Zona Euro

Capitolul 1.

Uniunea Europeană

Ȋn acest subcapitol am ales să prezint istoricul Uniunii Europene .

Asadar putem spune faptul că Uniunea Europeana este un parteneriat economic și politic unic în lume, care reunește 28 de țări europene și acoperă aproape tot continentul.

UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În această prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice:asadar țările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic și astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict. La miljocul anului 1958 a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, inițial, a avut ca scop intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Ȋn perioada urmatoare a urmat crearea unei piețe unice de mari proporții, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său potențial.

Ceea ce a începuse ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activități în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu. Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunității Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).

Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Toate acțiunile pe care le întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun acord, în mod voluntar și democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic și stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.

In cei 50 ani de existenta au avut loc șapte valuri de aderare:

1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie

1981: Grecia

1986: Spania si Portugalia

1995: Austria, Finlanda si Suedia

2004: Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria; Bulgaria si România in 2007.

2007: România și Bulgaria

2013: Croația

De aproximativ jumătate de secol, continentul european se bucură de pace, stabilitate și prosperitate. Populația sa trăiește la standarde ridicate și beneficiază de o monedă europeană comună, euro.

Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre ale UE, cetățenii pot circula liber pe aproape tot continentul și le este mult mai ușor să trăiască și să muncească în UE.

Piața unică sau „internă” este principalul motor economic al UE, facilitând libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. Un alt obiectiv-cheie este dezvoltarea acestei resurse majore, pentru a le permite europenilor să se bucure din plin de avantajele sale.

1.2 Scurt istoric al monezii EURO

Ȋn continuare este prezentată moneda euro de la inceputul său până in prezent

Ȋn septembrie 1929, omul politic german Gustav Stresemann întreabă Societatea Națiunilor: „Unde sunt moneda europeană și timbrul european de care avem nevoie?”. Șase săptămâni mai târziu, la 25 octombrie 1929, Bursa de la New York trăiește „vinerea neagră”: începe criza economică mondială. Aceasta duce la grave perturbări economice în întreaga lume, la închiderea întreprinderilor și la un nivel al șomajului fără precedent.

Statele reacționează în fața crizei adoptând politica „beggar thy neighbor” (adu-ți vecinul la sapă de lemn): adoptă măsuri deflaționiste pentru a crește competitivitatea exporturilor proprii și introduc bariere tarifare pentru produsele importate din alte țări. Această politică a avut drept rezultat agravarea crizei economice. Chiar dacă,in acel moment, ea s-a dovedit profitabilă pentru statele care au aplicat-o, pe termen lung a avut grave consecințe economice: inflație, scăderea cererii, creșterea șomajului și încetinirea schimburilor comerciale la nivel mondial.

Am luat in vedere 1944, an in care cel de Al Doilea Război Mondial făcea încă ravagii în Europa, la Bretton Woods, în Statele Unite, a avut loc o conferință privind refacerea relațiilor financiare și monetare la nivel mondial. Au participatlanegocieri peste 40 de țări, care , la 22 iulie 1944 au semnat acordurile de la Bretton Woods. Aceste acorduri contin dispoziții și proceduri de guvernare a economiei mondiale: înființează Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare [„BIRD”, care în momentul actual este o componentă a Băncii Mondiale (EN) (ES) (FR)] și Fondul Monetar Internațional (EN) (ES) (FR). În plus, acordurile de la Bretton Woods pun în aplicare sistemul monetar al etalonului aur. Acesta prevede cursuri de schimb stabile bazate pe prețul aurului, care devine etalonul de referință. Dolarul american era singurul la acea vreme convertibil în aur, iar celelalte monede se indexau la rândul lor în funcție de acesta.

După cel de Al Doilea Război Mondial au avut loc schimbări foarte mari. Experiențele războiului a semnalat o trezire a conștiinței: cooperarea internațională este crucială pentru a se evita alte suferințe. De aceea, în 1945 se înființează Organizația Națiunilor Unite (ONU) (EN) (ES) (FR). Pe continentul european, piatra de temelie a ceea ce va deveni ulterior Uniunea Europeană este așezată prin intermediul a trei tratate care reunesc șase state semnatare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos):

Primul este Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a fost semnat la data de 18 aprilie 1951;

Alte două tratate , și anume Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM), au fostsemnate în martie 1957 la Roma.

Summitul de la Haga din decembrie 1969, șefii de stat și de guvern stabilesc un nou obiectiv al construcției europene: Uniunea economică și monetară (UEM). Un grup de nivel înalt, prezidat de prim-ministrul Luxemburgului, Pierre Werner, este însărcinat să redacteze un raport privind mijloacele prin care acest obiectiv poate fi atins până în 1980.

Grupul Werner își prezintă raportul final în octombrie 1970. Acesta prevede instituirea pe parcursul a zece ani, conform unui plan cu mai multe etape, a unei uniuni economice și monetare. Obiectivul final este liberalizarea totală a mișcărilor de capital, convertibilitatea integrală a monedelor statelor membre și stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb. Raportul are în vedere adoptarea unei monede europene unice, care ar putea reprezenta un rezultat final al procesului, dar nu o consideră deocamdată un obiectiv de sine stătător. În plus, raportul recomandă o mai bună coordonare a politicilor economice și definirea unor orientări privind politicile fiscale naționale.

În martie 1971, în ciuda divergențelor în legătură cu unele recomandări-cheie din raport, cei șase șefi de stat și de guvern își dau acordul de principiu pentru instituirea unei UEM în mai multe etape. Lansarea primei etape, corespunzând reducerii marjelor de fluctuație monetară, se face de manieră experimentală, fără a implica niciun angajament privind etapele următoare ale procesului.

Prăbușirea sistemului de la Bretton Woods și decizia guvernului american de a liberaliza cursul de schimb al dolarului în august 1971 dau naștere unui val de instabilitate pe piețele de schimb, care repune în discuție raporturile de paritate între monedele europene. Proiectul UEM primește o lovitură puternică, fiind nevoit să se oprească brusc.

În martie 1972, cele șase state încearcă să relanseze dinamica integrării monetare creând „șarpele în tunel”: este vorba despre un mecanism de fluctuare controlată a monedelor („șarpele”) în interiorul unor marje reduse de fluctuare față de dolar („tunelul”). Destabilizat de crizele petroliere, de dolarul slab și de divergențele între politicile economice, „șarpele” își pierde în mai puțin de doi ani majoritatea membrilor, reducându-se în final la o zonă a „mărcii” care reunește Germania, Beneluxul și Danemarca.

Eforturile în vederea creării unei zone de stabilitate monetară sunt reluate în martie 1979, la inițiativa Franței și a Germaniei, prin instituirea sistemului monetar european (SME) bazat pe conceptul cursurilor de schimb fixe, dar ajustabile. Monedele tuturor statelor membre, cu excepția Marii Britanii, participă la mecanismul de schimb.

Principiul este următorul: cursurile de schimb se bazează pe cursuri-pivot stabilite în funcție de ECU („European Currency Unit”), unitatea de cont europeană care reprezintă media ponderată a monedelor participante. Se calculează o grilă bilaterală a cursurilor de schimb plecând de la cursurile-pivot exprimate în ECU, iar fluctuările monedelor între ele nu pot depăși o marjă de 2,25 % (cu excepția lirei italiene, căreia i se permite o marjă de 6 %) față de cele două cursuri înscrise în grila bilaterală.

În zece ani, SME permite reducerea substanțială a variabilității cursurilor de schimb: suplețea sistemului, la care se adaugă voința politică de a se ajunge la o convergență a economiilor, permite atingerea unei stabilități durabile a monedelor.

Odată cu adoptarea programului pieței unice în 1985, devine tot mai clar că potențialul acesteia nu va putea fi exploatat pe deplin atât timp cât vor exista costuri relativ ridicate ale tranzacțiilor de schimb valutar și incertitudini privind fluctuarea cursurilor de schimb, oricât de redusă ar fi aceasta. În plus, numeroși economiști denunță ceea ce ei numesc „triunghiul imposibil”: libera circulație a capitalurilor, stabilitatea cursurilor și politicile monetare independente nu sunt compatibile pe termen lung.

În iunie 1988, Consiliul European de la Hanovra instituie un „Comitet pentru studierea Uniunii economice și monetare”, condus de Jacques Delors, pe vremea aceea președinte al Comisiei Europene. Ceilalți membri ai Comitetului sunt șefii băncilor centrale naționale, ceea ce asigură strânsa asociere a acestora la elaborarea propunerilor.

Raportul, prezentat în aprilie 1989, propune consolidarea realizării UEM în trei etape. Raportul subliniază în principal necesitatea unei mai bune coordonări a politicilor economice, a introducerii unor norme care să reglementeze deficitele bugetare naționale și a înființării unei instituții noi, în totalitate independente, căreia să îi fie încredințată politica monetară a Uniunii: Banca Centrală Europeană (BCE).

Pe baza raportului Delors, Consiliul European de la Madrid, din iunie 1989, decide punerea în aplicare a primei etape a UEM: liberalizarea completă a mișcărilor de capitaluri până la 1 iulie 1990.

