Viziunea Prerogativa Liderului

INTRODUCERE

1. Definirea, delimitarea și încadrarea subiectului

Subiectul se încadrează în teologia pastorală, mai concret în dinamica bisericii, care este disciplină a teologiei practice, dar se raportează și la teologia exegetică, deoarece principiile enunțate se bazează pe texte biblice care trebuie tratate.

2. Importanța subiectului

Subiectul ce urmează a fi tratat în această lucrare este de o importanță majoră în viața unei comunități creștine deoarece viziunea este forța centrală, care focalizează energia și resursele disponibile în cele mai diverse modalități pentru dezvoltarea comunității respective. Subiectul este esențial, deoarece este nevoie de o cunoaștere clară a modului în care sunt puse în practică principiile biblice despre eficientizarea bisericii. Subiectul ne detailiază aspectele care tebuie urmărite în cadrul unei vizuni:

A. Previziune – să poti judeca cum anume se potrivește viziunea în cadrul în care va evalua mediul Bisericii.

B. Vedere retorspectivă – în așa fel încat viziunea împace tradițiile și cultura organizației.

C. Imagine de ansamblu – cu ajutorul căreia să interpretezi impactul posibilelelor noi dezvoltări și tendințe.

D. Perceptie – profundă, cu ajutorul căreia să vezi întreaga imagine și să poată fi văzută în detalii și perspectiva.

E. Viziunea periferică – în așa fel încât posibilele reacții ale concurenților și ale acționarilor față de noile direcții să poată fi ințelese.

F. Ajustare continuă- astfel încât toate viziunile sintetizate anterior vor fi revăzute în mod constant, pe masură ce mediul se modifică.

Aceasta ne va ajuta să alegem sau să alcătuim strategia cea mai potrivită pentru zilele noastre

3. Motivația opțiunii

Am optat pentru acest subiect, deoarece sunt dezamăgit de situația actuală a lucrărilor noastre. "O federație de feude bisericești ținute la un loc de tradiție și influența oamenilor care le conduc"- afirmația lui Rick Warren pe care o consider cea mai succintă și tot odată realistă descriere a realității contemporane.

Multe biserici fac aceleasi lucruri săptămîni de săptămîni și nu cunosc motivul pentru care fac unele lucruri. Împlinesc o grămadă de sarcini fără vreun motiv sau un scop anume. Nu au standarde care să le măsoare progresul, nu sunt motivati și nu au o stea sau un Soare care să îi ajute și să îi determine încotro se indreaptă.

Când chemăm bărbați și femei pentru a sluji ca slujitori, trebuie să îi chemăm la riscul unei viziuni care să aibă impact, care nu doar protejeaza puritatea adevărului nostru, ci să penetrăm cu valorile noastre lumea din jurul nostru.

Implicat în slujirea pastorală și doresc să ajut prin prezenta lucrare slujitori care doresc eficiență în slujire. O perspectivă biblică și contemporană ne va ajuta să găsim cea mai eficientă strategie pentru a fi cât mai folositori.Deoarece noi, liderii, trebuie să atragem oamenii spre un vis captivant, nu spre o slujire chinuitoare, o imagine a viitorului care nu calăuzește lucrarea spre implinirea scopului nostru personal, și aceasta numai având o viziune, o vom putea face.

4.Scopul lucrării: Viziunea – prerogativa liderului

Scopul acestei lucrări este de a stabili importanța viziunii în lucrarea de pastorație și a persoanelor implicate în cadrul echipei de slujire pastorală ,. Rolul acestui studiu este de a exemplifica care este importanța viziunii în slujirea Bisericii .

Conducerea începe când apare viziunea. Prima caracteristică esențială a unui lider este aceea că el se îndreaptă către ceva, el țintește spre niște scopuri sau obiective aflate în viitor. Orientarea către viitor este o calitate necesară unui lider, dar nu suficientă. Și oamenii care nu sunt lideri au nevoie de scopuri, și ei trebuie să se îndrepte într-o direcție. Ce îi distinge pe lideri de alții, este că ei nu doar că sunt interesați de viitor, ci au și capacitatea de a se confrunta cu viitorul. Interesul liderilor se îndreaptă spre ceea ce va veni ,nu spre trecut, spre posibilitățile și oportunitățile care așteaptă la orizont, nu spre lucruri care deja au fost implinite.

Liderii se afla întotdeauna pe un drum, se îndreapta spre obiective, găsesc ținte și pornesc într-acolo ca să apuce lucrurile care le fac semn .

Filozofia unui lider vizionar:

"Am văzut ce poate devenui această Biserica, am înțeles consecințele acestei viziuni si acum trebuie să acționăm pentru a o pune în practică."

Problemele actuale nu vor putea fi rezolvate fără Biserici care au succes, iar Biserica nu poate avea succes fără o conducere eficientă. În domeniul cârmuirii și slujirii, mai mult ca în orice sferă de activitate a vieții bisericii, avem nevoie de o privire nouă.pentru a examina în mod critic și biblic schemele tradiționale pe care secolele trecute ni le-au transmis.

O biserică cu un capital slab și insuficient poate împrumuta bani, iar una prost situată se poate muta. Dar o Biserică cu o conducere nepotrivită are mici sanse de supraviețuire.. Este necesar ca în conducerea Bisericii să se facaă tranziția de la mentalitatea de manager la cea de lider. Deși amândouă sunt importante, managementul și arta de a conduce sunt profund deosebite. Capacitatea de a conduce este oferirea Bisericii unei viziuni și abilitatea de a transforma în timp această viziune în realitate.

Liderul Bisericii trebuie să se implice în problemele fundamentale și în direcția generală. Perspectiva lui să fie "orientată spre viziune", să treaca de la "cum sa o fac?" la "a face lucrul potrivit" Liderul este un om al viziunii divine. El trebuie să aștepte o călăuzire din partea lui Dumnezeu în toate acțiunile intreprinse legate bineînțeles de lucrarea sa.

El trebuie mai întâi așadar, să știe încotro se îndreaptă și să aibă o viziune clară asupra modului în care va acționa. Viziunea adoptată de lider este una în primul rând de influență divină și apoi umană. Trebuie să existe în mintea liderului că acțiunile intreprinse de el sunt în conformitate cu voia lui Dumnezeu, de aceea el trebuie să fie un om al credinței, al rugăciunii și al Cuvântului

Aspectele practice, de activitate în bisericile locale vor fi evidențiate și tratate în raport cu principiile Scripturii. Rezultatul studiului vine atât în sprijinul slujitorilor care doresc să cunoască cum se poate face o lucrare vizionară eficientă în biserica locală, cât și a înțelegerii nevoilor bisericii locale.

5. Obiectivele lucrării

A. Obiectivul general lucrării este studierea conceptului de viziune

În general se spune despre lideri mari că au avut un geniu transcedental, ca si cum ar fi capabili să își creeze viziunile și sentimentul destinului dintr-un altfel de misterioase resurse interioare.

Viziunea isi are originea în personalitatea liderului? Nu.

Liderul a ales imaginea din cele aflate la dispoziția sa în acel moment, a clarificat-o, i-a dat o forma si o legitimitate si si-a concentrat atenția asupra ei.

Liderii vizionari sunt oameni cărora le place să pună întrebări și sunt foarte atenți la raspunsuri.

Cui trebuie acordată atenție și cum putem dezvolta o viziune potrivită cu viitorul ?.

Calvin Miller sugerează următoarele: Lasă trecutul să-ți călăuzească viitorul în timp ce viitorul îți instruiește prezentul…

Este necesar să consultăm trei surse:

Trecutul

– vă gândiți la propriile voastre experiențe cu alte biserici pentru a identifica analogii și precedente care s-ar putea să se aplice unor situații;

– veți vorbi cu liderii altor biserici pentru a aduna experiențele avute de ei prin diferite abordări;

– vă veți interesa de istoria Bisericii pentru care vei lucra să afli cât mai multe lucruri pentru a fi în stare să ințelegeți cum s-a ajuns la statutul prezent, și ce aspecte au contribuit la succesele și eșecurile din trecut;

– veți afla aceste lucruri discutand cu colegii de la nivelurile superioare și inferioare ale regionalei;

-construiți-vă un model mintal al lucrurilor care au dat rezultate și a celor care nu au dat;

– înțelegeți ce anume a încercat să facă Biserica în trecut, care au fost rezultatele și consecințele;

-identifică factorii și resursele care au dus la realizări.

Prezentul

– poți afla multe lucruri despre viitor uitandu-te la ceea ce se petrece în jurul tău. Prezentul ofera o prima aproximare a resurselor umane, organizaționale și materiale din care va fi alcătuit viitorul;

– studiind aceste resurse este posibil sa capeți o înțelegere a ocaziilor favorabile, a le utiliza, condițiile in care ar putea să se dezvolte, să intre în declin;

– ca și lider vizionar (potențial) va trebui să acordați atenție potențialului de dezvoltare a liderilor viitori, monitorizănd tendințele pentru a fi avertizat din timp;

– inițiați un proiect pilot pentru a-vă consacra energiile stategiei și zonei alese pentru o anumită perioadă de timp.

Imaginile alternative ale posibilităților viitoare

Viziunea voastră cu privire la Biserica va trebui să devină realitate în viitor, așa că trebuie să studia-ți condițiile care vor predomina în acel timp. Deși nimeni nu poate să prevadă care vor fi aceste condiții, există multe indicii.

B. Profilul liderului vizionar

Primul obiectiv este acel de a studia profilul liderului vizionar.

Liderii spirituali nu sunt produsul oamenilor, al alegerilor, al conferințelor sau al sinoadelor lor. Simpla ocupare a unei pozitii importante, absolvirea unor cursuri de conducere sau decizia de a (deveni) fi lider, nu face din nimeni un adeăarat lider.

Liderul vizionar este cel care acordă atenție în aceiași masură pe care o captează. El știe că nu poate exista fară oamenii săi.și ințelege că:

1. Toate bisericile depind de existența unor semnificații și interpretări impărtășite ale realității care facilitează acțiunea coordonată.

2. Orice biserică de succes se bazează pe un set de semnificații împărtășite care definesc rolurile și autoritatea.

3. El știe că responsabilitatea sa principală este de a comunica planul detaliat care modelează și interpretează situațiile în așa fel incât acțiunile colaboratorilor să fie ghidate de interpretari comune ale realității.

4. Creativitatea este punctul forte a unui lider

– să cauți să știi "de ce" inainte de a "știi cum";

– să nu se mai bazeze pe procesul mintal cunoscut. Rezolvarea problemelor înseamnă să găsești problema, de aici rezultă că nici metoda, ca să nu mai vorbim de soluție, nu există ca entitate cunoscută în slujirea vizionară.

să fie o persoană integră este aceea a cărei conduită, indiferent de situație, este în acord cu normele morale și religioase pe care le susține și al cărei caracter este o înaltă onestitate. Responsabilitatea liderului constă în a fi cel ce articulează viziunea și care îi oferă legitimitate, cel care exprimă viziunea în cuvinte captivante, cel ce înflăcărează imaginația și emoționează pe cei care îl urmează, cel care îi imputerniceaște pe ceilalti să ia decizii ce fac ca lucrurile să meargă.

C. Caracteristicilor unei viziuni

Următorul obiectiv este studierea caracteristicilor unei viziuni. Dacă ești lider aceasta este chemarea ta. Vizunea necesită anumite capacități sau abilități la nivel intelectual sau rațional iar acestea trebuie dezvoltate și aplicate conștiincios. Ea cere să dezvolți un set de principii. Viitorul, ceea ce s-ar putea întampla în viitor și ceea ce ai putea face în viitor, este una din perspectivele primare din care ar trebui sa începi a examina tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Putem face o anologie cu hărțile. Hărțile sunt cele care ne ajută să ne orientăm în călătoria noastră și ne dau imaginea de ansamblu. La fel cum acestea ne ajută să găsim drumul cel mai bun, atunci cînd călătorim, tot așa și viziunea îi ajută pe oameni nu doar să găsească drumul bun , ci să-l găsească în raport cu celelalte drumuri.

D. Dezvoltarea viziunii și etapelor acesteia

Un alt obiectiv este dezvoltarea viziunii și etapelor implicit a rolului liderului în implementarea acesteia în biserică locală . Matei 7:7- Caută și vei găsi. A căuta și a necesită anumite capacități sau abilități la nivel intelectual sau rațional iar acestea trebuie dezvoltate și aplicate conștiincios. Ea cere să dezvolți un set de principii. Viitorul, ceea ce s-ar putea întampla în viitor și ceea ce ai putea face în viitor, este una din perspectivele primare din care ar trebui sa începi a examina tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Putem face o anologie cu hărțile. Hărțile sunt cele care ne ajută să ne orientăm în călătoria noastră și ne dau imaginea de ansamblu. La fel cum acestea ne ajută să găsim drumul cel mai bun, atunci cînd călătorim, tot așa și viziunea îi ajută pe oameni nu doar să găsească drumul bun , ci să-l găsească în raport cu celelalte drumuri.

D. Dezvoltarea viziunii și etapelor acesteia

Un alt obiectiv este dezvoltarea viziunii și etapelor implicit a rolului liderului în implementarea acesteia în biserică locală . Matei 7:7- Caută și vei găsi. A căuta și a continua să cauți rămâne condiția de bază pentru a găsi dezvoltarea unei orientări constante a minții în ceea ce privește persectiva de viitor.Dacă nu privim continuu la lucrurile din viitor, nu le vom descoperi niciodată.

E. Capcane și bariere în calea viziunii

CAPITOLUL I

LIDERUL VIZIONAR

Toți oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea in asunzișurile prăfuite ale creierului lor se trezesc pentru a descoperi că a fost vorba de deșertăciune.

Însă cei care viseaza cu ochii deschiși sunt oameni periculoși pentru ca ei ar putea să iși transforme visurile în realitate, facîndu-le posibile.

Toți creștinii au obligația de a se realiza la maximum în vietile lor, de a-și dezvolta în cel mai înalt grad puterile si capacitațile date de Dumnezeu. Dar a avea o ambitie centrata in jurul propriei persoane, este păcat. Singura ambiție a omului trebuie sa fie in acord cu planul lui Dumnezeu pentru el. aceasta stea, mereu vizibilane va conduce si calauzi pe orice mare si ocean. El are o busola care arata drumul in ceata cea mai deasa si uraganul cel mai puternic, fara a fi influentat vreodata de directiile magnetice.

. Atunci când vorbim despre un lider, sau despre lideri creștini, ne gândim imediat la acea persoană abilitată să stea în fața unei comunități creștine protestante sau neoprotestante cu scopul de a conduce și hrăni spiritual acea comunitate. Pentru că stă în fața multor oameni si aceștia îi recunosc autoritatea, deoarece se ocupă de spiritualitate si relația dintre Dumnezeu si oameni, fiindcă reprezintă public între autoritățile seculare congregația si chiar denominațiunea, tindem să gândim că omul desemnat să fie lider al unei biserici este un supra-om înzestrat într-un mod mistic cu putere miraculoasă ce-i conferă o mare influența asupra credincioșilor si influență în societate, un om în fața căruia trebuie să te pleci necondiționat si din al cărui povățuire să nu ieși pentru a nu atrage mania divină .

Dar liderul nu este nici pe departe un supra-om, si nici un semizeu. El este un om obișnuit. Un om obișnuit care își trăiește viața obișnuită printre oameni cu vieți obișnuite. Si totuși, nu oricine poate fi lider într-o biserică creștină. Cel care ajunge să fie învestit ca lider al unei comunități creștine deși este un om care trăiește obișnuit printre ceilalți oameni, nu este ca oricare altul. Ceea ce îl pune într-o lumină mai deosebită decât ceilalți semeni este chemarea vizionară pe care i-o face Dumnezeu de a se consacra pentru o slujire creștină pe viață pentru semenii săi, slujire prin care să aducă la cunoștința acestora într-o formă practică dragostea lui Dumnezeu pentru toți oamenii.

T. Chandapilla, un lider indian al studenților, definește conducerea creștină vizionară ca pe o vocație, o combinație de calități umane și divine, o conlucrare armonioasă a omului cu Dumnezeu, dăruită lucrării creștine pentru binecuvântarea oamenilor. Liderul, ca orice conducător, trebuie să știe încotro merge. Fără un țel, fără o viziune, o persoană nu are motivația adecvată necesară, iar oamenii nu se vor simți atrași să-l urmeze pe lider. Biserica, prin urmare, are nevoie de oamenii lui Dumnezeu care să aibă viziunea lui Dumnezeu pentru lume.

R. Lambert afirmă că liderul vizionar se caracterizează prin procesul înaintării grupului spre țelurile sale,prin împlinirea viziunei .

1. Definirea termenului “lider”

Termenul de lider este împrumutat din limba engleză (“to lead”- a conduce; leader- conducător). În sens general conceptul de “lider”cuprinde orice persoană care îndeplinește oficial sau își asumă spontan – în cadrul unui grup – funcții de conducere.

Cuvântul grecesc care descrie cel mai bine ce este un lider este “hegoumenoi”, care provine de la verbul” hegeomai” și care are un corespondent în limba română pentru conducător. Acesta poate fi folosit pentru a descrie liderii militari, politici și religioși. Termenul “hegoumenoi “este folosit atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament.Atunci când se vorbește de lideri, John Maxwell definește liderul ca fiind persoana care are capacitatea de a influența persoanele din grupul pe care îl conduce. De exemplu Freud numește liderul” persoana centrală,” individul în jurul căruia un grup se cristalizează; individul cu care ceilalți se identifică.

John Maxwell în cartea “Cum să devii o persoană cu influență” definește liderul ca fiind persoana care manifestă o influență pozitivă asupra grupului:” Dacă dorința ta este să fii un lider de succes, sau să ai un efect pozitiv asupra lumii cu care vii în contact, ar trebui să devii o persoană cu influență.” Liderul este polul în jurul căruia se grupează membrii grupului, persoana pe care în general oamenii o caută în mod special ca întruchiparea valorilor, un individ pe care să-l imite conștient sau inconștient. Mike Levy numește liderul persoana disciplinată, hotărâtă și organizată, care are puterea de a schimba lucrurile din jurul său, însă din punct de vedere religios, John R. Matt, un lider mondial al cercurilor studențești a dat următoarea definiție: “Un lider este omul care știe drumul, care merge în frunte și care îi determină pe alții să-l urmeze.”

