Vraciu Andreea -Mădă lina [620934]

Universitatea din Craiova
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Specializarea: Economie și Afaceri Internaționale

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific:
Conf.univ.dr. Cosmin Fratoștițeanu

Absolvent: [anonimizat]
2016

Universitatea din Craiova
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Specializarea: Economie și Afaceri Internaționale

Analiza mediului ș i a riscului în
tranzacțiile internațio nale

Conducător științific,
Conf.univ.dr. Cosmin Fratoștițeanu

Absolvent: [anonimizat]
2016

3
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 4
CAPITOLUL I ELEMENTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE REFERITOARE
LA DIMENSIONAREA RISCULUI ÎN TRANZACȚIILE INTERNAȚIONALE ………. 5
1.1 Risc și incertitudine în economie ………………………….. ………………………….. …………. 5
1.2. Conținutul și sursele riscului ………………………….. ………………………….. …………………… 6
1.2.1 Diferite perspective asupra riscului ………………………….. ………………………….. …….. 6
1.2.2 Un model conceptual de definire a riscului ………………………….. ……………………….. 8
1.2.3 Riscul: amenințare sau oportunitate? ………………………….. ………………………….. ….. 8
1.3 Clasificarea riscului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 9
1.4 Conținutul managementului riscului în organizații ………………………….. …………………. 11
1.4.1 Evoluții în managementul riscului ………………………….. ………………………….. …….. 11
1.4.2 Organizarea formală a managementului riscului ………………………….. ………………. 13
CAPITOLUL II RISCUL SI MEDIUL AFACERILOR INTERNATIONALE ………… 15
2.1 Evaluarea riscului din punct de vedere macroeconomic ………………………….. …………. 15
2.2 Evaluarea riscului de țară ………………………….. ………………………….. ……………………… 16
2.2.1 Sisteme formale de evaluare a riscului de țară ………………………….. …………………. 16
2.2.2 Sistemele de alarmare rapidă ………………………….. ………………………….. ………….. 18
2.2.3 Metode probabilistice a evaluari riscului de țară ………………………….. …………….. 19
2.2.4 Abordarea comparativă a tehnicilor generale de evaluare a riscului de țară ……… 20
2.3 Analiza risc ului financiar ………………………….. ………………………….. ………………………. 21
2.3.1 Conținutul riscului finaciar ………………………….. ………………………….. ……………… 21
2.3.2 Metoda pragului de rentabilitate ………………………….. ………………………….. ………. 21
2.4. Riscurile comerciale ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 22
2.4.1 Riscul de transport ………………………….. ………………………….. …………………………. 23
2.4.2 Riscul de preț ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 24
2.4.3. Riscul de desfacere ………………………….. ………………………….. ………………………… 25
2.5 Mediul de afaceri și integrarea României în Uniunea Europeană …………………….. 26
2.5.1 Rolul firmelor românești în organizarea afacerilor ………………………….. ……………. 28
2.5.2 Mediul de afaceri și puterea de cumpărare ………………………….. ………………………. 29
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 30
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 31

4

INTRODUCERE

Lumea afacerilor este în continuă schimbare – este imprevizibilă, volatilă și pare să
devină mai complexă în fiecare zi. Prin însăș i natura sa, es te plină de riscuri.
Caracteristicile mediului de afaceri actual au intensificat eforturile de a i ntroduce
managementul riscului în organizaț ii, paralel cu explozia de publicații, ghiduri, metodologii
și organizarea frecventă de seminarii și conferinț e pe această temă .
Întrucât organizați ile s -au preocupat de -a lungul timpului de diverse aspecte ale
managementului de risc, acesta s-a realizat pe categorii de riscuri.
Începând cu anii ’90 organizațiile din întreaga lume tratează însă marea varie tate a
riscu rilor într -o manieră holistică și integrată , iar responsabilitatea managerului de risc a
revenit automat conducerii.
Riscul poate fi definit ca și o categorie socială, economică, politică și naturală a cărei
origine se află în incertitudinea că poate sau n u să genereze o pagubă datorită ezită rilor și
inconsistenței î n luarea deciziei.
Riscul devine o frână în desfășurarea activității economice ș i implicit a expansiunii ei,
acest impact necontrolat ducâ nd la î ngreunarea procesului de decizie prin:
 reducerea volumului de afaceri;
 suportarea u nor pagube materiale sau de mică sau mai mare amploare.
Pentru întelegerea noțiunii de risc se porneș te de la termenul de incertitudine, termen c e
exprimă o stare de nesiguranță cu privire la viitor.
Incertitudinea se referă la starea de nesiguranță legată de rezultatele scontate a se obține
în urma unei acț iuni economice.
Astfel, o acț iune este considerată incertă atunci când este posibilă obținerea mai multor
rezultate, fără să se cunoască probabilitatea de apariț ie a unuia sau a altuia dintre ele.
Spre deosebire de incerti tudine, riscul se caracterizează prin posibilitatea d escrierii unei
legi de probabilitate pe ntru rezultatele scontate indicând posibilitatea cunoaș terii acestei legi
de catre agentii economici.
Riscul și incertitudinea se întalnesc combinate în diferite proporții, î n realitate
incertitudinea nu poate fi eliminată .
Astfel, evenimente imprevi zile pot provoca abateri care să schimbe fundamental
configurația datelor puse în evidență prin observaț iile statistice anterioare.

5

CAPITOLUL I ELEMENTE TEORETICE Ș I METO DOLOGICE
REFERIT OARE LA DIMENSIONAREA RISCULUI ÎN
TRANZACȚ IILE INTERNAȚ IONALE

1.1 Risc ș i incertitudine î n economi e

De-a lungul istoriei omenirii s -au depus eforturi pentru a găsi certitidini d efinitive în
acest sens. Dorința acestora și nevoia de “certitudini absolute” au creat, din cele mai vechi
timpuri, religia.
Religia a fost la început, așa cum afir mă Einstein, una a fricii. Teama de catastrofe
naturale, de moarte sau de boală a dus la nașterea zeilor. Aceștia fiind cos iderati fi ințe
supranaturale, având capacitatea să decidă destinele indivizilor. Prin anumite jertfe și fapte,
oamenii primitivi credeau că pot influența favorabil star ea de spirit a acestor ființe, ace știa
crezând astfel că absolut nimic rău nu li se va putea întâmpla .
Nevoia de a distinge răul de bine, de a știi ce este moral și ce nu, a condus așadar la
credința în Dumnezeu. Astfel, așa a evoluat religia de la frică la morală. Noul Dumnezeu
fiind unul al providenței, adică cel care ocroteș te, răsplăt ește, hotărăște și chiar pedepsește.
Oamenii au dobândit prin Dumnezeu o cerititudine nouă: nimic nu este întâm plător, ci hotărât
de Domnul, ca răsplată pentru propriile noastre fapte.
Însă ideea existenței unei cauze care se află la originea tuturor lucru rilor nu apare doar
în religie. În filosofia greacă se întâlnește credința într -o Cauză Primară de natură nedivină .
De exemplu, Telas consideră cauza tuturor lucrurilor de natură materială fi ind apa. Excepție
făcând Cauzei Primare, filosofii greci spuneau că oric e lucru poate avea mereu o cauză și un
efect.
Spre deosebire de greci, vechile culturi din Asia nu au dezvoltat niciodată ideea de
cauzalitate. În timp ce grecii se preocupau să găseacă un răspuns final la întrebarea: de ce? ,
filosofii din India căutau descoperirea a ceea ce purta numele de “Esența Absolută ”1. Întrucât
în Grecia se credea că datorită adevărului absolut se poate ajunge rapid la raționament, însă în
Orient există deja convingerea că adevărul se relevă prin contemplare.
Foarte mult timp, controversa în ceea ce privește principiul care se aplică realității,
determinism sau interdeterminism, nu și -a putut găsii rezolvarea. Apoi, odată cu descoperirile
științifice, până la începutul secolului nostru atât filosofii cât și oamenii de șt iință să ajungă să
susțină principiul determinist. Credința î n Dumnezeu a luat locul “credinț ei” în știință, adică
se poate ajunge la adevărul universal cu ajutorul cunoașterii științifice a realității. Este
adevărat că indif erent de acțiunea umană, aceasta este rezultatul unui motiv bine definit, sau
mai putem spune că ajunge să aibă un scop final. Însă, pentru că orice acțiune presupune
durată, în intervalul respectiv de timp individul se poate hotărî să acționeze și până în
momentul acțiunii pot să apară noi informații care duc la modificarea acțiunii îns ăși.
Pornind chiar de la această constatare, școala economică clasică a încercat întotdeauna
să construiască un model economic, acesta bazându -se pe incertitudine. Doar că
incertitu dinea este înțeleasă de către ma rii clasici tot ca un viitor incert, dar de tipul
probabilist. Astfel, ei așa erau de acord ca lumea să nu mai poată fi gândită strict determinist
ci că stările viitoare ale lumii să nu decurgă cu nece sitate d in stările actuale.

1 Monica Dudian, Evaluarea riscului de tara, Editura ALL BECK, 1999, Bucuresti, pagina 2

6
Keynes a încercat să poată realiza o legătură între probabilitatea obiectivă și cea
subiectivă, el numind -o probabilitatea logică, aceasta fiind fun damentată pe experiență, dar și
pe interpretări individuale. El a hotărât să definească o relație de probabili tate sau un
argument care să caracterizeze felul în care un individ poate interpreta anumite informații ce
sunt disponibile din lumea înconjurătoare. Pentru a clarifica conceptul de probabilitate logică,
vom considera două af irmații, A și B unde se “intuie ște” că ar există o legătură, însă aceasta
nu poate să fie descrisă cu certitudine acestei legături. Fie P estimarea relației de probabilitate
dintre A și B, P =A/B. Dacă P poat e fi evaluata astfel numeric pe baza unei serii de observații
statistice, se po ate ajunge la ceea ce se numește probabilitatea obiectivă din gândirea clasică.
Din punct de vedere keynesian, putem spune că în ambele situații reise că nu putem vorbi de
incertitudine, deoarece relației A și B i se poate atașa o probabilitate numerică.
Spre deosebire de incertitudine, riscul îl putem caracteriza prin posibilitatea de a descrie
o lege de probabilitate pentru ca rezultatele obținute să fie în urma unei acțiuni.
Incertitudinea apare numai atunci când rămâne necunoscută probabilitatea relației și
putem vorbi despre incertitudine doar dacă sunt întrunite condițiile următoare:
 P este necunoscută, nu doar pentru că nu sunt informații suficiente despre aceasta , ci
pentru că nu există nici capacitatea, “abilitatea”, de a fi apreciată. Astfel se intuiește un grad
de dependența între A și B, însă respectivul grad nu poate fi cunoscut.
 P nu poate să fie dscrisa numeric deoarece nu există nici măcar un fel de relaț ii care să
poată permite calculul de timp numeric al respectivelor probabilități. După părerea lui
Keynes, atât în domeniul investiilor cât și în economie, situațiile sunt de incertitudine.
Rezumând schematic punctele de vedere cu privire la incertit udine din gândirea
economică, putem spune că:
 școala clasică reduce incertitudinea î n ceea ce privește riscul; piața fiind cea care
furnizează agenților economici o anumită informație care este presupusă perfect, și
care permite să poată adopta anumite al ternative de acțiune având probabilitatea cea
mai mare de a fi cele mai bune.
 incertitudina keynesiană adaugă mecanismului pieței un comportament convențional
ca instrument necesar pentru a exista posibilitatea înțelegerii și a anticipărilor.
 subiectivi smul austriac consideră piața un mecanism universal, ca fiind imposibil de
ocolit și de care se “ciocnesc majoritatea indiviziilor ce se confruntă cu incertitudinea
absolută.
Există țări pentru care nu se poate construi o probabilitate logică sau chiar istorică și
unde se asociază anumite probabilități subiective de o precizie ce poate fi considerată
îndoielnică. Rezultatul metodologiilor de evaluare bazate pe probabilități arb itrar aplicate,
acestea pot conduce, în mod eronat , la un fals sentiment de securi tate în ceea ce privește
afacerile ce se desfășoară în țara care este evaluată. Dificultatea poate fi sporită de
neclaritățile și confuziile, care încă mai persistă printre specialiștii care încearcă să clarifice
confuzii ale conținutului de țara.

