Zarnesti – Destinatie Ecoturistica

CUPRINS

INTRODUCERE

Turismul practicat în ariile naturale a condus la apariția ecoturismului ca formă distinctă de turism. Aceasta este menită să respecte integritatea peisajelor naturale, a biodiversității ecologice, în concordanță cu cerințele anumitor segmente de turiști, care doresc să își petreacă timpul liber în natură.

Cu cât aceste resurse sunt mai diversificate și mai complexe, dar mai ales nealterate de activitățile antropice, cu atât interesul turiștilor pentru ele este mai mare iar activitățile turistice generate sunt mai valoroase și mai atractive, răspunzând astfel multor motivații turistice.

Chiar dacă industria turistică a fost considerată o activitate cu un impact mai redus asupra mediului, de fapt multe destinații turistice de prim rang au suferit de-a lungul timpului numeroase deteriorări. Dorința de a obține câștiguri mari, exploatarea excesivă a resurselor naturale și culturale, conduc la riscul unei dezvoltări haotice în cadrul acestor arii sensibile. Apar astfel numeroase probleme, cum sunt: construcția excesivă de clădiri, suprasolicitarea de către vizitatori a unor obiective turistice, zgomotul, poluarea atmosferică etc. Lipsa unor măsuri eficiente de protecție poate duce la apariția de pericole ce pot afecta valoarea turistică a ariei, diminuarea calitativă și cantitativă a resurselor disponibile și chiar dispariția unor obiective turistice. Acest lucru afectează mediului și aduce pierderi destinației turistice și a posibilităților viitoare de dezvoltare.

Prin această lucrare am încercat să scot în evidență importanța practicării acestei forme de turism, ce contribuie la conservarea și protejarea naturii. În prezent, ecoturismul este forma de turism cu unul dintre cele mai mari ritmuri de creștere pe plan internațional. Am ales această temă deoarece am vrut să aflu cât mai multe informații despre ce este ecoturismul, ce presupune el și care sunt avantajele practicării lui într-o anumită zonă. Lucrarea de față este structurată în 3 capitole care prezintă importanța dezvoltării și practicării ecoturismului.

Primul capitol al lucrării intitulat “Turismul – delimitări conceptuale și ipoteze” prezintă formele fundamentale ale turismului, caracterizarea unor forme moderne de turism, aspecte conceptuale și metodologice privind valorificarea potențialului turistic al unei zone, impactul dezvoltării turismului asupra mediului înconjurător precum și aspecte legate de reducerea impactului turismului asupra mediului.

În al doilea capitol intitulat “Ecoturismul” am abordat aspecte legate de definirea ecoturismului, ecoturismul ca segment de piață, principiile acestuia, profilul ecoturistului dar și programele ecoturistice din țara noastră.

Capitolul al treilea al prezentei lucrări este un studiu de caz pe dezvoltarea ecoturismului în Zărnești, poarta principală de acces în Parcul Național Piatra Craiului. Acest studiu de caz cuprinde: prezentarea orașului Zărnești, resursele turistice naturale și antropice, structurile de primire cu funcțiune de cazare, programele existente în zona de turism în natură și ecoturism dar și propuneri privind activitatea ecoturistică viitoare.

Parcul Național Piatra Craiului (PNPC) a fost înființat în anul 1990 cu scopul de a conserva biodiversitatea, peisajul, speciile valoroase, de a promova și încuraja turismul și de a conștientiza și educa publicul în spiritul protejării naturii și a valorilor sale. Acesta are o suprafață relativ mică iar acest lucru combinat cu specificul zonei îl face vulnerabil în fața creșterii necontrolate a fluxului turistic și a influențelor externe de orice tip.

Este necesară creșterea ponderii ecoturismului în detrimentul turismului de masă, fapt ce va conduce la reducerea impactului asupra biodiversității dar și la creșterea nivelului de trai în comunitățile locale.

CAP.I.TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI IPOTEZE

Turismul este una dintre cele mai importante activități economice din lume, reprezintă un fenomen economico-social, un promotor al globalizării și un factor al dezvoltării durabile.

Receptiv la prefacerile civilizației contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. La rândul său, prin vastul potențial uman și material pe care îl antrenează în desfășurarea sa, ca și prin efectele benefice asupra domeniilor implicate, turismul acționează ca un factor stimulator al progresului și dezvoltării. Multiplele sale conexiuni și implicații în plan economic, social, cultural și politic, rolul său activ în societate pe de o parte și transformările sale ca fenomen pe de alta, argumentează actualitatea preocupărilor pentru cunoașterea conținutului turismului, a sensibilităților și incidentelor sale, pentru descifrarea mecanismelor de funcționare. În acest context se înscriu și eforturile specialiștilor privind definirea, cu rigurozitate științifică, a sistemului categorial integrat turismului, a interdependențelor cu celelalte componente ale economiei, de cuantificare a efectelor sale.

Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creșteri semnificative ale producției în fiecare țară, dar și în reducerea barierelor politice și comerciale dintre țări, au condus, după 1970, la o evoluție explozivă a numărului călătoriilor și a țărilor participante la circulația turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu și sporind nevoia de informații având caracter turistic.

Pe de altă parte, creșterea numărului și diversificarea tipologică a celor implicați în organizarea și gestionarea călătoriilor – administrații naționale de turism, organisme profesionale, colectivități locale, institute de cercetare – precum și realizarea obiectivelor lor vizând evaluarea piețelor, determinarea eficienței campaniilor comerciale, orientarea investițiilor, valorificarea resurselor umane și altele au accentuat cererea de informații turistice.

A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau concepte diferite; ca urmare, au apărut dificultăți în cunoașterea și evaluarea cu rigurozitate a fenomenului turistic, s-au diminuat sensibil posibilitățile realizării unor comparații internaționale relevante.

Turismul, sub diferitele sale forme, a cunoscut o dezvoltare și o diversificare accentuată în ultimele decenii astfel încât, la începutul secolului XXI este considerat ca unul dintre cele mai dinamice domenii ale civilizației actuale. Argumentul principal îl reprezintă permanenta transformare, ca urmare a adaptării fenomenului turistic la cerințele economice mondiale de globalizare și dezvoltare durabilă a sectorului serviciilor. Schimbările din domeniul turismului sunt rezultatul derulării unui proces continuu de înnoire cantitativă și calitativă în principal a ofertei turistice și a motivațiilor care au determinat alegerea practicării activităților și a destinațiilor turistice. 

Multiplicarea formelor de turism, derularea mai profundă și accelerată a activităților turistice au avut ca efect valorificarea și promovarea zonelor turistice în condițiile protecției, conservării și ameliorării mediului, adică a respectării unor principii de dezvoltare durabilă.

Una dintre recomandările facute țării noastre, în cadrul unui interviu televizat, de către reputatul profesor american Philip Kotler, de la Kellog School of Management, Northwestern University, în luna mai 2005, cu prilejul Conferinței susținute la Palatul Parlamentului, a fost, pe lângă creșterea exporturilor, sporirea investițiilor în anumite domenii și cea referitoare la „atragerea a cât mai mulți turiști”, adăugând faptul că turismul poate deveni un domeniu reprezentativ pentru România, mai ales în contextul actual european.

Un argument în plus, dacă mai era nevoie, pentru a considera turismul unul dintre sectoarele prioritare ale economiei și chiar dacă afirmația aparține unui „om de marketing”, aceasta vine în sprijinul specialiștilor din turism care susțin rolul important al turismului în cadrul procesului economic, prin resursele pe care le antrenează și prin conexiunile cu celelalte ramuri ale economiei naționale.

Un alt mare economist, de data aceasta român, respectiv academicianul N.N. Constantinescu, în lucrarea sa „Reformă și redresare economică” referitor la domeniile mari ale economiei naționale, afirma în anul 1997, faptul că „structura pe ramuri a economiei naționale de care avem nevoie este industrie- agricultură- turism competitiv.”

Părerile referitoare la turism și rolul lui în plan economic, pot continua iar părerile fiind pe deplin îndreptățite și aparținând unor recunoscuți și experimentați observatori ai procesului economic, acestea devin chiar argumente ale studierii fenomenului turistic românesc, mai ales că, dacă pe plan mondial, analiștii consideră că este sectorul cu cea mai rapidă dezvoltare, se impune ca și în România să i se acorde o mai mare importanță (în sensul dezvoltării, modernizării și promovării acestuia) într-o perspectivă apropiată.

“În plus, realitatea arată că turismul a devenit unul dintre cele mai vaste fenomene sociale ale anilor noștri, cu implicații importante asupra economiilor naționale ale multor țări, precum și asupra relațiilor economice internaționale, acest fapt fiind determinat și de creșterea timpului liber ca rezultantă a nivelului general de dezvoltare economică, socială, culturală, turismul putând deveni o modalitate importantă de folosire a acestuia.”

În sprijinul acestei idei, putem aminti evoluția timpului liber în decursul a două secole, respectiv, dacă în 1800 acesta era de 3 ani (8%), în anul 2000 a ajuns la 19 ani (27%), crescând bineînțeles și durata medie de viață de la 36 ani la 72 ani, pe aceleași perioade, calculele fiind făcute după datele prezentate de Roger Sue în lucrarea „Vers une sociėtė du temps libre?”, Presses Universitairea de France.

“În fapt, turismul, văzut ca ansamblu de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât acestea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare, este un fenomen social-economic nou care a pătruns cu adevarat în realitățile cotidiene după cel de-al doilea război mondial, mai exact începând cu anii 1960, după profundele transformări realizate în plan social-economic, respectiv: introducerea automatizării, industrializarea agriculturii, modernizarea mijloacelor de transport etc., toate acestea determinând industrializarea societății omenești la scară planetară.”

Societățile industrializate sunt caracterizate printr-o profundă concentrare a populației în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafețe restrânse, se înregistrează aglomerări de diferite activități (industriale, de construcții, de transport etc.), care la un anumit moment creează nevoia de evadare, de schimbare radicală a mediului, de trecere de la culoarea preponderent „gri-cenușiu” (construcții, asfalt) la preponderent „verde” (natură).

Sintetizând, se poate afirma că, printre factorii favorizanți în extinderea practicii turistice se remarcă:

creșterea timpului liber determinat de sporirea productivității muncii;

dezvoltarea transporturilor, permițând deplasarea în scopuri turistice mai ușor și mai puțin costisitor;

agresivitățile tehnologice și cele de ordin nervos asupra oamenilor cauzate de societatea modernă;

transformarea turismului într-un punct forte al vieții sociale, în timp ce în secolele precedente era un subprodus accesoriu al altor motivații pentru călătorii: descoperiri științifice, pelerinaje, cuceriri militare.

Un număr tot mai mare de țări dezvoltate sau mai puțin dezvoltate, au descoperit posibilitățile și perspectivele acestei activități conștientizând-o ca pe o resursă suplimentară în echilibrarea schimburilor externe și în crearea unei imagini la nivel mondial.

Formele fundamentale ale turismului

Turismul intern și internațional reprezintă două forme de exprimare ale aceluiași fenomen, raportul dintre ele fiind net în favoarea celui interlui intern, cu valori diferite de la țara la țară.

Urmărind curentele turistice internaționale care se produc într-o zonă delimitată ca suprafață, se poate reda următoarea clasificare a turismului internațional:

turism receptor (de primire sau pasiv) care înregistrează sosirile cetățenilor străini într-o țară dată, aceștia având domiciliul permanent în țara emitentă.Turismul receptor reprezintă pentru țara primitoare o sursă de încasări valutare deosebit de importantă.

turismul emițător (de trimitere sau activ) reprezentând acea parte a turismului internațional care înregistrează plecările cetățenilor unei țări în străinătate.

Raportul dintre numărul plecărilor și cel al sosirilor de turiști în și din străinătate determină situarea unei țării într-o categorie sau alta , iar din punct de vedere economic influențează aportul de valută al activității turistice și implicit echilibrul balanței de plăți.

Unul din cele mai complexe și mai de importanță majoră criterii de clasificare a formelor de turism este tipul de comercializare a vacanțelor, de angajare și de plată a prestației turistice.

Astfel turismul poate fi:

neorganizat sau pe cont propriu

organizat

mixt

Turismul neorganizat, sau pe cont propriu nu presupune angajarea anterioară a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur destinația, duratei deplasării, perioadei de realizare a acestora, mijlocul de transport, etc.

Această formă este practicată în mod deosebit de turiștii experimentați, automobiliști și de persoanele cu venit mare, costul fiind superior celui din cadrul turismului organizat. În țările cu o bogată tradiție turistică, unde există deja o bună infrastructură turistică și o informare adecvată a vizitatorilor, turismul pe cont propriu reprezintă cea mai întâlnită formă practicată; în țările vest-europene aproximativ 70 % din fluxul turistic.

Turismul organizat a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost amplificat în mod accentuat în epoca contemporană; este o alternativă pentru persoanele cu venituri mici, care în vederea unui consum turistic minim, achită un preț global unui comerciant care organizează voiajul.

Avântul turismului organizat are drept fundament avantajele pe care le prezintă atât pentru organizator , care obține un profit din activitatea depusă, cât și pentru turiști, prin nivelul de preț mult mai accesibil, ambianța pe care o creează, certitudinea consumului etc.

Se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor sau a principalelor servicii legate de călătorie și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor sau a altor tipuri de înțelegeri convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de vacanțe . în aceste înțelegeri sunt înscrise serviciile solicitate și oferite, condițiile de plată alte obligații ale părților implicate.

Totuși mobilitatea scăzută a turistului, cât și rigiditatea cantitativ-calitativă și structurală a consumului, au determinat o anumită plafonare în evoluția acestei forme de turism și apariția turismului semiorganizat care combină avantajele celorlalte două.

În această situație o parte a serviciilor (mai ales cazarea și demipensiunea) este angajată în prealabil, iar alte servicii sunt obținute direct pe măsura derulării călătoriei-servicii de transport și agrement în speță.

Toate formele turistice detaliate mai sus se adresează în mod echivalent grupurilor de turiști sau persoanelor individuale; ca urmare aplicarea lor în practică se exprimă la rândul ei, printr-o mare diversitate.

Sub aspectul avantajelor și dezavantajelor se pot sublinia următoarele aspecte: turismul organizat și cel semiorganizat oferă posibilitatea unei planificări a acțiunilor anterioare voiajului, asigurând utilizarea rațională a capacității de cazare și mijloacelor de transport, o mai bună evaluare a resurselor de muncă, inclusiv certitudinea încasărilor.

Totodată cu ajutorul acestor forme se stimulează mișcarea turistică în ansamblu, se atenuează caracterul sezonier al manifestării cererii. Din punctul de vedere al turistului, opțiunea pentru un sejur organizat înseamnă certitudinea primirii condițiilor de confort promise, a serviciilor corespunzătoare-respectiv o prioritate în obținerea acestora, buna gospodărire a bugetului de vacanță.

Principalele dezavantaje ale turismului organizat și într-o anumită măsură a celui semiorganizat, ia formă pentru organizatorul de vacanțe sau cel ce prestează serviciile, în încasări pe zi-turist mai reduse datorită sistemului de facilități practicate, cu obligativitatea respectării a condițiilor contractuale. În ceea ce privește turistul, solicitarea unui aranjament organizat îi îngrădește libertatea de mișcare în sensul acceptării și participării la un program ce nu răspunde în totalitate dorințelor sale și al îndeplinirii unor cerințe legate de modalitățile de plată.

Turismul pe cont propriu reprezintă în special pentru prestatorii de servicii avantajul unor încasări medii pe zi-turist mai mari ca urmare a eliminării sistemului de reduceri dar și diversității serviciilor, mai ales cele complementare, cerute de turiști. Această formă asigură în același timp valorificarea mai bună a potențialului turistic, prin orientarea turiștilor către toate zonele de atracție, pentru vizitator fiind create condiții de organizare a vacanței după bunul plac, fapt ce duce la o mai bună mobilitate a cestuia precum și vizitarea unor mai multe locuri intr-un spațiu mai scurt. Totuși există și inconveniente care decurg din sezonalitatea accentuată a manifestării cererii și a exprimării ofertei – de aici apare și o suprasolicitare în anumite perioade a bazei materiale a turismului (capacități de cazare, alimentație, agrement, mijloace de transport) cu efecte negative asupra economiei. Din punctul de vedere al turistului apare imposibilitatea satisfacerii cererii sau al satisfacerii ei la nivel redus. În plus această ofertă trebuie să acopere în paralel și cerințele turismului organizat, acesta având de obicei prioritate.