În decembrie 1989, Consiliul European de la Strasbourg solicită convocarea unei conferințe interguvernamentale pentru a identifica modificările care trebuie aduse tratatului în vederea realizării UEM. Lucrările acestei conferințe interguvernamentale au dus la Tratatul privind Uniunea Europeană, aprobat în mod oficial de șefii de stat și de guvern cu ocazia Consiliului European de la Maastricht, din decembrie 1991, și semnat la 7 februarie 1992.

Tratatul prevede instituirea UEM prevede urmatoarelei etape:

(de la 1 iulie 1990 la 31 decembrie 1993): libera circulație a capitalurilor între statele membre;

(de la 1 ianuarie 1994 la 31 decembrie 1998): convergența politicilor economice ale statelor membre și consolidarea cooperării între băncile centrale naționale ale statelor membre. Coordonarea politicilor monetare se instituționalizează în această etapă, odată cu înființarea Institutului Monetar European (IME), care are sarcina de a consolida cooperarea între băncile centrale naționale și de a face pregătirile necesare pentru introducerea monedei unice. Băncile centrale naționale devin independente în cursul acestei etape;

(în curs de realizare începând din 1 ianuarie 1999): introducerea treptată a monedei euro ca monedă unică a statelor membre și punerea în aplicare a unei politici monetare comune coordonate de BCE. Trecerea la cea de a treia etapă este condiționată de atingerea unui grad ridicat de convergență durabilă, măsurat printr-o serie de criterii stabilite în tratate. Pe parcursul acestei etape, normele bugetare devin obligatorii, iar statul membru care nu le respectă riscă să fie sancționat. Politica monetară este unificată și încredințată Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), alcătuit din băncile centrale naționale și din BCE, care înlocuiește IME.

Astfel, primele două etape ale UEM au fost realizate. A treia este în curs de aplicare. În principiu, toate statele membre ale UE trebuie să parcurgă această etapă și, prin urmare, să adopte moneda euro (articolul 119 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). Cu toate acestea, unele state membre nu îndeplinesc deocamdată criteriile de convergență. Statele membre aflate în această situație beneficiază de derogări provizorii, până când vor fi în măsură să finalizeze a treia etapă a UEM.

De amintit ca Marea Britanie și Danemarca și-au notificat intenția de a nu parcurge cea de a treia fază a UEM, și prin urmare de a nu adopta moneda euro. Aceste două state beneficiază așadar de o scutire în ceea ce privește participarea la UEM. Normele de aplicare a regimului de scutire sunt stabilite în protocoalele anexate la tratatele fondatoare ale UE care se referă la cele două state în cauză. Marea Britanie și Danemarca își rezervă însă posibilitatea de a renunța la regimul de scutire și de a-și depune candidatura pentru a treia etapă a UEM.

În prezent, 17 state membre din cele 27 au finalizat cea de a treia etapă a UEM și au adoptat prin urmare moneda euro ca monedă unică.

În acest moment statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Aceste țări sunt numite frecvent „Zona euro” sau „Euroland”.

Andorra, Monaco, San Marino și Vatican folosesc de asemenea moneda euro, deși nu sunt în mod oficial membri euro, și nici membri ai UE. (Au folosit înainte monede proprii care însă au fost înlocuite prin euro.) Dintre acestea, Monaco, San Marino și Vatican și-au creat propriile monede, cu propriile simboluri statale pe revers. Andorra folosește monede franceze și spaniole, de vreme ce au folosit francul francez și peseta spaniolă drept monede ale sale. Aceste țări folosesc euroul datorită unor înțelegeri cu statele membre UE (Italia în cazul principatului San Marino și al orașului Vatican, precum și Franța în cazul principatului Monaco), aprobate de către Consiliul Uniunii Europene.

Muntenegru și Kosovo, care au folosit drept monedă marca germană, au adoptat de asemenea moneda euro, deși, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat în nicio înțelegere legală explicită cu UE care să le permită acest lucru.

Alte locuri în care se folosește moneda euro sunt Departamentele Franceze de peste mări: Guiana Franceză, Réunion, Sfântul Pierre și Miquelon, Guadeloupe, Martinica, Sfântul Bartolomeu, Sfântul Martin, Mayotte, și insule nelocuite Clipperton și Teritoriile Australe și Antarctice Franceze; Regiunile autonome portugheze Azore și Madeira precum și Insulele Canare (care țin de Spania).

Țările care au avut moneda națională fixă în raport cu marca germană, de exemplu Bulgaria și Estonia[3], și-au fixat și ele ratele de schimb în raport cu euroul.

De la 2 februarie 2002, litasul lituanian (LTL) a intrat în ERM II, rata de schimb fiindu-i fixată în raport cu euroul în locul dolarului american.

Danemarca și Regatul Unit au obținut o derogare, nefiind obligate să adopte moneda euro. Suedia nu are nicio derogare în acest sens, dar, totuși, a decis în 1997 să nu se alăture zonei euro, așa că nu a făcut niciun efort spre a îndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei unice europene la 14 septembrie 2003, participanții votând împotriva adoptării euro, cu 56,1 % voturi contra și numai 41,8 % voturi pentru. Această decizie a fost luată pentru o perioadă de minimum cinci ani.

În Danemarca un referendum pe tema aderării la euro a avut loc la 28 septembrie 2000, rezultând un procent de 53,2 % împotriva aderării.

În iunie 2010 cererea Estoniei de a adopta euroul în mod oficial a fost aprobată, astfel încât la 1 ianuarie 2011 Estonia a devenit a 17-a țară participantă la Zona euro.

Capitolul II

Avantaje si costuri ale introducerii monedei euro in Romania

In acest capitol am prezentat care sunt avantajele si costurile pe care România le poate avea in momentul adoptarii euro ca moneda nationala

2.1 Principalele avantaje ale adoptarii monedei EURO

In primul subcapitol sunt prezentate avantajele pe care moneda Euro le poate avea

Eliminarea riscului ratei de schimb

In mediul international al afacerilor, deciziile luate astazi sunt adesea afectate negativ de viitoarele modificari ale ratelor de schimb. Atunci cand compania germana BMW investeste 100 de milioane de dolari pentru a – si spori echipa de vanzari din Franta, estimarea pe care ea o face in ceea ce priveste profitabilitatea investitiei, se invarte in jurul ratei estimate de schimb intre marca germana si francul francez. Daca francul se va deprecia puternic dupa efectuarea investitiei, atunci vanzarile comaniei BMW in Franta (care sunt colectate in franci), se vor transforma dintr-o data in mai putine marci pentru compania-mama din Műnchen, facand astfel ca investitia sa fie mai putin atractiva sau chiar neprofitabila (exemplu realizat in perioada existentei marcii germane).

Prin urmare, cu cat sunt mai putin previzibile ratele de schimb, cu atat sunt mai riscante investitiile straine si cu atat este mai putin probabil ca aceasta companie sa obtina o crestere pe pietele externe. EURO, datorita faptului ca inlocuieste monedele nationale de genul marcii si francului, elimina complet riscul legat de rata de schimb dintre monedele participante. Aceasta va reprezenta un avantaj pentru investitiile internationale in zona EURO.

Eliminarea costurilor aferente tranzactiilor

Turistii care isi planificau excursii in Europa inainte de introducerea EURO, se confruntau cu inconvenientele si costurile mai multor monede, fiecare dintre acestea fiind recunoscuta de un mic segment geografic din Uniunea Europeana si fiecare putand fi schimbata numai prin intermediul bancilor, al caselor de schimb valutar, al birourilor de turism si al companiilor de carti de credit, in schimbul unei taxe. Aceste taxe se prezinta sub forma unor comisioane fixe, precum si sub forma diferentei dintre preturile de cumparare si de vanzare pentru orice alta moneda data. Un studiu estimeaza ca turistul obisnuit plateste aproximativ 13 dolari pentru aceste costuri legate de conversii de moneda la fiecare trecere a unei frontiere europene, un cost care impovareaza zeci de milioane de astfel de vizite pe an. EURO elimina aceste costuri.

Asigurarea transparentei preturilor

O moneda unica face mai evidente diferentele de pret dintre bunurile, serviciile si salariile din tari diferite, imbunatatind astfel competitia dintre piete. In absenta EURO, consumatorii din zona monedei unice au descoperit ca este dificil si oarecum obositor sa compare preturile computerelor , uneltelor, materialelor de constructii, automobilelor, serviciilor de consultanta sau ale furnizorilor generali de dincolo de frontierele nationale. Germanii, de exemplu, nu erau obisnuiti sa gandeasca in„ mii de lire”, iar italienii au considerat ca escudo-ul portughez este o moneda intangibila si distanta. Ca urmare, discriminarile de pret erau implementate cu usurinta.

De exemplu in 1997, un Audi A4 costa 38000 de marci in Germania, dar numai 27000 de marci in Danemarca. Astfel, preturile exprimate in EURO ofera un etalon simplu si consecvent pentru efectuarea de comparatii, impulsionand familiile si intreprinderile de pe intreg continentul sa compare preturile cu cele din exterior. Datorita absentei riscului legat de rata de schimb, antreprenorilor le este mai usor atunci cand incheie afaceri care speculeaza micile diferente in preturile trans-frontaliere.

Pietele financiare profunde

Inainte de introducerea EURO, eforturile depuse pentru a potrivi nevoile financiare imediate ale consumatorilor cu cerintele legate de investitii ale posesorilor de economii erau efectuate de costurile psihologice si economice presupuse de cele 11 monede nationale. Fiecare tip de instrument financiar, de la titlurile guvernamentale si imprumuturile acordate de bancile comerciale, pana la actiunile obisnuite si instrumentele derivate cu risc ridicat, a fost cotat in moneda nationala. Acest lucru a separate pietele financiare si a descurajat investitiile straine.

