.violul. Formele Si Modalitatile Infractiunii
CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE INTRODUCTIVE
SECȚIUNEA I
VIAȚA SEXUALĂ CA OBIECT AL PROTECȚIEI PENALE
Societatea a avut întotdeauna grijă față de om,chiar dacă în decursul vremurilor personalitatea umană nu a fost respectată,iar persoana fizică a fost adesea batjocorită prin existența exploatării și asupririi omului de către om..Legile scrise și nescrise din toate timpurile au ocrotit persoana incriminând pe cei care atentau la viața, integritatea corporală, sănătatea și demnitatea omului, în acest din urmă aspect fiind preponderent și viața sexuală a individului.
Dacă pe scara evoluției umane, primele trepte au confirmat regula "dinte pentru dinte", iar mai apoi pedepsele de natură corporală au fost cel mai adesea aplicate, istoria modernă dreptului român a asigurat o amplă preocupare pentru reglementarea vieții intime a libertății sexuale a individului în perioada postbelică.
Astfel,la 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat "Declarația Universală a drepturilor omului", în cuprinsul căreia sunt stipulate drepturi fundamentale arătându-se,printre altele,că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi;orice ființă umană are dreptul la viață,la libertate și securitatea sa;nimeni nu poate aduce atingeri onoarei și reputației sale.
Drepturile omului au devenit o sursă majoră de dinamizare a evoluției istorice ca urmare a împletirii și potențării reciproce a câtorva tendințe.Afirmarea crescândă a individului și conștientizarea faptului că recunoașterea și protecția drepturilor și libertăților omului este benefică,nu numai afirmării personalității individului ca atare,ci și societății într-un sens mai larg, umanității în ansamblul său,reprezintă unul din marile adevăruri ale vremurilor noastre.
Impunând reguli stricte privind viața intimă și adaptând prevederile din Codul Penal la interesele societății în perioada de dinainte de anul 1989,infracțiunile la viața sexuală au fost aspru sancționate,totul fiind însă subordonat intereselor privind evoluția demografică a societății.
Noile realități sociale din România după 1989 au determinat alinierea legislației țării noastre la standardele internaționale și în ce privește apărarea drepturilor omului.
În această perioadă, după ieșirea României din coșmarul totalitarismului s-au deschis noi orizonturi, idealul drepturilor omului devenind o realitate a vieții noastre libere.
Constituția României adoptată în decembrie 1991, fiind legea supremă a statului,acordă o mare însemnătate ocrotirii drepturilor și libertăților fundamentale cum ar fi:garantarea dreptului la viață,precum și a dreptului la integritatea fizică și psihică a persoanei (art.22); garantarea vieții intime familiei și private (art.26).
O contribuție importantă la asigurarea protecției drepturilor și libertăților omului consacrate de Constituție o aduce și legea penală.
Cadrul juridic menit să dea eficiență acestor drepturi și libertăți îl formează Titlul II din partea specială a Codului Penal român.
Apărarea persoanei umane prin dispozițiile cuprinse în acest titlu privește pe om, în ansamblul atribuțiilor care caracterizează ființa umană:integritatea corporală, libertatea, inviolabilitatea sexuală, demnitatea persoanei .
Infracțiunile privitoare la viața sexuală sunt cuprinse în al III- lea capitol din Tilul II din Codul Penal cu modificările ulterioare. .
Obiectul juridic special al protecției penale în infracțiunea de viol îl constituie relațiile sociale care se referă la libertatea sexuală, mai precis la libertatea individului de a întreține relații sexuale după voința sa.
Viața sexuală ca obiect al protecției penale trebuie privită în primul rând sub aspectul libertății și inviolabilității intimității omului.
Viața sexuală trebuie să se desfășoare în mod liber, dar fără a se vătăma sentimentul de pudoare, trebuie să se desfășoare în condiții de moralitate și decență.
Pe lângă lezarea unor valori importante, cum ar fi liberatea și inviolabilitatea sexuală a femeii, pot să aducă atingere și altor valori sociale, cum ar fi viața, integritatea corporală sau sănătatea victimei.
Libertatea sexuală este deci un atribut important al personalității umane și o importantă valoare socială.Pericolul social pe care îl generează infracțiunile privitoare la viața sexuală constă în primul rând, în răul pe care îl provoacă victimei,de regulă o femeie,considerată individual.Dar în afară de răul provocat direct persoanei, ele pot avea consecințe profund dăunătoare pe care le antrenează pe plan social, contra desfășurării normale a vieții sexuale a oamenilor ca bază a existenței societății.
De aceea, reprimarea infracțiunilor privitoare la viața sexuală este o necesitate, societatea fiind interesată în crearea cadrului de desfășurare normală a raporturilor sexuale.
Nimeni nu contestă că instinctul sexual există ca o condiție inseparabilă vieții, dar conștiința care este proprie oamenilor, face ca acest instinct să nu se poată manifesta în forma sa animalică, pur naturală. Instinctul controlat a reprezentat unul din modurile de detașare a omului de regnul animal.
Actele sexuale trebuie satisfăcute astfel încât să nu lezeze demnitatea umană și simțul estetic.
Manifestările violente, actele de inversiune sexuală sau de corupție sexuală nu țin de natura umană ci sunt rezultatul lipsei de educație pentru că omul nu poate fi privit numai sub raport biologic, ci și ca ființă socială.
Premiza iubirii, ca sentiment moral-estetic constituie la oameni dovada sentimentului onoarei, cinstei, propriei demnităti, a capacității de a întelege și de a prețui frumosul.
Dezvoltarea și îmbogățirea acestei atribuții este strâns legată de succesul luptei pentru înlăturarea concepției privind inferioritatea femeii.
Prin incriminarea infracțiunilor privind viața sexuală se ocrotesc și alte valori sociale legate de persoanele care pot fi lezate prin săvâșirea unor agresiuni sexuale.
Inviolabilitatea sexuala fiind inseparabil legată de inviolabilitatea fizică, aceste fapte pot avea drept consecinta și vătămarea întegritatii corporale, a sănătății sau chiar moartea.
Prin incriminarea unor fapte privitoare la viața sexuală se ocrotește deci și sănătatea fiziologică fără de care viața sexuală nu își poate realiza finalitatea sa firească, iar reproducerea fondului biologic al societății nu ar fi posibilă.
SECȚIUNEA A II- A
PRINCIPALELE INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII SEXUALE
Infracțiunile privitoare la viața sexuală sunt incriminate în Titlul II-Capitolul al III-lea din Codul penal român, astfel cum au fost modificate prin completarea unor dispoziții din Codul Penal, modificări aduse prin Legea 197 din 13 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr.568 din 15 noiembrie 2000, precum și modicările aduse limitelor pedepselor prin legea publicată în Monitorul Oficial nr.804 din 15 noiembrie 2002.
In art.197-Cod Penal , violul este încriminat ca fiind "actul sexual,de orice natură,cu o altă persoană, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința .”
În continuare sunt definite formele agravante ale infracțiunii de viol.
"Infractiunea de viol este forma cea mai brutală de încălcare a libertății sexuale a femeii", sau cum ar spune Racine"sunt felurimi de trepte și în cinste și în păcat".
In cazul infracțiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzut în art .198"actul sexual, de orice natură, cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani",iar pericolul social al infracțiunii rezultă din urmările nefaste pe care aceasta fapta le poate avea asupra dezvoltării fizice și morale a ființei aflată la o vârsta fragedă a cărei lipsă de experiență sunt exploatate de elemente validând o descompunere morală.
In art.199-Cod Penal incriminează seducția, ca fiind “fapta bărbatului care prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea raport sexual cu el. ‘’
In cadrul acestei infracțiuni pericolul social al faptei decurge din mijlocul fraudulos-promisiunea mincinoasă de căsătorie-ceea ce explică ușurința cu care consimțământul minorei este surprins,dată fiind lipsa de experiență a victimei și impulsul ei explicabil de a ceda unei asemenea promisiuni.
Articolul 200 și 201, Cod Penal, incrimineză raporturile sexuale între persoane de același sex și respectiv actele de perversiune sexuală.
Dacă până nu demult raporturile sexuale între persoane de acelasi sex erau aspru incriminate și urmările de forța coercitivă a statului, pe motiv că acestea duc la atingerea gravă moralei creștine și pot leza celula de bază a societății, în prezent, prevederile articolului 200 Cod Penal fac obiectul unai largi dezbateri legislative și publice.
Deși modificat, articolul 200 Cod Penal, nu răspunde încă exigențelor impuse de Uniunea Europeană.
Punând libertatea individuală și dreptul prelimitat de a dispune de corpul său, structurile europene pretind înlăturarea incriminării raporturilor sexuale de orice fel care se desfășoară sub liberul consimțământ al partenerilor.
Legea penală incriminează și "actele sexuale de orice natură între persoane de același sex" precum și alte acte sexuale nefirești săvârșite în public care denaturează instinctul sexual, fiind acte contra naturii (art.200-201).
Această noțiune de "act sexual"o include și pe cea veche și anume "raport sexual" pe care a înlocuit-o deoarece are o sferă mai largă decât a acesteia.
Prin noua reglementare legiuitorul a urmărit să asigure o apărare mai eficientă și mai completă a persoanei sub aspectul libertății și al integrității fizice și psihice, în legătură cu viața ei sexuală.
Aceste infracțiuni pot avea urmări socialmente din cele mai grave, întrucât duc la deformarea personalității și pot genera conflicte morale și scandal public.
Potrivit acestor articole sunt adiacent ocrotite și relațiile sociale privind libertatea persoanei contra atentatelor săvârșite prin folosirea constrângerii sau profitând de imposibilitatea de a se apăra a unor persoane.
In art.202-Cod Penal este incriminată infracțiunea de corupție sexuală care constă în acte cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența acestuia.
In această infracțiune sunt ocrotiți de corupție sexuală minorii, de modul brutal și de cinismul cu care sunt dezvăluite aspecte intime ale vieții sexuale, fapt ce pune în primejdie dezvoltarea personalității minorului.
Curiozitatea firească, specifică vârstei, receptivitatea sporită ca stare psihologică a minorului, influența făptuitorului (de cele mai multe ori o persoană matură), fac să crească pericolul social al corupției sexuale și vădesc necesitatea reacțiunii penale împotriva celor care săvârsesc aceste fapte.
Făptuitorii sunt de regulă perverși sexuali, exhibiționiști de tip pedofil, senili sau alcoolici.
In art.203-Cod Penal este incriminată infracțiunea de incest care constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori.
Sunt relații sexuale între rude de sânge care reprezintă pericol social atât din punct de vedere biologic, pentru că pot contribui la degenerarea speciei umane, cât și din punct de vedere moral, pentru că admiterea lor ar constitui subminarea bazelor morale ale familiei și societății.
Legea penală ocrotește deci relațiile sociale privind viața sexuală, sănătatea fiziologică și morală a persoanelor , fără de care viața sexuală nu își poate realiza finalitatea ei firească.
SECȚIUNEA A III-A
INCRIMINAREA VIOLULUI DE-A LUNGUL TIMPULUI
ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
1. INCRIMINAREA VIOLULUI DE-A LUNGUL TIMPULUI
Incriminarea violului datează istoric din vremuri vechi, dar în mai multe societăți tradiționale, femeile erau tratate drept sclave, refuzându-li-se dreptul la un tratament egal cu al bărbaților.
Umilite și dominate de bărbati, în numele "superiorității masculine", ele erau considerate un simplu "obiect" pentru eros sau pentru sarcinile casei.
Grecii, de exemplu, nu contestau rolul important al femeii, dar reduceincriminată infracțiunea de corupție sexuală care constă în acte cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența acestuia.
In această infracțiune sunt ocrotiți de corupție sexuală minorii, de modul brutal și de cinismul cu care sunt dezvăluite aspecte intime ale vieții sexuale, fapt ce pune în primejdie dezvoltarea personalității minorului.
Curiozitatea firească, specifică vârstei, receptivitatea sporită ca stare psihologică a minorului, influența făptuitorului (de cele mai multe ori o persoană matură), fac să crească pericolul social al corupției sexuale și vădesc necesitatea reacțiunii penale împotriva celor care săvârsesc aceste fapte.
Făptuitorii sunt de regulă perverși sexuali, exhibiționiști de tip pedofil, senili sau alcoolici.
In art.203-Cod Penal este incriminată infracțiunea de incest care constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori.
Sunt relații sexuale între rude de sânge care reprezintă pericol social atât din punct de vedere biologic, pentru că pot contribui la degenerarea speciei umane, cât și din punct de vedere moral, pentru că admiterea lor ar constitui subminarea bazelor morale ale familiei și societății.
Legea penală ocrotește deci relațiile sociale privind viața sexuală, sănătatea fiziologică și morală a persoanelor , fără de care viața sexuală nu își poate realiza finalitatea ei firească.