Cu toate aceste lipsuri – inclusiv prețul mai ridicat – turismul pe cont propriu cucerește noi segmente de consumatori fapt datorat dorinței tot mai puternice a vizitatorilor de călători individual, de a-și plănui singuri voiajul, de nu fi obligați să respecte un program prestabilit. De asemenea creșterea gradului de dotare cu automobile și echipament pentru turism ca și a experienței turiștilor acționează în sensul creșterii ponderii turismului pe cont propriu.

Pe de altă parte însă, creșterea preocupării organizatorilor de vacanțe pentru diversificarea ofertei de programe, cu scopul elasticizării acestora și apropierea de gusturile și preferințele clienților s-au, materializat în creșterea interesului în materie de forme organizate, este drept în ritm mai lent.

O altă clasificare a turismului este cea după gradul de mobilitate a turistului. Turismul intern sau internațional poate să-și satisfacă cererea de servicii turistice fie rămânând un timp cu durată variabilă într-o zonă turistică ceea ce adus la definirea noțiunii de turism de sejur, cu un gard de mobilitate redus, fie sub forma unor de plasări continue, pe itinerare stabilite în prealabil sau ocazional, cu opriri și rămâneri scurte în diferite localități de pe traseele traversate, ceea ce a dus la turismul itinerant, cu un grad de mobilitate ridicat.

Turismul de sejur după utilizarea timpului disponibil pentru călătorii se împarte astfel:

turismul de sejur scurt care cuprinde turiștii ce se deplasează pe o durată scurtă de timp (maxim o săptămână) reprezentativ este aici turismul de weekend;

turismul de sejur mediu care cuprinde turiștii a căror ședere într-o zonă nu depășește 30 zile, perioadă ce coincide cu durata concediilor plătite. Este cel mai practicat, fiind unul de masă, lucru datorat disponibilității de perioade limitate de timp liber a populației, însă are un caracter sezonier accentuat;

turismul de sejur lung este alcătuit din cei ce au o durată de ședere mai mare de 30 zile. Această formă turistică deține trăsături tipologice bine conturate pentru că presupune că cei ce călătoresc au depășit deja vârsta muncii active – pensionarii, sau cei ce dețin venituri ridicate și își pot permite să se bucure de perioade mai lungi de vacanță; tot aici se poate integra într-o anumită măsură și turismul de tineret deoarece elevii, spre exemplu au vacanțe de mai mult de o lună.

În cazul turismului internațional se desprinde și turismul de tranzit, noțiune strâns legată de traversarea unor țări cu oprire sau fără pentru a ajunge la niște destinații anumite.

Pentru că turistul devine tot mai mobil se tinde către un turism de vizitare în care programul cuprinde vizitarea într-o singură vacanță a mai multor localități sau țări.

Din punctul de vedere al frecvenței, se distinge turism continuu (pe întreaga perioadă a anului calendaristic; turism balnear, cultural sau de afaceri) și turism sezonier care se împarte în:

turism de iarnă care conține două caracteristici distincte, după motivul pentru care se face deplasarea: turismul pentru zăpadă și cel pentru soarele și căldura căutată și în timpul iernii;

turismul de vară care are loc în perioadele calde ale anului. Se deosebește de celelalte prin fluxuri masive cu o mare diversificare în ceea ce privește tipologia turiștilor și produselor turistice, având îndeosebi un caracter de masă;

turismul de circumstanță este de obicei un turism localizat în timp și spațiu cu fluxuri limitate ca durată generate de anumite evenimente specifice sau de diferite festivități.

Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport ce se utilizează în efectuarea călătoriei, formele de turism se pot grupa în:

drumeție cuprinzând deplasările pedestre cu scop recreativ și de îngrijire a sănătății, excursiile montane etc.;

turismul rutier – cicloturismul, motociclismul respectiv automobilismul;

turismul feroviar – una din cele mai vechi forme de călătorie practicate;

turismul naval – croaziere, turismul nautic – excursii cu caiac, bărci cu motor pe diferite trasee fluviale;

turismul aerian – practicat pe distanțe lungi și foarte lungi.

În practica activității turistice au apărut și sunt în uz din ce în ce mai des combinațiile de diferite forme de transport tip „FLY AND DRIVE”, sau croaziere fluviale cu returnarea turiștilor pe cale aeriană ce dovedește multitudinea mijloacelor de transport.

Având în vedere că turismul are mai tot timpul un caracter activ, el se practică în funcție de anumite motivații, de cele mai multe ori având amprente tipic individuale.

Motivația este un criteriu deosebit de important în ceea ce privește departajarea formelor turistice:

turismul de agrement, practicat de călătorii care caută să profite de frumusețile naturii, locuri și obiceiuri noi, etc., formă ce se interferează cu turismul cultural – atribut ce se poate oferi oricărei forme de turism care depășește sfera odihnei, distracției sau sportului și trebuie să îndeplinească trei condiții: sa fie determinat de dorința de cunoaștere, să aibă loc consumul unui produs cu tipologie culturală, să presupună intervenția unui mediator – persoană, document scris, material audio-vizual, care să pună în valoare, să realizeze produsul cultural;

turismul religios ce constă în pelerinajele credincioșilor la lăcașurile de cult;

turismul de odihnă și recreere, de refacere a psihicului și tonusului pierdut pe perioada anului, pe fondul agitației urbane;

turismul de tratament și cură balneomedicală, practicat încă din antichitate cu scop de refacere a sănătății – sub prisma perioadelor viitoare, ca urmare a creșterii longevității, această formă de turism se va dezvolta considerabil, având ca obiect nu numai tratamentul balnear propriu zis, ci și tratamente profilactice aplicate persoanelor active de vârstă medie și peste medie;

turismul sportiv este o formă a celui de agrement, pondera cea mai însemnată ocupând-o sporturile nautice de vară, cele de iarnă, pescuitul sportiv, dar și alte manifestări sportive ocazionale.

Caracterizarea unor forme moderne de turism

În structura circulației turistice, în funcție de motivația deplasării, în practica turistică internațională și, chiar și în țara noastră, s-au produs mutații importante, în principal, în sensul diversificării obiectivelor călătoriilor și al modificării priorităților în topul preferințelor turiștilor.

În continuare vom prezenta câteva forme moderne de turism:

Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajați sau de alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara țării de reședință, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri și expoziții, conferințe și reuniuni. Turismul de afaceri deține, astăzi, în lume, circa 20% din totalul călătoriilor internaționale și aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o țară la alta, în funcție de dotarea turistică și nivelul de dezvoltare economică.

Din punct de vedere al conținutului, formele turismului de afaceri se structurează în:

turism general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucreză, pentru o scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obișnuit (ex. reprezentanți vânzări, ziariști);

turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor, conferințelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor și este considerat una dintre cele mai obișnuite forme ale călătoriilor de afaceri;

târgurile și expozițiile se definesc prin prezentări de produse și servicii, destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul. Ca formă de turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanți și vizitatori;

călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanțe scurte, dar de un nivel de confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajați și, frecvent, familiilor acestora, cu accent pe distracție, relaxare, ca recompensă pentru performanțele deosebite obținute în activitatea profesională.

Turismul urban se referă, în general, la petrecerea timpului liber, a vacanțelor în orașe, pentru vizitarea acestora și pentru desfășurarea unor activități de natură foarte diversă, cum sunt: vizite la rude, întâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziții, efectuarea de cumpărături. Turismul urban, prin motivația sa foarte diversă, deține o pondere însemnată în structura circulației turistice. Astfel, pentru majoritatea țărilor europene, deplasările în orașe concentrează circa 35% din totalul călătoriilor, cu ponderi variate de la o țară la alta, dar și diferențieri între turismul intern și internațional al fiecăruia.

Turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale și spirituale, a monumentelor de artă și arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de artă. Turismul cultura, prin natura motivelor sale, prin locul de desfășurare și modul de organizare, se integrează celui urban și se interferează – în acest perimetru – cu cel de loisir și cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de elemente: cele culturale – dorință, obiectiv, ghid și cele turistice – mijloace de transport, de primire, de găzduire și de alimentație.

Turismul rural se referă la toate activitățile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria țărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât și echipamente turistice de factură generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.

Agroturismul presupune șederea în gospodăria țărănească – pensiune, fermă – consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă și participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice.

Față de cele prezentate, mai există și alte forme de turism care răspund, prin caracteristicile lor, atributului de modern (ex. croazierele) sau cerințele unui turism durabil (ex. turismul în parcuri și rezervații).

I.3. Aspecte conceptuale și metodologice privind valorificarea potențialului turistic al unei zone

“Parte integrantă a ofertei turistice, potențialul, constituie, prin dimensiunile și varietatea componentelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, condiția esențială a dezvoltării turismului în limitele unui perimetru. În acest context, capătă o semnificație deosebită, pentru conturarea strategiei expansiunii turistice, evaluarea potențialului și a structurii sale, a gradului de atractivitate, a stadiului de exploatare și posibilităților de valorificare în viitor.”

I.3.1. Conținutul și strucutura potențialului turistic

Prin potențial turistic se întelege totalitatea „resurselor naturale antropice și cultural istorice, care împreună cu infrastructura se constituie în oferta turistică a unei destinații”. Mai pe larg privită, aceasta noțiune care să aibă în vedere dezvoltarea științelor geografice, putem afirma că „ potențialul turistic, reprezintă o categorie de bază a geografiei turistice, cuprinzând fondul turistic, dotările tehnice-edilitare și serviciile turistice. Astfel, fondul turistic reprezintă totalitatea resurselor naturale și antropice de natură turistică și constituie baza ofertei turistice, potențiale a unui teritoriu”.

În aceiași manieră definește și Organizația Mondială a Turismului și alte organisme de profil din cadrul Comunității Europene considerând că potențialul turistic al unei țări sau zone este dat de ansamblul componentelor naturale, culturale și socio-economice care exprimă posibilități de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premise pentru dezvoltarea activităților de turism.

În cercetarea potențialului turistic, ca de altfel în turism în general, este necesară o abordare interdisciplinară a cercetărilor, valorificarea in turism a resurselor făcându-se cu avizul specialiștilor.

“Componentele mediului natural sau cele ale mediului antropizat, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă, pot deveni “atracții turistice”, constituindu-se în adevărate “resurse turistice” pentru industria turistică.”

Conceptul de atracție turistică, exprimă cu precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potențialului turistic, care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică, influențând în mod direct, anumite segmente ale cererii turistice. Turiștii vor fi atrași de imaginea, măreția, originalitatea, unicitatea, frumusețea unor componente ale potențialului turistic (cascadă, chei, etc. ) încercând emoții mai mult sau mai puțin puternice. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor, a gândurilor, a sentimentelor ce se nasc sub imperiul emoțiilor trăite în străbaterea plaiurilor carpato-dunărene.

Planificarea utilizării atracțiilor de către turiști trebuie realizată cu multă atenție, pentru ca aceasta să-și atingă scopul propus, fără ca atracțiile să fie supuse degradării. În planificarea utilizării atracțiilor de către turiști, trebuie luate în considerare urmatoarele aspecte:

să ofere vizitatorilor numeroase oportunități de distracție, dar și apreciere și înțelegere a caracteristicilor atracțiilor din zonă;

să se asigure că nu se va realiza o suprasolicitare a capacităților zonei, deoarece ar conduce astfel la degradarea și scăderea gradului de satisfacere a vizitatorilor;

să se asigure că și localnicii pot să viziteze aceste atracții, la prețuri accesibile;

folosirea unor tehnici care să evite suprautilizarea unei anumite zone;

pregătirea și punerea în practică a unui flux rațional de vizitare;

în cazul atracțiilor ce necesită un anumit timp de așteptare până în momentul utilizării lor, să se organizeze activități de divertisment, pentru ca turiștii să nu se plictisească pe durata așteptării;

introducerea unor tehnici de combatere a sezonalității, deoarece suprautilizarea din timpul perioadelor de vârf de sezon conduce la degradare.

“Pentru exprimarea ansamblului atracțiilor se mai utilizează și conceptele de “fond turistic” și “patrimoniu turistic”. Fondul turistic este definit prin totalitatea resurselor naturale și culturale cu destinație turistică, poate fi echivalent cu noțiunea de potențial turistic.” Patrimoniul are o sferă mult mai cuprinzătoare, incluzând alături de atracții și baza tehnico-materială și chiar infrastructura, componente ce asigură exploatarea, valorificarea bogățiilor turistice.

Potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit, la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitare și primirea călătorilor. Pentru definirea conținutului potențialului turistic trebuie să se facă deosebirea între atracții turistice și resurse turistice. Noțiunea de resursă turistică acoperă o arie mai largă, pe de o parte termenul este utilizat pentru a desemna motivul de vizitare și, în acest caz, se referă atât la atracția propriu-zisă, cât și la modul de exploatare și, pe de altă parte, este folosit pentru a defini mijloacele, sursele necesare desfășurării activității turistice, respectiv resursele naturale, materiale, umane și financiare.

De altfel dicționarul consideră că noțiunile patrimoniu turistic și potențial turistic sunt sinonime, dar alți autori sunt de părere că patrimoniul are o sferă de referință mult mai cuprinzătoare incluzând baza tehnico-materială și chiar infrastructura, componente ce asigură exploatarea, valorificarea bogățiilor turistice.

Caracteristicile principale ale resurselor turistice :

valoarea economică pentru industria turismului, a unui loc, a unui peisaj sau a unei particularități naturale a mediului trebuie să fie recunoscută, înainte ca aceasta să devină resursă turistică, atât de către turiști cât și de cei ce organizează industria turismului;

utilizarea complexă a resurselor turistice. Ele sunt folosite, în cele mai multe cazuri, atât de turiști, cât și de alți utilizatori. Astfel cu greu pot fi separate ariile utilizate predominant de către turiști;

resursele turistice sunt perisabile, fiind vulnerabile la alterare și distrugere de către presiunea turistică, dar și în alt sens prin serviciile turistice. Dintre acestea, unele, cum ar fi găzduirea (numărul nopților de cazare), trebuie consumate acolo unde și când există, deoarece sunt imposibil de stocat.

Varietatea resurselor turistice, specificul acțiunii și influenței lor în activitatea turistică fac necesară delimitarea a doua categorii de potențial turistic: natural și antropic.

Potențialul turistic natural cuprinde ansamblul condițiilor pe care le oferă cadrul natural, prin componentele sale – relief, climă, hidrografie, vegetație, faună, monumente naturale, rezervații – pentru petrecerea vacanței și respectiv atragerea unor fluxuri turistice.

Componentele naturale, ca resurse turistice potențiale, au rol principal în dezvoltarea turismului și interesează activitatea de turism prin următoarele elemente:

valoarea peisagistică, estetică și recreativă indiferent de locul unde se află (munte, deal, câmpie, litoral); câteodată acestea sunt determinante în formarea motivației turistice;

proprietățile unor factori naturali de cură, inclusiv a bioclimatului;

existența unor condiții care dau naștere unor forme de turism specifice (stratul de zăpadă, oglinzile de apă, etc.).

Nu toate elementele mediului natural au însă același grad de atractivitate pentru turist. Astfel se detașează ca atracții deosebite unitățile montane, formele ciudate de relief, masivele acoperite cu zăpadă tot anul, elemente deosebite ale vegetației, râurile și cascadele, izvoarele minerale. Deși reprezintă principalul element de atractivitate pentru un flux turistic, ele nu trebuie desprinse din ansamblul componentelor mediului natural din care fac parte. Din această cauză, elementele mediului natural ce devin obiective ale circulației turistice trebuie studiate în contextul peisajelor din care fac parte, evaluând gradul de integrare al acestora în peisaj, nivelul lor de echilibru, starea de echilibru a componentelor peisajului. Tot acest ansamblu generează în final gradul de atractivitate a mediului natural dintr-un teritoriu, care însă trebuie apreciat la scări geografice distincte adică la nivel local, regional, național și global.

Elementele care atrag și determină în mare parte alegerea unei destinații turistice sau a alteia sunt:

factorii naturali;

infrastructura generală;

echipamente turistice;

elementul uman: atitudinea populației locale față de turiști, a prestatorilor, a administrației;

factorii generali ai existenței și activității umane trecute și prezente: limba, mentalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura, politica, economia.

