VREMEA ȘI CLIMA ORIZONTULUI LOCAL ȘI APROPIAT [307210]

[anonimizat] I

“CLIMA MUNICIPIULUI GALAȚI

APLICAȚII OPERAȚIONALE ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ A [anonimizat]”

Coordonator științific:

Prof. Dr. CIULACHE STERIE

Autor:

Prof. TUDOR( LUPU) MARIANA

Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamnă” Galați

2012

CUPRINS

PARTEA I

INTRODUCERE 3

SCURT ISTORIC 3

CAP. I. FACTORII GENETICI AI CLIMEI 3

1. Factorii radiativi 3

1.1 Radiația solară directă 3

1.2 Radiația solară difuză 3

1.3 Radiația solară globală 3

1.4 Radiația reflectată și absorbită 3

1.5 Radiația efectivă 3

1.6 Bilanțul radiativ 3

2. Factorii dinamici 3

3. [anonimizat] (suprafața activă subiacentă) 3

3.1 Relieful 3

3.2 Rețeaua hidrografică 3

3.3 Vegetația 3

3.4 Solurile 3

4. Factorii antropici 3

CAP. II CARACTERISTICILE CLIMEI 3

1. Temperatura aerului 3

1.1 [anonimizat] 3

1.2.Amplitudinea medie anualã 3

1.3 Amplitudinea temperaturilor medii lunare 3

1.4. Temperaturi medii zilnice 3

1.4.1 Variația temperaturii medii zilnice în cursul anului 3

1.4.2. Distribuția spațială a mediilor temperaturilor extreme zilnice 3

1.4.3.Distribuția spațială a mediilor minimelor zilnice 3

1.5. Temperaturi extreme absolute 3

1.5.1.Temperatura maximă absolută 3

1.5.2. Temperatura minimă absolută 3

1.5.3.Amplitudinea absolută anuală 3

1.6. Frecvența zilelor cu diferite temperaturi caracteristice 3

2. Temperatura solului 3

2.1. Temperatura solului în adâncime 3

3. Umezeala relativă a aerului 3

3.1. Variația anualã și cea lunarã a umezelii relative 3

3.2. Frecvența zilelor cu diferite caracteristici ale umezelii relative 3

4. Durata de strălucire a soarelui 3

5. Nebulozitatea 3

5.1. Nebulozitatea medie lunară și anuală 3

5.2. Variația diurnă a nebulozității 3

5.3 Frecvența nebulozității 3

6. Precipitațiile atmosferice 3

6.1. Regimul anual al precipitațiilor 3

6.2. Regimul lunar al precipitațiilor 3

6.3. Cantități maxime și minime de precipitații 3

6.4. Cantități maxime de precipitații căzute în 24 de ore 3

6.5 Frecvența și abundentă precipitațiilor atmosferice 3

6.6 Stratul de zăpadă 3

6.7 Frecvența perioadelor secetoase și ploioase 3

7. Presiunea atmosferică 3

7.1 Regimul anuală al presiunii atmosferice 3

7.2 Regimul diurn al presiunii atmosferice 3

7.3 Valorile extreme ale presiunii atmosferice 3

8. Vântul 3

8.1. Frecvența vântului pe direcții 3

8.2 Viteza medie a vântului 3

8.3 Vânturi locale 3

9. Fenomene meteorologice 3

9.1. Înghețul 3

9.2 Bruma 3

9.3. Ninsoarea, viscolul, stratul de zăpadă 3

9.4 Orajele 3

9.5 Evapotranspirația 3

9.6.Fenomenul de uscăciune și secetă 3

10. Sectoare climatice 3

Cap. III POLUAREA ATMOSFEREI URBANE 3

1. Surse de impurificare: 3

2. Transportul și răspândirea poluanților 3

3. Concentrații și regimurile poluanților atmosferici 3

4. Efectele poluării asupra sănătății populației. 3

5. Măsuri de prevenire și combatere a poluării. 3

PARTEA II

ASPECTE METODICE 3

1.Aspecte psihologice în învățarea geografiei. 3

2. [anonimizat] a procesului educativ 3

2.1. [anonimizat]-învățarea lecției de geografie 3

2.1.1. Descoperirea 3

2.1.2. Problematizarea 3

2.1.3. Tehnica Grafitti ………………………………………………………………………………….93

2.1.4. Tehnica ciorchinelui 3

2.1.5. Mozaicul…………………………………………………………………………………………….94

2.1.6 Comparația 3

3. Experimentul didactic ameliorativ 3

3.1 Fazele unui experiment și sarcinile experimentului 3

3.2. Studiu experimental privind optimizarea metodelor în studiul geografiei 3

4.Valorificarea conținutului lucrării și integrarea acestuia în cadrul lecțiilor de la clasă. 3

4.1. Aplicații practice în cabinetul de geografie 3

4.2 Aplicații practice pe teren. Vizita la Stația Meteorologică Galați 3

4.3 “Clima Municipiului Galați” – Curriculum obțional 3

5. Valorificarea instructi-educativă a lucrării prin câteva tipuri de itemi 3

5.1. Instrumente de evaluare 3

BIBLIOGRAFIE 3

INTRODUCERE

Lucrarea de față reprezintă un studiu climatologic complex al elementelor climatice și poluării aerului la nivelul municipiului Galați precum și implicațiile lor asupra sănătății populației.

Scopul acestei lucrări este acela de a obține gradul didactic I și formarea abilităților necesare pentru elaborarea unei lucrări științifice de mare complexitate care să probeze însușirea cunoștințelor geografice, climatologice, de meteorologie a cercetării, dezvoltarea aptitudinilor de analiză și sinteză, interpretarea materialului informativ, prelucrarea și formularea de idei și concluzii inedite, creșterea capacității de structurare sistematică a problemelor cercetate și a rezultatelor obținute, perfecționarea formei de expresie, în sensul adoptării unui stil științific, concis și adecvat la obiectul cercetat, exersarea și dezvoltarea creativității etc.

Importanța practică este dată de faptul că lucrarea de față oferă posibilitatea reactualizării datelor și poate stă la baza fundamentării unor proiecte legate de aspectele prezentate în studiul de față. Importanța teoretică: constitue o sursă de informație științifică complexă, completă, precisă, adusă la zi pentru toate aspectele luate în analiză. Lucrarea oferă date exacte și reprezentative, idei, concluzii, sugestii, prognoze privind evoluția unor procese științifice, hărți de repartiție teritorială și grafice ale unui număr mare de parametri climatologici.

Este structurată în două părți: Prima parte cuprinde trei capitole, în primele două am încercat să scot în evidență unele caracteristici climatice prezente pe teritoriul municipiului Galați, consultând materiale bibliografice și folosind datele culese de la stația meteorologică, iar în capitolul trei am făcut o analiză a indicilor de poluare a aerului urban pe baza datelor furnizate de Agenția de Protecția Mediului Galați.

Partea a doua cuprinde aspectele metodice, fiind structurată în cinci capitole care scot în evidență substratul activizator al strategiilor didactice privind învățarea geografiei. Această parte surprinde aspectele semnificative, metodologice, cu exemplificări, privind folosirea gândirii critice în lecțiile de geografie.

Dat fiind faptul că Galațiul este cel mai mare centru siderurgic din țară, în aer se elimină zilnic cantități însemnate de materiale în suspensie și gaze toxice, care schimbă radical chimismul atmosferei urbane, înrăutățind clima unor sectoare, amplificând fenomenele de ceață urbană, un loc important l-am rezervat analizei obținute de la institutul de igienă și sănătate publică din Galați.

Luând în calcul exploatarea fără restricții a resurselor naturale, obținerea energiei utile (termică și electrică), producerea de deșeuri și diferite alte activități care provoacă sinergisme ale efectelor poluante și ținând cont că poluarea nu are frontiere la Galați, ca și pentru oricare altă zonă de mare aglomerare, rezolvarea problematicii de protecție a mediului este complexă și în același timp vitală.

Datele folosite în elaborarea acestei lucrări au fost extrase și prelevate din înregistrările făcute la stația meteorologică, precum și hărțile climatologice prezente în Atlasul climatologic al României, graficele care redau evoluția în timp a proceselor și fenomenelor meteorologice și date furnizate de Agenția de Protecție a Mediului.

Cercetările climatologice sunt strâns legate de dezvoltarea unor ramuri ale economiei naționale cu caracter tradițional, ca agricultura, transporturile, construcțiile telecomunicațiile și de asemenea de preocupările pentru asigurarea sănătății publice

De asemenea am mai făcut și observații directe pe teren asupra unor fenomene meteorologice și fotografii documentare.

Lucrările științifice care s-au ocupat pentru regiunea în cauză sunt puține, regiunea fiind supusă unor puternice presiuni antropice care conduc la modificări rapide ale componentelor mediului și, ca atare fac necesară cercetarea acestora.

Actuala lucrare se poate constitui și ca un mare semnal de alarmă împotriva degradării mediului înconjurător, impunând necesitatea de a acționa cu toate forțele pentru ameliorarea calității vieții și preântâmpinarea poluării.

Acumularea informațiilor, cu multe detalieri locale a făcut posibilă elaborarea studiului de față, sub îndrumarea atentă a profesorilor mei Nicoleta Ionac și Sterie Ciulache, care mi-au îndrumat pașii în acest domeniu și cărora le mulțumesc pe această cale.

De asemenea țin să mulțumesc tuturor profesorilor de la Facultatea de Geografie, cercetătorilor cu care m-am consultat, adică personalul Stației Meteorologice Galați, specialiștilor Agenție de Protecție a Mediului, Centrului de Consultanță Ecologică, Direcției de Sănătate Publică Galați, precum și tuturor celor care m-au sprijinit în efortul de elaborare, redactare și prezentare a lucrării pentru obținerea gradului didactic.

SCURT ISTORIC

Cele mai timpurii mențiuni despre existența observațiilor meteorologice se referă la anul 1839 când se nota, la Galați, data înghețului și dezghețului pe Dunăre. Desigur că aceastea nu reprezintă observații climatologice deosebite, dar constituie totuși o primă treaptă în abordarea acestei dinamici.

În 1874 se înregistrează primele înregistrări meteorologice de către Ernici. Începând din 1878 până în 1883, dr. Ștefan Hepites efectuează sistematice observații meteorologice cu instrumente de cea mai mare precizie care se găseau la stația instalată în locuința domniei sale din Strada Domnească. Aceste observașii zilnice erau publicate zilnic în gazeta locală a orașului.

Prin înființarea în 1884 a Institutului Meteorologic din România s-a intensificat munca de cercetare științifică în acest domeniu, problemele meteorologice și climatologice intrând în sfera de preocupare a unor personalități ale științei.

Ștefan Hepites, primul director al Institutului Meteorologic Central, a inițiat un program de dezvoltare al acestuia, în care era inclusă ca o primă direcție, înființarea de stații meteorologice pe întreg cuprinsul țării.

La 1 decembrie 1894 se înființează la Galați o stație meteo ale cărei coordonate geografice sunt 28°2'E, 45°26'N, altitudine de 30 metri.

Stația meteorologică de la Galați era de ordinul III și efectua observații zilnice asupra umidității aerului, presiunii, gradului de insolație, variațiilor de temperatură, vântul și înregistrări pluviometrice.

Stația meteo de la Galați a funcționat fără întrerupere, doar unele elemente meteorologice fiind temporar neînregistrate, între anii 1915-1926.

În 1924 în Moldova își desfășoară activitatea doar 11 stații meteorologice, printre care și cea de la Galați.

CAP. I. FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Ca urmare a poziției sale geografice la marginea câmpiei stepice, respectiv în aria de contact dintre Podișul Moldovei, Câmpia Română și horstul dobrogean – Culmea Măcinului- de care îl separă valea Dunării, clima municipiului Galați se caracterizează prin anumite particularități care confirmă și subliniează individualitatea geografică a acestuia față de alte regiuni al țării. Poziția geografică, departe de influența maselor de aer atlantic și larg deschisă acțiunii maselor de aer de origine continentală din est și caracteristicile municipiului Galați constituie tocmai elementele care descriu un tablou climatic rezultat din interacțiunea următorilor factori climatogeni în spațiul dat: factori radiativi, factori dinamici sau circulația generală a atmosferei, factori fizico-geografici sau suprafața activă subiacentă și factori antropici.

Factorii radiativi

Radiația solară este cel mai important factor climatogen, depinzând direct de activitatea solară, și indirect de o serie de elemente de mecanică cerească, între care de primă însemnătate sunt: mișcarea de revoluție Pământului în jurul Soarelui, mișcarea de rotație a planetei în jurul axei sale, înclinarea acestuia față de planul elipticii și excentricitatea orbitei.

Acțiunea convergentă a acestor parametri determină succesiunea anotimpurilor și pe aceea dintre zi și noapte.

1.1 Radiația solară directă

Radiația solarădepinde de unghiul de înclinare a Soarelui și de opacitatea atmosferei.

Din analiza datelor obținute de la Observatorul de Fizică a atmosferei de la Afumați, se poate aprecia ca pentru toată partea de sud-est a Câmpiei Române, mediile orare ale radiației solare directe, sunt mai mari de 1cal/ cm2 /min la amiază în toate anotimpurile ( tabelul nr. 1 ).

Maxima se înregistrează vara, 1,4cal/ cm2 /min și corespunde cu cel mai mic unghi de incidență al razelor Soarelui la solstițiul de vară.

Minima se înregistrează iarna, 1,1 cal/ cm2/min și corespunde cu cel mai mic unghi de incidență al Soarelui la solstițiul de iarnă.

Variațiile zilnice, lunare, anotimpuale și anuale ale radiației solare directe pot fi influențate de diferite fenomene hidrometeorologice care modifică transparența aerului

( norii, ceața ), condiționate de starea generală a atmosferei.

Deoarece procesele se produc simultan pe toată suprafața, rezultă că modificările introduse de fenomenele hidrometeorologice vor fi relativ aceleași; pe timp cețos sau acoperit, intensitatea fluxului de radiație este relativ mică, iar pe timp senin și transparent, mai mare. În acest sens prezintă importanță, ceața locală, determinată de caracteristicile suprafeței active.

Încălzirea în timpul zilei care stimulează evaporația de pe râuri, lacuri și evapotranspirația ( în păduri, culturi, etc ), ca și răcirea din timpul nopții în regim anticiclonic, care determină apariția inversiunilor de temperatură, duc la apariția ceții locale și a aerului cețos, îndeosebi toamna și primăvara, când zilele călduroase alternează cu cele răcoroase. Acest lucru împiedică fluxul de radiație.

Tab.1Valorile orare ale radiației solare directe

1.2 Radiația solară difuză

Radiația solară difuză depinde de unghiul de înălțime a Soarelui, de opacitatea atmosferei și de nebulozitate.

Valorile radiației solare difuze sunt, de asemenea, diferite de le un sezon la altul al anului. Iarna acestea sunt influențate de gradul de opacitate al atmosferei și de prezența stratului de zăpadă care determină reflexia razelor solare; vara, acestea influențate de caracteristicile suprafeței active din sezonul de vegetație, ceea ce determină o varietate locală a albedoului.

Ținând seama de acestea se poate aprecia că vara, în orele de amiază ale solstițiului, valorile radiației solare difuze pot ajunge la Galați, la 0,25cal/cm2/min. Dimineața și searacând unghiul de incidență al razelor solare este mai mic, aceste valori sunt simțitor mai reduse (0,001 – 0,10 cal/cm2/min).

1.3 Radiația solară globală

Este cel mai important component al bilanțului radiativ și este influențat de starea generală a atmosferei (nebulozitate, ceață, transparență) și de particularitățile suprafeței active.

Calculele efectuate de O. Neacșa și C. Popovici, folosind formula lui Anstromg pentru perioada 1956-1970 pe baza cărora s-au întocmit hărțile de radiație din Atlasul R.S.R. au scos în evidență valori anuale mai mari de 127,5 kcal/cm2 în sud pe câmpia dunăreană de terase și pe fruntea câmpului Bărăganului și mai mici de 122,5 kcal/cm2 în nordul acestuia, valori ce sunt strâns legate de durata de strălucire Soarelui care însumează în medie cca. 2.100 ore/an în nord și 2145 ore/an în sud.

Municipiul Galați dispune de un potențial energetic solar ce însumează anual 123,5 kcal/cm2

De la o lună la alta a anului, valorile radiaței solare globale se distribuie neuniform, înregistrând un minim iarna în luna decembrie, și un maxim vara în luna iulie.

Minimul din decembrie se caracterizează prin valori mai mici de 3 kcal/cm2; valoarea minimă din această lună corespunde pe de o parte cu ziua cea mai scurtă iar pe de altă parte corespunde cu luna maximului de nebulozitate, ca urmare a intensificării circulației ciclonice din Bazinul Mării Mediterane.

Maximul din iulie se caracterizează prin valori de peste 18 kcal/cm2 ; Acest maxim nu corespunde solstițiului de vară când ziua are durata cea mai mare, ci în luna iulie când nebulozitatea este mai mică, iar ziua are durata destul de mare ceea ce a determinat intensificarea proceselor de evaporație și evapotranspirație și producerea precipitațiilor de convecție

În municipiul Galați, valorile anuale ale radiației solare globale sunt asemănătoare cu cele din Câmpia Română (120 – 127 kcal/cm2 suprafața orizontală), dar mai mari ca cele din Câmpia de Vest (118-120 kcal/cm2 suprafața orizontală) și mai mici ca cele de pe litoral (> 132 kcal/cm2 suprafața orizontală).

Acestea reflectă gradul de continentalism care crește de la Vest la Est datorită căruia nebulozitatea convectivă și transparența atmosferei cresc în același sens.

Valorile medii orare ale radiației solare globale variează de la aproximativ 0,40 cal/cm2 în ianuarie la ora 12 la peste 1,20 cal/cm2 la aceeași oră în lunile de vară (iunie, iulie).

Valorile maxime orare ale radiației solare globale corespunzătoare cerului senin și transpirației maxime, variează între aproximativ 0,7 cal/cm2 suprafața orizontală în ianuarie și de 1,60 cal/cm2 suprafața orizontală în lunile mai, iunie, iulie, august între orele 11 și 15.

Valorile minime orare ale radiației solare globale se produc dimineața (până la ora 8) și seara (după ora 16) fiind aproape nule.

1.4 Radiația reflectată și absorbită

Cantitatea de radiație solară care se absoarbe sau care se reflectă este în funcție de albedoul suprafeței active.

Pentru evaluarea potențialului climatic local, albedoul este de mare importanță. El diferențiează un teritoriu de altul, evidențiind rolul de factor climatogen al suprafeței active.

În raport cu particularitățile suprafeței active, albedoul poate varia destul de mult, de la 5-7% pe solurile închise la culoare, umede și proaspăt arate, până la 80-95% pe stratul de zăpadă căzută și geruită.

El diferă nu numai de la un tip de suprafață la altul, ci și de la un anotimp la altul. Astfel, valorile albedoului sunt maxime iarna (30-35%), datorită stratului de zăpadă și minime primăvara (15%), datorită ogorului negru și a culturilor din primele faze de dezvoltare.

În iernile cu zăpadă puțină, albedoul este mic (20%), în schimb în cele cu multă zăpadă, ca în 1954,1966, etc, albedoul s-a apropiat de valoarea maximă (90-95%).

Albedoul mare determină temperaturi minime foarte coborâte și inversiuni de temperatură intense, în timp ce albedoul mic determină temperaturi minime mai ridicate.

Valorile anuale ale radiației solare reflectate sunt mai mici ca cele ale radiației solare directe și diferă de la un sezon la altul (fiind mai mari iarna și mai mici vara).

Ca și în cazul radiației solare reflectate, radiației solare absorbită depinde și ea de particularitățile suprafeței active (culoarea solului, învelișul vegetal, stratul de zăpadă), care modifică în timp și spațiu.

Ca urmare, aceasta capătă valori diferite în cursul anului. Minimele se produc iarna în ianuarie (~0,63%), iar maximele primăvara în martie și aprilie (~0,84% din cantitatea de radiație primită) când albedoul este foarte mic.

Cantitatea de căldură reținută de suprafața activă contribuie la topirea zăpezii, la evaporarea apei provenită din diferite feluri de precipitații (zăpadă, ploi, brumă, rouă), la disiparea ceții, la încălzirea solului, a stratului de arabil, a păturii inferioare de aer, etc. De la un an la altul și de la un loc la altul, valoarea radiației solare absorbite variează foarte mult în raport cu caracteristicile circulației generale a atmosferei și cele ale suprafeței active.

1.5 Radiația efectivă

Radiația efectivă sau radiația proprie a Pământului, cum i se mai spune depinde

De starea generală a atmosferei, temperatura suprafeței active și a aerului, umezeala absolută, nebulozitatea, caracteristicile suprafeței active, etc.

Importanța ei este mare în producerea inversiunilor de temperatură din întreaga Depresiune Carpato-Balcanică și a înghețurilor radiative.

Radiația efectivă variează foarte mult de la un anotimp la altul: de la aproximativ 15 – 16 kcal/cm2 vara până la aproximativ 7 – 8 kcal/cm2 iarna.

Anual aceasta însumează aprovimativ 48 kcal/cm2

În cursul zilei, cele mai mari valori se produc la amiază când încălzirea suprafeței active a pământului este maximă, iar cele mai mici valori, noaptea, când răcirea este maximă.

În cursul anului, valorile maxime ale radiației efective se produc în luna august, când suprafața activă este cel mai bine încălzită. Primăvara și toamna, în nopțile calme și senine suprarăcirea suprafeței active, pe seama radiației efective, determină apariția inversiunilor de temperatură, a înghețurilor și a brumelor foarte târzii și foarte timpurii, a poleiului, etc.

Iarna, când datorită zăpezii, valorile radiației efective cresc (în regim anticiclonic) inversiunile de temperatură devin mai slabe, mai intense și de durată.

1.6 Bilanțul radiativ

Rezultat al tuturor schimbărilor de energie care se produc la nivelul supraafeței active, bilanțul radiativ

Are mare importanță practică (în procesul de transformare a maselor de aer, în producerea înghețului nocturn, a cețurilor de radiație, în topirea zăpezilor, etc).

Valorile bilanțul radiativ anuale ating peste 50 kcal/cm2.

În cursul anului se remarca o serie de diferentieri, cele mai mari fiind in semestrul cald, iar cele mai mici in cel rece, cand in doua luni (decembrie si ianuarie), aceste valori sunt negative.

Minima (-0,211 cal/cm2) se produce in ianuarie cand albedoul are valori negative.

Maxima (9,827 cal/cm2) se produce in iulie, concomitent cu maxima radiatiei solare globale.

Variația bilanțului radiativ în timpul nopții și în timpul zilei evidențiează schimbul de energie care are loc între suprafața activă și atmosferă. Bilantul nocturn este negativ pe parcursul întregului an, crescând de la iarna la vara odata cu contrastul caloric.

În exteriorul arcului carpatic, bilantul radiativ atinge 0,70 cal/cm2min la Iași, 0,72 cal/cm2min la București, și 0,78 cal/cm2min la Constanța.

În nopțile cu cer acoperit, bilanțul radiativ are un potențial de numai 20% din cel al nopților senine, iar la amiaza zilelor cu cer acoperit variează intre 40-60% față de cel ce se realizează în zilele senine.

Factorii dinamici

Circulația maselor de aer deasupra continentului european a constituit un subiect deosebit în cercetarea meteorologică dat fiind importanța acestei circulații pentru climatul României. Fiind la mijlocul distanței dintre cele două tipuri extreme de climă ( cald și rece), este lesne de înțeles caracterul deosebit al interferențelor climatice și influența exercitată asupra cadrului geografic românesc.

Analiza acestei circulații atmosferice a demonstrat că, în zona europeană, alături de vânturile de vest, specifice latitudinii mijlocii, există și alte criterii ale circulației atmosferice( ex. din nord spre sud).

Teritoriul României, prin poziția sa geografică în zona de interferență a maselor de aer tropicale cu cele polare, se găsește sub influența directă a marilor sisteme barice care acționează în toata Europa.

Pentru orașul Galați, aflat la o departare de cca. 2800 km de țărmul atlantic, dar având o largă deschidere către întinsele câmpii din est și nord-est, ca și înspre Câmpia Română, influențele continentale predomină în defavoarea celor oceanice deoarece masele de aer care pătrund dinspre Marea Mediterană sau Oceanul Atlantic suferă o continentalizare progresivă pe măsură ce se apropie de regiunile gălățene, devenind mai uscate, cu un nivel de condensare mai ridicat și cu o crestere a amplitudinilor termice.

În Municipiul Galati acționează trei centri barici principali: anticiclonul est-european, anticiclonul azoric și ciclonii mediteraneeni.

Anticiclonul est-european ( siberian)

Conține întotdeauna mase de aer continental –arctice, foarte stabile cu un caracter semi-permanent. Se formează iarna deasupra Siberiei datorită răcirii accentuate a suprafeței de zăpadă sau deasupra ghețurilor din Marea Kara, trimițând dorsale ce pot ajunge până în Europa Centrala. La noi, acest anticiclon debuteaza în luna septembrie și durează până în luna martie. Iarna determină perioade de vreme geroasă, dominată de crivaț iar vara dispare, sau e mult atenuat atunci când se manifestă, favorizănd prin relativa stabilitate a maselor încălzirea puternică a aerului de deasupra stepelor.

În anotimpurile de tranziție, primăvara și toamna, anticiclonul siberian poate determina răciri insoțite de înghețuri și brume dintre cele mai timpurii sau târzii. Așa a fost cazul brumei din 21-22 mai 1982,care a cuprins marea majoritate a teritoriului țării. Aerul rece, polar a dus la apariția înghețului ce a produs pagube numeroase, la culturile de porumb, legume, zarzavaturi, pomi fructiferi, vii, pepeni, etc.

Anticiclonul Azorelor

Se manifestă între zonele 20° – 40°latitudine nordică, este situat în Oceanul Atlantic și persistă tot timpul anului în țara noastră.Este considerat de E. Oteteleseanu ( 1928) ca un adevărat muson de vară european din care primăvara și vara pornesc spre țara noastră vânturile aducătoare de precipitații.

În sezonul rece, aerul oceanic cald și umed antrenat pe spații întinse, generează perioade de dezgheț. În această zonă situată departe de centrul de formare, datorită contactului cu solul răcit sau acoperit cu zăpadă sunt favorizate inversiunile de termice, menținerea cețurilor de advecție și formarea norilor stratiformi.

În sezonul cald, aduce o vreme mai răcoroasă, iar stratificarea umed-instabilă, intensificată și de absorbția unei mari cantități de vapori de apă de deasupra Mediteranei sau a Mării Negre, contribuie la formarea norilor convectivi ce pot aduce cantități importante de apă, în special în faza finală a pasajului frontal.

Datorită distanței mari pe care o parcurge, a escaladării mai multor bariere orografice în drumul lor masele de aer pierd din cantitatea de umezeală, continentalizându-se, ajungând astfel în estul țării cu alte caracteristici fizice decît cele inițiale, în general mai uscate.

Circulația vestică nu este însoțită de fenomene spectaculoase, aversele, grindina având în regiunea noastră, a Galațiului, mai mult un caracter local ce durează foarte puțin.

Ciclonii mediteraneeni.

Se formează pe frontul creat prin pătrunderea aerului polar peste vestul și centrul Europei la contactul cu aerul tropical. Apar în bazinul occidental sau central al Mării Mediterane.

Ciclonii mediteraneeni au o frecvență mai mare iarna, apărând mai rar în a doua jumătate a verii și la începutul toamnei, ceea ce le confera un caracter de semi-permanență. Influența lor este mai pregnantă în sudul țării unde determină schimbări importante în ceea ce privește vremea și precipitațiile bogate.

Iarna, când înaintează deasupra Mării Negre, aerul cald și umed transportat de aceștia vine în contact cu aerul rece transportat de anticiclonul siberian care înaintează mult spre sud-vest determinând intensificarea vânturilor și apariția viscolului( în est și sud-est) ( D.I. Bălcescu și colaboratori, 1962).

Acești cicloni înrăutățesc vremea simțitor, producând precipitații abundente care în marea lor majoritate depășeșc 20 l/m2 /24 h, însoțite de oraje și vânturi puternice a căror viteză variează între 22 și 44 km/h ( T. Runcanu, 1965).

Activitatea frontală deosebit de susținută e responsabilă de furtunile de iarnă de pe litoralul pontic și ninsori abundente viscolite de crivăț, determinând diminuarea drastică a activităților portuare. Acest fenomen durează în medie 1-3 zile, afectând în special estul Câmpiei Române și sudul Moldovei, unde au loc întroieniri serioase.

Alti centri barici își fac simțită prezența mai rar, însă cu ”urme” durabile în memoria climei, determinând stări de vreme deosebite sunt:

Ciclonul islandez se formează pe frontul polar în nordul Oceanului Atlantic, în sud-vestul Islandei. Este generat și activat de curenți reci polari, neavând o prezență zilnică. Este foarte extins și activ iarna, când ocupă integral nordul Oceanului Atlantic, ca urmare a deplasării spre sud a anticiclonului azoric. Vara se restrănge spre nord, iar activitatea sa este mai redusă deasupra României.