2. Aptitudinile liderului vizionar

Aptitudinile se definesc ca fiind “însușiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică diferențele constatate între oameni, în privința posibilității de a-și însuși anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi”. De aceea, putem spune că aptitudinea este interacțiunea dintre componentele înnăscute, adică cele din patrimoniul genetic, și mediul, materializat prin educația informală și formală. Cu alte cuvinte, nu se poate ști ce potențial are un individ până ce nu a luat contact cu mediul propice dezvoltării acestuia și până ce nu a desfășurat activitatea caracteristică aptitudinii lui. Aceste aptitudini nu se vor dezvolta dacă nu au condiții optime, pentru ca individul să ajungă la capacitatea maximă într-un anumit domeniu. Nivelul de dezvoltarea al aptitudinii poate fi indicat de: ușurința învățării și ușurința și calitatea execuției sarcinii, precum și precocitatea manifestărilor acesteia. Pentru a-și putea dezvolta anumite aptitudini creștinul are nevoie de a stărui și a munci ceea ce i-a fost dat să lucreze, atât cu mâna lui cât și cu mintea. Cine nu muncește nici să nu se aștepte să primească, să câștige ceva sau să ajungă la performanțe (1Tes. 4:11). Tiberiu Kulcsar dă inteligenței o definiție mai cuprinzătoare: “inteligența este o aptitudine generală, orientată spre adaptarea la situații problematice noi, care presupun analiza și înțelegerea problemelor, inventarea și verificarea critică a soluțiilor posibile, grație raționamentului și utilizării achizițiilor anterioare. Capacitatea de anticipare, pe baza restructurării permanente a conduitelor învățate, este o notă definitorie a inteligenței”. Binet arată că inteligența este susceptibilă de dezvoltare; cu exerciții și antrenare și, mai ales, cu metode adecvate, ajungem să ne dezvoltăm atenția, memoria, judecata și să devenim literalmente mai inteligenți.

Prin folosirea metodei analitice se urmărește exemplificare calităților slujitorului din congregația locală ,calități care puse în slujba viziuni. vor oferi randamentul maxim lucrări. În prezenta lucrare le-am delimitat după cum urmează:

A. Chemarea divină

În pregătirea unui om pentru conducere Dumnezeu are întotdeauna în vedere domeniul specific de slujire la care intenționează să-l cheme. El face ca totul să conlucreze în acel scop. Pe omul ales în slujire, Dumnezeu îl înzestrează, apoi îl modelează, formându-l în așa fel încât să corespundă chemării de lider.

Dumnezeu lucrează în lume. El are inițiativa de a implica pe slujitorii săi în lucrarea Sa. Atunci când Dumnezeu invită pe cineva la o lucrare, îi aduce la cunoștință ceea ce urmează să facă. El îi invită să-și adapteze viețile la El, astfel încât să-și poată realiza lucrarea prin ei. Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-și descopere taina Sa slujitorilor săi (Amos 3:7). Revelația Lui Dumnezeu pentru slujitorii săi este de a le arăta unde lucrează El și ce așteaptă El de la ei.

Oswald Chambers în cartea sa “Iată cum vă trimit eu pe voi lucrătorii lui Dumnezeu,” descrie recunoașterea și acceptarea chemării lui Dumnezeu exemplificând pe apostolul Pavel, care a înțeles chemarea care l-a “pus de-o parte” pentru Evanghelie.” El este un vas de cinste pe care l-am ales (…) și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu “( Fapt. 9: 15-16 ). Când Pavel și-a dat seama de chemarea Lui Dumnezeu și a cunoscut semnificația vieții sale, el s-a dedicat cu toată puterea acelui lucru.

Interesant este modul în care Ieremia redă chemarea sa în slujbă (Ier.1:4-8). Donald S. Aultman, făcând aluzie la textul menționat, descrie însemnătatea chemării, ca o necesitate, susținând și predestinarea în slujire. Interesant este ce afirmă Vasile Talpoș în cartea “Propovăduirea Cuvântului Lui Dumnezeu,” care pune accent pe o chemare personală pentru lucrare: “Chemarea este personală și a fost considerată ca una dintre cele mai binecuvântate mistere și condiții de reușită în lucrarea de slujire…pentru că fără chemarea de sus, nimeni nu trebuie să înceapă o slujire”.

Cu privire la chemare în slujire, acesta trebuie să se evidențieze atât pe plan individual, lăuntric, cât și pe plan exterior, afirmă Vasile Talpoș.

Pe plan lăuntric se concretizează prin faptul că liderul a auzit în sufletul său chemarea:”Vino după Mine și te voi face pescar de oameni.” Iar hotărârea de a urma această chemare este de așa manieră încât nimeni să nu-i poată rezista.

Pe plan individual, chemarea constă în acele calificări speciale, văzute de Biserică, cu care Dumnezeu îi înzestrează pe cei chemați pentru slujire și corespund cu cerințele Cuvântului Lui Dumnezeu (1 Tim. 3: 2- 7; Tit 1: 6-9). Samuel, Isaia, Ieremia, Matei, sunt toți exemple specifice în această dimensiune a chemării.

Liderul vizionar trebuie să aibă această confirmare a chemării din partea Lui Dumnezeu atât internă cât și externă, astfel ca în munca lui cu sluitorii el să fie deplin convins că domeniul lui de slujire este comunicarea și implementare viziuni divine. Slujitori din vechime erau siguri de chemarea lor,.Același simțământ se cere și din partea liderului vizionar deoarece această certitudine îl va susținea prin pericole și prin stări de descurajare.

B. Caracter și integritate

Dacă există vreo însușire morală prin care un lider creștin trebuie să se distingă aceasta este integritatea. Biserica are nevoie de lideri. Ea trebuie să dea lumii lideri care nu pot fi cumpărați, care pun caracterul deasupra bunăstării, care nu-și pierd individualitatea într-un grup, care nu fac nici un copromis cu răul și care nu se tem să susțină adevărul.. Un lider nu este judecat după titlurile ce le-a câștigat și nici după poziția de care se bucură. De fapt titlurile și poziția socială pot fi luate oricând, astfel că acestea nu reprezintă elementele de bază după care un conducător spiritual ar putea fi caracterizat. “Ca să fie lider un om are nevoie de adepți, și pentru a avea adepți, aceasta trebuie să le câștige încrederea”.

Caracterul este, după Dicționarul Limbii Române Moderne, “particularitatea fundamentală a unei persoane, care se manifestă în orientare, unitate și consecvența ideilor și acțiunilor sale” sau „Însușirea morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine”. Ereditatea sau moștenirea genetică, nu are aproape nici un rol în dezvoltarea caracterului, ci acesta se formează prin influența, spre bine sau spre rău, a părinților, rudelor, prietenilor, iar mai târziu a profesorilor etc, fără să uităm să subliniem că în ultimă analiză, caracterul depinde de deciziile personale ale ființei umane în cauză.

În structura caracterului stau: năzuințele, acțiunile, relațiile și întreg comportamentul care se dezvoltă pe trei planuri și anume: atitudinea față de sine însuși (modestie, orgoliu, demnitate, inferioritate, culpabilitate etc.), atitudinea față de ceilalți (altruism, milă, empatie, toleranță etc.) și atitudinea față de muncă (hărnicie, silință, conștiinciozitate etc.). Toate acestea au loc înlăuntrul omului și îi direcționează gândurile, gesturile: onestitatea, modestia, spiritul colectiv, simțul de răspundere, sârguința etc.

Ceea ce ne reprezintă nu este temperamentul, ci caracterul deoarece acesta este, după cum ne spune Biblia în 2Corinteni 4:16, “omul dinăuntru”, adică este ceea ce ne dă valoare, arătând cine suntem. De aceea, trebuie să acordăm o mare atenție modelării acestuia, pentru că acest “om dinlăuntru” trebuie format, altfel crește deformat. Caracterul nu depinde de coeficientul de inteligență, ci de scopul urmărit de fiecare ființă umană.

Dicționarul englezesc Oxford arată că acest cuvânt vine din latinescul integritas, care înseamnă totalitate, întregime, plinătate. Rădăcina cuvântului este integer și înseamnă neatins, intact, întreg. Integritatea este definită în dicționare ca fiind însușirea de a fi complet, întreg, incoruptibil. În limbajul cotidian, așa cum afirmă si John Maxwell, integritatea poate fi definită prin afirmația că sunt cine sunt, indiferent unde mă găsesc sau în compania cui mă aflu la un moment dat.Integritatea este însușirea de a fi sau a rămânea intact, întreg. O persoană integră nu este divizată, nu-și împarte loialitățile (nu este duplicitară), și nici nu se preface că este ceea ce nu este – nu disimulează (nu este ipocrită). Oamenii integri sunt oameni “întregi”; ei se disting prin aceea că sunt devotați unui singur principiu.. Integritatea nu va lăsa niciodată ca buzele noastre să trădeze inima pentru că atunci când integritatea este arbitrul nostru suntem consecvenți indiferent de ce survine în drumul nostru . Cu privire la caracterul liderului, John Maxwell pune în evidență dorința dezvoltării interioare afirmând astfel: Liderii sunt eficienți datorită a ceea ce sunt în interior.Deci o persoană integră este aceea a cărei conduită, indiferent de situație, este în acord cu normele morale și religioase pe care le susține și al cărei caracter este o înaltă onestitate. Integritatea nu este un factor înnăscut în viața fiecăruia dintre noi. Ea este rezultatul autodisciplinei, încrederii în sine și hotărârii de a fi cinstit în orice situație ne-am afla.

3. Aptitudinile caracteristice

Liderul are de îndeplinit diverse roluri în munca lui cu creștinii. Dar pentru aceasta el are nevoie de câteva calități indispensabile fără de care nu-și poate exercita rolul ce îi revin ca și lider de aceea în continuarea studiului vom prezenta calitățile liderului care îl califică pentru lucrarea diversă în domeniul conducerii vizionare. Ne vom referi în continuare la principalele calități spirituale necesare unui lider, calități care necesită o perfecționare continuă.

A. Dependența de Dumnezeu

Liderul trebuie să-și dea seama că are nevoie de o sursa de putere ca să poată face o lucrare ce are o dimensiune duhovnicească . Dumnezeu Însuși este sursa de putere a liderului. În contextul părtășiei cu Dumnezeu Richard J. Foster descrie dependența Domnului Isus față de Tatăl afirmând: “Isus avea obiceiul de a se retrage singur la o parte, chiar în mijlocul unei lucrări extrem de grele (Matei 14:13). El a procedat astfel nu pentru a se depărta de oameni, ci pentru a fii singur cu Dumnezeu. Isus în acele momente Îl căuta pe Tatăl, Îi asculta glasul, intra în comuniune cu El”. Dependența de Dumnezeu oferă întelepciune: nu acea acumulare de cunostinte, nu acea capacitate umana de discernamant ci acea din Col 1:9-"…să vă umpleți de cunostința voii Lui, în orice fel de ințelepciune si pricepere duhovnicească"

B. Părtășia cu Dumnezeu

Un lider are nevoie de aceasta pregătire ,de acest timp special cu Dumnezeu ca să se deprindă să audă glasul său sfătuitor și această relație face ca viziunea să fie o putere operativă și eficientă. El are nevoie de experimentarea puterii lui Dumnezeu în viața și lucrarea lui, zi de zi. Sunt trei elemente ce caracterizează viața de părtășie a liderului cu Dumnezeu și aceste trei idei ale părtășiei, Cuvântul, rugăciunea și ascultarea sunt absolut necesare unui lider vizionar deoarece acestea acordă înțelepciune.

" Intelepciunea este 90% o problemă de a fi deștept la timp"

Foarte mulți dintre noi sunt adesea deștepți dupa ce a avut loc evenimentul.

Dumnezeu ne învață prin Cuvântul Său. Iată ce spune apostolul Pavel tânărului său colaborator Timotei (2 Tim. 3:16-17).

Înainte de a influența lumea, liderul trebuie să fie familiarizat cu îndreptarul învățăturilor sănătoase, prin ascultare, citire, studiere, memorare, și meditare. Numai prin meditare asupra cuvântului, liderul îl asimilează îmbogațindu-și viața spirituală.

Rugăciunea este deschiderea inimii omului spre ființa minunată a lui Dumnezeu, sursa de putere și de înțelepciune pentru lucrare vizionară pe care o are de făcut liderul.

În primul rând rugăciunea liderului va fi o părtășie cu Dumnezeu în care îi va cere să îl ajute să crească tot mai mult în asemănarea cu Hristos, rodind roadele sfinte ale Sfântului Duh în viața lui de slujire personală.

Un alt domeniu al părtășiei cu Dumnezeu este viața practică. Aici rezultatele părtașiei se materializează în ascultare, adică în împlinirea legilor, poruncilor Scripturii care sunt dătătoare de viața și pace. Viața de ascultare a liderului va fi o mare motivație pentru cei care îl urmează. Creștinii observă viața exemplară a liderului, și pot fi provocați pentru un adânc devotament față de Dumnezeu și ascultare .

Părtășia cu Dumnezeu este comunicarea binefăcătoare cu Creatorul prin care omul se umple de puterea Lui. Fără această putere activitatea liderului nu va fi eficientă, dar prin ea el devine o unealtă în slujba Dumnezeului Atotputernic în realizarea scopurilor propuse de Dumnezeu prin lider, pentru viețile oamenilor conduși de el.

C. Maturitatea

În afară de toate calitățile care i se cer unui lider de tineret și mai presus de ele este” maturitatea spirituală”, caracterul creștin care trebuie să fie evident în viața acelei persoane chemate să slujească. Maturitatea intelectuală și spirituală este indispensabilă pentru o conducere eficientă. Dietrich Bonhoeffer scria: “Caracteristica omului matur , în comparație cu unuia fără experiență, este că își menține echilibrul în orice situație și oricât de lung ar fi drumul spre obiectivul dorit, el rămâne la post și își face datoria. Acesta este exact lucrul pe care un novice îl găsește greu de făcut. Este o caracteristică ce vine o dată cu maturizarea”.

4. Rolul liderului vizionar

Pentru a descrie rolul pe care îl îndeplinește liderul ,trebuie să pornim de la ideea de structură, idee centrală în definirea unei imagini cât mai complexe a grupului. Tipul de structură determină distribuirea sarcinilor, diferențele de statut, modul de comunicare, cerințele normative ( procedeuri, roluri ). Într-un cuvânt, structura presupune activitățile și comportamentele desfășurate în comun de către membrii grupului, după anumite reglementări, în vederea atingerii scopurilor propuse.

Sunt mult mai multe lucruri pe care liderii ar trebui să le facă dintr-o perspectivă biblică pentru a-i ajuta pe ucenici să fie motivați de viziune. Interesant este punctul de vedere al luiJohn Maxwell . Acesta în cartea “Cele 21 de legi spirituale”, expunând cele douăzeci și unu de legi ale conducerii, în legea a patra, “legea navigației”, numește liderii ca fiind navigatorii adevărați: “Oamenii care învață din experiențele trecutului, au urechea deschisă la ceea ce spun alții, examinează cu atenție condițiile înaintea unei decizii, iar concluziile sunt bazate pe credință și fapte”. Observând dintr-un alt punct de vedere, liderul vizionar echipează, activează și ghidează o comunitate în diferite moduri , pentru ca biserica să-și realizeze misiunea încredințată ei, aceea de-a proclama împărăția cerurilor tuturor oamenilor. Putem afirma că liderul este un episcop în sensul afirmației lui Mac Donald William, “Un episcop este un creștin cu experiență și maturitate, pătruns de înțelegere, care asistă la supraveghere cu evlavie a vieții spirituale, a adunării locale.”

A. Primește viziunea

Prov. 29:18. Versiunea românească spune: „Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu…” Traducerea King James Version spune: „ Unde nu este viziune, poporul piere.” În lumina acestui verset, trebuie să ne întrebăm cine este cel care primește viziunea pentru lucrare și cum se transmite ea și celorlalți membri ai bisericii locale. Deși în vocabularul teologic termenul „ viziune” tinde să se refere la o revelație supranaturală, cu caracter profetic sau trebuie să menționăm aici că în cadrul problematicii ridicate de această lucrare, „viziunea”, deși are caracter divin, prin faptul că vine de la Dumnezeu, nu are caracterul unei descoperiri spontane profetice (deși anumite astfel de descoperiri pot constitui la un moment dat parte din viziune în sens larg).

B. Împărtășește

C. Direcționează

"Capacitatea de a conduce" sunt cuvinte care se afla pe buzele tuturor. Tânărul o ia cu asalt, iar vîrstnicul se maturizează dorind-o. Părinții au pierdut-o iar poliția o caută. Birocrații pretind că o au, iar politicienii doresc să o posede. Specialiștii o revendică, învățații o doresc. Filosofii o recunosc (ca autoritate) iar teologii demonstrează compatibilitatea sa cu conștiința. Liderul este așadar un reprezentant al lui Dumnezeu în lume, ca și ceilalți membri ai bisericii, dar rolul său este mai evident deoarece el este cel care-i conduce pe cei care au menirea de a-L reprezenta pe Hristos în lume. Liderul trebuie să vadă oportunitățile în cadrul circumstanțelor curente prin care trece o comunitate..

Liderul, ca orice conducător, trebuie să știe încotro merge. Fără un țel, fără o viziune, o persoană nu are motivația adecvată necesară, iar oamenii nu se vor simți atrași să-l urmeze pe lider. Biserica, prin urmare, are nevoie de oamenii lui Dumnezeu care să aibă viziunea lui Dumnezeu pentru lume. Rolul principal în stabilirea unei viziuni pentru misiunea unei biserici locale îi revine liderului și echipei de conducere a acelei biserici. Poziția lor este una de înaltă onoare, dar și una de solemnă responsabilitate. Robert Glover menționează acest aspect privind rolul liderului în promovarea unui spirit vizionar în biserică: “A existat mult timp convingerea că rolul cheie în problema vizionară este deținut de lideri, care au primit din partea lui Dumnezeu oficiul conducerii în biserică; ei sunt împuterniciți cu instruirea, inspirarea și călăuzirea membrilor în slujirea lor față de Hristos . Fără îndoială că este adevărată vechea zicală: “ așa lideri, așa biserică”. Afirmația lui Glover este justificată. În general, creștinii nu merg mai departe decât liderii lor , fie în cunoștință, în zel, în consacrare sau în sacrificiu, dar sunt gata să ii urmeze în exemplul lor.

Principalele moduri prin care liderul îi ajută pe membrii bisericii să mențină o viziune sunt crearea interesului și a entuziasmului pentru viziune și propria lucrare a păstorului. Un mod de a ajuta membrii unei biserici să dobândească o viziune este acela de crea interes și entuziasm pentru aceasta. A capta interesul și entuziasmul bisericii este factor esențial în motivarea oricărei lucrări în cadrul acesteia. Cum va reuși oare liderul să motiveze biserica pe care o călăuzește înspre viziune? Cel mai puternic mod de a convinge pe cineva să pornească în efectuarea unei lucrări este exemplul personal. Liderul nu reprezintă doar vocea pentru viziune, “preocuparea lui pentru viziune va trebui să se evidențieze în moduri practice și eficiente.”

