Violenta Domestica. Perspective Actuale

INTRODUCERE

,,Relațiile de familie ascund un paradox. Considerată spațiul celor mai profunde relații spirituale, familia este și cel mai activ centru de agresivitate, poate și pentru faptul că în familie fiecare își poate dezveli adevarata față a personalității sale. Se pare că aici agresivitatea este extrem de puternică, mai puternică decât în oricare altă comunitate. Dar, spre deosebire de alte situații, violența intrafamilială constituie un secret de grup foarte bine păzit și de cele mai multe ori mistificat din cauza solidarității în păstrarea unei imagini sacro-sancte a instituției. Numai violențele foarte grave cad sub incidența cunoașterii de către legea penală și morală”. Aceste considerații aparțin unui specialist care denumea familia ,,o redută învinsă de agresivitate”.

La nivel global violența împotriva femeilor în spațiul public și privat se manifestă în moduri care produc suferința și moarte pentru milioane de femei fiind, cu toate acestea, acceptate în continuare ca normale. Aceasta este de cele mai multe ori considerată o problemă invizibilă, insuficient de importantă pentru a declanșa reacții și acțiuni afirmative din partea instituțiilor sociale competente.

Deși în ultimele trei decenii s-au facut eforturi considerabile la nivel internațional pentru a circumscrie această problemă și cauzele sale, violența împotriva femeilor – în toate formele – rămâne în continuare una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor omului.

Pentru eliminarea violenței împotriva femeilor sunt necesare strategii de prevenție și intervenție gândite pe termen lung. Schimbările legislative în ceea ce privește combaterea violenței împotriva femeilor (de exemplu legile împotriva violului și a violenței domestice) sunt foarte importante, dar nu suficiente pentru a reduce acest fenomen. Este nevoie să se lucreze atât la nivel personal cât și comunitar, precum și la evidențierea legăturilor dintre diferitele forme de violență care se alimentează și întăresc reciproc.

Biserica nu mai poate trata problemele femeilor ca pe niște probleme din afară, care nu au relevanță cu cele bisericești. Ca o comunitate construită pe credință, noi, Biserica, trebuie să ne alăturăm eforturilor laice în a analiza ce motivează un bărbat pentru a se manifesta cu violență, de ce femeile nu pot ieși din ciclul violenței și cum Biserica, în calitate de instituție divino-umană, poate opri manifestarea ei.

Ca instrument al speranței împărtășite, a grijii pentru ceilalți, Biserica ofera speranță și alternative pentru ca victimele să aibă șansa unei vieți noi, iar agresorilor posibilitatea de a se căi de a se transforma, și de a-și cere iertare. Biserica va trebui să se asigure ca viitoarele generații să fie adevărate comunități capabile să traiască cuvântul Evangheliei. Bisericile și școlile din întreaga lume poate să joace un rol dinamic, esențial în rezolvarea acestei probleme. Ca atare, lucrarea de față încearcă să surprindă problema violenței domestice și a agresivității elevilor în școală , în cinci capitole:

Dimensiunea sociologică a fenomenului violenței domestice în familie.

Violența domestică – noțiuni generale.

Violența în școală.

Prevenirea și combaterea violenței în familie.

Cercetare psihopedagogică a efectelor pe care agresivitatea în familie o are

asupra agresivității elevilor în școală.

În același timp, Biserica va trebui să fie deschisă în a-și analiza structura, politicile, teologia, practicile, pentru a fi capabilă să atingă stadiul de comunitate transformată, capabilă să transforme la rândul său.

Reprezentând o comunitate influentă, Biserica trebuie să înzestreze atât femeile cât și bărbații, astfel încât ei să nu se aprecieze doar pe ei înșiși, dar să vadă chipul lui Dumnezeu în fiecare. Religia este adesea folosită ca instrument de tortură asupra femeilor. Una din îndatoririle credincioșilor este să afirme ca și Platforma pentru Acțiune și Declarația de la Beijing forța religiei ca factor de eliberare: religia, gândirea, conștiința, și credința, au capacitatea de a contribui la satisfacerea nevoilor, morale, etice, spirituale ale femeilor și ale bărbaților ajutându-i să se realizeze pe deplin în societate.

Trebuie să trăim prin fapte cele exprimate în citatul de mai sus luând măsurile adecvate, pentru a corecta aspectele teologice, politicile și practicile care ar putea duce la opusul acestuia. O modalitate de a începe acest lucru este de a atrage atenția celor care citesc Biblia că Sfânta Scriptură este transpunerea în scris a mesajului Lui Dumnezeu pentru oamenii din toate locurile și din toate timpurile. Fiecare ființă umană are sădit în sine chipul Lui Dumnezeu, care trebuie respectat așa cum se cuvine.

CAPITOLUL I

DIMENSIUNEA SOCIOLOGICĂ A FENOMENULUI VIOLENȚEI ÎN FAMILIEI

Violența împotriva femeilor este o încălcare a drepturilor omului, care nu pot fi justificată de orice pretenție politică, religioasă, culturală. O cultură globală de discriminare față de femei permite violenței să apară zilnic și cu impunitate.

Violența în familie apare adesea deoarece agresorul consideră că abuzul este justificat și acceptabil, producând astfel ,,generații de abuz” care vor scuza permanent violența. Violența domestică este o epidemie care afectează persoanele în fiecare comunitate, indiferent de vârstă, statut economic, orientare sexuală, sex, rasă, religie, naționalitate. Aceasta este adesea însoțită de un comportament abuziv emoțional. Violența domestică poate duce la leziuni fizice, traume psihologice, iar în cazuri grave, chiar la moarte.

1. EVOLUȚIA FENOMENULUI VIOLENȚEI DOMESTICE PE DIFERITE TREPTE DE DEZVOLTARE A SOCIETĂȚII

Existența umană nu poate fi concepută în afara relațiilor sociale.

În concordanță cu evoluția istorică a omenirii și cu modalitățile de organizare a membrilor comunității, de la origine și până în momentul de față (indiferent că vorbim de trib, gintă, voievodat, stat), relațiile sociale au înregistrat un proces constant de evoluție, atingând poate, în prezent, pragul maxim al complexității.

În cadrul procesului evolutiv al societății, nucleul și totodată forma de comunitate umană cea mai trainică, caracteristică pentru toate treptele de dezvoltare istorică este FAMILIA.

Având o mare stabilitate ca structură socială, familia este considerată o formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale între oameni legați prin căsătorie, sânge sau adopție. Fiind un fenomen social, se dezvoltă odată cu dezvoltarea societății și se modifică în raport de aceasta, fiind marcată de schimbările sociale.

În mod paradoxal, familia este mediul în care se formează și se manifestă trăirile cele mai intense, personalitatea complexă a ființei umane, dar, în același timp, este și locul unde intervin, mai mult sau mai puțin factorii și influențele care tensionează sau ,,zdruncină” coeziunea și armonia mediului familial.

Fundamentul stabilității căsătoriei îl constituie esența morală a acesteia, adică afecțiunea și înclinația corectă a soților, completată cu sentimentul datoriei morale față de familie și societate și cu comunitatea spirituală dintre soți. Ca o consecință a unității dintre interesele personale și cele obștești, în căsătorie se realizează, în principiu, armonia dintre datoria morală a soților și sentimentele și înclinațiile lor reciproce.

Această stabilitate a căsătoriei este ,,amenințată” de anumiți factori și de anumite fenomene, care, din păcate, cunosc o evoluție constantă. Unul din punctele nevralgice ale societății europene moderne este violența în familie.

Violența intrafamilială este un fenomen universal, el fiind prezent pretutindeni, de la cele mai mici așezări umane, pâna la cele mai mari orașe și așezări urbane, de la țările în curs de dezvoltare până la cele mai dezvoltate.

În contextul vieții moderne, când familia se îndepărtează tot mai mult de la modul ei tradițional, nu se poate face abstracție de faptul că acest fenomen social, generator de tensiuni în familie, este prezent și în societatea românească.

Lipsa până acum câțiva ani a unor statistici oficiale care să consemneze numărul de cazuri în care s-au săvârșit vătămări sau alte fapte grave între membrii de familie poate induce în eroare în ceea ce privește momentul în care acest fenomen a prins contur, considerându-se, în mod eronat, că violența maritală caracterizează numai societatea ultimilor ani.

De aceea, o abordare istorică a evoluției societății poate releva aspecte de natură să scoată în evidență că rădăcinile violenței în familie sunt mult mai adânci, formele acesteia (ce-i drept, cu mult diminuate, în raport cu cotele indicate de statisticile din prezent) manifestându-se și putând fi identificate încă din perioada romană, continuând cu perioada Evului Mediu și finalizându-se cu epoca modernă și contemporană.

Astfel, în civiliția romană, rolul femeii s-a definit în stransă legatură cu familia în care locul central a fost ocupat de pater familias.

Pentru a indica puterea lui pater familias asupra fetei și a soțului asupra soției, romanii foloseau o expresie foarte veche ,,tnanus”. Rolul femeii romane nu era cu mult diferit de cel al femeii grecești: ca fată era supusă tatălui său, după moartea tatălui, ea intra în puterea fraților și rudelor din partea tatălui; căsătorită, ea se afla sub tutela soțului, dupa moartea acestuia ea nu se putea întoarce în propria familie, deoarece ea renunța la aceasta pentru totdeauna prin căsătoria sacră.

În epocile de început, soțul avea o atât de mare autoritate asupra ei, încât el putea să-i desemneze un tutore sau chiar să-i aleagă un nou soț.

O consecință a supunerii femeii unui pater familias sau unui soț era și faptul că ea nu putea apărea în justiție, nici măcar ca martor. Aflată în puterea soțului sau a tatălui, ea nu putea revendica nimic în justiție. Pentru soție sau fiică, justiția nu era cea publică, la care avea acces doar pater familias, judecatorul lor fiind șeful familiei, în virtutea autorității sale maritale sau paterne. El o putea condamna la moarte și nici o autoritate nu avea dreptul să-i modifice hotărârile.

În acest sens, Cato cel Bătrân scria: ,,Soțul este judecătorul soției sale; puterea lui nu are limită; poate să facă tot ceea ce dorește să facă. Dacă aceasta a săvârșit vreo greșeală, el o pedepsește; dacă a băut vin o condamnă, dacă a avut legături cu vreun alt bărbat, o omoară".

Despre o oarecare emancipare a femeii romane se poate vorbi începând din secolul I î.e.n., când femeia romană a început să fie mult mai respectată decât era femeia în societatea greacă. După căsătorie, femeia romană putea ieși singură la vizite sau după cumpărături, și putea chiar să-și însoțească soțul la ospete.

De la sfârșitul Republicii, mamei i se recunoaște dreptul formal și respectul copiilor ei și la egalitate cu tatăl, iar în timpul lui Hadrian situația femeii cunoaște o nouă îmbunătățire, femeile nemaiavând nevoie de tutore nici măcar pentru redactarea testamentului, iar fiicele nu mai puteau fi constranse de tați să se căsătorească fără voia lor.

Odată ieșite de sub tutela bărbatului, femeile romane au început să ocolească datoriile maternității și cele impuse de conducerea treburilor gospodărești, pentru a încerca toate domeniile care fuseseră anterior interzise sexului lor. La acestea se adaugă și încălcarea fidelității tot mai mult de către femei. Adulterul, fiind infierat de Martial în ,,Epigrame”, a constituit un motiv în plus pentru ca violențele bărbaților să se exercite în cadrul familiei.

Dreptul de viață și de moarte asupra soției s-a menținut în continuare, și în acest sens e bine știut că și în Evul Mediu bărbatul ,,avea dreptul” să-și bată nevasta cu ,,oricâtă vrăjmășie”, drept urmare ei erau cei care administrau averea femeilor, femeile nu aveau dreptul la educație, iar în privința dreptului de a vota nici nu se mai punea problema. Această mentalitate s-a perpetuat până în ziua de azi, putând chiar să afirmăm că aceasta chiar s-a dezvoltat, pentru că acolo unde este democratic, bătaia este și mai sistematică.

Spre deosebire de perioada romană, caracterizată de un drept al cărui trăsătură specifică era sistemul de zestre (unde toți virtualii parteneri trebuia să acumuleze fondurile necesare căsătoriei), în Evul Mediu se constată o diminuare tot mai accentuată a importanței acordată zestrei. Însă, este posibil ca tocmai această renunțare treptată la zestre să fi avut drept consecință escaladarea violenței maritale.

Astfel, în nord-vestul Europei, unde zestrea a dispărut mai devreme, posibilitatea ca un soț să își ucidă soția era de două sau de trei ori mai mare decât invers.

În Languedoc (și probabil peste tot în sud) lucrurile stăteau exact invers.

Motivul pe care soțiile din mediul rural îl dădeau pentru crimă era dorința de a reintra în posesia zestrei lor și de a se recăsători.

Zestrea genera adesea, în cazul soției, ideea că soțul se folosea de ea și de averea ei și că înlăturarea lui i-ar permite să reintre în posesia bunurilor sale.

Disputele asupra zestrei figurează și în categoria crimelor cu premeditare comise de bărbați, existând cazuri în care soțiile au fost ucise deoarece până la urmă nu au adus ceea ce promiseseră la nuntă. Acest tip de crimă nu se intâlnește în nord. Diferența nu era dată atât de natura voluntară a zestrei în nord, cât de renunțarea prematură a cuplurilor din clasa muncitoare din nord-vestul Europei la zestrea de la părinți. Din unele puncte de vedere, femeile din nord-vest par să fi fost mai puțin expuse violenței maritale extreme decât soțiile din zona mediteraneană. Ele puteau să circule mai liber în afara casei, puteau să-și acționeze soții în justiție și, mai târziu, au ieșit în mod progresiv de sub influența preoților, prin urmare este posibil ca așteptările lor de a fi tratate în mod egal, să fi fost mai mari.

Trecerea de la societatea arhaică la societatea statală, a însemnat în egală măsură o schimbare a modului de a administra justiția. Riturile și practicile societății arhaice aveau cu preponderență un rol preventiv pentru declanșarea unei violențe interne, știindu-se că în societatea arhaică nu există un remediu împotriva violenței maritale.

Una din multele puteri acordate soțului în secolul al XVII-lea a fost puterea de a-și ,,corecta” soțiile. Mințile luminate ale acelei epoci justificau această putere afirmând că, din moment ce soțul răspunde pentru ,,comportamentul greșit” al soției, legea a considerat rezonabil să-1 însărcineze cu puterea de a restrânge atitudinea necorespunzatoare a soției, aplicându-i acesteia o ,,pedeapsă domestică”, de aceeași intensitate cu care un bărbat avea dreptul de a-și corecta subordonații sau copii.

Chiar dacă în timpul rafinatei domnii a lui Charles al II-lea, tot mai mulți se îndoiau de această putere a bărbatului, curtea permitea în continuare soțului să-și pedepsească soția în scopul de a se asigura că aceasta va continua să locuiască împreună cu el.

Rezultatul acestor măsuri a fost sprijinirea unor niveluri substanțiale ale violenței săvârșite împotriva femeilor. Când liderele feministe și-au întors atenția asupra acestui subiect la mijlocul secolului al XII-lea, eforturile lor au scos la iveală răspândirea și severitatea cu care femeile erau bătute.

Pentru fericirea și onoarea ambelor părți, legea o plasa pe soție sub tutela soțului și îl autoriza pe acesta, pentru binele amândurora, să o protejeze pe soție de pericolul pe care-1 reprezenta restrângerea legăturilor ei.

Se estima că aproximativ 1.500 de cazuri de atacuri brutale ale soților împotriva femeilor erau aduse la lumină anual în perioada anilor 1870-1890.

Fenomenul violenței interfamiliale s-a perpetuat, atingând în prezent, nu numai în România, dar și în alte țări, cote îngrijorătoare pentru echilibrul și siguranța vieții sociale, în general, și a vieții familiale, în special. Astăzi suntem conștienți de mulțimea abuzurilor suferite de femei și copii.

Se spune că 50 % din femei au suferit la un moment dat un abuz, deși asemenea statistici nu trebuie întotdeauna luate ca atare, deoarece criteriile sunt arareori clare.

Dacă analizăm în termeni generali nu doar crima, ci și alte forme de violență domestică dezaprobată, se conturează o serie de întrebări, precum: s-a redus, în timp, acest fenomen al violenței domestice odată cu așa zisul proces de ,,civilizare”? sau, din contra, s-a înregistrat o creștere în timp? Dovezile sunt greu de găsit. Un studiu asupra abuzului incestuos din Germania secolului al XVII-lea, analizează o serie de cazuri care au apărut în fața legii, fiind vorba cel mai adesea de tați vitregi care au abuzat de fiicele lor vitrege. De obicei, asemenea cazuri deveneau publice datorită nașterilor care rezultau de pe urma lor. Agresarea soției poate fi uneori acceptată, însa abuzul asupra copiilor – aproape niciodată.

Atitudinea de desconsiderare a femeii și de reducere a câmpului său de acțiune la creșterea copiilor și satisfacerea pretențiilor bărbatului a traversat, după cum se observă, istoria societăților europene și nu numai. În Evul Mediu, în care patriarhatul era atotputernic, femeia era vazută ca un lucru slab, necesitând un control sever și permanent, exercitat prin bătaie. În Franța feudală, îndatorirea dintâi a șefului casei era de a supraveghea, de a pedepsi și de a ucide, la nevoie, atât propria soție, surorile și fiicele, cât și văduvele și fiicele orfane ale fraților, verilor și vasalilor.

În aceeași perioadă premergătoare Renașterii, în înfloritoarea provincie Toscana, soției și copiilor li se pretindeau disciplină și respect. Zicala vremii era: ,,nevasta trebuie bătută, fie ea harnică sau puturoasă”, iar copiilor li se recomandau: ,,bătăile nu prea zdravene, dar dese”.

Se poate afirma fără îndoială că media violențelor în familie și a delincvenței în rândul tinerilor pare să fie mai mare mai ales în societatea contemporană decât în cele din trecut, deși în societatea medievală violența tinerilor căsătoriți, mai ales a celor proveniți din familiile nobile, era bine cunoscută. Se pune atunci întrebarea: de ce are loc un asemenea fenomen, din moment ce în multe privințe lumea din ziua de azi o duce mult mai bine și se constată apartenența la o societate care și-a ,,modernizat” și ,,civilizat” comportamentul și emoțiile ? Paradoxul este evident.

Răspunsul poate fi găsit în declinul credințelor religioase, al ,,sancțiunilor” și al instituțiilor religioase care stau la baza multor ,,libertăți” domestice de care ne bucurăm astăzi, în divorțul de partener, în factorii economici etc.

De asemenea, capacitatea de anticipare și predicație a abaterilor posibile ale modelului de conduită a cuplului, cu efecte nefavorabile asupra personalității fiecărui membru, este extrem de redusă, atât pentru cei doi consorți, cât și pentru alte persoane apropiate (părinți, frați, prieteni etc.).

Există factori psihologici intramaritali, care presupun, în mod predominant, orientarea centripetă a personalității fiecărui membru al cuplului (personalitatea individuală devenind, în cuplu, mai mult personalitate interpersonală) și care au un rol principal în menținerea stabilității căsătoriei.

Stresul informațional și tensional la care este supus un om obișnuit, căsătorit (de obicei, părinte), condițiile unui trai a cărui precaritate materială este o permanență, declanșează comportamente de ,,apărare”, de substituție și de compensare a oboselii, descurajării, frustrațiilor, conducând, în cele mai multe cazuri, la un comportament violent.

În România, violența în famiiie a devenit un subiect de discuție publică abia după 1995, an care nu reprezintă data unui eveniment important care să fi determinat modificări majore, ci este considerat un jalon orientativ în studierea acestui fenomen. S-a pornit de la analiza problemelor societății românești în tranziție, s-a ajuns la rezolvarea situației copilului abandonat, apoi la motivele abandonului și la familia cu probleme sociale și în sfârșit la violență în familie.

2. NOȚIUNEA SOCIOLOGICĂ ȘI JURIDICĂ A FAMILIEI

Concepută ca formă de comunitate umană, familia este, poate, cea mai trainică dintre ele. Fiind caracteristică pentru toate treptele de dezvoltare istorică și având o mare stabilitate ca structură socială, ea ocupă un loc aparte în raport cu toate celelalte forme de comunitate. Familia este piatra de temelie a societății și poate fi dovedită prin faptul că peste tot în lume fiecare societate este structurată pe același model. Un bărbat și o femeie se căsătoreasc și formează o familie.

Familia este o formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale între oameni legați prin căsătorie, sânge sau adoptațiune. Fiind un fenomen social, se dezvoltă odată cu dezvoltarea societății și se modifică în raport cu aceasta.

În contextul societății, familia (cuvânt provenit de la latinescul ,,familia”) este un grup de oameni afiliați de consangvinitate (prin naștere recunoscut), afinitate (de căsătorie) sau co-reședință și / sau consum comun.

Instituția familiei rămâne în centrul vieții sociale în aproape toate societățile, chiar dacă aceste familii lua diferite forme. Motivul este acela că familiile servesc anumite funcții sociale. Reproducerea este esențială pentru supraviețuirea oamenilor în ansamblu, și toate societățile trebuie să aibă un mod de a înlocui membrii lor. În cadrul familiilor, relațiile sexuale dintre adulți sunt reglementate; oamenii sunt îngrijiți; copii se nasc, sunt protejați și pot socializa. În concluzie, familiile servesc anumite funcții în cadrul societății.

În cele mai multe societăți, familia este instituția principală pentru socializarea copiilor. Ca unitate de bază pentru creșterea copiilor, antropologii clasifică în general familia ca organizație matrifocală (o mamă și copiii ei); conjugală (soț, soția și copiii, de asemenea, numit familia nucleară), avunculară (de exemplu, un bunic, un frate, sora lui, și copiii ei); sau extinse (părinții și copii pot locui cu alți membri ai familiei).

Diversele datele provenind din etnografie, istorie, drept și statistici sociale stabileasc faptul că familia umană este o instituție, și nu un fapt biologic găsit pe relația naturală de consangvinitate.

Familia are un rol esențial în societate, fiind un model de dragoste în trei aspecte diferite: dragoste pentru copii, dragoste între soț și soție, și în cele din urmă dragoste în promovarea valorilor morale. Familia are un rol decisiv având capacitatea și responsabilitatea de a avea un impact în întreaga societate prin exemplul pozitiv. Părinții trebuie să arate dragostea față de copiii lor, să petreacă timp cu ei și să construiască relații intime, personale. Soții trebuie să se iubească unul pe alțul după modelul lui Iisus Hristos.

În scopul de a-și îndeplini rolul în societate, familia va educa copiii în spiritul valorilor morale, astfel încât aceștia să se maturizeze și să promoveze aceste valori la generațiile viitoare. Astfel, societatea devine un loc sigur și fericit pentru ca toți oamenii să trăiască și să se bucure.

Familia, ca fenomen social, este o forma de relații sociale dintre oamenii legați între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soți, părinți și copii, precum și uneori, alte persoane între care există relații de rudenie. Și soții singuri, fără copii, formează o familie.

