Violenta Domestica

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………………..3

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE ALE VIOLENȚEI DOMESTICE

I.1 Definirea și tipologizarea violenței domestice …………………………………………………………….6
I.2 Fenomenul violenței domestice: aspecte legislative și deontologice …………………………….14

CAPITOLUL II. FENOMENUL VIOLENȚEI DOMESTICE REFLECTAT ÎN ZIARELE „TIMPUL” ȘI „JURNAL DE CHIȘINĂU”. STUDIU DE CAZ …………………………………….24

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ………………………………………………………………………………41

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………….44

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………………….46

INTRODUCERE

Violența domestică reprezintă un fenomen care evoluează și ajunge să ia proporții destul de mari. Chiar dacă cunoaștem multe cazuri, sau le găsim în presă, nu știm cum se manifestă ea, care sunt cauzele sau consecințele. Este important să se afle, să se informeze, pentru că astfel se dezvoltă o societate sănătoasă, cu valori nobile, cu dragoste față de cel aproape și de țară.

Se înregistrează tot mai multe cazuri de violență domestică-soția este bătută de soțul alcoolic, soția își agresează verbal soțul și aruncă cu diferite obiecte spre el pentru a-i cauza suferință fizică, de asemenea se jignesc, se înjură. De multe ori auzim despre copii care au fost bătuți de părinți cu diferite obiecte sau chiar cu pumnii și picioarele, că copii sunt neglijați, nu sunt îngrijiți ori sunt abuzați sexual chiar de unul din părinți sau rude apropiate. Toate aceste situații trebuie să se facă cunoscute, pentru că doar prin recunoaștere, problema se rezolvă. Trebuie să scoatem în fața publicului și să demonstrăm că nu este adecvat un așa comportament, este inuman să bați până la moarte pe cel drag, pe cel de alături.

Se zice despre țara noastră că este una patriarhală și conservativă. Cu părere de rău, statisticile o demonstrează, pentru că din cauza stereotipului precum că bărbatul e capul familiei și femeia stă umilă, ascultătoare la bucătărie, iar ea de „păcătuiește”, trebuie bătută, încurajează violența domestică. „Femeia nebătută e ca casa nemăturată” un proverb care, deseori bărbații le afirmă și mai rău că unele femei sunt de acord. Însă ele nu realizează că sunt victimele violenței domestice, că astfel de atitudine și purtare din partea soțului este inacceptabil, pentru că fiecare om are dreptul la viață și la libertate. „Eu te-am făcut, eu te omor” sau „te duc la internat” copii aud din partea părinților și urmează o bătaie „ca-n povești”. Abuzul față de copii este condamnabil, atât din punct de vedere moral, cât și legal, însă cel din urmă aspect, cît este de eficient?

Mass-media are un rol crucial în fenomenul violenței domestice. Presa informează, educă, socializează cu publicul ca să-l prevină și să-l combată. Datorită pârghiilor pe care le are, informația ajunge în orice colț al țării, astfel că cazurile s-au intensificat și din motivul că oamenii au deveni mai conștienți și raportează cazurile de violență domestică. Totodată, fenomenul evoluează și trebuie prin diferite metode de redus la maxim cazurile. Iar mass-media reprezintă un instrument eficient și util în acest proces.

Tema a fost dintotdeauna actuală, pentru că indiferent de nivelul de cultură al unei națiuni, violența domestică va fi prezentă. În Republica Moldova, tema este actuală în contextul democrației. Fiecare om are dreptul la viață, la libertate, la educație, la libera exprimare și nimeni, nici chiar persoana cu care îți petreci restul vieții nu trebuie să îți încalce aceste drepturi fundamentale.

Scopuri și obiective:

conturarea unui tablou al violenței domestice

sintetizarea și analizarea informației teoretice existente în domeniu

stabilirea cadrului legal și deontologic al violenței domestice

evoluția fenomenului violenței domestice

jurnalismul ca instrument de prevenire și combatere a violenței domestice

studierea statisticilor în domeniu și sintetizarea acestora

identificarea tendințelor fenomenului violenței domestice prin prisma presei tipărite

examinarea specificului materialelor care abordează violența domestică

Suportul metodologic al lucrării. Pentru a îndeplini obiectivele propuse întru realizarea acestei lucrări, am utilizat atât metode cantitative, cât și calitative de cercetare științifică.

Observația directă-metodă științifică de colectare a datelor, în vederea dezvăluirii interferențelor sociale și psihologice, pentru a verifica, ipotezele sau pentru a descrie sistematic și obiectiv anumite evenimente din perioade bine stabilite. Observația este una din principalele metode de cercetare care presupune obiectivitate, veridicitate și adevăr. Observația înseamnă a examina un proces și a face concluzii, remarci la obiectul observației.

Expunerea s-a bazat pe metoda sintezei și analizei informației teoretice din domeniu, dar și materialelor jurnalistice.

Metodele inductive și deductive oferă posibilitatea de a trage concluzii relevante.

Gradul de investigație a temei. Întru realizarea lucrării propuse am studiat lucrări științifice, dar și multe studii, rapoarte făcute atât de diferite ONG-uri sau cercetători de peste hotare, cât și cei autohtoni, precum: Florin-Mihai Căprioară, Valentina Bodrug-Lungu, Nadejda Macari. ONG-uri precum PromoLex, „Refugiul Casa Mărioarei” și altele.

Structura lucrării. Teza: „Violența domestică reflectată în presa tipărită” cuprinde: introducerea, două capitole care redau conținutul de bază al cercetării și bibliografie, anexe. Primul capitol studiază aspectele teoretice ale violenței domestice, fenomenul violenței domestice, dar și rolul jurnalismului ca instrument de prevenire și combatere a violenței domestice. Al doilea capitol conține o analiză comparativă între materialele jurnalistice care au abordat subiectul violenței domestice dar și concluzii cu recomandări practice realizate în baza analizei.

I. ABORDĂRI TEORETICE ALE VIOLENȚEI DOMESTICE

I.1 Definirea și tipologizarea violenței domestice

Violența domestică este una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societatea contemporană. Ea afectează în mod direct cele mai importante drepturi ale omului: la viață, libertate, siguranță, demnitate, exprimare și altele. Astfel, anual, mii de persoane devin victime chiar în propria lor casă, agresate de cei care îi sunt dragi.

În domeniul psihologiei, violența reprezintă conduită și atitudine, care constau în constrângerea fizică sau psihică exercitată de unele persoane asupra altora pentru a le impune voința, agresându-le. [1]

Violența se manifestă printr-un comportament agresiv față de cineva. Iar acest comportament agresiv este mișcat de ideile de putere, de dominație, de folosire a superiorității atât fizice cât și morale asupra cuiva. „Ea presupune o acțiune îndreptată intenționat împotriva nevoilor general-umane: nevoi primare (de hrană, adăpost, somn,sexuale), nevoi secundare (de securitate, de stimă de sine, de comunicare)”. [7]

Noțiunea de „violență” are multiple interpretări, de aceea, trebuie de specificat modul și nivelul de manifestare a ei în societate dar și în relațiile interpersonale. Ultimele presupun și relațiile dintre bărbați – femei la nivel de societate, cuplu sau familie. Există violență în familie și violență domestică. Violența în familie se referă la toate acțiunile fizice, sexuale, psihologice, economice de ordin abuziv într-o relație de tip familial legal. Noțiunea de violență domestică este mai largă, acoperind sfera relațiilor agresive dintre concubini. Astfel, violența domestică include toate aspectele de violență apărute într-o relație de tip familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini. [2]

Violența domestică deseori are loc în relația care nu decurge normal dintre o femeie și un bărbat. Întru nevoia aprigă de a demonstra puterea, superioritatea, bărbatul își forțează femeia în diferite moduri. Astfel, există mai multe tipologii a violenței:

Fizică: a îmbrânci, a trage de păr, a bate, a lovi cu pumnii sau cu picioarele, a arde, a strangula, a mușca, a înțepa, a mutila genital, a tortura, a omorî;

Sexuală: orice acțiune sexuală forțată, incluzând ironii, glume cu aluzie sexuală, priviri fixe sau concupiscente, comentarii cinice, apeluri telefonice ofensatoare de natură sexuală, propuneri de relații indecente, atingeri neplăcute, raport sexual prin constrângere, viol, incest, sarcini nedorite, prostituarea forțată;

Psihologică: replici sarcastice, observații răutăcioase sau umilitoare, amenințări, dispreț, brutalitate, insulte în public, manipularea cu soarta copiilor, izolare, neglijare.

Economică: control inechitabil asupra bunurilor materiale, resurselor comune, fie că se referă la controlul bugetului pentru menaj, fie că la împiedicarea partenerei de a se angaja la un serviciu;

Morală: comportament ce subestimează sau diminuează valorile, tradițiile culturale ori religioase, radicalizându-le, penalizându-le în scopul de a forța persoana să adere la un alt sistem de valori. [3]

Conform unui raport din 2007, făcut de MagentaConsulting, în Republica Moldova, oamenii posedă cunoștințe prea puține referitor la violența domestică și tipologia ei. Astfel că mulți oameni cred că există una sau două tipuri de violență. Într-un raport din anul 2007, se prezintă informațiile precum că 84% din participanții sondajului consideră că violența poate fi doar fizică, iar puțin peste jumătate de respondenți au menționat că poate fi și de ordin psihologic.

Din același raport, se aduce la cunoștință că 79 % dintre respondenți au considerat alcoolismul cauza principală a violenței în familie. Alți 54% din participanți au menționat sărăcia, 48% și 46% au pus pe locuri de frunte și nivelul scăzut de educație și șomaj.
[10.p.14-16]

Violența domestică se află într-o strânsă relație cu rolurile tradiționale ale genurilor și cu interpretarea masculinității. Ea are rădăcinile adânci în tradițiile culturale și religioase, deseori justificate și alimentate cu diferite stereotipuri. „A da femeia pe mâna bărbatului și a avea grijă de ea” reprezintă o încurajare, în multe cazuri, de a controla-o și stăpâni-o. Cu părere de rău, în unele țări, sistemele educaționale și judiciare influențează conștiința societății precum că comportamentul agresiv al bărbaților față de femei ar fi ceva firesc și acceptabil. Astfel, violența se manifestă indiferent de etnie, mediu cultural, religios, situația economică și altele. La noi, în Republica Moldova, situația pare a fi asemănătoare. Problema noastră, a violenței domestice constă în tradiția patriarhală conservativă, în sistemul educațional și cel judiciar, inclusiv în comportamentul social.

