Xxx A. Ionescu. Referat I. Terminologia Sacrificială Și Categorii De Alimente Sacre În Religia Romană [618212]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE ISTORIE

ALIMENTE SACRE REPREZENTATE PE
MONUMENTELE VOTIVE ȘI FUNERARE DIN
DACIA ROMANĂ

REFERAT I:
TERMINOLOGIA SACRIFICIALĂ ȘI CATEGORII
DE ALIMENTE SACRE ÎN RELIGIA ROMANĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. DR. ZUGRAVU NELU

NEMETI SORIN OPRIȘ IOAN CURCĂ

DOCTORAND: [anonimizat], 2017

2
CUPRINS:
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
I. Termino logia sacrificială ………………………….. ………………………….. …. 4
I.1. Etapele sacrificiului ………………………….. ………………………….. ……… 5
I.2. Tipuri de sacrificii ………………………….. ………………………….. ………. 10
I.3. Participanți ………………………….. ………………………….. ………………… 17
I.4. Obiecte ………………………….. ………………………….. ………………………. 21
I.5. Convivialitate ………………………….. ………………………….. …………….. 23
II. Categorii de alimente „sacre” în lumea romană ………………………. 27
II.1. Animale ………………………….. ………………………….. ……………………. 27
II.2. Vegetale ………………………….. ………………………….. ……………………. 42
II.3. Lichide ………………………….. ………………………….. ……………………… 48
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 54
Bibliografie: ………………………….. ………………………….. ………………………… 56

3
Introducere
Obiectivul primului subcapitol este de a oferi o prezentare cât mai cuprinzătoare
a terminologiei latine cu privire la etapele sacrificiale , a participanți lor, a
instrume ntelor „sacre‖, a principalelor contexte, ceremonii, ritualuri și banchete cu
caracter sacrosanct . În cel de al doilea subcapitol vom analiză tipologia alimentelor
„sacre‖, fie că e vorba de de animal e, vegeta le, lichide și, în unele cazuri , a celor
umane1, cu sfera divină . De asemenea, trebuie să preciză m că o parte din termenii
latini în legătură cu produsele alimentare și rațiuni le de selecție ale ofrand elor sunt
prezentate în cel de al doilea subcapitol . Principalele surse care stau la baza
urmă toarelor pagini sunt izvo arele latine, coroborate cu literatura de specialita te, tot
mai abundentă în ultima perioadă .
Sacrificiul a reprezentat pentru romani cea mai importantă cale de a comunica cu
divinitatea, având un rol central în ceremoniile religiose, dar, în același timp, a jucat un
rol semificativ în contextele politice, sociale, economice și militare. Subiectul a atras
de-a lungul timpului aten ția antrop ologi lor, psihologi lor, filosofi lor, teologi lor,
arheologi lor etc, care au fost preocupaț i de cultura materială, rațiuni le mitologice și
religioase ale subiectului. Acest interes larg se reflectă în caracterul controversat al
subiectului și eterogenitatea teoriilor care reflectă diferitele medii academice2.

1 Sacrificiul uman a fost interzis cu două ocazii, odată în 454 și odată în 97 î.e.n (în timpul consulatului
lui Crassus Licinius), iar sacrificiile, în totalitate a lor, au fost interzise prin decret imperial la finalul
secolului IV. Pentru sacrificiile uman e în lumea greco -romană vezi: A. Henrichs, Human Sacrifice in
Greek Religion: Three Case Studies , în J. Rudhardt, O. Reverdin, (ed.), Le sacrifice dans l‟antiqui té,
Geneva, 1981, p. 195 –242; P. Bonnechere, Le sacrifice humain en Grèce ancienne , 1994, Athens; F.
T.Van Straten, Hierà Kalá: Images of Animal Sacrifice in Archaic and Classical Greece , Leiden, 1995;
S. Georgoudi, Á propos du sacrifice humain en Gréce an cienne: remarques critiques , în Archiv für
Religionsgeschichte , Vol. 1, Paris, 2010 p. 61 -82; D. Briquel, Le sacrifice humain attribué à Octave lors
du siège de Pérouse , în Augusta Perusia. Studi storici e archeologici sull‟epoca del bellum Perusinum ,
Perugia, 2012, p. 39 -64; P. Bonnechere, R. G. (ed.), Human sacrifice Cross -cultural perspectives and
representations , Liège, 2013; J. B. Rives, Tertullian on Child Sacrifice , în Revue suisse pour l'étude de
l'antiquité classique , Zürich, 2017, p.54 -63.; iar pe ntru sursele antice care atestă interzicerea sacrificiului
vezi: N. Zugravu, Antichita tea târzie , Iași, 2005, p. 51.
2 Pentru conceptele universale cu privire la sacrifiu vezi: W.R. Smith, Sacrifice, în Kinship and
Marriage in Early Arabia , Cambridge, 1885 : „Sacrifiiciile sunt o cale de comunicare care au rolul de
stabilii sau de a restabilii relația de rudenie în credincios și zei ‖; J.G. Frazer, The Golden Bough: A
Study in Comparative Religion , Cambridge, 1897: „ Sacrificiul este o formă de magie imitativă ‖; M.
Mauss și H. Hubert, Essai sur la nature et la fonction du sacrifice , Paris, 1899: „Sacrificiul are un rol
mediator între credincios și forțele periculoase ale lumii supranaturale‖; Edvard Westermarck, The
Origin and Development of the Moral Ideas , Londra, 1908: „Sacrificiul este o substituire a victimei
pentru credinciosul care a provocat mânia zeilor‖; G. van der Leeuw, Phänomenologie der Religion ,
Berlin, 1933; S. Freud, Totem und Tabu , Leipzig, 1913: „Freud a văzut în sacrificiul o repetarea
inconș tientă a unei greșeli primordiale, sau cel puțin o dorință inconștientă de paricid pe care fiecare
individ a moștenit -o‖; B. Malinowski, Man and Culture: An Evaluation of the Work of Bronislaw
Malinowski , Londra, 1957; E.E. Evans -Pritchard, Witchcraft, Ora cles, and Magic Among the Azande ,

4
I. Terminologia sacrificială
O mare parte din termenii vocabularul ui folosit de romani pentru a discuta
propria lor religie sunt similari cu o multitudine de cuvinte din li mbile moderne și sunt
folosiți atât în domeniile sacre, cât și în cele profane. Unele dintre propriile noastre
cuvinte religioase derivă direct din latină, având uneori același înțeles, însă această
familiaritate aparentă poate fi înșelătoare, deoarece traducerile nu coincid tot timpul.
Sacrificiu este un element central al ritualuri religioase în lumea romană, iar
numărul publicațiilor pe această temă este în continuă creștere. Chiar dacă Roma
deține o vox propia mult mai explicită cu privire la elementele din sfera sacrificiului ,
cu deose bire de spațiul grecesc, încă se poartă discuții cu privire la rolul multor
termeni specifici religiei romane. E xistă o multitudine de încercări de a defini termenul
de „sacrificiu‖ și de a descrie domeniile sale de aplicabilitate în religia romană.
Diferi tele opinii ale cercetătorilor din domeniu sunt foarte diverse în ceea ce privește
sensul și interpretarea ritualuri de sacrificiu.
Termenu l „sacrificiu‖ este folosit în diferite contexte, în discursul de zi cu zi, în
publicațiile academic e, în tratatele teologice sau în texte le religioase. Denumirea
generică utilizată de a utorii antici pentru a desemna acțiune de închinare a ofrandelor
zeilor, provine din sacrificium , termen compus din substantivul sacer și verbul facere
(„a transf era un obiect în sfera s acrului‖ ). Înțelesurile acestui termen cuprinde atâ t
ofrandele de origine animală, vegetală , cât și cele lichide. D erivat din acesta este
termenul sacrificare , care desemnează acțiunea propriu -zisă, de a efectua o activitate
legată de sfera sacră , având același înțeles cu rem divinam facere3. În unele izvoare,
autorii recurg la noțiunea de dona (sau munera ), pentru a desemna darurile închinate
zeilor, fie de către indivizi, fie de către comunități4.

Oxford, 1937; B. Walter, Homo Necans: The Antropology of Ancient Greek Sacrificial Ritua l and Myth,
Ed. University of California Press, Berkeley, 1983 ; D. Hedley, Sacrifice Imagined: Violence, Atonement,
and the Sacred , Cambridge, 2011.
3 Aulus Gellius, Nopțile Atice, traducere de David Popescu; introducerede I . Fischer, Ed. Academiei
Republicii Socialiste România, București, 1965 , V, 17, 2; VII, 7, 5 -7; XII, 8, 2; Ambrosius Macrobius
Theodosius, Saturnalia , traducere, intr oducere și note de Gh. Tohăneanu, București, 1961 , I, 10, 15; 11,
4; II, 2, 4; III, 2, 4 -5; 5, 6; V, 19, 22. A. Lesley, A. A. Roy, Dictionary of Roman Religion , New York,
1996, p. 195 -6; R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Rom an Religions and Early Judais m, New York,
1952, p. 5 -7;
4 Titus Lucretius Carus, De Rerum Natura, traducere, prefață și note de D . Murășanu, Ed. Minerva,
București, 1981 , I, 94; Publius Vergilius Maro, Eneida, ediție critică și traducere G . Coșbuc; ediție
îngrijită, note și prefață de S. Petecel, Ed. Univers, București, 1980 , III, 301; IV, 458; V, 101; VI, 225;
VII, 86; , VIII, 181; Idem, Bucolicele. Georgicele, traducere de N. Ionel, Ed. Institutului European, Iași,
1997, III, 22; III, 533; IV, 520; Publius Ovidius Naso , Fastele, trad. I.Florescu și T . Costa, studii și note
T. Costa, Ed. Academiei Republicii Populare România, 1965 , V, 425; Idem, Metamorfoze, trad. Maria

5

I.1. Etapele sacrificiului
În general , ceremonialul sacri ficial era compus din șase mari etape care se
desfășurau, î n funcție de natura divinității. În primul rând, acestea se desfășurau fie în
timpul zilei, fie pe parcursul nopții. În cazul di Superi procesul religios începea de
dimineață, iar cel de doilea începea la miezul nopții (hostia medialis )5. Animalul
destinat sacrificiului era verificat (probatio victima ) pentru a se asigura că cores punde
prescripțiilor religioase6.
Pompa reprezintă prima faza din ansamblul sacrificial, în care animale destinate
sacri ficiului parcurgeau drumul spre altar (spatiatur ), aduse de către victimarii7.
Comportamentul animalului pe drumul spre altar a fost considerat a fi extrem de
semnificativ . Teoretic, animalul trebuia să v ină de bună voie la altar și să -și „dea
acordul ‖. În cazul în care victima s-a zbătut a fost interpretat ca un semn negativ
(hostia effugia = animalele care au scăpat în drum spre altar)8, ofranda fiind refuzată
de către divinitate , respectiv pax deorum nu a fost asigurat ă cu succes9. De asemenea ,
procesiun ea era o parte integrată a feria sau ludi, în care spectatorii aveau posibilitatea

Valeria Petrescu, cuvânt înainte de E . Camilar, ilustrații A . Stoicescu, Ed. de stat pentru literatură și artă,
Bucur ești, 1957 , VII, 159; Macrob., III, 11, 6; VI, 5, 7.; M. Fruyt , Word -Formation in Classical Latin,
în J. Clackson , A companion to the Latin language , Oxford, 2011, p. 171 -172.
5 Fest., p. 89; Ovid., Fast. , I, 455 – 456: „Nocte deae Nocti cristatus caeditur ales, / quod tepidum vigili
provocet ore diem‖ („Noaptea, tăiem zeiței Nopții păsări cu creastă / Care zorii călduți cheamă cu
cîntecul tre az‖) ; Macrob. Sat., I, 3, 6: „Populum autem Romanum ita uti Varro dixit dies singulos
annumerare a media nocte ad m ediam proximam multis argumentis ostenditur. Sacra sunt enim Romana
partim diurna, alia nocturna, et ea quae diurna sunt ab hora sexta noctis sequentis nocturnis sacris
tempus inpenditur‖ ( „După părerea lui Varro, există numeroase argumente care dovedesc c ă poporul
roman încadrează ziua între ora 12 noaptea și miezul nopții următoare. Sacrificiile divine , de pildă, se
săvîrșesc parte în timpul zilei, parte în timpul nopții. Cele care se săvîrșesc ziua încep în zori și se
prelungesc pînă în miez de noapte. D e la al șaselea ceas al nopții, timpul este hă răzit ceremoniilor
nocturne‖); J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman
religion , Oxford, 2007, p. 263.
6 K. Moede, Reliefs, Public and Private , în J.Rupke (ed.), op. cit., p. 173.
7 Macrob., Sat., III, 4, 5. Cu privire la termenul de victimarius vezi infra .
8 D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în P. A. Johnston, A.
Mastrocinque și S. Papaioannou (ed.) Animals in Greek and Roman Religion and Myth , Cambridge,
2016, p. 19 -39; Verg., Aen., II, 223 -224: „Qualis mugitus, fugit cum saucius aram / taurus et incertam
excussit cervice securim‖ („ Astfel un taur rănit, când scapă de preoți, mugește, / Grabnic fugind de
toporu l izbit, ce -i zguduie ceafa‖); Macrob., Sat., IV, 5, 8: „Quid de ira? Ac veluti pleno lupus insidiatus
ovili Cum fremit ad caulas, et: Mugitus veluti, fugit cum saucius aram Taurus‖ („ E vorba de mînie ?
„Așa și lupul gata să atace stîna plină, freamătă în preajmă; și: „ Astfel mugește taurul, cînd fuge, rănit,
de altar . Destule alte exemple asemene va găsi cel ce va că uta‖).
9 F.P. Morresi, Décrire et comprendre le sacrifice. Les réflexions des Romains sur leur propre religion à
parti r de la littérature antiquaire , Stuttgar t, 2007, p. 25.

6
de a lua parte ansamblul religios, având șansa de a experimenta manifestările religioase
de la o mică distanță10.
Procesiunea era orchestrată în așa fel încât să atingă obiec tive religioase,
culturale și politice. Motivele și scopurile sacrificiului erau înscri se pe o un titulus , o
tabletă care era purtată în fruntea convoiului11. Asistenții aveau rolul de a supraveghea
mulțimea participantă pentru a se evita manifestările gest uale sau de limbaj care
contraveneau ius divinus și care puteau pune în pericol întregul ritual12. În această
primă etapă găsim termenul de confeta (sus), atribuit animalului destinat sacrificiului
care se afla în fața suitei sacrificiale13.
Etapa sub numele de praefatio (verbul praefari = „a vorbi înainte ‖) presupunea
manifestări verbale (prece )14 și gestuale adresate divinității cu rolul de a chema în
ajutor și de a câștigă bunăvoința acesteia (numinibus evocatis / invocatio ). În același
timp se comunicau di vinităților motivele sacrificiului (pars epica )15. Sacerdo ții care
prezidau ritualul se purificau cu apă din vase numite praefericulum sau trulleum16.
Sunt oferit e ofrande într -o primă fază zei lor și zeițelor care urmau a fi invocate ca
martori în ritual (invocari primum ). Inițial Vesta este invocată atunci când se se
aprinde focul altarului, la începutul celebrării17 și Ianus ca zeu al începuturilor18. Unul

10 Ovid ., Ars Amat., III, 43 -58.
11 Sextus Pompeius Festus, De verborum significatu que supersunt cum pauli epitome , editat de
Aemilius Thewrewk de Ponor, Sumptibus academiae litterarum Hungaricae, Budapestini, 1889, p. 55,
78;
12 A. Bendlin, Placing religion in the urban landscape , în P. Erdkamp (ed.), The Cambridge Companion
to Ancient Rome , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 461 -477.
13 Fest., p. 40.
14 J. Marquardt: op. cit. , p. 212 -213: „verba praeire , praefari , sacra carm ina praecantare , dictare vota”.
15 S. Nemeti , Dialoguri păgâne. Formule votive și limbaj figurat în Dacia romană , Iași, 2012, p. 42.
16 Fest. , p. 327; Macrob., Sat., III, 1, 6 : „Constat dis superis sacra facturum corporis ablutione purgari:
cum vero inferis litandum est, satis actum videtur si aspersio sola contingat. De sacris igitur superorum
ait Aeneas: — donec me flumine vivo Abluero‖ („ E lege că cel care se pregătește să aducă jertfe zeilor
de sus se purifică, spălîndu -și corpul întreg. Cînd însă e de ad us litanie zeilor din Infern, par de ajuns
numai cîțiva stropi. Așadar Aeneas, fiind vorba despre sacrificiile de adus zeilor de sus, zice: „… pînă
ce nu mă purific spălîndu – ma cu apă vie‖) ; H. E. M. Cool, Eating and Drinking in Roman Britain ,
Cambridge, 2006, p. 47, 193.
17 Ovid., Fast. , IV, 731 -734: „i, pete virginea , populus, suffimen / ab ara; Vesta dabit, Vestae munere
purus eris. / sanguis equi suffimen erit vitul ique favilla, / tertia res durae culmen inane fabae ‖ („Du -te
popor, la altarul fecioarei și cere suffimen ; / Vesta -ți va da, prin a ei daruri te vei curăți. / Sînge de cal și
scrum de vițel vor fi curățirea / Și -ntra-al treilea rînd paie uscate de bob ‖); Varro, De Lingua Latina , VI,
34.
18 Ovidiu, Fastele , I, 171 – 172; Macrob., Sat., I, 9, 3: „Xenon quoque primo Italicon tradit Ianum in
Italia primum dis templa fecisse et ritus instituisse sacrorum : ideo eum in sacrificiis praefationem
meruisse perpetuam‖ ( „Și Xenon spune, în prima carte a Italicelor sale, că Ianus a construit – pentru
prima oară în Italia – temple în cinstea zeilor, instituind ritualuri sacre. Așa și -a cîștigat el dreptul de a fi
întotdeauna invocat , la începutul sacrificiilor‖); I, 9, 9; Ianum quidam solem demonstrari volunt, et ideo
geminum, quasi utriusque ianuae caelestis potentem, qui exoriens aperiat diem, occidens claudat:
invocarique primum , cum alicui deo res divina celebratur , ut per eum pateat ad illum cui immolatur

7
sau mai multe divinități sunt de obicei invocate, iar ordinea în care au fost chemați
erau înregistrate. Mulțumirea lor se face prin libații și prin suffimen (cenușa rezultat ă
de incinerarea fetușilor )19. Invocarea divinităților este cauzată de contextul sacrificiul.
De exemplu, în cazul unei căsătorii prima ofrandă era destin ată divinităț ilor în a căror
atribuții divine ține protecția mari ajului: Iunonei și Ceres20. În timpul invocației, în
general, sacerdoții stăteau cu fața spre est în cazul di superi , în cazul zeităților marine
cu fața spre cel mai apropiată sursă, iar în ritualurile dedicate di inferni se recurgea la
atingerea pământului cu mână dreapta . În același timp, participanț ilor le era
recomandat să păstreze o atmosferă sobră, tăcută ( fauete linguis / parcito linguam ),
pentru a nu perturba mesajul către divinitate21.
„Trecerea‖ victimei în sfera sacr ului era desemnat ă prin termenul de immolatio,
una dintre noțiunile cele mai des întâlnite , în textele antice , cu privire la sacrifici i,
etapa în care se împrăștia pe deasupra victimelor , a obiectelor „sacre‖ și a altarului , un
compus exclusiv „sacru‖ numi t mola salsa (făină amestecată cu sare , de la care derivă
termenul immolatio )22. Acțiunea de închinarea a animalelor divinităților este formulată
prin termenul immolare23, definit, mai exact, prin operația de turnare a unei cantități
mici de vin (patera fiind prezentă multe situații )24 pe frunte a animalului și prin
trecerea simbolică a cuțitului „sacru‖ pe deasupra necuvântă toarei, pornind de la coadă
spre creștet25. Acesta este stadiul ceremoniei în care immolata hostia (sau victima ) este

accessus , quas i preces supplicum per portas suas ad deos ipse transmittat („Alții vor să demonstreze că
Ianus este tot una cu Soarele. Cele două fețe ar simboliza stăpînirea asupra celor două porți cerești: el
deschide ziua, dimineața, și tot el o închide, seara. Ianus este invocat, în primul rînd, ori de cîte ori se
aduc sacrificii vreunui zeu , pentru ca, prin bunăvoința lui, ruga să aibă drum slobod către acela căruia i
se adresează. Ca și cum el ar mijloci rugăciunile credincioșilor, trimițîndu -le zeilor prin porțile sale‖);
Cato, De agri. , 134: „Iano pater, te hac strueo ommovendo bonas preces precoruti sies volens propitius
mihi‖ și „Iano pater, uti te strue ommovenda bonas preces bene precatus sum, eiusdem rei ergo macte
vino inferio esto‖.
19 Ovid., Fast. , IV, 731.
20 Macrob., Sat., III, 12, 10: „Iunoni ante omnes cui vincla iugalia curae‖ („ Dar, înaintea tuturor, Iunonei
care are în grija sa căsniciile‖).
21 Macrob. , Sat., III, 9, 9 ; Fest., p. 279; N. Belayche, Religious Actors in Daily Life: Practices and
Related Bel iefs, în J. Rüpke, op. cit. , p. 280
22 Fest., p. 117; Cic., De Nat. Deor. , II, 28, 72; Gell., II, 28, 3; Ovid., Fast. , I, 579; III, 805; V, 516;
Macrob., Sat., I, 9, 9; 15, 16, 19; 16, 30; 17, 21, 34 -35; III, 6, 4; 8, 4; 10, 3 -4; 11, 3 IV, 6, 8; V, 2, 15;
Censorinus, De Die Natale , traducerea în engleză de William Maude, Ed. The Cambridge Encyclopedia,
New York, 1900 , VII, 8.
23 Gell. , IV, 6, 8; V, 12, 12; Macrob., Sat., I, 16, 30; 17, 21; 9, 9; 15, 16 -22; III, 8, 4 ; 10, 3 -4; V, 2, 15.
24 Ovid., Fast. , IV, 9 34; Macrob., Sat., V, 21, 3; W. Van Andringa, Religions and the Integration of
Cities in the Empire in the Second Century ad: The Creation of a Common Religious Language , în J.
Rüpke(ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007. p. 83 -96.
25 F.P. Morresi, Décrire et comprendre le sacrifice. Les réflexions des Romains sur leur propre religion
à partir de la littérature antiquaire, Ed. Franz Steiner Verlag, Stuttgart, 2007, p. 36 -37. În varianta

8
năucită prin lovire c u un topor și se execută înjunghierea propriu -zisă26. Ca urmare a
acestei acțiuni, se acordă o atenție mare colectării sângelui rezultat în urma
înjunghierii. Vasele destinate strângerii sângelui variau în funcție de talia animalelor .
Sânge le rezultat din u rma sacrificiu lui era aruncat în focul altarului27. Tot în acest
stadiul, găsim termenul de molucrum , o bucată pătrată de lemn pe care mola salsa era
împrăștiată pe victime și pe instrumentele „sacre‖28.
În cazul în care totul decurgea conform ius divinus , victima era pusă pe spate și
tăiată de asistenți pentru a se face trecea la următoare etapă care poartă denumirea de
extispicium („citirea organelor interne‖ )29, unde exta, care desemnează cele mai
importante organe interne: cor (inimă )30, iecur (ficat)31, pulmo (plămâni )32,
peritonaeum (periton eu) și vesica (vezica biliară ); sunt inspectate (consulit / inspicare
exta) de către sacerdoți în scopul obținerii aprobării divine (litatio )33. În funcție de
metoda prin care se desfășura extispicium -ul, avem două tipuri de animale : primul,
animales, denumite așa deo arece se oferă doar inima ( anima ) și, cel de al doilea,
consultatoriae, unde sunt consultate exta pentru obținerea litatio . Într-o proporție
covârșitoare, cel mai întâlnit mod de interpretarea a exta este ultim ul34. În cercetarea
acestora se urmărea dacă mărirea organelor prezintă anumite deviații fiziologice ,
culoarea sau orice fel de anomalii prin care se interpreta decizia zei lor. Dacă exta
(dintre cele cinci organe care compun exta o atenție specială era acor dată ficatului ,
proces definit prin termenul de hepatoscopia , în cazul căruia se ținea cont de caput
extorum , care putea desemna fie partea superioară convexă a ficatului, fie una dintre
proeminențelor diferiților lobilor care formează partea inferioară și neregulat ă) nu
prezenta nici o abatere de la normă , era interpretat ca un semn favorabil din partea

grecească a ritualului, se aruncă apă pe vict ima, se taie un fir de păr de pe frunte și se împrăștie cereale
pe animal.
26 Gell. , X, 15, 32; Cens. , VII, 8.
27 Lucr. , De Rer. Nat. , I, 80-101; IV, 1236 -1238; V, 1194 -1202; Cic., De Nat. Deor. , III, 36, 88.
28 Fest., p. 117. Verg., Aen., II, 132 -133: „amqu e dies infanda aderat; mihi sacra parari / et salsae fruges
et circum tempora vittae ‖ („Ziua cea tristă sosea. Vedeam pregăt indu-mi altarul, Ah, și -aluatul sărat și
sfințile panglici pe tâmple‖).
29 Pentru separarea org anelor „sacre‖ în lumea grecească vezi : G. Ekroth, Meat , man and god. On the
division of the animal victim at Greek sacrifices, în A. P. Matthaiou, I. Polinskaya, Mikros
hieromnemon. Meletes eis mnemen Michael H. Jameson, Athens , 2008, p. 259 -290.
30 Ovid., Fast. , VI, 161 ; Macrob., Sat., I, 12, 32; III, 5, 10.
31 Ovid., Fast., I, 454.
32 Cic., De Nat. Deor. , II, 55, 136;
33 Ovid., Fast. , I, 389, 450; III, 806; IV, 638, 670, 671, 908, 936; VI, 158 -159, 346; Macrob., Sat., III, 2,
2-5; 5, 1 -2; V, 8, 5; Fest., p. 55;
34 Macrob. , Sat., III, 5, 1 -5. Cuvântul esențial aici este litare (ca un substantiv litatio ); acesta poate fi
folosit pur și simplu să însemne sacrificiu, dar , cu privire la contextul discutat, poate fi aplicat și în ceea
ce privește finalizarea cu succes și acceptarea victimei de către ze i.