1.2. Conținutul ș i sursele riscului

1.2.1 Diferite perspective asupra riscului

Dezvol tarea industrială și tehonlogică a societății mode rne a reușit să pună în evidență
prezența uno r amenințări care depășesc sfera riscurilor naturale, acestea fiind cunoscute de
umanitate încă din timpurile străvechi.2

2 Ciocoiu Carmen -Nadia, Managementul riscului O abrodare integrata, Editura ASE Bucuresti 2014, pagina 11

7

Organizațiile din lumea întreagă și -au derulat și își derulează activitata sub influența
pieței, dar și a schimbărilo r tehnologice, fapt ce guvernează în mediul politico -economic și
social. Aceste “medii” putem spune că suferă transformări, iar de cele mai multe ori acestea
sunt imprevizibile și afectează derularea activității organizațiilor în sensul modificării
perform anțelor ce sunt stabilite prin planurile inițiale. Aceste abateri de la planul inițial sunt
denumite astfel riscuri, iar prezența ș i varietatea acestora constantă au reușit să intens ifice
preocupările pentru a crea instrumente și proceduri moderne de management.
Unul dintre cele mai intelectuale triumfuri al lumii moderne o reprezintă transformarea
riscului, dintr -o problemă de soartă într -o zonă de studiu.
Riscurile derivate din acți unile umane fac parte din ref lecțiile pe care societate le face
asupra propriilor practici, iar reflexivitatea, adică capacitate a pe care o anumită societate o
reflectă asupra propriilor acțiuni în con textul cunosterii științifice a cumulate și face parte din
una din caracteristicile e senția le ce țin de modernismul în faza sa actual a (Giddens, 1994).
Această reflectivitate include ide ea că riscurile nu sunt parte a fatalității sau a destinului , ci
sunt opțiuni pe care ființa umană le realizează. Elementul acesta distinge risc ul de peric ol ce
poate apărea ca un eveniment incontrolabil și șt ie în afara câmpului de acțiune a individului.3
Dezvoltarea idei i de management al riscului s -a realizat de -a lungul unei perio ade foarte
mari de timp. Aceasta provenind de la faptul că o abordare log ică, consecvent ă și disciplinată
a incertitudinilor unei organizații va putea permite gestionarea acestora cu prudență și într -un
mod productiv , evitând astfel eventuale pierderi de resurse.
Din punct de vedere economic , riscul poate fi definit ca o stare pentru care poate există
posibilitatea apariției unei variații adverse în raport cu un obiectiv ce este urmărit de o
organizație. Probabilitatea aceasta de apariție poartă denumirea de produse la nivelul
veniturilor, costurilor sau chiar volumului de produ cție, ca urmare a modificărilor pe piață
materiilor prime sau a produselor finite etc.
Din punct de vedere financiar , riscul implică relația dintre individ (sau o organizație)
și un activ (sau o categorie de v enituri) ce poate fi pierdut sau poate fi deteriorat. Pentru ca
natura riscului să fie cea financiară, acesta trebuie să cuprindă trei elemente: indiv idul sau
organizația expusă unei pierderi, activul sau categoria de venituri a cărui disparitie sau
deteriorare cauzează o pierdere financiară și su rsă de risc.
Din punct de vedere al domeniului asigurărilor , riscul este definit că fiind un produs
între pierderea posibilă și probabilitatea de apariție a acesteia. Rezultatul acestui produs este
numit expunerea la risc.
În domeniul managementului d e proiect , riscul măsoară probabilitatea și efectul
apariției unui eveniment asupra obiectivelor unui anumit proiect. Tehnicile și metodele de
măsurare sunt întotdeauna diferite în funcție de domeniile în care se realizează proiectele.
În domeniul știi nțelor mediului , riscul poate reprezenta posibilitatea apariției de
efecte negative asupra componentelor me diului, ca urmare a fenomenelor natural e sau a
agenților dăunători cu efecte dezastruoase.
În domeniul sănătății și securității umane , riscul este definit ca probabilitatea de
modificare a sănătății indivizilor, cât și ca urmare a expunerii la unul sau mai mulți factori ai
riscului. Acești factori pot să fie de natură externă (agenți microbieni, sub stanț e chimice),
interni (factori genetici etc.) sa u datorați modului de viață ( alimentativ , alcool, îmbătrânire).

3 3 Ciocoiu Carmen -Nadia, Managementul riscului O abrodare integrata, Editura ASE Bucuresti 2014, pagina 12

8
1.2.2 Un model conceptual de definire a riscului

Necesitatea construirii unui model conceptual uni ficator se bazează pe importanța
existenței unui cadru care să poată să permită integrarea ansamblului riscu rilor cu care se
poate confrunta o populație, un individ sau chiar o organizație cu scopul de a gestiona
eficiența acestora .

Tipurile de legături dintre elementele modelului co nceptual:

Simbolul legaturii Tipul legaturii
a temporală
b descriptivă
c temporală
d de influența
e de cauzalitate

Astfel, legătura dintre starea inițială și stările posibile (a) este de tip temporal, starea
inițială transformând u-se în stări posibile pe măsura trecerii timpului. Legătura factorilor ș i
starea inițială (b) este de na tură descriptivă , întrucât starea unității de analiză (fie individ,
proiect sau organizație etc) acesta putând să fie descrisă prin intermediul factorilor de risc. P e
de altă parte, având în vedere că factorii de risc determină o posibilă probabilitate de apariție a
unui eveniment și amploarea acestui eveniment, există o legătură de influență între factori și
risc (d). Fiecare risc, fiecare combinați e de evenimente ș i efecte, acesta determinând stări
posibile ale unității de analiză. 4

1.2.3 Riscul: ameninț are sau oportunitate?

Cercetările asupra risculu au trecut în ultimii ani de la o abordare axată pe
dimensiunea negativă a riscului la una complexă î n care riscul este văzut atât ca o
amenințare, dar și ca o oportunitate.
Abordarea tradițional ă consideră riscul ca un element incert, dar posibil, ce apare
permanent în procesul activitățil or socio -umane, ale cărui efect sunt păgubitoare și
ireversi bile.
În accepțiune a clasică, riscul este abordat ca o noțiune socială, politică, economică
sau naturală a cărei orig ine se află în probabilitatea ca o acțiune viitoare să genereze pierderi
datorită informațiil or incomplete în momentul luării unei dec izii, unor raționamente de tip
logic.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române definiția pe care o găsim constă în riscul
ca drept posibilitate de a ajunge într -o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de
suportat o pagubă. (Academia Română – Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, 1998), iar
Dicționarul Oxford precizează că riscul reprezintă o situație ce presupune expunerea la
pericol, pierdere sau prejudiciu, posibilitatea că ceva neașteptat și neplăcut să se întâmple.

4 Ciocoiu Carmen -Nadia, Managementul riscului O abrodare integrata, Editura ASE Bucuresti 2014, pagina 15

9
Într-un studiu elaborat de Economist ul Intelligence Unit și Arthur Andersen &Co.
(1995), riscul este considerat atât posibilitatea că ceva bun să nu se întâmple, câ t și
amenințarea că ceva rău se va întâmplă.
În aceste condiții, majoritatea aplicațiilor refe ritoare la risc s -au concentrat pe
gestiunea amenințărilor, iar instrumentele și tehinicile puse la dispoziția practicienilor s -au
orientat pe aspectul negat iv în ceea ce privește riscul.
David Hillson, specialist britanic recunoscut pentru constributiile lui în ceea ce
privest e domeniul managementului riscului, apreciază că utilizarea cuvântului “risc” doar în
accepțiune a negativă care este oarecum i ncorectă întrucât ace asta schimbă însuși sensul
străvechi al cuvântului (risc provine din latină unde resecare = a îndrăzni). Pe de altă parte, ar
putea fi o pierdere dacă echipele de management, care sunt deja instruite pentru a gestiona
amenințările, nu ar fi folosite, în același timp și pentru a identifică și gestiona oportunitatiile
(Hillson, 2002b; Hillson, 2003).
Vorbind despre includerea oportunitatilor intr -un process integrat al riscurilor, Hillson
(2003) mentioneaza alte avantaje importante.
Astfel, folosirea procesului pentru a gestiona atât amenințări, cât și oportunități
reduce numărul de activități necesare. Resurse limitate pot fi utilizate activităților de
identificare, evaluare și ulterior răspuns.
Gand irea în termeni de oport unitate încurajează echipele să caute noi modali tăți de
lucru în scopul de a crea beneficii, valoare și de economii. Oamenii se bucură de găsirea de
modalități cât și de a lucra mai rapid / mai iftin / mai inteligent.
În concluzie, riscul poate fi c onsiderat, în a bordarea cea mai generală, ca posibilitate
(măsurată prin probabilitate) ca un eveniment să se manifeste și impactul pe care acesta îl are
asupra obiectivului(elor) urmărit(e) .

1.3 Clasificarea riscului

Gama riscului poate fi foarte variată și nuanțată în funcți e de unitatea de analiză, natura
acestora, precum și din punctul de vedere al magnitudinii de producere sau a efectelor pe care
le generează.
O parte importantă a analizei d e risc este aceea de a determina natura, sursa sau tipul de
impact al riscului. Evaluarea însă a riscuri lor în acest fel poate fi im bunătățită prin utilizarea
unui sistem de clasificare a riscurilor. Aceste sisteme de clasificare a riscurilor sunt foarte
importante doarece ele permit unei organizații să identifice acumulări de riscuri similar. O
clasificare a riscurilor va permite unei organizații, de asemenea, identificarea acelor strategii,
tactici și operațiuni care sunt cele mai vulnerabile.
Sistemele de clasif icare a riscurilor se bazează de obicei pe împărțirea riscurilor în cele
legate de controlul financiar, eficiența operațional ă, expunerea reputațională și activitățile
comerciale (AIRMIC, Alarm, IRM, 2010).
Cu toate acestea, nu există un sistem de clasific are a riscurilor, care este universal
aplicabil pentru toate tipurile de organizații. Acest lucru poate să fie valabil cel mult pentru
organizațiile care operează în sectorul public și a celor implicate în furnizarea de servicii
publice.
ISO 31000: 2009 Risk management – Principles and guidelines nu recomanda un
sistem de clasificare specific, fiecare organizație este încurajată să dezvolte sist emul cel mai
adecvat pentru gama de riscuri cu care se confruntă.5

