Zgomotul Si Auzul

Zgomotul si auzul.

În întreaga lume, conform OMS, 120 milioane de oameni suferă de afecțiuni ale auzului din cauza expunerii prelungite la zgomot.

Un zgomot este mai mult sau mai puțin deranjant în funcție de intensitatea sa (elementul principal), frecvența care, cu cât este mai ridicată, cu atât este mai traumatizantă pentru ureche, durata de expunere care, cu cât este mai lungă, cu atât este mai supărătoare, discontinuitatea și asocierea cu vibrațiile. Zgomotul acționează direct asupra urechii, exercitând atât efecte auditive, cât și efecte extraauditive.

Pierderea auzului sub efectul poluării sonore este de obicei temporară. De exemplu, la ieșirea dintr-o discotecă, urechile se înfundă și nu mai înțelegem bine conversațiile. De asemenea, când scoatem căștile din urechi, după ce am ascultat muzică mai mult timp, la volum ridicat, auzul slăbește. Dar, în aceste situații, după un timp de recuperare la calm, auzul revine la normal.

Viteza mașinilor și traficul aerian produc prea mult … Cu toate acestea, pierderea auzului poate deveni ireversibil dacă persoana este expusă fie la un zgomot foarte puternic (mai mult de 140 decibeli) sau la un zgomot mai puțin puternic (în jur de 85 decibeli), dar îndurat pe o perioadă mai lungă. Efectele poluării sonore nu dăunează doar sensibilității sistemului auditiv, ci antrenează reacții care pun în joc întregul organism.

Efectele imediate și pasagere sunt afecțiunile cardiovasculare (creșterea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale), diminuarea atenției și a capacității de memorare, agitația, reducerea câmpului vizual, afecțiuni gastro-intestinale.

Efectele pe termen lung însă duc la oboseală fizică și nervozitate, insomnie, bulimie, hipertensiune arterială cronică, anxietate, comportamente depresive și chiar agresive.

Cercetările actuale au demonstrat că un nivel foarte mare al zgomotului acționează într-adevăr negativ, dar și liniștea foarte apăsătoare este cauzatoare de neliniște. Prin urmare, sunetele cu o anumită intensitate sunt necesare. Fiecare persoană are un anumit nivel de toleranță la zgomot intrând acum în joc factori precum vârsta, starea de sănătate sau chiar temperamentul.

Omul “aude” cu creierul

Se zice că funcția creează organul. Și în cazul auzului această maximă se potrivește. Omul “aude” cu creierul după cum “vede” cu creierul. Sunetele venite ca unde mecanice sunt transformate în urechea internă în impulsuri neuroelectrice care se duc la creier și acolo este zona de auz. Dacă omul se complace în micșorarea auzului și nu folosește proteze auditive, celulele din creier profilate pe auz și tot mecanismul de transformare a undelor mecanice sonore în fluxuri neuroelectrice, toate acestea se lenevesc și surditatea avansează. Celulele din creier specializate în auz și mecanismele din urechea internă trebuie obligate să lucreze și asta se face forțând auzul și ajutându-l cu protezele.

Poluarea fonică

Dar și zgomotul prea puternic alături de unele boli duc la pierderea auzului, la hipoacuzie. În general, poluarea se manifestă și prin zgomotele exagerate ale marilor metropole. Unii oameni lucrează prin hale cu utilaje ce bubuie permanent, tineretul își provoacă traumatisme sonore cu bună știință în discotecile unde muzica urlă la intensități ce aduc importante prejudicii auzului. Zgomotul produce la nivelul urechii leziuni care prin trecerea timpului devin ireversibile. În melcul urechii numit cohlee, celulele cu cili care au suferit leziuni suportă o distrugere a metabolismului celular. În labirintul urechii se află un lichid (endolimfă) prin care plutesc mici cristale. În acest fel se realizează echilibrul. Zgomotul schimbă și metabolismul acestui lichid endolimfă care conduce și la tulburări de echilibru. Afectarea prematură a auzului, ca și îmbătrânirea, duce la tulburări și în zona echilibrului.

Din punct de vedere al auzului, zgomotul care traumatizează trebuie analizat ca intensitate, ca durată, dar mai trebuie luată în considerare și sensibilitatea proprie a aparatului auditiv al individului. Există praguri de zgomot acceptate. După ce a explicat toate acestea, prof. dr Dorin Sarafoleanu, întemeietor de școală în ORL, continuă analiza auzului. Pragul maxim de zgomot suportat de om este pragul dureros situat la 120 de decibeli. În discotecă se ating 115 decibeli. Plânsul unui copil are 100 de decibeli. În metrou se aud 90 de decibeli. Un avion îndepărtat produce 100 de decibeli, claxonul are 95 de decibeli. Știința a măsurat țipătul omului care este de 70 de decibeli. Ciripitul păsărelelor este de 60 de decibeli. O conversație normală se face la 50 de decibeli, iar vocea șoptită are 30 de decibeli.