9
zeilor (felicia ) și ceremonialul putea continua , în caz contrar , ca un semn negativ
(tristia ), iar într-un exemplu diferit , destul de rar , este utilizat ter menul muta , unde
examinare a intestinelor nu a produs nici un efect35. În cel de al doilea caz se repetau
sacrificiile (instauratio ) până se obținea aprobarea divină (litatio ). Acțiunea specifică
cultului care desemna închinarea exta zeităților este definită prin termenul porricere36.
Organele consacrate divinităților purtau numele de ablegmina , porriciae și prosecta ,
fiind transportate de vase cu denumirea olla sau aula37. La ocazii destinse se folosea
termenul regalia (exta)38, iar în cele de natură expiatorie sau de purif icare este folosită
noțiunea de lustralia (exta), ca de exemplu în cultul lui Hercule39.
Următorul pas ține de prepararea lor, fie prin fierbere ( aulae exta, sunt
măruntaiele animalelor care sunt gătite în vase prin fierbere ), fie prin prăjire
(torrebimus exta ), stropirea cu mola salsa și vinum și, în tr-un final, aruncate fie în
foculus (pentru zeii cereș ti), fie împrăștiate în mare (porrici ), râuri sau într -un vas ce
conținea apă , (in fluctus40, în cazul zeităților marine), fie erau aruncate înt r-o groapă
sau arse integral (în cultele zeilor infernali), ele fiind destinate exclusiv zeilor. În unele
cazuri prin consultarea exta, pe lângă interpretarea voinței divine, se încerca prezicerea

35 Ibidem , p. 151.
36 Macrob., Sat., III, 2, 2 -5: „e Et primum illud non omiserim, in quo plerique falluntur: — Extaque
salsos Porriciam in fluctus , non, ut quidam, proiciam, aestimantes dixisse Virgilium proicienda exta ,
quia adiecit in fluctus . 3. 3 Sed non ita est. Nam et ex disciplina haruspicum et ex praecepto pontificum
verbum hoc sollemne sacrificantibus est, sicut Veranius ex primo libro Pictoris ita dissertationem huius
verbi executus est: Exta porriciunto, dis danto, in altaria aramve focumve eov e quo exta dari debebunt.
4. Porricere ergo, non proicere , proprium sacrificii verbum est: et quia dixit Veranius: in aram focumve
eove quo exta dari debebunt, nunc pro ara et foco mare accipiendum est, cum sacrificium dis maris
dicatur. 5 Ait enim: Di, qu ibus imperium est pelagi, quorum aequora curro, Vobis laetus ego hoc
candentem in litore taurum Constituam ante aras voti reus, extaque salsos Porriciam in fluctus , et vina
liquentia fundam. Ex his docetur in mare rite potuisse porrici exta , non proici ‖ („Dar, mai ales, n -aș
putea trece cu vederea acea expresie faimoasă asupra căreia mulți se înșală: „Voi oferi ( porriciam ) ca
jertfă, pe valurile sărate, măruntaie‖, și nu „voi arunca‖ ( proiciam ). Cei care citesc așa socot că
Vergilius, adăugînd „în valuri‖ ( in fluctus ), a înțeles că măruntaiele trebuie „aruncate‖. Dar nu -i așa. 3.
În adevăr, atît din doctrina haruspicilor, cît și din învățătura potificlor, reiese că termenul acesta
(porriciam ) are un caracter solemn, pentru cei care aduc sacrificii. Veranius – după cartea I a lui Pictor –
interpretează astfel această expresie: „Măruntaiele să fie înfățișsate, să fie date zeilor pe altaria sau pe
ara sau pe focus, sau pe locul, în care vor trebui oferite‖. sau în locul, în care vor trebui oferite jertfele –
drept „ara‖ și „focus‖ trebuie să înțelegem marea, pentru că zeilor mării li se aduceau jertfă: 5. „Zeii,
stăpînitori peste marea, a cărei arie o cutreier; o dată ajuns pe acest liman, cu bucurie așeza -voi pe
altarele voastre – așa cum m -am legat printr -o făgăduință solemnă – un taur alb și voi oferi, pe valurile
sărate, măruntaie și voi deșerta vinuri curate‖ . Din aceste versuri rezultă că măruntaiele – potrivit ritului
sacru – puteau fi împrăștiate ( porrici ) pe mare, nu aruncate ( proici ) în mare ‖).
37 Fest., p. 21.
38 Ibidem , p. 405; A. -F. Jaccotter, Sacrifice en image ou image de sacrifice? L'autel dit de Vespasien à
Pompéi, în Histoire de l'art , nr. 73, Paris, 2013, p. 10 -15;
39 Verg., Aen., VIII, 179 -183.
40 Macrob., Sat., III, 2, 2; 5.

10
viitorul ui (praedictio )41. Acest mod de interpretare a voinț ei divine a pătruns în religia
romană prin împrumuturile din etrusca disciplina . În sacrificiilor unde ofrandele nu au
fost arse în în tregime, părțile animalelor sacrificate rămase , care erau destinate
consumului profan , se numeau viscera (termenul greces c: splanchna )42. În timpul
intervalului dintre tranșarea animalele și distribuția cărnii, bucatele destinate preoților
și altor oficiali erau puse separat. Mărimea bucatelor de carne putea varia în funcție
perioadă, fluctuațiile economice, contextul social s .a. Viscera erau consumate în
interiorul templelor sau în macella (carnea provenită din sacrificii avea o însemnătate
mercantilă mult mai mare) , unde împărțite sau vândute populației . Erau tra nsportate
(visceratio )43 cu ajutorul unor coșuri numite sportulae sau canistris44. Un scop de
întâlnit în distribuția alimentelor prove nite din sacrific iu este acela al câștigării de
capital politic. Pentru populația săracă din mediul urban alimentele provenite din
sacrificii fiind una dintre principalele surse de carne45.

I.2. Tipuri de sacrificii și de ritualuri46
În multe cazuri, sacrificiile se disting prin frecvența performanței în două tipuri,
regulate și speciale. Sacrificii regulate pot fi zilnice, săptămânale, lunare sau sezoniere
(în special cele de factură agri colă). De asemenea, de multe ori, sunt incluse sacrificii

41 Cicer o, De natura deorum, III, 2, 5; Fest., p. 39.
42 Verg., Aen., V, 103; VI, 253; XII, 214; Idem, Geor. , IV, 555; Ovid., Fast., I, 346; 588; III, 732, 803;
VI, 182; Idem, Met., VII, 601; XIV, 194, 203, 208;
43 J. F. Donahue, Toward a Typology of Roman Public Feasting , în American Journal of Philology , Vol.
123, nr. 3, Ed. The John Hopkins Uni versity Press, 2003, p. 423 -443; W. Van Andringa, Du sanctuaire
au macellum: sacrifices, commerce et consomation de la viandeá Pompéi , în Sacrifices, marché de la
viande et pratiques a limentaires dans les cités du monde romain, Turnhout, 2008, p. 47 -72.
44 Verg., Aen., VI, 253; W. Van Andringa, V. P. Delforge, F. Prescendi. À la table des dieux. Offrandes
alimentaires et constructions rituelles des cultes de Pompéi, în Nourrir les dieux ? Sacrifice et
représentation du divin, Liege, 2011, p.79 -88; W. Van Andringa, Dal sacrificio al banchetto : rituali e
topografia della casa romana, în Religionem significare: aspetti storico -religiosi, strutturali,
iconografici e materiali dei "Sacra privata" , 2011, p. 91-98; R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and
Roman Religions and Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York, 1952, p. 58;
45 M. Mackinnon, Production and Consumption of Animals in Roman Italy: Interpreting the
Zooarchaeological and Textual Evidence , în JRA Supplementary Series Journal of Roman Archaeology ,
Nr. 54, Portsmouth, 2004, p.102 –04.
46 În religia grecească sacrificiile oscilau între două ritualuri: thysia, adresate zeităților olimpiene, care
includeau arderea parțială a victimei și participarea l a o masă oferită zeilor, și sphagia adresate zeităților
infernale, care implicau arderea în întregime sau îngroparea unei victime în cadru l unei ceremonii
nocturne. Vezi, de exemplu, J. P. Vernant, A General Theory of Sacrifice and the Slaying of the Victi m
in the Greek Thusia , în F. I. Zeitlin (ed.), Mortals and Immortals: Collected Essays , Oxford, 1991, p.
290-309; S. Peirce, Death, Revelry, and Thysia , în ClAnt , 1993, p. 12.219 -66; G. Ekroth, The Sacrificial
Rituals of Greek Hero -Cults in the Archaic to the early Hellenistic periods. Kernos Supplément, 12 ,
Liège, 2002, p. 140 -150. F. Notario, Food and Counter -cultural Identity in Ancient Cynicism , în Greek,
Roman, and Byzantine Studies , Nr. 55, 2015, p. 583 –607.

11
făcute în anumite momente din viață: la naștere, pubertate, nuptiis și deces47.
Sacrificiile făcute în ocazii speciale au inclus, de exemplu, sacrificii în vremuri de
pericol, de boală, de secetă, a celor efectuate cu scopul consacrării unor edificii, pentru
dobândirea victorie în luptă sau în mulțumire pentru o favoare divină. Se practicau
sacrificii și cu ocazia înch eierii unei alianțe statale ( foedus ), în general, lui Iupiter care
garanta și veghea la intangibilitatea tratatele inters tatale48.
În cele ce urmează vom încerca o analiză a celor mai importante tipuri de
sacrificii și ritualuri unde sacrificiul ocupă un rol central. În general se disting în jur de
cinci tipuri de sacrif icii: de a onora ze ii și pentru a comemora anumite evenimente,
cum ar fi dedicarea unui templu ; pentru a îmbuna zeii ca urmare a unor dezastre
naturale sau sau alt eveniment pr in care zeii cer un sacrificiu; în mod similar, dacă în
urma unor vise sau revelații prin care divi nația cere un sacrificiu; sacrificii făcute în
urma încheierii unui contract divin și cele în ritualurile de purificare.
Sacrifi ciile de tip taurobolium (sau tauropolium ), importat la Roma în prima
jumătate a secolului al doilea al erei noastre, au fost utilizat în onoarea zeilor Magna
Mater și Mithras , ce con sta în oferirea unui taurus , iar criobolium (sau kriobolium ) în
care se sacrifica un arietem în cinstea lui Attis49. Scopul acestor sacrificii era botezul
cu sânge a participantului și devenirea homo n ovus. Acesta purta pe cap o mitra , era
așezat sub o platformă pe care urma a fi sacrificate animalele. Sângele scurs din
animale urma să curgă pe capul inițiatului . Ceremonia era însoțită de cântece și
muzică. Acest tip de sacrificiu au fost introduse la R oma prin intermediul cultelor din
Asia Minor , fiind răspândite în timpul dinastiei Antoninilor , după trei secole de la

47 Macrob. , Sat., I, 15, 22 ; III, 12, 10 .
48 Verg., Aen., XII, 169 -174: „et iuxta Ascanius, magnae spes altera Romae, / procedunt castris, puraque
in veste sacerdos /saetigeri fetum suis intonsamque bidentem / attulit admovitque pecus flagrantibus
aris. /illi ad surgentem conversi lumina solem / dant fruges manibus salsas et tempora ferro / summa
notant pecudum, paterisque altaria libant‖ (Ies și din castru purced. Și -n albele -ihaine, un preot, / Cel ce –
adusese zbârlitul purcel și netunsa mioară , / Pune pe -aprinsul altara adusele vite, ca jertfă. / Re gii, cu
ochi pironiți spre soare, pe -un creștet de munte, / Sare presară din mâni, și făină , și semne pe tâmple /
Vetelor fac cu oțelul și sorb din sfințite potire ‖); XII, 212 -215. „talibus inter se firmabant foedera dictis /
conspectu in medio procerum. tum rite sacratas / in flammam iugulant pecudes et viscera vivis / eripiunt,
cumulantque oneratis lancibus aras‖ („Astfel cu vorbe jurând, întăriră prin vorbe frăția, / Stând în
vederea fruntașilor toți, Iar în urma jurării, / Vite sugrumă pe -altar și curân d măruntăile smulse / Regii
le-mplântă -n grigări și cu sârgul le -așază pe flăcări‖); Fest., p. 59; V. Huet, Le voile du sacrifiant à
Rome sur les reliefs romains: une norme?, în F. Gherchanoc F., V. Huet (ed.), Vêtements antiques.
S‟habiller, se déshabille r dans les mondes anciens, Paris, 2012, p. 47 -62.
49 J. Marquardt, op. cit. , 108 -110.

12
introducerea cultului Magnei Mater . Scopul acestui ritual era de a oferi o nouă viață , o
naștere, celui care a participat50.
Un al doilea tip de sacrificiu este souvetauralia (sus+ovis+taurus )51 utilizat în
lustratio52. Îl întâlnim în festiva lele agrare, la sfârșitul unei campanii militare sau cu
ocazia unei census53. Marte a fost singurul destinatar la Roma al acestei ofrande triple
Scopul sac rificiului a fost de a întări zeul războinic, al doilea element din triada divină,
reprezentată la Roma de trinitatea Iupiter – Marte – Quirinus. Ca urmare a sacrificiului ,
zeitatea războinic ă ar menține pază cu privire la ceremonii le care se ocupă cu
fertilitatea agricolă. Taurul a fost o victima potrivită pentru Marte; oves pentru
Quirinus , principalul zeul fertilității roman; și sus pentru Tellus, ca a doua cu atribuții
legate de fertilitatea terenului. Acest mod de sacr ificiu era folosit atât în feriae publica ,
cât și în cele private . Se practică în cele private de către pater familiae în timpul
festivalului Ambarvalia (29 mai) prin intermediul căruia se urmărea purificarea
orașului și ogrăzilor (lustratio agri )54. Un alt sacrificiu care consta în închin area a trei
necuvântătoare este solitauralia , în cadrul căruia erau sacrificați un taur, un berbec și
un mistreț . În timpul ritualurilor procesiunea a jucat un rol excepțional, pentru că nu s –
a mers doar dintr -un punct în altul, cum ar fi triumful, ci conv oiul religios orbita în
jurul (unui grup de persoane sau a unui un oraș ) de trei ori pentru lustrație .55.

50 Ibidem , p. 108; C. H. Moore, On the Origin of the Taurobolium , în Harvard Studies in Classical
Philology, Vol. 17, Harvard, 1906, p. 43 -48. R. K. Yerkes, Sacrifice in Gr eek and Roman Religions and
Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York, 1952, p. 43; A. Lesley, A. A. Roy, Dictionary
of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York, 1996, p. 216; M. V. Hadiji, Creșterea animalelor în
provincia Dacia, reflectată de o serie de reprezentări și descoperiri arheologice cu caracter cultic, în
BHAUT , XII, Timișoara, 2010, p. 75 -82; M. Jordan, Dictionary of Gods and Goddesses , Ed. Facts On
File, New York, 2004, p. 200 -201; Mary Beard, The Cult of the „Great Mother‟ in I mperial Rome The
Roman and the „Foreign , în J. Rasmus Brandt and Jon W. Iddeng, Greek and Roman Festivals: Content,
Meaning, and Practice, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2012, W. Van Andringa, Religions and
the Integration of Cities , în J. Rupke, op. cit., p. 89; S. Nemeti, op. cit. , p. 184 -191.
51 Corespondenții grecești: trittoia sau trittoia boarchon. – G. Ekroth, op. cit. , p. 336. Un altă teorie
conform souvetauralia a fost închinata inițial zeiței Athena. – J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and
Roman Festivals: Content, Meaning, and Practice , Oxford, 2012, p. 197.
52 Fest. p. 293.
53 Titus Livius , Ab urbe condita , XXXV, 9; L. Adkins, R. A. Adkins, op. cit. , p. 144; 197; 213 -214; W.
G. Claytor, R. S. Bagnall, The Beginnings of the Roman Provinci al Census: A New Declaration from 3
BCE , în Greek, Roman, and Byzantine Studies , Nr. 55, 2015, p. 637–653.
54 Verg., Aen., 96-97; „esse putet; caedit binas de more bidentis / totque sues, totidem nigrantis terga
iuvencos‖ („ Stă la -ndoială. Doi miei cu vârst a mioară mai taie , / Scroafe pe -atâtea și atâtea vițele cu
spetele negre‖) ; J.R.C. Garcia, The Phenomenon of ritual sacrifice, sacralization of food and
conviavility, în Banquets of Gods, Banquets of Men. Conviviality in the Ancient World (Studia
Universit atis Babeș -Bolyai. Historia , 59/1, 2014, p. 285 -307.
55 Cato, De agri. , l4l: „Cum divis volentibus quodque bene eveniat, mando tibi, Mani, uti illace
suovitaurilia fundum agrum terramque meam quota ex parte sive circumagi sive circumferenda censeas,
uti cur es lustrare‖; Fest., p. 413; Litus Livius, Ab urbe condita, I, 44; V. Huet, Le relief dit des
suovétauriles de Beaujeu: une image sacrificielle hors de l'Italie, în Image et Religion dans l′antiquité

13
Prin termenul sacrificiul numit holocaust se înțelege arderea în întregime a
victimei, dat fiind că cei vii nu putea să împartă hrană cu divinitățile d in lumea
morților. Este împru mutat din cultele grecești și întâlnim acest tip de sacrific iu în cazul
divinităților infernale56.
!!! Februus „care purifică, purificator‖ – termen din limbajul religios – deveni
apoi numele unei divinități de origine etruscă, identificată cu Pluto. Zeului Februus
(identificat în unele contexte cu Dis Pater) i-ar fi fost închinată luna februarie, în
decursul căreia aveau loc lustrațiunile , adică acțiunile de „purificare‖ prin jertfe,
festivalul religioas purtând denumirea de Februalia . Pe parcursul lunii februarie orașul
a fost purificat prin sacrificii și ofrande în scopul conciliere cu spiritele morților.
Acțiunea de purificare prin intermediul unui sacrificiu poartă de denumirea de expio57.
Lustratio defășurate în februarie lustrationum58
Februarius Februarie a fost numit astfel pentru că atunci, adică în ultimele luni
ale anului, oamenii s -au purificat prin apa sfințită; sau numele vine de la Februata
Juno, alții numesc Februalis și Februlis Romani, pentru că în această lună au făcut
sacrificii zeiței; sărbătorile ei erau Lupercalia; și în această zi femeile au fost purificate
prin luperci, care acoperă mantaua Juno, adică un goatskin; de ce această zi a fost, de
asemenea, numit februalus moare. În cele din urmă toate metodele d e purificare
folosite în orice sacrificiu fel, sunt incluse sub denumirea de februa. Obiectul curățat se
numește februatum.

gréco -romaine, Napoli, 2008, p. 399 -410; B. Wilkens, Roman suovitaurilia and its predecessors , în
Behaviour Behind Bones. The zooarchaeology of ritual, religion, status and identity , Oxford, 2004, p.
73-76; V. Huet, Le voile du sacrifiant à Rome sur les reliefs romains: une norme?, în F. Gherchanoc F.,
V. Huet (ed.), Vêtements antiques. S‟habiller, se déshabiller dans les mondes anciens, Paris, 2012, p.
47-62.
56 Verg. , Aen., VI, 252 -254: „Tum Stygio regi nocturnas incohat aras / et solida imponit taurorum
viscera flammis, / pingue super oleum fundens ardentibus extis‖ („Pentru stăpânul din Iad el noapteace –
altare clădește, / Pune la urmă pe foc de -a-ntregul un taur ca jertfă, / Friptelor lui măruntai turnându -le-
uleiuri bogate‖); G. Ekroth, Burnt, cooked or raw? Divine and human culinary desires at Greek animal
sacrifice , în E . Stavrianopoulou, A . Michaels, C . Ambos (ed.), Transformations in Sacrificial Practices.
From Antiquity to Modern Times, Berlin, 2008, p. 91; L. Adkins Lesley, R.A. Adkins A. Roy, op. cit. , p.
100, 197; J. R. Brandt, J. W. Iddeng (ed.) , Gree k and Roman Festivals: Content, Meaning, and Practice ,
Oxford, 2012, p. 115.
57 P. Burton, Christian Latin , în J. Clackson (ed.), A companion to the Latin language , Oxford, 2011, p.
492.
58 Macrob., Sat., I, 13, 3: „ ac de duobus priorem Ianuarium nuncupavit primumque anni esse voluit,
tamquam bicipitis dei mensem respicientem dicavit Februo deo, qui lustrationum potens creditur:
lustrari autem eo mense civitatem necesse erat, quo statuit ut iusta dis Manibus solverentur‖(„ A doua
lună fu închinată zeului Febr uus160, socotit atotpternic peste lustrațiuni. Era însă necesar ca orașul să fie
supus lustrațiunilor în luna aceea, cînd Numa hotărâse să se aducă sacrificii cuvenite zeilor Mani‖).

14
Pentru orice imixtiune sau greșeală (sacra violari / vitium59) într-un ritual se
recurgea la un piaculum (pl. piaculis ), sacrificiu expiator60, care consta în repetarea
ceremoniei și închinarea unor noi jertfe (parcite ) până la dobândirea litatio61. În acest
gen de sacrificiu, hostia era denumită prin noțiunea de piacularis62. Întâlnim
sacrificiile expiatorii și cazul unui prodigium (pl. prodigia ), un eveniment neobișnuit,
semn nefavorabil, prin care pax deorum a fost întreruptă63. Se recurgea la sacrificii
expiatorii în raport cu natura semnului divin (procuratio ). Aceeași practică sacrificială
se face în urma osenta , semnele prin care div initatea își arăta intențiile sau
nemulțumirea. De aceea trebuie procedat la un sacrificiu de expiere a greșelilor
(piaculum ) și o ceremonie religioasă de purificare ( procuratio ); aceasta din urmă varia
în raport cu natura semnului divin , în ultimul caz sa crificii le sunt denumite
procurationes (făcute în locurile unde au lovit fulgerele)64. În Roma, Piacularis P orta
era locul în care se desfășurat unele ceremonialuri de ispășire65.
Un altă ocazie întâlnită atât la greci cât și la romani, în care sacrificiul j uca un rol
central, în cazul unui votum (pl. vota) – inițial denumite nuncupatio (pl.
nuncupationes ) – prin care între om, devenit în urma încheierii contractului reus, și
zeitate , se întocmea un contract sacru prin care oamenii erau se obligați să facă
sacrificii în schimbul îndeplinirii, de către zei, a cerințelor formulate66. Gest ritual al
celui care depunea jurământ „tango aras, medios ignis et numina testor‖ („Iată, de –
altare m -ating; iau focul și zeii de maturi‖67. În cadru l oficial se desfăș urau anual ,
consulii, la începutul mandatului (1 ianuarie) , mergeau la templul de pe Capitoliu și
făceau sacrifici pentru a îndeplini p romisiunile făcut de consulii din anul precedent,

59 Termen folosit și pentru greșelile din actele care aparțin de profan.
60 Gell., II, 28, 3: „Eas ferias si quis polluisset piaculoque ob hanc rem opus esset, hostiam "si deo, si
deae" immolabant , idque ita ex decreto pontificum observatum esse M. Varro dicit, quoniam, et qua vi
et per quem deorum dearumve terra tremeret, incert um esset‖ („Dacă cineva profana acele ceremonii și
trebuiau să facă din cauza aceasta sacrificii de ispășire , el jertfea „zeului ‖ sau „ zeiței ‖ și formula aceasta,
fără nume, fusese dată printr -un decret al pontifilor, după cum scrie Varo, fiindcă nu se ști a sigur ce
putere, sau dorită căror zei ori zeițe se cutremură pământul‖).
61 Ibidem , II, 28, 3; IV, 5, 2; J. Scheid, La religion des Romains , Ed. Armand Colin, Paris, 2010, p. 20 –
40.
62 Fest. , p. 212, 244.
63 R. Turcan, B. Mac Bain. Prodigy and Expiation: a Study in Religion and Politics in Republican
Rome , în Revue de l'histoire des religions , Vol. 21, Nr. 1, 1984. p. 61 -63;
64 D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în Animals in Greek and
Roman Religion and Myth , editat de P. A. Johnston, A. Mastrocinque și S. Papaioannou, Cambridge,
2016, p. 19 -39.
65 Festus, De verborum significatu , p. 261.
66 Verg., Aen., XII, 201. „tango aras, medios ignis et numina testor‖ („Iată, de -altare m -ating; iau focul și
zeii de maturi‖) .
67 Verg. , Aen., XII, 201.

