„Volpone,singur-cuc și om cu stare

Argument 

„Volpone,singur-cuc și om cu stare 
Oftează parc-ar zace de lungoare. 
La mulți tot dând nădejdi de moștenire. 
Plocoane-i vin și daruri în neștire; 
O-ntoarce parazitu-i și urzește 
Noi coțcării , s-apuce el diata 
E totul în zadar, că-s prinși și gata ! „ 

După cum ne relatează acest argument de la începutul cărții „Volpone” al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă , ne dăm seama de fapt de întreg parcursul operei precum într-un perfect rezumat spus în câteva fraze. 

„ Era o epoca care avea nevoie de titani-spune Engels,vorbind despre Renaștere –și care a creeat titani în cugetare ,pasiune și caracter,în universalitate și cultură.” 

Epoca Elisabetană era asociată în mod direct cu domnia reginei Elisabeta I (1558-1603).Aceată perioada a însemnat o maximă înflorire pe domeniul lireraturii și bineînțeles a teatrului ; astfel își fac apariția titanii literaturii englezești . 
Operele din această perioada se caracrerizau printr-o abundență de contraste și excese , multă filizofie amestecată cu senzațional,prin îmbinarea realității cu visul și a prozei cu poezia.

Renașterea avea nevoie de o drama puternică ce era caracteristică personajelor epocii, că fiind complexe ,tipice și „viabile prin umanitatea lor” . Aceștia-i găsim în „ titanii” lui Marlowe , în „ Tamburlaine” , „ Dr.Faust” și în titanii Shakesperieni „ Macbeth” , „Otello” , „Hamlet” . 
Fenomenul Renașterii a reprezentat consolidarea clasei burgheze cât și avântul ei în toate domeniile. Acest fenomen al renașterii burgheze a fost sprijinit de monarhia Tudorilor și deaspirațiile intregui popor , astfel explicând viabilitatea, complexitatea acestui fenomen cât și în plan literar și mai ales teatral ,astfel fiind accesibilă unui public larg dintoate categoriile sociale. 
De asemenea în acea perioadă erau la modă încă așa numitele „ măști” . Aceste „ măști” erau spectacole teatrale poetice, cu muzică și cu montare măreață la acea vreme. Îmbinau foarte bine legendele locale cu știrile zilei ; astfel se creează un spectacol de comedie ce a dat naștere mai târziu și restul genurilor de spectacole precum opera modernă sau alte genuri de comedie , precum comedia muzicală. 
Scena de joc era complexă față de ceea ce fusese până acum , anume a fost pusă-n practică scenă de tip Elisabetan. Scenă Elisabetană este apărută o dată cu această perioada arenașterii burgheze și ia naștere în 1576 . Aceste scene erau prezente în cutile hanurilor. 
În 1576 James Burbage împreună cu fratele sau John Brayne au fost cei ce au inventat această scenă de teatru elisabetan, foarte complexă, de unde au plecat toate sistemele de scenădin zilele noastre. 
Scena de Teatru Elisabetană era compusă inițial sub formă unui pătrat ,vizibilă de pe 3 lături ( stânga,dreapta și mijloc) , sub formă de gradene. În stânga și dreapta aveau cabluriși funii pentru diverse efecte scenice, ce nu erau vizibile spectatorilor. Scenă era poziționată pe mijloc iar deasupra ei se află podul scenei unde se făceau toate efectele de scenăși sunetele. Acoperișul întregii scene era realizat din paie inițial și mai târziu a fost făcut din sită ; din cauza efectelor de scenă se întâmplă deseori să se aprindă focul și săardă paiele și focul se putea extinde și avaria întreagă clădire. Acesta era riscul hangiilor în acea vreme , de a-i arde întreg hanul . 
În perioada aceea teatrul era o afacere singură și bănoasă, deoarece era la fel de popular că cinematografele și filmele de la începutul secolului XX . Iar cei ce dețineau hanurile unde prima dată se desfășurau piesele cu acest tip de scenă , le-au sporit vânzările datorită găzduirii pieselor de teatru în incinta acestora.

Având în vedere cererea mare de public vizionar și datorită limitării locurilor în han , s-au realizat teatre independente de alte locații, mult mai mari și cu un număr mai mare de găzduire a publicului vizionar.

Teatrul de tip Elisabetan a purtat numele de „ Teatrul Globe” câțiva ani mai târziu ,când Shakespeare și compania să au decis să ridice două teatre de acest gen sub același nume ; acesta fiind un teatru construit după formă „Coloseumului” , dar de dimensiuni mai reduse, numindu-se astfel „ Amfiteatru” . Acest teatru putea găzdui peste 3000 de oameni. Scrierile,piesele,propagandă au o impotantă mare în istoria acestui teatru.

Tâmplarul Peter Smith a fost primul care a ridicat „Teatrul Globe” împreună cu restul echipei sale. Aceștia au început să construiască în 1597 și au terminat în 1598 și l-au deschis publicului în 1599. Acest teatru era cel mai mare de pe vremea aceea și era de formă unui octogon ce cuprindea gradene de jur împrejur , cât și jos pe sol unde stăteau în picioare cei mai săraci din public ; iar pe mijloc , pe al optulea perete în fundal , era scenă .

Înainte de ridicarea „ Teatrului Globe” , a mai existat un teatru mai micuț numit „ Teatrul Rose” (1587) , dispus sub formă hexagonală ,cu aceleași criterii precum „Teatrul Globe” care a fost predecesorul „Teatrului Rose”.

1.Viață și opera autorului

Ben Jonson s-a născut în Westminster în dată de 11 iunie 1572 .

A fost un foarte bun poet,dramaturg și chiar și actor în perioada Elisabetană. S-a afirmat în perioada cu piesele “ Volpone “ și “Alchemistul”. Două piese pline de umor și satire.

Ben Jonson era fiu de preot , dar tatăl natural nu l-a cunoscut n iciodata , acesta murind la doar o luna de la nașterea lui iar mama să se recăsătorit după doi ani cu un maestru zidar. Acesta era de origine scoțiană , fapt ce dovedește acest lucru și din blazonul familiei.

A studiat la St.Martin’s Lane și mai târziu la Westminster School . unde îl are drept professor pe marele maestru al clasicismului William Camden.

Mai târziu acesta urmează meseria tatălui sau vitreg de maestru zidar ,dar această meserie nu l-a satisfăcut și a hotărât să se înroleze în armata , servind în Flandra . Se întoarce în Anglia în anul 1592 și se căsătorește cu Anne Lewis în 14 noiembrie 1594. Cu Anne Lewis acesta a făcut 3 copii , o față și doi băieți. Fiica să Mary , este cel mai mare copil al sau care moare la vârstă de 6 luni în 1593., iar zece ani mai târziu moare de ciumă și fiul sau mijlociu Benjamin și în 1635 moare ultimul sau copil tot pe nume Benjamin.

Acesta remarcându-se mai mult că dramaturg decât că și poet sau actor , a fost angajat de“Admiral’s Men” și ceva mai târziu la “ The Rose “ . Astfel carieră să începe în vara anului 1597 . Carieră acestuia a fost una foarte ciudată , controversată , deoarece în același an a scris piesă “ Isle of dogs” împreună cu Thomas Nashe și ajunge la închisoare sub acuzația de “ instigare la revoltă” , iar toamna anului următor îl trimite din nou la închisoare pentru moartea unui actor ( Gabriel Spencer ) pe care-l omoară într-un duel , dar acesta scapă ușor pledând vinovat și printr-un truc judiciar acesta-i achitat de pedeapsa .

În perioada domniei regelui James I acesta se bucură de un real success al pieselor sale pentru care-i remunerate de rege cu o pensie de 60 lire pe an și mai târziu această suma este mărită de succesorul regelui , Charles I , cu 100 lire pe an.

După anul 1620 , Jonson începe să între într-o perioada sumbră ( de izolare) a să , scrie piese din ce în ce mai slabe , plictisitoare .

