Violenta In Relatia de Cuplu

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Problema violenței în relația de cuplu, indiferent dacă ne referim la familia legal constituită, sau la concubinaj reprezintă un subiect amplu de discuție, dezbătut atât pe plan național, cât și internațional. Violența în relația de cuplu este o problemă socială, prezentă în marea majoritate a statelor lumii, inclusiv în România. Până nu demult, violența în relația de cuplu a fost considerată „o problemă personală, care, conform dreptului la intimitate, putea fi tăinuită, cei din afara cuplului evitând să intervină, deoarece reacțiile soției maltratate, față de salvator, au fost, deseori, imprevizibile; probabil din același considerente, organele de ordine publică ezitau, adesea, să se implice”. Cu alte cuvinte, pentru unele persoane lovirea soției poate fi justificată în anumite condiții, iar lovirea unui copil este o metodă de disciplinare a acestuia.

Relaționarea abuzivă în cadrul familiei este un fenomen prezent în multe dintre mediile sociale, chiar dacă nu întotdeauna acest fapt este recunoscut de către victime. Violența în relația de cuplu reprezintă o problemă socială, o problemă de sănătate și, în același timp, o încălcare a drepturilor omului. Ni se întâmplă destul de des să auzim despre o familie în care cel puțin unul din membri a suferit agresiuni, fie ele fizice, verbale, sexuale etc., fapt ce denotă că fenomenul violenței în relația de cuplu este destul de răspândit în România.

În toate formele pe care le poate îmbrăca, violența împotriva femeii este o consecință a raporturilor de putere inegale care există în societate între femei și bărbați. Este cert faptul că bărbații continuă să dețină conducerea și de cele mai multe ori banii, dar mai presus de orice încă dețin puterea de convingere. Acest lucru este posibil datorită promovării unei imagini tradiționale sau, din contră infantilă și degradantă a femeilor. În pofida existenței unei literaturi feministe, a unor organizații, agenții sau legislație corespunzătoare, femeile continuă sa fie discriminate, abuzate și considerate ca fiind inferioare bărbaților. Din păcate, în societatea românească imaginea femeilor a fost denigrată, fiind încărcată de prejudecăți și stereotipii. Sistemul politic românesc care se dorește a fi democratic, este semnificativ mai puțin democratic pentru femei decât pentru bărbați.

Manifestări ale violenței în relația de cuplu au loc indiferent de factori precum: nivelul de educație, situația economică, etnia, mediul cultural și religios etc. Violența în relația de cuplu se răsfrânge atât asupra femeilor, cât și asupra bărbaților, cu toate că majoritatea acțiunilor de violență domestică sunt întreprinse de bărbați împotriva femeilor. ,,Bărbații/soții sunt agresați de soțiile lor mai mult verbal, iar când e vorba de forță fizică, numai cu acte minore. În plus, cel mai important că soțiile, în majoritate răspund la violență, se apără și nu o inițiază. Dar nu doar ca tip de reacție și ca secvență temporală diferă violența femeilor de cea a bărbaților, ci și ca motivație de adâncime: soții agresează pentru a domina și a menține controlul, în timp ce femeile se apără pe ele și pe copii”.

Lucrarea de față și-a propus să analizeze cauzele, evoluția tipică a violenței în relația de cuplu, dar și cadrul legislativ și măsurile de asistență și reintegrare a victimelor.

CAPITOLUL I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND VIOLENȚA ÎN RELAȚIA DE CUPLU

I.1. Definirea violenței în relația de cuplu

Există numeroase definiții ale violenței în relația de cuplu, începând de la cele stipulate în legislație, până la cele sugerate de diferiți autori. În esența ei, violența în relația de cuplu constituie orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al familiei. Ea poate fi definită ca fiind „utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora; mai simplu spus, violența este un abuz, de putere, fiind legată de o poziție de putere și de impunerea acestei puteri asupra celorlalți”.

Una dintre cele mai relevante definiții ale violenței în relația de cuplu ne este oferită de Legea 217/22 mai 2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie: „Violența în familie, reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate”.

G. Murdock arată că „familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducție. Ea include adulți de ambele sexe, dintre care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute social și unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați, pe care îi cresc și îi îngrijesc”. Noțiunea de cămin familial include orice formă de coabitare, implicit instituția concubinajului, partenerii concubini sau rudele lor putând fi angrenați în diferite acte de violență, care se includ în sfera largă a violenței intrafamiliale.

„Fenomenul violenței domestice poate fi definită ca fiind orice formă voluntară de acțiune sau de omitere a unei acțiuni, care se exercită asupra unui membru de familie, provocând acestuia o vătămare, care are loc profitând de incapacitatea sa de a se apăra, de a decide sau de a căuta ajutor. În sens larg, violența domestică înseamnă îndreptarea agresivității către un membru de familie”.

Noțiunile de violență în familie și violență domestică nu au același înțeles, deoarece violența în familie se referă la toate acțiunile fizice, sexuale, psihologice, economice de ordin abuziv într-o relație de tip familial legal. Noțiunea de violență domestică este mai largă, acoperind și sfera relațiilor agresive dintre concubini. Violența domestică include toate aspectele de violență apărute într-o relație de tip familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini.

Violența împotriva femeii include ,,orice act de violență bazată pe sex, care are drept rezultat, sau poate avea drept rezultat rănirea sau vătămarea fizică, sexuală sau psihologică a femeii, inclusiv amenințarea cu astfel de acte, coerciția sau privarea arbitrară de libertate, fie în public, fie în viața privată”.

În opinia lui Hearn, o parte importantă a definirii violenței se referă la recunoașterea ei ca pericol potențial, cu implicații care depășesc câmpul concret de acțiune. Acestea, după Hearn, sunt: recurgerea de către un agresor la forța fizică sau vreun alt gen de constrângere; intenția de a cauza o vătămare; victima resimte un abuz; recunoașterea actelor comise ca fiind abuzive de către o autoritate legală.

„Fenomenul violenței domestice poate fi definită ca fiind orice formă voluntară de acțiune sau de omitere a unei acțiuni, care se exercită asupra unui membru de familie, provocând acestuia o vătămare, care are loc profitând de incapacitatea sa de a se apăra, de a decide sau de a căuta ajutor. În sens larg, violența domestică înseamnă îndreptarea agresivității către un membru de familie, de obicei”.

I.2. Forme ale violenței în relația de cuplu

Cel mai frecvent agresate în cadrul familiei, legal sau nu constituită, sunt femeile, copiii sau adolescenții, vârstnicii. Cu toate că abuzul fizic este cel mai des întâlnit în cazurile de violență intrafamilială și de altfel cel mai vizibil, actele de agresiune asupra femeilor nu se rezumă numai la acest tip de abuz, ci și la cel de natură sexuală, psihologică economică, socială și spirituală. Astfel, violența poate îmbrăca mai multe forme:

Violența fizică este ”vătămarea sănătății fizice a unei persoane (dar și amenințarea cu aceasta) produsă neaccidental de un agresor. Ea constă în gesturi și lovituri adresate unei persoane, producându-i durere sau menite să distrugă bunurile ei”. Este considerat tot abuz fizic și cazul în care vătămarea propriu-zisă nu s-a produs, dar victima a trăit iminența acesteia (tentativa). Vătămarea produsă victimei de către agresor poate merge de la provocarea de răni superficiale sau răni grave, care necesită spitalizarea sau conduc la deces.

Violența sexuală este ”forțarea și obligarea victimei să participe la activități de natură sexuală, care servesc obținerii plăcerii de către persoana care comite agresiunea”. Formele de abuz sexual sunt variate. Dintre formele de abuz sexual se menționează: „hărțuirea sexuală, cu formele sale de propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip sexual, obscen, dar mai ales cu amenințări în cazul refuzului; comportamentul exhibiționist; manipularea organelor sexuale ale victimei sau obligarea acesteia de a manipula organele sexuale ale agresorului; intruziunea unor obiecte în organele sexuale, penetrarea sexuală – pe cale orală, genitală sau anală și exploatarea sexuală – obligarea minorului la pornografie sau prostituție în folosul agresorului”.

Formele de abuz sexual care au loc în familie sunt și cele mai greu de dovedit. Dacă abuzul sexual este comis de către părinți sau alte rude, victimele trăiesc o stare de tensiune maximă și nu știu încotro să se îndrepte pentru ajutor. „Ceea ce îngreunează încriminarea agresorilor este faptul că abuzul sexual are loc aproape întotdeauna în absența oricăror martori. În lipsa unor persoane de sprijin care să manifeste o poziție foarte hotărâtă în favoarea victimei, aceasta poate ajunge în mod repetat la cheremul agresorului ei, mai ales dacă el face parte din familie sau dintre cunoștințe”.

Violență psihologică este o formă des întâlnită de violență, însă din păcate este cel mai dificil de dovedit. Ea se poate manifesta în multiple feluri: „izolarea victimei (legarea, încuierea ei în diferite spații închise, în pivniță etc.), terorizarea ei și refuzul de a-i da ajutor la solicitarea acesteia, degradarea ei, exploatarea ei sau folosirea ei ca servitor, coruperea ei morală prin amenințări și terorizare”. De cele mai multe ori, victimele violenței în familie sunt ridiculizate și umilite de către agresor. Victima este adeseori obligată să ceară voie persoanei dominatoare pentru realizarea tuturor nevoilor și dorințelor ei (de exemplu pentru a merge la piață sau în orice alt loc unde are nevoie). Victimei nu îi sunt recunoscute realizările, fiind adesea etichetată negativ de către agresor pentru comportamentul ei, care este perceput ca un eșec.

Violența de natură economică limitează accesul femeii la finanțele familiei, aceasta devenind astfel dependentă de partener. De obicei agresorul interzice victimei accesul la resursele financiare ale familiei, îi cere să justifice fiecare cheltuială pe care o face sau neagă dreptul pe care victima îl are asupra bunurilor comune. Interzicerea victimei să muncească sau să-și continue educația reprezintă altă formă de violență economică. Toate acestea reprezintă forma de dominare pe care agresorul o exercită asupra victimei.

Violența de natură economică în cadrul familiei se mai poate manifesta și prin faptul că agresorul vinde o parte din bunurile familiei și neglijează nevoile acesteia în schimbul satisfacerii nevoilor proprii (consum de alcool, droguri, jocuri de noroc, etc.).

Violența de natură socială se manifestă prin izolarea socială a victimei, fără ca aceasta să consimtă, precum și controlul contactelor sociale pe care le are cu prieteni și/sau rude. Victimei îi este interzis contactul cu prietenii, rudele sau este restricționat. Contactele sociale ale victimelor sunt practic inexistente sau doar sporadice. Violența socială este una dintre formele de violență care conduc la incapacitatea victimei de a ieși din situația de violență datorită izolării sociale, marginalizăriă forma de dominare pe care agresorul o exercită asupra victimei.

Violența de natură economică în cadrul familiei se mai poate manifesta și prin faptul că agresorul vinde o parte din bunurile familiei și neglijează nevoile acesteia în schimbul satisfacerii nevoilor proprii (consum de alcool, droguri, jocuri de noroc, etc.).

Violența de natură socială se manifestă prin izolarea socială a victimei, fără ca aceasta să consimtă, precum și controlul contactelor sociale pe care le are cu prieteni și/sau rude. Victimei îi este interzis contactul cu prietenii, rudele sau este restricționat. Contactele sociale ale victimelor sunt practic inexistente sau doar sporadice. Violența socială este una dintre formele de violență care conduc la incapacitatea victimei de a ieși din situația de violență datorită izolării sociale, marginalizării sau auto-marginalizării.

Violența spirituală se referă la „subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesitaților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau repercusiuni similare”

În majoritatea cazurilor de violență în relația de cuplu, tipurile de violență exercitate de agresor asupra victimei se prezintă ca o combinație de violență fizică, sexuală, psihologică, socială, economică, spirituală etc. Rareori se manifestă un singur tip de violență. De obicei, violența fizică este precedată de violențe de natură psihologică și nu numai.

I.3. Etapele violenței în relația de cuplu

Indiferent ce formă îmbracă violența în relația de cuplu, apariția ei va avea o evoluție în trepte, având forme din ce în ce mai diverse și manifestări mai frecvente, mai variate și mai ample. Evoluția unui conflict familial urmează, de obicei, o succesiune de etape. „Stări de tensiune nervoasă, suspiciuni sau discuții în contradictoriu prefigurează în timp viitoare conflicte. Micile neînțelegeri vor duce treptat la violențe verbale reciproce ce determină, în final, alterarea climatului conjugal. Majoritatea victimelor care se adresează poliției sau instanței o fac după ce au suportat, un timp mai mult sau mai puțin îndelungat, injurii și loviri repetate, fapt ce dovedește că această suferință este adânc înrădăcinată în relația de cuplu”.

În prima etapă, apariția unei stări tensionate, ”agresorul umilește victima, adresându-i insulte, injurii și acuzând-o pentru diferite fapte prezente sau trecute. Cu această ocazie sunt utilizate, de către agresor, diferite tehnici de control, intimidare și interogare, iar victima încearcă să-l calmeze. În măsura în care situația tensionată se amplifică, persoana abuzată devine tot mai pasivă, iar agresorul devine din ce în ce mai violent. În multe cazuri, victima se învinovățește pentru că nu a fost capabilă să controleze situația de tensiune, simțindu-se vinovată și complet lipsită de ajutor”. În această fază, abuzatorul devine temător ca nu cumva victima să-l părăsească, lucru care este întărit și de evitarea acestuia de către victimă în speranța de a nu pune paie pe foc. Abuzatorul devine din ce în ce mai opresiv, gelos, amenințător și posesiv. În momentul în care abuzatorul și victima, conștientizează escaladarea tensiunii, devine din ce în ce mai dificil să se ajungă la o înțelegere.

Tensiunea devine insuportabilă și din păcate se trece la etapa următoare, maltratarea ca atare. În această etapă, situația tensionată existentă în etapa precedentă devine explozivă și se transforma într-un act efectiv violent. „Un asemenea act este amplificat, de obicei, de un eveniment extern sau de propria stare a victimei și nu de conduita ei. Cu această ocazie se produc cele mai frecvente acte de rănire, omor sau agresiune sexuală”. Pe perioada acestei faze, atât abuzatorul cât și victima acceptă că furia abuzatorului a ieșit de sub control. În momentul în care bătăușul începe prin a-i ,,da o lecție femeii” și se oprește când crede că femeia a fost ,,disciplinată” corespunzător, acesta adesea descoperă că a produs victimei serioase vătămări corporale. Bărbatul pune capăt bătăii, fără să priceapă ce s-a întâmplat. Declanșatorul pentru atacul din faza a doua este foarte rar comportamentul victimei. De obicei, acesta este un eveniment extern sau o stare interioară a abuzatorului. Când atacul sever a luat sfârșit, acesta este de obicei urmat de șocul inițial, de negare sau de neîncredere cu privire la ce s-a petrecut în realitate. Atât bătăușul cât și victima găsesc căi de justificare pentru natura unor astfel de atacuri.

