Viticultura Romaneasca. Tehnologia de Cultura a Vitei de Vie Si Importanta Ei
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] I
Importanța culturii viței de vie
Importanța alimentara
Importanța economica
Importanța sociala
Importanța estetica
Capitolul II
Prezentarea stațiunii centrale de cercetări agricole pentru soluri sărăturate Brăila
2.1. Înființarea stațiunii (S.C.C.A.S.S.)
Obiect de activitate
Situația terenului
Structura organizatorică de conducere
Capitolul III
Cadrul natural și cerințele culturii
3.1. Cadrul natural
[NUME_REDACTAT]
Regimul termic
Umiditatea relativa a aerului
Lumina și nebulozitatea
3.2. Cerințele viței de vie fața de factorii de mediu
Cerințele fața de factorii de sol
Cerințele fața de lumina
Cerințele fața de temperatură
Cerințele fața de apă
Capitolul IV
Tehnologia de cultură a viței de vie în cadrul S.C.C.A.S.S. [NUME_REDACTAT] de tăiere
Tipuri de tăiere
Lucrări și operațiuni în verde
Conducerea coardelor de producție pe mijloace de susținere
Lucrările solului
Sistemul de întreținere a solului în plantațiile de vii în cadrul S.C.C.A.S.S.
Fertilizarea plantațiilor
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Capitolul V
Materialele și metoda de cercetare
Capitolul VI
Rezultate obținute
Capitolul VII
Determinarea pragului de rentabilitate la vița de vie
Concluzii și propuneri
[NUME_REDACTAT] 74
=== Lucrare de diploma ===
INTRODUCERE
Viticultura românească este una multimilenară, viticultură de mare tradiție ale cărei rădăcini se pierd adânc în preistorie în neoliticul mijlocie.
Mai mult, exista temeiuri să credem ca vița de vie a fost planta care a ridicat pe omul preistoric de pe meleagurile noastre de la stadiul de simplu culegător, la rangul de cultivator.
Îndelungata vechime și tradiție creează în egală măsură avantaje și dezavantaje.
Avantaje în sensul că se moștenește din generație în generație dragostea pentru această nobilă îndeletnicire, soiuri și sortimente, practici culturale, practici oenologice.
Dezavantaje pentru că, fatalmente o astfel de viticultură este mai tradiționalistă, mai puțin dispusă să „adopte” noul, inovația, liberalismul.
Multă vreme, viticultura a reprezentat o îndeletnicire bazată pe tehnici rudimentare, cu randamente scăzute.
Organizarea viticulturii pe principii tehnologice moderne a avut loc la începutul secolului al XIX-lea.
Pe plan mondial producția de vin se ridică la 250-270 milioane hl., în timp ce consumul reprezintă numai 220-225 milioane hl. (Suplement au Bull. O.I.V. vol. 72/815-816 din 1999). Există o supraproducție de vi, mai ales în Europa care este cea mai mare producătoare dar și consumatoare de vin.
Țările viticole din U.E. produc cele mai mari cantități de vin: Franța 54-57 milioane hl., Italia 51-59 milioane hl., Spania 21-34 milioane hl.etc.
Pentru a se reduce supraproducția de vin și a prevenii eventuala criza economică pe care o poate genera, țările UE distilă anual cantități importante de vin din care se obține alcoolul de vin; de asemenea, cantități tot mai mari de struguri se transformă în suc pentru prepararea băuturilor nealcoolice.
De subliniat faptul că producția viti-vinicolă s-a dezvoltat și în alte țări, de pe alte continente: Argentina produce anual 13-18 milioane hl., Africa de Sud 8-9 milioane hl. Vinurile din aceste țari fac o presiune permanentă pentru a accede pe piața europeană.
România ca țară viticolă importantă a Europei, asociată la UE produce anual 7-8 milioane hl. de vin. Producția de vin depășește cerințele interne de consum care se ridică la cca. 6 milioane hl., astfel încât se pot exporta 1-2 milioane hl. de vin anual.
Avem o industriei a vinului dezvoltată, iar vinurile românești sunt bine cotate pe piața UE și cunoscute în multe alte zone ale globului (Japonia, Canada, America, Rusia).
Nu ne rămâne decât să promovăm o viticultură de calitate, adică să extindem în cultură soiurile de la care se pot obține vinuri de înaltă calitate, pentru a putea sporii exportul de vinuri.
Intensivizarea culturii viței de vie, prin mecanizare, chimizare, irigare, introducerea de soiuri noi mult mai productive și a sistemelor moderne de cultură conferă viticulturii de astăzi un grad avansat de tehnicitate și impune o pregătire profesională mult mai complexă din partea specialiștilor.
Reconstituirea proprietății private in viticultură și revenirea la economia liberă de piață au readus în actualitate problemele specifice sectorului de producție viti-vinicol și anume: dezvoltarea culturii viței de vie numai în arealele viticole consacrate (podgoriile vechi, tradiționale); respectarea sortimentelor de soiuri pe podgorii și amplasamentelor pentru noile plantații viticole; producerea materialului săditor viticol cu valoare biologică ridicată; represiunea fraudelor în producerea și comercializarea vinurilor; monopolul Statului asupra alcoolului și a băuturilor alcoolice; organizarea cooperației viticole.
Primele măsuri legislative au fost întreprinse: Legea viei și vinului nr. 67/1997;
[NUME_REDACTAT] nr. 582/1998, privind marcarea băuturilor alcoolice; [NUME_REDACTAT] nr. 588/1998 referitoare la instituirea regimului de supraveghere fiscală a producerii și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice. Aceste măsuri legislative și altele care vor mai fi luate, au ca scop întărirea controlului Statului într-un sector economic atât de important ca cel al producerii și comercializării băuturilor alcoolice, cu implicații sociale din cele mai mari.
Pentru revigorarea și așezarea sectorului viti-vinicol pe noul făgaș economic, organizarea Cooperativelor viticole este elementul indispensabil.
Cooperativa viticolă reprezintă întreprinderea rurală pentru prosperitatea economică a podgorenilor, în care își găsesc locul atât micii producători, cât și marii producători. Ea asigură mijloacele financiare și tehnice pentru realizarea producției de struguri, valorifică la nivel corespunzător producția de struguri și garantează prețurile la vinurile obținute, face posibil exportul vinurilor de calitate, asigurând astfel veniturile podgorenilor pe care îi pune la adăpost de criza economică.
Capitolul I
IMPORTANȚA CULTURII VIȚEI DE VIE
IMPORTANȚA ALIMENTARĂ
Strugurii și vinul au o contribuție importantă în alimentația omului. Prin compoziția lor chimică, strugurii constituie un aliment valoros, alături de celelalte fructe care se consumă în stare proaspătă.
Strugurii conțin o serie de substanțe nutritive necesare pentru organismul uman cum sunt:
Zaharuri ușor asimilabile (glucoză, fructoză) 12-25%
Acizi organici (tartric, malic, citric) în proporție de până la 2%
Săruri minerale (de K, Ca, Mg, P, Fe etc) cca 1%
Compuși azotați 0,17-0,20%
Vitamine (C, B1, B2, PP, A, E), enzime, polifenoli etc.
Aceste substanțe au rol energetic, mineralizant, alcalinizant, reconfortant și chiar terapeutic pentru organism.
Un kilogram de struguri proaspeți furnizează 700-2000 calorii, ceea ce echivalează cu valoarea energetică a următoarelor alimente:
300g pâine
500-700g carne de vită
1,150l lapte
2 kg mere
Cura de struguri sau de suc de struguri are efecte dietetice și terapeutice fiind indicată în afecțiunile hepatice, renale, cardiovasculare, anemii și altele.
Prin acțiunea combinată, diuretică și laxativă, strugurii contribuie la dezintoxicarea organismului
Cei mai mulți dintre noi apreciază vinul doar ca o băutură alcoolică și mai puțin ca un aliment necesar organismului. Pentru cele 7 calorii pe care le dă fiecare gram de alcool metabolizat în organism, vinul se consideră ca un aliment energetic, la care se adaugă rolul acizilor, substanțelor azotate, polifenolilor, substanțelor minerale, vitaminelor și celorlalte componente ale vinului. Cercetarea științifică medicală din ultima vreme care s-a focalizat asupra compușilor nealcoolici din vin, în special asupra polifenolilor, atribuie acestor însușiri sanogene remarcabile: protectori cardiovasculari, acțiune anticarcinogenă, antivirală, antihistaminică, antiinflamatorie etc.
Greșeala care se face este atunci când se pune semnul de egalitate între alcool și vin. Peste tot în lume, vinul se folosește în lupta pentru combaterea alcoolismului, care afectează 8-10% din populație, din cauza consumului exagerat de băuturi spirtoase (rachiuri, vodcă, brandy, sake, tequila). [NUME_REDACTAT] de exemplu, guvernul face campanie împotriva alcoolismului, cu tema „opriți consumul de alcool din orez și beți vin”. La rândul său, [NUME_REDACTAT] al Viei și Vinului (O.I.V.) face eforturi pentru a da vinului un cadru juridic, promovându-se numai acele practici oenologice care să păstreze caracterul de băutură alcoolică naturală.
Vinul consumat cu moderație nu numai că nu este dăunător sănătății ci, din contră, prezintă aspecte benefice pentru organism. Ipocrizia de a nu recomanda vinul ca băutură sub motivul că s-ar încuraja alcoolismul este deci neîntemeiată, ba chiar ridicolă. Iată ce spunea compatriotul nostru, profesorul I.C. Teodorescu „…un pahar cu vin la fiecare masă nu numai că nu strică, dar este necesar, folosul lui îl veți simți în scurtă vreme. Beți cu încredere un pahar – un singur pahar – din vinul cel mai bun și veți fi mult mai sănătoși și mai mulțumiți” (Poezia vinului, apărută în ziarul Curentul din 10 august 1933).
În cultura multor popoare, vinul este considerat o băutură alcoolică compatibilă cu moderația, cu bunăstarea și modul de viață echilibrat. Dacă se consumă rațional, vinul nu participă la alcoolism. Nimeni nu recomandă abuzul, deoarece acesta este și rămâne condamnat. Problema care se pune constă nu în prohibiția vinului ca o băutură alcoolică, ci mai mult în educarea populației cu privire la locul vinului în igiena alimentației. Vinul trebuie consumat în timpul mesei, făcând parte dintr-un regim de hrană echilibrat, bogat mai ales în hidrații de carbon, care atenuează efectul alcoolemiei. Consumați cu încredere vinul, apreciați și respectați virtuțile acestei băuturi alcoolice.
1.2.IMPORTANȚA ECONOMICĂ
Viticultura este o ramură de producție intensivă a agriculturii, caracterizată printr-un coeficient ridicat de valorificare a terenurilor.
Valoarea producției ce se realizează la 1ha de cultură de viță de vie, echivalează aspecte economice și sociale.
Valorificarea rațională a fondului funciar. Vița de vie se cultivă cu rezultate foarte bune pe terenurile în pantă, pe nisipuri pe soluri nisipoase slab solificate considerate improprii pentru culturile de cereale și plante tehnice.
Pe glob 47-50% din plantațiile de vii sunt situate pe terenuri în pantă. În țara noastră, mai mult de 85% din plantațiile de vii se găsesc pe terenurile în pantă și anume: 34%, pe terenuri cu pante mici (4-14%); 39% pe terenuri cu pante mari (14-24%); iar 12% pe terenuri cu pante foarte mari (peste 24%).În ceea ce privește plantațiile de vii pe nisipuri, acestea reprezintă 7-8%.
Prin cultura viței de vie se asigură valorificarea superioară a cestor categorii de terenuri agricole cu o contribuție substanțială la realizarea venitului național.
Strugurii reprezintă materia primă pentru obținerea vinurilor și distilatelor pentru cognac, băuturi alcoolice cu pondere însemnată în consumul populației.
Anual se vinifică cca. 1milion tone de struguri din care rezultă 7-8 milioane hectolitri vin. Cantități importante de struguri sunt prelucrate în industria alimentară, la fabricarea compoturilor, gemurilor, dulcețurilor, stafidelor, sucului de struguri, mustului concentrat și altor produse.
Produsele viti-vinicole, strugurii de masă, vinul, șampania, sucul de struguri, stafidele sunt solicitate la export. Țara noastră exportă aproximativ 10-15% din producția anuală viti-vinicolă, se situează printre primele 10-12 țări viticole exportatoare din lume.
Deschiderea economiei către piața liberă europeană, oferă posibilități largi pentru exportul produselor viti-vinicole.
1.3 IMPORTANȚA SOCIALĂ
Cultura viței de vie necesită mai multă forță de muncă, comparativ cu alte culturi agricole în medie80-100 zile de muncă/ha.
La aceasta se adaugă, forța de muncă folosită în sectorul pepinieristic viticol, în unitățile de prelucrare a strugurilor, de îmbuteliere a vinurilor.
Tehnologiile folosite în viticultură necesită o serie de calificări profesionale (altoitori, mecanizatori, tăietori, vinificatori) ceea ce contribuie la instruirea forței de muncă și oferta unor posibilități mai mari de câștig.
Cultura viței de vie asigură venituri importante pentru o mare parte a populației care trăiește în regiunile de deal, subcarpatice, constituind unul din factorii de stabilitate a populației respective.
Surse mari de venituri se obțin de la plantațiile de vii pentru struguri de masș în special cele situate în zonele preorășănești.
Pe nisipuri, plantațiile de viță-de-vie asigură veniturile populației și contribuie la ameliorarea cadrului natural de habitat.
IMPORTANȚA ESTETICĂ
În marile țări producătoare de vinuri, și nu numai peisajul vitivinicol este bine valorificat de podgoreni pentru atragerea unor importante surse de venituri complementare, prin turism.
La noi în țară, ca și în toată lumea, primirea oaspeților “la vie” este o manifestare de ospitalitate omenească de veche tradiție. Vizitatorii sunt atrași aici, în primul rând, pentru că viticultorii au știut să planteze vii în locuri “binecuvântate de Dumnezeu”, de adânca spiritualitate și frumusețea naturală, la care au adăugat prin munca și credința lor plantații regulate, tunse și îngrijite, uneori pe terase, ce oferă vederi panoramice de-a latul văilor sau țărmul mărilor și oceanelor, cu lungi perspective către coline cu pajiști frumoase și păduri, plantații pomicole, parcuri cu lacuri, mănăstiri și biserici sau către vechi castele și așezăminte ale podgorenilor.