Definirea noțiunii de familie ridică dificultăți, deoarece acest fenomen social constituie obiect de cercetare pentru multiple științe ca: sociologia, dreptul, medicina, științele istorice, psihologie, teologie etc., fiecare încercând să surprindă aspectele caracteristice din propriul unghi de vedere.

Cel mai larg înțeles al noțiunii de familie este acela de arbore genealogic, adică de totalitate a persoanelor care descind dintr-un autor comun, la care sunt de adăugat și soții acestor persoane.

Sociologia familiei examinează familia ca instituție și unitate de socializare. Această unitate de socializare este identificată prin diferite perspective sociologice, în special în ceea ce privește relația dintre familia nucleară și capitalismul industrial.

Studii sociologice ale aspectului de familie se referă la:

caracteristicile membrilor familiei: mărimea familiei, vârsta, etnia;

clasă socială un familiei și statutul economic al acesteia precum și profesiile

membrilor săi;

diversitatea formelor de interacțiune în familie.

În cadrul relațiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice și economice între cei care formează comunitatea de viață și interese. Relațiile de familie au un caracter de complexitate pe care nu-1 găsim la alte categorii sociale. Avându-se în vedere un anumit aspect al relațiilor de familie, s-a spus că familia este o realitate biologică prin unirea dintre bărbat și femeie și prin procreație.

Sociologii definesc familia în mod diferit, fiecare punând accentul pe unul sau mai multe aspecte privind structura, funcțiile și caracteristicile familiei. Astfel, de exemplu, Dicționarul de filozofie definește familia ca ,,forma primară de comunitate umană care cuprinde un grup de oameni legați prin consanguinitate și înrudire”, iar Dicționarul U.N.E.S.C.O. înțelege prin familie ,,forma de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe descendenții acestora prin relații strânse de ordin biologic, economic, psihologic și spiritual”.

Analizând diferitele definiții ale familiei din punct de vedere sociologic, se desprinde definiția conform căreia familia ,,este un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodăria casnică comună, sunt legați prin anumite relații natural biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund unul pentru altul în fața societății”.

Familia din societățile contemporane, fie ele dezvoltate sau în curs de dezvoltare, au suportat în ultimele decenii transformări profunde. Schimbările intervenite sunt atât de importante încât și termenul de ,,familie” a devenit tot mai ambiguu, el tinzând să acopere astăzi realități diferite de cele caracteristice generatților precedente. Opinia curentă, preluată deseori și în discursul politic și știintific, afirmă că familia este cea mai fidelă păstrătoare a tradițiilor, a valorilor naționale, că ea este unul dintre cele mai conservatoare (în sensul bun al termenului) segmente sociale. Contrar acestor opinii, familia este mai puțin ,,depozitară” și mai curând ,,barometru” al tuturor schimbărilor sociale. Ea a devenit tot mai sensibilă la toate principalele transformări petrecute în societate. Când se face afirmația că la nivelul familiei s-au produs schimbări importante, se au în vedere aspecte diferite: în unele societăți, schimbările se referă la trecerea de la familia lărgită, tradițională, la familia nucleară; pentru societățile dezvoltate schimbările privesc, în principiu, trecerea de la familia nucleară la o diversitate de modele familiale. În unele societăți, familia nucleară nu numai că încetează de a fi singurul tip de familie, dar nu mai este nici tipul de familie dominant.

Luând naștere prin căsătorie, familia începe prin a fi formată din soți. Familia tipică este acea care este formată din părinți și copii. În mod obișnuit, familia dă naștere următoarelor raporturi:

de căsătorie, care constituie baza familiei;

cele dintre soți, care constituie efectele căsătoriei;

cele dintre părinți și copii, care sunt rezultatele raporturilor dintre soți;

cele dintre alte persoane care mai fac parte din familie.

Evoluția industrială și urbană din ultimele secole, în cazul societăților puternic industrializate și din ultimele decenii, în cazul societăților recent industrializate, a impus ca tip principal de familie sau chiar ca tip unic, familiei nucleare; asemenea familie este formată din soț și soție, legați prin căsătorie legală, și dintr-un anumit număr de copii minori (numărul copiilor este variabil de la o familie la alta și de la o societate la alta, dar în majoritatea societăților europene, el a fost, până acum 3-4 decenii, în medie, mai mare de 3). Familia nucleară se constituie prin căsătorie legală, când tinerii au o vârstă acceptabilă din punct de vedere social și când soțul este în mod obișnuit independent din punct de vedere economic.

Familia nucleară îndeplinește anumite funcții socio-afective, economice și educaționale. De altfel, sociologii disting familia simplă sau nucleară, formată din părinți și copiii lor necăsătoriți, și familia extinsă sau largă, formată și din alte persoane decât în primul caz. În sens restrâns, familia, ca nucleu social elementar, cuprinde pe soți și pe descendenții necăsătoriți ai acestora. Această familie, structurată pe doua generații, a luat locul familiei tradiționale, structurată pe mai multe generații, existentă în societățile cu o economie nedezvoltată, rurală. Referitor la terminologia folosită de sociologi, se constată că aceasta nu e unitară. Astfel, familia nucleară, simplă, restrânsă, conjugală, biologică sau elementară are, în general, un sens echivalent, această familie fiind deosebită de cea extinsă ori largă. Familia nucleară este incompletă în următoarele situații: soții nu au copii, există un singur părinte și există copii (ori un copii); mai mulți frați sau surori fără părinți. După un alt criteriu, se deosebește între familia de orientare (de origine sau consanguină), adică aceea în care persoana se naște și crește, față de familia de procreare, adică aceea stabilită prin propria căsătorie, care include soțul, soția și copiii (sau familia conjugală, ori familia proprie).

Dupa criteriul locuinței, se distinge familia de rezidență, care desemnează toate persoanele care locuiesc în aceeași casă și desfășoară unele activități economico – gospodarești, și familia de interacțiune, care desemnează persoanele între care există relații de rudenie, de întrajutorare, schimburi reciproce de produse, vizite, posibilitatea petrecerii concediilor etc, deși aceste persoane nu locuiesc împreună.

În sfârșit, se mai distinge între familia normală, care își îndeplinește toate funcțiile, și familia nenormală, în care una sau mai multe funcții nu sunt îndeplinite.

În doctrină se vorbește de familie ca de o realitate socială, prin ea realizându-se o comunitate de viață între soți, între părinți și copii, precum și, uneori, între alte rude. Familia este și o realitate biologică, în sensul că în cadrul ei se realizează procreația prin unirea biologică dintre bărbat și femeie și, în fine, familia este și o realitate juridică, deoarece, prin norme juridice, se reglementează cele mai importante relații din cadrul acesteia.

Conceptul de ,,familie” în sens juridic – este ceea ce un sistem juridic consideră a fi sau a nu o familie. În acest înțeles, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege. Ca realitate juridică, familia are un înțeles restrâns, propriu-zis, și unele înțelesuri largi, ceea ce rezultă din diferitele reglementări legale în materie. În înțelesul restrâns, noțiunea de familie cuprinde pe soți, precum și pe copiii lor minori. În acest înțeles, de nucleu social format fie chiar și numai din cei doi soți, fie din soții – părinți și copiii lor, însă numai cât timp aceștia se află sub ocrotirea părintească, denumirea de familie este folosită deopotrivă în legislație, în practica dreptului și în literatura de specialitate.

Legiuitorul nu dă, în nici o reglementare, o definiție generală a noțiunii de familie. Cercetând, însă, diferitele categorii de reglementări, se constată că noțiunii de familie i se atribuie, pe lângă înțelesul restrâns, în sensul că familia îi cuprinde pe soți și pe copiii lor minori, și un înțeles larg, atunci când părinților și copiilor lor minori li se alătură și alte categorii de persoane. Cel mai adesea legiuitorul vizează înțelesul restrâns al noțiunii de familie. O asemenea accepție se regasește în dispozițiile art. 1-44, 47-65, 100-112 din Codul familiei și în Capitolul Accepțiunea noțiunii de familie, astfel cum se regăsește în Codul Familiei, este de drept comun.

În legi speciale, în funcție de scopul urmărit de legiuitor și de domeniul relațiilor sociale reglementate, noțiunea de familie primește accepțiuni mai largi.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 114 /11 octombrie 1996, așa cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență nr. 40/10 iulie 1996, ,,prin familie (…) se înțelege soțul, soția, copiii minori precum și copiii majori și părinții soților care locuiesc și gospodăresc împreună”. Aceasta din urmă variantă reținută de legiuitor pentru explicarea noțiunii de familie, în contextul legii despre care vorbim, restrânge, prin precizările pe care le aduce, sfera aceleiași noțiuni avute în vedere la adoptarea Legii nr. 114 71996 (respectiv textul nemodificat prin ordonanța de urgență) și în care se arată că ,,prin familie, în sensul prezentei legi, se înțelege soțul, soția, copiii, precum și părinții soților care locuiesc și gospodăresc împreună”. Se observă astfel că legiuitorul a dorit să cuprindă, în ceea ce privește copiii, în noțiunea de familie, doar, pe lângă copiii minori, și pe cei majori care locuiesc și se gospodăresc împreună cu părinții lor.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/19 februarie 1991 a fondului funciar (modificată și completată prin Legea nr. 1697/27 octombrie 1997), ,,prin familie se înțeleg soții și copiii necăsătoriți, dacă gospodăresc împreună cu părinții lor” (art.8, alin 4 din Lege).

O altă accepție, în sens larg, a noțiunii de familie și care are ca principal criteriu de circumscriere idea de domiciliu, se regăsește în dispozițiile Legii nr. 67/24 iunie 1995, privind ajutorul social. Astfel, în sensul prevederilor acestei din urmă legi, termenul de familie îi desemnează atât pe soți, cât și pe copiii lor minori care au domiciliul comun: ,,fac parte din familie și copiii necăsătoriți care au domiciliul comun cu părinții și care urmează cursuri la zi, la instituții de învățământ care funcționează potrivit legii, până la terminarea acestora, dar fără să depășească vărsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul acelora care urmează studii superioare cu o durată de școlarizare mai mare de cinci ani”. Alineatul 2 al art. 2 din aceeași lege, aduce o precizare în plus acestei noțiuni, stabilind că termenul de familie se atribuie și persoanei necăsătorite care domiciliază împreună cu copilul sau.

Referiri indirecte la noțiunea de familie se regăsesc și în dispozițiile Legii nr. 112/25 noiembrie 1995, care reglementează situația juridică a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, atunci când legiuitorul arată categoriile de persoane exceptate de la beneficiul dreptului de prelungire a contractelor de închiriere în baza Legii nr. 5/1973, cu referire la imobilele prevăzute în art. 1 al legii. Între aceștia se cuprinde și chiriașul titular sau membrii familiei sale – soț, soție și copiii minori – care au dobândit ori au înstrăinat în localitatea de domiciliu, dupa 1 ianuarie 1990, o locuință corespunzatoare normelor stabilite de Legea nr. 5/1973 (art.7 alin.3, lit. a din Legea nr. 112/1995). Este evident înțelesul restrâns al noțiunii de familie avut în vedere în această situație.

Dintr-o altă perspectivă este privită noțiunea de familie în contextul dispozițiilor art. 208 Cod Penal, fiind incluse în aceasta toate persoanele între care există obligația legală de întreținere. Pe lângă infracțiunea de abandon de familie (art. 208), în același Capitol IX ,,Delicte contra familiei”, din Titlul I ,,Crime și delicte contra persoanei”, legiuitorul mai incriminează și infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului și aceea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, în ambele situații faptele putând fi săvârșite fie de către părinți, fie de către persoanele cărora minorul le-a fost încredințat spre creștere și educare (art. 209 §i 210 Cod Penal- așa cum apar în proiectul noului Cod penal).

Datorită existenței unor relații de familie, în sens larg, în Codul de procedură civilă legiuitorul a instituit anumite interdicții. De exemplu, potrivit dispozițiilor art, 189 Cod Procedură Civilă, nu pot fi audiate ca martori rudele și afinii părților până la gradul al 3-lea inclusiv, precum și soțul, chiar despărțit. Interdicții bazate pe relațiile de rudenie sunt prevazute și în materia abținerii și recuzării.

Referiri la familie, fără însă a i se circumscrie conținutul, apar și în alte texte ale Codului de procedură civilă, anume în materia citării (art. 87, pet.7, art. 92, alin. 3).

În diferite convenții consulare la care România este parte, în familia funcționarului consular se cuprind, pe lângă soț, sotie și copiii lor minori, orice alte rude care locuiesc împreună cu ei. Toate acestea constituie, deci, accepțiuni speciale ale noțiunii de familie.

Astfel, după Convenția consulară dintre România și Italia (B. of., p. I, nr. 91/10 iulie 1968), prin membrii de familie se înțeleg soțul și soția, ascendenții, descendenții membrului oficiului consular și ai soțului ori soției acestuia, precum și frații și surorile amândurora, cu condiția ca aceste persoane să se afle în întreținerea membrului oficial consular și să locuiască împreună cu el (art. I, lit. k).

Dupa Convenția consulară dintre România și Polonia (B. of., p. I, nr. 3/7 ianuarie 1974), prin membrii de familie se înțeleg soțul sau soția, copiii și părinții unui membru al oficiului consular, care fac parte din gospodăria acestuia (art.l, lit. i). Reglementarea juridică a relațiilor de familie, respectiv a celor rezultate din căsătorie, din afara căsătoriei și din adopție, precum și a relațiilor asimilate cu cele de familie este cuprinsă, deci, în Codul familiei și în legi speciale, dintre care unele au fost menționate.

Familia este, așadar, principala formă de organizare a vieții în comun a oamenilor legați prin căsătorie sau rudenie .

CAPITOLUL AL II-LEA

VIOLENȚA DOMESTICĂ – NOȚIUNI GENERALE

,,Pentru majoritatea populației din tările europene, ascendența violenței este una din gravele probleme ale timpului nostru. O largă majoritate consideră că este cea mai importantă problemă a societății contemporane”. Citatul face parte din Raportul Comitetului European pentru probleme criminale prezentat la Strasbourg în anul 1979 și părea că va reprezenta începutul unei ample ofensive europene împotriva infracționalității comise prin și cu violență.

Violența, în general, și cea domestică, în mod special, a devenit o constantă cotidiană, caracteristică a societății moderne, în care posturi de televiziune și cotidiane de largă circulație se întrec în a difuza mostre de violență soldate cu victime, abateri de la ,,conduita umană normală” care, într-un fel sau altul întrerup cursul obișnuit al lucrurilor.

Creșterea alarmantă a violenței, la nivel individual și colectiv, reprezintă așadar una din problemele mari ale începutului de mileniu, amenințând continuu relațiile interumane, relații privite prin prisma grupului familial, al societății și chiar al relațiilor dintre națiuni și culturi.

1. VIOLENȚA DOMESTICĂ – O ÎNCERCARE DE DEFINIRE

La un sondaj de opinie sumar fiecare dintre noi va răspunde că știe ce este violența, fie din proprie experiență, trăită, fie din expectativa, văzută, auzită; ea este asociată cu moartea, tortura, oprimarea, criminalitatea și mai nou terorismul. Într-un registru mai puțin dramatic ne gândim la lipsa de civilizație, lipsa de educație: insulte și injurii, nepolitețe și atitudini nerespectuoase. Discursul social mediatic, cel politic, precum și cel comun, amestecă realul cu simbolicul, dând violenței înțelesuri tot mai diferite, acest cuvânt ajungând să semnifice aproape ,,orice ciocnire, orice tensiune, orice raport de forțe, orice inegalitate sau ierarhie”.

Astfel, cu toate că violența este un concept cunoscut și folosit, iar literatura de specialitate conține un numar mare de definiții ale violenței, nu găsim totuși o definiție cuprinzatoare și în același timp unitară și mulțumitoare.

Termenul de violență se poate defini din mai multe puncte de vedere:

în sens general, în Dicționarul explicativ al limbii romane, violența este definită

ca: a comite un act de violență, a constrânge, a sili, a forța;

din punct de vedere medical, violența este o acțiune sau inacțiune, care fiind

orientată asupra copilului, femeii, îi afectează sănătatea fizico-psihică cu consecințe negative temporare sau definitive;

din punct de vedere juridic, violența este încălcarea normelor legale care apăra

relațiile sociale ce asigură o bună și normală creștere și dezvoltare psiho-fizico-sociala a copilului.

Violența, în sens generic, constă în folosirea forței fizice în scopul de a răni oameni sau bunuri. Ea este o problemă socială și de sănătate pentru toți care o experimentează. Din punct de vedere juridic, violența este un comportament dăunător, care este folosit pentru a controla , amenința, forța sau domina o persoană. În acest sens, un act de violență are, de cele mai multe ori, un caracter premeditat, fiind „elaborat cu intenție sau semnificând intenția de a produce o suferință sau un prejudiciu fizic altei persoane”. În context psihologic, violența desemnează comportamentul agresiv manifestat, cel mai adesea, ca urmare a unor frustări, care nu pot fi defulate pe căi dezirabile. Dincolo de multitudinea sensurilor care i se asociază, violența este un abuz de putere fiind legată, aproape întotdeauna, de o poziție de putere și de impunerea acestei puteri asupra celorlalți. Această caracterizare definește, cel mai bine, situația bărbatului în raport cu cea a femeii, copilului sau vârstnicului.

Totuși, în mod aparent paradoxal, adeseori, chiar lipsa de putere determină violență. Conștiința lipsei de putere, a impotenței, creează, în multe cazuri, o nevoie de afirmare atât de puternică, încât devine agresivitate distructivă, care, în ultima instanță conduce la violență. Aceasta poate explica, în mare măsură, frustările care caracterizează numeroși bărbați agresori, dar și actele de violență comise de femeile agresoare.

Cei mai mulți autori vorbesc îndeosebi despre tema de violență, făcând distincție între doua tipuri de violență :

violența reală – ce trimite la orice acțiune, directă sau indirectă, precisă,

îndreptată contra unei persoane și care are ca efect producerea unor prejudicii fizice;

violența simbolică – strâns legată de mecanismele psiho-sociale care, deși nu

produc prejudicii fizice lezează.

Alți autori conferă ideii de violență un înalt grad de abstractizare considerând că nu poate exista o disociere între violența reală și cea simbolică atât timp cât ceea ce este perceput drept violență variază, în funcție de timp și spațiu.

Dicționarul de psihologie socială definește violența ca fiind sinonimă cu agresivitatea, formă de comportament individual, care se manifestă, cu tărie, ducând adesea la crime.

În lucrările de științe sociale conceptul de violență apare în strânsă legatură cu transegresarea normelor sociale, cu dezordinea, insecuritatea, definind comportamentul violent ca fiind un comportament deviant ,,care se poate datora fie unor influențe genetic-formative, fie socializatoare deficitare, sau unor experiențe traumatizante care au modificat dezvoltarea personalității, fie incapacității de a face față situațiilor de stres și tensiunilor emoționale”.

Consiliul de Miniștri al Comisiei Europene definește violența în familie ca fiind ,,orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul din membrii acesteia și care aduce atingere vieții, integrității corporale sau psihologice sau libertătii altui membru al acelei familii și vatămă în mod serios dezvoltarea personalității lui/ei”.

În România conform Legii nr. 217/2003- art.2 (al.1,2,3) violența în familie este definită ca fiind ,,orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru al familiei impotriva altui membru al aceleiași familii, care povoaca o suferință fizică, psihica,sexuală sau un prejudiciu material”.

Constituie de asemenea, violență în familie impiedicarea femeii de a exercita drepturile și libertățile fundamentale. Pentru o mai bună înțelegere a acestei definiții, trebuie avut în vedere faptul ca prin membru de familie se înțelege:

soțul;

rudă apropiată, dacă aceasta locuiește și gospodărește împreună cu peroana în

cauză.

Potrivit documentelor Consiliului Europei, violența în familie reprezintă ,,orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia și care aduce atingere vieții, integrității corporale sau psihologice sau libertății altui membru al acelei familii și vatămă de manieră grozavă dezvoltarea personalității sale”.

Violența în familie este o formă de violență care poate apărea în orice relație. Violența în familie este un model de comportament care implică forța sau alte abuzuri ale unei persoane, într-un context intern, împotriva altei persoane. Violența domestică este despre putere și control și există multe moduri în care aceasta este exprimată.

Pentru criminologi violența reprezintă o formă de manifestare a criminalității, o atitudine antisocială care solicită aplicarea unor pedepse, ,,orice devianță născându-se din transgresarea unei norme, din depășirea limitelor acesteia".

Aristotel, care analizează „omul ca ființă social- în afara societății acesta având manifestări de fiară” – consideră violența ca fiind lipsa educației și a cunoașterii iar în antiteză, Hobbes este unul dintre filosofii care afirma că violența ține de esența naturii umane.

Așadar, dacă inițial violența a fost definită ca o perturbare a stării naturale, normale și legale a omului, definirea ei a devenit tot mai dificilă în perioada în care regulile, normalitatea și legalitatea sunt concepute după parametri variabili.

Istoric și cultural, violența ne apare ca o noțiune relativă, dependentă de codurile sociale, juridice și politice ale societății în care se manifestă, cuvântul violență trimițând însă întotdeauna la ,,ceea ce se efectuează cu o forță intensă, brutală și adesea distructivă”.

Datorită caracterului vag și imprecis al limitelor și conținuturilor sale, majoritatea autorilor care au studiat violența nu au reușit să-i dea o definiție proprie, de sine stătătoare, ci s-au articulat în jurul unei întrebări centrale: ,,Ce se înțelege prin violență?” Este vorba despre un fenomen, de niște fapte observabile și cuantificabile, sau se vorbește doar de reprezentări sociale relative, variabile în funcție de normele și valorile grupurilor studiate?16

Fără a da un răspuns concret întrebărilor, specialiștii în domeniul științelor socio-umane admit că violența (ca rezultat al interacțiunii celor doi factori: ereditate și mediu) rămâne o problemă socială, iar în esența ei, violența domestică a fost definită ca fiind ,,orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru de familie, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial”.

În accepțiune juridică „violența în familie” a fost definită ca reprezentând ,,orice afecțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, acțiune care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un alt prejudiciu material”. Constituie, de asemenea violență, împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității în România, punând accentul pe agresiunile exercitate îndeosebi asupra femeilor și copiilor, definește violența domestică ca fiind reprezentată de ,,utilizarea constrângerii fizice sau emoționale asupra unui alt membru al familiei, în scopul impunerii puterii și a controlului asupra acestuia” sau de ,,ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau a copilului”.

Indiferent de modul în care încercăm să definim violența domestică, relevant este faptul că diada victimă – agresor se recrutează din cadrul aceluiași grup familial.

În Declarația Națiunilor Unite privind violența împotriva femeilor (1993), violența împotriva femeii a fost definită ca ,,orice act de violență bazat pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru pentru femei traumatisme sau suferințe fizice, sexuale sau psiohologice, inclusiv amenințările cu asfel de acte, constângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârșită fie în viața publică, fie în viața privată”.

