V.ion Licenta De Printat [631954]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA MEDICINĂ

IDENTIFICAREA CADAVRELOR
SCHELETIZATE – ACTUALITĂȚI ȘI
CONTROVERSE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR . POPA F. MARIUS
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
ASIST. UNIV. DR. NECULAI -CÂNDEA LAVINIA SIMONA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

2
CUPRINS

MOTIVAȚIA LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. ……………………. 4
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 6
PARTEA I . DATE DIN LITERATURĂ ………………………….. ………………………….. .. 8
CAPITOLUL 1. ASPECTE INTRODUCTIVE ALE IDENTIFICĂRII
PERSOANELOR PRIN METODE MEDICO -LEGALE ………………………….. ………………… 8
1.1 Identificarea persoanei ………………………….. ………………………….. ………………… 8
1.2 Rolul expertului antropolog ………………………….. ………………………….. …………. 9
1.3 Acuratețea și precizia estimărilor în identificarea antropologică ………………… 9
CAPITOLUL 2. ELEMENTE DE BIOLOGIE ȘI ANATOMIE ALE
SCHELE TULUI UMAN ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 12
2.1 Structura celulară a osului ………………………….. ………………………….. ………….. 12
2.2 Tipuri de țesut osos ………………………….. ………………………….. …………………… 13
2.3 Dezvoltarea osoasă ………………………….. ………………………….. ……………………. 14
2.5 El emente anatomice descriptive ale oaselor ………………………….. ……………… 15
2.5 Diferențe anatomice între oasele umane si cele animale …………………………. 15
CAPITOLUL 3. MODIFICĂRI POST -MORTEM ALE CADAVRULUI ȘI ALE
SCHELETULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 17
3.1 Modificări post -mortem ale cadavrului ………………………….. …………………….. 17
3.2 Modificări post -mortem ale oaselor ………………………….. …………………………. 18
3.2.2 Modificări produse de factori mecanici – Fracturile osoase post -mortem
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 18
3.2.3 Modificări osoase post -mortem prod use de agenți fizico -chimici ………. 19
3.2.4 Modificări osoase post -mortem produse prin acțiunea factorilor
nonumani ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 21
CAPITOLUL 4. EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A LOCULUI UNDE SE
PRESUPUNE EXISTENȚA RESTURILOR DE NATURĂ UMANĂ ………………………… 22
4.1 Localizarea elementelor scheletale îngropate ………………………….. ……………. 22
4.2 Dezgroparea rămășițelor scheletale ………………………….. …………………………. 23
CAPITOLUL 5. METODE DE LABORATOR A IDENTIFICARII MEDICO –
LEGALE ANTROPOLOGICE ………………………….. ………………………….. ……………………… 24
5.1 Etape preliminarii in identificarea antropologica medico -legală ………………. 24
5.2 Obiectivele expertizei antropologice pe material scheletal ………………………. 26

3
5.3 Datarea resturilor scheletale ………………………….. ………………………….. ……….. 28
5.4 Reconstructia cranio -facială ………………………….. ………………………….. ……….. 29
CAPITOLUL 6. PRINCIPII DE ODONTOSTOMATOLOGIE ……………………….. 31
6.1 Principiile și etapele examinarii odontostomalogice a rămășițelor ……………. 31
6.2 Compararea datelor ante -mortem cu cele post -mortem ………………………….. . 31
6.3 Identificarea odontostomatologică a persoanelor fără date ………………………. 32
6.4 Determinarea vârstei pe baza metodelor biochimice ………………………….. ….. 33
CAPITOLUL 7. AMPRENTA GENETICĂ ………………………….. …………………….. 34
7.1 Obiectivel e expertizelor biocriminalistice genetice ………………………….. ……. 34
PARTEA a II -a. DATE DE SPECIALITATE ………………………….. …………………… 36
CAPITOLUL 8. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR ………….. 36
CAPITOLUL 9. PREZENTARE DE CAZ ………………………….. ………………………. 58
9.1 Caz 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 58
9.2 Caz 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 60
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 67
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 70

4
MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Prezenta lucrare se intitulează „Identificarea cadavrelor scheletizate, actualități și
controverse” și urmărește evoluția tehnicilor ș i a metodelor utiliza te în stabilirea identită ții
cadavrelor scheletizate.
Am ales această temă deoarece cadavrele ș i fragmentele scheletizate fac obiectul
unui dom eniu în curs de dezvoltare, care î ncă ridică numeroase semne de întrebare ș i
controverse. Mijloacele științifice disponibile pentru stabilirea identității au evoluat , lăsând
o marjă foarte scăzută de eroare , însă chiar și așa , incursi unea în trecut se poate dovedi a fi
una dificilă ș i complexă.
Lucrarea este structurată în opt capitole care se înglobează în două părți. Acestea
cuprind date din literatura de specialitate, date tehn ice și date rezultate din studiul realizat .
Astfel, prim ul capitol cuprinde generalități ref eritoare la efectuarea identificării
persoanelor prin metode medico -legale, evidențiază ac uratețea ș i pre cizia estimărilor î n
domeni ul identificării antropologice ș i subliniază necesitatea lor î n stabilirea identității
persoanei ș i a cauzelor decesului.
Cel de -al doilea capitol vizează elemente de biologie și anatomie ale scheletului
uman, fiind descrise structura celulară a osului, tipurile de țesut osos , dar ș i dezvoltarea
osoasă. Tot acest capitol cuprinde elemente an atomice descriptive ale oaselor , planurile de
referință ș i date despre orientarea anatomică. De asemenea, sunt prezentate și articole de
specialitate referitoare la diferențele anatomice între oasele umane ș i cele animale .
În cel de -al treilea capitol, sun t descrise modificările post -mortem ale cadavrului ș i
ale scheletului, p unându -se accent pe fracturile ș i modific ările osoase .
În capitolul 4 se detaliază elemente referitoare la examinarea criminalistică a
locului unde se presupune existența resturilor de natură umană, clasificarea zonelor în care
pot găsi rămășițele osoase ș i descrie acțiunile preliminare care au loc în vederea cercetării
la fața locului. Tot în acest capitol sunt descrise metodele geofizice actuale prin care care
se efectuează că utările.
Capitolul 5 vizează metodele de laborator folosite în expertiza medico -legală,
colectarea datelor antropologice, serologice, genetice, traseologice și fizico -chimice. De
asemenea, sunt prezentate principiile biologice ale identificării legale pe piese schel etizate
și obiectivele expertizei antopologice pe materiale scheletale.

5
Principiile ș i etapele examin ării odonto stomatologice a rămă șițelor umane sunt
descris e în capitolul 6, unde sunt explicate tehnicile folosite și compararea rezultatelor ș i a
datelor ante -mortem cu cele post -mortem.
Cel de -al șaptelea capitol evidențiază importanța expertizei genetice, obiectivele și
etapele ei, elaborarea și încadrarea într-un profil genetic precum ș i tehnicile de extracție ale
ADN -ului din probele biologice.
Capitolul 8 reprezintă partea specială a lucrării în cadrul căreia sunt pre zentate
rezultatele statistice ș i interpretarea acestora , raportate la metodele folosite în examinarea
materialului osos.
În ultimul capitol sunt descrise două cazuri prelucrate în cadrul Serviciului de
Medicină Legală din Constanța, folosind tehnicile de antropologie clasică.
Finalul lucrării este dedicat concluziilor, fiind urmate de bibliografia aferentă.

6
INTRODUCERE

Medicina legală reprezintă o specialitate medicală al cărei domeniu de studiu și
activitate este de a oferi căi de probațiune ș tiințifică și de ordin medical sistemului de
justiție. Scopul acestor mijloace este de a obiectiva și ev alua aspecte medicale ale spețelor
juridice și a expu ne rezultatele obținute sub forma unui probatoriu științific.
„În termeni generali identitatea este ceea ce def inește o entitate ș i o face
recog noscibilă prin posesia unor calităț i sau caracterist ici care o diferențiază de alte
entităț i. Prin urmare , ident ificarea este actul de a stabil i caracteristicile definitorii, proprii
unei entităț i. Astfel , la persoanele vii ș i la cadavre identificarea are rolul de a evidenția ș i
grupa caracterele ce definesc unic itatea individului. Termenul de identitate derivă din
cuvântul latin „idem” ce înseamnă „la fel” sau „ identic”. ”1
Din punct de vedere al dezvoltăr ii în cursul istoric, identificarea antropologică a
cunoscut trei etape și anume: perioada de formare (1800 -1938), de consolidare (1939 –
1971) și perioada modernă (începâ nd cu anul 1972 și până î n prezent).
Una dintre cele mai importante contribuții este adusă de către Aleš Hrdlička (1869 –
1943) care în anul 1918 înfi ințează American Journal of Physical Ant hropology
concomitent cu Asociația Americană de Antropologi e Fizică . Printre obiectivele științifice
s-au regăsit: identificarea individu lui fă cută pe baza pieselor scheletale, interpretarea
leziunilor osoase. De asemenea , este autorul pri melor î ncercă ri de identificare cranio –
facială folosind supraproiecția fotog rafică și a iniț iat colaborarea î n domeniul identifică rii
antropologice dintre F ederal Bureau of Investigation și Smithsonian Institute.
În Româ nia, rolul major î n dezvolta rea identifică rii antropologice medico -legale , ca
de altfel a întregii specialități de medicină legală, îi revine p rofesorului Mina Minovici . El
a detal iat metodele de identificare atâ t ale pe rsoanelor vii , cât și ale cadavrelor î n Tratatul
Compl et de Medicină Legală publicat î n anul 1930 .
Din echipa operat ivă care se deplasează la locul faptei face parte ș i med icul legist.
Cu toate acestea, există situații în care cunoș tintele medic ului legist nu sunt î ndeajuns de
specifice , fiind astfel necesară expertiza unui antropolog , în special în situația identificării
și colectării rămăș ițelor umane îngropate pentru care este necesară o metodologie specifică
și riguroasă de exhumare sau în cazul rămășiț elor scheletizate ori parțial scheletizate, ca de
exemplu cele gă site pe suprafaț a solului sau cele carbonizate.

1 Dogăroiu Cătalin, „Identificarea persoanei în medicina legală”, Editura AIT Laboratories, București, 2011

7
De-a lungul timpului, met odele ș i tehnicile folosite p entru identificarea cadavrelor
și a re sturilor scheletale au evoluat c ontinuu , fiind astfel în concordanță cu progresele
tehnolo gice ș i dând expertului medico -legal posibilitatea de a oferi concluzii cu o acuratețe
și precizie ridicată .
Diversitatea mijloacelor tehnice , precum iluminarea oaselor cu lampă UV,
estimarea vârstei prin gradul de racemizare al acidului aspartic din dentina coroanei
dentare sau extragerea de ADN urmată de generarea profilului , reprezintă doar câ teva
dintre mij loacele prin care astăzi putem î nlătura efectele trecerii timpului și reconstituirea
adevăr ului din trecut.

8
PARTEA I . DATE DIN LITERATURĂ

CAPITOLUL 1 . ASPECTE INTRODUCTIVE ALE
IDENTIFICĂRII PERSOANELOR PRIN METODE
MEDICO -LEGALE

Identificarea persoanei este un proces care se realizează în mod eficient prin
contribuția activă a specialiștilor din antropologie, medicină legală, criminalistică și poliția
judiciară, colaborare materializată prin metode de laborator (antropologice, med ico-legale,
genetice, serologice, fizico -chimice, traseologice) și mijloace investigative (reconstituire,
cercetarea locului faptei, testimoniale).

1.1 Identificarea persoanei

Identificarea resturilor umane, a persoanelor și a cadavrelor în diferite st adii de
descompunere este cerută de instanțele de judecată , de organele judiciare și de alte instituț ii
pentru:
 Începerea cercetă rilor pentru descoperirea infractorului î n cazuri de omucidere,
prelevarea unor date esențiale în cazuri de accident, sinucider e sau morț i suspecte.
În cazul î n care identitatea victimei este necunoscută , obținerea d atelor de anchetă
despre împrejură rile morț ii persoanei respective pot fi dificil de procurat.
 Identificarea persoanelor care îș i mentin identitatea ascunsă.
 Stabilir ea identității persoanelor implicate în dezastre (fie că vorbim despre
dezastre natura le sau provocate prin intervenție umană intențională sau
neinten țională), î n crime de ră zboi, genocid sau crime împotriva umanităț ii, unde
un rol princip al din punct de v edere juridic și etic îl constituie identificarea
rămășiț elor umane.2
 Încasarea asigurărilor de viață sau a pensiei de urmaș .

2 Thompson T, Black S., „Human Identification. An Introduction”, CRC Press, Boca Raton (USA), 2007

9
Posibilităț ile de identificare medico -legală au aplicabilitate atat î n cazul omului viu , cât
și în cazul cadavrelor aflate în diferite stadii de descompunere . Astfel, în ceea ce privește
resturile scheletizate, ancheta se bazează în mod deosebit pe examinarea odontologică ș i
osteologică, cuprinzâ nd stabilirea caracteristici lor anatomice, a calusurilor de vindecare ale
fracturil or sau existe nța unor patologii ale osului.

