Violenta In Spatiul Virtual

Violenta in spatiul virtual

CUPRINS

Listă abrevieri

A.D.N. – acid dezoxiribonucleic

A.R.P.A. – Advanced Research Projects Agency

C.E. – Consiliul Europei

C.N.A. – Consiliul Național al Audiovizualului

D.M.I .– Direcția Majoră de Investiții

D.O.S. – Denial of Service

E.U. – European Union

F.B.I. – Federal Bureau Investigation

F.P.S. – First Person Shooter

F.R.A. – European Union Agency for Fundamental Rights

G.L.E.A.M. – The Global Epidemic and Mobility Model

H.G. – Hotărâre de Guvern

H.T.M.L. – Hypertext Markup Language

I.C.A.N.N. – The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers

I.S.H. – Interstate Highway System

J.O.R.F. – Journal Officiel de la République Française

M. Of. – Monitorul Oficial

M.M.O.R.P.G. – Massively Multiplayer Online Role-Playing Game

M.O.B.A. – Multiplayer Online Battle Arena

N.A.T.O. – North Atlantic Treaty Organisation

N.I.S. – The Network Information Service

N.S.A. – National Security Agency

O.M.S. – Organizația Mondială a Sănătății

O.M.E.C.T. – Ordinul Ministerului Educației Cercetării și Tineretului

O.N.G. – Organizație Neguvernamentală

O.N.U. – Organizația Națiunilor Unite

R.P.G. – Role-Playing Game

R.T.S. – Real Time Strategy

S.U.A. – Statele Unite ale Americii

T.I.A. – Total Information Awarness

U.E. – Uniunea Europeană

U.N. – United Nations

U.N.A.I.D.S. – The Joint United Nations Programme on HIV and AIDS

U.N.I.C.E.F. – The United Nations Children's Fund

U.R.I. – Uniform Resource Identifier

U.S. – United States

U.S.A.I.D. – The United States Agency for International Development

w.w.w. – world wide web

INTRODUCERE

Pornind de la o singularitate, violența s-a manifestat inițial ca act de apărare individuală, caracterizat prin utilizarea forței brute. Prezența sentimentului de conservare a integrității fizice, precum și de satisfacere a nevoilor de bază, a determinat apariția a două categorii de opozanți: individ versus animal și individ versus individ.

Înfăptuirea contractului social și aplicarea sa la nivel de mase nu a dus la încetarea manifestărilor violente ce presupun doi oponenți individuali și o motivație ce aduce în prim-plan siguranța. Învățată sau nu, intrinsecă sau nu naturii umane, violența primară, de apărare a sinelui material (în primă fază), se manifestă, indiferent de spațiul temporal sau fizic, ca o reacție instinctuală. Implementarea unui corp de legi în sistemul de funcționare a structurii statale, a determinat diminuarea numărului unor astfel de manifestări și a condus la apariția unor forme legale de violență, aplicate în numele statului, celor care încălcau prevederile ordinii publice și siguranței cetățeanului.

Evoluția social-organizatorică a individului, plasarea acestuia într-un spațiu sigur de dezvoltare și emancipare, au interferat cu clivajul financiar, generator de clase sociale și structuri ierarhice, ducând la un antagonism dezvoltator de acte de violență inegale. Pauperizarea maselor și constrângerea lor de a manifesta comportamente menite să mențină și/sau să amplifice creșterea economică a clasei conducătoare a transferat actul de violență din sfera strict fizică și în cea psihică.

Bazându-se pe o susținere armată, cu caracter legal, clasa superioară inocula în conștiința maselor necesitatea adoptării unui comportament de acceptare și abandon în detrimentul suprimării fizice. Manipularea psihică reprezintă o formă delicată de violență, un abuz remitent de atitudini dorite.

Această formă de abordare nu asigură o unilateralitate absolută a actului de violență. În situația în care calitatea vieții primează cantității, masele sunt impulsionate să riposteze violenței cu violență, fără a ține cont de dezechilibrul de forțe implicate.

Bilateralitatea acțiunilor conduce la androginizarea conceptului de violență. Delimitarea teoretică și practică, precum și sedimentarea în conștiința umană a termenilor de bine și rău, determină o secționare valorică a ideii de violență. Încărcătura ofensivă e privită ca trăsătură negativă, iar cea defensivă, ca una pozitivă. Violența se transformă, dintr-o manifestare eminamente negativă, într-una cu caracter bivalent: bun și rău.

Violența are un impact covârșitor asupra întregii structuri sociale a statului. Este generatoare de comportamente, reacții, atitudini cu caracter de rețea, care trec dintr-un plan în altul al vieții sociale.

Sursa de emanație a actului de violență diferă ca amploare și poate fi, cel puțin, catalogată ca individuală, locală, regională, națională și internațională. Luând în calcul ipoteza că un act de violență este direct proporțional cu gravitatea și efectele sale, violența cu caracter internațional poate fi plasată pe un plan superior celorlalte. În cazul unui război, se aduce în discuție un număr mare de efective materiale și umane și o distorsionare calitativă a psihicului maselor. Incidența unei astfel de situații derivă din promptitudinea cu care violența cuprinde toate categoriile sociale, asigurând o implicare directă a tuturor pentru toți.

Gravitatea unui act de violență cu sursă de declanșare individuală are dimensiuni reduse, cu capacitate de transformare în flagel. Incapacitatea de gestionare de către stat a compartimentelor sociale (economic, politic, educațional etc) produce un dezechilibru la nivel de individ și o criză la nivel de societate.

Posibilitatea redusă sau inexistentă de satisfacere a unei game restrânse sau vaste de trebuințe duc la modificarea graduală a comportamentului individului. Utilizarea de substanțe halucinogene (alcool, droguri etc) sau dezvoltarea unei dependențe de activități (jocuri pe calculator, vizionarea de emisiuni tv, atracția către pornografie etc) inhibatoare ale sistemului nervos, precum și frustrarea, sau frica instalate pe baza unei nesiguranțe, la nivel de persoană, nasc curente de manifestare a maselor: violența domestică; furturi; crime; migrație etc.

Plecând de la distorsionarea factorilor constituenți ai celulei de bază a societății (familia), reacțiile se ramifică atingând sectorul economic, prin creșterea deficitului bugetar, ca urmare a abandonului survenit la locul de muncă, sau a lipsei repetate, a creșterii numărului de afecțiuni medicale, a optării pentru un venit ilicit ca urmare a intreprinderii de acțiuni pe piața neagră etc. Tensionarea mediului familial atrage după sine degradarea relațională, comportamentală și mentală a copilului care nu prezintă interes pentru studiu și adoptă un comportament asemănător părintelui dominant, nu dorește sau nu reușește să se integreze pe piața muncii, nu-și găsește echilibrul interior și scopul în viață.

Degradarea socială este un melanj de acte de violență, a căror întindere poate lua proporții și poate avea implicații majore. Atenția acordată este însă redusă ca urmare a naturii progresive lente a unei astfel de manifestări.

Spațiul virtual reprezintă un mediu de desfășurare a jocurilor. Multe dintre acestea amplifică, în mod fals, instinctul generator de violență existent în formă latentă în fiecare individ (jucătorul nefiind în realitate în pericol). Folosite inițial pentru dezvoltarea aptitudinilor de luptător în diversele structuri ale forțelor armate, acestea au devenit instrumente cu caracter comercial la care au acces practic o paletă largă a populației, legal, sau ilegal, prin intermediul variantelor contrafăcute.

Efectelor mesajelor ascunse, de tip subliminal pot transforma jucătorii în agresori cu intenții violente. Nevoia de răspuns la actul de agresivitate poate rămâne pasiv, manifestându-se doar prin joc, sau se poate transpune în plan fizic contra unui segment din societate, căpătând, astfel, un caracter activ, adeseori utilizatorul ajungând să se creadă și în lumea reală exponentul personajului întruchipat în joc.

Violența virtuală e cu atât mai periculoasă cu cât ea afectează diverse categorii sociale și ne referim aici la noile generații. Dincolo de disfuncțiile lingvistice pe care le pot prezenta la o simplă discuție mulți dintre cei ce petrec mare parte a timpului în fața monitorului, laptop-ului, aceștia devin tot mai puțin sociabili, se retrag într-o lume a imaginarului, creată cu ajutorul calculatorului, adoptând/adaptând comportamente psiho-sociale cu aspecte deviante în numeroase situații. Și la aceasta contribuie cu preponderență ceea ce urmăresc/citesc/descoperă în acest mediu practic nelimitat.

Copiii reprezintă un alt element social pe care violența, cu preponderență cea virtuală, îi manipulează și îi transformă radical, cu preponderență în cazurile în care educatorii, formatorii din preajma lor ignoră elementele negative transmise din lumea virtuală. Pe de altă parte, copiii pot deveni totodată victime ale proxeneților ori pedofililor ascunși sub identități false.

Tema tezei de doctorat are drept fundament relația construită prin intermediul noilor tehnologii între cele două dimensiuni sociale care marchează în prezent societatea contemporană. Lucrarea se dorește a fi un instrument util în lupta contra agresiunii și a violenței prin corelație. Pornind de la această premisă, teza de față adună la un loc repere terminologice, repere legislative și opinii ale societății precum și un set de concluzii și recomandări ce pot oferi soluții pentru limitarea efectelor nocive ale mediului virtual în spațiul real și, în strânsă corelație, eficientizarea acțiunilor factorilor responsabili din mediul real privind rolul societății în combaterea fenomenului analizat. În demersul nostru am pornit de la o realitate prezentată într-o lucrare esențială pentru studiu, realitate care ne-a folosit drept ghid pe parcursul documentării, redactării și finalizării textului de față. Prezentul ”este o lume plină de violență – mai multă violență decât în trecut – și, ceea ce este probabil și mai relevant, plină de arme. Și în anii de dinainte de venirea lui Hitler la putere, în Germania și în Austria, au existat tensiuni și ură rasială, dar este greu de imaginat că acestea ar fi putut determina un grup de adolescenți, precum acei skinheads neonaziști, să dea foc unei case locuite de emigranți și să omoare șase membri ai unei familii de turci. (…) Lumea mileniului al treilea va continua să fie, incontestabil, o lume violentă, cu o politică violentă și cu schimbări politice violente”.

Lucrarea prezintă aspectele terminologice ale conceptelor utilizate în elaborarea lucrării, elemente care au constituit fundamentul întregii teze. Au fost documentate și stabilite principiile care stau la baza generării de stări conflictuale, din perspectivă psihologică, economică, socială, culturală, educațională, mediatică și mecanismele care acționează la nivel de micro și de macro grup social.

Sunt evidențiate principalele forme de violență cu care se confruntă societatea actuală, cu un accent deosebit pus pe latura violenței din spațiul virtual, a corespondenței pe care aceasta o are cu formele din plan real și prin analiza fenomenului ”terorism cibernetic”, generat în mediul online dar cu efecte și în dimensiunea reală.

De asemenea, în cuprinsul tezei sunt abordate reperele legislative existente la ora redactării, cu evidențierea principalelor documente ce sunt aplicate, sau care se află în stadiu de proiect.

O atenție aparte este acordată studiului realizat pe utilizatorii din mediul online, membri ai rețelei Facebook, în urma căruia am încercat să determinăm nivelul de percepție asupra fenomenului lumii virtuale, a implicațiilor acestuia asupra comportamentelor tinerilor, dar și să aflăm dacă noua formă de socializare virtuală, rețeaua de socializare, este una benefică, sau nu.

La final, concluziile studiului, concluziile generale și propunerile personale pentru limitarea efectelor nocive ale internetului în spațiul real.

Primul capitol tratează conceptul de violență oferind delimitări terminologice și raportarea acestuia la dimensiunile mediului în care aceasta se produce. Totodată, sunt analizate teoriile legate de spațiu (public, privat și virtual) fiind oferite și informaț informații legate de apariția internetului și noile concepte ce s-au născut odată cu el: cyberspațiu, realitate virtuală, mediu online, rețea de socializare.

Cel de-al doilea capitol este dedicat dimensiunilor actuale ale fenomenului violenței cuprinzând aspecte legate de influențele psihologice, religioase, economice și sociale. Vor fi analizați principalii factori generatori de violență din sfera psihologiei (agresivitatea, frica, frustrarea), din zona socialului (religia, familia, mediul înconjurător, vestimentația, publicul, mulțimea etc).

În al treilea capitol expunem cele mai reprezentative forme ale violenței cu care se confruntă în prezent societatea atât în plan real cât mai ales în mediul virtual. De altfel structura capitolului este axată pe diferențierea spațiilor, încercând astfel să scoatem în evidență particularitățile fiecărei forme în funcție de mediul în care acestea se produc. Sunt supuse analizei violența domestică, violența școlară, violența politică, violența religioasă, violența sportivă, terorismul cibernetic, violența generată de jocurile video, pornografia online.

Capitolul al patrulea prezintă o imagine de ansamblu a violenței din spațiul mediatic, formele sale: audio, scrisă, vizuală și publicitară. Sunt nominalizate efectele pe care le produc mesajele media în societate, funcțiile presei. Un accent este pus pe rolul desenelor animate asupra psihicului copiilor.

Al cincilea capitol este reprezentativ prin reperele legislative dedicate combaterii violenței pe toate palierele: real, virtual, public sau privat, fiecare subcapitol prezentând elemente din legislația națională, comunitară sau internațională axate pe eradicarea sau limitarea efectelor nocive ale violenței. Un subcapitol este dedicat combaterei terorismului cibernetic, cea mai periculoasă formă a violenței virtuale cu implicații și în spațiul real dovadă fiind strategiile elaborate de fiecare stat în parte pentru securizarea spațiului cibernetic.

Penultimul capitol, al șaselea, analizează viziunea publicului virtual privind rolul rețelelor de socializare asupra comportamentelor tinerilor în spațiul real. Chestionarul cu întrebări care le-a fost remis subiecților a fost creat în urma cercetării efectuate pe parcursul elaborării temei prezentei teze, rezultatele fiind în măsură să ofere răspunsuri cu privire la relația dintre spațiu virtual-comportamentul/atitudinea tinerilor.

În ultimul capitol sunt prezentate principalele concluzii extrase pe parcursul elaborării lucrării, precum și sugestii privind eficientizarea procesului de combatere a violenței.

Pe baza cercetărilor efectuate până la momentul actual pot fi conturate următoarele ipostaze ale fenomenului:

Violența reprezintă una din temele importante ale societății contemporane, abordate periodic de către specialiști, pe plan internațional fiind studiate efectele acesteia pe diverse paliere sociale precum și impactul generat în plan economic. În urma studiului, am descoperit însă diferențe majore de aplicare a unor decizii/măsuri de combatere a formelor de violență, cauzate de diferențele normativ-sociale existente în multidiversitatea culturală a societății globale. De aceea, din acest punct de vedere, considerăm că este prioritară armonizarea legislației pe plan național și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege atunci când este cazul, fără a se mai apela la cutumele unei comunități sau alta. În acest sens trebuie realizată o mai strânsă cooperare între statele lumii, schimburi de experiență, aplicarea unor modele care peformează deja cu rezultate notabile în unele state/regiuni ale Terrei;

Fenomenul este reprezentat pe domeniul literaturii de specialitate, specialiști în psihologie, psihiatrie, sociologie dar și din domeniul mediatic analizând și oferind soluții factorilor responsabili prin teoriile enunțate pe baza studiilor efectuate pentru conturarea unor strategii de combatere a violenței;

România a adoptat și adaptat legislația internă astfel încât răspunsul autorităților să fie unul eficient în lupta cu violența. Totuși, se remarcă ritmul încetinit în ceea ce privește adoptarea unui plan de acțiune privind mărirea gradului de securitate cibernetică, proiectul fiind încă în faza de evaluare. Acest fapt generat de inconsecvența liderilor produce perturbații majore în sistemul cu responsabilități pe sectorul de apărare în spațiul virtual, perpetuând starea generală de insecuritate în contextul evoluției permanente a factorilor de risc din mediul online.

Pe parcursul tezei am dorit să reliefăm, pornind de la terminologia de specialitate și a contextului determinat de evoluția tehnologiei dar și a metamorfozei societății actuale, legătura existentă între spațiul real și spațiul virtual și violență, modul de transgresare a acesteia dintr-o dimensiune în cealaltă într-o formă mult mai amplificată și evidențierea acelor elemente de generare, amplificare și de menținere a procesului de transfer interdimensional al violenței. Pornind de la aceste elemente, ne-am propus să oferim câteva sugestii de limitare a fenomenului, soluțiile survenind în urma cercetării efectuate în timpul elaborării prezentei teze.

În acest context, obiectivele lucrării de față urmează următoarele direcții de analiză și introspecție:

analiza elementelor teoretice existente la nivel național și internațional și contextualizarea acestora în sfera realității practice întâlnite în timpul cercetării;

structurarea conceptelor și noțiunilor asociate fiecărui aspect supus cercetării: violență în formă clasică, violență în spațiul public și în spațiul privat, violență virtuală, școlară, domestică, religioasă, economică, politică etc;

evaluarea factorilor de risc generatori de violență și managementul acestora;

aprofundarea cercetării prin evaluarea comparativă a secțiunilor analizate și evidențierea elementelor comune privind geneza și evoluția violenței;

stabilirea principiilor metodologice privind domeniul cercetat și finalizarea întregului proces de elaborare a tezei printr-un studiu de caz menit să prezinte perspectiva trangresării violenței din spațiul virtual în cel real;

sintetizarea datelor obținute în urma cercetării și proiectarea unui model de combatere a violenței.

Ne revine sarcina de a efectua o serie de precizări privind acuratețea informațiilor obținute în urma cercetării, întregul proces desfășurându-se în baza normelor metodologice de cercetare științifică existe la momentul elaborării studiului și în funcție de care au fost stabiliți pașii și metodele de lucru efective, în special prin apelarea la principiile metodelor SWOT (evidențierea punctelor, tari, ale celor slabe, a oportunităților oferite de fenomenul analizat pe baza cărora se pot emite ipoteze de lucru) și PESTLE (utilizată mai ales pentru realizarea raportului factori de mediu – violență). Pentru atingerea scopului propus, în cazul studiului s-a aplicat metoda de cercetare transversală cu accent pe latura cantitativă a interpretării datelor cu aplicare self-administred (chestionar autoadministrat).

Cercetarea de față a presupus și raportarea întregului demers științific la cele două instrumente de cercetare utilizate pe parcursul analizei, evaluării și interpretării datelor culese în timpul documentării. Astfel ne-am raportat pe parcursul elaborării tezei la instrumentul studiu documentar și la instrumentul analiza secundară, precum și la cel intitulat studiu de caz.

Din punctul nostru de vedere, lucrarea este una extrem de utilă prin caracterul ei exhaustiv, prin înglobarea a unui număr însemnat de informații privind diversitatea formelor de violență care amenință spectrul societal actual multidimensional, cu precădere cel virtual, propunerile evidențiate final având rolul unui instrument util la dispoziția tuturor celor interesați.

CAPITOLUL I. VIOLENȚA. SPAȚIU PUBLIC.

SPAȚIU VIRTUAL

Violența

Violența. Scurte repere terminologice

Teoriile existente nu analizează conceptul de violență neapărat ca pe o acțiune a unui singur individ, agresor, ci privesc lucrurile dintr-o perspectivă colectivă, violența reprezentând “utilizarea de către un ansamblu de indivizi, a forței fizice în vederea prejudicierii integrității unor persoane sau bunuri”.

Factorul politic este unul din promotorii și susținătorii violenței, odată de către puterea totalitară ce dorește anihilarea oricărei voci împotriva ei și în al doilea rând de către opozanți, contestatari ai celor aflați la conducere. Evident că amplitudinea fenomenului poate fi drastic limitată dacă există dialogul, acea etapă a discuțiilor la masa negocierilor, al cărei rezultat ar trebui să fie în consens cu măsurile puterii, dar și cu dorințele celor aflați în opoziție.

Violența poate fi supusă, dintr-o altă perspectivă, lipsei de rațiune și a impulsului furiei de moment, precum în cazul “mișcării luddite”, de distrugere a mașinilor, la începutul epocii de industrializare a societății umane.

Asociind termenii de bază, structurali, ai conceptului, definim violența ca fiind “utilizarea de către un ansamblu de indivizi, a forței fizice în vederea prejudicierii integrității unor persoane sau bunuri”, o “modalitate de acțiune socială menită să rezolve radical probleme ale orânduirii sociale; mobilizare și aplicare a forței revoluționare și a maselor”, “conduită agresivă, acută, cu finalitate distructivă, punitivă sau transformativă”.

Structura violenței s-a cristalizat pe o bază simplă de interacțiune și s-a transformat într-o “necesitate” umană. Factorul declanșator de violență s-a diversificat în timp, în funcție de nevoile indivizilor, ceea ce a condus la o complexitate structurală a conceptului.

Violența reprezintă un fenomen care apare ca urmare a unei stări de moment, indusă de o serie de factori externi, variați ca formă: sociali; economici; psihici etc., cu un impact major imediat, ori pe termen mediu/lung, asupra structurii fizice sau mentale a unui individ sau a unei societăți în ansamblul ei, asociată în dese situații cu obscenitatea și pornografia.

Începând cu ultima parte a secolului al XX-lea, fenomenul a pătruns și în sfera informaționalului, fie ea reală ori ficțională. Tot mai multe informații vehiculate de către mass-media conțin detalii cu un puternic accent violent.

Scurt istoric al violenței

Dacă inițial primele agresiuni au fost generate de nevoia de siguranță și de hrană, treptat individul a realizat că poate face față mult mai bine pericolelor, în grup. Au luat astfel naștere primele comunități. Transformarea și dezvoltarea structurii grupurilor comunitare a venit ca replică la diminuarea treptată a gradului de egalitate dintre indivizi, la dorința de afirmare și de legitimare a unora dintre ei drept conducători pe criterii economice, sau divine (trimisul lui Dumnezeu) și nevoia de amplificare a gradului de siguranță și securitate. Aceste lucruri s-au concretizat prin încheierea unui contract social între individ și stat/suveran. Contractul a adus după sine apariția unui set de îndatoriri și drepturi reciproce mai ales din partea membrilor comunității care, în schimbul protecției oferite de către autoritate ”acceptă să cedeze o parte din drepturile lor naturale (mai ales dreptul de a recurge la violență contra agresorilor) suveranului. Acesta capătă o putere absolută. O consecință a cedării suveranității dinspre individ spre stat (Leviathan) este aceea că anarhia din plan intern dispare și se transferă spontan în plan internațional”.

Uimitor este faptul că opinia publică, indiferent de forma de existență și indiferent de epocă a contestat și a marginalizat ideea de violență, dar nu s-a opus ei, a îmbrățișat-o ca pe un spectacol, ca pe o refulare. Sub semnul anonimatului, dat de integrarea într-o mulțime de oameni, sau de prezența în spatele unui difuzor, ecran sau monitor, care nu au cum să trădeze identitatea, individul capătă ”sentimentul unei forțe invincibile permițându-i să cedeze instinctelor (…), prin urmare, sentimentul responsabilității, care îi reține întotdeauna pe oameni, dispare complet”.

Individul a fost și este consumator de violență, pornind de la adunările din piețe când asista la decapitări, arderi pe rug, până la urmărirea știrilor cu caracter violent, vizionarea în direct, prin intermediul internetului, a unor scene ce implică violență, implicarea în jocuri online cu grad ridicat de agresivitate etc.

Violența devine una globală, depășește adeseori granițele unei comunități, ale unui stat. Nevoia de a fi cel mai puternic, de a-i eclipsa pe cei din jur, primează respectului și bunului simț. Granițe, ce odinioară reprezentau limita teritorială și inviolabilitatea proprietății unei națiuni, acum sunt șterse adeseori prin violență de pe hartă. Micilor națiuni nu le rămâne altceva decât lupta. O luptă care e asemănată, în viziunea invadatorilor autoconsiderați civilizatori ori propagatori ai noii ere a existenței umanității, terorismului (noua față a vechiului barbarism). Religios, sau pur și simplu ideologic, protestul, numit terorism își are așadar originea în nevoia micilor state de a-și apăra valorile naționale și teritoriile în modul cel mai violent cu putință, chiar cu prețul vieții, după cum s-a putut, și încă se observă în unele zone ale planetei, în special în Orientul Mijlociu, ori în statele fundamentalist-islamice din estul Asiei. Protestul, regăsit odinioară în spațiul public transgresează în prezent în online și viceversa: organizațiile paramilitare/teroriste își postează clipurile, mesajele, pe diverse site-uri, ori clonând paginile oficiale ale unor instituții considerate inamice.

Spațiul public

Definirea spațiului public

Pentru o înțelegere mai clară a conceptelor supuse analizei trebuie realizată în primul rând o introspecție în sfera principiului de funcționare a agorei filosofilor antici, a impactului în evoluția ulterioară a umanității, precum și a motivațiilor de la baza stabilirii limitelor/granițelor dintre spațiu public, spațiu privat și rolul fiecărei componente pentru buna funcționare a sistemului social.

Spațiul public este unul al autorității, aflat în jurisdicția directă a acestuia, în timp ce spațiul privat trebuie privit ca pe o agora a societății civile în care sunt incluse familia, proprietatea particulară, piața.

Spațiul public este definit ca “ansamblul locurilor și al instituțiilor în care se desfășoară viața în societate, în opoziție cu elementele care privesc viața privată, individuală sau familială”.

Ultima parte a secolului al XX-lea a produs o metamorfoză a graniței dintre spațiul public și cel privat. Dacă în secolul al XVII-lea pot fi întâlnite doar două forme, public și privat, ulterior are loc un proces de sedimentare a componentelor celor două dimensiuni, spațiul privat referindu-se la ora actuală doar la familie și spațiul locuibil în care aceasta viețuiește, zona privată devenind una tot mai restrânsă.

În timp, spațiul public a reprezentat pe de o parte o formă a tribunei de exprimare a ideilor, dar și loc de aclamare a unor lideri cu viziuni totalitare. Tot în public erau săvârșite și ritualuri religioase de aducere de ofrande zeilor.

Dar spațiul public nu a însemnat doar spectacole de adulare, de pedepsire a ereticilor, ori a hoților. El a fost martorul a numeroase proteste din partea societății civile, a amplificat și distribuit mesajele acesteia, cele mai multe de contestare a unor măsuri decise de autoritățile vremii. Numeroase mișcări de stradă au izbucnit și s-au purtat în spațiul public: răscoale, revoluții ce au schimbat radical societăți șamd.

Limitele spațiului public sunt determinate de norme juridice, de reguli privind accesul și utilizarea sa, precum și de acțiunile ce au loc între granițele sale, înglobând la un loc tot ceea ce însemna domeniul public de odinioară, acum foarte bine reglementat din punct de vedere al legii.

Odată cu dezvoltarea societății, atât pe verticală cât și pe orizontală, spațiul public suferă o transformare generală. De la simplele interacțiuni față în față, dezbateri de tipul celor din agora antichității, ori întâlnirile de pe străzile comunității, acum apare un plan multidimensional cu o serie de vectori noi și de efect: presa, sub orice formă a sa, telefonia, fie fixă ori mobilă și internetul, sau spațiul virtual.

În încercarea de a acapara și dimensiunea privată, spațiul public riscă autodistrugerea, principiile fizicii clasice precizând că, o expansiune mai intensă, conduce la tensionarea forțelor interioare ce mențin coeziunea acestuia ceea ce echivalează cu o slăbire a acestora, efectul fiind unul de incontrolabilitate a întregului, fragmentarea sa produsă odată cu intruziunea publicului în zona privatului prin intermediul virtualului.

În acest sens nu trebuie omise disputele generate pe marginea temei ajunse și în justiție, subterfugiile utilizate de diverse grupuri, fie politice, fie economice, în a clasa zona virtualului în dimensiunea publică reglementări ce ar ușura intenția autorităților de a răspunde atacurilor venite din spațiul virtual.

Reglementările pot fi de ordin legislativ cu precizări clare privind activitatea din spațiul virtual, ori de control, exercitat la limita legalității, cu riscurile specifice încălcării anumitor drepturi și libertăți cetățenești: programul PRISM; softurile utilizate de marile corporații destinate monitorizării angajaților, atât la locul de muncă cât și în spațiul lor privat.

Spațiul public cunoaște o serie de transformări morfo-spațiale și se caracterizează printr-o structură construită pe o serie de norme sociale, iar spațiul privat simte și trăiește în spiritul normelor, ideilor, limitelor impuse la nivel individual și de microgrupuri, incluzând aici familia și/sau prietenii. Zonele de influență dintre cele două sisteme sunt flexibile și se modifică în urma unei negocieri între liderii acestora.

Spațiul public reprezintă în marea sa parte proiecția mentalității colective a unei comunități. Agora este locul, scena desfășurării a numeroase momente importante. Spațiul public reprezintă un loc cultural al menținerii și propagării identității culturale. Spațiul public poate fi unul al evoluției economico-sociale, este un loc în care informația, comunicarea, sunt elemente esențiale, vitale.

În plan privat, membrii microgrupului sunt în consonanță cu ideile expuse, cu normele de ghidare, ei fiind uniți de aceeași viziune/percepție a lucrurilor, în cele mai multe cazuri.

Membrii microgrupului/grupului se remarcă prin participarea nemijlocită și sistematică la realizarea și finalizarea unei acțiuni, interacționând între ei pe tot parcursul acesteia, conform unor norme și atitudini impuse sau adoptate în unanimitate. Țelul este unul și același pentru toți adepții, microgrupul/grupul beneficiind de o identitate grupală, ceea ce conferă și coeziune internă sistemului căruia aparțin, caracteristici (țel, identitate, coeziune) văzute ca o posibilă graniță între microgrup/grup și mediul exterior și/sau între microgrup/grup și alte entități de dimensiuni similare.

Ceea ce diferențiază microgrupurile/grupurile între ele se regăsește sub forma unor normative care se raportează la tipul, mărimea, compoziția, structura, coeziune, nivel de integrare socială, vechime, eficiență și dinamica de grup.

Atunci când spațiul public este prost administrat, când normele și regulile nu sunt aplicate, iar toleranța actelor de devianță crește gradual, nivelul de tensiune socială urcă exponențial și se va ajunge la situații limită transpuse în acte de violență/vandalism comise de indivizii neadaptați normelor sociale aflați în marea masă eterogenă existentă.

Pentru a realiza un echilibru în delimitarea teritorială a celor două domenii, au fost create zone de tranziție în care publicul și privatul pot coexista armonios fără conflicte, dimensiuni folosite deopotrivă de ambele tabere fără posibilitatea de a-și altera una alteia calitățile.

Spațiul virtual este o astfel de zonă, care face tranziția dinspre public și privat: mediul online este unul de coexistență pentru public și privat; există un set de norme ce reprezintă o sumă public – privat; accesibilitatea este supusă controlului (modul de blocare a accesului către un conținut considerat ofensator sau nepotrivit utilizatorilor potențiali, sau de respingere a unui anumit tip de indivizi). Administrarea este de regulă a unui anumit grup privat, în care politicul, cea mai activă parte din spațiul public, nu are influență, cazul democrațiilor bine implementate.

Spațiul public este un promotor al culturii și identității comunitare, el asigură continuitatea vieții sociale din respectiva comunitate. Odată cu dezvoltarea industrială, domeniul public se transformă într-unul al circulației mărfurilor, comerțului, pentru ca în prezent să se metamorfozeze într-o autostradă a comunicării, a pluriconexiunilor.

Zona publică este și un sector al exprimărilor politice, un liant, o punte de legătură între autoritate și dorința acesteia de a-și emite ideile și conceptele. În acest caz, spațiul public se identifică cu o entitate colectivă ce nu a intrat vreodată sub incidența vreunei reglementări statale, dar nici a unor limite spațiale, fizice, o dimensiune care conectează societatea civilă și autoritatea impusă, ori liber aleasă.

În spațiul public au loc întâlniri între electori și aleși. Se susțin discursuri, se analizează și se iau decizii. Aici se desfășoară numeroase evenimente care au în substrat aceleași idei și caractere cu iz politic.

Epoca modernă echivalează cu apariția unei noi amenințări la adresa spațiului public, sub forma alienării, o stare de oboseală psihică tot mai accentuată și o stranie senzație de neapartenență la grup. Rezultatul va fi o formă a spațiului tot mai rece, mai lipsit de afectiv, caracterizat prin ignorarea, filtrarea și blocarea tuturor interacțiunilor sociale. Viitorul va fi unul în care oamenii vor fi tot mai înstrăinați, mai închiși în ei înșiși, înconjurați de propria bulă comunicațională, de spațiul lor personal. Proiectarea individului în bula comunicațională are loc în momentul în care acesta interacționează cu alți indivizi. Dimensiunile acesteia pot varia în funcție de relațiile sociale stabilite și de situațiile ivite generate de fluxul informațional: fie cultural, fie social, economic etc.

Spațiul public în era globalizării

Globalizarea reprezintă în contextul evoluției tehnologice, o tranziție de la dimensiunea clasică a noțiunii de spațiu public, cea axată în special pe dezbateri bine argumentate pe diverse teme cu impact major asupra societății, la una mult mai modernă, în care în joc intră, pe lângă promotorii de idei – adepți ai vechii scheme, noi parteneri: mass-media și interesele grupurilor financiar-economice. La un loc, acestea schimbă radical ideea de dezbatere, născocind și lansând în spațiu ideea de consum generalizat, supus regulilor pieței economice.

În viziunea modernă a spațiului public, dezbaterea argumentată pe raționamente logice e înlocuită cu mesajul adaptat publicului receptor care, în ansamblul general al tabloului globalizării, este unul extrem de divers și eterogen. Astfel, unitatea omogenă a structurii spațiului public este una tot mai distorsionată, extrem de manipulatorie și cea care distruge din importanța ideilor emise și supusă interesului comercial.

În paralel, spațiul public se diversifică. Din cauza eterogenității categoriilor sociale cărora li se adresează emițătorii, din cauza capacității acestora de percepție diferită a mesajului transmis, spațiul public unic, clasic, se divizează, ceea ce contează în conturarea noii sale existențe fiind identitatea culturală specifică unei zone geografice anume, cu modelele sale socio-culturale. De unde și ideea privind descentralizarea acestuia în mai multe spații publice conforme realităților locale.

Globalizarea spațiului public ajută enorm de mult în procesul dialogului social și al transformării continue, fie ea individuală, ori colectivă. Pentru că democratizarea mediului public oferă acces neîngrădit la informație unor mari categorii sociale, excluse în sistemul clasic din schema dezbaterii diverselor probleme supuse discuțiilor. Iar meritul principal revine mass-media în primă fază și dezvoltării w.w.w.-ului în plan secund.

Mijloacele de comunicare în masă au modificat spațiul public, oferind noi posibilități de participare la procesul decizional. Au apărut numeroase comunități populare cu identitate și personalitate proprie, adepte ale unui stil în afara elitismului: consumatoare de subiecte, fapte, formate de emisiuni bazate mai mult pe emoțional decât pe rațional.

Tot în această notă au evoluat și celelalte elemente ale spațiului privat. Cu specificația că în cazul spațiului privat, globalizarea este una tangențială mediului, bula comunicațională în care se află individul este una cu mult mai multe filtre ce opresc avalanșa copleșitoare pe care o oferă procesul în sine.

În mediul privat continuă să acționeze o serie de reguli și pârghii pe care transformarea generală a societății nu a reușit să le elimine. Fie că implică familia, ori comunitatea locală, acestea sunt mult mai reticente și mai predispuse să privească la nivel de precauție tot ce înseamnă nou pentru ei.

Spațiul virtual

Ca și în cazul spațiului public, sunt greu de stabilit limitele și parametrii de funcționare a spațiului virtual. Considerat a fi sinonim realității virtuale, online-ul este un produs al tehnologiei actuale și generează la ora actuală numeroase controverse, susțineri, dar și critici.

Dezvoltarea mediului online, explozia pe care acesta o cunoaște, a determinat transferarea multor funcții ale spațiului public într-o realitate care însă nu se raportează la setul de reguli convenite în societatea din afara ei.

Dacă până în prezent era vitală întâlnirea față în față pentru a stabili o conexiune, prin mediul online legăturile pot fi efectuate fără a fi necesar contactul fizic dintre indivizi. Odată cu transferul publicului în virtual, importanța și notorietatea individului nu mai sunt la fel de esențiale pentru ca el să ajungă cunoscut de ceilalți. Noul mediu asigură tuturor celor care se conectează la el dreptul de a fi ei înșiși celebrități. Iar apariția rețelelor de socializare a generat propagarea fenomenului.

Spațiul virtual se subsumează conceptului de realitate virtuală întrucât, precum în spațiul real, fie public, fie privat, există o entitate sociopsihologică de o complexitate egală, dacă nu chiar cu mult peste cea întâlnită în real. Agora virtuală tinde să devină elementul cheie al existenței societății umane viitoare. O societate tot mai acaparată și tot mai dependentă.

Pe de altă parte, mediul virtual reprezintă un catalizator în sens negativ al interacțiunii sociale. Indivizii ce stau în fața calculatoarelor zeci de ore ajung să se îndepărteze tot mai mult de lumea reală, apar tot mai multe cazuri de agorafobie, acea frică de a mai interacționa cu semenii.

Comportamentul individului dependent de mediul online sunt date de experiențele pe care le trăiește în virtual. Lipsa canoanelor din realitatea reală îi inoculează utilizatorului ideea că îi este permis orice, că poate încălca legile. Cei care aparțin mediului online nu au lideri, ei acționează, spre deosebire de grupurile din viața reală, fragmentar și de cele mai multe ori rezultatele acțiunilor propuse nu au fost pe atât de spectaculoase pe cât s-ar fi așteptat. Motivul: lipsa unor lideri experimentați care să ofere stabilitate și maturitate acțiunilor.

Realitatea virtuală. Cyberspațiu

Realitatea virtuală a fost creată experimental la mijlocul secolului al XX-lea. Head-Mounted Display, Videoplace, sau Sensorama sunt doar câteva dintre încercările care au condus spre realitatea virtuală actuală.

Fig. 1. Head-Mounted Display, Sensorama, Videoplace (de la stânga, la dreapta)

Deși au existat numeroase încercări de creionare a unui spațiu virtual, prima dată conceptul de realitatea virtuală devine viabil în 1989. A fost un proces evolutiv de la o simplă cască, cu spații separate pentru fiecare participant în parte, care genera o hologramă ce plasa corpul utilizatorului direct în spațiul artificial creat supus unui continuu proces de metamorfoză.

Realitatea virtuală se va transforma radical odată cu dezvoltarea și răspândirea internetului când începe să se discute din ce în ce mai mult de cyberspațiu (cyberspace), privit ca un hibrid între simulatorul de realitate virtuală și sistemul mondial al rețelelor de calculatoare, world wide web-ul. Reprezintă o proiecție în tehnologia actuală a realității din jocurile video, o dimensiune în care pot fi regăsite atât planul fizic, cât și cel mental, atât materialul cât și imaterialul, realul și imaginarul. Cyberspațiul înseamnă și informație, o superautostradă a datelor, codate binar, unind instantaneu tot mai multe computere, devenind un lanț, o punte de comunicare între ele.

Cyberspațiul, componentă esențială a mediului online, determină un impact psihologic puternic asupra utilizatorului, ce ia forma patologiei consumatorului online. Un individ ce capătă o tendință tot mai predilectă spre o satisfacere în imaterial a nevoilor și aspirațiilor sale, ignorând și suprimându-le sistematic cele existente în plan fizic, conducând, la revenirea în realitatea imediată, spre creșterea agresivității și tendința de a nu se mai supune regulilor și normelor sociale.

Spațiul virtual conferă utilizatorului posibilitatea de a pune în valoare aspecte care îi scot în evidență atuurile, minimalizând cu bună știință aspectele defavorabile care ar fi fost ușor de depistat la un contact față în față (cazul infractorilor, al adepților pornografiei virtuale ori infantile, violatori, răpitori, sau posibili criminali). Alții, dimpotrivă, se folosesc de sistem pentru a scăpa de emoțiile inerente unei discuții în plan real. De cele mai multe ori toate acestea se petrec după un set de reguli și norme total diferite de cele din lumea reală.

Mediul online oferă șansa comprimării fizice a spațiului și timpului. Distanțele dispar, în orice secundă realizându-se conexiuni între utilizatori din diverse puncte ale globului. Dacă pe de o parte poate fi privită ca beneficiu, comprimarea spațială vine cu marele dezavantaj al izolării și cu minimalizarea importanței rolului de individ, component al sistemului social. Spre deosebire de întâlnirile directe, discuțiile din agora reală, în care o afirmație făcută genera o reacție imediată din partea interlocutorului, în virtual, pe online, răspunsul poate fi primit cu mult mai târziu și nu cuantificat în secunde, ci chiar în ore sau zile. Utilizatorul are neașteptata șansă de a reflecta cu atenție la ceea ce urmează a transmite, generând îndoieli, stare de anxietate ori de frustrare celui care așteaptă răspunsul.

Procesele descrise anterior pot fi clasificate în trei categorii: înflăcărarea, flirtul și generozitatea.

Prima, înflăcărarea, presupune argumentarea până dincolo de limitele calmului, a unor idei lansate în discuția participanților la dialogul virtual. Este momentul în care indivizii își aruncă invective cu o intensitate cu mult peste cea întâlnită în eventualitatea unei discuții față în față.

Flirtul reprezintă exacerbarea spiritului sexualității, utilizatorii profitând de lipsa canoanelor din spațiul real, lasă deoparte pudoarea, mergând până la propuneri directe, indecente, trimiterea de poze nud, sau comiterea de acte de exhibiționism online.

Despre generozitate reciprocă: în spațiul virtual, spiritul civic este cu mult mai puternic. Indivizii tind să fie mai receptivi la stări disperate, emise de către interlocutori. Ba mai mult decât atât, devin mult mai motivați să-i ajute pe semenii aflați în dificultate decât ar face-o în realitate.

Participanții la procesul comunicațional online, apelând la aceeași dezinhibiție, devin tot mai deschiși, ajungând chiar la a-și publica detalii ascunse din viața personală, o deschidere generată tocmai pe raportul care se stabilește între utilizator – nu cu interlocutorul, cu mediul online – ci mai degrabă cu calculatorul propriu, în care vede ceva mai mult decât o simplă mașinărie. Se realizează un transfer de personalitate, personificarea tehnologicului care devine prietenul, confidentul utilizatorului, făcând și mai complicată relația dintre ei.

Internetul, noua dimensiune socială

Apărut inițial ca un mijloc de comunicare internă, intraorganizațională, internetul, pe atunci intranet, a devenit în prezent, unul din elementele primordiale, fără de care viața omului modern nu poate fi concepută.

Acest nou sector a reușit să acapareze tot mai mult existența umanității, în special pe cea a noii generații, mult mai dinamică și receptivă la ceea ce înseamnă nou.

Internetul are capacitatea de a informa și de a ține la curent beneficiarul/utilizatorul cu date din realitatea imediată, aproape simultan producerii ei, înglobând în structura sa și factorul jurnalistic. Într-o societate dominată de ideea globalizării, a unificării cultural-organizaționale, internetul devine cel mai important promotor al ideii, construit pe existența unor “rețele electronice complexe de informații și de comunicare, care alocă cea mai mare parte din resurse activităților din zona informației și comunicării”.

Globalizarea comunicațională apare ca idee încă de la mijlocul secolului trecut, metamorfozată ulterior în conceptul de sat planetar, și cel de sat mondial.

Ideea de internet capătă formă și sens la începutul anilor '90 ai secolului al XX-lea, când apare browser-ul bazat pe text și imagini, urmată de lansarea mai multor sisteme de operare, fiecare dintre ele văzut ca o alternativă la cele deja apărute până la momentul lansării: Windows, cel mai popular la ora actuală pe plan internațional; a programului oferit de către compania Apple; a sistemelor open-source; platforma Linux.

Ulterior, lista avea să fie completată și de alte sisteme de operare, oferta pieței demonstrând avântul sectorului informatic în contextul dezvoltării tehnologice. Privit în ansamblu, fenomenul online reprezintă cea mai mare revoluție tehnologică din istoria omenirii.

Odată cu dezvoltarea accentuată a mediului online și cu omniprezența acestuia în viața societății de zi cu zi, a crescut și tendința omului de a se adapta noilor dimensiuni comunicaționale. Treptat, socializarea clasică a fost înlocuită cu conexiunile virtuale tip text prin intermediul programelor tip messenger, ori cu legăturile video realizate prin intermediul camerelor web.

Brusc, are loc o translație a timpului petrecut pentru socializare din spațiul public, real, în mediul virtual. Iar un rol esențial în această metamorfozare îl are mișcarea/dezvoltarea internetului, odată cu apariția de site-uri, axate pe sectoare de interes bine conturate și dedicate unui anumit public țintă. Internetul trece astfel de la un format clasic/generalist la unul specializat, de nișă.

Rețeaua de socializare

Tot ca un efect al separării informaționale, în paralel se produce dezvoltarea rețelei de socializare, un loc de întâlnire a mai multor indivizi aflați acolo cu un scop bine determinat, fie că discutăm de pasiune, hobby-uri, ori chestiuni strict profesionale, mediu cu dinamică alertă ce atrage tot mai mulți utilizatori.

Spre deosebire de alte tipuri de rețele ce pun în legătură oamenii, telefonia mobilă, rețeaua de socializare se remarcă prin omogenitatea structurii. Membrii unor astfel de comunități sunt atrași fie de fotografie, artă, muzică, sport ori cinematografie, elemente fundamentale în creionarea profilului de utilizator care, combinate cu detalii specifice de identificare a individului: vârstă, sex, ocupație, stil de viață etc., definesc tabloul complet al profilului social caracteristic oricărui membru din rețea. De menționat că administratorii acestora pot impune multe alte filtre menite a ține departe de grup pe acei membri care țin cu tot dinadinsul să facă parte dintr-o rețea, sau alta, fără a avea vreo tangență cu domeniul. Însă, cu cât limitele grupului se îndepărtează pe principiul cercurilor concentrice, cu atât posibilitatea de a verifica autenticitatea datelor introduse e mai redusă, ceea ce poate genera o rată mai crescută a pericolelor determinate de subinformarea/ manipularea publicului. Pe de o parte sunt efectele pozitive, asemănătoare celor generate de mass media: socializare, informare, dezbatere, divertisment, dar dintr-o altă perspectivă membrii se confruntă cu un puternic sentiment de nesiguranță, îndoială și teamă.

Rețeaua de socializare este informație, cultură și divertisment, deopotrivă. Pe internet informația circulă mult mai rapid decât o face în sistemul clasic, și acest fapt conduce la apariția unui nou tip de consumator care nu mai e dependent de mijloacele clasice de informare în masă. În mediul virtual, implicit în cadrul unei rețele de socializare, individul are la dispoziție într-o formă codificată cuvântul și sunetul și imaginea la un loc, un nou tip de cultură informațională publică creată respectând principiile de bază ale jurnalismului civic. Rețeaua de socializare, ca parte componentă a mediului virtual, se poate substitui presei clasice, demonstrând că poate utiliza oricare din armele specifice jurnalistice din spațiul real, ba mai mult, arătând că îi poate depăși pe aceștia din toate punctele de vedere, date fiind aria de acoperire a internetului.

Rețeaua de socializare contribuie la dezvoltarea, propagarea și păstrarea valorilor ce definesc identitatea unei națiuni. Treptat, cu fiecare nouă generație, dispar sistemele tradiționale de formare culturală a individului. Familia, școala, biserica, sunt înlocuite de versiuni moderne adaptate mediului online. Spațiul multidimensional al virtualului găzduiește la ora actuală diverse platforme axate pe educația individului, atât ca viitor părinte, cât și ca potențial membru activ al societății.

Un raport din 2010, legat de activitatea online a celor tineri prezintă o creștere de 100% a interesului pentru rețelele de socializare. 55% dintre respondenți, cu vârste cuprinse între 12-13 ani, 82% între 14-17 ani, erau la data efectuării sondajului membri ai unuia sau mai multor site-uri de socializare; 72% agreau ideea de socializare online.

Același raport relevă și apartenența utilizatorilor la una din rețelele de socializare, 73% erau membri Facebook, alți 48% utilizau MySpace, în timp ce doar 14% erau interesați de Linkedin.

Într-un alt raport, care prezintă dinamica evoluției fenomenului în rândul persoanelor adulte, se remarcă o creștere de peste 60% a numărului de utilizatori de rețele de socializare, de la 8% în 2005, la 72% în 2013.

După grupele de vârstă, interesul cel mai mare pentru acest sistem de socializare l-au arătat cei din grupa 18-29 de ani, cu o creștere de 80%, de la 9% la 89% urmate de cei din sectorul 30-49 de ani, cu 70% creștere, de la 7%, la 78%. La categoria între 50 și 60 de ani, creșterea este de 10 ori mai mare față de 2005, 60%.

Sectorul de vârstă peste 65 de ani, are cea mai mare evoluție pe scara procentuală, cu o creștere de la puțin peste 1% în 2005, la 43% în 2013.

Dacă în cazul adulților arată adaptabilitatea celor mai în vârstă la ceea ce înseamnă nou, îngrijorătoare sunt aspectele legate de numărul tot mai mare de copii cu vârsta până în 12 ani, care accesează internetul, devenind potențiale victime pentru cei care își ascund viciile sub diverse portrete frumos conturate.

Scurte concluzii

Capitolul de față a prezentat în linii mari mediul de dezvoltare a stărilor conflictuale din societatea contemporană. În cuprinsul său, am realizat evoluția conceptului de violență pornind la modalitatea de metamorfozare a spațiului în care aceasta se propagă, evidențiind acest aspect prin prisma dezvoltării noilor tehnologii.

Dezvoltarea accelerată a acestora a surprins societatea contemporană care se află în prezent într-un continuu proces de adaptare, încercând în același timp să repare efectele negative generate de lumea virtuală/digitală asupra psihicului uman. Revoluția generată de apariția internetului a adus pe lângă beneficii și deservicii populației, aceasta confruntându-se cu un puternic proces de dezbinare, de izolare.

Privind latura pozitivă, internetul a deschis numeroase oportunități, pe cele culturale, educative, ori pur informative. Au apărut șanse nebănuite de deschidere economică, atât pentru micii întreprinzători, dar mai ales pentru marile companii, acum în postura de transnaționale ori multinaționale. Astfel, mediul online și-a sporit puterea în cadrul acestui complex fenomen al globalizării.

Rețeaua de socializare reprezintă liantul comunicațional al viitorului, fiind cea mai facilă cale de a transmite informații către un public bine definit și specializat pe un anumit domeniu. Acest nou model de existență socială generează și perfecționează informația cu un scop precis, acela de a testa impactul acesteia în rândul membrilor săi, beneficiari din spațiul real.

Societatea rețelei de socializare nu mai acceptă greșelile aleșilor, nu mai este dispusă să dea credit la nesfârșit politicienilor, iar mediul virtual contribuie din plin la propagarea nemulțumirilor. Prin atitudinile afișate, noua comunitate demonstrează că are capacitatea de a transforma lumea, de a transforma clasa politică. De cealaltă parte, societatea din plan real devine tot mai incapabilă de a înțelege rolul noii entități. În frunte cu liderii săi, aceasta refuză rolul pe care mediul online, comunitatea reprezentată de rețelele de socializare, îl joacă în noua formă a statului.

Noua enitate are curajul de a spune lucrurilor pe nume, ea nefiind îngrădită de normele și canoanele sistemului real. Are curajul de a dezbate probleme tabu pentru majoritatea, a învățat singură ce înseamnă justiție, egalitate socială, libertate și democrație. Și poate tocmai de aceea reprezintă un pericol imens pentru tradiționalism, mult prea închistate în realitatea clasică.

Lipsa unei granițe stricte între cele două dimensiuni spațiu – privat generează confuzii la nivel internațional, existând acuzații privind intruziunea în spațiul privat al individului (monitorizarea activității acestuia de pe internet).

CAPITOLUL II. DIMENSIUNILE ACTUALE ALE FENOMENULUI

2.1. Paradigme ale violenței

Există numeroase tipologii care încearcă să definească și să realizeze o ierarhie a fenomenului violenței. Fiecare școală de gândire vine cu propria viziune, dar care împrumută din caracteristicile standard ale acesteia așa cum au fost ele stabilite de legi, ori de reglementări ale diverselor organizații internaționale: violență fizică; economică; simbolică.

Cea fizică se raportează strict la atacuri ce aduc integritate persoanei. Violența economică reprezintă abuzul comis de către o autoritate, organizație, individ ce utilizează la forță pentru deposedare de bunuri materiale.

Simbolismul în violență se reîntâlnește în situațiile când autoritățile, organizațiile își depășesc simplul rol de arbitri sociali și încearcă prin utilizarea a diverși termeni semnificanți pentru indivizi să schimbe atitudinile acestora, sau să le amenințe subtil libertățile individuale.

Violența este raportată la agresor, perspectivă din care regăsim:

violență individuală (cu efect letal: asasinate, execuții; cu efect neletal: bătăi , violuri);

violență colectivă (cu efect mortal: atacuri teroriste, războaie, revoluții etc; cu efect neletal: demonstrații, greve).

Violența poate fi conturată pe trei paliere:

un prim palier care conturează latura sa fizică cu victimă ca efect direct (omorul și tentativa de omor, violul și tentativa de viol, lovituri și răniri grave ale victimei, furturi bazate pe comiterea unui act violent);

pe al doilea palier se regăsește factorul economic (în acest caz violența poate fi privită ca tentativă de deposedare de bunuri);

al treilea palier reprezentat de violența simbolică, morală (existentă la nivel de relație între clasele sociale, în raporturile dintre clasa conducătoare dominantă și cea dominată, în raporturile dintre indivizi și încercările acestora de a se domina unii pe alții).

Raportul Organizației Mondiale a Sănătății din 2002 clasifică violența în:

violență autoprovocată (cu suicid, tentative de suicid pe de o parte, automutilarea din cealaltă perspectivă);

violență interpersonală (cu subsidiarele sale: violență familială – detaliată mai sus si violență comunitară – violența școlară, violența din penitenciare, acte de vandalism, agresiuni sexuale);

violența colectivă (violență economică, violență politică, violență socială, rasială, religioasă).

Violența simbolică folosește de fiecare dată un mijloc aflat la dispoziția dominatorului, creatorul de imagini și simboluri, mass – media și se referă cu precădere la acțiunile clasei politice care dorește să impună în subconștientul societății anumite reprezentări privind lumea din jur. Scopul acțiunii este acela de a determina publicul receptor să acționeze în acord cu linia emitentului. Discursul politic poate fi considerat drept o formă a violenței simbolice, modalitatea de construcție a mesajului ce urmează a fi transmis către societate fiind una determinatoare și manipulatoare, scopurile organizației politice înlocuind în mintea receptorului idealurile proprii. De cele mai multe ori, este creată o falsă reprezentare a societății pentru aceasta, clasa politică apelând la concepte specifice marketingului și publicității, activităților de PR.

Violența poate avea ca surse de proveniență mass media, școala, familia sau mediul virtual. Prin violență mediatică se subînțelege totalitatea mesajelor transmise prin intermediul mijloacelor de informare în masă, mesaje cu un conținut verbal neadecvat publicului consumator, scene nerecomandate categoriilor considerate a fi vulnerabile, ori care incită la nesupunere socială.

Violența școlară apare ca urmare a comportamentului imitator arătat de individ. El are tendința de a-și manifesta în fața colegilor, pe de o parte disprețul față de autoritate, așa cum l-a perceput el preluat din programele TV, ori forța doar de dragul de a impresiona și de a ajunge în centrul atenției.

În ceea ce privește violența familială, este și cea mai dezbătută și care beneficiază și de cea mai mare atenție din partea publicului întrucât aici se regăsesc violența asupra copilului și cea comisă la adresa femeii, dar și violența cu tentă sexuală.

Legislația națională stabilește în termeni clari formele pe care le poate lua violența în cadrul unei familii: abuzul (de ordin fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic).

Exploatarea poate fi sexuală, sau prin muncă prin încălcarea flagrantă a prevederilor legale ale Codului Muncii privind vârsta minimă de la care o persoană e aptă pentru muncă, dar și ale altor reglementări internaționale.

Gesturile violente comise asupra copilului sunt sancționate de lege. Cele mai dese situații incrimitate în legislație privesc forțarea copilului de a consuma băuturi alcoolice, sau substanțe medicamentoase periculoase pentru a genera artificial o boală care să trimită copilul spre investigații, provocându-i dureri cu mult peste capacitatea lui de percepție. Tot violență se consideră a fi și bruscarea copiilor cu vârste de sub un an, gesturile putându-le provoca grave leziuni interne, ori cerebrale.

Un caz particular este așa-numitul Sindrom Stockholm: adularea indusă de către unul din părinți, mult mai agresiv, în detrimentul celuilalt, sau simpatia tot mai puternică arătată de victimă, agresorului, conștientă că altă șansă de a supraviețui nu există.