SECȚIUNEA A III-A
INCRIMINAREA VIOLULUI DE-A LUNGUL TIMPULUI
ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
1. INCRIMINAREA VIOLULUI DE-A LUNGUL TIMPULUI
Incriminarea violului datează istoric din vremuri vechi, dar în mai multe societăți tradiționale, femeile erau tratate drept sclave, refuzându-li-se dreptul la un tratament egal cu al bărbaților.
Umilite și dominate de bărbati, în numele "superiorității masculine", ele erau considerate un simplu "obiect" pentru eros sau pentru sarcinile casei.
Grecii, de exemplu, nu contestau rolul important al femeii, dar reduceau în mare măsură acest rol la asigurarea plăcerii bărbatului.Grecii antici, considerau, în conformitate cu legea ateniană că violul este mai puțin grav decât seducerea femeii căsătorite sau necăsătorite.
Prin viol înțelegeau faptul că violatorul poseda doar corpul victimei pe când seducerea este un act de posedare în folosul seducătorului și un act de infidelitate în detrimentul soțului acesteia.
Spre deosebire de greci, romanii au tolerat violul cel puțin în perioada Republicii.
In epoca Imperială, acest act a devenit însă una dintre cele mai grave infracțiuni, în legislația augustiniană"Lex Julia de vi publica",sancționând cu pedeapsa capitală pe aceia care siluiau un băiat, o femeie sau pe oricare altă persoană,prin folosirea forței.
In societățile poligamice femeia era și mai umilită, instituția haremului nefiind altceva decât o reflectare a ideii că, menirea femeii nu este alta decât aceea de a asigura bărbatului plăcerea și urmașii.
In Occident odată cu apariția moralei creștine, dependența femeii de bărbat se păstrează, dar inegalitatea dintre sexe capătă un caracter"natural".
Gândirea biblică este mare, centralizată în jurul bărbatului și este discriminatorie față de femeie.
Toma d'Aquino spre exemplu, apreciază că, violul este un păcat nu datorită agresării sexuale a femeii, ci datorită faptului că se încalcă în acest mod dreptul de proprietate al soțului sau al tatălui. Femeia era privită deci ca un bun din proprietatea soțului sau al tatălui.
In secolul al patrulea și al cincilea, în perioada împăraților creștini , violul a cunoscut modificări minore.
Singura inovație legislativă din timpul lui Constantin cel Mare a constat în transformarea categoriei juridice de viol dintr-o faptă privată într-un delict public.Victima unui viol putea fi și ea sancționată, mai blând decât violatorul, pe motiv că trebuia să prevadă și să împiedice un asemenea act printr-o rezistența mai viguroasă.Era interzisă eventuala căsătorie dintre violator și victimă.
Sub Justinian, sancțiunile pentru viol erau mai aspre.Legea justiniană prevedea pedeapsa capitală pentru cei acuzați de răpirea sau seducerea unei femei, indiferent dacă aceasta era sclavă, liberă, căsătorită, singură, logodită sau nu, dedicată lui Dumnezeu sau trăind în lumea profană.
Pedeapsa cu moartea era aplicată și complicilor sau celor ce favorizau un act de viol, iar familia victimei avea dreptul de a aplica, ea însăși acțiuni violatorului, dacă îl surprindea asupra faptului- în flagrant.
Pe de altă parte legislația justiniană interzicea dreptul la căsătorie al femeii violate, chiar dacă familia acestuia consimte acest lucru.
Perioada Evului Mediu timpuriu.secolul al VI-lea și al XI-lea, coincide cu o înăsprire a sancțiunilor pentru viol.
In această perioadă capătă o mare înăsprire practica "răpirilor", utilizată de către cei care doreau să fie împreună cu aleasa"inimii lor".Răpirea era asociată chiar la romani cu violul .
Concepția religioasă dominantă în Evul Mediu timpuriu condamna delictele sexuale,ea dezaproba în aceeași măsură,dragostea confundată cu senzualitatea.
In acestă epocă stăpânul ce-și viola sclava era constrâns să o dezrobească, pentru a-și ispăși în felul acesta greșeala.
Intre secolele al X-lea și al XII-lea răpirea a început să fie identificată, tot mai des, cu violul, iar acesta cu violența și molestare.
Violul era tratat ca o infracțiune gravă îndreptată nu împotriva victimei, ci contra tatălui sau soțului acesteia.
Violatorul beneficia, de dreptul de a se refugia într-o biserică, mănăstire pentru a scăpa de represaliile familiei victimei dar fără a fi scutit de sancțiuni religioase.
În jurul anului 1140 juristul Grațian din Bologna, în manualul său "Concordia Discordantum Canonum", cunoscut și sub numele de "Decretum", distingea între viol, seducție și alte delicte sexuale pe baza noțiunii de violență.
Grațian sublinia în manualul său ,că prin fapta sa vinovatul săvârșește un act de violență, deoarece vizează dreptul victimei de a dispune de propriul său corp.
Oferind o interpretare proprie a vechii probleme a căsătoriei dintre violator și victimă, Grațian considera că ea nu este propriu-zis căsătorie, deoarece nu se întemeiază pe liberul consimțământ al victimei, ci numai pe circumstanțe exterioare.
El propunea ca o căsătorie dintre violator și victimă să poată fi celebrată numai dacă victima consimțea să se mărite cu violatorul , iar părinții ei erau și ei de acord cu acest lucru.
Victima unui viol-sublinia Grațian-nu trebuie blamată, deoarece nu a fost coparticipantă activă la actul sexual respectiv.
Odată cu lucrarea lui Grațian, dreptul canonic devine un ghid imparțial pentru interpretarea și sancționarea delictelor sexuale, distins de concepțiile teologice și de dreptul civil.
Cunoscut ca o importantă disciplină de învătământ, dreptul canonic devine una dintre principalele materii de studiu în diferite lăcașuri de cult din Italia, Franța, Normandia și Anglia.
In aceste țări iau naștere o serie de școli de drept canonic.Referindu-se la viol, aceste școli distingeau grade diferite de vinovăție,în funcție de amploarea agresiunii exercitate prin constrângere ,violență în cazurile când victima era obligată să întrețină raport sexual cu violatorul prin brutalitate, forță -constrângere moderată-în cazurile când victima era determinată prin alte mijloace decât forța,să se supună, în pofida voinței ei,violatorului.
Ca o inovație pentru prima dată în istoria legislației cu privire la viol era definit ceea ce se va numi ulterior în legile engleze și americane, viol statuar, adică întreținerea de relații sexuale cu o tânără aflată sub vârsta legală pentru căsătorie, dar liber consimțite, deși vârsta fragedă exclude un consimțământ valabil, dacă ambele părți, victima și violatorul, erau de acord să se căsătorească înainte ca agresiunea sexuală să se producă, atunci și agresiunea respectivă nu putea fi calificată ca viol.
In secolele următoare atitudinile față de viol nu se modifică prea mult cu excepția înăspririi sancțiunilor.
Dreptul canonic din secolele al XII-lea și al XIII-lea a adus ideea în plus că este posibil ca femeia să violeze un bărbat.
Dreptul laic aprecia, că violul reprezintă una dintre infracțiunile cele mai grave.
Sancțiunile impuse de curțile ecleziastice erau, cel mai adesea, excomunicarea, biciuirea, închisoarea și deposedarea violatorului de cel mult jumătate din bunurile agonisite.
Pedepsele impuse de tribunalele laice erau mult mai aspre.Violatorii erau condamnați la pedeapsa capitală, mutilați mai ales prin castrare, o practică abolită începând cu secolul al XIII-lea.
In pravilele lui Matei Basarab sunt menționate următoarele sancțiuni, deopotrivă laice și religioase care dădeau pentru siluirea la raport sexual: tăierea nasului,confiscarea averii, pedeapsa capitală pentru utilizarea nepermisă a "scârbavnicului mădular".
In Franța secolului al XV-lea, violurile se manifestau cu o incidență sporită, atât în orașe cât și la sate, 80% din ele fiind violuri colective ( în participație),comise de tinerii celibatari de condiție modestă.
In unele cazuri violul era o conduită imputabilă nobililor; agresiunile sexuale erau mult mai frecvente cu cât violatorul era o persoană mai bogată și mai importantă.
In perioada modernă și contemporană nu s-a înregistrat o scădere a faptelor de viol.
Epoca Luminilor a fost din acest punct de vedere, una dintre perioadele istorice cele mai propice pentru amplificarea sexualității violente și ilicite.
Violurile cresc în această perioadă mai ales în Franța și în Anglia.
Incepând cu secolul al XVIII-lea legislația britanică cu privire la viol a înregistrat o serie de schimbări importante.In domeniul dreptului statuar existau diferite interpretări ale legii cu privire la viol în funcție de gradul de brutalitate a violatorului, intențiile acestuia,rezistența victimei.Aceste interpretări determinau forme diferite ale violului.
Considerat încă în perioada anglo-saxonă (secolul al IX-lea) ,ca o crimă capitală care atrage după sine condamnarea la moarte a violatorului,violul devine în timpul nomazilor o infracțiune sancționată cu pedepse aspre între castrare și scoaterea ochilor.
Violul era definit ca fiind "cunoașterea trupească a unei soții sau fecioare care este majoră fără consimțământului ei sau a unei fecioare minore, cu sau fără consimțământul său".Vârsta pentru exprimarea unui consimțământ valabil exprimat era stabilită la 12 ani, vârsta minimă stabilită de dreptul canonic pentru căsătoria femeilor.
In secolul al XIX-lea vârsta consimțământului a fost ridicată la 13, respectiv la 16 ani.O mare parte din juriștii noii perioade ,a început să fie din ce în ce mai convinși că indiferent de circumstanțe, orice "cunoaștere trupească" a unei fete care are vârsta între 10-12 ani este un act de viol.
Un viciu important al procedurilor judiciare constă în incapacitatea lor de a distinge între crima și delictul de viol, două noțiuni distincte.
Pentru ca violul să constituie o crimă, agresiunea sexuală trebuie să fie încununată de succes, să existe evidența clară a utilizării forței, a penetrării organului femeiesc și a emiterii lichidului seminal, lucru extrem de greu dacă nu imposibil de probat.
Pentru acest motiv, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea , acuzațiile pentru tentativa de viol erau considerabil mai numeroase decât cele pentru violul consumat.
In secolul al XVIII-lea cunoscutul jurist Mathew Hole aprecia că nici un soț nu poate fi acuzat că și-a violat soția datorită faptului că orice femeie odată căsătorită este de presupus că și-a dat consimțământul necondiționat față de dorințele sexuale ale soțului.
Această conceptie determină și în prezent mentalități conform cărora este dreptul firesc al bărbaților de a se comporta față de soție într-un mod care raportat la alte femei ar putea fi considerat delictual sau infracțional.
In perioada modernă, reglementări ample sunt cuprinse în Codul Penal francez și austriac, ele constituind baza unui sistem de reglementare actual în Europa.
SECȚIUNEA A III-A
2. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
Infracțiunile contra libertății sexuale sunt prevăzute și în legislația penală a altor state.
Astfel în Codul Penal italian, infracțiunile contra persoanei sunt prevăzute în Titlul XII, Carta a II-a.In cadrul acestui Titlu, în Capitolul al III-lea sunt prevăzute delictele contra libertății individuale.
La Codul Penal italian, Codul Rocco, se adaugă Legea 66 din 15 februarie 1996, prin care s-au aprobat unele schimbări în materia violențelor sexuale.Violența sexuală considerată un delict contra libertății este incriminată într-un capitol autonom denumit "Delicte contra libertății sexuale" în Legea nr.66 din 1996.
In Codul Penal elvețian adoptat la 21 decembrie 1937 și modificat la 1 aprilie 1996,infracțiunile împotriva integrității sexuale sunt incriminate în Titlul al V-lea împărțit în mai multe secțiuni:art.187 punerea în pericol a minorilor și actele sexuale cu copiii (art.187), actele de ordin sexual cu persoane dependente, subordonate, (art.188) atentatul la onoarea și libertatea sexuală; (art.189) violul-art.190" cel care uzează în special de amenințare sau de violența, exercitând asupra victimei presiuni de ordin psihic, sau de a o pune în situația de a nu mai riposta, cel care va constrânge o persoană de sex feminin să întrețină raport sexual”; art.191 actele de ordin sexual cu persoane lipsite de discernământ sau rezistență; art.192 actele de ordin sexual cu persoane spitalizate sau deținute sau amabile (primitoare); art.193 abuz de suferință cumplită.
Observăm că în Codul Penal elvețian fiecare circumstanță agravantă a agresiunii sexuale dă faptei o altă încadrare juridică.