5 Ciocoiu Carmen -Nadia, Managementul riscul ui O abrodare integrata, Editura ASE Bucuresti 2014, pagina 22

10
Există mai multe sisteme de clasific are a r iscurilor disponibile și cel selectat va d epinde
de dimensiunea, natura și complexitatea organizației.
Întreprinzătorii își asumă un anumit risc din moment ul inițierii afacerilor, dar și pe
parcursul derulării acestora. Deciziile însă luate de aceștia în mediul afacerilor pot să genereze
3un câștig sau o pierdere, ceea ce conferă riscului un caracter speculativ, acesta fiind dat de
faptul că întreprinzătorul are un anumit control asupra nivelului de risc pe care și -l asumă.
Riscurile provin, de asemenea, din unele surse (naturale, umane etc.) independente de
modul în care este administrată afacerea. Acestea sunt denumite riscuri pure, din cauza
incertitudinii apăriei lor. Este foarte importantă cunoașterea modului de protejare a afacerii
riscului pur, deoarece nu poate avea niciodată rezultate pozitive.
Ritchie și Marshall (1993) propun e o clasificare generală a riscurilor ce pot afecta
activitatea unei organizații în cinci categorii, după cum urmează:
a) riscuri de piață . Principala sursă de risc ce determină apariția acestei categorii o
reprezintă faptul că cererea pentru bunurile și serviciile organizației este influențată de
numeroși factori;
b) riscuri financiare . Acestea sunt generate de asigurarea capitalului unei organizații
care de pinde de politică guvernamentală reflectată în mod ificările rat ei dobânzii, cursului de
schimb, nivelului taxelor și a impozitelor.
c) riscuri de aprovizionare . Costul și disponibilitatea materiilor prime poate fi
afectată de greve ,falimente sau de sc himbările tehnologice, indisponibilitatea forței de
muncă, a furnizorilor etc.;
d) riscuri de mediu . Categoria aceasta de riscuri are ca principal sursa de apariție
reglementările privind securitatea muncii sau cu privire la poluare.
Dacă se analiz ează riscurile în relație cu strategia unei organizații, atunci se
realizează o grupare a cestora în următoarele cinci categorii:
a) riscuri s trategice : provin din desfăș urarea activității într -un anumit sector economic
sau într -o anumită zonă geografică;
b) riscuri operaționale : acestea d erivă din diversele proceduri operaționale și
administrative folosite pentru implementarea strategiei;
c) riscuri financiare : provi n din structura financiară a întreprinderii, din tranzacțiile cu
terțe părți și din sistemele financiare folosite;
d) riscuri de conformitate : derivă din necesitatea respectă rii legilor, reglementărilor și
a altor așteptări sociale mai puțin formalizate c are, dacă sunt încălcate, pot a duce daune
companiei.
e) riscuri de mediu : pot fi incluse în cadrul riscurilor de conformitate, dar în anumite
dome nii de activitate au o importanț ă deosebită, ceea ce face necesară acordarea unei atenții
speciale a acestei categorii.
În funcție de zona în care riscul poate fi localizat ex istă:
1. riscuri ce privesc proprietatea: acestea se refer ă la elementele tangibile ale unei
afaceri, majoritatea putâ nd fi asigurate. Cele mai imp ortante riscuri din această
categorie sunt: incendiile, dezastrele natural e, furt unile din magazine, spargerile și
inșelă toriile.
2. riscuri ce privesc personalul, care se pot grupa în două mari categorii:
 Pierderi directe, cauzate din acț iunile voite ale angajatiilor ( de exemplu,
spionajul de proprii anagajati, furtul, dif erite practici frauduloase etc.);
 Pierd eri indirecte, cauzate de acț iuni nevoite ale angajatilor ( pierderi
determinate de lipsa unui anga jat din motive de boală sau accidente).
3. riscuri de piață pot apa rea ca rezulta t al diferitelor schimbari ce au caracter negativ
din cadrul pieței sau din cadrul activităț iilor de marketing a afacerii. Schimbarile ce se
produc pe piață atrag modificarea pozitiei afacerii față de concurenț ă și afectează
potențialul de supravieț uire pe termen lung al acesteia. Cele mai importan te categorii
de riscuri de piață sunt: deteriorarea condiț iilor economice (perioadele cu in flatie

11
ridicată, cu dobânzi mari, de scădere a veniturilor populației etc.), diminuarea cererii,
întarzierile sau intreruperile î n livrarea produselor de la furnizori, neglijarea mixului
de produs.
4. riscurile ce privesc consumatorii, care îș i schimba atitudinea față de firma datorită
apariț iei temporare a unor problem e în ceea ce pr ivește calita tea produselor
comercializate. În această categorie se încadrează și clienț ii “rău -platnici” care întarzie
sau refuză să achite produsul sau serviciul de care benefici ază.
Clasifi carea riscurilor este importantă în primul râ nd pentru elimin area co nfuziilor
dintre cauze, efecte și consecințe î n analiza riscului.
O abordare sistematica a acestora implica respectarea a patru reguli:
Regula nr. 1: Un risc trebuie î ncadra t numai într -o singură clasificare și măsurarea
impactului trebuie să se realizeze doar într -o unitate de măsură ;
Regula nr. 2: Un risc poate să aiba una sau mai multe cauze și pot să existe cauze
comune pentru m ai multe categorii de riscuri. Î n aceste c ondiții trebuie să se stabilească dacă
încadrarea tipologică a riscurilor se va face după cauză sau după efect;
Regula nr. 3: Orice risc fără impact financiar direct trebuie orientat direct sau indirect
catre unul sau mai multe riscuri cu impact financiar (adică să fie exp rimat î n termeni de cost,
de final);
Regula nr. 4: Pentru fiecare risc cu impact financiar se vor calcula costuri separate.
Varietatea riscurilor enumerate întă reste ide ea că , indi ferent de nivelul experienței acumulate
în derularea a facerilor, apariț ia riscurilor este un fenomen c e nu poate fi ignorant, dar a cărui
exploatare adecvată poate genera multiple oportunităț i sau ev ita pierderi. Aceasta subliniază
necesitatea ca fiecare manager să adopte o abordare structural ă a riscului ca parte integral ă a
managementului organizației, abordare care este denumită generic managementul riscului.

1.4 Conținutul managementului riscului în organizaț ii

Eforturile în ceea ce priveș te introd ucerea managementului riscului î n afaceri au fost
determinate de doua caracteristici ale vieții economice: în primul rând, tendinț a de cre ștere a
riscuril or, ce se poate explica datorită acceleră rii progresulu i tehnologic, dimensiunii, dar și
interdependenței activităților, precum și transformărilor sociale, iar, în al doilea rând, nevoia
crescândă de securitate a organizaț iei respective.
Într-o formulare foarte simplă , managementul riscului (MR) este un proces sistematic
de abordare a ri scului din cadrul unei organizații și are diferite accepțiuni, în funcț ie de
persoanele care sunt implicate în înfăptuirea acestui proces și de domeniile î n care se poate
realiza.
Aria de cupr indere este foarte controversată. În abordarea tradițională MR este
considerat ca fii nd o știință interdisciplinară care se ocupă cu riscul pur din organizaț ii, iar
accentul este întotdeauna pus pe asigură ri. În mod normal, se scrie și se vorbeș te mult despre
MR financiar, acesta fiind practicat intens în băncile din î ntreaga lume.

1.4.1 Evoluții î n managementul riscului

O analiză retrospectivă a orizontulului de timp a l ultimelor decenii, evidentiază o
apreciere în evoluția noțiunilor de risc și incertitudine, dar în acelaș i timp manifestarea a trei
tendinț e în protecț ia stadiului acestora:
a) creșterea într -un ritm fără precedent a situațiilor de risc ș i incertitudine;
b) ultilizarea din ce în ce mai intensivă a rsurselor științei î n procesele de studiu ale
riscului ș i incertitudinii sistemului socio -economic;

12
c) amplificarea și diversificarea consecințelor pe care aplicațiile și tehnicile de
analiză a riscului și incertitudinii le -au generat în cadrul mediului social, în
natură, la nivelul fiecă rui agent economic etc.
Evoluția managementului de risc încă de la începuturile sa le, ca o componentă integrată
a mecanismului asigurărilor, până la cea mai recentă pozitie, ca fiind parte componentă a
stiintei managementului, demonstreaza astfel rolul important pe care il detine in cadrul unei
organizatii – acela de minimizare a riscur ilor si de valorificare a oportunitatilor.
Sintagma “managementul risc ului” a aparut pentru prima dată î n anii 1950 cand s -au
creat în cadrul î ntreprinderilor departamente integrate, de sine statatoare ale caror atribuț ii
vizau doar programele d e asigurăr i ale î ntreprinderii, dar si controlul pierderilor , siguranța
industrială sau prevenirea accidentelor. Astfel, s -a rev enit cu propunerea ca astfel de
departamente sa fie conduse ș i asigu rate nu de un manager de asigură ri, ci de un manager de
risc.
În urmatoarea decada interesul acordat acestor departamente a crescut foarte mult, astfel
încât firma cotidiana Massey -Ferguson a fost prima mare companie care a recunoscut si
implementat conceptul de management al riscurilor. In 1962, candidatul Douglas Barl ow,
considerat “pionierul” managementului de risc si director executiv la Passey -Ferguson, a
afirmat ca “ intregul management este management al riscului ”.
O contributie importanta la raspunderea acestui concept a avut -o Asociatia Americana
de Management prin publicarea uneri serii de articole In Harvard Business Review. In
aceasta perioada inca se punea un foarte mare accent pe mecanismul asigurarilor ca principala
metoda de management al riscurilor.
Managamentul riscului modern asa cum il gasim in prezen t, cu tehnicile si modelele sale
cantitative, a inceput sa fie ultilizat in anul 1970 insa importanta sa a fost de multe ori
subminata.
In anii ’70 majoritatea asociatiilor de asigurari nu au mai putut sau nu au mai dorit sa
faca fata cererilor tot mai nu meroase cat si capacitatii financiare cerute pe piata. Cauzele
acestor schimbari pe piata asigurarilor se regasesc in presiunile inflationiste, dar si in cresterea
foarte mare a valorii activelor asigurate, mai ales in cazul flotelor aviatice sau chiar mar itime,
iar in cazul dezvoltarilor tehnologice tot mai ample. Ca si consecinta, companiile au inceput
sa isi asume tot mai multe riscuridevenind constiente ca trebuie sa adopte si alte masuri de
protejare a activelor lor in afara de politele de asigurare.
Un moment important in ceea ce priveste evolutia conceputlui modern de MR il
reprezinta publicarea in 1995, de catre Standards Australia/Standards New Zeeland, a primlui
standard de MR (revizuit ulterior in 1999 si 2004) care a intrunit si coroborat, pentr u prima
data, mai multe discipline si a devenit document reper pentru ISO 31000:2009.
Criza economica si financiara care a debutat in 2007 a oferit astfel mediului
organizational ocazia sa reevalueze si sa imbunatateasca practicile de management al risculu i.
Aparitia ghidului ISO Guide 31000: 2009 si a ISO Guide 73: 2009 a contribuit la o
abordare unitara a conceptelor de risc si managementul riscului.
In ISO Guide 73: 2009 se defineste managmentul riscului astfel: activitatile
coordonate pentru a conduce si controla o organizatie cu privire la risc. Aplicarea
sistematica a politicilor, procedurilor si practicilor de management al riscului pentru
sarcinile de estimare, control, comunicare si reexaminare a riscului.
Aceasta definitie a fost preluata de majoritatea ghidurilor si metodologiilor de
managemenul riscului ce au aparut in ultimii ani peste tot in toata lumea.
Cu toate progresele realizate in plan conceptual si metodologic de management, o
problema ce o gasim inca frecventa o reprezinta intel egerea gresita a conceptului de
management al riscului si a scopului sau, ceea ce genreaza confuzii la nivel organizational cu
privire la detinatorii riscurilor si responsabilii cu intelegerea si masurarea acestor riscuri.
In conditiile abordarii riscului cu amenintare, MR consta intr -un proces ststematic de
cunoastere a factorilor potentiali ce ameninta securitatea organizatiei , masurarea gradului de

13
gravitate a acestora, reducerea efectelor prin preventie si protectie, transferul acelor efecte
care pot fi gestionate de organizatie insasi la societatile specializate in gestiunea si
combaterea riscurilor.
In viziunea lui Holton ( 2014), managementul riscului presupune imbunatatirea,
optimizarea procesului de asumare a riscului, gestionarea riscurilor este insa responsabilitatea
managementului organizatiei. Acesta considera ca scopul si rolul final al managementului
riscului nu il p oate reprezenta optimizarea riscurilor, ci imbunatatirea modului in care sunt
asumate riscurile.
Succesul implementarii managementului de risc depinde de diversi factori, cel mai
important fiind cultura si constiinta riscului in cadrul organizatiei.
In fe buruarie 2007, Economist Intelligence Unit a intervevievat 218 manageri din
intreaga lume despre abordarea lor in privinta managementului de risc si despre pricipalele
provocari si oportunitati legate de aceasta functie a managementului. Respondentii provi n din
variante industrii si regiuni geografice precum: Asia, Australia, America de Nord si vestul
Europei. Aproximativ 50% dintre acestia reprezinta companii cu un venit annua l de peste 500
milioane USD, toți respondenții au influența sau responsabilitati în ceea ce priveste deciziile
strategice î n domeniul managementului de risc din companiile lor si aproximativ 65% sunt
manageri de top sau executivi.