Factorii ce declanșează violența domestică are la bază diferențele de gen în contextul cultural, politic și social-economic sunt:

factori culturali: stereotipurile atribuite fiecărui gen; credința în superioritatea bărbaților; bărbatul ca „capul familiei”; indiferența opiniei publice față de violența domestică, în special agresarea femeilor; tolerarea violenței ca mijloc de rezolvare a conflictelor familiale;

factori economici: dependența economică față de partener; accesul limitat la locuri de muncă atât în sectorul de stat, cât și cel privat; șomajul sporit; migrarea economică în masă a femeilor peste hotarele țării în căutarea locurilor de muncă;

factori juridici: lipsa legislației în domeniu (ignorarea noțiunilor de violență domestică, a unor forme a acesteia, de hărțuire sexuală); accesul limitat al jertfelor violenței domestice la asistența legală din cauza numărului redus al femeilor în organele de poliție; funcționarea inadecvată a legislației inexistente; lipsa mecanismelor de contracarare a violenței domestice, inclusiv a pedepselor alternative;

factorii politici: reprezentarea insuficientă a femeilor în organele puterii, în politică și în sfera judiciară; tratarea institutului familiei drept o chestiune privată care se află în afara controlului statului; subestimarea problemei la nivel național: afirmarea insuficientă a femeilor ca forță politică. [2. p. 12-13]

De la 20% până la 50% din femeile din întreaga lume sunt victime ale violenței domestice. Însă, bărbații sunt victime până la 8%. [10] Cei din urmă, sunt agresați mai mult verbal, iar fizic-cu acte minore, de către femei. De cele mai multe ori, ele se apără pe sine și copiii acesteia, în așa mod. Consecințele violenței domestice sunt observabile atât la nivel fizic, cât și la cel psihologic.

Consecințele lasă urme asupra organismului, chiar până suprimarea lui, adică moartea. Victima poate suferi vătămări ușoare, grave care necesită îngrijiri medicale. De la fracturi până la mutilări sau pierderi de organe, violența domestică afectează starea de sănătate a individului, prin diferite traume. Frica, intimidarea, insecuritatea, ca efecte ale violenței, sunt obținute prin amenințări, șantaj, atacuri. Apare aici și violența economică care aduce traume psihice – victimele sunt lipsite de dezvoltare personală, profesională, economică. Mai mult, în cadrul unor relații, nesatisfacerea unor nevoi precum ar fi: dragostea, siguranța, liniștea sufletească, duce la traume, stare de abandon, comportamente antisociale. Victimele în cele mai dese cazuri, sunt izolate de societate. Au o stare generală proastă, cu resurse emoționale reduse, pot suferi de tulburări emoționale precum: traume, anxietate, insomnii, atacuri de panică, fobii, tulburări de personalitate și comportamentale, tentative suicide, depresii. [7. p. 6]

Violența domestică include și abuzul psihologic, cum ar fi izolarea forțată, umilirea, lipsirea de ajutor și amenințarea. Femeile consideră abuzul psihologic mai devastator decât abuzul fizic. Evaluările în domeniu au relevat că cele mai grave aspecte ale experienței abuzului sunt: tortura mentală, viața trăită în friză și teroare, depresia și pierdea încrederii și efectele asupra copiilor.

În Republica Moldova, în anul 2007, într-un raport făcut de către Organizația Nonguvernamentală „La strada”, descoperim că cele mai multe victime au fost între 20 și 40 de ani. În cazul victimelor cu vârsta până la 20 de ani, agresorul era tatăl sau concubinul mamei. În cazul victimei de peste 50 de ani, agresorul a fost ginerele. Raportul scoate în evidență faptul că victimele era supuse violenței domestice în perioada când erau însărcinate. Astfel s-a ajuns la concluzia că femeile de vârstă reproductivă sunt mai vulnerabile față de violența fizică. [8. p. 14]

Mai mult, Centrul Internațional pentru Promovarea și Protecția Drepturilor Femeii La Strada, conturează profilul victimei S-a dedus faptul că victima violenței domestice este femeia, suportând în majoritatea cazurilor abuzuri din partea bărbatului. Chiar dacă violența afectează orice femeie, de orice vârstă, cele mai multe au între 20-40 de ani. Victimele preponderent sunt din mediul rural și vin din familii social vulnerabile. Din punct de vedere psihologic, femeia manifestă neîncredere în propriile puteri, cu o subapreciere fața de sine, cu o jenă care o resimte pentru că este supusă violenței chiar din partea soțului pe care îl iubește și cu care are copii. [Ibidem. p. 20]

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2010, șapte din zece femei din mediul rural și șase din zece femei din mediul urban au suferit cel puțin una din formele de violență din partea soțului/partenerului. 12% din numărul total de femei au fost supuse tuturor formelor de violență. Mai mult, fiecare a doua femeie a fost intimidată sau speriată și fiecare a treia femeie-amenințată verbal sau umilită, 19% din femeile din țară au fost supuse violenței sexuale cel puțin o dată. Referitor la violența fizică-în medie, fiecare a treia femeie a fost pălmuită cel puțin o dată, iar fiecare a patra, a fost împinsă sau bruscată. Însă, fiecare a cincea femeie a fost lovită cu pumnul sau cu altceva care i-a provocat dureri și fiecare a zecea femeie a fost bătută sau lovită cu piciorul. În consecință, fiecare a cincea femeie a suferit răni la ochi, luxații sau dislocații, iar fiecare a douăsprezecea femeie s-a ales cu leziuni interne și oase rupte/fracturi. Pierdere de sarcină a avut fiecare a șaptesprezecea femeie. [14]

Abuzul față de femeile însărcinate are urmări grave. Cel mai rău, este pierderea de sarcină, însă de cele mai multe ori abuzul față de mamă afectează bebelușul din burta mamei. În organismul mamei gravide abuzate și stresate crește nivelul cortizolului (un hormon secretat de glandele suprarenale), corespunzător va crește nivelul acestuia și în organismul embrionului. Cortizolul are proprietăți neurotoxice și poate afecta serios dezvoltarea creierului fătului; iată de ce, după naștere, copiii mamelor abuzate manifestă simptome ale traumei psihice: se sperie ușor, au coșmaruri, se simt stresați de sunetele puternice și de luminile stridente, evită contactul fizic, nu-și pot exprima emoțiile de bucurie. Aceleași efecte negative le suportă embrionii mamelor care sunt discriminate rasial și hărțuite pe motive etnice sau confesionale. La ele se elimină mai mult cortizol, care afectează dezvoltarea biologică a fătului. Practic, fiind abuzată mama, fizic sau emoțional, este abuzat și fătul, care resimte efectele fiziologice ale stresului. [5. p. 242]

Cifrele demonstrează că problema persistă de mulți ani și evoluează rapid. Este important ca victimele violenței domestice să raporteze cazurile, pentru a putea fi rezolvate, dar și studiate în cadrul unor studii, lucrări. Astfel, nivelul de raportare a cazurilor de violență reprezintă un indicator important al atitudinii societății, al nivelului de informare și conștientizare a violenței drept infracțiune. În acest sens, victimele, dar mai ales femeile, cel mai des supuse violenței din partea soțului, partenerului, povestesc despre aceasta. „Circa 73% din femeile – victime ale violenței fizice au raportat despre aceste cazuri. Femeile din mediul rural s-au dovedit a fi mai deschise în raportarea violenței domestice – 73,5% față de 70,5% din mediul urban”.
[14. p.47-50]

Rata de raportare a acțiunilor de violență fizică comise de soț/partener pe parcursul vieții variază în funcție de gravitatea acestora. 57,9% din victime ale violenței fizice moderată au raportat cazurile, iar cele mai severe cazuri de violență fizică s-au raportat 84,8%. În raportarea violenței domestice este prezent nivelul de studii și statutul ocupațional. Femeile cu studii superioare raportează mai puțin cazurile de agresiune:circa 63%. Un motiv ar fi că femeile cu studii mai avansate dispun de locuri de muncă mai bune, cu statut social și pentru a-l menține, se recurge la tăinuirea acestor violenței.

Motivele care determină femeile să nu raporteze violența domestică asupra ei sunt multe, însă cele mai des invocate sunt: 44,7 % au decis să nu dezvăluie cazurile din motiv că singure sunt capabile să soluționeze probleme, iar 40,2 % au zis că rușinea ar fi motivul. Se ajunge la concluzia că există o stigmatizare socială, o convingere că femeile au făcut ceva și au meritat să fie în așa mod tratate. De altfel, stereotipul precum că violența domestică ține de viața privată și nu de publică, împiedică victimele ca să raporteze cazurile de violență domestică. [Ibidem. p. 53]

Victimele violenței domestice sunt și copiii. Dacă acasă copilul vede cum tatăl o bate pe mama sa, aude cum el înjură și ea plânge de durere, copilul se dovedește a fi un martor ocular la tot ce se întâmplă. Ba mai mult, el rămâne traumat psihologic pe mult timp, sau chiar pe toată viața. Ei ajunși la maturitate sunt predispuși să-și repete greșelile părinților sau să aibă probleme psihice căpătate din copilărie și dezvoltate în timp. În afară de aceasta, dacă unii sunt martori, alții sunt victime.

În familia unde este abuzat copilul, de cele mai multe ori și femeia suferă de violență. Ori femeia care este abuzată de soț, este agresivă cu proprii copii. Un studiu demonstrează că principalele cauze ale dificultăților în care se află copii sunt: 77% din respondenți au menționat alcoolismul, delicvența parentală (71%), absența responsabilităților parentale (66%), dezorganizarea familiei (64%). Sărăcia este privită sau un factor de risc diminuat (58%) și abuzul asupra copiilor care are loc în familie, la domiciliul lor (44%). Astfel, mediul emoțional al familiei este decisiv în procesul dezvoltării sănătoase a copilului, însă dacă el crește într-un mediu violent, există posibilitatea delicvenței juvenile și la maturitate-un psihic traumatizat. [15]

Copii de azi sunt adulții de mâine. Există probabilitatea ca ei vor aborda același comportament în propria familie. Violența domestică este un factor care generează alte probleme ce duc la delicvența juvenilă. Variabilele ce țin de familie sunt: carențe educaționale majore, nivel scăzut de aspirații în familie, oferirea modelelor negative de părinți, obiceiul părinților de
a-și trimite copii la muncă, la cerșit sau furat.[16. p. 94]

Într-un studiu care se referă la abuzul copilul în cadrul familiei, 20% dintre copiii intervievați spun că sunt supuși violenței verbale, 25% au zis că a suferit violență fizică, 10% spun că sunt nevoiți să nu meargă la școală pentru că părinții îi pun la muncă în gospodărie. 10% dintre copii intervievați, au fost supuși diferitor forme de agresiune sexuală. Referitor la o violență fizică „mai slabă”, cum ar fi pedepsirea cu o palmă-fiecare al zecelea copil suferă în așa mod. [20]

Deseori copii sunt pedepsiți pentru niște lucruri nesemnificative cum ar fi: își sug degetele, au coborât de pe scaun, au ieșit fără permisiune și altele. Au fost înregistrate cazuri când copilul de numai șapte luni era violentat sau când a fost pălmuit de unsprezece ori sau mai mult. Cu alte cuvinte, părinții nu-și pot controla emoțiile și comportamentul; bătaia copiilor sunt consecințele frustrării lor. Iar declarațiile lor ulterioare că au lovit „pentru a educa” sau „pentru a disciplina” sunt doar o justificare a propriei impulsivități și agresiuni. De altfel, cazurile de violență domestic asupra copiilor nu se manifestă doar în familiile social-vulnerabile, ci și în familiile înstărite.