Potențialul turistic antropic reunește creațiile omului de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultură, istorie, artă și civilizație, tehnico-conomice și socio-demografice care, prin caracteristicile lor atrag fluxurile de turiști.

În structura potențialului antropic pot fi identificate mai multe grupe dintre care:

vestigii arheologice: cetăți grecești, cetăți dacice, cetăți medievale, cetăți romane;

monumente istorice, de artă și arhitectură: mănăstiri, biserici, cetăți țărănești, castele, palate, edificii religioase, monumente și statui;

elemente de etnografie și folclor: arhitectură populară, portul, muzica și dansul, obiceiuri și tradiții, manifestări și credințe religioase, gastronomie;

instituții și evenimente cultural-artistice: muzee, case memoriale, festivaluri, carnavaluri, manifestări sportive, concursuri de frumusețe, târguri și expoziții;

realizări tehnico-economice și științifice contemporane: baraje și lacuri de acumulare, canale, porturi, exploatări industriale, centre comerciale etc;

așezări umane: centre urbane, sate turistice.

Atractivitatea obiectivelor turistice antropice rezultă din:

unicitate – determină atractivitatea turistică a unor obiective atunci când vorbim de un unicat, care a fost așa de la apariția lui sau a dobândit această calitate în timp;

dimensiune – poate fi element de atractivitate, atunci când atinge extremele: ori este foarte mare ori de dimensiune mică;

inedit – atrage deoarece, prin firea lui, omul manifestă curiozitate față de nou, de ceva ce nu a mai văzut. Ineditul poate să apară în stilul arhitectonic, în natura materialului din care este lucrat, culoarea și amplasarea obiectivelor antropice în locuri deosebite;

funcție – funcția unor edificii poate avea rezonanță istorică sau poate reflecta importanța dobândită mai recent.

România este deținătoarea unui tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură sau de artă, ca și a unui patrimoniu etno-folcloric, care atestă evoluția și continuitatea de viață pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii și artei poporului român.

Tot acest fond cultural-istoric formează o parte însemnată a ofertei turistice potențiale și o componentă a imaginii turistice a țării noastre pe piața internațională.

I.3.2. Valorificarea potențialului turistic

Valorificarea resurselor turistice în turism s-a realizat încă din cele mai vechi timpuri, fie că ne referim chiar și numai la apele minerale sau așezămintele religioase din antichitate și evul mediu, care generau anumite fluxuri de vizitatori.

Evaluarea atractivității potențialului turistic al unui teritoriu rămâne o sarcină foarte dificilă prin prisma complexității sale așadar a alegerii unui număr suficient de mare de criterii prin care să fie apreciat, a ierarhizării importanței elementelor care îl compun. Practic indiferent de metoda aleasă numărul criteriilor de evaluare a fondului turistic și modul de alegere al acestora rămâne un grad de subiectivitate al evaluării care nu poate fi eliminat.

“În condițiile dezvoltării durabile a României, valorificarea superioară a resurselor turistice se impune cu pregnanță, ca în orice domeniu economic. Aceasta presupune atât o valorificare complexă și eficientă în contextul unui turism intensiv, cât și o protejare și conservare a valorilor turistice, multe dintre ele epuizabile într-un volum de timp redus.” România dispune, de un potențial bogat și variat din punct de vedere al tipologiei atracțiilor și, ca atare, competitive în raport cu oferta altor țări.

Direcții de valorificare a potențialului turistic:

modernizarea întregii infrastructuri de unități turistice și aducerea lor la nivelul unităților din țările cu turism dezvoltat;

publicitatea și promovarea produselor turistice;

calitatea serviciilor (cazare, alimentație publică, tratament, agrement, transport, informarea, instruirea și pregătirea permanentă a personalului din turism);

organizarea și protecția resurselor turistice;

creșterea atractivității stațiunilor de munte prin dezvoltarea agrementului pentru toate categoriile de turiști și pentru toate anotimpurile;

dezvoltarea accentuată a turismului cultural și automobilistic și deschiderea de noi itinerarii turistice pentru o mai bună valorificare a patrimoniului natural, istoric și cultural pe care îl are țara noastră;

punerea în valoare a obiectivelor turistice naturale și a celor antropice prin realizarea de noi căi de acces și îmbunătățirea celor existente;

înființarea de centre de informare turistică în mediul urban și rural, în localitățile cu vocație turistică;

atragerea de investitori pentru obiectivele strategice;

consolidarea și diversificarea ofertelor turistice pentru grupuri țintă, de ex. oameni de afaceri, politicieni, turiști străini;

existența unor spații de parcare auto în condiții de securitate;

extinderea rețelelor de telefonie fixă și mobilă în zonele de interes turistic;

informarea consiliilor locale referitor la normele de clasificare a structurilor turistice care să stea la baza eliberării autorizațiilor de construcție și funcționare;

amenajarea de spații de parcare, zone de campare și  amplasamente pentru depozitarea temporară  a  deșeurilor;

organizarea și desfășurarea unor  acțiuni pentru creșterea conștiinței civice a populației;

organizarea unor campanii de ecologizare a zonelor turistice și de cunoaștere a  legislației  de mediu.

“Realizarea acestor direcții presupune elaborarea unor proiecte, care trebuie să cuprindă o detaliere a obiectivelor, sarcini și responsabilități specifice, durata de realizare și etapele principale, resursele financiare, materiale și umane necesare. De asemenea, caracterul realist, viabil atât al obiectivelor cât și al proiectelor trebuie susținut prin studii de evaluare a efectelor acestora, studii de fezabilitate și eventuala ajustare pe parcurs. Materializarea acestor proiecte și a obiectivelor strategice astfel concretizate va asigura, indiscutabil, o mai bună valorificare a resurselor și sporirea aportului turismului la creșterea economică.”

I.3.3. Protecția și conservarea potențialului turistic

Turismul este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia sa primă”, obiectul și domeniul de activitate și de desfășurare a turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, “calitatea acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice”.

Cu cât resursele mediului înconjurător sunt mai variate și complexe și mai ales, nealterate, cu proprietăți cât mai apropiate de cele primare, cu atât interesul lor turistic este mai mare, iar activitățile pe care le generează sunt mai valoroase și mai atractive răspunzând unor foarte variate motivații turistice.

Conservarea înseamnă păstrarea și utilizarea în cunoștință de cauză a potențialului natural și antropic. Turismul nu oferă numai un motiv pentru conservarea mediului natural și a celui antropic, ci furnizează și banii necesari pentru conservare: o parte din venitul din turism poate fi utilizat pentru păstrarea mediului înconjurător. Reabilitarea însemnă redarea vieții unei clădiri sau unei zone și renașterea acesteia ca ceva diferit de starea sa inițială. În timp ce conservarea presupune păstrarea mediului înconjurător într-o formă cât mai apropiată de cea originală, reabilitarea implică o schimbare majoră în utilizarea mediului.

Turiștii sunt atrași întotdeauna de locurile frumoase, de regiunile care au un trecut istoric bogat, de construcțiile arhitectonice interesante și de zone cu o natură mai sălbatică unde intervenția omului nu este vizibilă. În condițiile date, relația turism-mediu înconjurător, are o semnificație deosebită. Așadar, orice modificare produsă mediului înconjurător produce daune și potențialului turistic prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale.

În acest sens concludentă este și aprecierea facută de specialistul elvețian, prof. Krippendorf: “Dacă putem să pierdem și apoi să ne reconstituim capitalul în alte domenii ale economiei, nu același lucru se întamplă în turism, unde substanța de bază – peisajul și pamântul – odată pierdută este iremediabil pierdută”.

În cazul turismului, consecințele degradării resurselor turistice pot avea implicații social-economice dintre cele mai grave.

Din punct de vedere economic, produsele turistice care includ resurse degradate, își micșorează din valoare, consecințele fiind directe, materializate în diminuarea cererii turistice și, implicit, utilizarea mai redusă a bazei materiale turistice și scăderea încasărilor provenite din comercializarea lor.

Din punct de vedere socio-cultural, se reduc posibilitățile de refacere a sănătății și a forțelor umane, prin diminuarea calității factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna și recreerea ca și a posibilităților de satisfacere a necesităților de cultură și educație a oamenilor.

Potențialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existența și dezvoltarea lui depinde în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci poate fi considerat un posibil indice de calitate pentru mediul său, astfel spus un “barometru” al calității acestuia. Se practică intens acolo unde sunt întrunite condiții bune sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător, ca de exemplu peisajul, aerul sau apa, se degradează.

Degradarea mediului înconjurător a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori :

factori care sunt urmare directă a dezvoltării economice;

factori care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement.

Prima grupă de factori rezultați, în principal, din intensificarea activităților industriale, agricole și de transport, afectează atât mediu cât și cadrul general de desfășurare a activităților turistice. Cei mai importanți sunt: poluarea aerului, apei și a solului, poluarea sonoră, poluarea peisajului, degradarea pădurilor, rezervațiilor naturale și a monumentelor naturii.

Referitor la a doua grupă de factori turismul ca orice activitate umană, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a potențialului turistic. Asta se face fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, a florei și faunei sau a altor obiective turistice pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice.

Acțiunile negative ale turismului, ca urmare a lipsei de educație turistică și ecologică sunt determinate de: circulația turistică necontrolată (distrugerera vegetației și florei, declanșarea de incendii, braconaje), lipsa locurilor amenajate destinate popasului sau instalării de corturi, intensificarea turismului automobilistic (distrugerea de floră, pajiști, arbuști; gazul de eșapament influențează negativ mediul înconjurător), exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valențe turistice (ape minerale, nămoluri, plaje, apa lacurilor sărate etc.), structurile turistice de primire, alimentație publică nu prezintă dotări de folosire a energiei alternative, a reciclării și epurării apelor utilizate, a depozitării și compostării gunoaielor.

Măsurile de protecție a mediului care trebuie să facă parte din procesul de planificare, dezvoltare și administrare turistică sunt:

dezvoltarea și proiectarea adecvată a unor sisteme eficace de alimentare cu apă, energie electrică, administrare a deșeurilor pentru facilitățile turistice;

respectarea capacității de susținere a așezărilor;

dezvoltarea unor sisteme adecvate de transport rutier și alte tipuri de transport, de preferință nepoluante;

monitorizarea atentă a fluxului de vizitatori la obiectivele de atracție turistică;

în zonele naturale, este interzis turiștilor să rupă florile sau să taie copacii în zonele de camping sau pe traseu sau să strângă plante rare, evitându-se în acest fel dezechilibrarea faunei sălbatice.

Protecția mediului înconjurător și a patrimoniului turistic este influențată în mare măsură și de conștiința ecologică a populației și a sentimentului de dragoste și respectul acesteia pentru natura patriei, a locurilor istorice și a monumentelor de artă și arhitectură create de-a lungul timpurilor. Aceasta se poate realiza printr-o acțiune susținută de educație cu privire la mediu și la potențialul turistic, acțiune care trebuie să se realizeze la nivel național, prin insuflarea unei atitudini de respect și responsabilitate față de resursele naturale în vederea ocrotirii lui.

Ocrotirea naturii și conservarea calităților sale devin pentru turism o necesitate. Trebuie să se caute un echilibru între turism și natură, între dezvoltare și conservare în fiecare loc și teritoriu.

I.4. Impactul dezvoltării turismului asupra mediului înconjurător

Un număr tot mai mare dintre cei implicați, într-o o formă sau alta, în activitățile de turism sunt conștienți de efectele provocate de dezvoltarea turistică, de impactul acestor activități asupra populației și mediului ambiant. În ultimii ani, ai secolului XX, s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic și evită suprasolicitarea resurselor, poluarea și orice alte impacte negative asupra mediului.

Noțiunea de impact presupune analiza relației turist – resursa turistică – produsul turistic, care se desfășoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, până la asigurarea pachetului de servicii și produse turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.

Impactul asupra unei zone turistice este dat de:

cadrul natural și varietatea potențialului turistic;

existența unei infrastructuri generale, care asigură circulația, accesul și informarea;

prezența unor structuri turistice de cazare, alimentație publică, agrement.

I.4.1. Impactul economic

Materializat prin dezvoltarea locală și regională a localităților mai puțin favorizate sub aspectul resurselor economice, impactul economic total se concretizează în volumul determinat de cheltuielile turistice.

Din acest punct de vedere măsurarea impactului economic poate ține seama de trei elemente:

Impactul direct care evidențiază efectele primei runde de circuit monetar provenit de la turist;

Impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiționale cauzate de recircularea unității monetare inițiale a turistului;

Impactul indus (stimulat) comensurează efectele derivate cauzate de angajații unei firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.

În această situație impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect plus impactul indus al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului (K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct:

K

Rezultă că orice cheltuială inițială a unui turist trece prin numeroase runde; asemănător cu impactul provocat de o piatră aruncată într-o oglindă liniștită de apă, așa și suma inițială a cheltuielilor turistului răspândește cercuri concentrice tot mai largi, dar și din ce în ce mai puțin sesizabile, în economia unui areal turistic.

Privind din acest unghi, se pune problema dezvoltării unui sector turistic durabil. Conceptul de turism durabil este de dată mai recentă, fiind determinat de procesul de creștere a populației, de dorința de ridicare a nivelului de trai cât și de cunoașterea capacității de suport a mediului.

Pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităților turistice presupune următoarele:

creșterea viabilității unor localități cu resurse naturale reduse;

utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice corespunzătoare;

creșterea veniturilor bănești ale locuitorilor în condițiile reducerii pășunatului și a exploatărilor silvice;

creșterea puterii economice a localităților, prin obținere de noi venituri din noi taxe și impozite locale;

încurajarea activităților tradiționale, mai ales a celor cu caracter artizanal și de mică industrie tradițională;

dezvoltarea unui comerț specific bazat pe produsele locale și meșteșugărești;

veniturile obținute din turism și comerțul specific acestui cadru, pot contribui la susținerea acțiunilor de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologică a peisajelor valoroase;

aportul de profit – ca urmare a activităților de primire, găzduire, transport și alimentație publică – vor reprezenta o contribuție importantă în planul dezvoltării locale.

Dar dezvoltarea economică are și repercusiuni negative, mai ales când se depășesc anumite limite, urmarea fiind afectarea mediului ambiant.

Prezența reliefului variat, cu suprafețe împădurite sau vegetație apreciabilă reprezintă modalitatea cea mai simplă de reducere a factorilor poluanți. Important este ca exploatarea resurselor naturale (lemn, piatră, cărbune, petrol, sare, etc.) dintr-o zonă să se facă rațional pentru a păstra și permanentiza un potențial natural atractiv și valoros ca și pentru reducerea efectelor de poluare naturală și antropică, prevenirea fenomenelor de deșertificare ori de degradare a apelor, solului și vegetației, menținerea unui climat plăcut și stabil, în scopul menținerii și păstrării atractivității peisajului.

Pădurea are și ea un rol deosebit în bilanțul căldurii, în acumularea, curățarea, reglarea distribuției resurselor de apă, reducerea acțiunii vânturilor puternice, în formarea solurilor și permanentizarea unor nișe ecologice de floră și faună.

Impactul negativ al activităților economice este exprimat de:

presiunea asupra exploatării resurselor;

distrugerea treptată a mediului înconjurător;

utilizarea tehnologiilor neperformante care conduc la produse slabe calitativ, la consum mare de materii prime și energie, precum și la creșterea poluării prin produse secundare.

I.4.2. Impactul politic

Este determinat de poziția în politica turistică a guvernului privitoare la industria ospitalității, care pentru cazul României consider că ar trebui să aibă următoarele direcții:

turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu sprijinul statului;

folosirea în mod optim a resurselor naturale, culturale, ale teritoriului național cu asigurarea protecției acestora;

ridicarea calității amenajărilor turistice și a serviciilor turistice prin îmbunătățirea politicii de resurse umane;

modernizarea infrastructurii generale și extinderea ei în folosul dezvoltării turismului;

rolul și dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.

Existența și evoluția omului, a societății în ansamblul său sunt determinate de calitatea mediului. În acest sens mediul, definit prin totalitatea factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane aflați în strânsă interacțiune, influențează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață, de muncă și perspectivele dezvoltării societății.

