Violenta Suporterilor DIN Fotbal Si Arhetipurile Masculinitatii

Sport

Violenta Suporterilor DIN Fotbal Si Arhetipurile Masculinitatii

Byadmin ianuarie 1, 2024

Scurta Introducere

Motivul pentru care am ales acest subiect pentru lucrarea de licenta este un eveniment pe care l-am trait personal in urma cu cativa ani. Din pura curiozitate am decis sa merg la un meci de fotbal pe stadion, impreuna cu un grup restrans de prieteni. Meciul era disputat intre Steaua si Rapid. Recunosc ca atmosfera de pe stadion m-a vrajit. Fiind un meci “ mare”, un derby, stadionul era ticsit de suporteri. Disputa intre cele doua echipe s-a dat pentru optimile in Cupele Europene, motiv pentru care atmosfera in tribune a fost “ incendiara”. Douazeci si patru de mii de oameni care au trait meciul cu sufletul la gura., printre care si eu. Partida s-a terminat in favoarea echipei pe care o sustin si eu.

La finalul meciului, jucatorii au obiceiul de a face turul stadionului pentru a saluta si aplauda mutimea de oameni adunta ca sa ii sustina. Pentru a face tot turul stadionului, jucatorii au fost nevoiti sa treaca prin dreptul galeriei echipei adverse. Fanii acesteia erau extrem de nervosi pentru ca tocmai pierdusera o partida cu mize mari. In momentul in care jucatorii au trecut prin fata acestor suporteri, acestia au inceput sa arunce in ei cu toate obiectele care le-au fost la indemana: betele pe care cu cateva momente inainte fluturasera steagurile echipei lor, cu sticle, cu scaune rupte din sectorul in care stateau, etc. In momentul acela, suporterii care erau in jurul meu au izbucnit in urlete si injurii la adresa acelor suporteri. Singurul lucru care i-a impiedicat sa nu dea navala au fost fortele de ordine, prezente intr-un numar considerabil pe stadion.

In momentul in care am vazut cum jucatorii sunt loviti, fara nici o urma de fair-play, si cum ceilalti sustinatori ai lor prezenti langa mine au avut acea izbucnire nervoasa, recunosc faptul ca am simtit in acel moment nevoia sa ma duc sa ii lovesc pe acei indivizi care „ ne-au atacat” jucatorii.

Mentionez ca nu sunt „ microbista”, si nici un om cu probleme de agresivitate. Si cu toate acestea, in acel moment am facut parte dintr-o „ turma” de oameni furiosi, chiar daca trairile nu mi le-am manifestat in nici un fel.

Aceasta intamplare mi-a ridicat numeroase intrebari cu privire la fenomenul violentelor din fotbal.Ce anume declanseaza aceasta furie si izbucnire de agresivitate in comportamentul unui suporter? Cum se manifesta aceasta furie? Sunt oare suporterii violenti, huliganii- asa cum i-a denumit presa, altfel decat sunt prezentati in presa? Sunt oare indreptatiti sa comita acele acte violente? Ce etape parcurge un individ din momentul simplei vizionari al unei partide de fotbal, pana in momentul in care loveste un om, gasid ca scuza „ fotbalul”?

Raspunsul la aceste intrebari mi-am propus sa incerc a le oferi in lucrarea de fata.

Un renumit scriitor afirma ca „ orfani de arbitru, de terapeut, ne refugiem in teritorii aparent mai sigure; fotbalul este unul din acestea”. Oare asta reprezinta fotbalul? Un refugiu pentru problemele sociale si individuale, la care altfel nu gasim solutii?

Cum poate un joc, cu reguli simple si precise, sa atinga emotional atatia oameni? Cum pot doua zeci si doua de jucatori sa influenteze atat de mult starea si viata atator oameni?

REPERE ISTORICE

Repere istorice privind inceputurile fotbalului si dezvoltarea lui

Fotbalul este sportul rege. Este un statut incotestabil, si nici cei care nu ii sunt fani, sau cei care nu stiu nici macar o regula de a lui, nu pot contrazice acest lucru. Si-a castigat statutul in decursul a doua mii de ani. Doua mii de ani de transformari sociale, politice, tehnice, etc. Transformari ce si-au pus amprenta asupra lui.

Se pare ca fotbalul a fost intotdeauna acolo, la indemana individului, a fost prezent aproape dintodeauna la fiecare solicitare sociala si individuala. Desi privit ca un sport, ca un mod de relaxare pentru cei care il privesc, se pare ca din vremuri stravechi fotbalul a raspuns unor nevoi ale anumitor paturi sociale si politice.

Nu se poate realiza o analiza amanuntita si cu baze solide a fenomenelor pe care fotbalul le produce in momentul actual, fara a arunca o privire in urma, in momentele lui de inceput. Originile fotbalului se pierd cumva in negura timpului. Prin urmare, parerile sunt impartite, unii istorici fiind de parere ca anul nasterii fotbalului ar fii in 5000 I.Hr. , pe cand altii il plaseaza in jurul a 255-206 i.hr.

O dovada a aparitiei fotbalului o constituie un basorelief, inscriptionat in 123 d.hr, din perioada QIMU, denumit „ turnul de piatra in aleea spirituala care duce catre templul ancestral al mamei lui KIM” . Acest monument inchinat in onoarea stramosilor de la poalele muntelui Song, se afla in Nord, la trei kilometrii de orasul Deng Feng, aflat in provincia Henan. In stanga imaginii basoreliefului sunt doua figuri, probabil spectatori., stnad fara sa se miste, in timp ce in dreapta un jucator cu maini intinse si purtand o camasa lunga isi asteapta randul la lovirea balonului.

Ca atare, fotbalul a avut imtp suficient de a parcurge drumul catre fenomenul pe care il reprezinta astazi. In anul 2004, FIFA a recunoscut in mod oficial China ca fiind locul de bastina al fotbalului. Jocul senumea TSU CHU, sau mai des folosit CUJU.

Cei de la FIFA considera ca fotbalul isi are originile in vremurile de inceput ale civilizatiilor, in timpul domniei lui HUNAN-TI, cunsocut si ca „ Imparatul Galben”.

In timp ce isi foloseau mainile si capul mai mult decat picioarele ca sa tina mingea in posesie, jongleuri profesionisti cu mingea existau deja in China, acum mai multe de doua mii de ani.

Arta si literatura datand idn perioada HAN ( 206-20 i.hr) , arata ca totusi oamenii jucau un joc ce presupunea lovirea balonului. Jocurile ce semanau cu fotbalul, cu echipe, regului, competitii si stadioane au castigat teren printre conducatori si supusi. Chiar si atunci , fotbalul era un adevarat joc al poporului in China. Literatura de atunci face referiri la un joc, folosind cuvantul CUJU, care inseamna literalmente „ a lovi o minge”. Alte expresii traditionale pentru acest joc antic includ: „TAJU” , „CUQIU” si „CUYAN” care inseamna „lovind sfera sau obiectul rotund”. Al doilea element al termenului modern ZUQIU ( foot ball) indica faptul ca mingile care erau folosite erau obiecte valoroase, pentru ca jucatorii foloseau mingii din matase de brocart, si mingi de piele. Inspre sfarsitul dinastiei TANG ( 618-906), oamenii au inceput sa foloseasca mingi de fotbal care contineau vezici umplute cu aer, ale caror iuteala si sarituri au adus tehnici cu totul noi, si noi dimensiuni ale jocului.

In China Antica, se pare ca fotbalul nu era jucat doar pentru distractie si nu era doar un mod de petrecere a timpului liber, dar era desemenea folosit si de catre armata pentru a antrena mintea si trupul, pentru ridicarea moralului si ca mijloc de relaxare. In cele sapte invataturi ale „ discipolilor” lui Confucius si a politicianului LIU XIN (aproximativ 50 i.hr – 23 d.hr), se face referire la TAJU BING SHI, „ puterea soldatilor de a juca” .

Pentru societatile si marii invatati din vechime, fotbalul a capatat o valoare simbolica. Unul din scopurile principale ale acestei lucrari este de a demonstra acest lucru. Chiar si in ziua de astazi, fotbalul este mai mult decat un joc in care 22 de barbat urmaresc o minge. Valoarea arhetipala a acestui joc se poate observa si astazi, si privind mai atent la valentele pe care la inceputuri le-a avut, valente simbolice, este evidenta importanta pe care acesta o are in vietile atator de multi indivizi, si grupuri sociale.

Jocul fotbalului este vazut ca o reflectie a Universului, a vietii, a societatii, a legii si a ordinii, acesta este fara dubiu sensul cizelatei „ Inscriptii a peretului mingii” , care este una din cele 85 de inscriptii care inca mai exista, a scriitorului LI YOU ( 55-135 a.d). Iata ce afirma poetul in aceasta JUCHENG MING, adica „ InScriptia Peretelui Mingii”.

Poetul isi foloseste cuvintele pentru a le reaminti contemporanilor si generatiilor viitoare de justitie, ordine si fair-play. In mod cert, inaltele standarde morale, ca de altfel si acceptarea sociala si suportul popular au fost premergatoare pentru joc chiar si in secolul I. Fotbalul intareste si dezvolta imaginile universale elementare: forma rotunda a mingii seamana cu luna plina si cu cerul rotund al traditiei chineze. Echipele aflate in opozitie reprezinta cele doua forte opuse, Yin si Yang, care se completeaza una pe alta in miscarile lor contrastante, si „ fuzioneaza” cu intregul Univers pentru a crea armonie.

„Peretele Mingii”, sau poarta, era patrat si foarte probabil avea o gaura rotunda in mijloc. Numarul de jucatori de pe teren corespundea cu numarul de luni ale unui an, in timp ce spatiul patrat de joc sau stadionul- care este foarte posibil sa fii fost putin scufundat si inconjurat de catre un zid, reprezinta orasul fortificat, templul ancestral si deasemenea si ideea care era vehiculata la acea vreme, aceea a unui Pamant patrat.

Jocul era incredibil de greu de jucat; mingea trebuia introdusa intr-o gaura cu diametrul de aproximativ 30-40 cm, aflata intr-o plasa intinsa intre doua buturi din bambus ce aveau o inaltime de aproximativ 9,14 cm. Pentru a inscrie, mingea trebuia sa treaca prin aceasta gaura din plasa, acest lucru insemnand ca jucatorii erau intr-adevar foarte talentati, fiind considerati adevarati artisti sau virtuosi ai acestui joc, acest lucru datorandu-se si faptului ca nu aveau voie sa se foloseasca de maini, ci doar de picioare. TSU CHU se juca in timpului sarbatorilor de celebrare a zilei de nastere a Imparatului, probabil acest lucru reprezentand primele manifestari publice ale jocului de fotbal.

Manualul militaresc al dinastiei HAN mentiona ZUQUI , ca si echipament necesar pentru a juca TSU CHU. ZUQUI avea dimensiunile unei mingi de volei din zilele noastre, si era confectionata din bucati de piele prelucrata si „ impaiata” cu blana de animal. Legendele chinezesti il desemneaza la LIU BANG ( fondatorul dinstiei HAN ) , ca fiind un suporter inrait al acestui joc. Legenda mai spune ca, dupa ce tatal acestuia s-a mutat alaturi de el, din satul in care locuia, in palatul imperial, acesta a suferit efectiv, intrucat nu mai putea juca TSU CHU. Astefel, fiul sau, Imparatul, a construit un teren de joc special langa palat, si a invitat un numar de jucatori talentati din orasul natal pentru a juca aici. Se poate considera astfel ca LIU BANG a fost primul microbist adevarat din istoria acestui joc.

Un alt imparat al aceleiasi dinastii HAN, WUDI ( 156-87 i.hr) a fost deasemenea un fan infocat al acestui joc. Acesta, dupa ce a cucerit Asia Centrala, a ordonat ca toti jucatorii buni de TSU CHU sa fie mutati in capitala pentru a ii putea urmari jucand. Imparatul WUDI pierdea si mai mult de o zi odata pentru a vedea acest joc, de multe ori neputandu-se abtine si intra in una din echipe pentru a juca.

Popularitatea fotbalului, care nu avea totusi caracterul de razboi din perioada TAWG, si ca si jocul de polo, era mai mult un mod de petrecere a timpului liber, se pare ca si-a atins apogeul in timpului celui de-al optulea sau al noulea secol a.d. In acel timp, se pare ca fotbalul chinezesc s-a ramificat in doua directii: una care vedea fotbalul ca un sport repetitiv de echipa cu reguli bine determinate, in arene special amenajate si porti standardizate, si alte diverse delimitari si marcari. Cealalta directie a condus catre o alternativa fara reguli a sportului. Obiectivul acesteia din urma era ca jucatorii sa isi foloseasca picioarele pentru a „ plimba” mingea unii catre altii, fara ca acesta sa atinga pamantul. Acest joc poate fi considerat precursorul fotbalului de azi, sau „hacky-sacky”, care a deventi popular la nivel mondial incepand cu anul 1970.

Totusi, pe langa jocul deja celebru TSU CHU, mai exista si alte consemnari ale unor jocuri, sau stiluri ale aceluiasi joc cu mingea, asemanatoare cu acesta.

Stilul „5 pe o parte”, denumirea reprezentand probabil numarul de jucatori cardevarati artisti sau virtuosi ai acestui joc, acest lucru datorandu-se si faptului ca nu aveau voie sa se foloseasca de maini, ci doar de picioare. TSU CHU se juca in timpului sarbatorilor de celebrare a zilei de nastere a Imparatului, probabil acest lucru reprezentand primele manifestari publice ale jocului de fotbal.

Manualul militaresc al dinastiei HAN mentiona ZUQUI , ca si echipament necesar pentru a juca TSU CHU. ZUQUI avea dimensiunile unei mingi de volei din zilele noastre, si era confectionata din bucati de piele prelucrata si „ impaiata” cu blana de animal. Legendele chinezesti il desemneaza la LIU BANG ( fondatorul dinstiei HAN ) , ca fiind un suporter inrait al acestui joc. Legenda mai spune ca, dupa ce tatal acestuia s-a mutat alaturi de el, din satul in care locuia, in palatul imperial, acesta a suferit efectiv, intrucat nu mai putea juca TSU CHU. Astefel, fiul sau, Imparatul, a construit un teren de joc special langa palat, si a invitat un numar de jucatori talentati din orasul natal pentru a juca aici. Se poate considera astfel ca LIU BANG a fost primul microbist adevarat din istoria acestui joc.

Un alt imparat al aceleiasi dinastii HAN, WUDI ( 156-87 i.hr) a fost deasemenea un fan infocat al acestui joc. Acesta, dupa ce a cucerit Asia Centrala, a ordonat ca toti jucatorii buni de TSU CHU sa fie mutati in capitala pentru a ii putea urmari jucand. Imparatul WUDI pierdea si mai mult de o zi odata pentru a vedea acest joc, de multe ori neputandu-se abtine si intra in una din echipe pentru a juca.

Popularitatea fotbalului, care nu avea totusi caracterul de razboi din perioada TAWG, si ca si jocul de polo, era mai mult un mod de petrecere a timpului liber, se pare ca si-a atins apogeul in timpului celui de-al optulea sau al noulea secol a.d. In acel timp, se pare ca fotbalul chinezesc s-a ramificat in doua directii: una care vedea fotbalul ca un sport repetitiv de echipa cu reguli bine determinate, in arene special amenajate si porti standardizate, si alte diverse delimitari si marcari. Cealalta directie a condus catre o alternativa fara reguli a sportului. Obiectivul acesteia din urma era ca jucatorii sa isi foloseasca picioarele pentru a „ plimba” mingea unii catre altii, fara ca acesta sa atinga pamantul. Acest joc poate fi considerat precursorul fotbalului de azi, sau „hacky-sacky”, care a deventi popular la nivel mondial incepand cu anul 1970.

Totusi, pe langa jocul deja celebru TSU CHU, mai exista si alte consemnari ale unor jocuri, sau stiluri ale aceluiasi joc cu mingea, asemanatoare cu acesta.

Stilul „5 pe o parte”, denumirea reprezentand probabil numarul de jucatori care alcatuiau o echipa, implica existenta unui teren dreptunghiular cu ziduri imprejur in care existau 12 gauri, 6 de fiecare parte. Fiecare gaura era aparata de un portar, existand astfel, pe langa echipele din teren, 12 portari. Jocul era atat de greu de jucat incat echipa care inscria prima era declarata invingatoare.

„Tine-o in aer”, un alt stil de joc, presupunea tinerea mingii in aer. Stilul „gladiatorului”, care a facut parte din pregatirea militara, si care presupunea ca un jucator sa fi etacat de alti 3 – 4 jucatori, in timp ce incerca sa tina mingea in aer, si sa inscrie ptrintr-o gaura aflata in plasa. In timpul dinastiei TANG ( 618-907), o minge goala pe dinauntru si umpluta cu aer a luat locul celei impaiate. Dupa aceasta schimbare jocul a devenit popular si printre femei, care au fost deasemene implicate intr-un mod activ in fotbal, sau cel putin, aceasta era impresia lasata de catre arta si literatura. Una din cele mai sarmante descrieri este realoizata de catre pictorul DU JIN, din provincia ZHENJIANG, in jurul anilor 1465-1509. Dedesuptul unui prun inflorit, intr-una din gradinile palatului, doamne elegante se afla in asteptarea jocului de fotbal. Si alte picturi de acest gen demonstreaza faptul ca fotbalul a avut o popularitate destul de mare in China, de-a lungul secolelor.

Legenda spune ca, la foarte putin timp dupa chinezi, japonezii au inceput sa joace la randul lor un joc de fotbal numit „Kemari”. Insemnarile oficiale indica ca jocul „Kemari” a inceput sa fie practicat cu cateva sute de ani mai tarziu decat acest moment, dar cu certitudine au existat si inainte variante ale acestui joc.

De fapt, dovezi scrise recent descoperite, atesta faptul ca a existat chiar o partida intre jucatorii chinezi de “Tsu Chu” si jucpatorii japonezi de “Kamari”, aproximativ in anul 50 AC. Evident ca aceste insemnari schimba dramatic datele referitoare la origini, find astfel prima partida oficial recunoscuta de fotbal!!!

„Kemari” a fost si este, un joc cu principalul scop de a tine mingea in aer ( – asemanator stilului „Tine-o in aer”). Implica existenta unei mingi, care era confectionata din piele de caprioara, umpluta cu rumegus. Mingea avea aproximativ 20 cm in diametru si era pasata intre jucatori.

Putea exista un numar variabil de jucatori implicati (oricati intre 2 si 12 jucatori) iar jocul nu era unul de competitie, ci mai degraba o „experienta de demnitate si ceremonie” care necesita un nivel ridicat de iscusinta . Nu exista niciun „tackling” sau vreo inversunare pentru a castiga mingea, asemeni fotbalului actual, aceasta fiind pasata de la jucator la jucator in aer. Mingea era atinsa doar cu piciorul, iar o data ajunsa la un jucator, acesta avea dreptul sa o loveasca in aer de atatea ori cat considera de cuviinta pentru a reusi sa o controleze, apoi o pasa la un alt jucator.

In momentul in care un jucator primea mingea si o controla, era obligat sa strige „ariyaaa” de fiecare data cand o atingea. Cand in cele din urma mingea era pasata altui jucator, ultimul strigat era „ari”! Prin urmare daca erai un jucator de “Kemari” auzeai de exemplu „ariyaa, ariyaa, ariyaa, ari!” inainte sa primesti mingea inapoi!

Jocul „Kemari” se desfasura pe o suprafata (numita „kikutsubo”) marcata doar de copaci. Aristocratii obisnuiau chiar sa planteze copaci in zone delimitate din gradinile lor, in asa fel incit sa aiba o astfel de suprafata de joc tot timpul la dispozitie. Altii in schimb cresteau astfel de “copacei” in ghivece mobile, pentru a putea sa marcheze terenul in functie de numarul de jucatori. Erau folositi pentru acest marcaj de obicei patru feluri de copaci: un cires, un mar, o salcie si un pin (foto 2).

Doar sute de ani mai tarziu de la inventarea jocului, japonezii au realizat un echipament pentru a fi purtat exclusiv la „Kemari”. Jocul a fost apoi, incredibil de popular intre secolele X si XVI.

Unii cercetatori cred ca si insusi Marco Polo (1254-1324) a descoperit „Kemari” si l-a importat in Europa ca inaintas al fotbalului. Problema o reprezinta faptul ca la acea vreme fotbalul exista deja in Europa, astfel incat nu il putem credita pe Marco Polo ca fiind cel care a descoperit fotbalul.

Despre jocurile grecesti cu mingea si influenta acestora asupra fotbalului modern sunt cunoscute foarte putine detalii. Cu toate acestea, din cele cateva informatii existente reiese faptul ca acest joc a inceput totusi sa fie practicat in Grecia incepand cu anul 800 BC, numindu-se „Episkyro”.

Una dine regulile de baza ale acestui joc era ca folosirea mainilor era permisa, lucru care ne indica ca respectivul joc se aseamana mai degraba cu rugby-ul modern decat cu fotbalul. Cu toate astea, multe din caracteristicile jocului sunt similare cu cele ale fotbalului, in special caracteristicile si dimensiunile terenului ( – suprafata pe care se juca era iarba, iar dimensiunile erau similare cu cele ale terenurilor de fotbal din zilele noastre) si faptul ca o echipa era formata din 12 jucatori. Un alt joc grecesc cu mingea, joc pe care multi l-au incoronat cu titlul de stramos al fotbalului, era „Harpastron” . Ce trebuie insa mentionat, este faptul ca traducerea cuvantului „Harpastron” din greaca etse „jocul mingii cu mana” sau „handbal” si nicidecum fotbal. Curios este astfel, ca grecii se foloseau doar de maini la jocurile cu mingea, neexistand pana in prezent nicio insemnare ca acestia ar fi lovit vreodata balonul cu piciorul.

De vreme ce grecii erau cei mai mari intelectuali ai timpurilor lor, este greu de crezut ca ar fi facut o eroare cand au dat numele acestui sport. Din acest motiv, vom considera „Harpastron” si „Episkyro” jocuri mai apropiate de rugby decat de fotbal.

Dar, cea mai mare contributie indirecta adusa de greci la fotbalul modern, este faptul ca romanii, dupa ce au adus pacea in Grecia cucerind-o in anul 146 B.C., au preluat de la acestia jocurile „Harpastron” si „Episkyro”, combinarea lor dand nastere jocului numit „Harpastum”. Acestia au adaugat jocului poate cel mai important element: lovirea balonului cu piciorul. Astfel, jocul roman „Harpastum” este considerat de multi ca fiind adevaratul stramos al fotbalului modern

A incerca sa delimitezi clar inceputurile jocului Harpastum este foarte dificil astazi, totusi putem estima ca, la putin timp dupa ce romanii au cucerit Grecia in 146 BC, acestia au descoperit cele doua jocuri grecesti asemenatoare „Episkyro” si „Harpastron”. „Harpastum” a fost la inceput un joc asemanator rugby-ului ( – se puteau utiliza atat mainile cat si picioarele) fiind folosit de catre Iulius Cezar si generalii lui ca o forma de antrenament militar, pentru a imbunatati forma fizica a armatei romane. „Harpastum” era cunoscut ca si „jocul cu mingea mica”. Aceasta din cauza faptului ca, pentru celelalte jocuri cu mingea (sau balonul) pe care romanii le practicau, foloseau mingi de dimensiuni mai mari. Mingea de „Harpastum” era confectionata din bucati de piele cusuta si umpluta cu resturi de burete natural sau cu blana de animale, avand aproximativ 20 cm in diametru. Din nefericire, se cunosc putine amanunte despre regulile acestui joc, dar stim cu certitudine ca suprafata de joc era dreptunghiulara, avand dimensiunile putin mai reduse decat cele ale unui teren standard din zilele noastre. Numarul de jucatori varia de la meci la meci, unele insemnari indicand partide desfasurate cu sute de jucatori de fiecare parte!

Modalitatea de a lovi mingea semana cu cea din rugby iar jucatorii erau nevoiti sa treaca mingea peste o linie a echipei adverse pentru a inscrie ( – fiecare echipa avea o linie la capatul terenului, asemanatoare buturilor de rugby). „Harpastum” a fost un joc incredibil de rapid si solicitant fizic, fiind de asemenea si destul de violent iar „tackling-urile” erau permise. Din cauza naturii jocului, „Harpastum” se juca doar pe suprafete cu iarba sau noroi de vreme ce era de asteptat ca jucatorii sa cada mereu!!!

In timpul marii expansiuni a Imperiului Roman, „Harpastum” a calatorit o data cu romanii in aproape toate tarile din Europa, devenind in mai toate cazurile destul de popular in randurile comunitatilor noi cucerite. Incetul cu incetul a inceput sa se asemene mai mult de fotbal, ca joc, decat de rugby. Din acest moment, romanii au fost cei responsabili cu introducerea fotbalului in alte teritorii si tari de pe glob, in mod deosebit in Marea Britanie, unde jocul s-a dezvoltat in ceea ce numim astazi fotbal!

Nimeni nu cunoaste cu exactitate cat timp „Inuitii” au jucat stilul lor specific de fotbal numit ”Aqsaqtuk”. Traducerea literara a acestui cuvant este „fotbal pe gheata”. (– „Inuit” este un termen general, similar cu cel de „indigen”, folosit pentru a defini un grup sau cultura din regiunile arctice din Alaska, Groenlanda sau Canada). Cu toate astea, jocul a fost mentionat in miturile si legendele „inuitilor” de-a lungul a sute de ani. Una din credintele „inuitilor” era aceea ca spiritele mortilor calatoreau spre „lumina nordului” unde jucau un “fotbal etern” folosind drept minge, cranii de morsa! ( – este vorba despre „aurora boreala” , termen care vine de asemena din folclorul inuit, in acceptiunea acestora, aurora boreala fiind compusa din „spiritele mortilor care jucau fotbal in ceruri folosind cranii”). „Aqsaqtuk” era jucat intre doua echipe formate dintr-un numar variabil de jucatori, care se aliniau unii in fata altora la repunerea mingii in joc. Mingea era sutata intre cele doua linii formate din jucatori pana in momentul in care depasea una dintre aceste linii, toti jucatorii napustindu-se apoi sa introduca mingea in poarta adversarilor. Lungimea suprafetei de joc putea varia considerabil, exista chiar o legenda care povesteste despre o astfel de partida de „Aqsaqtuk” dintre doua asezari rivale, acestea avand portile pozitionate la 16 km una de cealalta!!! Mingea de fotbal era confectionata din piele de animal si oase de balena, fiind umpluta cu par, muschi ( – asemanator muschiului de padure), pene sau rumegus.Cele doua echipe erau denumite dupa nume de pasari. In cele mai dese cazuri „potarnichile” ( – tradus „ptarmigans”, termen din limba engleza, „ptarmigan” este o pasare arctica din familia potarnichilor) jucau contra „cozilor lungi”. In timpul verii, cele doua echipe jucau „Aqsaqtuk” in felul urmator: „cozile lungi” jucau cu fata la apa, iar „potarnichile” cu fata la uscat, habitatul lor preferat. Cele doua tabere se intreceau de asemenea in concursuri muzicale, in care jucatorii incercau sa se depaseasca unul pe celalalt si sa incurce astfel echipa adversa! Dupa terminarea partidei, avea loc o festivitate de celebrare intr-un iglu comun de mare dimensiuni, numit „quaggi”.

„Tlachtli” a fost jocul pe care aztecii (l-au cultivat si jucat, unii dintre cercetatori datandu-l ca fiind mai vechi de 3000 de ani! ( – „aztec” este un termen general destul de cuprinzator, utilizat pentru a defini mai multe populatii precolumbiene mezoamericane din partea centrala a Mexic-ului de azi). Cu toate ca nu ne putem baza pe veridicitatea datarii, este foarte posibil ca jocul sa fi fost jucat in jurul anului 500 i.Hr.! Acest lucru l-ar face chiar mai vechi decat „Tsu Chu-ul” chinezilor. Cu toate acestea, „Tlachtli” a fost mai degraba un amestec de baschet, volei si fotbal decat doar un stramos al fotbalului. O regula cheie a jocului era aceea ca jucatorii nu se puteau folosi de maini, dar puteau in schimb sa isi foloseasca capul, coatele, picioarele sau soldurile! (Ruinele aproape fiecarei asezari antice dezvaluie existenta unu teren destinat jocului sacru „Tlachtli”, inconjurat de ziduri . Aceste terenuri erau de obicei inchise in temple, intarind astfel spiritul sacru al jocului. „Tlatchi” a fost descris ca fiind in acelasi timp un sport spectaculos, dar si un studiu astrologic si un angajament politic! Semnificatia astrologica vine din faptul ca aztecii, in particular preotii lor, credeau ca miscarea mingii de cauciuc din timpul jocului simboliza viitorul traseu al soarelui! Se dadea o mare importanta similitudinii mistice dintre minge si soare, doar cei din elita conducerii putand asista la acest joc. Un amanunt interesant il reprezinta faptul ca a paria bani, haine sau chiar sclavi pe rezultatul final era o activitate foarte populara! „Tlachtli” era jucat pe un teren ingropat de piatra, inconjurat de ziduri, care la randul lor erau asaltate si inconjurate de fani si spectatori. Terenul avea forma literei „I” sau „H” avand la fiecare parte a curtii cate un inel din piatra cu diametrul de aproximativ 30 cm, situat la o inaltime ce varia intre 2,40–3 m ( – asemanator cosului de baschet din zilele noastre). Jocul in sine implica pasarea mingii de la o parte la alta fara sa atinga pamantul. Daca mingea cadea in terenul unei echipe, oponentii lor castigau un punct si vice versa ( – similar voleiului). Daca in schimb, loveai mingea cu alte parti ale corpului decat cele permise, pierdeai puncte in defavoarea echipei tale. Adevaratul scop al jocului era insa sa introduci mingea prin cercurile de piatra de la fiecare capat. Echipa care reusea prima acest lucru era declarata castigatoare, nemaitinandu-se cont de scorul din acel moment.Jucatorilor le erau confectionate cotiere, genunchiere si casti pentru a se proteja de mingea de cauciuc, care avea o greutate considerabila, desi acest lucru era doar o masura temporara … echipa invinsa fiind sacrificata zeilor dupa meci!

„Calcio” este consemnat oficial ca datand aproximativ din secolul al XVI-lea. Cu toate acestea, dupa cum am prezentat in episoadele anterioare, stramosul acestui joc dateaza din perioada Imperiului Roman, cand se juca „Harpastum”.Cel mai faimos joc de „Calcio” a avut loc la 17 februarie 1530 in piata „Santa Croce” din Florenta .La acea data Florenta era sub asediul familiei „de Medici”! Cu toate ca asediul si-a luat “tributul cuvenit”, oamenii din Florenta erau determinati sa organizeze aceasta partida, pentru a respecta traditia de a juca in timpul carnavalului din luna februarie si totodata pentru a-si arata dispretul fata de armata invadatoare. Pana si muzicienii cantau cocotati pe cladiri pentru a inviora jocul. Rezultatul final al respectivei partide nu a fost consemnat oficial, probabil si din cauza ca jocul a fost doar pentru ca Florenta sa isi arate unitatea in fata familiei „de Medici”. „Calcio” in sine, era un joc similar cu rugby-ul, mult mai violent decat fotbalul de astazi. Tinerii de o putere exceptionala, in special aristocrati, jucau „Calcio” la ocazii speciale. Jocul implica echipe de cate 27 de jucatori, care puteau sa isi foloseasca atat mainile cat si picioarele pentru a controla mingea. Meciurile se desfasurau in general in pietele publice ale marilor orase. „Golurile” erau inscrise prin aruncarea mingii peste un punct stabilit din capatul terenului advers. Regula de baza a jocului „Calcio” era ca mingea sa fie in permanenta in miscare. Daca mingea se oprea, meciul era oprit si reluat. „Calcio” a fost un joc extrem de popular in Italia, influenta lui atingand pana si vaticanul, papa Pope Clement VII, papa Leo IX si papa Urban VIII jucandu-l ocazional. In anul 1580 un domn pe nume Giovanni Bardi a publicat primul set de reguli pentru „Calcio”, aproximativ cu 300 de ani inainte ca regulile asociatiei de fotbal sa fie inregistrate. Acest joc nu mai este practicat in prezent in Italia decat ocazional cu o singura exceptie: in timpul carnavalului din Florenta din luna iunie, cand au loc partide demonstrative . Cu toate acestea, numele „Calcio” este dus mai departe si astazi, Liga de Fotbal Italiana folosindu-l in numele ei oficial. De aici si numele de „il Calcio”!

Romanii au introdus „Harpastum” in Franta, dar acum stim in schimb ca acest lucru s-a intamplat in jurul anului 50 Id.H. Francezii au preluat jocul si l-au dezvoltat pana au ajuns la versiunea numita „Choule”, cunoscuta si ca „Soule”. Aparent nobilimea a denumit jocul ca si „La Soule”, oamenii obisnuiti numindu-l „La Choule”. Cele mai vechi insemnari despre acest joc dateaza din secolul al XII-lea . Jocul se juca Duminica, inainte de apusul soarelui, suprafata de joc variind in dimensiuni. Aceasta putea sa masoare cat lungimea a doua strazi sau chiar cat distanta dintre doua orase . Jocul incepea in momentul in care mingea era aruncata cu putere in sus, acest gest reprezentand soarele ( – „La Soule” se poate traduce ca „Soarele”). Scopul jocului era de a lua mingea si a parcurge jumatate de teren pentru a marca. Punctul unde se marca putea sa fie un copac, sau un zid sau orice altceva. Mingea era grea, fiind confectionata din bucati de piele cusute si umpluta cu bucati de piele si tarate! „Soule” sau „Choule” se desfasura de obicei prin participarea a doua orase intregi, cu sute de oameni de fiecare parte. Era un joc violent, iar muscaturile, zgarieturile sau loviturile de pumn „erau la ele acasa”! Din cauza naturii violente a jocului, regele Felipe al V-lea l-a interzis in anul 1319. Un alt rege, Carlos al V-lea a interzis acest joc la randu-i in anul 1388, cu toate acestea jocul s-a jucat in Franta fara intrerupere.

Prima descriere a unei partide de fotbal in Anglia a fost facuta de William Fitzstephen in jurul anului 1170 .Acesta a relatat faptul ca in timp ce vizita Londra, a remarcat ca “dupa masa toti tinerii din oras merg pe camp pentru foarte popularul joc cu mingea”. FitzStephen a observat ca fiecare bransa locala sau caregorii de oameni ori varste aveau cate o echipa de fotbal reprezentativa: “varstnicii, tatii, sau oamenii avuti veneau calare sa vada intrecerea copiilor lor, o intrecere foarte la moda in randul tinerilor;(…) o caldura naturala inconjura acesti varstinici vazand atata activitate si participand la bucuria tineretii neincatusate.”

Cateva secole mai tarziu, un alt calugar scria, cu destula surprindere, despre fotbal, ca fiind un joc “in care tinerii (…) imping o minge uriasa dar nu aruncand-o in aer, ci izbind-o si rostogolind-o pe pamant, si asta nu cu mainile ci cu picioarele.” Acelasi cronicar dezaproba vehement acest joc, sustinand ca este “nedemn si fara sens”, avand ca rezultat, destul de des, “unele pierderi, accidente sau dezavantaje pentru jucatorii implicati.”.

Unele dintre insemnarile din anul 1280 ale unui conac notau: “Henry, fiul lui William de Ellington, in timp ce se juca cu mingea la Ulkham in “Duminica Treimii” cu David le Ken si multi altii, s-a intrecut cu David si a capatat o rana din genunchiul lui David in urma carei a murit in vinerea ce a urmat.” ( – “Duminica Treimii” – original “ Trinity Sunday” este in calendarul crestinilor vestici, prima duminica dupa o alta sarbatoare de cupa Pasti.

Regele Angliei, Eduard al II-lea a fost implicat in dezbaterile de la acea vreme despre fotbal, in anul 1314 plangandu-se chiar de “unele nelinisti provocate de marele interes pentru fotbal in randul publicului, aceasta stare putand genera multe rele.” La acea vreme el incerca sa adune o armata pentru a lupta contra Scotiei si era evident ingrijorat de impactul fotbalului asupra “indemanarii arcasilor din armata” .

Eduard al II-lea deziluzionat, a ajuns la trista concluzie, ca tinerii erau mai mult interesati sa joace fotbal decat de a trage cu arcul. Solutia aleasa de acesta a fost una simpla, interzicera fotbalului. Tatal acestuia, Eduard al III-lea, l-a urmat reinnoind aceasta interdictie in anul 1331, de asemenea inaintea unei campanii de invadare a Scotiei. Apoi, Henry al IV-lea a fost urmatorul monarh care a incercat sa opreasca tinerii sa mai joace fotbal, cu o noua interdictie in anul 1388. Aceasta a fost fara efect, astfel ca in anul 1410, monarhul a introdus o pedeapsa cu inchisoarea de 6 zile si o amenda pentru cei prinsi ca joaca fotbal. In anul 1414, fiul acestuia, Henry al V-lea, a introdus din disperare, o proclamatie prin care tinerii erau obligati “sa traga cu arcul in loc sa joace fotbal”, ca urmare, in anul ce a urmat arcasii lui Henry au jucat un rol covarsitor la infrangerea francezilor in Batalia de la Angicourt.

Eduard al IV-lea , alt puternic oponent al fotbalului, a ordonat printr-o lege de la 1477 ca „nicio persoana nu va avea voie sa practice niciun fel de joc ilicit cum ar fi zarurile, quoit ( – joc cu inele aruncate intr-un tarus), fotbalul sau alte jocuri asemanatoare, oricare tanar care este puternic si capabil trebuie sa exerseze trasul cu arcul din motivul ca apararea patriei depinde de astfel de arcasi.“ De asemenea, Henry al VIII-lea a scos fotbalul in afara legii in anul 1496, urmat de fiul acestuia, Henry al VIII-lea, care a introdus la randu-i o serie de legi impotriva jocului de fotbal in locuri publice. Pe cand monarhia protesta impotriva jocului din motive militare, liderii bisericii erau mai degraba ingrijoratiu ca fotbalul se joaca duminica. In anul 1531 predicatorul puritan, Thomas Eliot, sustinea ca fotbalul provoaca “o furie animalica si violenta extrema.” In anul 1572, episcopul de Rochester a propus o noua campanie pentru a oprima acest “joc daunator”. In cartea sa, “Anatomia abzurilor” (1583), Philip Stubbs ( – un pamfletar englez, 1551-1610) sustinea ca “practicarea fotbalului si a ultimelor dracii (…) ne indeparteaza de calea cea buna, indiferent ca este vorba de “Sabbatth ” sau oricare alta zi.” Stubbs era de asemena ingrijorat de accidentele ce aveau loc la un astfel de meci: “uneori genunchii lor sunt loviti puternic, uneori au gaturile rupte, unori spatele, alteori picioarele sau mainile, uneori ies din joc, alteori le izbucneste sangele pe nas. (…) Fotbalul incurajeaza invidia si ura (…) uneori chiar bataia, crima si varsarea de sange. (…) Fotbalul este mai mult o lupta decat un joc.”

Scriptele de la acea vreme relatau ca tinerii refuzau pur si simplu sa accepte interzicerea fotbalului. In anul 1589 de exemplu, Hugh Case si William Shurlock au fost amendati pentru ca au jucat fotbal in cimitirul St. Werburghy in timpul predicii preotului. Zece ani mai tarziu, un grup de oameni dintr-un sat din Essex au fost amendati, de asemenea pentru ca au jucat fotbal intr-o zi de duminica. Alte acuzatii de acest gen au avut loc in Richmond, Bedford, Thirsk si Guisborough.

Consiliile locale au interzis la randul lor jocul de fotbal. Cu toate acestea, tinerii au continuat sa ignore aceste legi. In anul 1576 s-a consemnat faptul ca in jurul a 100 de oameni “s-au adunat ilegal si au jucat un joc ilegal numit fotbal”. In anul 1608, in Manchester, “un grup de defranati si bolnavi mintal (…) au spart mai multe geamuri in timpul unui joc de fotbal ilegal”. Fotbalul a devenit o asemenea problema incat in anul 1618 consiliul local a angajat „ofiteri speciali pentru fotbal” pentru a aplica aceste legi. Dupa executia regelui Charles I, in anul 1649 ( – “victima” a razboiului civil), noul conducator, Oliver Cromwell, i-a insarcinat pe generalii lui reprezentativi sa impuna o lege “impotriva fotbalului, a persecutarii ursilor, a luptelor intre cocosi, a curselor de cai si a luptelor corp la corp.” Cromwell a avut, se pare, mai mult succes decat predecesorii lui in a-i opri pe tineri sa joace fotbal. Cu toate acestea, dupa moartea sa in anul 1660, jocul a revenit la loc de cinste in Britania.

Mingea folosita in fotbal era confectionata dintr-o „basica” de animal ,iar doua echipe, formate dintr-un numar mare de tineri, incercau sa introduca mingea in poarta adversa. In orase, jocul era cu precadere jucat de ucenicii mestesugarilor: “extenuati, exploatati si in general plini de necazuri, acestia constituiau de obicei partea nesociabila a tinerilor, locuind foarte aproape unii de altii (…) reprezentau o fecventa amenintare, nesupusi regulilor si deloc suprinzator, rapid recrutati pentru fotbal.”

Potrivit lui George Owen in Tara Galilor fotbalul era putin diferit de cel practicat in Anglia: “O minge rotunda era pregatita (…) in asa fel incat un om sa o poata tina in mana (…) Mingea este confectionata din lemn fiert in grasime pentru a o face mai alunecoasa si mai greu de tinut (…) Numele mingii este “Knappan” ( – scris uneori “Cnapan” sau “Knapan”) si unul dintre jucatori o arunca in aer (…) Cel care avea mingea o arunca spre poarta (…) “knappan-ul” ( – mingea) era aruncat incoace si incolo, inainte si inapoi (…) Este o imagine ciudata sa vezi o mie sau cinci sute de oameni urmarind o minge (…) jucatorii se intorc acasa dupa acest joc cu capetele sparte, fetele murdare, corpurile lovite, picoarele oloage (…) dar fara ranchiuna sau ura.”

Distanta dintre cele doua porti in jocurile de fotbal putea fi de cateva mile ( – 1 mila = 1.609344 km). De exemplu, in Ashbourne, Derbyshire jocurile de fotbal se desfasurau de-a lungul a mai multor mile, asa cum se intampla la meciul disputat anual de „Shrove Tuesday” ( – prima zi de marti dupa “Shrove Sunday” – Duminica lasatului secului). La acest joc participau doua echipe constituite din orice persoana care locuia in orasul respectiv, actiunea desfasurandu-se pe un teren cu portile aflate la o distanta una de cealalta de 3 mile.

In anul 1772 un meci disputat in Hitchen s-a desfasurat prin „plimbarea” mingii „aruncata prima data in elesteul „Priory”, apoi sutata de-alungul strazii „Angel”, prin piata, la beraria „Artichoke” si in sfarsit introdusa in poarta, care era defapt portalul bisericii „St. Mary.”

In secolul al XVIII-lea conducerile scolilor publice din marea Britanie aprobau acest joc de fotbal, existand chiar un document ce atesta faptul ca fotbalul a fost jucat la colegiul Eton in jurul anului 1747. Colegiul Westminster a inceput sa il practice doi ani mai tarziu, apoi au urmat scolile Harrow, Shrewsbury, Winchester si Charterhouse care au adoptat fotbalul in anul 1750.

Thomas Arnold a fost numit director al scolii „Rugby” in anul 1828 ( – „Rugby” este un oras din districtul Warwickshire din Anglia, pe raul Avon, de unde vine si numele actualului sport rugby). Acesta a avut un impact covarsitor asupra dezvoltarii educatiei din scolile publice in Anglia. Arnold a introdus matematica, istoria moderna si limbile moderne si a instituit un sistem foarte eficient de a metine disciplina in scoli. Acesta a accentual importanta sportului in educarea tinerilor, fiind convins ca sportul era o metoda foarte buna pentru „incurajarea baietilor maturi sa aplice cu responsabilitate autoritatea personalului scolii”. El chiar a argumentat ca jocuri cum ar fi fotbalul de exemplu, asigura un „mijloc formidabil pentru cladirea unui caracter.”Fiecare scoala avea propriile reguli si stiluri de a juca acest joc . In unele scoli, mingea putea fi prinsa daca era sutata mai jos de maini sau genunchi. Daca mingea era prinsa in aproprierea portii adverse, cel care o prindea avea sansa sa inscrie prin purtarea mingii in poatra din maximum trei pasi sariti.

Scolile „Rugby” , „Marlborough” si „Cheltenham” au dezvoltat jocul folosind manile si picioarele pentru a manevra mingea. In schimb, scolile „Shrewsbury” si „Winchester” puneau accent pe lovirea mingii si alergarea cu ea la picior ( – in limba engleza termenul era „dribbling”). Dotarile scolilor au influentat si ele regulile acestui joc, astfel, elevii de la scoala “Charterhouse” jucau fotbal printre arcadele vechii manastiri „Carthusian”. Cum spatiul era limitat, jucatorii depindeau foarte mult de talentul si priceperea la „driblat”. In alte scoli, cum ar fi “Eton” and “Harrow”, care aveau la dispozitie terenuri mari dedicate acestui sport, accentul s-a pus mai mult pe lovirea balonului cat mai tare, pentru a parcurge distante cat mai lungi. Un elev al scolii Westminster spunea, fotbalul practicat la aceasta scoala era foarte dur si implica o multa violenta fizica: „Cand fugeai (…) ”inamicul” venea, aluneca spre tine, te lovea cu tibia, te lua peste umar, te arunca jos si sarea pe tine … defapt facea orice aproape de crima pentru a-ti lua mingea.”

… „Asociatia Engleza de Fotbal” ( – „The Football Association”, notata in continuare „FA”) s-a nascut in luna octombrie a anului 1863. Scopul Asociatiei de Fotbal a fost sa stabileasca un singur set de legi unificate ale fotbalului. Prima sedinta a avut loc la „Taverna Freeman” din Londra, Cluburile reprezentate la aceasta sedinta au fost: „Barnes”, „Blackheath”, „Perceval House”, „Kensington School”, „War Office”, „Crystal Palace”, „Forest” ( – cunoscut ulterior ca „Wanderers”), „Crusaders”, „No Names of Kilburn” si clubul „Charterhouse“, acesta din urma trimitandu-si un reprezentant. Unele insemnari de la acea vreme descriu „FA” ca fiind practic un grup de oameni din esalonul superior al societatii britanice: “oameni cu prejudecati, care se considerau aristocrati, mostenitori ai doctrinei de a conduce si legiuitori cu drepturi cel putin semi-divine”. „Ebenezer Cobb Morley (foto 1) a fost ales secretarul „FA”. La sedinta din 24 noimbrie 1863, Morley a prezentat o schita a unui regulament ce continea 23 de reguli. Acestea se bazau pe un amalgam de reguli adoptate in trecut de scolile publice, universitatile si cluburile de fotbal. Regulamentul includea o prevedere referitoare la alergatul cu mingea in mana daca aceasta era prinsa „cu totul”. Jucatorilor le era permis sa „loveasca partea din fata a piciorului” adversarului cand acesta fugea cu mingea. Urmatoarele doua propuneri ale acestui regulament au provocat dezbateri aprinse:

„IX. Un jucator este indreptatit sa fuga cu mingea catre poarta adversarilor doar daca face o prindere regulamentara, sau daca prinde mingea din prima; dar in cazul prinderii regulamentare, daca jucatorul indica executarea unei lovituri libere, acesta nu va mai trebui sa fuga.”

„X. Daca un jucator va fugi cu mingea spre poarta adversa, orice adversar va avea dreptul sa il atace, tina, sa ii puna piedica si sa il faulteze ( – termenul se referea probabil la “placarea” adversarului), sau sa ii smulga mingea, dar nici un alt jucator nu va putea fi tinut si faultat in acelasi timp.”