Codul Penal francez în Titlul II denumit "Fapte care periclitează persoana umană",incriminează faptele contra vieții persoanei în două secțiuni.In capitolul II sunt incriminate faptele care aduc atingere integrității fizice a persoanei, iar în secțiunea a III-a sunt incriminate agresiunile sexuale: art.222-23 violul "Orice act de penetrare sexuală de orice natură ar fi el, săvârșit asupra unei persoane prin violență, constrângere, amenințare sau surprindere este viol"; în art.222-24 sunt prevăzute agresiunile sexuale comise în circumstanțe agravate care se pedepsesc cu 20 de ani de închisoare, când infracțiunea s-a soldat cu mutilarea sau cu o infirmitate permanentă, când este săvârșită asupra unui minor sub 15 ani,când este săvârșită asupra unei persoane a cărei vulnerabilitate deosebită se datorează vârstei, unei boli, unei infirmități, unei deficiențe fizice sau psihice, sau a stării de graviditate, dacă starea este evidentă sau este cunoscută de autor; când este săvârșită de un ascendent legitim natural, sau adoptiv de către oricare altă persoană având autoritate asupra victimei, când e săvârșită de o persoană care abuzează de autoritatea ce i-o conferă funcției sale, când e comis de mai multe persoane în participație, sau când este săvârșit cu folosirea sau amenințarea unei persoane.Art.222-25, prezintă o circumstanță mai gravă dacă violul a avut ca urmare moartea victimei, caz în care se pedepsește cu 30 de ani închisoare.
In paragraful al II-lea,sunt incriminate agresiunile sexuale altele decât violul.
In Codul Penal al Republicii Moldova, infracțiunea de viol este incriminată în art.102 ca fiind "Raportul sexual cu aplicarea forței fizice, a amenințării sau profitând de starea de neputință a părții vătămate, precum și unele agravante ale acestei infracțiuni: violul săvârșit de o persoană ce anterior a mai săvârșit o infracțiune; violul săvârșit de un grup de persoane sau violarea unei minore; violul săvârșit de un recidivist deosebit de periculos; violul ce a avut urmări extrem de grave, violarea unei minore de până la 14 ani; precum și raportul sexual cu o persoană ce nu a împlinit 16 ani; art.103 satisfacerea prin constrângere a poftei sexuale în forme perverse; art.104 pervertirea unor persoane ce nu a împlinit vârsta de 16 ani; art.105 constrângerea unei femei de a avea raport sexual profitându-se de dependența materială, de serviciu sau de altă dependență a victimei.
Codul Penal german reglementează infracțiunile contra vieții în capitolul al XVI-lea față de infracțiunile privitoare la viața sexuală: "Fapte contra inviolabilității sexuale".
Codul Penal spaniol în art.166-aprobat prin Legea nr.10 din 23 noiembrie 1995 cuprinde infracțiunile privitoare la viața sexuală în Titlul al VIII-lea-delicte contra libertății sexuale-Capitolul I-agresiuni sexuale ; art.178-"Cel care atentează la libertatea sexuală a unei persoane folosind violența pentru intimidare sau orice altă presiune culpabilă ce duce la agresiunea sexuală, se pedepsește; precum și în următoarele articole: art.179, art.180; Capitolul II abuzurile sexuale, art.181, art.182 și art.183.
Codul Penal american cuprinde infracțiunile asupra vieții sexuale în art.213-1, art.213-5.In S.U.A înainte de 1979, violul marital era sancționat numai în cinci state.După anul 1979, 23 de state americane și-au modificat legislațiile pentru a include violul marital ca delict.
In aceste state, violul marital este numit "sexual assault" (atac sau ultraj sexual) și este sancționat în mod diferit față de violul propriu-zis.
In alte state americane domină ideea juridică conform căreia contactul sexual dobândit prin utilizarea forței nu poate avea loc între soți.Violul marital este pedepsit și în Danemarca, Suedia și Norvegia.
Deși fiecare stat iși are propria reglemetare juridică, următoarea definiție pare tipică și folosită pe întregul teritoriu S.U.A:"……. comiterea unui act de contact sexual cu o femeie nu și cu soția sa,împotriva voinței și consimțământului acesteia, în condițiile în care voința sa este înfrânată prin forța,sau prin teama produsă cu amenințarea cu forța, ori prin droguri, ori atunci când din cauza deficienței mentale, ea nu este capabilă de o judecată rațională, sau atunci când ea se află la limita vârstei consimțământului între 12 și 16 ani".
Tentativa de viol reprezintă o categorie juridică distinctă.S-a calculat că ,din numărul total de acte de agresiune sexuală, 4-5 mii sunt violuri efective și o cincime sunt doar tentative.
O altă categorie juridică ce operează în cadrul justiției penale americane este așa zisul "micul viol" (sexual horrossment)-hărțuire sexuală constând în comentarii și însinuări repetate cu privire la o eventuală relație sexuală, propuneri indecente, priviri, atingeri,culminând cu agresarea sexuală.
Prin impactul puternic și îndelungat pe care îl are asupra vieții sociale a victimei și prin traumele pe care le produce, violul este apreciat de criminologi ca una dintre cele mai grave infracțiuni din ansamblul infracțiunilor comise prin violență.
Ca urmare și țara noastră încearcă să alinieze legislația penală la legislațiile occidentale, încercând să dea o definiție cât mai corectă infracțiunii de viol.
CAPITOLUL AL II-LEA
CONȚINUTUL INCRIMINĂRII
OBIECTUL JURIDIC ȘI SUBIECȚII INFRACȚIUNII
SECȚIUNEA I
Conținutul incriminării. Caracterizare
Violul este unul din actele de violență cu o mare gravitate socială.Deși definițiile sale juridice diferă în legislațiile diferitelor state, toate postulează, ca trăsătură comună, constrângerea exercitată asupra victimei, lipsa consimțământului acesteia cu privire la actul sexual.
In general definiția juridică a violului implică relația sexuală realizată prin constrângere fizică sau morală.
Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a considera că violul nu este atât o acțiune cu mobil sexual, cât mai ales o formă de agresiune îndreptată împotriva altor persoane.
Violul-arată A.Giddens-este un efect direct al legăturii făcute între sexualitate și sentimentele de putere ori superioritate asupra altora,fiind un act de agresiune în care victimei i se neagă dreptul la autodeterminare.
Prin impactul puternic și îndelungat pe care îl are asupra victimei și prin traumele pe care le produce, violul este apreciat de criminologi ca una dintre cele mai grave infracțiuni.
Codul Penal român incriminează infracțiunea de viol în articolul 197-în alineatul 1-forma tipică a infracțiunii constând în "actul sexual, de orice natură, cu o altă persoană, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința"
In alineatele următoare sunt incriminate agravantele acestei infracțiuni. Incriminarea nu este valabilă decât asupra relațiilor sexuale de tip heterosexual, fiind stipulat expres ca violul este "actul sexual de orice natură cu o altă persoană"
Siluirea unei victime (care nu întotdeuna este femeie) ,prin folosirea violenței sau amenințării, ori prin abuzarea de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, pentru a avea cu ea un raport sexual neconsimțit caracterizează în esență această infracțiune.
Conceptul de constrângere, ca element esențial al violului, se referă la exercitarea unor acțiuni violente asupra victimei (lovire,violență) folosită de către autor a forței sale fizice pentru înfrângerea rezistenței femeii agresate.
Legiuitorul român nu distinge în ceea ce privește subiectul activ,între bărbatul căsătorit și necăsătorit sau între persoana de sex feminin căsătorită ori necăsătorită.
Forma tipică a infracțiunii de viol potrivit articolului 197,alineat 1 Cod Penal, permite prin generalitatea ei includerea violului marital- adică actul sexual abuziv între soți.
Definiția legală a violului nu distinge între persoana de sex feminin și bărbat.Ca o noutate subiectul pasiv al infracțiunii poate fi și bărbatul ,care astfel va capăta statut de victimă în infracțiunea de viol.Agresiunile fizice și sexuale în cadrul familiei vor fi sancționate atât în ceea ce privește femeia cât și bărbatul.
SECȚIUNEA A II-A
Obiectul juridic al infracțiunii
In cadrul juridic al acestei infracțiuni se distinge un obiect juridic special și un obiect material.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale care se referă la libertatea sexuală, mai precis la libertatea oricărei persoane de a întreține relații sexuale după libera sa voință. Faptele menționate pe lângă lezarea unor valori sociale importante cum ar fi libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanelor,aduc atingere și altor valori sociale cum ar fi viața, integritatea corporală sau sănătatea victimei, valori care pot să constituie obiect juridic secundar al infracțiunii sau libertatea morală,când fapta se comite prin amenințare.
Libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale sunt în esență, aspecte ale libertății individuale și își găsesc expresia în dreptul inalienabil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relațiile sexuale, în limitele stabilite de normele dreptului și a moralei.
Realizarea acestui drept presupune existența unor relații sociale de respect necondiționat față de aceste atribute esențiale ale persoanei.
Analiza obiectului juridic special pune în lumină obiectul ocrotirii penale,ca și rău social împotriva căruia se reacționează prin incriminarea și sancționarea faptei care îl generează.
SECȚIUNEA A III-A
1.Subiectul activ al infracțiunii
Participația
1.1.Subiectul activ al infracțiunii de viol-Autorul
Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii este circumstanțiat implicit de textul de lege atât în persoana femeii cat și a bărbatului.Autorul violului poate fi bărbatul care are aptitudinea fiziologică necesară unui raport sexual, și care prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința,silește victima la un raport sexual.
Se înțelege astfel prin noțiunea de subiect activ sau infractor atât persoana care comite în mod nemijlocit o infracțiune cât și cel care participă la comiterea faptei, în calitate de instigator și complice.
Poate fi autor al infracțiunii și minorul care răspunde penal precum și un bătrân dacă are aptitudine pentru înfăptuirea raportului sexual necesar.
In ceea ce-l privește pe minor se va aplica în cazul acestei infracțiuni regula generală prevăzută de dispozițiile articolului 99 Cod Penal,pentru sancționarea sa..
Obiectul material al infracțiunii îl constituie corpul persoanei aflate în viață întrucât raportul sexual asupra unui cadavru constituie o altă infractiune, respectiv cea de profanare de cadavru, prevăzută de articolul 319 Cod Penal.
Atingerea adusă corpului persoanei constituie expresia materială a atingerii aduse libertății și inviolabilității sexuale a acesteia ca valori etico-sociale ocrotite prin incriminarea faptei de viol.
Dacă raportul sexual ar fi săvarșit asupra victimei după ce aceasta încetase din viață, fie ca urmare a constrângerii la care a fost supusă prin săvârșirea sau încercarea de săvârșire a violului, fie ca urmare a suprimării ei de către infractorul care voia să ascundă infracțiunea sau să împiedice descoperirea și pierderea sa, infracțiunea de profanare de cadavru va exista în concurs real fie numai cu infracțiunea de viol calificat care a avut ca urmare moartea victimei, fie cu tentativa de viol și cu infracțiunea de omor calificat, sau dacă este cazul de omor deosebit de grav.
Pentru stabilirea răspunderii penale a minorului sub 16 ani, va trebui să se constate în primul rând aptitudinea sexuală a acestuia și numai după acesta se va trece la examinarea problemei discernământului.
Potrivit opiniei dominante în legătura cu violul marital se consideră că nu poate fi autor al violului ,bărbatul care are raporturi sexuale cu soția sa prin constrângere, deoarece soțul se poate prevala de reglementările juridice cuprinse în codul familiei, care stabilesc exercitarea drepturilor conjugale.
Actele de constrângere, de violență, nefiind permise nici în cadrul căsătoriei vor constitui însă, o altă infracțiune contra persoanei.In jurisprudența altor țări, violul marital este considerat posibil și atrage o sancțiune penală.
1.2.Participația
Potrivit articolului 23 Cod Penal, participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori și complici.In cazul violului, participația este posibilă sub forma instigării și a complicității deoarece violul este o infracțiune cu autor unic.
In această calitate, participantul poate fi orice persoană, fiind irelevant dacă persoana este femeie sau bărbat.Dacă persoanele participante au avut raporturi sexuale cu victima acordându-și sprijin reciproc la comiterea fiecărui act sexual, infracțiunea săvârșită este unică, de viol, neputându-se antrena răspunderea la complicitate.
Faptele inculpaților de a fi avut, prin constrângere, relații sexuale cu victima și de asemenea de a-și fi dat pe rând, în mod reciproc sprijin la comiterea fiecărui act sexual, constituie infracțiune de viol și nu complicitate la această infracțiune.
Legea consideră această pluralitate de fapte ca o infracțiune unică.
Se reține faptul că neexistând un act de executare, instigarea neurmată de executare nu are caracterul unui act de participație, ci constituie o infracțiune de sine stătătoare sancționată potrivit dispozițiilor articolului 29,alineat 1 Cod Penal.