5. Tipuri de lideri vizionari

Slujirea a fost definită într-o varietate de moduri dar există o cracteristică comună care îi definește pe toți slujitorii lui Dumnezeu. Această caracteristică este abilitatea de a realiza sigur sarcinile și atingerea scopului, fiind motivat de rezultatul pozitiv la care se așteaptă.

James C.Gribbin descrie slujirea vizionară ca un proces al influenței într-un grup, într-o situație particulară, la un anumit timp și într-un set specific de circumstanțe ce stimulează pe membrul grupului să acționeze singur dar sigur pentru atingerea obiectivelor comune, în urma experienței conducătorului.

Liderul vizionar ca mobilizator al oamenilor trebuie să aibă o viziune pentru grupul respectiv, să o comunice clar echipei, să ajungă la un consens și să împărtășească obiectivele comune. De-asemenea, el trebuie să aibă inițiativa în acțiunile lucrării bisericii , să transforme asociați în lideri noi pentru ca aceștia la rândul lor să facă la fel. Observând dintr-un alt punct de vedere liderul vizionar echipează , activează și ghidează o comunitate în diferite moduri, pentru ca biserica să-și realizeze misiunea încredințată ei, aceea de-a proclama împărăția cerurilor tuturor oamenilor.Robert Dale descrie opțiunile primare ale conducătorului și le împarte în câteva tipuri ce îi caracterizează pe lideri: tipul echilibrat , tipul comandant , tipul încurajator, tipul pustinc. Există posibilitatea de extindere a acestor tipuri. Prin combinarea stilului echilibrat și comandant avem ca rezultat tipul întreprinzător; iar prin combinarea stilului echilibrat și încurajator obținem ca produs tipul armonizator.

Tipul echilibrat sau catalizator este caracterizat prin însușirea unor elemente de la tipul încurajator .Aspecte ale acestui tip cu tendințe spre tipul încurajator sunt : negocierea diferențelor intergrup ,vindecarea schismelor organizate și conlucrarea .Există și tipul echilibrat cu tendințe spre stilul comandant care are ca aspecte generale : forțează și grăbește atingerea țintei într-un mod presant

Tipului comandant Caracteristicele tipului comandant la rândul lui are tendințe spre cel echilibrat și pustnic sunt : autoritate excesivă , folosirea proiectelor ca un mecanism de urmărire pe o lungă distanță de timp a țintei .

Tipul încurajator cu tendințe spre pustnic și echilibrat susține și încurajează formarea grupelor diferite din comunitate dar uneori amână proiectele în special inițiativele orgaziționale , astfel observându-se influența stilului singuratic, însă gradul de interes pentru viața comunitații este ridicat.

Tipul singuratic sau pustnic se caracterizează prin faptul că slujitorul respectiv devine un cunoscător al ființei umane datorită interiorizării excesive.Un alt aspect important este modul selectiv în alegerea relațiilor. Jerry Brown descrie tipul de slujire pastorală în relația lider-membri ca profet-director, episcop-administrator , preot-dezvoltator și discipol-coleg.

CAPITOLUL II

CARACTERISTICILE VIZIUNII

1. Conceptul de viziune

Viziunea este „ capacitatea de a vedea dincolo de ceea ce poți vedea cu ochii la un moment dat, este idealul ce devine realitate”. Rick Warren definește viziunea ca „abilitatea de a vedea oportunitățile în mijlocul circumstanțelor prezente.” George Barna spune că a avea viziune înseamnă a avea în minte o imagine clară despre viitor.. Viziunea ne ajută să percepem posibilitățile pe care le avem pentru creșterea bisericii. Fără viziune biserica este nemulțumită, descurajată și sfârșește prin a refuza să se implice în slujire. În perioada modernă, s-a pus adesea problema conducerii bisericii într-un mod care tinde să facă loc democarației, sau așa-ziselor principii democratice. Cine trebuie să aibă inițiativa în privința viziunii pastorale pentru biserică, cine trebuie să determine direcția în care urmează să se îndrepte biserica, să-i fixeze coordonatele și principiile de călăuzire?

Pentru a menține coeziunea și dinamismul unei biserici este nevoie de o anumită direcție către care comunitatea urmează să se îndrepte.

Cuvântul lui Dumnezu spune aceasta explicit în Prov. 29:18. Versiunea românească spune: „Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu…” Traducerea King James Version spune: „ Unde nu este viziune, poporul piere.”

În lumina acestui verset, trebuie să ne întrebăm cine este cel care primește viziunea pentru biserică și cum se transmite ea și celorlalți membri ai bisericii locale.

Deși în vocabularul teologic termenul „ viziune” tinde să se refere la o revelație supranaturală, cu caracter profetic sau trebuie să menționăm aici că în cadrul problematicii ridicate de acest referat, „viziunea”, deși are caracter divin, prin faptul că vine de la Dumnezeu, nu are caracterul unei descoperiri spontane profetice (deși anumite astfel de viziuni pot consititui la un moment dat parte din viziune în sens larg).

Esența viziunii este conform EFES.4 : 11 așadar aceea de a echipa pe fiecare credincios pentru o slujire semnificativă, ajutându-i să descopere darurile și talentele pe care Dumnezeu le-a pus în ei, să trimită sute de misionari în lume, împuternicind pe fiecare membru pentru o viață personală de misiune.

“ Viziunea este avansul pe care îl are liderul. Odată pierdut acest avans și devenit constrâns de împrejurări, el rămâne lider doar cu numele. Nu mai conduce; doar reacționează la întâmplările imediate…” “Un conducător este cel care vede mai mult decât alții, vede mai departe decât alții și vede înainte ca alții să vadă”.

Liderul ca și slujitor al lui Dumnezeu în cadrul bisericii, este persoana care trebuie, animată de un scop să imprime întregii comunități o direcție înspre care aceasta trebuie să se îndrepte. “Toți marii lideri, au două calități: știu încotro se îndreaptă și a doua, sunt capabili să îi convingă și pe alții să-i urmeze.

Biserica, ca și instituție umano-divină, are mai multe scopuri instituite de Dumnezeu însuși. Rolul bisericii locale și a liderului în genere, este acela, ca ținând cont de scopurile instituite de Dumnezeu, să aibă o viziune proprie specifică adecvată situației și culturii locale.

Liderul este cel care, folosindu-se de mijloacele pe care le are acționează în acord cu scopul. El fiind factorul care influențează întreaga comunitate a bisericii locale, canalizând toate energiile, în vederea realizării unui scop. Rolul liderului este de o importanță majoră; el fiind, exprimându-ne în termeni biblici, călăuză a poporului lui Dumnezeu, cel care trasează orizonturile biserici locale.

Liderul ca și om al lui Dumnezeu, nu poate acționa independent de Acesta. El trebuie să aștepte ca într-un fel sau altul Dumnezeu să-l ilumineze sau să-l călăuzească prin Duhul Sfânt. Strategia pe care liderul o adoptă trebuie să fie originată în Dumnezeu. Felul în care liderul trebuie să acționeze, direcția în care trebuie să meargă, poziția ce trebuie să o adopte, toate acestea îi vor fi descoperite de Dumnezeu într-un mod mai mult sau mai puțin direct.

Moise când a primit sarcina din “partea lui Dumnezeu”, să conducă poporul evreu înspre țara promisă, el a primit și o strategie(Exod 4:1-17). Dumnezeu îi spune lui Moise și cum să acționeze, astfel încât Faraon să elibereze pe evrei. Pastorul va primi așadar o iluminare din partea Domnului pentru ca el să știe cum să acționeze.

Fiecare om , inclusiv liderul, are calități și slăbiciuni, o pregătire intelectuală mai bună sau mai slabă. Dumnezeu se folosește de calitățile și de pregătirea pastorului atunci când acesta se pune la dispoziția Lui. Bineînțeles că în trasarea unei strategii se va observa și specificitatea fiecărei persoane. “Darul lui Dumnezeu pentru mine este potențialul meu. Darul meu pentru Dumnezeu este ce fac cu acest potențial”. Așadar liderul în conformitate cu propria personalitate și sub influența Duhului Sfânt este capabil să structureze o viziune, o strategie, cu privire la cum va acționa biserica locală Succesul este asigurat de cunoșterea lui Dumnezeu și a dorințelor Lui, și a propriului potențial.

3. Condiții de primire a viziunii de conducere

Viziunea pe care liderul o primește este condiționată. Astfel se poate întâmpla ca la un moment dat, să nu mai poată fi capabil de a structura o strategie de acțiune din partea lui Dumnezeu. O viziune pentru o Biserică va aduce împreună mai multe elemente: voia lui Dumnezeu, nevoile specifice situației, resursele valabile, contextul cultural, capacitățile păstorului precum și capacitățile membrilor. Cu privire la importanța viziunii pentru păstor, Sanders precizează că viziunea conferă spirit de aventură. Omul viziunii va fi nevoit să facă pași noi în credință, chiar și atunci când dedesubt nu pare a fi decât un vid…

A. Credința

Puterea de vedea, de a vizualiza bazat pe credință, planul lui Dmnezeu (Evrei 11:1). Avram a fost deschis inspirației divine și când a primit această inspirație a avut credința necesară să o și pună în practică. Credința este un element absolut necesar, viziunea divină fară credință nu există. De multe ori viziunea primită din partea lui Dumnezeu depășește granițele înțelegerii noastre umane. Astfel că este nevoie de multă credință pentru ca viziunea să fie aplicată, chiar într-un mediu ostil. Se poate așadar întâmpla să ai certitudinea unei viziuni primite din partea lui Dumnezeu însă să existe o contradicție între aceasta și propria rațiune. Credința trebuie însă să depășească rațiunea.

B. Rugăciunea

Marii oameni ai lui Dumnezeu au fost oameni ai rugăciunii. Rugăciunea este cea care menține vie relația pastorului cu Dumnezeu, el fiind astfel deschis tot timpul inspirației divine. David, omul lui Dumnezeu, în momentele cheie în care nu știa ce fel de strategie să adopte, prin rugăciune îl întreabă pe Dumnezeu (2 Samuel 5:19). Prin rugăciune liderul cere din partea lui Dumnezeu inspirație cu privire la modul în care trebuie să acționeze la un moment dat.

John Maxwell citează în cartea Parteneri în rugăciune pe John Wesley care spune că: “Dumnezeu acționează numai ca răspuns la rugăciunile noastre”. C.H. Spurgeon vorbind despre același subiect afirmă că: “Ori de câte ori Dumnezeu vrea să facă o lucrare mare, mai întâi El își îndeamnă poporul la rugăciune”.

John Maxwell prezintă în mod ferm importanța rugăciunii în cartea Parteneri în rugăciune spunând: “mâna lui Dumnezeu lucrează atunci când credincioșii obișnuiți și păstorii se unesc în rugăciune. Prin rugăciune, Dumnezeu face imposibilul posibil”. El continuă să povestească modul minunat în care Dumnezeu a lucrat în viața lui, datorită grupului de rugăciune care era mereu alături, sprijinindu-l în mod real cu rugăciunile lor. . Rugăciunea face schimbări în orice domeniu și în orice perioadă. Bill Bright spunea: „arată-mi o biserică sau o organizație creștină care pune accentul pe rugăciune și-ți voi arăta o comunitate creștină în care oamenii sunt înflăcărați pentru Isus și mărturisesc pentru El.” Fără rugăciune viziunea divină în viața liderului este practic imposibilă.

C. Studiul Cuvântului lui Dumnezeu

Scriptura a fost scrisă sub inspiratia Duhului, este o revelatie divină dată oamenilor având mai multe scopuri printre care și călăuzirea (II Tim. 3:16-17). Chiar dacă Scriptura a fost scrisa cu mult timp în urmă, acest lucru nu este un argument că și călăuzirea a luat sfârșit. Scriptura ramâne primul lucru la care apelăm pentru călăuzire. D. Willard spune ca: Scriptura ne ajută să extindem și să aprofundăm identificarea noastră cu Dumnezeu. Folosind corect scriptura noi trbuie să tindem spre o asemănare cu Isus Hristos.

Pe paginile Sfintei Scripturi găsim diferite situații cu care liderul se poate identifica pe el însuși și lucrarea lui. Tot aici sunt multe sfaturi de inspirație divină.

F.B. Meyer spune astfel : “Cuvântul scris este firul prin care vocea lui Dumnezeu ajunge cu siguranță la tine dacă inima îți este în tăcere și atenția concentrată”.

În Biblie ne sunt stipulate clar de către Dumnezeu, scopurile Lui cu privire la Biserică. Liderul trebuie să cunoască foarte bine aceste scopuri, pentru ca în funcție de acestea să acționeze mai apoi. Biblia este cartea care ne revelează felul în care oameni ai lui Dumnezeu, au acționat în conformitate cu viziunea primită, în anumite perioade din istorie și în cadre culturale diferite. Formarea unei viziuni spirituale trebuie, așadar, să-și aibe originea în înțelegerea de către lider a voii lui Dumnezeu prin Cuvântul Scripturii și aceasta va fi cuprinsă în declarația de viziune.

A aduce oameni la Isus și a-i face membri în familia Lui, a-i crește într-o maturitate după chipul lui Cristos, a-i echipa pentru lucrarea din biserică și pentru misiunea lor în lume, pentru a glorifica numele lui Dumnezeu.

În Scriptură vom găsi cel mai sigur îndrumător în domeniul creșterii bisericii. Studiind Scriptura Dumnezeu ne poate descoperi noi adevăruri așa cum s-a întâmplat în perioada Reformei.

Noile adevăruri descoperite prin studiu biblic în multe cazuri nu vor fi acceptate de cei din jur. Totuși atunci când Dumnezeu ne descoperă un lucru va trebui să-l punem în practică. Aceasta poate naște diferite probleme. Este însă mai important să urmăm voia lui Dumnezeu.

4. Caracteristicile viziunii

De la chirurgul care operează pe creier și până la jucătorul de baschetbal, existența unei strategii este la fel de evidentă. Strategia în câmpul de misiune este la fel de importantă ca în orice alt domeniu de lucru. Ignoranța și indiferența nu au loc în lucrarea misionară, unde slujitorii lui Dumnezeu trebuie să aibă obiective precise și metode concrete de lucru. Strategia de viziune creștină va fi: biblică, contemporană, relevantă, transformatoare, eficientă și dinamică

A. Biblică

În domeniile seculare nu există preocuparea ca strategia și viziunea folosită să fie biblică, cu toate că “ strategia nu este un concept total străin de Biblie. În proverbe 16:9 este scris: “ Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.” În Biblie ne sunt stipulate clar de către Dumnezeu, scopurile Lui cu privire la Biserică. Liderul trebuie să cunoască foarte bine aceste scopuri, pentru ca în funcție de acestea să acționeze mai apoi. Biblia este cartea care ne revelează felul în care oameni ai lui Dumnezeu, au acționat în conformitate cu viziunea primită, în anumite perioade din istorie și în cadre culturale diferite. Formarea unei viziuni spirituale trebuie, așadar, să-și aibe originea în înțelegerea de către lider a voii lui Dumnezeu prin Cuvântul Scripturii.

Liderul vizionar trebuie ca, prin rugăciune și studiul Bibliei, să capteze “gândurile” lui Dumnezeu și să acționeze într-o manieră demnă de Numele Său. El trebuie să manifeste o grijă deosebită ca lucrarea Domnului să fie făcută dupa voia Sa. Așadar, Biblia va fi o sursă esențială în formarea unei strategii de viziune creștină. Domnului Isus a poruncit formarea de noi ucenici de pe întreg pământul. Conceptul de “grup de oameni” derivă din expresia folosită în original:, care desemnează “un grup de oameni (neevrei) cu o anumită identitate etnică.” În prezent majoritatea țărilor sunt formate din zeci și chiar sute, iar în unele cazuri chiar din mii de asemenea neamuri. Misiologii se referă la acestea ca la “grupuri etnolingvistice”. Aici Evanghelia după Matei reliefează scopul universal al însărcinării, referindu-se nu la granițe geografice, ci la diversitatea etnico-culturală a popoarelor lumii. Ucenicii au datoria de a forma alți ucenici.

Mesajul Evangheliei trebuie propovăduit la orice făptură, în toată lumea, pentru aceasta fiind necesară trecerea barierelor geografice: Marcu prezintă Evanghelia ca un mesaj cu un conținut specific. Cuvântul grecesc a proclama, este un imperativ, exprimând o poruncă urgentă de a transmite mesagerului ce să transmită, mesagerul vorbind cu autoritea lui Christos. Marcu leagă vestirea evangheliei cu rezultatele ei: mântuire sau osândire. În acest pasaj este subliniată responsabilitatea celor care ascultă mesajul Evangheliei. Evanghelistul accentuează necesitatea unui verdict din partea celor care aud Vestea Bună. Marea Încredințare din această Evanghelie accentuează urgența și universalitatea slujirii prin expresiile: ”toată lumea” și “orice făptură Potrivit variantei lui Marcu a Marii Încredințări, sarcina fiecărui credincios este de a fi un mesager mondial al lui Christos.

Isus le-a zis aceste din nou: Pace vouă! Cum m-a trimis pe Mine Tatăl așa vă trimit și Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: Luați Duh Sfânt! (Ioan 20:21-22). Evanghelistul Ioan consemnează originea Misiunii Bisericii Creștine: ea pornește din inima lui Dumnezeu, iar apoi este poruncită de Isus Christos ucenicilor Săi. Evanghelistul Ioan evidențiază faptul ucenicii sunt trimiși să urmeze exemplul Domnului lor.

B. Contemporană

Rick Warren consideră că o parte din viziune trebuie să fie și ideea de a rămâne contemporani fără a face compromisuri, deoarece biserica este chemată să slujească într-o lume care se află în permanentă schimbare. Păgânismul societății contemporane, agresivitatea post-modernismului, prezența ocultismului și a magiei în public, problemele legate de globalizare, direcția înspre care se orientează cercetarea geneticii și muți alți factori vorbesc în favoarea unei adaptări a mesajului evanghelistic al bisericii.

Astfel, metodele nu trebuie niciodată confundate cu mesajul. Mesajul trebuie să rămână același, dar metodele pot fi schimbate în funcție de generațiile noi, fără a face însă devieri de la adevărul biblic. Evident, această viziune trebuie să pornească de la cel care este în poziție de autoritate în biserică, liderul. Întrebări cheie:

1. Care sunt zonele care au importanța în viitorul Bisericii si ce ar dori să se intample?

2. Ce s-ar întampla dacă biserica ar continua să meargă pe calea din prezant fară să aibă loc o schimbare majora?

3. Care sunt posibilii indicatori ai performanțelor Bisericii și cum pot fi ei masurați?

4. Ce a-ți putea să face-ți să schimbați cursul evenimentelor și care ar fi consecința acțiunilor ?

5. De ce resurse dispune Biserica , sau ar putea să obțina pentru a acționa în diferitele variante posibile ale viitorului?

