Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015 217Mariana MITRA Ovidius University of Constanta Faculty of Law and Administrative Sciences THE NECESSITY AND… [621900]

Management Intercultural
Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015
217Mariana MITRA
Ovidius University of Constanta
Faculty of Law and Administrative Sciences
THE NECESSITY AND
IMPORTANCE OF
PREVENTING CRIME IN
CONTEMPORARY SOCIETYEssay
Keywords:
crime,
danger,
society sanctions,
law order
Abstract
Crime and criminality are undisputed socio -legal phenomena, existing in human society since ancient
times. Each of us has a social behavior, according to or inconsistent with the general value system imposed
by the dominant social group leader. No matter how optimistic we are, no matter how inventive and
visionary we become, we must be realistic and objective and realize that the danger of crime will never go
away, and that it is our duty to identify the best measures on reducing crime.
We must not think that being visionary and shaping a society without crime, a society where the rule of
law and the respect of social values are a way of life for us all, is a utopia. A safe society, a hi gher life
quality, should be our target and we should make everything in order to achieve it.

Management Intercultural
Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015
2181. Aspecte generale privind crima și
criminalitatea.
Cesare Bonesana marchiz de Beccaria afirma:
“Merită mai mult a preveni crimele, decât a le
pedepsi. ” Ce mult s -a spus în așa cuvinte puține!
Exact așa ar spune și medicul: mai bine suntem
atenți să prevenim decât să tratăm, sau să luăm
boala din timp.
Întotdauna am fost curioși să găsim c el mai bun
răspuns la întrebarea: „de ce comit oamenii
infracțiunii?” Mii de ani oamenii s -auchinuit să
găsească răspunsul la această întrebare , iar
răspunsurile date au influențat soluțiile propuse
pentru înlăturarea comportamentului antisocial.
Istoria preocupărilor provocate de săvârșirea
faptelor antisociale își are originea în negura
timpuril or antice. Descoperirea, adaptarea și
alegerea celor mai adecvate și eficiente mijloace de
luptă împotriva crimei și a criminalității reprezintă
o precupare continuă, constantă și permanentă atât
a sociologilor cât și a juriștilor, deoarece
criminalitatea este un fenomen cu profunde și grave
urmări pentru mediul în care trăim. Tolerarea ei de
către membrii grupului reprezintă un act de
sinucidere lentă dar sigură și în același timp de
barbarie față de viitorul individului în colectivitate.
Am fi tentați să spunem că trebuie găsite
mijloacele de înlăturare a fenomenului infracțional.
Credem că este mai potrivită sintagma prevenirii,
deoarece comportamentul infracțional nu va putea
fi niciodată înlăturat, acesta fiind o dimensiune a
conduitei umane. Nu greșim dacă afirmăm că acest
fenomen v a putea fi stăpânit, va putea fi redus, dar
niciodată înlăturat. La fel cum medicina nu va
putea niciodată să înlăture apariția unor boli, ci
doar să le trateze în măsura în care dispune de
mijloacele necesare, la fel și ști ințele sociale vor
trebui doar să controleze acest fenomen pentru că
înlăturarea lui este iluzorie.
Criminalitatea reprezintă o problemă socială,
întrucât ea include o discrepanță semnificativă între
sistemele de referință valorice și așteptările
indivizilor(Amza,1998 ).Cu cât actele delicvente
se acumulează și se agravează într -o comunitate, cu
atât membrii acesteia sunt supuși unor forme de
alienare, stress, nesiguranță, demoralizare, ceea ce
în final duce la creșterea tensiunilor sociale și a
nesiguraței între indivi zi.
O societate prudentă va proceda la apărare nu
numai după ce s -a produs crima ci înainte pentru ca
ea să nu se producă. Astfel, se vor lua măsurile
adecvate pentru prevenirea constituirii condițiilor
de formare a crimei, angajând o luptă intensă,
sistem atică, pentru com baterea cauzelor
criminalității (Dincu,1993).
