Violenta Exercitata Asupra Unui Membru de Familie

CUPRINS

INTRODUCERE

Omul, singura ființă înzestrată cu conștiință, este creatorul tuturor bunurilor materiale și spirituale, care, fiind transmise din generație în generație, asigură progresul continuu al societății. Totodată, spre deosebire de toate celelalte ființe, omul este acela care reușește să-și domine pornirile primare și să ridice la înălțimea unor principii fundamentale de viață tot ceea ce este bun, adevărat și drept. Așa fiind, este firesc ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii omului, atât în ceea ce privește însăși existența sa fizică și atributele fundamentale ale personalității lui, cât și în ceea ce privește toate celelalte drepturi, libertăți și interese, pe care societatea este datoare să i le asigure. Această ocrotire se realizează în maniera specifică dreptului penal, adică prin incriminarea tuturor faptelor care, sub un aspect sau altul aduc atingere ființei, drepturilor și intereselor legitime ale omului.

Faptele îndreptate împotriva omului sunt numeroase și variate. Făcând distincție între faptele îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existența fizică și la principalele atribute ale ființei și personalității umane, pe de o parte, și faptele îndreptate împotriva altor drepturi și interese ale omului, pe de altă parte, legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distinctă de infracțiuni, sub denumirea de “Infracțiuni contra persoanei“. Aceste infracțiuni reprezintă conținutul celui primului titlu din partea specială a Codului penal.  

Faptele îndreptate împotriva altor drepturi și interese ale persoanei au fost incluse în alte categorii de infracțiuni ( de exemplu, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor a fost inclus în categoria infracțiunilor în legătură cu serviciul ).

Succesiunea capitolelor care intră în conținutul titlului I nu este întâmplătoare, pe primul plan fiind situate infracțiunile îndreptate contra celor mai importante valori sociale privind persoana și deci cele mai de seamă interese ale ei. Cel mai de preț bun al omului este fără îndoială viața. Este firesc deci ca în titlul privitor la infracțiunile contra persoanei primele obiecte de preocupare să fie bazate pe ocrotirea vieții și a principalelor ei suporturi. Dar viața în societate fără de libertate și fără respectul acesteia nu prețuiește mult. Se cuvine deci ca imediat după viață să fie ocrotit ceea ce dă preț vieții – libertatea persoanei. În sfera de valori sociale legate de persoana omului un loc important îl ocupă libertatea și moralitatea relațiilor sexuale, de aceea legea penală conține dispoziții speciale privind aceste relații. În fine în dezonoare nu este un bun care să merite să fie râvnit. Onoarea și demnitatea personală constituie deci și ele valori pentru care ocrotirea oferită de legea penală apare ca necesară.

Dreptul la viață, la integritate fizică și la integritate psihică prezintă un caracter fundamental. Acestea reprezintă, de fapt, condiții esențiale ale exercitării altor drepturi garantate prin texte internaționale sau naționale. Dreptul la viață este un drept fundamental cu care începe inventarul drepturilor omului și precede celelalte drepturi, în majoritatea constituțiilor și actelor internaționale în domeniu. În aceste condiții, s-au creat raporturi indisociabile cu multe ramuri ale dreptului, în care aceste probleme își găsesc aplicare.

Datorită caracterului implicit al acestora, deseori poate fi dificil să observi aplicațiile.

Dreptul la viață s-a impus ca cel mai natural drept al omului, fiind consacrat de timpuriu în sistemele juridice interne precum și în instrumentele juridice internaționale. Reglementarea sa la nivelul legilor fundamentale ale statelor lumii s-a răspândit după cel de-al doilea război mondial. În unele constituții, dreptul la viață nu apare în mod expres formulat, deși acestea, prin reglementările lor, urmăresc ocrotirea vieții. în această categorie se înscriu toate constituțiile României, cu excepția celei actuale și Constituțiile Franței, Italiei, Spaniei, Suediei. Cele care îl prevăd în mod expres aleg de regulă între accepțiunea restrânsă sau cea largă a dreptului la viață. într-o primă accepțiune, viața nu poate fi protejata eficient decât în sensul său "fizic. în accepțiunea largă, dreptul la viață este asigurat prin întreg sistemul constituțional, incluzând variate fațete ale existenței umane.

În ceea ce privește integritatea fizică și integritate psihica deseori acestea sunt prevăzute alături de dreptul la viață, ca de exemplu în Constituția actuală a României. Întotdeauna se vorbește despre integritate fizică si integritate psihică deoarece omul este conceput ca un complex de elemente în care cele două, fizicul și psihicul nu pot fi disociate. Mutilarea oricăruia dintre ele, va afecta și pe celălalt. Gradul de importanță a acestor drepturi face ca legea supremă să impună protejarea acestora impotriva oricăror atingeri. Totuși daci această atingere se impune, pe motive ce țin de siguranța sau sănătatea publică sau a individului în cauză, ea se poate face numai în limitele prevăzute de lege. De regulă, în conținutul acestor drepturi este inclusă interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor degradante sau inumane.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA INFRACȚIUNILE ÎMPOTRIVA INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU SĂNĂTĂȚII

1.1 Referințe în istoria dreptului românesc și elemente de drept comparat

Faptele prin care se aduce atingere persoanei au fost incriminate încă din începuturile dreptului romanesc. Legile penale din toate epocile și din toate orânduirile sociale au incriminat astfel de fapte, sancționându-le cu pedepse ce variau după gravitatea urmărilor. Astfel, problematica omului nu a stat numai în atenția juriștilor, ci și a conducatorilor din vremurile respective, a filozofilor, a economiștilor, a politicienilor s.a.m.d.

Astfel, în statul geto-dac, odată format și consolidat, sub lunga domnie a regelui Burebista, în materie penală, se aplica principiul răzbunării sângelui, iar în mod concret, nu sunt furnizate informații decât despre pedeapsa cu moartea aplicată soției adultere.

În perioada dominației romane, din punct de vedere administrativ, teritoriul Daciei a fost organizat în orașe și sate, însă după retragerea armatei și administrației din Dacia romană a avut loc un proces de ruralizare, orașele pierzându-și treptat din importanta pe care au avut-o cât timp s-a manifestat dominația romană. În acele momente, obștea sătească sau confederețiile de obști au fost singurele forme de organizare socială, iar trăsăturile caracteristice ale acestora au fost cel teritorial și cel agricol pastoral. În ceea ce privește normele de conduit ale obștei, în dreptul penal, cel mai des întâlnite infracțiuni erau cele împotriva persoanei, furturile fiind rare. Sancțiunea pentru furt era purtarea prin sat a hoțului cu lucrul furat. Cea mai gravă sancțiune era aceea a alungării persoanei nevinovate din rândul obștei.

După constituirea statelor feudale românești, printre atribuțiile “domnului” se număra și aceea de judecător suprem, el judecând, în ultimă instanță, pricini civile, dar și pricini penale (putând condamna la moarte, confisca averi sau putând exercita dreptul de grațiere).

Formarea statelor feudale românești, după secolul al X-lea, a constituit o altă treaptă în evoluția Legii țării, reglementând organele politice centrale și locale, organizarea administrativă, privilegiile bisericii și ale boierimii, formele de proprietate ș.a.m.d. Odată cu apariția dreptului scris, Legii țării i s-au alăturat noi dispoziții de inspirație bizantină, pentru ca, mai târziu, dreptul cutumiar să reprezinte unul dintre izvoarele textelor juridice ce vor pune bazele dreptului modern.

În domeniul penal, dreptul cutumiar românesc a păstrat elementele anterioare de justiție private, în privința compozitiunii voluntare și a răspunderii solidare, sub supravegherea autorității statale, deoarece compoziția voluntară se tranfsorma în compoziție legală, cuantumul amenzii plătite de infractor fiind stabilit de stat. În ceea ce privește răspunderea solidară, obștea nu avea decât obligația de a cerceta fapta, de a-l prinde pe infractor, judecata revenind organelor statului.

Răzbunarea sângelui, tot ca formă de justiție privată, întâlnită la populațiile tributare unei organizări gentilice, nu a căpătat consacrare în Legea țării.

În privința sistemului pedepselor, se poate observa o diferențiere determinată de inegalitățile sociale. De exemplu, anumite pedepse precum moartea prin spanzuratore sau bătaia nu erau aplicate boierilor, considerate înjositoare pentru aceștia.

Infracțiunile numite “fapte”, “vini”, “fapte rele”, “pacate”, erau împărțite în grave sau “mari” și ușoare sau “mici”. Toate erau considerate de drept public, spre deosebire de alte țări unde, exceptând trădarea și dezertarea, restul infracțiunilor făceau parte din categoria delictelor private .

Infracțiunile erau grupate în infracțiuni contra statului, contra religiei, împotriva persoanei, împotriva proprietății, contra familiei și respective contra justiției.

Referitor la infracțiunile împotriva persoanei:

a) omorul mai purta și denumirea de “moarte de om” și făcea parte din categoria infracțiunilor grave. În general, pedeapsa aplicată pentru această faptă penală era moartea, însă conform dreptului cutumiar există și posibilitatea răscumpărării vinei prin așa-zisă “plata a capului”, constând într-o amendă pe care infractorul o plătea rudelor victimei.

Deosebit de grav era “paricidul”, adică uciderea părinților, copiilor, fraților proprii sau ai soțului (soției ). Pedeapsa era arderea de viu;

b) rănirile și lovirile erau simple și grave. Pentru rănirile și lovirile simple pedeapsa era lăsată la aprecierea judecătorului. De obicei, pedeapsa era amenda (“gloaba” sau “hatalmul”). În cazul rănirilor grave, pedeapsa era asemănătoare cu cea pentru omor.

În privința lovirilor, nu erau considerate infracțiuni și, în consecință, nu erau pedepsite lovirile aplicate “cu măsură și pre vina” de către tată feciorului, de fratele mai mare fratelui mai mic, de bărbat soției, de dascăl ucenicului, de egumen călugărului, de stăpân robului sau salariatului său.

c) defăimarea, (sau denunțarea calomnioasă în dreptul actual) consta în atribuirea unei vini unei persone, în mod verbal sau în scris, care, dacă se dovedea a fi adevărată, ar fi fost pedepsită. A fost denumită în Pravile și “sudalma mare”, spre deosebire de “sudalma mica”, reprezentând injuriile aduse unei personae. Denunțarea calomnioasă era considerată o faptă gravă, ce putea atrage pedeapsa cu moartea.

Pedepsele puteau fi îndreptate fie asupra persoanei, fie asupra bunurilor. Unele pedepse erau stabilite și de către Biserică, iar altele, considerate accesorii, țineau de mentalitatea vremii respective. În orice caz, pedepsele aplicate în acea perioadă erau numeroase, putând fi grupate în mai multe categorii: pedepse corporale, pedepse privative de libertate, pedepse pecuniare, pedepse accesorii sau complementare, pedepse religioase.

Din categoria pedepselor corporale făceau parte:

a) pedeapsa capitală (executată prin spânzurare, mutilare, tăierea capului, tragerea în țeapă etc). Cea mai frecvență modalitate de executare a pedepsei capital, aplicată oamenilor de rând, era spânzurarea;

b) mutilarea, ce consta în scoaterea ochilor, tăierea mâinilor, picioarelor, limbii, urechilor, nasului etc. Nu a fost aplicată de toți domnii;

c) înfierarea; se realize prin însemnarea vinovatului cu fierul roșu pe obraz, pe frunte sau pe mână. Era aplicată marilor criminali, recidivistilor, și chiar boierilor vinovați de hiclenie;

d) bătaia; era aplicată în general oamenilor de rând pentru vini ușoare.

Pedepsele privative de libertate erau:

a) ocna; consta în munca silnică executată de ceii condamnați în saline, tăind sare. Putea fi aplicată pe viață sau pe o perioadă determinata;

b) temnița; era numită și “puscarie”, “inchisoare”, “opreala”. Locurile de temniță erau subsolurile cetăților, casele boierești, subsolurile mânăstirilor etc;

c) grosul; era o închisoare destinată arestaților preventive care făceau parte din categoria oamenilor de rând;

d) varta; era o închisoare specială destinată debitorilor în vederea executării datoriilor;

e) surghiunul, sau “izgonirea din sat”.

În categoria pedepselor pecuniare erau incluse:

a) dușegubina; era echivalentă cu moartea de om;

b) confiscarea; reprezenta pierderea bunurilor infractorului în totalitate sau parțial, în favoarea domniei, a victimei sau a rudelor acesteia;

c) gloaba; era o amendă plătită de infractor în numerar sau în natură, domniei.