15
iar, mai târziu, erau desfășurate de către magistrați în numele împăratului68. Mot ivele
sunt diverse: războaie, foamete, pandemii etc. După semnarea acordului între cele două
lumi, lucrurile promise zeilor trebuiau protejate de orice atingere profană. Interesante
sunt cazurile în care persoanele condamnate pentru crime erau dedicate zei lor și
puteam fi consacrate de către oricine prin simpla lor ucidere69. Aceste tipuri de
contracte divine s e mai făceau în scopul unei călătorii a împăratului ( pro salute
imperatoris ) și aveau o valabilitate diversă ( quinquennalia , decennalia ,
quindecennali a, vicennalia etc.)70. Pe inscripții, îndeplinirea promisiunilor ( solutio )
erau marcate prin formulele: ex voto sau (v)otum (s)olvit (l)aetus (l)ibens (m)erito
(VSLLM ), cu precădere , în vota privat e. Cu privire la denumirea contractantului, în
vocabularul l atin întâlnim două noțiune: prima este voti reus , denumirea pe care o
poartă din momentul în care s -a angajat făcut votum, și voti damnatus , cel care nu și -a
onorat încă promisiunea71. Un model de vota mai deosebit îl găsim în practicile
magice, numite defixiones, practici magice cu caracter secret, în se formulau imprecații
la adresa cuiva72.
Un ca special de votum este devotio, scopul acestuia fiind îmbunarea zeilor prin
autodedicarea unui homo sacer (dictator, general, soldat etc.)73. Concomitent, pe lângă

68 A. Bendlin, Placing religion in the urban landscape , în P. Erdkamp (ed.), The Cambridge Companion
to Ancient Rome , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 461 -477; D. Mantzilas, op. cit.,
p. 23.
69 R. K. Yerkes, op. cit. , p. 63-64;
70 J. Marquardt, op. cit. , p. 315 -318.
71 Macrob. , Sat., III, 2, 6.
72 J. Scheid, op. cit. , p. 263; E. Pachoumi , The Erotic and Separation Spells of the Magical Papyri and
Defixiones ; în Greek, Roman, and Byzantine Studies , Nr. 53, 2013, p. 294 –325.
73 Un celebru devotio este al consulului Publius Decius Mus, în bătălia de la Vesu vius, din anul 340.
Cic., De div. , I, 24: „Ar vero P. Decius ilie, Q.F., qui primus e Deciis consul fuit, quum essct tribunus
militum M. Valerio, A. Cornelio consulibus, a Samn itibusque premeretur noster exercitus, quum
pericula praeliorum iniret audacius, monereturque ut cautior esset, dixit, quod exstat in annalibus: sibi in
somnis visum esse, quum in mediis hostibus versaretur, occidere cum maxima gloria. Et tum quiclem
incol umis exercitum obsidione liberavir. Post triennium autem, quum consul esset, devovit se, et in
aciem Latinorum irrupit armatus. Quo cjus facto .su perati sunt et deleti Latini: cujus mors ita gloriosa
fuit, ut eamdem concupisceret filius. Seci veniamus nun c, si placet, ad somnia philosophorum‖ („Spre
exemplu, vestitul P. Decius, fiul lui Quintus, care a fost cel dintîi consul din neamul Deciilor, pe cînd
era tribun militar; sub consulatul lui M . Valerius și A. Cornelius, și armata noastră era împresurată de
samniți iar el se avânta fără preget în toiul luptei, fiind avertizat să fie mai precaut, a răspuns, ceea ce e
consemnat și în anale: el s -a văzut în vis cum moare acoperit de glorie, pe cînd se afla în mijlocul
dușmanilor. E adevărat el atunci și -a scă pat armata din împresurare, rămînînd neatins. Dar, trei ani mai
tîrziu, pe cînd era consul, s -a jertfit, aruncîndu -se cu arma în mână în rîndurile latinilor. Prin fapta lui,
latinii au fost învinși și izgoniți , iar moartea lu i a fost atît de glorioas;i î ncît și fiul său și-a dorit una
asemănătoare‖); – Idem, De nat. deor. , II, 3, 10: „At vero apud maiores tanta religionis vis fuit, ut
quidam imperatores etiam se ipsos dis inmortalibus capite velato verbis certis pro republica devoverent‖
(„La strămoșii <no ștri> însă, importanța cultului religios a fost atât de mare, încât unii combatanți
militari se sacrificau pe ei înșiși zeilor nemuritori, pentru salvarea statului, cu capul acoper ind <rostind>
anumite cuvinte‖); Ibidem , III, 6, 15: Tu autem etiam Deciorum devotionibus placatos deos esse censes.

16
devotus (cel promis urma să fie străpuns de o lance, având capul acoperit, capite
velato , rostind formule sacre74), erau promise orașele, armatele și proprietățile
inamice75. Prezența acestui termen aici este motivată de obiceiul ca în unele
împrejurări sacr ificiul uman era substituit de o ofrandă animală76. Era închinat
divinităților infernale, zeiței Tellus și lui Iupiter77.
Un alt votum , destul de rar întâlnit , este ver sacrum („primăvara sacră‖) practicat
în perioade de o primejdie excepțională78, în car e se închinau toate animalele, recoltele
și toți nou născuții anul respect (de obicei expulzare lor din cetate la vârsta maturității),
în on oarea unui anumit zeu, în cel e mai dese cazuri lui Iupiter . Asupra ace stui tip de
votum planează un scepticism din parte cercetătorilor moderni: oamenii trebuiau să se
stabilească datel e care ar constitui „primăvara sacră‖79. De asemenea, se fac sacrificii
în zilele supplicatio, când bărbații, femeile și copiii de la Roma călăto reau în
procesiune la site uri religioase în jur ul orașului , rugându -se pentru ajutor divin în
vremuri de criză. Un suplicatio poate fi, de asemenea, o mulțumire după primirea
ajutorului80.
O formă veche de divinație este incubatio, pe care o găsim în Grecia și Roma,
care consta în a dormi pe pieile anim alelor jertfite, în templul zeului căruia i se solicita

Quae fuit eorum tanta iniquitas, ut placari populo Romano non possent nisi viri tales occidissent? („Tu
însă crezi că zeii au fost îmbunați prin jertfirile Deciilor. Ce nedreptate la adresa zeilor a fost atât de
mare, încât să nu poată fi îmbunați de poporul roman, decât cu prețul mo rții unor asemenea bărbați?‖).
Livy., Ab urbe condita , XIII, 9, 10; X, 7.
74 Ibidem, II, 3, 10; J. Marquardt, op. cit. , p. 335.
75„In antiquitatibus autem haec oppida inveni devota; Stonio s Fregellas Gavios Veios Fidenas, haec intra
Italiam, praeterea Carthaginem et Corinthum; sed et multos exercitus oppidaque hostium Gallorum
Hispanorum Afrorum Maurorum aliarumque gentium quas prisci locuntur annales‖ (!!!). – Macrob.,
Sat., III, 9, 13.
76 J. Marquardt, op. cit. , p. 334 -335; R. K. Yerkes, op. cit. , p. 59 -61; L. Adkins, R. A. Adkins, op. cit. , p.
61; M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase. De la Gautama Buddha până la triumful
creștinismului , traducerea de C. Baltag, Ed. Polirom , Iași, 2011, p. 102; Robert Parker, Substitution in
Greek Sacrifice , în P. Bonnechere; R. Gagné, Sacrifices humains Perspectives croisées et
représentations. Human sacrifice Cross -cultural perspectives and representations , Ed. Presses
Universitaires de Li ège, Liege, 2013; p. 145 -152; G. Capdeville, Substitution de victimes dans les
sacrifices d'animaux à Rome , în Mélanges de l'Ecole française de Rome. Antiquité , Vol. 28, N r. 2, 1971,
p. 283 -323.
77 Macrob., Sat., III, 9, 10 -15.
78 A fost reintrodusă în 217, în timpul celui de al doilea Război Punic. – A. Lesley, A. A. Roy, op. cit. , p.
236.
79 Fest., p. 578; R. Cowan, Hopefully Surviving: Despair and the Limits of devotio in Virgil and Others ,
în The Proceedings of the Virgil Society , Vol. 27, Ed. Hill and Hay Ltd, 2012, p. 56 -98. O. de Cazanove,
Pre-Roman Italy, Before and Under the Romans , în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Ed.
Blackwell, Oxford, 2007, p. 47.
80 Verg., Aen., III, 439; VIII, 59 -62; Macrob., Sat., III, 1, 4; 13, 8; L. Rawlings, Army and Battle During
the Conquest of Italy , în P. Erdkamp , A companion to the Roman army , Oxford, 2007, p. 50.

17
o favoare sau un răspuns (sub forma unui vis, interpretat apoi)81. Legat de cultul lui
Faun, găsim un ritul în care i se jertfea o oaie de către preot, iar acestea trebuia să
petreac ă întrega noapte pe pieile victimei care erau întinse pe sol82.
Podalirius was said to have founded it, and it was believed that if one sacrificed a
black ram to either Podalirius or Calchas and then slept in the animal's skin one had
prophetic dreams.
Die natalis –săbătoar ea majoratului83
I.3. Participanți
Sarcinile sacerdoțiilor romani const au în primul în îndeplinirea sacrificiilor.
Acestea trebuiau efectuate în anumite locuri sacre și conform un proceduri clare, vitale
pentru relația statului cu divinitatea. Pe lângă divinatio , care cuprindea interp retarea
cărților de oracole Sibi lline de către quindecemviri , observarea si int erpretarea de
minuni, dezastrele și zborul păsărilor de către augures , cea important pentru subiectul
de față fiin cel al haru pex, care se ocupa de investigarea exta (haruspicium)84.
Fiecare co munitate a avut o religie proprie, care includea , în principiu, numai pe
membrii săi, în timp ce i care nu sunt membr i ai comunității ar putea fi prezenț a la
manifestările cu caracter sacrosant85.
Un rol major în organizarea sacrificiilor și a ba nchetelor îl repre zentau collegia ,
care supravegheau sacrificiile. Inclusiv ritualurile erau definit e prin reguli stricte, cu
ajutorul cărora se observa succesul sau eșecul operaților de cult . Fiecare parte a
ritualului era necesar să fie efectuat corect , pentru a îndeplini speranțele și așteptările
legate de sacrificiu respectiv . Collegia , nu doar că garantau re spectarea corectă a
acestor acte printr -o îndrumare specializată , dar și asigurau conservar ea și proliferarea
cunoștințelo r. Ei au oferit un cadru pentru educația teoretică și practică a acestor
specialiști86. Multe asociații erau implicate în festivalurile funerare, ca d e exeplu
Rosalia (mai) și Parentalia (13-21 frebruarie ). Fratres Arvales erau însărcinați cu
sacri ficiile în cultul zeiței Dea Dia, de asemenea, aveau un trol important în festivalul

81 Verg. , Aen., VII, 85 -91
82 Virg. Aen. VII.81, &c.; Ovid, Fast. IV.650: Vezi
83 Ovid., Fast., III, 750 -785;Gell., XVI, 4, 4.
84 D. Frankfurter, Traditional Cult , în D . Potter (ed.), A companion to the Roman Empi re, p. 543 -565.
85 Fest. , 72.
86 A.C. Smith, A.C., From drunkenness to a hangover: maenads as personifications , în Stafford, Herrin
(ed.), Animals in Greek and Roman Religion and Myth , 2005, p. 210 -229; R. S. Ascough, Forms of
Commensality in Greco -Roman Ass ociations , în Classical World , Vol. 102, 2008, p. 33 -46;

18
Ambarvalia (29 mai).87 Deosebit de important este rolul celor zece sacerdoți, ulterior
cincisprezece, însărcinați cu gestionarea sacrificiilor, quindecernuiri sacris faciun dis.
Ei constituiau un grup preoțesc care gestiona jertfele aduse zeilor, procurarea de
prodigii, introducerea unor noi culte religioase și consultarea Cărți lor Sibil ine88.
Cu privire la denumirile generice ale sacerdoțiilor care conduc eau ritualul
sacrific ial întâlnim termenii ago, preot jertfitor, derivat din verbul agere („a lovi ‖), și
sacrificulus89. Pe lângă sacerdo ții oficiali importanți ca: rex sacrorum (trebuia să
săvârșească jertfele pe care, în tr ecut, le săvârșeau regii înșiși; în mod special, lui îi
revenea grija pentru cultul lui Ianus) , regina sacrorum (sacrifica un porumbel sau un
miel I unonei , în Regia)90, flamen Dialis și flaminica , (cărora le erau încredințate
sacrificiile pentru Iupiter, la Ide )91, flamen Quirinalis92, flamen Martialis93, flamen
Robigalis , (cultul divinității Robigus ), magister (care prezida un collegium ), edeatrae ,
(preoții a căror rol era acela de a prezida banchetele regale )94, piatrix (care era
însărcinată cu ritualurile expiatorii )95 etc.; vocabularul latin este foarte specifi c în
legătura cu ceilalți participanț ilor, majoritari inferiori din punct de vedere al ierarhiei
sacerdotal e, pe care îi întâlnim în toate culte și a căror funcții se învârt în jurul actului
sacrificial .
Aceșt i participanți cu roluri secundare numiți victimarii (sg. victimar ius) erau
sclavi sau oameni liberi , care îndeplineau rolul de asistenți pe durata procesiunii
sacrificiale , având rolul de a conduce la altar și de a ucide victima , îmbrăcămintea lor
consta într -un limus (tunică scurtă de sacrificiu) . Siguranța și succesul ritualului
depindeau, într -o mare măsură, de îndeplinirea sarcinilor cât mai rapid și eficient.

87 M. Mauss, H. Hubert, Essai sur la nature et la fonction du sacrifice , Paris, 1899 , p. 23 -26; G. Rowe,
The Emergence of Monarchy: 44 BCE –96 CE , în D .S. Potter (ed.), A companion to the Roman Empire ,
Oxford, 2006. p. 121 -123.
88 S. I. Ryberg, Rites of the state religion in Roman art , în Memoirs of the American Academy in Rome,
1955, p. 227; Sourvinou -Inwood , Male and female, public and private, ancient and modern , în Reeder –
Williams , 1995, p. 111 -120.
89 Ibidem , p. 3.
90 Ibidem , I, 15, 19.
91 Macrob., Sat., I, 16, 30: „ Causam vero huius varietatis apud Granium Licinianum libro secundo
diligens lector inveniet. Ait enim nundinas Iovis ferias esse, siquidem flaminica omnibus nundinis in
regia Iovi arietem soleat immolare : sed lege Hortensia effectum ut fastae essent, uti rustici, qui
nundinandi causa in urbem veniebant, lites conponerent: nefasto enim die praetori fari non licebat ‖
(„Cititorul atent va descoperi la Granius Licinianus explicația acestei var ietăți de interpretare. El spune
că nundinele, soția flaminului jertfește, după datină, în palatul său, un berb ec întru slava lui Iupiter‖);
Gell., X, 15, 32; C. Goldberg , Priests and Politicians: rex sacrorum and flamen Dialis in the Middle
Republic , în Phoenix , Vol. 69, 2015, p. 334-354.
92 Ovidiu, Fastele , II, 507
93
94 Fest., p. 58.
95 Festus, De verborum significatu , p. 261.

19
Odată ce victimele au fost sacrificate, victimarii au fost implicați în prepa rarea post
sacrificiu a exta și viscera96.
Statutul de scăzut a l celor care lucrează ca victimarii , combinat cu pericolul
relativ și a rolului social infer ior, însemna că nu era o profesie adecvată pentru
membrii claselor superioare . Imaginea oferita de rapoarte literare este revelatoare, dar,
de asemenea, deloc surpr inzătoare. Locuri le lor de muncă care au fost considerate ca
fiind murdare, periculoase, sau ambele au fost atribuite în mod regulat pentru sclavi
sau oameni liberi, mai ales în cazul în care este necesar un nivel de expertiză practică .
Cu toate acestea, î n ciuda importanței rolului lor și necesitatea ca ei să posede
cunoștințe de specialitate, în scopul de a -și îndeplini sarcinile cu precizie și
îndemânare, este de asemenea clar că era o profesie care implica un grad de dispreț din
clasele superioare, care nu ar fi coborâ t la efectuarea unor astfel de activități97. Înainte
de a trece la caesa , victimarius -ul era nevoit să ceară permisiunea preotului aflat în
condu cerea cere monial ului de sacrific iu. Ovidiu s explică prin termenul de agone („pot
să lovesc? ‖) solicitarea asistentului către sacerdo t, iar prin noțiunea agere, se înțelege
aprobarea preotului . Tot el explică faptul că victima rius nu putea lovi până când nu i se
ordona să facă acest lucru, și oferă acest lucru ca fiind unul dintr -un număr de posibile
origini pentru numele festivalului de Agonalia (sau Agonia , sărbătorită pe 9 iunie, 21
mai și 11 decem brie)98. De aici și noțiunea de ago, pentru a defini un sacerdot
jertfitor99.
Aceștia era de mai multe feluri: popa (pl. popae ), aveau rolul de a neu traliza
animalul prin lovirea cu o unealtă de mari dimensiuni100. Scopul imobi lizării animalul
fiind acela de a evita semnele de frică a acestuia, considerate semne nefavorabil e

96 G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în C. L. Gordon (ed.), The Oxford Handbook of Animals in
Classical Thought and Life , Oxford, 2014, p. 328; E. Hemelrijk, Women and sacrifice in the Roman
Empire , în O. Hekster, S. Schmidt -Hofner, C. Witschel (ed.), Ritual Dynamics and Religious Change in
the Roman Empire , Ed. Brill, Leiden, 2009, p. 253 -67; J. North, The ritual activity of Roman slaves, în
S. Hodkinson, D. Geary (ed.), Slaves and Religions in Graeco -Roman Antiquity and Modern Brazil ,
Ed.Scholars Publishing, Newcastle, 2012, p. 67 -93.
97 J. Elsner, Sacrifice in late Roman art , în C.A. Faraone și F.S. Naider (ed.) Greek and Rom an Animal
Sacrifice , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 120 -163; P. Herz, Sacrifice and
sacrificial ceremonies of the Roman Imperial army , în A.I. Baumgarten (ed.), Sacrifice in Religious
Experience , Ed. Brill, Leiden, 2002, p. 81 -100.
98 Ovid., Fast., I, 315 -333; Fest., p. 104 -105.
99 Ovid., Fast., I, 319 -322; Titus Livius, XLI, 15; M. Horster, Living on religion: professionals and
personnel , în J. Rüpke (ed.), A Companion to Roman Religion , Oxford, 2007, p. 331 -341; L. T.
Leushina, Etymolog ical Explanations in the Ovid‟s "Fast" . The Origin of the Name of the Roman
Holiday Agonalia , în Procedia. Social and Behavioral Sciences , Vol. 200 , 2015, p. 296-300.
100 Vezi infra.

20
(omen ). În aceeași categorie intră ministri , asistenți în etate101 și tinerii sau tinere de
origine nobilă ( camillus ) a căror roluri erau de a fi asistenți în sacrificiile conduse de
către flamine Dialis sau flaminica102. Cultarii -lor le revenea sa rcina de a tăia vena
jugulara și de a separa carnea103. În timpul imperiului victimarii au fost organ izați într –
un collegium104. Nu în ultimul este aedituus, custode al unui templu, care se îngrijea de
organizarea incipientă a sacrificiilor105.
În plus , pe lângă gesturi , sacrificii, predici, rugăciuni, ablațiuni, îmbrăcăminte
specifică și postură, cântece le, dansuri le și muzica sunt elemente importante ale
ritualuri religioase. Aceste elemente au un rol important în structurarea și generarea de
ritmul ui unui ritual. Adesea, procesiunile sacrificiale erau însoțite de muzică, acest rol
fiind îndeplinit de tibice n (flautist , de la tibiae ; funebres tibiae , pe care le găsim în
ritualurile funerare106), fidicen (cântător la liră), liticen (trompetist ) și uitulor (pl.
uitulari = „a cânta de bucurie ‖)107. Pentru participant ul de rând , desfășurarea continuă
a evenimentelor trebuie să fie structurat ă în unități vizibile, astfel încât să poată fi
identifica te diferitele acțiuni rituale și să-și adapteze comportamentul său în
consecință. Muzică și dans ul sunt aici indicatori importanți, din moment ce accente le
sunt clare în sun et și mișcare se trece o nouă fază a ritualului. Pe de altă parte, aceste
elemente pot evoca și controla emoțiile, descriind caracterul ritualul ui celor prezenți108.

101 Verg., Georg. , III, 486 -493; Lucr., De Rer. Nat., I, 90; Ovid., Fast. , IV, 413; 637; Idem, Met., XIV,
705; Macrob., Sat., III, 16, 7.
102 Fest., p. 43, 93; F. Van Haeperen , Origine et fonctions des augustales (12 av. n.è. – 37). Nouvelles
hypothèses , în Antiquité classique , Nr. 85, 2016, p. 127 -155;.
103 G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în C. L. Gordon (ed.), The Oxford Handbook of Animals in
Classical Thought and Life , Oxford, 2 014, p. 329.
104 L. Adkins, R.A. Adkins, op. cit., p. 239; M. Eliade, op. cit. , p. 107.
105 Gell. , XII , 10; L. Adkins, R. A. Adkins, op. cit. , p. 196.
106 Fest., p. 66.
107 Macrob., Sat., III, 16, 7 : „hunc piscem temporibus suis fuisse, verum ab eo dici. Apud anti quos
autem in pretio fuisse ego testimoniis palam facio vel eo magis quod gratiam eius video ad epulas quasi
postliminio redisse, quippe qui, dignatione vestra cum intersum convivio sacro , animadvertam hunc
piscem a coronatis ministris cum tibicine introfe rri‖ („Ca unul care – prin favoarea voastră – iau parte la
ospățul sacru , voi aminti că acolo acest pește este adus de slujitori încunu nați, însoțiți de un flautis‖) ; J.
North, Diviners and divination at Rome , în M. Beard, J. North (ed.), Pagan Priests: R eligion and
Power in the Ancient World , Ed. Duckworth, Londra, 1990, p. 51 -71.
108 Verg., Georg. , I, 346 -350: „omnis quam chorus et socii comitentur ouantes / et Cererem clamore
uocent in tecta; neque ante /falcem maturis quisquam supponat aristis /quam Cer eri torta redimitus
tempora quercu / det motus incompositos et carmina dicat‖ („Corul, pe care, întreg, și amicii -nsoțească –
o veseli, / Și ei pe Ceres cu chiot s -o cheme în casă; nainte / Secerea pe sub maturele nimeni nu pună
spice, / Ca zeei Ceres cu răs ucit încingând tâmple stejar să / Nu -nchine dansul neca dențat și să nu spună
versuri); D. Briquel, Instruments de musique et insignia imperii chez les Étrusques. Les sources
littéraires , în Les sons du pouvoir dans les mondes anciens , Paris, 2006, p. 209 -225; F. Fless, M. Katja,
Music and Dance: Forms of Representation in Pictorial and Written Sources , în J.Rupke, A Companion
to Roman Religion, p. 249 -263. M. Horster, Living on Religion: Professionals and Personnel , în
J.Rupke (ed.), A companion to Roman re ligion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007, p. 331 -341

21

(Schultz 2000 susține în mod convingător că, în timp ce femeile par să fi fost
restricțio nate de la participarea la anumite ritualuri efectuate în cultul lui Hercule (cum
ar fi sacrificiu la Ara Maxima lui Hercules Invictus din Roma), femeile romane nu au
fost excluși din cultul în general.)
Matronalia (1 martie) sărbătorită de matroane în ono area zeiței Juno Lucina. La
acest festival soții primeau cadouri de la sotii lor, iar la un mai târziu de fete timp de la
iubitele lor; amante, de asemenea, erau obișnuiți să sărbătoare sclavii lor de sex
feminin.

I.4. Obiecte
Principalele instrumente pe care le găsim în izvoarele antice în cadrul actul de
sacrificiu sunt: malleus (ciocan) , dolabra (topor) , securis (secure , cu o singură muchie )
și acceris (sau acieres = secure de bronz) . Acestea erau folosi te în scopul doborârii
animalului la pământ , prezente în cazul animalelor de mari dimensiune109. În uciderea
propriu -zisă a animalului (caesa ) și secționarea cărnii110, cel mai des sunt utilizați sunt
termenii: culter (cuțit ritualic , cu o singură margine, având lama îndreptată și spatele
curbat. ), seces pita (cuțit lung de fier, cu un mâner de fildeș)111 și clunaclus (cuțit de
dimensiuni mici)112, iar în unele situații , destul de rare, ferrum113. De asemenea,
termenul commetacula (sau commoetacula ) virgte care desemnează tijele utilizate de
flamini pentru a țin e mulțimea la distanță114.
Un detaliu important este cel al culorii îmbrăcămintei : în cazul ritualurilor
pentru divinitățile cerești se obișnuia purtarea veșminte lor de culoare albă ( pura
vestimenta115) de exemplu : suffibulum116, albogalerus117, apex118 etc., și de culoare

109 Ovid., Fast. , III, 805; IV, 415; Fest., p. 7; J. Marquartd, op. cit. , p. 296.
110 Ovid., Fast. , I, 387; 449; II, 361; III, 375; VI, 179; Macrob., Sat., I, 16, 3; III, 5, 4; 6, 1.
111 J. Marquartd, op. cit. , p. 296; L. Bodson, Attitudes toward animals in Greco -Roman antiquity , în
International Journal for the Study of Animal Problems , 4, 1983, p. 312 -320.
112 Ovid., Fast., I, 321; VI, 161. J. Marquartd, op. cit. , p. 296; Fest., p. 35.
113 Lucr., De Rer. Nat., I, 90.
114 Fest., p. 45.
115 Ibidem , p. 327.

22
închisă , în cazul di inferni . În general, sacrifi ciile alimentare, oscilau între ritus
Romanus și ritus G raecus , deosebirea dintre aceste se poate observa prin intermediul
câtorva elemen te de îmbrăcăminte și de ritual119. Elementele vestimentar e
semnificativ e sunt desemnate prin noțiunile: capite velato (cu capul acoperit) , în ritul
roman , și capite aperto (cu capul acoperit) , în cel grecesc120. În cel din urmă întâlnim
lauream coronam (coară de lauri)121 sau inarculum (ramură de rodie purtată de regina
sacrorum în timpul sacrificiului )122. Acest mod de sacrificiu pare să fi fost atestate
pentru cultele ale lui Hercule ( Ara Maxima ), Honos, Saturn . În ceea ce privește
terminologia care define ște voalul utilizat în timpul sacrificiilor întâlnim capital123 și
apiculum filum124. Alte piese de veșminte i mportan te sunt desemnate prin termenii
infulae și vittae, fâșii de lână și panglici , uzitate în împodobirea animalelor , dar și ca
instrumente pentru a controla animalul , cât și în vestimentația preoții lor (mai ales în
cultele lui Apollo și Diana), iar tora infula le întâlnim în vestimentația Vestale lor125.
Un alt detaliu în împodobirea animale lor este cel al coarnelor aurite, (aurato )126.Le
întâlnim mai ales în primele etape ale ceremonialului sacrificial (pompa și
praefat io)127.

