Violenta Interpersonala
LUCRARE DE DISERTATIE
Tema:Violența interpersonală (actul cu viol sau sodomia, devianța orientatăcătre atac, crime în serie)
CUPRINS:
CAP.I. 1.VIOLENTA: delimitări conceptuale și terminologice
2. Formele violenței
3. Violența – o trăsătură înnăscută sau dobândită
4. Surse de influențare a agresivității
5. Violența interpersonală
6. Atacul cu viol și/sau sodomia
7. Devianța orientată către atac
8. Crima în serie
Concluzii:
CAP .II.CONȚINUTUL LEGAL SI CONDIȚII PREEXISTENTE
Art. 218 Violul
II.1 Continutul legal
II.2 Conditii preexistente
CAP. III .POLITICA PENALA SI PSIHOLOGICA A VIOLULUI
FORME. MODALITĂȚI
CAP.IV.CUPLUL PENAL VICTIMA–AGRESOR
CAP.V.Violul.Analiza de caz.
INTRODUCERE
CAP.I. Violența: delimitări conceptuale și terminologice.
„Violența”, ca definiție a unei situații sociale cuprinzând o serie de posibilități diverse de acțiune, trebuie înțeleasă ca un concept-cheie conținut de toate discuțiile ce vizează agresivitatea umană. Situația socială, care definește conceptul de violență directă sau fizică este o situația în care există o relație clară între subiect și obiect. Violența este exercitată de un autor ( subiect ) și suferită de o victimă (obiect ).
În uzul mai nou termenului, violența este din ce în ce mai mult înțeleasă ca violență fizică. Acest lucru este valabil însă numai atunci când interpretăm „violența“ ca pe o acțiune care presupune utilizarea directă de forță fizică sau psihică, ca pe un concept care definește acțiunile unor persoane identificabile la modul concret. În schimb, Ludwig Wittgenstein atrăsese încă de mai demult atenția, într-o discuție privind violența, asupra faptului că aceasta poate fi rezultatul unor contexte sociale, că violența penetrează, în formă manifestă sau latentă, în anumite ordini statale și sociale, toate relațiile politice și sociale.
Violența care nu mai poate fi redusă la acțiunile unor indivizi concreți, care reprezintă mai degrabă totalitatea violențelor instituționalizate dintr-o societate, poate fi identificată cu violența structurală: conceptul de violență se schimbă, din această perspectivă, dintr-un conceptde acțiune într-un principiu social de structură. Violența este un fenomen care nu a fost definit sau delimitat în mod clar nici de către știință și nici în uzul cotidian al limbii. Atunci când mass-media folosește acest termen, este deobicei vorba despre următoarele aspecte ale violenței : -Criminalitate(furturi si crime) -Vandalism:distrugeri de bunuri. -Scandaluri:isterie si violentala concerte,meciuri de fotbal. -Violenta Xenofoba:acte de violenta comise impotriva unei parti a populatiei. -Violenta dintre bande: Violenta devine evidenta atunci cand este exprimataca agresiune fizica directa,de pilda atunci cand il omoara sau il raneste pe altul. La finele anilor ’60, Johan Galtung a adus în discuție diferențierea între violența personală și cea structurală, la aceste două tipuri de violență adăugându-se, la începutul anilor 90, violența culturală.În cazul violenței personale, victimele și autorii pot fi identificați fără nici o ezitare.Violența structurală produce și ea victime, dar nu persoane, ci structuri specifice organizatorice sau sociale, în acest caz condițiile de viață fiind cele care stau la baza acesteia. Prin violența culturală justifică, legitimează violența directă sau structurală. Galtung era de părere că nu putem vorbi despre violență decât atunci când oamenii sunt influențați într-oasemenea măsură încât se realizează, fizic și spiritual, mai puțin decât ar putea de fapt.
Agresivitatea umană (violența) în general, poate fi considerată a fi o caracteristică a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fieele materiale, moral-psihologice sau mixte.
Deci actul agresiv poate viza obiecte sau ființeumane (individul uman izolat, microgrupurile, colectivitatea) sau ambele.
Opusul violenței ar fi comportamentul prosocial, care presupune cooperare, toleranță,echilibru. Pentru a găsi exemple privind comportamentul violent (agrsiv) nu este nevoie de eforturi speciale. Datorită uriașelor disponibilități privind mediatizarea, suntem, din nefericire,aproape zilnic martorii diferitelor forme de manifestare a agresivității (războaie, crime, jafuri,tâlhării, violuri, incendieri, distrugeri etc.). Delincventa și infracționalitatea constituie formele„de vârf ale manifestării agresivității, iar statisticile întocmite în diferite țări arată o creștereîngrijorătoare a ratelor acestui fenomen.
Trebuie specificat faptul că violența nu se confundă cu un comportament antisocial, cu delincventa și infracționalitatea. Conduita boxerului nu este orientată antisocial și cu cât este mai agresivă, cu atât este mai performantă. Și invers, nu orice comportament antisocial, inclusiv infracțional, poate fi caracterizat prin violență. Sunt comise infracțiuni prin inacțiune, deci violența nu este prezentă.Destul de frecvent, agresivitatea este asociată și chiar confundată cu violența. Desigur, decele mai multe ori, comportamentul agresiv este și violent, dar sunt și cazuri de conduită agresivă(este clară intenția de a vătăma, de a face rău), dar în forme nonviolente. Otrăvirea lentă a unei persoane este o conduită agresivă, dar nonviolentă. Privitor la comportamentul violent cu răsunet antisocial, unii autori diferențiază maimulte tipuri cum ar fi: Violența nediferențiată, ocazională , care nu are un răsunet antisocial obligatoriu.
Comportamentul violent propriu-zis, polimorf și cronic, în care se include și comportamentul criminal.
Comportamentul violent ca expresie integrantă, nemijlocită a unei stări patologice, fie consecutivă unei afecțiuni neuropsihice preexistente, fie dobândită. Comportamentul violent este orientat nu numai în afara subiectului, ci și asupra sinelui.Și aici trebuie să diferențiem între comportamentele violente care iau forma autoagresivității,forma cea mai gravă fiind sinuciderea, și actele comportamentale care pot periclita sănătatea și echilibrul organismului.Elementul esențial de diferențiere îl constituie, desigur, prezențaintenției autodistructive. Așadar, în sinteză, se poate considera violența ca fiind orice formă de conduită orientatăcu intenție către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri și daune.
2. Formele violenței
Având în vedere marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercarede tipologizare se lovește de dificultăți mai mari sau mai mici. Criteriile de clasificare ies înevidență în mod direct sau indirect din analiza coordonatelor de definire a violenței: 1. în funcție de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă pot fi identificate următoarele tipuri de violență:
-violența tânărului și violența adultului;
-violența masculină și violența feminină;
-violența individuală și violența colectivă;
-violența spontană și violența premeditată
2:în funcție de mijloacele utilizate în vederea finalizării intențiilor violente se poate vorbi de:
-violență fizică și violență verbală;
.3. în funcție de obiectivele urmărite diferențiem:
-violența ce urmărește obținerea unor beneficii, a unui câștig material;
-violența ce urmărește predominant rănirea și chiar distrugerea victimei în
4.funcție de forma de manifestare a agresivității putem deosebi: -agresivitatea latentă. -agresivitatea manifestă.
Nu se poate considera că aceste tipologii epuizează toate criteriile de clasificare și toate formele de existență și manifestare a violenței. Și aici, ca și în alte cazuri, utilizarea unor scheme de clasificare forțează realitatea să se simplifice și să se subordoneze tendințelor de realizare aunei „ordini" științifice. O dovadă clară o constituie faptul că violența manifestată la nivel interpersonal este, prin excelență, un fenomen psihosocial și, ca atare, el ridică problema „co- participării" celor doi membri ai relației conflictului (agresor-agresat). Nu întotdeauna și oriunde„rol-status-urile" celor doi membri ai diadei sunt aceleași și exclusive (unul numai atacă, numaiface rău, iar celălalt „are sarcina" numai de a suporta consecințele directe și indirecte ale violenței).
Concluzia este că, de multe ori, comportamentul violent este stimulat, provocat,declanșat, întreținut de conduita partenerului relației interpersonale ce suportă consecințele violenței. De aici, ideea clară pentru psihologia aplicată, cum este cazul psihoterapiei, de aacționa nu unilateral (fie numai asupra celui acuzat de comportament violent, fie numai asupracelui agresat), ci asupra cuplului (marital, parental, profesional etc.) care capătă în timp proprietatea de a oferi „cadrul" manifestării violenței.
3. Violența – o trăsătură înnăscută sau dobândită
Una dintre cele mai vechi și, totodată dificile întrebări adresate psihologilor a fost aceeadacă „echipamentul" psihocomportamental al individului uman este dependent de factorulereditar (zestrea ereditară) sau de factorul de mediu. Dacă problema s-a pus în legătură cu„totul", desigur că, și în ceea ce privește partea, ea a fost și rămâne valabilă. Nu numai înlegătură cu violența ne putem întreba dacă este sau nu înnăscută, ci și în, legătură cu orice altă trăsătură de personalitate. Răspunsurile date de specialiști, privitoare la violență, cuprind o paletă destul de largă,circumscriind următoarele areale:
Violența este înnăscută, poziție susținută de autori precum Sigmund Freud și Konrad Lorenz.În viziunea lui Freud, violența/agresivitatea este un instinct. Oamenii se nasc cuinstinctul de a agresa și de a fi violenți. Întrucât această „presiune" ereditară nu poate fiînlăturată, este necesar ca, în procesul influențării educațional-culturale, să se găseascămodalități nedistructive de canalizare a tendințelor violente. Pe de altă parte Konrad Lorenz accentuează asupra naturii biologic-instinctuale a comportamentului violent, pe care-l regăsim și la nivel intrauman. Însă, în timp ce la Freud violența apărea ca fiind predominant distructivă, laKonrad Lorenz, violența interspecii are o valoare adaptivă șisivitatea este un instinct. Oamenii se nasc cuinstinctul de a agresa și de a fi violenți. Întrucât această „presiune" ereditară nu poate fiînlăturată, este necesar ca, în procesul influențării educațional-culturale, să se găseascămodalități nedistructive de canalizare a tendințelor violente. Pe de altă parte Konrad Lorenz accentuează asupra naturii biologic-instinctuale a comportamentului violent, pe care-l regăsim și la nivel intrauman. Însă, în timp ce la Freud violența apărea ca fiind predominant distructivă, laKonrad Lorenz, violența interspecii are o valoare adaptivă și este esențială pentru supraviețuire.Animalul își apără teritoriul, disponibilitățile de hrană și, îndepărtându-i pe alții, previnesupraaglomerarea. În plus, datorită faptului că cel puternic și viguros îl învinge pe cel slab și neputincios, se produce o selecție naturală a celor cu un bun potențial genetic ce va permite,odată cu transmiterea lui urmașilor, reproducerea violenței. În cadrul aceleiași specii, este posibil, însă, ca violența (conspecifică) să fie dublată de un alt instinct ce inhibă distrugerea totală a adversarului, înlăturându-se astfel pericolul diminuării drastice a efectivului unei specii. De aceea, la multe specii de animale, întâlnim comportament violent ritualizat, ce constă în faptul că, în desfășurarea unei lupte dintre doi masculi, de exemplu, atunci când „șansele" de câștig ale unuia dintre ei devin evidente, cel învins dă semne că se retrage și părăsește scena de luptă, iar învingătorul se oprește și el nu-și mai continuă atacul până la distrugerea totală a adversarului.