Din categoria pedepselor accesorii sau complementare făceau parte:

a) tortura, denumită și “strânsoare”, “strâmtoare”, “trudie” sau “caznă”;

b) degradarea civică; se mai numea “pierderea cinstei” sau “rămânerea fără cinste”;

c) raderea bărbii.

În perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost pus în aplicare, în data de 1 mai 1865, Codul Penal, care a rămas în vigoare până în anul 1937. În această legislație, atât infracțiunile, cât și pedepsele urmau o clasificare tripartite. Astfel, infracțiunile erau împărțite în crime, delicte și contravenții, în concordant cu pedepsele, care se clasificau în criminale, corecționale și polițienești. Infracțiunile îndreptate împotriva persoanei făceau parte din grupul crimelor și delictelor contra intereselor particulare.

De menționat că, în ceea ce privește Codul penal din anul 1937 (intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937), acesta a menținut clasificarea tripartită a infracțiunilor în crime, delicte și contravenții.

Codurile penale moderne incriminează fără excepție faptele care aduc atingere relațiilor sociale privind omul. Astfel, infracțiunile contra persoanei sunt reglementate într-un capitol distinct în toate legislațiile statelor democratice moderne, subliniindu-se prin aceasta importanța care este acordată apărării persoanei.

Faptele prin care se aduce atingere persoanei au fost incriminate încă din cele mai vechi timpuri. Legile penale din toate epocile și din toate orânduirile sociale au incriminat astfel de fapte, sancționându-le cu pedepse variind după gravitatea urmărilor. Astfel, problematica omului nu a stat numai în atenția juriștilor, ci și a filozofilor, a economiștilor, a politicienilor etc.

În vechile noastre pravile erau prevăzute incriminările acestor fapte. Și primele coduri, atât cel de la 1864 cât și Codul penal din 1936 s-au alăturat ideologiei incriminând aceste fapte. Cu toate acestea, omul și drepturile sale n-au preocupat niciodată mai mult omenirea ca în zilele noastre.

Astfel, după adoptarea la 10 decembrie 1948 a “Declarației universale a drepturilor omului“ de către Adunarea Generală a ONU în care sunt stipulate drepturile fundamentale, acestea au devenit un factor esențial ce a dus la modificări în abordarea politică, socială și economică a problematicii privind recunoașterea și protecția drepturilor omului.

Codurile penale moderne incriminează fără excepție faptele care aduc atingere relațiilor sociale care privesc omul. Astfel, infracțiunile contra persoanei sunt reglementate într-un capitol distinct în toate legislațiile statelor democratice moderne, subliniindu-se prin aceasta importanța care este acordată apărării persoanei. Aici se pot aminti atât prevederile Codului penal american cât și cele europene aplicabile în Germania sau Franța, care sancționează orice încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Spre exemplu, în Codul penal italian infracțiunile contra persoanei sunt prevăzute in titlul XII, Cartea a II-a. În cadrul acestui titlu sunt prevăzute, în capitolul I delictele contra vieții si integrității sau sănătății, în capitolul II delictele contra onorii, iar în capitolul III sunt prevăzute delictele contra libertății individuale. Libertatea este ocrotită penal sub aspect fizic, psihic, al inviolabilității domiciliului și al secretului.

Noul Cod penal francez, în titlul II, denumit Fapte care prefigurează persoana umană, incriminează faptele îndreptate contra vieții persoanei în două secțiuni ale capitolului I și anume: Fapte voluntare contra vieții (S.I.) și Fapte involuntare contra vieții (S.II.).

În prima secțiune este incriminat omorul (art.221-1); omorul agravat (art.221-2); omorul cu premeditare (asasinatul) (art.221-3); omorul comis în alte circumstanțe agravate (art.221-4); atentatul la viața persoanei prin otrăvire (art.221-5). În a doua secțiune sunt incriminate omorul involuntar (art.221-6); răspunderea din culpă a persoanelor morale (art.221-7).

În capitolul II sunt incriminate faptele care aduc atingere integrității fizice sau psihice a persoanei după cum sunt voluntare (actele de tortura și actele de barbarie, art.222-1 în forma simpla și în forma agravată art.222-2, art.222-3, art.222-4; violențele simple și agravate art.222-7, art.222-8, art.222-9, art.222-10, art.222-11, art.222-12, art.222-13, art.222-14, art.222-15, art.222-16; amenințările art.222-17) sau involuntare art.222-19. În Secțiunea a 3-a a Capitolului II sunt incriminate agresiunile sexuale (violul, art.222-23, alte agresiuni sexuale art.222-27; obținerea prin abuz de satisfacții sexuale, art.222-23) și în Secțiunea a 4-a este incriminat traficul de stupefiante.

Capitolul III cuprinde infracțiunile de punere în pericol a persoanei. Faptele contra libertății persoanei sunt incriminate în Capitolul IV ( răpirea, sechestrarea, deturnarea de aeronave, de nave și de orice alt mijloc de transport). În Capitolul V sunt incriminate faptele care aduc atingere demnității persoanei (infracțiunea de discriminare, art.225-1; proxenetismul, art.225-5; supunerea la condiții de munca și de locuință incompatibile cu demnitatea umană, art.225-13; fapte contrarii respectului datorat morților, art.225-17).

Codul penal german, reglementează infracțiunile contra vieții în Capitolul 16, unde este incriminată: uciderea unei persoane în condiții agravante (paragraful 211); uciderea unei persoane in condiții neagravante (paragraful 212); uciderea unei persoane in condiții atenuante (paragraful 213); omorul la cererea victimei (paragraful 216); pruncucidere (paragraful 217); întreruperea sarcinii (paragraful 218). În capitolul 17 sunt incriminate faptele contra integrității corporale (vătămare simpla, periculoasă, gravă, deosebit de gravă, cauzatoare de moarte, otrăvire, vătămarea din culpă).

În capitolul 18 sunt incriminate faptele contra libertății personale.

În capitolul 13 sunt incriminate faptele contra inviolabilității sexuale.

În capitolul 14 sunt incriminate faptele de insulta, calomnia, atingerea adusa memoriei unei persoane decedate.

În capitolul 15 sunt incriminate faptele contra secretului vieții private și a secretului corespondenței.

Codul penal spaniol cuprinde infracțiunile contra persoanei. Astfel: Titlul VIII, Capitolul I Paricidul (art.405), asasinatul (art.406), omorul simplu (art.407); Cap.II Pruncuciderea (art.410); Cap.III Avortul (art.41); Cap.IV Vătămări; Titlul IX Infracțiuni contra libertății sexuale; Titlul X Infracțiuni contra onoarei (calomnia, art.453, injuria art.457); Titlul XI Infracțiuni contra statutului civil al persoanei; Titlul XII Infracțiuni contra libertății si securității persoanei (art. 489).

Codul penal model american incriminează omorul în art.201-1–art.210-4 atât în cazul în care făptuitorul a acționat cu intenție directă (Murder), căt și cu intenție indirectă (Manalanghet) sau din neglijență (Negligent). De asemenea, incriminează ajutorul dat victimei să se sinucidă (art.201-5).

Faptele de vătămare corporală sunt incriminate în art.211-1–art.211-3, începând cu simplele loviri până la vătămări foarte grave și la amenințarea în scopul terorizării victimei (violente psihice).

Infracțiunile contra libertății sunt reglementate în art.211-1 și art.212-5. Infracțiunile contra vieții sexuale sunt prevăzute în art.213-1, art.213-5.

1.2 Reglementare

Deși în vechiul cod penal, infracțiunile de loviri sau alte violențe, vătămare corporală, vătămare corporală gravă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și vătămare corporală din culpă erau cuprinse în secțiunea a II-a inititulat Lovirea și vătămarea integrității corporale sau a sănătății, integrat în capitolul I a Infractiuni contra vieții, integrității corporale și sanatarii” din titlul II, a Infractiuni contra persoanei”, în noul cod penal intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, acestea constituie un capitol separat intitulat Infractiuni contra integrității corporale sau sanatatii”, capitol care conține două articole în plus, unul referitor la relele tratamente aplicate minorului ce în vechiul cod era reglementat în capitolul referitor la infracțiunile contra familiei și un alt articol în care este incriminată încăierarea, dar și un articol în minus și anume vătămarea corporală gravă.

De asemenea, în privință formelor agravate ale vătămării corporale, au fost eliminate suprapunerile din reglementarea actuală (infirmitate, pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora). Mai trebuie precizat că forma intenționată a vătămării corporale face trimitere doar la primele două ipoteze de agravare din alin.(1), în celelalte cazuri violențele vor fi reținute în concurs cu infracțiunea de avort [lit. c)], respectiv vor intră în conținutul tentativei de omor [lit. d)]. Reglementarea este similară cu cea regăsită în art. 143 – 144 C. pen. portughez, art. 122 – 123 C. pen. elvețian, A§ 6 cap. 3 C. pen. suedez, A§ 226 C. pen. german.

Și în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, s-a realizat o simplificare a reglementării, corespunzător cu cea efectuată în cazul uciderii din culpă, și a fost introdusă o incriminare complexă, incidență atunci când două sau mai multe persoane au fost vătămate.

S-a înlăturat astfel incoerența din legea în veche, care consacra o unitate de infracțiune atunci când au fost ucise din culpă două sau mai multe persoane și o pluralitate de infracțiuni atunci când acestea au fost doar vătămate.

Menținerea acestei inconsecvente ar fi putut conduce la sancționarea mai severă a autorului vătămării din culpă a mai multor persoane față de situația autorului unei ucideri din culpă comise în condiții similare.

În cazul vătămării corporale din culpă, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În același timp, infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului și incăierare au fost aduse în această secțiune, deoarece ele pun în pericol în primul rând integritatea fizică sau sănătatea persoanei și abia în subsidiar relațiile de familie, respectiv conviețuirea socială.

Dealtfel, în ceea ce privește infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, această nu a fost niciodată una cusubiect activ special, ea putând fi săvârșită nu doar de către ori față de un membru de familie, ci și față de minorii internați în centre de plasament sau în alte forme de ocrotire.

În plus, și în alte legislații infracțiunea menționată apare, în aceeași formă sau într-o formă asemănătoare, în această categorie de infracțiuni (art. 152 C. pen. portughez, A§ 225 C. pen. german, A§ 92-93 C. pen. austriac) La rândul ei,încăierarea este reglementată de numeroase legislații în categoria infracțiunilor care aduc atingere sau pun în pericol integritatea corporală (A§ 231 C. pen. german, A§ 91 C. pen. austriac, art. 154 C. pen. spaniol, art. 151 C. pen. portughez, art. 133 C. pen. elvețian).

CAPITOLUL II.

CARACTERIZAREA INFRACȚIUNII DE VIOLENȚĂ EXERCITATĂ ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE

2.1. Noțiunea de violență exercitată asupra unui membru de familie

Violența domestică este o amenințare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu.

Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparțin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potențiale surse de sprijin; amenințări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire și protecție”.

Se numește "violența în familie" orice act vătămător, fizic sau emoțional care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni și familie, amenințări și atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Deși până de curând s-a presupus că femeia este cel mai adesea victima violenței în familiei, în urma unor cercetări s-a descoperit că de fapt numărul bărbaților agresați este destul de mare.

Experții care cercetează această problemă sunt de acord că violența este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate poliției sau spitalelor.

Familia care constituie un teren de manifestare a violenței domestice devine mai puțin transparentă și deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. Este evidentă izolarea socială a acestor familii. Ele capătă o stigmă în ochii celorlalți și în același timp un sentiment de stigmă și culpă care le face să se izoleze.

Soțul violent nu dorește ca soția lui să întrețină relații sociale în cadrul cărora să-și poată mărturisi suferința și eventual să poată primi un sprijin.

Pe de altă parte, bărbații violenți au ca și caracteristici de personalitate lipsa abilităților și a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenți, a comunica, în mediul intim al căminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celălalt, în vreme ce, la locul de muncă rămâne o rutină de relaționare superficială cu ceilalți, un rol jucat în limitele orelor de serviciu.

Codul penal din 1969 incrimina faptele de violență în familie într-o formă mai restrânsă, în sensul că prevedea unele modalități normative agravate la infracțiunile de loviri sau alte violențe [art. 180 alin. (I1) și (21)], vătămare corporală [art. 181 alin. (I1)] și vătămare corporală din culpă [art. 184 alin. (1)], când faptele erau săvârșite asupra membrilor familiei.

