip cât și ca perioadă de la un sector la altul. Creasta principală rămâne sectorul cu drumeții în sezonul cald și foarte rar iarna. Au frecvență în partea nordică, drumețiile la final de săptămână, ce se desfășoară frecvent pe văile principale și la vârfurile Bătrâna, Pietrosu, Puzdrele, în jurul complexului turistic Borșa. În așezările de la periferia munților se practică și turismul legat de manifestările etnofolclorice importante. Se adaugă turismul de odihnă și agrement din stațiunile balneoclimaterice, sporturi de iarnă, pescuit și vânătoare sportivă.

Zona turistică naturală Rarău-Giumalău

Caracteristici generale

Masivele Rarău-Giumalău constituie o zonă turistică de mare importanță în cadrul Carpaților Orientali. Însemnătatea ei pentru turism derivă din următoarele aspecte: varietatea peisajelor naturale impuse de relief și vegetație; accesibiliatea determinată de prezența culoarelor de vale care încadrează cele două masive montane, a unor șosele modernizate (Suceava-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei și dinspre Maramureș pe valea Bistriței către Moldova) și a unei căi ferate (Suceava-Vatra Dornei); existența a două centre turistice însemnate la periferie (Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei) ce constituie puncte de plecare pentru principalele fluxuri de turiști.

Munții Rarău-Giumalău fac parte din Munții Bucovinei, fiind situați în nordul Carpaților Orientali, în bazinele hidrografice superioare ale Moldovei și Bistriței.

Potențialul turistic

Potențialul turistic este format din elemente ale cadrului natural diferite ca tip și frecvență în cele două masive.

Masivul Giumalău, aflat la vest de văile Izvoru Giumalău și Chiril, este alcătuit din roci cristaline (șisturi critaline, gnaise). Ca urmare înfățișarea de ansamblu relevă masivitate, exprimată prin interfluvii plate și rotunjite și puține vârfuri ascuțite. În structura orografică se impune o culme centrală cu desfășurare NV-SE corespunzătoare aliniamentului de roci cu rezistența cea mai mare și care are altitudini mai mari de 1450m. În partea centrală se află vârful Giumalău (1857m) din care se desprind, spre nord, vest și sud, interfluvii secundare în lungul cărora apar poduri netede la 1000-1200m și 1350-1450m. Ele se termină spre văile Bistriței și Putna prin versanți cu pantă mare. Văile care le separă sunt adânci și cu versanți abrupți. În lungul lor se află numeroase drumuri forestiere și poteci (unele cu marcaje turistice) ce duc spre vârful Giumalău.

Pădurile de fag, amestec și molid îmbracă cea mai mare parte a masivului. Poienile apar pe de-o parte la baza acestuia (pe versanți limitrofi așezărilor de pe valea Bistrița), iar pe de altă parte la nivelul podurilor interfluviilor principale.

Cele mai însemnate obiective turistice din acest masiv sunt:

creasta centrală (îndeosebi sectorul dintre vârfurile Chilii, Giumalău, Poiana Ciungilor) cu versanți cu pantă mare, grohotișuri, o bogată vegetație subalpină (afin, ienupăr) și numeroase puncte de belvedere asupra unei mari părți din Carpați);

stâncile, versanții abrupți și îngustările (cheile) de pe valea Bistriței (îndeosebi între localitatea Rusca și Cheile Zugreni);

văile înguste cu repezișuri frecvente;

rezervația forestieră din bazinul Putnei (pădure seculară de molid) și păstrăvării (Putna).

Masivul Rarău, deși este mai scund, concentrează un număr mai mare de obiective turistice, situație care-i conferă justificat locul principal în activitățile turistice montane din Bucovina. Pe lângă șisturile cristaline care alcătuiesc masa principală a acestor munți, se adaugă rocile sedimentare mezozoice și îndeosebi calcarele. Ca urmare, eroziunea s-a manifestat diferențiat punând în evidență reliefuri variate. Și aici există o culme centrală la peste 1300 m (doar trei vârfuri depășesc 1600 m-Rarău 1651 m, Popchii Rarăului 1628 m, Pietrele Doamnei 1634 m) cu desfășurarea vest-est și o serie de culmi secundare, ce cad în două-trei trepte spre Moldova și Bistrița.