Moare la data de 6 august 1637 și este înmormântat în poziție verticală în aripa de nord al naosului din catedrala Westminster , iar inscripția să funerară fiind “ O Rare Ben Jonson” ce înseamnă “ Rugați-va pentru Ben Jonson” , acest lucru se specula că simboliza revenirea să la catolicism pe patul de moarte.

O bibliografie a pieselor de teatru scrise de Ben Jonson :

• Povestea unui tub, comedie (publicație în revista în anul 1596 ,piesă jucată în 1633; pritata în 1640)

• Insula câinilor, comedie (1597, scrisă în colaborare cu Thomas Nashe; pierdută)

• “Cazul este schimbat“, comedie (scrisă în 1597–98; printată în 1609), în colaborare cu Henry Porter și Anthony Munday.

• “Fiecare om cu umorul sau” , comedie (piesă jucată în 1598; printată în 1601)

• “Fiecare om epuizat de umor”, comedie ( piesă jucată în 1599; printată în 1600)

• “Dezvăluirile Cynthiei “ ,tragedie(piesă jucată în 1600; printată în 1601)

• “Războiul poeților” , comedie (piesă jucată în 1601; printată în 1602)

• “Sejanus His Fall” ,tragedie (piesă jucată în 1603; printată în 1605)

• “Eastward Ho”, comedie (piesă jucată și printată în 1605), în colaborare cu John Marston și George Chapman.

• “Volpone” ,comedie (scrisă în 1605–06; printată în 1607)

• “ Epicoene, sau femeia tăcută“, comedie (jucată în 1609; printată în 1616)

• “ Alchemistul” , comedie (jucată în 1610; printată în 1612)

• “Conspirația Catilinei “, tragedie (jucată și printată în 1611)

• “Bartholomew Fair “, comedie (jucată pe 31 October 1614; printată în 1631)

• “Noul han , sau Inima luminată “ , comedie (licențiată în 19 ianuarie 1629; printată în 1631)

• “Ciobanul trist” , conținut pastoral ( a început să o scrie în 1637, printată în 1641,dar neterminată)

• “Căderea lui Mortimer” , piesă cu conținut istoric (printată în 1641, a scris doar un fragment).

În afară de două tragedii “Sejanus his fall” și “Conspirația Catilinei”,care nu au reușit să impresioneze publicul renascentist,muncă lui Johnson în teatrul public a constat în comedie.Aceste piese variază în piese mai mici,în special cele scrise la începutul carierei pentru tinerii băieți actori.Sunt presentate scene mai ușoare și personaje mai puțin aprofundate decât cele scrise mai târziu pentru adulți. Deja în piesele cele mai celebre , “În războiul poeților”,el da dovadă de o apreciere pentru absurditate și ipocrizie,lucruri ce marchează cele mai cunoscute opere ale sale în primele încercări.Totuși,acțiunea piesei este pusă pe locul doi,în spatele unei varietăți de incidente și momente comice.

Thomas Davies numește piesă”În războiul poeților” un amalgam trist unde numele Augustus Caesar,Maecenas,Virgil,Horațiu,Ovidiu și Tibullus sunt sacrificate.

O altă comedie de la începutul carierei sale,pe un ton diferit,este”Cazul este schimbat” ,piesă este marcată că fiind similară comediilor romantice ale lui Shakespeare,prin locația să străină,cu accente puse pe dibăcie și poveste de dragoste.

Comediile de la mijlocul carierei sale,începând cu “Eastward Ho” până la “Devil is an ass” sunt în mare parte comedii de oraș,cu Londra că loc de desfășurare și teme că : înșelăciunea și banii … și o distinctă ambiguitate morală,cu toate că în prologul din “Volpone”,acesta da dovadă că se acomodează cu tendințele romantice ale comediei elizabetane.

“O,muza !- acum ,noroc ne dăruiește

Și duh cumva și piesă potrivește

Să aibă versul haz și rațiune ,

Pe gustul publicului stagiunii.

Trebuie să recunoaștem,negreșit,

Poetului,cum că s-a străduit

În stihurile lui să-și dea prinosul,

Amestecând plăcutul , cu folosul;

Și n-au dreptate cei ce-l ponegresc

Răcnind că scrie prost, și-l pizmuiesc

La fiecare piesă nou ivița,

Zicând că-un an întreg a fost clocită.

Că argument le da a să lucrare

Pornită-acuma două luni,dar care

Nici în cinci vieți nu le ieșea din mâini

Dușmanilor,și nu-n cinci săptămâni

Cât a lucrat poetul nostru-n friguri,

Dovadă iat-o,vi se da și vouă :

În piesă nu se văd bătăi cu ouă ,

Nici lacomi dinți muscand avan din frișcă,

Nici alte trucuri ce la ras te pișca ;

Nici nu-i da zor cu basme răsuflate

Să-și peticească piesă pe din spate

Cu episoade înfricoșătoare ,

Că să te-apuce boală de-a-n picioare.

Nici glumele de-aici nu-s șterpelite

De pe la alte mese , ci croite

De dansul pe măsură piesei. Iată ,

Ne-a dat o comedie rafinată ,

Și critică adeverește cum că

E respectată-aici orice porunca :

De timp, de loc,de personagii;dară

Venin și fiere n-are-n călimară:

Și-a mai păstrat doar sare câte-oleacă;

Cu ea,obrajii,după ce vi-i freacă,

Îmbujorați de-atâta ras și saga,

Veți fi frumoși o săptămâna-ntreagă. “

În cadrul acestui progress general,totuși,stilul comic al lui Johnson rămâne constant și ușor de recunoscut.El își anunță programul în prologul piesei “Fiecare om cu umorul sau”unde promite să prezinte “fapte și vorbe ale oamenilor”.

Acesta a plănuit să scrie comedii ce au readus la viață premizele clasice de teorie dramaturgică elizabetană,sau mai degrabă din moment ce aproape toate comediile englezești puteau să susțină că se trag din “Plautus” sau “Terence”,el a intenționat să aplice aceste premise cu rigoare.Această dedicație a adus după sine negocieri:după “Cazul este schimbat“ Johnson evita locuri îndepărtate,personaje nobile,subiecte romantice și alte elemente de baza ale comediei elizabetane,concentrându-se mai degrabă pe satiră și realismul noii comedii.

El își dispune acțiunea pieselor mai contemporan,și le populează cu tipuri de personaje ușor de recunoscut,dispunând aceste pesonaje în acțiuni realiste,implicând motive de zi cu zi că și lăcomia și gelozia.

Jonson a aderat mai strâns la unitățile clasice decât semenii .La acest model classic, Jonson a aplicat două caracteristice ale stilului sau,lucru ce îi salvează imitările clasice de la a fi banale:claritatea ; cu care reprezintă viețile personajelor sale cât și complexiatea subiectelor.Coleridge menționează că opera “Alchimistul” are una dintre cele mai perfecte trei subiecte din literatură.

Există multe legende despre Jonson și rivalitatea să cu Shakespeare ,unele care probabil pot fi sau nu adevărate.

În marea partea a secolului XVII , Johnson a dominat literatură ,deoarece era considerat una dintre cele mai riguroase minți ale acelei perioade. Acesta a fost foarte influent .

În secolul XVIII , Jonson a început să decadă ,scrierile sale fiind din ce în ce mai slabe.A fost comparat la un moment dat cu Shakespeare,într-un mod absurd, iar acest lucru i-a daudat pieselor sale , cărora le-a scăzut valoarea , deoarece comediile satirice în epoca romantică nu mai erau căutate așa mult că cele cu tema de dragoste.

În secolul XX ,scrierile lui Jonson au devenit brusc populare.

În 2012 ,de mai bine de două decenii de cercetări , Universitatea Cambridge Press , publică prima ediție pentru Jonson , cu scrieri de-ale sale realizate în timp de 60 de ani.

Textul – sursă de inspirație

2. Originea și conținutul

Opera dramaturgului englez a fost tradusă în limba română de Mihnea Gheorghiu. Am intrat în posesia textului de la bibliteca Universității Naționale de Arte Teatrale și Cinematografice.