Sancționat este și traficul de carne vie, cu scopul bine precizat cel al exploatării: pedofilie, prostituție, ori exploatarea lor prin muncă.

Cea mai recentă și agresivă formă de violență existentă: violența virtuală. Fenomenul apare când ca urmare a utilizării obsedante a tehnologiei de ultimă generație cu scopul accesării rețelelor web, utilizatorul vizualizează conținut ilegal, sau ofensator (pornind de la muzică și încheind cu imagini cu caracter erotico-pornografic), ori când este asaltat de mesaje rasiste, xenofobe care intimidează și discriminează.

Internetul reprezintă cea mai facilă metodă de recrutare, de atragere în capcane a categoriilor vulnerabile. Toate studiile indică o scădere a vârstei de acces a utilizatorului. Ceea ce conduce la ideea generală că pericolele sunt tot mai mari, cei mici neavând posibilitatea de a discerne binele de rău. Astfel, ei pot ceda cu ușurință unor promisiuni false și să divulge date cu caracter personal: nume real, adresa, date de cont bancar, unor persoane rău-intenționate ce pozează în binevoitori. De asemenea, aceștia pot deveni extrem de ușor victimele pedofililor sau criminalilor.

2.2.Influențe psihologice

2.2.1. Agresivitatea

Agresivitatea este determinată instinctual ca urmare a unui impuls de moment, reprezentând “instinctul luptei îndreptate împotriva indivizilor din aceeași specie, la animal și la om”, subiectul fiind o ființă, om sau animal, care atacă de obicei fără provocare. Comportamentul violent este, așadar, unul pentru impunerea unor viziuni cu orice preț, în timp ce comportamentul agresiv este unul cu tendință predatorie, ori de apărare.

Agresivitatea poate fi exprimată sub numeroase forme, atât în raport cu sine, cât mai ales cu semenii. Paradoxal, ea are, spre deosebire de violență, un rol esențial în stabilirea și statuarea unor relații, norme, canoane ce guvernează viața oamenilor, pornind de la celula de bază a societății, familia și până la cel al unei întregi societăți.

Tot tendința agresivă de apărare a teritoriului a generat și dorința reglementării regimului de proprietate, element constituent al contractului social, act ce dă coeziune unei societăți aflate pe un teritoriu dat și asigurându-i totodată normele pentru o bună conviețuire.

Pornind de la aceste date se construiește și ierarhia într-o societate. Apar norme clare de exercitare a formelor de agresiune, violența fiind un act condamnabil, acestea intrând într-un proces de ritualizare (indivizii mai slabi fiind protejați în fața unor eventuale atacuri). În fruntea societății, în mod logic își fac loc cei mai puternici indivizi și totodată cei mai experimentați. Grupul devine astfel mai protejat și indivizii se simt și mai în siguranță în cadrul său.

Agresivitatea, drept cauză pentru efectul violență, este generată de sistemul nervos autonom, specializat în gestionarea acelor funcții vitale caracteristice subconștientului, care modifică din punct de vedere fiziologic starea subiectului, maximizându-i acestuia excitația și energia necesare exercitării unei reacții la stimulul resimțit ca potențial pericol. Simultan este lansată și senzația emoțional-primară de teamă, mânie, față de sursa pericolului.

Ceea ce deosebește omul de animal este rațiunea, per ansamblu ambele evidențiind comportamente agresive preprogramate în A.D.N., dar care se activează atât în funcție de factorii externi, dar și din cauza unor probleme de funcționare defectuoasă a organismului, durerea, dar mai ales stresul, fiind principalele elemente nocive, marcante pentru o stare de agresivitate.

Din punct de vedere psihologic oamenii nu se nasc cu repertorii preformate de comportament agresiv. Ei le dobândesc în decursul existenței într-un fel, sau altul, ființa umană având ca principală caracteristică principiul învățării. E un alt aspect care diferențiază omul de animal. Pe măsura satisfacerii trebuințelor primare, situate pe nivele inferioare, omul trece la un alt nivel mai superior.

Ființa umană a fost construită să respecte un set de principii ce are la bază porniri instinctuale legate de apartenența omului la un grup social (acesta îi oferă siguranță cu cât este mai mare ca dimensiuni), dar și de supunere față de o autoritate (privită ca o formă de supraviețuire). Totodată, în codul genetic apare scris tendința de a avea grijă de semeni, de a aproba anumite acțiuni conforme cu interesele proprii, dar și de a lupta pentru a ieși în evidență. În același timp în subconștientul omului se regăsesc bine conturate elemente ce țin de factorii religioși, familiali și tradiționaliști.

Etologia caută să aducă o explicație logică reacțiilor umane, completând în urma demersurilor făcute imaginea încă destul de necunoscută a universului minții omului. Este o știință multidisciplinară care combină cunoștințele din psihologie cu cele psihiatrice, neurologice și/sau biologice.

Astfel, o concluzie la care s-a ajuns se raportează la complexitatea gândirii afective a individului social, una cu mult peste setul de emoții manifestate în cazul animalelor considerate superioare. Omul este rezultatul cumulării tuturor componentelor vieții sale psihice. El are capacitatea de a trece un modul informațional prin mai multe faze de analiză: rațională; emoțională sau imaginativă, judecata sa nefiind supusă instinctelor primare. În plus, acesteia i se adaugă amprenta socio-culturală a grupului din care face parte individul, un complex de simboluri și canoane aflate în strânsă legătură cu zona raționalului.

Zona imaginației are drept rol creativitatea și fantezia indivizilor, determinând totodată tendința comportamentală care asigură menținerea echilibrului social, dar în același timp, conferă grupului capacitate de a evolua, de a progresa.

Comunitatea ca unitate socială este una divizată în două: lumea proprie, sectorul căruia subiectul simte că îi aparține și grupul celorlalți, al celor cu care el simte că nu are ce discuta și cu care riscă, în afara ideii de competiție, să aibă relații conflictuale care pot conduce la violență.

De foarte multe ori se ajunge la categorisirea celor din afara grupului propriu ca fiind evoluați dintr-o altă specie, cu totul inferioară (impunerea rasei ariene în cel de-al doilea conflict mondial).

Principiu care ajunge să înlocuiască norma “Să nu ucizi” din Biblie. Prin această prismă se poate justifica și lipsa sentimentului de vinovăție al celor care, în numele unei idei, credințe de grup, reprimă fie de teamă, fie din dorința de expansiune teritorială orice altă ideologie ce contravine celei proprii. Ideea de frică este una întâlnită în cazul tuturor speciilor, mai ales în situația fricii față de străini.

Ceea ce diferențiază omul este educația pe care acesta o primește în cadrul grupului său și care transformă frica în ură. ”Omul își poate orienta agresivitatea în mod direct împotriva unui congener, lovindu-l, jignindu-l verbal sau ironizându-l. Agresivitatea umană poate acționa de asemenea indirect, atunci când adversarul este vorbit de rău sau i se întinde o cursă […] poate fi îndreptată împotriva unui individ sau a unui grup, atât în conflictul ideologic, cât și în cel armat […] presiune care conduce în cele din urmă la îndepărtarea lor sau la supunerea acestora față de cei cu rang înalt sau față de norma grupului”.

Individul social are tendința de a reacționa și de a-și izola semenii atunci când aceștia nu respectă normele grupului. De la locul ocupat la masă, la modul de a se îmbrăca, de vorbi, formulele de politețe utilizate în cadrul acestui grup, la gesturile și mimica subiecților, toate aceste detalii sunt atent monitorizate și, atunci când nu sunt conforme cu politica grupului, cei vinovați sunt sancționați fie verbal, fie prin eliminare. Fiecare membru își are locul său bine delimitat spațial și orice intruziune este percepută de acesta ca o formă de agresiune și ripostă, de regulă non-violentă, poate apărea ca formă finală de reacție după ce toate celelalte metode de protecție individuală în fața agresiunii au fost epuizate. Un lucru esențial în rezolvarea posibilelor conflicte este reprezentarea grafică a limitelor teritoriale ale unui individ sau grup de indivizi, ”persoanele care își marchează proprietatea cu inscripții de tipul: Private Property, Keep Out, No Tresspassing, Warning: Keep Out locuiesc un timp mai îndelungat sau intenționează să locuiască un timp mai îndelungat pe acel teritoriu decât cei care renunță la astfel de inscripții”. Aceștia se dovedesc a fi și cei mai sociabili dintre toți membrii grupului.

Fig.2. Reprezentări grafice ale avertismentelor privind caracterul privat al unei proprietăți

Atitudinea indivizilor, sub această formă exprimată, este cea care dă unitate și stabilitate și prin prisma faptului că o bună conviețuire generează armonie, bunăstarea indivizilor componenți este una ridicată. Această armonie reprezintă fundamentul elaborării unei strategii de combatere, de eliminare a acelor factori agresivi care amenință din exterior unitatea grupului.

2.2.1.1. Controlul agresivității

Prin natura ființei sale, omul deține capacitatea de a-și inhiba pornirile agresive, activând comportamentul de ajutorare. Plânsul, lăsarea capului în jos ca semn de resemnare ori de supunere, zâmbetul prietenos, reprezintă elemente ale acestui tip de comportament ce îi conferă individului social o șansă de a evita un conflict agresiv. În aceeași notă, poate fi inclusă intervenția activă a liderilor grupului pentru aplanarea situațiilor tensionate, precum și mobilitatea grupului de a răspunde eficient și rapid la anumite cerințe impuse.

Ca simbol al dezamorsării ori inhibării unei acțiuni potențial agresive din partea unor membri din grup, ori din partea unor grupuri rivale, liderii/conducătorii apelează la o serie de simboluri: copilul, văzut ca inocență și puritate, este în numeroase culturi un element vital utilizat în întâmpinarea oaspeților și femeia, cercetările efectuate evidențiind o reducere a stărilor de enervare din rândul subiecților-potențial agresori după ce acestora li s-au expus spre vedere imagini reprezentând nuduri feminine. Agresivitatea poate fi controlată și prin oferirea de daruri și cadouri, în special alimentare, multe entități sociale practicând acest obicei ca gest al prieteniei.

Lupta ritualizată, regăsită în sport dar și la anumite triburi presupune utilizarea armelor, în așa manieră încât rezultatul final să se soldeze cu răni minore ale celor doi sau mai mulți combatanți. Simbolistic folosirea armamentului într-o asemenea formă de luptă intră sub incidență unui control al agresivității în formă cultural-socială. Regula de bază este cea a acceptării unanime a sistemului de luptă, altfel, forma nondistructivă metamorfozând-se rapid în distructiv.

Agresivitatea verbală apare atunci când un membru al comunității/grupului încalcă unul din principiile sacre. Sub forma unor imprecații (aceleași utilizate în mod frecvent în prezent de individul contemporan bolnav de coprolalie) ori luând aspectul unui duel sonor/cântec caracteristic comunităților arhaice, aceste clișee verbale elimină din context acțiunea fizică propriu-zisă, factorul declanșator de violență

Un rol esențial în diminuarea efectului violenței la nivel de grup îl au liderii acestuia. Ei sunt cei care trebuie să găsească metode pentru aplanarea conflictelor, pentru medierea și consolarea părților afectate, precum și pentru apropierea membrilor comunității, strângerea legăturilor. Formele de salut și sărbătorile, regăsite sub aceeași structură în toate culturile, sunt principii ce stau la baza bunei conviețuiri de grup. Sărbătorile reprezintă o ocazie pentru reconciliere, participanții apelând la cadouri ca semn de prețuire și respect. Totodată, momentul reunirii reprezintă o oportunitate pentru a arăta unui potențial agresor extern unitatea de grup.

Tot ca o metodă de control a agresivității este considerată a fi refularea simbolică, privită ca o cale de descărcare a tensiunilor existente la nivel de grup. Ironiile, tachinările, glumele sunt unanim acceptate ca mod de expresie a trăirilor interioare care, în alte circumstanțe, ar genera conflicte între membri sau între grupări adverse. Spectacolele de carnaval și de cabaret reprezintă supapa prin care indivizii simpli se pot transpune, ironic, în rolul unei autorități pe care nu o simpatizează, astfel sentimentele de ură acumulate fiind eliberate.

2.2.2. Frica

Frica îl determină pe om să reacționeze la stimulii externi, “toți oamenii suferă de frică. Cel care nu suferă de frică nu-i normal și asta nu are nimic comun cu curajul”. Frica îi generează omului diverse stări psihice, cea mai evidentă în prezent fiind cea a nesiguranței zilei de mâine care are mai multe stadii de intensitate, cel mai puternic putând determina reacții instinctuale greu de prevăzut, ca în cazul fricii legate de amenințarea foametei. Starea de frică semnalează/atrage atenția asupra pericolului ce planează asupra individului, grupului social. Ea poate fi spontană sau premeditată, ea fiind cea care sprijină “dominația și autoritatea păturii conducătoare”.

Sentimentul de frică are caracter transmisibil, cuprinzând fie un grup restrâns de indivizi ce și-au transmis unul altuia prin comunicare verbală sau nonverbală (gesturi, mimica feței etc) starea, fie o comunitate locală/regională/ națională, propagarea sporind în intensitate cu cât numărul celor atinși sporește.

Frica este cea care îl face pe om să se însingureze. În contrast cu senzația de teamă, de care omul se poate folosi pentru a scăpa de anumite pericole, de a le evita, frica îl paralizează, îi anihilează simțurile raționalului și îl împinge uneori către fapte necugetate.

Frica e o reacție, la urma urmei normală, în raport cu diverse fenomene și procese sociale (de la spectrul șomajului, teama de viața de Apoi, până la revoluție ori acte de terorism).

Totodată, regimurile politice din anumite state, numeroasele organizații cu putere decizională pe paliere diferite ale societății, multitudinea de instituții existente sau clase sociale propriu-zise, cu toate sunt factori generatori ai fricii.

2.2.3. Frustrarea

Într-o primă accepțiune, frustrarea este cea care îi determină omului acțiunea de moment, starea sa de agresivitate cu tendință spre violență, existând și ipoteza unei eredități a violenței, omul născându-se cu acest “sindrom”. Iar pentru a explica stările impulsivo-violente, totul este pus pe seama unei forțe psihice de o putere mult prea mare pentru a putea fi înfrântă.

Violența, în psihanaliză, este mereu un amalgam de furie, ostilitate, stări care nu au neapărat un exponent la nivel de conștient. Din perspectiva teoriei sale, indivizii acționează diferit în situații limită impuse, natura firii lor fiind puternic influențată de diferențele biologice ale mediului social în care aceștia își duc existența.

Omul este singura ființă care poate să comită premeditat acte cu caracter violent și singurul care poate să vizualizeze în prealabil consecințele acțiunilor sale. Faptul se datorează capacității sale de a judeca faptele, de a le analiza și de a emite teorii cu privire la ele.

Filtrul de analiză este cel care separă omul de animal și îl trimite în categoria superioară, acolo unde se spune că ar trebui să se comporte ca atare. Judecata, raționamentul sunt elemente determinante în separarea omului de animal, specialiștilor fiindu-le destul de greu să găsească elementele care îl determină pe individ să treacă dincolo de granița raționalului, ajungând adeseori să comită acte tot mai reprobabile. Iar o primă teorie ar fi cea legată de condiția agresorului în situațiile limită ivite, clipă în care, sub impactul forței psihice, orice altă valoare afectivă în raport cu victima este distrusă, înăbușită.

O altă teorie propune imaginea unui individ care tot timpul încearcă să se adapteze mediului din care face parte evidențiind o interdependență între agresiune și frustrare, atunci când procesul de adaptare eșuează. Ipoteza a fost contestată, criticile susținând că frustrarea nu conduce întotdeauna la violență, bazându-și afirmațiile pe stările de apatie sau urletele de neputință pe care le scot oamenii în anumite stări; tendința acestora de a da frâu liber în scris senzațiilor trăite.

Conform unei alte ipoteze, tendința spre a comite acte de violență crește cu cât subiectul este supus unei stări de excitație continuă care, de cele mai multe ori, îi întrerupe activitatea cotidiană. Energia transferată din exterior amplificând gradul de violență al subiecților supuși experimentului. Ulterior au fost efectuate și alte studii, menite a realiza diverse conexiuni între stimul și interpretarea acordată de subiect, acuzații nefondate stare de furie reacție necontrolată, ori situații de genul în care involuntar un individ se descarcă asupra altuia, deși acesta din urmă nu are o legătură directă cu ceea ce a cauzat starea de furie a subiectului.

Psihicul uman dispune de o largă și imensă sursă de stimuli agresivi pe care omul are tendința de a-i folosi în diverse moduri, distructiv, autodistructiv ori, dimpotrivă, non-distructiv, totul ținând de capacitatea individului de a-și stăpânii reacțiile. Sentimentul de frustrație este unul generat de intensitatea obstacolului întâlnit de individ, de viziunea pe care acesta o are asupra problemei cu care se confruntă, de pregătirea școlară/profesională a acestuia, dar și de aspirațiile către care tinde.

Frustrarea dintr-o altă perspectivă poate fi asimilată ideii constructivismului: resemnare; umor; reverie, reacțiile de violență/agresiune, ivindu-se doar atunci când subiectul este sâcâit. Altfel spus, frustrarea nu are tot timpul efecte agresive și de foarte multe ori agresiunea, violența, pot fi generate de cu totul și cu totul alți factori, dincolo de granița psihologiei: acțiuni pre-comandate; actul de a imita necontrolat un rol/un personaj dintr-un film sau joc video etc.; ori acțiuni menite îmbogățirii unui individ sau a unui grup anume, asasinate, jafuri sau diverse încercări de înlăturare a unor lideri politici.Fie că vorbim de personalitatea individului, de sexul acestuia, de mediul în care își trăiește acesta viața de zi cu zi, la orice pas se poate regăsi unul din elementele generatoare de posibile acte reprobabile.

2.3. Factori sociali

2.3.1. Religia

Violența, componentă definitorie a spațiului laic, își găsește locul și în planul sacru, ceea ce reprezintă prezența ubicuă a conceptului pe toate nivelele de existență ale individului. Violența devine astfel intrinsecă acestuia. Dacă profanul nu poate furniza informații exacte despre desfășurarea primului act de violență, sacrul prin intermediul Bibliei, prezintă cauzele, condițiile și personajele care au dus la acesta.

Actul de violență primordială a luat naștere la scurt timp după crearea lumii, în plan fiind prezente șase personaje: Dumnezeu, Adam, Eva, șarpele, Cain și Abel. Pornind de la relația dintre Dumnezeu (Creatorul Lumii și Făuritorul celor văzute și nevăzute), primul om (Adam) – făcut din ”țărîna pămîntului” și femeia acestuia (Eva), creată din coasta lui, putem observa raportul de subordonare, echivalent celui întâlnit în spațiul laic.

Există astfel, o relație pe verticală între Dumnezeu și Adam și Eva, o relație de tip piramidal care are la bază condiția celor doi, creați ca să ”lucreze și să (…) păzească” grădina Edenului și interzicerea accesului la ”pomul cunoștinței binelui și răului”.

Raportându-ne la planul profan se dorește implementarea unei legi și încheierea între Dumnezeu și Adam și Eva a unui prim contract social la nivel sacru.

Respectarea ”legii” impuse de Dumnezeu atrage după sine asigurarea unei vieți lipsite de griji. Își înstrăinează astfel libertatea (inexistentă pentru ei în fapt, dar prezentă în stare latentă la nivelul subconștientului) și se supun neconștientizând nevoile și așteptările ce se aflau în arborele cunoașterii.

Apariția celui de-al patrulea personaj, șarpele, duce la încălcarea regulilor și la înfăptuirea primului act de nesupunere. Șarpele, întruchiparea nevoii de cunoaștere, de evoluare, de nesupunere, duce la exteriorizarea elementelor telurice din care omul a luat viață.

Regula ”Să mîncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți” este încălcată din dorința de egalitate apărută în sufletul omului. Răscularea împotriva Creatorului la îndemnul ”vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” duce la o răsturnare de planuri ceea ce face ca relația dintre Dumnezeu, Adam și Eva să se transforme dintr-una pe verticală, într-una parțial pe orizontală.

”Eliberarea” a fost înfăptuită însă teama decăderii și înlocuirii sale (”Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele și răul. Să-l împiedecăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mîna, să ia și din pomul vieții, să mănînce din el și să trăiască în veci” ), îl face pe Dumnezeu să profite de raportul inegal de putere și să și-l supună prin ”forță”. Reacția la ”forță” a fost nașterea sentimentului de frică ce nu legitimează cu adevărat conceptul de putere ci îl recunoaște ca necesitate a menținerii și conservării integrității individuale.

Clivajul duce la revenirea omului la baza piramidei. Conștient fiind de sine, în această etapă, omul acționează în direcția construirii și consolidării forței sale.

În planul de acțiune, odată cu apariția lui Cain și mai târziu a lui Abel, fii lui Adam și ai Evei se creează o relație pură pe orizontală care presupune însă tot un raport de supunere: părinți-copii.

Pentru înduplecarea lui Dumnezeu și iertarea păcatului de nesupunere a părinților lor, Cain și Abel îi duc acestuia drept jertfă ”roadele pămîntului” și respectiv ”oile întîi născute ale turmei (…) și grăsimea lor”. Dumnezeu a respins ofranda plugarului Cain și nu a acceptat rodul ”pământului blestemat” din care doar ei, oamenii cu trudă trebuiau să își obțină hrana. În schimb jertfa lui Abel consta în creația lui Dumnezeu și a fost acceptată.

Raporturile dintre Cain și Abel se deteriorează, iar starea de tensiune culminează cu comiterea fratricidului. Primul act de violență a fost înfăptuit; omul s-a întors împotriva omului. Apare astfel o nouă consecință a păcatului, a nesupunerii primordiale. Omul este prezentat ca o ființă mult prea slabă, incapabilă să își gestioneze corespunzător trăirile și impulsurile ci are nevoie de cineva care să-l ghideze și să îi sugereze acțiunile – Dumnezeu.

Se conștientizează pentru întâia oară termenul de moarte și pecetea vinei și nesupunerii urmează să se transmită din generație în generație prin diversificarea modului de înfățișare și manifestare a păcatului. Sângele lui Abel a pătat pământul din care urmașii urmașilor lui Adam vor prinde viață purtând în ei pe veci primul act de violență.

Are loc o a doua izgonire a celui de-al doilea Adam (Cain) drept pedeapsă. Neacordarea pedepsei capitale îl face pe Cain să fie recunoscător în fața lui Dumnezeu să îl accepte și să respecte poruncile și îndemnurile sale.

Relația de supunere și recunoaștere unilaterală de tip piramidal se regăsește în fiecare societate, profană, sau sacră, rezultând o decădere a individului în individ și o înlănțuire în hățișurile vinei născătoare de violență.

Fig. 3. Reprezentare grafică a primului act de violență

Cain contra Abel

2.3.2 Mediul online

Jocurile online cu un conținut tot mai violent și cu îndemnuri la nesupunere socială, ruperea de realitate, pot determina în anumite circumstanțe apariția de fenomene extrem de periculoase în spațiul virtual.

Pericolele vin din lipsa unui sistem de control și monitorizare a acelui set de norme care reglementează realitatea clasică. Transpunerea acestora din spațiul real în cel virtual determină o recrudescență a răului, regăsită mai ales în jocurile video jucate în modul rețea, online ori individual, offline.

Pe de o parte, jucătorii sunt stimulați să obțină diverse recompense virtuale, iluzorii, determinându-i să petreacă tot mai multe ore în mediul virtual. Totuși, dintr-o altă perspectivă, lucrurile par a scăpa de sub control, pe lângă desocializare și ruperea legăturilor cu spațiul exterior, fenomenul în sine poate genera un extrem de activ proces de transgresare a violenței înspre spațiul real, iar efectele sunt cu mult mai devastatoare decât par a fi la o primă evaluare.

Nu puține sunt creațiile unor anumiți producători care se folosesc de stimulii emoționali, stimuli ce promovează acțiuni cu puternic impact violent: crimă, lupte și mult sânge.

Fig 4. Imagine din jocul ”Manhunt”, considerat a fi unul dinte cele mai violente creații accesibile tinerei generații

2.3.3. Familia

O altă componentă cu o determinare hotărâtoare asupra creșterii gradului de violență este dată de sexul individului. Este bine de știut că bărbații sunt cu mult mai predispuși spre violență. Băieții, spre deosebire de fete, sunt încurajați perpetuu de către societate să aibă o tendință mai agresivă, una în plan fizic, spre deosebire de femei, adepte ale unei forme de violență verbală ori vizuală, fapt ce a determinat apariția unei polemici în jurul ideii de emancipare a femeii ca vector al violenței.

Dintr-o altă abordare, familia în sine poate fi considerată ca fiind factor decisiv în stoparea ori, dimpotrivă, accentuarea fenomenului violenței. Evoluția comportamentului unui individ depinde foarte mult, fie că e vorba de latura constructivă, fie că e vorba de cea distructivă, de direcția și tăria educației pe care individul a primit-o în mediul familial. Familia este cea care poate încuraja sau descuraja formele agresive sau violente spre care tinde individul.

Imediat după răsturnarea unor regimuri totalitare, în societățile respective are loc un fenomen de percepție greșită a conceptului de libertate. Faptul că timp de câteva decenii părinților le-au fost interzise o sumedenie de drepturi, i-a determinat pe aceștia să exagereze cu privire la educația acordată celor mici. Părinții nu s-au opus setei copilului de a citi orice, de a viziona orice, chit că nu erau produsele respective pe măsura capacității consumatorului de a le înțelege. Predispoziția spre violență a copilului rămâne la fel de mare chiar dacă părinții îl pedepsesc tocmai pentru o acțiune de același tip.

2.3.4. Mediul înconjurător

Starea de agresiune/violență, poate apărea și în situația în care subiectul este supus unei surse de zgomot mult peste limita admisă, ori temperatura mediului înconjurător este cu mult peste normal, sau în condițiile unei aglomerații urbane. Zgomotul, conform unor studii, amplifică starea de agresivitate a indivizilor în funcție de intensitatea sunetelor emise, cu specificația că subiectul care reacționează trebuie să fie deja într-o predispoziție de a comite acte violente.

Traficul rutier poate genera stare de agresiune, ceea ce conduce la ideea că locuitorii din marile aglomerații urbane au o mai mare sensibilitate față de cei ce își duc traiul într-un mediu mai prietenos, punându-se tot mai des semnul egalității între zgomot, forța agresiunii și stres. Rezultatele studiului au mai arătat că omul are tendința de a fi agresiv indiferent de tonalitatea sunetului: înaltă, medie sau joasă.

Zgomotul provoacă agresiune și implicit poate conduce la violență întrucât irită oamenii, oferindu-le acestora doar o singură șansă de a se exprima, de a se face auziți.

Un rol important în atenuarea efectului agresiv îl are natura, existând o paralelă directă între mediul înconjurător și incidența stării de agresiune. Altfel spus, un mediu liniștit format din elemente de natură pură, poate reduce drastic intențiile agresive prin faptul că peisajul are capacitatea de a liniști și de a limpezi gândurile.

Un alt rol determinant în ceea ce privește violența îl are temperatura mediului înconjurător, studiile realizate reliefând tendința creșterii exponențiale a fenomenului, pe perioada anotimpului cald, numărul cazurilor de violență fiind cu mult mai mare, fapt explicabil prin conexiunile interumane ce sunt mai numeroase generate pe timpul verii, prin tendința omului de a-și părăsi mai des habitatul personal pentru a interacționa și a-și stabili astfel relații de comunicare cu semenii. Numărul de acțiuni violente probabile crește proporțional și din cauza activității rutiniere, odată cu creșterea temperaturii aerului .

Un individ supus unui șoc termic, va avea mereu tendința de agresiune față de semenii săi, va fi tot mai indezirabil, ostil, furios, un stres determinat de căldură.

În strânsă relație cu aceste elemente se află societatea, mediul social, în care se petrece evenimentul, poziționarea sa geografică și evident nivelul economic la care se află situată comunitatea în cauză.

Este bine știută legătura dintre nivelul educației individului, categoria socială din care face parte pe de o parte și actul violent, de cealaltă parte. Oamenii fără educație, împovărați de grija zilei de mâine, oamenii care aplică legile naturale ale supraviețuirii pentru a rămâne în viață. Este imaginea societății marginale din cadrul marelui colos numit megalopolis global. Adunate la un loc, sărăcia, foamea, proasta educație, de care beneficiază locuitorii cartierelor situate la limita teritorială a marilor orașe, conduc spre un îngrijorător indice ridicat al violenței. Paradoxal, referitor la aspectul socio-cultural al comunității, se remarcă o tendință mai agresivă la popoarele nordice din zona Scandinaviei.

La polul opus se situează comunitățile locale din zona Ecuatorului, mult mai rezistente la factorul stres al căldurii, datorită adaptării organismului la temperaturile zonei geografice. Cu cât se îndepărtează de Ecuator, populația iese din climatul său de calm și tinde să devină tot mai agresivă și violența ajungând până spre ceea ce se cunoaște ca vina culturii sudului pentru violență.

O altă cauză, amenințarea tot mai reală a creșterii nivelului Oceanului Planetar, determină un factor de stres în plus pentru zonele geografice din imediata apropiere, deșertificarea unor zone odinioară prolifice din punct de vedere agricol, ceea ce conduce către sărăcirea populației aferente, dar și către foamete. Coroborate, cele două elemente vor determina în viitorul apropiat o creștere a migrației masive a respectivelor comunități către zone mai ospitaliere în care evident vor da peste altele deja instalate acolo. Care se vor vedea în postura de a apela la forță pentru apărarea a ceea ce au.

Odată cu deșertificarea masivă a anumitor zone, va crește și temperatura atmosferică, factor prielnic pentru creșterea numărului de zile călduroase, lipsa unei ciclicități a anotimpurilor în zonele temperat continentale, ceea ce va culmina cu o creștere a sentimentului de frustrare, cauzată de pierderea condițiilor de mediu echilibrat și în continuarea celor expuse mai devreme, către un tot mai acut sentiment de stres generat de căldură (se știe că populația situată pe paralele tot mai apropiate de cei doi poli se adaptează extrem de greu condițiilor meteo extreme: temperaturi caniculare zile la rând, furtuni și mai nou, cutremure tot mai dese în zone cunoscute până mai ieri ca fiind liniștite din punct de vedere tectonic). Toate datele expuse mai sus reprezintă conglomeratul primordial pentru ceea ce ar putea fi un viitor tot mai nesigur, tot mai violent.

De altfel, o creștere infimă pe scara Celsius, sub un grad, poate determina nu mai puțin de 24.000 de crime la nivelul Statelor Unite. O creștere cu 2oC a temperaturii globale determină un plus la rata criminalității individuale de aproape 15%, în timp ce stările conflictuale de grup se înmulțesc în unele regiuni ale globului cu nu mai puțin de 50% în unele cazuri: se remarcă rata crescută a violenței domestice în India pe perioada sezonului secetos; în timpul migrației din Brazilia determinată de vremea ploioasă și un număr tot mai crescut de atacuri și crime în SUA și Tanzania.

Contrar așteptărilor, nu vremea este și factorul generator de violență de pe continentul african, alți factori sociali precum migrația, densitatea populației, rata mortalității infantile și proximitatea teritorială de graniță fiind la originea numeroaselor conflicte civile, înregistrate și mediatizate în ultima perioadă.

2.3.5 Vestimentația

Specialiștii din domeniul psihologiei au ajuns la concluzia că în relația de comunicare dintre indivizii realizată la nivel intracomunitar dar și intercomunitar, unul din elementele determinante în stabilirea conexiunii este dat de aspectul exterior al acestora, vestimentația. Indiferent de cui se adresează, vestimentația a reprezentat periodic o modalitate de expresie a atitudinii ființei umane conformă cu tendința modei existentă la nivel de societate la acel moment. Moda este pe de o parte procesul continuu de evoluție la care supusă imaginea individului în spațiul public de către designerii vestimentari, evoluție perpetuă pentru a răspunde astfel cerințelor și așteptărilor publicului consumator, dar și un criteriu de departajare socială.

Ținuta vestimentară a unui individ comunică. Datorită ei se stabilesc relațiile necesare bunei funcționări a societății, codul adoptat de individ putând oferi celor din jur informații privind: sexul; vârsta; rangul social; ramura de activitate economică; averea deținută; comunitatea din care provine. Vestimentația a constituit de-a lungul istoriei unul din tiparele de diferențiere socială, de grup, sau de clasă muncitoare, cunoscut fiind faptul că persoanele din clasele sociale superioare adoptă un stil vestimentar luxuriant, în conformitate cu poziția lor socială, în contrast cu ținutele indivizilor din categoriile nevoiașe, ori cu uniformele specifice spectrului economic, mult mai sobre și supuse unei linii unice, conservator-tradiționalite: muncitorii din uzine se remarcă prin ținuta formată din salopetă, cizme de cauciuc, bască sau cască de protecție; brutarii prin bonetă și halat alb; elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal prin uniforme individualizate, adaptate conform regulamentului intern existent la nivel de instituție educațională; doctorii prin halate de o anumită culoare în funcție de specializarea lor etc.

Asociată îndeosebi violenței în mediul școlar, vestimentația, ca vector al agresiunii cu potențial violent nu se raportează doar la acest sector al societății contemporane. Ipostaze similare pot fi întâlnite și în celelalte domenii ale activităților economice, în special în zona relațiilor cu publicul, sub forma unei violențe de ordin vizual. Aici, o ținută opulentă, extravagantă, neadecvată mediului de lucru poate fi generatoarea unei stări tensionate atât în mediul de lucru instituțional intern cât și în relația pe care funcționarii o au cu cetățenii, întrucât îmbrăcămintea reprezintă un indicator al statutului social al celui care o poartă.

Un rol esențial în limitarea efectelor agresive determinate de vestimentației îl deține cromatica ținutei adoptate de un individ. Culoarea hainelor este cea care acționează la nivel de subconștient determinând în funcție de intensitatea ei, agitație, sau dimpotrivă calm și relaxare. Pornind de la ignorarea importanței cromaticii vestimentației aleasă de individ pentru afișarea în spațiul public, combinarea, fără a respecta o logică anume, a mulțimii practic infinite de nuanțe, se poate formula una din premisele generatoare de agresiune vestimentară. Anularea efectului agresiv se realizează prin respectarea unor norme elementare ce țin de contrastul hainelor: în forma sa calitativă (nuanță pregnantă în haine și diluată în cămașa aleasă), sau în forma sa cantitativă (situație în care culoarea cămășii este cea evidențiată); contrast simultan determinat de asocierea plăcută a două culori, ori contrast succesiv asociat ideii de complementaritate cromatică.

Fig. 5. Neagu Djuvara, personalitate a vieții culturale românești,

remarcabilă prin ținutele sale vestimentare simple și elegante totodată

Pe deplin justificată, adoptarea de către liderii colectivului a unui cod de conduită vestimentară trebuie privită în primul rând ca pe o măsură de evitare a stărilor conflictuale de ordin intern și prin extensie în spațiul public prin relațiile stabilite cu exteriorul. Pe de altă parte, codul vestimentar stabilit ajută la uniformizarea mediului de lucru, mesajul care ajunge în afara acestuia, la un receptor ce urmează să stabilească un contact cu mediul respectiv, fiind unul al coerenței și responsabilității.

Codul vestimentar face parte din viața individului social, membru activ al comunității pe care o reprezintă. Ținuta pe care acesta o alege în spațiul public reprezintă suma unor reguli și rigori impuse de către mediul din care provine sau în care activează și ea se centrează pe următoarele direcții de acțiune: formală; semiformală, informală; cocktail attire etc.

Agresivitatea vestimentară este întâlnită în mediul public în primă ipostază în rândul tinerilor. Vestimentația reprezintă o modalitate de afirmare, de impunere a personalității, în contextul transformărilor pe care le resimt pe plan psihic și fizic. În plus, dezvoltarea personalității le accelerează și ritmul de asimilare a informațiilor vehiculate de mass-media, mulți dintre ei asociind propria gândire cu una exprimată de o personalitate publică prezentată de jurnaliști ca ”model reprezentativ” care la un moment dat poate genera atitudinea unei generații întregi la nivel planetar.

De asemenea, accesul tinerilor la conținutul informațional din spațiul virtual și din cel mediatic a determinat preluarea/ adoptarea/adaptarea unor elemente din vestimentația subculturilor întâlnite, văzute ca detalii de evidențiere a propriei personalități: tricouri cu diverse însemne; șepci inscripționate; pantaloni cu turul lăsat ori cu aspect uzat; coafuri strident colorate; talismane și alte bijuterii extravagante etc). Mulți dintre ei, din dorința de a-și masca temerile apelează la elemente ieșite din comun pe care ei le consideră, în această perioadă de căutări emoționale, drept lucruri normale, modalitate de exprimare a viselor și aspirațiilor, a obsesiilor și fetișurilor. Acestora li se adaugă elemente vestimentare ale culturii underground care surprind și șochează societatea înregimentată în norme și cutume ale normalului prin stilul agresiv de prezentare.

Fig.7. Reprezentări grafice ale agresiunii vestimentare: Maria Cristerna,”femeia –vampir”

Pe baza acestor date se poate vorbi la ora actuală de o redirecționare a stilului vestimentar, de creare a unor premise propice dezvoltării unor noi curente supuse unui proces de modelare dinamic, ale căror sisteme de codificare și de decodificare a simbolisticii utilizate aparține exclusiv grupului care a lansat conceptul.

Fig.6. Adepți ai mișcării hippie

O puternică dispută are loc în prezent în sfera mediului școlar pe tema importanței uniformei. Abolirea parțială a obligativității purtării ei de către elevi a generat în rândul opiniei publice apariția unei perioade de dezorientare generală, liderii sociali încercând să găsească soluții care să contracareze noile tendințe ce au urmat deciziei: apariția unor stări de frustrare în rândul copiilor determinate de luxul ținutelor vestimentare afișate de cei care proveneau din rândul bogătașilor etc. Pentru aplanarea situației soluția găsită de către educatori și formatori s-a concretizat în crearea unei uniforme unice/individuale care să identifice fiecare instituție școlară în parte, idee rapid adoptată de elevi care au văzut în măsura luată drept o șansă de a-și arăta apartenența la un grup. Stilul vestimentar este unul mai puțin conformist dar cu elemente specifice spațiului școlar în care activează elevii. O astfel de uniformă anulează practic ideea tradiționalismului vestimentar conform căreia toți elevii trebuie să poarte același model/tipar asemeni muncitorilor din fabrici, amintiți anterior, creionând imaginea unei libertăți democratice de exprimare, a egalității de șanse și a sexelor.

2.4. Rolul publicului și al mulțimii în propagarea violenței

Pentru a înțelege mai bine rolul publicului, al mulțimilor în propagarea violenței, trebuie înțeles individul, judecățile sale care ”nu se sprijină pe cercetări sau deducții logice, ci sunt, cel mai adesea, expresii dogmatice acceptate sub autoritatea părinților, profesorilor, bisericii și liderilor sociali, economici și de altă natură.”

Publicul poate fi definit ca o entitate omogenă, structurată după un set de norme și reguli bine stabilite și unanim acceptate de către membri care acționează organizat spre îndeplinirea unui deziderat comun. Publicul nu acționează haotic și rămâne fidel scopului stabilit inițial, influențat fiind de liderul/liderii pe care îl/îi urmează. Publicul nu trebuie confundat cu poporul, lumea întreagă. În funcție de prioritățile zonale se pot distinge mai multe tipuri de public: local;național;transcontinental etc. Dintr-o altă perspectivă se pot întâlni publicuri formate în jurul unor discipline sportive, ori având ca pasiune muzica sau arta. Totodată, publicurile se pot forma în jurul mijloacelor de informare în masă sau în mediul online, în rețelele sociale.

2.4.1. Public. Taxonomii

Există mai multe tipologii de clasificare a publicurilor care țin de atitudinea comportamentală a membrilor săi și în acest caz publicurile se împart în:

publicuri active dedicate tuturor problemelor societății din care fac parte;

publicuri apatice, sau inactive;

publicuri concentrate asupra unei singure probleme;

publicuri interesate de informațiile masmedia și a căror agendă zilnică e creată în funcție de mesaje transmise de presă.

Din perspectiva relației pe care publicul o are în raport cu comunicatorul de idei publicul poate fi intern (format din persoane aflate în interiorul organizației din care face parte comunicatorul) și extern (parteneri, alte instituții publice ori private). Publicul își poate exprima opinia cu privire la temele supuse dezbaterii în moduri diferite în funcție de efectul pe care tema respectivă îl are asupra existenței. În acest caz, își exprimă acordul și se identifică drept grupul de sprijin, poate dezaproba ideile expuse și atunci devine grup opozant, sau poate rămâne indiferent la mesajul receptat și devine grup neutru.

După caracterul geografic publicurile sunt:

publicuri naționale (include angajații presei locale, naționale, comunitatea din arealul dat, reprezentanții instituțiilor ce administrează zona respectivă, investitorii și consumatorii);

publicuri internaționale (presa internațională și angajații acesteia, comunitatea cetățenilor din zona din care se emit ideile, reprezentanții instituțiilor statelor terțe, beneficiare ale mesajului transmis, organizații internaționale, diaspora, organizații transnaționale, investitorii și consumatorii străini).

Lucrările de specialitate precizează că în anumite circumstanțe, crezul/motivația unui public poate suferi modificări, în comportamentul și atitudinile membrilor săi putând interveni opțiuni contrare total direcției inițiale. Aceste predispoziții spre modificarea atitudinii se realizează sub efectele a trei componente ce coexistă în relație de interdependență la nivel de mental colectiv.

Publicul/opinia publică trebuie evaluat/ă prin prisma complexului de idei cu valențe de linii directoare ce trebuie urmate, concepte emise de ”un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de importanță generală.” Aceasta este și condiția de bază pentru apariția și mentenanța ideii de public, situația ivită necesitând intervenții din partea societății pentru remediere, altfel sistemul fiind afectat și, prin urmare, putând apărea disfuncționalități ale mecanismului social.

Fig. 8. Tip de public format din participanți la un eveniment

2.4.2. Violența mulțimilor

Aglomerarea, ca formă de expresie a unității sociale, conduce și ea către violență. O demonstrează atât realitatea, dar mai ales studiile efectuate pe această temă. Istoria mulțimii, a grupurilor numeroase de indivizi, arată cum acestea au determinat schimbări majore în societate, spontan sau dirijate din umbră de organizații, partide și/sau state pentru satisfacerea anumitor interese.

Modul în care reacționează mulțimile a făcut obiectul analizei psihologilor, psihiatrilor, psihanaliștilor, dar și a oamenilor din alte sectoare de activitate (ex. comerțul cu amănuntul sau mass-media). În cele din urmă, acestei liste i s-a adăugat și clasa politică, unul din marii beneficiari ai manipulării maselor pornind de la teoriile enunțate acum mai bine de un veac.

Mulțimea poate fi privită ca: o formă agitată, respingătoare, neplăcută: imaginea unei aglomerații în trafic, în mijloacele de transport în comun sau la supermarket; o formă calmă liniștită: participanți la concerte, evenimente etc.

Trei sunt problemele care adună la un loc mai mulți indivizi creionând dimensiunile unei mulțimi. Acestea se raportează la problemele de cogniție cu care se confruntă posibilii membri, aflați în căutarea unei soluții pentru dilemele de grup ivite (soluția există, sau este în curs de descoperire), dileme care privesc aspecte legate de coordonare generală, toți participanții urmând să adopte aceeași formă de comportament pentru reușita planului stabilit (tranzacție importantă, comportament în trafic) și o a treia dimensiune privind cooperarea între membrii echipei, încercându-se eliminarea elementelor sociale egoiste sau neîncrezătoare care ar putea îngreuna reușita planului (forme de protest social).

Pentru a funcționa eficient mulțimile trebuie să beneficieze de premise ale existenței favorabile desfășurării acțiunilor propuse, un set de reguli care să mențină ordinea, disciplina și coeziunea internă, norme care să ofere posibilitatea fiecărui membru dreptul de a-și expune viziunea, indiferent de gradul său de cultură, inteligența grupului fiind în directă legătură cu capacitatea individuală cu mult mai diversificată a indivizilor care îl compun de a găsi soluții pentru scopul comun.

Iritarea, starea de nervozitate, pot apărea în clipa în care individul simte că planurile sale nu mai corespund realității din teren și de cele mai multe ori apare alternativa părăsirii fără violență însă, a mediului respectiv. Grupul/mulțimea din care acesta provine a ajuns într-o fază a supraomogenizării, etapă în care apare gândirea de grup și premisa pentru respingerea oricărei idei de inovare și de evoluție a mulțimii respective. Mulțime poate considerată și ”o adunare destul de numeroasă de oameni care intră în interacțiune directă unii cu alții într-un spațiu public”. Relațiile interumane sunt, prin urmare, motorul societății. Îi dau acesteia viață și o întrețin; fără acestea nemaiputând vorbi de viață socială, economică sau culturală, mulțimile reprezentând parte integrantă a comunităților din marile aglomerații urbane.

Aglomerarea/mulțimea, este eterogenă. Indivizii care o compun se află, de regulă involuntar, în același loc, conștienți unii de ceilalți, dar cu interese total opuse.

Totuși, mulțimile se pot forma și voluntar, sub auspiciile unor îndemnuri/chemări, spectacole, concerte, demonstrații, sau în momente de panică generate de catastrofe ale naturii ori de mâna omului.

Deodată, de la eterogenitatea idealului general se ajunge la un crez comun, cu această ocazie mulțimea tinzând spre un comportament unitar. Oamenii își exprimă la un loc nemulțumirile, dau frâu liber frustrărilor acumulate de-a lungul unei perioade de timp și cer cu toată convingerea lor schimbarea lucrurilor. Cer demisia celor vinovați, salarii mai mari ori implementarea unui sistem de reforme benefic. Dar, în multe alte cazuri, mulțimile militează pentru susținerea unei anumite persoane sau pentru protecția mediului. Considerate a fi extrem de periculoase întrucât, de la un anumit punct psihologic vorbind, acestea nu mai pot fi controlate eficient, de cele mai multe ori autoritățile le ignoră sau le pun la zid tocmai, spun ele, pentru a evita efectele distructive generate de neîndeplinirea obiectivelor propuse.

La fel se întâmplă și în cazul mediului virtual. Și aici se poate vorbi despre o mulțime de oameni, una conectată prin intermediul rețelelor de internet. Oameni care intră în interacțiune unii cu ceilalți, fac schimb de idei, crezuri și la nevoie generează atitudini și comportamente asemănătoare unor grupări prezente în viața reală, în spațiul public real.

O simplă situație poate declanșa o acțiune mai amplă la care să adere un număr important de indivizi care apoi, mânați de aceleași sentimente și idei, să aspire spre realizarea unui ideal generat de acea întâmplare care i-a adus împreună în același loc.

Mulțimea acționează precum un spirit colectiv, ca o entitate bine definită. Dacă în cazul mulțimii din spațiul real apar lideri care insuflă o anumită nuanță crezului comun, fapt atât de drag și plăcut oamenilor din planul politic care își pot implementa subtil ideile proprii, nu același lucru se întâmplă în mediul virtual, acolo unde nu anumiți lideri sună adunarea, ci multitudinea vocilor la unison, formată din frustrările comune ale utilizatorilor care nu acceptă ca lumea politică pe care ei o contestă cu toții, să intre în rândurile lor. Mulțimea virtuală este una emancipată, ale cărei nemulțumiri nu mai pot fi satisfăcute de simplele promisiuni făcute de anumite personaje din viața publică. Psihologic, mulțimea din online a atins acea limită a răbdării, fapt pentru care clasa politică evită pe cât se poate contactul cu astfel de entități.

Ca și în cazul lumii reale și în mediul virtual sentimentele și acțiunile sunt contagioase. Individul își poate, prin urmare, sacrifica interesul personal în detrimentul celui colectiv. Ba mai mult, sub influența mentalului mulțimii, poate ajunge să comită diverse acte contrare voinței, credinței sale, el supunându-se întru-totul direcțiilor prestabilite ori stabilite ulterior, nemaiținând cont de propriile obiceiuri.

Omul din mulțime poate fi pur și simplu fascinat de cele întâlnite, văzute sau simțite în grupul din care face parte. Voința și discernământul dispar, el devenind parte integrantă în sistem. În aceeași măsură în care anumite simțuri sunt anihilate, pe același regim de frecvență altele sunt amplificate. Individul se poate transforma radical: dintr-un ins aflat pe o treaptă superioară a civilizației, devine unul care abia pășește în civilizație.

De cele mai multe ori, mulțimea a acționat, sau acționează, asemeni unui “animal social”, de cele mai multe ori acțiunile acestuia generând violență, întrucât oamenii au tendința de a-și exterioriza în acțiune, pasiuni, frustrări, sentimente, vise, sub diverse forme de exprimare. În plus, mulțimea capătă o aură de ușoară invincibilitate. Are impresia că numărul mare de participanți îi conferă puterea supremă, niciunul dintre participanți neasumându-și un rol principal indiferent că în individualitatea lor sunt oameni cu funcții de răspundere, în mulțime cu toții fiind egali.

Mulțimea este mereu impulsivă, schimbătoare, irascibilă, adeseori irațională. Aceasta este mai mereu intolerantă, autoritară și mai ales conservatoare. De aceea, foarte mulți lideri ce au încercat să impună anumite directive mulțimilor, au fost apostrofați, huiduiți și alungați de la tribună. Ceea ce le-a lipsit sau le lipsește în prezent celor ce vor să se impună ca lideri este carisma. Un lider politic carismatic poate să atragă mulțimea alături de el, spre deosebire de un altul, aflat la polul opus. Mulțimea are nevoie de un lider sau de lideri puternici, determinați, care știu ce să obțină pentru bunăstarea celor care fac parte din ea.

De cele mai multe ori realitatea prezentată la nivel de mulțime poate să fie una deformată. Ori intenționat, ori ca urmare a limitării intelectuale ce se instaurează, după cum afirmam mai sus, la nivel mental colectiv. Iraționalul este cel care decide care realitate trebuie crezută: un periculos joc care poate genera foarte ușor violență.

Dintr-o altă perspectivă, pericolul generat de o mulțime este cel al imprevizibilului, altfel spus, mobilitatea grupului. Instinctual, participanții pot lua decizii bruște care să schimbe la propriu direcția de mișcare a mulțimii, generând situații inedite greu de stăpânit și de guvernat, mai ales dacă în urma unei asemenea mobilități, instituții publice au ajuns în mâna hoardelor. Mulțimea nu acceptă limite impuse, indiferent dacă sunt fizice sau psihice. Sub influența mentalului colectiv se întâmplă numeroase acte antisociale care în mod normal, la nivel individual nu s-ar petrece.

Un individ de unul singur nu ar avea curajul să ocupe clădirea guvernului spre exemplu, dar în consensiune cu mulțimea, poate să acționeze ca atare.

Pe de altă parte, cu cât numărul participanților este mai mare, cu cât ideile simpliste și exagerate sunt mai puternice, ori bănuiala se transformă în fapt incontestabil, cu atât periculozitatea crește, cu atât violența devine singura metodă de corectare a situației, pentru că în mulțime, ceea ce este la ordinea zilei se numește emoție și nu intelect. Aflate în situații de urgență, mulțimile se transformă, ajungând de foarte multe ori să fie măcinate în interior de lupte interne pentru supraviețuire sau pentru ieșirea dintr-o anumită stare de pericol.

De cele mai multe ori violențele stau departe de mulțimi. Ele apar doar atunci când în preajma cercului lor se ivesc grupări adverse ca interes sau orientare, altfel oamenii sunt predispuși de cele mai multe ori să evite stările conflictuale.

Omul, ca element al mulțimii, reacționează fără discernământ, mai ales atunci când dorește obținerea unui bun, produs, eveniment, pe care nu ar fi avut cum să-l posede în alte condiții, ori la care nu ar fi ajuns prea curând. Doar în astfel de situații se poate transforma radical mulțimea: promoții la supermarket, porți deschise la un important meci de fotbal etc. Istoria a demonstrat că mai multe victime au produs îmbulzirile către raioane, tribune, săli, decât în alte cazuri.

Aceste entități sunt animate de trei caracteristici esențiale pentru existența lor:

sociabilitatea înțeleasă drept capacitatea individului de a stabili și menține relații sociale pornind de la un set de trebuințe personale psihologice ce țin de spectrul afectiv, emoțional, control și protecție;

sodalitatea percepută ca reprezentând aptitudinea individului de forma sau de a se integra într-un grup pe baza unor trebuințe funcționale: obținerea de bunuri necesare supraviețuirii, protecție în fața fenomenelor naturii;

socialitatea, sau capacitatea individului de a se integra în viața socială a unui grup și de a participa activ la activitățile acestuia.

Individul din mulțime poate fi privit ca un tip „ivit pe neașteptate într-o civilizație îmbătrânită. În școli, cu care se mândreau cei din secolul trecut, nu s-a putut face altceva decât să se predea maselor tehnicile vieții moderne, dar nu s-a reușit și educarea lor li s-au dat instrumente pentru a trăi intens, dar nu și sensibilitate pentru marile îndatoriri istorice; li s-au inoculat în mod violent orgoliul și puterea mijloacelor moderne, dar nu și spiritul. De aceea nu vor să aibă nimic comun cu spiritul”. El știe să mânuiască noul, e atras doar de lumea materială, uită de trecutul său istoric și pare tot mai rupt de comunitatea spirituală. El apare sub masca unui individ rebel, mereu nesupus regulilor sociale, un ins barbar care încearcă să își impună ideile prin cele mai rudimentare mijloace posibile. Este proiecția marilor dictatori ai planetei, simpli produși cantitativi ai mulțimii care, pretinzând că știu foarte bine cum trebuie să guverneze îndreaptă națiunile spre haos, colaps ori războaie. El se poate asocia în grupuri, colectivități sau organizații în funcție de aspirațiile de moment ori a celor proiectate în viitor.

Fig.9. Tip de aglomerare

2.4.2.1. Ierarhizarea mulțimilor

Dinamica societății, ritmul alert căruia trebuie să i se adapteze periodic, face dificilă încercarea de stabilire a unei ierarhii unice a mulțimii. Din această cauză și clasificarea de față poate fi interpretabilă.

Mulțimile, sau masele, pot fi repartizate în funcție de mediul de acțiune, de structura lor, de factorii ce le imprimă direcțiile de orientare.

În unele accepțiuni, mulțimea este privită ca masă de oameni.

Tendința comportamentală a acestora conduce către următoarea clasificare:

mase deschise (mase populare aflate într-o continuă expansiune: mediul online fiind una dintre aceste mulțimi);

mase închise (mulțimi ce au ales stoparea expansiunii și generarea unei stabilități);

mase circulare (oameni aflați în interiorul unor arene sportive în principal, amfiteatre etc);

mase agresive (mulțimi adunate instant cu un țel bine definit, cu o țintă ce trebuie eliminată);

mase fugare (adunări de oameni ce se deplasează ca urmare a unor amenințări militare, naturale etc);

mase interzise (participanți la proteste, greve);

mase ce participă la diverse acțiuni cu scop precis de schimbare socială (oameni care iau parte la revolte, revoluții);

mase ce iau parte la diverse acțiuni festive (mulțimi formate cu ocazia unor târguri, expoziții, evenimente, sărbători publice);

mase invizibile (mulțimea spiritelor, duhurilor, întâlnită mai ales în credințele populare, cu precădere la populațiile tribale);

mase duble (formate din bărbați și femei, în grupuri distincte însă);

masele armate (taberele participante la un conflict militar);

mase de cristalizare (grupuri de oameni ce realizează unitatea unei comunități).

Indiferent de taxonomnie, masele reprezintă factorul determinant pentru existența unei comunități. Îi asigură coeziunea, unitatea, îi reglează prin metodele adoptate pulsul economic, cultural, sportiv și chiar politic. Îi asigură protecția și ordinea deopotrivă.

Pe de altă parte, poate genera, atunci când dezechilibrele sunt majore, instabilitate. Involuntar presa a manipulat populația. În istoria omenirii există pretexte care au stat și la baza unor puternice conflicte militare, mai ales în zonele geografice ale planetei unde comunitățile locale erau pașnice și nu aveau nicio determinare pentru a porni un conflict de amploare. Metodele utilizate au avut drept principală direcție și orientarea forțată a opiniei publice către linia, interesul manifestat de emițătorul agresiunii. Mulțimea devine principala ținta a informațiilor de neînțeles, dar foarte bine alese de către manipulatori. Ba mai mult, pentru a deruta și mai bine grupul țintă se apelează la tehnologia de ultimă oră, rezultatul general fiind unul al confuziei și al ruperii stabilității și unității masei.

Dintr-o altă perspectivă, mulțimea este una eterogenă, dominată de un antagonism puternic în ceea ce privește așteptările membrilor săi. Pe de o parte, “oamenii-masă”, de aceeași condiție intelectuală, cu suflete închistate care știu totul despre prezentul actual tehnologic, dar incapabili să conducă societatea când ajung în frunte. De cealaltă parte, o minoritate a indivizilor situați la un nivel cu mult superior celorlalți, apți să emită idei revoluționare și a căror metodă exclude din start utilizarea violenței atât de apreciată de prima categorie.