Teoriile ce au abordat violența ca pe un instinct au fost supuse unor multiple critici. La animale, violența este influențabilă și modificabilă în mai mare măsură decât sugerează aceste teorii. Privitor la violența umană, dacă ea ar fi de natură instinctuală, ar fi de așteptat să întâlnim foarte multe asemănări între oameni, legate de modul de adoptare a comportamentului violent.Dar realitatea a demonstrat și demonstrează continuu că există mari diferențe interindividuale în manifestarea violenței. Sunt populații, comunități care aproape că nu cunosc violența și altelecare se manifestă deosebit de violent.
Respingerea cvasi-generalizată a naturii instinctuale a violenței nu înseamnă, însă, și ignorarea unor influențe biologice asupra ei, cum ar fi:
– influențe neuronale: există anumite zone ale cortexului care, în urma stimulării electrice,facilitează adoptarea de către individ a comportamentului violent; – influențe hormonale: masculii sunt mult mai violenți decât femelele datorită diferențelor denatură hormonală; – influențe biochimice (creșterea alcoolului în sânge, scăderea glicemiei pot intensifica violența).
2. Violența este un răspuns la frustrare. Cei care susțin această afirmație pleacă de la convingerea că violenta este determinată de condițiile externe, în acest sens, cea mai populară și mai cunoscută este teoria frustrare-agresivitate, formulată de John Dollard și alți colegi de la Yale University. Chiar în prima pagină a lucrării lor, intitulată Frustrare și agresivitate, apar celedouă postulate:
– „agresivitatea este întotdeauna o consecință a frustrării"; – „frustrarea întotdeauna conduce către o anumită formă de agresivitate". Blocarea caii de atingere a unui anumit scop creează frustrări, care, la rândul lor, se constituie în sursă de manifestare a violenței. Destul de frecvent, însă, violența nu este îndreptată asupra sursei stării de frustrare, ci este reorientată, redirecționată (displacement) către o țintă mai sigură, în sensul că este foarte puțin probabil ca ea să se răzbune.
Teoria lui Dollard a fost supusă ulterior unor revizii. Astfel, L. Berkowitz, considerând că teoria lui Dollard exagerează legătura dintre frustrare și violență, susține că frustrarea produce supărare, o stare de pregătire emoțională pentru a manifesta un comportament violent. O persoană frustrată poate să dea curs furii atunci când sunt prezente și anumite semne ale violenței sau, uneori, când nu sunt prezente asemenea semne, în primul caz, stimulii asociați pot amplifica violența.
3. Agresivitatea este un comportament social învățat.Această poziție este legată, în special, de numele lui Albert Bandura, care formulează teoria învățării sociale a violenței.Conform acestei teorii, comportamentul violent se învață prin mai multe modalități și anume: – direct, deci prin învățare directă (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente); – prin observarea și imitarea unor modele de conduită ale altora, mai ales ale adulților. Cel mai frecvent, consideră Bandura, modelele de conduită violente pot fi întâlnite în: a. familie (părinții copiilor violenți și ai celor abuzați și maltratați, adesea provin ei înșiși din familii în care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei pedeapsa
fizică); b. mediul social (în comunitățile în care modelele de conduită agresivă sunt acceptate și admirate, violența se transmite ușor noilor generații; c. mass-media (în special, televiziunea care oferă aproape zilnic modele de conduită violenta fizica si verbala).
4. Surse de influențare a agresivității
Din nefericire sunt extrem de multe asemenea surse și ele creează mari probleme sociale, pentru a căror rezolvare este nevoie de uriașe investiții materiale și eforturi socio-profesionale.
Aceste surse pot fi împărțite în trei categorii:
a. surse ce țin mai mult de individ, de conduita și de reactivitatea lui comportamentală;
b. surse ale violenței în cadrul familiei;
c. surse ce țin de mijloacele de comunicare în masă.
În prima categorie pot fi incluse următoarele surse:
– frustrarea,ce se menține ca una din cele mai frecvente surse de influențare a violenței;
-atacul sau provocarea directă , fizică sau verbală, ce atrage, de cele mai multe ori,răspunsul violent al celui vizat; și nu de puține ori, șirul răzbunărilor devine practic nesfârșit(acte teroriste, răzbunări tip vendetă, care fac multe victime din persoane nevinovate);
-durerea fizică și morală poate duce la creșterea violenței; în urma unor cercetări efectuate, L. Berkowitz a ajuns la concluzia că stimularea aversivă poate determina într-o măsură mult mai mare decât frustrarea violența ostilă;
-căldura- foarte multe cercetări au constatat o legătură directă între temperaturile înalte și manifestarea violenței;
-aglomerația, în mijloacele de transport, în dormitorul unui cămin de colegiu, în casa de locuit etc., apare în calitate de agent stresor și poate crește violența;
-alcoolul și drogurile; nu numai în rândul specialiștilor, ci și în rândul nespecialiștilor este recunoscut de mult faptul că alcoolul, consumat mai ales în cantități mari, se constituie într-un important factor de risc în comiterea unor acte antisociale bazate pe violență. Nu de puțineori, infractorii ce au comis acte de violență, încearcă să se apere în fața organelor judiciare prinfaptul că au fost „sub influența alcoolului". Consumat în cantități mari, alcoolul reduce multluciditatea și realismul perceptiv, contribuind la accentuarea violenței, atât prin potențarea eidirectă, cât și prin neluarea în considerare a caracteristicilor agresorului și a neplăcerilor provocate propriei persoane și celor apropiați. Drogurile pot, de asemenea, să afectezecomportamentul violent, însă, în ce măsură se poate realiza acest lucru depinde de mai mulțifactori, cum ar fi: tipul drogului (cocaină, marijuana etc.), dimensiunea dozei și dacă subiectuleste sau nu realmente amenințat și pus în pericol;
-materialul sexy și pornografic, care este accesibil oricărei categorii de vârstă, fie înforma imaginii (poze din reviste, dar, mai ales, filmul, caseta video), fie în formă scrisă (reviste,cărți). Printre multe alte aspecte, cercetătorii și-au pus problema dacă asemenea surse pot sau nusă provoace violența. Răspunsurile sunt diferite, în funcție de rezultatele cercetărilor efectuate.Pornind de la teoria etichetării a lui Schachter, Dolf Zillmann a formulat teoria transferului excitației. Conform acestei teorii, ceea ce este important, nu este sursa reală a provocării, ci percepțiile pe care le are individul privitor la această provocare.
Pentru a verifica efectele provocării sexuale asupra violenței, Zillmann a oferit spre vizionare la trei grupe de subiecți unfilm provocator sexual (pentru primul grup), un film despre box foarte violent (al doilea grup) șiun film documentar (interesant și neprovocator). Toți subiecții, după vizionare, au fost supărațide un coleg, pus anume să facă acest lucru. În final, subiecților li s-a permis să acționeze ca profesori și să pedepsească prin șoc persoana care i-a supărat. S-a constatat că subiecții ce au vizionat filmul provocator sexual au fost cei mai violenți, iar cei din grupul 3 (care au vizionat filmul documentar) au fost cel mai puțin violenți. Pe de altă parte, alt grup de cercetători au demonstrat că sexualitatea și violența sunt intrinsec incompatibile. Trăirile emoționale ca efect al provocării sexuale inhibă tendințele violente. Pentru a depăși aceste opinii contradictorii,Zillmann, împreună cu colaboratorii săi, a propus în 1981 modelul excitație-valență privindefectele pornografiei asupra violenței, care este o continuare a cercetărilor efectuate de Donnerstein și Evans. Prin intermediul cercetărilor s-a scos în evidență faptul că filmele erotice plăcute pot servi la reducerea comportamentului violent, în timp ce filmele erotice neplăcute(bestialitate, sadomasochism) pot duce la creșterea violenței. Pornografia violentă, cum ar ficazul filmelor ce combină scenele erotice cu actele de violență, produce efecte clar de ordinfiziologic și cognitiv. În opinia unor autori ar exista chiar o legătură direct cauzală întreexpunerea la scene erotice de mare agresivitate și violența îndreptată împotriva femeilor.
Din a doua categorie fac parte diferite forme de maltratare și de a copilului, formele celemai grave fiind bătaia și incestul. Din cea de-a treia categorie, se distinge, în special, violența expusă prin intermediulteleviziunii și presei. Atât în cadrul programelor de televiziune, cât și in unele surse scrise (ziare,reviste, cărți), apar diferite acte de violență, de aceea s-a pus problema dacă expunerea laviolență poate determina creșterea agresivității. Și aici părerile specialiștilor sunt împărțite. Unii consideră că expunerea la violență ar avea efecte cathartice, reducându-se astfel propriile nevoide a acționa violent. Alți autori, însă, ce se bazează, mai ales, pe teoriile învățării sociale,consideră că expunerea la violență conduce în mai mare măsură la creșterea agresivității decât lacatharsis. În ultimul timp majoritatea autorilor înclină balanța tot mai clar în direcția efectelor negative ale expunerii la violență. Încercând o adaptare după Baron și Byrne , Petru Iluț includeîn lista efectelor negative ale mass-mediei asupra violenței (deși nu poate fi ignorată și prezențaunui efect cathartic) următoarele: dezinhibiția, învățarea de tehnici de agresiune, afectarea operaționalității sistemului cognitiv, desensibilizarea față de victimă.
Toate aceste surse ale violenței, în anumite contexte și pe fondul unei anumite structuride personalitate pot duce la diverse acte violente, cea mai „gravă” dacă poate fi numită așa,fiind crima.
Bazându-se pe experiența sa de detectiv criminalist, Vernon J.Geberth împarte crimelede natură sexuală în patru categorii distincte:
-Violența interpersonală orientată către dispute și atacuri; – Viol și/sau sodomie orientate către atac; – Devianță sexuală orientată către atac; crimă generată de impulsul sexual; – Crime în serie.
5. Violența interpersonală
Cel mai comun tip de crime de natură sexuală este acela generat de violența interpersonală. Acestea includ soți/soții, bărbați/femei, prieteni/prietene, prietene/prietene, prieteni/prieteni, și chiar rude de sange. Crimele pot, de asemenea, implica și o a treia persoană,cum ar fi un iubit/iubită părăsit.