Piesa este produsă în anul 1606 , bazată pe fabule cu animale,o satiră despre lăcomie și poftă.Apare de prima dată de formă unuiei satire în anul 1607.Această este tipărită de George Eld pentru editorul Thomas Thorpe. Satiră conținea un citat a lui Johnson pentru Oxford și Cambridge,cât și un număr mare de versuri de laudă,în engleză și latină,împreună cu autori că Francis Beaumont și John Fletcher.Următoarea publicație a piesei a fost în 1616 după o atentă revizuire a lui Johnson , astfel formând baza edițiilor moderne.

În piesă se manifestă un conflict între personaje de tipul Commediei dell’arte . Teatrul este menit să ridiculizeze proastele obiceiuri și să corecteze viciile,în momentul în care teatrul a distrat doar prin „ras” , lumea își pierde interesul la un moment dat considerându-l absurd,lumea dorind substanță faptului în sine. Drept fapt , Jonson face în așa fel încât comedia nu mai este doar una de intrigă, ci o comedie complexă,multilaterală. Tragicul și comicul se ating,atât râsul și plânsul sunt vecine. Reflectă profund întreagă Italie contemporană și Veneția cu viață ei bogată.

Povestea începe prin descrierea unui interior de casă din Veneția unde îl întâlnim pe Volpone ,un venețian gentilom ce pretinde că se află pe patul de moarte după o boală îndelungată, cu scopul de a înșela pe Voltore,Corbaccio și Corvino, trei aspiranți la moștenirea bătrânului siret Volpone. Aceștia pentru a-l câștigă pe Volpone ,încearcă și insistă să-i ofere câte un cadou însemnat, un cadou luxos , în speranța de a-i trece pe lista drept moștenitori ai averii lui. În această scenă apare și Mosca , slujnicul devotat a lui Volpone. Mosca ,asociat cu parazitul , are rolul de a duce la bun sfârșit planul lui Volpone , de a-i duce în eroare pe Voltore,Corbaccio și Corvino , făcându-i să creadă, fiecare în parte, că au fost numiți unici moștenitori ai averii lui Volpone. Mosca-l convinge pe Corbaccio să-și trădeze până și propriul fiu în favoarea lui Volpone. De asemenea Mosca-i atrage atenția lui Volpone că așa numitul Corvino are o superbă frumoasă soție ,Celia.

Volpone se deghizează și merge să o vadă pe Celia.Dând ochii cu Celia , Volpone devine cam insistent iar Corvino-l alungă. Acum intervine parazitul de Mosca , care face orice să-l convingă pe Corvino că Volpone are nevoie de o femeie tânăra, că să-l mulțumească și să-l facă să-și revină din patul sau de moarte , iar astfel îl va numi unic moștenitor pe Corvino. Lăcomia averii îl convinge pe Corvino să-și ofere soția să lui Volpone în speranța că acesta o să devină unic moștenitor al averii sale.

Ajunge Bonario și acesta-l zareste pe tatăl sau care tocmai îl trădase lui Volpone.Mosca-l conduce pe Corbaccio într-o anticamera și Volpone rămâne singur cu Celia. Acesta pare să cadă pradă farmecului acesteia și încearcă să o seducă cu tot felul de promisiuni de bogăție.Această-l refuză și acesta nu îi poate acceptă refuzul așa că încearcă să o violeze,iar aici intervine Bonario să o salveze și să dovedească în instanța de judecată. Adevărul problemei este însă îngropat de către Voltore .folosind priceperea lui de avocat și falsele date oferite de către Mosca,Volpone și ceilaltalti păcăliți.

Găsim și pasaje unde apar călătorii englezi Șir Politick și Lady Politick Ar-fi și Peregrine ( un sofisticat călător). Șir Politick vorbește constant de terenuri și planuri ciudate de afaceri ,iar Lady Politick Ar-fi îl enervează pe Volpone cu vorbăria ei neîncetată.

Mosca face în așa fel încât stârnește ceartă între Șir Politick și Peregrine care se simte ofensat . Acesta-l umilește pe Șir Politick spunându-i că o să fie arestat pentru răzvrătire și în felul acesta îl face să se ascundă într-o carapace imensă de țestoasă.

Volpone se deghizează iar și anunță că ar fi murit și toată averea-i revine lui Mosca .Acest lucru stârnește furie în cazul lui Voltore,Corbaccio și Corvino. Așadar toată lumea revine la tribunal pentru a contesta voință lui Volpone.

În ciuda faptului că Volpone îl numi moștenitor pe Mosca , acesta nu refuză să renunțe la noul lui statut ,în ciuda contestării celorlalți.

Într-un final Volpone se arată și îl desființează pe Mosca , iar restul sunt pedesiti care atare.

Iar Volpone crezând că a scăpat bazma curată , este și el acuzat și i se ia averea și se oferă azilurilor , deoarece a fost făcută prin înșelăciune și este întemnițat în lanțuri până ce toate bolile de care se prefăcea îl vor răpune.

Datorită faptului că în acea perioada erau la modă încă piesele de tip Commedia dell’arte , se simte această influență în piesă „ Volpone” , scrisă de Ben Jonson.

La Veneția eliminarea completă a tradiției populare care se cristalizase în Commedia dell’arte ar fi fost sortită eșecului. Perioada maximă de dezvoltare a acestui fenomen a fost 1550-1650.

În opinia mea Ben Jonson cu această piesă , este un starter al comediei moderne , sparge rutină diversificând și ramificând comedia după exemplul vieții.Tipurile abstracte fiind înlocuite cu tipuri smulse realității.Măștile nu mai există,sunt acum oameni vii,complexi, comedia fiind deschisă tuturor mediilor sociale, tuturor decorurilor.

Ben Jonson a avut un destin controversat și întrucâtva nedrept. „Volpone“ s-a născut în același timp cu „Corneille” și „Macbeth“ într-o perioada a lipsei de scrupule și a imoralității civice, asemănătoare, putem spune, cu România de astăzi. Plasându-și acțiunea într-o Veneție a comerțului și a banului, Ben Jonson reușește să scoată în evidență avariția și cupiditatea, relațiile bazate pe minciună, interes, lăcomie și plăcere a întrupării răului.

Forma modernă a alegoriilor Evului Mediu, în care se incriminau viciile, piesă lui Ben Jonson, „Volpone”, este o comedie de moravuri. Volpone e un mare bogătaș, mândru de a nu-și fi agonisit averea că și ceilalți. Nu are fabrici, nu da cu sapă, nu are afaceri imobiliare, nu da bani cu camătă, nu face nimic din ce fac ceilalți oameni că să-și câștige pâinea.

Este pe rând când sănătosul, jovialul, frivolul, petrecărețul, nesățiosul Volpone, când putredul de boală, cadavrul ce abia mai respiră, lutul încă legat la un loc de o inima cu bătaie arară, așa cum se prezintă celor care îl înconjoară, exceptându-i pe paraziții intimi- Mosca, Nano, Androgyno și Castrone.

Deghizarea, tema predilectă a Renașterii, desenează unicul cadru posibil existenței lui Volpone. Lumea indiferență, ursuză, gata oricând să judece și să dea cu piatră, avidă după bani, oarbă, fără coloana, a pregătit terenul pentru deghizarea lui Volpone în Bolnav, în Medicul Scoto din Mantua, în Acuzat de justiție sau Aprod.

Iscusită minte a siretului venețian născocește farsă după farsă bucurându-se de nemaipomenită lui capacitate de a trage pe sfoară pe oricine intră în rază lui vizuală. Deloc departe de vremurile actuale. La fel se întâmplă și astăzi.

2.1 Prelucrarea formei

Textul piesei este destul de lung și există riscul, în zilele noastre în special, să devină ușor plictisitor pentru public la un moment dat. , chiar dacă tot textul , întâmplările și acțiunile nu sunt banale , ci deopotrivă , chiar complexe.

Într-un spațiu intim că cel pentru care este conceput spectacolul „Volpone” și din datorită cauzei satirice pe care o deține piesă, spectatorii își pot recăpăta ușor interesul față de piesă deoarece această este foarte maleabilă și stârnește comicul de situație.