După evenimentul traumatic, agresorul manifestă regrete, remușcări, compasiune pentru victimă chiar și teama de a fi părăsit. În schimb, victima este speriată, șocată de producerea evenimentului violent și este dornică să fie protejată. Măsurile pe care le ia victima acum nu sunt cele mai potrivite, datorită stării de panică pe care o trăiește. Aceste măsuri sunt focalizate pe impulsul de a pleca de a părăsi pe agresor și chiar domiciliul conjugal. În urma acestui eveniment, agresorul are tentative de a convinge victima să-l ierte prin autoculpabilizare și daruri. Deci, victima manifestă inițial rezistență, însă, ea va ceda și se va umple de speranță. Darurile și cuvintele agresorului o vor convinge să considere evenimentul un incident izolat și, în același timp, să-și asume o parte din vină la declanșarea conflictului. „Astfel, cei doi vor fi din nou împreună ca la început, dornici să uite ce s-a întâmplat. În 80% din cazuri copiii devin victime directe ale agresorului. Copiii vor păstra tipărit în minte, probabil pentru totdeauna, evenimentul violent

Următoarea fază a ciclului violenței în relația de cuplu reîncepe cu o acumulare de tensiuni. Incidente mici, inerente vieții cotidiene a familiei, duc la tensiuni ce au ca rezultat izbucniri care se acumulează. Primele izbucniri agresive sunt vagi, generalizate, nevinovate. În această fază, victima încă mai speră și are încrederea că, împreună cu agresorul fac un front comun în fața problemelor. Agresorul invocă diferite motive care pentru a declanșa mici conflicte. Victima va evita starea lui de proastă dispoziție, va căuta soluții să-l calmeze. În următoarea etapă agresivitatea începe să se canalizeze asupra victimei, manifestată prin cuvinte amenințătoare, gesturi brutale. Relațiile dintre cei doi sunt de genul vânător – pradă, el fiind preocupat să atace, ea să scape.

Incidentul, de scurtă sau lungă durată, de gravitate variabilă, încheie ciclul violenței care se reia.

Referindu-se în mod specific la violența contra femeilor, Lori L. Heise și colaboratorii evidențiau faptul că o „abordare bazată pe ciclul de viață al femeii victimă demonstrează că violența experimentată, într-o anumită etapă, poate avea efecte pe termen lung, care predispun victima la riscuri sporite în ceea ce privește sănătatea fizică sau mentală sau în dobândirea unei conduite deviante. Prostituția, suicidul, depresia sau abuzul de droguri, de exemplu, pot fi efecte secundare ale unui abuz sexual, maltratări sau orice alt act de agresiune experimentat la vârste fragede. Astfel, cu cât violența (în special, cea cu caracter sexual) apare mai devreme în viața unei femei, transformând-o în victimă, cu atât efectele acestei violențe vor fi mai profunde și mai devastatoare ulterior”.

Figura nr. 1 Ciclul violenței

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Familiei, 2010

Dincolo de actele de violență comise de părinți contra copiilor, de soți sau soții contra partenerei (partenerului) de cuplu, acte de violență se petrec în familie și între alte categorii de rude: de exemplu, între frați sau surori, între unchi și nepoți, nepoți și bunici, gineri și socrii, cumnați etc. O formă de violență aparte, care a atras numai de curând atenția specialiștilor, este cea comisă de copiii minori sau adolescenți împotriva propriilor părinți.

Aproape fiecare membru al unei familii poate experimenta, în cursul ciclului său de viață, un conflict familial concretizat, adeseori, prin acte de violență, agresiune sau abuz. În cazul în care conflictele constituie o constantă a vieții oricărui grup social, inclusiv a familiei, violența reprezintă un factor care depinde fie de contextul social existent, fie de modelele culturale pe care le-au internalizat membrii acelui grup.

CAPITOLUL II.

DIMENSIUNI SOCIALE ȘI PSIHOLOGICE ALE VIOLENȚEI ÎN RELAȚIA DE CUPLU

II.1. Factori favorizanți ai violenței în relația de cuplu

Cauzele violenței în relația de cuplu sunt multiple, mergând de la factorii sociali, la cei economici și culturali. Cu toate că fiecare caz de violență conjugală se desfășoară în condiții specifice și are cauze particulare, există totuși, o serie de factori comuni, care definesc existența fenomenului. Pe lângă acești factori, profilul psihic al individului și experiențele sale în ceea ce privește socializarea în mediul familial sau social pot constitui influențe importante.

Dintre factorii mai specifici care determină sau favorizează violența conjugală pot fi menționați următorii:

1. Conflictele legate de modul de administrare a bugetului familial. „O mare parte din conflictele care apar în familie, între soți sau concubini, se datorează modului în care este administrat și cheltuit bugetul familial de către unul sau altul dintre parteneri. În general, deși pot exista și numeroase excepții, responsabilitatea administrării bugetului revine soțului (concubinului), care decide, de cele mai multe ori singur, natura cheltuielilor gospodăriei. Atunci când partenera de cuplu folosește o parte din aceste cheltuieli, în scopul cumpărării unor produse de uz personal (haine sau cosmetice, de exemplu), pot apărea situații acute de conflict care pot degenera ușor în acte de violență”.

2. Consumul de alcool/drog. Numeroase incidente între soți au loc atunci când unul sau ambii parteneri au consumat alcool. „Consumul de alcool în general, alcoolismul în special, conduc la violență, nefiind, însă, cauze, ci factori agravanți sau favorizanți ai violenței conjugale. Mai multe studii au arătat că alcoolicii înveterați și chiar băutorii moderați sunt mult mai violenți decât nebăutorii sau consumatorii de băuturi ușoare”.

3. Gelozia. Gelozia constituie un alt factor important care determină violența conjugală, mai ales atunci când soțul/concubinul este extrem de posesiv solicitându-i o fidelitate absolută partenerei. Violența este de fapt un mijloc de a ține partenera sub control și de a o domina. „Studiile psihologice au arătat că, în multe cazuri de gelozie, soțul este dominat de un puternic sentiment de insecuritate și de abandon”.

4. Problemele sexuale ale cuplului. Există cazuri în care, gelozia soțului și, implicit, comportamentul său violent „se datorează unor probleme sexuale, așa cum sunt impotența sa ori frigiditatea soției. Dacă bărbatul are îndoieli asupra virilității sale sau asupra dorinței sexuale a soției, el poate, adeseori, să o suspecteze de infidelitate, negând până și paternitatea sa proprie asupra copiilor rezultați din conviețuirea comună”.

5. Certurile cu privire la copiii rezultați din conviețuirea comună sau cu un alt partener. Pot exista conflicte între soți/concubini în cazul în care existența copiilor rezultați fie din conviețuirea comună, fie dintr-un mariaj anterior al soției sau concubinei, reprezintă o amenințare pentru relația actuală. „Violența conjugală poate apărea și în situațiile în care partenerii de cuplu nu se pun de acord în legătură cu modalitățile cele mai adecvate de creștere și educație a copiilor. De obicei, bărbații consideră că cea mai bună modalitate de disciplinare a copiilor o constituie bătaia, apreciere care poate intra în conflict cu concepția partenerei. De aici apar numeroase certuri sau conflicte care degenerează ușor în acte de violență îndreptate contra soției (concubinei) și a copiilor”.

6. Dorința soției de a deveni independentă economic. De cele mai multe ori apar manifestări violente în acele familii în care soțul se consideră cap de familie, singurul în măsură să ia decizii referitoare la bugetul familiei, la creșterea copiilor sau la independența financiară a partenerei. Există cazuri și nu singulare, în care soțul/concubinul refuză ca soția/concubina să lucreze sau să se instruiască în afara căminului. „Dorința partenerei de a-și căuta o ocupație sau de a-și ridica statusul educațional este interpretată, adeseori, ca un atentat la adresa statusului propriu și a responsabilităților tradiționale care trebuie să revină bărbatului și femeii în cămin, inclusiv o uzurpare a drepturilor primului”. Femeile dependente economic de soț sunt mai frecvent maltratate sau abuzate și foarte puține acționează pentru a se apăra sau a evita apariția abuzului. Independența economică a femeii, cu toate că poate determina amplificarea conflictelor din familie, acționează, totuși, ca un factor de protecție contra violenței soțului.

II.2. Efecte ale violenței în relația de cuplu

Violența are asupra victimelor ei efectele unui eveniment traumatic. În categoria evenimentelor traumatice intră dezastrele naturale (cutremure, inundații, fulgere), accidentele de muncă, de circulație, cele casnice, etc., dar și vătămările intenționate produse de oameni. În această ultimă categorie intră toate actele de violență comise de unii împotriva altora. James Garbarino și John Eckenrode în lucrarea „Understanding Abusive Families: An Ecological Approach to Theory and Practice" delimitează două categorii de victime ale unor evenimente traumatice: cele primare, care suferă direct de pe urma evenimentului, și cele secundare, care asistă la întâmplări de natură traumatică, exercitate asupra unor persoane îndrăgite, prieteni sau chiar necunoscuți. „Victima primară este persoana abuzată fizic sau sexual, persoana bolnavă care nu este dusă la medic, adolescenta ironizată continuu de un părinte și izolată de colegii ei etc. Victimele secundare sunt persoanele care sunt martori ai violențelor în familie sau din afara ei (de exemplu, un copil asistă la bătaia cruntă la care sunt supuși frații lui sau mama sa); în toate aceste cazuri reacțiile persoanelor sunt traumatice, comparabile cu cele ale celor din situația de victimă primară, izvorâte din neputința de a interveni și de a o ajuta pe aceasta, care este, de multe ori, o persoană iubită”.

În funcție de tipul de abuz exercitat asupra lor, femeile prezintă anumite efecte la nivel psihic, fizic și social. Acestea au fost identificate prin contactele directe cu victimele, prin înregistrarea comportamentului lor. Efectele psihologice au fost identificate ca aparținând sindromului femeii bătute, tratat ca și categorie separată în DSM III (Manualul pentru diagnosticul și statistica tulburărilor mentale DSM III, editat de Asociația Psihiatrilor Americani, 1981) sub numele de stres posttraumatic. În cadrul sindromului sunt incluse anxietatea accentuată, generalizată, depresia, pierderea respectului de sine, retragerea în sine, comportamentele de evitare, de negare, de furie și cele agresive, amintiri recurente, flashback-uri, disociere, scăderea randamentului și a capacității de adaptare pe termen lung. PTSD se diferențiază de formele acute ale reacției la stres (Acute Stres Disorder – AST). Dacă fenomenele descrise apar în primele patru săptămâni de la acțiunea evenimentului traumatic și se rezolvă în această perioadă, atunci capacitatea de adaptare a organismului victimei a biruit stresul, nu va suferi de PTSD. Dacă însă simptomele persistă mai mult de o lună, consecințele psihice se vor prelungi pentru perioade de timp greu de determinat, adesea, în lipsa unui ajutor de specialitate, pentru toată viața.

Câteva din categoriile de tulburări care pot deveni cronice la persoanele victime ale violenței și care pot îngreuna adaptarea în continuare la sarcinile zilnice sunt:

tulburări de somn, datorită coșmarurilor sau gândurilor recurente, care împiedică persoana să se odihnească;

probleme de memorie, amintiri obsesive, declanșate de senzații vizuale, auditive sau olfactive care fac ca victima să retrăiască evenimentul traumatic al abuzului; uneori blocări sau pierderi de memorie, legate în special de momentul violent;

hiperexcitabilitate sau mare inerție în comportament, sau chiar alternarea celor două aspecte;

probleme de concentrare în desfășurarea activităților de fiecare zi, lipsa de interes și ADHD (hiperactivitate și deficit de atenție);

tulburări de afect, de tip anxietate, labilitate crescută, anxietate generalizată, panică, fobii, impulsivitate, crize de plâns;

gânduri de suicid, care sugerează victimei că nu mai merită să trăiască;

comportament de automutilare, prin care victima dorește să își afirme capacitatea de autocontrol asupra propriului corp, a cărui durere o ajută să își simtă mai bine limitele;

comportament obsesiv, compulsiv, prin care victima se simte constrânsă să comită anumite acțiuni, fără să se poată împotrivi;

răbufniri, comportament exploziv prin care victima reacționează vehement la stimuli inofensivi din partea anturajului ei;

tulburări de tip disociativ, de pierdere a contactului cu realitatea și alunecarea în plan imaginativ;

comportament sexual reactiv, tulburări de sexualitate.

Evenimentul traumatic poate fi reexperimentat într-o varietate de moduri. De regulă, persoana are amintiri traumatizante ale evenimentului sau vise terifiante în timpul cărora evenimentul este retrăit. În afară de reexperimentarea traumei, există o evitare permanentă a stimulilor asociați cu ea sau o diminuare a reactivității generale care nu era prezentă înainte de traumă. Diminuarea reactivității la lumea exterioară, denumită “insensibilitate psihică” sau “anestezie emoțională” începe de regulă curând după evenimentul traumatic. Persoana se poate plânge de faptul că se simte detașată sau înstrăinată de ceilalți oameni, că și-a pierdut capacitatea de a mai fi interesată de activitățile plăcute anterior sau că i-a scăzut considerabil capacitatea de a simți emoții de orice tip, în special pe cele asociate cu intimitatea, tandrețea și sexualitatea. Simptomele persistente de alertă crescută care nu erau prezente înaintea traumei includ dificultățile de adormire sau în a rămâne adormit (coșmaruri recurente în cursul cărora evenimentul este retrăit, sunt acompaniate uneori de tulburări de somn mediane sau terminale), hipervigilență și reacție de alarmă exagerată. Unele victime se plâng de dificultate în concentrare sau în realizarea sarcinilor.

Asociate acestui sindrom sunt simptomele de depresie și anxietate, iar în unele cazuri pot fi suficient de severe pentru a fi diagnosticate ca tulburare anxioasă sau tulburare depresivă. Pot exista simptome de tulburare mentală organică, ca de exemplu scăderea memoriei, dificultate de concentrare, labilitate emoțională, cefalee și vertij. Deteriorarea pe care o implică acest sindrom poate fi ușoară sau severă și afectează aproape fiecare aspect al vieții. Labilitatea emoțională, depresia și culpa pot conduce la un comportament autodestructiv sau la acțiuni suicidale. Se dezvoltă o hipersenzitivitate la violența potențială și femeia, dacă nu găsește modalități de apărare, atunci adoptă mecanisme prin care să facă față și să mențină potențialul violenței la un nivel minim. Unele femei însă se simt incapabile de a face acest lucru și atunci adoptă o atitudine pasivă, de neajutorare.

La nivel fizic, victimele pot prezenta: răni, leziuni, fracturi, probleme de auz, probleme ginecologice, dinți sparți, vaginism, amenoree, tulburări de alimentație, palpitații.

La nivel social apar următoarele manifestări:

 „În ceea ce privește munca și sarcinile cotidiene: probleme de concentrare a atenției; multe zile de concediu medical; senzația că nu poate face față; gândul că nu ar trebui să lucreze; minciună; izolare; dificultăți în a se scula din pat, a se spăla, a se îmbrăca, a mânca, a face cumpărături.