Pragul critic care pune în pericol totuși auzul se situează la 85 de decibeli, prag care produce o oboseală auditivă. Dar această oboseală auditivă poate fi recuperată. Oamenii percep o scădere trecătoare a auzului, dar după câteva ore de odihnă în stare de liniște în jur, tulburările auditive dispar. Dacă omul rămâne în mediu cu zgomot, tulburările auditive duc la surdități, unele fiind profesionale. La cei ce lucrează în încăperi zgomotoase, după 40 de ani, urechea devine mai fragilă și recuperează mai greu oboselile auditive.

REGULI. Unii poartă căști pe urechi, izolându-se în lumea muzicii sau a programelor de radio. Există niște reguli pentru cei ce folosesc căștile la urechi. Potențialul sonor al căștilor să nu depășească 60% din volumul maxim. Căștile trebuie folosite maximum o oră și apoi să urmeze o pauză pentru a nu apărea oboseala auditivă. Folosind pauzele în folosirea căștilor auditive, metabolismul celulelor cu cili din ureche își revine la normal.

STRES AUDITIV. Când un om dă mai tare televizorul e primul semn de diminuare a auzului și el trebuie să meargă la ORL-ist. Dacă nu părăsește ambianța cu zgomote puternice, apar tulburări auditive la praguri din ce în ce mai joase și se instalează chiar o jenă auditivă la conversații. Distrugerea celulelor cu cili din ureche conduce la surdități. Dar până a atinge pragul de surditate, zgomotele produc și stres, atacuri de panică, tulburări funcționale ale inimii.

Este bine cunoscut faptul ca zgomotul nu constituie doar o problema, dar si o amenintare grava a sanatatii. Efectele pe care expunerea la zgomot le are asupra sanatatii constituie o problema de sanatate publica din ce in ce mai acuta.

Zgomotul reprezinta un subiect important si una dintre cele mai des intalnite probleme referitoare la mediul inconjurator. Este de asemenea principalul factor disturbant din case si birouri. In anumite locuri de munca si in timpul anumitor activitati libere, precum mersul la discoteca sau ascultatul muzicii la casti, zgomotul excesiv poate afecta sever auzul.

Majoritatea tarilor, in special cele europene, sunt constiente de aceasta problema, introducand astfel directive anti-zgomot pentru imbunatatirea confortului acustic in cladirile noi.

Au fost create standarde pentru protectia locuintelor impotriva asa-numitului zgomot aerian si zgomot cauzat de trafic, cu scopul este de a reduce conductibilitatea fonica dintr-o locuinta in alta.

Politica europeana referitoare la zgomot

80 de milioane de cetateni din UE (20%) sunt expusi unor niveluri de zgomot inacceptabil de mari, deoarece acestea duc la tulburari de somn si la alte efecte adverse pentru sanatate

Aceste efecte adverse pot fi de natura medicala, de exemplu, tensiune ridicata, stres mental, infarcturi si tulburari de auz. Mai mult decat atat, zgomotul poate avea un efect negativ asupra procesului de invatare.

Problemele de sanatate cauzate de zgomot includ: dificultati in comunicare si concentrare; stres si irascibilitate; tulburari ale somnului; probleme cardiovasculare si efecte negative asupra sistemului endocrin, asupra performantei, productivitatii si comportamentului social.

Pierderea auzului la locul de munca este considerat ca o boala profesionala

Schimb de prag temporar

Este bine stiut ca ascultarea de muzia la volum mare sau experimentarea unui zgomot puternic langa ureche poate duce la perioada temporara de slabire a auzului.In acest caz este necesar cateva ore pana la o saptamana de liniste pentru recuperare.

Dereglari ale somnului si consecinte:

Pot fii considerate o boala si au efecte negative in ceea ce priveste:

eficenta la locul de munca

felul in care ne simtim

procesul de invatare, special in timpul copilariei

imunitatea sistemului

abilitatea de a conduce

Dereglarile cronice ale somnului pot contribui la:

– boli cardiovasculare

– nevroze

– frica

– agresivitate

In dormitor ar trebui pastrate urmatoarele limite ale zgomotului:

8h=30dB si niveul maxim sa nu depaseasca 45dB

Probleme legate de concentrare

Zgomotul poate crea dificultati in rocesul de invatare, in special in cadrul scolilor, unde este necesar in nivel foarte scazut al zgomotului.Experimente in abilitatea de intelegerea a vorbirii au fost desfasurate.Testarile au aratat numarile de greseli pe care le fac copii la ascultarea unor propozitii standard intr-un mediu zgomotos.

Rata de greseli este de 4.3% can nivelul de zgomot este mai putin de 55dB(A).

Rata de greseli obtinuta esre de cel putin 15% cand nivelul de zgomot din mediu este 60dB sau mai mult.(corespunzator cu zgomotul generat de trafic in conditiile cand fereasta este putin deschisa )

Frustrare(Irritability)

Starea de iritare cauzate de catre zgomot este un fenomen global :”Un sentiment de nemultumire asociat cu orice fapt, stiut sau crezut de un individ sau un grup ca ii afecteaza intr-un mod ostil”.

Zgomotul generat de traficul aerian sau terestru reprezinta sursa cheie pentru aceasta stare de iritabilitate.