Desfășurarea eficientă a activităților turistice presupune existența unui mediu înconjurător adecvat, având calități superioare atât în privința condițiilor naturale, cât și a celor create de om. Printre motivațiile turistice, un loc tot mai însemnat revine nevoii de destindere, de recreere, de odihnă activă într-un mediu agreabil, cu o natură nealterată: aer curat, apă, soare, zăpadă, liniște, peisaje reconfortante. Altfel spus, mediul și calitatea acestuia reprezintă condiția fundamentală a desfășurării activităților turistice.

Amenajarea și valorificarea prin turism a naturii și a valorilor culturale, fără discernământ și la întâmplare, pot produce în timp și spațiu efecte defavorabile asupra tuturor componentelor de mediu.

I.4.3. Impactul social

Se manifestă prin influența pe care o are turismul asupra modului de viață tradițional al locuitorilor unei zone, asupra lărgirii orizontului lor spiritual și profesional. În condițiile în care modul de viață socio-economic are tendințe tot mai acute de generalizare și uniformizare, păstrarea unor elemente cu specific tradițional, vor ocupa un loc important în viitorul așezărilor incluse în activități turistice.

Acestea reprezintă căile de păstrare a unei identități socio-culturale, de dobândire a unei personalități distincte în cadrul turistic local, național și chiar mondial. Această valorificare prin turism a patrimoniului natural și cultural al unei zone turistice prezintă, în plan social, atât un impact pozitiv, cât și unul negativ.

Impactul pozitiv se exemplifică prin:

creșterea șansei sociale și profesionale prin realizarea de noi locuri de muncă, în servicii turistice și infrastructură generală;

crearea de noi locuri de muncă sezoniere, cu precădere pentru tineri și femei;

asigurarea și dezvoltarea progresului social, de creștere a curățeniei și igienei publice, a confortului general în localitățile turistice;

scăderea diferențelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al veniturilor realizate;

dezvoltarea sentimentelor de înțelegere și toleranță prin schimburile interculturale între turiști și populația gazdă, care facilitează dispariția barierelor lingvistice, sociale, rasiale, religioase, culturale.

Impactul negativ se poate materializa prin:

perturbarea și distrugerea treptată a modului de viață tradițional, în cadrul structurilor sociale;

limitarea oportunităților profesionale ca urmare a dominației economice a turismului;

imigrarea unor pături sociale marginalizate care desfășoară activități ilegale sau parțial legale;

probleme de securitate socială.

Pentru populația din zonele rurale, mai ales, dezvoltarea în timp și spațiu a activităților turistice poate conduce la renunțarea la modul de viață și la ocupațiile tradiționale (pastorale, silvicultură, artizanat și mică industrie, etc.) în favoarea unor activități și servicii turistice care aduc venituri mai rapide și mai importante.

I.4.4. Impactul cultural

Este dominat de relația dintre turiști și populația locală, care nu este întotdeauna benefică în plan local.

Aspectele pozitive ale acestui impact sunt date de:

dezvoltarea și revigorarea tradițiilor culturale și religioase;

diversificarea formelor de artizanat;

favorizarea creșterii interesului populației locale pentru păstrarea și conservarea obiectivelor de interes turistic, naturale și culturale, care astfel pot fi valorificate;

inițierea unor noi acțiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul satisfacerii sentimentului de sacralitate creștină, de respect față de valorile morale.

Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariția lor se face simțită după un interval de timp relativ mai lung:

apariția de schimbări a mentalităților, a valorilor morale sub influența turiștilor, păstrarea unor obiceiuri și datini doar pentru că sunt pe gustul turiștilor, apariția kitsch-ului;

adaptarea și copierea de către rezidenți a unor atitudini și comportamente noi, atribuite turiștilor;

apariția unor potențiale conflicte, atunci când turismul devine fenomen de masă, suprasaturat și conduce la dispariția sentimentului de mândrie față de propria cultură;

creșterea costului vieții, dezvoltarea ultrarapidă a modelului societății de consum, distrugerea treptată a spontaneității sociale, pe plan local.

I.5. Reducerea impactului turismului asupra mediului înconjurător

Schimbările produse în mediul înconjurător contribuie la creșterea sau scăderea competitivității turismului. Între factorii de mediu care contribuie la creșterea atractivității turistice amintim: utilizarea, protecția și îmbunătățirea arealelor de mare frumusețe a peisajului natural sau cu resurse turistice reprezentative; îmbunătățirea transporturilor și a rețelei de comunicații prin tehnologii performante și nepoluante; realizarea de porturi și debarcadere turistice; ospitalitatea localnicilor și diversificarea ofertei, cu precădere, în spațiul rural; protejarea și îmbunătățirea mediului urban (spații verzi și de recreere, grădini, revitalizarea centrului istoric, curățenie și salubrizare); existența unor stații de tratare și epurare a apei; dotări comerciale, sanitare, etc.

Desigur, poluarea, degradarea zonelor turistice prin impactul economic, construcțiile intensive, lipsa unei planificări și organizări spațiale, a unor spații amenajate pentru agrementul cotidian și la sfârșit de săptămână, a transportului în comun, etc. sunt elemente de diminuare a atractivității pentru turism a unui teritoriu.

Reducerea acestui impact negativ se poate realiza prin:

estimarea capacităților optime de primire turistică, în număr de vizitatori și volum de echipamente turistice pentru fiecare proiect de investiție sau program turistic, în funcție de tipul de utilizare propus;

reducerea numărului de trasee montane în ariile montane spre a nu se ajunge la degradarea mediului, alterarea peisajului și deranjarea faunei;

coordonarea acțiunii de marcare a potecilor turistice montane pentru a nu se dezorganiza rețeaua de trasee montane prin suprapunerea marcajelor;

instituirea jandarmeriei montane pentru paza și protecția mediului, dar și pentru asigurarea securității turiștilor;

impunerea unor măsuri de protecție a râurilor și lacurilor prin interzicerea campării și a realizării de amenajări turistice pe malurile acestora.

CAP.II. ECOTURISMUL

II.1. Conceptul de ecoturism

În anul 2001 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Codul Global de Etică pentru Turism. Planul de Implementare a fost adoptat la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă (World Summit on Sustainable Development) care s-a desfășurat la Johannesburg în Africa de Sud în anul 2002. Atunci au fost identificate măsuri de promovare a dezvoltării durabile a turismului ținând cont de creșterea beneficiilor comunităților locale din zonele vizitate, menținerea integrității culturale a acestora și conservarea naturii. Acest Plan de Implementare se referă și la activități realizate în cadrul Anului Internațional al Ecoturismului declarat de Organizația Națiunilor Unite, în 2002. Acest eveniment a fost o oportunitate pentru promovarea unor experiențe ecoturistice pe plan internațional dar și pentru promovarea necesității dezvoltării durabile a turismului.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivație a turistului este observarea și aprecierea naturii și a tradițiilor locale legate de natură și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții (definiția consacrată a Organizației Mondiale a Turismului):

conservarea și protejarea naturii;

folosirea resurselor umane locale;

să aibă un caracter educativ, respect pentru natură și să realizeze conștientizarea turiștilor și a comunităților locale;

să aibă un impact negativ minim asupra mediului natural și socio-cultural.

Se fac des confuzii între turismul durabil și ecoturism însă acesta din urmă chiar dacă respectă principiile de dezvoltare durabilă se referă la turismul practicat în general în arii naturale protejate, cu grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât patrimoniul natural cât și cel cultural aducând beneficii comunităților locale.

Obiectivele, principiile și cerințele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în diferite forme ale turismului cum sunt ecoturismul, turismul rural sau turismul cultural. Aceste forme reprezintă expresia dorinței ca turismul să reprezinte un factor pozitiv și dinamic de dezvoltare dar și o soluție practică de păstrare nealterată a mediului. Nu toate formele de turism care au ca motivație principală vizitarea naturii sunt incluse în ecoturism, la fel cum nu toate activitățile turistice care se desfășoară în natură fac parte din această categorie. Ecoturismul presupune în plus conservarea naturii și aducerea de beneficii comunităților locale.

Ecoturismul a început să se dezvolte pe piața turistică internațională din anul 1980. Începând cu anii ’90 ecoturismul a avut o creștere anuală de la 20% până la 34%. În anul 2004 ecoturismul înregistra o rată de creștere de 3 ori mai mare decât turismul global. În plus, Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a apreciat faptul că cea mai rapidă creștere a fluxurilor turistice se atinge în interiorul și în apropierea zonelor naturale.

Sub presiunea prevederilor legislative ale Uniunii Europene multe companii de turism au început să inițieze activități de ecoturism în Europa, ca de exemplu:

oferirea de pachete turistice ecologice – turism rural, turism combinat cu programe ecologice, turism cu organizare de conferințe pe teme ecologice.

oferirea de pachete turistice în extrasezon la prețuri avantajoase, însoțite de diferite mijloace de atracție, pentru a evita aglomerarea zonelor turistice în plin sezon și implicit pentru a reduce efectul negativ asupra mediului produs de turismul excesiv în aceste perioade ale anului.

  „Activitatea ecoturistică pe plan internațional este reglementată în cadrul unei tipologii ce cuprinde stilurile de eco-experiențe, precum și forme de eco-activități în funcție de eco-produsele de pe piață și consumatorii acestora.” Principalele țări emițătoare de turiști sunt cele dezvoltate. Acest lucru se datorează pe de o parte, nivelului de trai ridicat ce le permite achitarea costurilor destul de ridicate ale unor astfel de programe turistice, iar pe de altă parte datorită ofertei autohtone destul de limitate sau chiar inexistente.

În prezent, ecoturismul este forma de turism cu unul dintre cele mai mari ritmuri de creștere pe plan internațional. Aceasta pentru că nu se supune într-o măsură la fel de mare ca celelalte forme de turism regulilor convenționale de dezvoltare economică. Așadar, dezvoltarea produselor ecoturistice presupune în primul rând existența resurselor naturale și a biodiversității mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu presupune investiții atât de mari ca în cazul turismului clasic. Aceast lucru a făcut posibilă implementarea ecoturismului și în țările în curs de dezvoltare sau în țările lumii a treia. Astfel, printre cele mai cunoscute destinații pentru practicarea ecoturismului, se numără o serie de țări în curs de dezvoltare cum ar fi: Kenya, Costa Rica, Nepal și Madagascar.

Guvernele, asociațiile de comerț, instituțiile academice precum și organizațiile nonguvernamentale au conștientizat faptul că nu se poate realiza un progres real, care să aducă beneficii tuturor părților implicate, fără o abordare ecologică. Acest lucru se datorează sporirii atenției acordate pe plan internațional dezvoltării durabile în domeniul economic, cultural și social. Dezvoltarea durabilă poate fi o soluție pentru problema sărăciei sau a degradării și reducerii resurselor naturale. În această situație, sectorul turistic nu poate rămâne indiferent și trebuie să urmeze calea unei dezvoltări durabile, cu atât mai mult cu cât resursele turistice sunt așa de vulnerabile.

Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie să se realizeze cu sprijinul autorităților locale, care trebuie să conștientizez faptul că, pe lângă efectele pozitive, turismul generează și o serie de efecte negative. Beneficiile pot fi maximizate și problemele minimizate printr-o planificare atentă și un management inteligent. În acest fel, se poate realiza dezvoltarea durabilă a sectorului turistic prin protejarea mediului înconjurator și a culturii locale.

II.2. Ecoturismul ca segment de piață

Ecoturismul este o industrie mică dar se extinde rapid în cadrul unei nișe guvernate de legile și forțele pieței. Acesta a fost promovat inițial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, dar lipsa politicilor sociale și de mediu din unele țări, firme și destinații a condus la o confuzie generală în privința sensului ecoturismului ca segment de piață. “Astfel s-a simțit nevoia unor linii directoare specifice și a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltării durabile, iar discuțiile referitoare la aceste probleme sunt în plină desfășurare”. Deoarece tot mai mulți turiști și-au manifestat dorința de a-și petrece timpul liber în mijlocul naturii, segmentul de piață a devenit suficient de larg pentru a permite fragmentarea sa în patru nișe diferite: ecoturism, turism de aventură, turism în medii sălbatice și camparea. Acestea se diferențiază în funcție de motivația principală a călătoriei și fiecare dintre ele are un echipament specializat, necesități informaționale distincte, impact diferit asupra mediului.

Turismul de aventură este cel mai puțin orientat spre principii ecologice și reprezintă călătoria în locuri noi și palpitante cu intenția de a căuta aventura. Turiștii ce practică această formă de turism nu urmează un program fix și preferă spontaneitatea și incertitudinea. Turismul de aventură include deseori activități ca: alpinism, scufundări sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc., necesitând rezistență și abilități fizice. Chiar dacă acest tip de turism se desfășoară de obicei în mijlocul naturii implică puțin sau deloc protejarea și conservarea mediului.

Turismul în medii sălbatice reprezintă călătoria efectuată în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaște și a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările și peștii în mediul lor natural. Aceste călătorii implică folosirea unor mijloace de deplasare nepoluante ca mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tracțiune sau pe jos. Acest tip de călătorie trezește interesul pentru frumusețile naturii și contribuie puțin la conservarea echilibrului fragil al naturii.

Camparea presupune călătoria într-un spațiu aflat undeva între civilizație și sălbăticie, realizată de cele mai multe ori cu familia sau prietenii și folosind uneori ca mijloc de deplasare automobilul (carcamping). Motivația principală a acestui tip de călătorie este relaxarea în mijlocul naturii, dar utilizarea automobilului indică o lipsă a preocupării pentru protejarea mediului.

Ecoturismul se deosebește de turismul în natură prin faptul că pune accentul pe conservare, educare, responsabilitate și implică activ comunitățile locale. Un turist în arii naturale poate merge să observe comportamentul păsărilor dar un ecoturist va merge să privească păsările însoțit de un ghid local și va sta în cabana unui localnic, contribuind în acest fel la prosperitatea economiei locale.

Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă dar se poate spune că media de vârstă a ecoturiștilor este mai ridicată decât în alte forme de turism. Ecoturiștii au în general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii și mari și petrec mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea acesteia și planificarea diverselor activități.

Ecoturiștii sunt interesați să participe activ la diferite sporturi desfășurate în natură și doresc experiențe în comunitățile locale pentru a descoperi culturi tradiționale, preferând servicii turistice oferite de localnici (de ex. gustarea specialităților gastronomice locale).

Un studiu amplu realizat pe piața turistică nord americană oferă o caracterizare a turistului în ariile naturale.

Caracteristici sociodemografice:

vârsta – 35-54 ani, variază în funcție de activitățile desfășurate și de alți factori cum ar fi costul călătoriei.

sexul – 50% femei și 50% bărbați, dar s-au constatat diferențe clare în funcție de activitățile desfășurate.

ecoturiștii tind să aibă un nivel al venitului mai ridicat decât cel al turiștilor în general.

educația – nivel ridicat de educație, 82% fiind absolvenți de studii superioare.

afiliere – mulți ecoturiști sunt susținători sau membri ai unor organizații legate de natură.

publicații – ecoturiștii sunt interesați de publicațiile orientate spre natură și de activitățile în aer liber.

Caracteristici ale călătoriei:

durata călătoriei – aceasta variază în funcție de destinație, activitățile desfășurate, dar durata preferată de 50% dintre turiștii experimentați (care au fost în cel puțin o călătorie „ecoturistică”) este de 8-14 zile.

cheltuieli – ecoturiștii tind să cheltuiască mai mult decât turistul mediu, plătind sume considerabile pe echipamente, cotizații, reviste, donații.

componența grupului – o majoritate de 60% dintre turiștii experimentați au declarat că preferă să călătorească în cuplu, 15% cu familia, iar 13% preferă să călătorească singuri.

surse de informare – ecoturiștii acordă mare încredere recomandărilor venite de la prieteni, familie dar și diferite forme de materiale scrise reprezintă surse importante de informații. De asemenea, experiența proprie din călătoriile anterioare joacă un rol decisiv în alegerea destinației. Internetul este tot mai utilizat pentru planificarea vacanțelor ecoturistice, dar mulți ecoturiști sunt suficient de experimentați pentru a-și organiza singuri călătoria.