 În relația cu partenerul sunt foarte atente la schimbările de dispoziție; dau întotdeauna dreptate partenerului pentru a se proteja; ascund lucrurile de el; încep să mintă pentru a se proteja pe sine și copiii; devin distante; își pierd interesul sexual; fac sex cu el ca să îi schimbe dispoziția.

 Comportamentul lor în societate și familie are următoarele caracteristici: inhibare; simt că au dezamăgit pe toată lumea; le este frică să nu afle ceilalți și să fie judecate; pot pierde familia și prietenii; nu mai au dispoziție pentru socializare.

 Relația cu copiii are de suferit: se simt inadecvate ca mame, neajutorate și vinovate; au fost etichetate ca mame rele; se simt judecate; se simt vinovate pentru că nu pot pleca; nu i-a putut controla; a devenit agresivă cu ei”.

Ca urmare a agresiunilor, victimele dezvoltă anumite modele comportamentale, după cum urmează:

1. Sindromul Stockholm. Victimele violenței domestice au un comportament asemănător cu cel al ostaticilor. Sindromul Stockholm apare în următoarele condiții:

viața victimei este în pericol;

victima nu poate scăpa sau crede că nu are scăpare;

abuzatorul este prietenos la un moment dat;

victima este izolată de lumea de afară.

Modelul comportamental corespunzător acestui sindrom constă în preluarea de către victimă a perspectivei abuzatorului, se identifică cu acesta și ajunge chiar să îi ia partea, distorsionarea percepției victimei.

2. Atașament traumatic. Ca rezultat al izolării și creșterii dependenței, victimele aderă tot mai mult către singura relație pe care o au: aceea cu abuzatorul. Sub impactul acestui “atașament traumatic”, propriile interese ale femeilor, nevoile și părerile lor ajung să fie influențate și controlate de agresor. Supunerea victimei poate fi atât de puternică, încât dorințele lor pot fi anihilate. Doar amenințarea cu violențe asupra copiilor va induce în femeie dorința de a lupta. Oricum, dacă abuzul continuă o perioadă mai lungă, cele mai multe femei nu-și vor mai putea proteja pentru mult timp copiii. Complet demoralizate, vor renunța. Unele pot avea tentative de suicid.

3. Strategii de confruntare și de a face față violenței. În dorința de a-și asigura supraviețuirea și de a preveni actele violente tot mai grave, victimele dezvoltă un număr de strategii axate pe încercarea unei schimbări de situație. Aceste strategii de coping ar putea fi centrate pe problemă sau centrate pe emoții. Strategiile centrate pe problemă urmăresc schimbarea practică a situației (ex. separarea) și luarea în considerare a faptelor. Strategiile centrate pe emoții încearcă adaptarea la situație la nivel interior. În cele mai multe cazuri, victima va încerca adoptarea ambelor strategii, simultan sau succesiv. Dacă abuzatorul exercită o putere totală asupra victimei, aceasta, într-o primă fază, se va centra pe emoții, dorind o adaptare la situație (își va pune întrebări de genul “cum aș putea să nu-l bag în seamă”), pregătindu-se pentru o schimbare de situație.

4. Contra-atacul. Dacă femeile sunt cu adevărat speriate de amenințările asupra vieții lor sau a copiilor lor, ar putea să folosească contra-atacul fizic. Dacă ajung să rănească agresorul, riscă o intensificare a violenței din partea lui sau ca acesta să răspundă cu o chemare în judecată. Câteodată se întâmplă ca femeia să-l rănească mortal pe agresor, conform studiilor americane acesta fiind un semn al lipsei de intervenție din afară.

Introducerea unor reglementări care să incrimineze violența domestică a întâmpinat serioase rezistențe sociale în toate statele lumii, sub diverse forme: din rațiunea liberală de a apăra intimitatea spațiului privat al familiei, prin negarea vehementă a abuzurilor fizice sau sexuale care au loc în lipsa martorilor și sunt extrem de greu de dovedit, prin apelul la prestigiul social al unor bărbați acuzați de violență domestică, prin refuzul sau incapacitatea reprezentanților autorităților de a se implica în situațiile de violență domestică sau prin nevoia unor reglementări legale speciale adresate violenței din spațiul privat al familiei.

Spre deosebire de alte state, în România, atitudinea violentă manifestată în familie a fost favorizată și de existența unor mituri privind rolul femeii în viața conjugală. Mai patriarhali decât alții, susținători ai ideilor tradiționaliste, parte a românilor consideră că “locul femeii este la cratiță” în timp ce bărbatul trebuie “să aducă bani în casă” și “să conducă” atât în familie, cât și în societate. De cealaltă parte, românii democrați (în general tinerii) consideră că, atât în familie, cât și în societate, nu contează cine ocupă rolul de lider și deci nu sunt de acord cu aranjamentul de tip tradițional al familiei. În ceea ce privește violența în familie, românii suferă de anumite “clișee”, cum ar fi: “bătaia e ruptă din rai”, “un bărbat care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, “femeia trebuie bătută din când în când, că dacă tu nu știi știe ea de ce”. Este deci evident că violența în familie nu este provocată, dar este favorizată de un complex distorsionat, care acceptă comportamentul violent drept “normal”. Pe de altă parte, violența în familie experimentată în copilărie duce la învățarea conduitei violente și practicarea acesteia la maturitate, justificată fiind de clișee.

Amploarea și gravitatea consecințelor psihice ale violenței asupra victimelor depinde, pe de o parte, de o serie de caracteristici personale cum sunt inteligența, voința, adaptabilitatea, optimismul, dorința de autodepășire, experiențele anterioare pozitive, capacitatea de schimbare etc., care pot ajuta victima să facă față situației dificile. Pe de altă parte, gravitatea traumei depinde și de sprijinul pe care îl primește victima de la persoanele dragi din jur, de la persoanele semnificative din comunitate și de la specialiști.

II.3. Teorii explicative ale violenței

Începând cu anul 1980 cercetătorii au elaborat o gamă largă de teorii pentru a explica originea violenței. Teoriile cele mai des întâlnite care explică comportamentul violent sunt :

Teoria transgenerațională este des utilizată pentru explicarea violenței. Deși puține, cercetările au scos în evidență o posibilă relație între situația de martor sau victimă a băiețelului și dezvoltarea unor comportamente violente la maturitate. Dar nu se poate afirma că toți copiii care sunt martori sau victime ale violenței domestice vor dezvolta comportamente violente și criminale la maturitate. Cercetările nu au putut, de asemenea, să stabilească sau să explice relația dintre situația de martor sau victimă a fetiței asupra victimizării la maturitate (Fantuzzo).

Teoria socio-genetică Asupra originii biologice naturale a agresivității umane sau socioculturale se impune teoria socio-genetică a agresivității, în favoarea căreia pledează și faptul că echipamentul biologic uman conține nu numai mecanisme ofensive, dar și aparatură defensivă. Astfel, agresiunea este o formă de comportament învățat, care se manifestă cu tărie, ducând adesea la violențe și crime acolo unde sunt încurajate social astfel de comportamente.

Carența afectivă este una din cauzele apariției agresivității; copilul privat de afecțiune prin neglijența mamei, prin dezorganizarea familiei, prin abuzurile parentale, atitudinea hiperautoritară manifestată de unul dintre părinți va deveni un adult frustrat, lipsit de sentimentul de culpă, de responsabilitatea pentru propriile acte, având o orientare predominant antisocială. Consecința socializării negative a individului, datorată lipsei de afecțiune din copilărie o constituie formarea unei personalități deviante, ce gravitează în jurul stării de frustrare.

Alături de agresivitate se întâlnește și indiferența afectivă, sau absența emoțiilor, o altă cauză frecventă a violenței în familie. Violența în familie este cauza carenței afective, iar carența afectivă generează violență în familie.

Teoria biologică consideră că agresivitatea este o caracteristică a tuturor ființelor vii, susținând că violența este ereditară, o condiție pentru supraviețuire, expresia unor forțe impulsive, transmise genetic prin structuri cromozomiale. Aceste structuri au o funcție adaptivă, ce au ca urmări diferențele hormonale dintre bărbați și femei, care duc într-un final la diferența de putere fizică, de musculatură dintre aceștia.Un nivel crescut de testosteron se exprimă prin forța fizică sporită, atât la bărbați cât și la femei. Această teorie este demonstrată și de cercetările lui Hearn în ceea ce privește deținuții care au comis crime (nivel crescut de testosteron) în comparație cu cei care au săvârșit acte minore . Acest lucru este valabil și în cazul celor care au un statut mai ridicat în închisoare, sau la cei care sunt apreciați ca fiind mai duri.

Aceste date pot fi interpretate și dintr-un punct de vedere opus percepției eredității biologice, dacă se adoptă un punct de vedere sistemic, prin care implicarea intensă într-o faptă criminală, luptă sau competiție poate conduce la un nivel crescut de testosteron, care favorizează la rândul lui producerea de forță și energie în obținerea victoriei.

Teoria psihologică privind violența își are originea în concepția psihanalitică. Teoria freudiană localizează cauzele violenței intrapsihic, la nivelul frustrărilor, al copilăriei traumatice, al impulsurilor reprimate, al tulburărilor de personalitate. Pentru psihologii clinicieni, comportamentul agresiv este o expresie a dificultăților de adaptare, ale personalității umane, situate în sfera contextului social și al relațiilor ei interpersonale. În această concepție, victima are și ea o anumită contribuție în atragerea și menținerea violenței, prin dependența de agresor.

Teoria învățării sociale ( Suterland, Bandura și Walters) a fost frecvent folosită de către cercetători pentru explicarea originii violenței . Această teorie spune că tinerii învăță din familie să aprecieze și să utilizeze violența ca legitimă în rezolvarea unor situații.

Bandura susținea că învățarea și întărirea comportamentului violent se face în perioada copilăriei. În teoria subculturii violenței Woflgang argumentează că unele grupuri acceptă și promovează valori ce permit folosirea violenței. Unul dintre argumentele teoriei subculturii violenței este distribuția inegală a violenței la nivelul diferitelor grupuri, în special la nivelul celor din clasa de jos.

Teoria feministă pornește de la ideea că bărbații reprezintă un grup învestit cu putere, a căror dominare asupra femeilor este o construcție istorică și socială, care se reproduce și se menține într-o mare varietate de feluri: manipularea, convingerea, influențarea, forțarea, asocierea, condiționarea. Feminismul consideră patriarhatul ca un sistem de exercitare a autorității masculine în diverse domenii ale vieții publice (economic, politic, religios, familial). „Printre consecințele și formele de manifestare ale patriarhatului se pot enumera: îndoctrinarea de gen prin socializare în funcție sex, privarea fetelor de anumite nivele și forme de educație, judecarea femeilor în funcție de comportamentul sexual, accesul îngrădit la resursele economice, lipsa respectului față de rolul femeilor în societate, lipsirea familiilor de timp liber”.

În concepția feministă, în societățile contemporane din Europa de Est, dar și din Occident, majoritatea oamenilor trăiesc în sisteme de putere patriarhală, acordând privilegii bărbaților. Aceste societăți nu împiedică producerea unor acte de violență și nu asigură suficiente servicii care să ofere asistență victimelor sau să prevină revictimizarea. Această mișcare susține tragerea la răspundere a agresorului, având drept scop îndepărtarea din familie a acestuia. În urma cazurilor în care agresorul nu a putut fi îndepărtat de victime, au apărut noi servicii sociale care țintesc victimele, femeile și copiii, uneori fiind singura alternativă a acestora.

Analizând violența în familie, A. Giddens o plasează sub titlul “fața nevăzută a familiei”. Această expresie a fost cultivată mai ales datorită mișcării feministe, „ce a pus pe tapet mai ales ideea că spațiul familial este departe de a fi unul senin, plin de armonie, ci e impregnat de mari convulsii și nedreptate, cu deosebire la adresa soțiilor și copiilor, și că a proteja această imagine idilică în continuare este o mare inechitate socială. Datorită acestei mișcări feministe, dar și a altor conjuncturi, violența împotriva femeilor a trecut din spațiul nevăzut în transparent”.

II.4. Cadrul legislativ privind violența în relația de cuplu

Violența împotriva femeii în relația de cuplu este un subiect al unor reglementări internaționale. Prezența subiectului „violență domestică” apare pe scara internațională, în anul 1975, când Organizația Națiunilor Unite organizează cea dintâi Conferință Mondială a Femeilor, în Mexico City. Perioada 1975 -1985 este declarată de către Organizația Națiunilor Unite ca fiind deceniul Femeilor.

În această perioadă, sub influența politică pe care tematica propusă o dobândește pe plan internațional, este semnat un document istoric, care marchează toate evoluțiile ulterioare în ceea ce privește abordarea violenței domestice. Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEADAW) este adoptată în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, în anul 1979. Acest document reprezintă baza pentru schimbările ulterioare privind incriminarea diverselor forme de discriminare a femeii, printre care și violența domestică, deși această problemă nu este menționată ca atare în documentul inițial.

Declarația Universală a Drepturilor Omului „afirmă principiul nediscriminării și proclamă că toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și drepturi și că fiecare om poate să se prevaleze de toate drepturile și libertățile fără nici o deosebire de sex. Convenția tinde să lărgească viziunea dată de această declarație, determinând amendarea sa, în anul 1993, pentru includerea unor prevederi specifice privind discriminarea pe criterii de gen”.

Politica dusă de Națiunile Unite a păstrat o neutralitate de gen în exprimare, având întotdeauna în vedere principiul egalității tuturor ființelor umane. Principiul justiției sociale devine un subiect esențial în discutarea și analizarea documentelor internaționale care promovează respectarea drepturilor tuturor indivizilor și oferirea unor șanse egale, indiferent de caracteristicile individuale (vârstă, sex, rasă, clasă, religie). „Statele care au ratificat CEDAW sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru eliminarea discriminării împotriva femeii de către orice alt individ, organizație sau instituție”. Se transferă prin această prevedere responsabilitatea statului și asupra spațiului privat, atunci când nu sunt respectate anumite drepturi ale femeii, iar acest lucru se petrece în spațiul privat.

Atitudinile tradiționale conform cărora femeile sunt considerate că fiind subordonate bărbaților „perpetuează practici larg răspândite, incluzând violență și constrângere, violență domestică și abuz, mariaj forțat, ș.a. Astfel de prejudecăți și practici pot justifica violența pe criterii de gen, ca formă de protecție sau control al femeilor”. „Discriminarea față de femei încalcă principiile egalității în drepturi și respectului demnității umane, ea împiedică participarea femeilor, în aceleași condiții ca bărbatul, la viața publică, socială, economică și culturală din țara lor. Creează obstacole creșterii și bunăstării societății și a familiei și împiedică femeile să-și servească țara și omenirea în deplinătatea posibilităților lor. Violența împotriva femeilor încalcă și împiedică sau anulează exercitarea de către femei a drepturilor și libertăților lor fundamentale”.