116 Ibidem , p. 523; S. Estienne, V. Huet, Autour d‟un banquet des Vestales. Sociabilité et ritualité des
banquets sacerdotaux à Rome , Bruxelles, 2014, p. 483 -501.
117 Fest. , p. 10 .
118 Verg., Aen., XII, 169 -171: „procedunt cas tris, puraque in veste sacerdos / saetigeri fetum suis
intonsamque bidentem / attulit admovitque pecus flagrantibus aris‖ („ Ies și din castru purced. Și -n
albele -i haine, un preot, / Cel ce -adusese zbârlitul purcel și netunsa mioară , / Pune pe -aprinsul alt ara
adusele vite, ca jertfă‖); Gell., X, 15, 32: „Verba M. Varronis ex secundo rerum divinarum super
flamine Diali haec sunt: "Is solum album habet galerum, vel quod maximus, vel quod Iovi immolata
hostia alba id fieri oporteat‖ („Iată și cuvintele lui M. Varro din cartea a II -a a operei Despre lucrurile
divine, asupra flaminului dial : „El poartă numai bonetă albă, fie pentru că e cel mai mare, fie pentru că
victimele sacrificate lui Iuppiter trebuie să fie albe‖).
119 J. Scheid, „ Graeco ritu” : A typically Ro man Way of honoring the Gods , în HSCPh 97, 1998, p. 15 –
31.
120 Festus folosește noțiunea de lucem facere ca sinonim cu descoperirea capului, aplicat celor care fac
un sacrificiu în onoarea lui Saturn (p. 223 -224); Verg., Aen., III, 403 -407: „Quin, ubi tran smissae
steterint trans aequora classes, / et positis aris iam vota in litore solves, / purpureo velare comas
adopertus amictu, ne qua inter sanctos ignis in honore deorum hostilis facies occurrat et omina turbet‖
(„Însă pe mare dincolo văzându -ți tu flota -nșirată, / Zeilor voturi plătind pe mal în altare clădite, /
Pletele tale sub vălul de pupur le -acoperă -ascunse‖) .
121 Macrob., Sat., III, 12, 2.
122 Festus, De verborum significatu , p. 81; Macrobius, Saturnalia, I, 15, 19. (p. 90 -91)
123 Fest., p. 40.
124 A. Gi llmeister, Was Brutus a quindecemvir sacris faciundis?, în APEX. Studi storico -religiosi in
onore di Enrico Montanari , Ed. Quasar, Roma, 2016, p. 97 -102; J. Scheid, Graeco ritu, A Typically
Way of Honouring the Gods, în Classical Philology, Vol. 97, 1995, p. 15 -31.
125 L.R. Wildfang, Rome‟s Vestal Virgins A study of Rome‟s Vestal priestesses in the late Republic and
early Empire , Londra, 2006, p. 15 -16.
126 Macrobius, Saturnalia, I, 17, 29. (p. 101)
127 Fest., p. 80; Verg., Aen,. II, 132-133; III, 369 -372; IV, 4 49-456; 631 -637; V, 476 -483; „Uitta‖. –
Idem, Buc., VIII, 63 -68; „ infula uitta‖. – Idem, Georg. , III, 486 -493; J. Marquardt, op. cit. , p. 215 -216.

23

I.5. Convivi alitate
Au fost propuse o varietate de clasificări mai mult sau mai puțin utile cu p rivire
la sărbătorile și ospe țele din lumea romană. Acestea norme inclu d: amploarea
participanților ( sărbători publice , sărbători private etc.), context ele sociale specifice
(sărbătorile funerare, sărbători de căsătorie, sărbători de inițiere, sărbători de război,
sărbători agricole etc.), funcțiile sociale și economice (sărbători religioase, sărbători de
muncă, festivități comunitare, sărbători economice , etc.) sau diferențe în logica
simbolică a modurilor de politică comensale . Sărbători poate oferi, de asemenea,
contextul principal pentru arbitrajul unor litigii, pentru trecerea unor hotărârilor legale,
și care acționează publică de sancțiuni, menținând controlul social în cadrul unei
comunităț i. În sfera religioasă, aceste „drame sociale‖ de consum, de asemenea, rolul
de a consolida angajamentul față de valorile religioase de bază și să ofere relații către
zei sau strămoșii, care pot fi, de asemenea, fo losite pentru a defini structura relațiilor
dintre grupuri sociale sau categorii dintr -o regiune sau comunitate128.
Actul ritualic de convivialitate a jucat un rol important în sferele religioase,
politice și sociale, fiind o ocazie facilă de a deschide noi relații și de a noi posibilități.
Găsim mai multe tipuri d e mese închinate în religia ro mană, cum ar fi cena , succedată
de un commissatio – asemănător cu symposium129 – termen pe care -l întâlni mai des în
izvoare , și banchetele publice (convivium publicum și epulum )130.
. Ierarhiile sociale și politice au fost reflectate de faptul că senatorii și nobili
finanțau banchete religioase pentru a ieși în evidență față de mare masă a cetățenilor.
Convivium , au fost organizate în contextele private, în timp ce banchet ele publice un de
se acceptau un număr la rg de perso ane fiind, în genera l, organizate de către collegia131.

128 V. E. Grimm, On Food and the Body , în D.S. Potter (ed.), A companion to the Roman Empire ,
Oxford, 2006, p. 354-356; M. Poux, Banquet gaulois et symposiu méditerranéen: rétrospective et
perspectives , în A. Esposito, É. Rabeisen și S. Wirth (ed.), Autour du banquet : modèles de
consommation et usages sociaux , Dijon, 2015, p. 283 -284.
129 Pentru symposium vezi: M. Oswyn (ed.), Sympotica. A symposium on the symposion, Oxford, 1990;
D. E. Smith, From Symposium to Eucharist: The Banquet in the Early Christian World , Minneapolis,
2002; P. Gómez, F, Mestre, The banquets of Alexander , în J. R. Ferreira, D. Leão, M. Tröster și P. B.
Dias (ed.), Symposion and Philanthropia in Plutarch, Coimbra, 2009, p. 211 -222; A. Bowie, Krater and
„kratos”, the politics of Greek dinig , în Banquets of Gods, Banquets of Men. Conviviality in the Ancient
World , Studia Universitatis Babeș -Bolyai . Historia , 59/1, 2014 , p. 308 -322.
130 S. Corner, Sumposion , în Thomas K. Hubbard (ed.), A Companion in Greek and Roman Sexualities ,
Ed. Willey Blackwell, Oxford, 2014, p. 199 -213; J. Scheid, Sacrifice et banquet à Rome , în Quelques
problèmes , p. 193 -206; Wecowski Marek, When did the Symposion Rise? Some Archaeological
Considerations Regarding the Emergence of the Greek Aristocratic Banquet, Atena, 2012, p. 11 -18.
131 Macrob., Sat., III, 11, 7; III, 16, 7; Gell. , X, 15, 21.

24
Odată cu cu extinder ea imperiului, banchetul public a devenit tot mai deschis. În
privința meselor închinate întâlnim termenii ca: daps are înțelesuril e terminologice de
a desemna atât o masă obișnuită, un banchet solem n (e.g. Caristia , 22 februarie) , sau
cu înțelesul de noțiunea generică pentru desemna anumite ofrande în religia romană
arhaică132, anclabris masă pregătită pentru serviciul zeilor , derivat din anclabria ,
denumirea vaselor aflate pe masă133, iar cel mai întâlnit termen este mensae134.
Cel mai discutat tip de banchet este lectisternium (lectum+sternere ). Masă
festivă cu caracter divin , introdus ă la Roma în anul 399135, în care reprezentări ale
zeilor, s ub formă de statui sau imagini, erau plasate pe un lectus , poziția lor fiind
definită prin termenul de accubare . Brațul stâng al zeilor era susținut de o pernă,
definită prin termenul de pulvinus ; motiv pentru care lectus -ul mai era denumit și
pulvina r136. În fața zeului era plasată o masă pe care erau așezate alimente destinate
zeilor, de obicei, lectisternium -ul se desfășura în stradă , în fața templului . Treptat acest
tip de banchet divin înlocuiește vechile modalități rom ane ca epulum sau daps137.
Prim ul lectisternium organizat la Roma a fost din cauza situației naturale î n urma
consultării Cărților Sibi line, în onoare zeilor: Apolo, Latona, Diana, Hercules, Mercur
și Neptun. Exemple de lectisternium -uri: în timpul celui de al doilea război punic, din
cauza unor prodigii, finanțat prin obol public; închinat lui Hercule pe Ara M axima .
Două dintre cele mai vechi și larg recunoscute de toate festivalurile romane, ludi
Romani și Ludi Plebeii , inclus nu numai procesiuni, sacrificii și jocuri, dar, de
asemenea , epulum Iovis , o sărbătoare în cinstea lui I upiter. Aceast a fost sărbătorită în
timpul idelelor, fiind organizat de către de epulonum septemviri , o clasă specială de
preoți, care sacrificau boi purificați în prezența rep rezentărilor lui Iupiter, Iuno și
Minerva138.
Ritualurile sacrificiale erau ad esea legate de cultul morții. Le întâlnim în acele
acte colectiv e care a veau scopul afirmării în comunitatea respectivă . Pentru cei mai
mulți romani aceste sacrificii au fost o fo rmă de venerație a strămoșilor. Nu înfățișau

132 J. Marquardt, op. cit. , p. 55 -56.
133 Fest., p. 8; J. Marquardt, op. cit. , p. 55-56.
134 Macrob., Sat., III, 11, 38; Gell., XII, 8, 2.
135 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Ed.
Blackwell, Oxford, 2007, p. 268.
136 J. Marquardt, op. c it., p. 55 -59.
137 S. Etienne, Les dieux à table: lectisternes romains et représentation divine , în V. Pirenne -Delforge,
F. Prescendi (ed.), «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation du divin (Kernos, ), Liege, 2011, p.
43–57.
138 Macrob., Sat., I, 6, 1 3-16.

25
credințe în viața de apoi sau o încercare de mântuire. Același lucru se poate spune
despre sacrificii le și sărbători le la Roma Un asemenea prilej este b anchetul funerar
(silicernium ), care era consumat la locul mormântului, în ziua depunerii defu nctului , la
cene novendialis , când se organiza la nouă zile de la înmormântare și dies natalis , ziua
de naștere a acestuia. De asemenea , ocazi i mai apar în timpul festivalurilor Parentalia
(13 – 21 februarie) și Lemuria (9, 11 și 13 mai)139. Termenul sacrifi cial în cazul unui
deces este humanum sacrificium140. O descriere a banchetului funerar o găsim în
Lucretius141. Dovezile literare indică indică faptul că libațiile rituale și sacrificii le de
animale aveau , probabil, în timpul și la scurt timp după înmormântar ea142. Tot aici
întâlnim termenul praeficae , bocitoare specializate prezente în cazul ritualurilor
funebre143.
Alți termeni legați banchetele din sfera sacră sunt: sellisternia , banchet închinat
în onoarea zeităților feminine; regifugium („fuga regală‖) , ospăț instituit pentru a
sărbători i ziua în care Tarquinii au părăsit Roma , sărbători t în 24 februarie144. Mai
multe tipuri de festivaluri religioase romane care includea u banchete și au limitat
accesul anumitor grupuri politice sau sociale. În ceea ce privește p articipanți la

139 Verg., Aen., VI, 378 -381, IX, 211 -212; G. L. Gregari, Rituali e banchetti funebri romani , în Symbola.
Il potere dei simboli. Recuperi archeologici della Guardia di Finanza , Roma, 2015, p. 219 -231.
140 Fest., p. 73.
141 Lucr., De Rer. Nat., III, 912 -914.
142 Verg., Aen., III, 65 -68: „Et c ircum Iliades crinem de more solutae; / inferimus tepido spumantia
cymbia lacte / sanguinis et sacri pateras, animamque sepulcro / condimus et magna supremum voce
ciemus‖ (Plâng ca la moarte -mprejur și -l bocesc, despletite, troience. / Laptele cald și-nspu mat din
potire -l stropim și, din cupe, / Sângele sfânt îl vărsăm; și, dîndu -i al groapei repaus / Bietului suflet, pe
mort îl chemăm cu chemarea din urmă‖); Ibidem. , V, 76-79: „Ad tumulum magna medius comitante
caterva. / hic duo rite mero libans carchesia Baccho / fundit humi, duo lacte novo, duo sanguine sacro ,
/purpureosque iacit flores ac talia fatur‖ („Mii își adună -mprejur și pleacă -n alai la mormântul / Tatălui,
grabnic urmat de -al cetelor număr, Aeneas. / Două pahare de vin a vărsat pe țărână, ca je rtfă, / Două de
lapte cu rat și două pahare de sânge‖); Ibidem , XI, 2 -4: „Aeneas, quamquam et sociis dare tempus
humandis / praecipitant curae turbataque funere mens est, / vota deum primo victor solvebat Eoo‖
(Neliniștirea cu toate că -l zbate pe -Aneneas să -ngroape / Cât mai curând pe fârtați și -l tulbură jalea cu
totul, / Jertfe dintâi biruiț ii plăti -n revărsatul de ziuă‖).
143 Verg ., Aen., VI, 220.
144 Macrob., Sat., I, 7, 35: „Idque aliquamdiu observatum, ut pro familiarium sospitate pueri
mactarentur Maniae deae, matri Larum. Quod sacrificii genus Iunius Brutus consul pulso Tarquinio
aliter constituit celebrandum . Nam capitibus alii et papaveris supplicari iussit, ut responso Apollinis
satisfieret de nomine capitum, remoto scilicet scelere infaustae sacrif icationis : factumque est ut effigies
Maniae suspensae pro singulorum foribus periculum, si quod immineret familiis, expiarent : ludosque
ipsos ex viis compitorum in quibus agitabantur Compitalia appellitaverunt. Sed perge cetera‖ Această
prescripție fu resp ectată o vreme – așa că – pentru sănătatea și fericirea familiei – fură jertfiți copii întru
slava zeiței Mania , maica Larilor. Dup izgonirea lui Tarquninius, consulul Iunius Brutus dispuse ca
aceste sacrificii să fie celebrate astfel. El dădu ordin să fie închinate – întru mulțumirea oracolului cu
privire la cuvîntul „capete‖ – măciulii de mac și de usturoi , renuntîndu -se la crima unui sacrificiu
nelegiuit; apăru și obiceiul de a atîrna la poarta fiecărei case figurine ale Maniei pentru a îndepărta
primejd ia care ar fi amenințat pe ai casei. Iar jocurile în cinstea Maniei fură denumite Compitalia, prin
faptul că se celebrau la răspîntiile de drumuri. Dar – zi mai departe‖).

26
banchete, întâlnim termenul de epulare , dat celor care participau la petrecerile publice
în timpul nopții145, sedentes (sacris epulari sedentes ), specific parti cipanților la
banchete din cultul lui Hercules146.

Epulonum147 a guest at a feast or banquet , a feaster , carouser./ a sumptuous meal,
banquet, feast, dinner
Cella The part of a temple in which the image of a god stood , the chapel
Epulones le pregăteau

145 Fest., p.58; 385.
146 Macrob., Sat., III, 7, 16; J. Scheid, Manger avec les dieux. P artage sacrificiel et commensalité dans
la Rome antique , p. 273-287; J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), op. cit. , p. 277; Huet V., Des gestes du
banqu et rituel à Rome ou plut ôt quid du ge ste de poser sa m ain sur la tête?, în Bodiou L. , Frère D. și
Mehl V. (e d.), L‟expression des corps. Gestes, attitudes, regards dans l‟iconographie antique , Rennes,
2006, p. 253 -265.

147 Gell., I, 12, 6.

27
II. Categorii de alimente „sacre ” în lumea romană

Până nu de mult, cercetarea lucra după două reguli care stăteau la baza religiei
romane. Prima, fiecare zeitate era satisfăcută prin sacrificiul unui animal care aparține
aceluiași sex: masc uli pentru zeii de sex masculin și femele pentru zeițe. A doua, un
animal de sacrificiu de culoare albă î n cultul zeilor cerești, în timp ce zeităților din
lumea infernală primeau victime de culoare neagră. A existat întotdeauna o relație
simbolică între sacrificiul și zeul căruia i sa oferit. Caracteristicile animalului trebuiau
să reflecte atât personalitat ea zeilor, cât și mitologia acestuia.
Animalele alese pentru sacrificii erau în marea majoritate domestice, cazurile
de necuvântătoare sălbatice sunt extrem de puțin întâlnite148. În alegerea animalelor se
ținea cont de mai multe criterii, se urmă ca ofrande le să aibă aceleași caracteristici ca
zeitatea căreia îi era închinată: gen, culoare, vârstă, specie, aspect, motive cu o
încărcătură mitologică și alte similitudini zei -ofrande .
În afară de alegerea de animale pentru sacrificiu, precum și posibilitatea pi erderii
de carne pentru comunitate, trebuie să recunoaștem funcția practică ritualul era de
așteptat să aibă un impact economic. Într -o societate care a crezut în eficacitatea
ritualurile lor, sacrificiul unui animal nu a fost atât de mult o pierdere, ci m ai degrabă
ca o investiție.
II.1. Animale
Prima a fost jertfa de sânge, aceea a unei scroafă, se spune că a fost comandat
pentru Ceres149. Animalele alese pentru sacrificii erau în marea majoritate domestice,
cazurile de necuvântătoare sălbatice sunt extrem de puțin întâlnite150. În alegerea
animalelor se ț inea cont de mai multe criterii. S e urmă rea ca hostia să aibă
caracteristici cât mai similare cu zeitatea căreia îi era închinată: gen, culoare, vârstă,
specie, aspect și alte similitudini zei -ofrande. Termin ologia latină triază animalele
destinate sacrificiului în două mari tipuri: hostia, prin care sunt denumite în general

148 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Ed.
Blackwell, Oxford, 200 7, p. 264.
149 Ovid., Fast., I, 349; Idem, Met., 15.111 -13.
150 J. Scheid, op. cit. , p. 264.

28
toate animalele destinate sacrificiului151, iar termenul de victima (de la victus =
închinare) , este atribuit anima lelor ce urmau să fie sa crificat e în cadrul unor ocazii
deosebit e152. Un punct de vedere diferit îl întâlnim la Ovidius, care face atribuie
termeniilor hostia și victima cu totul alte definiții153.
Un alt criteriu semnificant este cel al importanței sărbătorilor. C u cât o feriae
este mai de o mai mare însemnătate cu atât și animalele alese sunt de o calitate
deosebită . Prin urmare, întâlnim termenul eximiae , utilizat pentru denumirea
animalelor fără cusur, deosebite, care ieșeau în evidență din turme sau alese pentru
sacrificiu pentru că au fost născute primele (insignes / praestanti corpore )154, iar restul
necuv ântătoare lor, alese sunt definite prin termenii optima și optata , fiind de o calitate
inferioare celor de dinainte155. Un a lt aspect în care se reflectă condiția de puritatea a
animalelor o vedem prin noțiu nile de iniuges sau inviolatum , care fac referire la
animalele nepuse la jug, păstrate de la naștere exclusiv sacrificiilor156.
O trăsătură semnificantă era culoarea animalelor. Cutuma urma, în general,
sacrificarea animale lor de culoare deschisă zeilor cerești și mari ni. Întâlnim des în
vocabularul roman termenul alba (hostia ) și, mai puțin, nivea („albă ca zăpada‖)157, de
exemplu : lui Iupiter i se închina un taur alb158 sau o mială albă159; lui Neptun,
asemenea lui Iupiter, tot un taur alb160; Iunonei o scroafă gravidă albă161; Venus juninci

151 După Festus, hostia în latina arhaică era desemnată prin termenul agonia . – Fest. p. 8; Vezi și L. T.
Leushina, Etymological Explanations in the Ovid‟s "Fast". The Origin of the Name of the Roman
Holiday Agonalia , în Procedia. Social and Behavioral Sciences , Vol. 200 , 2015, p. 296-300.
152 G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical Thought
and Life , editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 332. F. P. Morresi, M. Kolakowski,
«Victime»: un aperçu historique des significations du mot, în F. Prescndi, A. A. Nagy (ed.), Victimes au
féminin, Ed. Georg, Geneva, 2011, p. 23 -43.
153 Ovid., Fast. , I, 335 -336: „Victima quae dex tra cecidit victrice vocatur / hostibus a domitis hostia
nomen habet‖ („ Victima -i cea care cade mina victorioasă, / Hostia numel e-și ia de la dușmanii supuși‖);
J. Clackson , The Social Dialects of Latin, în Idem , A companion to the Latin language , Oxford, 2011, p.
518-519; Smith Z. Jonathan , The domestication of sacrifice , în R.G. Hamerton -Kelly (ed.), Violent
Origins, Stanford , p. 191 –205; J. N. Bremmer, Greek Normative Animal Sacrifice , în D. Ogden, (ed.), A
Companion to Greek Religion, Malden, 2007, p. 1 32–144.
154 Verg., Georg. , IV, 538, 550; Macrob., Sat., III, 5, 6; J. Marquardt, op. cit. p. 206.
155 Fest., p. 186 ; J. Marquartd, op. cit. , p. 206; G. Ekroth, op. cit., p. 333.
156 Ovid., Fast. , III, 375 -376; IV, 415: „tollit humo munus caesa prius ille iuvenca / quae dederat nulli
colla premenda iugo / idque ancile vocat, quod ab omni parte recisum es‖ („Jerfă -aducînd o junincă al
cărei grumaz niciodată / N -a fost de jug apăsat, darul ridică de jos / Și ancile -l numi, că -I tăiat în fiece
parte‖) ; Verg., Georg., VI, 540, 551; Macrob., Sat., III, 5, 5; 6, 2.
157 Verg., Aen., III, 120; VIII, 45; Ovid., Fast. , I, 56; 452; 720; Gell., X, 15, 32.
158 Verg., Aen, III, 19 -26; IX, 621 -625.
159 Ovid., Fast. , I, 55 -58.
160 Verg., Aen., V, 234 -237. Macrob., Sat., III, 2, 4 -5
161 Verg., Aen., VIII, 81 -85.

29
albe162, Altarului Păcii163 etc. I ar divinităților infernale hostia de culoare închisă,
respectiv furvae164 și nigram165, de pildă : Sibylla mioare negre166; Nox miel negru167;
Manilor vițele negre168, Proserphina , o oaie neagră etc.169. Cazuri diferite sunt întâlnite
în cultul zeilor Vulcan , în timpul festivalului Volcanalia (23 august), când se sacrificau
un vițel și un vier de culoare roșie, și Robigo în festivalului Robig alia (25 aprilie) ,
unde se uzitează consacrarea necuvântătoarelor de culoare roșie (robigo = rugină )170.
Totuși, întâlnim și în cazul cultul lui Marte, boi de culoare roșcată în sacrificii
expiatori ca urmare a mișcării hastae Martis171.
O amplă discuție se poartă în jurul modului de selecție a animalelor în funcție
de vârstă, în special, cu privire la termenul bidentes (sau bidens ). Majoritatea autorilor
antici acceptă ideea că acest cuvânt se referă la necuvântătoare care au împlinit doi ani
și sunt potrivite sacrificiului , pe de altă parte, o explicație mai puțin susținută, este
aceea că prin acest cuvânt au desemnate animalele pentru sacrificiu care au doi dinți172.
Preponderent termenul apare în texte unde este vorba de ovis173, iar bis(a)eta în cazul
unei sus de doi ani. De asemenea, termenul poate determ inare un templu, un loc sacru
lovit de trăsnet sau preoți i care sacrificau an imale de doi ani, organizați în decuria
sacerdotum bidentalium174.

162 Ovid., Met., X, 271 -275.
163 Ovid. , Fast. , I, 719 – 720: „ tura, sacerdotes, Pacalibus addite flammis, /albaque perfusa victima fronte
cadat‖ („Preoți, aduceți tămîie pe focul altarului Păcii. / Victima alba, lovind fruntea -i să o doborâm.‖
164 Cens., VII, 8.
165 Verg., Aen., III, 120; V, 97; VI, 153; 243; Idem , Georg. , IV, 546.
166 Verg., Aen., V, 734 -735.
167 Verg., Aen., VI, 212 -254.
168 Verg., Aen., V, 94 -103.
169 Verg, Aen., III, 120: „Nigram Hiemi pecudem , Zephyris felicibus albam‖ („ Albă mioară Zefirului
blînd și, neagră, Furtu nii‖).
170 Ovid., Fast. , IV, 907 -908; 934 -942; M. Fruyt , Word -Formation in Classical Latin, în J. Clackson , A
companion to the Latin language , Oxford, 2011 , p. 150 .
171 Gell. , IV, 6, 2: „Eius rei causa senatusconsul tum factum est M. Antonio A. Postumio consulibus,
eiusque exemplum hoc est: "Quod C. Iulius L. filius pontifex nuntiavit in sacrario in regia hastas
Martias movisse, de ea re ita censuerunt, uti M. Antonius consul hostiis maioribus Iovi et Marti
procuraret et ceteris dis, quibus videretur, lactantibus. Ibus uti procurasset, satis habendum censuerunt.
Si quid succidaneis opus esset, robiis succideret ". („De aceea s -a dat un senatus consultum în timpul
consulilor M. Antonius și A. Postumius, al cărui text est e acesta: Pontiful C. Iulius, fiul lui Lucius,
anunțînd, că în sanctuarul din palatul pontifical s -au mișcat sulițele lui Mars, senatorii au decis ca
consulul M. Antonius să facă sacrificii expiatorii de jertfe mari lui Iupiter și Mars, și celorlalți zei
ocrotitori, cărora va socoti el de cuviință. Va avea aprobarea pentru tot ce va fi făcut. De va fi nevoie
de jertfe succdaneae , să mai sacrifice boi de culoare roșcată ‖).
172 Vez: Gell., 6, 3 -15; pentru dezbaterea antică asupra acestui termen.
173 Gell., XVI, 6 , 3-15; Macrob., Sat., III, 5, 2 -5; 12, 10.
174 Fest., p. 24 ; A. Lesley, A. A. Roy, op. cit. , p. 31.