Din punct de vedere clinic o definiție larg acceptată a violenței domestice este aceasta: ,,Violența domestică este o amenințare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparțin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potențiale surse de sprijin; amenințări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire și protecție”. Violența în familie nu se termină întotdeauna când victima scapă de agresor, încearcă să pună capăt relației, și / sau caută ajutor. De multe ori, se intensifică pentru că agresorul simte o pierdere a controlului asupra victimei. Agresorii continuă frecvent să hărțuiască, amenințe, și să încerce să controleze victima. De fapt, victima este de multe ori în cel mai mare pericol imediat după evadarea din relație sau atunci când solicită ajutor.

Violența în familie dăunează la toți membrii unei familii. Copiii sunt deosebit de vulnerabili. Când văd un comportament violent între membrii familiei, sau atunci când aceștia sunt ei înșiși abuzați, ei pot crește până la a fi abuzivi și ei cu partenerii sau copiilor lor. Ca părinți stă în responsabilitatea noastră de a preveni violența în familie și acest ciclu de abuz.

Uneori există violență și conflicte maritale, iar pentru copilul care este martor poate fi foarte dificil. Unii părinți își abuzează copiii prin folosirea violenței verbale sau fizice ca modalitate de disciplină. Atât băieții, cât și fetele pot avea parte de pedepse fizice abuzive din partea părinților, dar băieții sunt bătuți mai des decât fetele.

Se afirmă tot mai mult că starea de confort a unui individ, calitatea vieții pe care o duce sunt bazate pe emoțiile pe care le trăiește și descifrarea acestora (coeficientul de emoționalitate) ne poate spune mai mult despre acest individ decât capacitatățile cognitive, coeficientul de inteligență.

Comportamentul afectuos al mamei față de copil este important pentru ceea ce Adler denumește ,,sentimentul comuniunii sociale”, legat de conștiința îndatoririlor noastre față de semeni. Acest sentiment favorizează comunicarea, colaborarea și conduitele prosociale (acte de altruism, generozitate, solidaritate). Baza acestui sentiment constă tocmai în relațiile copilului cu mama sa, în afecțiunea reciprocă dintre mamă și copil. Desigur că este necesar un echilibru în raporturile reciproce și un sentiment de încredere și previzibilitate. Este interesant din acest punct de vedere afirmă Mihaela Minulescu că în caz de divorț, tendința majorității copiilor este să aleagă părintele care a fost mai ferm cu disciplina, mai exigent dar și mai echilibrat emoțional.

La nivelul comunităților au început să funcționeze mituri explicative:

„alcoolul și drogurile conduc la incidente de violență”;

,,tatăl lui era un om violent, își bătea soția, și deci el a învățat acasă acest mod de

comportare cu soția”;

,,din cauza necazurilor pe care le au, a greutăților vieții, o bate”;

,,ea s-a învățat să fie fără apărare în fața lui”;

,,din cauza sărăciei…“;

,,ea îl cicălește întruna până îl scoate din minți și-l face să o bată” , ,,ea merită să

fie bătută”;

,,violența există numai în cuplurile lipsite de educație”;

,,este o parte a dragostei dintre cei doi”.

Putem spune că violența provine din conflict, ,,conflictul reprezintă o opoziție deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte disruptive asupra interacțiunii sociale”. Ca termen, conflictul derivă din latinescul conflictus care înseamnă ,,a ține împreună cu forța”.

Cauzele conflictului pot fi de diferite tipuri:

resurse conflictuale;

percepții contradictorii;

obiective conflictuale;

presiuni conflictuale;

poluri contradictorii;

valorile personale diferite.

Percepția opiniei publice și a specialiștilor în domeniu (sociologie, psihologie, polițiști, judecători, procurori) asupra problematicii violenței domestice, s-a modificat în timp în conformitate cu realitățile sociale, cu adevărurile relevate de către victime. Pentru a urmări această modificare de percepție, propun o trecere în revistă a principalelor definiții care s-au dat de-a lungul timpului acestui fenomen numit violența domestică:

,,Violența domestică este atunci când femeia este bătuta la ea acasă”;

,,Prin violența în familie se desemnează orice act de violență, psihică sau psihologică, caracterizat prin aceea că între victimă și agresor există anumite legături personale sau au existat astfel de legături în trecut. Folosită în acest sens larg, noțiunea de violență în familie include actele de violență ce au avut loc între rude, ca și comportamentul violent sau neglijarea celor în vârstă sau a copiilor de către părinții lor”;

,,Violența domestică este un tip de comportare abuzivă și constrângere, incluzând atacuri fizice, sexuale și psihologice. De asemenea, include constrângerea economică pe care adulții și adolescenții o aplică împotriva partenerului intim. Abuzatorul poate fi de orice religie, vârstă, și din orice categorie socio- economică”;

,,Violența familială este reprezentată de orice formă de violență, abuz sau intimidare directă împotriva unuia din membrii familiei, rudă de sânge sau care locuiește în același spațiu”;

5. ,,Violența împotriva femeilor înseamnă un act de violență bazat pe sex, care produce sau poate conduce la o vătămare sau suferință fizică, sexuală sau psihologică pentru femei, inclusiv amenințarea de a comite astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent că este comisă în viața publică sau privată. Prin urmare violența împotriva femeilor se va înțelege că include, dar nu este limitată, la următoarele aspecte: violența fizică, psihologică și sexuală care are loc în cadrul familiei, violențe pe motive de zestre, violul conjugal, mutilarea organelor genitale ale femeii și alte practici tradiționale care sunt vătămătoare asupra organismului femeii, violența în afara căsătoriei și violența corelată cu exploatarea” (art. 2 din Declarația pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, 1994).

6. ,,Violența domestică reprezintă orice amenințare sau act abuziv (fizic, psihic, emoțional, financiar, economic) între doi adulți care au sau au avut în trecut o relație intimă” (Marea Britanie, mai, 2000).

După cum se observă, majoritatea elementelor constitutive ale definițiilor au rămas constante de-a lungul timpului, așa cum ar fi conceptul de abuz, violența între partenerii unui cuplu. Este de remarcat că definiția dată de Marea Britanie și recunoscută în Comunitatea Europeană, clarifică câteva aspecte esențiale legate de tipurile de abuz, de faptul că violența domestică se poate petrece între doi adulți și că nu se referă exclusiv la relații maritale, ci la relații de cuplu în general definiția se încadrează în tendințele care se remarcă la ora actuală peste tot în lume și mai ales în Europa, în sensul în care abuzul asupra copiilor și abuzul asupra bătrânilor se constituie ca acte distincte, grave și de aceea nu au fost încadrate în definiția violenței domestice.

La prima vedere, ,,violența domestică” ar putea fi tradusă simplu și crud: un bărbat lovește o femeie. Dar e mai mult, mult mai mult și mult mai trist, pentru că violența asupra femeii transcendente granița bătăii și poate fi considerată ca fiind ,,o serie repetată de comportamente coercitive și de atac fizic, sexual și psihic, pe care o persoană le manifestă față de partener, în scopul controlării și dominării acestuia, uzitând forța și/sau incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relații de cuplu”.

II. 2. CAUZELE VIOLENȚEI DOMESTICE

Specialiștii implicați în cercetarea fenomenului infracțional sunt preocupați în primul rând de explicarea cauzelor acestuia, de evidențierea factorilor determinanti și favorizanți, pornind de la principiul conform căruia pentru a înlătura efectul trebuie să elimini cauza.

Numai că, în cazul comportamentului violent manifestat în cadrul familiei, accesul la adevarata cauză este, de cele mai multe ori dificil, cauza (cauzele) greu de conturat, iar efectele negative nu pot fi ignorate sau subestimate de cercetători, fie ei criminologi, juriști, sociologi, psihologi, medici, psihiatri etc.

Ca fenomen social (și mai ales antisocial), violența se caracterizează, în egală măsură cu celelalte fenomene care marchează societatea la un moment dat, printr-o serie de trăsături și note specifice, diferite de la o societate la societate, generate atât de condițiile socio-economice și culturale ale societății respective, cât și de modalitatea de tratare și sancționare a faptelor comise.

Numarul mare al teoriilor elaborate de-a lungul timpului, care au încercat să explice cauzele comportamentului criminal, este o dovadă clară a dificultăților întâmpinate în a găsi un răspuns unitar și complet, dar și a neacceptării resemnării și automulțumirii din partea cercetătorilor.

Criminologii condiționează fenomenul infracțional de factori de mai mică sau mai mare complexitate, grupându-i în factori ce țin de personalitatea individului:

factori endogeni – la baza comportamentului deviant stând structura biologică și

personalitatea individului;

factori exogeni – care țin de mediul în care trăiește individul, comportamentul

infracțional făcând parte dintr- un fenomen complex de inadaptare, de neintegrare socială, ceea ce îi generează individului o anumită stare conflictuală între idealurile sale, sistemul său de valori și ofertele societății ;

determinarea multicauzală – în care factorii endogeni, bio-psihici și exogeni,

economici, sociali, culturali etc., se află într-o corelație reciprocă. Fără a nega acest caracter multifactorial, teoriile etiologice moderne se axează pe studierea fiecărei categorii de factori, considerându-i la fel de importanti.

Sociologul Emil Durkheim considera devianța infracțională ca fiind un fenomen social normal, care șochează sau doar ofensează sentimentele morale, ale cărui cauze depind de „mișcarea constiinței colective” și de conflictele existente în cadrul sistemului social.

Jean Pinatel – promotorul teoriei personalității criminale – în explicarea cauzelor violenței pornește de la ideea că devianța comportamentală este rezulatul conflictului dintre individul marcat de anumite particularități psihice și anturajul în care trăiește. Componentele nucleului personalității criminale sunt legate de factori precum egocentrismul, labilitatea psihică, agresivitatea, frustrarea, instabilitatea și indiferența afectivă.

Concepția antropologică – reprezentantul de seamă fiind Lombroso care a și dezvoltat teoria criminalului înnăscut, determinat ereditar să săvârșească acte antisociale- leagă actul violent de o ,,stare de predispoziție specifică spre crimă, condiționată de anumite instigări exterioare, ce rămân sub pragul ce operează asupra majorității oamenilor”.

La sfarșitul secolului al- XIX-lea și începutul secolului al- XX-lea atenția antropologilor s-a deplasat spre o predeterminare genetică, susținând că existența cromozomului XYY (cromozomul crimei) poate conduce la retardarea mintală și la comportamente deviante. Subiecții care prezintă această anomalie de la cariotipul normal sunt predispuși să comită diverse fapte, de la furt la agresiune fizică, observându-se o prevalentă spre agresiunile sexuale.

Dacă toate teoriile, tezele și orientările elaborate în explicarea comportamentului deviant tind, fie să se excludă, fie să se completeze reciproc, toate urmăresc de fapt identificarea și evaluarea cauzelor și a mecanismelor de bază care determină faptele și manifestările cu caracter antisocial, sancționate penal. Diferența constă în faptul că unele din aceste teze și teorii au o capacitate de generalizare limitată la cadrul social particular în care se desfășoară actele deviante, altele au o rază mai mare de generalizare, fiind valabile în contexte sociale diferite.

Un alt factor, care nu trebuie neglijat atunci când abordăm cauzele fenomenului de violență, îl reprezintă însăși legislația care încriminează și sancționează anumite comportamente umane.

În consecință, unii autori consideră că punctul de plecare în abordarea fenomenului infracțional trebuie să-1 constituie procesul de elaborare al legilor și normelor, de încălcare a acestora și de reacția socială față de diferite abateri și delicte comise. Abrogarea pedepsei cu moartea în majoritatea statelor lumii nu este privită ca o solutie pentru prevenirea crimelor.

Dacă restrângem fenomenul de violență la violența manifestată în mediul familial, unde victimele și agresorii sunt uniți printr-o legătura de rudenie, vom descoperi o cauzalitate multiplă: de la mutațiile intervenite în societate în ultimii ani, la exodul rural, izolarea multor tineri de factorii de influențare pozitivă reducerea rolului educativ al familiei și școlii, ignorarea normelor morale, prelungirea stării de provizorat în multe domenii de activitate, nesoluționarea la timp a stărilor conflictuale, consumul de băuturi alcoolice și droguri, scăderea gradului de ocupare a timpului liber etc.

De asemenea, una din cauzele relativ recente, care au dus la apariția sau la adâncirea unor conflicte deja existente între membrii unui grup familial (spre exemplu cele generate de partajul succesoral), o constituie și defectuoasa aplicare a Legii nr. 187/1991, Legea fondului funciar. Pe rolul instanțelor se găsesc nenumarate cauze în care rude apropiate revendică suprafețe de teren deținute de alți membri ai familiei, iar mass-media ne oferă cu ,,generozitate” informații despre modul în care au înțeles să acționeze oamenii, folosind violența, mergând chiar până la uciderea fratelui, părintelui, pentru a intra mai repede în posesia terenului.

O altă trăsătura a societății românești postdecembriste o reprezintă așa-numitul „șoc cultura”, care a dus la crearea a numeroase locuri de muncă pentru femei, implicarea acestora în politică și alte activități, contribuind la modificarea status- rolului femeii în familie în raport cu cel al bărbatului. Această emancipare a femeii reprezintă o situație generatoare de conflicte intrafamiliale, datorită sentimentului de frustrare pe care bărbatul – cu rol tradițional dominant în luarea deciziilor în familie – îl dezvoltă atunci când se vede în postura de a împărți această poziție privilegiată.

Când situațiile frustrante, ce conduc la creșterea agresivității nu sunt înfruntate spre a fi soluționate, când bărbatul nu se mai simte în stare să facă față noii situații, când nu se mai simte responsabil față de ceilalți membri ai familiei, considerați mai slabi, va exploda în descarcari violente, distructive, lovind deopotrivă persoane și obiecte.

Conflictele între parteneri pot apărea chiar și atunci când cei doi se găsesc într-un raport de egalitate. În acest caz, violența poate îmbraca o formă agresivă, de atac reciproc între cei doi, de armistiții și reluări ale conflictelor, fără a avea un final clar, culminând uneori în mod tragic, cu vătămare corporală gravă și chiar deces.

În ceea ce privește violenta indreptată asupra copiilor, cercetatorii înclină spre două tipuri de cauze :

violența sau maltratarea de criză – manifestată în familiile cu o funcționare

armonioasă dar al căror ciclu de viață trece prin momente dificile, de adaptare la noi situații, care le pun în pericol echilibrul intern;

maltratarea trans generațională – întâlnită în familiile care au un mod de

viață haotic, ale căror relații sunt dezorganizate și în care carențele educaționale, confruntările de roluri se repetă de-a lungul mai multor generații.

Oricare ar fi cauza care generează violență domestică, manifestarea ei în spațiul privat al familiei poate crea o breșă în relațiile dintre membrii acesteia, fisură care treptat va permite forme și manifestări tot mai ample și mai frecvente.

II. 3. FORMELE VIOLENȚEI DOMESTICE

Codul Familiei în articolul 2 statuează sensul juridic al raporturilor dintre membrii familiei și anume că ,,relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să și acorde unul altuia sprijin moral și material”. Din acest punct de vedere ,,familia este tocmai sistemul unor personalități aflate în interacțiune și interdependență mutuală, sistem înlăuntrul căruia se petrec intense schimburi comunicaționale și emoționale, se derulează procese de rol marital, parental și filial”.

Dacă privim familia ca pe un spațiu al satisfacerii nevoilor de bază și spirituale ale tuturor membrilor ei, vom vedea că este imperios necesară existența unei morale bazate pe înțelegere și afectivitate care să normalizeze relațiile dintre membrii familiei. În absența acestei morale, cei mai slabi membri ai familiei vor fi la discreția celor puternici, a unor sentimente perisabile, ce pot determina nebănuite modificări comportamentale, iar tensiunile se instalează cu ușurință între membrii familiei, îmbrăcând variate forme violente.

Evaluările făcute de cercetători familiei contemporane sunt contradictorii între ele. În unele studii se apreciază că familia posedă încă o deosebită capacitate de comuniune și de solidaritate, în măsura în care ea rămâne un refugiu, un loc privilegiat al manifestării afectivității. În același timp se recunoaște că astăzi familia se află într-o criză care erodează funcțiile ei tradiționale, conducând la creșterea tendințelor de instabilitate și insecuritate, la frecvența actelor interpersonal negative, violente.

Este binecunoscut faptul că manifestări violente în familie există de multă vreme însă conștientizarea și abordarea violenței domestice ca problemă socială, se face de puțin timp.

Astfel, după evenimentele din 1989, abuzurile de orice fel comise împotriva copiilor și agresarea soțiilor au devenit subiecte de dezbateri publice. Ulterior abuzul asupra vârstnicilor/a persoanelor cu dizabilități și în special maltratarea acestora de chiar propria familie a ajuns în central atenției, devenind o problemă socială complementară cu cea a agresării copiilor și a soțiilor.

Motivul pentru care violența domestică a intrat în atenția specialiștilor atât de târziu este evident, specificul familiei, privită ca un sanctuar, un spațiu privat cu caracter ,,tabu” în care nu poate fi admisă nici o intervenție din afară.

În unele țări occidentale, protejarea cetățenilor a inclus chiar limitarea dreptului anumitor instituții publice de a pătrunde în intimitatea spațiului privat al familiilor din țările respective, chiar dacă există manifestări violente între membrii familiei. Copiii maltratați și femeile victime ale violenței partenerilor neputând fi subiecte ale presei, decât numai dacă se respectă anumite măsuri de protejare a identității lor.

Studiile în domeniul violenței domestice relevă faptul că aceasta are diverse norme de manifestare, de la:

violență fizică: omor, tentativă de omor, lovire, vătămare corporal;

violență sexuală: viol conjugal, incest, corupție sexuală, chiar forme de

perversiune sexual;

violență psihologică: șantaj, amenințare, denigrare, umilire, ignorare, abandon, izolare;

violență verbală: insulta, calomnie, limbaj violent de genul ,,eu te-am făcut, eu te omor”, pâna la:

violență economică: privarea de mijloacele de subzistență, de bunuri vitale a membrilor dependenți.

De asemenea, în funcție de persoana asupra căreia se exercită acțiunea violentă, distingem între :

violența domestică directă – îndreptată în mod intenționat împotriva unui

membru al familiei;

violența domestică indirectă – atunci când relațiile dintre soți sunt

conflictuale și tensionate, copiii sunt cei expuți indirect unei forme de violență, de privare afectivă, fizică, economică etc. „Sufeream amarnic și mi se sleia inima când uneori, găseam acasă, așezată între părinți, o tăcere de plumb”.

O altă modalitate de analiză a violenței domestice se face în funcție de durata de exercitare a acesteia asupra membrilor grupului familial.

Dacă răniții și cadavrele trec greu neobservate, nu același lucru se poate spune despre maltratare, abuzul psihic, agresiunile sexuale, neglijarea materială și afectivă, abandon, exploatarea financiară etc., pe care familiile și victimele, au preferat și preferă încă, să nu le declare. Din această perspectivă, tot ceea ce se petrece într-o familie, în care violența se manifesă sub diferite forme, apare ca un spectacol permanent în care – și victimile și agresorul(rii) – sunt în același timp și actori și spectatori, marcați profund că se găsesc într-un univers al așteptărilor nematerializate, dar încorsetați în prejudecați.

Unii autori disting între violența normală și violența abuzivă. Ca atare, multă vreme corecția fizică pe care o aplicau copiilor (sau soțul soției) era considerată un lucru firesc, ce făcea parte din actul educațional și beneficia de o largă aprobare socială. Spre deosebire de această formă de violență, pe care am putea să o considerăm integrată actului educațional, violența abuzivă ne trimite la acte care au un înalt grad de risc în ceea ce privește rănirea sau uciderea victimei, cum este cazul utilizării unor obiecte contondente, al bătăii cu pumnii în regiuni sensibile ale corpului, înjunghierii, otrăvirii, pruncuciderii etc.

Violența în familie poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puțin vizibil, precum violența fizică, psihologică, sexuală, economică și socială.

Violența domestică este un model de comportament abuziv folosit de o persoană care intenționează să exercite puterea și controlul asupra altei persoane, în contextul unei relații intime sau de familie.

3. 1. Violența fizică

Face să domnească legea celui mai puternic, oprimând indivizi sau grupuri mai slabe. Violența fizică este utilizarea deliberată a forței fizice, cu potențial de vătămare. Ea se produce atunci când cineva folosește o parte a corpului sau un obiect pentru a controla acțiunile unei persoane.

Violența fizică include comportamente de tipul:

loviri cu palma, piciorul, pumnul;

îmbrâncituri, ciupituri;

ruperea oaselor;

arsuri, răsucirea brațelor;

atac / amenințări cu o armă sau alt obiect;

de asemenea, include și distrugerea bunurilor din casă, a mobilei;

negarea trebuințelor de bază, privarea de somn și/sau alimentație: nu o lasă să

doarmă, îi retrage accesul la banii pentru mâncare sau o înfometează.

Atacurile pot fi amenințări la integritatea corporală (oase rupte, răniri serioase). O mare parte a victimelor sunt amenințate cu moartea, cu arme (cuțite, topoare, arme de foc).

Efectele pe termen lung ale violenței în familie nu au început să fie pe deplin documentate. Femeile maltratate sufera de probleme fizice și psihice ca urmare a violenței domestice. Efectele violenței asupra sănătății victimei sunt severe. În plus față de leziunile imediate de asalt, femeile maltratate pot suferi de dureri cronice, tulburari gastro-intestinale, simptome psihosomatice, și probleme de alimentatie. Violența în familie este asociată cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea, tulburarea de stres post-traumatic și depresia. Regăsim în violența în familie toate formele de durere fizică și mentală acută. De asemenea, femei care au fost victime ale unor parteneri agresivi relatează despre violuri și perversiuni sexuale la care au fost supuse. Aceste suferințe fizice sunt acompaniate constant de cele psihologice, căci victimele sunt amenințate, manipulate, privatea adesea de resurse economice. Agresorul impune victimei izolare socială, chiar și față de alți membri ai familiei, pentru ca eceștia să nu afle suferințele care îi sunt provocate. Poate că suferința mentală cea mai periculoasă (pentru că este constantă) este cea provocată de ideea că în orice moment victima se află la bunul – plac al agresorului și fără putință de apărare. Conștientizarea acestei situații determină la victimă permanenta autocuplbilizare și căutarea de soluții pentru a preveni incidentele violente, torturante.

Violența fizică se poate solda cu moartea, însă cel mai adesea duce la vătămări fizice grave. Din această categorie de abuzuri sunt ,,recrutate” cele mai multe raportări, recidive, iar periculozitatea este foarte mare în cazul violențelor comise cu arme. 60% dintre agresorii care comit violențe fizice asupra soției, își agresează și copiii. De aceea, în evaluarea situației, orice profesionist care intervine, trebuie să întrebe dacă s-au comis acte similare, dacă s-au folosit arme; această informație este vitală și trebuie tratată cu extremă seriozitate atunci când planificăm orice intervenție.

O formă de violență fizică este interzicerea accesului și a comunicării victimei cu persoane sau servicii care ar putea să-i vină în sprijin, izolarea femeii de rețeaua socială care ar putea să o ajute în momentele de criză și, în general, să o sprijine pentru a ieși din situația abuzivă în care este prinsă.