Schimbari hormonale cronice

Expunerea continua la zgomot poate duce al dereglari cronice a sistemului psihologic – in special la cresteri ale producerii hormonilor ce cauzeaza stresul.Acesti hormoni ai stresului(adrenalina si noradrenalina) duc la crsterea colesterolului in sange.

De la bazaitul mustelor si zgomotul asurzitor produs de utilajele care repara drumurile si pana la bipaitul ceasului care ne trezeste dimineata, suntem inconjurati de zgomote intreaga zi. Care sunt efectele zgomotelor asupra sanatatii?

Zgomotul este nociv pentru sanatate si mai ales pentru auz, care este un simt pretios al omului. Celulele ciliate ale urechii interne, care fac posibil auzul, sunt produse in intregime inainte de nastere si nu se pot regenera apoi. Asadar, orice distrugere a lor este ireversibila. Aparatele auditive amplifica sunetele, dar beneficiile lor sunt nule daca auzul este pierdut in intregime (daca este afectata urechea interna).

Oboseala auditiva

Dupa un concert sau o seara in club, se fac simtite efectele oboselii auditive: apar zgomote in urechi, senzatia de "vata in urechi". Acestea sunt semnalele epuizarii sistemelor noastre senzoriale, care se refac in timp.

Acufene

Acufenele sunt zgomote pe care le auzim in urechi, dar care nu provin din exterior, ci din capul nostru. In functie de originea lor, acufenele se pot vindeca sau trata, insa in unele cazuri ele lasa sechele permanente.

Riscuri de surditate

Surditatea nu este rezervata doar persoanelor in varsta, ci poate afecta si persoanele confruntate cu zgomote intense pe o durata lunga de timp, ca de exemplu la locul de munca.

Zgomotul provoaca stres si probleme cardiace

In afara efectelor auditive, zgomotul poate fi responsabil si de efecte non-traumatice asupra sanatatii, in principal datorita stresului provocat care, la randul sau, are efecte negative asupra sanatatii. Astfel pot aparea modificari cardiovasculare, hormonale si metabolice.

Perturbari ale somnului si riscuri de accident

Zgomotul suportat la locul de munca are consecinte ulterioare asupra calitatii somnului. La angajatii care suporta zgomote importante se observa reducerea numarului de ore si a duratei ciclurilor de somn.

Nu numai zgomotul profesional are consecinte importante asupra somnului, ci si zgomotele nocturne (sforait, ventilatie, circulatie) sunt vinovate de:

modificarea duratelor stadiilor somnului

accelerarea frecventei cardiace

agitatie in somn (schimbarea frecventa a pozitiei corporale)

cresterea timpului de adormire si de trezire

Orice fel de zgomot, fie el suportat la locul de munca sau in timpul somnului, interfereaza cu functia reparatoare a somnului.

Tot zgomotul este considerat si un factor potential de risc de accident sau cel putin un factor favorizant al erorii umane, din mai multe motive:

el actioneaza ca un fel de masca asupra semnalelor de alarma ale organismului

pertuba comunicarea si mascheaza mesajele de avertizare asupra pericolelor

scade capacitatea functiei de invatare

deturneaza atentia.

Dimensiunile fizice ale sunetului sunt:

Frecvența (numărul de cicluri de vibrații produse într-o secundă). În general, la om plaja auditivă (suprafața de audibilitate) se înscrie între 16 și 16.000 Hz (cicluri/s). În cazul unui analizor sensibil, limita superioară ajunge la 20.000 Hz. Sensibilitatea maximă a urechii umane este în domeniul 2000 – 5000 Hz. Sunetele sub 16 Hz se denumesc infrasunete, iar cele peste 20000 Hz – ultrasunete.

Intensitatea (nivelul de presiune sonoră, se notează cu S), se exprimă prin comparație cu un nivel de referință, notat S0 și se măsoară în Belli (mai frecvent subunități, respectiv decibeli, dB). Pentru om, limita medie de suportabilitate este de 65 dB iar intensitatea maxim tolerabilă este în jur de 80-100 dB, dar ea variază în funcție de frecvență. Scara de sunete audibile este de la 0 la 140 dB. Nivelul de 20-30 dB este inofensiv pentru organismul uman, acesta este fondul sonic normal. Sunetul de 130 dB provoacă senzația de durere, iar de 150 dB este insuportabil. Un frigider produce un zgomot de max. 20 dB, un aspirador – 50 dB, un autocamion – 90dB,un avion cu reacție la decolare – 106 dB, o motocicletă în demaraj – 110 dB, o orchestră de Jazz – 112 dB.

Durata sunetului are de asemenea impact asupra organismelor vii.

Timbrul este calitatea care deosebește între ele sunetele egale ca frecvență și intensitate. Timbrul diferit al sunetelor este dat de armonicile semnalului sonor. Sunetele pure sunt foarte puține, acestea conțin o singură frecvență (de exemplu diapazonul). Majoritatea conțin mai multe armonici, acestea deosebesc două sunete cu aceeași frecvență unul de altul (de exemplu două instrumente diferite).