Noul Cod penal extinde protecția penală împotriva faptelor de violență în familie, cel puțin sub trei aspecte.

Lărgirea sferei de cuprindere a noțiunii de membru de familie.

Potrivit art. 177 NCP, prin membru de familie se înțelege: ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; soțul; persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc, precum și persoanele adoptate ori descendenții acestora în raport cu rudele firești, spre deosebire de art. 1491 CP 1969, care prevedea că prin membru de familie se înțelegea soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuia și gospodărea împreună cu făptuitorul.

Lărgirea sferei de cuprindere a infracțiunii de violență în familie. Potrivit art. 199 NCP, violența în familie cuprinde infracțiunile de omor, omor calificat, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală și lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, spre deosebire de Codul penal din 1969, care cuprindea infracțiunile de lovire sau alte violențe, vătămare corporală și vătămare corporală din culpă. Este de reținut și faptul că unele dintre infracțiunile la care se referă violența în familie din noul Cod penal au o formulare mai cuprinzătoare decât cele din Codul penal din 1969.

Extinderea incidenței disponibilității.

Noul Cod penal prevede că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru toate formele vătămării corporale din culpă (art. 196), spre deosebire de Codul penal din 1969 (art. 184), la care disponibilitatea era limitată, în sensul că pentru unele forme agravate acțiunea penală se punea în mișcare și din oficiu, iar pentru altele numai din oficiu.

Legea penală mai favorabilă.

În condițiile în care prin reglementările noului Cod penal se extinde sfera de cuprindere a persoanelor care au vocație la calitatea de subiect pasiv pentru infracțiunile de violență în familie, cât și prin extinderea sferei de cuprindere a infracțiunilor de violență în familie, rămâne mai favorabilă reglementarea din Codul penal din 1969. Prin extinderea sferei de incidență a principiului disponibilității, este mai favorabilă reglementarea noului Cod penal.

Prevederile art. 200 NCP incriminează două fapte distincte, constând în uciderea, respectiv vătămarea nou-născutului, ambele infracțiuni putând fi săvârșite numai de către un subiect unic și calificat, mama aflată în stare de tulburare psihică.

Uciderea nou-născutului săvârșita de către mamă [alin. (1)] are conținut identic cu infracțiunea de pruncucidere, prevăzută în art. 177 CP 1969.

Infracțiunea are ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la dreptul la viață, drept pe care îl are copilul nou-născut[11. Controversele exprimate în privința sancționării participanților la infracțiunea de pruncucidere din Codul penal din 1969 se vor menține și în privința sancționării participanților la uciderea nou-născutului săvârșită de către mamă.

În cazul uciderii nou-născutului de către mamă imediat după naștere, elementul material al laturii obiective se realizează, ca și în cazul omorului, printr-o activitate de ucidere, care poate consta într-o acțiune sau într-o inacțiune. Fapta trebuie să fie comisă asupra unui copil nou-născut și trebuie să fie săvârșită imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore. Dacă uciderea copilului nu se săvârșește imediat după naștere, ci după trecerea unui interval de timp mai mare de 24 de ore calculat de la momentul nașterii, fapta va constitui infracțiunea de violență în familie (art. 199 raportat la art. 188 sau art. 189 NCP).

Vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă nu era prevăzută în Codul penal din 1969, constituind o incriminare nouă. Ea are ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la integritatea corporală ori sănătatea nou-născutului. Având în vedere urmarea imediată care s-a produs, eventualii participanți la vătămarea acestuia săvârșită de mamă vor răspunde prin raportarea faptei la infracțiunea de lovire sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP) ori, după caz, în funcție de relația participantului cu nou-născutul (de exemplu, tatăl), ar putea fi reținută chiar violența în familie (art. 199 raportat la unul dintre articolele anterior menționate). Vătămarea nou-născutului de către mamă trebuie să se producă imediat după naștere, adică după trecerea unui interval de timp de cel mult 24 de ore, calculat de la momentul nașterii, în caz contrar fapta va constitui infracțiunea de violență în familie (art. 199 raportat la art. 193, art. 194 sau art. 195 NCP, după caz).

În noua reglementare, legiuitorul nu mai prevede cerința ca starea de tulburare să fie pricinuită de naștere, care era prevăzută explicit în incriminarea din legea anterioară. Această stare de tulburare psihică va fi stabilită printr-o expertiză medico-legală psihiatrică, ce este obligatorie în acest caz, potrivit art. 184 alin. (1) NCPP.

Legea penală mai favorabilă. Prin stabilirea unui interval de 24 de ore, incriminarea din noul Cod penal este mai severă, deoarece permite această încadrare juridică numai dacă fapta este săvârșită imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore. Din perspectiva stării de tulburare psihică în care trebuie să se afle autoarea infracțiunii, este mai favorabilă reglementarea din noul Cod penal, deoarece elimină cerința pricinuirii acesteia de actul nașterii, cuprinzând și orice altă cauză de natură să conducă la aceeași stare. Din perspectiva limitelor de pedeapsă, este mai favorabilă incriminarea din noul Cod penal, care prevede închisoarea de la unu la 5 ani, spre deosebire de incriminarea din Codul penal din 1969 (art. 177), care prevedea sancțiunea cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Constituind o incriminare nouă, în cazul vătămării nou-născutului de către mamă nu se va pune problema legii penale mai favorabile.

2.2 Reglementare

Art. 199. Violența în familie. (1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

(2) în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 200. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă. (1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârșite asupra copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună și, respectiv, 3 ani.

2.3 Obiectul infracțiunii de violență exercitată asupra unui membru de familie

2.3.1 Condiții preexistente

A. Obiectul infracțiunii, a) Obiectul juridic special îl formează relațiile sociale care se referă la ocrotirea vieții, integrității corporale sau sănătății fiecărei persoane, împotriva faptelor care aduc atingere integrității corporale sau sănătății unui membru al familiei.

b) Obiectul material îl reprezintă corpul persoanei privit în integritatea sa psiho-fizică.

2.4. Subiecții violenței comise asupra unui membru de familie

2.4.1 Subiecții infracțiunii.

a) Subiectul activ al acestei infracțiuni este calificat acesta trebuie să fie un membru de familie. Fapta se poate comite și în participație, Ăn oricare din formele sale.

b) Subiectul pasiv al acestei infracțiuni trebuie să fie membru de familie. Conform art. 177 NCP prin membru de familie se înțelege:

a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoa-
nele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;

b) soțul;

c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre
părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc [art. 177 alin. (1)].

Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele pre-văzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești [art. 177 alin. (2)].

Nu există condiții speciale de loc sau timp privind săvârșirea acestei infracțiuni.

2.5 Formele infracțiunii de violență exercitată asupra unui membru de familie

Dupa cum am precizat mai sus dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. împăcarea înlătură răspunderea penală.

Astfel:

2.5.1 Potrivit Art. 188. Omorul constă Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.

În noul Cod penal, incriminarea omorului are conținut identic celei din Codul penal din 1969, inclusiv sub aspectul regimului sancționator.

Ca elementele diferențiere, în sensul unei mai bune redactări, semnalăm faptul că noul Cod penal prevede pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării unor drepturi, spre deosebire de Codul penal din 1969, care prevedea interzicerea unor drepturi. Formularea din noul cod apare ca fiind mai adecvată, deoarece nu dreptul este interzis ca pedeapsă complementară, ci exercitarea lui.

Problema deosebirilor dintre infracțiunea de omor și infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, la care moartea victimei îi este imputabilă făptuitorului pe bază de intenție depășită, se va menține și prin aplicarea noului Cod penal. Interesul distincției persistă, în condițiile în care infracțiunea constând în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP) are conținut identic celei din Codul penal din 1969 (art. 193).

În principal, elementele de diferențiere dintre cele două infracțiuni se referă la: zona de pe corp unde sunt aplicate loviturile, în sensul că este o zonă vitală sau nu; instrumentul folosit la săvârșirea infracțiunii, în sensul că are sau nu are aptitudinea de a produce acest rezultat; numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei; atitudinea făptuitorului după săvârșirea faptei; eventualele relații preexistente dintre făptuitor și victimă etc.

Problema delimitării tentativei de omor (art. 32 raportat la art. 188 NCP) de vătămarea corporală prin care se pune în primejdie viața persoanei [art. 194 lit. e) NCP] va fi întâlnită în mod frecvent și prin aplicarea noului Cod penal.

Cele două infracțiuni se deosebesc sub aspectul laturii subiective, în sensul că, în timp ce la tentativa de omor starea de pericol pentru viața victimei îi este imputabilă făptuitorului pe bază de intenție, la vătămarea corporală starea de primejdie pentru viața persoanei îi este imputabilă făptuitorului pe bază de intenție depășită. Pentru. delimitarea celor două infracțiuni, vor fi avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită, împrejurări constând în: obiectul vulnerant folosit111, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată, cât și urmările produse121, împrejurări semnificative cu privire la poziția subiectivă a făptuitorului131. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că există tentativă de omor atunci când fapta inculpatului se realizează prin aplicarea unei lovituri cu cuțitul în abdomen, cu lezarea unor organe vitale, ceea ce caracterizează intenția făptuitorului de a ucide, și nu intenția de a pune în pericol viața victimei141, sau atunci când își manifestă intenția de omor prin fapta de a lovi o persoană cu intensitate în regiunea gâtului, folosindu-se o sticlă spartă, cu consecința unor grave leziuni periculoase pentru viața victimei'51.

Legea penală mai favorabilă. Dată fiind identitatea de conținut, inclusiv sub aspectul regimului sancționator, dintre noua și vechea reglementare a infracțiunii de omor, nu se va pune problema legii penale mai favorabile.

2.5.2 Potrivit art. 189 Omorul calificat constă în omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;

e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi,

Se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.

Noul Cod penal prevede o singură formă agravată a omorului, constând în omorul calificat (art. 189), spre deosebire de Codul penal din 1969, care consacra atât omorul calificat (art. 175), cât și omorul deosebit de grav (art. 176).

Cu unele deosebiri, cele opt circumstanțe care îi conferă omorului forma calificată sunt preluate dintre circumstanțele anterioare care îi confereau omorului forma calificată sau deosebit de gravă.

Omorul calificat presupune realizarea conținutului omorului simplu (art. 188 NCP), în oricare dintre împrejurările alternative enumerate în mod limitativ. Dacă omorul se săvârșește în două sau mai multe dintre aceste împrejurări, fiind vorba de modalități alternative de realizare a omorului calificat, infracțiunea nu își pierde caracterul unitar, însă de o asemenea împrejurare se va ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei.

Omorul săvârșit cu premeditare [art. 189 alin. (1) lit. a) NCP] are conținut identic prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a) CP 1969, astfel încât atât dezvoltările teoretice, cât și jurisprudența în materie își vor menține valabilitatea și sub imperiul noii reglementări.

Omorul săvârșit din interes material [art. 189 alin. (1) lit. b) NCP] are conținut identic prevederilor art. 175 alin. (1) lit. b) CP 1969.

Omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspunderea penală sau de la executarea unei pedepse [art. 189 alin. (1) lit. c) NCP] are

corespondent în prevederile art. 175 alin. (1) lit. g) CP 1969, deosebindu-se prin faptul că, în timp ce reglementarea anterioară avea în vedere sustragerea de la urmărire sau arestare ori de la executarea unei pedepse, în noul Cod penal reglementarea este mai cuprinzătoare, având în vedere sustragerea de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.

Omorul astfel calificat are drept situație premisă împrejurarea că autorul omorului sau o terță persoană se află în situația de a fi trasă la răspundere penală sau de a executa o pedeapsă. Agravanta ia în considerare faptul că, prin săvârșirea omorului, se încalcă în secundar și relațiile sociale referitoare la activitatea de înfăptuire a justiției.

Tragerea la răspundere penală semnifică ansamblul actelor procedurale și procesuale, desfășurate în faza de urmărire penală sau de judecată, în fond ori în căile de atac, având drept finalitate stabilirea săvârșirii faptei, a identității făptuitorului, a formei de vinovăție necesare pentru existența infracțiunii, în vederea aplicării pedepsei corespunzătoare. Executarea unei pedepse semnifică măsura luată pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor privind executarea pedepselor principale, complementare și accesorii.

Omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni [art. 189 alin. (1) lit. d) NCP] are conținut identic prevederilor art. 175 alin. (1) lit. h) CP 1969.

Omorul săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor [art. 189 alin. (1) lit. e) NCP] are corespondent în prevederile omorului deosebit de grav săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit un omor [art. 176 alin. (1) lit. c) NCP].