Moartea poate să nu apară ca fiind motivată de sex, dar după examinarea circumstanțelor,a elementelor de furie, ură, supărare sau răzbunare, se poate releva adevărata motivație. Deexemplu: poliția poate fi chemată într-un loc unde un bărbat sau o femeie este găsită complet îmbrăcată și împușcată în cap în stilul „execuție”. La început, această moarte va apărea a fi altceva decât o crimă legată de sex. Pe măsură ce se verifică „background”-ul și relațiilevictimei, o nouă posibilitate se poate prezenta. De multe ori o soluție simplă sau motivată este întunecată de ceea ce i s-a făcut cadavrului sau de felul cum a fost schimbată scena crimei. Ceea ce poate părea că este operaunui psihopat, de multe ori se dovedește a fi acțiunea unui amant înfuriat sau soț care, sub circumstanțe emoționale, încearcă să distrugă victima prin depersonalizarea cadavrului, mutilarefacială, și/sau multiple tăieturi și înjunghieri, unele dintre ele putând fi făcute post-mortem.
6. Atacul cu viol și/sau sodomia
Astfel de omoruri de natură sexuală pot fi înfăptuite pentru înfrângerea victimei și/saumai mult pentru un atac sexual. Infractorul poate fi homosexual sau heterosexual și intenția poatefi viol sau sodomie forțată. Intenția făptașului este atacul sexual și nu crima. Aceste cazuri pot fi extrem de brutale; moartea, de obicei, rezultă în urma înfrângeriirezistenței victimei de către agresor, în cazul violului, sodomiei sau atacului homosexual.Victima poate fi sufocată sau strangulată prin astuparea gurii și nasului, fiind ținută strâns, cuscopul de a înăbuși țipetele victimei, cauzând asfixia. Leziunile cauzate de forța brută pot fi prezente când ucigașul a încercat să-și bată victima pentru a o supune. În plus față de brutalitatea atacului, o victimă poate muri din cauza șocului sau a altei traume. Acest lucru se poate evidențiaîn cazul copiilor sau persoanelor vârstnice. În unele cazuri, moartea poate fi provocatăintenționat. Aceasta, în special, când ucigașul îi este cunoscut victimei.
Aceste tipuri de cazuri, de obicei, au fost precedate de delicte „obișnuite” (voayorism,exhibiționism, telefoane obscene) sau alte delicte sexuale incluzând violuri sau sodomii, în care victima nu a fost ucisă. Calea investigației ar trebui, în primul rând, să stabilească dacă au fost sau nu au fost și alte cazuri care să implice un mod de operare asemănător. Acțiunea ar trebui săse concentreze pe această pistă a investigației și pe cercetarea dosarelor pentru delicte similare comise în trecut de cineva, recent eliberat din închisoare.
7. Devianța orientată către atac
Crima născută din dorințele sexuale orientate către atacul deviant și sadic se distinge fațăde alte omoruri de natură sexuală prin implicarea mutilării. Cei mai mulți ucigași, potrivit studiilor făcute de FBI, nu pot participa la acțiuni sexuale cu victimele lor (cum ar fi penetrarea penisului). În schimb, ei se vor masturba asupra victimei și se vor angaja în mutilare post-mortem, cum ar fi: îndepărtarea sânilor femeilor, atac post-mortem asupra organelor genitale(masculine și feminine), introducerea de obiecte în cavitățile trupului victimelor lor și posibila antropofagie (consumul de carne umană).
Ucigașul, care de obicei acționează sub inspirație de moment, este obsedat de un fel defantezie perversă. În mintea lui el și-a plănuit actul și are „controlul complet”. Oricum, când se ivește posibilitatea, ucigașul care, în general, este o personalitate dezorganizată, fie intră în panică, fie devine atât de implicat în fantezia lui încât scapă din vedere faptul că lasă urme. De exemplu: cadavrul este de obicei lăsat la locul atacului, unde pot fi urme de sânge mânjit pe cadavru (ceea ce înseamnă că poate fi sânge și pe ucigaș), urme de masturbare (care pot furniza grupa sanguină a suspectului), urme de anvelope de mașină sau urme de pași, obiecte personaleale ucigașului lăsate în urmă, și poate chiar amprente digitale lăsate la locul crimei. De multe ori, el ia o „amintire” de la victima lui, de obicei un obiect personal sau chiar o parte din corpul victimei, care are o semnificație sexuală pentru el, cum ar fi un sân. În unele cazuri, criminalul se va întoarce la locul crimei, fie să retrăiască evenimentul, fie să mutileze mai departe, cadavrul.
8. Crima în serie
Crima în serie reprezintă uciderea de victime disparate în timp, de la zile la săptămâni sau luni, între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt denumite și ca perioade de „calmare”.
A fost exercitat mult interes asupra fenomenului de crime în serie. În terminologia psihiatrică, un criminal în serie poate fi clasificat fie ca psihotic sau psihopatic, depinzând de informațiile examinate ca și de faptele crimei. Din experiența lui Vernon J.Geberth, totuși,criminalul este rareori psihotic. Ei sunt de obicei psihopați sexuali care au o criminalitate profundă și sunt, în mod cert, în legătură cu realitatea. În cazul unui ucigaș psihotic, acesta poate sugera că el ucide din cauză că psihoza lui îl împinge să ucidă, iar în cazul unui ucigaș psihopat, în special un criminal în serie, VernonJ.Gerberth sugerează pe baza studiilor FBI și a experienței personale, că el ucide pentru că îi place să ucidă. Criminalii în serie au fost descriși ca inteligenți, fermecători, șmecheri, încântători și, în general,arătoși. Ei sunt indivizi mobili, capabili să călătorească kilometrii întregi în căutarea victimei„potrivite”, care să fie vulnerabilă și ușor de controlat. Victimele lor pot fi femei, copii,vagabonzi, homosexuali și prostituate. Criminalii în serie sunt extrem de manipulativi și sunt deseori capabili să „vorbească”victimelor lor, mai ales pe terenul lor, descris ca „zona de confort”: un loc unde ei își pot controla victimele. De multe ori ei folosesc un truc ca să rămână singuri cu victimele lor, își perfecționează continuu acest truc și au o iscusință stranie în recunoașterea potențialelor victime.
Un criminal în serie, în ciuda aparențelor exterioare, este un individ nesigur. El nu arenici o putere până nu are victima sub controlul său. El se simte în siguranță în acea superioritate temporară.Mulți criminali în serie au o fascinație pentru procedurile poliției. Unii criminali în seriese întorc la locul crimei sau la locul unde a fost descoperit cadavrul, fie ca să evalueze investigația, fie ca să tachineze poliția cu indicii suplimentare. Aceștia se bucură de publicitate acrimelor lor din același motiv. Ei urmăresc probabil îndeaproape evenimentele în ziare și au acea satisfacție conștientă că au învins poliția.
Crimele în serie sunt considerate de unii psihologi ca reprezentând ultima extensie aviolenței.Din punct de vedere rațional, crimele în serie sunt acte complet iraționale. Totuși,criminalul în serie simte o mare plăcere în exercitarea puterii și a controlului asupra victimei,incluzând puterea vieții și a morții, actul sexual fiind secundar. El este excitat de cruzimea actului său și, frecvent, va tortura victima până la moarte. Criminalul poate înregistra pe casete,țipetele de durere ale victimei sale, pe care le poate folosi pentru a-și spori fantezia atunci cândnu are o victimă „cu care să se joace”, sau poate folosi aceste înregistrări pentru a teroriza viitoarele victime. Orice mutilare a victimei va fi făcută fie ca să șocheze autoritățile, fie ca să facă neidentificabile rămășițele cadavrului. Cu toate că mulți criminali în serie au fost cunoscuți că au întreținut relații sexualenormale cu o femeie inițial în viața lor, ei chiar nu au nici un fel de relații satisfăcătoare cucineva. Ei sunt într-o stare de automulțumire până la un punct, de unde nimic nu mai contează. Mulți criminali în serie au declarat că au fost abuzați în copilărie, de obicei, de mamă saude un părinte/bunic. Mulți agresori au declarat că sub influența alcoolului sau a drogurilor, întimpul crimelor, au trăit stări ireale, fără a putea percepe gravitatea și cruzimea actelor lor și fărăa putea avea o explicație logică a faptelor lor. Mulți agresori au fost identificați sub influența alcoolului și drogurilor, în momentul crimei, ceea ce are tendința de a le exacerba fanteziile sadice, așa cum precizam anterior. Omuciderile unui criminal în serie au tendința să crească pe măsură ce trece timpul.Apare evident faptul că ei trebuie să ucidă mult mai des pentru a-și satisface plăcerea pe care oobțin săvârșind acest act. Mulți criminali în serie au fost prinși accidental, pe măsură ce deveneau mai îndrăzneți în urmăririle lor și mai indiferenți față de risc. Acest tip de criminal nuse oprește niciodată din ucis, până nu este prins și încarcerat în închisoare pe viață. Nu există niciun tratament pentru a vindeca un psihopat sexual sadic care devine un criminal în serie.
Concluzii:
Ca si aplicație la practica criminalistică, am putea concluziona această abordare generală a agresivității umane cu focalizare pe formele extreme de manifestare a violenței /agresivității -violența interpersonală, sodomie, crime în serie- precizând faptul că anchetatorii criminaliști confruntați cu omoruri de natură sexuală ar trebui să se preocupe, în primul rând, de tehnica de documentare și conservare a probelor, înainte de a păși mai departe în ipotezele complicatece le prezintă fiecar
În sinteză, reținem, așadar, că sunt patru categorii distincte de crime de natură sexuală: – violența interpersonală legată de dispute și atacuri; – atacul legat de violență și/sau sodomie; – uciderea legată de porniri și dorințe sexuale; – crima în serie. La fiecare tip se aplică o anumită strategie legală, folosindu-se un număr de practicii nvestigative. Toate patru sunt supuse unui set standard de tehnici de investigație, incluzând analiza profilelor și analiza computerizată a agresiunilor similare, un rol important în investigație revenindu-i psihologului analist (profiler) și mai ales colaborării acestuia cu membrii echipei de criminaliști. Scopul comun ar trebui să fie identificare motivației în vederea stabilirii autorului. Nu sunt soluții simple, nici proceduri standard sau explicații care să justifice motivația pentru o persoană care comite un omor de natură sexuală, totul fiind legat de o experiență bogată, o cazuistică diversă, de o pregătire teoretică riguroasă și mai ales de lucrul în echipă.
CAPITOLUL .II.
CONȚINUTUL LEGAL SI CONDIȚII PREEXISTENTE
Art. 218 Violul
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința, sau profitând de această stare,se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală.
f) fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) – (3) se pedepsește.
II.1 Continutul legal
Din toate timpurile legislatiile penale au acordat o foarte mare atentie fintei umane si ocrotirea acesteia atât în ceea ce priveste existenta sa fizica cât si în privinta drepturilor si libertatilor fundamentale. Diversitatea fatelor cu caracter penal îndreptate împotriva omului sunt numerose, printre ele se numara si încalcarea dreptului la libertate ca un drept esential si cu caracter absolut al persoanei.
Ca un atribut esential al persoanei, dreptul la libertate, cu atât mai mult dreptul la libertea sexuala, este un drept fara de care personalitatea omului nu-si poate gasi afirmarea.