In ceea ce privește coautorul la infracțiunea de viol, în doctrina există opinii controversate.Potrivit opiniei dominante se consideră că infracțiunea se săvârșește în persoana proprie, iar coautoratul nu este posibil nefiind concepută consumarea simultană a violului de mai multe persoane concomitent.
Lipsind această posibilitate, în mod normal nici actele de violență sau amenințare săvârșite de un coinculpat chiar dacă au fost necesare pentru crearea condițiilor consumării violului (de pildă,ținerea victimei) nu vor fi socotite ca acte de coautorat.
Intr-o altă opinie ,violul fiind considerat o infracțiune complexă a cărei latură obiectivă este compusă din două acte succesive divizibile în timp (constrângerea și raportul sexual) se consideră că ,persoana care ia parte la activitatea de constrângere asupra femeii în vederea realizării de către autorul principal a raportului sexual este coautor.
Jurisprudența, confirmă opinia potrivit căreia la viol participația se realizează numai sub forma instigării sau complicității, coautorul fiind exclus datorită specificului acțiunii incriminate.
Când fapta săvârșită presupune existența mai multor autori succesivi ne aflăm în prezența agravantei prevăzute de articolul 197,alineat 2 litera"a".In cazul alineatului 2 litera "c" a aceluiași articol, subiectul activ al infracțiunii este circumstanțial, putând fi numai persoana ce are față de victima obligațiile menționate în text în temeiul contractului de muncă, a unui contract de prestații sau a raportului de rudenie cu victima (victima se află în îngrijire,în paza,ocrotirea sau în tratamentul făptuitorului).
In cazul agravantelor articolului 197 subiectului activ i se cere o condiție specială față de victima:i se cere să fie medic curant, tutore, profesor.Deci victima trebuie să se afle în îngrjirea, paza sau ocrotirea făptuitorului.
2.Subiectul pasiv al infracțiunii
In Codul Penal român subiectul pasiv al infracțiunii de viol este circumstanțiat de textul incriminator ca fiind o persoana de orice sex, conform modificărilor aduse prin Legea nr.197 din 13.11.2000, publicată în Monitorul Oficial nr.568 din 15.11.2000
Legea prevede actul sexual normal, înțelegând prin act sexual o relație sexuală normală.
In vechiul Cod Penal aflat în vigoare până în anul 1969, în articolul 419 cuprinde și infracțiunea de viol "raportul sexual cu o persoană de orice sex", incluzând în noțiunea de viol și relațiile sexuale între persoane de același sex.Nu interesează în săvârșirea infracțiunii dacă victima violată este o femeie căsătorită, văduvă,divorțată ori dacă a mai avut raporturi sexuale cu bărbatul; chiar o prostituată poate fi victima unui viol.
Nu este relevant pentru consumarea infracțiunii vârsta persoanei supuse agresiunii sexuale și nici împrejurarea că acesta anterior comiterii faptei de viol a mai întreținut relații sexuale cu autorul infracțiunii sau cu ceilalți participanți.
Subiectul pasiv unic și imediat al infracțiunii este orice persoană în vârsta de 14 ani (forma simplă a infracțiunii) sau sub aceasta vârstă (forma agravată) ,ea fiind supusă unui raport sexual prin constrângere sau profitându-se de neputința ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Soția nu poate fi subiect pasiv deoarece existența căsătoriei presupune consimțământul tacit al femeii în raporturile sexuale cu soțul ei. Unii autori nu împărtășesc această opinie deoarece nu interesează dacă persoana de sex feminin este căsătorită sau nu cu bărbatul cu care are raporturi sexuale prin constrângere.
Chiar dacă cu ocazia săvârșirii infracțiunii de viol s-ar săvârși acte de violență și asupra altor persoane, bărbați sau femei care s-ar opune la săvârșirea infracțiunii sau care ar putea stânjenii pe infractor în comiterea faptei, aceștia nu vor fi subiecți pasivi ai infracțiunii de viol, ci a infracțiunii contra persoanei ale cărei victime au fost.
Intr-o interpretare literară a articolului 197 Cod Penal "Or, ubi lex non distiquit, nec nos distiquere de bemus", se poate considera că și bărbatul, subiect activ al infracțiunii poate fi și soțul, iar expresia de persoană de sex feminin include și soția ca subiect pasiv,iar constrângerea (fizică și morală) ca și profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința se manifestă în cadrul acelorași coordonate faptice în ambele situații:când bărbatul și persoana de sex feminin nu sunt soți, dat și în ipoteza contrară.Potrivit principiului egalității între oameni nu vedem de ce soția nu ar putea fi constrânsă să întrețină relații sexuale cu soțul său,și de ce nu ar beneficia de aceeași ocrotire ca orice femeie care suferă aceeași vătămare din partea unui bărbat ce nu îi este soț.
CAPITOLUL AL-III LEA
CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNII
SECȚIUNEA I
Latura obiectivă
1.Elementul material
Elementul material al violului constă într-o infracțiune.Legea are în vedere actul sexual normal ce se caracterizează prin funcția fiziologică de procreație în opoziție cu actele normale de inversiune sau perversiune sexuală.
Prin raportul sexual ca element material al infracțiunii, legea înțelege conjuncția sexelor în care organul sexual bărbătesc, pătrunde în organul sexual al femeii chiar dacă actul nu a continuat până la finalizarea condițiilor care pot finaliza procreația.
Pentru existența violului nu are nici o relevanță dacă victima a fost deflorată, ori că inculpatul nu a ejaculat, fiind suficientă intromisiunea organului sexual în cavitatea vaginală a femeii împotriva voinței acesteia.
Raportul sexual trebuie realizat prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Nesocotirea voinței victimei de a nu întreține raport sexual se poate realiza sub trei modalități:constrângere fizică și morală; profitând de neputința victimei de a se apăra, prin punerea în situația de a nu mai opune rezistență, fără a i se cauza suferințe fizice sau vătămari.
Constrângerea fizică are sensul de violență potrivit articolului 180-181 Cod Penal și constă în folosirea forței pentru a paraliza rezistența fizică a victimei.Actele de violență folosite în această infracțiune nu pot constitui infracțiune separată.
In astfel de cazuri, este însă necesar să se constate ca forța fizică asupra victimei a fost suficient de intensă pentru a constrânge la raport sexual.
Violența sub forma constrângeii fizice sau amenințării trebuie să preceadă actul sexual sau să fie concomitentă cu acesta .In cazul când se utilizează forța fizică asupra victimei în săvârșirea infracțiunii la care facem referire, această contrângere la raport sexual trebuie constatată printr-un certificat medico-legal care nu este întotdeauna obligatoriu,de exemplu la infracțiunea de la art.180,alineat 1,care nu se probează cu act medico-legal.
Victima nu este obligată să opună rezistență când iși dă seama că aceasta a fi zadarnică sau ar expune-o la un rău mai mare. Rezistența victimei nu este deci esențială pentru existența violului, decât ca expresie a refuzului categoric de a consimți la raport sexual.
Dacă victima rezistă tuturor stăruințelor făptuitorului, fapta va constitui doar tentativă de viol.
Loviturile sau vătămarile ce nu depășesc 60 de zile de îngrijiri medicale se absorb în infracțiunea de viol în forma ei tipică.Nu interesează dacă persoana ce a exercitat contrângerea la raportul sexual a și întreținut raport sexual cu victima.Poate exista viol și dacă o persoana are raport sexual cu victima, aceasta fiind constrânsă de altă persoană.
Constrângerea morală constă în amenințarea victimei cu un pericol grav pentru ea sau pentru altă persoană apropiată de natură de a inspira temerea serioasă că acel pericol nu va putea fi înlăturat decat acceptând raportul sexual.Existența constrângerii morale se va aprecia în raport de împrejurările de fapt și de starea victimei,trebuind să se constate ,că victima a fost efectiv constrânsă și nu a putut rezista fără riscul amenințării.De asemenea desemnează în mod implicit și alte varietăți de săvârșire a faptei de viol prin constrângere fizică sau morală, asemănându-se cu șantajul.
In cazul violului săvârșit asupra unei persoane prin amenințarea, dezvăluirea unor fapte și date compromițătoare, elementele caracteristice șantajului vor fi absorbite în conținutul infracțiunii de viol, absorbția naturală având bază legală întrucât în infracțiunea dezabsorbată se găsesc cuprinse implicit și trăsăturile infracțiunii absorbite determinate sau determinabile.
In ambele cazuri de constrângere,violența sau amenințarea trebuie exercitate asupra unei persoane de care aceasta este legată printr-o puternică afectivitate.Victima se află în "imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința când este incapabilă din punct de vedere fizic de a se opune raportului sexual".Nu interesează dacă această stare a fost creată, provocată chiar de autor, de un complice sau victima se afla în această stare din alte cauze.
Legea cere ca autorul infracțiunii să profite de starea în care se afla victima, ceea ce înseamna că aceasta și-a dat seama de situația ei și a folosit prilejul de a săvârși actul sexual.
Imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința poate fi permanentă sau temporară.S-a spus că minorele care nu au împlinit vârsta de 14 ani se află întotdeauna în stare de inconștiență , datorită vârstei fragede.
Instanțele s-au pronunțat în sens contrar , aceasta pentru că incriminarea din articolul 198 alineatul 1 Cod Penal nu ar mai avea nici un sens ca și agravanta din articolul 197, alineatul 2,litera "a' ceea ce evidențiază că protecția deosebită a minorilor se întemeiază pe alte considerente, iar nu pe prezumția că s-ar afla în stare de inconștiență.
In stare de a nu-și exprima voința se află persoanele lipsite de capacitate de exercițiu pe temeiul lipsei discernământului.
2.Urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Urmarea imediată sau rezultatul este cea de a doua componentă a laturii obiective a infracțiunii de viol și constă într-o stare contrară a celeia ce ar fi rezultat din desfășurarea normală a relațiilor sexuale și se exprimă într-o efectivă vătămare a libertății și inviolabilității sexuale a victimei.
In cazul agravantelor înfracțiunii de viol, se cere producerea efectivă a rezultatului menționat în articolul 197 Cod Penal adică o vătămare gravă, moartea sau sinuciderea victimei.Infracțiunea se consumă odată cu realizarea raportului sexual prin constrângere.
In cazul agravantelor infracțiunea se consumă în momentul când apare rezultatul, vătămarea corporală, moartea sau sinuciderea victimei.In aceste cazuri ne găsim în fața unui dublu obiect juridic al infracțiunii:inviolabilitatea sexuală și integritatea corporală, respectiv viața persoanei.Consumarea violului nu ține de urmări, aceasta dă faptei o altă încadrare juridică-agravantă.
Intre acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate-o altă componentă a laturii obiective a infracțiunii-adică violatorul ca subiect activ să fi săvârșit infractiunea prevazută la articolul 197 Cod Penal, printr-o constrângere fizică sau morală sau în imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și da acordul la raportul sexual, și în cazul agravantelor să aibă o legătură cu victima de îngrijire, ocrotire sau paza acesteia, în momentul săvârșirii violului.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, rezultă din materialitatea faptelor-ex re.
In practica judiciară s-a apreciat că existența raportului de cauzalitate nu este influențată de faptul că rezultatul acțiunii nu s-a produs imediat ,ci după trecerea unui interval de timp, chiar îndelungat.
De asemenea există raport de cauzalitate și în cazul în care același rezultat (de pildă moartea sau sinuciderea victimei) s-ar fi produs datorită altei cauze. .
Există raport de cauzalitate și în situația în care acțiunea a provocat moartea victimei-unire cu alte împrejurări, preexistente sau survenite ulterior,care au favorizat producerea unor urmări-de exemplu, starea de slăbiciune a organismului victimei datorită vârstei fragede ori a unei boli;lipsa unui tratament medical adecvat; atitudinei neglijentă a victimei; o întârzere în efectuarea intervenției chirurgicale,etc-dacă fără acea acțiune a făptuitorului nu s-ar fi produs.
SECȚIUNEA A II-A
Latura subiectivă
1.Forma de vinovăție
Infracțiunea de viol se săvârșește cu intenție directă.Autorul violului are reprezentarea că prin acțiunea sa va avea loc un raport sexual, prin constrângerea victimei sau profitând de neputința acesteia de a se apăra și urmărește acest rezultat.
In cazul agravantelor forma de vinovăție este praeterintenția, rezultatul mai grav,vătămarea corporală, moartea, sinuciderea,fiind imputat făptuitorului cu tiltu de culpă.
Imprejurarea survenirii acestei urmări se răsfrânge și asupra participanților în măsura în care au trebuit și au putut prevedea eventualitatea producerii lor-moartea sau sinuciderea victimei.
Dacă rezultatele menționate au fost prevăzute în afara activității specifice violului,ca atunci când făptuitorul a urmărit sau nu ,producerea vătămarii sau morții,ori le-a produs pentru a împiedica victima să se alarmeze, să se plângă autorităților, infracțiunea de viol, va fi concurs între acea infracțiune și infracțiunea consumată sau tentativă de viol.