Relieful oferă cele mai multe și variate obiective turistice. Cele mai frecvent căutate sunt:

-Pietrele Doamnei-un relief ruiniform alcătuit dintr-un ansamblu de turnuri din calcare mezozoice încrustate cu corali și amoniți, cu înălțimi de la sub 10 m la peste 70 m înconjurat de o masă de grohotișuri cu dimensiuni variabile. A rezultat prin fragmentarea (îngheț-dezgheț) unui vârf calcaros. Are numeroase trasee de alpinism;

-Asemănătoare cu Pietrele Doamnei ca alcătuire dar cu dimensiuni mult mai mici sunt Pietrele Buhei, rezervație geologică și geomorfologică situată pe valea Izvorului Alb, martor calcaros de eroziune, cu o suprafață de 2 ha;

-Vârful Rarău-pentru abrupturi și pentru panorama largă ce se deschide;

-Vârful Popchii Rarăului, Piatra Șoimului (cu relief de turnuri, rezervație geologică cu suprafața de 1 ha) și Piatra Zimbrului-un imens perete abrupt în calcare;

-Cheile Moara Dracului în calcare și dolomite (rezervație geologică și geomorfologică- 10 ha), cheile au o lungime de 60-70m, o lățime medie de 4-5m, pereți înalți și numeroase surplombe;

-Munceii din sudul orașului Câmpulung Moldovenesc (Măgura, Runc, Bodea) și lângă Pojorâta (Adam și Eva) sunt formați din calcar, au înălțimi în jur de 1000 m, conțin fosile; cu versanți cu pantă mare, dar împăduriți și poale cu poieni pe care s-au amenajat pârtii de schi;

-Peștera cu Lilieci de pe fundul unui aven cu dimensiuni mari, situată la aproximativ 1 km nord de Pietrele Doamnei ;

-Cheile Bistriței de la Zugreni (circa 1,5 km de vale îngustă, cu versanți abrupți, care descrie meandre încătușate). Aici se găsesc o serie de stânci cu forme ciudate cum ar fi: Colțul Acrii, Piatra lui Osman, Grindul Pușcatei, Râpa Scara, Stânca Coifului

Masivul Rarău este acoperit cu păduri de amestec și conifere.Ultimele formează în est, în bazinul râului Slătioara (între 800 și 1350 m altitudine) o rezervație mare (810 ha) în cadrul căreia există exemplare de molid în vârstă de 300-500 ani (diametre de peste 1 m și înălțimi de 40-50 m), alături de brad, tisă, fag. Pajiștile ocupă suprafețe însemnate în nord, pe versanți Bistriței și pe culmile mai însemnate la peste 1250 m. Pe Muntele Todirescu, desupra codrului secular Slătioara, există o rezervație botanică (44 ha), cu un număr mare de elemente floristice, multe fiind specii endemice (ghințură, sângele voinicului, floarea de colț, argințică, bulbuci etc.).

Dintre elementele faunistice ocrotite prezintă interes cinegetic ursul brun sau carpatin, cerbul carpatin, căpriorul, râsul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn.

Din ansamblul tabloului elementelor climatice, de la stația Rarău, pentru turism reținem: temperatura medie a lunii ianuarie (cea mai coborâtă) este de –7,70C, iar a lunii august de 11,8 0C; din noiembrie și până în aprilie mediile lunare sunt negative, iarna având o durată de 5 luni; numărul mediu de zile cu temperaturi negative depășește 150, iar numărul mediu al zilelor cu temperaturi pozitive nu este mai mare de 80; temperaturi medii zilnice de peste 100C sunt doar în iulie și august; anual sunt în jur de 1000 mm precipitați (luna mai fiind cea mai ploioasă) ce cad în circa 170 zile; zăpada se menține circa 150 zile sub forma unui strat destul de gros.

Elementele antropice deși puține au o importanță deosebită pentru turism. Schitul Rarău, mutat la finele secolului al XVIII-lea, când Bucovina a fost ocupată de austrieci, de pe versantul nordic pe cel sudic; a fost refăcut în poiana inițială după 1990. Se adaugă biserica din Slătioara și tot ansamblul de obiective naturale și sociale de pe văile limitrofe.