Daca cu mult timp în urma, reglementarile privind delictele sexuale aveau ca principiu de baza protejarea virginitatii femeii, a legitimitatii urmasilor precum si a intereselor patrimoniale ale femeii, în prezent marea majoritate a legislatiilor penale asigura persoanei libertatea sexuala, dar impun si niste restrictii, în sensul ca aceasta libertate sa nu fie exercitata oricând si oriunde.
În legislatia penala româna, reglementarile în materie, au suferit numeroase modificari la fel cum conceptia societatii despre viol a evoluat în timp. Codul penal din 1936 spunea: "comite delictul de viol barbatul care prin violenta sau amenintare constrânge o persoana de orice sex, sa aibe cu el raport sexual.", cel din 1968 întelegea prin viol: " raport sexual cu o persoana de sex feminin prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa.Dupa aceasta reglementere continutul infractiunii de viol a suferit numeroase modificari prin diverse acte normative, astfel prin legea numarul 197 din luna noiembrie a anului 2000, cât si prin O:U:G numarul 89 din iunie 2001 modificarile au constat în definirea violului într-un sens mai larg si introducerea unor circumstante noi care au dus la anumite modalitati agravate ale acestuia.
Cât despre noua reglementare, aceasta aduce modificari esentiale infractiunii de viol largind sfera faptelor incriminate care pot fi comise atât de barbati cât si de femei, împotriva unor persoane de aclasi sex ori de sex diferit.
Societatea moderna îsi manifesta tot mai mult interesul ca fiecare persoana sa poata dispune în mod liber asupra vietii sale intime si este interesata în elaborarea unor strategii si norme prin care sa îsi protejeze membrii care convietuiesc în interiorul ei.
Violul este una dintre cele mai grave infractiuni contra vietii sexuale si are o puternica semnificatie antisociala.
Violul constituie cea mai brutala atingere adusa libertatii si inviolabilitatii sexuale a persoanei raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, savârsit prin constrângerea persoanei sau profitând de imposibilitatea ei de ase apara ori de a-si exprima vointa, aduce semnificative atingeri inviolabilitatii sexuale, fizice, demnitatii si libertatii persoanei, având uneori drept consecinte vatamarea integritatii corporale, sanatatii sau chiar moartea persoanei, punând în pericol dezvoltarea normala psihica si fizica a victimei.
Pericolul social pe care îl reprezinta aceasta infractiune consta în generarea unor consecinte deosebit de grave contra victimei dar si în plan social contra desfasurarii normale a vietii sexuale a oamenilor.
Astfel constituie infractiune de viol, potrivit art. 218 alin. (1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința, sau profitând de această stare,se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Fapta este mai grava daca a fost savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna, daca victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, paza, educarea sau tratamentul faptuitorului, daca victima este membru de familie, daca s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii, ori daca victima nu împlinise vârsta de 16 ani. Fapta prezinta maximum de gravitate daca a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
II.2 Conditii preexistente
A. Obiectul infractiunii
A. 1 Obiectul juridic
Articolul 218 din Codul Penal al României incrimineaza infractiunea de viol, infractiune a carui obiect juridic îl constituie relatiile sociale referitoare la libertatea si inviolabilitatea vietii sexuale a persoanei, adica dreptul pe care orice persoana îl are de a dispune în mod liber si dupa bunul plac de corpul ei în materia vietii sexuale, atâta timp cât aceasta nu cade sub incidenta legii penale. Acesta este obiectul juridic principal, însa infractiunea de viol are si un obiect juridic secundar care poate consta în relatiile sociale referitoare la integritatea corporala si sanatatea persoanei în cazul în care a avut ca urmare o vatamare corporala grava a victimei, de asemenea poate consta în relatiile sociale care reglementeaza cadrul familial de convietuire în cazul violului savârsit în conditiile prevazute de textul de lege în cadrul alin.4 sau obiectul juridic secundar poate îmbraca forma relatiilor sociale privitoare la dreptul la viata a persoanei în cazul în care violul s-a soldat cu moartea ori sinuciderea victimei.
A.2 Obiectul material
Obiectul material al acestei infractiuni este reprezentat de corpul persoanei în viata asupra careia se savârsesc atât actele cu caracter sexual cât si actele de constrângere care pot fi de natura fizica sau psihica.
Este vorba despre savârsirea actelor de natura sexuala asupra unei persoane aflate în viata deoarece, în caz contrar, actele sexuale savârsite asupra unui cadavru vor avea potrivit Codului penal încadrarea juridica a infractiunii de profanare de morminte.
B. Subiectii infractiunii
B.1 Subiectul activ
Subiect activ al infractiunii de viol poate fi orice persoana, atât de sex masculin cât si de sex feminin, care prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa, o supune unui act sexual. Subiect activ al infractiunii poate fi si minorul care întruneste conditiile raspunderii penale.
Vointa legiuitorului se pare ca a fost de a largii sfera actelor de natura sexuala prin care se poate savârsii infractiunea introducând în norma de incriminare expresia raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană,Din aceasta expresie reiese ca actul sexual de orice natura presupune o mare varietate de actiuni prin care acesta se poate realiza, de aceea în contextul acestei formulari cuprinse în norma juridica, participatia penala este posibila sub toate cele trei forme: coautorat, complicitate si instigare.
Aceasta reglementare are în viziunea legiuitorului posibilitatea savârsirii actelor de natura sexuala concomitent de mai multi autori asupra aceleiasi persoane, devenind astfel posibil coautoratul spre deosebire de vechea reglementare conform careia aceasta forma a participatiei penale nu era posibila.
B.2 Subiect pasiv
Subiect pasiv, de asemenea, poate fi orice persoana indiferent de sex. Nu intereseaza daca subiectul pasiv a mai întretinut sau nu raporturi sexuale cu faptuitorul ori cu o alta persoana.
Subiect pasiv este chiar si sotul faptuitorului, în modalitatea în care acesta îl constrânge pentru a întretine o relatie sexuala. Astfel, în prezent violul conjugal se pedepseste, el constituind o forma agravanta a delictului.
CONȚINUTUL CONSTITUTIV
1 Latura obiectiva
Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-un act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex care are loc fara ca victima sa fi consimtit la acel raport sexual.
Din redactarea normei juridice se observa ca elementul material al acestei infractiuni consta întotdeauna într-o actiune si niciodata într-o inactiune.
Legea are în vedere atât raportul sexual normal între doua persoane de sex opus cât si orice alta actiune de satisfacere a nevoilor sexuale cu o alta persoana indiferent de sexul acesteia. Astfel prin dispozitiile alin. 1, legiuitorul a incriminat nu numai raportul sexual ci si orice alt act sexual savârsit potrivit alin. 1 prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apara ori de a-si exprima vointa, aspect sub care infractiunea de viol se deosebeste de relatiile sexuale între persoane de acelasi sex, fapte care în noua reglementare au fost dezincriminate, precum si de actele de perversiune sexuala incriminate , acte care presupun spre deosebire de viol consimtamântul partilor si care dupa noua reglementare pentru a constituii infractiune trebuie sa întruneasca doar conditia de a fi savârsite în public nu si pe cea prevazuta în vechea reglementare ci anume aceea de a provoca scandal public.
Legea penala nu defineste termenul de act sexual iar literatura de specialitate nu a adus înca o clarificare în acest sens. Totusi, în doctrina s-a sustinut ca sub incidenta textului incriminator ar intra atât actele sexuale firesti, cât si cele nefiresti, asa încât nu numai prin actul sexual cu o persoana de sex feminin, ci si prin actul sexual cu o persona de acelasi sex, de orice natura ar fi acesta, s-ar putea savârsi delictul de viol, daca sunt îndeplinite si celelalte conditii prevazute de lege.
Prin notiunea de "act sexual de orice natura" se întelege satisfacerea instinctului sexual în orice mod, prin contactul organelor sexuale sau prin atingerea numai a unuia dintre aceste organe astfel rezultând un raport sexual realizat printr-un contact anal, bucal ori manual, folosind constrângerea acelei persoane sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
Pentru existenta infractiuni nu intereseaza nici vârsta pe care o are victima, doar în situatia în care aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani, situatie în care se va retine forma agravanta . Situatia în care victima mai mica de 15 ani este chiar fiica faptuitorului iar infractiunea de viol se realizeaza printr-un act sexual normal fapta va constituii atât infractiunea de viol cât si cea de incest care sunt în concurs ideal datorita savârsirii lor prin aceeasi actiune.
Infractiunea necesita realizarea unui act sexual, de orice natura, cu o persoana de orice sex fara consimtamântul acesteia. Lipsa consimtamântului se poate realiza în doua modalitati: una care îmbraca forma constrângerii, care la rândul ei poate fi de natura fizica sau psihica, si o a doua modalitate care presupune profitarea faptuitorului de neputinta victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
Constrângerea fizica trebuie sa fie efectiva iar nu aparenta. Ea presupune întrebuintarea unor acte de violenta si nu numai, poate fi vorba de orice alt fel de acte care presupun forta fizica care trebuie sa paralizeze total sau partial rezistenta victimei.
Forta fizica de constrângere se apreciaza în fiecare caz în parte în functie de împrejurarile în care s-a exercitat asupra victimei alaturi de analiza posibilitatilor reale pe care victima le-a avut în vederea opunerii de rezistenta.
Exista însa constrângere exercitata prin forta fizica a faptuitorului chiar si atunci când victima nu a depus nici un fel de rezistenta dându-si seama ca nu ar putea face fata fortei fizice exercitate asupra ei sau ca o eventuala opunere i-ar putea agrava situatia ducând chiar pâna la decesul acesteia.
Este important ca din comportamentul victimei care nu a opus rezistenta sa rezulte refuzul categoric de a avea relatii sexuale cu faptuitorul. Daca însa, opunerea victimei a fost doar de circumstanta si nu una efectiva si categorica, constrângerea nu poate fi retinuta ceea ce atrage neexistenta infractiunii, nefiind îndeplinita conditia ca actul sexual, de orice natura, sa fie savârsit prin constrângere. Daca victima opune rezistenta iar faptuitorul nu reuseste realizarea actului sexual fapta va constituii tentativa la infractiunea de viol.
Rezulta ca actele de violenta, forta fizica, trebuie sa preceada sau sa fie concomitente cu actul sexual, deoarece daca ar fi exercitate asupra victimei dupa savârsirea actului sexual, nu poate fi vorba de infractiunea de viol deoarece nu a întrunit conditia constrângerii însa acestea în functie de gravitatea lor vor putea fi încadrate ca vatamari corporale simple ori grave, infractiuni care nu pot intra în concurs cu cea de viol deoarece nefiind îndeplinita conditia constrângerii aceasta infractiune nu exista, ele fiind savârsite ca infractiuni distincte.