Aici, sub pergole umbrite de viță de vie sau liane dendro-floricole, unde vizitatorii poposeau la mese de piatră având canale săpate cu apă, în care se păstra “vinul rece”, după ce treceau, ca la villa d’Este-Italia de-a lungul celor peste o sută de fântâni arteziene umbrite de cei mai înalți chiparoși din Italia și unde se puneau bazele unor “amintiri” de neuitat.
Aceasta, pentru că “peisajul construit”, după cum spunea [NUME_REDACTAT] “poate fi cu mult mai bogat în farmece subtile decât teritoriul în forma sa originală, cu condiția ca soluțiile pe care le acceptăm să fie potrivite atât cu forma, cât și cu aspectul pajiștilor, pădurilor și costișelor, cărora noi înțelegem să le acordăm respectul nostru”.
Capitolul II
Prezentarea stațiunii centrale de cercetări agricole pentru soluri sărăturate Brăila
2.1. Înființarea stațiunii
[NUME_REDACTAT], a fost înființată în anul 1954, STAȚIUNEA EXPERIMENTALĂ AGRICOLĂ CHISCANI- BRĂILA (SEA), fiind prima unitate de cercetare din ROMÂNIA având ca obiectiv principal studiile, cercetările științifice și aplicative, cu caracter complex hidrotehnic și agroameliorativ, în domeniul agriculturii irigate.
Pe parcursul activității, Stațiunea a evoluat ca unitate de cercetare-dezvoltare, iar sectorul de producție-dezvoltare s-a lărgit după comasarea cu [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] Sărat (1962).
Unitatea a primit denumirea de Stațiunea de [NUME_REDACTAT] (SCA) care ulterior (1967), s-a schimbat în Stațiunea de [NUME_REDACTAT] (SCAZ).
Schimbările succesive reprezintă în fapt consecința aplicării în zonă a rezultatelor cercetărilor efectuate și a cerințelor rezolvării noilor probleme apărute în procesul de exploatare al terenurilor agricole amenajate prin lucrări de îmbunătățiri funciare, de folosire rațională a întregului fond funciar brăilean și din zona județelor limitrofe, de deservire științifică și tehnologică.
Din anul 1980, prin decretul nr.168, unitatea s-a transformat în [NUME_REDACTAT] de Cercetări pentru [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (SCCASS) având ca obiectiv principal, de importanță națională, înfăptuirea programului de cercetare "Ameliorarea și valorificarea solurilor sărăturate din R.S.România”. menționăm că unitatea a căpătat un rang de institut zonal continuând și dezvoltarea problematicii și a obiectivelor de cercetare stabilite la înființare ori pe parcurs.
2.2. Obiect de activitate
Direcțiile și obiectivele din etapa inițială
La înființarea stațiunii experimentale agricole Chiscani, obiectivul prioritar la constituit obținerea de date științifice și practice pentru domeniul introducerii irigației și pentru folosirea tehnologiei de irigare la culturile agricole, în [NUME_REDACTAT] de Est.
Prima direcție de cercetare a fost în profilul îmbunătățirilor funciare și are aceeași vechime cu vârsta și activitatea stațiunii, constituind obiective fundamentale în cadrul tuturor temelor de cercetare-dezvoltare ulterioare.
În prima etapă de 8-10 ani, cercetările efectuate au fost orientate pentru:
Stabilirea principalelor caracteristici ale sistemului relațional sol-apă-mediu în vederea aplicării irigației.
Determinarea elementelor specifice privind regimul și bilanțul apei în sol și consumul de apă al plantelor.
Stabilirea regimului de irigare, diferențiat în funcție de condițiile de sol, pentru toate grupele de plante cultivate.
Determinarea însușirilor și stabilirea parametrilor geotehnici ai pământurilor în vederea lucrărilor de construcție pentru transportul apei, inclusiv metode și tehnologii de impermeabilizare a canalelor.
Stabilirea metodelor de udare și tehnica de irigare pe brazde și prin aspersiune, adecvate condițiilor de sol.
Stabilirea principalelor elemente de tehnologie agricolă pentru cultivarea plantelor în condiții de irigare.
Rezultatele obținute în această perioadă de 10-12 ani, au constituit elementele științifice de bază pentru proiectarea și execuția amenajărilor de desecare-irigație din teritoriu.
În fapt a fost prima și cea mai rapidă valorificare a rezultatelor științifice. Stațiunea participând astfel efectiv la realizarea amenajărilor hidroameliorative și introducerea sistemului de agricultură irigată în zonă.
Ca urmare în anul 1983, în județul Brăila, amenajările complexe de desecare-irigație erau realizate pe 90% din suprafață, aceasta contribuind la obținerea unor recolte agricole deosebite.
A doua direcție de cercetare științifică din prima etapă, a avut ca obiectiv stabilirea parametrilor și tehnologiei de bază în domeniul culturilor de câmp irigate.
În acest sens menționăm:
Stabilirea structurii culturilor în condiții de irigare.
Stabilirea măsurilor agrotehnice și fitotehnice pentru culturile de câmp irigate: cereale, plante tehnice, leguminoase, plante furajere cultivate.
Stabilirea cerințelor pentru apă la plantele horticole (viticultură, pomicultură, legumicultură).
Stabilirea metodologiei specifice de cercetare prin experiențe simple mono și bifactoriale.
Stabilirea răspunsului biologic productiv al diferitelor specii, soiuri și hibrizi, cultivați în condiții de irigare.
Stabilirea sistemului lucrărilor de bază a solului, lucrările de pregătire a patului germinativ, sistemul optim de fertilizare, a sistemului de întreținere a culturilor etc.
Stabilirea epocii, distanței și densității optime de semănat, corespunzător noilor condiții de agricultură irigată.
Raionarea soiurilor și hibrizilor în funcție de productivitate, rezistența la boli și dăunători ș.a.
Tehnologia combaterii bolilor și dăunătorilor la culturile agricole și horticole.
2.A doua etapă (1962-1980)
analizând dezvoltarea activității de cercetare privind îmbunătățirile funciare 2a și agricultura irigată 2b, s-a constatat o nouă etapă, distinctă prin obiectivele de cercetare și rezultatele obținute, evidențiată efectiv, începând cu realizarea și punerea în funcțiune a marilor sisteme hidroameliorative din [NUME_REDACTAT] de Est deja menționate mai sus.
În noul context tehnic, determinat de aceste intervenții antropice profunde asupra ansamblului ecologic din [NUME_REDACTAT] de Est au apărut probleme noi de rezolvat, având atât caracter tehnic și tehnologic cât și protecția mediului.
2a.Probleme de îmbunătățiri funciare au fost cuprinse în programe specifice privind “Exploatarea și modernizarea amenajărilor de irigație și drenaj, protecția terenurilor irigate și protecția mediului”, “Optimizarea aplicării irigației la culturile agricole”, “Combaterea excesului de umiditate” ș.a.
în cadrul acestor cerințe majore, prin cercetările de îmbunătățiri funciare s-au abordat următoarele obiective:
Stabilirea soluțiilor tehnice și a tehnologiilor pentru creșterea eficienței sistemelor de desecare-drenaj;
Îmbunătățirea tehnologiilor de execuție a drenajului de centură și a drenajului interior din [NUME_REDACTAT] a Brăilei;
Cercetarea efectului lucrărilor de desecare-drenaj în terenurile irigate de [NUME_REDACTAT];
Comportarea în exploatare a lucrărilor de construcții din amenajările de irigație din [NUME_REDACTAT] și efectul asupra terenului agricol.
Diferențierea valorilor parametrilor tehnici de drenaj în condiții diferite de exploatare precum și eficacitatea drenajului;
Cercetarea evoluției hidrosaline a solurilor irigate din [NUME_REDACTAT];
Stabilirea soluțiilor tehnice pentru îmbunătățirea tipurilor de amenajare hidrotehnică sub presiune, scurgere la suprafață etc;
Diferențierea și adaptarea tehnologiilor de exploatare complexă hidrotehnică agricolă și ameliorativă;
Cercetări privind efectul exploatării complexe hidroameliorative și agricole a terenurilor depresionare, în vederea îmbunătățirii regulamentelor de exploatare ameliorativă;
Stabilirea măsurilor de prevenire și combatere a proceselor de degradare a fertilității solurilor și protecția mediului;
Optimizarea corelației producție-consum de apă; prognoza și avertizarea udărilor prin metode moderne.
Optimizarea regimului de irigare în funcție de adâncimea apei freatice.
2.b. În profilul culturii plantelor agricole în condiții de irigare s-au avut în vedere realizarea următoarelor obiective:
Îmbunătățirea metodologiei de cercetare și de prelucrare a datelor;
Optimizarea raportului dintre regimul de irigație și sistemul de fertilizare, pentru fiecare specie și genotip în vederea creșterii producției și eficienței.
Stabilirea relațiilor optime dintre soiurile și hibrizii cultivați în condiții de irigare și elementele tehnologice principale (epocă de semănat, desimea plantelor).
Folosirea biostimulatorilor de creștere și a substanțelor de combatere a bolilor criptogamice, pentru materializarea potențialului biologic al plantelor.
Raionarea și optimizarea structurii soiurilor și hibrizilor, extinderea soiurilor și hibrizilor rezistenți la secetă.
Combaterea chimică și integrată a buruienilor.
Stabilirea de tehnologii agricole nepoluante și protecția mediului.
3.Etapa a III-a de dezvoltare a cercetărilor științifice în profilul agricol-ameliorativ.
Agricultura irigată, relativ intensivă practicată în condițiile ecologice specifice din [NUME_REDACTAT] de Est, după realizarea marilor sisteme de irigare și drenaj executate pe teritorii largi, a determinat indirect o serie de modificări a căror rezolvare solicita noi soluții tehnice și tehnologice pentru folosirea integrală și rațională a fondului funciar cât și de protecția mediului.
Acestea au fost premizele care au dus la cerința obiectivă de a ameliora și exploata inclusiv solurile sărăturate și afectate de sărăturare, concomitent cu prevenirea degradărilor solurilor fertile din procese complexe de sărăturare, înmlăștinare, compactare sau alte tipuri de poluare.
Astfel, începând cu anul 1980, [NUME_REDACTAT] continuând toate obiectivele de cercetare științifică agricolă menționate, a fost însărcinată cu responsabilitatea națională de rezolvare a obiectivului de cercetare privind ”Ameliorarea și valorificarea solurilor sărăturate și prevenirea degradării prin salinizare a solurilor ameliorate și în curs de ameliorare”.
2.3. Situația terenului
Patrimoniul funciar al SCCASS [NUME_REDACTAT] anul înființării – 1954, [NUME_REDACTAT] Agricolă (SEA) Chiscani a primit o suprafață de 272ha, din care, 80ha erau parcele experimentale. Din anul 1962, prin comasarea cu întreprinderea agricolă de stat [NUME_REDACTAT], suprafața a crescut la cca-4500ha, cu 250ha pentru activitățile de cercetare. Ulterior, în anul 1985 suprafața totală a crescut la peste 5380ha, prin includerea unor ferme specializate pentru producerea de sămânță de orez, aflată în incinta îndiguită GROPENI-STĂNCUȚA, cu scopul asigurării necesarului de sămânță selectată, pentru cele 12000ha cultivate cu orez din județul Brăila. În anul 1989 suprafața SCCASS era de 5542ha.
Trebuie remarcat faptul că evoluția obiectivelor și problematicii științifice și de producție-dezvoltare a fost în strânsă concordanță cu cerințele majore ale zonei pentru rezolvarea problemelor complexe ale unui nou sistem de agricultură cu extinse lucrări de ameliorațiuni funciare. A existat practic o evoluție a tematicii de cercetare, de la cerința de exploatare eficientă a solurilor cernoziomice foarte fertile, până la introducerea în producție a terenurilor cu soluri slab productive, nisipoase și sărăturate, deosebit de dificile din punct de vedere al exploatării.
În prezent (1998) SCCASS Brăila are în folosință un patrimoniu funciar format din 4452ha din care 60% în zona de câmpie înaltă (terasă) 35% în zona de luncă din IMB, iar restul de 5% în condițiile specifice din incintele îndiguite Stăncuța-Gropeni (câmp experimental Polizești) și lunca comună a râurilor SIRET-BUZĂU (Câmpurile experimentale [NUME_REDACTAT], Gulianca) și în alte zone cu soluri degradate prin sărăturare (Cireșu în zona luncii Călmățuiului)
Structura organizatorică de conducere
Modul de organizare și funcționare
Indiferent de etapa de evoluție, SCCASS Brăila, ca unitate din rețeaua coordonată de Academia de [NUME_REDACTAT] și Silvice “[NUME_REDACTAT] Sisești”, a avut o organizare orientată în concordanță cu profilul și obiectivele de cercetare, care s-au corelat cu cerințele tehnice și tehnologice ale zonei de deservire dar și la nivelul național prin compartimentele și sectoarele funcționale:
A. Sectorul de cercetare
Este organizat specific, pe laboratoare, colective, câmpuri experimentale organizate pe tematică de profil, colectiv de extensie etc.
B. Sectorul propriu de producție-dezvoltare
Stațiunea are un sector complex, format din 7 ferme vegetale, o fermă zootehnică, un sector mecanic și un sector semiindustrial pentru uscare-selectare și condiționarea materialului semincer producție proprie, din categoriile biologice superioare.
Cinci ferme vegetale și ferma zootehnică, însumând o suprafață de 2256ha sunt amplasate în zona de câmpie înaltă ([NUME_REDACTAT]) iar trei ferme vegetale însumând 1620ha sunt amplasate în zona din lunca Dunării, în incinta îndiguită [NUME_REDACTAT] a Brăilei. Fiecare fermă are un sector mecanic propriu de deservire.
Întregul teritoriu al stațiunii este amenajat pentru irigație prin aspersiune, cu stații de punere sub presiune. Structura de culturi din fermele de producție-dezvoltare este stabilită pentru a asigura în primul rând necesarul de semințe din categoriile biologice superioare solicitate de agricultura zonei de deservire, dar și pe baza solicitărilor de la nivel național.
A.I. Dispozitivul experimental propriu al SCCASS Brăila
a. În domeniul ameliorării solurilor sărăturate.
1.POLIZEȘTI-în lunca Dunării.
2.CORBU NOU-în lunca comună a râurilor Buzău-Siret.
3.LACU SĂRAT-crov în [NUME_REDACTAT].
4.TRAIAN-SAT-[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].
5.CIREȘU-lunca mijlocie a râului Călmățui.
6.GULIANCA-zona de interferență a luncii râurilor [NUME_REDACTAT], Siret și Buzău.
7.Opt perimetre de control în zonele cu soluri având condiții potențiale naturale de salinizare secundară din [NUME_REDACTAT] de Nord-est.
b. În domeniul agrofitotehnicii pe teritoriile cu soluri nesărăturate.