Studiile de specialitate au evidențiat limitele inferioare (pragul de audibilitate) și superioare (pragul senzației dureroase) ale sunetelor pentru a fi receptate de om, precum și faptul că aceste praguri variază odată cu frecvența sunetului. Astfel urechea umană este mai puțin sensibilă la frecvențe joase decât la sunetele cuprinse între 1000-6000 Hz. Un sunet de 60 dB la 100 Hz nu este perceput la fel de puternic ca un sunet de 60 dB la 2000 Hz. Efectele zgomotului asupra omului sunt în funcție de intensitatea și de durata sa. Primele efecte sunt la nivel psihic (distragerea atenției, reducerea performanțelor în sarcini care utilizează memoria de scurtă durată), vegetative (creșterea activității cardiace), suferință auditivă și apoi dificultăți în coordonarea mișcărilor.

Infrasunetele pot apare la automobile cu viteză mare (16 Hz), elicoptere (11,5 Hz), la apropierea furtunii (6 Hz), prin interacțiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1-10 Hz), explozii, cutremure, în timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele sunt foarte greu absorbite, deci se atenuează puțin cu distanța. Astfel se explică transmiterea infrasunetelor emise de avioanele supersonice la mii de kilometrii distanță. Infrasunetele, ca și ultrasunetele sunt percepute de sugari, animale și păsări. Sugarii manifestă înainte de furtună insomnie, convulsii, lipsă de poftă de mâncare, respirație agitată și o creștere a temperaturii. Păsările și animalele semnalează prin comportarea lor agitată apariția furtunilor, sau a cutremurelor. Infrasunete de 7 Hz traumatizează puternic sistemul nervos și circulator, iar la alte frecvențe pot distruge și alveolele pulmonare. La adulți, infrasunetele produc amețeală, vomă, un fals efect de euforie, sau chiar efecte cumulate, așa cum se întâmplă unor persoane, în timpul mersului cu viteză mare cu autoturisme, sau autobuze.

Ultrasunetele au frecvențe între 20 kHz și 1 milion kHz. Sunt produse în natură, în industrie, sau de aparatura electrocasnică. Animalele recepționează ultrasunetele, iar liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei pentru orientarea în timpul nopții. La om, ultrasunetele distrug globulele roșii din sânge, produc migrene, greață, sau chiar pierderea echilibrului. Aspecte pozitive ale ultrasunetor sunt că distrug bacteriile, virușii, ca de exemplu: bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului ș.a. și că ele își găsesc aplicații în diagnosticarea medicală, sterilizarea unor obiecte medicale (ace, seringi), defectoscopia pentru metale și betoane, pentru identificarea golurilor, fisurilor interne, locația marină a vaselor eșuate pe fundul mărilor, sau a submarinelor; trasarea hărților oceanelor, studii chimice (uzura polimerilor, extracții etc.).

Auz deficitar care poate fi acompaniat de tinnitus (zgomot în urechi) care apare la frecvențe cuprinse între 3 000–6 000 Hz;

Dificultatea de a înțelege vorbirea, ca efect secundar al poluării sonore;

Tulburări de somn – acesta este efectul major al poluării fonice pe durata nopții sau ca urmare a zgomotului pe durata zilei. Somnul neîntrerupt este o condiția pentru o stare fiziologică și mentală bună, iar absența acestuia conduce la creșterea tensiunii arteriale, palpitații, vasoconstricție, modificări de respirație, aritmie cardiacă. Pentru un somn liniștit, nivelul de zgomot de fond trebuie să situeze pe la 30 dB ;

Afectarea funcțiilor fiziologice, în cazul muncitorilor expuși în permanența la zgomot, a populației care locuiește lângă aeroport. După expunere prelungită apar efecte permanente, ca de exemplu hipertensiunea arterială, boli ischemice de miocard, modificări ale reflexelor;

Boli mentale. Poluarea sonoră în sine nu conduce la boli mentale dar poate accelera sau intensifica dezvoltarea latentă a acestora. Expunerea la nivele ridicate de zgomot poate fi asociată cu apariția nevrozelor;

Afectarea performanțelor cognitive: cititul, atenția, rezolvarea problemelor, memorarea, performanțele intelectuale;

Efecte sociale și de comportament (cum ar fi indispoziția, supărarea) care în general sunt complexe, subtile, indirecte și rezultate ca urmare a interacțiunii cu mai multe variabile non-auditive. Zgomotele de peste 80 dB diminuează comportamentul civilizat și cresc agresivitatea. Efectele sunt mai puternice atunci când intensitatea sunetului este însoțită de vibrații de frecvență joasă sau când sunetul este însoțit de impulsuri sonore;

Efecte combinate asupra sănătății cauzate de zgomot și alte surse mixte. În mediu coexistă sunete diferite, din surse diferite care combinate pot avea un efect cumulat asupra organismelor, în special asupra calității somnului de noapte;

Afectarea unor subgrupe vulnerabile care necesită mai multă protecție față de poluarea sonoră, cum ar fi persoanele cu hipertensiune, bolnavi internați în spitale, cei cu probleme auditive, fetuși, sugari, copii mici, bătrâni.

Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor industriale se pot menționa:

– utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse între sursa de zgomot și personalul uman;

– protecția individuală cu antifoane;

– îmbunătățirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează intens fonic;

– utilizarea carcaselor la mașini și utilaje în timpul funcționării;

– alegerea corectă a fundației utilajelor, neomițând criteriul reducerii zgomotelor;

– folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc, fibre de sticlă, pâslă, mase plastice, plută, azbest);

– schimbări în structura și arhitectura halelor;

– utilizarea de materiale fonoizolante pentru pereții camerelor;

– rotația personalului;

– folosirea unor materiale de construcție care reduc zgomotele. Astfel, plăcile de lemn atenuează zgomotele de 30 – 47 de ori, vata de sticlă de 42 – 88 ori, covoarele de 7 -41 ori, ușile de 20 – 25 ori, ferestrele duble de 30 ori, zidăria de beton de 48 ori, zidăria de cărămidă de 40 ori.

Directiva 2003/10/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 6 februarie 2003 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor din industrie la riscuri generate de agenți fizici (zgomot), stabilește parametrii fizici utilizați ca elemente predictive de risc și limitele acestora:

presiunea acustică de vârf care reprezintă valoarea maximă a presiunii acustice instantanee;

nivelul de expunere zilnică la zgomot. Această noțiune acoperă toate zgomotele prezente la locul de muncă;

nivelul de expunere săptămânal la zgomot, respetiv media ponderată în timp a nivelurilor de expunere zilnică la zgomot într-o săptămână nominală de cinci zile de lucru de 8 ore.

În centrele urbane unde traficul este principala sursă de poluare sonoră, proiectarea urbană deficitară poate conduce la poluare sonoră prin amplasarea spațiilor rezidențiale în preajma unităților industriale. În natură, intensitatea sunetului este în jur de 35 de dB, pe când traficul din zilele noastre produce în unele locuri 90 de dB. Există o serie de posibilităti de reducere a zgomotului pe autostrăzi: bariere pentru sunet, limitarea vitezei de deplasare, modificarea texturii drumului, limitarea accesului mașinilor grele, controlul traficului care să impună reducerea accelerării, dezvoltarea de modele computaționale adaptate unei anumite locații, in funcție de topografie, meterologie, tub sonor (pe autostrada din Melbourne, Australia) pentru reducerea zgomotului.

Marile artere de circulație ridică probleme greu de rezolvat: gardurile vii și copacii contribuie în măsură mică la soluționarea problemei, iar ecranele de protecție sonoră construite în Franța, Japonia sunt inestetice, costisitoare, accentuează monotonia traseului de autostradă, produc acumularea de gaze toxice cu efecte asupra sănătății șoferilor. Astăzi se consideră ca aceste ecrane de protecție sunt o soluție locală, pe distanțe mici, în zonele urbane populate.

Traficul feroviar produce zgomote de 110- 115 dB, la viteze de 110 – 120 km/h. Pentru reducerea zgomotelor trebuie atât modificări constructive, cât și de organizare a traficului. Dintre măsurile constructive se pot enumera: izolarea acustică a vagoanelor de călători și locomotivelor, folosirea atenuatoarelor de zgomot, a frânelor cu disc etc.

Traficul aerian produce zgomote de la motoare, elice, mișcarea aerului. La avioanele subsonice (cu viteza sub 340 m/s) se aude zgomotul avionului crescând în intensitate la apropiere și apoi scăzând în intensitate, la depărtare. La avioanele supersonice (cu viteză peste 340 m/s) se produce o undă de șoc cu suprafața conică, deoarece sunetul se propagă cu o viteză inferioară (340 m/s). La sol, omul percepe un zgomot foarte puternic, ca un tunet, numit bang sonor. Bangul afectează clădirile, producând uneori chiar fisurarea pereților, spargerea geamurilor, iar pentru oameni acționează ca efect surpriză. Zgomotul produs de avioane poate fi redus prin proiectare de aparate de zbor mai silențioase (cercetări demarate între 1970-1980), amplasarea aeropoartelor la distanță de centrele urbane, limitarea zborurilor nocturne.

Blocurile care se vor construi trebuie să posede un strat fonoabsorbant antiimpact. Ideală ar fi introducerea unor perdele izolante de arbori în jurul surselor industriale de zgomot și în jurul cartierelor de locuit.

Pentru protejarea populației s-au creat zone de protecție acustică. Astfel: zona I-este zona cu zgomot peste 90 dB, care este declarată nepopulabilă; zona a II-a cu 80 – 90 dB, nerecomandată pentru locuințe; zona a III-a cu 80 dB, nerecomandată pentru spitale, școli, azile de bătrâni, case de odihnă, etc.

Amplasarea locuințelor va avea în vedere și atenuarea zgomotelor. Astfel, clădirile nu se construiesc paralele cu șoseaua, interpunerea între șosea și blocul de locuințe a unor blocuri administrative, amplasarea șoselelor în denivelări naturale, sau artificiale (văi), utilizarea unor ecrane de zgomot naturale, cum sunt arborii, arbuștii, rambleurile acoperite cu vegetație.