Lupta împotriva criminalității constituie o
expresie a politicii penale a fiecărui stat, parte
integrantă a politicii generale pe care se întemeiază
funcționalitatea sistemului social global a l societății(Stănoiu,1998). Prin studierea cauzelor
criminalității, a dinamicii acesteia, anticipând
schimbările ce vor surveni în plan cantitativ și
calitativ pe termen mediu și lung, criminologia
elaborează permanent programe de prevenire a
criminalității, în măsură să reducă efectele negative
ale acesteia asupra societății.
Prevenirea criminalității a constituit și
constituie o preocupare permanentă a statelor lumii,
atât sub aspectul cunoașterii cât și al contracarării
acesteia. În decursul istoriei, fiecare stat și -a trasat
în cadrul programului de guvernare, sarcini prin
care să țină sub control criminalitatea, elaborând în
acest sens structuri instituționalizate și programe
adecvate de prevenire cărora le -a conferit
atribuțiuni specifice.
În marea majoritate a țărilor europene au fost
create și funcționează deja acest gen de organisme,
cunoscute mai frecvent sub denumirea de „Consilii
Naționale pentru Prevenirea Criminalității”.
Creșterea criminalității și efectele limitate ale
represiuni i au relevat că este mai bine să se
intervină pentru evitarea comiterii de infracțiuni,
decât să se afecteze postfactum resurse
considerabile pentru măsuri represive. Aceasta este
rațiunea pentru care în ultimele două decenii unele
țări membre ale Consiliu lui Europei au creat
organisme naționale, cu structuri și forme variate,
vizând planificarea și coordonarea activităților de
prevenire la toate nivelurile. Aceste organisme
constituite din reprezentanți ai diferitelor servicii
publice și private și din div erse secțiuni sociale,
pun în aplicare programe de prevenire și de
cercetare în acest domeniu și oferă sfaturi utile
autorităților care poartă răspunderea directă în
combaterea criminalității.
Întreaga activitate de prevenire la nivel
european este organiz ată și coordonată de
„Comitetul European pentru Problemele Criminale
Asupra Organizării Prevenirii Criminalității.”
2.Prevenirea criminalității .
Aceastapoate fi privităcaun ansamblu de
măsuri, altele decât cel e ce țin de represiune,
necesare împiedic ării declanșării unui
comportament infracțional. Prevenția ar putea fi
definită ca fiind instrumentul utilizat de stat pentru
o mai bună stăpânire a criminalității prin
eliminarea sau limitarea factorilor criminogeni și
prin gestiunea adecvată a factorilor fizici și sociali
care furnizează ocazii favorabile de comitere a
infracțiunilor. Această abordare este împărtășită și
de Consiliul Europei, care în Recomandarea (83) 7
a Comitetului de Miniștri, a exclus din noțiunea de
prevenție așa numita prevenție pena lă (pedepse,
alegerea pedepselor, regimul lor de executare).
Doctrina analizează prevenția din două
perspective.Prima pleacă de la o abordare extensivă
și anume de la ideea că totul este prevenție șia

Management Intercultural
Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015
219doua perspectivă ,mai restrânsă ca și sferă, pleacă
de la o abordare restrictivă făcându -se distincția
între prevenție și represiune.
Din punct de vedere criminologic, prin
prevenire se înțelege, luarea unor măsuri care să
conducă la împiedicarea comiterii de crime, prin
acestea înțelegând acele acțiuni sau inacțiuni pe
care societatea le consideră dăunătoare pentru
valori le sale materiale și spiritual (Nistoreanu și
Păun, 1995 ). Prevenirea vizează acele
comportamente care prezintă grad de pericol social
în măsură să necesite o reacție prin mijloace de
drept penal (Stănoiu, 1998 ).
Obiectul prevenirii este constituit dintr -un
ansamblu de factori care favorizează săvârșirea
faptei i licite. În raport de gravitatea și rolul
factorilor cauzali se poate alcătui strategia
combaterii cauzelor fenomenului pe diferite etape,
fiecare cu obiective apropiate sau mai îndepărtate.