Infrastructura turistică

Echipamentul turistic din cele două masive este alcătuit dintr-o rețea densă de poteci cu marcaje turistice ce urcă din văile Moldova și Bistrița spre vârfurile Giumalău și Rarău. Pe calea ferată accesul se face pe tronsonul Suceava-Vatra Dornei, iar rutier pe drumul național Suceava-Vatra Dornei precum și prin șoseaua, ce traversează munții în lungul Bistriței (ultimul sector a fost afectat de alunecări de teren). La motelul Rarău se poate ajunge pe un drum asfaltat ce urcă din Chiril (Bistrița) și care continuă pe Izvorul Alb la Câmpulung Moldovenesc.La Valea Izvorul Giumalăului-pe pârâul Colbu-Fundu Colbului-hotel alpin Rarău se desfășoară un drum forestier bine întreținut.

În cele două masive există mai multe locații pentru cazare și diverse servicii:

Motelul Rarău este situat în partea centrală, cea mai spectaculoasă a masivului Rarău în poiana dintre Pietrele Doamnei și Piatra Șoimului la altitudine de 1520m, având o capacitate de cazare de 102 locuri.

Cabana Giumalău este așezată pe versantul de sud al vârfului, la altitudinea de 1600m; are o capacitate de 30 locuri, fiind punct central al tuturor traseelor din acest masiv.

Cabana Mestecăniș este așezată în poiana din pasul cu același nume, pas prin care se face legătura între Depresiunea Câmpulung și Depresiunea Dornelor, la altitudinea de 1060m.

Complexul Zugreni este situat în Cheile Zugrenilor, la vărsarea Pârăului Colbu în Bistrița la altitudinea de 745 m.

Se adaugă Cabana Pastorală și Cabana Facultății de Geografie a Universității Al.I. Cuza Iași care au regim special.

Tipuri de turism

Ca forme de turism în munții Giumalău-Rarău se practică: drumeția ( mai ales la sfârșit de săptămână și în sezonul cald), odihna și drumeția (permanent în M.Rarău și în cea mai mare parte a anului în M.Giumalău), sporturi de iarnă (în M.Rarău și pe versanți culmilor din vecinătatea așezărilor de pe Moldova și Bistrița), alpinism (în M.Rarău pe turnurile Pietrelor Doamnei, Pietrei Șoimului, pereții abrupți ai cheilor Moara Dracului).

Zona turistică Ceahlău (Ceahlău-Bicaz)

Este alcătuită dominant de acest masiv integrat în bazinul Bistriței și culoarele văilor ce-l încadrează.Specificul este legat de predominarea obiectivelor naturale, o infrastructură relativ bună și de unele dotări axate pe forme de activități turistice.

Munții Ceahlău (cca 290 km2) se impun în raport cu masivele limitrofe printr-o fizionomie aparte determinată în mare măsură de masa de conglomerate din care este alcătuit ceea ce-i conferă o valoare turistică deosebită. De aceea a fost deseori numit în diverse moduri "Regele Carpaților", "Nestemata Carpaților", "Olimpul Moldovei".

Munții sunt încadrați de văi largi și adânci (Bistrița, Bistricioara și Bicaz) care îi separă de masivele vecine, alcătuite din șisturi cristaline (Munții Bistriței) sau din fliș gresos (M.Stânișoarei, M.Tarcău). De-a lungul văilor se ajunge în diferite puncte de unde se pot realiza, pe drumuri forestiere sau poteci turistice marcate, ascensiuni la vârfurile principale sau la diverse alte obiective turistice.

Turistic Ceahlăul întrunește câteva caracteristici notabile:

-altitudini de peste 1600m ceea ce oferă o largă perspectivă asupra masivelor din Carpații Orientali (de pe culmea Ceahlăului se pot vedea munții Rarău, Călimani, Hășmaș iar spre est Podișul Moldovei);

-un număr mare de obiective (îndeosebi cele legate de formele de relief și de vegetație) la care se ajunge într-un interval scurt de timp și cu un efort nu prea mare;

-abrupturi de peste 600m care mărginesc un platou aflat la 1600-1800m;

-numeroase puncte de acces pe fiecare latură a masivului și trasee care converg de la exterior spre platou care folosesc în bună măsură văile;

Șoselele din lungul celor trei văi sunt modernizate și fac legătura cu așezări din Moldova, Transilvania. La acestea se adaugă calea ferată ce ajunge la Bicaz, principala localitate turistică din estul masivului.