În unele cazuri agresarea copiilor poate reflecta în mod expres anumite probleme psihologice sau dereglări neuro-fiziologice de care suferă cei maturi. Mai întâi de toate, probabil adulții agresori au fost ei înșiși victime ale abuzurilor în copilărie și acționează conform unor modele comportamentale deficiente sau poate că acele abuzuri din copilărie i-au afectat psihic și ei sunt acum impulsivi și agresivi fiindcă efectiv le lipsește o bună capacitate de autocontrol.
[5. p. 246-247 ]

Copii supuși violenței domestice deseori recunosc că motivul pedepsirii lor este că ei nu ascultă. 25% dintre ei au zis că au fost bătuți din acest motiv. Părinții, la rândul lor, recunosc că își pălmuiesc copii atunci când greșesc (7%), iar 4% îi bat cu diverse obiecte. Pe de cealaltă parte, ei mărturisesc că își neglijează fizic și emoțional copii. 62% dintre părinții intervievați spun că se întîmplă des sau foarte des ca ei să-și lase copii acasă fără supraveghere și 31% spun că se întîmplă să nu aibă grijă de igiena și alimentația copilului. Mai mult, 42% din părinți afirmă că există certuri frecvente între ei și copii. [13. p.14; p.38-39]

Potrivit rolurilor tradiționale în familie, mama este responsabilă de educare copiilor. Astfel, ea își pedepsește copii, chiar și cu câte o palmă, însă tatăl, intervine în una din zece familii. Motivele violenței domestice asupra copilului sunt diverse, însă principalul este lipsa de autoritate a părintelui în fața copilului. Mai mult, studiul a arătat că există o strânsă legătură între abuzul fizic și cel psihologic, iar părinții care își neglijează copiii, strigă mai des la ei.
[Ibidem. p 56.]

Aproape un miliard de copii sunt abuzați în lume zilnic. 134 din 1 000 de fete din Uniunea Europeană sunt agresate sexual, iar 229 din 1 000 de minori sunt supuși abuzurilor fizice. Reprezentanții unor universități din întreaga lume, ai Comisiei Europene și Consiliului Europei, Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, organizații neguvernamentale, rețele europene de profesioniști, centre de cercetare de la nivel internațional au arătat că sunt necesare metode inovatoare de prevenire și intervenție, având în vedere că aproape un miliard de copii din toată lumea sunt supuși, zi de zi, abuzului și neglijării, în condițiile în care, în continuare, părinții consider că pedepsele fizice sunt o cale normal de a educa tânăra generație. [22]

Cercetătorii au fost surprinși să constate că urmările abuzurilor fizice din copilărie sunt resimțite și peste patru decenii. Indivizii adulți care fuseseră bătuți în copilărie (când aveau 7-11 ani), ajungând la vârsta de 50 de ani, demonstrează o sănătate fizică și psihică mai slabă; ei suferă de depresie, de tulburări anxioase, de gânduri suicidale, au probleme cu angajarea în câmpul muncii. [5. p. 243]

Abuzul emoțional sau psihologic asupra copiilor (cel mai răspândit și adeseori trecut cu vederea) trebuie menționat în mod aparte, deoarece el are aceleași consecințe negative ca și abuzul fizic sau sexual. În unele cazuri, impactul agresiunii psihologice este chiar mai grav decât al celei fizice. Din lista agresiunilor psihologice fac parte: jignirile, sarcasmul, strigătele, care sunt extrem de răspândite și neașteptat de nocive pentru psihicul copiilor. Există un procentaj de copii foarte sensibili față de jigniri, care rămân afectați pe viață din cauza exploziilor emoționale ale părinților. Simplul fapt că sunt martori ai certurilor între părinți îi poate afecta psihologic pe copii și le încetinește considerabil dezvoltarea anumitor abilități sociale. Până și o procedură de corecție aparent inofensivă, cum ar fi scoaterea copilului din cameră, pentru a fi lăsat de unul singur să „mediteze asupra faptei sale”, poate avea un impact negativ neașteptat de puternic asupra lui. De regulă, izolarea copilului este făcută cu furie, ca o formă de respingere a acestuia, ceea ce-l poate trauma psihologic, cauzându-i dureri emoționale comparabile cu durerea fizică; respectiv, și consecințe similare asupra psihicului. [Ibidem. p. 243]

Abuzurile în copilărie, oricare ar fi natura lor, emoționale, sexuale sau fizice, afectează și sistemul hormonal. La indivizii abuzați va crește nivelul de leptină (hormon responsabil de reglarea apetitului) și irisină (responsabilă de metabolismul energetic), va scădea nivelul de adiponectină (responsabilă de reducerea inflamației în organism) și în consecință copiii vor suferi în viitor de disfuncții metabolice, obezitate, diabet zaharat. [Ibidem. p. 243]

Traumele din copilărie au consecințe și asupra dezvoltării anatomice a creierului. Violența sexuală suportată la o vârstă fragedă (de 3-5 ani) reduce dimensiunile hipocampului din creier, iar pedepsele corporale severe, suportate chiar și la vârsta adolescenței (14-16 ani), reduc volumul materiei cenușii în cortexul prefrontal. Drept urmare, scade nivelul IQ-ului, se dezvoltă înclinații spre un comportament agresiv și chiar criminal. Cu alte cuvinte, copilul violentat și abuzat va violenta și va abuza la rândul său, inclusiv din cauza faptului că i-au fost cauzate dereglări serioase în fiziologia și anatomia cerebrală.

Este uluitor că reducerea materiei cenușii e înregistrată până și la copiii minori care au fost în repetate rânduri martori ai certurilor dintre părinți. Deci chiar și simplul fapt că sunt martori ai violenței în familie, între părinți, îi afectează grav pe copii, îi marchează aproape la fel de mult ca și pe victima-țintă a actului violent. În plan psihico-emoțional, ei devin anxioși, hipersensibil la stres, visează coșmaruri, au probleme comportamentale la școală, sunt certăreți în relațiile cu propriii parteneri sentimentali. În plus, neglijarea și sărăcia suportate în copilărie tot pot duce la subdezvoltarea hipocampului și amigdalei. Oricare din aceste forme de stres suportate de copii (neglijarea, sărăcia, abuzul) alterează regiunile creierului responsabile pentru memorare și învățare, dăunează capacităților cognitive. Se impune precizarea că nu toți copiii abuzați se vor comporta în egală măsură de maladiv, depresiv și violent la maturitate. Gradul lor de agresivitate, de exemplu, va corela și cu predispoziția individuală pentru un comportament impulsiv și antisocial. Acel individ care va avea parte de o copilărie nefericită, nu va putea fi suficient de fericit și echilibrat din punct de vedere emoțional nici la maturitate. Așa spune știința, așa arată și experiența. [Ibidem. p. 244]

Copiii maltratați devin maturii violenți. Dorian Furtună trece în revistă numele a câtorva lideri din istorie care se încadrează perfect în afirmația precedentă. Saddam Hussein a fost nevoit să trăiască împreună cu tatăl său vitreg, care l-a tratat cu o ostilitate nemiloasă și-l bătea adesea cu bâta; devenise un singuratic evitat de ceilalți băieți din sat. I s-a format drept urmare un comportament antisocial.

Adolf Hitler a suportat în deplină măsură consecințele acestor obiceiuri de educare. El avusese un tată sever și opresiv, care atunci când se îmbăta își snopea în bătăi soția și fiul (așa cum fusese și el la rândul său bătut în copilărie). Tatăl său nu discuta cu fiul și nici măcar nu îl striga pe nume, ci fluiera după el ca după un câine. Totodată, mama lui Adolf nu manifestase o dragoste suficientă, care să compenseze brutalitatea din partea tatălui. Familia lui Adolf Hitler era practic lipsită de afecțiune.

O copilărie întrucâtva similară a avut Iosif Stalin. Fiind „copil din flori“, el avusese un tată vitreg bețiv, care îl umilea și îl bătea sub ochii mamei sale, fără ca aceasta să fie în stare să intervină. Suferise și de variolă, care i-a afectat fața, fiind poreclit „sifilitic“ la el în sat; apoi a fost călcat în mod repetat de căruță, care l-a lăsat beteag de mână și picior. Se presupune că unele din traumele sale fuseseră fracturi netratate primite de pe urma bătăilor interminabile din partea tatălui vitreg.

Într-un mod asemănător, alți mari despoți din istoria omenirii, cum ar fi Mussolini, Mao Zedong, Idi Amin, Nicolae Ceaușescu, Francois Duvalier ș.a. au suportat umilințe, bătăi și înjosiri publice în anii copilăriei. Drama primilor ani de viață a cultivat în ei o fire teribil de violentă și răzbunătoare. [Ibidem. p. 239-240]

I.2 Fenomenul violenței domestice: aspecte legislative și deontologice

Pentru a înceta fenomenul violenței, există o serie de documente care definesc politica în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Pe plan internațional se evidențiază:
1. Convenția Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, adoptată în 1979 și ratificată de Republica Moldova în 1994;
2. Recomandările Consiliului Europei nr.4/1985- cu privire la violența în familie; nr.11/1985-privind protecția victimei; nr.21/1987-pentru adoptarea victimelor și prevenirea victimizării lor; nr.2/1990-pentru adoptarea unor măsuri sociale privind violența în familie; nr. 11/1991-privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituția și traficul cu copii și tineri; nr.5/2002-privind protecția femeilor împotriva violenței;
3. Declarația Națiunilor Unite cu privire la eliminarea violenței împotriva femeilor.

În Republica Moldova cadrul legislativ care prevede politica, strategia și măsurile de prevenire și combatere a violenței domestice include:
1. Constituția Republicii Moldova- prin art. 24 și art. 48
2. Codul Penal al Republicii Moldova- art. 171; art. 172; art. 173; art. 174; art. 175; art 175(1);
3. Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova- art. 215(1)
4. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova- capitolul XXX(1)(art. 318[1]-318[6])
5. Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie nr. 45 din 01.03.2007
6. Legea cu privire la poliție nr. 416 din 18.12.1990
7. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional automatiza „Registrul de stat al cazurilor de violență în familie” nr.544 din 09.09.2009
8. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a centrelor de reabilitare a victimelor violenței în familie nr.129 din 2010
9. Hotărârea Guvernului cu privire la Consiliul coordonator interministerial în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie nr.72 din 07.02.2012
10. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.1 din 28.05.2012 cu privire la aplicarea de către instanțele de judecată a prevederilor Capitolului XXX(1) din Codul de Procedură Civilă (aplicarea măsurilor de protecție în cazurile de violență în familie). Și altele… [11. p. 5-6]

În reflectarea cazurilor de violență domestică, codul deontologic recomandă și impune respectarea anumitor puncte:
4. PROTECȚIA DREPTURILOR OMULUI

Viața privată

4.1 Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viață privată și demnitate al persoanelor.