Ciclonul islandez influențează mai puțin regiunile din sud-estul României, deoarece masele de aer pompate de el ajung cu greu aici, fiind în bună parte barate în drumul lor de arcul Carpaților.

3. Factorii climatogeni fizico-geografici (suprafața activă subiacentă)

3.1 Relieful

Municipul Galați este situat în partea cea mai de sud-est a Podișului Moldovei, în punctul unde fluviul Dunarea face ultimul mare cot îndreptandu-se către deltă și Marea Neagră, la 250 km față de Sulina, punctul extrem estic al României și 230 km fața de București.

De asemenea, este situat la intersecția latitudinii de 45°27'N cu longitudinea de 28°06'E. Situarea lui în dreptul latitudinii de 45°27'N face ca în timpul anului unghiul de incidență a razelor solare cu suprafețele orizontale să atingă la solstițiul de vară valoarea de 68°, iar la solstițiul de iarna, 21°06'.

Din trei parți este flancat de albiile majore largi ale Dunării, Prutului și Siretului (fig. 1.).

Relieful vetrei este destul de variat, intravilanul desfășurându-se în general sub formă de amfiteatru de la N la S, pe promotoriul cel mai sudic al Câmpiei Covurlui, promotoriu alcătuit din terase de confluență, a căror altitudine absolută variază între 25-80 m, așa cum reise din fig.2

În partea de est constatăm existența unui grind fluviatil de 3 -4 m, care se menține în general la altitudinea absolută de 9 m.

Și aici ca și la Braila, pe grindul fluviatil sunt localizate,în mare parte, instalațiile portuare, cu bazinul vechi și bazinul nou, precum și o serie de intreprinderi industriale.

Între grind și lacul Brateș se află lunca Dunării, zonă inundabilă prevăzută cu diguri de aparare.

De la valea și balta Catușei în V-SV, până la lacul Brateș în E-NE, se întinde un nivel de terasă de 20-30 m, mai îngust spre E, între Brateș și Dunare și mai lat spre V între Țiglina și Cătușa.

Altitudinea terasei este variabilă scăzând de la N spre S, de la 37m altitudine ascendentă deasupra Brateșului (în zona Grădinii Publice), la 26 m altitudine absolută în dreptul gării de călători și doar 20 de m în apropierea hotelului "Dunărea".

Partea de vest a acestor terase prezintă aceeași scădere treptată în altitudine, dinspre Balta Cătușa, 40-42 m altitudine absolută, la 40 m la obârșia pârâului Tirighina și la 30 m în zona de vărsare a acesteia în Dunăre.

Nivelul superior este tot o terasă de 35-55 m altitudine relativă.

Pe aceasta între Valea Cătușa și Mălina se află localizat Combinatul Siderurgic Arcelor Mittal Steel Galați, în zona în care lehmul loessiod are grosime de peste 30m.

Deci, în cea mai mare parte, suprafața municipiului Galați corespunde ultimelor două terase comune Dunăre-Prut cu care se termină spre sud, sud- est Câmpia Colinară a Corvului, cu versanți abrupți spre sud și est, cu o densitate medie a fragmentării reliefului de 0,2 km/km2.

Municipiul s-a extins mult spre sud-vest, depășind Combinatul Siderurgic, Valea Cătușei și platoul dealului Tirighina, iar în albia majoră comună Dunăre- Prut, s-a extins pe relieful de grind, pe o distanță de peste 5 km spre Est (zona industrial-portuară).

Suprafața subiacentă

Între limitele menționate anterior, suprafața activă pe care cad razele solare, transformându-se în energie calorică, are un caracter neomogen. Discontinuitățile sunt introduse de fragmentarea reliefului, înclinarea și expoziția versanți lor, gradul de acoperire cu vegetație, suprafețele acvatice, cuvertura de soluri, suprafața clădită, etc.

Astfel, suprafața municipiului Galați situată pe cele două terase comune Dunăre-Prut este bine însorită, zvântată, remarcându-se prin temperaturi lunare și anuale mai ridicate decât în sectorul urban dezvoltat pe grindul Dunare și lacul Brateș (cartierul Bădălan), unde se produc inversiuni de temperatură, frecvente iarna, datorită altitudinii mai reduse.

Acest sector este caracterizat printr-o umezeală mai accentuată vara, vecinătatea suprafetelor acvatice împiedicând încalzirea prea mare a atmosferei de deasupra acestui grind.

În sectorul sud-vestic se remarcă dealul Tirighina, cu altitudinea mai ridicată, deal care constituie un obstacol clar pentru fronturile atmosferice locale; aici se înregistrează procentul cel mai ridicat al ploilor torențiale exceptionale.

La est și la nord-est în lunea Prutului, lată de cca 10 km se află un vast luciu de apă -Lacul Brateș (liman fluviatil), mult redus prin îndiguiri și descărcări. Acesta exercită o influență moderată asupra cartierului Bădălan și a zonei industrial-portuare, prin umezeală atmosferică mai mare, concretizată în numărul cel mai mare de zile cu ceață și nebulozitate accentuată.

In partea de sud și sud-est, lunca Dunării și a Siretului împreună cu apa acestor artere hidrografice, cu balțile și gârlele destul de numeroase, contituie o suprafață subiacentă specifică, care generează o umiditate accentuată și nebulozitate sporită față de sectorul de terase.

La crearea caracteristicilor locale ale climatului contribuie și gradul de acoperire cu vegetație a suprafeței active, neregulat în zona municipiului Galați. . Se remarcă sectorul nordic al teraselor bine acoperit cu vegetație, cu spații verzi abundente, care micșorează albedoul în comparație cu zona centrală și SV, cu spații verzi reduse ca suprafață, multe clădiri, deci albedou mai ridicat.

3.2 Rețeaua hidrografică

Dunărea, Siretul și Prutul sunt principalele artere hidrografice în zona municipiului Galați.

Dunărea- cea mai importantă apă curgatoare de pe teritoriul României, prezintă pe teritoriul Galațiului o lungime de aproximativ 20 km între confluența cu Prutul în partea de est și cu Siretul în sud-vest, formând limita sud-estică între Galați și Județul Tulcea.

În dreptul Galațiului, Dunărea prezintă urmatoarele caracteristici hidrologice, lațimea de 600-1000 m, adâncimea de 16-18 m, un debit multianual de 6.199 mc/s și o viteză de scurgere a apei de 0,55 m/s.

Siretul- delimitează Galațiul de Județul Brăila, iar Prutul desparte Județul și orașul Galați de teritoriul Moldovei.

Ambele râuri dispun de lunci largi, acoperite cu păduri de salcie și plop.

Apele stătătoare sunt reprezentate prin bălțile Mălina, Cătușa, Lozova și Lacul Brateș.

Lacul Brateș este situat în lunca comună a Dunării și a Prutului având inițial o suprafața de 74 km². Supus lucrarilor hidrotehnice, suprafața a fost redusă la 2436 ha luciu de apa, folosit pentru o crescătorie modernă de pește, restul suprafeței rezultată prin descărcare fiind utilizată în agricultură.

3.3 Vegetația

Corespunzător formei de relief care predomină în zona municipiului Galați, respectiv extremitatea sudică a Câmpiei Covurluiului, reprezentată prin grinduri și terase limitate de luncile Dunării, Prutului și Siretului, covorul vegetal este specific stepei și vegetației de luncă.

Ea se aseamănă foarte mult cu stepa Bărăganului și stepa Dobrogei, împreună cu care reprezintă extremitatea vestică a zonei stepelor ponto- sarmațiene.

Ca urmare a intensei activități antropice, nu se poate vorbi de o vegetație de stepă naturală, nemodificată decât pe suprafețe izolate, accidentate sau slab productive, nedesțelenite sau insuficient folosite. Puținele pajiști mai ales pășuni, sunt și ele degradate, sărăcite în specii.

Pe cele mai puțin degradate mai întalnim: negara (stipa copilosa), asociații de colilie ( Agropirum cristatum); pe cela mai intens degradate s-a instalat o vegetație secundară cu asociații de firuță (Poa-bulbosa), și bărboasă, păiuș.

Pe fondul acestor graminee se găsesc și multe dicotiledonate între care pelinița (artemisia austriaca), laptele câinelui (Euphorbia stepposa), formează mai frecvent asociații izolate, în microforme negative, adăpostite apar tufișuri de arbuști pitici, ca porumbacul (Prunnus Spinosa), vișinul pitic (Cerasus fruticosa), trandafirul pitic (Rosa gallica), măciesul (Rosa canina), padăcelul (crataegus monogynamurul Rubus coesins), multe dintre ele fiind defrișate și găsindu-se în prezent doar pe marginea unor drumuri secundare. In zona Galațiului întâlnim și o vegetație intrazonală de luncă (formată în principal din păduri de salcie, frasin și plop) datorită Prutului.

Specificul formațiunilor vegetale naturale ale luncilor (pajiști și arborete) este determinat de prezența solurilor aluviale și a lacoviștilor inundate periodic și cu exces temporar de umiditate freatică, de umezeală relativă mai crescută a aerului și de frecvența mai mare a fenomenelor hidrometrice (rouă, brumă, etc).

Vegetația lemnoasă este alcătuită mai ales din esențe slabe care se grupează sub formă de zăvoaie (sălciisuri și răchitișuri) și care preferă locuri mai umede din cuprinsul luncilor sau din vecinatatea imediată a apei râurilor.

Salciișurile ( în care predomină salix alba) și răchitișurile ( formate din salix triandra, salix purpureea) independente sau în amestec sunt cele mai răspandite.

Plopișurile sunt formate aproape numai din plop alb (plopus alba) dar asociindu-se cu plopul negru (plopul nigra) sau cu sălciile.

În sectoarele mai puțin umede se întâlnesc păduri de esențe tari în amestec cu esențe moi sau numai esențe tari (stejărete, ulmete, frăsinete). Vegetația palustră este formată din asociații de plante higrofile și hidrofile.

Speciile higrofile mai comune sunt: rogozul ( carex riparia), pipirigul (sirpus silvatiens, sirpus lacustria), papura (Typha latifolia), stuful (phragmites communis) la care se asociază mana apei (gliceria picata), coada calului, săgeata apei, stranjenelul de baltă.

Dintre plantele hidrofile amintim: broscarța (Potomogeton crispus), iarba broaștei, nufărul, cosorul, penița, și diverse alge din genurile: Cladophora Chara, Spyrogyra spirogira și altele.

În componența vegetației spontane intră și un însemnat numar de specii de mare valoare economică: medicinale, melifere, industriale și altele a caror valorificare mai intensivă se impune precum și plante nevaloroase sau chiar toxice care trebuiesc îndepartate.

Dintre cele mai importante plante medicinale amintim: coada soricelului ( Achilla sertaceea), musețelul ( Matricaria chamomilla), cicoarea, pojarița, patlagina, urzica, vâscul, cimbru, cimbrișorul, teiul, socul, salcâmul.

Plantele melifere de baza: teiul, floarea-soarelui, salcâmul, trifoiul, sorbul plus alte plante cu flori din pajiști, culturi, vii, livezi, folosite azi de apicultori izolați, pot constitui sursa unei agriculturi organizate cu venituri importante pe plan local.

Vegetația

Corespunzător formei de relief care predomină în zona municipiului Galați, respectiv extremitatea sudică a Câmpiei Covurluiului, reprezentată prin grinduri și terase limitate de luncile Dunării, Prutului și Siretului, covorul vegetal este specific stepei și vegetației de luncă.

Ea se aseamănă foarte mult cu stepa Bărăganului și stepa Dobrogei, împreună cu care reprezintă extremitatea vestică a zonei stepelor ponto- sarmațiene.

Ca urmare a intensei activități antropice, nu se poate vorbi de o vegetație de stepă naturală, nemodificată decât pe suprafețe izolate, accidentate sau slab productive, nedesțelenite sau insuficient folosite. Puținele pajiști mai ales pășuni, sunt și ele degradate, sărăcite în specii.

Pe cele mai puțin degradate mai întalnim: negara (stipa copilosa), asociații de colilie ( Agropirum cristatum); pe cela mai intens degradate s-a instalat o vegetație secundară cu asociații de firuță (Poa-bulbosa), și bărboasă, păiuș.

Pe fondul acestor graminee se găsesc și multe dicotiledonate între care pelinița (artemisia austriaca), laptele câinelui (Euphorbia stepposa), formează mai frecvent asociații izolate, în microforme negative, adăpostite apar tufișuri de arbuști pitici, ca porumbacul (Prunnus Spinosa), vișinul pitic (Cerasus fruticosa), trandafirul pitic (Rosa gallica), măciesul (Rosa canina), padăcelul (crataegus monogynamurul Rubus coesins), multe dintre ele fiind defrișate și găsindu-se în prezent doar pe marginea unor drumuri secundare. In zona Galațiului întâlnim și o vegetație intrazonală de luncă (formată în principal din păduri de salcie, frasin și plop) datorită Prutului.

Specificul formațiunilor vegetale naturale ale luncilor (pajiști și arborete) este determinat de prezența solurilor aluviale și a lacoviștilor inundate periodic și cu exces temporar de umiditate freatică, de umezeală relativă mai crescută a aerului și de frecvența mai mare a fenomenelor hidrometrice (rouă, brumă, etc).

Vegetația lemnoasă este alcătuită mai ales din esențe slabe care se grupează sub formă de zăvoaie (sălciisuri și răchitișuri) și care preferă locuri mai umede din cuprinsul luncilor sau din vecinatatea imediată a apei râurilor.

Salciișurile ( în care predomină salix alba) și răchitișurile ( formate din salix triandra, salix purpureea) independente sau în amestec sunt cele mai răspandite.

Plopișurile sunt formate aproape numai din plop alb (plopus alba) dar asociindu-se cu plopul negru (plopul nigra) sau cu sălciile.

În sectoarele mai puțin umede se întâlnesc păduri de esențe tari în amestec cu esențe moi sau numai esențe tari (stejărete, ulmete, frăsinete). Vegetația palustră este formată din asociații de plante higrofile și hidrofile.

Speciile higrofile mai comune sunt: rogozul ( carex riparia), pipirigul (sirpus silvatiens, sirpus lacustria), papura (Typha latifolia), stuful (phragmites communis) la care se asociază mana apei (gliceria picata), coada calului, săgeata apei, stranjenelul de baltă.

Dintre plantele hidrofile amintim: broscarța (Potomogeton crispus), iarba broaștei, nufărul, cosorul, penița, și diverse alge din genurile: Cladophora Chara, Spyrogyra spirogira și altele.

În componența vegetației spontane intră și un însemnat numar de specii de mare valoare economică: medicinale, melifere, industriale și altele a caror valorificare mai intensivă se impune precum și plante nevaloroase sau chiar toxice care trebuiesc îndepartate.

Dintre cele mai importante plante medicinale amintim: coada soricelului ( Achilla sertaceea), musețelul ( Matricaria chamomilla), cicoarea, pojarița, patlagina, urzica, vâscul, cimbru, cimbrișorul, teiul, socul, salcâmul.

Plantele melifere de baza: teiul, floarea-soarelui, salcâmul, trifoiul, sorbul plus alte plante cu flori din pajiști, culturi, vii, livezi, folosite azi de apicultori izolați, pot constitui sursa unei agriculturi organizate cu venituri importante pe plan local.

3.4 Solurile

Condițiile geologice și fizico-geografice au determinat includerea zonei municipiului Galați și a împrejurimilor sale în regiunea dunăreano-pontică, domeniul molisolurilor la care se mai adaugă solurile de luncă.

Principalele tipuri de soluri cemozomice sunt: cermoziomul cambic (levigat), cermozionurile semicarbonatice si cermozionurile carbonatice. Cermozionul si cermozionul cambic ( levigat) reprezinta tipurile de sol caracteristice pajiștilor de stepă și silvostepă și cu material parental, locașuri si depozite loessoide, depozite nisipoase si argiloase de diferite origini, depozite aluviale vechi.

Cemoziomurile se caracterizeaza printr-o ridicata fertilitate naturală și efectivă, datorită proprietăților fizice: permeabilitatea moderată, textură mijlocie (lut-nisipoasa, lut-argiloasa), structura glomerulară relativ stabilă, conținut apreciabil de humus, grad ridicat de saturație în baze, reacție neutră și subneutră, o bună mobilizare a substanțelor nutritive, o ridicată capacitate de amonificare si nitrificare.

Fertilitatea lor naturală este bine valorificată in anii cu precipitaii normale și bine repartizate în timpul ciclului vegetativ.

Cemoziomurile propriu-zise (semicarbonatice) cunoscute și sub umele de castanii și ciocolatii sunt soluri cu o fertilitate natural ridicată.

Fertilitatea lor efectivă este prejudiciată însă de frecvența insuficientă a precipitaților în sezonul cald, când apa și substanțele nutritive nu pot fi mobilizate în cantitați suficiente dezvoltării plantelor.

Cemoziomurile carbonatice se apropie mult de însușirile cemoziomurilor semicarbonatice de care se deosebesc doar printr-o slaba dezvoltare și diferențiere a profilului și prin unii parametrii ai chimismului lor, humus în procente mai reduse, completa saturație în baze, reacție alacalinică cu PH in jur de 8 și peste 8, fapt ce demonstrează un stadiu mai puțin evoluat.

Solurile aluviale și protosoluri aluviale apar pe suprafețe discontinue albiei majore, mai rar inundabile la care apa freatică se gasește la adâncimi și cu salinitati necritice.

Pe langă solurile aluviale întâlnim de asemenea variante de tranziție spre solurile hidromorfe și halomorfe. Cu excepția aluviunilor recente, de fertilitate mai redusă, solul aluvial are o fertilitate ridicată pentru plantele de cultură și pajiști.

Factorii antropici

Prin activitatea sa, societatea omenească, exercită asupra climei o influență modificatoare, ale cărei dimensiuni nu sunt încă prea bine cunoscute.

Până nu demult, se considera că modificările la scară planetară sau regională nu pot fi influențate de activitatea antropică, ele ținând numai de schimbările intervenite în regimul radiației solare și circulației generale a atmosferei. I se recunoaște omului doar capacitatea de a acționa asupra factorilor fizico-geografici, prin modificarea cărora se ajunge la ameliorarea sau înrăutățirea condițiilor climatice locale.

Se înțelege așadar că în unele situații omul intreprinde acțiuni menite să servească altor scopuri, determinând însă și modificarea nedorită a topoclimei sau microclimei. Așadar se întâmplă, de pildă, în cazul despăduririlor neraționale care conduc la creșterea amplitudinilor termice, sporirea numărului de înghet, scăderea umezelii aerului, etc.

Cel mai adesea omul acționează deliberat pentru îmbunătățirea condițiilor climatice locale. Acestea se realizează prin irigații, împăduriri, drenări, ameliorarea stratului de zăpadă, metode agrotehnice de prelucrare a solului și prin metode de apărare a plantelor împotriva înghețurilor.

Irigațiile asigură plantelor apa necesară în perioada de vegetație. Dar în acelasi timp, modifică apreciabil condițiile microclimatice din stratul de aer inferior.

Împăduririle au asupra condițiilor microclimatice locale efecte multimple. Prin împăduririle realizate de către om se modifică condițiile climatice locale care țin de o temperatură cu regim diurn și anual moderat, de o umezeală a aerului ridicată, o viteza a vântului diminuată, o grosime a stratului de zăpadă mai mare. Efectele opuse acțiunii de împădurire se obțin atunci când omul procedează la defrișarea unor perimetre forestiere extinse (încălzirea excesivă, evaporație intensificată, scăderea umezelii, etc).

Drenările sau desecările influențează condițiile climatice într-un mod asemănator cu despăduririle. Ele contribuie scăderea umezelii aerului la încălzirea și răcirea mai intensă a acestuia și în consecință la mărirea amplitudinilor termice.

Ameliorarea stratului de zăpadă constă în tăvalugirea lui spre a fi adus la grosime optimă care ar asigura semințelor și plantelor temperaturi suficient de ridicate pentru a nu îngheța, dar și suficient de coborâte pentru a nu putrezi.

Metodele agrotehnice de prelucrare a solului urmăresc reglarea căldurii și umidității în conformitate cu necesitățile plantelor în fiecare fază de vegetație.

Combaterea înghețurilor târzii de primavară și timpurii de toamnă include o gamă largă de măsuri destinate încălzirii temporare a aerului din spațiile protejate.

Omul poate folosi diferite metode de producere, pe suprafețe restrânse, a precipitațiilor artificiale, poate combate sau diminua unele fenomene metereologice dăunătoare ca înghețul, grindina, poate contribui la disiparea ceții, fenomen care îngreunează desfășurarea activității din transporturile aeriene și navale.

Omul în mod voluntar prin mijloacele și metodele folosite exercită un rol pozitiv în modificările de natura microclimatică, însa, prin diversele forme de activitate pe care omul le intreprinde el poate influentă clima și în sens negativ.

Un exemplu de felul în care omul influențează negativ clima este acela din orașe. In orașele industriale, mai cu seama, în atmosfera cărora se evacuează cantități importante de impurități gazoase sau sub formă de particule solide- praf, funingine, zgură fină- rezultate în urma activității din industrie, poluarea capătă forme grave uneori, ceea ce se restrânge și asupra valorilor și chiar asupra regimului unor elemente climatice.

De exemplu, în cazul unui grad ridicat de impurificare a atmosferei urbane radiația solară directă poate fi redusă pana la 20% de asemenea, aceste impurități contribuie și la micșorarea radiației terestre, ca și la mărirea gradului de nebulozitate, de frecvența și intensitatea fenomenului de ceață.

Unele dintre aceste aspecte climatice sunt nefavorabile desfășurării activității sau sănătații omului: Asa este cazul ceții care contribuie la menținerea unui grad mare de umezeală și la cantonarea impurităților în stratul de aer inferior, adică tocmai aici unde omul inspiră.

În aceeași măsură în care omul intervine negativ în modificarea climei și a microclimatelor asezărilor urbane, el poate să și combată, să îndepărteze sau să diminueze aceste inconveniente prin luarea unor măsuri cum ar fi, de exemplu: extinderea spațiilor verzi, mărirea suprafețelor acvatice, stropirea frecventă a arterelor stradale, amplasarea corectă a unităților industriale – generatoare de noxe – în raport cu vânturile dominante, astfel încât acestea să nu polueze spațiul urban rezidențial, captarea impurităților solide și gazoase cu ajutorul filtrelor, izolarea zonelor industriale de cele rezidențiale prin perdele arboricole, cu scopul de a reține și fixa elementele nocive și să impiedice formarea cețurilor, toate acestea în vederea ameliorării climei locale.

Din cele prezentate reiese faptul că omul poate modifica valorile elementelor climatice din stratul de aer din apropierea suprafeței active. Aceste modificări, deși nu sunt de amploare, prezintă totuși o mare importanță pentru ameliorarea climei și deschid perspectiva pentru noi acțiuni în folosul societății.

CAP. II CARACTERISTICILE CLIMEI

Temperatura aerului

Temperatura aerului reprezintă unul din elementele climatologice de bază care caracterizează, în mare măsură, condițiile de climă ale unei regiuni.

Temperatura aerului ca și regimul ei anual, este determinată de un complex de factori, în care rolul principal îl are radiația solară și circulația generală a atmosferei, la care se adaugă și particularitățile fizico-geografice regionale și locale.

În funcție de particularitățile fizico-geografice și așezarea pe glob a municipiului Galați, prezentate în capitoul 1, clima acestuia este de tipul celui temperat-continental din sud-estul Europei.

Pentru analiza caracteristicilor regimului temperaturii aerului din zona municipiului Galați, am folosit datele observațiilor metereologice diurne, lunare, anotimpuale și anuale din perioada 1956-1996.

1.1 Temperaturi medii lunare, anotimpuale și anuale ale aerului

Studiind valoarea temperaturii aerului, am deprins o serie de particularități ale acestui paramatru climatic în zona municipiului Galați, particularități determinate de așezarea fizico-geografică, relief, hidrografie, vegetație, etc.

În condițiile poziției municipiului Galați, la est de Carpați sunt caracteristice invaziile de aer rece, de origine siberiană, astfel că regimul multianual al temperaturii suferă influențe continentale estice.

Astfel, după cum se observă din tabelul 2 și fig. nr.1, temperaturile medii lunare au mers ascendent, cu maximul în luna iulie, de 22,3°C, după care curba devine descendentă, coborând până la minima de -3,0°C în luna ianuarie, rezultând o amplitudine termică de 25,3°C.

Această amplitudine termică anuală ne permite să încadrăm municipiul Galați, într-un climat temperat continental de nuanță excesivă.

Comparând valorile medii lunare de primăvară și de toamnă, se constată o asemănare: curba ascendentă specifică primeia apare ca reversul celei de a doua. Data medie de trecere peste pragul de 0°C a mediilor zilnice se situează în jur de 21 februarie, iar data medie a trecerii sub această valoare, cade pe 21 decembrie.

Pe diagrama temperaturii medii lunare de la Galați putem observa că mediile termice sunt negative doar în lunile ianuarie și februarie. Din martie aerul începe să se încălzească ușor, urmând o pantă mai accentuată în intervalele martie-aprilie și aprilie-mai, după care se atinge maximul în iulie. După maximul anual, curba scade ușor în luna august și din ce în ce mai vertiginos în lunile următoare, până ce se atenuează din nou între decembrie și ianuarie, când ating cota inferioară. Accentuarea diferențelor dintre septembrie-octombrie și octombrie-noiembrie corespunde micșorării bilanțului radiativ (datorită scurtării zilei și a reducerii unghiului de incidență) și cu frecvența sporită a invaziilor de aer rece.

Media plurianuală pentru perioada analizată este de 10,6°C, mai ridicată decât la Iași (9,6°C) situat la 47°10' latitudine nordică și mai coborâtă decât la Timișoara, situată aproximativ la aceeași latitudine (45°46') cu temperatura medie anuală de 11,0°C, influențată de masele de aer de origine vestică și sud-vestică.

Mediile lunare ale temperaturii aerului prezintă o variabilitate în raport cu media plurianuală.

Luna cea mai rece din cursul anului este ianuarie. Din cauza încălzirii solare reduse determinată de invazia aerului rece continental sosit aici prin intermediul anticiclonului siberian și a radiației puternice a suprafeței active, cele mai mici medii ale lunii ianuarie coboară sub -3°C, izotermă de -3°C cuprinzând majoritatea Câmpiei Siretului Inferior.

De la un an la altul, temperatura acestei luni a înregistrat abateri pozitive și negative. Astfel, în ianuarie 1942, temperatura a coborât chiar cu – 11°C, având o abatere negativă de aproximativ 7°C, fiind considerată cea mai rece luna a secolului pentru țara noastră.

În ordinea abaterii, luni ianuarie foarte răcoroase au mai fost în anii 1957-1963, cu abateri de ~6°C, etc.

Uneori s-a întâmplat însă, ca nu luna ianuarie să fie luna cea mai răcoroasă a anului, ci februarie. Așa a fost luna februarie 1956 (temperatura medie a coborât sub -10°C), care poate fi considerată sub raport termic, a doua luna după ianuarie 1942, dintre cele mai reci.

O importanță deosebită a avut-o stratul gros de zăpadă (6-80 cm) din iarna 1956-1957, care a mărit simțitor radiațiile suprafeței active, determinând inversiuni de temperatura stabile și de durată.

Comparativ cu acestea au existat luni ianuarie foarte calde, ca în 1976 (respectiv abateri pozitive de peste 8°C), iar maximele lunare au avut valori de 16-16°C; de asemenea, luna ianuarie 1958 a avut valori medii de 4-5°C, ceea ce reprezintă abateri pozitive de ~ 7°C.

După temperatura medie lunară, iulie este cea mai caldă lună a anului.

Valorile mari ale bilanțului radiativ din timpul verii și dezvoltarea puternică a convecției termice determină medii lunare care se diferențiază foarte puțin teritorial.

Luni iulie deosebit de calde au fost în anii 1956, 1979 în care mediile lunare au depășit 26°C, înregistrând abateri pozitive de 2-3°C.

De-a lungul anilor, nu întotdeauna iulie a fost luna cea mai caldă din an. Astfel, luna august apare, în numeraoase cazuri (1963, 1986) cu medii lunare mai mari sau cel puțin egale cu cela ale lunii iulie.

Luni iulie reci au fost în anul 1969 cu abateri negative de 2-3°C, media acestora variind în jur de 19°C.

În prezent începând din deceniul 1961-1970 se constată tendința de răcire a lunilor de vară.

Dacă în anul 1996 temperatura medie multianuală a fost de 10.6°C, în următorii ani s-a observat o tendință de creștere a valorii acesteia, pe fondul încălzirii climatice globale, constatându-se o medie de 11.3°C.

Caracteristica de vreme mai caldă s-a menținut în mod special pe parcursul lunilor iulie și august. De asemenea trecerea de la un anotimp la altul s-a făcut brusc cu variații mari de temperatură și cu fenomene meteorologice deosebite.