Din acest motiv consider a fi o provocare pentru un regizor să realizeze un decupaj consistent al textului care să nu plictisească nici cum și să reducă puțin dimensiunile textului și să păstreze în special esențialul așa cum este,fără să intervină.

Povestea trebuie spusă în mod coerent, susținând firul narativ, planurile temporale și înțelesurile ansamblului.

2.2 Montări anterioare

Piesa a avut premieră la Teatrul Globe în primavera anului 1606 . Piesă a fost jucată de oamenii regelui din acea perioada, dar turnare este incert. John Lowin a rolul principal, acesta fiind asociat în rol cu scrierea lui James Wright “ Historia Histrionică” (1699).

William Gifford emite ipoteza că Alexander Cooke a jucat rolulul Lady-ar fi. Ori în acea vara ori în vara următoare, o epidemie de ciumă a închis teatrele Londra și compania a hotărât jucărea pieselor la Universitățile Oxford și Cambridge. Jonson a adăugat primul act de satiră despre Pitagora pentru spectatorii de la Universități.Această piesă a rămas cu siguranță în repertoriul oamenilor regelui pe tot parcursul perioadei.

Acesta a fost jucată pentru Charles în 1624 când era încă Prințul de Wales, în 1630, și din nou la Cockpit-în-Court în 1637.

Piesă să bucurat de un succes de lungă durata: John Genest înregistrează peste cincizeci de spectacole înainte de 1770.

John Evelyn a văzut piesă la curtea lui Charles ÎI pe 16 octombrie 1662.

Când teatrele au fost redeschise , piesă a fost deținută de oamenii regelui și de Thomas Killigrew; acesta piesă a fost jucată la Drury Lane în 1663.

Michael Mohun l-a jucat pe Volpone împreună cu Hart ,care l-a jucat pe Mosca; Katherine Corey a jucat-o pe Celia și Rebecca Marshall a jucat-o pe Lady-ar fi. Aceeași actori au jucat rolurile împreună cu Samuel Pepys în 1665. Piesă a continuat să fie jucată de-a lungul secolului XVIII.

Richard Steele menționează punerea piesei în scenă, într-o ediție din 1709 din Tatler.

Actorul celebrul din secolul al XVIII-lea care l-a interpretat pe Volpone se numește James Quin; celebrul Mosca este interpretat de Charles Macklin. Colley Cibber l-a jucat pe Corvino în piesele sale, acesta fiind și regizor ; iar soția lui ,Katherine Shore , a jucat-o pe Celia, iar mai târziu Elizabeth Inchbald , a interpretat-o pe Celia de asemenea.

Piesa Volpone nu mai era așa de căutată spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Mai devreme în același secol,criticii s-au plâns de improbabilitatea celui de-al cincelea act. Adeseori acest act fiind luat în derâdere .

O versiune actualizată de George Colman cel Bătrân, a eșuat la Drury Lane în 1771.

Până la sfârșitul secolului, criticile păreau insuportabile pentru producători, și piesă a fost dată uitării.

Piesa a fost reînviată de societatea Phoenix la Lyric Hammersmith în 1921; W. B. Yeats era în public și laudă piesă într-o scrisoare către Allan Wade.

Teatrul de Repertoriu Birmingham pune în scenă piesă la Festivalul Malvern în 1935.

O producție a piesei în 1938 , a introdus două dintre elementele dominante ale secolului XX : performanță lui Donald Wolfit și imagini animale. Wolfit în rolul principal capătă o performanță dinamică pentru următoarele câteva decenii, astfel stabilit standardul modern pentru interpretările moderne în Volpone.

Rolul lui Politick a fost eliminate și Mosca (jucat în 1938 de Alan Wheatley) a primit rolul secundar în piesă.

Piesa , deoarece a fost pus în scenă de un număr de companii de renume, în 1952, George Devine este regizor ,Anthony Quayle (Mosca) și Ralph Richardson (Volpone) la Teatrul Memorial Stratford.La același teatru în 1955, Eric Porter l-a jucat pe Volpone. În 1968, producția de la Teatrul Național a lui Tyrone Guthrie a accentuat motivul fabulei , accent; acuand astfel imaginile animale. Această producție s-a bucurulat de realizarea decorului sub numele Tanyei Moiseiwitsch.

În 1972, piesă a fost pusă în scenă la Bristol Old Vic.

O producție mai memorabilă din anii 1970 a fost a ;ui Peter Hall pe scenă Teatrului Național Regal în 1974, cu Paul Scofield că Volpone, Ben Kingsley că Mosca, John Gielgud că Șir Politick și Ian Charleson că Peregrine.

Matthew Warchus a primit o nominalizare la Premiul Olivier pentru producția să din 1995 la Teatrul Național Regal.

Această producție i-a avut în scenă pe Alex Jennings și Simon Russell Beale.

La noi în țară, acest spectacol nu a fost creat niciodată în cadrul A.T.F. cât și în București după cercetările mele s-a jucat foarte recent la Teatrul Mic.

Este o piesă prea puțin cunoscută nouă în opinia mea. Această piesă are potențial artistic și cu ajutorul unui regizor bun , poate ieși un spectacol formidabil.

VOLPONE după Ben Jonson – Teatrul Mic

Jucat în dată de 29 Ian 2014 , ora 19:00

Traducerea și adaptarea: Vlad Cristache

Distribuția:

VOLPONE , un magnifico – Gheorghe Visu

MOSCA , parazitul sau – Cristi Iacob

VOLTORE , un avocat – Marius Stănescu

CORBACCIO , un domn batrain – Mihai Dinvale

CORVINO , un negustor – Tache Florescu

BONARIO, fiul lui Corbaccio – Silviu Debu/ Radu Iacoban

CELIA , soția lui Corvino – Irina Rădulescu

ANDROGYNO , un hermafrodit – Viorel Cojanu

NANO , un pitic – Gigi Iordache

CASTRONE , un eunuc – Lucian Maxim

Regia: Vlad Cristache

Scenografia: Vladimir Turturică

Mișcare scenică: Arcadie Rusu

Compozitor: Lucian Maxim

“Bani! Bani! Bani! Deviza bogaților care se visează, încă, și mai bogați. Avere! Avere! Avere! Visul treaz al îmbogățiților de ieri, de azi, dintotdeauna.

Povestea lui Volpone, cel mai siret șarlatan din Veneția, este cea a oricăruia dintre farsorii de mare calibru: minciună bine deghizată în jocul abil de-a bolnavul inocent. “

Volpone

3. Conceptul scenografic

Am decis să nu mă îndepărtez de esență spectacolului aprobat și susținut de dramaturg, găsindu-mi loc de o abordare personală în acest sistem de convenții teatrale.

Tipul de sala pentru care am conceput spațiu este cel tip studio, cutie neagră. Indiferent de o anumită sala în care este jucat, spectacolul neccesita un anumit nivel de intimitate.

În centrul fundalului, este poziționată fațada venețiană ruinată .Ideea de a folosi această fațada ,realizată în așa fel încât să pară o ruină, se face evident remarcată că o trecere de la vechi la nou (lumea nouă și lumea veche) pe care am intenționat să o sugerez în macheta , cât și în vederea unei viitoare montări. Această trecere evidențiază faptul că Volpone era mult mai avut și își permitea luxul , dar era și detașat totodată de „lumea veche” , trăind în propria să lume , izolat , păcălind și fălindu-se cu avuții căpătate din naivitatea altora .

Acțiunea se desfășoară în Veneția,un oraș unic în lume ce simboliza atunci că și acum,orașul luxului și al decadenței,al viciilor,al plăcerilor și ale distracțiilor.

Datorită faptului că nu există un alt mijloc de transport în afară de cel al gondolelor, Veneția este un oraș fără sugestie temporală; găsim doar aur,apă,gondole,arhitectură veche și opulență.

Este destul de greu să se stabilească cu exactitate când s-a construit prima gondola. După părerea unora, acest lucru s-a întâmplat în secolul al XI-lea. Primele picturi care o înfățișează datează de pe la sfârșitul veacului al XV-lea. Deși gondola era o barcă cu fundul plat, abia în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea i s-a dat formă caracteristică alungită și i s-a făcut prora din fier, care au făcut-o unică între bărci și i-au adus atâta faima.