Dacă prin viol făptuitorul ucide victima în mod intenționat,ori dacă prin viol s-a produs și o contaminare venerică și făptuitorul știa că suferă de o boală venerică,va fi concurs între infracțiunea de viol și cea de omor, respectiv între viol și infracțiunea prevazută la articolul 309 Cod Penal-contaminare venerică și transmiterea sindromului imuno deficitar dobândit.
2.Mobilul și scopul
In conținutul constitutiv al infracțiunii de viol nu intră ca element circumstanțial atașat elementului subiectiv mobilul sau scopul, însă o analiză psihologică a laturii obiective se impune.
Orice acțiune sau inacțiune prevăzută de legea penală este precedată și determinată de un impuls interior înspirând făptuitorului ideea de comitere a infracțiunii și de punere în executare a acesteia.Impulsuril interne, susceptibile de a sta la baza infracțiunii de viol sunt impulsuri sexuale.Nimeni nu contestă existența acestor impulsuri, dar ele pot fi înfrânate pentru a nu se ajunge la comiterea de infracțiuni, deoarece rațiunea înnobilează ființa umană.
"Omul-scria Pascal-nu este decât o trestie cea mai fragilă din natură,dar este o trestie gânditoare."
Cunoașterera mobilului care a impulsionat săvârsirea infracțiunii este necesară întotdeauna, chiar atunci când mobilul nu figurează printre elementele constitutive ori circumstanțiale ale infracțiunii, deoarece servește la aprecierea gradului de pericol social al faptei și a periculozității persoanei infractorului care constituie un criteriu de individualizare a pedepsei.Scopul se deosebște de mobil, deci se află într-o strânsă legătură cu acesta.
Scopul infracțiunii poate fi satisfacerea instinctelor sexuale prin săvârșirea infracțiunii de viol.Multe din infracțiunile de viol sunt săvârșite de tineri,sunt în urma unor acte de teribilism și în urma unor influențe "din afară" în cunoașterea vieții sexuale.
Atât mobilul cât și scopul urmărit de făptuitor trebuie cunoscute deoarece este unul din criteriile ce servesc la evaluarea gradului de pericol social concret al faptei săvârșite și a periculozității făptuitorului și implicit individualizării pedepsei.
Ori de câte ori va fi cazul pentru elucidarea tuturor aspectelor legate de elementele laturii subiective se va recurge și la administrarea altor dovezi.
Un rol deosebit de important în elucidarea acestor aspecte îl are expertiza medico-legală și în primul rând cea psihiatrică,deoarece gradul de normalitate al sțării de sănătate a făptuitorului și de desfășurarea normală sau mai mult ori mai puțin deviantă a proceselor sale psihice se exprimă în atitudini fizice, în manifestări externe de natură să le pună în lumina conținutul și direcția.In spatele oricărui act de conduită se află procesele psihice care se materializează în săvârșirea lui.
De aceea de cele mai multe ori din modul concret în care a fost efectuată acțiunea,din circumstanțele care au precedat-o, au însoțit-o sau care i-au urmat se poate deduce nu numai dacă fptuitorul a prevăzut sau nu rezultatul faptei sale, dar și-în cazul afirmativ-dacă el l-a urmărit și l-a acceptat.
CAPITOLUL AL IV-LEA
FORMELE ȘI MODALITĂȚILE IINFRACȚIUNII
SECȚIUNEA I
Formele infracțiunii
1.Actele pregătitoare și tentativa
Deși pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracțiunii, numai unele sunt pedepsite.Astfel, actele de pregătire săvârșite de autorul violului nu sunt pedepsite întrucât infracțiunea de viol presupune existența unui raport sexual,un act copulatoriu prin constrâgerea victimei.Actele preparatorii nu sunt pedepsite de lege, dar ele pot îmbrăca diverse forme precum:culegerea de informații asupra victimei, procurarea de substanțe narcotice pentru imobilizarea victimei,e.t.c.
Mijlocul prin care se determină victima la raport sexual, constrângerea fizică cât și cea morală trebuie să se exercite asupra victimei sau asupra unei persoane apropiate acesteia-aceste constrângeri sunt considerate acte pregătitoare fără de care nu se poate concepe această infracțiune.Atunci când prin simpla luare a hotărârii de către făptuitor de a avea raport sexual cu o persoană, fără constrângere, hotărârea abandonată la manifestarea refuzului victimei nu se poate invoca tentativa, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale tentativei, deci fapta nu poate avea semnificație juridică penală "fapta nu este prevăzută de legea penală".Dacă are loc constrângerea ,dat totuși raportul sexual produs prin această constrângere fizică ori psihică nu se poate realiza din anumite cauze ce țin de făptuitor ne aflăm în cazul tentativei.
Tentativa infracțiunii se pedepsește.Există deci tentativă când făptuitorul a început executarea actelor de constrângere dar datorită unor împrejurări independente de voința sa, raportul sexual nu a avut loc.
De asemenea, există tentativă când făptuitorul urmărind realizarea actului sexual pune victima în situația de a nu se putea apăra ori de a-și exprima voința, sau când aceasta aflându-se într-o asemenea stare săvârșește asupra lor acte de natură să conducă la realizarea actului sexual.
Fiind posibilă numai tentativa imperfectă, limita superioară constă în oprirea sau întreruperea acțiunii înainte de realizarea raportului sexual independent de voința făptuitorului-prin opoziția persoanei, prin strigătele acesteia, prin teama de a nu fi surprins de apariția unui martor.In astfel de cazuri nu există desistarea.
Infracțiunea de viol comisă prin constrângere, fiind o infracțiune complexă, presupune sub aspectul laturii obiective săvârșirea atât a unor acte de violență sau amenințări ,cât și a actului sexual, dacă activitatea autorului este oprită din motive independente de voința acestuia-după săvârșirea unor acte de constrângere, dar mai înainte de realizarea raportului sexual în vederea căruia actele au fost comise-infracțiunea se consideră rămasă în stadiul tentativei.In speță, activitatea inculpatului întreruptă de intervenția altei persoane constând în amenințarea victimei cu lovire ori în împingerea acesteia spre locul unde era prevazută consumarea actului sexual și imobilizarea ei spre a i se înfrânge opunerea, are semnificația săvârșirii unor acte de constrângere în sensul articolului 197 Cod Penal,ceea ce înseamnă că inculpatul a săvârșit nu doar acte de pregătire a violului, ci tentativa de viol.
Tentativa infracțiunii de viol și celelalte infracțiuni privitoare la libertatea vietii sexuale se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumatatea minimă și cea maximă prevazută pentru fapta consumată.
Indiferent de formele în care se prezintă infracțiunea, sub forma tentativei sau consumată, infracțiunea de viol este gravă și nocivă prin caracterul său ce reunește condițiile principale ale unei infracțiuni, ci și pentru faptul că exprimă o anumită atitudine de dispreț față de femeie, larg generalizată în societățile tradiționale și în cele contemporane.
2.Momentul consumativ al infracțiunii
Infracțiunea de viol se consumă în momentul în care, ca urmare a acțiunii de constrângere efectuată de făptuitor asupra victimei sau datorită aflării victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința,s-a consumat raportul sexual.In cazul repetării actului sexual cu aceeași ocazie fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei făptuitorul va răspunde pentru infractiunea simplă de viol-unitate naturală,dar dacă s-a exercitat acte repetate de constrângere vor fi aplicabile dispozițiile privind infracțiunea continuată.Aceeași soluție se impune și atunci când raportul inițial s-a realizat prin constrângere fizică ,iar raporturile sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin constrângere morală.
Distincția între un viol consumat și o tentativa de viol este dificil de făcut în cazurile în care numai incapacitatea fizică a făptuitorului împiedică înfăptuirea ca atare al violului.
Violul consumat implică în majoritatea cazurilor utilizarea unor mijloace de constrângere.Majoritatea legislațiilor disting două categorii de viol:viol simplu-unde utilizarea violenței nu este suficient de evidentă, victima nefiind lovită, există un singur făptuitor, iar între acesta și victimă există o relație precedentă și viol agravat în care violența este dovedită clar de maltratarea ssu rănirea victimei, există mai mulți agresori și victima nu a avut nici o relație precedentă cu aceștia.
Deși sunt cele mai frecvente, violurile simple sunt mai puțin aduse la cunoștința autorităților.
SECȚIUNEA A II-A
Modalitățile normative agravante
Infracțiunea de viol în forma simplă se comite prin cele două modalități normative descrise de lege:constrângerea și profitarea de starea în care se afla victima.Fiecare din aceste modalități sunt susceptibile de mai multe modalități faptice.
Astfel, infracțiunea de viol se comite și în condiții agravate, în următoarele împrejurări:
1.Comiterea infracțiunii de viol de două sau mai multe persoane împreună-Articolul 197,alineat 2,litera "a"
In cazul violului coautoratul nefiind posibil,agravanta presupune fie un autor care realizează raportul sexual cu un complice concomitent,fie mai mulți autori care realizează raportul sexual succesiv fiecare fiind ajutat și ajutând la rândul său pe ceilalți făptuitori. Există viol agravat,chiar dacă fiecare inculpat s-a aflat în timpul actului sexual în încăperi diferite dacă au acționat împreună pentru intimidarea victimei și înfrângerea voinței acesteia.
In cazul în care și-au acordat sprijin în săvârșirea violului va exista numai infracțiune de viol nu și complicitatea la această infracțiune, legea considerând acestă pluralitate de fapte ca pe o infracțiune unică, complexă cu pedeapsă agravată.De asemenea dacă faptele au fost încadrate în articolul 197,alineat 2,litera"a",și dacă violul a fost comis de cel puțin trei persoane nu se va aplica și agravanta prevăzută de articolul 75 ,litera"a" Cod Penal.
Există această agravantă dacă inculpații au săvârșit fapta de viol asupra unei persoane aflată în stare de incoștiență,împrejurare în care victima se afla în această stare și nu mai putea fi sensibilă la prezența la două sau mai multe persoane care să o constrângă la viol nu are nici o relevanță (aplicarea agravantei nefiind legată de o altă condiție).
Acostarea și amenințarea mai multor persone de către patru inculpați,după care fiecare a dus câte o persoană pe câmp săvârșind violuri în locuri apropiate dar separate constituie infracțiunea prevăzută de articolul 197,alineat 2,litera "a",și nu cea prevăzută de articolul 197,alineat 1,faptul că raporturile sexuale s-au produs în locuri diferite dar aceeași zonă este lipsit de relavanță,astfel cum în mod corect instanța de apel a apreciat că au acționat împreună și au încadrat legal această faptă.
Pentru aplicarea agravantei prevăzută în articolul 197,alineat 2,litera "a' Cod Penal ,este suficient ca la săvârșirea infracțiunii de viol să fi participat cel puțin două persoane,chiar dacă numai una dintre ele a avut raport sexual cu victima,celelalte acționând în calitate de complici.
In speță s-a facut în mod corect aplicarea articolului 197,alineat 2,litera 'a' Cod Penal deși numai unul dintre inculpați a săvârșit actul sexual, în timp ce ceilalți se aflau în altă încăpere, atâta vreme cât anterior toți inculpații au comis acte de intimidare și de înfrângere a voinței victimei, care se opunea să intre în locuința primului inculpat.
Fapta a două persoane de a avea ambele, în mod repetat, raporturi sexuale cu victima,fiecare fiind sprijinită în realizarea acestora de către cealaltă,prin imobilizarea victimei, articolul 197, alineat 2,litera "a' Cod Penal,cu aplicarea articolului 41,alineat 2 Cod Penal, nu constituie concurs de infracțiuni,ci viol săvârșit de două sau mai multe persoane împreună și complicitatea la aceeași infracțiune (articolul 26 raportat la articolul 197,alineat 2,litera ''a" cu aplicarea articolului 41,alineat 2,Cod Penal),ci o singură infracțiune de viol comis de două sau mai multe persoane(articolul 197,alineat 2,litera "a"cu aplicarea articolului 41,alineat 2).
Actele prin care inculpații s-au ajutat reciproc la imobilizarea victimei nu pot constitui o activitate infracțională autonomă de complicitate la viol,deoarece fiecare inculpat este și autor al infracțiunii de viol și este de principiu că autoratul absoarbe complicitatea.
2.Săvârșirea faptei asupra vicitmei care se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea sau în tratamentul făptuitorului-articolul 197,alineat 2,litera"b".
Violul săvârșit în acest caz, constituie o faptă mai gravă deoarece e săvârșită de o persoană care se afla într-o calitate specială în raport cu victima (este părinte, tutore, profesor, medic curant e.t.c)care îi oferă acestuia posibilitatea să preseze psihologic asupra victimei spre a o determina la raport sexual.De asemenea prezintă un deosebit pericol și pentru că sunt săvârșite chiar de către cel care în virtutea funcției, profesiei ori a altor calități ce le are față de victimă are obligația de a o îngriji, ocroti ,educa, păzi sau trata medical.