Potențialul turistic este definit de varietatea formelor de relief sculptate în conglomerate, de asociațiile vegetale diverse care crează peisaje aparte și de câteva obiective social-culturale grupate în stațiunea Durău sau în așezările de pe văile limitrofe.

Geologic, Ceahlăul este alcătuit din roci sedimentare având o pătură de peste 600 m grosime de conglomerate calcaroase sub care se află strate de gresii, marne. Ele sunt cuprinse într-o largă cută sinclinală cu flancurile orientate spre est și vest. Aceste caracteristici se reflectă într-un relief variat, ruiniform, în lipsa izvoarelor la altitudini mai mari de 1200 m și în existența a numeroase specii de plante calcifile.

Relieful este componentul principal ce asigură varietatea în peisaj și dă numeroase obiective turistice cu fizionomie aparte. Pe ansamblu Ceahlăul se remarcă printr-un sector central înalt (la peste 1600 m) delimitat de abrupturi, din acesta se desprind radial mai multe culmi bine împădurite, ce coboară în trepte de la 1400 m la 600-800 m în culoarele văilor Bistrița, Bistricioara și Bicaz. Cele mai importante forme de relief care atrag mulți turiști sunt concentrate în sectorul înalt, central. Mai importante sunt:

– abrupturile cu amplitudine de peste 500 m orientate spre vest, nord, est și care se prezintă sub forma unor fronturi cuestice puternic fragmentate de văiugi seci ce formează obârșiile râurilor ce coboară spre Bistrița (Schitu, Izvoru Alb) și Bicaz (Izvorul Muntelui). Pe abrupturi, pe stratele mai dure, s-au individualizat polițe structurale, brâne, iar la bază mase de grohotiș sub forma de conuri și poale. La altitudini mai mici, unde există cursuri de apă, acestea înregistrează, pe stratele mai dure, o suită de praguri și cascade (Duruitoarea);

– câteva vârfuri cu înălțimi de peste 1800 m (Ocolașu Mare 1907 m, Ocolașu Mic, Ghedeon, Toaca 1900 m, Panaghia), cu formă de piramidă sau cupolă de pe care se deschid largi panorame;

– relieful ruiniform reprezentat de coloane și turnuri cu înfățișare și grupare variate, de unde și multitudinea de legende (Căciula Dorobanțului, Pietrele lui Baciu, Piatra Lată, Turnu Sihăstria, Piatra Lăcrimată, Turnu lui Budu, Ana, Stănilele, Clăia lui Miron, Dochia);

– existența unor platouri structurale întinse (ajung la peste 1000 m lățime și câțiva kilometri lungime) dispuse în două trepte (la peste 1750 m și la 1400 – 1500 m) acoperite cu pajiști și dominate de stânci și vârfuri.

Climatul este favorabil activităților turistice pe parcursul întregului an. Temperaturile medii lunare sunt pozitive din mai și până în noiembrie, precipitațiile sunt reduse din august și până în decembrie, stratul de zăpadă este bogat în lunile ianuarie-aprilie facilitând practicarea sporturilor de iarnă. Ca urmare în timpul anului se pot separa un interval cald și ploios în mai-iunie; un interval cald, cu timp senin cu durată mai mare, ploi de scurtă durată în iulie-octombrie; un interval cu precipitații solide bogate din noiembrie până în februarie și un interval răcoros cu precipitații bogate în martie-mai. Apar diferențe între etajul superior (la peste 1600 m) și baza masivului, ca și între versanți cu expoziții diferite.