Asistăm la tendința maselor de a prelua de la elitele societății, minoritare, idei, concepte despre cum pot guverna, dar fără a avea puterea de a și prelua talentul acestora de a stăpâni lumea. Din rândurile unei astfel de mase pot ajunge în față false valori, false elite care pot prova mai mult rău decât bine societății, aplicând și forța pentru a-și impune ideile, ideologiile proprii, transformând democrația în dictatură. Într-o asemenea situație, oamenilor din mulțime nu le rămâne decât alternativa, în cazul în care forța utilizată de agresor este cu mult mai puternică, de a se adapta ritualului impus de lideri. Un raport inegal de forțe în care cei mulți și nevolnici ajung la mâna celorlalți cu mai multă determinare în a-și atinge scopurile: un continuu proces de hărțuire a primilor, rămași cu impresia unei false libertăți, dar mai tot timpul prizonierii celorlalți.

Fig. 10. Reprezentare grafică a unei mulțimi/masă

Tabel 1. Clasificarea mulțimilor

Societatea își are, psihologic, limitele sale și prin urmare, ciclic, își generează autodistrugerea. Rezultatul jocului conducător-supus poate fi unul de eliminare definitivă din scenă a unuia, sau altuia dintre actanți. Însă se pot ivi și situații în care, în timpul procesului, sunt respinse doar anumite părți dintr-un sistem, cele mai violente, sau cele mai deranjante, așa cum reiese din unele lucrări privind teoriile violenței civile.

Scene de violență mai pot fi generate și atunci când în rândul masei elementele de referință nu mai corespund, când intensitatea schimburilor de opinii, în contradictoriu crește, sau din cauza degradării tot mai accentuate a societății. Mișcările maselor au în acest caz drept scop reformarea întregii societăți. Deși multe se doresc a fi pașnice, apar și inerentele conflicte care se pot solda și cu victime de ambele tabere.

Atunci când masele sunt determinate în a-și îndepărta, violent, liderul despot, organizatorii acțiunii trebuie să țină cont de resursele umane pe care le au la dispoziție, de cele financiare și, mai ales, de capacitatea de organizare a acestora pentru ca planul să reușească. La toate acestea se adaugă momentul oportun punerii planului în acțiune. În plus organizatorii se pot lovi și de variabilele inerente oricărui eveniment, acele variabile date de neprevăzut, de imprevizibilitatea oferită de realitatea din teren, ori cea dată de factorul timp, sau de rezistența arătată de liderul ce urmează a fi înlăturat de către mase. De foarte multe ori, acțiunile în cauză se soldează utilizarea din plin a forței.

2.5. Scurte concluzii

În cel de-al doilea capitol al lucrării ne-am propus să conexăm elemente din sfera socialului, psihologicului, mediul înconjurător etc pentru a pune în valoare legăturile directe dintre elementele nominalizate în cuprinsul capitolului și propagarea fenomenului de violență la nivel planetar.

Așa cum am evidențiat, există o strânsă legătură între mediul social din care provin potențialii agresori care pot manifesta tendințe autodistructive concretizate în acțiuni sinucigașe sau de automutilare, ori care își pot canaliza stările agresive asupra celor cu care interacționează direct. Actele de violență comise pot fi individuale sau colective, se pot produce în spațiul public, sau în cel privat și mai nou în cel virtual.

Pe parcursul capitolului am menționat studii de specialitate, lucrări ale unor renumiți specialiști care susțin rolul fiecărui factor în parte, sau aflat într-o relație de interdependență, în generarea, propagarea și menținerea unei stări conflictuale, propice apariției violenței. Ca noutate, am încercat să evidențiem rolul climei în acțiunea agresivă a unei comunități prin prisma schimbărilor meteo determinate de încălzirea globală. Astfel, raportându-ne la acest element, trebuie să atragem atenția asupra unei posibile recrudescențe a violenței în anumite zone ale planetei supuse unor fenomene meteo extreme care pot determina metamorfoze majore ale mediului înconjurător din punct de vedere geografico-economic.

De asemenea, în timpul cercetării am descoperit că mediul virtual reprezintă punctul de întâlnire al nemulțumirilor și frustrărilor indivizilor, internetul devenind o reală tribună de exprimare pentru aceștia și un promotor pentru acțiuni concrete în spațiul real pentru utilizarea forței este una din metodele de a se face auziți.

CAPITOLUL III. FORME ALE VIOLENȚEI

3.1. Violența în spațiul public

3.1.1. Violența politică

Violența își diversifică proveniența, natura, forma, aplicabilitatea și gravitatea odată cu încheierea contractului social și formarea statelor. În contextul renunțării la dezvoltarea și utilizarea mijloacelor propri de apărare și prin acceptarea unui set de îndatoriri colective, statul dezvoltă o componentă protectoare la nivel de comunitate, care atrage după sine formarea unui set de legi care să sancționeze abaterile individuale sau de grup și crearea unei formațiuni armate care să asigure, prin acte de violență legitime, siguranța și bună-starea.

Având, atât la bază, căt și la vârf, individul, statul își arogă trăsăturile acestuia. Inițial prin intermediul unui pater familias (conducător) și mai târziu prin structurile statale moderne (guvern, parlament, partide etc.) violența devine o caracteristică omniprezentă a societăților. Statul în sine, prin apariția sa, produce un dezechilibru, posibil declanșator de violențe, prin crearea și sporirea inegalităților sociale. Clivajul interuman determină apariția inechității și absența egalității. Plecând de la Machiavelli care “sugerează că natura relațiilor politice este setea de putere, dorința de a domina; de aici conflictul dintre elite (dominante) și mase (dominate)” și ajungând la Hobbes care “arată că natura relațiilor politice este lupta pentru resurse (totdeauna insuficiente)” descoperim natura violentă intrinsecă a individului și implicit a statului.

Singura ființă născută pentru prietenie, înzestrată cu darul vorbirii și al rațiunii, cu înclinare spre artele liberale și cu pasiunea cunoașterii, omul, a deprins reacțiile violente și agresive ale animalelor și le-a însușit și le-a transformat în stil de viață. Violența dobândește astfel o caracteristică bivalentă de declanșare: pe verticală și pe orizontală. Manifestarea ei nu dezvoltă însă o trăsătură imuabilă. Actele de violență, indiferent de poziția și direcția pe care le ocupă pe axele de declanșare, dezvoltă un comportament de interdependență, determinându-se, influențându-se și/sau intersectându-se.

Impulsul declanșării pe verticală a manifestărilor violente este condiționat de acțiunile extremității superioare a societății (conducătorului, guvernului, parlamentului etc) care diseminează pe orizontală, la nivel de individ, o gamă variată de nemulțumiri, ce aduc atingere planului economic, educațional, medical, etnic, cultural, religios etc. Impactul acestei direcții de manifestare este unul covârșitor, angrenând în declanșarea și escaladarea sa un număr însemnat de indivizi și bunuri materiale, culminând în majoritatea cazurilor cu o instabilitate politică și socială, cu un declin economic și o stare de fapt incertă, care poate declanșa reintrarea în bucla conflictuală, abordând ca punct de plecare un alt subiect cu un grad mai mare sau mai mic de importanță față de cel precedent. În acestă etapă pot lua naștere acțiuni violente cu punct de declanșare pe orizontală (la nivel de mase), fără a implica o presiune descendentă exercitată de clasa conducătoare. Efectul secundar (un nou conflict), declanșat ex abrupto dezvoltă o tendință ascendentă, de întoarcere la cauza declanșatoare a efectului primar (primul conflict).

Finalizarea ciclului de perturbații socio-politice poate presupune o gamă variată de acțiuni, atât pe orizontală, la nivel de sferă politică, cât și pe verticală, de la aleși la alegători și implicit pe orizontală, la nivel de individ, printre care: apelarea la violența legitimă a statului și aplicarea acesteia prin: intermediul armatei, jandarmeriei etc; asigurarea unui climat politic stabil; implementarea unui set de măsuri care să aplaneze nemulțumirile participanților la destabilizarea socială etc.

Un statut special revine intervențiilor armate de instaurare și/sau restabilire a ordinii și păcii într-un areal geografic dat, de extindere teritorială, de asimilare a unor teritorii care să asigure o poziționare geostrategică pe harta relațiilor internaționale etc. În aceste cazuri, violența parcurge o direcție de propagare diferită. Având la bază un sistem internațional anarhic, acțiunile violente se declanșează pe orizontala verticalității superioare (la nivel de guverne), între două sau mai multe state și presupun neutralizarea unuia dintre actanți și instaurarea unei conduceri care să favorizeze interesele statului/elor învingătoare. Măsurile luate duc la declanșarea unei stări conflictuale pe orizontala verticalității inferioare (la nivel de indivizi). Însă, repercursiunile nu au un caracter local strict. Se pot extinde la nivel regional și/sau global prin apariția consecințelor, în special, de natură economică și de reorientare a interesului național.

Natura și gradul de implicare a populației și resurselor, fiind direct proporționale cu efectele acestora, permit clasificarea mișcărilor violente cu amprentă politică în acțiuni violente cu implicare politică directă și efect amplu:

revolta și violența urbană (spontane sau organizate);

rebeliunea armată sau/și rezistența (conflictele militare din Afganistan, Irlanda de Nord, Georgia europeană, state din Africa);

revoluția și contrarevoluția (Revoluția de la 1789, Marea Revoluție Roșie a lui Lenin, revoluțiile de “catifea” ori violente din blocul estic european);

starea de teroare sau represiune;

terorismul transnațional sau internațional (atentate cu bombe, asasinate etc);

războiul civil;

războiul convențional;

războiul nuclear.

În cazul în care societatea se confruntă cu acțiuni violente cu implicare politică indirectă și efect redus, acestea pot fi întâlnite sub forma:

actelor izolate de sabotaj sau a atacurilor asupra proprietății;

războiului gangsterilor și vendetelor;

terorismului politic intern;

luptelor gherilelor locale;

răscoalelor;

raidurilor de tip gherilă asupra unor state străine;

răpirilor;

luării de ostatici.

Implicarea și dezvoltarea de către sferele politice a unor comportamente și reacții violente constante, în plan intern și/sau extern, ar compromite status quo-ul intern și/sau internațional, declanșând o stare anarhică posibilă reconfiguratoare a sistemului politic. Acest lucru a condus la aplicarea unui set de tehnici menite să asigure o stare de siguranță și echilibru temporar, care să permită o acceptare mult mai facilă a declanșărilor politice violente, fiind considerate în această etapă esențiale pentru reintrarea într-un nou ciclu de echilibru.

Mitul, unul dintre primele instrumente politice de preîntâmpinare a manifestărilor violente indezirabile, a acționat „ca un adevărat tampon (amortizor moral) între putere și o anumită colectivitate. Șocul nemulțumirilor sau al căderii iminente a fost aplatizat”. Mijloc de manipulare eficient, mitul politic s-a folosit de o exacerbare a calităților și înzestrărilor actorilor politici, păstrându-și însemnătatea de-a lungul secolelor. De la regii sumerieni ai mileniului al IV-lea î.e.n. care își atribuiau rolul de locțiitori ai divinității supreme și apreciau forma de organizare politică (monarhie absolută) ca fiind de origine providențială, până la totalitariștii secolului al XX-lea care-i confereau partidului unic statutul de singură soluție pentru stoparea crizelor și falimentelor, variantă a așteptărilor fără alternativă.

Sloganul, prin proveniența sa etimologică de sorginte irlandeză (sluag’g’ainn) are o încărcătură conflictuală, reprezentând chemarea la luptă, însă “ca orice mijloace manipulatorii crează și o aparență de legitimitate”, inducând în anumite condiții o stare de liniște socială. Caracterul său bivalent de instigare și recunoaștere, îl face utilizabil atât în stări de schilibru social, de pace, cât și în perioade de revoltă și războaie.

Legitimitatea, la rândul său, are implicații esențiale în inducerea unui climat neconflictual. Recunoașterea de drept de către masele sociale a reprezentanților săi indică existența sau posibilitatea de constituire a unui mecanism de conlucrare a celor două sectoare (social și politic) în vederea stabilirii și atingerii optime a intereselor comune, a existenței unui dialog permanent, menit să eficientizeze dezvoltarea și implementarea de politici, a siguranței economice și a creșterii armonioase a condițiilor de viață etc.

Legitimitatea prezintă însă o dimensiune instabilă, cu trăsături efemere. Garantarea ei este strâns legată de asigurarea unui context de eficientizare mutuală. În sens contrar, votul favorabil, de susținere, este retras, garantarea intrând în sfera ilegalității.

Legitimitatea nu se limitează la spațiul intern al unei comunități, el extinzându-se în sfera relațiilor internaționale, statele recunoscându-și, sau nu, reciproc statutul și suveranitatea. Absența legitimității atrage după sine un ansamblu de reacții violente, cu caracteristici specifice, în funcție de sfera de manifestare: revolte, războaie, acte de terorism etc.

Conceput ca un factor determinant de echilibru și stabilitate a raporturilor interstatale, conceptul de balanță de putere “a luat naștere formal în istorie în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în Europa (…) într-un mediu internațional foarte slab conturat”. Opțiunea pentru constituirea unei configurări de natura balanței de putere, e strâns legată de existența unei configurații bipolare sau multipolare în care una din “marile puteri se dezvoltă pe un fundal revizionist (și) devine o amenințare la adresa securității și statusului tuturor celorlalte mari puteri ale sistemului”.

În această circumstanță, statele cu statut defavorabil fac apel la balanța de putere care presupune încheierea unei coaliții, înglobând astfel puterile lor relative și transformându-le într-o putere echivalentă cu cea a statului revizionist, scăzând riscul și probabilitatea unui atac al acestuia.

Balanța de putere nu își poate demonstra însă eficiența decât pe perioade determinate de timp. Intrarea sa în stare de colaps este inevitabilă din cauza trăsăturii violente a umanității, care, sub aspectul interesului național sau a binelui general, transformă starea de echilibru a sistemului internațional într-o stare beligerantă. Dovadă stau Primul și Al Doilea Război Mondial și declarația unuia dintre cei mai reprezentativi oameni politici ai vremii: “Suntem fericiți să luptăm pentru pacea lumii și pentru eliberarea popoarelor (…) pentru drepturile popoarelor mari și mici, pentru libera determinare a oamenilor. (…) Civilizația însăși pare pusă în pericol. Dar dreptul e mai presus decât pacea”. Utopismul păcii permanente promovate de idealiști nu a dus mai departe de idealul unei păci relative susținute de realiști. În aceste condiții se dezvoltă noțiunea de dilemă a securității. Termenul concentrează în esența sa imperiozitatea înarmărilor succesive a actorilor statali. Creșterea arsenalului armat sau a nivelului de tehnologizare militară a unuia dintre participanții jocului cu sumă nulă, induce în sistemul celuilalt o stare de vulnerabilitate, de inferioritate și de lezare a sistemului de securitate națională și regională.

Efectul unei astfel de acțiuni induce necesitatea permanentă a înarmării și diminuează tendința de manifestare violentă ca urmare a lipsei reciproce de informații cu privire la capacitatea arsenalului militar deținut. Indiferent de natura actorilor și de scena de desfășurare a acțiunilor lor, locală, regională, internațională, istoria văzută în plan politico-social, a fost și va continua să fie marcată de mișcările ciclice stereotipe cu determinare reciprocă: violență – nonviolență.

3.1.2. Terorismul politico-social

“Proiectat” ca act de violență superioară, prin natura sa amplă premeditată, a efectivului uman și material implicat, a impactului devastator afectiv uman, terorismul determină întrepătrunderea spațiilor public și privat.

Terorismul, fie politico-social, religios și/sau cibernetic, se declanșează ca act de violență publică prin vizarea unui efect cantitativ, de interes general, dar cu percepere individuală la nivel de spațiu privat. Atingerea directă sau indirectă a părții ca element generator al întregului generează o stare de labilitate psihologică, de intimidare graduală, de la individ la grupuri, la mase, la popoare, care vulnerabilizează unitatea statală și/sau internațională.

Prin complexitatea sa, termenul de terorism, derivat din latinescul terror, terroris (groază, frică, spaimă), a fost definit în multe moduri, nereușindu-se elaborarea unei variante unanim acceptate.

Terorismul politico-social, manifestare provenită din aplicabilitatea generală a termenului de terorism, are dublă direcție de distribuție a factorului declanșator de violență. Pe de o parte “elementul intențional, este de ordin politic, în sensul că actul de teroare este dirijat contra statului, organelor sale sau reprezentanților săi, împotriva organizației politice statale, sau formei sale constituționale”, pe de altă parte, elementul intențional este de natură socială “urmărind impunerea unei ideologii sau doctrine sociale sau economice, ori distrugerea unei orânduiri sociale”.

Globalizarea, starea de fapt a secolului al XXI-lea, a dus la extinderea impactului unui act de violență de natură teroristă. În acest context, delimitarea inexistentă între stare prin interconectivitatea și interdependența multilaterală face inexistentă diferența dintre termenii de național și internațional, când se ia în calcul aplicarea managementului de criză și capacitățile militare și financiare implicate.

Spațiul fizic, prin delimitarea sa teritorială, economică, culturală etc, se transformă într-un spațiu comun, prejudicierea oricărui perimetru sau element constituent, aduce atingere tuturor celor implicați.

Paradoxul constă în faptul că în acest spațiu există entități statale care “simulează” o deschidere spre restul actorilor politici prin raporturi economice, prin încheierea de acorduri internaționale, în fapt axându-se pe limitarea procesului de întrepătrundere ideologică, culturală, considerat ca fiind incompatibil și inevitabil sortit eșecului.

Deschiderea parțială a statelor, cu precădere a celor din Orientul Mijlociu, precum și interesele geostrategice occidentale crează un mediu tensionant, cu o predispoziție ridicată spre acte violente radicale, de natură teroristă, cu caracter bilateral.

Terorismul nu poate fi caracteristica exclusivă a unor entități dintr-un anumit areal geografic. Terorismul este un element structural, prezent în fiecare organism statal sau non-statal, la care se face apel în vederea atingerii unor obiective. Componenta declanșatoare și modul de abordare a actului în sine, sunt cele care diferă și care acordă, sau nu, manifestării violente o trăsătură legitimă.

3.1.3.Terorismul religios

Sintagma de terorism religios a fost „construită” și promovată de către instituțiile media prin prisma relației strânse cu dimensiunea politică a fenomenului de violență.

Între violența politică și violența religioasă există strânse legături, numeroase atentate comise de organizațiile teroriste având ca punct de declanșare riposta la adresa intruziunii sau a tentativelor de intruziune a unei puteri statale în perimetrul de existență al unei entități suverane. Conexarea conceptelor de terorism și religie decurge din înregimentarea factorilor de acțiune (a indivizilor) într-o ideologie fundamentalistă.

Protestele religioase, cu puternice accente de violență s-au dezvoltat și continuă să se manifeste pe două direcții:

menținerea liniei clasice a ideilor, legilor și obiceiurilor impuse de religie, a canoanelor socio-culturale specifice zonei islamice și izolarea liderilor considerați a fi încălcat linia Coranului;

conceperea și aplicarea de strategii împotriva țărilor considerate de fundamentaliștii islamici drept vinovate pentru declanșarea și menținerea stărilor de tensiune din lumea arabă.

Conceptul de Războiul sfânt (Jihad-ul), s-a format pe ideea fundamentalismului, viziune a comunității religioase, putând fi privit ca o luptă împotriva a ceea ce este contrar literei și spiritului Coranului.

În rândul fundamentaliștilor islamici coexistă, două aripi, una a extremiștilor care se folosesc de religie pentru a-și impune orientările, de cele mai multe ori, politice, cealaltă a credincioși care respectă cu sfințenie litera Coranului.

Fig. 11. Fundamentaliști islamici, arzând în public steagul S.U.A., considerate a fi principalul inamic

Granița dintre cele două grupări este una flexibilă, existând migrații dintr-o zonă în alta, întrucât din perspectiva lor, Islamul este singura religie menită să manifeste pe Pământ, deoarece Allah este singura entitate care poate aduce liniștea și pacea. Islamul reprezintă singura soluție pentru toate problemele, de la politică la viața particulară a indivizilor, până la modul de organizare a lumii și a statelor.

În rândurile combatanților se regăsesc și cetățeni occidentali pentru care islamul reprezintă o enigmă, ei fiind de facto simpli adepți ai ideologiei și nu ai religiei, utilizându-și resursele financiare în scopul susținerii și consolidării organizațiilor cu potețial caracter terorist.

Acțiunile teroriste izolate, realizate de grupuri restrânse sunt folosite ca pretext de statele occidentale pentru a-i sancționa militar pe insurgenți.

Tendințele expansioniste, economico-culturale mai ales, puse în aplicare de Occident, fac victime în rândul statelor aflate în sfera lor de interes ceea ce poate determina apariția unor mișcări de rezistență locală. Politic vor exista premisele pentru continuarea procesului de globalizare, dar la nivel ideologic, războiul va fi departe de a se termina vreodată.

3.1.4.Violența în mediul școlar

Cea mai vulnerabilă în fața fenomenului de violență dintre toate categoriile sociale este cea a copiilor. Timpul petrecut în fața calculatorului, tendința de a împrumuta elemente din conduita întâlnită în mediul virtual îi determină pe cei mici să se transforme, la rândul lor, în proiecția în spațiu real, a ceea ce părea a fi doar un personaj ficțional.

Familia ignoră consecințele la care se va expune pe viitor copilul/adolescentul din clipa în care acesta va deveni adult. Părinții nu mai au timp pentru a educa așa cum trebuie pe cel mic, considerând că prin a angaja o bonă, sau rugându-i pe cei mai vârstă din familie să aibă grijă și să supravegheze copilul au rezolvat problema educației și a rolului pe care ei ar trebui să și-l exercite.

Când copilul resimte lipsa afecțiunii, a implicării celor din jur în educația apar premisele ca, în loc să se joace împreună cu alții de vârsta lor, în loc să socializeze, mulți dintre copii/adolescenți se închid într-o lume a lor, una imaginară, a victimei, riscând ulterior, în spațiul real, să devină acele elemente sociale neadaptate și suuse unei tendințe de a se răzvrăți împotriva ordinii.

Tinerii din ziua de azi sunt tot mai absorbiți de lumea digitală, desconsiderând natura, mediul înconjurător. Ei intră într-un puternic proces de simbioză cu mediul virtual, ceea ce, precum în cazul sevrajului generat de lipsa drogurilor, determină odată cu ruperea de online și trecerea în offline apariția unor stări emoționale și psihice asemănătoare șocurilor traumatice. Cauza apariției unor astfel de situației este pusă pe seama faptului că timpul petrecut de tineri în mediul virtual este folosit de acesta din urmă pentru a rescrie efectiv anumite funcții ale creierului așa cum se întâmplă la consumatorii de heroină, cocaină, ecstasy sau alte droguri.

Utilizatorii de internet cărora, de exemplu, le-a fost blocat accesul la rețea au manifestat stări de agitație nejustificată, ritmul cardiac mult peste limita normală, la fel și tensiunea. Analizele medicale efectuate au scos în evidență și modificări ale cortexului asemănătoare, în unele cazuri cu cele generate de boli specifice creierului precum meningita. Mai mult se pune tot mai mult accent în ultima perioadă pe un nou fenomen cu implicații negative asupra mentalului ”phubbing phenomenon”.

Abuzul căruia este supus creierul utilizatorului de internet în timpul îndelungat pe care acesta îl petrece în fața calculatorului poate produce, așadar, la nivel de cortex mari transformări: scăderea ratei de atenție, a creșterii inexplicabile a stării de surescitare și de emoție, amplificarea stării de impulsivitate/agresivitate acestuia, tendința de a obține, asemeni ipostazelor trăite virtual, recompense în spațiul real. Cei mai mulți dintre copiii utilizatori ai mediului online ajung să considere lumea reală ca pe o altă fereastră a jocului/timpului virtual, una pe care o consideră nu la fel de bună precum cea ireală. Pe lângă anxietate și depresie, spațiul virtual determină și apariția personalității multiple la adolescenți, sau a problemelor de atenție și de gândire (lipsa concentrării, ruperea de realitate, tendința de acționa fără o gândire în prealabil asupra consecințelor etc).

Sectorul educațional reprezintă și el o proiecție perfectă pentru ilustrarea conceptului de violență. În mediul școlar, violența a existat din toate timpurile și s-a manifestat prin impunerea unui grup sau altul în detrimentul oponenților. Pedepsele la adresa agresorilor erau pe măsură: cei în cauză erau fie eliminați pentru o perioadă din mediu, ori se alegeau adesea cu nota scăzută la purtare.

Prin violență în școală se înțelege orice formă de manifestare a unor comportamente precum: exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare, amenințare, hărțuire; bruscare, împingere, lovire, rănire; comportament care intră sub incidența legii (viol, consum/comercializare de droguri, vandalism–provocarea de stricăciuni cu bună stiință– furt); ofensa adusă statutului/autorității cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverențioasă față de cadrul didactic); comportament școlar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în școală și orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului școlar în vigoare.

Dintr-o altă perspectivă, lucrările de specialitate sintetizează câteva tendințe asupra formelor de manifestare a violenței în școala contemporană:

trecerea de la violența fizică, directă, vizibilă, legitimată și încurajată, uneori, la forme mai subtile, mascate sub forma unei violențe de tip simbolic, situată la nivelul valorilor promovate, la nivelul tipurilor de relații din spațiul școlii și a impunerii unor anumite modele dezirabile de comportamente;

proliferarea violențelor în școală care au ca fundament diferențele etnice, religioase, de statut social sau de gen;

multiplicarea formelor de violență asupra profesorilor;

creșterea numărului fenomenelor de violență gravă în școală, care intră sub incidența legii (crime, violuri, utilizarea armelor de foc) ca urmare a escaladării violenței societale;

difuzia fenomenelor de violență din afara școlii sau din imediata apropiere a acesteia, la spațiul școlar propriu-zis.

Violența din spațiul educațional reprezintă o formă complexă de exprimare socială. Are pe de o parte, o determinare pornită din mediul familial, comunitar dublată de o influență generată de factori psihologici și culturali întâlniți în spațiul școlii. Violența este un cumul de subviolențe: forma importată din afara școlii în strânsă conexiune cu cea din interior la care se adaugă violența adulților (tutori, profesori etc) asupra elevilor precum și actele de violență ale elevilor la adresa profesorilor.

Comiterea actului de violență școlară este determinată de mai mulți factori psihologici: de ordin familial (climat nefavorabil unei dezvoltări corecte din punct de vedere al educației); de ordin școlar (supraaprecierea aptitudinilor, divergențe privind conduita, conflictele între elevi). Acestora li se adaugă aspectele privind factorii interni generatori de violență (frustrări specifice vârstei) dar și elementele externe din sfera socio-culturală, psiho-afectivă.

Dar nu toți copiii care prezintă stări de frustrare devin și violenți. Unii dintre ei se retrag într-o dimensiune a realității doar de ei cunoscută, reacționând agresiv sau violent în clipa în care percep atitudinile celor din preajmă ca fiind agresive ori pentru a li se comite o nedreptate. Defectul de percepție a realității este cel care stimulează reacțiile pe care aceștia le vor transpune în relație cu potențialii agresori. Ei ”acționează pe baza prezumției de ostilitate sau de amenințare, nedând prea multă atenție la ceea ce se întâmplă de fapt”.

Astfel de copii sunt extrem de vulnerabili din punct de vedere al stărilor emoționale, înclinațiile lor spre ostilitate manifestându-se încă din primele experiențe, contacte realizate cu mediul școlar. În timp ce o parte a lor reușește în primii ani de școală o corectare a comportamentului, cealaltă se confruntă tot mai des cu stările conflictuale, fiind incapabili de a stabili relații armonioase cu colegii ori profesorii și fiind predispuși a deveni delicvenți în perioada adolescenței.

În cazul fetelor, atitudinea lor antisocială rareori se transpune în acte de violență fizică ci mai degrabă în adoptarea unei atitudini de protest social prin gestică și limbaj ori prin începerea vieții sexuale cu mul timp înainte în raport cu celelalte fete, fapt văzut ca o formă de ”maturizare”, de trecere în lumea adulților.

Transformarea și adaptare generațiilor în linia impusă de dezvoltarea tehnologică atrag după sine acordarea unor noi valențe conceptului de violență, care nu se rezumă la a fi un act efemer cu acțiune locală. El suferă, prin intermediul mijloacelor de comunicare virtuale, un efect de translație din spațiul real, noul mediu conferindu-i și posibilitatea de a fi reactivat ori de câte ori utilizatorii, surse de emanare a violenței, sau doar receptori pasivi ai actului în sine, doresc. Importanța acordată actelor care imediat producerii sunt promovate și descrise pe rețelele de socializare se înscrie în linia narcisismului trasată de sociologi, psihologi și psihiatri.

În strânsă corelație cu dezvoltarea factorului violență în spațiul real pornind din mediul școlar se află fenomenul abandonului oricărei forme educaționale în formă prematură (imediat după începerea ciclului de învățământ), fie în forma sa de maturitate (spre finalizarea uneia dintre formele: preșcolar; primar; gimnazial; liceal; universitar etc). Elementele favorabile abandonului, sunt identificate și catalogate de către specialiști în trei substraturi.

Primul, reprezentat de mediul familial în care sunt incluși dificultățile materiale, tiparul educațional parental, modelul fratern, mediul familial dezorganizat, incluziunea tinerilor în activități ilegale ori aflate la limita legii, activități lucrative sezoniere, lipsa încrederii în procesul educațional sau migrația populației.

Cel de-al doilea substrat se raportează la modelul oferit de comunitatea din care provin cei predispuși să abandoneze școala. Din această perspectivă, sunt identificate trei aspecte majore care afectează educația tinerilor, în special a fetelor: condiția măritișului timpuriu, specifică spațiului rural ori comunităților rrome; nașterea unui copil; starea de insecuritate zonală; stoparea procesului educațional imediat după terminarea ciclului gimnazial.

Al treilea palier trebuie raportat la mediul școlar propriu-zis unde sunt identificați următorii factori: repetenția; neadaptarea tinerilor la mediul educațional; insuficienta comunicare la nivel profesor-elev și elev-elev.

Fig. 12. Hărțuire și amenințare versus violență fizică, două dintre cele mai întâlnite forme de exprimare a violenței în mediul școlar și în afara lui

Un domeniu aparte în privința violenței școlare o reprezintă mediul educațional african. Războaiele civile care au loc în numeroase regiuni ale continentului, coroborate cu accesul la armament a copiilor, considerați de către adultii combatantți drept adevărați și credincioși luptători pentru o cauză, au condus la numeroase atacuri cu proiectile în unele cazuri asupra instituțiilor de învățământ, principala nemulțumire a atacatorilor fiind generată de pedepsirea unui membru din gruparea agresoare, elev, de către direcțiunea școlii respective. Copiii sunt victimele celor care ar trebui să îi și educe pentru un viitor mai bun, sau ale clanurilor care seamănă groază și dezolare în mediul școlar african.

Deși există prevederi legale menite să stopeze flagelul, specialiștii reclamă tot mai des cazurile de abuz ale profesorilor asupra elevilor, dar și situațiile jenante la care sunt supuse persoanele de sex feminin atât din partea colegilor de aceeași vârstă cât mai ales din partea profesorilor ce predau la clasă. Foarte puține din statele africane au implementate legislații menite să îi pedepsească pe educatorii agresori, zonele din Vestul și Centrul Africii fiind cele mai expuse fenomenului de violență sexuală asupra copiilor în mediul școlar.

Autoritățile preferă să închidă ochii la abuzurile petrecute în școli, afirmând că vina este deopotrivă și a copiilor nu numai a cadrelor didactice. Pe de altă parte, incidența crescută a cazurilor de bolnavi incurabili, SIDA reprezentând cea mai întâlnită formă a bolilor, conduce și ea la o agresiune crescută la adresa copiilor din mediul școlar, studiile precizând existența a peste 4 milioane de copii infectați cu virusul HIV.

Pe lângă oprobriul colegilor de clasă și al cadrelor didactice, copiii suferă de un continuu proces de stigmatizare și din partea comunităților din care fac parte, marginalizați și fără o susținere din partea adulților riscând și ei să intre în rândul delicvenților, victimelor exploatării sociale etc.

3.1.5. Violența sportivă

De-a lungul istoriei, rolul marilor evenimente sportive a fost dincolo de ideea de competiție, în urma căreia cineva trebuia să câștige în detrimentul celuilalt. La început, sportul era privit ca un eveniment dedicat zeilor într-un ritual ce implica și sacrul. Alteori onora imaginea și cinstea, milostenia conducătorilor supremi. Ulterior, avea să se transforme în Jocurilor Olimpice sau Campionatele mondiale pe diverse discipline.

Dacă pentru unele categorii de public ideea de a lua parte la eveniment este echivalentul susținerii evenimentului social în sine, pentru altele, conștiința a rămas întipărită în ideea ofrandelor din antichitate: grupări care privesc sportul ca pe o acțiune mult prea ancorată în ideologie. Sportul reprezintă un fenomen social, o apropiere între membrii comunității dar și între comunități. Fenomenul sportiv determină transformarea agresivității în efort pentru a atinge în final un scop respectând principiile concurenței conform unor reguli și tradiții transmise din generație în generație. Apelând la factorii emoționali generatori de pasiune, dăruire totală unui țel, competițiile sportive contribuie în proliferarea fenomenului violenței, epoca Imperiului Roman demonstrând înclinația spre agresivitate în sport: luptele între gladiatori din arenă, aici violența sportivă reprezentând contactul fizic existent între sportivi cu scop declarat de intimidare, de scoatere din joc a adversarului.

Sporturile pot fi grupate în trei mari categorii: combative (lupte, box etc), elegante (gimnastică, dans sportiv etc) și mecanice (altele decât cele de cazinou: bowling-ul). Fiecare generează un grad mai mare sau mai mic de satisfacție în rândul publicului. Bărbații optează pentru sporturile cu implicații de combativitate, femeile au ales sporturile elegante. Pariurile, pe care unii suporteri le fac pe victoria echipei favorite, sporește și ele gradul de plăcere/excitare al acestora atunci când rezultatul este unul favorabil alegerii făcute.

Violența se poate raporta și la o a doua dimensiune care poate avea o legătură, la un moment dat, cu acțiunea din teren. O dimensiune în care rezultanta implică și suporterii în urma unei decizii nefavorabile uneia/unuia dintre echipe/participanți la joc sau ca urmare a provocărilor galeriilor adverse.

Tipuri de violență în sport:

a) după combatanți: între suporteri; între suporteri și jucători; între suporteri și forțele de ordine; în această categorie nu sunt incluse acțiunile bețivilor.

b) după caracteristici: violențe spontane: în funcție de circumstanțe și de apariția unor factori puternici emoțional; huliganismul, violență în formă organizată (fără o legătură directă cu întrecerea sportivă; manifestări violente generate de nucleul dur al suporterilor unui club ca răspuns la provocările galeriei clubului rival); incidentele derulate înainte de meci și de coordonarea acțiunilor prin noile tehnologii de comunicare (GSM, internet);

c) catastrofele (prăbușirea tribunelor, morți): determinate de infrastructura defectuoasă, de organizare; de lipsa serviciilor de securitate etc.

Actele de violență se regăsesc pe arenele sportive într-una din formele de mai sus, individual, sau combinate mai multe între ele și au drept autori elemente antisociale recunoscuți drept fanatici suporteri ai unei echipe. Cele mai dese conflicte care se soldează cu victime, daune materiale se înregistrează în cazul acelor partide, catalogate de forțele de ordine cu risc maxim, care implică mari cluburi rivale, ori țări ce își dispută teritorial o anume parte geografică a lumii. Conflictele între suporteri pot avea loc atât pe stadion, minimalizate ca efect fizic, dar active puternic la capitolul ambiental și în afara arenei, pe străzile din preajma stadionului, sălii în care a avut loc evenimentul, în punctele de sosire/plecare a mijloacelor de transport în comun.

Publicul de pe arene deține un rol important pentru viața unui club. El este cel care ajută la consacrarea vedetelor dar și la minimalizarea importanței acestora, generându-le o stare continuă de insecuritate, de vulnerabilitate pe plan sportiv. Publicul este acel element care poate inhiba prin comportament capacitatea de concentrare a jucătorilor din teren, inclusiv pe cei ai echipelor gazdă ce ajung astfel să prefere meciurile disputate în deplasare.

De cealaltă parte, echipele din teren prezintă publicului un spectacol ce se înscrie dincolo de linia de demarcație dintre învingător și învins. Interesul combatanților este acela de a genera o atmosferă dinamică în care interesul spectatorilor să crească exponențial. ”Cu cât este mai interesant, cu atât mai numeros va fi publicul, ceea ce determină o creștere a vânzărilor de bilete și a audienței TV, ceea ce rezultă în profituri mai mari pentru echipe și deci o creștere a câștigurilor jucătorilor.”

Publicul participant la manifestările sportive este format din:

suporteri ocazionali, pasivi, care vin vin doar pentru spectacol și nu au spirit colectiv fără cunoștințe temeinice în domeniu;

suporteri stabili, activi, pasionați dedicați sportului, culorilor clubului și care însoțesc echipa în deplasările sale în țară;

suporteri pașnici;

suporteri cu risc de violență punctuală;

suporteri huligani specializați în violență (nucleul dur).

Fanatismul sportiv manifestat prin actele de huliganism poate căpăta aspecte tragice un rezultat catastrofal pentru echipa susținută: pierderea unui campionat, a unei finale de cupă etc se poate transforma într-o revoltă generală în care anarhia poate cuprinde străzile unei metropole.

Dar astfel de situații se înregistrează și cu ocazia altor evenimente: o demonstrație obișnuită cu alte mize decât cele sportive poate căpăta semnificații particulare în caz de degenerare când, la adăpostul unor încleștări între manifestanți și forțele de ordine, apar implicațiile nucleelor dure ale galeriilor cluburilor cu tradiție.

Printre acțiunile considerate ca fiind elemente componente ale violenței sportive, autoritățile au inclus: tachinările și provocările verbale de orice fel; scuiparea adversarilor; luptele fără armă; aruncarea cu obiecte (de la monezi și terminând cu bannere și scaune) în teren, spre arbitri, jucători sau alți oficiali prezenți la eveniment; utilizarea de mesaje obscene la adresa suporterilor adverși; folosirea ilegală a dispozitivelor pirotehnice în afara celor existente în protocolul semnat cu forțele de ordine (acolo unde s-a semnat așa ceva); utilizarea armelor letale; provocarea și generarea de busculade.

Privit ca o puternică industrie a economiei, sportul generând în unele state ale lumii venituri comparabile cu alte sectoare, domeniul pare a fi schimbat doar tehnologia în raport cu ceea ce reprezentau competițiile în trecut.

Violența înregistrată ca urmare a evenimentelor sportive reprezintă o formă adaptată celei existente odinioară, violența reprezentând un adjuvant, un element ce marchează irevocabil competiția în sine.

Sportul reprezintă o cale pentru exprimarea agresiunii ce există și care trebuie eliberată. În teorie se regăsesc patru aspecte ale problemei care pot constitui o etapizare a violenței: acumularea unei energii cu caracter distructiv; practicarea unei acțiuni sportive ce contribuie la reducerea către un nivel al normalității a stării agresive; acțiunea practicată generează ulterior plăcere; repetarea acțiunii pentru îndeplinirea celorlalte trei etape generează popularizarea sportului respectiv.

Violența actuală din sport depășește caracterul pur al celei de odinioară. Pentru spectacol și încântarea publicului, sportul a fost cosmetizat și transformat într-o nouă producție de menținut publicul în fața ecranului televizorului. Acțiunea, loviturile aplicate, în unele ramuri capătă accente melodramatice, multe dintre ele doar mimează actul violent, rezultatul fiind dincolo de ideea de spectacol unul cu efecte dramatice în plan real, atitudinea de imitator a telespectatorului determinând testarea în spațiul public, precum și în celelalte ipostaze prezentate aici, a scenelor vizionate.

Fig. 13. Colaj de imagini reprezentând diferite grupări de huligani

3.2. Violența în spațiul privat

3.2.1. Violența domestică. Trăsături generale

Violența manifestată în mediul privat, asupra membrilor familiei, dezvoltă o creștere îngrijorătoare, dacă se ia în calcul un aspect important în cuantificarea fenomenului: neraportarea către autoritățile abilitate a unui număr însemnat de cazuri, prin invocarea sentimentului de rușine sau a justificării actului în sine drept pedeapsă survenită în urma săvârșirii unor acțiuni defavorabile familiei, prin apelarea la normele cutumare ale comunității în care se produce agresiunea.

Violența conjugală își găsește originile în modelul moral, etic, educațional și cultural pe care membri familiei îl adoptă, având de multe ori și o amprentă imitativă, de asimilare a acțiunilor observate la nivel de familie, grup social intim, sau la nivel de societate, în ansamblul ei.

Atacurile violente adoptă o direcție regulată, repetitivă, în cadrul familiilor cu probleme sociale și/sau economico-financiare. Relația cauzalitate-efect în raportul probleme de cuplu versus acte agresive, crește direct proporțional, sau chiar exponențial.

Paradoxal, violența conjugală își face simțită prezența pe toate palierele sociale, alimentându-și existența din factori ca: gelozia, infidelitatea, dependența de alcool, potențialul financiar ridicat al unuia dintre parteneri, lipsa de comunicare la nivel de cuplu, absența consilierilor în situații de criză, precum și proliferarea violenței ca act de fapt al societății, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă clasice, sau a mediului virtual.

Acești factori se materializează în măsura în care tiparul mental emoțional și comportamental, la nivel de individ, permite acest lucru.

Formele violenței domestice cuprind o gamă variată de manifestări:

abuzul fizic – orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membri acesteia, care aduce atingere vieții, integrității corporale sau psihologice, ori libertății altui membru al aceleiași familii, periclitând în mod serios dezvoltarea personalității lui ori a familiei;

abuzul sexual – înțeles ca orice contact sexual neconsimțit de către partener, realizat cu sau fără ajutorul forței, prin folosirea unor elemente de intimidare, amenințare, hărțuire, constrângere;

abuzul psihologic sau emoțional – include comportamente inadecvate manifestate de către agresor, ce conduc la degradarea continuă și la umilirea partenerului de cuplu sau a copilului, luarea în râs a acestuia prin utilizarea unor formule de amenințare, de disprețuire sau de insultare publică a acestuia, aducând prin acțiunile în cauză atingere identității și încrederii în sine. Aceasta poate fi considerată cea mai distructivă formă de agresiune domestică;

abuzul economic – conceput ca fiind un act de control inechitabil asupra resurselor financiare, culturale sau sociale, de care dispune o familie. Abuzul economic poate fi perceput ca orice formă de interzicere a membrilor familiei de a avea acces la educație, la obținerea unui loc de muncă și/sau la negarea dreptului la proprietate;

abuzul social – se află în strânsă legătură cu abuzul economic în sensul că reunește în aria sa de manifestare toate obstacolele invizibile și intangibile care opresc membrii unei familii de la îndeplinirea planurilor propuse, sau de la exercitarea drepturilor oferite de Constituție. Ca elemente ale abuzului social mai pot fi menționate și glumele neadecvate, criticile privind aspectul fizic sau capacitatea intelectuală, precum și alte metode de control și supraveghere, ce contravin normelor și principiilor liberei circulații a individului în societate (verificarea convorbirilor, controlul telefonic, urmărirea, privarea de libertate sau refuzul accesului în căminul conjugal).

Violența domestică are repercursiuni deopotrivă, asupra femeilor, cât și a bărbaților, cu o creștere numerică substanțială a primei categorii, precum și a subsistemelor nucleului de bază a familiei, care îi cuprind pe copii și vârstnicilor.

Alături de femei, copiii sunt cei mai vulnerabili la atacurile domestice, în urma atacurilor repetate cărora le-au fost expuși, fiind necesară condilierea psihologică de recuperare, de lungă durată. În ambele cazuri sunt sesizate tulburări comportamentale, probleme emoționale și mentale.

3.2.2.1. Violența domestică asupra categoriilor vulnerabile

3.2.2.1.1. Familia. Portret psihologic

Medii propice dezvoltării actelor agresive generatoare de violență domestică sunt identificabile în toate sferele societății actuale, fără a se ține cont de factori precum poziția socială, nivelul educațional, situația financiară, vârstă ori apartenență etnică.

Membrii famiilor predispuse la violență dezvoltă o serie de caracteristici după care pot fi identificați abuzatorii, respectiv victimele: copii, femei, vârstnici.

Agresorul este de regulă o persoană care reacționează impulsiv, cu furie și izbucniri violente, mascându-și probleme personale prin blamarea celor din jur, încercând să rezolve diversele situații conflictuale apelând la violență. O persoană predispusă la a deveni agresor manifestă dorințe egoiste, are o stimă de sine scăzute și este cuprins de teama abandonului de către partener și de către copii.

Femeia victimă se definește pe sine în funcție de necesitățile partenerului, se consideră direct responsabilă pentru starea de agresivitate a partenerului și se interiorizează sentimental. O astfel de persoană ajunge în timp să se izoleze de cei din jur, apropiați, prieteni, familie și trăiește stigmatizată de ideea rușinii și a vinovăției.

Copilul agresat adoptă și el atitudinea femeii abuzate manifestând aceleași caracteristici. În plus, în astfel de situații apar probleme legate de activitățile școlare, de respingerea ideii de autoritate și de încălcare a legii. El se simte neajutorat și lipsit de putere, resimte pericolul generat de agresor și neputința rezolvării prin propria forță a conflictului îi induce o stare de frustrare și de neîmplinire.

3.2.2.1.2. Efectele violenței îndreptate asupra copilului

Actul violent ce are ca factor de impact copilul, poate fi definit ca manifestare de producere cu intenție, prin utilizarea diferenței de raport adult/copil, a unei răni ce poate afecta sănătatea fizică și/sau psihică, precum și integritatea fizică și/sau psihică a celui din urmă.

Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente și o condiție fizică ce-i face ușor de recunoscut. Ei prezintă: probleme fizice, boli inexplicabile, expuși la accidente în casă și în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă; probleme emoționale și mentale: anxietate mărită, simțământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri și moarte; probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viața mai fericită a colegilor; probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalți, probleme cu somnul, enurezie, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relații pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri și alcool, comportament defensiv cu minciuna; probleme școlare – neîncredere, eliminare, schimbări bruște în performanțele școlare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale; identificare cu eroi negativi.

Gravitatea efectelor actelor de violență asupra copilului are un impact major asupra opiniei publice care intră în contact cu ea prin intermediul canalelor mass-media, însă, la nivel de individ se produce o diminuare a impactului, agresiunea cu toate intensitățile sale fiind privită ca un procedeu de refulare sau ca un comportament de corecție.

Fig. 14. Violența verbală este una din formele de agresiune la adresa copiilor

3.2.2.1.3. Violența asupra femeii

Alături de copii, femeile reprezintă o altă categorie vulnerabilă a violenței domestice, semnificativă ca număr.

Agresiunile asupra femeilor respectă în majoritatea cazurilor un tipar ce presupune parcurgerea a trei etape: prima etapă – atașament reciproc al partenerilor, idealizarea conceptului de cuplu, prezența trecătoare și de intensitate redusă a unor pusee de violență care sunt catalogate ca fiind accidente; a doua etapă – agresorul abuzează fizic și emoțional de partener la scurt timp de la legalizarea relației (după prima lună), gravitatea actelor sale fiind resimțită de către victimă pe o durată de timp medie, de la ore la săptămâni; a treia etapă – cuprinde două posibile direcții: resemnarea victimei și încercarea adoptării unui comportament care să diminueze numărul și severitatea actelor de agresiune; refuzarea statutului de victimă și sesizarea autorităților cu privire la manifestările violente ale partenerului.

Evitarea situării în poziția de victimă se poate realiza prin respingerea comportamentului în prima fază de manifestare. Refuzul adoptării unei astfel de reacții are la bază o componentă afectivă: dragostea, lipsa unui set de valori umane, care plasează femeia pe o treaptă inferioară bărbatului și o dimensiune materială care se impune prin dependență financiară față de partener.

Fig.15. Reprezentare grafică a violenței asupra femeii

3.2.2.1.4. Violența asupra vârstnicilor

Persoanele în vârstă reprezintă o categorie aparte a violenței domestice. Cele mai întâlnite forme de agresiune îndreptate către acestea constau în neglijarea, abuzul ori maltratarea lor de către proprii copii ori de către rudele apropiate în grija cărora ajung. Abuzul comis asupra persoanelor vârstnice poate fi definit ca ”act singular sau repetat, sau lipsa unei acțiuni, adecvate, care se petrece în cadrul oricărei relații unde există o premisă de încredere si grijă, care cauzează daune sau stres unei persoane în vârstă”. Ageismul reprezintă una din problemele societății moderne care poate fi pusă și pe seama îmbătrânirii accentuate a populației la nivel global, indicată de altfel și de către statistici.

Cauzele determinante ale actelor de agresiune se regăsesc sub forma:

dificultăților economice din cadrul cuplurilor care au în îngrijire persoane în vârstă;

mentalității comunității din care aceștia fac parte;

trecerii de la statutul de persoană activă la cel de persoană suținută financiar;

moștenirii intergeneraționale a abuzului;

comportamentului afișat de cei în vârstă;

personalității vârstnicilor;

problemelor proprii ale agresorilor.

Abuzul față de persoanele vârstnice poate fi de ordin emoțional-psihologic, fizic, material sau sexual. Impactul emoțional este generat de folosirea unor cuvinte injurioase, acțiuni de intimidare și de hărțuire a bătrânilor, acte de cruzime mentală care determină stres psihic și aduc atingere deminității victimei. Latura fizică a abuzului implică folosirea fără încuviințarea titularului a fondurilor, proprietăților deținute de acesta, obținerea acestora prin falsificarea semnăturii sau prin înșelarea încrederii. Abuzul fizic se referă la orice act de violență care cauzează victimei vătămări corporale, dureri fizice etc. Abuzul sexual implică contactul sau expunerea sexuală fără consimțământ.

Fig. 16. Cerșetoria, formă a violenței la adresa vârstnicilor

3.2.2. Impactul violenței domestice asupra sferei publice

Violența domestică nu își reduce efectele la zona privată a indivizilor, ea se extinde spre sfera publică, afectând mediul economic.

Elementul comun celor două spații îl reprezintă victima. Vulnerabilitatea din mediul intim (familial) se transpune în mediul public prin deficitul financiar pe care victima îl cauzează, ca urmare a intervențiilor medicale și a tratamentelor alocate acestora, precum și a lipsei de randament la locul de muncă, sau a absenței pe intervale scurte, dar repetate, de timp.

Banca Mondială a sesizat, la nivelul Statelor Unite ale Americii, un deficit de patru miliarde de dolari, ca urmare a alocării acestora pentru recuperarea medicală a victimelor violenței domestice; dublu față de pierderile produse la nivelul economiei propriu-zise.

Performanța scăzută a victimelor la locul de muncă duce la diminuarea producției, atrăgând după sine pierderi financiare la nivel de instituție ceea ce implică o diminuare a taxelor și impozitelor furnizate către stat, ca urmare a micșorării cifrei de afaceri.

Agresorul poartă încărcătura indirectă a faptelor sale asupra economiei naționale, victima transformându-se în “agresor” direct al statului, pe plan financiar, prin repercursiunile ce survin asupra celui din urmă.

3.3. Violența în spațiul virtual

3.3.1. Terorismul cibernetic

Amenințările tot mai des întâlnite atât în spațiul real cât și în mediul virtual indică vulnerabilitatea societății secolului al XXI-lea.

Cyberteroriștii devin tot mai creativi, reușind să conceapă aplicații ce ajung în cele din urmă să infecteze computerele de destinație, cu un scop precis: obținerea de date cu caracter înalt de confidențialitate. Sursa atacată dispune de posibilități de protecție prin utilizarea unui program antivirus sau prin securizarea accesului la baza de date.

Fenomenul cyberterorismului nu a apărut odată cu apariția internetului, formele incipiente de terorism cibernetic realizându-se prin transferurile de viruși cu ajutorul dischetelor.

Conform principiului dominoului, virusul ajungea în final pe un computer cu informații ce puteau fi valorificate. Acest lucru a fost perceput mult mai bine odată cu explozia tehnologică și apariția internetului.

Cyberterorismul reprezintă o nouă dimensiune a războiului informațional. Este o formă ce se propagă online, gestionată pe de o parte de tabere cu scop bine determinat în planul acțiunilor teroriste, de grupări de adolescenți independenți unii de alții din punct de vedere geografic, dar uniți tehnologic, care urmăresc săvârșirea de acte infracționale.

Forțele armate utilizează puterea informației pe care, combinând-o cu avantajele oferite de internet construiesc cyberwar-ul (războiul informațional online), tehnică folosită de armata Statelor Unite ale Americii în conflictele de după septembrie 2001.

Războiul cibernetic presupune atacuri directe către anumite servere deținute de instituții publice, sectoare importante ale societății din statele recunoscute ca fiind dușmani ai agresorilor.

Atacurile sunt concertate din mai multe locații, fără ca deținătorul de drept al computerului dinspre care a pornit atacul, să fie conștient de implicarea sa. Încercările de a stabilire cu exactitate a hărții unui atac cibernetic, este deseori sortită eșecului, lumea virtualului fiind un organism viu, asemeni unui creier uman ce se dezvoltă. Învață, trăiește și se apară totodată. Asemeni creierului uman, rețeaua world wide web dispune de mijloace de contracarare a unor acțiuni externe.

Un atac cibernetic poate avea drept cauză:

utilizarea de software pirat care nu permite o actualizare la zi cu aplicații ce permit lupta cu programele-spion;

accesul neautorizat (accesul fără drept la un sistem informatic prin care se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic);

atacul generat de un virus (un program special creat pentru a pătrunde într-un sistem informatic cu scopul bine stabilit de a-l distruge prin multiplicarea sa și invadarea spațiului ocupat de diverse programe și sisteme de operare);

utilizarea ilegală a mijloacelor de plată online (se disting mai multe forme de fraude electronice: fraude legate de cărți de credit pierdute sau furate; fraude legate de cărți de credit produse și personalizate dar care nu au ajuns în posesia titularului de drept ceea ce presupune implicarea unor persoane din sistemul bancar; contrafacerea de cărți de credit; fraude legate de tranzacționarea online prin rețeaua internet; carduri obținute în urma unor cereri adresate instituției financiare și necorespunzătoare adevărului; fraude săvârșite în complicitate directă cu proprietarii de magazine);

punerea spre vânzare de produse care nu se află în posesia atacatorului, utilizând o clonă a unei pagini de internet a unui comerciant ce deține o cotă de piață ridicată (acțiunea de scamming).

Tranzacțiile online nu presupun prezența fizică a unui document emis de o bancă anume, fiind folosite datele de identificare obținute prin: subtilizarea cardurilor și copierea informațiilor de pe benzile magnetice urmată de returnarea obiectului; copierea datelor de pe cardurile utilizatorilor la bancomate; accesarea neautorizată a bazelor de date deținute de magazinele virtuale; interceptarea transferului de date; generarea unor serii valide ale cărților de credit folosind programe de tip keygen; schimburi de informații efectuate pe forumuri.

Sunt identificate mai multe forme de manifestare a acțiunilor de terorism cibernetic. Atacatorii utilizează mediul virtual pentru că acesta e un bun mijloc de propagandă și de publicitate și asigură posibilitatea de colectare de fonduri. De asemenea spațiul online oferă șansa de a informa, disemina și de a recruta noi adepți prin utilizarea unor canale de comunicații sigure, instruindu-i pe aceștia în tehnicile războilului cibernetic și a propagării lui. Prin internet, cyberteroriștii pot coordona și controla operațiuni ilegale diverse.

De la primul primul atac terorist produs și lansat în spațiul cibernetic situația la nivel modial a evoluat, mediul online devenind spațiul favorabil pentru promovarea unor idealuri care până la apariția internetului erau greu de adus spre cunoștință publicului larg.

Analizând cazul organizațiilor de tip Al-Qaida, sau Hamas, se poate observa tendința agresivă, în scop propagandistic pe care o exercită în mediul virtual. Pe site-ul official al organizației Hamas sunt expuse în mai multe limbi de circulație internațională rolul și menirea sa, relațiile existente între locuitorii de diverse etnii din zonă.

În mediul virtual au apărut și grupări de o cu totul altă factură, cu misiuni ce presupun furtul de date ale utilizatorilor individuali, agresiunea de tip spionaj și comerțul ilicit. Ultimele date indică o creștere alarmantă a numărului de atacuri cibernetice cu multe entități și guverne din spațiul asiatic în rol principal. Dincolo de cifra impresionantă a atacurilor (peste 47.000 în 2012 și peste 63.000 în 2013), demnă de luat în seamă este proporția celor care au căzut victime fără a conștientiza acest fapt: 66%.

