Viscolul Intre Stiinta Si Poezie

Manifestările meteorologice influențează viața oamenilor. În perioada iernii, teritoriul României este afectat de viscol, un fenomen climatic deosebit de complex. Viscolul este descris și de Vasile Alecsandri, acel „rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice”. Deoarece în secolul XXI, creșterea calității procesului instructiv-educativ și a motivației elevilor pentru studiu trebuie să devină obiective prioritare ale societății românești, abordarea transdisciplinară a temelor din curriculum este benefică. De aceea, în lucrare voi realiza o legătură între știință și poezie.

Cuvinte cheie: viscol, Vasile Alecsandri, educație.

***

De secole, manifestările meteorologice reprezintă o parte importantă din viața oamenilor. În vechime aceștia credeau că zeii erau responsabili și vinovați pentru orice furie a naturii. Treptat, au reușit să facă legătura între diverse fenomene și ulterioarele schimbări ale vremii. Marii înțelepți ai Antichității au generat diverse opinii. Anaxagoras a încercat să arate printr-o schemă cum funcționează formarea precipitațiilor, Empedocle explica fenomenele meteorologiice prin combinarea elementelor fundamentale – aer, foc, apă, pământ. Aristotel a scris chiar o lucrare în care trata mai multe științe ale pământului – vremea, seismologia, geografia, lucrare pe care a denumit-o: „Meteorologia“. Începuturile abordării științifice a studiului fenomenelor meteorologice se găsesc în perioada Renașterii, când savanții au creat primele aparate realizau măsurări obiective. Preocuparea științifică și didactică pentru meteorologie pe teritoriul românesc a apărut odată cu introducerea în programa de studii a Școlii Vasluiene din Iași a disciplinei meteorologie, studiindu-se mai ales un manuscris grecesc obținut de la biblioteca mitropoliei. Serviciul Meteorologic al României a fost înființat în anul 1884 (2).

În perioada iernii, teritoriul României este afectat de viscol. Viscolul este un fenomen climatic deosebit de complex, la producerea căruia concură două elemente mai importante: viteza vântului și cantitatea de zăpadă căzută. Viscolul se definește ca ,,un transport de zapadă deasupra suprafeței pământului provocat de un vânt suficient de puternic și turbulent, însoțit sau nu de ninsoare” (4). În limbi de circulație internațională, termenii echivalenți pentru viscol sunt: tourment de neige (în limba franceză), snow storm (în limba engleză), blizzard (în engleza americană), schneegestober (în limba germană), ventisca (în limba spaniolă), hóvihar (în limba maghiară), bufera di neve (în limba italiană).

Viscolele se formează în situații în care contrastul termic dintre masa de aer rece aflată la sol și cea caldă din altitudine este deosebit de mare (20-25°C). În raport cu elementele care intră în componența sa și cu locul în care acesta se manifestă se pot deosebi mai multe tipuri de viscol: viscol general, viscol cu ninsoare, viscol cu transport de zapadă la sol, viscol cu transport de zapadă în altitudine. Viscolul general este fenomenul cel mai complex care include toate elementele: ninsoare, vânt tare, spulberarea și transportul zăpezii atat la sol cât și în altitudine: uneori nu se poate distinge dacă are loc ninsoarea sau este spulberată numai zapada de pe sol. Viscolul cu ninsoare este fenomenul în timpul căruia sunt asociate ninsoarea cu viteza mare a vântului. Viscolul cu transport de zapadă la sol este fenomenul în care vântul bate tare, spulberând zapada de pe sol, fară să ningă în timpul lui. Viscolul cu transport de zapadă în altitudine este fenomenul în care vântul este atât de puternic încât zăpada este spulberată la altitudini mari.

Figura 1. Viscolul văzut din spațiu

http://www.descopera.ro/natura/14898719-viscolul-vazut-din-spatiu-foto

Viscolele se grupează în 3 categorii, în raport de viteza vântului: viscole violente, cu viteza vântului >17 m/s; viscole puternice, cu viteza vântului de 11-17 m/s; viscole moderate, cu viteza vântului de 6-10 m/s. Viscolul intră în categoria riscurilor climatice dacă îndeplinește mai multe condiții: vânturi cu viteze mari și ninsori abundente în sezonul de iarnă; viscole foarte timpurii (toamna) și respectiv foarte târzii (primavara), în extrasezon. Factorii de risc asociați viscolului sunt multipli. În primul rând, este vorba despre vântul puternic, care determină troienirea zăpezii. În al doilea rând, trebuie menționată scăderea semnificativă a temperaturii aerului. În al treilea rând, trebuie amintite și depunerile groase de gheață, rezultate în urma înghețării precipitațiilor lichide suprarăcite sau a fulgilor de zăpadă, la contactul acestora cu obiectele de la sol care au o temperatură mult mai scăzută. Este vorba de un fel de polei, dar de dimensiuni mult mai mari (5), (6), (7).