Etajarea condițiilor climatice a impus o etajare a vegetației cu păduri de fag la baza muntelui, păduri de amestec până la 1300 m, păduri de molid, brad, larice până la 1650 m (1700 m), suprafețe întinse cu arbuști (jneapăn, ienupăr, afin, merișor ) și asociații ierboase la peste 1650 m. Pe versanții abrupți și pe stânci există o vegetație specifică (mușchi, licheni, plante viu colorate).

Parcul național Ceahlău se află în partea centrală a masivului, are o suprafață de 7742ha, iar în cadrul său sunt incluse o serie de rezervații: Polița cu Crini (concentrează exemplare de larice), Cascada Duruitoarea. De asemenea s-a creat o zonă de cercetare științifică cu o suprafață de 5830ha, cuprinsă între Complexul Lepsezi, Piciorul Șchiop (la vest de cabana Dochia) și Scaunele Zeilor-Ocolașul Mare la sud.

În interiorul muntelui obiectivele turistice de ordin social-cultural sunt puține și se află pe unele văi de la poalele lui. Între acestea însemnate sunt:

-Durău-stațiune climaterică, principalul punct de plecare în traseele monatne, climat montan tonifiant; biserica din stațiune (1835, pictură în frescă într-o tehnică specială realizată de către Nicolae Tonitza și ucenicii săi), muzeu etnografic, Centrul pastoral Sf. Daniil Sihastrul; aici se organizează în a doua duminică din luna august- Ziua Muntelui legată de hramul Schimbarea la Față; pârtii de schi

– Ceahlău este localitatea unde se află ruinele Palatului Cnezilor (1639) și o păstrăvărie;

Pe cele trei văi principale (Bistrița, Bistricioara și Bicaz) care încadrează masivul atracțiile turistice sunt legate de unele construcții din sate, lacul Izvorul Muntelui (suprafața de 3200ha, un volum de apă maxim de 1,2 miliarde m3 și minim de 350 mil.m3, o lungime de la 21,5 km până la 19,1 km; lățime de la 1,85 km până la 0,2 km și adâncime între 37-97 m. Apa este coborâtă de la barajul terminat în a1960, printr-o conductă la hidrocentrala de la Stejaru.) și de peisaje aparte.

Pe Bistrița, la Piatra Teiului există viaductul, coada lacului cu imense acumulări de nisip și pietriș pe care râul se ramifică în numeroase brațe (o deltă) și o celebră stâncă de care se leagă legenda și numele localității.

-Drumul de pe valea Bistricioarei trece prin satul omonim (vestigii din paleolitic, biserică din lemn de la 1780 și drumul spre stațiunea Durău), apoi prin mai multe localități cu gospodării și obiceiuri tradiționale (Grințieș, Tulgheș, Corbu) și în final ajunge în Borsec (oraș 3044 loc. în 2002; din 1956, 23 de izvoare minerale cu ape carbogazoase, calcice, bicarbonatate, magneziene; turbărie; stațiune balneară cu prime amenajări la finele sec.XIX). De aici se poate merge fie la obârșia Bistricioarei la Biborțeni (izvoare minerale și peisaje distincte) fie peste pasul Borsec (1105m) la Toplița.

Valea Bistriței de la Poiana Teiului și până la Bicaz, separă Munții Stânișoarei (puține obiective de interes turistic) de Munții Ceahlău pe ea rezultând unul din marile lacuri de baraj hidroenergetic

Pe malul lacului se află mânăstirea de la Buhalnița (ctitorie a lui Miron Bornovschi 1626-1629); satul Ceahlău (urme de cultură materială din paleolitic); mai multe amenajări turistice (vile, case de vacanță, motele, debarcadere etc.).

Orașul Bicaz (8418 locuitori în 2002) situat la vărsarea râului omonim în Bistrița este atestat documentar la 1855; în 1951 a fost construită calea ferată ce vine de la Piatra Neamț. Azi este un însemnat centru al industriei cimentului și al altor materiale de construcții. Există un muzeu de istorie ce are piese colectate cu ocazia săpăturilor realizate pentru amenajarea complexului hidroenergetic.