Specialiștii au identificat patruzeci de state aflate la originea atacurilor, în fruntea activităților de spionaj regăsindu-se China cu 96% din infracțiunile comise, în timp ce majoriatea atacurilor ce vizează activăți economico-financiare provin din spațiul Europei de Est și din Statele Unite ale Americii.

Pe baza informațiilor colectate, s-a putut realiza o imagine a infractorului cibernetic. Majoritatea infracțiunilor sunt comise de persoane angajate într-un sistem, direct implicate în colectarea banilor (casieri, chelneri etc), dar și de membri din cadrul departmanetelor IT, de pază și securitate a instituțiilor, de servicii de mentenanță ori din compartimentul financiar-contabil. Pe lista atacatorilor cibernetici apăr și conducătorilor de firme și organizații, precum și persoanele colaboratoare. Atacatorul cibernetic urmărește să producă pagube, având drept motivație răzbunarea, obținerea avantajelor financiare, sau pentru distracție.

Principalele grupări ce comit infracțiuni în spațiul virtual sunt reprezentate de organizații de crimă organizată, organizații aflate în subordinea unor instituții publice, organizații a căror structură și administrare este necunoscută, atacatori independenți, atacatori – activiști, atacatori – foști angajați ai companiei spionate.

Atacurile cibernetice se împart în:

atacuri de tip malware;

atacuri ce vizează direct conținutul unor site-uri ori al unor rețele de calculatoare, prin spargerea sistemelor de sucuritate (parole, nume de utilizatori etc);

atacuri produse pe rețelele de socializare;

atacuri realizate prin utilizare de metode incorecte: insistență în a obține informații de la victimă;

atacuri fizice care presupun preluarea efectivă a controlului unei unități, rețele de PC-uri;

atacuri soldate cu furturi de date necesare pentru accesul la diverse conturi bancare;

atacuri de tip spionaj;

atacuri ce vizează sistemul de operare utilizat;

atacuri ce exploatează anumite vulnerabilități existente într-un sistem, informații primite prin intermediul programelor de tip spyware (programe de tip spion) instalate;

atacuri ce vizează transferul de date între anumite entități (unități bancare, ori cele dintre mijloacele de plată moderne și sistemul de recunoaștere din unitatea bancară aferentă).

Mijloacele de comunicare se transformă și adaptează noilor cerințe ale lumii digitale, individul social depinde tot mai mult de internet și își setează agenda zilnică în funcție de acesta. Unul din pilonii de bază al noii dimensiuni sociale este dat de timp, în raport de care sunt stabilite repere în ceea ce privește activitatea din toate sectoarele economiei mondiale. Internetul este cel care stabilește standardul temporal cel care dă precizia acțiunilor din spațiul real: aviație, telecomunicații, centrale nucleare, activități bursiere etc.

Calculatoarele care gestionează la nivel mondial viața de zi cu zi a societății își sincronizează ora în funcție de fluxul primit de la serverele specializate, o țintă permanentă pentru atacatorii cibernetici, în condițiile în care odată preluat controlul asupra unuia dintre aceste fluxuri haosul putându-se instala ușor într-o comunitate. Aceștia se folosesc în acțiunile lor chiar de membrii comunității atacate, mulți dintre aceștia conectați la internet dar nespecializați ori neinformați cu privire la metodele de atac ale teroriștilor cibernetici. Utilizatorii internetului sunt atacați și, fără voia lor, sunt transformați în arme aflate la dispoziția răufăcătorilor virtuali.

Terorismul cibernetic se foloșeste și de inovațiile apărute în sectorul medical, cele bazate pe elemente ce țin de domeniul informatice: stimulatoare cardiace ori alte implanturi destinate uzului individual, bazate pe transmisii radio tip wireless. Acestea sunt extrem de vulnerabile atacurilor teroriștilor, întrucât nu sunt programate să-și updateze software-ul existent astfel încât riposta în cazul unor încercări de intruziune în sistem să fie una eficientă. Un dispozitiv infectat poate reprezenta o amenințare majoră pentru mediul din care purtătorul acestuia face parte, virusul transferat pe unitatea infectată facilitând accesul hackeri-lor în sistem.

Atacurile teroriste virtuale prin intermediul virușilor ori a programelor de tip malware pot fi asemuite unor epidemii din spațiul real cauzate de virușii biologici. Diferența este dată de viteza de răspândire a acestora ceea ce face mai probabilă apariția unei pandemii virtuale, în fața căreia societatea ar fi cu mult mai vulnerabilă. Spre deosebire de un virus biologic care afectează o anumită arie geografică ce poate fi izolată până la găsirea unui antidot, virusul informatic este mult mai rapid, el putând infecta milioane de calculatoare aflate într-un areal cu mult mai mare decât spațiul biologic real, nefiind necesară existența premisei apropierii fizice dintre doi indivizi pentru ca să fie realizată matricea transmiterii de la persoana infectată la victimă.

În plus, inteligența atacatorilor cibernetici a generat apariția unei forme de virus de tip ”troian” (ascuns) nedetectabil de sistemul de algoritmi sistematic updatat de specialiștii în combaterea fenomenului, ceea ce face munca acestora și mai dificilă în crearea unui antidot. Această formă de virus poate fi implantată în sistemul informatic ales drept țintă și poate rămâne în fază latentă mult timp fără a fi detectată, fiind ulterior activată de o setare înscrisă în codul său, moment din care controlul asupra sistemului infectat ajunge în mâna teroriștilor cibernetici. Din fericire, grupările din care aceștia fac parte, în ciuda similitudinilor existente între virușii informatici și cei biologici, au evitat utilizarea formei din spațiul real, efectele acesteia asupra populației neputând fi la fel de ușor de controlat precum în cazul sistemelor informatice infectate.

Fenomenele infracționale din mediul online produc anual prejudicii însemnate pe plan economic cu efecte pe toate palierele societății.

Efectele se resimt mai ales în statele în curs de dezvoltare unde și cea mai mică variație a PIB-ului poate avea repercursiuni grave asupra mediului social, asupra populației active, în condițiile în care pierderile economiei la nivel mondial s-au cifrat în 2013 la peste 400 de miliarde de dolari. Transpuse în plan social, datele reprezintă echivalentul a 200.000 de locuri de muncă în Statele Unite ale Americii, sau a 150.000 în Uniunea Europeană. Altfel spus, cybeterorismul aduce mari prejudicii societății, competiției, schimbului de mărfuri mai ales că din punct de vedere economic fenomenul va crește vertiginos pe măsură ce afacerile din mediul online se vor dezvolta ceea ce se concretiza într-un un trend ascendent al furtului de proprietate intelectuală amplificând fenomenul.

Statisticile nu au însă un grad de încredere ridicat atât timp cât informațiile colectate sunt incomplete, multe dintre atacuri nefiind raportate din motive variate. Informațiile privind prejudiciile sunt furnizate de rețeaua Wikileaks, victimele cyberterorismului preferând să ascundă, pentru a nu le fi afectată imaginea publică, adevărul.

Costurile directe (pierderile imediate), cumulate cu cele indirecte (cheltuieli efectuate pentru acoperirea pagubelor, pentru securizarea sistemelor atacate etc) variază de la stat la stat, în funcție de dezvoltarea economică a arealului atacat, furtul de proprietate intelectuală de exemplu având un impact mai mare asupra unei economii bazate mai mult pe industrie și unul mai mic asupra economiilor din statele agrare.

Raportate la cele două entități angrenate în operațiune, victimă – agresor, costurile efective finale sunt în favoarea atacatorului, ceea ce transformă fenomenul într-una din atracțiile celor ce acționează în spațiul criminalității cibernetice. Prima, așteaptă deopotrivă să câștige de pe urma investițiilor făcute în domeniul proprietății intelectuale. Practic să obțină cu mult mai mult față de suma investită așa încât să realizeze și profit. Numai că, în cazul furtului de informații confidențiale legate direct de investiția inițială, încasările finale vor fi cu mult mai mici. Departamentul de Comerț al Statelor Unite ale Americii estimează pierderile companiilor, cauzate de furtul de proprietate intelectuală la 638 de miliarde de dolari anual. De regulă, cele mai mari cheltuieli sunt cele privind acoperirea sau eliminarea efectelor unui atac cibernetic. Comparativ, dacă în urma unui furt de date confidențiale etc pagubele au fost de 875 de milioane de dolari, costurile de acoperire au fost de 10 ori mai mari.

3.3.2. Violența jocurilor video

O subramură a violenței din mediul virtual, cu implicații asemănătoare în spațiul real, este cea a jocurilor video, în prezent tot mai complexe, ajungând să reproducă fidelitatea realității din spațiul social, cauzând generarea unui dezechilibru la nivelul psihicului uman. Petrecerea timpului în dimensiunea virtuală îi ajută pe jucători să își depășească stările de angoasă și de neîmplinire cu care se confruntă în spațiul real. Jocul video ajută la detensionare și motivarea sinelui. Dar e doar o mică parte pozitivă care este rapid anulată de alte aspecte mai periculoase.

Social, sunt identificate au fost identificate trei categorii, grupuri de adolescenți, utilizatore a jocurilor video:

categoria agresivă care vede prin violența întâlnită în jocurile video, un model de impunere a unui statut aparte în mediul real, actul violent fiind singura soluție în rezolvarea problemelor cu care se confruntă;

categoria victimelor formată din indivizi obișnuiți cu violența dar care nu o consideră o armă de luptă în spațiul real, preferând să stea departe, resemnați, de orice formă de luptă pentru statut, teritoriu etc;

categoria ”eroilor”, a celor care sunt conștienți de prezența violenței, de nocivitatea ei, dar care, spre deosebire de cei din categoria anterioară încearcă să nu ramână indiferenți la încercările de reducere și diminuare a acesteia.

Un copil, adolescent, tânăr se va orienta către unul din grupurile amintite anterior în funcție de rezonanța jocului cu trăirile proprii anterioare, cu ego-ul său. Copilul va fi atras de jocurile cu un conținut violent extrem dacă în interiorul său are acumulată o sumă de trări marcate de violențe care au rămas întipărite în mintea sa. Nu este vorba strict de pedepse fizice resimțite de subiect, ci pot fi incluse și situațiile de destabilizare emoțională: părinți divortați, separați pentru o perioadă mai mare de timp, perioade lungi trăite în companie bonelor etc. Dacă nu poate regăsi în cei din jurul său sprijinul de care are nevoie pentru a se vindeca, trauma se va adânci și recuperarea sa va fi tot mai greoaie, el desensibilizându-se treptat și devenind o țintă predilectă pentru adoptarea unui comportament agresiv.

Dacă în familie există armonie, liniște, dialog, un set de norme și valori clar instituite iar părinții sunt prietenii copilului și nu inchizitori, șansele ca acesta să devină salvator și nu victimă, cu atât mai puțin agresor, cresc exponențial. Pe când, la cealaltă extremă întâlnim cazurile de copii ce provin dintr-un mediu familial dezorganizat, fără un set de valori bine definit.

În cazul jocurilor video apare o nouă formă a violenței, una cultivată pentru egou-ul participantului la joc. Acesta este îndemnat să comită acte de violență, să elimine adeversari fără importanță simbolică dar care îi asigură evoluția și urcarea pe scara ierarhică. Cu cât are mai multe victime la activ, cu atât șansele de a deveni mai ”important” cresc. O violență narcisistă la care trebuie să ia aminte formatori și educatorii tinerei generații pentru că odată cuceriți de această dimensiune, adolescenții, copiii ajung să cadă pradă instinctelor violente pentru a fi, fiecare în parte, un tip de lider suprem și în realitate, precum se întâmplă și în virtual.

Efectele nocive ale jocurilor practicate pe internet pot dura până la 24 de ore din momentul terminării activității. Expunerea prelungită la scene de violență virtuală, deși conferă jucătorului abilități sporite în a reacționa rapid în diverse situații, generează o putere de concentrare ulterioară extrem de redusă. Două procese cognitive sunt extrem de importante la acest nivel: procesul proactiv cu implicații în păstrarea de informații ce sunt necesare unei decizii ulterioare și procesul reactiv, sau modul spontan de a lua decizii.

Aproape 50% dintre utlizatori sunt de sex feminin. La capitolul vârstă, acestea dominând clasamentul la secțiunea peste 35 de ani, în timp ce bărbații sunt conform acelorași surse mai numeroși la categoria 15-24 de ani.

În ceea ce privește tehnologia folosită, nu se remarcă tranziția către dispozitivele de tip smartphone, mulți dintre jucători adoptând varianta clasică a calculatorului de tip desktop, 73%. Până de curând cel mai important element al rețelei de internet utilizate era viteza, la ora actuală tot ceea ce contează este stabilitatea și fiabilitatea rețelei.

Studiile indică atenția persoanelor de sex masculin pentru jocurile de acțiune și cele de strategie. Analizele de piață arată o atracție mai mare a femeilor pentru jocuri axate pe activități de bucătărie, modă, centrate pe creație și investigație ori dedicate creșterii unui animăluț virtual. Specialiștii consideră această opțiune făcută de femei drept consecință a instinctelor lor interioare, a dorinței lor de a rămâne mereu cu mintea activă, logică și nepervertită. Un aspect negativ al utilizării jocurilor de către femei este tendința utilizatoarelor de a se considera victime, cu atât mai mare cu cât crește sexualitatea imaginii virtuale pe care femeile o adoptă pentru a le reprezenta în timpul jocului. Disfuncționalitatea poartă numele de efectul Proteus, un fenomen ce presupune adoptarea în viața reală a comportamentului virtual. Efectul are impact și mai ridicat dacă imaginea virtuală, avatarul, redă sau este copia fidelă a jucătorului.

Ca motive alese pentru joc, se remarcă dorința de relaxare, ori pentru umplerea timpului în stațiile mijloacelor de transport în comun. Cea mai puternică motivație este dată de dorința acestora de a interacționa social, de a colabora în vederea încheierii cu succes a unei misiuni din joc, ori pentru menținerea legăturii cu prietenii din grup.

După timpul efectiv dedicat activității de gaming în fiecare zi, jucătorii se împart în patru categorii: extremi (7%) – petrec în medie peste șase ore pe zi jucându-se, heavy (17%) între patru-șase ore, medii (42%) între două-patru ore și light (34%) sub două ore.

3.3.3. Pornografia virtuală

Fenomenul pornografiei online reprezintă o altă latură negativă a mediului virtual. Una cu implicații majore la nivelul percepției aspectelor legate de viața sexuală, de raporturile între membrii societății. Copiii sunt cei mai expuși riscurilor generate de activitatea pornografică desfășurată pe internet, prin vizualizarea unui conținut neadecvat vârstei și prin posibilitatea de a cădea pradă persoanelor adepte ale pedofiliei. De asemenea, dorința de a reproduce în mediul real a unor scene experimentate pe site-urile cu un astfel de conținut produc asupra copilului traume majore.

Cazurile de pornografie care implică și copiii, existente pe internet, devin tot mai numeroase și au drept cauză dorința acestora de a afla răspunsuri la întrebările pentru care societatea nu are un răspuns sau pentru care consideră că încă nu e timpul să răspundă.

Numeroase organizații non-guvernamentale au decis să ia atitudine și să determine autoritățile să ia o decizie drastică făcând publice numeroase informații care reliefează dramatismul din mediul virtual. În plus, organizațiile fac apel și la alți factori, părinți, educatori, formatori pentru a conlucra în efortul depus în vederea limitării efectelor generate în rândul tinerilor.

Pornografia online este direct răspunzătoare de apariția și menținerea dependenței de internet, unul din factori, care poate conduce către apariția tendinței agresive din partea utilizatorilor și nu în ultimul rând în transformarea acestuia într-un infractor-agresor atât în spațiul virtual cât mai ales în cel real.

Pornografia online este de două tipuri ”hardcore” (scene de viol, sex în poziții nefirești etc) și ”softcore” (scene ce se limitează doar la exemplificarea anumitor raporturi fără prea multe amănunte, scene des întâlnite și în producțiile cinematografice difuzate la cinema ori televizor). Din punct de vedere al conținutului inclus avem pornografie de tip adult (raporturi sexuale întreținute de adulți), infantil (scene cu adulți întreținând raporturi sexuale cu copii, ori copii între ei), zoofil (raporturi sexuale întreținute de oameni cu animale), necrofil (raporturi sexuale între oameni și cadavre).

Dintr-o altă perspectivă, se vorbește de pornografie online atunci când scenele/imaginile prezentate se referă la contactul sexual (contactul genital-genital, oral-genital, anal-genital sau oral-anal, dintre persoane de sex diferit sau de același sex), sau sunt pline cruzime, ori presupun acțiuni de masturbare, activități de sado-masochism.

Dezvoltarea tehnologică a permis punerea în aplicare a imaginației creatorilor de pornografie online. Sunt numeroase ipostazele în care apar imagini/scene cu adulți întreținând raporturi sexuale dar peste care au fost transpuse chipuri de copii. De asemenea în ultima vreme se practică în mediul virtual ideea pornografiei cu subînțeles, indusă: site-uri de recrutare a viitoarele modele din lumea modei, pagini web care prezintă sub formă de fotografii ori filmulețe, tinere cu vârste relativ mici prezentându-și non-erotic aptitudinile dar care prin prisma existentă la nivel de cortex cerebral, referitoare la relația modeling-erotism-sexualitate pot insinua pentru unele categorii social de conceptul de pornografie indusă. De regulă acest conținut se adresează recrutorilor din domeniu, contra cost, dar din ce în ce mai des se atrage atenția că printre aceștia există și persoane rău-intenționate care folosesc lumea modei drept paravan pentru activități de prostituție.

Copiii din generația născută după 1990, sunt primii care consideră tehnologia virtuală ca fiind un bun indispensabil de a cărui existență nu se pot dispensa. Majoritatea conflictelor declanșate între copii și adulți apare ca urmare a diferențelor de percepție a impactului activităților virtuale asupra celor dintâi. Există și situații în care părinții ignoră primele simptome pe care le generează mediul virtual asupra psihicului copilului. La rândul lui, copilul refuză sfaturile primite cu efectele ce survin: tulburări de comportament, probleme de sănătate, sau mai rău, victime ale agresiunii virtuale (furt de identitate, răpire, viol etc).

Violența virtuală, ca act cu implicații sexuale, se poate defini ca fiind acel atac pus în practică prin forme de exprimare specifice jurnalismului și marketingului, de către organizații sau indivizi rău intenționați, de obicei premeditat; atacul are ca țintă comunități, grupuri, vulnerabile, fizic, intelectual, sexual, rasial etc, sau, individual, o persoană aparținând grupurilor respective, cu un scop bine definit: obținerea de foloase necuvenite, date confidențiale sau servicii de natură sexuală.

Copilul, preadolescent, sau adolescent este chinuit, hărțuit, umilit, pus într-o situație neplăcută, sau victimizat în alt mod de către alt copil, preadolescent sau adolescent prin utilizarea Internetului, a tehnologiilor digitale sau interactive sau a telefoanelor mobile. Este cazul a violenței virtuale de tip cyberbullying, sau intimidarea virtuală cu tupeu. În contrast cu agresiunea fizică din plan real, în online nu avem puternic vs. slab, aici toți sunt egali protejați fiind de posibilitatea creării unor conturi false din spatele cărora se pot concerta numeroase atacuri. Putând să își ascundă identitatea, cei slabi, victime ale celor mai potenți fizic din spațiul real, se pot transforma în virtual în niște agresori feroce.

Copiii recunosc agresiunile cyberbullying. 48% dintre ei susțin că au fost victimele în plan real ale unor indivizi apropiați ca vârstă (evenimente petrecute mai ales în zona școlilor), în timp ce aproape 30% dintre ei au experimentat și varianta virtuală a ataculrilor de această natură. Pe grupe de sex, fetele au avut mai mult de suferit în comparație cu băieții, (26%, față de 18%). De remarcat vârsta celor agresați: de la opt ani în sus, cu un vârf de 24% în cazul copiilor de 10 ani. Studiul a mai scos în evidență și modalitatea prin care s-a realizat agresiunea: 34% dintre cei cu care s-a discutat reliefând folosirea unor termeni ofensatori, injurioși, 27% fiind victimele unor atacuri realizate via jocurilor video ori a unor înregistrări audio-video.

În România, 21% dintre copiii intervievați au declarat că au fost deranjați de un atac produs pe internet. 29% dintre aceștia au precizat că au fost expuși unei înșiruiri de imagini cu nuanță sexuală, online sau offline (19% pe Internet). Dintre cei expuși la imagini sexuale pe internet, 44% au precizat că au fost dezgustați de ceea ce au văzut, accesat.

Îngrijorătoare sunt semnalele privind hărțuirea online și offline, nu mai puțin de 42% dintre copiii români, unul dintre cele mai mari procente la nivel european, mărturisind că au fost victimile unui atac, în 14% din cazuri evenimentul fiind realizat pe internet.

Totodată, copiii din România sunt cei mai agresați la capitolul ”sexting” (o subramură a cyberbullyingului), 24% dintre repondenți declarând operatorilor de sondaj că au văzut sau au primit mesaje cu implicații sexuale transmise online. Dintre cei expuși, 28% au precizat s-au simțit ofensați (copii cu vârste între 11 și 16 ani). 32% dintre tinerii din România au discutat pe internet cu persoane necunoscute, 13% dintre copii chiar întâlnindu-se cu astfel de persoane, cu precizarea că mulți dintre necunoscuți erau prieteni, sau rude ale unor cunoștințe.

Formele cele mai întâlnite ale agresiunii cărora copiii, în special, trebuie să le facă față sunt: zvonul; ridiculizarea victimei; insulta; amenințarea; distribuția de material ofensator.

Impactul emoțional al atacurilor este unul major, 54% dintre victimele fenomenului de cyberbully-ing suferind stări de violență, mânie, tristețe sau apatie. 82% dintre părinții intervievați, au susținut existența intenției sau a atacului efectiv asupra copiilor lor.

Pentru a reduce amploarea stărilor de angoasă, 51,3% dintre părinți recunosc că sunt extrem de atenți la conținutul online accesat, în cazul copiilor de până ân 10 ani, începând cu cei de 7 ani. Procentul atenției scade la 46,3% în cazul părinților cu copii cu vârste cuprine în intervalul 11-14 ani și la 45,9% atunci când adolescenții ating între 15 și 18 ani.

Fig. 17. Reprezentare grafică a uneia din metodele de ”cyberbullying” ce presupune transmiterea în acest caz a unor texte prin intermediul telefoanelor cu mesaj injurios

3.4. Concluzii

În cuprinsul acestui capitol am prezentat principalele forme ale violenței care afectezează societatea contemporană. Am ales o structură pe două planuri:

un plan al realului cu violența politică (revoluții, războaie etc în planul violenței colective, ori asasinate, atentate sinucigașe în cazul violenței individuale), violența comisă în numele religiei (un accent deosebit pe latura terorismului religios), violența comisă în spațiul școlar, violența domestică, violența pe arenele sportive sau violența domestică;

un plan al virtualului (cu referire la terorismul cibernetic, jocurile online cu conținut violent, pornografia online, cyberbullying).

Au fost supuși analizei factorii generatori de violență pentru fiecare caz în parte, accentuând pe aceia dintre ei care sunt cei mai relevanți și de ultimă oră pornind de la ideea că orice măsură de combatere a violenței pentru fiecare sector în parte generează o adaptare continuă din partea agresorilor. În cazul violenței virtuale dar cu implicații majore în spațiul real se vorbește în prezent de o nouă subramură ”phubbing phenomenon” (tendința tinerilor de a abuza de telefoanele mobile).

În cuprinsul expunerii din cadrul capitolului al treilea s-au scos în evidență modificările generate la nivelul mentalului utilizatorului de internet de către fiecare element pe care l-am considerat ca având grave repercusiuni asupra personalității individului în general, a copilului, în mod special.

O altă direcție a cercetării a fost centrată pe violența domestică, a efectelor pe care aceasta le determină asupra copilului și care, prin conexiunile create cu celelalte forme de violență, mai ales cele din mediul virtual, pot amplifica transformările în sens negativ al celor tineri.

Ultimele două decenii sunt marcate de o accentuare a violenței pe arenele sportive care depășesc sfera atacurilor fizice fără a o părăsi total însă, în zona violențelor verbale (injurii, amenințări șamd), a agresiunilor vizuale (bannere, spectacole pirotehnice etc), auditive (scandări, zgomote de tobe, trâmbițe etc). Multe acțiuni puse în practică de galeriile echipelor susținute sunt lansate și coordonate din spațiul virtual prin intermediul site-urilor și paginilor de pe rețelele de socializare. Printre formele violenței cu impact major în apațiul societal actual se remarcă agresiunile comise asupra persoanelor vârstnicilor, ageismul, prognoza conduce către această direcție, riscând să devină una din marile probleme ale omenirii în următorii 20-30 de ani.

CAPITOLUL IV .VIOLENȚA MEDIATICĂ

4.1. Definirea conceptului de mass-media

Mass-media cuprind în ansamblul lor o gamă largă de instrumente (presă, radio, tv, cinematograf etc) cu dublă direcție de acțiune. Pe de o parte, mass-media reprezintă o sursă de informare a maselor, iar pe de altă parte, este un mediu propice de dezvoltare și răspândire a unor forme complexe de manipulare.

Mass-media concepute ca o rețea de canale de comunicare unidirecționale, în care rolurile de emițător și receptor au un caracter fix, neschimbabil, au devenit o cale facilă de determinare a anumitor comportamente umane, de influențare graduală a comportamentului cotidian, a preocupărilor și preferințelor: de la alegerea unei anumite mărci de băutură, până la culoarea mașinii, sau culoarea unui partid.

Concepute ca instrumente de întrepătrundere a spațiului public cu cel privat, mass-media și-au extins aria de aplicabilitate spre spațiul virtual. Prin canalele lor, asigură un flux continuu de informații, indivizii având posibilitatea de a fi în legătură directă, în timp real, cu orice eveniment, indiferent de distanța fizică ce îi desparte.

Principiile de funcționare ale mass-media au la bază, după cum urmează: funcția de informare – care presupune respectarea dreptului publicului la informație de bună calitate, reală; funcția de educare și formare – în strânsă legătură cu dinamica procesului educațional și de culturalizare a individului; funcția de divertisment – îndreptată spre relaxarea individului și extragerea acestuia din cotidian.

Rețelele formale de difuzare a informațiilor reprezintă capacitatea de a furniza o gamă de date cu caracter general, care au impact la nivel global, precum și o serie de știri cu caracteristici de nișă, care vizează structuri umane de dimensiuni fluctuante, în permanentă transformare, în funcție de interesele lor pentru un anumit subiect într-un anumit interval de timp.

Cunoașterea, considerată cu secole în urmă ca fiind o caracteristică, prin excelență, a claselor conducătoare și a erudiților, ajunge treptat, odată cu apariția tiparului, să-și facă drum spre baza societății, spre individul de rând.

Traseul de la sursă spre receptorul de masă, se transformă treptat într-unul sinuos. Informația își pierde din conținut, pentru o înțelegere facilă a ei, sau își îngreunează forma de prezentare prin utilizarea unor termeni greoi, tehnici, care să îngrădească priceperea, sau chiar sesizarea ei și suferă o serie de transformări dorite sau nu. Printre acestea își are locul mezinformarea, prin care “se înțelege tot ceea ce este negativ în informare, erori involuntare prin accident, prin traducere etc, cât și dezinformarea intenționată”.

Zvonurile, construite la rândul lor pentru deturnarea ideilor și comportamentelor umane, acționează în structurile media asemeni unui virus. Dispersarea sa se face în mod rapid, plecând ca informație confidențială din sursă sigură, prin preluarea și redifuzarea sa fără o verificare în prealabil din minimum trei surse.

De asemenea, informația poate avea de suferit și ca umare a unor procese de manipulare politică, economică, de montaj, de paginație, sau prin omisiune.

Alterările suferite de o știre sunt direct proporționale cu volumul de manipulare și cu gradul de interes al grupului de difuzare.

Astfel, în funcție de dezvoltarea dobândită, manipularea poate fi caracterizată ca:

manipulare mică – când vorbim despre un proces ce urmărește “modificări minore ale situației sociale, dar cu efecte cuprinzător de ample”;

manipulare medie – când se urmărește “inducerea sentimentului de supunere față de autoritate, sau declanșarea revoltelor puternice”;

manipulare mare – cu efecte dificil de observat, întrucât este aplicată indivizilor la vârste foarte fragede; un astfel de procedeu acționând la nivelul unei societăți date și influențând sistemul de valori al membrilor care o compun.

4.2. Efectele mass- media

Mass-media au un rol esențial în educarea și formarea caracterului public. De aceea orice transmite, orice încearcă să trimită către publicul receptor produce un anume efect în rândul acestuia. Efectele pot fi mai puternice, sau cu efecte limitate, în funcție de rezonanța mesajului emis către receptor și de feedback-ul transmis de acesta către emițător.

De-a lungul istoriei au existat mai multe de etape de evaluare a efectului pe care media îl are asupra publicului. O primă fază, la începutul secolului al XX-lea, în anii apariției sonorului în cinematografie și a inventării radioului când se vorbea de supremația absolută pe care aceste două mijloace le au asupra modelării comportamentului ființei umane (mai toți teoreticienii invocând drept laitmotiv invazia marțienilor din 1938).

I-a urmat, în perioada cuprinsă de deceniile patru și șase, o etapă în care s-a demonstrat că, totuși, comportamentul consumatorului media este limitat influențat de mass media. Odată cu dezvoltarea tot mai accentuată a televiziunii și, de la sfârșitul secolului al XX-lea, cu apariția jurnalismului online, toți teoreticienii și-au revizuit atitudinile revenind la ideile vehiculate de predecesorii lor.

De asemenea, în funcție de numărul celor afectați de un mesaj efectele se împart în: microefecte ce se raportează la individ ca simplu element social; mezoefecte raportate la nivel de comunitate; macroefecte întâlnite la scară mai mare socială.

Efectele puternice includ mai multe modele:

modelul stimul-răspuns, efectul produs fiind mai rapid și de o intensitate mai mare datorită legăturii strânse existente între comunicator și receptor. Modelul se adaptează perfect pe acel tip de societate manipulabilă dacă mesajul ce urmează să ajungă la ea este ambalat într-o campanie de promovare bine conturată și direcționată. Metoda a fost cu succes utilizată în scop propagandistic mai ales de către naziști în cel de-al doilea război mondial;

modelul hegemonic ce are la bază tendința claselor dominante de a-și subjuga sistemele media pentru a servi propriilor interese. Efectul este cu atât mai puternic cu cât el se bazează pe lipsa de reacție a publicului la mesajul transmis;

modelul dependenței are la bază ideea relației de interdependență dintre mass-media și public, fiecare dintre părți având nevoie una de cealaltă pentru a-și satisface anumite necesități. Se produce în anumite circumstanțe și este de obicei unidirecțională, feedback-ul neinfluențând în mod decisiv emițătorul, reacția cea mai puternică, la capitolul schimbare de atitudini și comportamente înregistrându-se la nivel de receptor;

modelul spirala tăcerii cu cele două componente ale sale: majoritatea tăcută și minoritatea tăcută se raportează la modul de percepție a publicului a unei probleme promovate de mass media, prin prisma ideilor deja existente în conștiința sa. În foarte multe cazuri, neregăsindu-și idealurile în ceea ce prezintă drept valori mass media și unii și alții din cele două componente intră într-o formă de protest, ignorând mesajele promovate prin presă de tabăra activă.

În cadrul efectelor limitate sunt incluse: modelul fluxului în doi pași (în care un rol decisiv îl deține liderul de opinie, cel care practic filtrează conținutul transmis de mass media și îl reformulează spre a fi difuzat către consumator); modelul agendei (care se raportează la faptul că mass media reușește să influențeze publicul prin modalitatea de selecție a informațiilor difuzate, știut faptul că omul consideră ca fiind importante știrile/reportajele transmise primele); modelul cultivării (presupune raportarea la modul cum presa educă și formează caractere și a influenței asupra celor două categorii de public: fidel și ocazional); modelul uses and gratifications(se referă la faptul că produsele media sunt selectate și utilizate în conformitate cu nevoile consumatorilor având în subsidiar cele trei principii: identitate, cunoaștere, diversitate).

În ultima vreme se vorbește tot mai des despre imagologie ca armă utilizată de către mass media în promovarea unor acțiuni de manipulare a opiniei publice. Pornind de la definirea conceptului se poate observa modul prin care presa modelează atitudini și comportamente în spațiul real și virtual deopotrivă. Caracterul manipulatoriu, de inducere subliminală a unei anumite atitudini, asemeni celei generate de consumul excesiv al jocurilor video, poate avea efecte și reacții multiple în sfera publicului consumator. Atât de acceptare și de adulare a agendei publice oferite de presă, cât și de respingere a a acesteia, ori de ignoranță totală a mesajului imagologic transmis în funcție de ecoul pe care îl are decodificarea imaginii persoanelor, evenimentelor promovate de presă. Pe baza acestor date, receptorii îi putem identifica în receptori activi, selectivi-activi sau pasivi.

Efectul procesului de decodificare poate determina printre altele și apariția unei din formele violență analizate în continuare. Mijloacele de comunicare în masă sunt responsabile și pentru impunerea unor anumite stereotipii cu efect negativ, atitudini de respingere a unor categorii sociale: imigranți; persoane cu handicap, minorități etnice etc, sau trenduri privind situația socială în ansamblul ei: corupția clase politice, disoluția ideii de autoritate, supraviețuirea prin activități ilegale ori prin violență.

Procesul de comunicare imagologică se desfășoară pe două paliere: unul al convicțiunii, celălalt al persuasiunii. Primul palier preia în procesul comunicațional elemente caracteristice procesiunilor religioase ori din zona educaționalului, cel de-al doilea apelând la tehnici din sfera informării politice, a relațiilor publice și marketingului. Ele pot acționa simultan sau independent una față de cealaltă în funcție de complexitatea mesajului imagologic ce trebuie transmis publicului. În cazul convicțiunii, emisia ideii formulate de către emițător are drept finalitate modificarea în subconștient a atitudinii comportamentate a individului, determinând favorizarea unei direcții temporare de acțiune dorită de emițător. Pe celălalt palier, al persuasiunii se acționează pentru modificarea comportamentalui consumatorului pentru o perioadă mai mare de timp apelând la zvon, manipulare ori minciună.

Pe baza acestor elemente și în contextul unui factor economic tot mai pregnant, industria media a secolului al XXI-lea a determinat o schimbare de ansamblu a imaginii presei dintr-una a pozitivității actului comunicațional într-una în care elementul negativist este omniprezent.

Jurnalismul negativ are următoarele caracteristici:

reprezintă un instrument al unei persuasiuni ce se vrea a fi convictive (jurnaliștii acționează după reguli și principii specifice mediului în care activează având drept obiective mesaje pur persuasive);

deconectează principiul informării obiective, aplicând factoidul (are loc anihilarea factorului informațional pur și proiectarea publicului într-un mediu artificial creat, în care acesta poate fi mai ușor controlat printr-o educație persuasivă consolidată);

exploatează ”realitatea debilizată” prin fragmentar și complex (are drept caractere subsidiare inducerea unor stări generale de confuzie, ambiguue, iraționale);

introducere a caracterului neonest și a denaturării intenționate a mesajului (de regulă, interesul economic reglat prin factorul publicitate, determină devierea calitativ-pozitivă a mesajului pentru satisfacerea dorințelor lăuntrice ale publicului, tentat să consume informații cu impact negativ);

propagă ignoranța și agresivitatea (ignoranța pornește de la premisa simplificării și debilizării soluțiilor oferite unei probleme supuse discuției/analizei, cu cât acestea sunt mai simple și debile cu atât publicul va fi mai sedus și acaparat).

4.3.Forme ale violenței mediatice

Impactul covârșitor al mass-media asupra indivizilor la nivel de grup sau societate, rezultă și din formele sale de manifestare: vizuală, fonică, scriptică, publicitară care permit transpunerea și induc indignarea.

4.3.1. Violența vizuală

Se materializează prin intermediul televizorului, care reușește să capteze atenția individului într-o măsură mult superioară celorlalte două forme. În acest caz, “forța televiziunii decurge din capacitatea pe care o are de a transmite imagini în mișcare, de a te face să vezi în fața ochilor “realități” care nu sunt în acel loc sau care nici nu există (…) penetrând cu o forță deosebită subconștientul uman”.

Începând cu 2009, Consiliul Național al Audiovizualului a lansat ample campanii de evaluare a gradului de violență conținut de programele media transmise, răspunzând astfel numeroaselor semnale din presa scrisă dar și din partea a numeroase organizații de profil. Rezultatele la care s-a ajuns indică faptul că ”programele TV constituie mijloace puternice de promovare a culturii violenței în țara noastră”. Aspectul îngrijorător evidențiat de către analiști privește gradul tot mai mare al ponderii violenței de tip real în opoziție cu cea ficțională. În calcul au fost luate toate producțiile, fiind monitorizate atât spoturile publicitare cât și programele informative ori cele destinate copiilor sau cu conținut de divertisment.

Audiovizualul abundă în imagini cu un conținut bogat în violență. Coroborând acest aspect cu detaliile tehnice de emisie (24 de cadre pe secundă, sau în cazul efectelor speciale de doar 12 cadre pe secundă) și luând în calcul experimentele realizate de-a lungul timpului cu privire la creierul uman și puterea sa de absorbție a conținutului informațional, din cauza supraîncărcării fluxului unidirecțional emițător-receptor, acesta este bulversat. Senzațiile pe care le generează mesajul la nivel de subconștient sunt: bucurie, plăcere, dorință, emoții, senzații, ceea ce echivalează cu hiperactivitate în emisfera dreaptă, reducând activitatea din emisfera stângă responsabilă pentru rațiune și logică.

Prin urmare, apare posibilitatea, tendința consumatorului media de a reproduce în spațiul real a ceea a vizionat la televizor sau pe media online. În plus, excesul informațional determină creșterea ratei de desensibilizare a publicului, conținutul violent generând o retragere a acestuia din societate pe măsură ce gradul de insecuritate crește. Desensibilizarea conduce totodată la o posibilă recrudescență a tendinței agresive în rândul receptorilor care vor asimila violența prezentată în cadrul programelor media ca fiind un fapt banal, cotidian.

Televiziunea este cea mai des incriminată atunci când se vorbește despre violență. Studiile efectuate se raportează într-o proporție covârșitoare la programele difuzate pe posturile tv date fiind influența imaginii asupra psihicului uman, timpul tot mai îndelungat petrecut de public în fața micului ecran. Televiziunea vine să educe și să formeze publicul său. Și să îl distreze la nevoie, scrie și codul deontologic al jurnalistului de televiziune. Ceea ce reușește să transmită prin intermediul mesajului său este doar o proiecție a propriilor viziuni și interese cultivate fiind doar ceea ce asigură audiența, conform principiilor marketingului și publicității, transformând telespectatorii în simple mașinării de consum și în cei mai dezinformați informați oameni ai planetei.

Vizualul generează dependență, încurajează egoismul, individualismul, în detrimentul menținerii unor legături emoționale mai strânse cu cei din jur și contribuie la alimentarea stresului, a depresiei și a creșterii ratei de suicid.

Nocivitatea programelor se răsfrâng și asupra familiilor, multe dintre acestea fiind supuse unui puternic șoc emoțional în urma vizionării spectacolului TV. Pot fi întâlnite următoarele ipostaze:

familia, membrii săi ajung, din cauza timpului petrecut în fața televizorului să se neglijeze reciproc, motiv generator de nemulțumiri atunci când sarcinile zilnice nu sunt îndeplinite iar până la violență conjugală mai rămâne doar un pas de făcut;

viața de cuplu, așa cum este conștientizată de mare parte a familiilor nu este reprezentată în viața de familie ficționalizată la TV, ori preluată din viața reală și promovată ca o poveste de succes;

aspectele legate de viața de familie din ficțiunile TV intră în contradictoriu cu cele ale telespectatorului ceea ce, ca și în cazul anterior, este similar cu agravarea problemelor din interior și la o creștere a gradului de nemulțumire, frustrare și neînțelegeri familiale;

individualismul promovat prin producțiile televizate conduc la slăbirea relațiilor din sânul familiei, de aici și conflictele inerente;

pericolul comparării partenerului cu unul din personajele dintr-o creație TV, ceea ce este echivalent cu o stare de tensiune în relația de cuplu;

tendința de a adapta, asemeni personajelor ficționale, comportamentul acestora, mai ales a părții care presupune încălcarea liniilor corectitudinii și onestității (relații sexuale în afara căsătoriei, stil de viață boem specific unui răufăcător etc).

4.3.1.1. Desenele animate, vector al violenței vizuale

Desenele animate sunt considerate un util model de învățare și de dezvoltare a creativității copilului, pornind de la ideea general întipărită în conștiința publicului că, în perioada copilăriei, prin joacă și distracție se pot acumula informații esențiale pentru cei mici. Lumea virtuală creată de animație le conferă preșcolarilor deprinderi și aptitudini noi, precum și capacitatea de a gândi și operaționaliza prin intuiție, empatizând totodată cu personajul și, în cazul în care acesta are și un rol pozitiv, putându-se ajunge la corectarea unor defecte comportamentale.

Dar desenul animat are și o parte negativă, ignorată de cele mai multe ori de către factorii responsabili din mediul familial dar și educațional. Aceștia nu dau importanță faptului că pentru a-și dezvolta simțul abstract al gândirii sale, copilul are nevoie de utilizarea limbajului verbal, în conversație fie cu un adult fie cu un alt copil, fără ca să existe o reprezentare vizuală a cuvintelor folosite. Imaginile blochează accesul preșcolarului la zona imaginarului și a intuiției, acesta fiind nevoit să asimileze forțat un set de imagini. De aceea, multe dintre creațiile literare destinate unui astfel de public ar trebui să nu fie însoțite de reprezentări grafice, tocmai pentru a-i acorda șansa de a proiecta singur spațiul de desfășurare a acțiunii poveștii, basmului. În forma lor ecranizată, creațiile ficționale adresate copilului, cuvânt însoțit de imagine, rămân fără capacitatea de a fi ”educator și meditator al unei gândiri profunde”. Publicul căruia se adresează desenul animat trăiește în realitatea virtuală a acestuia, conștient că lucrurile prezentate nu sunt total adevărate, că există o diferență între real și ficțiune ”dar numai până la un anumit punct deoarece referința la realitate se pierde”.

Expuși realității imediate, copiii împrumută comportamente și atitudini întâlnite în producțiile vizualizate și cu cât conținutul este bogat în imagini și limbaj neadecvat vârstei, cu atât riscul de a prezenta stări de nervozitate, agitație și chiar violență crește. În opoziție cu aceștia se află copiii ale căror obiceiuri și comportamente se clădesc pe baza activităților recreative, în spațiul liber, jocuri colective de socializare pentru care desenul animat reprezintă un element minor în formarea și dezvoltarea lor ulterioară.

Violența în desenele animate îmbracă mai multe forme. Una a limbajului în care abundă sunetele stridente, onomatopeele, imprecațiile, expresiile jignitoare adresate oponenților: ”câine prost!”, ”idiotule!” cu forma ”idiot”, la fel în cazul cuvântului ”cretin”. Cea de-a doua formă de violență animată este cea vizuală în care sunt incluse scene ce reproduc: atacuri armate, schimb de focuri între grupări, explozii, incendii etc. O a treia ipostază a violenței animate este cea gestuală: personaje care se îmbrâncesc, se lovesc reciproc, sau lovesc folosind obiecte contondente ce provoacă leziuni victimei; personaje ce adoptă o atitudine caricaturală: mimică și gestică grotești etc.

Fig.18. Desenele animate reprezentând scene de luptă între diverse specii de extratereștri sunt considerate printre cele mai violente

Violența psihologică se referă la relațiile stabilite între personaje, la dezechilibrul între bine și rău, abuzurile comise de unele personaje în detrimentul celorlalte, ori promovarea jocurilor de noroc la care bebelușii sunt pricepuți. Tot în această categorie sunt incluse certurile cu tentă agresivă între membrii familiei reprezentate în animație, amenințările, comportamentele nepotrivite afișate de personaje: invitație la înușirea bunurilor altora, mințirea celor din jur, ori situație de agresiuni cu iz sexual, ironizarea celorlalte personaje etc.

4.3.2. Violența sonoră

Se remarcă prin utilizarea frecventă a mesajelor transmise prin sunet, impactul fiind net inferior celui realizat de folosirea imaginii TV întrucât radioul, principalul mijloc de informare ce se bazează doar pe sunet are un mare defect: efemeritatea. ”Un fapt auzit este mai greu de reținut decât unul citit sau văzut”. Deși într-o mai mică măsură, programele difuzate de posturile de radio intră și ele în sfera violenței promovate prin intermediul mass-media. Impactul radioului nu este la fel de puternic precum cel al televiziunii. Violența la radio o regăsim sub o singură formă: verbală. De la vocabular, ton și stil adoptat de către realizatorii de programe, la sugerarea unui comportament vulgar prin versurile pieselor difuzate. De cele mai multe ori, tocmai muzica este cea care promovează agresiunea verbală pe posturile de radio. Multe dintre piesele rock și hip-hop împing la refuzul autorității și al regulilor de conviețuire socială.

Dar agresiunea muzicii nu se raportează numai la textul ce însoțește linia melodică. Studii de specialitate arată că, pe lângă latura sa terapeutică, muzica poate genera și efecte secundare în conștientul publicului meloman. Unele religii nu consideră benefic fenomenul muzical actual considerând că afectează intelectul, producând mari dereglări ale sistemului nervos și chiar unele boli; pe lângă efectele de ordin moral și etic dar și cele de dezvoltare a personalității individului.

În plus muzica prin funcția sa hedonică determină auditoriul la o limitare a dimensiunilor. Pentru mulți dintre ascultători, o piesă muzicală reprezintă doar o satisfacere a anumitor necesități, primare unele dintre ele, sau, după cum istoria a consemnat a generat sinucideri sau crime.

Specialiștii în psihologie susțin cu tărie că un nivel de audiție la parametri mult peste limita admisă poate induce o stare de nervozitate și de ripostă violentă din partea celui care se simte agresat. În culpă, de cele mai multe ori se află chiar și posturile de radio, apărând diferențe de volum sonor între momentele publicitare și programul propriu-zis.

În alte situații sunetul a reprezentat o armă redutabilă în conflictele armate. Marii strategi ai conflictelor militare au înțeles care este rolul sunetului și implicit al radioului în asigurarea victoriei finale. Pe lângă tehnica propagandei prin intermediul programelor radio difuzate către teritoriile inamice, armatele s-au folosit de sunet pentru a semăna deruta în rândul adversarilor ori pentru a le anula, prin inducerea unei stări de surescitare psihică, spiritul combativității.

Războiul psihologic declanșat prin utilizarea sunetului ca armă nu a avut rezultatul așteptat de fiecare dată. Dacă în timpul celui de-al doilea război mondial atât nemții cât și adversarii săi s-au folosit de sunet pentru a prelua avantajul în bătălii (hitleriștii folosindu-se de utilizarea frecventă a sirenelor stukas, americanii cu difuzoare instalate pe mijloacele de luptă ce transmiteau mesaje, somații, muzică, sau înregistrări de pe câmpul de luptă), în cazul Vietnam, deși au folosit aceleași tehnici, americanii au fost nevoiți să se recunoască înfrânți, întrucât au ignorat dinamica socio-psihologică a celor agresați.

Violența scriptică

Presupune utilizarea agresivă a unor forme incorecte ale limbii oficiale, folosirea elementelor de limbaj din sfera argoului și jargonului ori a unor cuvinte fără o cunoaștere temeinică a termenilor. ”Există un contrast evident între mulțimea banalizată a înjurăturilor și a cuvintelor grele din experiența cotidiană și sistematica lor omitere din pagina scrisă, pînă și din dicționare. Paradoxul se reflectă și în zona termenului opus, constituit de expresia politeții în limbaj: aceasta are – ca inventar – mijloace complexe, de o mare diversitate, dar se manifestă cu o frecvență redusă în uz.”

Comunicarea, prin formele sale, dialogul și conversația, reprezintă o puternică armă pentru cel ce o stăpânește. Acesta se poate considera un om fericit pentru că dispune de extraordinara posibilitate de a dialoga nemijlocit cu oameni din diferite structuri ale societății, aflați la mică distanță sau deopotrivă la mii de kilometri, pe care nu este neapărată nevoie a-i cunoaște. Indiscutabil, comunicarea directă, interumană, are în prezent un rol mult mai important în raport cu ceea ce era acum jumătate de secol, ori acum aproape două decenii când internetul nu era ceea ce este acum. Practic, conversația, rostirea, dialogul sunt indispensabile indiferent de surprizele rezervate de viitor. Pentru că și în plină eră computerizată tot regula conversațională clasică va fi baza comunicării: existența unui emițător și a unui receptor. Și aceleași arme ca și acum mai bine de 2000 de ani, în Antichitatea lui Aristotel ori Platon: franchețe, entuziasm și inepuizabila dorință de a asculta și de construi un dialog.

Mass media reprezintă puntea dintre individul de acasă și lumea înconjurătoare. Ea îi oferă acestuia accesul către tradiții și obiceiuri semenilor săi. Mijloacele de comunicare în masă oferă cititorului/ascultătorului/privitorului posibilitatea de a prezenta și altora problemele cu care se confruntă. Interactivitatea conferită de mass-media prezentului îl pune pe acesta în legătură directă cu factori responsabili, reprezentanți ai unor instituții abilitate, fără ca el să fie nevoit să îi cunoască în prealabil, spre deosebire de formula clasică a convorbirii telefonice unde apărea scopul. Aici, interactivitatea presupune și luarea partea la discuții pe o temă aleatorie pentru care interlocutorul nu are neapărată pregătire. Este una din atracțiile presei moderne cu mulți adepți în rândul publicului consumator. Comunicarea de orice tip apelează la respect și egalitate din partea participanților. Principiul este acela că în proces trebuie să se implice persoane ce au ceva de comunicat și care doresc să comunice.

Mulți dintre receptori au reclamat agresivitatea conversației atât din partea interlocutorilor, dar și în ceea ce îi privește pe jurnaliști, de multe ori rezultatul obținut fiind unul fără vreo informație valoroasă în conținut. Și cu cât este mai agresiv în tendința sa, interlocutorul/jurnalistul are toate șansele să-ți rateze scopul/intenția, ba mai mult ascultătorii trecând de cele mai multe ori de partea victimei atacului.

Violența mesajelor publicitare

Publicitatea reprezintă cel mai periculos mod de influențare a opiniei publice, de creare și de implementare de atitudini și comportamente la nivel de individ, grup social, comunitate, societate în ansamblul ei. Apelând la emoții ce stârnesc instinctele consumeriste, primare, reclamele publicitare înglobează în construcția lor elemente pline de sexualitate și unele care sugerează ideea de agresivitate și competiție pentru eliminarea adversarului, atingerea scopului indiferent de principiile moralității (apelând la metoda x poți să fii cel mai bun). În plus, promovarea exagerată a unor ipostaze în care sunt surprinse vedete recunoscute ca fiind violente, ajută și ea la expansiunea ideii de violență. Așa cum și includerea unor imagini, scene cu un important conținut emoțional, menite să șocheze și să trezească la viață conștiința publicului sunt tot mai des întâlnite în reclamele ce prezintă diverse campanii demarate de autorități: campanii împotriva fumatului; a violenței domestice; a celor privind protecția mediului înconjurător.

În România, o analiză relevă un conținut redus de violență în spoturile publicitare, 7,7% din numărul reclamelor analizate, existând numeroase amendamente privind semnalizarea distinctivă a acestor spoturi, 52% nefiind în vreun fel marcate.

În tendința generală de a acapara cât mai mult atenția telespectatorului, din motive comerciale evident, presa audiovizuală nu mai ține cont de o anume diferențiere în ceea ce privește tronsonul orar în care difuzează clipurile violente, foarte multe dintre acestea regăsindu-se în tronsoane orare de până în ora 23, categoriile direct afectate de un astfel de produs mediatic fiind în fața micilor ecrane.

Publicitatea este confundată tot mai des cu ideea de violență sexuală în care femeia/bărbatul este privită/privit ca un simplu obiect sexual, menit să scoată în evidență anumite atuuri ale unui a sau altuia cu scop declarat de creștere a vânzării de produse din sfera lenjeriei intime de regulă.

Mesajul publicitar poate să genereze o stare de disconfort și o reacție de respingere a sa de către public tocmai prin repetiția cu insistență în cadrul programelor radio tv, în paginile ziarelor sau prin afișaj stradal. De la flyere și pliante ori sms-uri, ca formă de expresie scrisă a publicității și până la rotația obsedantă a promo-urilor audio-video, aceste elemente contribuie din plin la bombardamentul căruia individul social trebuie să îi facă față pe stradă, acasă, sau online.

Pe termen lung, repetarea la nesfârșit a mesajului poate conduce către o blocare voluntară a mesajului de către receptor. Pe lângă deranjul produs, reclamele suferă și la capitolul conținut de mesaj; reclame la produse medicamentoase cu vedete pe post de promotori, cerbi fluierători, pui care nu zboară în ciuda tuturor încercărilor.

Legea reglementează numărul de minute de publicitate pe oră de emisie numai că judecând prin prisma numărului total de spoturi difuzate pe parcursul unui an în România se va ajunge la o valoare cu mult peste cea stipulată prin lege.

Concluzii

Capitolul de față a prezentat rolul pe care presa îl are în formarea și educarea publicului și în promovarea, prin conținutul neadecvat, stărilor cu potențial agresiv în spațiul public dar și în cel privat.

Violența în cazul mass media se reflectă prin calitatea programelor difuzate, multe dintre acestea axate pe o linie de satisfacere a instinctelor primare ale publicului, dezumanizarea acestuia realizându-se prin inducerea manipulatorie a unor stări, senzații neconforme cu principiile și valorile comunitare, cu normele și cutumele deja existente.

În cadrul acestui capitol am evidențiat factorii cunoscuți drept efecte ale mass media care cauzează schimbarea atitudinală a individului, a comportamentului acestuia. Lor li se adaugă, spunem noi, schimbarea agendei publice a individului prin reordonarea funcțiilor de bază ale presei și care conduc în final prin valorizarea conținutului neimportan în defavoarea problemelor majore ale comunității.

Astfel individului i se incumbă în subconștient ideea de abatere de la normă și valoare prin promovarea conținutului fie cu caracter violent, sexual, sau generator de delicvență, privite toate aceste elemente ca stare de normalitate în societate.

Violența mediatică acționează asupra tuturor categoriilor de vârstă, afectați fiind și copiii, tinerii, adolescenții care accesează conținut neadecvat vârstei lor adeseori din cauza neglijenței anturajului familial. În plus, desenele animate dedicate preșcolarilor abundă, după cum am arătat, în scene cu elemente de violență fie verbală, fie sonoră ori vizuală, scenele vizionate de către aceștia generând puternice modificări atitudinale pentru cei mici ce vor împrumuta din comportamentele personajelor preferate pentru a le prezenta în spațiul public. Evidențiind rolul pe care îl reprezintă fiecare dintre elementele nominalizate anterior se poate contura imaginea generală a efectului pe care mass media îl are asupra atitudinii comportamentale a tinerilor. Un efect psihologic în primul rând ce se poate manifesta în spațiul real în relațiile cu semenii. Copiii sunt extrem de sensibili în fața mesajelor cu puternic impact emoțional iar acest fapt se poate traduce printr-o stare de teamă pe care aceștia o pot afișa în spațiul public: un sentiment de nesiguranță, de retragere în defensivă și stoparea procesului evolutiv de adaptare continuă în ritmul impus de societate.

Falsa agendă creată de către mass media care influențează opinia publică, poate genera dezechilibre majore în privința valorilor comunitare prin impunerea unor elemente nocive dar și atractive în același timp prin forma și continutul lor (imagini șocante, fotografii nud ușor blurate ale unor persoane ce stârnesc imaginația privitorului, limbaj licențios, elemente agresive sonor șamd), în scop publicitar și de câștigare a audienței, efectul de ansamblu fiind unul de instaurare a unei false amenințări care poate determina o reacție de ripostă din partea consumatorului media.

De asemenea, trebuie să precizăm că unele forme ale violenței nu sunt caracteristice presei, ele regăsindu-se și în afara sferei de influență media, dar conexată cu aceasta, în acest caz fiind vorba despre agresivitatea mesajelor publicitare din spațiul public.

CAPITOLUL V. PREVENIREA ȘI MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE CRIZĂ

5.1. Protecția categoriilor defavorizate în spațiul real

5.1.1. Delimitări conceptuale

Legea definește categoria defavorizată ca fiind: ”acea categorie de persoane care fie se află pe o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor din cauza diferențelor identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere și marginalizare”.