Acțiunea de prevenire trebuie să vizeze fenomenul
în ansamblul său și nu izolat pe domenii sau genuri
de infracțiuni. Conceptul de prevenire mai poate fi
analizat sub alte două abordări diferite:
Prevenirea predelictuală careconstituie un
ansamblu de măsuri sociale luate de organele de
stat cu atribuțiuni în domeniu care constă în
principal în identificarea, neutralizarea și
înlăturarea acestora. Aceste măsuri vizează în
primul rând educarea permanentă a membrilor
societății în spiritul respectării legii. Prin această
formă de prevenire se urmărește eliminarea unor
factori cum sunt: sărăcia, criza economică, lipsa
școlarizării, carențe în educație, problemele de
inadaptare socială.
Prevenirea postdelictuală care,spre deosebire
cea anterioară constituie ansamblul de măsuri luate
cevizează resocializarea celor care au încălcat
legea, au suferit o condamnare. Scopul ,cum este și
firesc,este de a contracara posibilitatea recidivării
actului criminal.În cadrul acestui tip de prevenire
acționează atât statul prin organele sale abilitate dar
și societatea civilă. În măsura în care se
îmbunătățesc condițiile materiale de viață ale
oamenilor , condițiile instructiv -morale,
criminalitatea se reduce.
În funcție de măsurile prin care se realizează ,
putem vorbi de mai multe moduri de prevenire a
criminalității. În etapa actuală as istăm la o
intensificare a măsurilor de ordin social și
îndeosebi măsuri tehnologice menite să reducă
săvârșirea faptelor antisociale, luând locul unor
măsuri eminente repressive (Cioclei,1998).
2.1. Tipuri de prevenție. În opinia lui R. Gassin
există 6 mari tipuri de prevenție.
a. Primul pleacă de la distincția care trebuie să
existe între criminalitatea minorilor și cea a
majorilor. Minorilor li se pot aplica măsuri de
prevenție socială și măsuri educative deoarece
personalitatea lor este în formare putând astfel săfie modelată, spre deosebire de adulți unde
personalitatea fiind formată, nu se poate acționa
asupra lor decât cu sancț iuni represive.
b. Al doilea trebuie să țină seama de măsuri de
prevenție generală (antedelictum ) și prevenție
specială(postdelict um).
c. A treia distincție opune prevenția pasivă
(adică măsuri de tip avertisment pentru un potențial
infractor) și prevenția activă (adică măsuri active
și nu doar avertizări teoretice).
d. După nivelul prevenție se face distincție între
prevenție primară, prevenție secundară și
prevenție terțiară .Prevenția primară cuprinde
ansamblul de mijloace îndreptate spre modificarea
condițiilor criminogene oferite de mediul fizic și
cel social global. Prevenția secundară este
concentrată spre identificarea și intervenția
preventivă față de grupuri sau populații care
prezintă un risc special de delincvență. Prevenția
terțiară este cea dir ijată spre prevenirea recidivei,
prin acțiuni individualizate de readaptare socială
sau de neutralizare a foștilor infractori.
e. O altă distincție care se face este între
prevenția socială șiprevenția situațională .
Prevenția socială presupune acționarea a supra
factorilor criminalității, pe când prevenția
situațională presupune identificarea factorilor
contextuali în care infractorul a acționat pentru a
putea manipula pe viitor factori situaționali astfel
încât aceștia să nu se mai regăsească în combinația
ce a determinat comportamentul infracțional.
f. Există de asemenea o prevenție „defensivă”
(bazată pe teamă și excludere) și o prevenție
„elevată” (este cea c are se bazează pe încredere și
integrare).
2.2. Măsuri concrete de prevenire a
infracționalității .
a. Măsuri de prevenire cu caracter social .