Motivații și preferințe:

motivațiile călătoriei – natura este principala motivație a ecoturiștilor. Ei nu vor numai să o vadă, ci și să o experimenteze și să învețe despre ea. Sunt interesați și de istorie, de alte culturi, le place să participe la diverse activități în aer liber și apreciază oportunitatea de a întâlni oameni noi.

activități preferate – Ecoturiștii participă la o gamă foarte variată de activități, de la observarea și înțelegerea naturii (vizitarea parcurilor naționale, observarea vieții sălbatice) până la activități orientate mai mult sau mai puțin spre aventură și activități cu specific cultural – istoric. Ei sunt în căutarea noului, a unor experiențe care să le îmbogățească viața.

modalități de cazare – ecoturiștii preferă cazare cu confort mediu sau chiar de bază cum sunt cortul, cabana, motelul, pensiunea sau hanul.

Ecoturiștii au nevoie de informații detaliate și specializate atât înainte cât și pe parcursul călătoriei. Se pot informa din broșuri, pliante, ghiduri de călătorie, hărți, centre de informare, ecomuzee, indicatoare dar și cu ajutorul ghizilor specializați. Ecoturismul se diferențiază de turismul tradițional prin furnizarea de informații complete.

II.3. Principiile ecoturismului

Au la bază următoarele două modele internaționale:

– Nature and Ecoturism Accreditation (Program dezvoltat de către Asociația de Ecoturism din Australia)

– Nature’s Best (Sistemul de acreditare promovat de către Asociația de Ecoturism din Suedia).

Astfel aceste principii trebuie să fie puse în practică atât de cei care dezvoltă produse ecoturistice, cât și de cei care au în vedere dezvoltarea unei zone pe bază de ecoturism.

Focalizare pe zone naturale.

Ecoturismul se concentrează pe experiența directă și personală în natură, se desfășoară în cadrul naturii și se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice și culturale ale acesteia. Așadar, accentul pe zona naturală este esențial în planificarea, dezvoltarea și managementul ecoturismului.

Interpretarea produsului ecoturistic

Ecoturismul oferă numeroase experiențe în natură. Acestea duc la o mai bună înțelegere, apreciere și bucuria de a descoperi, ocroti natura și cultura tradițională locală, atât pentru vizitatori, cât și pentru comunitatea locală. Produsele de ecoturism îi atrag pe turiștii care doresc să interacționeze cu mediul natural și doresc să-și lărgească nivelul de cunoaștere, înțelegere, apreciere și plăcere. Nivelul și tipul interpretării se planifică, se proiectează și se oferă astfel încât să vină în întâmpinarea intereselor, nevoilor și așteptărilor clientului, cu includerea unei game variate de posibilități de interpretare atât personală, cât și non- personală.

Principiul durabilității din perspectiva protejării mediului natural

Activitățile de ecoturism și planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de turism și planificare din punct de vedere al conservării naturii și dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie să fie planificată și desfășurată astfel încât să scadă impactul produs asupra naturii. Produsul ecoturistic se desfășoară, și este conceput, astfel încât să conserve și să pună în valoare mediul natural și cultural în care se desfășoară. Acest lucru se realizează prin recunoașterea și aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil.

Contribuție la conservarea naturii

Ecoturismul contribuie la conservarea ariilor naturale în mod pozitiv. El implică participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalități constructive pentru un bun management și conservarea acestor arii naturale

Gradul de satisfacere a turiștilor.

Ecoturismul răspunde așteptărilor turiștilor. În dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie ținut cont de faptul că, în general, potențialii turiști din acest domeniu au un nivel ridicat de educație și de așteptări. Astfel, gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esențial iar experiența oferită trebuie să îndeplinească sau chiar să depășească gradul de așteptare al turiștilor.

Marketing corect

Se are în vedere realizarea unui marketing corect, ce conduce la așteptări realiste. Marketingul pentru ecoturism oferă clienților informații complete și responsabile care conduc la creșterea respectului pentru mediul natural și cultural al zonelor vizitate și a gradului de satisfacere a turiștilor.

II.4. Profilul ecoturistului

Ecoturismul a câștigat în ultimul timp foarte mulți adepți. Cei care iubesc natura în forma ei pură caută aceste locuri tocmai pentru valoarea lor ecologică, estetică și peisagistică, fără nici un fel de ajustări.

În urma introducerii ecoturismului ca alternativă la turismul de masă, s-a putut reliza profilul relativ al unei persoane care participă la programele ecoturistice. Așadar, ecoturistul are următoarea descriere:

are studii peste medie, de obicei studii superioare;

este iubitor de natură, cu un simț al aventurii dezvoltat, interest să cunoască lucruri noi despre cultura diferitelor zone sau despre mediul înconjurător și să ia parte la experiențe inedite;

sensibil la problemele de mediu, sau cel puțin deschis spre implicare în protejarea naturii;

are vârsta medie între 35-54 ani; variază în funcție de activitățile desfășurate și de alți factori cum ar fi costul călătoriei;

sexul – 50% femei și 50% bărbați, dar s-au constatat diferențe clare în funcție de tipul de activitate desfășurată (de ex. pentru țara noastră se constată o proporție mai mare a bărbaților);

are o situație materială peste medie, ținând cont de faptul că programele ecoturistice oferă o satisfacție mult mai mare decât cele ale turismului de masă, dar de regulă sunt mai costisitoare;

are o stare de sănătate bună și capacitatea de a depune efort fizic. Creșterea mediei de vârstă a populației ce practică această formă de turism determină o scădere a cererii pentru activitățile solicitante și o creștere a interesului pentru activități cum ar fi studiul naturii și observarea vieții sălbatice;

are ca principale motivații de călătorie: observarea peisajelor, observarea naturii sălbatice și realizarea de drumeții.

Studiile realizate au arătat faptul că cei interesați de o adevărată experiență în ecoturism cer în general mai mult decât media turiștilor clasici. Drept urmare ecoturismul este destinat mai ales turiștilor cu un nivel al veniturilor mediu sau ridicat, cu o cultură orientată spre cunoașterea naturii, care vor să practice un mod sănătos de viață.

Se observă faptul că, în condițiile economice internaționale actuale, marea majoritate a turiștilor, chiar și cei mai înstăriți, este preocupată de prețul serviciilor turistice. Turiștii au devenit foarte atenți la cheltuielile lor, prețurile serviciilor turistice fiind principala variabilă luată în calcul.

În prezent, pentru a-și reface sănătatea și vitalitatea, turistul are nevoie de o calitate tot mai bună a mediului în care a ales să-și petreacă vacanța și își dorește aer curat, ape și locuri nepoluate, peisaje frumoase. “De asemenea, turiștii au început să aprecieze din ce în ce mai mult sejururile în locuri în care resursele naturale sunt protejate într-un mod instituționalizat, dar acesta este încă un punct adiacent de interes și nu constituie o preocupare a majorității turiștilor.”

II.5. Programe ecoturistice în România

În România programele ecoturistice au o istorie relativ recentă. Astfel, primele pachete turistice au apărut în jurul anului 2000 atunci când o serie de parcuri naționale sau naturale au început să deruleze proiecte ce aveau și o componentă de ecoturism (ex. Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamț, Apuseni).

Programele de ecoturism din țara noastră sunt oferite spre vânzare prin intermediul unor tur-operatori locali, care colaborează de regulă cu tur-operatori din străinătate. Printre aceștia se remarcă și 5 tur-operatori care comercializează programe de ecoturism certificate de către Asociația de Ecoturism din România. Aceștia sunt: DiscoveRomania, Carpathian Tours, InterPares, Tioc Nature & Study Travel, Equus Silvania. Agențiile de turism din România care au dezvoltat în ultimii ani programe de turism în natură sunt: Paralela 45, J’Info Tours, Perfect Tour, Transilvania Tour etc.

Principalele zone în care se concentrează programele de ecoturism din țara noastră sunt următoarele:

Rezervația Biosferei Delta Dunării și Dobrogea (observarea păsărilor, plimbări cu barca);

Parcul Național Piatra Craiului și împrejurimile acestuia (programe bazate în special pe observarea carnivorelor mari (lup, urs, râs), dar și a unor specii de plante specifice, turism ecvestru, cicloturism, drumeții montane etc.);

Parcul Natural Munții Apuseni (speoturism, drumeții tematice, programe culturale, schi de tură, turism ecvestru, cicloturism etc.);

alte arii naturale protejate, unele cu statut de parc național sau natural: Parcul Național Retezat – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Parcul Național Munții Măcinului, Parcul Național Munții Rodnei, Parcul Național Călimani, Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Vânători Neamț, cu programe axate pe: turism ecvestru, cicloturism, drumeție tematică, schi de tură, observarea florei și faunei, programe culturale, expediții cu canoe etc.;

Transilvania – zona Târnava Mare (descoperirea culturii săsești și secuiești, călărie, drumeții tematice etc.);

Maramureș (programe de descoperire a naturii, călărie, cicloturism, descoperirea ocupațiilor și a arhitecturii tradiționale etc.);

Bucovina (programele de observare a naturii sau drumețiile tematice sunt combinate cu turismul cultural și cu turismul monahal).

Câteva administrații de parc depun eforturi considerabile pentru realizarea și comercializarea unor pachete turistice. Câteva exemple reprezentative sunt:

Administrația Parcului Național Călimani a întocmit o serie de programe ecoturistice de 1, 2, 3, 4 sau 6 zile:

„Călare prin munți spre 12 Apostoli”

„Călare spre Pietrele Roșii”

„Călare pe creasta vulcanică din Munții Călimani”

„Haihui, călare prin Călimani”

„Călare pe drumurile Mariei Tereza”

Aceste programe sunt orientate spre vizitarea călare cu însoțitor a numeroaselor obiective naturale din Munții Călimani iar cazarea se face la cort.

Junior Ranger (tabară ecologică adresată copiilor între 10-18 ani).

Administrația Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș oferă o serie de programe ecoturistice de 1 și 2 zile:

Plimbare în ținutul “Ghilcoș – Muntele Ucigașul“

Plimbare în ținutul “Morile Dracului“

Plimbare în ținutul “Grădina Zânelor“

Plimbare prin “Cheile Bicazului – Ținutul Iadului“

Aceste programe sunt orientate pe excursii însoțite de ghid turistic, cu prezentarea

împrejurimilor Lacului Roșu, a florei și faunei, geomorfologiei, legendelor locale,

posibilitatea fotografierii și filmării animalelor sălbatice și a habitatelor acestora.

Administrația Parcului Natural Comana a pus la punct un program ecoturistic de 2 zile numit “Week-end în Rezervația de ghimpe”.

Acest program include vizitarea Rezervației de ghimpe, plimbare cu barca pe Balta Comana, birds-watching, vizitarea Mănăstirii Comana.

Administrația Parcului Național Cozia a realizat următoarele programe ecoturistice de 4 zile:

„Călătorii în lumea legendelor Coziei”

„Drumeții pe tărâmul comorilor dacice”

„Drumeții pe cărările împădurite ale Narățului”

Acestea sunt programe cu ghid însoțitor și sunt orientate spre cunoașterea frumuseților naturale și culturale din parc și din apropierea acestuia cum sunt: cascada Lotrișorului, cheile Lotrișorului, asociații unice ale vegetației forestiere, locuri de belvedere, Colții Foarfecii, Colții lui Damaschin, Mânăstirea Cozia, Mânăstirea Turnu, Schitul Ostrovul Călimăneștiului, Castrul roman Arutela. Cazarea se face la pensiunile turistice situate în apropierea parcului.

Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei promovează un program ecoturistic de 3 zile intitulat „Tradiție și natură spectaculoasă”.

În cadrul acestui program pot fi admirate frumusețile naturale din zona stațiunii Băile Herculane. De asemenea sunt vizitate comunități izolate din zonă, oferindu-se posibilitatea interacționării turiștilor cu locuitorii acestora.

Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului promovează în prezent o serie de 8 programe ecoturistice, cu durate de 1 sau 3 zile și anume:

„Ecotur în Parcul Natural Lunca Mureșului și Rezervația Naturală Runcu Groși”

„Excursie în canoe și retur pe biciclete în Parcul Natural Lunca Mureșului”

„Admirarea peisajului de luncă și a insulelor de pe Mureș din canoe sau caiac”

„Urmărirea păsărilor din observator în zona Bezdin”

„Urmărirea mamiferelor mari în libertate din observator”

„Admirarea pădurii de luncă și vizitarea unor puncte arheologice și/sau religioase cu bicicleta”

„Admirarea pădurii de luncă și vizitarea unor puncte arheologice și minunății ale naturii pe jos”

„Vizitarea zonei Rezervației Naturale Prundul Mare – ecosisteme palustre,

acvatice, forestiere, Balta cu Nuferi”

Aceste programe include: plimbări cu bicicleta, cu canoe, urmărirea păsărilor și mamiferelor din observatoare, vizitarea unor obiective culturale (puncte arheologice, mănăstiri), admirarea pădurii de luncă, vizitarea unui sălaș. Cazarea turiștilor se face în cadrul centrului de vizitare Ceala.

Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului oferă 4 programe ecoturistice de câte 2 zile având următoarele teme:

Istorie și tradiție în Semenic

Silvoturism în Semenic

Carst

Lacuri antropice

Programele ecoturistice de aici pun accent pe vizitarea obiectivelor reprezentative din cadrul parcului. În general, cazarea se face în cadrul cabanelor sau cantoanelor silvice.

Administrația Parcului Natural Vânători-Neamț oferă o serie de programe turistice care sunt concentrate pe obiectivele culturale și pe cele naturale existente pe raza parcului, cu o durată de 1 sau 4 zile. Două exemple sunt:

„Turul mănăstirilor din raza Parcului Natural Vânători-Neamț”;

„Natură și sacralitate”.

Administrația Parcului Național Munții Rodnei organizează o serie de programe ecoturistice fie călare fie drumeție cu ghid. Acestea au o durată de 1, 2, 3 sau 5 zile:

Calare la Poiana cu narcise de pe Masivul Saca (1 sau 3 zile);

Calare în Munții Rodnei (5 zile);

Drumeție la Ineu și Lacul Lala (o zi);

Drumeție la Ineu (o zi);

Drumeție la Cascada Cailor – Lacul Știol (o zi);

Drumeție la Cascada Cailor – Lacul Știol – Pasul Prislop (o zi);

Drumeție pe traseul Borșa Pietroasă – Lacul Iezer – Vârful Pietrosu – Creasta principală – Borșa Complex (2 zile);

Drumeție pe traseul Moisei – Iza Izvor – Șaua Bătrânei – Tarnița la Cruce – Vârful Pietrosu – Lacul Iezer – Borșa (2 zile);

Drumeție pe traseul Izvorul Negru (Mănăstire) – Iza Izvor –Vârful Pietrosu – Borșa (3 zile);

Borșa – Vârful Pietrosu –Vârful Ineu – Pasul Rotunda (3 zile).

Aceste programe ecoturistice ar beneficia de un mare success dacă s-ar realiza parteneriate cu tur-operatorii de nișă.

CAP.III. ZĂRNEȘTI – DESTINAȚIE ECOTURISTICĂ

Țara noastră are trei destinații ecoturistice avizate de către Comisia Europeană. Acestea sunt: zona Zărnești – Piatra Craiului din județul Brașov, Mara – Creasta Cocoșului din Maramureș și Munții Apuseni. Ca urmare a proiectului – pilot „Destinațiile Ecoturistice ale României“, derulat de ANT pentru promovarea ecoturismului, Primăria Zărnești a parcurs procedura de obținere a statutului de „Destinație Ecoturistică“. Îndeplinind astfel condițiile necesare primirii acestui statut, este acum una dintre cele trei destinații ecoturistice din România. Zărnești și Mara-Creasta Cocoșului au primit la începutul lunii octombrie a anului trecut certificatele în cadrul Adunării Generale a Comisiei Europene pentru Turism, care a avut loc la Brașov. Gazdele din aceste două zone declarate oficial destinații ecoturistice sunt apreciate ca fiind oameni harnici care oferă turiștilor tradiții locale bine conservate într-un peisaj natural impresionant.

Zărneștiul a dovedit că orice așezare se poate reinventa ca destinație ecoturistică, atât timp cât știe să profite de avantajul unei ariii naturale protejate, cum este frumoasa zonă a Pietrei Craiului. Primele pensiuni au apărut în anul 2000, iar vizitatorii au fost fascinați de peisaj și facilități. Pentru ca o destinație să fie declarată ecoturistică trebuie să respecte câteva reguli de bază adică, cel puțin două treimi din activitățile oferite oaspeților trebuie să aibă legătură cu natura, mai mult de jumătate dintre locurile de cazare să fie unități mici, cu doar câteva camere și construite din materiale tradiționale iar meniul să se bazeze pe produse locale de preferință bio.