Există viol agravat dacă inculpatul a violat-o pe fiica din altă căsătorie a soției sale în situația în care victima locuia la domiciliul comun al soților aflându-se în îngrijirea lor,ceea ce reprezintă încălcări grave ale obligației care revenea făptuitorului.Nu s-a putut reține această agravantă în cazul raportului sexual al tatălui cu fiica sa în vârsta de 13 ani, în acest caz operând prevederile articolului 198,alineatul 2 și articolului 203,dar fapta inculpatului de a avea raport sexual cu fiica sa minora aflată în îngrijirea sa constituie infracțiunea prevăzută de articolul 197,alineat 2,litera b1 și cea prevăzută de articolul 203 aflate în concurs ideal.
Se pune problema dacă săvârșirea violului asupra unei persoane de sex feminin,care"se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului"-este aplicabilă și tatălui care, prin constrângere, a avut raport sexual cu fiica sa minoră.
Chestiunea este provocată de examinarea comparativă a dispoziției incriminatoare a violului, cu prevederile articolului 422, punct 1 și 2 Cod Penal anterior, care considera că violul este calificat nu doar atunci când este comis "de un tutore, curator, învățător, educator, supraveghetor sau îngrijitor, medic curant, stăpân ori duhovnic".
După unele opinii. noțiunile de învățător, educator, profesor, îngrijitor, e.t.c semnifica profesii sau îndeletniciri care au ca obiect educarea, îngrijirea sau paza unor persoane s-ar părea că în concepția autorilor, ascendenții nu se înscriu, datorită acestei calități, printre subiecții activi ai infracțiunii de viol, în varianta agravată, prevăzută de articolul 197,alineat 2, litera "b'' Cod Penal.In sprijinul unui asemenea punct de vedere s-ar putea invoca, pe lângă argumentul deja arătat,dedus din compararea celor două reglementări,art.422 din Codul Penal anterior și art.197,alineat2 ,litera ''b'', Cod Penal și un argument desprins din corelarea acestui din urmă text cu prevederile articolului 203 Cod Penal.
Este de observat că textul articolului 197,alineat 2,litera ''b'' Cod Penal nu folosește, pentru determinarea subiectului activ al infracțiunii termenii'' educator, profesor, îngrjitor, etc.'', care evoca noțiunile de profesie sau îndeletnicire, ci desemnează doar un anumit raport existent între victimă și făptuitor, arătând că aceasta'' se află în îngrijrea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului''. Obligația de îngrijre poate izvorî pentru autorul violului nu numai dintr-un contract de muncă sau contract de prestare de servicii,ci și din relațiile de rudenie atunci când, în temeiul unor asemenea relații, acesta are, potrivit legii sau chiar a unor imperative de ordin moral,îndatorirea de a-i asigura victimei îngrijirea de care are nevoie.
Pentru aplicarea agravantei prevăzută în articolul,alineat 2,litera''b'' Cod Penal ,tatăl care și-a violat fiica minoră, nu este necesar ca textul menționat să includă,in mod expres,situații susceptibile de a caracteriza agravanta,și relația de rudenie dintre autor și victima sa.Fapta tatălui care își violează fiica minoră este socialmente periculoasă nu numai din punct de vedere biologic și moral-întocmai ca orice incest,nu numai pentru că reprezintă un atentat la inviolabilitatea și libertatea sexuală a victimei-ca orice viol,ci și pentru că,în plus,constituie o încălcare gravă a raporturilor speciale existente între subiectul activ și cel pasiv și al obligațiilor pe care le implică pentru cel dintâi aceste raporturi.Un părinte care are,prin constrângere,raport sexual cu fiica sa minoră creează,prin însuși acest fapt o pluritate de urmări:sunt lezate libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei,este amenințată biologic de aceasta,f ăptuitorul săvârșește infracțiunile de viol (art.197,alineat 1 Cod Penal) și de incest (art.203 Cod Penal).Cele două infracțiuni de află în concurs ideal pentru că, așa cum prevede în articolul 33,litera''b'' Cod Penal toate rezultatele sus menționate, caracteristice unele violului și altele incestului, au fost produse printr-o acțiune unică de raport sexual.
Când însă victima este fiica minoră a făptuitorului ,rezultatele faptei se multiplică, amplificându-se gradul de pericol social al faptei și ca urmare trebuie să-i corespundă și o amplificare a răspunderii penale prin încadrarea violului în prevederile articolului 197,alineat 2,litera''b'' Cod Penal.
3.Victima este membru al familiei-articolul 197, alineat 2, litera b1
Conform modificărilor aduse prin Legea 197 din 13 noiembrie 2000,publicată în Monitorul Oficial nr.568 din 15 noiembrie 2000, articolului 197,la acest art.alineatul 2,după litera ''b'',se introduce litera "b1'' cu următorul cuprins:
lit.b1- victima este membru al familiei.
Prin expresia ''membru de familie'',conform art.149(1),introdus prin aceeași lege 197 din 13 noiembrie 2000,se înțelege ''soțul sau ruda apropiată ,dacă aceasta din urmă locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul".
Art.149 Cod Penal prevede în dispozițiile sale că prin ''rude apropiate" se înteleg ''ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora precum și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude."
Dispozițiile din legea penală, se aplică în caz de adopție cu efecte depline,persoanei adoptate cât și descendențiilor acestora și în raport cu rudele firești,iar în caz de adopție cu efecte restrânse, adoptatul și descendenților acestuia și în raport cu rudele adoptatorului.
Infracțiunea de viol,când ''victima este membru al familiei'' conform art.197,alin.2,lit .b1, presupune un act sexual între două persoane de sex diferit (relațiile homosexuale între rude în linie directă nu constituie incest, ci infracțiunea de relații sexuale între persoane de același sex).
Practica judiciară nu a cunoscut cazuri de aplicare a prevederilor articolului 197,alineat 2 ,litera b1,Cod Penal astfel că noua doctrină nu a avut a se pronunța asupra aplicării neunitare a legii sau interpretării greșite.
4.Violul care a cauzat o vătămare corporală gravă victimei-articolul 197, alineat 2, litera''c''
Pentru a ne afla în prezența acestui caz în care victimei i s-a cauzat o vătămare corporală sau i s-a adus atingere sănătății, trebuie să existe culpa autorului ceea ce înseamnă că în această variantă fapta se săvârșește cu praeterintenție.
Dacă autorul comite vătămare corporală cu intenție ,el va răspunde pentru concurs de infracțiuni, articolului 197,alineat 2,litera''c'' cu infracțiunea prevăzută de articolul 182,alineat 2,Cod Penal.
Există acestă agravantă și în cazul în care victima spre a se salva, după ce a fost violată, a escaladat balconul voind să coboare la un etaj inferior, însă s-a dezechilibrat și a căzut rănindu-se grav, suferind leziuni a căror îngrjire este nevoie de 75 de zile (mai mult de 60 de zile îngrijiri medicale).
S-a reținut ca în cazul în care făptuitorul a săvârșit o tentativă de viol care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale a victimei pedeapsa prevăzută și aplicată este cea de la articolul 197,alineat 2,litera ''b''.In acestă cauză nu este relevant dacă fapta care a produs un anume rezultat a rămas în faza de tentativă ori a fost consumată.
5.Violul săvârșit asupra unei persoane ce nu a împlinit vârsta de 14 ani-articolul 197, alineat 3, teza 1
In acestă modalitate agravantă, rațiunea agravării, constă în aceea că datorită vârstei fragede a victimei, fapta poate avea consecințe grave în ceea ce privește dezvoltarea fizică și morală a acesteia.Autorul trebuie să-și fi dat seama că victima nu a împlinit vârsta de 14 ani sau putea prevedea această posibilitate. Cunoașterea nesigură, îndoiala asupra acestei împrejurări nu înlătura răspunderea penală ,subiectul acționând mai departe înseamnă că a acceptat și această eventualitate dacă a avut convingerea că victima avea vârsta mai mare de 14 ani fiind în eroare de fapt, făptuitorul fiind sancționat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru varianta tipică.
Dacă fapta de viol s-a comis în condițiile mai multor agravante va exista o singură agravantă, însă individualizarea pedepsei se va avea în vedere numărul agravantelor.
Fapta inculpatului de a fi avut raport sexual, prin violență fizică și amenințare cu fiica sa ,care nu a împlinit vârsta de 14 ani întrunește elementele atât ale infracțiunii de viol ,în varianta agravată prevăzută de articolul 197,alineat 2, litera ''a'' Cod Penal cât și ale infracțiunii de incest prevăzută în articolul 203 Cod Penal,cele două infracțiuni aflându-se în concurs.
Dacă inculpatul a săvârșit asemenea fapte asupra două din fiicele sale, ne aflăm în fața a două infracțiuni de viol și a două infracțiuni de incest, câte una în raport cu fiecare persoană vătămată, iar nu a unei singure infracțiuni de viol și a unei singure infracțiuni de incest, ambele comise în mod continuat.
In cazul în care,însă inculpatul acționând în baza aceleiași rezoluții a repetat acțiunea infracțională împotriva fiecăreia dintre fiicele sale vor exista, în concurs două infracțiuni de viol și două infracțiuni de incest,f iecare săvârșită în mod continuat,în condițiile articolului 41,alineat 2,Cod Penal.
CAPITOLUL AL V-LEA
SANCȚIUNI.ASPECTE PROCESUALE
1.Sancțiuni
Violul se pedepsește potrivit gravității sale.Până nu demult infracțiunea se pedepsea cu închisoare de la 2 la 7 ani în modalitatea simplă și cu pedeapsa privată de libertate de la 3 la 10 ani în forma agravată și de la 7 la 15 ani în condițiile în care violul a determinat moartea sau sinuciderea victimei.
Ca o nouă reglemetare ce s-a impus noilor realități sociale din România prin noul cod penal revăzut potrivit dispozițiilor Legii nr.140/1996 și a Legii nr.197/2000,a pedepselor modificate în Monitorul Oficial nr.804 din 15 noiembrie 2002,pentru modificarea și completarea codului penal și a unor dispoziții din codul penal,s-a adus o înăsprire a pedepsei pentru infracțiunea de viol.
Raportul anual cu privire la respectarea Drepturilor omului în România, publicat în 1966 de catre Departamentul de Stat al S.U.A, remarca faptul că pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani aplicată unui violator al cărui act de agresiune se soldează cu moartea sau sinuciderea victimei este mult mai mică decât cea aplicată pentru celelalte categorii de omucideri.
Astfel , prin modificările aduse Codului Penal prin Legea nr.140/1996 și Legea nr.197/2000, violul în forma simplă se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani..Modalitățile agravante prevăzute de articolul 197 alineat 2, adică pentru violul săvârșit de două sau mai multe persoane împreună când victimei i s-a cauzat o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, când infracțiunea se săvârșește de către o persoană ce-i revenea sarcina îngrijirii, ocrotirii, educării, pazei sau tratamentul victimei prevăd o pedeapsă de la 5 la 15 ani.
La modalitatea agravantă de la articolul 197, alineatul 3, teza 1-pedeapsa violatorului este de la 10 la 20 ani dacă victima nu a împlinit 14 ani, iar infracțiunea săvârșită prin modalitatea mult mai gravă decât cele prevăzute în alineatul 2 al articolului 197, alineatul 3, se prevede o pedeapsă mai aspră pentru violator de la 15 la 25 ani, atunci când în urma infracțiunii de viol s-a produs moartea sau sinuciderea victimei.
2.Cauzele de nepedepsire
Pentru modalitatea tipică a infracțiunii de viol prevăzută de articolul 197,alineat 1 Cod Penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar pentru modalitățile de la alineatele 2 și 3 a aceluiași articol acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Retragerea plângerii prealabile este o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei fiind vorba de reevaluarea unei manifestări de voință inițială, în sensul că se revine asupra intenției exprimate prin introducerea anterioară în condițiile legii a plângerii prealabile. Retragerea plângerii trebuie să intervină înainte de soluționarea cauzei printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ea trebuie să fie totală și necondiționată,adică să privească atât aspectul penal cât și cel civil (dacă există) ,si să nu fie întemeiată pe anumite condiții.Ca urmare a retragerii plângerii prealabile pentru forma tipică a infracțiunii de viol-fapta nu există, deci se înlătură caracterul penal al faptei.
In practica judiciară, retragerea plângerii prealabile nu înlătură răspunderea penală deoarece în cazul săvârșirii unui viol asupra unei minore acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Potrivit articolului 131 Cod Penal în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către partea vătămată, lipsa ei înlăturând răspunderea penală,iar în cazul când acestă persoană este lipsită de capacitatea de exercițiu sau de capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu (de către procuror).