Unii dintre membrii au obiectat la adresa celor doua reguli considerandu-le „necivilizate”. Altii credeau ca atacul, piedica sau faultul erau „ingrediente” importante ale jocului. Un „suporter” al faultului a argumentat ca fara acesta „vei indeparta curajul si barbatia jocului, consecinta fiind ca vor sosi o gramada de francezi care te vor bate doar dupa o saptamana de antrenamente.” Cel mai important sustinator al faultului era F. W. Campbell, reprezentantul celor de la „Blackheath”, care considera acesta aspect al jocului vital pentru dezvoltarea „asprimii masculine”. Campbell a subliniat ca „faultul ( – placajul) este fotbalul adevarat”, demisionand din „FA” dupa ce votul i-a fost potrivnic (13-4). Acesta a ajutat ulterior la formarea asociatiei rivale, „Uniunea Fotbal Rugby”. La data de 8 decembrie 1863, „FA” a publicat „Regulile Fotbalului.” Acestea erau urmatoarele:

1.”Lungimea maxima a terenului va fi de 182,88 m ( – 200 de yarzi), latimea maxima de 91,44 m ( – 100 de yarzi), lungimea si latimea vor fi marcate de steaguri, iar portile vor fi definite ca doua bari verticale, de 7,31 m fiecare, fara nicio bara sau panglica ( – sfoara) deasupra lor.”

2. „Daca un gol va fi inscris, jocul va reincepe cu o lovitura libera de la centrul terenului, de catre echipa care a primit golul; cealalta echipa nu se va apropia mai mult de 9 m de minge pana in momentul in care ea este lovita”

3. „Dupa inscrierea unui gol, echipa care a primit golul va fi indreptatita sa degajeze, iar cele doua echipe vor schimba portile dupa inscrierea fiecarui gol.”

4. „Golul va fi validat daca mingea va trece de cele doua bari, sau pe deasupra spatiului dintre cele doua bari (la orice inaltime), dar fara a fi aruncata pe jos sau purtata.”

5. „Cand mingea este prinsa, cel care a prins-o o va arunca din punctul de pe linia de demarcatie de unde a parasit pamantul, in directia liniei, apoi mingea nu va putea fi jucata pana cand nu va atinge din nou pamantul.”

6. „Cand un jucator loveste mingea, oricare dintre coechipierii care se afla cel mai aproape de linia de poarta adversa este „afara din joc”, si nu va putea atinge mingea in niciun caz si nu va impiedica un alt jucator sa o faca, decat in momentul in care el revine in joc ( – offise); dar niciun jucator nu se va afla in pozitie „afara din joc” cand mingea este degajata din spatele liniei portilor.”

7. „In cazul in care mingea trece de linia portilor, iar un jucator al echipei care a inscris atinge primul balonul, unul dintre coechipierii acestuia va fi indreptatit sa execute o lovitura libera de pe linia portii, la punctul opus locului unde mingea a fost atinsa. Daca un jucator advers atinge primul mingea, un coechipier al acestuia va fi indreptatit la executarea unei lovituri libere de la 14 m de linia portii, opus locului unde mingea a fost atinsa, iar adversarii vor astepta in apropierea liniei portii lor pana cand lovitura va fi executata ( – asemanator regulilor rugby-ului contemporan).”

8. „Daca un jucator prinde mingea regulamentar, el va fi indreptatit sa execute o lovitura libera, ceruta de acesta imediat printr-un semn facut cu calcaiul, iar pentru a executa o astfel de lovitura, el isi va putea lua elan cat de mult va dori, fara ca vreun jucator advers sa intervina pana la executarea loviturii.”

9. „Nici un jucator nu va fugi cu mingea.”

10. „Nici piedica, nici faultul ( – placajul) nu sunt permise si niciun jucator nu isi va folosi mainile pentru a-si tine sau a-si impinge adversarul.”

11. „Nu-i va fi permis niciunui jucator sa arunce mingea sau sa o paseze mai departe cu mainile.”

12. „Nu-i va fi permis niciunui jucator sa ridice mingea de la pamant cu mainile in timpul jocului sub nici un pretext.”

13. „Nu-i va fi permis niciunui jucator sa poarte dispozitive cu cuie sau tepi ( – eng. ”projecting nails”, foto 2), aparatori de fier sau „gutta-p„gutta-percha” ( – un tip de cauciuc natural folosit in zilele noastre la fabricarea mingilor de golf sau a implantelor dentare, foto 3) pe talpi sau calcaiele incaltarilor.”

O perspectiva istorica asupra violentelor din fotbal si de pretutindeni

Fotbalul si violenta pe care acesta o implica nu au fost mereu asociate, nu au mers mereu mana in mana. Se pare ca totusi asa cum si istoria fotbalului este foarte veche si pierduta cumva in negura timpului, si istoria acestor forme de violenta dateaza de foarte multa vreme, inca din Anglia medievala. In anul 1314 regele Edward al II-lea a interzis fotbalul care era atunci lipsit de violenta si care presupunea aruncarea unei vezici de porc pe teren intrucat credea ca dezordinea care insotea de obicei meciurile ar putea duce la dezordine sociala sau chiar tradare. Etimologia cuvantului huligan are de asemenea o vehime considerabila, fiind un cuvant vechi care conform „Oxford English Dictionary” a aparut in Londra in raporturile politiei in vara lui 1889. A devenit instantaneu popular, cu cateva referiri in ziare in decurs de cateva saptamani (un semn sigur de acceptare) incluzand termeni ca "huliganism", "huliganesc", "huliganic", si verbul "to hooligan", din care doar primul a supravietuit. De mult disparutul ziar Londonez „Dailly Grafic” a scris intr-un raport in data de 22 august a acelui an: "avalansa de brutalitate care sub numele de huliganism… a pus in umbra nemaipomenitele inregistrari ale recordurilor sociale, ale sudului Londrei… ". In curand cuvantul a atins si lucrarile literare Connan Doyle l-a inclus in "The Adventures Of the Six Napoleon in 1904": "se pare ca era unul din acele acte necugetate de huliganism care se intampla din timp in timp, si a fost raportat sergentului ca atare"; si H.G. Wells l-a inclus in nuvela sa in 1909 "Tonno-Bungay": "trei tineri energici de tipul huliganului care purtau haine cu gulere inalte, impachetau cutii de lemn in care se aflau sticle invelite in hartie printre multa confuzie si agitatie". Mai multe surse au sugerat faptul ca originea cuvantului provine de la o familie irlandeza al carui nume era Hooligan sau Houlihan. Se pare ca exista si un cantec de music hall al acelei perioade despre o familie de scandalagii care purtau acest nume. Oxford English Dictionary afirma ca existau o serie de personaje irlandeze comice, numite in mod similar, care apareau intr-un periodic numit "Funny Folks". Unele surse afirma ca este o derivare de la termenul Hooleglsgang, dar nimeni nu a adus o dovada in sensul acesta. Totusi o carte numita Hooligan Nights in 1899 ne ofera cateva dovezi ajutatoare. Rook afirma ca termenul provine de la Patrick Hooligan un hot marunt si scandalagiu care traia in Borough pe partea sudica a raului Londonez. Impreuna cu familia si cu un mic grup de acoliti frecventa Lamb si Flag Public House Southwark. Hooligan a omorat un politist, a fost inchis si a murit in inchisoare. Un alt scriitor Earnest Weekley spunea in "Romance of the World" in 1912: "Hooligans initial erau o familie irlandeza cu acel nume ale caror actiuni au reimprospatat atmosfera monotona a vietii in Southpark acum aproape 14 ani."

Oricare ar fi originile a intrat destul de repede in vocabular. La inceput aceasta a fost probabil datorita valorii de noutate. Mai tarziu intelesul lui a inceput usor-usor sa se transforme. Stirile saptamanale arata ca totusi continua sa isi serveasca scopul.

Prima confruntare violenta care a fost inregistrata a avut loc la un meci din Anglia, in 1889, o perioada in care bande de suporteri intimidau cartierele vecine, si atacau arbitrii si suporterii echipei adverse. In 1885, dupa ce Preston North End a batut Aston Villa cu scorul de 5 la 0 intr-un meci amical, cele doua echipe au fost atacate cu pietre, au fost lovite si scuipate. Unul din jucatorii de la Preston a fost batut atat de rau incat si-a pierdut constiinta. Presa vremii i-a descris cu fiind “ howling roughs “. In anul urmator, fanii lui Preston s-au luptat cu fanii echipei Queen Park, intr-o statie de tren; aceasta este prima inregistrare a huliganismului departe de stadion.

In 1905, cativa suporteri ai echipei Preston a fost judecati pentru huliganism, incluzand invinuiri ca “ stare de ebrietate”, dupa un meci purtat cu Blackburn Rovers.

Intre cele doua razboaie mondiale nu s-a mai inregistrat nici un eveniment legat de huliganism, dar fenomenul a inceput sa atraga atentia presei la sfarsitul anilor ’50, datorita renasterii sale in America Latina. In 1955-1956, in timpul sezonului de fotbal englez, suporterii Liverpool si Everton au fost implicati in mai multe incidente ce au avut ca urmare distrugerea unor terenuri. Pana in anii 1960, o medie de 25 de incidente huliganistice erau raportate in fiecare an in Anglia.

Fenomenul huliganistic nu a fost inregistrat doar in Anglia, grupari de suporteri luand fiinta in America de Sud, dinaintea celui de-al doilea razboi Mondial.Pe data de 15 aprilie 1889, in Sheffield, 69 de suporteri de la Liverpool au murit in una din cele mai mari catastrofe petrecute vreodata pe un stadion. Numerosi suporteri ai cluburilor engleze , si nu numai, s-au organizat atunci si au adunat sume mari de bani care au fost donate fondului de ajutorare a familiilor victimilor. Un alt eveniment care a adus dupa sine o reala tragedie a fost cel al Finalei Cupei Campionilor din 1985, pe Haysel, cand atacul fanilor lui Liverpool asupra celor de la Juventus a dus la moartea a 39 de persoane. Atunci UEFA a exclus cluburile engleze din competitiile europene. Cei de la Juventus nu au mai putut participa pe o perioada de 5 ani, iar cei de la Liverpool pe o perioada de 7 ani. Dar despre acel incident vom relata mai pe larg in paginile ce urmeaza.

Primii suporteri au fost studentii englezi, care in a doua jumatate a secolului XIX isi sutineau echipele Universitatilor, intr-o perioada in care fotbalul nu era inca un joc profesionist. Iata ce scria Charles Edwards in 1892: “ pasiunea pe care o au englezii pentru fotbal este comparabila cu cea pe care francezii o au fata de balet, si spaniolii pentru coride.” “ In toate marile orase, dar si multe din cele mici, in toata Anglia, sambata e zi dedicata fotbalului.” In data de 10 aprilie 1909, meciul dintre Celtic si Rangers s-a transformat intr-o batalie de proportii, cu un numar mare de raniti, atat dintre suporteri cat si dintre fortele de ordine.

In Brazilia fotbalul a ajuns la rang de religie. In Buenos Aires, oras tot mai mare, dar constant sarac, odata cu inrautatirea situatiei economice, mii de tineri s-au organizat in bande care erau implicate in mica criminalitate. Sub numele de “ Barra Bravas” ( curajosii din cartier), petreceau mult timp pe stadioane, unde au dezvoltat stilul specific argentinian de incurajare- zgomotos si fanatic, cu o enorma utilizare a violentei fizice.

Dupa un deceniu extrem de nereusit, la inceputul anilor ’60, Liverpool revenea in prima Liga , condusi de Bill Shankly. Atmosfera in oar era extraordinara, si acel spirit s-a transmis si in tribuna. In acelasi an in care The Beatles faceau ravagii in topuri cu primul lor single, “ Love Me do”, suporterii din Kop au venit cu o idee revolutionara, si anume sa cante echipei iubite. Din acel an, 1962, cantecele suporterilor au devenit o constanta in tribune.

Aproape in acelasi timp ca si Anglia suporterii incep sa se organizeze si in Italia, pe alte temelii, dar cu aceeasi doza de pasiune.

Alt caz relevant ar fi si semifinala Cupei UEFA sezonul 1999-2000 dintre Galatasaray (Istambul) si Leeds United (Leeds), mansa tur, desfasurata in Turcia, la Istambul, unde, cu doua ore inaintea meciului fanii turci au provocat multimea de fani englezi, aflati in acel moment in piata Ataturk prin insulte si sloganuri indraznete, la care britanicii au raspuns cu aceeasi moneda. Acest fapt a dus la declansarea unui atac fizic din partea fanilor turci chiar sub ochii descumpaniti ai fortelor de ordine. Rezultatul a fost unul sangeros, doi fani ai lui Leeds fiind injunghiati mortal, iar alti 23 s-au ales cu rani cu grad diferit de gravitate. Politia, la acel moment, a arestat 6 suspecti. Vinovat s-a dovedit a fi doar unul singur, care a fost judecat abia in anul 2004.

Tragedia de la Hillsborough

Dezastrul de la Hillsborough, din data de 15 aprilie 1989, este cel mai tragic eveniment petrecut vreodata in istoria fotbaluiui. Pe stadionul Sheffield Wednesday, au murit in acea zi 94 de oameni, si alte cateva sute au fost ranite.

Potrivit Taylor Raport, un raport realizat de catre Lord Justice Taylor, cauza a fost controlul slab al politiei, lipsa de organizare si a rezultat in transformarea stadioanelor din Anglia in cel de tip „ all-seater”, in care fiecare spectator are locul si scaunul lui, si in scoaterea barierelor din fata tribunelor.

Pentru a reda mai exact imensitatea tregediei petrecuta atunci, in randurile ce urmeaza vom incerca redarea faptelor ce au condus la moartea atator oameni.

Stadionul era impartit intre suporterii echipelor Liverpool si Notthingam Forest, toti cei 96 de morti fiind fanii echipei Liverpool. Asezarea pe stadion a fost facuta in asa fel incat la toate meciurile importante suporterii celor 2 echipe fiind asezati in cloturi si parti opuse, fanilor echipei Liverpool fiindu-le rezervata sectiunea numita Leppinfgs Lane End. Inceputul meciului a fost programat la ora 15:00, iar fanii au fost instruiti sa vina cu cincisprezece minute mai devreme. In ziua meciului posturile de televiziune si Radio au anuntat ca persoanele care nu poseda bilet sa nu incerce sa intre pe stadion. Multi fani din oraselul Lanceshire si din alte orasele aflate in apropiere au intarziat din cauza unor drmuri in lucru care nu au fost anuntate de nimeni.

Intre orele 14:30 si 14:40, multi suporteri s-au ingramadit langa turnichetele de la intrarea dinspre Leppings Lane End, toti dornici si nerabdatori sa intre pe stadion inainte de inceperea meciului. Rezultatul a fost creearea unui drum de acces foarte ingust, cu mult mai multi fani decat puteau intra prin cele 2 custi, care erau asezate la intrarea dinspre tribuna Leppings Lane End. Cei care nu au putut intra pentru ca nu au fost lasati de catre fortele de ordine , nu se puteau intoarce pentru a parasi zona din cauza fanilor care se ingramadeau in spatele lor, si astfel au ramas blocati. Cei de afara, care asteptau sa intre pe stadion auzeau tipetele si uralele celor aflati deja in tribuna, in momentul in care jucatorii au intrat pe teren, cu zece minute mai devreme. Inceputul partidei nu a fost amanat pentru fanii care inca sa pregateau sa patrunda pe stadion. Un adolescent a reusit sa intre, urcandu-se pe un chiosc aflat chiar langa zid. Douazeci de indivizi au reusit sa intre in momentul in care fortele de ordine au deschis o poarta pentru a evacua pe cineva. Aproape cinci mii de oameni incercau sa patrunda pe stadion prin turnichet in acelasi timp. Acest lucru a provocat ingrijorarea politiei, care se temea sa nu se creeze striviri, si tocmai pentru a evita moartea oamenilor, au deshis portile pentru a ii lasa sa iasa pe cei care nu aveau bilet. Rezultatul a fost patrunderea pe stadion a foarte multor oameni. A fost un flux de mii de fani care au intrat printr-un tunel stramt aflat in spatele tribunei, unde oamenii au ajuns sa fie impinsi in gard de catre multimea aflata in spatele lor. Cei care se aflau la intrare nu stiau ca aceasta problema se crease, iar fortele de ordine care in mod normal ar fii stat la intrarea in tunel, daca ingraditurile centrale ajungeau la capacitate maxima, si ar fii dierectionat multimea catre ingraditurile aflate in lateral, dar atunci nu au facut asta, din motive necunoscute. Pentru un timp, problema creata nu a fost observata decat de catre cei afectati. De abia la 15:06, arbitrul a oprit meciul, la sfatul politiei, la doar cateva minute dupa ce fanii au inceput sa se catere pe ziduri pentru a scapa de imbulzeala. In acest moment, o mica poarta din gard fusese rupta, si cativa fani au reusit sa scape pe acolo; altii au continuat sa se catere pe gard, iar altii au fost trasi de acolo de catre fanii aflati in Wst Stand, tribuna aflata chiar deasupra Lepping Lane End.Oamenii erau atat de prinsi in aglomeratia creata in „ pens”, incat multi au murit asfixiati. Terenul s-a umplut de oameni care incercau cu disperare sa respire, de abia scapati din multime, si raniti, ci cadavrele celor morti. Politia si stewarzii au fost curand coplestiti de situatie. Suporterii care fusesera raniti au incercat pe cat au putut de mult sa ajute.

In timp ce aceste evenimente se desfasurau, un numar mare de polististi au fost nevoiti sa faca un cordon in jurul terenului, pentru a ii impiedica pe fanii Liverpool sa ajunga la cei de la Nottingham Forres, care se aflau in partea opusa a stadionului. Cativa fani au incercat sa rupa cordonul pentru a ii transporta pe raniti catre ambulantele care asteptau, dar au fost trimis inapoi. 44 de ambulante au fost prezente atunci in afara stadionului, dar doar una a resusit sa patrunda mai mult pe stadion, si chiar si aceasta a fost nevoita sa se retraga pentru ca nu avea pe unde sa treaca.

In aceasta tragedie 766 de oameni au fost raniti, 300 dintre ai avand nevoie de spitalizare. 94 de oameni au murit in acea zi, dupa 4 zile numarul a crescut la 95, cand un adolescent in murit in spital, iar dupa 4 ani numarul a crescut la 96, cand in martie 1993 Tony Bland a murit tot in spital, dupa ce a stat in coma timp de 4 ani, in urma incidentelor petrecute pe stadionul Hillsborough.

Imaginile filmate cu tragedia de la Hillsborough sunt socante, si poate ar trebui vizionate de mai multi oameni, pentru a intelege intra-adevar cat de departe pot merge pasiunile fotbalului si tragediile ce le atrag dupa ele aceste pasiuni.

TRAGEDIA DE LA HEYSEL

Un alt eveniment tragic a fost cel petrecut in data de 29 mai 1985, pe stadionul Heysel, din Belgia. Incidentele violente i-au avut in prim plan pe suporterii echipelor F.C Liverpool si F.C Juventus.

Situatia acestor doua echipe in momentul producerii tragediei in care au murit 39 de oameni, era foarte buna, amplificand astfel mizele jocului, atat pentru jucatorii echipelor, cat si pentru suporteri. Liverpool era prima echipa in Europa, castigand Cupa Europeana de 4 ori, din 8 editii. Juventus la randul lor detineau Cupa Castigatorilor , si aveau echipa formata in mare majoritate din jucatorii care castigasera Cupa Mondiala in 1982, adica din jucatorii care formau echipa Italiei. In luna ianuarie e acelui an, 1985, Juventus a jucat cu Liverpool la Turin, in Italia, in Campionatul Super Cupei Europene, meciul terminandu-se cu scorul de la 2 la 0 pentru Juventus. Ar fii trebuit sa fie jucat si returul pentru acelasi campionat, la Anfield, dar a fost amanat pentru meciul care avea sa aibe loc pe Stadionul Ehysel, dar nu a mai fost jucat vreodata.

Desi era stadionul national al Belgieie, Heysel nu atingea criteriile pentru finala Cupei Europene. Avand o vechime de 55 de ani, nu a fost intretinut in mod corespunzator, aflandu-se intr-o stare deplorabila la momentul meciului, cu multe parti din el daramandu-se de-a dreptul.Stadionul era plin cu 58.000- 60.000 de suporteri, cu un numar de 25.000- 30.000 de oameni pentru fiecare echipa. Tribunele erau impartite in felul urmator: cele doua peluze aflate in spatele portilor erau impartite in cate 3 zone. O, N si M erau rezervate fanilor echipei Juventus, iar X, Y, si Z la celalalt capat, fanilor Liverpool. Sectiunea Z era rezervata fanilor belgieni, reprezentand astfel terenul neutru aflat intre galeriile celor doua echipe. Scopul era ce aceasta sectiune neutra sa fie opusa atat celor de la Juventus, cat si celor de la Liverpool. Acest lucru a oferit fanilor sansa de a obtine bilete de la agentii sau chiar „ la negru” , creand astfel un amestec periculos de suporteri. In aceea perioda, Bruxxeles , ca si restul Belgiei de altfel, avea o comunitate foarte numeroasa de italieni, si multi fani expatriati ai echipei Juventus au cumparat bilete aflate in sectiune Z. Un mic procent de bilete rezervate acestei sectiuni a ajuns si la fanii echipei Liverpool. Mai mult decat atat, sectiunile X si Y erau supra aglomerate, datorita faptului ca multi suporteri au reusit sa patrunda pe stadion fara bilet. Ca si cand toata aceasta situatie nu ar fii fost suficienta pentru aparitia unor incidente violente, multi dintre suporterii prezenti in acea zi pe stadion, consumasera bauturi alcoolice pe tot parcursul zilei.

Cu aproximativ o ora inaintea inceperii partidei, in jurul orei 19:00, au inceput problemele. Fanii Liverpool si Juventus stateau foarte aproape unii de altii. Granitele care aveau rostul de a ii tine departe unii de altii erau reprezentate de niste garduri de sarma si de prezenta intr-un numar mult prea mic a fortelor de ordine. Suporterii celor de la Juventus au inceput sa arunce cu proiectile in ceilalti fani. Rezultatul a fost ca proiectilele au inceput sa zboare de ambele parti. Faptul ca stadionul Heysel se afla in acea stare de „ dezintegrare” le-a oferit fanilor prezenti acolo sa isi fabrice proiectile din partile din stadion care se daramau. Astfel, pietre procurate din stadion au inceput sa zboare in toate partile. In timp ce inceputul partidei se apropia, aruncatul cu pietre a devenit din ce in ce mai intens. Un grup de fani de la Liverpool au inceput sa alerge inspre si peste sectiunea Z, facandu-i pe cei de la Juventus sa fuga in retragere. Neavand unde sa se duca, suporterii Juventus s-au indreptat catre o parte a unui zid. Unii au incercat sa se catere pe zid, care datorita vechimii, nu a putut suporta greutatea si a cedat. In acel moment au murit cei mai multi- treizeci si noua de oameni si aproape sase sute de raniti. Cadavrele au fost carate pe bucati rupte din garduri si asezati afara, acoperiti cu uriasele steaguri de fotbal, pregatite de catre galerie pentru meci. In momentul in care politia si elicopterele se apropiau, steagurile au zburat de pe cadavre, si situatia a devenit haotica. Ca raspuns la evenimentele ce tocmai avusesera loc in sectiune Z, fanii din Juventus s-au revoltat in capatul celelalt de stadion. S-au indreptat pe stadion, inspre fanii de la Liverpool, cautand confruntarea cu acestia, dar fortele de ordine au intervenit si i-au oprit. Suporterii de la Juventus s-au luptat cu politia timp de aproape doua ore, aruncand cu pietre, bate si proiectile. La un moment dat, unul din suporteri a tras cu pistolul inspre fortele de ordine.

In momentul in care meciul a inceput, politia inca se lupta cu fanii, si au fost nevoiti sa stea in jurul terenului de fotbal pe toata durata meciului.

In ciuda dezastrului, autoritatile au fost de parere ca intreruperea si meciului si amanarea lui ar fii incins spirtele, asa ca meciul s-a desfasurat in continuare. Juventus a castigat partida, cu scorul de 1 la 0, in urma acordarii unei lovituri libere.

In timpul Campionatului European din 2000, toti jucatorii italieni au depus coroane de flori pe locul tragediei, in memoria mortilor de atunci.

In anul 2005, Juventus si Liverpool au jucat din nou impreuna, dupa ce au „ picat” impreuna in aceeasi grupa, in cadrul Ligii Campionilor. Acest meci a fost jucat la douazeci de ani dupa evenimentele de la Heysel , si a fost prima oara cand cele doua echipe s-au confruntat dupa acele incidente. Inaintea meciului, fanii lui Liverpool au afisat pancarde, care formau un banner urias, pe care era scris „AMICITIA” (care inseamna prietenie in limba italiana). Multi dintre suporterii de la Juventus au aplaudat gestul, iar o parte semnficanta au decis sa intoarca spatele acestui gest, considerand ca a trecut prea multa vreme de la tragedia produsa pe stadionul Heysel.

VIOLENTE IN ROMANIA

In anii ’90 violenta pe stadioanele din intreaga lume a devenit aproape cotidiana. Tot in aceeasi perioada, fenomenul a inceput sa se dezvolte si in Romania. De abia eliberati de sub jugul comunist, avand mult mai mult acces la informatii privitoare la fenomenele huliganistice din alte tari, grupuri de galerii si brigazi de Ultras au inceput sa se formeze si la noi in tara. Desi nu atat de violenti, si cu urmari atata de grave, cum ar fii moartea atator oameni, violentele inregistrate de catre suporterii romani au inceput sa creasca intr-un mod alarmant.

Daca in comunism derby-urile s-au disputat fara a fi marcate de violente intre suporteri, duritatile au aparut dupa 1990 si mai ales dupa momentul 10 mai 1997. Din 1997, ziua de 10 mai este una speciala pentru galeria lui Dinamo. In urma cu aproape 11 ani, Steaua a castigat pe teren propriu cu scorul de 3-1, dar adevarata "sarbatoare" a fost cea a suporterilor dinamovisti, care au dat foc unei peluze a stadionului Stelei, "Noi am ars peluza in Ghencea" si “Cinste lor, cinste lor, cinste piromanilor” ramanand scandarile preferate ale ultrasilor dinamovisti.

Imaginile surprinse pe Ghencea au fost prezentate de importante posturi TV occidentale ca EuroNews sau CNN, iar galeria dinamovista – Nuova Guardia – a primit chiar un fax de felicitare din partea suporterilor lui AC Milan.

Pe site-ul „dinamomania.net” a fost publicat un sondaj in care suporterii dinamovisti erau intrebati ce semnificatie are pentru ei ziua de 10 mai. Iata raspunsurile acestora:

Ziua monarhiei:10.88% din respondenti

Ziua incare s-a nascut FredAstaire: 0.68% din respondenti

Ziua in cendierii peluzei din Ghencea: 84.35% din respondenti

Ziua in care Winston Churchill a devenit prim ministrul Marii Britanii: 2.72% din respondenti

Ziua invaziei Tarilor de Jos, in cel de-al doilea razboi mondial: 1.36% din respondenti.

Cu toate acestea cele mai grave incidente au avut loc in data de 20 septembrie 2006, intre suporterii echipelor F.C Steaua si F.C Dinamo.Violentele produse inaintea si in timpul desfasurarii acestui derby au stabilit un numar record de persoane retinute dupa un meci de fotbal din Romania. Patru sute treizeci si patru de huligani au fost dusi la sectiile de politie de catre fortele de ordine pentru identificare, fotografiere si amprentare. Dintre acestia, doisprezece s-au ales cu dosare penale pentru distrugere si alte violente, si alti saptezeci au fost sanctionati contraventional. Cuantumul amenzilor s-a ridicat la 58.350 lei.

Tot atunci un cameraman al postului de televiziune a fost agresat de catre unul din suporterii Stelei. Iata precizarile Jandarmeriei cu privire la acest incident: „Asa cum se vede pe inregistrarile video, in momentul agresiunii cameramanul TVR se afla in mijlocul grupului de suporteri, iar in imediata sa apropiere nu se afla nici un jandarm. Astfel, cameramanul TVR nu a respectat recomandarile si masurile impuse de catre fortele de ordine, asumandu-si riscul de a intra in mijlocul suporterilor, fara a informa fortele de ordine asupra intentilor sale.

In momentul in care cameramanul s-a apropiat de fortele de ordine, dupa cum se poate vedea si pe imaginile video, a avut loc interventia jandarmilor calare pentru protejarea acestuia, dupa acest moment neexistand nici un alt contact intre suporteri si cameraman.

In conformitate cu normele tactice de folosire a cailor din dotare, este strict interzis jandarmului calare sa descalece de pe cal pentru a intreveni intr–o astfel de situatie, care implica aglomerari mari de persoane”. Respectivul suporter a fost condamnar la inchisoare pentru tulburarea ordinii publice si ultraj, cu suspendarea executarii pedepsei si interzicerea unor drepturi timp de cinci ani, cum ar fi intrarea pe stadioanele din Capitala.

Acesta a fost doar unul din multele exemple a violentelor de pe stadioanele din Romania.

Repere istorice asupra fenomenului ULTRAS. Codul ULTRAS

In Italia, odata cu primii ani ‘50, suporterii tuturor echipelor au inceput sa se organizeze in cluburi, sa-si urmeze favoritii in deplasari intr-un numar din ce in ce mai mare si sa promoveze tot felul de initiative (de la cele celebrative la cele coregrafice, chiar daca acestea erau intr-un stadiu de pionerat). In ciuda faptului ca lipsesc dovezile scrise, se poate spune ca acest concept de “suporter” exista pana si in epoca Olimpiadelor din Grecia antica, dar intr-o forma rudimentara.

Cu trecerea timpului s-a modificat modul de sustinere a “culorilor” echipe iubite, dar nu in totalitate (s-au pastrat ideile de baza, cum ar fi incurajarea prin intermediul vocii si a utilizarii steagurilor).

In perioada ce a urmat razboiului, in Italia, numarul cluburilor organizate de suporteri creste destul de rapid. In anii ‘60 se vor constitui primele structuri si asociatii de suporteri, purtand numele de “centre de coordonare”. Pe langa acestea, sunt infiintate cluburi ce inchegau acei suporteri activi si mai bine organizati, cum ar fi “Fedelissimi”, denumire preluata de numeroase tifoserii (= galerii).

Argentinianul Helenio Herrera (antrenor – Internazionale Milano) a fost cel care a dat impulsul crearii unei coordonari a tuturor suporterilor interisti. El s-a adresat presedintelui echipei milaneze astfel: “Nu inteleg de ce noi nu avem suporteri atunci cand jucam in deplasare”. In acest mod a luat nastere istoria suporterilor organizati italieni.

In urma acestei idei, se forma primul grup – “Moschettieri neroazzurri” (= Muschetarii negri-albastri) ai caror membri erau dispusi se mearga in marea parte a deplasarilor, facand sacrificii pentru a suporta cheltuielile necesare.

De atunci au trecut peste 30 ani si acest fenomen al suporterilor organizati a devenit unul dintre cele mai importante forme de agregare sociala.

ANII ‘70: APARITIA ULTRASILOR

Odata cu sfarsitul anilor ‘60 si inceputul anilor ‘70, grupuri de sustinatori (avand varste cuprinse intre 15-20 ani) se desprind categoric de modelul “clasic”, adult, al spectatorului de fotbal si ocupa acele sectoare ale stadioanelor pentru care se faceau campanii speciale de abonamente cu preturi reduse.

Ultrasii constituie un fenomen original al fotbalului italian printr-o serie de caracteristici: de la sensul de identificare cu propriul “teritoriu” – acel sector de peluza delimitat de unul sau mai multe steaguri (bannere) cu numele si simbolul grupului -, la infatisarea paramilitara preluata de la organizatiile politice extremiste (la moda in acele vremuri): eskimo (mascarea fetei intr-un fel sau altul), haine militare purtand insemne ale propriei echipe, la care se adauga si fularul in culorile acesteia…

Dar ultrasii se disting mai ales prin adoptarea de elemente cu totul si cu totul inovative, in incercarea lor de a-si sustine echipa. Pentru aceasta, ei au apelat la trompete si tobe (uzanta preluata de la grupurile braziliene de suporteri – “torcidas”). Ca sursa de inspiratie au folosit si modelul englez, cunoscut prin faptul ca suporterii obisnuiau sa-si ridice fularele in acelasi timp creand astfel efectul vizual al valurilor marii. Deasemenea, acestia aveau un stil aparte de comportament – incurajarea favoritilor dar, in acelasi timp, intimidarea intr-o maniera obsesiva a adversarului.

Incet incet, ULTRASUL este considerat o componenta principala a strategiei folosite pentru castigarea unei partide: asa-zisul “al 12 jucator”.

Devine o obisnuinta utilizarea de articole pirotehcnice (artificii, petarde, torte si fumigene de diferite culori) menite sa dea o vivacitate suplimentara peluzelor. Asa apare si notiunea de “coregrafie a peluzei”, o practica absolut originala ce va creste treptat odata cu dezvoltarea grupurilor ultras.

Fantezia acestora a dat nastere unor spectacole si scenografii pe o scara larga, de mare impact, multicolore, uneori fantasmagorice. Galeria echipei Genoa, pozitionata in Gradinata Nord a stadionului Marassi, a reusit sa atraga atentia cotidianului francez “Le Monde” prin show-urile deosebite pe care le-a realizat, asa cum ultrasii Fiorentinei din Peluza Fiesole au creat o coregrafie extraordinara ce reprezenta in detaliu monumente ale orasului Firenze.

Grupul ultras cel mai vechi, fondat in 1968, este Fossa dei Leoni (Milan), nume ce apartinea terenului de antrenament al jucatorilor milanisti.

Inca din 1951, la Torino aparuse clubul “Fedelissimi Granata” care este si acum prezent in Peluza Maratona intre gruparile de ultrasi torinisti.

In 1969 este infiintat grupul “Ultras Tito Cucchiaroni” (Sampdoria). Samdporienii au fost primi care au folosit denumirea ULTRAS. Urmatorii, in ordinea aparitiei, sunt ultrasii lui Inter – “Boys S.A.N.” (S.A.N. = Squadra d’Azione Neroazzurra).

In anii ‘70 se asista la un proces de agregare a numeroaselor microgrupuri de tineri ce populau deja peluzele echipelor mari, proces ce a dus la aparitia unor grupuri ultras. Cele mai importante ar fi urmatoarele:

In 1971: “Brigate Gialloblò” (Hellas Verona), “Viola Club Vieusseux” (numele unei piete din Firenze, loc in care se strangeau suporteri ai Fiorentinei).

In 1972: “Ultrà” (Napoli), “Brigate Rossonere” (Milan), “Fossa dei Grifoni” (Genoa), “UltràGranata” (Torino).

In 1974: “Forever Ultrà” (Bologna).

In 1975: “Fighters” (Juventus).

In 1976: “Brigate Neroazzurre” (Atalanta).

In 1977: “Eagles’ Supporters” (Lazio), “Commando Ultrà Curva Sud” (Roma).

Cu exceptia lui Napoli, galeriile enumerate mai sus reprezinta doar partea de Nord a Italiei. In Sud, mai existau grupari ultras la Bari, Catanzaro si Cagliari. Apoi, in anii ‘80, aceasta miscare s-a dezvoltat si in orase ca Palermo, Catania, Taranto, Foggia sau Cosenza.

Componentii acestor grupuri de ultrasi au facut parte initial din cluburile de suporteri, dorind sa se desprinda de acestia, fie pentru mentalitatea diferita care ii deosebea, fie pentru anumite neintelegeri.

Membrii din Boys S.A.N. au ca origine “Inter Club Fossati”, iar cei din “Ultrà Granata” apartineau de clubul “Fedelissimi”. Altii provin din grupulete ce au durat pentru putin timp dar reunificate ulterior: baietii din “Forever Ultrà” sunt urmasii celor din “Brigate Rossoblu”; cei din “Fighters” veneau din “Panthers Juve”; “Commando Ultrà Curva Sud” era creat prin uniunea dintre “Boys”, “Guerriglieri Giallorossi”, “Fossa dei Lupi”, “Brigate Giallorosse” si “Pantere”.

Provenienta unor grupuri ultras din Serie A era data de zona urbana. Spre exemplu, nucleul ultrasilor sampdorieni avea ca loc de intalnire cartierul Sestri Ponente, din care faceau parte marea majoritate.

O parte dintre tineri erau adeptii unor “grupuri politice extremiste” ale caror caracteristici (cum ar fi sensul de camaraderie si conflictualitate) reprezentau un punct de atractie pentru multi. O alta particularitate a ultrasilor era data de ideea de teritorialitate, astfel incat peluzele vor fi abandonate de cluburile de suporteri asa-zisi “normali” pentru a lasa locul steagurilor de gard ale ultrasilor. Acestea aveau diverse simboluri distinctive, de la capete de animale salbatice (in special lei, pantere, tigri), embleme ale pirateriei (Jolly Rogers, “capul” de schelet) pana la arme si elemente cu o conotatie violenta (chipul Micutului Alex, personaj principal al filmului “Portocala Mecanica”, de Stanley Kubrick).

In primii ani ai miscarii ultras, simbolurile politice propriu zise (cruci celtice, portrete ale lui Che Guevara) sau insemnele care faceau referire la drogurile usoare (marijuana) erau rar intalnite.

La inceput, cotizatiile erau o modalitate de finantare a activitatilor de grup iar fiecare membru avea scopuri precise: organizarea deplasarilor, cumpararea de material necesar (panza, tobe, bete de steaguri, cutii cu vopsea).

Acest tip complex de organizare si participare la un eveniment sportiv al ultrasilor se diferentia de cel englezesc, caracterizat doar prin spontaneitatea suporterilor (incidentele erau un punct forte al acestora).

Dar si in Italia, aspectul comportamental al publicului se va schimba in urma intemperantelor. Incepand cu 1974, cazurile de ciocniri intre factiuni diferite de ultrasi vor fi tot mai frecvente. In luna martie a acelui an, cu ocazia meciurilor Torino-Sampdoria si Roma-Lazio, spectatorii furiosi au aruncat cu obiecte contondente, provocand lupte dure in tribune. Dupa interventia politiei prin lansarea de gaze lacrimogene, “razboiul” va continua in afara stadionului (rezultatul: raniti, autobuze distruse, masini rasturnate…).

Motivele acestor incidente au la baza rivalitatile traditionale (des intalnite la meciurile intre echipe ale aceluiasi oras sau din regiuni apropiate) sau orientarea politica ale galeriilor (de exemplu, ura dintre ultrasii Vicenzei – “Red-White Panthers” -, de stanga, si cei fascisti din “Brigate Gialloblù” Verona).

Aceste violente se desfasoara, insa, intr-un sfera teritoriala restransa (stadionul si zonele adiacente acestuia).

INCIDENTE

Actiunile ultrasilor se manifesta sub diverse forme. Una dintre acestea purta numele de “holding the end” (= ocuparea peluzei): daca tifoseria oaspete este compacta poate tenta acapararea teritoriului adversarului prin patrunderea in sectorul de stadion rezervat ultrasilor locali si, implicit, furarea steagurilor si a bannerelor. Acestea vor fi folosite pe post de “trofee”.

Spectatorii mai in varsta, obisnuiti sa se aseze pe locurile din peluze, nu aveau o vizibilitate prea buna deoarece ultrasii urmareau meciurile in picioare iar episoadele de o reala gravitate nu au intarziat sa apara: o persoana injunghiata in Lazio-Napoli; scena s-a repetat in Milan-Juventus (1975). In timpul partidei Atalanta-Torino (1977), ultrasii intra in contact direct, lovindu-se cu tevi si bate. In derby-ul Inter-Milan, se asista la o lupta intre ultrasii din “Boys S.A.N.” si cei din “Brigate Rossonere”, cutitele fiind folosite de ambele parti.

Anul urmator, la Vicenza-Verona, cele doua galerii se infrunta intr-o maniera la fel de violenta, lasand in urma foarte multi raniti.

La derby-ul Romei (28 octombrie 1979) un suporter lazial, Vincenzo Paparelli, este lovit in ochi de o torta lansata, din peluza rivalilor (Curva Sud), de catre un ultras roman apartinand gruparii Fedayn, murind la putine minute dupa aceea.

In aceeasi duminica, se verifica grave conflicte la Ascoli (Ascoli-Bologna, 7 raniti), Milano (Inter-Milan, 18 raniti) si Brescia (Brescia-Como, 21 raniti).

Aceste intamplari au avut rolul de a inspaimanta opinia publica. Pentru prima data, presa din Italia isi va indrepta atentia asupra fenomenului violentei. Sunt luate masuri drastice de represiune: timp de cateva luni a fost interzisa introducerea in stadioane a betelor de steaguri, a tobelor si a bannerelor cu denumiri ciudate.

ANII‘80

In acest deceniu, asistam la o crestere progresiva si constanta a grupurilor ultrà, in a caror componenta se afla sute (in unele cazuri chiar mii) de membrii. Fenomenul se transfera si in Sudul Italiei, in timp ce, in alte orase din Nord si Centru, gruparile deja existente se intaresc ulterior.

Asa cum era de asteptat, miscarea ultras a luat amploare si in categoriile inferioare, incat fiecare echipa (de la Serie A pana la Serie C/2) avea una sau mai multe factiuni organizate de suporteri.

Aceasta multiplicare a grupurilor ultras duce la formarea unei adevarate retele de prietenii si rivalitati in intreaga Italie.

Intre coalitiile cele mai solide in acei ani, amintim Roma-Atalanta-Juventus, Sampdoria-Fiorentina-Inter, Lazio-Bari-Torino, Milan-Genoa-Bologna. Curios este ca, acum, aceste raporturi (intr-un timp de cordialitate) s-au deteriorat (transformandu-se chiar in rivalitati) si au fost substituite de alte aliante.

In orice caz, la inceputul anilor ‘80 incidentele vor avea loc nu numai pe stadione (sau locurile imediat apropiate acestora) dar si in zone ceva mai indepartate (sunt atacate centrele oraselor, garile, etc).

In 1982 Italia va triumfa in Spania, la Campionatul Mondial. Finala s-a jucat la Madrid in fata a peste 100.000 spectatori, majoritatea dintre ei fiind italieni. In tribune au fost prezente numeroase steaguri si bannere cu inscriptii ale multor grupuri ultras. Acest an a intrat in istorie ca fiind unicul moment de agregare al ultrasilor italieni la nivel de nationala.

Imaginea peisajului ultras italian este considerat un model continental, dand nastere unui fenomen ce va atinge intreaga Europa.

Ultrasii latini (admitand influentele englezesti) se retin a fi superiori, la multe capitole, hooliganilor nordici.

Tot in anii ‘80, echipele s-au bucurat de prezenta in deplasari a unui numar considerabil de ultrasi, comparabil cu ceea ce petrecea in trecut.

“Deplasarea” devine un moment fundamental in viata unui ultras, tinand cont de faptul ca doar suporterii cei mai fideli si mai fanatici isi asuma riscurile pe care le comporta aceasta. Deplasariile reprezinta modul ideal de selectionare a grupului dar si de descoperire a felului in care fiecare membru isi manifesta atasamentul fata de acesta. A merge intr-o deplasare, pe unele din stadioanele “periculoase”, fara a aduce propriul banner, este o dezonoare pentru acel grup ultras care infaptuieste o “lasitate” de acest gen. Pentru a putea face fata numarului mare de ultrasi dornici sa vina in deplasari, Caile Ferate vor pune la dispozia acestora asa numitele “trenuri speciale”.

Spectacolele organizate de ultrasi necesita folosirea unor materiale speciale a caror achizitionare costa enorm iar intrecerea la nivel de originalitate este acerba. In timp ce ultrasii sampdorieni desfasoara un steag de 90×32 metri, romanistii distribuie publicului 10.000 placute galben-rosii; torinistii acopera Peluza Maratona cu fasii de panza albe si visinii, iar napoletanii arunca in teren mii de role de hartie igienica.

Veniturile incasate in urma vanzarii de tricouri, adezive si alte produse ultras nu mai sunt indeajuns, motiv pentru care unele grupuri cer ajutorul conducerii cluburilor de fotbal, cu toate ca acest lucru nu va fi recunoscut de nimeni. Altii recurg la alte stratageme cum ar fi atragerea sponsorilor externi (steagul veronezilor din “Brigate Gialloblù” purta insemnul Canon, cel al interistilor din “Boys S.A.N.” facea reclama bursei Cattel, etc.).

Violenta se va raspandi treptat, utilizarea cutitelor ca arma de lupta devenind o obisnuinta (mai ales la Milano si Roma), pe cand ultrasii atalantini sunt faimosi pentru duritatea si turbulenta de care au dat dovada de-a lungul timpului prin prisma faptului ca erau gata sa-si foloseasca intotdeauna numai pumnii si picioarele.

Partida Triestina-Udinese (Cupa Italiei, februarie ‘84) se va termina cu ciocniri grave; un tanar triestin, Stefano Furlan, este lovit in cap in mod repetat cu bastoanele de catre agentii de politie, intrand in coma si murind a doua zi. Opt luni mai tarziu, la sfarsitul meciului Milan-Cremonese, Marco Fonghessi este injunghiat mortal de catre Giovanni Centrone, in varsta de 18 ani.

In unele cazuri, prieteniile dintre galerii se demonstreaza a fi independente de factorii politici, adica ultrasii cu o orientare de stanga s-au infratit cu cei avand o orientare politica de drepata (exemple: Fiorentina-Verona, Udinese-Bologna etc.).

In aceasta perioada, se semnaleaza consumul de substante stupefiante in interiorul stadioanelor. In timp ce toxicomanii obisnuiti, intalniti in anii ‘70, dispar din peluze din cauza controalelor din ce in ce mai severe, numarul fumatorilor de cannabis va creste simtitor. Simbologia ultrà se transforma radical prin reprezentarea frunzelor de marijuana pe steagurile de gard (bannere). Cand la Cosenza apare grupul “Nuclei Sconvolti” (nume ce face referire, intr-un fel, la consumul de droguri) va declansa un incredibil succes in toata Italia, in randul multor altor grupuri care vor prelua aceasta denumire originala.

La jumatatea anilor ‘80, miscarea ultrà italiana era deja pe val, in sensul ca, multe grupuri care contau pe un numar impresionant de membri (”Fossa dei Leoni”, spre exemplu, in sezonul 1987-88 inregistra 15.000 abonati), vor avea raporturi mai mult sau mai putin stabile con societatile sportive (cluburile de fotbal), fiecare dintre aceste grupuri fiind structurate dupa criterii ierarhice iar din peluze vor disparea cluburile de simpli spectatori.

Gennaro Montuori “Palummella”, liderul grupului “Commando Ultrà Curva B”, desfasura importante activitati politice si avea ca scop preluarea conducerea echipei Napoli. Trebuie mentionat faptul ca acest grup era singurul ce detinea un post de televiziune cu tematica ultras. Imaginatia ultrasilor nu are margini, asa ca, s-au inventat o serie intreaga de mesaje ironice, cantece si scandari ofensive adresate rivalilor cu intentia de a-i provoca si umili.

In anii ‘90, criza de identitate in care se gasea miscarea ultrà, duce la profunde schimbari in cadrul acesteia.

Multe dintre valorile principale, ce stateau la baza existentei ultras in trecut, sunt percepute intr-o maniera diferita, mai slaba, de catre noile generatii si asta pentru ca, “fenomenul ultras” devine “la moda”.

Dupa 30 ani de istorie, ultrasii sunt parte integranta in lumea fotbalului, sunt influenti si de neinlocuit, avand chiar un rol determinant in strategiile de viitor ale echipelor de club (in inlaturarea antrenorilor sau achizitionarea de jucatori).

Sefii-ultras, cum ar fi napoletanul Palummella, se transforma in personaje faimoase iar ultrasii se vor afla tot timpul in centrul atentiei (si la bine si la rau). Cantecele lansate de acestia vor fi preluate de transmisiunile tv de mare audienta dar vor fi folosite si in marsurile de propaganda electorala.

A doua jumatate a anilor ‘90 este marcata, in mod fatal, de uciderea suporterului genoan Vincenzo Spagnolo (ianuarie 1995). Acest episod devastator va pune la grea incercare viata insasi a miscarii ultras, lovit deja de un lent proces de inlocuire generationala – de la impartirea peluzelor in mici sectiuni si aparitia asa-zisilor “cani sciolti” (= suporterii peluzelor lipsiti de mentalitate) pana la desfiintarea unor mari grupuri ultras (cu traditie) care pana in acel moment reprezentau un punct de reper pentru galeriile din care faceau parte.