30
AICI AI RĂMAS CU CORECTAREA!!!

Hostia maiores (sau maxima175) desemnează animale care au ajuns la o vârstă
adult ă sau de dimensiuni mari , pe care le întâlnim în sacrificiile din cultul zeilor
principali176, iar hostia lactentes sau victima parva sunt necuvântătoarele sugare oferite
în cazul zeităților de ranguri inferioare . Vârsta victimei ar putea fi folosite pen tru a
exprima ierarhia zeită ților și a celor care fac sacrificul177.
Un criteriu de selecție important este s exualitate victimelor , care era un luat ă în
considerare în alegerea victimelor. Un număr de culte au avut reguli stricte în ceea ce
privește statutul sex ual al victimelor ca vaca, mascul din specia bovină ( bos mas ), sau
taur ( taurus ). Bos mas , în acest context, indică un taur complet procreativ, și nu – așa
cum a fost ținut în trecut – un bou. De exemplu, zeilor le erau închinați masculi
(Iupiter : taur178, berbec179; Neptun : taur180 etc.). De obicei, în primul caz sunt închinați
masculi castrați, cu excepția zeilor: I anus, Marte și Neptun . Atitudinile față de
castrarea animalelor nu sunt doar o chestiune a realității agricole, ele reflectă noțiuni
religioase și c ulturale. Dintr -un punct de vedere alimentar, animalele castrate ar fi fost
mai atractive din mai multe punct de vedere, în trecut, așa cum ar trebui să fie mai
multă grăsime și un gust sau miros, în special în ceea ce privește porcii. Masculii
castrați a u fost mut mai accesibili și mai puțin costisitori , și dădeau, de asemenea, o
carne mult mai bogată și cu gust mai bun, circumstanțele care ar fi fost de un interes
central pentru participanții reale în sacrifice. Pe de altă parte, animalele necastrate, au
fost luate în considerare victimele cele mai prestigioase, deoarece acestea au fost nu
numai perfect, dar, de asemenea, rare și scumpe, marcând astfel sacrificiul ca fiind
excepțională într -un anumit sens181. Un caz aparte ce implică unde sunt implicate

175 Verg., Georg. , II, 146 -147: „Hinc albi, Clitumne, greges et maxima taurus / uictima , saepe tuo
perfusi flumine sacro ‖ („Albe, de -acolo, Clitumne, cirezi și taurul, jertfă / Maximă, adeseor i, în a ta
scăldați apă sacră‖).
176 Macrob., Sat., I, 17, 29; Gell., IV, 6, 1; Fest., p. 91; Livy., Ab urbe condita , XLIII , 13.
177 Cic., Leg. 2, 12, 29; Ovid., Fast. , II, 656; VI, 157 -163.
178 Verg., Aen., III, 19 -26; IX, 621 -625; Ovid., Fast. , I, 83 -84.
179 Ovid., Fast. , I, 587 -588; Macrob., Sat., I, 16, 30.
180 Verg., Aen., II, 199 -202. III, 115 -120; Macrob., Sat., III, 4, 6; 6, 4; 10, 4 -5.
181 F.T. Van Straten , Gifts for the gods , în H.S. Versnel (ed.), Faith, Hope and Worship: Asp ects of
Religious Mentality in the Ancient World , Leiden, 1975, p. 65 –151. G. Ekroth, Castration, cult and
agriculture. Perspectives on Greek animal sacrifice, în Annual of the Swedish Institutes at Athens and
Rome , Stockholm, 2014, p 153 -174.

31
taureae (vaci sterile ) sunt în centrul sacrificiului în Taurii ludi , care s e desfășurau în
Circus Flaminius în onoare di Inferni ca răspuns la pestilentia182.
Zeițelor le erau închinate, în general, necuvântătoare femele (Minerva:
junincă183; Iuno: mioare, vaci184 și scroafă de culoare albă185 etc.)186. Un alt criteriu era
castitatea, așa încât se sacrificau hostia fecioare în cultelor zeițelor fecioare ( deae
virgines ), Minerva, Diana sau cum ar fi sacrificiul casta m ola făcut de Vestale pentru
zeiței Vesta187. O altă nor mă sacrificială este consacrarea femelelor gravide pe care îl
observă în termenii: horda188, forda189 și gravidam190. Aceste ofrande er au închinate ,
cu precădere , zeițelor Ceres și Venus191. În timpul festivalului Fordicidia (15 aprilie)
se sacrificau vaci gravide în onoarea zeiței Tellus , iar feții erau extrași și incinerați , iar
cenușa era păstrată de Vestale timp de o săptămână192. O altă trăsătură distinctivă a
jertfei dintâi roade este că aceasta servește pentru a reface potențele sacre ale
pământului sărăcit de recoltare și pentru a asigura astfel regenerarea continuă a culturii.
Astfel, este una dintre multele ritualuri de sacrificiu, care au ca intenție fertilitatea
pământului193.

182 Fest., p. 529; Titus Livius, XXXIX, 22; J. Marquatdt, op. cit., p. 98.
183 Ovid, Met., IV, 753 -764.
184 Verg., Aen.., IV, 55 -66.
185 Verg., Aen., VIII, 81 -85.
186 Cens., VII, 8.
187 Festus, De verborum significatu , p. 45; Ovidiu, Fastele , I, 83 – 84.
188 Fest., p. 73.
189 Derivat din fero= a căra; Ovid., Fast. , IV, 629 -630: „Tertia post Veneris cum lux surrexerit Idus, /
pontifices, forda sacra litate bove‖ („Ziua a treia cînd vine dup -ale Venerei ide, Preoți, drept jertfă voi
vaca cea fordă jertfiți‖).
190 Ovid., Fast. , I, 670 – 672: „et date paganis annua liba focis. / pla centur frugum matres, Tellusque
Ceresque, / farre suo gravidae visceribusque suis‖ ( Dați pe altare sățești turta de fiece an! / Mamele
rodelor: Ceres, Tărîna, să le -mpăcați cu / Grîu și cu măruntai de la o scroa fă-a făta) ; IV, 633 -634; 670
671.
191 Ibidem , I, 670 – 672.
192 Ovid., Fast. , IV, 629 -640: „Tertia post Veneris cum lux surrexerit Idus, / pontifices, forda sacra litate
bove . / forda ferens bos est fecundaque dicta ferendo: / hinc etiam fetus nomen habere put ant. / Nunc
gravidum pecus est, gravidae quoque semine terrae: /Telluri plenae victima plena datur. /pars cadit arce
Iovis, ter denas curia vaccas / accipit et largo sparsa cruore madet. / ast ubi visceribus vitulos rapuere
ministri, / sectaque fumosis exta dedere focis, / igne cremat vitulos quae natu maxima Virgo est, / luce
Palis populos purget ut ille cinis‖ („„Ziua a treia cînd vine dup -ale Venerei ide, / Preoți, drept jertfă voi
vaca cea fordă jertfiți. / Forda e vaca ce poartă și e a făta – din feren do, / Tot de aici socotesc unii cp
fetus s-a zis. / Oile-s grele acum, și țarina -i grea de sămânță: / Și pămîntului plin victimă plină se dă. /
Unele -n templul lui Joe, iar treizeci de vaci se înjunghie -n / Curie; sîngle lor e -mprăștiat peste tot. / Cînd
ajutoarele smulg d intr-al mamelor pîntec vieții / Și măruntaie tăind pun pe altarul aprins, / Cea mai în
vîrstă fecioar ă vieții îi arde: -n Palilii / Asta cenușă a lor oamenii -o va curăța‖).
193 R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early J udaism, Ed. Charles Scribner′s
Son′s, New York, 1952, p. 57; J. N. Bremmer, The Sacrifice of Pregnant Animals , în B. Alroth, R.
Hägg (ed.), Greek Sacrificial Ritual: Olympian and Chthonian , Ed. Paul Astroms Forlag, Gothenburg,
2005, p. 155 -165; A. Sharroc k, Gender and sexuality , în Ph. Hardie (ed.), The Cambridge Companion to
Ovid ., Cambridge, 2002, p. 95 -107.

32
Avem exemple de deviații de la preceptele religioase expuse mai sus: lu i Faun
îi este sacrificată o ca pră194, lui Vediouis, tot o capră195 sau o mială albă lui Iupiter196
etc. Explicațiile oferite de literatura specialitate cu privire la aceste abateri sunt
diverse: fie sunt situații în ca re nu se cunoa ște sexul divinității ( Genius ), fie sunt puse
pe seamă ignoranței autorilor antici sau a celor care au făcut sacrificiul197.
Interesant e sunt rațiunile de orfin mitologic care stau la originea unor sacrificii
animale . Una din motivațiile din spatele unui sacrificiului ar putea fi văzută ca o
pedea psă pentru abatere disciplinară, în special după ce fiara a consumat un element
sacru asociat divinității , de exemplu : în cultul lui Bacchus, țapul ( hircus / caper ) este
ales din cauza că are au obiceiul de a paște palmite musta198, plena sue (hostia propria
est terrae199), sacrificată zeiței Magnei Mater, vinovată că distruge cultura agricolă și
scurmă pământul200 sau o aia care paște verbenas divină201. Un alt criteriu este legat de
încărcătură mitologică care stau la baza sacrificiului unui asello pentru Priap202. Unde
tentativa lui Priap de seducere a nimfei Lotis, a fost curmată de zgomotul măgarului lui
Silenus. În varianta romană Lotis fiind înlocuită de Venus203.

194 Ovid., Fast. , II, 361 -363: „Ornipedi Fauno caesa de more capella / venit ad exiguas turba vocata
dapes. / dumque sacerdotes veribus transuta salig nis‖ („ Dup-obicei, s -a-njunghiat copitalului Faun o
capră / Și la micul ospăț, vine norodul chemat. / Preoții cît pregătesc măruntaie -n frigare de salcă‖ ).
195 Gell., V, 12, 12.
196 Ovid., Fast. , I, 55 -58.
197 Ovid., Fast. , II, 361 -363, Mantzilas, op. cit.
198 Cens., VII, 8, Fest., p. 80; Verg., Geor. , II, 380 -396. Ovid., Fast., I, 354 -360 „palmite debueras
abstinuisse, caper. / quem spectans aliquis dentes in vite prementem, / talia non tacito dicta dolore dedit:
/ 'rode, caper, vitem: tamen hinc, cum stabis ad a ram, / in tua quod spargi cornua possit erit.' / verba
fides sequitur: noxae tibi deditus hostis / spargitur adfuso cornua, Bacche, mero. („ Țapule , tu trebuia
vița s -o cruți! / Unul, văzându -l cum dinții -și înfige -n butucii de vie, / Ciuda nestăpînind, ast ea cuvinte i –
a spus: / „Roade tu, țapule vița! Ea tot ne va da o licoare /Ce -or să ți -o toarne pe cap când o să stai lîng –
altar. /Vorba s -a adeverit: dușmanul ce dat ție de gloabă, / Bacchus, cînd îl jertfim, cornul cu vin îi
stropim‖).
199 Macrob. , Sat., I, 12, 20.
200 Ekroth Gunnel, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical
Thought and Life , editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 329 -354.
201 Ovid., Fast. , I,181 -182: „ poscit ovem fatum: verbenas improba carpsit, / quas p ia dis ruris ferre
solebat anus‖ („Oaia o cere destinul: păscu buruiana / pe care Baba pioasă o dă zeilor cei cîmpești‖).
202 Ovid., Fast. , I, 391 -392: „caeditur et rigido custodi ruris asellus; / causa pudenda quidem, sed tamen
apta deo‖ („Aspru paz nic al cîmpului i se jerfește măgaruș ; / E un motiv rușinos, dar potrivit ăstui zeu‖);
439-440: „venerat et senior pando Silenus asello, / quique ruber pavidas inguine terret aves‖ („Răgetul
lui cu moarte -l plăti măgarul : el este / Jertfa ce place mai mult zeului din Helespont‖); VI, 345 -346; vezi
infra .
203 Ovid., Fast. , I, 391 -392: „caeditur et rigido custodi ruris asellus; / causa pudenda quidem, sed tamen
apta deo‖ („Aspru paznic al cîmpului i se jerfește măgaruș ; / E un motiv rușinos, dar potrivit ăstui zeu‖);
439-440: „venerat et senior pando Silenus asello, / quique ruber pavidas inguine terret aves‖ („Răgetul
lui cu moarte -l plăti măgarul : el este / Jertfa ce place mai mult zeului din Helespont‖); VI, 345 -346; vezi
infra .

33

Hostia ambarualis (sau amburbiales ) sunt animalele care sunt plimbate, în
timpul lustrațiilor, îm prejurul ogoarelor204, derivat din aruis (aruum = ogor)205. Prin
termenul lutratio se desemna purificările a căror ceremonie ( lustrum ) avea scopul de a
proteja și de a aduce noroc. În general, erau purificate așezări, mulțimi de oameni sau
bucăți de pământ. Lustrum populi se desfășura o dată la 5 ani de către cenzori și avea
scopul de a purifica populația din Roma. Era o procesiune de lungă durată ce urma
granița locului ( pomerium ) care trebuia purificat și în acest timp se sacrificau animale
în anumite locuri a traseului206.
Praecidaneae hostia (praecidanea porca sau agna în cultul zeiței Ceres207) sunt
animale destinate pentru sacrificiile dinaintea unei sărbători, cea mai cuprinzătoare
descriere cu privire la acest termen o găsim la Cato208. Succidaneae hostia („victime de
schimb‖) cele care sunt oferite în cazul în care primis hostia nu au produs efectul
scontat209. Prodiguae hostia fac referire la animalele care au fost arse în întregime,
dintr -un motiv de extravaganță210.

204 Verg. , Georg. , I, 345: „Terq ue novas circum felix eat hostia fruges‖ („Trei oare meargă feri ce-n jur
noilor victima grâne‖).
205 Macrob., Sat., III, 5, 7; Cat., De agr. , 134; Fest., p. 4.
206 K. Galinsky, Continuity and Change: Religion in the Augustan Semi -Century , în J. Rupke, op. cit. , p.
71-83; O.F. Robinson, op. cit. , p. 4-6.
207 Festus, De verborum significatu , p. 280 ; Aulus Gellius, Nopțile atice, IV, 6, 1 -10.
208 Cato, De agricultura/Despre cultivarea pământului , traducere, introducere, note și indice de Costa
Ioana, Ed. Universității București, București, 2010, 134, I: „Priusquam messim facies, porcam
praecidaneam hoc modo fieri oportet. Cereri porca praecidanea porco femina, priusquam hasce fruges
condas, far, triticum, hordeum, fabam, semen rapicium. Ture vino Iano Iovi Iunoni praef ato, priusquam
porcum feminam immolabis. Iano struem [c]ommoveto sic: "Iane pater, te hac strue [c]ommovenda
bonas preces precor, uti sies volens propitius mihi liberisque meis domo familiaeque meae". Fertum Iovi
[c]ommoveto et mactato sic: "Iuppiter, te h oc ferto obmovendo bonas preces precor uti sies volens
propitius mihi liberisque meis domo familiaeque meaemactus hoc ferto". Postea Iano vinum dato sic:
"Iane pater, uti te strue [c]ommovenda bonas preces bene precatus sum, eiusdem rei ergo macte vino
inferio esto." Postea porcam praecidaneam inmolato. Ubi exta prosecta erunt, Iano struem ommoveto
mactatoque item, uti prius obmoveris. Iovi fertum obmoveto mactatoque item, uti prius feceris. Item
Iano vinum dato et Iovi vinum dato, item uti prius datum ob s truem obmovendam et fertum libandum.
Poste a Cereri exta et vinum dato‖.
209 Gell., IV, 6, 3 -10; Fest., p. 433; D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and
Exceptions , în Animals in Greek and Roman Religion and Myth , Cambridge, 2016, p. 19 -39.
210 Fest., p. 331.

34

În rândurile ce urmează vom încerca să facem o prezentare a principalelor
familii de necuvântăt oare și relația lor cu divinitat ea. De departe cele cele mai întâlnite
animale în sacrificii sunt bovine le (Iupiter211, Pluto212, Apollo213, Neptun214, Mercur215,
Diana216 etc.), ovinele (Iupiter217, Ianus218, Iuno219 etc) și porcinele ( Iupiter220,
Marte221, Mani222, Carna223 etc), fiind principalele specii domestice.

Propudianus porcus A fost dat acest nume, a spus Capito Ateius, carne de porc
care, în sacrificiul familiei Claudian, este ca pacatul -animal, și achite toat e obligațiile
religioase224.
În cazul lui Iupiter avem o mai mare varietate a textelor antice cu privire la
sacrificiile permise sau nu225.

Prosephina boi226

Bovine mai mulți termeni specifici în funcție de vârstă, sex, utilitate : uitulus
(vițel)227, uitula (vițea)228, vacca (vacă tânără)229, taurus (taur reproducător)230 bos
(taur de tracțiune)231.

211 Verg., Aen., III, 19 -26; 219 -224; IX, 621 -625; Ovid., Fast. , I, 83 -84; 579; III, 803 -808; Idem,
Metamorfoze, IV, 753 -764; Macrob., Sat., III, 10, 3;
212 Verg., Aen., VI, 212 -254.
213 Macrob., Sat., III, 4, 6; 6, 4.
214 Verg., Aen., II, 19 9-202; III, 115 -120; Macrob. , Sat., III, 4, 6; 6, 4; 10, 4 -5;
215 Ovidiu, Met., IV, 753 -764.
216 Livy., Ab urbe condita , I, 45.
217 Ovid., Fast. , I, 55 -58, 587 -588; II, 69 -70; Macrob ., Sat., I, 15, 16; 16, 30; III, 5, 10.
218 Ibidem ., I, 320 -321.
219 Verg., Aen., IV, 55 -66; Gell., IV, 3, 3. Macrob., Sat., I, 15, 18 -19.
220 Verg., Aen., VIII, 638 -640.
221 Gell., XVI, 6, 7.
222 Verg., Aen., XI, 192 -201.
223 Ovid., Fast. , VI, 179 -182.
224 http://remacle.org/ bloodwolf/erudits/Festus/p.htm
225 Vergil Aen. 3 -19-21; Vergil, Aen. 9 – 625-628.
226 Vergil, Aen. 6.24 -9-251.
227 Lucretius, De Rerum Natura, II, 352 -354; Ovidiu, Met., IV, 753 -764; Macrobius, Saturnalia, VI, 5,
7.
228 Vergilius, Bucolica , III, 76 -77: „cum facia m vitula pro frugibus, ipse venito‖ („Când junca o voi
jertfi pentru roade, -atunci vino tu însuți‖); Vergilius, Georgica , IV,547 ; Macrobius, Saturnalia, III, 2,
14-15; Macrobius, Saturnalia, III, 2, 16: (Meminerimus tamen sic legendum per ablativum: Cum f aciam

35
În cazul lui Iupiter avem o mai mare varietate a textelor antice cu privire la
sacrificiile permise sau nu232.
În Roma antică, un taur alb a fost sacrificat la anuala Feriae Latinae , iar carnea
a fost distribuit în mod proporțional cu importanța relativă a or așelor membre ale Ligii
Latine.
Taurul este în centrul unui sacrificiu în care se oferă concomitent trei tauri
zeilor Poseidon, Neptun și Apollo233.
Volcanalia (23 august) u n vițel de culoare roșie
Un tip de sacrificiu cu ofrande exclusiv vegetale este pecunia sacrificium , când
sunt oferite turte pentru o recoltă bună . Deoarece animalele domestice au fost o sursă
impo rtantă de bogăție, acest cuvânt a fost folosit ca bază sufi xare pentru cuvântul care
înseamnă „ bani, valută‖234.
● collective noun pecu neut. ―herd‖ (Sanskrit pas´u – masc. neut., Modern German Vieh,
English fee): since domestic animals were an important source of wealth, this word
was used as a suffixation basis for the word meaning ―money, currency‖ ( pecu ˉnia )

Hecatombă de viței235

Hecatombă236
Vitulus (vițel)
Volcanalia (23 august) un vițel de culoare roșie

vitula pro frugibus id est: cum faciam rem divinam non ove, non capra , sed vitula , tamquam dicat: cum
vitulam pro frugibus sacrificavero , quod est: cum vitula rem divinam fecero‖ („ Să mai luăm seama –
citind – că uitula stă în ablativ („cum faciam uitula pro frugibus‖). Asta vrea să spună: cînd voi aduce
sacrificii, o voi face (nu cu o oaie, nici cu o capră, ci) cu o juncă. Ca și cînd ar zice: cînd voi face
sacrificiu, constînd din o juncă. Vergilius ni -l arată pe Aeneas ca pontif chiar și prin numele , pe care -l dă
povestirii suferințelor lui‖).
229 Vergilius, Eneida, IV, 61; VI, 251; Ovidiu, Fastele , IV, 635; Ovidiu, Met., IV, 755.
230 Vergilius, Eneida, II, 224; Vergilius, Georgica , II, 146; Ovidiu, Met., IV, 756; Macrob. , Sat., IV, 5,
8.
231 Verg. , Aen., V, 481; Ovidiu, Fastele , I, 362; Ovidiu, Fastele , IV, 414; Ovidiu, Fastele , IV, 631.
Mabrob, Saturnalia, III, 5, 3.
232 Vergil Aen. 3 -19-21; Vergil, Aen. 9 – 625-628.
233 Aulus Gellius, Nopțile atice, XIII, 27, 3.
234 Festus, De verborum significatu , p. 319.
235 Ovid., Met., VIII, 152 – 153.
236 J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and Roman Festivals: Content, Meaning, and Practice ,
Oxford, 2012, p. 160.

36
În Roma antică, un taur alb a fost sacrificat la anuala Feriae Latinae , iar carnea
a fost distribuit în mod p roporțional cu importanța relativă a orașelor membre ale Ligii
Latine.
Apollo (his sacrifice was performed by Aeneas on Delos during his wanderings
after the fall of Troy. The victim was a bull; there is no mention of the animal's
color.)237 Vergil, Aeneid 3 . 118 -120
It is not perfectly clear to whom these victims were sacrificed, but since Deiphobe was
a priestess of Apollo and Diana, and since half of the victims were male and half
female, and since it was the common practice to make a sacrifice to Apollo before
consulting his oracle (see #235), it seems safe to assume that the young bulls, at least,
were meant as victims to Apollo,

Iuno boi238

Ovine
Parilia (21, aprilie) pentru puri ficarea turmelor în cinstea zeiței Pales239.
Septimontium
Agonalia the offering was a ram (aries) , the usual victim sacrificed to the guardian
gods of the state ; the presiding priest was the rex sacrificulus , and the site was the Regia ,
both of which could be employed only for ceremonies connected with the highest gods
that affected the wellbeing of the whole state.
Summanus also received a sacrifice of two black oxen or wethers.
Dark animals were typically offered to chthonic deities240
Idulis ovis sacrificat e periodic lui Iupiter, la Ide241 Conform lui Macrobius idele
s-ar trage din „idulis ‖, din etruscă242 și nundine lui Iupiter de către flaminica243

237 Vergil, Aeneid, III, 118 -120
238 Vergil, Georg. 3*531 -533
239 Cic., De div. , II, 47; Ovid., Fast. , IV, 721 -806; Fes t., p. 357.
240 Festus p.557; John Scheid , "Sacrifices for Gods and Ancestors", in A Companion to Roman
Religion (Blackwell, 2007), p. 264.
241 Ovid., Fast. , I, 453 -454; Macrob., Sat., I, 15, 16: Sunt qui aestimant Idus ab ove Iduli dictas, quam
hoc nomine vocant Tusci, et omnibus Idibus Iovi immolatur a flamine‖ („ Unii socotesc că idele își trag
numele de la „idulis; prin acest cuvînt etruscii desemnează oaia, care, la idele fiecărei lu ni, este jertfită
de preot în cinstea lui Iupiter‖) ; J. Rüpke, Long -Term Changes in Religious Festivals during the Roman

37
Subigere arietem Antistius says, in the same book, that it is to give a ram which
must be executed, killed in place of the one who gives it.244

Fons primea doi berbeci castrați245

Press, 1998), p. 152.