III.1. Prezentarea orașului Zărnești – localizare, acces, cadru natural

Orașul Zărnești este situat  în județul Brașov, la 725 m altitudine, în partea de sud-vest a depresiunii “Țara Bârsei” la poalele masivului Piatra Craiului și este străbătut de râul Bârsa (foto Anexa 1). Se află la 25 de km față de municipiul Brașov și 11 km față de orașul Râșnov. Zona de influență a orașului Zărnești se suprapune aproape în întregime pe relief montan. Orașul Zărnești face pare din zona etnografică a Țării Bârsei, apropiată și foarte asemănătoare cu cea a Branului. Dintre ocupațiile tradiționale amintim păstoritul care a fost practicat neîntrerupt de către înaintași.

Agricultura a devenit o ocupație predominantă a locuitorilor din zonă, asigurându-le acestora un trai decent. Potrivit atestărilor documentare, vechimea așezării datează din secolele XIII – XIV, din perioada colonizărilor săsești în Transilvania, Banat și respectiv “Țara Bârsei”. A fost declarat oraș în anul 1956 și are în prezent aproximativ 26700 locuitori.

Orașul a cunoscut o dezvoltare accentuată mai ales în a doua jumătate a secolului XX. Datorită diversității formelor de relief existente pe teritoriul și în jurul localității, practicarea meseriilor legate de agricultură și creșterea animalelor au fost principalele ocupații ale locuitorilor. Procesul de industrializare a localității a început în jurul anilor 1800, odată cu înființarea manufacturilor, apoi a fabricii de hârtie în 1852, ulterior Celuloza (Celohart – EcoPaper în 1889), fabrica de armament 6 Martie în anul 1936 și apoi cu marea industrializare de dupa anii 1950. Acest lucru a făcut ca tipul localității să treacă de la unul preponderent rural la unul urban. În prezent are o importanță turistică deosebită deoarece este principalul punct de pornire spre Munții Piatra Craiului – una dintre cele mai frumoase zone montane din România. Tot timpul anului, în special vara, gara din Zărnești primește sutele de turiști veniți să se relaxeze în această minunată și pitorească zonă. Infrastructura turistică este adaptată satisfacerii nevoilor turiștilor, existând o serie de pensiuni și restaurante dar și deja renumitele cabane de la Plaiul Foii, Curmătura sau Gura Râului.

Localitățile componente sunt:

Tohan Blocuri

Tohanul Nou

Tohanul Vechi

Tohăniță

Orașul Zărnești se învecinează cu:

N – Comunele Șinca și Poiana Marului;

NE – Comuna Vulcan;

E – Orașul Râșnov;

S – Comunele Bran și Moieciu;

SV – Județul Argeș;

V – Comuna Hârseni.

Cum se ajunge în Zărnești

Cu autoturismul – din Brașov pe DN 73 până în Râșnov și de acolo pe DN 73A până în Zărnești. Din Sibiu pe DN 1 până în comuna Șercaia și de  acolo pe DN 73A până în Zărnești.

Cu trenul – prin gara Zărnești de pe linia secundară Brașov – Zărnești.

III.2. Zărnești, cale principală de acces în Parcul Național Piatra Craiului

De la Zărnești sunt două rute principale de acces în parc și anume: una este spre Plaiul Foii (pentru partea de nord-vest) iar cealaltă prin Prăpăstiile Zărneștiului – Cabana Curmătura – La Table (pentru partea de nord – est). Între poala muntelui și zona sa înaltă există o rețea densă de drumuri forestiere. Ca urmare a utilizării crescânde în scopuri turistice este necesară modernizarea celor mai reprezentative între care se remarcă Zărnești – Plaiul Foii (12 km) și Zărnești – Măgura – Peștera (6 km).

Masivul Piatra Craiului este singurul de pe teritoriul administrativ al orașului Zărnești care dispune de poteci turistice. Chiar dacă Friederich Deubel a fost primul care a marcat un traseu turistic în masiv (1886 cabana Plaiul Foii – vârful Piscul Baciului), cea mai mare parte a traseelor au fost marcate de către Carol Lehman, unul dintre iubitorii muntelui. În prezent în masiv există peste 30 de trasee turistice dintre care cele mai importante sunt:

Zărnești-cabana Plaiul Foii-refugiul Șpirlea-“La Lanțuri”-vârful La Om-refugiul Grind-La Table-satul Peștera-Zărnești; marcaj: bandă roșie

Zărnești-Fântâna lui Botorog-cabana Curmătura-Șaua Crăpăturii-Zărnești; marcaj: bandă galbenă

Zărnești-Prăpăstii-cabana Curmătura-vârful Ascuțit-refugiul Diana-Colții Chiliilor-Zărnești; marcaj: bandă albastră

cabana Curmătura-vârful Piatra Mică-poiana Zănoaga-cabana Curmătura; marcaj: punct albastru

cabana Curmătura-vârful Turnu-vârful Ascuțit-zona Țimbalelor-zona Clăilor-vârful Piscul Baciului-vârful Grind-Coama Lungă-Șaua Funduri-poiana Funduri; marcaj: punct roșu Acesta este traseul de creastă și oferă nenumărate puncte de belvedere spre masivele montane vecine.

cabana Plaiul Foii-Umerii Pietrei Craiului-Marele Grohotiș-Cerdacul Stanciulu-Șaua Funduri-poiana Funduri; marcaj: triunghi albastru

Prin poziția sa și prin diversele posibilități de transport, orașul Zărnești rămâne cel mai bun punct de pornire către masivul Piatra Craiului (foto Anexa 2).

Parcul Național Piatra Craiului

Scopul desemnării Masivului Piatra Craiului parc național este acela de a asigura conservarea biodiversității și a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea și încurajarea turismului, conștientizarea și educarea publicului în spiritul protejării naturii și a valorilor sale. Masivul Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 645). Consiliul de Miniștri a luat această decizie datorită caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare cum sunt Garofița Pitrei Craiului (foto Anexa 3) și Floarea Reginei sau Floarea de Colț (foto Anexa 4). În anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc național prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alături de alte 12 parcuri din România. Începând din anul anul 1999, odată cu demararea Proiectului Managementul Conservării Biodiversității se constituie și administrația parcului.

Teritoriul acestui Parc dispune de un fond bogat și foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului său geografic care prin valorile originare reprezintă principalele elemente de atragere si reținere a turiștilor. Principalul element atractiv îl constituie relieful, valoarea sa turistică fiind amplificată și de particularitățile celorlalți factori geografici: floră, faună, vegetație, climă, rețea hidrografică.

Fauna – fauna de nevertebrate este deosebit de bogată prezentând un deosebit interes științific. Este de remarcat prezența a 35 de specii endemice și a 91 de specii descrise aici ca fiind noi pentru știință. Piatra Craiului adăpostește un număr mare de specii de fluturi, până în prezent fiind identificate peste 216 specii unele rare sau endemice. Fauna de pești, amfibieni și reptile este ceva mai săracă, comparativ cu celelalte grupe de vertebrate. Parcul Național Piatra Craiului deține o ornitofaună bogată, reprezentată prin cele 111 specii identificate până în prezent pe acest teritoriu, din acest punct de vedere fiind o zonă ideală pentru observarea păsărilor. Din cele aproximativ 100 specii de mamifere din fauna întregii țări, peste 40% trăiesc în masivul Piatra Craiului. Până în prezent au fost identificate 21 de specii de lilieci, care se adăpostesc în peșterile sau scorburile arborilor bătrâni de pe teritoriul parcului. Parcul Național Piatra Craiului găzduiește o populație bogată de carnivore mari: urs – Ursus arctos; lup – Canis lupus; râs – Lynx lynx. Studiile realizate au arătat existența a trei culoare de circulație ale acestor specii între masivele Piatra Craiului și Bucegi, culoare care vor avea un regim special de protecție.

Flora – bogația în specii a Parcului Național Piatra Craiului este rezultatul condițiilor deosebit de variate pe care le oferă acesta dezvoltării lumii vegetale. Existența pădurilor, stâncăriilor, grohotișurilor pajiștilor și a ochiurilor de mlaștină favorizează menținerea unei diversități botanice deosebite. Dintre speciile cele mai cunoscute care încântă ochii iubitorilor naturii, ce vizitează Piatra Craiului în lunile de vară și sunt supuse unui regim strict de protecție amintim: garofița Piatrei Craiului simbolul floristic al Pietrei Craiului, acest munte fiind unicul loc din lume care o găzduiește (este o specie endemică pentru Piatra Craiului); tisa; angelica; sângele voinicului; macul galben; linarița; floarea de colț sau floarea Reginei; bulbucii; bujorul de munte, gladiola sălbatică, ghințura galbenă, iedera albă, tulichina etc. 
Parcul Național Piatra Craiului adăpostește un număr impresionant de specii de orhidee de munte – 41 specii din 58 de specii existente pe teritoriul României.

Satele de munte cu gospodăriile risipite pe dealuri, unde localnicii au păstrat încă tradițiile seculare, în armonie cu natura, se alătură obiectivelor turistice care nu trebuie ratate la vizitarea Parcului Național Piatra Craiului

III.3. Resurse turistice

Orașul Zărnești are mari posibilități de dezvoltare în domeniul turistic, în special cel montan datorită poziției geografice. Baza turistică a orașului nu este una foarte dezvoltată dar se poate practica turismul în condiții bune. Prezența pensiunilor agro-turistice și a cabanelor face ca în Zărnești să se practice turismul de recreere și turismul verde sau ecologic.

III.3.1. Resurse turistice naturale

Principala atracție o constituie creasta calcaroasă (foto Anexa 5), cu o lungime de 25km, orientată pe direcția NE – SV, care atinge altitudinea maximă la Vf. La Om (Piscul Baciului) 2238m. Ea reprezintă cea mai lungă și mai înaltă creastă calcaroasă din țară. Dintre formele de relief carstic, cele mai cunoscute sunt: Acul Crăpăturii și Orga Mare în partea nordică,  Turnurile Dianei și arcadele de la Zăplaz în partea centrală și Marele Grohotiș și Ceardacul Stanciului în partea sudică.

Baza versanților este acoperită de o întinsă pătură de grohotișuri fixate, iar mai sus de acestea se găsesc suspendate trene lungi de grohotișuri semifixate. Structura calcaroasă a masivului în interacțiune cu vitregiile naturii a dat naștere unei game diverse de forme carstice cum sunt: chei, hornuri, doline, lapiezuri, ponoare, izbucuri, peșteri etc. Multiplele văi torențiale ce brăzdează abrupturile care străjuiesc creasta se numesc padine. Pajiștea alpină lipsește, dar sub altitudinea de 1800 m pădurea de molid și cea amestecată este bine dezvoltată. Toate acestea conferă peisajului o aură pitorească.

O altă atracție, în special pentru alpiniști, sunt Prăpăstiile Zărneștilor, în partea nordică a masivului, și Cheile Dâmboviței, Dâmbovicioarei și ale Brusturețului, în partea sudică, cu trasee de cățărare cu diferite grade de dificultate.

Prăpăstiile Zărneștilor

Parcurgerea pasajelor spectaculoase oferite de Prăpăstiile Zărneștilor se face în 45 de minute mergând la pas. Este o rezervație (monument al naturii) cu o suprafață de 109,80 ha. Drumul din Zărnești până la capătul cheilor se întinde pe o distanță de 4 km (foto Anexa 6). Prăpăstiile Zărneștilor sunt sculptate în pereți spectaculoși de stâncă pe o lungime de aproximativ 2 km. Acestea se remarcă printr-un aspect monumental datorită pereților verticali sau chiar aplecați peste albie, având înălțimi ce depășesc în unele locuri 200 m. În zona aceasta temperatura scade cu câteva grade pentru că soarele pătrunde destul de greu în chei, doar câteva ore pe zi. Acest lucru oferă prilej de relaxare și odihnă la răcoare pe timp de vară.

Accesul aici se face din localitățile Zărnești și Peștera. În apropierea cheilor se găsește cabana Curmătura, o importantă bază de plecare în traseele din Piatra Craiului. Turiștii ajunși aici vor fi impresionați de atracțiile turistice ale defileului cum sunt: peșterile (Peștera Mare din Prăpăstii, Peștera Mică din Prăpăstii) precum și cele câteva izbucuri (Fântâna lui Botorog și Fântânile Domnilor).

Cheile Dâmboviței

Se găsesc în Rucăr, județul Argeș, săpate de râul Dâmbovița. Acestea sunt o adevărată minunăție a naturii și se găsesc cam la 150 km de București și 100 km de Pitești, fiind și drumul de acces către Cabana Cascoe (14 Km). În ținuturile Muscelului, Dâmbovița a săpat aceste chei pe care orice turist adevărat și-ar dori să le măsoare cu privirea sau cu piciorul. Traseul începe din Podu Dâmboviței, localitate așezată într-o uriașă depresiune carstică.

Podu Dâmboviței se găsește la intersecția cheilor săpate în calcar de către râurile Dâmbovița și Dâmbovicioara. Un drum forestier urmărește Dâmbovița în amonte, spre izvoare, și străbate cheile de la Plaiul Mare (Cheile Mari ale Dâmboviței). Se oprește, după 40 de km, pe barajul de la Pecineagu. Un altul urcă pe Dâmbovicioara și trece pe lângă peștera Dâmbovicioara, sub creasta Pietrei Craiului.

Râul Dâmbovița este mărginit de pereți enormi de piatră și din loc în loc albia râului este pigmentată de insule de nisip pe care cresc brusturi de mari dimensiuni. La jumătatea distanței dintre Podu Dâmboviței și Rucăr, pereții cheilor devin tot mai apropiați și mai întunecoși. În acest loc apa poate atinge nivelul brâului unui om de înălțime medie. După 2 km la confluența cu râul Ghimbavul, albia râului se lărgește.

Cheile Dâmbovicioarei

Sunt o componentă importantă a celui mai mare complex de chei din țara noastră, ce însumează peste 20 de chei cu o lungime totală de peste 30 km. Adâncirea pârâului Dâmbovicioara în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a dat naștere unui sector de chei lung de peste 8 km. Au aspectul unui adevărat canion, tăiat în stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminală a masivului. Pe suprafața pereților se poate observa stratificația calcarelor jurasice cenușii-albe-lucioase, dispuse în bancuri groase, la partea inferioară, și calcarele albe (cretice inferioare), în plăci, de la partea superioară.

Apele râului, prin acțiunea de eroziune au dat naștere unor forme bizare de turnuri sau creste ascuțite, având în subteran goluri carstice. Așadar, în această zonă se pot număra peste 50 de peșteri cum ar fi Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului. Mai în amonte, la confluența cu Valea Muierii, se taie o cheie îngustă și aproape inaccesibilă, în care elementul predominant este succesiunea de cascade. După aceasta urmează un pasaj deosebit, numit La Gâlgoaie, unde apa iese cu mare viteză din munte și se varsă imediat în Dâmbovicioara.

Cheile Brusturețului sunt un complex carstic mai puțin spectaculos. Ele sunt formate din trei sectoare și anume: Cheia Lungă, Cheia Strâmtă și Cheița.  De aici se poate ajunge la marginea Poienii Brusturețului aflată la 990 m altitudine, la confluența dintre Valea cu Apă și Valea Seacă a Pietrelor.  De la Cheile Brusturețului se parcurg 2 km până la punctul Brustureț. Cheile Brusturețului este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Piatra Craiului și nu ar trebui ratat.

Peștera Dâmbovicioara

Se află în partea sudică a Masivului Piatra Craiului, în județul Argeș, la aproximativ 1 km distanță de satul Dîmbovicioara, în partea stângă a pârâului cu același nume, afluent al râului Dâmbovița.

Comparativ cu alte peșteri din România, Peștera Dâmbovicioara are o lungime mică, fiind însă cea mai lungă din zona Rucăr – Bran. Are o lungime de 555 m dintre care numai 245 m sunt accesibili turiștilor. Lățimea peșterii variază între 3 și 4 m iar înălțimea între 4 și 5 m. Temperatura medie din peșteră este una ridicată, având valori cuprinse între 10 și 12°C, cu o umiditate temperată și un curent de aer slab.