6. Dintre toate alternativele viitoare posibile pentru Biserica si mediul său ,care vor fi, după toate probabilitățile, favorabile supraviețuirii și succesului ?.

Esența viziunii era așadar de a echipa pe fiecare credincios pentru o slujire semnificativă, ajutându-i să descopere darurile și talentele pe care Dumnezeu le-a pus în ei, împuternicindu-i pe fiecare membru pentru o viață personală de slujire

C. Relevantă

Nevoia de evanghelizare este permanentă și universală. În fiecare generație Evanghelia trebuie să fie prezentată pe înțelesul oamenilor, oferindu-le ocazia tuturor să răspundă chemării la mântuire. Comunicarea Evangheliei trebuie să țină cont de mediul din care provin ascultătorii, de poziția lor față de creștinism și de filosofia lor de viață.

Rick Warren, autorul cărții The Purpose-Driven Church, susține că o altă caracteristică a viziunii este abilitatea de a prezenta oportunitățile în cadrul circumstanțelor curente prin care trece o comunitate. Strategiile de viziune pot “expira” foarte repede. De exemplu, strategiile folosite de vizionarii în anii ’90 vor fi diferite în multe aspecte de strategiile folosite în anii ’80. Chiar de la un an la altul trebuie făcute ajustările de rigoare pentru fiecare strategie, ca acestea să fie compatibile cu nevoile vremii. Peter Wagner confirma faptul ca un factor esențial în obținerea unor rezultate favorabile este necesitatea înnoirii strategiilor.

Într-o lume care este în continuă schimbare, nu este deloc ușor să menții “ la zi” o strategie de misiune; lucrul acesta cere răbdare , profunzime, flexibilitate, consultare și o măsură de curaj. Dar rezultatele nu vor înceta să apară.7Relevanța este o calitate absolut necesară oricărei strategii de misiune.

D. Eficientă

Resursele liderului sunt limitate și probabil întotdeauna va fi așa. Din acest motiv Biblia vorbește despre isprăvnicia lucrătorilor lui Dumnezeu. Eficiența înseamnă folosirea responsabilă a resurselor puse la dispoziția sa. Creștinii au obligația de a caută sa fie cât mai eficienți în misiunea lor. Astfel, eficiența include “ o bună folosire a personalului implicat, a resurselor financiare existente și a timpului alocat”.6 O lucrare vizionară eficientă trebuie să poată răspunde nevoilor tuturor, implicându-i pe toți într-un proces de cîștigare,creștere, maturizare și asistare în Cristos.

Viziunea presupune existența unui scop și apoi folosirea mijloacelor adecvate pentru a se atinge acel scop. Fiecare acțiune în parte pe care omul o face, vizează un scop, nimeni nu acționează doar de dragul acțiunii. Viziunea presupune de asemenea existența unei strategii bine conturate și elaborată coerent. O strategie coerentă duce la o acțiune coerentă. Viziunea este „ capacitatea de a vedea dincolo de ceea ce poți vedea cu ochii la un moment dat, este idealul ce devine realitate.” Rick Warren definește viziunea ca „abilitatea de a vedea oportunitățile în mijlocul circumstanțelor prezente.” George Barna spune că a avea viziune înseamnă a avea în minte o imagine clară despre viitor. Bout Nouns oferă o imagine a ceea ce trebuie să fie viziunea: O viziune nu are puterea să inspire sau să insufle energie oamenilor, să atragă angajamente , dacă nu oferă o perpectivă ditinctă a viitorului, dacă nu demonstrează un mai bine…

O viziune pentru o Biserică va aduce împreună mai multe elemente: voia lui Dumnezeu, nevoile specifice situației, resursele valabile, contextul cultural, capacitățile păstorului precum și capacitățile membrilor. Cu privire la importanța viziunii pentru păstor, Sanders precizează că viziunea conferă spirit de aventură. Omul viziunii va fi nevoit să facă pași noi în credință, chiar și atunci când dedesubt nu pare a fi decât un vid…

Conceperea unei strategii de viziune va urmări optimizarea lucrării prin folosirea eficientă a personalului, a finanțelor și a timpului. Bisericile conduse viziune sunt cele mai eficiente,rentabile.Lucrul de care avem nevoie astăzi este de biserici conduse de scop și nu de alte forță.

Transformatoare

George Barna oferă o perspectivă asupra a ceea ce transformă viziunea: Dezvoltarea organizației este utilă ,clădirile slujesc unui scop,programele sunt o metodă în cele din urmă,dar viziunea este întodeauna legată de transformarea, schimbarea vieții oamenilor. Nu ar fi greșit să luăm în calcul și persoana liderului ,deoarece liderul este un reprezentant al lui Dumnezeu în lume, asemenea celorlalți membri ai bisericii, cu un rolul mai evident deoarece el este cel care-i conduce pe cei care au menirea de a-L reprezenta pe Hristos în lume.John Maxwell în cartea “Cele 21 de calități ale liderului” scrie despre personalitatea liderului astfel: Personalitatea dumneavoastră determină cine sunteți. Cine sunteți determină ceea ce vedeți. Ceea ce vedeți determină ceea ce faceți.

De aceea nu ve-ți putea niciodată să separați personalitatea liderului de acțiunile sale.

Dacă liderul consideră că rolul său principal este acela de evanghelist, atunci biserica devine o biserică câștigătoare de suflete. Pentru că obiectivul principal al bisericii este acela de a mântui suflete, ea va căuta întotdeauna să-i evanghelizeze pe cei pierduți. În biserica ce câștigă suflete, toate celelalte lucruri, în afară de evanghelizare, sunt retrogradate la un rol secundar.

Dacă liderul și darurile lui sunt în domeniul închinării el va transforma în mod instinctiv biserica într-o biserică ce-L experimentează pe Dumnezeu. În acest fel de biserică cea mai mare atenție este acordată serviciilor de închinare. Vom afla în practica o varietate de biserici ce-L experimentează pe Dumnezeu, fie carismatice, fie necarismatice.

Liderul este foarte sociabil, iubește oamenii și petrece marea parte a timpului său îngrijindu-se de membrii bisericii. El slujește mai mult ca un capelan.. Strângerea laolaltă este mai importantă decât obiectivele.O biserică a reuniunii de familie s-ar putea să nu realizeze multe lucruri, dar este aproape indestructibilă. Ea poate supraviețui unei slabe predicări, unor resurse financiare limitate, lipsei de creștere și chiar diviziunilor din biserică. Relațiile sunt lipiciul care îi face pe credincioși să continue să vină la biserică.

Liderul consideră că rolul său principal este acela de a fi învățător. Dacă învățarea este darul său principal, el va accentua predicarea și învățarea, nepunând un așa mare accent asupra celorlalte sarcini ale bisericii. Pastorul slujește ca expert, iar membrii vin la biserică cu caiete, își iau notițe și merg acasă. Cuvintele cheie pentru biserica sală de clasă sunt: predicare expozitivă, studiu biblic, greacă și ebraică, doctrină, cunoștință, adevăr și ucenicie.

Liderul bisericii conștiinței sociale își vede rolul ca profet sau reformator. Acest fel de biserică are intenția de a schimba societatea. Ea este plină de activiști care sunt împlinitori ai Cuvântului și are atât o versiune liberală cât și una conservatoare. Cea liberală tinde să se concentreze asupra nedreptății, în timp ce cea conservativă se va concentra asupra declinului moral din societate. Atât versiunea liberală, cât și cea conservatoare consideră că biserica ar trebui să joace un rol important în procesul politic, membrii acesteia fiind întotdeauna implicați în diferite cruciade pentru diferite cauze. termenii importanți în această biserică sunt: nevoi, a sluji, a împărtăși, a lua o poziție și a face ceva.

Cred că am descris aceste imagini ale bisericilor în linii mari. Nu se poate spune toate lucrurile atunci când generalizezi. Unele biserici sunt o îmbinare a două sau trei din aceste categorii. Ideea este că dacă nu există un plan intenționat pentru a avea și menține în echilibru viziunea, majoritatea bisericilor vor îmbrățișa un anumit aspect și le vor neglija pe celelalte.

Viziunea, va oferi o direcție, în care scopul lui Dumnezeu și nu personalitatea liderului este dominant și pe care biserica trebuie să o urmeze dacă dorește să fie eficientă.

F. Dinamică

Viziunea nu este statică. Ea este în continuă transformareși modificare.Cei care au o influență puternică și permamentă în generația lor sunt văzătorii, oameni care văd mai mult și mai departe de cât ceilalți, afirmă John Maxwell.

Acest lucru a fost adevărat pentru profeții sau văzătorii din timpurile Vechiului Testament. Moise, de exemplu, unul dintre cei mai mari lideri ai tuturor timpurilor, “ a rămas neclintit, ca și cum ar fii văzut pe Cel ce este nevăzut.”Credința este cea care i-a dat viziunea.

De aici rezultă cât este de important este pentru un lider să posede abilitatea de a vedea clar realitatea vieții în lumina tăriei și slăbiciunii, posibilității și imposibilității a ceea ce este sau trebuie să fie. Un lider trebuie să vadă dinainte rezultatul final al strategiilor și metodelor pe care le recomandă tinerilor.

Viziunea nu este infailibilă. Fiind alcătuită de ființe umane, sub călăuzirea Duhului Sfânt, viziunea trebuie mereu supusă testelor Scripturii și practicii. Până la urmă fiecare viziune dovedește cât a fost de inspirată prin rezultatele pe care le produce.

Biserica ce dorește să împlinească voia lui Dumnezeu se va evalua încontinuu, adaptându-și totodată și viziunea. Oamenii, economia, forța de lucru- factori care au influențat alcătuirea viziunii se vor schimba pe parcurs. De aceea va fi nevoie în permanență să ne evaluăm viziunea și să o reformulăm în funcție de schimbările înregistrate. Liderii care au determinat creșterea au fost gata să renunțe la burdufurile vechi pentru a primi vinul nou. Peter Wagner vorbește despre acest subiect în recenta lui carte “Churchquake”, folosind sintagma „un burduf nou”. Isus vorbește despre un nou burduf, pentru a-i ajuta pe ucenicii lui Ioan Botezătorul să înțeleagă trecerea de la vechi la nou, de la tradițiile care nu puteau mântui, la poruncile lui Isus care le puteau aduce viața.

Domnul Isus vorbea despre nevoia de schimbare încă din secolul I, iar astăzi sunt încă mulți care cred că schimbările din Biserică nu sunt bune, din dorința de a conserva formele trecutului. Peter Wagner remarcă faptul că multe biserici au dispărut chiar din acest motiv: opoziția față de nou, față de schimbare.

Cu referire la acest subiect, George Barna spunea: „Biserica trebuie să fie deschisă să accepte schimbarea și să aibă urechea deschisă la ceea ce Duhul Sfânt vrea să îi spună. (Apocalipsa 2: 11), chiar dacă pentru unele biserici aceasta va crea un “cutremur în biserică”, după termenul lui Peter Wagner”

Pentru a menține coeziunea și dinamismul unei biserici este nevoie de o viziune, de o anumită direcție către care comunitatea urmează să se îndrepte.Niggel Bigger afirmă : Biserica este o societate în care acțiunile membrilor ei,trebuie să fie coordonate spre atingerea unor scopuri comune… Atunci când există o strategie, față de care lucrătorii se vor putea raporta în orice moment, avantajele nu vor fi greu de observat. Dayton prezintă câteva din avantajele datorate existentei unei declarații de startegie vizionară. Lista de mai jos 8 confirma acest lucru demonstrând utilitatea și necesitatea unei declarații de viziune.

Astfel existența unei declarații de viziune :

face posibilă evaluarea calității muncii, depuse pe câmpul de slujie.

face observabilă necesitatea unor schimbări pentru îmbunătățirea strategiei. Facilitează procesul de recrutare al viitorilor slujitori.

ajută la clarificarea rolului pe care fiecare lucrător îl are în cadrul echipei de misiune.

creează unitate și încredere între membrii Biserici, evitându-se conflictele de personalitate și tendința de dominare al unuia dintre ei.

oferă semnificație și scop fiecărei acțiuni de pe câmpul de slujire. Slujtorul își înțelege propria lui valoare în structura vizionaeă existentă.

Avantajele ce însoțesc pe aceia care desfășoară o activitate vizionară având la bază o strategie de lucru, sunt concludente.

CAPITOLUL III

PROCESUL ÎMPLINIRII VIZIUNII

Conceptul de viziune s-a dezvoltat tot mai mult în ultimii ani, ajungând în cele din urmă să fie reprezentativ pentru acele biserici care nu se mulțumesc să își desfășoare activitățile de azi pe mâine, preocupate doar de o tradiție sau reproducerea unor programe fără impact. Viziunea a devenit un cuvânt care separă bisericile care cresc de cele care au ca principal obiectiv doar „întreținerea” unei atmosfere acceptabile la întâlnirile lor.

Pentru a avea un mare impact, biserica trebuie să fie centrată în jurul unei viziuni. Scopurile bine articulate ale bisericii au nevoie de o afirmare clară a viziunii, care să definească unicitatea misiunii bisericii respective și modalitățile prin care biserica respectivă își propune să le împlinească. Viziunea ne întreabă: Pentru care lucruri simțim noi o povară deosebită în inimile noastre

Bisericile au nevoie de o misiune pe care să o înfăptuiască astăzi, și de o viziune care să îi pregătească pentru misiunea de mâine. Căutând voia lui Dumnezeu, El ne-o va arăta. Dar odată ce am înțeles voia Sa nu am realizat nimic dacă nu dorim să o punem în practică, să acționăm conform voii Sale. Fiecare biserică are specificul ei, de aceea va fi nevoie de modalități diferite de a împlini voia lui Dumnezeu.

Viziunea nu se alcătuiește peste noapte. Ea nu este un vis sau o idee care genială care îi trece cuiva prin minte în câteva clipe. Viziunea se naște în urma unor istovitoare analize și cercetări, într-o atmosferă spirituală și de profundă dedicare față de Marea Trimitere, în dorința de a da tot ce avem mai bun pentru slujirea lui Dumnezeu. Pentru alcătuirea unei viziuni, trebuie parcurși mai mulți pași și trebuie plătit un preț mare. Interesant este cum traducerea Living Bible parafrazează textul din Eclesiastul 11:4: „Dacă aștepți după condițiile perfecte, nu vei realiza niciodată nimic.” Dacă insiști în rezolvarea tuturor problemelor dinainte de a lua vreo decizie nu vei cunoaște niciodată emoția trăirii prin credință. Dumnezeu folosește întotdeauna oameni imperfecți în situații imperfecte pentru a-și îndeplini voia.

1. Inițierea unei strategii de aplicare a viziunii

Conceperea unei strategii de viziune este un pas necesar în schema de misiune a bisericii locale. S-a putut observa că o interpretare corectă a bazei biblice conduce la stabilirea unei viziuni ce orientează biserica în direcția misiunii . Strategia de viziune este un mod concret prin care viziunea va fi transpusă în practică la nivelul bisericii locale. Ar trebui să stabilim de la cine trebuie să pornească această viziune. Oliver McMahan consideră că împreună cu chemarea în slujire vine și autoritatea lui Dumnezeu, iar în sprijinul acestui principiu dă ca exemplu Isaia 6, Amos 7, Ezechiel 2, Romani 10. Putem spune deci că liderul este, din acest punct de vedere, agentul scopurilor lui Dumnezeu pentru biserica locală.

Wayne E. Oates vorbește de asemenea despre o putere simbolică pe care liderul o are în virtutea funcției sale pe care o primește de la Dumnezeu, potrivit textului din 2 Cor. 5:20, care spune că suntem ambasadori ai lui Hristos. Aceasta înseamnă că reprezentăm și simbolizăm ceva mai mult față de ceea ce reprezentăm doar noi înșine.

Liderul este așadar un reprezentant al lui Dumnezeu în lume, ca și ceilalți membri ai bisericii, dar rolul său este mai evident deoarece el este cel care-i conduce pe cei care au menirea de a-L reprezenta pe Hristos în lume.

Autoritatea liderului înseamnă că viziunea pornește de la el, către biserică. Această viziune, care se referă în esență la direcția în care trebuie să se îndrepte biserica, are nevoie de validarea grupului de prezbiteri (comitetul). Deducem așadar că deciziile majore din viața unei comunități trebuie să fie luate de păstor, cu validarea celor din comitetul bisericii.

Un alt element referitor la caracterul reprezentativ al liderului în relația sa cu biserica locală este călăuzirea Duhului Sfânt. Liderul poate fi considerat agent al aplicării viziunii pentru biserică, dar aceasta trebuie să fie în strânsă legătură cu inspirația Duhului Sfânt. De fapt, și în sens larg, nu numai în privința aplicării viziunii, liderul trebuie să fie încontinuu un instrument al Duhului lui Dumnezeu.

În această privință, McMahan consideră că rolurile pivotale ale liderului sunt cele care copiază modelul profetului și al preotului din VT, dar numai prin faptul că astfel de lideri vechi-testamentali aduceau Cuvântul lui Dumnezeu adunării de oameni. Probabil că ideea de rol reprezentativ preoțesc nu ar trebui subliniată prea mult în contextul unei tradiții care a segregat complet clerul de laici, precum cea ortodoxă. McMahan arată un aspect care are importanță pentru discuția noastră, și anume că mesajul păstorului are o dimensiune profetică prin aceea că liderul exprimă preocupările, povara lui Dumnezeu (acea masa din VT). Această dimensiune profetică, adăugată rolului liderului, face ca el să fie prin excelență agentul implementării viziunii lui Dumenzeu în biserica locală.Liderul, ca orice conducător, trebuie să știe încotro merge. Fără un țel, fără o viziune, o persoană nu are motivația adecvată necesară, iar oamenii nu se vor simți atrași să-l urmeze pe lider. Biserica, prin urmare, are nevoie de oamenii lui Dumnezeu care să aibă viziunea lui Dumnezeu pentru lume.

Rick Warren consideră că o parte din viziune trebuie să fie și ideea de a rămâne contemporani fără a face compromisuri, deoarece biserica este chemată să slujească într-o lume care se află în permanentă schimbare. Astfel, metodele nu trebuie niciodată confundate cu mesajul. Mesajul trebuie să rămână același, dar metodele pot fi schimbate în funcție de generațiile noi, fără a face însă devieri de la adevărul biblic. Evident, această viziune trebuie să pornească de la cel care este în poziție de autoritate în biserică, păstorul.