Surditatea indusa de zgomot

Zgomotul din mediul inconjurator este o cauza a surditatii in tarile industrializate, care poate fi prevenita. Surditatea este cauzata de expunerea la zgomot prin activitatile recreationale sau nonprofesionale, fiind denumita socioacuzia. Surditatea provocata de zgomotul excesiv la locul de munca este denumita surditatea indusa de zgomot. Termenul de trauma acustica defineste surditatea datorata unei singure expuneri la zgomot intens.

Exista controverse asupra procentajului de surditate determinat de inaintarea in virsta – presbiacuzie cauzata de socioacuzia pe durata vietii si procentul datorat doar procesului de imbatrinire in sine.

Expunerea sustinuta la zgomot excesiv este asociata cu consecinte adverse, altele decit surditatea. De exemplu, expunerea la zgomot nedorit este enervanta. Simpla masurare a intensitatii fizice a stimulului ca presiune a nivelului de sunet nu poate evalua efectul potential distrugator al zgomotului. Urechea umana nu raspunde in mod egal la toate frecventele – frecventele inalte sunt mult mai patologice decit cele joase la nivele similare de intensitate.

Expunerea la zgomot determina lezarea celulelor ciliate precum si a nervului auditiv. Sunetul sub forma de impuls poate determina surditate imediata care poate fi permanenta. Acest tip de surditate poate fi acompaniata de tinitus – un sunet ascutit care se percepe de catre pacient in cap sau ureche – care poate ceda in timp. Surditatea si tinutusul pot fi experimentate in una sau ambele urechi, iar tinitusul poate continua constant sau ocazional pentru toata viata. Expunerea continua la zgomot distruge structurile auditive interne printr-un proces gradual determinind doar surditate temporara in majoritatea cazurilor. Se pot folosi dopuri de urechi pentru protectie.

Cercetatorii cred ca in functie de tipul de zgomot, forta pura a vibratiilor de la zgomot poate cauza surditate. Studiile recente arata ca expunerea la nivele daunatoare de zgomot declanseaza formarea de molecule in interiorul urechii care distrug celulele ciliate si determina surditatea. Aceste molecule distructive joaca un rol important in surditatea la copii si adultii care stau in zgomot pentru mult timp.

Cauze si factori de risc

Mecanismul auzului

Auzul depinde de o serie de evenimente care modifica undele sonore din aer in semnale electrice. Nervul auditiv poarta aceste semnale la creier printr-o serie complexa de pasi. Undele sonore intra prin urechea externa si traverseaza un canal auditiv ingust care le conduce la timpan. Timpanul vibreaza si trimite aceste vibratii la trei osicioare mici din urechea medie. Acestea sunt denumite ciocanas, nicovala si scarita. Ele amplifica sau cresc vibratiile sonore si le trimit in urechea interna sau cohlea care are forma unui melc si este plina de fluid. O membrana elastica merge de la inceputul pina la capatul cohleei impartind-o intr-o jumatate superioara si una inferioara. Aceasta membrana este denumita bazilara pentru ca serveste drept baza sau podea pentru structurile cheie ale auzului.

Vibratiile sonore determina miscarea fluidului din cohlee si formarea unei unde de-a lungul bazilarei. Celulele ciliate-celule senzitive care stau deasupra bazilarei se misca o data cu unda. Pe masura ce celulele se misca in jos si sus pe unda, structurile lor ciliate bombeaza pe o membrana determinind deschiderea unor pori-canale si intrarea rapida a unor elemente chimice formind semnalul electric. Nervul auditiv poarta acest semnal electric la creier, care il transforma intr-un sunet pe care il recunoastem si intelegem. Celulele ciliate de linga baza melcului detecteaza sunetele inalte cum este sunetul unui telefon, cele de linga virf detecteaza sunetele joase cum este latratul unui ciine.

Patofiziologie

Cind animalele sunt expuse la zgomot brusc apar modificari anatomice ale structurilor interne ale urechii care variaza de la stereocili anormali pina la absenta organului Corti si ruptura membranei Reissner. In general nu se descopera modificari in vasele de singe, ligamentul spiral sau limbus. La citeva minute dupa expunere, edemul vascular apare si poate persista pentru citeva zile. Un raspuns inflamator cohlear este initiat in trauma acustica si implica recrutarea de leucocite circulante in urechea interna. Celulele ciliate de la baza cohleei sunt mai susceptibile la zgomot decit cele de la virf.

Doua teorii au fost propuse pentru mecanismul leziunii. Prin expunerea constanta la zgomot apar traume cumulate cu mecanisme similare leziunilor produse de zgomotul impuls. Aceasta este denumita oboseala auditiva. Oboseala auditiva sustinuta pentru perioade lungi de timp poate conduce la moartea celulelor ciliate. A doua teorie cuprinde trauma mecanica a cililor.