Constau în realizarea de imobile astfel încât acestea
să ofere condiții cât mai pune pentru vizibilitate și
să ofere cât mai puține locuri ascunse unde
infractorii să își poată ataca victimele fără a fi
văzuți, realizându -se astfel amenajarea mediului
social.
b. Măs uri de prevenire desfășurate de poliție.
Activitatea poliției în materie de prevenție se poate
realiza pe două planuri adică prin acțiuni de
prevenție clasică (prevenire prin represiune,
prevenire prin prezență) ,iar a doua categorie
cuprinde acțiuni de prevenire moderne . Dintre
cele moderne pot fi amintite: acțiuni asupra
factorilor exogeni, acțiuni asupra persoanelor
susceptibile de a deveni infractori sau recidiviști,
acțiuni asupra persoanelor susceptibile de a deveni
victime, acțiuni de educare a publi cului, a
infractorilor sau a victimelor potențiale.
c. Acțiuni destinate a limita ocaziile de
comitere a crimei. Acestea se realizează prin
programe de informare a publicului asupra

Management Intercultural
Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015
220cauzelor, asupra mijloacelor de luptă împotriva
criminalității, sau asupra mijloacelor de prevenire a
criminalității. Se poate realiza prin protejarea
individuală a victimelor potențiale (prin reducerea
accesibilității ca țintă sau prin recurgerea la servi cii
de securitate private).
3. Modele de prevenire a criminalității.
3.1. Modelul clasic. Acesta se împarte
prevenirea criminalității sub două aspect:
prevenirea general și prevenirea specială.
În cadrul prevenirii generale (antedelictum)
ideea principală o constituie utilitatea socială a
pedepsei, conform căreia scopul sancțiunii trebuie
să fie prevenirea generală, protejarea societății
împotriva crimei făcându -se preponderent prin
măsuri penale și extrapenale menite să neutralizeze
delicventul, fie prin eliminare fie prin metode
educative (Nistoreanu șiPăun,1995).
Prevenirea specială (postdelictum) se referă la
acele persoane care au săvârșit deja o infracțiune și
constă într -un complex de măsuri destinate să
împiedice săvârșirea unor fapte antisociale de către
această categorie de persoane. În principal se
insistă spre introducerea unor pedepse deosebit de
aspre persoanelor recidiviste în scopul excluderii
pentru cât mai mult timp a acestora din societate.
3.2.Modelul social.Acestaconstă în utilizare a
de măsuri cu caracter social, anticipativ, ce
presupune participarea comunității în efortul de
prevenire a criminalității, fără însă a trece
responsabilitățile din sarcina sistemului
instituțional în cea a societății civile.Modelul social
are meritul de a aborda factorii criminogeni,
introducând măsuri de asistență comunitară
acordată persoanelor cu handicap economic social
ori psihologic.În cadrul modelului social,
prevenirea criminalității poate fi clasificată
în:prevenire primară ,prevenire secundară și
terțiară.
Prevenirea primară constă într -un complex de
măsuri specifice în domeniile social, economic,
cultural, educativ, cu scopul eradicării factorilor
criminogeni cât și consecințele nefaste ale
criminalității (Amza, 1998 ).Ne aflăm în faza
predelictuală în care programele sociale au ca
principal scop crearea de locuri de muncă, condiții
civilizate de învățământ, în familie, crearea de
locuri de odihnă și recreere, acordarea de asistență
medicală. Acest gen de prevenire se re feră mai ales
infractorilor potențiali sau microgrupurilor și
vizează atât școala, familia, locul de muncă,
organizarea timpului liber pentru tinerii fără locuri
de muncă, crearea de facilități de tratament pentru
cei cu probleme deosebite.La elaborarea ac estor
programe au stat în atenție o serie de principii
promovate în conținutul unor documente
internaționale cum sunt cele elaborate de Națiunile
Unite cunoscute sub numele de „Principiile
directoare de la Riyad” în care tinerii trebuiau să nufie consider ați simple obiecte de socializare și
control, ci cu rol activ de parteneri în societate
(Stănoiu,1998).