1.2 Rolul expertului antropolog

În rezolvarea expertizel or antropologice medico -legale, un rol esențial î l are
expertul antropolog. Acesta trebuie sa dețină cunoștințe vaste de osteologie normală, dar ș i
a vari antelor anatomice care, dacă nu sunt știute și interpretate adecvat , pot fi examinate în
mod greșit ca fiind fracturi sau alte modifică ri patologice.
Pentru rămășițele umane carbonizate, este definitorie opinia osteologului în
recunoaș terea fragmentelor osoase deteriorate sau distruse termic , permițâ nd extragerea lor
în întregime printre resturile altor obiecte calcinate.
În cazul cadavrelor î ngropate , tehnica dezgropă rii stratigrafice asemănătoare cu cea
folosită î n siturile arheologice, reprezintă modalitatea cea mai facilă pentru recoltarea
datelor de anchetă . Din cauza lipsei de experiență î n acest ă arie a excavă rii arheologice ,
medicul legist trebuie să fie asistat de către un specialist antropolog. Pentru a se putea
folosi informația stratigrafică în cazul determinării intervalului post -mortem și pentru a se
conserva î n totalitate fragmentele de os , este indicat ca dezgroparea să se realizeze după
metodele arheologice actuale.3

1.3 Acuratețea și precizia estimărilor î n identificarea antropologic ă

Acura tețea poate fi definită prin distanța la care se situează rezultatele unei
observaț ii sau măsurători față de valoarea reală, luând în considerare faptul că ambele
elemente pot fi influenț ate de erori.
Precizia, cunoscută si ca repetabilitate sau reproductibilitate , reprezintă indicele
prin care se obține același rezultat în cazul efectuării repetate de măsurători și observații în
condiț ii identice.

3 Dermengiu D. ș.a., „Curs de Medicină Legală.”, București, 2005

10
Parametrii biologici folositi pentru identificare (sexul, etnicitate a, talia și vâ rsta)
sunt date supuse probabilităț ii, astfel că șansele ca o identifcare să fie precisă depinde de o
varietate de factori după cum se poate observa î n Figura 1.1 .4

Figura 1.1 Acuratețe versus Precizie

Acuratețea ș i precizia variaza ă proporțional cu intervalele de vârstă, astfel că vâ rsta
indivizilor tineri poate fi determinată cu exactitate mai mare , decât a celor în vârstă.
Creșterea dinților și a oaselor este continuă , prezentând î n anumite etape particularităț i
morfologice evocatoare (d e exemplu: epifizele oaselor lungi se osifică la anum ite vâ rste, la
fel ca și erupția dinților). Odată cu oprirea acestor procese de dezvoltare, ponderea
modifică rilor sch eletale ce pot fi identificate și observate î n raport cu vârsta sunt foarte
puține. Dacă aprecierea vârstei pe baza criterilor osteologice și dentare devine dificilă
odata cu înaintarea în vârstă , dete rminarea sexului se poate realiza cu ușurință pe material
scheletal adult, întrucât caracteristicile sexuale sunt evidente când maturitatea sexuală a
fost atinsă .
Pe lâ ngă procesele de creștere, acuratețea și precizia sunt influențate în mod direct
și de către alți factori, printre care se pot enumera :
 Tipul de material scheletal pus la dispoziție; unele materiale scheletale oferind
mai mu lte informații decât altele (d e exemplu: erupția dinților versus suturile
craniene; anumite oase precum pubis ul prezintă diferențiere sexuală, pe când
altele nu; unele oase, cum ar fi femurul, se pot corela cu statura) ;
 Metodele analitice folosite (d e exemplu: determinarea sexului folosind osul
pubian prin metoda Phenice versus examinarea incizurii ischiatice) ;
 Aplicabilitatea metodelor analitice la schelet sau la resturil e scheletale
neidentificate (d e exemplu: metodele uzuale folo site pentru stabilirea sexului ș i

4 White TD, Folkens PA., „The Human Bone Manual”, Elsevier Academy Press, London (UK) , 2005

11
a vârstei resturilor sche letale au la baz a specimene din zona Europeană ș i Nor d-
Americană , dar nu au aplicabilitate în alte pă rți ale lumii) ;
 Contextul întrebărilor puse ș i scopul expertizei (d e exemplu: separarea unei
mandibule de adult versus una de copil are loc cu o acuratețe de 100% , dar
difențierea între o mandibulă a unei pers oane de 35 de ani fată de una de 36 de
ani este imposibilă prin orice mijloace existente) .

12
CAPITOLUL 2 . ELEMENTE DE BIOLOGIE Ș I ANATOMIE
ALE SCHELETULUI UMAN

Scheletul uman oferă rezistență, suport și formă țesuturilor moi. Funcția de
protecție a organelor pe care acesta o realizează este explicată de structura celulară a
osului. În vederea explorării ș i determinării biochimice a compoziției osoase, trebuie s ă
înțelegem care sunt celulele și elementele chimice ce î mpreună formează țesutul osos.

2.1 Structura celulară a osului

Structura osului matur este formată din osteocite (celule osoase). Acestea s unt
înconjurate de fibre de colagen care formează matricea extracelulară (25 -30%) ș i de să ruri
anorganice (50%).5
Colagenul este proteina care asigură elasticitatea și flexibilitatea structurii osoase .
Echilibrul dintre cantitatea de calciu eliberată în sâ nge de la nivelul m atricei osoase cu cea
depozitată la acel ași nivel este menținut de că tre osteocite.
Fosfatul de calciu , Ca3(PO 4)2, și carbonatul de calciu , CaCO 3, reprezintă să rurile
anorganice principale. Ele se află în matrice sub form ă cristalină, conferind duritate ș i
rigiditate osului.
Cele două tipuri de c omponente (organice ș i anorganice) se contopesc în mod
intim , astfel că doar prin examinare microscopic ă se pot diferenț ia.
Celelalte tipuri de celule osoase sunt:
 Osteoblaste: sunt celule osteoformatoare secretoare de colagen și alț i componenț i ai
țesutului osos. Acestea se întâ lnesc :
 la nivelul feț ei interne a periostului ;
 la nivelul osului imatur în nucleii de osificare ;
 la nivelul cartilajului epifizar ;
 la locul de vindecare al fracturilor .
 Osteoclaste: sunt celule cu funcție de resorbție a osului și de menț inere a formei
perfecte . Aceste celule se gă sesc la nivelul următoarelor suprafeț e osoase:
 sub periost, având rolul:

5 Faller A, Schünke M, Schünke G., „The Human Body. An Introduction to Structure and Function”, Thie me
Verlag, Stuttgart ( Germany), 2004

13
1) de a menține forma oaselor î n timpul dezvoltă rii;
2) de a reduce surplusul de calus format în timpul vindecă rii și consolidă rii
fracturilor ;
 în jurul pereț ilor orificiului medular î n timpul dezvolării și creș terii osoase.
Structura și funcț ionalitate a osului reprezintă rezultatul unui echilibru perfect între
procesele de activitate ale osteoblastelor ș i ale osteoclastelor.6

2.2 Tipuri de țesut osos

Structural , se identifică două tipuri de oase: imatur ș i matur.
 Osul imatur prezintă următoarele caracteristici :
 Se întâlneș te în perioada prenatală;
 Este prezent în focarul de vindecare a l fracturilor ;
 Poate fi întâ lnit în anumite tumori osoase.
 Prezintă un numă r ridicat de osteocite față de osul matur, având și o
dispunere neuniformă a fibrelor de colagen ;
 Este înlocuit treptat cu ț esut oso s matur pe perioada dezvoltării.
 Osul adult sau matur se identifică prin două componente structurale :
A. țesut osos compact sau cortical (localizat î n special în pereții diafizari ș i la
exteriorul oaselor; este dur, omogen, format din osteoane sau sisteme
haversiene – sunt cilindri microscopici cu perete l amelar format din matrice
osoasă și osteocite, dispuși î n numă r de 10 -20, în cercuri concentrice în
jurul unui canal central, d enumit canal haversian care conține vase de sâ nge,
limfatice si nervi );
B. țesut osos spongios (se găsește în corpurile vertebrale, î n epifizele oa selor
lungi; are tot o structură lamelară, dar lamelele sunt dispuse astfel încâ t dau
un aspect poros asemănă tor unui fagure).7

6 Waugh A, Grant A, „ Anatomy and Physiology in Health and Illness”, Elsevier, London (UK) , 2004
7 Valerie C. Scanlon, Tina Sanders, „ Essentials of Anatomy and Physiology ”, Ediția 7, F.A. Davis Company ,
Philadelphia (US A), 2015

14
2.3 Dezvoltarea osoasă

Osificarea (osteogeneza ) încep e în luna a 3-a de viață intrauterină, fiind
caracterizată prin două procese , diferența dintre acestea fiind doar ț esutu l primordial de la
care porneste procesul de osificare . Astfel:
1) Oasele feței ș i ale boltei cra niului realizează osificarea intramembranară în mod
centrifug, pornind de la o matrice formată din țesut fibros . Osificarea este
incomplet ă la naș tere, nou -născutul având interpuse zone de țesut fibros î ntre
oasele craniului . Acestea poartă numele de fontan ele și se osifică î n apropierea
vârstei de 2 ani.
2) Osificarea endocondrală, î n care oasele sunt precedate de un precursor
cartilaginos denumit model cartilagino s. Acest tip de osificare este întalnit la
coaste, vertebre, baza craniului și oasele membrelor.
Aceste oase prezintă două tipuri d e centri de osificare: principal (primar ) și
secundar . Cel primar se întâlneș te în modelul cartilaginos al osului . Reprezintă scheletul
cartilaginos primordial ce conține cantită ți mari de colagen , o substanță flexibil ă ce conferă
o dezvoltare rapidă atunci câ nd funcț ia de sprijin a scheletului osos nu este necesară .8
La naș tere, osificare a este incomplet ă și va continua pe întreg parcursul copilă riei.
Pentru o asele lungi dezvoltarea are loc la nivelul cartilajelo r de creș tere epifizare localizate
la joncț iunea dintre diafiză ș i epifize .
Osul se dezvolta în lungime pe măsură ce se acumulează cartilaj î nspre partea
epifizară. În partea diafizară , țesutul osos produs de osteoblaste înlocuieș te țesutul
cartilaginos existent . Între vârstele 16 ș i 25 de ani (în funcț ie de nivelul de testoste ron sau
estrogen ) toate car tilajele epifizare se transformă î n țesut osos . Astfel , are loc oprirea
creșterii î n lungime a osului.9
Creșterea î n grosime a osului are loc prin activitatea periostului, astfel:
1. Acesta se constituie ca o membrană fibroasă ce î nconjoară oasele . El
prezintă două fe țe, una internă și una externă. Cea internă priveș te spre os și
deține calități osteoformatoare care generează țesut osos cu dispunere
stratigrafică.

8 White TD, Folkens PA, „The Human Bone Manual”, Elsevier Academy Press, London (UK), 2005
9 Valerie C. Scanlon, Tina Sanders, „Essentials of Anatomy and Physiology” , Ediția 7, F.A. Davis Com pany,
Philadelphia (USA), 2015

15
2. Osul nou format la nivelul periferiei este menținut î n echilibru printr -un
proces de distrugere situat î n axul osos central. Celulele responsabile pentru
acest fenomen sunt osteoclastele , asigurand astfel o gro sime aproximativ
constantă î n rapo rt cu diametrul osos ce continuă să crească .
3. Comparativ cu creș terea î n lungime, osificare a periostală se derulează pe
parcursul întregii vieț i. Astfel, deși oasele nu se mă resc, ele păstrează
aceeași formă fiind permanent înlocuite.10

2.5 Elemente anatomice descriptive ale oaselor

Sub efectul tracțiunii grupelor musculare, presiunii organelor de contact, pulsaț iilor
arterelor și acț iunii permanente a forței de atracție gravitaț ională, relieful oaselor este
presărat de elemente anatomice patognomonice pentru identificarea oaselor, orientarea lor
și anume:
 proeminențe ( clasificate î n articulare ș i nearticulare; dacă ce le articulare se
identifică cu cavitățile articulare opuse, cele nearticulare apar prin tracțiunea
mușchilor) ;
 cavități ( sunt consecința forțelor de presiune și se împart în articulare ș i
nearticulare) ;
 găuri (de trecere ș i de nutriție) ;
 canale (de pasaj și nutritive ).11

2.5 Diferențe anatomice între oasele umane si cele animale

Identificarea speciei și stabilirea diagnosticului de os se bazează pe elemente de
morfologie și de structură (internă și externă). Între forma osului și funcția sa există o
legătură bidirecțională determinată de rolul pe care îl are de îndeplinit.
Un exemplu ar fi membrul superior la om. Acesta este folosit pentru a manipula sau
transporta diverse obiecte. Pe de altă parte, ierbivorele folosesc membrele ventral e pentru
locomo ție și pentru a -și menține partea cranială a corpului, ceea ce face ca oasele

10 Paul Botez, „Ortopedie. Iaș i”, Editura Bit, România, 2001
11 Victor Papilian, „Anatomia Omului. Volumul 1”, Editia a 11 -a, Editura BIC ALL, București, 2006

16
membrelor ventrale să fie mai masive și să prezinte un grad limi tat de mișcare față cele
umane.12
Din punct de vedere al morfologiei, oasele umane și cele de mamifere prezintă o
oarecare similitudine , ușurând procesul de diferențiere, spre exemplu, a femurului de ulnă.
Este suficient pentru examinator să stabilească tipul de os, rezultând imediat ulterior
originea umană sau non -umană a piesei analizate.
Pentru stabilirea originii u mane sau non -umane trebuie să se examineze, identifice și să
se facă diferențierea următoarelor elemente anatomice:
 suprafețele articulare;
 suprafețele de inserție sau origine musculară ;
 suprafețele relativ netede (nearticulare și lipsite de inserție/orig ine musculară) .

12 Diane L. France. „Human and Nonhuman Bone Identification. A Color Atlas”, CRC Press, USA, 2009

17
CAPITOLUL 3 . MODIFICĂ RI POST -MORTEM ALE
CADAVRULUI Ș I ALE SCHELETULUI

Concomitent cu oprirea proceselor metabolice, atât țesuturile moi cât și cel osos vor
suferi alterări morfologice și structurale graduale ce pot fi interpretate ca in dicii asupra
timpului morții.