4.2 Imixtiunea în viața privată este permisă numai atunci când interesul public în dezvăluirea faptelor prevalează în fața protecției imaginii persoanei.

4.4 Jurnalistul relatează despre comportamentul privat al unei persoane private doar dacă acest comportament tulbură ordinea publică sau încalcă drepturile altor persoane.

4.5 Jurnalistul nu furnizează publicului detaliile morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor naturale sau detaliile privind tehnicile suicidare. Aceleași reguli se aplică și materialelor vizuale (fotografii, materiale video).

Prezumția de nevinovăție

4.9 Jurnalistul respectă prezumția de nevinovăție și consideră că orice persoană este nevinovată până la

pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile împotriva sa.

Protecția persoanelor în situații vulnerabile

4.11 Jurnalistul nu dezvăluie identitatea victimelor accidentelor, calamităților, infracțiunilor, cu precădere ale agresiunilor sexuale.

4.12 Fac excepție cazurile în care există acordul acestora sau al familiei (când persoana nu este în măsură să-și dea acordul) sau când prevalează interesul public.
Protecția minorilor

4.13 Jurnalistul protejează identitatea minorilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri etc.), inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității minorilor.

Toleranță și nediscriminare

4.15 Jurnalistul tratează echitabil toate persoanele cu care intră în contact în exercițiul meseriei sale și nu face discriminări pe criterii de gen, vârstă, etnie, religie, stare socială sau orientare sexuală. [17. citat: 10.05.2015]

În pofida cadrului legislativ amplu din Republica Moldova care presupune prevenirea violenței domestice, există cazuri în care victimele ajungeau până la CEDO. De exemplu, cazul Eremia contra Moldovei din 28 mai 2013. Curtea a examinat modul în care, în pofida multiplelor cerințe ale victimei, nu a fost executată o ordonanță judecătorească de aplicare a măsurilor de protecție de către colaboratorii de poliție. De asemenea, agresorul a ignorat ordonanța de protecție și a încălcat-o în mod conștiincios. Agresorul, fiind totodată angajat al poliției cunoștea normele legale, dar a încălcat în mod deliberat prevederile încheierii instanței de judecată. După analize minuțioase, CEDO a constatat că statul nu și-a îndeplinit obligațiile. Mai mult, comportamentul agresiv față de reclamantă s-a repetat, iar organele responsabile nu au prevenit aceasta. Astfel, CEDO a concluzionat că a fost vorba de un comportament discriminatoriu prin tolerarea repetată a violenței a statului față de reclamantă, ca femeie. Așadar, s-a dispus încasarea prejudiciului moral în sumă de 15 mii Euro și a cheltuielilor de 2,150 Euro. [9. p.10-11.]

Un alt caz asemănător, este cauza Mudric și alții contra Moldovei. Atunci, autoritățile au tolerat relele tratamente la care a fost supusă victima și că au eșuat să execute hotărârile judecătorești menite să asigure protecția reclamantei. CEDO a constat că victima a fost discriminată de către autorități pe criteriu de sex, îngrădindu-i dreptul acesteia la o viață fără violență. CEDO a mai scos în evidență refuzul autorităților de a-l sancționa pe fostul soț al reclamantei, care a continuat acțiunile sale ilegale, fapt ce a dus la încălcarea drepturilor omului. [Ibidem. p. 12]

O cauză de violență domestică a fost R.L contra Moldovei din anul 2013. Victima violenței s-a plâns de discriminare și complicitate la maltratarea sa prin inacțiune din partea poliției. Potrivit declarațiilor ei, era bătută sistematic de către soț, era agresiv și cu copiii minori. Deși majoritatea certurilor și încăierărilor se soldau cu sesizarea poliției, femeia era mai tare agresată după ce soțul se întorcea de la poliție. Mai mult, ei au dat la divorț, însă au fost nevoiți să locuiască sub același acoperiș. Violența a continuat, iar plângerile la poliție se înmulțeau. Nu exista nici un răspuns în favoarea victimei, dimpotrivă, polițiștii întocmeau procese verbale administrative, aplicându-i amenzi tot victimei, care era la evidența poliției ca fiind „scandalagioaica familiei”. Pe marginea acestui caz au fost depuse observații atât de Guvernul Republicii Moldova, cât și de reclamantă. Comitetul CEDAW urmează să se expună pe marginea acestui caz pentru că încă nu e rezolvat. [Ibidem. p.13]

Ajung la ideea că, statul nu are grijă de cetățenii săi, chiar dacă există o mulțime de recomandări, legi care apără victimele violenței domestice. Aceste trei cazuri expuse mai sus, demonstrează că există o discriminare de gen din partea statului. Victimele aflate în pragul disperării se adresau organelor de poliție însă nu reacționau, sau, mai rău, sancționau victima și favorizau agresorul. Se întâmplă, pentru că colaboratorii de poliție, marea majoritate sunt bărbați și chiar de cunosc normele legale, ei au o gândire stereotipizată față de violența domestică. Soluție ar fi în cazul acesta, colaboratori de poliție de gen feminin care s-ar ocupa cu aceste cazuri și situația ar fi cu totul altfel.

Anii de după independența Republicii Moldova a fost o perioadă de tranziție. Ea a traversat-o ca și celelalte țări din estul și centrul Europei și a fost caracterizată prin creșterea nivelului de agresivitate și violență în societate. În parte, acest fenomen a fost cauzat de sărăcia și mizeria ce a afectat societatea postsovietică și posttotalitară; totodată, transparența a scos la iveală multe vicii și tradiții dăunătoare care în trecut erau bine camuflate de către creatorii imaginii „pozitive” a „socialismului dezvoltat”. [4. p.27-28]

În anul 2000, în Republica Moldova, s-au atestat 82 de omoruri premeditate și 92 de cazuri de leziuni corporale grave. În 2001 au fost înregistrate 45 de cazuri de omoruri premeditate și 45 de cazuri de leziuni corporale grave. În 2002, omorurile în familie au constituit 19,6% din numărul total al omorurilor. Cifrele de atunci reflectă realitatea cu care se confrunta victimele violenței domestice. [2. p. 53]

Necesitățile victimelor violenței domestice sunt acoperite în măsura posibilităților de către serviciile medicale de stat existente. Polița de asigurare acoperă minimumul necesar de asistență, restul serviciilor fiind din cont personal. În ultimii ani, structurile de stat în colaborare cu organizațiile neguvernamentale și organismele internaționale au organizat diferite acțiuni de informare și educare a populației privind problema violenței domestice.

Victime ale violenței în familie sunt și copii și bărbații, dar majoritatea cazurilor sunt femeile de toate vârstele, păturile sociale, economice și niveluri de studii. Cu regret, mecanismul colectării statisticii la capitolul violență domestică este imperfect. Astfel, statistica oficială este prezentată prin datele Ministerului Afacerilor Interne, incluzând numai omorurile și cazurile de leziuni grave a integrității corporale înregistrate oficial. Majoritatea cazurilor violenței domestice, de obicei, rămân neînregistrate (violența psihologică, economică, morală, sexuală în cadrul familiei). În general statistica privind fenomenul violenței domestice rămâne a fi o problemă și din cauza lipsei identificatorilor relevanți care necesită a fi introduși în sistem. [Ibidem. p.56-57]

Odată cu adoptarea Legii nr.45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, autoritățile publice centrale abilitate cu funcții de elaborare și de promovare a politicilor de prevenire și combatere a violenței în familie și de asistență socială a subiecților violenței în familie, au întreprins un șir de măsuri ce țin de implementarea de facto a prevederilor legale. Conform prevederilor Legii 45, există un sistem format din patru organe care trebuie să reacționeze imediat la actele de violență în familie și care sunt obligate să întreprindă măsurile necesare de intervenție. Acest sistem include organul afacerilor interne, instanțele judecătorești, organul de asistență socială și de protecție a familiei și copilului și autoritatea administrației publice locale. [12. p.7]

Înainte, actele de violență domestică erau considerate niște contravenții administrative. Agresorul era izolat atât timp cât se examina cauza în instanța de judecată până la stabilirea pedepsei. Se dădea amenzi sau erau agresorii reținuți pentru o lună. De altfel, agresorul de scăpa de amendă sau arest, revenea acasă și devenea mai agresiv. Astfel, s-a inclus noțiunea de violență domestică, noțiunea de ordonanță de protecție. În acest sens, Legea 45 presupune: violența domestică sau violența în familie este orice acțiune și inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare a unor altor persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra unor alți membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum și contra proprietății comune sau personale. [18]

Chiar dacă legea presupune mai multe aspecte ale violenței domestice, cele mai recunoscute sunt violența fizică și psihologică, din cauza dezinformării societății și în special al femeilor. Mai ales că femeile percep doar violența fizică și psihologică iar celelalte forme par a fi o normalitate sau nu sunt considerate deloc acte de violență domestică. Dar pe de cealaltă parte, apar colaboratorii de poliție care ori examinează superficial cazurile, ori tergiversează emiterea ordonanței de protecție a victimei din anumite motive. Deseori colaboratorii de poliție nu reacționează la timp sau mai rapid în cazul violenței domestice fără urme, adică victima trebuie să demonstreze consecințele – leziuni corporale, fracturi, vânătăi și altele pentru ca colaboratorii să reacționeze mai operativ și să întreprindă acțiuni. Cazuri de violență domestică sunt înregistrate în toate mediile sociale indiferent de tipul familiei, stare materială, vârstă. Cert este că femeile victime a violenței domestice refuză intervenția organelor de drept și descoperirea acestor cazuri are loc în spitale când are leziuni corporale. [12. p.7]

Conform datelor deținute de Agenția Națională pentru Protecția Familiei, în perioada 2004-2008, la nivelul întregii țări, s-au înregistrat 47.334 cazuri de violență în familie și au fost raportate 677 de decese în urma actelor de violență domestică. În anul 2008, s-au înregistrat 11.534 de cazuri de violență, ceea ce reiese că această cifră reprezintă aproape o pătrime din numărul cazurilor în acești patru ani. Referitor la minori, au fost 31,06 % din totalul cazurilor de violență domestică din anul 2008.

Biroul Național de Statistică, în 2011, cu ajutorul Ministerului de Interne, prezintă cifrele: s-au comis 369 de infracțiuni ce țin de violența domestică; 273 (dintre care 12 copii minori) și 96 de bărbați au fost victimele a 334 de bărbați și a 35 de femei. Au fost eliberate 222 ordonanțe de protecție.