Deci există o progresie nefastă a gesturilor de violență fizică, de la a împinge, a scutura, a plesni, a izbi, a bate, a lovi cu diferite obiecte, a-i rupe oasele, a folosi diverse arme, până la a o ucide.

II. 3. 2. Violența emoțională

Violența emoțională este cea mai comună formă de abuz, despre care, însă se vorbește cel mai puțin. O parte din motivul pentru care oamenilor le este ușor să treacă cu vederea această formă de violență este acela că, o mare parte din ceea ce este considerat ca forme normale și acceptabile de comunicare sunt de fapt abuzive.

Violența emoțională se poate întâmpla oricui, în orice moment din viață. Violența emoțională implică traumele victimei cauzate de actele de violență, amenințările sau tacticile coercitive. Dacă această formă de violență pare mai puțin criminală, mai ușor de suportat de către victimă, efectul ei de durată este dezastruos la nivelul stimei și al încrederii în sine a victimei.

Imaginea de sine a persoanei se construiește la confluența cu: ce cred ceilalți despre tine, ce crezi tu despre ceilalți și ce crezi tu despre tine. Imaginea de sine constituie principalul pilon de sprijin al idealurilor și planurilor de viață ale individului. Femeia a cărei imagine de sine, sub presiunea violenței partenerului, este afectată, devalorizată, devine neputincioasă în a-și organiza mintal viitorul.

Violența emotională cuprinde degradarea continuă și umilirea partenerei (este numită proastă, urâtă, mamă denaturată) ori alte apelative de acest gen, care pot indica existența sau potențialul de violență domestică. Include abuz verbal, comentarii umilitoare, insulte, jigniri (referitoare la aspectul fizic, inferioritate, incompetență, rolurile de mamă, soție, gospodină etc.).

Sper deosebire de abuzul fizic sau sexual, în care un singur incident constituie un abuz, abuzul emoțional este alcătuit dintr-o serie de incidente repetate. Abuzul emoțional poate avea loc loc oriunde: acasă, la școală, la locul de muncă etc.

Abuzul emoțional este diferit de cel fizic prin faptul că cel abuzat nu este în mod necesar conștient că a fost abuzat, dar nici cel ce abuzează nu este în mod necesar conștient de abuzul său.

Câteva forme de abuz ar fi: izolarea, respingerea, umilirea, terorizarea, frauda, coruperea, degradarea, exploatarea, negarea unor responsabilități emoționale. Cele mai des întâlnite forme de abuz emoțional sunt: limitarea libertății, amenințările, amenințările referitoare la copii, umilirea, impunerea unei dependențe totale de parteneri, manipularea psihologică, abuzul / privațiunile economice.

Amenințările cu violența fizică și izbucnirile verbale violente induc în victimă sentimente de teroare, scăderea în timp a stimei de sine, neîncrederea în sine și sentimente de neajutorare care o împiedică mult timp să încerce ieșirea din relația abuzivă.

Din perspectiva economică sau cantitativă în psihanaliză, S. Frend a descris violența psihică (emotională) ca fiind cea pe care presiunea, prin forță puseului său.

Ca exemple de abuz emoțional putem aminti:

o umilește, o face să se simtă rău relativ la propria persoană;

o face să se simtă vinovată;

ia singur deciziile fără consultarea ei;

definește rolurile ,,masculin” și ,,feminin” în familie;

nu o lasă să găsească sau să păstreze o slujbă;

nu-i permite să facă ceva fără aprobarea sa;

o controlează prin amenințări și constrângere;

folosește gelozia ca justificare pentru acțiunile sale;

nu-i permite accesul la veniturile familiei și nici nu o informeaza referitor acest lucra;

o face să se simtă prost de felul cum arată, de ceea ce face și cum se exprimă;

spune că abuzul nu s-a întâmplat;

dă vina pe ea pentru abuzul petrecut (ea a cauzat, ea m-a provocat);

o minimizează, reneagă și învinovățește;

îi spune victimei că trebuie să rămână cu el (abuzatorul) pentru că ,,are nevoie” și nu poate trăi fără el;

învinovățește victima pentru toate problemele și eșecurile abuzatorului.

II. 3. 3. Violența sexuală

Violența sexuală în familie este o formă de violență domestică. Violența sexuală este orice act sexual sau încercarea de a obține un act sexual prin violență sau constrângere, comentarii sexuale nedorite sau avansuri. În afară de inițierea actului sexual prin forță fizică, abuzul sexual are loc în cazul în care o persoană nu este în măsură să înțeleagă natura sau starea actului, în imposibilitatea de a refuza participarea, sau în imposibilitatea de a comunica refuzul de a se angaja în actul sexual.

Violul marital devine abuz în momentul în care reprezintă o practică aplicată partenerei de către agresor. Apare deseori în cazul agresorilor care comit violențe fizice. Violul marital se asociază frecvent cu consumul de alcool. Abuzul sexualeste orice contact sexual nedorit de către partener. Mulți bărbați continuă să creadă că au dreptul nelimitat de a avea contact sexual cu soțiile lor. De altfel, violul este o crimă de putere, dominație și control care utilizează sexul. Un atac violent care trezește unele dintre cele mai dureroase emoții de care oamenii sunt capabili. Teroarea, șocul, durerile insuportabile, neajutorarea, vulnerabilitatea sunt doar câteva dintre sentimentele care pot apărea. Această mentalitate determină și faptul că femeia victimă nu vorbește despre acest tip de suferință care-i este indusă de partener, ca și când nici nu ar realiza faptul că suferă, este umilită, i se încalcă dreptul de a refuza sau consimți.

Exemple de componente care însoțesc abuzul sexual sau reprezintă abuz sexual sunt: glume deochiate, o tratează ca pe un obiect sexual, îi critică sexualitatea, o categorizează ca frigidă, manifestă gelozie extremă, o forțează să întrețină relații sexuale cu el sau cu alți bărbați, folosește obiecte sau arme în actele sexuale, sadism.

II. 3. 4. Violența socială

Violența socială este o condiție care înrăutățește situația de victimă a femeii. Include abuzul verbal în fața altor persoane, umiliri, glume, criticism referitor la aspectul femeii, sexualitatea, inteligența sa, comportamente de control (urmărirea ei la serviciu, telefoane la serviciu și prieteni pentru a o verifica, izolarea prin denigrare în fața prietenilor și familiei, ceea ce o duce la evitarea contactelor sociale pentru a nu-și înfuria soțul, interzicerea accesului la telefon etc). Rezultatul este umilirea publică a femeii și izolarea sa de prieteni și membrii familiei sale.

Violența socială este și o barieră în calea valorizării resurselor femeii în afară familiei și un cadru care favorizează agresionarea ei pe planul vieții private și intime.

Psihologul Lenore Walker a constatat că multe relații violente urmează un model comun sau ,,cu bicicletă”. Întregul ciclu se poate întâmpla într-o zi sau poate dura săptămâni sau luni. Este diferit pentru fiecare relație și nu toate relațiile urmează toate etapele. Acest ciclu are trei părți:

Faza de construcție – tensiunea – bazată pe problemele interne comune, cum ar fi

banii, copiii sau locul de muncă. De acum începe abuzul verbal. Victima încearcă să controleze situația, să-i facă pe plăcut agresorului, însă în cele din urmă, tensiunea atinge un punct de fierbere și începe abuzul fizic.

Episod acut – battering – când violența fizică începe. Acesta este, de obicei

declanșat de prezența unui eveniment extern, de o stare emoțională și nu de comportamentul victimei. Aceast lucru face ca începutul episodului battering să fie imprevizibil și dincolo de controlul victimei. Cu toate acestea, unii experți cred că, în unele cazuri, victimele pot provoca inconștient abuzul astfel încât să poată elibera tensiunea, și să treacă la faza de luna de miere.

Faza luna de miere – agresorului îi este rușine de comportamentul său. El își

exprimă remușcările, încearcă să minimizeze abuzul și chiar să dea vina pe partener. El prezintă un comportament iubitor, urmat de scuze, genorizitate și ajutorare față de partener. El va încerca cu adevărat să convingă partenerul că abuzul nu se va întâmpla din nou. Acest comportament iubitor întărește legătura dintre parteneri și convinge, probabil, victima să continue relația.

II. 3. 5. Violența economică

Este o formă de abuz, atunci când unul dintre parteneri deține controlul asupra resurselor economice ale partenerului. Poate implica de asemenea și limitarea cantității de resurse economice pe care le utilizează victima.

Motivul pentru care soțul diminuează sau anulează resursele financiare ale victimei este acela de a diminua capacitatea victimei de a se sprijini, forțându-o astfel de depindă financiar de făptuitor și implicit să accepte starea în care se află.

Violența intrafamilială este un fenomen universal, el fiind prezent pretutindeni, de la cele mai mici așezări umane, până la cele mai mari orașe și așezări urbane, de la țările în curs de dezvoltare până la cele mai dezvoltate.

Având în vedere caracterul universal al acestui fenomen, am optat și pentru o abordare a cadrului conceptual al violenței domestice din perspectiva definițiilor date de-a lungul timpului. Începând din 1960, opinia publică a devenit mai atentă la abuzurile asupra copilului, iar din 1970 violența domestică este considerată ca o problemă socială majoră în țările anglo-saxone.

La prima vedere, ,,violența domestică” ar putea fi tradusă simplu și crud: un bărbat lovește o femeie. Dar e mai mult, mult mai mult și mult mai trist, pentru că violența asupra femeii transcendente granița bătăii și poate fi considerată ca fiind ,,o serie repetată de comportamente coercitive și de atac fizic, sexual și psihic, pe care o persoană le manifestă față de partener, în scopul controlării și dominării acestuia, uzitând forța și/sau incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relații de cuplu”.

II. 4. TIPURI ALE VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

II. 4. 1. Violența în familie asupra copilului

Familia rămâne grupul social vital în asigurarea condițiilor de dezvoltare a copilului, cum ar fi: îngrijirea adecvată, protecția și educarea lui. Factorii familiali sunt ca proximitate și importanță cei care asigură dezvoltare unei personalități armonioase, securizarea fizică, afectivă și materială a copilului. Realitatea este însă crudă și oferă situații nenumărate în care familia cu toate că trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc frecvente forme de abuz.

„Asistenții sociali, cei care lucrează în domeniul protecției copilului, se confruntă zilnic cu familii care nu oferă o îngrijire adecvată copiilor lor. Copiii sunt expuși unor tipuri diferite de neglijare, precum și unor comportamente abuzive din punct de vedere emoțional, fizic și/sau sexual”.

Abuzul familial este comis chiar de membrii familiei copilului – în special de către cei în care copilul are încredere, cei care ar trebui să aibă grijă de copil; din această perspectivă abuzul comis asupra copilului în mediu familial este mult mai grav decât abuzurile comise asupra copilului în instituții de ocrotire, școli etc., pentru că are loc o „dublă traumatizare”- în urma abuzului propriu-zis și trauma în ceea ce privește atașamentul față de persoanele în care avea încredere și pierderea sentimentului de securitate oferit de familie.

De multe ori, în numeroase familii relațiile create între membrii ei (părinți – copii) sunt deteriorate de diferite probleme care influențează ciclul normal de viață. Se creează presiuni cărora părinții și copiii cu greu reușesc să le facă față, astfel principalele funcții ale familiei – asigurarea confortului prin asigurarea nevoilor tuturor membrilor și creșterea noii generații – se deteriorează treptat, pe fundalul acesta apărând comportamentele abuzive îndreptate împotriva copilului, care pot fi de la o palmă ușoară dată copilului, până la situații foarte grave care conduc la infanticid.

Abuzul poate fi mai mult sau mai puțin grav, de lungă sau de scurtă durată fiind asociat cu situații particulare sau poate fi cronic. În unele familii aspectul abuzului poate avea o singură dimensiune, pe când în altele copilul poate fi expus la mai multe sau chiar la toate tipurile de abuz.

Există anumite elemente comune legate de lipsa de cunoaștere și respect a nevoilor copilului, respingere și indiferență. Sunt părinți cărora le lipsește abilitatea de a relaționa pozitiv cu copilul și de a da prioritate satisfacerii nevoilor acestuia, înainte de satisfacerea propriilor nevoi. Uneori copilul este nevoit de a trăi în anxietate, purtând mereu povara pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Ajutorul eficient în astfel de situații are punctul de plecare în efectuarea cu simț de răspundere și profesional a unei evaluări de ansamblu a copilului și a nevoilor sale.

În cadrul familiilor unde lipsesc dragostea, atașamentul și relațiile bazate pe încredere, de obicei au loc abuzuri foarte grave cu consecințe nefavorabile asupra dezvoltării personalității copilului, maturizării sale din punct de vedere social. Ca exemplu: tatăl alcoolic își bate cu bestialitate soția și copiii, mama manifestând un comportament pasiv, de supunere, susținut de aflarea ei prelungită la serviciu, starea ei bolnăvicioasă sau plecarea pur și simplu din familie. Uneori forțați de teama inconștientă că familia poate fi destrămată și membrii familiei despărțiți, membrii acesteia se comportă ca și cum totul merge perfect. Sunt situații când copilul este folosit ca mijloc de distracție pentru părinți, de consolare, deseori este folosit și pentru muncile din casă, pentru a-i îngriji pe frații mai mici, dar și pentru confortul sexual al părinților sau pentru demonstrarea puterii.

„În evaluarea bunăstării copilului avem tendința de a acorda mai multă atenție factorilor externi decât interacțiunilor dintre părinți și copii. Gray (1978) a comparat 30 de mame abuzive și un grup de control format din mame normale. Ea a descoperit că aceste grupuri nu se diferențiază unul de altul în mod semnificativ în relație cu factorii de stres la care au fost supuse. Diferența semnificativă între cele două grupări a fost abilitatea acestor mame de a reacționa cu empatie față de dependența copiilor lor și față de comportamentele agresive”.

Se poate spune că în familiile abuzive lipsa empatiei, atașamentul deficitar, slaba îndeplinire a funcțiilor parentale constituie fundamentul pe care se construiește abuzul asupra copilului, iar factorii externi influențează viața familiei, având de multe ori un rol semnificativ în consolidare contextului favorabil abuzului.

„Familia trebuie să fie un mediu în care copilul trebuie să fie iubit, să fie în siguranță, să găsească un model parental și un model educațional pe care să-l aplice în viitor când va fi el însuși părinte. Dar nu întotdeauna familia este în armonie, uneori datorită unor factori interni și externi apare un dezacord și o dizarmonie ce constituie un model de alterare a relațiilor părinți copii.

În familiile dezorganizate supravegherea și disciplina copiilor nu are loc în parametrii normali. Dezacordul partenerilor naște o tensiune permanentă, agresivitate fizică și verbală, care antrenează un stres cronic. Ostilitatea permanentă între părinți se soldează cu măsuri coercitive față de copii, ceea ce le induce acestora agresivitatea”.

Relațiile tensionate dintre părinți ricoșează spre copii pentru că ei devin agresivi și nu controlează cu atenție activitățile copilului, îl pedepsesc pentru greșeli variate, aceste pedepse dure semnificând de fapt mai mult dispoziția sufletească a părintelui decât comportamentul vinovat al copilului. Astfel, copilul ajunge să nu mai fie receptiv la măsurile disciplinare impuse, simțindu-se nemulțumit și iritat pentru că el de la părinte receptează doar ceea ce nu trebuie să facă nu și ceea ce trebuie să facă. El începe să-și dezvolte agresivitate fața de cei pe care îi simte mai slabi decât propria persoană, acesta fiind un mod de refulare; este știut faptul că măsurile coercitive repetate cresc ostilitatea și agresivitatea.

„Există două tipuri de părinți abuzivi, iar prin combinare apare și cel de-al treilea tip:

părinți abuzivi din dorința de a disciplina copilul;

părinți abuzivi din dorința, conștientizată sau nu, de a distruge copilul;

părinți abuzivi care afirmă că doresc disciplinare copilului negând intenția

distructivă.

De obicei ei sunt cei mai periculoși pentru că nu-și recunosc tratamentul inacceptabil pe care îl aplică cuplului”.

În delimitarea atitudinii corecte și normale față de copil trebuie să se tină cont și de contextul socio-economic în care trăiește copilul, precum și de nivelul de acceptare al societății vis-a-vis de violență, pedeapsă fizică, etc.

Abuzul asupra copilului include maltratarea fizică, sexuală, emoțională sau neglijarea unui copil sau copiilor. Abuzul asupra copiilor poate lua mai multe forme: celor patru tipuri principale sunt fizică, sexuală, psihologică și neglijare. Abuzul fizic implică agresiuni fizice îndreptate asupra unui copil de către un adult. Abuzul fizic poate fi de mai multe forme, deși distincția între disciplina copilului și a abuzului este de multe ori slab definit.

„Un exemplu din Canada arată că violența apare atunci când un adult folosește cuvinte considerate ofensatoare pentru copil. Este de neconceput ideea bătăii ca metodă educativă. În schimb, în alte culturi, respectarea autorității parentale, supunerea copilului și utilizare pedepsei corporale, fac parte din normele culturale. Ne referim la tradițiile educative din țările mediteraneene și la pedepsele corporale folosite de unele școli din Anglia”.

În familiile dezorganizate apare de cele mai multe ori dezertismul familial având cauze principale imposibilitatea respectării îndatoririlor de familie și refuzul îndeplinirii acestora consecințele fiind suportate de fiecare membru de familie și de copii în special din cauza atmosferei tensionate, a conflictelor ce determină de multe ori abuzarea și chiar abandonarea copilului.

Fiecare tip de civilizație selecționează un anumit comportament normativ, acceptat ca tratare bună a copilului, dincolo de care ar începe comportamentul abuziv. Depășirea standardului obișnuit al societății determină considerarea comportamentului ca fiind abuziv; unui anumit comportament din cadrul familial, abuz sau neglijare, depinde de o serie de factori sociali și culturali. Recunoaștere acestor norme culturale mai strânse sau mai îngăduitoare, nu înseamnă că oferă justificare profesionistului care se ocupă de un copil în acceptarea stilului parental abuziv pe aceste considerente. El trebuie să intervină în interesul major al copilului lăsând deoparte orice mentalități și prejudecăți care nu sunt în avantajul copilului. Climatul familial se află în strânsă legătură cu satisfacere nevoilor fiecărui membru în parte. Excesul de severitate din partea părinților poate determina un climat familial rigid care induce o stare tensionată, frustrantă pentru copil, acesta aflând-se în riscul de a deveni un copil timid, anxios, lipsit de încredere în sine. Dacă severitate include și abuz fizic asupra copilului, există riscul, mai ales la copiii ce se află la vârsta preadolescenței și adolescenței de a răspunde prin răzvrătire ce include încălcare normelor și regulilor ce trebuie să le respecte, precum și comportamente violente.

Pedepsele corporale aplicate în familie (menționate ca ,,pedeapsă corporală în casă” sau ,,pedeapsă corporală parentală”) constau în utilizarea forței fizice în scopul de corectare sau de control al comportamentului de părinte / tutore pentru copil. Acesta implică de obicei pedeapsa corporală a copilului de către un părinte sau tutore.

Vătămarea copilului se poate produce prin modalități diferite, având urmări grave pentru copil. În funcție de gravitate faptei este determinat și gradul de abuz. Forme grave, periculoase pentru sănătatea copilului apar uneori printre modalitățile „educative” aplicate copilului de către un părinte, care își exercită dreptul de a pedepsi copilul. E foarte greu de determinat când apare abuzul, dar e clar că dacă este pusă în pericol sănătate psihică și fizică a copilului e vorba de un abuz.

Părintele își atribuie drepturi depline asupra modului în care își crește și își educă copilul. La noi în țară, din punct de vedere cultural sunt tolerate diferite forme de violență.

„În cultura tradițională românească a-ți bate copilul semnifică a face om din el și un percept educațional te învață să nu ascunzi bâta de copil. Se știe că unde dă mama crește, iar bătaia e ruptă din rai. Dacă mentalitatea își recomandă aceste practici, propria ta experiență de copil ți le confirmă, și nu există nici o școală pentru cea mai dificilă și importantă meserie, aceea de părinte, părintele va apela la bătaie și pedepse fizice fără a se întreba prea mult asupra consecințelor și a căuta alternative”.

În literatura de specialitate s-au prelucrat diferite categorii ale abuzului fizic. Unele dintre ele fac diferențe între pedepsele disciplinare și abuzul fizic, în ideea că scopurile sunt diferite. Pedepsele disciplinare doresc să-l educe pe copil, indiferent de faptul că suntem sau nu de acord cu forma folosită, pe când abuzul fizic asupra copilului arată răbufnirile tensiunilor interioare ale părinților.

În unele țări disciplinarea fizică este deja interzisă prin lege. Pedepsirea fizică a copilului constituie încă, în societatea românească, un mijloc de educare considerat mai sigur decât alte alternative și chiar unul firesc, dată fiind diferența de putere și poziția copilului în cadrul familiei, cu atât mai mult cu cât disciplinarea fizică a fost folosită generații de-a rândul, și chiar părinții nu au beneficiat de un alt tratament în copilăria lor, care ar fi putut să-i ajute să identifice alte mentalități de a-și educa propriul copil fără a-i afecta acestuia sănătatea și dezvoltarea fizică și psihică.

Bătaia afectează ceea ce este mai important – sensibilitatea copilului. Chiar dacă a fost vinovat, copilul bătut are impresia că este neînțeles. Bătaia rănește profund demnitatea copilului, îl face să își piardă încrederea în sine si ceilalți, diminuează comunicabilitatea și sociabilitatea născând timiditatea. Din punct de vedere psihologic, mecanismul producerii abuzului precum și consecințele nu diferă fundamental de la o societate la alta, diferențierea axându-se pe formele și frecvența de manifestare a maltratării copilului. Fundalul socio-economic și cultural, se constituie în elemente circumstanțiale ale abuzului și susține acest fenomen.

„Sub aspectul consecințelor, nu există diferențe de la o cultură la alta; ceea ce se atinge în maltratare sunt structurile de bază ale ființei umane. Acestea condiționează capacitatea individului de a se adapta eficient, de a avea o viață autonomă, ceea ce înseamnă inteligență și creativitate în găsirea soluțiilor la micile și marile probleme ale adaptării, și de a crește copii sănătoși și normali”.

În literatura de specialitate s-au prelucrat diferite categorii ale abuzului fizic. Unele dintre ele fac diferențe între pedepsele disciplinare și abuzul fizic, în ideea că scopurile sunt diferite. Pedepsele disciplinare doresc să-l educe pe copil, indiferent de faptul că suntem sau nu de acord cu forma folosită, pe când abuzul fizic asupra copilului arată răbufnirile tensiunilor interioare ale părinților.

În unele țări disciplinarea fizică este deja interzisă prin lege. Pedepsirea fizică a copilului constituie încă, în societatea românească, un mijloc de educare considerat mai sigur decât alte alternative și chiar unul firesc, dată fiind diferența de putere și poziția copilului în cadrul familiei, cu atât mai mult cu cât disciplinarea fizică a fost folosită generații de-a rândul, și chiar părinții nu au beneficiat de un alt tratament în copilăria lor, care ar fi putut să-i ajute să identifice alte mentalități de a-și educa propriul copil fără a-i afecta acestuia sănătatea și dezvoltarea fizică și psihică.