1.4.2 Organizarea formală a managementului riscului

În ceea ce privește organizarea formală a managementului riscului, nu putem vorbi încă
pe o scara largă de o departajare netă între managementul general al î ntreprinderii,
managementul pe dom enii (producție, financiar, marketing) ș i managementul riscurilor.
Majoritatea firmelor gestionează risc urile î n cadrul departamentelor in dividuale de
management. Desi, î n ma rile companii occidentale există un compartiment cu atribuț ii în ceea
ce priveș te evaluarea, analiza ș i gestiunea riscurilor , funcția nou creată servește ca intermediar
funcțiilor tradiț ionale ale managementului organizaț iei. Astfel, trezorierul corporației este cel
care se ocupă de determinarea efectelor fluctuaț iilor diferitelor devize. De asemenea, un alt
“manager al riscului” este cel care alege un anumit program de asigurare, cu sco pul de a
proteja compania de anumite riscuri referitoa re la proprietate, la personal și la raspunderea
civilă . Chiar și președintele corporaț iei este un manager al riscului deoarece este cel care
decide aloarea capitalului.
De-a lungul timpului, management ul corporativ a diferitelor tipuri de risc a fost realizat
în mod izolat , pe categorii. Tradiț ional, riscurile asigurabile, precum cele referitoare la
automobile sau alte bunuri imobile, sunt gestio nate de departamentul de asigurări.
Responsabilitățile în ce privește producț ia pot fi gestionate de de partamentul juridic. Riscurile
în domeniul furnizarii sunt î n general trata te de departamentul de logistică sau aprov izionare,
iar riscurile de piață pot fi g estionate de departamentul de vânză ri sau marketing.
Problema a cestei abordari neunitare constă î n aceea ca ii lipsesc doua aspecte
importante ale managementului de ris c din perspectiva unei organizaț ii. Primul este asa –
numitul “apetit pentru risc:, iar al doilea este reprezentat de m anagementul riscurilor
emergente.
În majoritatea cazurilor, fiecare manager de risc ia deciziile referitoare la gestionarea
riscurilor de care este direct răspunzator, fără a lua la cunoștință de felul î n care celelalt e
riscuri sunt gestionate sau fără a c unoaș te ce efect va avea decizia sa de optimizare a
riscurilor, prezent la multe companii, poate conduce la actulizarea ineficientă a capitalului î n
gestionarea riscurilor. O coord onare a diferitelor activită ti de management al riscului permite

14
obținerea d e econ omii la costurile de administraț ie a porto foliului de riscuri la nivelul î ntregii
companii.
Din ce în ce mai frecvent în organizaț ii, procesul de evaluare, analiză ș i gestiun ea
riscurilor este î ncredinț at unor persoane s pecializate (denumite frecvent în literatura anglo –
saxonă ”risk -manager”, iar în franceză “auditeur des risques”). Firmele mici și mijlocii î n
general apelează la firme sau perso ane apecializate din afara sau î ncredințează această sarcină
managerului general, iar deocamdată foarte puț ine dintre acestea dispun de proceduri
standardizate pentru managementul riscului.
Motivațiile integră rii analizei riscului rezi stă în ritmul schimbă rilor induse de fenomenul
globaliză rii, de reglementa rile din diferite domenii, de așteptările, în continuă creștere, ale
acționarilor, de noile tehnologii . Globalizarea sau expansiunea în mai multe ță ri, supune
compania unor culturi organizaționale ș i manageriale variate, reglementă ri și medii de afaceri
diferite. Extinderile, expansiunile pot aduce companiei daune majore, pierderi financiare
foarte mari, fiind compromise astfel activitătile din toate țările. Pentru înlă turarea unor
asemenea efecte se po ate apela la o companie internaț ională care să gestioneze cen traliza t
toate riscurile companiei, atât din țara de origine, cât și din celelalte țări în care își desfășoară
activitatea.
Treptat s -a pro dus trecerea la un nou concept î n organizarea formală a managementului
de risc, în special odata cu asmililarea opor tunității în definiț ia riscului.
A identifica ș i a clasifica riscurile, astfel încâ t urmarirea sau prevestirea unui dezastru
sau a unei calmită ti naturale, a fost multă vreme o activitate obișnuită de management.
Confruntarea cu ris curi prin transfer, pri n asigură ri sau alte produse financiare, ca și planul de
rezervă sau managementul crizei a reprezentat de asemenea o practică comună.Ceea ce s -a
schimbat î n ultimii ani este tratar ea vastei varietati a riscului î ntr-o maniera holist ica, ridicâ nd
management ul riscului l a o responsabilitate managerială superioară .
Acest concept relativ recent poartă denumirea în limba engleză de Entreprise Risk
Management ( ERM) sau Enterprise Wide Risk Management (WRM), ceea ce î n limba
romana este tradus cel mai frecvent prin “ma nagementul riscului la nivelul î ntreprinderii” fie
prin “managementul integrat al riscului”. Pentru a nu crea confuzii asupra termenului se va
folosi în continuare expresia în limba engleză .

15
CAPITOLUL II RISCU L ȘI MEDIUL AFACERILOR
INTERNAȚ IONALE

2.1 Evaluarea riscului din punct de vedere macroeconomic

Capacitatea unei țări de a -și respecta anagajamentele externe depinde de cantitatea ș i
calitatea resurselor matariale, umane si fina nciare de care dispune, precum ș i de eficienț a cu
care sunt valorificate a ceste resurse. Cei mai importanți indicatori ai eficienț ei economi ce din
perspective riscului de țară sunt:
a) Produsul intern brut real pe locuitor (P.I.B./loc) ce exprimă gradul în care o țară
exploatează, dar și factorii de producție în scopul obț inerii de bunur i și servicii
destinate pieței. În funcț ie de v aloarea P.I.B./loc. se apreciază nivelul de dez voltare al
țării. Comp onentele P.I.B./loc. evidentiază st ructura economiei ș i capa citatea acesteia
de a suporta șocuri economice interne ș i extern e (cum ar fi, de exemplu, o creștere
bruscp a preț ului res urselor energetice). Astfel, o țară cu o economie dezvoltată și o
producție diversificată va rezista mai bi ne șocurilor economice decat o țară slab
dezvoltată. Ca regulă generală, în țările mai puț in dezvoltate, agricultura are p onderea
cea mai mare in P.I.B. ș i este principala sursa de venituri din economie.
a) Creșterea reală a P.I.B. masoară creșterea economică și se analizează atat în mod
absolut, cât și raportat la creșterea populației. Este important ca analiza să releve
tendința ascendentă sau descendentă a P.I.B . în viitor. Creș terea trebuie analiza tă și
pe elemente component e deoarece acestea reflectă schimbă ri potențiale î n structura
economica. Valoarea acestui indicator oferă informatii despre capacitatea unei țări de
a-și servi datoria, deoarece ser viciul datoriei externe inseamnă, în ultimă insta nță, un
transfer de venit național peste granită .
b) Inflația reflectă gradul de stabilitate și flexibilitatea prețurilor. Există ță ri în care
aprecierea inflației necesită o interpretare atentă a statisticilor oficiale. Ce l mai corect
indicator al inflaț iei este P.I.B. ultilizat la î ntocmirea conturilor nation ale, dar rareori
acesta este disponibil la timp. Un indicator mai accesibil este indicele preț urilor
bunurilor de consum pe car e majoritata țărilor il dau publicitaț ii lunar. Rigiditatea
salariilor de pe piața muncii și sindicatele puternice indică o viito are creș tere a
salariilor care va transforma într-o creș tere a ce rerii, din care este probabil să rezulte o
creștere a inflaț iei.
c) Deficitul bugetar ca procent î n P.I.B. este un indicator important al c alitătii
manag ementului macroeconomic. Multe ță ri s-au supraîndatorat din nevoia de
finanț are a deficitului bugetar. Există opinia generală ca un deficit mai mare 1 – 3%
determinat de o crestere rapidă a masei monetar e si a creditului. In consecintă, inflația
se accelereaza și se inrautățește situația balanței de plaț i. De cele mai multe ori, datele
oficiale cu pr ivire la deficitul bugetar din ța ra evaluata nu corespund realita ții. D e
aceea, este nevoie de o vizită în țara respectiva pentru a obtine informatiile statistice.
d) Investi țiile interne brute ca procent î n P.I.B. reprezintă unul dintre indicatorii de
care depinde creșterea economică a unei ță ri. Este bin e de stiut însă ca o țară poate
avea un procent ridicat al investiț iilor interne brute, d ar o creștere scazută din cauza
unei alocări neraț ionale a resurselor. În cazul î n care resu rsele sunt orientate spre
domeniile în care ț ara are cele mai mici ava ntaje comparative, ele generează venituri
insuficiente pentru plata datoriei. De aceea este mai bine să se calculeze ș i raportul

16
dintre creșter ea invest ițiilor dintr -o perioadă și creș terea P.I.B. din perioada
urmatoare. 6
e) Indicatorii structurii financiare a țării reflectă costul capitalului și gradul î n care
sistemul financiar încurajează formarea econom iilor interne. Cei mai importanț i
indicatori sunt:
 Economii/P.N.G., greu de obț inut în practică . De obicei economiile se calculeaza
astfel:
economii = investiț ii + creș terea stocurilor + exporturi – importuri + taxe – cheltuieli
guvernamentale .
 Rata re ală a dobanzii este dificil de determinat din cauza faptului că depinde de
indicatorul cu care este apreciată inflaț ia. Analistul de risc trebuie să decidă care este
cea mai relevant ă rată pozitivă rată a dobanzii în funcț ie de specificul fiecă rei tări.
Rata dobanzii real pozitivă stimu lează economiile, cu condiț ia să existe încredere în
stabilitatea instituț iilor financiare. De multe ori, în scopul de a incuraja investiț iile,
guvernele mentin în mod artificial rate ale dobânzii real negative. În practică ,
fenomenul este cunoscut sub den umirea de sistem financiar “represiv”. Un astfel de
sistem descurajează economiile interne și duce la creșterea gradului de îndatorare
externă. Rata reală a dobânzii negative se asociază, î n general, cu o valoare mică a
raportului de economii interne brute /investiț ii interne brute .