Constrângerea morala presupune savârsirea de catre faptuitor a unor acte de amenintare a victimei cu producerea unui rau îndreptat în mod nemijlocit asupra ei sau a altuia si care sa nu poata fi înlaturata decât prin acceptarea de catre victima a raportului sexual. Nici legea si nici literatura de specialitate nu arata sfera de întindere a notiunii "a altuia" lucru care ne determina a aprecia ca aceasta sintagma care desi nu este prevazuta în norma de incriminare, dar care poate fi dedusa, trebuie apreciata de la caz la caz.
La fel ca si în cazul constrângerii fizice si în cazul constrângerii morale aptitudinea actelor de amenintare, de a constrânge se vor aprecia în functie de rezistenta morala a victimei nefiind necesar ca victima sa opuna rezistenta ci ca ea sa se expuna la posibilitatea producerii raului care a facut obiectul amenintarii.
Daca victima a ajuns la concluzia ca pentru evitarea raului care a facut obiectul amenintarii este necesar ca ea sa accepte raportul sexual, si nu a opus nici un fel de rezistenta, atunci cerinta referitoare la constrângerea morala a fost îndeplinita si deci ne aflam sub incidenta infractiunii de viol.
Constrângerea fizica sau morala poate fi exercitata de barbat sau de femeie, de autorul violului ori de catre un complice al acestuia.
Cea de a doua modalitate normativa de încalcare a libertatii sexuale a unei persoane, indiferent de sex, presupune ca autorul sa profite de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
Aceasta modalitate se refera la starea, situatia în care victima se afla. Astfel face referire la situatia în care victima se afla datorita unei infirmitati fizice, a unei stari maladive, a unei oboseli excesive datorita oricaror alte împrejurari (spre exemplu intr-o stare de betie completa, de lesin, de somn hipnotic) nu-si da seama de ceea ce se petrece si nu-si poate manifesta acordul sau dezacordul cu privire la actiunea faptuitorului.
De regula atât imposibilitatea de a se apara cât si cea de a-si exprima vointa se întâlnesc concomitent la victima, asta însemnând ca victima care se afla în imposibilitate de a-si exprima vointa se afla si în stare de imposibilitate de a se apara. Sunt însa si situatii în care o persoana, desi lipsita de posibilitatea de a-si exprima vointa aceasta are totusi capacitatea de a se apara, cum ar fi, de exemplu, o persoana aflata în stare de alienatie mintala.
Întrucât, imposibilitatea victimei de a-si exprima vointa, presupune lipsa aptitudinilor de a întelege si de a voi, fapta nu constituie infractiunea de viol, în cazul în care victima sufera de debilitate mintala, dar are totusi semnificatia faptelor pe care le împlineste.
Conditia care prezinta importanta este ca faptuitorul sa profite pur si simplu de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
Prin intermediul urmarii imediate se produce o grava încalcare a libertatii vietii sexuale a persoanei, a dreptului acesteia de a dispune de corpul sau dupa bunul plac în materia vietii sexuale. În plan secundar se poate produce si o încalcare a dreptului persoanei la viata sau cauzarea unor vatamari corporale simple sau grave.
Între actiunea inculpatului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura decauzalitate,care va fi demonstrata în fiecare caz în parte.
Infractiunea de viol absoarbe în continutul sau, în mod natural, lipsirea de libertate în mod ilegal, necesara realizarii actului sexual prin constrângere. Daca dupa consumarea violului victima este retinuta în continuare, atunci infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal va intra în concurs cu infractiunea de viol.
2 . Latura subiectiva
Infractiunea de viol se comite cu intentie directa. Autorul violului are reprezentarea ca prin actiunea sa va avea loc un act sexual, prin constrângere, cu victima, persoana de sex opus sau de acelasi sex, sau profitând de neputinta acesteia de a se apara si urmareste acest rezultat.
În cazul violului savârsit asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, autorul trebuie sa cunoasca starea victimei dinainte nu ca victima sa fi ajuns în acea stare datorita actinuilor de violenta ale autorului supra ei.
Eroarea asupra acestei împrejurari înlatura incidenta legii penale. Daca faptuitorul a luat hotarârea de a avea un raport sexual cu victima mai târziu si indipendent de constângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va exista concurs între infractiunea de viol si cea realizata prin actul de constrângere, lovire sau alte violente, vatamare corporala sau vatamare corporala grava.
CAPITOLUL AL III – LEA
POLITICA PENALA SI PSIHOLOGICA A VIOLULUI
FORME. MODALITĂȚI
III.1 Forme
Chiar daca pot fi concepute toate formele imperfecte ale infractiunii doar unele sunt pedepsite, spre exemplu actele de pregatire savârsite de autorul violului nu se pedepsesc. Tentativa infractiuni de viol se pedepseste conform art. 218 alin.6 Cod penal.
Exista tentativa când faptuitorul a început executarea actelor de constrângere, dar, datorita unor împrejurari independente de vointa sa, actul sexual nu a avut loc, de asemenea exista tentativa când faptuitorul, urmarind realizarea actului sexual, pune victima în situatia de a nu se putea apara ori de a-si exprima vointa sau când victima aflându-se într-o asemenea stare, savârseste asupra ei acte de natura sa conduca la realizarea actului sexual.
Infractiunea de viol se consuma în momentul în care ca urmare a actiunii de constrângere exercitate de faptuitor sau datorita starii de imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, în care se afla victima, raportul sexual s-a produs.
În cazul repetarii actului sexual cu aceeasi ocazie, fara a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, faptuitorul va raspunde pentru infractiunea simpla de viol, unitate naturala, iar daca s-au exercitat acte repetate de constrângere vor fi aplicabile dispozitiile privind infractiunea continuata. Aceeasi solutie se impune si atunci când actul sexual initial s-a realizat prin constrângere fizica, iar actele sexuale subsecvente s-au înfaptuit prin constrângere morala.
Modalitati
În forma sa simpla infractiunea de viol se poate comite prin doua modalitati normative prevazute de lege: prin constrângere si prin imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
În forma agravanta violul se comite în împrejurarile prevazute la alin. 3 ale art. 218 Cod penal.
Prima forma agravanta prevazuta în alin.3 lit. f) este atunci când fapta este savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna.
Pentru ca aceasta agravanta sa fie posibila este necesar ca locul în care se comite infractiunea de viol sa fie prezente doua sau mai multe persoane, indiferent de participatia fiecaruia. Ratiunea este aceea ca fiind mai multe persoane sansele de aparare ale victimei sunt mult mai scazute pot fii chiar si nule, iar invers proportional cu sansele victimei de a se apara creste posibilitatea savârsirii infractiunii. Exista agravanta chiar daca nu au întretinut fiecare raporturi sexuale cu victima ci o parte dintre faptuitori se aflau în încaperi diferite dar au actionat împreuna pentru intimidarea victimei.
Daca toti faptuitorii au avut succesiv acte sexuale cu victima, fiecare ajutând si fiind la rândul sau ajutat de ceilalti, raspunderea lor penala se stabileste pentru o singura infractiune de viol în forma agravanta, în calitate de autori, nu si pentru complicitate la aceasta infractiune.
În legatura cu instigatorii si complicii care nu au participat la executarea violului se impune a se face dovada, pentru a se putea retine agravanta prevazuta la art. 218 alin. 3 lit. f) Cod penal, ca au cunoscut ca delictul de viol se va savârsi de doua sau mai multe persoane, deoarece circumstantele referitoare la fapta se resfrâng asupra participantilor numai în masura în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.
Daca instigatorul sau complicele stie ca determina sau ajuta doua sau mai multe persoane sa întretina un act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, vor raspunde pentru instigare sau complicitate la delictul de viol, cu retinerea acestei agravante; daca n-au cunoscut aceasta împrejurare, vor raspunde pentru instigare sau complicitate la infractiunea de viol, modalitatea simpla prevazuta în art. 218 alin. 1 Cod penal; se poate retine aceasta agravanta si în situatia în care fapta a ramas în faza tentativ.
În jurisprudenta s-a aratat ca acostarea si amenintarea mai multor femei de catre patru inculpati, dupa care fiecare a dus câte o femeie pe câmp savârsind violul în locuri apropiate, dar separate, constituie infractiunea de viol savârsita de mai multe persoane iar nu cea de viol neagravat prevazuta în art 218. alin. 1 Cod penal.
Daca mai multi faptuitori realizeaza succesiv acte sexuale cu o aceeasi persoana dar fara sa fi existat o întelegere între ei si fara sa se fi ajutat reciproc, pluralitatea de fapte nu realizeaza forma agravanta, iar fiecare dintre faptuitori va raspunde independent pentru savârsirea infractiunii de viol în forma simpla.
Cea de a doua circumstanta agravanta este cea prevazuta în alin. 3 lit. a) când victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului.Astfel, victima se afla în îngrijirea faptuitorului când acesta are obigatia de a-i acorda asistenta.Calitatea de tutore sau curator presupune obligatia de ocrotire a victimei.Educarea presupune obigatia faptuitorului de a desfasura cu victima o munca educativa.Paza victimei presupune obligatia faptuitorului de a o pazi si supraveghea.Tratamentul victimei presupune aflarea acesteia în tratamentul faptuitorului, la spital sau la domiciliu.
Violul în acest caz constituie o fapta mai grava deoarece este savârsita de o persoana care se afla într-o situatie speciala în raport cu victima, adica aceea persoana are o anumita calitate: parinte, tutore, profesor, medic curant, calitate ce îi confera posibilitatea sa preseze psihologic asupra victimei pentru a o determina la un raport sexual.
Aceste fapte fiind savârsite de persoana care prin calitatea sa avea obligatia de a îngriji, ocroti, educa, pazi sau trata medical victima prezinta un pericol deosebit datorita încalcarii grave a obligatiilor care îi reveneau.
Cea de-a treia agravanta prevazuta în alin. 3 lit b) este atunci când victima este un membru de familie.
Prin membru de familie se întelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste împreuna cu faptuitorul.
Prin urmare, agravanta ia în considerare calitatea speciala dintre faptuitor si victima rezultând din împrejurarea ca fac parte din aceeasi familie. Aceasta agravanta are ca scop apararea mai eficenta a persoanelor cad victime violentei în familie printre care se numara nu numai persoane de sex feminin ci si persoane de sex masculin, cu precadere copiii, batrânii si persoanele cu handicap.
Când agravanta legala "savârsirea infractiunii asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani ori asupra unu membru de familie" vine în concurs cu agravanta prevazuta la art. 218 alin. 3 lit c) Cod penal, se va aplica cea de a doua deoarece specialul are întâietate în fata generalului.
A patra circumstanta agravanta este prevazuta în alin. 3 lit. c) si consta în aceea ca "victima este un minor care nu împlinise vârsta de 16 ani".
Aceasta agravanta face referire la victima infractiunii, persoana de acelasi sex ori de sex opus, în vârsta de pâna la 16 ani. Fapta savârsita în aceasta modalitate este mai grava deoarece comiterea ei asupra unei asemenea persoane constituie o mare primejdie pentru dezvoltarea ei fizica si psihica.