Prevenirea secundară are ca obiect elaborarea
unor politici penale de prevenire prin identificare
timpurie și anihilarea factorilor criminogeni.
Această activitate de prevenire este desfășurată de
organele legislative privind adoptarea unei legislații
adecvate, concomitent cu organele executive cu
atribuțiuni în aplicare normelor penale (Dincu,
1993).
Prevenirea terțiară include activități destinat e
evitării riscului de recidivă la persoanele care au
săvârșit infracțiuni. În această zonă a prevenirii se
acționează pentru tratamentul, reeducarea,
resocializarea și reinserție socială a autorilor de
infracțiuni.
Modelul social pe lângă acțiunea de atra gere a
comunității presupune în același timp eforturi
materiale deosebite, dar și cu o coeziune socială
deosebită, fiind cunoscut faptul că o societate cu o
stratificare socială excesivă generează intense
diferite ale indivizilor.
3.3. Modelul tehnologic sau modelul
situațional este ultimul model de prevenire a
criminalității care se adresează infractorilor
potențiali, reducându -le acestora oportunitățile în
comiterea faptelor antisociale. Mai exact, prin acest
model se încearcă a crește gradul de precauț ine al
victimelor, în măsură să producă asupra
infractorilor un anumit impact psihologi c
determinându -l să renunțe la consumarea
infracțiunii. În cadrul acestui model subzistă două
categorii principale de măsuri ce vizează măsuri de
securitate prin care se reduce riscul victimizării și
măsuri de influențare a costurilor și beneficiilor
infractorilor.
4.Convenția Na țiunilor Unite împotriva
criminalită țiitransna ționale organizate
Lasfârșitulsecolului XX șiînceputul noului
mileniu,inițiativele șidemersurileorganiza țiilor
interna ționalepentru perfec ționarea cooperă rii
interstatale încombatereacrimeiorganizate șia
corup țieiconstituie oportunită țiesențialepentru
România șistructurile Ministerului Internelor și
ReformeiAdministrative (Dobrinoiu ,1995). De
departe, cel mai important docu ment pentru
comunitatea interna țională, șiimplicit
pentruRomâniacațarăsemnatară, este Conven ția
Națiunilor Unite î mpotriva cri minalității
transna ționale organizate.
Indubitabil, elaborarea și se mnareaacestui
documentesteconsecința eforturilor depusede-a
lungul activită țiisalede cătreOrganiza ția
Națiunilor Unite, cares-aimplicatîngăsireacelor
maieficacemodalitățideprevenire și co mbaterea
crimeiorganizate. Demersurile realizate de O.N.U.
în această direc țieaufostdeterminatedeorealitate
gravă, care nu mai putea fi tolerată și interpreta tă în

Management Intercultural
Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015
221moduri diferite (Forum on C rime and Society
United Nations, p. 136) .
Noile dezvoltări aleinfrastructurilor în
transporturi și comunica ții,tehnologiile moderne,
corelatecuinterdepende nța crescută și globalizarea
sistemelor econo mice, politice și sociale au
condus la dezvoltă ricorespunzătoare alecrimei
organizate. Abilitatea grupărilor cri minale
naționale de a-șiextindeariadeacțiuneînafara
grani țelor statului și de a lucraîn comun cu
infractori din alte jurisdic ții a fost pe deplin
demonstrate (Ecobescu, 1999 ).
Creștereacantitativășilărgireasferelordeinteres
alecriminalității transnaționale ,împreunăcucorupția
careînsoțeșteînmodinevitabilactivitățile acesto r
grupuri,estevăzutăînmulteregiunialelumiicao
problem ădesecuritate național ășiregională.Fațăde
acesteprovocări,reacțiacomunitățiiinternaționalea
fostdeanegociaunnoutratatONU,avândcascop
întrajutorare aSUA,rezolvarea proble maticiicrimei
organizatelanivelnaționalșicreareainstrumentului
de cooperar einternațional ănecesarcombaterii
acestuifenomen.