1.[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT].
2.Silistraru-Traian-sat-[NUME_REDACTAT].
3.[NUME_REDACTAT] a Brăilei-lunca Dunării.
4.Însurăței, pe nisipuri și soluri nisipoase.
c. În domeniul ingineriei tehnologice.
1.Sistemele de irigație [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Ialomița-Călmățui.
2.Incintele îndiguite: [NUME_REDACTAT] a Brăilei, Brăila-Dunăre-Siret, Măcin-Carcaliu, Stăncuța-Gropeni, Gropeni-Tichilești.
Capitolul III
CADRUL NATURAL ȘI CERINȚELE CULTURII
[NUME_REDACTAT] prezintă o altitudine cuprinsă între 50-100 m și condiții pedo-climatice de silvostepă sau de stepă între care prevalează solurile favorabile și un remarcabil potențial heliotermic.
Specificul ecoviticol al acestor centre (Centrul viticol Cireșu, Însurăței, Râmnicelu) este dat de permeabilitatea remarcabilă a suportului litologic de caracterul arid-semiarid, excesiv continental al climatului:
Tm = 10.3-11 °C
Pm = 430-500mm
Exp= 700-800mm, dar cu bogate resurse heliotermice
Insolație = 2200-2300ore
Et = 400-4100 °C
Condiții ce justifică marea dezvoltare a cernoziomurilor levigate (îndeosebi cambice) de silvostepă și a psamosolurilor azonale.
În județul Brăila fiind luate în cultură o varietate mare de soiuri și cerințele față de factorii climatici, edafici, orografici, sunt diferite de la un soi la altul.
În funcție de perioada de vegetație:
Perioadă lungă de vegetație
Peste180-200zile ______ Plăvaie
______ Roșioară
180-200 zile ______ [NUME_REDACTAT] mijlocie de vegetație
170-175zile ______ [NUME_REDACTAT]
165-195zile ______ [NUME_REDACTAT]
Perioadă scurtă de vegetație
150-160zile ______ [NUME_REDACTAT]
În funcție de rezistența la ger:
Sensibil la ger: – 18-20 °C – Plăvaie, [NUME_REDACTAT]
Mijlocie la ger: – 20-22 °C – Roșioară, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]
foarte rezistent la ger: -24 °C – [NUME_REDACTAT] funcție de cerințele față de sol majoritatea se pretează pe solurile nisipoase.
Majoritatea soiurilor cultivate au o rezistență bună la secetă. [NUME_REDACTAT] oferă în mare măsură aceste cerințe ale viței de vie luate în cultură.
3.1. CADRUL NATURAL
[NUME_REDACTAT] este cuprins între următoarele coordonate geografice: 44°44’ și 45°30’ latitudine nordică 27°04’ și 28°10’ longitudine estică.
Este situat în sud-estul țării, ocupând partea de nord-est a câmpiei Române incluzând și [NUME_REDACTAT] a Brăilei.
Spre est cea mai mare incintă îndiguită a fluviului Dunărea, [NUME_REDACTAT] a Brăilei este delimitată cu malul Dobrogean al Dunării și [NUME_REDACTAT], o subdiviziune a [NUME_REDACTAT].
Brăila se învecinează cu alte 6 județe:
Galați (N)
Vrancea (N-V)
Buzău (V)
Ialomița (S)
Constanța (S-E)
Tulcea (E)
[NUME_REDACTAT] se circumscrie zonei geo-morfologice Siret-Ialomița, unde s-au delimitat 60,3 mii ha terenuri nisipoase, ca mărime fiind a doua după regiunea Olteniei de sud.
Brăila prin cele 18,6 mii ha nisipuri dintr-un perimetru global de cca. 31,9 mii ha soluri nisipoase ocupă poziția a treia dintre județele țării.
[NUME_REDACTAT] se află situată în partea de sud a județului Brăila, la cca. 50 km de orașul Brăila, 20 km de bazinul Dunării și cca. 10 km de granița cu județul Ialomița.
Din punct de vedere al culturii viței de vie, Însurăței este nominalizată între [NUME_REDACTAT] Independente (zona [NUME_REDACTAT]) având în cultură peste 1000 ha plantații viticole.
3.1.1. RELIEFUL
[NUME_REDACTAT] fiind situat în câmpie are un relief în general plat, singurele „accidente” de teren fiind apele curgătoare, crovurile și depresiunile lacustre.
Bărăganul central (Bărăganul de Mijloc) sau [NUME_REDACTAT] se întinde între râurile Călmățui (la nord-în județul Brăila) și Ialomița (la sud).
Are o altitudine medie de 55 m, înălțimea scăzând de la vest la est (41 m in est și 63 m în vest).
[NUME_REDACTAT], partea cea mai de sud a județului Brăila. Aceasta are o suprafață plană cu ușoare ondulări datorită tasării și spulberării loessului altitudinea medie fiind de 50 m și prezentând o ușoară înclinație de la nord la sud.
În medie se ridică cu 10-15 m deasupra de crovuri, depresiuni lacustre și văi părăsite.
[NUME_REDACTAT] este amplasată în [NUME_REDACTAT] la câțiva km de [NUME_REDACTAT] pe malul drept al acestuia.
Partea de lângă Călmățui este acoperită în general cu dune de nisip, fixate cu plantații de viță-de-vie și perdele de salcâmi, astăzi multe din ele fiind distruse.
Atunci când vânturile sunt puternice mai ales primăvara, nisipul este spulberat colmatând porțiuni ale sistemului de irigații.
3.1.2. HIDROGRAFIA
Rețeaua hidrografică a județului Brăila poartă amprenta reliefului alcătuit din câmpuri relativ netede pe cuprinsul cărora sunt schițate văi largi și depresiuni închise, în care se găsesc lacuri temporare sau permanente.
Apele curgătoare de suprafață sunt reprezentate în județul Brăila de :
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Se constată diferențieri mai mari în funcție de condițiile concrete ale fiecărei unități geomorfologice:
[NUME_REDACTAT] Brăilei, adâncimea apei freatice în regim natural a fost cuprinsă între 9-15 m, în arealele înalte și intre 1-2 m în arealele depresionare. În ultimi ani adâncimea nivelului apei freatice s-a ridicat până la 4-6 m, în zonele joase nivelul apei freatice fiind la 1-2 m. Mineralizarea apelor freatice variază în limite foarte largi, de la valori de 0,5-2,5 g/l până la valori de peste 15-25 g/l uneori depășind 45 g/l.
În lunca joasă a Siretului apele freatice sunt cantonate la adâncimi de 1-2 m în arealele depresionare și la 2-5 m în zonele de grind. Apele freatice sunt puternic mineralizate (10-20 g/l) existând zone unde se depășește 40g/l
În bazinul hidrografic Călmățui, după regularizare, apele se află în majoritatea teritoriului la adâncimi de 2-3m și au o mineralizare medie de 10-25g/l.
[NUME_REDACTAT] Mare a Brăilei, regimul hidrogeologic a fost puternic modificat, nivelul apei freatice variind între 1,3-2,5 (3,0)m, dar există și areale cu nivelul apei freatice la 0,5-1,0m. Gradul de mineralizare este scăzut, intre 0,5-1,0g/l fiind puternic influențat de fluviul Dunărea.
3.1.3.REGIMUL TEMPERATURA
[NUME_REDACTAT] temperatura medie anuală are valori mai ridicate și datorită influienței Dunării, aproximativ 11,1°C pe durata a 12 luni calendaristice, temperaturile ridicate în timpul verii depășesc frecvent 30-35°C.
Temperaturile medii lunare și anuale înregistrate la stația meteo Brăila între anii 1896-1955 sunt prezentate în tabelul 1.1 (oC).
Tabelul 1.1.
Temperaturile medii maxime lunare și anuale înregistrate la stația meteo Brăila între anii 1896-1943 și 1946-1955 sunt prezentate în tabelul 1.2. (oC).
Tabelul 1.2.
Temperaturile medii minime lunare și anuale înregistrate la stația meteo Brăila între anii 1896-1943 și 1946-1955 sunt prezentate în tabelul 1.3.(oC).
Tabelul 1.3.
Temperaturile maxime absolute lunare și anuale înregistrate la stația meteo Brăila între anii 1896-1941 și 1946-1955 sunt prezentate în tabelul 1.4.(oC).
Tabelul 1.4.
Maxima de 44,5oC a fost înregistrată la data de 20 august 1946.
Data medie și extremă a primului și ultimului îngheț, înregistrate la stația meteo Brăila între anii 1904-1916 și 1940-1955 este prezentată în tabelul 1.5.
Tabelul 1.5.
Lungimea perioadei de vegetație sau lungimea perioadei bioactive a aerului (cu temperaturi >10oC), înregistrate la stația meteo Brăila, are valoarea medie de 195 zile, iar perioada medie cu temperaturi >0oC este de 211 zile.
Bilanțul termic global ce se obține prin însumarea temperaturilor aferente zilelor cu medii diurne pozitive pentru centrul viticol Brăila are valoarea de 4085oC.
Bilanțul termic activ obținut prin însumarea temperaturilor aferente zilelor cu medii diurne mai mari de 10oC pentru centrul viticol Brăila este de 3552oC.
Bilanțul termic util reprezintă suma diferențelor temperaturilor ce depășesc pragul global de 10oC are valoarea medie de 1585oC.
3.1.4. UMIDITATEA RELATIVĂ A AERULUI
Precipitațiile atmosferice medii lunare și anuale (în mm/mp) înregistrate la stația meteo Brăila pe o perioadă de 55 ani, sunt prezentate în tabelul 1.7.
Tabelul 1.7.
Precipitațiile atmosferice medii lunare și anuale (în mm/mp) înregistrate la stația meteo Brăila pe o perioadă de 55 ani sunt prezentate în tabelul 1.8.
Tabelul 1.8.
Umiditatea relativă a aerului în perioada de vegetație înregistrată la stația meteo Brăila este prezentată în tabelul 1.9.
Tabelul 1.9.
3.1.5.LUMINA ȘI NEBULOZITATEA
Radiația solară are o repartiție relativ uniformă datorită altitudinii, totalizând între 122,5-125,0 kcal/cm2 aproximativ 2200 ore/an insolație reală din care 72% sunt în perioada lunilor aprilie-septembrie. . Durata de strălucire a soarelui în perioada de vegetație înregistrată la stația meteo Brăila între anii 1896-1955 este prezentată în tabelul 1.6.
Tabelul 1.6.
CERINȚELE VIȚEI DE VIE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU
In interiorul ecosistemului viticol și la nivelul butucului de viță-de-vie se stabilesc conexiuni multiple.
Alături de acțiunea reglatoare exercitată de om și societate asupra ecosistemului viticol în vederea optimizării acestuia la nivelul unei plante întregi se manifestă anumite fenomene de autoreglare care mențin un echilibru între funcțiile butucului, cu consecințe importante pentru producție și calitatea acesteia.
Modificarea intensității de manifestare a factorilor de biotop și a sistemului de cultură conduce la o adaptare a butucului către un nou echilibru sub raportul funcțiilor fiziologice și a proceselor biochimice în noile condiții create.
Ecosistemul viticol este definit ca acea unitate funcțională a biosferei creată și controlată de către om, în vederea obținerii unor producții ridicate de struguri de calitate superioară și în condiții economice și sociale tot mai avantajoase.
Ecosistemul viticol este alcătuit din patru subsisteme: biocenoza viticolă biotopul, subsistemul agrofitotehnic și cel socio-economic.
Biocenoza viticolă este reprezentată de plantația viticolă împreună cu toate organismele vii existente în spațiul de cultură (boli, dăunători, buruieni, late organisme din sol etc).
Elementul cel mai important al biocenozei îl reprezintă biosistemul altoi/portaltoi. Rezultanta îmbinării artificiale prin altoire a celor doi componenți ai biosistemului-viță altoită-prezintă un metabolism propriu, deosebit de al fiecărui component.
Biotopul este alcătuit din totalitatea factorilor climatici, edafici și orografici sub incidența cărora se manifestă cu anumite intensități procesele fiziologice și biochimice specifice.
Fiecare biotop posedă o anumită capacitate de întreținere și producere a materiei vii, în funcție de caracteristicile geografice, climatice, edafice etc.
Subsistemul agrofitotehnic este reprezentat de4 lucrările prin intermediul cărora omul își exercită controlul permanent în ecosistem: instalarea mijloacelor de susținere, dirijarea elementelor de producție, lucrări și operațiuni în verde, lucrările solului, fertilizarea, irigarea. O caracteristică fundamentală a bioproductivității ecosistemelor viticole, constă în aceea că prin tehnologii se introduc cantități suplimentare, mari de energie, peste cea naturală intrată prin fotosinteză.
Subsistemul socio-economic este alcătuit din totalitatea mijloacelor mecanizabile și a materialelor de producție (îngrășăminte, pesticide, materiale necesare, mijloacelor de susținere etc.) introduse în ecosistem de către societatea omenească pentru menținerea echilibrului acestuia. Bioproductivitatea ecosistemelor viticole poate fi sporită printr-o rațională gestionare a resurselor social-economice: combustibili, bază energetică, materiale de producție, și nu în ultimă instanță, concepția științifică a ecosistemelor viticole în ansamblul lor.
În viticultura modernă, preocupările de optimizare a ecosistemului viticol urmăresc maximizarea producției, a calității și a profitului, minimizarea costurilor și a forței de muncă, folosirea rațională a resurselor ecologice și economice, conservarea habitatului împotriva poluării.
3.2.1. CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE SOL
Factorii edafici, lături de cei climatici influențează procesele de creștere și fructificare a viței de vie, cantitatea și calitatea producției, longevitatea plantației, rezistența la boli și intemperii etc.
Textura solului. Vița de vie se adaptează la o gamă largă de specii texturale de soluri, de la argile la nisipuri, cele mai bune rezultate obținându-se însă, în condițiile texturii medii, lutoase.
Solurile argiloase, reținând o cantitate mai mare de apă, asigură producții sporite, datorate în bună parte boabelor mai mari. Au însă incovenientul că întârzie maturarea strugurilor, conducând la o aciditate mai mare de substanțe azotoase, de tanin și la arome mai puțin intense.
Pe solurile bogate în argile vița de vie suferă mai rar de secetă, au însă dezavantajul că în anii umezi strugurii sunt afectați ușor de putregaiul cenușiu.
Pe solurile nisipoase are loc o acumulare mai redusă de substanță uscată prin fotosinteză, strugurii se maturează mai repede, au un potențial alcoolic mai scăzut, vinurile sunt mai puțin extractive, nu dispun întotdeauna de o aciditate suficientă și de o culoare corespunzătoare.