Bătaia afectează ceea ce este mai important – sensibilitatea copilului. Chiar dacă a fost vinovat, copilul bătut are impresia că este neînțeles. Bătaia rănește profund demnitatea copilului, îl face să își piardă încrederea în sine si ceilalți, diminuează comunicabilitatea și sociabilitatea născând timiditatea.

Din punct de vedere psihologic, mecanismul producerii abuzului precum și consecințele nu diferă fundamental de la o societate la alta, diferențierea axându-se pe formele și frecvența de manifestare a maltratării copilului. Fundalul socio-economic și cultural, se constituie în elemente circumstanțiale ale abuzului și susține acest fenomen.

„Sub aspectul consecințelor, nu există diferențe de la o cultură la alta; ceea ce se atinge în maltratare sunt structurile de bază ale ființei umane. Acestea condiționează capacitatea individului de a se adapta eficient, de a avea o viață autonomă, ceea ce înseamnă inteligență și creativitate în găsirea soluțiilor la micile și marile probleme ale adaptării, și de a crește copii sănătoși și normali.

Există numeroase cauze ale aplicării pedepsei fizice la copii:

moștenirea acestei forme de disciplină de la părinți. Cei care nu sunt în stare să-și

reamintească trecutul, ajung să-l repete.

imaturitatea afectivă a părinților. Bătaia presupune o comoditate a părinților. Îi

trebuie mai mult timp și efort pentru a căuta și găsi o formă alternativă de educație decât să lovească copilul.

nevoia excesivă de control apare sporadic la acei părinți care nu s-au realizat pe

plan educațional, material, profesional, și care simt nevoia de a exercita în mod abuziv autoritatea asupra singurului aspect pe care îl pot controla: comportamentul copilului.

frustrarea. Această cauză derivă din cea anterioară și apare la părinți care deprimați

de eșecurile lor au nevoie de o ,,persoană slabă” asupra căreia să-și reverse frustrarea. Copilul este cea mai probabilă victimă. Adultul este cel care face regulile și care în mod obligatoriu are dreptate. Dacă copilul nu îndeplinește așteptările, adultul recurge la pedeapsa fizică.

Distingerea dintre abuzul și disciplinarea copilului se face sub mai multe aspecte: intensitatea reacției parentale în raport cu greșeala, raportarea episodului prezent la anumite episoade anterioare, consecințele asupra comportamentului, intenția părintelui, severitatea pedepsei.

Argumente împotriva folosirii pedepsei fizice:

lovindu-i pe copii învată să fie ei înșiși violenți;

în multe cazuri așa numitul ,,comportament rău” al copilului este pur și simplu

răspunsul său la comportamentul celor din jur;

există numeroase moduri pozitive de a furniza disciplina;

în timp ce pedepsele corporale pot părea eficiente pe termen scurt, ele au consecințe

negative pe termen lung pentru sănătatea copilului, și în mod special în comportamentul și bunăstarea lui emoțională;

pedeapsa distrage copilul de a învăța cum să rezolve conflictul într-un mod eficient

și uman.

Cel mai puternic mesaj transmis neintenționat copilului prin folosirea pedepsei corporale este acela că violența este un comportament acceptabil, că este în regulă ca o persoană puternică să folosească forța pentru a corecta pe cel mai slab. Aceasta ajută la perpetuarea unui ciclu al violenței în familie și societate.

În cultura noastră tradițiile culturale și religioase susțin drepturile părinților asupra copiilor, inclusiv dreptul la pedeapsa fizică. Copiii sunt în general revoltați, dar în timp învață că atunci când greșesc părinții au voie să îi bată, iar când vor deveni părinți vor folosi aceleași metode pentru educarea copiilor.

Din punct de vedere psihologic, mecanismul producerii abuzului precum și consecințele nu diferă fundamental de la o societate la alta, diferențierea axându-se pe formele și frecvența de manifestare a maltratării copilului. Fundalul socio-economic și cultural, se constituie în elemente circumstanțiale ale abuzului și susține acest fenomen.

„Sub aspectul consecințelor, nu există diferențe de la o cultură la alta; ceea ce se atinge în maltratare sunt structurile de bază ale ființei umane. Acestea condiționează capacitatea individului de a se adapta eficient, de a avea o viață autonomă, ceea ce înseamnă inteligență și creativitate în găsirea soluțiilor la micile și marile probleme ale adaptării, și de a crește copii sănătoși și normali”.

Fundamentul emoțional puternic este atașamentul din relația părinte-copil și este temeiul dezvoltării sentimentului de identitate al copiilor – chiar în condițiile unor relații tensionate – iar ruperea acestor relații emoționale nu este în interesul acestora. În acest sens acțiunile întreprinse de serviciile de protecție socială vizează prevenirea dezintegrării familiei. Atunci când copilul este scos din familie, pentru a i se asigura protecția, acest principiu va trebui să însemne păstrarea legăturilor copilului cu propria familiei în cea mai mare măsură posibilă și desfășurarea unei munci susținute cu familia în vederea condițiilor reîntoarcerii copilului.

Pentru profesionistul implicat în investigarea situațiilor de rele tratamente împotriva copilului este important să știe să descopere simptomele neglijării și abuzului și să ia măsurile care se impun pentru remedierea climatului familial, ținând cont de interesul major al acestuia.

II. 4. 2. Violența în familie asupra femeilor

Femeia reprezintă victima directă cel mai frecvent întâlnită în cazul abuzului în familie, iar copiii sunt ținte indirecte, cel mai des folosite ca pretexte de abuz psihic îndreptat tot asupra femeii. Abuzul asupra femeii în familie este un fenomen relativ nou intrat în atenția științelor umane, iar cercetătorii care contribuie la o mai bună înțelegere și intervenție ulterioară au nevoie de o definiție largă a fenomenului pentru a-l direcționa.

În literatura de specialitate se folosesc mai mulți termeni: abuz asupra femeii în familie, violențe (fizice, sexuale, psihice) asupra femeii în familie, violenșă domestică asupra femeii.

Conceptul de abuz asupra femii în familie cuprinde o varietate de agresiuni ale partenerului – soț, fost soț, concubin, iubit sau prieten în care sunt incluse: abuzuri fizice repetate, agresiuni sexuale până la viouluri maritale, amenințări, abuzuri verbale, distrugerea bunurilor, urmărirea, alungarea din locuință, degradarea și umilirea, izolarea de prieteni și de familie, control coercitiv asupra aspectelor importante ale siguranței vieții, cum ar fi, mâncarea, banii, sexualitatea, viața socială, înfățișarea, locul de muncă și în general asupra accesului de orice formă de ajutor la care femeia ar putea recurge la nevoie.

Femeia agresată fizic, verbal și uneori sexual se află în situația de victimă. Abuzul bărbatului asupra femeii poate cunoaște mai multe modalități de manifestare:

a) violența cronică- victimizarea femeii trebuie trecută cu vederea deoarece funcționează patternuri de genul: „Dacă te bate bărbatul, trebuie să suporți, pentru că unde te poți duce?” „Cum să lași copii fără tată, ce va spune lumea, de unde bani pentru locuință?”;

b) violența explozivă- impact medico-legal, având drept urmări: sechele neuropsihice sau psihotraumatice, comportament de frustație și vătămări.

Violența în familie nu este decât o parte a violenței împotriva femeilor și implică relații personale sau intime între agresori și victime. Dar, când vorbim despre violență împotriva femeilor, aria violenței se lărgește, incluzând și violențe care au loc în spațiul public, fie atunci când agresorii sunt cunoscuți – la locul de muncă de pildă, – fie când agresorii sunt necunoscuți, situația ultimă fiind mai ales reprezentantă de violența stradală sau în alte spații publice.

Violența care are loc în familie este cel mai delicat aspect al violenței împotriva femeilor, dar și al violenței în general. Violența în familie este un fenomen foarte răspândit, dar victimele pot fi sau nu numai femeile, ci și bărbații și copii, sau alte rude apropiate. Întrucât violența în familie este inclusă în categoria mai largă a violenței împotriva persoanei și recunoscând că victimizarea predilectă este feminină, trebuie să luăm în considerație concepția profană despre violența împotriva femeilor. Unii consideră că femeile înseși o provoacă și că agresorul masculin trebuie scuzat atunci când este stresat, în stare de ebrietate sau bolnav. Deși alcoolul este asociat cu violența, el nu este cauză a violenței. Există agresori care sunt abuzivi când nu sunt în stare de ebrietate și există indivizi în stare de ebrietate care nu manifestă comportament abuziv. Folosirea violenței presupune o alegere, iar stereotipul de bărbat violent este considerat inexact și periculos.

Definițiile legale, ca și sensurile simțului comun nu reflectă și aspecte mai subtile ale violenței, fenomenologia violenței psihologice fiind mult mai complexă, nuanțată și variată decât formele pe care le are violența fizică. În plus, orice formă de violență fizică are o componentă psihologică, atâtă vreme cât durerea antrenează o stare mentală și emoțională cu expresii diferite de la individ la individ.

Consiliul Europei a recunoscut mai demult că violența împotriva femeilor este legală de inegalitățile structurale mai largi din societate și de abuzul de putere masculină, fiind sprijinit de structuri sociale care promovează inegalitatea de gen. La cea de a 3-a Conferință Ministerială asupra Egalității între Femei și Bărbați (1993) s-a arătat că „violența împotriva femeilor… poate fi văzută ca mijloc de a controla femeile și își are originea în relația de putere inegală care încă persistă între femei și bărbați. Multe societăți tolerează și perpetuează în cultură și tradiție violența în familie”.

În România, contribuția adusă de unele organizații neguvernamentale la obordarea și cunoașterea fenomenului violenței în familie trebuie remarcată. Astfel, organizația ȘEF (Șanse Egale pentru Femei), preocupată de promovarea drepturilor femeilor din România, înregistrând femeile care au apelat la ajutorul organizației, au constatat următoarele:

violența masculină în familie se manifestă de trei ori mai mare mult atunci când

bărbații au consumat alcool;

abuzul emoțional este preponderent, el fiin prezent în 73,9% dintre cazuri;

violența continuă și după separarea partenerilor, ei nemai locuind împreună: 19,2%

dintre femei fiind victime în continuare ale abuzului;

situația socio-economică precară a femeilor face, pentru majoritatea lor, imposibilă

separarea de agresor;

femeile, în 38,18% de cazuri, au apelat la organizație pentru a li se furniza

informați privind divorțul, iar dintre acestea 90% au susținut violența în familie drept motiv al separării; dintre victime, 50% doar au solicitat informații privind pedepsirea partenerului, interesul lor fiind mai ales legat de aspectul jueidic și costurile procedurii.

Chiar dacă, în decursul istoriei, se menționează forme diferite de rezistență a femeilor față de violența masculină sau de solidaritate, majoritatea preferă mijloacele informale (Specialiștii numesc metode informale comportamentul exprimat prin: evitarea agresorului, părăsirea situației de proximitate, deci părăsirea locuinței și adăpostirea la vecini sau rude, neapelarea poliției…. În această categorie intră și „a-ți face drepate singură”, ca omuciderea din instinct de conservare, ca formă de autoapărare ), fie din necunoaștere, din neconștientizare, acceptare sau resemnare sau fie din imediatețea soluției (procedura juridică este îndelungată, complicată și costisitoare).

Expresii ale violenței în familie sunt: insulte, acuze de infidelitate, izolare și control, amenințări, loviri cu palma.

În ceea ce privește hărțuirea sexuală, cele mai multe dintre victime sunt: tinere, cu un statut educațional ridicat.

Definițiile legale, ca și sessurile simțului comun nu reflectă și aspecte mai subtile ale violenței, fenomenologia violenței psihologice fiind mult mai complexă, nuanțată și variată decât formele pe care le are violența fizică. În plus, orice formă de violență fizică are o componentă psihologică, atâtă vreme cât durerea antrenează o stare mentală și emoțională cu expresii diferite de la individ la individ.

Creșterea vizibilității sociale a abuzurilor este necesară pentru ca actele de violență să nu rămână „ascunse”. Femeile trebuie să recunoască nevoia de a face vizibilă violența masculină și de a fi receptive la problemele altor femei. Respingerea oricărei forme de violență și de abuz de putere reprezintă un mod conștient de a respinge violența masculină îndreptată împotriva femeilor. Cazul clasic al femeii bătute, care a și conturat „sindromul femeii bătute” (Acest diagnostic, dat de o serie de feminiști, explică după părerea lor, de ce femeile își omoară soții sau partenerii. Asemenea femeii bătute, datorită abuzurilor repetate, devin persoane fără judecată. Explicația, deși controversată, a fost preluată și de o parte dintre cei care abordează violența feminină și victimizarea masculină), apare în unele statistici românești din anul 2000 ca fiind răspândit: 17% dintre respondenți cunosc bărbații care-și bat soțiile sau partenerele, 18% dintre respondebte recunosc că au fost bătute și doar 1% dintre respondenți admit că au fost bătuți de soții sau partenere.

CAPITOLUL AL III-LEA

VIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ

Școlile de azi nu sunt la fel cum au fost. În prezent, școlile au numeroase acte de violență și abuzuri fizice decât într-un club de luptă. Cazurile raportate de furt, vioelența verbală, un elev provoca durere pe altui elev, lupte între găști, etc. sunt de cele mai multe ori zilnice în școli, chiar dacă nu se recunoaște în mod direct acest lucru! Toate aceste acte de abateri sunt denumite în general violență școlară.

1. VIOLENȚA ȘCOLARĂ – PROFIL CONCEPTUAL

Violența școlară este larg răspândită și a devenit o problemă serioasă în ultimele decenii în multe țări, în special în cazul în care sunt implicate arme, cum ar fi pistoale sau cuțite. Aceasta include violența între elevi, precum și atacurile fizice de către elevi cu personalul școlii.

Enumăr câteva exemple de comportament violent:

Intimidarea;

Violența fizică (pălmuirea, lovirea etc.), psihică, sexuală;

Utilizarea de armament;

Agresiune electronică.

Violența școlară este orice activitate care poate crea o tulburare într-un sistem de învățământ. Nu este vorba doar de atacurile armate din școli! Aceasta include:

altercații verbale și fizice;

gresiunea prin mijloace electronice sau social media;

amenințările, a folosi arma sau activitate gașca.

Violența școlară poate, de asemenea, fi definiă ca o altercație fizică sau verbală în drum spre școală, în drum spre casă de la școală, sau la un eveniment sponsorizat de școală, care pot provoca vătămări fizice sau psihice asupra unui alt individ din școală, sau comunitate.

Violența școlară este un subset de violență în randul tinerilor, o problemă mai largă de sănătate publică. Violența este folosirea intenționată a forței fizice sau a puterii, împotriva unei alte persoane, grup, sau comunitate, cu comportamentul de natură să cauzeze prejudicii fizice sau psihice. Violența în rândul tinerilor include de obicei de persoane cu vârste cuprinse între 10 și 24 dintre, deși căi de violență în rândul tinerilor poate începe în copilarie.

Violența include acte care sunt efectuate cu intenția de a obține ceva prin folosirea forței. Comportamentul violent, prin urmare, încearcă să rănească fizic sau mental o altă persoană prin supunere.

Violența școlară se poate dezvolta în cadrul școlii (într-o sală de clasă, sală, terasă, etc.) sau alte locuri care sunt legate de acesta. Victimele lor pot fi elevi, profesori, muncitori din școală sau rude ale elevilor.

În cadrul violenței școlare subliniem faptul că trei tipuri care sunt stabilite în conformitate cu care este agresorul și care victima.

De exemplu, în primul rând putem vorbi de violenta între elevi (elevi-elevi). Acest lucru se reflectă atât în leziunile de diferite tipuri și furturi de obiecte personale, agresiune sexuală sau omucidere. În ultimii ani, acest tip de violență a dus la cazuri cunoscute la nivel mondial în care victimele, ,,zdrobit” și umiliți la limitele absolute, a terminat cu sinucidere.

În al doilea rând, constatăm că violența școlară este exercitat de către elevi împotriva cadrele didactice din școală în cauză. Aceasta se manifestă atât fizic prin leziuni de diferite categorii, cât și psihologic, folosind insulte și umilințe de multe diverse tipuri. Un fapt care, din păcate, a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani.

Și a treia este violența școlară exercitata de personal școlii împotiriva colegilor, a elevilor, părinților elevilor sau chiar împotriva membrilor școlilor care lucrează în domeniul administrativ.

III. 2. CAUZELE VIOLENȚEI ȘCOLARE

O analiză asupra cauzelor violenței trebuie să aibă în vedere acei factori de risc pe care studiile despre violența în societate le punctează ca aspecte importante pentru dezvoltarea agresivă a individului.

Schema de mai jos prezintă elementele externe ale școlii care, deși decisive în conturarea trăsăturilor de personalitate ale elevilor rămân departe de acțiunea directă și controlată din cadrul școlii. Acestea sunt: contextual social, caracteristicile familiale și mediile de comunicație.

Pe de altă parte avem elemente endogene sau de contact direct în interiorul școlii pe care putem și trebuie să le corectam pentru a preveni și a răspunde actelor de violență sau de conflict din școlile noastre; acestea sunt: climatul școlar, relații interpersonale, trăsăturile personale ale elevilor în conflict.

III. 3. FACTORII EXTERNI AI ȘCOLII

III. 3. 1. Contextul social

Societatea de astăzi și structura socială săracă favorizează contexte sociale propice dezvoltării unui mediu de agresivitate, delincvență și atitudini antisociale. Știm că violența nu afectează pe toată lumea în mod egal ci în special: copii, femeile și persoanele marginalizate care suferă cel mai mult consecințele violenței. În neputință lor pot fi supusi la respingere, sărăcie și atacurile de toate tipurile. La vârsta adolescenței un copil maltratat, neiubit, lipsit de aprecieri și siguranța de care alți copii se va proiecta de cele mai multe ori într-un individ cu un comportament antisocial. Există o responsabilitate socială pentru a îmbunătăți calitatea vieții acestor copii aflați în aceste situații periculoase de neputință sau abandonați. Această responsabilitate trebuie să fie aumată de către diferite instituții sociale, școala fiind una dintre ele. De asemenea, sunt și alte domenii ale dezvoltării sociale implicate în escaladarea sau de-escaladarea factorilor de risc sau de protecție a copiilor nostri.

Aspectele sociale care stau la baza agresivității sunt: mass-media, structura socială și educațională, caracteristicile ecosistemelor în care își au reședința copiii, statutul socio-economic, stresul social cauzate de șomaj și izolarea socială.

Școala este ca un antidot la această avalanșă de fenomene sociale, dar nu este singurul răspuns la această problemă. Este confluența acțiunilor multiple (asistență socială, asistență medicală etc.) care combinate cu acțiunile de la școală, ar putea oferi o îmbunătățire în lacunele acestui sector în care se dezvoltă copiii noștri.

Școala nu poate și nici nu are obligația de a-și asuma singură responsabilitatea educării copiilor, cu atât mai puțin într-o lume unde informația și valorile sunt forjate în aceeași structură socială.

III. 3. 2. Mass-media

Mass-media este considerat a fi primul canal de informare. Violența televizată este opțiunea fiecărui canal. Selecția mesajelor violente sau înlocuirea lor cu mesaje neutre, neagresive este în ultimă instanță decizia fiecărui canal de televiziune. Aceste imagini au un impact direct asupra copiilor, iar școala îi poate ajuta să discearnă aceste mesaje mediatice și în special să fie critici cu informațiile care se transmit prin acest mediu.

Au fost realizate studii despre violența determinate atât de imaginile de la televizor prin scene fictive de violență fizică, cât și în situații de durere reală (războaie, asasinate, accidente, etc). Violenta este asociată cu puterea și realizarea dorintelor.

Nu există, totuși, concluzii științifice clare asupra impactului pe care îl are asupra copiilor expunerea la situații violente prin intermediul televiziunii. Multe studii se concentrează pe conținutul și frecvența imaginilor violente care se pot vedea pe parcursul unei zile la televizor. Televiziunea actionează asupra opiniei publice ca formatoare de conștiință, orientatoare de conduită/comportament și deformatoare a realității.

Totuși, televiziunile au o datorie morală pentru telespectatorii săi deoarece:

televiziunea este cel mai important furnizor de informații și transmițător de valori.

promovează imediat și îndeaproape actele de violență până când le transformă în „cotidiene”.

menține o modelare pasivă a violenței ca mijloc de rezolvare a conflictelor și de câștigare a puterii.

III. 3. 3. Familia

Familia este primul model de socializare a copiilor noștri. Dezvoltarea personală a

individului se bazează pe primele sentimente și legături materne. Ea este cu siguranță un element cheie în geneza comportamentului agresiv al tinerilor noștri și ea este cea care generează iubire sau indiferența individului ajuns la maturitate.

Școala și familia sunt prezente la toți copiii noștri. Indiferent de tipul de familie în care se dezvoltă, toți indivizii trec prin această instituție socială. În cazul abandonurilor este asistența socială în diferitele ei variante care înlocuiește lipsa familiei, dar fiecare individ crește în contact cu alte ființe care cu mai multă sau mai puțina dibacie îi hrănește și îi ajută să crească. Familia este elementul fundamental pentru a înțelege caracterul specific al unui copil agresiv cu un comportament antisocial sau perturbator. Școala implică lărgirea lumii copiilor noștri, fiind prima lor experiență în afara contextului protejat al familiei. În definitiv, familia și scoala sunt principalii agenți de socializare și educare a copiilor nostri.

Următoarele aspecte familiale sunt factori de risc pentru agresivitatea copiilor și adolescenților:

Dezintegrarea familiei, al cărui rol tradițional este pus sub semnul întrebării din cauza lipsei unui părinte sau din cauza lipsei de atenție acordată;

Abuzurile și comportamentul violent în sânul familiei, unde copilul învață să rezolve conflicte prin vătămări fizice sau agresiune verbală;

Modele familiale în care se învață că puterea se câștigă prin forță fără negociere și dialog;

Metodele greșite de creștere, unele prea restrictive și represive;

Lipsa de afecțiune între soți, absența de securitate și afecțiune, poate provoca conflicte în familie.

Sunt numeroase motive pentru care violența școlara se întâmplă în școală. Factorii psihologici joacă un rol important în problematica violenței în școală. Copiii nu se nasc violenți, ei devin violenți o data cu trecerea timpului și deasemenea din cauza circumstențelor. Teoretic gândirea violentă vine din minte și mintea începe să gândească negativ când este perturbată și plină de insatisfacții.