Platforma de acțiune de la Beijing conține reglementări precise privitoare la eradicarea violenței împotriva femeii, iar noutatea documentului constă în centrarea sa pe viitor și deci pe prevenire. Dedicând un întreg capitol violenței domestice, platforma de acțiune adoptată și de țara noastră „indică următoarele direcții profilactice:

A: eliminarea inegalității economice dintre bărbat și femeie, pentru reducerea diferențelor de putere în relație și implicit prevenirea violenței;

B: transmiterea și educarea indivizilor cu privire la modalitățile de rezolvare a conflictului pentru evitarea folosirii violenței ca soluție unică;

C: redefinirea rolurilor în familie și societate, și valorizarea rolului femeii prin promovarea sa în poziție de decizie;

D: provocarea reprezentărilor colective cu privire la modele de socializare, și implicarea comunitară în schimbarea mentalităților care promovează o acceptabilitate socio – culturală a violenței domestice”.

Aceste documente internaționale creează un cadru de analiză și intervenție bazat pe drepturile omului și principiul justiției sociale. În anul 1998 a avut loc la nivelul Consiliului Europei o adunare dedicată acestei teme, prilej cu care s-a încercat o abordare integrală a inegalității, referindu-se la cadrul conceptual, metodologic și prezentare de practici corecte.

România a semnat și ratificat numeroase convenții internaționale referitoare la drepturile femeii. Conform articolului 20 din Constituția României, „toate dispozițiile constituționale sunt aplicate și interpretate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului sau cu pactele și tratatele la care România face parte”. România a semnat/ratificat următoarele convenții internaționale care interzic orice formă de abuz al femeilor și copiilor, interzicând de asemenea orice formă de violență domestică:

1. Convenția Internațională privind Interzicerea Traficului cu Femei și Copii, de la 30.09.1921, ratificată de România în 1923.

2. Convenția Internațională pentru Suprimarea Traficului cu Femei Mature de la 11.10.1933, ratificată în 1935 (legea nr. 2/1935).

3. Convenția Națiunilor Unite pentru Suprimarea Traficului cu Persoane, ratificată în 1950 (la 21.05.1950).

4. Convenția din 1979 a Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva legii, ratificată în 1981 (Decretul nr. 342/1981).

5. Convenția Internațională privind Drepturile Copiilor, ratificată în 1990 (legea nr. 18/27.09.1990).

În țara noastră cadrul legislativ în care s-a pus problema violenței în familie a fost Codul Penal dinainte de 2000, care nu menționează ca infracțiune separată violența domestică. Astfel posibilitatea de intervenție a poliției și a instituțiilor abilitatea fost limitată. Singurele interesate de studierea fenomenului în România și chiar în combaterea acestuia au fost organizațiile non-guvernamentale, care primeau finanțări de la diferite organizații internaționale pentru identificarea și rezolvarea acestor probleme.

Legiuitorii români au luat în serios recomandarea organismelor internaționale de apărare a drepturilor femeilor și au inclus în conceptul de violență familială situațiile de încălcare a drepturilor femeii de a-și exercita libertățile fundamentale. Astfel, în anul 2000 a fost adoptată în România Legea nr. 197/2000 care modifica și completa unele dispoziții ale Codului Penal și Codului de Procedură penală, prin care se incriminează pentru prima dată violența domestică. Astfel, în art. 75 alin. 1 litera b se arată că „săvârșirea infracțiunii prin acte de cruzime, prin violențe asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public” este pedepsită. Noile reglementări ale Codului Penal prevedeau pedepse (de obicei pedeapsa se dubla dacă victima era un membru al familiei) pentru cei care săvârșesc astfel de fapte asupra membrilor familiei, precum și posibilitatea aplicării, că măsură de siguranță, a interdicției agresorului să revină în locuința familiei.

Modificarea Codului Penal, cu toate că a fost făcută cu întârziere, a fost binevenită, întrucât fenomenul violenței domestice luase amploare în ultima perioadă, atingând cote din ce în ce mai înalte. Cu toate că aceste modificări ale Codului Penal au reprezentat un prim pas către incriminarea violenței în familie, până la apariția Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie ofițerul de poliție nu era abilitat să intervină „în mod specific în situațiile de violență domestică la efectuarea plângerii de către victimă, a unui membru de familie sau a unei autorități”. Conform noii reglementări legislative sunt prioritare ocrotirea, sprijinirea, dezvoltarea, consolidarea solidarității familiei în contexte armonioase. De asemenea, se impune existența unui personal specializat în domeniul muncii cu victime și agresori, care să aibă studii de asistență socială sau psihologie, care să poată acorda serviciile sociale necesare, consilierea și terapia părților implicate în conflictele intrafamiliale.

Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie stabilește lucruri extrem de importante: de la definiția violenței în familie, până la obligația statului de a lua toate măsurile de prevenire și combatere a acestui fenomen, precum și protecția victimelor. În art. 23. si 24, legea prevede „organizarea adăposturilor pentru victime și posibilitatea izolării agresorilor de victime la solicitarea acestora din urmă”. Femeia victimă are libertate de a decide privind nevoia de ajutor, asupra propriei vieți și totodată de a decide necesitatea de a proteja copiii care asistă la violențele comise între părinți.

Legea 217/2003 este o victorie incontestabilă pentru avangarda care a impus schimbări legislative privind protejarea victimelor violenței. Prin intermediul acestui act normativ a fost înființată și organizată Agenția Națională pentru Protecția Familiei, care să coordoneze la nivel național activitatea de protecție a victimelor violenței în familie și să ofere sprijin și asistență acestora. Detaliile privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei au fost stabilite prin alt act normativ (HG nr.1624/2003). Din păcate această Agenție, subordonată Ministerului Muncii, nu mai funcționează.

În sine normele legislative privind prevenirea și combaterea violenței în familie nu pot însă servi victimele violențelor, decât completate prin crearea, organizarea și funcționarea unor servicii sociale pe întreg teritoriul țării, care să acorde sprijin victimelor violenței în familie și să trateze agresorii.

S-a creat o strategie națională privind prevenirea actelor de violență, protecția victimelor violenței în familie, strategie care este susținută intens de societatea civilă. Toate organizațiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate protecția victimelor violenței în familie au constituit Coaliția Națională Împotriva Violenței în Familie. Semnalele transmise de această structură a societății civile sunt extreme de puternice, de la acțiunile de campanie informativă până la combaterea directă prin sprijinul victimelor acestui sistem.

Ordonanța Guvernului nr. 95/24 decembrie 2003 privind modificarea și completarea Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie accentuează că ,,prevenirea și combaterea violenței în familie fac parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică”(art.1 alin2).

Cu toate că apariția acestor norme legislative este salutară și un prim pas în prevenirea și combaterea violenței domestice, ele nu rezolvă în totalitate problemele cu care se confruntă victimele. În încercarea de a îmbunătății situația victimelor, în anul 2012 apare Legea nr. 25/2012, care vine să modifice și să completeze Legea nr. 217/2003. Această nouă lege conține reglementări referitoare la ordinul de protecție, ordin pe care victima îl poate solicita instanței. Acest ordin de protecție are caracter provizoriu, iar prin intermediul lui se poate acorda evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă agresorul este proprietarul locuinței sau nu. De asemenea, prin intermediul acestui ordin agresorul poate fi obligat: „să păstreze o anumită distanță față de victimă, fata de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori fata de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventează sau le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; încredințarea copiilor minori” sau stabilirea reședinței acestora. Instanța ar putea obliga agresorul să acopere anumite costuri ale victimei (cheltuielile medicale, cheltuielile de judecată, cheltuielile făcute cu evacuarea, cheltuielile generate de adăpostirea și asistența victimei. Agresorul poate fi obligat să urmeze ședințe de consiliere psihologică, psihoterapie, efectuarea unui tratament de dezintoxicare sau altui tip de tratament. Ordinul de protecție poate fi dispus pentru o perioadă de până la șase luni, iar cererea se judecă de urgență, în camera de consiliu, în prezența procurorului.

Pe plan global, succesele de până acum în combaterea violenței de gen sunt semnificative, legile internaționale, dar și cele din România sunt din ce în ce mai complete, iar serviciile destinate combaterii fenomenului din ce în ce mai eficiente. Nu trebuie neglijați nici profesioniștii implicați care dau dovadă de responsabilitate și profesionalism în relaționarea cu victimele. Datele recente, după mai multe decenii de campanii împotriva violenței de gen, continuă să arate că ea este încă un fapt de viață cotidian. Tocmai de aceea tematica violenței îndreptată împotriva persoanelor vulnerabile continuă să fie actuală, iar combaterea ei trebuie să fie un obiectiv al societății civile din toate țările. Ea va trebui să se păstreze încă multă vreme pe agenda forurilor politice, educaționale, de protecție socială a sănătății populației, acțiuni care să tindă la schimbarea atitudinilor culturale față de problematica violenței și a relației sale cu inegalitățile de gen.

CAPITOLUL III

ASISTENȚA ȘI REINTEGRAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN RELAȚIA DE CUPLU

III.1. Intervenția în cazurile de violență în relația de cuplu

Conform Legii nr. 25/2012, care modifică și completează Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie funcționează cinci tipuri de unități, respectiv:

 Centre de primire în regim de urgență. Acest tip de centre sunt unități de asistență socială, care au locație secretă. Primirea în adăpost se face în caz de urgență, cu consimțământul victimei și la cererea acesteia. Aici victimele beneficiază de găzduire (între 7-60 zile), protecție, diverse servicii de asistență socială, asistență medicală, consiliere psihologică și juridică. Victimelor li se asigură confidențialitatea cu privire la datele de identificare, dar și la locația adăpostului, atât din partea specialiștilor care deservesc centrul respectiv, cât și din partea altor specialiști cu care intră în contact.

 Centre de recuperare pentru victimele violenței în familie. Centrele de recuperare sunt unități de asistență socială, cu locație secretă, primirea în centru fiind făcută numai la cererea victimei și cu acordul ei, după ce va fi evaluată situația acesteia. Serviciile oferite în cadrul centrelor de recuperare sunt: găzduire pentru o perioadă de maxim 90 de zile cu posibilitatea prelungirii la 180 de zile în situații excepționale, protecție, consiliere juridică și psihologică, consiliere socială și sprijin familial, reintegrare socială și profesională, asistență medicală și îngrijire. Se asigură confidențialitatea locației, a datelor de identificare ale victimelor și serviciilor oferite.

 Centre de asistență destinate agresorilor. Centrele de asistență a agresorilor „sunt unități de asistență socială care asigură în regim rezidențial sau semirezidențial reabilitarea și reinserția socială a agresorilor familiali, măsuri educative, precum și consiliere și mediere familială. Servicii minime oferite în cadrul unui centru pentru agresori: consiliere psihologică; consiliere juridică; medierea conflictului; tratamente psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare și dezintoxicare (acordate în spitalele sau unitățile sanitare cu care s-a încheiat convenția de colaborare); informare și orientare”. Un astfel de centru de asistență are o echipă, formată din psihologi, asistenți sociali și un consilier juridic, care le oferă persoanelor care își agresează familiile consiliere. Echipa multidisciplinară a Centrului pentru agresori va furniza următoarele tipuri de servicii specializate:

– consiliere psihologică: prin aceasta se încearcă scăderea tensiunilor conflictuale, depășirea barierelor emoționale și a problemelor pe care acestea le generează. Scopul este depășirea dificultăților emoționale și relaționale, susținerea în situații critice, găsirea unor soluții în situații problematice, obiectivul central reprezentându-l o mai bună adaptare la situațiile conflictuale. Terapiile care se adresează agresorului vizează atât familia ca atare, beneficiarul în mediul său familial, cât și relațiile intrafamiliale propriu-zise. Consilierea va fi oferită prin servicii de consiliere și mediere.

– consiliere juridică: presupune informarea permanentă și eficientă a agresorilor asupra consecințelor de ordin juridic ce decurg din acțiunile lor;

– consiliere socială: vizează aflarea situației în ansamblu a familiei persoanei agresive, având ca instrument principal de lucru ancheta socială. Consilierea va fi oferită de către asistentul social;

– consiliere și mediere a conflictului pentru părțile implicate (victima și agresorul) în vederea depășirii situațiilor de risc în ceea ce privește apariția conflictelor;

– tratamente psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare sau de dezintoxicare care vizează facilitarea accesului la tratamente specializate;

– servicii de informare și orientare.

 Centre pentru prevenirea și combaterea violenței în familie sunt unități de asistență socială în regim de zi, iar serviciile minime oferite aici sunt: consiliere psihologică; informare și orientare; consiliere juridică.

 Centre de informare și sensibilizare a populației sunt unități de asistență socială care oferă servicii precum: informare și educare; linie telefonică de urgență.

Serviciile de asistare și recuperare a victimelor violenței domestice sunt puține ca număr și în general oferite de organizațiile neguvernamentale. Resursele financiare și umane de care dispun acestea sunt insuficiente, ceea ce face ca serviciile oferite să nu fie de o calitate deosebită. Pe de altă parte acoperirea în mediul rural cu servicii este deficitară, cu toate că din mediul rural provin o mare parte dintre victime.

III.2. Managementul de caz în asistarea victimelor violenței în relația de cuplu

Managementul de caz are ca principal scop îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor de servicii sociale și medicale, prin oferirea unor servicii profesioniste de îngrijire, educație, protecție, consiliere și sprijin. Pentru a întocmi planul individualizat de intervenție, managerul de caz implică beneficiarul în toate etapele intervenției. „White descrie șase pași în desfășurarea managementului de caz:

identificarea și recrutarea cazurilor

evaluarea situației inițiale

planificarea serviciilor de asistență

coordonarea

urmărirea cazului după intervenție

reevaluarea cazului”.

Pornind de la modele clasice, pot fi surprinse următoarele etape ale managementului de caz:

Cererea de ajutor – este realizată de client sau în numele clientului, prin referire de către o altă agenție sau instituție care oferă servicii complementare.

Admiterea – se face de către instituția/organizația care oferă servicii în urma identificării problemei și a situației clientului și a verificării modului în care instituția poate răspunde nevoilor acestuia. În această etapă, clientul primește informații despre serviciile instituției către care a fost deferit, despre regulile stabilite în cadrul serviciului social respectiv,în vederea construirii așteptărilor adaptate posibilităților individuale și ale instituției.

Evaluarea inițială a situației clientului, potențial beneficiar al unor servicii oferite de instituție, urmărește să culeagă informații de la client privind situația sa particulară. În această etapă se culeg informații atât de la client, cât și de al familia acestuia, realizându-se o evaluarea complexă.

Stabilirea obiectivelor se face împreună cu clientul și se realizează adaptat la nevoile și resursele disponibile. Se stabilesc obiective atât pe termen scurt, cât și pe termen lung care vizează implementarea – procesul de realizare, dar și impactul – rezultatele așteptate ce măsoară modificările intervenite în situația clientului.