În noul Cod penal, antecedența făptuitorului constă în comiterea anterioară a unei infracțiuni de omor sau a unei tentative la infracțiunea de omor, spre deosebire de reglementarea anterioară, care avea în vedere antecedența făptuitorului constând în săvârșirea unui omor. Potrivit art. 242 din Legea nr. 187/2012, în aplicarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. e) NCP, prin infracțiune de omor comisă anterior se înțelege orice faptă de ucidere a unei persoane, săvârșită cu intenția prevăzută la art. 16 alin. (3) NCP, cu excepția infracțiunilor constând în uciderea la cererea victimei (art. 190 NCP) și uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă (art. 200 NCP).

Omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane [art. 189 alin. (1) lit. f) NCP] are conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. b) CP 1969. Potrivit unei opinii, moartea a două sau mai multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acțiuni, constând, de exemplu, în punerea de otravă în mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puțin două dintre acestea. în opinia contrară'21, exprimată și într-o decizie de îndrumare a Plenului fostului Tribunal Suprem, rezultatul cerut de lege poate să se producă și prin acțiuni diferite, dar în aceeași împrejurare, cum ar fi atunci când, prin mai multe focuri de armă, făptuitorul ucide două persoane aflate într-un anumit loc, sau și atunci când făptuitorul a folosit mijloace diferite.

Cu ocazia soluționării recursului în interesul legii cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că actele de violență cu intenția de a ucide, săvârșite în aceeași împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracțiunea de omor-simplu, calificat sau deosebit de grav – comisă asupra unei singure persoane, cât și tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs'51. Soluția pronunțată prin recursul în interesul legii își va păstra valabilitatea și sub reglementarea noului Cod penal, mai puțin referirile la omorul deosebit de grav.

Omorul săvârșit asupra unei femei gravide [art. 189 alin. (1) lit. g) NCP] are conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. e) CP 1969.

Omorul săvârșit prin cruzimi [art. 189 alin. (1) lit. h) NCP] are conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav reglementat de art. 176 alin. (1) lit. a) CP 1969.

În noul Cod penal nu au mai fost preluate celelalte modalități reglementate anterior în art. 175 și art. 176 CP 1969, și anume: cea de la lit. c) a art. 175 vizând omorul asupra soțului sau a unei rude apropiate este acum prevăzută în cuprinsul textului de lege care reglementează violența în familie (art. 199 NCP); cele de la lit. f) a art. 175 și de la lit. f) a art. 176 constituie în prezent modalități de săvârșirea a infracțiunilor de ultraj (art. 257 NCP) și ultraj judiciar (art. 279 NCP); cele de la lit. d) și e) ale art. 175 sunt prevăzute, cu unele modificări, printre circumstanțele agravante [art. 77 lit. e) și c) NCP]; cea de la lit. d) a art. 176 poate fi încadrată în lit. d) de la alin. (1) al art. 189 NCP; fapta săvârșită în public [lit. i) de la alin. (1) al art. 175 CP 1969] și cea comisă de către un judecător sau procuror, polițist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora [art. 176 alin. (1) lit. g) CP 1969] sunt considerate acum fapte de omor simplu, dacă alte împrejurări privind fapta sau persoana nu determină încadrarea lor ca omor calificat.

Legea penală mai favorabilă. Prin limitele de pedeapsă, incriminarea din noul Cod penal este mai severă în raport cu aceea din Codul penal din 1969, în situațiile în care preia dintre circumstanțele omorului calificat. Astfel, în baza noului Cod penal, omorul calificat săvârșit cu premeditare [art. 189 alin. (1) lit. a)] se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, spre deosebire de Codul penal din 1969, când omorul comis cu premeditare era tot un omor.calificat [art. 175 alin. (1) lit. a)], însă pedeapsa consta în închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Tot astfel, incriminarea din noul Cod penal este mai severă în raport cu aceea din Codul penal din 1969 și în situațiile în care extinde conținutul unor circumstanțe, sens în care facem referire la omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspunderea penală sau de la executarea unei pedepse [art. 189 alin. (1) lit. c) NCP].

2.5.3 Lovirea sau alte violențe

Potrivit art. 193 alin. 1 Noul cod penal, lovirea sau orice acte de violențe cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Și articolul 180 alin.1 din vechiul cod penal, definea în același mod lovirea sau alte violențe, dar pedeapsă era mai ușoară, această constând în pedeapsă închisorii de la o luna la 3 luni sau cu amendă. Se observă că vechiul cod penal era mai favorabil făptuitorului, căci limitele de pedepse erau mai mici.  

Deși în vechiul cod penal, această infracțiune săvârșită asupra membrilor de familie era reglementată la același art. 180 alin .2 pedeapsă fiind de la 6 luni la un an sau cu amendă, în noul cod penal, infracțiunile săvârșite asupra unui membru de familie sunt reglementate separat în capitolul 3, intitulat Infractiuni săvârșite asupra unui membru de familie”, pedeapsă fiind majorarea cu o pătrime a maximului special prevăzut la art. 193 alin 1, dacă această este infracțiunea săvârșită asupra membrului de familie.

Potrivit art. 193 alin 2 Noul Cod penal, fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel puțin 90 de zile, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Cum, conform vechiului codului penal aceeași infracțiune prevedea termenul de îngrijiri medicale de cel puțin 60 de zile și o pedepasă a închisorii de la 6 luni la 5 ani, se poate observa că legea nouă este mai favorabilă întrucât au crescut numărul de zile de îngrijire și de asemenea, instanță are opțiunea de a aplică și o amendă, nu neapărat o pedeapsă cu închisoarea. În vechiul cod penal această infracțiune era reglementată separat într-un articol intitulat vătămarea corporală, în timp ce în noul cod penal este reglementată la alineatul 2 al art. 193 intitulat loviri sau alte violențe.

Conform noului cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar nu se mai prevede expres faptul că împăcarea părților înlătura răspunderea penală astfel cum era în vechiul cod penal.

2.5.4 Vătămarea corporală

Vătămarea coroporala reglementată în art. 194 Noul cod penal care a produs o infirmitate, leziune traumatică sau afectarea sănătății unei persoane care au necesitat, pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent, avortul sau punerea în primejdie a vieții persoanei se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar în cazul în care faptă se săvârșește în scopul producerii unei infirmități, a unei leziuni traumatice sau a unui prejudiciu esthetic grav și permanent, pedeapsă este de la 3 la 10 ani, iar tentativă se pedepsește.

Noul Cod penal nu mai cuprinde o infracțiune cu denumirea marginală „Vătămarea corporală gravă", însă, cu unele deosebiri, infracțiunea de vătămare corporală din art. 194 NCP are corespondent în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 CP 1969.

Dacă între făptuitor și victima infracțiunii există relații derivând din calitatea de membru de familie, devin incidente prevederile art. 199 NCP referitoare la violența în familie, situație în care maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Dacă subiectul pasiv deține o anumite calitate sau funcție, fapta va fi încadrată în alt text de lege (de exemplu, art. 257, art. 279, art. 401, art. 408 NCP).

Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta prevăzută în art. 193, de care se deosebește sub aspectul urmărilor materiale.

Potrivit noului Cod penal, fapta prevăzută în art. 193 constituie infracțiunea de vătămare corporală [art. 194 alin. (1) lit. a)] dacă a cauzat o infirmitate, spre deosebire de vătămarea corporală gravă din art. 182 alin. (2) CP 1969, care avea drept urmare o infirmitate permanentă fizică ori psihică.

Vătămarea corporală din art. 194 NCP există și atunci când fapta a produs leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce vătămarea corporală gravă din art. 182 alin. (1) CP 1969 exista atunci când prin săvârșirea faptei se pricinuia integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile.

Ceea ce deosebește vătămarea corporală [art. 194 alin. (1) lit. b) NCP] de forma agravată a infracțiunii de loviri sau alte violențe [art. 193 alin. (2)] constă în durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice sau afectarea sănătății victimei, care trebuie să depășească 90 de zile.

Producerea unui prejudiciu estetic grav și permanent constituie urmarea imediată a infracțiunii de vătămare corporală din art. 194 alin. (1) lit. c) NCP, spre deosebire de vătămarea corporală gravă din art. 182 alin. (2) CP 1969, a cărei urmare imediată o constituia sluțirea victimei.

Avortul și punerea în primejdie a vieții persoanei sunt urmări imediate comune atât pentru vătămarea corporală din noul Cod penal, cât și pentru vătămarea corporală gravă din Codul penal din 1969.

Vătămarea corporală având ca urmare avortul se deosebește de întreruperea cursului sarcinii și provocarea cu acest prilej femeii însărcinate a unei vătămări corporale [art. 201 alin. (3) NCP], în principal sub aspectul laturii subiective.

Astfel în timp ce la vătămarea corporală făptuitorul acționează cu intenția vătămării integrității corporale sau sănătății victimei, iar avortul îi este imputabil pe bază de intenție depășită, la întreruperea cursului sarcinii acționează cu intenția întreruperii cursului sarcinii, iar vătămarea corporală îi este imputabilă pe bază de intenție depășită.

Prin noua reglementare, legiuitorul a renunțat la consacrarea urmărilor imediate constând în pierderea unui simț sau organ ori în încetarea funcționării acestora, existente în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă din Codul penal din 1969.

Latura subiectivă presupune intenția, în cazul producerii consecințelor de la lit. a), b) și c), respectiv intenția depășită, în cazul producerii consecințelor de la lit. d) și e). Dacă fapta se săvârșește cu intenție directă, subiectul activ acționând în scopul producerii uneia dintre consecințele de la lit. a), b) și c) din textul de incriminare, încadrarea juridică se va face în forma agravată din alin. (2).

În privința alin. (2) al art. 194 NCP există o deosebire față de alin. (3) al art. 182 CP 1969, prin faptul că nu s-au mai reținut ipotezele privind scopul producerii avortului și al punerii în primejdie a vieții persoanei, explicația acestei renunțări fiind dată în Expunerea de motive la Proiectul noului Cod penal, anume că în cazul avortului fapta poate fi încadrată în art. 201 alin. (2) NCP, iar în cazul punerii în primejdie ea reprezintă o tentativă de omor sau omor calificat, după caz legea penală mai favorabilă.

2.5.5 Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este prevăzută și sancționată de dispozițiile articolului 195 din Codul penal și constă în „vreuna dintre faptele prevăzute în articolele 193-194 , dacă a avut ca urmare moartea victimei".

Infracțiunea constând în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte are conținut identic cu reglementarea din art. 183 CP 1969.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o varietate, o formă agravată a infracțiunilor prevăzute de articolele 193-194 din Codul penal, însă prevăzută și sancționată distinct, ca infracțiune autonomă.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte are ca obiect juridic special ansamblul relațiilor sociale a căror formare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără ocrotirea unuia dintre drepturile fundamentale ale omului – dreptul la viață – împotriva faptelor prin care se aduce atingere acestei valori umane și sociale care este viața omului, și anume, împotriva faptelor de loviri sau vătămări ce au ca rezultat moartea, încetarea din viață a persoanei.

Activitatea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, incriminată de dispozițiile articolului 195 din Codul penal, se exercită direct asupra corpului unei persoane și, ca atare, obiectul material al infracțiunii este corpul persoanei împotriva căruia acționează făptuitorul, deci corpul victimei infracțiunii.

Infracțiunea poate fi comisă doar împotriva corpului unei persoane în viață și trebuie să fie vorba despre corpul altei persoane, nu al făptuitorului, întrucât fapta constituie infracțiune doar dacă vizează dreptul la viață al altuia, nefiind prevăzute de legea penală neconstituind așadar infracțiuni, faptele de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte comise de făptuitor împotriva sa.

Subiectul activ al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoaie de moarte poate fi orice persoană care îndeplinește cerințele legale pentru a răspunde penal, nefiind determinat de legea penală.

Participația este posibilă sub toate formele.

Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică, în viață, indiferent de vârstă, sex, rasă sau stare a sănătății.

Asemănător subiectului activ, subiectul pasiv este nedeterminat de lege, adică nu i se cere o anumită calitate. Pluralitatea de subiecți pasivi atrage o pluralitate de infracțiuni.

Elementul material se realizează prin acțiuni sau inacțiuni identice cu cele prin care se raelizeaza infracțiunile de lovire sau alte violențe (art. 193 C.pen.), și de vătămare corporală (art.194 C.pen.).