EURO a schimbat de o maniera revolutionara aceasta situatie. De la data de 1 inauarie 1999, bursele mari din zona EURO si-au cotat instrumentele financiare , inclusiv cele emise anterior, in EURO. Pentru investitori, la fel ca si pentru cei care imprumuta, aceste evolutii au facut pietele financiare europene mai mari, mai accesibile si mai lichide. Deoarece aceasta situatie promoveaza comertul international fara nici un fel de restrictii pe singura piata importanta a lumii, acest lucru este considerat unul din avantajele economice fundamentale ale EURO.

Alte avantaje ar mai fi:

preintâmpinarea atacurilor speculative si o politica monetara coordonata,

intensificarea schimburilor comerciale in interiorul zonei,

sporirea volumului tranzactiilor de vânzare/cumparare a actiunilor si obligatiunilor din statele membre.

Integrarea pietei monetare si financiare va determina crestereaeconomica pe termen mediu si lung a statelor din zona Euro. Pentrucompanii si populatie in general, introducerea Euro inseamna economiede timp si bani pentru realizarea tranzactiilor valutare curente.

Moneda euro a redus inflatia la un nivel scazut și stabil. În anii ’70 și ’80, în multe state membre s-au înregistrat rate ale inflatiei foarte ridicate, care au depașit în unele cazuri 20 %. Inflatia a scazut pe masura ce statele au început sa se pregateasca pentru introducerea monedei euro și, de la introducerea acesteia, rata inflatiei în zona euro a ramas, în general, în jur de 2 %. Acest avantaj este considerat cel mai important deoarece o inflatie scazuta și stabila este în avantajul tuturor.

Desigur, aceste evolutii nu pot fi puse exclusiv pe seama introducerii monedei unice, fiind rezultatul actiunii unui spectru larg de factori interni (politicile comunitare, inclusiv cele introduse prin Pactul de Stabilitate si Crestere Economica, Strategia de la Lisabona, dar si politicile si evolutiile individuale ale economiilor statelor membre etc.) si externi (adancirea globalizarii economice, accentuarea integrarii pietelor financiare etc.). Totusi, trebuie subliniat faptul ca efectele benefice ale introducerii monedei unice se regasesc incontestabil la mai multe niveluri.

In primul rand, introducerea euro a avut un rol deosebit de important in asigurarea stabilitatii macroeconomice. Infiintata cu obiectivul primordial de a mentine stabilitatea preturilor in Zona Euro (definita cantitativ prin mentinerea ratei inflatiei, pe termen mediu, sub, dar foarte aproape de 2%), Banca Centrala Europeana (BCE) a implementat cu fermitate politica monetara unica, conducand la consolidarea increderii in euro, ancorarea pe termen lung a evolutiei preturilor si la crearea premiselor pentru o crestere economica sustenabila. Totodata, introducerea monedei unice a favorizat scaderea costurilor de finantare atat pentru actorii economici privati, cat si pentru cei guvernamentali din statele care au adoptat-o. Nu in ultimul rand, euro a imbunatatit rezistenta Zonei Euro la turbulentele financiare internationale, asa cum s-a vazut, spre exemplu, in cazul crizei „dot-com”, problemelor care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 si, mai recent, in contextul actualei crizei financiare internationale.

In al doilea rand, euro a contribuit la intensificarea integrarii economice si financiare in Zona Euro. Schimburile comerciale intre statele care au adoptat euro constituie astazi o treime din PIB-ul aferent Zonei Euro, fata de o patrime acum zece ani, mai mult de jumatate din aceasta crestere fiind justificata de eliminarea volatilitatii cursului de schimb. De asemenea, investitiile straine directe intre statele participante ating in prezent o treime din PIB-ul Zonei Euro, fata de aproximativ 20% acum zece ani, pana la doua treimi din aceasta crestere fiind atribuita in mod direct introducerii monedei unice. Aceste evolutii au atras, la randul lor, numeroase efecte pozitive, precum cresterea competitiei si a eficientei. In ceea ce priveste pietele financiare, euro a condus la deplina integrare a pietelor monetare interbancare, precum si la o adancire a integrarii pe pietele titlurilor de valoare (in principal actiuni si obligatiuni). In schimb, pietele financiare cu amanuntul continua sa fie fragmentate, in principal datorita barie-relor de ordin legislativ si lingvistic.

In al treilea rand, moneda unica europeana a atras intarirea identitatii europene in lume. Euro a devenit a doua moneda internationala, fiind folosita in 37% din schimburile valutare internationale si constituind aproximativ un sfert din rezervele internationale potrivit statisticilor disponibile (multe tari asiatice nu fac publice statistici privind compozitia rezervelor lor valutare). Avand in vedere perspectivele largirii Zonei Euro prin adoptarea monedei unice de catre alte zece state ale Uniunii Europene, in anii care urmeaza, euro va deveni moneda celui mai larg spatiu economic din lume. Insa dincolo de efectele tangibile, euro a devenit un simbol al Europei unite, mai mult de jumatate dintre cetatenii Zonei Euro considerand ca Uniunea Europeana se identifica cu euro.

Mentinerea credibilitatii monedei unice europene reprezinta un proces deosebit de complex, in continua derulare, care implica mult mai mult decat buna functionare a mecanismelor monetare din interiorul Zonei Euro. Nu intamplator, procesul trifazic de integrare are drept finalitate constituirea „Uniunii Economice si Monetare”. Cele doua componente se interconditioneaza reciproc: implementarea eficienta a politicilor economice si obtinerea unei cresteri economice sustenabile depind in mod fundamental de stabilitatea si credibilitatea euro; in aceeasi masura, mentinerea inflatiei in Zona Euro la un nivel scazut este conditionata de existenta unui mix coerent de politici economice, care sa faciliteze atingerea obiectivului primar al BCE. Aceasta ultima corelatie este cu atat mai dificil de optimizat in practica cu cat politica monetara unica a BCE coexista cu politici fiscale, salariale si structurale descentralizate ale statelor membre.

2.2 Principalele dezavantaje ale adoptarii EURO

Desi EURO promite avantaje economice substantiale, el aduce, de asemenea, multe costuri.

Cel mai des invocat inconvenient al uniunii monetare este pierderea suveranității naționale. Transferul la nivel comunitar al unor componente naționale de ordin monetar și fiscal ar implica faptul că țări viguroase și stabile acceptă luările de decizii ale altor țări, uneori mai slabe și mai lipsite de rezistență pe planul luptei împotriva inflației.

Costurile tranzitiei

Intre 1999 si 2002, publicul si institutiile private din intreaga lume vor cheltui miliarde de dolari pentru a modifica facturile, listele de preturi, etichetele de preturi, formularele utilizate de birouri, statele de plata, conturile bancare, bazele de date, tastaturile, programele software, casele de marcat, masinile de numarat bani, etc. Producerea bancnotelor si monedelor EURO costa numai ea miliarde de dolari. Pentru reconfigurarea unui singur contor computerizat de parcare este nevoie de pana la 800 de dolari.

Reducerile locurilor de munca

Odata cu criteriile de la Maastricht, tarile trebuie sa duca politici bugetare restrictive, ceea ce va duce la o scadere a cresterii economice si a locurilor de munca. Comerciantii si analistii monetari din Frankfurt si Paris se intreaba de unde vor proveni veniturile lor dupa realizarea totala a Uniunii Economice si Monetare. Se estimeaza ca unele banci ar putea pierde pana la 50% din veniturile lor realizate din schimbul de devize si 60% din veniturile lor realizate din comertul legat de arbitrajul obligatiunilor. Crearea unei monede unice pur si simplu elimina necesitatea multor tranzactii inter-devize si instrumente de acoperire.

Costurile ocazionale

Orice analiza serioasa a argumentelor pro si contra referitoare la EURO, trebuie sa ia in considerare efortul enorm consacrat dezvoltarii proiectului de catre guvernele locale, regionale, nationale si intrenationale, precum si orele nenumarate de analiza si pregatire necesare sectorului privat. Criticii EURO argumenteaza ca aceste resurse, in valoare de miliarde de dolari, ar fi fost mai bine cheltuite pentru reformarea problemelor structurale ale Europei, cum ar fi cele generate de somaj, lipsa fondurilor destinate programelor sociale publice, sisteme excesive de impozitare, stagnarea inovatiei sau privatizarea ineficienta. Desi este imposibil sa se evalueze costurile ocazionale totale ale EURO, toate partile sunt de acord ca investitia a fost una enorma.

2.3 Riscuri ale adoptarii EURO

Rapoartele publice si private consacrate EURO au facut referire la „ colapsul complet al Uniunii Economice si Monetare” chiar din momentul aparitiei acestuia. Referirile la lucruri precum „teama de EURO” si „haosul monedei” continua sa apara in paginile revistelor financiare.