Pentru a face diferența dintre eficiența, aplicarea legii și implicarea autorităților din Republica Moldova și cele din România, prezint următoarele date statistice. De exemplu, în 2011 (paralel cu datele de mai sus oferite de BNS), poliția română identifică 22 554 de fapte de violență domestică. 2210 din ele au ajuns cu dosare penale (cu implicarea 1667 minori). 469 sunt ajunse în instanțele de judecată (138 dinte 469 au fost omoruri). [23]

Potrivit lui Ghenadie Neamțu, specialist principal în cadrul direcției Securitate Publică, a Inspectoratului General al Poliției în cadrul lecției publice „Indiferența susține violența” organizată de Promo-Lex în parteneriat cu IGP din cadrul MAI, a afirmat că „ în anul 2010 au fost intentate 45 de cazuri de violență domestică, în anul 2011 de trei ori mai mult, iar în anul 2014 au fost intentate în jur de 2200 de cazuri penale”. Referitor la respectarea ordonanțelor de protecție dacă sunt sau nu respectat de agresori, Ghenadie Neamțu susține că: „din 837 de demersuri în instanța de judecată pentru încălcarea de către agresori a ordonanței de protecție, doar 110 agresori au fost pedepsiți”. Specialistul a zic că a mers cu o propunere către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei: un proiect de legislație care include recomandarea precum că în cazurile de violență domestică, polițistul aflat la fapta locului să emită o ordonanță de protecție de urgență, iar agresorul să fie reținut pentru 15 zile.

Lilia Potâg, jurista asociației PROMO-LEX, susține că „din 2013 am atras atenția asupra faptului că există o practică neuniformă de aplicare a normelor penale și contravenționale în domeniul violenței în familie. În multe cazuri, deși autoritățile au constatat că au fost comise acte de violență în familie, acestea au aplicat sancțiuni nesemnificative care nu au avut nici un efect asupra comportamentului agresorilor, lăsând astfel victimele în pericol. Dacă autoritățile nu vor interveni prompt de la prima plângere a victimei și nu-i vor oferi o protecție reală și efectivă, dacă nu vor implementa prevederile Codului Penal pentru tragerea la răspundere a agresorilor, finalitatea cazurilor poate fi tragică. În cazul unui nou atac din partea agresorilor, victimele fie ajung în stare gravă, fie decedează. Or, în cazul autoapărării, agresorii sunt cei care ajung în stare gravă sau decedează. În această ultimă situație, victimele ajung pe banca inculpaților, fiind transformate din victime în agresori.

Ne dorim ca autoritățile să ofere o protecție reală și efectivă victimelor violenței în familie. Ne dorim ca autoritățile să intervină și să investigheze prompt cazurile inițiale sesizate. Nu urmările tragice.”

Societatea contemporană reprezintă un ansamblu de elemente. Fiecare element are activitatea sa pentru a menține existența și a asigura legătura interioară din societate. Societatea răspunde fiecărui element la nevoile sociale, economice, politice, culturale, individuale și altele. Astfel, mass-media ca element al societății, îndeplinește necesități și anumite cerințe, încât are funcțiile sale vizavi de societate. Funcțiile mediatice sunt direct proporționale cu nevoile umane. Și dacă nevoile sunt în continuă schimbare, la fel și funcțiile mass-media devin variabile și specifice societății. [6. p. 8]

Conform clasificării lui Mihai Coman, funcțiile mass-media sunt:
1. de informare,
2. de interpretare,
3. de socializare,
4. de culturalizare,
5. de divertisment.

Rolul mass-mediei este crucial în problema violenței domestice, dar și a femeilor, atât din punct de vedere al modului cum media acoperă problema aceasta, dar și utilizarea mass-mediei ca un instrument de prevenire a violenței domestice. Mass-media, în unele cazuri servește ca instrument care ajută activiștilor sau guvernele în sensibilizarea oamenilor și a pune în aplicare programe care se referă la fenomenul violenței domestice. Mass-media, desigur ar trebui să propună, să facă proiecte, să găsească mijloace de combatere a violenței domestice. [21]

Astfel, mass-media prin exercitarea funcțiilor sale importante, reprezintă un instrument de prevenire și de combatere a violenței domestice. Prin funcția de informare a mass-mediei, se aduce în vizorul societății informație privind violența domestică, cazuri concrete de violențe și diferite soluții. Astfel, vacuumurile informaționale sunt suplinite de către mass-media, care se situează între individ și lumea înconjurătoare și facilitează accesul și integrarea acestuia în realitatea imediată. Informațiile și datele oferite de mass-media asigură formarea cunoștințelor despre lume, a viziunilor asupra fenomenelor și evenimentelor, contribuie la înțelegerea situațiilor, la configurarea opiniilor și atitudinilor. În acest sens, mass-media transmite asigură formarea cunoștințelor despre violența domestică, creează viziuni despre acest fenomen și contribui la înțelegerea lui pentru a-l suprima. [6]

Funcția de informare presupune și transmiterea către public informații de avertisment. Ajung la ideea că această sarcină ar fi posibilă în cazul în care s-ar efectua mai multe studii privind violența domestică și jurnaliștii ar reflecta mai mult cazurile acestea. Cu părere de rău, încă nu se cunosc exact tendințele fenomenului violenței domestice, dar un lucru e clar – cu cât Moldova va regresa din punct de vedere politic și economic, cu atât mai mult va evolua în proporții mai mari violența domestică. Sărăcia din familii este o cauză principală, de altfel tot de la sărăcie se pornește și gelozia care generează abuzuri. De exemplu, din cauza sărăciei, femeile merg peste hotarele țării pentru a munci și când se reîntorc acasă, deseori sunt acuzate că își înșeală soțul, că au o viață mai bună acolo unde a fost dusă și este violată fizic, psihologic, dar și sexual. Referitor informațiile care ar putea demonstra amploarea, evoluția fenomenului violenței domestice, sunt puține și consecințele, efectele ar putea fi stabilite, dar inexact.

Funcția de interpretare permite mass-mediei să explice, să analizeze, să compare, să disocieze, să stabilească caracteristicile fenomenului violenței domestice și altele. Prin funcția de interpretare, mass-media analizează, explică și interpretează evenimentele, propun noi indicii, viziuni, fac prognoze și prospecțiuni. Această activitate promovează, de rând cu valorile teoretice fundamentale, și valorile etice existente într-un sistem. În acest sens, societatea ar putea conștientiza gravitatea problemei violenței domestice datorită analizelor ample, comentariilor care presupun interpretarea mai multor evenimente într-un mod neutru. Funcția de interpretare, primează responsabilitatea presei de a expune obiectiv și imparțial o realitate mediatică lipsită de ambiguitate, care, prin coerență, ar ajuta cititorul să-și creeze o viziune corectă asupra transformărilor social-politice și economice. [Ibidem. p. 23]

O funcție importantă a mass-mediei care ar putea-o ajuta să prevină violența domestică este funcția de socializare. Mass-media asigură legătura între mai multe elemente ale societății, astfel încât să fie rezolvate anumite probleme. Funcția de socializare presupune mai multe obiective între care: promovarea informației relevante pentru clarificarea valorilor sociale supreme, pentru promovarea drepturile fundamentale ale omului, care de cele mai multe ori sunt încălcate în cadrul violenței domestice; definirea și sistematizarea obiectivele, interesele sociale și ale valorilor fiecăruia/ sociale; integrarea individului social în grup, în special al victimelor violenței domestice care în urma acestor acte, ele au traume psihologice, sunt izolați de societate; asigurarea dialogului social. Astfel, pentru asigurarea dialogului social referitor la violența domestică, jurnaliștii trebuie să recurgă la reflectarea subiectului într-un mod mai deosebit – să recurgă la expunerea „vie” care ar trezi emoțiile, dar și rațiunea cititorilor. Pe de altă parte, funcția de socializare încearcă să faciliteze discuția dintre oamenii de rând și autorități despre violența domestică, pentru că au fost multe cazuri în care organele de drept au evitat victimele violenței domestice, sau au favorizat agresorul. În acest sens, mass-media solicită autorităților soluții întru rezolvarea anumitor probleme.

În ciuda faptului că violența domestică reprezintă o încălcare a drepturilor omului, aceste practici sunt mai mult sau mai puțin acceptate în societatea noastră. Media este o oglindă care expune relele societății. Și chiar de cazurile împotriva femeilor în familie au existat dintotdeauna, mass-media este obligată să joace un rol important în inițierea acestor probleme. Media trebuie să promoveze drepturile omului, astfel ca ea să reprezinte un grup de presiune împotriva acestor nedreptăți. [21]

Pe de cealaltă parte, mass-media reușește să promoveze violența domestică ca un lucru total normal. Dacă la noi în țară mass-media abia reușește să sensibilizeze populația referitor la violența domestică, cea de peste hotare, în Europa, America, are loc o desensibilizare. Ei utilizează deseori umorul sexist (sexism humor), umor ofensiv și prejudiciabil, glume care distrug victimele violenței domestice, știri despre violența domestică, perspective sociale și culturale, abuzul dintre generații, umor în diferite reclame sau emisiuni TV, încât societatea a ajuns să vadă această formă a violenței acceptabilă. Cercetătorii care studiază comportamentul trebuie să inverseze această tendință și să demonstreze cum iresponsabilitatea mass-mediei formează percepția oamenilor despre violența domestică printr-un mod comic. Dacă mass-media va continua să perpetueze reprezentări ale violenței domestice ca triviale și comice, ea va deveni normalizată și opinia publică va fi desensibilizată. Oamenii ar trebui să înțeleagă de asemenea și impactul presei. Din această cauză ar trebui să se promoveze mesaje exacte despre fenomenul dat pentru a promova schimbări în afectiv, cognitiv și a proceselor de comportament. Până la urmă, presa interacționează cu publicul și îi influențează conștiința în diferite moduri.[19]

II. FENOMENUL VIOLENȚEI DOMESTICE REFLECTAT ÎN ZIARELE „TIMPUL” ȘI „JURNAL DE CHIȘINĂU”

Violența domestică este un fenomen care se dezvoltă de ani buni în Republica Moldova. Este greu de stabilit proporțiile acestui fenomen din cauza victimelor și agresorilor care nu raportează cazurile la organele responsabile. Astfel, cunoaștem că violența domestică se face tot mai prezentă în familii, dar nu știm parametrii ei pentru a o preveni și combate. Astfel, ne-am propus prin prezentul studiu cantitativ și calitativ în cadrul tezei de licențe să conturăm și să stabilim cadrul real al acestui fenomen și să urmărim evoluția acestuia în timp și spațiu.