Și originea numelui ei este greu de stabilit. Unii susțin că termenul „gondola“ derivă din latinescul cymbula, numele unei bărci mici, sau din conchula, diminutivul lui concha,„cochilie“.

Johann Wolfgang von Goethe a spus că în această barcă s-a simțit „Stăpânul Adriaticii, cum de altfel se simte orice venețian în clipă în care se întinde în gondola să“.

În piesă acțiunea se desfășoară pe acte și pe scene,în mai multe încăperi,un lucru dificil pentru a realiza un spațiu multifuncțional.

Folosindu-mă de datele enumerate mai sus am realizat un decor a unui spațiu deschis,cu posibilitatea de joc multiplu datorită gondolei ce permite mobilitatea acesteia de-alungul scenei ,iar vizibilitatea personajelor este dată de intrările și geamurile cu dimensiuni colosale ce permit patraunderea vizibilității și observarea jocului "în spatele" decorului.

Pentru că jocul să se poată extindă am creeat o platforma ,pardosită o parte cu marmură mozaicată în culorile și stilul celei de la Biserica San Marco(este cea mai faimoasa biserica a orașului și unul dintre cele mai cunoscute exemple de arhitectură Italo-Bizantine ; se găsește la capătul de est al Pieței San Marco) , iar restul platformei fiind din lemn natur confundându-se cu un ponton al gondolierilor. Spațiul ce centralizează în același timp decorul redat prin rozetă mozaicată aflată în zona unde sunt patul și lampadarul lui Volpone ,unde acțiunea se poate de asemenea desfășura în mai multe feluri, putând fi suplimentate cu mobilier divers, cu mutarea diversificată a corpurilor înalte ce pot schimbă atmosfera.

De asemenea un spațiu de joacă potrivit este și cel al gondolei diametral opuse sau spațiul redat de către corpurile înalte ( schelet 3D din lemn îmbrăcat în material textil supraelastic petrecut cu două ieșiri) care se află în mijlocul scenei .

Numărul pieselor de puzzle plimbate și regrupate în timpul spectacolului , sunt în număr de patru . Astfel, din totalul de patru , două sunt mutate în adâncimea scenei ,în spațiul delimitat central , iar două rămân în poziție inițială pe podeaua scenei de o parte și de altă (stânga și dreapta).

Încă mă mai gândesc și la alte posibilități scenice favorabile pentru această piesă, dar cred că pe parcursul lucrului machetei , am să-mi dau seama dacă este necesar să mai adaug și alte elemente care mi-ar putea facilita jocul scenic pe timpul celor cinci acte.

Datorită faptului că scenă este împrejmuită de un bazin de apă,unii actori pot avea o acțiune desfășurată și în acest loc,unde au nevoie de cizme înalte că să poată pătrundă.

În mitologie, apă este un element primordial, simbol al vieții, al regenerării și al purității. Lumea apelor, a marilor este diferită de cea a uscatului, a oamenilor, având tărâmuri și adâncimi necunoscute și mistice.

În formă sferică a unui aparent candelabru ,devine la un moment dat prin răsucire un ochi care privește spre spectatori , în momentul în care Volpone se fălește cu avuția dobândită prin mijloace mai puțin juste; pornind de la premisa “ Banul , ochiul dracului”.

Se spune despre ochi că sunt oglindă sufletului, lucru ce poate explică de ce simbolistica acestora tinde să fie mai mult de natură spirituală.

În Creștinism, Ochiul lui Dumnezeu este înfățișat într-un triunghi ce simbolizează templul celor credincioși. Ochiul reprezintă aici spiritul omniprezent al lui Dumnezeu ce se regăsește în sufletul fiecăruia dintre noi și care veghează pentru toți cei care s-au dăruit credinței.

Ca imagine, poate fi întâlnit în diferite ipostaze în vechile religii păgâne iar prin adopție îl regăsim în simbolistica unor organizații pseudocrestine, pentru că în cele din urmă, frecvența prezenței lui în cultul creștin să nu mai surprindă pe nimeni.

În același timp candelabrul(ochiul) spre sfârșitul piesei începe să se miște stânga-dreapta de parcă ar fi un pendul ,semnificând faptul că timpul vicleniilor i s-a scurs.

În opinia mea acest pendul , cu idee de ceas, l-aș asemăna puțin cu cel din tabloul lui Salvador Dali , deoarece acesta este un element exterior piesei , că și ochiul , și face parte dintr-o lume suprarealistă.

Asupra costumației ,am simțit nevoia să fie una modernă, cu mici accente ale epocii,ce te pot duce cu gândul la situația creeată și la atmosfera de carnaval. Această abordare a costumului face că îmbinarea lumii moderne cu cea “veche” să funcționeze de minune , acest fapt fiind adus că un “condiment” pentru piesă respectivă. De asemenea am considerat că nu este necesară o opulență la nivel de costum cât nici la nivel de ansamblu scenografic, cât este nevoie de rafinament, de simboluri și de idee clară , care să pună accent pe faptele personajelor.

Datorită faptului că în acea perioada erau la modă încă piesele de tip Commedia dell’arte , se simte această influență în piesă. Că atare am hotărât să adaug semnificativ anumite elemente că obiecte sau să accentuez anumite trăsături fizice , ce pot duce cu gândul la acele măști purtate în evul mediu .

Gondola după cum bine știm este și un simbol al iubirii; fapt ce marchează luna de miere a unui cuplu din zilele noastre ce hotărăște a sărbătorii în orașul Veneția, ce bineînțeles nu poate să nu călătorească măcar o dată pe o gondola.

În finalul piesei m-am gândit să se încheie în gondola ,într-o lumina de clar-obscur, focalizată pe Volpone când este dus către temniță cu ajutorul gondolei. Acest lucru fiind neașteptat de către public , care află în acel moment că gondola este utilizabilă în decor și nu plutește în cadrul acestuia doar că rol decorativ.

3.1 Analiză personajelor

Personajele au nume de animale așa cum erau ele văzute acum 4 secole – Volpone cel siret, Voltore cel malefic (nu semeț că acum), Mosca (muscă) cea sacaitoare și primară, Corbaccio și Corvino (corbul și cioara) cei care aduc ghinionul și moartea.

Împreună construiesc o satiră despre lăcomie, minciună, injustiție și alte rele universal și atemporal valabile. Să aveți mereu în minte faptul că piesă e clasic elisabetană: replici, durata, construcția personajelor. Lungi, dar la final totul contribuie.

Volpone

Un magnific, un gentilom din Veneția ,protagonistul piesei.Este un escroc,se preface că este bolnav,atrăgând astfel alți lacomi de avere că și el ,promițându-le avuția în urmă morții sale. Este personificarea lăcomiei și are o continuă obsesie pentru aur. Acesta prezintă o plăcere obsesivă de a-i privi pe restul cum se trădează unul pe celălalt ,cum își trădează copii, cum își lasă până și soțiile pentru bani și avuție. Spre sfârșitul piesei se observă cum Volpone nu este capul răutăților , ci este foarte ușor influențabil de către Mosca.

Vestimentație clasică : Precum clasicul Pantalone ; o bluza de culoare roșie și o pereche de pantaloni roșii cu galoși ocrii , o ciupilica roșie și o pelerină amplă maronie.

Vestimentiatia în viziunea personală : Un costum format din pantaloni ,vestă și sacou de culoare albastru închis , cu un pulover portocaliu și o insignadin aur înfățișând o vulpe,cămașă ivoar și pantofi oxford aurii.

Mosca

Parazitul ; servitorul lui Volpone.Acesta, este enervant,ligusitor,mincinos și perspicace.Chiar dacă este doar un simplu servitor, acesta este defapt creierul tuturor planurilor misele. Volpone este păpușă lui Mosca , iar acesta este păpușarul ce-l manipulează. Este asemănător lui Volpone prin lăcomia să , având în vedere că atunci când Volpone l-ar fi numit unic moștenitor pe el , deși este citat de restul nemulțumiților și păcăliților ,în tribunal , acesta nu se da în lături.