La Banca Centrala Europena, acolo unde copiile Tratatului din 1992 asupra Uniunii Europene sunt purtate pe coridoare precum niste biblii personale, un colaps complet al EURO reprezinta „o imposibilitate legala”. Acest lucru se intampla deoarece nimic din zecile de pagini din aceste tratate nu afirma nimic despre vreo forma de retragere din uniunea monetara. Pur si simplu nu exista nici un cadru sau vreo recunoastere legala a unui asemenea eveniment: nici un fel de articole speciale, clauze referitoare la eliminare, circumstante atenuante sau cerinte de retragere. Dar este o naivitate sa afirmi ca un colaps total al EURO nu ar fi posibil doar pentru ca acesta nu este specificat din punct de vedere legal.

Exista doua riscuri majore care ar putea submina sau chiar distruge succesul EURO. Acestea sunt:

Socurile economice

Socurile economice sunt schimbari neasteptate in mediul macroeconomic al unei tari sau al unei regiuni care distrug balanta delicata a productiei, consumului, investitiilor, cheltuielilor guvernamentale si comertului. Cel mai amenintator tip de soc economic pentru zona monedei unice este cunoscut ca un soc asimetric, numit astfel deoarece aceste socuri afecteaza tarile in mod diferit. Ele pot fi cauzate de scaderi sau cresteri drastice ale cererii pentru bunuri primare si servicii intr-o anumita tara. De exemplu, atunci cand cererea de produse forestiere scade, situatia economica a Finlandei se deterioreaza mult mai drastic si mai repede decat cea a Austriei, Frantei, deoarece produsele forestiere reprezinta un procent enorm din PIB-ul Finlandei.

Inainte de introducerea EURO, tarile din zona EURO puteau sa manevreze socurile asimetrice in trei moduri: ajustarea ratelor dobanzii, interventia asupra ratei de schimb si ajustarea fiscala. EURO face insa ca ajustarile independente ale ratelor dobanzilor sa fie imposibile, deoarece bancile nationale centrale din zona EURO au predat autoritatea in domeniul politicii monetare Bancii Centrale Europene din Frankfurt incepand cu data de 1 ianuarie 1999. Acum exista un singur set de rate pe termen scurt ale dobanzilor pentru toti participantii la EURO. Prin urmare, cu exceptia cazurilor in care socurile economice lovesc toate tarile participante si cu o intensitate aproximativ egala, ajustarile ratelor dobanzilor nu pot fi folosite pentru rezolvarea socurilor economice.

Unii economisti afirma ca in urma unui soc economic puternic, oamenii si-ar putea pierde increderea in EURO. George Soros a afirmat de exemplu ca EURO va suporta in cele din urma cea mai mare parte a frustrarilor europenilor datorate somajului, deoarece muncitorii din economii diferite ar acuza noua moneda pentru necazurile lor.

Uniunea Europeana este mai putin capabila decat Statele Unite sa isi revina de pe urma socurilor economice in primul rand din cauza absentei unui sistem de transfer fiscal. Pe scurt, guvernul unic central din Statele Unite este capabil sa transfere sume enorme intre statele sale. In schimb, in Uniunea Europeana lipseste un sistem international eficient de transfer fiscal. In zona EURO, majoritatea impozitelor sunt platite guvernelor nationale si locale. Aceasta lasa Comisiei Europene din Bruxelles un buget anual de numai 2.5% din cel controlat de guvernele nationale sau 1.27% din PIB-ul Uniunii Europene. Si, oricum, aproximativ jumatate din acest buget este consacrat exclusiv politicii din domeniul agriculturii.

Discordia politica

Mai exista un al doilea risc continuu major pentru uniunea monetara, in afara de cel presupus de socurile economice. Acest al doilea risc provine din faptul ca integrarea politica europeana este inca in faza de inceput. Lipsa unui „guvern federal european” unificat si puternic determina a doua amenintare semnificativa pentru EURO, in afara problemelor de transfer fiscal abia mentionate. Prima este aceea ca guvernele membre pot deveni risipitoare din punct de vedere financiar, punand prin urmare in pericol viabilitatea unei monede unice. Cheltuielile zilnice ale celor 11 participanti la prima runda nu sunt controlate direct de nicio autoritate unica. Prin urmare, natiunile neserioase pot depasi deficitele bugetare anuale precizate in Pactul de stabilitate si crestere fara a anunta, pot refuza sa isi plateasca amenzile stabilite si pot deveni „outsideri” politici pentru restul Uniunii. In acest mod, tarile stabile din punct de vedere financiar pot fi afectate de imprumuturile excesive ale celorlalte tari.

In esentă, eliminarea prerogativelor statelor membre de a conduce in mod independent politicile monetare individuale trebuie suplinită, la nivel national, printr-o flexibilizare a mecanismelor de ajustare a salarii-lor si a altor costuri, pe fondul unor politici fiscale prudente. De aceea, persistenta unor disfunctionalitati la nivelul politicilor fiscale, structurale si salariale ale statelor individuale poate explica de ce ultima fază a Uniunii Economice si Monetare nu a dat rezultatele scontate.

Astfel, desi s-au inregistrat progrese substantiale in reducerea deficitelor bugetelor statelor membre, in unele tari deficitele bugetare se mentin la niveluri apropiate de 3% din PIB, care nu permit ajustarile necesare in conditii economice nefavorabile, cu efecte nefaste vizibile in ultimul timp.

Pe de alta parte, avantaje fiscale si sociale creeaza rigiditati pe pietele muncii, cu consecinte negative asupra gradului de ocupare, dar si asupra productivitatii. Cu toate ca de la introducerea monedei unice, in Zona Euro s-au creat aproape 16 milioane de noi locuri de munca, aceasta performanta a contribuit, intr-o oarecare masura, la incetinirea cresterii productivitatii muncii, factor esential pentru o crestere economica sanatoasa.

Productivitatea, care continua sa explice in buna masura diferentele de crestere economica intre Statele Unite si Europa, va continua sa ramana „calcaiul lui Ahile” al economiei europene, fiind necesare progrese semnificative pe linia stimularii inovatiei, dar si a investitiilor in capitalul uman si real. De asemenea, politicile structurale trebuie sa isi imbunatateasca rolul jucat in integrarea pietelor, care ar conferi flexibilitatea necesara pentru a imbunatati rezistenta la socuri. Toate aceste provocari sunt cu atat mai mari cu cat Uniunea Europeana trebuie sa faca fata efectelor globalizarii, care pune presiuni din partea tarilor emergente asupra inlocuirii unor sectoare economice in care statele membre nu mai sunt competitive, cresterii explozive a preturilor la energie si alimente, precum si tendintelor de imbatranire a populatiei. Asa cum se poate observa, drumul euro nu este inca o cale netedă: Uniunea Europeana are de implementat, in continuare, o agenda substantială de reforme economice si politice pentru a se putea bucura pe deplin de roadele adoptarii monedei unice.

Având ocazia sa se alature Zonei Euro dupa mai bine de un deceniu „de rodare” a monedei unice, zece state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, vor avea ocazia sa invete din itinerariul parcurs pana acum. Pentru aceasta, masurile de reformă economică vor trebui intreprinse de timpuriu, pentru a securiza atingerea unui nivel de convergentă reală sustenabilă pe termen lung, fară de care drumul euro ar putea fi relativ accidentat.

Realizând această analiză din punctul de vedere al sistemului bancar, putem spune că unprim dezavantaj ar fi faptul că prin introducerea monedei unice, băncile comerciale pierdveniturile provenite din serviciile de schimb valutar oferit populației.

Cu toate acestea, în anulintroducerii monedei unice numai sistemul bancar din 3 state membre, respectiv Germania,Finlanda și Luxemburg, au resimțit efecte negative asupra nivelului venitului brut provenit dinactivitățile financiare reprezentat de nivelul scăzut al veniturilor din dobânzi.

Trebuie precizat faptul că după adoptarea monedei euro, nivelul creditelor bancare acrescut mai repede decât nivelul depozitelor. În anul 2008, Banca Centrală a Slovacieirealizase o analiză a efectelor generate de introducerea monedei euro în mai multe state, dupăcum urmează:

Figura 1. Efectele introducerii monezii euro

Efectele introducerii monedei unice au fost analizate având în vedere evoluția a doiindicatori și anume raportul vânzărilor din comerțul exterior în PIB, respectiv creștereainvestițiilor în titlurile de valoarea, practic evoluția pieței de capital.

În ceea ce privește statele din vechiul bloc comunist, 5 dintre acestea au aderat deja laZona Euro sau sunt în curs de aderare la Zona Euro, iar aici ne referim concret la Sloveniacare a aderat în anul 2007, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia la începutul acestui anși Lituania în cel mai scurt timp, posibil în 2015, aceasta fiind deja în ERM II.

Problema se pune însă raportat la celelalte state membre fostului bloc comunist,printre care se numără și România.

Sursa: Comisia Europeana

Potrivit declarațiilor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, faptul că cele 5 țări dinfostul bloc comunist, ce fac parte din Zona Euro sunt de dimensiuni mici, nu este întâmplător.

Suprafețele reduse ale statelor respective sunt definitorii, întrucât intrarea într-un anumit blocmonetar nu presupune numai un anumit nivel de dezvoltare ci și o anumită omogenitate aeconomiei, a societății, care este mai greu de atins într-un stat de dimensiuni mai mari, într-oeconomie mai mare. Astfel, potrivit studiilor realizate de instituțiile Vest-Europene, dacă amlua în considerare numai zona orașului București și împrejurimile, respectiv județul Ilfov,aceasta are un grad de dezvoltare comparabil cu zona Lisabonei sau chiar zona Berlinului.Deci, această zonă s-ar putea integra foarte repede în Zona Euro, însă nu toate regiunileRomâniei s-ar integra la fel de ușor, de pildă zonele mai puțin dezvoltate precum zona Nord-Est sau cea de Sud-Vest.