Din Bicaz se poate merge în vest la Stațiunea climaterică Lacu Roșu (situată pe malul lacului Roșu între munții Suhard și Ghilcoș; stațiune în 1931; hoteluri, cabană, pârtii pentru sporturi de iarnă; trasee de alpinism; lacul are o suprafață de 12,7 ha, o lungime 1000 m, o adâncime de 12,5 m, s-a format în 1837); crescătorie de păstrăvi. Tot aici se găsesc și Cheile Bicazului (lungime de 6,2 km, rezervație naturală).

Echipamentul turistic în cadrul zonei este variat și relativ bine distribuit. Două șosele modernizate înaintează în est pe marginea lacului Izvorul Muntelui până la cabana omonimă, iar în nord-vest de la Bistricioara la stațiunea Durău, între acestea legătura se face printr-un drum forestier ce înconjoară pe la nord și est masivul. Capacitățile de cazare sunt reprezentate de următoarele cabane (Dochia și Toaca pe platou, Izvorul Muntelui la baza abruptului estic și altele la exteriorul munților pe văile Bistrița și Bicaz) și vilele și hotelurile din stațiunea Durău, pensiunile din Durău și de pe Bistrița. Există și instalații pentru practicarea sporturilor de iarnă

Ca forme de turism în munții Ceahlău se practică: drumeția la sfârșit de săptămână, drumeții pe mai multe trasee (vara) care cuprind cea mai mare parte a platoului, sporturi de iarnă mai ales în apropierea stațiunii Durău, alpinism (pe pereții verticali ce mărginesc Dochia, Ocolașul Mare, Ocolașul Mic, Piatra Sură, Piatra Detunată și Claia lui Miron) și odihnă în cadrul stațiunii Durău.

Zona turistică Munții Ciucaș

Caracteristici generale

Munții au poziție centrală în Carpații de Curbură, sunt cei mai înalți și cunosc cea mai intensă activitate turistică, datorită concentrării într-un spațiu mic a numeroase obiective turistice.

Se desfășoară între văile Doftana, Teleajen, Buzău superior și Tărlung, văi în lungul cărora se înscriu drumurile principale care asigură accesibilitatea în masiv atât din sudul cât și din centrul țării (Depresiunea Brașov). Din sud și vest se pătrunde pe șoseaua națională Brașov-Vălenii de Munte-Ploiești ce trece peste pasul Bratocea (1263m) aflat în partea centrală acestor munți. În lungul ei principalele puncte de plecare în drumeții sunt cabana Babarunca și pasul Bratocea (1263m), pentru sectorul central-vestic; localitatea Cheia pentru jumătatea sudică a masivului; Mănăstirea Suzana pentru sectorul sud-vestic; în nord accesul se realizează pe mai multe drumuri forestiere ce pornesc în lungul râurilor de la obârșia Buzăului din localitatea Vama Buzăului aflată la circa 10 km sud de șoseaua Brașov-Întorsura Buzăului-Buzău și de calea ferată Brașov-Întorsura Buzăului.

Mai puțin frecventate sunt drumurile forestiere ce urcă în vest pe afluenții Doftanei sau cel de pe Telejenel.

Munții Ciucaș se compun din câteva subunități. În nord la izvoarele Teleajenului, Târlungului și Buzăului se află Masivul Ciucaș-cel mai însemnat prin multitudinea obiectivelor turistice. În compunerea lui intră mai mulți munți înalți ce se desprind din culmea centrală (vf. Ciucaș, 1954 m).Astfel în partea de sud-vest sunt M.Bratocea (1848 m), în nord-est Colții Nitrii, în sud-est M.Gropșoarele-Zăganu. Imaginea de ansamblu a peisajului montan care se impune este apropiată de aceea a unei întinse “cetăți naturale”, cu variate forme de relief ruiniform.

A doua subunitate o reprezintă masivul Grohotiș aflat între Teleajen și Doftana. Este alcătuită dintr-o întinsă culme desfășurată de la nord la sud la o altitudine de 1550-1650 m dominată de câteva vârfuri rotunjite (Grohotiș, Bobu Mare). Din ea se desprind spre vest și est culmi secundare separate de văi adânci. Peisajul este dominat de platouri întinse acoperite de pajiști și versanți cu o bogată pădure de amestec.În afara acestora există mai multe culmi specifice și vârfuri (Tesla, Dungu, Clăbucet) cu importanță mai mică pentru turism.