Surditatea indusa de zgomot sustinut trebuie diferentiata de trauma acustica. Aceasta se datoreaza unei expuneri de scurta durata urmata de surditate permanenta. Stimulii auditivi depasesc de obicei 140 dB si sunt sustinuti pentru mai putin de 0. 2 secunde. Trauma acustica pare a avea baza patologica in rupturile mecanice ale membranelor si a peretilor celulari cu amestecarea perilimfei cu endolimfa, din cauza depasirii limitei lor elastice. La energii inalte trauma acustica poate determina ruptura timpanului si leziuni osiculare. Trauma acustica este de obicei rezultatul unei explozii, coliziuni de metale.

Surditatea indusa de zgomot care se dezvolta gradat nu apare printr-o singura expunere la o presiune sonora de intensitate ridicata. Poate fi cauzata de expuneri multiple la orice sursa de volum excesiv cum sunt boxele de acasa, concertele, cluburile de noapte, zgomotul excesiv de la servici si muzica la casti. Cum decibelii se bazeaza pe o scara logaritmica, fiecare crestere cu 3 decibeli a zgomotului determina dublarea intensitatii, iar surditatea poate apare rapid. Expunerea la 85 de dB pentru mai mult de 8 ore pe zi poate determina surditate permanenta. Astfel surditatea indusa de zgomot apare prin combinarea intensitatii sunetului si a duratei de expunere.

Factori care cresc susceptibilitatea la trauma acustica si surditatea indusa de zgomot:

ochii albastri si pielea deschisa la culoare

istoric familial de surditate, diabet zaharat

boala Meniere, deficitul de fier

deficit de vitamina A, virsta inaintata, ateroscleroza, fumatul.

Semne si simptome

Surditatea indusa de zgomot se dezvolta lent dupa mai multi ani de expunere. Susceptibilitatea variaza larg, dar 10 ani sau mai mult de expunere sunt in general necesari pentru a apare surditatea semnificativa.

Criteriile de diagnostic pentru surditatea indusa de zgomot profesionala cuprind:

surditatea este intotdeauna una neurosenzoriala

surditatea este aproape intotdeauna bilaterala

surditatea nu progreseaza daca expunerea la zgomot este intrerupta

pe masura ce surditatea progreseaza rata pierderii auzului diminua

pierderea auzului este mai mare la frecvente de 3.000 – 6.000 Hz decit la 500 – 2.000 Hz, surditatea este mare la 4.000 Hz

in conditii de expunere stabile, surditatea la 3.000, 4.000 si 6.000 Hz atinge maximum in 10-15 ani.

Cind surditatea este limitata la frecvente inalte este neobisnuit ca indivizii sa aiba dificultati in conversatiile linistite. Prima dificultate pe care o observa pacientul este reprezentata de problema in a intelege vorbitul cind este prezent un nivel ridicat de zgomot de fond. Pe masura ce conditia progreseaza pacientii vor manifesta probleme in a auzi vocile de tonalitate inalta cum este cea a femeilor sau a copiilor chiar in conversatiile cu voce joasa. Conversatia la telefon nu este afectata pentru ca telefoanele nu folosesc frecvente peste 3000 Hz.

Simptomele de mai sus sunt nespecifice si nu ajuta la diferentierea intre etiologii. Astfel prezentarea clinica nu este de ajutor in diferentierea surditatii induse de zgomot de ototoxicitate, surditatea progresiva mediata genetic sau presbiacuzie.

Multi pacienti experimenteaza tinitus asociat cu surditatea. Indivizii care au tiuit in urechi dupa expunere la zgomot au experimentat probabil leziuni ale sistemului auditiv.

Examenul fizic nu este important in evaluarea surditatii induse de zgomot cu exceptia excluderii altor cauze. Acesta trebuie sa includa evaluarea timpanului si a canalului auditiv extern. Un examen neurologic trebuie efectuat pentru a exclude bolile neurologice.

Diagnostic

Testarea audiometrica este singura evaluare diagnostica relevanta pentru surditatea indusa de zgomot.

Audiometria cu tonuri pure la intervale octavice obisnuite trebuie efectuata. Intervalul interoctavic de 3.000 Hz trebuie inclus intotdeauna. 3.000 Hz este o zona sensibila pentru surditatea indusa de zgomot si este o frecventa care contribuie la intelegerea vorbitului.

Testul de receptie a vorbitului trebuie efectuat pentru fiecare ureche. Diferenta dintre media audiometriei cu tonuri pure (numarul de dB la care se pierde auzul 500, 1.000 si 2.000 Hz medie) si testul vorbitului de 5-10 dB pune intrebari asupra pozitivitatii testului. Scoruri de discriminare sub 60% sugereaza alta etiologie.

Audiometria de screening se efectueaza ca parte a programelor de diagnosticare.

Audiometria prin raspunsuri corticale evocate este de valoare in diferentierea intre pacientii care acuza surditate indusa de zgomot prin impuls cu surditate exagerata.

Tratament

Nu exista tratamente validate stiintific directionate specific asupra surditatii induse de zgomot. Urmatoarele conditii tratabile sunt suspectate a exacerba conditia, iar terapia adecvata a acestora poate influenta dezvoltarea si progresia afectiunii:

fumatul, bolile cardiovasculare

diabetul zaharat, expunerea la medicamente ototoxice

hiperlipidemia.