Din analiza continutului agravantei se distinge faptul ca pentru a putea fi retinuta este necesara îndeplinirea a doua conditii: victima sa aiba vârsta sub 16 ani si faptuitorul sa fi cunoscut aceasta vârsta. Cunoasterea nesigura, indoiala asupra acestei împrejurari, nu înlatura raspunderea penala, subiectul actionând mai departe înseamna ca a acceptat si aceasta eventualitate. Daca autorul s-a aflat în eroare cu privire la vârsta victimei având convingerea ca aceasta avea o vârsta mai mare de 16 ani el va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru varianta simpla a infractiunii, conform art.218 alin. C. Cod penal.
Savârsirea infractiunii de viol asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 16 ani este o circumstanta reala. În cazul în care violul este savârsit în participatie, în aceasta modalitate, atunci aceasta circumstanta se rasfrânge asupra participantilor care au cunoscut-o sau au prevazut-o.
Cea de a doua cerinta este ca vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii sa-i fie imputabila faptuitorului pe baza vinovatiei sub forma praeterintentiei, faptuitorul savârsind violul a prevazut vatamarea corporala grava a victimei, dar a crezut fara temei ca aceasta urmare nu se va produce, sau daca nu a prevazut vatamarea corporala grava a victimei, ca rezultat al activitatii sale, desi putea si trebuia sa o prevada. În practica judiciara agravanta a fost retinuta în situatia în care, dupa ce a fost violata, pentru a se salva, victima a escaladat balconul, dar s-a dezechilibrat si a cazut, suferind leziuni pentru a caror vindecare au fost necesare îngrijiri medicale.
În cazul tentativei de viol, agravanta exista daca vatamarea corporala grava s-a produs ca urmare a violentei folosite de faptuitor pentru constrângerea victimei la act sexual care însa nu a avut loc datorita unor împrejurari independente de vointa sa.
Ultima modalitate agravanta a infractiunii de viol este prevazuta în art. 218 alin. 4 si consta în aceea ca fapta "are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Agravanta din acest aliniat face referire la producerea pe lânga urmarile specifice violului a unui alt rezultat care consta în moartea ori sinuciderea victimei.
Pentru existenta agravantei este necesar ca, sub aspect obiectiv, moartea ori sinuciderea victimei sa fie consecinta violentelor exercitate asupra ei pentru a o constrânge la raport sexual de orice natura iar sub aspect subiectiv moartea ori sinuciderea victimei, sa-i fie imputabila faptuitorului pe baza praeterintentiei.
Infractiunea de viol savârsit în aceasta modalitate presupune existenta a dpua urmari, pe de o parte, vatamarea inviolabilitatii si libertatii sexuale a victimei, persoana de sex diferit sau de acelasi sex, prin savârsirea actului sexual de orice natura si, pe de alta parte, moartea sau sinuciderea victimei ca o consecinta a activitatii desfasurate de autor.
Daca autorul a actionat cu intentie în privinta mortii sau sinuciderii victimei, vom avea un concurs de infractiuni între infractiunea de viol si cea de omor, sau dupa caz, delictul de determinare sau înlesnire a sinuciderii. Modalitatea agravanta din aliniatul 4 este o unitate infractionala creata prin vointa legii, este o infractiune complexa temeiul agravarii constituindul, tocmai, gravitatea deosebita a faptei prin care se aducere atingere valorii sociale fundamentale, reprezentata de viata victimei.
Sub sanctiunea neexistentei acestei modalitati agravante raportul de cauzalitate dintre viol si moartea ori sinuciderea victimei trebuie sa fie dovedit, el nu dededuce din materialitatea faptelor ci acest raport trebuie demonstrat de anchetator, întrucât sub aspectul laturii subiective, cerinta esentiala o constituie existenta praeterintentiei în provocarea mortii ori în determinarea sinuciderii. Daca moartea ori determinarea sinuciderii a fost provocata cu intentie, indiferentde modalitate, se vor aplica regulile concursului de infractiuni.
Violul este o infractiune sexuala. Codul Penal statueaza violul ca infractiune si anume: Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa”.
Aceste fapte grave ce pot cauza vatamarea integritatii corporale, a sanatatii fizice sau psihice a persoanei sunt savarsite de persoane ce manifesta diferite particularitati comportamentale, insa, in general, sunt persoane ce dau dovada de o violenta fizica considerabila, isi planuiesc atacurile si isi urmaresc victimele, uzeaza de tehnici de manipulare pentru a-si atrage victima in campul faptei, uneori incercand sa aiba o relatie intima cu victima.
Exista si o alta categorie de violatori numita categoria violatorilor sadici, care ataca spontan, fara un plan in prealabil, care ajung pana la acte de tortura si maltratare a victimei sau la omor, la acestia din urma aceasta tendinta are sanse mari de a recidiva.
Violatorii isi trateaza victimele folosind amenintari, verbalizand cu dispret si elemente de injosire a victimei. Faptuitorul nu cunoaste victima, insa sunt si situatii in care victima este urmarita o perioada de timp pana se ajunge la atacul propriu-zis.
Victimele violatorilor
In general, persoanele alese ca victime ale violatorilor sunt persoane docile, iar ca pondere, aproape jumatate dintre victime sunt adolescente, uneori virgine si lipsite de experienta sexuala. In multe din situatii, victima ezita sa faca plangere la organele abilitate impotriva faptuitorului, astfel multi violatori sunt in libertate. Exista mai multe elemente ce tin de mentalitate sau de nivelul de dezvoltare psihica a persoanei traumatizate, ce conduc la invinovatire si rusine, astfel fapta fiind ascunsa.
Din cauza acestei tendinte de culpabilizare a victimei, multe persoane ce ar trebui sa stea dupa gratii sunt in libertate, iar victimele luptand cu efectele psihice pe o lunga perioada de timp sunt infricosate sa ramana singure, devin anxioase, sufera de depresie sau devin foarte banuitoare fata de persoanele cu care intra in contact. Persoana violata este traumatizata psihic, iar traumele pot dura toata viata.
Amprentele experientei traumatice
Faza de soc ce urmeaza imediat dupa experienta traumatica se caracterizeaza prin confuzie, derealizare si negare. In interviuri se poate observa cu usurinta ca victima evita sa vorbeasca despre cele intamplate si se afla intr-ostare generalizata de anestezie emotionala. Violul este o infractiune ce lasa urmari ingrozitoare.
Devalorizarea sinelui sau sentimentul de murdarire persistent, zdruncinarea increderii in lume, dobandite prin actul de viol, vor fi elemente greu de tratat prin terapie. Refularea agresiunii si indreptarea tendintelor agresive catre propria persoana ca si deplasarea asupra altei persoane, de exemplu, asupra terapeutului sau viitorului partener, sunt de asteptat ca reactii psihotraumatice. Conceptia despre sine cat si conceptia despre lume sunt alterate de starea de neputinta pe care violatorul a impus-o prin actul sau, acestea putand evolua in diferite tulburari psihice.
Victimele violurilor pot dezvolta in relatiile ulterioare sentimente de ostilitate sau chiar agresivitate fata de partener. Chiar daca va exista atractie fizica, aceasta va fi mascata sau se va evita recunoasterea ei, excitarea fiind interpretata ca o ostilitate si nu ca un act erotic, implicarea afectiva va fi diminuata.
Persoana care a suferit in antecedente un viol va fi pe parcursul relationarii cu alte persoane de sex opus rezervata, va face rareori dezvaluiri despre sine sau despre ceea ce simte, sau despre trecutul ei. Ea va trece prin mai multe etape de incercari si esecuri de reparatie a psihotraumei, insa episoadele de reamintire, flash-back-urile ce pot interveni in partidele intime cu un partener ales vor crea presiuni, incarcaturi emotionale puternice, astfel incat ajutorul de specialitate este necesar.
Dificultatile de natura psihologica in cazul persoanelor abuzate sexual pot conduce la dezvoltarea de angoase, fobii, tulburari psihosomatice, dispozitii depresive sau depresii de lunga durata, abuz de alcool, droguri, medicamente, tulburari de relatie (refuz, evitarea altor relatii, neincredere in partener), tulburari de perceptie a propriului corp (permanenta senzatie de mizerie sau greata datorata mizeriei). Sentimentul profund de devalorizare, lipsa de sens, starea depresiva de lunga durata pot conduce victima la suicid.
CAP.IV
CUPLUL PENAL VICTIMA–AGRESOR
Majoritatea doctrinei accepta existenta unui cuplu penal agresor-victima aflat in permanent conflict si adversitate. Cuplul are doua aspecte: in faza preinfractionala, elementele cuplului sunt sau indiferente sau (iar asta se intampla in majoritatea cazurilor) se atrag reciproc (in cazul crimei pasionale, a escrocheriei, a bigamiei etc.); in faza postinfractionala, cele doua elemente se resping reciproc, devenind elemente antagoniste. Solutionarea corecta a unei cauze penale se poate face numai prin analiza bilaterala a acestui cuplu, in caz contrar orice solutie corecta se va da numai din eroare.
Teorie nu este acceptata in mod unanim, fiind criticata sub mai multe aspecte ce vor fi expuse in continuare.
Teza este criticata pentru ca presupune existenta unei victime personale in orice infractiune, sau altfel spus presupune ca oricarui act antisocial ii corespunde o persoana fizica ce va suferi consecintele actului. Or, e cunoscut ca numai o parte din infractiuni au aceasta caracteristica, si anume cele indreptate impotriva persoanei. Infractiunile indreptate impotriva bunurilor, dar mai ales cele indreptate impotriva bunurilor unei colectivitati nedeterminate (omenirea) sau ale statului, ori infractiunile fara subiect pasiv (cum ar fi portul ilegal de insemne, falsificarea unor valori etc.) sunt lipsite de o victima personala.
Pe de alta parte, insa, nu orice actiune care produce victime poate fi socotita ca fiind voit provocata din partea altei persoane ce ar putea fi considerata drept infractor. Cazurile de sinucidere, unele cazuri de accidente etc., provoaca victime fara ca acestea sa fie o urmare a unei actiuni sau inactiuni din partea unei alte persoane.
In consecinta, exista actiuni infractionale fara victima personala, asa cum exista si victime fara infractori. Intalnirea dintre victima si infractor – cu toata frecventa cazurilor – formeaza o categorie de cazuri speciale, nicidecum cazul general.
2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind agresorul si victima
Agresiunea si fenomenul de victimizare pot fi analizate si sub aspect psihologic, al trairilor individuale ce se regasesc in comportamentul agresorului si al victimei, acestea fiind, in mod evident, diametral opuse. Scopul analizei psihologice este circumscris si el in cadrul scopului general al victimologiei, si anume determinarea cauzelor si conditiilor favorizante ale fenomenului agreso-victimal si adoptarea de masuri potrivite pentru protejarea victimei si prevenirea fenomenului.
2.1. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind pe agresor. Aceste implicatii sunt foarte complexe si presupun o tratare interdisciplinara a subiectului. Datorita specificului lucrarii de fata vor fi analizate doar acele implicatii psihologice care au in vedere interrelatia agresor-victima. Studiul integral al implicatiilor psihologice ale actului agresional cu privire la agresor este asigurat de alte doua discipline: criminologia si agresologia.