Datorită regimului termic mai favorabil, solurile cu textură ușoară imprimă precocitate în maturarea boabelor, fapt important pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă cu maturare timpurie.
Solurile cu textură mijlocie oferă condiții foarte favorabile pentru creșterea și fructificarea viței de vie, sunt propice pentru obținerea vinurilor de calitate.
Structura solului.
Solurile bine structurate înmagazinează multă apă, aer, căldură și elemente nutritive, asigurând condiții dintre cele mai bune creșterii și fructificării viței de vie.
Vița de vie ocupă însă, în general, soluri din zone colinare, uneori îndesate sau excesiv de coezive, terenuri terasate, nisipuri puțin structurate. S-a observat că atunci când structura solului este bine exprimată, rădăcinile pătrund între elementele structurale pe care le acoperă cu o rețea radiculară foarte densă, în special când acestea sunt acoperite cu argilă; pătrunzând rar în interiorul poliedrelor.
3.2.2. CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ
Vița de vie este o plantă cu pretenții mari față de lumină, ea folosește energia luminoasă mult mai bine decât alte plante. Prin fotosinteză, lumina devine principala sursă în sintetizarea substanțelor organice.
Sub acțiunea directă a luminii, asimilația clorofiliană este mult mai intensă decât la umbră, strugurii sunt mai colorați și acumulează cantități mai mari de zaharuri.
Influența luminii se exercită prin intensitate, durată și calitatea acesteia.
Fotosinteza se realizează în optimum la intensități luminoase cuprinse între 30000-50000 de lucși. În condiții normale de iluminare, lăstarii prezintă meritale scurte și groase, frunzele au mezofilul gros și de culoare verde intens.
Insuficiența luminii determină reducerea procesului de fotosinteză, debilitarea butucilor, sensibilizarea lor la atacul bolilor, diferențierea redusă a mugurilor, producții scăzute, struguri de calitate inferioară.
În podgoriile din România pentru a se asigura condiții optime de iluminare se întreprind o serie de măsuri ca: alegerea versanților cu expoziții sudice, sud-estice sau sud-vestice; orientarea rândurilor în plantații, pe terenurile cu pantă redusă, pe direcția nord-sud; conducerea vițelor pe tulpini semiînalte sau înalte; dirijarea lăstarilor pe mijloacele de susținere în timpul perioadei de vegetație.
Resursele de lumină ale unei podgorii se apreciază după suma orelor de strălucire globală a soarelui din perioada de vegetație (insolația globală – Σig) și după suma orelor de strălucire efectivă a soarelui în perioada de vegetație (insolația reală – Σir).
Insolația globală rezultă din însumarea zilnică a orelor de strălucire a soarelui, de la răsăritul și până la apusul soarelui, considerându-se teoretic că toate zilele din perioada de vegetație sunt senine.
Acest indicator păstrează valori relativ constante, pentru o anumită podgorie, el variind doar în funcție de latitudine.
Insolația reală rezultă din însumarea orelor de strălucire efectivă a soarelui, în perioada de vegetație activă a viței de vie; în condițiile din țara noastră ea este cuprinsă între 1200-1600 ore.
Valorile ridicate ale acestui indicator climatic favorizează acumularea antocianilor în boabele soiurilor pentru vinuri roșii. Sub raportul cerințelor față de durata zilei de lumină în țara noastră se cultivă atât soiuri de zi lungă cât și de zi scurtă.
Calitatea luminii este dată de spectrul radiațiilor luminoase care acționează asupra viței de vie: radiațiile ultra violete asigură creșterea normală a lăstarilor, cu meritale scurte și groase, favorizează acumularea substanțelor azotoase în struguri; radiațiile violete și albastre au rolul cel mai important în reacția fotoperiodică a soiurilor, favorizează formarea pigmenților antocianici din struguri și a vitaminei C; radiațiile galbene-portocalii provoacă alungirea și etiolarea lăstarilor, slăbesc pigmentația antocianică a strugurilor etc.
3.2.3.CERINȚELE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ
Temperatura determină aria de răspândire a culturii viței de vie, sistemul de cultură, declanșarea și parcurgerea fazelor de vegetație, cantitatea și calitatea producției.
Vița de vie se cultivă în zone cu temperatura medie anuală mai mare de 9°C; când aceasta depășește 10°C se pot obține produse viti-vinicole de calitate.
Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie sau august), cu valori ce depășesc 17-18°C indică existența unor condiții favorabile pentru producerea vinurilor albe de consum curent și a celor spumante; la valori peste 19°C – pentru vinuri de calitate superioară și peste 21°C – pentru vinuri de calitate superioară cu denumire de origine.
Reușita culturii soiurilor de struguri pentru masă cu maturare târzie este asigurată în condițiile în care temperatura medie în luna cea mai caldă depășește 22°C; aceste condiții se întâlnesc numai în zonele sudice ale țării.
Influența temperaturii se exercită atât prin nivel (care poate fi minim, optim și maxim), cât și prin suma gradelor de temperatură (Σt°C) dintr-o anumită perioadă.
Se consideră optimă pentru activitatea fotosintezei temperatura de 25-30°C. Nivelul minim de temperatură pentru fotosinteză este reprezentat de valorile de 6±2°C, iar cel maxim 40-42°C; depășirea acestor praguri determină stagnarea procesului.
Declanșarea și desfășurarea fenofazelor din perioada de vegetație sunt determinate de depășirea anumitor praguri de temperatură; cel mai important este pragul biologic de 10°C, care delimitează lungimea perioadei bioactive a aerului.
Pragul biologic inferior pentru înflorit este cuprins intre 15-17°C. Temperatura optimă pentru desfășurarea acestei fenofaze este de 20-25°C; la valori de 12-13°C la înflorit legarea boabelor se realizează defectuos, cu formarea unui număr mare de boabe meiate și mărgeluite.
În condițiile climatului temperat continental, reprezintă importanță deosebită pentru cultura viței de vie temperaturile minime nocive. În perioada de repaus, mugurii viței de vie îngheață la temperaturi cuprinse între –16…-18°C (Cardinal) și –22…-24°C (Rcațiteli), soiurile de vin fiind mai rezistente decât cele de masă.
Când frecvența temperaturilor minime nocive depășește 30%, vița de vie trebuie protejată peste iarnă.
Pentru diminuarea pagubelor produse de temperaturile minime nocive se recomandă:
Plantarea soiurilor rezistente cu dezmugurire târzie;
Folosirea fumigației sau ceței artificiale ;
Protejarea parțială sau totală cu pământ în timpul iernii.
Evaluarea resurselor termice ale unei podgorii se realizează prin suma gradelor de temperatură globală (bilanț termic global – Σt°g), suma gradelor de temperatură activă (bilanț termic activ – Σt°a) și prin suma gradelor de temperatură utilă (bilanț termic util – Σt°u). În podgoriile din țara noastră se înregistrează un bilanț termic global cuprins între 2700-3600°C, cel activ între 2600-3500°C iar cel util între 1000-1700°C.
3.2.4.CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ
Vița de vie este o plantă care se adaptează atât la condițiile de umiditate ridicată, cât și la cele de secetă. Pentru obținerea unor butuci cu vigoare normală, capabil să producă recolte susținute în fiecare an, vițe de vie are nevoie de cantități mari de apă, pe care și le procură datorită sistemului radicular profund și bine dezvoltat.
Cerințele viței de vie față de umiditate sunt mai mari la soiurile de masă ca la cele de vin și, in general, în perioada creșterii intense a lăstarilor și strugurilor ca în perioada maturării acestora.
În țara noastră cultura viței de vie este posibilă la o sumă a precipitațiilor cuprinsă între 500-700 mm, din care cel puțin 250-350 mm repartizate uniform în perioada de vegetație sub formă de ploi utile (mai mari de 10 mm).
Procesele de creștere și fructificare ale viței de vie se desfășoară în optim în condițiile unei umidități relative a aerului de 60-80%.
Excesul de precipitații influențează negativ creșterea și fructificarea viței de vie, țesuturile sunt mai puțin dense și, ca urmare, au o rezistență mai scăzută la acțiunea temperaturilor scăzute din timpul iernii; frecvența atacurilor de boli este mai mare deci sunt necesare mai multe tratamente; calitatea strugurilor este deficitară atât din cauza acumulării unor cantități mai reduse de zaharuri, colorații necorespunzătoare, cât și datorită fisurării boabelor și instalării putregaiului cenușiu.
În condiții de secetă prelungită, creșterile sunt reduse, este afectată diferențierea mugurilor, cantitatea și calitatea producției.
Când suma anuală a precipitațiilor este mai mică de 500 mm sunt necesare irigații.
Capitolul IV
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A VIȚEI DE VIE ÎN CADRUL S.C.C.A.S.S. BRĂILA
4.1.SISTEME DE TĂIERE
În viticultură se folosesc mai multe sisteme mde tăiere care se definesc, în principal, prin felul elementelor lemnoase care se lasă pe butuc la tăiere și în secundar prin numărul și lungimea acestora.
Sistemul de tăiere scurt. Se caracterizează prin folosirea în exclusivitate, a elementelor scurte de rod (cepi de 1-2 ochi).
Coardele de rod existente pe butuc se taie în cepi, numărul cepilor care se rezervă butucului fiind în funcție de vigoarea vițelor și productivitatea soiului.
Avantajele pe care le oferă sunt următoarele:
asigură un echilibru mai bun între creșterea și rodirea vițelor;
grăbește procesul de maturare și înlătură coacerea neuniformă a strugurilor, care se manifestă adesea la soiurile foarte productive;
ușurează executarea tratamentelor fitosanitare, prin reducerea masei vegetative pe butuc: operația de tăiere fiind oarecum simplă, poate fi executată de persoane mai puțin calificate.
Ca dezavantaj, se menționează faptul că pe butuc se reține numai circa 5-10% din formațiunile lemnoase purtătoare de rod și ca urmare producția de struguri este întrucâtva diminuată.
Sistemul de tăiere mixt. Reprezintă o îmbinare a celor două sisteme de tăiere (scurt și lung), prin folosirea elementelor scurte și lungi de rod.
Îmbinarea se realizează prin constituirea verigilor de rod: cep + cordiță sau coardă de rod. Acest sistem de tăiere este cel mai corespunzător, deoarece prezența coardelor sau cordițelor de rod asigură producția de struguri pe anul în curs, iar prezența cepilor asigură formarea lemnului de rod pentru anul următor.
Sistemul de tăiere mixt a fost elaborat în Franța de către dr. Guyot. De aceea în viticultură este cunoscut și sub denumirea de „tăierea dr. Guyot”. El a fost conceput pentru cultura viței de vie pe solurile subțiri și sărace din sudul Franței, unde pe butuc se formează coarde puține.
După numărul verigilor de rod care se lasă pe butuc la tăiere, se deosebesc mai multe tipuri de tăiere: Guyot simplu, cu o singură verigăde rod pe butuc; Guyot dublu, cu două verigi de rod; Guyot multiplu, cu trei sau mai multe verigi de rod.
În podgoriile din țara noastră a fost generalizat tipul de tăiere Guyot multiplu.
4.2. TIPURI DE TĂIERE
Tipurile de tăiere folosite în cadrul SCCASS, se clasifică în funcție de scop (tăieri de formare, tăieri de rodire și tăierea de regenerare), după starea de vegetație a vițelor.
Tăierile de formare. Tăierea de formare trebuie să asigure o creștere puternică a vițelor pentru a se putea realiza formele de conducere în plantații. Concomitent cu formarea butucilor se urmărește și intrarea cât mai devreme a vițelor pe rod.
Complexitatea tăierilor de formare, depinde de conducerea vițelor în plantație și de sistemul de tăiere care urmează să fie aplicat. Este mult mai simplu de format butucii la vițele conduse în formă joasă și tăiate în sistem scurt, care se realizează în 2-3 ani de la plantare, față de vițele conduse în forme înalte pe tulpini și tăiate în sistem mixt, care se realizează în 4-5 ani de la plantare și chiar mai mult.
Tăierile de rodire. Aceste tăieri se execută la vița de vie în fiecare an, după încheierea tăierilor de formare.
Prin aplicarea lor se urmărește: păstrarea echilibrului între creștere și rodire a vițelor; dimensionarea producției de struguri pe butuc, în funcție de vârsta plantațiilor și vigoarea butucilor; asigurarea unei rodiri susținute a vițelor în plantații, eliminându-se periodicitatea de rodire; prevenirea degarnisirii cordoanelor de formațiunile lemnoase roditoare înlocuirea lemnului bătrân de pe butuc, cu lemn mai tânăr purtător de rod; menținerea capacității de regenerare a butucilor, prin îndepărtarea lemnului uscat.
Tăierea de regenerare. Se aplică în plantațiile de vii bătrâne sau îmbătrânite prematur, în care datorită vârstei înaintate sau altor cauze, capacitatea de creștere și de fructificare a vițelor a scăzut foarte mult.
Scopul urmărit este revigorarea butucilor, pentru refacerea pe o perioadă de câțiva ani (5-7 ani), a potențialului de creștere și fructificare. Tăierile de regenerare trebuie asociate cu alte măsuri agrotehnice cum sunt: redesfundatul parțial și încorporarea adâncă în sol a îngrășămintelor organice și chimice, în scopul refacerii sistemului radicular al vițelor.
Reducerea potențialului de creștere și de rodire a butucilor este o consecință firească a procesului de îmbătrânire la vița de vie. Prin tăierile de regenerare și celelalte măsuri agrotehnice care la însoțesc, se ameliorează în timp scurt capacitatea de rodire a vițelor, fără să se ajungă la potențialul lor inițial.
4.3.LUCRĂRI ȘI OPERAȚIUNI ÎN VERDE
Din această categorie fac parte:
Legarea sau dirijarea lăstarilor
[NUME_REDACTAT]
Cârnitul lăstarilor
Lucrări fitotehnice speciale:
Ciupitul lăstarilor
Polenizarea suplimentară
Incizia inelară a lăstarilor
Desfrunzitul parțial
Legarea sau dirijarea lăstarilor. Pe măsură ce lăstarii cresc în lungime, nu se pot menține în poziție verticală și se apleacă în jos.
Ca urmare, o parte se rup, vegetația se aglomerează pe rândul de vițe, lumina și aerul pătrund tot mai greu în interiorul butucului, se favorizează bolile și atacul dăunătorilor, iar mecanizarea lucrărilor în plantație este îngreunată.