Peștera este cunoscută din anul 1579, când era folosită de către localnici ca ascunzătoare împotriva invadatorilor, ulterior devenind lăcașul unui pustnic, ascunzătoarea unor tâlhari și mai apoi bârlogul unui urs. Turiștii care ajung în zonă pot să admire formațiunile geologice spectaculoase, care ilustrează aproape perfect o labă de urs, un cap de șarpe, o aripă de acvilă sau pielea tigrului. În drumul spre peșteră, turiștii pot admira numeroasele cascade și repezișuri ale Dâmbovicioarei, dar și limbile de grohotiș care coboară prin stâncile masivului.

Peștera Colțul Chiliilor

Se află în Masivul Piatra Craiului și este situată pe drumul ce leagă orașul Zărnești de Plaiul Foii. Această peșteră a fost folosită de-a lungul vremii de locuitorii acestei zone ca loc de refugiu în timpul atacurilor turcești din anul 1421, dar și ca loc de rugăciune. Galeria Peșterii Colțul Chiliilor are o lungime de aproximativ 20 m. Aici se țineau slujbe religioase și avem ca mărturie zonele de pereți afumați de lumânări și torțe ce au ars aici în trecut.

Localnicii credeau că această peșteră are o putere neobișnuită asupra apelor. Cei care veneau la peșteră se rugau fie să se oprească inundațiile, fie să înceteze perioada de secetă. Cei care săpau fântâni se rugau aici pentru a găsi apă. În prezent nu se mai țin aici slujbele religioase, dar unii localnici mai vin încă pentru a aprinde o lumânare în Peștera Colțul Chiliilor (foto Anexa 7).

III.3.2. Resurse turistice antropice

Rezervația de urși de la Zărnești

În pădurea de pe dealul de la intrarea în Zărnești dinspre Brașov, se întinde pe o suprafață de 69 de hectare prima rezervație naturală pentru urși captivi din România, Rezervația LiBEARty Zărnești. Rezervația a fost realizată în memoria ursoaicei Maya și a salvat un număr de aproximativ 70 de urși de la o viață cruntă, crescuți ca obiecte de distracție pentru restaurante, circuri, benzinării sau fabrici. Aflat la poalele Carpaților, orașul Zărnești oferă urșilor aflați în rezervație hectare de pădure, numeroare iazuri și pâraie. În perimetrul adăpostului există locuri de adăpost, locuri pentru hrănire, bazine cu apă și copaci, realizându-se astfel un mediu ideal pentru viețuirea acestor animale. Pentru cei care doresc să viziteze Rezervația LiBEARty a fost amenajată Căsuța Vizitatorilor, de unde pot fi procurate suveniruri, bilete de intrare sau miere. Tot aici se prezintă un documentar în care principalele roluri sunt ale urșilor din rezervație. Urmărind acest documentar se vor afla poveștile dramatice ale animalelor salvate și aduse aici.

O parte din animale au ajuns în Rezervația de urși din Zărnești în urma aderării României la Uniunea Europeană, când au fost închise numeroase grădinii zoologice din cauza condițiilor deplorabile în care animalele erau crescute.Toți urșii din rezervație sunt deja ajunși la vârsta adultă, în urma convenției conform căreia anual sunt uciși 300 de urși, astfel, nefiind necesară aducerea puilor de urs în lăcașul de la Zărnești.

Cu excepția unui urs negru asiatic, restul de peste 70 sunt urși bruni europeni. Ursul brun european este o specie protejată prin Convenția de la Berna. Cel mai impunător urs din întreaga rezervație este ursul Max, urs care a trecut prin grave traume resimțite până în prezent. Vedeta rezervației a servit drept atracție turistică în orașul Sinaia încă din anul 1997, fiind exploatat în scopuri turistice. După salvarea ursului de la îngrozitoarele chinuri s-a constatat că acesta era orb, în urma torturii la care l-a supus persoana care avea stăpânire asupra acestuia.

Ursul cu vârsta cea mai înaintată din rezervație a atins vârsta de 42 de ani. În condiții normale de viață în sălbăticie, un urs trăiește aproximativ 25 de ani, însă, condițiile oferite în rezervații pot prelungi viața acestora chiar și până la 50 de ani. O poveste impresionantă este cea a ursoaicei Jacksie. La prima vedere pare jucăușă și plină de energie. Însă, acestea sunt de fapt urme ale unor traume adânci, aceasta fiind dresată și forțată în repetate rânduri să distreze publicul. Este recunoscută de către mai mulți specialiști de urși captivi ca fiind probabil cea mai bună Rezervație de Urși bruni din lume.

Din anul 2013 există un trenuleț care transportă turiștii prin Rezervația de urși "Libearty" de la Zărnești pentru ca aceștia să poată observa comportamentul urșilor în habitatul lor natural. În prezent în rezervație sunt 79 de urși. Sanctuarul are două programe de vizitare și anume programul de vară din 1 mai pană în 30 octombrie și programul de iarnă din 1 noiembrie până în 30 aprilie.

Circuitul de motocross Breghină

Datează din anul 1954, fiind inițiativa Uzinei Mecanice Tohan și a Clubului Sportiv Torpedo. În anul 1996 a avut loc prima etapă de campionat motocross european din România, iar în anul 2002 circuitul a primit omologarea Uniunii Europene de Motociclism. În anul 2004 pe acest circuit s-a desfășurat Trofeul Națiunilor Europene.

Acest circuit, este considerat circuitul cu viteza medie pe tur cea mai mică din România datorită arhitecturii sale și a elementelor tehnice. Recordul este de 38 km/h, iar riderii, ca în cazul oricărui circuit de motocross care se respectă, sunt răsfățați cu toată gama de elemente și anume: step ups, step downs, valuri, trambuline – de la table tops la duble, viraje lente/rapide, etc. Referitor la dotări, circuitul Breghină oferă un paddock iluminat de 10.000 de m2 și o clădire cu două etaje cu o suprafață de 150 m2/ etaj ce include press room, centru de conferințe, conexiune internet și un turn de control.  Vizibilitatea spectatorilor este foarte bună, pasionații având acces și în zona centrală a circuitului pentru a fi mai aproape de acțiune.

Biserica ortodoxă Sf. Nicolae a Zărneștilor

Este numită astfel pentru a se face deosebirea de sora puțin mai vârstnică din Șcheii Brașovului. Această biserică a fost construită ca o replică a celei din urmă. Biserica veche, care astăzi este paraclisul bisericii Sf. Nicolae, a fost înălțată în anul 1515, de către Neagoe Basarab. Atât paraclisul cât și biserica, figurează pe lista monumentelor Academiei Române și face parte din lucrările de artă veche monumentală medievală, fiind a treia biserică din piatră construită în Țara Bârsei.

În Tohanu Nou, localitate componentă a orașului Zărnești, se găsește o biserică monument istoric și de arhitectură, al cărei hram este “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Ea a fost construită în anul 1779, la 10 ani după înființarea satului, de un negustor român din Brașov pe nume Ioniță Boghici. Biserica păstrează și astăzi picturile murale originale.

Muzeul din cadrul bisericii Sf. Nicolae din Zărnești

A fost înființat în anul 1995 prin truda unor iubitori ai locului și ai istoriei locale. Acesta este amenajat în paraclisul bisericii și găzduiește un număr mare de piese: cărți (o cazanie din 1811, un ceaslov din 1851, o carte de învățături din 1806, Noul Testament din secolele XVIII și XIX și Sf. Evanghelie a Mitropolitului I. Mețianu), manuscrise, icoane pe sticlă, costume și țesături populare (mai multe epitrahire țesute de femeile din Zărnești în sec. XVII), obiecte de cult (cruci din sec. XVIII, vase, etc.), obiecte de inventar casnic și gospodăresc.

În cadrul muzeului se găsesc și două obiecte care aparțin patrimoniului național: o icoană din lemn din secolul XVI, acoperită cu o foiță de aur, despre care se spune că este făcătoare de minuni și că ar fi vărsat lacrimi în momentele de încercare pentru localnici; un chistolnic (o ștampilă care se aplică pe prescuri). Alături de acest chistolnic se mai găsesc și altele ce datează din sec.XVII-XX, astfel că prin colecția expusă, acest muzeu poate fi considerat singurul muzeu de chistolnice din Ardeal.

Muzeul Ioan Lepădatu din Zărnești

Este amenajat în casa natală a scriitorului și prezintă documente, fotografii și alte obiecte care au aparținut autorului primei monografii publicate despre Zărnești. A fost deschis în anul 1998.

Crucea de pe Vârful Piatra Craiului Mică

Legenda spune că într-o perioadă de secetă ce a pârjolit toată vegetația, oamenii și animalele având foarte mult de suferit, o femeie sărmană, numită Stanca, a urcat până pe Vârful Piatra Craiului Mică. Ea s-a rugat lui Dumnezeu să dea ploaie, repetând acest traseu timp de mai multe zile, până când, într-o zi, nu s-a mai întors în sat. Atunci s-a întâmplat o minune și timp de trei zile și trei nopți a plouat fără încetare, natura revenind la viață. După un timp de căutare, Stanca a fost găsită de către localnici pe Vârful Piatra Craiului Mică, în genunchi și cu ochii spre cer, dar fără viață. Aceștia au îngropat-o creștinește acolo și la cap i-au așezat o cruce (foto Anexa 8).

Crucea de la Morminte

A fost poziționată în locul unde s-a dat prima parte a bătăliei din anul 1690 dintre Emeric Thököly (comandantul militar al curuților și pretendent la tronul Transilvaniei), împotriva trupelor imperiale conduse de generalul Donat Heissler, cu participarea domnitorului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu de partea transilvănenilor.

Crucea Moșului

A fost poziționată pe locul celei de-a doua părți a bătăliei din anul 1690.

Crucea Brâncoveanului

Se zice că această cruce a fost ridicată pentru a celebra victoria coaliției anti-imperiale de la Zărnești – Tohan din anul 1690.

Crucea lui Botorog (Fântâna lui Botorog)

A fost construită în anul 1965 de către Paraschiv Botorog. Este amplasată lângă un izvor (de unde și denumirea de Fântâna lui Botorog), la despărțirea șoselei ce urcă în satul Măgura de drumul ce duce către Prăpăstiile Zărneștiului și de poteca ce urcă la Poiana Zănoaga.

Hora cu Brazi

Situată la 770 m altitudine, a fost declarată monument istoric în cinstea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Monumentul s-a degradat de-a lungul timpului deoarece a apărut o spărtură în centura de arbori, s-au făcut tăieri ilicite, s-a pășunat nerațional în zonă și au fost distruse o mare parte din mușuroaiele de furnici (foto Anexa 9).

III.4. Structuri de primire cu funcțiune de cazare turistică

Atractiv prin prezența în apropiere a munților Piatra Craiului, Zărnești este un excelent punct pe harta turistică în ceea ce privește frumusețea locurilor, ospitalitatea oamenilor și a locurilor de cazare. În prezent rețeaua de pensiuni turistice sau case de vacanță este în expansiune. În orașul Zărnești se poate înnopta la una dintre cele peste 20 de pensiuni, la cabanele din zona Zărneștiului sau din Masivul Piatra Craiului sau se poate merge cu cortul sau cu rulota. Cele mai cunoscute cabane sunt:

Cabana Gura Râului (48 locuri cazare)

Deschisă din anul 1940 cu denumirea de Cabana lu’ Mănăila. Situată în orașul Zărnești, la poalele masivului Piatra Craiului, chiar la intrarea în Parcul Național Piatra Craiului, Cabana Gura Râului este un punct de plecare spre Cabana Curmătura, Prăpăstiile Zărneștiului, Sat Măgura, Creasta Pietrei Craiului.

Cabana Plaiul Foii

În anul 1881 apare prima casă de adăpost într-un fost pichet grăniceresc aflat pe malul drept al râului Bârsa. Cabana datează din 1938 și a fost construită de către Asociația Carpatină Transilvană, secția Brașov. Ea reprezenta un loc de întâlnire și adăpost pentru vânători. În 1998-1999 clădirea principală a fost reparată și modernizată, moment în care intră și în circuitul turistic. Cabana Plaiul Foii reprezintă punctul istoric de întâlnire al traseelor tuturor turiștilor, alpiniștilor și vânătorilor, fie aceștia temerari sau simpli vizitatori, dornici de aventuri pe crestele montane sau de o plăcută relaxare în mijlocul unor priveliști deosebite (foto Anexa 10). Cabana Plaiul Foii se află la poalele Munților Piatra Craiului, în apropierea unor importante și cunoscute monumente ale naturii din România: Cerdacul Stanciului, Grota Stanciului, Peștera Dâmbovicioara, Prăpăstiile Zărneștilor sau Marele Grohotiș.

Cabana poate găzdui un număr de 40 de turiști. Împărțită pe două etaje și având 15 camere și un apartament, cabana mai dispune și de un restaurant cu o capacitate de 70 de locuri și meniu tradițional românesc sau vânătoresc. De asemenea, cabana poate găzdui întâlniri de afaceri, dispunând la etajul unu de o sală de conferință cu o capacitate de 25-30 de locuri și dotări standard, însemnând: TV, video, retroproiector și flipchart.

Cabana Curmătura

Are un număr de 44 locuri (în cabană și anexă). Cabana are camere cu 2, 3, 11, 12 locuri iar anexa are 2 camere cu 4 locuri și o cameră cu 8 locuri. Este localizată pe versantul sudic al Pietrei Mici, în Poiana Curmăturii, sub curmătura dintre Piatra Mică și Vârful Turnul Pietrei Mari, reprezentând o bază de plecare pe traseele din zonă. Accesul se face pe traseul turistic prin Prăpăstiile Zărneștiului, marcat cu bandă albastră; traseul turistic marcat cu bandă galbenă de la Fântana lui Botorog; sau bandă albastră+bandă galbenă prin Valea Crăpăturii. Cabana se află la 1470 m altitudine (foto Anexa 11).

Atât în Zărnești, cât și în zona Parcului Național Piatra Craiului, sunt numeroase unități de cazare dar nu am ales să nu mai scriu despre ele deoarece nu se încadrează în standardele eco.

III.5. Programe existente în zona de turism în natură și ecoturism

Excursii cu ghid

Primul pas în realizarea acestei idei a fost inițierea unui curs de ghizi montani, curs organizat de Asociația Ghizilor Montani din România în perioada Septembrie 2002-Mai 2003 și a fost sponsorizat în proporție de 70% de către PNPC pentru a putea beneficia mai mulți tineri.

Un număr de participanți au absolvit cursul, au devenit ghizi autorizați de către Ministerul Turismului și au primit un permis gratuit de a efectua excursii organizate în PNPC. Ghizii au la dispoziție materiale promoționale și sunt ajutați prin toate mijloacele posibile pentru desfășurarea excursiilor.

Servicii oferite:

drumeție pe traseele turistice montane ale Parcului Național Piatra Craiului, cu diferite grade de dificultate;

vizitarea pădurilor virgine din PNPC;

parcurgerea traseului educativ al Parcului Național Piatra Craiului;

excursii dedicate observării ursului brun la observator închis, din martie până în noiembrie;

excursii cu ghid pe munte pentru observarea faunei sălbatice (cerb, capra neagră, cocoș de munte) și identificarea în teren a urmelor diferitelor specii din fauna sălbatică;

vizitarea satelor montane Măgura și Peștera, a stânilor tradiționale, degustare de produse locale;

facilitatea observării ursului pe fondurile cinegetice învecinate Parcului Național Piatra Craiului.

Observații la urs

Administrația parcului a luat în considerare ideea creării unui punct de observații la urs în zona vestică a parcului într-un loc de trecere al urșilor prin parc. Instalarea punctului de hrănire răspunde cererii mari existente pentru observarea de carnivore în condiții controlate care să asigure păstrarea ecosistemului neschimbat și care să asigure de asemenea și venituri administrației parcului.

Observarea păsărilor

Există o cerere însemnată pentru realizarea de excursii pentru observarea păsărilor în parc. A fost realizat un ghid scris cu imagini ale principalelor specii de păsări din Piatra Craiului și se ia în considerare construcția unor observatoare pentru păsări în parc.