La Galați sunt constatate creșteri cu 1-2°C ale temperaturii aerului în timpul nopții, un fenomen anormal pentru că de fapt temperatura ar trebui să scadă. Specialiștii cred că acesta este efectul deversărilor de noxe în atmosferă de la combinatul siderurgic. Încălzirea cu1-2°C la 5 km de combinat poate fi pusă pe seama cantităților foarte mari de noxe și fum emanate prin cele 120 de coșuri ale combinatului.

Tab. 2 Temperatura medie lunară și anuală(°C). Amplitudinea anuală °C (1956-1996)

Unde * reprezintă amplitudinea termică anuală

1.2.Amplitudinea medie anualã

Exprimând contrastul dintre iarnă și vară, amplitudinea medie anuală redă gradul de continentalism.

Valorile acestuia prezintă mari varietăți pe teritoriul României, dependente de particularitățile suprafeței active. În zona studiată amplitudinea medie anuală are valori de peste 25°C.

În general se observă o tendința de micșorare a valorilor amplitudinii medii anuale de la est spre vest în sensul scăderii gradului de continentalism, unde influența circulației vesticce (aer umed oceanic) moderează mult contrastele dintre iarnă și vară.

1.3 Amplitudinea temperaturilor medii lunare

La fel ca și în cursul anului și în timpul unei luni, temperatura medie diurnă înregistrează o valoare maximă și una minimă. De obicei, în prima parte a anului valoarea minimă se plasează la începutul lunii, iar cea maximă spre sfârșitul lunii indicând sensul de încălzire.

În a doua parte a anului, maximul se întâlnește spre sfârșitul lunii, iar minima spre sfârșitul acesteia, indicând procesul de răcire.

Diferența dintre media diurnă cea mai ridicată și cea mai coborâtă din fiecare lună în parte formează ceea ce se numește amplitudine medie lunară.

Cele mai mari amplitudini medii lunare se produc iarna, în special luna ianuarie, februarie (peste 23°C), fiind determinate de alternanța maselor de aer continental cu cele de aer cald, mediteraneean sau tropical.

Cele mai mici amplitudini medii lunare (12-20°C) se produc vara când variația caracteristicilor termice ale maselor de aer este mult mai mică.

1.4. Temperaturi medii zilnice

De la o zi la alta, temperatura aerului prezintă schimbări cu caracter viabil, astfel încât temperatura medie zilnică nu înregistrează o creștere continuă.

Fenomenul este explicabil și el depinde de circulația maselor de aer care se face uneori destul de rapid, înlocuindu-se o masa de aer cu anumite caracteristici de către alta, în special în trecerea fronturilor.

Studiul temperaturii medii zilnice are o deosebită importanță practică în agricultură, construcții, căi de comunicație, turism, etc.

1.4.1 Variația temperaturii medii zilnice în cursul anului

Temperaturile medii zilnice pot fi studiate cu ajutorul histogramelor întocmite pe baza mediilor lunare, fie pe baza mediilor diurne obținute prin însumarea valorilor din fiecare zi și înregistrate în perioada respectivă.

Se desprind următoarele observații: în cazul histogramei se observă variația mediilor zilnice de la o zi la alta, în cadrul unui an mediu, variații care sunt uniforme, dezvoltându-se în sens ascendent sau descendent, în raport cu valorile radiației solare din cursul anului.

O asemenea curbă de variație nu se întâlnește niciodată în realitate din cauza fluctuațiilor neperiodice mari, care se produc de la o zi la alta. Aceasta arată doar tendința fenomenului și valoarea lui, nu și variabilitatea concretă, reală de la o zi la alta.

În cel de-al doilea caz, curba respectivă redă tocmai aceste variații neperiodice ale mediilor zilnice din ultimul deceniu față de mediile multianuale "normale" de pe histogramă.

S-a constatat că în ultimul timp primăverile sunt călduroase și scurte, serile răcoroase și relativ scurte, toamne prelungi și ierni întârziate cu ninsori și strat de zăpadă spre sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie.

1.4.2. Distribuția spațială a mediilor temperaturilor extreme zilnice

Pentru a scoate mai bine în evidență clasificarea termică a diferiților ani trebuie să ținem cont de alte elemente de analiză cum sunt mediile de maximă și de minimă (tabelele 4 și 5).

Distribuția spațială a mediilor temperaturilor maxime zilnice.

Analizând media multianuală a maximelor zilnice prezentată în tabelul nr. 4 și reprezentarea grafică din figura 3, se observă faptul că la Galați se înregistrează valori anuale de 15.7 °C cu valori pozitive de 2.8°C în ianuarie și 3.3°C în februarie. Acesta culminează cu valoarea de 28.3°C în iulie și august, lunile cele mai calde ale anului.

Tab. 4 Temperatura aerului(°C) – media maximelor zilnice (1956-1996)

1.4.3.Distribuția spațială a mediilor minimelor zilnice

După cum se observă în tabelul nr.5 media mediilor zilnice se încadrează în intervalul de valori cuprinse între -4.1°C în luna ianuarie șI -4.3°C în luna februarie, cu o medie anuală de 6.1°C

În intervalul studiat, minima zilnică a lunilor iulie se situează în jurul valorii de 16.3°C, iar a lunii iunie de 14.8°C. Se observă o oarecare asemănare a minimelor zilnice pentru lunile martie 0.4°C și noiembrie 0.6°C respectiv între lunile aprilie 5.9°C și octombrie 6.9°C. Cunoașterea frecvenței acestor temperaturi (medii maxime și minime zilnice) în perioada rece a anului impune luarea unor măsuri practice de protejare a culturilor împotriva pericolelor de îngheț.

Tab. 5 Temperatura aerului(°C) – media minimelor zilnice (1956-1996)

1.5. Temperaturi extreme absolute

Comparativ cu valorile temperaturii aerului analizate până acum, temperaturile extreme absolute reprezintă valori instantanee "unicate" care se produc la un moment dat. Aceste valori dau indicație asupra limitelor extreme posibile, maxime și minime, între care pot avea loc variațiile superioare ale temperaturii aerului.

Deși ele sunt, în primul rând, rezultatul condițiilor de circulație a aerului, totuși condițiile geografice locale au un rol important. Acest fapt a fost subliniat și pe teritoriul de est al țării.

Relieful de câmpie, întins și relativ uniform ce acoperă 90% din suprafața județului Galați favorizează, continentalizarea maselor de aer, ceea ce duce la caracteristicile lor termice și la adâncirea contrastelor termice dintre iarnă și vară, zi și noapte.

Temperatura maximă absolută

Încălzirile accidentale rezultate din persistența unui regim continetal sau din invaziile de aer tropical continental, cu predominarea timpului senin și a regimului de insolație au fost surprinse de temperaturi maxime absolute.

În cursul anului, intervalul posibil de producere a temperaturii maxime absolute este 1 mai – 15 septembrie. Cea mai mare frecevență a acestor valori (44.6%) are loc în a doua parte a lunii august (16-31 august).

Tempratura maximă absolută pe perioada analizată a fost de 38.6°C și s-a produs cu frecvența cea mai mare în luna iulie. Cele mai ridicate maxime absolute sunt cele înregsitrate la 6 iulie 1988 valoare ce s-a produs, în general, în condițiile de timp anticiclonic.

La 5 iulie 2000 (ora 18) temperatura a urcat la 40.2°C, mai mult cu 1.2°C decât maximă absolută rezultând o amplitudine de 68.8°C.

Ea a fost determinată de persistența unei arii depresionare ce a antrenat aer uscat și fierbinte din nordul Africii și Asia de sud-vest.

1.5.2. Temperatura minimă absolută

Răcirile accidentale din timpul lunilor cele mai reci, au fost sesizate de temperaturile minime absolute.

Temperatura minimă absolută pe perioada analizată a fost de -23.4 °C având frecvența cea mai mare în luna ianuarie. Cele mai coborâte minime absolute sunt cele înregistrate la 13 ianuarie 1963.

Scăderile cele mai accentuate de temperatură s-au produs în timpul advecțiilor de aer rece arctic continental și al răcirilor radiative în regim anticiclonic.

Perioada foarte friguroasă de peste an își lasă amprenta și asupra principalului curs de apă care brăzdează orașul. Pentru ca apa Dunării să înghețe e necesar ca temperaturile zilnice sensibil scăzute, începând din jurul valorii de – 10°C… – 15°C să se mențină vreme de cel puțin o săptămână. În medie, podul de gheață durează 19-20 de zile, dar intervalul maxim se poate întinde la 83-85 zile, cel mai adesea între 8 ianuarie și 1 martie.

În perioada analizată podul de gheață s-a produs în numai 22 de ani (Oancea, Swizewschi, p.34,35,36).

1.5.3.Amplitudinea absolută anuală

Amplitudinea absolută anuală a depășit în zona studiată valori de 60°C, fiind puțin mai scăzute decât pe cele de pe teritoriile limitrofe evidențiind rolul moderator asupra climatului jucat de fluviul Dunăre

Tab. 6 Extreme absolute lunare și anuale perioada 1956-1996

1.6. Frecvența zilelor cu diferite temperaturi caracteristice

Consecința directă a variațiilor neperiodice ale temperaturii aerului, frecvența zilelor cu diferite temperaturi caracteristice prezintă o deosebită importanța practică și științifică.

1.6.1 Frecvența media a zilelor cu înghet (t°min< O°C)

Asemenea zile sunt posibile în intervalul cuprins între data medie a primul și ultimului înghet. Ele se produc sub influenta proceselor advectice și radiative, în mod discontinuu, ca urmare a alterării maselor de aer cu caractere termice diferite. Frecvența lor anuală este de 90-100 zile.

Primele zile cu înghet sunt posibile din luna septembrie, iar ultimele până în mai, cu frecvența maximă în ianuarie (28-30 zile), deci aproape toată luna.

Din tabelul nr. 7 se constată că numărul mediu anual de zile cu îngheț totalizează 93, echivalentul a trei luni pline în sezonul rece. Totuși în realitate, durata totală nu acoperă perfect iarna calendaristică; se mai înregistrează astfel de zile și în octombrie, noiembrie, martie și aprilie, iar cu totul excepțional în mai și septembrie. Distribuția este datorată intervalelor de dezgheț din timpul sezonului rece, respectiv răcirilor semnificative din primăvară și toamnă.

Cele mai multe zile de îngheț s-au numărat în anii 1988( 122), 1973( 121), 1956( 119), 1980( 113), 1985( 112). Iar cele mai puține, în anii 1960( 59), 1958( 61), 1966( 64).

1.6.2 Frecvența medie a zilelor de vară (t °max>25°C)

Sunt caracterizate astfel acele zile în cursul cărora temperatura maximă ajunge sau depășește 25°C. Ele pot apărea din martie și pănă în noiembrie, dar de regulă se semnalează în intervalul aprilie-octombrie( tabelul nr. 7), când invaziile frecvente de aer tropical( continental sau maritim) întrețin pe întreg teritoriul țării un timp în general frumos și cu temperaturi ridicate.Cele mai multe din zilele de vară le dețin lunile iulie( 27) și august( 26).

Pe ani, situația se prezintă astfel: 1994 ( 124),1975( 117), 1958 și 1990( câte 113) s-au remarcat printr-o frecvență sporită a zilelor de vară, iar 1956( 69), 1976( 72), 1980( 73), 1959( 74), au fost deficitări în acest sens.

Caracteristica perioadei calde a anului, zilele de vară totalizeaza 97. Zilele de vară se pot produce din martie până în noiembrie cu frecvența maximă în iulie (27-28 zile). In ordinea frecvenței urmează lunile: august, septembrie, mai, aprilie, octombrie, noiembrie, martie.

1.6.3. Frecventa medie a zilelor tropicale (t °max> 30°C)

Ziele tropicale (t°max > 30°C) constituie o caracteristică importanta a regimului temperaturii și un indice a condițiilor favorabile producerii secetei. Depășindu-se pragul termic de 30°C, punct critic pentru numeroase specii de plante, umezeala aerului și solului scade simțitor, iar în condițiile predominării timpului senin și cu viteze mari ale vântului, se creează situații de secetă.

Apariția lor este condiționată de aportul de aer cald continental din est și sud-est, precum și de o intensitate mare a radiației solare, propie lunilor de vară.

Din acest motiv, frecvența lor este maximă în iulie și august( câte 11 zile), când pe lângă factorii cosmici( intensitatea radiației solare, unghiul de incidență ridicat), există și o situație sinoptică favorabilă, spre deosebire de circulația aerului din prima lună a verii, predominantă din sectorul vestic, pe care apropierea solstițiului și înălțimea maximă a Soarelui nu reușesc să o contracareze. În restul intervalului aprilie-octombrie, zilele tropicale își fac apariția mult mai rar, chiar cu totul sporadic în extremitățile lui ( tabelul nr. 7).

Circulația atmosferică în timpul perioadei calde a anului care determină invazii ale aerului tropical continentalizat ca și relativa omogenitate a câmpiei înconjuratoare, datorită cărui fapt încalzirea se produce simultan, sunt condiții importante pentru producerea zilelor tropicale.

In zona studiată zilele tropicale au o frecvența de 30 de zile și ele se pot produce din aprilie până în octombrie, dar frecvența maximă are loc în august: 12-15 zile, urmează apoi lunile iulie, iunie, septembrie, mai, octombrie, aprilie și noiembrie.

De-a lungul anilor, numărul zilelor tropicale a variat foarte mult maxima producandu-se în situații sinoptice de seceta. Cele mai puține zile tropicale s-au produs în perioada ploioasa, ca urmare a excesului de umiditate din apa și sol.

Analiza sumară făcută zilelor cu diferite temperaturi caracteristice evidențiază câteva observații:

– frecvența anuală mare a zilelor de iarna și de îngheț( 90), comparativ cu alte teritorii de câmpie din țară, atrage atenția asupra unui regim termic de iarnă cu valori coborâte, caracterizat prin răciri advective puternice, inversiuni de temperatură, temperaturi minime foarte mici etc, în timp ce frecvența mare a zilelor de vară ( 100-110) și tropicale ( 30-40) indică un regim de vară cu valori ridicate ale temperaturii aerului, caracterizat prin încalziri excesive și temperaturi maxime foarte mari. Ambele aspecte sunt o dovadă a continentalismului accentuat al zonei;

– cunoașterea frecvenței nopților geroase, al zilelor de vară și tropicale are importanta practică deosebită.

Pentru plantele de cultura atenția trebuie îndreptată asupra excesului de răceala (înghet) și a excesului de căldură (seceta) față de care se impun măsuri corespunzatoare.

Transportul si depozitarea produselor agroalimentare necesita aceste informatii in vederea preântâmpinarii alterarii lor. In activitatea oamenilor, frecventele mari ale zilelor cu diferite caracteristici determina procese fiziologice si bioclimatice care pot perturba programul de lucru.

Tab. 7 Numărul zilelor cu temperaturi caracteristice(1956-1996)

Temperatura solului

La nivelul solului se produc cele mai importante procese de transformare a energiei radiante în energie calorică. Suprafața solului este, așadar, sursa de încălzire a aerului în timpul zilei (de dezvoltare a convecției termice), domeniul de interferența a proceselor fizice care se produc în atmosfera inferioară cu cele biotice care au loc în sol.

În tot cursul anului temperatura solului influențează continuu viața și ritmul de dezvoltare a plantelor, după cum plantele influențează la rândul lor permanent regimul termic al solului. Cele mai mari medii anuale ale temperaturii pe suprafața solului (>13°C) caracterizează teritoriul de câmpie, apoi cele deluroase și subcarpatice de 10-11 °C

În cursul anului temperatura pe suprafața solului variază foarte mult de la o luna la alta, înregistrând un minim iarna, în ianuarie și un maxim vara, în luna iulie. În ianuarie temperatura pe suprafața solului este cu 1-2°C mai < decât în aer, datorită inversiunilor de temperatură care stimulează răcirea radiativă.

Din luna februarie, odată cu creșterea bilanțului radiativ și a celui caloric, temperatura pe suprafața solului, ca și în aer începe să crească.

În luna martie toate mediile lunare devin pozitive, iar în aprilie se produce saltul termic, odată cu creșterea evidentă a bilanțului radiativ, încât valorile de temperatură devin aproape duble sau chiar mai mari, după care creșterile interlunare se reduc, astfel că în luna iulie, acestea sunt cele mai mici, de 2-3°C. Media temperaturii lunii iulie este de 26-28°C, în zona municipiului Galați.

Din luna august, temperatura pe suprafața solului începe să se reducă, cele mai mici descreșteri interurbane de 1-2°C remarcându-se între lunile iulie și august. În octombrie se produce saltul termic de toamnă când temperatura scade cel mult (6-8°C). În decembrie toate mediile devin negative, cu excepția câtorva în lungul văii Dunării. Așadar, intervalul cu temperaturi medii negative este decembrie-februarie, iar cu temperaturi pozitive este martie-noiembrie.

Contrastele termice dintre iarnă și vară pun în evidență pe suprafața solului amplitudini care sunt de 21-32°C.

Toate minimele absolute de temperatură pe suprafața solului s-au produs în ianuarie, când răcirea este maximă. Se cunosc și câteva excepții când acestea s-au produs în februarie sau chiar la începutul lunii martie.

În cursul anului, temperatura minimă lunară are valori negative pe suprafața solului, din septembrie până în mai inclusiv. Valorile negative din mai și septembrie pun în evidență cele mai timpurii și târzii înghețuri posibile.

În cursul anului temperaturile maxime lunare pe suprafața solului au valori mai mari de 40°C, din luna martie până în luna octombire inclusiv, iar din luna mai până în august pot atinge și depăși 60°C. Din septembrie până în aprilie inclusiv, temperatura maximă lunară a avut valori pozitive de 15- 20°C sau mai mult chiar și în lunile cele mai mici ale anului, ca urmare a adevcțiilor de aer cald din timpul semestrului rece.

Tab. 8 Temperatura suprafeței solului( °C) – 1956-1996

2.1. Temperatura solului în adâncime

După cum este și normal, variațiile cele mai mari de temperatura a solului de la o oră la alta se înregistrează la suprafață. Pe măsură ce se merge în adâncime, aceste variații se reduc treptat și dispar remarcându-se și o diferențiere a temperaturii solului. De asemenea, în timpul iernii temperatura solului crește de la suprafață spre adâncime, iar în lunile de vară din adâncime către suprafață, desigur, în mod deosebit de la o lună la alta.

În zona Galați, în ianuarie, la suprafață se înregistrează -35°C la ora 8, 0.1°C la ora 19, -2.7°C la ora 20, la 30 cm adâncime se înregistrează – O.2°C la ora 8, -0.1°C la ora 22, iar pentru toate orele la adâncimea de 60 cm se înregistrează o medie de 300C, la 90cm de 4.8°C la 120cm de 6.0°C.

În luna iulie, la orele 8, 14 și 20 se înregistrează 25.7°C și respectiv 25.7°C, la 30 cm adâncime, 23.6°C, 23.8° și respectiv 23.5°C la 60 cm adâncime, iar la orele 14, la adâncimile de 90 cm si 120cm se înregistrează 21.8°C și respectiv 20.0°C. Reiese, deci, că dimineața și seara valorile diferitelor adâncimi sunt mult mai aproape decât valorile din mijlocul zilei, când o mare diferență se manifestă mai ales între suprafață și celelalte nivele de adâncime.

În variația lunară a temperaturii solului cu adâncimea se remarcă un minimum în ianuarie, pentru orizonturile superioare de 0-3 cm (având în general valori negative), fiind decalat cu o luna, în februarie, pentru orizonturile profunde sub 30 cm (dar cu valori pozitive).

În luna ianuarie valoarea temperaturii crește odată cu adâncimea, în timp ce, pe suprafața solului, acestea sunt sub -3°C, ceea ce pune în evidență regimul de radiație al solurilor din timpul iernii (în timpul iernii- transmiterea căldurii se face din interior către suprafață).

Maximul se produce în iulie pentru orizonturile de 0-80 cm adâncime, și abia în august mai jos. În acest interval cele mai mici medii sunt caracteristice orizonturilor inferioare, iar cele mai mari orizonturilor superioare ceea ce evidențiază regimul de izolație al solurilor din timpul verii (fluxul de căldură este orientat de la suprafață solului către adâncime). În anotimpul de tranziție și îndeosebi în martie-aprilie, când încep procesele de răcire, valorile termice din sol țin să se omogenizeze. Au loc izoterma de primară și, respectiv de toamnă.

În general, cele mai mari oscilații termice se remarcă în primii 20-30 cm cu valori pozitive vara și negative iarnă, mai jos valorile fiind pozitive tot timpul anului și mai reduse.

Valorile cele mai mari (deci încălzirea cea mai mare) se produc vara, în iulie-august, în orele de amiază, chiar și la 100 cm adâncime, unde ating 20°C la ora 13, în timp ce, în stratul arabil de 0-20 cm, temperatura solului depășește 40°C. La ora 19, în aceleași luni, nucleul cald coboară între 5 și 20 cm, unde temperatura se menține peste 25°C, despărțind două orizonturi mai reci (deasupra și dedesubt).

Încălzirea suprafeței solului și a stratului arabil în timpul semestrului cald al anului pune în evidența un potențial termic destul de ridicat. Astfel, vara temperaturi medii zilnice ~O°C pe suprafața solului în regiunile de câmpie variază între 4600 și 5000°C; suma temperaturii medii zilnice >5°C, respectiv din perioada de vegetație, variază în jur de 4800°C. Față de aceste valori, la adâncimea de 10 cm sumele respective se reduc treptat cu 300- 400°C.

Comparând sumele temperaturii medii zilnice de pe suprafața solului cu cele de la adâncimi de 10 cm și cele din aer (la 2m) se remarcă faptul că cele mai mari valori sunt pe suprafața solului și apoi în stratul arabil, ceea ce confirmă încă o dată că suprafața solului este principala sursă de încălzire a atmosferei justificând și pe această cale rolul acesteia ca factor genetic al climei.

Umezeala relativă a aerului

Umezeala relativă reprezintă unul din indicatorii climatici foarte importanti, care alături de temperatură și viteza vântului, permite, aprecierea evaporației apei din sol și intensitatea acesteia.

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă este influențată atât de particularitățile fizice ale maselor de aer în mișcare, cât și de caracteristicile locale ale suprafeței active. Astfel, bazinele de apă și masivele vegetale constituie surse permanente de evaporatie și evapotranspirație. Acesta este foarte bine pusă în evidență de umezeala relativă.

3.1. Variația anualã și cea lunarã a umezelii relative

Analizând valorile medii lunare ale umezelii relative, se constată că zona municipiului Galați se caracterizează printr-o valoare medie plurianuală de 74% față de aproximativ 69% la Iași.

Regimul anual al umezelii relative se caracterizează printr-un maxim în perioada rece (iarna) și un minim în anotimpul de vară (tabelul 9).

Astfel, în lunile ianuarie, februarie și decembrie, umezeala relativă ajunge la 82-87%, iar vara valorile scad până la 64 % în luna iulie. Maximul anual din luna decembrie se datorește frecvenței, advecției aerului rece si intensificării răcirii radiative din timpul noptilor senine. Minimul anual se produce în luna iulie (64%). Media anuală a umezelii relative este de 77%.

Mersul diurn al umezelii relative se află în raport invers cu temperatura aerului. La amiază temperatura aerului este ridicată, deci diferențele de umezeală se atenueaza sau dispar între oraș și împrejurimi, înregistrându-se minimul diurn. Seara când orașul rămane considerabil mai cald, umezeala relativă scade substanțial față de cea a câmpului învecinat, dar ramâne ridicată față de cea înregistrată la amiază, producându-se maximul diurn.

Tab. 9 Umezeala relativă a aerului ( %) – 1956-1996

3.2. Frecvența zilelor cu diferite caracteristici ale umezelii relative

Zilele cu umezeală relativă <_30 caracterizează condițiile de mare uscăciune a aerului cu o frecvența mai ridicată (30-40 zile anual) în regiunile de câmpie. În cursul anului aceste zile sunt mai numeroase în intervalul aprilie-septembrie: 5-20 zile lunar în zona de câmpie. Iarna, în cea mai mare parte a teritoriului, astfel de zile nu se produc.

Zilele cu umezeală relativă >80% la ora 13, când de obicei se produc cele mai ridicate temperaturi, reflectă condițiile de umidate ridicată. În cursul anului cele mai puține zile cu umezeală relativă >80% la ora 13 sunt în intervalul aprilie-decembrie, când direcția aerului cald și uscat de origine tropicală sau continetală în regim anticiclonic este mai frecventă (1-4 zile lunar în câmpie). Iarna, frecvența zilelor cu umezeală relativă >80 la ora 13 depășește 10-12 zile lunar.

Deficitul de umezeală înregistrată mai ales în timpul verii are repercursiuni grave pentru culturile din zona periurbană cât și asupra atmosferei municipiului Galați, impurificarea cu pulberi luând adesea proporții însemnate.

Umezeală relativă din timpul iernii, în special în cartierul Bădălan, unde este amplasată și zona industrial-portuară, constitue un mare neajuns atât pentru populație cât și pentru uzură mașinilor, calitatea unor produse industriale.

Durata de strălucire a soarelui

Reprezintă o caracteristică climatică importantă a fiecărei regiuni.

Valorile ei sunt importante, pentru caracterizarea condițiilor climatice ale zonei, în calculul indirect al bilanțului radiativ, cât și o mare valoare aplicativă în agronomie, balneologie, turism, etc.

Durata de strălucire a soarelui are influență asupra ritmului dezvoltării plantelor, asupra ritmului acumulării anumitor substanțe, cât și în tratarea unor boli.

Are o importanță deosebită, fiind unicul izvor de energie și este cauza tuturor celorlalte izvoare de energie folosite pe Pământ. Conduce circuitul apei în natură, din care rezultă apele în mișcare folosite în diferite scopuri, pune în mișcare masele de aer, dezvoltând energia vântului, favorizează desfășurarea și dezvoltarea proceselor biologice de pe suprafața Pământului.

Din analiza acestor date rezultă o creștere a insolației, din decembrie până în iulie, creșterea devine mai accentuată începând cu luna martie când plantele își reiau ciclul vegetativ, insolația crește până în luna august, când plantele ating maturitatea, apoi insolația scade și corespunde în viața plantelor cu închiderea ciclului de evoluție.

Maximul de strălucire se înregistrează în iulie și august 366.3 și respectiv 296.9, deși zilele cele mai lungi sunt în luna iunie. Mersul insolației este influențat de durata zilelor și de nebulozitate. Cea mai mică valoare lunară a duratei efective are loc în decembrie (64.7ore), când zilele se scurtează la maximum și există o pronunțată nebulozitate. Suma anuală, calculată de O. Neacșa și C. Popovici este de 2.216,5 ore la stația Galați.

Nebulozitatea mare împiedică strălucirea soarelui. Iarna insolația este redusă în proporție mai mare comparativ cu vara.

Nebulozitatea fiind mai ridicată în iunie decât în iulie și august face ca durata maximă să se deplaseze în iulie, iar în august să fie o durată de strălucire aproape egală cu cea din iulie, depășind-o pe cea din iunie.

Tab. 10 Durata de strălucire a soarelui (ore și zecimi) – 1956-1996

Nebulozitatea

Nebulozitatea, respectiv gradul de acoperire al cerului cu nori, constituie un important element climatologic care influențează desfășurarea celorlalte procese atmosferice locale. Prezența norilor, densitatea lor și înălțimea la care se află, influența asupra regimului bilanțului radio-caloric al suprafeței active. Norii joacă rol de ecran pentru radiațiile solare directe.

Insă în cazul altenării zilelor înnorate și senine, apar oscilații bruște ale temperaturii solului și un ritm inegal al proceselor de evaporație și evapotranspirație. Acestea se reflectă și în funcțiile fiziologice ale plantelor. Noaptea, ecranul protector al norilor frânează pierderile calorice ale solului și deci are rol de modelator termic.

În același timp orașul exercită și el o influență puternică asupra nebulozității concretizate prin:

– creșterea numărului de zile cu ceață

– creșterea numărului de zile noroase și scăderea numărului de zile senine față de împrejurimi.

Pentru cunoașterea regimului plurianual al nebulozității în zona municipiului Galați, am analizat datele existente în perioada 1956-1996 respectiv 42 de ani.

5.1. Nebulozitatea medie lunară și anuală

Urmărind gradul de acoperire al cerului cu nori în decursul unui an, constatăm că nebulozitatea prezintă un regim regulat, cu un maxim în decembrie (7,5) cauzat de advecții ale maselor de aer rece continental și un minim, la sfârșitul verii 3.6 în august și 3.9 în septembrie (tab.11) din cauza predominării activității anticiclonice și norilor cumuliformi și pentru că nivelul de condensare se află la mare înălțime.

Regimul anual al nebulozității poate fi corelat cu regimul umezelii și al temperaturii aerului și cu durata de strălucire a soarelui cu care variază fie direct, fie invers proporțional.

Tab. 11 Nebulozitate medie lunară și anuală ( zecimi) – 1956-1996

5.2. Variația diurnă a nebulozității

Variația diurnă a nebulozității prezintă un interes practic aplicativ.

Aceasta este legată de dezvoltarea și evoluția genului de nori caracteristici fiecărui anotimp.

