Violenta Reflectata In Presa Nemteana
Introducere………………………………………………………………………………………………………. 4
Capitolul 1
Funcția socio-formativă a mass-media……………………………………………………………….. 7
1.1. Presa, un bun de consum……………………………………………………………………… 7
1.2. Agresivitatea ca trăsătură învățată…………………………………………………………. 13
1.3. Violența în presa românească……………………………………………………………….. 16
1.4. Evenimentul de presă…………………………………………………………………………… 19
1.5. Efectele violenței în mass-media…………………………………………………………… 22
Capitolul 2
Legislația ca reacție la violență…………………………………………………………………………. 29
2.1. Cadrul legislativ în România………………………………………………………………… 30
2.2. Programele de știri și protecția minorilor……………………………………………….. 34
2.3. Cum și cât respectă ziariștii funcțiile presei……………………………………………. 34
Capitolul 3
Piatra-Neamțul și presa locală sub dominația agresiunii…………………………………… 39
3.1. Violența ca barometru al concurenței între ziare…………………………………….. 39
3.2. Nu întotdeauna violența vinde ziarul……………………………………………………. 41
3.3. Presa scrie despre violență pentru că aceasta există……………………………….. 42
3.4. Reacții la violența din mass-media locală…………………………………………….. 45
Capitolul 4
Violența în cotidianele ,,Ceahlăul” și ,,Monitorul de Neamț”………………………………. 49
4.1. Retrospectiva principalelor evenimente publicate în ,,Ceahlăul” ………….. 51
4.2. Retrospectiva principalelor evenimente publicate în,,Monitorul de Neamț”.54
4.3. Stilul redactării…………………………………………………………………………………. 57
4.4. Ilustrația și machetarea……………………………………………………………………… 59
Capitolul 5
Concluzii…………………………………………………………………………………………………………. 61
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………… 64
=== Violenta reflectata in presa nemteana ===
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………………………………………. 4
Capitolul 1
Funcția socio-formativă a mass-media……………………………………………………………….. 7
1.1. Presa, un bun de consum……………………………………………………………………… 7
1.2. Agresivitatea ca trăsătură învățată…………………………………………………………. 13
1.3. Violența în presa românească……………………………………………………………….. 16
1.4. Evenimentul de presă…………………………………………………………………………… 19
1.5. Efectele violenței în mass-media…………………………………………………………… 22
Capitolul 2
Legislația ca reacție la violență…………………………………………………………………………. 29
2.1. Cadrul legislativ în România………………………………………………………………… 30
2.2. Programele de știri și protecția minorilor……………………………………………….. 34
2.3. Cum și cât respectă ziariștii funcțiile presei……………………………………………. 34
Capitolul 3
Piatra-Neamțul și presa locală sub dominația agresiunii…………………………………… 39
3.1. Violența ca barometru al concurenței între ziare…………………………………….. 39
3.2. Nu întotdeauna violența vinde ziarul……………………………………………………. 41
3.3. Presa scrie despre violență pentru că aceasta există……………………………….. 42
3.4. Reacții la violența din mass-media locală…………………………………………….. 45
Capitolul 4
Violența în cotidianele ,,Ceahlăul” și ,,Monitorul de Neamț”………………………………. 49
4.1. Retrospectiva principalelor evenimente publicate în ,,Ceahlăul” ………….. 51
4.2. Retrospectiva principalelor evenimente publicate în,,Monitorul de Neamț”.54
4.3. Stilul redactării…………………………………………………………………………………. 57
4.4. Ilustrația și machetarea……………………………………………………………………… 59
Capitolul 5
Concluzii…………………………………………………………………………………………………………. 61
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………… 64
Introducere
Violența este la tot pasul în mass-media. Deschizi televizorul, vezi filme cu bătăi și scene săngeroase. Iei ziarul, citești că un tânăr și-a omorât prietenul la beție. Dai drumul la radio, afli că doi soți au fost bătuți crunt de un hoț pe care îl surprinseseră în casa lor. Accidentele de circulație sunt la ordinea zilei și de multe ori ocupă prima pagină a ziarelor, mai ales dacă urmăririle lor sunt din cele mai grave: morți, răniți, pagube materiale.
Mass-media nu pierde nimic din ceea ce se întâmplă, chiar dacă de multe ori sunt acuzate că oferă publicului consumator prea multă violență. Nimeni nu poate însă nega că aceste acte de violență prezentate în mass-media se regăsesc din plin în viața cotidiană. Orice ai face, oriunde te-ai duce, violența este în jurul tău; este ca un căine rău, pe care nu îl poți îmblânzi cu nici un chip. Și nu te poți abține să nu te gândești că poate, cine știe, oamenilor chiar le face plăcere să se manifeste violent.
Pentru țara noastră, violența în presă este un subiect relativ nou, având în vedere că a apărut după revoluție, pe măsură ce mass-media a început să-și facă o idee despre ceea ce înseamnă o presă liberă, necenzurată. Odată cu trecerea anilor văzând că mass-media devine din ce în ce mai dornică de subiecte senzaționale, psihologii și sociologii au început să atragă atenția asupra efectelor pe care le poate avea o astfel de presă asupra oamenilor. Singurele măsuri concrete care s-au luat au fost câteva legi care reglementează activitatea presei, cu o înclinație mai mare către presa audiovizuală. Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.) supraveghează foarte bine acest sector, impunând reguli foarte stricte pentru posturile de radio și televiziune.
În ceea ce privește efectul violenței în media asupra publicului, lucrurile sunt, în principiu, destul de clare: copii și adolescenții ar trebui să fie împedicați să aibă acces la asemenea presă, în timp ce. aceia care pot hotărî pentu propria
persoană sunt liberi să accepte sau nu subiectele cu tentă violentă din presă. Subiectul violenței în presă este unul destul de controversat. Este ușor să spunem că violența de la televizor sau din presa scrisă dăunează oamenilor și că, spre binele societății, ar trebui eliminată și ultima fărâmă de violență mediatică. Dacă ne gândim, însă, că o parte din mass-media trăiește, practic, din acest tip de presă, trebuie să recunoaștem că va fi foarte greu ca patronii televiziunilor și ai ziarelor să fie convinși să elimine din rețeta lor astfel de presă. Când rețeta nu va mai funcționa, șefii trusturilor de presă vor căuta una nouă, care să aibă succes.
Lucrarea de față își propune să facă o analiză cât mai pertinentă asupra ceea ce înseamnă violența în presa românească.
Primul capitol, intitulat ,,Funcția socio-formativă a mass-media” , relevă
cum au ajuns azi românii să fie dependenți de presă, sub toate formele. Este evidențiată ideea că violența mediatică s-a născut din dorința directorilor trusturilor de presă de a câștiga un public cât mai numeros, bazându-se pe libertatea dreptului la exprimare, dar și pe ,,setea” de informație a românilor care pâna în 1989 citeau ziare și vedeau la televizor numai ce vroia conducerea supremă a țării. Din păcate, lupta pentru audiență a dus la o goană după subiecte senzaționale și cât mai șocante. Specialiștii atrag atenția asupra efectelor nocive pe care le poate avea această violență mediatică, dar, în același timp, acceptă faptul că mass-media nu creează agresivitate și nu determină schimbarea atitudinilor și comportamentelor în direcția agresivității, ci, din motive de piață, întrețin acest fenomen și actualizează tendințele deja existente. În ceea ce privește legislația, nimeni nu se poate pune de acord asupra unei legi unice, din cauza unui conflict de interese pe de o parte, dreptul la o liberă exprimare și, pe de altă parte, dreptul la o educație sănătoasă, spre binele comunității. România nu are o lege a presei, singurele reglementări care încearcă să reglementeze violența la televiziune fiind cele ale C.N.A.
Capitolul al doilea ,,Legislația ca reacție la violență” este o analiză a modului în care legislația intervine pentru ca fenomenul violenței să nu scape de sub control. Majoritatea legislațiilor din țările occidentale conțin prevederi specifice atât la nivelul Constituțiilor, cât și în Codul Penal și/sau legile specifice, cum ar fi Legea presei. Din păcate în Romănia nu există o Lege a presei, motiv pentru care în acest câmp există destulă confuzie, iar comportamentul legislatorilor este destul de timid și neunitar de la o țară la alta.
Pe parcursul celui de-al treilea capitol, intitulat ,,Neamțul și presa locală, sub dominația agresiunii” s-a făcut o radiografie a principalelor evenimente de fapt divers, petrecute în anul 2007 în județul Neamț, precum și măsura în care mass-media nemțene aplică rețeta unei prese cu un conținut ridicat de mesaje violente. Totodată, în acest capitol este menționat atât punctul de vedere al reprezentanților mass-media care acceptă și aplică violența în presă, cât și a celor de pe cealaltă patre a baricadei: sociologi, psihologi și reprezentanți ai clerului.
Capitolul al patrulea, ,,Violența în cotidianele Ceahlăul și Monitorul de Neamț – studiu de caz”, analizează în amănunt modul în care publicațiile au tratat, de-a lungul unui an , subiecte mai mult sau mai puțin senzaționale, cu un conținut mai mare sau mai mic de violență. Au fost selectate principalele articole apărute în 2007 în „Ceahlăul” și Monitorul de Neamț”, au fost analizate fotografiile, machetarea dar și stilul în care au fost redactate materiale.
În ultima parte a lucrării se regăsesc concluziile ce pot fi trase din analizarea subiectului violenței în presa românească, precum și reglementările Consiliului Național al Audiovizualului privind protecția minorilor în timpul programelor de televiziune.
Totodată, spre sfârșitul acestei lucrări am încercat să anticipăm soarta pe care o va avea acest tip de presă în viitorul apropiat: dacă publicul va continua să accepte astfel de subiecte chiar și atunci când nu le cere sau dacă o dată cu trecerea timpului, se va schimba și ,,moda” ziarelor.
Capitolul 1
Funcția socio-formativă a mass-media
1.1. Presa, un bun de consum
În concepția specialiștilor, societatea contemporană se caracterizează prin comunicare și, prin urmare, poate fi considerată societatea mijloacelor de comunicare în masă. În ultimii ani, comunicarea de masă a devenit sinonimă cu mass-media, prin acest lucru înțelegându-se atât modalitățile de producere și trimitere a mesajelor, cât și instituțiile care asigură acest lucru. Fie că este vorba de televiziune, radio sau presă scrisă, toate au ceva în comun: culeg informațiile, le analizează, le prelucrează și apoi le difuzează publicului.
Termenul de mass-media definește suporturile tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separați. Într-o anumită măsură, putem vorbi despre mașini introduse în procesul de comunicare pentru a reproduce scrisul (televiziunea, radioul, filmul). Părerea generală este aceea că mijloacele de comunicare în masă sunt constituite în special din cărți, ziare, reviste, afișe, cinema, radio și televiziune prin antenă, cablu, satelit.
În opinia lui Francis Balle, un reputat specialist în domeniu, există trei mari categorii de media:
– autonome, care sunt suficiente prin ele însele pentru a transmite mesajele, fără să apeleze la instaleții speciale, contactul cu publicul fiind neconvențional: ziare, cărți; – de difuzare (acele suporturi care transmit mesajele produse de emițător: sateliți, relee sau cabluri); – de comunicare, care facilitează dialogul între persoane la distanțe mari:
poșta clasică, cea electronică, telefonul sau faxul.
Presa scrisă are, într-un anumit sens, o evoluție asemănătoare cu cea a cărții: la început, o perioadă de dezvoltare trepidantă, ca urmare a inventării tiparului, urmată de o evoluție inegală în prima parte a secolului al XIX-lea, pentu ca în cea de-a doua parte și în primele decenii ale secolului următor să devină forța dominantă a spațiului public din statele dezvoltate. Începând cu anii ’30 ai secolului trecut, cunoaște un anumit declin în fața ascensiunii radioului, instrument care în anii celui de-al doilea război mondial se instalează la timona comunicării. În perioada postbelică, declinul se accentuează în contextul afirmării televiziunii ca ,,regina mijloacelor de comunicare”. În ultimele decenii, presa a cunoscut reașezări interne semnificative, concomitent cu afirmarea presei.
Presa scrisă își stabilizează raza de influență undeva între 6-7% din populație, cu mici diferențe, de la țară la țară, de la regiune la regiune. Avalanșa de informații difuzate mai operativ prin intermediul radioului, al televiziunii sau al Internetului reduce din audiența presei scrise, dar ea nu va scădea sub cifra menționată. În același timp, se cuvine menționat faptul că impactul real al presei scrise se situează deasupra cifrelor menționate. În cazul presei, tirazul nu a fost și nu va fi niciodată egal cu numărul cititorilor, care este mult mai mare.
Oamenii citesc reviste, se uită la postere și urmăresc programele de televiziune. Aceste lucruri se întămplă de zeci de ani, dar sunt valabile și astăzi. Magazinele au aparate de radio care funcționează nonstop, iar în unele țari clienții găsesc diferite publicații în restaurante sau hoteluri. Înainte de a se urca în tren sau în autocar, o persoană cumpără ziare și reviste pentru a le citi în timpul călătoriei. Pentru publicul autohton, care citește aceste publicații sau urmărește programele TV de zi cu zi, mesajele din mass-media reprezintă o parte dintr-un ritual. Nu este mereu important că ,,s-a petrecut ceva”, ci faptul că ziarele sunt la
chioșc atunci când lumea se întoarce acasă de la serviciu sau că știrile de la ora 19:00 încep întotdeauna la ora fixată.
Acesta este răspunsul publicului, cel puțin în ceea ce privește presa populară, condusă după principiu pieței (presa care trăiește din profitul obținut din vânzarea ziarelor), conform căruia, după cum spune Mihai Coman, ,,cititorii sunt la cel mai mare preț, sunt acei zei pe care ziarul trebuie să-i mulțumească și a căror absenză provoacă dezastru. În numele cititorilor sunt selectate subiectele și articolele, în numele lor este stabilit modul în care acestea sunt tratate, în numele lor sunt scrise și rescrise introurile și tot în numele lor sunt realizate prezentarea grafică și design-ul”.
Mulți cercetători (între care Goethals, Cottle, Langer și Morley) consideră că dimensiunea ceremonială a consumului de mass-media se datorează în primul rând regularității fluxurilor mass-media. Acestea sunt difuzate în mod ritmic în aceleași zile și în aceleași momente ale zilei, iar mesajele și produsele sunt aproape identice ca formă: ,, Știrile prezintă simbolurile publice prin care oamenii înțeleg realitatea. Puterea ritualistică a programelor de știri de seară se datorează în parte programelor regulate și uniformității prezentării.Oamenii citesc ziare în locuri și momente alese la întâmplare, dar prezentarea știrilor de seară este un mod comunitar de a percepe ordinea și evenimentele. Acest consum colectiv oferă solidarietate colectivă, deoarece foarte mulți oameni sunt supuși unor forme identice de aplicare”.