Pe văile și culmilor acestor munți există o rețea densă de drumuri forestiere și poteci multe din ele cu marcaje turistice.

Potențialul turistic este dat de un ansamblu de elemente naturale, cu rol determinant și de câteva obiective social-culturale. Fiecare component natural iese în evidență prin câteva elemente cu rol aparte în sistem.

Alcătuirea geologică impune formațiunile groase de conglomerate în care elementele calcaroase (în ciment sau în particule) au o pondere însemnată. Caracteristicile acestor roci relevă două aspecte cu însemnătate pentru turism: o permeabilitate care asigură izvoare bogate de apă la baza masei de conglomerate (la circa 1150-1300 m) și lipsa lor la altitudine; heterogenitatea în alcătuire ce facilitează dezvoltarea unui relief variat; abundența elementelor calcaroase a permis dezvoltarea unei vegetații și a unor soluri specifice (calcifile); structura larg cutată care a dus la impunerea în peisaj a platourilor structurale și a abrupturilor pe capetele de strate (spre vest și est).

Relieful este componentul natural principal în peisaj, cel de care se leagă multe elemente de atracție turistică, între acestea se impun: colții, coloanele, turnurile din jurul vârfurilor Ciucaș, Colții Nitrii, Tigăile, Zăganu, Grohotiș, crestele zimțate din sectorul Gropșoarele-Zăganu, vârfurile piramidale sau sub formă de cupolă pe conglomerate (Dungu, Muntele Roșu, Bobu) sau calcare (Tesla), platourile structurale întinse din Muntele Chirușca sau din estul crestei Colții Nitrii, cheile înguste cu versanții prăpăstioși din lungul Teleajenului, Valea Albă, Valea Stânei, Tesla, Șipote, abrupturile de peste 500 m cu grohotișuri și torenții de pietre, bazinetele depresionare. Spre ele se dirijează cele mai multe poteci din acești munți.

Condițiile climatice sunt favorabile desfășurării unei activități turistice permanente, dar cu frecvență mai mare în intervalul iunie-octombrie pentru întreg masivul și permanent în lungul Teleajenului (în perimetrul Suzana-Cheia-Muntele Roșu). Precipitațiile solide bogate, intervalul cu zăpadă mai lung și persistența stratului de zăpadă asigură condiții propice pentru practicarea sporturilor de iarnă în stațiunea Cheia și la Muntele Roșu.

Hidrologic, Teleajenul ocupă locul doi ca suprafață a bazinului (după Buzău), valea sa este mult mai accesibilă și favorabilă pentru turism. Hidronimul "Teleajen" desemnează o vale cu drum de care (telegi), prin ea făcându-se legătura între Muntenia și Transilvania. Teleajenul are o lungime în munte de 30km. Cei mai importanți afluenți ai săi sunt: pâraiele Berii, Roșu, Bratocea, Babeș și cel mai important afluent Telejenelul.

Buzăul își are izvoarele în nordul Ciucașului și curge prin estul Ciucașului pe o lungime de 10km; el are ca afluenți pâraele Fetei, Strâmbu, Chirușca Seacă, Dălghiul, Laptelui. Târlungul drenează partea de vest a Ciucașului și primește doi afluenți importanți: Babarunca și Ramura Mică. Partea vestică a M.Grohotiș aparține bazinului Doftana și este format din mai mulți afluenți pe care urcă drumuri forestiere (mai important este Negrașul) folosite ca principale căi de acces spre creastă.

Vegetația se remarcă printr-o diversitate de elemente, multe cu caracter endemic. Pădurile de foioase înconjoară baza munților până la 1000-1100 m, pădurile de conifere au o mare dezvoltare, impunându-se în peisajul culmilor și versanților până la 1600 m, pajiștile ce acoperă culmile înalte și versanții abrupți fiind alcătuite din asociații variate (cele mai întinse suprafețe sunt cele ocupate de ienupăr, jneapăn afin, merișor). Pe stânci și abrupturi abundă plantele de talie mică, viu colorate, între acestea deosebită este floarea de colț – specie ocrotită.