Dintre factorii psihologici din cauza cărora copiii adopta un comportaent violent enumerăm:

divorțul – părinții divorțează în primii ani de căsnicie. Copilăria este o vârstă foarte

fragedă. Gândiți-vă la situația în care un copil privește la părinții care divortează. Imaginați-vă ce perturbare mentală va avea. Această tensiune și presiune mentală va dezvolta violența în copil. Ca rezultat al acestui aspect copilul va deveni violent și va arăta această atiutudine violentă în școală.

presiunea mentală exercitată asupra lor – în zilele noastre copiii au o mare presiune

mentală exercitată asupra lor. Părinții copiilor doresc ca, copii lor să exceleze în toate domeniile. Din această cauză crează o mare presiune mentală asupra lor. Copiii nu-s capabili să facă față acestei presiuni mentale și ca răspuns devin violenți. Prin devenirea lor violentă ei nu-și crează probleme doar lor, ci de asemenea și altor oameni.

bătaia – daca ei văd constant în casa lor bătăi, ei vor învăța violența de acasă. Copiii

învață foarte ușor lucrurile și dacă văd bătai le vor învăța de asemenea foarte repede. Dacă văd că părinții se bat, atunci ei vor învăța același lucru.

depresia – dacă un copil se află în depresie, atunci poate dezvolta o atitudine

violentă. Ca rezultat a acestei atitudini violente ei fac acte de huliganism, bat sau chiar ucid alți elevi, profesori și directori.

prietenii – prietenii au un mare efect psihologic asupra copilului. Un copil este

foarte mult influiențat de prietenii lui. Deci dacă prietenii copilului arată un comportament violent atunci sunt șanse mari ca si copilul să dezvolte un comportament violent.

faima – unii copii au acea mentalitate că ei trebuie să devină faimoși prin orice

mijloc. Deci dacă nu-s capabili să devină faimoși prin adoptarea unei atitudini corecte, atunci vor adopta atitudini greșite pentru a deveni celebri în școală. Ei încep să expună acte violente în școală.

lipsa dragostei și afecțiunii – s-a dovedit științiific că, dacă un copil nu beneficiază

de iubire și afecțiune atunci va avea perturbări mentale. Aceste perturbari pot duce la o atitudine violentă a copilului.

CAPITOLUL AL IV-LEA

PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Secole de-a rândul, violența împotriva femeilor a fost văzută – atunci când a fost cât de cât băgată în seamă și nu invizibilă ori ignorată- ca o chestiune privată, culturală sau de familie. Actele de violență împotriva femeilor, oriunde se întâmplă, constituie un atac la demnitatea lor ca ființa umană și le vulnerabilizează, inoculându-le teamă.

Condiționate să-și devalorizeze potențialul și abilitățile competențele, paralizate de temeri vis-a-vis de siguranță, securitate personală, în familie sau în afara ei, femeile sunt marginalizate în societate și ținute departe de zona decizională care determină dezvoltarea comunităților în care și ele trăiesc.

Evoluția fenomenului violenței în societatea contemporană, chiar cu unele deosebiri de la o țară la altă, prin frecvență, tendințe și forme de manifestare, continuă să mențină în stare de alertă cele mai avizate organisme internaționale – îndeosebi O.N.U, iar pe continentul nostru, Consiliul Europei.

1. REGLEMENTĂRI COMUNITARE ȘI INTERNAȚIONALE

Națiunile Unite au început să recunoască problema violenței domestice în contextul decadei O.N.U. pentru femei. La toate cele 3 conferințe mondiale ale femeilor din această perioadă – Mexico City (1975), Copenhaga (1980) și Nairobi (1985), precum și în forurile guvernamentale paralele, s-au depus eforturi susținute pentru ca acestui fenomen să i se acorde atenția specială, pentru ca discriminarea căreia femeia este supusă în raporturile cu bărbatul să fie eliminată.

Violența domestică este o serioasă violare a drepturilor omului și deci, necesită măsuri de ordin juridic țintite spre a proteja victimele și a pedepsi agresorul.

Dintre drepturile fundamentale, care sunt violate în cazul incidentelor de violența, menționăm următoarele :

dreptul la viață (prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Declarația Universală a Drepturilor Omului).

dreptul la libertatea și securitatea persoanei (garantat de Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și Declarația Universală a Drepturilor Omului).

dreptul oricărei persoane de a nu fi supusă la tratamente crude, inumane, degradante (Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Pactul Internațional privind drepturile civile și politice și Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, document al Națiunilor Unite, afirmă dreptul general al oricărei persoane de a fi protejată împotriva formelor de violență și a abuzurilor.

Art. 5 al acestui document afirmă că ,,nici o persoană nu poate fi supusă torturilor sau altor forme inumane și înjositoare de pedepsire”.

Aceeași idee reapare formulată într-un alt document cu caracter de lege internațională, Convenția Internațională al Drepturilor Civile și Politice.

Art. 7 al Convenției afirmă că ,,nici o persoană nu poate fi supusă torturilor sau altor tratamente crude, inumane sau înjositoare”.

Conștientizarea faptului că apartenența la umanitate a femeilor nu le-a asigurat în practică, în societate și în sfera activităților desfășurate, drepturi egale cu ale bărbaților, a condus la promulgarea, în 1979, a Convenției asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei.

Convenția stipulează drepturile femeilor la nediscriminare pe baza apartenenței la sex și egalitate față de normele dreptului international.

Comitetul pentru eliminarea discriminării față de femei (CEDAW), structura care veghează la aplicarea Convenției, a adoptat în 1992, Recomandarea generală nr. 19, intitulată

„Violența față de femei”, în care se afirmă că violența bazată pe diferența de sex ,,împiedică femeile de a se bucura de drepturi și libertăți în aceeași măsură ca și bărbații” și recomandă statelor ,,să ia măsuri adecvate și eficace pentru eliminarea oricăror forme de violență bazate pe sex, indiferent că este vorba de un act public sau privat”.

Raportorul special al O.N.U însărcinat cu problemele violenței față de femei, Radhika Coomaraswamy, în primul sau raport din 1995, apreciază ca ,,responsabilizarea statelor cu privire la actele de violență perpetuate în societate joacă un rol crucial în eforturile vizând eliminarea violenței bazate pe sex și constituie poate una din cele mai importante contribuții ale mișcării femeilor cu privire la drepturile omului”.

Comisia condiției femeii (CSW), creată în 1946 de către Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC ), a adoptat, în 12 martie 1999, un Protocol facultativ cu referire la Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei. Acesta prevede 2 proceduri importante pentru statele semnatare:

procedură de comunicare care să permită femeilor și grupurilor de femei să depună

la Comitetul pentru eliminarea discriminării față de femei, plângeri privind situații de violare a drepturilor lor.

procedură de anchetă care abilitează Comitetul să desfășoare anchete în situațiile de

violare gravă sau sistematică a drepturilor femeii

Violența împotriva femeilor a continuat să capteze atenția organismelor mondiale ca o problemă majoră.

În 1993, Adunarea Generala a O.N.U a promulgat Declarația asupra eliminării violenței împotriva femeilor (Rezolutia 48/104).

în 1994, la Cairo și în 1995 la Beijing, organizațiile de femei din toată lumea au

susținut stoparea violenței de gen ca prioritară, hotărâre urmată de numirea în martie 1994 a primului raport pe problema violenței împotriva femeilor.

adoptarea în mai 1996 a unei rezoluții a Organizației Mondiale a Sănătății

care declară măsurile de stopare a violenței o prioritate a sănătății publice, decizie urmată de o altă similară luată în 1999 de Fondul pentru Populație al Națiunilor Unite.

În preambulul ,,Declarației pentru eliminarea violenței față de femei”, se arată ca ,,violență față de femei este împotriva instaurării egalității, a dezvoltării și a păcii” și dispune ca statele ,,să condamne violența față de femei și să nu invoce considerații privind cutumele, tradiția sau religia pentru a se sustrage de la obligația de eliminare”.

Declarația dă prima definiție oficială a Națiunilor Unite privind violența față de femei ca fiind ,,orice act de violență îndreptat împotriva sexului feminin și cauzând sau putând cauza femeii, un prejudiciu sau suferința fizică, sexuală sau psihologică, înțelegând aici și amenințările cu astfel de acte, constrângerile sau privarea arbitrări de libertate, indiferent că aceasta are loc în viața publică sau în cea privată”.

De acum, suferința psihologică provocată femeii este recunoscută oficial ca un aspect important al victimizării ei. Suferința psihologică, ca și cea fizică sau de altă formă sunt luate în considerare chiar dacă se petrec fără a putea fi identificată intenția făptuitorului, ceea ce constituie o noutate față de alte documente care denunță violența împotriva femeii.

,,Declarația pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”, cea mai avansată reglementare internațională privind violența domestică, larg adoptată de către numeroase state ale lumii, consideră violența în familie ca fiind ,,din cele mai vechi timpuri, o manifestare a inegalității drepturilor dintre bărbați și femei” și ,,mecanismul social prin care femeile sunt forțate să ocupe o poziție inferioară în comparație cu bărbații”.

În timp ce Conferința de la Beijing din 1995, a urmărit consemnarea și consolidarea progreselor realizate pe plan mondial în cei 20 de ani de acțiuni consecvente și sistematic elaborate, în iunie, la New York, guvernele lumii, alături de reprezentantele societății civile de pe întreg cuprinsul globului, s-au reunit pentru a sărbători și reafirmă implicarea și devotamentul lor pentru promovarea drepturilor femeilor și implementarea Platformei de Acțiune de la Beijing.

Se remarcă opinia ambasadorului Austriei de la ONU, doamna Irene Freudenschuss-Reichl, exprimată cu ocazia alocuțiunii susținute în plenul adunării din 8 iunie: ,,După Beijing ne-am implicat cu adevărat”. Legea austriacă, care protejează femeile de soții sau partenerii lor violenți, a fost un rezultat concret al conferinței femeilor din 1995.

Legea anti-violență promulgată în Austria, poate fi avansată ca model pentru alte țări. Ea împuternicește mandatează reprezentanții ordinii publice să îndepărteze bărbatul violent din casă în care s-a produs bătaia sau manifestarea violenței. Femeii i se oferă consiliere pe perioada restricționării soțului, pentru a-i da posibilitatea să înțeleagă relația violenta în care trăiește.

Art. 4, lit. g din Declarația asupra înlăturării violenței împotriva femeii, prevede că statele semnatare, printre care se numară și România, trebuie să depună eforturi pentru ca femeile abuzate, împreună cu copiii lor, să primească asistență specializată, să li se asigure servicii sociale și de sănătate, facilități, programe și alte măsuri adecvate pentru a asigura securitatea, reabilitarea fizică și psihică a acestor femei. România nu respectă aceste standarde.

Printre obstacolele identificate în calea implementării măsurilor recomandate putem reliefa:

slăbiciunea mecanismelor instituționale;

insuficiența resurselor financiare și umane;

nerecunoașterea ONG-urilr cu aportul lor semnificativ de competențe, experiențe și

disponibilități;

lipsa conștientizării aspectelor legate de gen la toate nivelurile societății, mai

mult o retradiționalizare a societății.

Fragilitatea democratică românești face ca implementarea și protecția drepturilor femeii să nu aibă o garantare sigură și deplină.

Participarea României la Conferința Mondială a Femeilor din septembrie 1995, de la Beijing, a avut ca și consecința imediată crearea, prin Hotărâre de Guvern, în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a Departamentului pentru Promovarea și Asigurarea Respectării Drepturilor Femeii127.

Structura nou creată avea ca obiectiv aplicarea prevederilor și a recomandărilor Internaționale din Platforma de Acțiune a Conferinței Mondiale a Femeilor .

O primă acțiune realizată de acest Departament, a fost organizarea unei Conferințe Sub-regionale, în septembrie 1996. Această întâlnire a fost sprijinită de Divizia ONU pentru Promovarea Femeii, de Reprezentanta din România a Programului ONU pentru Dezvoltare și de către Comisia Economica pentru Europa.

Situația actuală în relație cu recomandările Platformei de acțiune de la Beijing se prezintă astfel;

Prin Legea 197/2000 de modificare și completare a Codului Penal, s-a distins între infracțiunile de violență în general și infracțiunile de violență în familie.

Abia din 2003 a fost adoptată o lege pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (Legea nr.217/2003).

Totuși, noua lege prevede posibilitatea că, în timpul urmăririi penale sau al judecatii, la cererea victimei sau din oficiu, ori de căte ori există probe temeinice, instanța de judecată să interzică agresorului revenirea în locuința familiei;

Referitor la datele statistice care se evidențiază fenomenul violenței împotriva femeilor, româncele preferă încă să păstreze tăcere, rămânând refractare la a deschide acțiune penală în situațiile de violența domestică.

Ca o concluzie, esențială mai ales din perspectiva mijloacelor necesare organizării sistemului de protecție a victimelor violenței domestice, stă obligativitatea Guvernului de a înființa și finanța servicii de sprijin și protecție pentru femeile și copiii abuzați domestic. În atenția legislativului ar trebui să stea plasarea responsabilității violenței exclusiv asupra făptuitorului.

Însă, fără un schimb ,,viu” de idei, principii de lucru și experiență, colaborare cu completare sau împletire de mijloace și resurse specifice, între factorii de decizie politică și administrativă și inițiativele comunitare nu se vor obține rezultate palpabile și cu adevarat suportive pentru femeile victime ale violenței și înspre stoparea violenței.

IV. 2. CADRUL LEGAL ÎN ROMÂNIA

Violența în familie a devenit un sibiect de dezbatere publică în România abia după anul 1995. Urmând logica abordării problemelor societății românești în tranziție de la cea vreme, s-a ajuns de la discutarea situației copilului abandonat la motivele abandonului, la familia care se confruntă cu probleme sociale și, prin identificarea acestora, la recunoașterea existenței fenomenului violenței în familie. La vremea aceea Codul Penal român nu prevedea violența în familie ca infracțiune distinctă. Astfel, posibilitatea de a interveni era limitataă și depindea de modul în care instituțiile guvernamentale aplicau aceste prevederi.

Prevenirea și combaterea violenței în familie face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și constituie totodată un obiectiv de interes național (art. 1 din Legea nr. 217/2003).

Cadrul legislativ în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie cuprinde:

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;

Ordonanța nr. 95/2003privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru

prevenirea și combaterea violenței în familie;

Hotărârea Guvernului nr. 1624/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției

Naționale pentru Protecția Familiei;

Hotărârea Guvernului nr. 686/2005 pentru aprobarea Strategiei naționale în

domeniul prevenirii și combaterii fenomenului violenței în familie;

Ordinul nr. 383/2005 privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile

sociale din domeniul protecției victimelor violenței în familie;

Ordinul comun nr. 384/2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în

prevenirea și monitorizarea cazurilor de violență în familie;

Ordinul nr. 385/2005 pentru aprobarea instrucțiunilor de organizare și funcționare

unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;

Codul Penal al României;

Codul de Procedură Penală;

Codul de Procedură Civilă;

Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor

infracțiunilor;

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator;

Constituția României;

Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat;

Codul Familiei.

Constituția României garantează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice fără privilegii sau discriminări (articolul 16), precum și drepturile și libertățile tuturor persoanelor. Articolul 23 declară drept inviolabile libertatea individuală și siguranța persoanei, iar dreptul la apărare al persoanei este de asemenea garantat în conformitate cu articolul 24.

Consacrarea prin Constituție a acestor drepturi înseamnă implicit și respectarea libertăților și drepturilor femeii și interzicerea supunerii acesteia la orice act de violență sau tratament degradant de natură să atenteze la siguranța sa fizică sau psihică. În cazul încălcării unuia sau altuia dintre aceste drepturi sau libertăți, femeia poate și trebuie să beneficieze de protecția legii.

Prevederi ale Codului Penal și ale Codului de procedură Penală cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie.

Codul Penal nu definește violența în familie, dar prin dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie se face trimitere directă la infracțiunile care relevă existența acesteia. Astfel, art. 1 alin. 2) din Legea nr. 217/2003 enumeră exemplificativ infracțiunile prevăzute de Codul Penal care ar putea fi incidente pentru fapte vizând violența în familie, clasificate după relațiile vizate a fi ocrotite:

a) infracțiuni contra vieții, care vizează ocrotirea relațiilor sociale referitoare la dreptul persoanei la viață;

b) infracțiuni contra integrității corporale sau a sănătății, care vizează ocrotirea relațiilor sociale referitoare la dreptul fiecărei persoane la integritate corporală și sănătate;

c) infracțiuni contra libertății persoanei care vizează, în principal, ocrotirea relațiilor sociale referitoare la aspecte ale dreptului la libertate (libertate fizică, libertatea de acțiune, libertatea morală, inviolabilitatea domiciliului, a secretului la corespondență, a secretului profesional etc.);

d) infracțiuni privitoare la viața sexuală, care vizează, în principal, ocrotirea relațiilor sociale privitoare la viața sexuală privită sub mai multe aspecte și, în subsidiar, alte relații sociale (libertatea morală, integritatea corporală sau sănătatea etc.);

e) infracțiuni contra demnității, care vizează ocrotirea relațiilor sociale privitoare la demnitatea persoanei, atât din punct de vedere subiectiv cât și din punct de vedere obiectv;

f) infracțiuni contra patrimoniului, care vizează, în special, ocrotirea relațiilor sociale privitoare la patrimoniu;

g) infracțiuni contra familiei, care vizează ocrotirea relațiilor privitoare la conviețuirea în cadrul familiei;

h) infracțiuni contra sănătății publice, care vizează ocrotirea relațiilor de conviețuire socială care privesc sănătatea publică;

i) infracțiuni privitoare la asistența celor în primejdie, care vizează ocrotirea relațiilor de conviețuire socială care privesc asistența celor aflați în primejdie;

j) infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, care vizează ocrotirea relațiilor de conviețuire socială privind libertatea conștiinței, liniștita folosință a locuinței, bunele moravuri și liniștea publică, precum și alte relații ce nu au o reglementare specială în alt capitol.

Pe lângă enumerarea de mai sus, art. 1 alin. 2) din Legea nr. 217/2003 precizează că ar putea fi incidente pentru fapte vizând violența în familie și alte asemenea infracțiuni prevăzute în Codul Penal, fără a determina în vreun mod ce înseamnă celelalte asemenea infracțiuni.

Astfel, cu condiția să existe o relație de rudenie între victimă și făptuitor sunt identificate infracțiuni, precum:

infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de articolul 192;

infracțiunea de violare a secretului corespondenței prevăzută de articolul 195;

infracțiunea de perversiune sexuală prevăzută de articolul 201;

infracțiunea de furt pedepsit la plângerea prealabilă prevăzută de articolul 210;

abuzul de încredere prevăzut de articolul 213;

distrugerea prevăzută de articolul 217;

tulburarea de posesie prevăzută de articolul 220.

În funcție de situația de fapt care face obiectul cercetărilor, pot fi incidente în sfera violenței în familie și alte infracțiuni prevăzute de Codul Penal precum și de alte acte normative. În ceea ce privește aceste tipuri de infracțiuni, legea nu prevede proceduri sau sancțiuni specifice, iar cauzele având ca obiect aceste infracțiuni sunt soluționate în conformitate cu prevederile Codului Penal și cele ale Codului de Procedură Penală.

CAPITOLUL AL V-LEA

CERCETARE PSIHOPEDAGOGICĂ A EFECTELOR PE CARE

AGRESIVITATEA ÎN FAMILIE O ARE ASUPRA AGRESIVITĂȚII ELEVILOR ÎN ȘCOALĂ

1. OBIECTIVELE STUDIULUI

Obiectivul principal al cercetării face referire la investigarea psihopedagogică a efectelor pe care agresivitatea în familie le are asupra agresivității elevilor în școală, pentru a analiza condiționarea dintre aceste două forme ale agresivității și a identifica necesitatea organizării unor programe de prevenire sau a unor activități specifice de prevenire a violenței școlare a elevilor aflați în situație de risc datorită prezenței manifesătrilor agresive în mediul familial.

Obiectivul secundar al cercetării face referire la identificarea modalităților concrete în care fiecare dintre cele trei forme ale agresivității în familie influențează fiecare dintre cele trei forme ale agresivității în școală manifestată de către elevi, pentru reliefarea structurii cauzale a fiecărei laturi a agresivității elevilor prin raportare la o structură cauzală complexă cuprinzând laturi diferite ale agresivității în familie.

V. 2. IPOTEZELE CERCETĂRII

V. 2. 1. Ipoteze generale

I. Manifestarea agresivității în familie influențează manifestarea agresivității în școală.

II. Tipul de agresivitate manifestat în familie influențează tipul de agresivitate manifestat în școală.

V. 2. 2. Ipoteze specifice

I.1. Elevii care percep un nivel mai ridicat al agresivității în familie se manifestă mai agresiv în școală.

II.1. Elevii care percep un nivel mai ridicat al agresivității verbale în familie se manifestă mai agresiv verbal în școală.

II.2. Elevii care percep un nivel mai ridicat al agresivității fizice în familie se manifestă mai agresiv fizic în școală.

II.3. Elevii care percep un nivel mai ridicat al violenței psihologice în familie se manifestă mai agresiv psihologic în școală.

V. 3. VARIABILE ȘI INSTRUMENTE

3.1. Variabile independente

Variabila independentă a cercetării este nivelul percepul al agresivității în familie, operaționalizat prin trei dimensiuni: agresivitatea fizică, verbală, psihologică, precum și o evaluare globală a agresivității în familie (media celor trei scoruri reflectând cele trei dimensiuni menționate anterior).

3.2. Variabile dependente

Variabila dependentă a cercetării este nivelul percepul al agresivității în școală, operaționalizat prin trei dimensiuni: agresivitatea fizică, verbală, psihologică, precum și o evaluare globală a agresivității în școală (media celor trei scoruri reflectând cele trei dimensiuni menționate anterior).

3.3. Instrumente

Pentru evaluarea agresivității în familie și a agresivității în școală am folosit un instrument psihopedagogic care este uzual utilizat în cadrul activităților de consiliere școlară realizate de profesorii consilieri școlari. Instrumentul are 15 itemi, câte 5 itemi pentru fiecare dimensiune analizată (agresivitatea fizică, verbală, psihologică), fiecare item fiind construit sub forma unei afirmații față de care elevii trebuie să precizeze măsura în care sunt sau nu de acord utilizând o scală în 5 trepte, de la 1 – total dezacord la 5 – total de acord. Instrumentele utilizate sunt prezentate în Anexa nr. 4.

V. 4. LOT DE SUBIECȚI

Pentru atingerea obiectivelor și verificarea ipotezelor de cercetare a fot investigat un lot de subiecți alcătuit din 122 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 2 și Liceul Tehnologic ,,Eremia Grigorescu” din Mărășești, dintre care 62 de elevi de gimnaziu și 60 de elevi de liceu. Subiecții cercetării au fost în procente relativ similare băieți (52%) și fete (48%), din mediul urban (56%) și mediul rural (44%). Participarea la cercetare a fost voluntară, nefiind condiționată de nici un fel de factor școlar sau extrașcolar, iar chestionarele au fost anonime, respectând astfel principiul confidențialității.

V. PREZENTAREA ȘI ANALIZA REZULTATELOR

V.1. Relația dintre agresivitatea în familie și agresivitatea în școală

V.1.1. Influența agresivității în familie asupra agresivității în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-3,274; corespunzător unui p=0,001; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifica faptul că elevii care provin din familii cu agresivitate ridicată au o tendință mai accentuată de a se manifesta agresiv în școală, iar atenția cadrelor didactice ar trebui să se focalizeze pe strategii preventive în cazul acestor copii, aflați evident într-o situație de risc privind apariția comportamentelor agresive în cadrul mediului școlar.