Drepturmare,întimpul anilor’90, ungrup
interguverna mentaldeschis de exper țiaurealizat
untextpreliminar aluneiconvenții împotriva
crimei organizate. Acest text a fost negociat de
către Comitetul ad-hoc în cadrul a 10 sesiuni,
desfășurateîntre19ianuarie 1999 și28iulie2000,
cuointensitate sporită după interven țiafermă a
General Asse mbli.
Protocolul privindprevenirea, reprimarea și
pedepsirea traficului de persoane, înspeciala
femeilor șicopiilor, precum și protocolul adițional
împotriva traficului pe cale terest ră, aeriană și
navală au fost finalizate la a unsprezecea sesiune,
între2și 28 octo mbrie 2000. Al treilea protocol de
combatereaproducerii ilicitedearmeși
contraband ăcuacesteaafostfinalizat la a XII -a
sesiune, între 26 februarie și 2 martie2001(Forum
onCrimeandSociety United Nations,pag.136).
5.Acordul de cooperare pentru prevenirea și
combaterea infrac ționalită ții transfrontaliere
Acestdocumentaapărut din necesitatea
guvernelor se mnatare de a lărgi și diversi fica
relațiile de cooperare în cadrul progra mului
„Inițiativa de cooperare însud-estul Europei”
(SECI),fiindratificatdeRomâniaprinLegea nr.
208/1999. Totodată, s-au avut în vedere și alte
determinări, ca: importan țalegăturilor comerciale
dintrepărțiîndezvoltarea ar monioasă a
raporturilor în acest do meniu;interesul reciprocîn
combatereainfracțiunilortransfrontaliere șiîn
dezvoltarea unei mai strânse coope rări regionale în
aplicarea legisla ției;amenințările serioase pentru
suveranitatea părților și pentru co merțul legal,
cauzate de infrac țiunile care se comit la gran ițele
acestora; prejudicierea intereselor economice,fiscal șicomercialeale respectivelor state, prin
săvârșirea infrac țiunilor trans frontaliere (Voicu,
1996).
Acordul reprezin tă un angaja ment de dezvoltare
a cooperării în cel mai înaltgradîntre autorită țile
cuatribu țiilegalespecifice. România șicelelalte
statesemnatare,prin autorită țiledesemnate, îșivor
acordaasisten țareciprocă, în ceeaceprivește
prevenirea, descoperirea, investigarea, aducerea în
fața just iției și sanc ționareafăptuitorilor.
Pentru creșterea e ficientei prevenirii,
descoperirii, investi gării și aducerii înfața
justițieiainfractorilor, România și statele
participante SECIvor faceschimbdeinformații,și
voranaliza,prinparteneriatul dintreautoritățile lor
cuatribu țiiînaplicarea legii,cuSecretariatul
General Interpol și Organiza ția Mondială a
Vămilor.Informațiileprivind infracționalitatea
transfrontalieră vor fi furnizate la cerere sau din
proprie in ițiativă.
Acordul stipulează ac țiunile ce fac obiectul
cooperării Ro mâniei cu celelalte părți și care se
referă la: stabilirea șimenținereacanalelor de
comunicare, pentru facilitarea asigu rării și
schimbul rapid de infor mații;asigurarea reciprocă,
dupăcaz,aoricăruialttipdeasistență tehnică, prin
schimb de cun oștințe profesionale, ș tiințifice și
tehnice; evaluarea și testarea noilor echipa mente
sau proceduri; orice alte proble me administrative
generale, care pot necesita periodic ac țiuni comune;
punerea înpractică ametodelorde livrări
controlate, în con formitate cu legisla ția na țională a
parților interesate.
6.Convenția penală privind corup ția.
Conven țiapenală privind corup ția, adopta tă de
Sesiunea Adună riiParlamentareaConsiliului
EuropeidesfășuratălaStrasbourg, afostsemnată
de România la 27 ianuarie 1999.