3.1 Modificări post -mortem ale cadavrului

Moartea este încetarea ireversibilă a funcțiilor vitale (respirație, circulație și sistem
nervos central) cu încetarea consecutivă a proceselor metabolice.”13 Din punct de vedere
teoretic au fost descrise 2 faze ale morții ce se produc în timpi diferiți:
1. Moartea somatică (se mai cunoaște și ca moarte cerebrală și este provocată de
leziuni cerebrale; este caracterizată prin dispariția permanentă a personalității;
în această fază, celule le organismului au capacitatea de a rămâne viabile dacă se
realizează respirația și circulația artificială)
2. Moartea celulară (are loc după prima fază; în funcție de rezerva țesutului de a
supraviețui fără oxigen, intervalul în care survi ne moartea celulară poate varia
iar în cele din urmă, se instalează modificările post -mortem).

Modificările cada verice precoce includ:
1. Răcirea cadavrului apare atunci când procesele metabolice împreună cu
circulția încetează, fiind urmate de dispersia căldurii reziduale în mediul
înconjurător. Procesul nu poate avea loc decât dacă temperatura corpului este
mai mare decât temperatura mediului în care se afl ă. Prin urmare, oprirea
termoreglării conduce la răcirea temperaturii cadavrului până la temperatura
mediului ambiant.
2. Deshidratarea cadavrului este rezultatul încetării activității cardiace și a
evaporării apei. Se caracterizează prin prezența pergamentărilor – piele
cartonată, dură, uneori cu minimă depresionare.

13 Marius Popa, „Medicină Legală – Note de curs”, Constanța, 2007

18
3. Lividitățile cadaverice (petele cadaverice) apar în zonele declive și
necomprimate datorită încetării circulației și migrării pasive a sângelui.
Fenomenul explicat are loc doar sub acț iunea forței gravitaționale. Extrava zarea
plasmei și a pigmentului hematic are loc în stadii tardive, ocupând țesuturile din
vecinătatea vaselor sangvine.
4. Rigiditatea cadaverică sau contractura musculară , concomitent cu blocarea
articulațiilor , apare după 1-2 ore post -mortem, timp în care musculatura se
relaxează și apare treptat procesul de coagulare a proteinelor musculare. Prin
hipoxie prelungită se va bloca sinteza de ATP din ADP, fenomen marcat prin
deshidratare.
5. Autoliza este un proces distructiv, ra pid instalat, ce are loc sub acțiunea
propriilor enzime (în special hidrolaze lizozomale) și în absența florei
microbiene. Hipoxia prelungită conduce la apariția modificărilor structurale ale
membranei lizozomale. Aceastea se permeabiliz ează și permit astf el eliberarea
enzimelor în interiorul celulei.
Modificările cadaverice tardive pot fi împărțite în modificări distructive
(putrefacția) și modificări conservative (mumificarea naturală, adipoceara, lignifierea,
mineralizarea și înghețarea naturală).

3.2 Modificări post -mortem ale oaselor

Asupra osului pot acționa independent sau împreună urmă torii factori: mecan ici,
biologici, fizico -chimici și acț iunea omului.

3.2.2 Modifică ri produse de factori mecanici – Fracturile osoase post -mort em
Fracturile post mortem apar de re gulă în timpul manipulă rii fragmentelor scheletale
în diferite stadii de examinare din cauza fragilității crescute a oaselor vechi. Oasele expuse
direct factorilor de mediu pentru o perioadă lungă de timp prezintă la exterior o culoare
maro nie. O fractură produsă în momentul săpăturilor, colectării sau transportului va
prezenta o culoare mai deschisă pe suprafața fracturii față de restul osului și cel mai
probabil va fi lipsită de particule de sol. Dacă f ractura se produce în momentul morții ,
suprafețele capetelor fracturate vor avea culoare identică cu restul osului și cel mai
probabil vor fi însoțite de particule de sol.

19
Fracturile produse perimortem au marginile drepte și ascuțite. Oasele fosilizate care
suferă în timpul procesului de dez gropare, colectare și examinare fracturi, vor prezenta
margini zimțate neregulate. Fracturile ce datează din timpul vieții și au cunoscut procesul
de vindecare vor avea capetele rotunjite.
Fracturile post -mortem se produc și în cazul scheletelor înhumate î n coșciug. În
timp, din cauza deteriorării, coșciugul colabează sub greutatea solului , astfel că asupra
scheletului, în special a craniului, se vor exercita presiuni foarte ridicate. Frecvent apar
deformări prin fragmentarea și împingerea calotei în spațiu l intracranian. Aceste deformări
sunt însoțite de linii de fractură de -a lungul părților moi ale calotei și prezintă des
fenomene de umplere a cutiei craniene cu pământ.14

3.2.3 Modifică ri osoase post -mort em produse de agenț i fizico -chimici
Conservarea oas elor se poate realiza cu ușurință în zone cu climă temperată însoțite
de un sol cu pH neutru sau alcalin și cu un nivel redus de pânză freatică. Degradarea
suprafeței osoase cu pierderea conținutului organic se realizează prin expunerea osului la
radiații solare sau ploaie, astfel că pot să apară crăpături liniare paralele superficiale pe
suprafața osului. În timp, acestea se lărgesc și devin profunde în special dacă sunt supuse
ciclului de topire -înghețare. Expunerea la micro -particule vehiculate de vector ii naturali,
pot produce diminuarea reliefului osos prin efecte abrazive.15
În cazul incinerării criminale a cadavrului, culoarea oaselor arse se modifică în
funcție de temperatura agentului termic și de timpul de expunere la foc. O temperatură
joasă și o cantitate de oxigen scăzută conduc la o culoare galben -cafenie, fiind rezultatul
degradării termice a grăsimii osoase. Deoarece componenta organică a oaselor nu este
complet distrusă, greutatea și structura osului sunt slab influențate. Acest tip de ardere este
asociat în cazul incendierii cadavrelor în spații deschise.
Dacă componenta organică a osului este expusă la o perioadă prelungită cu
temperaturi crescute, culoarea osului va deveni albastră -negricioasă datorită distrugerii
incomplete a componentei o rganice. Pemtru obținerea acestei culori, temperatura osului
(nu a flăcăr ii) trebuie să fie de minim 300⁰ C. O culoarea gri rezultată la cel puțin 600⁰ C
evidențiază un grad ridicat de distrugere organică a osului. Depășirea acestui prag termic
conduce la ap ariția unor cristale sferice cu dimensiuni foarte mici , iar creșterea în

14 Robert Pickering, David Bachman, „The use of forensic anthropology”, Ediția a 2 -a, CRC Press, USA,
2009
15 White TD, Folkens PA, „The Human Bone Manual”, Elsevier Academy Press, London (UK), 2005

20
continuare a temperaturii influențează în mod direct forma și dimensiunea acestor cristale.
S-a observat că vârsta persoanei influențează mărimea cristalelor, astfel că o vârstă
înain tată duce la formarea unor cristale de dimensiuni mai red use. Pragul termic de 800⁰C
produce colorarea albicioasă cenușie a osului prin distrugerea în totalitate a componentei
organice a osului.
Fisurile și fracturile oaselor expuse temperaturii ridicate se produc prin
evaporararea apei. Din acest motiv, aspectul fisurilor este condiționat de conținutul
lichidian anterior. Astfel, pe suprafața osului deshidratat sub acțiunea flăcării deschise se
vor putea observa atât fisuri longitudinale superficiale , cât și fisuri transversale cu
adâncime variabilă. Expunerea directă la radiația solară sau la diferite condiții care duc la
deshidratare pot avea ca r ezultat fisurarea osului.
Un alt efect observat în cazul incine rării este scurtarea cu circa 1 -2% din
dimens iunile inițiale ale osului . Acest fenomen care apare la temperaturi de 700 -800⁰C nu
afectează într -un mod crucial rezultatele examinării. Trebuie menționat că expunerea la
peste 800 ⁰C poate produce scurtări importante de până la 25% și poate deturna astfel
rezultatele unei anchete oferind informații false în cazul determinării sexului sau a taliei.16

Figura 3.1 Oase umane calcinate ale unui cadav ru ucis prin lovituri de topor și apoi
incinerat î ntr-o groapă17

16 Linda L. Klepinger, „Fundamentals of Forensic Anthropolgy”, Editura Wiley, New Jersey (USA), 2006
17 Dogăroiu Cătalin, „Identificarea persoanei în medicina legală”, Editura AIT Laboratories, București, 2011

21
3.2.4 Modifică ri osoase post -mortem produse prin acț iunea factorilor nonumani
Cele mai mari distrugeri sunt provocate de canide, în special de către câini și lupi.
Pentru a ajunge la măduvă și grăsimea din interior, canidele sparg oasele între dinți. Aceste
animale preferă zonele bogate în țesut oso s spongios. Modific ările produse de dinți asupra
fragmentelor osoase face ca acțiunea distructivă a canidelor să fie ușor de recunoscut.
Crea rea de orificii în special prin acțiunea caninilor, poate interesa în totalitate sau parțial
grosimea osului. Orifi cii complete se pot găsi la nivelul oaselor subțiri precum scapula.

Figura 3.2 Distrugerea unui cadavru de către câ ini18

Zgârieturile apar ca niște șanțuri superficiale cu orientare paralelă produse prin
alunecarea dinților , iar indentațiile apar când suprafața osoasă este apucată între dinți.
Șanțurile sunt produse de molari și premolari, au un grad de profunzime variabilă și de
obicei prezintă o dispunere longitudinală pe suprafața oaselor lungi cum este femurul.
Identifica rea și individualizarea amprentei dentare devine și mai greu de realizat atunci
când canidul roade un os pentru o perioadă lungă de timp întrucât osul este întors în
repetate rânduri pe mai multe părți.19
Aceste modificări de origine animală pot fi deosebit e cu ușurință de leziunile
osoase provocate prin acțiunea umană de tăiere sau fi erăstruire. Totodată dinții animalelor
nu produc orificii sub aspect de trunchi de con asemănătoare celor produse de proiectile și
nici nu provoacă fracturi care iradiază , ca în cazul fracturilor produse prin contactul cu
obiecte contondonte. 20

18 Dogăroiu Căt alin, „Identificarea persoanei î n medicina legală”, Editura AIT Laboratories, București, 2011
19 Alan Gunn, „Essential Forensic Biology”, Ediția a 2 -a, Editura Wiley, Oxford (UK), 2009
20 Dogăroiu Cătalin, „Identificarea persoanei în medicina legală”, Editura AIT Laboratories, București, 2011

22
CAPITOLUL 4 . EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A
LOCULUI UNDE SE PRESUPUNE EXISTENȚA
RESTURILOR DE NATURĂ UMAN Ă

Deși în practică cazurile care presupun examinarea rămășițelor umane, sunt
întotdeauna diferite unul față de altul, abordarea acestora parcurge etape similare , fiecare
având un grad de specificitate metodologică și expertală. De cele mai multe ori , aceste
etape sunt: identificarea osemintelor, documentarea, colectarea lor și a pr obelor asociate,
ambalarea și trimiterea către laboratorul de examinare antropologică unde acestea vor fi
studiate.

4.1 Loca lizarea elementelor scheletale î ngropate

În cazul cadravelor îngropate, obținerea coordonatelor exacte asupra localizării se
poate dovedi dificil sau chiar imposibil de realizat. În lipsa lor, pentru localizarea gropii
clandestine se vor folosi următorii indicatori prezenți la suprafața solului:
 Excesul de pământ rezultat în urma săpării gropii nu a fost relocat, găsindu -se în
jurul ei;
 În urma relocării solului peste gropa în care a fost introdus cadavrul, va rezulta o
movilă de pământ datorată dislocării unui anumit volum și faptului că acest
material este afânat;
 Prezența gropilor suplimentare în jurul gropii principale indică o adâncime mică ce
a necesitat surplus de material pentru a fi acoperită;
 Compactarea în timp a solului împreună cu descompunerea cadavrului și colabarea
abdomenului și a toracelui provoacă o adâ ncitură la suprafața pământului;
 Datorită afânării și aportului de substanțe nutritive rezultate prin procesul de
putrefacție, vegetația tinde să se dezvolt e mai puternic deasupra gropii;
 O groapă prea adâncă sau înfășurarea cadavr ului în diferite materiale nu va furniza
suficienți factori nutritivi pentru o dezvoltare deosebită a vegetației.21

21 Dupras TL, Schultz JJ, „Forensic Recovery of Human Remains. Archeological Approaches”, Editura CRC
Press, USA, 2006

23
Tehnicile geofizice sunt utilizate pentru localizarea nedistructivă a obiectelor de sub
pământ sau apă. Sunt folosite în completarea metodei de inspecție vizuală , având indicație
pentru suprafețe mici. Avantajul major față de celelalte metode este că pot fi folosite și în
cazul suprafețelor de beton, asfalt sau în examinarea preliminară a fundației unei clădiri.
În acest moment se cunosc două tipuri de metode geofizice folosite în căutare:
active și pasive. Dacă în cazul metodei active, tehnica este de a trimite un semnal
electromagnetic în sol de către un transmițător urmată de interpretarea semnalului de
rebound de către un receptor, tehnolog ia pasivă utilizează doar un receptor care măsoară
câmpul magnetic sau gravitațional produs de obiectele metalice îngropate.22

4.2 Dezgroparea rămășițelor scheletale

În funcție de stabilirea limitelor gropii, există două metode care se pot folosi:
1. Când li mitele se cunosc, săparea va avea loc între aceste limite.
2. Dacă nu se pot identifica limitele gropii, se va proceda în felul următor:
 Se pornește dintr -un colț al parcelei sectorizate și se merge în diagonală prin
escavarea cu ajutorul unei mistrii a unui volum de sol de maxim 5 cm grosime
din fie care patrulater al sectorizării;
 Se menține o adâncime identică în toate patrulaterele;
 Săparea se face printr -o mișcare de radere, strat cu strat, ținând marginea laterală
a mistriei în direcția investigatorului.
Pământul escavat se va inspecta individual pentru fiecare patrulater în vederea
identificării probelor materiale sau a fragementelor osoase