Terapia traumei acustice

Daca este initiat timpuriu, tratamentul medical are un rol in trauma acustica acuta. Studiile arata ca combinarea oxigenarii hiperbarice si terapiilor corticosteroidiene conduce la ameliorare semnificativa. In diferite studii pe animale de laborator stresul oxidativ cohlear indus de zgomot poate fi redus prin administrare de acetil-L carnitina, carbamation, D-metionina, vitamina A, dexametazona infuzata in spatiul perilimfatic.

Urmatoarele caracteristici sunt esentiale pentru un program de conservare adecvata a auzului:

audiometrie de baza efectuata la 6 luni de la debutul expunerii, audiometria trebuie efectuata cind angajatul nu a fost expus la zgomot pentru cel putin 14 ore

testare audiometrica anuala efectuata pentru angajatii care lucreaza in medii in care zgomotul este egal sau depaseste 85 dB

acestia trebuie educati anual asupra efectelor zgomotului si a scopului testarii audiometrice si a dispozitivelor de protectie auditive.

Daca expunerea la zgomotul de fond nu poate fi evitata trebuie folosita protectia auditiva. Trebuie folosite doar dispozitive testate pentru eficacitate. Bumbacul, hirtia sau plasticul expandat nu atenueaza semnificativ zgomotul. Dopurile de ureche sunt disponibile cu nivel de atenuare inferior pina la 10 dB si superior pina la 32 dB. Sunt disponibile dispozitive care permit auzul normal in absenta unui zgomot excesiv. Acestea pot detecta prezenta unui zgomot intens si il pot atenua inainte de a ajunge la ureche.



Zgomotul

Zgomotul, in general, poate fi considerat ca un "ansamblu de sunete fara armonie" (Larousse)

Sunetul individualizat reprezinta o vibratie (oscilatie) regulata a unui mediu elastic care se difuzeaza sub forma de unde. Aceasta difuzare se face pe baza energiei pe care le-o imprima sursa. Calitatile sunetului din punct de vedere al perceptiei audutive sunt: frecventa, intensitatea si timbrul.

Frecventa sunetului (numarul de vibratii pe seunda) este perceputa de analizatorul auditiv ca inaltime. Aceasta frecventa se masoara in herti (Hz), 1 Hz fiind 1 ciclu pe secunda. Omul poate percepe sunete cuprinse intr-o plaja care se inscrie intre 16 si 16 000 Hz. La tineri pragul superior poate creste pina la 20 000 Hz dar, cu virsta, el scade.

Intensitatea este alta calitate a sunetului, care este data de amplitudinea oscilatiilor. Intensitatea sunetelor este perceputa de la amplitudini foarte mici, pina la un nivel cind aceasta perceptie da o senzatie dureroasa. Unitatea de masura a intensitatii sunetului, folosita in practica) este decibelul (dB).

Timbrul este calitatea sunetelor care le diferentiaza unul de altul; el variaza in functie de caracteristicile sunetelor armonice supraadaugate sunetului fundamental.

Actiunea zgomotului asupra analizatorului auditiv o perioada de timp duce la o stare de adaptabilitate subiectiva prin cresterea pragului de audibilitate (reducerea senzatiei auditive). Acasta cerestere a pragului de audibilitate produce perturbari ale comunicari interumane (efectul de mascare), care poate deranja activitatea profesionala. Aspecte mai importante din punctul de vedere al analizatorului auditiv le reprezinta oboseala auditiva. Repetarea expunerii la zgomot poate conduce la agravarea de la nivelul urechii interne, cu producerea ulterioara a unor modificari organice.

Hipoacuzia si surditatea profesionala sunt stadii ale efectelor provocate de zgomot, afectind celulele senzoriale ale organului lui Corti din urechea interna. Cea mai vulnerabila regiune este cea corespunzatoare frecventei de 4 000 Hz.

Confirmarea hipoacuziei si surditatii profesionale se face luand in considerare – printre altele – aparitia lor bilaterala si simetrica (motivata de afectarea concomitenta a celor doua urechi), caracterul de perceptie al instalarii deficitului de auz, evolutia lor dupa o perioada de expunere la zgomot, excluzand alte cauze (tratamente cu unele antibiotice, afectiuni ale urechii interne, etilism etc.). Atat hipoacuzia, cat si surditatea cauzate de zgomotul de la locul de munca se declara ca boli profesionale.

Masurile de profilaxie a surditatii profesionale au un obiectiv precis si anume evitarea agresiunii sonore a urechii mai mult decat poate fi suportat prin fenomenul de adaptare. Aceste masuri presupun evaluarea riscului real prin determinarea Nivelului Acustic Echivalent Continuu al zgomotului in zona de munca si asigurarea izolarii fonice a utilajelor generatoare la depasirea limitei maxime de 87 dB(A), precum si protectia auriculara cu antifoane, asociata cu alternarea perioadelor de expunere cu cele de repaos. Trebuie insistat indeosebi asupra necesitatii unei activitati sustinute educativ-sanitare, deoarece efectele grave ale expunerii la zgomot sunt tardive, motiv pentru a fi neglijate, dar din nefericire odata produse nu mai pot fi recuperate.