Vestimentație clasică, interpretare clasică din acea perioada : Costum de servitor din Italia , format dintr-o haina amplă, foarte largă și lipsită de colorit,prinsă cu o curea, o căciulă largă , lăsată pe spate, colanți ivoar,și în picioare galoși maron.

Vestimentația în viziunea personală :Sacou și pantalon kaki din reiat ,cămașă ivoar,cravat verde din bumbac gros,pantofi camel și ochelari cu lentilaverde smarald metallic(precum muscă verde).

Voltore

Avocatul. Printre vânătorii moștenirii averii lui Volpone ,acesta se remarcă prin profesia să. Iar Mosca îi spune că va fi ales moștenitor ,deoarece Volpone are o mare admirație pentru avocați.

Vestimentație clasică, interpretare clasică din acea perioada : Pelerină neagră amplă,cămașă ivoar,pantaloni de culoare închisă,guler alb,ondulat,amplu,perucă albă,pantofi negri .

Vestimentație în viziunea personală: Sacou,vestă și pantaloni din stofă maron, cămașă ivoar,papion roșu,pantof grena, ochelari de miopie.

Corbaccio

Un gentilom bătrân.Este un zgârcit.Auzul,văzul și mersul lui sunt defectuoase și cu toate acestea plănuiește să trăiască mai mult că Volpone.

Vestimentație clasică , interpretare clasică din acea perioada: Cămașă amplă,veston,brâu lat,baston,cizme înalte,pelerină și pălărie cu bor mare.

Vestimentația în viziune personală : Pantalon cu talie înalta negri,sacou negru ,cămașă gri închis,papion alb, pantofi negri bătrânicioși,baston ,curea neagră în talie .

Corvino

Negustorul. Pe lângă faptul că este foarte lacom ,acesta are un temperament furtunos .Felul în care își tratează neavasta este oribil,dacă această ajunge să o ofere lui Volpone pentru avere. Caracterul sau îl face să fie păcălit într-un mod penibil.

Vestimentație clasică, interpretare clasică din acea perioada:cămașă largă de culoare închisă,pe deasupra un veston amplu,și o pălărie care ia îi atârnă materialul până la jumătatea spatelui

Vestimentație în interpretarea personală:sacou și pantaloni negri din stofă,cămașă gri din bumbac,cravată neagră,pantofi ocru cu siret.

Bonario

Tânăr gentilom. Fiul lui Corbaccio,are principii,un nobil , dar din păcate foarte credul.Onestitatea și dorința să de a face lucrururile corecte ,îl fac unul dintre cele mai sincere personaje ale piesei.

Vestimentație clasică , interpretare clasică din acea perioada : De tânăr cavaler , pălărie amplă cu până,cămașă dantelată,veston ,pantaloni mulați tip colant și cizme înalte.

Vestimentație în viziune personală : Sacou jeans albastru ,blugi albaștrii,curea maron deschis,expadrile bej,eșarfă ocru-galben,maleta ivoar.

Sir Politick Ar-fi

Cavalerul. Mândru de cunoștințele sale în artă de a fi un gentilom.Acesta are impresia că le știe pe toate ,dar defapt nu prea știe nimic.

Vestimentație clasică,interpretată din acea perioada : Costum compus din armură : platoșa,coif,apărătoare de umeri; colanți,cizme înalte,guler franjurat , scut și lance.

Vestimentație în viziune personală : Costum albastru din stofă cu dungi subțiri albe, cămașă albastru puternic,pantofi negri,cravat neagră.

Lady Politick Ar-fi

Nevasta cavalerului. O femeie exagerată,ridicolă,enervantă,extreme de geloasă.

Vestimentație clasică , interpretare clasică din acea perioada: Rochie amplă,încărcată,ușor kitschoasa.

Vestimentație în viziune personală : Pălărie cu bor mare roz,rochie roz,trench gri închis,pantofi mov cu toc,geantă plic mov.

Celia

Soția negustorului. Că și Bonario ,reprezintă dreptatea . Nu este atinsă de lăcomie că restul.

Vestimentație clasică , interpretare clasică din acea perioada : Rochie amplă ivoar cu dantelă și cristale.

Vestimentație în viziune personală : Rochie albă ,pălărie cu pene albe,pantofi albi cu toc,brâu împletit cu pene albe la capete.

3.2 Realizarea scenografiei

De la primele schițe de concept pe care le-am desenat până la montarea decorului în macheta , au apărut întrebări noi și modificări considerabile.

Am ales materiale de lucru brute , neprelucrate, pe care le-am patinat ,pictat în stitul epocii Veneției.

Am început în a realiza planul tehnic pornind de la schița de idee finală,apoi m-am orientat spre achiziționarea materialelor necesare realizării unei machete consistente pornind de la schița.

După achiziționarea întregului pachet de materiale artistice, m-am apucat de lucru prima dată în a trasă liniile de delimitare a spațiului , apoi am revenit asupra schițelor de idee și am stabilit mai întâi să realizez obiectele (pat,lampadar,barcă venețiană) , pentru a le pune în spațiu și a-mi da seama cum pot fi aranjate în așa fel încât să nu se întâmpine piedici.

Mai târziu am realizat o fațada arhitecturală de casă din Veneția , cu spațiu dedicat locului pe unde trec bărcile, prin apă , și se orientează către ponton. Culorile utilizate nu au fost foarte stridente pentru fațada folosită pe post de panou în fundal. Toate texturile țintesc spre organic.

După terminarea fațadei am realizat cinci schelete de obiecte 3D . Obiectele au baza un paralelipiped dreptunghic ,iar fiecare dintre ele au forme diferite, și înălțimi diferite. Sunt realizate din lemn (schelet) ,platforma de lemn pe mijloc aplicată peste baza pentru a nu se răsturna , îmbrăcate total în material supraelastic , petrecut , cu posibilitatea utilizării

obiectului pe post de intrare și pe o parte și pe altă. Obiectele au pe ele pictate geamuri ,structuri ale epocii, uși .

M-am orientat apoi spre realizarea baziului de apă ce înconjoară scenă, în care o să plutească mai târziu o barcă venețiană. Astfel, , covorul scenic este un bazin cu adâncime de 50 cm . Am folosit izolație din material plastic și lipire cu silicon la cald. Pe jos am patinat plasticul cu nuanțe de verde,turcoaz și bleu , pentru a face apă ce o să fie turnată în bazin să pară mult mai interesantă.

După finisarea bazinului am început să realizez o plat inaltforma înalta pe care se află casă lui Volpone . Platforma este realizată din mousse , patinat și tencuit în așa fel încât să pară din piatră toată structura ,are mâna curentă pe laterale și în fundal . Platforma pe mijloc posedă marmură mozaicată în stil Venețian , precum cea de la Biserica San Marco.

Pe la mijlocul platformei așez în ordine patru dintre structurile realizate și pictate , iar pe cea de a cincea o agăț cum ar fi de stânga și în spatele ei agăț un aparent glob ce servește drept candelabru , dar prin răsucire acesta se transformă într-un ochi. ,dar în același timp acesta poate să devină și un pendul ,mai spre final de piesă.

Ochiul sau candelabrul , este realizat din scartaietoare îmbrăcată în papier mache .Patinat în așa fel încât să aibă materialitate, să fie vizibil clar de la distanțe mari.

Tot decorul este pictat cu acrilice, conține adaos de plastilină și alte materiale plastice sau din lemn , hârtie,sfoară,bețe de bambus, etc.

Tot decorul încearcă să ofere un aer medieval al epocii , dar în același timp conține elemente simbolistice, elemente clare , moderne și de efect.

3.3 Light design

Un rol foarte important în ansamblul de medii artistice care se compun pentru a completă un rezultat sincretic care poate susține succesiunea și descifrarea scenelor este eclerajul.

Cu ajutorul luminii se decupează foarte precis spațiile și personajele. Am folosit în macheta leduri cu lumini cu o multitudine de posibilități de schimbare a atmosferei scenice , în posibilitatea alegerii oricărei culori.