Pe lângă jurnalele de știri și alte produse media difuzate regulat și care configurează comportamentele de receptare, pot fi considerate ca fiind ritualuri și serialele polițiste de televiziune,telenovelele sau știrile despre deligvență din presa scrisă.
Mass-media ajută la acoperirea distanței dintre macrosocial și microsocial. Ele aduc teme publice în ambianțe private acolo unde acestea pătrund în interiorul condițiilor, orentărilor autorităților și practicelor locale, influențându-le totodată. Sfera publică a fost mediatizată și reconstruită în era electronică, atât pe plan
tehnologic cât și social. După cum spunea Anthony Giddeons, știrile reprezintă un exemplu clar că: „ evenimentele îndepărtate pot deveni le fel de familiare sau poate chiar mai mult ca influențele din proximitate și integrare în sistemul de referință al experienței personale”.
Un studiu celebru inspirat de modelul ,,utilizări și recompense” în mass-media a fost realizat în anul 1973 de către trei sociologi din Israel.. Au fost testate originile sociale și psihologice ale nevoilor care creează așteptări față de mass-media sau alte surse care conduc la expunerea diferită la mass-media care are ca rezultat satisfacerea nevoilor și alte consecințe, neanticipate. În vederea testării acestui mecanism, au fost delimitate treizeci și cinci de nevoi în probleme de politică, familie, religie, educație. Totodată, subiecților li s-a cerut să precizeze măsura în care diferitele media contribuie la satisfacerea acestor nevoi. Apoi, li s-a cerut să compare această contribuție a mijloacelor de comunicare în masă cu cea a unor mijloace distincte: familie, prieteni. Autorii au stabilit și o tipologie a nevoilor satisfăcute prin folosirea mass-media: a. nevoi cognitive (nevoia de a înțelegere); b. nevoi afective (experiențe estetice sau emoționale); c. nevoi de integrare (întărirea încrederii în sine, credibilitate, stabilitate); d. consolidarea relației cu familia, prietenii, mediul în general; e. evaziune (eliberarea de tensiuni emoționale);
În același timp, a fost identificată și o specializare a diferitelor mijloace de comunicare în masă în ceea ce privește satisfacerea nevoilor: cărțile acoperă mai bine nevoia consolidării și întregirii imaginii de sine, în timp ce filmele și televiziunea satisfac nevoia de divertisment, ambele fiind un factor de cultivare a prieteniei și a relațiilor familiale. Din punct de vedere al specializării, televiziunea este cea mai difuză, oferind întrebuințări și recompense multiple, în timp ce ziarele și filmele sunt mai specializate.
Descoperirea cea mai importantă pe care au făcut-o autorii studiului a fost aceea că, pentru toate nevoile identificate, chiar și pentru cele de divertisment,
mass-media sunt întrecute de alte surse ca: prieteni, familie, colegi. Pentru cei trei sociologi, aceasta nu a echivalat însă cu o proclamare a lipsei de importanță a media. Dimpotrivă, ei susțin că presa îi ajută pe oameni să verifice dacă opiniile lor sunt concordante sau diferite de ale altora, să își întrețină sentimentele participând la evenimente și să-și satisfacă nevoia de a crede că pot influența cursul acestor evenimente. În același timp, studiu a relevat că există o relație circulară, care merge de la televiziune la radio, cinema, ziare și cărți, și înapoi, la televiziune. În acoperirea nevoilor pe care le au receptorii, fiecare mijloc de comunicare se aseamănă mai mult cu vecinii săi imediați: televiziunea este înlocuită de radio sau cinema, presa scrisă de radio sau carte, cinematograful de televiziune sau de carte. Astfel, clasificarea media nu mai pornește de la distincția clasică între mass-media audio și cele scrise, ci de la spectrele sociale și psihologice care însoțesc utilizarea lor.
Potrivit lui Zames Lull , există o tipologie a utilizării sociale ale mass-media:
structurale – au în vedere utilizarea mijloacelor de comunicare în masă drept cadru general pentru stabilirea de relații și pentru conversații;
relaționale – mass-media oferă un gen de ,,suport” în care să fie agățate opiniile;
afiliere – funcția mass-media de a încuraja sau, dimpotrivă, de a descuraja contactele verbale, funcția de consolidare a relației familiare, de menținere a relației și de eliberare a tensiunilor;
competența/ dominarea – are de a face cu îndeplinirea rolurilor sociale, confirmarea și consolidarea acestora, validarea argumentelor, precum și conferirea calității de lider de opinie.
Una dintre ideile de bază ale modelului ,,utilizări și recompense”, pe care s-a bazat studiul sociologilor israelieni, este aceea că oamenii au anumite nevoi pe care caută să și le satisfacă în diferite moduri, printre care și apelul la mass-media. Melvin de Fleur și Sandra Ball Rakeach consideră că, într-o
societate complexă, în care sistemul mass-media este consolidat de existența
,,utilizării și recompenselor”, se creează o adevărată dependență față de sursele informaționale ale acestui sistem. Puterea mass-media nu rezidă în faptul că ar exista o societate de masă în care indivizii sunt izolați, ci că mass-media deține controlul asupra anumitor surse de informație de care indivizii au nevoie pentr a-și îndeplini scopurile. Este vorba, în primul rând, de culegerea informațiilor, apoi de prelucrarea și răspândirea acestora. Puterea sistemului mass-media constă în controlul asupra resurselor de informare de care depind indivizii, grupurile, organizațiile, sistemele sociale și societatea pentru a-și îndeplini scopurile .
Problema interacțiunii dintre mass-media și societate capătă noi valențe în momentul în care sunt aduse în discuție consecințele noilor tehnologii informaționale și de comunicare, bazate pe ,,mariajul” dintre computer, sateliți, electronică și telecomunicații. În societatea informațională, toate sau cele mai multe dintre activități și relații sunt mediate de rețele de comunicare, iar puterea derivă din capacitatea de a controla aceste rețele, de unde și miza de a studia fenomenul comunicării și tehnologiile care stau la baza sa.
În contextul exploziei rețelelor informaționale și de comunicare, al multiplicării și sofisticării lor dincolo de limitele a ceea ce se putea recent imagina, este tendința de a acorda supremație tegnologiei ca atare, de a considera că efectele schimbării în plan comunicațional se datorează în exclusivitate inovațiilor de natură tehnică. Astăzi, ansamblul comunicării de masă nu este bulversat doar de revoluția tehnologică și de apariția noilor media, ci, în egală măsură de marile fuziuni și concentrări care ating industriile comunicării, de transnaționalizarea trusturilor media. Noile media se referă la rezultatul convergenței dintre sistemul media tradițional (televiziune, radio, presă scrisă), telecomunicații, tehnologia digitală și sistemele informatice și computerizate. O listă a noilor tehnologii (a căror început este situat cu aproximație la debutul anilor ’80) ar include: computere
personale, teletextul, sistemele de înregistrare, sistemele de tele și videoconferință, mesageria vocală, faxul, televiziunea de înaltă fidelitate, televiziunea interactivă. Așadar, noile media reprezintă mai mult decât Internetul sau versiunea on-line a cotidianelor, numai că, în ciuda faptului că noile media nu pot fi reduse la Internet, multiplicarea studiilor cu privire la acestea coincide cu ascensiunea Internetului. Trebuie să recunoaștem faptul că, odată cu apariția mijloacelor noi de comunicare, munca jurnaliștilor s-a ușurat vizibil, și, în același timp, accesul publicului la informații a devenit practic, nelimitat. Consumatorii de media pot citi de acum on-line ziarele și revistele, pot asculta radio on-line sau pot urmări pe Internet emisiuni de televiziune, ori se pot pune la curent cu ultimile noutăți accesând paginile de web ale agențiilor de știri.
1.2. Agresivitatea ca trăsătură învățată
În sens generic, violența înseamnă folosirea forței și a constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora. Din punc de vedere juritic, violența înseamnă folosirea forței fizice sau a autorității personale pentru a produce un prejudiciu sau o vătămare integrității unei persoane – violență criminală, omucidere, loviri și răniri voluntare, violuri etc. . În contextul psihologic, violența desemnează comportamentul agresiv, manifestat cel mai adesea ca urmare au unor frustrări care nu pot fi defulate pe căi dezirabile social.
Conform literaturii de specialitate, din punct de vedere juritic, criteriul gravității infracțiunii vizează ierarhizarea faptelor penale în funcție de pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru societate. Astfel, din acest punct de vedere, infracțiunile pot fi grupate în două mari categorii: a. Infracțiuni comise prin violență(infracțiuni contra persoanei). Legea penală românească ierarhizează aceste fapte astfel:
– omor;
– omor calificat;
– omor deosebit de grav;
– pruncucidere;
– ucidere din culpă;
– tentativă de omor;
– lovire sau alte acte violente;
– vătămare corporală;
– lovire sau vătămare cauzatoare de moarte;
b. Infracțiuni comise împotriva proprietății(infracțiuni în dauna avutului public și particular)
Mai multe țări din Europa au adoptat o legislație care pedepsește orice persoană care ajută, instigă sau sfătuiește pe un individ să se sinucidă. În privința legislației din țara noastră, articolul 179 din Codul Penal prevede următoarele: ,,Acela care determină sau înlesnește sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, va fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani”. Dacă cel care s-a sinucis era minor sau era o persoană incapabilă să-și dea seama de faptele sale, pedeapsa este mai aspră(închisoare de la 3 la 10 ani).
Bazându-se pe aceste repere, dar și pe faptul că încadrarea penală a actelor de violență este făcută de reprezențanții instituțiilor abilitate aflate la fața locului, jurnaliștii pot încadra zuritic faptele mediatizate.
Ion Oprea, medic psihiatru la Spitalul Județean Neamț, consideră că agresivitatea, ca și alte forme de comportament social, este dobândită prin învățare socială:,,În procesul de socializare, răspunsurile agresive sunt
achiziționate pe calea învățării directe, ca urmare a acordării unor recompense sau a unor pedepse sau prin imitarea conduitei altor persoane. Doctorul A. Bandura a fost cel care a lansat teoria învățării sociale a agresivității la copil. Bandura a efectuat un experiment: un actor a dat un spectacol într-o grădină. În timpul timpul spectacolului s-a manifestat violent, agresând o păpușă mare din plastic. În zilele următoare, copii au fost puși în situația de a avea ei înșiși de a face cu o serie de jucării, printre care și păpușa respectivă. S-au comportat și ei agresiv, spre deosebire de copii care nu asistaseră la spectacol. Mai mult, s-a observat că agresivitatea a crescut atunci când modelulu a fost recompensat. Astfel, chiar dacă cei mici nu sunt expuși la agresiune, ei învață prin experiență proprie, prin reîntărirea sau imitarea persoanelor semnificative sau cu statut de autoritate”.Acest fapt, consideră psihiatru Ion Oprea, se poate explica prin teoria transferului de agresivitate și teoria modelului agresiv. Cele două teorii nu se aplică numai în cazul copiilor. Adolescenții, dar și adulții, se află într-un proces continuu de învățare și ei pot fi influențați în orice moment de ceea ce se întâmplă în jurul lor. De asemenea, perspectiva învățării sociale a agresivității devine tot mai convingătoare prin aria largă ce se întinde de la experiența anterioară a individului la reîntăririle prezente și asociate acestor acte, precum și la evaluarea situației și a consecințelor.
Un subiect foarte controversat este dacă mass-media(în special televiziunea, cinematograful și presa scrisă) sporesc violența în rândul oamenilor. Aici, taberele sunt împărțite, pe de o parte, cei care sunt de părere că mijloacele de comunicare în masă determină o creștere a violenței și că există o legătură puternică între volumul expunerii la violența mass-media și comportamentul agresiv și, pe de altă parte, cei care sunt de acord cu fapt că nu mass-media sunt cele mai mari vinovate de existența agresivității în societate, ci întrețin acest fenomen din motive de piață.
1.3. Violența în presa românescă
Violența în presă este un subiect care a interesat și interesează în continuare. Din punctul de vedere al televiziunilor(în special), al presei scrise și, într-o mai mică măsură, al presei audio, se poate spune că interesul este justificat. Din dorința de a obține o audiență maximă și implicit un profit cât mai mare, conducătorii instituțiilor de presă apelează din ce în ce mai mult la informații cu diferite grade de violență. Libertatea dobândită după revoluție a însemnat și o explozie de violență în presa scrisă, iar ziarele și revistele sau întrecut în a oferi imagini care mai de care mai șocante. Fie că este vorba de violență verbală sau fizică, aproape toate informațiile de acest gen sunt oferite cu generozitate publicului însetat de informație. La fel, și televiziunea a căutat să șocheze, să capteze atenția cât mai multor oameni. La acestea s-au adăugat, în ultimii ani, noile tehnici de comunicare prin rețeaua de Internet, unde chiar și un neinițiat poate găsi tot ce îi trece prin cap. Din păcate, consecințele sunt foarte greu de anticipat și controlat. Psihologul Florin Tudose consideră că violența în mass-media, combinată cu jocurile pe calculator, are un efect extrem de nociv asupra copiilor.
Nu este mai puțin adevărat faptul că, în ultimii ani, violența a căpătat dimensiuni din ce în ce mai mari în rândul compatrioților noștri. În România de astăzi, de la osimplă ceartă se poate ajunge ușor la crimă, o dragoste eșuată poate conduce la sinucidere, iar o palmă dată în glumă poate fi începutul unui adevărat masacru. Aceste lucruri nu pot fi ignorate, pentru că se întâmplă chiar lângă noi. În aceste condiții, susține același psiholog se impune o analiză cât mai atentă a efectelor pe care mass-media le are asupra publicului.
Într-un articol din revista ,,22”, ziaristul Dan Vasile spunea că, în România, fericirea este un termen destul de rar întâlnit în limbajul oamenilor, aceștia părând preocupați mai degrabă de teme precum mortalitatea infantilă, criminalitatea, pedofilia și altele. În concepția ziaristului, oroarea se vinde
bine la public fiind aceea care unflă audiența și tirajele.
În special după apariția televiziunii, s-au purtat dezbateri ample asupra funcțiilor și efectelor mass-media asupra individului și a societății. Violența a devenit o problemă socială care nu mai poate fi ignorată, mai ale în condițiile în care aproape toate programele TV, dar și articolele din ziare abundă în violență. Se pune înterbarea dacă nu cumva comportamentul violent al oamenilor este influențat de către mass-media. Pentru a afla răspunsul la această întrebare s-au făcut nenumărate analize și studii. În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că oamenii sunt influențați de ceea ce văd la televizor sau citesc în ziare. Un profesor de sociologie de la Universitatea din Leeds arăta că cercetătorii și analiștii societății contemporane au expus în mod repetat concepția potrivit căreia gândirea și acțiunea omului modern sunt influențate în mod puternic de prezentarea lor în fața așa numitei ,,comunicări mass-media”. Concepția lor despre influiența mass-media diferă de sensul acceptat de criticismul public al mass-media, care înțelege influența ca fiind acțiunea de a face anumite afirmații explicite care sunt crezute pe loc sau de a arăta anumite imagini sau fapte care sunt imediat imitate. Același profesor susține că apărătorii autodesemnați ai moralei publice protestează împotriva scenelor de violență sau de sex presupunând că apetitul sexual și instinctele violente ale publicului vor fi stimulate din cauza prezentării unor astfel de imagini.