2.2 Evaluarea riscului de ț ară

2.2.1 Sisteme for male de evaluare a riscului de ț ară

Abordarea cantitativă a riscului de țară a fost prima formă de îndepartare de
raționamente pure, bazate în marea lor majoritate pe intuiție și experintă. Acest timp de
abordare constă î n elaborarea unor sisteme structurate, care initial erau fundamentate, în
exclusivitate, pe variabile cantitative. Cel mai si mplu sistem formal se elaborează astfel:
 se selectează un numar de indicatori relevanți, cum ar fi: rata creșterii
economice, inflația, gradul de î ndatorare e.t.c.;
 se așează pe o scală , de la 0 la 5 sau de la 0 la 10, fiecare vari abilă individuală
pentru o țară dată ;
 se calculează scorul pentru o țară prin î nsumarea punctelor r ezultate din cea
de-a doua etapă. Scorul poate fi exprimat ș i procentual din motive de
comparativitate.
La inceputul anilor ’ 70 erau luați î n considerare nu mai factorii cantitativi la valorile din
publicatiile statistice a le țărilor. De exemplu, o metodă poate fi lista de control elaborată de
James Thornoblade, unde acesta susținea că indicatorii economici și financiari pot să
primească un numar pe o scară de la 1 la n, n acesta fiind numarul total de ță ri, apo i valori ce
sunt atribuite fiecărei variabile și sunt combinate într -un scor to tal. Cu cat scorul este mai mic,
cu atat activitatea respectivei ță ri este mai mare. 7
Întrucât importanța variabilelor poate să difere de la o țară la cealaltă, dar ș i pentru a
evita uniformiz area, Robert C. Broadfoot a hotărât să construiască un sistem unde indicatorii
primesc ponderi î n functie de impactul acestora asupra capacitatii de ram bursare a datoriei,
așa cum es te el perceput la un moment dat. Sistemul este foarte subiectiv, da r atractiv din

6 Monica Dudian, Evaluarea riscului de tara, Editura ALL BECK, 1999, Bucuresti, pagina 15
7 Monica Dudian, Evaluarea riscului de tara, Editura ALL BECK, 1999, Bucuresti, pagina 31

17
cauza flexibilită tii și sensibilitatii. Fiind folosit de analiști profesioniști, acesta dă rezultate
foarte bune deoarece:
 ponderea pentru aceeasi variabilă se poate schimba constant de la o țară la alta;
 în cadrul aceleiași tări, ponderea se schimbă de la o perioadă la alta;
 dacă la un moment dat o variabilă devine foarte importantă ( de exemplu riscul de
razboi), ea poate primi o pondere foarte mare.
Suma indicatori lor ponderaț i este transformată în procente, iar în funcție de procesul
obținut, țările sunt clasificate î n inacceptabile si acceptabile, astfel:
 se alege ț ara care î ntruneste conditiile minime ale evaluatorului cu privire la risc;
alege rea este intuitiva și necesită multă experiență ;
 toate țările care reprezintă un risc mai mare decat al celei alese sunt ulterior declarate
inacceptabile.
Avantajele sistemelor formale pot fi rezumate astfel:
a) Supun atenției o gamă largă de variabile econ omice și politice, astfel încat asigură o
bună cunoaștere a ță rii.
b) Asigură comparabilitatea între țări prin ordonarea acestora în funcție de gradul lor de
risc (î n general sunt metode ordinale).
c) Functionează ca “sisteme expert”, adică sisteme concepute d e analisti deosebit de
competenți, dar care după testare pot fi utilizate de un personal mai putin
experimentat.
d) Economisesc timp, de oarece aplicarea lor este simplă si rapidă .
e) Ajută la verificarea estimă rilor exclusiv subiective.
f) Evaluarea pe baza sistemelor formale are o credib ilitate mai mare pentru instituț iile
interesate.
g) Au un înalt grad de transparență , deoarece metodologia este simplă și poate fi usor
ințeleasă de nespecialisti.
h) Au o valoare educativă , fiind utilizat e in instruirea celor angajati î n activit atea de
evaluare a riscului de ț ara.
i) Sunt construite pe baza experientei din tarile cunoscute in profunzime de catre analisti,
apoi se pot aplica si pentru tari mai putin cunoscute.
j) Oferă o metodologie generală de selectare ș i ordonare a informati ilor colectate în
cadrul vizitelor î n tarile analizate.
k) Sunt de obicei mult mai puț in costisitoare decat celelalte metode.
Dezavantajele sistemelor formale:
a) Eveni mentele recente, nereflectarea încă de datele publicate, pot determina schimbari
nesemnificative ale riscului de țară. Prin exploatarea tendințelor trecute î n viitor,
sistemul nu permite identificarea po sibilelor “puncte de cotitura” în evoluț ia riscului.
De multe ori tocmai antici parea acestor puncte de cotiturp oferă unei bănci supremaț ia
pe piaț ă.
b) Inflexibilitatea (de exemplu un sistem care s -ar potrivi tarilor Europ ei Occidentale este
nerelevant pentru tarile exportatoare de produse primare).
c) Lipsa de obie ctivitate, deoarece selectarea ș i ponderea variabilelor depinde de
estimarea subie ctivă a analistului.
d) Dependența de disponibilitatea informațiilor. Aceasta imprimă sistemului tendinta de a
utiliza mai mult variabile economice, cum ar fi de ex emplu repartizarea veniturilor î n
societate, pot fi omisi din sistem din lipsa de date.
e) Impact ul variabilelor selectate diferă de la o țară la alta, ceea ce alterneaza
comparabilitatea ș i distor sionează rezultatele finale .
f) Dependenț a pre a mare de trecut, care nu este în concordantă cu sco pul fundamental al
riscului de țară: anticiparea evoluț iei viitoare.
g) Estimează scorul și clasa țării în ansamblul ei ș i nu este nivelul co ncret, specific al
riscului de țară .

18
Pentru a crește gradul de obiectivitate în analiza riscului de țară, î nca din 1970,
au fost elaborate sisteme de evaluare.

2.2.2 Sistemele de alarmare rapid ă

Sistemele formale de evaluare, descrise î n primul subcapitol, au ca scop general
estimarea riscului de țară pe termen lung ș i anticiparea eventualelor forme de materializare a
acestuia. Din perspectiva creditorilor, foarte importantă este mod ificarea riscului de țară,
aceasta sa fie promt observată, încat aceștia să poată să -și revizuiască la timp expunerea de
țară. Sistemele de alarmare rapidă pot avea un orizont scurt de timp și își propun să identifice
dificultatile conco mitent cu aparț ia lor. Elementele de alarmare se pot deosebi de toate
celelalte metode de evaluare, î n principal sub doua aspecte:
1. Din punc t de vedere al obiectivului urmă rit:
 Metodele uzuale urmaresc întelegerea nivelului riscului cât ș i identificarea
evenimentelor care ar putea genera dificultati, cum ar fi: dezechilibre structur ale,
tensiuni interetnice, dar și creșterea accentuată a populaț iei.
 Sistemele de al aramare au ca scop anticiparea și identificarea dificultătilor cat mai
curand posibil, înainte ca acestea să ia amploare; astfel, cr editorul poate adopta la timp
măsuri de protectie și poate concentra resursele ce sunt dest inate analizei de risc de
tară în directia determină rii gravitatii riscului.
2. Din punct de vedere al metodelor folosite:
 Majoritatea celorlalte sisteme folosesc analiza atenta a statisticilor, examinarea
situatiei politice interne ș i externe , a structurii socio -economice ș i analize de scenarii.
 Sistemele de alarmare utilizează ca tehnici p rincipale: monitorizarea schimbărilo r
economice si socio -politice, tehnici econometrice ș i modele cu numar redus de
variabile.
In practica sunt studiate cu regularitate evoluțiile permanente din interiorul țării
debitoare, fie că exista, fie că nu exista un sistem de alarmare. Cei mai imp ortanti factori de
alarmare sunt:
1. In cadrul strategiei economice schimbarile i minente pot fi semnalate de urmă torii
factori:
 Schimbarea guvernului sau posibila schimbare datorită apropiatelor alegeri;
 Remanierarea guvernamentală ;
 Frămâtările sociale, mai a les dacă sunt însoțite de creșterea somajului ș i
reducerea veniturlor reale.
Schimbarile e fective pot fi observate din acț iuni guvernamentale cum ar fi:
controlul cursului de schimb, creșterea taxelor vamale, creș terea subventiilor ș i
politicilor monetare expansioniste.
2. Calitatea manageme ntului macroeconomic se reflectă î n urmatoarele elemente de
alarmare:
 Expansiunea si accelerarea creditului intern;
 Intensificarea inflaț iei;
 Modificarea cursului real de schimb ( dificil de determinat datorită inflaț iei);
 Creșterea rapidă a deficitului bugetar;
 Neîndepli nirea criteriilor de performanță impuse de F.M.I.
3. Posibilitatea unei crize de lichiditate este evidentiată de:
 Ritmul de creștere al exporturilor ș i importurilor;
 Modificarea rezervelor;

19
 Aglomera rea scadenț elor creditelor externe;
 Apariț ia unor elemente care pot determina “fuga” capitalurilor.

4. Factorii de alarmare aferesnț i poverii datoriei:
 Cresterea rapidă a datoriei externe, neînsotită de creș terea economica sau de
cea a exporturilor;
 Cresterea raportului dintre datoria externă și încasările î n contul curent;
 Creșterea nevoii de finanțare externă .
5. Riscul politic este apreciat permanent prin consultarea celor mai obiective publicatii,în
scopul de a semnala frămâ ntarile sociale, posibilit atea unor greve, lovituri de stat.
Practic, nici o institutie sau departa ment de evaluare a riscului de ț araă nu poate neglija
elementele de alarmare, acestea contituind o componentă importantă a analizei pentru orice
tară.

2.2.3 Metode probabilis tice a evaluă ri riscului de ț ară

În evaluarea riscului de țară se urmareste estimarea corectă a probabilitatii în ceea ce
priveste o eventuală aparitie a unor evenimente care să influent eze negativ capacitatea de
plată a datoriei externe. Estimarea se poate fundamenta pe o lista de factori care rel eva
relatiile de interdependență dintre mediul economic ș i cel politic ale unei anumitei tă ri.
Completarea listei poate raspunde in princiapl la urmatoarele intrebari:
1. Care poate fi probabilitatea de apariț ie a situatiei nefavorabile? Pentru a ras punde la
intrebare trebuie mai întâ i sa se cunoasca, daca este posibil, evenimentul și apoi să se
estimeze pr obabilitatea ca el să se producă .
Probabilitatea este mai mare sau mai mica în functie de intensitatea factorului advers. Daca
vom considera, cu titlu de exemplu, riscul de razboi local pentru Romania, putem afirma că
evenimentul este posibil datorită diferentelor teritoriale cu veci nii si tensiunilor intere tnice.
Intertensi tatea acestor tensiuni este insă relativ mică, de aceea ș i probabilitatea de apariti e a
unui razboi local va fi mică .
2. Cand există cea mai mare probabilitate de apa ritie a evenimentului? Astfel, î n
exemplul anterior, cu cat an tagonismul este mai mare, cu atât orizontul de timp î n care
este posibil razboiul este mai apropiat.
3. Care este probabilitatea de materializare a componentelor riscului de țară dacă situatia
adversă se produce? Inainte de a raspunde trebuie să se aprecieze dacă exista
posibilitate a de aparitie a unor probleme î n onorarea angajamentelor externe, ceea ce
presupune ana liza factorilor adiacenti situației apă rute.
4. Care este pr obabilitatea de suspendare a plăț ilor? Aceasta probab ilitate depinde de
natura situației ș i de tipul de risc. Cu titlul, de exemplu, în cazul unor mișcări
sindicale. In cadrul aceleiași ță ri, probabilitatea este mult mai mare pentru datoriile
private decat pentru cele publice. 8

8 Monica Dudian, Evaluarea riscului de tara, Editura ALL BECK, 1999, Bucuresti, pagina 47

20

2.2.4 Abordarea comparativă a tehnicilor gene rale de evaluare a riscului de ț ară

Intrucât întalnirea întrebă rii: care este metoda cea mai bună ? Vom atribui fiecarei
metode un rang, pe o scală de la 1 la 6, pentru fiecare dintre urmă toarele criterii:
 Costul evaluă rii: 1 – cea mai puț in costisitoare; 6 – cea mai costisitoare;
 Cantitatea ș i calitatea informatiilor furnizate despre țara analizată: 1 – cea care
furnizează cele mai multe informaț ii; 6 – cea care cuprinde cele mai putin e informatii;
 Obiecti vitatea: 1 – metoda cu cel mai î nalt grad de obiectivitat e; 6 – metoda cea mai
subiectivă ;
 Comparabilitatea ( masura in care metoda permite realizarea de comparatii intre t ari):
1 – metoda cu cel mai î nalt grad de comparabilitate; 6 – metoda care n u permite realizarea de
comparaț ii;
 Caracterul general ( posbilitatea c a metoda s a fie uniform aplicata tuturor ță rilor
suspuse analizei): 1 – metoda ce se poate aplica uniform tu turor ță rilor; 6 – metoda care
trebuie individualizată ;
 Gradul de dificultate al aplică rii: 1 – metoda cea mai usor aplicabilă; 6 – metoda cea
mai dificilă ;
 Gradul de eroare: 1 – metoda cu cele mai bune rezultate; 6 – metoda cu cea mai mare
eroare.