Asadar aderând la Zona Euro, deși nu suntem destul debine pregătiți, pot rezulta mai multe dezavantaje decât beneficii, cum s-a întâmplat și în cazulGreciei. Astfel se explică faptul că niciuna dintre cele 5 țări nu au stabilit încă dată țintapentru aderarea la Zona Euro.

Astfel, analizând acești indicatori constatăm că într-adevăr aderarea la Zona Euro dinpunctul de vedere al criteriilor nominale de convergență nu este o problemă, majoritateațărilor din fostul bloc comunist, și aici este inclusă și România au îndeplinit sau vor îndepliniiîn cel mai scurt timp aceste condiții, adică sunt foarte aproape de valorile prevăzute în Tratatulde la Maastricht.

Prin urmare trebuie văzut de unde această atitudine de expectativă a acestor tari, de ceniciuna nu dorește momentan să intre în Zona Euro, ce presupune momentul prielnic pe careaceste țări îl așteaptă.În ultima vreme, avantajele adoptării monedei unice au devenit mai puțin evidentecomparativ cu costurile care sunt tot mai vizibile. Apartenența unui stat nu mai implica inmod automat reducerea costurilor de finanțare, care reprezenta principalul avantaj al monedeiunice, prin eliminarea riscului valutar. Cel mai elocvent exemplu este situația Greciei, carenu s-a mai putut împrumuta de pe piețele internaționale, iar România și Cehia din contră, maiales dacă ne referim la faptul că pentru România costul de împrumut a ajuns mai scăzut decâtcel pentru Italia, tara membră a Zonei Euro. Atunci apare imediat întrebarea „De ce să ader laZona Euro?”, „Ce beneficii îmi aduce?”. Astfel, este de remarcat și faptul ca monedă unică aînceput să piardă teren, tot mai mulți fiind de părere că adoptarea monedei Euro nu aduce unuistat numai avantajele sperate ci din contră.

Figura 2.Popularitatea monedei Euro – ponderea respondenților care cred că moneda euro are consecințe benefice pentru țară

Sursa:Eurobarometru Falsh-Introducerea monedei euro in noile state membre

Așadar, un proces de integrare este un proces complicat ce necesită timp.

Pe de altă parte, s-a constatat că țările Europei Centrale și de Est cu regim de cursflotant, printre care și România, au rezistat mai bine perioadei de criză, iar cel mai bunexemplu în acest sens este Polonia care nu „cunoscut” recesiunea. Practic cursul de schimbflotant permite intervenția BNR pe piață pentru stabilizarea situației economice la un momentdat, pe când în situația unui curs de schimb fix nu mai există aceeași flexibilitate.Nu trebuie omis și faptul că în perioada de criză au apărut costuri ocazionate de crizadatoriilor suverane și instituirea mecanismelor de rezoluție, iar aceste cheltuieli au fostachitate din contribuția statelor membre Zonei Euro, inclusiv cele care au aderat de curând.Având în vedere contextul dat, se pune problema dacă mai este motivant pentrucelelalte state să-și dorească să adere la Zona Euro sau dacă sunt suficiente criteriile de laMaastricht.

CAPITOLUL III: Poziția României în procesul aderării la moneda Euro

3.1. Viziunea Băncii Centrale Europene VS Băncilor Centrale Naționale

Acest subcapitol are ca scop analizarea poziției pe care se situează diverse state membreale Uniunii Europene, dar care nu au adoptat încă moneda Euro. Dintre aceste state amintimîn primul rând România, Bulgaria, Cehia, Ungaria și Polonia.

1. Romania

În prezent, dacă ne focalizam atenția asupra criteriilor de convergență nominală ce trebuieîndeplinite de toate statele ce vor să adere la Zona Euro, constatăm faptul că singurul criteriu

ce încă nu este îndeplinit de România vizează creșterea prețurilor.Astfel, graficul următor are rolul de a reliefa poziția statelor analizate:
Figura3.Indicele armonizat al preturilor bunurilor de consum

Sursa:Eurostat,BNR

Potrivit previzionărilor realizate, BCE, considera evoluția viitoare a IAPC în cazulRomâniei ca fiind favorabilă, însă atrage atenția asupra faptului că trebuie luate în considerareși „dinamica prețurilor materiilor prime și ale prețurilor administrate, în cazul celor din urmă, în special pe termen mediu.” Privind în perspectivă, faptul că PIB/locuitor și nivelulprețurilor sunt încă semnificativ reduse în România comparativ cu zona Euro este posibil caacești doi factori să influențeze negativ evoluția inflației în următoarea perioadă.De asemenea, în perioada de referință, România nu a participat la mecanismul de curs deschimb ERM II. Cursul de schimb al leului raportat la euro a prezentat un grad de volatilitaterelativ ridicat, deși comparativ cu alte state, în medie volatilitatea a fost mai redusă.Atât deficitul bugetar, cât și gradul de îndatorare s-au situat în intervalul stabilit; deasemenea și ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat la un nivel inferior punctului demaxim stabilit.

Din punctul de vedere al Băncii Centrale Europene, „Legislația României nu îndeplineștetoate cerințele referitoare la independența băncii centrale. România este stat membru al UEcare face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele deadaptare prevăzute în Tratat.”

2. Bulgaria

În perioada de referință, nivelul IAPC în cazul Bulgariei și-a situat sub nivelul valorii dereferință corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.Privind evoluția IAPC în ultimii 10 ani, constatăm faptul că, în cazul Bulgariei, inflațiaanuală măsurată prin indicele prețurilor bunurilor de consum a avut caracter volatil,înregistrând valori situate între 2,3% și 12%. Intervalul de variație poate fi explicat prinajustările prețurilor administrate și ale accizelor, în special la tutun, evoluția prețurilormateriilor prime, însă trebuie luat în calcul și un alt factor, respective creșterea economicărobustă manifestată de economia bulgară în ultima perioadă. Cu toate că nivelul inflației estesituate sub nivelul de referință, “exista preocupări cu privire la sustenabilitatea convergentei inflației.”

În ceea ce privește nivelul deficitului bugetar și respective nivelul gradului de îndatorare,Bulgaria se situează în intervalul stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

În perioada de referință de 2 ani, leva bulgărească nu a participat la mecanismul cursuluide schimb ERM II. Ratele dobânzilor pe termen lung, sunt situate la un nivel ce corespundecriteriilor de convergență nominală din Tratatul la Maastricht. În cazul tuturor statelor studiatecursul de schimb se încadrează în marjele stabilite, după cum reiese din graficul următor.

Figura 4. Situatia cursului de schimb

Sursa:Eurostat,BNR

Din perspectiva, BCE considera ca Bulgaria desi indepliniste toate criteriile deconvergenta nominala, trebuie sa implementeze strategii de care sa asigure stabilitatemacroeconomica si respectiv stabilitatea durabila a preturilor.

Prin urmare, “legislația bulgară nu îndeplinește toate cerințele privind independențabăncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale înEurosistem. Bulgaria este statmembru al UE care face obiectul unei derogăriși, în consecință,trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.”

Pe de alta parte, din perspectiva autoritatilor de supraveghere bulgare, pozitia adoptatacu privire la adopatarea monedei euro, este una de espectativa: „Dacă mă angajez pe caleaaderării, nu știu cu exactitate în ce mă implic, așa că vom adopta pur și simplu o atitudine deexpectativă”. (Simeon Djankov, ministru de finanțe în perioada iulie 2009 – martie 2013,Washington, februarie 2013)

3. Republica Cehă

În republica Cehă, în perioada de referință rata medie anuală a inflație s-a situat subnivelul de referință. Analiza retrospectiva pe o perioadă mai îndelungată indică faptul căinflația anuală măsurată prin IAPC a avut în general un trend descrescător, dar chiar și atuncicând creșterea prețurilor bunurilor de consum a urmat un trend crescător, acesta nu aînregistrat fluctuații foarte ridicate.După perioada de criza prin care a trecut, Cehia a început treptat să își redresezeeconomia, îndeosebi prin exporturi. La fel ca și în celelalte 2 state, România și Bulgaria,creșterea remunerarii pe salariat a rămas superioară dinamicii productivității muncii.

Prognozele realizate de BCE indică faptul că în perioada următoare inflația va urma un trenddescrescător.Din punctul de vedere al deficitului bugetar respectiv al gradului de îndatorare, în prezentCehia nu întâmpină situații nefavorabile, adică valorile acestor 2 indicatori se situează înparametrii normali.

Întocmai cu celelalte state, Republica Ceha în perioada de referință nu a participat lamecanismul de curs de schimb ERM ÎI. Însă, în ceea ce privește volatilitatea cursului deschimb, aceasta se situează în intervalul stabilit, iar potrivit previziunilor Băncii Naționale aRepublicii Cehe, nici în perioada următoare nu se vor înregistra fluctuații ridicate.