Pentru a se preveni aceste neajunsuri, trebuie să se facă legarea sau dirijarea lăstarilor pe mijloace de susținere. Lucrarea se execută de 3 ori în timpul perioadei de vegetație: primul legat, înainte de înflorit, pe la mijlocul sau sfârșitul lunii mai, când lăstarii au lungimea de 40-60 cm; al doilea legat, după înflorit, pe la mijlocul sau sfârșitul lunii iunie; iar al treilea legat, înainte de intrarea strugurilor în pârgă (sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august). Ca materiale de legat, se folosesc: liberul de tei topit, rafie sintetică, fibrele de cânepă, deșeurile textile.
Plivitul lăstarilor. Prin această lucrare se înlătură lăstarii socotiți de prisos pe butuc și anume: în primul rând, eventualii lăstari dați din portaltoi (înlăturarea sălbaticului); lăstarii de pe lemnul bătrân plasați necorespunzător, cum sunt lăstarii lacomi și cei de pe partea inferioară a coardelor; lăstarii sterili (fără rod) și cei slab dezvoltați.
Prin reducerea numărului de lăstari pe butuc ser favorizează creșterea și dezvoltarea celor rămași, cu formarea unui aparat foliar bogat, capabil să furnizeze cantități mari de substanțe asimilate. Acestea vor contribui la sporirea producției, acumularea de zaharuri în struguri și la o mai bună diferențiere a mugurilor de rod pentru anul următor.
Plivitul se execută numai după apariția inflorescențelor, pentru a se putea deosebi lăstarii sterili de cei fertili, atunci când ei sunt în stare erbacee și pot fi suprimați ușor cu mâna de pe butuc. Lucrarea se recomandă îndeosebi la soiurile cu capacitate mare de lăstărire, care dezvoltă o masă vegetativă bogată pe butuc.
Copilitul. Constă în suprimarea, totală sau parțială, a lăstarilor secundari (copililor) care se formează din mugurii de vară la subsuoara frunzelor, pe lăstarii principali.
Este o operațiune în verde facultativă, carte se execută o dată cu legatul lăstarilor, obișnuit la legatul II și III. Deoarece la majoritatea soiurilor copilii sunt lipsiți de rod, au fost socotiți ca niște organe parazitare.
Strugurii formați pe copili sunt mici și de calitate inferioară, știut fiind că ei se maturează cu cca. 25-30 zile mai târziu decât cei de pe lăstarii principali.
Cârnitul lăstarilor. Este o operațiune în verde generalizată în practica viticolă, care se face atât la soiurile pentru struguri de masă, cât și la cele pentru struguri de vin.
Prin cârnit se procedează la suprimarea vârfurilor tuturor lăstarilor de pe butuc, în momentul intrării strugurilor în pârgă, când creșterea intensă a lăstarilor s-a terminat (începutul lunii august).
Se taie cu foarfeca, vârfurile lăstarilor împreună cu frunze tinere (6-10), care nu au ajuns la mărimea normală și deci consumă substanțele asimilate. Prin aceasta se favorizează procesele de maturare a strugurilor și lemnului lăstarului.
Practic, prin cârnit se suprimă vârfurile lăstarilor care depășesc înălțimea șpalierului sau capetele aracilor, lungimea lăstarilor fiind redusă astfel la cca 130-150 cm, rar mai mult. Lucrarea este absolut necesară la soiurile cu creșteri viguroase, în special în anii cu exces de precipitații, pentru a se asigura pătrunderea luminii și aerului în interiorul butucului, limita consumului de asimilate de către lăstari.
Cârnitul prea sever cu îndepărtarea unor porțiuni mari din lăstar, afectează masa vegetativă a butucilor, influențând negativ procesul de maturare a strugurilor și gradul de maturare a lemnului coardelor.
Ciupitul lăstarilor. Constă în suprimarea vârfului de creștere sau coroniței lăstarilor fertili, prin ciupit, înainte de înflorit (o săptămână înainte de înflorit). Scopul urmărit: întreruperea din creștere a lăstarilor, pe perioada înfloritului (8-12 zile) pentru a se favoriza procesul de fecundare a florilor (legarea rodului).
Se știe că în timpul înfloritului, creșterea lăstarilor rămâne procesul dominant, cu un consum ridicat de substanțe asimilate. Din această cauză, multe flori din inflorescență rămân subnutrite și cad.
Pentru a se îmbunătăți condițiile de hrănire a florilor este necesar, mai ales la soiurile care înregistrează un procent ridicat de cădere a florilor, să se intervină prin ciupitul lăstarilor. Ciupitul lăstarilor la vița de vie se practică și în alte situații: în cazul viilor afectate de îngheț, când se ciupesc lăstarii lacomi, pentru a se stimula formarea copililor, în vederea refacerii potențialului vegetativ și productiv al butucilor; ciupitul lăstarilor în plantații de vii tinere, atunci când se proiectează formele de conducere.
Polenizarea suplimentară. Este necesară în cazul soiurilor cu flori fiziologic femele, la care polenul nu germinează și a soiurilor la care capacitatea de germinare a polenului este slabă (Bicane, Crâmpoșie). Polenizarea acestor soiuri, mai ales în anii răcoroși și ploioși, se realizează defectuos: florile nu leagă decât într-o proporție redusă, strugurii meiază și mărgeluiesc puternic. Pentru a se elimina aceste neajunsuri este nevoie de polenizare suplimentară, cu polenul de la alte soiuri. Operațiunea este greu de realizat pe suprafețe mari și la un număr mare de butuci.
Incizia inelară a lăstarilor. Operațiune în verde facultativă, cu efect limitat, care nu poate fi generalizat. Ea constă în tăierea și scoaterea unui inel de scoarță lat de 5-6 mm pe internodul situat sub prima inflorescență de la baza lăstarului.
În acest mod este întreruptă circulația bazipetă a sevei elaborate, asigurându-se o supranutrire a inflorescențelor și strugurilor cu substanțe asimilate. Efectul operațiunii se menține atât timp cât rana provocată (incizia) rămâne deschisă, adică până se realizează cicatrizarea.
Inelarea se face obișnuit pe lăstari, dar se poate aplica și la baza coardelor sau chiar brațelor. Se execută cu foarfeci speciale de inelat a căror lame secționează scoarța și liberul, după care inelul se desprinde și este scos cu ajutorul unui briceag. Cicatrizarea rănii cu reluarea circulației normale a sevei elaborate are loc în decurs de cca 3 săptămâni.
Obiectivele urmărite prin incizia inelară: legarea unui procent mai mare de flori în inflorescențe, în care caz inelarea lăstarilor se face cu 2-3 zile înainte de înflorit; creșterea mărimii boabelor și strugurilor, când inelarea se face după înflorit la 2-3 zile; grăbirea procesului de maturare a strugurilor și de intensificare a coloritului boabelor, când inelarea se face înainte de intrarea strugurilor în pârgă.
Desfrunzitul parțial. Lucrarea în verde se recomandă deopotrivă, atât la soiurile de masă cât și la cele de vin, în scopul prevenirii atacurilor puternice de mucegai pe struguri. Se efectuează cu 2-3 săptămâni înainte de cules, la intrarea strugurilor în pârgă, când mucegaiul (Botritisul) începe să atace strugurii.
Constă din suprimarea frunzelor (2-3 frunze) situate în zona strugurilor. Prin această lucrare se ameliorează microclimatul din jurul strugurilor, în sensul că reduce umiditatea, se intensifică aerisirea și gradul de iluminare.
Efectele pozitive asupra calității strugurilor sunt următoarele: colorarea uniformă a boabelor la soiurile pentru struguri de masă, sporirea conținutului în zaharuri, reducerea acidității totale prin degradarea acidului malic, sub acțiunea mai intensă a luminii.
4.4. CONDUCEREA COARDELOR DE PRODUCȚIE PE MIJLOACE DE SUSȚINERE
Susținerea și conducerea vițelor se realizează prin palisatul tulpinilor și cordoanelor, cercuitul sau legatul coardelor, dirijarea lăstarilor pe mijloacele de susținere.
Revizuirea sistemului de susținere. În fiecare primăvară, prin luna martie, se procedează la revizuirea șpalierului, înlocuirea tutorilor și aracilor necorespunzător.
Revizuirea șpalierului comportă: înlocuirea bulumacilor rupți din beton sau a bulumacilor putreziți din lemn; îndreptarea bulumacilor mijlocași pe rând; refacerea ancorelor, la bulumacii fruntași; completarea și întinderea sârmelor.
Palisatul tulpinilor și cordoanelor. După revizuirea mijlocului de susținere, la vițele conduse pe tulpini, se reface palisatul tulpinilor și cordoanelor.
În acest scop, sunt înlocuiți tutorii putrezi (5-10% anual), se îndreaptă cei rămași și se fixează cât mai aproape de butuci, după care urmează palisarea tulpinii prin legarea ei de tutore cu răchită sau deșeuri textile. Prin palisare se urmărește realizarea de tulpini drepte, fără curburi sau torsionări. La vițele cu tulpini duble, paralele, în absența tutorilor, palisatul se realizează prin legarea tulpinilor una de alta.
Cordoanele se palisează orizontal pe sârmele portante ale șpalierului, prin legarea lor cu răchită, rafie sintetică sau deșeuri textile.
Cercuitul sau legatul coardelor. Această lucrare este necesară la formele de conducere cu elemente lungi de rod la tăiere (coardele de 10-16 ochi).
Din cauza fenomenului de polaritate care se manifestă puternic la vița de vie este nevoie de conducerea coardelor într-o poziție cât mai apropiată de orizontală, care să așeze mugurii în același plan pentru uniformizarea creșterii lăstarilor și a formării rodului.
Până la lungimea de 8-10 ochi a coardelor, polaritatea nu se manifestă puternic. Peste această lungime, stabilită prin tăiere, polaritatea influențează distribuția lăstarilor fertili pe coarde și implicit producția de struguri.
Conducerea verticală și oblic-ascendentă a coardelor, favorizează polaritatea în sensul că lăstarii cei mai viguroși se formează spre vârful coardelor, iar cei de la bază rămân slab dezvoltați.
Cercuitul sau legatul coardelor se execută înainte de pornirea vițelor în vegetați (umflarea mugurilor), pentru a se evita căderea ochilor prin lovirea coardelor. Coardele se leagă individual pe mijloace de susținere, urmărindu-se o distribuire cât mai corespunzătoare a lor în spațiu.
Materialele utilizate la legat sunt următoarele: răchita, liberul de topit, rafia sintetică, deșeurile textile.
Înălțimea la care sunt conduse coardele. Este determinată de forma de conducere a vițelor în plantații.
La forma de conducere joasă, coardele de rod se situează la înălțimi variabile, cuprinseîntre20-40 cm față de sol; la forma de conducere semiînaltă, coardele de rod sunt la 60-70 cm înălțime; la forma de conducere înaltă, 100-150 cm înălțime; iar la conducere în formă de pergolă și palmetă, la înălțimi de 180-210 cm.
Înălțimea de conducere a coardelor, influențează în primul rând, calitatea strugurilor. În climatul temperat, cu cât înălțimea este mai mare, strugurii acumulează cantități mai mici de zaharuri și mai mari de aciditate.
Formele de conducere pe tulpini asigură în schimb producții mai mari de struguri, o protecție fitosanitară mai bună a vițelor și condiții optime pentru mecanizarea lucrărilor în plantațiile de vii.
4.5 LUCRĂRILE SOLULUI
Prin specificul culturii viței de vie care ocupă terenul timp îndelungat de 30-35 ani și chiar mai mult, lucrările agrotehnice care se aplică solului capătă o importanță deosebită. Se știe că solurile cu utilizare viticolă sunt soluri antropice (modificate), slab structurate, cu un conținut scăzut de humus și cu o porozitate capilară mai redusă.
Pentru menținerea stării de afânare a solului, a unui raport optim între porozitatea capilară de 25-30% și cea necapilară de 70-75% păstrare humusului în sol și asigurarea accesibilității elementelor nutritive pentru vița de vie, sunt necesare lucrările agrotehnice ale solului.
Dezgropatul vițelor. Lucrarea se face cât mai timpuriu posibil, de îndată ce în zonă nu mai există pericolul înghețurilor sub –7°…..-8°C;sau când datorită temperaturilor ridicate ale aerului și umidității existente în stratul de pământ ce protejează vița, apare riscul pierderilor de muguri prin „clocire”
Debilonarea rândurilor de vițe. Toamna butucii se protejează la bază prin bilonare sau mușuroire, primăvara în luna martie se execută lucrarea de debilonare a vițelor.
Lucrarea se face mecanizat cu plugul cultivator PCV. Perfectare lucrării urmează să se facă cu sapa, prin nivelarea pământului pe direcția rândului.
Lucrările anuale ale solului.
Arătura de primăvară. Are ca scop mobilizarea solului pe adâncimea de la 14-16 cm și combaterea buruienilor. Pe solurile cu exces de umiditate se realizează reducerea umidității, îmbunătățirea aerației și încălzirea solului.
Arătura de primăvară se execută în perioada martie-aprilie, cu plugul cultivator PCV echipat cu trupițe laterale pentru răsturnarea brazdelor către mijlocul intervalelor dintre rânduri. Spre a se evita pierderile apei din sol prin evaporare, proces favorizat în perioada de primăvară de vânturile frecvente, arătura adâncă de primăvară se execută cu plugul fără cormană, la care se atașează grapa stelată GSV.
Afânarea de primăvară a solului. În zonele secetoase și pe solurile cu textură ușoară, arătura de primăvară se înlocuiește cu afânarea solului pe adâncimea de 12-14 cm.
Lucrarea se execută mecanizat cu plugul cultivator PCV echipat cu gheare de afânare, la care se atașează grapa stelată GSV-1,5 sau grapa cu colți elastici GEV-1,2.
Afânarea adâncă a solului pe rând. Imediat după executarea arăturii de primăvară, se trece la afânarea adâncă a solului pe rândul de vițe, între butuci.
În plantațiile cu vițele conduse în formă joasă, lucrarea se face manual cu sapa, la adâncimea de 10-12 cm (sapa mare).
Prașilele. În perioada de vegetație a viței de vie, solul se menține în stare afânată și curat de buruieni, prin lucrările superficiale (prașile).
Acestea se execută la adâncimea de 5-10 cm, cu mijloace mecanice. Sunt necesare 4-5 prașile în intervalul mai august, care se eșalonează în funcție de regimul precipitațiilor și gradul de îmburuienare a solului.