Iarna, în luna februarie, predomină norii stratiformi. Deoarece inversiunile termice ajung la dezvoltarea lor maximă spre sfârșitul nopții, dimineața, concomitent cu răcirea aerului, nebulozitatea crește, atingând valoarea maximă din 24 de ore în jurul orei 8 :00. În cursul zilei, pe măsură ce temperatura aerului crește și inversiunile slăbesc, nebulozitatea scade atingând un minim în timpul după-amiezei, între orele 12,00: 14,00. Spre seară când începe răcirea aerului, nebulozitatea crește din nou, având un axim secundar în jurul orei 18.

Minimul diurn se produce seara în jurul orelor 20,00-21,00. Vara, în luna august mersul diurn al nebulozității se deosebește în mod esențial de cele din timpul iernii.

În demersul de 24 de ore nebulozitatea are valori maxime la miezul nopții după care, sub influența răcirii radiative nebulozitatea crește treptat până dimineața în jurul orei 8,00. Pe măsură ce radiația solară se intensifică și anul se încălzește norii stratiformi se destramă și apare un minim secundar în jurul 10.

După ora 10 încep să se formeze norii cumuliformi și nebulozitatea crește mult până la ora 14,00 când atinge maximul principal.

Amplitudinile variației diurne sunt în timpul verii mult mai mari decât iarna. Aceasta și datorită faptului că iarna activitatea frontală are o frecvență mai mare decât vara, ceea ce provoacă pe lângă creșterea generală a nebulozității și atenuarea variației diurne.

5.3 Frecvența nebulozității

O caracteristică a regimului nefic este dată și de frecvența diferitelor grade de nebulozitatea. În mod convențional s-au stabilit după valoarea medie zilnică tipuri de zile senine (0-3.5), noroase (3.6-7.5) și cu cer acoperit (7.6-10).

În general, numărul zilelor senine variază în raport invers cu cel al zilelor acoperite. În luna august se înregistrează maximul de zile senine (14.7 zile) și minimul de zile acoperite (3.2 zile), după cum în decembrie fenomenul se prezintă invers (tab. 12).

De asemenea, se constată din analiza tab. 12 și fig. 9 că ponderea cea mai mare în decursul unui an o dețin zilele noroase, care ating un maxim în lunile mai și iunie ( 15.6 și respectiv 15.8 zile). Pe întreaga perioadă analizată zilele senine au o frecvență de 27%, cele acoperite 31,9%, iar noroase 41,1 % (fig. 10).

Printre anii cu cele mai multe zile senine, în intervalul analizat, se numără 1963( 80), 1961(69) și 1971( 62), iar cu cele mai puține, 1995( 26), 1976 și 1979 ( câte 31).

Zilele cu cer acoperit au predominat în anii 1966( 141), 1991( 139), 1979( 133) și au fost rare în 1883( 72),1989( 81) și 1990 (82).

Un element expresiv pentru caracterizarea regimului nebulozității îl constituie statistica acestor zile cu nebulozitatea cuprinsă între anumite praguri. Cele două categorii ( zile senine-zile acoperite) se exclud reciproc, deci când frecvența uneia crește, a celeilalte scade. Ambele nu acoperă însă întreaga perioadă considerată ( lună, an), deoarece există și zile cu cer variabil,care nu pot fi încadrate nici în rândul celor senine, nici în al celor acoperite.

Diferența dintre numărul de zile cu cer senin și cu cer acoperit și numărul total de zile din lună formează zile cu nebulozitate trecătoare sau zile noroase. Aceasta permite radiației solare să ajungă la sol sub formă de lumină și energie radiantă, contribuind astfel la desfășurarea diferitelor procese fizice și biologice.

Tab. 12 Numărul mediu al zilelor cu cer senin, acoperit și variabil (1956-1996)

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile reprezintă un element climatic a cărui cercetare are un deosebit interes, dar mai ales practic.

Provenind din nori, ele depind, de aceiași factori ca și nebulozitatea: circulația generală a atmosferei și principalele caractere ale reliefului, între cantitatea norilor și cantitatea precipitațiilor, existând un raport direct proporțional.

Precipitațiile atmosferice constituie sursa principală de umezire a solului, de alimentare a pânzelor freatice și a bazinelor hidrografice.

Analiza valorilor privind cantitatea de apă provenită din precipitații, regimul lor anual și multianual, variabilitatea acestora, forma și intensitatea cu care cad, prezintă importantă deosebită pentru agricultură, hidrotehnică, construcții, transporturi, etc. Folosirea judicioasă a resurselor de apă ca și preîntâmpinarea efectelor lor negative cer de la sine o cunoaștere aprofundată a distribuirii în timp și spațiu a precipitațiilor. Ca și ceilalți factori metereologici, regimul precipitațiilor în zona Galațiului prezintă unele particularități determinate de poziția fizico-geografică, relief și activitatea antropică intensă.

6.1. Regimul anual al precipitațiilor

În privința precipitațiilor care cad în zonă este de remarcat cantitatea mică, astfel pentru perioada 1956 și până în 1998 cantitatea medie anuală a precipitațiilor a fost de 445.2 mm/m² dar datorită regimului frecvenței și persistenței diferitelor tipuri ale circulației generale a atmosferei, în interacțiune cu particularitățile fizico-geografice menționate ale zonei, cantitatea anuală de precipitații a variat mult față de această medie.

De aceea în majoritatea cazurilor, cantitățile anuale de precipitații au avut abateri mari față de media multianuală. Spre exmplu: abateri pozitive mai mari care au depășit media 200 mm s-au înregistrat în anii 1966, 1969, 1972. Cele mai mari abateri negative în anii secetoși 1951, 1955.

Acest deficit de precipitații a fost cauzat de acțiunile îndelungate ale regimului anticiclonic și de advecție a aerului cald tropical sau a celui continental din nord-est. Perioadele cele mai secetoase din acest interval au fost determinate în mare parte de brâul de mare presiune care s-a format prin unirea anticiclonului european.

Poziția spre sudul Europei a acestui brâu de mare presiune a determinat înaintarea maselor de aer tropical-continental de origine sahariană și spre țara noastră. Ca urmare în această perioadă în numeroși ani s-a menținut valori anuale în jurul valorii anuale de 300 ani. Din 1956 și până în prezent s-a constat că majoritatea anilor au fost pluviometric excedentari.

Pe anotimpuri cele mai mari cantități de precipitații s-au înregistrat vara: -154, 38 mm (36.8%) din totalul anual, iar cele mai mici cantități iarna (70,29-16,8%). Primavara, cantitatea de precipitații crește cu 25-30 mm față de iarnă, 103,l mm (24,6%) iar toamnă cad aproximativ 90,03 mm, adică 21,8%.

6.2. Regimul lunar al precipitațiilor

Precipitațiile din timpul anului sunt neuniforme, valorile medii lunare modificându-se atât de la o lună la alta, cât și de la un semestru la altul.

Toate datele ne demonstrează o mare variație, în repartizarea precipitațiilor pe luni în decursul aceluiași an, cresc din ianuarie-februarie și până în iunie, apoi până în luna decembrie, în grafic se înregistrează un maxim în luna iunie (64,5 mm) și un minim în luna martie (24,5 mm). Se remarcă totuși și existența unui maxim secundar în noiembrie (38,6 mm), care poate fi explicat prin intensificarea advecției maselor de aer mai umede dinspre sud-vest, și a unui minim secundar în februarie (25,5mm).

Deși cantitatea maximă multianuală s-a produs în iunie, totuși ea nu s- a înregistrat numai în această lună, aceasta s-a mai produs și în alte luni, cum sunt în august. De asemenea, minimul de precipitații a fost situat și în lunile octombrie, decembrie și februarie.

Tab. 13 Precipitații atmosferice – valori medii lunare și anuale (mm/ m²) – 1956-1996

6.3. Cantități maxime și minime de precipitații

Variabilitatea precipitațiilor apare cu multă pregnanță în analiza celor mai mari și celor mai mici cantități de precipitații lunare dintr-un șir lung de observații.

În perioada caldă a anului mai ales în lunile iulie, august, pentru intervale de timp scurte cad cantități foarte mari de precipitații. Astfel, ploi torențiale excepționale s-au înregistrat în ziua de 5 august 1961 când în timp de 20 de minute au căzut 54,2 mm, de 1,4 ori mai mult decât media întregii luni. De obicei sunt frecvente și cazurile când în lunile octombrie și noiembrie cad mai multe precipitații decât media pluvianuala, prin aceasta producându-se un al doilea maxim pluviometric anual, cel de toamnă.

În majoritatea cazurilor intervalele ploioase au fost determinate de formațiuni barice ciclonale sau dorsale și de fronturi cvasistaționare (create între masele reci de aer ale unui anticiclon și cele calde ale unui ciclon).

Au fost și cazuri numeroase în are cantități lunare de precipitații au fost foarte mici și deseori secetele s-au prelungit timp îndelungat. În mod deosebit putem remarca caracterul secetos al lunilor de iarnă și primăvara când persistă un regim de persiune ridicată și nu cad precipitații pe mari perioade de timp.

În anul 1959 timp de trei luni (februarie, martie-aprilie) au căzut doar 6,9 mm precipitații.

Concluzia care se desprinde din analiza datelor și a graficelor este: precipitațiile au o mare fluctuație de la lună la luna și de la an la an. Sunt luni când nu cad deloc precipitații sau luni în care a plouat excesiv.

Se remarcă totuși și existența unui maxim secundar în noiembrie (37,6mm) care poate fi explicat prin intensificarea advecției maselor de aer mai umede dinspre sud-vest, și a unui minim secundar în februarie (25,5 mm).

Deși cantitatea maximă de precipitații multianuală s-a produs în iunie, totuși ea nu s-a înregistrat numai în această lună, aceasta s-a mai produs și în alte luni, cum sunt în august. De asemenea, minimul de precipitații a fost studiat și în lunile octombrie, decembrie și februarie.

Tab. 14 Cea mai mare maximă și cea mai mică minimă dintre cantitățile de precipitații lunare(mm/ m²) – 1896-1915, 1922-1923, 1925-1996)

În tabelul 14 sunt extrase cantitățile extreme de precipitații căzute de-a lungul întregii perioade de observație. De data aceasta, nemaifiind vorba de medii, distribuția lor numai reflectă decât în mică măsură periodicitatea anuală, deoarece producerea acestora ascultă de elementul conjunctural al unor situații sinoptice deosebite.

Astfel,nici una dintre cele trei luni de vară nu figurează în topul acestui clasament, în locul lor apărând luna mai a anului 1991, cu 240.1 mm/ m², adică mai bine de jumătate din cantitatea medie multianuală și numai cu 28 litri sub cantitatea totală a celui mai secetos an, 268.5 mm/ m² în 1938. După ea se situează octombrie cu 208.3 și iulie cu 207.7. Următoarele luni sunt cu cca 50 litri mai sărace: iulie 1974 ( 158.20 și alte trei luni – iunie 1985, septembrie 1904 și ianuarie 1901 – aflate în jurul cotei de 155 mm/ m².

La polul opus, este surprinzător să găsim tot luna octombrie printre cele mai sărace în precipitații; în două rânduri, 1896 și 1913, doar câteva picături au umezit colectorul însă complet lipsită de precipitații a fost luna februarie a anului 1914.

6.4. Cantități maxime de precipitații căzute în 24 de ore

Pentru ca ploile să fie deosebit de abundente trebuie ca masa de aer din care cad să conțină cantități mari de apă și să fie afectate de puternice mișcări ascendente. Aceste condiții se întrunesc cel mai des în lunile de vară, atunci când capacitatea aerului de a înmagazina vapori de apă este mare. Cauzele care determină astfel de ploi se datoresc fie convecției locale puternice, fie trecerii unui front rece.

Valorile anuale ale cantităților maxime de precipitații în 24 de ore s- au produs la date foarte diferite în cursul anului, în funcție de anotimp: vara sunt consumate 71,2% din valorile anuală analizate pe întreg teritoriul României, toamna se realizează 14,4% îndeosebi în septembrie sau chiar în octombrie, primăvara 15,2%, iar iarna numai 2%.

Cele mai mari cantități de precipitații căzute în 24 de ore se semnalează la Galați în anotimpul cald, având caracter de aversă.

La stația metereologica Galați, cea mai mare cantitate de precipitații căzute în 24 de ore s-a produs la 25 august 1977, când au căzut 126,6 l/m2.

În câteva minute o aversă de ploaie excepțional de puternică a inundat străzile Galațiului. Situația sinoptică care a determinat căderea celor 126,6 mm, s-a caracterizat prin existența unei vaste arii ciclonale ce acoperea toată partea de est a Europei, arie în interiorul căreia s-au conturat mai multe centre de minimă presiune, dintre care unul se situă deasupra teritoriului României, teritoriu ce a fost traversat, în același timp, de un front atmosferic de aer cald.

În ultimul timp, odată cu dezvoltarea zonelor industriale, unde nucleele de condensare sunt mult mai abundente s-au înregistrat precipitații mult mai bogate și în 24 de ore. Astfel la combinatul SIDEX SĂ Galați au căzut 91,8 mm precipitații în ziua de 6 august 1972, iar în cartierul Bădălan al orașului Galați s-au înregistrat 79,7 mm precipitații în ziua de 2 iulie 1971.

6.5 Frecvența și abundentă precipitațiilor atmosferice

6.5.1 Frecvența zilelor cu precipitații >0.1 mm/ m²,

Sunt considerate zile cu precipitații, acele zile în care au căzut cantități măsurabile de precipitații, începând de la 0.1 mm.

În medie la Galați se înregistrează 94.5 zile cu precipitații >O.1mm.

Din tabel nr 15 se observă că numărul mediu lunar al zilelor cu precipitații > 0.1 mm este mai mare la sfârșitul primăverii și începutul verii și mai mic toamna și iarna.

Luna iunie are cel mai mare număr mediu de zile cu precipitații (9,7 zile) iar luna septembrie cel mai mic număr mediu de zile cu precipitații (5,1 zile ).

În anii când activitatea ciclonică persistă mai mult și cad cele mai mari cantități de precipitații, se înregistrează și cel mai mare număr de zile cu precipitații. Astfel la Galați un an ploios a fost anul 1980 cu 548,7 mm în 144 zile, 1981 cu 502,9 mm în 123 zile. Au fost cazuri când numărul de zile cu precipitații a scăzut sub media de 94,5 zile, respectiv anul 1983 cu 368 mm în 81 zile și 1989 cu 364,3mm în 91 zile.

În unele luni numărul de zile cu precipitații a depășit jumătatea numărului de zile din luna respectivă ( de exemplu: luna aprilie 1980 cu 16 zile și decembrie același an cu 17 zile cu precipitații dar și luni în care numărul zilelor cu precipitații a fost extrem de redus ca de exemplu septembrie 1982 cu numai 2 zile cu precipitații sau lipsite complet de precipitații.

Tab. 15 Numărul mediu lunar și anual al zilelor cu precipitații >0.1 mm/ m² căzute la Galați (1956-1996)

Tab. 16 Numărul mediu lunar și anual al zilelor cu precipitații >1.0 mm/ m² căzute la Galați (1956-1996)

6.5.2 Frecvența zilelor cu precipitații >1.0 mm/ m²

Frecvența lunară a zilelor cu precipitații > 1.0 mm am analizat-o pentru perioada 1956-1996. Valoarea medie a zilelor cu precipitații >1.0mm este de 62.7 zile pentru întreaga perioadă analizată. Cel mai mare număr de zile cu precipitații >1.0mm s-a înregistrat în anul 1984-132 zile, considerat an ploios, iar cel mai mic număr de zile în 1982-48 zile, considerat an secetos (tab nr. 16).

Pe luni repartiția acestor zile are o frecvență mai mare în lunile mai (6.4 zile), iunie (7 -6 zile) și mai mică în lunile septembrie (3.6 zile) – octombrie ( 4.4 zile).

6.5.3 Frecvența zilelor cu precipitații >10 mm/ m²

Din analiza datelor reiese că numărul mediu multianual al zilelor cu precipitații >10 mm este de 16.8 zile. Anul cu cel mai mare număr de zile cu precipitații >10 mm a fost anul 1981 cu 18 zile. Cel mai mic număr de zile cu precipitații >10 mm s-a înregistrat în anul 1978 cu 6 zile.

Tab.17 Numărul mediu lunar și anual al zilelor cu precipitații >10 mm/ m² căzute la Galați(1956-1996)

6.6 Stratul de zăpadă

Din punct de vedere climatologic stratul de zăpadă care acoperă iarna solul are o deosebită importanta. Datorită conductibilității sale reduse, stratul de zăpadă joacă rol protector pentru sol contra înghețurilor radiative și advective.

De asemenea, stratul de zăpadă, datorită proprietăților sale radiative, generează scăderi accentuate a temperaturii stratului de aer din vecinătatea lui.

Stratul de zăpadă are o importanță efectivă datorită rezervei de apă care o asigură solului, pânzelor de apă subterană și rețelei hidrografice.

Analiza datelor privitoare la stratul de zăpadă are importanță pentru diferite sectoare de activitate. Astfel, pentru agricultură interesează condițiile de iernare ale semănăturilor de toamnă, precum și rezervele de apă pe care le pot obține acestea în urma topirii stratului de zăpadă.

Regimul duratei stratului de zăpadă este dependent nu numai de menținerea temperaturii solului și aerului sub O°C, ci și de căderea precipitațiilor sub formă de zăpadă, de aceea datele începutul și sfârșitului perioadei posibile cu strat de zăpadă se încadrează de obicei între datele primei și ultimei ninsori.

Datele analizate, în perioada 1956-1996, indică un număr mediu redus de zile cu ninsoare la Galați, respectiv 24.1 (tab. 18) mai mare în lunile ianuarie (5.5 zile), februarie (5.1 zile) și decembrie (3.3 zile).

Tab. 18 Numarul mediu lunar al zilelor cu ninsoare (1956-1996)

Tab. 19 Numarul mediu lunar și anual al zilelor cu sol acoperit de zăpadă.(1956-1996)

În strânsă legătură cu numărul zilelor cu ninsoare este numărul mediu al zilelor cu solul acoperit cu zăpadă. Din analiza datelor a reieșit că media multinanuala este de 39.9 zile cu sol acoperit cu zăpadă.

Pe ani se constată că anul 1987 a avut cele mai multe zile cu sol acoperit cu zăpadă (79 zile). Cel mai mic număr de zile cu sol acoperit cu zăpadă l-a avut anul 1989 cu 8 zile.

Pe luni recordul îl deține luna ianuarie cu 14.4 zile cu sol acoperit cu zăpadă, urmată de februarie (11.3 zile) și decembrie (7.5 zile ),etc.

În ce privește grosimea medie a stratului de zăpadă, acesta are un regim corelat cu situația sinoptică din perioada rece a anului. Stratul de zăpadă apare în a doua decadă a lunii noiembrie, atinge un maxim principal în decadă a doua a lunii ianuarie și unul secundar în a doua decadă a lunii februarie după ce descrește treptat până în a treia decadă a lunii martie, când se înregistrează minimul.

6.7 Frecvența perioadelor secetoase și ploioase

O altă caracteristică a regimului anual al precipitațiilor atmosferice pentru clima țării noastre în general, este frecvența perioadelor secetoase și ploioase. Se consideră secetoase acele perioade de timp în care nu au căzut cantități de precipitații măsurabile ( de cel puțin 0,1mm) timp de 10 zile consecutive în lunile aprilie-septembrie și timp de 14 zile consecutive în intervalul octombrie-martie.

Pentru regiunea în care este situat Galațiul frecvența fenomenului de secetă este de 35% ca urmare a altitudinii mai reduse a pătrunderii și stagnării maselor de aer cald, tropical său rece, continental (est-european), care creează condiții de înălțare a nivelului de condensare, deci de formare a norilor și a precipitațiilor atmosferice.

Astfel, la Galați se înregistrează anual între 7 și 8 perioade secetoase. Un alt parametru important în caracterizarea fenomenului de secetă este durata medie și maximă a acestuia. Pentru Galați durata maximă a fenomenului de secetă este de 39 zile.

Remarcăm că pentru zona Municipiului Galați lunile caracterizate drept secetoase au înregistrat cea mai mare frecvență (30-50 %), în martie și septembrie-octombrie.

În intervalul mai-august frecvența lunilor secetoase și foarte secetoase s-a redus în medie sub 15% cea mai mică frecvență au avut-o lunile excesiv de secetoase, numai în anotimpul de toamnă.

Legate de fenomenul de secetă sunt ploile torențiale excepționale, care sunt specifice anotimpului cald. Aceste ploi torențiale pot aduce într-un interval scurt de timp, cantități apreciabile de precipitații care satisfac întotdeauna necesarul de apă din sol, contribuind foarte puțin la refacerea rezervelor de apă din sol. La Galați s-au înregistrat astfel de ploi, în special în partea de S- V.

Pentru cunoașterea condițiilor de dezvoltare normală a plantelor și a regimului umidității solului, pe lângă temperatura și precipitațiile atmosferice, prezintă importanță deosebită și evapotranspirația potențială, mărime care exprimă în mm cantitatea de apă necesară.

Din datele publicate în "Clima R.S.R." vol II (1966), deduse din calcul, pentru perioada 1896-1995, se constată că, în zona municipiului Galați, în cea mai mare parte a anului cantitatea de apă din precipitații rămâne inferioară necesarului de apă pentru evapotranspirație.

Regimul anual al acestui parametru fiind strâns legat de cel al temperaturii aerului, se caracterizează prin valori egale cu 0 în lunile în care temperatura medie lunară a aerului este negativă ( ianuarie, februarie, decembrie) și prin valori mari în anotimpul cald, cu maximă în luna iulie când atinge 144 mm (tab. 20).

Evapotranspirația potențială anuală atinge 691 mm. În acest fel, evapotranspirația potențială anuală este mai ridicată cu cca 245.8 decât cantitate a anuală de precipitații, iar deficitul de apă din sol, față de acesta din urmă, ajunge să crească la 278 mm annual.

Tab. 20 Evapotranspirația potențiala medie lunară și anuală la Galați(mm) perioada 1896-1955

Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică- forța cu care aerul atmosferic apasă pe unitatea de suprafața este cauza principală a deplasării maselor de aer dintr-o regiune în alta.

Presiunea atmosferică pe o zonă mai restrânsă este mai puțin dependența de factorii locali și este strâns legată de activitatea și deplasarea formațiunilor barice (cicloni, anticicloni, dorsale, talveguri, etc) și de altitudinea zonei unde este studiată presiunea atmosferică.

Variația presiunii atmosferice se reflectă în fluctuațiile neperiodice ale elementelor meteo, ale climei în general și poate influența organismele vii, inclusiv omul, provocând accentuarea crizelor astmatice, creșterea tensiunii arteriale etc.

7.1 Regimul anuală al presiunii atmosferice

Media anuală a presiunii atmosferice în zona Galați este de 1008.1 mb.

Regimul anual se caracterizează printr-un maxim în luna decembrie (1012.2 mb) și un minim în luna iunie (1004.9 mb), invers decât variația normală a temperaturii aerului.

Valorile ridicate ale presiunii atmosferice din sezonul rece trebuie corelate cu intensă activitate a anticiclonului est-asiatic, care se extinde mult către vest și aerul rece al acestuia umple depresiunea dintre Balcani și Carpați, iar cele mai scăzute din anotimpul cald cu activitatea ciclonală.

Amplitudinea medie anuală este 5.6 mb.

7.2 Regimul diurn al presiunii atmosferice

Fluctuațiile din cursul zilei ale presiunii atmosferice sunt provocate în permanentă de dezvoltarea și trecerea prin zona Galați a diferitelor sisteme barice.

Regimul diurn se caracterizează atât iarna cât și vara, prin existența a două maxime și a doua minime de presiune.

Iarna presiunea atmosferică scade noaptea spre orele 4.00-6.00 dimineața, după care începe să crească din nou, destul de mult până spre orele 9-11 când se produce maximul principal, apoi scade spre orele 14-16 când se produce minimul principal. Amplitudinea medie diurnă este în general mai mică decât în celelalte anotimpuri.

Primăvara în luna aprilie, maximul principal diurn este mai pronunțat decât iarna cât și față de celelalte luni ale anului. Amplitudinea medie diurnă este mai pronunțată în comparație cu restul anului.

Vara, în general, au loc variații ale presiunii atmosferice care uneori pot duce la amplitudini diurne mari.

Maximul diurn se produce de obicei înspre dimineața (orele 4.00 – 6.00), iar minimul diurn după amiază între orele 15.00 – 17.00.

Toamna, care se caracterizează prin presiuni atmosferice mai ridicate decât media anuală, se remarcă prin amplitudini diurne destul de ridicate, care se atenuează spre sfârșitul anotimpului.

7.3 Valorile extreme ale presiunii atmosferice

Analiza valorilor presiunii atmosferice evidențiază prezența unor schimbări bruște de mai mulți milibari, tinzând să mascheze variațiile neperiodice.

Cea mai mare valoare a presiunii atmosferice înregistrată a fost de 1024.6 mb ceea ce constituie o abatere în plus față de media anuală de 16.5 mb, iar cea mai mică a fost de 990.4 mb, ceea ce constituie o abatere în minus de 8.7 mb (tabelul 23).

Amplitudinea maximă a presiunii atmosferice a fost de 25,2 mb.

Tab. 21 Presiunea atmosferică în mb la Galați. Mediile lunare și anuale în perioada 1956-1996

Tab. 22 Presiunea atmosferică în mb la Galați pe anotimpuri( 1956-1996)

Tab.23 . Extremele absolute ale presiunii aerului la Galați (mb)

8.Vântul

Vântul este un element metereologic deosebit de variabil în timp și spațiu, determinat de contrastul baric orizontal creat în cadrul circulației generale a atmosferei.

Factorii care determină dinamica aerului la Galați sunt:

– centrii barici de acțiune atmosferică (cicloni și anticicloni)

– influența microreliefului (terasele Dunării- Prut, lunca Dunării,

– suprafețele acvatice care generează o dinamică locală respectiv brizele Dunării – terase).

8.1. Frecvența vântului pe direcții

Direcția dominantă a vântului este una dintre caracteristicile sale, legată atât de circulația generală, cât și de configurația reliefului.

În zona Galați orientarea văilor Dunării, Siretului și Prutului, precum și largă deschidere a formelor de relief spre N și SV, determină circulația predominantă a maselor de aer pe aceste două direcții.

Deși zona are un orizont larg deschis spre est, vânturile din această direcție au o frecvență medie anuală doar de 7.2% și o viteză de 3.8m/s. Aceeași contestare se poate face și în ceea ce privește frecvența și viteza vânturilor din direcția vestică, care are cea mai redusă frecvența anuală (6.2%) și anotimpuala (6.6%).

În schimb vânturile din direcția SV se înscriu în zonă, ca frecvența medie anuală (15.1%) și că viteza media anuală (4.7m/s), imediat după vânturile din direcția nord.

Considerăm că frecvența și viteză mare pe care o au vânturile din direcția sud-vest, se datorește vastei întinderi a Câmpiei Române, cu aspect de Bărăgan, în care se creează tot timpul anului și înseosebi iarna condiții barice de mare presiune, care dinamitează masele de aer de aici, atât dinspre Dobrogea cât și mai ales dinpre culoarului Macin-Galati.

Pe direcții și anotimpuri, frecvența maximă o au vara vânturile din nord (27.8%), vânturile de nord-est (18.1%) au cea mai mare frecvență primăvara, iar cele din sud (9.4%) toamna. Tot toamna, își accentuează frecvența și vânturile din direcția sud-vest (24.1 % ).

Configurația de ansamblu a reliefului își manifestă influența nu numai asupra regimului annual al frecvenței vânturilor ci și asupra valorilor medii lunare și anotimpuale care nu se deosebesc radical de cele anuale.

Din analiza frecvenței vântului pe anotimpuri rezultă că în toate anotimpurile frevența cea mai mare o dețin direcțiile dominante (N și SV), variind doar sub aspect cantitativ.

Iarna, predomină vânturile din nord (23.3%) și cele din SV (20.8), care ating acum maximul de frecvență. Tot acum, își accentuează frecvența și vânturile din direcția sud-vest (24.1 %). Procentul de calm atmosferic (6.4 %) are valori dintre cele mai mici, astfel că acest anotimp este friguros, cu precipitații reduse.

Vara, se caracterizează prin intensificarea frecvenței vânturilor din direcții dominante 25.8%, vânturile dinspre nord, dar și prin intensificarea circulației dinspre NV (13.6%). În ceea ce privește calmul, valoarea acestuia este de 10.2%.

Primăvara, procentul de calm rămâne apropiat cu cel din iarnă (8.1 %), dar pe lângă vânturile dominante de N (23.1 %) și SV (12.6%) se adăugă cele de NE (14.9%) și SE (16.9%) acestea cunoscând în această perioadă cel mai mare procent din tot anul.

Toamna, vântul de nord are cea mai mică frecvență din tot anul (21.8%), după care urmează vântul de SV (16.3%). Calmul acum înregistrează cel mai mare procent 12.8%, datorită predominării unor stări de vreme anticiclonale.