Acest lucru nu este departe de adevăr, însă trebuie luat în considerare faptul că oamenii sunt influențați în mod diferit de ceea ce văd la televizor sau citesc în ziare (cu excepția mulțimilor în care oamenii gândesc și reacționează în același fel) de asemenea, trebuie să se țină cont de ipoteza că o prezentare totală a realității prin intermediul televiziunii poate avea un efect mult mai mare decât programele sau scenele separate. Timp de peste 40 de ani de control comunist, jurnalismul românesc nu a făcut mai mult decât să prezinte
într-o manieră părtinitoare știrile interne și externe. Adevărul a fost sacrificat pentru-că pe primul loc a fost pusă doctrina partidului. Toate mijloacele mass-media erau controlate și, unde era nevoie, cenzurate, deoarece imaginea țării și a conducătorilor ei, nu trebuia stricată. Aproape toate materialele care apăreau în presă sau erau difuzate la radio și televiziune îl slăveau pe președintele țării. Orice încercare de a scrie altceva era înăbușită din fașă. Rezultatul acestei politici a fost pierderea parțială a credibilității mass-media scrise și audiovizuale în fața publicului, care, treptat, a început să asculte știrile transmise de posturile străine de radio.
După revoluția din decembrie 1989, mijloacele de comunicare în masă s-au diversificat rapid. Cel mai mult s-a dezvoltat presa scrisă: pe piață au apărut aproape 1000 de publicații la nivel național – de la cotidiene și săptămânale satirice sau naționaliste, la ziare de partid sau independente. În multe situații, o publicație își încheia apariția și, în scurt timp, alta îi lua locul.
Noile mijloace mass-media au adoptat trei forme de bază:
a. mass-media sponsorizate de guvern;
b. mass-media finanțate de partide politice sau organizații sociale, religioase sau academice;
c. mass-media comerciale, înființate în cea mai mare parte de persoane sau grupări non-politice.
În aceste condiții, mass-media deja existente, prerevoluționare și-au schimbat orientarea politică și au desemnat sau ales directori și editori noi. În multe cazuri, presa tipărită și-a schimbat denumirea, ca în cazul cotidianului Partidului Comunist Român, ,,Scânteia”, care s-a numit începând cu 22 decembrie 1989, ,,Scânteia Poporului”, iar din 25 decembrie – ,,Adevărul”. Toate mijloacele românești de comunicare în masă, inclusiv posturile de radio și televiziunea controlate de guvern, s-au etichetat ca fiind independente, cu excepția noii prese de opoziție, răspândite de partidele politice în formare.
După decembrie 1989, presa românească a devenit liberă să ofere
publicului său toate informațiile la care acesta nu avea acces sau care nu
puteau fi scoase la iveală în timpul regimului comunist, iar publicul, flămând de informație, a înghițit aproape necondiționat ce i-au putut oferi mass-media. Milioane de oameni care au așteptat cu sufletul la gură să vadă în direct execuția unui dictator s-au năpustit și au început să devoreze tot cea ce până atunci le-a fost strict interzis. Pornografia, șcenele terifiante, crimele din programele de știri, viața vedetelor și aventurile lor cât mai intime, adesea depășind limita bunului simț, bârfele ieftine, scandalurile picante dintre oamenii politici, scormonirea trecutului unor personalități, toate acestea au început să pasioneze pe românul care petrece în acest fel nopți întregi în fața televizorului și care poate acum culege de pe tarabă tot ceea ce îi fusese interzis timp de 40 de ani.
Această situația nu a rămas însă fără urmări. Din dorința de a câștiga teren în fața ziarului concurent, multe publicații au început să folosească, în relatarea evenimentelor, expresii și fotografii cît mai șocante, chiar violente. Astfel că, în câțiva ani, analiștii au ajuns să vorbească despre violență în mass-media și despre efectul pe care acest stil de presă îl are asupra publicului său.
1.4. Evenimentul de presă
Ziariștii speculează la maximum ceea ce se întâmplă în jurul lor. Pentr mulți dintre ei, care trăiesc din ceea ce scriu, o zi în care nu a pus pe masă șefului măcar un articol este ratată. Astfel, fiecare întâmplare este tratată cu mare atenție. Niciodată nu se știi de unde poate răsări subiectul de primă pagină care urmează să vândă ziarul.
Principala calitate a evenimentului modern este aceea că se derulează pe o scenă publică și aproape întotdeauna sunt prezenți ziariștii spectatori. Unii specialiști sunt de părere că publicul modern este dornic de evenimente, iar când societatea este mai puțin generoasă în a satisface această sete de cunoaștere, evenimentele vor fi create. În acest mod se ajunge la pseudo-evenimentul de presă, care se naște din goana după remarcabil, dar care sunt conștienți și cei care creează fapte remarcabile, dar și cei care le publică. Pseudo-evenimentul de presă nu este spontan, ci se produce pentr că a fost prevăzut. De exemplu, conferințele de presă, aniversările unor companii sau prezentarea consecințelor unui cutremur intră în categoria pseudo-evenimentelor. Nu în ultimul rând, acest lucru duce la o complicitate pe care, în ultimă instanță, o acceptă (chiar și atunci când nu o cere) validatorul final, adică publicul. Astfel, realitatea este transformată într-una ,,asistată, deliberată, proiectată”.
Mai mult specialiștii în domeniu (A. Freund, M. Molotoch, P. Charadeau) au făcut o clasificare a evenimentului de presă, după mai multe aspecte:
După relevanța editorială:
a. Evenimente majore – fapte de o importanță indiscutabilă de prim
ordin, despre care, în principiu, nu poți să nu relatezi: asasinarea unui
președinte de stat, cutremur, catastrofă. Acestea întrerup programele
radio și de televiziune și ocupă prima pagină a ziarelor.
b. Evenimente demne de interes – sunt fapte ce prezintă importanță
doar pentru o parte a publicului sau care s-au întâmplat la mare
depărtare și nu au nici o consecință previzibilă importantă: desființarea
unei fanfare.
c. Evenimente de importanță medie – sunt fapte despre care poți
vorbi, mai mult sau mai puțin, începănd cu pagina a doua a ziarelor –
evenimente cuprinse între majore și neglijabile și care constituie
grosul informațiilor cotidiene.
După consistența evenimentului:
a. Evenimente reale – care au o materializare în fapte și care au avut
loc de obicei recent.
b. Evenimente ,,proiectate” – care nu există decât în plan verbal,
decorative, trimit la evenimente ce urmează să se materializeze sau nu: de
obicei privesc viitorul apropiat.
După gradul de intenționalitate:
a. Evenimente de rutină – fapte obișnuite, ce se întâmplă în mod
deliberat, iar cei care le inițiază sunt în același timp și promotorii lor la
rangul de evenimente. De exemplu, conferințele de presă.
b. Accidentele – au două particularități esențiale: faptul nu este
intenționat, iar cei care îl promovează ca eveniment public nu sunt
actorii faptului.
c. Scandalurile – fapte ce implică transformarea lor în evenimente
mediatice prin acțiunea intenționată a unui actor (individ sau grup).
d. Întâmplări fericite – fapte neintenționate, promovate ca evenimente
de cei care le-au produs.
După accesul la media:
a. Evenimente cu acces obișnuit – este situația în care actorul este
poziționat astfel încât faptele sale coincid de o manieră rutinieră cu
cele ale jurnaliștilor. De exemplu președintele statului are mereu ceva
important de comunicat.
b. Evenimente cu acces perturbator – sunt fapte ai căror promotori fac
efortul de a perturba accesul rutinier al altor factori la media în scopul
promovării/ creării propriilor evenimente. De exemplu un protest al
studenților.
c. Evenimente cu acces direct – creatorii și promotorii acestora sunt
ziariștii. Acesste evenimente sunt reportajele, editorialele, etc.
După modelul discursiv adoptat:
a. Evenimente raportate – cuprind fapte (pentru că ceea ce se produce
în spațiul public relevă o parte a comportamentului individual) și
opinii (pentru că ceea ce se produce în spațiul public depinde într-o
măsură variabilă și de declarațiile unora sau altora)
b. Evenimente comentate – propun o viziune de ordin explicativ. Nu
se mulțumesc să arate ceea ce a fost ci caută să pună în lumină ceea ce
nu se vede, este latent și constituie ,,motorul” (cauzele, motivele,
intențiile) evenimențialității.
c. Evenimente provocate de mass-media – deoarece acestea nu se
mulțumesc să raporteze ceea ce se întâmplă în spațiul public ci
contribuie într-o manieră activă la stimularea dezbaterii sociale.
1.5. Efectele violenței din mass-media
Există ziariști care folosindu-se de informații referitoare la activitatea poliției sau a jandarmilor la transformă în știri senzaționale, chiar dacă nu toate sunt așa. Din dorința de a găsi o bombă de presă, ziariștii se leagă uneori și de cele mai neînsemnate aspecte ale unei știri, la care mai adaugă, cu puțină imaginație, unele aspecte picante, câteva fotografii senzaționale și gata subiectul. Nu mai contează dacă realitatea a fost deformată sau dacă impactul știrii ar putea fi negativ asupra unei categorii a publicului. Într-un articol din ,,Evenimentul Zilei” a fost subliniat faptul că un studiu despre populație din diverse țări a demonstrat că rata omuciderii s-a dublat în 10-15 ani după introducerea televiziunii, deși aceasta a apărut în ani diferiți în țările studiate. Dintre toate mijloacele de comunicare în masă, televiziunea este considerată ca având cel mai mare efect asupra publicului. Este normal, dacă ne gândim că televiziunea are o arie de acoperire și o audiență mult mai mare decât presa scrisă.
Psihologul Gustave le Bon consideră că repetiția este unul ditre procedeele folosite pentru a inocula în mod lent anumita idei și concepții în cugetul maselor ,,Atunci când o afirmație este suficient repetată, în unanimitate, se formează ceea ce se numește un curent de opinie în care intervine mecanismul puternic al contagiunii. În rândul mulțimilor, ideile, sentimentele, emoțiile, credințele au o putere de propagare la fel de intensă precum transmiterea microbilor”. Astfel poate exista pericolul ca, după ce citesc în fiecare zi același tip de informații referitoare la anumite evenimente care implică violența, unii oameni ar putea fi convinși că este normal ca, de exemplu, un tânăr să-și bată părinții sau ca un bărbat să se sinucidă din cauza unor datorii neachitate. Același psiholog consideră că oamenii sunt influențați mai degrabă de modul în care le sunt prezentate unele fapte decât întâmplările în sine și astfel, un accident grav sau o crimă pot avea efect mult mai mare asupra publicului decât o epidemie care seceră sute de vieți. Diferența ar fi fotografiile șocante pe care le prezintă în primul caz mass-media față de statisticile difuzate în al doilea caz, care nu sunt nici pe departe la fel de impresionante ca imaginile. ,,Prin <concentrare >, dacă ne putem exprima așa, produc o imagine tulburătoare, care acaparează și obsedează spiritele”, crede Gustave le Bon.
Cea mai mare parte a studiilor concrete privind relația dintre expunerea la violență și comportamentul agresiv par să-i dea dreptate sociologului R. Liebert, care afirmă că, ,,violența mass-media are un mare efect asupra unui mic procentaj de tineri și un efect mic asupra unui mare procentaj dintre ei.” Indiferent dacă acceptă sau nu faptul că mass-media pot avea o influență puternică sau slabă asupra comportamentului agresiv efectiv, psihologii au părut mai degrabă interesați de mecanismele prin care operează această influență. Concluzia la care au ajuns a fost aceea că în afară de efectele catharsisului, care în anumite condiții funcționează reducând tendința spre agresivitate, toate celelalte efecte induse de consumul spre violența mass-media medicală, conduc la creșterea agresivității astfel:
Prin dezinhibiție, conținutul încărcat de violență promovat prin mijloacele de comunicare în masă acționează în sensul că, deși multe acte agresive sunt prezentate ca reprobabile și autorii lor pedepsiți, cele mai multe apar ca mijloace de satisfacere a unor interese, ca aducătoare de câștiguri. Mai mult, asociate cu personaje pozitive, cu eroi și eroine, astfel de comportamente
sunt gratificate material și psihosocial de colectivitate, fiind
considerate, în final, ca demne de urmat. La mulți cititori,
spectatori sau telespectatori, un anumit conținut slăbește
constrângerile și reținerile față de agresiune – dobândite prin
socializare și educație.
Expunerea la violență prin mass-media, înseamnă, cu deosebire prin cinematograf și televizor, contactul apropiat cu tehnici de luptă și miljoace de agresiune variate și ingenioase. Oamenii care în alte condiții nu ar fi avut niciodată acces la astfel de mijloace și le pot însuși acum, iar la prima împrejurare favorabilă ar putea fi tentați să le pună în aplicare. În special la copii și tineri, caracterul spectacular al multor scene de violență este un element în plus ce poate trimite la reproducerea lor în viața reală.
Studiile experimentale arată că vizionarea fregventă de filme și programe de televiziune saturate de agresivitate afectează procesele cognitive, responsabile la rândul lor pentru acțiunile noastre. Pline de conținuturi informaționale pe tema violenței, gândirea și memoria indivizilor pot fi și ele îndreptate în sensul violenței. Prin prospețimea și relevanța lor, termenii și scenele de violență pot mobiliza mintea umană – conștient sau subliminal – la interpretări și acțiuni în termen de agresivitate. La aceasta se adaugă faptul că expunerea la violență prin mass-media presupune și însușirea unor șcenarii pe baza cărora se desfășoară evenimentele. Întâmplări identice sau asemănătoare celor din filme vor genera segvențe acționale identice sau asemănătoare în viața reală. Așadar, în practică se transpun și scenarii mai complexe, nu doar anumite procedee specifice de luptă și agresiune.
Inițierea sau continuarea agresiunii depind și de evaluarea disconfortului și răului produs victimei. Vizionarea sistematic
a unor scene violente în care se arată nu doar că oamenii suferă sau mor, ci, mai mult, se insistă asupra scenelor de cruzime și detaliilor lor fiziologice, poate avea ca rezultat o desensibilizare emoțională; se stinge sau se reduce atitudinea empatică, de milă față de cei angajați. Mai exact, oamenii se obișnuiesc cu asemenea imagini. Desensibilizarea este suplimentară și de faptul că personajele care practică violența sunt înfățișate ca acționând cu sânge rece. Ceea ce se întâmplă pe ecran – violență fără îngrădiri morale și emoționale are deseori șanse să se traducă în planul realului cotidian.