Turismul de iarnă

Activități de Ski fond, ski de tur, plimbări cu rachete de zăpadă se desfășoară deja în parc. Parcul încurajează dezvoltarea la scară mică a acestor activități care aduc venituri în comunitățile locale în sezonul de iarnă când celelalte activități turistice au un volum redus. Administrația parcului nu dorește însă să încurajeze schiul bazat pe instalații mecanice care afectează ecosistemele și caracterul natural al zonei.

Alpinism

Piatra Craiului reprezintă unul dintre munții în care s-a dezvoltat puternic alpinismul românesc. Aici au fost deschise peste 200 de trasee de alpinism, cu diferite grade de dificultate. Majoritatea traseelor de cățărare din masivul Piatra Craiului sunt trasee ce necesită o bună pregătire teoretică, fizică și tehnică, având în vedere accesul și retragerile relativ lungi și complicate. Principalele zone de cățărare s-au format în jurul marilor pereți sau ai versanților văilor din partea de vest a masivului, ori chiar în peretele vestic (Valea Crăpăturii, Padina Șindileriei, Padina Închisă, Padina Popii – Turnurile Dianei, Brâul Ciorânga Mare, Padina lui Călineț, Valea Podurilor, Zona Marelui Grohotiș). Multe trasee de escaladă au fost amenajate în Piatra Mică, Prăpăstiile Zărneștilor (nord-est) sau cheile Brusturețului și cheile Dâmbovicioarei (spre sud).

III.6. Propuneri privind activitatea ecoturistică viitoare

Ecoturismul este o formă de turism prin care se urmărește descoperirea mediului natural și conservarea acestuia, incluzând o activitate de interpretare a componentelor naturale sau culturale ale mediului, numită componenta educațională care favorizează o atitudine de respect pentru mediul înconjurător, bazat pe noțiunile de dezvoltare durabilă și care aduce beneficii socio-economice comunităților locale și regionale.

Managementul Parcului Național Piatra Craiului urmărește și menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura, prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale. De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează activitățile științifice și educaționale.

În promovarea turismului în zonă există o serie de factori interesați între care se pot enunța următorii:

1. Asociațiile de turism rural și proprietarii individuali de pensiuni. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) care are ca obiectiv stimularea și promovarea turismului rural, ecologic și cultural atât în România cât și în străinătate.

2. Asociații de ecoturism apărute în zonă.

3. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

4. Comunitățile locale (autoritățile locale) din perspectiva posibilei dezvoltări a serviciilor în general și a turismului în particular prin generarea de locuri de muncă și de venituri în comunitate.

5. Agenții și operatori de turism regionali care urmăresc organizarea unor tururi turistice în zonă.

6. Biroul de promovare a turismului din cadrul Consiliului Județean Brașov;

7. Regia Națională a Pădurilor prin intermediul Ocoalelor Silvice Zărnești și Rucăr;

8. Parcul Național Piatra Craiului;

9. Diferitele asociații profesionale. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Asociația Ghizilor Montani;

10. Întreprinzători particulari.

Dezvoltarea ecoturismului în zona Parcului Național Piatra Craiului se poate face printr-o serie de acțiuni cum ar fi:

educarea vizitatorilor în spiritul responsabilității față de natură, în vederea reducerii cantităților de deșeuri din parc, rezolvării problemelor generate de interferența cu viața sălbatică, precum și în vederea rezolvării campărilor neautorizate;

creșterea gradului de folosire a acomodărilor din comunitățile locale (pensiuni, cazări în case familiale);

încurajarea vizitatorilor pentru folosirea ghizilor specializați;

atragerea unui număr mai mare de vizitatori în parc, pe cât posibil și în afara sezonului de vârf;

încurajarea cât mai multor vizitatori să folosească transportul public și descurajarea în anumite zone să se folosească autoturismul;

orientarea fluxului de bani cheltuiți de vizitatori spre comunitățile locale în vederea susținerii produselor tradiționale locale, atât alimentare, cât și nealimentare;

perfecționarea activității parcului în lucrul cu comunitățile locale în vederea realizării unei dezvoltări durabile a zonei. Cea mai mare problemă pentru cazarea în și în jurul parcului este generată de existența fenomenului de campare haotică în afara unor campinguri autorizare și de calitatea slabă a campingurilor existente.

În privința obiectivelor turistice din zona Pietrei Craiului, satele și localitățile din jurul acesteia reprezintă un adevărat paradis etnografic. În această zonă se păstrează vechile obiceiuri specifice zonei de la țară, unde amatorii de mâncăruri tradiționale românești vor avea de unde alege.

Pentru amatorii de excursii pe munte și alpiniști, muntele Piatra Craiului este o amintire de neuitat. Există mai multe trasee turistice pentru a explora acest masiv, dar atracția principală rămâne o drumeție pe creasta principală, unde, atenție, nu există cabane, ci doar refugii. Rețeaua de trasee marcate este bine dezvoltată, dar se recomandă totuși un minim de experiență pentru traseele mai complicate.

Parcul Național Piatra Craiului prezintă un interes în domeniul activităților turistice care au în vedere ecoturismul ca singura formă de turism responsabil în natură. Ecoturismul respectă valorile parcului și contribuie la menținerea lui neschimbată în timp prin modul de desfășurare al activităților și prin întoarcerea unei părți din veniturile realizate în conservare. O componentă importantă o constituie ridicarea nivelului de trai al comunităților locale implicate în activitățile turistice ca modalitate de reducere a presiunilor de tot felul pe care comunitățile locale le exercită asupra ariilor protejate.

Conservarea biodiversității reprezintă un factor determinant în păstrarea mediului natural nealterat și în realizarea unei dezvoltări durabile.

Vizitatorii pot fi încurajați să meargă în zone în care sunt fizic sănătoase, robuste și unde pot contribui la economia locală și la fondurile de conservare a parcului.

Vizitatorii pot fi descurajați în vizitarea unor zone fragile și a unor zone unde nu contribuie la fondurile de conservare și nici la economia locală.

În ceea ce privește primirea și informarea publicului, Convenția privind conservarea habitatelor naturale și sălbatice din 14-15 martie 2011 de la Strasbourg, Administrația Parcului va aplica pentru un proiect în cadrul Programului Operațional Sectorial – Pilonul 4 (Pillar 4) întrucât ultima aplicare a fost respinsă deoarece studiile de fezabiliate au fost făcute în concordanță cu vechea legislație în domeniu. Studiile au fost actualizate, iar proiectul a fost prezentat în februarie 2011.

Scopul principal al acestui proiect a fost acela de a crește numărul vizitatorilor sectoriali ai Centrului de Vizitatori Zărnești. Printre obiectivele acestui proiect se pot enunța următoarele:

construcția unui punct de informare pentru turiști în zona Curmătura;

construcția a patru puncte de informare situate în intrările principale din cadrul parcului;

stabilirea a patru tematici de trasee turistice cu panouri informative;

realizarea unui ghid tematic printat privind traseele turistice, cu o hartă atașată;

un ghid pentru speciile și habitatele protejate;

realizarea a 12 tipuri de pliante privind principalele elemente ale parcului.

Harta turistică editată în 3.000 de exemplare a fost deja făcută disponibilă pentru turiști. Costurile printării au fost suportate de sponsori.

Parcul beneficiază de avantajul unui bun amplasament geografic, oferind numeroase posibilități de dezvoltare a unor activități ecoturistice care să ajute la ridicarea nivelului de trai și la îmbunătățirea activității de conservare. Existența populațiilor de carnivore mari, a unor peisaje deosebite și a comunităților tradiționale creează premisele ca acest areal să se dezvolte ca destinație ecoturistică de importanță internațională.

În acest sens trebuie avut în vedere creșterea ponderii ecoturismului în detrimentul turismului de masă, reducerea presiunii generate de vizitatori asupra zonelor de creastă și asupra zonelor de refugiu ale animalelor sălbatice și orientarea acestora spre alte zone de interes. În plus, având în vedere presiunile la care sunt supuse, o altă prioritate o constituie găsirea unor soluții pentru păstrarea modului tradițional de viață al comunităților locale.

Punctele de atracție ale turiștilor în zonă trebuie să fie atât tradițiile locale, cât și frumusețea și bogăția naturală a arealului, iar veniturile provenite din practicarea ecoturismului trebuie să rămână în cadrul comunităților locale pentru a duce atât la creșterea nivelului de trai cât și la un interes sporit pentru păstrarea valorilor naturale și respectarea și conservarea tradițiilor.

O altă activitate care însoțește ecoturismul este comercializarea de produse locale tradiționale și de artizanat, pentru care, odată cu apariția turiștilor în zona, se creează o piață de desfacere. Alte activități cu impact negativ ar fi și colectarea de materiale de construcție disponibile în zona (pietre, pietriș și nisip), precum și recoltarea de arbuști în scopul folosirii acestora pentru garduri vii. Pentru a reduce impactele negative ale acestor activități, trebuie găsite surse alternative generatoare de venituri, care sa ducă la scăderea presiunii asupra resurselor naturale. Una din aceste resurse o reprezintă ecoturismul.

CONCLUZII

Ecoturismul este turismul care se practică în general în arii naturale protejate, cu grupuri mici de turiști. Este valorificat atât patrimoniul natural cât și cel cultural aducând beneficii comunităților locale. În plus, ecoturismul presupune conservarea naturii. Dezvoltarea produselor ecoturistice presupune în primul rând existența resurselor naturale și a biodiversității mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu presupune investiții atât de mari ca în cazul turismului clasic.

Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie să se realizeze cu sprijinul autorităților locale, care trebuie să conștientizez faptul că, pe lângă efectele pozitive, turismul generează și o serie de efecte negative. Beneficiile pot fi maximizate și problemele minimizate printr-o planificare atentă și un management inteligent. În acest fel, se poate realiza dezvoltarea durabilă a sectorului turistic prin protejarea mediului înconjurator și a culturii locale.

Țara noastră are trei destinații ecoturistice avizate de către Comisia Europeană printre care și zona Zărnești – Piatra Craiului din județul Brașov. Zărneștiul a dovedit că orice așezare se poate reinventa ca destinație ecoturistică, atât timp cât știe să profite de avantajul unei ariii naturale protejate, cum este frumoasa zonă a Pietrei Craiului. Zărnești este un excelent punct pe harta turistică în ceea ce privește frumusețea locurilor, ospitalitatea oamenilor și a locurilor de cazare.

Parcul Național Piatra Craiului prezintă un interes în domeniul activităților turistice care au în vedere ecoturismul ca singura formă de turism responsabil în natură. Ecoturismul respectă valorile parcului și contribuie la menținerea lui neschimbată în timp prin modul de desfășurare al activităților și prin întoarcerea unei părți din veniturile realizate în conservare.

Putem constata faptul că ascensiunea turismului oferă numeroase oportunități pentru conservarea și bunăstarea comunităților locale. Ca un răspuns la interesul ridicat pentru cunoașterea naturii, dar și la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, a luat naștere treptat o nouă formă de turism și anume ecoturismul.

Acesta poate furniza veniturile necesare pentru protejarea parcurilor naționale și a altor arii naturale, venituri care greu ar putea fi obținute din alte surse. În același timp, ecoturismul constituie o alternativă solidă pentru dezvoltarea economică a comunităților cu activități reduse generatoare de venit. În plus, ecoturismul sporește nivelul de educație și conștiință al turiștilor și îi transformă în susținători dornici pentru conservarea mediului natural și cultural. Ecoturismul este șansa de a învăța ce înseamnă respectul pentru natură și pentru cultura locală, respect ce ar trebui să fie impus tuturor.

Desemnarea Orașului Zărnești ca destinație ecoturistică aduce beneficii multiple pentru oraș și locuitorii acestuia. Vizibilitatea orașului cunoaște o îmbunătățire prin campanii susținute de promovare a destinației la nivel național și internațional și, prin urmare, competitivitatea orașului crește în rândul destinațiilor turistice. De asemenea sunt facilitate investițiile ce țin de dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor turistice existente la nivelul orașului. Nu în ultimul rând, dezvoltarea turismului la nivel local generează creștere economică. Populația orașului este încurajată să își dezvolte afaceri prin care să fie puse în valoare produsele cu specific local.

Prin obținerea titlului de destinație ecoturistică, orașul beneficiază de promovare pe site-ul Ministerului Turismului dar și de posibilitatea participării la Târgul Național de Turism al României de la Romexpo, în cadrul standului Autorității Naționale pentru Turism.

BIBLIOGRAFIE

Bran Florina, Dinu Marin, Economia turismului și mediul înconjurator, Editura Economică, București, 1998

Cândrea Adina Nicoleta, Ecoturism și turism rural – suport de curs, Brașov, 2009

Cândea Melinda, Erdeli George, Simon Tamara, Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București, 2003

Dinu Mihaela, Geografia Turismului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002

Glăvan Vasile, Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management Turism “EDEN”, București, 1996

Iordache M. C., Perspectivele turismului românesc în dinamica turismului mondial, teză de doctorat, A.S.E. București, 2004

Ispas Ana, Economia turismului, Universitatea Transilvania din Brașov, 2010

Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, București, 2004

Nistoreanu Puiu, Turism rural: o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

Nistoreanu Puiu, Țigu Gabriela, Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2003

Niță Ilie, Niță Constantin, Piața turistică a României, Editura Ecran Magazin, Brașov, 2000

Stăncioiu Aurelia Felicia, Dicționar de terminologie turistică, Editura Economică, București, 1999

Stănciulescu Gabriela, Managementul turismului durabil în centrele urbane, Editura Economică, București, 2004

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România Faza I, București, septembrie, 2009

Site-uri:

www.biblioteca-digitala.ase.ro, accesat la 21.02.2015

http://zarnesti.net/ accesat la 27.04.2015

http://turisminzarnesti.ro/ accesat la 27.04.2015

http://www.pcrai.ro/ accesat la 27.04.215

http://www.travelworld.ro/ accesat la 6.05.2015

http://primaria-zarnesti.ro/ accesat la 6.05.2015

ANEXE

Anexa1 Anexa 2

Sursa: www.destinatiituristice.ro

Anexa 3 Anexa 4

Sursa: www.romaniantour.eu

Anexa 5 Anexa 6

Sursa: turism.bzi.ro Sursa: www.wonderfulromania.ro

Anexa 7

Sursa: www.crestinortodox.ro

Anexa 8 Anexa 9

Sursa: turisminzarnesti.ro

Anexa 10 Anexa 11

Sursa: www.romania-turistica.ro Sursa: carpati.org

BIBLIOGRAFIE

Bran Florina, Dinu Marin, Economia turismului și mediul înconjurator, Editura Economică, București, 1998

Cândrea Adina Nicoleta, Ecoturism și turism rural – suport de curs, Brașov, 2009

Cândea Melinda, Erdeli George, Simon Tamara, Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București, 2003

Dinu Mihaela, Geografia Turismului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002

Glăvan Vasile, Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management Turism “EDEN”, București, 1996

Iordache M. C., Perspectivele turismului românesc în dinamica turismului mondial, teză de doctorat, A.S.E. București, 2004

Ispas Ana, Economia turismului, Universitatea Transilvania din Brașov, 2010

Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, București, 2004

Nistoreanu Puiu, Turism rural: o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

Nistoreanu Puiu, Țigu Gabriela, Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2003

Niță Ilie, Niță Constantin, Piața turistică a României, Editura Ecran Magazin, Brașov, 2000

Stăncioiu Aurelia Felicia, Dicționar de terminologie turistică, Editura Economică, București, 1999

Stănciulescu Gabriela, Managementul turismului durabil în centrele urbane, Editura Economică, București, 2004

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România Faza I, București, septembrie, 2009

Site-uri:

www.biblioteca-digitala.ase.ro, accesat la 21.02.2015

http://zarnesti.net/ accesat la 27.04.2015

http://turisminzarnesti.ro/ accesat la 27.04.2015

http://www.pcrai.ro/ accesat la 27.04.215

http://www.travelworld.ro/ accesat la 6.05.2015

http://primaria-zarnesti.ro/ accesat la 6.05.2015

ANEXE

Anexa1 Anexa 2

Sursa: www.destinatiituristice.ro

Anexa 3 Anexa 4

Sursa: www.romaniantour.eu

Anexa 5 Anexa 6

Sursa: turism.bzi.ro Sursa: www.wonderfulromania.ro

Anexa 7

Sursa: www.crestinortodox.ro

Anexa 8 Anexa 9

Sursa: turisminzarnesti.ro

Anexa 10 Anexa 11

Sursa: www.romania-turistica.ro Sursa: carpati.org