Planificarea intervenției consta în stabilirea, împreună cu beneficiarul, a unor obiective pentru rezolvarea problemelor cu care acesta se confruntă și operaționalizarea lor în activități. Succesul intervenției prin managementul de caz este observabil și măsurabil deorece obiectivele stabilite pentru realizarea schimbării situației clientului îndeplinesc condițiile SMART: sunt specifice, măsurabile, abordabile, realiste și încadrabile în timp.

Identificarea resurselor este etapa de inventariere a resurselor beneficiarului și a celor din mediu pe care le poate folosi în beneficiul său, conform planului personalizat de asistență.

Consilierea și terapia urmăresc oferirea suportului pentru identificarea problemelor, elaborarea unui evantai de soluții și sprijinirea beneficiarului în alegerea celei mai convenabile soluții.

Coordonare interinstituțională urmărește obținerea unor informații relevante despre resursele clientului și ale mediului său din cadrul rețelei de servicii sociale. Modalitatea de obținere a acestor informații poate fi diferită: convorbiri telefonice, întâlniri, rețeaua informală, documentarea și dezvoltarea de noi resurse.

Conectarea clienților la alte resurse este situația în care beneficiarii unor servicii sociale pot fi sprijiniți în obținerea unor resurse complementare serviciilor primite de la alte organizații. Din acest punct de vedere, Rothman afirmă ca este o practică destul de des întâlnita și numește managerul de caz „însoțitorul de călătorie” al clientului.

Monitorizarea este procesul de verificare permanentă a indicatorilor stabiliți în cadrul planului de intervenție, pentru a putea sesiza evoluția cazului. Acest lucru poate folosi la schimbarea intervenției și a tipului de lucru la caz, dacă nu se observă o schimbare în bine a situației clientului, la îmbunătățirea calității serviciilor și a impactului pe care-l au ele.

Reevaluarea situației clientului se face periodic, în funcție de indicatorii luați ca reper la debutul intervenției de caz.

CAPITOLUL IV.

CERCETARE

1. Stabilirea temei: Violența în relația de cuplu

2. Justificarea temei:

Violența în relația de cuplu reprezintă o problemă care afectează toate țările lumii, indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor societății. Ea este întâlnită în toate mediile sociale și afectează un număr mare de persoane, diferite ca stare materială, rasă, poziție socială.

Violența în mediul familial afectează dramatic și generațiile viitoare. De obicei, copiii sunt și ei abuzați alături de mamele lor, ceea ce îi predispune să repete acest tipar nu doar în propriile familii ci și în societate în ansamblu, creând un cerc vicios. Așadar, tolerarea violenței împotriva femeilor la nivelul familiei influențează societatea în general. Societatea progresează, dar, paradoxal, violența îmbracă noi forme, cuprinzând femei de la cea mai fragedă vârstă și până la doamnele cu o vârstă mai înaintată, distrugând valori morale, tradiții seculare și întâmpinând o barieră atât din partea societății, cât și a organelor jurisdicționale.

3. Universul cercetării

Populația țintă a cercetării este reprezentată de femeile ce au fost victime ale violenței în relația de cuplu, asistate în cadrul Așezământului Social pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie ”Justinian Marina” din București.

4.Obiectivele cercetării

Cauzele care conduc la violență în relația de cuplu, pentru a eficientiza prevenirea fenomenului;

Identificarea nevoilor de asistență a victimelor și de dezvoltare a serviciilor pentru asistarea familiilor care manifestă comportamente violente.

5. Ipotezele cercetării

Dacă într-un cuplu unul sau ambii parteneri sunt consumatori de alcool, atunci crește riscul apariției violenței;

Dacă modelul parental oferit de tată este unul bazat pe violență, atunci riscul ca și viitorul adult să devină violent este mai mare;

Cu cât nivelul de trai într-un cuplu este mai scăzut, cu atât riscurile apariției violenței în relația de cuplu sunt mai mari;

Cu cât nivelul educațional al partenerilor este mai redus, cu atât riscurile apariției violenței în relația de cuplu sunt mai mari.

6. Documentarea

În scopul documentării am discutat cu femei victime ale violenței în relația de cuplu, asistate în cadrul unui centru de recuperare destinat victimelor violenței în familie (Așezământului Social pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie ”Justinian Marina”), aparținând Asociației „Diaconia” din București. De asemenea, am consultat rapoarte psiho-sociale cu privire la situația victimelor asistate în cadrul Așezământului.

7. Definirea conceptelor

Violența: ,,utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială în scopul impunerii voinței lor asupra altora” (Zamfir, Vlăsceanu, ,,Dicționar de sociologie”, Ed. Babel, București, 1998).

Violența domestică: ,,ansamblul conflictelor din grupul marital care au ca efect maltratarea partenerului… orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial” (Rădulescu, S.M., ,,Sociologia Violenței (Intra)familiale, Ed. Lumina Lex, București, 2001).

Violul marital: ,,Se referă la orice act sexual obținut prin forță, în cadrul relației de cuplu dintre soț și soție. a) folosirea constrângerii și a forței fizice, b) inițierea unui contact sexual împotriva dorinței soției/soțului, c) obținerea consimțământului prin amenințare directă sau indirectă”. (Luana Miruna Pop (coord), ,,Dicționar de politici sociale”, Ed. Expert, București 2002, pag 812)

Educație: ,,ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale și fizice ale oamenilor” (Șchiopu, Ursula (coord.), ,,Dicționar de psihologie”, Ed. Babel, București, 1997).

Consumul de alcool: ,,prin consum se înțelege folosirea unui bun, alcool pentru satisfacerea nevoilor personale” (Șchiopul, Ursula (coord.), ,,Dicționar de psihologie”, Ed.Babel, București, 1997).

Nivel de trai: ,,gradul de satisfacere a necesităților umane specifice unei colectivități, grup social, localități sau persoane” (Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr (coord.), ,,Dicționar de sociologie”, Ed. Babel, București, 1998).

7. Operaționalizarea conceptelor

DIMENSIUNI ȘI INDICATORI

9. Metode și tehnici de cercetare – Studiul de caz

Studiul de caz este o metodă calitativă de cercetare care își ia ca subiect unul sau mai multe cazuri selectate dintr-o unitate socială, de la indivizi până la comunități sau organizații și le studiază printr-o serie de tehnici. ,,Studiul de caz este o tehnică specială a culegerii, a punerii în formă și a prelucrării informației la un sistem social cuprinzând propriile sale dinamici” (Alex, Mucchielli, ,,Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale”, Ed. Polirom, Iași, 2002, pag 407).

Interviul reprezintă „tehnica de obținere, prin intermediul întrebărilor și a răspunsurilor, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socio-umane” (Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice – Metode cantitative și calitative, ediția a II –a, Editura Economică, București, 2004, pag. 297)

În ghidul de interviu am folosit întrebări referitoare la: date de identificare, număr de copii, date relevante din familia de origine, date relevante din timpul căsătoriei, serviciile de care a beneficiat.

STUDII DE CAZ:

CAZUL 1

Date de identificare ale persoanei:

Nume : R.S

Vârstă: 38 ani

Sexul: feminin

Studii: 10 clase

Ocupație : casnică

Stare civilă: căsătorită

Copii: două fiice (12 ani și 10 ani) rezultate din căsătoria anterioară

un băiat de 2 ani și o fetiță de 1 an rezultate în urma actualei relații de concubinaj

Descrierea familiei

RS. are doua fiice R.D. și R.C. în vârstă de 12 și respectiv 10 ani și locuiesc împreună concubinul mamei într-un imobil compus din 3 camere, situat la periferia orașului București. Cele două fetițe sunt rezultate în urma căsătoriei d-nei R.S. cu dl R.V., căsătorie care a avut loc în anul 1996. În urma unui accident de muncă, la aproximativ un an de la nașterea celui de-al doilea copil, R.V. a decedat, copiii rămânând astfel în grija mamei.

R.S. este în vârstă de 38 ani, absolventă a 10 clase, provine dintr-o familie modestă, cu un nivel material scăzut, dar, în același timp, cu un climat familial favorabil, părinții crescând-o în spiritul respectului față de oameni și a fricii față de Dumnezeu. Întrucât aceștia nu aveau posibilități financiare, a fost nevoită să întrerupă școala și să muncească pentru a asigura familiei un trai decent de viață. La vârsta de 24 ani l-a cunoscut pe R.V., cu care s-a căsătorit și a întemeiat o familie, cele două fetițe semnificând rațiunea lor de a trăi. După decesul soțului, fiind unica întreținătoare a celor două fetițe, R.S. a fost nevoită să lucreze chiar și la sfârșit de săptămână, ca vânzătoare la un magazin de încălțăminte, obținând un salariu de 1500 lei. Deoarece programul de lucru încărcat nu îi permitea să se ocupe îndeaproape de educația fetițelor, lăsându-le nesupravegheate câteva ore din timpul zilei, aceasta a solicitat sprijinul unei instituții de asistență socială, pentru a le înscrie la un centru de zi, unde acestea beneficiau de o masă caldă pe zi și de sprijin în vederea efectuării temelor, împreună cu personal didactic calificat.

La 3 ani după decesul soțului, R.S. a cunoscut un bărbat, A.E., în vârstă de 40 ani, absolvent a 10 clase, angajat fără carte de muncă, în domeniul construcțiilor. Acesta provine dintr-o familie dezorganizată, cu un climat familial ostil și tensionat, părinții abuzându-l fizic și emoțional. La vârsta de 6 ani, A.E. a fost abandonat de către părinți și instituționalizat, timp de 7 ani, într-un centru de plasament din București, apoi dat în plasament la un asistent maternal profesionist, pentru o perioadă de 4 ani.

Crezând că viitorul fetițelor sale va căpăta un contur mai luminos, R.S. a fost de acord ca A.E. să se mute împreună cu aceasta, după numai câteva luni rămânând însărcinată. Din relația de uniune consensuală a celor doi au rezultat doi copii ( un băiat, A.F, în vârstă de 2 ani și o fată, A.I., în vârstă de 1 an). În primii patru ani de relație lucrurile au decurs relativ normal, R.S. se ocupa de creșterea celor patru copii iar A.E., pentru a asigura familiei o situație materială cât mai bună, a obținut un al doilea job cu normă redusă, ca agent de pază la o firmă.

Factorii de risc ce facilitează manifestarea violenței în familie

Treptat relațiile dintre cei doi parteneri au început să se deterioreze, concubinul a început, pe fondul stresului profesional, să consume alcool, cu o frecvență din ce în ce mai mare, să vină târziu și în stare de ebrietate acasă iar, uneori, aflat sub influența băuturilor alcoolice, manifesta comportamente violente față de concubină și copii. Conflictele dintre cei doi se declanșau, în mare parte, ca urmare a disputelor asupra copiilor, asupra diferențierilor pe care A.E. le făcea între copiii săi naturali și copiii lui R.S., asupra chestiunilor legate de administrarea bugetului familial, insuficiența veniturilor etc.

Impactul violenței asupra victimelor – Frecventele agresiuni verbale și fizice manifestate de concubin împotriva partenerei sale de cuplu și a celor patru copii, au condus la apariția unor comportamente dezadaptative la școală a fetițelor lui R.S., scăderea performanțelor școlare a acestora și o comunicare defectuoasă între membrii familiei. De asemenea, imaginea de sine a femeii a fost afectată într-o mare măsură, aceasta simțindu-se culpabilă și inutilă, incapabilă să rupă relația cu agresorul ca urmare a dependenței financiare față de acesta, a prezenței copiilor și a resurselor limitate de creștere a acestora.

Intervenția

Cazul a fost sesizat de către învățătoarea fetiței R.C, înscrisă în clasa a IV a, care a adus la cunoștință situația sa școlară și faptul că a observat anumite echimoze și semne de agresiune pe corpul acesteia.

S-a intervenit de urgență, apelând, în primul rând la sprijinul unor medici specialiști, în vederea efectuării unor investigații medicale asupra mamei și copiilor. Mama a fost găzduită împreună cu cei patru copii în Așezământul Social pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie „Justinian Marina”.

Tipurile de măsuri și intervenții:

▪ includerea mamei și copiilor într-un program de consiliere psihologică;

▪ asistare în vederea înscrierii copiilor la creșă/ centru de zi;

▪ sprijin în vederea identificării unei soluții temporare pentru a locui împreună cu copiii (d-nei R.S. îi era teamă să se întoarcă în apartament, din cauza agresorului);

▪ colaborare cu organele abilitate pentru a proteja victima de agresor;

▪ asistare în vederea obținerii unui loc de muncă pentru I.D. și în vederea înscrierii copiilor la creșă, respectiv școală și centru de zi

Concluzii

Consulul de alcool si o situație materială precară, au dus la apariția violenței în cadrul familiei, violență care s-a intensificat în timp, manifestându-se nu numai asupra concubinei, dar și asupra copiilor. Partenerul agresor provine dintr-o familie unde a suferit din cauza comportamentelor violente din partea propriilor părinți, ceea ce a sporit riscul ca acesta să dezvolte un comportament agresiv;

CAZUL 2

Date de identificare ale persoanei

Nume : A.A.

Vârstă: 30 ani

Sexul: feminin

Studii: 12 clase

Ocupație : vânzător

Stare civilă: căsătorită

Copii: 2 copii ( o fată de 6 ani și un băiat de 4 ani)

Descrierea familiei

Când se gândește la copilăria sa, A.A. își amintește de tatăl său care se enerva foarte repede agresându-și verbal și fizic copiii si soția. Nu poate uita când mama ei ascundea sub pernă o bucată de pâine sau un măr pe care le dădea copiilor atunci când li se făcea foame noaptea. A.A spune cu lacrimi în ochi că ei și fratelui ei le era teamă de tatăl lor astfel încât atunci când auzeau cheia în ușă tremurau de frică. Știau că dacă a băut vor avea iar o seară de groază. Așa că învățaseră lecția: preferau să se culce fără să mai mănânce. Mama lor avea grijă să le pună ceva sub pernă știind că o să li se facă foame. Tot ce gătea mama lor ajungea pe jos pentru că tatăl ei obișnuia să spargă farfurii și să verse mâncarea spunându-i că nu e bună. Mediul traumatizant în care a trăit și-a pus amprenta asupra dezvoltării personalității sale. A.A. atunci când a fost copil a fost timidă și interiorizată având tendința de a se izola față de ceilalți copii. Mama lui A.A. a divorțat și a luat copiii cu ea. A.A. pe lângă școală s-a angajat pentru a –și ajuta mama.

La vârsta de 20 de ani A.A. se căsătorește cu A.C., însă la scurt timp au apărut problemele legate de violența domestică.

Factorii de risc ce facilitează manifestarea violenței în familie

D-na AA și domnul A.C. au întâmpinat greutăți materiale în timpul căsătoriei, fapt ce a generat discuții aprinse în familie. A.C. consuma băuturi alcoolice, motivând că este stresat de situația în care se află. Din momentul în care soția a rămas însărcinată a doua oară, el a devenit foarte agresiv lovind-o frecvent pe A.A. Violența se manifesta atât fizic, verbal cât și psihologic.