Totodată, specialiștii fac o legătură directă între apariția televiziunii și
creșterea delicvenței juvenile. În timp ce violența nu este necunoscută oamenilor, ea reprezintă o problemă tot mai mare în societatea modernă. Cu cât oamenii (în special copiii și adolescenții) au un mai mare acces la arme de foc și explozibil, cu atât eficiența unui comportament violent are consecințe serioase. Pentru a ne convinge de acest lucru, este suficient să ne amintim de scenele cu împușcături în școli (imagini întâlnite, cei drept, în Statele Unite, nu în școlile din România) și de statisticile care arată că rata omorurilor comise de și între adolescenți este tot mai mare în mediul urban.
În timp ce cauzele violenței juvenile au mai mulți factori, care includ variabile ca sărăcia, psihopatologia familială, abuzul asupra copiilor, expunerea la violență în familie și în societate, precum și alte tulburări psihiatrice, literatura de specialitate susține cu tărie faptul că expunerea copiilor la violență joacă un rol important în etiologia comportamentului violent. Deși este dificil de stabilit dacă adolescenții și copii care au fost expuși la violență televizată sunt în pericol, se pare că există o corelație puternică între violența din mass-media și comportamentele agresive ale unor segmente de adolescenți supuși ,,riscului”.
Referindu-ne strict la programele adresate copiilor, violența este prezentată din plin în mass-media. Studiile efectuate în Statele Unite al Americii au scos la iveală că aproape toți copii privesc 28 de ore pe săptămână la televizor,
de fapt, mai mult timp decât petrec la școală. Până să împlinească 18 ani, copii, cel puțin cei americani, vor vedea mai mult de 200.000 de acte de violență, între care 16.000 de crime. Astfel, se poate spune că modelele oferite de media îi justifică într-un fel minorului actele de violență, iar în urma vizionărilor succesive se activează gândurile, sentimentele și comportamentele agresive deja existente. Copii învață pe baza observației și ajung să imite ceea ce văd, iar nevoia lor de cunoaștere, asociată cu un consum din ce în ce mai mare de violență vor face din copilul de azi un adult predispus la un comportament violent și care va vedea în jurul său numai violență. Desenele animate, jocurile video sau pe calculator, filmele, toate acestea oferă o mostră generoasă a violenței.
Se spune că până la patru ani copii sunt incapabili să facă diferența între realitate și poveste și pot considera că violența este o întâmplare obișnuită. Eroii de la televizor sau din filme sunt violenți și totodată ei sunt răsplătiți pentru violența lor. Copiilor le este foarte ușor să-și facă idoli din aceste personaje. Nu este nici o problemă dacă cineva are o armă automată și o folosește pentru ai distruge pe ,,oamenii răi”. Scenariul tipic al folosirii violenței pentru o cauză dreaptă se poate transpune într-o justificare în viața reală pentru a folosi violența. Influențat de ceea ce a văzut la televizor, copilul va folosi un limbaj asemănător celui al eroului favorit din film, iar predispoziția la un comportament violent va crește simțitor. Cu cât va consuma mai multă violență, cu atât nevoia unui asemenea drog se va face simțită din ce în ce mai mult, iar urmările nu se vor lăsa așteptate. Astfel iau naștere ,,găștile de cartier”, pe care tinerii le formează pentru a putea acționa asemenea eroilor din filme. Nu puține au fost cazurile în care copii sau adolescenți și-au omorât prietenii pentru că așa au văzut la televizor, sau au ajuns să se sinucidă pentru a vedea dacă, asemeni personajelor din filme, vor reînvia.
Însă, acestea nu sunt singurele forme de violență la care sunt expuși copii și adolescenții. Studiile recente susțin și demonstrează faptul că 15% dintre videoclipurile muzicale conțin violență interpersonală și că apariția lor pe posturile de televiziune ar trebui interzisă. Alți specialiști sunt de părere că
accesul la Internet și jocurile video reprezintă o expunere la violență. Există puține date despre cazuri de violență produsă din cauza Internetului; totuși, există o anumită îngrijorare în ceea ce privește site-urile care pot îndemna la violență, care pot oferi informații despre cum se pot construi sau obține materiale explozibile sau care dezvăluie cum se pot cumpăra arme de foc. De asemenea, nu există prea multe date despre impactul jocurilor video violente. Se știe totuși, faptul că acestea sunt din ce în ce mai ,,populare” printre copii și adolescenți și au o mare capacitate de a influența comportamentul. Este îngrijorător și faptul că tot mai mulți copii ajung să comită acte de violență (în timpul sau după vizionarea filmelor la cinematograf sau televizor), în loc să se mulțumească să fie observatori pasivi.
Efectel violenței din mass-media nu se înregistrează numai asupra copiilor, care se presupune că sunt mai influențabili decât oamenii maturi ci și asupra acestora din urmă. Filmele polițiste sau cele horror sunt foarte apreciate de către public. Criticii televiziunii afirmă că lumea este invadată de agresivitate din cauza programelor pline de violență și a filmelor care invită practic la violență și susțin că marii consumatori de televiziune se caracterizează prin teamă și angoasă, violența televizată tinzând să genereze pe scară largă sentimente de insecuritate și stări de panică. Cei mai afectați sunt oamenii care se uită la televizor mai mult de patru ore pe zi. Ei sunt așa numiții ,,telespectatori grei”, care sunt influențați mai ușor de programele prezentate la televiziune și sunt predispuși mai mult la acte de violență. De multe ori, nici televiziunile nu fac un efort prea mare ca să reducă această stare de fapt, oferind pe tavă toate știrile tari: crime, violuri, bătăi, care fac parte din meniul zilnic al buletinelor de știri. În acest caz, în cele câteva ore în care privitorul greu se uită la televizor are posibilitatea de a vedea mai multe buletine de știri, și, implicit, mai multă violență.
Alți specialiști consideră că oamenii sunt desensibilizați și de consumul mare de programe, ei devin astfel mai puțin sensibili la actele de violență și la victimele violenței.*26 În această fază incipientă a cercetărilor asupra violenței
televizate sunt detectate efecte cu totul contradictorii: creșterea sentimentului de izolare la marii consumatori de televiziune și întărirea tendințelor de retragere din realitate, precum și accentuarea fenomenelor de înstrăinare de comunitate la cei dependenți de media. Câteodată, se consideră că televiziunea poate dezvolta comportamente de cooperare (influență pozitivă), iar altă dată se spune că generează agresivitate (influență negativă).
Capitolul 2
Legislația ca reacție la violență
Majoritatea legislațiilor din țările occidentale conțin prevederi specifice atât la nivelul Constituțiilor cât și la acela al Codului Penal și/sau legilor specifice (inclusiv Legea Presei, acolo unde ea există) privitoare la reducerea sau chiar eliminarea mesajelor violente sau care incită la violență și care sunt distribuite pe canalele mass-media. Instigarea la violență între majoritate și anumite grupuri constituie delict de opinie în acele țări care conservă încă o asemenea categorie de delicte.
Motivul pentru care în acest câmp continuă să se manifeste destulă confuzie și pentru care comportamentul legislatorilor este destul de timid și neunitar de la o țară la alta este tocmai ,,conflictul de interese” dintre două drepturi considerate egale în importanță: pe de o parte dreptul la o liberă exprimare și pe de altă parte, dreptul la o educație sănătoasă, spre binele comunități.
În fiecare țară, dar și la nivelul organismelor internaționale (Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, UNESCO, etc.), s-au realizat numeroase studii, cercetări și rapoarte solid argumentate sociologic în spiritul elaborării unor politici coerente de reducere a violenței. Ele nu sunt însă de acord cu privire la cauzele creșteii violenței, ci mai mult întrețin din motive de piață acest fenomen care se cere ținut sub control și, în viitor, dominat pe cât posibil.
Orice încercare de limitare, pe calea legii, a difuzării informației cu conținut de violență este resimțită – atât de către destinatarii mesajului de presă, cât și de către emițătorii lui – ca o formă de cenzură, deci, ca un atentat la libertatea de expresie.
Producțiile de ficțiune, la rândul lor o marfă pe o piață liberă, se simt amenințate fie în substanța ideatică a mesajului, fie în acea estetică în măsura în care violența ar fi motivată artistic și simbolic. De aceea, în general, singurele limitări admise aproape pretutindeni atât în privința violenței fizice, cât și cele de limbaj în materie de filme și ficțiune se referă la orele de difuzare – în cazul televiziunilor – și la rețelele de distribuție în cazul cinematografelor.
În principiu organksmele de control ale canalelor TV recomandă programarea filmelor cu conținut violent după ce audiența televiziunilor a scăzut sub un anumit nivel de masă, astfel încăt copiii, adolescenții sau chiar adulții neinteresați de asemenea producții să nu fie obligați să intre în contact cu ele. Mai mult, în unele țări (cum este Marea Britanie), există reglementări de natură cenzorială pentru scenele de violență sau de violență nemotivată.
2.1. Cadrul legislativ în România
În țara noastră nu există o lege a presei, adică un act legislativ cu caracter generic și integrator; în jurul necesității sau inutilității unei legi a presei, precum și a diferitelor proiecte propuse s-au dus mari bătălii parlamentare și extraparlamentare. La ora actuală se pare că toată lumea împărtășește ideea că se poate trăi și fără o lege a presei.
Domeniul audiovizualului a fost reglementat prin două legi: ,,Legea audiovizualului” și ,,Legea privind înființarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune”. Prima are un caracter tehnic și stabilește modalitatea de acordare a licenței pentru posturile locale de radio, de televiziune și prin cablu. Ea a condus la înființarea Consiliului Național al Audiovizualului. A doua lege definește modul de funcționare a instituțiilor din cadrul serviciului public.
Mai multe proiecte de coduri deontologice au circulat și au fost dezbătute în presă. Unul dintre ele a fost adoptat de cele două mari asociații profesionale la
sfârșitul anului 1991. Nu sunt semne că el ar fi fost respectat sau că respectarea lui ar constitui o preocupare pentru asociațiile profesionale și liderii instituțiilor de presă. Având în vedere că prevederile codurilor deontologice nu au suport legislativ (în sensul că cel care încalcă aceste prevederi nu poate fi pedepsit din punct de vedere juritic), se pare că instituțiile de presă nu vor renunța prea curând la difuzarea de informații și filme care nu au un anumit conținut de violență.
Legile referitoare la audiovizual au încercat să dea o soluție pentru un proces paradoxal: să regularizeze procesul mass-media în concordanță cu noile principii ale pieței libere și ale pluralismului și să-l deregularizeze în concordanță cu tendințele țarilor occidentale. În acest sens sistemul legislativ autohton și evoluția audiovizualului au cunoscut atât fenomenul de re-naționalizare, cât și de de-naționalizare și privatizare, fenomene pe care diferiți analiști ai post comunismului ( Gross, Sparks, Reading) le-au considerat a fi principalele tendințe ale acestei etape. Preocuparea pentru rezolvarea legislativă a relației dintre sistemul public și cel comercial în audiovizual, corelată cu insuccesul tuturor încercărilor de a impune prin Parlament o lege a presei a dus la o situație aparte: care nu este supusă unui cadru legislativ propriu, funcționează conform unor norme legale permise.
Instituțiile din seviciu public sunt plasate în sfera publică și nu beneficiază decât de o libertate limitătă, acest fapt provenind atât din controlul și presiunile Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), cât și din conceperea libertății de exprimare jurnalistică drept o manifestare a responsabilității față de public. Această configurație, în care libertatea de expresie și responsabilitatea sunt corelate legislativ decît pentru sfera audiovizualului public, explică faptul că în reglementările referitoare la sistemul public se prevede și se garantează dreptul la rectificare și replică, în timp ce în presa scrisă și audiovizualul comercial, singurul termen de referință a fost, până în 2002, o Lege a presei din perioada comunistă (1974), a cărei constituționalitate inplicită a fost recunoscută de către Curtea Constituțională în anul 1996, prin deciziile 8 și 56.
Articolele 205, 206, 207, 236, și 239 din Codul Penal au fost obiectul a
numeroase dezbateri, contestări, apeluri, compromisuri și negocieri. Jurnaliștii și
reprezentanții societății civile au cerut insistent ca insulta, calomnia și ofensa să fie tratate ca subiecte de drept civil, nu penal. De fiecare dată, însă, răspunsul primit de la guvernanți a fost o variantă mai blândă – micșorarea pedepsei, dar care nu schimbă esența problemei.
Până nu de mult sursă a unor apeluri disperate și discuții înfocate, Legea dreptului de autor a fost votată și promulgată la începutul anului 1996. Următorii ani au adus modificări importante în sfera legislației mass-media. Legea privind informațiile clasificate a fost votată de Parlament în 2001 și respinsă de Curtea Constituțională în același an. Această versiune a legii includea în categoria informațiilor clasificate numeroase tipuri de date considerate de jurnaliști și de reprezentanții societății civile drept informații de interes public. Legea privind liberul acces la informațiile de interes public (L.544) a fost adoptată în 2001 și a fost însoțită și de o campanie de informare a publicului.
CNA a pus la punct o reglementare care obligă posturile TV ca, înaintea începerii unei emisiuni sau a unui film să-și înștiințeze (atât vizual cât și acustic) telespectatorii asupra conținutului programului respectiv și cui se adresează. În funcție de conținutul lor, programele TV se încadrează într-una din următoarele categorii. Decizia nr. 57 din 13 martie 2003 a CNA, privind protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 199 din 27 martie 2003. Printre prevederile acestei decizii se află și următoarele aspecte:
Art. 1. – Categoriile în care se încadrează producțiile audiovizuale sunt următoarele:
a) producții audiovizuale accesibile tuturor categoriilor de public, fără restricții sau semne de avertizare;
b) producții audiovizuale care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 de ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia (violență fizică redusă ca intensitate sau număr de scene, limbaj sau expresii vulgare ori licențioase, nuditate, comportamente periculoase sau dăunătoare care pot fi ușor de imitat de copii); aceste producții nu pot fi difuzate înainte și imediat după emisiuni destinate copiilor și vor fi însoțite, periodic, de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia majusculele AP (acord parental) de culoare albă.
c) producții audiovizuale interzise minorilor sub 12 ani (violență fizică sau psihică de intensitate și durată medie, violență casnică sau sexuală, scene de cruzime asupra oamenilor sau animalelor, scene de sinucidere, consum de droguri și alcool, comportamente și atitudini antisociale ce pot fi imitate cu ușurință, scene care descriu abuzuri asupra copiilor sau care prezintă femeile în ipostaze degradante, scene care prezintă personaje cu handicap în ipostaze umilitoare). Aceste producții se difuzează numai după ora 20.00 și vor fi însoțite, periodic, de un semn de avertizare reprezentând un cerc, în interiorul acestuia numărul 12 de culoare albă.
d) producții audiovizuale interzise minorilor sub 15 ani (violență fizică sau psihică intensă, sistematic repetată, sexualitate, detalii privind tehnicile criminale, divertismentul cu teme sexuale sau în care abundă limbajul vulgar sau licențios, producții cu un conținut semnificativ de cruzime). Aceste producții se difuzează numai în intervalul orar 22.00-06.00 și vor fi însoțite în permanență de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 15 de culoare albă.
e) producții audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme erotice, filme horror sau care conțin scene de sadism, filmele, altele decât cele ponografice, care în SUA și țările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani). Aceste producții se difuzează numai în intervalul orar 00.00-05.00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentînd un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 18 de culoare albă.
f) alte producții audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme și emisiuni pornografice care prezintă actul sexual sau modalitățile de satisfacere a dorințelor sexuale, destinate exclusiv publicului adult). Aceste producții pot fi retransmise de către distribuitorii de servicii numai în pachete opționale, codat, în intervalul orar 01.00-05.00 și vor fi însoțite permanent de semnul de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 18 de culoare albă.