Ca origine a maselor de aer care contribuie la crearea vânturilor în

aceast zona menționăm următoarele:

– vânturile de nord sunt o urmare a deplasării maselor de aer de origine polar continentală reci și umede, care au cea mai mare frecvența în lunile iunie, iulie și august (respectiv 23.4%,26.2% și 27.8%).

– Vânturile de nord-est și est care au originea în masele de aer continental uscat, care se deplasează din nord-estul euroasiesi, spre sud- vestul Europei, având frecvența maximă în lunile martie și aprilie( respectiv 18.1% și 13.6% la vânturile de NE, iar la cele estice 11.6% și respectiv 9.9%.

– Vânturile de sud și de sud-est generate de masele de aer de origine tropical-maritimă ( a anticiclonului azorelor) care au o frecvență medie anuală mai redusă (15.1 %), deși în perioada rece a anului, în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie frecvența acestora variază între 21.1 % și 24.1%.

8.2 Viteza medie a vântului

Din punct de vedere energetic viteza vântului alături de durata acestuia interesează cel mai mult.

În stratul de aer din apropierea solului, viteza vântului este influențată de relief prin morfologie, orientare, altitudine,fragmentare și de valoarea gradientului baric orizontal. De aceea viteaza vântului are valori mai mici la sol decât la înălțime, unde curenții de aer circulă mai uniform, nestingheriți.

Pentru zona Galați, regimul anual al vântului este caracterizat prin două perioade de intensificare a vitezei lui, respectiv primăvară și toamnă.

Din tabelul 24 și figură 14 observăm că pe majoritatea direcțiilor apar valori mici ( între 8.6 și 5.4 m/s), iar pe direcțiile predominante (N și SV) apar valorile cele mai mari (5.4 m/s N, 5.0 m/s SV).

În general, cele mai mari viteze ale vântului se înregistrează primăvara și iarna, iar cele mai mici viteze la sfârșitul verii și începutul toamnei.

Iarnă, viteza medie a vântului este maximă (6.1 m/s), primăvara are valoare ridicată (5.6 m/s), vara și la începutul toamnei, când, de obicei, valorile gradienților barici orizontali sunt mici, vitezele vântului sunt mai reduse, respectiv 5.1 m/s vara și 5.3 m/s pentru direcția dominantă.

8.3 Vânturi locale

Pe lângă vânturile dominante se produc și vânturi locale. Acestea iau naștere datorită perturbațiilor termice sau mecanice care se produc în circulația generală a atmosferei datorită influenței suprafeței active. Ele au o amploare relativ redusă, extinzându-se în suprafață de la câteva sute de metrii, până la câteva zeci și mii de km.

După factorul generator se cunosc vânturi locale cu periodicitate zilnică (vânt de munte- vale și brizele) determinate de încălzirea inegală a diferitelor tipuri de suprafețe active, și vânturi locale care se dezvoltă sub influența circulației atmosferice ( foehnul, crivățul, nemira, austrul).

Dintre aceste în cadrul municipului Galați întâlnim:

– crivățul- este un vânt foarte puternic, rece și uscat, care se dezvoltă la periferia anticiclonului siberian, având direcția nord-est, sud-vest. Bate iarna și are uneori o permanentă aproape zilnică, aducând geruri mari și viscolind zăpadă, iar în timpul verii, aduce aer înfierbântat din stepele Asiei Centrale.

– Austrul- se caracterizează printr-un vânt uscat, prezent în aproape în toate anotimpurile. Bate din direcția sud-vest, aducând iarna ger, vara secetă; primăvara usucă câmpul umed în câteva zile.

– Bălțaretu- vânt umed este specific mai ales bălților Dunării având originea în ciclonii care se formează pe Marea Mediterană și Marea Neagră. Bate mai rar, în special toamna și primăvara, din sud-est, însoțit de nori negri și groși, care produc o ploaie măruntă și caldă, de scurtă durata. Uneori bate și iarna aducând ploi, iar vara, răcoare.

Tab. 24 Viteza medie (m/s) a vântului pe direcții la Galați (1956-1998)

Tab. 25 Viteza medie (m/s) a vântului pe anotimpuri

Tab. 26 Frecvența ( %) medie a vântului pe direcții la Galați în perioada 1956-1999

Tab. 27 Frecvența ( %) lunară a vântului pe direcții la Galați în perioada 1956-1996

9.Fenomene meteorologice

Particularitățile circulației generale a atmosferei de la un sezon la altul determină producere diverselor fenomene și procese metereologice. Astfel, pentru sezonul rece al anului sunt caracterzistice fenomenele de îngheț, brumă, chiciură, polei, depuneri de ghiață pe conductori aerieni, ninsoare, viscolul, stratul de zăpadă, ceață. Frecvența, durata și intensitate a acestora sunt condiționate de regimul termic de iarnă, a cărui caracteristică principală o constituie coborârea temperaturii de iarnă, a caei caracteristică principală o constituie coborârea temperaturii în aer și pe suprafața solului sub 0 °Cadvecțiile de aer rece polar sau arctic.

Pentru sezonul cald al anului sunt caracteristice fenomenele de rouă, ploile torențiale, grindină, orajele, etc. Frecevnța, durata și intensitatea acestora sunt condiționate de regimul termic de vară, cu temperaturi de 25- 30 °C în aer și 50-60 °C pe sol, de advecții de aer fierbinte tropical, ca și de continentalizarea maselor de aer oceanic. Dacă frecvența și intensitatea acestora sunt maxime în mijlocul sezonului respectiv, în intervalul de tranziție de la un sezon la altul, fenomenele metereologice de iarnă sau vară se întrepătrund înregistrându-se o frecvență sporadică și o diminuare treptat și, respectiv o creștere treptată a intensităților.

Uneori se pot marca unele anomalii climatice, caracterizate prin fenomene metereologice de iarnă foarte timpurii sau foarte târzii, unele dintre acestea, că înghețul, ninsoarea, viscolul putând fi prezente și vara în regiunea înaltă, de asemenea iarna pot avea loc fenomene de grindină, oraje, în intervale de timp favorabile.

Spre deosebire de aceste două grupe de fenomene care caracterizează îndeoasebi un semestru sau altul al anului, fenomenele de uscăciune și secetă sunt posibile în tot anul.

Datele medii de trecere a temperaturilor medii zilnice prin anumite praguri valorice și durata intervalelor cu temperaturi medii zilnice egale sau mai mari decât anumite preaguri valorice sunt deosebit de importante în agrometereologie, ele putând oferi informații utile cu privire la măsura în care cerințele climatice (în cazul de față cele față de temperatură) ale diferitelor plante de cultură ce urmează a fi introduse într-o anumită regiune, sunt mai apropiate sau mai îndepărtată de optimul respectivelor plante.

9.1. Înghețul

Datele medii și extreme de producere a înghețului au o distribuție neuniformă atât în timp cât și în spațiu, în raport cu factorii săi genetici, particularitățile reliefului pun în evidență zonalitatea verticală a acestora..

Tab.28. Numărul mediu al zilelor de îngheț (1956-1996).

Din analiza datelor rezultă că data medie a primului îngheț, cel de toamnă, a fost 30 septembrie, cât privește situația celui mai timpuriu îngheț înregistrat, acesta s-a petreceut la 23 septembrie, iar cel mai târziu îngheț de toamnă a fost la 27 noiembrie.

Din aceleași observații au fost extrase și datele privind ultimul îngheț, cel de primavară. Data medie este de 5 aprilie, cel mai timpuriu îngheț 15 martie, ultimul îngheț de primăvară, cel mai târziu a fost înregistrat la 5 mai.

Numărul zilelor de îngheț cu temperaturi minime mai mici de O°C se produc în ianuarie ( cele mai multe zile) și le urmează februarie și decembrie, iar lunile fără îngheț se înregistrează în intervalul mai- septembrie.

Cunoașterea acestui fenomen are o importanță deosebită pentru agricultură, aceasta avadn influențe negative asupra plantelor și a vegetației în general ( distrugând legumele timpurii de primăvară sau pe cele rămase neculese în timpul toamnei).

9.2 Bruma

Datele medii și extreme de producere a brumei și numărul mediu anual de zile cu brumă cunosc aceeași zonaliatate verticală dependentă de altitudine ca și înghețul și, de asemenea, o zonalitatea dependentă de particularitățile locale ale suprafeței active: microrelief, covor vegetativ, tip de sol, etc.

În general, primele brume de toamnă și ultimele de vară se produc, că data medie, cu cca 10-15 zile mai devreme și respectiv mai târziu decât primele și ultimele înghețuri din aer și aproximativ la aceeași dată cu cele de pe sol. Uneori pe sol acestea pot întârzia față de primul îngheț, deoarece nu se întrunesc întotdeauna condițiile genetice favorabile.

Tab. 29. Numarul mediu al zilelor cu brumă (1956-1996)

Numărul cel mai mare de zile cu brumă au fost înregistrate în lunile noiembrie, decembrie și februarie. Bruma cea mai târzie a fost înregistrata la17 aprilie 1951, iar cea mai timpurie la 28 septembrie 1931.

9.3. Ninsoarea, viscolul, stratul de zăpadă

Cele mai timpurii ninsori sunt posibile în regiunile de câmpie începând din septembire, iar cele mai târzii în aprilie.

Data medie de producere a primelor ninsori corespunde cu data când temperatura medie zilnică scade sub 2-3°C, iar cea a ultimei ninsori cu data când aceeași temperatură trecete peste 5°C, intervalul favorabil producerii ninsorilor fiind mult mai amre decât numărul zilelor cu ninsoare.

Numărul mediu anual de zile cu viscol, comparativ cu intervalul favorabil producerii acestui fenomen este foarte mic, deși consecințele sunt dintre cele mai grave. Cele mai multe zile cu viscol în zona studiată sunt între 3 și 10 zile datorită situării în zona de câmpie expusă invaziilor cu aer rece din este și nord-est.

Stratul de zăpadă apare ca data medie cu circa două săptămâni mai târziu decât data de producere a primelor ninsori și a ultimelor ninsori (Clima României, vol. 1 1962)

Tab. 30 Numărul mediu al zilelor cu zăpadă > 0.5cm grosime și acoperind cel puțin 5/10 din suprafața solului (1956-1996)

După datele luate în considerație reiese că în municipiul Galați, dată medie a primei ninsori este 5 decembrie, iar data medie a ultimei ninsori 17 martie.

Numărul mediu anual al zilelor în care solul este acoperit cu zăpadă este de 39,4 cele mai multe zile sunt în luna ianuarie.

Grosimea medie anuală a stratului de zăpadă este de 42 cm, grosimea maximă ajungând de 60,4 cm, iar minimă 23 cm.

În concluzie în municipiul Galați sunt ninsori abundente stratul de zăpadă este depus neuniform, iar vântul dominant, crivățul îl face deseori discontinuu pe măsură ce formele de relief sunt mai des întâlnite.

9.4 Orajele

Acestea apar în condițiile unor intense mișcări consecutive ale aerului (de natură tehnică sau dinamică) și sunt generate de deplasările maselor de aer, de încălzirea lor puternică, de particularitățile reliefului și, în general ale suprafeței subiacente. Prin poziția sa pe glob România se află într-o zonă climatică cu activitate orajoasă moderată desfășurată, cu unele excepții, în intervalul cald al anului.

Numărul mediu anual de zile cu oraje în zona studiată are valoarea de 30.9 zile. În cursul anului, cele mai multe zile cu oraje sunt caracteristice lunilor mai-august, având valori maxime în luna iunie (5.6 zile).

Numărul de zile cu oraje scade spre începutul și sfârșitul anului, în perioada rece ( noiembrie- martie), orajele fiind, cu unele excepții, inexistente ( în lunile ianuarie, februarie, noiembrie, decembrie).

Tab. 31 Numărul mediu al zilelor cu oraje (1956-1996)

9.5 Evapotranspirația

Regimul anual al evapotranspirației este influențat direct de regimul temperaturii aerului și al suprafeței active, în raport cu care se înregistrează un maxim în perioada caldă a anului și un minim, în cea rece, de regimul precipitațiilor, de rezervă de apă din sol, de adâncimea pânzei freatice, de tipul de vegetație, de caracteristicile solului, de viteza vântului, de activitatea umană, etc.

Deoarece în zona de câmpie, cantitatea de apă din sol nu satisface necesarul pentru producerea evotranspiratiei, clima acestor teritorii este relativ uscată, caracterizându-se prin alternanța intervale lor ploioase cu cele de uscăciune și secetă. Astfel, cele mai mari valori ale evapotranspirației potențiale medii anuale (peste 700 mm) caracterizează zona de câmpie care dispune de un potențial caloric și termic mai ridicat și de precipitații mai puține.

Cea mai mare cantitate de apă se evaporă în perioada de vegetație ( aprilie-octombrie) ca urmare a creșterii temperaturii și intensificării proceselor biologice din plante, în câmpie fiind cu 500-1000 mm mai mică decât valorile anuale.

Tab. 32 Evapotranspiratia (mm) _ Potentiala medie lunară și anuală 1956-1999

Din tabel reiese un maxim înregistrat în luna iulie (144 mm) iar perioadă în care nu se înregistrează nici un procent este perioada de iarnă.

Media anuală la Galați este foarte ridicată 691 mm, acest lucru datorându-se suprafețelor mari de ape în jurul orașului Galați.

9.6.Fenomenul de uscăciune și secetă

Uscăciunea și seceta sunt fenomene climatice deosebit de complexe, la declanșarea cărora concură mai mulți factori și anume- factori care definesc particularitățile structurii suprafeței active (particularitățile reliefului, gradul de acoperire cu vegetație și timpul de vegetație, caracteristicile solului, adâncimea pânzei freatice, etc); factori care definesc particularitățile timpului (cantitatea de precipitații, rezervă de apă din sol accesibilă plantei, umezeală și temperatura aerului și solului, evaporația potențială și reală, viteza vântului etc.)

– factorii care definesc particularitățile fiziologice ale plantei (soiul de plantă, faza de vegetație, gradul de rezistență la uscăciune, etc)

– factorii care definesc influența antropică asupra mediului (terenuri cultivate sau înțelenite, agrotehnica folosită, etc)

Deși acești factori sunt numeroși, totuși rămâne prioritară absența precipitațiilor, ca urmare a predominării timpului anticiclonic. Din acest punct de vedere, cea mai mare influență exercită anticilonii care se formează în Europa Centrală, Europa de Est și cea de Nord- Est, dorsală anticiclonică din Atlanticul de Nord, brâul de mare presiune care se extinde peste Europa Centrală în România. În acest context trebuie subliniat rolul de baraj orografic al Carpaților în calea advecțiilor de aer generate de către formații anticiclonice, fapt pentru care fenomenele de uscăciune și secetă, deși sunt posibile în toate regiunile țării, nu se produc simultan și cu aceeași durată și intensitate.

Cele mai puternice fenomene de uscăciune și secetă și cu durata cea mai lungă se produc în zona de câmpie, unde influența anticiclonilor continentali este mai mare. Secetele reprezintă fenomenul cel mai frecven al perioadei de vară, datorită precipitaților scăzute. Acestea apar foarte rar și în peioada de iarnă, cum a fost în iarna anilor 1974-1975, lipsită în cea mai mare parte de zăpadă. Perioadele de primăvară și toamnă sunt și cele bântuite uneori de secete indiferent de perioada când se produc și mai ales când durata lor depășește 10 zile vara și 14 zile iarnă, în care n-au căzut precipitații mai mari de 5 mm, ele aduc mari pagube culturilor agricole.

Durata medie a intervale lor de secetă, calculată din valori multianuale este de 15-19 zile în zona de câmpie.

În cursul anului cele mai frecvente perioade de uscăciune s-au produs iarna (ianuarie-februarie), apoi vara (iunie-iulie), toamna (noiembrie) și primăvara (aprilie), iar cele mai frecvente perioade de secetă s-au produs la sfârșitul verii și începutul toamnei (august-septembrie), cu maxim în septembrie, urmate de către cele de toamnă (noiembrie-decembrie) și de cele de primăvară.

În sprijinul combaterii efectelor negative de uscăciune și secetă de un real folos sunt prognoza și avertizare a metereologica date de institutul de specialitate, determinările asupra rezervei de apă productivă din sol, în raport de cultură și monofaza, folosirea irigațiilor și a altor metode care au în vedere păstrarea umezelii în sol.

10.Sectoare climatice

Configurația reliefului și caracteristică factorilor fizico-geografici locali au determinat crearea unor diferențe climatice bine distincte

Partea de jos a orașului (cartierul Bădălan-Gară – Șantierul Naval Docuri) este cuprinsă în sectorul climatului de baltă luncă (1), cu temperatura aerului mai coborâtă, cu mai multă umezeală, ceață, rouă, brumă.

– În noul sector industrial al orașului, de la Tirighina (II), deși cu un climat mai uscat și cu o dinamică mai activă a atmosferei decât climatul sectorului de terasă, ceața urbană este mai accentuată.

– În sectroul urban de terase, care este cel mai vast, se pot deosebi cel puțin două subunități climatice: subunitatea climatică a vechiului centru urban (III), cu clădiri dese și spații verzi puține, și subunitatea climatică corespunzătoare părții de nord și de vest a orașului (IV), unde înălțimea reliefului și mai sporită întindere a spațiilor verzi generează un climat mai favorabil populației.

Amenajarea hidrotehnică integrală din partea extrem sudică a luncii Prutului și sistematizarea agricolă a zonei preorășenești dinspre nord și nord- vest vor avea repercursiuni favorabile în îmbunătățirea climei municipiului Galați.

Figura 4 – Sectoare climatice (după D. I. Oancea)

CONCLUZII:

Din analiza tuturor datelor prezentate iese în evidență că municipiul Galați se situează într-o zonă cu climat continental excesiv, de asemenea se mai observă că trecerea de la anotimpul cald la cel rece și invers se face brusc.

Precipitațiile medii anuale care cad pe cuprinsul teritoriului analizat sunt de 445.2 mm, situându-se sub media anuală a țării, iar în ceea ce privește regimul precipitațiilor, acesta este neregulat. Concluzia care se desprinde din analiza datelor și a grafice lor este: precipitațiile au o mare fluctuație de la o lună la alta și de la un an la altul. Sunt luni când nu cad deloc precipitații, sau luni în care a plouat excesiv.

Vânturile dominante în regiunea studiată bat din direcția nord și sud- vest.

Din analiza frecveneti vântului pe anotimpuri rezultă că în toate anotimpurile frecvența cea mai mare o dețin direcțiile dominante ( nord și sud-vest), variind doar sub aspect cantitativ. În general, cele mai mari viteze ale vântuluise înregistrează primăvara ( 56 m/s) și iarna (61 m/s), iar cele mai mici viteze la sfârșitul verii și începutul toamnei.

În concluzie regiunea analizată se pretează amenajărilor de bazine cu apă pentru creșterea peștelui.

Cap. III POLUAREA ATMOSFEREI URBANE

Factorul de aer reprezintă unul din reactorii cei mai importanți din studierea integrantă a nivelului de poluare și, apoi, în determinarea impactului poluării asupra mediului și asupra sănătății populației. Ignorarea acestui fapt, argumentând capacitatea mare de dispersie a poluanților în atmosferă, poate degrada relația omului cu mediul și relațiile dintre biocenoze. Este necesară o reanalizare a conceptului de mediu înconjurător, astfel încât fluxul informațional să fie complet și corect direcționat.

Pentru Mun. Galați, sarcina este dificilă și delicată în determinarea corectă a nivelului de poluare a aerului și implicit, de stabilire a cauzelor acestei poluări și de găsire a măsurilor optime de prevenire, limitare sau reducere, deoarece în acest spațiu este amplasat cel mai mare combinat siderurgic din țară și poate din Europa.

Surse de impurificare:

Există două categorii de efluenți:

gazele (organice și anorganice)

aerosoli (fum, pulberi, gudroane)

Particulele mai grosiere, pulberi sedimentabile și compușii volatili ai plumbului, se depun sau rămân în pătura de aer de lângă sol. Particulele mai grosiere, pulberi sedimentabile și compușii volatili ai plumbului, se depun sau rămân în pătura de aer de lângă sol.

Timpul de staționare în atmosferă este de asemenea diferit, de la caz la caz:

CO- cca 4 luni

Praful – 3-7 zile

SO2: 1-6 zile

NOx: 1-3 zile

Fiecare tip de activitate economică participă la poluarea de ansamblu prin emisii și cantități specifice.

Unitățile industriale din Galați sunt grupate către cele trei extremități ale orașului

1. în vest (1 – 2.5 km) este construit combinatul siderurgic ARCELORMITTAL STEEL

2. în SV se află amplasate Șantierul Naval, Laminorul de tablă groasă (INTFOR)

Inteprinderea mecano-navala (MENAROM) și multe alte unități și ateliere mici

3. în N se află amplasată industria alimentară (panificație, vinificație, lactate) dar și fabrica de sârmă, cuie și lanțuri (TREFO).

1. Principala sursă de poluare este Combinatul Siderurgic ARCELOR MITTAL STEEL, care emite poluanți pe distanță 2-7 până la 10 km în special pe axa N-E și S-V.

Prin unitățile sale (furnale, oțelarii, cocseria, turnătorii, centrală termoelectrică s.a.) elimină în atmosferă o serie de noxe care sunt vehiculate de către vânt spre zonele de locuit din oraș ca și spre localitățile limitrofe acestuia, până la Com. Smârdan (3 km), Șendreni (5 km) și Braniștea (20 km) situate în vest, apoi Com. Vânători, Sat Coști (7 Km) și Odaia Manolache (9 Km).

Unitățile cele mai impurificatoare sunt oțelăriile și uzina cocso-chimica. Cu ocazia avariilor ce apar la instalațiile de epurare cât și în situațiile de funcționare ineficientă a instalațiilor de desprăfuire se produc evacuări directe ale gazelor în atmosferă, situații care se repetă frecvent datorită gradului avansat de uzură a utilajelor, având drept rezultat eliminarea unor pulberi de fier, vizibile cu ochiul liber, care în funcție de direcția curenților de aer, plutesc ca niște nori roșii deasupra orașului. Acest fenomen impresionant produce îngrijorare în rândul populației, deși efectele sale se manifestă prin murdărirea clădirilor, a rufelor întinse la uscat, a stazilor și prin depunerea pe plante.

Principalele substanțe care impurifică atmosfera sunt:

bioxidul de sulf (SO2) – provenit din arderea cărbunelui și laminorul de tablă.

Hidrogenul sulfurat (H2S) și fenoli proveniți din uzinele cocsochimice, ca și din numeroasele procese de ardere, oxizi de azot (NO2).

Praful de minereu de fier, praful de cărbune și praful de oxid de mangan provenit din fabricarea oțelului.

Oxidul de carbon (CO) degajat în cantități mari de oțelarii și de laminorul de tablă.

Centrală termoelectrică ce elimină cantități importante de vapori fierbinți.

2.Industria materialelor de construcții este mult mai prezentă în intravilan, și deci

mai nocivă.

Principalele surse de pulberi sedimentabile de funingine și de compuși toxici provin din:

punctele de fabricare a cărămizilor

șantierele în lucru

manipularea cimentului, argilei, gipsului

prepararea asfaltului

Specificul acestei activități, spre deosebire de siderurgie, constă în faptul că poluanți sunt eliminați la joasă înălțime deteriorând grav calitatea aerului resprabil.

3. Mijloacele de transport care elimină în atmosferă cantități mari de

Oxid de carbon (CO), axizi de azot (NOx), oxizi de sulf (SO) și ozon troposferic.

Emisia de gaze se face foarte jos iar concentrațiile mari se întâlnesc la

Înălțimi mici cu emisie pe toată suprafața transportului, populația fiind intens afectată chiar și la concentrații mici ale poluanților, prin toxicitate.

Transportul și răspândirea poluanților

Poluanții nu constituie amestecuri permanente ale aerului, ci sunt emanații în atmosferă de surse temporare sau permanente.

Acțiunea lor nefastă asupra oamenilor, animalelor și plantelor nu are loc, de regulă, la ieșirea din sursa, ci undeva mai departe de aceasta, sub formă de conținut de impurități.

Atât datele obținute prin sedimentare, cât și cele prin aspirație indică în toate cazurile valori ale poluării cu pulberi peste limita admisă pentru orașe. Pe baza acestora Elena Erhan și Teodora Varvarescu, au deosebit 4 areale cu diferite grade de poluare:

zona slab impurificată (17- 25 g/m2/lună) pe o fâșie alungită care se îngustează dinspre nordul orașului către sud, până la intersecția bulevardului G. Coșbuc cu strada Basarabiei, fără a depăși, către vest, aliniamentul marii artere, și insular în Țiglina I și Mazepa I. În aceste areale se combină influența factorilor de depoluanți (vânturi de nord, depărtarea de principalele surse poluante, apropierea de Dunăre și prezența spațiilor verzi).

zona considerabil impurificată (25-42 g/m2/lună) căreia îi aparține cea mai mare parte din intravilan. Această zonă cuprinde centrul orașului, cartierele Mazepa I și II, Țiglina I, II și III, separând zonele de poluare maximă cu cele de poluare minimă.

zona puternic impurificată (42-50 g/m2/lună) cuprinde cartierul Badalan cu zona industrială, vestul cartierului Dunărea lângă combinat, unde sub influența vânturilor dinspre NV și V sunt transportate și depuse aici atât particulele solide cât și cele gazoase.

zona intens impurificată (peste 50 g/m2 pe lună) reprezentată prin 2 areale restrânse, unul în partea de NV (cartierul Aviației) iar altul în extremitatea SV a orașului (cartierul Dunărea până la Barboși-Tirighina).

Figura. 5 Zonarea impurificării cu pulberi a atmosferei orașului Galați ( după Elena Erhan)

În spațiul omului s-au înregistrat creșteri importante a cantității de pulberi sedimentate, mai ales în lunile de iarnă, când turbulența termică și cantitatea de precipitații sunt scăzute și când surselor de impurificare existente li se adăuga o nouă sursă temporară, dar substanțială – coșurile de fum ale sobelor și a instalațiilor destinate încălzirii locuințelor din orașul Galați și din împrejmuiri.

Răspândirea impurităților emise și deci transformarea lor în emisii se află în strânsă legătură cu condițiile meteorologice și cu relieful regiunii în care se află sursele de impurificare.

Atunci când substanțele poluante sunt emise de o sursă punctiformă (coșurile întreprinderilor), ele au la început o temperatură mai ridicată decât cea a aerului din jur și se vor înalta în atmosferă până la nivelul la care se produce echilibrarea temperaturii lor interne cu cea a mediului înconjurător

Apoi, aerul poluat este antrenat în mișcare de forța vântului, extinzându-se spațial sub forma unei “pene” de formă conică. Lângă sursa de impurificatoare, pana de substanțe poluante este destul de îngustă (concentrația poluanților fiind maximă), ea extinzându-și diametrul pe măsură ce substanțele poluante se amestecă cu aerul din jur prin difuzie turbulentă până când, în final, devine invizibilă.

Figura prezintă cinci tipuri de forme de pene de emisie provenite de la coșuri înalte în funcție de gradienții termici.

deplasare filiformă (fanning) – se caracterizează prin gradienți de temperatură pozitivi, iar dispersia este foarte redusă;

fumigarea (fumigation) – în imediata apropiere a solului se formează un strat cu gradient de temperatură negativ în care au loc procese de amestecare;

formarea de conuri (conning) – dispersarea este mai redusă decât în cazul precedent și concomitent are loc o creștere a distanței la care poluanții ating solul;

formarea de bucle (looping) – are loc o dispersare rapidă a jetului de gaze, dar în același timp poate conduce la concentrații mari ale poluanților la sol în apropierea coșurilor de gaze;

suspendarea (lofting) – apare inversia termică, iar gazul emis este împiedicat să se amestece cu stratul de aer de dedesubt.

Figura 6 Tipuri de forme de pene de emisie

Concentrații și regimurile poluanților atmosferici

Evoluția în timp a concentrațiilor pulberilor din atmosferă este influențată pe de o parte, de ritmul activități surselor de impurificare, iar pe de altă parte de regimuln condițiilor meteorologice.

Regimul diurn în atmosfera urbană este puternic modificat prezentând 2 maxime și 2 minime.

Maxime

primul maxim se produce în jurul orei 8 când începe activitatea industrială și când circulația rutieră se intensifică.

al doilea maxim se produce în orele 18-22, când cele două tipuri de activități se intensifică din nou

Minime

primul în orele după-amiezii, când convecția atinge dezvoltarea maximă

al doilea se produce în orele de noapte când activitatea surselor de impurificare este redusă.

Regimul săptămânal al concentrațiilor pulberilor este propice numai atmosferei urbane, fiind generat de ritmul activității întreprinderilor industriale și a celorlalte surse de poluare.

El se caracterizează prin concentrații din ce în ce mai mari în zilele de lucru (luni-vineri) și mai mici în cele de odihnă (sâmbăta – duminică), când emisiile de poluanți scad considerabil.

Regimul anual al concentrațiilor pulberilor prezintă: un maxim în lunile de iarnă când surselor permanente de impurificare li se adăuga o sursă nouă, temporară, dar substanțială, reprezentată de coșurile sobelor și instalațiile destinate încălziri clădirilor.