Cu ocazia intrunirii ultras de la Genova, in urma careia toate competiile italiene de fotbal se opresc, este emis un comunicat intitulat “basta lame, basta infami” (= fara cutite, fara criminali) si inspirat din mentalitatea conservatoare a ultrasilor atalantini. Aceasta “regula” ar fi trebuit sa schimbe oarecum modalitatea de infruntare (lupta) intre galerii dar, cum era de asteptat, in anii urmatori nu a fost respectata in intregime de noua generatie (lipsita de o mentalitate sanatoasa si prea putin dispusa sa se conformeze ierarhiilor si legilor nescrise ce s-au consolidat in cadrul grupurilor ultras inca de la inceputul anilor ‘90).

Cele mai sus mentionate constituie cu adevarat o problema spinoasa. Oricum, constientizarea unui asemenea pericol, in speta, “stingerea” fenomenului ultras (sau, mai corect spus, o redimensionare a acestuia) provocata de inasprirea violentei pe stadioane, de conflictualitatea crescanda cu “fortele de ordine” (in lumea ultras, acestea sunt numite, printr-un joc de cuvinte, “fortele de dezordine”), de inovatiile tehnologiei moderne (televiziuniile digitale, “pay-tv” sau “pay per view”) si de dispoziitle restrictive (cu precadere – “legea interdictiei accesului pe stadione” sau interzicerea comercializarii biletelor pentru suporterii veniti in deplasari).

“Brigate Gialloblù” (Verona) si “Fossa dei Grifoni” (Genoa), grupuri de referinta in Italia, s-au desfiintat. Justificarea acestora a fost: “Nu ne mai putem identifica cu noile generatii de ultrasi”, lucru ce a generat o adevarata ruptura generationala, fapt concretizat prin disparitia unui grup “istoric” – C.U.C.S. (”Commando Ultrà Curva Sud” Roma) si prin abdicarea altuia – “Viking-Nab” sau chiar prin “absorbtia” tuturor grupurilor din Peluza Sud Torino de catre unul cu o mai mare putere de influenta “Fighters 1977 Black & White”.

Aceasta perioada de stagnare, deloc specifica fenomenului ultras, s-a prelungit pana in zilele noastre.

Grupul romanist “ASR Ultras”, lanseaza pe adresa lor de internet un manifest impotriva “fotbalului modern”, atragand adeziunea multor suporteri (indiferent de provenienta acestora).

In primele doua decenii de viata, fenomenul ultras se baza pe o anumita mentalitate ultras ce a fost incalcata in mai multe randuri de noile generatii.Coregrafiile spectaculoase, originale dar tot mai costisitoare, reprezinta punctul de atractie al meciurilor importante, deoarece, in conceptia unui ultras, scenografiile nu pot si nu trebuiesc sa lipseasca de la astfel de evenimente.

In restul tarilor europene, conceptul de megacoregrafie este foarte apreciat (imitat chiar), astfel ca vor aparea magazine specializate in producerea si vanzarea de materiale coregrafice.

Tot in anii ‘90, au loc modificari in ceea ce priveste aspectul exteriar al peluzelor, multe galerii adoptand stilul britanic atat de familiar celor din “Brigate Gialloblù” Verona. Legat de acest lucru, trebuie spus ca in Italia exista o contradictie intre adeptii stilului “clasic” italian si simpatizantii celui englezesc. Unii au incercat sa imbine celor doua stiluri.

Din punct de vedere al relatiilor intre grupurile ultras, se evidentiaza o criza a infratirilor. Multe raporturi de amicitie, consolidate in timp, se destrama. Nu lipsesc si exceptiile, ca in cazul prieteniilor profunde dintre Genoa-Torino sau Reggina-Bari.

Contra abuzurilor si a represiunii, ultrasii isi fac mereu simtita prezenta sub diverse forme. Una dintre acestea este impartirea, in peluze si nu numai, a revistelor sau a brosurilor de ei realizate. O alta ar fi cea “virtuala”, nenumarate grupuri (mai mari sau mai mici) dispun de un site de internet prin intermediul caruia isi informeaza abonatii si vizitatorii, in mod continuu.

In randurile ce urmeaza, am decis prezentarea unui suporter infocat, un Ultras, pentru a demonstra mai bine dimensiunile psihologice ale acestui fenomen.

Scrisoarea unui Ultras:

„Salut, Lorenzo! Sunt un ultras. Sunt unul dintre cei pe care statul a decis sa-i elimine. Nu sunt un delincvent, tinand cont ca felul meu de a fi ultras se ghideaza dupa un cod nescris, in care nimic nu e la intamplare si nimic nu e gratuit. Dar statul nu e interesat de asa ceva, fiindca, daca ar fi vrut sa deosebeasca interlopii de ultrasi, ar fi analizat si cercetat diferentele dintre ei.

Eu sunt unul dintre aceia care nu au facut vreodata o afacere din pasiune, din contra, am pierdut multi bani pentru a o intretine, sunt unul dintre cei care fac sacrificii enorme pentru a-si putea trai pasiunea intr-un mod sanatos, sunt unul dintre cei care – pentru a nu incalca acel cod -, atunci cand vede un camarad din peluza gresind, nu il toarna dusmanilor nostri comuni, ci il urecheaza pentru a-l face sa nu mai repete greseala. Sunt unul dintre cei care au macinat, realmente, atatia mii de kilometri, in acesti ani de peluza, incat nu pot sa spuna exact despre cati este vorba. Sunt unul dintre cei care au petrecut nopti si zile la pregatirea mesajelor si coregrafiilor, pe care multi le apreciaza.

Multi ani de deplasari mi-au oferit ocazia sa vad totul, din Paradis pana in Iad. Am avut de-a face cu unele calatorii fara bilet, dar fara a-i stresa pe cetatenii obisnuiti, am vazut trenuri vechi (din lumea a treia), sefi de tren suparati, dar si oameni de treaba care au inteles ca nu suntem animale.

Am vazut intruniri la nivel national in care se adunau rivali la un singur loc, pentru o confruntare de idei si gasirea unor linii comune, ce, normal, erau date uitarii si incalcate. Am vazut abuzuri de putere: privarea de propriile drepturi fundamentale, precum cel de a cumpara mancare si bautura (sunt din Sud si aproape mereu, in ultimii 10 ani, am jucat in Serie A, deci mai toate calatoriile erau mai lungi de 10 ore), si era vai de noi daca incercam sa ne folosim de aceste drepturi.

Sa fii sechestrat ore intregi intr-un autobuz in diverse statii, din cauza (dez)organizarii celor care gestioneaza ordinea publica. Nu mi-am camuflat niciodata fatza, iar atunci cand am facut lucruri “ilegale” motivul era ca aveam convingerea ca e bine ce fac si nu simteam nevoia sa ma ascund.

Am folosit torte, fumigene si petarde fara a rani pe cineva, pentru ca singura mea intentie era sa colorez peluza. Astazi, indiferent daca esti sau nu un derbedeu, statului putin ii pasa. Eu si cei ca mine suntem persoane incomode unui sistem stricat in interior, in care echipele “mici” (ca a mea) sunt sacrificate in fiecare an pe altarul celor puternici, ce au nevoie de sange proaspat pentru afacerile lor. Pentru infractiunile acestora plateste doar cine e slab, pentru ale mele platesc inainte de a le comite (sunt clarvazatori).

Si acum, te vei intreba, probabil, pentru ce motiv iti rapesc timpul, dar iti raspund repede. Eu mi-as da viata pentru acest fenomen, insa pentru acel fenonem pe care eu il cred potrivit, nu pentru cel pe care ni-l impune sistemul.

Imi sangereaza inima, dar, dupa multi ani de peluza si deplasari, la sfarsitul anului ma voi retrage, pentru ca nu cred ca e cazul sa le fiu complice. Lasand sectoarele noastre goale si stadioanele in liniste, insa, mai ales, buzunarele lor goale, vei vedea, Lorenzo, ca vor intelege ca nu pot sa se descurce fara noi.

Totusi, trebuie sa renuntam la anumite ipocrizii existente in lumea noastra. Cine distruge un tren si este interzis nu poate avea solidaritatea mea, deoarece nu este unul care crede in idealurile noastre, cine injunghie nu trebuie sa acuze represiunea, cine infrunta familiile galeriilor adverse sau ataca in numar disproportionat (50 contra 10, spre exemplu) este un infam si nu imi merita solidaritatea. Cine face pagube doar pentru placerea de a o face nu este ca noi. Dar aceste lucruri nu scuza faptul ca, in peste 10 ani de decrete, aceste lucruri nu au fost luate niciodata in seama.

Sper ca intr-o zi, cand voi avea un fiu, sa-l pot aduce in peluza si sa-i pot vorbi despre ultrasi, nu asa cum o facem in cazul disparitiei dinozaurilor. As avea multe de povestit, la fel de multe ca ochii pe care i-am intersectat in acesti ani de peluza, dar va fi mult prea mult. Ciao, Lorenzo, si scuze…

Un ultras privat de pasiunea sa, dar nu si de idealurile si visurile sale.” (sursa www.ultras.com)

Vom prezenta in continuare ceea ce se numeste „ Codul Ultras”. Acest cod este respectat de orice suporter infocat, care aspira la acest titlul de Ultras, iar incalcarea oricarei din regulile lui va atrage dupa sine excluderea din galerie.

Codul Ultras:

1. Iubeste tricoul echipei tale si culorile echipei mai presus de orice lucru.

2. Respecta deontologia grupului din care faci parte.

3. Nu accepta existenta unor limite sau obstacole asupra iubirii tale pentru echipa.

4. Fii pregatit oricand de confruntari legale, cu alti ultrasi sau suporteri si nu ataca niciodata persoane comune, nevinovate. Nu utiliza cutitul sau alte arme in confruntari.

5. Ramai coerent intotdeauna, in toate actiunile si initiativele.

6. Distinge-te de masa suporterilor.

7. Incurajeaza-ti echipa, la bine si la greu, intotdeauna si peste tot, chiar si atunci cand e contestata.

8. Cumpara-ti bilete sau abonamente la partidele de acasa si suporta deplasarile doar pe spatele tau.

9. Nu face nici un fel de compromis in ideologia sentimentelor tale.

10. Contesta conducerea si pe fotbalisti cand nu respecta crezul si valorile tale.

11. Nu amesteca niciodata idealurile acestei miscari cu varii forme de delicventa cotidiana.

12. Nu spurca acest crez, aceasta miscare cu manifestari politice.

13. Nu deveni protagonist de acte vandalice, nu distruge tot ce te inconjoara, nu fura din magazine si din benzinarii cand te afli in deplasare.

14. Nu lucra speculativ asupra numelui echipei sau grupului tau.

15. Fa-ti steaguri, bannere, esarfe, coregrafii si altele doar cu fortele tale proprii, fara ajutorul clubului sau a sponsorilor clubului.

CE INSEAMNA SA FI ULTRAS:

• A fi ultras inseamna a urmari meciurile si a-ti trai sentimentele intr-un sector special, distinct de celelalte, care este cel mai plin si mai popular dintre toate: PELUZA.

• A fi ultras inseamna a fi mai mult decat un simplu suporter, pentru ca acesta nu este in stare de atatea sacrificii si pentru ca acesta nu intelege patosul tau, care vine din adancul inimii.

• A fi ultras inseamna a iubi enorm fotbalul si a-l intelege ca o metafora a vietii, cu victoriile obtinute in ultimul minut… cu egalarile nesperate, obtinute in inferioritate numerica… cu infrangerile acceptate cu capul sus.

• A fi ultras inseamna a-ti incuraja in cel mai bun mod cu putinta echipa iubita si a fi mai bun decat adversarii tai din peluza opusa, indiferent de rezultat sau de conditiile meteorologice, indiferent ca esti pe propriul stadion sau la 2000 de kilometri de casa.

• A fi ultras inseamna a iubi culorile clubului si a le purta cu tine mereu, urmandu-ti echipa pe teren propriu sau in deplasare… in nici un caz a sta acasa si a urmari echipa la televizor.

• A fi ultras inseamna a continua sa canti dupa ce ai primit golul infrangerii, chiar daca o faci cu lacrimile in ochi si cu moartea in suflet.

• A fi ultras inseamna a fi constient ca mesajele, cantecele si coregrafiile tale sunt parte integranta a fotbalului si ca ele imping echipa ta spre victorie.

• A fi ultras inseamna a considera intregul tau club o adevarata uniune intre feuda, castelul medieval si toti locuitorii acestuia, in care fiecare trebuie sa-si apere cu orgoliu si chiar cu pretul vietii numele, culorile si istoria acestei uniuni.

• A fi ultras inseamna a-ti respecta adversarii care merita acest lucru, dar in acelasi timp a pastra rivalitatile istorice. A fi ultras inseamna a nu intoarce si celalalt obraz, ci a reactiona intotdeauna la provocarile si insultele factiunilor adverse.

• A fi ultras inseamna a lua atitudine, a atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta clubul favorit si a condamna orice actiune care ar fi impotriva lui, inseamna a contesta jucatorii care au jignit culorile clubului in trecut sau carora nu le pasa de viitorul echipei, ci joaca doar pentru bani.

• A fi ultras inseamna a nu avea prea multe legaturi cu cei din conducerea societatii si a ramane autonomi in propriile alegeri, gandiri si manifestari.

SUPORTERISMUL IN FOTBAL

Ce defineste un suporter de fotbal?

Inainte de a dezbate subiectul violentelor ce insotesc fotbalul,o multitudine de aspecte privind pasiunea pentru fotbal, suporterismul si microbismul, trebuiesc trecute in revista. Modul in care un individ ia prima oara contact cu un meci de fotbal,care sunt factorii care il determina in a opta cu sustinerea unei anumite echipe de fotbal, felul in care acest lucru ii afecteaza viata de zi cu zi; toate aceste aspecte sunt extrem de importante in intelegerea fenomenului violentei in fotbal.

Pana in momentul in care un individ ajunge sa loveasca un alt individ in numele fotbalului, o multitudine de procese si mecanisme psihice se petrec. Intai de toate, va alege sa sustina o anumita echipa. Acest lucru are un aspect multicauzal, aportul adus unui anumit club de fotbal putand fii cauzat de influenta familiei, a locului in care s-a nascut, si multe alte motive. Modul in care l-a influentat primul meci vazut vreodata pe stadion, va conta foarte mult in " activitatea " unui individ de a fii suporter de fotbal. Modul in care a ajuns sa fie membrul unei galerii de fotbal hotaraste deasemenea " traseul" vietii de suporter. Toate aceste evenimente si trairi psihologice, desfasurate de-e lungul vietii, stau in spatele acelui prim moment in care un " huligan" va decide sa agreseze un alt sustinator de fotbal.

Datorita acestor aspecte, este necesara clarificarea tuturor acestor premize, in virtutea intelegerii motivelor care ii imping pe anumiti indivizi sa ia parte la batai organizate de multe ori, in numele fotbalului.

Scopul acestul capitol este clarificarea fenomenului de microbism.

Ce inseamna sa fii suporter de fotbal? Ce reprezinta fotbalul pentru oamenii care sunt pasionati de acest sport? Cum le influenteaza viata acesta pasiune? Cat de departe sunt pregatiti sa mearga in numele fotbalului? Toate aceste intrebari isi vor gasi raspunsul in capitolul ce urmeaza.

Fotbalul, in cazul tuturor sustinatorilor acestui sport nu este numai un joc in care doua zeci si doi de oameni urmaresc o minge pe teren. El este asociat cu pasiunea, emotia, exaltarea si dedicatia. In discutiile cu suporterii experientele emotionale extreme sunt foarte des mentionate, unii mentionand " bucuria pura" de a participa la vizionarea unui meci de fotbal. Doua treimi din suporterii de pretutindeni au plans in timpul unui meci, marea majoritate datorita bucuriei, si chiar ocazional de disperare si tristete. Putem afirma ca fotbalul reprezinta agonie si extaz, ambele traite in egala masura. Prin urmare, fotbalul devine un instrument pentru multi oameni de a se elibera de cumulul de emotii, trairi si sentimente adunate de-a lungul vietii cotidiene.

Un aspect definitoriu in a fii un suporter adevarat il constituie participarea directa la sustinerea echipei. Aceasta inseamna sa vezi si sa traiesti meciul " pe viu". Nu inseamna sa fii un simplu spectator, inseamna in primul rand participare. Deci, una din trasaturile care definesc un suporter de fotbal este participarea activa la meciuri. In Europa, exista o delimitare foarte clara intre fanii activi si cei pasivi. Un exemplu elocvent in acest sens il reprezinta fanii italieni, care se diferentiaza intre ei prin termeni ca " Tifosi" si " Ultras". Tifosi fac parte din categoria suporterilor pasivi, care urmaresc meciul ca simplii spectatori. Din contra, ultrasii, sunt cei care sunt activi, fiind recunoscuti ca adevaratii suporteri. Ei joaca un rol esential , majoritatea lor considerand ca prezenta lor pe stadion are un impact semnificativ in evolutia echipei. Iata de afirma un suporter ultras al echipei Juventus: " Un Ultras este cel care urmeaza echipa peste tot. Un fan normal este interesat doar in a urmari jocul in liniste indepent de ce se intampla pe stadion. Din contra, noi suntem cei care prin intermediul prezentei, al pasiunii, al eforturilor si sacrificiilor noastre, incercam sa facem meciul singurul si adevarat spectacol."

Ideologia Ultrsilor a devenit extrem de populara intre fanii europeni, in majoritatea tarilor, acestia aspirand la acest statut. Pentru multi dintre ei a fi etichetat ca Ultras reprezinta un motiv de mandrie. Prin urmare o modalitate extrem de importanta in definirea unui suporter, in a demonstra devotamentul fata de club, este participarea la meciuri. Pentru a " fii luata in calcul" aceasta participare, trebuie sa fie desfasurata in mod regulat si activ.Un suporter care se considera si care este considerat ca fiind adevarat trebuie sa participe la scandari, cantece si alte ritualuri care sunt caracteristice unui grup particular de fani. Una din modalitatile prin care un suporter " adevarat" poate fii reperat este achizitionarea de abonament anual sau lunar la toate meciurile echipei.

Aceasta participare la meciuri le confera celor care o practica un statut de autoritate suprema in ceea ce priveste discutiile legate de fotbal in general, si de felul in care echipa joaca. Aceasta prezenta este prin urmare o conditie absolut necesara pentru a avea dreptul la emiterea de opinii si pentru a face comentarii cu privire la meciuri si fotbal in general. A fii acolo, prezent cu trup si suflet, sunt conditii cruciale care definesc un suporter de fotbal.

Unul din aspectele definitorii in ceea ce priveste participarea activa il consituie meciurile in deplasare. In timp ce stadionul clubului ofera familiaritate si un sentiment de apartenenta foarte ridicat suporterilor ce vin la meciuri, partidele jucate in deplasare reprezinta momentele in care loialitatea suporterilor poate fii cel mai bine demonstrata. Deplasarile in general sunt costisitoare, si din punct de vedere financiar, cat si al timpului" pierdut" pe drum. Un alt aspect este faptul ca intotdeauna fanii care aleg sa mearga in alt oras, pentru a-si sustine echipa sunt depasiti numeric. Prin urmare, trebuie sa cante de doua ori mai tare, sa-si asume riscul producerii unor incidente violente, care se pot sfarsi rau pentru ei, tocmai pentru ca sunt depasiti numeric. Astfel desi sansele nu sunt de partea lor, ei trebuie sa isi faca datoria si sa isi urmeze si sa isi sustina echipa. Este in concluzie, o ocazie de a-si demonstra loilalitatea si pasiunea pentru echipa, pentru club, si pentru insasi identitatea lor personala.

Un alt lucru demn de mentionat este importanta pe care stadionul propriei echipe il are din punct de vedere al microbistilor. Acesta, fiecare caramida, fiecare scaun sau petic de gazon, care il alcatuiesc, reprezinta un fel de casa spirituala a suporterului de fotbal. Experimentand viata stadionului, si pasiunea pe care acesta o genereaza, consolideaza fanilor sentimentul de apartenta fata de clubul lor.

De pilda, Stadionul Hanappi, stadion ce apartine echipei Rapid, din Viena, este cunoscut de catre fani sub denumirea de Saint Hanappi ( Sfantul Hanappi). Astfel, stadionul este vazut ca un loc de pelerinaj unde saptamanal vin mii de " credinciosi".

Aceasta participare activa se traduce prin faptul ca toti suporterii considera ca prezenta lor pe stadion ajuta echipa sa castige. Adevarul este ca impactul psihologic al unei galerii formate din sute de oameni, care canta si incurajeaza, asupra jucatorilor din teren este destul de mare, atat asupra jucatorilor echipei care joaca pe stadionul propriu, cat si echipei adverse. Este un fapt cunoscut ca echipa care disputa un meci pe propriul stadion are mai multe sanse de izbanda, tocmai datorita suporterilor. " Daca fanii au o atmosfera foarte buna pe stadion, jucatorii nu se vor mai simti lenesi in teren", declara un suporter. In momentul in care meciul se afla intr-un punct critic, agitatia si efortul depus de catre suporteri are scopul de a-i mobiliza pe jucatori. " Cred ca fanii pot influenta mult prin activitatea lor cand canta pentru echipa lor. Jucatorilor le place foarte mult cand incepem sa cantam si pot fi vazuti imediat cum intra in alerta", declara un alt suporter.

Datorita acestui lucru, este considerata a fii o rusine pentru o echipa sa piarda un meci " acasa". Chiar aceasta exprimare, " acasa", care reprezinta stadionul clubului, spune foarte multe despre impactul psihologic al stadionului.

In unele cazuri, exista zone specifice de pe stadion care sunt in mod particular intimidante pentru membrii echipei adverse. In Romania aceste locuri se numesc " peluze" , si este cunoscut faptul ca acolo stau suporterii " adevarati". Aceste locuri sunt reprezentate de catre partea aflata in spatele portilor, si exista o regula nescrisa pentru toti cei care vin la meci si isi cumpara bilete acolo: " La peluza nu se sta niciodata jos! ". In ceea ce priveste meciurile ce au loc " acasa" , acest lucru devine foarte intimidant pentru jucatorii echipei adverse, mai ales in momentul in care pornesc " in atac". Pentru ca in momentul in care se indreapta catre poarta echipei adverse, se apropie si de galeria echipei respective. Pentru jucatorul pornit " in atac" acest lucru nu tine doar de o performanta fizica, ci si de " stapanire" psihologica. Pentru ca, respectivul jucator nu are de invins doar un portar, ci si sute de oameni care ii " tin acestuia spatele", cantand si aclamand.

In Anglia, de exemplu, anumite stadioane sunt renumite ca fiind foate greu de jucat pe ele, datorita suportului imens adus de catre fani.Acestea includ: Kop- al echipei Liverpool, Strefford End-al echipei Manchester United, Hot End- Aston Villa. Suporterii echipelor adverse, jucatorii si managerii care au vizitat aceste stadioane, sunt constienti de faptul ca atmosfera din aceste sectiuni poate fi amenintatoare, nu doar pentru echipa ci si pentru arbitrii. Statisticienii au observat faptul ca numarul loviturilor libere acordate echipei oaspete in fata acestor sectiuni este mult mai mic fata de cel acordat echipei gazda.

In Austria, de exemplu, suporterii echiper Rapid Viena, si-au creat un ritual din a canta la fiecare sfarsit de meci, obicei ce dureaza de mai mult de un secol. Acesta se cheama: " RAPIDVIERTELSTUNDE" , si inseamna " Sfertul de onoare al Rapidului", si are rolul de a da motivatia necesara pentru a castiga meciul. In timpul ultimelor cincisprezece minute din fiecare meci, fanii incep sa aplaude si sa strige, depunand tot efortul necesar pentru a isi impinge echipa sa castige. Din punct de vedere istoric si statistic, multe din meciurile Rapidului au fost castigate in timpul acestui " Sfert de onoare". Este ultimul act facut de catre fanii Rapidului, si este o parte importanta din identitatea lor. Iata de declara un suporter: " Inseamna foarte mult pentru suporterii Rapidului cand incepem sa aplaudam pentru RAPIDVIERTELSTUNDE…Toata lumea din stadion se ridica si cand dam tot ce putem din noi ….ti se face pielea de gaina…Copiii realizeaza in mod instinctiv lagatura cu clubul, si simt emotiile si atmosfera de pe stadion; RAPIDVIERTELSTUNDE poate fi numit chiar religios. Crede-ma, chiar si dupa atatia ani de " microbism" , cand incep ultimele cincisprezece minute, noi, suporterii, intotdeauna credem in victoria Rapidului, chiar daca suntem in urma. Se degaja multa energie pozitiva" .

"Ultrasii sunt foarte importanti. Din moment ce suntem o parte activa a clubului, este evident ca putem influenta meciul, din moment ce jucatorii ne simt prezenta.Suntem de fapt prezenti pe teren , suntem cel de-al doisprezecelea jucator"

"Fanii joaca un rol decisiv asupra jocului prin cantecele si actiunile lor. Ei dau putere si curaj cand vine vorba de castigarea unui meci, ei dezechilibreaza adversarii si arbitrii. Suporterii constituie sound-trackul unui joc".

"Sunt convins ca am ajutat echipa sa joace mai bine. Cel mai frumos sentiment este atunci cand echipa a venit la suporteri dupa meci si ne-a multumit. Atunci stim, ca atat echipa, cat si suporterii am castigat meciul impreuna." Aceste sentimente exprimate de catre fani sunt reflectate in sondaje facute in Europa. In acestea, subiectii au fost rugati sa isi exprime masura in care sunt de acord sau nu cu anumite afirmatii. Fiecare a ales un buton de radio care avea un anume scor, de la 1 la 5 ( 1 reprezentand dezacord total si 5 acord total). Raspunsul la intrebarea " Ca suporter, simt ca prezenta noastra are un efect direct asupra felului in care meciul este jucat". Peste 80 % din subiecti au apasat butonul corespunzator cifrei 5( Acord Total).

Elizabeth Skoglund Johnsen, o cercetatoare norvegiana, care a studiat fenomenul „ microbismului”, afirma ca: „ Am vorbit cu jucatorii si ei cred ca acest suport activ din partea fanilor este fantastic, si conducerea cluburilor a spus ca este foarte pozitiv…Am auzit oameni spunand ca atmosfera a fost atat de frumoasa incat aceasta a ajutat clubul sa avanseze intr-o liga superioara. Jucatorii au afirmat acelasi lucru, atat in discutii oficiale, cat si neoficiale. Chiar conteaza.”

Impactul mass-mediei si Internetului asupra fenomenelor cere se petrec in fotbal la momentul actual

Motto: "Trei ziare ostile sunt mai de temut decat 1000 de baionete" (Napoleon Bonaparte)

Mass-media si Internetul au devenit in ultima vreme o coditie sineqvanon a societatii umane actuale. Desi considerata in mod oficial a fi cea de-a IV-a putere in stat, in realitate mass-media este mult mai mult decat atat, fiind la egalitate din punctul de vedere al influentei pe care il are, cu institutiile statului si cele politice. Fiind liantul dintre aceste institutii si membrii societatii, mass-media a devenit un factor al educatiei privita ca fenomen global, care lasa urme adanci in memoria individului. Din punctul de vedere al Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, mass-media se defineste ca fiind totalitatea mijloacelor de informare a maselor: ziare, reviste, radio, T.V., internet. Din punct de vedere psihologic si sociologic, este mult mai mult decat atat. Mass-media este un instrument care educa, instiga, dezvolta, ajuta comunicarea, impune tendinte, informeaza, dezinformeaza, etc. Efectul pe care il are reprezinta toate modificarile pe care le produce, prin tipul de mesaj transmis. Prin urmare, mass-media se poate defini si ca fiind o institutie specifica sau serviciu public care indeplineste o varietate de functii: socio-politice, ideologice, culturale, psiho-sociale, economico-financiare, si altele. Fiind un element al sistemelor sociale pe plan national si international, un element constitutiv al realitatii obiective si chiar subiective, se poate observa cu usurinta imensa influenta pe care o detine asupra individului, privita atat din punct de vedere psihologic, cat si sociologic. Prin urmare, putem constata cu usurinta faptul ca publicul este expus unui flux mediatic permanent. Efectele si influentele pe care mass-media le are se pot observa in aproape orice aspect al vietii cotidiene, sociale si chiar intra-psihice. De exemplu au fost organizate demonstratii doar pentru ca se stia ca se filmeaza, si demonstratii care nu au mai avut loc, tocmai pentru ca nu se filma. Exemple de situatii de acest gen sunt nenumarate, dar nu fac obiectul acestei lucrari. Intr-o asemenea perioada, in care atat de multe aspecte psiho-sociale ale comunitatilor umane sunt afectate de acest " element", este greu de crezut ca un fenomen atat de popular si raspandit cum este fotbalul, sa nu fie afectat si influentat de aceste lucruri. Principalul mijloc si instrument de popularizare al fotbalului si violentele asociate cu acesta, il reprezinta mass-media. Inca din anii '60 jurnalistii englezi erau trimisi la meciuri pentru a raporta comportamentul multimii in aceeasi masura ca si jocul in sine. Cu timpul, acest obicei s-a dezvoltat, una din generatoarele de senzational la ora actuala, intr-o proportie destul de mare, fiind reprezentata de catre fotbal. Prin urmare informatiile aparute in presa legate de violenta din fotbal sunt destul de vaste iar presa britanica in mod particular a rezervat spatiu aparent nelimitat oricarui incident existent completat cu titluri senzationaliste. Multi cercetatori si multi observatori aflati in afara sferei academice, au afirmat ca acest senzationalism impreuna cu o abordare " predictiva" a violentei la anumite meciuri a contribuit de fapt la problemele aparute. In Anglia, de exemplu, cel putin una din scolile academice priveste atentia si amplificarea mass-mediei ca fiind principala cauza a problemei. Abordarea predictiva a violentelor este un fenomen ce nu este strain nici presei romanesti. Aproape inaintea fiecarui derby, reportajele televizate izbucnesc in temeri si ingrijorari in ceea ce priveste evenimente ce inca nu au avut loc.

Ingrijoararea, senzationalul, teama de producere a incidentelor violente, sunt poate factori determinanti in producerea violentelor. Tinand cont de influenta mentionata in randurile de mai sus, este evident faptul ca o mare parte din indivizii care alcatuiesc anumite grupuri sociale investesc acest element al societatii, si anume mass-media, cu o autoritate suprema in ceea ce priveste redarea obiectiva a realitatii. Putem auzi de multe ori in jurul nostru expresii ca: "e adevarat pentru ca am vazut la televizor". Prin urmare senzationalul legat de violentele din fotbal, care poate aflat la inceput nu era nimic, se poate transforma intr-o realitate senzationala, tocmai datorita faptului ca a fost considerata asa de la bun inceput. Aceasta abordare “ predictiva” se poate explica prin conceptul “ spiralei amplificarii”, concept introdus in sociologie de catre Stuart Hall. Atentia exagerata acordata acestei probleme a violentei are rolul de a inrautati situatia. In conditiile in care o societate priveste cu ingrijorare aceasta problema, cea a huliganismului, raportarea senzationalista, care reprezinta singura sursa de informatie asupra acestui fenomen, pentru multi oameni, poate conduce cu usurinta la crearea panicii.

Un alt aspect demn de mentionat in aceasta priviinta, este cel al xenofobiei. Este cazul aici despre presa britanica, care a abordat o atitudine xenofoba la meciurile si campionatele internationale. Este posibil ca in acest caz, sa nu fie doar o coincidenta faptul ca fanii englezi tind sa fie cei mai beligeranti in acest context. Aceasta tendinta a fost cel mai evidenta in timpul campionatului european din 1996, cand cel putin un ziar a prezentat meciul Anglia – Germania ca o reluare a celui de-al II-lea razboi mondial. Ca urmare, suporterii englezi au folosit scandari care aveau ca prim obiectiv readucerea in prim plan a acestei rivalitati, si a evenimentelor care au stat in spatele ei: "My grandaddy killed your grandaddy, tura lura" ( Bunicul meu l-a omorat pe bunicul tau). Desi nu exista un echivalent direct al atitudinii extreme a tabloidelor britanice in alte tari europene, cei mai multi cercetatori au identificat probleme in ceea ce priveste huliganismul si mass-media. In toate tarile cu un nivel ridicat de probleme in ceea ce priveste huliganismul, cercetarile au relevat faptul ca huliganii stimuleaza atentia acordata de catre presa si televiziune, de cele mai multe ori cantand acest lucru; galeriile rivale concureaza pentru mentionarea lor in titlurile senzationale. Tendinta lor de a cauta publicitate poate fi totusi transformata in asa fel incat sa reiasa si efecte benefice. Publicitatea intensa acordata gruparilor non-violente precum Tartan Army sau Ruliganii olandezi, a fost vazuta ca o victorie asupra rivalilor lor cu comportament negativ si a ajutat la perpetuarea comportamentului lor exemplar. Influenta mass-mediei a fost evidentiata intr-un raport al parlamentului european, care recomanda evitarea senzationalismului si promovarea fair-play-ului si a valorilor sportive.

Un alt aspect important il reprezinta Internetul, care reprezinta o retea globala de calculatoare interconectata. Este unul din elementele mass-mediei care a generat dezvoltarea comunicarii cu intreaga lume. Prin urmare internetul reprezinta momentan o resursa importanta in fotbal – programe, statistici, batai, achizitionari sau vanzari de jucatori, preturi la bilete si stiri cotidiene din politica fotbalului. Fanii europeni petrec perioade mari de timp accesand website-uri despre fotbal, website-uri cu informatii precise despre echipa lor locala sau nationala, sau comentand in timpul meciului. S-a constatat faptul ca o minoritate dinre suporteri petrec aproape 6-7 ore pe zi navigand pe internet. Suporterii internauti constituie adevarate familii-grupuri de oameni cu relatii interpersonale foarte stranse, care sunt la fel de inflacarati acasa, la birou, in fata computerului, cum sunt si la meciul propriu-zis. Fanii mai in varsta totusi nu acceseaza internetul, multi vazand in acest lucru o abatere de la adevaratul suporterism.

Stuart Hall afirma: "Cred ca este o problema majora modul in care presa a selectat, prezentat si definit huliganismul in fotbal de-a lungul anilor… Nu cred ca problema huliganismului va disparea daca presa ar tacea (…) oricum, cred ca fenomenul nu se reduce la "Salbatici! Animale!" asa cum a fost prezentat de presa". Acuzatiile din mass-media au dus la o amplificare a fenomenului: fanii Manchester United cantau la un moment dat "Noi suntem faimosii huligani/ Cititi in ziare despre noi!"

Un exemplu tipic de problema abordata din perspectiva a doua paradigme este problema violentei. In primul caz se considera ca violenta este promovata prin mass media, ca ea afecteaza negativ socializarea copilului, care poate vedea pina la 14000 de morti violente la TV, numai in copilarie, si deci in general putem spune ca mass media contribuie la cresterea numarului comportamentelor deviante, in special a delincventei, sub toate formele ei. In a doua perspectiva se considera ca mass media nu manipuleaza individul, ci ca acesta utilizeaza asa cum doreste mass media .Violenta este ceruta, caci altfel nu ar fi prezenta in programe, ea exista in mass media pentru ca exista in societate. Cei care urmaresc acest tip de programe sint predispusi la violenta si nu devin eventual delincventi datorita televiziunii (sau cinematografului). Mai mult, violenta prezentata prin mass media poate avea chiar o functie terapeutica. In aceeasi maniera ne putem raporta si la alte probleme cum ar fi socializarea sexuala timpurie a copiilor, promovarea unor inegalitati intre sexe (ca exemplu, rolurile predominant casnice ale femeilor), inactivismul promovat de mass media , ca si problema rolului pe care ele il joaca, in general, in societate mass media fiind considerate fie o putere in stat, fie un subsistem subordonat celorlalte puteri.

Profesorul si doctorul in stiinte Peter Collett a impartit metodele de abordare ale problemelor sociale in presa scrisa in trei parti. Studiindu-i lucrarea Foreign Bodies, editata sub egida Oxford University, am hotarat sa ma folosesc in teza de fata de clasificarea sa, dat fiind faptul ca fotbalul este un sport, iar sportul este un fenomen social.
Dr. Collett spune ca “daca am compara atitudinea diferitor natiuni asupra uneia si aceleiasi probleme am observa ca metodele de abordare sunt diferite.”
Despre fenomenul violentei in general si in fotbal – particular s-au scris o multime de materiale de catre experti in domeniu (sociologi, psihologi, analisti sportivi, statisticieni).
In urma unor studii aprofundate facute de specialistii mass-media s-a observat, cat nu este de straniu, ca atitudinea in analizarea problemei violentei in fotbal se schimba in concordanta cu zonele climaterice in care se afla tara despre a carei mijloc de informare vom vorbi. Acelasi Peter Collett catalogheaza stilul presei scrise a unei tari in 3 mari parti distincte: de nord, de centru si de sud.

Importanta familiei si a prietenilor in randul suporterilor de fotbal

Familia, Prietenii si Microbismul

Motto: "You’ll never walk alone"

Unitatea familiei si importanta rolului pe care aceasta il joaca in societatea de azi sunt mult diminuate in momentul actual in toata Europa si nu numai. Unul din elementele care inca mai uneste membrii unei familii intre ei si care inca mai creeaza amintiri frumoase este fotbalul. Dupa cum afirmam si in capitolul precedent o parte din identitatea unei familii este generata de catre pasiunea pentru fotbal. Sportul ofera membrilor unei familii ocazia de a impartasii anumite experiente, creand totodata un simt durabil al traditiei si apartentei. Tot asa cum locul unde se naste un individ, stabileste de multe ori echipa cu care acesta tine, tot asa traditia unei familii de a sustine o echipa se transmite din generatie in generatie cu mandrie. In momentul actual mandria de a purta numele unei familii mai departe si-a pierdut din importanta. Astfel ca mostenirea numelui de familie a fost inlocuita in cadrul suporterilor de fotbal cu suportul adus unei anumite echipe. Si tot asa cum numele era si este inca transmis din tata-n fiu, tot asa si pasiunea pentru fotbal este transmisa din tata-n fiu. Este cea mai puternica dintre relatiile existente intre membrii unei familii in ceea ce priveste fotbalul. Suporterii sunt dusi la meciuri de catre unul dintre membrii familiei, in 90% din aceste cazuri acesta fiind tatal. Astfel tatal, capul familiei, se asigura ca mostenirea se transmite mai departe. Este de altfel si un moment in care baiatul este initiat pe drumul „barbatiei”, mersul la stadion fiind de obicei rezervat barbatilor. Individul ajunge sa iubeasca atmosfera din timpul jocului in mare parte si datorita asociatiilor formative ale fotbalului cu insasi familia si devine imediat suporter. Prin urmare fotbalul este un instrument foarte important in interactiunile care unesc o familie. Loialitatea fata de o anumita echipa este asociata cu loialitatea fata de familie. Aceasta loialitate poate fi vazuta in cadrul afiliatiei atat la valorile familiale cat si la originile individuale. Acest lucru este strans legat cu simtul apartenentei fata de un loc sau persoana. Multi din cei mai fanatici suporteri provin din familii in care fotbalul este foarte important, si este pasat din generatie in generatie. Iata ce afirma un fan al echipei F.C. Bruges: "Sunt mandru de echipa mea in acelasi fel in care sunt mandru de familia mea, de orasul, meu de cultura mea. Sunt radacinile mele". Din moment ce fotbalul joaca un rol atat de important in legaturile cu familia este important sa intelegem aceasta conexiune din punctul de vedere a doua perspective: prima este cea a legaturilor intergenerationale iar cea de-a doua este participarea intregii familii. Dupa cum mentionam mai sus, multi fani leaga prima experienta de participare la meci de un anume membru al familiei, si in acest fel, fotbalul se leaga in mod indestructibil de familie. In Anglia, de exemplu exista trei motive pentru care un individ devine suporterul unei anumite echipe. Primul este acela ca membrii mai in varsta ai familiei lor tin cu aceeasi echipa. Al doilea in reprezinta faptul ce locuiesc in acelasi oras care reprezinta echipa respectiva. Iar cel de-al treilea este faptul ca primul meci televizat, sau vazut de pe stadion, a fost in compania unui parinte.

Procesul initiat de catre familie urmeaza de obicei un anumit pattern. Fanii sunt dusi la un meci al echipei locale de la o varsta foarte mica, de catre un parinte, de cele mai multe ori tatal. Tatal este conditia sinequanon in extinderea microbismului intr-o familie. Dupa cum vom vedea in capitolele urmatoare, acest eveniment, momentul in care tatal isi duce fiul la meci, poate fi comparat cu un anume ritual initiatic. O initiere in identitatea familiei, o initiere in pornirea pe drumul masculinitatii. In momentul in care tatal sau alta figura paternala isi duce copilul la stadion, acesta joaca oarecum rolul batranului intelept care initiaza tanarul in tainele vietii. El este cel care ii explica regulile jocului, felul in care trebuie sa te comporti pe stadion, etc. Este totodata un moment in care se asigura ca mostenirea fotbalistica va fi trecuta generatiei viitoare. Iata ce declara un suporter de fotbal despre acest subiect: "Primele cuvinte ale fiului meu au fost: mama, papa, HSV, si asta e tot ce mi-am dorit." Aceste experiente pot fi la fel de momorabile si pentru parinti : " Cel mai frumos moment este atunci cand mi-am dus baiatul la primul meci. Vazandu-i fata in timp ce urcam scarile stadionului Anfield, si faptul ca il vedea pentru prima oara. Daca as putea sa adun toate emotiile pe care le-am trait atunci, cand ii vedeam fata as fi milionar. Am stiut atunci ca am creeat un suporter RED adevarat, caruia ii va pasa la fel ca si mine."

"Suportul meu a fost, este si va fi mereu acordat neconditionat, chiar daca sunt pe primul loc, sau ultimul. Putem schimba orice in viata… mai putin echipa … esti nascut bleu si alb, si bleu si alb vei muri. Aceasta pasiune a fost crescuta in mine de catre tatal meu, de cand eram foarte mic.Am fost obisnuit sa merg la meciuri cu el de cand eram foarte mic si astfel, pasiunea mea pentru F.C. Porto a crescut", declara un suporter infocat al echiper Porto.

Un alt aspect important este cel al prieteniilor legate prin intermediul fotbalului. Astfel, el reprezinta un mijloc important pentru oameni de a forma si intari relatii care poate altfel nu ar exista. Aceste legaturi sociale intre suporteri sunt atat de puternice incat multi le descriu in termeni ca: " familie ”, „ familia mea ”, „ fratii mei " etc. Galeria de fotbal din care un suporter face parte reprezinta, cea de-a doua familie a lui, poate in multe cazuri chiar singura familie. In urma acestor relatii care se cristalizeaza in timp, fanii ajung sa participe la evenimente importante din viata altor fani, cum ar fi casatoria, botezul, etc. Una din frazele care sunt intalnite cel mai des in descrierile suporterilor de fotbal de pretutindeni despre acest fenomen este "You will never walk alone" ("Nu vei fii niciodata singur" ). Spre deosebire de natura celorlalte tipuri de relatii de prietenie existente in toate categoriile sociale, aceasta, care se leaga prin intermediul fotbalului, are o baza extrem de solida, si anume increderea. Faptul ca merg impreuna "la bataie", faptul ca daca unul dintre ei este atacat de suporterii altei galerii, moment in care toti vor sarii in ajutorul lui, faptul ca isi asigura "spatele" unul altuia, face din prietenia legata prin intermediul fotbalului, o relatie destul de speciala. Acest tip de prietenie se bazeaza pe un principiu simplu: „suntem impreuna si la bine si la rau”. Se bucura impreuna atunci cand echipa favorita este castigatoare, plang impreuna cand aceasta pierde, au grija unul de celalalt atunci cand intervin incidente violente. Prin urmare, prieteniile legate prin intermediul fotbalului sunt diferite de cele legate in alte zone ale vietii sociale. Ceva cu adevarat special este impartasit prin aceste relatii. Afinitati sufletesti care ii leaga pe suporterii unei echipe, au darul de a-i lega pe viata. Iata ce afirma un suporter: "De-a lungul vietii in pot schimba profesia, iubita, sotia, dar echipa, niciodata." Faptul ca odata ce au ales sa tina cu o echipa, acest lucru nu se mai poate schimba niciodata, face ca prietenia bazata pe fotbal sa fie prezenta mereu. Natura prieteniilor este de multe feluri: de varsta, de proximitate, de natura intereselor, etc. Natura prieteniilor generate de fotbal, face ca acest tip de relatie sa fie una foarte durabila, intinzandu-se de multe ori pe tot parcursul vietii.

Istorie si identitate nationala

A fi suporter de fotbal este strans legat de ideea de istorie si identitate nationala si regionala. Intr-o epoca in care traditiile sunt lasate la o parte, pentru a face loc globalizarii, intr-un iures social, din care, individul, odata intrat cu greu mai poate iesi pentru a-si apleca atentia asupra obiceiurilor si traditiilor care sunt responsabile pentru crearea unei identitati, fotbalul face acest lucru posibil. Una din problemele societatii actuale, cel putin a celei romanesti, este tocmai pierderea identitatii nationale. Mandria de a fi roman, de a detine o identitate nationala incepe usor-usor sa dispara. Cu toate acestea, fotbalul reprezinta o modalitate prin care aceasta identitate nationala si regionala inca exista. Pentru a raspunde la intrebarea: "Ce identitate am?", individul trebuie sa raspunda in prealabil la urmatoarele intrebari: " Cine sunt?” si „ Cui apartin?". Intr-un sens larg si foarte general, identitatea reprezinta apartenenta la un grup social cu care idividul impartaseste in comun o serie de sentimente. Sentimentul de apartenenta se poate manifesta cu privire la familie, la tara, la popor, etnie, ideologie, etc. Intr-un sens mai restrans, identitatea este definita in „ Dictionarul de Psihologie” al lui Paul Popescu Neveanu ca fiind: "dimensiunea centrala a conceptiei despre sine a individului, reprezentand pozitia sa generalizata in societate, derivand din apartenenta sa la grupuri si categorii sociale, din statutele si rolurile sale, din <<amorsarile>> sale sociale." ( M. Kuhn). Prin urmare, identitatea se construieste in mediul social reprezentand ideea de apartenenta. Dupa S. E. Asech: "Persoana are o identitate pentru sine insusi si alta pentru altii … a avea o identitate implica, in afara de faptul ca stiu cine sunt, si faptul ca si ceilalti ma cunosc ca aceeasi persoana." In concluzie, identitatea este " produsul si conditia constiintei de sine care, la randul ei se dezvolta in unitate cu constiinta de sine." A fi microbist, apartenenta la o galerie de fotbal face parte din una din identitatile pe care anumiti indivizi si le asuma la un moment dat de-a lungul vietii. Spre deosebire de identitatea rasiala, sau de cea etnica, care este un dat dobandit, obtinut prin nastere, identitatea care se refera la suportul acordat unei echipe, se realizeaza in mod aleatoriu, dar exista sanse destul de mici sa se modifice de-a lungul vietii. Fiecare individ opteaza in a tine cu o anumita echipa, dar odata ce acest lucru a fost realizat, el nu se mai schimba niciodata. Rolul social si psihologic pe care asumarea unei anumite identitati il forteaza pe individ sa il joace, se poate transforma de-a lungul vietii, in functie de anumite evenimente exterioare lui. De exemplu, rolul pe care identitatea familiala il obilga pe individ sa il joace se poate schimba. Un fiu nu isi va mai putea juca rolul de fiu odata cu moartea parintilor. Dar rolul pe care un om il joaca prin prisma unei "identitati microbistice", nu se poate schimba decat prin intermediul unor evenimente exterioare lui, evenimente destul de extreme si o probabilitate foarte mica de a se produce , cum ar fi desfiintarea echipei, sau altele asemanatoare. Prin urmare, dupa cum am mentionat si in randurile de mai sus, putem vorbi chiar de o „ identitate microbistica” . A fi fanul unei anumite echipe de fotbal, a fi suporterul anumitor culori, a investi sentimente in acest sport, a plange de bucurie sau de suparare, toate aceste aspecte se cristalizeaza in formarea unei identitati. Pentru un suporter, faptul ca participa la meciuri, ca isi urmeaza in deplasare echipa devine reprezentativ pentru el ca individ. Este unul din aspectele care il definesc ca fiinta umana.