Culoarea luminii poartă semnificații atât estetice, cât și informaționale, de mesaj.

Fiecare culoare poartă un sentiment, un mesaj subliminal , pe care-l poate transmite în funcție de situație.

Simbolistica culorilor poate varia divers, depinzând de cultură sau circumstanțe. Fiecare culoare are diferite aspecte,dar mai întâi trebuie învățat acel “limbaj” subliminal care se bazează pe simple concepte , pe care am să le enumăr aici.

Culoarea este o formă non-verbală de comunicare. Nu este o energie statică,iar semnificația ei se poate schimbă de la o zi la altă pentru orice individ. De exemplu,un om alege să poarte roșu într-o zi ,iar acest lucru poate indică că e pregătit să acționeze , ori că sunt pasionați de ce vor face în acea zi, ori din nou poate însemna că se simt furioși în acea zi,ori poate avea un nivel conștient sau subconștient influență culorii.

Culoarea roșie :

Este o culoare caldă, pozitivă ,energizantă,încântând emoțiile în așa fel încât ne face să preluăm acțiune.

În teatru și în film , culoarea roșie asociată cu focul , cu faptul că ceva tragic urmează să se întâmple sau în mare parte cu răul ;dar deopotrivă poate însemna și dragoste,sexualitate,cadru intim.

Culoarea verde :

Este culoarea armoniei,a prospețimii,a vieții și a echilibrului.Deși este o culoare rece, această are semnificații positive.

În teatru și în film , verdele este asociat cu lumea spiritelor ( ectoplasmă, component din care sunt spiritele compuse ) ,cu lumi paralele , cu boală.

Culoarea albastră :

Este culoarea loialității , a încrederii , a spiritelor tinere,a văzduhului și a apelor. O culoare rece dar cu semnificații pozitive.

În teatru și în film , acesta culoare este asociată cu imaterialitate maximă,rece,gheață,moarte.

3.4 Sound Design

Un fundal sonor potrivit pentru “Volpone” , îl găsesc drept potrivit pe minunatul Ignaz Friedman. Melodia să “Venețian Gondola” , este așa de potrivită atmosferei noastre teatrale încât consider că a fost făcută exact pentru acest spectacol și proiecție. Inițial melodia este compusă de Felix Mendelssohn în anul 1830, iar cu o sută de ani mai târziu Friedman o preia și o înregistrează la rândul lui ,devenind parte din repertoriul sau.

Ignaz este de naționalitate poloneză,un devotat pianist și compositor de muzică clasică. Este născut pe 13februarie 1882 și moare la vârstă de 65 de ani în 1948. Debutul sau și-l face în Viena în anul 1904 , când devine cunoscut.

3.5 Realizarea și recepția spectacolului

Mi-ar fi plăcu t foarte mult să pun în practică acest spectacol a lui Ben Jonson , însă nu am auzit să fi fost jucat la noi în ATF și nici prea des pe scenele teatrelor noastre Bucureștene.

Totuși am hotărât că merită o abordare scenografică în viziunea mea personală , spun eu mult mai interesantă , captivantă , ceva ce nu a mai fost făcut până acum la noi în București, cel puțin.

În timpul discuțiilor constructive pe care le-am purtat cu doamna scenograf Nina Brumușilă despre proiectul „Volpone”, ideile încep să dea rod în cazul scenografiei mele. Deși în linii mari gândurile propuse și-au păstrat și îndeplinit contribuția, am renunțat la diverse idei pe parcurs ,din diverse motive.

În urmă acestor hotărâri ,în lipsa unui concept regizoral dat ,am propus realizarea scenografică a spectacolului în vederea unei viitoare montări ,cu tot documentarul și schițe de idee, de personaj, schițe tehnice în vederea realizării unei machete pentru a clarifica imaginea scenografică și a fi prezentată clar regizorului tot procesul spectacolului , atât artistic cât și tehnic.

Procesul de realizare și punere în practică a țintelor pe care eu și doamna scenograf mi le-a propus , sunt sigură că poate un viitor spectacol care să facă senzație. Evident, din start este clar că , odată aplicat în realitate, pachetul creativ este regândit și modificat în funcție de mijloacele de construcție ,buget, cât și a mijloacelor tehnice puse la dispoziție.

Verificarea metodei de lucru cât și a realizării conceptului scenografic și a restul materialelor necesare , a fost realizată pe parcurs de către prof. univ. dr. Ștefania Cenean ,profesoarea mea în Artă Scenografului.

Am putut judecă și controla intențiile și mesajul pe care spectacolul le-ar putea transmite. Au fost aspecte de reglat, soluții regizorale mai ales , dar și scenografice ,care nu își atingeau efectul propus de mine, dar cu ajutorul doamnelor profesoare totul a fost ușor.

Însă pe fondul presiunii și tensiunii primelor schițe de idee ,de concept scenic , toate energiile negative s-au aliniat pentru realizarea unui concept bine pus la punct și foarte reușit.

4. Concluzii

În această lucrare scrisă mi-am propus să expun demersul artistic de la prima întâlnire cu un text de dramaturgie până la montarea propriu-zisă într-un teatru.

Prima întâlnire cu un text dramaturgic demn de analiză , a fost în clasa a XII-a , când mă pregăteam să parcurg pașii către înscrierea la facultate , la U.N.A.T.C , la secția de scenografie. Aveam de pregătit o mapă bazată pe schițe de recuzita,arhitecturi,costume și perspectve , în baza unei bibliografii date . Țin minte că mi-a plăcut foarte mult gândirea și ideea de a pune în scenă ,bineînțeles, pe maestrul Ion Luca Caragiale . De asemenea , norocul a făcut să-mi pice la examen piesă „ De-ale Carnavalului” , de I.L.Caragiale , mai exact actul III , scenă cu bufetul. Îmi amintesc și-acum cum m-am jucat cu elemente tradiționale secolului XX ; ansamblul realizat fiind unul foarte realist, pe tonuri de verde,maronuri și accente de roșu cu alb.

În sfârșit după admiterea la U.N.A.T.C , alatu ri de vechii colegi din Liceul de Arte Plastice N. Tonitza, unde am urmat marea majoritate secția de scenografie a domnului Andrei Menteanu , am întâlnit în facultate un mediu plăcut și în același timp am învățat cum să abordez din punct de vedere scenografic o situație , în așa fel încât din acel lucru să ia naștere un concept scenografic.

Spre norocul meu , secția urmată la liceu, m-a ajutat să privesc și să înțeleg lucrurile mult mai ușor dintr-un anumit punct de vedere.

Însă trebuie să mărturisesc, cel mai greu lucru este să ai un concept scenografic bine pus la punct și mai ales un regizor care să fie de acord cu tot ceea ce-i prezinți.Relația cheie a scenografului este, fără dubiu, cea cu regizorul. Colaborarea celor doi cere o comunicare obligatorie și o atentă raportare încă din stadiul de concept al proiectului.

În toți acești trei ani am întâmpinat tot felul de experiențe artistice cu regizorii și actorii. Am observat cum trebuie tratați actorii și cum trebuie să comunici cu regizorul în așa fel încât produsul final să fie unul favorabil tuturor dintre părți.

Am experimentat în domeniul teatrului , în domeniul filmului și ceva proiecte personale sau din afară facultății , legate bineînțeles tot de acest domeniu scenografic.

Am făcut tot ce se putea mai interesant , în așa fel încât să pot termină facultatea cu un bagaj de cunoștințe bogat în domeniul ce mă privește.

Am lucrat foarte mult cu actoria , un proiect teatral „Vest-Est” , care s-a remarcat foarte mult prin claritatea, simplitatea personajelor care erau oameni banali , oameni pe care-i putem întâlni pe stradă oricând , dar în același timp s-a bucurat și de multe vizionari și reprezentații artistice în cadrul diferitelor locații și localități ( peste 16 reprezentări).