Un instrument de prevenire și combatere a violenței domestice este mass-media. Pe lângă funcțiile pe care le deține, mass-media este responsabilă să informeze publicul, să socializeze cu el, să educe publicul dar și să promoveze anumite valori care țin atât de societate, cât și de familie, să-l asigure cu informație privind drepturile fundamentale ale omului și altele. De aceea, presa, prin diferite genuri jurnalistice, asigură reflectarea cazurilor de violență domestică și promovează nonviolența, valori morale nobile, respectarea drepturilor omului, încurajează alte victime să se adreseze organele de drept, condamnă direct sau indirect agresorii, scot la iveală anumite mecanisme care nu funcționează în favoarea omului (de exemplu polițiștii care deseori sunt indiferenți când victima li se adresează, sau polițiștii favorizează agresorii fiindu-le prieteni sau primind mită; nu este emisă ordonanță de protecție pentru victimă, sau instanțele judecătorești emit decizii care nu sunt eficiente ori respectate de către agresor).

Presa tipărită este responsabilă de analiza, comentarea, sintetizarea, interpretarea evenimentelor, fenomenelor, în comparație cu radioul căreia îi este caracteristic faptul că trebuie să informeze cel mai rapid și să transmită informații proaspete către public. Radioul se axează pe promptitudine, pe sunet, pe informare mai mult, însă presa tipărită se axează pe interpretarea datelor, pe comentarea faptelor, pe analiza informațiilor pentru că timpul este un parametru mai puțin important. De altfel, „presa tipărită reprezintă unul din izvoarele principale pentru cercetători în restabilirea evenimentelor. Presa tipărită rămâne în istorie ca document al timpului, rol ce nu poate fi îndeplinit de televiziune și radio din motive tehnice. Chiar dacă presa scrisă cedează în fața radioului în operativitatea difuzării informaționale, iar în fața televiziunii-cedează din gradul de emotivitate și autenticitate de reflectare a realității, presa ocupă un rol foarte important în informarea publicului”. [5]

Ca documente al timpului care vor servi la cercetarea stării de lucruri în jurnalismul autohton, am studiat ziarule „Timpul” și „Jurnal de Chișinău”. Ambele ziare apar săptămânal și au acoperire națională. Jurnal de Chișinău apare joi, iar Timpul vineri. Perioada de monitorizare de la 01/01/2014 până la 01/05/16, adică intervalul de doi ani și patru luni.

Astfel, pentru cercetarea stării de lucruri în presa autohtonă, mai exact reflectarea fenomenului violenței domestice în ziarele Timpul și Jurnal de Chișinău, într-o perioadă de doi ani și patru luni, am descoperit douăzeci și șapte materiale, în total. Faptul că în două ziare și pentru o așa perioadă mai mare, s-au scris doar douăzeci și șapte materiale, stimulează ideea că presa nu este interesată de acest subiect și are alte interese. Dacă aș face o traducere a propoziției precedente în cifre ar fi: într-un ziar care apare de 4 ori pe lună și de 112 ori într-un interval de 2 ani și 4 luni, sau două ziare de 224 de ori în 2 ani și 4 luni, iar materialele despre violența domestică ajung la cifra de 27, adică în 224 de ediții s-au publicat 27 articole, un raport de 0,12 pe lună (x=27/224). De altfel, am studiat Ziarul Flux și Săptămîna apărut pe întregul an 2014 și nu am găsit nici un articol care să vizeze violența domestică în totalitate sau măcar parțial. Am observat pagini pline cu subiecte politice, cu opinii politice, cu vedete, cu programe, cultură (chiar de zic unii că nu se scrie despre cultură, nu au dreptate), cu programe, cu sport, cu articole utilitare și altele, însă pagini dedicate exclusiv domeniului social, mai puțin. Mai mult, există atâtea probleme ale societății cum ar fi sărăcia, violența domestică, prostituția, traficul de ființe umane, sistemul medical, sistemul educațional, corupția și multe altele, dar presa tipărită le reflectă mai puțin. O cauză ar fi că aceste ziare aparțin unor actori politici care au alte interese decât a informa publicul, în special în domeniul social. O altă cauză este că publicul este mai puțin receptiv și fug de jurnaliști, oamenii nu au încredere în jurnaliști, oamenii gândesc după anumite stereotipuri și nu dezvăluie problemele cu care se confruntă, conservându-le și transformându-le „în niște taine”. Se ajunge că și jurnaliștii sunt vinovați pentru că nu propun astfel de subiecte, în special violența domestică care reprezintă o problemă importantă și care generează alte probleme serioase. De asemenea, o problemă identificată în timpul stagiului de practică, ar fi aprecierea jurnalistului acestui subiect, factorul uman, adică reporterul a mediatizat acest subiect de atâtea ori că a ajuns să aibă o repulsie emoțională de la cazurile când bărbatul își omoară soția sau o înjunghiază, ori un caz din anexă (Anexa: Fișa de monitorizare Jurnal de Chișinău, nr. 9 și 10) când concubinul mamei îi despică limba copilului de opt ani sau le taie antebrațele și îi forțează să-și bea sângele. Cazuri ieșite din comun ce sunt mediatizate pentru a fi schimbată situația, însă de cele mai multe ori, nu se reușește și autorul rămâne dezamăgit că materialul făcut nu are impactul necesar. Autoritățile se sesizează însă sunt ineficiente, ori povestea are un sfârșit tragic.

Violența domestică reprezintă o problemă complexă, iar faptul că este reflectată foarte puțin în presa tipărită demonstrează că mass-media ori este indiferentă, ori are alte interese, ori pur și simplu nu o consideră problemă. Dar să zic că mass-media este indiferentă, mă contrazic, pentru că există instituții media, televiziuni care reflectă problemele societății, în special violența domestică la cel mai înalt nivel și desigur, foarte des. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi jurnalista Sorina Obreja sau emisiunea „Pur și Simplu” de la Europa Liberă. Atunci de ce jurnaliștii din presa tipărită acordă mai puțină atenție acestor subiecte sensibile?!

În ziarul Timpul, pentru o perioadă de doi ani și patru luni, s-au scris doar treisprezece materiale despre violența domestică, în comparație cu Jurnal de Chișinău în care s-au scris paisprezece. În acest sens, observăm că numărul de materiale diferă cu o unitate. În ziarul Timpul s-a scris șapte articole în 2014 (2 știri, 4 reportaje și 1 editorial), pentru anul 2015 s-au scris 4 (2 reportaje, 2 interviuri), iar pentru cele patru luni ale lui 2016 au fost 2 (1 reportaj și o știre). În total 3 știri, 7 reportaje, 2 interviuri și 1 editorial. Cele mai multe au fost scrise în lunile februarie a celor doi ani (6), martie – 4, iulie – 4, decembrie – 4, în restul lunilor au fost publicate câte unul sau două articole, iar în lunile octombrie și mai ai celor doi ani, nici unul. Explicația frecvenței mari de materiale în lunile februarie, martie ar fi că după perioada sărbătorilor de iarnă cu o serie de materiale la temă, reporterii revin la rutina informațională și reflectă deja și subiectul violenței domestice. Pentru luna decembrie, motivul ar fi „săptămâna împotriva violenței domestice” care generează materiale actuale.

Analizând, pentru reflectarea violenței domestice s-a apelat cel mai mult la genul informativ, la reportaj. Remarc faptul că abordarea acestui subiect în cadrul unui interviu este una curajoasă și interesantă, pentru că din discuția reporterului cu intervievatul se scot la suprafață noi aspecte ale temei care de obicei nu sunt expuse într-o știre sau într-un reportaj. Interviul permite reprezentarea violenței domestice exhaustiv mod, iar reporterul poare prezenta informația completă, la temă împreună cu concluzii și recomandări, într-un mod academic, ceea ce nu se poate face într-un reportaj în care este oglindită o ceartă violentă între soți.

Mai mult, reporterii ziarului Timpul reușesc să evidențieze problema violenței domestice diferit față de Ziarul Jurnal de Chișinău. În câteva materiale realizate am observat că se face o analiză amplă a subiectului din anumite puncte de vedere (Anexă: Fișa de monitorizare Timpul. Nr. 8, 10, 12). În unul din reportaje, autorul analizează efectele violenței domestice la maturitatea unui om care a fost maltratat în copilărie. Se mai dă un exemplu concret a unei persoane, fapt ce convinge și îl împinge cititor în mijlocul subiectului pentru a simți empatie față de personajul principal sau chiar să se identifice cu acesta. Un alt reportaj analitic este al Anei Gherciu despre cazul Bodnariu din Norvegia. Autorul face o comparație și analizează sistemul educațional din Norvegia, România și Moldova. Reușește la sfârșit să aducă un element nou în cadrul materialului: un Vox-populi.

Din treisprezece articole publicate pentru perioada de doi ani și patru luni, patru sunt realizate de Dorin Galben, trei de Ana Gherciu, două de Polina Cupcea, iar restul nu au fost semnate sau au fost preluate. Generalizând, problema violenței domestice s-a reflectat într-un mod neutru, s-au expus cauzele violenței domestice, adică alcoolul și jocurile de noroc, consecințele și cadrul legal. De asemenea, s-au exemplificat câteva cazuri de violență domestică. În ziarul Timpul, anul în 2015, s-a scris o opinie referitor la violența domestică, fapt ce determină să observ că autorul a simțit subiectul și l-a trecut prin propria persoană. Este scris despre un tânăr de 25 de ani care e la început de drum, urmează să-și construiască o familie, dar consideră că o palmă peste obrazul femeii este ceva normal și necesar pentru calmarea/educarea ei. Autoarea evidențiază faptul că tânărul are o abordare agresivă față de viitoarea soție, iar de la vorbă până la faptă este doar un pas, pentru că atitudinea acestuia vine din gândirea lui, se trage din trăsăturile de caracter care au fost formate pe parcursul vieții și din temperament. Iar temperamentul este un ansamblu de însușiri ereditare, înnăscute. Ajung la ideea că dacă bărbatul are astfel porniri care ar putea evolua și transforma în acțiuni mult mai grave.

Jurnal de Chișinău a publicat cu un material mai mult despre violența domestică. Paisprezece articole într-o perioadă de doi ani și patru luni, dintre care în anul 2014 au fost publicate 3 reportaje, în 2015- 8 subiecte (2 știri și 6 reportaje), iar pentru cele patru luni din 2016, s-au atestat 2 articole (1 știre și un reportaj). Ca să fac o comparație despre evoluția cantitativă a articolelor referitor la violența domestică, în 2014 Jurnal de Chișinău a publicat 3, iar Timpul 7, în 2015 Jurnal de Chișinău a scris 8, iar Timpul 4. În anul 2016, pentru perioada de 4 luni ambele ziare au abordat tema fiecare câte două materiale jurnalistice. Dacă sintetizez datele, ajung la concluzia că Jurnal de Chișinău pe în intervalul de timp studiat, progresează cantitativ, iar ziarul Timpul, retrogradează. Pentru a aprofunda studiul, vom trage o privire peste primele patru luni din an pentru fiecare ziar, astfel, Jurnal de Chișinău, în 2014 ianuarie-aprilie, nu are nici un subiect. În 2015 sunt 5, iar în 2016 – 2 subiecte la fel ca în ziarul Timpul, tot pentru 2016. În 2015 în ultimul ziar menționat nu este nici un material iar în 2014-4. Fundamentez concluzia de mai sus: ziarul Timpul regresează, iar Jurnal de Chișinău progresează, din punct de vedere al frecvenței realizării și publicării materialelor despre violența domestică în ziar sau în mediul online pe pagina virtuală a ziarului.