  Acțiunea sau inacțiunea trebuie să aibă ca urmare moartea victimei. Totodată, este necesar că între acțiune sau inacțiune și rezultatul produs să existe o legătură de cauzalitate.

Această legătură de cauzalitate nu este înlăturată dacă la activitatea făptuitorului se adaugă și alți factori contributive (anteriori, concomitenți sau surveniți), câtă vreme se stabilește că, fără activitatea făptuitorului, rezultatul nu s-ar fi produs.

Această infracțiune este praeterintenționată, pentru că lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă, constând în moartea victimei, îi este imputabilă făptuitorului pe baza culpei.

Deosebiri apar sub aspectul regimului sancționator, în sensul că noua reglementare prevede închisoarea de la 6 la 12 ani, în timp ce Codul penal anterior prevedea închisoarea de la 5 la 15 ani.

Legea penală mai favorabilă. Având în vedere identitatea din conținutul faptelor, cerința aceleiași forme de vinovăție [cu diferențe de terminologie – praeter-intenție, folosită sub reglementarea Codului penal anterior, respectiv intenție depășită, în sensul art. 16 alin. (5) NCP], incriminarea din noul Cod penal este mai favorabilă prin reducerea limitei superioare a pedepsei cu închisoarea la 12 ani, comparativ cu 15 ani din reglementarea Codului penal din 1969. Sub aspectul regimului sancționator, este însă de observat faptul că prin noua reglementare crește limita minimă a pedepsei cu închisoarea la 6 ani, față de 5 ani în reglementarea anterioară.

În doctrină s-au oferit urmatoarele exemple:

când făptuitorul a îmbrâncit cu putere victima, acțiune in urma căreia aceasta s-a lovit cu capul de un plan dur și a decedat;

când făptuitorul pentru a face o glumă a provocat un șoc electric victimei în urma căruia aceasta a decedat;

când făptuitorul a condus căruța cu viteză, pe un drum accidentat și cu schimbări neașteptate de direcție, cu intenția de a provoca căderea victimei aflată în vehicul, acțiune care a avut ca urmare căderea și încetarea din viață a acesteia;

când făptuitorul lovește victima, persoană în vârstă de 62 de ani și cunoscută de cei din jur, inclusiv de către făptuitor, ca fiind suferindă de inimă, ceea ce are drept consecință producerea unui șoc cardiac și decesul victimei

când făptuitorul îmbrâncește victima, aflată pe trotuar și cu spatele la partea carosabilă a drumului, chiar în momentul în care prin dreptul lor trecea un autovehicul, din care cauză victima fiind în stare de ebrietate s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil unde a fost accidentată mortal de acel autovehicul;

când făptuitorul aplică cu intenție lovituri repetate și la întâmplare peste spatele și brațele unei femei care are un copil în brațe, una dintre lovituri nimerind copilul și producând moartea acestuia;

când făptuitorul intenționând să coboare mai repede dintr-un tramvai, îmbrâncește cu putere victima care se dezechilibrează și cade lovindu-se cu capul de asfalt ceea ce are drept consecință încetarea sa din viață;

când făptuitorul punând o piedică victimei provoacă dezechilibrarea acesteia și lovirea cu capul de pardoseala de ciment, cu consecința încetării ei din viață;

când făptuitorul în urma unor discuții purtate în glumă cu victima a rostogolit-o de două ori peste cap, cauzându-i o fractură a coloanei vertebrale în urma căreia victima a decedat.

Tentativa nu este posibilă. Infracțiunea se consumă în momentul în care se produce moartea victimei.

2.5.6 Vătămarea corporală din culpă

Vătămarea corporală din culpă (art. 196 NCP) are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală din art. 184 CP 1969.

Lovirea sau orice acte de violență, săvârșite din culpă, prin care se produc doar suferințe fizice, nu constituie infracțiune.

Noua reglementare face trimitere la prevederile art. 193 alin. (2) NCP referitoare la lovirea sau alte violențe, respectiv la art. 194 alin. (1) din același cod, referitoare la vătămarea corporală.

Pentru fapta din alin. (1), elementul material al laturii obiective se realizează în condițiile prevăzute în art. 193 alin. (2) NCP, care incriminează fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.

Fapta va constitui infracțiune chiar și atunci când pentru vindecare este necesară doar o zi de îngrijiri medicale, dacă sunt îndeplinite și celelalte cerințe ale normei de incriminare. Evaluarea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare se realizează printr-o expertiză medico-legală. Pentru existența infracțiunii, nu este suficientă doar producerea urmării din textul de incriminare.

Fapta constituie vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. (1) NCP dacă, în momentul săvârșirii acesteia, făptuitorul se afla în una sau unele dintre următoarele trei împrejurări alternative, prevăzute în mod limitativ: sub influența băuturilor alcoolice, sub influența unei substanțe psihoactive ori în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune. Este de observat că în reglementarea anterioară [art. 184 alin. (1) CP 1969] nu erau prevăzute cerințe referitoare la starea subiectului activ.

Dacă în noua reglementare fapta constituie infracțiune chiar și atunci când pentru vindecare este necesară doar o zi de îngrijiri medicale, în reglementarea anterioară existența infracțiunii era condiționată de producerea unei vătămări care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile.

O deosebire față de reglementarea anterioară [art. 184 alin. (3) CP 1969] o constituie și împrejurarea că, în cazul acestei variante a infracțiunii, dacă fapta a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, dar care nu constituie prin ea însăși o infracțiune, nu este sancționată mai sever [alin. (3) al art. 196 NCP face referire doar la alin. (2), nu și la alin. (1)].

Pentru fapta din alin. (2), elementul material al laturii obiective se realizează în condițiile prevăzute în art. 194 alin. (1) NCP (la care facem trimitere), fără însă a se mai condiționa existența infracțiunii de starea subiectului activ, ca la varianta de la alin. (1) al art. 196 NCP. Fapta va fi mai gravă dacă a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități [art. 196 alin. (3)].

Pluralitatea de victime determină reținerea formei agravate din alin. (4), spre deosebire de reglementarea anterioară, în temeiul căreia pluralitatea de victime determină reținerea unui concurs format din tot atâtea infracțiuni câte persoane au fost vătămate.

Noul Cod penal consacră în mod explicit existența concursului de infracțiuni, dacă nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau de desfășurare a activității care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) și (3) constituie prin ea însăși o infracțiune [alin. (5)].

Referitor la aspectele procesuale, în prezent, acțiunea penală este pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul tuturor variantelor prevăzute de textul de incriminare, cu consecința imposibilității împăcării.

Prin excepție, potrivit art. 199 alin. (2) NCP, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 196 NCP săvârșită asupra membrilor de familie, acțiunea se poate pune în mișcare și din oficiu, iar împăcarea înlătură răspunderea penală. Și în situația persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, conform art. 157 alin. (4) NCP, dar, dacă nu sunt în același timp și membrii de familie, nu poate interveni împăcarea, fiind incidentă tot instituția retragerii plângerii prealabile.

Legea penală mai favorabilă. Incriminarea din noul Cod penal este mai favorabilă, în condițiile în care lasă în afara ilicitului penal vătămările din culpă pentru a căror vindecare sunt necesare cel mult 90 de zile îngrijiri medicale, cu excepția situațiilor în care făptuitorul s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.

Noua reglementare este mai favorabilă și prin regimul sancționator.

Prin faptul că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, incriminarea din noul Cod penal este mai favorabilă în situația în care pentru vătămarea produsă sunt necesare mai mult de 60 de zile de îngrijirimedicale pentru vindecare, deoarece, în condițiile Codului penal din 1969, acțiunea penală se punea în mișcare din oficiu.

Noul cod renunță la criteriul zilelor de îngrijiri medicale în delimitarea formelor infracțiunii de violență, dat fiind că acest criteriu s-a dovedit imprecis și s-a pretat la interpretări diferite în doctrina și jurisprudență.

Dupa cum am facut trimitere la textele legale dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. împăcarea înlătură răspunderea penală.

Astfel portivi art. 200 CP Cu privire la, „uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani".

Infracțiunea de ucidere a nou-născutului de către mamă reprezintă o varietate a infracțiunii de omor săvârșită în condiții specifice care justifică incriminarea distinctă și atenuarea sancțiunii penale.

Fapta de ucidere a nou-născutului de către mamă are o arie mai restrânsă decât termenul de „infanticid". Infanticidul se referă, în general, la uciderea unui copil și este considerat în legislațiile penale moderne ca o formă calificată de omor. Uciderea nou-născutului de către mamă se referă nu la suprimarea vieții oricărui copil, ci numai la uciderea de către mamă a copilului său nou-născut.

Fapta de „ucidere a nou-născutului de către mamă" este incriminată în legislațiile penale ca o variantă atenuată a omuciderii și constituie, fie o infracțiune de sine stătătoare cu denumire proprie și cu conținut normativ specific propriu, fie o formă sau circumstanță atenuantă a infanticidului.

Această atenuare are în vedere, în legislația română, existența anumitor stări psiho-fiziologice provocate de naștere, care, fără a echivala cu o stare de inconștiență și deci fără a exclude capacitatea psihică a făptuitorului, sunt de natură să explice, într-o anumită măsură, uciderea copilului nou-născut, săvârșită de către mama sa. Recunoscând existența unor asemenea stări, legiuitorul a sancționat mai ușor, în raport cu omorul, o astfel de faptă.

Alineatul (2) al art. 200 NCP vine cu o inovație, aceea de a extinde atenuarea sancțiunii penale și la situațiile în care mama își vatămă nou-născutul ca urmare astării de tulburare psihică pricinuită de naștere. Astfel, conform alin. (2) al art. 200 NCP, „dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârșite asupra copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună și, respectiv. 3 ani".

CAPITOLUL III

DELIMITAREA VIOLENȚEI COMISE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE

3.1. Latura obiectivă a infracțiunii de violență exercitată asupra unui membru de familie

A. Latura obiectivă, a infracțiunii de violență în familie

a) Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiuni sau inacțiuni, întocmai ca și cele care realizează infracțiunile prevăzute in art. 188, 189 și art. 193-195 NCP și care au urmările imediate specifice infracțiunilor amintite.

b) între activitatea făptuitorului și moartea victimei trebuie să existe o legătură cauzală.

B. Latura obiectivă,a infracțiunii de ucidere sau vatamare a nou-născutului

a) Elementul material constă într-o acțiune (inacțiune) de ucidere sau vătămare exercitată asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viața acesteia sau a-i cauza suferințe fizice, rezultat care se constată, de regulă, prin acte medico-legale. Infracțiunea se poate manifesta prin omisiunea îndeplinirii unor acte de importanță vitală pentru copil, cum ar fi nehrănirea copilului, lăsarea în frig, abandonarea copilului într-un loc sau mod care-1 expune la moarte și pe care mama avea obligația legală să le execute.

O altă cerință esențială este aceea ca acțiunea sau inacțiunea îndreptată spre uciderea victimei să aibă loc „imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore": se fixează astfel timpul de comitere, adică limitele de timp sau perioada de timp în care uciderea copilului nou-născut atrage calificarea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă.

În raport cu delimitarea perioadei „imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore", decurg câteva consecințe importante din punctul de vedere al încadrării juridice a faptei de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă. Astfel, constituie infracțiune de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă numai uciderea sau vătămarea de către mamă a copilului său după naștere și înlăuntrul perioadei imediat următoare acesteia, până la limita arătată. Fapta constituie infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă și în cazul în. care acțiunea de ucidere a avut loc în interiorul acestei perioade, dar moartea copilului a intervenit ulterior acesteia. Dimpotrivă, fapta nu va constitui infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă, ci infracțiunea de omor, dacă uciderea copilului a fost comisă nu în intervalul de timp imediat după naștere, ci într-un moment posterior acesteia, chiar dacă starea de tulburare psihică postnatală persistă.

O altă cerință esențială pentru existența infracțiunii de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă este starea de tulburare pricinuită de naștere: interpretarea acestei expresii trebuie făcută prin prisma datelor științelor medicale, medico-psihologice și psihologice, dată fiind importanța actului biologic al nașterii și a fazei imediat următoare acestuia.

Psihologia și științele medicale subliniază că nașterea nu este un proces pur fiziologic, ci un proces psihosomatic complex care este determinat de factori psihici, în așa fel că procesele biologice sunt intensificate, sau din contră, inhibate (până la oprirea travaliului) de anumite influențe psihice care acționează asupra lor; că procesul fiziologic al nașterii este acompaniat de un proces psihic, specific, care-1 influențează.