Figura 4.1 Dezgroparea rămășițelor umane23

22 Dupras TL, Schultz JJ, „Forensic Recovery of Human Remains. Archeological Approaches”, Editura CRC
Press, USA, 2006
23 Dogăroiu Cătalin, „Identificarea persoanei în medicina legală”, Editura AIT Laboratories, București, 2011

24
CAPITOLUL 5 . METODE DE LABORATOR A
IDENTIFICARII MEDICO -LEGALE ANTROPOLOGICE

Identificarea persoanei poate fi privită atât din punct de vedere biomedical , cât și
criminalistic (recunoașterea hainelor, actelor sau a obiectelor personale). O parte din
mijloacele de identificare au la bază o parte medicală deosebit de i mportantă în ceea ce
privește identificarea amprentelor și a obiectelor personale de uz medical (diverse tipuri de
proteze – auditive, st omatologice, chirurgicale, ochelari, medicamente, etc).
Principalul s cop al expertizei medico -legale antropologice a ră mășițelor umane
descompuse sau scheletizate îl reprezintă identificarea persoanei decedate. În urma
examinării se vor obține următoarele:
 Informații demografice despre rasă, s ex, vârsta și talia individului;
 Caracteristici specifice ale identității, ca de exemplu modificări terapeutice,
patologice sau traumatice ale oaselor și dinților, elemente proprii ale morfologiei
oasoase.
Astfel, expe rtiza medico -legală antropologică se efectuează prin:
1. metode metrice sau obiective – se bazează pe măsurătorile elemen telor osoase
între puncte osteometrice predefinite. Informațiile obținute se introduc în ecuații
matematice obținând estimări cu privire la trăsăturile demografice ale fragmentelor
scheletale.
2. metode non -metrice sau subiective – se referă la caracteristici le osoase asociate
cu anumite rase, vârste, sau sex.
Atât metodele metrice, cât și cele non -metrice au o anumită marjă de eroare, astfel
că se preferă exprimarea rezultatelor antropologice sub forma unui interval de probabilitate
și nu sub forma unor valor i exacte.24

5.1 Etape preliminarii in identificarea antropologica medico -legal ă

Identificarea antropologică medico -legală presupune cercetarea de la fața locului
fiind urmată în plan secund de expertiza în laborator a resturilor scheletizate colectate.
Exper tiza parcurge următoarele etape:

24 Dogăroiu Cătalin, „Identificarea persoanei în medicina legală”, Editura AIT Laboratories, București, 2011

25

A. Conservarea și consolidarea oaselor ce urmează să fie examinate
Se realizeză utilizând compuși solubili în apă sau în acetonă, cum ar fi: polivinil
acetat (PVA), bitumen acrilat (Paraloid B72), rășini acrilice (Bedacr yl) sau rășina de
polivinil butiral (Butvar).
Din substanțele enumerate se prepară o soluție de concentrație 5 -10% în care se va
introduce osul în totalitate, după care se lasă la uscat. În condițiile în care fragmentul este
deosebit de fragil se va picur a soluția pe suprafața acestuia.
B. Prepararea și curățirea oaselor
Prepararea și curățirea oaselor presupun în primul rând îndepărtarea țesutului moale
(resturi de segment, mușchi) utilizând diverse ustensile (cuțite, bisturie, foarfeci). Trebuie
avut în ved ere că osul să nu fie zgâriat. Tot în acestă etapă se realizeză și se identifică larve
de insecte, dacă există.
Următoarea etapă o constituie fierberea osului cu sau fără adaos de substanțe
chimice (detergenți pe bază de enzime), scopul fiind îndepărtarea completă a țesutului
moale. De menționat este că prin fierberea oaselor cu un amestec de detergenți de rufe și
carbonat de calciu nu se influențează rezultatelor examenelor genetice.
C. Restaurarea materialului osos
Se referă la restaurarea țesuturilor osoase fracturate. Astfel se utilizează adeziv care
poate fi dizolvat dacă apar erori de restaurare.
D. Efectuarea măsurătorilor
Instrumentele de măsurare folosite sunt: compasul antropometric, compasul de
grosime, banda metrică, planșa osteometrica (pentru măsurar ea oaselor lungi), șublerul sau
rigla antropometrică.
Compasul antropometric este folosit pentru realizarea măsurătorilor craniene
(distanțele liniare curbe ale craniului). Acesta este format din două brațe metalice îndoite în
partea superioară și unite p rintr-o articulație. Brațul drept este mobil și alunecă pe o scală
metalică gradată în centimetri. El prezintă un șurub care îl poate fixa pe scală, facilitând
citirea corectă a dimensiunilor măsurate.
Planșa osteomtrică este utilizată pentru a se determin a lungimea diafi zei sau a
suprafeței articulare (oase lungi). Ea este alcătuită dintr -o planșă cu suprafață plană,
gradată și două plăci perpendiculare, una fixă și una mobilă.

26
Șublerul este utilizat la măsurarea lungimii diafizelor. Banda osteometrică est e
folosită la determinarea circumferinței oaselor lungi. Este de reținut faptul că suprafețele
articulare se măsoară în plan medio -lateral sau antero -posterior.

5.2 Obiectivele expertizei antropologice pe material scheletal

Oasele intacte sunt ușor de i dentificat chiar și de către nespecialiști. Recunoașterea
acestora poate pune probleme atunci când sunt fragmentate deoarece există multe obiecte
cu structură chimică (obiecte din plastic, fragmente de rădăcini etc.) asemănătoare din
punct de vedere macros copic cu oasele.
Expertiza poate fi îngreunată din cauza modificărilor de culoare ale fragmentului de
os (poate avea o nuanță mai închisă dacă este ingropat în pământ negru sau poate deveni
mai albicios în urma expunerii la soare). De asemenea, identifica rea este cu atât mai
dificilă dacă oasele sunt calcinate fiind necesară expertiza unui specialist.
Craniul uman prezintă trăsături specifice, cum ar fi, calota rotundă și viscerocraniul
plat. De asemenea, are orientare în axul vertical și orbitele sunt loc alizate înainte și
deasupra aperturii nazale cu orientare anterioară, spre deosebire de animale la care orbitele
sunt localizate în spatele și în lateralul aperturii nazale. Proiecția nazală este semnificativă
la animale și minimă la om.
Mandibula umană a re forma literei U fără a fi separată median spre deosebire de
animale unde mandibula are forma literei V și prezintă separare mediană.
Pentru stabilirea oaselor, medicul legist sau expertul antropolog trebuie să dețină
cunoștințe solide de osteologie. O identificare reușită va permite aprecierea cât mai precisă
a numărului de indivizi care au contribuit la resturile scheletale găsite. În desfășurarea
anchetei trebuie să se țină cont de faptul că scheletul uman este alcătuit din oase pereche și
nepereche. Cu toate acestea, fragmentarea oaselor face dificilă aprecierea numărului de
indivizi scheletizați, spre exemplu: pe baza unei epifize humerale proximală și a uneia
distală (lipsind diafiza), se pot realiza două scenarii:25
1) ambele epifize aparțin humerusulu i aceluiași individ;
2) epifizele să provină de la indivizi diferiți.
Pentru evaluarea numărului de indivizi se folosește o metodă de cuantificare numită
„Număr Minim de Indivizi” (MNI – Minimum Number of Individuals). Prin această se

25 White TD, Folkens PA, „The Human Bone Manual”, Elsevier A cademy Press, London (UK), 2005.

27
estimează numărul minim de indivizi care au contribuit la compunerea ansamblului
scheletal. Trebuie avut în vedere că MNI nu estimează cel mai probabil număr de
indivizi.26
De regulă, prima etapă în procesul de identificare a rămășițelor scheletale este
determinarea sexului, pentr u că de acesta depin metodele de apreciere a vârstei și a taliei.
Anterior analizei din laborator a fragmentelor osoase, trebuie considerat faptul că la locul
unde au fost identificate se pot descoperi elemente de îmbrăcăminte ce pot sugera sexul
persoanei respective. Aceasta poate constitui sursă de erori întrucât îmbrăcămintea unisex
este foarte comună neoferind date specifice. De exemplu, bijuteriile pot sugera sexul
persoanei insă lipsa de specificate poate conduce la rezultate eronate. Uneori, conținut ul
buzunarelor, genților, portofelelor reprezintă o sursă pentru aflarea sexului sau chiar
identității decedatului. Stabilirea sexului pe baze antropologice este obligatorie chiar dacă
se găsesc astfel de obiecte în cursul anchetei.
În determinarea sexului fragmentelor scheletale, acuratețea de la care se pleacă este
de 50% (probabilitatea de a intui corect este de 50%). Datorită dimorfismului sexual
evident, craniul și pelvisul sunt cele mai folosite piese pentru stabilirea sexului, astfel că în
cazul cran iului acuratețea rezultatelor este de 80% iar în cazul pelvisului de 90%.27 Când
se folosesc ambele oase în vederea stabilirii sexului, acuratețea crește până la 97%.
Acuratețea determinării sexului este mai mică atunci când aceste piese sunt distruse sau
lipsesc părți din ele. Dimorfismul sexual se poate observa în figura 5.1.

Figura 5.1 Marea incizura ischiadică la femeie (stanga) și la bă rbat (dreapta).28

26 Adams BJ, Konigsberg LW. „How Many People? Determining the Number of Individuals Represented by
Commingled Human Remains”, Humana Press, USA, 2008
27 Thompson T, Black S. „Human Identification. An Introduction”,CRC Press, USA, 2007
28 Dolinak D, „Forensic Pathology. Principles and Practice”, Elsevier Academic Press, San Diego (USA),
2005

28
În context medico -legal, stabilirea sexului a fost influențată fundamental prin
folosirea metodelor de biologie moleculară pe material osos, astfel încât simpla extragere a
ADN -ului din piesele osoase poate furniza cu mare precizie sexul individului respectiv.
O altă etapă în identificarea rămășițelor scheletale, îl reprezintă determinarea
vârstei. Pe ba za vârstei scheletale și dentare se poate aprecia vârsta biologică (nu și cea
cronologică). Ea se exprimă de către expert sub forma unui interval (exemplu: 40 -50 ani) și
niciodată ca și vârstă exactă (exemplu: 45 ani). Estimarea vârstei în prima decadă a v ieții
se bazează pe schimbările structurii osoase în creștere (creșterea dimensiunilor).
Aprecierea vârstei adulte se bazează pe caracterele involutive ale oaselor.

5.3 Datarea resturilor scheletale

Atunci când se găsesc resturi scheletale, un obiectiv i mportant al anchetei, pe lângă
identificarea fragmentelor și a prezenței de leziuni perimortem, este aprecierea timpului
post-mortem sau de înhumare. Pentru cazurile medico -legale precizarea limitei 20 de ani a
intervalului post -mortem are relevanță sub as pect juridic.
Fragmentele osoase mai vechi de 20 de ani sunt de interes istoric sau arheologic.
Perioada de înhumare constă în timpul dintre data înhumării cadavrului și data identificării
rămășițelor cadaverice.
În cele mai multe cazuri, împrejurările în care sunt descoperite rămășițele
scheletale, localizarea lor cât și existența unor obiecte pot oferi indicii cu privire la
perioada când persoana a fost înhumată.
Aprecierea timpului de înhumare în cazul cadavrelor nescheletizate se bazează pe
modificările tisulare din timpul proceselor distructive post -mortem. Determinarea timpului
scurs de la înhumare în cazul cadavrelor scheletizate este o procedură care se bazează pe
mai mulți factori.
Iluminarea oaselor sub o lampă cu ultraviolete va evidenția pe secți une o
florescență albăstruie invers proporțională cu vechimea lor, astfel că un interval de timp
crescut duce la dispariția florescenței dinspre exterior spre canalul medular după cum se
observă în figura 5.2:
1. în primele decenii post -mortem, întreaga supra față de secțiune prezintă o
fluorescență uniform distribuită;

29
2. între 3 și 80 ani, în funcție de condițiile mediului în care s -a făcut înhumarea, zona
externă a osului împreună cu zona din jurul canalului medular încep să își piardă
progresiv din fluorescenț ă;
3. după aproximativ o sută de ani, fluorescența reziduală se concentrează într -un mic
inel în centrul substanței osoase, care va dispărea în cele din urmă cu totul.29

Figura 5.2 Fluorescenta în lumină UV a secț iunii transversale a unui femur cu vâ rsta post-
mortem de 5 ani (stânga) și cu o vâ rsta post -mortem de 50 de ani (dreapta).30

Este de reținut că afecțiunile care schimbă morfologia și structura osului și care au
fost documentate în timpul vieții, pot ajuta la identificarea individului (infecțiile o soase,
tuberculoza, scorbutul produc anomalii osoase caracteristice fiecărui individ afectat). De
asemenea, unele implanturi chirurgicale sau ortopedice conțin un cod care poate fi asociat
fișei medicale a pacientului.

5.4 Reconstructia cranio -facial ă

Reconstrucția cranio -facială reprezintă metoda prin care se reproduce aspectul
individului plecând de la suportul cranian. În cazul metodei c lasice, luând în considerare
grăsimea medie a țesuturilor moi faciale, expertul prepară și modifică materialul de
umplutură, modelând astfel, faciesul individului. Este o metodă dificilă, consumatoare de
timp și care necesită talent artistic, oferind rezultate discutabile, cu o rată de succes de
aproximativ 50% (aprecierea grăsimii țesutului subcutanat la persoana vie sa u a trăsăturilor
ochilor, nasului și buzelor rămân elemente greu de cuantificat).

29 Dermengiu D. „Patologie Medico -Legală” București, Editura Viața Medicală Românească, 2002
30 Jamieson A, Moenssens A. Wiley, „Encyclopedia of Forensic Science”, Editura Wiley, Chichester (UK),
2009

30
O altă metodă modernă are la bază sistemele grafice computerizate. Metoda constă
în scanarea tridimensională a craniului, prelucrarea imaginii rezultate într -un computer,
care printr -un program special permite unui instrument haptic să acceseze trimensional
reprezenaterea craniului peste care suprapune digital țesut moale pe baza proporțiilor
extrase din date antropologice.