Potrivit concluziilor expuse în „Raportul de Convergență” publicat de către BCE în mai2012, Republica Ceha necesita printre altele menținerea unei politici monetare orientată spreîmbunătățirea cadrului fiscal intern, aplicarea unor măsuri de consolidare fiscală, prinimplementarea unor noi măsuri și în plus menținerea unei politici prudențe în privințacheltuielilor pe termen mediu.

În concluzie, ca și în cazul celorlalte 2 state, “legislația cehă nu îndeplinește toatecerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrareajuridică a băncii centrale în Eurosistem. Cehia este stat membru al UE care face obiectul uneiderogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul131 din Tratat.”

Totodată, din perspectiva Guvernatorului Băncii Naționale Cehe atitudinea cu privire laadoptarea monedei unice este de expectativă, mai ales având în vedere neajunsurile generatede perioada de criză. Astfel declarația Guvernatorului Băncii Naționale Cehe este următoarea:„Chiar dacă în urma alegerilor se formează o coaliție favorabilă unei intrări rapide în zonaeuro, opinia mea este că cererea oficială de aderare nu va fi depusă mai devreme de anul2016.” (Miroslav Singer, Guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Cehe, Bloomberg, mai2013)

4. Ungaria

În anul 2013, nivelul IAPC a fost inferior valorii de referință, doar că din perspectivaautorităților europene, riscurile în sensul creșterii inflației în perioada următoare s-ar referi lamajori neașteptate ale prețurilor materiilor prime.

În ceea ce privește nivelul datoriei publice nivelul acesteia corespunde criteriilor deconvergență nominală, iar gradul de îndatorare se încadrează în parametrii normali.De asemenea, în prezent cursul de schimb se încadrează în marjele de fluctuație de± 15%, iar ratele dobânzilor pe termen lung încă se situează ușor deasupra valorii de referință.Așadar, în opinii reprezentanților Băncii Centrale Europene, „Ungaria necesită, o politicămonetară orientată spre stabilitate, inclusiv un cadru instituțional stabil care să menținăîncrederea pieței în independența deplină a băncii centrale.”

Din perspectiva autorităților de conducere ale Ungariei, situație este expusă astfel: „Ungaria nu va pune pe tapet problema adoptării monedei unice înainte de sfârșitulacestui deceniu […] Îndeplinirea de către Ungaria a criteriilor de aderare la zonaeuro este un proces îndelungat”. (Mihály Vargă, ministrul economiei, aprilie 2013); „Ungaria nu se poate gândi serios la intrarea în zona euro până când nivelul mediude dezvoltare economică nu atinge 90% din cel al statelor din Zona Euro.”(Viktor Orbán, prim-ministru, aprilie 2013)

5. Polonia

Potrivit rezultatelor furnizate, constatam că Polonia îndeplinește toate criteriile deaderare la moneda unică, astfel că în cazul de fata nivelul indicelui prețurilor bunurilor deconsum se situează sub nivelul de referință.

Deficitul bugetar și respectiv datoria publică a fost deja ajustat, astfel ca deficitulbugetar a înregistrat astfel valori sub nivelul stabilit respectiv de 3% din PIB.Cursul de schimb se încadrează în intervalul stabilit, iar nivelul ratelor de dobândă petermen lung sunt situate sub nivelul de referință.

În graficul următor este prezentată evoluția ratelor de dobândă pe termen lung:

Figura 5: Pozitia ratelor de dobanda pe termen lung in prezent

Sursa:Eurostat

Asadar, privind din perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergență nominală, Polonia poate opta să adere la Zona Euro oricând. Perspectiva BCE, în momentul publicării„Raportului de convergență” era următoarea: „Legislația Poloniei nu îndeplinește toatecerințele privind independența băncii centrale, confidențialitatea, interdicția de finanțaremonetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem.”, însă între timp Polonia și-aîmbunătățit indicatorii.

Trebuie analizată, însă și perspectiva Consiliului de Politica Monetară al BănciiNaționale a Poloniei: „În opinia Consiliului, intrarea Poloniei în ERM II și ulterior în zonaeuro ar trebui avută în vedere după depășirea crizei financiare cu care se confruntă țările dinzona euro și după finalizarea cadrului instituțional al acesteia, în condiții care să permitămaximizarea beneficiilor asociate integrării în zonă monetară și totodată reducerea laminimum a costurilor aferente”. (Consiliul de Politică Monetară al Băncii Naționale aPoloniei, Orientările politicii monetare pentru anul 2014, septembrie 2013)

Prin urmare, putem conchide subliniind faptul că dacă ne-am rezuma strict la criteriilede convergență nominală prevăzute în Tratatul de la Maastricht, dintre cele 5 țări ce auaparținut fostului bloc comunist, 4 dintre acestea îndeplinesc condițiile de aderare la zonaEuro, însă opinia organismelor de supraveghere financiară din fiecare stat, în speță BăncileCentrale Naționale, adopta o atitudine de expectativă având în vedere costurile generate deadoptarea monedei euro și care au ieșit la iveală în special în perioada de criză economică.

3.2 Poziția României din perspectiva Băncii Naționale a României

În ultimii ani România a realizat progrese semnificative în sensul îndeplinirii criteriilor de convergență. Astfel, în prezent, doar rata inflației depășește încă valoarea de referință a criteriului de la Maastricht, însă conform previzionărilor realizate de BNR, încursul anului 2014 va fi îndeplinit și acest criteriu. Pe de altă parte, în cadrul tabloului debord, PIIN rămâne singurul indicator ce depășește parametrii stabiliți, însă corecția acestuiaeste în mod inevitabil, rezultatul unui proces de durată nu doar în cazul României cât și însituația celorlalte 5 țări ce au aparținut blocului comunist, după cum reiese din tabelul următor. (Țin să precizez faptul că PIIN reprezintă poziția investițională internațională netă,adică câte capitaluri din exterior apar și s-a stabilit că acestea să nu depășească 35% din PIB.)

Tabel 2: Tabloul de bord aferent procedurii privind dezechilibrele macroeconomice

Sursa: Eurostat, INS, BNR

Potrivit analizei realizate în subcapitolul anterior, dacă ne oprim însă asupra criteriilorde convergență nominală, România se situează pe o poziție mult mai bună dacă ne raportăm lavalorile înregistrate în trecut, astfel că într-o perioadă cât mai scurtă ar putea adera la ZonaEuro. Este totuși bine să nu ne raportăm numai la îndeplinirea criteriilor de convergențănominală, ci ar fi bine să analizăm imaginea de ansamblu a economiei României înainte de alua decizia de a adera sau nu și de asemenea această decizie nu trebuie țină cont de ambițiilepolitice. După cum am precizat și anterior în prezent, singurul indicator care nu este înconformitate cu criteriile de convergență nominală este IAPC, însă potrivit previziunilor BNRîn cel mai scurt timp, undeva prin luna mai 2014 acest indicator se va încadra în intervalul dereferință.

Situația economică a ultimilor ani a demonstrat că accentul cade nu atât peîndeplinirea criteriilor nominale, cât pe elementele ce condiționează succesul economic îninteriorul Zonei Euro. Altfel spus, „Este România pregătită să intre în Zona Euro, lăsând de oparte criteriile de convergență nominală?”. Or, intrând în Zona Euro, nu cumva ni se vaimpune un șablon ce nu ne va mai dă libertate, lejeritate de decizie, astfel încât nu vom puteaaccentua creșterea economică; oare vom adopta criza ce a fost specifică statelor membreZonei Euro, ne vom împrumuta mai scump așa cum s-a întâmplat în cazul Spaniei sau alItaliei?

Până acum s-a spus că îndeplinind criteriile de convergență nominală, poți intra înZona Euro și apoi mecanismele pieței vor contribui la optimizarea creșterii economice anoului stat membru al Zonei Euro. Or, acest fapt nu s-a întâmplat, mai ales dacă privim asuprațărilor din Sud, respectiv Grecia, Italia, Spania, Portugalia despre care s-ar putea spune că auavut chiar de suferit. Decizia și respectiv momentul aderării la Zona Euro trebuie binecalculat, nu trebuie să fie doar o ambiție, mai ales ținând cont de faptul că „obținerea și apoipăstrarea competitivității, a stabilității financiare și a echilibrului fiscal condiționeazăconvergenta nominală și reală în perioada premergătoare întării în Zona Euro, dar șifructificarea avantajelor uniunii monetare ulterior aderării.”

Asadar, îndeplinirea criteriilor de convergență nominală este o condiție necesară,dar nu și suficientă, iar necesitatea atingerii unui grad relativ ridicat a PIB/locuitor, criteriulu ide convergență reală, în perioadă anterioară intrării în Zona Euro, a devenit evidenta. Din nou este reliefata importanta omogenității unui stat, respectiv existența unor decalaje de proporții între o zonă și alta a aceluiași stat.Pentru că tot am făcut referire la competitivitate, puteam lua exemplul unui stat VestEuropean, membru al Zonei Euro, unde prețurile în euro sunt cam tot aceleași cu prețurile înlei, în România. De exemplu, dacă în Franța o pâine costă 1 euro, iar în România costă 1 leu,în momentul în care România va deveni membră a Zonei Euro, prețurile treptat se vor alinia,adică și în România o pâine va costa 1 euro care înseamnă 4,5 lei și nu 1 leu. Dacă privim șiasupra gradului de omogenizare, am constatat că, conform studiilor Vest-Europene, zonaBucurești și respectiv Ilfov se vor alinia ușor, problema se pune ce vor face celelalte orașe,zone mai slab dezvoltate ale României.În plus, forțarea unei adoptări rapide a monedei euro s-a dovedit periculoasă.