Minima se produce vara în prezența unei dezvoltări maxime a convecției termice care favorizează împrăștierea impurităților în atmosfera liberă.

Efectele poluării asupra sănătății populației.

Pentru că un oraș să fie salubru și sănătos, nu e suficient că locuitorii lui să fie îndemni de boală, ci trebuie să fie puși la adăpost pe de o parte, de nocivități evitabile cum ar fi poluarea cu pulberi și gaze, zgomote, mirosuri repugnante sau peisaje insalubre, dezagreabile, iar pe de altă parte, de variațiile bruște și puternice ale elementelor climatului (temperatura, umiditate, curenții de aer etc.).

Aceasta este, de altfel, și optică definiției stării de sănătate, elaborată de OMS “sănătate nu înseamnă numai absența bolii, ci bunăstarea fizică, psihică și socială”.

În interiorul orașului, elementele climatice suferă o serie de modificări care au repercursiuni foarte importante asupra gradului de poluare a aerului atmosferic și asupra stării fiziologice a organismului.

Astfel, temperatura aerului este mai crescută în oraș decât în afara lui. Prezența în teritoriul orașului a numeroase clădiri construite din piatră, cărămidă sau ciment și acoperite cu tablă ori cu țiglă, prezența străzilor asfaltate și a trotuarelor care încălzesc se puternic sub acțiunea razelor solare din timpul verii, la care se adăugă căldura degajată de oamenii sau rezultate din activitățile lor, influențează nefavorabil organismul uman.

Prin temperatura iradiantă pe care o emană, orașul constitue o adevărată “insulă de căldură”. Umiditatea relativă este și ea modificată în interiorul orașului și mai ales la nivelul străzilor deschise unde este de 44%, în timp ce în pădurile din jurul său din apropierea acestuia ea este de 60%.

În zonele poluate cu gaze și pulberi ale orașului, jumătate din radiațiile vizibile și 2/3 din radiațiile ultraviolete sunt reținute, astfel încât clima orașului este mult influențată. Această coerentă de radiații explică între altele frecvența mai crescută a rahitismului printre copii din mediul urban față de cei din mediul rural.

Curenții de aer și spectrul turbulenței suferă modificări importante. Într-o aglomerație urbană, datorită rigozitatii crescute a teritoriului, viteza curenților de aer diminua, crescând numărul de zile cu calm atmosferic. Ori, este cunoscut faptul că acalmia atmosferică agravează poluarea aerului.

Poluarea influențează nefavorabil organismul uman și are drept consecință sporirea cazurilor de afecțiuni acute ale căilor respiratorii (astm, bronșite, cancer pulmonar), rahitism, anemii și alte alergii.

Gazele care impurifică atmosfera Galațiului nu sunt nocive numai pentru oameni și animale, ci și pentru plante. Efectul acestora asupra plantelor se concretizează prin apariția malformațiilor structurale, prin necroze, manifestete prin brumificarea organelor vegetative și adesea, prin moartea plantelor.

Gravitatea excepțională a problemei poluării aerului urban și atmosfera Galațiului în ganeral, reclamă stringent luarea unor măsuri eficiente care să constitue în final la diminuarea procesului de poluare

Pentru ca un oraș să fie salubru și sănătos, nu e suficent ca locuitorii lui să fie îndemni de boală, ci trebuie să fie puși la adăpost pe de o parte, de nocivități evitabile cum ar fi cum ar fi poluarea cu pulbere și gaze, zgomote, mirosuri repugnante sau peisaje insalubre, dezagreabile, iar pe de altă parte, de variațiile bruște și puternice ale elementelor climatului (temperatură, umiditate, curenții de aer, ect). Aceasta este, de altfel, și optica definiției stării de sănătate, elaborată de OMS "sănătate nu înseamnă numai absența bolii, ci bunăstarea fizică, psihică și socială".

În interiorul orașului, elementele climatice suferă o serie de modificări care au repercursiuni foarte importante asupra gradului de poluare aerului atmosferic și asupra stării fiziologice a organismului.

Măsuri de prevenire și combatere a poluării.

Așa cum este bine cunoscut consecințele unei poluări, fie ea cronică, dar mai ales accidentală, sunt deosebit de complexe, extinzându-se pe multiple planuri, pe o perioadă lungă de timp.

Prin legea protecției mediului promulgată în 1995, s-a instituit cadru general al reglementărilor în domeniul mediului și totodată s-au modelat atitudinile și comportamentul față de mediu, prin instituirea anumitor restricții și pârghii economice de materializare a principiilor “poluatorul plătește”, “mediul nu este un bun gratuit”.

Ca o consecință logică a procesului de poluare a aerului la Galați se impune luarea unor măsuri care să contribuie în final la diminuarea acesteia:

– Mărirea suprafețelor ocupate de spații verzi existențe și infiinarea altora noi în sectorul feroviar și în preajma tuturor unităților industriale, care să contribuie la reținerea și fixarea impurităților și, totodată, la reducerea zgomotului.

– Creerea unei zone de protecție sanitară în V și N zonei industriale Badalan

– Dotarea cu instalații moderne de captare sau neutralizare a pulberilor și gazelor emise de toate instalațiile (mai ales laminorul de tablă).

– Dotarea sectoarelor de producție cu instalații de stingere uscată a cocsului în bateriile de cocsificare în scopul evitării poluării mediului cu vapori de fenol, gudroane.

– Instalații de desprăfuire a locurilor de muncă în toate sectoarele productive cu electrifiltru, filtre cu saci, în funcție de natură prafului și umiditate.

– Instalații de încărcare fără fum la bateriile de cocsificare nr. 5-8

– Instalații de recuperare a publerilor colectate în agregate de epurare a gazelor și desprăfuire la sectoarele aglomerare și furnale.

– Instalații de recuperare a pulberilor colectate în agregate de epurare a gazelor și desprăfuire la sectoareleaglomerate și furnale.

– Coșurile de evacuare a gazelor în atmosferă să aibă înălțimi de peste 15 m.

– Introducerea catalizatoarelor la mijloacele de transport.

– Creșterea spațiilor verzi în toate cartierele orașului.

PARTEA a II-a

ASPECTE METODICE

Aspecte psihologice în învățarea geografiei.

Geografia, ca știință situată la contactul dintre științele sociale și cele naturale, oferă largi posibilități de înțelegere a mediului înconjurător, a problemelor social-economice, fiind singura știință ce se ocupă cu studiul de ansamblu al globului terestru, ca organism unitar, unde orice schimbare a fenomenelor naturale, sociale și economice, oriunde s-ar petrece ele, interesează întreaga planetă.

Cu toate că geografia dispune de un număr redus de ore ( 1-2 săptămânal), această disciplină are un rol deosebit în educația elevilor, fapt pus în evidență și de „ Carta Internațională a educației prin geografie” ( adoptată la al 27-lea Congres Internațional de Geografie, de la Washington, 1992). Conform acesteia, geografia este indispensabilă pentru formarea unor cetățeni responsabili și activi în lumea prezentă și viitoare, ea contribuind la educația permanentă și întelegerea în întreaga lume, fiind un foarte important mijloc de promovare a educației individuale și având o contribuție importantă la educația internațională, educația pentru mediul înconjurător și pentru dezvoltare.

Geografia este știința care deschide calea cunoașterii mediului înconjurător și a modului cum acționează el asupra societății umane, contribuind la precizarea raporturilor strânse dintre ele și stabilirea echilibrului om-natură, necesar vieții. Este știința care-i obișnuiește pe elevi cu exersarea gândirii logice, de la simplu la complex, de la apropiat la îndepărtat, de la descriere la explicare,la înțelegerea proceselor și fenomenelor geografice pe baza conexiunii și cauzalității acestora, a explicării științifice, aducând și o contribuție importantă la formarea unei conștiințe naționale și internaționale, prin informarea asupra realităților geografice actuale.

Obiectul Geografie are un rol deosebit de important în formarea gândirii logice a elevilor. Deci, ea descrie și explică întregurile regionale și înlănțuirealor în întreguri teritoriale, din ce în ce mai întinse și mai complexe până la unitatea cea mai întinsă și mai complexă, planeta pe care locuim. Elevii vin la școală cu diferite noțiuni greșit înțelese. Ca profesor, mi-ampropus să le formez convingeri și noțiuni având ca suport adevărurile științifice. Procesul cunoașterii geografice în ciclul liceal trebuie organizat în așa fel încât la baza lui să se afle în primul rând familiarizarea nemijlocită a copiilor cu realitatea geografică, cu ceea ce mediul înconjurător le oferă prin conținutul și structura sa mai întâi, cu acele elemente legate de orientarea în spațiul geografic și apoi a elementelor naturale și social economice care-1 compun. O gândire logică se întemeiază pe un bogat suport intuitiv. De aceea, în învățământul liceal principiul geografic „de la apropiat și cunoscut, la îndepărtat și necunoscut" își dovedește valabilitatea.Cunoscând complexitatea procesului de formare a reprezentărilorgeografice la copii, psihopedagogia modernă ilustrează necesitatea creării bazei senzoriale intuitive în cadrul procesului instructiveducativ, realizarea unei activități cerebrale care să pună copiii în legătură cu materialul instructiv pe care-1 oferă activitatea intuitivă. De aici, decurge obligativitatea învățământului de a-i învăța pe elevi săobserve corect obiectele și fenomenele geografice din mediul înconjurător în vederea asigurării prin imagini cât mai complete juste și clare, care mai târziu devin elemente pe care se sprijină gândirea geografică.

2. Metoda de învățământ – forme de optimizare a procesului educativ

2.1. Metode activ – participative folosite în predarea-învățarea lecției de geografie

2.1.1. Descoperirea

Învățarea prin descoperire esteo metodă prin care profesorul și elevii învață geografia cu metodele specifice cercetării geografice ca știință; profesorul îndrumă activitatea elevilor care reconstituie și explică fapte și fenomene geografice pe baza unor surse de informație. Prezentăm în încheiere schema grafică a etapelor metodice ale învățării prin descoperire.

Învățarea prin descoperire poate fi utilizată la lecția Particularitățile climatice ale țării noastre de la clasa a XII-a. Dacă o serie de competente derivate, cum ar fi enumerarea factorilor climatici și a elementelor climatice, sunt cunoscute da la clasa a VIII-a, este oligatoriu ca la nivelul ultimului an de liceu, ștacheta obiectivelor și a performanțelor elevilor să fie mult mai ridicată. Într-o enumerare simplificată, aceste competențe ar fi adăncite prin: cunoașterea factorilor genetici ai climei, cunoașterea elementelor meteorologice, înțelegerea mecanismelor fizice de interacțiunedintre acestea, înțelegerea cauzalității și a raporturilor spațiale dintre fenomene, interpretarea unor hărți sinoptice, prevederea vremii. Pentru această temă propun trei secvențe:

Factorii genetici ai climei

Analiza radiației solare îi va face pe elevi să înțeleagă că ea reprezintă facorul genetic essential al climei. Din analiza și compararea hărților Europei cu temperature medii( anuale, temperature lunii iulie, a lunii ianuarie) și precipitații, elevii vor identifica și explica influența climatului oceanic și continental asupra țării noastre. Elevii, împreună cu profesorul, vor analiza apoi 3-4 tipuri caracteristice de vreme, cu ajutorul unor schițe sinoptice successive, ale Europei, precum și evoluția unei mase de aer caracteristice care traversează contunentul timp de 4-5 zile. Aceste schițe și hărți sinoptice pot fi prezentate pe calculator cu ajutoril video-proiectorului, sau pot fi multiplicate și distribuite elevilor. Parcurgând aceste momente și secțiuni successive, timp de 10-15 minute, elevii vor putea identifica și descoperi ( fără a fi oferiți de-a gata), cei trei factori genetici ai climei.

Analiza elementelor climatice

La această secvență explicarea de către professor a elementelor climatice, se cere înlocuită cu analiza lor de către elevi prin interpretarea hărților climatice respective, la care se pot adăuga și alte activități, astfel:

analiza regimului termic diurn și annual pentru cateva localități ( București, Timișoara, Galați, Iași, vf. Omu), pentru înțelegerea relațiilor dintre temperature și condiții natural;

trasarea pe o hartă, cu elevii a unor izoterme și izohiete, prin interpolarea datelor de la stații menționate;

analiza regimului precipitațiilor și a vântului, în câteva localități;

realizarea unor histograme pentru temperature și precipitații, la diferite stații meteorologice.

Analiza și prevederea elementelor climatice

Această secvență are ca obiectiv principal formarea deprinderii de a descifra o hartă sinoptică, de a analiză evoluția elementelor meteorologice pentru eleborarea unei prognoze de scurtă durată. Astfel pe o schiță de hartă a țării noastre, elevii vor figura principalele elemente de vreme ( temperature, precipitații, nebulozitate), cu datele cantitative din ziua anterioară. Pot fi luate în acest sens datele publicate în presă. Schița care se execută trebuie să fie la o scară corespunzătoare pentru a permite analiza elementelor meteorologice în raport cu formele și unitățile de relief și pentru a o complete cu elemente noi, rezultate din interpretarea acestor date: trasarea arealelor cu precipitații, trasarea unor izoteme etc. Din analiza unor asemenea hărți meteorologice pentru câteva zile și prin compararea lor, elevii vor ajunge să descopere câteva legități ale evoluției elementelor meteorologice; este recomandabil ca această analiză să fie efectuată pe un număr cât mai mare

Tratarea acestor trei secvențe se înscrie pe linia respectării principiilor unui învătământ active, oferind largi posibilități de aplicare a învățării prin descoperire.

2.1.2. Problematizarea

Problematizarea este o metodă moderna în predarea-învățarea lecțiilor de geografie care are darul să orienteze și să activeze gândirea elevilor în procesul învățării dirijate a cunoștințelor, prin faptul că îi conduce la rezovarea unor situații conflictuale reale sau aparente, între cunoștințele dobândite anterior de acestia și noile informații despre fenomenul sau procesul geografic studiat.

Problematizarea este o metodă de tip euristic care consta în crearea și rezolvarea unor situații problematice sau întrebări problemă pentru a dezvolta creativitatea elevilor, a activiza gândirea acestora, a angaja elevul în căutarea unor răspunsuri variate care implică fluență, originalitate, flexibilitate, elaborare.

Didactica modernă concepe problematizarea nu doar ca metodă de învațământ, ci ,,ca orientare didactică și ca principiu metodologic fundamental, care direcționează atât predarea, cât și învățarea”.

În activitatea practică, la lecție, nu orice întrebare adresată elevilor constituie o problemă și permite acestora să afle adevăruri necunoscute de ei. Uneori se creează confuzii în această privință, problematizarea fiind redusă la o suită de întrebări și răspunsuri obișnuite sau care cer doar aplicarea unor cunoștințe dobândite anterior. Utilizarea problematizării în studierea geografiei presupune ca profesorul să aibă o grijă deosebită, nu numai în formularea corectă a problemei, cât și în verificarea modului în care elevii dispun de premisele rezolvării acesteia, dacă ei cunosc faptele, evenimentele, procesele care să-i ajute la sesizarea, înțelegerea și soluționarea situației date.

În lecția "Clima orizontului local" unul dintre obiective a fost "să dobândească proceduri de calcul al temperaturii medii ale aerului". Am propus patru situații deînvățare :

-calculul temperaturii medii a aerului într-o zi la Galați, știind temperaturile de la ora 9, 12, 18, 24 (media aritmetică a celor patru valori);

-calculatul temperaturii medii a aerului într-o lună la Galați cunoscând temperaturile medii ale aerului pentru fiecare zi din luna respectivă (media aritmetică a celor 30/31 de valori);

-calculul temperaturii medii a aerului pentru un an la Galați fiind cunoscutătemperatura medie a aerului din fiecare an (media aritmetică a celor zece valori);

-calculul temperaturii medii multianuală a aerului la Galați într-un interval de 10 ani, cunoscând temperaturile medii ale aerului din fiecare an (media aritmetică a celor 10 valori).

Pentru conștientizarea diferențelor teritoriale ale temperaturii aerului, elevii vor fi antrenați în elaborarea și analiza hărții izotermelor. Pe această hartă elevii surprind :variația de temperaturii aerului în funcție de anotimp, în funcție de latitudine, altitudine etc. Elevii înțeleg și astfel memorează și ușor valorile de temperatură și înțeleg cauzele care le determină.

Am propus spre analiză trei hărți ale României : izotermelor lunii ianuarie ,lunii iulie și a mediilor anuale. Am stabilit cele trei valori ale temperaturii aerului pentru orașul Galați și un alt oraș din partea vestică a țării. Se stabilesc cerințele în cele trei situații și pentru fiecare dintre ele se deduc factorii care impun diferențele respective.

2.1.3. Tehnica Grafitti

Este un organizator grafic care poate fi utilizat în activități pe grupuri. Un grup primește un subiect sau o întrebare iar alt grup alt subiect sau altă întrebare.

Astfel, se comunică sarcina de lucru fiecărui grup care va primi o foaie care are scris în centrul ei un cuvânt cheie.Toți membrii grupului vor scrie simultan idei despre subiect trasând linii de la cercul central. După câteva minute se face schimb de foi între grupuri iar după un anumit interval de timp foile sunt returnate primului grup.În final, posterul este afișat și prezentat de către un membru al grupului.

Fiecare grupă primește câte o coală de carton duplex ce are în centru poluarea din municipiul Galați, din capitolul Poluare – clasa a XI-a Mediul înconjurător (degradarea și protecția mediului).

Echipele au la dispoziție 6 minute pentru a completa cât mai multe idei despre tema primită în casetă (fiecărui grup îi este atribuită o casetă de o anumită culoare), după care se realizează schimbul. Primul grup va avea de completat caseta albastră (Anexa 1- poluarea aerului); cel de al doilea grup pe cea portocalie (Anexa 2- poluarea apelor), iar al treilea grup pe cea verde (Anexa 3- polurea solului). Grupurile s-au străduit să completeze cât mai multe informații în caseta atribuită.Un reprezentant din ficare grup a prezentat rezultatul final al muncii realizate de grupa lui.

2.1.4. Tehnica ciorchinelui

Este un organizator grafic prin care se evidențiază într-o rețea conexiunile dintre ideile despre un subiect.

Se comunică elevilor un termen cum ar fi ,, Importanța Atmosferei’’, iar fiecare în parte pe caiet, va scrie orice informație care îi vine în minte timp de trei minute.Acestea se încercuiesc și se leagă prin săgeți cu termenul cheie. La final se confruntă ciorchinele realizat de fiecare coleg de bancă sau pereche.Această tehnică poate fi folosită la orice clasă și antrenează fiecare elev în parte care este solicitat să gândească și să lucreze independent.

Metoda ciorchinelui este indicată la lecțiile recapitulative, când elevii au deja informațiile pe care trebuie doar să le organizeze după o shemă logică. Această metodă poate fi aplicată la recapitularea temei ,, Atmosfera”, clasa a IX-a( Anexa 4).

2.1.5. Mozaicul: promovează învățarea prin colaborare și cooperare a capitolului „Atmosfera”. Sarcini:

1. Construirea grupurilor de lucru inițiale(în câte 4-5 elevi),din care se stabilesc și grupurile de ,,experți”, având obligația să învețe bine materialul primit

– profesorul discută pe scurt titlul și subiectul /textului pe care elevii îl vor trata, lucrându-se pe fragmente (4 părți)

2.Realizarea lecturii, citindu-se și discutându-se între ei pentru a înțelege mai bine

3.Revenirea în grupurile inițiale și predarea de către experți a conținutului pregătit

celorlalți colegi(predare reciprocă);strategiile de predare și materialele folosite rămân la latitudinea grupului de experți.

Profesorul monitorizează predarea, pentru a fi sigur că informația se transmite corect și că poate servi ca punct de plecare pentru diverse întrebări. Se poate completa cu o etapă de evaluare individuală, răspunzând la întrebări (test, realizează,, hărți ale conceptelor”)

2.1.6 Comparația

Comparația este metoda didactică prin care profesorul și elevul reconstituie trecutul, la lecțiile de predare-învățare a geografiei, prin desrinderea asemănărilor și deosebirilor faptelor și proceselor geografice pe baza unor criterii științifice. Metoda comparației se poate aplica în toate tipurile de lecții și în toate etapele acestora dacă obiectivele operaționale impun folosirea acestei metode, sub cele două tipuri ale sale: 1) comparația concomitentă și 2) comparația succesivă.Comparația concomitentă constă în compararea, în funcție de diferite criterii științifice, a faptelor și fenomenelor geografice asemănătoare care s-au produs în aceeași perioadă, în condiții diferite.

Metoda comparației vizează o mai bună însușire a cunoștințelor de către elevi, mai buna lor sistematizare, fixarea lor și este un bun prilej de verificare și notare a elevilor. Exemplu de aplicare a metodei la clasa a IX-a, capitolul “Climatele Globului” – realizați o comparație între climatul ecuatorial și cel musonic , precum și între climatul temperat-continental și cel temperat-oceanic.

2.1.7. Știu/Vreau să știu/Am învățat – pentru aplicarea acestei metode, se lucrează cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, evidențiindu-se ceea ce elevii știu deja despre o anumită temă, respectiv, capitolul” Atmosfera”- clasa a IX-a, apoi se formulează întrebări la care se așteaptă găsirea răspunsului în lecție. În rubricile adecvate ei vor nota ideile corespunzătoare, surprinzând situația de plecare, aspectele și întrebările la care au dorit să găsească răspunsuri și ceea ce au dobândit în urma activității/procesului de învățare.

2.1.8. Cubul – este metoda prin care se dezvoltă competențele necesare unei abordări complexe, integratoare, fiind recomandată și pentru scrierea procesuală. Etape:

1. Realizarea unui cub pe fețele căruia sunt scrise operațiile ce vor fi efectuate(analizează, compară, descrie, asociază, aplică, argumentează);

2. Lecturarea textului sau realizarea investigației în subgrupuri, fiecare având o temă din cele evidențiate pe cub;

3. Forma finală a scrierii este împărtășită întregului grup.

În concluzie, metodele activ-participative folosite în predarea-învățarea lecțiilor de geografie,,constituie un imperativ al modernizării și restructurării învățământului; imprimarea unui pronunțat caracter activ metodelor de învățământ este o cale care asigură obiectivele perfecționării învățământului, asigurându-i acestuia un caracter formativ-educativ’’. Selectarea metodelor didactice care să contribuie la antrenarea elevilor în activitatea școlară nu presupune renunțarea la metodele tradiționale, ci este necesară o diminuare a metodelor expozitive, iar atunci când activitățile didactice o impun , trebuie să li se imprime, așa cum am spus și mai sus, un puternic caracter activ.

În viziunea modernă, ,,metodele trebuie concepute și alese în așa fel încât să-l introducă pe elev cât mai mult în climatul activității de cercetare științifică, la pretențiile adecvate vârstei date. Prin urmare, a instrui și educa pe copil în școală nu presupune, exclusive, să-i transmitem adevărul la care am ajuns noi ca profesori, ci să-i dezvoltăm propria gândire, aducând-o, treptat, până la gândirea noastră’’

Folosirea metodelor active în predarea-învățarea lecțiilor de geografie este o condiție imperativă a așezării învățământului geografic într-o anumită ierarhie, pe locul prioritar pe care-l merită de fapt și de drept.

3. Experimentul didactic ameliorativ

3.1 Fazele unui experiment și sarcinile experimentului

a) Formularea și definirea problemei – definirea domeniului de cercetare.

b) Formularea ipotezei de cercetare și precizarea variabilei experimentale reprezintă exprimarea unui raționament plauzibil. Cel care proiectează o tehnologie didactică experimentală presupune că prin aplicarea ei va obține rezultate superioare. Dar acest fapt va rămâne o presupunere pe care practica o va confirma sau infirma.

c) Elaborarea planului experimental cuprinde trei momente:

1. Stabilirea eșantionului. care va reprezenta în cercetare populația ce urmează a fi supusă influențării sistematice a tehnologiei didactice proiectate. Această este o etapă de cea mai mare importanță, deoarece experimentarea ei pe un eșantion nesemnificativ ar putea duce la concluzii în contradicție cu realitatea. Avantajele eșantionării constau, pe de o parte, în aceea că asigură o economie de muncă și efort, reducând concomitent timpul afectat cercetării, iar, pe de altă parte, asigură un nivel mai înalt de exactitate, prin aceea că cercetătorul, având de-a face cu un număr mai restrâns de cazuri, se poate ocupa mai amănunțit de fiecare caz în parte, inclusiv de manifestări particulare ale sale. Datele și concluziile desprinse în urma investigației eșantionului, sunt extinse asupra întregii populații din care a fost selectat eșantionul respectiv, apelându-se pentru această la operația de estimare.

2. Stabilirea procedeelor prin care se controlează variabilele reprezintă opțiunea pentru unul din cele două procedee experimentale obișnuite și anume, experimentarea cu grup unicsau cu grupuri paralele. De obicei, în cercetarea pedagogică se constituie două eșantioane:

eșantionul experimental asupra lui se acționează în vederea producerii unor modificări

eșantionul de control, folosit ca martor pentru ca la încheierea cercetării să putem compara rezultatele obținute de către ambele eșantioane și să conchidem, pe această bază că diferența s-ar putea datora intervenției factorului experimental.

Experimentatorul verifică prin analiza diferitelor rezultate înregistrate de cele două grupe, egalizarea, atât cât este posibil, a celor două eșantioane. Cu cât asemănarea dintre ele este mai mare, cu atât factorul experimental administrat eșantionului experimental se va evidenția mai cu pregnanță. Rămâne, desigur, întrebarea dacă diferențele dintre ele pozitive înregistrate în eșantionul experimental se datorează introducerii factorului inovator sau altor elemente necontrolate de cercetător, iar această posibilitate nu poate fi total exclusă.

Procedeul de control statistic constă în testarea inițială a celor două eșantioane și în calcularea pe baza datelor înregistrate a unor indici statistici, mai ales a celor care exprimă tendința centrală și variabilitatea. Cu cât diferențele dintre acești indici sunt mai mici, cu atât eșantioanele sunt mai omogene și intervenția factorilor necontrolați va fi mai redusă.

3. Elaborarea instrumentelor de măsurare și prelucrare a datelor se materializează în:

instrumente de evaluare a rezultatelor școlare, elaborate în funcție de obiectivele pedagogice proiectate; indicii de apreciere a calității pedagogice a procesului de învățământ; modelul de prelucrare statistică pentru datele obținute.

d) Aplicarea planului experimental este etapa în care proiectul se transpune în acțiune și se colectează date.

e) Analiza datelor și interpretarea rezultatelor experimentale este ultima etapă a unei cercetări privind eficiența tehnologiei didactice și în concluzie, trebuie să precizeze dacă ipoteza de cercetare este confirmată sau nu în practică.

3.2. Studiu experimental privind optimizarea metodelor în studiul geografiei

Ipoteza de lucru și obiectivele cercetării

Ipoteza este următoarea: Presupunem că utilizarea cu preponderență a metodelor euristice în predarea geografiei duce la o înțelegere mai profundă a ideilor prezente precum și la sporirea motivației în studiului geografiei.

Obiectivele cercetării au fost următoarele:

Folosirea pe scară mai largă a unor metode euristice, activ-participative, prin activizarea structurilor cognitive și operatorii ale elevilor și apelul la metode pasive numai când este nevoie;

Identificarea gradului de participare și implicare a elevilor în receptarea și interpretarea textelor geografice;

Instrumentalizarea optimă a metodologiei prin integrarea unor mijloace de învățământ adecvate care au un aport autentic în eficientizarea predării-învățării; nu este vorba de o simplă adăugare a unui mijloc de învățământ, oricât de sofisticat ar fi el, ci de o redimensionare, o pregătire a acestuia în perspectivă metodologică;

Accentuarea tendinței formativ-educative a metodei didactice, extinderea metodelor de căutare și identificare a cunoștințelor, și nu transmitere a lor pe cont propriu, cultivarea metodelor de autoinstrucție permanentă;

Motivarea elevilor reprezintă un punct cheie al demersului didactic, iar pentru a motiva elevii, este esențială utilizarea de strategii de calitate înpatru domenii cheie pentru motivație: stabilirea unui mediu adecvat de învățare; implicarea tuturor elevilor; asigurarea feed-back-ului privind nivelul de performanță; recunoașterea meritelor elevilor.

Metodologia cercetării

Experimentul a avut caracter de cercetare pedagogică aplicativă și s-a desfășurat la clasele a IX-a F și a IX-a N, la Colegiul de Industrie Alimentară, Elena Doamna’’ în anul școlar 2011-2012. S-a folosit în experiment tehnica grupurilor paralele (experimentală- IX-a N (va fi numită clasa A) și de control-IX-a E (va fi numităclasa B), elevii neavând același nivel de cunoștințe. S-a luat în considerare faptul că factorii întâmplători, adesea ignorați și neimportanți, acționează pro și contra factorului experimental și influențele lor se anulează reciproc. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că factorii constanți (elevii, familia) exercită o acțiune față de factorul experimental (fie în plus, fie în minus), dar controlabilă.