Forma actiunii agresionale este dependenta de constiinta individuala a infractorului, de perspectiva sa asupra actului executat si asupra cosecintelor sociale pe care el le va produce. Experienta individuala agresionala determina si ea adoptarea unor prototipuri actionale, si indepartarea altora, in functie de gandirea sistematica a faptuitorului si de sensibilitatea lui. Intensitatea executarii actului criminogen este data de analiza, reflectia psihologica privind reusitele si defectele constatate in activitatea agresionala. Justificarea, contemplarea sau explicarea actului criminogen reprezinta o forma de evaluare a propriilor posibilitati pentru a stabili un modus operandi. Astfel, fiecare infractor isi creaza un stil propriu de actiune care il identifica.
Cunoscand ca agresivitatea este rezultatul gandirii si experientei individuale rezulta ca in cadrul conceptiei agresionale se regasesc si influentele factorilor sociali. Sub un prim aspect societatea, cu regulile ei, influenteza, mai mult sau mai putin, gandirea si comportamentul oricarui individ, le formeaza. Deci actul agresional va avea trasaturi specifice mediului socio-teritorial in care se produce. Dar factorii sociali influenteaza si conduita infractionala din timpul desfasurari activitatii delictuale si de dupa aceea. Agresorul adopta tactica dedublarii pentru a atenua rivalitatea cu victima si cu mediul social. Se recurge si la repetarea unor false greseli pentru a schimba intelesul actelor si rezultatului acestora. O alta conduita de adaptare la factorii sociali este aceea de schimbare a viziunii initiale despre agresiune, pentru a obtine protectia sau clementa societatii si abandonarea tendintei recuperarii prejudiciului de catre victima. In cazul in care intre criminal si victima sunt stabilite reguli obisnuite de convietuire, agresorul va incerca statutul precis de comportare (format din reguli, principii, obiceiuri)
cu victima, in sensul impunerii normei de forta, prin care sa se prelungeasca supunerea neconditionata a victimei. Fireste ca agresorul isi poate adapta multe conduite la factorii sociali, aici fiind prezentate doar cateva dintre ele.
Agresorul isi planifica si realizeaza activitatea infractionala in functie de experienta si gandirea individuala. Dar nu intotdeauna ceea ce se planifica se poate transpune exact in realitate. Contradictiile dintre intentia agresionala si rezultatele acesteia pot avea diverse cauze: modul in care a fost gandit actul criminogen, necesitatea de a realiza actiunea numai in anumite limite, comportamentul victimei etc. Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea, exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit de initiativa unor actiuni perverse ale victimei, care determina reactiile macabre si de sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu ar fi fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul criminogen. In aceste momente apar mania, deznadejdea, o stare la limita dintre rational si instinctual.
Referitor la motivatiile actului criminal, acestea pot fi dintre cele mai diverse: dorinta de razbunare, agresorul considerand fapta ilicita ca pe un act de justitie; ura, dusa la extrem; gelozia, motivul fiind preluat mai ales de agresorii barbati; motivatia materiala; discriminarea pe diverse criterii; instinctul sexual necontrolat, uneori chiar patogen; rivalitatea dublata sau nu de dorinta de afirmare etc.
2.2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind victima. Pentru victima a reactiona nu inseamna doar a intelege si a evalua forma agresiunii si intentia agresorului. Reflectarea actului agresional in planul psiho-volitiv al victimei determina dereglari de comportament, agitatie, lipsa de vointa in actiune. In plan afectiv emotiile pozitive sunt inlocuite, total sau partial, cu reactia de ura, dispret sau umilinta. Comportarea victimei este dominata de ideea ca agresorul urmareste doar agresiunea in sine pentru satisfacerea unor interese individuale. Ulterior victima isi motiveaza propria tendinta prin tratarea cu simpatie sau emotii altruiste fata de agresor.
Unul din efectele victimizarii este si imposibilitatea psihica de a se opune, inhibitia. Efectul psihologic rezultat din lipsa de impotrivire a victinei poate fi daunator, experienta individuala a victimei fiind inlocuita cu o noua stare subiectiva determinata de unele tulburari incomunicabile.
Personalitatea se va identifica cu evenimentul afectiv si chiar daca nu cunoaste nimic despre agresor, victima va putea identifica unele procedee de actiune agresionala dupa elemente ca: figura infractorului, ritmul actiunilor sale, contradictiile de comportament .
Perceperea si reflectarea fenomenului agresional de catre victima se produce sub trei aspecte: afectiv, intelectual si volitiv. Reactia victimei la actul agresional se caracterizeaza prin atenuarea valentelor intelective, prin scaderea puterii de a preintampina efectele agresionale, iar in plan afectiv, prin trairea unor stari ca frica, dezorientarea, ura, dispretul, umilinta. Aceste trairi pot declansa reactii care scapa rationalului, determinand trecerea de la o stare afectiva la alta, partial sub influenta instinctului de conservare. Cunoasterea fenomenului agresional nu se reduce doar la perceptii, ci depinde si de relatiile victimei cu mediul care reflecta stilul si finalitatea agresionala, de calitati intelectuale, de perspicacitate, de taria clitatilor psihice (vointa, curaj, caracter), de forta fizica, de modul declansarii efectelor actului violent etc. Adeziunea spontana, admiratia, in special reactiile instinctului sexual, implorarea sau exorcismul determina decizia victimei de a suporta autoritatea agresorului. Totalitatea cuvintelor, lumina, intunericul, singuratatea genereaza confuzie, anuland reactiile instinctuale, deductiile logice si judecata victimei. Naivitatea determina o anumita necesitate a reintalnirii cu agresorul si uneori se poate ajunge la o adeziune nejustificata a victimei fata de agresivitate (cum ar fi impacarea victimei cu agresorul).
Se poate constata ca, spre deosebire de agresiune, care poate fi un act iresponsabil si individual, reactia victimei este dependenta de o multime de conditionari si justificata, in mod confuz, de o anumita forma de reflectare a constiintei individuale. Rezulta ca, intre agresiune si reactia victimei nu exista un echilibru deoarece apar reactiile instinctuale ale victimei, care sunt supuse incoerentei si greselii. Spaima victimei devine dispret fata de agresor, ferocitate in actul de aparare pentru ca dupa un timp sa se atenueze si sa se converteasca in acceptarea agresivitatii si resemnarea in actiune. Victima nu poate intelege agresiunea decat in limitele suferintei biologice si psihice, iar trecerea timpului va distinge ceea ce este semnificativ si ceea ce este secundar in evenimentul criminogen.
In sfarsit, o alta caracteristica psihologica privind victimele este sentimentul de solidaritate care se naste pentru toate victimele unui singur agresor care prin faptele criminogene a infrant demnitatea individuala a acestor persoane. Victima are certitudinea ca poate realiza prin propria experienta, prin propriul exemplu un motiv de aparare a mediului social in care traieste, stimuland pentru aceasta solidaritatea impotriva agresivitatii.
3. Rolul victimei in comiterea infractiunii
Unul dintre cele mai importante aspecte ale victimologiei care tin de relatia victima – agresor se refera la faptul daca victimele pot sa imparta responsabilitatea intr-o anumita masura cu agresorul in ceea ce priveste comiterea actului agresiv. Sub acest aspect opiniile in literatura de specialitate sunt impartite.
B. Mendelshon considera ca exista o „receptivitate victimala”, adica receptivitatea, predispozitia innascuta de a deveni victima, adoptand teoria biologicului a lui C. Lombroso cu privire la comportamentul uman deviant. Asa cum exista diverse tipologii de personalitati ale psihicului delincvent, exista si personalitati cu particularitati victimale. Din punct de vedere psiho-social corelatia dintre delincvent si victima are patru aspecte: victima este cauza delictului, de exemplu in cazul infractiunii comise de sot cand constata adulterul in flagrant delict; victima este pretextul infractiunii, cum ar fi cazul escrocheriilor; victima este rezultatul unui consens intre ea si delincvent, de exemplu in cazul unei sinucideri in doi; victima este rezultatul unei coincidente, de exemplu, infractorul pandind o persoana, loveste din eroare o alta.
Pe de alta parte, studiind rubrica de talharie se poate stabili ca victimele apartin in mare procentaj profesiei de factor postal sau casier. Se poate oare deduce de aici ca acestia au o receptivitate victimala nativa marita fata de alte persoane? In sfarsit, teza biologista contine si o alta contradictie, tot de natura biologica. Predispozitia innascuta spre a fi victima presupune ca o victima este „programata” sa sufere consecintele unor acte agresionale de un anumit numar de ori pe parcursul vietii sale. Or, o atare conceptie este cu totul contrara instinctului de autoconservare, instinct primar care va impiedica orice adult sanatos mental sa repete o greseala de un numar mare de ori. In concluzie se arata ca situatia de victima este o situatie de moment. Numai cand trauma fizica sau psihica are un caracter deosebit de nociv si de lunga durata se poate vorbi de existenta unui psihic victimal, dar acesta tine deja de patologic.
H. von Hentig, introducand notiunea de „victima activanta”, prin care intelege rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor psihice latente ale infractorilor, ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si victima poarta o parte din vina delictului. La aceasta concluzie au ajuns majoritatea autorilor, semnaland insa ca fenomenul victimal este mult mai complex pentru a stabili reguli exacte.
Participarea victimei la actul agresiv apare, de cele mai multe ori, sub patru aspecte: facilitarea, favorizarea, precipitarea si provocarea. Determinarea gradului de vulnerabilitate se face cu ajutorul a doi factori:
factori personali: se refera la trasaturile particulare ale victimei care favorizeaza comiterea infractiunii: retardatii mintal sau indivizii normali dar cu un coeficient de inteligenta redus, imigrantii, cei cu experienta sociala redusa, persoanele cu handicap fizic, cele prea nevarstnice sau prea varstnice, femeile pentru infractori barbati, minoritatile etnice pentru xenofobi extremisti, naivitatea, increderea, neglijenta, sentimentele de afectiune pentru infractor etc.;
factori situationali: presupun existenta anumitor perioade de timp sau circumstante, conjuncturi ale mediului inconjurator care au determinat sau favorizat infractiunea: de exemplu, turistii sunt un grup mai vulnerabil care, datorita unor consideratii legate de timp, bani etc., nu sunt dispusi sa participe la solutionarea unui proces penal in cadrul sistemului judiciar; pe timp de noapte, in locuri aglomerate etc.
Cele mai intalnite forme de vinovatie ale victimei fata de actul agresional sunt facilitarea si favorizarea, nascute din naivitate, ignoranta, incredere, supraaprecierea fortelor proprii, adica din multitudinea posibila de factori personali si situationali.
Cele mai grave forme sunt precipitarea si provocarea. Precipitarea consta in declansarea actiunii agresorului prin adoptarea unei conduite conforme cu actul agresional, desi intre victima si agresor nu exista relatii anterioare. De exemplu persoana care nu isi incuie portiera autoturismului sau femeia care umbla singura, seara, prin locuri putin circulate si cu o costumatie provocatoare.