Potrivit articolului 197, alineat ultim, faptele prevăzute în alineatul 1 și alineatul 2, litera b și c și alineatul 3 Teza 1-nu se pedepsesc dacă înainte ca hotărârea să rămană definitivă a intervenit căsătoria dintre autor și victimă.In caz de participație în alte condiții decât cele prevăzute în alineatul 2 litera a -căsătoria dintre autor și victimă produce aceleași efecte față de participanți.Prin urmare cauza de nepedepsire operează numai atunci când făptuitorul a săvârșit singur fapta,sau când la săvârșirea ei au participat și instigatori anteriori.
Căsătoria trebuie să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și trebuie să fie valabil încheiată.
După părerea mai multor specialiști această căsătorie nu ar trebui să fie valabilă deoarece atunci când violatorul se căsătorește cu victima este vorba despre o căsătorie de conveniență ce nu reprezintă un act liber consimțit.
3.Analiza criminologică a infracțiunii de viol
Datele statistice furnizate de Ministerul Justiției nu redau cu exactitate amploarea fenomenului criminologic denumit "viol".
Amploarea reală a numărului de violuri comise actual în România este, practic, o mare necunoscută.Nu există date statistice suficiente și relevante și nici studii sau cercetări în acest domeniu.Cea mai mare parte dintre cercetătorii români care au abordat în lucrările lor problematica violului, citează în acestea, concluziile unor studii și investigații intreprinse în Occident (mai ales S.U.A și Franța).
Penuria de date și absența unor cercetări în acest domeniu nu sunt singurele deficiențe.In domeniul legislației de exemplu procedura de identificare și instrumentare a unui caz de viol sunt extrem de complicate.
Conform Raportului anual cu privire la respectarea dreptului în România, publicat în anul 1996 de către Departamentul de stat S.U.A, reglementările juridice românești cu privire la viol îl favorizează pe violator.
Adeseori autorul unei infracțiuni de viol poate rămâne nesancționat din cauza dificultăților ridicate de actualele prevederi legale, care solicită obligatoriu un certificat de la institutul medico-legal și declarația unuia sau mai multor martori.
Probațiunea violului este partea cea mai complicată și delicată a cercetării faptei.
Femeia este obligată să prezinte un certificat medico-legal ,deși evidența faptei, putându-se vorbi despre viol numai când femeia a fost virgină.Deflorarea victimei se poate observa de către medicul legist, acesta constatând că relația sexuală a avut loc.Dacă raportul sexual a avut loc prin constrângere acesta trebuie să precizeze acest lucru prin depistarea pe corpul victimei a eventualelor echimoze și excorații.Dacă victima nu a fost virgină se poate preciza dacă aceasta a avut raport sexual doar în termen de 24-28 de ore de la întreținerea raportului sexual când se poate găsi lichid seminal în vaginul femeii.
Prin prezentarea acestui certificat medico-legal scad considerabil posibilitățile de acuzare ale făptuitorului.Declarațiile acestuia cu privire la agresiune, ca act lipsit de constrângere, mai ales dacă nu sunt urme de violență fizică pe corpul victimei nu fac decât să crească șansele pronunțării unei pedepse minime.
Impăcarea părților în orice fază a procesului determină absolvirea penală a făptuitorului ceea ce nu se întamplă în legislațiile altor țări.
In Codul de procedură penală este prevăzută reglementarea conform căreia victima trebuie protejată contra publicității dar este încălcată de exemplu în faza de urmărire penală atunci când se apelează la martori.
Cercetătorii americani au dreptate atunci când afirmă că întreg sistemul de justiție aplicabil unei infracțiuni de viol , inclusiv în România nu este altceva decât o nouă victimizare cu caracter secundar al femeii violate.
Concluziile majorității studiilor cu privire la legislația aplicată în cazurile de viol din România este unanimă în a aprecia ca cea mai mare parte din reglementările juridice discrimineză negativ femeia.
4.Analiza medico-legală a infracțiunii de viol
Problemele de sexologie cu aplicații în practica medico-legală se rezumă, în ultimă instanță, la cercetarea virginității, la demostrarea contactului sexual cu sau fără violență, la problemele legate de sexologia aberantă (inversiune, perversiuni sexuale,expertiza capacității de reproducere și cea a paternității).
Sub aspect biologic, actul sexual reprezintă forma de reproducere a speciei.La mamiferele superioare, perioada de rut, (a atragerii sexuale) este ciclică.La om această perioadă are un caracter permanent.
In timp ce, la animale, actul sexual rămâne instinct care asigură reproducerea și are o semnificație biologică, la om , are, în afara acesteia numeroase implicații de ordin social, moral și psihologic.
Organizarea socială, principiile etice vin să îngrădească această manifestare naturală:homo sapiens având largi posibilități de a discerne și de a stăpâni, în perioade permanente de rut, instinctul sexual.Fără îndoială această stăpânire rațională a pornirilor instinctuale poate creea conflicte și atitudini subiective, individuale.Evitarea lor este posibilă numai printr-o dezvoltarea armonioasă a personalității umane, o dezvoltare în care rațiunea și afectivitatea trebuie să creeze un echilibru, pentru atitudinea morală pe care o impune organizarea socială.
Factorul conflictual de încălcare a normelor morale și biologice în sexologie este de ordin subiectiv, individual; îngrădirea lui socială s-a impus prin norme etice și jiridice.De aceea refuzarea violului ca și a unor forme periculoase de manifestare a instinctului sexual sunt cunoscute în toate legislațiile.
Acest ritm ridicat de dezvoltare a civilizației a ridicat și ridică numeroase probleme privind eșecul educației adolecentine care se poate canaliza spre abuzuri sexuale -obsesie sexuală-spre variate aberații, care ajung de domeniul patologicului, până la curente periculoase și eronate moral (pervertiri sexuale, parazitism social,e.t.c.).
Probleme legate de actul sexual săvârșit asupra minorelor său femeii adulte
Virginitatea se definește ca fiind starea în care o femeie nu a consumat nici un act sexual normal vaginal, pe plan social, aceasta ar însemna dovedirea castității.Demonstrarea sțării de virginitate se poate face numai în funcție de aspectul și particularitățile himenului.
Himenul (etimologic membrană) este o formație anatomică elastică, conjunctivo-vasculară, tapisată cu un epiteliu, formată prin răsfrângerea pliurilor vaginale în fața intruitului.
Există o mare varietate de tipuri, în funcție de forma, orificiu, dimensiuni, înclinație și particularități structurale. Din varietățile tipologice se cunosc următoarele forme mai frecvente:himenul inelar ,himen ''complezant ''care impiedică diagnosticarea virginității, fiind posibil un contact sexual fără deflorare, himen semilunar, himen labial, himen imperforat, himen apendicular, himen cornos și himen multiplu.
In funcție de diametrul orificiului extern al vaginului se poate declara o persoana virgină.
La examenul stereoscopic (examen ce se execută colposcop), rupturile se pot diferenția net de incizuri.O ruptură mai veche are marginile, la examenul stereoscopic, neregulare, un aspect cu boleseuri și retracții.Acest aspect este produs de retracția inegală a fibrelor elastice prin ruptura membranei.Incizurile au marginile netede, fără șanțuri de retracție și în acest sens este nevoie de acel examen stereoscopic.
Sub aspect judiciar, organul de urmărire penala sau judecata trebuie să dovedeasca latura subiectivă a infracțiunii: a)constrângerea femeii; b)imposibilitatea de apărare; c)exprimarea liberă a dorinței.
Expertiza medico-legală poate aduce probe, care corobate, pot face dovada elementelor laturii subiective a infracțiunii și considerate esențiale în probarea violului.
Sub aspect metodologic, se examinează victima, presupusul agresor, lenjeria acestora.
Prin examenul victimei, medicul legist poate face dovada existenței raportului sexual; existența unor leziuni traumatice, care ar putea explica o constrângere fizică, depistarea unor afecțiuni patologice sau împrejurări care dovedesc imposibilitatea de apărare.
Examenul psihiatric poate demonstra în ce măsura persoana în cauza are sau nu discernământul de a-și exprima liber voința în a accepta sau nu un contact sexual.
Dovedirea raportului sexual și aproximarea datei, când acesta s-a comis,se face prin examen ginecologic al victimei.Pot apărea doua situații: a)contact sexual cu o virgină, care va fi deflorată cu acestă ocazie sau b)un contact sexual cu o femeie cu trecut sexual.
Demonstrarea deflorării se face prin examen clinic.Aspectul lezionar este în funcție de conformația himenului, de existența prealabilă, sau nu, a unui factor iritativ (leucoree, contact sexual repetat, spălătură cu antiseptice, iritante ale mucoasei).
Macroscopic, de obicei, în primele 24 de ore de la deflorare, ruptura are marginile tumefiate, rotunjite, sângerânde; în jurul lor membrana este de asemenea tumefiată.Pe toată zona se observă desepitelizarea himenului, cu o puternică hiperemie; din marginile rupturii se scurge sânge la cea mai mică atingere cu bagheta de sticlă, încep să se formeze coaguli brun-albicioși, care acoperă marginea rupturii.
După 4 zile ,până la 7 zile, stereoscopic se poate observa o mare retrocedare a fenomenului iritativ.
Intensitatea rupturii este în funcție de conformația himenului și de disproporția de organ genital între parteneri.In cazuri de mare disproportie, contact sexual cu fetițe imature sexual sau cu femei adulte cu infantilism genital) se pot produce rupturi ale mucoasei intruitului vaginal, rupturi de vagin și perineu.
Demostrarea contactului sexual cu un trecut sexual se face numai prin punerea în evidență a spermatozoizilor în vagin, prin recoltarea secreției vaginale și examenul de fronțiu al acesteia.În cazul contactului sexual întrerupt, se pot pune în evidență spermatozoizii pe lenjerie sau de la locul unde s-a ejaculat.
Demostrarea constrângerii
Constrângerea fizică pentru contactul sexual este discutată, unii nu o acceptă decât în condiții cu totul excepționale: când există o disproporție evidentă de forțe fizice între victimă și agresor; când participă mai multe persoane la imobilizarea victimei, sau când victima este pusă în situația de a nu se putea apăra (leziuni grave corporale, narcoză, intoxicația alcoolică, infirmitate).
Constrângerea fizică poate fi probată prin descoperirea unor leziuni traumatice care demonstrează lupta dintre victimă și agresor.Victima poate prezenta diverse leziuni ce se pot produce prin lovire activă, compresiune, mușcare, e.t.c.Localizarea acestora este variată: pe față, pe corp, în special pe față internă a coapselor, iar agresorul poate prezenta leziuni corporale produse prin apărare, de către victimă, dar nu au un caracter grav (excorații produse cu unghia, mușcături, e.t.c.). Se poate face examinarea hainelor victimei și agresorului, rupturile îmbrăcăminții, petele de sânge și spermă pe lenjerie (chiloți, lenjerie de pat, fire de păr), toate acestea având o importanță deosebită în probarea constrângerii și chiar în identificarea făptuitorului. Pe lângă constrângerea fizică există și constrângerea morală, ea neputând fi probată medical.
Existența unor situații cu caracter temporal care pun victima în imposibilitatea de exprimare liberă a voinței – implicații medicale.
Acestea pot fi intoxicații acute care alterează conștiința (intoxicația alcoolică, folosirea de droguri halucinogene sau somnifere e.t.c.) sau pot fi afecțiuni patologice grave care alterează conștiința (stare de șoc, comă e.t.c).
Mai pot fi sindroame confuzionale în boli infecțioase sau stări autotoxice.
Medicina legală psihiatrică aduce în justitție și în criminologie un aport substanțial în cunoșterea și descifrarea manifesțării antisociale, astfel raportându-se la infracțiunea comisă și tulburările psihice depistate se obțin numeroase date asupra capacității îndividului de a săvârși acte considerate antisociale în societatea noastră.
CAPITOLUL AL VI-LEA
CONCLUZII ȘI PROPUNERI "DE LEGE FAERENDA"
Violul reprezintă o faptă deosebit de gravă.Infracțiunea lovește în primul rând, în libertatea sexuală a persoanei.
Importanța vieții sexuale cu componentele ei, psihică și fziologică este mult prea bine cunoscută.
Consecințele pe care le poate antrena vătămarea acestei vieți sexuale, prin înfrângerea brutală a libertății persoanei,sunt deseori dramatice.
In același timp, prin vătămarea libertății sexuale se aduce atingere libertății individuale în ansamblu, libertate care, împreună cu dreptul la viață, reprezintă atributele fundamentale ale persoanei umane.
Raportul sexual, obținut prin constrângerea persoanei lezează onoarea și demnitatea acesteia.
In afară de răul pe care îl provoacă, direct și nemijlocit victimei, violul are și un impact deosebit asupra colectivității.