Programele de știri și protecția minorilor
Programele de știri și actualități se supun cerințelor de protecție a minorilor și vizionării în familie.
Este oblibatorie avertizarea publicului în cazul difuzării unor scene de violență și o atenție maximă în ceea ce privește repetarea și fregvența acestora.
Este interzisă prezentarea de materiale care incită la comiterea de infracțiuni grave. Secvențele care prezintă execuții, oameni uciși sau voluntari ai morții, indiferent de motivația acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate și în conformitate cu deontologia jurnalistică.
Secvențele care prezintă execuții, oameni uciți sau voluntari ai morții, indiferent de motivația acestora, se difuzează nu mai în cazuri temeinic justificate și în conformitate cu deontologia jurnalisticp.
Subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate numai după ora 22.00, în cazul în care forma prezentării poate afecta minorii.
Este interzisă ilustrarea unor informații cu suport de imagine de filme sau publicații pornografice.
2.3 Cum și cât respectă jurnaliștii funcțiile presei
Deși au suferit continuu ameliorări, modernizări sau chiar salturi tehnologice, mijloacele de comunicare în masă nu au fost transformate radical, ele constituind scheme relativ stabile. Iar această stabiliate a sistemului mass-media este un corolar al capacității sale continue de a oferi funcții necesare existenței și reproducerii sistemului social. Funcțiile mass-media au fost clasificate în nenumărate moduri, dar toate aceste clasificări au urmărit sublinierea legăturii dintre mijloacele de comunicare în masă și public. S-a spus că mass-media trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru publicul său – să îi satisfacă nevoia de cunoaștere
și în același timp să îl ,,cultive” cu ajutorul informațiilor oferite.
În plus față de conceptul mass-media cu rol de câine de pază și reprezentant public, comentatorii au subliniat rolul său informațional. De obicei, acest lucru este ilustrat în termenii facilitării autoexprimării, ai promovării raționalității publice și înlesnirii autodeterminării colective. Aceste formațiuni divergente ale mass-media pot fi îndeplinite adecvat, prin procesele unei piețe libere. Nimeni nu ar trebui să fie subjugat voinței altcuiva, dar trebuie să fie capabil să exprime liber ceea ce gândește. Această libertate, fundamentală pentru împlinirea de sine, este aparent protejată de dreptul de a publica într-o piață liberă. Libertatea de a publica asigură faptul că toate punctele de vedere semnificative vor fi prezentate în sfera publică și că un spectru larg de informații este disponibil din surse multe și divergente.
Una dintre clasificările care au fost atribuite funcțiilor mass-media ar putea fi următoarea:
funcția de informare – nevoia fundamentală a omului modern este satisfăcută cu ajutorul acestei funcții. El are la dispoziție ziare, reviste, radio, televiziunea, și nu în ultimul rând, Internetul, cu ajutorul cărora află informații despre tot ceea ce îl interesează. În fiecare zi, mass-media publică informații generale (despre vreme, șomaj sau inflație), de prevenire (prognoze meteo, pericolul apariției unei epidemii, oprirea gazului sau a apei la anumite ore) sau de servicii (anunțuri de mare și mică publicitate, teleshopping). Nu în ultimul rând, oamenii sunt informați din ziare sau din buletinele de știri despre evenimentele de fapt divers care s-au întâmplat într-un anumit interval (plecând de la accidente de circulație fără urmări grave până la adevărate catastrofe: incendii sau inundații devastatoare, crime sau sinucideri). Indiferent dacă publicul vrea sau nu anumite informații, mass-media i le oferă, pentru că astfel de subiecte sunt ca un izvor necesar: ele curg în continuu, iar atunci când nu există, sunt inventate; astfel i-a naștere pseudo-evenimentul de presă.
funcția de interpretare – presupune interpretarea unor evenimente de
către respectivul mijloc de informare, prin producții speciale, de tipul
editorialului sau al comentariului.
Funcția de interpretare mai poate fi realizată și prin anchete de opinie , cronici, caricaturi sau tablete. Aici, violența nu este reflectată prin imagini sau fotografii, dar atunci când semnatarii editorialelor sau ai comentariilor folosesc expresii injurioase unii la adresa celorlalți, este clar că exemplul pe care îl dă presa nu este unul deloc bun. Și violența verbală înseamnă violență. Plecând de la afirmația lui G.B. Scott că ,,faptele sunt sacre, comentariile sunt libere”, se poate spune că pentru ziariști, informarea este sacră (având ca și corespondent funcția de informare), iar interpretarea este liberă (funcția de interpretare). Aceasta din urmă a fost împărțită de către specialiști în două componente: micro și macroetica. Microetica aparține presei anglo-saxone și celor care susțin că faptele sunt sacre și le prezintă așa cum sunt, fără nici un fel de interpretare. Macroetica aparține presei francofone, care susține că toate comentariile sunt libere și că totul se face spre binele publicului, acestuia fiindu-i oferite fapte dure și violente. Adepții macroeticii agrează și principiile filosofiei teleologice, care susține că un act este etic dacă este bun pentru colectivitate și rău dacă incită la violență. În ceea ce privește mass-media din România nu se poate spune că a adoptat micro sau macroetica, ci mai degrabă o combinație a acestor aspecte ale eticii.
Funcția instructiv-culturalizatoare – ar trebui realizată prin difuzarea de informații cultural-științifice. Din păcate, în ziua de astăzi, presa din România nu acordă culturii însemnătatea care ar trebui. Programele culturale există în mass-media, însă destul de puțini oameni sunt interesați de astfel de programe, ei preferând mai degrabă să vizioneze filme de acțiune sau să urmărească programe de știri cu sinteza evenimentelor din ziua respectivă.
funcția de liant – caracteristica acestei funcții este aceea că prin ea se urmărește crearea unui mecanism de solidarietate socială. Dar există pericolul ca atunci când omul este bombardat efectiv cu infomații despre accidente cumplite, cu zeci de morți și răniți, cu imagini sângeroase, el să nu mai simtă aproape nimic pentru acele persoane care au murit sau care suferă și nici nu se poate pune problema de solidaritate socială. Totuși, o bilă albă pentru mass-media este dată de faptul că de multe ori apelând la solidarietatea oamenilor față de nevoile semenilor lor au reușit să-i ajute pe cei mai săraci sau aflați la necaz.
funcția de divertisment – emisiunile de divertisment realizate de posturile de radio și de televiziune sunt cele mai ieftine mijloace de divertisment pentru public, în comparație cu participarea la spectacole sau concerte. Din nefericire, uneori, în ideea de a-și mări numărul de spectatori, mass-media are tendința de a transforma totul în spectacol. În cazul unor accidente și în general atunci când este vorba despre o nenorocire, presa nu se zgârcește în a prezenta prim-planuri cu oameni care plâng, sau, mai rău, cu oameni răniți sau morți. Acest lucru poate avea un efect contrar celui de liant, provocând detașarea cititorului de problemele prezentate. Pentru unii oameni este însă, o adevărată delectare să privească filme violente, să analizeze, uneori cu sadism detaliile unui accident rutier sau să studieze cu mare atenție rămășițele unui autoturism făcut praf într-un accident rutier.
funcția de identificare socială – odată cu prezentarea unor infomații de interes, mass-media își invită publicul să se implice în ceea ce a citit sau a văzut. Conștient sau nu, mass-media le oferă copiilor, adolescenților sau adulților posibilitatea de a ,,intra în pielea personajului urmărit”. Astfel, femeile au tendința de a copia machiajul, coafura sau o parte din comportamentul unei persoane pe care a văzut-o la televizor sau într-o revistă. Lucrurile se agravează atunci când copiii își fac idoli din personajele din filme sau desene animate, care obișnuiesc să poarte arme și pentru care răzbunarea înseamnă dreptate. În acest caz poate apărea pericolul că un copil care se va identifica cu astfel de personaj va avea același comportament violent. Aici însă, părinții ar trebui să aibă un cuvânt de spus în privința programelor pe care le urmăresc copii lor.
Capitolul 3
Județul Neamț și presa locală
sub dominația agresiunii
3.1. Violența ca barometru de măsurare a
concurenței între ziare
În prezent în județul Neamț se editează 5 publicații, cele mai multe dintre ele fiind cotidiene iar ,,7 zile” este singurul săptămânal, care se declară ca fiind ,,dependent doar de cititorii săi”. Acesta abordează în special teme din viața politică și a administrației publice locale. Informațiile din comunicatele de presă sosite la redacție din partea autorităților locale sunt redate cât mai fidel în paginile acestui săptămânal. ,,7 zile” se axează mai mult pe anchete, dezvăluiri, reportaje, politică, în general pe subiecte pe care cotidienele nu le publică fie pentru că politica ziarului nu impune acest lucru, fie din lipsă de timp pentru verificarea informațiilor sau spațiu editorial.
La polul opus se situează cele patru cotidiene :,, Monitorul de Neamț”, ,,Ceahlăul”,, Realitatea” și ,,Vestea”, dintre care, la ora actuală, pe piața presei din județul Neamț, supremația o dețin: ,,Monitorul de Neamț” și ,,Ceahlăul”. Preferința cititorilor nemțeni pentru știrile ,,la cald”, au făcut ca numărul cotidienelor sa fie mult mai mare decăt decât cel al săptămânalelor.
Diversitatea informațiilor publicate în cotidienele amintite, face ca singurul săptămânal, ,,7 zile”, să nu puată ține pasul cu acestea în tiraje. Directorul cotidianului ,,Ceahlăul”, este convins că, deocamdată, faptul divers are succes la cititori și dacă o publicație nu conține măcar câteva informații de acest gen, ea pierde din start, câteva sute sau chiar mii de potențiali cumpărători.Dacă într-o zi nu se ‚întâmplă vreun eveniment ,,de primă pagină”- o crimă, o sinucidere, un viol sau vreun accident cu cinci morți, pentru editorii ziarului nu este o tragedie. Cititorii lor vor fi informați cu promptitudine de cazurile nou apărute la Urgența Spitalului Județean, știri care sunt grupate de obicei într-o rubrică permanentă, prezentă în fiecare cotidian local. Sursele de documentare sunt cam aceleași pentru toate ziarele: Poliție, Pompieri, Spital, dar și oameni obișnuiți care sună la redacție pentru a semnala anumite cazuri: accidente, incendii, bătăi.
În ceea ce privește presa audiovizuală din Neamț, situația nu este foarte diferită de ceea ce se întâmplă la nivel național. Televiziunile și posturile radio din județ difuzează filme și emisiuni care abundă în scene de violență. Posturile de radio se regăsesc într-un număr destul de mare în județ, cele mai importante fiind: „Radio 1”, ,,Radio Terra”, ,,Radio Deea”, posturi care includ în grila de programe muzică, emisiuni de divertisment, dar și emisiuni de analiză politică sau buletine de știri. Astfel având în vedere că dintre radio, televiziune și presa scrisă, primul este considerat ca fiind cel mai rapid mijloc de transmitere a informațiilor, știrile despre un eveniment de fapt divers cu urmări grave (accidente de circulație, feroviare sau aviare, incendii sau inundații devastatoare, crime, violuri sau sinucideri) ajunge la public aproape imediat de la producerea acelui eveniment. De asemenea, unele știri de maximă importanță, despre care ziariștii știu că ,,prind” la public sunt reluate și la următoarele buletine de știri de pe tot parcursul zilei.
Televiziunile sunt în număr de două: ,,TV1” și ,,TeleM” și au o grilă de programe destul de completă cu filme, buletine de știri, emisiuni de divertisment și talk-show-uri.
Făcând o analiză a tipurilor de presă din județul Neamț, se vede clar că presa scrisă este cea care deține supremația, fiind cea preferată de nemțeni.
3.2. Nu întotdeauna violența vinde ziarul
Majoritatea publicațiilor trăiesc de pe urma evenimentelor de fapt divers care au loc într-o anumită perioadă. Cu cât sunt mai multe întâmplări, cu atât mai fericiți sunt ziariștii, pentru că au ,,marfă” pentru a umple paginile unui ziar. Cu cât gradul de violență este mai mare, cu atât amploarea care se va da evenimentului se va accentua: poze mari, spectaculoase, șocante, însoțite de descrieri cât mai amănunțite ale subiectului respectiv. De multe ori, dorința de a atrage cât mai mulți cititori îi determină pe editorii de ziare să exagereze cu mediatizarea unor astfel de întâmplări. Dacă evenimentul nu are destul dramatism, îl va căpăta în paginile ziarului, iar dacă îl are, acesta va fi accentuat.
Cu toate acestea, trebuie să acceptăm faptul că nu violența și în general subiectele de presă (care sunt cam aceleași pentru toate ziarele) determină falimentul unei publicații. Este binecunoscut faptul că, într-o economie de piață, cererea și oferta funcționează. Astfel, publicul cere informații, iar ziarele trebuie să le ofere. În ce măsură aceștia reușesc se vede din tirajul fiecărei publicații. Cine este în stare să facă un ziar suficient de bun încât să-l provoace pe omul de pe stradă să îl cumpere, înseamnă că a făcut un prim pas în câștigarea luptei pentru supremația pe piața presei. Dar asta nu este tot. Odată lansat, ziarul trebuie menținut pe piață și acest lucru nu este deloc ușor.
În județul Neamț legea cererii și ofertei nu funcționează foarte bine deoarece oferta este mai mare decât cererea. Este practic imposibil ca același număr de consumatori să cumpere toate ziarele în care se scriu cam aceleași lucruri. Și atunci, diferența între ziare apare la numărul de pagini, cromatică, numărul de titluri dintr-o ediție, felul și mărimea fotografiilor, modul de difuzare, etc. Toate acestea înseamnă bani, pentr că așa cum nimic nu este gratuit, nici apariția și menținerea pe piață a unui ziar, a unui post de radio sau televiziune nu se face fără eforturi financiare. Acestea sunt cu atât mai mari cu cât ziarul sau postul respectiv este mai mare și mai ales cu cât se dorește mai mult să se controleze procesul de producție și de difuzare.