Tabelul de mai jos reflecta un punct de vedere cu privire la locul care il ocupa fiecare
metoda din perspectiva criteriilor mentionate mai sus.

Criterii/
Metode Sisteme
formale Sisteme
statistice Alaramare
rapid ă Metode
probabilistice Scenari i Studii
de țară
Cost 1 4 3 5 2 6
Cantitate și
calitatea a
informaț iilor 3 4 5 2 6 1
Obiectivitate 1 2 3 5 4 6
Comparabilitate 1 2 5 3 4 6
Caracter general 1 2 4 3 5 6
Dificultate 1 2 5 3 4 6
Grad de eroare 6 3 4 2 5 1

Scopul construirii acestui tabel nu este acela de a “premia” diferitele me tode, ci de a
scoate in evidență ce meoda este ma i bine sa fie aplicata atunci câ nd se doreste obiectivitate,
cost mic e.t.c.. Fiecare metodă poate fi cea mai buna în functie de scopul evaluarii. De
exemplu, daca se doreste num ai o evaluare preliminară a ță rilor pentru a distinge eventualele
oportunităț i, se poate aplica cu su cces metoda cantitativa , formală.

21
Dacă dimpotrivă, banca este interesată de o estima re cat mai precisa a riscului, î n vederea
extinderii sau reducerii limi telor expunerii într -o tară , metoda cea mai utila est e studiul de
țarp. În cazul î n care evaluarea de risc este realizată d e analiști puți n experi mentati, este bine
ca acestia să utilizeze sistemele econometrice sau formale construite de specialisti.9

2.3 Analiza riscului financiar

2.3.1 Conț inutul riscului finaciar

Analiza riscului și cea a rentabilităț ii financiare sunt cele doua componente de baza ale
diagnosticului financiar al unei firme. Riscul financiar caracterizează variabilitatea
indicatorilor de rezultate sub incidenta structurii financiare a firmei. Capitalul unei firme est e
format din capitalul propriu ș i capital imprumutat, elemente ce se deosebesc fundamental prin
costul pe care -l generează. O firmă care recurge la împrumuturi trebuie să suporte sistematic
și cheltuielile financiare aferente (dobânzile), ceea ce inseamnă o amp lificare a
angajamentelor sale și, implicit, a riscului. Îndatorarea, prin mărimea și costul ei, antrenează o
variabilitate a rezultatelor, modificand riscul financiar.
Avaâd în vedere diferenț a dintre nivelurile de remunerare a celor doua componente
dinstin cte ale capitalului unei societăti (proprii sau î mprumutate), se impune cautarea unei
structuri optimale a capitalurilor întreprinderii, în vederea minimiză rii costurilor și creșterii
rentabilitătii. Insă, unei creșteri a indatorării î i corespunde o creștere a riscului financiar, ceea
ce ii determina pe actionari să ceara o rentabilitate superioară capitalurilor proprii, pentru
acoperirea creș terii riscului.
Ca principale modele de analiza a riscului financiar, lite ratura de specialitate
recomandă metoda pragului de rent abilitate, explicarea factorială a rentabilității financiare
prin punerea în evidentă a efectului de levier și metode de sinteză (bazate pe calcularea unor
scoruri).
2.3.2 Metoda pragului de rentabilitate

Analiza riscului financiar, pe baza metodei pragului de rentabilitate, poate fi
abordată similar celei privi nd riscul economic, cu luarea î n calcul a cheltuielilor
financiare, care sunt asimilate cheltuielilor fixe, la un anumit nivel d e activitate, formu la
consacrată a pragului de rentabilitate este:

QPR =

Unde: p – prețul de vâ nzare unitar al produselor firmei;
cv – costul variabil unitar.

9 Mircea Co șea si Luminița Nastovici, Evaluarea riscurilor Metode si Tehnici de Analiya la nivel Mirco si Macro
Economic, Editura Lux Libris, Brasov 1997, pagina 37

22
Veniturile din vâ nzari ( cifra de afaceri), corespunzatoare pragului de rentabilitate,
se obtin pe baza urmatoarei relaț ii de calcul:

VPR =

unde: CF – cheltuieli fixe;
rv – ponderea cheltuielilor variabile (CV) în veniturile din vâ nzari (V):
rv = CV/V

Inclu derea cheltuielilor financiare î n cheltuieli fixe antr enează creș terea punctului critic
al unei firme și, implicit, creș terea riscului financiar.
Pornind de la pragul veniturilor din vâ nzari, corespunzatoare pragului de rentabilitate,
se calculeaza indicele de securitate și indicele de poziț ie.

2.4. Riscurile comerciale

Riscurile comerciale apar odată cu capacitatea firmei de a:
 Creșt e cifra de afaceri
 Schimbă poziția concurențială a produselor
 Crește rentabilitatea
Se vor analiza urmatorii indicatori:
1. Rentabilitatea capitalurilor:

Rc =
× 100=
× 100

2. Rentabilitatea economică

Re =
× 100 =
× 100

3. Marja indicelui de profitabilitate
Se determină prin raportul urmă tor:

I=

MBA: marja brută de autofinanț are
Ci : marja cheltuielilor de investiț ii
I : marja indicelui de profitabilitate

Printre multiplele riscuri pe care le are de î nfrunat omul de afaceri în cadrul
desfășurării operațiilor comerciale în mod deosebit menț ionam:
1. Riscul de transport
2. Riscul de preț
3. Riscul de desfacere

23
Când tranzacț iile comerciale constituie operaț ii de impo rt- export apar riscuri datorate:
1. Neîncasarii contravalorii marf ii livrate pe credit sau încasarea acesteia cu
întarziere
2. Refuzul cumpă ratorului de a prelua marfa ajunsă la destinatie
3. Denunțarea contractului de către cumparator î n timpul desfasurarii proce sului de
productie la furnizor
4. Avarierea sau distrugerea mă rfii ăn timpul fabricatiei sau a transportului
5. Imposibilitatea repatrierii maș inilor, utilajelor, materialelor ș i altor bunuri
deplasate peste grani ta pentru realizarea uneor lucră ri de cooperare pentru
diversi beneficiari externi
6. Raspunderea civilă legala a f urnizorului fată de terț i
RISCURI COMERCIALE pot fi:
 Deteriorarea situaț iei financiare a cumpă rator ului privat, fapt care il pune î n
imposibi litatea de a efectua la scadentă , plata sumei datorate
 Cauze accidentale ș i reversibile
 Insolvabilitate
 Reaua – credință a cumparatorului, când acesta reclamă defecte tehnice imaginare la
procesul importat pentru a sustr age de la obligatia contractuală .

2.4.1 Riscul de transport

Măsurile aflate î n circuitele comerciale interne și internaț ionale sunt expuse la multe
perico le care privesc fie sosirea cu întarziere la destinaț ie, fie calitatea sau cantitatea lor.
Vom distinge intre:
 Riscurile î n transportul feroviar
 Riscurile î n transportul maritim
 Riscurileîin transportul rut ier
Riscurile î n transportul feroviar cons tau în deteriorarea calitativă a mărfurilor fie în
pierderea lor partială sau totală , acestea sunt determinate de diferite cauze:
 Ambalaje necorespunzatoare
 Mijloace de tr ansport necorespunzator pregăti te
 Manipulă ri defectuoase
 Depozitari neglijente î n spații neadecvate
 Specificul mă rfurilor
Asigurarea în transportul internaț ional se materializează în poliț a de as igurare care
se emite de compania de asigurare ș i de agentii ei si ca re contine:
 Numele asiguratorului ș i asiguratului
 Descrierea riscurilor acop erite prin poliț a de asigurare
 Valoarea asigurată
 Descrierea lotului de marfă asigurată
 Locul și agentul căruia urmeaza sa -i fie adresate reclamaț iile
 Data emiterii
 Semnăturile asi guratorului ș i asiguratului
Asigurarea tip valued se caracterizeazp prin ac eea că în ea se specifica valoarea
mprfurilor asigurate, respectiv se precizeaza valoarea d espagubirii la care se angajează
asiguratorul, î n cazul cand au loc evenimente le de risc acoperite prin poliță .
Asigurarea de tip unvalued nu conț ine indicarea valo rii despăgurbirii urmând ca
aceasta să fie determinată o data cu evaluarea daunei, înainte de solicitarea despă gubirii.
 Floating sau open cover

24
Asigurarea tip floating conține condiț iile generale ale asigură rii contra riscurilor
care pot afecta marfur i în decursul mai multor călatorii. Este un tip de poliță de asigurare
folosită pentru un numar mare de exportatori care nu doresc să încheie asigură ri individuale
pentru fiecare t ranzactie.
Asigurarea tip open cover este similară celei floating î n sen sul că contine numai
condițiile generale ale asigură rii.
Mecanismul sau de asigurare este similar celu i acreditivului revolving, adică la valoarea
mentionată în poliț a se deduc daunele dintr -un voiaj, dupa care valoarea politei se
completeaza automat pana la epuizarea valorii total e pentru care a fost contractată .
Acreditivul revolving în anumite limite și condiții se reînoieste pe masurș ce se
consumă .
Aceasta înseamnă ca suma p entru care a f ost deschis acreditivul este reînoită sau
restabilita fără a mai fi ncesară modificarea (amendarea) expresă a acreditivului.
Apar doua forme:
1) Acreditivul reinoibil în ceea ce priveș te durata
2) Acreditivul reinoibil în ceea ce priveș te valoarea.
Asigurarea de tip voyage acoperă riscurile ce ar putea aparea î ntr-un voiaj.
Asigurarea tip time este genul d e polita care acoperă riscurile pe o perioadă de timp
stabilită î n momentul contractatii asigurarii.

2.4.2 Riscul de pre ț

Apare datorită variatiei îin timp a valorii tranzacției: respectiv, între momentul î ncheierii
contr actului și momentul î ncasă rii plă tii.
Pentru exportator proble ma acestui gen de risc se pune î n cond ițiile în care PREȚUL
CONTRACTULUI este sub prețul stabilit în contract care urmează să fie platit u lterior este
mai mare decat preț ul mondial din momentul plătii.
Pentru e vitarea acestui risc î n practica comerciala internatională se utilizeaza o seri e de
CLAUZE prin care se urmareș te:
 Asigurare a unui caracter stabil al pres tătiilor (echitabil) reciproce ale pă rtilor
 Menț inerea echilibrului economic al contr actului în pofida schimbării circumstanțelor
în care a fost încheiată și se execută tranzactia.
1. Clauza preț ului escaladat
Practic pă rtile stabilesc prin negociere mărimea prețului prin contract precum ș i
ponderea:
 Cheltuielilor fixe
 Cheltuielilor cu materi i prime și matrialele ș i cu combustibilul
 Costurilor legate de manopera și pragul de variatie a prețului materiilor prime ș i al
manoperei
Dacă preț ul materiilor prime ș i al manoperei creste sau scade potrivit clauzei prețului
escaladat, pretul prevă zut în contract se înlocuieste cu un un preț nou care se recalculează î n
momentul livrarii.
2. Clauza de indexare
Este o clauză prin care se prevede că pretul prevăzut î n contra ct este legat de un etalon:
o marfa de referinta sau anumiti indicatori sau indici.
Dacă valoarea etalonului se modifică peste o anumită limita stabilită de parti se schimbă
automat ș i pretul din contract in procentul stabilit.
3. Clauza marfă
Este o metodă de consolidare a bunului care face obiectul contractului exportului, prin
corelarea valorii acestuia cu o ca ntitate de marfuri bine definită .