Termenul “strategie” derivă din cuvântul grecesc (strategie), care se traduce cu conducător de armată, sau general. Generalul unei armate este cel care alcătuiește un plan comprehensibil pentru atingerea unor obiective militare. Aceasta implică arta folosirii tuturor resurselor necesare – politice, economice, psihologie și militare – pentru a forma o strategie. O dată cu adoptarea planului, tot ce rămâne de făcut este executarea acestei strategii prin urmărirea riguroasă a planului mai dinainte stabilit. Strategia este fixarea clară a pașilor prin care se atinge un obiectiv.

Asemănarea dintre operațiunea militară și strategie în cadrul misiunii creștine este mai puțin evidentă. De aceea va fi luat în considerare cel de-al doilea înțeles al termenului “strategie”, care se referă la “calculare", fiind vorba de “ o cântărire atentă a alternativelor, o căutare a celor mai eficiente mijloace bazate pe date empirice în rezolvarea problemelor”.

În prezent, alcătuirea unei strategii este puternic influențată de filozofia pragmatismului și de încrederea acordată tehnicii. Willbert Shenk subliniază locul important acordat metodelor științifice fiind “ o notă dominantă a culturii vestice, care accentuează rolul cunoașterii umane și dorința de-a deține controlul în elaborarea soluțiilor la diversele probleme”.

În contextul viziunii creștine, importanța vitală în conceperea unei strategii revine Duhului Sfânt. Acest fapt este remarcat și de Peter Wagner care arată proeminența Duhului Sfânt în conceperea strategiilor de viziune. Strategia de viziune “ nu este un substituit pentru Duhul Sfânt. O strategie adecvată va fi întotdeauna concepută sub inspirația Duhului Sfânt și folosită sub conducerea Sa”. În acest caz, definiția strategiei de viziune poate fii formulată, astfel: Strategia este lucrarea practică generată de voia lui Dumnezeu în cadrul unui context cultural anume, care apare ca răspuns la întrebarea: “Cum dorește Dumnezeu să lucrez în acest context?”

Strategia este o metodă de lucru de origine umană, dar care trebuie concepută sub îndrumarea Duhului Sfânt, în lumina Cuvântului divin. O asemenea strategie poate fi folosită de către Dumnezeu în lucrarea de câștigare a sufletelor din orice neam la mântuire.

2. Etapele împlinirii viziunii

Din pricină că rezultatele nu se văd imediat, pare mai simplu să faci un plan pe termen scurt și să te preocupe implementarea sa, decât să dedici atât de mult timp parcurgerii tuturor etapelor necesare elaborării unei viziuni. În continuare vom enumera etapele care trebuie avute în vedere pentru elaborarea unei viziuni:

A. Cercetarea

Până ce nu cunoaștem unde ne aflăm nu are rost să facem planuri unde vrem să ajungem. Cercetarea ne va ajuta să știm cu cine vom lucra, cine ne va ajuta în lucrare, pentru cine vom lucra. Nu putem porni o lucrare cu ochii închiși, fără să știm unde mergem și ce avem de făcut. În Biblie aven multe exemple care ne arată că lucrările cele mai importante au fost duse la îndeplinire abia după ce conducătorii si-au făcut un plan de lucru, după ce au studiat terenul. În Numeri 1: 1-46 Dumnezeu poruncește lui Moise să numere persoanele apte de luptă, ajutându-l astfel să-și organizeze oamenii pentru luptă. În Numeri 13:1- 14:38, ne este prezentată trimiterea iscoadelor în Țara Canaan. Neemia a studiat terenul de lucru înainte de a se apuca de muncă. (Neemia 1: 3-4; 2:1-6). Isus a umblat printre oameni și a văzut nevoile lor spirituale înainte de a-și trimite ucenicii să facă lucrarea. În Ioan 4:35, Domnul Isus le-a poruncit ucenicilor „să se uite” sau „să investigheze” holda sufletelor oamenilor. Înainte de a intra în misiunea din Cipru, Pavel și Barnaba s-au dus mai întâi să cunoască locul în care doreau să lucreze. În urma acestor cercetări poporul Israel trebuia să-și facă un plan pentru a cuceri Canaanul. Astfel ei puteau cunoaște oamenii cu care vor lupta, modalitățile lor de luptă, zonele ce trebuiau cucerite. Neemia a putut face planuri exacte a modului în care trebuia să decurgă munca de reconstruire a dărâmăturilor. Umblând printre oameni, Isus a putut vedea nevoile spirituale ale celor cu care trebuia să lucreze. În cazul viziunii bisericii, cercetările ne vor ajuta să știm cu cine vom lucra, care este modul de gândire al oamenilor, care sunt nevoile lor spirituale și materiale, care sunt obstacolele ce le vom întâmpina, dar și cum le vom putea depăși, pentru ca viziunea noastră să poată fi dusă la îndeplinire. Știind toate aceste lucruri, lucrătorii vor înțelege nevoile oamenilor și vor ști exact pentru ce să se roage, putând alcătui o viziune și să se echipeze pentru a preîntâmpina nevoile și obstacolele ce vor apare.

De la începutul Bibliei, până la sfârșitul ei Dumnezeu se revelează ca un Dumnezeu căruia Îi pasă de oameni, îi caută și dorește să-i readucă în poziția de copii ai Lui. Donald McGavran spune chiar că “Dumnezeu este pasionat de găsirea oamenilor pierduți”. Terry Guyton spune că e “ferm convins că Dumnezeu dorește ca biserica lui să fie eficientă. Aceasta pentru că Dumnezeu iubește biserica Lui și a trimis pe Fiul Său să moară și Duhul Sfânt să ne umple pentru a fi martori pe pământ”. Noi nu suntem lucrători din propria dorință, ci Dumnezeu este cel ce ne trimite în lucrarea Sa. El este lucrător înaintea noastră. El face să crească sămânța Cuvântului în inimile noastre.

Domnul Isus a venit pe pământ și a murit pentru cei pierduți. A făcut totul pentru ca ei să fie mântuiți. În Matei 16:18 ni se spune că Hristos Însuși va zidi Biserica Sa. Ceea ce facem sau dorim noi nu este un gând sau o inovație proprie. Însuși Domnul Isus a acționat pentru câștigarea celor pierduți. Noi nu facem altceva decât să ne lăsăm folosiți de El.

Primii creștini au continuat lucrarea Domnului Isus și au făcut să apară biserici peste tot în lume. Ei au înțeles voia lui Dumnezeu și au făcut tot ce au putut pentru a împlini porunca primită.

Ca ucenici ai Domnului Isus avem obligația de a-i urma exemplul și de a împlini tot ceea ce El ne-a poruncit. Și dacă acesta ar fi singurul factor pe care l-am prezenta, tot ar fi suficient pentru a ne convinge de necesitatea creșterii bisericii.

Prin studiu Biblic credincioșii vor descoperi voia lui Dumnezeu, dar în acest mod pot fi convinși că este nevoie de ei în atingerea acestui scop. Astfel, liderii bisericilor nu vor întâmpina greutăți prea multe în a convinge biserica de nevoia multiplicării.

În Scriptură vom găsi cel mai sigur îndrumător în domeniul creșterii bisericii. Studiind Scriptura Dumnezeu ne poate descoperi noi adevăruri așa cum s-a întâmplat în perioada Reformei.

Noile adevăruri descoperite prin studiu biblic în multe cazuri nu vor fi acceptate de cei din jur. Totuși atunci când Dumnezeu ne descoperă un lucru va trebui să-l punem în practică. Aceasta poate naște diferite probleme. Este însă mai important să urmăm voia lui Dumnezeu.

O cercetare completă trebuie să cuprindă date despre:

A. 1. Câmpul de lucru

Câți oameni trăiesc acolo

Care este situația lor socio-economică?

Ce grupuri etnice există acolo?

Care sunt reperele geografice semnificative? (de exemplu, cei din centrul orașului sunt mai bogați, iar ceilalți, de la periferii, mai săraci.)

Care este religia predominantă?

Cum îl percep în general, oamenii pe Dumnezeu?

Cum percep oamenii biserica? Dar pe Isus? Dar cerul și iadul?

Care sunt cele mai bune calități ale culturii lor?

Ce consideră ei că este frumos?

Ce le aduce bucurie?

Care sunt sărbătorile lor legale și religioase cele mai importante?

Care sunt speranțele și visele lor?

Care sunt păcatele predominante?

Care sunt temerile și dezamăgirile lor?

Cum arată viața de familie?

Cum iau oamenii deciziile majore?

Există vre-un lucru în cultura, obiceiurile, convingerile sau practicile lor, care să-L asocieze pe Hristos cu ideea de răscumpărare?

Care sunt autoritățile pe care le respectă cu strictețe și publicațiile sau emisiunile demne de toată încrederea lor?

Care sunt trei dintre proverbele lor preferate? Prin proverbe, deseori, putem descoperi idealurile și valorile unui popor, precum și perspectiva lor de viață.

A. 2. Factorii eclesiastici

Câte biserici evanghelice există în zona încercuită?

Ce număr de membri au aceste biserici?

De cât timp au fost plantate bisericile din zonă?

În ce lucrări sunt implicate în prezent bisericile din zona încercuită?

Ce tip de biserici sunt și căror confesiuni aparțin?

Care este istoricul evanghelizării din zonă?

Care este rata de creștere a numărului de biserici evanghelice și de credincioși din zona încercuită? Cum este această rată de creștere în comparație cu celelalte zone din țară?.

Care este relația dintre bisericile din zonă? Sunt ele unite sau nu colaborează?

Care este viziunea bisericilor din zonă despre evanghelizarea zonei respective?

Ce misiuni din afară au viziune pentru această zonă?

Care sunt darurile spirituale ale echipei ce conduce această biserică?

Care este poziția bisericii-mamă față de viziune a acestei biserici?

Care este planul de finanțare a acestei viziuni? Care este planul prin care se poate ajunge la independență din punct de vedere financiar?

Cât de puternic este sprijinul în rugăciune pentru împlinirea viziunii bisericii?

A. 3. Factorii umani

Planurile trebuie să se bazeze pe date reale, care pot fi adunate astăzi cu mare ușurință datorită informatizării tot mai accentuate a întregii societăți. De exemplu, pentru aspectele sociale, economice, demografice, geografice ale fiecărei județ din România, se poate consulta la fiecare Prefectură din țară Cartea Verde a județului, tipărită anual, conținând date la zi despre situația județelor. Comisia Națională pentru Statistică oferă (contra cost) dischete sau CD-uri cu rezultatele recensămintelor, prelucrate într-o manieră foarte detaliată. Aceeași comisie publică și o revistă cu date utile pentru cei care vor să cunoască în detaliu situația din România.

B. Delimitarea zonei de responsabilitate

Acest fapt nu este un moft pastoral ,este o necesitate .Este primordială.

Trebuie delimitată din mai multe puncte de vedere zona în care se va desfășura activitatea, pentru a cunoaște cui vrem să ne adresezm și ce așteptări să avem.

B. 1. Din punct de vedere geografic

Prea multe adunări sunt naive în gândirea lor despre evanghelizare. Dacă îi întrebi pe membrii „Pe cine încearcă biserica ta să atingă pentru Hristos?” îți vor răspunde cam în felul următor: „Pe fiecare! Încercăm să atingem întreaga lume pentru Isus.” Bineînțeles că acesta este scopul Marii Trimiteri, și ar trebui să fie rugăciunea fiecărei biserici, dar în realitate nu există nicăieri o biserică locală care să îi ating pe toți.

Rick Warren explică de asemenea că delimitarea grupului țintă își are originea în strategia pe care Domnul Isus a avut-o pentru evanghelizarea lumii și pe care le-a transmis-o ucenicilor Săi, în Fapte 1:8. Ierusalim, Iudeea, Samaria, apoi marginile pământului, nu erau altceva decât exemple de delimitare a unei zone pentru ca biserica să poată sluji eficient.

B. 2. Din punct de vedere demografic

Urmează definirea țintei în mod demografic, în așa fel ca să iasă în evidență nevoile și starea Descrierea câmpului de lucru din punctul de vedere al geografiei, al culturii și al identității lingvistice. Trebuie definite granițele localităților. Se vor specifica grupurile culturale (clasele de oameni, identitatea rasială, triburi etc.).a acelor oameni.

Cuplurile căsătorite au diferite interese decât adulții tineri. Săracii se confruntă cu probleme diferite decât cei din clasa mijlocie. Cei bogați au propriile lor îngrijorări. Absolvenții de colegii tind să vadă lumea diferit de un absolvent de liceu. Este important să cunoaștem perspectivele celor pe care căutăm să-i câștigăm pentru Hristos. Dacă dorința ca biserica ta să aibă un impact este serioasă, atunci devino un expert în comunitatea ta. Pastorii ar trebui să cunoască mai multe despre comunitatea lor decât oricine altcineva.

B. 3. Din punct de vedere cultural și spiritual

Definirea țintei din punct de vedere cultural și spiritual trebuie să încheie această fază a prelucrării informațiilor. Rick Warren oferă o listă cu zece categorii de oameni, care au de obicei interese diferite și așteptări diferite, pentru care biserica trebuie să își pregătească un mesaj capabil să întâmpine nevoile lor:

Vizitatorii ce vin a doua oară la biserică

Prietenii apropiați sau rudenii ale noilor convertiți

Oamenii ce trec printr-un divorț

Cei care simt nevoia unui program de recuperare (din alcool, droguri, probleme sexuale, etc.)

Părinții care au primul copil și nu locuiesc în apropierea unor rude

Cei cu boli terminale și familiile acestora

Cuplurile cu probleme majore în căsătorie

Părinții cu copii problemă

Șomerii sau cei cu probleme financiare majore

Noii locuitori ai comunității

C. Identificarea priorităților

În Matei 10:5-6 Domnul Isus definește ținta primei campanii de evanghelizare („oile pierdute ale casei lui Israel”). Mesajul Său poate fi interpretat drept exclusivist, însă așa cum observa Rick Warren, „Isus le-a definit ucenicilor ținta ca ei să poată fi eficienți, nu pentru a fi exclusiviști”.

Pentru că nu vei putea să te ocupi de toate aspectele, este necesar ca să decizi care sunt grupurile majore cărora biserica li se poate adresa mai repede. Aceasta nu înseamnă că cineva trebuie să slujească exclusiv în câteva direcții prestabilite, ci doar că va căuta ca o bună parte din timpul alocat slujirii să răspundă acelor nevoi generale.

Misiunea de pe Pământ a Domnului Isus încă rămâne un model al modului în care El a oferit o soluție pentru mulțimile care îl căutau. Cunoscând ceea ce este în om (Ioan 2:24), Isus a devenit curând cunoscut drept cel care „îi primește pe păcătoși”, care era mereu în prezența celor apăsați, descurajați, bolnavi, oferindu-le speranța pe care Împărăția lui Dumnezeu o aduce.

D. Detalierea strategiei de viziune

Planificarea este o practică oferită de Biblie. Domnul Iisus, în Luca 14: 28-33, explică ucenicilor că cel mai înțelept lucru este sa-și planifice dinainte ce au de făcut și care sunt prioritățile ce trebuie îndeplinite. Când cine dorește să construiască o casă are ca prioritate strângerea de bani, apoi facerea unui proiect, pentru ca abia după ce a împlinit aceste priorități să se înceapă să construiască. În îndeplinirea viziunii lucrătorii trebuie sa stabilească prioritățile, pentru a nu se împotmoli pe drum, acordând prea multă atenție lucrurilor care nu au importanță.

Un lider care privește în viitor, care știe încotro vrea să ajungă el și biserica pe care o conduce, trebuie să aibă îndrăzneală să își fixeze termene realiste pentru țelurile sale. Biblia ne învață să „răscumpărăm vremea” (Efeseni 5:16).

Scripturile arată că Dumnezeu are un plan, pe care l-a întocmit din veșnicie, care însă ținea cont de timp și vremi. El este acela care „a așezat anumite vremi” omului (Fapte 17:26). Domnul Isus a venit în lumea noastră „la împlinirea vremii” (Galateni 4:4). Nici biserica nu poate să trăiască la întâmplare, așteptând ca lucrurile „să se întâmple”. Într-un duh de rugăciune, urma analizării tuturor rezultatelor cercetării, sub călăuzirea Duhului Sfânt, liderii trebuie să aibă îndrăzneală să stabilească țeluri precise, delimitate în timp. Elementul principal al conducerii oamenilor îl constituie relația. Liderul ,trebuie să construiască un puternic fundament al relațiilor cu toți credincioșii din Biserica condusă-slujită. Deasemenea liderul va investi timp și energie în dezvoltarea relațiilor cu creștini din cadrul grupului. Coechipierii trebuie să știe că liderul lor este gata să se ocupe de ei pentru a deveni tot ceea ce Dumnezeu dorește ca ei să fie. Relațiile sunt cheia unei lucrări eficiente cu tinerii. Paul Hersey și Kenneth H. Blanchard definește slujirea vizionară ca fiind procesul influențării activităților individuale sau în grup în efortul atingerii unui scop sau o realizare intr-o situație dată .

Orice strategie de viziune, , trebuie să conțină câteva detalii clare în ce privește conținutul ei. O privire de ansamblu asupra câtorva din strategiile actuale folosite în va conduce la formularea listei următoare privind conținutul necesar al unei strategii de viziune :

O prezentare succintă a obiectivelor din acea zona.

Care sunt activitățile obligatorii si ce anume trebuie evitat ?

(3) O listă care să cuprindă activitățile specifice desfășurate pentru a atinge obiectivele fixate.

Lista poate fi destul de lungă și să ofere informații precise pentru lucrătorii care slujesc viziunea respectivă.

O definire a liniilor de autoritate. Care va fi relația dintre echipa vizionară și lider.

Care va fi structura guvernamentală a echipei vizionare ?

(5) Va fi arătat clar care sunt persoanele responsabile de bunul mers al lucrării și cine va evalua lucrarea echipei vizionare ?

(6)Explicarea modului de investiție a banilor și a bunurilor.

(7) Care vor fi proiectele viitoare și cum vor fi finanțate ?