V.1.2. Influența agresivității în familie asupra agresivității în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-2,819; corespunzător unui p=0,007; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea în familie ca fiind mai intensă.

Elevii de liceu: t(58)=-1,765; corespunzător unui p=0,083; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea din familie prezintă un risc accentuat de a fi transferată către agresivitatea în mediul școlar în special în cazul elevilor de gimnaziu, nu și în cazul elevilor de liceu, acolo unde nivelul de dezvoltare socio-emoțională le permite un nivel mai adecvat al auto-controlului. Conform acestor rezultate, strategiile de prevenire a violenței în școală ar trebui focalizate cu precădere în cazul elevilor de gimnaziu care provin din familii cu un nivel mai ridicat al agresivității.

V.1.3. Influența agresivității în familie asupra agresivității fizice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-1,396; corespunzător unui p=0,165; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifica faptul că un nivel mai ridicat al agresivității în familie nu este asociat cu un nivel mai ridicat al agresivității fizice al elevilor în școală.

V.1.4. Influența agresivității în familie asupra agresivității fizice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-0,933; corespunzător unui p=0,355; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-0,992; corespunzător unui p=0,325; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifica faptul că un nivel mai ridicat al agresivității în familie nu este asociat cu un nivel mai ridicat al agresivității fizice al elevilor în școală nici în cazul elevilor de gimnaziu, nici în cazul elevilor de liceu.

V.1.5. Influența agresivității în familie asupra agresivității verbale în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,498; corespunzător unui p=0,014; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că un nivel mai ridicat al agresivității în familie este asociat cu un nivel mai ridicat al agresivității verbale a elevilor în școală.

V.1.6. Influența agresivității în familie asupra agresivității verbale în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-2,465; corespunzător unui p=0,017; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea în familie ca fiind mai intensă.

Elevii de liceu: t(58)=-1,129; corespunzător unui p=0,263; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că nivelul mai ridicat al agresivității în familie este asociat cu un nivel mai ridicat al agresivității verbale a elevilor în școală doar în cazul elevilor de gimnaziu, nu și în cazul elevilor de liceu.

V.1.7. Influența agresivității în familie asupra agresivității psihologice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-3,170; corespunzător unui p=0,002; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că un nivel mai ridicat al agresivității în familie este asociat cu un nivel mai ridicat al agresivității psihologice a elevilor în școală.

V.1.8. Influența agresivității în familie asupra agresivității psihologice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-2,369; corespunzător unui p=0,021; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea în familie ca fiind mai intensă.

Elevii de liceu: t(58)=-2,110; corespunzător unui p=0,039; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că nivel mai ridicat al agresivității în familie este asociat cu un nivel mai ridicat al agresivității verbale a elevilor în școală atât în azul elevilor de gimnaziu, cât și în cazul elevilor de liceu.

V.2. Relația dintre agresivitatea fizică în familie și agresivitatea în școală

V.2.1. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-4,212; corespunzător unui p<0,001; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că elevii care provin din familii în care agresivitatea fizică este prezentă au un nivel semnificativ mai mare al agresivității în școală; cu alte cuvinte, agresivitatea fizică în familie se asociază cu agresivitatea elevilor în școală.

V.2.2. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-3,253; corespunzător unui p=0,002; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Elevii de liceu: t(58)=-2,692; corespunzător unui p=0,009; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea fizică în familie se asociază cu agresivitatea elevilor în școală atât în cazul elevilor de gimnaziu, cât și al elevilor de liceu.

V.2.3. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității fizice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,511; corespunzător unui p=0,013; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că elevii care provin din familii în care agresivitatea fizică este mai prezentă se manifestă mai agresiv fizic în școală.

V.2.4. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității fizice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-1,879; corespunzător unui p=0,065; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-1,636; corespunzător unui p=0,107; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că tendința generală a elevilor care provin din familii cu agresivitate fizică de a se manifesta mai agresiv fizic în școală nu este relevantă separat nici pentru elevii de gimnaziu, nici pentru cei de liceu, numărul relativ mic de subiecți din fiecare categorie făcând necesară o aprofundare a analizei pe loturi mai mari de subiecți pentru a putea realiza o rafinare a acestor rezultate.

V.2.5. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității verbale în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-3,534; corespunzător unui p=0,001; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea fizică din familie este asociată cu un nivel mai ridicat al agresivității verbale a elevilor.

V.2.6. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității verbale în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-2,736; corespunzător unui p=0,008; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Elevii de liceu: t(58)=-2,370; corespunzător unui p=0,021; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea fizică din familie este asociată cu un nivel mai ridicat al agresivității verbale a elevilor atât în cazul elevilor de gimnaziu, cât și al elevilor de liceu.

V.2.7. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității psihologice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,369; corespunzător unui p=0,019; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifica faptul că agresivitatea fizică din familie este asociată cu un nivel mai ridicat al agresivității psihologice a elevilor.

V.2.8. Influența agresivității fizice în familie asupra agresivității psihologice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea fizică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-1,875; corespunzător unui p=0,066; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-1,460; corespunzător unui p=0,150; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că tendința generală a elevilor care provin din familii cu agresivitate fizică de a se manifesta mai agresiv psihologic în școală nu este relevantă separat nici pentru elevii de gimnaziu, nici pentru cei de liceu, numărul relativ mic de subiecți din fiecare categorie făcând necesară o aprofundare a analizei pe loturi mai mari de subiecți pentru a putea realiza o rafinare a acestor rezultate.

V. 3. Relația dintre agresivitatea verbală în familie și agresivitatea în școală

V.3.1. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,778; corespunzător unui p=0,006; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea vervbală în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifica faptul că agresivitatea verbală în familie este asociată cu un nivel mai ridicat al agresivității în școală a elevilor.

V.3.2. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității în școală raportat la nivelul de șolarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-2,220; corespunzător unui p=0,030; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind mai intensă.

Elevii de liceu: t(58)=-1,643; corespunzător unui p=0,106; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea verbală în familie este asociată cu un nivel mai ridicat al agresivității în școală a elevilor de gimaziu, dar această relație nu este semnificativă în cazul elevilor de liceu.

V.3.3. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității fizice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-1,340; corespunzător unui p=0,183; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea verbală în familie nu este asociată cu un nivel mai ridicat al agresivității fizice a elevilor.

V.3.4. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității fizice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-0,463; corespunzător unui p=0,645; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-1,383; corespunzător unui p=0,172; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea verbală în familie nu este asociată cu un nivel mai ridicat al agresivității fizice în școală nici în cazul elevilor de gimnaziu, nici în cazul elevilor de liceu.

V.3.5. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității verbale în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,555; corespunzător unui p=0,012; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității verbale în școală de către agresivitatea verbală în familie.

V.3.6. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității verbale în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-2,651; corespunzător unui p=0,010; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind mai intensă.

Elevii de liceu: t(58)=-1,054; corespunzător unui p=0,296; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității verbale în școală de către agresivitatea verbală în familie, dar această condiționare este prezentă doar în cazul elevilor de gimnaziu.

V.3.7. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității psihologice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,702; corespunzător unui p=0,008; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității psihologice în școală de către agresivitatea verbală în familie.

V.3.8. Influența agresivității verbale în familie asupra agresivității psihologice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-1,461; corespunzător unui p=0,149; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-2,405; corespunzător unui p=0,019; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea verbală în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității psihologice în școală de către agresivitatea verbală în familie, însă această condiționare este prezentă doar în cazul elevilor de liceu.

V.4. Relația dintre agresivitatea psihologică în familie și agresivitatea în școală

V.4.1. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,578; corespunzător unui p=0,011; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității în școală de către agresivitatea psihologică în familie.

V.4.2. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-1,306; corespunzător unui p=0,196; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-2,307; corespunzător unui p=0,025; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității în școală de către agresivitatea psihologică în familie, însă această condiționare este prezentă doar în cazul elevilor de liceu.

V.4.3. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității fizice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-1,174; corespunzător unui p=0,243; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea psihologică în familie nu condiționează semnificativ agresivitatea fizică în școală.

V.4.4. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității fizice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-0,643; corespunzător unui p=0,645; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-1,147; corespunzător unui p=0,256; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității fizice în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că agresivitatea psihologică în familie nu condiționează semnificativ agresivitatea fizică în școală nici în cazul elevilor de gimnaziu, nici în cazul elevilor de liceu.

5.4.5. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității verbale în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,107; corespunzător unui p=0,037; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității verbale în școală de către agresivitatea psihologică în familie.

V.4.6. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității verbale în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-1,329; corespunzător unui p=0,189, nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-1,590; corespunzător unui p=0,117; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că tendința generală a elevilor care provin din familii cu agresivitate psihologică de a se manifesta mai agresiv verbal în școală nu este relevantă separat nici pentru elevii de gimnaziu, nici pentru cei de liceu, numărul relativ mic de subiecți din fiecare categorie făcând necesară o aprofundare a analizei pe loturi mai mari de subiecți pentru a putea realiza o rafinare a acestor rezultate.

V.4.7. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității psihologice în școală

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală:

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate: t(120)=-2,183; corespunzător unui p=0,031; semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%. Din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind mai intensă.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că există o condiționare directă și semnificativă a agresivității psihologice în școală de către agresivitatea psihologică în familie.

V.4.8. Influența agresivității psihologice în familie asupra agresivității psihologice în școală raportat la nivelul de școlarizare

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii care percep agresivitatea psihologică în familie ca fiind scăzută, respectiv ridicată la scala de evaluare a agresivității psihologice în școală, diferențiat pentru elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu.

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

Elevii de gimnaziu: t(60)=-1,200; corespunzător unui p=0,235; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, scorurile obținute fiind similare.

Elevii de liceu: t(58)=-1,919; corespunzător unui p=0,060; nesemnificativ statistic. Din punct de vedere statistic, nu există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității în școală, scorurile obținute fiind similare.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că tendința generală a elevilor care provin din familii cu agresivitate psihologică de a se manifesta mai agresiv psihologic în școală nu este relevantă separat nici pentru elevii de gimnaziu, nici pentru cei de liceu, numărul relativ mic de subiecți din fiecare categorie făcând necesară o aprofundare a analizei pe loturi mai mari de subiecți pentru a putea realiza o rafinare a acestor rezultate.

V.5. Rezultate auxiliare

V.5.1. Agresivitatea în familie percepută de elevii de gimanziu și de liceu

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu la scalele de evaluare a agresivității în familie (agresivitatea fizică, agresivitatea verbală și agresivitatea psihologică, scor total)

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

agresivitatea fizică: t(120)=-0,300; corespunzător unui p=0,764; nesemnificativ statistic;

agresivitatea verbală: t(120)=-0,051; corespunzător unui p=0,60; nesemnificativ statistic;

agresivitatea psihologică: t(120)=0,394; corespunzător unui p=0,694; nesemnificativ statistic;

agresivitatea în familie – scor total: t(120)=0,005; corespunzător unui p=0,996; nesemnificativ statistic.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice argumentează faptul că elevii de gimnaziu și cei de liceu evaluează cele trei forme ale agresivității în familie în mod similar, această evaluare nefiind influențată de vârstă.

V.5.2. Agresivitatea în școală percepută de elevii de gimnaziu și de liceu

În graficul următor sunt prezentate comparativ mediile scorurilor obținute de elevii de gimnaziu, respectiv elevii de liceu la scalele de evaluare a agresivității în școală (agresivitatea fizică, agresivitatea verbală și agresivitatea psihologică, scor total)

Analiza statistică a semnificației diferenței dintre medii a fost realizată cu testul t pentru eșantioane independente (independent samples t test), fiind obținute următoarele rezultate:

agresivitatea fizică: t(120)=0,828; corespunzător unui p=0,409; nesemnificativ statistic;

agresivitatea verbală: t(120)=3,092; corespunzător unui p=0,002; semnificativ statistic pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%; din punct de vedere statistic, există diferențe semnificative între mediile scorurilor obținute de cele două grupe experimentale la scala de evaluare a agresivității verbale în școală, în sensul că scorurile sunt semnificativ mai mari în cazul elevilor de liceu decât al celor de gimnaziu;

agresivitatea psihologică: t(120)=-0,535; corespunzător unui p=0,594; nesemnificativ statistic;

agresivitatea în școală – scor total: t(120)=1,792; corespunzător unui p=0,076; nesemnificativ statistic.

Din punct de vedere psihopedagogic, aceste rezultate statistice semnifică faptul că doar evaluarea agresivității verbale în școală este sensibilă la influențele de vârstă, elevii de liceu evaluând această forma a agresivității ca fiind mai prezentă comparativ cu elevii de gimnaziu, rezultate care par a sugera o intensitate mai mare a violenței verbale în licee decât în școlile gimnaziale; această tendință trebuie însă confirmată printr-un studiu dedicat în mod specific acestei problematici, rezultatele acestei cercetări reprezentând doar o ipoteză de lucru.

Concluzii generale

Prin cercetarea de față am analizat impactul pe care agresivitatea manifestată în familie îl are asupra agresivității manifestate de elevi în școală.

Principalele rezultatele ale cercetării arată că:

1. Agresivitatea manifestată în familie este una dintre cauzele directe ale agresivității elevilor în școală, elevii care provind din familie în care manifestarea agresivității este mai intensă având și un nivel semnificativ mai ridicat al agresivității manifestate în școală. Această condiționare este cu atât mai prezentă la nivelul gimnazial, acolo unde influența modelelor parentale asupra comportamentului elevului este foarte puternică. În consecință, programele de prevenire a violenței școlare ar putea utiliza violența în familie ca predictor al violeței în instituția și mediul școlar, concentrându-se în special asupra elevilor care provin din familii cu manifestări agresive, elevi care sunt în situație de risc de dezvoltare a unor comportamente deviante de tipul violenței școlare, așa cum au demonstrat rezultatele prezentului studiu.

De asemenea, cadrele didactice, indiferent de specializare și disciplinele pe care le predau, ar trebui să își focalizeze eforturile educaționale pe elevii care provind din familii cu istoric agresiv, contribuind la prevenirea dezvoltării unor comportamente similare de către elevi înainte de a se dezvolta propriu-zis astfel de comportamente deviante și înainte ca agresivitatea să se transforme într-o trăsătură de personalitate a viitorului adult. Cu alte cuvinte, profesorii pot contribui la prevenirea violenței școlare, nu la intervenția specifică. Strategie care pe termen lung se poate demonstra mult mai eficientă având în vedere obiectivul asumat de școală – educația, nu instrucția.

2. Analizând secvențial impactul pe care diferite forme ale agresivității în familie îl au asupra agresivității în școală putem constata că fiecare tip de violență domestică are efecte diferite asupra copiilor din respectiva familie.

Astfel, cel mai puternic impact asupra dezvoltării copilului îl are (conform rezultatelor cercetării de față) agresivitatea fizică în familie. Copiii care provind din familii în care se manifestă agresivitatea fizică au o tendință semnificativ mai mare de a manifesta violență fizică, violență verbală și violență psihologică în cadrul instituției școlare, dar și un nivel mai ridicat al agresivității în ansamblul său. Din punct de vedere psihopedagogic, aceștia sunt elevii asupra cărora ar trebui să se concentreze în primul rând eforturile educative ale cadrelor didactice, urgența intervenției fiind justificată de riscul foarte mare pe care îl prezintă acești copii în ceea ce privește dezvoltarea unor comportamente deviante de tipul violenței școlare sau cristalizarea personalității și formarea unor trăsături de personalitate de tip agresiv, a unor atitudini agresive față de ceilalți oameni și societatea în ansamblul său.

Deși agresivitatea verbală și agresivitatea psihologică în cadrul familiei influențează de asemenea tendința generală a copiilor de a se manifesta agresiv în școală, în sensul în care copiii care provind din familii în care agresivitatea verbală și respectiv psihologică sunt mai prezente au o tendință semnificativ mai mare de a se manifesta agresiv în școală, această influență nu condiționează semnificativ decât agresivitatea verbală și respectiv psihologică a elevilor, nu și manifestarea agresivității fizice. Totusi, riscul ca un elev să se manifesta agresiv în școală rămâne prezent și în cazul violenței verbale și / sau psihologice în familie, argumentând o dată în plus necesitatea concentrării eforturile educaționale pe prevenție, nu pe intervenție.

3. Am prezumat prin ipotezele cercetării nu doar că agresivitatea în familie condiționează agresivitatea elevilor în școală, ci și faptul că elevul va manifesta același timp de agresivitate pe care-l trăiește acasă. Rezultatele cercetării arată că situația este mult mai complexă și relația cauzală include și alte variabile în afara modelelor parentale agresive, predicția fiind astfel îngreunată. Ceea ce putem spune cu siguranță pe baza rezultatelor cercetării este că fiecare forma a agresivității în familie influențează nu doar manifestarea formei corespunzătoare a agresivității în școală, ci și alte forme, riscul școlar fiind cu atât mai mare. Astfel, un copil care provine dintr-o familie în care se manifestă agresivitatea fizică nu are doar un risc mai mare de a avea manifestări agresive fizic în școală, ci și un risc mai mare asociat agresivității verbale și psihologice. Copii din familii în care se manifestă agresivizatea verbală au un risc mai mare în cea ce privește manifestarea agresivității verbale, dar și a celei psihologice, în timp ce în cazul familiilor în care se manifestă agresivitatea psihologică există un risc mai mare în ceea ce privește manifestarea de către copii la școală a unor comportamente agresive psihologic, dar și verbal.

BIBLIOGRAFIE

IZVOARE

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție Jubiliră a Sfântului Sinod, Tipărită cu binecuvântarea și Prefața Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001;

Dicționar de filozofie, București, Editura Politică, 1978;

Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a-II-a, Academia Română, Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan”, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998;

Dicționar de psihologie socială, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981.

CĂRȚI

Albu, Ioan, Dreptul familiei, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1975;

Albulescu, I., Educația și mass-media. Comunicare și învățare în societatea informațională, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003;

Andreicuț, Andrei, Dragoste, libertate și sex responsabil, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 2001;

Bacaci, Alexandru, Dreptul Familiei, București, Editura All, 2001;

Banciu, Dan, Control social și sancțiuni sociale, București, Editura Victor, 1999;

Banciu, Dan, Rădulescu, Sorin M., Introducere în sociologia delincvenței juvenile. Adolescența între normalitate și devianță, București, Editura Medicală, 1990;

Blaga, Lucian, Hronicul și cântecul vârstelor, București, Editura Minerva, 1990;

Brek, John, Darul sacru al vieții, Alba-Iulia, Patmos, 2001;

Bocoș, M., Teoria și practica cercetării pedagogice, Ediția a III-a, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2005;

Butoi, Tudorel, Mitrofan, Nicolae, Zdrenghea, Vasile, Psihologie judiciară, București, Editura Șansa S.R.L., 1992;

Buzescu, Daniel, Marin, Buzescu, Dorin, Violența în familie în contextul reglementărilor actuale, Constanța, Editura Europolis, 2003;

Bunescu, Gheorghe, Negreanu, Elisabeta, Educația informală și mass-media, București, Editura Licoma, 2005;

Cazacu, S. T., Violența în limbaj și limbajul violent, București, Editura Lumina Lex, 1999;

Codrescu, Răzvan, Teologia sexelor și taina nunții, București, Editura Christiana, 2002;

Constantin, Mădălina, Maltratarea copilului între cunoaștere și intervenție, Iași, Editura Lumen, 2004;

Cosmovici, Andrei, Psihologie generală, Iași, Editura Polirom, 2005;

Coulshed, Veronica, Practica asistenței sociale, București, Editura Alternative, 1993;

Cucu, George, Educația și mass-media, București, Editura Licorna, 2000;

Curic, Ina, Văetiși, Lorena, Inegalitatea de gen: violența invizibilă, Ghid de lucru pentru conștientizarea și eliminarea violenței împotriva femeilor, Ilustrații realizate de Ada Muntean, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2005;

Drăgan, I., Nicola, I., Cercetarea psihopedagogică, Târgu-Mureș, Editura Tipomur, 1995;

Dimitrie, Cornelia, Constelația femeii și deformările ei, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1973;

Doron, Roland, Dicționar de psihologie, București, Editura Humanitas, 1999;

Filipescu, Ion P., Tratat de dreptul familiei, București, Editura All, 1993;

Ford, David C., Bărbatul și femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, București, Editura Paralela 45, 2004;

Ford, David, Ford, Mary, Căsătoria – cale spre sfințenie. Viețile sfinților căsătoriți, București, Editura Sophia, 2003;

Emese, Florian, Dreptul familiei, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2003;

Googy, Jomes, Familia europeană, Iași, Editura Polirom, 2003;

Harbădă, Maria, Dreptul familiei și starea civilă, Iași, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, 2003;

Ionescu, Prof. Dr. Ion I. I, Metodologia socilogică, Iași, Editura Universitătii ,,Al. I. Cuza”, 1993;

Irimescu, Dr. Gabriela, Asistență socială, studii și aplicații, Iași, Editura Polirom, 2005;

Irimescu, Gabriela, Asistența socială a persoanelor abuzate, Iași, Editura Polirom, 2002;

Irimescu, Gabriela, Violența în familie și metodologia intervenției, Iași, Editura Polirom, 1998;

Ionescu, Șerban, Copilul maltrat. Evaluare, prevenire, intervenție, București, Editura Fundației Internaționale pentru Copil și Familie, 2001;

Jaz, E., Trăirea creștină în familie, București, Editura Cartea Creștină, 2001;

John, Meyendorff, Căsătoria. Perspectivă ortodoxă, București, Editura Patmos, 2003;

Jigău, Liiceanu, M., Preoteasă, L., Violența în școală, București, EdituraAlpha, 2006;

Killen, K, Copilul maltratat, Timișoara, Editura Eurobit, 1998;

Koylov, Pr. Maxim, Familia – ultimul bastion. Răspunsuri la întrebări ale tinerilor, București, Editura Sophia, 2003;

Larchet, Jean-Claude, Terapeutica bolilor spirituale, București, Editura Sophia, 2001;

Liiceanu, Aurora, Violența umană: o neliniște a societății contemporane, București, Editura Lumina Lex, 2000;

Mada, Ierom. Teofan, Familia creștină la Sfântul Ioan Gură de Aur, București, Editura Agnos, 2001;

Mantzaridis, Georgios, Morala creștină. Omul și Dumnezeu. Omul și semenul. Poziționări și perspective existențiale și bioetice, București, Editura Bizantină, 2006;

Medeanu, Tiberiu, Crima și criminalul, București, Editura Lumina Lex, 1999;

Miftode, Vasile, Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Iași, Editura Lumen, 2002;

Mihoc, Pr. Dr. Constantin, Taina Casătoriei și familia creștină în învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din sec. IV, București, Editura Teofania, 2002;

Mihăilescu, Ioan, Familia în societățile europene, București, Editura Universității, 1999;