Chiar dacă unele dintre ele se referă parțial la violența domestică, problema, totuși este abordată. Mai mult decât atât, ziarele tot mai mult devin active în mediul online, astfel încât ce este scris în ziar este postat și pe internet, iar multe reportaje, știri ș.a. sunt în versiunea online, dar nu și în ziar. Până la urmă, ziarele și-au păstrat statutul de ziar atât timp cât mai au suport de hârtie și sunt realizate profesionist, iar faptul că există și versiunile online le permite reporterilor să muncească mai multe, să reflecteze mai multe subiecte interesante, pentru că le permite spațiul și timpul. Tind să menționez un lucru foarte important: ziarul Timpul își păstrează în continuare forma de ziar chiar și online, adică, materiale sunt realizate ca pentru presa tipărită și nu ca pentru un portal de știri sau televiziune. Reporterii nu pun înregistrări video, nici radio, nici prea multe fotografii, ei continuă să fie un ziar chiar și în mediul online. Sigur, cu imagine și sunet ar fi mai dinamic, însă sunt principiali și păstrează condiția lor inițială. Ceea ce nu pot zice și despre Jurnal de Chișinău. La ei am observat știri video preluate de la câteva televiziuni ș.a.

În ambele ziare, materialele ocupă de la o jumătate de pagină în format A3 până la o pagină, din punct de vedere cantitativ, ele au fost mari și subiectele au fost dezvoltate. Mai mult decât atât, mai mult de jumătate din articole au post poziționate pe pagina dreaptă (impară), în special, în partea de sus, ori pe întreaga pagină cu titluri de mărimi mari, ceea ce înseamnă că ele au fost poziționate strategic în cel mai bun loc al paginii duble deschise ca să atragă atenția cititorului.

Violența domestică are multe forme, iar cea mai cunoscută este fizică și psihologică. Jurnaliștii în materialele lor le-au menționat toate, înseamnă că se străduiește să informeze corect publicul. De asemenea, materialele confirmă faptul că violența domestică este cauzată de cele mai deseori de abuzul de alcool sau starea economică a familiei precară, sau vin „la pachet” împreună. În cele mai multe cazuri, agresorii ori sunt șomeri, dar mai degrabă fără dorință de muncă, pentru că a fi șomer presupune dorință de a munci, lipsa unui contract de muncă și căutarea unui loc de lucru, însă agresorii sunt în multe cazuri fără serviciu, fac abuz de alcool, sunt narcomani, nu tind să muncească pentru a primi bani, tiranizează victima muncitoare și aduce bani în casă. Ajung la ideea că agresorii sunt intimidați și puși într-o poziție nefavorabilă în fața femeii, copiilor pentru că el nu muncește și doar femeia aduce bani acasă ca să-l întrețină, sau se întâmplă când femeia aduce mai mulți bani acasă decât bărbatul și el o agresează verbal dar și psihologic din cauza aceasta. Se întâmplă datorită stereotipului precum că bărbatul e capul familiei, el trebuie să întrețină casa și membrii, iar femeia este acea care stă la bucătărie, are grijă de casă, educă copii și este umilă, ascultătoare față de bărbatul său, așa cum am promis în fața lui și lui Dumnezeu la cununie. Mai mult, există cazuri când soții agresivi cheltuiește salariul muncit de o lună pe băutură și alte plăceri ale sale, ca să aducă nimic acasă familiei și să o lase flămândă sau în datorii. Acești soți „perfecți” manifestă iresponsabilitate, imoralitate, agresivitate, prostie, mai ales când au talentul „de a ascunde banii” – o formă a violenței economice. De altfel, agresorii ori sunt șomeri, sau muncitori/țărani, la fel cum victimele, ceea ce demonstrează că ei nu au studii elevate, însă statisticile din capitolul întâi arată că și cei cu studii superioare pot fi agresori și victime, însă mai puțin decât cei care nu au nici un fel de studii. După țărani, muncitori sau șomeri, agresorii sunt și oameni de afaceri. Analogic vorbind, mediul de afaceri este unul agresiv, bazat pe concurență iar cei care fac parte din ea, la fel sunt agresivi. Acest fapt induce ideea că un om ce are afaceri și se comportă agresiv, poate deveni un „cronic-agresiv” și va manifesta brutalitate chiar și în cadrul familiei. În cazul mediului urban sau rural, se crede, sau mai bine zis, sunt niște stereotipuri precum că în mediul urban are loc mai puțină violență domestică, dar în reportajele studiate, numărul cazurilor din mediul urban și rural este egal. Astfel, se infirmă și se dezleagă stereotipurile anterioare.

Agresarea femeii de către bărbat devine sau mai exact este consecință a frustrării și a transferului de agresivitate, la fel cum părinții își manifestă frustrarea, bătându-și copiii. Unele cazuri de hărțuire fizică, verbală, sau sexuală a soțiilor sunt datorate faptului că agresorul simte că imaginea lui masculină, puternică este prejudiciată și oarecum este nemulțumit de statutul său în cadrul societății. Violența asupra femeilor este o descărcare a tensiunii acumulate din cauza factorilor expuși anterior, însă pierderea controlului în viața cotidiană duce la nervozitate, agresivitate și se varsă ulterior asupra membrilor familiei. În acest sens, nevoia bărbatului de a controla soția și alți membri ai familiei se transformă în violență domestică.

Modelele tradiționaliste de comportament și societatea patriarhală crează agresorului un sentiment de inferioritate pentru că acesta nu face față și există o nepotrivire între el și modelul bărbatului puternic, capului de familie promovat de societate. Insatisfacția față de rolul său social provoacă un stres emoțional ce va duce ulterior la frustrare, iritabilitate și agresivitate. Dorința de afirmare în corelație cu frustrarea îl va determina să bată femeia pe care o iubește.

Un aspect foarte important este că materialele colectate reprezintă o reflecție adevărată a stării de situații în familiile din Moldova. Adică, chiar dacă familiile din țară sunt pestrițe din anumite puncte de vedere, în multe din ele există violență domestică și aproape la toate cauzele sunt aceleași, mai ales că deseori se întâmplă ca agresorul să fie bărbat. De exemplu, din douăzeci și șapte de materiale, agresori bărbați sunt șaisprezece. Ca victime, bărbații sunt în număr de opt, adică jumătate din numărul agresorilor și aceia sunt copii sau adolescenți. În studiul efectuat, victimele agresorilor bărbați sunt femeile, sau părinții lui, iar victimele femeilor sau a cuplului sunt copiii. Astfel, ajung la ideea că agresorul este mai puternic fizic și își permite să îi maltrateze pe cei mai slabi. De ce este doar un caz din cele analizate când bărbatul matur este victima soției? Pentru că femeia nu are putere, iar dacă a îndrăznit să îl bată, atunci tot femeia ajunge victima.

Din cele observate, femeia este cel mai des în postură de victimă, pentru că soțul violent o abuzează, însă când femeia devine agresor în familie și este condamnată la pușcărie? Multe sunt cazuri când femeia este violentată ani la rând de soț, concubin, iar ea nu poate să se apere, dar se întâmplă că ele ori fug de acasă ca să scape de el, ori încearcă să se apere cu vreun obiect aflat la îndemână. Așa dar, un lucru este cert, când femeia este bătută crunt și ea pune mâna pe un cuțit care stă chiar în fața ei și vrea să se apere încât îl înjunghie pe el și moare, ea ajunge la pușcărie. Atunci femeia este în postura agresorului și pentru aceasta este pedepsită conform legii, însă copii aflați în grija ei pot rămâne pe drumuri, faptul că ea a fost maltratată ani buni și autoritățile nu au luat măsuri nu se ia în considerare, sau că ea a fost în legitimă apărare la fel nu are valoare. Este cazul Victoriei Pruteanu, o tânără numai de 23 de ani cu 5 copii minori și un soț violent la întreținere. Ea l-a înjunghiat într-o seară, atunci când se apăra și l-a omorât. A fost condamnată la 4 ani de închisoare, însă datorită societății civile și mass-mediei care a intervenit, femeia a ajuns să fie eliberată în măsura nepărăsirii localității. Însă nu toate poveștile au final fericit ca și al Victoriei. Se pune întrebarea: câte femei astăzi stau la Rusca pentru că și-a omorât soțul atunci când a încercat să se apere?

Violența copiilor este un aspect aparte, în special în cadrul familiei. Se întâmplă mai des ca mamele să își bată copiii, iar tații mai puțin. Care este explicația acestui fenomen? Este evident, căci tatăl este plecat la serviciu, iar femeia este acasă și desigur că mamele mai mult abuzează copiii, dar și pentru că „de educația copiilor se ocupă numai femeia”. Dar există și situații extreme când tații aproape că își bat joc de copii. Conform teoriei expuse în capitolul anterior, copilul maltratat în copilărie devine un adult antisocial, depresiv, predispus la mai multe boli decât un om care a avut o copilărie fericită. Etologul Dorian Furtună remarcă faptul că copilul maltratat va deveni un matur violent la fel ca părinții. Astfel ajung la ideea că violența domestică se transmite din generație în generație. Adică ceea ce văd copii acasă, ceea ce ei simt și au trăit, vor manifesta mai târziu la maturitate. Cazurile noastre prezintă un exemplu elocvent de violență transmisă, poate ereditar: femeile și cuplurile și-au bătut copiii, ca apoi, copilul să crească și să se comporte agresiv cu părinții, să ajungă până la extrem, să-i omoare. Și menționez încă o dată, gândirea oamenilor e bazată pe stereotipuri și idei incorecte, inumane. De multe ori, părinții spun că își bat copii pentru că acesta e un mod de educație, pentru că ei înșiși așa au fost educați. Și poftim rezultatul! Asemenea cazului de mulți ani în urmă, într-un reportaj de la o televiziune, unde tatăl i-a tăiat fiului un deget pentru că a furat, iar rudele și vecinii spuneau că bine au făcut, că era un hoț și altfel nu poate să-l educe. Îmi imaginez ce comportament va avea acest băiețel-victima violenței domestice, care va fi atitudinea lui față de tatăl său și ce purtare va avea în propria sa familie.