Patronul unui trust media trebuie să fie conștient că apariția pe piață a unei publicații sau a unui post de radio/televiziune nu se poate face fără un important efort financiar. Trebuie făcute studii de piață și campanii de lansare, trebuie plătită tipografia, angajată o echipă redacțională. Aceasta din urmă trebuie să aibă la dispoziție materiale de producție, care nu sunt puține și nici ieftine. Mai apar costuri redacționale și administrative (salarii, chirii), costuri tehnice (hârtie, echipamente) și nu în ultimul rând costuri de distribuție, pentru că, o dată ieșit de sub tipar, ziarul trebuie să ajungă la cititorii săi. Toate aceste costuri variază în funcție de mărimea și împortanța pe piață a ziarului sau postului de radio și televiziune, dar nici cel mai neînsemnat ziar de pe piață (cu un tiraj de câteva sute de exemplare) nu poate exista fără investiții de câteve zeci de milioane, asta în condițiile în care niciodată nu ești sigur că investiția va fi recuperată. Acesta este, poate, principalul motiv pentru care foarte multe publicații care au fost ,,aruncate” pe piața presei nemțene în ultima vreme, au dispărut la fel de repede precum au apărut. Răsărite parcă peste noapte pentru că cineva a ținut neapărat ,,să-și facă ziar”, aceste publicații au o viață scurtă, chiar dacă subiectele pe care le abordează sunt pe gustul cititorilor preț de câteva numere. După câteva săptămâni de la apariția ziarului său, proaspătul ,,patron” se pomenește că nu mai are bani pentru tipografie sau pentru salariile angajaților săi.
În privința publicațiilor deja consacrate în Piatra-Neamț (care au rămas pe piață mai mult de câteva luni) se poate spune că nici ele nu stau prea bine în ceea ce privește raportul venituri-cheltuieli. Mazoritatea publicațiilor trăiesc din reclamă sau sunt susținute de anumite partide politice, ceea ce face discutabilă independența și imparțialitatea lor.
3.3. Presa scrie despre violență pentru că aceasta există
Lăsând la o parte tendința de exagerare din partea unor jurnaliști, care uneori simt nevoia să facă din țânțar armăsar și dintr-un eveniment obișnuit un eveniment de presă. Din păcate, statisticile poliției sunt din ce în ce mai îngrijorătoare: numărul de infracțiuni este în creștere, accidentele de circulație cu urmări grave sunt tot mai multe, iar adolescenții încep să-și pună numele pe coperțile dosarelor penale, chiar dacă în anumite perioade numărul infracțiunile dintr-o anumită categorie se reduce cu câteva unități față de anul anterior. Când se întâmplă acest lucru, polițiștii consideră că este un adevărat succes.
Polițiștii nemțeni au rămas datori de anul trecut cu soluționarea a peste 2000 de dosare de infracțiuni cu autori necunoscuți, dintre care mai mult de jumătate au fost înregistrate în municipiu Piatra-Neamț. Nu de puține ori, mass-media le-a ,,amintit” autorităților că mii de indivizi, mai mult sau mai puțin periculoși, se află în libertate după ce au săvârșit anumite infracțiuni. În unele cazuri, această mediatizare atât de contestată a cazurilor de violență le-a oferit polițiștilor amănunte esențiale, cu ajutorul cărora au reușit să soluționeze multe cazuri care purtau pecetea ,,a.n.”- autor necunoscut.
O asemenea situație a fost în anul 2007, atunci când în statisticile Inspectoratului Județean Neamț s-a înregistrat o ușoară scădere a evenimentelor cu caracter violent petrecute între 1 ianuarie-31 decembrie 2007, față de aceeași perioadă a anului precedent. Principala veste bună înregistrată în acest raport este că anul trecut, rata criminalității a scăzut cu 43 de cazuri față de anul 2006. De asemenea, numărul minorilor cercetați pentru comiterea de infracțiuni a scăzut la 264, dar asta înseamnă că aproape în fiecare zi a anului trecut, un minor a săvârșit o infracțiune, ceea ce nu este tocmai de neglijat. Dacă polițiștii nu ar fi intervenit la timp, în ziare s-ar fi scris de încă 7000 de situații în care conflictele au degenerat în acte de violență și de peste 2000 de infracțiuni duse la bun sfârșit de către indivizi certați cu legea. Totodată, prin intensificarea măsurilor operative specifice de către toate formațiunile de poliție judiciară au fost identificate 116 grupuri de infractori, cu 332 de persoane autori ai unor infracțiuni comise cu violență, precum și a unor furturi din locuințe, societăți comerciale și autoturisme. În 34 de cazuri, peste 100 de autori au fost cercetați în stare de arest.
Activitățile specifice, controalele desfășurate de efectivele de poliție rurală, acțiunile și filtrele desfășurate au scos la iveală faptul îngrijorător că infracțiunile din mediu rural sunt în continuă creștere. Astfel, din cele 3.500 de infracțiuni înregistrate și soluționate de către polițiști, o treime a fost reprezentată de infracțiunile judiciare, cu un grad mai mare sau mai mic de violență.
În privința infracțiunilor grave – omor, tentative de omor și lovituri cauzatoare de moarte, s-a constatat că majoritatea lor au avut loc ca urmare a unor conflicte spontane intra și interfamiliale, favorizate de consumul de băuturi alcoolice și de carențele educaționale. Din totalul de 15 astfel de evenimente, mai mult de jumătate, adică 9, au fost comise în mediul rural. În genera, cazurile de violență petrecute în 2007 s-au înregistrat în majoritate în mediu rural, ceea ce dovedește că locuitorii din această zonă sunt mai predispuși la acte de violență decât cei din mediu urban. Polițiștii au reușit să aplaneze stări conflictuale la nivelul întregului județ și au soluționat, prin identificarea autorilor, 15 infracțiuni de omor, 4 tentative de omor și 5 de lovituri cauzatoare de moarte.
Nici șoferii nu au stat liniștiți anul trecut, statisticile poliției înregistrând aproape 200 de accidente grave, în urma cărora 73 de persoane au murit și alte 140 au suferit răni grave. Trei sferturi din aceste accidente au avut loc în mediul rural, fiind soldate cu 60 de morți și 106 răniți grav. În ceea ce privește cauzele care le-au generat, pe primul loc se află neatenția în conducere, urmată de viteza excesivă sau neadaptarea acesteia la condițiile de drum și nerespectarea regulilor de circulație.Majoritatea accidentelor au avut loc în cea de-a doua parte a zilei (atunci când din cauza întunericului și a vitezei, șoferii ajung să scape mașinile de sub control) și în week-end, iar mulți dintre șoferi sunt tineri până în 30 de ani.
Acestea sunt doar date statistice din raportul anual întocmit de Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, date care arată însă că violența există în societate, iar situația nu pare a se schimba prea mult în bine. S-a întâmplat ca evenimentele cu caracter violent din 2007 să fie în scădere față de anul anterior, dar lucrurile se pot schimba radical în acest an, care încă din primele două luni a contribuit din plin la ,,îmbogățirea” statisticelor.
3.4. Reacții la violența din mass-media locale
Modul în care presa abordează subiectele care descriu fapte de violență (accidente, crime, violuri) a generat întotdeauna divergențe între cei care, pe de-o parte susțineau că aceste subiecte sunt specifice jurnalismului de informare (ziariștii) și cei care insistau că este vorba despre o presă comercială, care urmărește obținerea de profit (directorii trusturilor de presă) și, pe de altă parte, cei care susțineau că acest tip de presă provoacă numai efecte negative asupra publicului (psihologi, sociologi și reprezentanți ai clerului). Reprezentanții acestei ultime categorii au încercat de mai multe ori să facă presiuni asupra autorităților, pentru a obține reacții din partea acestora referitor la viziunea ziariștilor asupra unor anumite evenimente care implică fapte de violență. Măsurile luate s-au înregistrat doar la nivelul presei audiovizuale, a cărei activitate este reglementată de Consiliul Național al Audiuovizualului. În ceea ce privește presa scrisă, până la înființarea unui ,,CNA al presei tipărite”, aceasta este oarecum liberă să publice sub orice formă comandă șefii, aceștia considerând că ne aflăm într-o economie de piață în care publicațiile se luptă pentru a câștiga un număr cât mai mare de cititori în defavoarea cocurenței.
Într-un interviu, Mihai Cazacu, directorul săptămânalului ,,7 zile” explică motivația pentru care a impus ziarului său direcția pe care acesta merge de câțiva ani: ,,Presa comercială, adică acea presă care nu este subvenționată într-un fel sau altul, trebuie să-și asigure investiția, în sensul că banii investiți trebuie să aibă și retur. Altfel ciclul se întrerupe și asistăm la cunoscutul fenomen de presă numit faliment. Presa comercială are nevoie de audiență, pe care o caută cu orice preț, de cele mai multe ori în limitele legii. Ori se știe că piața solicită evenimente violente și violentante peste tot pe mapamond. Ca și lupta antitabac, lupta împotriva violenței se află încă la început și presupune o legislație subtilă, încă nedescoperită. Nici un medium de informare comercial nu poate să facă muncă de apostolat și să renunțe singur, în cocertul mediatic, la ceea ce solicită piața”.
În urma unui sondaj realizat de trei dintre directorii publicațiilor din județ s-a constatat faptul că cel mai bine vândut ziar este ,,Ceahlăul”, în paginile căruia găsești numai știri de senzație, cu amănunte foarte multe, dar și cu destul de multă violență.
Poate părea greu de crezut că, în timp ce unii nemțeni contestă vehement o astfel de presă, alții sunt pur și simplu captivați de imaginile violente, uneori de coșmar la care, în mod normal nu-i obligă nimeni să asiste. În buletinele de știri sau în unele fotografii din ziare se poate observa mulțimea de curioși care se înghesuie să vadă cadavrul care a fost spintecat în mai multe bucăți, trupurile mutilate în accidente rutiere sau corpurila care zac pe șosea după ce au fost spulberate de mașini. Jurnaliștii care fac muncă de teren povestesc faptul că văd cum copii, femei, oameni în vârstă vin noaptea în pădure, atunci când are loc vreo crimă, pentru a vedea pe viu urmările violenței semenilor lor. Nu-i obligă nimeni să facă acest lucru, ba chiar polițiștii încearcă de fiecare dată să împrăștie mulțimea de curioși care se strânge în fața locului unde se petrece un eveniment.
În timp ce ziariștii consideră că nu-și fac decât meseria atunci când prezintă publicului ceea ce se întâmplă în societate, unii reprezentanți ai bisericii sunt de părere că presa are tendința de a exagera uneori cu prezentarea unor fapte, iar violența mediatică este destul de nocivă. ,,Problema nu se pune la modul <asta se întâmplă, asta arătăm> spune un preot nemțean; nimeni nu are nimic împotriva faptului ca ziarele și televiziunile să prezinte anumite cazuri. Este normal ca într-o societate modernă să fim informați, dar problema apare în modul de de prezentare. Ar trebui pus accentul în special pe implicațiile pe care le au anumite fapte și astfel, cititorul și telespectatorul va trebui convins că nu este bine să facă o anumită faptă violentă.
Un alt preot din municipiul Piatra-Neamț crede că : ,,în presa din România și cu precădere în ceea din județul nostru se pune accent pe o prezentare cât mai amănunțită a unor acte de violență. Efectul acestor prezentări este că unele minți bolnave sau care nu au discernământ – cum este cazul copiilor – nu fac decăt să urmeze cele arătate, luându-le ca pe un exemplu. Ar trebui făcută o selecție mai atentă a imaginilor. Să nu uităm că mulți copii se uită singuri la televizor și pot fi șocați sau chiar traumatizați psihic de violența unor imagini. Din păcate însă, presa din județul Neamă nu înțelege acest lucru,”
Reprezentanții clerului consideră că, prin impactul pe care îl are asupra publicului său, presa poartă o mare parte din vină pentru apariția și propagarea violenței în societate și se arată dezamăgiți de faptul că Biserica în general nu este luată prea în serios atunci când încearcă să contracareze cauzele apariției violenței în societate. ,,Din păcate acțiunile Bisericii Ortodoxe Române și ale Bisericii în general, nu sunt mediatizate nici la nivel național și cu atât mai puțin la nivel local. Presa din județ preferă să publice știri senzaționale despre oameni care se omoară între ei și nu consideră că este ceva deosebit să prezinte un documentar despre viața unui sfânt, de exemplu. Așadar, violența din realitate este mai degrabă un efect. Trebuie eliminate cauzele, ca să nu mai avem efecte”, susțin la unisol preoții.
Această idee este împărtășită și de psihologi și sociologi, care au observat că presa nemțeană își ,,hrănește” cititorii cu subiecte senzaționale, fără ca aceștia să protesteze – ba mai mult, cu cât citesc mai multe articole sau văd mai multe repotaje sângeroase, cu atât apetitul pentru violență crește. Astfel se formează un cerc vicios – presa oferă, cititorul acceptă și apoi mai cere, dorința îi este îndeplinită și tot așa, iar cercul pare că nu se va mai închide decât în momentul în care una dintre părți va înceta să mai ofere sau va refuza să mai primească. Psihologul Gabriela Dima consideră că la originea motivației pentru presa violentă se află argumentul financiar. Cu cât se vând mai multe ziare, cu atât patronul trustului de presă sau al publicației va fi mai mulțumit: ,,O sumă de factori stă în spatele mecanismului care se cheamă presă, dar primează doar cel financiar. Din orice perspectivă a-i lua-o. Și nici nu este greu să oferi așa ceva pentru că societatea este măcinată de violență și subiectele sunt la îndemână. Logic că orice director de ziar a observat apetența cititorului pentru eveniment. Cu cât crima este mai monstruoasă, sau cu cât tentaculele unor afaceri necurate ajung până în cabinetele unor miniștri, cu atât cititorul este mai curios.”Același psiholog a găsit și o altă explicație, cel puțin înteresantă pentru existența violenței mediatice: ,,În altă ordine de idei, poate nu ar trebui să uităm că presa este instrumentul ideal pentru manipularea opiniei publice. Cum să abați atenția unuia pe care l-au ajuns neajunsurile, când nu știe ce îi aduce ziua de mâine sau când nu știe ce va pune copiilor la masă, ori atunci când se iscă vreun scandal la nivel de conducere – guvernamental sau prezidențial? Simplu: scoțând la prima pagină un subiect oripilant – crimă, șantaj, prostituție, bătăi între găști de cartier, reglări de conturi ale lumii interlope sau un alt subiect politic, care să abată atenția cititorului de la ceea ce se întămplă în realitate”.