31
CAPITOLUL 6. PRINCIPII DE ODONTOSTOMATOLOGIE

Odon tostomatologia medico -legală a fost descrisă de Keiser – Nielsen în anul 1970,
ca fiind ramura ondontologiei care se ocupă de evaluarea corespunzătoare, interpretarea și
expunerea probelor rezultate din examinarea dentară în interesul justiției.31
Principiul expertizei odontostomatologice are la bază specificitatea aparatului
dento -maxilar a fiecărui individ (chiar și în cazul gemenilor identici dentiția are trăsături
diferite) și faptul că dinții reprezintă cele mai rezistente structuri ale organis mului ,
rezistând la acțiunea focului, desicare, descompunere și imersie prelungită în apă.32

6.1 Principiile ș i etapele e xaminarii odontostomalogice a rămășiț elor

Obiectivele expertizei odontologice post -mortem sunt localizarea, identificarea,
documentarea structurilor dentare, a tratamentelor și restaurărilor dentare și examinarea
acestora în vederea aflării identității persoanei. Descoperirea dinților sau fragmentelor
dentare la locul incidentului este o activitate care necesită mult spirit de observație și o
deosebită atenție, în special dacă incidentul s -a produs într -un loc deschis, pe pământ, când
probele dentare pot fi încurcate cu fragemente de cuarț sau granit.Atunci când dinții au
căzut ca urmare a lovirii victimei cu un obiect contonde nt, trebuie luat în considerare că
aceștia pot fi propulsați la distanțe de ordinul metrilor.
După localizarea și identificarea materialului dentar, acesta trebuie documentat,
apoi colectat ambalat și trimis la laborator. În cazul victimelor incinerate, d in cauza
expunerii la agentul termic, dinții pot să își piardă din duritate devenind astfel fragili , ceea
ce implică manipularea lor cu atenție. Se utilizazează spray cu adeziv transparent sau chiar
fixativ de păr pentru a împiedica fragmentarea pieselor d entare.

6.2 Compararea datelor ante -mortem cu cele post -mortem

Obținerea datelor ante -mortem poate fi un proces ce durează săptămâni sau luni de
zile, până la ani. În momentul în care au fost obținute toate datele necesare, ante -mortem și

31 Leung CKK. „Forensic Odontology”, Dental BulletinVol. 13, 2008
32 Robinson FG, Rueggeberg FA, „Thermal stability of directdental esthetic restorativ e materials at elevated
temperatures”, Journal of Forensic Sciences, 1998

32
post-mortem, pr ocesul de comparare a acestora poate începe. Compararea se face manual ,
iar în cazul victimelor multiple de identificat se poate apela la sprijinul programelor de
calculator.
Win ID (Dental Identification System) este unul din aceste programe cu rol de
screening, care se bazează pe clasificarea dinților în funcție de două coduri: primar și
secundar. Codul primar cuantifică restaurările făcute suprafețelor dentare iar cel secundar
analizează elemente precum: tipul danturii (de ex. permanentă), integritatea coroanei, tipul
plombei (din amalgam sau rășini compozite), obturații de canal etc. Aceasta permite
compararea electronică a informațiilor ante -mortem cu cele post -mortem cu datele din baza
de date oferind o listă cu posibile potriviri, ce vor fi ulterior examinate de către specialist.33

6.3 I dentificarea odontostomatologică a persoanelor fără date

Atunci când nu există acces la radiografiile sau odontograma ante -mortem se pot
folosi în procesul de identificare pozele în care presupusa persoană zâmbește (pozele
zâmbitoare).
Se folosește tehnica suprapunerii digitale (computerizate) a dinților vizibili în poză
cu poza mulajului danturii cadavrului neidentificat, existând șansa excluderii sau stabilirea
potrivirii acestor elemente dentare.
În cazul protezel or s-a observat că rămân intacte sau ușor avariate chiar și atunci
când victima suferă un traumatism violent (zdrobire, explozie sau incinerare). D e
asemenea, fiind fabricate din materiale rezistente , nu se alterează în timpul înhumării sau
în urma modific ărilor post -mortem ale victimei. Protezele dentare marcate pot fi de ajutor
în identificare (nu trebuie suprae stimată importanța lor în identificare, deoarece fiind
detașabile, ele nu pot stabili identitatea cu același grad de certitudine ca cel al dințilo r sau
amprentelor digitale).

33 ***„American Board of Forensic Odontology”, Diplomates Reference Manual, 03.2011

33
6.4 Determinarea vâ rstei pe baza metodelor biochimice

O metodă biochimică de estimare a vârstei este gradul de racemizare (transformarea
unui compus chimic optic activ în antipodul acestuia sau până la realizarea unui amestec
egal) al acidului aspartic (un aminoacid) în dentina coroanei dentare.34
Aminoacizii (compuși i din structura proteinelor) se află sub două forme: levogir (L)
și dextrogir (D) , în funcție de cum influențează planul lumini i polarizate. În structura
proteinelor umane, toți aminoacizii au forma L (cu excepția glicinei). Ei tind să treacă
aleatoriu în forma D, apoi această formă are proprietatea de a se reîntoarce în forma L până
se realizează o stare de echilibru între cele d ouă forme. Procesul prin care un L -aminoacid
se tran sformă într -un amestec de L și D-aminoci zi poartă numele de racemizare. Acesta
este complet când se stabilește un echilibru între cantitățile de L și D aminoacizi.
Aminoacizii din structura proteinelor co rneei, creierului, discurilor vertebrale și dinților se
racemizează în timp.
Forma L a amincoacizilor este supusă unui lent proces de transformare în forma D
(acidul D -aspartic se acumulează în timp îndelungat ), astfel că acest raport al conversiei
poate fi utilizat în stabilirea vârstei persoanei în momentul decesului (totodată ,
desfășurarea racemizării continuă lent post-mortem, prin urmare poate fi utilizat și pentru
stabilirea intervalului post-mortem).
Pentru realizarea acestei metode a fost ales acid ul aspartic din structura colagenului
dentinei deoarece prezintă un grad înalt de racemizare. Metoda determină instrumental
(HPLC – high performance liquid cromtaography) proporțiile de forme D și L (cunoscând
că în timp forma L se transformă în forma D). Pentru a se putea estima vârsta s -a
cuantificat gradul de racemizare al acidului aspartic din dentina dinților de cadavre și s -a
comparat cu cel din dentina dinților persoanelor cu vârste cunoscute.
Acuratețea acestei metode raportate de Mornstad este de ± 3 trei ani.

34 Ogino T, Ogino H „Application of amino acid racemization to forensic odontology – post-mortem
designation of age at death”, Forensic Science International, 1989

34
CAPITOLUL 7. AMPRENTA GENETIC Ă

În interiorul celulelor umane se găsește un singur nucleu împreună cu un număr
inconstant de mitocondrii ce poate atinge valori de ordinul sutelor. Există două tipuri de
ADN în interiorul celulelor umane: nuclear și mitocondrial (mitocondriile reprezintă
organite celulare care se găsesc sub formă de vezicule alungite având rol în producerea
energiei indispensabile funcționării celulei).
Acidul dezoxiribonucleic (sau ADN -ul) este o moleculă complexă în interio rul căreia
se găsește codul genetic al organismului. Această moleculă este compusă din subunități ce
poartă numele de nucleotide. Orice nucleotidă conține în structura ei trei elemente:
 baza azotată (elementul care oferă unicitate în structură );
 molecula d e glucid (dezoxiriboză) ;
 un fragment de fosfat anorganic.
Pentru a putea fi înțeles principiul științific pe care se bazează testele ADN este
necesar ca strucutura mole culei de ADN să fie interpretată sub forma unei secvențe de
perechi de baze azotate, ignorând existența lanțului glucid -fosfat. Expunerea unui segment
ADN se face uzual prin reprezentarea secvenței prechilor de baze azotate a celor două
lanțuri.
Cea mai mare parte a ADN -ului, în proporție de 99,7%, este identic între indivizi.
Un procent d e doar 0,3% este diferit , conferind astfel caracterul de unicitate al indivizilor.
Întrucât rolul expertizei medico -legale genetice este de a realiza deosebirea î ntre indivizi ,
vor fi supuse examinării doar regiunile polimorfe ale genomului, regiuni care s unt unice de
la un individ la altul.35

7.1 Obiectivele expertizelor biocriminalistice genetice

Obiectivele unei expertize genetice sunt în cele mai multe cazuri :
 stabilirea profilelor genetice din probele in litigiu ;
 stabilirea profilelor genetice din eșantioanele de referință (victimă ș i suspect) ;
 compararea profilelor genetice din eșantioanele de referință cu cele din probele
aflate î n proces ;

35 Butler JM. „Fundamentals of Forensic DNA Typing”, 3rd ed., Academic Press, San Diego (USA), 2010

35
 interpretarea biostatistică a rezultatelor .
În funcție de caracteristicile fiecărui caz , cât și a probelor î n litigiu, obiectivele
anchetei trebuie să fie adaptate corespunzător. 36
În vederea stabilirii indentității rămășiț elor umane , probele biologice care se
prelevează sunt direct proporționale cu gradul descompunerii cadavrului. Prin urmare , în
cazul cadavrelo r proaspete se recoltează sânge, ț esut muscular, t egument, fire de pă r. În
cazul cadavrelor în care desompuner ea face imposibilă recol tarea probelor amintite mai sus
sau sunt reprezentate de fragmente scheletale , atunci se vor preleva probe de material oso s
și dentar . Probele de referință prin care se încearcă identifcarea rămășiț elor umane , se
prelevează sub forma sâ ngelui ven os sau al tamponului bucal de la părinț i, copii sau alte
rude.
Materialul genetic din interiorul dintelui se recoltează prin secționarea orizonatală a
dintelui la joncțiunea smalț -cement sau prin divizarea verticală traversând apexul rădăcinii,
după care se efectuează raclarea sau aspirația ț esutului pulpar restant .37

36 Eugenia Cunha, Joa o Pinheiro, Duarte Nuno Vieira , „Identification in forensic anthropology: Its relation to
genetics ”, International Congress Series 1288 , pag. 807 – 809, 2006
37 Manjunath BC, Chandrashekar BR, „DNA Profiling and forensic dentistry – A review of the recent
concepts and trends”, Journal of forensic and legal medicine, 07/2011

36
PART EA a II -a. DATE DE SPECIALITATE

CAPITOLUL 8 . ANA LIZA ȘI INTERPRETAREA
REZULTATE LOR

În cadrul prezentei lucrări am analizat un număr de 32 de cadavre scheletizate
dintre care 28 de proveninență umană, prin metoda analizei descriptive retrospective, ce au
fost prelucrate î n cadrul Serviciulu i de Medicină Legală Constanța î n intervalul 2012 -2018 .
Scopul lucrării este de a interpreta rezultatele obținute în contextul tehnicilor de
identificare folosite.
Astfel, începând cu anul 2012 și până în anul curent , situa ția aut opsiilor medico –
legale este urmă toarea:
 în anul 2012 d in 824 de autopsii, 0 au fost cadavre scheletizate;
 în anul 2013 d in 898 de autopsii, 0 au fost cadavre scheletizate;
 în anul 2014 din 865 de autopsii, 6 au fost cadavre scheletizate;
 în anul 2015 din 776 de autopsii, 1 au fost cadavre schel etizate;
 în anul 2016 din 903 de autopsii, 17 au fost cadavre scheletizate;
 în anul 2017 din 945 de autopsii, 5 au fost cadavre scheletizate;
 în anul în curs din 423 de autopsii, 3 au fost cadavre scheletizate .

Cadavrele scheletizate de proveniență animală în număr de 4 s -au prelucrat în anii
2014 (1 caz) ș i 2016 (3 cazuri). De menționat este că 1 caz a conținut la autops ie atât
fragemente osoase umane, dar ș i de proveniență animală (cabalină) .
Probleme de identificare și stabilire a vârstei scheleta le au fost întâlnite în 8 cazuri
(nu s -a putut determina sexul) , respectiv în 6 cazuri (nu s -a putut preciza vârsta la
momentul morții). În ceea ce privește vechimea fragmentelor osoase, acestea au putut fi
încadrate în intervale periodice î n proporție de 100%.
Rapo rtul p rivind numă rul de autopsii efectuate în fiecare an și evidența cadavrelor
scheletizate în intervalul 2012 -2018 este reprezentat în figura 8.1.

Figura 8.1 Situația cadavrelor schelet izate raportată la numărul total de autopsii efectuate în cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța

824 898
865
776 903 925
423
0 % 0 % 0,69% 0,13% 1,88% 0,54% 0,7%
01002003004005006007008009001000
2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
totalul autopsiilor efectuate
totalul autopsiilor efectuate pe cadavre scheletizate

Din g raficul de mai sus se observă că procentul cadavrel or scheletizate raportat la
numă rul total de auto psii efectuate oscilează pe intervale mici, pornind de la 0% în anii
2012 și 2013 când nu s -a inregistrat nici un caz , până la 1, 88 % în anul 2016 când a fost
înregistrat un maxim de 17 cazuri (tabelul I). Așadar, putem apecia că incidența unor astfel
de cazuri este f oarte mică, rareori depășind 1% din totalul autopsiilor efectuate.
La nivel de țară, î n anul 2017 s -au efectuat un număr de 23121 de autopsii dintre
care doar 133 au reprezentat expertize antropologice pe piese scheletice . Procentajul
obținut astfel de doa r 0,57% este comp arabil cu cel de 0,54% din județ ul Constanța.