Solicitarea victimei în vederea protecției sociale

Pentru că nu a mai rezistat să locuiască alături de AC, A.A se adresează unui adăpost pentru victimele violenței domestice. În adăpost i s-au oferit serviciile necesare depășirii situației de dificultate. A.C a reușit să ia legătura cu A.A., iar aceasta impresionată de cuvintele și gesturile lui A.C. renunță să mai stea în adăpost și se întoarce acasă. După o perioadă scurtă de acalmie, A.C. își reia comportamentul agresiv, astfel că A.A. ajunge din nou în adăpostul pentru protecția victimelor.

Intervenții

În cadrul Așezământului Social pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie d-na A.A. și copiii săi au primit:

consiliere psihologică;

consiliere juridică și sprijin în vederea intentării acțiunii de divorț;

găzduire și protecție

servicii de asistență socială (sprijin pentru obținerea certificatului medico-legal constatator al agresiunii, sprijin în identificarea unei locuințe cu chirie).

servicii de asistență medicală.

copii sunt înscriși în centrul de zi, astfel încât în timpul pe care mama și-l petrece la locul de muncă să fie supravegheați de personal specializat.

Concluzii

A.A. a asistat în familia sa de origine la numeroase scene de violență, astfel încât ceea ce a cunoscut în timpul căsătoriei a determinat-o să rupă acest conflict relațional. Lipsurile materiale reprezintă o cauza a violenței domestice, alături de consumul de alcool, fapt relevat de acest caz.

CAZUL 3

Date de identificare a persoanei

Nume: G.M.

Vârsta: 38 de ani

Sex: Feminin

Studii: Medii

Ocupația: Vânzător

Starea civilă: Căsătorită

Copii: 2 copiii (5 și 8 ani)

Descrierea familiei

D-na G.M. provine dintr-o familie monoparentala, fiind crescută numai de mamă. În urma decesului tatălui, familia s-a confruntat cu mari dificultăți financiare. Cu toate că avea în îngrijire trei copii (două fete și un băiat) mama s-a ocupat de creșterea și educația lor, astfel încât toți au în prezent studii medii și un loc de muncă. În familia de origine nu a asistat la scene de violență.

Doamna G.M. s-a căsătorit la vârsta de 21 de ani cu G.I, relație din care au rezultat 2 copii minori (5 și 8 ani). Înainte de a se cere protecție locuia într-o localitate din apropierea Bucureștiului, în județul Ilfov. Lucrează în București și făcea zilnic naveta pentru a se deplasa la serviciu.

Factorii de risc ce facilitează manifestarea violenței în familie

Relația celor doi soți durează de 17 ani, iar agresiunile asupra soției au început încă din primul an de căsnicie. În decursul acestor ani victima a mai plecat perioade mai lungi de acasă, dar soțul a căutat-o și i-a promis că agresiunile nu se vor mai repeta, dar lucrurile nu se schimbau decât până la primul contact cu alcoolul. Victima a intentat o dată acțiune de divorț, dar a renunțat la ea în urma rugăminților soțului și pentru dorința de a avea tatăl aproape de copii.

În ultima perioada, anterior prezentării sale la Așezământul Social pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie, victima era supusă zilnic violențelor verbale, soțul aducându-i injurii permanent și amenințând-o cu bătaia și chiar cu moartea. Agresiunile fizice se repetau cu o frecvență de una – două ori pe săptămână. D-na G.M. era supusă și violențelor psihologice, nefiind lăsată să țină legătura cu nici un membru al familiei de origine, dar și unei violențe economice, soțul neparticipând material la asigurarea necesităților de hrană sau îngrijire ale copiilor, în timp ce banii câștigați de soție erau administrați de el.

Solicitarea victimei în vederea protecției sociale

S-a prezentat la Așezământul pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie, reclamând repetatele agresiuni pe care le suferea din partea soțului. Doamna G.M. a povestit specialiștilor din Centru ultimul incident care a determinat-o să părăsească domiciliul și să ceară ajutor. Soțul venise acasă într-o avansată stare de ebrietate și în urma unor discuții minore a început să o lovească cu pumnii și picioarele. La strigătul de ajutor nu au răspuns decât copiii, care au încercat fără succes să o scape din mâinile tatălui agresiv. Enervat de reacția copiilor, soțul a devenit și mai violent, a luat un cuțit cu care și-a amenințat soția cu moartea. D-na G.M. a reușit să se ascundă de furia soțului sub plapumă, iar el în excesul de furie, lovind cu cuțitul a tăiat plapuma în bucăți. In cele din urmă, soțul nu a reușit decât să-i taie cu cuțitul părul. Cu ultimele puteri, femeia a reușit să fugă din curte și să se ascundă la niște vecini.

În tot acest timp copiii au fost prezenți permanent în focarul de violență asistând la multe dintre ocaziile în care au avut loc abuzuri asupra mamei lor, de cele mai multe ori fiind loviți și ei.

Când s-a prezentat la Așezământ victima se afla în stare gravă de anxietate, cu un tremur permanent în tot corpul, plângând speriată. Ea a părăsit domiciliul în momentul agresiunii, copiii rămânând cu tatăl agresiv.

Intervenții

Victimei i-a fost întocmit un dosar pentru a fi luată în evidență și a beneficia de serviciile oferite. În primă instanță a fost consiliată de psihologul adăpostului, pentru a ameliora starea în care se afla. Următorul pas a fost îndrumarea către Institutul de Medicină Legală, însoțită de asistentul social, pentru a obține un certificat medical constatator al vătămărilor corporale pe care le avea în urma agresiunii. Pentru că victima era hotărâtă ca de această dată să intenteze acțiune de divorț, ea a beneficiat de consiliere juridică pentru a demara procedura, fiind totodată îndrumată către organele de poliție, în scopul depunerii plângerii împotriva soțului agresor.

A fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu privire la agresiunile la care au fost supuși minorii, iar cu sprijinul specialiștilor de aici minorii au fost recuperați din locuința tatălui agresiv și locuiesc temporar în adăpost împreună cu mama lor.

A fost începută procedura de divorț, tatăl primind dreptul de a-și vizita copiii, la sfârșitul săptămânii, dar numai în prezența unor persoane din cadrul așezământului și într-un loc stabilit de aceștia, pentru a nu expune copiii nici unui pericol.

Concluzii

În acest caz violența asupra copiilor și a soției a fost datorată consumului excesiv și repetat de alcool. Un aspect de mare gravitate îl reprezintă focarul de violență pentru copiii minori. Consecințele violenței la care aceștia sunt supuși pot fi deosebit de grave, mediul ostil în care sunt crescuți având efecte negative în dezvoltarea lor ca personalitate.

Se pare că femeile cu mulți copii sunt mai expuse violenței conjugale decât cele fără copii. Prezența unui număr mare de copii are ca și consecință creșterea cheltuielilor, deci și a neajunsurilor și a situațiilor conflictuale datorate acestora. Pe lângă acestea sărăcia, frustrarea bărbatului legată de faptul că nu se ridică la înălțimea așteptărilor, în sensul de a reuși să asigure un trai decent familiei, sunt circumstanțe care se constituie în factori agravanți ai violenței domestice.

CAZUL 4

Date de identificare ale persoanei:

Nume : I.D.

Vârstă: 35 ani

Sexul: feminin

Studii: 10 clase

Ocupație : casnică

Stare civilă: uniune consensuală

Copii: o fetiță de 10 ani și 4 copii ai concubinului

Descrierea familiei

I.D. provine dintr-o familie de oameni simpli, cu un statut social scăzut, însă nu a crescut într-un mediu violent și nici nu a suportat vreodată violențe în copilărie. La vârsta de 25 ani l-a cunoscut pe M.S. cu care a întreținut o relație de uniune consensuală, timp de 7 ani din relația acestora rezultând o fetiță – M.C., în vârstă de 10 ani, elevă în clasa a IV a. Nașterea fetiței a declanșat în familie apariția unui climat nefavorabil, caracterizat prin nenumărate conflicte și tensiuni între părinți, conflicte ce se datorau, în mare parte, faptului că M.S. și-ar fi dorit ca I.D. să fi născut un băiat. Atitudinea ostilă a concubinului devenea din ce în ce mai evidentă, fapt ce a condus la scăderea randamentului fetiței la școală și la separarea părinților. După mai multe relații extraconjugale, tatăl copilului – M.S. a părăsit domiciliul conjugal, fetița rămânând astfel în grija mamei –I.D. și a bunicii materne – I.F., în vârstă de 65 ani. După plecarea tatălui, climatul familial a încetat să mai fie ostil, copilul a început să obțină rezultate bune la învățătură, mama ocupându-se îndeaproape de creșterea și educația sa.

Familia locuia într-un apartament cu trei camere, proprietatea bunicii materne; condițiile de locuit sunt satisfăcătoare, camerele sunt modest mobilate dar întreținute corespunzător din punct de vedere igienico-sanitar. Întrucât venitul familiei se constituia numai din pensia bunicii materne, în valoare de 550 lei și alocația de stat a fetiței, în valoare de 42 lei, I.D. a fost nevoită să lucreze chiar și la sfârșit de săptămână, ca vânzătoare la un magazin de încălțăminte, obținând un salariu de 1200 lei. Programul încărcat al mamei a determinat-o pe aceasta să solicite ajutorul bunicii materne, pentru a se ocupa de copil, cât timp se afla la serviciu.

După un an de la plecarea lui M.S., I.D. l-a cunoscut pe L.R., un coleg de serviciu, cu care a început să întrețină o relație de uniune consensuală. L.R. este în vârstă de 42 ani, absolvent a 8 clase, angajat cu carte de muncă ca paznic la o școală, realizând venituri de aprox. 800-1000 lei. Provine dintr-o familie dezorganizată, cu tată alcoolic care a fost condamnat în perioada când acesta avea 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. A mai fost căsătorit, în urma decesului soției, rămânând cu 4 copii în întreținere (3 băieți: L.A – 8 ani, L.T – 6 ani, L.C. – 3 ani și o fată: L.V. – 1 an și 6 luni). Deoarece nu dispunea de un spațiu adecvat de locuit, la un an de relație, cei doi parteneri au hotărât de comun acord să locuiască împreună în apartament, bunica maternă fiind nevoită să se întoarcă la domiciliul său din județul C.

Factorii de risc ce facilitează manifestarea violenței în familie

Curând după ce L.R. s-a mutat în apartament, relațiile dintre cei doi parteneri de cuplu au devenit din ce în ce mai formale, au început să apară dispute asupra copiilor și a manierei diferite de educație a acestora cu privire la copii, asupra veniturilor reduse din familie, venituri ce nu reușeau să acopere decât o mică parte din necesități (singurul venit în familie, în afara alocațiilor de stat ale copiilor, era reprezentat de salariul lui L.R., I.D. fiind nevoită să renunțe la serviciu pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea copiilor). Astfel, L.R a început, în funcție de dispoziția sa, să-i reproșeze partenerei anumite lucruri legate de copii și gospodărie, fapt ce a condus la manifestarea de către acesta a unor comportamente violente față de I.D, cei cinci copii asistând, cu groază, la scenele de violență ce se petreceau, din ce în ce mai des între cei doi parteneri.

Solicitarea victimei în vederea protecției sociale

Nemaisuportând atacurile și violența manifestate de către concubin și dorind cu orice preț să-și apere copiii, I.D. a hotărât să apeleze la serviciile de asistență socială în vederea protejării împreună cu cei cinci copii; totodată a solicitat sprijinul organelor de poliție, în acest sens depunând plângere împotriva concubinului. Împreună cu cei cinci copii, I.D. a fost condusă de către doi agenți de poliție la sediul Adăpostul pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie „Justinian Marina”, unde li s-au oferit găzduire temporară și includerea într-un program de consiliere psihologică.

Intervenția

I.D. a fost sprijinită de către reprezentanții centrului în vederea efectuării unei expertize medico-legale în cadrul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici și a eliberării unui certificat medico-legal care să ateste natura echimozelor prezente. Pe parcursul găzduirii în centru a d-nei I.D. s-a încercat contactarea concubinului acesteia, însă demersurile în acest sens au eșuat, L.R. fiind de negăsit.

Tipurile de măsuri și intervenții:

▪ includerea mamei și copiilor într-un program de consiliere psihologică;

▪ consiliere juridică și asistare în vederea încredințării d-nei I.D. a copiilor rezultați din prima căsătorie a lui L.R.;

▪ asistare în vederea înscrierii copiilor la creșă/ centru de zi;

▪ sprijin în vederea identificării unei soluții temporare pentru a locui împreună cu copiii (d-nei R.S. îi era teamă să se întoarcă în apartament, din cauza agresorului);

▪ colaborare cu organele abilitate pentru a proteja victima de agresor;

▪ asistare în vederea obținerii unui loc de muncă pentru I.D. și în vederea înscrierii copiilor la creșă, respectiv școală și centru de zi.

Concluzii

Prezența unui număr mare de copii în familie, disputele legate de educația acestora, veniturile insuficiente ale familiei au condus la apariția unor tensiuni și conflicte între partenerii de cuplu, fapt ce a generat în manifestarea unor comportamente violente ale concubinului față de parteneră. Practica ne arată faptul că intervenția în astfel de cazuri este cu mult mai eficientă și benefică pentru familie, dacă victimele raportează cât mai rapid manifestarea violenței în familie.

CAZUL 5.

Date de identificare ale persoanei:

Nume : E.C.

Vârstă: 24 ani

Sexul: feminin

Studii: 12 clase

Ocupație : confecționer

Stare civilă: căsătorită

Copii: un băiat de 4 ani

Descrierea familiei

E.C. provine dintr-o familie în care violența era prezentă, ea însăși fiind victimă indirectă a agresiunilor repetate ale tatălui său. Este cel de al doilea copil al familiei, având o soră mai mare și un frate mai mic. Ambii frați sunt în prezent căsătoriți și au propriii copii. Relațiile cu sora ei sunt destul de distante, comunică destul de rar, în schimb se simte mai apropiată de fratele cel mic.

Factori ce favorizează apariția violenței în familie

E.C. este căsătorită cu M.C. de 6 ani. Împreună au un băiețel de 4 ani. Relația dintre E. și M. a mers bine la început. Totul s-a destrămat atunci când s-a născut copilul. Bărbatul a început să consume frecvent alcool și să-și supună soția și copilul unor scene de violență din ce în ce mai intense.

Informațiile despre actele de violență ce au loc în această familie au fost primite de la o vecină a cuplului, care a adus la cunoștință cazul apelând la liniile telefonice destinate semnalării cazurilor de violență în familie. Evaluarea cazului s-a făcut începând de la intervievarea persoanei de la care s-a primit apelul telefonic, până la persoanele în cauză. Au fost culese informații legate de cauzele agresiunii, s-a determinat validitatea sesizării și riscul de a se repeta agresiunea.