Aceasta este rodul întâlnirii șefilor de stat și de
guvern din țărilemembrealeConsiliului Europei,
delaStrasbourg, la10–11octombrie1997. Aici s-a
decis căutarea unor răspunsuri co mune la sfi dările
pecare extinderea corup țieile reprezintă și s -a
adoptat un plan de ac țiune care să pro moveze
cooperarea înluptacontracorup ției, inclusiv în
depistarea legăturilor cu cri ma organizată și
spălarea banilor.
Acestdocumentapreciazăcontribu ția la
ameliorarea înțelegerii și concer tăriilanivel
international aacțiunilor î mpotriva coru pției
derulate de Națiunile Unite, Banca Mondială,
Fondul Monetar Interna țional, Organiza ția Statelor
Americane,OCDE șiUniunea Europeană. Statele
semnatareale conven țieisuntconvinse că
eficacitatea lupteiîmpotrivacorupțieiobligăla o
cooperare penală interna țională intensi ficată, rapidă
și adaptată. Aceasta incu mbă respectarea și
aplicarea unor principii generale și măsuriadecvate

Management Intercultural
Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015
222înmateriededreptpenalatâtdecătreRomânia,cât
șidecătre celelalte state semnatare.
PotrivitConvenției, cooperarea Românieicu
altestate în privi nța investiga țiilor șiprocedurilor
se va conformaprevederilor instrumentelor
interna ționalepertinente, înmaterie penală sau ale
angajamentelor de unifor mizarealegisla ției,
precum și aledreptului național.Documentul
tratează proble meledecooperare interna țională,
prezentând modul de aplicare a masurilor de
întrajutorare, extrădare și co municare de infor mații
spontane.
Conform cudispozi țiileConven ției,părțileîși
acordăajutorreciproc, pentru atratafără întârziere
cererile provenind de la autorită țile abilitate, în
virtutea legilorlornaționale, să des fășoare
urmărirea penală în cazul in fracțiunilor din câ mpul
de aplicare respectiv. Întrajutorarea poatefi
refuzată dacăpartea solicitată consideră că
acceptarea cererii ar putea atinge interesele
fundamentale, suveranitatea na țională,securitatea
națională sau ordinea publică. Nu se va putea
invoca secretul bancarpentrua se justifica refuzul
de cooperare, în virtutea capitolului IV din
Conven ție.
Perfec ționarea cooperării interstatale în
combatereacrimeiorganizate și acorup țieiimplică
unprocescomplexdeintegrare, într-unsistem cu
două co mponente funda mentale: legisla ția în
domeniu și institu țiile specializate.
Concluzii.
Iluzia că poate exista o societate fară
criminalitate s -a risipit demult. Noul model social
trebuie să includă criminalitatea ca o constantă, cu
tot ce decurge de aici: personal specializat,
penitenciare suficiente, un institut de criminologie,
studii și cercetări, programe diferențiate de
prevenire, informarea și educarea publicului,
fonduri pe masura eforturilor, o fundație publică
pentru prevenire, legislație adecvată, cooperare
internațion ală.
O țară fără un institut de
criminologie este mai puțin credibilă atunci când se
angajază să apere cetățenii și bunurile lor, granițele
și ordinea de drept, să mențină un climat social
liniștit, să impună legea în situații de o mare
diversitate. Acea sta se impune pentru că autoritațile
au nevoie să înteleagă mai întâi fenomenele pentru
a putea gestiona probleme atât de complexe precum
criminalitatea.
Prevenirea socială dezvoltă programe de
ameliorare precoce a competențelor de viață ale
minorilor, de eliminare a carențelor parentale, de
creare a condițiilor pentru o bună evoluție
intelectuală și morală a familiei, de îmbogățire a
mediului educativ în care trăiesc copiii. A te purta
civilizat, a respecta regulile, a -ți controla
agresivitatea, a -ți impun e să fii bun cu cei din jur, a
fi cooperant, a -i prețui pe cei apropiați nu suntachiziții atât de facile pe cât par la prima vedere.
Cu cât vulnerabilitatea socială a copiilor și
parinților este mai mare, cu atât riscul apariției și
menținerii conduitelor antisociale este mai amplu.