Tabelul I. Repartiția cadavrelor scheletizate (umane și animale) în intervalul 2014 -2018
Anul 2014 2015 2016 2017 2018
Numărul de
cadavre
scheletizate 6 1 17 5 3

Din figura 8.2 prezentată în continuare, se poate observa că mai mult de jumătate
din cazuri au fost întâlnite în anul 2016, restul anilor însumând mult mai puține cazuri
Figura 8.2 Repartiția cazurilor de cadavre scheletizate pe ani (umane și animale)

19%
3%
53% 16% 9%
2014
2015
2016
2017
2018

39
Procentual, numărul cazurilor de cadavre scheletizate umane identificate în
mediul intravilan a fost identic cu cel din mediul extravilan (ex: pe raza Platoului
Rezervației Fântânița au fost găsite 2 cranii).
În cele mai multe cazuri, prelevarea materialului osos de la fata locului se
efectuează în absența medicului legist antropolog de către organul de poliție sesizat,
respectând procedurile specifice de colectare și ambalare. Deși stabilirea originii resturilor
scheletale ar putea fi efectuată în acest stadiu (minimalizând astfel costurile de anchetă ),
prin excluderea fragmentelor ososoase animale, existența gropilor comune compuse atât
din cadavre umane, cât și animale implică o examinare detaliată și exactă realizată de către
medicul legist.
De exemplu, în unul dintre c azurile analizate, materialul osos supus expertizei a
fost compus din resturi umane amestecate cu resturi animale (de origine cabalină).
În tabelul I I se poate observa repartiția cadavrelor scheletizate, pe ani și în funcție
de natura originilor.

Tabelul II. Repartiția cadavrelor scheletizate pe ani
An 2014 2015 2016 2017 2018
Numărul total de
cadavre scheletizate 6 1 17 5 3
Numărul de cadavre
scheletizate umane 5 1 14 5 3
Total cadavre
scheletizate umane 28

Din figura 8.3 se observă un minim de doar 3% cazuri prelucrat e în anul 2015 , față
de 50% cazuri doar în anul 2016, din totalul de cazuri de cadavre scheletizate umane
prelucrate de către Serviciul de Medicină Legală din Constanța.

40

Figura 8.3 Repartiția cadavrelor umane scheletizate pe ani

Pentru anul în curs s -au prelucrat un număr de trei cazuri, reprezentând 11% din
totalul cazurilor din intervalul analizat, însă ne putem aștepta la un procent comparabil cu
cel din 2017 sau chiar mai mare până la finalul acestui an.

Tabelul III. Repartiția cadavrelor scheletizate în funcție de specie, în intervalul 2014 -2018
Numărul total de cadavre
scheletizate Cavare scheletizate de
natură umană Cadavre scheletizate de
natura animală
32 28 4

Figura 8.4 prezintă procentul global al cadavrelor de proveniență umană ce au fost
analizate în cadrul Serviciului de Medicină Legală din Constanța raportat la procentul total
de cazuri de cadavre scheletizate

18%
3%
50%
18%

11%
2014 2015 2016 2017 2018

41

Figura 8.4 Repartiția cadavrelor scheletizate în funcție de specie

Din figura de mai sus, precum și din tabelul III, se observă faptul că ponderea
cazurilor de natură animală reprezintă un procent de 13% din totalul de cazuri analizate.

În continuare, graficele ce vor urma se referă doar la cadavrele s cheletizate umane.

În tabelul IV , de mai jos , se observă că majoritatea cadavrelor scheletizate
examinate, aparțin unor indivizi de sex masculin. Într -un număr de 9 cazuri s -a putut stabili
ca sunt de sex feminin și tot în atâtea cazuri nu s -a putut determina sexul cadavrelor
scheletizate.
Din punct de vedere judiciar, elucidarea sexului reprezintă unul dintre cele 3
aspecte critice in procesul de stabilire a identității persoanei, alături de stabilirea
aproximativă a vârstei dar și a intervalului post -mortem. Acești 3 parametri sunt cei mai
importanți si cei m ai folosiți în restrângerea intervalului de căutare și orientare a anchetei.

87% 13%
Cadavre umane
Cadavre animale

42
Tabelul IV . Distribuția pe ani a cadavrelor scheletizate, în funcție de sex
An 2014 2015 2016 2017 2018 Total/
sex
Feminin 3 – 2 3 1 9
Masculin 2 – 5 2 1 10
Nedeterminat – 1 7 – 1 9
Total/an 5 1 14 5 3 28

Repartiția procentuală pe sexe este descrisă în figura 8.5. Se observă un raport
echilibrat între cazurile de fragmente scheletale de sex masculin și feminin, dar și un
procent important de 32,14%, reprezentând cazuri în care nu s -a putut determina sexul.

Figura 8.5 Repartiția pe sexe a cadavrelor scheletizat e
MasculinFemininNedeterminat
8,5
9
9,5
1035,72% 32,14% 32,14%
Masculin
Feminin
Nedeterminat

43

Motivele pentru care un număr atât de mare de cazuri a rămas nedeterminat sunt
reprezentate de lipsa oaselor pelvine sau a craniului. Dacă î n prezența ambelor oase, prin
metode de măsurare antropometrice, se poate stabili apartenența la sex cu o acuratețe de
97%, lipsa lor în totalitate sau un grad de fragmentare ridicat asociat cu lipsa anumitor
piese scheletale, pot face imposibilă determinarea sexului cadavrului.
În scopul determinării sexului au fost examinate antropometric , acolo unde a fost
posibil, aspectul craniului (forma orbitelor, aspectul arcadelor sprâncenoase, apertura
nazală, forma mandibulei, aspectul foselor temporale, aspectul mentonului) și aspectul
bazinului. Alți indici antopometrici ce au fost utilizați sunt: indicii cranieni , lățimea
bicondiliană, precum și unghiul de deschidere între dia fiza ș i colul femural.

Tabelul V. Repartiție cadavrelor scheletizate cu sex nedeterminat, în funcție de integritatea
craniului
Tipul de craniu Cadavre cu sex nedeterminat
Complet 4
Incomplet 4
Absent 1

Figura 8.6 Raport privind numărul de cazuri cu sex nedeterminat și distribuția pe
tipuri de craniu
Craniu complet
44,44%
Craniu
incomplet
44,44% Craniu absent
11,12%
Craniu complet Craniu incomplet Craniu absent

44
Din tabelul V, se poate observa distribuția cadavrelor scheletizate cu sex
nedeterminat raportată la gradul de integritate al craniu lui, os cu o importantă valoare
diagnostică atunci când vine vorba despre stabilirea dimorfismului sexual.
Figura 8.6 ilustrează faptul că u n număr de 4 cazuri , reprezentând 44,44% din
totalul cadavrelor scheletizate cu sex neidentificat, au prezentat craniu incomplet sau sever
fragmentat, cea mai frecvent ă piesă lipsă fiind mandibula (3 cazuri) , făcând imposibil de
precizat sexul individului.
În aceeași proporție se regăsesc și cazurile de cadavre scheletizate cu craniu
complet (viscerocraniu, neurocr aniu și mandibulă) în care determinarea genului a rămas
incertă.
Într-un singur caz, reprezentând 11,12%, fragmentele scheletale analizate nu au fost
însoțite de de craniu sau fragmente de cutie craniana.
Principalii factori care au împiedicat stabilirea sexului în aceste cazuri au fost:
vechimea foarte mare a rămășițelor umane (peste 100 de ani în toate cele 4 cazuri),
pierderea sau diminuarea trăsăturilor caracteristice genului prin acțiunea factoriilor f izici
externi (3 dintre schelete s -au găsit în urma dezgropărilor) și imposibilitatea de asociere
sau raportare la alte piese osoase cu importanță în stabilirea dimorfismului sexual (pelvis,
femur).
Figura 8.7 Raport privind vechimea cadavrelor scheletizat e cu sex nespecificat și
prelevarea de probe ADN
0 2 4 6 88 1
1 0
70-100 >100
ADN

Număr de
cadavre cu sex
nedeterminat

45
Din figura 8.7 se observă că un singur caz din totalitatea cadavrelor cu sex
nespecificat a beneficiat de prelevare de material ADN . Pentru acest lucru, s -a recoltat ș i
analizat molarul 18 , însă nu a existat nici un individ cu care sa se poată compara rezultatele
obținute.
Totodată, trebuie luat î n consi derare raportul cost -beneficii ș i probabilitatea ca
rezultatele obținute prin analiza de material ADN să fie concludente și să prezinte
posibilitatea de comparare cu presupușii membrii ai familiei.
De cele mai multe ori, gradul de afectare ș i degradare al cadavrelor scheletizate
este foarte ridicat din cauza vechimii, dar ș i a factorilor fizici externi. P osibilitatea de
prelevare a unei cant ități suficiente de ADN din măduva oaselor sau din interiorul dinților
este mică și frecvent poate furniza informații eronate prin vicii de contaminare a probelor
sau supra -amplicarea benzii Y.
Dacă în cazul probelor biologice recoltate din țesuturi moi s e poate efectua izolarea
ADN -ului prin procese de rupere ale membranelor celulare și de denaturare proteică, în
cazul oaselor este necesară triturarea mecanica a acestora pentru obținerea unei pudre fine
ce ulterior se dizolvă în soluție apoasă .
Astfel , se observă din gr afic că intervalul post -mortem î n cazul cadavrelor
scheletizate pentru care nu s -a putut preciza sexul este foarte mare (8 din cazuri au o
vechime de peste 100 de ani) , făcând astfel obiectul unei discuții arheologice și având o
importanță medico -legală mai scăzută.
În condițiile date și fără alte indicii ce ar putea sugera obiectul unei anchete sau al
unei morți violente, prelevarea de material ADN (atunci când este posibilă) rămâne o
tehnică rezervată cazurilor cu un interval post -mortem apreciabil mai mic.

46

Figura 8.8 Distribuția cadavrelor scheletizate în funcție de tipul morții

În figura 8 .8 se regă sește distribuția cadavrelor scheletizate raportată la tipul morții.
Astfel, din cele 28 de cazuri analizate, un număr de 23 de cazuri (reprez entând 82%) au
fost clasificate ca fiind morți neviolente. Acestea nu au prezentat la examenul
antropometric semne de leziuni traumatice cu care caracter vital.
În cazul a 4 cadavre scheletizate , tipul morții a rămas nepecizat. Acestea au
conținut printre piese osoase indemne, multiple oase cu un grad de fragmentare ridicat
precum femurul sau craniul, făcând astfel incertă aprecierea tipului morții.
Un singur caz a prezentat leziuni de violență acestea fiind constituite de expunerea
la flacără desc hisă însă fără a se decela leziuni traumatice la nivelul craniului sau ale
oaselor lungi.
În acest caz, cadavrul scheletizat găsit a aparținut unui indi vid de sex masculin, cu o
vârstă aproxim ativă mai mare sau egală cu 65 de ani ș i cu un interval post -mortem de
aproximativ 20 -25 de ani.
„În terminologia antropologică, gropile în care sunt îngropate cadavre sau
fragmente cadaverice se numesc situri. Acestea pot fi: situri individuale (care conțin 1 23
4
0510152025
Violentă Neviolentă Neprecizată

47
cadavrul sau fragmentele cadaverice ale unei singure persoa ne) și situri comune sau
colective (care conțin mai multe cadavre sau fragmente cadaverice provenind de la mai
multe persoane).”38
Astfel, situl primar reprezintă groapa în care este înhumat pentru prima oară un
cadavru. În acest tip de situri, cadavrul se găsește complet articulat pe o perioadă de 2 -3
ani, timp necesar mijloacelor de unire dintre oase să se descompun ă în totalitate.
Situl secundar definește gropile în care resturile scheletale provenind dintr -un sit
primar au fost dezgropate ș i reînhumate în același loc sau în loc diferit. Scheletul acestora
este de obicei nearticulat , având componentele amestecate ș i nemaipăstrând rapoartele
anatomice între ele. Din cauza alunecărilor de teren sau a diverselor acțiuni ce implică
prelucrarea solului, aceste situri se pot descoperi și pot expune la suprafață piesele osoase.
Figura 8.7 Distribuția cazurilor pe tipuri de sit

În figura 8.7 este reprezentată împărțirea cazurilor în funcție de tipul sitului. Se
observă că 72% din cazuri (18) s -au constituit a fi situri secundar e, 24% din cazuri (6) au
fost reprezentate de situri primare ș i doar 4% din cazuri (1) s -a clasificat ca fiind sit terțiar.

38 Leoveanu Ionuț -Horia T., „Examinarea criminalistică a gropilor comune”, Editura Tehnopress, Iași, 2013
6 18
1
Sit primar
Sit secundar
Sit terțiar

48

Figura 8.8 Repartiția cadavrelor scheletizate în sit

În 93% din cazuri, așa cum reiese din figura 8.8, siturile au conținut doar fragmente
osoase aparținând unui singur individ. În restul de 7% din cazuri s -au putut stabili origini
multiple ale resturilor scheletale, provenind de la 2 sau mai multe persoane.
Un al t aspect ce a fost luat î n considerare în clasificarea siturilor a fost raportul
dintre zonele urbane (intravilane) si zonele rurale (extravilane) în care au fost identific ate.
În figura 8.9 se observă că distribuția siturilor î n mediul intravilan a fost d e 56% (14
cazuri) și de 44% (11 cazuri) în mediul extravi lan.

051015202530sit cu 1 individ
(23)
sit cu doi sau
mai mulți
indivizi
(2)
Sit cu un cadavru
Sit cu 2 sau m ai multe cadavre

49

Figura 8.9 Raport privind localizarea siturilor

Dacă î n cazurile din zonele rurale putem vorbi despre un fenomen pasiv prin care
piesele scheletale au fost d escoperite (total intâmplător) în zona urbană, cele mai mul te
cazuri au fost identificate î n urma proceselor active de săpare și excavație î n vederea
construirii de noi dependințe sau pentru a se realiza reparații la structurile deja existente
(țevi de apa, canalizare sau iluminat).
Raportul între tipul sitului ș i local izarea acestuia este prezentat în figura 8.10.
Astfel, se observă că majoritatea siturilor primare s -au situat în interiorul așezarilor
omenești. Acest lucru poate fi explicat prin expansiunea tot mai mare către periferi e a
așezărilor ce se suprapun peste locurile de înhumare din trecut.