Experimentul s-a desfășurat în trei etape:

Etapa inițială (preexperimentală) în care s-a determinat cu exactitate nivelul decunoștințe al celor două clase (experimentală și de control) și s-au identificat stilurile de învățare pentru toți elevii clasei experimentale;

Etapa experimentală în care clasa a IX-a E a fost grup de control (va fi numită clasa B) și clasa a IX-a N grup experimental (va fi numită clasa A);

Etapa finală în care am aplicat testul final, iar ipoteza formulată inițial a fost confirmată în practică.

Metodele de investigare au fost :

1. Metoda experimentală – a fost metoda fundamentală. Chiar dacă a fost un experiment integrat în procesul de învățământ, el s-a desfășurat sub forma unui proces natural, firesc.

2. Metoda observării a fost utilizată pentru cunoașterea aspectelor diferite ale activității elevilor, pentru luarea unor decizii privind desfășurarea ulterioară a experimentului, în funcție de constatările făcute.

3. Studiul documentelor școlare și al produselor activității elevilor s-a referit la cercetarea cataloagelor, programei, a lucrărilor scrise, a fișelor de lucru sau a caietelor de notițe. Datele obținute prin cercetarea documentelor școlare au rezultat aprecieri asupra evoluției elevilor care au permis remedierea unor aspecte negative.

4. Convorbirea individuală și colectivă a fost organizată având ca obiect problemele apărute din cauza organizării activităților pe echipe, atunci când am urmărit să cunosc experiența elevilor de învățare, opiniile lor despre o metodă experimentală, dificultățile întâmpinate de elevi etc.

5. Metoda statistică a fost întrebuințată în dubla sa calitate: ca metodă de investigare și metodă de prelucrare și interpretare a datelor oferite de răspunsurile la chestionarele aplicate, precum și a datelor culese în cadrul experimentului efectuat.

6. Interpretarea datelor experimentale a beneficiat de metoda analizei psihologice și pedagogice de conținut, de explicație rațională și de comparație.

Etapa inițială

La începutul anului școlar 2011-2012 s-a conceput și aplicat un test predictiv atât la grupul de control cât și la grupul experimental pentru stabilirea nivelului de înțelegere și noțiunilor și cunoștințelor geografice.Tematica din care au fost elaborate subiectele pentru testul inițial a vizat noțiuni studiate de elevi în clasa a VIII a dar și pe parcursul claselor V-VII. Subiectele au un grad de dificultate medie și vizează cunoștințele pe care elevii le pot aplica și dezvolta la geografie( anexa10).

Competente urmarite:

C1. Identificarea/Recunoașterea unor date, relații, concepte

C2. Ilustrarea/Exemplificarea/Descrierea unor fenomene, procese, situații

C3. Compararea/Clasificarea unor date, proprietăți, caracteristici

C4. Utilizarea/Aplicarea cunoștințelor în rezolvarea unor situații problemă

C5. Analizarea/Generalizarea/Transferul proceselor, datelor, fenomenelor

Centralizarea rezultatelor:

Tabel 1

Tabel 2

Din analiza rezultatelor obținute prin susținerea Testului inițial, pot fi formulate următoarele concluzii, care au în vedere acele aspecte unde elevii au întâmpinat dificultăți de concentrare și rezolvare :

Nu se corelează noțiunile teoretice de la geografie cu cele de la biologie, chimie, etc.

Nu se pot explica anumite procese și fenomeme decât parțial, cu ajutorul profesorului

Nu se utilizează suficient harta

Nu pot explica relațiile cauză-efect dintre obiectele și fenomenele reprezentate pe o

hartă

Nu pot localiza anumite elemente geografice pe suport cartografic

Lipsa interesului pentru școală

Absenteismul școlar

Diagramele următoare prezintă distribuirea procentuală a notelor, pentru a se privi comparativ cele două seturi de rezultate și a susține, mai limpede constatările ulterioare:

Figură 1

Concluzii:

Se constată o diferență mică între mediile generale ale celor două clase, ceea ce reflectă un nivel apropiat al cunoștințelor, dar totuși destul de scăzut.

Pentru clasa de control se va recurge la activități clasice de folosirea a manualului alternativ, insistând pe rolul profesorului în coordonarea, transmiterea, verificarea și aprecierea informațiilor/conceptelor, abilităților acumulate, formate și dezvoltate.

Pentru clasa experimentală se vor urmări aspectele didactice:

diversificarea metodelor (de identificare a informațiilor, de prelucrare, de analiză individuală, pe grupe și în echipe, de lectură dirijată, predictivă, de investigare și de redactare în scris a unor interpretări informaționale);

creșterea implicării elevilor în identificarea, însușirea informațiilor, schematizarea, consolidarea și aplicarea noțiunilor în contexte de învățare diferite, ce permit și încurajează interpretarea și comunicarea între elevi;

antrenarea elevilor în activități școlare și extrașcolare diverse ce pot trezi și menține interesul lor pentru geografie;

desfășurarea unor lecții în format electronic, bazate mult pe folosirea imaginilor; în asimilarea informațiilor, a termenilor să utilizeze procedee logice; profesorul va verifica atât conținutul celorînvățate, cât și procedeele utilizate de elevi.

Pe parcursul lecțiilor s-a observat o mai mare mobilitate în acțiuni și un interes sporit față de tema studiată, manifestat de elevii clasei experimentale.

După un interval de timp, în care s-au aplicat cele propuse, elevii ambelor clase au rezolvat un test de verificare, cuprinzând, alături de itemi vechi, alții noi, dar fără să neglijeze particularitățile psiho-pedagogice ale elevilor( Anexa 11)

Observații

În urma analizei situației înregistrate prin corectarea, evaluarea rezultatelor testului, s-au observat următoarele aspecte ce vizau clasa experimentală, comparativ cu clasa de control:

elevii au abordat toate subiectele cu încredere și responsabilitate;

n-au manifestat nici o reacție de respingere sau blocare la itemii noi din test;

nu s-a observat întâmpinarea unor dificultăți în identificarea termenilor din context;

continuă să persiste, deși într-o formă mai atenuată, dificultăți în redactarea detaliată a răspunsului, îndeosebi la aplicarea informațiilor, în evidențierea relațiilor cauză-efect, în explicarea intererelațională a evenimentelor, în utilizarea vocabularului geografic;

s-a remarcat seriozitatea și atmosfera de lucru din timpul completării testului, fără să solicite o explicare suplimentară a cerințelor.

Rezultatele obținute de data aceasta sunt trecute în tabelul de mai jos:

Tabel 3

Distribuirea notelor realizată în diagrame pentru cele două clase demonstrează procentual predominarea notelor considerate de mijloc, așa cum se poate constata:

După cum se observă, de data aceasta, diferența este simțitor mai mare, ceea ce confirmă ipoteza enunțată la început.

Pentru a verifica dacă eficiența nu este doar de moment, am planificat o activitate didactică de predare-învățare urmată de verificare scrisă. La clasa de control m-am oprit asupra mijloacelor clasice, bazată pe transmiterea și prelucrarea noțiunilor, elevii fiind solicitați să identifice informațiile, să formuleze concluzii în funcție de conotațiile și raportările pe care le vor realiza. La clasa experimentală activitatea a fost desfășurată în concordanță cu obiectivele propuse în demersul nostru, planul didactic fiind detaliat anterior. Rezultatele au întărit rezultatele analizate mai înainte.

Pentru a reuși o sistematizare convingătoare și concludentă a experimentului nostru am distribuit celor două clase urmărite, un test de verificare, cel final( Anexa12)

Rezultatele sunt centralizate în tabelul următor:

Tabel 4

În urma corectării testului final, se observă că diferența între mediile generale ale celor două clase se accentuează în favoarea clasei experimentale. Faptul că, după un semestru, aproximativ, elevii clasei experimentale au media mai mare decât au avut-o elevii clasei martor prima oară, poate fi pus pe seama sedimentării cunoștințelor și imaginilor, favorizată de o motivație mai puternică prin folosirea metodelor active, de antrenare a gândirii critice.

Am realizat și diagrama distribuirii notelor în procente pentru a fi mai elocventă constatarea noastră:

Reprezentând grafic rezultatele obținute în urma prelucrării testelor, se obțin:

1) Graficele 1A și 1D pentru testul inițial:

2) Graficele 2A și 2D pentru testul aplicat pentru verificare:

3) Graficele 3A și 3D pentru testul dat după aproximativ un semestru, în vederea analizării atitudinii și a rezultatelor elevilor, obișnuiți acum să lucreze în baza metodelor ce antrenează gândirea critică în lecțiile de geografie:

Concluzii finale

Deși s-a pornit de la un nivel inițial foarte apropiat, după aplicarea experimentului, prin predarea lecției în cele două variante, atingerea obiectivelor s-a făcut în mod diferențiat.

De asemenea, din analiza ultimilor grafice, se constată că elevii eșantionului experimental au căpătat cunoștințe mai profunde, care rezistă în timp, confirmând astfel ipoteza formulată.

Deși rezultatele școlare, măsurate în achiziții îndeosebi cognitive, de identificare, comparare, explicare și de aplicare, nu sunt spectaculoase, totuși trebuie să menționăm schimbarea remarcabilă a atitudinii elevilor clasei experimentale față de disciplina GEOGRAFIE. Astfel, amintim că participarea lor la lecția de geografie a devenit motivată, interesată de ceea ce pot dobândi și demonstra celorlalți dar mai ales în folosul personal; și-au manifestat interesul și pentru activitățile extra-școlare cu tematică geografică (vizită la Grădina Botanică, Grădina Publică, stația moteorologică Galați, pregătind materialul informativ, documentar și ilustrativ, susținând interesante puncte de vedere, mai mult sau mai puțin personale, argumentând și contraargumentând părerile exprimate). Evidentă este și schimbarea atmosferei de lucru, de la exprimarea plină de încredere a opiniilor, soluțiilor, fără teama de a deveni ridicoli sau respinși de ceilalți, până la implicarea hotărâtă a lor în activitatea didactică, prin formularea și rezolvarea unor situații educaționale, fie propunând și executând activități didactice în direcția celor cunoscute, de dezvoltare a gândirii, de învățare activă, creativă; să nu omitem să amintim și valoarea proiectelor elaborate pe parcursul semestrelor de studiu, ce au generat vii dezbateri. Poate tocmai din aceste aspecte suntem deosebit de mulțumiți de experimentul desfășurat, timpul ulterior, demonstrând că, din dorința și plăcerea lor de a învăța, se vor rezolva multe dificultăți de însușire și aplicare a noțiunilor.

Perfecționarea sau modernizarea lecției este, înainte de toate, o problemă de concepție, deoarece lecția concentrează în sine o întreagă gândire pedagogică specifică epocii, sintetizând o vastă experiență didactică. Numai o teorie bună poate să ducă la o practică mai bună, mai eficientă. Numai când vom privi lecția în contextul unei concepții noi, centrată pe competențele elevilor, vom putea să ne așteptăm la o practică a activității didactice ridicată la nivelul cerințelor școlii noastre de astăzi. Pentru a ajunge aici, nu este lipsită de utilitate pragmatică, o conștientizare mai bună a ceea ce reușesc să ofere pozitiv sau negativ diferitele teorii sau modele ale instruirii încercate până acum.

4.Valorificarea conținutului lucrării și integrarea acestuia în cadrul lecțiilor de la clasă.

Subiectul lucrării permite abordarea acestuia în cadrul lecțiilor de geografie din învățământul liceal.

La clasa a IX-a, unde se studiază Geografia generală, problematica reliefului de câmpie poate fi abordată la capitolul „Relieful Terestru”. Noțiunile legate de vreme în regiunea studiată pot fi elucidate mai bine prin observații legate de temperatura aerului, precipitații, vânturi făcute împreună cu elevii în cadrul capitolul „Atmosfera”. La capitolul „Hidrosfera” pot fi înțelese aspecte legate de apele subterane, izvoare, lacuri. Pot fi utilizate imagini cu plantele specifice mediului montan la capitolul „Biosfera”, punându-se accent pe degradarea mediului și problemele de mediu cu care se confruntă zona la lecția „Relațiile om-biosferă”.

La clasa a XI a unde se studiază Geografia mediului înconjurător. Probleme ale lumii contemporane pot fi utilizate noțiuni legate de conservarea elementelor naturale de la nivelul componentelor de mediu.

La clasa a XII-a, se studiază Geografia României fapt ce permite un studiu mult mai amplu al acestor probleme: analiza unor indicatori statistici, construirea de grafice, tabele, hărți, etc. Elevii pot realiza fișe de studiu, pot lucra cu hărți, atlase, anuare statistice, grafice, fiind utilizate în acest sens metode didactice variate: conversația euristică, observarea dirijată, explicația, analiza sistematică, problematizarea, demonstrația, exercițiul.

La „Geografia României” pot fi abordate probleme legate de relieful de câmpie, de elementele climatice specifice zonei municipiului Galați, de vegetația de stepă și, în concordanță cu aceasta, de faună și solurile specifice.

Aceste elemente ale cadrului natural pot fi „văzute” de către elevi prin drumeții și vizite, natura și mediul antropizat fiind laboratoare care ne permit nouă, profesorilor de geografie, să apropiem mai mult elevii de realitate.

În aceste condiții se poate spune că această lucrare metodico-științifică își găsește ușor aplicabilitatea în practica didactică deoarece prezintă realități obiective, palpabile, percepția sa în rândurile elevilor fiind atât sub raport științific, prin utilizarea unor elemente cu caracter geografic cât și educațional, prin latura umanistă, culturală chiar și patriotică.

În mod concret, pentru a evidenția mai bine aplicațiile metodologice ale acestui studiu, vor fi prezentate în continuare proiecte de lecție, aplicații practice cu elevii.

4.1. Aplicații practice în cabinetul de geografie

În cabinetul de geografie se pot realiza numeroase aplicații practice, având ca bază de plecare studiul fizico-geografic al climei Municipiului Galați. În acest fel se pot realiza situații de învățare cu caracter practic având ca scop dobândirea unor cunoștințe procedurale: să interpreteze o hartă, să întocmească un grafic, etc.

În etapa pregătitoare a lecției, profesorul va enunța obiectivele operaționale vizate prin problematizare, prin reorganizarea vechilor informații într-un sistem nou, unitar, integrat noii teme, se documentează în ceea ce privește noțiunile ce vor fi prezentate și pregătește materialul didactic necesar.

Pe parcursul desfășurării lecției, profesorul va prezenta obiectivele, descrie situația-problemă, va prezenta mijloacele de învățământ, va preciza criteriul de acceptare a soluției, va oferi informațiile suplimentare solicitate de elevi.

Activitatea elevilor se va axa pe: analiza situației-problemă, analiza condițiilor, reactualizarea și sintetizarea informațiilor dobândite anterior, căutarea informațiilor noi în documentele la care au acces, compararea lor, transformarea acestora, proiectarea diferitelor soluții, compararea lor, alegerea soluției optime, argumentarea răspunsului dat, integrarea noilor cunoștințe în cele anterioare.

Cabinetul de geografie realizează mai multe funcții: didactică, științifică, informativă, aplicativ-lucrativă și de ambient. El constituie premisa desfășurării unor activități didactice eficiente. Eficiența acestuia depinde însă de competența, măiestria cu care profesorul organizează activitățile de predare-învățare, de priceperea cu care utilizează mijloacele existente.

Activitățile didactice sunt eficiente când diferența dintre obiectivele propuse și cele realizate este minimă sau nulă. O activitate eficientă presupune utilizarea unor strategii care să aibă în prim-plan elevul, cabinetul devenind laboratorul în care se experimentează, se aplică, se demonstrează, se cercetează. În acest spațiu elevii au mijloacele de învățământ necesare iar profesorul trebuie să la ofere diferite strategii pentru a realiza învățarea.

În ceea ce privește conținutul lucrării, se pot realiza mai multe activități practice printre care:

Realizarea unor grafice privind temperatura și precipitațiile la stația meteo Galați, realizarea unor albume cu fotografii despre orașul Galați, bazinul hidrografic Siret, stația meteorologică și sursele de poluare a existente în oraș.

4.2 Aplicații practice pe teren. Vizita la Stația Meteorologică Galați

Aplicațiile practice pe teren cuprind activitățile turistice școlare, activități polivalente, proiectate și organizate sub forma unor călătorii pe anumite distanțe și în locuri, în prealabil stabilite, cu o durată limitată.

În cadrul acestora, profesorul are rolul de ghid iar elevul devine turist, efectuând o deplasare în scopul cunoașterii unor realități ale cadrului natural, sociale, cultural- geografice sau în scopul refacerii fizice și psihice.

Pentru realizarea lucrării « Clima Municipiului Galați» am realizat atât singură, cât și cu elevii, vizite la stația meteorologică Galați.

Cadrul natural constituie « laboratorul geografic » cel mai fidel unde elevii intră în contact cu lumea reală a obiectelor și fenomenelor, le  intuiesc  la « fața locului » însușindu-și fondul corect de reprezentări și noțiuni științifice despre lumea înconjurătoare.

Desfășurarea activităților cu elevii în orizontul studiat accesibilizează, trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă și invers, constituind locul cel mai eficient pentru exemplificare și experimentare, pentru înțelegerea cauzalității fenomenelor și evoluția lor în timp. Se realizează stări afective, trăiri emoționale și sentiment de atașament ale copiilor fața de locurile patriei.

Întreaga activitate de formare a reprezentărilor, noțiunilor și deprinderilor geografice a fost concepută în strânsă legatură cu condițiile oferite în cadrul natural existent, folosind un sistem de metode active și un bogat și variat material didactic. Prin observări directe și lucrări practice, reprezentările și noțiunile geografice devin mai clare, usurând formarea deprinderilor și a gândirii geografice a elevilor.

Este necesar să se țina seama că procesul de formare a noțiunilor cere din partea elevilor o gândire abstractă, care la elevii mici se realizează mai greu, fiindcă gândirea acestora are mai mult un caracter intuitiv. În acest sens un rol deosebit de important revine orizontului geografic și acțiunii de valorificare a tuturor posibilităților pe care ni le oferă zona municipiului Galați.

Activitățile de baza care se pot desfăsura în orizontul studiat constau, în principal, în aplicații variate și în excursii, vizite diferite etc, conținutul lor constând în studiul geografic al împrejurimilor, ajungând treptat la cunoașterea zonei cu particularitățile ei fizico-geografice. Astfel, pornind de la apropiat, de la obiecte și fenomene ce se află zi de zi sub ochii elevilor, văzute și cunoscute de ei, dar neexplicate până acum în mod științific, în întregul ansamblu al fenomenelor ce au loc în natură.

PROIECT DE LECȚIE

DATA: 12.03.2012

CLASA: a IX a

PROFESOR: LUPU MARIANA

OBIECTUL: GEOGRAFIE FIZICĂ GENERALĂ

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: ATMOSFERA TERESTRĂ

TEMA: VREMEA ȘI CLIMA ORIZONTULUI LOCAL ȘI APROPIAT

COMPETENȚE SPECIFICE:

– să identifice unele din problemele lumii contempoprane

– să utilizeze o terminologie minimă specifică

– să explice realitatea înconjurătoare folosind terminologia specifică

– să aplice în viața cotidiană problematica abordată

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

a) de cunoaștere și analiză

– să descrie platforma meteorologică, atât ca aspect cât și ca dimensiuni,

– să numească principalele aparate și instrumente amplasate pe platformă, precum și elemetele și fenomenele meteorologice măsurate cu ele,

– să prezinte succint modalitățile de prelucrare și transmitere a datelor

meteorologice în vederea realizării prognozei meteo și a studiilor climatice,

– să redea importanța prevederii stării vremii și cunoașterii în timp a acestora pentru diferite aspecte ale vieții social-economice.

b) psihomotorii

– să dezvolte exercițiul de analiză și citire a modelelor geografice: harta, grafice, schema logică care conduc la accesibilitatea învățării.

c) afectiv- atitudinale

– să manifeste interes, curiozitate științifică față de evoluția și tendințele de

evoluție ale climei.

– să aprecieze și să prețuiască importanța climei pentru societatea omenească.

TIPUL LECȚIEI: lecție vizită

SCOP: familiarizarea elevilor cu activitatea meteorologilor pe platforma meteorologică precum și cu aparatele și instrumentele amplasate pe aceasta.

METODE ȘI PROCEDEE: conversația euristică, expunerea, explicația, problematizarea

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: manualul, harta fizică a lumii, buletine meteorologice de la stația meteorologică Galați ,atlasul geografic

STRATEGIA DIDACTICĂ: euristică, dirijată, deductiv-inductivă

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII: frontal, individuală

TIPUL DE EVALUARE: inițială, continuă și finală

DESFĂȘURAREA LECȚIEI-VIZITĂ:

Prima fază a lecției a constituit-o pregătirea organizatorică prealabilă, în cadrul căreia am obținut acceptul direcțiunii școlii ca și pe cel al conducerii Stației Meteorologice Galați, ambele fiindu-ne necesare efectuării vizitei. Au fost comunicate scopul vizitei, mărimea grupului de elevi, s-au fixat ziua și ora vizitei.

Tot acum a avut loc pregătirea teoretică a elevilor, care a constat în însușirea cunoștințelor la lecția” Vremea”: noțiunea de vreme, cea de climă, diferențele dintre aceste două noțiuni și elementele geografice, importanța studierii vremii, importanțe predării vremii, elementele și fenomenele meteorologice observate și prezentate în cadrul prognozei timpului probabil, instrumentele folosite de meteorologie. S-a atras atenția elevilor asupra modului de comportare atât până la stația meteorologică cât și în cadrul vizitei, fiind avertizați asupra verificării ulterioare, la ore, a cunoștintelor noi achiziționate.

La ora stabilită, grupul a fost prezent la Stația Meteorologică, unde meteorologul de serviciu ne-a prezentat pe scurt geograficul stației, condițiile în care funcționează, dimensiunile platformei meteorologice și condițiile de întreținere a acesteia, aparatele și instrumentele existente pe platformă, cât și utilitatea lor.

Elevii au trecut, rând pe rând, prin fața aparatelor și instrumentelor, le-au observat, au ascultat explicațiile furnizate, au pus unele întrebări, și-au luat notițe. Întrucât era ora observațiilor, elevii au putut asista și la acest moment al activității meteorologilor. În final, s-au facut câteva fotografii.

Felul în care scopul și obiectivele lecției au fost atinse a fost stabilit atunci când s-a făcut verificarea lecției „ Vremea”, precum și lecția „Analiza si interpretarea datelor climatice”,pe baza utilizării fișelor de lucru ( Anexele 5- 9 ).

PROIECT DE LECȚIE

Data: 14.03.2012

Școală: Colegiul de Industrie Alimentară ‘Elena Doamnă” Galați

Clasa: a XI-a F

Profesor: Lupu Mariana

Obiectul: Geografie

Tema: Poluarea aerului în Municipiul Galați

Tipul lecției: de recapitulare și fixare a cunoștințelor

Durata: 50 minute

COMPETENȚE GENERALE:

C 1 – UTILIZAREA ADECVATĂ A TERMINOLOGIEI ȘI A LIMBAJELOR SPECIFICE, PENTRU EXPLICAREA MEDIULUI GEOGRAFIC

C 2 – RAPORTAREA ELEMENTELOR SEMNIFICATIVE DIN SOCIETATE, ȘTIINȚA ȘI TEHNOLOGIE LA MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, CA ÎNTREG, ȘI SISTEMELE SALE COMPONENTE.

C 3- . RELAȚIONAREA ELEMENTELOR ȘI FENOMENELOR DIN NATURĂ ȘI DIN SOCIETATE CU REPREZENTĂRILE LOR CARTOGRAFICE, GRAFICE SAU PE MODELE

Competențe specifice:

1.1. Prezentarea în scris și orală a aspectelor definitorii ale mediului înconjurător, utilizând corect și coerent terminologia specifică domeniului

1.2. Prezentarea rezultatelor investigațiilor realizate asupra mediului înconjurător, cu ajutorul terminologiei specifice geografiei

1.3. Explicarea unei realități investigate (direct sau indirect), prin utilizarea limbajului științific specific domeniului

1.4. Explicarea proceselor naturale din mediul înconjurător (geografic) ca reflectare a fenomenelor și a proceselor studiate în cadrul științelor naturii (Fizică, Biologie, Geologie, Chimie)

1.5. Explicarea relațiilor observabile dintre științe, tehnologie și mediul înconjurător, prin analiza unor sisteme și structuri (teritoriale și funcționale)

1.6. Explicarea relațiilor observabile dintre sistemele naturale și umane ale mediului

1.7.. Utilizarea unor reprezentări grafice și cartografice, pentru interpretarea și prezentarea realității observate

COMPETENȚE DERIVATE:

COGNITIVE

– utilizarea conceptelor: atmosferă, poluare, temperatură, precipitații, izotermă, izohietă, aer saturat etc.;

-Explicarea influenței factorilor meteorologici asupra poluării, dar și cea a poluării asupra modificării climatului urban;

-Precizarea importanței unei atmosfere curate pentru activitatea umană și pentru celelalte componente ale mediului înconjurător;

-Precizarea efectelor poluării, reale sau doar posibile, pe baza conținutului informațional;

METODOLOGICE

-Descrierea corectă a fenomenelor observate sub raportul formării, evoluției, efectelor, pe baza conținutului informațional;

-Efectuarea unor mici investigații asupra poluării orizontului local și apropiat și câteva tipuri de poluanți, pe baza informațiilor mass-media;

-Stabilirea corelațiilor între fenomenele observate;

-Precizarea unor măsuri de prevenire și combatere a poluării;

-Utilizarea diferitelor surse de informare (TV, radio, literatură de specialitate) în mod corect, selectiv și dirijat;

ATITUDINALE

– efectuarea unei sarcini de lucru în timpul acordat

– Colaborarea în mod civilizat și eficient

– Formularea de întrebări și răspunsuri cu privire la conținutul lecțiie

Strategia didactică:

Resurse procedurale: conversația, lucrul în echipă, studiul independent, observația pe teren, metoda proiectului, jocul de roluri, rezolvarea de probleme, lucrul cu manualul și harta

Resurse materiale: manual, harta fizică a României și a județului, atlase, tabla, calculator, video-proiector, fotografii” Clima Municipiului Galați”, mass-media.

Condițiile interne ale învățării: în dezbaterea temei propuse, elevii vor încerca să-și sistematizeze și fixeze cunoștințele teoretice privitoare la poluarea aerului (cauze, efecte, măsuri de combatere) și să se angajeze constructiv în rezolvarea problemelor legate de poluarea atmosferei municipiului Galați.

Condițiile externe ale învățării: pentru îndeplinirea scopurilor propuse, vom încerca captarea și stimularea interesului elevilor pentru cunoașterea orizontului local, dezvoltarea simțului de răspundere privind importanța faptelor noastre și rolul pe care-l putem avea în îmbunătățirea calității vieții noastre.

Desfășurarea lecției:

Tema, implicând o participare activă și variată a elevilor, va fi anunțată din timp, iar sarcinile distribuite pe trei grupe:

Prima grupă de elevi numită Fotografii are rolul de a realiza fotografii ale diferitelor surse de poluare atmosferică din localitate. Acestea vor servi ca material ilustrativla oră, în timpul discuțiilor. Pentru atragerea atenției celorlalți elevi ai școlii asupra subiectului, fotografiile realizate pot constutui obiectul unei mici expoziții pe holul școlii, prezentate înainte sau după lecție. În final, ele vor fi colecționate într-un album fotografic sau se poate realiza un dosar tematic, ce va cuprinde și alte și alte materiale referitoare la poluare.

A doua grupă numită Ziariștii va avea sarcina de a se informa pe diverse căi asupra tematicii, astfel încât la lecție să ofere datele necesare discuțiilor propuse. Este vorba despre date generale, dar și specifice localității, observate pe teren sau aflate în media locală.

A treia grupă, Artiștii, este restrânsă numeric, 4-6 elevi, cei cu talent actoricesc, care au sarcina de a concepe o scenetă cu acest subiect: poluarea aerului și efectele ei în localitatea natală

Întregul colectiv de elevi, în etapa premergătoare lecției, se vor deplasa în oraș, unde vor identifica și carta principalele surse de poluare, vor constata efectele (vizibile) ale poluării asupra mediului și vor nota impresiile, vor realiza fotografii.

Următoarea etapă a activității propuse se va desfășura în clasă, la ora de curs. Discutarea problemelor va începe prin recapitularea unor cunoștințe de bază studiate în capitolul “Poluare”. Aspectele abordate vor fi: definiția alcătuirea și importanța atmosferei pentru viață; definirea termenului de poluare; sursele de poluare a aerului, inclusiv cela din orizontul local, ca și efectele acesteia (asupra omului, vegetației, clădirilor etc.), soluțiile posibile pentru îmbunătățirea și păstrarea calității aerului. În timpul discuției, elevii vor prezenta și informațiile culese din teren, vor expune fotografii, vor interveni cu exemple și întâmplări din experiența personală, vor pune întrebări.

Rolul profesorului va deveni mai activ atunci când discuția va viza felul în care poluarea modifică starea de sănătate a populației (ocazie cu care se vor folosi datele din lucrarea de grad” Clima și poluarea în Municipiul Galați”): reducerea radiației solare și a numărului de zile cu cer senin, favorizarea formării cețurilor și a precipitațiilor, reducerea vizibilității, temperaturi mai mari față de zonele vecine (rurale).