Afânarea solului cu mijloace mecanice, pe intervalele dintre rândurile de viță-de-vie se realizează prin cultivație, discuire sau lucrări cu freza. Cultivația solului se face cu plugul cultivator PCV echipat cu organe active tip săgeată, în agregat cu grapa stelată GSV-1,5 sau cu grapa cu colți elastici GEV-1,2.
Mulcirea solului. Pentru a se reduce numărul prașilelor în vii sau chiar eliminarea lor în totalitate, se practică mulcirea solului.
Lucrarea constă în acoperirea solului printre rândurile de viță, începând din a doua jumătate alunii mai, cu o serie de materiale reziduale acumulate în gospodărie sau fermă: paie alterate tocate, pleavă alterată, siloz alterat, frunze, turbă, deșeuri de folie de polietilenă.
Stratul de mulci care acoperă solul, contribuie la îmbunătățirea regimului hidric și termic al solului, împiedică răsărirea și creșterea buruienilor.
Mulcirea poate fi totală, pe întreaga suprafață dintre rândurile de vițe sau parțială, în benzi pe rândul de vițe.
Arătura de toamnă. Lucrare agrotehnică de mare importanță pentru plantațiile de vii roditoare, prin care se asigură acumularea apei în sol provenite din ploi și zăpezi, încorporarea adâncă în sol a îngrășămintelor organice și chimice pe bază de P și K, distrugerea unor dăunători care trăiesc în sol și epuizare rezervei de semințe de buruieni din sol.
Lucrarea se execută după căderea frunzelor, la adâncimea de 16-18 cm, cu plugul PCV echipat cu 2-4 trupițe și o rariță. În plantațiile de vii mecanizabile, arătura de toamnă se face cu răsturnarea brazdelor spre rândurile de vițe, rezultând o bilonare pe direcția rândurilor.
Se realizează astfel protejarea butucilor la bază în arealele de cultură neprotejată a viței de vie și se ușurează îngroparea sau mușuroirea vițelor în arealele de cultură protejată și semiprotejată.
Concomitent cu arătura de toamnă se face încorporarea adâncă în sol a îngrășămintelor organice și chimice, prin montarea pe plugul cultivator a echipamentului de fertilizare EIV.
4.6.SISTEMUL DE ÎNTREȚINERE A SOLULUI ÎN PLANTAȚIILE DE VII ÎN CADRUL (STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE BRĂILA)
Sistemele de lucrare ale solului sunt acele complexe raționale de măsuri culturale, care prin modul de îmbinare, numărul, succesiunea și epoca de aplicare contribuie la obținere unui optim economic sub raportul producției și a calității acesteia.
Sistemul de lucrare a solului în plantațiile semiprotejate.
Modul de îmbinare, numărul, succesiunea și epoca de aplicare a lucrărilor solului sunt următoarele:
După căderea frunzelor se aplică arătura de toamnă la 16-18 cm concomitent cu fertilizarea de bază cu P și K;
Primăvara se execută debilonarea;
În timpul perioadei de vegetație se execută un număr de 3-4 lucrări superficiale ale solului la 5-10 cm.
Periodic, odată la 4-5 ani după recoltare și înainte de executare a arăturii de toamnă se realizează subsolarea pe centrul intervalelor din două în două rânduri, eșalonat pe timp de doi ani.
4.7.FERTILIZAREA PLANTAȚIILOR
Fertilizarea reprezintă o măsură tehnologică foarte importantă pentru susținerea potențialului de producție al plantațiilor de vii roditoare, îndeosebi a celor aflate pe terenurile în pantă, pe terase și terenurile nisipoase, unde fertilitatea solurilor este mai scăzută.
Fertilizarea are drept scop să restituie solului cantitățile de elemente nutritive pe care vița le exportă an de an prin producția de struguri și să îmbunătățească starea generală de fertilitate a solurilor din plantațiile viticole. Obiectivul care se urmărește este de a crește productivitatea soiurilor, în condițiile în care aportul de îngrășăminte rămâne rentabil, iar calitatea producției nu este afectată.
Fertilizarea cu îngrășăminte chimice
Pentru formarea biomasei (frunze, lăstari, struguri), sunt necesare următoarele cantități de elemente nutritive: 75-95 kg N, 15-30 kg P2O5, 80-100 kg K2O la ha. În funcție de soi și sistemul de cultură a viței de vie, biomasa anuală echivalează cu 15-25 t/ha.
Între consumul de elemente nutritive și biomasa care se formează pe butuc, există o corelație strânsă de dependență, aportul azotului fiind cel mai ridicat47,8%, urmat de K cu 13,2% și de P cu 5,7%. Din totalul elementelor nutritive, cca. 50% se consumă de struguri, 25% de frunze, restul de lăstari și rădăcini.
Consumul elementelor nutritive este strâns legat de fenofazele de vegetație pe care le parcurge vița de vie.
Cel mai ridicat consum se înregistrează în perioada de după legarea florilor și până la intrarea strugurilor în pârgă (iunie-august).
Fertilizarea cu îngrășăminte organice
Sporurile de producție obținute în urma fertilizării cu îngrășăminte organice, se corelează direct cu doza administrată, gradul de fertilitate naturală al solului și potențialului productiv al solului cultivat.
În cazul completării fertilizării organice cu fertilizarea chimică, doza de gunoi de grajd poate fi diminuată până la 30 t/ha.
Comparativ cu gunoiul de grajd, îngrășămintele verzi generează la hectar un plus de azot și un minus de potasiu și fosfor. De aici decurge necesitatea ca o dată cu însămânțarea culturilor siderale să fie administrate și îngrășăminte chimice (potasiu și fosfor).
Pentru obținerea unor rezultate superioare se impune a fi folosite ca îngrășăminte verzi culturile și soiurile care asigură cele mai mari cantități de masă verde, influențată pozitiv sub raportul biomasei și de către fertilizarea cu P50K75 kg/ha s.a.
Variația consumului de humus din sol, arată că eficiența îngrășămintelor organice se manifestă mai evident în anii doi și trei, înregistrând o scădere bruscă în anul patru de la încorporare. Ca urmare se consideră că efectul fertilizării organice cu 30 t/ha durează timp de patru ani după care este necesar ca operația să fie repetată.
4.8. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
1. Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens
La vița de vie spre deosebire de pomii fructiferi, există două feluri de simptome, ambele pe părțile aeriene ale plantei, rar pe cele subterane.
Simptome: Se dezvoltă tumori pe tulpina butucului și ariceală (o aglomerație de gale – mici tumorete) pe cordoane și coarde.
Majoritatea țesuturilor tumorale putrezesc la sfârșitul fiecărui an, iar în anul următor apar altele noi. Adesea zonele atacate se degradează în așa măsură încât produc moartea porțiunilor distale.
De regulă aceste porțiuni se amputează și ca urmare, butucul apare sărăcit de formațiuni fructifere, iar producția scade.
Agentul patogen: Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens (Smith. et Townsend) Kerr, Young et Panagopoulos.
Formează pe mediul nutritiv după 2-3 zile de la însămânțare colonii albicioase, mici, circulare și lucioase.
Prevenire și combatere: Măsurile ce se impun în privința combaterii biologice, până nu demult, nu exista un biopreparat pentru prevenirea cancerului la vița de vie, tulpina K84 nefiind recomandată pentru vița de vie.
Tratarea viței înainte de stratificare sau plantare cu o cultură de Agrobacterium radiobacter nepatogenă.
Măsuri deosebite se vor lua în timpul altoiului prin dezinfectarea altoilor și portaltoilor, prin scufundare timp de 15-20 minute într-o soluția de Captan 0,2% sau sulfat de cupru 1%, cât și dezinfectarea uneltelor.
2. Făinarea viței de vie – Uncinula necator
La noi în țară, făinarea afost descoperită în anul 1851, iar astăzi este des întâlnită în podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, fiind considerată ca o boală ce depășește în unii ani pierderile produse de mană.
Simptome: sunt atacate frunzele, lăstarii ierbacei, ciorchinii și boabele, din primăvară până toamna târziu. Pe frunze se observă un miceliu albicios, cu aspect pulverulent, ce se întinde formând pete pe ambele suprafețe ale limbului.
Lăstarii nelignificați, prezintă aceleași pete albicioase, uneori pulverulente, sunt opriți din creștere iar frunzele se încrețesc. Atacul pe ciorchini face ca aceștia să se brunifice și apoi să se usuce pe timp de secetă.
Atacurile tardive pe bobițele ajunse la maturitate le depreciază calitativ, la suprafața acestora formându-se numeroase pete necrotice.
Agentul patogen: Uncinula necator (Schw.) Burrill., familia Erysiphaceae, ordinul Erysiphales, clasa Pyrenomycetes, subîncrengătura Ascomycotina, f.c. Oidium tuckeri Berk.
Conidiile răspândesc ciuperca în perioada de vegetație, putând germina de la 3-4°C până la 34°C, temperatura optimă fiind cuprinsă între 24-26°C.
Prevenire și combatere: pentru a reduce sursa de infecții din plantație, se recomandă ca lăstarii atacați să fie tăiați și distruși prin ardere. Importanțăa mai mare o are de asemenea aplicarea corectă a lucrărilor de întreținere cât și administrarea îngrășămintelor în complex, cu evitarea azotului în exces.
Combaterea chimică se face cu o gamă largă de produse de contact sau sistemice, cum sunt: Polisulfura de calciu 1-2%, Bavistin DF 0,085-0,85 kg/ha, Topsin 70 PU 0,1-0,12%.
3. Putregaiul viței de vie – Botryotinia fuckeliana
Atacul acestei ciuperci se manifestă cu foarte mare intensitate în toamnele ploioase când pagubele pot fi deosebit de mari.
Simptome. În plantațiile pe rod, sunt atacați ciorchinii, coardele și lăstarii ce prezintă lovituri mecanice (grindine sau atacați de insecte etc), miceliul și conidiile constituind o puternică sursă de infecție a strugurilor spre toamnă.
Pielița este brunificată, se desprinde ușor de pulpă și întreaga boabă putrezită se acoperă cu un puf cenușiu. Boala se răspândește cu rapiditate, cuprinzând întregul ciorchine, ce putrezește în totalitate.
Agentul patogen: Botryotinia fuckeliana [NUME_REDACTAT] (Wethzel), familia Scerotiniaceae, ordinul Helotiales, clasa Discomycetes, subîncrengătura Ascomycotina, f.c. Botrytis cinerea Pers.
Miceliul ciupercii trăiește saprofit pe diferite substraturi organice sau ca parazit.
Prevenire și combatere. Se recomandă ca în toamnele ploioase, viile să fie culese mai de timpuriu, înainte ca putregaiul să producă pagube. Stropirile se vor face cu produse ca. Dithane M45 0,2%, Rovral 50 WP 1 kg/ha, Benomil 50 WP 1 kg/ha (0,1%).
4. Mana – Plasmopara viticola
Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul când boala se manifestă cu intensitate, ci și în anii următori. Pierderile de recoltă datorită acestei boli pot varia de la 10% până la 70-80%, în funcție de condițiile climatice din anul respectiv, care determină atât intensitatea atacului cât și frecvența bolii.
Simptome. Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viței de vie: frunze, lăstarii ierbacei, cârcei, flori, ciorchini și boabe.
Frunzele pot fi atacate după ce ating o suprafață de 10-25 cm2, adică de când prezintă osteolul stomatelor deschis și până ce îmbătrânesc. Lăstarii iierbacei și cârceii atacați prezintă pete alungite de culoare brună, care pe timpul umed, se acoperă cu un puf albicios, alcătuit din masa de sporangiofori și sporangi. Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos în anii cu precipitații abundente.
Infecția are loc prin pedunculul inflorescențelor, prin flori sau prin partea dezvoltată a pedicelului de la baza boabelor. Aceștia se îngălbenesc și se acoperă cu sporangiofori și sporangi de culoare albă pe timp umed „rot-gris” sau se brunifică și se usucă pe timp secetos „rot-brun”.
Agentul patogen: Plasmopara viticola (Berk. et Curt) Berl. et de Toni., familia Peronosporaceae, ordinul Peronosporales, clasa Oomycetes, subâncrengătura Mastigomycotina.
Formarea sporangioforilor și a sporangilor are loc într-un timp relativ scurt (6-10ore), dacă umiditatea atmosferică este ridicată (95-100 %) și temperatura este cuprinsă între 18-24°C.
Prevenire și combatere. Arături prin care frunzele cu oospori sunt îngropate la adâncimi mai mari, cât și drenarea terenurilor care rețin puternic apa, duc lareducerea numărului de infecții.
Combaterea chimică: aplicare de tratamente cu zeamă bordoleză 0,5-1 % sau cu alte produse cuprice, Ridomil plus 42,5 WP-3 kg/ha.
5. Antracnoza – Elsinoe ampelina
Înțara noastră, boala se întâlnește în unele podgorii din Muntenia și Dobrogea, fiind mai frecventă în anii umezi și pe hibrizii producători direcți.
Simptome. Ciuperca atacă organele verzi ale viței de vie, boala manifestându-se în primăvară, înainte de apariția manei.
Pe frunze, apar pete mici, colțuroase sau circulare, de câțiva milimetrii în diametru, în dreptul cărora țesuturile devin cenușii-brunii cu un halou mai întunecat.
Pe lăstarii tineri, boala poate căpăta un caracter foarte grav; pe suprafața acestor organe, începând din luna aprilie-mai, se formează pete ce pot conflua, atingând dimensiuni de câțiva centimetri.
Agentul patogen- Elsinoe ampelina Shear., familia Myringiaceae, ordinul Myringiales, clasa Loculoascomycetes, subîncrengătura Ascomycotina, f.c. Gloesporium ampelophagum ([NUME_REDACTAT].) Sacc.
Ciuperca se răspândește în timpul perioadei de vegetație prin aceste conidii ce germinează ușor în picături de apă, la temperaturi cuprinse între 20-25°C.
Prevenire și combatere. Nu se va folosii material pentru altoit provenit din viile atacate de antracnoză.
Se recomandă aplicarea tratamentelor chimice cu Zeamă bordoleză 3%, în primăvară, sau în repaus vegetativ tratament cu Zeamă sulfocalcică 20%.
6. Acarianul roșu comun – Tetranychus urticae
Daune.
În plantațiile de viță-de-vie, în urma înțepării și sugerii sevei, apar pe frunze decolorări sub forma unor pete mari, care la început au culoarea galbenă, apoi se decolorează în roșu brun.
La atacuri puternice se produc defolieri timpurii ale butucilor cu consecințe negative asupra producției de struguri, creșterii lăstarilor, coacerii lemnului și formării mugurilor de rod pentru anul viitor, pagubele fiind mai mari în primăverile secetoase.