E.C. povestește că soțul ei devine violent numai atunci când bea, iar când aburii alcoolului dispar, nu-și amintește de agresiunile la care își supune familia. Nu numai E.C. este supusă agresiunilor soțului, ci și micuțul A.C., în vârstă de 4 ani. Agresiunile sunt fie de natură verbală, fie fizică și sunt adresate atât soției, cât și copilului. Dimineața, când M.C. nu este sub influența alcoolului, nu își amintește ce a făcut în seara precedentă, astfel încât nu se consideră vinovat.

Din discuțiile cu educatoarea copilului reiese că A. a devenit un copil retras și speriat, nu se mai joacă cu colegii și aproape că nu mai vorbește cu nimeni. Comportamentul violent al tatălui este dăunător copilului, care nu poate locui într-un astfel de mediu.

Intervenția – Prin elaborarea planului de intervenție s-au identificat scopurile, sarcinile și serviciile ce pot fi oferite și s-au ales modalitățile de intervenție, stabilindu-se limitele de timp și responsabilitățile. Intervenția a urmărit atingerea a două obiective:

Pe termen scurt – depășirea situației de criză

Pe termen lung – reabilitarea victimelor și terapia agresorului

Pentru acordarea ajutorului necesar d-nei E.C. s-au stabilit trei principii ce au fost respectate:

– să nu i se provoace durere. Femeia victimă care ajunge în serviciile de protecție socială, întâmpină uneori din partea celor chemați să-i vină în ajutor o atitudine critică, ceea ce provoacă victimei o nouă traumă;

– să se găsească strategii care să determine schimbări sociale pozitive în viața d-nei E.C., văzute pe termen lung, dar în acord cu satisfacerea nevoilor ei imediate;

– acțiunea asistentului social se va realiza cu victima și nu pentru ea. Victima este cea care trebuie să-și recâștige puterea de a continua și de a decide pentru sine. Specialistul va respecta deciziile d-nei E.C., iar dacă va fi necesar, îi va oferi sprijin în vederea luării unei decizii.

După agresiune, d-nei E.C. îi rămân următoarele posibilități de acțiune: să rămână în situația abuzivă, sau să divorțeze. Depășirea acestei situații înseamnă luarea de către victimă a unei decizii pe baza analizei factorilor de risc la care se expune dacă nu părăsește locuința pe de o parte, iar pe de altă parte riscul la care se supune dacă părăsește locuința.

Psihologul centrului a discutat atât cu d-na E.C., cât și cu d-nul M.C. (separat și împreună) despre problema ce le distruge căsnicia și provoacă traume copilului. Primul pas este acceptarea de către M.C. a faptului că este alcoolic și că acest lucru dăunează familiei. Urmează renunțarea la alcool și internarea într-un centru de dezalcoolizare. În tot acest timp s-a început terapia de susținere cu d-na E.C. și copilul A.C. pentru a depăși mai ușor situația. D-na E.C. a fost consiliată de către jurist în legătură cu posibilitatea intentării acțiunii de divorț și care sunt consecințele acestei acțiuni, dar hotărârea finală este luată numai de către d-na E.C.

Concluzii – E.C. provine dintr-o familie care a cunoscut violența domestică. Este căsătorită de șase ani și are un băiețel în vârstă de 4 ani. Cauza agresiunilor repetate, atât asupra femeii, cât și a copilului, este consumul excesiv de alcool al soțului.

Ajunsă în Așezământul Social pentru Protecția Victimelor Violenței în Familie „Justinian Marina” a intrat într-un program de consiliere psihologică, de care avea foarte mare nevoie. Tot aici i s-a asigurat și consiliere juridică pentru a deschide acțiune de divorț, asistență în vederea identificării unui loc de muncă, a unei locuințe, asistență pentru înscrierea copilului la grădiniță etc.

CAZUL 6.

Date de identificare ale persoanei:

Nume : S.A.

Vârstă: 34 ani

Sexul: feminin

Studii: 12 clase

Ocupație : salariată

Stare civilă: căsătorită

Copii: o fetiță de 4 ani

Descrierea familiei

S.A., este căsătorită cu Ș.G. de aproximativ 15 ani și au împreună o fetiță în vârstă de 4 ani (Ș.D.) ce prezintă probleme grave de sănătate, fiind diagnosticată cu autism.

Factorii de risc ce facilitează manifestarea violenței în familie

În urmă cu un an, tatăl copilului, Ș.G. a fost disponibilizat de la locul de muncă, astfel ajungându-se în situația de a fi în șomaj. Întrucât mama fetiței, Ș.A. avea o slujbă care îi solicita majoritatea timpului, tatăl și-a asumat responsabilitatea îngrijirii îndeaproape a acesteia.

În perioada cât mama se afla la serviciu, Ș.D. era îngrijită de bunica maternă, Ș.C, aceasta din urmă decedând în urma unui infarct.

Atât decesul bunicii, lipsa unui loc de muncă a tatălui, cât și faptul că boala fetiței a evoluat în sens negativ, au avut repercusiuni asupra comportamentului tatălui copilului, acesta având frecvente accese de furie (pe fondul consumului de alcool), soldate cu nenumărate agresiuni fizice asupra copilului și a soției sale.

În urma discuțiilor purtate cu vecinii și cu prietenii, mama fetiței s-a hotărât să apeleze la serviciile specializate, în vederea ameliorării situației familiale.

Intervenția – În urma evaluării situației socio-familiale s-au luat următoarele măsuri de asistență socială:

▪ evaluarea și consilierea psihologică a tatălui copilului;

▪ includerea în programe de recuperare, în plan comportamental, relațional și lingvistic pentru fetiță, programe coordonate de o echipă de specialiști: logoped, psiholog și psihopedagog;

▪ evaluarea și consilierea psihologică a mamei fetiței;

▪ sprijin în vederea obținerii certificatului medico-legal pentru mamă.

▪ discuții de susținere în vederea identificării și conștientizării situației socio-familiale;

▪ consilierea socială a tatălui privind reabilitarea socială și autonomizarea financiară;

▪ consilierea psihologică a părinților privind îmbunătățirea condiției psiho-sociale și a relațiilor conflictuale existente în familie;

▪ colaborare cu: Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării unei expertize medico-legale și a identificării naturii echimozelor existente pe corpul mamei ;

▪ demersuri privind includerea copilului într-un centru de recuperare neuropsihică – colaborarea intrainstituțională;

▪ adăpost și protecție în cadrul unui centru de primire în regim de urgență a persoanelor ( mame și copii), victime ale violenței în familie, pentru mamă și copil. În cadrul centrului se oferă următoarele servicii:primire și găzduire temporară; consiliere socială – informare privind drepturile legale, asistență juridică, asistență medicală și îngrijire, consiliere religios-morală, consiliere psihologică.

Concluzii

În acest caz violența s-a produs pe fondul consumului de alcool și s-a manifestat atât asupra soției, cât și a copilului. Atât decesul bunicii, lipsa unui loc de muncă a soțului/tatălui agresor, cât și faptul că boala fetiței a evoluat în sens negativ, au avut repercusiuni asupra comportamentului acestuia, acesta având frecvente accese de furie supunându-și soția și copilul la agresiuni repetate.

Cu cât perioada de timp la care victima solicită sprijin de specialitate, în vederea protecției este mai scurtă de la producerea agresiunii, cu atât se intervine mai eficient în cazurile de violență în familie – calitatea și eficiența intervenției sunt condiționate, în primul rând de responsabilizarea și implicarea victimei în procesul de recuperare/reabilitare socială și în al doilea rând de cunoștințele de specialitate ale fiecărui membru din echipa de intervenție.

CAZUL 7

Date de identificare ale persoanei:

Nume : C.D.

Vârstă: 41 ani

Sexul: feminin

Studii: 10 clase

Ocupație : ocazional menajeră

Stare civilă: uniune consensuală

Copii: 3 copii (doi băieți în vârstă de 18 și 17 ani și o fetiță în vârstă de 15 ani)

Descrierea familiei

C.D. este născută în Județul Bacău. Provine dintr-o familie modestă, ambii părinți fiind angajați ca muncitori necalificați la o fabrică de pâine. La vârsta de 18 ani aceasta s-a mutat în București, la mătușa sa, B.L. care locuia împreună cu soțul său, B.M. într-un apartament cu 3 camere, condițiile igienico-sanitare fiind corespunzătoare. În urma unui accident, B.L. a rămas imobilizată, soțul fiind cel care îi acorda îngrijirea necesară.

În anul 1988, C.D. l-a cunoscut pe T.F. cu care s-a căsătorit și cu care a întemeiat o familie, dând naștere la 3 copii: T.D. (băiat, în vârstă de 18 ani), T.S. (băiat, în vârstă de 17 ani) și T.E. (în vârstă de 15 ani). Deoarece între cei doi soți existau probleme conflictuale, tatăl celor trei copii fiind consumator de băuturi alcoolice și manifestând comportamente violente față de soție, aceasta a hotărât să divorțeze.

Factori de risc ce facilitează apariția abuzului

După despărțirea de soț, C.D. și-a luat copiii și a plecat să locuiască cu părinții săi, în Jud. Bacău. Întrucât obișnuia să nu respecte programul de lucru, începând să consume alcool, cu o frecvență din ce în ce mai mare, aceasta nu reușea să obțină un post de muncă stabil. După o perioadă de 3 ani, C.D. a cunoscut un bărbat din București, N.B., la care s-a mutat, împreună cu primii doi copii, lăsând-o pe T.E. în grija părinților ei. La insistențele partenerului său, C.D. a luat-o și pe C.E. să locuiască cu ei. În perioada în care au locuit împreună, nici mama și nici concubinul acesteia nu au avut un loc de muncă stabil. Ocazional mama muncea ca menajeră, iar partenerul său la munca câmpului. Spațiul de locuit era necorespunzător, fiind foarte restrâns, toți membrii familiei locuind într-o singură cameră.

Cazul a intrat în atenția serviciilor specializate, în urma sesizării d-nei C.D. cu privire la faptul că fostul partener, N.B., o alungase de acasă dar, în schimb, a reținut-o pe fiica ei, C.E. în vârstă de 15 ani, căreia nu-i mai permitea să meargă la școală.

Intervenția

În urma acestei sesizări s-au luat următoarele măsuri : s-a luat legătura cu diriginta fetei de la școală, care a confirmat faptul că C.E . nu mai venea la școală de ceva timp. În acest sens a fost efectuată o anchetă socială la domiciliul partenerului mamei, unde s-au purtat discuții atât cu fata, cât și cu presupusul agresor. Cu ajutorul poliției fata a fost îndepărtată din locuință și a fost instituționalizată într-un centru de plasament pentru situații de urgență.

anchetă socială la domiciliul copilului C.E. ;

includerea copilului într-un program de consiliere psihologică ;

colaborare cu școala unde învață copilul, Cabinetul Medical al Școlii, Serviciul Protecție în Regim de Urgență și Poliție;

colaborare cu Institutul Medico – Legal “Mina Minovici” în vederea eliberării unui certificat constatator al abuzului.

După luarea măsurii de protecție în regim de urgență, fata a fost intervievată de câteva ori, însă nu a dorit să vorbească despre abuz. Afirma faptul că dormise în același pat cu N.B., dar pretindea că nu s-a întâmplat nimic între ei. A fost examinată de un medic legist, care a confirmat abuzul sexual. În cele din urmă C.E. a recunoscut că fusese violată de concubinul mamei sale cu un an înainte, iar de atunci acesta a început să o abuzeze sexual din ce în ce mai des. La poliție, N.B. a recunoscut că a abuzat-o sexual pe fată și că a forțat-o să stea cu el. Concubinul mamei a fost arestat, iar investigațiile au continuat. Mama și unul din băieții săi stau în prezent într-o locuință socială oferită de primărie. Ambii sunt consumatori de băuturi alcoolice, iar mama refuză să participe la un program de consiliere psihologică. Aflată în centru fata a refuzat să-și vadă mama, spunând că nu se simte în siguranță în prezența ei.

Întrucât C.E. nu își dorea să locuiască cu mama, iar tatăl său era dezinteresat de soarta ei, se impunea instituirea unei alte măsuri de protecție. Astfel, bunicii materni au acceptat să o primească pe fată la ei. Pe o durată de 6 luni, C.E. a beneficiat de terapie, și-a văzut mama de câteva ori dar refuza în continuare să locuiască cu ea. În privința situației mamei, nu s-au produs modificări; aceasta a venit la câteva întâlniri cu psihologul, dar continua să-și cheltuiască toți banii în scopul procurării de băuturi alcoolice. Agresorul fetei a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pentru abuz sexual și privare de libertate.

Concluzii

În acest caz ne confruntăm pe de o parte cu problema neglijării copiilor de către mamă, pe fondul consumului repetat de alcool și al lipsei unui loc de muncă, iar pe de altă parte cu abuzul sexual al copilului, din partea concubinului mamei și el consumator frecvent de alcool.

10. Concluziile cercetării

În majoritatea cazurilor studiate, nu există o singură cauză a apariției violenței în relația de cuplu, la această situație concură mai mulți factori. Consumul de alcool, situația materială precară, modelul parental violent oferit viitorului adult, locul de muncă instabil sau chiar lipsa acestuia la unul/ambii parteneri sunt factori cauzali ai violenței în relația de cuplu, confirmați prin studiile de caz prezentate.

Femeile menționează că de cele mai multe ori bărbații devin agresivi atunci când se află în stare de ebrietate (în toate cazurile prezentate). Ele încercă să explice impulsivitatea bărbatului prin influența alcoolului, știut fiind faptul că băuturile alcoolice reduc autocontrolul. De fapt, agresorul are anumite caracteristici care îl împing deopotrivă spre alcoolism și violență.

Lipsurile materiale și frustrările de ordin profesional sau social îi determină pe bărbați să devină agresivi cu partenerele lor. Lipsa unui loc de muncă, asociat cu un nivel de trai scăzut reprezintă un factor favorizant al violenței în relația de cuplu, întâlnit în toate cazurile studiate. La rândul lor, unii dintre bărbații agresori au fost aprig bătuți în copilărie (cazurile 2 și 5). Motorul oricărei violențe fiind frica, actul lovirii este pentru agresori o formă de apărare

Separarea victimei de agresor este condiționată de o serie de demersuri, pe care victima ori este pusă în imposibilitatea de a le face (dificultăți financiare, dependență materială de agresor), ori nu le face din diverse prejudecăți precum jena față de cei din jur, prezența copiilor care trebuie întreținuți și au nevoie de un tată, speranța într-o schimbare a comportamentului agresiv al soțului.

Un aspect de mare gravitate îl reprezintă focarul de violență pentru copiii minori (cazurile 1, 3 și 7). Într-unul dintre cazurile prezentate (cazul nr.7) întâlnim un caz de abuz sexual al minorei de către concubinul mamei, pe fondul consumului repetat de alcool. Consecințele violenței la care copiii sunt supuși pot fi deosebit de grave, mediul ostil în care sunt crescuți având efecte negative în dezvoltarea lor ca personalitate.