Apollo246
Ceres247
Iuno248

Hercule249
Sacrificiul porcilor tineri la Templul Saturn It had its core in the Fo rum Romanum,
where the ceremony started with a great sacrifice at the Temple of Saturnus Saturnalia (17
decembrie) followed by an open banquet.
Ceres250 în timpul festivalului Brumalia (24 noiembrie) , Hercule251, Iuno252,
Iupiter
Volcanalia (23 august) un vier de culoare roșie
Porcine
Un porc în timpul festivalului Consualia ( were held o n August 18,[1] at the time
of harvest, and again on December 15, in connection with grain storage. The shrine of
Consus was underground, it was covered with earth all year and was only uncovered for
this one day. Mars , the god of war, as a protector of the harvest, was also honored on this
day, as were the Lares , the household gods that individual families held sacred.)253

Republic, în J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and Roman Festivals: Content, Meaning, and
Practice , Oxford, 2012, p. 296.
242 Macrob ., Sat., I, 15, 16; C. Goldberg, Priests and Politicians: rex sacrorum and flamen Dialis in the
Middle Republic , în Phoenix , Vol. 69, 2015, p. 334-354.
243 Macrobius, Saturnalia, I, 16, 30.
244 http://remacle.org/bloodwolf/erudits/Festus/s.htm
245 Ovidiu, Fastele , III, 300 -301.Mary Beard , J.A. North, and S.R.F. Price, Religions of Rome: A
Sourcebook , Cambridge, 1998 , p. 152.
246 Vergil, Aen., IV, .57-59.
247 Vergil, Aen. 4.57 -59.
248 Vergil, Aen. 4.57 -59; Aulus Gellius ^.3.3 ; Macrobius, Sat. 1.15.19.
249 Verg., . Aen . VIII, .5 * * 2 -5 * J -5
250 Cato, De Agri Cultura 134.1; Ovid, Fasti 1.349 -353.
251 Macrobius, Sat. 3 .11.10
252Cicero, De Div. 1.101; Vergil, Aen. 8 .81 -85; Macrobius, Sat. 1.15.19.
253 Vergiliu s, Eneida, VIII, 638 – 640.

38
Consualia , date în cinstea lui Neptunus Equester (protectorul ordinului cavalerilor, identificat cu vechea divinitate
rustică Consus)
O sută de oi Hecatombă254

Marte vier de doi ani255
Un caz aparte îl întâlnim în cultul zeiței Venus, unde suillum genus sunt
interziși a fi utilizați în sacrificii din rațiuni mitologice, deoarece Adonis a fost ucis de
către un mistreț256.
„Legenda scroafei albe, foarte răspândită și circulând în mai multe versiuni, era legată de ciclul de mituri
privitor la fondarea orașelor (pe locul unde un animal destinat sacrificării se oprea, după ce scăpase din mâna
sacrificatorului). În ce privește numărul purceilor, Cato, Fabius Pictor și unii istorici târzii văd în el, ca și Vergilius,
simbolul celor treizeci de ani ce se vor scurge până la fondarea Albei Longa (al cărei nume este pus în legătura cu
culoarea scroafei – alba sus) ; o formă mai veche a legend ei (cf. Lycophron) îl consideră simbolul celor treizeci de
orașe ale confederației latine, simbol prezent și pe monedele mai multor regiuni257
în timp ce scroafa, ca simbol obișnuit al fecundității în religiile primite, era sacrificată Maiei

În ceea ce privește cabalinele, calul era animalul principal în festivalul October
equus (idele lui octombrie ) unde , după o cursă de cai (bigae ) care se desfășura Campus
Martius , perechea învingătoare era sacrificată. Sacrificiu anu al, făcut de flamen
Martialis , în onoare lui Marte cu scopul unei recolte bune258. Sângele proaspăt ( cauda )
era păstrat de Vestale și utilizat în timpul festivalului Fordicidia (15 aprilie) , iar capul
(caput ) era dat cat premiul în cadrul unei întreceri între rezidenții din Subura și cei din
zona via Sacra .259 De asem enea, calul este în centrul sacrificiului făcut cu ludi numite
Equiria (17 februarie și 14 martie , instituit e de Romulus ), tot în onoarea lui Marte260.
Calul este prezent, în principal, în sacrificii le divinităților războinice, dar îl întâlnim și
în practicile cu caracter magic unde este folosită exreșcența de la mânzi ca ing redient

254 J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and Roman Festivals: Content, Meaning, and Practice ,
Oxford, 2012, p. 160.
255 Aulus Gellius, Nopțile atice, XVI, 6, 3 -15.
256 http://remacle.org/bloodwolf/erudits/Festus/s.htm
257 Vergilius, Eneida, VIII, 43 -46
258 R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s
Son′s, New York, 1952, p. 57; Cea mai cuprinzătoare descriere cu privire l a acest festival o găsim în
Festus.
259 L.R. Wildfang, Rome‟s Vestal Virgins A study of Rome‟s Vestal priestesses in the late Republic and
early Empire , Londra, 2006, p. 10; J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and Roman Festivals:
Content, Meaning, and P ractice , Oxford, 2012, p. 288 -290.
260 W. Burket, Homo Necans: The Antropology of Ancient Greek Sacrificial Ritual and Myth, traducere
în engleză de P. Bing, Ed. University of California Press, Berkeley, 1983, p. 53 –54; 159 –160.

39
pentru băuturile afrodisiace261. Măgarul (asellus ) îl găsim, cu precădere, în cultul lui
Priap262.
Capra o întâlnim în cult ele divinităților ale pădurilor cum ar fi cazurile: Diana
263, Faun264 și Flora , unde, în timpul festivalului Floralia , sacrificiul caprei era însoțit
de cel al unui lepus (iepurele era un simbol universal al fertilității)265. Un ca z foarte
dezbătut este cel al sacrificiului caprei în cultul Dianei, având o rațiune mitologică a
substituirii sacrificiului Iphigheniei în cultul zeiței Artemis266.
Un caz aparte de sacrific iu unde capra joacă un rol central în sacrificii de
fertilitate ( Lupercalia ), în cinstea lui Lupe rcus. În acest festival luperci (preoți ai
zeului Lupercus, de origine patriciană, organizați într -un collegium , care conform
mitologiei au fost înființați de către Romulus și Remus) , după sacrificiul caprei, tăiau
pielea în bucăți acoperindu -se parția l în încercarea de imitarea a zeului, care era
jumătate acoperit și jumătatea acoperit cu piele de capră. Fugeau în două grupuri în
jurul muntelui Palatin , folosind f âșiile de piele din capră rămase în lovirea perso anelor
de pe stradă, în special femei, care urmărea să devină fertile. Acest act ritualic de
purificare simbolică a terenului, și că, de a atinge persoanele care o purificare a
oamenilor, pentru cuvintele prin care este desemnat acest act sunt februare și lustrare.
Pielea caprei în sine a fost numit februum, ziua festivă moare Februata, luna în care a
avut loc Februarius, și zeul însuși Februus267.
Iuno capra268

The only practice in the cult of Minerva which needs comment is the
prohibition of goats as. sacrificial victims. This prohibition is most pro bably a
borrowing from the Greek cult of Athena and not a native Italian development.
(Singura practica din cultul Minerva, care are nevoie de un comentariu este

261 Verg., Aen., IV, 501 -518
262 Ovid., Fast. , I, 391 -439. „Lampsacos hoc animal solita est mactare Priapo, / 'apta' canens 'flammis
indicis exta damus‖ („Ăst dobitoc de -obicei în Lampsac lui Priap se jerfește Noi în flăcări zvîrlim carne
de-asin trădător‖) – Ovid., Fast. , VI, 345 -346.
263 Ovid., Fast. , I, 376 -390; Idem, Met., XI, 24 -38; XIII, 200 -202.
264 Idem , Fast. , II, 361 -363.
265 Ibidem , Fast. , V, 371 -372.
266 Ovid., Fast., I, 387 -388: „uod semel est geminae pro virgine caesa Dianae, / nunc quoque pro nulla
virgine cerva cadit‖ („ Ciută odată jerfiră în locu -unei fete Dianei, Sora lui; și -azi o jertfim, chiar dacă
nu-n locul ei‖); A. Room , Who's Who in Classical Mythology , New York, 1997, p. 197; N. Rabinowitz ,
Women as Subject and Object of the Gaze in Tragedy, în Helios , Vol. 40, Nr. 1 -2, 2013, p. 202 -204.
267 Ovid. , Fast., II.31 ;. Fest., p. 39.
268 Ovid., Fast. , II, 435-436, 441 -446.

40
interzicerea de capre ca. victime de sacrificiu. Această interdicție este cel mai probabil,
un împrumut de la cultul grec al Atenei și nu o dezvoltare nativ italian.)

februa

În religia romană , câinele era asociat divinităț ilor funerare, fiind considerat un
simbol simbol de devotament, loialitate și răbdare, un protector al turmelor și al
gospodă riilor. Erau sacrificați pentru a escorta și servi stăpânul său în lumea de
dincolo. Se vorbi de două roluri pe care acest sacrificiul le avea: catartic și fertil .
Câinele (canis) este prezent în cultul divinităților infernale (Trivia269), dar și în cel a
divinității Robigo270. Denumirea sacrificiul în cazul acesto r animale este canarium
(carius ), uzitat în sacrificiile a căror scop era protecția recoltelor, și este oferit cu
prilejul sărbătorii religioase Robignalia (25 aprilie , instituit e de Numa ) în care se
sacrificau câini de culoare închisă și oi în onoarea lui Robigus271. De asemenea, în
timpul festivalului anual Lupercalia (15 februarie ), lângă peștera unde conform
mitologiei s-au născut Romulus și Remus ). Caracteriscata deosebită fiind sacrificiul
câinilor și în celebrării Augurium Canarium (sau Sacrum Canarium) care se de sfășura
în zona Porta Catularia (de la catulus = cățel) cu scopul unor recolte ferite de
rugină272. O altă ocazie este Supplicia C anum în care câinii erau suspendați pe o furca
sau o crux și se făceau parade prin Roma; sunt pedepsiți pentru că nu au avertizat
atacul galiilor din 390.
O astfel de necurăție a fost motivată de faptul că rolul principal al animalului a
fost legătura între lumea celor vii și cea a morții. Motivul pentru care condu ce aceste
practici rituale ar trebui căutate în scopul principal al ofertantului care a fost să obțină
mijlocirea divină cu sacrificiul animalului. s-a evidențiat sunt frecvente cazurile
asocierii dintre câini și înmormantari umane, probabil, pentru a perm ite acestui prieten
uman credincios s ă fie un companion de asemenea.

269 Ibidem , I, 376 -390.
270 Ibidem , IV, 908; 936; 939; 941.
271 L. Adkins, A. R. Adkins, op. cit. , p. 192; P. Nigdelis, The Nonae Capratinae in Dion and Religious
Associations and Public Festivals in Roman Macedonia , în Greek, Roman, and Byzantine Studies, Vol.
56, 2016, p. 663 –678.
272 S. G. Manolis , Dog Sacrifice in Ancient and Modern Greece: from the Sacrifice Ritual to Dog
Torture ( kynomartyrion) , în Folklore, Vol. 4 5, 2010, p. 61 -88; F. Alhaique , M. T. F ortunato , Possible
evidences for a dog sacrifice at Ferento (Viterbo) in the Late Antique Period , în Annali dell'Università
degli Studi di Ferrara , Vol 11, Nr. 2, 2015, p. 109 -114.

41

O clasă de animale foarte rar întâlnită în s acrifici este ce a pești lor. Îi întâlnim
în timpul ludi Piscatorii (7 iunie) când se puneau pești pe foc în onoarea zeului Vulcan
273. În conse cință, primind pești a fost o onoare îndoielnică și indicativ de la locul
scăzut al acestor divinități în ordinea de ciugulit divină.
Pe lângă rolul mantic ( admissivae = de bun augur274, praepetes = zboară
favorabil275, remores = determină o persoană să amâne ceea ce ea a intenționat să
facă276, oscines = păsăr i care dau auspicii prin cântec277, sau găinilor sacre (prin dansul
specific numit tripudium )278 pe care -l joacă în cadrul marcat de auguri ( pomerium ), o
gamă largă de păsările sunt prezente în sacrificii . În cultul zeiței Inachis Puro, căreia i
se sacrifică o gâscă279 și în cel al lui Aesculapius, un ofranda constă într -un cocoș alb
și porumbei zeiței Venus280. În timpul festivalului Compitalia (3-5 ianu arie, compita =
crossroads ) se sacrificau găini de către repr ezentații a fiecărei insula în locurile de
răscruce281.
zeiței Nopții (p ersonificare a ficii Haosului și soră a Erebului. Altă jertfă adusă Nopții poate fi o oaie
neagră) cocoșul282
Preoții au fost instruiți să discearnă sensul în zbor de păsări, decoda mesaj ele
divine înscrise pe măruntaiele animalelor, și să înțeleagă o varietate de
apariții minunate, care a implicat animale ca semne divine care transportă unele mesaje
de mai sus.
Considerate stăpânele universurlui, rolul de mesageri sau de trădătoare283, sau

273 Varro, de Ling. Lat. VI. 20 ; J. R. Brandt, J. W. Iddeng (ed.) , Greek and Roman Festivals: Content,
Meaning, and Practice , Oxford, 2012, p. 34.
274 Fest., p. 16.
275 Gell. , VII, 6, 3, Fest., p. 319.
276 Fest., p. 383.
277 Fest., p. 435.
278 Cic., De Div ., II. 34; Livy., Ab urbe condita , IX, 9; R. Veit , Republican Nobiles , în J. Rupke, op. cit. ,
p. 292 -303; S.A. Chishti1, M.I. Mehmood, The Nature and Function of auspicia in Roman Religion and
Roman Political System , în IJSR , Vol. 4, Nr. 4, 2015, p. 2697 -2699.
279 Ovid., Fast. , I, 453 -454.
280 Verg., Buc., III, 67 -68: „Parta meae Veneri sunt munera; namque notavi / ipse locum aeriae quo
congessere palumbes‖ („Gata Venerei mele am daruri; fiindcă fixat -am / Locul eu însumi, înalt unde
cuib au făcut porumbeii‖); Ovid., Fast., I. 451 -452.
281 Macrobius, Saturnali a, I, 7, 34; S. E. McCartney, Figurative uses of animal names in Latin and their
application to military devices , Lancaster, 1912, p. 4.
282 Ovid. , Fast. , I, 455 – 456.
283 Ovid. , Fast. , I, 449 – 452: „uta diu volucrum proles tum denique caesa est, / iuveruntque deos indicis
exta sui. / ergo saepe suo coniunx abducta marito /uritur Idaliis alba columba focis‖ („De -a trădătoarelor

42
The birds set up a blockade to cut off sacrifices from earth to the gods.

Chiar și cei implicați în prepararea viscera avea cunoștințe speciale, un
vocabular sacru prin care denumeau diferite preparate din carne farcimen și ircei
(cârnați utilizați în sa crificii)284. Pinguia (slănină) la kalende pentru Carna285
Figurine de animale domestice ar fi putut fi oferite ca înlocuitor pentru un
sacrificiu animal sau intenționat pentru a simboliza o rugăciune pentru sănătate și
creșterea cu succes a animalelor286.

II.2. Vegetale
Mai târziu jertfe de tămâie din ținuturi îndepărtate au fost începute de
Liber, acestea fiind smirnă, tămâie și nard indiană, și, de asemenea, că el a
introdus libațiile de lapte și miere și prăjituri speciale dica287.
Dapes cu înțelesul de alime nte Caristia (22 februarie)288 nd the Cara Cognatio
(= Caristia) on February 22, when families gathered for a meal a nd to offer food and
incense to the family gods (Lares) to maintain good relations with the dead
Pentru denumirea generică cu privire la alime nte se uzita termenul dapes . În
onoare Larilor împreună cu vin și sportula (în astfel de coșuri mici era obișnuit pentru
un om mare de a distribui cadouri de alimente sau de bani la masa clienților săi ).
Această tip de alimente o întâlnim în festivalul Caristia (22 februarie) și cu ocazia
festivalului Compitalia (iunie)289.

Ofrandele de origine vegetală sunt considerate de către ca fiind într -o oarecare
măsură în opoziție cele de origine animală. Totuși , asem enea celor animale, erau gătite
și oferite zeilor . Conform mas maiarum , în perioada arhaică a Romei ofrandele

moarte zeii se bucurară, / Când s -a jerfit și acest neam mult de vreme cruțat. /Astfel ades porumbița cea
alba, smulsă de lîngă -a / Ei pereche, a ars pe un idalic altar‖).
284 Fest., p. 81; F.P. Morresi, op. cit. , 2007, p. 37 -39.
285 Ovidiu, Fast. , VI, 169 -171.
286 J. Marquartd, op. cit. ,p. 209
287 Ovid., Fast. , III, 727 -736.
288 Ovidiu, Fast. , II, 631 -638
289 Ovidiu, Fastele , II, 631 -638; John F. Do nahue, "Towards a Typology of Roman Public Feasting,"
in Roman Dining: A Special Issue of American Journal of Philology (Johns Hopkins University Press,
2005), p. 105.

43
vegetale era compuse cu precădere din herbis (herba Sabina ) și aveau un rol important
în ritualurile din periodele respective290. Totuși, întâlnim și în perioada imperiului
ofrandele floral e, ca de exemplu în cultul zeițelor Venus, se oferă rosa (trandafiri) și
iuncea (papură) în timpul festivalului Vinalia Priora (21 aprilie)291, și Mania, respectiv
măciulii de mac (papaver ) și de usturoi (alli)292, în ultimul caz folosite în scopuri
magice, ca reprezen tări ale victimelor (folosite în construcția de osccila , măști sau
păpuși )293, dar și salcia (salignis )294. Cu privire la ofrandele florale trebuie să includem
și mesele legate de dies violaris (ziua de violetelor) și dies rosalis (ziua trandafiri lor).
Numit p entru florile memoriale lăsate pe morminte, aceste ocazii implicat în mod tipic
o familie anuală de colectare să -și amintească un plecat membru. Ei au luat un aspect
publice, cu toate acestea, atunci când un individ a stabilit o dotare pentru a oferi o
sărbătoare publică în fiecare an pe aniversare a decedat. Sacrificiile vegetale aveau
rolul de a substituii sacrificiile animale295. Sărbători florale: Floralia (28 aprilie – 2
mai) instituit în 238 î.e. n. pentru protejarea flo rilor; Feralia (21 februarie) un de oferă
violae (viorele) pentru Mani296. De aseme nea, în contextul sacrifici al plantele avea
rolul de a îm podobii ușa templului, în fața altarului, victimele și ca ob iect vestimentar
al preoților: festa frond (flori de podoabă)297, sertis et fronde coronat funerea” (flori
împletite -n cunună / Frunzele morții… )298.
Cerealele sunt prezente cu precădere în cultele zeițelor Vesta (dea ignis )299, și
Carna (alac300 și boabe de fasole zdrobite301), dar , în special , în cel al zeiței Ceres

290 Ovid., Fast. , IV, 369 -372: „lacte mero veteres usi narrantur et herbis , / sponte sua s iquas terra ferebat'
ait; / 'candidus elisae miscetur caseus herbae ,/cognoscat priscos ut dea prisca cibos‖ („Zice -se că în
vechime cu lapte curat și cu ierburi / Ce de la sine creșteau oamenii toți se hraneau. / Ierburi tocate se –
mbină cu cașul cel alb , ca zeița / Veche să poată ș ti cum sînt mîncările vechi‖); J. Marquardt, op. cit. , p.
203-204; J. Marquardt, op. cit. , p. 203 -204.
291 Ovid., Fast. , IV, 867 -870; C. Goldberg , Priests and Politicians: rex sacrorum and flamen Dialis in
the Middle Republic , în Phoenix , Vol. 69, 2015, p. 334-354.
292 Ovid., Fast. , IV, 151; Macrob., Sat., I, 7, 35.
293 Macrob., Sat., I, 7, 35; 11, 49: „Ex illo traditum ut cerei Saturnalibus missitarentur, et sigilla arte
fictili fingerentur ac venalia pararentur quae homines pro se at que suis piaculum pro Dite Saturno
facerent‖ („De aici vine datina ca, la Saturnalii, oamenii să -și trimită în dar torțe de ceară și să
meșterească pentru vînzare figurine de lut ; toate acestea le fac pentru ei și ai lor – închinîndu -le lui Dis
Saturnus sp re împăcare‖).
294 Ovid., Fast. , II, 363.
295 Ovid., Fast., III, 337 -348.
296 Ovidiu, Fastele , II, 539.
297 Verg., Aen., II, 249
298 Verg., Aen., IV, 506 -507.
299 Verg., Aen., V, 743 -744.
300 Ovid, Fast. , VI, 169 -171; 179 -182.
301 Macrob., Sat., I, 12, 31 -33.

44
(grâu302, alac303 și orz prăjit304), în timp ul festivalurilor Cerealia (sau ludi Cereris , 12-
19 aprilie) era venerată drept creatoare recoltelor, patr onând tehnicile agricole,
semăna tului, secerișul etc., dar și divinitate htonică. Termenul praemetium desenează
ofrande le din primele cerea le culese , oferite în timpul Cerealia305. Le găsim în
sacrificii acompaniate de ofrande de origine animală și lichide: panibus (alături de
plena sue și mulsum ) în onoare zeiței Ceres306. Prin urmare, un sacrificiu adecvat
pentru Ceres, zeița de cereale, ar fi cereale sau pâine .
Ceres, în religia romană, zeita a creșterii plantelor alimentare, s -au
închinat, fie singur, fie în asoc iere cu zeița pământului Tellus care a fost onorată
în festivalurile Fordicidia și Sementivae, ambele centrate asupra fertilității și
recolte bu ne.
Le găsim în sacrificii acompaniate de ofrande de origine animală și lichide:
panibus (alături de plena sue și mulsum ) în onoare zeiței Ceres307;
Termenul de frugibus (cereale) pentru roade308.

Fasole de culoare închisă la culoare este prezentă în timpul festivalului Lemuria
(9, 11 și 13 mai ), care era organizat pe timp de noapte și în tăcere. În privința fasolei
găsim termenul refriva pentru a desemna prima ofrandă309. În timpul acestui sărbători
au fost închise templele zeilor: se se evitau căsătoriile pe parcursul întregii întregii luni
mai, considerându -se de rău augur. Cei care participau în Lemuralia , mergeau desculț i,
se spălau pe mâini de trei ori și aruncau de nouă or i fasole neagră în spatele lor. Scopul
era obținerea protecției împotriva Lemures310. Închinată Manilor.

302 Ovid., Fast., I, 670 -672; IV, 409 -416.
303 Ovid., Fast. , II, 520: „Primitias Cereri farra resecta dabant‖ („Și din alacul dintîi Cérerei jertfă
dădeau‖).
304 Ovidiu, Metamorfoze, V, 449 -451.
305 Fest., p. 465.
306 Macrobius, Saturnalia, III, 11, 10
307 Macrobius, Saturnali a, III, 11, 10
308 Verg., Buc., III, 76 -77; D.L. Thurmond, A Handbook of Food Processing in Classical Rome. For Her
Bounty No Winter , Boston, 2006, p. 17 -20.
309 J. Scheid, Les offrandes végétales dans les rites sacrificiels des Romains , în V. PirenneDelforge, F.
Prescendi (ed.) «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation du divin (Kernos), Liege, 2011, p. 105 –
116; F.T. Van Straten , Ancient Greek Animal Sacrifice: Gift, Ritual Slaughter, Communion, Food
Supply, or What? Some Thoughts on Simple Explanation s of a Complex Ritual , în S. Georgoudi, P. Koch
și F. Schmidt, La cuisine et l'autel: les sacrifices en questions dans les sociétés de la Méditerranée
ancienne. Bibliothèque de l'École des Hautes Études, Sciences Religieuses 124 , Brepols , 2005, p. 15 29.
310 Ovid., Fast. , V, 422 -426.

45
Fructe: poma (cu sensul de fructe sau mere)311; ; pentru Pomona, zeița plantelor
fructifere, sacrificiul adecvat ar fi fructele.
Opalia, sărbătoare în cinstea zeiței Ops, divinitatea a pămîntului ca maică a
bucatelor șo simbol al rodni ciei (9 decembrie). Fruitus fructibus312

Printre cele mai reprezentante prep arate pentru sacrificiul roman se numără
mola salsa, pe care îl întâlnim sub denumiri diverse : salsae fruges313, farre pio314 etc.
Este un compus specific „sacru‖ alcătuit din făină ( grâul reprezentând cel mai prețios
dintre bunuri) și sare (fiind simbolul purității sufletului)315. Era făcut d e Vestale în
timpul festivalurilor religioase Lupercalia (15 februarie) și Vestalia (7-15 iunie)316.
Încă planează întrebări as upra pre parării exclus iv de către Vestale sau nu. Este prezent
în cadrul ceremoniilor a căror scop este transferul din lumea profană în cea sacră
alime ntelor „sacre‖317. Un alt preparat, asemănător cu mola salsa , făcut de Vestale este
muries , folosit , de asemenea, în sacrificii318.
Similare cu mola salsa sunt februa sau pium special făcute pentru ritualurile de
purificare a casei în timpul lunii februarie. Compus din alac prăjit, dar sarea nu este
menționată în pregătirea acestora. Au fost utilizate de lictori în purificare locuințel or și
au fost oferite zeiței Iuno ( mensae )319.

Puls preparat prezent în alimentația romanilor înainte de a cunoște pânie. Este
utilizată și ca alim ent pentru puii sacrii320. Frumen și fitilla un terciul folosit la
sacrificii321

Pentru denumirea generică cu pr ivire la alimente se uzita termenul dapes . În
onoare Larilor împreună cu vin și sportula (în astfel de coșuri mici era obișnuit pentru

311 Lucretius, De Rerum Natura, II, 680 -681
312 Macrobius, Saturnalia, I, 10, 22.
313 Verg., Aen. , II, 132 -133.
314 Verg., Aen., V, 745.
315 Verg., Aen., IV, 501 -518.; Fest., p. 141; Cic., De Div. , II, 16, 37; p. 762
316 Ovid ., Fast. , VI, 319 -48; L.R. Wildfang, Rome‟s Vestal Virgins A study of Rome‟s Vestal priestesses
in the late Republic and early Empire , Londra, 2006, p. 10 -12.
317 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Ed.
Blackwell, Oxford, 2007, p. 264.
318 Festus, De verborum significatu , p. 155.
319 Ovid., Fast. , II, 24-25.
320 Festus, De verborum significatu , p. 317 -18..
321 Plin., Nat., XVIII , 32.