Lumea animală este variată și are unele specii de interes cinegetic (mistrețul, cerbul), pe culmile stâncoase a fost colonizată capra neagră, iar în apele principalelor pârâuri păstrăvul (la Valea Stânei pe Telejenel există o păstrăvărie).

Rezervațiile naturale au caracter mixt (relief, vegetație) și se află în sectoarele vârfurilor Tigăile Mari-Ciucaș, Zăganu-Gropșoarele, Colții Bratocea.Cele mai importante rezervații sunt: Zona cu Rhododendron din Munții Ciucaș (suprafață de 2 ha, cu smirdar), Culmea Zăganului (cuprinde zona cu stâncărie cu o suprafață de 3 ha, este o rezervație complexă -botanică și zoologică, cu plante endemice și rare), Tigăile Mari (cu o suprafață de 3 ha, are un caracter complex- botanic și geologic), Jneapănul de pe Muntele Bratocea (situat la limita superioară a pădurii de molid; are o suprafață de 2 ha), Șuvițele Berii (cuprinde asociații vegetale în care intră și floarea de colț, are o suprafață de 2ha).

Potențialul turistic antropic este completat cu cele două mănăstiri din Cheia (inițial o biserică din lemn de la 1770 la poalele culmii Balaban, care a ars; clădirea actuală este din perioada 1835-1839 și a fost ridicată de ciobanii din Săliștea Sibiului; principalele valori sunt catapeteasma bogat sculptată lucrată la Viena cu picturi de Gh. Tattarescu; muzeu cu obiecte de cult) și Suzana (de la 1740, inițial fiind construită din lemn și apoi refăcură în anul 1830, picturi de P.Nicolau). Alte obiective antropice importante sunt: expoziția “Natura văii superioare a Telejenului” organizată la Cheia, barajul construit pe Teleajen la confluența cu Telejenelul, în spatele căruia se întinde un lac antropic.

Infrastructura turistică

Accesul la poalele muntelui se face din toate direcțiile.Văile care pătrund radiar în masiv se constituie în principalele căi pe care au apărut poteci marcate.Dinspre sud accesul se face pe calea ferată până la Măneciu Ungureni și de drumul național (București-Cheia-Brașov). Dinspre nord-vest accesul se realizează pe valea Târlungului pe la cabana Babarunca.Alte drumuri de acces în masiv sunt din localitățile Întorsura Buzăului, Vama Buzăului, Valea Doftanei.

Echipamentul turistic este reprezentat de o rețea de poteci marcate (îndeosebi în Masivul Ciucaș), case de odihnă, vile, un motel, camping, tabără de odihnă pentru copii în Stațiunea climaterică Cheia, aflată la circa 900 m altitudine. Dintre cabane cele mai importante sunt: Cabana Muntele Roșu (1260 m altitudine, camping, pârtii pentru sporturi de iarnă, regim permanent), Cabana Ciucaș (1550 m altitudine, cu regim de vară), Cabana Babarunca (908 m altitudine, reprezintă un important loc de acces în masiv), Popasul turistic Cheia (895 m altitudine, căsuțe), Cabana Vânătorului din Poiana Valea Stânei (945m altitudine, situată pe Valea Telejenelului) și mai multe cabane forestiere sau ale Ocolului silvic. De asemenea pentru activitatea turistică prezintă însemnătate cabanele aflate la periferie (pe Buzău, pe Telejenel).

Tipuri de turism

Formele de turism sunt variate. Se impun:

-drumețiile la sfârșit de săptămână sau pe un interval mai lung vara, concentrate în Masivul Ciucaș și în mai mică măsură la vârfurile principale din Masivul Grohotiș, Muntele Tesla sau în nord; are tradiție fiind folosit de brașoveni de mai multe secole. În ultimele decenii a devenit o practică însemnată pentru locuitorii grupării urbane București-Ploiești ;

-alpinismul care se practică în special pe Culmea Gropșoarele-Zăganu;

-turismul de odihnă pe intervale de 10-14 zile în stațiunea Cheia (mai ales vara și în vacanțele elevilor), la cabanele Babarunca, Muntele Roșu și la mânăstirea Suzana;

-turism de tranzit pe șoseaua Brașov-Bratocea-Vălenii de Munte