25
Astfel, exportu l de utilaje, instalatii complex e se poa te corela cu importul de cantită ti
bine determinate de mat erii prime sau alte produse.
4. Clauza de revizuire a preț ului
Reprezintă o modalitate de adapatare a c ontractului la noile circumstanțe care pot apărea
în derularea afacerilor comerciale.
Această clauză obligă partile contractante să procedeze la recalculare a prețului dacă se
înregistrează o variație peste o anumită limită , a costului materiilor prime, materialelor,
combustibililor, tarifelor de transport.
5. Evitarea riscului de preț se poate realiza cu tehnicile bursiere care sunt t ot
operatii pe baza contractuală dar de alta natură .

2.4.3. Riscul de desfacere

Este determinat de o serie de ca uze: receptivitatea ș i promtitudinea, solvabilitatea,
lichiditatea, comportam entul, corectitudinea comercială .
1. Lipsa de bonitate .
 Prevenirea lipsei de bo nitate se face pe calea verif icării bilanț ului contabil ș i al
contului de profit ș i pierdere
 Pentru a se evita o manipulare a datelor contabile se impune o verificare paralelă a
bonitatii prin culegerea de informaț ii suplimentare din partea unor terti de la orga nizatii
profesionale nationale ș i internationale, camerele de comerț ș i industrie, mediul bancar,
cercuri de afaceri etc.
2. Scumpirea materiilor prime, materialelor, energiei.
 Creșterea salariilor ulterior semnă rii contractului.
Riscul rezultand din scumpirea materiilor prime, materialelor, energiei și a salariilor,
precum și din evoluț ia ratelor de schimb monetar pot fi rezumat e din formulele riscului de
preț ș i a riscului valutar.
3. Negocierea urmată de necontractare.
 Intervenț ia actelor guvernamentale.
Riscu l, constâd din negocierea urmată de contractare, pentru evitarea căruia trebuie să se
ia mă suri adecvate care să faciliteze reusita negocierilor.
Măsurile care reprezintă garantii de succes în negocieri sunt:
 îndeplinirea oblig ațiilor contractuale anterioare;
 amplificarea mijloacelor de publicitate;
 pregă tirea corespunzatoare a negocierilor ș i a echipei de negocieri;
 dimensionarea realistă a prețului de ofertă .
La numarul de mă suri cu caracter general trebuie adăugate și mă suri cu caracter special
cum sunt:
 obligaț ia participantului la li citație de a depune drept garanție de accepatare a licitaț iei
adjudecate a unei sume de bani î n contul organ izatorului licitaț iei pe care să o piardă în cazul
când renuntă la î ncheierea contractului.
 Includerea î n contract a unei “clauz e penale” sau obligarea prezentării unei scrisori de
garanție bancară .

26

2.5 Mediul de afaceri și integrarea României în Uniunea Europeană

Ideea în sine de aderare a României la structurile europene a avut și are
un impact major asupra mediului de afaceri autohton . A fost îmbrățișată ideea
occidentală a capitalismului, care pune accent pe puterea omului de a izbândi și în
special pe egoismul sau, care e motorul însuși al economiei de piață funcționale.
Mediul de afaceri românesc din prezent deja a preluat foarte mult din
capitalismul occidental. Nu putem spune ca românii nu sunt întreprinzători ba, mai
mult de atât, au reușit sa declanșeze o revoluție a tehnologiei, a capitalului în care
se pune foarte mult accentul pe individ, văzut ca un mecanism ce poate fi exploatat
deplin de nucleele de afaceri. Individul este exploatat la maxim și pune în mișcare
economia.
Din punct de vedere teoretic, România este în Uniunea Europeană, dar acest
mediu de afaceri are un puternic iz autohton: rămășitele unei ideologii învechite în
care omului ii era “rezervat” un loc de muncă și nu avea puterea să se implice
efectiv în economie, asupra pârghiilor care dau viață unui mediu sănătos în care se
dezvoltă libera inițiativă și puterea de a realiza mai mult. Se pune foarte mult
accentul în această perioadă pe care România o traversează pe “exploatarea materiei
cenușii”, pe resursa umană de generatoare de idei și de inițiativă. Privită din acest
unghi, aderarea României nu va fi decât o formalitate. Dar să ne punem problema și
altfel: nu este doar mediul de afaceri românesc, ci va fi mediul de afaceri european,
comunitar, în care, o dată surmontate, granițele vor avea multe schimbări pentru țara
noastră. În primul rând va crește rata de investire ca urmare a micșorării inflației, iar
o dată cu creșterea ratei de investire, investițiile străine directe. Studii efectuate recent
evidențiază faptul că investițiile străine directe au crescut în țări precum Polonia, o
dată cu aderarea. Investițiile au creat noi locuri de muncă, gradul de ocupare va
crește, deci șomajul va scădea. Și totuși ce se va întâmpla cu capitalul uman
autohton? Există dezavantajul unei emigrări a personalului calificat, cu studii
superioare, care-și vor căuta șansa de afirmare într-un mediu mult mai concurențial și
care apreciază mult mai mult “omul ca tehnologie”, pentru ca omul occidental este
“omul tehnologie”. Și atunci în România cu ce ne mai putem lauda dacă nu asiguram
carierelor noastre oportunități?
Mediul de afaceri românesc a suferi t schimbări profunde , întrucât nu se știe
în ce măsură poate România absorbi valul de inves tiții și mai ales de standarde la
care ar trebui sa ne ridicăm. Există riscul unei devalorizări a simțului de business
românesc. Și totuși, dacă rezista m pe piață și reuși m sa ne implicăm în fluxul de
tranzacții european fără să fim absorbiți atunci exista șansa unei dezvoltări uimitoare.
O piață mai mare este rezultatul unei extinderi. O piață mai mare înseamnă
concurență mai puternică și o selecție pe măsură. Mecanismul pieței va fi cel care va
alege jucătorii. Aproape ca nici un domeniu de activitate nu mai este un “green
field” tocmai de aceea oamenii de afaceri europeni întrevăd afaceri bănoase, în
România, afaceri pe care trebuie să le vedem și noi pentru a nu ne pierde esența.
Ce înseamnă de fapt aceasta aderare? Răspuns: un flux permanent de materie
cenușie și de mobilități pentru o nesperată înflorire a “meșteșugului românesc” și nu
a “business -ului”, așa cum a fost acceptat acest termen anglo -saxon. De ce să nu fie
românul un investitor în propria sa țară? De ce nu ar însemna o descătușare a
afacerilor românești această dorită aderare? Lăsând la o parte firava legislație și
neîncrederea în sistem, mediul investițional românesc ar putea prospera.

27
Până în 2007 au fost multe de făcut și nimic nu a fost rezolvat fără eforturi, dar au fost
și avantaje ale integrării României în U.E. Prin urmare, suportul public pentru i ntegrare este
condiționat de rezultatul evaluării eforturilor și avantajelor implicate de acest proces.
Pregătirea pentru aderare a înseamnat modernizare, a înseamnat competitivitate; costurile
aderării au fost investițiile modernizări i, iar beneficiile acesteia au fost date de capacitatea
României de a face față concurenței la scară globală. Societatea românească și -a propus să își
construiască un mediu de afaceri adecvat pentru a deveni un partener viabil pentru U.E, cât
și pentru ceilalți parteneri eu ropeni și globali.
Este adevărat că au existat costuri specifice pentru aderarea la Uniunea
Europeană , de exemplu cele datorate creării anumitor instituții compatibile cu cele din UE.
Au existat voci care susțineau că toate acestea se fac din bugetul statului, dar se uită a se
spune la ce servesc aceste instituții, faptul că ele sunt garantul aplicării legilor în România.
Trebuie pr ecizat că aceste instituții au absolut necesare pentru ca România să poată primi
fonduri de la Uniunea Europeană și să ai bă instituții care să funcționeze în coordonare cu
cele europene după aderarea României la U.E. Scopul acestor instituții este tocmai aplicarea
legislației românești armonizată cu acquis -ul comunitar10.
Eliminarea subvențiilor pentru întreprinderile nerenta bile, nu pentru că așa ne -au cerut
arbitrar U.E, ci pentru că nu pute am pompa la infinit banii publici, în întreprinderi care nu au
nici o șansă sa fie competitive.
Un capitol dificil în procesul de negociere a fost cel privind Concurența. Care au fost și
sunt cerințele Uniunii la acest capitol și în ce stadiu se află România pe calea îndeplinirii
acestora? Politica în domeniul concurenței, implementată de către Comisia Europeană și de
către autoritățile statelor membre, a urmărit crearea unei concurențe r eale pe piața comună.
Concurența între firme favorizează inovația, reduce cheltuielile de producție, a dus la
creșterea eficienței economice și sporește competitivitatea economiei europene. Într -un mediu
competițional, firmele oferă produse și servicii com petitive calitativ și în ceea ce privește
prețul. Politica Uniunii în domeniul concurenței are rolul de a apăra și promova concurența
reală în cadrul Pieței comune.
De ce trebuie România să treacă la regionalism pentru a putea exploata mai bine
fondurile comunitare? Nu există un pericol de a fi amenințată integritatea României?
În ultima perioadă s -a creat o falsă problemă legată de politicile de dezvoltare regională,
promo vate de U.E. În unele cazuri, s -a făcut confuzie între politicile Uniunii Europene și cele
ale Consiliului Europei. Trebuie să înțelegem că politica de dezvoltare regională în Uniunea
Europeană are drept scop eliminarea discrepanțelor dintre regiuni și maximizarea resurselor
economico -sociale, l ocale, neavând nici o legătura cu problemele etnice sau de altă natură11.
În Uniunea Europeană, politica de dezvoltare regională se bazează pe solidaritatea
financiară între statele membre , care presupune alocarea de contribuții de la bugetul
comunitar cătr e regiuni mai puțin prospere pentru eliminarea discrepanțelor dintre acestea și
pentru a asigura o dezvoltare echilibr ată a Uniunii. Aceste fonduri s -au adăugat celor locale,
pentru a putea realiza proiecte ample. De asemenea, fondurile structurale și de c oeziune se
alocă în conformitate cu obiective clare, pe baza unor proiecte realizate de către aceste
regiuni.

10 Diaconu Nicoleta – Sistemul instituțional al Uniunii Europene , Editura Lumina Lex, București, 2001, p. 39 -40
11 Vezi, Marius Profiroiu, Irina Popescu, Politici Europene, Editura Economică, 2003, p. 209 -234.