Conversația, pe cât posibil cu nuanță euristică și problematizatoare, se va încheia prin

Discutarea măsurilor de combatere a poluării și prin argumentarea de către elevi a soluțiilor propuse.

Ultima parte a lecției va avea o tentă artistică, pentru că grupul “artiștilor” va prezenta sceneta pregătită, iar unii elevi mai talentați la desen, ar putea expune mici creații personalepe această temă, pregătite din timp. Această ultimă parte a lecției are constituie și o modalitate plăcută și inedită, de fixare a cunoștințelor.

4.3 “Clima Municipiului Galați” – Curriculum obțional

Notă de prezentare

Curriculum-ul opțional de Climatologie se adresează tuturor elevilor din învățământul liceal care parcurg disciplina geografie într-o oră pe săptămână.

Componentele propuse respectă particularitățile de vârstă ale elevilor și urmăresc:

Aprofundarea și extinderea cunoștințelor, aptitudinilor și capacităților dobândite în clasele gimnaziale;

Stimularea interesului pentru cunoașterea geografiei orizontului local și apropiat;

Creșterea interesului pentru problemele de poluare și pentru problemele sociale;

Creșterea caracterului aplicativ al învățării prin dezvoltarea unor priceperi și deprinderi de lucru practice;

Utilizarea documentelor climatice, informarea și prelucrarea informațiilor pentru activitățile practice și de prelucrare

Extinderea cercetării științifice (emiterea de ipoteze, teorii, viziuni în legătură cu realitatea, elaborarea de concluzii bazate pe observații și experimente).

Programa este structurată astfel:

Competențe generale

Competențe specifice

Exemple de activități de învățare

Conținuturi

Bibliografie

I. COMPETENȚE CADRU

1. Înțelegerea și utilizarea adecvată a limbajului de specialitate

2. Cunoașterea și interpretarea suporturilor grafice și cartografice specifice climatologiei

3. Investigarea și interpretarea unor fenomene și procese specifice climatologiei, percepute nemijlocit sau mijlocit

4. Aplicarea în activitatea de zi cu zi a cunoștințelor din domeniul climatologiei și integrarea lor în achiziții din alte domenii.

II. COMPETENȚE SPECIFICE ȘIEXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

1. Înțelegerea și utilizarea adecvată a limbajului de specialitate

2. Cunoașterea și interpretarea suporturilor grafice și cartografice specifice Climatologiei

3. Investigarea și interpretarea unor fenomene și procese specifice

Climatologiei percepute nemijlocit sau mijlocit

4. Aplicarea în activitatea de zi cu zi a cunoștințelor din domeniul Climatologiei și integrarea lor în achiziții din alte domenii

CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂRII

Resurse de timp: 1 oră pe săptămână – 36 de ore:

Predare-învățare

Aplicații practice

Evaluare semestrială și anuală.

CONȚINUTURI

Introducere în Climatologie

2. Factorii genetici ai climei

2.1. Factorii radiativi

2.2. Factorii fizico-geografici

2.3. Factorii dinamici

2.4. Factorii antropici

3. Analiza și caracterizarea principalelor elemente climatice. Aplicații

3.1. Temperatura aerului.

3.2. Umezeala relativă a aerului.

3.3. Durata de strălucire a Soarelui

3.4. Precipitațiile atmosferice.

3.5. Ninsoarea

3.6. Fenomenul de secetă

3.7. Vânturile

3.8. Poluarea aerului. Realizarea unui dosar tematic

4. Clasificarea climatelor

5. Climatele Pământului

5.1. Zona climatelor calde

5.2. Zonele climatelor temperate

5.3. Zonele climatelor reci

6. Climatele României

7. Orașul și clima

8. Schimbările climei: trecut, prezent și viitor

VALORI ȘI ATITUDINI

Competențele generale și specifice care sunt formate în liceu prin procesul educațional centrat pe geografie au la bază și promovează următoarele valori și atitudini:

Atitudinea pozitivă față de educație, cunoaștere, societate, cultură, civilizație;

Curiozitatea pentru eplorarea realității înconjurătoare;

Respectul pentru diversitatea naturală și umană;

Conservarea și ocrotirea mediului de viață;

Disponibilitatea pentru învățare permanentă, utilizând metode și tehnici de investigare.

SUGESTII METODOLOGICE

Activitatea pprincipală a profesorului de geografie o reprezintă, după cum este cunoscut, aplicarea curriculum-ului școlar în întregul său.

Noul curriculum are, sub rapot metodologic, o serie de elemente introductive, precum:

Conexiunile care pot fi realizate cu alte discipline școlare,

Realizarea instruirii în mod predominant în clasă,

Proiectarea instruirii într-o structură care să faciliteze parcurgerea sistematică a sistemului de competențe și conținuturi în unități de învățare coerente,

Racordarea structurilor principale ale programei școlare cu structura actuală a anului școlar, astfel încât să existe o bună corelație între diviziunile principale ale programei și diviziunile semestriale,

Facilitatea unei planificări calendaristice constructive și proiectarea unităților de învățare semnificative în raport cu diviziunile interne ale programei,

Studierea unor procese și fenomene, care este recomandabil să fie realizată într-o formă esențializată, atractivă și actuală, evitându-se latura narativă a prezentării după un algoritm uniformizator.

5. Valorificarea instructi-educativă a lucrării prin câteva tipuri de itemi

5.1. Instrumente de evaluare

Testul docimologic reprezintă un instrument de verificare complexă cu structură și însușiri specifice. În cele mai multe cazuri testul se prezintă ca o probă scrisă, dar el poate fi și oral sau practic. Din acest motiv testul nu poate fi integrat în exclusivitate în nici una din cele trei tipuri de probe analizate – orale, scrise sau practice.

Dintre caracteristicile mai importante ale testelor amintim:

Constituie probe complexe care acoperă o arie mai mare din conținutul programei și verifică mai multe obiective ale procesului de învățământ;

Oferă posibilitatea măsurării mai exacte a performanțelor elevilor în comparație cu alte tipuri de probe;

Permite raporatarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon elaborată în prealabil, asigurând un grad sporit de obiectivitate;

Posedă însușiri ale investigației experimentale (controlul condițiilor de aplicare, posibilitatea repetării probei) ceea ce îi confer o mai mare precizie.

EXEMPLE

Schema2

Schema 3

Schema 4

CONCLUZII

În cadrul lucrării am încercat să evidențiez importanța studierii temei, Clima orizontului local și apropiat’’ cu implicațiile sale privind optimizarea metodelor de predare-învățare-evaluare în liceu.

Ca metode didactice activ – participative am utilizat cu precădere metode de cercetare moderne, care stimulează spiritul de lucru în echipă.

În redactarea acestei lucrări am ținut cont de documentele curriculare, de competențele specifice și conținuturile tematice.

Metodele moderne permit intervenția profesorului pe parcursul învățării și corectarea la timp a erorilor în asimilarea noțiunilor de specialitate. Un mare avantaj al acestor metode este dezvoltarea capacității de autoevaluare a elevilor, sporirea interesului și atenției acordatedisciplinei. Nu de puține ori, personalitatea profesorului este esențială în stabilirea unei motivații a învățării.

Am colectat și interpretat rezultatele obținute de elevi și am reprezentat grafic distribuția notelor. Am comparat între ele rezultatele obținute de grupul de control și cele ale grupului experimental și am verificat în ce măsură schimbarea sistemului tradițional de lecții cu cel modern, reprezintă o perfecționare reală în activitatea instructiv – educativă. Avantajele metodelor moderne activ – participative sunt evidente.

Cercetarea pedagogică pe care am prezentat-o are în mod explicit un caracter ameliorativ, propunându – și să perfecționeze procesul instructiv – educativ, în special metodele de predare – învățare-evaluare și să dovedească eficiența metodelor moderne în comparație cu sistemul tradițional de lecții.

Consider că metodele didactice prezentate sunt de mare viitor, putând fi extinse cu succes la toate temele studiate în liceu, în condițiile îmbunătățirii dotării cu resurse materiale și tehnice a tuturor unităților de învățământ.

Anexa 5

Fișă de lucru nr.1

Instrumente și aparate utilizate la stațiile meteorologice și locul amplasării lor

Anexa 6

Fișa de lucru nr. 2

LUCRARE PRACTICĂ

DIAGRAMA TEMPERATURII AERULUI LA STAȚIILE METEOROLOGICE Galați – Brașov

Construiți o diagramă care să prezinte evoluția temperaturii aerului pentru stațiile meteorologice Galați – Brașov, folosind datele din tabel. Diagrama trebuie să aibă titlu, legendă și sistem de axe.

TEMPERATURILE MEDII ANUALE LA STAȚIILE METEOROLOGICE

GALAȚI- BRAȘOV (1956-1996)

Anexa 7

Fișa de lucru nr.3

DIAGRAMA TEMPERATURII AERULUI LA STAȚIILE METEOROLOGICE

Galați – Brașov

Analizați diagrama temperaturii aerului pentru cele două stații precizând:

GALAȚI

Valoarea maximă a temperaturii, precum și luna în care s-a înregistrat

Valoarea minimă a temperaturii, precum și luna în care s-a înregistrat

Modul de calcul al temperaturii medii anuale și valoarea acesteia

Valoarea amplitudinii termice medii anuale

Diferența de temperatură dintre luna martie și luna decembrie

Anotimpul cu cele mai mari valori de temperatură

Treapta majoră de relief în care este situată stația

BRAȘOV

Valoarea maximă a temperaturii, precum și luna în care s-a înregistrat

Valoarea minimă a temperaturii, precum și luna în care s-a înregistrat

Modul de calcul al temperaturii medii anuale și valoarea acesteia

Valoarea amplitudinii termice medii anuale

Diferența de temperatură dintre luna martie și luna decembrie

Anotimpul cu cele mai mari valori de temperatură

Treapta majoră de relief în care este situată stația

Anexa 8

Fișa de lucru nr.4

Diagram VENN

BRAȘOV GALAȚI

Deosebiri Asemănări Deosebiri

Anexa 9

Fișa de lucru nr.5

TAB. NR. 1 VALORILE ZILNICE ALE TEMPERATUIRII, PRECIPITAȚIILOR, STAREA DE CALM SAU VÂNT, ACOPERIREA CERULUI CU NORI/PERIOADĂ ___________________________________________

Localitatea GALAȚI

Anexa 10

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

Clasa a IX-a

Numele și prenumele elevului: ___________________________________________

• Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Partea I și din Partea a II-a se acordă 90 de puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.

•Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute.

•Rezolvarea subiectelor se face pe o foaie separată.

PARTEA I (45 de puncte)

A.Pe harta de mai jos este reprezentată poziția țării noastre în Europa.

Pe baza acestei hărți, precizați pe foaia de test:

1. Punctul geografic extrem nordic al Europei;

2. Distanța din România pană la: Capul Roca și pană la Insula Creta;

3. Numele unei unități de relief care formează limita dintre Europa și Asia;

4. Numele lanțului montan care străbate țara noastră.

10 puncte

B. Scrieți, pe foaia de test, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre afirmațiile de mai jos:

1. Circurile și văile glaciare sunt rezultatul eroziunii exercitate de:

2. Face parte din categoria rocilor sedimentare:

3. Din relieful carstic fac parte:

4. Platforma continentală a Mării Negre a fost înainte o regiune de:

5. Alunecările de teren se produc din cauza existenței rocii numite:

6. La altitudini de peste 2.000 m, la latitudinea țării noastre, există lacuri care sunt ca origine:

7. Solurile specifice zonelor de câmpie din România fac parte din clasa:

PARTEA a II-a (45 de puncte)

Pe harta alăturată sunt reprezentate unitățile majore de relief din România.

1. Caracterizați, în maximum o jumătate de pagină, o unitate de relief din România, la alegerea voastră. În caracterizare veți avea în vedere: trei aspecte specifice ale reliefului, etajul climatic, un râu sau un lac, zona sau etajul de vegetație, un tip sau o clasă de sol.

21 puncte

2. România este o țară carpato – danubiano – pontică. Explicați, pe scurt, ce înseamnă:

3. Explicați, prezentând trei argumente, faptul că în țara noastră este o climă temperată.

5 puncte

4. Reprezentarea grafică alăturată prezintă evoluția debitelor medii lunare ale râului Mureș. Pe abscisă sunt trecute lunile anului.

1. Precizați:

a. valoarea maximă a debitului mediu lunar,

Precum și luna în care se înregistrează;

b. Valoarea minimă a debitului mediu lunar,

Precum și luna în care se înregistrează.

c. diferența dintre debitul maxim și debitul minim

2. Explicați, prezentând două argumente, faptul că debitele lunare cele mai mari sunt înregistrate primăvara.

10 punct

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

Test Inițial

PARTEA I ( 45 puncte)

Se acordă 2 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1.Cp. Nord

2. Cp.Roca-2800km, I. Creta- 1050km

3. Munții Ural

4. Munții Carpați

Total 10 puncte

Se acorda câte 5 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1.b; 2.c; 3.d; 4.a; 5.a; 6.a; 7.c;

Total 35 puncte

PARTEA a II-a ( 45 puncte)

1. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

trei aspecte specifice ale reliefului 9p

etajul climatic 3p

un râu sau un lac 3p

zona sau etajul de vegetație 3p

un tip sau o clasă de sol 3p

Total 21 puncte

2.Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect 3 x 3 = 9 puncte Total 9 puncte

3. Se acordă 5 puncte pentru explicarea celor trei argumente. Total 5 puncte

4. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1. 325 mc/s – aprilie/mai

2. 75 mc/s – septembrie

3. 250 mc/s

4. 2 argumente 2×2 =4p Total 10 puncte

10 puncte din oficiu

Total 100 puncte

Anexa 11

TEST DE PROGRES

CLASA A IX A

Toate subiectele sunt obligatorii

Timp de lucru: 45 minute

Se acordă din oficiu 20 puncte

Harta de mai jos se referă la subiectul I

SUBIECTUL I____________________________________________20 puncte

Notați, pe foaia de concurs, litera corespunzătoare răspunsului corect din afirmațiile de mai jos:

1. Coordonata geografică ce străbate regiunea marcată, pe hartă, cu litera B reprezintă:

2. O regiune cu relief deșertic este marcată, pe hartă, cu litera:

3. Unitatea de relief marcată, pe hartă, cu litera F reprezintă:

4. O zonă cu numeroase cutremure se află în statul marcat, pe hartă, cu cifra:

SUBIECTUL II___________________________________________20 puncte

Explicați mișcarea de rotație a Pământului și menționați consecințele sale.

SUBIECTUL III__________________________________________10 puncte

Pe harta fizică a României, scara 1:400 000, distanța între două localități este de 13 cm.

1 Calculați distanța dintre cele două localități în kilometri

2 Construiți scara grafică simplă pentru scara menționată mai sus.

SUBIECTUL IV_________________________________________20 puncte

Scrieți, pe foaia de concurs, informațiile considerate a fi corecte ce pot înlocui cifrele din tabelul de mai jos:

SUBIECTUL V___________________________________________10 puncte

Știind că un fus orar corespunde la 15ș longitudine, calculați ce oră va fi în orașul Sydney atunci când la București este ora 13. Orașul București este situat în al treilea fus orar, iar orașul Sydney este situat în fusul orar ce corespunde longitudinii de 150ș E.

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

Test de progres

Subiectul I. Se acorda câte 5 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1.d; 2.b; 3.b; 4.d;

Total 20 puncte

Subiectul II. Se acordă 1 punct pentru definiție și 6 puncte pentru precizarea și explicarea a trei consecințe.

Total 20 puncte

Subiectul III. Se acorda câte 2 puncte pentru fiecare răspuns

52 km

2 puncte pentru reprezentarea corectă a scării grafice

Total 10 puncte

Subiectul IV. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1. apa

2. relief deșertic

3. eroziune glaciară

4. vale

5. peșteri, chei Total 20 puncte

Subiectul V. Se acordă 4 puncte pentru răspunsul corect

Ora 21 Total 10 puncte

20 puncte din oficiu

Total 100 puncte

Anexa 12

TEST FINAL

Clasa a IX-a

A. Analizați cele două grafice ale debitele Amazonului și Nilului, în cursul unui an, și răspundeți cerințelor:

care este fluviul cu debitul cel mai mare;

numiți luna în care se înregistrează debitul maxim și valoarea maximă a debitului pentru fiecare fluviu;

numiți continentul pe care se află fiecare din cele două fluvii;

indicați direcția principală de curgere a fiecărui fluviu;

știind că lungimile celor două fluvii sunt foarte apropiate Nilul (6695 km.) iar Amazonul (6400 km.) oferiți două argumente care să justifice diferența mare de debit a celor două fluvii. 22 puncte

B. În coloana A sunt enumerate fluviii, iar în coloana B sunt mările și oceanele în care se varsă aceste fluvii. Scrieți, pe foaia de examen, asocierile corecte dintre fiecare număr din coloana A și litera corespunzătoare din coloana B.

Notă: fiecărui element din coloana A, îi corespunde un singur element din coloana B.

C. Scrieți, pe foaia de examen, răspunsurile corecte care completează propozițiile de mai jos:

Cel mai lung fluviu de pe Glob, se numește…

Mișcările apelor provocate de atracția Lunii și a Soarelui se numesc…

Blocurile de gheață ce se desprind din ghețarii de calotă și plutesc pe ocean, se numesc…

Strâmtoarea Bering, realizează legătura între Oceanul Arctic și Oceanul…

8 puncte

D. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre afirmațiile de mai jos:

1. Străbate continentul Asia de la Vest spre Est, fluviul numit:

2. Învelișul de apă al Pământului se numește:

3. Cel mai mare fluviu din Europa ca lungime, suprafața bazinului și debit de apă se numește:

4. Formează la vărsare o deltă fluviul numit:

5. Cel mai mare fluviu din America de Nord și al treilea din lume ca lungime se numește:

10 puncte

E. Se dau următoarele climograme care corespund climatelor temperat continental, temperat oceanic, ecuatorial și mediteranean. Răspundeți următoarelor cerințe:

stabiliți corespondența dintre tipurile de climat și cele patru climograme;

oferiți două argumente care să demonstreze alegerea făcută, pentru fiecare din cele 4 climograme;

20 puncte

F. Analizați harta de mai jos și răspundeți la următoarele cerințe:

numiți mările în care se varsă Dunărea și Volga;

numiți oceanul la care are ieșire Franța;

numiți cele trei continente ce apar pe harta de mai jos;

numele mării ce se află între cele trei continente;

numele celor trei strâmtori ce apar pe hartă

10 puncte

Oficiu 10 puncte

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

Test Final

Se acordă 2 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1.Amazon

2. Nil – 800 mc/s- septembrie

Amazon 280 mii mc/s – mai

3. Nil- Africa

Amazon – America de Sud

4. Nil- S-N

Amazon – V-E

5. clima, pădurea ecuatorială, relieful etc.

Total 22 puncte

B. Se acorda câte 5 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1.c; 2.d; 3.a; 4.b;

Total 20 puncte

C. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

Nil

maree

iceberguri

Oc. Pacific Total 8 puncte

D. Se acorda câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

1.b; 2.c; 3.d; 4.b; 5. b;

Total 10 puncte

E. Se acordă următorul punctaj

1. câte 1 punct pentru fiecare climogramă identificată correct 1×4 = 4 puncte

2. câte 4 puncte pentru menționarea celor două argumente pentru fiecare climogramă în

parte. Total 20 puncte

F. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect astfel:

Dunăre ( M. Neagră), Volga ( M. Caspică)

Oc. Atlantic

Europa, Asia, Africa

M. Mediterană

Str. Gibraltar, Str. Bosfor, Str. Dardanele

Total 10 puncte

10 puncte din oficiu

Total 100 puncte

BIBLIOGRAFIE

Ciulache, Sterie (2004), Meteorologie și climatologie, Tipografia Universitãții, București.

Barnea M., Papadopol C. (1975)” Poluarea și protecția mediului”, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Ciulache S. (1980) „Orașul și clima”, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Adritoiu, N – Radiația directă și opacitatea maselor de aer din România, București, 1963

Adritoiu, N – Asupra albedoului suprafeței active la Observatorul de Fizică Atmosferei

Adritoiu, N – Ciocoiu, I – Bilanțul radiativ în câteva puncte din RSR. În culegere de lucrări ale institutului Metereologic, București, 1969

Aristide, L.P. – Microclimatul și sănătatea. Știința și tehnica pentru toți; Seria Agricultura, Editura Ceres, București 1969.

Barnea, M. Ursu, P. – Protecția atmosferei împotriva impurificării cu pulberi și gâze, Editura tehnică, București, 1969

Bacaoanu, V., Barnu, N. Pantazica, M., Ungureanu, Al., Dumitru, C.. – Podișul Moldovei, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980

Curelea, N., Mesaros, E. – Regimul vântului asupra teritoriului RSR, Culegere de lucrări ale Institutului Metereologic, Bucuresi, 1968

Ciulache, S.. – Topoclimatologie și Microclimatologie, Editura Universității București, 1971

Ciulache, S. – Orașul și clima, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980

Ciulache, S. – Metereologie și climatologie, Editura Universității București, 1985

Ciplea, L.I., Ciplea, Al.; – Poluare a mediului ambiant, Editura tehnică, București, 1979

Davidescu, G. – Precipitațiile atmosferice și regimul lor anual la Galați, A.S.U.C.I.-GG, tomul XX, 1974

Erhan, Elena – Contribuții la cunoașterea temperaturii aerului în zona orașului Galați, Analele Științifice ale Universității "Al. 1. Cuza", Iași, Seria nouă, secțiunea II, tomul XIX, 1973

Erhan, Elena, Varvarescu, 1.. – Contribuții la studiul poluării aerului în zona orașului Galați, Analele Științifice al Universității "Al. 1. Cuza", Iași, Seria nouă, tomul XXXIII, 1976

Florea, Cristian – Clima orașului Galați, editură Arionda, Galați, 2000

Gugiuman, 1., Petras, Eugenia.. – Rolul dinamicii atmosferice și a factorilor geografici in determinarea regimului temperaturii aerului în partea de est a RPR. Analele Universității "Al. 1. Cuza", Iași, tomul IX, 1963

Gugiuman, 1. Și colaboratori- Regiunea Galati- scurtă caracterizare fizico-geografica, Revistă Natura Nr. 1 1961, Seria Geologie-Geografie.

Ielenicz, M., Poze a, Gr., și colaboratori- Geomorfologie, Editura didactică si pedagogică, București, 1976

Gastescu, P. Zavaroiu, 1. Octavia, Bogdan., Driga, B., Breier. A.. – Excesul de umiditate a în Câmpia Romană de nord-est, Editura Academiei RSR, București, 1979

Mihăilescu, V.- Podișurile și Câmpiile României, Editura Științifică, București, 1969

Mănescu. S.. – Poluarea mediului și sănătatea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Neacșu, O., Popovici, C.. – Repartiția duratei de strălucire a Soarelui și a radiației globale pe teritoriul Romaniei- Culegere de lucrări ale Institutului Metereologic, București, 1967

Oancea, D.I., Swizewska, C.. – Județul Galați, Editura Academiei RSR, București, 1979

Posea, Gr., Popescu, N.- Relieful României, Editura Științifică, București 1975

Pop, Gh.. – Impuritățile atmosferice, Revista Natura, Seria Geologie-Geografie, nr. 5, București, 1963 – Stoenescu, S1. M, Țepeș, Elena. – Freceventa zilelor tropicale pe teritoriul RSR. În Hidrotehnică 14,5, București, 1968

Topor, N.. – Ani ploioși și secetoși în Romia, București, 1968

Topor, N., Stoica, C.. – Tipuri de circulație și centri de acțiune atmosferică deasupra Europei. În C.S.A. IM, 1965

Topor, N.. – Bruma și înghețul, prevenirea și combaterea lor, Editura Agrosilvică, București, 1985

Voiculescu, Mirela – Introducere în fizică atmosferei, Editura Universității, Dunărea de Jos, Galați, 2008

Vancea, N- Considerații metereologice asupra impurificării atmosferei de către fumurile provenite din surse industriale. Hidrotehnică, gospodărirea apelor și metereologie nr. 2

-********- Clima RPR, vol. 1, C.S.A., Institutul De Metereologie, București, 1966

-********- Clima PRP, vol. II, Date climatologice, Ediția a II-a, București, 1996

******* ll R.S.România,

********- Atlasul climatological R.S.Român. Editura Academiei R.S.R, Inst. Meteorologic, București, 1966

*******- Tratat de Geografia României, vol. 1, Editura. Academiei, București, 1983

-*******- Tabele cu observatiiclimatice: orare, zilnice, lunare, anuale, anotimpuale, Arhiva I.N.M.H.

-*******- Date furnizate de Agenția de protecție a mediului Galați

-*******- Date furnizate de stația metereologica Galați

LUCRĂRI CU CARACTER PSIHOPEDAGOGIC:

Antonesei L., O introducere în pedagogie. Dimensiuni axiologice și transdisciplinare ale educației, Iași, 2002

Barna, A., Antohe, G., ș.a., Inovație și schimbare în educație, Univ., Dunărea de Jos”, Galați, 2003

Bontaș, I., Pedagogie, București, 1994

Butnaru, S., Particularități ale schimbării în educație, în Inovație și schimbare în educaței. Galați, 2002

Gagne, R., M., Condițiile învățării, București, 1975

Iucu, B.R., Instruirea școlară. Perspective teoretice și aplicative, Iași, 2001

Jinga, I., Negreț, I., Predarea și învățarea eficientă, în, Revista de pedagogie, nr.1-6/1982

Kulacsar, T., Factorii psihologici ai reușitei școlare-încrederea în sine și autoreglarea, București, 1978

Landsheer, V., G., Definirea obiectivelor educației, București, 1983

Neacșu, I., Instruire și învățare, Ed. Științifică, București, 1990

Nica, I. (coord.), Analiza procesului de învățămâmt, București, 1977

Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară, București, 1996

Păun, E. (coord.), Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Iași, 2002

Radu, I, Psihologia școlară, București, 1974

Radu, I., (coord.), Psihologia educației și dezvoltării, București, 1983

Vintilescu, D., Motivația învățării școlare, Timișoara, 1977

LUCRĂRI CU CARACTER METODICO-STIINTIFIC

Ilinca, N., Mândruț, O., Elemente de didactică aplicată a geografiei, București, 2006

Dulama, E, Modelul învățării depline a geografiei, Cluj-Napoca, 2004

Ilinca, N., Didactica GEOGRAFIEI, București, 2000

Oprea, C., Stategii didactice interactive, București, 2006

Cerghit, I., Vlăsceanu, L., Didactică, Editura. Didactică și Pedagogică, București1990

Crișan, Alexandru, Curriculum Școlar – ghid metodologic, Institutul de Științe ale Educației, București, 1995

Nicolae, I., Tratat de pedagogie școlară, E. D.P, R.A., București, 1996

Tomescu, V., Didactica geografiei, Editura Universitaria, Craiova, 2003

Piaget, J., Psihologie și pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București.1972;

Apostol, P, Să proiectăm omul anului 2000, București, 1969

Cerghit, I., Metode de învățământ, București, 1976

Cojocariu, V-M, Educația pentru schimbare și creativitate, București 2003

De Landsheer, G., Evaluarea continuă a elevilui și examinarea, (trad), București, 1975

Gagne, R., M., Definirea obiectivelor educative, (trad.), București, 1979

Gârboveanu, M., Negoescu, V., Nicola, G., ș.a., Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, București, 1981

Ionescu, M., Radu, I (coord.), Didactica modernă, ed. A II-a, Cluj-Napoca, 2001

Pandrea, M., Tehnici de muncă intelectuală- tehnici și metode în sprijinul studiului individual, București, 1997

Popescu P., Roman I.C., Lecții în spiritul metodelor active (cercetări experimentale), București, 1980

Radu, I., Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului, București, 1981

Radu, I., Ionescu, M., Experiență didactică și creativitate, Cluj-Napoca, 1987

Rocco M., Creativitatea individuală și de grup-studii experimentale, București, 1979

Salade, D., Contribuția metodelor la modernizarea învățământului, în, Revista de pedagogie, nr 2/1975

Simionescu, T., Randamentul școlar. Metode și tehnici de obiectivare a notării, București, 1971

Stoica A., Creativitatea elevilor. Posibilități de cunoaștere și educare, București, 1983

Declarație de autenticitate,

Subsemnatul/a Tudor Mariana, căsătorită Lupu, cadru didactic la Colegiul de Industrie Alimentara ”Elena Doamna” din localitatea Galati, județul Galati, înscris/ă la examenul de acordare a gradului didactic I, seria 2011 / 2013, cunoscând dispozițiile articolului 292 Cod penal cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele:

lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime;

nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie;

nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale subsemnatului;

lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Dau prezenta declarație fiindu-mi necesară la predarea lucrării metodico-științifice în vederea avizării de către conducătorul științific, domnul Prof. Univ. Dr. Ciulache Sterie.

Declarant,

Tudor (Lupu) Mariana

Data 20.08.2012