Psihologia nașterii înregistrează printre cele mai caracteristice manifestări psihice care însoțesc procesul nașterii, alături de puternicele senzații de durere specifice acesteia și o serie de emoții, sentimente, afecte, cum sunt: teama sau frica de naștere, temerea de a nu muri în cursul nașterii, teama de a nu naște un copil mort sau cu malformații monstruoase, teama față de pericolele reale care amenință viața femeii sau a copilului, temeri care izvorăsc din alte cauze, cum ar fi perspectivele nefavorabile ale propriei situații materiale și sociale sau ale copilului, ori sentimentele de rușine și dezonoare, în cazul nașterii în afara căsătoriei etc. Toate aceste emoții, sentimente, dispoziții, afecte, fac parte însă din cadrul proceselor afective normale.

Noțiunea de „tulburare pricinuită de naștere" nu se referă însă la stările psihice normale, ci la tulburările de natură psihopatologică, adică la stările psihopatologice consecutive nașterii. Ele pot fi provocate de diverși agenți nocivi, de variate naturi sau origini care acționează apoi, prin efectele lor, asupra stării de responsabilitate a ^femeii (asupra capacității de a înțelege și voi, adică asupra conștiinței și voinței), pe care o diminuează sau restrânge, făcând să scadă controlul conștiinței asupra conduitei personale până la limita premergătoare iresponsabilității.

Din punct de vedere medico-psihiatric, aceste tulburări psihopatologice apar în perioada următoare nașterii, cunoscută sub denumirea de perioadă post-partum, perioadă puerperală sau puerperiu și, de aceea manifestările, afecțiunile sau tulburările psihice care au loc în această perioadă sunt denumite, în ansamblul lor, psihoze post-partum sau psihoze puerperale.

În raport cu apariția lor, majoritatea autorilor fac distincție între psihoze post-partum propriu-zise și psihoze de lactație.

Dintre acestea, acționează în perioada care ne interesează, adică imediat după naștere, numai psihozele post-partum propriu-zise; acestea au o etiologie specifică și forme clinice variate (de exemplu, psihoza puerperală clasică, psihoza maniaco-depresivă, tulburări schizofreniforme etc).

b) Urmarea imediată. Specific infracțiunii de ucidere ori vătămare a nou-năs-
cutului săvârșită de către mamă este ca acțiunea sau omisiunea socialmente pericu-
loasă să aibă ca rezultat moartea sau vătămarea copilului nou-născut. Moartea sau
vătămarea victimei trebuie să fie consecința acțiunii făptuitorului asupra copilului
nou-născut.

În cazul în care activitatea de ucidere a fost în întregime efectuată, dar rezultatul, constând în moartea copilului, nu s-a produs din motive independente de voința făptuitorului, acesta răspunde pentru infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă în forma incriminată de alin. (2) al art. 200 NCP.

c) Legătura de cauzalitate. De asemenea, este necesar ca, între actul de agresiune
comis de mamă asupra propriului copil și rezultatul, constând în moartea sau vătă-
marea copilului, să se stabilească legătura de la cauză la efect. Sunt valabile în
această privință toate dezvoltările făcute anterior în legătură cu infracțiunile contra
vieții.

3.2. Latura subiectivă a infracțiunii de violență exercitată asupra unui membru de familie

A. Latura subiectivă a infracțiunii de violență în familie

în cazul infracțiunii prevăzute de art. 199 NCP, formele de
vinovăție sunt cele întâlnite în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 188, 189 și
art. 193-195 NCP – intenția directă, intenția indirectă, praeterintenția, intenția
directă calificată prin scop.

B. Latura subiectivă a infracțiunii de ucidere sau vatamare a nou-născutului

Ținând seama de corelația dintre obiectiv și subiectiv, se impune a semnala că și sub aspectul laturii subiective este necesar ca intenția de a ucide sau a vătăma, care prezidează săvârșirea faptei, să se fi născut sau să se fi format ca urmare și sub impulsul stării de tulburare psihică consecutiv nașterii, în condițiile unei responsabilități afectate de această stare.

Intenția de a ucide sau a vătăma s-ar putea manifesta, în acest caz, ca intenție spontană, repentină sau impetuoasă, caracterizată prin aceea că se naște și se execută, sub influența acestei tulburări psihice, simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persistă, fiind incompatibilă cu premeditarea.

3.3. Pedeapsa care se aplică violenței comise asupra unui membru de familie

Sancțiuni.

Potrivit alin. (1) al art. 199 NCP, dacă faptele prevăzute în art. 188.
art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul
special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. împăcarea înlătură răspunderea penală.

Uciderea nou-născutului săvârșită de către mamă este sancționată cu
pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. După cum se observă, limitele de pedeapsă sunt
substanțial reduse față de cele în care se aplică pedeapsa pentru omor. Vătămarea
nou-născutului săvârșită de către mamă este sancționată cu pedeapsa închisorii de la
1 lună la 3 ani.

CAPITOLUL IV

CAZURI PRACTICE PRIVIND VIOLENȚA EXERCITATĂ ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE

SPEȚA 1- Sentință penală nr. 135 din data de 16.09.2013

Judecătoria CORABIA Sentință penală nr. 135 din data de 16.09.2013

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Corabia cu nr. 48/P/2013 Inregistrat pe rolul instantei la data de 20.06.2013 sub nr. 1196/213/2013 s-a dispus punerea In miscare a actiunii penale si trimiterea In judecata In stare de libertate a inculpatului SC pentru savarsirea infractiunilor prev. si ped. de art 180 alin 1 ind 1 C.p.(parte vatamata S.E, fapta savarsita la data de 18/19.12.2012), pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 180 alin 1 ind 1 C.p. (parte vatamata S.E, fapta savarsita la sfarsitul lunii ianuarie 2013), pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 180 alin 1 ind 1 C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 al.1-7 Cpp. (parte vatamata S.S, fapta savarsita la sfarsitul lunii ianuarie 2013), pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 180 alin 2 ind 1 C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 al.1-7 Cpp. (parte vatamata S.E, fapta savarsita la data de 14.02.2013).

In fapt s-a retinut In rechizitoriu ca, In noaptea de 18/19.12.2012, In jurul orei 24,00, Invinuitul, fiind sub influenta alcoolului, a agresat fizic pe mama sa S.E, prin aplicarea de lovituri cu pumnii In zona capului, sub motivatia ca aceasta i-a ascuns o sticla cu alcool, de fata de incident fiind cele doua fiice minore ale Invinuitului, precum si martora S.T, care a intervenit pentru a-l opri pe Invinuit si care a fost si ea lovita de catre acesta.La sfarsitul lunii ianuarie 2013, Invinuitul, care se afla sub influenta bauturilor alcoolice, i-a agresat fizic pe cei doi parinti S.E si S.S.Cu aceasta ocazie, Invinuitul l-a lovit pe S.S care este bolnav la pat, cu un vatrai metalic peste maini si picioare, precum si In zona spatelui.Intru-cat S.E a intervenit pentru a-l opri, Invinuitul i-a aplicat si acesteia lovituri cu pumnii In zona capului.

In urma acestei situatii, cele doua parti vatamate s-au mutat la celalalt fiu al lor, martorul S.F care locuieste pe raza comunei Gura Padinii, judetul olt, In vecinatate.In data de 14.02.2013, Intre Invinuit si partea vatamata S.E a avut loc o discutie In contradictoriu, partea vatamata solicitandu-i Invinuitului sa nu mai taie pomii din curte, Imprejurare In care Invinuitul a Impins-o si a lovit-o cu piciorul In zona corpului.

In urma leziunilor fizice suferite, partea vatamata S.E a necesitat 3,4 zile de Ingrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 130/C/13.02.2013 emis de S.J.M.L.Olt.

Starea de fapt descrisa In cuprinsul actului de sesizare al instantei s-a Intemeiat pe urmatoarele mijloace de proba: plangerea partii vatamate(f.13), declaratie parti vatamate(f.12,14,15,16,26,27), declaratie Invinuit Inaintate de i.u.p.(f.19), declaratie martori(f.22,23,24,25,28,32), certificat medico-legal(f.29).

La dosarul cauzei s-a atasat fisa de cazier judiciar a inculpatului (fila 10).

In cursul cercetarii judecatoresti, la termenul de judecata din data de 16.09.2013, partile vatamate S.E si S.S au aratat ca nu se constituie parti civile In cauza si nu au nici un fel de pretentii materiale sau morale fata de inculpat.

La acelasi termen de judecata, inculpatul a solicitat sa fie judecat potrivit procedurii simplificate introdusa prin Legea nr.202/2010, declarand, Inainte de citirea actului de sesizare, ca recunoaste In totalitate savarsirea faptei retinuta In rechizitoriu si ca solicita ca judecata sa se faca In baza probelor administrate In cursul urmaririi penale, pe care le cunoaste si le Insuseste.

Instanta a constatat ca sunt Indeplinite conditiile art.320, indice 1, din Cpp si, dupa ce a atras atentia inculpatului asupra consecintelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, a dat citire actului de sesizare dupa care a procedat la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoasterii faptei din rechizitoriu si Insusirii probelor administrate In cursul urmaririi penale.

Dupa ascultarea inculpatului instanta a admis cererea de judecare potrivit procedurii prevazute de art.320, indice 1 C.proc.pen avand In vedere ca din probele administrate In cursul urmaririi penale a rezultat ca faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil si ca sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Analizand ansamblul materialului probator administrat In cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

In noaptea de 18/19.12.2012, In jurul orei 24,00, inculpatul fiind sub influenta alcoolului, a agresat fizic pe mama sa S.E, prin aplicarea de lovituri cu pumnii In zona capului, sub motivatia ca aceasta i-a ascuns o sticla cu alcool. La sfarsitul lunii ianuarie 2013, inculpatul care se afla sub influenta bauturilor alcoolice, i-a agresat fizic pe cei doi parinti ai sai, S.E si S.S Intru-cat S.E a intervenit pentru a-l opri, inculpatul i-a aplicat si acesteia lovituri cu pumnii In zona capului.

In data de 14.02.2013, Intre inculpat si partea vatamata S.E a avut loc o discutie In contradictoriu, partea vatamata solicitandu-i inculpatului sa nu mai taie pomii din curte, Imprejurare In care inculpatul a Impins-o si a lovit-o cu piciorul In zona corpului.

In urma leziunilor fizice suferite, partea vatamata S.E a necesitat 3,4 zile de Ingrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 130/C/13.02.2013 emis de S.J.M.L.Olt.

Situatia de fapt retinuta de instanta si vinovatia inculpatului sunt pe deplin dovedite prin mijloacele de proba administrate In cauza.

In drept, fapta inculpatului care In noaptea de 18/19.12.2012 si la sfarsitul lunii ianuarie 2013 a lovit-o pe mama sa, partea vatamata S.E, cu pumnii In zona capului, Intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de lovire sau alte violente asupra membrilor familiei, fapta prev. de art. 180 alin.1 ind. 1 din Cp.

Faptele inculpatului care la sfarsitul lunii ianuarie 2013 a lovit pe parintii sai, partile vatamate S.S si S.E cu vatraiul, respectiv cu pumnii, Intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de lovire sau alte violente asupra membrilor familiei, fapte prev. de art. 180 alin.1 ind. 1 din Cp.

Fapta inculpatului care la data de 14.02.2013 a lovit pe mama sa, partea vatamata S.E, cu piciorul, producandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 3-4 zile, Intruneste elementele constitutive ale infractiunii de lovire sau alte violente asupra membrilor familiei, fapta prev. de art. 180 alin.2 ind. 1 din Cp.

Toate faptele au fost savarsite In concurs real, In conditiile art. 33 lit a C.p.

Din analiza fisei de cazier judiciar a inculpatului (fila 10 dosar instanta) instanta retine ca acesta nu are antecedente penale.

La individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpatul instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv limitele de pedeapsa prev. de textul incriminator pt. fapta savarsita (respectiv pedeapsa cu Inchisoarea de la 6 luni la 1 an sau amenda pentru infr. prev si ped. de art. 180 alin 1 ind 1 C.p. si pedeapsa cu Inchisoarea de la 1 la 2 ani sau amenda pentru infr. prev si ped. de art. 180 alin 2 ind 1 C.p. ; gradul de pericol social concret al faptelor, relevat prin numarul de Ingrijiri medicale, de 3-4 zile, numarul persoanelor vatamate (2 persoane); calitatea persoanelor vatamate (parintii inculpatului), modul de savarsire al faptei, respectiv prin aplicarea unor lovituri In zona capului cu pumnul sau vatraiul; urmarea produsa, constand In leziunile provocate ce au necesitat 3-4 zile de Ingriji medicale In cazul partii vatamnate Stanescu Eugenia; precum si circumstantele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

Fata de posibilitatea instantei de a retine circumstantele atenuante judiciare prevazute de art. 74 C.pen., avand In vedere ca inculpatul a avut o atitudine oscilanta si nu a recunoscut savarsirea faptelor Inca din faza de urmarire penala, nu se justifica aplicarea fata de inculpat a disp art. 74 C.p..