Pentru multi indivizi , a fi suporterul unei echipe, inseamna de asemenea sa devii implicat in istoria si traditia clubului atat la nivel national cat si international. In cazul suporterilor fanatici inseamna chiar a deveni o parte activa din istoria unui club de fotbal. Pentru ca acesta istorie nu se compune doar din realizarile jucatorilor pe teren, ci si din realizarile celor din tribuna. Pentru marea majoritate a suporterilor este un adevarat motiv de mandrie apartenenta la o anumita galerie, recunoscuta ca fiind o galerie numeroasa, impunatoare, care detine o „coregrafie” reusita, etc. Pentru a stabili identitatea unui suporter este foarte important sa stabilesti istoria si trecutul clubului. Abilitatea de a-si aminti povesti despre jucatori legendari si meciurile demne de tinut minte, toate fac parte din repertoriul unui suporter. Este un motiv de rusine ca un suporter sa nu cunoasca aceste detalii legate de istoria clubului, de jucatori, si de performantele acestora. Una din conditiile pentru care un individ este recunoscut si acceptat ca fan de catre alti suporteri este cunoasterea acestei istorii. Acest repertoriu prin urmare, este una din primele conditii ce serveste pentru a face parte dintr-un anumit grup. Aceasta stransa legatura cu istoria este legata de altfel si cu transmiterea loialitatii fata de o echipa din generatie in generatie, si cu loialitatea fata de propria identitate. Aceasta loialitate implica si mandrie fata de trecutul clubului. Toate acestea au rolul de a creste simtul de apartenenta fata de club, ca si activitatile prezente, din care fanii sunt o parte importanta construita pe o istorie si traditie de lunga durata. Un exemplu in acest sens il constituie fanii polonezi care atunci cand au fost intrebati ce anume ii face sa fie mandrii de faptul ca sunt suporteri ai unui anumit club, cel mai frevent raspuns a fost acela ca au o istorie notabila. Un alt aspect demn de mentionat este acela ca echipa locala si suporterii ei devin reprezentanti pentru multe probleme politice si culturale. In Spania de exemplu, sustinerea unei echipe regionale precum Valencia nu este legata numai de fotbal dar este o declaratie care are legatura cu relatia cu statul spaniol si o dovada de loialitate fata de o anume si specifica identitate valenciana. La un nivel national fotbalul devine o metafora pentru identitatea nationala si o modalitate prin care rivalitatile nationale mai vechi sunt jucate in mod simbolic pe teren. In competitiile internationale in care ce-a mai notabila este desigur campionatul international cea mai importanta este identitatea nationala. In functie de istoria fiecarei tari in parte poate reprezenta o problema destul de complexa pentru fanii care in mod normal se simt mult mai confortabil tinand cu o echipa locala. Pentru unii echipa nationala este mai importanta decat echipa locala si ridica probleme istorice si politice. Daca ne uitam din punct de vedere istoric si traditional la un club, la nivel regional si national, atunci este posibil sa observam faptul ca fotbalul serveste ca un mijloc pentru rezolvarea porblemelor sociale si istorice. Exceptand personalitatile proeminente si realizarile din trecut, amintirile colective si marile rivalitati joaca de asemenea un rol important in decizia de a tine cu o anumita echipa. Derby-ul local este o ocazie extraordinara, mult incarcata emotional de cele mai multe ori si semnifica mai mult decat o competitie intre doua echipe rivale, ci si o confruntare a traditiilor, istoriei, stilului, clasei si politicii. In Viena si Graz de exemplu meciurile dintre F.C Rapid (Viena) si F.C Austria (Viena) si F.C Strum (Graz) si Grazer Athetik Club (Gak) sunt momentele cele mai importante pentru suporterii locali. In Viena rivalitatea dintre aceste doua cluburi dateaza inca de la inceputul sec. XX, cand Rapid a pornit din cartierele muncitoresti, pe cand Austria era sustinuta de catre intelectualii vienezi. Rapid este si cunoscut de altfel pentru un joc foarte fizic, pe cand Austria are un joc foarte tehnic. Chiar daca stilurile de joc au ajuns sa convearga, diferentele istorice au devenit mit si mentin aceste rivalitati vechi, inca vii. Fanii Rapidului sunt foarte mandrii de originile lor socio-economice, radacinile clasei muncitoresti, fapt ce nu a scapat atentiei politicienilor de stanga care sustin echipa pentru a primi sustinerea socialista de care au nevoie.

Influenta alcoolului asupra suporterilor violenti

In foarte multe cazuri, violentelor din fotbal le-a fost atribuita ca si cauza, consumul de acool. Alcoolul este o substanta psihoactiva, care alaturi de barbiturice( Wembutal, Secobarbitae), si tranchilizante usoare ( Diazepam), este un sedativ usor; este o substanta care scade activitatea Sistemului Nervos Central, alterand comportametul, constiinta si dispozitia psihica.

Deasemenea, in Anglia, violenta in fotbal este adesea raportata de catre presa ca rezultand din consumul excesiv de alcool. Cu toate acestea, sociologii care si-au axat studiile asupra acestui fenomen, nu impartasesc acest punct de vedere. Putine cercetari si-au axat atentia catre " cauza" alcoolului in ceea ce priveste huliganismul. Acest lucru s-a datorat faptului ca alcoolul este privit ca fiind cel mult o cauza " periferica" si adiacenta.

Unii cercetatori au afirmat faptul ca alcoolul agraveaza violenta in fotbal, si au cerut restrictionarea cosumului de alcool in timpul meciurilor. Foarte putine date si cercetari au sustinut acest lucru. Din contra, un studiu realizat in S.U.A, a ajuns la concluzia ca restrictionarea consumului de alcool in anumite momente, cum este acela cand suporterii se afla pe stadion, in timpul meciului, poate conduce la alte probleme. Una din acestea, si cea mai importanta este aceea ca acesta restrictionare poate duce la " bautul" compensatoriu in perioadele imediat inainte de meci sau dupa; sau chiar dupa o perioada de restrictie de mai lunga durata.

Un alt exemplu care vine sa sustina faptul ca alcoolul nu are importanta atat de mare in ceea ce priveste comportamentul violent al suporterilor de fotbal, este un studiu realizat in timpul Campionatului European, din 1996. In timpul meciului care se disputa intre Bayern Munich si Roterdam Feyenoord, fanilor englezi li s-au servit bauturi non-alcoolice, fara ca ei sa fie informati despre acest lucru. Lor li s-a transmins faptul ca bauturile respective contin alcool. Rezultatul a fost acela ca suporterii au afisat totusi un comportament de oameni aflati sub influenta bauturilor alcoolice.

De asemenea, un exemplu demn de mentionat este si cazul fanilor scotieni, care sunt recunoscuti pe plan mondial pentru excesul de bautura. Cu toate acestea, pe parcursul ultimilor zece ani, comportamentul acestora s-a schimbat mult in bine, in sensul ca elementele huliganistice au devenit cazuri destul de rare.

In concluzie, cercetarile ce s-au axat pe efectele consumului de alcool in ceea ce priveste violenta in fotbal, au demonstrat faptul ca acestea sunt aproape nesemnificative in raport cu alte cauze ale violentei.

Un alt exemplu sunt suporterii danezi, „Rooligans” , care au acelasi pattern de " baut" ca al englezilor, dar au in schimb mult mai putine probleme cu autoritatile. Starea de ebrietate in cazul suporterilor olandezi este mai degraba asociata cu voia buna, umorul si sociabilitatea.

Suporterii Ultras sunt un alt exemplu in acest sens, care consuma alcool in foarte putine cazuri atunci cand participa la meciuri. Ultrasii italieni aproape nu consuma deloc alcool, si cu toate acestea sunt cunoscuti ca fiind foarte violenti.

"Nu am avea atatea probleme daca jucatorii nu ar bea. Cultura bauturii este inca mult prea puternica in fotbalul englez, chiar daca nu asa cum era odata. Din sezonul viitor voi implementa o regula potrivit careia alcoolul este interzis aici. Fotbalistii nu ar trebui sa bea. Nu poti sa pui motorina intr-un Ferrari. Stiu ca este greu, dar jucatorii castiga multi bani si sunt modelepentru multi copii", a spus Redknapp. Decizia tehnicianului de la Tottenham vine dupa ce fundasul Ledley King (28 de ani) a fost retinut in noaptea de sambata spre duminica pentru ca ar fi atacat un barbat in afara unui club de nnoapte. King risca sa fie amendat cu salariul pe doua saptamani, adica aproximativ 130.000 de lire sterline, dar si sa fie pus sub acuzare. "La Tottenham avem multi copii, multi dintre ei defavorizati. Trebuie sa dam un exemplu. In tara asta se bea prea mult. Prea multi oameni sunt fericiti doar dupa ce beau ceva", a punctat Redknapp. ( sursa: www.realitatea.net).

Alcoolul are un efect depresor asupra sistemului nervos central, ceea ce inseamna ca ii incetineste functiile – cum ar fi memoria, perceptia vizuala si vorbirea, per total diminand capacitatea de functionare a intregului organism.Pentru ca alcoolul deprima sistemul nervos central, el reduce capacitatile metale si fizice si scade performanta sportiva. Chiar si un consum moderat de alcool inainte de un concurs poate afecta performanta, in special acuratetea miscarilor, echilibrul, viteza de reactie, coordonarea complexa si de finete si procesarea informatiilor. De asemenea, consumul de alcool influenteaza in mod negativ si forta, rezistenta musculara si capacitatea aeroba. Un studiu arata ca alergatorii care au baut alcool inainte de o proba de alergare pe banda, au inregistrat o frecventa cardiaca mai mare, nivele mai crescute ale glicemiei si chiar probleme in a termina cursa, comparativ cu cei care nu au baut alcool. Alcoolul face parte din lista substantelor dopante, dar numai in anumite sporturi cum ar fi tirul cu arcul sau pistolul. Se folosea de catre sportivi pentru ca se considera ca in doze mici reduce anxietatea si tremorul mainilor, crescand astfel performanta, insa in realitate are un efect negativ asupra performantei pentru ca reduce coordonarea mana-ochi, precum si capacitatea de concentrare.

In societatea actuala, capacitatea de a consuma mult alcool este recunoscuta ca fiind una care te „ face sa fii barbat”. Indivizii de sex masculin din toate clasele si paturile sociale, sunt incurajati de multe ori, spre exemplu, sa consume cantitati mari de alcool pentru a sarbatori cu prietenii diverse ocazii. Participarea la meciurile din deplasare este, se pare, o ocazie pentru fani de a abuza de alcool; acest lucru se datoreaza si faptului ca, meciul in deplasare le ofera ocazia de a petrece mult timp impreuna fanilor, avand acces astefel si la multe tipuri de bauturi necunscute, mult mai ieftine prin urmare. O prezentare statistica a arestarilor si acuzarilor din anul 2002, arestari ce au fost facute cu ocazia meciurilor de fotbale, nationale si internationale, arata faptul ca alcoolul a fost principalul vinovat pentru marea majoritate a acuzarilor. Astfel, consumului ridicat de alcool ii revin 1186 de cazuri, pe cand scandarilor rasiste le revin doar 82 din cazuri, si comportamentului amenintator un numar de 420 de arestari si acuzari.

Un alt aspect demn de mentionat este si faptul ca nu numai suporterii sunt cei care abuzeaza de consumul de alcool, stirile din sport abunand de relatari ale consumului exagerat al jucatorilor. Suporterii nu sunt singurii care sunt cunoscuti pentru consumul de alcool, jucatorii echipelor de fotbal fiind cunoscuti pentru abuzul de alcool. Stirile sportive sunt pline de informatii referitoare la jucatorii care sunt mari amatori ai lichidelor bahice. ”Am hotarit trecerea lui Tamas la Dinamo II pe motive disciplinare, mai concret a consumului de alcool in cantonament, lucru absolut interzis, mai ales ca Gabi este un component de baza al lui Dinamo si al echipei nationale. Sper sa inteleaga aceasta masura si sa-si corecteze rapid comportamentul”, a spus Badea pentru www.dinamovisti.ro.

Desi marea majoritate a cluburilor de fotbal au in regulamentul de ordine interioara reguli ce interzic consumul de alcool din partea fotbalistilor, presedintele Stelei a declarat ca ros-albastri nu au astfel de restrictii.

"Nu avem in regulamentul clubului vreo regula care sa interzica jucatorilor consumul de alcool. Uneori le servim si cateun pahar de vin rosu fotbalistilor la masa de seara. Nu e iesit din comun. Au voie sa bea si whisky. Nu e nici o problema, dar trebuie sa fie cu masura. Jucatorii Stelei sunt niste profesionisti desavarsiti. S-ar vedea a doua zi la antrenamente daca fotbalistii nostrii ar face exces de alcool", a declarat Argaseala la Sport.ro Reactia oficialului stelist vine dupa ce fundasul Dorin Goian a fost surprins "rupt de beat" de catre paparazzi.

Antrenorul Harry Redknapp este pus pe schimbari radicale la Tottenham. Acesta a declarat in anul 2008 ca jucatorii sai vor avea interdictie la alcool, iar cei care vor incalca regulile vor fi aspru pedepsiti.

Consumul de alcool este o adevarata cultura in fotbalul englez, fie ca este vorba despre suporteri, fie de jucatori si chiar antrenori.

In concluzie legaturile dintre violentele din fotbal si consumul de alcool par a fii culturale si contextuale. Fara doar si poate ca alcoolul consumat in cantitati mare are rolul de a dezinhiba comportamentul, dar cu certitudine nu poate fii facut vinovat pentru incidentele violente ce se petrec pe stadioane.

Rasismul in fotbal

Rasismul este un fenomen care nu este strain violentelor din fotbal. Desi fotbalul reprezinta o modalitate prin care acesta se poate extinde, nu multe cercetari s-au axat pe aceasta problema. Multe dintre ciocnirile violente dintre galerii au ca una din cauze rasimul, mai ales in ceea ce priveste confruntarile internatioanale. Insa, adevarata extindere a rasismului in fotbal este greu de cuantificat, tinand cont de faptul ca multele speculatii si dezbateri asupra subiectului nu ofera prea multe informatii empirice.

In sensul cel mai larg, rasismul este un sistem de stratificare, in virtutea caruia " rasa umana", civilizatiile si culturile ei sunt reglate de o ordine ierarhica, in care fiecare rasa ocupa o pozitie fixa intre baza si varful piramidei. " Dogma ideologiei rasiste proclama existenta unei inegalitati genetice innascute si imuabile intre rase."

Acest " proces de discriminare datorat credintelor si ideologiilor, produse in secolele XIX si XX de catre francezii Jules Soury, Joseph Arthur de Gobineau si Charles Maurras sau de germanul Alfred Rosenberg, conform carora rasele omenesti pot fi clasificate de la inferior la superior in baza caracteristicilor biologice fundamental diferite cu care par a fi inzestrate"(sursa: Wikipedia), este responsabil pentru multe din problemele civilizatiei umane.

Sportul este un teren extrem de fertil pentru dezvoltarea unei ideologii rasiste. Fotbalul, cu atat mai mult. Acest lucru se poate explica si prin ipotezele si supozitiile, nefondate desigur, care se refera la faptul ca inferioritatea rasiala, adica cea bilogica si genetica atrage dupa sine si inferioritate intelectuala. Multi jucatori de culoare, sau asiatici s-au confruntat cu numeroase probleme datorita acestui aspect.

In fotbal rasismul poate fi explicat cu ajutorul a mai multor ipoteze. Una ar fi aceea ca jucatorii apartinand unei rase considerata a fi inferioara, vor fi automat considerati ca fiind inferiori din punct de vedere fizic si intelectual. Astfel, pentru suporterul a carei principala preocupare este soarta echipei favorite, apartenenta la aceasta a unui jucator de culoare sau asiatic, deci apartinand altei rase, nu este de bun augur, caci, din punctul de vedere al suporterului, acesta, apartinand unei rase inferioare, nu poate aduce decat prejudicii echipei. In general, indivizii ce adopta ideologii rasiste, considera ca indivizii care apartin altor rase, cu preponderenta indivizii de culoare neagra au un intelect sub-dezvoltat. Astfel, la nivel inconstient, suporterul va considera ca jucatorul de culoare, nu va fii in stare sa surprinda elementele tehnice si strategice ale jocului, ducand astfel la infrangerea echipei. In acelasi mod decurg lucrurile si in cazul abilitatilor fizice.

Un alt element care a facut posibila aparitia rasismului in fotbal este si simtul teritorial, care este foarte puternic dezvoltat atat in cazul jucatorilor, cat si in cel al suporterilor. Pentru suporteri, stadionul capata dimensiuni de proprietate. De unde si expresia intalnita in proportie de 99,9 la suta din cazuri: „ avem meci acasa”. Astfel, un jucator care apartine altei rase, nu are ce cauta pe acel stadion. Este in mod cert o incalcare de teritoriu. Si daca Inconstientul mai poate fi „ pacalit” in cazul jucatorilor care apartin aceleiasi rase cu cea a suporterilor, deci avand aceleasi trasaturi fiziologice, un jucator de culoare neagra va iesi mult mai usor in evidenta.

Inainte de a fi privit prin unghiul de vedere al psihopatologicului trebuie sa mai subliniem odata ca rasismul apare pe baza unui complex de factori economici, ideologici si de psihologie a maselor. Rasismul,ca forma morbida, epidemica poate lovi grupuri mari de indivizi, el putand fi privit si ca o adevarata maladie sociala. Rasismul apare ca rezultat al perturbarilor raporturilor interumane intre indivizi de rase diferite,care traiesc insa pe acelasi teritoriu.

Stirile sportive abunda de astfel de exemple, atat la noi in tara cat si in afara. Michel Platini, presedintele forului fotbalistic european, a dezvaluit deciziile luate de comitet, acesta punand in discutie doua probleme importante. UEFA va adopta o politica intransigenta impotriva rasismului intrucat, transmite Platini, e inadmisibil ca un jucator sa fie umilit. Intransigenta impotriva rasismului. Aceasta este atitudinea pe care o vrea UEFA incepand cu acest moment. Michel Platini le-ar putea recomanda arbitrilor sa nu ierte nici o manifestare rasista, spunand ca orice meci in care jucatorii sunt umiliti de astfel de scandari ar trebui oprit:"Au existat cateva cazuri grave de rasism in ultima vreme. Nu pot sa tolerez asa ceva, ar insemna sa fiu complice. Am discutat posibilitatea ca arbitrul sa intrerupa meciul in cazul unor manifestari rasiste", a declarat presedintele UEFA la o conferinta de presa.

Rasismul prezent pe stadioane a atins o noua cota in timpul meciului dintre TSKA Moscova si Dinamo Moscova, din semifinalele Cupei Rusiei din anul 2009 . Nigerianul Moussa Maazou, atacantul lui TSKA, a fost scos de pe teren de antrenorul sau ca urmare a scandarilor rasiste scandate de suporteri. Zico, antrenorul brazilian al echipei TSKA Moscova, a marturisit pe propriul site ca nu a mai putut suporta scandarile care se faceau la adresa lui Maazou. El s-a declarat dezamagit de atitudinea suporterilor rusi, in urma caruia a fost constrans sa-si schimbe atacantul de numai 20 de ani. “De mai multe ori in timpul meciului Maazou se oprea si incerca sa le raspunda celor care il insultau. L-am schimbat pentru ca nu mai reusea sa se concentreze la joc, deoarece era mereu insultat de suporterii care mimau sunete de maimuta. E inacceptabil sa se intample fapte de genul asta. FIFA incearca de mult timp sa lupte contra acestui trist fenomen. Sunt de partea celor care cer pedepse severe pentru cei care fac acte de rasism. Fotbalul trebuie sa fie un exemplu pentru cei tineri si trebuie sa devina o competitie unde nu exista discriminari bazate pe culoarea pielii, nationalitate sau religie”, marturiseste Zico pe site-ul personal.

Exemplele sunt destule, dar in buna masura ignorate de lumea sportului: la Bucuresti se scandeaza “Afara, afara / Cu ungurii din tara” atunci cand joaca hocheistii din Miercurea Ciuc, iar la Miercurea Ciuc se scandeaza “tiganii! tiganii!” atunci cand joaca hocheistii bucuresteni, pe stadioanele de fotbal se huiduie imnurile nationale ale echipelor oaspete sau se scandeaza remarce rasiste la adresa jucatorilor de culoare, se afiseaza bannere uriase cu texte de tipul “Un milion de ciori, o singura solutie: Antonescu” (meciul Dinamo- Rapid, 1998) sau se pune la difuzoarele stadionului cantecul “Tigane!” (meciul Steaua-Rapid, 2005). Siturile pe Internet ale galeriilor principalelor echipe de fotbal contin texte si imagini xenofobe si rasiste, unele foarte agresive, desprinse din retorica extremei drepte. Din pacate, marii sportivi romani, conducerile cluburilor, antrenorii, publicistii din presa sportiva, formatorii de opinie nu dau atentie acestei situatii care impune o sustinuta campanie publica de blamare si descurajare.

Iata mesajele afisate in general de fanii rasisti:

„ Nu toti tiganii sunt rapidisti, dar toti rapidistii sunt tigani”

„ Suntem romani, asta e esenta care face diferenta”

„ Din nou pe stadion miroase a esenta de rom”

" Suspendati-ne, urim ciorile!"

" Am avut si vom avea mereu, boala pe tigani!"

" Sinteti fratii lui Mailat, doar cu gindul la furat".

In anii ’70-’80, scandarile rasiste au luat forme din ce in ce mai grave. Spre exemplu, in cadrul unui meci de fotbal desfasurat in anul 1981, suporterii au lansat din tribune lozinci prin care spuneau ca “negrii ard mai bine decat arde petrolul”, asta dupa ce avusese loc un incendiu in care murisera 13 tineri de culoare.

In ultimii ani au avut loc numeroase incercari ale mai multor organizatii de a combate rasismul in fotbal. In anul 1993, in Marea Britanie, Campaign for Racial Equality (CRE) impreuna cu Professional Footballers Association (PFA) au lansat campania intitulata “Let's Kick Racism Out of Football” cu scopul de a incuraja cluburile de fotbal si grupurile de suporteri de a lansa propriile campanii de combatere a rasismului.

Parlamentul European a tinut luna martie a anului 2009, sa impuna anumite reguli privitoare la viitorul fotbalului profesionist, printre care se numara lupta impotriva infractionalitatii si rasismul. Potrivit raportului Parlamentului European, referitor la rasism, Comisia, Statele Membre si toti cei implicati in fotbalul profesionist trebuie sa intensifice eforturile in vederea stoparii actelor rasiste si xenofobe, in incinta si in afara stadioanelor.

In Romania, "Rasismul strica jocul. Violenta distruge vieti." este un proiect initiat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) in colaborare cu Asociatia Fotbalistilor Amatori si Non-amatori (AFAN) si Open Society Institute, care vizeaza stoparea manifestarilor discriminatorii si ale violentelor de pe stadioane si din afara lor, promovand totodata dialogul social prin intermediul sportului.

Campania „ Let's Kick Racism Out of Football”, care in traducere inseamna „ Sa dam rasismul afara din fotbal”, s-a ghidat dupa urmatoarele principii:

„ Kick Out Campaign”

Sa emita o declaratie care sa afirme ca respectivul club nu va tolera rasismul, punand accent pe masurile care vor fii luate impotriva celor care se implica in abuzuri sau scandari rasiste. Declaratia trebuie tiparita pentru toate meciurile si afisata permanent in jurul stadionului.

Sa faca anunturi publice care sa comdamne scandarile rasiste, si abuzul individual rasist in timpul meciurilor.

Sa faca o conditie pentru cei care achizitioneaza abonamente sezoniere, sa nu ia parte la astfel de abuzuri.

Sa ia masuri impotriva jucatorilor care iau parte la abuzuri rasiale.

Sa actioneze impotriva comercializarii publicatiilor rasiste, inauntrul sau in afara stadionului.

Sa contacteze alte cluburi pentru a se asigura ca inteleg politica clubului cu privire la rasism.

Sa incurajeze o strategie comuna intre fortele de ordine si politie, pentru a face fata abuzului rasist.

Sa inlature toate inscrisurile de tip grafitti din incinta stadionului, de urgenta.

Sa adopte o politica de egalitate in ceea ce priveste angajarile si oferirea de serivicii.

Sa lucreze impreuna cu alte grupuri sau agentii, cum ar fii Asociatia Fotbalistilor Profesionisti, suporteri, scoli, organizatiipe baza de voluntariat, cluburile de tineret, sponsori, autoritatile locale, afaceristi locali si politie, pentru a dezvolta si organiza programe pro-active, si pentru a atrage atentia asupra campaniilor care se ocupa de eliminarea abuzului rasial si al discruminarii.

TULBURAREA INTERMITENT EXPLOZIVA, UN POSIBIL FACTOR DETERMINANT IN PRODUCEREA VIOLENTELOR IN FOTBAL. O PERSPECTIVA PISHO-PATOLOGICA

Violenta este un aspect al vietii psihice si sociale, si chiar juridice, extrem de vast care a captat atentia multor cercetatori. Manifestandu-se intr-o varietate de situatii si contexte individuale si sociale, fiind un fenomen atat de complex, nu poate fi abordata altfel decat dintr-o perspectiva multicauzala. Dupa cum se poate vedea in capitolele precedente are atat cauze psihice, sociale cat si biofiziologice.

Astfel, nici violentele intalnite in fotbal nu pot fi abordate intr-o maniera holistica, fara a incerca macar trecerea in revista a acestor cauze. Scopul acestui capitol este de a aborda aceasta problema din punct de vedere psiho-patologic cat si bio-fiziologic.

O atentie deosebita se acorda momentan prevalentei fenomenelor de violenta, care se dezvolta din diverse forme de agresivitate umana. Comportamentul agresiv poate fii impartit in doua categorii: comportament agresiv premeditat si comportament agresiv impulsiv. Aceste categorii comportamentale pot fii definite de gradul ridicat sau scazut al controlului cognitiv asupra comportamentului. Agresivitatea premeditata implica incercarea de a controla mediul de actiune al individului, pe cand agresivitatea impulsiva rezulta din incapacitatea individului de a controla impulsurile negative.

Unul din aspectele violentei este furia. Furia este o stare emotionala normala, care se defineste ca fiind stare extrema de iritare in care se pierde stapanirea de sine. Studiile au demonstrat ca furia poate fi un simptom al unei tulburari mintale numite tulburare intermitent exploziva. Intr-un studiu finantat de catre institutul national pentru sanatatea mintala din S.U.A. s-a demonstrat ca aproximativ 7% din populatia adulta, ceea ce reprezinta aproape 16 milioane din populatie, sufera de aceasta tulburare. „Oamenii cred ca exploziile de furie sunt semn al unui comportament nepoliticos, si nu se gandesc ca este posibil sa aiba de a face cu o serioasa problema biomedicala, care poate fi tratata.” (Emil Coccara, Scoala de Medicina Prizker, Chicago).

Aceasta categorie clinica, a tulburarilor impulsive a fost prima data formalizata ca tulburare psihica in editia a III-a a DSM (1980). Ca si alte tulburari de control al impulsurilor, pacientul simte o tensiune crescanda inainte de a comite actul exploziv, dupa care urmeaza o placere, o descarcare, o gratificare. Tocmai senzatia de usurare, de calmare este cea care stabileste granita dintre sindromul tulburarii explozive intermitente, si discontrolul episodic, unde, dupa Malefziky, subiectii au remuscari si ar deplange actul pe care l-ar considera reprobabil si strain. Tulburarea exploziva intermitenta a fost trecuta in DSM IV in marea familie a axei I, alaturi de cleptomanie, piromanie si tulburarile legate de jocurile de noroc.

Tulburarea exploziva intermitenta este o tulburare de comportament caracterizata de o exprimare extrema a furiei, uneori mergand pana la incontrolul furiei, care este disproportionata cu situatia in care se afla.

Agresiunea impulsiva este nepremeditata, si este definita ca o reactie disproportionata la orice provocare, reala sau perceputa.

Impulsul pe care pacientii nu il pot controla se defineste ca fiind o autoexcitare, un imbold, o incitatie spre actiune spontana, involutara si nedirectionata, izvorand din instincte, trebuinte, deprinderi. Sunt considerate a fi impulsive „actiunile neelaborate critic, desfasurate fara sau cu diminuarea autocontrolului, dar impunandu-se in mod imperios, ca expresie a unei necesitati interne (de exemplu foamea)”. In dezvoltarea sa progresiva, omul ajunge sa isi stapaneasca implusurile, dar si sa utilizeze prin conversiune, energia impulsului dupa scopurile in care se dirijeaza.

Impulsivitatea se caracterizeaza prin dispozitia spre excesul de reactii spontane, primitive si necontrolul constient. Impulsivitatea este o caracteristica a temperamentelor insuficient luate in stapanire prin autoreglajul caracterial. Reprezinta de altfel si un simptom al unei intarzieri a dezvoltarii psihice sau a unor perturbari de comportament. In formele sale patologice apare in epilepsie si in unele psihopatii. Intermitenta se defineste ca fiind o caracteristica a unui proces ce se intrerupe periodic, avand o anumita frecventa de aparitie. Stimulare pulsativa, discontinua, ce determina o receptie vizuala, auditiva, tactila, discontinua, pana la o frecventa critica cand componentele subiective fuzioneaza integrandu-se intr-un flux.

Criteriile din DSM IV pentru tulburarea exploziva intermitenta inculd: petrecerea unor episoade discrete, care constau in imposibilitatea de a rezista impulsurilor agresive care rezulta in atacuri violente sau distrugeri de proprietati; prezenta catorva episoade distincte de agresivitate incontrolabila, care se soldeaza cu atacarea unor persoane sau distrugerea proprietatii acestora; simptomele nu se datoreaza consumului de substante sau unei conditii medicale generale. Unii indivizi au raportat schimbari afectiva inainte de razbucnire (tensiune, schimbarea dispozitiei, schimbari de energie). Tulburarea in sine nu este usor de caracterizat si prezinta de multe ori comorbiditate cu alte tulburari de dispozitie, in special cu cea bipolara. De astfel, aceasta tulburare nu se va constitui in diagnostic decat dupa excluderea altor tulburãri care se pot manifesta similar (personalitate antisocialã, borderline, psihozã, episod maniacal etc.)

Intr-un studiu realizat in S.U.A. in 2005 in Rhode Island, 27 de subiecti au fost recrutati, intervievati si rugati sa isi descrie simptomatologia si comportamentul episodic. Toti subiectii au descris iesirile ca fiind scurte, durand in medie intre 22 si 23 de minute. O treime din subiecti au prezentat somatizari inaintea episodului, „furnicaturi, tremur , palpitatii, presiune intercraniana, sau au auzit un ecou”. Mai mult de jumatate din subiecti au descris o alterare a constiintei in timpul episodului dar nici unul nu a raportat amnezie. In general subiectii au descris un sentiment de usurare (88% din ei), sau chiar placere (46% din ei) in timp ce comiteau actele de violenta. Dupa infaptuirea actelor violente multi subiecti au descris sentimente de remuscare pentru actele lor. In mod remarcabil, toti cei 27 de subiecti si-au raportat experientele cu tulburare exploziva intermitenta in mod constant.

Sudii recente au aratat ca tulburarea exploziva intermitenta poate rezulta din anumite anormalitati in regiunea creierului, care se ocupa de excitare comportamentala si inhibitie. Studiile arata ca agresivitatea impulsiva e legata de un mecanism al creierului anormal, care se afla intr-un sistem care inhiba activitatea motorie, numit sistemul serotoninergic. Acest sistem este comandat de catre un neurotransmitator numit serotonina, care controleaza comportamentul prin inhibitie comportamentala. Unele studii au corelat tulburarea exploziva intermitenta cu anormalitati in ambele parti ale sistemului nervos central. Aceste zone localizate in partea din fata a creierului se pare ca sunt implicate in procesarea informatiilor si controlarea miscarii, ambele responsabile pentru dezechilibrele intalnite in cazul persoanelor care sufera de tulburare exploziva intermitenta. Alte studii care au folosit tehnologia PET (Positron Emission Tomography) , au gasit o cantitate scazuta de zahar in metabolismul glucozei cerebrale la pacientii care se poarta agresiv si impulsiv.

Nivelul de agresivitate exprimat in timpul unui episod este in mod grosier disproportionat fata de factorii psihosociali de stres iar diagnosticul este pus atunci cand alte tulburari mentale care pot provoca izbucniri violente au fost scoase din calcul (tulburare de personalitate antisociala, borderline, deficit de atentie/hiperactivitate, etc). Mai mult, actele de agresivitate nu trebuie sa fie cauzate de o conditie medicala generala cum ar fi leziuni pe creier, Alzehimer, sau datorate abuzului de substante sau medicamente. Tratamentul se compune din terapie cognitiv comportamentala si medicatie. Terapia ajuta pacientul in recunoasterea impulsului in speranta atingerii unui nivel de constientizare si control al rabufnirilor, impreuna cu tratarea stresului emotional care insoteste episoadele. Aceasta tulburare poate aparea in general in jurul varstei de 13 ani la baieti, si 19 la fete. Netratata poate duce la depresie, alcoolism si violenta fizica.

Comportamentul impulsiv, si in special predispozitia impulsiva violenta, au fost corelate cu un nivel scazut de serotonina in creier, indicat de o concentratie mica de 5-HIAA, adica acid pentahidroxindoleatic, in lichidul cerebral spinal. Acest substrat se pare ca are proprietati neurochimice importante, actionand asupra nucleilor supraschizmatici din hipotalamus.

Studiul realizat de catre Emil Coccaro si ascociatii sai ( 2002), concluzioneaza faptul ca o parte din „ vina” pentru aceasta tulburare o poarta leziunile orbitale/mediane suferita asupra cortexului prefrontal si zonele interconectate cu acesta. Acest studiu si-a propus masurarea performantelor comportamentale a pacientilor care sufera de tulburare intermitent exploziva. Ipoteza cercetarii a fost aceea ca pacientii cu tulburare intermitent exploziva vor avea aceleasi rezultate ca cei cu leziuni orbitale/mediane ale cortexului prefrontal, ipoteza ce a fost confirmata. Testele care au fost aplicate sunt: Iowa Gambling Test, teste de recunoastere a expresiilor faciale, si 2 teste de control ale memoriei de lucru.

In cazul testului Iowa, subiectii cu tulburare intermitent exploziva au luat decizii dezavantajoase in ceea ce priveste jocul de carti, in 100 de incercari, pe cand grupul de control a invatat sa evite luarea acestor decizii nefavorabile jocului de carti.

In cazul testului de recunoastere a expresiilor faciale, subiectii care sufera de aceasta tulburare nu au reusit sa recunoasca expresii faciale ce aratau : furia, dezgustul si surpriza. In schimb au catalogat ca fiind „ dezgust”, sau „ frica”, expresii emotionale neutre.

Concluzia testului a fost aceea ca pacientii cu tulburare intermitent exploziva au avut rezultate similare cu pacientii care sufereau de leziuni orbitale sau mediane ale cortexului prefrontal, si cu cei cu tulburari impulsive.

Aceasta tulburare poate aparea in general in jurul varstei de 13 ani la baieti, si 19 la fete, iar debutul poate fi abrupt, fara o faza prodromala. Netratata poate duce la depresie, alcoolism si violenta fizica. Tulburarea exploziva intermitenta este adesea asociata si cu alte tulburari psihice: depresie, anxietate. Deoarece aceste comportamente sunt sustinute de o motivatie interna si sunt intarite negativ prin faptul ca executarea lor duce la detensionare, ele sunt foarte greu modificabile.

Desi insuficient studiata pana in momentul actual, tulburarea intermintent exploziva poate explica intr-o anumita masura comportamentul violent al suporterilor.

TRIBALISM SI SUPORTERISM. O PERSPECTIVA ANTROPOLOGICA ASUPRA FENOMENTULUI SUPORTERISMULUI

Filosoful E. Cassirer observa ca: „ Omul nu mai poate infrunta realiatea in mod nemijlocit, el nu o mai poate privi fata in fata. Atat de mult s-a invelit pe sine cu forme lingvistice, simboluri mitologice sau rituri religioase, incat nu poate vedea sau cunoaste nimic decat prin mijlocirea acestui mediu artificial.” (Constantin Schifirnet – Sociologie Societate Si Comunicare, pag. 147). Intelegerea sociologica si psihologica a unui individ, privit ca parte integranta a unui grup social, este facilitata de intelegerea culturii si civilizatiei din care face parte. Aruncand o privirie asupra societatii actuale, se poate lesne observa faptul ca suntem martorii unei „ prabusiri” sociale, din punctul de vedere al vietii cultural- spirituale. Desi traim intr-o societate in care tehnica este intr-o continua dezvoltare, valorile culturale si spirituale sunt intr-o reala primejdie. In loc ca aceasta tehnologizare sa ajute la dezvoltarea si inflorirea sociala si psiho-individuala, se pare ca a adus mai multe prejudicii decat avantaje. Societatea actuala este una depresiva, una in care sensul vietii devine din ce in ce mai confuz.

Acest vid cauzat de lipsa unui sens existential individual, a dus treptat- treptat la puternice carente afective, motivationale, etc. Individul societatii actuale a pierdut „ sentimentul trairii cu sens al vietii, pentru ca a pierdut modelul trairii timpului maxim incarcat cu sens, cel al trairii sarbatorii” , afirma Vasile Bancila. Viata cotidiana se desfasoara intr-un mod monoton, oamenii zilei de azi fiind absorbiti de acumularea cat mai multor beneficii materiale.

Creandu-se acest vid emotional si motivational, individul simte nevoia sa il umple cu ceva. Oamenii societatii actuale nu mai stiu sa traiasca micile bucurii ale vietii. Faptul ca au inflorit copacii, ca cerul e senin, nu mai produce bucurie in sufletul nimanui. Nemaiconvietuind in stransa legatura cu natura, nemaidepinzand de ea in atat de mare masura, cel putin la prima vedere, omul modern a devenit centrat exclusiv pe beneficiile aduse de tehnica. Pentru omul primitiv faptul ca au inflorit copacii era un semn ca isi va putea incepe activitatea agricola.

Totusi, oricat de absurd ar parea la prima vedere, exista o anumita categorie sociala care, prin toate elementele care o reprezinta inca mai aduce aminte de omul tribal. Individul care formeaza galeriile de fotbal, se pare ca a reusit inr-o oarecare masura sa integreze elementele primitive tribale, atat in mod negativ, cat si pozitiv.

Daca vom observa membrii unei galerii de fotbal in ziua in care ehipa lor favorita disputa castigarea unui meci important, vom observa cu usurinta faptul ca, in foarte multe privinte, acest grup social al suporterilor se aseamana cu o uniune tribala.

Un trib este un grup social de indivizi umani, interconectati intre ei printr-un sistem comun de valori, si organizat cu scopul mutual al apararii, al supravietuirii, scopuri pe care nu le-ar putea obtine singuri sau formand doar o familie. Structura sociala a unui trib poate varia de la caz la caz, dar, in toate cazurile, datorita numarului mic de indivizi care compun un trib, este o structura relativ simpla, cu diferente foarte mici din punct de vedere social intre membrii care il compun.

Tribul, privit din punct de vedere social actual, consta in a avea o identitate etnica sau culturala puternica, care separa membrul unui grup de membrul unui alt grup. Acest fenomen este legat de conceptul unei societati tribale, in care o pre-conditie a formarii ei este ca membrii tribului sa aiba un puternic sentiment al identitatii. Unii au afirmat ca sistemul nervos central al omului este strans legat de trib, datorita avantajelor sale evolutioniste. Oamenii sunt animale sociale, „ echipate” sa traiasca pe cont propriu. Tribalismul si etnocentrismul ajuta indivizii sa ramana fideli unui grup, chiar si cand relatiile inter-personale nu merg bine. Acest lucru ii face pe oameni sa nu plece de unii singuri.

Conotatia faptului ca societatea nu e numai divizata in mai multe grupuri mici, ci si ca acestea sunt ostile unul fata de celalalt revelva existenta societatii tribale. Prin urmare, tribalismul reflecta o societate divizata in conflicte civile intre un numar mare de grupuri mici.

Dezbaterile antropologice asupra razboiului intre triburi sunt in dezbatere. Intrebarea pe care antropologia a ridicat-o este aceea daca aceste caracteristici de razboi sunt tipice vietii tribale in sensul strict, sau o anomalie gasita doar in anumite circumstante. Intrebari au fost ridicate si in ceea ce priveste gradul ridicat de violenta si ostilitati in cadrul societatilor tribale comparativ cu societatile civilizate. Antropologul Lawrence Keeley, in baza studiilor efectuate, a ajuns la concluzia ca violenta tribala este mult mai periculoasa si mai letala, dar diferenta cantitativa a acestor ostilitati nu este foarte mare, intre societatile tribale si cele civilizate.

Pornind de la micile ritualuri individuale si colective ce preced meciul, si pana la cantecele specifice fiecarei galerii in parte, fenomenul suporterismului se supune regulilor tribale, aproape in intregime la fel cum omul primitiv de acum mii de secole se supunea lor.

Desigur ca s-ar putea aduce multe obiectii acestor afirmatii, in sensul ca multe formatiuni si grupuri sociale se aseamana cu formatiunile tribale. Dar , in cazul suporterilor de fotbal, o multitudine de elemente vin sa sustina aceasta teorie, intr-o proportie mult mai mare decat in alte cazuri.

Un prim element care vine sa sustina „ paralela” intre galeriile de fotbal si uniunile tribale este cel al ritualurilor. Fenomenul suporterismului este unul extrem de ritualizat. Ritualurile diverselor „ neamuri” sunt o trasatura comuna a societatii umane trecute sau prezente, si pot fii „ realizate” in anumite ocazii de catre un singur individ sau de intreaga comunitate. Ritualurile servesc la exprimarea obligatiilor grupului, sa intareasca legaturile sociale in cadrul unui grup, sa intareasca pozitia de afiliere la grup a unui anume individ, sau doar pentru placerea ritualului in sine.

Ritualurile se defiinesc ca fiind: „ comportamente codificate si impuse de grupul social, repetandu-se dupa o schema fixata de fiecare data cand apar circumstantele cu care sunt corelate. Gesturile,cuvintele si obiectele care le compun, nu au o justificare utilitara, ci o valoare simbolica orientata spre comunicarea cu puterile supranaturale.” ( „ Dictionarul de sociologie”, pag. 196, A. Neculau).

In ziua de astazi, riturile, sau ritualurile sportului, antreneaza foarte multi oameni in impartasirea unor experiente emotioanale destul de puternice, intr-o masura mult mai mare decat orice alte activitati culturale.

In marea majoritate a tarilor europene si a cluburilor de fotbal aferente, exista o vasta game de ritualuri pe care fanii le practica, constient sau inconstient, cu ocazia meciurilor. Aceste ritualuri sunt de mai multe tipuri. Astefel, avem de-a face cu ritualurile generale, unanim valabile, pe care le vom regasi la mai toate grupurile de suporteri. Cantatul, scandatul , sau fluturarea de steaguri se constituie a fi comportamente ritualizate, pe care le vom intalni pe toate stadioanele pe care se joaca fotbal. Un al doilea tip de ritual este cel individualizat, bazat pe superstitii personale.

In cadrul ambelor tipuri de rituale, vom intalni ritualuri premergatoare meciului, ritualuri „ efectuate ” pe stadion, sau ritualuri post-meci. In general, cele pre si post-meci, contrar fata de cele din timpul meciului, sunt centrate pe fan si au tendinta de a nu implica nici un fel de interactiune intre fani si echipa. Aceste ritualuri servesc mai mult ca experienta de relatioanare intre fani. Mediul ritualizat, un bar sau un restaurant, intrarea la stadion, tribuna, parculetul in care se intalnesc inainte de meci, permit interactiuni sociale importante in care fanii isi gasesc prieteni, cunostinte sau alti fani, si interactioneaza cu ei, discutand anumite aspecte ale vietii lor, situatia prezenta a echipei, evenimentele premergatoare sau posterioare meciului.

Un lucru cert este acela ca anumite comportamente poarta o anumita semnificatie pentru unii fani. Ajungem astfel la un alt element care sustine „ paralela” intre triburi si galeriile de fotbal, si anume cel al superstitiilor. Lumea fotbalului, si a sportului in general, este o lume puternic incarcata de superstitii. Pornind de la sportivi, care au diverse comportamente guvernate de diverse superstitii, cum ar fii imbracatul diverselor obiecte vestimentare altfel decat ar trebui, conducatori de club, se pare ca cei mai superstitiosi sunt suporterii.

Superstitia este o credinta sau notiune, care nu este bazata pe ratiune. Cuvantul este folosit in mod peiorativ cu referire la credintele irationale ale altora, deci intelesul sau este subiectiv. Se aplica de obicei credintelor si practicilor care au legatura cu norocul, profetiile si fiintele spirituale. Pentru invatatii din Evul Mediu, notiunea se aplica credintelor care se opuneau celor crestine. Astazi se aplica conceptiilor care nu au nici o fundatie logica, sau vin in contradictie cu stiinta si ratiunea. Cele mai timpurii folosiri ale notiunii in era moderna, se refera in principal la practici catolice cum ar fii cadelnitatul, mataniile si alte practici catolice, care, credeau Protestantii ca merg dincolo, credinte care pareau nefondate sau primitive , comparativ cu stiinta moderna.

In 1948, B.F. Skinner, a publicat un articol in Journal Experimental Psychology, in care descrie comportamentul pinguinilor, care se pare ca au un comportament superstitios. Un pinguin facea ture in cusca, altul isi misca capul cu o miscare pendulara in timp ce altii afisau o multime de alte comportament neobisnuite. Pentru ca toate aceste comportamente erau afisate intr-un mod ritualic in incercarea de a primi mancare dintr-un distribuitor de mancare, Skinner a ajuns la concluzia ca pinguinii afisau un comportament superstitios.

Ritualurile sunt un instrument al intaririi relatiilor, al investirii lor cu semnificatii, de hipnotizare a celor care iau parte la ele, de activare a unor imagini simbolice, latente in mintea fiecarui individ. Indeplinirea ceremoniei presupune impartasirea unei taine, alterarea unui fapt cunoscut si inlocuirea lui cu o alternativa stiuta doar de participantii la ritual. “Astfel devine tacerea o dovada a solidaritatii grupului: fiecare renunta la adevar pentru a ramane in sanul comunitatii. Trebuie ca o religie sa dea un sens si un temei pentru sacrificarea ratiunii. Religia face din tacere semnul complicitatii dasavarsite dintre frati […]. Adevarul ar fi izvor de neliniste si mar al discordiei. Doar credinta comuna il poate sugruma.” (Moscovici, p.355).

Momentul in care echipa favorita este castigatoare reprezinta un moment cumul al emotiilor pozitive duse la apogeu. Multi suporteri au declarat faptul ca au plans de bucurie atunci cand echipa lor a castigat un meci. Lacrimile de bucurie ale suporterilor in aceste cazuri sunt insotite de cele mai multe ori de ritualuri sarbatoresti. In tara noastra de exemplu, de fiecare data cand echipa Romaniei a castigat un meci important, valuri de sute de suporteri invadeaza pietele centrale ale diverselor orase din toata tara. Tot astfel, este cunoscut faptul ca, cu ocazia castigarii fiecarui derby, sute de suporteri ai echipei Steaua se aduna in Piata Universitatii din Bucuresti, pentru a sarbatori acest eveniment. Iata cum, un simplu meci de fotbal aduce sentimentul sarbatorii in sufletele a mii de oameni. Acest tip de sarbatorire a devenit deja traditional, adaugandu-se la lunga lista de manifestari ritualice ale suporterilor de fotbal, dupa cum vom observa in randurile ce urmeaza.

Exista o serie de astfel de manifestari, atat in cazul suporterilor, cat si in cel al jucatorilor, manifestari ce de obicei converg in aceeasi directie. Avem astfel doua tipuri de manifestari, primul tip fiind cel al exteriorizarii triumfului, iar cel de-al doilea, cel al infrangerii.