Minulescu, Mihaela, Relația psihologică cu copilul tău – nevoia de atașament și iubire în viața copilului mic… și a noastră, București, Edidura Psyche, 2006;

Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, Elemente de psihologie a cuplului, București, Casa de Editură și Presă ,,ȘANSA”, 1996;

Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Incursiuni în psihosociologia și psihosexologia familiei, București, Editura Edit Press, 1998;

Mitrofan, Iolanda, Cuplul conjugal: armonie și dizarmonie, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989;

Mitrofan, Muntea Nicolae, Dragostea și căsătoria, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984;

Moldovan, Pr. Prof. Ilie, Adevărul și frumusețea căsătoriei- Teologia Iubirii, Vol. II, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 1996;

Moscovici, S., Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Iași, Editura Polirom, 1998;

Muntean, Ana, Popescu, M., Popa, S., Victimele violenței domestice: copiii și femeile, Timișoara, Editura Eurostampa, 2001;

Muntean, Ana, Violeța domestică și maltratarea copilului, Timișoara, Editura Eurostampa, 2000;

Naum, Monica, Jurca Constantin, Violența în familie în perspectiva Uniunii Europene, Constanța, Editura Muntenia, 2005;

Neamțu, Neanțu, Tratat de Asistență Socială, Iași, Editura Polirom, 2004;

Neculau, Adrian, Violența. Aspecte psihosociale, Iași, Editura Polirom, 2003;

Neculau, Adrian, Psihologie socială, Iași, Editura Polirom, 1996;

Neamțu, Constantin C., Devianța școlară, Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Iași, Editura Polirom;

Niculescu, R. M. (coord.), Pregătirea inițială, psihologică, pedagogică și metodică a profesorilor, Brașov, Editura Universității ,,Transilvania”, 2001;

Ogien, Albert, Sociologia devianței, Iași, Editura Polirom, 2002;

Păunescu, Dr. Constantin, Agresivitatea și condiția umană, București, Editura Lumina Lex, 1998;

Petcu, Mioara, Delincvența, repere psihosociale, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999;

Petrovan, Pavel, Psihologia astăzi, Timișoara, Editura Eurostampa, 2001;

Popescu,Liliana, Democrație și sex, București, Editura Meridiane, 2006;

Popescu, Tudor, Dreptul familiei, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996;

Predescu, Ovidiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, București, Editura Lumina Lex, 1998;

Radu, I., (coord.), Metodologie psihologică și analiza datelor, Cluj-Napoca, Editura Sincron, 1993

Rădulescu, Sorin M., Sociologia violenței (intra) familiale. Victime și agresori în familie, București, Editura Lumina Lex, 1993;

Rădulescu, Sorin M., Piticaru, Devianța comportamentală și boala psihică, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1989;

Rășcaru, R., Psihologia comportamentului deviant, București, Editura Universității, 1994;

Rotariu, Noela, Rotariu, Violența domestică în dreptul penal român, București, Editura Princeps Edit, 2005;

Rușnac, Svetlana, Psihologia dreptului, Chișinau, Editura ARC, 2000;

Rășcanu, R., Psihologia comportamentului deviant, București, Editura Universitară, 1994;

Sălăvăstru, Dorina, Violența – aspecte psihosociale, Iași, Editura Polirom, 2003;

Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educației, Iași, Editura Polirom, 2004;

Săsărman, Mihaela, Nica, Beatrice, Horia Cristina H, Există soluții pentru violența domestică?, București, Editura GRADO, 2002;

Sestun, Pr. Evgheni, Familia ortodoxă- sfaturi, cuvinte de învățătură, rugaciuni, București, Editura Sophia, 2004;

Stăiculescu, Ana, Rus, Mihaela, Elemente de sociologie, Constanța, Editura Ex Ponto, 2001;

Stănciugelu, Ștefan, Violența, mit și revoluție: de la violența ritual la violența simbolică, București, Editura All, 1998;

Șoitu, Hăvăreanu L., Agresivitatea în școală, București, Editura Institutul European, 2001;

Teofil, Pr. Lect. Dr. Tia, Dinamica psihologică a dialogului duhovnicesc, Alba-Iulia, 2005;

Vigarello, Georges, Istoria violului, Timișoara, Editura Amarcord, 1998;

Vlăsceanu, L., Școala la răscruce, Iași, Editura Polirom, 2003;

Voinea, Maria, Familia și evoluția sa istorică, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978;

Zamfir, Elena, Psihologie socială aplicată. Texte alese, Iași, Editura Ankarom, 1997;

Zăgrean, Ion, Morala creștină, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 1985;

Zlătescu, Moroianu, Șerbănescu, Irina, Drepturile femeii. Egalitate și parteneriat, București, Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1997.

STUDII ȘI ARTICOLE

Pop-Bistrițeanul, Preasfințitul Irineu, Teologia și spiritualitatea umanității creștine, în Studii Teologice, Seria a-II-a, Anul L, Nr. 3-4, 1998;

Popa, Pr. Lect. Gheorghe, Tineretul și viața de familie, în Teologie și Viață, Revista Oficială a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Anul VIII, LXXIV, Mai-Decembrie, 1998, Nr. 5-12;

Preda, Radu, Comunicare și Comuniune, în Renașterea, Anul V, Iunie-Iulie, 1994;

Răducă, Vasile, Căsătoria Taină a comuniunii și desăvârșirii persoanei, în Studii Teologice, Seria a-II-a, Anul L, Nr. 3-4, 1992;

Remete, George, Familia în concepția creștină, în Credința Ortodoxă, Anul III, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie, Alba-Iulia, 1998;

Romanescu, Prof. Dr. C., Familia creștină- o perspectivă teologică și spirituală, în Altarul Banatului, Revista Arhiepiscopiei Timișoarei, Episcopiei Aradului, Episcopiei Caransebeșului și Episcopiei Gyului, Anul X XLIX, Serie noua, Nr. 10-12, Octombrie-Decembrie, 1999, Timișoara, Editura Mitropolia Banatului;

Stăniloae, Acad. Pr. Prof. Dr. Dumitru, Persoana și Individul- două entități diferite, în Studii Teologice, Seria a-II-a, Anul XLV, Nr. 5-6.

ALTE SURSE

http://www.abanet.org/rol/publications/ee_romania_domestic;

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=43;

ftp://ftp.anpf.ro/ANPF/recomandari_site/RecomandareaCE_5_2002.pdf;

http://www.cwgl.rutgers.edu/16days/kit03/themeroman.pdf;

http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Violenta%20domestica pdf;

http://www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr030411_ro/pr03041_ro.htm.

ANEXE

ANEXA NR. 1

Date statistice din lume și România

În lume, femeile sunt bătute, oprimate, abuzate și torturate în fiecare zi. La nivel mondial, cel puțin una din trei femei a fost violată, forțată să întrețină relații sexuale sau supusă unor alte abuzuri – cel mai adesea din partea unui cunoscut sau a unui alt membru al familiei; una din patru femei din lume a fost abuzată în timpul perioadei de graviditate.

2 milioane de fete cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani sunt introduse în fiecare an în circuitul comercial al traficului de carne vie.

În actele de violență împotriva femeilor peste 90% dintre agresori sunt bărbați, 82% dintre aceștia fiind cunoscuți ai victimei.

70% dintre femei au fost hărțuite sexual într-un anumit moment al vieții lor; spre exemplu, în S.U.A., la fiecare 6 minute o femeie este agresată sexual, iar în Canada la fiecare 4 minute.

9 din 10 violuri din toată lumea nu sunt raportate. Multe violuri ramân nedenunțate din cauza stigmatizării, a traumei asociate acestora și a lipsei abordării acestui subiect într-un mod adecvat de către sistemele juridice.

Între 10.000 și 60.000 de femei din grupuri de etnie diferită au fost violate în razboaiele din fosta Iugoslavie, violul fiind folosit ca tactică sistematică de război peste tot în lume.

20% din totalul bolilor de care suferă femeile și fetele cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani din multe țări ale lumii se datorează violenței domestice.

În Europa, prevalența violenței domestice între celelalte forme de infracțiuni ale căror victime sunt femeile este de 14% în Moldova și de 58% șn Turcia.

În România, procentul femeilor care sunt supuse actelor de violență este în continuă creștere, spre exemplu, din 1996 până în 1998 a crescut de 5 ori.

Peste 30% dintre femeile românce sunt victime ale violenței în familie. Numai în anul 2003 peste un million de femei au fost victime ale violenței fizice.

În 2003 69% dintre femeile din București au fost martore la atacuri verbale împotriva altor femei, iar 44% dintre femei sunt hărțuite la locul de munca .

ANEXA NR. 2

ANEXA NR. 3

Legislație la nivel internațional:

Extrase din Convenția împotriva Eliminării Tuturor Formelor De Discriminare Față de Femei (CEDAW)

Statele participante la prezenta Convenție,

Luând notă că în Carta Națiunilor Unite se reafirma încrederea în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea drepturilor femeii, luând notă că Declarația Universală a Drepturilor Omului afirma principiul nediscriminării și proclama că toate toate ființele se nasc libere ți egale în demnitate și drepturi și că fiecare om poate să se prevaleze de toate drepturile și libertățile enunțate în acest document, fără nici o deosebire, îndeosebi de sex.

Luând notă că statele părți la actele Internaționale ale drepturilor omului au obligația să asigure egalitatea drepturilor bărbatului ți femeii în exercitarea tuturor drepturilor economice, sociale, culturale, civile și politice.

Preocupate în același timp de constatarea că, în pofida acestor diverse instrumente, femeile continuă să facă obiectul unor importante discriminări. Reamintind că discriminarea față de femei încalcă principiile egalității în drepturi și respectul demnității umane, că ea împiedică participarea femeilor, în aceleași condiții ca bărbații, la viața publică, socială, economică și culturală din țara lor, creează obstacole creșterii și bunăstării societății și a familiei și împiedică femeile să-și servească țara și omenirea în deplinătatea posibilităților lor, preocupate de faptul că, în situațiile de sărăcie, femeile au un acces minim la alimentație, servicii medicale, educație, pregătire profesională, precum și la angajarea în munca și la satisfacea altor necesități.

Convinse că dezvoltarea completă a unei țări, bunăstarea lumii și cauza păcii cer participarea deplină a femeiior, în condiții de egalitate cu bărbații, în toate domeniile, având în vedere însemnătatea contribuției femeilor la bunăstarea familiei, în progresul societății, care până în prezent nu a fost pe deplin recunoscută, ca și importanța socială a maternității, precum și rolul părinților în familie și în educarea copiilor, și conștiente de faptul că rolul femeii în procreare nu trebuie să fie o cauză de discriminare și că educarea copiilor necesită o împărțire a responsabilităților între bărbați, femei și societate în ansamblul său, conștiente că rolul tradițional al bărbatului în familie și în societate trebuie să evolueze în aceeași măsură cu cel al femeii dacă se dorește să se ajungă la o egalitate reală a bărbatului cu femeia, hotărâte să pună în aplicare principiile enunțate în Declarația asupra eliminării discriminării față de femei și pentru aceasta să adopte măsurile necesare pentru eliminarea acestei discriminări sub toate formele și manifestările ei, au convenit asupra celor ce urmează:

Partea întâi:

Art. 1. În termenii prezentei Convenții expresia discriminare față de femei vizează orice diferențiere, excludere sau restricție bazată pe sex, care are ca scop sau efect să compromită ori să anihileze recunoașterea, beneficiul și exercitarea de către femei, indiferent de starea lor matrimonială pe baza egalității dintre bărbat și femeie, a drepturilor omului și libertăților fundamentale, în domeniile politic, economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu.

Art.2. Statele condamnă discriminarea față de femei sub toate formele sale, convin să ducă prin toate mijloacele adecvate și fără întârziere o politică vizând să elimine discriminarea față de femei și în acest scop se angajează :

să înscrie în constituția lor națională sau în alte dispoziții legislative corespunzătoare
principiul egalității bărbaților și femeilor, în măsura în care acest lucru nu a fost deja
efectuat, și să asigure pe cale legislativă sau pe alte căi adecvate aplicarea efectivă a
acestui principiu;

să adopte măsuri legislative și alte măsuri corespunzatoare, inclusiv sancțiuni în caz
de nevoie, care să interzică orice discriminare față de femei;

să se instituie o protecție pe cale juridică a drepturillor femeilor pe bază de egalitate
cu bărbații și să garanteze prin intermediul tribunalelor naționale competente și ale altor
instituții publice protecția efectivă a femeilor împotriva oricărui act discriminatoriu (…)
g) să abroge toate dispozițiile penale care constituie o discriminare față de femei.

Art. 3. Statele părți vor lua toate măsurile necesare pentru eliminarea discriminării față de femei în viața politică și publică a statului pentru a le asigura condiții egale cu bărbații. (…)

Art.5. Statele părți vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru:

A modifica schemele și metodele de comportament social și cultural al bărbatului și
femeii, pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăților și practicilor cutumiare sau de
altă natură care sunt bazate pe ideea de inferioritate sau superioritate a unui sex, sau
pe baza imaginii șablon privind rolul bărbatului și al femeii;

A se asigura ca educația în familie contribuie la o înțelegere clară a faptului că maternitatea este o funcție socială și recunoașterea responsabilității comune a bărbatului și femeii în creșterea și educarea copiilor și în asigurarea dezvoltării lor, ținând seama că interesul copilului este condiția primordială în toate cazurile.

Art. 6 . Statele vor lua toate măsurile adecvate, inclusiv pe plan legislativ pentru reprimarea sub toate formele existente a traficului de femei și a exploatării femeii.

Partea a doua:

Art.10. Statele părți vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru eliminarea discriminării față de femei, în scopul de a le asigura drepturi egale cu cele ale bărbatului în ceea ce privește educația și în special pentru a asigura baza egalității bărbatului cu femeia

Art.11. Statele părți vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru eliminarea discriminării față de femeie în domeniul angajării în muncă, pentru a se asigura, pe baza egalității dintre bărbat și femeie, aceleași drepturi în special:

dreptul la muncă, ca drept inalienabil pentru toate ființele umane;

dreptul la aceleași posibilități de angajare în muncă inclusiv în privința aplicării
acelorași criterii de selecție în materie de angajare;

dreptul la egalitale de remunerate, inclusiv în ceea ce privește alte avantaje, la
egalitate de tratamenl pentru o munca de valoare egală și, de asemenea, la egali
tate de tratament în privința calității muncii (…).

Pentru a preveni discriminarea față de femei bazată pe căsătorie sau maternitate și a le garanta în mod efectiv dreptul la muncă statele părți se angajează să ia măsuri corespunzătoare, având drept obiect:

a) interzicerea sau pedeapsa sancțiunilor, a concedierii pentru cauza de graviditate sau concediu de maternitate și a discriminării în ceea ce privește concedierile bazate pe statutul matrimonial.

Art. 12. Statele părți vor lua toate măsurile necesare pentru eliminarea discriminării față de femei în domeniul sănătății, pentru a le asigura, pe baza egalității între femei și bărbați mijloace de a avea acces la serviciile medicale, inclusiv la cele referitoare la planificarea familială (…)

Partea a cincea:

Art. 15. Alin. (1) Statele părți recunosc egalitatea femeii cu bărbatul în fața legii. Alin. (2) Statele părți recunosc femeia, în materie civilă, ca având o capacitate juridică identică cu cea a bărbatului și aceleași capacități pentru a o exercita; Art. 16. Alin. (1) Statele părți vor lua toate măsurile necesare pentru a elimina discriminarea față de femei în toate problemele decurgând din căsătorie și în raporturile de familie, și în special, vor asigura, pe baza egalității bărbatului cu femeia:

Același drept de a încheia o căsătorie;

Același drept de a-și alege în mod liber soțul și a nu încheia o căsătorie decât prin
consimțământul său liber și deplin;

Aceleași drepturi și aceleași responsabilități atât în timpul căsătoriei, cât și la des-
facerea ei;

Aceleași drepturi și responsabilități în calitate de părinți, indiferent de situația ma-
trimonială, pentru problemele referitoare la copiii lor, în toate cazurile interesele
copiilor vor fi considerate primordiale;

Aceleași drepturi de a decide în mod liber și în deplină cunostință de cauză asupra
numărului și planificării nașterilor și de a avea acces la informații, la educație și la
mijloacele necesare pentru exercitarea acestor drepturi (…)

Aceleași drepturi personale soțului și soției, inclusiv în ceea ce privește alegerea
numelui de familie, a unei profesii și a unei ocupații;

Alin.(2) Logodnele și căsătoriile copiilor nu vor avea efecte juridice și vor fi luate toate măsurile necesare, inclusiv pe plan legislativ, de a se fixa o vârstă minimă de căsătorie și a face obligatorie înregistrarea căsătoriilor într-un registru oficial.(….)

Documente legislative în România

Legea nr. 202119. 04. 2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 1. Alin. (1) Prezenta lege reglementează măsurile pentru promovarea egalității de șanse între femei și bărbați, în vederea eliminării discriminării directe și indirecte după

criteriul de sex, în toate sferele vieții publice din România.

Alin. (2) în sensul prezentei legi, prin egalitate de șanse între femei și bărbați se înțelege luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale per soanelor de sex masculin și, respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora.

Art. 2. Măsurile pentru promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și pentru eliminarea discriminării directe și indirecte dupa criteriul de sex se aplică în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării, participării la decizie, precum și în alte domenii, reglementate prin legi specifice.

Art. 3. Prevederile prezentei legi nu au aplicabilitate în cadrul cultelor religioase și nu aduc atingere vieții private a cetățenilor.

Art. 4. Termenii și expresiile de mai jos, în sensul prezentei legi, au următoarele definiții:

prin discriminare directă se înțelege diferența de tratament a unei persoane în
defavoarea acesteia, datorită apartenenței sale la un anumit sex sau datorită gravi-
dității, nașterii, maternității ori acordării concediului paternal;

prin discriminare indirectă se înțelege aplicarea de prevederi, criterii sau practici, în
aparență neutre, care, prin efectele pe care le generează, afectează persoanele de un
anumit sex, exceptând situația în care aplicarea acestor prevederi, criterii sau practici
poate fi justificată prin factori obiectivi, fără legatură cu sexul;

prin hărțuire sexuală se înțelege orice formă de comportament în legatură cu sexul,
despre care cel care se face vinovat știe că afectează demnitatea persoanelor, dacă
acest comportament este refuzat și reprezintă motivația pentru o decizie care
afectează acele persoane;

prin măsuri stimulative sau de discriminare pozitivă se înțelege acele măsuri spe-
ciale care sunt adoptate temporar pentru a accelera realizărea în fapt a egalității de
șanse între femei si bărbați și care nu sunt considerate acțiuni de discriminare;

prin munca de valoare egală se înțelege activitatea remunerată care, în urma com-
parării, pe baza acelorași indicatori și a acelorași unități de măsură, cu o altă activi-
tate, reflectă folosirea unor cunoștințe și deprinderi profesionale similare sau egale și
depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual si/sau fizic.

Art. 5. Alin. (1) Este interzisă discriminarea directă sau indirectă după criteriul de sex. Alin. (2) Nu sunt considerate discriminări:

a) măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecția maternității, nașterii și alaptării;

b) măsurile stimulative, temporare, pentru protecția anumitor categorii de femei sau bărbați;

c) cerințele de calificare pentru activități în care particularitățile de sex constituie un factor determinant datorită specificului condițiilor și modului de desfășurare a activităților respective.

Legea nr. 2171/25.05.2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie

CAPITOLUL I

Dispozitii generate

Art. 1. Alin. (1) Ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național.

Alin. (2) Statul actionează pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, potrivit dispozițiilor art. 175, 176, 179-183, 189-191, 193, 194, 197, 198, 202, 205, 206, 211, 305-307, 309, 314-316, 318 și altele asemenea din Codul penal, ale Legii nr. 705/2001 privind sistemul național de asistență socială și alte prevederi legale în aceeași materie, precum și prevederilor prezentei legi.

Art. 2. Alin. (1) în sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.

Alin. (2) Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii7 de a-și exercita drepturile și libertățile fundamental.

Art. 3. În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege:

soțul;

ruda apropiată, astfel curn este definite la art. 149 din Codul penal.

Art. 4. De efectele prezentei legi beneficiază și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copil, dovedite pe baza anchetei sociale.

Art. 5. Ministerele și celelalte organe centrale de specialitate ale administrației publice, prin structurile lor teritoriale, vor desemna personalul specializat să instrumenteze cu celelalte cazurile de violență în familie.

Art. 6. Alin. (1) Autoritățile prevăzute la art. 5 vor asigura pregătirea și perfecționarea continuă a persoanelor desemnate pentru identificarea formelor de abuz și pentru instrumentarea cazurilor de violență în familie.

Alin. (2) Serviciul de reîntegrare socială și supraveghere a infractorilor va pregăti personal specializat – asistenți sociali și psihologi -, capabil să desfășoare programe de terapie și consiliere a agresorilor. Rezultatele aplicării acestor programe se vor prezenta instanțelor, în condițiile legii.

Art. 7. Alin. (1) Comunitățile locale, prin reprezentanți legali, precum și autoritățile administrației publice locale asigură condiții pentru consolidarea familiei, pentru prevenirea conflictelor și a violențelor în familie.

Alin. (2) În cazul declanșării unor violențe, comunitățile locale, prin reprezentanți legali, precum și autoritățile administrației publice vor acorda sprijinul logistic, informațional și material Agenției Naționale pentru Protecția Familiei.

Alin. (3) Primarii și consiliile locale vor conlucra cu organizațiile neguvernamentale, precum și cu oricare alte persoane juridice și fizice implicate în acțiuni caritabile, acordându-le sprijinul necesar în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alin.(1) si (2).

Alin. (4) Organizațiile neguvernamentale, precum și oricare alte persoane juridice implicate în acțiuni caritabile, care fac dovada că desfasoară programe de asistență pentru victimele violenței în familie, vor putea beneficia de subvenții de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, în condițiile legii.

ANEXA NR. 4

Instrumente utilizate

În tabelul următor sunt prezentate o serie de afirmații care caracterizează, într-o măsură mai mică sau mai mare, orice copil și orice familie. Te rugăm să precizezi, încercuind cifra corespunzătoare, măsura în care consideri că afirmația este adevărată, ți se potrivește ție și/sau familiei tale.

Pentru a răspunde utilizează următoarele variante de răspuns:

1 – total dezacord

2 – dezacord

3 – nici dezacord, nici de acord

4 – de acord

5 – complet de acord

În tabelul următor sunt prezentate o serie de afirmații care caracterizează, într-o măsură mai mică sau mai mare, orice copil și orice familie. Te rugăm să precizezi, încercuind cifra corespunzătoare, măsura în care consideri că afirmația este adevărată, ți se potrivește ție și/sau școlii tale.

Pentru a răspunde utilizează următoarele variante de răspuns:

1 – total dezacord

2 – dezacord

3 – nici dezacord, nici de acord

4 – de acord

5 – complet de acord

Anexa nr. 5: Rezultate statistice obținute

T-Test

T-Test

T-Test

T-Test

T-Test

T-Test

T-Test

T-Test