În delimitarea grupurilor vulnerabile, autoritățile au luat în calcul stadiul precar al clădirii ori lipsa unui adăpost, lipsa locului de muncă, nivelul de educație, lipsa veniturilor. Totodată, s-a stabilit faptul că femeile sunt mai expuse riscurilor sărăciei și excluziunii sociale decât bărbații.

Persoanele marginalizate se situează pe o ”poziție socială periferică, de izolare, cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității, manifestată prin absența unui minimum de condiții sociale de viață”. Ele se confruntă ”cu un cumul de privațiuni sociale, cum ar fi: lipsa unui loc de muncă, lipsa unei locuințe sau locuință inadecvată, lipsa accesului la un sistem de furnizare a apei potabile, a căldurii sau a energiei electrice, lipsa accesului la educație sau servicii de sănătate”.

5.1.2. Direcții europene și românești

De la aceste premise s-a plecat în crearea politicilor sociale stabilite de către U.E., ale căror principii se regăsesc în legislația europeană:

mobilitatea tinerilor (încurajarea și sprijinirea acestora în găsirea unor locuri de muncă pe teritoriul U.E., în afara țării lor de domiciliu);

redefinirea agendei locurilor de muncă (reformarea pieței muncii în conformitate cu noile dimensiuni tehnologice);

crearea unei platforme împotriva sărăciei și excluziunii sociale (ceea ce are drept țintă scoaterea până în 2020 din zona sărăciei a cel puțin 20 de milioane de cetățeni europeni).

Juridic, pe teritoriul U.E., implementarea la nivel local a principiilor enumerate anterior este coordonată printr-un set de măsuri dintre care se evidențiază Directiva șanselor egale pe piața muncii și Directiva egalității rasiale, ambele incriminând orice formă de discriminare fizică, sexuală, rasială atât la locul de muncă cât și în alte sectoare ale vieții sociale, asigurând și accesul la bunuri și servicii (documentele în cauză completează normele Tratatului de la Amsterdam sau cuprinse în Tratatul de la Roma din 1957 de instituire a Comunității Economice Europene).

Totodată, textul Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice incriminează, în spiritul normalizării relațiilor sociale din cadrul mediului familial, termeni precum: sterilizarea forțată; mutilarea genitală a femeilor; violența psihică etc. Documentul întărește ideea că fenomenul violenței domestice reprezintă o formă de expresie a anulării drepturilor omului și totodată poate fi privit și ca o formă de discriminare sexuală.

Convenția propune și măsuri bine stabiilite pe care statele semnatare sunt obligate să le implementeze, decizii în favoarea victimelor: servicii specializate de asistență medicală; consiliere psihologică și juridică; adăposturi suficiente destinate protejării lor.

O primă etapă de acțiune presupune evaluarea, urmărirea și prevenția actelor de violență, protejarea victimelor și pedepsirea agresorilor.

În cea de-a doua fază, un organism special creat va monitoriza respectarea convenției de către statele terțe pentru ca eficiența programului în sine să fie cât mai mare pe termen lung.

În viziunea europeană, actele de agresiune pot fi prevenite prin:

schimbarea atitudinii, rolurilor și stereotipurilor care fac ca violența împotriva femeilor să fie acceptată;

instruirea de specialiștii care să lucreze cu victimele;

creșterea gradului de conștientizare privind diferite forme de violență și natura traumatizantă a acestora;

includerea ca disciplină în programele școlare la toate nivelele de educație problema egalității;

cooperarea cu ONG-urile, mass-media și sectorul privat pentru ca informarea publicului privind aceste probleme.

Conform aceluiași text, protejarea victimelor se referă la: asigurarea că nevoile și siguranța victimelor pe primul plan în măsurile întreprinse; înființarea de servicii specializate de asistență, care să ofere asistență medicală, precum și consiliere psihologică și juridică victimelor și copiilor lor; înființarea de suficiente adăposturi și introducerea de linii telefonice permanente pentru apeluri gratuite.

Convenția prevede și sancționarea celor ce se fac vinovați de acte de agresiune. Pe lângă sterilizarea forțată, mutilarea genitală a femeilor sau violența psihică, sunt incriminate: căsătoriile forțate; violența sexuală și violul; violența fizică; avortul forțat; înlesnirea, complicitatea și tentativa; urmărirea; harțuirea sexuală. Sancțiunile sunt în funcție de gravitatea faptei comise care pot conduce, după caz, și către privarea de libertate, ori extrădare, monitorizarea sau supravegherea persoanelor condamnate, retragerea drepturilor părintești, dacă interesul copilului, care poate include siguranța victimei, nu poate fi garantat în niciun alt mod.

Alte acte normative: Directiva principiul egalității de tratament dintre femei și bărbați în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă; Directiva privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă; Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă; definiția discriminării directe și indirecte; Directiva pentru principiul egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă; Comunicarea Comisiei Europene intitulată Foaia de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați 2006-2010 – 6 axe prioritare de acțiune în UE în domeniul egalității de gen.

Ca parte integrantă a Uniunii Europene, România a elaborat și adoptat un plan strategic de revigorare economico-socială, de integrare și de asigurare a unui loc de muncă pentru membrii aparținând categoriilor defavorizate, una din principalele direcții de intervenție a autorităților pentru eliminarea oricărei forme de excluziune socială raportându-se la implicarea activă a tuturor factorilor importanți de pe piața muncii (instituții publice, asociații patronale sau profesionale, sindicate, organizații neguvernamentale, cooperative sociale, asociații de ajutor reciproc, fundații și asociații de caritate și voluntariat) pentru a permite acces facil grupurilor vulnerabile în sectorul economic prin diseminarea în rândul opiniei publice a problematicii.

Documentul recomandă deschiderea accesului femeilor în sectoare ale economiei prin tradiție rezervate bărbaților, elimând astfel prejudecățile cu specific local, actele de violență în mediul familial, cazurile de hărțuire sexuală sau traficul de ființe umane. Femeile vor beneficia de programe speciale de lucru: la domiciliu, orar flexibil etc și de prioritate la înscrierea pentru urmarea de cursuri de recalificare profesională dacă există risc de delocalizare a activității economice în care activează.

Combaterea violenței derivă din acțiunile întreprinse pentru revitalizarea economiei, măsurile prevăzute venind să destindă climatul social familial sau comunitar.

Autoritățile au la dispoziție instrumentarul necesar atât pentru asigurarea unui sistem unic de acreditare, autorizare și licențiere a furnizorilor de servicii în domeniul asistenței sociale și a unor criterii unice pentru serviciile din domeniul protecției copilului, persoanelor vârstnice sau cu dizabilități, victimelor violenței în familie și altor categorii defavorizate, cât și pentru promovarea de programe speciale pentru creșterea calității vieții persoanelor în vârstă, cu implicarea mai accentuată a autorităților publice locale și organizațiilor civice în acordarea serviciilor socio-medicale și de îngrijire ambulatorii și la domiciliu.

Proiectele legislative reglementează cadrul unic de finanțare și de stabilire a procedurilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor care desfășoară activități de asistență socială, în sensul consolidării capacității instituționale și administrative a autorităților centrale și locale de a interacționa cu fundațiile caritabile și asociațiile de asistență.

Programele asociațiilor și organizațiilor de profil beneficiază de sprijinul Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea și fenomenului violenței în familie pentru perioada 2013-2017, în sensul identificării acelor mecanisme necesare eficientizării luptei împotriva traficului de persoane ori a violenței domestice (informare, identificare, raportare și asigurare de sprijin categoriilor afectate).

Proiectele presupun implicarea pe de o parte a victimelor traficului de persoane dar și din alte grupuri vulnerabile, inclusiv victime ale violenței domestice, precum și a personalului autorităților publice locale și centrale, inclusiv conducerea acestora, a experților din cadrul structurilor publice care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței domestice și a traficului de persoane și/sau interacționează cu victime ale violenței domestice, respectiv ale traficului de persoane și voluntarilor implicați în activități de sprijin destinate grupurilor vulnerabile.

Acestora, factorii responsabili le propun implicarea în campanii destinate creșterii gradului de conștientizare din partea opiniei publice în ceea ce privește violența domestică, drepturile femeii și a copilului. Autoritățile pun la dispoziția victimelor centre dedicate cu personal specializat în prevenirea actelor de agresiune, protecția persoanelor vulnerabile și combaterea atât a violenței cât și a traficului de persoane, centre dedicate și modalități discrete de protejare a victimelor violenței domestice și traficului de persoane.

Eliminarea tiparelor de discriminare socială contribuie la o integrare mai bună a grupurilor vulnerabile și determină o micșorare a gradului de violență. Atenția autorităților se axează pe latura incluziunii sociale și a echilibrării raporturilor de șanse, promovând în rândul responsabililor locali și a partenerilor sociali principiile existente în directivele și recomandările internaționale și oferind sprijin pentru crearea de grupuri formale, comitete și comisii pentru egalitatea de șanse și de gen în cadrul cărora să fie examinate bunele practici privind egalitatea de șanse dezvoltate de administrațiile locale și de sectoarele productive locale (inclusiv la nivel național și transnațional). Opinia publică are la dispoziție ghiduri pentru o bună înțelegere a principiului egalității de gen și de șanse și a abordării integratoare în ceea ce privește egalitatea de gen și de șanse în administrația publică centrală și locală.

România a adaptat legislația existentă prin includerea în text de aspecte existente deja în legislațiile țărilor occidentale privind protecția victimelor violenței domestice. Pentru prima dată se aduce în discuție problema emiterii ordinului de protecție în cazul în care sunt constatate elemente constituente ale unui act violent autoritățile putând cere:

evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Agresorul poate fi obligat de către instanța judecătorească la plata unor cheltuieli ce derivă din ordinul de protecție emis în situațiile în care victimile se află în imposibilitatea de a achita facturile aferente serviciilor de care beneficiază. În plus, condamnatul poate fi constrâns în a urma ore de consiliere psiho-terapeutică ori un tratament menit să îi reprime tendințele agresive.

Rezultatele implementării acestei măsuri arată existența a peste 1000 de cereri din care 953 depuse de femei în decursul primului an de la intrarea în vigoare a legii, 123 din cele 176 de instanțe de judecată de pe teritoriul României fiind contactată cel puțin o dată pentru eliberarea unui ordin.

5.1.3. Protecția femeii și a copilului

În 1982, România a ratificat Convenția ONU privind eliminarea oricăror forme de discriminare a femeii. Documentul, alături de Charta Națiunilor Unite din 24 octombrie 1945 privind drepturile omului (ratificată de România în 1965), reprezintă baza de la care s-a plecat în combaterea violenței pe plan intern prin elaborarea unui cadrul legal specific prevenirii și combaterii violenței împotriva femeii adaptabil în funcție de rapoartele din teren referitoare la atitudinile, obiceiurile și practicile generatoare de violență, cercetări și statistici care prezintă amploarea fenomenului și soluțiile pentru combaterea lui.

Cea de a IV-a ediție a Conferinței mondiale ONU asupra femeii de la Beijing (1995) include în raportul final adoptat un capitol dedicat măsurilor recomandate statelor membre semnatare spre a fi adoptate și aplicate pentru a reduce numărul actelor de violență la adresa femeii prin condamnarea lor și prin eliminarea oricăror motivații de neaplicare a dispozițiilor stipulate în Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeii, ce țin de tradiții locale, religioase etc.

Raportul recomandă combaterea actelor de agresiune prin exercitarea atribuțiilor conferite de lege ”în direcția prevenirii, investigării, în concordanță cu legislația națională și pedepsirea celor vinovați, indiferent de statutul public sau privat al acestora”. Sancțiunile aplicabile vinovaților nu trebuie să țină cont de mediul în care s-a produs agresiunea: acasă; serviciu; în comunitate; în societate etc. Ele trebuie însoțite de măsuri care să asigure femeii protecție, ”acces la un act de justiție corect, compensații morale și plata eventualelor cheltuielil de spitalizare dar și includerea făptașilor în programe de reabilitare și de reeducare”.

Statele semnatare au obligația de a:

realiza studii, cercetări și de a colecta diverse informații privind actele de violență domestică în contextul violenței asupra femeii în general și să încurajeze orice acțiune menită să evidențieze cauzele, amploarea și mai ales impactul în sine al acțiunii exercitate asupra femeii și prin prisma rezultatelor obținute să dispună seturi de măsuri de contracarare;

disemina rezultatele studiilor efectuate prin intemediul simpozioanelor, comunicatelor de presă etc;

sprijini realizarea de studii și analize privind impactul unor forme de violență de genul violului comis asupra femeii ori copilului și să dea publicității rezultatele obținute;

implica presa în analiza diverselor situații ivite în propriile programe difuzate, în care apar elemente legate de inechitate sexuală, socială etc cu scopul final de eliminare a acestora;

lua în considerare orice rezoluție ori convenție internațională privind combaterea traficului de persoane și a sclaviei;

dispune măsuri mult mai eficiente împotriva factorilor sociali interni și externi, prin eliminarea ori pedepsirea exemplară a persoanelor care încurajează traficul de persoane (în special femeii și fete) destinat prostituției ori oricărei alte forme de comerț sexual, mariaj forțat, mame-surogat;

asigura conlucrarea la nivel național și internațional a instituțiilor abilitate;

aloca resurse financiare și logistice pentru reușita programelor destinate vindecării și reabilitării victimelor actelor de violență; implicarea organizațiilor nonguvernamentale în acțiunile desfășurate (asistență psihologică etc) ;

dezvolta programe în scopul prevenirii turismului sexual, traficului de persoane și de protecție a potențialelor victime.

Diferențele între sexe, existente la nivel de comunitate locală, conforme normelor și cutumelor regionale, au determinat Consiliul Europei să lanseze o strategie privind egalitatea între sexe axată pe cinci direcții:

combaterea stereotipurilor și sexismelor;

prevenirea și combaterea actelor de violență împotriva femeilor;

garantarea accesului femeilor la actul de justiție

crearea unui echilibru în raportul de forțe bărbați-femei în actele decizionale publice;

integrarea femeilor în toate sectoarele societății, la toate nivelele.

Textul completează lista actelor normative, a deciziilor și recomandărilor făcute de instituțiile europene în ultimele trei decenii, printre documentele ce au delimitat granițele violenței în familie, asupra femeii în particular, regăsindu-se Recomandarea nr. (85) 4 a Consiliului de Miniștri din martie 1985 privind violența în familie, Recomandarea 1582 din septembrie 2002 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind violența domestică asupra femeii prin care se cer noi măsuri împotriva agresorilor, violatorilor, precum și adaptarea legislațiilor naționale restricționarea accesului persoanelor agresoare din perimetrul victimelor. La acestea se adaugă și Recomandarea 1777 din ianuarie 2007 de completare a listei agresiunilor asupra femeii incluzând problema drogurilor cauzatoare de asalt sexual.

Spațiul public european se adaptează periodic liniei Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, documentul conținând secțiuni speciale dedicate protecției categoriilor defavorizate (femei, copii etc), egalității sexuale și incriminării oricărui act ce ar putea dăuna integrității fizice și psihice, a oricărei formă de sclavie și obligarea la muncă forțată precum și a exploatării prin muncă a copiilor.

Această din urmă categorie este la fel de expusă actelor de violență. România și-a adaptat legislația în domeniu, pe teritoriul său fiind valabilă Legea 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care prevede dreptul acestuia ”de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum si a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc”.

Autoritățile române își orientează politicile de protecție a minorului pe trei direcții: prevenție (orice copil are dreptul la educație, la servicii de sănătate, la standard adecvat de trai, joacă și recreere); protecție (copilul are dreptul la protecție împotriva abuzului, neglijării, exploatării și discriminării); participare (copilul are dreptul de a lua parte la activități și programe menite să îi asigure acestuia dezvoltarea aptitudinilor).

Declarația Drepturilor Copilului oferă unui copil dreptul la condiții materiale și spirituale pentru o cât mai bună dezvoltare (hrană, acces la servicii de sănătate etc) precum și prioritate în primirea de ajutor în caz de primejdie (sprijin și adăpost pentru orfani și copii abandonați și reclamarea celor care comit acte de violență ori alte infracțiuni pentru includerea în proiecte de reeducare).

Legea oferă copilului dreptul la supraviețuire și de a fi protejat de orice intenție de a fi rănit, abuzat ori exploatat, familia având obligația de a-i asigura acestuia șansa participării active la orice acțiune a vieții de familie, sau la orice la orice altă activitate socială ori culturală, respectându-i alegerile și punctele de vedere.

Un aspect aparte îl reprezintă obiecțiile privind diferențierea drepturilor copilului de cele ale tinerilor, în condițiile în care în unele zone ale lumii, tinerilor le este îngrădit accesul la vot, accesul la căsătorie, în formă clasică ori în cea aranjată de membrii familiei ori dreptul de a face sex. Situații care nu sunt aplicabile și celor mici de până în vârsta adolescenței.

De asemenea s-a avut în vedere și incriminarea posibilității de a angrena în luptă persoane care nu au atins 15 ani cu opțiunea proprie de a alege implicarea în ostilități a celor ce au între 15 și 18 ani, în conformitate cu normele Convenției privind drepturile copilului din noiembrie 1989.

Printre recomandările făcute statelor semnatare se numără: respectarea și asigurarea respectării regulilor stabilite prin legile internaționale cu privire la conflictele armate relevante pentru copil; luarea de măsuri pentru a se asigura că nici un copil sub 15 ani va participa direct la conflictele militare; abținerea de la recrutarea persoanelor care nu au împlinit 15 ani și acordarea în celelalte cazuri de prioritate celor mai în vârstă. Totodată, țările angrenate în conflicte militare vor trebui să ia toate măsurile posibile pentru protecția copiilor.

Documentul sancționează folosirea copiilor în acțiuni ce vizează atentate teroriste, lupte de guerillă urbană sau în conflicte militare de amploare în care sunt implicați la nivel global numai puțin de 250.000 de copii cu vârste sub 18 ani, foarte mulți dintre aceștia având între 7 și 9 ani, aproape o treime fiind de sex feminin.

Copiilor din zonele de conflict le sunt încălcate drepturile elementare stipulate în textul Convenției cele mai întânite forme fiind: dreptul la viață, la educație, dreptul la un adăpost. Acestora, Organizația Națiunilor Unite le adaugă: privarea de servicii medicale, munca forțată (sclavia) la negru sau în traficul de droguri, traficul în vederea prostituției și a cerșetoriei, violența sexuală, mutilarea copiilor.

În regiunile neafectate de război, riscurile la care sunt expuși copiii se raportează la sărăcia mediului din care provin precum și la excluziunea socială. Pentru a întrerupe transmiterea sărăciei de la o generație la alta, statele membre stabilesc drept prioritate sănătatea și educația copiilor dar și sprijin părinților pe piața locurilor de muncă ori garantarea unui ajutor adecvat pentru venit în cazul familiilor cu copii prin combinarea de beneficii universale și beneficii orientate bine concepute.

5.1.4. Combaterea violenței în școli

Printre cele mai întâlnite forme de violență școlară se regăsesc actele de agresiune (unele dintre ele cu arme letale) comise de copii asupra altor copii, de elevi asupra profesorilor, metodele de pedepsire a copiilor de către cadrele didactice dar și diverse forme de umilire publică, sexuală ca metodă cu impact psihologic major. În aceeași linie se înscriu și atacurile verbale la adresa persoanelor cu dizabilități, cazurile de hărțuire sexuală, crearea unor stări generale de disconfort pentru membrii din categoriile considerate vulnerabile, actele de agresiune comise direct sau indirect de către părinți atât față de profesori cât și față de alți elevi.

Legea conferă autorităților dreptul de a interveni pentru aplanarea conflictelor ivite. În ultima perioadă de timp, multe dintre școli au adoptat măsuri de uz intern care au schimbat imaginea de ansamblu a violenței din mediul educațional. Profesori, dar și elevi, ori persoane din aparatul auxiliar participă activ la discuții, generând o stare generală pozitivă în unitatea de învățământ. De asemenea, prin crearea posturilor de mediatori, consilieri psihologici, părțile implicate în acțiuni agresive dezbat împreună cu aceștia problemele ivite, persoanele neutre fiind foarte bine poziționate din punct de vedere al credibilității.

La inițiativa Consiliului Europei, a fost redactată Carta Europeană pentru o Școală Democratică fără Violență, prin care se asigură un mediu supus regulilor democratice. Elevilor li se oferă dreptul la o școală sigură și fără violență (aceștia au responsabilitatea de a contribui la crearea unui mediu favorabil studiului și dezvoltării personale), dreptul la respect, la egalitate de tratament și la libertate de exprimare fără a fi discriminați sau reprimați.

Conducerea unității școlare va permite înființarea unui organism de decizie, democratic ales, compus din reprezentanți ai elevilor, profesorilor, părinților și ai altor membri ai comunității școlare, acolo unde este cazul, fiecare membru având drept de vot.

Carta propune soluționarea conflictelor într-o manieră pașnică și constructivă, în parteneriat cu toți membrii comunității școlare, fiecare caz de violență fiind cercetat cu promptitudine și în regim nediscrimatoriu.

Pornind de la ideea că școala reprezintă elementul de bază în ceea ce privește responsabilizarea socială și că orice comportament neadecvat petrecut în perimetrul instituției generează unul similar în afară, specialiștii consideră că trebuie găsite metode de eliminare a oricăror forme de discriminare a elevilor, de reducere a marginalizării acestora și, ca efect direct, scăderea potențialului violent al mediului educațional respectiv.

Sunt considerate ca fiind prioritare următoarele probleme:

adaptarea politicilor de dezvoltare și cercetare educațională la noile dimensiuni;

școlile trebuie să își revizuiască regulamentele interne, programele de instruire a personalului didactic și auxiliar dar și a copiilor/elevilor având drept țintă eradicarea violenței sub orice formă a acesteia;

măsurile luate de instituții trebuie să fie pe măsura amplorii fenomenului și pentru sporirea sentimentului de siguranță a elevilor;

elevilor trebuie să li se predea noțiuni privind drepturile lor și regulile democratice încă din primele faze ale procesului educațional pentru a percepe mai bine realitatea;

crearea de instrumente specifice și implicarea presei pentru o conștientizare mai bună a fenomenului de către public;

concentrarea atenției pe faza de prevenție, în condițiile în care intervenția reprezintă doar o măsură pe termen scurt și adeseori ineficientă;

autoritățile trebuie să aibă un rol mai activ în prevenirea actelor de violență, dincolo de emiterea de legi menite să combată fenomenul;

copiii trebuie să fie învățați să iasă din starea lor de martor-pasiv/victimă al/a unei agresiuni și să raporteze orice incident de acest gen. De asemenea acestora trebuie să li se acorde o atenție aparte și părerea lor să fie luată în calcul atunci când se iau decizii cu caracter punitiv.

Consiliul Europei a centralizat și stabilit direcțiile esențiale în combaterea violenței școlare, preluate și incluse și în legislația națională. Măsurile autorităților române se vor axa pe conceperea prevenirii violenței ca o dimensiune centrată pe educație în spiritul civismului democratic (toleranță și relații interculturale, egalitate între sexe, respectarea drepturilor omului, gestionarea pacifistă a conflictelor, valorizarea persoanei, a nonviolenței). Tinerii vor fi considerați actori și parteneri-cheie în orice acțiune desfășurată în această direcție.

Programele strategice vor include și modalități de prevenție a faptelor de violență prin sensibilizarea tuturor actorilor implicați și prevenirea timpurie a violenței, precum și prin crearea unor metode de reacție rapidă și echilibrată în cazul apariției situațiilor de criză. Prevenția va presupune și conștientizarea necesității de acțiune la toți actorii implicați și întărirea mobilizării acestora prin: promovarea dezvoltării de schimburi, dialoguri la toate nivelurile în cadrul comunității; acordarea priorității în ceea ce privește protecția și îngrijirea victimelor actelor de violență; susținerea familiilor în ceea ce privește exercitarea rolului lor educativ.

Un accent deosebit trebuie acordat așadar fazei de prevenire a conflictului, găsirii de soluții menite să aplaneze starea de agresiune. Prevenția actelor de violență școlară presupune existența unei strategii bazate pe modele adaptabile de la școală la școală și care să țină cont de existența multitudinii de inter-relații între factorii cauzatori de violență.

Sistemul educațional american își bazează rezolvarea situațiilor violente prin Programul de rezolvare creativă a conflictelor. Elevilor dar și profesorilor li se explică opțiunile pe care le au pentru rezolvarea situațiilor conflictuale iscate dincolo de pasivitate și de agresivitate, tehnicile ce trebuie adoptate de mediatori pentru a asigura senzația de imparțialitate. Programul își propune eliminarea barierelor comunicaționale dintre elevi, aceștia învățând să discute, să empatizeze și să găsească soluții nonviolente la problemele create.

Acesteia i se subsumează campaniile derulate de autorități cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale cu scopul creșterii gradului de conștientizare a fenomenului prin promovarea la nivel individual (elev, părinte, profesor), la nivel instituțional (școli, universități etc), la nivel de organizații și de comitete de părinți.

5.1.5. Protecția minorităților

Agresiunea la adresa minorităților implică atacul verbal, ori violența fizică. Istoria a consemnat momente în care minoritarii au devenit victimele unor organizații extremiste formate din fanatici, adepți ai unui curent ce presupunea eliminarea elementelor sociale considerate a fi parazitare: rasism (îndreptat nu neapărat împotriva negrilor); antisemitism; apartheid.

În 1992, Organizația Națiunilor Unite adoptă Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, document care are drept misiune principală armonizarea socială prin eliminarea oricăror bariere ce ar fi blocat libertățile fundamentale ale omului, în conformitate cu prevederile Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în 1966 și intrat în vigoare în martie 1974.

Statele care au ratificat documentul se obligă să protejeze existența și identitatea națională, etnică, culturală, religioasă și lingvistică a minorităților pe teritoriile lor încurajând și crearea de condiții pentru promovarea propriilor identități prin adoptarea unor măsuri legislative adecvate.

Persoanele minoritare etnic, religios etc beneficiază de dreptul de a se bucura de propria cultură, religie și limbă, indiferent de spațiul de manifestare și fără a fi supuși actelor de discriminare, accesul la viața culturală, religioasă, socială și economică, dreptul de vot în societatea din care face parte comunitatea fiindu-le garantate.

Autoritățile, reprezentanții locali nu au dreptul de a interzice minorităților înființarea asociațiilor proprii și susținerea activităților derulate sau să le limiteze dreptul de a stabili și menține contacte cu persoane din alte grupuri sociale ori cetățeni ai altor state de care sunt legați prin apartenență istorică.

În spațiul european este în vigoare Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale, un cuprinzător tratat promovarea egalității depline și efective a membrilor comunităților minoritare naționale de pe teritoriul Uniunii, in toate domeniile: economic, social, politic și cultural.

Convenția generează condițiile pentru exprimarea, păstrarea și dezvoltarea culturii și identității specifice a comunităților minoritare. În același timp recomandă partenerilor garantarea egalității în fața legii și la egala protecție a legii pentru toate minoritățile și să protejeze persoanele care ar putea fi victime ale amenințărilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violență, datorită identității lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase. Măsurile completează recomandările cuprinse în articolele 7 și 8 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966 referitoare la tortură, sclavie, muncă fortață etc.

Prin ratificarea documentelor emise de Uniunea Europeană, a Convenției – Cadru, a Directivei Consiliului 2000/43/CE, din 29 iunie 2000, cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnică prevederile textelor respective devin aplicabile și pe teritoriul României. Acestea sunt completate de alte acte normative emise de Consiliul Europei sau de către Guvernul României.

5.1.6. Protecția spectatorului pe arenele sportive

Sportul, ca modalitate de interacțiune socială, reprezintă un fenomen social care pune față în față indivizi, comunități locale, ori naționale. Este o formă de comunicare interumană bazată pe competiție și meritocrație în care oponenții încearcă să își atingă țelul, victoria, prin canalizarea energiilor fizice. Sportul în general, fotbalul în special, reprezintă câmpul de bătălie în care își fac auzite vocile identitățile naționaliste, rivalitățile între cluburi de tradiție, totul putând ușor degenera în activități cu potențial infracțional atunci când legea devine un element secundar în desfășurarea evenmentului, specifice zonelor instabile social, economic ori politic. Desigur, există și reversul: situații în care atât timp cât există un fundament solid pentru pace socială, armonie, confruntarea din teren devine un spectacol urmărit cu plăcere de spectatorii din tribună.

Violența în sport, ca particularitate a violenței publice, nu este altceva decât o proiecție amplificată a nemulțumirilor sociale acumulate într-un timp dat în care sub protecția anonimatului, indivizi certați cu legea instigă la nesupunere socială, generând o stare generală de agresivitate. Iar când în teren, între combatanți apar tot mai des contacte fizice dure, efectul acestora se reflectă în atitudinea comportamentală a spectatorilor.

Dintr-o modalitate de petrecere a timpului liber aservită aristocrației, secolul al XX-lea, cu ajutorul presei televizuale a produs o transformare radicală a sportului, înglobând și o mai mare masă a populației în rândul practicanților, ori al suporterilor unei discipline sau alta. Sportul modern, odată popularizat și făcut cunoscut mulțimilor, a creat și creează idoli, eroi pentru cei care urmăreau și urmăresc spectacolul din teren. Astfel că, imitarea comportamentul fie el și agresiv al unuia dintre aceștia devine un fapt lesne de explicat. ”Sportul, în esență, înseamnă o luptă în urma căreia pierde și câștigă cineva. Cu alte cuvinte, el presupune agresivitate, înțeleasă în sens de spirit de competiție. Acceptând faptul că sportul poate implica violență, chiar dacă este vorba despre o violență ritualizată, se impune ca aceasta să aibă consecințe minime asupra protagoniștilor competiției sportive.”

Activitățile sportive moderne sunt departe de faza primordială, a jocului simplu dedicat în totalitate, în limitele fair-play-ului, câștigării unei confruntări. Spiritul sportivității a fost înlocuit cu marketingul publicitar, sportul a devenit o simplă mașinărie de produs bani. De aceea, pentru audiență se apelează la acele elemente ce satisfac dorințele interioare, instinctuale ale publicului: violență prin cât mai multe contacte fizice între adversari.

Situațiile diferă de la sport, la sport. Nu se putea vorbi niciodată de o translație a agresivității jucătorilor către spectatori, aceasta lipsind cu desăvârșire în cazul sporturilor considerate a fi nonviolente: șahul, tenisul, echitația, atletismul ori gimnastica. Riscul apare în celelate ramuri sportive, fotbalul, baschetul și handbalul fiind medii propice unui transfer al combativității fizice din teren, în rândul publicului spectator.

Huliganismul este cea mai întâlnită formă de violență în tribunele arenelor sportive. Huliganii, de regulă spectatori tineri, reacționează frecvent prin apelare la forța fizică, încercând astfel să atragă atenția nu asupra pasiunii pentru un club sportiv sau altul, ci, mai degrabă, asupra condițiilor frustrante de care se lovesc în viața de zi cu zi. Pentru aceștia simpla prezență în spațiul public reprezintă singura posibilitate de a-și exprima revolta, de a refuza modelele promovate de societate drept repere dar mai ales ca semn al dezaprobării totale a deciziilor luate de liderii sociali fără acordul lor.

Fenomenul a luat o nouă turnură la începutul anilor 90, la puțin timp după publicarea raportului final privind dezastrul produs pe arena din Hillsborough în 1989 soldat cu moartea a 99 de persoane și rănirea altor 700. Documentul, prin propunerile făcute de autor, a adus schimbări în raportul autoritate – infractor pe arenele sportive. Introducerea scaunelor numerotate, a camerelor de supraveghere, completate ulterior de restricțiile privind obiectele ce puteau fi introduse pe arenele sportive de către suporteri au redus simțitor numărul acțiunilor huliganice, posibilii agresori nemaiputând acționa în virtutea anonimatului conferit de mulțimea din care face parte. Până la modificările sugerate în raportul Taylor, spiritul colectiv îi îndemna pe huligani să acționeze fără teama de repercursiuni, ceea ce s-a schimbat radical odată cu utilizarea înregistrărilor video care au generat arestări în masă și care s-au lăsat cu zeci de interdicții de intrare pe stadioane pentru cei mai activi dintre agresori.

Strategiile elaborate pot și elaborate atât pe orizontală cât și pe verticală și țin cont de:

atragerea pe stadioane a publicului feminin și a copiilor, fapt ce va conduce și la o schimbare atitudinală a potențialilor agresori;

crearea de campanii de presă menite să crească gradul de pozitivitate a sportului și ca efect direct detensionarea atmosferei;

implicarea de specialiști în psihologie comportamentală pentru a furniza răspunsuri competente la problemele ridicate de fenomen;

dezvoltarea sistemelor de securitate de pe arenele sportive atât pe partea activă reprezentată de factorul uman trimis în dispozitiv cât și pe partea pasivă reprezentată de factorul tehnologic;

instalarea unui ecran gigant în interiorul arenei pe care urmează să fie proiectate imagini din tribune care pe de o parte pot descuraja anumite acte agresive dar care pot ajuta la promovarea ideii de nonviolență.

Evenimentele ce au marcat viața sportivă a ultimului secol au determinat autoritățile să înăsprească legislația prin introducerea unor măsuri mult mai stricte. Pe lângă legile interne specifice fiecărui stat în parte, există și reglementări transfrontaliere precum Convenția Europeană privind violența pe stadioane, comportamente deviante la competițiile sportive, partidele de fotbal în special care recomandă statelor membre să asigure securitatea arenelor și a zonelor limitrofe, a traseelor urmate de suporteri pentru a se evita conflictele între grupările radicale în cazul competițiilor sportive clasificate cu risc maxim. Textul Convenției face referire în cuprins și la adoptarea unei legislații interne, specifice, care să prevină și să sancționeze, prin colaborarea forțelor de ordine și a unităților de pază specializate, actele de violență de pe arenele sportive.

În același timp factorii responsabili cu organizarea competițiilor sportive din statele semnatare trebuie să asigure un control strict al mulțimii spectatorilor prin utilizarea facilităților puse la dispoziție de arenele sportive și cu implicarea efectivă a forțelor de ordine. O atenție aparte va fi acordată grupurilor rivale de suporteri, acestea urmând a fi separate în spații ale tribunelor bine delimitate și controlate iar accesul fanilor în zonele respective va fi unul strict monitorizat prin repartiția de bilete astfel îcât să fie evitate situații conflictuale între membrii galeriilor. Va fi exclus, ori interzis accesul în incinta stadioanelor pentru persoanele cunoscute pentru atitudinea lor comportamentală violentă, ori aflați sub influența băuturilor alcoolice ori a drogurilor, precum și introducerea de băuturi alcoolice în interiorul arenei și de preferat să restricționeze sau să blocheze vânzarea și distribuția băuturilor alcoolice în incintele sportive și să se asigure de integritatea recipientelor. Forțele de ordine responsabile cu securitatea manifestării sportive vor avea drept sarcină și realizarea unui control mai strict privind materialele pirotehnice ce urmează a fi introduse pe stadioane. De departe cea mai importantă misiune va fi cea a interoperabilității între angajații firmelor de securitate cu jurisdicție asupra arenei sportive și forțele de ordine pentru un cât mai bun control al posibilelor situații cu potențial violent.

Convenția Europeană a fost urmată de alte documente cu titlul de recomandare prin care factorii decizionali sugerează țărilor membre măsuri care să combată actele de rasism, xenofobie și intoleranță rasială din timpul întrecerilor sportive.

În România este în vigoare Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive care cuprinde recomandările UE privind combaterea violenței în sport, sugestiile forurilor internaționale în aceeași direcție precum și principalele aspecte prezentate în raportul Taylor.

5.1.7. Protecția vârstnicilor

Drepturile persoanelor vârstnice sunt recunoscute pe plan internațional și în interiorul Uniuniii Europene. Pornind de la aceste elemente factorii responsabili europeni au demarat procedurile pentru implementarea unei strategii unice pentru eliminarea din spațiul comunitar a oricăror forme cauzatoare de violență și rele tratamente asupra vârstnicilor.

Proiectul european pornește de la cifrele statistice care indică o creștere a numărului de persoane în vârstă la nivel continental, ceea ce va reprezenta o adevărată provocare pentru autoritățile statelor membre puse în situația de a răspunde pozitiv prin măsuri care să nu excludă această categorie, să nu o marginalizeze și să nu privească ansamblul problemei ca o povară a societății contemporane.

Atenția autorităților se va centra pe două aspecte esențiale a problematicii: o latură a relelor tratamente aplicate celor în vârstă dar trecute sub tăcere și o direcție axată pe dinamica agresiunilor comise în cazul bătrânilor aflate în îngrijire la domiciliu sau în centrele specializate.

Strategia europeană de combatere a fenomenului va ține cont de ”amploarea riscurilor la care sunt supuse persoanele vârstnice, situația juridică a acestora, posibilitățile de a le ajuta și de a le sprijini ar trebui puse în relație cu dispozițiile privind relele tratamente aplicate copiilor”, evaluate pe baza unui studiu de specialitate realizat în toate statele membre.

Țările membre U.E. vor ține cont în elaborarea planurilor de acțiune locală de următoarele recomandări:

eliminarea statutului obligatoriu al temei relelor tratamente aplicate persoanelor vârstnice aflate în îngrijire, printr-o sensibilizare corespunzătoare a publicului larg;

adoptarea de responsabilități și a cadrului legislativ, care să corespundă prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;

elaborarea de rapoarte naționale privind prevenirea relelor tratamente aplicate persoanelor vârstnice în cadrul serviciilor de îngrijire la domiciliu sau în instituții;

îmbunătățirea nivelului de informare, a capacităților de acțiune și a cooperării între toți actorii și instituțiile implicate în serviciile de îngrijire: personalul medical, personalul pentru serviciile de îngrijire, poliția.

De asemenea, autoritățile vor trebui să creeze oferte destinate consilierii confidențiale a persoanelor vârstnice și a persoanelor implicate în acțiunile de îngrijire a acestora. Totodată, vor fi create rețele speciale pentru cooperarea, formarea tuturor factorilor implicați în proces.

5.1.8. Monitorizarea activităților suspecte din spațiul virtual

Pentru preîntâmpinarea actelor de violență din spațiul real, autoritățile s-au adaptat ritmului tehnologic de dezvoltare a societății și au demarat ample programe de analiză de conținut a mesajelor transmise virtual de către posibilii agresori, finalitatea demersurilor fiind aceea de limitare a efectelor acestora.

Una din premisele ce au stat la baza demarării acțiunii de monitorizare a fost cea a revoltelor din timpul Primăverii Arabe, declanșate și menținute prin intermediul rețelelor de socializare.

Un proiect bazat pe evidențierea cu probe video a unor aspecte de revoltă socială și care au avut ca finalitate mobilizarea generală a opiniei publice de către autorități a fost conceput și pus în aplicare de către poliția din Londra în timpul protestelor din vara anului 2011, modelul fiind aplicat și în S.U.A. dar și în alte metropole din lume.

Fig.18. Metodă de lucru adoptată de autorități pe rețelele de socializare

În demersul lor, autoritățile se bazează pe ideea că: ”dreptul la libera exprimare nu înseamnă că se pot face afirmații care incită fricțiunile și conflictele rasiale și religioase. Internetul poate fi un mediu convenabil pentru exprimarea punctelor de vedere, dar publicul trebuie să rețină că nu este mai puțin responsabil pentru acțiunile sale în mediul online”.

Dacă în unele zone ale lumii încercările autorităților de monitorizare a spațiului virtual se lovesc de opoziția organizațiilor pentru protecția drepturilor și libertăților cetățenești, în comunitățile care aplică deja sistemul, liderii acestora își justifică deciziile de implementare a măsurilor în cauză prin vulnerabilitatea societății în fața pericolelor reprezentate de terorism, creșterea traficului de stupefiante, pagube însemnate pentru economie etc, situații considerate a fi drept amenințări la adresa securității interne a statelor respective.

Efectele nu se refrâng doar asupra populației și a calității vieții acestora din punct de vedere al securității. Pe baza acesteia se poate construi și dezvolta un mediu de afaceri benefic pentru economia locală, climatul de siguranță oferit de comunitate fiind un criteriu de bază în stabilirea de contacte comerciale cu partenerii externi.

În plus metodele alese de către autoritățile din Asia au determinat coordonatorii Interpol să demareze procedurile de transformare a metropolei Singapore într-un nod esențial destinat luptei contra fenomenului reprezentat de criminalitate informatică.

În orice caz, colaborarea dintre autorități și publicul rețelelor de socializare, eficiența acesteia demonstrează că aceste medii pot ajuta la rezolvarea unor probleme de securitate majoră care afectează o comunitate deși procesul de comunicare dintre cele două parți nu este întotdeauna unul facil. Dar în același timp, rețele de socializare conduc spre exacerbarea acțiunilor violente din spațiul real, participanții la astfel de acțiuni reușind prin inventivitatea lor să contracareze acțiunile autorităților. Acestea din urmă sunt nevoite să își updateze periodic strategiile de lucru, în sensul reevaluării datelor din sistem apelând la proximizarea problemei și reducerea numărului de variabile implicate în ecuație (oameni, comportamente, atitudini, instrumente de comunicare utilizate), urmată de examinarea și evaluarea unor situații similare înregistrate.

Acest proces poate fi etapizat astfel:

formularea problemei;

colectarea datelor relevante existente pe rețelele de socializare;

introducerea datelor în programul de analiză și evaluare;

analiza informațiilor;

formularea prin comparea rezultatelor a unei direcții de acțiune.

Pe baza datelor colectate, în funcție de gravitatea mesajelor transmise, autoritățile pot cere administratorului de rețea blocarea sau anularea contului de pe care au fost transmise informațiile.

5.2. Protecția categoriilor vulnerabile în mediul online

Violența verbală, agresiunea vizuală cu puternic conținut pornografic sau simplă publicitate, apelurile telefonice, sms-urile, mailurile, conversațiile de pe rețelele de socializare și de pe forumuri cu un conținut jignitor pentru destinatar cărora li se adaugă și aluziile sexuale la adresa fetelor sunt forme ale violenței existente în mediul virtual. Acestora li se adaugă violența fizică drept formă de recompensă promovată de către creațiile producătorilor de jocuri video. Pornind de aici se poate contura imaginea unei realități extrem de periculoase a virtualului care își face tot mai des simțită prezența din cauza incapacității de a discerne realul de ireal în spațiul real.

Societatea civilă avertizează pericolul existent evidențiind rolul negativ generat de mediul virtual în plan real, cerând măsuri ferme pentru combaterea fenomenului: de la retragerea de pe piață a produselor considerate nocive, până la pedepsirea exemplară a făptașilor. Aceștia își motivează cerințele prin faptul că viziunea oferită de ireal este una cu totul distorsionată, aceasta alterând simțul de selecție și de orientare a individului, sistemul de valori morale, religioase etc la care acesta se raportează fiind unul surogat în care totul se obține fie ieftin, fie apelând la violență. Acțiunile la care participă, fără discernământ, pedepsite în spațiul real, îi conturează consumatorului o imagine a unui sistem de valori propice pentru dezvoltarea capacităților sale de nesupunere socială, devenind un element fără personalitate în mare masă dependentă de violența consumată.

Reperele legislative în ceea ce privește violența în spațiul virtual nu există, deși încercări de a impune o serie de măsuri cu scop punitiv pentru diversele acte comise în mediul online au existat, dar acestea au intrat în conflict cu drepturile fundamentale ale omului. Primul amendament al Constituției S.U.A. spune: „Congresul nu va emite nicio lege … care să limiteze libertatea de exprimare” iar Convenția Europeană a Drepturilor Omului recomandă statelor membre să nu limiteze, în spiritul Pactului Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Civile și Politice, libertatea de exprimare și accesul la informație fiind înțelese ca ”libertatea de a căuta, primi și difuza informații și idei de tot felul, indiferent de frontiere, oral, în scris sau în formă tipărită, prin intermediul artelor sau prin orice alte mijloace alese.” în condițiile însă a unor ”obligații și răspunderi speciale (…) limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege” și care sunt necesare pentru respectarea drepturilor sau reputației altora, sau pentru apărarea securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice.

Noțiuni legislative privind combaterea acțiunilor generatoare de violență se regăsesc în schimb în legislația împotriva pornografiei. Dispoziții privind sancționarea distribuției de imagini din sfera pedofiliei, zoofiliei ori necrofiliei în versiunea pornografiei virtuale apar în legislațiile multor țări. Dar ca și în cazul celorlalte forme de violență virtuală toată intervenția legii se oprește la limitele impuse de reglementările drepturilor omului.

Sunt avute în vedere faptele care privesc:

creatorii de site-uri cu conținut pornografic. (accesul la site trebuie să fie parolat și taxat, sumele încasate urmând să fie declarate organelor fiscale teritoriale);

administratorii de site-uri (au obligația să ofere autorităților informațiii despre numărul accesărilor);

realizarea și administrarea site-urilor având caracter pedofil, zoofil sau necrofil care este strict interzisă.

Legislația prevede totodată obligația proprietarilor de site-uri pornografice de a notifica utilizatorul asupra condițiilor legale de acces: vârsta acestuia care trebuie să fie de minim 18 ani împliniți.

Pedofilia în spațiul virtual este interzisă în majoritatea statelor lumii, factorii responsabili, sub coordonarea Interpolului și a a Departamentului Justiției din S.U.A. concentrându-și eforturile în depistarea și anihilarea site-urilor cu conținut pornografic infantil. Efortul este unul imens în condițiile în care autorii au acces liber la tehnologie și la posibilitatea de a difuza imaginile retransmițând conținutul pornografic de pe servere aflate în spațiul teritorial-administrativ al unor state cu multe lacune legislative în domeniu. Pornografia infantilă este interzisă în S.U.A., în Uniunea Europeană în timp ce în Australia încă problema suscită dezbateri aprinse. Legislația internațională incriminează atât obținerea accesului cu bună știință la pornografie infantilă, prin intermediul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor cât și ademenirea copiilor în scopuri sexuale în contextul utilizării imaginilor/producțiilor video spre a fi difuzate în mediul online. Legea este îngăduitoare cu persoanele care accesează involuntar site-urile pornografice, caracterul intențional fiind dovedit de o plată în avans pentru accesul la conținutul respectiv.

Sunt supuși sancțiunii autorii de producții pornografice, intermediarii dintre copii și persoanele care realizează și promovează astfel de creații. Directiva U.E. privind combaterea pornografiei infantile virtuale lasă la latitudinea statelor membre deciziile privind eventualele sancțiuni în cazul în care apar ”activitățile sexuale reciproc consimțite în care pot fi implicați copii și care pot fi considerate ca o descoperire normală a sexualității în cursul dezvoltării umane, avându-se în vedere tradițiile culturale și juridice diferite și noile forme de stabilire și menținere a relațiilor între copii și între adolescenți, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informațiilor și comunicațiilor.”

Legislația europeană condamnă și instigarea, complicitatea și tentativa fiind sancționate: determinarea, cu scop sexual, a unui copil care nu a împlinit vârsta consimțământului sexual să asiste la activități sexuale, chiar și fără a fi obligat să participe, ori să asiste la un abuz sexual, chiar și fără a fi obligat să participe; practicarea unor activități sexuale cu un copil care nu a împlinit vârsta consimțământului sexual, sau când se abuzează de o poziție recunoscută de încredere, autoritate sau influență asupra copilului ori când se abuzează de situația deosebit de vulnerabilă a unui copil, în principal ca urmare a unui handicap psihic sau fizic sau ca urmare a unei situații de dependență. În aceeași categorie a sancțiunilor se află și constrângerea, forțarea sau amenințarea unui copil în scopul practicării unor activități sexuale cu un terț.

Elemente noi definesc și sancțiunile care sunt aplicabile pentru oricare dintre infracțiunile comise, pedepsele mergând de la decăderea din drepturi a unei persoane condamnate pentru astfel de infracțiuni, punerea sub sechestru și confiscarea averii dobândite în urma practicării activității incriminate.

Autoritățile au puterea de a decide eliminarea acestora de pe serverele aflata sub directa jurisdicție și pot cere statelor cu care au tratate încheiate să facă același lucru cu site-urile aflate pe teritoriile acestora. De asemenea accesul către conținutul online poate fi restricționat cu notificarea prealabilă a utilizatorilor și cu justificarea aferentă restricției impuse. Restricțiile pot fi contestate în instanță în conformitate cu prevederile legate de accesul liber la informație.

Restricții mult mai severe sunt întâlnite în statele musulmane precum și în cele cu un regim autoritarist. În Indonezia, Singapore, China, în țările arabe, pornografia sub orice formă a acesteia este strict interzisă. Ba mai mult, China a încercat să implementeze un program menit să îi descurajeze pe utilizatorii și consumatorii de conținut pornografic, dar măsura a fost amânată pe termen nedefinit în urma reacțiilor externe.

În lipsa unei legislații care să combată eficient actele de agresiune comise în spațiul virtual (odată depășită granița, faptele comise de delicvenți ca urmare a inspirării din jocurile video practicate se supun legilor existente), singurele modalități de combatere a fenomenului intră în atribuțiile organizațiilor nonguvernamentale, a autorităților polițienești și a părinților/educatorilor. Recomandările făcute prin intermediul campaniilor derulate de către instituțiile statului oferă metode prin care tinerii/copiii se pot apăra de atacurile violente intâlnite în spațiul online. Părinții sunt invitați să discute mai des cu cei mici despre problemele cu care se confruntă, astfel fiind create premisele evitării unei posibile stări cauzatoare de violență ulterioare. Profesorii sunt chemați să elaboreze strategii cuprinzătoare pentru combaterea agresiunilor și violenței în mediul școlar.

5.3. Securitatea cibernetică. Strategii. Modele

5.3.1. Modelul de securitate cibernetică american

Economia americană, ritmul societății din SUA depind de spațiul virtual. Prin urmare autoritățile federale din SUA dezvoltă continuu noi strategii de combatere a atacurilor cibernetice care vizează serviciile de telecomunicații, centralele electrice, rafinăriile, rețelele informatice ale burselor economice, subminând securitatea națională, generând panică și instabilitate în societate, provocând pagube însemnate economiei. Autoritățile americane au stabilit drept prioritate națională lupta împotriva criminalității informatice, în elaborarea politicilor și strategiilor fiind implicați lideri ai armatei, ai serviciilor secrete și din cadrul marilor corporații IT, experți ce elaborează metode de contracarare a tuturor acțiunilor infracționale din mediul online.

Instituțiile și departamentele implicate beneficiază de toată susținerea financiară aferentă pentru dezvoltarea de tehnologii necesare identificării de potențiale atacuri asupra rețelelor cibernetice: softuri de monitorizare și urmărire online, softuri de detectare automată a atacurilor pe baza unor formule cheie întâlnite în atacuri precedente, sensori de alarmă în caz de atac etc.

Direct răspunzătoare este o entitate special creată aflată în subordinea directă a președintelui SUA cu următoarele misiuni:

evaluarea vulnerabilităților din sistem și ierarhizarea acestora;

elaborarea de metode pentru eliminarea acestora;

crearea unui sistem de identificare și de prevenție a atacurilor;

dezvoltarea unui plan de alertare când are loc un atac și reconstituirea elementelor definitorii pentru elaborarea de strategii ulterioare.

Sub directa coordonarea a acestei instituții intră reprezentanți ai FBI, Serviciului Secret, Departamentului Apărării, serviciilor secrete și experți specializați în criminalitate informatică. În lupta pentru combaterea atacurilor cibernetice s-a implicat și președintele SUA care în Analiza Președintelui privind Politica Securității Cibernetice a identificat zece aspecte ce trebuie luate în calcul:

desemnarea unei responsabil oficial, coordonator pentru activitatea privind politica de securitate cibernetică națională;

realizarea unei documentații periodice cu noi elemente pentru o cât mai eficientă securizare cibernetică, documente ce urmează a fi supuse aprobării administrației prezidențiale;

stabilirea problemei privind securitatea cibernetică drept una din prioritățile de bază în programul de lucru al președintelui;

încluderea în structurile de conducere a instituțiilor abilitate a unor persoane pe linia respectării drepturilor omului;

efecturarea de analize juridice privind eliminarea eventualelor conflicte legale;

demarea de campanii naționale pentru prevenirea și educarea publicului în privința pericolelor din spațiul cibernetic;

dezvoltarea împreună cu partenerii externi de politici comune pentru combaterea criminalității cibernetice;

realizarea unui plan de acțiune pentru a răspunde la incidentele din spațiul virtual și realizarea unui dialog eficient cu partenerii din sectorul public și cel privat;

dezvoltarea unui plan-cadru pentru elaborarea unei strategii de supraveghere a evoluției jocurilor video pentru a descoperi potențiale elemente ce ar putea amenința securitatea în spațiul virtual;

crearea unei structuri de management eficiente.

5.3.2. Modelul britanic

Strategia Angliei pentru combaterea infracțiunilor din spațiul virtual se axează pe cinci direcții majore:

criminaltatea online;

amenințările publice;

amenintările sectorului de afaceri;

amenințările la adresa instituțiilor guvernamentale;

amenințări indirecte.

În cazul criminalității online, autoritățile britanice împart atacurile cibernetice în două categorii: financiare și non-financiare. Atacurile cibernetice financiare se referă la acțiunile criminale cu scop financiar comise de indivizi sau de către grupuri organizate având ca scop obținerea de bani sau de foloase necuvenite din partea instituțiilor publice sau private. Atacurile comise pot avea uneori și implicații violente iar banii obținuți pot servi pentru a finanța activitățile teroriste.

În cea de-a doua categorie intră atacurile la adresa copiilor: atacuri cu implicații sexuale, promovare de imagini ofensatoare etc comise la adresa copiilor și tinerilor prin intermediul rețelelor sociale, site-uri șamd, atacuri comise în afara mediului virtual dar cu propagare ulterioară în online sau cazuri de exploatare a acestora,dar și atacurile rasiste, extremiste ori cu caracter religios.

Amenințările publice reprezintă totalitatea atacurilor din categoria fraudelor online și a furtului de identitate precum și orice acțiune ce vizează siguranța copiilor ori activitățile de promovare a ideilor rasiste și de încurajare a terorismului.

Sectorul financiar beneficiază și el de o atenție sporită din partea responsabililor cu securitatea cibernetică. Sunt vizate tentativele de fraudă online, atacurile asupra bazelor de date și furtul de proprietate intelectuală.

Instituțiile guvernamentale reprezintă o țintă predilectă pentru hackeri. Aceștia pot profita de naivitatea utilizatorilor virtuali și sub o identitate falsă, a unui oficial guvernamental pot percepe taxe și comisioane pentru diverse servicii publice.

Efectele indirecte ale atacurilor cibernetice se reflectă în teama consumatorilor online în a utiliza serviciile online ale instituțiilor. De aceea, în acest caz, autoritățile vor demara campanii de informare în rândul cetățenilor, prezentându-le acestora metode de apărare și de folosire sigură a resurselor puse la dispoziție de instituții în spațiul virtual. Autoritățile vor demara acțiuni de reducere a criminalității virtuale prin crearea unui mediu ostil pentru criminalii financiari ori pentru agresorii sexuali și sporirea încrederii utilizatorilor de bună credință prin furnizarea de informații corecte și ușor de înțeles legate de atacurile cibernetice. În acest sens, va fi creat cadrul legislativ adecvat aducerii în fața justiției și pedepsirii agresorilor din mediul online. De asemenea va fi pus la dispoziția cetățenilor și al instituțiilor publice un sistem de raportare a atacurilor, statisticile fiind folosite ulterior pentru crearea de noi metode de combatere a agresiunilor online.

Strategia britanică mai prevede totodată și colaborarea între instituțiile abilitate din Marea Britanie și omologii din statele partenere dar și între autorități și companiile IT pentru dezvoltarea de noi sisteme de protecție și securitate virtuală axate pe:

siguranța copiilor în mediul virtual;

protecția consumatorului și cumpărătorului online;

crearea de unități de intervenție rapidă în caz de atac cibernetic;

realizarea unei baze de date privind atacurile cibernetice (fraude, agresiuni sexuale etc);

adaptarea la noile tehnologii utilizate de hackeri.

5.3.3. Modelul european

Strategia Uniunii Europene în domeniul securității cibernetice cuprinde elemente definitorii pentru domenii precum piața internă, justiția și afacerile interne și politica externă și se va axa pe următoarele direcții:

obținerea unei reziliențe a infrastructurilor cibernetice;

reducerea drastică a criminalității informatice;

dezvoltarea unei politici de apărare împotriva atacurilor cibernetice și a capacităților necesare în contextul politicii de securitate și apărare comună (PSAC);

dezvoltarea resurselor industriale și tehnologice necesare pentru securitatea cibernetică;

stabilirea unei politici internaționale coerente a Uniunii Europene privind spațiul cibernetic și promovarea valorilor fundamentale ale UE.