Instanta are In vedere criteriile prevazute de art.72 alin.1 Cp si va condamna inculpatul la la o pedeapsa de 8 (opt) luni Inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art 180 alin 1 ind 1 C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 al.1-7 Cpp. (parte vatamata S.E, fapta savarsita la data de 18/19.12.2012), la o pedeapsa de 8 (opt) luni Inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 180 alin 1 ind 1 C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 al.1-7 Cpp. (parte vatamata S.E, fapta savarsita la sfarsitul lunii ianuarie 2013), la o pedeapsa de 8 (opt) luni Inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 180 alin 1 ind 1 C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 al.1-7 Cpp. (parte vatamata S.S, fapta savarsita la sfarsitul lunii ianuarie 2013) si la o pedeapsa de 1 (un) an si 4 (patru) luni Inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 180 alin 2 ind 1 C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 al.1-7 Cpp. (parte vatamata S.E, fapta savarsita la data de 14.02.2013).

In baza art. 33-34 C.p. instanta va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an si 4 (patru) luni Inchisoare Inchisoare, la care va adauga un spor de 2 luni, rezultand o pedeapsa de 1 (un) an si 6 (sase) luni Inchisoare.

In baza disp. art.71 al.1 Cp, instanta va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit. a teza II si b Cp

Potrivit art.81 Cp, instanta va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate pe durata unui termen de Incercare de 3 ani si 6 luni, conform art.82 Cp si In temeiul art.71 al.5 Cp va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale. Potrivit art.359 Cpp, va atrage atentia inculpatului asupra disp. art.83 Cp.

In ceea ce priveste cheltuielile judiciare In cuantum de 300 lei, instanta va obliga inculpatul la plata acestora catre stat, In conformitate cu dispozitiile art. 191 din Codul de procedura penala.

SPEȚA 2- Hotarare nr. 150 din data de 09.06.2011

Hotarare nr. 150 din data de 09.06.2011 pronuntata de Judecatoria Gheorgheni

Constată că prin rechizitoriul nr…./P/… al Parchetului de pe lângă Judecătoria …, a fost trimis în judecată inculpatul B.V., fiul lui … și …, născut la data de … în …., jud…., domiciliat în …, Jud…., cetățean român, CNP – …, pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de loviri și alte violențe, faptă prev. și ped. de disp. art.180 alin.1 ind. 1 și 180 alin. 2 ind.1, C.pen, constând în aceea că în zilele de …, … a lovit-o pe soția sa B.V., partea vătămată deținând certificat medico-legal cu 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru prima faptă, iar pentru cea de-a doua nu deține certificat medico-legal, iar ulterior în data de … a lovit-o pe soția sa B.V. și pe fiul său B.A.M. În actul de sesizare al instanței   se reține că în zilele de …, … învinuitul B.V. a lovit-o pe soția sa B.V., partea vătămată deținând certificat medico-legal cu 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru prima faptă, iar pentru cea de-a doua nu deține certificat medico-legal.
  Ulterior în data de … a lovit-o pe soția sa B.V. și pe ful său B. A. La data de …, organele de cercetare penală din cadrul Postului de Politie … au fost sesizate de către B.V., despre faptul că soțul său, B.V., în ziua de … a lovit-o, provocându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5 -6 zile îngrijiri medicale, iar în ziua de … soțul său a lovit-o din nou provocându-i leziuni corporale.
  La data de … numita B.V. a sesizat iar organele de poliție despre faptul că și în ziua de … soțul său, B.V., lovit-o atât pe aceasta cât și pe fiul său B.A.M., în vârstă de 14 ani, provocându-le leziuni corporale pentru care nu dețin certificate medico-legale.
  Din verificările efectuate cu privire la faptele săvârșite și la persoana făptuitorului a reieșit faptul că în ziua de … învinuitul B.V. a agresat la domiciliul comun partea vătămată B.V., căreia i-a provocat leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale, iar la data de … a lovit-o din nou provocându-i leziuni corporale pentru care partea vătămată nu deține certificat medico legal, aceasta declarând că nu a mers la serviciul de medicină legală întrucât nu are mijloace materiale, însă a depus la dosarul cauzei un Bilet de Trimitere din care reiese că în momentul prezentării la cabinetul medical prezenta echimoze și un hematom.

 Aspectele anterior menționate se coroborează și cu declarațiile martorilor S.I.C. și L.V. în urma sesizării s-au efectuat cercetări și cu privire la infracțiunile de loviri sau alte violențe săvârșite de învinuit asupra p.v. B.V. și p.v. B.A. din data de …, iar în urma cercetărilor și a audierii martorei B.M.C. s-a constatat că faptele se confirmă.

Toți martorii audiați în cauză au precizat că învinuitul își agresează în mod frecvent soția. În cauză au fost audiate părțile vătămate, martorii  din lucrări  și inculpatul. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: În fapt, în zilele de …, … a lovit-o pe soția sa B.V., partea vătămată deținând certificat medico-legal cu 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru prima faptă, iar pentru cea de-a doua nu deține certificat medico-legal, iar ulterior în data de … a lovit-o pe soția sa B.V. și pe fiul său B.A.M. Starea de fapt a fost reținută  din coroborarea  declarația  inculpatului cu declarațiile părților vătămate B.V.(fila 15) și B.A.M.(fila 27), precum și cu cele ale martorilor din lucrări, B.M. (fila 19 dosar urmărire), S.I.C.(fila 20), L.V. (fila 21).
 Din certificatul medico-legal nr…./… (fila 8 dosar urmărire), rezultă că partea vătămată B.V. a prezentat un traumatism obiectivat prin  echimoze, escoriații și plăgi superficiale, leziuni ce s-au putut  produce prin lovire cu și de mijloace contondente/corpuri dure și pot data din …. Necesită 5-6 zile de îngrijiri.

 În drept, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de lovire asupra membrilor familiei în modalitatea prevăzută de art.180 alin.1 ind.1 sau 2 ind.1 Cod penal. Instanța apreciază că faptele inculpatului de lovire a membrilor familiei sale în repetate rânduri, constituie  infracțiunea prevăzută de art.180 alin.1 ind.1 sau 2 ind.1 Cod penal.

 Raportat la intrarea în vigoare a Noului Cod penal, la data de …, precum și la dispozițiile art.5 alin.1 care prevede „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”, instanța constată că potrivit art.180 alin.1 ind 1 și 180  alin.2 ind.1 Cod penal 1968 infracțiunile de lovire se  pedepsesc cu  închisoarea  de la 6 luni la un an sau amendă, respectiv  de la 1 la 2 ani sau amendă.

 În noua reglementare nu se regăsesc situațiile  speciale concrete de pedepsire a infracțiunilor de lovire, ci una singura prevăzută de art. 193 alin. 1, pentru care pedeapsa este alternativ închisoarea de la 3 luni la  2 ani, cu amenda, iar art.199 din codul penal prevede că ”Dacă faptele prevăzute în art.188, art.189 și art.193 – 195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.”  Față de  analiza de mai sus,  instanța  apreciază că  textele de  sancționare din Codul penal 1968  sunt mai favorabile  întrucât prevăd pedepse mai mici, motiv pentru care instanța le va aplica.

 Instanța apreciază că inculpatul a săvârșit 4 fapte prevăzute  de legea penală, care prezintă pericolul social al unei infracțiuni, fiecare săvârșite  cu forma de vinovăție a intenției directe, motiv pentru care le va califică drept infracțiuni și va dispune condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea.

 La dozarea pedepsei, instanța va avea în  vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de  art. 74 din Codul penal, respectiv  gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului și împrejurările  concrete în care s-a comis infracțiunea.

 Se va avea de asemenea în  vedere și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, însă și de numărul mare de infracțiuni  săvârșite într-un timp relativ scurt, asupra aceleiași părți vătămate, soția sa. Tot raportat la considerentele de mai sus, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, motiv pentru care va face  aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, și va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe  termenul de încercare prevăzut de art.82 Cod penal.

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, în sensul că  dacă în termenul de încercare  va mai săvârși o nouă infracțiune  se va revoca suspendarea condiționată. În privința laturii civile, instanța reține că sunt întrunite condițiile acordării de  despăgubiri, respectiv există o faptă ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre ele, vinovăția făptuitorului și condiția suplimentară recuperării  pagubelor în procesul  penal, cea a constituirii de parte civilă, motiv pentru care, în baza art.25 și 397, Cod de  procedură penală, raportat la art.1357 NCC va  obligă inculpatul la 5000 lei daune morale  către  partea civilă B.V. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

SPEȚA 3- sentința penală nr.302/27.11.2008

Fapta inculpatului de a-i aplica victimei mai multe lovituri cu un scaun în zona capului, lovituri care au condus la decesul victimei, constituie infracțiunea de omor și nu cea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât inculpatul a acționat cu intenția de a ucide chiar dacă nu este vorba de intenție directă a acestuia, deoarece chiar dacă prin loviturile aplicate nu a urmărit moartea victimei, a acceptat producerea acestui rezultat.

Prin sentința penală nr.302/27.11.2008 Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul V.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c Cod penal la pedeapsa de 17 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 8 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reținerii pe 24 de ore din datade 21.04.2008 și durata arestării din data de 22.04.2008 până la zi.

In conformitate cu prev. art. 71 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.

In baza art. 350 raportat la art. 148 lit. 1,  160 ind. b alin. l, 3 și art. 300 ind. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut această măsură față de inculpat.

In baza art. 14, 17, 346 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de Ministerul Public din oficiu, în favoarea minorilor V. R, V. D. F, V.C. R. și V. J. .

In baza art. 118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte trimise instanței alăturat dosarului Parchetului și păstrate la grefa Tribunalului Mureș, constând într-un scaun de plastic de culoare albă, cu două picioare rupte, ambalate separat.

In baza art. 191 alin. l Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului V.A, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174,175 lit. c Cod penal.

In motivarea rechizitoriului s-a arătat că în data de 19.04.2008 inculpatul 1-a ucis pe tatăl său, victima V. A.senior, prin aplicarea unor lovituri repetate cu un scaun de plastic, la domiciliul comun din com. Aluniș.

Instanța 1-a audiat pe inculpat, care a recunoscut aplicarea loviturilor, dar a arătat că a făcut-o, fiind speriat, de gestul tatălui său de a încerca să îl lovească cu un cuțit.

Având în vedere și declarațiile inculpatului date la urmărirea penală, în măsura în care se coroborează cu ansamblul probelor dosarului, instanța a reținut ca fiind cert că inculpatul este cel care a aplicat tatălui său, loviturile care au dus la moartea acestuia, toate rezultând, în principal, din declarațiile inculpatului și martorilor D. A. A. și V. R.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că inculpatul și tatăl său locuiau singuri la domiciliul din com. Aluniș, după plecarea mamei inculpatului, împreună cu cei patru frați minori ai acestuia, din cauza comportamentului violent al victimei. Pe fondul consumului de alcool, între cei doi au avut loc în mai multe rânduri conflicte, iar unul dintre acestea s-a întâmplat și în data de 19.04.2008, când inculpatul s-a întors acasă după ce a consumat bere la un restaurant din Aluniș cu mai mulți prieteni, între care martorul D.A. La un moment dat, între inculpat și tatăl lui a avut loc o altercație, în cursul căreia inculpatul a aplicat mai multe lovituri tatălui său cu un scaun de plastic, în zona capului și antebrațului. Loviturile au cauzat victimei fractura piramidei nazale, o dilacerare (ruptură) cerebrală și mai multe hematoame, plăgi și echimoze. Mai apoi, inculpatul a părăsit locuința și s-a reîntâlnit cu martorul D. A.

Victima a fost găsită a doua zi culcată în pat (f.l ds.urm. pen.), a fost transportată la spital, unde a decedat îndata de 21.04.2006.S-a constatat că între loviturile primite și deces există raport direct de cauzalitate, conform raportului de autopsie.