După cum s-a subliniat în literatura de specialitate, încălcarea libertății sexuale crează o stare de nesiguranță socială, un dezechilibru deosebit de primejdios, pentru însăși existența societății.
Un aspect criticabil sub aspectul reglementărilor actuale a infracțiunii de viol rezultă din modul cum sunt prevăzuți subiecții infracțiunii.Conform acestei prevederi care sunt nesocotite necorespunzătoare, fapta unei femei de a constrânge la raport sexual un bărbat nu constituie infracțiune.
Problema se pune în cazul unui raport sexual firesc, realizat de către o femeie asupra unui bărbat, în condițiile prevăzute de articolul 197, alineat 1 Cod Penal deci:fie prin constrângere, fie profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, cu alte cuvinte violarea unui bărbat de către o femeie.
Presupunând că legiuitorul nu a dorit cu bună știință să îngrădească libertatea sexuală a bărbatului, dreptul acestuia de a dispune în mod liber de corpul său în raporturi sexuale, nu rămâne decât două explicații pentru motivarea soluției adoptate: fie s-a considerat că violarea bărbatului de către o femeie este absolut imposibilă pe considerente de ordin biologic, fie că s-a apreciat că existența în practica a unor asemenea fapte face imposibilă sancționarea.
Se poate aprecia faptul că din punct de vedere psihologic se admite erecția organului genital masculin se poate produce (obține) și împotriva voinței bărbatului în cauză.
Odată parcursă această primă etapă, realizarea pasului următor, respectiv intromisiunea, nu mai ridică probleme.
In anumite împrejurări un bărbat poate fi constrâns a avea raport sexual cu o femeie; pentru a simplifica lucrurile este suficient să admitem fie și doar ipoteza unei constrângeri ce are ca sursă o pluralitate de persoane care nu trebuie să aparțină în totalitate sexului slab.
Există posibilitatea ca raportul sexual să se realizeze în cealaltă modalitate a violului, respectiv profitându-se de imposibilitatea victimei (în acest caz bărbatul) de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Sunt avute în vedere exemplele clasice precum starea de paralizie (parțială firește) a victimei, respectiv debilitatea mintală, starea de hipnoză, de beție (produsă de alcool ori de alte substanțe).
Posibilitatea realizării unui raport sexual asupra bărbatului în condițiile de viol este atât de evidentă încât, se socotește inutil a exista o demonstrație tehnică în acest sens, aceasta cu atât mai mult cu cât nu s-a exprimat în mod explicit o opinie contrară bazată eventual pe anumite argumente ce ar fi putut fi combătute.
Cât privește existența ori inexistența în practica a unor asemenea fapte este mai dificil a se da un răspuns tranșant.Este evident că bărbații violați de către femeie nu vom întâlni pe toate drumurile.
Dacă se admite fie doar ipoteza de lucru, existența unor asemena fapte, va trebui să se admită implicit, improbabilitatea ca ele să fie reclamate de către partea vătămată în condițiile actualei reglemetări.
In ipoteza în care faptele de acest gen nu ar fi reclamate ele nu ar fi regăsite în evidențele statistice decât, eventual sub masca altor infracțiuni, în lipsa unei reglementări care să le sancționeze drept viol.
Este imposibil de susținut cu vreun argument de ordin statistic (deci relativ exact) existența unor asemenea fapte ori în ipoteza contrară.Argumentele de altă natură cum ar fi relatările mass-media nu ar avea valoare științifică.
Imposibilitatea de a verifica pe calea unui proces judiciar, temeinicia unor semnale privind comiterea unor violuri asupra bărbaților, trebuie să se fondeze exclusiv pe argumente de ordin teoretico-legislativ.Așadar, nesancțio-narea violului de către o femeie asupra bărbatului nu poate fi justificată.
Se impune în aceste condiții eliminarea circumstanțierii subiecților infracțiunii astfel încât incriminarea violului să privească și fapta comisă de o femeie asupra bărbatului.Reglementarea ar trebui să vizeze cel puțin situația în care bărbatul este constrâns la viol prin amenințarea dării în vileag a unei fapte sau date grave la adresa sa sau a altei persoane, deci în cazul constrângerii morale.
Doctrina s-a exprimat în mod constant în sensul câ femeia căsătorită nu poate fi victima unui viol, în cazul în care agresorul era soțul ei.
Argumentul principal împotriva opiniei majoritare, rezultă din textul de lege ce reglementează violul.
Unii autori au motivat excluderea femeii căsătorite din sfera violului, folosind arguemente din textul Codului Penal de la 1936, unde într-adevăr, la art.419, pct .2, se prevede că raportul sexual să se producă în afara căsătoriei.
Cu alte cuvinte din moment ce textul actual (art.197, alin.1,C.P) nu mai pune o asemenea condiție rezultă că și femeia căsătorită poate fi victima violului; dacă ar fi dorit contrariul legiuitorul de la 1969 ar fi păstrat formularea anterioară în această privință (art 419, pct 2).
Art .419 prevede două modalități distincte ale violului, în funcție de cerințele esențiale ale elementului material.
O primă modalitate cea de la pct.1,se referă la raportul sexual obținut prin violență sau amenințare,caz în care nu se cere ca raportul să aibă loc în afara căsătoriei.Ațadar,în acest caz,femeia căsătorită este protejată de soțul ei.
Cea de-a doua modalitate se referț la raportul sexual realizat în condițiile în care se profită de starea de inconștiență a victimei, ori de neputința acesteia de a-și exprima voința.
Legiuitorul a stabilit condiția ca raportul sexual să se realizeze în afara căsătoriei.
S-a dorit eliminarea din sfera violului a unor ipoteze de genul celor în care soțul are raport sexual cu soția aflată fie într-o stare pasageră de inconștiență, fie într-o stare de iresponsabilitate survenită după încheierea căsătoriei.
In aceste cazuri, datorită legăturii create prin căsătorie se poate prezuma existența consimțământului din partea soției.Este însă vorba de o prezumție de acceptare a unui raport sexual în cazul în care nu a existat o manifestare de voință, într-un sens sau altul din partea femeii, iar nu de o renunțare ab initio la libertatea sexuală.
In aceste împrejurări, aplicarea condiției ca raportul sexual să se realizeze în afara căsătoriei se răsfrânge în mod nejustificat și la ipoteza în care se folosesc violențele.In ce privește argumentele bazate pe contractul de căsătorie se formulează serioase rezerve.
Acel consimțământ al femeii la raporturile sexuale, care a fost invocat și pe care l-ar presupune existența căsătoriei ar avea cel mult caracter formal și generic.
Căsătoria nu poate și nu trebuie să transforme femeia într-un obiect neînsuflețit, aflat în orice moment la dispoziția bărbatului în vederea satisfacerii nevoilor trupești.
Este adevărat că femeia căsătorita are la îndemână calea divorțului în cazul în care consimțământul ei cu privire la raporturile sexuale nu mai este menținut.Bărbatul poate, însă, la fel de bine să solicite desfacerea căsătoriei în loc să-și maltrateze soția pentru a obține un raport sexual, ceea ce este mult mai firesc.
Fără temei este și ideea că actul căsătoriei ar implica o restrângere consimțită a femeii la libertatea sexuală (chiar dacă în fapt soții trăiesc separat).
Violul comis de soț asupra soției trebuie sancționat ca oricare alt viol.
Libertatea sexuală a femeii este parte integrantă a libertății individuale, libertate indivizibilă și inalienabilă.A admite ca prin căsătorie, libertatea sexuală a femeii poate fi încălcată, înseamnă a admite implicit, ca libertatea acesteia, în sens larg,poate fi încălcată, dar o asemenea interpretare ar fi contra art.23, pct.1 din Constituția României ;art.3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art.9 pct .1 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice; art.15 pct.1 și art 16 lit.e din Convenția privind eliminarea oricăror forme de discriminare față de femei.
Uneori, săvârșirea faptei are la baza un motiv diferit decât cel acceptat unanim, respectiv "instinctul sexual".
Practica a demonstrat că în unele cazuri fapta este săvârșită în scopul răzbunării sau cu premeditare.Aceste elemente specifice laturii subiective ar trebui calificate de legiuitor și sancționate mai aspru.
Deși literatura de specialitate a evidențiat cazuri de violatori în serie, psihologia judiciară și medicina legală nu au studiat suficient fenomenul.
Explicația europeană asupra homosexualității rezidă cel mai adesea în suferința biologică a precondițiilor deviaților genetice fiind cele ''vinovate'' de comportamentul sexual al ''minorității'' apărate la fel ca majoritatea.
Fără a avea pretenția respecțării limitelor, considerăm ca și în cazul violatorilor în serie, cercetările trebuiau să vizeze starea fiziologică și psihică specifică a acestora.Nimic nu poate exclude o concluzie surpriză.
BIBLIOGRAFIE
1.Constituția României
2.Codul penal și de procedură penala
Tratate, Cursuri, Manuale
3.Vintilă Dongoroz, Siegfrid Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu – Explicații teoretice ale Codului Penal Român, Partea specială, vol.III, Edit.Academiei, București-1971
4.Teodor Vasiliu, George Antoniu, Stefan Daneș, Gheorghe Dărânga, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Doru Pavel, Dumitru C.Popescu, Virgil Ramureanu – Codul Penal Comentat și Adnotat, Partea specialăvol.II, Edit.Stiințifică și Enclopedică, București-1977
5.Vasile Dobrinoiu,Gheorghe Nistoreanu, Ioan Molar, Ilie Pascu, Valerica Lazar, Alexandru Boroi – Drept Penal, Partea generală, Edit.Europa Nova, Buc.-1997
6.Vasile Dobrinoiu, Gheorghe Nistoreanu, Ioan Molar, Ilie Pascu, Valerica Lazar, Alexandru Boroi – Drept Penal, Partea specială, Edit.Europa Nova, Buc.-1997
7.Octavian Loghin, Tudorel Toader – Drept Penal, Partea specială, Casa de editură și presă "Sansa'' S.R.L., Buc.-1992
8.Constantin Barbu – Ocrotirea persoanei în Dreptul Penal al R.S.R., Edit.Scrisul Românesc, Craiova-1977
9.Constantin Bulai, Avram Filipaș, Constantin Mitrache – Drept Penal Român, Curs selectiv pentru licență, Edit. Press ''Mihaela'' S.R.L., Buc.-1997
10.George Antoniu, Constantin Bulai – Practica judiciară penală, Partea specială, vol.III, Edit.Academiei, Buc.-1992
11.Vasile Beliș – Medicină Legală – Curs pentru facultățile de științe juridice, Edit.Tipo-Aktis, Buc.-1996
12.George Antoniu, Marin Popa, Stefan Danes – Codul Penal pe înțelesul tuturor, Edit.Politica, Buc.-1988
13.Constantin Păunescu – Agresivitatea și condiția umană, Edit.Tehnica, Buc.-1996
14.Paul Veyne – Istoria vieții private – Imperiul român-traducere în limba română, vol.I, Edit.Meridiane, Buc.-1994
15.Michel Rouche – Istoria vieții private – Evul mediu și timpuriu în Apus – traducere în limba română, vol.II, Edit.Meridiane, Buc.-1994
16.Adrian Thatcher – O teologie creștină a sexualității, Edit.Polimark, Buc.-1993
17.Maria I Zlătescu – Drepturile Omului, Edit.Andre, Buc.-1993
18.Jean -Claude Chesnais – Histoire de la Violence en Occident de 1800 anos Jours, Paris-1981
19..Diane H.Russel – Rape in Mariage, Macmillan, New York-1982
20.Michel Focault – Istoria sexualității, Editura de Vest, Timisoara -1995
21.Sorin M. Radulescu – Sociologia și istoria comporta-mentului sexual deviant, Edit.Nemira, Buc.-1996
Alte publicatii
1.Gheorghe Macavela și Gheorghe Mihai – Discuții în legătură cu calificarea faptei soțului de a avea raporturi sexuale cu soția sa împotriva voinței acesteia-in R.R.D. nr.7/1995
2.Ionel Mureșan – Incadrarea juridică faptei de viol săvârșită prin constrângere morală-in R.R.D. nr.6/1975
3.Mihai Petrovici – Structura infracțiunii de viol săvârșită de două sau mai multe persoane împreună – în R.R.D.nr.12/1991
4.Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu – Viol agravat.Incest – in R.D.P .nr.4/1995
5.Dan Preisz – Libertatea de expresie este limitată în România-în ziarul ''România Liberă'' din 11.03.1996
6.Dana Ionescu – Situația femeii în Romania – Statistica nu crede în lacrimi – in suplimentul săptămânal al ziarului ''România Liberă'' din 08.03.1996
7.Arhiva de jurisprudență a Ministerului de Justiție
8.Internet
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .violul. Formele Si Modalitatile Infractiunii (ID: 125557)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.