Am luat exemplul Greciei, care gândindu-se strict la beneficiile aduse de adoptarea monedeEuro și aici ne referim în special la faptul că Grecia este un stat în care turismul este foartebine dezvoltat iar moneda euro ar fi favorizat încă o dată turismul și nu numai, a forțat adoptarea monedei unice, iar rezultatele sunt deja bine cunoscute.Este important ca reformele necesare să fie făcute înainte de aderarea la Zona Euro,pentru că există mai multă flexibilitate, iar obiectivul aderării la euro, ar putea fi folosit maidegrabă pentru a pune la punct într-un mod eficient economia statului și nu pentru a obținestatutul de stat membru al Zonei Euro.

Și pentru că după cum am spus criteriile de convergență nominală s-au dovedit insuficiențe a apărut Tabloul de bord, respectiv o imagine de ansamblu asupra proceduriiprivind dezechilibrele macroeconomice.

Prin urmare, trebuie spus faptul că ideea adoptării monedei unice nu esteabandonată însă abordarea acesteia este mai prudentă și mai cuprinzătoare. România estemai aproape că oricând de îndeplinirea criteriilor de convergență nominală de la Maastricht,însă a devenit evident faptul că îndeplinirea acestora nu este suficientă. Acum rezolvareaproblemelor economice interne înainte de aderarea la Zona Euro este o condiție esențialăpentru succesul procesului de extindere a Zonei Euro, doar astfel noile state membre tot creabeneficii atât pentru ele însăși cât și pentru ansamblul Uniunii Monetare.În ceea ce privește criteriile de convergență reală, în România:

PIB/locuitor al României reprezenta cca. 49% din nivelul mediu al UE în 2012, față de:

68% în Estonia în anul adoptării euro (2011);

62% în 2012 în cazul Letoniei (care a adoptat euro în 2014).

Pentru că nivelul PIB/locuitor să ajungă la circa 60% din media UE, ar fi necesari:

10 ani cu un diferențial de creștere economică de 2 puncte procentuale pe an în favoarea României;

7 ani cu un diferențial de 3 puncte procentuale pe an;

5 ani cu un diferențial de 4 puncte procentuale pe an.

Dupa toate datele, putem spune cu precizarea : criteriile de convergențănominală sunt necesare însă nu suficiente și înainte de a lua o decizie clară în sensul aderăriila Zona Euro, trebuie foarte bine analizate beneficiile în paralel cu dezavantajele create și maiîntâi de toate trebuie asigurată o stabilitate economică de durată.

3.3 Politica monetara Europeana

BCE și băncile centrale naționale din toate statele membre formează Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Obiectivul principal al SEBC este menținerea stabilității prețurilor. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Consiliul guvernatorilor BCE își întemeiază deciziile pe o strategie de politică monetară ce se bazează pe doi piloni și le pune în aplicare prin intermediul măsurilor de politică monetară standard și neconvenționale. Principalele instrumente ale politicii monetare standard sunt operațiunile de piață monetară, facilitățile permanente și constituirea unor rezerve minime. Drept răspuns la criza financiară, BCE și-a modificat strategia de comunicare, oferind orientări cu privire la evoluția politicii BCE privind ratele de schimb, care depinde de perspectiva stabilității prețurilor, adoptând și o serie de măsuri de politică monetară neconvenționale. Printre aceste măsuri se află și cumpărarea de active și obligațiuni de stat pe piața secundară, scopul fiind menținerea stabilității prețurilor și asigurarea eficacității mecanismului de transmisie a politicii monetare.

Obiectivul principal al SEBC estemenținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC sprijină politicile economice generale ale Uniunii, pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii. SEBC acționează în conformitate cu principiile unei economii de piață deschise în care concurența este liberă, promovând o alocare eficientă a resurselor.

Principiul de bază al independenței BCE este prevăzut la articolul 130 din TFUE: „În exercitarea competențelor și în îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate și prin Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita și nici accepta instrucțiuni din partea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism.” Independența BCE este asigurată și prin interdicțiile prevăzute la articolul 123 din TFUE, valabile și pentru băncile centrale naționale: se interzice BCE și băncilor centrale ale statelor membre să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituțiilor și organelor Uniunii, administrațiilor publice centrale, autorităților regionale sau locale, celorlalte autorități publice, altor organisme reglementate de dreptul public și întreprinderilor publice din statele membre. În centrul independenței BCE se află libera alegere a instrumentelor de politică monetară.

De la începutul activității sale, BCE publică buletine lunare care conțin o analiză detaliată a situației economice și perspectivele privind evoluția prețurilor. În ianuarie 2015, Buletinul lunar a fost înlocuit printr-un Buletin economic, de concepție nouă, care, având în vederea trecerea în ianuarie 2015 la un interval de șase săptămâni între reuniunile de politică monetară ale Consiliului guvernatorilor, va fi publicat la două săptămâni după fiecare reuniune de politică monetară. La 19 februarie 2015, BCE a publicat pentru prima dată un raport privind reuniunea de politică monetară a Consiliului guvernatorilor, aliniindu-se astfel la politica de comunicare a altor bănci centrale importante. BCE prezintă Parlamentului European un raport anual privind activitatea SEBC și politica monetară din anul precedent și din anul în curs

În Consiliul guvernatorilor se aplica principiul „un membru, un vot”. Însă conform tratatelor privind UE, de îndată ce numărul țărilor a căror monedă este euro depășește 18, votul din cadrul Consiliului guvernatorilor BCE trebuie să se bazeze pe un sistem de rotație. Această condiție a fost îndeplinită la 1 ianuarie 2015, când Lituania a adoptat moneda euro. Sistemul de rotație se impune pentru a se putea asigura eficacitatea procesului decizional din cadrul BCE chiar și atunci când numărul participanților crește. Guvernatorii primelor cinci țări din zona euro (clasate în funcție de dimensiunea economiilor lor și a sectoarelor lor financiare) dețin în comun patru drepturi de vot. Toți ceilalți (în prezent 14) dețin în comun 11 drepturi de vot. Guvernatorii folosesc pe rând drepturile de vot, pe perioade de o lună. Membrii Comitetului executiv al BCE au drepturi de vot permanente.

La 13 octombrie 1998, Consiliul guvernatorilor BCE a convenit asupra elementelor principale ale strategiei sale de politică monetară, și anume:

definiție cantitativă a stabilității prețurilor

un rol important pentru monitorizarea creșterii masei monetare, identificate printr-o valoare monetară agregată

o evaluare a perspectivelor evoluției prețurilor pe baza unei serii ample de indicatori. BCE a optat pentru o strategie monetară bazată pe doi piloni (pilonul 1: analiza economică, pilonul 2: analiza monetară), al căror rol a fost definit din nou, în mod precis, în cadrul revizuirii strategiei monetare, la 8 mai 2003.

Stabilitatea prețurilor se definește ca asigurarea pe termen mediu a unei rate a inflației [creșterea de la un an la altul a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) în zona euro] de aproape 2%.

Primul pilon al strategiei de politică monetară a BCE este reprezentat de analiza economică. Aceasta se axează în special pe evaluarea evoluțiilor economice și financiare actuale și a riscurilor la adresa stabilității prețurilor pe care aceste evoluții le presupun pe termen scurt și mediu. Printre variabilele economice și financiare care fac obiectul acestei analize se numără, de exemplu: evoluția producției totale, cererea globală și componentele ei, politica bugetară, condițiile de pe piața de capital și piața muncii, un spectru larg de indicatori ai prețurilor și costurilor, evoluția cursului de schimb valutar, a economiei în ansamblu și a balanței de plăți, piețele financiare și bilanțurile diferitelor sectoare din zona euro.

Analiza monetară constituie cel de-al doilea pilon al strategiei de politică monetară a BCE. Aceasta se bazează pe relația dintre creșterea masei monetare și inflația pe termen mediu și lung și exploatează faptul că tendințele monetare determină tendințele inflaționiste.

Prin stabilirea dobânzilor la care băncile comerciale pot obține fonduri de la băncile centrale, Consiliul guvernatorilor BCE acționează în mod indirect asupra ratelor dobânzilor din întreaga economie a zonei euro, în special asupra dobânzilor pentru împrumuturile acordate de băncile comerciale și asupra celor pentru depozitele de economii. Pentru punerea în aplicare a politicii sale monetare, BCE are la dispoziție o serie de instrumente.

Operațiunile de piață monetară joacă un rol important în influențarea dobânzilor, gestionarea situației lichidităților de pe piață și semnalarea orientării politicii monetare prin patru categorii de operațiuni:

Operațiunile principale de refinanțare — acestea sunt tranzacții reversibile, periodice, efectuate în vederea furnizării de lichidități cu o frecvență săptămânală, având o scadență de două săptămâni, care pun la dispoziția sistemului bancar o mare parte a lichidităților. Rata minimă oferită pentru operațiunile principale de refinanțare este una dintre principalele rate ale dobânzii stabilite de BCE. Aceasta se situează între rata facilității de depozit și rata facilității de creditare marginală. Nivelul acestor trei rate principale indică orientarea politicii monetare în zona euro.