Manifestarile triumfului : sprintul, saritura si lovirea arerului, mana ridicata, ridicarea braelor, saritura si ridicarea pumnilor, dansul razboinic, inclinarea pe spate, invitatia la imbratisare, imbratisarea multipla, saritura si agatarea frontala sau prin spate, imbratisarea orizontala, ridicarea, sarutul, zbarlirea pariului, palma pe spate, strangerea de mana.

Manifestarile infrangerii: expresia frustrarii, cuprinderea capului in palme, cuprinderea cefei cu mainile, imbratisarea gatului, imobilizarea capului, acoperirea fetei, capul plecat, mainile in sold, prabusirea, fata plansa.

Un alt factor ce ne duce cu gandul la manifestarile tribale este acela al capturarii steagului. Este stiut faptul ca membrii anumitor triburi din Macciupicciu umbla cu scalpul celor capturati la brau. Tot astfel, si suporterii infocati ai fotbalului se lupta pentru capturarea steagurilor suporterilor galeriilor adverse. Iar in momentul in care unei galerii, sau a unei anumite factiuni dintr-o anumita galerie i s-a furat un steag, acestia se vor auto-desfiinta. Pentru suporterii de fotbal aceasta inseamna ca nu sunt demni de a mai reprezenta galeria.

In cultura populara traditionala, obiceiurile formeaza un capitol important, fiindca intreaga viata a omului, munca lui din timpul anului si diferitele lui ocupatii, relatiile cu semenii si cu intruchiparile mitologice erau intretesute cu obiceiuri. In folclorul nostru, unele obiceiuri au pastrat pana astazi forme ample de desfasurare, in care vechile rituri se imbina cu acte ceremoniale, cu manifestari spectaculoase. Ele sunt adevarate sarbatori populare bogate in cintece, dansuri, poezie si acte mimice si dramatice. La aceste sarbatori contribuie toate domeniile folclorului si chiar unele domenii ale artelor populare plastice, de exemplu costumul si diferitele obiecte de recuzite.

Obiceiul cuprinde ansamblul manifestarilor folclorice legate de un anumit eveniment sau de o anumita data. Ceremonia este o parte a obiceiului constituita dintr-o secventa organizata de acte solemne, indatinate, cu conotatii primoriale de buna – cuviinta. Ritul este acel element al obiceiului in care intervin reprezentarile mitologice care se plaseaza deci la nivelul sacrului, in virtutea credintelor vechi ale mediilor folclorice. In comunitatile romanesti, obiceiul era o manifestare folclorica indatinata pe care o colectivitate data o repeta cu regularitate la acelasi prilej, socotind-o obligatorie. Obiceiurile sint, in cea mai mare parte, transmise prin traditie. Ele au fost supuse unui continuu proces de adaptare la noi contexte socio-culturale si aceasta le-a asigurat trainicia. Dar colectivitatile umane pot sa creeze si creeaza obiceiuri noi. Obiceiurile au contribuit in trecut la inchegarea unei colectivitati, la pastrarea formelor traditionale de viata.

Dupa natura obiceiului, dupa imprejurari si dupa necesitati, colectivitatea traditionala practica obiceiul in ansamblul ei, in grup sau individual. Ea credea insa in obicei si-l respecta. Cind, dupa natura obiceiului, el se credea practicat, orice membru al colectivitatii cauta sa-l indeplineasca, nu incerca sa i se sustraga, respecta traditia. In acest respect al traditiei statea puterea obiceiului. Individul nu avea alta solutie decat sa actioneze potrivit cu datina, sa se conformeze rigorilor traditionale, sa respecte buna-cuviinta indatinata.Altfel se excludea singur din colectivitate. Cei ce apartineau unei colectivitati erau obligati sa-i respecte obiceiurile.

Obiceiurile, ceremoniile, riturile reflecta, ca orice fapt de folclor, conceptia despre lume a oamenilor,contextul socio-cultural in care ei traiau. Este deci natural ca, odata cu dezvoltarea societatii,cu schimbarea contextului socio-cultural sa se schimbe si rostul obiceiurilor. Schimbarile de functie au dus la schimbari de structura si la schimbarea unor momente ale obiceiurilor.

Am amintit mai sus ca obiceiurile au la baza o credinta magica, manifestindu-se prin ceremonialuri si rituri. Insa spre deosebire de rit, care isi pierde din pregnanta functionala, ceremonialul isi amplifica importanta. Obiceiurile in realitate sint fapte de cultura istoric aparute in viata comunitatii, in existenta ei sociala marcind etape importante ale trecerii acesteia prin lume, modelind-o comportamental, fixand-o intr-un cadru specific al civilizatiei traditionale. Obiceiurile aveau un rol functional bine determinat in momentele cele mai importante ale existentei materiale si spirituale ale omului. Pentru fiecare comunitate umana exista reguli traditionale cu ajutorul carora omul petrecea acele acte importante din viata sa depasind profanul si apropiindu-se de sfera cognoscibilului. Astfel, intotdeauna, trecerea pragurilor dintre ani, dintre anotimpuri solicita o initiere dublata de ceremonial. Functionarea obiceiului ca lege in viata comunitatii era data de caracterul obligatoriu si respectabilitatea acestora." Obiceiul este un fapt indelung repetat, un act traditional si social care da viata si actualizeaza datinile, in sensul nevoii de intretinere a vietii sociale, iar ca realitate culturala si sociala acesta este un fenomen de deprindere colectiva bazat pe reguli traditionale de comportare, organizand viata in acte ceremoniale si rituale.

Un alt aspect care vine sa sustina ipoteza aspectului tribal al suporterismului este si reprezentarea totemica a anumitor elemente care tin de fotbal. Unul din acestea este fularul, care serveste un scop dublu. Primul este acela ca pe stadion, fularul suporterului de fotbal serveste ca o masca pentru a se ascunde de camerele de inregistrare postate pe stadion. Un al doilea este acela ca fularul devine elementul reprezentativ simbolic al echipei, capatand valente totemice. Asa cum inainte, in vremurile triburilor, inidivizii umani aveau diverse amulete care reprezentau zeul pe care il adorau, amulete ce aveau ca scop si protejarea individului care le purta de catre anumite forte malefice, tot asa, individul pasionat de fotbal, poarta fularul la gat ca simbol reprezentativ al „zeului suprem”- fotbalul in cazul lor, si pentru un acces mai usor in anonimat ( dupa cum se vede in figura alaturata, suporterii isi pun fularul pe fata, pana in dreptul ochilor, astfel incat devin aproape imposibil de recunoscut), care le ofera protectia fata de fortele malefice, pe care ei le percep la fiind fortele de ordine. Iata scrisoare unui fan de fotbal, cu privire la importanta pe care fularul lui o are in viata de suporter, scrisoare care arata foarte clar valentele reprezentativ-simbolice ale fularului:

FULARUL MEU

„Cum se poate explica asa ceva? Stau si ma intreb, mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele. Cum poti sa faci pe cineva care nu are nici o treaba sa inteleaga ceva ce pentru tine este atat de important. Caci intr-adevar acest articol se adreseaza in principal ignorantilor. Acelor ,,suporteri”? linistiti de la tribune, acelor ziaristi, acelor parinti, acelor prietene, in general majoritatii. Acelor oameni care nu ne inteleg. Nu vreau sa folosesc cuvinte mari, nu vreau sa patetizez, dar presimt ca o sa-mi fie imposibil.

O sa incerc un scurt istoric si categorisire formala a acestui articol ,,tifo” ?. Cum era de asteptat, fularul a fost prima data folosit de englezi. El era confectionat rudimentar din lana groasa sub forma de dungi simple groase, bicolore in culorile clubului. Apoi, odata cu infiriparea si ulterior explozia fenomenului superterilor organizati in Italia, fularele si modul lor de folosire (intinse deasupra capului) au fost preluate si de italieni. Bineinteles, cum se intampla de obicei, lucrurile au evoluat si s-au rafinat. Fularele au inceput sa se fluture deasupra capului, stranse in doua (stiti voi..). Dar cea mai spectaculoasa evolutie a inregistrat-o coloritul si forma lor.

Astazi intalnim fulare foarte late, altele foarte lungi, altele micute ca latime si lungime. Se fabrica intr-o infinitate de tesaturi si de materiale: lana, bumbac, poliester. Se folosesc si o imensitate de culori. Nu mai vorbesc de varietatea de embleme si simboluri. Astazi se fabrica si se folosesc fulare foarte specializate: pentru a-ti afisa atasamentul fata de club, pentru un jucator anume, pentru a-ti exprima ura fata de un alt club sau chiar grup de suporteri adversi. Sau pentru a comemora vreo data speciala ori vreun erou.Evident si acest articol atat de drag lumii noastre a fost atins de comercialism. Cluburile scot bani frumosi pe niste fulare fara nici o legatura cu nimic. Vezi exemplele recente din Spania si Germania cu fulare ,,de firma? adidas, kappa, etc. Mai grav e ca si grupuri organizate de suporteri isi vand cu prea multa usurinta materialele. La inceput totul a pornit din dorinta de a-si castiga autonomia financiara fata de club. Apoi lucrurile au scapat de sub control, totul transformandu-se intr-o industrie. Ca lucrurile sa fie si mai grave a aparut si s-a dezvoltat teribil industria pirat. Asa ca, in zilele noastre, fularul a devenit ceva banal si uneori trivial. S-a pierdut din respectul si veneratia cu care era privit odinioara. De aceea, ca o tendinta normala, ultrasii au inceput sa se retraga din acest curent mercantilist. Ei isi produc propriile fulare, in serie limitata si le poarta discret pe sub un guler, lasand sa se intrevada doar cateva dungi. Ei nu doresc sa fie asociati cu marea masa de tarani care nu au nici o treaba cu fenomenul si de fapt cu clubul respectiv. Desigur un alt factor pentru discretia lor este persecutarea animalica la care s-a ajuns in prezent din partea fortelor de ordine. Chinurile si suferintele pe care le traieste un ultras intr-o deplasare nu pot fi nici macar banuite de restul oamenilor. In fine, asta e o alta poveste, nu vreau sa divagam.

Acum vreau sa va prezint ce simt eu, personal, fata de fularul meu. Am vrut doar sa fie o scurta introducere dar…oricum nu-mi pot ajunge 1.000 de cuvinte sa explic ce simt intr-o secunda, cand il innod la gat. Cum stiti si voi , in Romania s-a dezvoltat chinuitor de tarziu si de incet fenomenul. La inceput (‘95, ‘96 ) nu existau fulare. Tin minte ca Dinamo nu scosese nici macar un fular pe piata. Existau niste carpe ridicole, subtiri si lungi , pe care nu se punea problema sa le purtam. Sufeream ingrozitor. Mai ales ca luasem contact cu SuperTifo si cu lumea de vis a ultrasilor italieni si mai ales ca Steaua avea niste fulare.Ma rog, oribile, pe o singura fata , scris simplu, dar erau! Imi aduc aminte cum m-am simtit dupa ce in urma unei actiuni la sala Floreasca, la un meci de handbal parca (Doamne ce vremuri erau atunci !), am reusit sa capturez un fular. La cat trasesem de el, se lungise foarte foarte mult. Arata patetic. Dar tot m-am simtit naspa ca ,,ia uite ma stelistii au fulare si noi nu avem?.

Imi amintesc cat ii invidiam pe cei mari din galerie care aveau fulare straine: Liverpool , Benfica, Bari,Koln etc. Mi se pareau extraordinare dar si imens de scumpe. Apoi….miracol! Am reusit in sfarsit sa-mi achizitionez unul. Am cumparat de la prietenul unei colege de clasa din liceu. Tipul era un tigan negru ca smoala care statea prin comuna Rosu. M-am dus la el acasa, era un baiat de treaba. Cand l-am vazut atat de colorat, frumos impaturit si parfumat, am innebunit. I-am dat banii(destul de multi) fara sa ma mai gandesc. Tin minte cat oi trai, primul meu fular a fost cu Bo SparenBank. Nu era el cu vreo echipa faimoasa dar macar era al meu si mai era si original. Nu mai avea nimeni, ce a mai ras de el Mihnea Ionescu cand l-a vazut… Oricum eram foarte mandru. Apoi tin minte ca cineva a vrut sa mi-l fure. Era la un meci acasa si era un nesuferit beat care se cunoastea cu cei din (viitoarea) Nuova Guardia. Spre lauda lor s-au bagat si mi l-au salvat. Incepuse epoca Il Borsallino, singurul magazin specializat din Bucuresti si cred ca din intreaga tara la acea data. Era un fel de Mecca, era vis-a-vis de stadionul National. Mai tarziu, mi-am cumparat (la fel foarte scump), spre regretul meu ulterior, un fular verde cu…Werder Bremen. Ce nebun! Iar s-a ras de mine. Apoi l-am schimbat cu unul cu Parma apoi cu unul cu Roma. Unul alb-rosu foarte frumos. Le schimbam, nu mi-a placut niciodata sa le colectionez. Eu am un alt hobby: ULTRA’ !

Apoi….marele moment 1999. Punctul de cotitura pentru mine. Un an plin de semnificatii. Atunci in acea iarna plina de sperante (Dinamo se pregatea sa cucereasca un nou titlu dupa o dureroasa asteptare). In acel pub, din fata clubului, plin toata ziua si toata noaptea, cu tineri entuziasti. Atunci si acolo a luat fiinta un nou grup ce s-a numit simplu: Boys. Intr-una din acele seri obisnuite, in acel pub plin de fum de tigara si de planuri a intrat Razvan (membru fondator al N.G.-ului) si dintr-un rucsac negru a inceput sa le scoata. Nu-mi venea sa cred: fulare in dungi ! INCREDIBIL !
Am visat la asta 2 ani. Nu am putut sa port comercialismele scoase de club cu Nuova Guardia, Forza Dinamo, etc. Pur si simplu nu am putut! Visam de ani de zile, tanjeam dupa niste fulare care sa inlature mesajele agresive si ridicole dupa fularele comerciale, care sa inlature cainii de prost gust, sangele, batele si mai stiu eu ce prostii nedemne de un ultra’ veritabil. Si s-a intamplat, nu-mi venea sa cred. Era o premiera nationala! Evident ca nu mai aveam bani. Era cam scump acolo. Mi-era groaza sa nu se termine. Se facusera numai 100.Pe fond negru 60 si pe fond gri 40. M-am rugat de Razvan sa-mi opreasca pentru maine ca pot face rost de bani. Nu am reusit sa strang cei 60.000 Nu erau scumpe, cele ,,normale”? erau cam vreo 100.000. Pana la urma aproape ca am facut cheta prin bar si l-am luat.

Reusisem, eram in posesia CELUI MAI FRUMOS FULAR DIN LUME !!!!. Fara nici o exagerare asta am simtit atunci si asta SIMT SI ACUM, dupa 5 ani. Eu mi l-am ales pe fond negru, probabil din cauza ,,radacinilor”? mele milaniste. Baietii au vrut initial sa ne luam toti pe gri, erau mai baietesti. Probabil ca aveau dreptate. Dar mie mi-a placut asta! Apoi a urmat un lung sir de intamplari. La fel ca viata mea fularul meu a cunoscut si bune si rele. Asta ne-a unit. A fost murdar in ultimul hal, transpirat, udat de lacrimi, chiar si de sange odata. A fost imbibat cu gaze lacrimogene si sarutat de multe, multe ori. Spalat de mine cu infinita grija…imi amintesc ce panicat am fost la inceput ca unu’ (Grasu’) si l-a spalat cu apa fierbinte si se decolorase putin, albul prefacandu-se in roz.
Ce pot sa va mai zic oameni buni ?!? Ca am facut chiar si sex cu el la gat, ca il iau oriunde, la munte sau oriunde e frig si ca il prefer in locul altor fulare mai groase si mai calduroase.Vreti sa va spun ca m-a salvat de atatea ori acoperindu-mi fata la batai. DA ! e adevarat toate astea sunt adevarate! Mi-a sustinut chiar si mana ranita cu o ocazie intr-un tren.

Innebunesc cand ma grabesc sa plec la meci, baietii sunt la usa sau ma asteapta jos si eu nu-mi gasesc fularul. Unde e ?!? Ce am facut cu el ?!? L-am uitat pe undeva ?!? Tip la cei din casa! Cand deschid sifonierul sa caut altceva si-l vad acolo parca imi vine sa zambesc, parca ma calmez: totul va fi bine. Oricum, cred ca toata lumea face la fel, eu cand imi cumpar haine noi (nu conteaza, jeans, geaca, tricou etc) ajung acasa si primul lucru pe care il fac e sa le probez din nou in fata oglinzii de data asta cu fularul la gat.

Ce poate fi mai frumos cand cobori in fata blocului si ii vezi pe ai tai asteptandu-te cu ochelari de soare, zambete pe buze si o bere in mana. Ei, ca si tine , cu acelasi fular. Si atunci intelegi: gandesc si simt la fel. Esti cu ai tai. Uiti de tot! Cand te dai jos din acel autocar si e o dimineata friguroasa dar insorita. Cand esti putin confuz de oboseala si bautura. Cand umbli pe strazile pustii ale unui oras necunoscut. Cand cei cu fulare ca tine incep sa glumesca si sa se dezmorteasca la o pizza si o (alta) bere, MAI EXISTA ALTCEVA ?!? Isi mai aduce aminte cineva ca e certat cu prietena, isi mai aminteste cineva crizele lu’ ma-sa sau ca sefu’ e un jegos ?!? NU ! Esti in lumea ta!
Cu cine iti plangi amarul cand echipa ta a fost furata iar ? Ce te face fericit dupa ce ti-ai luat bataie? ,,Macar mai am fularul…? Poate cineva sa inteleaga asta ?!? Raspunsul il stim cu totii.Dar noi mai stim ceva, orice s-ar intampla, fularul nostru iubit nu ne va trada, NICIODATA ! Iar eu personal mai stiu ceva si o spun din tot sufletul: AM CEL MAI FRUMOS FULAR DIN LUME!” ( sursa: www.romanianultras.ro).

SUPORTERISMUL PRIVIT CA FENOMEN SOCIAL

Grupurile sociale

Atat sociologia, cat si psihologia sociala, politologia si antropologia se preocupa de identificarea si cercetarea componentelor societatii umane si a relatiilor dintre acestea.

Societatea globala se compune dintr-un ansamblu de formatiuni sociale, intelese ca retele de indivizi care au in comun modele culturale sau subculturale, pe baza carora se dezvolta procese de relativa uniformizare, de distribuire de statute, roluri si functii, precum si orientarea selectiva in raport cu problemele generale ale societatii. Principalele tipuri de formatiuni sociale sunt: grupurile, colectivitatile si organizatiile . Suporterismul, si violentele pe care acesta le atrage dupa sine, sunt un fenomen ce se manifesta cu preponderenta prin intermediul grupurilor sociale. Scopul acestui capitol este acela al analizarii suporterului ca pion formator al unei mase sociale, si al analizarii acestei mase. Desi suporterismul are un determinism psiho individual, determinism familial si teritorial, cotele lui de maxima fervoare sunt atinse in cadrul grupurilor sociale. In foarte putine cazuri vom putea observa un singur fan de fotbal care isca incidente violente, sau doar doi fani care participa la batai organizate. In fotbal, fara ideea de grup, suportersimul nu ar exista. Una din ideile care sunt cel mai des vehiculate in lumea suporterilor este tocmai acesta: „ You’ll never walk alone” (Nu vei merge niciodata singur). Astfel, fanii care sustin o echipa de fotbal devin o masa compacta, sau mai precis, ceea ce Gustave Le Bon denumea ca fiind o multime psihologica. O multime de oameni, in general, devine o masa psihologica atunci cand personalitatea fiecarui individ in parte dispare, cand sentimentele si ideile tuturor entitatilor converg in aceeasi directie.

Grupurile sunt formatiuni sociale in care indivizii interactioneaza direct, pe baza unor reguli acceptate si se recunosc ca membri ai unor entitati distincte, intr-un anumit moment si loc.

Colectivitatile au la baza, de asemenea, recunoasterea unor norme si principii comune, dar nu presupun interactiuni directe intre membri (de exemplu, etniile, credinciosii de un anumit rit religios).

Organizatiile sunt formatiuni deliberat constituite in vederea atingerii unui anumit scop, prin folosirea explicita a unor strategii de decizie si control.

In calitatea lor de cadre naturale ale formarii si manifestarii fiintei umane, grupurile constituie verigile esentiale ale sistemului social global, realizand legatura necesara intre individual si social, adica dintre planul existentei psihoindividuale si cel al existentei macrosociale.

Oamenii nu pot sa traiasca izolati unii de ceilalti, chiar realitatea sociala se prezinta ca un un sistem complex de grupuri. Aristotel afirma in antichitate ca omul este o „fiinta sociala” (zoon politikon).

Grupul social este un ansamblu mai mult sau mai putin numeros de persoane. Putem vorbi de existenta unui grup doar in cazul in care persoanele interactioneaza si au in acelasi timp sentimentul de apartenenta la grup, asa-numitul „sentiment de noi” (Chelcea, 2008).

Termenul grup provine din limba italiana (groppo sau gruppo), fiind utilizat pentru prima data in bele-arte, desemnand mai multi indivizi, pictati sau sculptati, ce formeaza un subiect. In literatura, a fost folosit pentru prima oara de catre Molière, intr-un text putin cunoscut, Poème du Val-de -Grace. Termenul de grup este regasit ca reuniune de persoane inca din secolul al-XVIII-lea. Cuvantul a patruns tarziu in limba romana, din franceza, dar el a circulat si inainte de acest moment insemnand ceata, trupa, ortacie, echipa. Inca de la aparitie, verbul a grupa a insemnat actiunea de a pune in ansamblu un set de elemente distincte, de a le lega unele de altele, intr-o solidaritate mai mult sau mai putin accentuata (Neculau, 2007).

In sens larg, grupurile sociale sunt ansambluri de persoane, diferite ca marime, care au un grad mai inalt sau mai redus de structurare si o durata mai mare sau mai mica a interactiunii si influentei interpersonale.

Grupul consta din doua sau mai multe persoane care interactioneaza si urmaresc scopuri comune, au relatii stabile sunt oarecum interdependente si isi dau seama ca sunt in fapt parte a grupului (Baron si Byrne, 2001).

Aceasta definitie prezinta doar o parte din notele definitorii ale grupului, si anume: interactiuni structurate, interdependenta, relatii stabile, scopuri comune, constiinta apartenentei la grup, care nu pot fi aplicate tuturor grupurilor (grupuri secundare). Dar, grupul social se refera la o gama mult mai extinsa de fenomene sociale, cum ar fi: cuplurile maritale, diadele formate din doua persoane intre care s-au stabilit relatii de prietenie sau de iubire, dar si comunitatile urbane sau rurale, confesiunile religioase, clasele sociale sau natiunile in intregul lor.

Caracteristicile generale ale grupurilor

Exista o gama larga de caracteristici prin care grupurile pot fi particularizate:

Tipul grupului – tine de modul de formare, numarul de membri, relatiile dintre acestia, natura activitatii desfasurate etc.

Marimea grupului – cuprinde numarul de membri care compun grupul, acest parametru influentand alti indicatori care tin de performanta, creativitate, intimitatea relatiilor interpersonale etc.

Compozitia – reflecta caracteristicile psihosociale ale membrilor grupului sub aspectul varstei, sexului, etniei, nivelului de instructie, starii civile, statutului profesional etc.

Structura – reprezinta modul de configurare a relatiilor interpersonale dintre membrii (relatiile socioafective, de comunicare, influenta, coordonare, control etc) si distributia rolului si functiilor in cadrul grupului.

Sarcina grupului – consta in obiectivul care trebuie realizat in urma activitatii comune a membrilor, obiectiv care are atat o componenta obiectiva, cat si una subiectiva.

Coeziunea – este data de ansamblul fortelor care mentin unitatea grupului si circumscrierea limitelor sale, fiind o rezultanta a relatiilor intra si extragrupale, caracteristicile psihosociale ale membrilor, natura sarcinii, contextul in care se desfasoara activitatea de grup etc.

Nivelul de integrare – reprezinta expresia gradului de maturizare a relatiilor psihosociale din cadrul grupului, a gradului de elaborare a normelor si valorilor comune care structureaza viata de grup, a masurii identificarii membrilor cu grupul din care fac parte, a participarii la viata colectiva, a constiintei de grup (colective).

Vechimea grupului – este data de timpul scurs din momentul constituirii sale. Corelata cu nivelul de integrare si performanta rezulta un nou parametru , care exprima viteza de maturizare si structurare a grupului.

Eficienta – exprima parametrii calitativi si cantitativi de realizare a sarcinii, dar si pe cei de mentinere a grupului si de satisfacerea trebuintelor membrilor sai.

Tipuri de grupuri

Existenta unei diversitati tipologice a grupurilor face dificila identificarea criteriilor de clasificare a acestora. Totusi, literatura de specialitate a sintetizat diferite modalitati de clasificare a grupurilor, si anume:

■ In functie de caracteristicile relatiilor dintre membri:

Grupuri primare (de contact „fata in fata”) – prototipul grupului primar este familia, dar din aceasta categorie mai fac parte si grupurile de prieteni, de colegi de clasa, precum si echipele formate la locul de munca;

Grupuri secundare (predomina relatiile indirecte, prin „releu”) – este alcatuit dintr-un numar mare de persoane, relatiile dintre membri sunt indirecte, iar sentimentul apartenentei la grup este mai slab (lucratorii dintr-un atelier formeaza un grup primar, in timp ce colectivul unei intregi sectii, care este alcatuita din mai multe ateliere, formeaza un grup secundar).

■ Dupa modul de formare a grupului:

Grupuri naturale – se nasc spontan, datorita conditiilor ce determina dezvoltarea unor relatii stabile intre viitorii membri. Cooley distinge patru categorii de grupuri primare naturale: familia, grupul de joc al copiilor, grupul de vecinatate si comunitatea de batrani.

Grupuri artificiale – se formeaza in urma unui proiect stiintific, organizatoric sau de utilitate practica (grupurile de laborator, cele care formeaza o organizatie sau institutie, grupurile de decizie, de dezbatere a unei probleme, de rezolvare a unei sarcini, terapeutice etc.).

■ In functie de natura activitatii (tipul sarcinii): grupuri scolare, de munca, de creatie, militare, sportive, de petrecere a timpului liber, de discutie etc.

■ In functie de existenta cadrului institutional-normativ care le reglementeaza existenta:

Grupuri formale (institutionale) – cadrul institutional este cel care le fixeaza principalele coordonate structurale si functionale;

Grupuri informale (spontane) – dinamica proceselor interrelationale este determinata de factori socioafectivi spontani.

■ In functie de raporturile existente intre membri si grupuri:

Grupuri de apartenenta – sunt grupurile carora membri le apartin la un moment dat, in mod natural sau prin activitatea pe care o desfasoara in mod curent. Ele sunt grupurile cu care ne identificam si care ne influenteaza modul de a gandi, simti si actiona. Apartenenta la un grup poate fi, uneori, fictiva,cand cineva isi imagineaza ca apartine unui grup, fara ca acest lucru sa fie real.

Grupuri de referinta – sunt acele grupuri de la care se imprumuta valorile, normele si atitudinile considerate de referinta prin prestigiul de care se bucura. Este grupul din care aspiram sa facem parte. Merton face distinctie intre „grupurile de referinta pozitive”, ale caror norme si valori sunt preluate de alte grupuri sau persoane, si „grupurile de referinta negative”, ale caror norme si valori sunt respinse.

Grupuri de presiune – sun acele grupuri care au capacitatea de a exercita o influenta semnificativa asupra unor persoane, grupuri sau institutii, datorita pozitiei, prestigiului sau puterii pe care o detin, in virtutea resurselor de care dispun (informationale, economice, politice, profesionale, ideologice sau religioase etc.).

Mai exista si alte tipuri de grupuri umane, Anzieu si Martin diferentiind aceste grupuri dupa numarul de membrii, tipul de relatii, stabilitatea relatiilor interpersonale, durata de existenta a grupului, obiectivele explicite sau implicite:

Multimea – este caracterizata prin numar mare de membri, relatii interindividuale foarte slabe, instabila si predispusa la contagiune afectiva, cu o durata redusa de existenta, dominata de pulsiuni latente, fara o constiinta clara a scopurilor.

Banda – este caracterizata de un numar mic de membri, grad redus de structurare, durata relativ scurta de existenta, sustinere reciproca a membrilor pentru atingerea unor scopuri conjuncturale, cu mijloace para sau antisociale.

Gruparea – este caracterizata de un numar mijlociu sau mare de membri, cu un grad mediu de structurare, relatii umane superficiale. Este un suport pentru ideile, atitudinile sau convingerile individuale, pe fondul unei rezistente pasive sau a unor actiuni limitate.

Grupul primar – numar redus de membri, grad inalt de structurare, relatii interpersonale intime si o consistenta clara a scopurilor, durata mare de existenta, influenta mare asupra membrilor pe fondul actiunii comune sistematice.

Grupul secundar – numar mijlociu sau mare de membri, cu un grad foarte inalt de structurare, o durata medie sau mare de existenta, pe fondul unei activitati organizate, relatiile dintre membri au caracter functional, constiinta relativ clara a scopurilor si mijloacelor de realizare a acestora

Functiile grupului

Aebischer si Oberlé (Universitatea Paris X, 1998) au descris cateva functii pe care orice grup le indeplineste:

functia de integrare sociala a individului, a nevoilor si aspiratiilor sale – orice membru al grupului nazuieste sa se incadreze in viata de grup si sa se articuleze normelor pe care acesta le presupune. El suporta intai influentele normative si referentiale ale sistemului-grup, incepand cu grupul familial, continuand apoi cu cel educativ. In aceste medii el deprinde anumite valori, i se dezvolta potentele intelectuale, afective, morale, aici exerseaza roluri si posibilitati de a interactiona.

functia de diferentiere – se manifesta prin oportunitatea ce-o ofera grupul membrilor de a beneficia de „imaginea sa de marca”, dar si de a se afirma personal. Fiecare membru al grupului are tendinta de a se compara cu ceilalti, de a pretinde recunoastere. Strategia crearii unei stari de confruntare (chiar a conflictului) ofera posibilitatea unor minoritari din grup sa propuna noi norme si sa se afirme prin comparatie cu majoritarii.

functia de schimbare – grupul se prezinta ca un mijloc si loc al schimbarii. Lewin prezinta grupul ca un camp dinamic in care persoana, prin interactiune, dobandeste experiente, intervine asupra evenimentelor, isi reprezinta anticipat efectele actiunilor sale, isi proiecteaza viitorul. In grup, schimbarea poate fi opera unor actori sociali minoritari. Un grup minoritar, adesea lipsit de resurse, putere, legitimitate etc. poate angaja o si de dezvoltare individuala. miscare (istorica, culturala, ideologica) impunand un nou mod de a gandi si a actiona, antrenand o spargere a vechilor stereotipuri si o schimbare catre propriile convingeri.

functia de producere a ideilor – interactiunile dintre membri, conversatiile interioare stimuleaza emergenta ideilor noi, elaborarea unei anumite „gandiri sociale”. Grupul este contextul care stimuleaza cautarea solutiilor, produce conflict sociocognitiv, faciliteaza cunoasterea unor cadre de referinta alternative. Cu alte cuvinte, propune noi practici cognitive.

Cercetarile psihologice, teoretice si experimentale evidentiaza existenta a patru categorii principale de structuri (procese) psihosociale de grup:

Structura socioafectiva a grupului. Relatiile socioafective reprezinta unul dintre cei mai importanti factori ai dinamicii de grup. Structurile afective sau „Matricea sociometrica” (Moreno) reprezinta elementul de fond in functie de care se vor dezvolta si manifesta toate celelalte structuri. Raporturile afective constituie un factor dinamogen de integrare in viata de grup. Din acest punct de vedere, grupul poate fi considerat un sistem generator de relatii, dar si cadrul de dezvoltare emotionala, cognitiva si relationala a membrilor sai, ca o conditie a propri Omul psihologiei sociale este un om relational, care face schimb de mesaje cu ceilalti si se gaseste intr-o continua interactiune cu altii. El traieste intr-o societate pe care o putem numi a comunicarii.

Structura comunicatiei. Un grup social nu exista ca grup decat in masura in care membrii sai intra in relatii de comunicare intre ei. Toate interactiunile in grup au loc pe fondul unui proces continuu de comunicare interpersonala.

Din perspectiva psihologica, comunicarea articuleaza trei niveluri:

al subiectului – motivatii, functionare cognitiva si afectiva;

al interactiunii si dinamicii relationale

al contextului social – norme, roluri, ritualuri;

Perspectiva psihosociologica asupra comunicarii are mai multe mize: cea identitara, cea teritoriala, relationala si conativa (in sensul de influentare a celuilalt).

Structura autoritatii. Membrii unui grup se diferentiaza si dupa capacitatea de a influenta activitatea colectiva si comportamentul celorlalti membri. Structura autoritatii exprima ierarhizarea formala sau informala a membrilor unui grup in functie de aceasta capacitate, care este conditionata de o serie complexa de factori psiho-individuali, psiho-sociali si situationali.

Structura autoritatii formale (a puterii institutionale) corespunde organigramei institutiei. Trebuie facuta distinctie aici intre putere si autoritate: puterea reprezinta accesul persoanei la mijloacele de control si determinare a comportamentului subordonatilor; autoritatea reprezinta recunoasterea ascendentei unei persoane intr-o colectivitate, bazata pe calitati personale care valorizeaza o pozitie sociala in consens cu aspiratiile celor asupra carora se exercita.

Cei mai importanti factori psiho-sociali care determina gradul de autoritate al unui membru sunt: statutul sociometric – raportul dintre alegerile si respingerile socio-afective pe care le realizeaza in grup; competenta profesionala; pozitia formala in ierarhia grupului; statutul socio-economic extragrupal; nivelul de cultura generala; accesul la informatie.

Structura sarcinii. Sarcina este definita ca un ansamblu obiectiv de cerinte, conditii si modele actionale elaborate si validate social, impuse din exterior sau adoptate prin consimtamant.

Prin structura sarcinii se intelege totalitatea relatiilor functionale dintre membrii grupului, relatii impuse de desfasurarea optima a activitatii de realizare a obiectivului propus. Configuratia tipica a relatiilor functionale va desemna tipul sarcinii: aditiva, complementara, convergenta, conjunctiva, disjunctiva si compensatorie.

Acestia sunt principalii factori care vor regla interactiunile de baza ale membrilor grupului. De aceea, analiza celorlalte structuri (comunicationale, socio-afective si de influenta) va necesita o raportare continua la structura sarcinii. Impreuna vor creste performantele grupului, pe fondul pozitivarii climatului si relatiilor interpersonale.

Analiza structurii sarcinii reprezinta o etapa importanta in activitatea psiho-sociologului de proiectare a grupurilor, ca si in cea de diagnoza, prognoza si optimizare a dinamicii.

Alte categorii de structuri psihosociale ale grupului sunt si: structura motivational-atitudinala si structura normativ-axiologica.

Structura motivational-atitudinala – incepe sa se manifeste inca din faza initiala a constituirii grupului si evolueaza foarte rapid. Orice membru al grupului are o anumita configuratie a factorilor motivationali si atitudinali care, in contextul interactiunilor din grupul in formare, se vor influenta si ajusta reciproc, rezultand in final o structura motivationala de grup. Intelegerea modului de functionare a grupului nu este posibila fara considerarea factorilor motivationali si atitudinali individuali, in conditiile in care grupul indeplineste functia numita satisfacerea trebuintelor membrilor sai. Se vor manifesta si atitudinile interpersonale, precum si atitudinile membrilor fata de elementele semnificative ale ambiantei fizice si sociale, fata de sarcina de indeplinit, si fata de grup ca intreg. In faza de maturizare a grupului se poate vorbi de o structura motivational-atitudinala stabila si coerenta, care va reflecta si relatiile subtile dintre membri, dar si relatiile prin intermediul carora isi implinesc aspiratiile si trebuintele. Este structura care reflecta cel mai bine fondul si potentialul energetico-dinamogen al grupului.

Structura normativ-axiologica. In grup apare si se dezvolta o serie de procese cognitiv-axiologice prin care membrii grupului evalueaza, ierarhizeaza si valorizeaza elementele si aspectele esentiale ale vietii de grup. Mai ales la inceput, cand membrii grupului iau contact reciproc, procesele de perceptie, cunoastere si evaluare interpersonala ocupa o pondere aparte, prevaland asupra celorlalte categorii de procese psihosociale. Acestea vizeaza: sarcina si conditiile realizarii sale, coordonatele organizational-formale ale grupului, relatiile dintre membri si dintre acestia si lider, influentele externe, conditiile de mediu in care se desfasoara activitatea.

Procesele cognitiv-evaluative care conduc la formarea structurii valorilor si normelor de grup nu se limiteaza in timp numai la faza de constituire a colectivului, ci se implica in dinamica grupului pe tot parcursul functionarii acestuia, realizand coordonarea reciproca dintre membri.

Procese si fenomene de grup

Facilitarea sociala

Norman Triplett, intr-un articol publicat in 1898 intitulat „Factori dinamogenetici in competitie si in imprimarea ritmului”a remarcat faptul ca sportivii care concurau unii cu altii inregistrau rezultate mai bune decat ciclistii care inregistrau timpi contra-cronometru, intr-o cursa solitara. Considerand ca teoriile din acel moment sunt inadecvate, el a propus o noua ipoteza: prezenta unui alt ciclist activeaza instinctul de competitie, care sporeste energia nervoasa si mareste performanta. Spre a-si testa ipoteza, Triplett a pus 40 de copii sa infasoare niste mulinete, alternand activitatea fiecarui copil de unul singur cu intrecerea dintre ei. In medie, timpii inregistrati au fost mai buni atunci cand copiii lucrau impreuna decat atunci cand lucrau independent.

In anii ’20, Floyd Allport a dat un nume acestui fenomen – facilitarea sociala, care se refera la ameliorarea performantei subiectului atunci cand ceilalti sunt de fata in raport cu situatia in care subiectul se afla singur.

El face distinctie intre efectele publicului (ceilalti asista pasiv la evolutia subiectului) si efectele co-actiunii (ceilalti prezenti fac acelasi lucru ca si subiectul).

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale cercetarile s-au inmultit, atat pe subiecti umani, cat si pe diferite specii animale, dar rezultatele nu au fost de fiecare data relevante. Cateodata prezenta altor indivizi (actionand impreuna sau in fata unei asistente) sporea performanta; alteori, performantele erau inferioare.

In 1965, Robert Zajonc a intrezarit un mod de reconciliere a rezultatelor experimentale contradictorii, oferind o solutie eleganta: prezenta celorlalti stimuleaza activitatea psihica, ceea ce poate sa afecteze performantele in diferite modalitati, in functie de sarcina de indeplinit.

sociala“.

Dezindividualizarea

Gabriel Tarde (1890) si Gustave Le Bon (1895) au conceput influenta colectiva ca pe o forta literalmente magnetica sau hipnotica. In viziunea lor, tarati de torentul multimii, oamenii se transforma in automate fara chip si individualitate sau, mai rau, in gloate incontrolabile.

O serie de factori stimuleaza, in egala masura, atat agresivitatea individuala, cat si pe cea colectiva: imitatia unor modele agresive, o intensa frustrare, temperaturi inalte, consumul de alcool, prezenta vizibila sau accesibilitatea armelor, care declanseaza ganduri si actiuni agresive. Mai exista insa un fenomen care face ca o multime dezordonata sa devina violenta – dezindividualizarea.

Dezindividualizarea reprezinta o stare caracterizata prin scaderea activitatii de autoevaluare si diminuarea fricii de evaluare, stare psihologica ce produce comportamente antinormative si dezinhibate.

In pofida asocierii dintre multimi si violenta, pierderea identitatii personale nu conduce intotdeauna la un comportament antisocial. Intr-un studiu efectuat in 1979 de catre Robert Johnson si Leslie Downing, un grup de studente au fost imbracate in niste mantii albe, semanand fie cu robele purtate de membrii Ku Klux Klan, fie cu halatele asistentelor medicale. Jumatate dintre participante au fost identificate in timpul experimentului; celelalte nu. Toate participantele au avut posibilitatea sa amplifice ori sa diminueze intensitatea socurilor electrice administrate unei alte participante (de fapt, o complice a experimentatorilor), dupa ce aceasta se purtase, in prealabil, de o maniera antipatica sau necuviincioasa. Participantele imbracate in robe Ku Klux Klan au marit intensitatea socului in ambele conditii – fie ca fusesera identificate sau nu. In schimb, participantele imbracate in halate albe de asistente medicale au fost mai inclinate sa scada intensitatea socurilor electrice; faptul revelator in acest caz este acela ca participantele anonime au facut acest lucru de patru ori mai des decat cele identificate.

De aici se desprinde o idee importanta. Uneori, scaderea responsabilitatii ori a autocontrolului ne face mai sensibili si mai receptivi fata de nevoile celorlalti. Daca dezindividualizarea ii afecteaza pe oameni in bine sau in rau pare sa reflecte caracteristicile grupului. In masura in care se diminueaza identitatea personala si autocontrolul, identitatea sociala si normele sociale se amplifica. Daca un grup se autodefineste (ca noi) prin ura si prejudecati fata de un alt grup (ei), dezindividualizarea poate sa declanseze o explozie de violenta. Dar daca un grup se autodefineste prin grija fata de ceilalti, dezindividualizarea poate sa declanseze un acces de bunatate si compasiune. Consecintele pierderii identitatii personale depind de ceea ce ii face pe indivizi sa si-o piarda.

Coeziune, conformism si deviationism.

Mentinerea grupului ca sistem unitar este rezultatul convergentei fortelor centripete care mentin unitatea, contracarand fortele centrifuge care tind spre dezintegrarea sistemului.

Coeziunea reprezinta totalitatea campului de forte, care are ca efect mentinerea laolalta a membrilor unui grup, opunandu-se fortelor dezintegratoare. Ea exprima atractia globala pe care grupul o exercita asupra membrilor sai, prin intermediul functiei de control, a presiunii spre uniformitate si a integrarii afective a membrilor, ceea ce are drept rezultat formarea sentimentului de „noi”, ce prevaleaza asupra tendintelor de autonomie individuala.

Factorii coeziunii:

in functie de zona de provenienta:

factori extrinseci – sunt anteriori grupului, tin de cadrele formale de ordin organizational sau sociocultural, care impun valori, norme, modele ce devin referentiale pentru grup imediat dupa formarea sa. Ia astfel nastere o presiune externa de impunere a unei unitati bazate pe reguli a caror incalcare se presupune ca va fi sanctionata atat de opinia publica si structura organizationala careia apartine grupul (din exterior), cat si de membrii grupului (din interior);

factori intrinseci – sunt proprii grupului, rezultand din interactiunea intre membri, normele consensuale care fundamenteaza viata de grup, sentimentele si motivatiile din context etc. Acesti factori se pot imparti in mai multe categorii:

factori socio-afectivi– rezultatul atractiilor si respingerilor sociometrice dintre membrii (valenta grupului). Aici intra: jocul afinitatilor interpersonale, atractia scopului comun, atractia apartenentei la grup, satisfacerea unor trebuinte individuale s.a.

factori socio-opertativi – fortele coezive date de organizarea grupului ca sistem si de desfasurarea coordonata a activitatilor de realizare a sarcinii. Aici intra: distributia si articularea rolurilor, controlul si coordonarea activitatii de catre lider, interdependentele create de actiunea comuna, structura retelei de comunicare si a celei de influenta interpersonala s.a.

Pentru determinarea indicelui de coeziune grupala – cea mai simpla metoda este calculul diferentei dintre relatiile pozitive (de atractie) si cele negative (de respingere) dintre membrii grupului, evidentiat prin aplicarea unui chestionar sociometric:

Ic = [(n+) – (n-)] / N , unde

(n+)→ numarul de alegeri

(n-) → numarul de respingeri

N → numarul de membri

sau (Cristea)

Ic = [(2n*+)+(n+) – (2n*-) – (n-)] / N , unde

n* → relatii bilaterale

n → relatii unilaterale

Conformismul de grup

– apare ca rezultat direct al coeziunii, urmare a presiunilor sociale care tind sa uniformizeze conduitele membrilor grupului. Apar uniformitati atitudinale si comportamentale ce capata treptat caracterul unor norme si modele cu valoare simbolica pentru apartenenta la un anumit grup. Nerespectarea lor echivaleaza cu respingerea valorilor colective si este resimtita ca o contestare sau atac la principiile ce fundamenteaza activitatea comuna a grupului. Reactia este proportionala cu importanta normelor incalcate, cu frecventa incalcarilor si atitudinea nonconformistului la presiunile exercitate de grup. De asemenea, reactia este diferita in functie de natura grupului, tipul sarcinii, traditiile grupului, rolul si personalitatea deviantului, imprejurarile incalcarii normelor, statutul deviantului in grup si in afara sa, contextul social si organizational general etc.

In grupurile formale exista doua categorii de valori, norme, modele cu functie prescriptiva pentru membri:

cele din cadrul normativ al constituirii grupului

cele spontane si informale, construite progresiv in timp. Raportul dintre componenta formala si informala a normelor este important pentru realizarea sarcinii si pentru dinamica generala a grupului.

In grupurile informale, cadrul normativ institutional aparent nu exista, in realitate exista si este preluat din ansamblul valorilor, normelor si modelelor social specifice unui anumit spatiu cultural.

Din punct de vedere individual, conformismul este resimtit ca o garantie a acceptarii de catre grup a securitatii individuale si colective, a indeplinirii scopurilor grupului.

Deviationismul reprezinta tendinta de indepartare de la prescriptiile ce definesc comportamentul considerat “normal” de catre grup sau, mai grav, negarea valorilor, normelor si modelelor acceptate de grup. El imbraca diferite forme si grade de intensitate, de la simpla atitudine fantezista considerata capriciu nesemnificativ, pana la comportamentul criminal, care ataca fundamentele existentei individuale si sociale.

Raportul dintre deviationism si conformism este insa foarte complex si evolueaza in functie de situatie. Astfel, in masura in care, conformismul excesiv echivaleaza conservatorismul ce blocheaza tendintele de innoire sau inovare, atunci deviationismul poate fi pozitiv, exprimand tendinte firesti de evolutie si schimbare, ce pot fi benefice.

Daca deviationismul este singur, fara adepti, presiunea va fi tot mai mare, ducand la izolare si excludere. Daca insa polarizeaza adepti in jurul sau, el va deveni lider al unei miscari de innoire, grupul va trece printr-un dezechilibru, dupa care se va stabiliza pe noile coordonate.

Intr-un sens general, alinierea, delincventa si criminalitatea pot fi considerate forme extreme de deviationism, care sunt reprimate de societate aproape in totalitate. Rareori cand nu se intampla, se considera interpretarea politica a unor actiuni violente, forme de protest si lupta pentru obtinerea unor drepturi, eliminarea discriminarilor de ordin etnic, religios sau economic. Relevante in acest sens sunt schimbarile prin revolutii.

Rezistenta impotriva deviationismului – este efectul direct al conformismului, exprimand o subtila relatie de conditionare reciproca intre tendintele manifestate in grup, motivatia membrilor si situatia sociala generala. O atitudine care intr-o imprejurare este considerata intolerabila de catre grup, sanctionabila, in alta imprejurare poate aparea ca o solutie oportuna si dezirabila pentru evolutia grupului, deviationistul fiind perceput ca un erou, curajos, ce ofera o deschidere grupului. Interesant pentru viata de grup este si „deviationistul tolerat”, care este perceput ca sursa de amuzament: el diminueaza tentatiile de manifestare nonconformista a membrilor grupului.

Climatul psihosocial de grup. Reflecta si sintetizeaza aspectele esentiale ale vietii de grup, ingloband ansamblul trairilor subiective ale membrilor si avand functii reglatorii complexe. Are o semnificatie destul de vaga, neexplicita si o puternica incarcatura intuitiva. Are chiar si mai multi termeni: climat, atmosfera si moralul grupului, ceea ce mareste ambiguitatea conceptuala si metodologica. Totusi, acesti termeni sunt distincti, reflectand aspecte psihosociale diferite ale vietii de grup, dar puternic legate intre ele.