56% 44% intravilan
extravilan

Figura 8.10 Raport între tipul sitului și localizarea acestuia
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10IntravilanExtravilan
Sit primar
4 Sit primar
2
Sit secundar
10 Sit secundar
8
Sit terțiar
0 Sit terțiar
1

În reperarea pieselor scheletale, un factor important îl constituie raportul față de
nivelul solului. Dacă î n practică ele sunt mai ușor de reperat atunci când se află vizibile pe
suprafața solului, din figura 8.11 se observă ca nu se respectă acest criteriu î n cazuistica
realizată. Astfel, 54% din cadavrele scheletizate s -au situat la diverse adâncimi sub pă mânt
(de la câțiva centimetri până la 2,5 metri) ș i doar 46% s -au identificat la suprafața solului.
Figura 8.11 Distribuția ca davrelor scheletizate în funcție de locul desc operirii

În figura 8.12 se poate observa raportul dintre numărul de cadavre sche letizate
găsite și starea î n care se aflau. Astfel, 89% din cazurile analizate prezentau multiple piese
osoase lipsă di n structura scheletelor axiale ș i apendiculare.
Restul de 11% din cazuri reprezintă totodată cazu rile de situri primare (3) în care
cadavrul scheletizat a fost descoperit aproape în totalitate. Implicarea anumitor factori
precum pH -ul solului, umiditatea și fauna, pot reprezenta cauza dispariției anumitor
fragmente osoase sau chiar a anumitor oase de dimensiuni mici (vertebre, falange).

15
54% 13
46% Îngropat
La
suprafață

52

Figura 8.12 Distribuția cadavrelor scheletizate în funcție de starea
pieselor scheletale

Piesa osoasă cea mai des întâ lnită în componența cadavrelor scheletizate este
reprezen tată de către craniu, în proporț ie de 96,42%. A stfel, au fost analizate un număr de
27 de cranii în diverse stadii de degradare ș i integritate structurală alături de 1 caz în care
cadavrul scheletizat nu prezenta craniu. De menționat este că în cel din urmă caz nu s -a
putut stabili sexul sau v ârsta scheletală în absența craniului.
Din figura 8.13 se poate observa ca în 75% din cazuri, craniul a fost identificat în
întregime cuprinzând oasele viscerocraniului și ale neurocraniului. Aceste cazuri au
prezentat piesele osoase integre, fără deterior are sau fragmentare.
Aproximativ 21% din cazurile analizate au prezentat grad de fragmentare sau
fragmente osoase lipsă. În doar 4% din cazuri nu a fost găsit craniul sau fragmente osoase
din acesta.

Schelet complet
Schelet incomplet0510152025
3 25

53

Figura 8.13 Repartiția cadavrelor scheletizate în funcție de integritatea craniului

În vederea stabilirii vârstei cadavrelor scheletizate s -au realizat determinări în baza
cronologiei obliterării suturilor craniene și a aspectului mandibulei, s -au luat în considerare
modificările degenerative dentare (ma joritatea cazurilor prezentau resorbții alveolare),
gradul de abraziune dentară, dar ș i gradul de osificare a l suturilor sagitală, coronară ș i
lomboidă.
Într-un procent de 25% din cazuri, folosind metodele clasice antropometrice, nu au
putut fi precizate s au aproximate vârstele indivizilor.
Principalii factori responsabili pentru acest aspect sunt intervalul post -mortem
foarte ridicat ( în 6 din cele 7 cazuri a fost de peste 75 -100 de ani), absența craniului sau
existența acestuia fragementat (în 3 cazuri) și lipsa sau estomparea detaliilor anatomice ce
servesc la stabilirea concluziilor. Raportul între cazurile rămase cu identitate necunoscută
și integritatea structurala ca craniului este reprezentat în figura 8.14.

75%
21%
4%
Craniu complet Craniu incomplet Craniu absent

54
Figura 8.14 Raportul între cazurile ră mase cu identitate necunoscută și integritatea
structurală a craniului

Intervalele folosite pentru a încadra vârsta scheletală sunt reprezentate î n figura
8.15, având c a extreme vârsta sub 50 de ani ș i peste 75 de ani. Se observă că 50% din
totalul cadavr elor scheletizate au fost încadrate în intervalul de vârstă c uprins între 60 și 75
de ani.
În ceea ce privește intervalul post -mortem, acesta a fost aproximat pe baza
inspecției vizuale a calității materialului osos, a gradului de fragilitate și a degrad ării
elementelor anatomice

4 2 1
Craniu complet Craniu incomplet Craniu absent

55
Figura 8.15 Repartiția cadavrelor scheletizate în funcție de vârsta scheletală

În urma expertizelor, după cum reiese din graficul 8.16, s-a constatat că ponderea
cea mai mare o constituie cadavrele scheletizate cu o vechime între 100 si 150 de ani în
proporție de 53,5% , urmate de cele cu o vechime între 50 si 70 de ani în proporție de
17,8% și , în cele din urmă , cadavrele scheletale cu un interval post -mortem între 70 si 100
de ani în proporție de 14,3%.

02468101214
< 50 ani
50 -60 ani60-75 ani>75 ani
Nedeterminat3
2 14
2 7
< 50 ani 50 -60 ani 60-75 ani >75 ani Nedeterminat

56
Figura 8.16 Distribuția cadavrelor scheletizate în funcție de vechimea scheletului

Un rol important în aproximarea corectă (atunci când se folosesc metodele clasice)
a intervalelor pos t-mortem îl constituie experiența medicului care realizează expertiza.
Piesele osoase cu o vechime de peste 100 de ani au nevoie de o manipulare meticuloasă
pentru a se preveni deteriorarea sau fracturarea materialului osos .
Prelevarea de material ADN rămâ ne în momentul de față cea mai facilă ș i utiliz ată
metodă î n scopul determinării identității cadavrelor scheletizate. Deși rezultatele au
potențialul de a răspunde întrebărilor organelor de cercetare, ele sunt adesea condiționate
de starea de conservare în care se afla materialul osos și de existența unei baze de date sau
a unui cerc de indivizi cu care să efectueze compararea valorilor obținute.
Pentru prelevarea de material genetic se efectuează secționarea orizon tală a dintelui
la jonctiunea smalț -cemen t sau prin secț ionarea verticală, interesând ș i apexul rădăcinii,
după care se face raclarea sau aspirația ț esutului pulpar rămas.
3,6%
1 53,5%
15
14,3%
4 17,8%
5
3,6%
1 3,6%
1 3,6%
1
> 150 ani 100 – 150 ani 70 – 100 ani 50 – 70ani 25 – 50 ani 1 – 25 ani < 1 an0246810121416

57
Figura 8.17 Raport cu privire la recoltarea probelor ADN

Corelând vârsta î naintată a cazurilor analizate (majoritatea prezen tau edentații sau
dinți lipsă) ș i a materialului osos de o calitate îndoielnică, recoltarea de material genetic nu
a fost posibilă decât într -un numar de 3 cazuri, reprezentând 11% din totalul ca davrelor
scheletizate examinate, după cum se observă di n figura 8.17.

3
11%
25
89%
ADN recoltat
ADN nerecoltat

58
CAPITOLUL 9. PREZENTARE DE CAZ

9.1 Caz 1

Rest scheletal de natură umană reprezentat de un craniu incomplet (fără
mandibulă), integru din punct de vedere structural si anatomic, ce prezintă resturi de
țesuturi moi, uscate, pe liniile de inserție temporală.
Din datele de anchetă reținem că descoperirea fragmentului scheletal s -a produs pe
raza Rezervației Naturale Fântânița din orașul Murfatflar, județul Constanța în condiții
întâmplătoare.
Din examenul necropsic și aspectul morfopatologic extern reținem: neurocraniu
integru si viscerocraniu fără mandibulă, fără leziuni de violență la nivelul acestora, cu rare
fragmente de țesut moale deshidratat dispus pe liniile de inserție temporală, fără grăsimi,
cu un diametru antero -posterior de 31cm și transvers de 38cm (figura 9.1).
Figura 9.1 Examen necropsic extern

59
Se observă un craniu prognat, brahicefal, cu bose frontale șterse (teșite), glabelă
proeminentă, arcade sprâncenoase voluminoase și reliefate, cu o grosime medie pe linia de
fierăstruire cuprinsă între 0,8 cm și 1 cm (figura 9.2).
Figura 9.2 Examen macroscopic al cutiei craniene și al zonelor temporale

Alveolele dentare sunt de dimensiuni mari, neegale între ele. Bolta palatină este
largă (cu o lungime a palatului dur de 4 – 4,5 cm) , inionul proeminent ș i liniile nucale
(superiorară ș i inferioară) bine reliefate (figura 9.3).

60

Figura 9.3 Examenul macroscopic al bazei craniului si al alveolelor dentare

Concluziile expertizei antropologice au relevat pe baza elementel or descrise
anterior că piesa osoasă poate aparține unui cadavru de sex masculin, cu o vârstă de
aproximativ 55 -60 de ani având un interval post -mortem mai mare de 2 ani.

9.2 Caz 2

Schelet de natură umană reprezentat de multiple piese osoase, cu un grad variat de
afectare sub acțiunea faunei tereste și care prezintă u n interval post -mortem între 1 ș i 6
luni.
Din datele de anchetă reținem: în stația CF Palas (triaj Palas), zona Cocoașă, pe
drumul tehnologic ce face legătura între strada Petre Mănoiu și loc uințele CFR, a fost
identificat un craniu de corp uman, iar la o zi distanță au fost identificate și restul de
fragmente osoase în zona limitrofă triajului CF Palas (figura 9.4). Toate oasele erau
acoperite cu o peliculă fină de grăsime și unele dintre ele prezentau resturi de țesuturi moi
cenușiu -albicioase (tendoane). Pe fragmentele osoase examinate nu s -au constatat leziuni
traumatice cu caracter vital și s -au constatat (în special la nivelul epifizelor oaselor lungi)
urme de rosături, produse post -morte m de faună. Toate piesele scheletice au fost găsite pe
marginea unui drum feroviar (M agistrala Co nstanța -București, la ieșirea din Constanța), în
iarbă, acestea fiind dispersate în grămezi (circa 4 -5 grămezi) pe o suprafață de aproximativ
10m2. De asemenea , au mai fost identificate și obiecte vestimentare – o pereche de

61
pantaloni negri și o cămașă de culoare crem (care prezenta bani în buzunarul de la piept).
Obiectele vestimentare erau acoperite de urme de pământ și fragmente vegetale.
Figura 9.4 Resturil e scheletale ambalate în saci de hârtie sigilați

Din examenul necropsic extern (figura 9.5) reținem: fragemente osoase fără leziuni
traumatice cu caracter vital; craniu cu osificare completă a țesuturilor suturilor sagitală,
coronară și lambdoidă; atlas osificat pe articulația atlanto -occipitală; apofize stiloide și
creste alveolare maxilare absente; arcade sprâncenoase cu formă rotunjită, puțin
proeminente ce nu depășesc rădăcina nasului; fose temporale aplatizate și glabela
proeminentă.
Figura 9.5 Exam enul necroscopic extern al cutiei craniene

62
Examenul cavității nazale (figura 9.6.a) relevă: piramida nazală ce prezintă o
fractură veche, calusată, latero -deviere stângă a septului nazal și apertură nazală lată.

Figura 9.6 Examenul cavității nazale , al orbitelor (a) și al dentiției (b)
Orbitele și suborbitele se prezintă astfel: cea stângă este de formă rotundă cu
diametrul cranio -caudal egal cu 4,6 cm și cel transvers egal cu 4,9 cm , iar cea dreaptă este
de formă ușor pătrățoasă cu diametrul cranio -caudal ega l cu 4,7cm ș i transvers de 4,8 cm.
Din examenul cavității bucale (figura 9.6.b) reținem: edentație totală veche a
arcadei superioare. Arcada inferioară prezintă: 3.1, 3.2 = alveole desc hise, 3.4 = rest
radicular; 3.5, 3.8 = alveole resorbite; 4.1, 4.2, 4.3, 4.4 = alveole deschise; 4.5, 4.8 =
alveole resorbite. M entonul are formă ovalară, mandibulă sub forma literei „U”, cu o
distanța dintre condilii mandibulei de 11 cm. Unghiul dintre corp ul mandibu lei și ramul
vertical (goni on) de 135⁰ (figura 9.7).
În urma efectuării masurătorilor s -au stabilit următorii indici antropometrici: gaura
occipitală cu un diametru anterior -posterior de 4,0 cm și transversal de 3,3 cm; diametrul
bi-mastoidian de 11 cm; distanța între cele 2 procese zigomatice de 10 cm; diametru l
craniu lui: transversal de 11,2 cm , anterior -posterior de 18,2 cm , între nazion și bregma de
7 cm.

a
b

63

Figura 9.7 Măsurarea unghiului (gonion) dintre corpul mandibulei și ramul vertical

Din examenul bazinului osos (figura 9.8) reținem: fragment scheletal format din
coloana lombară L2 -L5 articulat cu oasele bazinului, cu osificarea spațiului L3 -L4. Pe fața
articulară dreaptă , între L2 -L3, se observă osificarea spațiului intervertebral antero -lateral
drept. Punte de ț esut osos între L4 ș i L5 pe fața anterioară a corpilor vertebrali. Sacrul cu
vertebrele S1 -S4 prezente, S5 absent. Coccis ul este absent. Os coxal drept și stâng prezintă
creste iliace absente, cu marginile osoase franjurate și ramurile ischio -pubiene absent e.
Diametrul între crestele iliace postero -superio are de 16 cm.