Conținutul startegiei trebuie cunoscut de fiecare participant implicat în aplicarea acesteia pe câmpul de misiune. Pentru o mai bună exemplificare și înțelegere voi oferi în continuare în cadrul anexei Nr.I. Proiectul de viziune al Bisericii Nr I HARUL din cadrul comunității de COBADIN

E. Comunicarea viziunii

Viziunea bisericii trebuie să poată fi formulată în mod clar, pe înțelesul tuturor membrilor, încât aceștia să și-o poată însuși. Până la urmă, cheia îndeplinirii viziunii este la membrii bisericii. Dacă ei nu sunt convinși că acea viziune este de la Dumnezeu, transmisă prin păstor, pentru viața lor, atunci păstorul sau comitetul care a alcătuit viziunea se vor simți singuri și se vor epuiza degrabă. Motivația este unul din factorii importanți în conducerea creștină a liderilor Gradul de influență va depinde de motivația liderului, de incandescența de care este capabil, de flacăra ce arde în el, de magnetismul cu care atrage inimile oamenilor.De aceea comunicarea este un factor esențial, prin care se urmărește „molipsirea” întregii comunități de planurile bisericii.

Gary Smalley, a descris următoarea axiomă pentru comunicare:

nu poți cunoaște un om , dacă nu comunici cu el;

nu poți să iubești un om , pe care nu-l cunoști ;

deci profunzimea dragostei depinde de măsura și profunzimea comunicării dintre cei doi.

Bill Hybles, păstorul a cărui viziune „a molipsit” peste 10,000 de oameni, a scris o carte intitulată Cum să devii un creștin contagios (How to become a contagiuos Christian). El declară că acel creștin care transmite viziunea are de plătit și un preț mai mare, precum: timp și energie, citit și studiu (ca să poți să argumenta bine ceea ce susții), și riscul de a nu fi înțeles. 5.2.

Pentru a deveni un prieten adevărat al lor, liderul trebuie să comunice cu ei și să-i cunoască personal.Când ne gândim la cuvântul comunicare, cele mai multe persoane înțelege o vorbire dinamică.

Dar a comunica înseamnă mai mult decât a vorbi În esență, comunicarea inter-umană este abilitatea de a creea o atmosferă, un mediu potrivit . Două elemente sunt necesare în crearea acestui mediu, în vededrea comunicării și a cunoașterii oamenilorilor: acceptarea și dragostea.

Creștinii sunt într-o formare continuă, și în drumul acesta lung se confruntă cu multe dificultăți și eșecuri care îi fac mai inhibați în anumite domenii, și atunci apare acel complex de inferioritate. Ei simt nevoia de a fi acceptați pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce vor deveni.Creștinii trebuie să simtă că sunt iubiți și fiecare din ei este important. Eficiența în comunicare se vede în schimbarea comportamentului lor. O atmosferă plină de dragoste va fi cea mai puternică motivație pentru schimbare în calitatea vieții unei persoane creștine. Un alt lucru esențial este modul în care le comunicăm dragostea noastră și dacă acest lucru este conștientizat, este înțeles de ei. Există câteva elemente de referință specifice în încercarea de manifestare a dragostei:

Timpul sacrificat pentru a sta de vorbă cu ei, pentru a le asculta problemele și nedumeririle, le va spune că sunt importanți.

O invitație de a sluji împreună, o conducere spre casă – toate acestea îi vor spune în mod indirect că el ocupă un loc important în viața liderului.

În aceste vremuri ale relațiilor superficiale dintre oameni, chiar și creștinii nu obișnuiesc să țină legătura unii cu alțiiAcceptându-i și arătându-le dragostea, liderul îi poate atrage și astfel le identifică mai bine nevoile.

Comunicarea viziunii nu înseamnă doar informarea celorlalți membri ai bisericii despre conținutul viziunii, ci dorește să stârnească în inima oamenilor dorința de a se alinia liderului sau comitetului în vederea împlinirii viziunii. Când John Maxwell vorbește despre arta ascultării, în cartea “Cele 21 de calități ale liderului,” afirmă: Pentru a fi mai aproape de inimile oamenilor folosește-ți urechile. Pentru că urechea liderului trebuie să asculte în tandem cu vocile oamenilor

Inainte de a prezenta este am nevoie de colectarea si organizarea tuturor informatiilor pe baza carora vom lua decizii.

Fiți onest și realistîn prezentare

a .Trebuie sa fiți cinstiți în ceea ce priveste:

1. Cat de mult consta viziunea din date sigure si fapte solide, estimari, aproximari sau previziuni.

2. Care sunt pașii credinței.

Trebuie să fiți foarte conștiincioși si atenti cu privire la acest aspect. Dacă oamenii observă neconcordanța se vor simți înșelați.Atunci cand expuneti costurile sau sacrificiile si riscurile implicate in aceasta aventura.

Omul este o ființa duală adică pe langă nevoia de certitudine si sinceritate, exista o la fel de mare nevoie de identificare și risc.Avem nevoie de o provocare și testare în urma careia să scoatem la iveală abilitățile noastre in confruntarea cu circumstantele.

b. Afirma-ți posibilitățile

Pe langa pașii în credința si sacrificiile implicate trebuie sa aplicăm si posibilitățile, să comunicăm încrederea noastră în rezultate, convingerea că dificultățile, oricum ar fi ele, vor fi depașite, iar scopul oricît de îndepartat ar părea, poate fi atins.

Este necesr să căutăm credința înlăuntrul nostru în a-i inspira pe oameni. Dovezile ajută la convingere, însa numai credința îi va determina să acționeze.

Scopul comunicării viziunii este ca oamenii să devină responsabili pentru creșterea și succesul lucrării. Astfel viziunea și lucrarea nu este a liderului, ci a bisericii, toți fiind împreună lucrători în ogorul lui Hristos.

F. Împărtășirea viziunii

Ca și lideri vizionari, este necesr să mergem dincolo de simpla stimulare în oameni precum că scopul poate fi atins sau dorința simplă de a lua parte la proiecte.

Este necesar să implementăm viziunea în inimile omenilor încît aceștia să o creeze, datorita "posedări" pentru ei înșiși.

Aici intervine rolul liderului. El trebuie să descopere potențialul care se află în acești oameni născuți din nou. El trebuie să observe dorința acestora, să urmărească asemenea momente când creștinii sunt dornici să intre în lucrare și atunci să-i ia și să-i asocieze. Nu poți să implici pe cineva cu forța dacă acesta nu dorește un asemenea lucru însă trebuie să vă asigura-ți că atunci cînd primiți un raspuns pozitiv din partea oamenilor, ve-ți continua sa vă implica-ți cu toata inima.Puține lucruri pot eroda încrederea oamenilor mai mult ca situația în care li s-a prezentat un scop, ei spun da și apoi observa că liderul ezită sau se răzgandește.El trebuie să se ocupe de formarea viitorilor lideri spirituali ai bisericii. În Proverbe 13:20, ni se spune că: “Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii, o duce rău”. Orice om este influențat. De acea păstorii trebuie să-și aleagă cu grijă persoanele cu care se asociază, cum ar fii acele persoane care te stimulează și care te provoacă să atingi nivele mai înalte și scopuri mai bune. Cei care murmură, care se plâng și care se înfurie pe oricine ca să omoare orice dorință înaltă și sfântă trebuie evitații.

Alegerea ucenicilo,.această fază a procesului se desfășoară pe două domenii diferite. Unul va urmării ca lucrarea Bisericii cu întreg efectivul deoameni să înainteze în procesul de maturizare, iar altul se va axa pe alegerea unor creștini cu care se va începe procesul de consolidare a lor ca lideri voluntari în lucrare.

Pavel l-a instruit astfel pe Timotei: “și ce ai auzit de la mine… încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.” (2Tim.2:2). Domnul Iisus ne-a sfătuit să fim foarte atenți în alegerea celor care vor duce mai departe “ștafeta” lucrării de slujire (Lc.16:10). Mai explicit: “nu dați lucruri importante de făcut oamenilor care tratează lucrul lui Dumnezeu ca fiind lipsit de importanță prin lipsa lor de entuziasm, harnicie și responsabilitate.” Dacă în slujirea lui Dumnezeu nu sunt mulți oameni de încredere, lucrarea lui Dumnezeu fie nu este făcută, fie se face dar într-un mod necorespunzător. De aceea, trebuie să fie aleși oameni maturi, de încredere, care să posede capacități necesare pentru a duce la bun sfârșit lucrarea încredințată lui. În aceste condiții selectarea trebuie să fie una riguroasă.

Pavel în epistolele sale face o listă după care să se selecteze noii lideri. Aceste liste se află scrise în 1Timotei 3:1-10 și Tit 1:5-9.

Autorul William Hendriksen face o listă a calificărilor unui lider pentru slujire din 1Tim 3:1-10 și Tit 1:5-9 împărțindu-le în șapte grupe și anume: (a) generale: “să fie fără prihană” (1Tim 3:2; Tit 1:5-6) sau ireproșabil, iar aceasta nu înseamnă să fii perfect fără greșeală, ci se referă la consistență, la trăirea creștinului matur care nu dă ocazia unui reproș public; (b) morale: “soțul unei singure soții” (1Tim 3:2; Tit 1:); (c) mintale 1Tim 3:2; Tit 1:8b): νέfαλιον – cumpătat (adică temperat, calm, drept în judecată), σόfρομα – înțelept, κοσμιον – vrednic de cinste, διδακτικον – în stare să învețe pe alții (adică apt, capabil, se referă la împărțirea cunoștințelor altora); (d) personale: fιλοχενον – primitor de oaspeți, μέ παροινον – să nu fie bețiv, μέ πλέκτν – s nu fie bătăuș, επιεικέ – să fie blând, αμαχον – nu gâlcevitor, αfιλαργυρον – să nu fie iubitor de bani (1Tim 3:2; Tit 1:7b-8a); (e) familiale “să-și chivernisească bine casa, și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința” (1 Tim3:4-5; Tit 1:6) – în măsura în care un om își cârmuiește casa revelează capacitatea lui de a conduce biserica; (f) experiență creștină “să nu fie întors la Domnul de curând” (v.6) – maturitatea în credință este esențială în lucrarea de slujire; (g) reputație: “trebuie să aibe o bună mărturie” (v.7). Leighton Ford prezintă mai detaliat aceste calificări. El este de acord cu Kent, doar că Ford nu aplică împărțirea pe calificări ci le face în ordinea biblică.

Selectarea ucenicilor ca viitori lideri este procesul de aplicare a acestor criterii biblice în alegerea acestora și totodată este instruirea și pregătirea conștientă a unor oameni care vor prelua un rol important în biserică.

Deci trebuie aleși acei oameni care au competențele/aptitudinile pe care le cere Scriptura 1Tim 3:1-10 și Tit 1:5-9). Aceste aptitudini trebuie să fie în primul rând în domeniul maturității spirituale și personale. Ele scot în evidență importanța acestora la alegerea conducătorilor bisericii. Alegerea trebuie făcută riguros pentru ca biserica să nu aibe de suferit din urma liderilor care au fost aleși necorespunzător.Walter A. Henrichsen punctează și el câteva caracteristici pe care trebuie să le aibe ucenicul care este pregătit pentru o funcție în biserică și prin care se folosește Dumnezeu: (1) el a adoptat pentru viața lui aceleași obiective pe care Dumnezeu le prezintă în Scripturi; (2)este dispus să plătească orice preț pentru ca să împlinească voia lui Dumnezeu în viața lui; (3) iubește Cuvântul lui Dumnezeu; (4) are o inimă gata să slujească; (5) nu se încrede în firea pământească; (6) nu are un spirit independent; (7) iubește oamenii; (8) nu se lasă cuprins de resentimente; (9) a învățat să-și disciplineze viața.

Episcopul Stephn Neill trage un semnal de alarmă când spune: “Dacă stabilim de la început să pregătim un grup de lideri, vom ajunge, probabil, să producem un grup de intelectuali fără odihnă, ambițioși și nemulțumiți… Spiritualitatea este mult mai importantă decât capacitatea intelectuală și această calitate trebuie stimulată la creștinii indigeni care urmează să poarte responsabilități în biserică.” Într-adevăr, acești ucenici trebuie să aibe anumite calități de conducere și trebuie să fie oameni morali și responsabili, dar aceasta nu este de ajuns. De aceea în formarea lor de noi lideri ai bisericii trebuie să se pună accent pe spiritualitatea lor pentru a nu crește oameni de aceia pe care i-a descris Neill.În cartea Dinamica Bisericii este relatat faptul că în funcțiile de conducere se pun acei oameni care în primul rând dovedesc că și-au însușit aptitudinile și competențele biblice de slujire; care dovedesc posedarea cunoștințelor biblice practice (care sunt de folos în slujirea semenilor) și nu în ultimul rând acei care au avut experiență personală de slujire a nevoilor celorlalți și înainte. Dave Rice afirmă că important este felul în care liderul îi va ajuta pe oamenii să ia deciziile care vor avea efect în întreaga lor viață.

Formarea asociaților cere timp nu se face peste noapte. Este nevoie de timp pentru ca acești ucenici să se maturizeze pentru ca ei să devină lideri și la rândul lor să poată sta la dispoziția altora pentru ai forma din punct de vedere spiritual.

Bill Hull este de părere că ar trebui să treacă aproximativ 5 ani pentru ca un ucenic să devină matur care la rândul său să poată fi ucenicizator. Trebuie lucrat cu răbdar pentru ca la sfârșit să se vadă roadele, dar și răsplata: un lideri matur.

Procesul de formare a ucenicilor are ca țel mărirea la maximum a potențialului oamenilor pentru slujirea lui Hristos. Nu există vreo regulă sau formulă magică după care să se ducă la împlinire acest proces de formare a ucenicilor. Fiecare lider ucenicizator are metoda lui de a forma ucenii și în același timp depinde și de lucrarea pentru care este pregătit/format.

Totuși în procesul de formare a ucenicilor trebuie să se țină cont de câțiva factori. Liderul ucenicizator trebuie: – să se ocupe de creșterea spiritual a ucenicului. El nu poate face lucrarea Duhului Sfânt; nu poate atinge latura spirituală a ucenicului, dar se poate ruga pentru el și cu el pentru acest aspect. Astfel, el trebuie să urmărească creșterea spirituală a ucenicului; să-l ajute să-și descopere darurile pe care le posedă; să-i arate ucenicului că are încredere în el, influențându-i încrederea în sine însuși; să-l ia cu sine în lucrări, misiuni pentru a avea un exemplu practic, ajutându-l să crească în lucrare, oferindu-i responsabilitate fără a interveni peste autoritatea lui, accentul căzând mai degrabă pe principii decât pe metode.

Metodele variază de la caz la caz. Scopul acestei prezentări nu este acela de a da anumite forme sau șabloane de a-i forma pe ucenici, deoarece acestea sunt relative. Ceea ce am enumerat mai sus sunt câteva principii de care trebuie ținut cont.

Rezultatul va fi că asociatul va deveni asemenea liderului; fie că acestuia îi place, fie că nu-i place. Asociatul va deveni ceea ce este și nicidecum ceea ce zice liderul. Dacă liderul a fost un om exemplu pentru ucenic, acesta va ajunge și el la rândul său un exemplu pentru cei din jurul lui; dar dacă liderul a lăsat de dorit în acest lucru și ucenicul va fi la fel la rândul său.

Liderul joacă cel mai mare rol în ucenicizare oamenilor dornici să devină slujitorii lui Dumnezeu pentru o anumită lucrare în biserică. Pastorul trebuie să observe dorința acestor oameni, să prindă acest moment, să nu-l piardă, ci să-l fructifice apropiindu-se de acea persoană și să înceapă să o ucenicizeze.

Liderul trebuie să se ocupe de această lucrare, deoarece această practică este întâlnită și la apostoli. Avem chiar exemplul lui Pavel care-l sfătuiește pe Timotei, deja lider de biserică, să încredințeze, ceea ce auzise de la el, la oameni de încredere.

Este nevoie de liderii în biserici. De multe ori lucrarea nu merge cum trebuie datorită faptului că nu sunt lideri sau și dacă sunt nu sunt destoinici de slujba pe care o au. De aceea alegerea noilor lideri care urmează să fie ucenicizați trebuie să se facă cu mare atenție. După ce au fost aleși oamenii aceia care vor deveni viitorii lideri nu trebuie lăsați în paragină. Ei trebuiesc ucenicizați, formați. Nu trebuie puși direct în lucrare; ei trebuie să fie formați pentru lucrare.

Dumnezeu caută și astăzi oameni care să stea în spărtură. Rămâne ca oamenii să înțeleagă această nevoie de noi lucrători, iar conducerea bisericii, în special păstorului să nu-i fie teamă să promoveze noi lideri pentru că ei îi ajută pe aceștia să fie ceea ce Dumnezeu vrea ca să fie: “un om care să stea în spărtură.”

G. Etapele împărtășirii viziunii

Rolul liderului nu este să facă el însuși toată lucrarea. Efeseni 4:12 accentuează că rolul slujitorilor bisericii este să lucreze pentru: desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire. Liderii care au o viziune trebuie să o comunice clar, pentru a avea sprijinul bisericii, dar trebuie apoi să se asigure că fiecare are un rol în această viziune, că fiecare este încurajat să își dezvolte potențialul său încât lucrarea să prospere.

Delegarea responsabilităților va evita suprasolicitatea păstorului sau a grupului de lucrători, dar va ajuta oamenii implicați să se simtă parte a lucrării. A fi direct implicat în lucrare, responsabil de ceva anume, va determina persoana delegată să fie mai dedicată și să lucreze cu mai mult entuziasm. Fiind implicate mai multe persoane, vor exista și mai multe lucrări, în domenii diferite, iar sporind eficiența echipei. Delegarea responsabilităților va ajuta liderul după cum afirmă Calvin Mille: niciodată nu vei ajunge un mare lider fără o delegare eficientă

În privizința delegării saricinilor, sfaturile lui Dove Stone din cartea sa "Patru faze ale confortului” sunt foarte utile și le vom asocia cu primele patru trepte ale stadiului pe care-l descriem.

Demonstrarea – eu o fac și tu privești.

Asistarea – eu o fac și tu o faci.

Delegarea – tu o faci și eu asist.

Multiplicarea – tu o faci și eu voi face altceva.

G. 1. Demonstrarea – eu o fac și tu privești

Este faza când liderul face toată lucrarea și are lângă sine pe asociații săi. Mai întâi vom aborda exemplul suprem de lider spiritual pe care îl găsim în persoana Fiului lui Dumnezeu. Modul în care Domnul Isus a exersat rolul de conducător este complet diferit de opinia generală sau tradiția ebraică precum și de cea actuală. Isus își lua ucenicii cu El oriunde mergea și îi învăța ajutându-i când erau în nevoie.