46
un om mare de a distribui cadouri de alimente sau de bani la masa clienților săi ).
Această tip de alimente o întâlnim în festivalul Caristia (22 februarie) și cu ocazia
festivalului Compitalia (iunie)322.

Un tip de ofrande vegetale mai complex sunt preparatele făinoase . Prezența lor
este foarte fre cventă și întâlnim o mare varietatea. Pâinea (panis ) în timpul festivalului
Fornacalia (13 februarie ), festival dedicat zeiței Fornax, personificare a cuptoarelor ,
unde se oferea turte de diferite dimensiuni în scopul maturației grâului323. Unul dintre
cele mai întâlnite preparate făinoase este libum (pl. liba): Bacchus324, Mater Matua
(Matralia , 11 iunie , oferite de matroane în Forum Boarium )325, Ino326, Terminus
(Terminalia , 23 februarie )327 etc. Libum se taie în pătrate mici, apoi îngrămădite într –
un teanc îngrijit. Mierea poate fi picurat peste Liba, care este apoi servit într -un
incendiu c u un cuțit, ca o ardere de tot328.
Alte produse de panificație sunt: placenta (tort pentru sacrificiu ) și fertum (tort
oferit în oblation , de asemenea, îl întâlnim în sacrificiul expiator făcut de strufertarii,
în cazul în care un copac a fost lovit de postu laria fulgura 329. Pe lângă fertum , în acest
sacrificiu întâlnim și termenul de strues (morman de pră jituri oferite în sacrificiu )330,
arculata (turte de sacrificiu din făină )331, farreum332, pastillum (chiflă)333 și glomus
(pâine de mici dimensiune, de formă rotund ă)334. În unele cazuri denumirea prăjiturilor
arată cultul zeității căreia îi sunt închinate: summanalia (preparat din făină, lapte și
miere, în formă de roată, simbol solar) în cinstea lui Summanus (Summanalia , 20
iunie) , și ianual, pentru Ianus335.
Preparat e despre ca nu știm mai multe detalii: Conitum, africia ,

322 Ovidiu, Fastele , II, 631 -638; John F. Donahue, "Towards a Typology of Roman Public Feasting,"
in Roman Dining: A Special Issue of American Journal of Philology (Johns Hopkins University Press,
2005), p. 105.
323 Ibidem , p. 59.
324 Vergilius, Georgica , II, 380 -396; Ovidiu, Fastele , III, 730 -736
325 Ovidiu, Fast., I, 670 – 672; VI, 476; 481 -482.
326 Ovidiu, Fast. , I, 128; VI, 531 -532.
327 Ovidiu, Fastele , II, 644 -645
328 Cat., De agri. , 75; Benedikt Eckhardt, Bloodless Sacrifice‖: A Note on Greek Cultic Language in the
Imperial Era, în Greek, Roman, and Byzantine Studies, Vol. 54, 2014, p. 255 –273
329 Ovidiu, Fastele , V, 302.; Fest., p. 245.
330 Fest. , p. 310; Gell. X , 15, 14; Cato, R. R. 134.
331 Fest. p. 16.
332 Ibidem , p. 63.
333 Festus, De verborum significatu , p. 331.
334 Ibidem , p. 69.
335 Ovid., Fast. , I, 127 -128; Fest., p. 74; 557; L.Adkins, A. R.Adkins A. op. cit. , p. 213. John Scheid,
"Sacri fices for Gods and Ancestors", î n A Companion to Roman Re ligion , 2007, p. 264.

47

Pîine muiată în vin în cinstea Manilor336.
În funcție de contextul social, găsim diffarréation un tort folosit ca în sacrificiu
în cazul unui divorț numit differratio337, termen prezent în cazul căsnic iilor prin
confarreatio, căsătorie religioasă338. Alte tipuri de preparate sacrificiale unde
ingredient ul principal este brânza sunt: moretum , preparat din plante, cu usturoi, țelina
și coriandru, combinat cu branză , în onoarea zeiței Magna Mater339, și savill um340.

Turte sunt oferite de matroane pentru Mater Matua în festivalul Matralia (11
iunie) în Forum Boarium341.

Le găsim în sacrificii acompaniate de ofrande de origine animală și lichide:
panibus (alături de plena sue și mulsum ) în onoare zeiței Ceres342;

De departe cea mai comună formă de sacrificiu în antichitate a fost ridicarea
altarele (arae) zeilor și zeițelor. Întâlnim des noțiunea de turicremae arae343, tămâia
era ținută într -o cutie ( accera ), din care se lua cu un turibulum (vas pentru a arde
tămâi e)344. În urma ridicării arae apoi, ofertele cele mai comune utilizate pe ele, antice
sau moderne, este de tămâie sau arderea de ierburi aromatice. Plante medicinale
folosite pentru toți zeii și zeițele sunt mirt, dafin și ienupăr, tămâie, smirnă, nard, gumă
Arabică și rădăcină orris sunt comune tămâiei. Flori tăiate și flori coroane sunt oferind
un alt comune. Anumite ierburi și flori sunt mai îndeaproape asociate cu anumit e
goddesses și zei decât altele. Odată cu accesul la provinciile orientale și cu pătrun derea
la Roma a divinităților din respectivele provincii, în religia roman ă apar substanțe ca:
tămâia ( tura)345, mirt ul (myrto )346, șofranul ( croco )347, parfumuri ( odores și

336 Ovidiu, Fastele , II, 538.
337 Festus, De verborum significatu , p. 52.
338 Vezi Ovidiu, Fastele , p. 225.
339 Ovid., Fast. , IV, 367.
340 Cat., De agr. , 84; D. Meisner , The Evolution of the Roman Calendar , în Past Imperfect , Vol. 15,
2009, p. 290 -321.
341 Ovid., Fast. , VI, 475-476; 481 -482.
342 Macrobius, Saturnalia, III, 11, 10
343 Macrob. Sat., VI, 5, 7.
344 Ovid., Fast. , IV, 934.
345 Ovid., Fast. , I, 172; 719; II, 507; 631; III, 731; IV, 145; 334; 411; 935. VI, 370.
346 Ovid., Fast. , IV, 869.

48
unguenta )348 etc349. Dintre toate, cea mai prezentă este tura, care a î nlocuit iuniperus
sabina, de exemplu: Iupiter350 Ianus351, Vesta352, Mercur353 etc.
II.3. Lichide
La fel ca sacrificii le, libații poate fi varia în diferite moduri , astfel nu au fost
efectuate întotdeauna în mod identic. Libațiile în cazul vota conțineau vin neamestecat,
în timp ce în ritualurilor cu caracter funerar conțineau lapte, apă miere sau ulei.
Libațiile sunt prezente în majoritatea ritualur ilor sacrificiale , având mai puțin rolul de
ofrandă adusă zeilor, ci de a înlesni comunicarea cu sfera divină. Termenul libare fiind
folos it nu numai în cazul vinului, dar și în cel al celor de apă, ulei și lapte.
La fel ca mola salsa , vinum (pl. vina) este prezent într-o mare parte din pașii
ritualici , fiind considerat un semn de statut social și politic ridicat.354. Este în centru
multor fe stivaluri romane, dar în special în Vinalia R ustica (19 august) , care marca

347 Lucr., De Rer. Nat., II, 416; Macrob. , Sat., III, 13, 8.
348 Ovid., Fast. , III, 30 1; Lucr., De Rer. Nat., II, 414 -417; 680 -688.
349 O descriere importanta cu privire la înlocuirea graduală în actul sacrificial a plantelor domestice cu
cele din provincii găs im în Ovid. Fast., I, 337 -362: „ ante, deos homini quod conciliare valeret, / far er at
et puri lucida mica salis. / nondum pertulerat lacrimatas cortice murras / acta per aequoreas hospita navis
aquas, / tura nec Euphrates nec miserat India costum, / nec fuerant rubri cognita fila croci. / ara dabat
fumos herbis contenta Sabinis, / et non exiguo laurus adusta sono; / siquis erat factis prati de flore
coronis / qui posset violas addere, dives erat. / hic, qui nunc aperit percussi viscera tauri, / in sacris
nullum culter habebat opus. / prima Ceres avidae gavisa est sanguine porcae, / ulta s uas merita caede
nocentis opes: / nam sata vere novo teneris lactentia sucis / eruta saetigerae comperit ore suis. / sus
dederat poenas: exemplo territus huius / palmite debueras abstinuisse, caper. / quem spectans aliquis
dentes in vite prementem, / talia non tacito dicta dolore dedit: / 'rode, caper, vitem: tamen hinc, cum
stabis ad aram, / in tua quod spargi cornua possit erit.' / verba fides sequitur: noxae tibi deditus hostis /
spargitur adfuso cornua, Bacche, mero. / culpa sui nocuit, nocuit quoque cu lpa capellae: / quid bos, quid
placidae commeruistis oves? ‖ (Oameni odinioară puteau pe zei să -i îmbune / Cu făină și cu boabe de
sare slipind. / Nu știau încă de lacrimi de smirnă stoarse din scoarță, / Ce pe -al mărilor val nave străine
le-aduc, / Nici E ufratul tămâie , nici India cost trimisese, / Nici nu era cunoscut firul roșu de șofran . / De
pe altar, mulțumit cu ierburi sabine ca și cu / Laur ce arde trosnind, fumul agale urca. / Cel care într -o
cunună de flori din cîmpie culese / Și viorele puteau pu ne era bogățaș. / Iară cuțitele, ce -astăzi deschid
măruntaie de tauri , / La sacrificii era nefolosite de fel. / Ceres întîi a aflat bucurie în sînge de scroafă, /
Pedepsind -o pe drept, bunul că i -a prăpădit. / Căci, primăvara, află că purceaua păroasă , / cu rîtul, Holde
lăptoase -a stricat, pline de fragedul suc. / Scroafa pedeapsă -și primi: speriat de pilda aceasta / Țapule , tu
trebuia vița s -o cruți! Unul, văzându -l cum dinții -și înfige -n butucii de vie, Ciuda nestăpînind, astea
cuvinte i -a spus: „Roade tu , țapule vița! Ea tot ne va da o licoare / Ce -or să ți -o toarne pe cap când o să
stai lîng -altar. / Vorba s -a adeverit: dușmanul ce dat ție de gloabă, / Bacchus, cînd îl jertfim, cornul cu
vin îi stropim / Scroafa și-a ispășit, ispășitu -și-a vină căprița : / Voi însă ce ați greșit, blînde oițe și boi?‖).
350 Verg., Aen., III, 279; Ovid., Fast. , III, 730 -736.
351 Ovid., Fast. , I, 171 -172
352 Ovid., Fast. , III, 417 -418; E. Kearns, Cakes în Greek sacrifice regulations, în HÄGG, 1994, p. 65 -70;
B. Zach, Vegetable off erings on the Roman sacrificial site in Mainz, Germany, în Vegetation History
and Archaeobotany 11, 2002, p. 101 -106; J. Scheid, Les offrandes vegetales dans les rites sacrificiels
des Romains, în Nourrir les dieux? Sacrifice et representation du divin, Liége, 2011, p. 105 -115.
353 Ovidiu, Fastele , V, 672.
354 Ovid., Fast. , II, 636; 653; III, 284; IV, 935; V, 511; VI, 630; Macrob., Sat., I, 12, 25; III, 2, 5; 11, 2;
9-10 V, 7, 2.

49
începutul culegerii viței de vie. Înaintea culegerii viței de vie , i se închina lui I upiter (și
Venus) , de către flamine Dialis , „cel mai frumos ciorchine ‖, împreună cu un miel .
Același obicei era prezent și în timpul Vinalia P riora (sau Urbana , în data de 23
aprilie) când se făceau libații pe Capitoliu355. Sărbătoarea vinului, avea loc în aprilie;
această ocazie, la templele lui Iupiter și al Venerei, se închina acestor divinități vi n din
recolta nouă356. Același obicei se făcea și în timpul festivalului Meditrinialia (11
octombrie ), un festival din categoria celor legate de cultivarea vinului, în care se gusta
noul vin ( mustum ), din care se închina zeiței Meditrina357. Termenul sacrima îl
întâlnim în cazul cultului lui Bachhus cât se făceau libații din prima recoltă pentru
sănătatea viței de vie , în festivalului Bacchanalia358. Un alt cuvânt uti lizat pentru
închinarea a unei cantități din prima recoltă este calpar359. Același obicei era uzita t și
în cazul cerealelor unde era interzisă prepararea noilor recolte fără a se face un
sacrificiu înainte . Spurcum vinum (vin amestecat cu apă , domitum360, sau stricat) care
era interzis a fi utilizat în libații361. În situațiile când primele ofrande nu au fo st pe
placut divinității și se repetă ceremonia, pentru a desemna vinul se folosește termenul
de adtegrare362.
Dido făcea libații de mulțumire
Later offerings of incense from distant lands were begun by Liber, these being
myrrh, frankincense, and Indian nard , and also that he introduced libations of milk and
honey, and special liba cakes ofertele ulterioare de tămâie din ținuturi îndepărtate au
fost începute de Liber, acestea fiind smirna, tamaie, și nard indian, și, de asemenea, că
el a introdus libațiilor d e lapte și miere, și prăjituri speciale Liba363.
Libations de neamestecate vin pot fi oferite la oricare dintre goddesses și zei, c u
excepția Ceres, Tellus și Palles , la care doar lapte, sau miere amestecate in apa sau in

355 Fest., p. 57; Macrob., Sat., III, 1, 1 -10; J. Scheid, Roman animal sacrifice an d the system of being , în
Chr. Faraone, F. S. Naiden, Greek and Roman Animal Sacrifice. Ancient Victims, Modern Observers ,
Cambridge, 2012, p. 90 -91.
356 Fest., p. 573; F. Prescendi, op. cit. , p. 90 -93.
357 Fest., p. 88.
358 Fest., p. 465; D. Meisner , op.cit., p. 295 .
359 Fest., p. 46.
360 Macrob., Sat., III, 11, 10.
361 Verg., Aen., I, 734 -737: „Adsit laetitiae Bacchus dator, et bona Iuno; / et vos, O, coet um, Tyrii,
celebrate faventes.' / Dixit, et in mensam laticum libavit honorem , / primaque, libato , summo tenus
attigit ore, / tum Bitiae dedit increpitans; ille impiger hausit / spumantem pateram , et pleno se proluit
auro‖ („Zise, ca jertfă vîrsând din vinul cel nobil pe masă. / Însăși apoi a lipit de marginea gurii paharul,
/ Dându -l cu-ndemnul să beie lui Bitias, / care rădică Cupa spumată și auru -i soarbe, golind -o cu totul‖).
Fest., , p. 525.
362 Fest. , p. 9.
363 Ovid., Fast., III, 727 -736.

50
lapte este oferit. O băutură mixtă o întâlnim în cultul zeiței Ceres co mpusă din vin,
mella364 sau favos365 și lac366. Mella era o găsim în cultul lui Liber, unde găsim, de
asemena, termenul de mellarium pentru a desemna vasul cu care se făceau libațiile367.
Lapte îl găsim în cultul Iunonei Caprotin e, folosit doar de femei (Iuno Caprotina,
nonele caprotine : denumiri legate de caprificus „smochin sălbatic‖ (format din caper
„țap‖ și ficus „smochin‖)368, al Mater Magna, alături de caș ( caseus )369. Libații de lapte
și de ulei de măsline ( pinguis oliui ) găsim și în cultele lui Daphis și lui Phoebus, cu
noțiunea de spumantia lacte370. O altă băutură compusă este murrata potione, în care ,
ei au obiceiul de a face libații zeilor lor371.
Apa este întotdeauna considerată sacră, sursa primordială a existenței și sursa vieții
pentru plante, animale, ființe umane și chiar a zeiilor. Datorită marii potentei sale, apa,
la fel ca sânge le, a fost utilizat ă pe scară largă în ritualurile expiatorii și de purificare.
Pângăririle și de a restabili viața spirituală. De asemenea, împreună cu vinum , a fost o
jertfă importantă în cereonialurile funerare. Arferia este un termen uzitat pentru apa
folosit ă pentru a face libațiilor zeilor infernali , diminutiv al cuvântului fero (a
transporta, a căra)372. Pe lângă contextele funerare o întâ lnim și în cazul cultului lui
Mercur (Mercurlia , 15 mai) , unde comercinații Cu această ocazie, comercianții oferit
tămâie, și prin intermediul unei laur -ramură ei înșiși și bunurile lor stropite cu apă din
fântâna lui Mercur la Porta Capena , sperând astfel să prospere în activitățiile
comerciale373. Tot Camenae , in Roman religion , goddesses who were perhaps
originally water deities, having a sacred grove and spring located outside the Porta
Capen a at Rome. Believed able to cure diseases and prophesy the future, the Camenae

364 Ovid., Fast. , III, 736, 762; IV, 152.
365 Ovid., Fast. , II, 652. Macrob., Sat., III, 11, 1, 9.
366 Macrob., Sat., I, 11, 41; I II, 11, 1 -9; 41; V, 21, 1. Ovid., Fast. , IV, 151; 369;
367 Macrob., Sat., I, 12, 25: „gaudet, et a Baccho mella reperta ferunt‖. – Ovid., Fast. , III, 730 -736; 761 –
762; „Horum omnium haec proferuntur indicia, quod virgam myrteam in templo haberi nefas sit, q uod
super caput eius extendatur vitis qua maxime eam pater decipere temptavit, quod vinum in templum eius
non suo nomine soleat inferri, sed vas in quo vinum inditum est mellarium nominetur et vinum lac
nuncupetur, serpentesque in templo eius nec terrentes nec timentes indifferenter appareant‖ (În templul
ei, vinul nu este adus sub numele său obișnuit, iar vasul în care se așează se cheamă mellarium . Vinul
însuși –i se spune „lapte‖ . Șerpi nu pot fi reprezentați acolo – nici înspăimîndu -i pe oameni, nici fug ind
de ei‖) .
368 Macrob., Sat., I, 11, 36 -41.
369 Ovid., Fast. , IV, 367 -372; James R. Rives, Animal Sacrifice and political Identity in Rome and
Judaea, în Peter J. Tomson, Joshua Schwartz (ed.), Jews and Christians in the First and Second
Centuries: How to Wr ite Their History, Ed. Brill, Boston, 2014, p. 105 -125; J. N. Bremmer, op. cit., p.
370 Verg., Buc., III, 65 -68.
371 Festus, De verborum significatu , p. 155.
372 Festus, De verborum significatu , p. 8.
373 Ovid. , Fast. , V,670-672.

51
were offered libations of water and milk. În ceremonii de căsătorie, era în fața unei
torță în onoarea lui Ceres. Am turnat puțină apă pe mireasa, sau pentru a semnifica
faptul că ea ar trebui să vină pur și cast soțului ei sau pentru a marca ea trebuie să fi
împărtășit cu soțul ei, foc și apă374.
Fons sacer (izvoare)
Sacri fulmina (răurilor)
Pădurilor (lucus)
Urceus folosit pentru apă375
Fax (a torch, firebrand, flambeau, link )376
În cazul fiecărui cult se utilizau anumite tipuri de vase: simpulum vas de
dimensiuni mici, asemănător cu cyathus, folosit pentru libații în timpul sacrificiilor.
Femeile care foloseau care jucam un rol în sfera sacrului purtând denumirea de
simpulatrices377. Cantharos bol cu două mânere înălțate și curbate, de o parte și de alta
a vasului, este utilizat în cultul lui Bacchus Pater378. Scyphos paharul lui Hercules379.
Carchesium utiliza t pentru închinarea în onoarea O acenului380, Cuturnium vas din care
se turna vin în sacrificii381.
Guttus , un vas cu gură sau gâtul îngust, prin care se îngustă sau gâtprin care
lichide ar putea să fie turnat în picătură cu picătură; folosite în sacrificii382.
Bacchanalia ( desfășurate toamna, la culesul viilor)

Libations of unmixed wine may be offered to any of the goddesses and gods, with the exception of
Ceres, Tellus, and Pales, to whom only milk, or honey mixed in water or in milk is offered. Wine
offered in a libation to Fauna, the Bona Dea, may be made, provided it is referred to on ly as milk
and to its container as a honey pot, while no myrtle may be offered to Her. Vin oferite într -un
chef Fauna, Bo na Dea, se poate face, în măsura în care este menționată numai ca
laptele și la ambalajul său ca o oală de miere, în timp ce mirt nu pot fi oferite la ea

374 http://remacle.org/bloodwolf/erudits/Festus/f.htm
375 Gell., X , 24, 10 .
376 http://remacle.org/bloodwolf/erudits/Festus/f.htm
377 Cic., Leg., 3, 16, 36; Fest., p. 501; J. Marquardt, op. cit., p. 296.
378 Macrob., Sat., V, 21, 1.
379 Macrob., Sat., V, 21, 1.
380 Verg., Georg., IV, 380 -381; Macrob., Sat., V, 21, 1 -3.
381 Fest., p. 35; E. Simantoni -Bournia, More Cups for “Dionysos”: A Selection of Geometric Drinking
Vases from the Sanctuary of Hyria on Naxos, în Vicky Vlachou (ed.), Pots, Workshops and Early Iron
Age Society Function and Role of Ceramics in Early Greece, Bruxel, 2015, p. 18 1-199.
382 Gell., XVII, 8, 5.

52

Diverse

A sacrifice offered to the Dii Inferni becomes one with them as with all sanctified sacri fices, and
as they are deities of putrefaction, among other things, the sanctified sacrifice is no longer suitable
for human consumption.

Lui liber i se sacrifica o capră și o oaie383

Dii Penates = penații
Dii patrii = zeilor părințești
Carmentalia (11 -15 ianuarie) în cinstea zeiței Carmenta, zeița prevestitioare celor nou
născuți

3 December Velabrum, parentatio for Acca Larentia
Lerentalia (10 decebrie ) în onoarea Acca Larentia , Sacrificiul în onoarea Manilor
se desfășura în Velabrum , locul mitologic de înmo mântare a mamei adoptive a lui
Romuls și Remus384.
The
sacrifices 
were
conducted 
by
the

pontifices 
and
the
flamen
Quirinalis .
The
Larentalia 
was
furthermore 

celebrated 
at
a
grave,
which
indicated 
Acca
Larentia’s
strong
chthonic

character.
Juno watche d over childbirth. It was forbidden to take part in offerings to Juno
Lucina unless all knots were untied, because the presence of a belt, knot or the like on
any participant could hinder the delivery of the woman for whom the sacrifice was
offered. In a g eneral way Juno was the protector of women and particularly of those
who were legally married. The Matronalia in her honour took place on the calends
(first) of March. The date of this festival was sometimes said to be the birthday of
Mars, the god of war and the son of Juno, and sometimes the anniversary of the end of
the Roman -Sabine war. The festival recalled the part played by the Sabine women in
throwing themselves between their fathers and their young husbands and re –

383 Vergil, Aen. 4.57 -59
384 Fest.,p. 55 ; Macrob., Sat., I.10; Ovid, Fast. , III.5; J. R. Brandt, J.W. Iddeng ( ed.), Greek and Roman
Festivals: Content, Meaning, and Practice , Oxford, 2012, p. 275 -278.

53
establishing harmony between the t wo peoples.

Neptun – NEPTUNA′LIA, a festival of Neptune, celebrated at Rome, of which very
little is known (Varro, de Ling. Lat. VI.19). The day on which it was held, was
probably the 23d of July.

The patera was the sacred bowl used by the epulones . It was shallow with a raised
center so that when held in the palm, the thumb could be placed on the raised centre
without profaning the libation , as it is poured into the focus , or sacred fire. The patera was
the special emblem of the epulones . The paten used today by Roman Catholic priests,
omits the raised center.
Lanx talger utilizat în sacrificii385

385 Ovidiu, Fastele , I, 453 – 454.

54
Concluzii

 Terminologia latină
familiarizarea cu terminologia latină a diferitelor categorii de alimente,
contexte, ceremonii și ritualuri cu caracter sacrosant
As I noted earlier, one of the implications of a focus on feasting as a political activity is that it should
serve to challenge conceptions of politics as simply a top -down model of state command and subject
compliance. This, of cour se, depends upon a nuanced theoretical understanding of feasting as a complex
ritual of commensality.
There are many forms of feasting with different symbolic logics and it is an activity that permeates
social life (Dietler and Hayden 2001). It is not enou gh simply to demonstrate that states used feasting as
part of their political strategies. It is crucial to ask what kinds of feasting were being utilized and how
they functioned politically in order to really advance understanding of political practices an d processes.
It is also crucial to recognize that, even in highly centralized states, the central authorities would not
have been the only individuals or groups mounting feasts —virtually all households and social groups
would do so, but according to rather different logics and with different scales and effects.