La nivelul Uniunii Europene activează pentru asigurarea securității cibernetice Centrul european de combatere a criminalității informatice care propune legi de combatere a atacurilor împotriva sistemelor informatice. În același timp au fost create premisele pentru lansarea unei alianțe mondiale împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor comise prin intermediul internetului. De asemenea, autoritățile urmăresc crearea unei unei rețele de centre naționale de excelență pentru combaterea criminalității informatice, care să faciliteze formarea profesională și consolidarea capacităților.

Printre măsurile prevăzute se numără următoarele:

statele membre trebuie să adopte o strategie în materie de securitate a rețelelor și a informației și să desemneze o autoritate competentă națională în acest domeniu care să dispună de resursele financiare și umane adecvate pentru a preveni, gestiona și soluționa riscurile și incidentele NIS;

crearea unui mecanism de cooperare între statele membre și Comisie pentru emiterea din timp a unor avertismente referitoare la riscuri și incidente printr-o infrastructură securizată, pentru a coopera și pentru a organiza evaluări periodice;

operatorii de infrastructuri critice din anumite sectoare (servicii financiare, transporturi, energie, sănătate), operatorii de servicii ale societății informaționale (și anume: magazine de aplicații, platforme de comerț electronic, plăți pe internet, cloud computing, motoare de căutare, rețele sociale) și administrațiile publice trebuie să adopte practici de management al riscurilor și să raporteze incidentele majore de securitate privind serviciile lor de bază.

5.3.4. Strategia NATO de securitate cibernetică

Securitatea cibernetică reprezintă una din cele cinci priorități a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru perioada următoare. Creșterea alarmantă a numărului de atacuri cibernetice având drept ținte obiective militare a determinat conducerea NATO să introducă terorismul cibernetic pe agenda de lucru, măsurile ce urmează a fi adoptate și implementate de către toate statele membre ale alianței vizând acțiunile de sabotaj, spionaj și cele de diversiune puse la calșe de către organizații ce activează în spațiul privat. Demersul NATO este unul care datează încă de la începutul acestui secol dar implementarea măsurilor convenite atunci au fost întârziate de conflictele militare în care a fost angrenată organizația. Deși din punct de vedere militar situația nu diferă foarte mult, înmulțirea atacurilor cibernetice au determinat schimbarea atitudinii generale la nivel de organizație.

Atacurile care vizează structurile cibernetice ale NATO sunt axate pe trei direcții: atacurile tip Denial of Service (DOS); atacul prin intermediul programelor tip malware; atacurile active.

În funcție de gravitatea atacurilor, scala războiului cibernetic poate fi reprezentată astfel (de la cel mai grav, la cel mai puțin grav):

război cibernetic general;

terorism cibernetic;

sabotaj cibernetic;

spionaj cibernetic;

crimminalitate informatică;

vandalism informatic.

Pe baza acestei ierarhii, liderii NATO au elaborat principiile de bază ale acțiunilor de combatere a atacurilor cibernetice din spațiile statelor membre:

sprijin acordat țărilor aliate, în special statelor ale căror rețele sunt vitale alianței prin schimb de informații și metode eficiente de luptă;

dezvoltarea de capacități suplimentare de apărare prin intermediul Programului de planificare a apărării NATO și a Inițiativei de apărare inteligentă NATO (platforma de luptă împotriva atacurilor de tip malware, platforma de dezvoltare a capacităților de apărare multinațională, platforma de învățare și de antrenament în lupta comună contra infracțiunilor cibernetice);

mărirea capacităților de apărare cibernetică realizabilă prin implementarea de noi tehnologii de luptă și de formarea personalului pentru ca acesta să se adapteze rapid noilor provocări;

cooperarea multinațională atât între membrii NATO cât și între Alianță și state partenere din afara ei;

stabilirea unei relații active cu producătorii din industria de profil.

5.3.5. Modelul românesc

În contextul creșterii gradului de agresivitate în mediul virtual și în urma recomandărilor Uniunii Europene, auroritățile române au adoptat un proiect de lege privind securitatea cibernetică a României, aflat în stadiu de dezbatere publică, care vine în completarea Strategiei Naționale de Apărare unde problema criminalității în mediul virtual a fost inclusă în lista priorităților naționale.

Principalele direcții de acțiune în domeniul securității cibernetice au în vedere:

fundamentarea unei strategii de securitate cibernetică în România, în conformitate cu prevederile europene și internaționale;

asigurarea colaborării structurilor responsabile cu securitatea cibernetică atât pe plan intern cât și la nivel internațional;

stabilirea unor minime norme de respectat de către instituțiile publice și private;

realizarea unei strategii unice privind capacitatea de reacție în caz de atac informatic;

constituirea unei comunități a specialiștilor și experților în securitate informatică și asigurarea comunicării cu organisme similare internaționale;

crearea unei instituții naționale, responsabilă cu problemele legate de incidentele din spațiul virtual, în conformitate cu normele europene și cele NATO.

Pentru asigurarea bunei funcționări a luptei împotriva criminalității informatice autoritățile române intenționează înființarea Sistemului Național de Securitate Cibernetică, aflat sub directa coordonare a Consiliului Suprem de Apărare a Țării și care va avea ca obiect de activitate:

furnizarea suportului informațional necesar elaborării măsurilor proactive și reactive, în vederea asigurării securității cibernetice;

prevenirea actelor criminale din spațiul virtual, ca principal mijloc de asigurare a securității cibernetice, prin crearea și dezvoltarea capabilităților necesare analizei și prognozei evoluției stării acesteia;

asigurarea cooperării și coordonării instituțiilor componente în vederea bunei funcționări a sistemului;

contracararea eficientă a amenințărilor sau a atacurilor cibernetice, prin identificarea și blocarea manifestării acestora cu scopul menținerii sau restabilirii securității infrastructurilor cibernetice.

Activitatea Sistemului Național de Securitate Cibernetică va fi asigurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică format din reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului pentru Societatea Informațională, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului de Protecție și Pază, Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, precum și Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

5.4. Guvernanța online

Mediul online suscită numeroase controverse atunci când în discuții se aduce tema guvernanței, a implementării unui sistem care să gestioneze și să sancționeze abaterile de la normele și valorile comunitare. Dincolo de încălcarea drepturilor stipulate în convențiile și tratatele internaționale, trebuie precizat că este necesară instituirea unui control asupra mediului online, pornind de la înmulțirea atacurilor cibernetice, a proliferării amenințărilor de tip cyberbullying ori a accesului la conținut pornografic.

Guvernanța mediului virtual trebuie conceptualizată tridimensional: o primă dimensiune, cea a infrastructurii care asigură tehnic suportul transmisiei de date; o a doua dimensiune a codurilor și normelor de coordonare a activităților desfășurate în online; o a treia dimensiune reprezentată de conținutul informațional existent. Procesul presupune o abordare a problematicii virtuale dincolo de latura sa pur logistică, un accent aparte fiind pus pe schimbul de informații ce este realizat prin intermediul rețelelor.

Întrucât nu pot fi încălcate libertățile de informare și cele de exprimare prevăzute de legislație, factorii responsabili raportează existența unei guvernanțe a spațiului virtual la un set de acțiuni privind:

stabilirea unui termen clar pentru globalizarea activității ICANN;

sporirea importanței Forumului privind Guvernanța asupra internetului;

crearea unei platforme online care să asigure trasparența în aplicarea măsurilor privind guvernanța online;

revizuirea legislațiilor naționale pentru remedierea posibilelor conflicte legislative.

La nivelul Uniunii Europene, autoritățile și-au propus în contextul instituirii unui control al internetului: protejarea integrității și caracterului universal și deschis ale Internetului; maximizarea drepturilor și libertăților utilizatorilor de Internet; promovarea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal; consolidarea statului de drept și cooperării eficiente împotriva criminalității informatice; maximizarea potențialului Internetului de a promova democrația și diversitatea culturală; protejarea copiilor și a tinerilor.

Direcțiile de acțiune ale autorităților se vor axa pe:

dezvoltarea și promovarea unui “memorandum de înțelegere”, în conformitate cu valorile și principiile adoptate de Consiliul Europei cu privire la guvernanța Internetului, în scopul protejării itegrității și caracterului universal și deschis al Internetului ca mijloc de garantare a libertății de exprimare și a libertății Internetului;

dezvoltarea de principii privind neutralitatea Internetului care să garanteze faptul că utilizatorii de Internet au acces la conținutul, aplicațiile și serviciile pe care le aleg, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

alcătuirea unui compendiu al drepturilor omului pentru utilizatorii de Internet, ca instrument care să îi ajute pe aceștia în comunicarea cu actorii Internet șî cu autoritățile statului, atunci când consideră că le-au fost încălcate drepturile și libertățile;

promovarea standardelor privind respectarea drepturilor omului, statul de drept și protecția datelor cu caracter personal;

promovarea utilizării Internetului în exercitarea drepturilor democratice ale cetățenilor: alegeri, consultări publice etc;

consolidarea cooperării internaționale și asistenței reciproce în vederea protejării copiilor și tinerilor, în special cu privire la  pornografie infantilă și grooming, precum și îndepărtarea de la sursă a materialelor conținând abuzuri împotriva copiilor.

5.4.1. Derapajele guvernanței online. Modelul panoptic

Controversele privind procesul de instaurare a unei guvernanțe pentru mediul virtual pornesc de la rolurile pe care fiecare dintre părțile implicate în acțiune îl va deține. Faptul în sine necesită, prin urmare, transparență totală în procesul decizional și includerea tuturor participanților, fără discriminare, în activitatea de guvernare. Utilizatorilor virtuali trebuie să li se asigure căile de atac necesare în situațiile în care se constată încălcarea drepturilor.

Guvernanța online poate reprezentare o reproiectare a ideii de panoptic conceptualizată de importante nume ale științei și care inoculează în conștiința umană problematica înfricoșătoare a posibilelor calamități ce se pot abate asupra unei comunități dintr-un areal geografic dat în urma aplicării unui plan de dezvoltare și de modernizare din punct de vedere tehnologic în cazul nostru.

Proiectul guvernanței online tinde să transforme lumea virtuală într-un tipar al orașului perfect, în care toți membrii săi se simt liberi, au iluzia libertății, dar în realitate sunt supuși unui control din umbră. Internetul se poate transforma în cazul apariției unor derapaje incontrolabile din partea guvernatorilor, în prototipul spațiului proiectat în secolul al XVIII-lea de savanții vremii, o dimensiune perfect structurată, uniformizată, fără elemente disonante, indivizii neadaptați sistemului, fiind eliminați treptat sau izolați. Modelul de guvernare a spațiului virtual îl va transforma radical, determinând, prin aplicarea complexă a teoriilor bazate științific pe deductibilitate și de predictibilitate a acțiunilor indivizilor, apariția unui model perfect, fără cusur.

Practic, riscurile la care sunt supuși internetul și utilizatorii săi derivă din derapajele guvernanței online care poate genera eliminarea caracterului de democrație în spațiul virtual. Legăturile dintre utilizatori se vor dezintegra treptat, aceștia fiind cuprinși tot mai des de sentimente de tristețe și de însingurare ce vor amplifica starea generală de nemulțumire, de frustrare, potențial pentru instaurarea unei situații conflictuale.

Indivizii din spațiul virtual se vor confrunta, într-o guvernanță panoptică, dincolo de sentimentul de siguranță, cu o gravă problemă identitară, pericolul monotoniei distrugând capacitatea de a raționa și de a analiza problematicile întâlnite prin prisma schimbului liber de informații. În plus, dacă este preluat principiul legii și ordinii aplicabile în unele state avansate democratic și aplicat neținând cont de cutumele și regulile comunitare locale, efectul poate fi unul de surescitare, de suspiciune reciprocă, intoleranță față de intruși și de creștere a intoleranței rasiale, religioase ori etnice, întrucât ”temerile contemporane, tipicele spaime urbane, sunt provocate de agresorul interior spre deosebire de acele spaime care au dus odinioară la construirea orașelor.”

Guvernanța online se bazează din perspectiva panopticului pe manipularea ideii de nesiguranță cu care se confruntă la ora actuală utilizatorii virtuali. Atât timp cât aceasta va exista, șansele de reușită ale proiectului vor fi pe măsură. Prevalarea guvernatorilor de acest factor rămâne chintesența organizatorică a întregului sistem. Panopticul crează falsa impresie de egalitate a participanților. Deși conviețuiesc împreună, utilizatorii virtuali și guvernanții se află în ipostaze total opozabile. Primii navighează în spațiul online cu teamă, suspiciune, frică de posibilele efecte pe care le-ar putea resimți. Ceilalți beneficiază de viziunea clară a întregii strategii, ei fiind de fapt creatorii regulilor jocului. Guvernanța panoptică nu face altceva decât să reordoneze spațiul virtual în funcție de prioritățile înscrise în proiect, în beneficiul unei singure categorii.

5.4.2. Exemplul francez: Legea Hadopi

Legea franceză pentru difuzarea creațiilor de autor pe internet și respectarea drepturilor acestora s-a făcut remarcată (și din acest motiv am decis să o includem ca parte constituentă separată a subcapitolului privind guvernanța online) prin strictețea cu care autoritățile din Franța au privit în momentul adoptării ei respectarea drepturilor creative ale autorului promovat în mediul virtual. Strictețe care se aseamănă, exprimându-ne punctul de vedere comparativ, cu metodele de lucru ale altor state remarcate prin severitatea controlului aplicat pe conținutul online. Deosebirea este aceea că pentru francezi acest control strict se referă strict și exclusiv la protejarea ideilor transmise în spațiul virtual. Totuși, deși astfel de măsuri există pe tot în lume, Franța a inovat metodele de lucru prin implementarea unor măsuri controversate văzute de către opinia publică drept intruziune în spațiul privat al individului, asemănător supravegherii/monitorizării activității acestuia desfășurate pe internet.

Proiectul francez presupune o reacție din partea autorităților realizată în trei pași, în funcție de gravitatea și de repetabilitatea actului de infracțiune comis în mediul online, sancțiunile fiind, în proiectul original, pe măsura daunelor generate:

primul pas presupune, în cazul constatării infracțiunii, transmiterea către persoana vizată a unui email specificând data comiterii ilegalității;

al doilea pas se aplică în momentul în care în termenul a șase luni de la expedierea emailului, autoritățile constată recidiva;

al treilea pas este și cel mai controversat și contestat de către societatea civilă și se transpune în planul de acțiune în blocarea accesului la internet al utilizatorului învinuit pentru încălcări repetate ale legii pentru o perioadă de la două luni la un an cu interdicția de a mai putea încheia un alt contract de furnizare a serviciilor de internet.

Următoarele etape prevăzute de lege se referă la la deliberările ce au loc în interiorul instituției pe baza cărora se va construi dosarul ce va fi remis Parchetului, sau anularea dispoziției de urmărire, urmată de decizia instanței privind sancționarea faptei comise de utilizator.

Spre deosebire de mediul asiatic (cazul Singapore) în care oamenii nu sunt deranjați de controlul exercitat de către autorități filosofia existenței lor fiind aceea că dacă nu ai încălcat legea nu ai de ce să te temi, populațiile aflate în spațiul european văd lucrurile dintr-o perspectivă cu totul și cu totul diferită. Aici accentul nu cade exclusiv pe latura exclusivă a încălcării legii. Nuanța pe care o dau popoarele europene este una generată de individ, de securitatea acestuia, de drepturile lui. Iar acest proiect francez Hadopi este unul din acele elemente pe care individul/utilizatorul virtual le percepe ca pe o amenințare directă la adresa lui, a libertăților sale.

Pe de altă parte, legea amintită are și plusurile ei pentru că odată cu descoperirea actelor infracționale legate de drepturile de autor, autoritățile au șansa, în urma investigațiilor să descopere acele elemente sociale cu predispoziție spre a comite acte de violență în mediul online, sau în spațiu public, ori pentru anihilarea unor rețele care promovează pornografia virtuală etc.

5.5. Rolul societății în combaterea infracțiunilor din spațiul virtual

Noua dimensiune a societății actuale, aflată în plin proces de universalizare și de globalizare, are la baza existenței sale informația care prin multitudinea formelor sale de expresie determină conturarea sub alte aspecte a ideii de haos. Caracterul trangresiv al informației, de la global spre particular și invers, produce un efect de universalizare a mesajului transmis către public și uniformizare a acestuia în contextul dispariției granițelor deja existente în spațiul fizic al planetei, limite depășite prin efectul de mondializare a presei, amplificat și de apariția/dezvoltarea mediului online.

Indivizii suferă, la rândul lor, o modificare a formelor de asociere și de gândire colectivă, metamorfozarea fiind unul din efectele benefice, spunem noi, al internetului și al evoluției aflate sub spectrul informaționalului, societatea prezentului ”deopotrivă reală și virtuală, are un impact nemijlocit în zona aperceptivă – în mental – și căreia norma/canonul îi caută soluția terestră. Lumea informațională afirmă și impune o altă arie de investigare și identificare a mobilurilor, precum și a faptelor periculoase, a vinovației și subiecților implicați. Solicită o altă normă, un alt canon; care-și revendică sorgitatea în noua arie comportamentală în care impulsurile, reacțiile, consecințele au, în mod natural, caracteristicile <<abstracte>> imateriale, proprii informației […] Exemplu derivat: faptele criminale din cyber-spațiu sunt considerate și sunt efectiv, manifestări concrete ale criminalității imateriale”

Societatea are un rol activ în combaterea fenomenelor nocive din mediul online. Reacția ei la invitația autorităților de a se implica activ în limitarea efectelor generate în plan real de actele ilicite produse în virtual a fost una pozitivă și s-a materializat în programe de conștientizare a publicului cu privire la pericole dar și în creare de software-uri puse la dispoziția instituțiilor abilitate prin care acestea să gestioneze eficient desfășurarea fenomenului.

În acțiune au intrat și centrele de cercetare universitare recunoscute pe plan internațional care au la elaborat pe baza unor instrumente sociologice și a unor date statistice bine delimitate, strategii a căror destinație este aceea de a limita impactul negativ al mediului online asupra mentalului colectiv din spațiul real.

Omul poate utiliza puterea calculatorului, a noilor tehnologii pentru a rezolva situațiile periculoase născute în mediul virtual, pe lângă cele legate de reducere a numărului de accidente, ori de eradicare a sărăciei prin implementare unor programe economice gândite și structurate de calculator. Pe baza datelor colectate de statisticieni se pot realiza programe care să limiteze prin predictibilitate, numărul de acte infracționale. Autoritățile stabilesc profilul comportamental al posibilului agresor pe baza informațiilor strânse în urma unor agresiuni anterioare, a analizei obiceiurilor infractorilor în timpul jafurilor comise (interval orar, zona de acțiune etc), acesta fiind transmis polițiștilor din teren, eficiența acțiunii concretizându-se într-o siguranță și o securitate mai mare pentru membrii comunității. Proiectul este aplicat cu succes și în ceea ce privește mediul virtual, tiparul creat de program ajutând la limitarea numărului de acțiuni agresive. Crearea profilului infractorului este un proces complicat și presupune combinarea de imagini, obținute de la camerele de supraveghere instalate în comunitate, cu statisticile din baza de date. Specialiștii aflați în centrul de comandă analizează imaginile putând transmite patrulelor din teritoriu instantaneu informații ce pot conduce la împiedicarea comiterii unei infracțiuni. Sistemul oferă pe baza algoritmilor de scriere și o radiografie a criminalității specifice zonei precum și a persoanelor cu antecedente penale ce frecventează mediul respectiv.

Metoda este utilizată și în prevenirea și răspândirea virușilor informatici la nivel global. În acest caz, datele statistice sunt combinate cu informații legate de obiceiurile privind transmiterea virușilor în rețele în funcție de zone geografice, de predispoziția utilizatorilor în accesa fișiere ce pot compromite sistemele informatice, precum și de vârsta și sexul acestora. Harta pandemiei din mediul virtual este una în continuă mișcare dată fiind viteza pe care o au virușii digitali, una cu mult superioară celor biologici limitați de aria geografică, un virus informatic odată ce a infectat un sistem poate genera disfuncționalități în mii de alte dispozitive compatibile aflate la distanțe apreciabile. Prevalându-se de scenariile prezise de programul-simulator, specialiștii încearcă crearea unui antidot universal, la nivel global, pentru eliminarea amenințărilor, tentativele lor fiind însă îngreunate de mobilitatea și ingeniozitatea atacatorilor.

Ca metodă de protejare a datelor, există parola, o înșiruire de caractere (litere și cifre), care asigură accesul la date, programe ori sisteme informatice. Parola informatică poate utiliza și elemente ce țin de biometrie prin asocierea unei sau mai multor trăsături fizice (amprentă, geometria feței sau a mâinii, culoarea irisului, ori ADN sau miros) sau comportamentale ale unui individ (mers, timbru vocal, imagine termodinamică). Softurile bazate pe această tehnologie nu rezumă doar la elementele de bază enumerate anterior. Ele include acele detalii care să facă diferența dintre original și copie, dintre persoana deținătoare de drept a informațiilor biometrice folosite pentru accesul la informații și o persoană care se folosește de o imagine/fotografie, de o înregistrare a vocii titularului.

Inventivitatea atacatorilor cibernetici determină și în acest sector o continuă evoluție în criptarea accesului la informație, informaticienii, ca și în cazul răspândirii virușilor, căutând un sistem unic, global, de generare aleatorie a unor coduri greu de descifrat. O noutate în securizarea accesului la informații o reprezintă utilizarea fascicolelor laser, a luminii, trecerea acestora printr-un cristal polimer inteligent ce schimbă intensitatea și proprietățile luminii în funcție de factorii externi aplicați: căldură, energie electrică etc.. Sistemul dezvoltat pe această tehnologie permite generarea aleatorie a unui număr însemnat de coduri mărind securitatea rețelei informatice ce îl utilizează. Codul construit pe baza dispersiei luminii prin acest tip de cristal este unul imposibil de spart întrucât nu poate fi copiat nexistând o prezență fizică a sa, cheia deținând-o doar emitentul și utilizatorul final.

5.6. Reglementarea conținutului mediatic din România

Informația și accesul la ea sunt două elemente cheie pentru viitorul omenirii fără de care, indivizii care compun marea comunitate globală ar fi ”simplu depozit de reacții induse, inoculate, dirijate”. Libertatea de care dispun aceștia poate fi definită în raport cu mediul din care provin, cultura locală fiind unul din aspectele esențiale în accesul indivizilor la informație, cunoaștere etc. ”Dacă am compara, de exemplu, viziunea despre liberate a vechilor indieni cu cea a grecilor antici, am constata că, la cei dintîi, libertatea e abia efectul ultim al energiei degajate de voință, efect de rupere din blestemul ciclurilor vitale și de confundare cu spiritul universal; pe cînd la ceilalți ea este mai degrabă act în contingent, încercare adesea disperată de a sfîșia țesătura continuă a unui destin pre-scris”

Prin urmare, libertatea de care dispune omul pentru a se informa este una aflată într-un perpetuu proces de comuniune afectiv-rațional, supus regulilor ce derivă din normele religioase și cele social recunoscute și adoptate de mediul comunitar din care acesta face parte, aflate adeseori într-un raport de conflictualitate.

Canoanele ce derivă nu din zona sacrului ci din realitatea obiectivă a prezentului oferă următorul set de drepturi de care beneficiază individul social în demersul său de a se informa și pe baza acestui proces să își formeze o viziune asupra lucrurilor din jur și să emită judecăți de valoare. Astfel, el beneficiază de dreptul de: a informa; de a fi informat; de acces la sursele de informare; de a verifica informația; de a oferi un răspuns/replică, rectificare; dreptul la propria imagine; de a avea intimitate și viață privată; de a apela prezumția confidențialității; selectivitatea informație; dreptul la demnintate, respect și toleranță.

Dreptul individului la informație poate fi privit din perspectivă trivalentă: ca drept natural, drept individual și drept reflex. Dreptul natural se raportează la acele caracteristici pe care individul social le dobândește prin naștere. Dreptul individual amintește de latura conștiinței individului, unul responsabil și liber. Dreptul reflex implică și elemente juridice precizând diferențele existente între drepturile anterior descrise și cele publice stipulate prin natura legii.

Serviciile audiovizuale de pe teritoriul României sunt reglementate printr-o serie de legi și decizii ale Parlamentului României și ale Consiliului Național al Audiovizualului, prevederi legislative în conformitate cu recomandările Uniunii Europene. La nivel teritorial sunt aplicabile: Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 41/1994 privind funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune precum și Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Legea nr. 504 este cea reglementează difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicția României stipulând că aceasta se poate face numai în baza licenței audiovizuale și, după caz, și a licenței de emisie.

Licența audiovizuală se eliberează fie în baza unui concurs, în cazul unui serviciu de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră, fie în baza unei decizii a Consiliului, în cazul unui serviciu de programe difuzat prin orice alte mijloace de telecomunicații.

Licența audiovizuală se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cât și în cel al televiziunii, cu prelungire automată la sfârșitul fiecărui ciclu. Termenul curge de la data obținerii autorizației tehnice de funcționare, în cazul difuzării pe cale radioelectrică terestră; de la data obținerii deciziei de autorizare audiovizuală, în cazul difuzării prin orice alte mijloace de telecomunicații.

Consiliul Național al Audiovizualului s-a preocupat să dezvolte, prin acordarea de licențe și decizii de autorizare audiovizuale pentru operatorii de radio și televiziune și avize de retransmisie pentru televiziunea prin cablu, o piață audiovizuală liberă, pluralistă și concurențială în România.

În conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002, un distribuitor de servicii de programe are dreptul de retransmisie printr-o rețea de telecomunicații specificată a unor servicii de programe de radiodifuziune sonoră și sau televiziune numai pe baza avizului de retransmisie.

Distribuitorii care retransmit servicii de programe prin rețele de telecomunicații au obligația de a include și de a retransmite programele Societății Române de Televiziune: TVR1, TVR2, TVR3. Programele radiodifuzorilor privați, aflați sub jurisdicția României, a căror retransmisie este obligatorie în limita a 25% din totalul programelor retransmise, se stabilesc în ordinea descrescătoare a audienței (rating) și fac parte din pachetul must-carry.

Prin cadrul instituit de Legea Audiovizualului nr. 504/2002, modificată și completată prin Legea nr. 402/2003, CNA este "autoritatea unică de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale", deținând rolul principal în asigurarea implementării predictibile, transparente și efective cadrului legislativ.

CNA asigură:

respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în programele transmise de radiodifuzării aflați în jurisdicția României;

pluralismul surselor de informare și liberă concurență în domeniul audiovizual;

protejarea culturii și a limbii române, a culturii și limbilor minorităților naționale;

un raport echilibrat între serviciile naționale de radiodifuziune și televiziune și serviciile locale, regionale sau tematice;

protejarea minorilor;

apărarea demnității umane; transparența mijloacelor comunicării în masă în sectorul audiovizual.

CNA este abilitat să emită în aplicarea legii:

norme cu privire la publicitatea audiovizuală și teleshopping;

norme cu privire la programele și emisiunile privind campaniile electorale;

norme cu privire la responsabilitățile culturale ale radiodifuzorilor.

Consiliul Național al Audiovizualului este este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituție publică autonomă aflată sub control parlamentar, condusă de un consiliu format din 11 membri.

Aceștia sunt numiți, pentru un mandat de șase ani, de Parlamentul României, la propunerea Senatului (3), a Camerei Deputaților (3), a Președintelui României (2) și a Guvernului (3).

Consiliul se reunește de două ori pe săptămână, marțea și joia. Ședințele CNA sunt publice, la ele putând asista toți cei interesați.

Entitatea CNA este sub controlul Parlamentului României prin intermediul Comisiilor de Cultură, Culte, Arte și Mijloace de Informare în Masă, anual prezentându-se un Raport de activitate supus dezbaterii parlamentarilor fără a exista posibilitatea destituirii membrilor CNA de către factorul politic.

5.7. Concluzii

Al cincilea capitol al tezei a prezentat succint principalele direcții existente pe plan internațional în combaterea fenomenelor infracționale existente și a violențelor înregistrate pe plan global.

Au fost trecute în revistă normele legislative existente în fiecare sector supus analizei evidențiind elementele marcante ce vin în sprijinul autorităților. De remarcat faptul că în spațiul online lucrurile sunt departe de a fi lămurite, întrucât normele și cutumele existente la nivel de comunitate locală pot intra în contradicție majoră cu prevederile unei guvernanțe online: într-un mediu mai restrictiv: culturile arabe; asiatice, deciziile pot fi privite ca o stare a normalității, în timp ce aceleași măsuri pentru culturile occidentale pot apărea ca reprezentând un atentat la libertățile și drepturile individului.

În plus au fost reliefate aspecte privind combaterea agresiunilor tot mai frecvente asupra vârstnicilor copiilor, femeilor dar și a minorităților etnice, sexuale, religioase etc.

Violența din mediul școlar reprezintă una din problemele majore cu care se confruntă autoritățile în prezent. Coroborată cu influența venită din spațiul virtual, violența asupra elevilor se metamorfozează și trece din forma clasică a amenințărilor și a injuriilor adresate față în față de către agresor victimei, la o formă ce se naște în mediul online și care poate transgresa în spațiul real sau poate rămâne doar la nivel de virtual. Violența în aceste cazuri se raportează la cyberbullying. În cuprinsul capitolului au fost prezentate câteva dintre metodele ce stau la îndemâna autorităților pentru combaterea acestei forme de violență.

De asemenea, atenția factorilor responsabili se îndreaptă și asupra formelor de exploatare a minorilor, recrutării acestora spre a presta diverse sarcini neconforme vârstei lor, imorale și generatoare de traume psihice: traficul de copii în vederea prestării de servicii sexuale prin intermediul internetului este o afacere extrem de profitabilă pentru anumite grupări infracționale. Măsuri de combatere a acestei forme de violență au fost incluse în legislațiile și strategiile țărilor cu cel mai mare grad de expunere flagelului, prevederi în acest sens fiind incluse și în strategiile de securitate cibernetică.

Pe de altă parte, autoritățile au demarat ample acțiuni de combatere a infracțiunilor desfășurate pe arenele sportive, în special pe stadioanele pe care au loc meciuri de fotbal. Metoda cel mai des întâlnită presupune utilizarea sistemelor de supraveghere video a stadioanelor, scanarea imaginilor cu persoanele agresive și interzicerea accesului acestora pe arene pentru anumite perioade de timp, în funcție de gravitatea actelor comise. Totodată, sunt sancționate și scandările cu caracter xenofob, rasist etc, iar la nivel continental sunt evitate stabilirea de întâlniri sportive între state recunoscute pentru rivalitatea manifestată prin violența disputării unor teritorii.

CAPITOLUL VI. VIOLENȚA PRIN OCHII UTILIZATORILOR VIRTUALI

Studiu privind impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor

6.1. Obiectivele cercetării

Cercetarea de piață pe care ne-am propus-o încearcă să ofere o imagine asupra impactului noilor tehnologii în rândul tinerilor utilizatori de servicii online. Rezultatele acestui demers sperăm să ne ofere și soluțiile necesare limitării efectelor negative ce afectează dezvoltarea tinerilor.

Principalele obiective care au stat la baza cercetării au fost:

Determinarea rolului și locului pe care îl ocupă internetul în viața tinerilor;

Ierarhizarea factorilor care influențează comportamentele tinerilor. Modul de percepție a acestora;

Determinarea atitudinilor utilizatorilor cu privire la efectele produse de mediul online, pe grupe de vârstă și sex, nivel al studiilor;

Măsurarea gradului de afectare a procesului educațional;

Enunțarea de măsuri și soluții menite să limiteze impactul negativ generat în spațiul real de către acțiunile petrecute în mediul virtual

6.2. Metoda de cercetare sociologică

Pentru atingerea scopurilor propuse, demersul s-a axat în principal pe direcția cantitativă, constrângerile de ordin temporal fiind cele care au condus către acest stil de finalizare a studiului și pe o latură calitativă ce derivă din unele afirmații emise de respondenți (obiecții, sugestii etc). Metoda presupune prezentarea rezultatelor obținute pe baza evaluării răspunsurilor primite din partea participanților în urma completării unui chestionar alcătuit din 15 întrebări/itemi, cu doi sau mi mulți subitemi, enunțuri construite în regim dihotomic, semideschis și deschis, pe baza informațiilor culese în timpul cercetării pentru elaborarea prezentei teze.

Durata medie de completare a chestionarului: 5-10 minute, în funcție de complexitatea răspunsurilor alese de către subiecți la întrebările deschise și semideschise.

În timpul studiului s-a aplicat metoda transversală, regimul self-administred fiind cea mai bună și rapidă opțiune de evaluare în demersul propus.

Instrumentele utilizate în timpul cercetării: chestionar, ghid de completare a acestuia, sunt disponibille la finalul expunerii.

6.3. Alegerea publicului țintă

Culegerea datelor s-a realizat în perioada 15 iulie 2014 – 31 august 2014, pe un eșantion format din 137 de utilizatori ai mediului virtual. Principalul criteriu de selecție a acestora a fost calitatea de membru al rețelei sociale Facebook.

Eșantionul este format dintr-o gamă largă de subiecți, din diferite nivele ale societății, cu vârsta cuprinsă între 17 și 52 de ani, cu studii medii și superioare deopotrivă.

Ca limite ale studiului trebuie să menționăm că lotul de respondenți nu are o valoare reprezentativă la nivel național, dar răspunsurile colectate și interpretate pot constitui preambulul pentru un studiu ulterior ce va fi dezvoltat pe o perioadă mai mare de timp, într-o eventuală cercetare postdoctorală, rezultatele obținute beneficiind de o credibilitate și mai mare cu cât numărul participanților va fi considerabil mai mare. Totuși, răspunsurile primite ne permit trasarea unor linii concluzive privind impactul internetului și al rețelelor de socializare asupra generației tinere.

Măsurarea datelor obținute ține cont de o serie de variabile existente: vârstă; sex; nivel de studii dar și de o constantă reprezentată de mediul din care subiecții provin, aceștia fiind membri/utilizatori de internet, a rețelelor de socializare, mai exact.

6.4. Interpretarea datelor din punct de vedere cantitativ

Din cele 130 de chestionare evaluate, au fost anulate 13 pentru lipsa răspunsurilor aferente unuia sau mai multor itemi. În cele ce urmează, ne vom raporta, pentru o acuratețe mai mare a rezultatelor, strict la chestionarele aprobate.

Statistic, situația de ansamblu a cercetării se prezintă astfel:

1. Număr de chestionare înregistrate

Tabel 2. Numărul de chestionare înregistrate

2. Număr de participanți pe grupă de sex

Tabel 3. Participanți pe grupă de sex

3. Număr de participanți pe grupă de studii ( în curs de definitivare sau definitivate)

Tabel 4. Participanți pe grupă de studii

4. Număr de participanți pe grupă de vârstă

Tabel 5. Participanți pe grupă de vârstă

Itemii și subitemii ce vor fi analizați vor măsura opinia utilizatorilor de servicii online cu privire la rolul pe care îl joacă internetul și rețeaua de socializare în viața tinerilor. Vor fi măsurați mai mulți factori ce țin de formă dar și de conținut precum timpul alocat mediului online și în strânsă corelație activităților dedicate relaționării pe rețelele de socializare, factori psihici și sociali conexanți între mediul real și spațiul virtual.

Precizăm că itemul 12 va fi folosit pentru analiza calitativă a cercetării.

Item 1

”Vă place să navigați pe internet?”

Această dihotomică întrebare și-a dorit să stabilească din start legătura emoțională dintre utilizator și mediul online, pornind de la ideea că psihologii consideră că există o comuniune de acest gen între cele două entități

Dintre răspunsurile centralizate în urma cercetării 96 de respondenți au optat pentru varianta ”Da”, 82, 05%, în timp ce 21 dintre aceștia, 17,94%, au ales varianta ”Nu”, accesând serviciile de internet fiind nevoiți de fișa postului de la locul de muncă, ori pentru menținerea legăturii cu cei dragi aflați plecați în afara comunității.

Fig. 19. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 1

Item 2

”Câte ore alocați navigării, în medie, pe zi?”

La această întrebare, subiecții au avut drept variante de răspuns cinci subitemi:

Niciuna;

Mai puțin de o oră;

Între 1-3 ore pe zi;

Între 3-5 ore pe zi;

Peste 5 ore pe zi;

Nu știu/Nu răspund.

În ordine descrescătoare, rezultatele indică un procentaj de 36,75% pentru utilizatorii care aleg din diverse motive să petreacă în mediul virtual peste cinci ore pe zi (43 de opțiuni), 26,49% dintre respondenți declarând că apelează la internet în medie 3-5 ore pe zi (31 de nominalizări). În același timp, 22, 22% aleg să stea în mediul online între una și trei ore (26 dintre subiecți), iar 14,52%, mai puțin de o oră (17 opțiuni).

Fig.20. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 2

Item 3

”Care este scopul petrecerii timpului pe internet?”

Relaxare (chat pe messenger, audiție posturi de radio, urmărire programe tv etc);

Căutare de diverse informații;

Jocuri online;

Divertisment;

Altele (detaliați)

Nu știu/Nu răspund;

Respondenții au avut posibilitatea la această întrebare să aleagă între mai multe variante de răspuns, ceea ce generează un tablou mai clar al profilului de utilizator al mediului virtual.

Astfel 68 dintre utilizatorii chestionați au ales subitemul 1 corespunzător dorinței de relaxare înțeleasă ca formă de socializare audiție și vizionare de conținut audio-video, 58,11%.

Cel de-al doilea subitem, referitor la informare, a adunat 94 de opțiuni (80,34%), în timp ce jocurile online (varianta c) au adunat 27 voturi (23,07%). 39 dintre subiecți aleg internetul pentru divertisment (33,33%) iar alți 43 (36,75%) petrec timpul online din cu totul și cu totul alte motive, în interes de serviciu, spre exemplu.

Fig.21. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 3

Item 4

”Din timpul alocat navigării pe internet, cât acordați rețelelor de socializare?”

Niciuna;

Mai puțin de o oră;

Între 1-3 ore;

Între 3-5 ore;

Peste 5 ore;

Nu știu/Nu răspund.

Răspunsurile la această întrebare sunt în strânsă corelație cu cele de la itemul 2. Astfel din timpul alocat internetului, zilnic, subiecții consultă informațiile postate pe rețelele de socializare după cum urmează: opt persoane au declarat că nu optează pentru rețelele de socializare, iar alte șase au preferat să nu răspundă; 26 dintre subiecți susțin că petrec mai puțin de o oră, 43 dintre ei, între 1-3 ore, 21 respondenți alocă între 3-5 ore și 13 petrec peste cinci ore în rețeaua de socializare.

Corelând aceste date se remarcă faptul că o parte a utilizatorilor folosesc timpul alocat internetului pentru a comunica cu prietenii pe rețeaua de socializare, dar puțini dintre ei alocă timpul de peste cinci ore petrecut în fața calculatorului acestor activități.

Fig. 22. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 4

Item 5

”Care sunt motivele pentru care petreceți timpul pe rețelele de socializare?”

Relaxare;

Plictiseală;

Socializare;

Informare;

Jocuri;

Divertisment;

Alte motive (detaliați

Nu știu/Nu răspund.

Subiecții au fost invitați ca și la itemul 3 să aleagă mai multe opțiuni din cele enumerate, rolul întrebării fiind ca și în cazul precedent, acela de a contura portretul utilizatorului de rețea socială.

În urma evaluării răspunsurilor s-a constatat că mulți membri apelează la acest mijloc de comunicare pentru a se informa, a socializa și ca mod de relaxare: 58 de opțiuni au fost în favoarea factorului de socializare (49,57%); 75 dintre subiecți au optat pentru funcția de informare (64,1%); 32 dintre ei pentru cea de relaxare (27,35%). 19 opțiuni au avut drept țintă jocurile promovate în acest mediu (16,23%), 14 dintre respondenți privesc latura de divertisment (11,96%), în timp ce 12 (10,25%) dintre ei văd timpul petrecut ca pe un mod de a scăpa de plictiseala cotidiană.

Fig.23. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 5

Evaluarea rezultatelor corespunzătoare acestui item indică preferința grupului țintă pentru latura informativă și pentru cea de socializare ori relaxare ceea ce ne determină să credem că rețeaua de socializare reprezintă un aspect benefic pentru utilizatori, atât timp cât este folosită în limite rezonabile.

Item 6

”Care ar fi motivele pentru care nu utilizați, sau pentru care tinerii nu ar trebui să abuzeze de rețelele de socializare?”

Pierdere inutilă de timp

Distragerea atenției de la probleme mult mai importante ce așteaptă să fie îndeplinite

Diverse interdicții din partea părinților

Ruperea legăturilor cu familia, prietenii etc

Alte motive (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

Asemeni precedentei întrebări și aceasta a presupus posibilitatea opțiunii pentru unul sau mai mulți subitemi, demersul nostru fiind acela de a realiza un plan general al efectului pe care îl are rețeaua de socializare asupra tinerilor.

Răspunsurile contabilizate indică drept principal efect negativ asupra personalității utilizatorului: distragerea atenției de la lumea reală (83 de opțiuni din cele exprimate, 62,39%) precum și ruperea legăturilor intrafamiliale (67 de răspunsuri, 57,26% ). De asemenea 17,94% dintre respondenți (21 de opțiuni) consideră că timpul petrecut în spațiul rețelelor de socializare este nociv pentru comportamentul tinerilor iar 10,25% au optat pentru alte motive (deformarea realității, transformarea personalității individului, degradarea valorilor morale etc).

Fig.24. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 6

Precedentul item ne-a oferit o imagine pozitivă a rețelei sociale din perspectiva utilizării raționale a acestui mediu. Situația se schimbă radical în momentul în care respondenții au avut de evaluat riscurile unui abuz evidențiind rolul negativ al acesteia prin prisma celor două aspecte majore cu impact nociv: ruperea legăturilor din mediul real cu părinții, prietenii etc dar și distragerea atenției de la probleme cu mult mai importante ce trebuie rezolvate.

Item 7

”Acordați un punctaj de la 1 la 5 (1 cel important, 5 cel mai puțin important), următoarelor efecte pozitive generate de mediul virtual, de rețelele de socializare.”

Realizează punți de comunicare

Dezvoltă noi orizonturi de cunoaștere

Oferă informații utile și interesante

Relaxează

Distrează

Nu știu/Nu răspund

Complexitatea acestei cerințe derivă din faptul că subiecții au avut de evaluat efectele pozitive ale rețelelor de socializare și de către internet prin extensie, pornind de la principiul cel mai important versus cel puțin important.

Tabel 6. Opțiunile subiecților pentru fiecare subitem în parte. Item 7

Rezultatele centralizate se pot grupa în trei categorii:

Cel mai important efect pozitiv pe care îl poate genera mediul virtual este în opinia participanților la cercetare faptul că mediul online realizează noi punți de comunicare.

Al doilea aspect relevat de sondaj indică faptul că în aceeași măsură internetul, rețeaua de socializare deschide noi orizonturi de cunoaștere sau că oferă informații utile utilizatorilor.

Într-o mai mică măsură spațiul virtual relaxează și distrează.

Item 8

”Acordați un punctaj de la 1 la 5 (1 cel important, 5 cel mai puțin important), următoarelor efecte negative generate de mediul online, rețelele de socializare.”

Incită la agresivitate, violență

Tulbură procesul de învățare și asimilare

Distruge capacitatea de a comunica în sistem real

Distruge personalitatea individului

Afectează capacitatea de concentrare

Nu știu/Nu răspund

Ca și la precedentul item, respondenții au avut de realizat o ierahie a celor mai pregnanți factori nocivi existenți în mediul virtual. Și aici subiecții au avut libertatea de a opta pentru una sau mai multe variante.

Tabel nr. 7 reprezentând opțiunile subiecților la capitolul efecte negative. Item 8

Dintre elementele cu impactul cel mai negativ asupra utilizatorilor virtuali, cele mai multe voturi (nota 1 și nota 2) au fost acordate variantelor c, de distrugere a capacității de comunicare din spațiul real, 53 de opțiuni, varianta d, distrugere a personalității individului, 38 de adeziuni și varianta a, incitare la agresiune/violență, 22 de alegeri, ceea ce confirmă ideea emisă în urma analizei itemului anterior privitoare la distrugerea relațiilor cu mediul real.

Cei mai puțin nocivi au fost considerați a fi subitemii b, tulburare a procesului de învățare și asimilare, 31 de opțiuni cu nota 4 și subitemul e referitor la capacitatea de concentrare, 28 dintre subiecți alegând nota 5 pentru această variantă.

Item 9

”Care dintre următoarele elemente sunt cele mai nocive pentru cei tineri? (Ierarhizați-le în funcție de gravitatea lor)”

Jocurile online

Rețelele de socializare

Accesul la site-urile pentru adulți

Conținutul explicit al muzicii

Conținutul violent al informațiilor accesate

Timpul petrecut în mediul online

Altele

În urma evaluării rezultatelor pe baza clasamentelor realizate de către subiecți, cel mai nociv element prezent în mediul virtual este considerat a fi conținutul violent al informațiilor accesate cu toate formele sale (sexuală, verbală, vizuală etc), 58 dintre opțiunile respondenților clasându-l pe locul 1, cel mai grav. Al doilea ca importanță este accesul la site-urile pentru adulți, 43 de opțiuni exprimate pentru includerea elementului pe poziția secundă. Jocurile online, locul 3 (cu 32 nominalizări) în timp ce pe a patra poziție se clasează conținutul explicit al muzicii accesate de tineri (21 opțiuni). Cele mai puțin nocive elemente: rețelele de socializare (14 opțiuni pentru locul cinci) și timpul efectiv petrecut online (cu 12 voturi pentru ultima poziție).

De notat că și în acest caz, ierarhia este una discutabilă, întrucât la unul din itemii anteriori, mare parte a respondenților consideră timpul alocat navigării pe internet unul din factorii cu impact negativ asupra tinerilor. Și în acest caz se impne o evaluare mai amplă, pe un eșantion cu mult mai reprezentativ.

Item 10

”Cât de mult credeți că afectează internetul, rețelele de socializare modul de gândire al tinerilor?”

Foarte puțin

Puțin

Mult

Destul de mult

Deloc

Nu știu/Nu răspund

Distribuția opțiunilor pe subitemi indică importanța rolului pe care internetul îl are asupra comportamentului utilizatorilor virtuali, 62,39% dintre respondenți (73 de subiecți) optând pentru varianta ”Destul de mult”, în timp ce un procent de 5,98% (7 respondenți) au ales varianta ”Puțin”. 33 dintre subiecți (28,20%) consideră că internetul afectează ”Mult” comportamentul tinerilor, iar 3,41% (4 subiecți) afirmă că internetul nu afectează ”Deloc” modul de gândire a tinerilor.

Fig. 25. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 10

Răspunsurile analizate evidențiază relația directă și puternică realizată la nivelul de influențare a comportamentelor și atitudinilor afișate de tineri în spațiul real, peste 90% dintre subiecții din grupul țintă optând pentru una din variantele ”Mult”, sau ”Destul de mult”.

Item 11

În ce sens sunt influențate gândirea, comportamentul tinerilor?

Negativ

Pozitiv

Negativ și pozitiv în același timp

Nu influențează

Nu știu /Nu răspund

Această ultimă întrebare completează tabloul de ansamblu al cercetării de piață realizate, datele obținute, confirmând sau infirmând multe dintre teoriile vehiculate pe tema impactului negativ al internetului asupra mentalității tinerilor și a comportamentelor acestora afișate în plan real. Sub rezerva nereprezentativității eșantionului analizat, o concluzie se poate extrage din răspunsurile primite. Internetul influențează negativ, 57,26% dintre subiecți (67 răspunsuri) alegând varianta corespunzătoare, valoarea acesteia fiind întârită de cele 23,07% opțiuni exprimate de către cei care cred că influența este în dublu sens și negativ și pozitiv în funcție de elementele de conjunctură (27 de opțiuni). 3,41% dintre răspunsuri sunt pentru influența pozitivă (4 răspunsuri), iar 4,27% consideră că internetul nu influențează în niciun fel atitudinea comportamentală a tinerilor (5 răspunsuri). 11,96% dintre respondenți au preferat să nu răspundă sau nu au știut ce variantă să aleagă (14 opțiuni).

Fig.26. Reprezentare grafică a repartiției răspunsurilor aferente itemului 11

6.5. Analiza calitativă a datelor

Evaluarea calitativă a datelor cercetării de față se raportează la modul de percepție a fenomenului analizat și a propunerilor pentru limitarea efectelor acestuia în plan real. Demersul ne ajută la stabilirea unor tipare, pornind de la enunțurile cele mai reprezentative formulate de către respondenți, răspunsuri care generează un echilibru al datelor cantitative expuse.

Astfel din datele colectate în urma cercetării, în special de la itemii care au lăsat opțiunea subiecților de a-și exprima punctul de vedere personal, reiese că utilizatorii sunt conștienți de rolul negativ/pozitiv al mediului virtual exercitat asupra mentalului dar că atât timp cât nu există un set de norme care să reglementeze acest aspect, din partea factorilor responsabili, nu au altă metodă decât autoapărarea.

Un alt aspect reliefat de studiu se raportează la identificarea corectă a unora intre factorii generatori de efecte negative, asupra altora existând încă dileme în delimitarea pozitivului de negativ (vezi itemii 7, 8, 9).

Itemul 12, la care vom face referire în cele ce urmează aduce în discuție măsurile ce trebuie implementate pentru rezolvarea problemelor majore determinate de lumea virtuală, în care un rol determinant, pe lângă autorități care nu pot impune restricții majore în virtutea dreptului la libera exprimare și de informare, îl au părinții, mediul familial în care utilizatorul trăiește.

”Părinții ar trebui să fie mult mai responsabili în legătură cu ceea ce accesează copilul. Sunt tot felul de metode: de la simpla restricție (câteva ore pe zi la calculator, telefon fără acces la internet) până la conturi false de Facebook și Twitter ale părinților (ca să vadă oamenii postările copiilor, eu asa aș face!). Dar asta doar în cazul minorilor. După o anumită vârstă contează educația” ( femeie, 27 de ani).

Părinții sunt cei care scapă din vedere rolul pe care îl are socializarea în timp real pentru cei mici. De aici și necesitatea regândirii strategiei la nivel global de luptă împotriva pericolelor ce vin din mediul virtual. Pe de o parte, latura benefică a contactului copilului cu noile tehnologii, hotărâtor în procesul de alfabetizare digitală (esențială pentru nou direcție a societății mondiale aflată sub sfera de influență a lumii virtuale). Pe de altă parte, latura negativă expusă pe scurt de către respondentul nostru.

”Trebuie avut în vedere “nivelul mare al pericolului străzii, lipsa de siguranță “în fața blocului”, lipsa unor spații de joacă mari, unde copiii se pot simți liberi, creativi și unde nu este necesară permanenta supraveghere (uneori exagerată) a părinților. Motivația: Sistemele ierarhice create încă de la vârste fragede la locurile de joacă sau în grupurile de vârstă apropiată (colegi de clasă/școală, echipe de diverse sporturi etc.), fără influența părinților, sunt un mod bun de dezvoltare pentru viața de adult ulterioară. Consider că principala problemă în ziua de azi este accesul mult prea ușor la informație, lipsa de dorință a celor mici de a explora, de a căuta, de a crea si mai ales de a socializa direct.” (femeie 25 de ani)

Mediul familial trebuie să beneficieze și de un sprijin extern pentru o mai bună protecție în fața atacurilor virtuale. Pentru aceasta ar fi nevoie de de implicarea producătorilor de software care să realizeze o aplicație (alta decât cea existentă sub forma Controlului Parental existent ca opțiune a programelor antivirus), prin care măsurile de siguranță să fie suplimentate.

Participanții la sondaj au atras atenția asupra rolului pe care școala îl are în formarea tinerilor, o parte dintre aceștia sugerând implementarea în programele de învățământ, încă de la gimnaziu (dar nu ar fi greșit, spunem noi dacă s-ar introduce încă de la etapa primară a educației), a unor discipline cu specific virtual care să le atragă atenția copiilor atât asupra pericolelor din mediul online dar care să le formeze și atitudinea comportamentală specifică socializării în virtual.

”Cursuri de social media, time management si un curs cu sfaturi/ recomandări despre modul în care tinerii pot beneficia de timpul petrecut în fața pc-ului pe rețelele de socializare, cursuri care să fie introduse începând cu clasa a cincea până în ultimul an de facultate.” (bărbat, 21 de ani)

În linii mari, respondenții au atras atenția asupra faptului că se merge într-o direcție greșită cu socializarea virtuală, întrucât aceasta înlocuiește practic contactul fizic, conducând la o falsă apropiere de interlocutor, dublată această încercare de existența posibilității ca sub identitatea acestuia să fie o cu totul altă persoană decât cea afișată de fotografia profilului.

Utilizarea exagerată a internetului, a serviciilor oferite de acesta, conduce și la o falsă competiție în care fiecare împarte doar ce îl pune pe el/ea într-o imagine mai bună in fața celorlalți. Astfel ”se creează un efect de inferioriate față de ceilalți, ducând la tulburări de personalitate si complexe sociale.” (bărbat, 17 ani).

Nu în ultimul rând, datele analizate relevă importanța care trebuie acordată nu atât măsurilor de eradicare a efectelor negative prin campanii, programe informatice, sau cursuri educaționale. Respondenții emit soluția reîntoarcerii publicului către valorile clasice, către normele clasice de existență a omenirii, către informație pură, către cultură și cunoaștere, acest lucru putându-se realiza și la nivel virtual.

6.6. Concluzii

Rezultatele studiului efectuat confirmă în mare rolul pe care îl are internetul asupra tinerilor din ziua de azi stabilind în același timp și o ierarhie, discutabilă însă din cauza numărului restrâns de respondenți, a factorilor și a elementelor cu care se confruntă utilizatorii de servicii de internet, câteva detalii fiind concludente:

Internetul influențează destul de mult comportamentul tinerilor;

Internetul are un impact negativ asupra adolescenților;

Părinții, dar și mediul educațional ori autoritățile au fiecare rolul său de prevenire și de limitare a efectelor nocive generate de regimul virtual.

Demersul inițiat a evidențiat că, pe lângă plăcerea oferită subiecților (aceea de a descoperi noi valențe sociale din punct de vedere al comunicării cu semenii, de a se informa cât mai bine pe o anumită temă etc), mediul online reprezintă și un important spațiu de lucru (internetul este locul de muncă pentru o bună parte a subiecților care aleg lumea virtuală pentru a accede către noi potențiali clienți).

Mai mult de jumătate dintre respondenți este conectată la spațiul virtual cel puțin trei ore (vezi item 2), ceea ce sugerează dependența societății actuale față de noile tehnologii. Într-o proporție majoritară (vezi item 3), subiecții folosesc internetul pentru a culege informații, accesând site-urile pentru a completa știrile, articolele, reportajele citite/urmărite în presa clasică (ziare, radio și tv) cu detalii care nu au putut fi incluse în texte și prezentări din motive tehnice ori ca măsură de cenzură impusă de politica editorială a trustului media.

Lumea virtuală este și spațiu dedicat relaxării și divertismentului, o alternativă la stresul din realitate, fapt benefic atât timp cât utilizatorii nu devin victime ale acestuia și dedică timpul petrecut pe internet unor acțiuni ce le-ar putea afecta comportamentul și atitudinea în raport cu lumea din exteriorul mediului online.

Într-o proporție asemănătoare celei de la întrebarea a patra (vezi item 5), membrii rețelelor de socializare preferă să utilizeze acest spațiu pentru a se informa cu privire la temele de interes.

Spațiul online este unul propice dezvoltării relațiilor sociale între semeni, un element pozitiv dar și nociv în același timp (vezi item 6), rezultatele cercetării noastre evidențiind pericolele pe care le generează lumea virtuală prin ruperea subiecților de realitatea imediată, distrugerea relațiilor cu cei apropiați din familiii dar și cu prietenii ori colegii de clasă sau de serviciu.

Conform datelor centralizate, comportamentul tinerilor este puternic influențat de către mediul online (vezi itemul 10), în sens negativ (vezi itemul 11), acesta generând în atitudinea comportamentală a adolescenților o serie de modificări care pot conduce și la agresivitate. Paradoxal, subiecții participanți la cercetare nu consideră timpul alocat zilnic mediului virtual o condiție sine qua non pentru tulburarea procesului de învățare, sau a capacității de concentrare.

Atitudinile și comportamentele afișate de utilizatorii virtuali în spațiul real sunt condiționate de un set de elemente care țin de conținut, de ceea ce accesează ei pe site-urile vizitate. Cercetarea efectuată a încercat să clasifice aceste elemente în funcție de gradul lor de periculozitate (vezi item 9):

conținutul violent al informațiilor accesate e considerat de respondenți cel mai nociv element prezent în mediul virtual;

accesul la site-urile pentru adulți de către minori;

jocurile online.

Dintr-o altă perspectivă, acest demers trebuie repetat pe un areal mai mare de posibili respondenți, dintr-o zonă geografică mai extinsă, pentru ca rezultatele finale să fie concludente mai ales privind evaluarea din perspectiva itemilor care nu au dat randamentul scontat la capitolul gradul de nocivitate al unui factor/element sau altul.