Când ești convins că nu ai valoare și nici viitor,
conduita morală e considerată un lux inutil.
O strategie amplă de prevenire trebuie să
clarifice foarte repede o serie de probleme
fundamentale: tendințele și cauzele criminal ității în
țară și în lume, sursele vulnerabilității sociale și
individuale, izvoarele tradiționale ale ordinii
sociale, modalitățile creării unei culturi adecvate,
ideii de prevenire, domeniile și principiile care
fundează programele de prevenire, necesita tea
acțiunilor proactive, calitatea penalității actuale,
limitele sistemului penitenciar, elaborarea
reglementărilor naționale corespunzătoare.
Întregul efort de prevenire are în centrul său o
diversitate de programe pentru copii și familie,
pentru școli și comunități, pentru victime, pentru
deținuti, pentru minorități și imigranți etc., dar și
programe înalt specializate în domeniul
toxicomaniei, corupției, crimei organizate,
mediului natural și construit (unele există deja dar
nu se bucură de o coordonar e generală adecvată).
Activitatea de prevenire nu poate fi eficientă în
orice condiții: este nevoie de statistici uniforme, de
o legislație incisivă, de o reflectare obiectivă în
mass-media, de evaluarea corectă a nevoilor locale,
de implicarea cetățenilor și a sectorului privat.
Prevenirea se realizează cu participarea unor
ample categorii de oameni, nebănuite la prima
vedere: corpul profesoral din toate categoriile de
școli, arhitecții care trebuie să proiecteze spații de
locuit ușor de supravegheat și c are să încurajeze
viața în comun, persoanele care pot deveni victime,
martorii întâmplători care asistă la scene
conflictuale, familiile tinere care au dificultăți,
polițiștii, al căror rol pacificator devine din ce în ce
mai amplu, personalul din penitenc iare și toate
categoriile de deținuti, portarii și chelnerii din
baruri, discoteci și restaurante, responsabilii cu
iluminatul străzilor, patronii de firme sincer
interesați de siguranța instituțională și de
diminuarea pierderilor produse de sustrageri de tot
felul.
Prevenirea nu este doar opera unui
specialist, ci ea solicită efortul tuturor. Dincolo de
recomandări foarte limitate, ea implică apelul la o
schimbare de mentalități O societate unde se
reînnoadă comunicarea, unde constrângerile rămân
suple, u nde omul este luat constant în considerație
va refuza violența. Refuzând această sfidare, se va
naște o lume nu fără violență, dar mai liniștită.La
sfârșitul secolului XX și începutul noului mileniu,
inițiativele și demersurile organizațiilor
internațional e pentru perfecționarea cooperării
interstatale în combaterea crimei organizate și a
corupției constituie oportunități esențiale pentru

Management Intercultural
Volumul X VII, Nr. 1 (33), 2015
223România și structurile Ministerului Internelor și
Reformei Administrative.
Bibliografie
1. Tudor Amza, “ Criminologie ”,Editura
Lumina Lex, București, 1998.
2.Valerian C ioclei, “Manualde
Criminologie ”, Editura AllBeck,București, 1998.
3.Aurel Dincu , “ Bazele
Criminologiei”,EdituraProarcadia, București,
1993.
4.Vasile Dobrinoiu , “Corupția în Dreptul
Penal” , Editura Atlas Lex, București, 1995.5. Nicolae Ecobescu, “ Manualul Consiliului
European” , București, Centrul de infor mare și
documentare al Consiliului European la Bucur ești,
1999.
6. Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun,
“Criminologie ”, Editura Didactică și Peda gogică,
București, 1995.
7.Rodica Mihaela Stănoiu,“Criminologie ”,
Ediția a III -a, Editura Oscar Print,București,1998.
8. Costică Voicu, “ Acțiunile terorist –
diversioniste și implic ațiile acestora asupra
securit ății naționale a Românie i”,Editura
M.I.,1996.