Ipotezele formulate s-au verificat în majoritatea lor, mai puțin ultima ipoteză, legată de nivelul educațional și violența în relația de cuplu. Am constatat că, indiferent de pregătirea profesională și statutul social, riscurile apariției violenței este același. Factorii declanșatori ai violenței, în majoritatea cazurilor, desemnează o subordonare a femeii în fața bărbatului.

Din discuțiile avute cu beneficiarele Așezământului Social pentru Victimele Violenței în Familie „Justinian Marina” a reieșit că în unele cazuri, de obicei atunci când soțul se află în stare de ebrietate, violențele fizice sunt urmate de viol. Cazurile de viol marital sunt de obicei trecute sub tăcere, victimelor fie că le este rușine să recunoască faptul că au fost violate de către soții lor, fie consideră acest lucru a fi normal.

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Violența în relația de cuplu reprezintă o problemă universală care afectează toate țările lumii, indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor societății. Comunitatea internațională a recunoscut că violența în familie reprezintă un fenomen grav, care afectează drepturile fundamentale ale omului la viață, siguranță, libertate, demnitate, integritate fizică și psihică. Consecințe violenței sunt grave atât pentru familia care trăiește în violență, cât și pentru comunitatea care nu intervine și nu rezonează prin compasiune la suferința celuilalt. Criza este trăită de femeia victimă cu tot amalgamul de sentimente specific pierderii: negarea gravității a ceea ce se întâmplă, depresia specifică pierderii siguranței, vinovăția și sentimentul de responsabilitate pentru cele întâmplate, anxietate cu privire la situația prezentă și evoluția viitoare a lucrurilor, furie și resentimente față de agresor, dar și față de alte persoane semnificative pentru victimă și de la care aceasta ar aștepta un sprijin (mama, părinți, frați, poliția etc.). Singura soluție este îndepărtarea de agresor. Femeia victimă trebuie ajutată să ia această hotărâre, trebuie ajutată să vadă realitatea care o așteaptă atât pe direcția separării, cât și pe direcția păstrării relației. De cele mai multe ori lipsa unor mijloace de subzistență individuală o determină pe femeie să rămână lângă agresor, considerând că este imposibil să se descurce singură. În această situație ea trebuie ajutată să-și găsească un loc de muncă, integrarea socio-profesională fiind cel mai important pas spre rezolvarea unei situații profund carențiale.

Pentru ca aceste lucruri să se petreacă sunt necesare schimbări mari la nivelul viziunii comunității asupra fenomenului de violență în relația de cuplu. Pentru a reduce violența în interiorul cuplului nu sunt de ajuns schimbările la nivel individual, ci trebuie să fie schimbate condițiile sociale și politice care contribuie la menținerea acestei probleme. Eficiența în procesul de intervenție presupune:

campanii de prevenire a fenomenului în mass-media și nu numai, accesibile publicului larg, însoțite de informare privind măsurile punitive care pot fi luate împotriva agresorilor și posibilități de protecție a victimelor;

înființarea mai multor centre de asistență și protecție pentru femeile victime ale violenței domestice;

o implicare mai crescută a statul român în cea ce privește finanțarea serviciilor pentru femeile abuzate;

înființarea mai multor centre de consiliere și intervenție pentru bărbații agresori (în București nu există decât un astfel de centru în cadrul DGASPC sector 4);

formarea/instruirea profesioniștilor care intervin în asistarea victimelor violenței domestice: polițiști, judecători, avocați, medici, psihologi, asistenții sociali, etc.

Pentru oprirea violenței asupra femeii nu este suficientă pedepsirea abuzurilor individuale, ci este nevoie de schimbarea structurilor sociale care au instituționalizat această violență transformând-o într-o normă firească. Prin problematizarea diferitelor valori și norme care perpetuează violența, prin activități de conștientizare a lor, putem diminua acest fenomen. Nu este suficient să acționăm la nivelul intervenției și prevenției violenței directe fără să lucrăm și la nivelul culturii, a structurii sociale care reproduc constant această problemă. Violența în cadrul familiei nu este doar o problemă domestică pentru care femeile trebuie să-și asume responsabilitatea ci o problemă care depășește barierele căminului conjugal, fiind conținută de toate valorile și instituțiile societății

Violența în relația de cuplu afectează pe lângă femeile victime și copiii, care de cele mai multe ori sunt abuzați alături de mamele lor. Aceștia pot deveni viitorii agresori, care au preluat modelul patern de comportament. Nu trebuie tolerată violența împotriva femeilor la nivelul familiei, deoarece efectele negative se vor resimți nu numai la nivel individual, ci la nivelul întregii societăți. Femeia victimă a violenței are o scăzută încredere în sine și nu-si poate valorifica potențialul de care dispune.

Ignorarea existentei violentei în relația de cuplu nu va duce la dispariția sa, ci dimpotrivă, singura soluție pentru reducerea incidenței acesteia este o atitudine mai energică în acest sens a comunității, iar pe de altă parte o mai bună înțelegere si implicare a celor care prin profesia pe care o au, pot contribui în mod esențial la aceasta. Dacă vrem ca violența în relația de cuplu să nu capete forme atât de conturate, trebuie să luăm atitudine, să rupem tăcerea, să găsim curajul și puterea de a ne învăța generația tânără să-și schimbe mentalitatea.

BIBLIOGRAFIE:

Abraham, P., Infracțiunile de înaltă violență în România, Ed Alternative, București, 2000;

Bandura, A., Aggression, A social learninig analysis, Englewood Cliffs, NJ: Prince Hall, 1973;

Bernett, O., Miller, C.L., Perrin, R.D., Family violence across the lifespan. An introduction, Thousand Oaks, London, New Delhi: Sage Pub, 1997;

Bowlby, J., A Secure Basw: Parent-Child Attachement and Healty Human Development, Basic Books Pb., New-York, 1988

Bourlet, A., Police Intervention in Marital Violence, Milton Keynes: Open University Press, 1990;

Bodrug-Lungu, V., Violența domestică – aspecte sociale și legislative, Gender – Centru USM, Fundația Soros. Chișinău, 2005;

Bronfenbrenner,U., The ecology of human development. Cambridge, MA:Harvard University Press, 1979;

Butoi, Tudorel (coord.), Un deceniu de tranziție. Situația copilului și a familiei în România, Ed. Extreme Group, București, 2000;

Coca C., Violența la sfârșit de mileniu, Ed. Univ. “Al.I. Cuza”, Iași, 2000;

Cojocaru Șt, Metode apreciative în asistența socială, Editura Polirom, Iași, 2005;

Constantinescu, Maria, Sociologia familiei. Probleme teoretice și aplicații practice, Ed. Universității din Pitești, 2004;

Collier, R., Masculinity, Law and the Family, London:Routledge, 1995;

Connors, J.F., Violence Against Women in the Family, New York: United Nations Report, 1989;

Curic, I., Văetiși, V., Inegalitatea de gen: violența invizibilă, Ghid de lucru pentru conștientizarea și eliminarea violenței împotriva femeilor, Ed.Eikon, Cluj-Napoca, 2005;

Desurmont, M., De la violence conjugale a la violence parentale. Femmes en detresse, enfants en souffrance, Ed. Eres, Ramonville Sain-Agne, 2001 ;

Dobash, R.E. & Dobash, R., Violence against wives, London: Open Books, 1980;

Druță, Florin, Psihosociologia familiei, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998;

Fantuzzo, J., P.&Lutz, M. N., Clinical issues in the assessment of family violence involving children, New York: John Wiley&Sons, 1998;

Gelles, R.J., Family Violence.Sec Ed. Sage Publications, 1987 ;

Gîrleanu – Șoitu T.D., Consiliere în Asistența Socială, Iași, Editura Univ. „A.I.Cuza”, 2002;

Giddens, A., The Transformation of Intimacy, Saga, Londra, 2000;

Gordon, Marshall., Dicționar de sociologie Oxford – Univers encyclopedic, revizia traducerii și glosar de Sergiu Băltătescu, București, 2003 ;

Hamberger, L., An empirical classification of motivation for domestic violence, Violence Against Women, 3 (4), 1997;

Hampton, R., Family Violence , Sage Publications, Londra, 1999 ;

Hartman A., Laird J., Family- centered social work practice, New York- London The Free Press, 1983;

Hearn, J., The violences of men,. London: Sage Pub, 1998;

Heise L., Pitanguy J., Germain A., Violence Against Women,Washington D.C., The Hidden Health Burden, World Bank Discussion Papers, 1994;

Henslin, J.M.,Social problems, Prentice Hall, 1990,

Iluț., P, Sociologia și Antropologia Familiei, Ed. Polirom, Iași, 2005;

Iluț., P, Sociologia Familiei, Cluj-Napoca 1994;

K.K. Miley Practica asistenței sociale, Editura Polirom, Iași, 2006;

Lassus, P.(2001) in De la violence conjugale a la violence parentale. Femmes en detresse, enfants en souffrance, Ed. Eres, Ramon Ville Saign-Agne;

Lorber, Judith – Paradoxes of Gender, London, 1994;

Maynard, M., Winn, J., – Women Violence and Male Power, 1997;

Mannon, J., Domestic and intimate violence: an application of routine activities theory in Agressionand violent behavior , Pergamon, 1997, vol.2, nr 1;

Marin, Any, J., Russo, Nancy Felipe, Feminist Perspectives on Male, Violence Against Women: crisiqning O`Neil and Harway`s Model, London: Sage Republications Thousand Oaks, 1999;

Mândrilă,C, G., Dinamica familiei și elemente de asistență socială, Ed. Pim, Iași, 2003

Mertus, J., Studiul despre drepturile umane ale femeilor, Ed. Chișinău, 2005;

Millet, K., Sexual Politics, London: Rupert Hart-Davis, 1969;

Miroiu, M., Politici ale echității de gen, Ghid pentru Învățământul Universitar din Europa Centrală și de Est, Ed. Politeia – SNSPA, București 2003;

Mândrilă, Carmen Gabriela, Dinamica familiei și elemente de asistență socială, Ed. Pim, Iași, 2003;

Mircea, Alexandru, Violența domestică, Ed. Ministerului de Interne, București, 1994;

Munteanu, A.&Popescu, M. (coord.), Violența din perspectiva celor lipsiți de putere. Un raport privind victimizarea în contextul violenței domestice în România, UNICEF: 2000;

Muntean A., Violența domestică și maltratarea copilului, Timișoara, Ed. Eurostampa, 2001;

Muntean Ana, Popescu Marciana, Popa Smaranda, Victimele violenței domestice – copiii și femeile, Ed. Eusrostampa, Timișoara, 2007;

Murdock, G. , Social structure, Macmillan, New York, 1949;

Naum Monica, Jurcă Constantin, Violența în familie în perspectiva Uniunii Europene, Ed. Muntenia, Constanța, 2005;

Neamțu G. Tratat de Asistență Sociala, Editura Polirom, Iași, 2003;

Okin, Susan Moller, Justice, Gender, and the Family, New York; Basic Books, 1989;

Pasti, V., Ultima inegalitate – Relațiile de gen în România, Ed. Polirom, Iași, 2003;

Pop, M.L., Dicționar de Politici Sociale, Ed. Exveit, București, 2002;

Popescu, L., Politica sexelor, București , 2004;

Popescu, M., Violența domestică. Tendințe actuale în politicile sociale, în Revista de Cercetări Sociale, (2), 1998 ;

Rădulescu S., Sociologia violenței (intra)familiale. Victime și agresori în familie, București, ed. Lumina Lex, 2001;

Rădulescu S., Devianță, criminalitate și patologie socială, București, ed. Lumina Lex, 1999;

Radulescu S., Sociologia și istoria comportamentului sexual „deviant”, București, ed. Nemira, 1997;

Reckless, W.C., J.M. Henslin, Social Problems, Prentice Hall,1990;

Roth–Szamoskozi, M., Copii și Femei Victime ale violenței domestice Editura Presa Universitară Clujeană Cluj- Napoca 2005;

Roberts, A., Handbook of Domestic Violence Strategies: Policies, Programs,and Legal Remedies, Pb. Oxford University Press, New-York, 2002

Ropotica, M., Violența Intrafamilială., Ed. Pro Universitaria, București, 2007;

Roy, M., și Del Martin, De la violence conjugale a la violence parentale; Femmes en detresse, enfants en saufrance, Ed. Eres, Roman Ville Saygn-Agne, 2001;

Simmel, G., Sociologie – Studii privind formele socializării, Ed. Sigma, Traducere din germană de Ion Nastasia și Maria Nastasia, Chișinău, 2000;

Spector, M. & Kitsuse, J., Constructing social problems, Menlo Park, CA: Cummings, 1977;

Stark E., Flitcraft A., Women at Risk, New Delhi, London, SUA, Sage Publication, 1996;

Strong, B., De Vault C., Sayad B, The Marriage and the Family Experience: Intimate Relationships in a Changing Society, Wad worth publishing company, Belmont,1998, p.454-455;

Stupu, Bianca., Nu te lăsa bătută! Violența în familie: coșmarul ca mod de viață, Ed. Coreus Grup, Constanța, 2004;

Șchiopu, Ursula (coord.), Dicționar de psihologie, ed. Babel, București,1997.

Tallman, I., Passion, action and politics, San Francisco: Freeman, 1977;

Tollman, R.M., Psychological abuse on women, în R.T. Ammerman & M. Hersen (eds.) Assesment of family violence. A clinical and legal sourcebook, New York: John Wiley & Sons, 1992;

Voinea, Maria, Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, 1996;

Voinea, Maria, Familia contemporană. Microenciclopedie, Editura Focus, București, 2006;

Zamfir, C., Strategii ale dezvoltării sociale, București: Editura Politică, 1977 ,

Zamfir, E. & Zamfir, C., Aspecte de gen în politicile sociale, Ed Alternative, București, 2000;

Zamfir,C., Vlăsceanu, L., Dicționar de sociologie ed. Babel, București, 1998.

STUDII ȘI LEGI

*** Adunarea Generală ONU, Declarația asupra eliminarii violenței asupra femeilor, decembrie 1993;

*** CEDAW, Recomandarea nr.19, în prezentarea UNICEF și UNIFEM, 1999;

*** Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination Against Women, 1979, publicată și comentată de UNICEF & UNIFEM (1999);

*** Buletinul Informativ al Programului ARTEMIS, Nr. 4/februarie, 2001;

*** Correctional Service Canada, 1988;

*** Declaratia asupra Violenței Împotriva Femeilor, 1993;

*** Ghid de intervenție în cazurile de violență în familie, decembrie 2007, www.anpf.ro;

*** Liga Apărării Drepturilor Omului, Drepturile femeii la sfârșit de mileniu II, L.A.D.O, 1997;

*** Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familiei;

*** Legea nr. 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;

*** Platforma de Acțiune de la Beijing, alin. 112 – în Drepturile femeilor la sfârșitul mileniului II, L.A.D.O., 1995;

*** Declarația asupra eliminării violenței împotriva femeilor, Chișinău : CNSIPF, 1999;

*** World Report on Violence and Helth, Geneva 2002.

*** www.anpf.ro (pagina web oficială a Agenției Naționale pentru Protecția Familiei).