Efectiv, cercetarea realizată ne-a oferit următoarea imagine de ansamblu a influențelor ce vin din mediul online și modifică atitudinile comportamentale ale indivizilor:

factori pozitivi: realizarea de conexiuni utile procesului de comunicare, deschiderea de noi orizonturi de cunoaștere, oferă informații utile;

factori negativi: distrugerea capacității de comunicarea în sistem real, tulburarea procesului de învățare și de asimilare a informației, distrugerea personalității individului.

Concluzia privind cazul rețelei de socializare este una care îmbină toate rezultatele extrase în urma analizei atât cantitativ cât și calitativ. Efectul este unul benefic pentru utilizator atât timp cât sunt respectați o serie de parametri ce țin de conduita afișată în acest mediu, limbajul folosit, conținutul accesat și mai ales de timpul alocat pentru a socializa virtual, respondenții fiind de acord că legătura socială din spațiul real este una vitală.

CAPITOLUL VII. CONCLUZII GENERALE

Violența în esența sa profundă nu poate fi stopată deoarece provine din individ, din mentalitatea sa, din modul său de înțelegere a realității și de reproiectare a acesteia la nivelul mentalului său, sau al cuminității/mediului căruia îi aparține. Axându-ne pe ideea echivalenței de jure dintre starea de conservare a individului și starea de manifestare violentă, putem spune că între cele două poate exista un echilibru prin diminuarea actelor nerelevante, care apar ca urmare a gradului ridicat de manipulare și de diminuare a capacității individuale de calculare a factorilor reali de periclitare a siguranței și a reperelor și intereselor esențiale de direcționare în viață. Interesele autorităților statale și/sau non-statale, nu coincid în permanență cu interesele maselor, acestea din urmă fiind puse în fața unui cadru legislativ, sau a unor măsuri de combatere a fenomenului de violență, care nu au întotdeauna susținere materială sau aplicativă.

Internetul cu toate aspectele pe care le generează reprezintă marea provocare pentru societatea multidmensională a prezentului, indiferent de religie, regim economic sau politic și cu atât mai puțin a influențelor pe acești factori le pot exercita pentru membrii comunității.

Alfabetizarea digitală excesivă la care sunt supuși cetățenii, indivizii sociali, libertatea pe care le-o conferă plurivalența existentă în mediul virtual devine un pericol pentru aceștia și prin extensie, pentru societatea în ansamblul ei dacă întreg procesul de aliniere la noile tendințe în tehnologie nu respectă câțiva pași firești în demers.

Lumea digitală, așa cum am perceput-o în acest demers științific, este un mediu care depășeste granițele clasicizate dintre spațiile din bidimensionalitatea Universului perceput de ființa umană. Așa cum am evidențiat și pe parcursul tezei, la ora actuală se manifestă un puternic curent de retrasare a limitelor dintre cele două concepte, factorul principal în acest proces fiind considerat a fi noua dimensiune informațională/educațională a internetului.

Libertatea pe care o resimte la nivelul propriei personalități individul este una indusă: ea nu există cu adevărat atât timp cât internetul impune și are pretenția din partea utilizatorului să accepte regulile sale, atitudinile și comportamentele stabilite drept standarde.

Dimensiunea virtuală trebuie înțeleasă nu ca o simplă mașinărie cu mecanisme puse în mișcare de ătre fiecare utilizator în parte. Deși nu sunt considerate relevante, numeroase producții cinematografice susțin ceea ce teoreticienii și specialiștii au concluzionat: calculatorul, unitatea care asigură conexiunea individului social cu lumea virtuală tinde să devină una și aceeași entitate cu acesta. Pe lângă faptul că mediul online tinde să rescrie principii și coduri existente la nivelul mentalului individual sau colectiv, virtualul, internetul împrumută din ce în ce mai multe din elementele întâlnite la utilizatorii săi, în limitele impuse de lipsa conștiinței umane. Totuși, tot mai mulți specialiști ajung la concluzia că internetul va tinde să acționeze asemeni unui creier uman, ceea ce tradus în termeni simpli arată societății actuale posibilitatea ca în curând mediul online să se și comporte asemeni unei ființe umane. Lucru improbabil a se petrece în viitorul apropiat însă privit aspectul prin imposibilitatea acestui mediu să reacționeze în forma din prezent asemeni unui om.

Mediul virtual rescrie mintea umană, induce atitudini și comportamente pe care utilizatorul frecvent are tendința să le afișeze în spațiul real, determinând o schimbare radicală a modului de percepție a realității. Una deformată în cazul participanților ultractivi la jocurile promovate pe internet care se concretizează în atitudini antisociale, tendințe agresive și violență.

Acest proces de transgresare din spațiul virtual spre plan real al atitudinilor antisociale își are drept cauză adaptabilitatea mediului virtual la a reproduce cu fidelitatea aferentă realitatea din jurul utilizatorului. Jocurile online din prezent au evoluat de-a lungul timpului de la faza simplă, din etapa incipientă a dezvoltării industriei informatice, de la jocurile cu mesaj nonviolent, la creații care prezintă situații ipotetice, scenarii pline de agresivitate și de violență atât vizuală cât și auditivă (limbaj neadecvat ori sunete ce induc starea de agitație la nivel e subconștient).

Întregul proces ce are loc în acest plan bidemensional reprezintă efectul unui cumul de factori ce țin de fiecare sferă a societății care se confruntă cu o escaladare a agresivității și violenței în granițele sale:

Factori sociali care țin în primul de mediul familial din care provine utilizatorul cu potențial agresiv: familie cu un istoric violent, dezbinată, aflată în pragul divorțului, monoparentală ori părinți indiferenți la ceea ce se petrece în jur;

Factori ce țin de sistemul educațional și de nivelul de toleranță existent la nivelul echipei de management (cazurile din Africa ale elevelor agresate sexual de către profesori și tolerate de către superiori; cazurile de bullying din societățile mai avansate);

Factori ce țin de mentalitatea comunității și de nivelul de dezvoltare economică a acesteia;

Factori psihologici.

Pe baza aspectelor reliefate pe parcursul tezei putem emite următoarele concluzii:

Culpabilitatea nu aparține în totalitate autorităților, limitarea acțiunilor violente se poate realiza la nivel de individ prin adoptarea unui set de valori morale și etice. Indiferența, nivelul scăzut de educație, lipsa materială etc., transformă masele în prizonierele fenomenului de violență și le utilizează ca dezvoltatoare de cauză sau efect.

Existența comunicării bi-direcționale între părinte și copil este esențială. Părinții ar trebui să conștientizeze că un copil se va dezvolta normal atât timp cât va primi o explicație pentru abundența imaginilor violente cărora este supus de către media atât clasică dar cu precăderea și de către cea online. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că un consum masiv de programe violente generează o tendință de desensibilizare a publicului, de indiferență în fața actelor de violență din spațiul real, acestea fiind privite ca o stare a normalității sociale. În plus, abuzul de imagini cu conținut explicit sexual ori agresiv determină în spațiul real a unei stări tensionate și tensionante care ușor se poate transforma în una agresivă ori violentă.

Fie că se iau în discuție parametri specifici comunităților locale /naționale din statele dezvoltate, în curs de dezvoltare, sau statele lumii a treia, violența apare în fiecare dintre ele sub diferite forme și cu o anumită intensitate în funcție de numărul proiectelor demarate sau implementate de autorități pentru combaterea fenomenului și în funcție de gradul de periculozitate al actelor comise în sine. Zonele defavorizate au un coeficient ridicat de declanșare a actelor de violență, de perpetuare a acestora și de influențare emoțională. Se poate aduce în discuție Africa, cu regiunile zguduite de conflictele armate purtate de multitudinea de facțiuni militare existente, de violențele juvenile înregistrate în școli, de cazurile de hărțuire sexuală, catalogate ca fiind acte firești, sau America de Sud și Centrală în care cartelurile de droguri exercită o influență ridicată, generând stări de agresivitate în formă latentă sau activă.

Liderii societății au căutat dintotdeauna diverse metode prin care să determine cetățenii să respecte litera și spiritul legii, aspect ce se traduce la nivel planetar prin adoptarea sau adaptarea unor modele deja existente în statele avansate în sfera democrației, luând ca repere multiculturalitatea și diversitatea comunităților ce formează și particularizează omenirea. În zona de influență a Uniunii Europene, forul legislativ remite către statele membre cu titlul de directivă ori de recomandare notificări care sunt menite să armonizeze într-o perioadă de timp bine stabilită legislația locală astfel încât normele legislative final să fie aceleași pe tot teritoriul aflat în jurisdicție. La nivel mondial pot fi întâlnite cu mult mai multe situații aparte mult mai dificile față de normele europene. În țările africane, în statele asiatice, aspectele legislative existente în alte zone ale Terrei pot fi considerate depășite moral ori, dimpotrivă, mult prea restrictive. Mentalitatea fiecărei comunități în parte este cea care dă verdictul final: de acceptare ori de respingere a anumitor seturi de valori ce sunt promovate prin mass media, instituții și organizații nonguvernamentale, asociații de profil.

Lumea actuală se prezintă sub forma unei imagini a unei planete dominată de o formă a violenței îngăduite. Actul în sine este privit la nivel microcomunitar, ca unul al normalității, precum în cazul societăților de rit arhaic în care bărbatul deține supremația iar violența la adresa femeii este o metodă coercitivă, de reeducare a acesteia. La fel și în cazurile în care victima este un minor iar agresorii sunt părinții ori rude apropiate. În fiecare dintre ipostazele descrise se întâlnesc elemente ale violenței condamnabile prin lege, dar care sunt ignorate și privite drept cutume sociale cărora membrii comunităților trebuie să li se supună. De aceea este dificil găsirea unui punct comun în rezolvarea/aplanarea conflictelor violente.

Violența actuală reprezintă suma provocărilor generate de factorii climaterici, coroborate cu factorii sociali determinanți (migrație, sărăcie, lipsa educației, foamete etc.), o strânsă corespondență existând între diferențele mici de temperatură pe plus, ploile tot mai dese și numărul tot mai mare de atacuri violente, crime și violuri, asemănătoare ca număr cu cele cel înregistrate în perioadele de conflict sau război. Fenomenul cuprinde tot mai mult planeta, stările conflictuale întâlnite fiind tot mai mari ca arie de acoperire.

În plan educațional, societatea modernă, aflată sub semnul dezvoltării globale, fără granițe, se confruntă cu o nouă formă a violenței școlare, alta decât cea clasică recunoscută în secolul al XX-lea, o dimensiune în care atât spațiul real cât mai ales mediul virtual își au fiecare cota de reprezentativitate. Autoritățile împreună cu organizații pentru apărarea drepturilor copilului conlucrează pentru a asigura tinerilor accesul la educație conform prevederilor Convenției ONU privind drepturile copilului. Dacă în unele state tinerii nu își permit din considerente financiare studiile, în alte țări, reprezentanții organizațiilor se lovesc de prejudecățile părinților, în special privitoare la persoanele de sex feminin, care nu consideră educația ca având o valoare mai mare raportată fiind aceasta la beneficiile obținute de familia fetei în eventualitatea unei căsătorii. Există și zone în care din cauza calității proaste a procesului educațional, părinții renunță la a-și mai trimite la școală copiii, cunoștințele fiind prea puține pentru a le asigura acestora existența.

Pornind de la informațiile obținute în urma demersului științific intreprins putem emite următoare propuneri pentru limitarea efectelor violenței:

Din start, este necesară o reevaluare a relațiilor interumane, o reorganizare a interacțiunii părinte-copil, profesor-elev, comunitate din spațiu real-comunitate virtuală și în același timp o filtrare mai eficientă a conținutului promovat de mediul online. Considerăm că sunt necesare inițierea de campanii pentru reliefarea importanței relațiilor de comunicare în spațiul real cu copiii;

În relația copiilor cu mediul virtual, deși mulți dintre părinți consideră îndeajuns monitorizarea activității online, realitatea demonstrează că este nevoie de mult mai mult. În contextul dezvoltării acestui atât de periculos sector, educația celor mici trebuie readaptată. Principiile din sistemul clasic al celor șapte ani de acasă: să vorbești civilizat, să nu intri în discuție cu necunoscuții etc trebuie să aibă un corespondent și în ceea ce privește relația copilului cu mediul virtual.

Pentru combaterea efectelor nocive ale unor atacuri de tip cyberbullying, sexting, ori de tipul mai clasicelor invitații la întâlniri cu necunoscuții, acces la site-uri porno etc, părinții trebuie să poarte discuții, la modul cel mai serios posibil, cu cei mici, prin relatarea noutăților descoperite în mediul virtual șamd, un adult având capacitatea de a discerne binele de rău și astfel având opțiunea de a stabili primejdiile din jurul copilului, adolescentului.

Copilului trebuie să i se explice că, în ciuda falsei aparențe de libertate conferită de mediul online, există niște limite cărora trebuie să i se supună. Trebuie să înțeleagă că anumite informații personale odată făcute publice pot ajunge în mâna unor grupări infracționale care se pot folosi de acestea în diverse scopuri.

Combaterea agresiunilor de tip cyberbullying trebuie axată pe mai multe direcții ce implică atât mediul familial, mediul școlar cât și autoritățile.

Campaniile de informare și de educare a categoriilor vulnerabile la atacurile viirtuale vor fi construite pe două componente: preventivă și reactivă și vor avea în vedere elementele pregnante, constitutive ale unui atac produs în spațiul virtual: ipostazele comiterii unei agresiuni; conținutul mesajului agresiv (conținut sexual, injurios etc) și repetitivitatea acestuia; probabilitatea stabilirii de contacte cu persoane necunoscute; gradul de securitate personală stabilit de fiecare utilizator vulnerabil în afișarea informațiilor cu caracter confidențial etc. În funcție de acestea, copiii/persoanele vulnerabile vor trebui educați/instruiți de către personal avizat (părinți, educatori, specialiști) pentru identificarea unui atac și găsirea imediată a unei metode de combatere a acestuia conform gradului de periculozitate.

O altă direcție de acțiune în combaterea fenomenului violenței în mediul școlar se referă la orientarea profesională a elevilor. Starea de tensiune existentă este cauzată în mare măsură și de lipsa perspectivelor de viitor pentru tineri. Pe lângă adaptarea curriculei la cerințele impuse de dinamica pieței, un rol important în educația adolescenților îl au centrele de orientare profesională din școli, a căror menire este aceea de a le oferi viitorilor absolvenți traseul profesional adecvat. Reprezentanții acestor centre au drept sarcină evaluarea capacităților fiecărui elev în parte, stabilindu-se în urma acesteia, profilul viitorului angajat, precum și cele mai bune opțiuni de pe piața muncii. Astfel, șansele ca elevul să nu fie integrat în sistemul social activ scad și odată cu acestea scade și posibilitatea ca viitorul absolvent să devină delicvent.

Conducerile unităților de învățământ vor trebui să revizuiască regulamentele interne pentru a lua în calcul: sancționarea noilor forme de violență: cyberbullying; vestimentară etc; conferirea de noi atribuții (și crearea acolo unde nu există) a unui comitet de combatere a violenței în mediul educațional; interzicerea (și sancționarea în cazul încălcării interdicției) utilizării telefoanelor tip ”smartphone” în timpul activităților școlare; consilierea elevilor și a părinților pentru conștientizarea repercusiunilor actelor de violență de orice natură;

Introducerea în programa școlară a unor cursuri care să modeleze gândirea preșcolarilor și a elevilor și să îi pregătească pe aceștia pentru relația cu lumea virtuală prin cursuri specializate (social media; securitate cibernetică etc). Nu este îndeajuns ca în aceste campanii să se implice doar societatea civilă prin instituțiile sale reprezentative. Un rol la fel de important revine mediului familial care trebuie să completeze prin procesul educațional intrafamilal informațiile transmise, să educe și să îl formeze pe copil.

În cazul violenței pe arenele sportive, acțiunile de aplanare și de prevenire a actelor huliganice vor avea șanse mult mai mari de reușită dacă se va ține cont de elemente constitutive ale violenței în sine. Totodată, combaterea fenomenului trebuie să fie axată pe acele soluții obținute în urma analizei comune a autorităților polițienești cu atribuții în combaterea fenomenului și a factorilor decizionali din sport privind socio-dinamica grupurilor huliganice existente. Pe de o parte, monitorizarea tribunelor, a zonelor de acces în interiorul arenelor sportive, crearea unei tampon între galeriile rivale recunoscute pentru violențele comise. Pe de altă parte, implicarea presei pentru conștientizarea fenomenului în rândul publicului. În același timp responsabilii cu ordinea publică de pe stadioane trebuie să țină cont și de mărimea grupului potențial agresor, de stilul abordat atunci când acesta este prezent pe stadion.

Pe parcursul cercetării, atenția ne-a fost atrasă de o situație aparte în lupta autorităților cu violența publicitară stradală, pus în practică în orașul sud-america Sao Paolo. Proiectul sudamerican interzice afișajul stradal disproporționat existând reguli stricte în privința raportului dintre suprafața totală a clădirii și dimensiunea maxim admisă a panoului/reclamei publicitare. De asemenea sunt prevăzute și sancțiunile pentru nerespectarea măsurilor decise de autorități. Pornind de la aceste idei ne exprimăm opinia că o astfel de lege s-ar impune și în alte comunități înclusiv din România, mai ales ca urmare a ecourilor pozitive înregistrate în orașul Sao Paolo, ai cărui cetățeni au salutat inițiativa autorităților. În plus semnalele ce vin din spațiul comunitar amintit indică eliminarea violenței publicitare de pe lista celor mai importante probleme ale auiorităților locale. De aceea considerăm că o astfel de lege pe teritoriul României ar contribui în aceeași măsură la reducerea tensiunii existente în mediul societal actual.

Demararea de ample campanii atât de către societatea civilă cât și de către autoritățile competente pentru conștientizarea opiniei publice cu privire la efectele nocive ale abuzului de servicii online. Aceste campanii trebuie gândite pe alte direcții decât cele clasice, mai ales că semnalele specialiștilor indică o dependență de mediul virtual comparabilă cu cea între fumat și efectele sale, ori, prin complexitatea și dificultatea situațiilor generate la nivel de consumator online, la fel de periculoasă asemeni consumului de droguri. Gradul de periculozitate crește exponențial, cu cât ignoranța/indiferența indivizilor, dorința lor de a nu se supune unor recomandări care le-ar reduce gradul de satisfacere mentală a viselor și aspiraților personale este mai mare.

Pe fondul creșterii alarmante a incidentelor de securitate în mediul virtual, factorii decizionali trebuie să găsească soluții și strategii cât mai eficiente pentru a combate răspândirea fenomenului fără a încălca drepturile cetățenești stipulate de legislație. Aceste soluții, trebuie precizat acest fapt, nu pot fi mereu aceleași. Inventivitatea atacatorilor /agresorilor din mediul virtual determină apariția unor noi forme de propagare a acțiunilor. Ceea ce transformă munca depusă de autorități într-un proces continuu de contracarare a hackerilor (agresorilor).

Se cere, în contextul informațiilor prezentate la punctul anterior, adoptarea în regim de urgență a proiectului de lege privind securitatea cibernetică, proiect adoptat de Guvernul României în luna aprilie 2014și care, alături legea cartelelor prepay, de telefonie mobilă, pot ajuta autoritățile în lupta acestora nu numai cu violența dar și cu alte pericole precum terorismul;

Marea dilemă cu care se confruntă autoritățile în această luptă permanentă cu fenomenul criminaltății informatice este legată de originea atacului, locul de unde a pornit acțiunea agresivă. Se poate afla țara, locul, dar în puține cazuri făptașul. Iar când acesta este descoperit apar dificultăți în a-l reține pe acesta, dacă , de exemplu, țara al cărei cetățean este respectivul agresor nu are o înțelegere prealabilă cu statul care reclamă agresiunea. În plus, de foarte multe ori, originea atacul este mascată prin rutarea/redirecționarea acestuia prin mai multe servere de pe glob, ceea ce îngreunează și mai mult acțiunea de depistare a punctului de pornire a agresiunii. În acest timp de căutare, în altă zonă a lumii, alți atacatori trec la comiterea de acte infracționale. De aceea, strategiile de luptă alese de autorități trebuie mereu adaptate și într-o permanentă conexiune cu entitățile de profil internaționale.

Soluțiile ce urmează a fi aplicate intră în sfera de responsabiltate atât a autorităților statului, cât și a utilizatorilor finali casnici ori din zona companiilor fie publice ori private și ele trebuie să fie armonizate pentru a avea rezultate pozitive pe plan național dar și internațional. De reușita demersurilor întreprinse de autorități depinde în ceea mai mare parte economia unei națiuni și securitatea ei națională întrucât aceste două elemente sunt în strânsă legătură cu spațiu cibernetic. și dacă virtualul este stabil și sigur, atunci și societatea care este tot mai dependentă de el este una mai sigură.

Autoritățile au obligația de a realiza studii de evaluare a riscurilor pe care le prezintă violența la nivel de comunitate locală, regională, națională ori transfrontalieră. Rezultatele acestor studii trebuie să conducă spre crearea unor legi/strategii care să combată violența și care să țină seama de: nivelul de risc al comunității; formele de violență ce se pot dezvolta în mediul analizat; coeziunea socială; capacitatea locală de a reacționa în cazuri de atac violent și capacitatea de a reduce și preveni astfel de atacuri;

Realizarea unui sistem de acțiune performant presupune și un mediu legislativ adecvat, rolul autorităților fiind acela de a oferi sprijinul entităților implicate în acțiune: organizațiile din spațiul public; comunități locale: școli; familii etc. Autoritățile au datoria de a crea un mediu social adecvat așteptărilor membrilor comunității pe care o administrează. În acest sens trebuie să asigure buna funcționare a realației de comunicare între cetățenii, victime ale actelor de violență (sau potențiale victime) și instituțiile abilitate să le rezolve, simplificând procedurile;

Instituțiile care asigură protecția victimelor să beneficieze de un cadru legislativ adecvat, fără lacune și ”portițe legislative” ce lasă loc de interpretări.

Opinia publică trebuie încurajată să reclame actele de violență, mai ales pe cele din zona domestică, în acest sens fiind necesare campanii de informare lansate și susținute deopotrivă de autorități și instituții/organizații din sfera societății civile. Ne exprimăm opinia că pârghiile care nu țin de sfera de influență a autorităților statului în lupta cu fenomenul analizat trebuie preluate cu mult mai multă determinare și responsabilitate de către societatea civilă. Dacă la nivel macro, se remarcă o reacție pozitivă din partea acesteia, atât fundațiile cât și organizațiile de profil de protecție a copilului, a femeii etc lansând cu ajutorul mass media campanii de conștientizare în rândul opiniei publice, la nivel micro, în cadrul comunităților de rit arhaic, în familie, cutumele și normele existente anulează principiile normative create de legislație.

Sunt necesare conceperea și implementarea unor programe sociale de incluziune a categoriilor vulnerabile și supuse pericolului actului de violență: femei; copii; absolvenți de liceu; imigranți etc, programe care să ofere soluții viabile pentru viitorul acestora, în conformitate cu dinamica socio-economică.

Problema supusă analizei în această teză este una extrem de complexă și nu se poate opri aici. Cercetarea de piață realizată (se impune efectuarea unui studiu mai complex ulterior) indică necesitatea rezolvării temei pe direcțiile sale dilematice: necesitatea implementării unui sistem de reguli universal valabile, aplicarea de sancțiuni în cazurile ce impun acest lucru, stabilirea unor limite clare pentru utilizarea serviciilor online (limita de vârstă pentru accesul la un anumit conținut chiar să și fie aplicată; creșterea exponențială a numărului de ore, sarcină ce revine familiei, pe măsura înaintării în vârstă a tinerilo, de la câteva minute, zeci de minute pentru cei cu vârste mici, până la eliminarea acestei restricții în cazul persoanelor ce pot conștientiza și se pot apăra singuri de agresivitatea și de violența virtuală). Simultan mediul educațional are rolul de a discuta activ cu elevii agresivi, fie ca efect al spațiului virtual fie al celui real, pentru aplanarea, rezolvarea stării conflictuale existente.

În ansamblu, societatea actuală are menirea de a se adapta evoluției tehnologice. Ea trebuie să accepte prezența mediului virtual ca vector al dezvoltării sale viitoare. Dar, în același timp are datoria de a limita efectele pe care internetul le translează în plan real pornind de la atitudinile și comportamentele intâlnite în rândurile utilizatorilor, remodelate, reformulate și retransmise în lumea reală, fără acea comștiință specifică umanității privitoare la efectele generate. Societatea contemporană trebuie să găsească soluții pentru rezolvarea potențialelor stări conflictuale generate. Soluții sunt, unele parvin chiar din partea utilizatorilor. Dar tot acest proces de gândire, de regândire a strategiei în relația cu mediul virtual trebuie să fie pliate pe respectarea drepturilor omului și ale principiilor fundamentele ale acestuia stipulate în documentele oficiale. Orice altă măsură, ce contravine normelor și standardelor oficiale, ori cutumelor comunitare din spațiul real, poate fi privită ca un vector al amplificării stării de tensiune care pornind de la conștiința colectivă a mulțimii din spațiul virtual se poate transforma într-o perpetuuă stare de nemulțumire socială.

Recomandări pentru utilizatorii serviciilor online

Vă propun un set de măsuri care să asigure utilizatorului de internet o navigare fără probleme în spațiul virtual. Sfaturile au în vedere atât protecția accesului la internet, securitatea terminalului (calculatorului) utilizat cât și protecția datelor conținute în spațiul online dar și în unitatea sistemului deopotrivă.

Protecția sistemelor informatice de acces

Protecția calculatorului și a unităților de tip laptop, tabletă etc trebuie să pornească de la folosirea programelor software de tip firewall și antivirus. Aceste aplicații ajută la eliminarea posibilității de infectare ori de intruziune în calculator prin intermediul virușilor ori a programelor spion.

Accesul la internet trebuie realizat de către alte persoane, când nu e vorba de proprietar, de pe conturi care nu au drept de administrare și, prin urmare, nu permit instalarea de aplicații ce pot dăuna sistemului informatic. Persoanele autorizate să utilizeze terminalele informatice trebuie instruite periodic cu privire la modul de utilizare a serviciilor de internet.

Sistemul de operare, programul de protecție împotriva virușilor trebuie actualizate periodic cu noi elemente de securitate oferite de fornizorii oficiali și tot periodic trebuie să i se facă o copie de siguranță a datelor existente pe unitățile de stocare.

În cazul în care utilizatorul accesează internetul prin intermediul tabletei ori a laptop-ului, recomandarea principală se referă la oprirea conexiunii când nu se folosește dispozitivul pentru a naviga pe internet. Conexiunea de tip Wi-fi (comunicații prin intermediul undelor, fără fir) trebuie să fie una sigură, de încredere. Dispozitivele de stocare portabile (stick-uri USB, hard-disk-uri portabile) trebuie să fie securizate și setate pentru ca informațiile stocate să nu fie copiate, șterse, modificate ori infectate de persoane rău-intenționate.

Protecția informațiilor personale și a identității

Primul pas ce trebuie efectuat de către un utilizator în mediul virtual este cel de setare pentru conturile create pe site-uri a unei parole puternice (formată din combinație de litere mari și litere mici și cifre) astfel încât orice încercare a unui potențial atacator cibernetic de a sustrage date despre identitatea deținătorului să fie îngreunată. Setul de litere si cifre ales, cu cât este mai complex cu cât va fi mai dificil de ghicit. Nu se recomandă folosirea de date si nume ușor de descoperit: zi de naștere, numele celor apropiați ori cuvinte din dicționare, softurile utilizate de către atacatori folosindu-le în primul rând pe acestea. La primul semnal că sistemul ori contul este compromis, parola trebuie schimbată. Parola trebuie cunoscută doar de proprietar și nu trebuie comunicată prin intermediul mesajelor unor persoane străine ce se pretind a reprezenta diverse instituții ale statului, ori organizații financiar-bancare (acestea nu solicită prin email ori SMS-uri parole de acces).

Fiecare cont deținut de utilizator trebuie criptat cu o parolă unică iar accesul trebuie efectuat, de preferat, în cel puțin doi pași, printr-o verificare suplimentară din partea furnizorilor de conturi.

Membrilor rețelelor de socializare le recomandăm activarea opțiunilor de securitate personală, accesul persoanelor necunoscute la informații fiind limitat. De asemenea, aceste detalii trebuie cunoscute doar de grup restrâns.

Părinții trebuie să aibă în vedere faptul că socializarea în mediul virtual reprezintă un risc major pentru copii prin existența posibilității ca aceștia să devină victimele unor agresori (hărțuire, urmărire, pornografie infantilă etc). Aceștia trebuie să limiteze accesul la un conținut inadecvat vârstei.

Recomandări pentru respectarea unui echilibru informațional în programele radio TV

Secolul al XXI-lea a însemnat pentru mass-media pe lângă transformarea determinată de evoluția tehnologică și dezvoltarea accelerată a mediului online și o adaptare a conținutului informațional transmis publicului receptor. Principiile de bază ale jurnalismului au trecut într-o nouă fază, ele fiind reierarhizate în funcție de noile tendințe determinate de dinamica pieței audiovizuale, de scăderea interesului publicului pentru informații ce vin din sfera culturii și a valorilor naționale, astfel în prezent accentul punându-se pe produse media ușor de digerat în conformitate cu ritmul la fel de dinamic al societății.

Dacă ordinea firească a principiilor ce trebuie respectate de orice jurnalist este aceea în care informația, adevărată cu un conținut valoric real și obiectivă, primează în detrimentul divertismentului și a opiniei, societatea contemporană se află în postura de a digera produse media de o calitate îndoielnică definite drept știri, însoțite de imagini și fotografii explicite sau care incită activarea instinctelor primare ale publicului receptor, știrea importantă, cea care într-adevăr contează fiind minimalizată ca importanță.

Prin urmare trebuie realizat un set de recomandări pe care orice jurnalist trebuie să îl aibă în vedere:

presa trebuie să aibă un rol de psihoterapie, jurnaliștii de foarte multe ori fiind puși în ipostaza de a oferi publicului răspunsuri la întrebări ce nu țin de sfera informtivului ori a educării. De regulă cei care se confruntă cu astfel de situații sunt jurnaliștii din audiovizual;

ziariștii trebuie să fie atenți la ce este în jurul lor, să verifice dacă autoritățile își îndeplinesc sarcinile angajate în fața contribuabilului și să îi și sancționeze atunci când e cazul prin publicarea greșelilor comise;

mass-media este elementul cheie în relația beneficiarului cu lumea întreagă, oferindu-i acestuia acces la zone ale lumii inaccesibile momentan fizic;

jurnaliștii trebuie să conștientizeze că rolul lor este și de mediator între alegător și conducător. De aceea și unii și alții au nevoie în mosd echitabil de acces la a-și exprima opinia prin intermediul microfonului, a cuvântului scris;

presa are un rol decisiv în tendința economică adoptată de public, fiind cea care promovează, publicitar, anumite servicii, produse destinate publicului țintă.

BIBLIOGRAFIE

LEGISLAȚIE DIN ROMÂNIA

***Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, republicată de Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României;

***Legea pentru aprobarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, nr. 107/2006;

*** Legea audiovizualului nr.504 din 11 iulie 2002 cu modificările ulterioare, text în vigoare la data de 11 iulie 2014;

***Legea pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, nr. 103/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 11 iulie 2014;

***Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie 2003;

*** Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, nr. 217/2003 publicată în M.Of. nr. 367 din 29 mai 2003 și republicată în M.Of. nr. 365 din 30 mai 2012;

***Legea pentru ratificarea Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, nr. 33 din 29 aprilie 1995

***Legea privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale nr. 116/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 193 din 21/03/2002;

***Legea privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată, nr. 196/2003 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 198 din 20 martie 2014;

***Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, nr. 272/2004, Monitorul Oficial nr. 159/2014;

***Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției nr. 161 din 2003, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din 21/04/2003;

*** Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state, nr. 49/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 117/16 februarie 2011;

***Ordonanța Guvernului privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nr. 137 din 31 august 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007;

***Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, nr. 25 din 10 aprilie 2013;

***Decizia CNA privind aprobarea procedurii și condițiilor de acordare a licenței audiovizuale și a procedurii de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală nr. 403 din 30 iunie 2005;

***Decizia CNA privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual nr. 220 din 24 februarie 2011;

***Proiectul de Lege a securității cibernetice a României, aprobat de Guvernul României în ședința din data de 30 aprilie 2014;

*** Strategia cu privire la reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ preuniversitar, Anexa la OMECT nr. 1409/29.06.2007;

***Strategia Națională de Apărare, Administrația Prezidențială, București, 2010;

***Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 bis din 08.12.2008;

***Strategia națională pentru prevenirea și combaterea și fenomenului violenței în familie pentru perioada 2013-2017 aprobată prin HG nr. 1.156/2012 publicată în in Monitorul Oficial, Partea I nr. 819 din 6 decembrie 2012;

LEGISLAȚIE EUROPEANĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ

***Tratatul de instituire a Comunității Europene, varianta consolidată, aplicabil din 24 iulie 2002;

***Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a tratatelor de instituire a comunităților europene și a altor acte conexe, 1997;

***Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007;

***Legea privind promovarea difuzării și protejării operelor de autor pe internet nr. 669 din 12 iunie 2009 publicată în Journal Officiel de la République française nr. 0135 din 13 iunie 2009, pagina 9666, text 2;

***Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg, la data de 26 noiembrie 1987;

***Convenția Consiliului Europei pentru combaterea criminalității informatice, semnată la Budapesta, la data de 23 noiembrie 2001;

***Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Instanbul, la data de 11 mai 2011;

***Convenția ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată și deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția 34/180 din 18 decembrie 1979. Intrată în vigoare la 3 septembrie 1981;

***Convenția Organizației Internaționale a Muncii, nr. 182/1999, privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor;

***Convenția privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 20 noiembrie 1989;

***Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995;

***European Convention on Spectator Violence and Misbehaviour at Sports Events and in particular at Football Matches, Strasbourg, 1985;

***Presidential Decision Directive 63, Critical Infrastructure Protection, May 22, 1998, at section II, White House, Washington, 1998;

***Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului European din 13 decembrie 2011, privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile;

***Recomandarea nr. 1777 din ianuarie 2007 de completare a listei agresiunilor asupra femeii incluzând problema drogurilor cauzatoare de asalt sexual;

***Recomandarea Consiliului Europei R 2001 (6) privind prevenirea actelor de rasism, xenofobie și intoleranță rasială în sport, adoptată la data de 18 iulie 2001;

***Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al UE, 326, din 24.11.2012;

***Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în 1966 și intrat în vigoare în martie 1974;

***Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, document care are drept misiune principală armonizarea socială prin eliminarea oricăror bariere ce ar fi blocat libertățile fundamentale ale omului, ONU, 1992;

***Cyber Crime Strategy, Presented to Parliament by the Secretary of State for the Home Department by Command of Her Majesty, 2010;

***Cyberspace Policy Review. Assuring a Trusted and Resilient Information and Communications Infrastructure, White House, Washington, 2009;

***Gender Equality Strategy 2014-2017, Council of Europe, Strasbourg, 2014;

***Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2011;

***Strategia Consiliului Europei privind guvernanța Internetului 2012-2015, Consiliul Europei, Bruxelles, 2012;

***Strategia Europa 2020, Comisia Europeană, Bruxelles, 2010;

***Strategia în domeniul securității cibernetice, „Un spațiu cibernetic deschis, sigur și securizat”, Bruxelles, 2013;

LUCRĂRI DE AUTOR(I) ROMÂN(I)

Bodunescu, Ion, Flagelul terorismului internațional, Editura Militară, București, 1978;

Bogdan, Tiberiu; Sântea Ioan; Drăgan-Cornianu Rodica, Comportamentul uman în procesul judiciar, Serviciul editorial și cinematografic, București, 1983;

Boia, Lucian, De ce este România altfel?, Editura Humanitas, București, 2013;

Bondrea, Aurel, Sociologia opiniei publice și a mass-media, Editura Fundației România de Mâine, București, 1997;

Chelcea, Septimiu, Sociologia opiniei publice, Editura S.N.S.P.A, București, 2000;

Ciascai, Gheorghe, Introducere în relații publice internaționale, Editura Pro Universitaria, București, 2011;

Coman, Cristina, Relații publice – principii și strategii, Editura Polirom, Iași, 2006;

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, Editura Polirom, Iași, 1999;

Cristea, Dumitru, Tratat de psihologie socială, volumul II, Editura Renaissance, București, 2011;

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996;

Drimba, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985;

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1996;

Gheorghe, Virgiliu, Revrăjirea lumii sau de ce nu vrem să ne desprindem de televizor, Editura Prodromos, București, 2013;

Gheorghe,Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomos, București, 2006;

Hogaș, Diana Loredana, Patriarhatul, subordonarea femeii și violența domestică, Editura Lumen, Iași, 2010;

Iliescu, Adrian-Paul, Introducere în politologie, Editura All, București, 2002;

Ionescu, Cristian, Drept constituțional și instituții politice. Sistemul constituțional românesc, vol. II, Editura Lumina Lex, București, 1997;

Lepădatu, Dumitru, Procese și fenomene politice, Editura Actami, București, 2000;

Macovei, Monica; Dăgăliță, Adriana, Mihai, Dan, Ghid juridic pentru ziariști, ediția a III-a, Active Watch, București, 2009;

Marin, Ion, Geopolitica și securitatea globală, Editura SemnE, București, 2013;

Marin, Ion, Violența politică – între armă și cuvânt, Editura Fundația “România 2000”, București, 2008;

Marin, Ion, Violență politică globală în era informațională, Editura SemnE, București, 2010;

Marin, Ion; Pișleag, Țuțu, Geopolitica și terorismul, Editura Sitech, Craiova, 2009;

Miroiu, Adrian (coord), Manual de relații internaționale, Editura Polirom, Iași, 2006;

Mitrofan, Nicolae; Zdrenghea, Voicu; Butoi, Tudorel, Psihologia judiciară, Casa de Cultură și Presă Șansa, București, 1998;

Nanu, Adina; Buta, Ovidiu, Bărbatul și moda, Editura Polirom, Iași, 2009;

Neculau, Adrian, Psihologie socială, Editura Polirom, Iași, 1998;

Niculescu, Tudor; Mitea, Marian; Balaban, C-tin, Gheorge; Năstase, Gabriel, Confruntări electronice și psihologice, Editura Victor, București, 2003;

Pandrea, Maria, Munca intelectuală, Editura Victor, București, 2000;

Păun, Vasile, Puterea informațională, Editura Tritonic, București, 2005;

Pișleag, Țuțu; Pișleag, George Antoniu; Onofrei, George Lucian, Psihologia comunicării mediatice, Editura Sitech, Craiova, 2012;

Pișleag,Țuțu (coord), Adunările publice – Potențial de conflictualitate, Editura Sitech, Craiova, 2013;

Popa, Dumitru Titus, Dreptul comunicării (presa scrisă, vorbită și televizată), Editura Norma, București, 1999;

Popescu, Cristian Florin, Manual de Jurnalism I, Editura Tritonic, București, 2003;

Popescu, Raluca, Introducere în Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2009;

Rudică, Tiberiu, Psihologia frustrației, Editura Polirom, Iași, 2006;

Runcan, Miruna, Introducere în etica și legislația presei, Editura All Educational, București, 1998;

Sireteanu, Ana Maria, Media și imagologia, Editura Tritonic, București, 2005;

Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, București, 2004;

Stoica, Marcela Monica, Introducere în relații publice, Editura Pro Universitaria, București, 2010;

Stoltz, Gabriela, Eșec școlar. Risc de eșec social, Editura Victor, București, 2000;

Surdulescu, Radu, The Raping of Identity. Studies on Physical and Symbolic Violence, Editura Institul European, Iași, 2006;

Tămaș, Sergiu, Dicționar politic, Editura Academiei Române, București, 1993;

Țuțuianu, Iuliana-Simona, Apusul Westphaliei? Statul național în sistemul relațiilor internaționale în anii post-Război Rece, Editura Militară, București, 2011;

Vlad, Constantin, Diplomația secolului XX, Editura Fundația Europeană Titulescu;

Vlăduțescu, Ștefan, Comunicare jurnalistică negativă, Editura Academiei Române, București, 2006;

LUCRĂRI DE AUTOR(I) STRĂIN(I)

Aboujaoude, Elias Virtually You: The Dangerous Powers of the E-personality, W. W. Norton, New York, 2011;

Bagdikian, Ben H., The Information Machines: Their Impact on Men and the Media, Editura Harper and Row, New York, 1971;

Baker, Stephen, Numerati, Editura Publica, București, 2010;

Bandura, Albert, Social Learning Theory, General Learning Press, New York, 1977;

Bard, Alexander; Söderqvist, Ian, Netocrația: noua elită a puterii și viața după capitalism, Editura Publica, București, 2009;

Bauman, Zygmunt, Globalizarea și efectele ei sociale, Editura Antet, Filipeștii de Târg, Prahova, 2007;

Bernays, Edward L., Cristalizarea opiniei publice, Editura comunicare.ro, București, 2003;

Bertrand, Claude Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001;

Brodie, Richard, Virusul minții. Cum ne poate fi de folos o știință revoluționară, Memetica, Editura Paralela 45, Pitești, 2010;

Brune, Francois, Fericirea ca obligație, Editura Trei, București, 1993;

Brunon-Ernst, Anne, Beyond Foucault. New Perspectives on Bentham's Panopticon, Ashgate Publishing Limited, England, 2012;

Canetti, Elias, Masele și puterea, ediția a doua, Editura Nemira, București, 2008;

Choay, Francoise, D'Alfonso, Ernesto, Espacement, Editura Skira, Milano, 2003;

Dunningan, James F., Noua amenințare mondială: Cyber – Terorismul, Editura Curtea Veche, București, 2009;

Eibl-Eibesfeldt, Irenäus, Agresivitatea umană, Editura Trei, București, 2009;

Erasmus din Rotterdam, Despre război și pace, Editura Incitatus, București, 2001;

Faucheux, Michel, O istorie a răului. De la tragedii provocate la crime odioase, Editura Lider, București, 2007;

Gallagher, Tom, Deceniul pierdut al României. Mirajul integrării europene după anul 2000, Editura ALL, București, 2010;

Gasset, José Ortega Y, Revolta maselor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2007;

Giddens, Anthony, Sociologie, Editura All, București, 2000;

Goleman, Daniel, Inteligența emoțională, ediția a 3-a, Editura Curtea Veche, București, 2000;

Gupta Ravi; Brooks, Hugh, Using social media for global security, John Wiley & Sons, Inc, Indianapolis, 2013;

Habermas, Jürgen, Structural Transformation of the Public Sphere, MIT PRESS, Cambridge, 1991;

Hall, Edward T., Proxemics. Current Anthropology, University of Chicago Prees, Chicago, 1968;

Hobsbawm, Eric, Secolul extremelor, Editura Lider, București, 1994;

Johnson, Paul, Dușmanii societății, Editura Humanitas, București, 2013;

Jones, Steven E., Against Technology From the Luddites to Neo-Luddism, Editura Routledge Taylor & Francis Group, New York, 2006;

Khanna, Parag, Lumea a doua. Imperii și influență în noua ordine globală, Editura Polirom, Iași, 2008;

Konrad, Lorenz, Așa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Editura Humanitas, București, 1998;

Laidi, Ali, Efectul de bumerang, Editura House of Guides,București, 2007;

Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, Editura Antet XX Press, Filipeștii de Târg, 2007;

Le Bon, Gustave, Psihologia timpurilor noi, Editura Antet XX Press, Filipeștii de Târg;

Leadbeater, Charles, Noi-Gândim: inovație de masă, nu producție de masă, Editua Publica, București, 2010;

Malaparte, Curzio, Tehnica loviturii de stat, ediția a II-a revizuită, Editura Nemira, București, 2007;

Moscovici, Serge, Epoca maselor. Tratat istoric asupra psihologiei maselor, Editura Institutul European, Iași, 2001;

Orwell, George, The Collected Essays, Journalism and Letters of George Orwell, vol. IV, Editura Martin Seeker &Warburg Limited, London, 1968;

Pearson, Patricia, Scurtă istorie a anxietății, Editura Nemira, București, 2011;

Platon, Banchetul, Editura de Vest, Timișoara, 1992;

Préposiet, Jean, Istoria anarhismului, Editura Sirius, București, 2006;

Rule, James B., Theories of Civil Violence, University of Chicago Press, Chicago, 1989;

Sennet, Richard, The Fall of Public Man, Editura Knopf, New York, 1977;

Sorel, Georges, Reflecții asupra violenței, Editura Incitatus, 2003;

Surowiecki, James, Înțelepciunea mulțimilor, Editura Publica, București 2011;

Tilly, Charles, From mobilization to Revolution, Random House, New York, 1978;

Tisseron, Serge, Psihologia jocurilor video, Editura Trei, București, 2010;

ARTICOLE, PUBLICAȚII, LUCRĂRI DE CERCETARE

***2013 Data Breach Investigations Report, Verizon Communication Inc, New York, 2013;

***2014 Data Breach Investigations Report (DBIR), Verizon Communication Inc, New York, 2014;

***4 Days in August Strategic Review into the Disorder of August 2011 Final Report March 2012, Metropolitan Police Service, London, 2012;

***72% of Online Adults are Social Networking Site Users, Pew Research Center’s Internet & American Life Project,Washington, 2013;

***Bullying at School and Online – An Education.com Special Edition, American Association of School Administrators, Alexandria, SUA, 2009;

***Consumerlab New ways to play games Exploring changing video gaming behaviors An Ericsson Consumer Insight Summary Report March 2014, Ericsson AB, Stockholm, 2014;

***Dimensiunea socială a Strategiei EUROPA 2020 Raport al Comitetului pentru Protecție Socială, publicat de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2011;

***Ghidul Solicitantului Condiții Specifice – DMI 6.3. – „Promovarea egalității de șanse pe piața muncii”,Ministerul Fondurilor Europene, București, 2014;

***Global and regional estimates of violence against women. Prevalence and health effects of intimate partner violence and non-partner sexual violence, World Health, Organization, Geneva, 2013;

***Grupurile vulnerabile și economia socială. Romi și femei în dificultate. Manual de intervenție, Editura Expert, București, 2011;

***Les enfants au bord du gouffre. Rapport commun sur les nouvelles estimations du nombre d'orphelins et cadre d'action, UNAIDS, UNICEF și USAID, 2004;

***Memphis PD:Keeping ahead of criminals by finding the “hot spots” IBM Smarter Planet Leadership Series Report, IBM Corporation, New York, 2011;

***Net Losses: Estimating the Global Cost of Cybercrime Economic impact of cybercrime II, Editura Center for Strategic and International Studies, Washington, 2014;

***Open Your Eyes There is no excuse for elder abuse Report, HSE Elder Abuse Services, Naas, Irlanda, 2012;

***Raportul celei de a 4-a ediții a Conferinței mondiale asupra femeii de la Beijing, septembrie 1995, Anexa II, Platforma de acțiune, publicat de Națiunile Unite, New York, 1996;

***Raportul UNICEF asupra violenței în școli Violența în școală, Editura Alpha MDN, București, 2006;

***Revera Report on Ageism, Revera and the International Federation on Ageing, Mississauga Canada, 2012;

***Social media and mobile Internet use among teens and young adults Final Report Pew Research Center’s Internet & American Life Project, Washington, 2010;

***Stolen Intellectual Property Harms American Businesses Says Acting Deputy Secretary Blank, The Commerce Blog, U.S. Department of Commerce, Washington, 2011;

***Studiu la nivel național cu privire la implementarea ordinului de protecție – Legea 25 din 2012, finanțat de Open Society Institute și coordonat de Asociația Transcena, cu sprijinul Centrului FILIA, GRADO, CPE, ARTEMIS Cluj, ALEG, Fundația Sensiblu, Asociației FRONT și Asociației ANAIS, București, 2013;

***Tackling violence in schools. High-Level Expert meeting co-organised by the Government of Norway, the Council of Europe and the UN Special Representative of the Secretary-General on Violence against Children,Final Report of the meeting, published by Council of Europe, 2011;

***The Annual Cyberbullying Survey 2013, Ditch The Label, Brighton UK, 2013;

***The Six Grave Violations Against Children During Armed Conflict: The Legal Foundation, published by Office of the Special Representative of the Secretary-General for Children and Armed Conflict, New York, 2013

***Too Often in Silence: a report on school based violence in West and Central Africa, UNICEF, 2010;

***Video games boost visual attention but reduce impulse control în ScienceDaily, Society for Personality and Social Psychology, Rockville, august 2013;

***Violence Against Children in West and Central Africa, United Nations, 2005;

***Violence in the City Understanding and Supporting Community Responses to Urban Violence, The World Bank Social Development Department Conflict, Crime and Violence Team, 2011;

***Violența asupra persoanelor vârstnice, Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, București, 2009;

***Virtual violence ii, Part II: Primary-aged children’s experience of Cyberbullying, Beatbullying Rochester House, London, 2012;

Ancuța, Monica (coord.), Stop violența în familie. Cunoaștere, prevenție, intervenție, Program de informare realizat de Asociația Lumen și Centrul Social pentru Ocrotirea Femeilor Victime ale Violenței Domestice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Editura Lumen, Iași, 2005;

Anderson, Craig, Heat and violence. Current directions în Psychological Science, 10(1), Washington, 2001;

Archard, David William, Children’s Rights în Stanford Encyclopedia of Philosophy,Summer Edition 2011, Center for the Study of Language and Information, Stanford University, 2011;

Bailey, Kira; West, Robert; Andrerson, Craig, A negative association between video game experience and proactive cognitive control în Psychophysiology, vol. 47, p. I, New York, 2010;

Bandura, Albert, Social cognitive theory of mass communication în Media effects, Editura LEA, New Jersey, 1994;

Bădescu, Ilie, Frica și comunismul. Contribuții asupra Revoluției din decembrie, în Sociologie Românească, vol 1-2, Asociația Română de Sociologie, București,1990;

Benkler, Yochai, From Consumers to Users: Shifting the Deeper Structures of Regulation Towards Sustainable Commons and User Access, Federal Communications Law Journal, vol. 52, Washington, 2000;

Besse, Jean Marc, L'espace: espace politique et paysage familier, în Rencontres de l'espace public, Lille, 2006;

Blumer, Herbert, Outline of collective behavior, în Readings in Collective Behavior, Chicago, 1969;

Boyanowsky, Ehor, Climate, Aggression and Crime: Worrisome implications of the Ecs-TC Syndrome for a Changing Environment, School of Criminology, Simon Fraser University, Burnaby, Canada, 2007;

Brown, Joshua L.; Lantieri, Linda; Aber, J. Lawrence, The Resolving Conflict Creatively Program: A School-Based Social and Emotional Learning Program în Joseph Zins, Roger Weissberg, Margaret Wang, Herbert J. Walberg, Building Academic Success on Social and Emotional Learning: What Does the Research Say?, Teachers College Press, Columbia University, New York, 2004;

Buhaug, Halvard, Climate not to blame for African civil wars, în The Proceedings of the National Academy of Sciences of the USA, Washington, 2010;

Challita, Khalil; Farhat, Hikmat, Combining Steganography and Cryptography: New Directions., în International Journal on New Computer Architectures and Their Applications, vol. 1, nr.1, The Society of Digital Information and Wireless Communications, Honk Kong, 2011;

Chelcea, Septimiu, Piramida fricilor sociale în România de ieri și de azi, în Revista Punctul Critic nr.3, Editura Niculescu, București, 2011;

Chelcea, Septimiu, Piramida fricilor sociale. Fricile sociale în România – o schiță psihosociologică, în Sociologie Românească, vol. VII, nr. 4, Asociația Română de Sociologie, București, 2009;

Deliu, Adela, Ideologia globalizării – repere teoretice, în Revista Sfera Politicii, nr. 163, 2011;

Dill, Jody; Anderson, Craig, Effects of Frustration Justification on Hostile Aggression, în Aggressive Behavior, volume 21, New York, 1995;

Donnerstein, Edward; Wilson, David W., Effect of noise and perceived control on going and subsequent agressive behaviour, în Journal of Personality and Social Psychology, 34(5), Washington, 1976;

Dorvil, Henri, Ouvrage recensé: Jean-Claude Chesnais. Histoire de la violence (en Occident de 1800 à nos jours), Paris, Éditions Robert Laffont, Collection Les hommes et l’histoire, 1981, 436 p, în Nouvelles pratiques sociales, vol. 1, nr. 1, Les Presses de l’Université du Québec à Montréal, Montreal, 1988;

Duvvury, Nata; Callan, Aoife; Carney, Patricia; Raghavendra, Srinivas, Intimate Partner Violence: Economic Costs and Implications for Growth and Development, World Bank, 2013;

Florian, Gheorghe, Prevenirea violenței în sport, în Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie, nr. 4/2006, Societatea Română de Criminalistică și de Criminologie, București, 2006;

Fox, Jesse; Bailenson, Jeremy N.; Tricase, Liz, The embodiment of sexualized virtual selves: The Proteus effect and experiences of self-objectification via avatars, în Computers in Human Behavior 29, 2013;

Gerbner, George, Growing Up with Television: The Cultivation Perspective, în Media Effects, Editura LEA, New Jersey,1994;

Hazlett-Stevens, Holly, Agoraphobia, în J. E. Fisher și W. T. O’Donohue, Practitioner’s guide to evidence-based psychotherapy, Springer, New York, 2006;

Hegenbart, Christine, Semantic Matter NATO, Cyberspace and Future Threats, NATO Defense College Research Division, Rome, 2014;

Holland, Norman N., The Internet Regression, in Psychoanalytic Studies (an e-journal), Institute for Psychological Study of the Arts, University of Florida, 1996;

Horstmeyer Roarke; Assawaworrarit Sid; Yang, Changhuei, Reconfigurable random bit storage using polymer-dispersed liquid crystal, arXiv.org, Cornell University Library, 2014;

Horstmeyer Roarke; Judkewitz, Benjamin; Vellekoop, Ivo M.; Assawaworrarit, Sid; Yang, Changhuei, Physical key-protected one-time pad, în Scientific Reports 3, Nature Publishing Group, 2013;

Jewell, R. Todd; Moti, Afsheen; Coates, Dennis, Violence and Aggression in Sporting Contests:Economics, History and Policy, Springer Publishing, New York, 2011;

Kamp, Karl-Heinz, NATO’s 2014 Summit Agenda Research Paper, NATO Defense College Research Division, Roma, 2013;

Katz, Elihu, Lazarsfeld’s map of media effects, în International Journal of Public Opinion Research, vol.13, no.3, Oxford University, 2001;

Kenneth, George; Gergen, Mary; Justrans, Sylvie, Psychologie Sociale, Edition Etudes Vivantes, Montreal, 1992;

Krug EG et al., eds, World report on violence and health, World Health Organisation, Geneva, 2002;

Kuo, F.E.; Sullivan, W.C., Agression and violence in the inner city effects of environment via mental fatique, în Environment and Behavior, 33(4), Utah, 2001;

Last, Cadell, Global Brain and the Future of Human Society, în World Future Review, 2014

Levine, Judah, The Impact of Leap Seconds on Digital Time Services, în ITU News Magazine, no. 7, 2013;

Livingstone, Sonia (coord.), EU kids online: final report, EU Kids Online, London School of Economics & Political Science, London, 2011;

Lock, Russell; Cooke, Louise; Jackson, Tom, Online Social Networking, Order and Disorder, Electronic Journal of e-Government, volume 11, issue 2, 2013;

Marin, Ion, De la satul global la satul mondial?, în Revista de Studii Media, nr. 2, editată de Fundația România 2000 și Universitatea HYPERION, 2013;

Mascheroni, Giovanna (coord.) Net Children Go Mobile Cross-national comparisons.Report D3.3, Università Cattolica del Sacro Cuore, Milano, 2014;

Mathiesen, Thomas, The Viewer Society Michel Foucault's Panopticon Revisited, in Theoretical criminology: an international journal 1(2), Sage Publications, London, 1997;

Mazurana, Dyan; Carlson, Khristopher, The girl child and armed conflict: Recognizing and addressing grave violations of girls’ human rights, United Nations Division for the Advancement of Women, 2006;

Mc Combs, Maxwell, News influence on our picture of the world în Media effects, Editura LEA, New Jersey, 1994;

Milgram, Stanley, The Experience of Living in Cities, în Science, New Series, vol. 167, no. 3924, New York, 1970;

Rieffel, Remy, Efectele mass media, în O introducere în presa scrisă și vorbită (Claude Jean Bertrand, coord.), Editura Polirom, Iași, 1999;

Romano, Michela; Osborne, Lisa A.; Truzoli, Roberto; Reed, Phil, Differential Psychological Impact of Internet Exposure on Internet Addicts, PLoS ONE 8(2): e55162, MIT, United States of America, 2013;

Rubin, Alan M., Media uses and effects. A uses and gratifications perspective, în Media effects, Editura LEA, New Jersey,1994;