Combatere. Ca măsuri preventive, în viile puternic infestate se recomandă adunarea resturilor vegetale în toamnă și distrugerea acestora prin ardere și efectuarea arăturilor adânci pentru distrugerea stadiului hibernant.
Dintre măsurile curative cele mai eficiente sunt tratamentele chimice: zeamă sulfocalcică, Dicofol 20 CE (0,2%), Mitac 20 CE )0,2%).
7. Molia strugurilor (eudemisul)- Lobesia botrana
La noi este frecvent în podgoriile din sudul țării (Dobrogea, Muntenia, Oltenia), unde temperatura medie anuală depășește 10,5°C.
Daune.
Atacul este diferențiat în raport de generație. Astfel larvele generației I rod bobocii florali și inflorescențele; larvele generației a II-a atacă boabele verzi sau în pârgă, la care consumă pulpa, iar larvele generației a III-a rod boabele în pârgă sau coapte.
Daunele produse de larvele generațiilor II și III sunt mărite prin putrezirea boabelor atacate, datorită unor agenți fitopatogeni (Botryotinia, Penicillium etc.)
Combatere. Se face prin măsuri preventive și curative. Dintre măsurile profilactice se recomandă ca noile plantații să fie înființate pe spalieri din beton și la distanțe corespunzătoare între rânduri și pe rând, pentru o bună aerisire și iluminare și efectuarea în condiții optime a lucrărilor de întreținere.
Tratamente chimice: se recomandă să se facă cu produse organofosforice, Decis 25 CE-0,03%, Ripcord 40 CE-0,05%, Ambush 25 CE-0,04%.
Capitolul V
Materialele și metoda de cercetare
[NUME_REDACTAT] oricărei lucrări de analiză, de cercetare a unor fenomene, de investigare a acestora trebuie să stea o metodologie adaptată problematicii studiate.
Având în vedere conținutul lucrării care cuprinde pe de-o parte o analiză tehnico economică a situației de ansamblu a subunității din punct de vedere a condițiilor naturale economice și organizatorice, iar pe de altă parte analiza și optimizarea bilanțului energetic al culturilor, metodele utilizate vor fi diferite, specifice fiecărui tip de problemă cercetată.
Metodologia folosită în realizarea analizei tehnico-economice
Etapele efectuării analizei tehnico-economice a fenomenelor economice
Orice analiză cu caracter tehnico-economic, după ce și-a stabilit nivelul investigat, începe cu examinarea rezultatelor, parcurgând în continuare drumul de la efect la cauză în sensul invers de derulare a procesului analizat. Se impune în efectuarea analizei o ordine logică a problematicii analizate, după cum urmează:
Dimensionarea exactă a rezultatelor obținute și evidențierea abaterilor față de baza de comparație stabilită;
Descompunerea procesului sau fenomenului analizat în elementele sale, componente;
Identificarea naturii și mărimii factorilor ce acționează asupra proceselor analizate și a interreacțiilor dintre aceștia;
Stabilirea dimensiunii gradului de influențare exercitat de fiecare factor și sensul de acțiune;
Identificarea rezervelor sau a resurselor necorespunzător folosite;
Pe baza concluziilor și a aprecierilor constatate se elaborează decizii și recomandări în vederea creșterii eficienței economice.
Stabilirea acestei succesiuni înlătură empirismul în efectuarea analizelor tehnico-economice, dându-le un conținut științific și mărind astfel valoarea aprecierilor și a soluțiilor propuse.
Lucrările de analiză tehnico-economică parcurg următoarele etape:
Identificarea și delimitarea domeniului investigat.
Stabilirea clară și precisă a obiectivului ce urmează a fii investigat, precum și delimitarea sa este necesară avându-se în vedere complexitatea fenomenelor și proceselor tehnico-economice din agricultură, în care întrepătrunderea și interacțiunea acestora este frecventă. Delimitarea se face în spațiu și timp, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, utilizând diferite metode și tehnici de evaluare.
întocmirea planului de analiză.
Întocmirea planului de analiză este necesar pentru a asigura cuprinderea tuturor problemelor pe care trebuie să le aibă în vedere analiza precum și pentru stabilirea termenelor, astfel încât acțiunea să se desfășoare fără sincope. Pentru ca planul de analiză să poată fi întocmit e nevoie ca să se verifice exactitatea informațiilor menite să constate corectitudinea calculațiilor care au stat la baza determinării datelor culese.
C. ordonarea informațiilor și efectuarea calculațiilor de analiză.
Informația obținută în vederea efectuării analizei se poate prezenta sub formă cifrică, textuală, tabelară, sau grafică. Ordonarea informației este necesară pentru a ușura prelucrarea și interpretare ei. Efectuarea calculației de analiză asigură atingerea nemijlocită a obiectivelor analizei tehnico-economice, obiective ce de fapt definesc conținutul ei (constatarea nivelului fenomenului, a structurii sale, cercetarea influenței factorilor).
O analiză completă a activității sau a unui fenomen economic presupune atingerea tuturor obiectivelor propuse și implică utilizarea unei palete largi de metode privind calcularea indicatorilor tehnico-economici.
D. interpretarea rezultatelor și formularea concluziilor.
Orice analiză cu caracter tehnico-economic se finalizează prin formularea concluziilor și stabilirea de recomandări pentru etapa următoare, menite să ducă la perfecționarea activității. Interpretarea rezultatelor obținute reprezintă o muncă complexă în care se recurge la cunoștințe din diverse domenii (economic, organizatoric și tehnic).
Formularea concluziilor și propunerilor trebuie să fie clară, să nu conțină contradicții, să conțină răspunsuri exacte la obiectivele avute în vedere. În cadrul propunerilor se asigură finalitatea concluziilor formulându-se măsuri privind lichidarea sau remedierea lipsurilor constatate, mobilizarea unor rezerve interne, extinderea experienței pozitive.
Sursele informaționale folosite în analiza tehnico-economică.
Informațiile necesare analizei provin din sursele interne ale SCCASS Brăila.
Informațiile sunt cuprinse în:
planul anual de producție (venituri și cheltuieli);
planuri operative;
documente de evidență tehnico-operativă, evidența contabilă, sintetică și analitică, documente din evidența statistică;
alte surse interne cum ar fi:
rapoarte prezentate la adunările generale;
procese verbale întocmite de organele de control;
informații culese de la locul de producție.
legi și acte normative, instrucțiuni transmise de organele ierarhice superioare.
Metode utilizate în analiza economică.
Efectuarea analizei diagnostic necesită recurgerea la o serie de metode care permit surprinderea și scoaterea în evidență a aspectelor caracteristice ale fenomenelor, modificarea acestora și în diferite perioade față de anumite baze de referință, sesizarea acțiunii factorilor care influențează fenomenele și comensurarea acestor influențe.
Metodele analizate în analiza tehnico-operativă sunt:
Metoda comparației.
Este o metodă care își găsește o aplicare largă în analiză și constă în punerea față în față a indicatorilor care reflectă situația fenomenului analizat cu indicatori care se reflectă în același fenomen dar în alte situații. Baza în comparație poate fi reprezentată de nivelul prevederilor pe plan, situații efective din perioadele precedente, normative de consumuri.
Tipuri de comparație la care se recurge în analiza economică sunt:
Comparații în timp:- sunt comparații făcute între rezultatele perioadei considerate și cele din perioadele precedente sau ale celor prevăzute pentru perioada următoare.
Comparații în spațiu:- constau în comparațiile făcute între rezultatele ferme ale societății sau între rezultatele obținute de acestea și alte unități din țară.
Comparația mixtă:- constă atât în comparația în timp cât și în spațiu, comparând rezultatele unei societăți cu realizările anului precedent și simultan cu realizările din aceeași perioadă ale altor societăți.
Comparații cu caracter special:- constau în compararea datelor alternative de decizii pentru alegerea variantei celei mai eficiente.
SURSELE INFORMAȚIONALE PENTRU EFECTUAREA ANALIZELOR TEHNICO-ECONOMICE
Metoda substituirii înlănțuite a factorilor.
Esența acestei metode constă în faptul că fiecare dintre factorii care influențează fenomenul analizat se consideră pe rând variabilă, ceilalți menținându-se la un nivel constant. După modul cum acționează factorii, aceștia pot fi:
Cu acțiune directă (de gradul I):
Cu acțiune indirectă (de gradul II, III,…), când își manifestă influența prin intermediul factorilor anteriori.
Expresiile pentru calcularea influenței factorilor sunt următoarele:
Pentru produs
Modificare totală:
M = F1 – F0 = a1b1-a0b0
Influența factorilor cantitativi (a):
Da = a1b0 – a0b0
Influența factorului calitativ (b):
Db = a1b1 – a1b0
Pentru raport
Influența factorului cantitativ:
Da = –
Metoda diferențelor.
Această metodă este o formă simplificată a metodei substituirii înlănțuite a factorilor. Se poate aplica în cazul în care între factori se condiționează fenomenul și există relația de produs. Expresiile pentru calcul sunt:
Influența factorului „a”:
Da = (a1a – a0) b0
Influența factorului „b”:
Db = (b1 – b0) a1
Se verifică exactitatea calculelor prin suma algebrică a influenței factorilor.
Metoda balanțieră.
Această metodă se aplică în situația în care relația între fenomen și factorii săi de influență apare sub formă;
F = a + b – c
Potrivit acestei metode, influența fiecărui factor se determină ca diferență între mărimea sa efectivă și cea planificată. Exactitatea calculelor se verifică de asemenea prin efectuarea sumei algebrice ale influenței tuturor factorilor, care trebuie să fie egală cu diversificarea totală. Expresiile care se folosesc pentru calcul sunt următoarele:
Modificarea totală:
M = Ft1 – Ft0 = (a1 + b1 – c1) – (a0 – b0 – c0)
Influența modificării factorilor
Da = a1 –a0
Db = b1 – b0
DC = (-c1) – (-c0) = c1 – c0
FACTORII DE INFLUENȚĂ A REZULTATELOR TEHNICO-ECONOMICE
Orice fenomen sau proces tehnico-economic este influențat de un ansamblu de factori, a căror acțiune sete de regulă într-un sistem de legături determinate.
Ei se pot clasifica după anumite criterii, facilitând astfel alegerea lor în procesul analizei, în vederea stabilirii modului de influență. În următorul tabel este prezentată clasificarea factorilor de influență după mai multe criterii.
CLASIFICAREA FACTORILOR DE INFLUENȚĂ
Capitolul VI
REZULTATE OBȚINUTE
Eficiența economică a producției de struguri s-a determinat cu ajutorul unui ansamblu de indicatori economici.
Producții medii și totale de struguri;
Cheltuielile totale de producție și structura acestora;
Costul de producție;
Prețul de livrare;
Profitul unitar și total;
Rata profitului.
Ne-am propus să facem o analiză a acestor indicatori într-o perioadă de trei ani (1999-2001), la nivelul [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], Brăila.
Analiza producțiilor medii
Producția medie este determinată de raportul dintre producția totală și suprafață .
Datele privind nivelul acestor indicatori sunt cuprinse în tabelele 6.1.; 6.2. și 6.3.la toate fermele în perioada 199-2001 suprafața cu viță-de-vie a fost constantă, se observă că nu au fost modificări ale suprafeței în perioada luată în studiu.
Tabelul 6.1.
SUPRAFAȚA, PRODUCȚIA TOTALA ȘI PRODUCȚIA MEDIE DE STRUGURI REALIZATĂ LA “ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA ÎN ANUL 1999
Tabelul 6.2.
SUPRAFAȚA, PRODUCȚIA TOTALA ȘI PRODUCȚIA MEDIE DE STRUGURI REALIZATĂ LA “ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA ÎN ANUL 2000
Tabelul 6.3.
SUPRAFAȚA, PRODUCȚIA TOTALA ȘI PRODUCȚIA MEDIE DE STRUGURI REALIZATĂ LA “ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA ÎN ANUL 2001
Producția medie totală în anul 1999, (4463kg/ha) a rămas la valori asemănătoare cu ani următori analizați, numai în anul 2000 înregistrându-se un regres de aproape 400 kg/ha, pe ansamblu stațiunii producția totală cea mai mare înregistrându-se în anul 2001 (4931kg/ha) care reprezintă 88% din producția planificată. În anul 1999 s-a înregistrat cea mai mică producție luându-se în considerare producția totală planificată, dar ca producție totală realizată fiind mai mare față de anul 2000 când din cauza lipsei de precipitații și atacului de [NUME_REDACTAT] necato producția a fost diminuată..
Pe parcursul celor trei ani studiați se observă că ferma „Dropia” a realizat cele mai mari producții, raportat față de celelalte ferme.
Analiza principalilor parametrii de calitate
Principalele soiuri de struguri cultivate în cadrul [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Brăila sunt: Roșioară, Riesling italian, [NUME_REDACTAT], Rkațitelii, [NUME_REDACTAT], Plăvaie.
Tabelul 6.4.
PARAMETRII DE CALITATE LA UNELE SOIURI DE STRUGURI LA“ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA
În perioada analizată parametrii de calitate au înregistrat valori diferite de la un soi la altul. La soiurile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] în primul și ultimul an respectiv 1999 și 2001 s-au înregistrat parametrii de calitate superiori anului 2000.
La celelalte soiuri acești parametrii au înregistrat variații. Astfel pentru soiurile Riesling italian, Rkațitelii și Plăvaie, anul 2001 a fost anul favorabil în care concentrația de zahăr și alcool, a atins nivelul cel mai ridicat fiind cel mai favorabil an din cei trei analizați. La aceste soiuri nivelul cel mai scăzut în zahăr și alcool fiind anul 2000. La soiul [NUME_REDACTAT] acești parametrii au avut valorile cele mai mari în anul 1999 (210,1 respectiv 12,7), cele mai mici înregistrându-se în 2000.
Analiza factorilor de influență care acționează asupra profitului la struguri
Principali factori ce acționează asupra nivelului profitului și în final asupra profitului total sunt:
Producții medii;
Cost de producție;
Preț de livrare.
La rândul său costul de producție este influențat de nivelul cheltuielilor totale de producție și de producția totală. Prețul de livrare este un indicator specific economic de piață și este stabilit pe baza raportului dintre cerere și ofertă la nivelul pieței.
Pentru perioada analizată nivelul acestor indicatori este cuprins în tabelul 6.5.
Tabelul 6.5.