De ce ocupă violența prima pagină a ziarelor? În afara motivațiilor prezentate mai sus, cele ale cititorului și a dorinței de a face bani din presă, totul pare destul de simplu. Ce dădeau imperatorii romani poporului atunci când vroiau să-i câștige bunăvoința? Pâine și circ. Ce dă presa cititorului nu doar pentru a vinde ziarul, ci și pentru a face jocul anumitor interese? Eveniment inedit, subiecte centrate în 90% dintre cazuri pe violență. A crecut numărul infractorilor, a crescut numărul infracțiunilor prin violență, pușcăriile sunt pline, spitalele de urgență la fel, s-a triplat numărul sinuciderilor în județul Neamț numai în ultimii 2 ani, s-au înmulțit pruncuciderile, iată ce oferă societatea de tranziție, dincolo de tradiția presei. ,,Ură și violență și de ce să nu punem punctul pe i, de incitare la violență?”, se întreabă care în afara profesiei sale de bază, are în spate și câțiva ani de experiență în presă. ,,De ce violență?Pentru că din clipa în care ne naștem, fătul suportă violența nașterii la fel de puternic ca și durerile mamei, violența ne însoțește de dimineață până seara, este modul nostru de a exprima ceea ce mizeria, indiferanța societății de tranziție, imposibilitatea de a mai face față tuturor acestora, se conjugă cu probleme personale. Ne-am înrăit noi, cititorii, de la o zi la alta, iar răul acesta ne este servit de cele mai multe ori ca pretext, de presă prin subiectele sale. Pe de altă parte, se poate spune că violența propagată în presă este continuarea celei din subconștientul nostru. O populație suprasaturată de nevoi, sătulă să citească politică, incapabilă să analizeze segmentul economic, reconfigurarea Eu-lui, raportarea nu se mai face de la mine la ceilalți ci invers, totul a dus la o răsturnare a sistemului de valori”.
La rândul său sociologul Octavian Sachelarie de părere că valurile de criminalitate fabricate de presă pot avea efecte mai mult sau mai puțin previzibile asupra publicului:,, Suprareprezentarea violenței în mass-media poate duce la creșterea nejustificată a temerilor privind criminalitatea, acestea ajungând să fie mai mari decât fenomenul însuși. Criminlitatea reprezintă unul dintre motivele de teamă la nivelul percepției sociale”.
Capitolul 4
Sudiu de caz. Violența in cotidienele ,,Ceahlăul” și ,,Monitorul de Neamț”
Cotidienele ,,Ceahlăul” si ,,Monitorul de Neamț” au fost înființate după anii 1990, primul apărut a fost ,,Ceahlăul” in anul 1992 si beneficiază de o echipă tânără de jurnaliști, formată dintr-un redactor șef, doi redactori șefi adjuncți, doisprezece redactori, un tehnoredactor, un corector și un redactor-colaborator. ,,Monitorul de Neamț” a fost înființat in mai 1996 și face parte din cunoscuta rețea de presă cu același nume. El are o echipă de jurnaliști, mai numeroasă, formată dintr-un redactor șef, doi redactori șefi adjucți, optsprezece redactori, un tehnoredactor, doi corectori și un redactor colaborator.
Ambele cotidiane au format tabloid. ,,Ceahlăul” are șaisprezece pagini iar ,,Monitorul de Neamț” a avut inițial doisprezece pagini și în anul 1999 numărul acestora a crescut la douăzeci și patru, număr care se păstrează si astăzi. În ambele cazuri prima, ultima si paginile de mijloc sunt color.
Structura pe pagini a cotidianului ,,Ceahlăul” este următoarea:
-Știri și trimiteri la subiectele din interiorul ziarului
-Politică –Administrație
-Politică-Administrație
-Politică-Administrație
-Dialog cu cititorii
-Tendițe-Social
-Sport
-Tendințe –Social
-Tendințe-Social
-Divertisment
-Economie
-Publicitate
-Publicitate
-Mica publicitate
-Mica publicitate
-Publicitate
Structura pe pagini a cotidianului ,,Monitorul de Neamț” este următoarea:
-Știri si trimiteri la subiectele din interiorul ziarului
-Eveniment local-Politică-Administrație
-Eveniment local-Politică-Administrație
-Eveniment local-Politică-Administrație
-Eveniment local-Politică-Administrație
-Eveniment național-Politică-Administrație
-Eveniment național-Politică-Administrație
-Eveniment local-Tendințe-Social
-Eveniment local-Tendințe-Social
-Sport
-Sport
-Economic
-Eveniment internațional-Politică
-Program TV
-Divetisment
-Tendințe-Social
-Paginile de la șaptesprezece la douazeci și patru sunt de mică publicitate
-O dată pe săptamână apare un supliment de opt pagini ce conține programul TV
pe saptămâna respectivă
Succesiunea activităților de elaborare a numărului de ziar este asemănătoare la cele două cotidiene:
-Ședințe de sumar, conduse de redactorul șef sau de unul dintre redactorii șefi adjuncți. Ocazional, asistă la ședința și directorul ziarului.
-Procesarea se face cu programul Quark X Press (pentru machetarea paginilor), iar pentru fotografii se folosește Photoshop 7.Ca font de bază pentru scris se folosește Times New Roman.
-Ediția se incheie la orele 20.00. Dacă apar modificări de ultimă clipă (evenimente cu totul deosebite), închiderea ediției se poate prelungi până la ora 00.00.
-Ziarul este tipărit la SC Media Print SRL Piatra-Neamț.
4.1. Retrospectiva principalelor evenimente publicate în ,,Ceahlăul”.
Minoră amenințată cu cuțitul
În după amiaza de 16 martie, agenții de la Biroul de poliție Rurală, împreună cu colegii lor de la Poliția Horia i-au identificat pe Gabriel C., de 31 de ani,din Dulcești si pe Vasile S., de 30 de ani, din Roman care o amenințase cu un cuțit pe J.C.S., de 17 ani, în timp ce fata se deplasa spre domiciliu. La percheziția corporală, polițiștii au găsit asupra lui Vasile S., un cuțit lung de 30 de centimetri și cu lama lată de 3 centimetri, ascuns în mâneca hainei, iar asupra celuilalt bărbat a fost găsită teaca, din piele. Polițiștii au stabilit că Vasile S. a amenințat fata și tot el este proprietarul armei albe. Ambilor bărbați li s-a intocmit dosar penal.
A venit de la bar și s-a sinucis
Un tânăr de 24 de ani, din comuna Sagna s-a sinucis in noaptea de 17 spre 18 martie în locuința părinților săi. Tatăl baiatului este cel care a găsit cadavrul, atârnat cu un cablu electric, de lustră. Virgil C., de 57 de ani a anunțat poliția și a menționat că fiul său a mai avut tentative de suicid, dar a fost salvat, de fiecare dată, de către membrii familiei. În seara de 17 martie, însă, nimeni nu și-a dat seama de intențiile tănărului. Acesta a fost la un bar , unde a stat pînă după ora 23, s-a întors acasă și a plecat în camera lui. După vreo 20 de minute a fost găsit mort. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Roman în vederea efectuării necropsiei.
Bătut și jefuit
Polițiștii din Sagna au fost sesizați, în noaptea de 9 spre 10 martie, de către Robert B., de 30 de ani, din comuna Doljești, despre faptul că, in timp ce se deplasa pe o cărare, la ieșire din satul Sagna, a fost acostat de patru necunoscuți care l-au lovit și l-au jefuit. O echipă din cadrul Poliției Roman s-a deplasat la fața locului și l-a identificat pe Ciprian D., de 22 de ani, Petrică C., de 19 ani, G.S. și B.R., ambii de 17 ani, toți din Sagna și fără antecedente penale. Din cercetări a rezultat că aceștia au fost instigați chiar de nepotul victimei, Gabriel S., de 23 de ani, din Sagna, care a dispărut de la domiciliu.Cei patru sunt cercetați pentru tâlhărie.
O elevă din clasa a noua s-a spânzurat cu fularul de țeava de gaz metan
După ce cu două săptămâni în urmă aceeași instituție de învațământ se confrunta cu un caz similar, de această dată sinuciderea a avut loc chiar într-o încăpere din incinta colegiului. Spațiul era destinat pentru depozitarea florilor, și accesul la una dintre sobele etajului întâi ale clădirii principale. Camera era învecinată cu sala de clasă unde învăța eleva și ,,ori era încuiată ori nu, în funcție de necesități”, după cum ne-a declarat un angajat al colegiului, ,,pentru-că acolo vine fochistul și face focul în sobă”.
Evenimentul nedorit a avut loc, luni in jurul orei nouă, după cum ne-au declarat colegii.Tânara se numea Luiza Văcăriță și era elevă în clasa a unsprezecea C. Imediat au fost anunțate organele de poliție și de cercetare care au sosit la fața locului. Medicul de pe unitatea de Salvare nu a făcut altceva decat să constate decesul. Eleva a fost transportată la morga spitalului Roman cu o autoutilitară Dacia papuc aparținând liceului cu Program Sportiv. Corpul neînsuflețit a fost transportat învelit într-o pătură, nefiind însoțit de nici un părinte. Organele de poliție s-au ferit să facă vreun comentariu.
O gașcă de puști terorizează trecătorii, în zona pieții Dărmănești
În zona Dărmănești acționează cam de multișor o gașcă formată din aproximativ 5-6 adoleșcenți, care, după ce traficul din zonă se mai rărește abordează trecătorii solitari cu celebra somație ,,banii sau viața”, iar dacă trecătorul are proasta inspirație să nu se supună, are ocazia să o încaseze destul de rău.
Țiganii din Speranța au trecut la amenințarea polițiștilor
Țiganii au case date de Primărie cu tot ceea ce le trebuie dar au făcut atâtea scandaluri încât au ajuns să amenințe și polițiștii din zonă, declară prefectul de Neamț. Acesta a convocat șefii organelor de ordine pentru potolirea spiritelor și se va semna un protocol între Poliție, Jandarmerie și Poliția Comunitară.
4.2. Retrospectiva principalelor evenimente publicate în „Monitorul de Neamț”
Crimă prescrisă
Autorul sau autorii unei crime săvârșite în 1995 nu au răspuns în fața legii.Este vorba despre o infracțiune care a provocat moartea unei bătrâne din comuna Bodești. Vinovații sunt cunoscuți de anchetatori, dar probatoriile din această speță nu au permis trimiterea în judecată a bănuiților, totul rezumându-se la date despre faptaș. Chiar dacă, astăzi, cineva s-ar autodenunța pentru faptă, nu ar putea fi sancționat, decât cel mult moral.
„Nu cred că l-am lovit pe fratele meu atât cât să-i provoc moartea”
Niculai Piloiu Plop a fost trimis în judecată luna trecută, sub acuzația de omor calificat. Fapta a avut loc pe 2 septembrie 2007, când bărbatul și-a zdrobit fratele în bătaie. Între cele două părți, victimă și agresor, exista o stare tensionată legată de împărțirea unei suprafețe de teren pe care o foloseau împreună cu un al treilea frate. Pe 2 septembrie acuzatul a fost plecat de acasă și s-a întors către orele 19.00. A adormit o vreme și s-a trezit datorită unui zgomot pe care l-a auzit în curte. A ieșit afară și l-a văzut pe Ion, care scosese poarta ce bloca, calea de acces către terenul cu pricina. Enervat, Neculai l-a urmărit și l-a găsit în mijlocul drumului. L-a luat la bătaie chiar acolo și la lovit circa un sfert de oră, la nimereală. Deși fratele său era căzut la pământ, agresorul a continuat să-l lovească. De față erau mai multe rude ale celor doi care au încercat, fără succes să-l oprească pe Niculai. După agresiune, fiecare a plecat la casa sa. Ion s-a simțit din ce în ce mai rău, iar pe 12 septembrie a decedat. Necropsia a stabilit că moartea a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, consecința unui traumatism abdominal cu ruptură de splină și hemoragie internă.
Polițiști anchetați penal
Doi agenți de ordine publică sunt cercetați penal pentru purtare abuzivă. Cei doi făptuitori sunt acuzați că au agresat un tânăr bolnav psihic, acesta, pe nume Mihai Sicorschi, a ajuns în spital cu patru coaste rupte, iar pe picioare avea urme, care ar fi putut fi produse cu un baston de cauciuc, aflat în dotarea forțelor de ordine. Incidentul a fost relatat, a doua zi, în presă, iar conducerea Poliției Municipiului Piatra-Neamț s-a sesizat din oficiu și a întocmit dosar penal împotriva celor doi agenți de ordine publică.
Tinere sechestrate și vândute, în blocul 40
Blocul 40 de pe Aleea Ulmilor a devenit un adevărat cuib de infractori. Mai nou, etajul patru al unei scări din imobil, a devenit un adevărat bordel, în care, mai multe tinere sunt sechestrate și obligate să se prostituieze. Tinerele nu au făcut reclamație la Poliție, de teamă să nu fie bătute, torturate, sau chiar omorâte de cei care le obligă să se prostituieze.
Tânărul care a smintit în bătaie un fost ofițer MaPN are discernământ
Ion Chițu, de 28 de ani, din satul Bucium, comuna Valea Ursului, are discernământ și asta înseamnă că el poate răspunde penal pentru-că a snopit din bătaie un fost ofițer MapN, viața acestuia fiind pusă în pericol. Ion Chițu și tatăl său, Ioan E. Chițu, care a luat și el parte la bătaie, au fost acuzați de tentativă de omor calificat. Victima a suferit leziuni care au dus la internarea de urgență în spital, constatându-se că i-au fost rupte ambele picioare și fracturat antebrațul stâng, a necesitat spitalizare de 75-80 de zile.
4.3. Stilul redactării
În principiu, stilul de redactare adoptat de redactorii cotidianelor ,,Ceahlăul” și ,,Monitorul de Neamț” este cel clasic, în care trebuie să răspunzi la toate întrebările pentagonului interogativ (cine?, ce?, când?, unde?, cum? și de ce?). De altfel, aceasta este o condiție pe care o impun atât manualele de jurnalism, cât mai ales toți patronii de ziare din Piatra Neamț: frazele trebuie să fie suficient de scurte și de clare ca să nu-l pună prea mult pe cititor să se gândească la ceea ce a vrut de fapt să spună fraza respectivă, ci să priceapă foarte ușor. Nu vorbim aici de articolele economice sau politice, care impun folosirea unui anumit limbaj, ci de stilul care este folosit în redactarea articolelor și a reportajelor de fapt divers. Aceasta se aseamănă foarte mult la toate cotidianele locale, pentru-că aproape toți redactorii folosesc aceeași ,,rețetă”: articolul este structurat sub forma unei povestiri, fie din datele culese de la fața locului, fie din raportul polițiștilor care au anchetat cazul respectiv. Astfel, fiecare relatare începe obligatoriu cu un paragraf introductiv (șapou) de două-trei fraze, în care cititorului i se face un rezumat a ceea ce urmează să citească mai departe. Mai jos sunt prezentate trei exemple de șapouri apărute în debutul unor articole sau reportaje din ,,Ceahlăul” și „Monitorul de Neamț”:
– Cadavrul unui bărbat a fost găsit vineri după-amiază, atârnând într-un pom. Macabra descoperire a fost făcută de doi puști care au anunțat imediat poliția.