În lume, unul dintre cele mai mari viscole a fost „The Great Blizzard of 1888”, în perioada 11 – 14 martie 1888, ce a măturat 4 state americane: New Jersey, New York, Massachusetts și Connecticut. Depunerile de zăpadă au fost de până la 150 cm, iar vântul a suflat cu viteză de până la 72 km/h.

Figura 2. Marele viscol din 1888

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/uraganul-alb-marele-viscol-1888

În România, conform statisticilor oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie, cea grea zi de iarnă este considerată data de 3 februarie 1954, când viscolul puternic a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record în București de 126 km/oră. Un alt record consemnat la acea dată vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Grivița. Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călărași: 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul țării și la 5 metri (1).

Figura 3. Viscolul din iarna anului 1954 în România

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prizonierii-marelui-viscol-iarna-anului-1954

Așadar, viscolele provoacă în fiecare an pagube importante tuturor țărilor din zonele temperate și de latitudini mari.

Viscolul este prezent și în poezia lui Vasile Alecsandri, care era în viziunea lui Eminescu „rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice”. Vasile Alecsandri (1818-1890) este creatorul pastelului românesc. Titu Maiorescu afirma că "Pastelurile" constituie "cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii române îndeobște". De asemenea, George Vârnav Liteanu afirma că: prin Pasteluri, Vasile Alecsandri a atins „gradul cel mai înalt de artă”, aceste creații lirice unice constituind „culmea talentului său” (8). Deși Alecsandri a detestat anotimpul friguros, cele mai multe pasteluri descriu "cumplita iarnă", căreia îi construiește un tablou măreț, un adevărat spectacol prin manifestările stihiilor specifice acesteia. Pastelul "Viscolul" este integrat ediției de "Opere complete. – Poezii, III" din 1875 și, așa cum ilustrează titlul, conturează manifestarea înfricoșătoare a unui fenomen din natură dezlănțuit cu furie și forță nestăpânită, o adevarată stihie hibernală. Poezia este formată din patru catrene, care îmbină spațiul terestru cu cel cosmic într-o singură unitate a dimensiunii.

 "Viscolul" este expresia cea mai vie a imaginii apocaliptice a stihiei dezlănțuite, venite din ținuturi boreale, din lumea ghețarilor. Această persistență a nordului enigmatic, preluată din mitologiile germane, creează un Niflheim sui-generis, un tărâm al zăpezilor veșnice. Așadar, strofa întâi începe cu denumirea stihiei hibernale, „Crivățul din meazănoapte”, care înfricoșează prin manifestarea sa amenințătoare întreaga fire, idee exprimată printr-o aliterație onomatopeică, „vâjâie prin vijelie”, ce constituie și singura imagine auditivă din această strofa. Următoarele versuri sunt dominate de imagini vizuale și motorii, prin care poetul sugerează forța cumplită cu care s-a dezlănțuit viscolul asupra întregii naturi, astfel încât planul cosmic se întrepătrunde cu planul terestru, formând o singură și unică unitate spațială: “Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie./Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,/Ca nisipurile dese din pustiul african.” Tabloul este deșertic, de o măreție înspăimântătoare, poetul percepând viscolul ca pe o amenințare permanentă.

Strofa a doua identifică încă din primul vers fenomenul dezlănțuit peste întreaga fire, „Viscolul frământă lumea!…”. Singurele ființe care se încumetă să înfrunte urgia hibernală sunt „lupii suri”, care aleargă și urlă înspăimântați „prin potopul de zăpadă”. Întreaga natură este îngrozită de stihia cumplită, păsările sunt luate de curentul crivățului, „corbii zbor vârtej, răpiți de vânt”, iar plantele „se-ndoaie lovindu-se de pământ”. Strofa este dominată de o stare lăuntrică de înfiorare.

Strofa a treia începe înfricoșător printr-o enumerație de substantive onomatopeice – „Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate” și de circumstanțiale de loc – „de prin codri, de pe dealuri, de prin sate”, care creează o atmosferă terifiantă, viscolul înfricoșând toată suflarea. Dinamismul vântului devastator este construit prin ritmul sincopat al versurilor, prin propoziții scurte, ca niște rafale, „Noaptea cade, lupii urlă…”, iar senzația că natura și-a pierdut contururile, că a devenit o nemărginire, este redată printr-o locuțiune adverbială originală și inedită: „Și-n departe se aude un nechez răsunător…”. Strofa se termină cu o interjecție, „vai”, care sugerează compasiunea înfiorată a poetului pentru oricare „cal și călător” surprinși de uraganul alb, care are efectul ielelor, al căror dans este un vârtej înnebunitor.