Caracteristicile climatului psihosocial:

Caracterul sintetic: rezultanta a unui ansamblu de factori interni si externi, obiectivi si subiectivi. Nu s-a putut identifica un criteriu general dupa care sa se poata stabili daca un factor este sau nu generator al climatului intr-un grup, dar se poate considera ca dintre toti factorii, numai aceia care au semnificatie pentru grupul in cauza devin determinanti ai climatului, cei neutri neintrand in aceasta categorie;

Stabilitate relativa si independenta in raport cu factorii care l-au generat. Un tip de climat nu se dezvolta imediat dupa actiunea unor factori determinanti, nici nu se modifica usor in cazul variatiei sau disparitiei temporare a acestora. Climatul are deci o anumita inertie, ceea ce explica functia sa reglatorie si compensatorie in dinamica grupului;

Caracter generalizat; chiar daca atitudinea unora dintre membrii grupului fata de unele aspecte ale vietii de grup este diferita. Deci climatul este mai degraba o dispozitie sau o stare psihica colectiva decat o atitudine colectiva.

Sintetizand, climatul psiho-social este un nivel superior de integrare a factorilor interni si externi, obiectivi si subiectivi, care au semnificatie pentru grup si care genereaza o dispozitie psihica relativ stabila si generalizata la nivelul membrilor grupului.

Factorii care contribuie la formarea climatului psiho-social pot fi:

fizico-materiali

psihici

sociali

psiho-sociali

dar intotdeauna sa aiba semnificatie pentru grup si sa prezinte relativa stabilitate.

Atmosfera psihosociala. Reprezinta aspectele tranzitorii ale climatului, nuantele dispozitiilor afective ale membrilor in anumite circumstante sau evenimente aleatorii ale vietii de grup si care dispar odata cu acestea. Persistenta factorilor disfunctionali ce genereaza atmosfera nefavorabila poate conduce la modificarea climatului de grup.

Moralul exprima increderea membrilor in capacitatea grupului de a rezolva la un anumit standard sarcinile si problemele, de a depasi greutatile. Are o importanta componenta cognitiva si de experienta consumata, pe langa componenta afectiva, derivata a coeziunii grupale, a climatului psihosocial si a relatiilor lider-membri.

Conflictele de grup

Sunt frecvente in contextul activitatii de realizare a sarcinii si a relatiilor intra- si intergrupale.

Conflictul reprezinta o forma de opozitie dintre persoane sau grupuri, derivata din incompatibilitatea reala sau perceputa dintre scopurile, valorile, normele sau motivatiile partilor.

Situatia conflictuala se refera la acel context interpersonal grupal organizat sau sociocultural, in care se produce opozitia dintre doua sau mai multe parti. Ea poate fi potentiala, cand se resimte tensiunea generata de incompatibilitatile percepute, fara obiectivare intr-o forma specifica de comportament sau conflict deschis, actional, partile disputandu-si activ interesele.

In functie de cauzele generatoare si sensul evolutiei lor:

– conflicte constructive – conduc la clarificari, la eliminarea dificultatilor de cunoastere, comunicare sau interpretare (grupul castiga coerenta si echilibru, capacitate rezolutiva si adaptativa)

– conflicte destructive – incompatibilitatile sunt ireductibile sau nu se gasesc solutiile de compromis – rezulta deteriorarea climatului, crearea de noi disfunctionalitati, chiar dezintegrare.

Cauzele cele mai frecvente ale conflictelor se grupeaza in categorii:

conflicte de interese – cand atingerea scopului unei parti afecteaza realizarea scopului altei parti

competitii pentru ocuparea diferitelor pozitii in grup, pentru atributii au privilegii statutare

disfunctionalitati organizatorice sau tehnice in activitate

disfunctionalitati sau blocaje de comunicare

incompatibilitati personale: temperamentale, caracteriale sau aptitudinale

actiuni, decizii sau influente inadecvate ale liderilor sau altor membri semnificativiincompatibilitati in planul valorilor si convingerilor ideologice, politice, religioase sau morale

Decisiv in formarea personalitatii noastre este grupul familial, dar mai tarziu si alte grupuri devin vitale pentru siguranta.

In grupurile primare scopurile si interesele sunt profund impartasite, subzistand o orientare axiologica comuna, ele constituind, in principiu, "microuniversul de satisfactie si implinire afectiv-spirituala" (Chelcea, 2002). A apartine unui grup primar este, de aceea, si un scop in sine si nu doar un mijloc de a atinge alte obiective. Prin urmare, ele pot fi numite si grupuri expresive, adica cele in care se indeplinesc nevoile noastre de exprimare si confirmare a starilor sufletesti, a gandurilor si simtamintelor intime, si ale aspiratiilor inalt spirituale. In grupurile secundare, care sunt de obicei grupuri mijlocii si mari, raporturile afectiv-emotionale apar mai palide, spontaneitatea si intimitatea sunt mai reduse. Oamenii se angajeaza in relatii cu ceilalti doar prin anumite aspecte ale personalitatii lor si nu integral, ca in cazul grupurilor primare, interactiunile au un caracter mai formal, si de multe ori persoanele nu se cunosc nemijlocit. Desi exista un interes comun, scopurile de baza sunt altele. Prin grupurile secundare se satisfac nevoile specifice, pragmatice, de aceea se mai numesc si grupuri instrumentale. Pe plan social mai larg, termenii de grup primar si grup secundar nu trebuie intelesi ca opunand doua realitati contrare. Oamenii fac parte concomitent atat din grupuri primare, cat si din grupuri secundare. Mai mult, exista si grupuri cu pozitie intermediara, in sensul ca sunt grupuri mici, functioneaza pe relatii fata in fata, si chiar pe implicarea integrala a personalitatii, dar sunt temporare, si nu angajeaza scopuri si valori comune fundamentale.

Pentru a intelege cum anume oamenii stabilesc, tolereaza si modifica credintele, in particular credintele unui individ, este important de studiat individul vis-a-vis de asocierile grupale. Cand un individ se identifica cu un grup, se dezvolta relatii de referinta; conceptul de grup de referinta este, de aceea, important in explicarea manierei in care individul isi dezvolta o idee a pozitiei sale relative la ordinea sociala imediata. Grupul serveste ca punct de plecare in crearea judecatilor de valoare si este, de asemenea, o forta de echilibru a influentei sociale venite din exterior, care afecteaza perceptia, intelegerea si expectantele de rol ale individului. Termenul de grup de referinta mai este folosit adesea pentru a delimita grupul primar de grupul secundar. Deoarece majoritatea persoanelor nu apartin numai unui singur grup, ci sunt membri a diferite grupuri, primare si secundare, cum ar fi familia, scoala, biserica, diferitele organizatii, comportamentele lor pot fi intelese mai bine prin prisma grupului din care face parte la un moment dat. Toti indivizii apartin unui grup sau altul. Intreaga constructie a societatii umane este formata din grupuri. Deci, pentru a intelege un individ in totalitate trebuie inteles mai inainte grupul care este format din indivizi. Deoarece majoritatea experientelor umane sunt rezultatul apartenentei la un grup, si deoarece reputatia unui individ se bazeaza in mare parte pe ceea ce cred ceilalti membri ai grupului despre el, intelegerea individului va putea fi facuta numai prin comparatie cu ceilalti.

Din multitudinea grupurilor care ii sunt familiare individului, el selecteaza numai cateva si acestea devin grupuri de referinta. Sunt cateva indicatii prin care un individ foloseste un anume grup ca standard dupa care face judecati comportamentale, daca membrii sunt mai apropiati de propriile lui atitudini sau norme. Cu cat este mai mare atractia unui individ pentru un grup, cu atat mai mare este probabilitatea ca acel grup sa devina grup de referinta. In aceste conditii el va fi motivat de dorinta de a fi membru al acelui grup si prin urmare il foloseste ca un punct de referinta pozitiv .

Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt, odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca interactiunea nu inceteaza la nivelul grupului ceilalti isi vor adapta, la randul lor comportamentele.Deci se poate trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic.

Oamenii au trait dintotdeauna in comunitati mai mici sau mai mari, care au ajuns sau nu sa se organizeze in state. Desi nu trebuie presupus ca poseda in mod esential proprietatea sociabilitatii, omul, spre deosebire de toate vietatile, are, el singur, simtirea binelui si a raului, a dreptului si a nedreptului si a tuturor elorlalte stari morale. Comunitatea unor astfel de fiinte- oamenii, cu asemenea insusiri, creeaza familia si natiunea,ca forme de asociere umana.

Conceptul de comunitate umana,folosit in sociologie,semnifica:

1. un grup de indivizi

2. care traieste intr-o arie geografica data

3. in cadrul unei anumite diviziuni sociale a muncii

4. care are o cultura comuna si un sistem social de organizare a activitatii

5. ai carui membri sunt constienti de unitatea lor sau de apartenenta lor la comunitate

6. care actioneaza in mod colectiv si organizat1.

Ocupand un loc important in structura societatii,comunitatile umane cuprind:

1. colectivitatile teritoriale(urbane si rurale)

2. grupurile etnice si culturale(trib,_ uniuni tribale, popor, natiune)

3. grupuri bazate pe similitudini de comportament (adunare, public, auditoriu, multime)

4. grupul social originar al vietii colective a oamenilor (familia)

5. alte grupuri sociale importante (de invatamant, profesionale, politice.etc.)

Distinsul sociolog roman Dimitrie Gusti nota ca, societatea, din punct de vedere al

fenomenului gruparii, este compusa din:

1. Comunitati sociale

2. Institutii sociale

3. Grupuri sociale

VIOLENTA

Violenta si agresivitate

Motto: „ Viata este furie, se gandi el. FURIA – sexuala, oedipiana, politica, magica, brutala – ne impinge pe culmi de sublim si tot ea ne pravale in abisuri de trivialitate. Din furie pornesc creatia, inspiratia, originalitatea, pasiunea dar si violenta, durerea, distrugerea fara scop si fara teama, loviturile pe care le imparti si le primesti si te lasa fara grai ” ( Rushdie)

Inainte de a incerca sa intelegem agresivitatea si violentele existente in lumea fotbalului, trebuie sa intelegem cum functioneaza acestea in general. Scopul acestui capitol este acela de a aborda aceste doua fenomene intr-o maniera holistica.

Fenomenul agresivitatii umane, si nu numai, a facut ca multe cercetari sa fie intrerpinse in scopul studierii ei. In psihologie si stiintele sociale si comportamentale, agresivitatea se refera la comportamentul a carei intentie este sa raneasca. Conceptul deriva din latinescul „ agressio”, care inseamna a ataca.

Exista multe definitii care au incercat sa surprinda acest fenomen in totalitatea sa. Astfel, din punctul de vedere al lui P.A. Baron, agresivitatea se defiineste ca fiind: „ orice act care are ca intentie producerea unui prejudiciu unei tine vizate”. „ Orice forma de conduita orientata cu intentie spre obiecte, persoane sau catre sine, in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, dostrugeri si daune.” In alte opinii agresivitatea este o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile in plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, constrangerii, negarii sau umilirii unei fiinte pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare.

In anul 1969, Moyer a realizat o calsificare a conduitelor agresive. Astfel, avem de a face cu sapte tipuri de agresivitate.

Prima este agresivitatea predatorului, care reprezinta atacul asupra prazii de catre un pradator.

Competitiile intre masculii aceleiasi specii pentru a avea acces la resurse cum ar fii: femeile, statut, dominanta, etc, sunt manifestari ale agresivitatii inter-masculine. Agresivitatea indusa de catre frica este agresivitatea asociata cu incercari de a fugi de o amenintare.

Agresivitatea indusa de frustrare si directionata impotriva unei tinte disponibile este cea de a patra categorie, si anume agresivitatea iritabila.

Agresivitatea teritoriala se constituie in conduitele de aparare contra unei zone stabilite impotriva intrusilor.

Agresivitatea materna este reprezentata de catre agresivitatea unei femei pentru a isi proteja copilul in fata unei amenintari. Tot in aceasta manifestare a agresivitatii face parte si agresivitatea paterna.

Ultimul tip de agresivitate conforma acestei clasificari este cea instrumentala, care este indreptate inspre obtinerea unui tel, considerat a fi un raspuns invatat la o situatie.

O alta tipologizare a agresivitatii are in prim plan agresivitatea reactiva, care este una directa, biologic adaptativa, si care este indreptata spre pedepsirea raului provenit de la o alta persoana. Agresivitatea instrumentala care este una de tip indirect, biologic neadaptativa, indreptata spre producerea unor dezavantaje unei alte persoane pentru a atinge un anumit obiectiv. Agresivitatea verbala, sau simbolica, presupune producerea unui dezavantaj care nu include prejudicii de natura fizica. Agresivitatea fizica este cea are in prim plan ranirea unei alte persoane sau distrugerea de obiecte, proprietati, etc. Raspunsul la agresiune, la agresiunea de aparare, fie ca e vorba de actiunile militarilor, in timp de razboi, fie de aplicare a pedepselor, poarta numele de agresivitate permisa.

O alta clasificare a tipurilor si formelor de agresivitate, de mai mare actualitate si acuratete, este cea prezentata de catre N. Mitrofan.

Primul criteriu in realizarea acestei clasificari este cel al agresorului. In functie de agresor, avem de a face cu agresivitatea tanarului sau ce a batranului. In functie de sexul agresorului, avem agresivitate masculina sau agresivitate feminina. Alte tipuri care tin de agresor sunt agresivitatea individuala sau colectiva; si agresivitatea spontana sau agresivitatea premeditata.

In functie de mijloacele utilizate in vederea finalizarii intentiilor agresive, vom intalni agresivitatea fizica sau cea verbala; si agresivitatea directa sau cea indirecta ( cea in care se gasesc si intermediari).

In functie de obiectivele urmarite, intalnim agresivitatea ce urmareste obtinerea unor beneficii, materiale de obicei. Si agresivitatea ce urmareste predominant ranirea si chiar distrugerea victimei.

Exista o diferenta clara intre agresivitatea datorata maniei („angry agression”) si agresivitatea instrumentala, cea care urmareste strict un castig material. Din cauza ultimei exista asa numitul conflict realist de grup ( Levine, Campbell, 1994), care se refera la anumite grupuri de dimensiuni diferite care intra in raporturi competitive ( acutizate), pentru o resursa de existenta limitata ( teritoriu, loc de munca, etc).

Un alt criteriu este cel al formei de manifestare a agresivitatii. Din punctul de vedere al acestui criteriu, exista doua forme de agresivitate: agresivitatea violenta sau cea nonviolenta, si agresivitatea latenta sau manifesta.

Cauzele agresivitatii sunt multiple, si de multe ori acestea sunt externe, dar are totusi un caracter intern distinct.

Cultura joaca un rol dominant in agresivitate. Studiile antropologice arata ca unele culturi au agresivitate scazuta, iar altele inalta. De exemplu barbatii americani sunt in medie mai agresivi decat japonezii sau spaniolii. In cadrul culturii americane sudistii sunt in general mai agresivi decat nordistii, pentru ca sudistii apartin unei “culturi a onoarei”, care cere adoptarea violentei in fata insultelor.

Agresivitatea poate fi invatata prin urmarirea si imitarea comportamentului altora. Multe dovezi sugereaza ca urmarirea violentei la televizor creste probabilitatea comportamentului violent la copii. Jocurile video au un efect similar. Un aspect demn de mentionat aici este cazul suporterilor violenti de fotbal, care isi aloca un timp destul de mic pentru jocurile video. Totusi, adoptarea unui anumit comportament depinde de inclinatiileindividuale. Alcoolul afecteaza ratiunea si oamenii devin mai putin prudenti decat in mod obisnuit; de asemenea alcoolul modifica felul in care este procesata informatia. O persoana beata vede un eveniment accidental ca pe unul rau intentionat, si astfel actioneaza in maniera mai agresiva.

Durerea si disconfortul contribuie si ele la cresterea agresivitatii. Chiar si plasarea mainilor in apa rece duce la cresterea agresivitatii. Se pare ca temperaturile crescute din mediuduclacrestereaagresivitatii.
Teoria frustrare- agresivitate spune ca agresivitatea creste daca persoana nu isi poate atinge scopurile. Cu cat persoana se afla mai aproape de indeplinirea scopului sau, cu atat agresivitatea in caz de neindeplinire a scopului este mai mare. Expectatiile au si ele un rol important. Cu cat expectatiile sunt mai mari, si agresivitatea este mai mare.
Exista si dovezi care arata ca prezenta obiectelor asociate cu violenta, cum este un pistol deexemplu,duclacrestereaagresivitatii.

Teoria frustratiei cauta sa explice mecanismul agresiunilor prin aparitia unor frustrari ( stari de tensiune create prin aparitia unui obstacol in calea realizarii dorintelor unei persoane ). Insa nu orice frustratie duce la agresiuni. In legatura cu acest punct de vedere, Alfred Adler mentiona ca oamenii avand sentimentul unei inferioritati ( nu aud bine, sau nu vad bine, sufera de strabism, sunt mici de statura, etc. ) pot ajunge chiar la un complex de inferioritate care-i face foarte susceptibili, reactionand exagerat la orice contrariere.

Apartenenta de gen are un rol important in agresivitate atat la om, cat si la animal. Masculii sunt in general mai agresivi decat femelele, si barbatii comit cele mai multe crime. Barbatii isi exprima mai frecvent agresivitatea din punct de vedere fizic. De fapt, cercetarile arata ca femeile nu sunt mai putin agresive, dar isi exprima agresivitatea in alte moduri, si nu fizic. De exemplu femeile au o agresivitate verbala si relationala mult mai mare, cum ar fi rejectia sociala.

Agresivitate fizica la om apare in general in jurul varstei de 2-3 ani. Agresivitatea fizica nu este invatata, ci apartine de abilitatile de auto- reglare. Unii copii au dificultati de auto-reglare, cu comportament agresiv fizic la nivele atipic crescute, ceea ce este un factor de risc pentru comportamentul violent pe parcursul vietii.
Agresivitatea apare la copil ca urmare a fricii, dificultatilor in cadrul familiei, disfunctiilor comportamentale, de invatare sau neurologice, traumelor emotionale si expunerii la violenta in mass- media.

Teoria sociala a invatarii (A. Bandura) sustine ca agresivitatea se invata ca toate celelalte componente, in special prin observarea unor modele. Copiii batuti de parintii lor sau asistand la acte de violenta intre parinti, devin si ei batausi. Sunt si cazuri cand parintii nu tolereaza violenta in familie, dar incurajeaza comportamentul indraznet, arogant si chiar violent fata de ceilalti copii.

Agresivitatea putand aparea ca una din conditiile de maxima eficienta sociala, probabilitatea interiorizarii si a manifestarii acestui tip de conduita este mare. Odata invatat, intrata in obisnuinta, interiorizata, agresivitatea, este intarita prin excitare, ceea ce implica aparitia unui cerc vicios: expunerea la modele agresive, determina producerea unor scheme agresive, care la randul lor determina cresterea agresivitatii si tendinta de a intrepreta interactiunea sociala intr-un mod agresiv (cu cat subiectul observa mai multa agresivitate in jur, cu atat este mai agresiv si cu cat este mai agresiv, cu atata este mai susceptibil sa perceapa agresivitate in jurul sau).

Bandura afirma ca invatam sa fim agresivi din urmatoarele situatii :

invatam sa fim agresivi de la oamenii din jurul nostru ( parintii ii invata pe copii sa nu fie agresivi, dar ii bat si ii pedepsesc );

invatam sa fim agresivi din atitudinile societale (in ultimii ani se observa un avant ingrijorator al aspectelor agresive in societate);

invatam sa fim agresivi de la televizor, din filmele de groaza care prezinta crime “hidoase“, batai violente si siluiri (unul dintre lucrurile care-i alarmeaza foarte mult pe copii este sa gaseasca ceea ce este in aparenta “ bun “ este in realitate “rau “. Atata vreme cat “bunul” si “raul” sunt separate si copilul delimiteaza binele de rau, el tolereaza violenta, moartea, etc.).

In multe tari, filmele ofera zilnic spectacolul unor violente, batai, omoruri. La fel, cartile de aventuri consacra sute de pagini detaliilor referitoare la cum sa organizam jefuirea unor banci sau sa eliminam orice proba in legatura cu un omor.

Serotonina indeplineste un rol cheie in controlul agresivitatii. Serotonina este unul din principalii neuromodulatori ai Sistemulul Nervos Central, indeplinind in rol cheie in controlul emotiilor, si agresivitate in relatiile sociale. Cercetatorii de la Cambridge au demonstrat de ce devenim mai agresivi si conflictuali atunci cand avem stomacul gol. Triptofanul, un aminoacid necesar in organism pentru sinteza serotoninei, nu poate fii obtinut decat prin sinteza alimentelor. Din aceasta cauza nivelul de serotonina din creier scade in mod natural atunci cand nu mancam si apare o stare de nervozitate, sau agresivitate care probabil, in trecut constituia unul dintre mecanismele de supravietuire al speciei, avand rolul de a il pregati pe om in competitia pentru hrana cu celelalte specii din habitatul sau.

Daca la animal comportamentul agresiv apare ca motivat (sexual,legat de instinctul de aparare sau alimentar),la om apare adesea fara asemenea motivatii (bande de tineri care agreseaza trecatorii,luarea de ostatici etc).Numerosi autori vorbesc,in sens social de agresivitate,in sensul unor ambitii comportamentale competitive.Von Bertalanffy (1958) descrie omul ca pe o fiinta cu instincte sarac desvoltate,consecinta fiind aparitia unei fiinte periculoase pentru el insasi si mediu.Acest lucru,subliniaza Bastians (1972),se bazeaza pe faptul ca omul nu are totdeauna capacitatea de a conduce si controla universul simbiolic care face comunicarea posibila.Intrebarea daca natura umana este buna sau rea a fost pusa de multa vreme.Hobbes spunea ca "home homini lupus",in timp ce Locke arata ca in natura oamenii traiesc impreuna,fara lideri,in raport cu dreptatea si legile naturale,ca o comunitate a virtuosilor anarhisti,aceasta lege naturala fiind,spune Locke "de origine divina". Dar subliniaza Hiwert (1969) criminalul, ca si bolnavul mintal participa la aceiasi mitologie a omului alienat.Contrar numeroaselor pareri,in acest domeniu,Durkheim (1885) nu vede caracterul patologic al crimei,pentru el crima fiind un fapt social normal,deoarece fenomenul nu apare doar in unele societati sau la unele specii,ci in toate societatile,din toate timpurile.Din acest motiv,delictul,crima apar legate de conditiile vietii colective,de toate varstele,ceea ce face din violenta o adevarata maladie sociala.Mai mult,chiar,Durkheim subliniaza ca aceasta este un "fapt social normal",deoarece ar fi util si necesar,legat de conditiile fundamentale ale vietii sociale si utila caci aceste conditii care o genereaza sunt ele insasi indispensabile evolutiei normale a moralei si a dreptului.Din acest motiv,raufacatorul nu mai apare ca un antisocial radical,ca o specie parazit,un corp strain,inasimilabil in sanul societatii,ci ca un agent regulator al vietii sociale.Transformand crima intr-un fapt oarecare,nu inseamna sa nu o uram,deoarece nici durerea nu este dezirabila (Durkheim).Desi individul si societatea urasc violenta si crima-acesta fiind aspectul normal al problemei-ea ar juca totusi un rol util in societate.

Imaturitatea afectiva a tinerilor va face ca la acestia furia si agresivitatea sa apara in conditii mult mai usoare, fiind implicati mai ales factorii familiali (parinti cruzi,criticism exagerat,favorizarea unui frate etc).Exista,subliniaza Jersild si colab. (1978) o serie de conditii care cresc susceptibilitatea adolescentilor si maresc frecventa si intensitatea comportamentelor agresive,a furiei si a urei.Aceste fenomene ar fi:foamea si oboseala fizica si psihica,ironizarea permanenta,lezarea constanta a mandriei si autostimei.Esecul este o adevarata trauma psihica,el produce adesea sentimentul de rusine din care mai ales tinerii cauta sa iasa prin violenta.

Evolutia societatilor contemporane evidentiaza faptul ca desi s-au intensificat masurile si interventiile institutiilor specializate de control social impotriva faptelor de delicventa si criminalitate, in multe tari se constata o recrudescenta si o multiplicare a delictelor comise cu violenta si agresivitate precum si a celor din domeniul economic si financiar-bancar, frauda, santaj, mita si coruptie.

Violenta nu constituie totusi, un fenomen nou, aparitia si evolutia ei fiind strans legata de evolutia indivizilor, grupurilor, organizatiilor si societatilor umane. Pentru acest motiv unii cercetatori si specialisti considera ca violenta reprezinta o permanenta umana, fiind intens legata de esenta umana si de functionarea societatii.

Dintre factorii biologici dovediti se retin nivelul scãzut al hormonului stimulator al glandei corticosuprarenale, al serotoninei si nivelul crescut al testosteronului liber in lichidul cefalorahidian, care pot fi asociati separat sau laolaltã cu manifestãri episodice de violentã. Studiile care au incercat sã lãmureascã relatia dintre delictualitatea criminalã si factorul genetic, au arãtat in principal un posibil rol al anomaliilor cromozomilor sexuali. Este cunoscutã opinia unor cercetãtori avizati din anii 70, cã prezenta unui cromozom sexual suplimentar, fie X fie Y, ar asocia o deficientã in functionarea sistemului nervos central, care ar determina „risc crescut pentru un comportament deviant, dacã nu criminal“ (Skodol, 1998, p. 105). Chiar dacã studii repetate din anii 80 confirmã asocierea statistic semnificativã intre cariotipul de tip XYY sau XXY si criminalitate, Schiavi (1984) citat de Skodol (1998) considerã cã subiectii (este vorba de bãrbati) cu un astfel de cariotip sunt suficient de rari in populatia criminalã pentru a deveni o caracteristicã definitorie a acestei populatii, iar agresivitatea lor este doar minimal crescutã atunci cand sunt comparati cu subiecti similari (randomizati) din populatia generalã. Oricum, aceleasi studii nu au reusit sã explice care este mecanismul asocierii acestor douã cariotipuri cu agresivitatea criminalã. O posibilã explicatie ar decurge doar din constatarea lui Hunter (1977) conform cãreia bãrbatii cu cariotipul XYY ar avea o inteligentã scãzutã si un slab control emotional, caracteristici psihologice care cresc, in mod cert, riscul pentru comportamentul criminal.

Teoria impulsului nativ dupa care agresiunea are la baza un instinct innascut, asa cum sustine Freud, vorbind de instinctul mortii . In ultimele decenii, K. Lorenz , biolog, a facut cercetari riguroase demonstrand existenta, la animale, a unor tendinte de agresiune intraspecii.

Se considera ca agresivitatea poate aparea in urma evidentierii unei tumori pe creier in regiunea sistemului limbic, unde se presupune existenta unor centri in relatie cu comportamentul agresiv. Apoi, agresivitatea apare si in unele boli mintale , indeosebi turbare. Prin urmare, pare evidenta existenta unor centri ce pot declansa acte agresive.

Teoria Chatarsis-ului sustine ca, atunci cand asista la spectacole violente, privitorul isi consuma pe plan imaginar energia agresiva, deci vizionarea scenelor brutale ar duce la diminuarea agresivitatii, si nu la intensificarea ei. S-au realizat experimente care arata cum impulsul agresiv impotriva unei persoane scade numai daca acea persoana este agresata, pedepsita de altcineva.

In concluzie, la orice om normal, exista structura anatomo-fiziologica implicata in declansarea unor acte agresive. In mod normal, ele se pun in miscare doar in cazul incalcarii abuzive si brutale a unor drepturi . Frustrarea are, fireste, un rol . Violenta replicilor si modul de manifestare sunt in functie de influentele sociale si de educatie. Cat despre violenta “ maligna “, nejustificata prin situatie, ea este de origine patologica, avand la baza dereglari hormonale sau de ordin fiziologic .

FENOMENE-SIMPTOM DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITATII :

Excitabilitatea este starea sistemului nervos caracterizata printr-o sensibilitate de grad maximal fata de factorii de mediu extern sau intern. Definirea acesteia are la baza notiunea psihofiziologica de excitatie care vine din latinescul excitatio care inseamna stimulare .

BORDENAT si PRIGNEY considera ca excitatia psihologica presupune ridicarea tensiunii psihologice si exacerbarea dinamismului psihic, stari care devin patologice atunci cand sunt insotite de o tulburare afectogena reactiva, consecinta unei emotii intense sau a unui incident grav.

Copiii pana la varsta adolescentei pot prezenta episoade de hiperexcitatie in cadrul normalitatii, dar in cazuri de suferinta neuropsihica aceste stari capata caracter permanent si devin patologice .

Formele de manifestare ale hiperexcitabilitatii sunt : gesturi de nerabdare, ton ridicat si iritat al vocii, efervescenta a limbajului, labilitate emotionala, incredere exagerata in sine, agresivitate. Coloratura afectiva este marcata prin furie.

Excitatia psihomotorie este componenta a tabloului clinic in: sindroame infectioase, encefalite si meningo-encefalite; intoxicatii cu diferite substante: alcool , antidepresive, halogene : epilepsie, oligofrenie, schizofrenie ; episoade psihotice acute paralizia generala propriu-zisa (in specia la debut ); traumatisme craniene ; boli endocrine sau leziuni focale ale cortexului prefrontal sau hipotalamusului ventromedian ori a lobilor temporali .

Impulsivitatea este o trasatura caracteristica ce implica un mod impulsiv de a reactiona prin impulsuri . Impulsurile sunt modalitati actionale de reactie involuntara, brusca, necontrolata si neintegrate intr-o activitate rationala (acte violente, descarcari explozive, reactii de manie, etc. ). LAFON spune ca impulsivitatea este o “descarcare incoercibila si imediata a unei stari de tensiune emotionala, intr-un act sau comportament “. Actul impulsiv face ca tensiunea psihica sa inceteze. El poate fi necontrolat, imprevizibil, irational, avandu-si originea in motivatii subiective sau intr-o reactie reflexa .

Propulsivitatea reprezinta declansarea agresivitatii datorita unui resort intern. Ea apare in mod fortat, automat, fara sa se supuna controlului voluntar. Ca mod de manifestare, propulsiunile pot fi: kinetice, monotopii ritmice (balansarea capului sau a unui membru ), miscari parazite, accese de automatisme ambulatorii .

Aceste manifestari n-au sens, sunt instinctive, isi au originea in tendintele fundamentale ale inconstientului. Ele sunt determinate de trebuintele si expresiile emotionale.

Pentru A. PoroT agresivitatea este unul dintre caracterele fundamentale ale comportamentului uman. Ea permite organismului sa foloseasca ceea ce-l inconjoara pentru satisfacerea nevoilor esentiale ale vietii sale. Acelasi autor mentioneaza ca in cazul individului, agresivitatea poate avea doua aspecte :

agresivitatea constitutionala, manifestata printr-un temperament impulsiv si violent, intalnite la temperamentul epileptic sau paranoic, in cazul perversilor dezechilibrati si al mitomanilor agresivi.

agresivitate dobandita (accidentala), legata de anumite stari psihopatologice speciale, precum: impregnarea alcoolica, encefalopatiile posttraumatice sau postinfectioase, schizofrenie, delir halucinator cronic.

In cadrul sferei instinctuale a personalitatii, directia de exteriorizare comportamentala este reprezentata de conduita instinctiva de tip agresiv. Aceasta este de doua feluri :

de tip masochist sau de autoagresivitate (homosexualitate, automutilare, suicid );

de tip sadic sau heteroagresivitate (homicidul, cleptomania, mizantrofia, hipersexualitatea ).

Violenta – deriva din latinescul vis care inseamna forta ; prin urmare violenta inseamna utilizarea fortei pentru a manifesta superioritatea. Definirea violentei presupune trei directii ( MICHAUD ) :

violenta ca o stare de dezordine este o forma corupta a puterii sau un abuz de putere, impusa contrar vointei altora ;

violenta ca forma de comportament care produce vatamari corporale sau sufletesti la cei asupra carora actioneaza. Desi violenta implica forta, ele sunt concepte separate. Forta implica amenintarea utilizarii violentei, pe cand violenta este actul in sine prin care forta se realizeaza ca actiune asupra altuia.

violenta ca actiune de control, in sensul de constrangere a actiunilor sociale aplicate de anumite persoane sau forte social-politice asupra restului societatii in scopul obtinerii unor modele specifice de comportament, actiune sau a unei mentalitati colective identice.

JEAN-CLAUDE CHESNAIS stabileste urmatoarele zone semantice incluse in definitie :

violenta fizica este cea mai grava intrucat cauzeaza moartea persoanei, vatamarea corporala si libertatea individului. Ea este brutala, cruda, salbatica.

violenta economica reprezinta toate atingerile si frustrarile asupra bunurilor materiale .

violenta morala ce cuprinde violenta privata: criminala ( mortala, corporala, sexuala ) si noncriminala (suicid, accidente ) ; precum si violenta colectiva : violenta cetatenilor contra puterii ( terorism, greve, revolutii ), violenta puterii contra cetatenilor ( terorism de stat…), violenta paroxista ( razboiul ).

Comportamente aberante

In sens larg, comportamentul este ansamblul reactiilor unor fiinte ca raspuns la o situatie traita, in functie de stimulii din mediu si de tensiunile interne ale organismului, care intr-o structura unitara dispune de o anumita motivatie, o anumita directie si un anumit scop.

In sens global, comportamentul are trei aspecte :

constiinta situatiei traite ( angajarea persoanei in actiune cu toate perceptiile, sentimentele si posibilitatile persoanei de a rezolva situatia ).

manifestarile ( ca reactii fiziologice, fizice ), actiuni operatii.

manifestarile legate de relatia subiectului cu mediul de viata si cu mediul sau interior.

Comportamentul antisocial ca forma devianta nu apare pentru prima data la varsta adulta, ci el se organizeaza pe un teren (nucleu) existent din copilarie. Comportamentul agresiv inseamna atitudini si acte, fapte constante si repetitive, cu continut antisocial, cu manifestari de agresivitate si violenta, de cele mai multe ori explozive sau premeditate, anticipate, fata de propria persoana ( autoagresivitate ) sau fata de altii ( heteroagresivitate ).

Comportamentul intraspecific (comportamentul prin care se stabilesc relatii intre cel putin doi indivizi apartinand aceleiasi specii) include doua mari categorii: de distantare (sau de respingere) si de apropiere (sau grupare).

Principala forma de manifestare a comportamentului de distantare o constituie agresivitatea intraspecifica. Aceasta a reprezentat un subiect extrem de controversat generand opinii destul de diferit, adesea contradictorii. Astfel, dupa A. HEYMER, modelul mai vechi al agresivitatii produse de frustrare, elaborat de J. DOLLARD si modelul agresivitatii dobandite, enuntat de A. BANDURA au fost adesea opuse modelului agresivitatii instinctive sau pulsionale asa cum a fost el conceput de FREUD la om si LORENZ la animale. HEYMER considera ca aceste trei modele nu epuizeaza posibilitatile de a explica agresivitatea si citeaza in acest sens incercarile lui K.E. MOYER de a interpreta comportamentul agresiv. Iata care sunt, dupa MOYER, principalele forme de agresivitate :

agresivitatea de pradare sau predatoare este declansata de un numar redus de stimuli si este slab influentata de prezenta sau absenta hormonilor gonadotropi. Comportamentul de pradare este controlat in special de hipotalamusul lateral.

agresivitatea indusa de frica exista intr-un numar mic de cazuri, mai ales cand reactia de fuga s-a declansat, dar ne se poate desfasura normal.

agresivitatea indusa de iritare poate fi intarita prin frustrare, privare sau durere. Hipotalamusul ventromedian este implicat in mod deosebit in determinarea acestei forme de agresivitate.

agresivitatea teritoriala si agresivitatea materna sunt reactii specifice la situatii determinate.

agresivitatea intragrupala se manifesta intre indivizii aceluiasi grup.

agresivitatea intergrupala include conflicte si lupte intre diferite grupuri, populatii sau clanuri in interiorul aceleiasi specii.

Formele cele mai importante ale agresivitatii sunt :

autoagresivitatea sau violenta indreptata impotriva propriei sale persoane, manifestata prin : automutilari, acte de suicid ( pasional si comun ), toxicomanii, alcoolism.

heteroagresivitatea sau violenta indreptata impotriva celorlalti, manifestata prin: agresivitate verbala, violul, etc. Are un caracter sadic-agresiv. Motivele pot fi: afective (gelozia, ura, pasiuni diferite), nevoi utilitare (castig, furt, obstacole) sau sociale (razbunari, revolutii, etc.).

6.2 Violenta din teren

La prima vedere, comparativ cu alte sporturi, fotbalul nu este un sport violent. Regulile lui, felul in care jocul in sine se desfasoara, nu presupune violenta fizica. Spre deosebire de rugby, sau hochei, unde contactul fizic se intalneste intr-o proportie destul de mare, regulile fotbalului pedepsesc orice contact fizic mai agresiv. Si cu toate acestea, arbitrii sunt nevoiti de multe ori sa fluiere acordarea cartonaselor galbene sau rosii, fortele de ordine sunt nevoite sa intervina in altercatiile pornite intre echipele ce disputa castigarea unui titlu sau al unui campionat.

Din acest punct de vedere, putem considera ca fotbalul este mult mai violent decat rugby-ul sau chiar decat boxul. Acest lucru se datoreaza faptului ca, la rugby de exemplu, contactul fizic dur nu este pedepsit, ci este chiar parte integranta a jocului in sine. Pe cand in cazul fotbalului, aceste contacte fizice dure nu sunt permise. Si totusi, sunt prezente la mai toate meciurile disputate pe teren.

Violenta din teren, ca si violenta din tribune, este tot un fenomen multicauzal. Un prim factor care ii determina pe jucatori sa renunte la fair-play, este oboseala, o oboseala atat fizica, cat si psihica. Antrenamentele epuizante, „ intarite” de nopti de petreceri, duc la o stare de agresivitate destul de ridicata. Faptul ca multi antrenori nu isi mai disciplineaza jucatorii suficient de mult, incat sa ii impiedice pe acestia in a pierde noptile, dar pe de alta parte ii supun la antrenamente foarte riguroase si solicitante, nu poate duce decat la o stare de oboseala excesiva.

Un alt motiv pentru care jucatorii „ apeleaza” la iesiri necontrolate, si vulgare de cele mai multe ori, asupra altor jucatori, este si miza financiara, aflata in joc. Spre deosebire de alte timpuri, fotbalul modern a devenit o afacere foarte profitabila, atat pentru conducatorii de club, cat si pentru jucatori. In momentul actual, fotbalul nu mai este jucat de placere, din pasiune, ci pentru motive financiare. Atunci cand managerul clubului anunta jucatorii ca vor primi o suma considerabila de bani in cazul in care echipa castiga meciul, fiecare om din teren are in prim-plan obtinerea castigului financiar prin intermediul castigarii partidei, cu orice mijloace posibile. Fiind un sport de echipa , acest lucru atrage dupa sine o presiune psihologica extrem de mare. Fiecare jucator este constient de faptul ca, daca nu joaca cum trebuie nu va fii singurul care nu primeste suma de bani promisa, ci toti membrii echipei vor avea de infruntat acelasi lucru. Prin urmare, recompensa financiara, in loc sa actioneze ca un factor motivant, ai mult ii indarjeste, si ii face sa devina mai agresivi.

Conventia europeana privind violenta si iesirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestarilor sportive, in special la meciurile de fotbal, ratificata la Strasbourg in ziua de 19 august 1985. “Violenta reprezinta un fenomen social actual, de mare amploare, ale carui origini sunt, in esenta, straine de sport si ca sportul este adesea terenul unor explozii de violenta, hotarate sa coopereze si sa intreprinda actiuni comune in scopul prevenirii si stapanirii violentei si impulsivitatii spectatorilor cu ocazia manifestarilor sportive

Actele de agresiune ale suporterilor indreptate contra sportivilor. Aici voi veni cu celebrul caz “Cantona”, care a avut loc la 25 ianuarie 1995 in etapa a 27-ea a Premier Ligii engleze, la un meci intre Manchester United si Christal Palace, desfasurat pe terenul celei din urma. Meciul avea o importanta deosebita, fiind unul principial dintre regiunea de nord si cea de sud a Angliei, meci in care legionarul francez al formatiei Manchester United, Eric Cantona a deschis scorul, iar mai apoi a fost eliminat, dupa o intrare dura asupra unui adversar. In drumul spre cabine acesta a auzit niste injuraturi la adresa sa, veneite din primul rand al tribunelor, care ar putea fi rezumate intr-un enunt de felul celui expus in continuare: “Fuck you, Cantona! You are a motherfucking bitch!”, la care, sarind gardul cu publicitate, acesta din urma l-a doborat cu un procedeu de kung-fu pe inflacaratul suporter si l-a batut zdravan. Cand parasea stadionul in propriul sau automobil, Cantona, a fost atacat de suporterii care vroiau sa-l razbune pe prietenul lor agresat. Din fericire, fortele de ordine au intervenit prompt, impiedicand linsarea fotbalistului.

Topul huliganilor din fotbal

Ionel Ganea, atacantul lui Poli Timisoara, nu e singurul fotbalist roman cu o atitudine violenta pe terenul de joc. Inaintea lui au fost Ioan Andone, Marius Lacatus, Gheorghe Hagi sau Ladislau Boloni.

Scenele de violenta inregistrate la meciul Poli Timisoara – Rapid, al caror protagonist a fost Ionel Ganea, au facut inconjurul Europei, insa trebuie precizat ca nu sunt primele de aceasta factura inregistrate pe stadioanele din Romania sau in care sunt implicati fotbalisti romani. La un moment dat s-a intocmit si un top al fotbalistilor violenti:

Locul I Ionel Ganea

A sarit la gatul asistentului. Scandalul de fostul international Ionel Ganea in timpul meciului de campionat Poli Timisoara – Rapid (1-1) a fost analizat si judecat pe toate partile, ca pedeapsa atacantul fiind suspendat timp de 22 de etape. In minutul 70 al partidei, Ganea si-a pierdut cumpatul si a sarit la gatul asistentului Dorin Mudura.

Locul II Gheorghe Hagi

"Regele" impartea pumni si picioare. Cand evolua in Turcia, la Galatasaray, 'Regele' a recurs nu de putine ori la violenta. Cel mai faimos caz marca Hagi s-a inregistrat in minutul 32 al unui meci dintre Galata si Genclerbirligi (2-1), disputat in martie 2001. Suparat ca arbitrul Erol Ersoy nu a validat un gol inscris de un coleg, Hagi l-a tras pe 'fluieras' de tricou si a primit cartonasul rosu. Nervos, Gica l-a insultat, l-a calcat pe picior, iar apoi l-a scuipat pe arbitru.

Locul III Marius Lacatus

4 luni pe bara in urma unui atac al "Fiarei". Nu degeaba fosta legenda a Stelei, Marius Lacatus, a fost poreclita 'Fiara'. Pentru ca se implica cu patos, nu de putine ori Laca termina meciurile cu nervii intinsi la maximum. De exemplu, in editia de campionat 1998 – 1999, in timpul unei partide Steaua – FCM Bacau (2-1), 'Fiara' l-a lovit cu piciorul pe fundasul bacauan Vasile Ardelean, provocandu-i acestuia o fractura inchisa de tibie si peroneu. In urma atacului, Ardelean a fost operat si a stat pe bara timp de 4 luni, iar Lacatus a fost amendat cu 500.000 de lei.

Locul IV Ioan Andone

Andone a alergat fara chiloti pe stadion. In martie 1989, Ioan Andone si-a dat chilotii jos la finalul unui meci Steaua – Dinamo, in fata lui Valentin Ceausescu. Arbitrajul facut de Ion Craciunescu a fost contestat si de Steaua, si de Dinamo.

Locul V Ilie Balaci

Alovitunarbitru .In 1998, pe cand antrena Universitatea Craiova, Balaci l-a lovit cu gheata in cap pe arbitrul de atunci, Aron Huzu. Ilie a fost suspendat un an.

6.3 Violenta suporterilor

Violenta in fotbal, sau mai precis, huliganismul, este un fenomen psihologic si social, considerat a fi unul din flagelele secolelor XIX si XX. Desi in alte tari s-a diminuat mult, in momentul actual, din punctul de vedere al gravitatii incidentelor si al gradului de raspandire, in Romania se pare ca de abia acum isi extinde cu adevarat manifestarile.

Acest fenomen a suscitat interesul multor oameni de stiinta, si a facut obiectul multor cercetari interprinse in domeniul socilogiei si al psihologiei. Prin urmare, parerile cu privire la mecanismele declansatoare si determinante ale huliganismului sunt multe si variate.

Dar cine sunt acesti huligani? Ce trasaturi caracteriale impartasesc ei? Ce ii determina sa se comporte intr-o astfel de maniera? De ce numai anumiti indivizi aleg acest drum? Acestea sunt intrebari al caror raspuns ne-am propus sa il oferim in capitolul de fata

In termeni foarte largi, huliganismul se defiineste ca fiind „Tulburare a ordinii si moralei publice prin manifestari care arata lipsa de cuviinta sau de respect fata de regulile de convietuire sociala” . Violenta in sport, si mai precis in fotbal, presupune iscarea unor incidente agresive, intentionat sau spontan, care are ca urmari vatamarea corporala sau morala.

Violenta in sport este prin urmare de mai multe tipuri. Iata o clasificare oferita de catre Dr. Gheorghe Florian.

Astfel. In functie de combatantii implicati in evenimentele violente exista: violenta intre suporteri, violenta suporteri si jucatori, violenta intre suporteri si fortele de ordine; in aceasta categorie nu sunt incluse violentele cauzate de comportamentul generat de alcool ( Nuytens, 2002).

Dupa caracteristicile pe care aceste violente le presupun, exista violente spontane ( punctuale), in cazul carora marea majoritate a pot fi implicati in acest tip de violenta, in functie de anumite contexte si situatii, si de asocierea unor reactii emotive cu anumiti factori de risc. Violentele organizate, sau huliganismul, sunt „ organizate de nucleul dur al suporterilor unui club care incearca sistematic sa infunte nucleul dur al clubului rival.” De alftel, ei se considera a reprezenta elita suporterilor, acest lucru conferindu-le o valoare a identitaii a apartenentei la acest grup social din care fac parte. Faptul ca aceste incidente sunt nu sunt deloc spontane este relevat de planificarea si organizarea „ batailor” inainte si dupa meci. Un alt aspect demn de mentionat este acela ca acest tip de violente se constituie a fi „ o competetie paralela cu intrecerea sportiva” .

O ultima categorie a tipurilor de violenta o reprezinta catastrofele. Acestea prespun prabusirea de tribune, evenimente soldata de obicei cu morti. Catastrofele din fotbal au fost determinate de-a lungul timpului de organizarea slaba, infrastructura defectuoasa, prosta organizare a interventei fortelor de ordine, de faptul de multe bilete sunt vandute „ la negru”.

Dar cine sunt acesti indivizi care iau parte la astfel de manifestari violente? In proportie de 99% la suta din cazuri sunt baieti tineri, aflati la sfarsitul adolescentei, sau in jurul varstei de douazeci de ani. Exceptiile de la aceasta regula o fac liderii de galerie, care sunt de obicei trecuti de varsta de treizeci de ani, sau cei care mai vechi in galerie, „ batranii” galeriei, cum mai sunt numiti de catre suporteri, care sunt indivizi cu o experienta huliganistica de cel putin zece ani.

Marea majoritate fac parte din clasa muncitoare, neavand un post stabil de munca, prestand servici ce presupun efort fizic in primul rand. Cu toate acestea, in Anglia, si in alte tari, in anii 70 a pornit cu curent numit „ Casuals”, curent ce contravine cu specificul celor enumerati mai sus. Casuals sunt cei care pun foarte mare accent pe vestimentia de firma, venind de astfel in contradictie cu marea majoritate a suporterilor care fac parte din clasa muncitoare. Casuals se constituie a fi o subcultura a fotbalului si este un anumit tip de huliganism. Motivul pentru care ei aleg purtarea hainelor scumpe create de renumiti designeri europeni este acela ca astfel pot evita fortele de ordine mult mai usor. Nu poarta haine ce poarta insemnele clubului, acest lucru usurandu-le si infiltarea in grupurile rivale sau sa intre in puburi.