– Un sătean din Zănești a făcut ieri dimineața o descoperire macabră. Peste drum de casă, Ion Amariei a dat peste cadavrul unui necunoscut. El a anunțat poliția și echipa operativă de la Piatra Neamț a făcut cercetări pentru a vedea cum a murit omul. Trupul a fost dus la morgă pentru autopsie și stabilirea exactă a cauzei morții.
– Aseară, în jurul orei 18.00, polițiștii din Bodești au fost anunțați că un localnic pe nume Vasile Cojocaru, de 55 de ani, a fost găsit mort în casă de o rudă din sat.
Odată făcută introducerea, redactorului nu-i mai rămâne decât să înceapă să povestească, reluând firul evenimentelor care s-au petrecut cu puțin timp înainte de incidentul respectiv. Aceste date sunt de obicei obținute de la martori, victime, rudele sau prietenii celor implicați și de la polițiști. Pentru a face mai credibil articolul, redactorul inserează și câteva declarații luate de la fața locului. Relatarea cuprinde și descrierea evenimentului, dar și a locului în care s-a petrecut acesta.
În ceea ce îi privește pe redactorii celor două cotidiene, în stilul lor de redactare se observă uneori anumite clișee, dintre care cele mai des întâlnite sunt ,,descoperire macabră”, ,,o adevărată tragedie”, ,,familia victimei trăiește o dramă”. Din zece articole, cel puțin jumătate conțin aceste expresii, care sunt folosite pentru a amplifica și mai mult dramatismul situației și, evident, pentru al impresiona pe cititor. Deși ar trebui să folosească un limbaj simplu și clar, redactorii au început să împrumute tot mai mult limbajul polițiștilor și al medicilor pe care îi intervievează. Astfel, ei nu se sfiesc să descrie evenimentul așa cum este consemnat în procesul verbal de constatare făcut de polițiști sau să spună că ,,victima prezintă leziuni multiple la cap și membrele inferioare”.
Fie din dorința de a face o relatare cât mai exactă a evenimentului de presă, fie pentru ai impresiona pe cititori, redactorii cotidianelor ,,Ceahlăul” și ,,Monitorul de Neamț” descriu amănunțit ceea ce s-a întâmplat, fie prin citarea martorilor, fie din datele pe care le-au strâns la fața locului.
Deși în legislația românească este prevăzută prezumția de nevinovăție, redactorii dau verdictul dinainte ca acesta să fie stabilit de către instanțele judecătorești. Astfel întâlnim expresii ca: ,,dacă tâlharul nu a mai avut antecedente penale, există șansa ca el să nu fie identificat”; ,,a căzut victimă criminalului”; ,,Criminala de 45 de ani”.
Uneori aceste expresii sunt înlocuite cu unele ca ,,suspectul”, ,,tânărul cercetat pentru viol”, dar este adevărat că acestea nu au un impact atât de mare ca primele, pe care le întâlnim în număr destul de mare în ziar. Ce-i drept, redactorii nu dau aceste verdicte de capul lor, ci după ce obțin de la judiciariști confirmarea că persoana respectivă fie a comis fapta de care este acuzat, fie este suspectul numărul unu în acel caz, cu șanse foarte mari de a fi chiar făptuitorul.
Și, dacă redactorii sunt mai prevăzători și folosesc termeni mai ,,blânzi” atunci când vorbesc de potențialul autor al unei fapte, nevrând să riște un proces pentru-că au numit pe cineva ,,criminalul” înainte ca instanța să hotărască asta, cei care forțează uneori noța sunt chiar șefii lor, iar expresia ,,violatorul”, ,,tâlharul”, ,,criminalul” sunt folosite în principal în compunerea titlurilor. Pentru ca titlul să atragă atenția cititorului și să vândă ziarul, sunt utilizate foarte des aceste expresii, dar și altele care ar putea provoca o reacție din partea potențialului cumpărător.
4.4. Ilustrațiile și machetarea
În presa scrisă din România (și cu siguranță ziarele din Piatra-Neamț nu fac excepție) s-a instituit regula ca fiecare articol să fie însoțit de ilustrații. În cazul articolelorde fapt divers și în mod special a celor legate de a accidente rutiere, crime sau alte asemenea fapte, dacă reporterii sau fotoreporterii nu pot obține poze pentru-că nu au putut ajunge la timp la locul producerii evenimentului, materialul intră fără acestea. De asemenea, știrile preluate din comunicatele de presă ale poliției nu au cum, în mod normal să fie ilustrate.
Evident că nu întotdeauna fiecare articol de fapt divers care apare în ,,Ceahlăul” și ,,Monitorul de Neamț” este însoțit de fotografii, mai ales în cazul în care spațiul editorial nu este atât de generos sau calitatea ilustrațiilor este slabă. Publicarea fotografiilor rămâne la latitudinea redactorului-șef sau a secretarului de redacție, care supervizează machetarea, dar obligația redactorului este să asigure ilustrații pentru articolul său, indiferent dacă acestea vor fi sau nu publicate. De obicei se merge pe ideea că în locul a două sau trei poze mici este de preferat una mare, asta cu condiția ca poza să fie bună din punct de vedere calitativ. În cazul unui accident de circulație fără victime, dar cu pagube materiale, ca tehnică de machetare se poate alege o fotografie cât lățimea paginii, care înfățișează mașinile implicate în accident. Textul poate fi aplicat fie pe fotografie, având de obicei un fundal alb, fie sub aceeasta. Nu este obligatoriu ca articolul să fie ilustrat cu o singură fotografie, dar nu este imposibil nici ca aceasta să nu existe.
În general cele doua cotidiane ,,Ceahlăul” și ,,Monitorul de Neamț” nu folosesc fotografii șocante deoarece majoritatea articolelor de fapt divers sunt preluate din notele de presă ale poliției, ceea ce împiedică obținerea de fotografii șocante de la locul accidentului. Șocante sunt descrierile pe care redactorii le folosesc pentru a reda cititorului cât mai exact senzația celor întâmplate.
Prima pagină este cea mai importantă, adică cea care vinde ziarul. Prin urmare, ea trebuie gândită și realizată în așa fel încât să determine cât mai mulți oameni să cumpere ziarul. De obicei, această pagină este construită pe principiu: un titlu mare, cu ilustrația aferentă, doua-trei titluri mai mici, însoțite și ele de fotografii și o coloană cu patru-cinci trimiteri la articolele din interiorul ziarului. Dacă subiectul zilei este unul cu adevărat șocant și mai ales dacă permite calitatea fotografiilor, subiectul respectiv poate ocupa 80% din prima pagină, restul fiind umplut cu cele câteva trimiteri.
Nu întotdeauna subiectul cel mai important din ziar a avut ilustrație pe prima pagină. Și asta din cauza faptului că ori nu a existat nici o fotografie, ori a fost una singură și a fost folosită împreună cu articolul. În acest caz, la prima pagină s-a optat pentru folosirea unui titlu foarte mare, scris cu alb pe fundal negru, următorul subiect ca importanță din pagină beneficiază de fotografie, una imensă, pentru a compensa lipsa ilustrației de la subiectul principal.
Capitolul 5
Concluzii
O primă concluzie care se poate desprinde din această analiză este că explozia de violență din presa scrisă s-a produs aproape simultan cu libertatea dobândită de români după revoluția din decembrie 1989. Atunci, mass-media a renăscut și au profitat de faptul că publicul nu comentează foarte mult asupra informațiilor primite. Așa că televiziunile, dar și ziarele, au profitat din plin de această sete de informație a oamenilor. O dată cu trecerea timpului, mijloacele de comunicare în masă (în special ziarele) au început să se înmulțească, apoi a apărut concurența pentru câștigarea încrederii cititorilor. Astfel, scormonind după idei noi, cineva a ajuns la concluzia că din ceea ce se întâmplă în societate se poate scoate bani frumoși. Așa au apărut în timp ,,Știrile de la ora 5”, de pe PRO TV. Filmele de acțiune sau de groază sau înmulțit, la fel ca și jocurile cu monștri din calculatoarele copiilor și adolescenților.
Toate bune și frumoase numai că psihologii și sociologii au început să tragă semnale de alarmă în ceea ce privește efectele pe care le produce mass-media plină de violență. Un subiect foarte controversat este dacă mass-media (în special televiziunea, cinematograful și presa scrisă) sporesc violența în rândul oamenilor. Deocamdată nu s-a ajuns la nici o concluzie, pentru că, în timp ce unii susțin că mass-media determină o creștere a violenței, iar alții spun că nu mass-media sunt cele mai mari vinovate de existența în societate ci, întrețin acest fenomen din motive comerciale.
Trebuie să recunoaștem faptul că cei mai expuși la efectele negative ale violenței în presă sunt copiii și adolescenții care pot fi influențați în orice moment de ceea ce se întâmplă în jurul lor. De aceea și părinții trebuie să-și asume un rol serios în supravegherea copiilor, pentru că până și desenele animate, jocurile video sau pe calculator oferă o monstră generoasă a violenței. Adulții pot și ei fi afectați de filmele polițiste sau cele horror, mai ales dacă se uită la televizor mai mult de patru ore pe zi.
Expunerea la violență prin mass-media, în special prin cinematograf și televizor, produce contactul apropiat cu tehnici de luptă și mijloace de agresiune variate și ingenioase. Oamenii care în alte condiții nu ar fi avut niciodată acces la astfel de mijloace, și le pot însuși acum, iar la prima împrejurare favorabilă ar putea fi tentați să le pună în aplicare. În special la copii și tineri caracterul spectacular al multor scene de violență este un element în plus ce poate trimite la reproducerea lor în viața reală.
S-a spus că mass-media trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru publicul său – să îi satisfacă nevoia de cunoaștere și în același timp să îl ,,cultive” cu ajutorul informațiilor oferite. Totul este ca și publicul să vrea acest lucru. Un ziarist remarca faptul că pentru români, fericirea este în ultima vreme o noțiune relativă, ei părând preocupați mai degrabă de teme precum mortalitatea infantilă, criminalitatea sau pedofilia.
Mulți specialiști în domeniu susțin că violența poate avea un impact cât se poate de neplăcut asupra publicui: termenii si scenele de violență pot mobiliza mintea umană la interpretări și acțiuni în termen de agresivitate, violența excesivă prezentată în mass-media îi poate încuraja pe indivizi să privească actele agresive ca fiind mijloace de satisfacere a unor interese și aducătoare de câștiguri, iar vizionarea sistematică a unor scene violente în care se arătă nu doar că oamenii suferă sau mor, ci, mai mult, se insistă asupra actelor de cruzime și detaliilor fiziologice, poate avea ca rezultat o desensibilizare emoțională.
Toate aceste lucruri sunt adevărate însă nu mai puțin adevărat este că nimeni nu obligă pe nimeni să se uite la un film de groază, la știrile de la ora 5 sau să citească articolele de fapt divers din ,,Ceahlăul” sau ,,Monitorul de Neamț”, care uneori descriu scene violente. Nu sunt puține cazurile în care, la doar câteva minute de la producerea unui accident grav de circulație, de exemplu, locul respectiv să fie înconjurat de curioși care analizează nepăsători resturile mașinilor sau le plâng de milă celor accidentați. Oamenii ar trebui să aibă suficientă rațiune încât să-și dea seama singuri ce este bine și ce este rău. Nu vorbim aici de copii, adolescenți sau persoane cu diverse handicapuri, care nu pot hotărî pentru propria persoană, ci de aceia care sunt capabili să decidă singuri dacă este cazul să închidă televizorul sau să refuze să cumpere un ziar cu articole despre oameni morți.
Făcând o comparații între temele abordate de publicații din diferite colțuri ale țării, se poate concluziona că și presa din județul Neamț conține un grad destul de ridicat de violență în paginile ziarelor, însă cu siguranță nu se află pe primul loc din acest punct de vedere.
Oricât de înverșunați ar fi unii sau alții împotriva presei trebuie să recunoaștem că până la urmă, ziariștii își fac meseria de a informa publicul în legătură cu ceea ce se întâmplă în societate. Asta nu înseamnă că ei pot să aplice dictonul ,,scopul scuză mijloacele” ajungând până la depășirea oricăror limite ale eticei și deontologiei profesionale, doar pentru ,,a informa și a obține și ceva profit”.
Până la urmă trebuie să se găsească o cale de compromis între autorități și ziariști pentru ca această informare să se facă astfel încât toată lumea să aibă de câștigat: ziariștii pentru că își fac treaba și publicul pentru că este cât de cât în siguranță, ferit de efectele negative pe care le-ar putea provoca violența în mass-media. Poate că nu ar strica o Lege a presei, care să monitorizeze atât activitatea presei (scrisă și audiovizuală) dar și pe cea a ziariștilor, cărora să li se aducă la cunoștință și mai ales să li se impună să respecte anumite noțiuni de etică și deontologie.
Bibliografie
Bertrand, Jean-Claude, O introduce în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași,1998
Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, Editura Antet XX Press, Filipeștii de Târg(Prahova)
Bondrea, Aurelian, Sociologia opiniei publice și a mass-media, Editura Fundația România de Mâine, București, 2004
Chișu, Lucian, Întroducere în mass-media, Editura Fundația România de Mâine, București, 2003
Coman, Mihai, Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, vol. I și II, Editura Polirom, Iași, 2000
Coman, Mihai, Mass-media: mit și ritual, Editura Polirom, Iași, 2003
Craia, Sultana, Teoria comunicării, Editura Fundația România de Mâine, București, 2000
Dobrescu, Paul; Bârgăoanu, Alina, Mass-media și societatea, Editura București, , SNSPA, 2003.
Gross, Peter, Colosul cu picioare de lut – aspecte ale presei românești postcomuniste – traducere de Irene Joanescu, Editura Polirom, Iași, 1999
Lull, James, Mass-media, comunicare, cultură. Manipularea prin informare, Editura Antet, București, 1999
Petcu, Marian, Sociologia mass-media, Editura Dacia, 2002
Popescu, Cristian, Florin, Manual de jurnalism, vol.II, Editura Tritonic, București, 2004
Radu, Ioan, Psihologia socială, Editura EU SRL, Cluj, 1994, pag. 283
Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași, 1998
Runcan, Miruna, Introducere în etica și legislația presei, Editura All, București, 1998
Sachelarie, Octavian Mihai, Mass-media sub imperiul violenței, Editura Lira, Piatra-Neamț, 2002
Sollin, Pierre, Mass-media, Editura Institutul European, Iași, 2002.
***, Codul Penal al României
***, Raportul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, privind evenimentele de violență care au avut loc în anul 2007
***, Ceahlăul
***, Monitorul de Neamț
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Violenta Reflectata In Presa Nemteana (ID: 105857)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.