Ultima strofă ilustrează ideea specifică finalurilor din pastelurile lui Alecsandri, aceea că omul poate înfrunta stihiile naturii dezlănțuite numai cu ajutorul semenilor lui, singura posibilitate de supraviețuire fiind solidaritatea umană. Călătorul rătăcit noaptea „în viscolire” este fericit atunci când aude lătratul câinilor și „zărește cu uimire” o casă cu „ferestrele lucind”, unde este primit cu bucurie de gazdele dornice de a oferi „dulcea ospeție” celor care au nevoie de adăpost. De remarcat în această strofa sunt diminutivele cu valoare afectivă, „căsuță drăgălașă”, pentru a ilustra o trăsătură recunoscută a românului, ospeția. Casa devine simbolul universului protejat, un centru al lumii, un refugiu salvator într-un pustiu de gheață. Teama de iarnă a lui Alecsandri se transformă astfel în prilej de preamărire a așezărilor omenești, oaze ale liniștii și ale calmului vieții personale. Casa încălzită, cu "ferestrele lucinde", reflectând focul din sobe, are corespondență deplină cu aceea evocată de Gaston Bachelard: "De fapt, casa luminată, în câmpia pustie, este o temă literară care străbate secolele și pe care o regăsim în toate literaturile. Casa luminată e ca o stea în pădure. Ea îl călăuzește pe călătorul care s-a rătăcit." Poezia oscilează permanent între doi poli: stihia fluidă, purtătoare de nenorociri, prevestitoare de moarte, și peisajul domestic, păzit de patrupedele lătrătoare, cu o casă primitoare, oferind spectacolul fascinant al focului.

Poezia lui Alecsandri conturează, în imagini bine structurate, desprinse ca pozele dintr-o dioramă, imaginea anotimpului boreal, perturbator tocmai prin senzația de opoziție totală cu viul, cu viața călduroasă, mediteraneeană. Versurile lungi, de 15-16 silabe ritmul trohaic și rima împerecheată creează un tablou pictural în care predomină mișcarea terifiantă și emoția profundă provocate de dezlănțuirea devastatoare a viscolului. Așadar, această poezie, crează o impresie profundă în sufletul cititorului, fiind transmise sentimentele și trăirile poetice (3).

Un rebus realizează o legătură între noțiunile științifice și poezie.

Rebus:

Mișcare naturală a maselor de aer, provocată de diferența de temperatură și presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului.

Anotimpul cel mai friguros care urmează după toamnă și precede primăvara, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp cuprins între solstițiul din preajma lui 22 decembrie și echinocțiul din preajma lui 21 martie.

Creatorul pastelului românesc care a trăit în perioada 1818-1890.

Numărul posibil de pierderi umane, persoane rănite, pagube materiale de orice fel, produse în timpul unei perioade de referință și într-o regiune dată, în cazul existenței unui fenomen natural particular.

Știință care studiază proprietățile atmosferei și fenomenele fenomenele care se petrec în cadrul acesteia.

Poezie descriptivă cu fond liric, în care este înfățișat un peisaj din natură.

Precipitație atmosferică solidă, sub formă de fulgi albi, alcătuiți din cristale de apă înghețată; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, când temperatura solului este sub 0°C.

Transport de zapadă deasupra suprafeței pământului provocat de un vânt suficient de puternic și turbulent, însoțit sau nu de ninsoare.

În contextul provocărilor științifice și pedagogice actuale, educației îi revine sarcina de a folosi metode și tehnici moderne, intuitive, argumentate și validate corespunzătoare fiecărui palier de învățământ, astfel încât să se poată realiza conexiuni inter și transdisciplinare. Abordarea studiului fenomenului meteorologic „viscol” din punct de vedere științific și literar permite dezvoltarea creativității elevilor și a capacității de a face față viitorului, în mod eficace.

Bibliografie:

Ştiaţi că… Cea mai cumplită iarnă din România secolului XX a fost în anul 1954?

http://ziarullumina.ro/scurta-istorie-a-meteorologiei-93094.html

http://www.google.ro

http://www.prognoze-meteo.ro/wp-content/uploads/2010/03/Calamitati-meteo.pdf

http://www.qreferat.com/referate/geografie/Viscolul224.php

http://www.scritub.com/diverse/meteorologie/FENOMENE-ATMOSFERICE-DE-RISC-C9412102423.php

Murărescu O. – Suport de curs: „Riscuri climatice extreme”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște.

Bărboi C., Boatcă S., Popescu M. – “Limba și literatura română”, Ed. Recif, Buczrești, 1992.