Violentele pe stadioane pot imbraca multe forme. Astfel, in opinia lui Nuytens, ostilitatile sunt progresive, parcurgand mai multe etape.

Prima etapa este cea in care suporterul incearca sa para violent, prin intermediul a doua modalitati: prima este jocul de-a opozitia, iar a doua presupune provocari si intimidari. Jocul de-a opozitia se manifesta prin scandari, cantece si obligatia tuturor membrilor de galerie de a participa la aceste manifestari, reiesind astfel dorinta acestora de conformitate. Relatiile sunt vazute in aceste momente ca opozitie intre noi si „ ei”. Ei pot reprezenta oricine care nu face parte in momentul acela din galerie. Un fapt demn de mentionta este acela ca dinamica acestei opozitii se poate modifica un functie de numarul si pozitionarea fortelor de ordine. Provocarile si intimidarile sunt reprezentate de o intreaga game de gesturi, cum ar fi aratarea fundului, fluturarea pumnului in aer, etc. Aceste gesturi nu se supun nici unui fel de reguli, si poate degenera in violenta daca se exagereaza; aceasta intrucat in aceasta etapa nu se intra in contact fizic. Aceste manifestari totodata pot fi amplificate de consumul ridicat de alcool si de amintirea conflictelor din trecutul apropiat.

A doua etapa este trecerea la act, care presupune participarea la afirmarea identitara si aplicarea principiului „ ochi pentru ochi, si dinte pentru dinte”, adica violenta pentru violenta. In acest caz suporterul care urmareste sa fie observat este cel care „ agita spiritele”, asigurnadu-se astfel de castigararea respectului pentru actele violente pe care le realizeaza. Astfel, individul care porneste „ trecerea la act” spera sa isi intareasca pozitia in cadrul grupului, ceea ce il motiveaza cu adevarat fiind o recunoastere simbolica din partea celorlalti membrii ai grupului. Comportamentul pe care acesta ila dpta poate varia in functie de o multitudine de factori, cum ar fii imaginea lui despre sine, imaginea pe care grupul din care face parte o are, statutul si rolul pe care il are in cadrul grupului. Un alt motiv determinant este acela ca suporterul care adopta astfel de comportamente tine neaparat sa demonstreze ca nu este un suporter obisnuit, ca este un suporter adevarat in adevaratul sens al cuvantului.

Cea de-a treia etapa o constituie reprezentarea violentei ca resursa in dinamica grupului, care presupune violenta organizata, contestarea si violenta liderilor de galerie. Un alt aspect este cel al violentei organizate, care are o multitudine de factori. Conflictele trecute reprezinta unul dintre ei. In general porneste de la unul din membrii galeriei, care actioneaza fara acordul liderilor; reprezinta o continuare a activitatilor de intimidare, iar cel care porneste violentele poate constitui la un anumit moment dat un grup propriu care va putea rivaliza cu galeriile de suporteri opusi. Aceste comportamente slabesc dinamica grupului, intrucat liderii de galerie nu au reguli pe care le pot impune, sau pedepse puternice pe care sa le poata aplica. Tot astfel, in cazul in care un lider nu accepta un astfel de suporter violent, este repede contestat de catre gruparea huliganilor.

In cazul liderilor violenti lucrurile devin mult mai simple pentru suporterul de rand care adopta un comportament violent. Pentru ca astfel comportamentul lui va fi intarit de catre o persoana care are influenta asupra unui grup numeros de oameni, o persoana importanta si impunatoare. Acest tip de lideri, majoritari ce-i drept, valorizeaza suporterii care fac proba loialitatii si au un capital care este fondat de conduitele agresive din trecutul recent. Principalele functii ale lederilor in grupul de suporteri este sa cultive memoria conflictelor, sa multiplice gratificatiile pentru angajarea in comportamente agresive, sa stigmatizeze pe cei care resping ideologia „ Ultra” si, intr-un mod absolut paradoxal, sa produca partizani devianti care, ulterior, nu mai pot fi controlati.

Studiile efectuate in anii 1980 la Universitatea Leceister din Anglia, cu privire la acest fenomen, au pus accent pe existenta unei societati masculine agresive, mai ales in mijlocul clasei muncitoresti. In aceste medii „ dure”, tinerii barbati sunt socializati prin intermediul unor standarde care rasplatesc si valorifica exprimarea asertiva si deschisa spre violenta a masculinitatii. Tinerilor li se cere sa fie capabili sa aibe grija de ei. Bataile sunt anticipate si asteptate, nu doar pentru provocarea pe care o reprezinta, ci si pentru felul in care ii face pe „ protagonisti” sa se simta; multi dintre ei au afirmat faptul ca experientele traite pe stadion ii face sa se simta mai bine decat atunci cand fac sex.

Membrii unor astfel de grupuri sunt foarte atasati din punct de vedere spatial, acest lucru insemnand ca sunt atasati de cartierul din care fac parte, de oras, regiune, etc.

Clubul de fotbal, ca loc al luptelor simbolice intre clasele de comunitati muncitoresti care sunt reprezentative, este un loc de intalnire atractiv pentru a testa identitatea masculina, mai ales la nivelul afilierii orasului, regional, si chiar la nivel national. Acesti tineri isi apara orasul, reputatia acestuia impotriva intrusilor, al caror scop este subordonarea gazdelor. Mare importanta au o au si meciurile in deplasare, care reprezinta infruntarea fanilor echipelor adverse, moment in care huliganii se bucura si de o „ bataie buna” din cand in cand.Demn de mentionat este faptul ca unele din aceste confruntari violente sunt aranjate prin intermediul telefonului. Statutul masculin, loialitatea, camaraderia, toate acestea reprezinta „ recompense” ale acestei activitati, pe care tinerii societatii contemporane nu au unde in alta parte sa le gaseasca.

Ipoteza acestei masculinitati agresive a clasei de jos a fost criticata in Anglia de nenumarate ori. Psihologul Ian Taylor ( 1987), afirma faptul ca, ipoteza emisa de Universitatea Leicester, si anume cea a fractiunii de clasa, nu poate explica fenomenul casuals-ilor, care au reprezentat nucleul huliganilor in anii 80. Acestia, dupa cum mentionam si in randurile de mai sus, folosesc obiectele vestimentare pentru rivalitati. Taylor afirma ca violenta fanilor englezi in afara este rezultatul unei fractiuni a clasei muncitoresti „ thathcer-izate” care se afla intr-o continua ascendenta, si care are cu siguranta elemente de solidaritate intre sexe si spatiale innascute, dar este in general individualista, sovinista si rasista. Tot Taylor afirma ca starea masculinitatii in Anglia contemporana este problema care se ascunde in spatele suporterilor violenti, mai degraba decat problema de clasa.

Ipoteza pe care Ian Taylor a emis-o este faptul ca membrii acestor galerii provin din medii sociale si familiale foarte diverse. Atractia pe care „ drama sociala” si oportunitatea afiliatiei la un anumit grup, competitia, onoarea si rusinea aruncata asupra adeversarilor, sunt elemente care ii determina pe acesti indivizi sa recurga la astfel de comportamente violente. Din punctul lui de vedere grupurile de huligani sunt foarte diverse in formele lor, pot include fani din mai multe categorii sociale, cu nivele de organizare diferita, si se bucura de confruntare intr-o masura mult mai mare decat de violente in sine. Taylor concluzioneaza ca acest fenomen este mult mai bine inteles din punctul de vedere al antropologiei, si prin analizarea biografiei indivizilor in cauza, decat prin modele explicative sociologice sau psihologice.

Alte perspective psiho-sociologice in Anglia, se bazeaza pe semnificatia activitatii in sine, decat pe fundalul sociologic al celor implicati in activitati huliganistice. Gerry Finn( 1994 ), explica huliganismul prin termeni ca „ flux” sau apogeu. Se refera la faptul ca acesti indivizi cauta o experienta emotionala intensa, pe care nu o pot atinge in viata cotidiana. Experientele de „ flux” ofera exprimarea deschisa a emotioanalitii colective, impartasite cu ceilelati membrii ai grupului social din care fac parte: tristetea sau bucuria, traite la exrtrem, ducand astfel si la o intarire a unei identitati sociologice comune. Huliganii, ca si alti fani dealtfel, cauta acest apogeu emotional in fotbal, respingand ideea de a juca un rol provizoriu in activitatea de suporter, in favoarea participarii directe la confruntarile dintre spectatori.

In 1994, Kerr emite ipoteza conform careia huliganismul reflecta cautarea nivelelor ridicate de simulare emotionala prin activitatile cu grad ridicat de risc, in favoarea perioadelor lungi de plictiseala. Desi huliganismul se manifesta cu preponderenta in colectivitati, ei pot deveni dependenti de aceasta „ activitate”, care ii va duce spre cautarea activitatilor din ce in ce mai violente pentru a atinge stimularea emotionala. Aces tip de suporteri mai sunt denumiti in literatura de specialitate si ca „ super-huligani”.

In anul 2000, Garry Robson a realizat un studiu, ce s-a finalizat in lucrarea intitulata : „ Nobody likes us, We don’t care” ( Nimanui nu ii place de noi, Nu ne pasa), aplicat pe fanii echipei F.C Millwall. Concluziile lui Robson se aseamana cu cele ale Universitatii Leicester, stipuland faptul ca huliganismul reprezinta o forma de rezistenta asupra intruziunii in sport a culturilor locale a claselor de mijloc. Tiparele, pattern-urile continuitatilor istorice masculine in indentitatea clasei muncitoare sunt relevate in codurile nescrise de „ conduita” ale suporterilor infocati ai echipei F.C Millwall, reuniti sub numele de „ The Lions”, care in traducere insemana Leii.

Un alt studiu, realizat de catre Anthony King, in anul 2001, pune accentul pe rolul memoriei colective in ceea ce priveste incidentele huliganistice. „ Viitorul gastilor de huligani si forma pe care violenta lor o va lua este in mod substantial determinata de catre valorile comune pe care le stabilesc prin intermediul afirmarii publice a unor amintiri colective” .

Tot in anul 2001, autorii Campbell si Dawson, au aruncat vina asupra fenomenului feminsmului in ceea ce tine de huliganism. Fotbalul nu poate fi desconectat de alte contexte ale violentei, nici de sistemele sexului, care este implicat in construitea masculinitatii. Este vorba deprere o dominare spatiala si sexuala care devine rutinizata intr-o anumita cutura populara. Desi se vorbeste mult despre rasism in cazul fenomenului suporteristic, nimeni nu zice nimic despre sexism, ca parte integranta in cadrul fotbalului.

O alta stiinta care s-a ocupat de huliganism si suporterism este antropologia. In 1994 si 1997, Armstrong a publicat studii realizate pe suporterii echipei de fotbal din Sheffield, cei numiti „ The Blades” ( Cutitele). Studiul respectiv s-a intins pe o durata destul de mare de timp, tinand cont de faptul ca autorul era rezident permanent al acestui oras, avand astfel oportunitatea de a ii observa indeaproape pe respectivii suporteri. Concluziile acestui autor sunt asemanatoare cu ale celorlalti autori citati in randurile de mai sus, si anume ca riscul si emotia pe care acesta o atrage dupa sine sunt factori determinanti in iscarea incidentelor violente.

Un alt autor care a ajuns la concluzii asemanatoare este si Dunning( 1994), care nu ignora exaltarea si bucuria generata de tulburarile legate de suporterismul fotbalistic.

Tot astfel, Paul Willis, considera ca euforia, si fiorul implicate in situatii violente, si atractia tinerilor care fac parte din clasele muncitoare spre comportamente violente, sunt gasite de acestia prin intermediul contextelor riscante in care orice se poate intampla oricand.

Un element cheie in abordarile socio-psihologice este , dupa cum mentioanam si in randurile precedente, constructia sociala a sexelor de-a lungul timpului. Huliganii sunt tineri barbati, care au pornit spre constructia sociala a unei identitati masculine satisfacatoare, care este legata de specificul clasei sociale din care fac parte, si al cultiurii.

ARHETIPURILE MASCULINITATII SI VIOLENTA DIN FOTBAL

Arhetipurile masculinitatii si impactul lor asupra vietii intrapsihice

Un intelept trecea in fiecare zi in drumul sau spre templu pe langa un cersetor. In fiecare zi, cersetorul intindea mana in speranta a catorva monede din partea inteleptului. Intr-o zi, inteleptul ii arunca cateva monede cersetorului si il intreba:” Te-ai uitat vreodata inauntrul lazii de lemn pe care stai?”. „ La ce bun?, raspunse cersetorul; E doar o lada veche pe care care mi-a dat-o tatal meu cu ani in urma”. Inteleptul a trecut mai departe, dand trist din cap si lasandu-l pe cersetor cu mana intinsa spre urmatorul trecator. In ziua urmatoare, inteleptul trecu din nou pe langa cersetor si il intreba:” De ce nu te uiti in lada de lemn pe care stai”. De data asta, cersetorul a facut ce i-a cerut. Dupa ce a ridicat capacul, rasuflarea i s-a taiat cand a vazut ce era acolo. Lada veche de lemn continea bogatii si comori cum nici in vise nu credea ca exista.

„Unde sunt barbatii initiati de altadata?”. Este intrebarea pe care Roger Moore si Douglas Gillette o pun in cartea lor intitulata „ Redescopera arhetipurile masculine: Rege, Amant, Razboinic, Magician”. Raspunsul la aceasta intrebare este unul foarte complex, tinand cont de rolul si statutul barbatului din ziua de astazi. Multiplele modificari pe plan social, cultural, ecomomic, familial, etc, pe care societatea le-a suferit pe parcursul ultimelor secole, au facut ca statutul masculin sa fie extrem de diferit fata de cel al secolelor trecute. Putem afirma fara exagerare ca societatea actuala se confrunta cu o criza a masculinitatii. Din ce in ce mai multe cercetari psihologice si sociale constata faptul ca dimensiunea identitatii masculine si-a pierdut specificul si ca se indreapta cu pasi rapizi spre o modificare structurala care nu aduce dupa sine nici un fel de beneficiu. Societatea contemporana se confrunta cu o reala decadere a valorilor familiei traditioanale. Familia nu mai reprezinta celula de baza a societatii. Pe parcursul secolului XIX, barbatii, si femeile in egala masura, si-au abandonat rolurile lor traditioanale, odata cu miscarea feminista, dinamica grupului familial a capatat noi valente. Acesta este poate unul din primii factori determinanti ai acestei crize ai actualei crize a identitatii masculine. Odata ce a aparut emanciparea feminina importanta rolului barbatului in familie s-a diminuat mult. Daca in secolele trecute barbatul asigura existenta acum si femeile pot acelasi lucru in egala masura. Prin urmare, rolul pe care il joaca de mii si mii de ani, acela al asigurarii traiului ii este negat in momentul actual. Inca din vremuri preistorice, femeia s-a ocupat de cresterea copiilor, iar barbatul a trebuit sa se duca la vanatoare, pentru a asigura hrana acestora. Prin urmare, in linii mari, acestea sunt rolurile sexelor: femeii ii revine natalitatea, iar barbatului asigurarea existentei. Ceea ce se petrece in momentul actual cu statutul barbatului are urmari la fel de grave cum ar avea si negarea rolului de mama in cazul femeilor. Daca, presupunand prin absurd, ca oamenii de stiinta ar inventa o metoda prin care femeile nu ar mai fi nevoite sa nasca si sa se ocupe de cresterea copiilor, rezultatele ar fi la fel de devastatoare. Nevoia bioologica a femeii de ai mama este la fel de importanta ca si nevoia barbatului de a fi „ provider”, adica acela de a furniza.

Desigur, exista si o multitudine de avantaje psihice si sociale al actulului fenome, dar dupa cum mentionam si in capitolele anterioare, societatea contemporana este una „bolnava”, iar actuala emancipare a femeii nu a fost integrata in viata cotidiana intr-un mod absolut pozitiv. Caci iata, unul din efectele secundare ale acestei miscari este criza identitatii masculine.

Un efect direct al acestei crize este si dinamica pe care familia din ziua de azi o are. Caci, din ce in ce, mai multe familii se confrunta cu lipsa unei imagini parentale puternice. Tatal absent, din punct de vedere fizic sau emotional, nu mai ofera exemplul masculului, pe care fiul sau sa il poata urma. Datorita mult prea multelor ore petrecute la locul de munca, datorita personalitatii prea slabe a tatului, datorita ratei de divort care este in continua crestere, avem de a face cu o „ mutilare a capacitatii de a relationa intr-un mod pozitiv cu persoane de acelasi sex, sau de sex opus”, a copiilor acestor familii. Aceasta lipsa fizica si emotionala a figurii parentale conduce la un fenomen destul de ingrijorator: disparitia proceselor ritualice de initiere a baietilor cu scopul de a deveni barbati. Aceste rituri initiatice au existat inca de pe vremea triburilor, avand o importanta covarsitoare in viata baietilor din trib.

Stephen Gilligan si R. Dilts, psihologi cu orientare neurolingvistica, afirma faptul ca individual uman este influentat de doua tipuri de istorii: istoria personala si istoria colectiva. Prima se refera la experienta personala de viata a fiecarui individ in parte, iar cea de-a doua este memoria adand inradacinata in fiecare dintre noi a istoriei speciei umane. Acest ultim tip organizeaza in tipare sau imagini felul in care ne reprezentam bucuriile si tristetile conditiei umane, iubirea, viata umana, etc.

Inconstientul colectiv, strat al Psyche alcatuit dintr-o serie de continuturi impersonale, posibilitati congenitale de functionare a psihicului in general, constand in primul rand din structura ereditara a creierului, reprezentata de „conexiuni mitologice", de motive si imagini care se reproduc fara incetare la toti oamenii, in afara traditiei sau a migratiei istorice. Acest strat abisal al inconstientului nu este numai general uman, ci si general animal, sediu al arhetipurilor,al Sinelui. „Sinele individual — spune Jung — este parte,portiune sau reprezentant al unui fel de flux psihologic care exista pretutindeni si in toate fiintele, cu nuante particulare, si care renaste mereu cu fiece fiinta.

Inceputurile teoriei lui Jung referitoare la inconstientul colectiv apar in anul 1909. In acest an, Jung si Freud au fost invitati sa conferentieze in Statele Unite, petrecand aproape sapte saptamani impreuna zi de zi. In principal isi analizau visele reciproc, iar unul din visele lui Jung ii reveleaza acestuia inconstientul colectiv. Visase ca se afla la etajul de sus al unei case vechi, frumos mobilate, cu tablouri splendide pe pereti. Era uimit ca aceasta casa ii apartinea si se gandea ca habar n-are cum arata parterul, asa ca a coborat sa-l vada. Totul era acolo mult mai vechi. Mobilele erau medievale si totul parea oarecum cufundat in bezna. “Acum trebuie sa cercetez toata casa cu adevarat”, a reflectat. S-a uitat indeaproape la podea. Era facuta din dale de piatra si intr-una din ele a descoperit un belciug. Cand a tras de el, dala s-a ridicat, lasand sa se vada niste trepte de piatra coborand in adancuri. A coborat si a intrat intr-o grota joasa, scobita direct in stanca. In tarana erau raspandite oase si cioburi de lut, ramasite ale unei culturi primitive, printre care a gasit si doua cranii umane , cu siguranta stravechi si pe jumatate distruse. Apoi s-a trezit.

Singurul lucru pe care Freud l-a gasit interesant la acest vis au fost cele doua cranii, el considerand ca Jung ar dori moartea proprietarilor lor. Dar pentru Jung, casa era o imagine a sufletului . Incaperea de la etaj reprezenta personalitatea constienta. Parterul era echivalentul primului nivel al inconstientului, pe care el avea sa-l numeasca inconstient personal, in timp ce nivelul cel mai profund dintre toate, atinsese inconstientul colectiv. Acolo descoperise lumea omului primitiv din sine insusi. Pentru el craniile n-aveau nimic de-a face cu faptul de a dori moartea cuiva. Ele apartineau stramosilor nostri umani, care au contribuit la modelarea mostenirii psihice comune tuturor, constituind laolalta “mostenirea arhaica a umanitatii”.

In clipa cand Jung a avut indrazneala sa-si faca publica ipoteza cu privire la inconstientul colectiv, ea s-a dovedit a fi abaterea cea mai semnificativa de la freudism si totodata contributia lui personala cea mai importanta in domeniul psihologiei. Ceea ce propunea Jung avea pretentia de a fi un concept fundamental pe care sa se poata edifica intreaga stiinta a psihologiei. Jung a considerat ca este sarcina psihologului sa studieze inconstientul colectiv si entitatile functionale care-l alcatuiesc – arhetipurile, cum le-a numit pana la urma.

Arhetipurile sunt “structuri psihice identice, comune tuturor”, constituind laolalta “mostenirea arhaica a umanitatii”. Jung le-a considerat in esenta drept nuclee neuropsihice innascute, avand capacitatea de a initia, controla si mijloci caracteristicile uzuale de comportament si trairile tipice tuturor fiintelor umane. Intreaga zestre arhetipala a unui individ alcatuieste inconstientul colectiv, a carui autoritate si forta apartine unui nucleu central integrand ansamblul personalitatii, nucleu pe care Jung l-a numit Sine.

Reprezentarea printr-o diagrama a modelului junghian al spiritului trebuie imaginat ca o sfera, avand trei invelisuri. In centru si raspandindu-si influenta in intregul sistem, se afla Sinele. In cercul interior primelor doua cercuri concentrice este inconstientul colectiv, alcatuit din arhetipuri. Cercul exterior reprezinta constientul, avand drept focar eul, care graviteaza in jurul sistemului. Intr-o pozitie intermediara se afla inconstientul personal alcatuit din complexe, fiecare complex fiind legat de un arhetip –deoarece complexele sunt personalizari ale arhetipurilor, modalitati in care arhetipurile se manifesta in sufletul fiecarei persoane.

Aceasta teorie poate fi formulata, in fond, sub forma unei legi psihologice: ori de cate ori se constata ca un fenomen este caracteristic pentru toate comunitatiile umane, el este expresia unui arhetip al inconstientului colectiv. Nu poti demonstra ca asemenea fenomene cu manifestare generala se datoreaza exclusiv factorilor arhetipali sau numai difuziunii culturale, pentru ca, foarte probabil, e vorba de contributia amandurora.

Arhetipul poseda o dualitate fundamentala: este deopotriva structura psihica si structura nervoasa, este deopotriva “spirit” si “materie”, astfel ca Jung a ajuns sa-l considere o preconditie esentiala tuturor evenimentelor psihofizice. Jung a afirmat ca structurile arhetipale nu sunt fundamentale doar pentru existenta si supravietuirea tuturor organismelor vii, ci si ca ar fi totodata legate de structurile care controleaza comportamentul materiei anorganice.

Fie ca suntem sau nu convinsi de aplicarea teoriei jungiene a arhetipurilor in zonele cele mai ezoterice ale experientei umane, e greu sa negam ca este vorba de o idee avand implicatii profunde. Daca, asa cum credea Jung, arhetipurile preconditioneaza intreaga existenta, atunci ele ar trebui sa se manifeste in realizari de tipul artei, stiintei si religiei , ca si in organizarea materiei organice si anorganice, fiind susceptibile sa ne ofere un punct de vedere capabil sa ne transforme modul in care intelegem toate aceste fenomene. Indiferent la ce ar mai putea duce ipoteza arhetipurilor, ea poate cel putin sa ofere o punte intre stiinta comportamentului si cea a mintii.

Dezvoltarea unei atitudini (extravertita sau introvertita) si a unei functii e o parte a procesului adaptarii noastre la lume, imprimandu-I o pecete specifica fiecaruia.

Procesul de civilizare al fiintei umane duce la un compromis intre sine si societate si la confectionarea unei masti in spatele careia traiesc cei mai multi oameni (persona). Ea este un fenomen colectiv, o fateta a personalitatii care ar putea la fel de bine sa apartina altcuiva si care este adesea gresit inteleasa ca fiind individuala. Persona este o necesitate, prin ea ne legam de lumea noastra; ea opereaza o simplificare in contactele noastre, aratandu-ne ceea ce putem astepta de la ceilali oameni si, in general, I face placuti (la fel cum hainele infrumuseteaza corpurile urate). Prin intermediul personei ne structuram pe noi insine intr-o forma care speram sa poata fi acceptata de catre ceilalti. Ea a fost numita uneori “arhetip social”sau “arhetip de conformare”; dat fiind ca determina succesul sau esecul adaptarii noastre sociale. Intotdeauna exista o tenta de prefacatorie in persona, pentru ca ea este un soi de vitrina ion care ne place sa ne etalam marfurile noastre cele mai bune.

Persona incepe sa se formeze inprima faza a copilariei din nevoia de a ne conforma dorintelor si sperantelor parintilor , colegilor si profesorilor nostrii. Copiii isi dau repede seama ca unele comportamente se bucura de acceptare, fiind eventual si recompensate pozitiv, in vreme ce altele sunt inacceptabile si pot duce la pedepse. Exista atunci tendinta ca trasaturile acceptabile sa se structureze in persona, iar cele inacceptabile sa fie ascunse sau reprimate. Aceste aspecte socialmente indezirabile ale personalitatii pe cale de maturizare sunt sechestrate de regula in inconstientul personal, unde se contopesc spre a alcatui un complex- ori o personalitate fragmentara -numita de Jung umbra.

Fie si nedorita, umbra, subzista asemenea unei forte nedomolite, pe care o purtam cu noi pretutindeni. Mare parte din timp reusim totusi sa o ignoram, dar ea are insusirea sacaitoare de a ne reaminti mereu ca exista, mai ales in timpul viselor.

In vise, umbra ia forma unui personaj sinistru, avand acelasi sex cu persoana care viseaza si apartinand adesea unei alte natii. De regula are ceva strain sau ostil, care trezeste un simtamant de dezgust, manie sau teama. Iata ce l-a indreptatit pe Jung sa considere umbra un complex, care asemenea tuturor complexelor poseda un miez arhetipal, in cazul de fata arhetipul Dusmanului. Intre toate arhetipurile, Dusmanul e cel mai important si, in mod potential distructiv. Arhetipul dusmanului capata realitate in psihicul individual sub forma complexului umbrei prin evolutia noastra intr-un mediu social uman. Exista doua surse importante ale acestui complex: indoctrinarea culturala si reprimarea familiala.

Complexul moral se formeaza pe temeiul imperativului arhetipal de a ne insusi si de a perpetua valorile culturii in care ne nastem. Dobandirea unui complex moral impune Sinelui restrictii serioase, din care multe trebuie sa fie transmise umbrei. Ca sa ne protejam de aceasta amenintare si sa ne pastram sanatatea, folosim o serie de mecanisme de aparare a eului, cu precadere refularea, negarea si proiectia. Pe langa faptul ca ne refulam umbra in inconstientul personal, ii negam existenta si o proiectam asupra altora.

Proiectia umbrei poate constitui un pericol major, atat pentru pacea sociala cat si pentrucea dintre natiuni. Constiinta umbrei, ca atare, nu este importanta doar pentru evolutia personala, ci si ca baza pentru o mai buna armonie sociala si intelegere intre natii.

Asa cum genul e perceput ca afirmare a principiului arhetipal adecvat propriului sex, si relatiile cu celalalt sex se sprijina pe fundamente arhetipale. Inconstientul masculin contine un element complementar feminin, la fel cum in cel feminin exista un element complementar masculin. Aceste arhetipuri, Jung le-a numit anima si animus

“O imagine colectiva mostenita a femeii exista in inconstientul barbatului, cu ajutorul careia el pricepe natura femeii”. Puterea irezistibila a animei se datoreaza imaginii sale care este un arhetip al inconstientului colectiv, si care e proiectata pe orice femeie ce ofera cel mai mic “carlig” de care portretul ei sa fie agatat. Anima se exprima in viata barbatului nu numai in proiectia asupra femeilor si in activitatea creatoare ci si in fantazari, stari de spirit, presentimente si explozii emotionale.

Animus la femei este duplicatul animei la barbati. El pare a fi (ca si anima) derivat din 3 radacini- imaginea colectiva a barbatului mostenita de femeie, propria ei experienta cu masculinitatea ( procurata de contactele cu barbatii din cursul vietii sale) si principiul masculin aflat in ea in stare de latenta.

Anima produce stari de spirit- animus opinii; amandoua bazandu-se pe supozitiile inconstiente, in loc de idei realmente constiente si directionate constient. Asa cum mama este primul suport al animei pentru baiat, tot asa tatal este intruchiparea imaginii animusului pentru fata, care exercita o profunda fascinatie in spiritul ei (ea va actiona mereu in maniera tatalui). O particularitate a lui animus este ca are tendinta de a se exprima ca grup de barbati, distinct de anima care este intotdeauna vazuta ca o singura femeie.

Anima si animus sunt mediatori intre spiritul constient si cel inconstient, constituind o incercare de a intelege cate ceva din ce a fost pana acum inconstient. Ca si umbra, complexul contrasexual poseda insusiri opuse celor ce se manifesta in persona, dat fiind ca, pana si in vremurile noastre toata lumea se asteapta ca baietii sa fie baieti si fetele fete. Astfel, cu cat un barbat este mai incapabil sa-si accepte umbra si insusirile feminine din sine insusi, cu atat el se va identifica cu persona. De fapt, Jung merge chiar mai departe, afirmand ca “ se poate deduce caracterul animei din acela al personei, deoarece ”tot ce ar trebui sa se afle in mod firesc in atitudinea exterioara, insa lipseste vadit, se va gasi fara gres in atitudinea launtrica. Este o lege fundamentala…”

Dupa anima si animus , cele doua mari arhetipuri care s-ar putea sa devina influente in viata individului sunt acelea ale batranului intelept si marii mume.

Jung numeste uneori batranul intelept un arhetip al semnificatiei; dar pentru ca el apare in variate forme- rege, erou, vraci, mantuitor- trebuie sa luam termenul de “semnificatie” in sensul sau cel mai larg. Acest arhetip reprezinta un serios pericol pentru personalitate : cand el este trezit, omul poate lesne ajunge la credinta ca el poseda “mana”, putera magica si intelepciunea pe care acest arhetip o detine. In acesta exista o putere de nebiruit, pe care oamenii o simt intuitiv si nu-i pot rezista cu usurinta- ei sunt fascinati de ceea ce spune omul posedat de acest arhetip , chiar daca vorbele sale sunt incoprehensibile. Dar daca omul poate asculta linistit vocea inconstientului si intelege ca puterea functioneaza prin el (dar fara sa fie controlat de ea), atunci este pe calea unei autentice dezvoltari a personalitatii. Arhetipul marii mume actioneaza in mod paralel asupra femeii. Femeia posedata de aceasta figura ajunge sa creada despre sine ca este inzestrata cu o nemarginita capacitate de intelegere si iubire pe care vrea sa le puna in slujba celorlalti (pe care-I ocroteste cumva intr-un mod fortat). Aceasta tiranie subtila, daca e dusa la extrem, poate distruge personalitatea celorlalti.

Tot asa cum exista o serie de arhetipuri masculine, si dimensiunile maturitatii feminine sunt reprezentate de o serie de arhetipuri, dupa cum urmeaza:

MAMA (PAMANT): Arhetipul mamei are la baza imaginea originara a mamei, preexistenta si subordonata oricarui fenomen al maternului. Este un arhetip static de protectie. Acest arhetip are o multitudine de aspecte care se regasesc in diferitele traditii sub diferite forme: mama si bunica, mama vitrega si soacra, doica, zeita, fecioara (Fecioara Maria, Demetra, Core), Sophia (Cybelle-Attis, Intelepciunea aplicata), telul dorintei de mantuire (paradis, imperiu divin, Ierusalim ceresc), in sens extins biserica, universitatea, orasul, tara, pamantul, padurea, marea, materia, Luna, ca cerc magic (mandala, yantra), uter, yoni, cuptor.Proprietatile sale sunt maternul; autoritatea magica a femininului; intelepciunea si inaltimea spirituala ce transcende ratiunea; ceea ce este bun, ceea ce protejeaza, datator de crestere, fertilitate si hrana; locul transformarii magice, al renasterii; instinctul sau impulsul care ajuta, gratia divina; secretul, misterul.

FASCINATOAREA (APA): Arhetipul Facinatoarei are la baza imaginea iubitei, a femeii iubitoare care fascineaza barbatul. Ca reprezentari ale arhetipului ce se regasesc in traditii: Afrodita, Venus, Psyche cea care aduce apa vietii de pe culmi inaccesibile.Mesajul divin al acestui arhetip este cel al pacii si al iubirii. Arhetipul fascinatoarei face ca fiinta prin care se manifesta sa fie sensibila, plina de intuitie si inspiratie, avand o mare putere de comunicare dincolo de cuvinte. Ea poate genera sentimente de comuniune, fraternitate cu intreaga existenta, trezind in ceilalți o stare de daruire si de libertate.

EROINA INSPIRATOARE (FOC) : Arhetipul Eroinei are la baza starea de incredere in sine si a independentei naturii proprii, actiunea fiind modul sau de a fi. Ca reprezentari ale arhetipului ce se regasesc in traditii: Artemisa, Diana, Zeita vanatorii, Hecate, sora mai mare.Ea este netulburata de ceilalti, fiind provocata de obstacolele care stau in fata atingerii scopului dorit, deoarece spiritul competitiei o dinamizeaza. Este caracterizata prin perseverenta cu care-si urmareste telul dorit. Are tendinta de a proteja celelalte femei si de a avea legaturi profunde bazate pe o prietenie sincera.

INITIATOAREA (AER) : Arhetipul initiatoarei este cel mai aproape de planul supramental, de androginul divin glorios, fiind un simbol al intelepciunii. Ca reprezentari ale arhetipului ce se regasesc in traditii: Tara, Matangi, Atena, Minerva, cele 9 muze – fiicele lui Zeus, Shakti.Energia esentiala care anima a cest arhetip este cea a cunoasterii si comunicarii, fiind, totodata, o natura dinamica. In acest arhetip se afla ascuns misterul profund al initierii spirituale. Fascineaza prin mister, expansiunea cunoasterii. Femeia care are predominat acest arhetip fascineaza prin starea de plenitudine, iubire, implinire, beatitudine, afectivitate nesfarsita, trezind in barbat cautarea spirituala.

In continuare vom prezenta cele 4 Arhetipuri de baza , impreuna cu Umbrele lor principale.

REGELE

Aceasta energie arhetipala este primara in fiinta tuturor barbatilor. Regele include toate celelalte arhetipuri, si le pune in relatii de echilibru unul cu celalalt. Datorita acestui aspect, Regele este primul ca importanta, realizand relatiile cu celelalte trei potentialitati ale masculinitatii mature.

Arhetipul Regelui se apropie de manifestarea in interiorul fiecarui barbat, lui Dumnezeu in forma sa masculina. Astfel, avem de a face cu barbatul primordial, Adam, sau ceea ce filosofii denumesc ca fiind Anthropos-ul din fiecare, iar evreii si crestinii „ Imago Dei”, adica Imaginea lui Dumnezeu; referindu-de la acelasi aspect, hindusii denumesc aceasta forma de energie primara Atman. Freud a facut referire la Rege, reprezentandu-l ca fiind „ primul tata al primei hoarde”. Prin urmare, chiar se poate afirma faptul ca acesta energie fuzioneaza cu energia tatalui.

Disparitia arhetipurilor copilariei, reprezinta aparitia barbatului. Sfarsitul Stadiului Baiatului nu inseamna altceva decat inceputul Stadiului Barbatului. Iata in continuare un exemplu in acest sens, pe care autorii il descriu in cartea lor. Este vorba despre visul unui pacient, care este chiar in momentul tranzitiei dintre cele doua stadii.

„ Sunt soldat in vechea China. Am creat o gramada de probleme, am ranit o multime de oameni, am tulburat ordinea imperiului pentru propriul meu beneficiu si porfit. Sunt un rege al proscrisilor, un rege al mercenarilor.

Sunt urmarit prin sate si prin paduri de soldati ai armatei chineze, oamenii imparatului Chinei. Suntem imbracati cu totii cu un fel de armura si avem arcuri, sageti, probabil si sabii. Alerg print-o padure si vad o gaura in pamant- intrarea intr-o pestera-, astfel ca ma grabesc sa ma ascund in ea. Odata ajuns inauntru, vad un tunel lung. Alerg prin tunel. Armata chineza ma vede intrand in pestera si soldatii vin dupa mine in tunel.

In departare, la capatul tunelului, vad o lumina de o culoare albastru-pal venind de sus, probabil printr-o deschizatura. Pe masura ce ma apropii, observ ca lumina cade pe o incapere subpamanteana, iar in acea camera exista o gradina inverzita. In mijlocul gradinii se afla insusi imparatul Chinei, in roba sa rosu-aurie. Nu am incotro sa scap. Armata vine grabita din spate. Sunt fortat sa ma apropii de imparat.

Nu pot face altceva decat sa ingenunchez in fata lui, sa ma abandonez lui. Simt o mare umilinta, ca si cum un capitol al vietii mele ia sfarsit. El se uita in joc la mine cu o compasiune parinteasca. Nu este deloc suparat pe mine. Simt ca imparatul a trait toate aventurile vietii: saracie, bogatie, femei, razboaie, intrigi la palat, a fost tradat si a tradat la randul lui, a simtit suferinta si bucurie, tot ce contine o viata umana. Compasiunea cu care ma trateaza izvoraste din intelepciunea castigata prin aceste experiente stravechi.

Imi spune cu multa blandete: „ Trebuie sa mori. Vei fi executat in trei ore.” Stiu ca are dreptate. Exista p legatura nevazuta intre noi. Ca si cum ar fi fost chiar el in situatia mea, inainte: stie despre aceste lucruri. Cu un sentiment extraordinar de pace si chiar de fericire, ma abandonez sortii.” ( pag. 81)

Acest vis reprezinta ego-ul eroic al Baiatului, al soldatului care se confrunta, in sfarsit, cu propriile limitari si greseli, intalnindu-si soarta prin prezenta Regelui. Semnificatia visului este prin urmare aceea de intrare intr-o relatie corecta cu Regele primordial din interiorul sau, impacandu-se totodata si cu „ Tatal” primordial. Prin aceasta „ moarte” a Eroului, se va forma si va lua nastere noua maturitate masculina.

John V. Perry, psihoterapeut de orienatare analitica, a observat faptul ca, pe masura ce pacientii lui intrau mai bine in legatura cu energiile arhetipale, starea lor generala se imbunatatea.

Tranzitarea intre cele doua stadii se realizeaza in cazul in care Regele intruneste in mod corect cele doua functii pe care le are: prima este aceea a ordinii, iar cea de-a doua este a furnizariii fertilitatii si binecuvantarii.

Regele sta asezat pe tron sau pe Dealul Primordial, dupa cum ii ziceau vechii egipteni, de unde instaureaza ordinea, atat in el insusi, cat si in regatul pe care il conduce. Din acest loc central, intreaga creatie pe care o guverneaza „ radiaza in „ forme geometrice” pana la frontierele regatului”. Astfel, lumea se defineste ca parte a realitatii care se supune organizarii Regelui. Ceea ce se gaseste dincolo de aceste granite apartine haosului si dezordinii.

In Mesopotamia antica, Sargon din Akkad, unul din marii conducatori ai civilizatiei akkadiene, a „ construit” un regat, o civilizatie si o cultura, supranumindu-se „ Cel Care Conduce Cele Patru Sferturi Ale Lumii”. In conceptia antica, mai precis in intreaga civilizatie antica mediteraneana si cea chineza, lumea era organizata geometric in patru sferturi, fiind vorba despre un cerc impartit in patru de o cruce. Chiar si bastinasii americani priveau lumea in mod asemanator, cartea vraciului Sioux, Elan Negru( Black Elk), descrie lumea ca un mare cerc impartit in doua de doua carari: una neagra si una rosie. In locul in care aceste doua carari se intersecteaza se afla muntele central al lumii. Pe acel munte, se afla Marele Tata Ceresc, care reprezinta energia arhetipala a Regelui, care ii vorbeste lui Sioux, dezvaluindu-i o serie de revelatii referitoare la poporul sau.

In mai toate culturile antice, existau o serie de locuri pe pamant, care reprezentau centrul unui univers cuadratat, un univers organizat geometric. Iar in centrul acestui loc se afla regele-zeu si omul, care au domnit impreuna, precum si puterea creatoare.

Prin urmare, aceasta functie e energiei Regelui intrupeaza pentru oamenii regatului, prin intermediul unui rege uman, un rege muritor, principiul ordonator al lumii divine. Acest principiu ordonator „ functioneaza” in baza unui set de reguli, iar Regele uman are rolul de a codifica aceste regului in legi, emitandu-le si transmitandu-le ulterior poporului sau. Iata astfel cum indeplineste Regele functia ordonatoare. Manifestarea prea slaba sau negativa a acestei functii, a acestui rol, se poate lesne observa in cazul familiilor in care tatal este imatur, slab sau absent, familia fiind sortita dezordinii si haosului.

Dar Regele mai indeplineste si functia de fertilitate si binecuvantare. Oamenii din vechime au asociat inrodeauna fertilitatea- fiintelor umane, recoltelor, turmelor, si in general vorbind, a lumii naturale- cu ordonarea creatoare a lucrurilor de catre zei.

Regele sacru din vremurile stravechi a devenit expresia primara a fortei vietii-pentru multi oameni. Functia Regelui sacru de a fertiliza si binecuvanta apare in multe mituri si in povestile despre marii regi.

Nu numai fertilitatea, in sensul sau fizic, imediat, sau capacitatea generativa si creativitatea in sens general, sunt cele care reprezinta a doua functie e energiei Regelui, ci si binecuvantarea lui. Binecuvantarea este o actiune psihologica, sau spirituala. Regele cel bun ii binecuvanta intodeauna pe cei care meritau aceasta; concret, el ii primea in audienta la palat, iar in sens pishologic ii observa si ii cunostea [ersonal, in deplinatatea valorii lor.

Arhetipul Regelui in deplinatatea sa presupune calitatea ordinii, a masurii rezonabile si rationale, a integrarii si integritatii in sufletul masculin. El stabilizeaza emotiile haotice, si comportamentele ce scapa de sub control. De asemenea, confera statornicie si centrare manifestand starea de calm. Este „ fertilizant”, si centrat, transmite vitalitate, forta vietii si bucurie, aduce sustinere si echilibru. Ne protejeaza simtul ordinii noastre interioare, integritatea de a fi, si integritatea scopurilor noastre. Ne defineste starea de calm suveran, in legatura cu identitatea noastra, forta si siguranta masculina. Regele priveste lumea cu ochi fermi, dar totusi blanzi. Ii vede pe ceilalti cu toate slabiciunile, cu toate talentele si valoarea lor. Ii onoreaza si ii promoveaza, ii ghideaza si ii sustine in obtinerea deplinatatii porpiei lor existente.

Aceasta este energia care se manifesta prin intermediul unui barbat atunci cand el face pasii financiari si psihologici necasari pentru a asigura un trai confortabil familiei sale. Aceasta este energia cu care isi incurajeaza sotia atunci cand, de exemplu, ea decide ca vrea sa isi continue studiile universitare. Aceasta este energia care se exprima intr-un tata care isi ia liber de la serviciu pentru a participa la recitalul de pian al fiului sau. Aceasta este enerfia care, prin intermediul sefului infrunta subordonatii rebeli de la birou, fara a ii concedia.

UMBRELE REGELUI

Tiranul

La fel ca si in cazul celorlalte arhetipuri, Regele are o structura de umbra bipolara, activ – pasiva. Polul activ este denumit Tiranul.

Il putem vedea pe Tiran actionand in povestea crestina a nasterii lui Iisus. In acest caz Tiran este regele Irod care, atunci cand a aflat de venirea pe lume a pruncului Iisus, in acea lumea pe care el o controla, si-a trimis soldatii la Bethleem in cautarea noului rege, pentru a il ucide.

Tiranul uraste, invidiaza si se teme de o viata noua, deoarece simte ca aceasta viata noua este o amenintare pentru fragila lui domnie. Regele Tiran nu se afla in Centru si nu are o atitudine calma. El nu este creator, ci doar distrugator. Daca s-ar simti in siguranta cu propria sa capacitate generativa si in propria sa ordine interioara – adica structurile sufletului sau – el ar nazui plin de incantare la nasterea unei vieti noi in regatul sau. Daca Irod ar fi fost un asemenea barbat, ar fi inteles ca a venit timpul ca el sa se dea la o parte, astfel incat arhetipul sa se poata intrupa in noul Rege Iisus Hristos.

Tiranul ii exploateaza pe ceilalti si abuzeaza de ei. Este crud, nemilos si fara sentimente atunci cand urmareste ceea ce considera ca este in interesul sau propriu. Nu cunoaste limite cand vine vorba sa ii degradeze pe altii. El uraste tot ceea ce e frumos, inocent, ceea ce reprezinta un talent puternic, toate energiile vietii. Face aceasta deoarece, dupa cum am mai spus, ii lipseste structura solida interioara si ii este frica – e chiar ingrozit – de slabiciunea sa ascunsa si de lipsa fundamentala de potenta.

Umbra Regelui ca Tiran, este cea care se manifesta in tatal ce duce razboi cu fii sai, cu bucuria si puterea lor, cu capacitatile si vitalitatea lor. Face aceasta prin atacuri verbale deschise si prin desconsiderarea intereselor pe care ei le manifesta, a sperantelor si talentelor lor; intoarce spatele dezamagirilor lor si manifesta lipsa de interes atunci cand acestia obtin note bune. Totusi, este posibil ca atacurile sale sa nu se limiteze doar la abuzuri verbale sau de natura psihologica, ci ele pot include chiar si abuzuri fizice. Palmuirile se pot transforma in veritabile batai. De asemenea, pot aparea chiar si violuri. Tatal posedat de Tiran isi poate expoata din punct de vedere sexual fiicele, si chiar si slabiciunea si vulnerabilitatea fiilor sai.

Il puteam observa totodata, pe Regele Tiran actionand in diverse stiluri de viata, ba chiar si in anumite „profesii”. Marii traficanti de droguri, proxenetii, capii mafiei sunt toti exemple in acest sens. Ei exista pentru a isi impune si a isi avansa propriul statut; singurul lucru la care se gandesc este bunastarea lor castigata pe seama altora.

Barbatul care este posedat de Tiran e foarte sensibil la critici si, chiar daca afiseaza o mina amenintatoare, la cea mai mica remarca se va simti slab si infrant. Totusi, nu va arata acest lucru ceea ce se va vedea va fi o stare de furie.

Molaul

Molaul, daca nu poate fi identificat cu energia Regelui, el se va simti ca un nimic. Prezenta ascunsa a acestui pol pasiv explica dorinta de oglindire – „Adora-ma!”, „Venereaza-ma!”, „Observa cat sunt de important!” – pe care o putem simti la multi dintre superiorii si prietenii nostrii. Aceasta explica iesirile lor furioase si atacul asupra acelora pe care ii considera slabi si asupra carora ei isi proiecteaza Molaul interior (propria lor slabiciune).

Barbatului posedat de Molau ii lipseste centrarea, calmul si siguranta de sine, ceea ce un timp poate duce chiar la paranoia. Barbatul care este posedat de aceasta umbra bipolara a Regelui are multe motive sa ii fie frica, de fapt, deoarece comportamentul sau opresiv, care adese ori este plin de cruzime cerseste un raspuns interior din partea celorlalti.

Aceasta umbra se formeaza atunci cand parintii nu stiu sa ii acorde copilului exact atata adoratie si afirmare cat ii sunt necesare pentru a-l lasa sa coboare de pe „tron” usor in lumea reala, unde zeii nu pot trai ca niste muritori. O alta modalitate este situatia cand parintii au abuzat de baiat si au atacat maretia si gloria inca de la inceput.

RAZBOINICUL

Razboinicul ca toate arhetipurile reprimate, acesta se ascunde in profunzime pentru a iesi in cele din urma sub forma violentei emotionale si fizice, la fel ca un vulcan care a mocnit de secole, cu presuiunea crescand gradat in camera magmatica. Daca Razboinicul este o forma de energie instinctuala, atunci aceasta trebuie sa ramana si costa sa stai fata in fata cu ea.