28
2.5.1 Rolul firmelor românești în organizarea afacerilor

Deși mobilitatea în afaceri trece prin IMM -uri, epoca “small is beautiful” a trecut,
considera domnul Eugen Dijmărescu. Investitorii și finanțatorii preferă marile companii ,
dar acestea adună în jurul lor IMM -uri care pot fi furnizori și subfurnizori de piese,
componente, produse și servicii pentru marile firme. IMM -urile s-au asociat în lanțul de
parteneri preferați ai marilor companii.
Timpul outsourcing -ului industrial din Europa Occidentală spre Europa Centrală și de
Est s -a scurs deja, premierii Italiei și Fran ței transmițând semnale clare susțin ând încetarea
delocalizării industriei occidentale ce a generat șomaj și stimularea relocalizarea capitalului
occidental. Outsourcingul industrial a mizat pe costul redus al manoperei din țările estice,
avantaj competitiv conjunctural ce a înceta t odată cu integrarea noastră europeană și cu
alinierea veniturilor românilor la media europeană.
Comportamentul capitalului românesc a excelat prin dispersie . Am avut nevoie de o
concentrare a capitalului autohton pentru a rămâne mic pe o piață mică si nu este o soluție de
supraviețuire pe termen lun g. Fuziunile, achizițiile și creșterea naturală a firmelor mici spre
firme mijlocii și apoi mari sunt fenomene firești12. Doar firmele mari și puternice își pot
asuma riscul de a ataca piețe regionale și proiecte mari.
Europa unită s -a construit și pe resp onsabilitate comună, nu doar pe costuri reduse de
muncă. Internaționalizarea afacerilor a presupus împărțirea riscurilor între întreprinzător și
sectorul financiar -bancar, de garantare și de asigurare. Cine este însă dispus să finanțeze
proiectele mari de investiții care au nevoie de sume importante acordate pe termen lung? De
aceea, crearea unui fond de investiții de risc pentru Europa de Sud -est este un demers
obligatoriu. Mai mult, guvernul trebuie să se retra gă din economie, să asigure o concurență
loială și să reglementeze piețele, iar autoritățile și firmele trebuie să învețe că nu doar ceea ce
este scris în lege este permis, ci tot ceea ce nu este interzis explicit prin lege este permis.
În acest context al mediului de afaceri global au existat argumente pentru f irmele
mici și mijlocii, care s -au referit la faptul că acestea s -au adaptat mai ușor la schimbările
pieței, sunt flexibile, mobile, agresive și dinamice, sunt creative și inovative, deciziile se pot
lua mai ușor și mai rapid, întreprinzătorul păstrează o legătură directă și permanentă cu
clienții, valorifică nișele de piață, creează locuri de muncă, constituie un imbold pentru
schimbare și împotriva tendințelor monopoliste ale firmelor mari ce riscă să devină organisme
birocratice rutinate.
În cadrul unui mediu de afaceri concurențial există și o serie de soluții, care, după
părerea noastră, în esență, se referă la următoarele:
Alianțe strategice pe principiul simbiozei între marile companii și firmele mici și
mijlocii.
Responsabilii din domeniul telecomunicațiilor și tehnologiei informației, au precizat
despre felul în care sectorul IT & C modelează viitorul României. La nivelul țării au existat o
piață de profi l competitivă und au concurat 5.000 de companii de software și 2.000 de
companii de comunicații. Două domenii unde licitațiile electronice s -au aplicat cu mare
succes au fost achizițiile publice de medicamente și atribuirea transparentă a autorizațiilor de
transport internațional de marfă .
Alocarea unui număr limitat de autorizații pentru cei 1.700 de transportatori a fost
generată de faptul că la împărțirea prin calculator se aplică reguli clare: numărul de camioane
deținut de fiecare operator și tipul de destinație (prin Ungaria sau prin Serbia). Chiar și micii
operatori au putut să obțină autorizații de transport.
Creșterea gradului de sofisticare a pieței a generat multiplicarea numărului de servere și
sofisticarea activității de servicii online. Cererea de Internet cu bandă largă gara ntată a

12 Vezi, Gilca Costel – Reorganizarea î ntreprinderilor. Analiza dispo zițiilor noului cod al muncii î n raport cu
legisla ția și jurisprudența european ă, Editura Rosetti, Bucureș ti, 2005 , p. 56.

29
crescut, ca și nevoia de protecție a datelor personale. De aceea, a fost creată Direcția
Generală Anti -fraudă în Ministerul Telecomunicației și Tehnologiei Informației care asigură
interfața între cei păgubiți de persoanele ce fură prin Internet și cei ce trebuie să aplice legea.
La această direcție se pot înregistra sesizări de la păgubiți, recent fiind lansat și Centrul de
Expertiză și Răspuns pentru Incidente de Securitate (CERIS) ce îi avertizează pe utilizatori
privind noii viruși ce atacă sist emele de calcul.

2.5.2 Mediul de afaceri și puterea de cumpărare

Până nu de mult, aproape orice întreprinzător animat de o atitudine către afaceri,
inițiativă și energie creativă a reușit să înceapă să si ruleze o afacere de succes. Cunoștințele
și abilitățile leg ate de derularea afacerilor au fost dobândite din mers iar cele specifice
domeniului de activitate nu erau mereu critice pentru succesul noii afaceri. Clienții erau
dispuși să cumpere orice li se oferea, rafturile se goleau văzând cu ochii, iar cei responsabili
cu aprovizionarea nu mai reușeau să țină pasul cu vânzările care creșteau de la un an la altul.
Un număr relativ scăzut de firme împărțeau o piață semnificativă care, pe deasupra, mai
benefi cia și de o putere de cumpărare care nu era de neglijat. Într -o astfel de piață, în care
cererea depășea oferta, firmele erau cele care făceau legea iar cumpărătorii erau cei care
trebuiau să o accepte. Surprinzător, asta nu se întâmpla numai în mediul de afaceri românesc,
ci și în interiorul celei mai puternice economii din lume, cea a S.U.A.
Odată cu trecerea anilor, mediul de afaceri s -a schimbat semnificativ și, ca urmare,
nu mai este atât de ușor să faci afaceri. Schimbarea nu a fost una bruscă, ci mai degrabă
rezultatul convergenței câtorva tendințe care s -au conturat și manifestat de -a lungul ultimilor
ani.
Înainte de toate, oferta a ajuns să depășească cererea. Asta și datorită creșterii în număr a
afacerilor și a cantităților de produse și servicii puse la dispoziția unei mase de consumatori în
stagnare și cu putere de cumpărare în considerabilă scădere. În același timp, consumatorii au
devenit mai informați, cu “gusturi” mai elevate și așteptări mult mai ridicate. Ei știu că acum
au mai multe altern ative și sunt dispuși să străbată orașul în lung și în lat ca să compare
variantele pe care le au și să le exploateze pe cele care sunt cele mai convenabile pentru ei.
Din nou, scăderea puterii de cumpărare a fost unul din factorii decisivi în schimbarea
comportamentului cumpărătorului în această direcție .
Puterea cumpărătorilor a crescut și mai mult atunci când gama de caracteristici și prețuri
a produselor și serviciilor oferite pe piață a devenit relativ omogenă de la o firmă la alta.
Atunci când produse le sau serviciile oferite sunt aproximativ similare, devine foarte dificil
pentru companii să se diferențieze, iar acest lucru conferă o putere și mai mare
cumpărătorului.
Analizând mediul de afaceri românesc , cât și cel internațional , constatăm că în cad rul
acestora, competiția a devenit acerbă și simplul scop de a supraviețui nu mai este suficient.
Managerii și întreprinzătorii trebuie să adapteze fiecare aspect al organizării și operării
afacerilor pe care le conduc la realitățile unui mediu de afaceri în continuă schimbare.

30

CONCLUZII

În lucrarea prezent ă ofer informații cu privire la mediul și riscurile în tranzacț iile
internaționale, dar și în România. Acestea sunt prezentate în sens general, dar ș i detaliat în
funcție de importanț a fiecă reia.
În primul capitol accentul a fost pus pe partea teoretică în ceea ce privește riscul, adică
succint tot ce ț ine de elementele acestuia ce fac referire la dimensionarea în tranzacțiile de
natura internațională . La începutul capitolului v om întâln i noțiunea de risc ș i incerti tudine din
economia contemporană și gasirea informaț iilor cu privire la istoria riscului încă de la
începutul său. Urmând ca mai departe să știm concret despre conț inutul riscului, sursele
acestuia ș i chiar diferitele perspect ive ale acestuia. Aflăm puțin evolutia dezvoltării de natură
tehnologică cât și industrială a societăți noastre moderne și cum aceasta a reușit să pună în
evidență anumite amenințări care pot depă si sfera tipurilor de riscuri naturale, ele nefiind noi,
ci din contra fi ind cunoscute din timpurile stră vechi.
Definirea riscului este necesară pentru a reuș i ca in tegrarea ansamblului acestuia să fie
gestionat pe baza eficienț ei.
În continu are vom putea afla mai multe răspunsuri de o importanță deosebi tă a
întrebării dacă a cesta poate reprezenta o oportunitate sau chiar o amenințare în funcție de
situații cât ș i de pareri le proprii bazate pe anumite teorii fondate.
În ultimele două subcapitole aflăm care este clasificarea riscului și că pentru a aborda
sistematic este nevoie de implicare a anumitor reguli, iar în ultimul subcapitol despre
conținutul managementului riscului în organizații ș i eforturile introducerii acestuia în afacerile
internaț ionale.
În al doilea capitol întâlnim riscurile economice unde din primele doua subcapitole
avem prezentate doua evaluă ri, prima din punct de vedere macroeconomic, iar cea de -a doua,
evaluarea riscului de țară și tot ce presupune acesta. Î n continu are sistemele de alarmare
rapidă sunt cele care ne vin î n ajutor î n astfel d e situaț ii sau când vrem să ne documentam din
acest punct de vedere.
Analiza risculu i financiar este de o importanță mare întrucât aceasta reprezintă analiza
riscului urmată de metoda pragului de rentabilitate ș i cele doua componente de bază a
diagnosticului financiar ce stă la baza unei firme.
Riscurile: comerciale , de transport si riscul de preț ne sunt prezentate î n sens ge neral,
dar cu componentele esențiale și foarte importante ale fiecă ruia.
Ultimul subcapitol ș i foarte interesa nt cuprinde noțiuni recente ale țării noastre, ale
Româ niei cu privire la integrarea acesteia la Uniunea Europeana, începând cu ideea î n sine de
aderare la structurile ce au loc, au avut și o sa aibă un impact major asupra î ntregului mediu
de afaceri autohton.
Pregatirea pentru aderare și evoluț ia României constituie procese esențiale și în acelaș i
timp necesare deoarece ele nu fac altceva decâ t să servească la dezvoltarea și funcționarea
Româ niei catre un viitor mai productiv.
În încheiere rolul firmelor românești în organizarea afacerilor ș i medi ul de afaceri a
puterii de cumpărare nu fac altceva decât să ne ajute să analizăm mai ușor situaț ia firmelor, a
investitorilor în scopul de a internaționaliza și a crea alianțe strategice î ntre toate tipu rile de
companii ș i firme.

31

BIBLIOGRAFIE

1. Gilca Costel – Reorganizarea întreprinderilor. Analiza dispozițiilor noului cod al
muncii în raport cu legislația și jurisprudența europeană , Editura Rosetti, București,
2005 ;
2. Diaconu Nicoleta – Sistemul instituțional al Uniunii Europene , Editura Lumina Lex,
București, 2001 ;
3. Marius Profiroiu , Irina Popescu – Politici Europene, Editura Economică, 2003
4. Monica Dudian – Evaluarea riscului de țară , Editura ALL BECK, 1999, Bucuresti ;
5. Ciocoiu Carmen -Nadia – Management ul riscului O abrodare integrată , Editura
ASE Bucuresti 2014 ;
6. Mircea Co șea, Luminița Nastovici – Evaluarea riscurilor Metode ș i Tehnic i de
Analiză la nivel Mirco ș i Macro Economic , Editura Lux Libris, Brasov 1997 ;
7. Abraham -Frois Gilbert – Economie Politic ă, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993 ;
8. Aymo Brunetti, Beatrice Weder – Investment and institutional uncertainy: a
comparative study of different uncertainty measures, Bank of America, San Francisco,
1998;
9. Bakker Anthony – Institu țiile financiare interna ționale, EdituraAntet, Oradea, 1997;
10. Balkan M. Erol – International Bank Lending and country risk, Noua Scrience
Publishers Inc., 1995 ;
11. Capanu Ion, Wagner Paul, Mitrut Constantin – Sistemul Conturilor Nationale și
agregate macroeconomice , Editura ALL, Bucuresti , 1994 ;
12. Nicolae Murgu – Economia de pia ță, Editura Scripta, Bucuresti 1994;
13. Toma Georgescu – Negocierea afacerilor , Editura Porto -franco, Galati 1992;
14. Teodosia Oprescu – Rentabilitatea întreprinderilor, Editura tehnica, Bucuresti 1989 .