Iată ce spune John Musselman despre exemplul lui Isus de demonstrarea a valorilor vieții in fața ucenicilor. Acest exemplu este cel mai concludent:

“Isus nu le-a impus ucenicilor lecția rugăciunii ci a continuat să se roage până când în final ucenicii au ajuns atât de flămânzi încât i-au cerut să–i învețe să facă ceea ce făcea El. Dacă ucenicii n-ar fi prins semnificația rugăciunii, și n-ar fi învățat cum s-o practice cu consecvență, nu s-ar fi ales mare lucru din viețile lor. Ucenicilor li s-a explicat clar că trebuie să rămână în Cuvântul Lui Isus dacă vor să continue în părtășia Lui prin Duhul, după ce El va pleca de la ei în viitor. Tot ce a spus și a făcut Isus a avut practic o oarecare relevanță pentru lucrarea de evanghelizare a ucenicilor. Isus a lăsat ca adevărul să atragă atenția asupra Sa și nu asupra prezentării. Metoda lui Isus a fost atât de reală încât s-a potrivit în mod natural. Orele de instruire date de Isus nu au fost niciodată pierdute. Oamenii caută o demonstrare, nu o explicare. Ucenicii noștri fac acele lucrări pe care le văd și le aud la noi. Doar cunoașterea nu este de ajuns. Vine și vremea acțiunii. În ultimă instanță, acei dintre noi care căutăm să instruim alți oameni trebuie să fim pregătiți să fim urmați de aceștia, la fel cum noi îl urmăm pe Hristos”.

De aici putem extrage un exemplu măreț în ceea ce privește conducerea unui grup de oameni. Isus a folosit cea mai eficientă metodă pe care o poate utiliza un lider: investirea în oameni și împlinirea celor mai profunde nevoi ale lor.

De asemenea apostolul Pavel pune un mare accent pe comportamentul său conform principiilor lui Isus; dându-se pe sine exemplu printr-o viață de creștin trăită cu eficiență:

( Corinteni 15:4-15:16 ) ,,Căci dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. “De aceea călcați pe urmele mele”.

Pavel îndemna noii converți să-l urmeze pentru că el însuși l-a urmat pe Hristos. Când vom înțelege nevoia tuturor creștinilor de a avea un model pentru a-l imita, vom înțelege semnificația sfatului apostolului Pavel pentru lucrătorii tineri cînd afirmăm: “ Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora, stăruiește în aceste lucruri…” (1 Timotei 4:16).

Adevărul cuvintelor evanghelice trebuie să fie întrupat în caracterul și comportamentul liderului vizionar. De aceea Pavel îi spune tânărului Timotei să fie cu luare aminte asupra vieții lui și învățăturii pe care o dă altora.

Prin urmare liderul trebuie să aibă o reputație bună, să fie un model în comunitate în familie, și pentru cei din grupul lui. Exemplul personal al lideruluicontează enorm .

Orice individ are în el tendința de a imita pe cineva care pentru el înseamnă mai mult decât exemplul părinților, cu atât mai mult pentru un creștin care dorește cu orice preț să se conformeze societății eclesiastice în care se află. În cercul lui de prieteni el are nevie de un model și acest model trebuie să fie liderul local. Asociați au nevoie de modele, iar liderul trebuie să fie modelul concret de credincioșie în slujirea creștină.

G. 2. Asistarea – Eu o fac și tu o faci

Lucrarea de bază este făcută de către liderul vizionar, iar voluntarii îl ajută. În acest timp ei pot să-și descopere darurile spirituale pe care le-au primit de la Duhul Sfânt și pot fi încurajați și învățați să le pună în slujba altora. Liderul poate folosi aceste ocazii pentru o apropiere în relațiile cu liderii voluntari și poate corecta unele probleme din viața și activitatea lor. De asemenea, acum este timpul de a arăta greutățile lucrării și prețul pe care trebuie să-l plătească fiecare pentru ca lucrarea de slijire să fie eficientă.

Acesta este timpul când ucenicii pot să-și îmbunătățească tot mai mult lucrarea de slujire. Ei au nevoie de încurajare și supraveghere din partea liderului , până când ajung destul de maturi să continuie singuri.

Să nu uităm de puterea laudei în procesul de asistare. Marc Twain spunea: ,,Pot trăi două zile numai dintr-un compliment”, la fel sunt și slujitorii. A fi generos cu laudele nu este o flatare ieftină; lauda este un dar pe care trebuie să-l posede liderul și să-l împartă cu generozitate, într-un mod spontan.

G. 3. Delegarea- Tu o faci și eu asist

Cu timpul greutatea acțiunilor și responsabilitățile ucenicilor cresc, iar liderul îi asistă, fiind gata să-i ajute în situații mai dificile. Activitățile trebuiesc alese în așa fel ca fiecare tip de creștin să aibă posibilitatea să cunoască și să pună în practică ceea ce a învățat. Liderul este dator să facă de cunoscut toate intențiile sale cu privire la noua lucrare la care sunt chemați acești tineri și să stabilească concret așteptările lui de la aceștia. Liderii voluntari vor fi încurajați și ajutați să ia decizia de dedicare în slujire, în urma timpului de rugăciune petrecut înaintea lui Dumnezeu și a convingerii că Dumnezeu îi invită în lucrarea Sa.

Când oamenii se dedică și se consacră lucrării, liderul va investi timp și energie în echiparea și consolidarea lor. Aceasta se poate face prin studii biblice specifice pentru ei, închinare, viață de rugăciune, și împărtășirea viziunii. Numai prin acest timp se stabilesc relații tot mai strânse între liderul vizionar și liderii voluntari, formându-se o echipă care începe să acționeze împreună.

Voluntari împreună cu liderul își dezvoltă o relație tot mai bună, își împărtășesc viziunea și încep să se implice împreună în lucrarea de slujire a bisericii. Pentru liderul vizionar unul dintre cele mai dificile aspecte ale muncii este acela al delegării. Acesta este un stadiu destul de dificil pentru liderul vizionar, deoarece el trebuie să se concentreze și în organizarea, mobilizarea și implicarea liderilor voluntari în lucrare. Privind asupra lucrării cu toți oamenii din biserică, liderul trebuie să găsească modalități de a răspunde nevoilor, prin activități specific creștine.

Despre acest aspect al delegării Mark H. Senter, descrie valoarea liderilor voluntari fără de care lucrarea Bisericii nu se realizează la parametrii normali, iar John Maxwell, accentuează caracteristica unui lider vizionar,aceea că este un om al echipei exprimată prin plasare potrivită a sarcinilor.

G. 4. Multiplicarea- Tu o faci și eu voi face altceva

Atunci când Isus s-a înălțat la cer, lucrarea de salvare a oamenilor nu s-a încheiat. Sarcina de continuare a lucrării a revenit ucenicilor. Această sarcină nu a fost ușoară pentru ei. Mulți aveau să sufere persecuții și martiraj. Dar lucrarea a fost continuată și continuă și astăzi prin viețile celor ce au înțeles chemarea la ucenicie. Este un lucru foarte important ca liderul să le arate încredere, oamenilor pe care îi conduce, dându-le anumite sarcini și încurajându-i să le ducă la bun sfârșit. Cel mai dureros lucru este atunci când auzim un lucrător spunând ” eu nu mă pricep la nimic!,” sau nimeni n- a făcut vreun efort ca să creadă în mine!.“ Din aceste cuvinte triste reiese cât de important este să-i sprijinim pe tineri lucrători ai generației noastre spunându-le că în viitor vor face chiar mai bine ceea ce n-au reușit să facă decât parțial satisfăcător în prezent. Exemplul Domnului Isus Hristos se concretizează prin faptul că și-a făcut timp să-i asculte, să-i ajute, să-i conducă și să-i slujească pe cei din preajma Lui.

Umilința este caracteristică omului de care se folosește Dumnezeu, cu toate ca ea nu este cerută de standardele lumii. În domeniul politicii și al comerțului umilința este o calitate nedorită și necerută. Aici liderii au nevoie și sunt în căutare de întâietate și publicitate.Anonimatul și nu reclama proprie a fost definiția lui Hristos cu privire la conducere; în pregătirea ucenicilor săi pentru viitoarele poziții de autoritate. El le-a spus că nu trebuie să fie ca despoții orientali, ci umili ca Învățătorul lor (Matei 20:25-27 ).

Părinții își aduceau copii la Isus și Biblia spune că “ ucenicii au certat pe cei ce-i aduceau”. Deși Isus a fost foarte ocupat, El a fost gata să stea la dispoziția copiilor, pentru că a zis: “ Lăsați copilații să vină la Mine”.

Credinciosul trebuie să știe că liderul are întotdeauna pentru el timp să stea și să discute anumite lucruri împreună, creând astfel o atmosferă caldă în care el poate să-și deschidă sufletul. Cu toate că uneori este dificil să fie spontan și liber, este necesar să le demonstreze faptul că liderul este preocupat de viața persoanei cu care colaborează.Introducând în orarul lui un timp special pentru a fi la dispoziția lor, ei vor ști că au prilejul să discute orice cu liderul lor. Astfel această nevoie a lor de a se simții într-un climat de acceptare înțelegere și prietenie să fie satisfăcută.Domnul Isus a avut puterea să pună în valoare în oameni ceea ce era mai valoros din ei. El a văzut potențialul din Petru și datorită încrederii și încurajării lui Isus, Petru devine ceea ce Isus știa că va deveni. Cu privire la acest aspect al multiplicării, John Musselman, în cartea “The Disciple Maker” afirmă: Criteriul după care o Biserică ar trebui să-și măsoare succesul nu este după câte nume noi sunt adăugate în registrele Bisericii și nici cu cât crește bugetul, ci mai degrabă câți creștini câștigă în mod activ pe alții pentru Hristos și-I slujesc ca să câștige mulțimele.

Lucrarea vizionară a bisericii are același principiu de multiplicare și evaluare a eficienței. Când acest ultim principiu funcționează, se poate spune că lucrarea a început să funcționeze la parametrii normali, iar lucrarea lui Dumnezeu se face prin oamenii potriviți, aleși de El. Interesant este și Stan Toler pornește de la principiul potrivit căruia fiecare membru al bisericii este înzestrat de Dumnezeu într-un mod unic, special care trebuie folosit la potențial maxim.

Așadar numai prin aplicarea unei strategii vizionare în lucrare, liderul va avea succes în slujirea ce o face în domeniul lucrării de direcționare, modelare și echiparea a bisericii locale.

CAPITOLUL IV

PIEDICI ÎN CALEA CONDUCERII VIZIONARE

1. Anticiparea, prerogativa liderului vizionar

Identificarea piedicilor este importantă în egală măsură. Nici un plan care nu ține cont de piedici nu va putea fi dus la îndeplinire. A cunoaște de la bun început slăbiciunile, lipsurile și alte aspecte care ar putea distruge lucrarea înseamnă a evita dezamăgirile mai târziu. Viziunile care pornesc în mod idealist, care văd numai bine și care fac socoteli simpliste ca să vadă în câți ani vor ajunge la un număr oarecare de membri sunt sortite eșecului. Lumea în care trăim zace în întuneric (Luca 1:79), Diavolul știe că are puțină vreme (Apocalipsa 12:12), de aceea biserica nu trebuie să fie în necunoștință de planurile sale (Isaia 55:11).

O recunoaștere sinceră a aspectelor care constituie o slăbiciune pentru viziiune poate însemna începutul remediului. Liderul care a constatat care sunt piedicile în calea viziunii va putea apoi să facă un plan pentru îndepărtarea lor.

2. Capcane ămpotriva liderului vizionar

A. Capcana popularității

De asemenea cultul personalității nu este caracteristic numai comunismului. El se manifesta încă din zilele lui Pavel în Corint și este cu noi și astăzi. Manifestarea unui respect exagerat față de lider este o dovadă de imaturitate spirituală. Iar acceptarea acestui respect lingușitor de către conducători este o evidență a slăbiciunii lor. Pavel a fost șocat de acest lucru și l-a respins în mod categoric. Nu este greșit să-I apreciezi pe cei care se străduiesc să te slujească, dar această prețuire nu trebuie să degenereze în adulare. Liderul eficace îndreaptă afecțiunea subordonaților săi mai mult spre Hristos și mai puțin spre el însuși. El poate primii încurajare și apreciere pentru munca sa fructuoasă, dar trebuie să refuze cu consecvență de a fi idolatrizat. Episcopul Stephen Neill a spus, adresându-se studenților în teologie: “popularitatea este cea mai periculoasă stare spirituală imaginabilă, pentru că ea conduce foarte ușor la mândrie spirituală și la pierzare. Este un simptom care trebuie urmărit cu îngrijorare pentru că adesea în schimbul obținerii ei s-a plătit prețul greu al compromisului cu lumea”.

B. Capcana mândriei

De cele mai multe ori liderii cad în capcana mândriei. De exemplu împăratul Ozia care a căutat pe Dumnezeu în timpul vieții lui Zaharia, înțelegea vedeniile lui Dumnezeu; iar în timpul cît a căutat pe Domnul, și Dumnezeu l-a făcut să prospere (2 Cronici 26:25), dar cînd faima lui s-a extins peste hotarele Egiptului (versetul 8) și când a devenit puternic, inima lui i s-a înălțat și i s-a umplut de mândrie ceea ce l-a dus la pieire.

Liderul vizionar trebuie să fie capabil să-și definească și să-și comunice obiectivele, precum și cea mai bună modalitate de a-și atinge scopurile. Piedica majoră deseori întâlnită în realizarea scopului este mândria. Pericolul mândriei orbește liderul împiedicându-l în a găsi modalitatea cea mai bună pentru atingerea scopului, de aceea liderul trebuie să anticipeze pericolele care ar putea descalifica lucrarea.

Cele mai nocive manifestări ale mândriei sunt egocentrismul și gelozia.

Egocentrismul este una dintre manifestările respingătoare ale mândriei. Este practica de a gândii și a vorbii mult despre sine, obiceiul de a mării realizările și importanța personală. Cel care suferă de egocentrism evaluează totul în relație cu sine, etalon fiindu-i propriul ego și nu Dumnezeu și binele poporului său.

Gelozia este un efect al manifestării mândriei. O persoană geloasă este temătoare și suspicioasă în legătură cu eventualii rivali. Liderul care este gelos pentru slava lui Dumnezeu nu trebuie să aibă nici o preocupare pentru prestigiul sau prerogativele sale. El este în siguranță în mâna Lui.

C. Capcana infailibilității și indispensabilității

Noțiunea de spiritualitate nu este identică cu cea de infailibilitate. Faptul că o persoană are Duhul Sfânt și caută să fie condusă de El nu înseamnă că nu va mai face greșeli. Atât timp cât ești în trup, nu ești infailibil. Chiar apostolii chemați de Dumnezeu au făcut greșeli care au necesitat corectări divine. Liderul care îl cunoaște pe Dumnezeu, și probabil îl cunoaște mai bine decât alți colegi ai săi, este în pericolul de a cădea în această capcană. El trebuie să fie un om al convingerii, gata oricând să-și susțină, indiferent de consecințe, punctul de vedere, dar aceasta nu înseamnă că poate pretinde o infailibilitate totală. Mulți din cei ce au avut posturi de conducere au căzut în ispita iluziei că sunt de neînlocuit în interesele lucrării și că nu trebuie să se renunțe la serviciile lor. Charles Calson scoate în evidență tendița societăți contemporane care își face simțită prezența și în Biserică : Oamenii care dețin puterea o folosesc pentru ase menține pe ei însăși la putere… În nici un alt domeniu această tendință dezastruoasă nu constituie un pericol mai serios ca în lucrarea creștină. Înaintarea este blocată ani de-a rândul de oameni bine intenționați, dar îmbătrâniți, care refuză să elibereze funcția și insistă să țină frâiele în mâinile lor fără putere. Lucrătorul care se autoproclamă ca fiind indispensabil bisericii, îi face un mare deserviciu.

D. Slujirea pentru autoîndreptățire

Principalele manifestări ale acestei capcane sunt efortul omenesc, slujire ostentativă, slujire selectivă și temporară și autogratificarea. Calvin Miller scoate în evidență : Multe neplăceri apar în Biserică atunci cînd uităm de natura coruptibilă a putrii.Este ușor să vrem să-I conducem pe alții pentru propriul nostru avantaj…

Slujirea în vederea autoîndreptățirii vine prin efort omenesc: ea calculează și planifică în mod atent pe cine și cum să slujească. Slujim doar pentru că am ascultat de vocea lui Dumnezeu și am fost direcționați și echipați de El.

Slujirea în vederea autoîndreptățirii este o slujire ostentativă, care speră să fie remarcată și care dorește întotdeauna să fie văzută și remarcată, să fie aplaudată și răsplătită. Slujirea vizionară nu face distincție între actele mici de slujire și cele mari; ea primește cu bucurie toate oportunitățile de a sluji, fără discriminare, indiferent cât de mici sau de ascunse.

Slujirea în vederea autoîndreptățirii este preocupată de rezultate și este selectivă în privința celor slujiți, este doar o acțiune temporară, afectată de sentimente și dorințe, dar slujirea condusă de viziune este un stil de viață permanent, guvernat numai de Dumnezeu, se bucură de slujire și îi slujește pe dușmani, ca și pe prieteni, pe cei în funcții joase ca și pe cei cu statut înalt, pe cei nerecunoscători ca și pe cei generoși.

Slujirea pentru autoîndreptățire este o formă de autogratificare și autoglorificare. Ea îi manipulează și îi controlează pe oameni și îi afectează puternic pe cei din comunitate. Slujire vizionară însă se preocupă de nevoile altora cu pasiunea pe care o avem pentru noi înșine. Ea nu obligă pe nimeni să întoarcă binele făcut, zidește trupul lui Hristos și îi aduce mare slavă lui Dumnezeu.

3. Bariere în calea conducerii vizionare din partea comunității

Drumul de la nașterea unei viziuni și până la urmarea ei de către o biserică nu este lipsit de obstacole. Pentru a implementa în Biserică o viziune privind misiunea locală cere mult curaj și înțelepciune din partea liderilor Bisericii. De aceea unui lider vizionar se cere curaj în cel mai înalt grad. Curajul este acea calitate a minții care îi face pe oameni capabili să întâmpine pericolul și dificultatea cu fermitate, fără frică sau deprimare.

Curajul este necesar pentru orice lider astfel ca acesta să rămână statornic și să fie tenace.Unii psihologi fac diferență intre curaj și tenacitate: curajul implică decizia de a începe, iar tenacitatea implică decizia de a continua. Cauza majoră a liderilor lipsiți de curaj, este teama de eșec. . Sănătatea trupului lui Hristos este foarte importantă. Hristos este capul bisericii și dorește să-și conducă biserica pentru a împlini acest scop. Dacă trupul lui este paralizat sau bolnav reacționând independent de comenzile pe care El le dă nu se va ajunge la rezultatul dorit.

Piedicile pe care le vor întâmpina aceia care doresc să stabilească în Biserică o viziune pentru misiune locală sunt generate de mai multe cauze.