Figura 9.8 Examenul necropsic al bazinului osos

64
Lățime a maximă a osului sacrum ( la nivel S1) este de 13 cm. B azinul măsoară un
diametru transvers al strâmtorii medii de 13,5 cm și un unghi infrapubian (figura 9.9) de
aproximativ 120 ⁰. Marginea inferioară a simfizei arcuate prezintă concavitate în jos și un
diametru între marginea superioară a sacrului și marginea superioară a pubisului de 11,3
cm.

Figura 9.9 Măsurarea unghiului infrapubian

Din examenul oasele membrelor inferioare (figura 9.10.b) reținem: sunt prezente
două oase femur, două oase tibie, două oase peroneu – dintre care stângul este relativ
întreg, cu absența ligamentului rotund; trohanter mare aproape întreg, cu condilii parțiali
absenți în zona posterioară ș i laterală, având d imens iunea maximă (de la cap la
extremitatea distală a condilului intern) de 48,5 cm, cu unghiul dintre diafiza și col de 120 ⁰
(figura 9.10.a) . Femurul drept, ti biile și peroneele a u capetele proximale și distale
(franjurate) mai mult sau mai puțin absente (figura 9.10.c) .

65

Figura 9.10 Examenul necropsic al membrelor inferioare
a) măsurarea unghiului dintre diafiză și colul femural, b) reconstituirea anatomică a
membrelor inferioare, c) degradare osoasă cauzată de fauna terestră

Stabilirea apartenenței la sex s -a facut în baza criteriilor dimorfismului sexual al
oaselor craniului și bazinului. Examenul antroposcopic al celor 2 fragmente scheletice s -a
a
b
c

66
bazat în special pe aspectul craniului (forma orbitelor, aspectul arcadelor spr âncenoase,
apertura nazală lată, forma mandibulei, aplatizarea foselor temporale, aspectul ovalar al
mentonului) și mai puțin pe cel al bazinului (sub rezerva absenței parțiale a pubisului, a
ramurilor ischio -pubiene și a lipsei totale a coccisului și a ve rtebrei S5).
Corelând examenul antroposcopic cu indicii antropometrici obținuți (indicii
cranieni, lățimea bi -condiliană, gonionul cu unghiul de 135 ⁰, unghiul de deschidere între
diafiză și colul femural stâng), s -a apreciat că fragmentele osoase experitza te apațin sexului
feminin.
Stabilirea vârstei s -a realizat în baza cronologiei obliterării suturilor craniene și a
aspectului mandibulei, cu prezența modificărilor degenerative dentare (numeroase resorbții
alveolare vechi), astfel încât osificarea complet ă a suturilor sagitală, coronară ș i lomboidă
corespunde unei vârst e osoase de circa 60 -70 de ani. În baza măsurătorilor oaselor lungi
(lungime maximă a femurului stâng de 48,5 cm) se apreciază talia schletului ca fiind una
inaltă.

Figura 9.11 Reconsti tuirea anatomică a resturilor osoase

Concluziile raportului de expertiză medico -legală au arătat că piesele osoase
expertizate sunt de origine umană, aparținând aceluiași schelet, de sex feminin, cu talie
înaltă și vârsta de circa 60 -70 ani (figura 9.11) . Nu prezintă leziuni traumatice cu caracter
vital și nu se pot face aprecieri cu privire la felul ș i cauza morții. Prezintă leziuni produse
sub acțiunea faunei terestre, la n ivelul epifizelor oaselor lungi, iar intervalul pos t-mortem
este cel mai probabil cuprins între 1 si 6 luni.

67
CONCLUZII

Problema identificării cadavrelor scheletizate rămâne o provocare ce reuneș te în
abordarea sa multiple domenii de activitate și implică un plan de cercetare al tuturor
probelor ș i dovezilor ce ar putea ajuta la stabilirea identității resturilor scheletale.
Cel mai important rol din echipa de cercetare îi revine medicului legist antropolog
care are sarcina de a descifra cu o precizie ș i acuratețe cât mai ridicată toate informa țiile cu
privire la parametrii cadavrului scheletizat (sexul, vârsta, rasa, talia, elemente distinctive
sau patologii dobândite în timpul vieții) , dar și a elementelor și î mprejurărilor în care s -a
produs decesul (intervalul post -mortem, prezența sau absen ța leziunilor traumatice cu
caracter vital, cauza morții sau decelarea unor semne de violență).
Noțiunile fundamental e ale osteologiei ș i ale caracterelor distinctiv e ale oaselor de
origine umană constituie bază cunoștințelor în abordarea, unui astfel de caz. Totodată,
cunoașterea pe deplin a osteologiei scade riscul de erori și contribuie fără echivoc la
stabilirea originii fragmentelor scheletale. Un aspect important în prelucrarea unui astfel de
caz îl reprezintă modificările osoase post -mortem și indi ciile prin care se pot diferenția
leziunile raportate la momentul decesulu i, astfel se vor putea face referiri ulterioa re asupra
tipului morț ii sau a cauzei decesului. Anterior realizării expertizei în vederea examenu lui
antropometric, se vor avea î n vedere etapele preliminare în restaurarea și conser varea
materialului osos precum ș i pregătirea acestuia .
În cazurile selectate pentru această lucrare , au fost folosite în special m ijloacele de
antropologie clasică și într -un procent rezervat tehnici avansate de catalogare ș i investigare
ale resturilor scheletale . Rezultatele obținute astfel în cadrul Serviciului de Medicină
Legală din Constanța , în intervalul calendaristic 2012 -2018 (luna august) , proiectează
eficacitatea metodelor folosite în raport cu cele de scrise în capitolele anterioare și
sugerează posibilitatea extinderii metodelo r de investigație î n vederea eliminării
rezultatelor neconcludente.
Astfel, pentru un total de 28 de ca davre scheletizate , constituite î n 26 de cazuri, pe
o perioada de aproximativ 6 ani, re zultatele obținute reflectă pe de o parte rolul deosebit de
important al experienței medicului legist, si pe de altă parte capabilitatea limitată a
mijloa celor clasice folosite.
În ceea ce priveste proveniența fragmentelor osoase, el e au putut fi încadrate fără
dificultate în funcție de tipul speciei, chiar și atunci când acestea au fost colectate

68
amestecate. De asemenea, stabilirea sexului folosind element ele distinctive ale pelvisului ș i
craniului , dar ș i a altor indici, a prezentat o rată de succes de numai 68%. Pentru cele 9
cazuri de fragmente scheletale, tehnicile de antropologie clas ică nu au putut stabili sexul.
Determinarea sexului constituie un prim pas vital în cursul anchetei , făcând posibilă
restrângerea cercului de căuta ri, alături de stabilirea vârstei și a intervalului post -mortem.
Dată fiind importanța majoră a acestui aspect, se poate lua în considera re asocierea acestor
determinărilor metrice cu efectuarea analizei materialului genetic în toate cazurile ce ridică
probleme de rezolvare. Pentru realizarea acestui lucru , se poate extinde recoltarea de
material genetic de la nivelul oaselor parietale, osului mastoid, coastelor sau a diafizei
femurului. Deși este o tehnică relativ nouă, gradul de succes este între 80 și 95%, fiind
strâns condiționată de gradul de alterare al materialului osos.
În cazul stabilirii vârstei la momentul decesului, metodele clasice folosite au avut o
rată de succes de 75% , cu o acuratețe de aproximativ 10 -15 ani. Intervalele astfel furnizate
nu servesc în mod decisiv la restrângerea ariei de căutări, având mai mult un rol orientativ.
Un num ăr de 25% din cazuri, reprezentând 7 cadavre scheletizate , nu au putut furniza
informații privind vârsta morții.
În scopul î mbunătățirii rezultatelor se p ot utiliza , alături de tehnicile folosite deja
(analiza macroscopică a topografiei osoase), metode de laborator ce analizează la nivel
microscopi c (fracțiile organice/minerale ș i conținutul de apă, examinarea stadiului de
alterare al colagenului, conținut ul de cenușă, densitometria ș i microduritatea matricei
osoase, realizarea raportului Ca/P sau analiza i maginilor pe secțiune). Împreună folosite,
aceste tehnici pot returna informații mult mai specifice cu un grad de eroare de până la 1
an. Precizia acestor determinări este la rândul ei direct influenț ată de intervalul post –
mortem ș i factorii ce au acționat asupra materialului osos în acest timp , însă reduce
semnificativ posibilit atea de eroare umană furnizând informații bazate pe metode
cantitative ș i nu ca litative.
Determinarea intervalului post -mortem constituie unul din factorii decisivi ce
situează pe axa temporală resturile scheletale și orientează astfel cursul anchetei. În cadrul
studiului realizat, am constatat că un procent de 53,5% din cazuri (15 cadavre scheletizate)
au fost clasificate cu un interval post -mortem mai mare de 100 de ani. Intervalele folosite
pentru stabilirea timpului post -mortem au avut o precizie de 15 -20 de ani pentru perioadele
mai mari de 50 de ani.
În practica medico -legală , precizarea cu exactitate a intervalului post -mortem
reprezintă o provocare și a fost mult timp bazată pe analiza macroscopică ș i morfologică a

69
fragmentelor osoase. Corelarea experienței examinatorului cu tehnici de actualitate în
aproximarea acestui inte rval (precum stabilirea raportului dintre nivelele de materie
organică si anorganică, examinarea microprobilor electronici (EDX), datarea cu C14,
testul cu luminol sau evaluarea indicelui OHI – Oxford Histology Index) ar putea
reprezenta o alternativă la folosirea mijloacelo r empirice ș i excluderea cât mai mult a
factorului uman din determinări. Timpul necesar pentru realizarea de probe etalon si
perfecționarea acestor metode, precum și facilitarea folosirii lor pe scară largă la un preț
accesibil, situeaz ă rolul ș i experienț a medicului legist examinator î n prim plan și de primă
intenție î n abordarea unei astfel de probleme.
Așadar, putem concluziona că metodele de identificare ale cadavrelor scheletizate
sunt în continuă perfecționare venind în sprijinul și completarea tehnicilor clasice. Folosite
împreună, ele au capabilitatea de a reduce semnificativ intervalele de clasificare precum și
de a oferi rezultatele dorite acolo unde mijloacele uzuale sunt depășite. Tendința de a oferi
răspunsuri bazate pe determinări cantitative se manifestă treptat și în acest domeniu,
înlocuind încet dar sigur aprecierile bazate pe empirism.

70
BIBLIOGRAFIE

1. ***„American Board of Forensic Odontology”, Diplomates Reference Manual,
03.2011
2. Adams BJ, Konigsberg LW. „How Many People? Determining the Number of
Individuals Represented by Commingled Human Remains”, Humana Press, USA,
2008
3. Alan Gunn, „Essential Forensic Biology”, Ediția a 2 -a, Editura Wiley, Oxford
(UK), 2009
4. Butler JM. „Fundamentals of Fo rensic DNA Typing”, 3rd ed., Academic Press, San
Diego (USA), 2010
5. Dermengiu D. ș.a., „Curs de Medicină Legală.”, București, 2005
6. Diane L. France. „Human and Nonhuman Bone Identification. A Color Atlas”,
CRC Press, USA, 2009
7. Dogăroiu Cătalin, „Identificare a persoanei în medicina legală”, Editura AIT
Laboratories, București, 2011
8. Dolinak D, „Forensic Pathology. Principles and Practice”, Elsevier Ac ademic
Press, San Diego (USA), 2005
9. Dupras TL, Schultz JJ, „Forensic Recovery of Human Remains. Archeological
Approaches”, Editura CRC Press, USA, 2006
10. Eugenia Cunha, Joao Pinheiro, Duarte Nuno Vieira, „Identification in forensic
anthropology: Its relation to genetics”, International Congress Series 1288, pag.807
– 809, 2006
11. Faller A, Schünke M, Schünke G., „The Human Body. An Introduction to Structure
and Function”, Thieme Verlag, Stuttgart (Germany), 2004
12. Jamieson A, Moenssens A. Wiley, „Encyclopedia of Forensic Science”, E ditura
Wiley, Chichester (UK), 2009
13. Leoveanu Ionuț -Horia T., „Examinarea criminalistică a gropilor comune”, Editura
Tehnopress, Iași, 2013
14. Leung CKK. „Forensic Odontology”, Dental BulletinVol. 13, 2008
15. Linda L. Klepinger, „Fundamentals of Forensic Anthropolgy”, Editura Wiley, New
Jersey (USA), 2006

71
16. Manjunath BC, Chandrashekar BR, „DNA Profilin g and forensic dentistry – A
review of the recent concepts and trends”, Journal of forensic and legal medicine,
07/2011
17. Marius Popa, „Medicină Legală – Note de curs”, Constanța, 2007
18. Ogino T, Ogino H „Application of amino acid racemization to forensic odon tology
– post-mortem desi gnation of age at death”, Forensic Science International , 1989
19. Paul Botez, „Ortopedie. Iași”, Editura Bit, România, 2001
20. Robert Pickering, David Bachman, „The use of forensic anthropology”, Ediția a 2 –
a, CRC Press, USA, 2009
21. Robinson FG, Rueggeberg FA, „Thermal stability of directdental esthetic
restorative materials at elevated temperatures”, Journal of Forensic Sciences, 1998
22. Thompson T, Black S., „Human Identification. An Introduction”, CRC Press, Boca
Raton (USA), 2007
23. Valerie C. Scanlon, Tina Sanders, „Essentials of Anatomy and Physiology”, Ediția
7, F.A. Davis Company, Philadelphia (USA), 2015
24. Valerie C. Scanlon, Tina Sanders, „Essentials of Anatomy and Physiology”, Ediția
7, F.A. Davis Company, Philadelphia (USA), 2015
25. Victor Papilian, „Anatomia Omului. Volumul 1”, Editia a 11 -a, Editura BIC ALL,
București, 2006
26. Waugh A, Grant A, „ Anatomy and Physiology in Health and Illness”, Elsevier,
London (UK), 2004
27. White TD, Folkens PA., „The Human Bone Manual”, Elsevier Academy P ress,
London (UK), 2005