Tot ceea ce trebuie sa facem este sa aruncam o privire asupra speciei noastre, istorie care este marcata in mare parte de razboi. Traditia marilor Razboinici este intalnita in aproape toate civilizatiile. In secolul nostru, intregul glob a fost zdruncinat de doua razboaie mondiale. Un al treilea si ultimul, in ciuda recentei aliante dintre Orient si Occident, atarna inca deasupra capetelor noastre. Ceva se petrece. Unii psihologi vad agresivitatea umana ca fiind consecinta unei manii infantile, reactie naturala a copilului la ceea ce Allice Miller a numit „pedagogie otravitoare”, la abuzurile asupra baietilor sau a fetitelor, la scara larga.

Caracteristicile Razboinicului in deplinatatea sa sunt integrate plenar in viata lui. Vechii samurai numeau aceste caracteristici do (se pronunta „dou”). Ele constituie Dharma (Ma’At sau Tao) Razboinicului, adica o cale spirituala sau psihologica armonioasa, care este urmata cu strictete in viata. Una din caracteristicile de baza ale Razboinicului este agresivitatea, care este o atitudine de aparare pentru sustinerea vietii ce ia nastere, energizand si motivand subiectul. Ea ne impinge sa fim defensivi sau „sa ramanem pe pozitie” in confruntarea noastra cu incercarile vietii. Sfatul samurailor era intotdeauna „sa pasesti” in lupta cu un potential deplin al energiei Ki, adica energia vitala de care dispui. Traditia razboinicilor japonezi sustine ca exista o singura pozitie din care poti infrunta batalia vietii, si anume frontala. Tot astfel, ea afirma ca exista o singura directie: inainte.

Energia Razboinicului exprima, de asemenea, si ceea ce am putea numi o obligatie transpersonala. El isi manifesta loialitatea fata de ceva anume – o cauza, un zeu, un popor, o misiune – care nu este doar individuala, desi aceasta loialitate transpersonala poate fi focalizata prin intermediul unor persoane importante, cum este, de pilda, un rege.

Razboinicul este organizat in jurul devotiunii sale centrale. Aceasta obligatie elimina multe dintre meschinariile umane. Traind in lumina realitatii lor spirituale precum Dumnezeu, sau a unor idealuri marete precum democratia, comunismul, libertatea sau orice alta obligatie transpersonala, ele transforma intr-atat de mult viata unui barbat incat certurile meschine si preocuparile egotice personale nu mai conteaza prea mult pentru acesta. Simtul datoriei si loialitatea Razboinicului sunt manifestate fata de ceva de dincolo, altceva decat el insusi sau preocuparile sale.

Si totusi razboinicul este adeseori un distrugator. Dar energia pozitiva a razboinicului distruge numai ceea ce trebuie distrus, pentru ca ceva nou, mult mai viu si mai virtuos sa poata aparea.

Chiar daca are o familie, devotamentul barbatului razboinic fata de alte indatoriri duce la numeroase probleme conjugale. Povestea sotiei insingurate si respinse de catre sotul ei soldat, face adesea subiectul multor filme.

Atunci cand energia razboinicului este conectata cu celelalte energii masculine mature, rezulta ceva cu adevarat splendid. Cand Razboinicul este conectat cu Regele, el serveste in mod constient regatul si actiunile sale decisive; claritatea gandirii, disciplina si curajul sunt de fapt creatoare si generative.

Interfata razboinicului cu arhetipul Magicianului este ceea ce il ajuta sa obtina maiestria si controlul asupra lui insusi si asupra „armelor” sale.

Intrepatrunderea cu energia Amantului ii confera Razboinicului compasiune si sentimentul legaturii cu toate lucrurile.

„ Exista o poveste depre un samurai care servea la casa unui mare domn. Acesta a fost ucis de catre un barbat dintr-o familie rivala, iar samuraiul jurase sa razbune moartea stapanului sau. Dupa ce a cautat mult timp sa afle cine era ucigasul si dupa ce a realizat multe sacrificii si a intampinat serioase dificltati, infruntand multe pericole, samuraiul a descoperit cine ii ucisese stapanul. Si-a scos sabia din teaca pentru a-l ucide. Dar, in acelasi moment, asasinul l-a scuipat. Samuraiul s-a dat un pas inapoi, si-a bagat sabia in teaca, s-a intors si a plecat. De ce?

A plecat deoarece era furios ca fusese scuipat. L-ar fi ucis pe asasin in acel moment datorita furie sale, si nu din devotament fata de idealul pe care stapanul sau il reprezenta. Uciderea acelui barbat ar fi fost realizata din ego, ca urmare a propriilor sale sentimente , nu din impulsul Razboinicului din interiorul sau. De aceea, pentru a fi loial naturii sale razboinice, el a trebuit sa plece si sa-l alse pe asasin in viata.” ( pag. 123)

UMBRELE RAZBOINICULUI

Sadicul

Detasarea energiei Razboinicului fata de relatiile umane conduce la reale probleme. Aceste probleme devin extrem de dureroase si distructive pentru un barbat care este prins in umbra bipolara a Razboinicului.

Uneori cruzimea Sadicului este pasionala. In mitologie se vorbeste despre zeii razbunatori si despre „mania lui Dumnezeu”. In India exista zeul Shiva care danseaza dansul distrugerii universale.

Razboinicul, ca spirit razbunator, se manifesta in fiinta barbatului, atunci cand e foarte speriat sau foarte furios. Un fel de „sete de sange” pune stapanire pe barbatul care se afla intr-o situatie tensionata – o lupta efectiva sau o situatie de viata stresanta. Pe langa aceasta pasiune pentru distrugere si cruzime exista si o ura fata de cel slab, neajutorat si vulnerabil (in realitate, acesta este Masochistul ascuns care exista in fiinta Sadicului). Acelasi tip de sadism il putem observa si in cadrul centrului de pregatire a noilor recruti in marina americana. In numele „ritualului umilirii”, care se presupune a fi necesar pentru a-i „curata” pe recruti de propria lor individualitate, in scopul de a-i pune sub controlul unei devotiuni transpersonale. Mult prea adesea, motivatiile sergentilor instructori sunt cele ale unui Razboinic sadic, care cauta sa ii umileasca si sa ii violenteze pe barbatii care se afla sub comanda lor.

Masochistul

Masochistul este polul pasiv al umbrei Razboinicului, acel „catelus batut” care se afla chiar in spatele manifestarii pline de furie a Sadicului. Masochistul proiecteaza energia razboinicului asupra altora si determina in barbat starea de neputiinta. Barbatul care este posedat de Masochist nu este capabil sa se apere din punct de vedere psihologic: el le permite altora (si lui insusi) sa il impinga de colo – colo, sa depaseasca limitele a ceea ce el poate tolera si totusi sa isi pastreze in continuare respectul de sine, nemaivorbind de sanatatea fizica si psihica.

MAGICIANUL

Adeseori consideram in mod gresit ca noi suntem foarte diferiti de predecesorii nostrii din Antichitate, cu extraordinara noastra cunoastere si tehnologia noastra uimitoare. Dar originile cunoasterii si tehnologiei noastre se afla in mintile unor barbati care faceau parte din triburile si societatile antice care accesau energia Magicianului, aceasta energie fiind si cea care conduce civilizatia noastra moderna. Vracii samani, vrajitorii, inventatorii, oamenii de stiinta, doctorii, avocatii, tehnicienii – cu totii acceseaza acelasi sablon de energie masculina, indiferent de era si cultura in care traiesc.

Energiile arhetipului Magicianului, oriunde si oriunde le intalnim, sunt duble. Magicianul este un cunoscator si un maestru al tehnologiei. Mai mult de cat atat, barbatul care este ghidat de puterea Magicianului este capabil sa foloseasca aceste functii ale Magicianului, in parte prin realizarea de procese rituale initiatice. El este „stramosul ritualurilor” care ghideaza procesele transformarii, atat in interior cat si in exterior.

Magicianul uman este ele insusi un initiat, iar una dintre sarcinile sale este aceea de a ii initia pe altii. Dar in ce anume ii initiaza el? Magicianul este posesorul secretelor si cunoasterii ascunse de orice fel, si acesta este lucrul cel mai important de mentionat in legatura cu acest arhetip. Orice cunoastere care necesita o pregatire speciala pentru a fi obtinuta tine de domeniul energiei Magicianului. Daca ii esti un ucenic ce vrea sa devina maestru electrician si sa descopere misterele voltajului ridicat; daca esti un student la medicina care invata zi si noapte, pentru a descoperii secretele corpului uman, dar si tehnologia disponibila la ora actuala cu care ii va ajuta pacientii; in toate aceste situatii si altele asemanatoare te aflii in exact aceeasi pozitie ca si samanul ucenic sau vraciul din societatile tribale. Cheltui foarte mult timp, energie si bani pentru a fi initiat in domeniul misterios al cunoasterii secrete. Treci prin incercari dificile care iti testeaza capacitatea de a deveni un maestru al acestei cunoasteri.

Magicianul este un arhetip universal care a marcat psihicul masculin de-a lungul istoriei. In zilele noastre el poate fi accesat de barbatii moderni in munca lor si in viata lor personala.

Energia Magicianului este arhetipul constientei si discernamantului, in primul rand, dar si al cunoasterii a ceea ce nu este imediat vizibil sau obisnuit. Este arhetipul care guverneaza ceea ce in psihologie este numit „ego – observator”.

UMBRELE MAGICIANULUI

Manipulatorul

Si acest arhetip al Magicianului, la fel ca toate formele de manifestare a potentialitatii energiei masculine mature, are si el o umbra. Polul activ al umbrei magicianului este intr-un sens special o umbra a puterii. Un barbat aflat sub influenta acestei umbre nu ii ghideaza pe altii asa cum face un Magician, ci ii directioneaza in anumite moduri pe care ei nu le pot vedea. Interesul lui nu este acela de a ii initia pe altii pentru ca ei sa aibe o viata mai buna, mai fericita si mai implinita. In loc de aceasta, Manipulatorul manevreaza oamenii prin tainuirea fata de ei a unor informatii de care acestia ar putea avea nevoie pentru propria lor bunastare. El cere mult in schimbul putinelor informatii pe care le ofera si care de obicei sunt exact atat cat sa ii demonstreze superioritatea si vasta lui cunoastere. Manipulatorul nu este doar detasat ci si plin de cruzime.

Barbatul aflat sub puterea manipulatorului nu ii raneste doar pe ceilalti cu indiferenta sa plina de cinism fata de valorile umane, utilizand tehnici subliminale de manipulare, dar totodata se ransete si pe el insusi. Acesta este barbatul care gandeste prea mult, care se blocheaza in pragul sansei pe care o are in viata, fara sa o traiasca vreodata. Ii este frica sa traiasca, sa paseasca in lupta. Anii trec si sfarseste prin a regreta viata sterila pe care a dus-o, intrebandu-se cu uimire cand a trecut atat de repede. Nu ia niciodata vreo decizie de teama sa nu fie una gresita. Mergand pana la a ii rani pe altii cu tehnologia si cunoasterea sa – in orice domeniu si in orice fel – si izolandu-se fata de orice tip de relatii cu celelalte fiinte umane, el se izoleaza asfel de propriul sau suflet.

Inocentul

Inocentul este o transbordare din copilarie in varsta maturitatii a polului pasiv al umbrei copilului precoce. Inocentul vrea puterea si statutul care se acorda de obicei barbatului Magician, dar nu vrea sa isi asume si responsabilitatile care apartin unu Magician adevarat. El nu doreste sa impartaseasca si sa ii invete pe altii. Nu vrea sarcina de a ii ajuta pe altii intr-un mod atent, pas cu pas, asa cum este necesar in cazul oricarei initieri. El nu vrea sa fie un servitor al spatiului sacru, nu vrea sa se cunoasca pe sine si cu siguranta nu vrea sa faca efortul necesar pentru a detine si a canaliza puterea in mod constructiv. El vrea sa invete numai atat cat ii este de ajuns pentru a ii devia pe cei care fac eforturi constructive.

Motivatiile de baza ale Inocentului vin din invidia pe care el o simte fata de cei care actioneaza, care traiesc, care vor sa impartaseasca celorlalti din experienta lor. Deoarece el este invidios pe viata, ii este, de asemenea, frica de faptul ca oamenii vor descoperii lipsa lui de energie vitala si ca il vor arunca de pe piedestalul sau nesigur. Indiferenta si comportamentul lui impresionant, remarcile sale zeflemitoare, ostilitatea fata de intrebari sunt toate destinate sa ii acopere dezolarea interioara si sa ii ascunda fata de lume lipsa de viata si de responsabilitate.

AMANTUL

Amantul este sablonul energetic primar a ceea ce numim insufletire, starea de a fi viu si de a avea pasiune. Aceasta stare exista prin intermediul nevoilor primare ale speciei noastre de sex, de mancare, bunastare, reproducere, adaptare creativa la greutatile vietii si, in cele din urma, prin intermediul unui sens al insemnatatii, fara de care fiintele umane nu isi pot continua viata. Sarcina Amantului este de a satisface aceste nevoi.

Arhetipul Amantului este foarte important pentru psihic si datorita faptului ca el reprezinta energia sensibilitatii la mediul inconjurator. Acesta exprima ceea ce adeptii lui Jung numesc „functia de senzatie”, functia psihicului care cunoaste toate detaliile cunosterii senzoriale, care observa culorile, sunetele, senzatiile tactile, si mirosurile. Amantul monitorizeaza, de asemenea, si texturile universului psihologic interior ce raspunde impresiilor senzoriale pe care le percepe. Putem observa cu usurinta valoarea acestui potential de energie la stramosii nostrii care se luptau sa supravietuiasca intr-o lume plina de pericole.

Amantul este arhetipul jocului si al manifestarii, al corpului sanatos, al existentei intr-o lume a placerilor senzuale si in propriul trup fara rusine.

Asfel, Amantul este profund senzual; el este in mod senzual constient si sensibil la lumea fizica in toata splendoarea sa. Amantul este legat si conectat cu toate, atras in interiorul lor prin sensibilitatea sa, care il face sa se simta in mod compasiv si empatic unit cu tot ceea ce exista. Pentru barbatul care acceseaza amantul, toate lucrurile sunt legate intre ele in moduri misterioase. El vede dupa cum se spune, „lumea intr-un graunte de nisip”. Aceasta este constiinta care stia cu mult inaintea inventarii holografiei, ca noi traim de fapt intr-un univers „holografic” – in care fiecare parte reflecta toate partile intr-o uniune imediata si plina de intelegere.

Impreuna cu sensibilitatea lui fata de toate lucrurile interioare si exterioare, exista, de asemenea, si pasiunea. Capacitatea Amantului de a se conecta nu este fundamental intelectuala, ci ea are loc mai ales prin simtire. Nevoile primare sunt resimtite intr-un mod pasional de fiecare dintre noi, cel putin dincolo de aparente. Dar Amantul cu o cunoastere profunda.

Barbatul aflat sub influenta Amantului vrea sa atinga si sa fie atins. El vrea sa atinga totul atat fizic, cat si emotional, si vrea sa fie atins de tot ceea ce este in jurul sau. Pentru el nu exista limite. El vrea sa traiasca aceasta conectare pe care o simte cu lumea in interior, in contextul sentimentelor sale puternice, si in exterior, in contextul relatiilor sale cu alti oameni. Ca experienta ultima el cauta sa traiasca lumea experientei senzuale in totalitatea sa.

Amantul are de altfel si o constiinta estetica. El experimenteaza din punct de vedere estetic. Intreaga sa arta este pentru el o arta si ii evoca sentimente nuantate in mod subtil. Nomazii din desertul Kalahari sunt Amanti. Ei sunt „acordati estetic” cu tot ceea ce exista in mediul lor. Ei vad sute de culori in lumea lor desertica, nuante subtile de lumini si umbre, care pentru noi sunt nesemnificative.

Pentru barbatul care acceseaza arhetipul Amantului, in cele din urma totul in viata este experimentat in aceasta maniera. In timp ce simte durerea si suferinta lumii, el traieste, totodata, cu bucurie si incantare, toate experientele senzoriale din viata sa. In plus, poate fi sensibil la muzica. Se poate simti intr-un mod extraordinar ca fiind o coarda a sitarului indian sau armonia unei simfonii grandioase, ori sunetul ascetic al unei tobe arabe. Totodata, scrisul poate fi pentru el o experienta senzuala. Limbile – sunetele diferite si intelesurile subtile ale cuvintelor – vor fi abordate prin prisma aprecierilor emontionale ale Amantului. Alti oameni invata limbile in mod mecanic, dar barbatii care acceseaza Amantul le invata simtindu-le. Pana si gandurile extrem de abstracte, cum sunt cele filosofice, teologice, sau stiintifice, sunt percepute prin intermediul simturilor.

Barbatul care se afla in legatura profunda cu nergia Amantului isi experimenteaza munca si pe cei impreuna cu care lucreaza, prin intermediul acestei constiinte estetice.

Barbatul aflat sub influenta Amantului nu vrea sa se poticneasca de barierele create de societate, luptand impotriva artificialitatii unor astfel de lucruri. Viata lui este adeseori neconventionala si dezordonata – studioul artistului, masa de studiu a studentului creativ, etc. .

Energia Amantului este astfel complet opusa – cel putin la prima vedere – celorlalte energii ale masculinitatii mature. Interesele Amantului sunt asadar opuse fata de interesele Razboinicului sau ale Magicianului si fata de grijile Regelui, fata de bariere, ordine si disciplina. Ceea ce este adevarat in interiorul psihicului fiecarui barbat, este adevarat si in panorama istoriei si culturilor.

Unii antropologi considera ca, in trecutul foarte indepartat, energiile masculine ale Regelui, Razboinicului, Magicianului si Amantului esrau inseparabile si ca un singur barbat – conducatorul – manifesta toate functiile acestor arhetipuri intr-un mod holistic. Avand in vedere ca toate aceste energii se regasesc echilibrate in sinele masculin, este posibil ca acel conducator sa fi fost singurul din trib care se experimenta pe sine insusi ca fiind un barbat intreg, complet. In societatile aborigene este la fel si astazi, insa aceste energii masculine sunt oarecum distincte. Exista regele sau conducatorul. Exista razboinicii conducatorului. Si exista magicianul – sfantul, vraciul, samanul. Oricare ar fi titlul sau, specialitatea sa este aceea de a sti ceva ce altii nu stiu. El cunoaste de exemplu, secretul deplasarii stelelor pe bolta cereasca sau fazele lunii. El stie cand sa planteze si cand sa recolteze sau cand vor sosi turmele primavara viitoare. Poate prezice vremea si cunoaste ierburile vindecatoare si otravurile. Intelege dinamica ascunsa a psihicului uman, putand astfel manipula alte fiinte umane, in bine sau in rau. El este cel care poate efectiv binecuvanta sau blestema. El intelege legaturile dintre lumea nevazuta a spiritelor – Lumea Divina – si lumea naturii si a fiintelor umane. El este cel de la care oamenii asteapta raspunsuri la intrebarile lor si caruia ii cer sfaturi in legatura cu problemele, suferintele si bolile trupului si ale mintii. El este duhovnic si preot. El este cel care poate vedea dincolo de problemele care nu sunt evidente pentru ceilalti. Este un vizionar si un profet nu numai in sensul prezicerii viitorului, dar si al vederii in profunzime.

UMBRELE AMANTULUI

Amantul dependent

Intrebarea pe care si-o pune adesea un barbat care se identifica cu amantul dependent este: „De ce sa imi impun vreo limita in experientele mele senzuale si sexuale ale acestei lumi vaste, o lume care este plina de placeri nesfarsite pentru mine ?”

Prima si cea mai deranjanta caracteristica a acestei umbre este „ratacirea sa”, care se manifesta in mai multe moduri. Barbatul posedat de Umbra Amantului devine efectiv pierdut intr-un ocean al simturilor, nu doar in „apusuri” sau in „reverii”. Cea mai mica impresie din mediul inconjurator este suficienta pentru a il descentra. Se pierde in singuratatea suieratului unui tren in noapte, intr-o devastare emotionala cauzata de o cearta la serviciu, in refuzul unei femei pe care o intalneste pe strada. Tras astfel dintr-o parte in alta, el nu este stapanul propriului destin, ci devine victima sensibilitatii sale. El va fi prins si se va pierde in mrejele lumii imaginilor, a sunetelor, a mirosurilor, si a senzatiilor tactile.

Aceasta pierdere apare de asemenea si in modul in care Dependentul traieste numai pentru placerea momentului si se inchide intr-o plasa a imobilitatii din care nu mai poate scapa. Atunci cand suntem prinsi in focul iubirii, „fierband” in agonia si extazul propriilor dorinte, nu suntem capabili sa ne dam un pas inapoi si sa actionam sau dupa cum se spune, sa revenim la noi insine. In aceasta pierzanie, in interior si in exterior, victima polului activ al umbrei Amantului este vesnic nelinistita. Acesta este barbatul care cauta intodeauna ceva.

In cadrul acestei umbre intalim sindromul Don Juan, si problematica monigamiei si a promiscuitatii. Barbatul care trece mereu de la o femeie la alta cautand in mod compulsiv nici el nu stie ce, este un barbat ale carui structuri interioare nu s-au solidificat inca. Pentru dependent, lumea apare ca fiind formata din fragmente ispititoare ale unui intreg pierdut.

Amantul neputincios

Putem observa ca umbra amantului ca dependent este transferarea din copilarie la varsta adulta a starii de „absorbtie in Mama” a Baiatului Mamei. Barbatul aflat in puterea Dependentului se afla inca in interiorul Mamei si se lupta sa iasa de acolo. In filmul „Mishima” exista o scena fascinanta in care tanarul Mishima este chinuit pana la obsesie de imaginea unui Templu de Aur (ce reprezinta Mama, subconstientul). Pentru el, aceasta imagine este atat de frumoasa incat ii provoaca suferinta si devine extrem de dureroasa astfel incat, pentru a scapa de ea, el trebuie sa o arda. Trebuie sa distruga incantatoarea frumusete feminina care il impiedica sa devina barbat.

Daca dorinta Baiatului Mamei este aceea de a atinge ceea ce este interzis – adica Mama – si de a trece barierele pe care el le considera artificiale, in cele din urma, tabuul incestului – , Dependentul, care provine din Baiatul Mamei, trebuie sa invete utilitatea barierelor in modul cel mai dificil mod cu putiinta. El trebuie sa invete ca lipsa structurii sale masculine, lipsa de disciplina, aventurile sale amoroase, si problemele cu autoritatile il vor pune in mod inevitabil in incurcatura. Va fi dat afara de la serviciile pe care le va avea, iar sotia lui, desi il iubeste foarte mult, il va parasi in cele din urma.

Oamenii care sunt in mod obisnuit influentati de Amantul Neputincios, sunt depresivi cronici. Ei simt lipsa unei legaturi cu ceilalti si se percep separati de ei insisi.

O alta caracteristica a Amantului Neputincios este si lipsa unui penis dornic si erect. Viata sexuala a unui astfel de barbat este de domeniul trecutului deoarece atunci el este inactiv sexual. Aceasta lipsa de activitate poate fi cauzata de mai multi factori: plictiseala, lipsa placerii in relatia cu partenera lui, furie mocinta, tensiune si stres la serviciu, probleme cu banii sau sentimentul de a fi dominat de aspectul feminin sau de un alt barbat din viata sa.

La acest punct, polul opus pasiv al umbrei arhetipale il poate salva, propulsandu-l in cautarea Dependentului pentru satisfactia perfecta a sexualitatii sale, dincolo de lumea obisnuita a relatiilor lui primare.

Partea Practica a cercetarii

Obiectivele cercetarii si ipotezele urmarite

Studiul de fata a avut ca principal obiectiv, dupa cum ii sugereaza si titlul, fenomenul violentei in fotbal. Scopul realizarii unei investigatii referitoare la acest fenomen este scoaterea la iveala a cauzelor generatoare.

In conformitate cu aceste obiective mai mult sau mai putin generale, cercetarea s-a ghidat dupa urmatoarele obiective si ipoteze:

suporterii violenti nu au avut parte de un rit initiatic , care sa ii conduca pe drumul realei masculinitati.

suporterii violenti nu au beneficiat de ajutorul si indrumarea unui “ batran intelept” care sa ii ghideze pe acest drum

din aceste doua motive mentionate mai sus, rezulta faptul ca ei nu au atins limita maturitatii masculine, neatingand astfel manifestarea plenara a principaleleor arhetipuri masculine: Rege, Razboinic, Magician, Amant, manifestand intr-o masura mult mai mare energiile Umbrelor arhetipale.

In virtutea obiectivelor enumerate mai sus, ipoteza prezentei cercetari este urmatoarea:

Ipoteza cercetarii: Daca suporterii violenti ar manifesta mai mult energiile Arhetipurilor decat pe cele ale Umbrelor, atunci nivelul de violenta ar scadea.

Dupa cum se va observa din rezultatele cercetarii ei se gasesc inca in stadiul manifestarilor Umbrelor acestor arhetipuri masculine.

Dupa cum afirmau si autorii Robert Moore si Douglas Gillette in cartea lor intitulata „Redescopera arhetipurile masculine”, exista doua stadii: Stadiul Baiatului si Stadiul Barbatului. Acesti suporteri au ramas cumva blocati la granite dintre cele doua stadii. Au incercat „sa faca saltul” de la Baiat la Barbat, dar ritul intiatic pe care l-au ales este unul deviant.

Procesele rituale de initiere a baietilor pentru a deveni barbati sunt pe cale de disparitie. Antropologi precum Arnold Van Gennep si Victor Turner, au remarcat existenta unor ritualuri complexe care ajutau baietii tribului sa faca trecerea catre conditia de barbat.

De-a lungul timpului, toate aceste procese rituale au fost abandonate, sau s-au transformat in ceea ce se numeste pseudo-initieri.

In momentul actual aproape ca nu mai exista de loc ritualuri unanim si social acceptate care ajute la realizarea acestui „salt”.

In Romania de exemplu, pana in urma cu cativa ani, efectuarea stagiului militar era obligatoriu. Este cunoscut faptul ca baietii „se intorceau barbati” din armata. Desigur, aceasta este o exagerare populara, nefondata stiintific. Cu toate acestea ritualurile fizice aveau darul sa ii intareasca din punct de vedere fizic. Si tot astfel lipsa suportului adus de familie (pentru ca in majoritatea cazurilor, tinerii erau trimisi departe de casa, in alte orase decat cele in care locuiau), indeplinirea obligatorie a sarcinilor trasate de catre superiori, respectarea ordinelor fara drept de apel; toate acestea si multi alti factori aveau darul de a ii „intari” psihic pe tinerii care efectuau stagiul militar. Daca toti acesti factori nu ii initiau pe drumul masculinitatii, expectantele sociale sigur ii impingeau spre alegerea acestui drum. Acest lucru se datoreaza faptului ca, in momentul in care se intorceau din armata, toata lumea se astepta ca ei „sa se intoarca barbati”. Aceasta presupunea intemeierea unei familii pe care sa fie apti sa o sustina financiar si moral, lucru care ii obliga si ii impingea spre maturizare.

Organizarea activitatii: Esantion, Metode si Instrumente

Cercetarea a fost aplicata pe un esantion de 30 de persoane, toti de sex masculin, cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, 28 dintre ei find din Bucuresti.

Grupul de control a fost alcatuit tot din 30 de persoane, de sex masculin, cu varste cuprinse intre 18 si 30 ani.

Chestionarul referitor la arhetipuri a fost aplicat in marea majoritate a subiectilor in mod indiviual, 2 dintre subiecti participand si la o ancheta de tip interviu. Rezultatele si datele obtinute din interviu unuia dintre aceste 2 interviuri au fost descrise si in studiul de caz.

Chestionarul a fost aplicat intr-o perioada neutra din punctul de vedere al desfasurarii meciurilor. Acest lucru insemnand ca a fost aplicat in zile in echipa favorita a suporterilor nu disputa nici un meci. Este un aspect demn de mentionat si foarte important, intrucat daca acest chestionar, sau chiar si interviurile, ar fii fost aplicate intr-una din zilele in care s-ar fii jucat un meci, subiectii ar fii avut o stare de surescitare, de nedisponibilitate emotionala si.., care i-ar fii impiedicat sa raspunda intr-o maniera obiectva. Mai mult decat atat, marea lor majoritate nici nu sunt disponibili, ca timp , in astfel de momente.

Pe langa chestionarul referitor la manifestarea arhetipurilor, am mai folosit si metoda anchetei de tip interviu, care a urmarit urmatoarele aspecte:

Ghid de interviu:

Varsta

Ocupatie

Sex

Studii

Stare civila

Relatiile actuale ale subiectului cu familia

Relatiile trecute ale subiectului cu familia

Stare financiara momentana

Atitudinea fata de profesie

Influenta grupului ca si conditie preexistenta actului/comportamentului violent,

Influenta alcoolului ca factor precipitator al actelor violente.

Atitudine fata de viitor.

Atitudinea fata de lege si pedeapsa.

Atitudinea fata de societate.

Atitudinea fata de familie.

Relatarea unui scurt isoric personal al activitatii de suporter.

Chestionar

Arhetip REGE

Esti o persoana ordonata?

Consideri ca esti apt sa fii capul unei familii?

Esti un om integru?

Ai fi de acord ca echipa ta sa castige daca stii ca a facut „blat” ?

Esti un om calm?

Poti influenta starea generala a unui grup?

Accepti usor defectele celor din jurul tau?

Iti sustii membrii familiei in demersurile lor de dezvoltare personala?

Ai rezolvat multe conflicte aparute in grupul tau social?

Te consideri un mediator in problemele cu ceilalti?

Umbre REGE:

In general, folosesti un limbaj agresiv?

Preocuparea ta principala este bunastarea materiala?

Esti sensibil la critici?

Manifesti un real interes fata de realizarile (realizari academice, etc. ) membrilor familiei?

„Calci pe cadavre” cand vine vorba de atingerea propriilor interese?

Esti sigur pe tine?

Simti nevoia cu orice pret ca ceilalti sa te observe?

Iti ascunzi trairile emotionale foarte puternice fata de ceilalti?

Profiti de cei din jurul tau?

In general esti o persoana invidioasa?

Arhetip RAZBOINIC

Ai alege datoria in detrimentul sentimentelor?

Esti o persoana disciplinata?

Ti-ai schimba vreodata echipa favorita?

Consideri ca este mai important un meci important in deplasare decat un eveniment important in familie?

Iti controlezi usor emotiile?

Esti un om vorbaret?

Ai putea sa te deschizi din punct de vedere emotional in fata unei femei?

Esti un om agresiv?

Te manifesti agresiv fata de geresile altora in trafic?

Stii cum sa obtii ceea ce vrei?

Umbre RAZBOINIC:

Esti obsedat de munca ta?

Iti controlezi usor furia?

Pierzi simtul ratiunii daca esti foarte furios?

Esti un om razbunator?

Ii pedepsesti dur pe cei ce merita pedepsiti?

Te feresti sa iei decizii cand esti furios?

Accepti usor faptul ca poti sa nu ai mereu dreptate?

Te poti detasa emotional foarte usor?

Ai un sentiment de ura fata de barbatii „slabi si neajutorati” ?

Renunti cu greu la relatiile din viata ta, chiar daca acestea iti fac rau?

Arhetip MAGICIAN

Esti pasionat de vreo stiinta?

Esti in pas cu ultimele descoperiri tehnologice?

Ai impartasi cu placere si altora cunostiintele tale din domeniul tau de activitate?

Petreci mult timp pentru a te perfectiona profesional?

Urmaresti atingerea unei pozitii de top in cariera pe care o urmezi?

Te autoanalizezi des?

Esti un om introvertit?

Meditezi adesea la diverse probleme legate de umanitate?

Esti o persoana curioasa?

Acorzi importanta mare dezvoltarii spirituale personale?

Umbre MAGICIAN:

Esti un om rezervat in relatiile cu ceilalti?

Esti un om cinic?

Recurgi la manipulare pentru a obtine ceea ce vrei?

Iti asumi usor responsabilitatea?

Esti un om indiferent?

Incerci sa ii controlezi pe ceilalti pentru a castiga bani pe seama lor?

Esti o persoana deschisa in ceea ce priveste impartasirea cunostiintelor pe care le ai intr-un anumit domeniu?

Regreti ca nu ai facut mai multe in viata ta?

Despici prea mult firul in patru?

Ai un plan pentru fiecare situatie din viata?

Arhetip AMANT

Te ghidezi mai mult dupa instinct decat dupa ratiune?

Duci o viata neconventionala?

Muzica iti produce emotii puternice?

Te simti constrans de barierele sociale?

Simti starile emotionale ale celor din jurul tau, chiar daca ei nu si le manifesta?

Este mai important pentru tine simtul tactil mai mult decat celelalte simturi?

Iti place sa joci „mima”?

Esti pasional in ceea ce priveste relatiile cu femeile?

Esti inclinat spre vreo arta?

Daca ai avea posibilitati financiare ti-ai dori sa colectionezi obiecte de arta?

Umbre AMANT:

Traiesti numai pentru placerea momentului?

Esti mereu in cautarea noului in ceea ce priveste relatiile interpersonale?

Esti infidel?

Abuzezi de arta pornografica?

Din punct de vedere sexual iti doresti ceea ce stii ca nu poti avea?

Esti inclinat spre depresie?

Ai probleme de potenta?

Treci mereu de la o femeie la alta?

Ai o problema cu autoritatea?

Ai o viata sexuala activa?

Prelucrarea datelor

Iata rapunsurile la fiecare din intrebarile la chestionarul Arhetiourilor:

REGE

nu

da

nu

da

nu

Tiran

da

nu

da

Molau

nu

da

nu

Total arhetip: 3 pt

Total umbra: 6 pt

RAZBOINIC

nu

da

nu

da

nu

Sadic

da

nu

da

Masochist

nu

da

nu

Total arhetip: 5 pt

Total umbra: 6 pt

MAGICIAN

nu

da

nu

da

nu

Manipulator

da

nu

da

Inocentul care neaga

nu

da

nu

Total arhetip: 3 pt

Total umbra: 6 pt

AMANTUL

nu

da

nu

da

nu

Amantul dependent

da

nu

da

Amantul neputincios

nu

da

nu

Total arhetip: 3 pt

Total umbra: 6 pt

Razboinic

nu

da

nu

da

nu

Sadic

da

nu

da

Masochist

nu

da

nu

Total arhetip: 3 pt

Total umbra: 6 pt

TOTAL

Arhetip= 15, Razboinic (5)- manifestare preponderenta

Umbra= 24

Concluzii:

Arhetip vs Umbra (maturitate vs imaturitate)

Grafic nr 4. Arhetipuri reprezentare grafica in fuctie de punctajul obtinut.

Razboinic 42%

Magician 21%

Amant 16%

Rege 11%

Grafic nr 1. Reprezentarea punctajului de 190pct pentru Arhetip, cu 280pct pentru Umbra, reprezentare tridimensionala.

Grafic nr 2. Reprezentarea punctajului de 190pct pentru Arhetip, cu 280pct pentru Umbra, reprezentare biaxiala.

Grafic nr 3. Arhetipuri reprezentare grafica in fuctie de punctajul obtinut.

Razboinic 42%

Magician 21%

Amant 16%

Rege 11%

LOT SUBIECT CERCETARE vs LOT CONTROL

Studiu comparativ intre lotul de control si segmentul cercetat pentru arhetip.

Studiu comparativ intre lotul de control si segmentul cercetat pentru umbra.

Din cele 100 de teste aplicate, 68 din ele au demonstrat faptul ca punctajul Umbrei este mai mare decat cel al Arhetipului, in cazul suporterilor violenti, comparativ cu cei care faceau parte din grupul de control.

CONCLUZII GENERALE SI DIRECTII DE CERCETARE

Directii de Cercetare

Tinand cont de natura si implicatiile psihologice ale agresivitatii si comportamentului agresiv, se poate elabora un plan proiectiv terapeutic sau de interventie. Acest plan presupune mai multe directii de interventie: de prevenire a comportamentului agresiv; de prevenire a acumularii frustrarii .

Demersul terapeutic presupune parcurgerea mai multor pasi, si anume:

identificarea gradului de frustrare si a tendintelor antisociale prin metode specifice de psihodiagnoza;

formarea comportamentelor de grup;

identificarea stadiului de masculinitate in care se afla;

formarea comportamentelor sociale implicate in diverse situatii sociale;

realizare unui rit initiatic simbolic, in care psihoterapeutul sa joace rolul batranului intelept.

In cartea lor, „ Redescopera Arhetipurile Masculinitatii: Rege, Razboinici, Magician, Amant”, autorii propun in capitolul intitulat „ Concluzii”, modalitati de accesare a enerillor arhetipale ale masculinitatii mature.

O prima metoda si tehnica este Dialogul Imaginatiei Active. Aceasta presupune intrarea ego-ului constient in dialog cu diverse entitati subcontiente., cu puncte de vedere diferite din interiorul fiintei fiecarui barbat. In spatele acestor puncte de vedere care se afla in raport de opozitie, se afla arhetipurile, atat in forme pozitive, cat si negative.

O a doua metoda este cea Invocarii. Aceasta tehnica presupune accesarea arhetipurilor masculine deplinatatea lor, ca forme de energie pozititiva. Pentru a vedea adevarul realitatilor care sunt ascunse inlauntrul fiintei umane, e necesara metoda vizualizarii imaginilor pe care subiectul doreste sa le vada. Imaginile afecteaza intr-o masura foarte mare starile, atitudinile, sentimentele, si perspectiva vietii. In concluzie, este foarte importanta aceasta vizualizare a gandurilor si imaginilor din viata individului uman.

Iar cea de-a treia metoda este Tehnica Admiratiei , care postuleaza faptul ca barbatii maturi au nevoie sa admire alti barbati, in special sa ia contact cu barbatii mai in varsta care sa le trezeasca admiratia. Daca nu exista posibiltatea de a intalni personal asemenea barbati, exista biografii, prin care se poate obtine familiarizarea cu cuvintele si faptele lor.

O alta directie de abordare al acestui comportament care ar constitui un avantaj este psihodrama. Acest tip de terapie reprezinta convertirea “ reprezentarii inauntru” a “ reprezentarii in afara”. „Metoda psihodramatica integreaza modalitatile analizei cognitive cu dimensiunile implicarii experientiale, participative. Interactionand la modul concret, angajandu-te corporal si imaginativ in situatie- ca si cand se intampla acum- are drept consecinta constientizarea unor idei si trairi in general inaccesibile prin simpla povestire a situatiei respective. Elementele nonverbale ale comunicarii actioneaza nu numai in relatie cu interlocutorul, dar si la nivel intern, astfel incat , atunci cand retraiesti o situatie punand in practica comportamentul furios sau infricosat de atunci, aduci in constiinta emotii pe care altfel le-ai fi reprimat” . ( Orientare experientiala in psihoterapie, pag 102).

Desigur, se pot folosi multe alte metode psihoterapeutice, cum ar fi terapia cognitv-comportamentala, care presupune identificarea si restructurarea modelelor cognitive negative sau nerealiste, care duc la formarea si mentinerea comportamentelor si simpomelor dezadaptative. Psihoterapia cognitiv-comportamentala isi propune identificarea si restructurarea acestor modele cognitive, precum si validarea in practica a rezultatelor obtinute. Principiul de baza al psihoterapiei cognitiv-comportamentale este cel conform caruia modurile in care individul se comporta sunt determinate de situatiile imediate si de felul in care subiectul le interpreteaza. Demersul terapeutic pune accentul pe tehnicile de restructurare atitudinala, apeland la principiile invatarii pentru a obtine modificari in sfera comportamentului. Rezolvarea de probleme reprezinta o latura importanta a tratamentului. Psihoterapia este limitata in timp, are obiective clar definite, rezultate evidente, de cele mai multe ori posibil de cuantificat. Terapia cognitiv-comportamentala are rezultate eficiente in tulburarile anxioase (anxietate generalizata, atacuri de panica, agorafobie, fobii multiple, fobie sociala), depresive, in tulburarile post-traumatice de stres, in cele datorate abuzului de substante, dar si in cazuri mai complexe cum ar fi, de pilda, tulburarile de personalitate.

In ceea ce priveste cercetarile ce se pot intreprinde in aceasta privinta, in violenta din fotbal, acestea sunt nenumarate. O prima si imperios necesara cercetare ce ar trebui intreprinsa in acest domeniu este “ detectarea” indivizilor care ar putea suferi de tulburarea intermitent exploziva. In cazul in care concluzia cercetarii ar fi ca un procent mare de suporteri violenti sufera de aceasta tulburare, fenomenul ar putea, daca nu stopat, cel putin temperat ca frecventa de aparitie si gravitate a incidentelor. Ar fii mult mai usor pentru fortele de ordine sa controleze acest fenomen, daca, in cazul in care ipoteza ar fi validata, respectivilor suporteri li s-ar acorda suportul de care au nevoie, suport atat medicamentos cat si terapeutic.

O alta directie de cercetare s-ar putea indrepta catre momentele exacte din timpul producerii evenimentelor, dar mai ales, dinaintea producerii lor. Ce se intampla din punct de vedere fizologic in creierul suporterului de fotbal in momentul in care se afla pe stadion, sau se confrunta cu un grup de suporteri opozanti? Desigur, aceasta este o cercetare care nu poate ramane decat intr-un stadiu pur teoretic, datorita faptului ca asta ar insemna premeditare, si acceptul premeditarii al cercetatorului care ar face acest studiu.

Un studiu ce ar merita atentia cercetatorilor ar fi tot fiziologia creierului suporterului in momentul in care i se prezinta imagini, poze, cu elemente care cuprind insemne, culori si simboluri ale echipei favorite, si ale echipelor opozante. Mai mult se pot prezenta si imagini care sa contina prezentarea subliminala a acestor elemente. In acest sens se pot elabora de exemplu imagini in felul urmator: se stie faptul ca echipa Steaua are ca simboluri cromatice rosul si albastrul, iar echipa Dinamo albul si rosul; acestia din urma mai sunt cunscuti si sub denumirea de „ cainii rosii”. Ce activitate cerebrala ar inregistra un suporter stelist caruia i se prezinta o imagine cu un cer de un albastru foarte intens, o floare rosie undeva in fundal, si cu caine rosu care incearca sa rupa floarea? Scopul unei astfel de cercetari este acela de a vedea cat de intensa si puternica este reprezentarea fotbalului si a tuturor starilor emotionale legate de acesta intr-un cadru experimental.

Un alt aspect demn de cercetat ar fii si imaginarea si crearea unui joc computerizat care ar avea in prim plan activitatea huliganistica. In cazul in care s-ar putea comporta in acelasi fel, dar intr-o realitate virtuala, gradul de producere al incidentelor violente reale as scadea?

Concluzii generale

Rezultatele cercetarii au demonstrat faptul ca suporterii violenti nu au ajuns inca la manifestarea deplina a maturitatii masculine. Cum s-ar putea folosi aceasta ipoteza valida in scopul inlaturarii fenomenului? Intr-adevar metode si cai ar exista. Daca fortele de ordine si organele abilitate in acest sens, ar incerca sa priveasca fenomenul din punct de vedere psihologic, si cu mai multa intelegere, poate lucrurile ar intra pe un fagas mai bun.

Este cunoscut faptul ca suporterii foarte violenti, care au antecedente in acest sens si a caror prezenta este interzisa in incinta stadionului, si care prezinta un risc foarte crescut, sunt obligati sa stea pe toata durata unui meci in incinta sectiilor de politie. Poate daca, in loc sa fie obligati sa stea acolo, ar fi obligati sa participe la un program de psihoterapie, incidentele violente si-ar micsora frecventa si gravitatea.

Atata timp cat societatea in care traim este una bolnava, si in care nivelul de depresie si agresivitate creste in mod alarmant, vor exista si violente in fotbal.

Una din concluziile studiului este aceea ca subiectii, suporterii violenti, petrec mult mai putin timp jucandu-se pe calculator decat subiectii care au facut parte din grupul de control. Acestia din urma, aleg pentru petrecerea timpului liber jocuri foarte violente, care in marea majoritate a cazurilor, se bazeaza pe urmatoarele principii: jucatorul face parte dintr-o armata, sau este luptator independent, care au ca scop infrangerea armatelor dusmane, sau a altor lupatori. Prin urmare, se pare ca aceasta societate ii impinge pe majoritatea tinerilor de sex masculin sa caute acelasi lucru: initiera in tainele masculinitatii. Pentru ca si aceste jocuri urmeaza principille razboiului: lupte sangeroase duse in scopul castigarii de teritoriu. Exista o diferenta considerabila, desigur, intrucat suporterii aleg violenta reala, pe cand ceilalti, violenta virtuala. Nu se poate spune cu exactitate care dintre ele este mai nociva, deoarece si din fenomenul violentei virtuale decurg o serie de probleme grave, cum ar fi: dependenta de calculator, intrucat cei care isi petrec timpul liber jucandu-se pa calculator, ajung mai devreme sau mai tarziu dependeti de acesta, izolarea sociala datorata timpului foarte indelungat petrecut in fata calculatorului, stari depresive si o devalorizare e Eului social.

Daca privim lucrurile dintr-o alta perspectiva, si intr-o maniera usor exagerata , acest fenomen poate prezenta si efecte benefice, intr-o oarecare masura.

Astfel, toate frustrarile si nemultumirile din viata cotidiana care se aduna in fiecare individ in parte, pot fi revarsate pe stadion, si chiar si in afara lui, cum este cazul batailor organizate. Pentru ei, fanii infocati sau cei violenti, stadionul devine locul in care isi pot striga nemultumirile. Si desi aceste nemultumiri sunt adresate in mod simbolic echipelor rivale, conducatorilor de club, ca reprezentante pentru conducatorii tarii, sau alte persoane care le-au produs un grad ridicat de frustare, de multe ori, suporterii si-au manifestat nemultumirea pe fata, vis-a-vis de evenimente sociale. Unul din suporterii care au participat la interviu, a povestit cum , de multe ori, au realizat bannere care purtau mesaje anti-razboi, facand referiri directe la razboaiele purtate in Kosovo, in Tibet, etc. Totusi, fortele de ordine nu le-au permis accesul pe stadion cu aceste bannere.

Prin urmare, aspectul pozitiv al acestui fenomen, daca il putem considera asa, este acela ca in loc sa isi indrepte furia si agrsivitatea catre persoane nevinovate, adiacente fotbalului, cum ar fi familia, sotia, copilul sau trecatori nevinovati, si-o indreapta unul catre celalalt. Astfel, cel putin, raporturile de forta fizica sunt egale. Desigur au existat si multe exceptii de la aceasta regula, existand multe cazuri de oameni nevinovati care nici macar nu agreeaza fotbalul, si care au fost agresati verbal sau fizic. In momentul in care organizeaza o bataie, sunt constienti ca exista riscul sa si primeasca multe lovituri, ca exista riscul sa fie agresati destul de grav. Multi dintre ei poarta inca semnele acestor „batalii”, pe care le afiseaza cu mandrie. O vanataie sau o cicatrice obtinute pe „terenul de batalie” devin simbol al dedicatiei lor pentru echipa, al gradului ridicat de masculinitate pe care l-au atins. Pentru ei aceste simboluri fizice reprezinta cat de mult au putut sa indure, si ca totusi au trecut mai departe. Multi dintre ei au numeroase spitalizari la activ in urma incidentelor violente la care au fost provocati sa participe sau pe care le-au provocat ei insisi. Si pe acestea le enumera si le relateaza cu mandrie.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Violenta Suporterilor DIN Fotbal Si Arhetipurile Masculinitatii (ID: 166598)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Violenta Suporterilor DIN Fotbal Si Arhetipurile Masculinitatii

Copyright Notice

Folosirea Exercitiilor cu Coarda de Gimnastica Si Bastonul

. Pregatirea Fundasului In Jocul DE Baschet

Atletismul In Romania

. Studiu Privind Aplicarea Lucrarilor DE Ingrijire Si Conducere A Arboretelor Si A Tratamentelor Indicate

Metode Si Tehnici de Tonifiere a Musculaturi

Aspecte Privind Pregatirea Gimnastilor Incepatori

Copyright Notice

Similar Posts