Am încercat să lucrez și cu cei de la film , puțin mai greu însă…dar până la urmă ne-am înțeles bine. Două filme de scurt-metraj în alb negru la care am reușit să realizez scenografia (unul a lui C. Nicolae și al doilea a lui S. Iapascurta ) anumitelor piese de decor sau costume , la care am reușit să stabilesc de comun acord cu regizorul locații pe care le-am amenajat ulterior pentru a completă cadrul armonios și pentru a fi valid conceptul scenografic cât și cel regizoral.

Îmi amintesc că m-am jucat puțin în anul ÎI cu niște sânge fals care m-a fascinat ce frumos se poate observă-n pelicula de parcă-i chiar acolo unde trebuie să fie , și-am mai construit un covor de frunze așezate manual peste un prosop ( care spre bucuria mea nu a fost sesizat în pelicula), pentru a proteja actorii să nu se murdărească , având în vedere condițiile meteo , iar pământul era încă foarte umed și noroios.

Am încercat și acest an să lucrez cu cei de la film dar proiectele lor se băteau cap în cap cu ale mele și timpul nu ne permitea nici unui a și nici altuia realizarea unei viitoare montări.

Cu regia de la teatru nu prea am reușit să comunic bine, nu ne-am înțeles în proiecte mari , deoarece aveau fiecare preferații lor deja prestabiliti și înafara de acest lucru ideile nu ne fuzionau. Însă am reușit să îi ajut cu piese de recuzita , machiaje sau costume realizate de mine.

Mi-ar fi plăcut sincer să comunic mai mult cu cei de la regie de teatru , dar din păcate din anul I până acum , au rămas mult mai puțini că noi , cei de la scenografie.

De asemenea am încercat să-mi creez legături și-n rândul coregrafiei de la anul ÎI master. Dar acel domeniu mi s-a părut puțin mai dificil , însă am încercat trei propuneri de scenografie , care nu au fost aprobate în totalitate și am decis să renunț , având în vedere că am pierdut mult timp pentru realizarea acestui spectacol ( „The third person shoul always be a stranger „) , iar dezamăgirea mea a rămas faptul de a nu-l duce la final datorită refuzului gândirii și concepțiilor mele pe care profesorul nu le consideră potrivite. Așa că , am hotărât să nu semnez scenografia , ne apartinadu-mi în totalitate ideile,conceptul,recuzita.

Mă simt responsabilă de imaginea unui spectacol sau a unui film și este o prima ocazie în care îmi cunosc aportul în acest domeniu …muncă în care am avut puterea deciziei și mi-am clădit metodic produsul, construindu-l cât de mult posibil în imaginea autentică a intetiilor mele artistice .

Restul lucrurilor făcute au fost legate de pasiunea mea de a învățată să realizez modificări faciale , machiaje HD de studio și bineînțeles restaurarea pieselor de mobilier antic sau recondiționarea și regândirea lor într-un mod modernist . Iar mai nou intențiile mele artistice s-au îndreptat și spre realizarea designurilor de costum teatral,costum de carnaval și fashion.

Consider că spectacolul „Volpone” pe care l-am abordat în acest an pentru licență , poate fi un exemplu de luat în considerare și demn de analiză,deoarece este un spectacol care merită mai multă atenție din partea noastră.

Parcurgând biografia autorului și impresia pe care a lăsat-o lumii prin opera să, îi găsesc viață să că una foarte ciudată , frustrantă , dar în același timp acesta se bucură de gorie artistică până la un moment dat când acesta decade. Bineînțeles, că mulți dintre artiștii lumii , sunt apreciați ,lăudați la adevărată lor valoare abia spre sfârșitul vieții sau marea majoritate după moartea lor.

Ben Jonson în opinia mea a scris această opera plecând în special de la defectele omenești , de la fabulele lui Esop din care trăgeam mereu câte o concluzie și o învățătură. Fiecare personaj al sau are atribuită o masca, de tip zoomorf , care arată decăderea omului în obiceiuri animalice.

Un scenograf care mi-a plăcut foarte mult cum a păstrat acest „ realism” fabulistic al piesei , este baronul George Lowendal . Toate costumele sunt desenate într-o manieră de basm , fiecare personaj este ceea ce reprezintă.

Prima dată când am întâlnit piesă „Volpone” , a fost cu ocazia participării mele la un concurs de scenografie ( în anul I de facultate) ,în urmă unei provocări personale , unde am realizat o macheta plecând de la un element nou mie, anume scenă rotitoare, adică turnantă.

Aveam turnantă pe mijloc , iar pe turnantă o fațada de casă cu exterior stradal Venețian , iar celalată jumătate era un interior de casă , mai exact interiorul casei lui Volpone.

Tot decorul se află într-o cutie italiană neagră , că și spațiu de joc, tip studio.

Ne având la dispoziție un plan al unui teatru, am decis realizarea machetei prin alegerea unui spațiu de joc și de construcție a decorului, aleatoriu.

Având în vedere experiență cumulată în acești trei ani de zile de lucru scenografic , am decis să reiau această piesă și să o regandesc în totalitate , pentru a-mi demonstra mie , în primul rând, că am evoluat și gândirea mea față de atunci este mult mai limpede și justă , precum a unui scenograf consacrat ,deja.

5.Note și bibliografie

Argument

Cărți : – Volpone – Ben Jonson ( Editura de stat pentru literatură și artă )-

Prefață scrisă de Ana Cartianu

Google : – http://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_Elisabetan%C4%83

– http://www.elizabethan-era.org.uk/

1.

Google : – http://www.shakespeareonline.com/biography/benjonson.html

– http://en.wikipedia.org/wiki/Ben_Jonson#Drama

– http://www.luminarium.org/sevenlit/jonson/

2.

Carte Pdf : – http://ojs-prod.library.usyd.edu.au/index.php/SSE/article/viewFile/479/453

Google : – http://en.wikipedia.org/wiki/Volpone

3.4

Sunet – https://www.youtube.com/watch?v=XnQAMvsPCB4

– http://www.contraclassics.com/browser/composition:325

6.Anexe ( Schițe si fotografii)

Imagine cu teatrul elisabetan la începuturi , pe vremea în care încă se află construit în hanuri (Img.1)

Această imagine reprezintă planul Teatrului Globe (Img.2)

Această imagine reprezintă Teatrul Globe ( Img.3)

Evoluția costumului Italienesc de-alungul secolelor XV-XVII (Img.4)

Schița unui bătrân gentilom din Veneția ( Img.5)

Schița unui servitor din perioada Venețiană (Img.6)

Schița unui tânăr gentilom din Veneția (Img.7)

Schița unei tinere domnițe din Veneția (Img.8)

Schița unui negustor din Veneția ( Img.9)

Pictură cu Veneția în secolul XVI-XVII ( Img. 10)

.Note și bibliografie

Argument

Cărți : – Volpone – Ben Jonson ( Editura de stat pentru literatură și artă )-

Prefață scrisă de Ana Cartianu

Google : – http://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_Elisabetan%C4%83

– http://www.elizabethan-era.org.uk/

1.

Google : – http://www.shakespeareonline.com/biography/benjonson.html

– http://en.wikipedia.org/wiki/Ben_Jonson#Drama

– http://www.luminarium.org/sevenlit/jonson/

2.

Carte Pdf : – http://ojs-prod.library.usyd.edu.au/index.php/SSE/article/viewFile/479/453

Google : – http://en.wikipedia.org/wiki/Volpone

3.4

Sunet – https://www.youtube.com/watch?v=XnQAMvsPCB4

– http://www.contraclassics.com/browser/composition:325

6.Anexe ( Schițe si fotografii)

Imagine cu teatrul elisabetan la începuturi , pe vremea în care încă se află construit în hanuri (Img.1)

Această imagine reprezintă planul Teatrului Globe (Img.2)

Această imagine reprezintă Teatrul Globe ( Img.3)

Evoluția costumului Italienesc de-alungul secolelor XV-XVII (Img.4)

Schița unui bătrân gentilom din Veneția ( Img.5)

Schița unui servitor din perioada Venețiană (Img.6)

Schița unui tânăr gentilom din Veneția (Img.7)

Schița unei tinere domnițe din Veneția (Img.8)

Schița unui negustor din Veneția ( Img.9)

Pictură cu Veneția în secolul XVI-XVII ( Img. 10)