 Alimente „sacre”
As regards the sex and colour of the victims, the Romans agreed in general with
the Greeks in following the rule of sacrificing male creatures to gods, female to
goddesses, and thos e of dark hue to the infernal powers. At Rome, however, there were
special regulations respecting the victims appropriate to the different divinities. Thus
the appropriate offering for Iupiter was a young steer of a white colour, or at least with
a white s pot on its forehead; for Mars, in the case of expiatory sacrifices, two bucks or
a steer; the latter also for Neptune and Apollo; for Vulcan, a red calf and a boar; for
Liber and Mercury, a he -goat; for Iuno, Minerva, and Diana, a heifer; for Iuno, as
Lucina, a ewe lamb or (as also for Ceres and the Bona Dea) a sow; for Tellus, a
pregnant, and for Proserpina a barren, heifer; and so on.
The choice of a sacrificial victim, then, was subjected to many rules and
constraints, even if these are often hard to und erstand. Social and ritual values
played a role, but also the availability of animals at only particular times of the
year: kids, lambs, or calves were simply not around all year long.
Alegerea unei victime de sacrificiu, apoi, a fost supus la multe regul i și
constrângeri, chiar dacă acestea sunt de multe ori greu de înțeles. Valorile sociale

55
și rituale a jucat un rol, dar, de asemenea, disponibilitatea animalelor la numai
momente speciale ale anului: copii, miei sau viței au fost pur și simplu, nu în juru l
valorii de tot timpul anului. Animalele alese pentru sacrificii erau în marea
majoritate domestice, cazurile de necuvântătoare sălbatice sunt extrem de puțin
întâlnite386. Din motive economice și bugetare; 2) Importanța atribuită anumitor culte
și festival uri într -un oraș; 3) Stadiul de dezvoltare a rețelei comerciale unui oraș pentru
importul de animale din strainatate. 4) Motive de prestigiu, care pot motiva un oraș sau
un individ, cum ar fi binefacatorul (euergetes) din epoca elenistică, pentru a alege
victimele costisitoare, bovine în special. 5) Motive datorate ecosistemului unei regiuni,
favorizând înmulțirea anumite specii de animale și nu de altele. 6) .În cele din urmă,
personalitatea destinatarului divin sau eroic, inclusiv lui "Istoria" specifică compusă
din mituri, basme, narațiuni și imagini, precum și cult primește
Prin urmare, sursele antice expun relațiile dintre ofrandă și zeitate, a actelor
ritualice, dar nu întotdeauna oferă o explicație suficientă, acest scop rămânând de
datoria autorilo r moderni. Totuși, rezultatele datele obținute ca urmare paginilor de
mai sus ne oferă o bază consistentă pentru analiza și și interpretarea a diferitelor
tipologii de alimente „sacre‖, semnificația religioasă, socială și istorică, statutul social
și cultu ral al dedicanților, cu privire religia Daciei romane.

Alimentele trebuiau să fie asemenea zeitățiilor.
Intrepătrunderea tipurile de alimente „sacre‖

Putem analiza sursele epigrafice în fucție de cele mai de sus.

386 J. Scheid, op. cit. , p. 264.

56
Bibliografie:

1. Dicționare :
Adki ns L., Adkins A. R. , Dictionary of Roman Religion , New York, 1996.
Anthon C. , A New Classical Dictionary of Greek and Roman Biography,
Mythology and Geography , New York, 1884.
Daremberg C. V. , Edmond S., Dictionnaire des antiquités grecques et romaines,
d'après les textes et les monuments , Paris, 1900.
Ernout A., Meillet A. , Dictionnaire etymologique de la Langue Latine. Histories
des mots , Paris, 1951.
Guțu G. , Dicționar latin -român , București, 1973.
Jordan M. , Dictionary of Gods and Goddesses , New York, 2004.
Smith W ., Wayte W ., Eden G. M. , A Dictionary of Greek and Roman
Antiquities , Londra, 1980.
Crăcea E. , Dicținar latin -român, român -latin, Constanța , 2012.
Andrei A. , Dicționar român -latin, latin -român , București, 2014.

2. Izvoare
Titus Livius , Ab urbe condita , traducerea în engleză Reverend Canon Roberts,
Londra, 2000 .
Ambrosius Macrobius Theodosius, Saturnalia , traducere, introducere și note de
Gh. Tohăneanu, București, 1961.
Aulus Gellius, Nopțile atice, traducere de David Popescu; introducere de Ioan
Fischer, București, 1965.
Censorinus, De Die Natale , traducerea în engleză de William Maude, New York,
1900.
Marcus Porcius Cato , De agricultura/Des pre cultivarea pământului , traducere,
introducere, note și indice de Costa Ioana, București, 2010.
Marcus Tullius Cicero, De natura deorum/Despre natura zeilor , traducere, studii
introductive, note și indice de Mihaela Paraschiv, Iași, 2016.
Marcus Tulli us Cicero, De Republica/De Legibus, traducerea în engleză de
Clinton Walter, Cambridge, 1928.

57
Marcus Tullius Cicero, Despre divinație/De divinatione , traducere de Gabriela
Haja și Mihaela Paraschiv; studiu introductiv și note de Mihaela Paraschiv, Iași, 19 98.
Publius Ovidius Naso , Fastele , trad. Ion Florescu și Traian Costa, studii și note
Traian Costa , 1965.
Publius Ovidius Naso, Metamorfoze, trad. Maria Valeria Petrescu, cuvânt înainte
de Eusebiu Camilar, ilustrații Aurel Stoicescu, București, 1957.
Publius Ovidius Naso, Amores . Ars Amatoria, traducere în engleză de Len
Krisak, prefața de Sarah Ruden , Pennsylvania, 2014.
Publius Vergilius Maro, Bucolicele. Georgicele, traducere de Nicolae Ionel , Iași,
1997.
Publius Vergilius Maro, Eneida, ediție critică ș i traducere George Coșbuc; ediție
îngrijită, note și prefață de Stella Petecel, București, 1980.
Sextus Pompeius Festus, De verborum significatu que supersunt cum pauli
epitome , editat de Aemilius Thewrewk de Ponor, , Budapestini, 1889.
Titus Livius, Histo ry of Rome , traduc ere în engleză d e Canon Roberts , New
York, 1912.
Titus Lucretius Carus, De Rerum Natura, traducere, prefață și note de Dumitru
Murășanu, București, 1981.

3. Lucrări de istoria romană
Robinson O.F., Ancient Rome: city planning and admini stration , Londra / New
York, 1994.
David S. Potter (ed.), A companion to the Roman Empire , Oxford, 2006.
Thurmond L. D. , A Handbook of Food Processing in Classical Rome. For Her
Bounty No Winter , Boston, 2006.
Cool H. E. M., Eating and Drinking in Roman Britain , Cambridge, 2006.
Clackson J. (ed.), A companion to the Latin language , Oxford, 2011 .
McCartney S. E. , Figurative uses of animal names in Latin and their applica tion
to military devices , Lancaster, 1912.
4. Lucrări de istoria religiilor
Room A., Who's Who in Classical Mythology , New York, 1997.
Bell C ., Ritual Theory, Ritual Practice, Oxford, 1992.

58
Burket W ., Homo Necans: The Antropology of Ancient Greek Sacrifici al Ritual
and Myth, traducere în engleză de Bing Peter, Berkeley, 1983.
Faas P ., Around the Table of the Romans: Food and Feasting in Ancient Rome,
New York, 2003.
Faraone A. Chr ., Naiden S. Fred Greek and Roman Animal Sacrifice: Ancient
Victims, Modern Ob servers, Cambridge, 2012.
Marquardt J ., Le culte chez les Romains , Vol. I -II, Paris, 1889.
Prescendi Morresi Francesca, Décrire et comprendre le sacrifice. Les réflexions
des Romains sur leur propre religion à partir de la littérature antiquaire , Vol. 1,
Stuttgart, 2007.
Rüpke J. (ed.), A companion to Roman religion , Oxford, 2007.
Scheid J. , La religion des Romains , Paris, 2010.
Yerkes R. K. , Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, New
York, 1952.
Beard M., North J. și Price S., Religions of Rome, Vol. I, Cambridge, 1998.
Nemeti S. , Dialoguri păgâne. Formule votive și limbaj figurat în Dacia romană ,
Iași, 2012.
Brandt J. R., Iddeng J. W., Greek and Roman Festivals: Content, Meaning, and
Practice , Oxford, 2012, p. 34.
5. Lucrări de specialitate
Belayche N ., Religious Actors in Daily Life: Practices and Related Beliefs ,
Rüpke Jörg (ed.), A companion to Roman religion , Oxford, 2007, p. 275 -292.
Bendlin A ., Placing religion in the urban landscape , în Pa ul Erdkamp (ed.), The
Cambridge Companion to Ancient Rome , Cambridge, 2012, p. 461 -477.
Bodson L. , Attitudes toward animals in Greco -Roman antiquity , în International
Journal for the Study of Animal Problems , Nr. 4 , 1983, p.312 -320.
Bremmer N . J., The Sacr ifice of Pregnant Animals , în B. Alroth, R. Hägg (ed.),
Greek Sacrificial Ritual: Olympian and Chthonian , Gothenburg, 2005, p. 155 -165.
Capdeville G ., Substitution de victimes dans les sacrifices d'animaux à Rome , în
Mélanges de l'Ecole française de Rome. Antiquité , Vol. 28, nr. 2, 1971, p. 283 -323.
Corner S. , Sumposion , în Hubbard K. T. , A Companion in Greek and Roman
Sexualities , Oxford, 2014, p. 199 -213.

59
Ekroth G. , Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in
Classical Thought and Life, editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 329 –
354.
Ekroth G. , Burnt, cooked or raw? Divine and human culinary desires at Greek
animal sacrifice , în Stavrianopoulou E, Michaels A., Ambos C. (ed.), Transformations
in Sacrificial Practices. Fr om Antiquity to Modern Times, Berlin, 2008, p. 98 -112.
Ekroth G. , Castration, cult and agriculture. Perspectives on Greek animal
sacrifice, în Annual of the Swedish Institutes at Athens and Rome , Stockholm, 2014, p.
153-174.
Etienne S. , Les dieux à table: lectisternes romains et représentation divine , în V.
Pirenne -Delforge, F. Prescendi (ed.), «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation
du divin (Kernos ), Liege, 2011, p. 43 –57.
Ferri G. , The Last Dance of the Salians: the Pagan Élite of Rome and Chris tian
Emperors in the Fourth Century AD , în Jahrbuch zu Kultur und Geschichte des ersten
Jahrtausends N. Chr. , Berlin, 2015, p. 117 -154.
Fless Friederike, Moede Katja, Music and Dance: Forms of Representation in
Pictorial and Written Sources , în Rüpke J. (ed.), A companion to Roman religion ,
Oxford, 2007, p. 249 -263.
Galinsky K., Continuity and Change: Religion in the Augustan Semi -Century , în
Rüpke J. (ed.), A companion to Roman religion , Oxford, 2007, p. 71 -83.
Gillmeister A ., Was Brutus a quindecemvir sa cris faciundis?, în APEX. Studi
storico -religiosi in onore di Enrico Montanari , Roma, 2016, p. 97 -102.
Viscardi G. P., Constructing Humans, Symbolising the Gods: The Cultural Value
of the Goat in Greek Religion , în Johnston A. P., Mastrocinque A., Papaioan nou S.
(ed.), Animals in Gre ek and Roman Religion and Myth , Cambridge, 2016, p. 115 -140.
Gregari G. L. , Rituali e banchetti funebri romani , în Symbola. Il potere dei
simboli. Recuperi archeologici della Guardia di Finanza , Roma, 2015, p . 219 -231.
Hadiji M . V., Creșterea animalelor în provi ncia Dacia, reflectată de o serie de
reprezentări și descoperiri arheologice cu caracter cultic, în BHAUT, XII, Timișoara,
2010, p. 75 -82.
Horster Marietta, Living on Religion: Professionals and Personnel , în Rupke J.
(ed.), A companion to Roman religion , Oxford, 2007, p. 331 -341.

60
Hubert H ., Mauss M ., Essai sur la nature et la fonction du sacrifice , în Année
sociologique , Vol. II, Paris, 1929, p. 29 -138.
Huet V. , Le relief dit des suovétauriles de Beaujeu: une image sacrificielle hors
de l'Italie, în Image et Religion dans l′antiquité gréco -romaine, Napoli, 2008, p. 399 –
410.
Huet V. , Le voile du sacrifiant à Rome sur les reliefs romains: une norme?, în
Gherchanoc F. și Huet V. (ed.), Vêtements antiques. S‟habiller, se déshabiller dans les
mondes anciens, Paris, 2012, p. 47 -62.
Jaccotter A. -F., Sacrifice en image ou image de sacrifice ? L‟autel dit de
Vespasien à Pompéi , în Histoire de l'art , nr. 73, Paris, 2013, p. 10 -15.
Lacam J.-C., La gourmandise des dieux: les gâteaux sacrés des Tables de
Gubbio (IIIe-IIe s. av. J. -C.), în Mélanges de l'École française de Rome – Antiquité,
2012, p. 18 -32.
Mantzilas D. , Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în
Animals in Greek and Roman Religion and Myth , editat de Patricia A. J. , Mastrocinque
A., Sophi a S., Cambridge, 2016, p. 19 -39.
Beard M., The Cult of the „Great Mother‟ in Imperial Rome The Roman and the
„Foreign , în Brandt J. R., Iddeng J.W., Greek and Roman Festivals: Content, Meaning,
and Practice , Oxford, 2012.
Moore C.H. , On the Origin of the T aurobolium , în Harvard Studies in Classical
Philology, Vol. 17, Harvard, 1906, p. 43 -48.
Parker R. , Substitution in Greek Sacrifice , în Bonnechere P.; Gagné R. (ed.),
Sacrifices humains Perspectives croisées et représentations. Human sacrifice Cross –
cultur al perspectives and representations , Liège, 2013, p. 145 -152.
Prescendi M . F., Kolakowski M. , «Victime»: un aperçu historique des
significations du mot, în Prescendi F., Nagy A. A. (ed.), Victimes au féminin, Geneva,
2011, p. 23 -43.
Rives R. J. , Animal Sac rifice and political Identity in Rome and Judaea, în
Tomson J.P., Schwartz J. (ed.), Jews and Christians in the First and Second Centuries:
How to Write Their History, 2014, p. 105 -125.
Cowan R., Hopefully Surviving: Despair and the Limits of devotio in Vi rgil and
Others , în The Proceedings of the Virgil Society , Vol. 27, 2012, p. 56 -98.

61
Rosenberger V. , Republican Nobiles , în Rupke J. (ed.), A companion to Roman
religion , Oxford, 2007, p. 292 -303.
Rusu -Bolindeț V. , Reprezentări de vase ceramice pe monumente sculpturale din
Dacia romană, în Ephemeris Napocensis, Vol. IV, 1994, p. 113 -148.
Scheid J. , „Graeco ritu” : A typically Roman Way of honoring the Gods , în
HSCPh 97, 1998, p. 15 -31.
Scheid J. , Les offrandes végétales dans les rites sacrificiels des Romain s, în V.
Pirenne -Delforge, F. Prescendi (ed.), «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation
du divin (Kernos), Liege, 2011, p. 105 -116.
Scheid J. , Sacrifice et banquet à Rome : Quelques problèmes, în Mélanges de
l'Ecole française de Rome. Antiquité , Vol. 97, Roma, 1985, p. 193 -206.
Scheid J. , Sacrifices for Gods and Ancestors, în Rüpke Jörg (ed.), A companion
to Roman religion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007, p. 263 -271.
Schwartz M. Glenn, Archaeology a nd Sacrifice, în Anne M. Porter and Glenn M.
Schwartz Sacred Killing. The Archaeology of Sacrifice in the Ancient Near East, Ed.
Eisenbrauns, Winona Lake, 2012, p. 1 -32.
Sharrock A., Gender and sexuality , în Hardie Ph. (ed.), The Cambridge
Companion to Ovi d, Cambridge, 2002, p. 95 -107.
Van Andringa W ., Religions and the Integration of Cities in the Empire in the
Second Century ad: The Creation of a Common Religious Language , în Rüpke Jörg
(ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007. p. 83-96.
Van Andringa W ., Vinciane Pirenne Delforge, Francesca Prescendi, À la table
des dieux. Offrandes alimentaires et constructions rituelles des cultes de Pompéi , în
Nourrir les dieux ? Sacrifice et représentation du divin, Liege, 2011, p.79 -88.
Wilken s Barbara, Roman suovitaurilia and its predecessors , în Behaviour
Behind Bones. The zooarchaeology of ritual, religion, status and identity , Oxford,
2004, p. 73 -76.
Elsner Jas, Sacrifice in late Roman art , în C. A. Faraone, F.S. Naider (ed. ) Greek
and Roman Animal Sacrifice , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p.
120-163.
Hemelrijk Emily, Women and sacrifice in the Roman Empire , în O. Hekster, S.
Schmidt -Hofner, C. Witschel (ed.), Ritual Dynamics and Religious Change in the
Roman Empire , Ed. Bri ll, Leiden, 2009, p. 253 -67.

62
Herz Patrick, Sacrifice and sacrificial ceremonies of the Roman Imperial army ,
în A.I. Baumgarten (ed.), Sacrifice in Religious Experience , Ed. Brill, Leiden, 2002, p.
81-100.
Horster Marietta , Living on religion: profession als and personnel , în J. Rüpke
(ed.), A Companion to Roman Religion , Ed. Wiley Blackwell , Oxford, 2007, p. 331 –
41.
North John, Diviners and divination at Rome , în M. Beard, J. North (ed.), Pagan
Priests: Religion and Power in the Ancient World , Ed. Duckw orth, londra, 1990, p. 51 –
71.
North John, The ritual activity of Roman slaves, în S. Hodkinson, D. Geary (ed.),
Slaves and Religions in Graeco -Roman Antiquity and Modern Brazil , Ed.Scholars
Publishing, Newcastle, 2012, p. 67 -93.
Ryberg Inez Scott , Rites of the state religion in Roman art , în Memoirs of the
American Academy in Rome, 1955, p. 227.
William Van Andringa, Du sanctuaire au macellum: sacrifices, commerce et
consomation de la viandeá Pompéi , în Sacrifices, marché de la viande et pratiques
alimentai res dans les cités du monde romain, Turnhout, 2008, p. 47 -72.
Wecowski Marek, When did the Symposion Rise? Some Archaeological
Considerations Regarding the Emergence of the Greek Aristocratic Banquet, Atena,
2012, p. 11 -18.
Turcan R ., B. Mac Bain, Prodigy and Expiation: a Study in Religion and Politics
in Republican Rome , în Revue de l'histoire des religions , Vol. 21, Nr. 1, 1984, p. 61 –
63;
Estienne Sylvia, Huet Valérie, Autour d‟un banquet des Vestales. Sociabilité et
ritualité des banquets sacerdotaux à R ome, Bruxelles, 2014, p. 483 -501.
Inwood S., Male and female, public and private, ancient and modern, 1995, p.
111-120.
Smith Z. Jonathan , The domestication of sacrifice , în R.G. Hamerton -Kelly (ed.),
Violent Origins, Stanford , p. 191 –205.
Smith, A.C., From drunkenness to a hangover: maenads as personifications , în
Stafford, Herrin (ed.), Animals in Greek and Roman Religion and Myth , 2005, p. 210 –
229.

63
Bremmer J. N., Human Sacrifice in Euripides Iphigenia in Tauris: Greek and
Barbarian , în P. Bonn echere, R. Gagné (ed .), Sacrifices humains: perspectives
croisées et representations , Liège, 2013, p. 87-100.
Bremmer J. N., Greek Normative Animal Sacrifice , în D. Ogden, (ed.), A
Compa nion to Greek Religion, Malden , 2007, p. 132 –144.
Bremmer J. N., Myth and Ritual in Greek Human Sacrifice: Lykaon, Polyxena,
and the Case of the Rhodian Criminal , în J. N. Bremmer, (ed.), The Strange World of
Human Sacrifice , Leuven, 2007, p. 55 –79.
Van Straten F.T., Gifts for the gods , în H.S. Versnel (ed.), Faith, Hope and
Worship: Aspects of Religious Mentality in the Ancient World , Leiden, 1975, p. 65 –
151.
Van Straten F. T., Ancient Greek Animal Sacrifice: Gift, Ritual Slaughter,
Communion, Food Supply, or What? Some Thoughts on Simple Explanations of a
Complex Ritual , în S. Georgo udi, P. Koch și F. Schmidt , La cuisine et l'autel: les
sacrifices en questions dans les sociétés de la Méditerranée ancienne. Bibliothèque de
l'École des Hautes Études, Sciences Religieuses 124 , Brepols , 2005, p. 15-29.
Stafford E.J., Vice or virtue? Her akles and the art of allegory , în L. Rawlings,
(ed.), Herakles and Hercules: Exploring a Greco -Roman Divinity , Swansea, 2005, p.
71–96.
Stafford E.J. , Nemesis, hybris and violence , în J. -M. Bertrand (ed.), La Violence
dans les mondes grec et romain , Paris, 2005, p. 195 –212.
Smith Z. J. , The domestication of sacrifice , în R.G. Hamerton -Kelly (ed.), Violent
Origins, Stanford , p. 191 –205.
Juan Ramon Carbo Garcia, The Phenomenon of ritual sacrifice, sacralization of
food and conviavility, în Banquets of Gods, B anqu ets of Men. Conviviality in the
Ancient World (Studia Universitatis Babeș -Bolyai. Historia , 59/1, 2014, p. 285 -307.
Augus Bowie, Krater and „kratos”, the politics of Greek dinig , în Banquets of
Gods, Banquets of Men. Conviviality in the Ancient World , Studia Universitatis Babeș –
Bolyai. Historia , 59/1, 2014, p. 308 -322.
V. Rusu -Bolindeț, Pottery in funerary contexts – some aspects of conviviality in
Roman Dacia ; I. Nemeti, Banquets of Gods, Banquets of Men. Conviviality in the
Ancient World , Studia Unive rsitatis Babeș -Bolyai. Historia , 59/1, 2014, p. 391 -402.
Mackinnon Michael, Production and Consumption of Animals in Roman Italy:

64
Interpreting the Zooarchaeological and Textual Evidence , în JRA Supplementary
Series Journal of Roman Archaeology , Nr. 54, Po rtsmouth, 2004, p.102 –04.
Greg R., The Emergence of Monarchy: 44 BCE –96 CE , în Potter D.S. (ed.), A
companion to the Roman Empire , Oxford, 2006, p. 121 -123.
Grimm V. E., On Food and the Body , în Potter D.S. (ed.), A companion to the
Roman Empire , Oxford, 2 006, p. 354 -356.
Frankfurter David, Traditional Cult , în Potter D.S. (ed.), A companion to the
Roman Empire , Oxford, 2006, p. 543 -565.
Burton P., Christian Latin , în J. Clackson (ed.), A companion to the Latin
language , Oxford, 2011, p. 485 -501.
Clackson J., The Social Dialects of Latin, în Clackson J. (ed) , A companion to
the Latin language , Oxford, 2011, p. 518 -519.
Rawlings L., Army and Battle During the Conquest of Italy , în Erdkamp P., A
companion to the Roman army , Oxford, 2007, p. 50.
Fruyt M. , Wor d-Formation in Classical Latin, în Clackson J., A companion to
the Latin language, Oxford, 2011 , p. 157-175.
Meisner D., The Evolution of the Roman Calendar , în Past Imperfect , Vol. 15,
2009, p. 290 -321.
Rüpke J., Long -Term Changes in Religious Festivals during the Roman
Republic , în J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and Roman Festivals: Content,
Meaning, and Practice , Oxford, 2012, p. 296 .
Rabinowitz N. , Wom en as Subject and Object of the Gaze in Tragedy, în Helios ,
Vol. 40, Nr. 1 -2, 2013, p. 195 -222.
Chishtil S. A., Mehmood M. I., The Nature and Function of auspicia in Roman
Religion and Roman Political System , în IJSR , Vol. 4, Nr. 4, 2015, p. 2697 -2699.
Pachoumi E., The Erotic and Separation Spells of the Magical Papyri and
Defixiones ; în Greek, Roman, and Byzantine Studies , Vol. 53, 2013, p. 294 –325.
Burkert W. , Greek Tragedy and Sacrificial Ritual , în Greek, R oman, and
Byzantine Studies, Vol. 7, Nr. 2,1966 , p. 83 -121.
Notario F, Food and Counter -cultural Identity in Ancient Cynicism , în Greek,
Roman, and Byzantine Studies , Vol. 55, 2015, p. 583 –607.
Chaniotis A., Processions in Hellenistic cities. Contemporary discourses and
ritual dynamics, Processions in Hellenistic cities. Contemporary discourses and ritual

65
dynamics , în Alston R., van Nijf O. M. , Williamson C. G. (ed.), Cults, Creeds and
Identities in the Greek City after the Classical Age , Paris, 2013, p. 21 -49.
Claytor W. G., Bagnall R. S., The Beginni ngs of the Roman Provincial Census:
A New Declaration from 3 BCE , în Greek, Roman, and Byzantine Studies, Vol. 55,
2015, p. 637 –653.
Theodora Suk Fong Jim, Naming a Gift: the Vocabulary and Purposes of Greek
Religious Offerings , în Greek, Roman, and Byzant ine Studies , Vol. 52, 2012, p. 310 –
337.
Goldberg C., Priests and Politicians: rex sacrorum and flamen Dialis in the
Middle Republic , în Phoenix , Vol. 69, 2015, p. 334-354.
Nigdelis P., The Nonae Capratinae in Dion and Religious Associations and
Public Fest ivals in Roman Macedonia , în Greek, Roman, and Byzantine Studies, Vol.
56, 2016, p. 663 –678.
Leushina L. T., Etymological Explanations in the Ovid‟s "Fast". The Origin of
the Name of the Roman Holiday Agonalia , în Procedia. Social and Behavioral
Sciences , Vol. 200, 2015, p. 296 -300.
Poux M., Banquet gaulois et symposiu méditerranéen: rétrospective et
perspectives , în A. Esposito, É. Rabeisen și S. Wirth (ed.), Autour du banquet : modèles
de consommation et usages sociaux , Dijon, 2015, p. 283 -284.
Huet V., Des gestes du banqu et rituel à Rome ou plut ôt quid du ge ste de poser sa
main sur la tête?, în Bodiou L. , Frère D. și Mehl V. (ed.), L‟expression des corps.
Gestes, attitudes, regards dans l‟iconographie antique , Rennes, 2006, p. 253 -265.
Ascough S. R. , Forms of Commensality in Greco -Roman Associations , în
Classical World , Vol. 102, 2008, p. 33 -46.