NIVELUL MEDIU AL FACTORILOR CU INFLUENȚĂ DIRECTĂ ASUPRA PROFITULUI LA STRUGURI ÎN CADRUL “ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA
Analiza datelor cuprinse în acest tabel ne arată că cea mai mare producție medie de struguri a fost în anul 2001. în acest an prețul de livrare al produsului a fost superior costului de producție. În anii anteriori datorită condițiilor nefavorabile și a altor factori conjuncturali, producția de struguri a fost mult mai mică. Anul 2000 cu toate că nu a fost un an deosebit de favorabil pentru producția de struguri, s-a reușit totuși să se obțină un preț de livrare de 4514 lei/kg care a condus la realizarea unui mic profit din exploatare.
Analiza cheltuielilor totale de producție
Cheltuielile de producție alături de nivelul de producții totale, determină nivelul costului de producție. În tabelele 6.6.; 6.7. și 6.8. sunt prezentate situația cheltuielilor totale de producție și structura acestora separat pe fiecare an.
Tabelul 6.6.
STRUCTURA CHELTUIELILOR REALIZATE ÎN ANUL 1999 LA “ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA
STRUCTURA CHELTUIELILOR REALIZATE ÎN ANUL 2000 LA “STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA
STRUCTURA CHELTUIELILOR REALIZATE ÎN ANUL 2001 LA “ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA
Astfel, în 2001 privind cheltuielile financiare au fost cele mai mari di cei trei ani însumând 3.578.390.000 lei care dețin 31,3 %, față de anii anteriori când acestea au ocupat doar 2-4 %. Ponderea cea mai mare pentru aproape toți anii, a ocupato materialele consumabile , cea mai mare înregistrându-se în 1999 fiind de 40 % și doar 25 % în anul 2001.
Procentul cel mai mic îl dețin alte cheltuieli de exploatare cu 1-3 % (114.325.000 în anul 2001), aceste cheltuieli de exploatare au valoarea cea mai ridicată de 1 % (175.876.000 în anul 1999).
Analiza corelației între evoluția producție totale, cheltuieli și a cifrei de afaceri
Analiza corelației între evoluția producției totale, cheltuieli și a veniturilor s-a făcut la nivelul întregii societății.
EVOLUȚIA PRODUCȚIEI CHELTUIELILOR ȘI A CIFREI DE AFACERI TOTALE LA LA “ STAȚIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA
Între acești indicatori se constată un raport de corelație cu intensitate mai redusă. Astfel producția totală a înregistrat o tendință de creștere față de anul 1999, atingând în anul 2001 nivelul de 110,5%. La fel și cheltuielile totale și venituri, fiind mult mai mari în anul 2001 față de anii precedenți.
Capitolul VII
Determinarea pragului de rentabilitate a viței de vie
Cerințele impuse de economia de piață presupun ca fiecare întreprindere, în cadrul acesteia, fiecare subunitate să realizeze din activitatea de producție un profit cât mai ridicat. Profitul reprezintă principala sursă de constituire a fondurilor necesare pentru dezvoltarea întreprinderii, asigură posibilitatea acordării unor stimulente angajaților pentru a-i motiva în munca pe care o prestează, iar pentru impozitele aferente profitului obținut se contribuie la bunăstarea întregii societăți omenești.
Profitul, ca principal indicator de apreciere a eficienței economice depinde de volumul și structura producției marfă, de nivelul cheltuielilor de producție și de prețul cu care se valorifică producția.
În decursul celor trei ani luați în studiu
Prin procedeul substituției în lan’ se poate determina influența factorilor direcți asupra beneficiilor. Notațiile sunt următoarele:
Bo – profitul total programat
B1 – profitul total efectiv
Cho – cheltuielile de producție programate
Ch1 – cheltuieli de producție efective
Vto – venitul total programat
Vt1 – venitul total efectiv
DB – diferența între profitul efectiv și cel programat
DVt – venitul
DCh – cheltuielile
1999
DB = B1 – Bo = (Vt1 – Ch1) – (Vto – Cho) = (9086296 –5862541) – (13485600 – 6976424) = 3223755 – 6509176 = -3285421
Influența modificării veniturilor
DVt = Vt1 – Vto = 9086296-13485600 = -4399304
Influența modificărilor cheltuielilor
Analiza îndeplinirii programului de profituri
2000
DB = B1 – Bo = (Vt1 – Ch1) – (Vto – Cho) = (9957884 – 7096416) – (14440286 – 9083409) = 2861468 – 5356877 = -2495409
Influența modificării veniturilor
DVt = Vt1 – Vto = 9957884 – 14440286 = -4482402
Influența modificărilor cheltuielilor
2001
DB = B1 – Bo = (Vt1 – Ch1) – (Vto – Cho) = (14231112 – 11432557) – (17303496 – 8803064) = 2798555 – 8500432 = -5701877
Influența modificării veniturilor
DVt = Vt1 – Vto = 14231112 – 17303496 = -3072384
Influența modificărilor cheltuielilor
Utilizând procedeul substituției în lanț s-a determinat mărimea influenței principalilor factori asupra profitului rezultând următoarele aspecte mai semnificative:
În 1999
Analiza ratei rentabilității:
Pragul de rentabilitate
Nivelul costului de producție și mărimea ratei profitului se găsesc într-o strânsă dependență cu raportul dintre producția realizată și cheltuielile totale de producție.
Stabilirea volumului de producție astfel încât să se acopere cheltuielile de producție poartă denumirea de prag de rentabilitate, punct critic sau punct de echilibru.
Pragul de rentabilitate marchează deci, acea dimensiune a producției la care cheltuielile totale sunt egale cu încasările realizate din vânzarea producției.
Identificarea pragului de rentabilitate se poare face în două moduri:
pentru întreaga suprafață, când pragul de rentabilitate se exprimă în volumul producției fizice (t);
la hectar, când pragul de rentabilitate se exprimă prin producția medie (t/ha).
Mărimea punctului de rentabilitate a costului de producție și a veniturilor realizate într-o exploatație agricolă cu profil horticol se află într-o strânsă legătură cu mărimea cheltuielilor totale de exploatare și cantitatea producției agricole realizate.
În funcție de dinamica cheltuielilor totale de exploatare acestea se pot împărți sau clasifica în două grupe distincte:
Cheltuieli fixe sau constante;
Cheltuieli variabile.
Cheltuieli variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs însă suma lor crește direct proporțional cu volumul producției.
În această categorie intră:
Cheltuieli cu transportul producției;
Cheltuieli cu recoltatul, sortarea, ambalarea și depozitarea producției obținute;
Cheltuielile fixe sunt variabile pe unitatea de produs dar au mărime egală pe unitatea de suprafață. Cuprinde toate lucrările de întreținere, lucrările de bază, lucrările în verde, etc. (în general lucrările ce au ca unitate de produs măsură hectarul sau mii litri (m3), tone).
Pragul de rentabilitate sau punctul critic la o cultură marchează acel volum al producției medii obținute la unitatea de suprafață la care nu se înregistrează pierderi dar nici nu se înregistrează profit, adică cheltuielile totale la unitatea de suprafață sunt practic egale cu veniturile realizate din vânzarea producției marfă.
Mărimea pragului de rentabilitate pentr-o cultura viței de vie a fost determinat prin metoda cu profit programat.
Determinarea pragului de rentabilitate se face cunoscând relațiile de calcul pentru determinarea veniturilor totale și a cheltuielilor totale de exploatare:
Dacă notăm cu y = venitul obținut din vânzarea produselor la unitatea de suprafață aceasta va fi dat de produsul dintre prețul de vânzare (a) și producția medie (x)
Y = a x x
Atunci y’ = cheltuieli totale de exploatare fiind date de cheltuielile variabile pe unitatea de produs (b) înmulțit cu producția medie (x) la care se adaugă cheltuielile constante (c).
De aici rezultă că pragul de rentabilitate PR – y = y’ adică :
ax = bx + c
x (a – b) = c
x =
Când se dorește determinarea punctului critic în cazul unor cheltuieli sau a unui profit din producția neterminată acest profit se poate considera ca o cheltuială de exploatare adică se introduce în formula de calcul pentru cheltuielile totale de exploatare.
Profitul programat este egal cu cheltuieilile din producția neterminată (din toamna anului trecut).
y = ax
y’ = bx + c + μ
y = y’
ax = bx + c + μ
a (x – b) = c + μ
x =
Varianta II
Determinarea pragului de rentabilitate la cultura viței de vie cu profit programat-1999.
Cheltuieli variabile-2412282
Cheltuieli variabile/kg- 999,29
Cheltuieli fixe- 3405259
Cheltuieli fixe/ha-6294378
Preț de vânzare-3764
Profit programat-6509176
Profit programat/ha-12033119
y = 3764 x 44630
y’ = 999,29 x 4463 + 6294378 + 12033119
x =
y = 3764 x 6628,58 = 24830693
y’ = 999,29 x 6628,58 + 6294378 + 12033119 = 24951370,7
Determinarea pragului de rentabilitate la cultura viței de vie cu profit programat-2000.
Cheltuieli variabile-3255677
Cheltuieli variabile/kg- 1475,82
Cheltuieli fixe- 3840739
Cheltuieli fixe/ha-7099332
Preț de vânzare-4514
Profit programat-5356877
Profit programat/ha-9901805
y = 4514 x 4077
y’ = 1475,82 x 4077 + 7099 332 + 9901805
x = 5595,82
y = 4514 x 5595,82 = 25259531,48
y’ = 1475,82 x 5595,82 + 7099332 + 9901805 = 25258349,9
Determinarea pragului de rentabilitate la cultura viței de vie cu profit programat-2001.
Cheltuieli variabile-4882278
Cheltuieli variabile/kg- 1829,93
Cheltuieli fixe- 6550279
Cheltuieli fixe/ha-12107724
Preț de vânzare-5334
Profit programat-8500432
Profit programat/ha-1572443
Y = 5334 x 4931
Y’ = 1829,93 x 4931 + 12107724 + 15712443
X = 7939,38
Y = 5334 x 7939,38 = 42348689
Y’ = 1829,93 x 7939,38 + 12107724 + 15712443 = 42348676
Varianta II
Determinarea pragului de rentabilitate la cultura viței de vie cu profit programat-1999.
Cheltuieli variabile-1912282
Cheltuieli variabile/kg- 792,16
Cheltuieli fixe-3340481
Cheltuieli fixe/ha-6174643
Preț de vânzare-3764
Profit programat-6476800
Profit programat/ha-11971903
Y = 3764 x 4463
Y’ = 792,16 x 4463 + 6174643 + 11971903
X =6104,11
Y = 3764 x 6104,11 = 22975870
Y’ = 792,16 x 6104,11 + 6174643 + 11971903 = 22981977,77
Determinarea pragului de rentabilitate la cultura viței de vie cu profit programat-2000.
Cheltuieli variabile-2525677
Cheltuieli variabile/kg-1144,91
Cheltuieli fixe- 3709502
Cheltuieli fixe/ha-6856750
Preț de vânzare-4514
Profit programat-5100492
Profit programat/ha-9427896
Y = 4514 x 4077
Y’ = 1144,91 x 4077 + 6856750 + 9427896
X = 4833,54
Y = 4514 x 4833,54 = 21818619
Y’ = 1144,91 x 4833,54 + 6856750 + 9427096 = 21818614
Determinarea pragului de rentabilitate la cultura viței de vie cu profit programat-2001.
Cheltuieli variabile-3922278
Cheltuieli variabile/kg-1470,11
Cheltuieli fixe- 6320876
Cheltuieli fixe/ha-11683689
Preț de vânzare-5334
Profit programat-8432110
Profit programat/ha-155861555
Y = 5334 x 4931
Y’ = 1470,11 x 4931 + 11683689 + 15586155
X =7057,61
Y = 5334 x 7057,61 = 37645291
Y’ = 1470,11 x 7057,61 + 11683689 + 15586155 = 37645307,03
BIBLIOGRAFIE
Alecu I., Merce E., Pană D., Sâmbotin L., Ciurea I., Bold I., Dobrescu N.- Management în agricultură. Ed. Ceres, București, 1997
Alexandrescu I. și colab., – Standardizarea tăierii viței de vie ți influența ei asupra conținutului de zahăr în struguri. Lucrări științifice, vol.1, Agronomie-Horticultură, I.A. Iași, 1976.
Bold I., Crăciun A., – Exploatația agricolă. Organizare, dezvoltare, exploatare. Lucrări științifice, vol. I, Agronomie-Horticultură, I.A. Iași, 1995
Ciurea I.V.- Management în exploatațiile agricole. Ed. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași, 1999
[NUME_REDACTAT] – Viticultura și oenologia. Îndrumător pentru lucrări practice, Lito U.A. Iași, 1992.
[NUME_REDACTAT], Cotea V. Valeriu – Viticultură, ampelografie și enologie. Ed. Didactică și Pedagogică, R.A. București.
C. Țârdea, L. Dejeu – Viticultură. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, R.A. București, 1995.
Davidovici I., Stegăroiu D., Vincze M., [NUME_REDACTAT], Hartia S.,- Modelarea proceselor decizionale în sistemul agricol de producție. Ed. Ceres, București, 1982
Filip C.,- Management, vol. 1, [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT], 1992
Gâlcă F., Hațegan I., Timen I., Vasilescu N., Gâlcă G., Pârvu I., Drăghici M., Alecu I., Ropan G.,- Organizarea, planificarea și conducerea întreprinderilor agricole și horticole. Ed. Didactică și Pedagogică, București,1982
Gh. Boguleanu, B. Bobârnac, C. Costescu, I. Duvlea, C. Filipescu, P. Pașol, M. Peiu, T. Perju – Entomologie agricolă. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, R.A. București, 1980.
Georgescu M., Dejeu L. – Tăierea viței de vie. Ed. Ceres, București,1992.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Fitopatologie horticolă. Editura „ION IONESCU DE LA BRAD” Iași, 2000.
Lange O. – Decizii optime. București, [NUME_REDACTAT], 1970.
Luca P. – Management general. Iași, [NUME_REDACTAT], 1993.
[NUME_REDACTAT]. – Coordonate moderne în management. Iași, [NUME_REDACTAT], 1993.
[NUME_REDACTAT], Merce E.- Introducere în managementul exploatațiilor agricole. Deva, [NUME_REDACTAT] Credo, Deva, 1994.
Nica P. și colab. – Management, București, [NUME_REDACTAT] și Pedadgogică, 1992.
Nicolescu O., Verboncu I. – Management. București, [NUME_REDACTAT], 1996.
Oșlobeanu M. și colab. – Viticultura generală și specială. Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980.
[NUME_REDACTAT] – Managementul în unitățile agricole. București, [NUME_REDACTAT] RTC [NUME_REDACTAT] S.A., 1995.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Viticultura Romaneasca. Tehnologia de Cultura a Vitei de Vie Si Importanta Ei (ID: 1100)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.