Sacco, Dena T.; Argudin, Rebecca; Maguire, James; Tallon, Kelly, Sexting: Youth Practices and Legal Implications, Berkman Center for Internet & Society, Harvard University, 2010;

Salathé, Marcel; Q Vu, Duy; Khandelwal, Shashank; Hunter, David R., The dynamics of health behavior sentiments on a large online social network, EPJ Data Science, 2013;

Sargent, S.L.; Zillmann D.; Weaver III, J.B., The Gender Gap in the Development of Televised Sports, în Journal of Sport and Social Issues 22(1), 1998;

Schweingruper, David; Wohlstein, Ronald, The Madding Crowd goes to School: Myths about crowds in Introductory Sociology Textbooks în Teaching Sociology 33(2), Valdosta State University, 2005;

Sehlmeyer, Christina; Schöning, Sonja; Zwitserlood, Pienie; Pfleiderer, Bettina; Kircher, Tilo; Arolt, Volker; Konrad, Carsten, Human Fear Conditioning and Extinction in Neuroimaging: A Systematic Review, în Journal of the Public Library of Science, vol. 4, partea a 6-a, San Francisco, 2009;

Sherrod, D. R.; Moore, B.S., Environmental noise, perceived control and agression, în Journal of Social Psychology, 109, Routledge, New York, 1979;

Simister, J.; Van de Vliert, E., Is there more violence in very hot weather? Test over time in Pakistan and across countries worldwide, în Pakistan Journal of Meteorology, 2 (4), Islamabad, 2005;

Sinescu, Călin, Spațiul public al comunicării politice, în Sfera Politicii, nr. 11/2009;

Sînzianu, Simona Gabriela, Violența în familie, prezentată în presa din România, Editura Lumen, Iași, 2006;

Sîrbu, Ioan, Etologie (biologia comportamentului animal), Suport de curs și seminarii, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Facultatea de Științe, catedra de ecologie și protecția mediului, 2013;

Stanciu, Ion-Aurel, Fizionomia psiho-socială a terorismului contemporan, în Colocviu Strategic, nr.19/2004, Universitatea Națională de Apărare Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, București, 2004;

Stănciugelu, Ștefan, Paradigmele violenței Note de curs, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Politice, București;

Stoian, Cătălin, Terorismul în spațiul cibernetic. Forme și posibilități de contracarare a acțiunilor teroriste cibernetice, în Revista Infosfera, Studii de Securitate și Informații pentru Apărare, anul 1, nr.1, MApN, București, 2009;

Taylor, Peter Murray, The Hillsborough Stadium Disaster, Interim Report, Inquiry by THE RT HON LORD JUSTICE TAYLOR, London, 1989;

Traciuc, Vasile, Modalități de transmitere a știrilor în radio, în Manual de jurnalism, vol. I, Editura Polirom, Iași, 1997;

Tyrer, Harry W., Cyber-Terrorism, în Science and Technology of Terrorism and Counterterrorism, Second Edition, CRC Press, Boca Raton, S.U.A., 2009;

Van den Broeck, Wouter; Gioannini, Corrado; Gonçalves Bruno; Quaggiotto, Marco; Colizza, Vittoria; Vespignani, Alessandro, The GLEaMviz computational tool, a publicly available software to explore realistic epidemic spreading scenarios at the global scale, în BMC Infectious Diseases, vol. 11, 2011;

Văduva, Gheorghe (coord.), Terorismul Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Ministerul Apărării Naționale, Statul Major General, Academia de Înalte Studii Militare, București, 2002;

Voicu, Bogdan (coord.), Renunțarea timpurie la educație, posibile căi de prevenire, raportul studiului „Soluții eficiente pentru prevenirea abandonului școlar: costuri și mecanisme” realizat în perioada iunie 2009 – decembrie 2009, Editura Vanemonde, București, 2010;

Vokey, Megan; Tefft, Bruce; Tysiaczny, Chris, An Analysis of Hyper-Masculinity in Magazine Advertisements, în Sex Roles Journal, vol. 68, Issue 9-10, Springer Publishing, New York, 2013;

Zafiu, Rodica, Paradoxuri ale limbajului agresiv, în Revista România Literară, nr. 48/2000, București, 2000;

Zillmann D.; Bryant, J.; Sapolsky, B.S., The Enjoyment of Watching Sports Contests, în Sports, Games, and Play: Social and Psychological Viewpoints, Editura Lawrence Erlbaum Associates, New Jersey, 1989;

DICȚIONARE, PERIODICE, ARTICOLE DE PRESĂ

***Biblia sau Sfînta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Societatea Biblică;

***Larousse, Dicționar de Media, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005;

***Larousse, Dicționar de Sociologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 1993;

***Revista de Asistență Socială, Universitatea București Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, nr. 4/2012, Editura Polirom, Iași, 2012;

Comșulea, Elena, Dicționarul uzual al limbii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2008;

Harris, Shane, Laboratorul social, în Foreign Policy România, București, august-septembrie 2014;

Magnier, Mark, In southern India, relatives sometimes quietly kill their elders, Los Angeles Times, ediția din 15 ianuarie, 2013;

Popescu, Cristian Florin, Dicționar de Jurnalism, Relații Publice și Publicitate, Editura Niculescu, București, 2007;

Popescu-Neveanu, Paul, Dicționar de Psihologie, Editura Albatros, București, 1978;

RESURSE INTERNET

http://adevarul.ro/educatie/scoala/studiu-unicef-19-copiii-romani-nu-merg-liceu-In-10-ani-rata-abandonului-scolar-s-ar-putea-tripla-1_54101d6e0d133766a80379f1/index.html;

http://bbc.co.uk/news/science-environment-23538771;

http://bearmarketreview.wordpress.com;

http://collectedcinema.blogspot.com;

http://consilr.info.uaic.ro/uploads_lt4el/resources/pdfromInternet_evolutie_perspective.pdf;

http://dailyrecord.co.uk;

http://democraticunderground.com;

http://derekhaines.ch;

http://dictionary.reference.com/browse/scam;

http://en.wikipedia.org/wiki/Head-mounted_display;

http://en.wikipedia.org/wiki/Sensorama;

http://en.wikipedia.org/wiki/Videoplace;

http://etd.lsu.edu/docs/available/etd-07022006-123237/unrestricted/Hayes_dis.pdf;

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-142_en.htm;

http://indigogo.com;

http://itcmedia.ro/pagina-de-facebook-este-spatiu-public-o-spune-un-tribunal-din-romania/;

http://kotaku.com/5918193/tomb-raider-creators-are-no-longer-referring-to-games-attempted-rape-scene-as-an-attempted-rape-scene;

http://kudika.ro;

Intel prezinta portretul gamerului roman

http://mediafax.ro;

http://mobygames.com;

http://mpdacademy.com/criminology.php;

http://netaddiction.com/cybersex-cyberpron/;

http://nobullying.com;

http://ortodoxia.md;

http://os.typepad.com;

http://paginadecultura.ro;

http://psychology.about.com/od/cognitivepsychology/a/left-brain-right-brain.htm;

http://r-a-b-m.blogspot.ro/2011/06/african-metal-scene-kenya-botswana.html;

http://rakista.com;

http://ro.saferpedia.eu/wiki/Cyberterorism;

http://ro.saferpedia.eu;

http://safernet.ro/noutati.html;

http://sensorama3d.com;

http://sorinovidiuanghel.blogspot.ro/2009_04_01_archive.html;

http://telegraph.co.uk;

http://usun.state.gov/briefing/statements/223124.htm;

http://voices.yahoo.com/music-health-benefits-harmful-effects-2189003.html;

http://werd.com;

http://windows.microsoft.com;

http://www. radiofxnet.ro;

http://www.apti.ro/strategia-CoE-guvernanta-Internetului;

http://www.bitdefender.ro/news/hartuirea-online-un-fenomen-care-afecteaza-89-dintre-copii-arata-un-studiu-bitdefender-2227.html;

http://www.bloomberg.com/news/2014-08-29/next-u-s-bank-bailout-could-come-after-a-cyber-terror-attack.html;

http://www.centrulfilia.ro/index.php/documente/comunicate-de-presa/172-2014-studiu-privind-prevalenta-violentei-impotriva-femeilor-in-europa-romania-tara-unde-victimele-nu-au-incredere-in-institutii;

http://www.cna.ro/-Consiliul-.html;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/3.comparatii_canale220109.pdf;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/9.analiza_publicitate_220109.pdf;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/Lista_statiilor_principiul_must_carry_04.02.14.pdf;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/Statistica_SITE-3.pdf;

http://www.coe.int/t/e/integrated_projects/democracy/02_Activities/15_European_School_Charter/;

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2131799/Children-grow-addicted-online-porn-sites-Third-10-year-olds-seen-explicit-images.html;

Un studiu realizat pe femeile pasionate de jocuri video arată cum ne modifică „identitatea digitală” percepţia despre propria persoană

http://www.escapistmagazine.com/news/view/128976-The-Stanley-Parable-Maker-Promises-to-Change-Racist-Image;

http://www.foxcrawl.com;

http://www.gandul.info/it-c/profilul-gamerului-roman-tanar-nocturn-perfectionist-sociabil-si-bine-informat-12105520;

http://www.hadopi.fr/actualites/reponse-graduee/point-presse-chiffres-cles-de-la-reponse-graduee;

http://www.hotforsecurity.com/blog/one-in-four-19-year-olds-in-the-u-s-face-tight-parental-control-online-2922.html;

http://www.la-loi-hadopi.fr/procedure-hadopi.html;

http://www.lagaceta.com.ar;

http://www.mediafax.ro/cultura-media/efectele-negative-ale-mass-media-cresterea-ratei-sinuciderilor-si-a-agresivitatii-copiilor-10655296;

http://www.megariopreto.com.br;

http://www.merriam-webster.com/dictionary/hippie;

http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_78170.htm;

http://www.numerama.com/magazine/28843-hadopi-86-dossiers-transmis-a-la-justice.html;

http://www.paginademedia.ro/2013/12/estimare-piata-romaneasca-de-publicitate-ar-urma-sa-creasca-cu-19-in-2014/;

http://www.paginademedia.ro/2014/02/publicitatea-tv-1-peste-un-milion-de-reclame-la-mancare-si-la-medicamente-intr-un-an-orange-vodafone-cosmote-si-romtelecom-cele-mai-promovate-marci-pe-tv-anul-trecut;

http://www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm;

http://www.polygon.com/2013/6/25/4464820/saints-row-4-refused-classification-in-australia-due-to-alien;

http://www.real-web.ro;

http://www.rfi.ro/articol-stiri-politica-42096-scandalul-care-zguduie-lumea-virtuala-programul-spionare-prism;

http://www.salvaticopiii.ro/upload/p0002000100000002_Studiu%20-%20abuzul%20si%20neglijarea%20copiilor.pdf;

http://www.securitatea-informatiilor.ro/tipuri-de-atacuri-informatice/programe-de-tip-spyware/;

http://www.telegraph.co.uk/technology/video-games/10472696/Women-gamers-aged-over-35-outnumber-men.html;

http://www.theguardian.com/technology/2014/mar/05/south-park-stick-of-truth-game-censored-europe;

http://www.tineriimpotrivaviolentei.edumanager.ro/;

http://www.tnooz.com;

http://www.unicef.ro/media/violenta-impotriva-copiilor-o-problema-globala/;

http://www.yoda.ro/jocuri/studiu-intel-gamerul-roman-e-un-tip-sociabil-perfectionist-dar-somnoros.html;

http://www4.law.cornell.edu/uscode/18/2256.html;

http://ziare.com;

https://www.securitysummit.it/upload/file/Atti/22.03.12_JART%20ARMIN.pdf;

ANEXE

Anexa nr.1

Chestionar

” Studiul privind impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor”

1.Vă place să navigați pe internet?

Da

Nu

Nu știu/Nu răspund

2. Câte ore alocați navigării, în medie, pe zi?

Niciuna

Mai puțin de o oră

Între 1-3 ore pe zi

Între 3-5 ore pe zi

Peste 5 ore pe zi

Nu știu/Nu răspund

3. Care este scopul petrecerii timpului pe internet?

Relaxare (chat pe messenger, audiție posturi de radio, urmărire programe tv etc)

Căutare de diverse informații

Jocuri online

Divertisment

Altele (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

4. Din timpul alocat navigării pe internet, cât acordați rețelelor de socializare?

Niciuna

Mai puțin de o oră

Între 1-3 ore

Între 3-5 ore

Peste 5 ore

Nu știu/Nu răspund

5. Care sunt motivele pentru care petreceți timpul pe rețelele de socializare?

Relaxare

Plictiseală

Socializare

Informare

Jocuri

Divertisment

Alte motive (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

6. Care ar fi motivele pentru care nu utilizați, sau pentru care tinerii nu ar trebui să abuzeze de rețelele de socializare?

Pierdere inutilă de timp

Distragerea atenției de la probleme mult mai importante ce așteaptă să fie îndeplinite

Diverse interdicții din partea părinților

Ruperea legăturilor cu familia, prietenii etc

Alte motive (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

7. Acordați un punctaj de la 1 la 5 (1 cel important, 5 cel mai puțin important), următoarelor efecte pozitive generate de mediul virtual, de rețelele de socializare.

Realizează punți de comunicare

Dezvoltă noi orizonturi de cunoaștere

Oferă informații utile și interesante

Relaxează

Distrează

Nu știu/Nu răspund

8. Acordați un punctaj de la 1 la 5 (1 cel important, 5 cel mai puțin important), următoarelor efecte negative generate de mediul online, rețelele de socializare.

Incită la agresivitate, violență

Tulbură procesul de învățare și asimilare

Distruge capacitatea de a comunica în sistem real

Distruge personalitatea individului

Afectează capacitatea de concentrare

Nu știu/Nu răspund

9. Care dintre următoarele elemente sunt cele mai nocive pentru cei tineri? (Ierarhizați-le în funcție de gravitatea lor)

Jocurile online

Rețelele de socializare

Accesul la site-urile pentru adulți

Conținutul explicit al muzicii

Conținutul violent al informațiilor accesate

Timpul petrecut în mediul online

Altele (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

10. Cât de mult credeți că afectează internetul, rețelele de socializare modul de gândire a tinerilor?

Foarte puțin

Puțin

Mult

Destul de mult

Deloc

Nu știu/Nu răspund

11. În ce sens este influențată gândirea, comportamentul tinerilor?

Negativ

Pozitiv

Nu influențează

Nu știu /Nu răspund

12. Care ar fi modalitățile de combatere a efectelor nocive generate de mediul online, de rețelele de socializare?

13. Ce vârstă aveți?

14. Care este sexul dvs?

15. Care este nivelul studiilor dvs.?

Medii

Superioare

Post universitare

Fără studii

Anexa nr.2

Fig. 27. Libertatea internetului pe glob 2013

Anexa nr.3

Fig. 28. Violența domestică. Factori. Consecințe

Anexa nr. 4

Fig. 29. Numărul total al copiilor-martor al cazurilor de violență domestică

Anexa nr.5

Fig. 30. Evoluția atacurilor în perioada 2009-2013

Anexa nr.6

Fig. 31. Contextul accesării de către copii a serviciilor online

Anexa nr. 7

Fig. 32. Relația dintre riscurile la care se expun copiii pe internet și atacurile de tip cyberbullying în Europa

Anexa nr.8

Fig. 33. Relația dintre cyberbullying și rețelele de socializare

Anexa nr. 9

Tabel nr. 8. Tabel comparativ amenințări și vulnerabilități în statele NATO

Anexa nr. 10

Fig. 34. Aplicarea legii Cidade Limpa în orașul Sao Paolo

BIBLIOGRAFIE

LEGISLAȚIE DIN ROMÂNIA

***Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, republicată de Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României;

***Legea pentru aprobarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, nr. 107/2006;

*** Legea audiovizualului nr.504 din 11 iulie 2002 cu modificările ulterioare, text în vigoare la data de 11 iulie 2014;

***Legea pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, nr. 103/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 11 iulie 2014;

***Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie 2003;

*** Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, nr. 217/2003 publicată în M.Of. nr. 367 din 29 mai 2003 și republicată în M.Of. nr. 365 din 30 mai 2012;

***Legea pentru ratificarea Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, nr. 33 din 29 aprilie 1995

***Legea privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale nr. 116/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 193 din 21/03/2002;

***Legea privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată, nr. 196/2003 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 198 din 20 martie 2014;

***Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, nr. 272/2004, Monitorul Oficial nr. 159/2014;

***Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției nr. 161 din 2003, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din 21/04/2003;

*** Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state, nr. 49/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 117/16 februarie 2011;

***Ordonanța Guvernului privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nr. 137 din 31 august 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007;

***Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, nr. 25 din 10 aprilie 2013;

***Decizia CNA privind aprobarea procedurii și condițiilor de acordare a licenței audiovizuale și a procedurii de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală nr. 403 din 30 iunie 2005;

***Decizia CNA privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual nr. 220 din 24 februarie 2011;

***Proiectul de Lege a securității cibernetice a României, aprobat de Guvernul României în ședința din data de 30 aprilie 2014;

*** Strategia cu privire la reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ preuniversitar, Anexa la OMECT nr. 1409/29.06.2007;

***Strategia Națională de Apărare, Administrația Prezidențială, București, 2010;

***Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 bis din 08.12.2008;

***Strategia națională pentru prevenirea și combaterea și fenomenului violenței în familie pentru perioada 2013-2017 aprobată prin HG nr. 1.156/2012 publicată în in Monitorul Oficial, Partea I nr. 819 din 6 decembrie 2012;

LEGISLAȚIE EUROPEANĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ

***Tratatul de instituire a Comunității Europene, varianta consolidată, aplicabil din 24 iulie 2002;

***Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a tratatelor de instituire a comunităților europene și a altor acte conexe, 1997;

***Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007;

***Legea privind promovarea difuzării și protejării operelor de autor pe internet nr. 669 din 12 iunie 2009 publicată în Journal Officiel de la République française nr. 0135 din 13 iunie 2009, pagina 9666, text 2;

***Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg, la data de 26 noiembrie 1987;

***Convenția Consiliului Europei pentru combaterea criminalității informatice, semnată la Budapesta, la data de 23 noiembrie 2001;

***Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Instanbul, la data de 11 mai 2011;

***Convenția ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată și deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția 34/180 din 18 decembrie 1979. Intrată în vigoare la 3 septembrie 1981;

***Convenția Organizației Internaționale a Muncii, nr. 182/1999, privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor;

***Convenția privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 20 noiembrie 1989;

***Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995;

***European Convention on Spectator Violence and Misbehaviour at Sports Events and in particular at Football Matches, Strasbourg, 1985;

***Presidential Decision Directive 63, Critical Infrastructure Protection, May 22, 1998, at section II, White House, Washington, 1998;

***Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului European din 13 decembrie 2011, privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile;

***Recomandarea nr. 1777 din ianuarie 2007 de completare a listei agresiunilor asupra femeii incluzând problema drogurilor cauzatoare de asalt sexual;

***Recomandarea Consiliului Europei R 2001 (6) privind prevenirea actelor de rasism, xenofobie și intoleranță rasială în sport, adoptată la data de 18 iulie 2001;

***Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al UE, 326, din 24.11.2012;

***Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în 1966 și intrat în vigoare în martie 1974;

***Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, document care are drept misiune principală armonizarea socială prin eliminarea oricăror bariere ce ar fi blocat libertățile fundamentale ale omului, ONU, 1992;

***Cyber Crime Strategy, Presented to Parliament by the Secretary of State for the Home Department by Command of Her Majesty, 2010;

***Cyberspace Policy Review. Assuring a Trusted and Resilient Information and Communications Infrastructure, White House, Washington, 2009;

***Gender Equality Strategy 2014-2017, Council of Europe, Strasbourg, 2014;

***Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2011;

***Strategia Consiliului Europei privind guvernanța Internetului 2012-2015, Consiliul Europei, Bruxelles, 2012;

***Strategia Europa 2020, Comisia Europeană, Bruxelles, 2010;

***Strategia în domeniul securității cibernetice, „Un spațiu cibernetic deschis, sigur și securizat”, Bruxelles, 2013;

LUCRĂRI DE AUTOR(I) ROMÂN(I)

Bodunescu, Ion, Flagelul terorismului internațional, Editura Militară, București, 1978;

Bogdan, Tiberiu; Sântea Ioan; Drăgan-Cornianu Rodica, Comportamentul uman în procesul judiciar, Serviciul editorial și cinematografic, București, 1983;

Boia, Lucian, De ce este România altfel?, Editura Humanitas, București, 2013;

Bondrea, Aurel, Sociologia opiniei publice și a mass-media, Editura Fundației România de Mâine, București, 1997;

Chelcea, Septimiu, Sociologia opiniei publice, Editura S.N.S.P.A, București, 2000;

Ciascai, Gheorghe, Introducere în relații publice internaționale, Editura Pro Universitaria, București, 2011;

Coman, Cristina, Relații publice – principii și strategii, Editura Polirom, Iași, 2006;

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, Editura Polirom, Iași, 1999;

Cristea, Dumitru, Tratat de psihologie socială, volumul II, Editura Renaissance, București, 2011;

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996;

Drimba, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985;

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1996;

Gheorghe, Virgiliu, Revrăjirea lumii sau de ce nu vrem să ne desprindem de televizor, Editura Prodromos, București, 2013;

Gheorghe,Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomos, București, 2006;

Hogaș, Diana Loredana, Patriarhatul, subordonarea femeii și violența domestică, Editura Lumen, Iași, 2010;

Iliescu, Adrian-Paul, Introducere în politologie, Editura All, București, 2002;

Ionescu, Cristian, Drept constituțional și instituții politice. Sistemul constituțional românesc, vol. II, Editura Lumina Lex, București, 1997;

Lepădatu, Dumitru, Procese și fenomene politice, Editura Actami, București, 2000;

Macovei, Monica; Dăgăliță, Adriana, Mihai, Dan, Ghid juridic pentru ziariști, ediția a III-a, Active Watch, București, 2009;

Marin, Ion, Geopolitica și securitatea globală, Editura SemnE, București, 2013;

Marin, Ion, Violența politică – între armă și cuvânt, Editura Fundația “România 2000”, București, 2008;

Marin, Ion, Violență politică globală în era informațională, Editura SemnE, București, 2010;

Marin, Ion; Pișleag, Țuțu, Geopolitica și terorismul, Editura Sitech, Craiova, 2009;

Miroiu, Adrian (coord), Manual de relații internaționale, Editura Polirom, Iași, 2006;

Mitrofan, Nicolae; Zdrenghea, Voicu; Butoi, Tudorel, Psihologia judiciară, Casa de Cultură și Presă Șansa, București, 1998;

Nanu, Adina; Buta, Ovidiu, Bărbatul și moda, Editura Polirom, Iași, 2009;

Neculau, Adrian, Psihologie socială, Editura Polirom, Iași, 1998;

Niculescu, Tudor; Mitea, Marian; Balaban, C-tin, Gheorge; Năstase, Gabriel, Confruntări electronice și psihologice, Editura Victor, București, 2003;

Pandrea, Maria, Munca intelectuală, Editura Victor, București, 2000;

Păun, Vasile, Puterea informațională, Editura Tritonic, București, 2005;

Pișleag, Țuțu; Pișleag, George Antoniu; Onofrei, George Lucian, Psihologia comunicării mediatice, Editura Sitech, Craiova, 2012;

Pișleag,Țuțu (coord), Adunările publice – Potențial de conflictualitate, Editura Sitech, Craiova, 2013;

Popa, Dumitru Titus, Dreptul comunicării (presa scrisă, vorbită și televizată), Editura Norma, București, 1999;

Popescu, Cristian Florin, Manual de Jurnalism I, Editura Tritonic, București, 2003;

Popescu, Raluca, Introducere în Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2009;

Rudică, Tiberiu, Psihologia frustrației, Editura Polirom, Iași, 2006;

Runcan, Miruna, Introducere în etica și legislația presei, Editura All Educational, București, 1998;

Sireteanu, Ana Maria, Media și imagologia, Editura Tritonic, București, 2005;

Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, București, 2004;

Stoica, Marcela Monica, Introducere în relații publice, Editura Pro Universitaria, București, 2010;

Stoltz, Gabriela, Eșec școlar. Risc de eșec social, Editura Victor, București, 2000;

Surdulescu, Radu, The Raping of Identity. Studies on Physical and Symbolic Violence, Editura Institul European, Iași, 2006;

Tămaș, Sergiu, Dicționar politic, Editura Academiei Române, București, 1993;

Țuțuianu, Iuliana-Simona, Apusul Westphaliei? Statul național în sistemul relațiilor internaționale în anii post-Război Rece, Editura Militară, București, 2011;

Vlad, Constantin, Diplomația secolului XX, Editura Fundația Europeană Titulescu;

Vlăduțescu, Ștefan, Comunicare jurnalistică negativă, Editura Academiei Române, București, 2006;

LUCRĂRI DE AUTOR(I) STRĂIN(I)

Aboujaoude, Elias Virtually You: The Dangerous Powers of the E-personality, W. W. Norton, New York, 2011;

Bagdikian, Ben H., The Information Machines: Their Impact on Men and the Media, Editura Harper and Row, New York, 1971;

Baker, Stephen, Numerati, Editura Publica, București, 2010;

Bandura, Albert, Social Learning Theory, General Learning Press, New York, 1977;

Bard, Alexander; Söderqvist, Ian, Netocrația: noua elită a puterii și viața după capitalism, Editura Publica, București, 2009;

Bauman, Zygmunt, Globalizarea și efectele ei sociale, Editura Antet, Filipeștii de Târg, Prahova, 2007;

Bernays, Edward L., Cristalizarea opiniei publice, Editura comunicare.ro, București, 2003;

Bertrand, Claude Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001;

Brodie, Richard, Virusul minții. Cum ne poate fi de folos o știință revoluționară, Memetica, Editura Paralela 45, Pitești, 2010;

Brune, Francois, Fericirea ca obligație, Editura Trei, București, 1993;

Brunon-Ernst, Anne, Beyond Foucault. New Perspectives on Bentham's Panopticon, Ashgate Publishing Limited, England, 2012;

Canetti, Elias, Masele și puterea, ediția a doua, Editura Nemira, București, 2008;

Choay, Francoise, D'Alfonso, Ernesto, Espacement, Editura Skira, Milano, 2003;

Dunningan, James F., Noua amenințare mondială: Cyber – Terorismul, Editura Curtea Veche, București, 2009;

Eibl-Eibesfeldt, Irenäus, Agresivitatea umană, Editura Trei, București, 2009;

Erasmus din Rotterdam, Despre război și pace, Editura Incitatus, București, 2001;

Faucheux, Michel, O istorie a răului. De la tragedii provocate la crime odioase, Editura Lider, București, 2007;

Gallagher, Tom, Deceniul pierdut al României. Mirajul integrării europene după anul 2000, Editura ALL, București, 2010;

Gasset, José Ortega Y, Revolta maselor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2007;

Giddens, Anthony, Sociologie, Editura All, București, 2000;

Goleman, Daniel, Inteligența emoțională, ediția a 3-a, Editura Curtea Veche, București, 2000;

Gupta Ravi; Brooks, Hugh, Using social media for global security, John Wiley & Sons, Inc, Indianapolis, 2013;

Habermas, Jürgen, Structural Transformation of the Public Sphere, MIT PRESS, Cambridge, 1991;

Hall, Edward T., Proxemics. Current Anthropology, University of Chicago Prees, Chicago, 1968;

Hobsbawm, Eric, Secolul extremelor, Editura Lider, București, 1994;

Johnson, Paul, Dușmanii societății, Editura Humanitas, București, 2013;

Jones, Steven E., Against Technology From the Luddites to Neo-Luddism, Editura Routledge Taylor & Francis Group, New York, 2006;

Khanna, Parag, Lumea a doua. Imperii și influență în noua ordine globală, Editura Polirom, Iași, 2008;

Konrad, Lorenz, Așa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Editura Humanitas, București, 1998;

Laidi, Ali, Efectul de bumerang, Editura House of Guides,București, 2007;

Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, Editura Antet XX Press, Filipeștii de Târg, 2007;

Le Bon, Gustave, Psihologia timpurilor noi, Editura Antet XX Press, Filipeștii de Târg;

Leadbeater, Charles, Noi-Gândim: inovație de masă, nu producție de masă, Editua Publica, București, 2010;

Malaparte, Curzio, Tehnica loviturii de stat, ediția a II-a revizuită, Editura Nemira, București, 2007;

Moscovici, Serge, Epoca maselor. Tratat istoric asupra psihologiei maselor, Editura Institutul European, Iași, 2001;

Orwell, George, The Collected Essays, Journalism and Letters of George Orwell, vol. IV, Editura Martin Seeker &Warburg Limited, London, 1968;

Pearson, Patricia, Scurtă istorie a anxietății, Editura Nemira, București, 2011;

Platon, Banchetul, Editura de Vest, Timișoara, 1992;

Préposiet, Jean, Istoria anarhismului, Editura Sirius, București, 2006;

Rule, James B., Theories of Civil Violence, University of Chicago Press, Chicago, 1989;

Sennet, Richard, The Fall of Public Man, Editura Knopf, New York, 1977;

Sorel, Georges, Reflecții asupra violenței, Editura Incitatus, 2003;

Surowiecki, James, Înțelepciunea mulțimilor, Editura Publica, București 2011;

Tilly, Charles, From mobilization to Revolution, Random House, New York, 1978;

Tisseron, Serge, Psihologia jocurilor video, Editura Trei, București, 2010;

ARTICOLE, PUBLICAȚII, LUCRĂRI DE CERCETARE

***2013 Data Breach Investigations Report, Verizon Communication Inc, New York, 2013;

***2014 Data Breach Investigations Report (DBIR), Verizon Communication Inc, New York, 2014;

***4 Days in August Strategic Review into the Disorder of August 2011 Final Report March 2012, Metropolitan Police Service, London, 2012;

***72% of Online Adults are Social Networking Site Users, Pew Research Center’s Internet & American Life Project,Washington, 2013;

***Bullying at School and Online – An Education.com Special Edition, American Association of School Administrators, Alexandria, SUA, 2009;

***Consumerlab New ways to play games Exploring changing video gaming behaviors An Ericsson Consumer Insight Summary Report March 2014, Ericsson AB, Stockholm, 2014;

***Dimensiunea socială a Strategiei EUROPA 2020 Raport al Comitetului pentru Protecție Socială, publicat de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2011;

***Ghidul Solicitantului Condiții Specifice – DMI 6.3. – „Promovarea egalității de șanse pe piața muncii”,Ministerul Fondurilor Europene, București, 2014;

***Global and regional estimates of violence against women. Prevalence and health effects of intimate partner violence and non-partner sexual violence, World Health, Organization, Geneva, 2013;

***Grupurile vulnerabile și economia socială. Romi și femei în dificultate. Manual de intervenție, Editura Expert, București, 2011;

***Les enfants au bord du gouffre. Rapport commun sur les nouvelles estimations du nombre d'orphelins et cadre d'action, UNAIDS, UNICEF și USAID, 2004;

***Memphis PD:Keeping ahead of criminals by finding the “hot spots” IBM Smarter Planet Leadership Series Report, IBM Corporation, New York, 2011;

***Net Losses: Estimating the Global Cost of Cybercrime Economic impact of cybercrime II, Editura Center for Strategic and International Studies, Washington, 2014;

***Open Your Eyes There is no excuse for elder abuse Report, HSE Elder Abuse Services, Naas, Irlanda, 2012;

***Raportul celei de a 4-a ediții a Conferinței mondiale asupra femeii de la Beijing, septembrie 1995, Anexa II, Platforma de acțiune, publicat de Națiunile Unite, New York, 1996;

***Raportul UNICEF asupra violenței în școli Violența în școală, Editura Alpha MDN, București, 2006;

***Revera Report on Ageism, Revera and the International Federation on Ageing, Mississauga Canada, 2012;

***Social media and mobile Internet use among teens and young adults Final Report Pew Research Center’s Internet & American Life Project, Washington, 2010;

***Stolen Intellectual Property Harms American Businesses Says Acting Deputy Secretary Blank, The Commerce Blog, U.S. Department of Commerce, Washington, 2011;

***Studiu la nivel național cu privire la implementarea ordinului de protecție – Legea 25 din 2012, finanțat de Open Society Institute și coordonat de Asociația Transcena, cu sprijinul Centrului FILIA, GRADO, CPE, ARTEMIS Cluj, ALEG, Fundația Sensiblu, Asociației FRONT și Asociației ANAIS, București, 2013;

***Tackling violence in schools. High-Level Expert meeting co-organised by the Government of Norway, the Council of Europe and the UN Special Representative of the Secretary-General on Violence against Children,Final Report of the meeting, published by Council of Europe, 2011;

***The Annual Cyberbullying Survey 2013, Ditch The Label, Brighton UK, 2013;

***The Six Grave Violations Against Children During Armed Conflict: The Legal Foundation, published by Office of the Special Representative of the Secretary-General for Children and Armed Conflict, New York, 2013

***Too Often in Silence: a report on school based violence in West and Central Africa, UNICEF, 2010;

***Video games boost visual attention but reduce impulse control în ScienceDaily, Society for Personality and Social Psychology, Rockville, august 2013;

***Violence Against Children in West and Central Africa, United Nations, 2005;

***Violence in the City Understanding and Supporting Community Responses to Urban Violence, The World Bank Social Development Department Conflict, Crime and Violence Team, 2011;

***Violența asupra persoanelor vârstnice, Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, București, 2009;

***Virtual violence ii, Part II: Primary-aged children’s experience of Cyberbullying, Beatbullying Rochester House, London, 2012;

Ancuța, Monica (coord.), Stop violența în familie. Cunoaștere, prevenție, intervenție, Program de informare realizat de Asociația Lumen și Centrul Social pentru Ocrotirea Femeilor Victime ale Violenței Domestice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Editura Lumen, Iași, 2005;

Anderson, Craig, Heat and violence. Current directions în Psychological Science, 10(1), Washington, 2001;

Archard, David William, Children’s Rights în Stanford Encyclopedia of Philosophy,Summer Edition 2011, Center for the Study of Language and Information, Stanford University, 2011;

Bailey, Kira; West, Robert; Andrerson, Craig, A negative association between video game experience and proactive cognitive control în Psychophysiology, vol. 47, p. I, New York, 2010;

Bandura, Albert, Social cognitive theory of mass communication în Media effects, Editura LEA, New Jersey, 1994;

Bădescu, Ilie, Frica și comunismul. Contribuții asupra Revoluției din decembrie, în Sociologie Românească, vol 1-2, Asociația Română de Sociologie, București,1990;

Benkler, Yochai, From Consumers to Users: Shifting the Deeper Structures of Regulation Towards Sustainable Commons and User Access, Federal Communications Law Journal, vol. 52, Washington, 2000;

Besse, Jean Marc, L'espace: espace politique et paysage familier, în Rencontres de l'espace public, Lille, 2006;

Blumer, Herbert, Outline of collective behavior, în Readings in Collective Behavior, Chicago, 1969;

Boyanowsky, Ehor, Climate, Aggression and Crime: Worrisome implications of the Ecs-TC Syndrome for a Changing Environment, School of Criminology, Simon Fraser University, Burnaby, Canada, 2007;

Brown, Joshua L.; Lantieri, Linda; Aber, J. Lawrence, The Resolving Conflict Creatively Program: A School-Based Social and Emotional Learning Program în Joseph Zins, Roger Weissberg, Margaret Wang, Herbert J. Walberg, Building Academic Success on Social and Emotional Learning: What Does the Research Say?, Teachers College Press, Columbia University, New York, 2004;

Buhaug, Halvard, Climate not to blame for African civil wars, în The Proceedings of the National Academy of Sciences of the USA, Washington, 2010;

Challita, Khalil; Farhat, Hikmat, Combining Steganography and Cryptography: New Directions., în International Journal on New Computer Architectures and Their Applications, vol. 1, nr.1, The Society of Digital Information and Wireless Communications, Honk Kong, 2011;

Chelcea, Septimiu, Piramida fricilor sociale în România de ieri și de azi, în Revista Punctul Critic nr.3, Editura Niculescu, București, 2011;

Chelcea, Septimiu, Piramida fricilor sociale. Fricile sociale în România – o schiță psihosociologică, în Sociologie Românească, vol. VII, nr. 4, Asociația Română de Sociologie, București, 2009;

Deliu, Adela, Ideologia globalizării – repere teoretice, în Revista Sfera Politicii, nr. 163, 2011;

Dill, Jody; Anderson, Craig, Effects of Frustration Justification on Hostile Aggression, în Aggressive Behavior, volume 21, New York, 1995;

Donnerstein, Edward; Wilson, David W., Effect of noise and perceived control on going and subsequent agressive behaviour, în Journal of Personality and Social Psychology, 34(5), Washington, 1976;

Dorvil, Henri, Ouvrage recensé: Jean-Claude Chesnais. Histoire de la violence (en Occident de 1800 à nos jours), Paris, Éditions Robert Laffont, Collection Les hommes et l’histoire, 1981, 436 p, în Nouvelles pratiques sociales, vol. 1, nr. 1, Les Presses de l’Université du Québec à Montréal, Montreal, 1988;

Duvvury, Nata; Callan, Aoife; Carney, Patricia; Raghavendra, Srinivas, Intimate Partner Violence: Economic Costs and Implications for Growth and Development, World Bank, 2013;

Florian, Gheorghe, Prevenirea violenței în sport, în Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie, nr. 4/2006, Societatea Română de Criminalistică și de Criminologie, București, 2006;

Fox, Jesse; Bailenson, Jeremy N.; Tricase, Liz, The embodiment of sexualized virtual selves: The Proteus effect and experiences of self-objectification via avatars, în Computers in Human Behavior 29, 2013;

Gerbner, George, Growing Up with Television: The Cultivation Perspective, în Media Effects, Editura LEA, New Jersey,1994;

Hazlett-Stevens, Holly, Agoraphobia, în J. E. Fisher și W. T. O’Donohue, Practitioner’s guide to evidence-based psychotherapy, Springer, New York, 2006;

Hegenbart, Christine, Semantic Matter NATO, Cyberspace and Future Threats, NATO Defense College Research Division, Rome, 2014;

Holland, Norman N., The Internet Regression, in Psychoanalytic Studies (an e-journal), Institute for Psychological Study of the Arts, University of Florida, 1996;

Horstmeyer Roarke; Assawaworrarit Sid; Yang, Changhuei, Reconfigurable random bit storage using polymer-dispersed liquid crystal, arXiv.org, Cornell University Library, 2014;

Horstmeyer Roarke; Judkewitz, Benjamin; Vellekoop, Ivo M.; Assawaworrarit, Sid; Yang, Changhuei, Physical key-protected one-time pad, în Scientific Reports 3, Nature Publishing Group, 2013;

Jewell, R. Todd; Moti, Afsheen; Coates, Dennis, Violence and Aggression in Sporting Contests:Economics, History and Policy, Springer Publishing, New York, 2011;

Kamp, Karl-Heinz, NATO’s 2014 Summit Agenda Research Paper, NATO Defense College Research Division, Roma, 2013;

Katz, Elihu, Lazarsfeld’s map of media effects, în International Journal of Public Opinion Research, vol.13, no.3, Oxford University, 2001;

Kenneth, George; Gergen, Mary; Justrans, Sylvie, Psychologie Sociale, Edition Etudes Vivantes, Montreal, 1992;

Krug EG et al., eds, World report on violence and health, World Health Organisation, Geneva, 2002;

Kuo, F.E.; Sullivan, W.C., Agression and violence in the inner city effects of environment via mental fatique, în Environment and Behavior, 33(4), Utah, 2001;

Last, Cadell, Global Brain and the Future of Human Society, în World Future Review, 2014

Levine, Judah, The Impact of Leap Seconds on Digital Time Services, în ITU News Magazine, no. 7, 2013;

Livingstone, Sonia (coord.), EU kids online: final report, EU Kids Online, London School of Economics & Political Science, London, 2011;

Lock, Russell; Cooke, Louise; Jackson, Tom, Online Social Networking, Order and Disorder, Electronic Journal of e-Government, volume 11, issue 2, 2013;

Marin, Ion, De la satul global la satul mondial?, în Revista de Studii Media, nr. 2, editată de Fundația România 2000 și Universitatea HYPERION, 2013;

Mascheroni, Giovanna (coord.) Net Children Go Mobile Cross-national comparisons.Report D3.3, Università Cattolica del Sacro Cuore, Milano, 2014;

Mathiesen, Thomas, The Viewer Society Michel Foucault's Panopticon Revisited, in Theoretical criminology: an international journal 1(2), Sage Publications, London, 1997;

Mazurana, Dyan; Carlson, Khristopher, The girl child and armed conflict: Recognizing and addressing grave violations of girls’ human rights, United Nations Division for the Advancement of Women, 2006;

Mc Combs, Maxwell, News influence on our picture of the world în Media effects, Editura LEA, New Jersey, 1994;

Milgram, Stanley, The Experience of Living in Cities, în Science, New Series, vol. 167, no. 3924, New York, 1970;

Rieffel, Remy, Efectele mass media, în O introducere în presa scrisă și vorbită (Claude Jean Bertrand, coord.), Editura Polirom, Iași, 1999;

Romano, Michela; Osborne, Lisa A.; Truzoli, Roberto; Reed, Phil, Differential Psychological Impact of Internet Exposure on Internet Addicts, PLoS ONE 8(2): e55162, MIT, United States of America, 2013;

Rubin, Alan M., Media uses and effects. A uses and gratifications perspective, în Media effects, Editura LEA, New Jersey,1994;

Sacco, Dena T.; Argudin, Rebecca; Maguire, James; Tallon, Kelly, Sexting: Youth Practices and Legal Implications, Berkman Center for Internet & Society, Harvard University, 2010;

Salathé, Marcel; Q Vu, Duy; Khandelwal, Shashank; Hunter, David R., The dynamics of health behavior sentiments on a large online social network, EPJ Data Science, 2013;

Sargent, S.L.; Zillmann D.; Weaver III, J.B., The Gender Gap in the Development of Televised Sports, în Journal of Sport and Social Issues 22(1), 1998;

Schweingruper, David; Wohlstein, Ronald, The Madding Crowd goes to School: Myths about crowds in Introductory Sociology Textbooks în Teaching Sociology 33(2), Valdosta State University, 2005;

Sehlmeyer, Christina; Schöning, Sonja; Zwitserlood, Pienie; Pfleiderer, Bettina; Kircher, Tilo; Arolt, Volker; Konrad, Carsten, Human Fear Conditioning and Extinction in Neuroimaging: A Systematic Review, în Journal of the Public Library of Science, vol. 4, partea a 6-a, San Francisco, 2009;

Sherrod, D. R.; Moore, B.S., Environmental noise, perceived control and agression, în Journal of Social Psychology, 109, Routledge, New York, 1979;

Simister, J.; Van de Vliert, E., Is there more violence in very hot weather? Test over time in Pakistan and across countries worldwide, în Pakistan Journal of Meteorology, 2 (4), Islamabad, 2005;

Sinescu, Călin, Spațiul public al comunicării politice, în Sfera Politicii, nr. 11/2009;

Sînzianu, Simona Gabriela, Violența în familie, prezentată în presa din România, Editura Lumen, Iași, 2006;

Sîrbu, Ioan, Etologie (biologia comportamentului animal), Suport de curs și seminarii, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Facultatea de Științe, catedra de ecologie și protecția mediului, 2013;

Stanciu, Ion-Aurel, Fizionomia psiho-socială a terorismului contemporan, în Colocviu Strategic, nr.19/2004, Universitatea Națională de Apărare Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, București, 2004;

Stănciugelu, Ștefan, Paradigmele violenței Note de curs, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Politice, București;

Stoian, Cătălin, Terorismul în spațiul cibernetic. Forme și posibilități de contracarare a acțiunilor teroriste cibernetice, în Revista Infosfera, Studii de Securitate și Informații pentru Apărare, anul 1, nr.1, MApN, București, 2009;

Taylor, Peter Murray, The Hillsborough Stadium Disaster, Interim Report, Inquiry by THE RT HON LORD JUSTICE TAYLOR, London, 1989;

Traciuc, Vasile, Modalități de transmitere a știrilor în radio, în Manual de jurnalism, vol. I, Editura Polirom, Iași, 1997;

Tyrer, Harry W., Cyber-Terrorism, în Science and Technology of Terrorism and Counterterrorism, Second Edition, CRC Press, Boca Raton, S.U.A., 2009;

Van den Broeck, Wouter; Gioannini, Corrado; Gonçalves Bruno; Quaggiotto, Marco; Colizza, Vittoria; Vespignani, Alessandro, The GLEaMviz computational tool, a publicly available software to explore realistic epidemic spreading scenarios at the global scale, în BMC Infectious Diseases, vol. 11, 2011;

Văduva, Gheorghe (coord.), Terorismul Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Ministerul Apărării Naționale, Statul Major General, Academia de Înalte Studii Militare, București, 2002;

Voicu, Bogdan (coord.), Renunțarea timpurie la educație, posibile căi de prevenire, raportul studiului „Soluții eficiente pentru prevenirea abandonului școlar: costuri și mecanisme” realizat în perioada iunie 2009 – decembrie 2009, Editura Vanemonde, București, 2010;

Vokey, Megan; Tefft, Bruce; Tysiaczny, Chris, An Analysis of Hyper-Masculinity in Magazine Advertisements, în Sex Roles Journal, vol. 68, Issue 9-10, Springer Publishing, New York, 2013;

Zafiu, Rodica, Paradoxuri ale limbajului agresiv, în Revista România Literară, nr. 48/2000, București, 2000;

Zillmann D.; Bryant, J.; Sapolsky, B.S., The Enjoyment of Watching Sports Contests, în Sports, Games, and Play: Social and Psychological Viewpoints, Editura Lawrence Erlbaum Associates, New Jersey, 1989;

DICȚIONARE, PERIODICE, ARTICOLE DE PRESĂ

***Biblia sau Sfînta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Societatea Biblică;

***Larousse, Dicționar de Media, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005;

***Larousse, Dicționar de Sociologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 1993;

***Revista de Asistență Socială, Universitatea București Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, nr. 4/2012, Editura Polirom, Iași, 2012;

Comșulea, Elena, Dicționarul uzual al limbii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2008;

Harris, Shane, Laboratorul social, în Foreign Policy România, București, august-septembrie 2014;

Magnier, Mark, In southern India, relatives sometimes quietly kill their elders, Los Angeles Times, ediția din 15 ianuarie, 2013;

Popescu, Cristian Florin, Dicționar de Jurnalism, Relații Publice și Publicitate, Editura Niculescu, București, 2007;

Popescu-Neveanu, Paul, Dicționar de Psihologie, Editura Albatros, București, 1978;

RESURSE INTERNET

http://adevarul.ro/educatie/scoala/studiu-unicef-19-copiii-romani-nu-merg-liceu-In-10-ani-rata-abandonului-scolar-s-ar-putea-tripla-1_54101d6e0d133766a80379f1/index.html;

http://bbc.co.uk/news/science-environment-23538771;

http://bearmarketreview.wordpress.com;

http://collectedcinema.blogspot.com;

http://consilr.info.uaic.ro/uploads_lt4el/resources/pdfromInternet_evolutie_perspective.pdf;

http://dailyrecord.co.uk;

http://democraticunderground.com;

http://derekhaines.ch;

http://dictionary.reference.com/browse/scam;

http://en.wikipedia.org/wiki/Head-mounted_display;

http://en.wikipedia.org/wiki/Sensorama;

http://en.wikipedia.org/wiki/Videoplace;

http://etd.lsu.edu/docs/available/etd-07022006-123237/unrestricted/Hayes_dis.pdf;

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-142_en.htm;

http://indigogo.com;

http://itcmedia.ro/pagina-de-facebook-este-spatiu-public-o-spune-un-tribunal-din-romania/;

http://kotaku.com/5918193/tomb-raider-creators-are-no-longer-referring-to-games-attempted-rape-scene-as-an-attempted-rape-scene;

http://kudika.ro;

Intel prezinta portretul gamerului roman

http://mediafax.ro;

http://mobygames.com;

http://mpdacademy.com/criminology.php;

http://netaddiction.com/cybersex-cyberpron/;

http://nobullying.com;

http://ortodoxia.md;

http://os.typepad.com;

http://paginadecultura.ro;

http://psychology.about.com/od/cognitivepsychology/a/left-brain-right-brain.htm;

http://r-a-b-m.blogspot.ro/2011/06/african-metal-scene-kenya-botswana.html;

http://rakista.com;

http://ro.saferpedia.eu/wiki/Cyberterorism;

http://ro.saferpedia.eu;

http://safernet.ro/noutati.html;

http://sensorama3d.com;

http://sorinovidiuanghel.blogspot.ro/2009_04_01_archive.html;

http://telegraph.co.uk;

http://usun.state.gov/briefing/statements/223124.htm;

http://voices.yahoo.com/music-health-benefits-harmful-effects-2189003.html;

http://werd.com;

http://windows.microsoft.com;

http://www. radiofxnet.ro;

http://www.apti.ro/strategia-CoE-guvernanta-Internetului;

http://www.bitdefender.ro/news/hartuirea-online-un-fenomen-care-afecteaza-89-dintre-copii-arata-un-studiu-bitdefender-2227.html;

http://www.bloomberg.com/news/2014-08-29/next-u-s-bank-bailout-could-come-after-a-cyber-terror-attack.html;

http://www.centrulfilia.ro/index.php/documente/comunicate-de-presa/172-2014-studiu-privind-prevalenta-violentei-impotriva-femeilor-in-europa-romania-tara-unde-victimele-nu-au-incredere-in-institutii;

http://www.cna.ro/-Consiliul-.html;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/3.comparatii_canale220109.pdf;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/9.analiza_publicitate_220109.pdf;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/Lista_statiilor_principiul_must_carry_04.02.14.pdf;

http://www.cna.ro/IMG/pdf/Statistica_SITE-3.pdf;

http://www.coe.int/t/e/integrated_projects/democracy/02_Activities/15_European_School_Charter/;

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2131799/Children-grow-addicted-online-porn-sites-Third-10-year-olds-seen-explicit-images.html;

Un studiu realizat pe femeile pasionate de jocuri video arată cum ne modifică „identitatea digitală” percepţia despre propria persoană

http://www.escapistmagazine.com/news/view/128976-The-Stanley-Parable-Maker-Promises-to-Change-Racist-Image;

http://www.foxcrawl.com;

http://www.gandul.info/it-c/profilul-gamerului-roman-tanar-nocturn-perfectionist-sociabil-si-bine-informat-12105520;

http://www.hadopi.fr/actualites/reponse-graduee/point-presse-chiffres-cles-de-la-reponse-graduee;

http://www.hotforsecurity.com/blog/one-in-four-19-year-olds-in-the-u-s-face-tight-parental-control-online-2922.html;

http://www.la-loi-hadopi.fr/procedure-hadopi.html;

http://www.lagaceta.com.ar;

http://www.mediafax.ro/cultura-media/efectele-negative-ale-mass-media-cresterea-ratei-sinuciderilor-si-a-agresivitatii-copiilor-10655296;

http://www.megariopreto.com.br;

http://www.merriam-webster.com/dictionary/hippie;

http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_78170.htm;

http://www.numerama.com/magazine/28843-hadopi-86-dossiers-transmis-a-la-justice.html;

http://www.paginademedia.ro/2013/12/estimare-piata-romaneasca-de-publicitate-ar-urma-sa-creasca-cu-19-in-2014/;

http://www.paginademedia.ro/2014/02/publicitatea-tv-1-peste-un-milion-de-reclame-la-mancare-si-la-medicamente-intr-un-an-orange-vodafone-cosmote-si-romtelecom-cele-mai-promovate-marci-pe-tv-anul-trecut;

http://www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm;

http://www.polygon.com/2013/6/25/4464820/saints-row-4-refused-classification-in-australia-due-to-alien;

http://www.real-web.ro;

http://www.rfi.ro/articol-stiri-politica-42096-scandalul-care-zguduie-lumea-virtuala-programul-spionare-prism;

http://www.salvaticopiii.ro/upload/p0002000100000002_Studiu%20-%20abuzul%20si%20neglijarea%20copiilor.pdf;

http://www.securitatea-informatiilor.ro/tipuri-de-atacuri-informatice/programe-de-tip-spyware/;

http://www.telegraph.co.uk/technology/video-games/10472696/Women-gamers-aged-over-35-outnumber-men.html;

http://www.theguardian.com/technology/2014/mar/05/south-park-stick-of-truth-game-censored-europe;

http://www.tineriimpotrivaviolentei.edumanager.ro/;

http://www.tnooz.com;

http://www.unicef.ro/media/violenta-impotriva-copiilor-o-problema-globala/;

http://www.yoda.ro/jocuri/studiu-intel-gamerul-roman-e-un-tip-sociabil-perfectionist-dar-somnoros.html;

http://www4.law.cornell.edu/uscode/18/2256.html;

http://ziare.com;

https://www.securitysummit.it/upload/file/Atti/22.03.12_JART%20ARMIN.pdf;

Anexa nr.1

Chestionar

” Studiul privind impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor”

1.Vă place să navigați pe internet?

Da

Nu

Nu știu/Nu răspund

2. Câte ore alocați navigării, în medie, pe zi?

Niciuna

Mai puțin de o oră

Între 1-3 ore pe zi

Între 3-5 ore pe zi

Peste 5 ore pe zi

Nu știu/Nu răspund

3. Care este scopul petrecerii timpului pe internet?

Relaxare (chat pe messenger, audiție posturi de radio, urmărire programe tv etc)

Căutare de diverse informații

Jocuri online

Divertisment

Altele (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

4. Din timpul alocat navigării pe internet, cât acordați rețelelor de socializare?

Niciuna

Mai puțin de o oră

Între 1-3 ore

Între 3-5 ore

Peste 5 ore

Nu știu/Nu răspund

5. Care sunt motivele pentru care petreceți timpul pe rețelele de socializare?

Relaxare

Plictiseală

Socializare

Informare

Jocuri

Divertisment

Alte motive (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

6. Care ar fi motivele pentru care nu utilizați, sau pentru care tinerii nu ar trebui să abuzeze de rețelele de socializare?

Pierdere inutilă de timp

Distragerea atenției de la probleme mult mai importante ce așteaptă să fie îndeplinite

Diverse interdicții din partea părinților

Ruperea legăturilor cu familia, prietenii etc

Alte motive (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

7. Acordați un punctaj de la 1 la 5 (1 cel important, 5 cel mai puțin important), următoarelor efecte pozitive generate de mediul virtual, de rețelele de socializare.

Realizează punți de comunicare

Dezvoltă noi orizonturi de cunoaștere

Oferă informații utile și interesante

Relaxează

Distrează

Nu știu/Nu răspund

8. Acordați un punctaj de la 1 la 5 (1 cel important, 5 cel mai puțin important), următoarelor efecte negative generate de mediul online, rețelele de socializare.

Incită la agresivitate, violență

Tulbură procesul de învățare și asimilare

Distruge capacitatea de a comunica în sistem real

Distruge personalitatea individului

Afectează capacitatea de concentrare

Nu știu/Nu răspund

9. Care dintre următoarele elemente sunt cele mai nocive pentru cei tineri? (Ierarhizați-le în funcție de gravitatea lor)

Jocurile online

Rețelele de socializare

Accesul la site-urile pentru adulți

Conținutul explicit al muzicii

Conținutul violent al informațiilor accesate

Timpul petrecut în mediul online

Altele (detaliați)

Nu știu/Nu răspund

10. Cât de mult credeți că afectează internetul, rețelele de socializare modul de gândire a tinerilor?

Foarte puțin

Puțin

Mult

Destul de mult

Deloc

Nu știu/Nu răspund

11. În ce sens este influențată gândirea, comportamentul tinerilor?

Negativ

Pozitiv

Nu influențează

Nu știu /Nu răspund

12. Care ar fi modalitățile de combatere a efectelor nocive generate de mediul online, de rețelele de socializare?

13. Ce vârstă aveți?

14. Care este sexul dvs?

15. Care este nivelul studiilor dvs.?

Medii

Superioare

Post universitare

Fără studii

Anexa nr.2

Fig. 27. Libertatea internetului pe glob 2013

Anexa nr.3

Fig. 28. Violența domestică. Factori. Consecințe

Anexa nr. 4

Fig. 29. Numărul total al copiilor-martor al cazurilor de violență domestică

Anexa nr.5

Fig. 30. Evoluția atacurilor în perioada 2009-2013

Anexa nr.6

Fig. 31. Contextul accesării de către copii a serviciilor online

Anexa nr. 7

Fig. 32. Relația dintre riscurile la care se expun copiii pe internet și atacurile de tip cyberbullying în Europa

Anexa nr.8

Fig. 33. Relația dintre cyberbullying și rețelele de socializare

Anexa nr. 9

Tabel nr. 8. Tabel comparativ amenințări și vulnerabilități în statele NATO

Anexa nr. 10

Fig. 34. Aplicarea legii Cidade Limpa în orașul Sao Paolo