In ce privește apărarea inculpatului, instanța reține că din probele dosarului nu rezultă că acesta s-a aflat în stare de legitimă apărare sau de provocare. Declarațiile inculpatului sunt oscilante sub acest aspect. La urmărire penală declara inițial (f. 18) că a lovit fiindcă tatăl său nu înceta să îl amenințe, chiar după ce i-a luat briceagul din mână. Apoi (f. 31), a susținut că, după ce i-a luat briceagul, tatăl său a venit spre el amenințându-1 cu pumnii, 1-a și lovit de două ori cu pumnii, moment în care, a luat scaunul și i-a aplicat două-trei lovituri peste cap și piept. In fine, în declarația dată instanței, ca și în memoriile scrise depuse la dosar în cursul judecății, inculpatul își amintește că, după ce a fost deposedat de briceag, tatăl lui a luat din nou acea armă, a încercat să îl înjunghie, și în aceste împrejurări, a fost nevoit să îl lovească, iar fractura craniană s-a putut produce când tatăl său a căzut pe pat.

Pe lângă împrejurarea că sunt contradictorii între ele, declarațiile inculpatului nu sunt în concordanță cu raportul de autopsie, care a  constatat numeroase leziuni în zona craniului victimei, inclusiv o lovitură în zona occipitală, și în zona antebrațului și mâinii drepte, toate produse prin lovire directă și nu prin cădere pe o suprafață dură, indicând așadar, că inculpatul i-a aplicat tatălui său lovituri numeroase și puternice la cap, că a continuat să lovească și după ce tatăl lui s-a întors cu spatele, că victima și-a folosit antebrațul drept pentru a se apăra.

Ipoteza provocării este contrazisă și de anumite declarații ale martorilor: D. A. a arătat că inculpatul îl bătuse și cu trei săptămâni înainte pe tatăl său, iar V. R. a mai văzut-o lovită pe victimă, și aceasta, după ce inițial a spus că o doare măseaua, a recunoscut că a fost bătută de fiul ei.

După altercație, inculpatul nu prezenta semne de violență (așa cum rezultă din declarația martorului D.A.), astfel rezultă că, dacă au existat, amenințările victimei nu s-au concretizat.

Din cele mai sus expuse, mai rezultă că, date fiind numărul și intensitatea loviturilor vizate, inculpatul a acționat cu intenția, chiar și indirectă, de a ucide.

In drept, fapta inculpatului de a-i aplica tatălui său, în cursul unei altercații, lovituri în zona capului, cu urmarea morții acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174,175 lit. c Cod penal.

Instanța de fond a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, între care faptul că inculpatul și-a ucis tatăl, comportamentul procesual al inculpatului, care a recunoscut, dar cu rezerve, comiterea faptei, și împrejurările care reies din referatul de evaluare și din declarațiile martorilor, nu a mai fost condamnat, dar a mai comis fapte de lovire sau alte violențe, pe fondul consumului de alcool. Pe de altă parte, instanța a avut în vedere și faptul că și victima era o persoană violentă, care a contribuit și ea, cel mai probabil, la conflict, și declarația martorului audiat în circumstanțiere, Z. J, care a arătat că inculpatul 1-a ajutat în mai multe rânduri la muncă.

Pentru toate aceste motive, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în limitele speciale, având în vedere prev. art. 175 Cod penal, i-a aplicat și pedeapsa complementară. De asemenea, în conformitate cu disp. art 71 Cod penal și ale deciziei penale nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, i-a interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit. a,b Cod penal pe durata executării

pedepsei principale. Instanța a avut în vedere oportunitatea interzicerii acestor drepturi în cazul unui inculpat care a dat dovadă în mod repetat de o conduită antisocială și a comis o infracțiune deosebit de gravă, precum inculpatul din cauză.

In baza art. 88 Cod penal a scăzut din pedeapsa închisorii aplicată durata reținerii pe 24 de ore și a arestării.

Văzând prev. art. 350 raportat la art. 148 lit.h, 160 ind. b alin. l, 3 și art. 300 ind. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut această măsură față de inculpat.

Cu privire la latura civilă, a reținut că fosta concubină a victimei, R. E. și copiii minori ai celor doi, V. R, V. D. F, V. C. R. și V. J, nu au pretenții civile și au arătat că victima nu contribuia la întreținerea lor și nu au suferit vreun prejudiciu în urma decesului ei.

 Instanța de fond a mai reținut că  Ministerul Public a exercitat din oficiu acțiunea civilă, conform art. 17 Cod procedură penală. La ultimul termen a precizat că obiectul acțiunii civile constituie obligarea inculpatului la o rentă lunară pentru minori, raportată la venitul minim pe economie  și că, potrivit art. 17 Cod procedură penală, instanța trebuia să se pronunțe și din oficiu asupra reparării pagubei și daunelor, dacă persoana vătămată este minor. Totuși, consideră că și în acest caz, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, trebuiau îndeplinite condițiile  răspunderii civile. Să existe un prejudiciu, acesta să fie cert și să se afle în legătură de  cauzalitate cu fapta inculpatului. Aceste condiții nu sunt întrunite în prezenta cauză, deoarece victima nu contribuia la întreținerea copiilor săi, aceștia din urmă au trebuit să plece de acasă, pentru a nu mai fi abuzați de tatăl lor.

Prin încheierea penală nr.303/12.12.2008, Tribunalul Mureș a dispus în temeiul art.195 Cod pr.penală, îndreptarea erorii materială strecurată în sentința penală nr.303/27.11.2008, a Tribunalului Mureș, în dosarul nr.4098/2008, în sensul că, în mod eronat, s-a trecut art.148 lit.h Cod pr.penală, corect fiind art.148 lit.f Cod pr.penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul, care solicită admiterea apelului și reducerea pedepsei aplicate.

În motivarea apelului inculpatul arată că nu  avut intenția să suprime viața victimei, având o afectivitate  de nedescris față de aceasta, însă victima, care era tată său, era extrem de violent și agresiv, alungându-și soția și cei patru copii.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel și în conformitate cu disp.art.378 rap. la art.371 Cod pr.penală, Curtea apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la starea de fapt și de drept prima instanță, în baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, a făcut o apreciere corectă, astfel că sub acest aspect hotărârea nu comportă nici un fel de discuție.

Totuși, instanța de fond a făcut o apreciere greșită cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Potrivit art.72 alin.1 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social  al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cursul judecării apelului, Curtea a audiat doi martori, vecini cu familia inculpatului, care au declarat că victima, respectiv tatăl inculpatului, era un om extrem de violent, bețiv, a avut patru neveste și 10 copii pe care i-a bătut și alungat de acasă, iar pe inculpat, îl bătea în mod regulat, încă de când acesta era în clasa a I-a, îi lua toți banii pe care îi câștiga și îi dădea pe băutură (f.44, 45 dosar apel).

De asemenea, și martorul Z. J, audiat în fața primei instanțe (f.85), a declarat că victima consuma frecvent băuturi alcoolice și își teroriza familia, de multe ori aceștia dormind în gară.

Astfel, având în vedere că inculpatul nu a mai fost condamnat, a recunoscut că a lovit victima încă de la începutul declanșării urmării penale, precum și declarațiile martorilor Z. J, D.G. și D. I, care au arătat că victima era extrem de violentă și își bătea în mod regulat familia și doar printr-o întâmplare inculpatul nu a devenit el însuși victimă, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză pot fi reținute în sarcina inculpatului circumstanțele atenuate prev. de art.74 lit.a și c Cod pr.penală, inculpatul putând fi considerat o victimă a mediului social în care a trăit, astfel că în baza art.76 lit.a Cod penal, instanța a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare.

La termenul de judecată din 06.02.2009, avocatul ales al inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat, prev. de art.174 alin.1 lit.c Cod penal în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art.183 Cod penal.

Curtea a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice nu este fondată pentru următoarele considerente:

Infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă – moartea victimei – are loc din culpa subiectului. Cu alte cuvinte, făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii morții victimei, dar dacă totuși acest rezultat se produce, el nu va atrage răspunderea penală a subiectului în baza art.183 Cod penal, decât dacă acesta a avut, în  raport cu rezultatul mai grav, poziția subiectivă a culpei, fie în modalitatea ușurinței, fie în modalitatea neglijenței.

În speță, fapta inculpatului de a-i aplica victimei mai multe lovituri cu un scaun, în zona capului, scaun care în urma loviturilor s-a și rupt, lovituri care au condus la decesul victimei, constată intenția inculpatului de a ucide, chiar dacă nu este vorba de intenție directă, poate fi reținută intenția indirectă a acestuia, deoarece chiar dacă prin loviturile aplicate nu a urmărit moartea victimei, a acceptat producerea acestui rezultat.

În cauză nu sunt aplicabile nici disp.art.73 lit.b Cod penal, privind starea de provocare, deoarece așa cum corect a reținut instanța de fond, inculpatul a aplicat lovituri victimei după ce i-a luat cuțitul din mână, astfel că nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții.

La data de 05.02.2008, Spitalul Clinic de Urgență Tg.Mureș a depus la dosarul cauzei o cerere de constituire de parte civilă, pe care instanța, urmează să o respingă, ca tardivă, pe considerentul că potrivit art.15 alin.2 Cod pr.penală, constituirea de parte civilă se poate face în tot cursul urmării penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, ori această cerere a fost făcută în apel.

Față de considerentele expuse, Curtea în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, a admis apelul inculpatului, a desființat parțial hotărârea atacată și, rejudecând cauza, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 , 175 lit.c Cod penal.

În baza art.383 rap.la art.350 Cod penal, instanța a menținut inculpatul în stare de arest preventiv, deoarece temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării inculpatului impun în continuarea privarea de libertate a acestuia.

În baza art.381 alin.1 Cod pr.penală, instanța a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 17.11.2008 până la zi.

De asemenea, pentru considerentele arătate mai sus, instanța a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat și ca tardivă cererea de constituire de parte civilă a Spitalului Clinic de Urgență Tg.Mureș.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

BIBLIOGRAFIE

I.CURSURI, TRATATE ȘI MONOGRAFII

Tudorel Toader, .Maria-loana Michinici, Anda Crișu-Ciocîntă, Mihai Dunea, Ruxandra Răducanu, Sebastian Rădulețu, Noul Cod Penal, Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2014.

Corneliu Bîrsan ,Convenția europeană a drepturilor omului Comentariu pe articole Voi. I. Drepturi și libertăți, Editura C.H BECK, București.

Mihail Udroiu, Drept penal. Parte generală. Partea specială, Ed. C.H.Beck, București, 2013;

G. Antoniu, Șt. Daneș, M. Popa, "Codul penal cu explicații suplimentare pe înțelesul tuturor", Ed. Societatea Tempus, București, 1996

G. Antoniu, "Vinovăția penală", Ed. Academiei Române, București, 1995

V. Dongoroz, "Explicații teoretice ale Codului penal român – partea specială vol. III", Ed. Academiei Române, București, 1971

V. Dobrinoiu, "Drept penal – partea specială vol. I, Teorie și practică judiciară", Ed. Lumina Lex, București, 2000

C. Sima, "Codul penal adnotat", Ed. Atlas Lex, București, 1996

Ghe. Diaconescu, "Infracțiuni in Codul penal – vol. I", Ed. Oscar Print, București, 1997

T. Vasiliu, "Cod penal – comentat și adnotat – partea specială, vol. I si II", Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975

O. Loghin, T. Toader, "Drept penal român – partea specială", Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1997

O. Loghin, A. Filipaș, ""Drept penal român – partea specială", Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1992

Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr, "Drept penal – partea generală și specială", Ed. Europa Nova, București, 1997

II. LEGISLȚIE

1) Constitutia Romaniei – republicată in M.Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003;

2) Codul Penal al Romaniei – Legea nr. 286/2009, publicată in M.Of.nr. 510 din 24 iulie 2009;

3) Codul de Procedura Penala al Romaniei – Legea nr.135/2010, publicata in M.Of.nr. 486 din 15 iulie 2010;

4) Legea nr. 241/2005 – pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în M.Of. nr. 672 din 27 iulie 2005, cu ultimele actualizări;

5) Codul penal din anul 1864 – publicat în M.Of., Partea I din 30.10.1864;

6) Codul penal din anul 1968 – republicat in M.Of. nr. 65 din 16 aprilie 1997.

III. SURSE INTERNET

http://www.euroavocatura.ro/articole/495/Infractiunile_contra_integritatii_corporale_sau_sanatatii_in_Noul_Cod_Penal__art__191_-_196_

Infractiuni contra integritatii corporale sau a sanatatii

http://jurisprudentacedo.com