Provocarea poate fi directa sau indirecta. Este directa atunci cand victima, anterior victimizarii ei, a comis ceva, constient sau inconstient, fata de infractor. De exemplu victima s-a comportat arogant fata de viitorul infractor, nu si-a tinut o promisiune data, a avut relatii cu sotul viitorului infractor etc. Provocarea indirecta este situatia in care trairile si reactiile victimei din timpul actului agresional amplifica agresiunea sau determina pe agresor sa comita fapte pe care initial nu le-a urmarit. Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea, exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit de initiativa unor actiuni perverse ale victimei, care determina reactiile macabre si de sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu ar fi fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul criminogen.
Boala patologica poate juca si ea un rol important in savarsirea actului agresional.De exemplu in actele relationale de cuplu conjugal nesesizarea unor trairi patologice cu comportamente de tip psihotic, iar alteori disimularea trairilor de catre autor, face ca victimele sa fie din mediul apropiat, asa cum este victima delirului de gelozie la psihoticul alcoolic, a delirului de otravire la schizofrenul paranoid etc. Trecerea la actul agresional poate fi declansata si de starile pasionale distimice ale celor doi protagonisti ai cuplului penal. In situatii specifice, deseori victima creeaza ocazia unui comportament aberant in contrast cu situatiile nespecifice in care subiectul comportamentului deviant cauta si creeaza ocazia actului de conduita devianta. In alte situatii victima merge pana acolo incat se confunda cu agresorul, ca in cazul autodenuntarii patologice in scop de expiatie.
4. Victima ca sursa de identificare a agresorului
In activitatea de identificare a infractorilor o importanta deosebita o are prima declaratie data de victima in fata organelor de urmarire penala. Victima are rolul de „martor principal” pentru ca a asistat la intregul eveniment criminogen si l-a cunoscut personal pe infractor. Victima va pastra in memorie imaginea sau elementele de identificare speciala a unei persoane, atitudini si expresii tipice ale infractorului sau ale unei anumite categorii de comportament, modul specific de operare al autorului, toate acestea fiind indicii care vor stabili cu rapiditate trasaturile caracteristice ale infractorului si, in final, identificarea lui.
Victima poate oferi informatii privind infractorul si in cazul in care a decedat, cel mai adesea atunci cand intre ea si agresor au existat legaturi anterioare comiterii delictului. Pornind de la cunoasterea victimei, modul sau de viata, obiceiuri, trasaturi morale si comportamentale, se poate ajunge la identificarea faptuitorului.
Din punct de vedere psihologic victima poate oferi putine garantii de veridicitate in relatarile ei, din mai multe motive, astfel:
perceperea evenimentelor este determinata de inzestrarea psiho-intelectiva a victimei, de afectivitatea, sugestibilitatea, imaginatia si personalitatea victimei;
victima este supusa unor trairi emotive deosebit de puternice in timpul savarsirii actului infractional, fapt care face ca perceperea actului si memorarea lui sa se faca in conditiile unei activitati corticale constiente reduse, generand lacune perceptive si memoriale;
trecerea timpului afecteaza si ea memoria si, deci, redarea cu fidelitate a evenimentelor;
din dorinta de razbunare victima poate arata un alt faptuitor decat cel real;
din dorinta de a-si imbunatati situatia procesuala, unde adesea este si parte civila, victima poate agrava situatia infractorului, ajustand realitatea sau punand pe umerii lui fapte pe care nu le-a comis;
daca victima are o participare concreta, activa, contradictorie sau chiar initiatoare a actului agresional va incerca sa ascunda acest aspect, omitand precizarea rolului sau si denaturand realitatea;
insa cel mai important factor de denaturare sau ascundere a realitatii il constituie teama de infractor si razbunarea acestuia.
Cu toate viciile pe care le prezinta marturia victimei, ea poate furniza informatii importante:
date privind determinarea naturii juridice a actului agresional;
date pentru stabilirea celui mai plauzibil mobil;
date relative la circumstantele esentiale ale evenimantului (de loc, timp, de comitere etc.);
date care definesc personalitatea victimei: conceptia si modul de viata, calitati, defecte, obiceiuri, starea de echilibru psihic sau tendinte spre agresivitate, izolare, depresie, alte vicii ascunse etc.;
cercul de relatii al victimei, mediile si locurile frecventate. De o importanta deosebita este natura relatiilor victimei cu mediul si infractorul (de prietenie, sociabilitate, agresiune, tensiune, ura etc.) si legaturile ei cu grupuri sociale ilicite sau indoielnice;
date privind miscarea in timp si spatiu a victimei in perioada imediat dupa comiterea agresiunii;
date privind bunurile detinute de victima si eventuala disparitie a unora dintre ele;
date privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei.
Asadar victima poate fi o sursa importanta pentru identificarea infractorului, chiar si atunci cand nu a supravietuit agresiunii, fapt ce justifica indreptarea cercetarilor criminalistice si inspre victima nu doar catre infractor.
CAP.V.Analiza de caz.Violul.
Exemplul 1.În toiul zilei, la ora 4 după-amiaza, pe un bulevard aglomerat din centrul Capitalei, o tânără a fost acostată de un individ, luată cu forța, sub amenințarea cuțitului, și violată. Deși tânăra a încercat să semnaleze situația și a plâns încontinuu, „trecătorii au asistat impasibili la agresarea unei femei".Tânăra agresată este jurnalistă. Aceasta se afla între zona Perla și Lacul Floreasca atunci când un „individ scelerat" i-a pus cuțitul în dreptul feței, amenințând-o că „își va pierde ochiul dacă strigă după ajutor". Aceasta a fost împinsă câteva sute de metri, în timp ce plângea și încerca să atragă atenția asupra faptului că este victima unei răpiri, însă niciunul din martori nu a sunat la numărul de urgență 112 pentru a sesiza incidentul și nici nu a intervenit în vreun fel. Din cauza pasivității opiniei publice, suntem tot mai des martorii unor atrocități de stradă." În plus, cu doar trei săptămâni înaintea incidentului, o altă angajată a trustului a fost agresată în zona stației de metrou Aurel Vlaicu. Din fericire, aceasta a reușit să scape fără a fi vătămată fizic.În 2011, în România avea loc un viol o dată la patru ore, fiind înregistrate 960 de cazuri de agresiune sexuală doar în primele cinci luni ale anului, conform statisticii Poliției Române. Numărul acestora s-a redus până la 895 de cazuri în 2012, după cum arată statistica Poliției Române, însă numai 440 de violatori au ajuns în instanță pentru a fi judecați pentru fapta lor, arată raportul de activitate al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Drama victimelor violului
Exemplul 2.În urma unui viol, victima are de trei ori mai multe șanse să sufere de depresie, riscul de suicid crește de patru ori, iar cel al dezvoltării tulburărilor post-traumatice ajunge să fie chiar și de șase ori mai mare, decât în cazul unei persoane care n-a trecut printr-o astfel de traumă. De multe ori, din cauza rușinii sau de frica de a retrăi evenimentul, victimele violului nu împărtășesc experiența traumatizantă prin care au trecut, preferând să păstreze tăcerea atât în fața autorităților, cât și în fața apropiaților. Acest lucru poate conduce la coșmaruri, reamintirea frecventă a experienței, pierderea interesului în ceea ce privește activitățile preferate, creșterea sentimentelor de mânie, furie, agravarea stării de sănătate, dezvoltarea unei dorințe de detașare de ceilalți, dar și de sine și chiar probleme emoționale grave.Recuperarea în urma unui astfel de episod traumatic este un proces dificil și de lungă durată. Acesta implică atât îngrijire medicală, pentru a evalua starea de sănătate și a analiza posibilitatea infectării cu o boală cu transmitere sexuală, o posibilă sarcină sau diverse răni sau alte probleme de ordin medical.
Exemplul 3.O femeie de 22 de ani, mama a doi copii, intra noaptea tarziu intr-un bar de noapte plin cu barbati. Ea incepe sa bea si sa flirteze cu unii dintre patroni.Dintr-o data ea se trezeste intinsa si tinuta pe o masa de biliard.Sase barbati tineri au avut raport sexual cu ea pe rand,ceilalti distrandu-se in timp ce ea tipa si blestema.Toti cei sase barbati au fost arestati si judecati pentru viol agravat.Apararea lor consta in faptul ca ea a actionat in mod seducator si provocator.Pe de alta parte ,acuzarea argumenta ca asaltul sexual incepe cand un barbat continua dupa ce o femeie spune „nu”.Judecatorul a pronuntat sentinta de condamnare la a patru din cei sase barbati pe durate intra sase si doisprezece ani.
Comentariile asupra acestui fapt au fost insa diferite:unii au considerat pedeapsa ca fiind justa ,deoarece violul nu poate fi considerat ca un sport pentru spectatori:altii,mai ales cei ce reprezentau comunitatea barbatilor tineri ,au protestat impotriva verdictului ,considerand victima ca fiind in primul rand vinovata.Ea trebuia sa stie ce-o asteapta cand a intrat in local.
Exemplul 4:Un tanar convinge o tanara sa mearga impreuna un apartamentul sau.Ei incep sa se dezbrace,dar cand el continua sa faca pregatirile sexuale ,ea i-a soptit „nu”.El persista ,crezand ca „regula” dragostei solicita ca barbatul sa fie mai agresiv iar femeia sa reziste ,mai ales la inceput.El a presupus din experienta trecuta ca „nu” inseamna poate si poate inseamna da.Cand ea a spus ca nu este pregatita pentru asta,el a interpretat protestul ei ca fiind o invitatie de a fi mai categoric.Atunci el s-a urcat deasupra ei iar ea s-a incordat foarte mult.Seara s-a terminat,barbatul crezind ca in sfarsit a sedus partenera ,iar femeia cu convingerea ca a fost violata.El a fost arestat pentru viol.
Dupa cum se poate observa din aceste exemple,este destul de dificil in anumite cazuri de stabilit daca este viol sau nu si care sunt raspunderile ce revin victimei in comiterea acestei infractiuni.
Bibliografie:
N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Șansa, București, 1992.
Ioana Teodora Butoi, Tudorel Butoi, Psihologia interogatoriului judiciar, Editura Enmar, București, 2002.
Ioana-Teodora Butoi, Alexandru Butoi, Tudorel Butoi, Psihologia comportamentului criminal, Editura Enmar, 1999.
Psihologie judiciara – Tratat universitar – teorie si practica de Tudorel Badea Butoi, publicata in 2008, editura Pinguin Book
Bibliografie:
N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Șansa, București, 1992.
Ioana Teodora Butoi, Tudorel Butoi, Psihologia interogatoriului judiciar, Editura Enmar, București, 2002.
Ioana-Teodora Butoi, Alexandru Butoi, Tudorel Butoi, Psihologia comportamentului criminal, Editura Enmar, 1999.
Psihologie judiciara – Tratat universitar – teorie si practica de Tudorel Badea Butoi, publicata in 2008, editura Pinguin Book
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Violenta Interpersonala (ID: 166544)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.