Operațiuni de refinanțare pe termen lung — acestea sunt tranzacții reversibile în vederea furnizării de lichidități, efectuate cu o frecvență lunară și având o scadență de trei luni. Ele reprezintă doar o parte mică din volumul total al refinanțărilor și nu au ca scop emiterea de semnale în atenția pieței.

Operațiunile de ajustare — obiectivul acestor operațiuni ad-hoc este de a reacționa la fluctuațiile neașteptate ale lichidității de pe piață, în special pentru atenuarea efectelor acestora asupra dobânzilor.

Operațiuni structurale — aceste operațiuni au drept scop principal adaptarea permanentă a poziției structurale a Eurosistemului față de sectorul financiar.

Facilitățile permanente acordă sau absorb lichidități cu scadență overnight, iar EONIA (rata medie a dobânzii overnight) măsoară rata efectivă a dobânzii de pe piața interbancară overnight în euro. Eurosistemul pune la dispoziția instituțiilor de credit două facilități permanente: facilitatea de creditare marginală, care permite obținerea de lichidități overnight de la banca centrală în schimbul unor active eligibile în cantitate suficientă (dobânda aferentă acestei facilități reprezintă limita superioară a dobânzii pentru piața overnight), și facilitatea de depozit, care permite efectuarea de depozite overnight la banca centrală (dobânda aferentă acestei facilități reprezintă limita inferioară a dobânzii pentru piața overnight). Ambele rate ale dobânzii au ca obiectiv să asigure buna funcționare a pieței monetare atunci când cererea și oferta de fonduri ating niveluri ridicate.

BCE poate impune instituțiilor de credit stabilite în statele membre obligația de a constitui rezerve minime la BCE și la băncile centrale naționale. Rezervele minime se constituie pentru a stabiliza dobânzile pe termen scurt de pe piață și a crea (sau spori) un deficit structural de lichidități în sistemul bancar față de Eurosistem, ceea ce facilitează controlul ratelor de pe piața monetară prin alocarea periodică de lichidități. Consiliul guvernatorilor adoptă normele privind metodele de calcul și determinarea rezervelor minime obligatorii.

Începând din iulie 2013, Consiliul guvernatorilor BCE pune la dispoziție orientări prospective cu privire la evoluția politicii ratelor dobânzilor a BCE în funcție de perspectiva stabilității prețurilor. Publicarea acestor orientări a reprezentat o schimbare substanțială în practica BCE de a-și comunica politica monetară. Aceasta presupune nu numai comunicarea modului în care Consiliul guvernatorilor BCE apreciază condițiile economice curente și riscul existent pentru stabilitatea prețurilor pe termen mediu, ci și a modului în care această apreciere poate influența orientarea politicii sale monetare în viitor.

În ultimii ani, BCE a adoptat o serie de măsuri de politică monetară neconvenționale. În 2009 și 2011, BCE a lansat două programe de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP, care s-a încheiat în iunie 2010, și CBPP2, care s-a încheiat în octombrie 2012). În perioada 10 mai 2010 – februarie 2012, BCE a întreprins intervenții pe piața creditelor în cadrul programului privind piețele titlurilor de valoare (SMP), care s-a încheiat în septembrie 2012. În august 2012, BCE a anunțat posibilitatea efectuării pe piețele secundare de obligațiuni de stat a unor operațiuni de piața monetară (OMT) directe, pentru a asigura transmisia adecvată a politicii monetare și a menține caracterul unic al politicii sale monetare. În iulie 2014, BCE a anunțat o serie de operațiuni specifice de refinanțare pe termen lung (TLTRO) cu scopul de a stimula acordarea de credite bancare sectorului privat nefinanciar din zona euro, cu excepția împrumuturilor acordate gospodăriilor pentru achiziția unei locuințe, vizând o perioadă de doi ani. În septembrie 2014, BCE a anunțat două programe de achiziții noi, și anume programul de achiziționare de titluri de valoare garantate cu active (ABSPP) și cel de-al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP3), cu scopul de a îmbunătăți transmisia politicii monetare, a sprijini acordarea de credite economiei din zona euro și, drept rezultat, a asigura o orientare mai suplă a politicii monetare. La 9 martie 2015, Eurosistemul a inițiat cumpărarea, pe piețele secundare, în cadrul programului de cumpărare a activelor din sectorul public (PSPP), de obligațiuni emise de guvernele din zona euro și de anumite agenții și instituții internaționale sau supranaționale situate în zona euro. Toate împreună, ABSPP, CBPP3 și PSPP constituie programul extins de achiziționare de active (EAPP), care va efectua achiziții în valoare de 60 de miliarde EUR lunar. Aceste programe urmează să se desfășoare până la sfârșitul lui septembrie 2016 sau până când Consiliul guvernatorilor va constata o ajustare durabilă a evoluției inflației, coerentă cu obiectivul său de menținere a ratei inflației aproape de 2% pe termen mediu.

Concluzii

Așadar, având în vedere analiza realizată pot spune că într-adevăr adoptarea monedei unice determina avantaje pentru orice stat membru a Zonei Euro, avantaje ce decurg înprincipal din eliminarea riscului de schimb valutar.

În perioada premergătoare crizei economico-financiara, toate statele se grăbeau să adoptemoneda unică pentru a beneficia de avantajele generate, însă o dată cu instituirea crizei înstatele europene au început treptat să iasă la iveală și costurile determinate de moneda euro.

Astfel, au apărut noi costuri ocazionate de criza datoriilor suverane și instituireamecanismelor de rezoluție. În plus a fost și exemplul unor state membre Zonei Euro, precumItalia care s-a împrumutat mai scump decât România sau Cehia.

Cu cât au devenit mai evidente costurile generate de adoptarea monedei unice, cu atâtstatele membre Uniunii Europene, dar care nu fac parte din Zona Euro, au devenit maireticente cu privire la acest subiect și au decis să adopte o atitudine de expectativă.

Prin urmare, înainte de a lua decizia de a adopta moneda unică, trebuie să te asiguri căeconomia statului este destul de stabilă încât o dată intrat în Zona Euro, șansele de a redresaeconomia unui stat scad, întrucât există mai puține mijloace de intervenție a Băncii Naționaleîn economie, iar intrarea în Zona Euro presupune adoptarea unei strategii șablon care nu îțipermite prea multă flexibilitate. S-a demonstrat și faptul că ideea potrivit căreia o dată intrat înZona Euro, toate celelalte state vor contribui la sprijinirea statului nou intrat; solidaritatea lanivelul Zonei Euro este deja pusă la încercare, existând riscul să se deterioreze și mai puternicîn situația în care noi state privite ca fiind insuficient pregătite ar adera la Zona Euro.

Bibliografie

Bibliografie

Dardac, N., Barbu, T., “Moneda”, Ed. ASE, București, 2009 „Disertația guvernatorului BNR”, M. Isărescu, la decernarea Dr.Honoris.Causa. al Universității București – https://www.youtube.com/watch?v=unUh9TA3ks&feature=youtu.be

Di Tella, R., Mac Culloch, R., “Happiness, Contentment, and Other Emotions for Central Banks” http://www.bostonfed.org/economic/conf/BehavioralPolicy2007/chapter6.pdf „Financial Market inflation expectations – march 2014”, Czech National Bank, http://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/financial_markets/inflation_ex pectations_ft/inflation_expectations_ft_2014/A_inflocek_03_2014.pdf

Gilovich, T., Griffin D., Kahneman, D., “Heuristics and Biases”, Cambridge University Press, 2002 http://www.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=FfTVDYzrCoC&oi=fnd&pg=PR11&dq=Availability+Heuristics+bias\&ots=_03GDrggeM&sig=Q4hEk00QwQAqtXYJWkCj4aPnSBw&redir_esc=y#v=onepage&q=Availability%20Heuristics%20bias\&f=false

“Pacific- Basin Finance Journal”, sept 2003, http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0927538X03000489

“Raport de convergenț ă – mai 2012” http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf

„The impact of the euro introduction on banking sector”, Part I, National Bank of Slovakia -http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA07_08/7_1.pdf

„The impact of the euro introduction on banking sector”, Part II, National Bank of Slovakia -http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA08_08/8_6.pdf

„The international role of the euro”, European Central Bank, 2013 http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/eurointernationalrole201307en.pdf?f4c76471697141917926e0f0011372ee

“Tratatul de la Maastricht”

http://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/escb/html/convergence-criteria.ro.html#price

http://adaptive-attitudes.behaviouralfinance.net/

http://www.bnro.ro/Discursul-domnului-Academician-Mugur-Isarescu-10613.aspx

http://www.bnro.ro/Prezentari-si-interviuri–1332.aspx

http://confirmation-bias.behaviouralfinance.net/

http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/why/index_ro.htm

http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/flash_arch_en.htm

http://ec.europa.eu/consumers/conferences/behavioural_economics2/index_en.htm

http://heuristics.behaviouralfinance.net/anchoring/

http://www.skepdic.com/cognitivedissonance.html

http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1702815

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

http://www.insse.ro/cms/

http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA08_08/8_6.pdf

http://ionelaveronica-tanasie.blogspot.com/2011/01/avantajele-si-dezavantajele-adoptarii.html

http://www.fin.ase.ro/ABC/fisiere/ABC2_2014/lucrari/2.5.Anca%20Ghitu_PAPER.pdf