A. Tradiția

Una din cele mai populare și devastatoare piedici în căpătarea unei viziuni este ideea falsă că “Dumnezeu nu va forța pe nimeni să acționeze și altfel decât a făcut-o înainte”

Viziunea pretinde o schimbare care periclitează zona de confort oferită de tradiție. Când este adusă în discuție problema schimbări, mulți membri în biserică vor preferă să rămână preocupați de activitățile obișnuite ale Bisericii.

De aceea un lider vizionar nu trebuie să fie certăreț ci binevoitor și blând, nu agresiv și polemic, ci înțelept și amabil. Această alternanță contrastantă a termenilor de mai sus pune de fapt în evidență caracterul ideal al unui lider. R.C. Trench spune despre blândețe:

“Este spiritul care corectează și înlătură nedreptățile dreptății”. O astfel de persoana cum spune Aristotel își amintește mai repede binele decât răul și binele ce i s-a făcut mai degrabă decât binele ce l-a făcut. El nu va fi nici agresiv, nici iritabil, ci mai mult va manifesta considerație și îngăduință față de ceilalți, căutând întotdeauna o soluție pozitivă pentru o problemă dificilă sau o situație explozivă.

Domnul Isus vorbea despre nevoia de schimbare încă din secolul I, iar astăzi sunt încă mulți care cred că schimbările din Biserică nu sunt bune, din dorința de a conserva formele trecutului. Peter Wagner remarcă faptul că multe biserici au dispărut chiar din acest motiv: opoziția față de nou, față de schimbare.

Dumnezeu poate folosi tradiția că o bază stabilă pe care el clădește viitorul. Tradiția trebuie apreciată și folosită că o temelie și nu că un obstacol în calea progresului.

B. Frica de schimbare

Majoritatea oamenilor sunt deranjați de schimbare. Schimbarea înseamnă ieșirea din zona de siguranță și pășirea în altele noi, care implică un anumit risc . Asumarea acestor riscuri produce disconfort și îngrijorare. Totuși o viziune clară prezentată cu convingere poate depăși acest obstacol al fricii. George Barna subliniază acest aspect în felul următor: Observația mea este că atunci când un slujitor călăuzit de Dumnezeu transmite viziunea lui înspre poporul lui Dumnezeu, discomfortul și îngrijorarea cu privire la capacitatea de a schimba lucrurile cu succes, dar intensitatea acestor temeri, cunoscând viziunea este în mare parte eliminată.

Nesiguranța și frica unor credincioși de a promova un spirit vizionar în biserică este cauzată de lipsa lor de credință în abilitatea lui Dumnezeu de a lucra prin ei către o împlinire a scopurilor Sale. Rugăciunea și supunerea totală față de voia lui Dumnezeu poate alunga orice sentiment de frică.

C. Ignoranța și comoditatea

Ignoranța este inamicul viziunii. Viziunea implică o cunoaștere a necesității lucrării de misiune. Când nu există o cunoaștere corectă a circumstanțelor nu poate fi construită o viziune.

Gordon Olson afirma că în momentul de față “există o mare ignoranță privind nevoile actuale ale oamenilor din alte părți ale lumii”.

Într-adevăr, comoditatea îi face pe oameni nepăsători față de nevoile semenilor săi. Preocuparea majoră a unor astfel de creștini este asigurarea unui mod de viață liniștit și lipsit de pericole. Ei sunt așa de “absorbiți de propriile lor afaceri, încât devin orbi la nevoile semenilor.”Păstrarea unei viziuni vii și clare înaintea Bisericii necesită zel și entuziasm pentru a interveni în sprijinul lucrării misionare.În procesul de implementare a vizunii este nevoie de răbdare

William Baradz, definește răbdarea liderului, pornind de la textul din 2 Petru 1:6, afirmă: “Răbdarea nu înseamnă niciodată a sta cu brațele încrucișate și a suporta o anumită stare de lucruri, ci înseamnă perseverență biruitoare și rezistență consecventă în încercare. Ea îl face pe om să treacă de pragul limitărilor fără a se frânge și îl ajută întotdeauna să salute cu bucurie neprevăzutul”. Liderul are nevoie de rabdare eroica. trebuie sa perseverezi si sa perseverezi si inca o data sa perseverezi.

Ideile noi nu vor fi acceptate de la inceput, indiferent cat de senzationale si utile ar fi ele. Daca toata lumea ar imbratisa viziunea de la inceput, ar fi dificil sa fie luată in serios ca viziune, viziunea provoacă rezistența la flexibilitate, apărare în fața la ceva stabilit, opoziție la frecare.Este nevoie de demonstratii nesfarsite, de repetiții monotone înainte ca viziunea sa poata fi acceptata si inteleasa de Biserica. Pentru aceasta este nevoie de forta si rabdare eroica. Un lider creativ face apel la o varietate de metode, folosindu-și imaginația și creativitatea pentru a face lucrarea cu oamenii cît mai eficientă.

Ignoranța și comoditatea duc la în inactivitatea membrilor bisericii care nu iși mai pun în valoare darurile lor spirituale, potențialul și facilitățile pe care le au la dispoziție. Dacă fiecare biserică și-ar mobiliza personalul și ar utiliza toate resursele ei avântul lucrării misionare ar fi mult mai impetuos. Viziunea pentru misiune pretinde sensibilitate și disponibilitate pentru lucrare.

D. Confuziile teologice

Viziunea poate fi obstrucționată de lipsa de unitate în înțelegerea doctrinelor de bază, cauzată de înțelegerea hiper-calvinistă privind mântuirea. Aceasta susținea că mântuirea păgânilor se face exclusiv prin intervenția lui Dumnezeu , fără a fi necesară activitatea creștinului. Însa, suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire, implică și împuternicirea lucrătorului care este trimis să vestească Evanghelia. (Romani 10:14,15)

Orientarea bisericii spre rezultate imediate este o altă atitudine greșită în susținerea viziunii. Absența unor rezultate imediate a făcut că multe inițiative vizionare să fie abandonate.Viziunea pretinde Bisericii credință în puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu, care lucrează după orarul Sau. George Barna afirma ca: “Dumnezeu are timpul Lui pentru anumite persoane și anumite lucrări , El nu este presat de timp.” Viziunea trebuie păstrată chiar dacă rezultatele ei întârzie să apară.

.

E. Îngrădirea culturală

Majoritatea bisericilor sunt etnocentrice, interesate doar de propria lor cultură. Bisericile nu cresc la fel în toate zonele, dar este necesar să fim interesați și de caracteristicile altor culturi, deoarece este posibil să găsim multe idei care ne-ar fi de folos. Există un vocabular folosit doar de creștini, greu accesibil celorlalte persoane care nu au crescut în mediul creștin. De aceea se întâmplă deseori să fim înțeleși greșit de cei ce ne ascultă, efectele nefiind cele dorite de noi.

F. Fobia clădirilor

Arhitectul canadian Ray Bowman oferă un exemplu edificator în această privință. El relatează cum cercetări serioase în domeniul creșterii bisericii l-au dus spre o concluzie neașteptată: multe biserici încetează să mai crească, fiindcă au început să construiască o clădire nouă pentru întâlnirile bisericii! După ce ani la rândul a proiectat clădiri somptuoase, „care să atragă oamenii”, Dumnezeu l-a trecut prin câteva lecții în care a înțeles că acestea nu ajută deloc biserica să crească.

Cercetând cu atenție, vizitând multe dintre bisericile care l-au angajat în trecut, a constatat că multe dintre ele au scăzut. Motivele pentru această descreștere sunt, în opinia sa, tocmai inversarea priorităților bisericii. Unele biserici nu au putut suporta povara financiară generată de construcția noii biserici, așa că li s-a părut natural să reducă din fondurile pentru săraci, evanghelizare, misiune în afara țării, etc. Alte biserici au reușit să ducă la bun sfârșit programe foarte ambițioase de construcție, dar s-au atașat atât de mult față de planurile de construcție și apoi față de clădirea în sine, încât pentru ei „a face ceva pentru Dumnezeu” înseamnă a veni la biserică, a face totul pentru a înfrumuseța clădirea, cu alte cuvinte a fi foarte ocupat cu întreținerea unei clădiri foarte frumoase, dar care nu mai avea nici un impact asupra locuitorilor.

Clădirile sunt bune, dar nu pot mântui oameni, nu pot vindeca relații, nu pot fi o manifestare a slavei lui Dumnezeu între oameni, oricât de impunătoare ar fi ele.Nimic rău în efortul lor, dar conform Scripturilor, a lucra pentru Dumnezeu înseamnă un progres în cele spirituale. Ele sunt doar instrumente de care biserica se poate folosi în împlinirea mandatului său. Ele trebuie să pregătească terenul pentru lucrare și să nu devină un scop în sine.

CONCLUZII

Dumnezeu vrea ca slujirile bisericilor Sale să fie eficace. Acele puține biserici care sunt cu adevărat eficace sunt cu adevărat concentrate asupra scopului lor. Revizuind în mod continuu scopul vostru, puteți să vă țineți prioritățile într-o ordine corectă și biserica concentrată de aceea :

În cel de al doilea capitol al acestei lucrări am tratat personalitatea liderului, profilul moral al acestuia,profilul spiritual al acstuia,calitățile necesare împlinirii misiunii divine

Liderii bisericilor trebuie să fie interesați să cunoască factorii care influențează pozitiv sau negativ creșterea și maturizarea spirituală a bisericii dezvoltându-i pe cei care ajută la creștere și eliminându-i pe cei care împiedică biserica să crească..Cel care nu vrea să asculte nu are decît să se retragă. Persista-ți.Nu renunta-ți niciodataNu lasa-ți niciodata nimic nefacut din ceea ce este esential pentru viziune, obiectivele clare ale viziunii.Nimeni nu își lasă viitorul pe seama șansei. Amanarea este o pastila otravitoare pentru viziune. Maxwell pune în evidență dorința dezvoltării interioare afirmând astfel: Liderii sunt eficienți datorită a ceea ce sunt în interior.

În cel de al treilea capitol am tratat caracteristicile viziunii

Fiecare lider trebuie să dezvolte împreună cu biserica sau cu un grup o viziune proprie bisericii. Viziunea și caracteristicile ei trebuie prezentată clar bisericii astfel încât biserica s-o înțeleagă și să dorească să participe la împlinirea ei. Viziunea nu se împlinește pur și simplu pentru că exista. Muncește și vei fi rasplatit. Nimeni nu realizează mai mult decît își propune. Fii practic.Este periculos sa ramai in sfera teoriei si a filozofiei.Caută idei practice pentru a implini viziunea.Trăiește cu înțelepciune prezentul,planifică atent viitorulși adaptează-te cu flexibilitate situațiilor în schimbare.

În cel de al patrulea capitol am tratat procesul și etapele viziunii

– În elaborarea viziunii liderul trebuie să parcurgă pași concreți pentru a alcătui o viziune clară, măsurabilă și aplicabilă sub directa călăuzire a lui Dumnezeu.

Jim Burns în cartea “Ca lutul în mâinile olarului “, afirmă: Liderul are responsabilitatea în primul rând de a-ași asculta oamenii, pentru ca evident apoi să ofere soluții înțelepte.

Nu trebuie să fi specialist pentru a aplica cea mai importantă tehnică afirmată de Eugene Morris : A ști să asculți oameniii este limbajul adevărat al iubirii.

Pentru a-și mări capacitatea de înțelegere, liderul atunci când îi ascultă pe oameni,trebuie să asimileze următoarele 6 sfaturi practice pe care Eric Allenbaugh, le oferă în cartea Wake-Up Calls:

– ascultă cu intenția de a înțelege mesajul dincolo de cuvinte;

– ascultă ca să afli punctele nevralgice;

– ascultă-i din interes, nu doar pentru poziția lor;

– ascultă așa cum ți-ar plăcea să fii ascultat;

– ascultă cu ochii – vei auzi mai bine;

– ascultă ceea ce spun și ceea ce nu spun.

Când John Maxwell vorbește despre arta ascultării, în cartea “Cele 21 de calități ale liderului,” afirmă: Pentru a fi mai aproape de inimile oamenilor folosește-ți urechile. Pentru că urechea liderului trebuie să asculte în tandem cu vocile oamenilor.

S-a putut observa că o interpretare corectă a bazei biblice conduce la stabilirea unei viziuni ce orientează biserica în direcția unei slujiri eficiente.Donald Miller, autorul cărții Reinventarea protestantismulu american (Reinventing American Protestantism), spune: “Creștinătatea trebuie să continue să se reînnoiască, adaptându-și mesajele fiecărei generații, în funcție de cultură și locul geografic, dacă dorește să supraviețuiască”

Lyle Schaller sfătuiește creștinii să-și schimbe atitudinile greșite și să înțeleagă că prin schimbările de care am vorbit nu se dorește schimbarea Evangheliei, ci modul în care o proclamăm. Dacă dorim doar să facem bine ceea ce facem, vom continua să fim irelevanți în contextul în care trăim. Schaller ne propune să ne punem întrebarea dacă vechile burdufuri pot ajuta noua generație sau ar trebui investit mai multă energie și timp pentru a face noi burdufuri? Răspunsul lui este că am fi mult mai productivi dacă am investi în noi burdufuri. Acum, când tot mai multe persoane sunt nemulțumite de modul în care decurg programele de biserică, de modul în care sunt administrate finanțele, de faptul că nu sunt implicate în lucrare, aplicarea strategiei CONDUȘI DE VIZIUNE, ar însemna startul pentru trezirile spirituale mult așteptate. Programele inițiate de echipa pastorală oferă fiecărui membru posibilitatea să-și dezvolte abilitățile și darurile spirituale.

Aceasta este o mare nevoie a societății de astăzi când posibilitatea producerii unor catastrofe este iminentă. Dumnezeu dorește să ofere liniște, pace și siguranță chiar și în cele mai dificile momente. Rolul creștinilor este de a ajuta oamenii să accepte mâna întinsă a lui Dumnezeu. Prin slujirea vizionară, bisericile vor împlini Scriptura, oamenii își folosesc darurile spirituale, Trupul lui Hristos este mobilizat pentru lucrare, iar rezultatul final este că cei pierduți descoperă adevărul și dragostea lui Isus.

Jowett spune ca : O viata traita frumos este aceea care-I determina pe oameni sa-si inalte gandurile spre Dumnezeul cel slavit, aducandu-I omagiu. Cand privesc ei Divinul realizat in omenesc, sunt atrasi si ei la partasia cereasca. Dar ei trebuiesc atrasi nu prin elocventa exprimari noastre. Prin inraurirea harului unei trairi nobile noi avem datoria de “a reduce la tacere ignoranta oamenilor nepriceputi” si tacerea aceea va fi pentru ei prima etapa din viata lor cand ei vor incepe sa aspire spre consacrare

Biserica concentrată pe viziune oferă cadrul propice dezvoltării spirituale, psihice și sociale a participanților și a altor domenii (conducere, consiliere, asistență socială), în funcție de caracteristicile și nevoile fiecărei slujiri.

Oamenii vor să se atașeze de o biserică ce știe încotro merge.. Acest lucru se datorează faptului că fiecare caută ceva care să dea sens, scop și direcție vieții. Când a spus Ezra poporului ceea ce Dumnezeu aștepta de la ei să facă, poporul a răspuns: „Spune-ne ce să facem pentru a îndrepta lucrurile, iar noi vom coopera pe deplin” (Ezra 10:4 LB).

A deveni o biserică condusă de viziune cere timp – nu se întâmplă toate o dată sau peste șase luni. S-ar putea să fie nevoie de câțiva ani ca biserica să facă tranziția. Dacă dorim ca biserica să devină o biserică condusă de vizune, va trebui condusă prin trei faze critice:

-în prima rfază trebuie să îți definești viziunea și scopurile ei.

Proverbe 29:18 spune: „Când nu este nici o descoperire dumnezeiascã, poporul este fără frâu. Viziunea nu numai că ne definește ceea ce să facem, dar ne și definește ceea ce să nu facem. Fără o viziune este ușor să vă simți-ți frustrat de către toate lucrurile din jurul vostru care vă distrag atenția. A încerca să conduceți o biserică fără o viziune definită este ca și cum a-ți conduce o mașină pe ceață. Una dintre ispitele frecvente în care cad multe din bisericile de astăzi este capcana de a permite lucrurilor minore să devină prioritare. Ele sunt ocupate cu evenimente, cruciade, scopuri bune, dar mai puțin importante., majoritatea bisericilor încearcă să facă prea multe..

Programe și evenimente sunt adăugate în mod continuu la planificarea bisericii fără să fie scoase nici unul din celelalte adoptate anterior uitînd că nici un program nu este făcut să țină veșnic. Multe biserici sunt eficiente în sensul că sunt bine organizate și mențin o paletă largă de programe. Însă, în timp ce ei fac o mulțime de activități, există puțină productivitate. Energia este irosită cu lucruri banale. Nu este suficient ca o biserică să fie bine organizată, ea trebuie să fie bine organizată în a face lucrurile care trebuie.

-în cea de a doua fază ,viziunea și acele scopuri trebuie comunicate fiecărui membru din biserică – regulat. Pavel știa acest lucru. El a spus: „Îmi strâng toată puterea să fac un singur lucru, uitând ce este în urmă și uitându-mă înainte spre ceea ce îmi stă în față„ (Filipeni 3:13 LB).

-în cea de a treia fază, trebuie să-vă organiza-ți biserica în jurul viziunii

1 Corinteni 1:10 (LB) spune: „Vã îndemn,… să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit în gândire și scop.” Observați că Pavel spune că cheia armoniei în biserică este unitatea în scop. Oamenii care lucrează împreună pentru un scop mai mare nu mai au timp să se certe asupra unor probleme neînsemnate. Când ajuți la vâslit, nu ai timp să mai arunci cu pietre în barcă.

2 Corinteni 13.5 spune: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă.” Cum se auto-evaluează biserica? Nu comparându-se cu alte biserici, ci punând întrebarea: „Facem noi ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să facem?” și „Cât de bine face lucrul acesta?” Sunt întrebările cele mai importante în evaluarea bisericilor slujite de noi. Viziunea bisericii trebuie să devină standardul după care să măsorăm sănătatea și creșterea ei.

Nu există corelare absolută între mărimea și puterea unei biserici. O biserică poate fi mare și puternică, sau mare și fără vlagă. Tot așa o biserică poate fi mică și puternică sau mică și slabă. Mare nu înseamnă neapărat și mai bună, sau a fi mică nu înseamnă în mod necesar mai bună. Mai bună este mai bună!

Scopul acestei lucrări nu este acela de a face ca bisericile să devină mari sau mai mari decît sunt în prezent. Nu mărimea este problema. Aspectul importantă este aceasta: Biserica va fi mai puternică și mai sănătoasă devenind o biserică condusă de viziune.