Abuzul față de copii, în familie este o temă mult mai sensibilă. Este sensibilă pentru că copilul este rodul iubirii, este o parte din părintele care i-a dat viața, este un pui de om nevinovat. Dar să ajungi să îți bați copilul cu lanțurile, să nu-l hrănești, să nu-l îmbraci, să-l lovești cu picioarele, să-l jignești, să-l ameninți, să-l abuzezi sexual, să-i despici limba cu cuțitul sau să le tai antebrațele și să-i forțezi să-și bea sângele, înseamnă a săvârși cel mai mare păcat de pe lumea aceasta, înseamnă să îți omori orice urmă de suflet sau om cu rațiune. Agresorul care violentează în asemenea hal are probleme psihologice – poate fi un pedofil, un psihopat sau un sociopat, periculos pentru societate, cu atât mai mult pentru cei care locuiesc în aceeași casă sau cu proprii copii. A fi încă homosexual nu înseamnă a fi bolnav psihic, ci a-ți abuza sexual copilul, înseamnă tulburări psihice grave. Indivizii narcisiști și cu profil psihopat se implică cel puțin de două ori mai des în atacuri sexule.

Copiii din reportajele studiate sunt neglijați de părinții săi (violență fizică prin inacțiune), sunt bătuți cu lanțurile de fier și alte forme ale violenței domestice. Neglijarea copilului la fel este o formă a violenței, pentru că părintele își lasă copilul să plângă până ce leșină, sau îl lasă nesupravegheat, sau îl lasă să se lovească dur și să nu intervină, zicând că îi va trece. (Anexă: Fișa Jurnal de Chișinău nr.7) Un caz studiat este despre o fetiță care s-a spânzurat. Mama ei a neglijat-o de mai multe ori, ca apoi fetița să se sinucidă pentru că a fost neglijată în totalitate. Femeia a plecat fără să discute despre problemele fiicei și a lăsat-o singură fără susținere părintească și fără dragostea de mamă, atât de mult necesară în special în perioada adolescenței. Sau, dacă mama rămâne acasă și se confruntă cu problemele financiare, ajunge la un moment că își bate copiii de la orice fleac. Acest comportament al părinților de a-și bate copii reprezintă frustrarea lor zilnică care o manifestă în așa mod, unul total nepotrivit cu consecințe dramatice în viitor. Părinții agresivi cu porniri violente chiar asupra copiilor lor nu pot să-și controleze emoțiile, iar faptul că își bat copiii, reprezintă un caracter slab, o mentalitate proastă și o gândire defectuoasă.

Din douăzeci și șapte materiale, victime sunt în jur de opt copii și doi adolescenți. De altfel, câțiva părinți au fost decăzuți din drepturile părintești, sau sunt la muncă peste hotare, lăsând copilul acasă cu bunicii, ori cu concubinul alcoolic. Scenariile acestea din realitate se trag din familiile social-vulnerabile sau într-o stare financiară precară, adică săraci „lipiți pământului”. Copii, în rezultat, fie fug de acasă sau sunt abandonați, ori ajung la internat. Statisticile menționate în primul capitol arată că din totalul copiilor abuzați, mai mulți sunt băieții și ajung la aceeași idee: că violența domestică este transmisă din generație în generație. Băieții sunt agresați în copilărie, ca apoi să ajungă la maturitate și să se schimbe rolurile-să fie ei agresori. Și pe lângă aceste consecințe majore, mai există traume psihologice pe care victimele le duc pe umeri, toată viața.

Vârsta personajelor violenței domestice este diferit. Am menționat anterior că victimele cele mai dese sunt femeile (mature )în cadrul unei familii, dar și copiii, adolescenții. Însă este foarte importantă o altă categorie de vârstă care este maltratată. Aceștia sunt pensionarii. În materialele studiate, observăm că pensionarii sunt abuzați de către fii lor maturi dependenți de alcool și de substanțe narcotice. Pensionarii sunt victime, pentru că sunt neajutorați, nu au puterea de a riposta și de a rezista. Se întâmplă că unii dintre ei decedează în urma bătăilor primite de la fii lor. Care ar fi motivele agresorilor ce violentează bătrânii părinți? Cum am mai susținut anterior, violența domestică se transmite din generație în generație, astfel că părinții au fost agresivi cu copilul în trecut astfel că el a crescut violent și a ajuns să îi bată la rândul lui. O altă variantă ar fi că atunci când feciorul a fost copil, a fost răsfățat în așa măsură încât a ajuns la maturitate să își permită să lovească în părinți. De asemenea, abuzul de alcool, de substanțele narcotice, reduce din capacitatea de gândire și de control și în momentul în care agresorul are nevoie de bani pentru a-și procura cele lucruri de care este dependent, începe să agreseze părinții.

Deontologia jurnalistică reprezintă un set de norme și principii meritorii, menite să orienteze acțiunea și comportamentul profesional al jurnaliștilor în situațiile nestandarde, nereglementate din punctul de vedere al normelor de drept, în situațiile de excepție. Responsabilitatea, ca dimensiune a personalității, reprezintă un anumit comportament intenționat care contribuie la realizarea obligațiilor sociale, profesionale și care este orientat spre promovarea valorilor sociale și profesionale. Responsabilitatea se corelează cu valori și atitudini, valorile determinând căile și direcțiile posibile de evoluție optimă a actului de creație. Astfel, responsabilitatea devine dimensiune comportamentală impusă jurnalistului de activitatea lui profesională. Ca dimensiune comportamentală pe care jurnalistul și-o însușește liber și conștient, responsabilitatea însăși devine valoare.

În ce măsură jurnaliștii, responsabili de viața personajelor articolelor lor, au respectat normele și principiile meritorii în realizarea obligațiilor sociale, profesionale? Ce dimensiune comportamentală și-a însuțit-o reporterul atunci cînd a abordat subiectul violenței domestice? Din douăzeci și șapte de materiale, aproape o treime din ele, conțin date despre victime și despre agresori. Conform codului deontologic, (4.11) jurnalistul nu dezvăluie identitatea victimelor accidentelor, calamităților, infracțiunilor, cu precădere ale agresiunilor sexuale; (4.12) fac excepție cazurile în care există acordul acestora sau al familiei (când persoana nu este în măsură să-și dea acordul) sau când prevalează interesul public; (4.13) jurnalistul protejează identitatea minorilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri etc.), inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității minorilor. Astfel, aceste reguli au fost încălcate în câteva materiale. În reportajul „De la ceartă până la violență este doar …un pahar cu vin”scris de Dorin Galben în ziarul Timpul, pe data de 21 februarie 2014, a încălcat punctul 4.11 din codul deontologic. Jurnalistul a dezvăluit numele victimei și al agresorului, dar luând în considerație existența punctului 4.12, conform căreia jurnalistul o poate face cu acordul pe lor, încălcarea este mai puțin importantă.

Autoresponsabilizarea, sau comportamentul jurnalistului motivat de propria persoană, lipsește în măsura în care am descoperit încălcări ale Codului Deontologic al Jurnalistului. Însă, înainte de a fi jurnalist, reporterul este om, iar factorul uman, necesar fiecărui dintre noi, lipsește, pentru că reporterul a trecut peste umanitate și din anumite motive, își permite să distrugă, indirect sau direct, viața unui om. Interesul pentru aspectul etic, moral al activității jurnalistice este determinat de situația actuală a sferei mediatice, încât presa din Republica Moldova este marcată de tendința spre comercializare. Astfel, dorința instituțiilor mediatice de a acumula cît mai mult venit, implică iresponsabilitate socială față de personajele subiectelor sensibile. La fel cum reporterii au uitat de normele deontologice și au mizat pe excluziv, spre șocant, spre ceea ce atrage atenția și se cumpără. Responsabilitatea socială a jurnalistului înseamnă obligația de presta servicii informaționale societății și de a da socoteală pentru calitatea acestor servicii în fața aceleiași societăți.

„Și-a omorât fiul, apărându-și soția” scris de Carolina Chirilescu pentru Jurnal de Chișinău în data de 30 ianuarie 2015, prezintă aproape aceleași caracteristici, însă jurnalistul dezvăluie identitatea parțial-decedatul avea numele Ruslan și totul s-a întâmplat în satul Bălășești, raionul Criuleni. Dar sunt sigură că dacă cineva se duce în satul acesta și întreabă de acest caz, sătenii deodată vor arăta cu degetul încotro.

O încălcare mai gravă este prezentă în reportajul „Părinți de dragul proiectului” de Victoria Popa scris la data de 24 septembrie 2014 în Jurnal de Chișinău. Autoarea a încălcat punctul 4.13 din codul deontologic, precum că jurnalistul protejează identitatea minorilor implicați în evenimente cu conotație negativă. Pe lângă faptul că copii au fost implicați în aceste cazuri cu conotație negativă, ei sunt victime. Astfel, jurnalistul a dezvăluit identitatea părinților, adresa de la domiciliul lor, copii au între 13 și 16 ani, unde copii învață, la ce gimnaziu-internat au fost mai înainte și alte detalii. În acest sens, jurnalistul a pus parcă ștampilă pe viitorul copiilor acestora – le-au dezvăluit identitatea și toată lumea va știe de ei, de starea lor problematică din cauza unor părinți agresivi și alcoolici, vor fi discriminați deseori (din cauza mentalității moldovenești) și vor avea traume psihologice. De altfel, există riscul ca copii aceștia să repete soarta părinților dacă nu se va lua atitudine adecvată și rapidă din partea autorităților.

Chiar dacă părinții au permis dezvăluirea identității lor și jurnalista a sperat la un material „bombă”, dar nu este etic sau mai degrabă uman să procedezi în așa mod cu acești copii care nu au nici o vină, dar au o viață de trăit în continuare. Mai ales că jurnalista profitat de faptul că acești oameni fac parte dintr-o categorie specială. Femeia este alcoolică și încă a fost decăzută din drepturi, iar tatăl nici nu vrea să se intereseze de fiica sa, fapte ce dau de înțeles că ei au alte valori (încă dacă le au), dacă sunt în stare să gândească adecvat sau să cunoască anumite lucruri. Reportajul este foarte bun, reflectă realitatea, dar nu era nevoie să dezvăluie identitatea părinților, mai ales locul de trai al lor sau unde învață copiii. Aceste lucruri taie din profesionalismul jurnalistului. În comparație, reportajul „De ce n-ați venit mai devreme?” scris de Victoria Popa pe data de 26 septembrie 2014 în Jurnal de Chișinău, unde numele copilului abuzat nu a fost dezvăluit. Pentru protejarea lui, i s-a schimbat prenumele. Articolul este unul foarte bun, pentru că este protejat numele personajului central care este un copil abuzat, sunt prezente mai multe surse, reportajul transmite un mesaj sensibil care emoționează, este descris într-un limbaj accesibil tuturor și alte elemente. Mai ales că copilul acesta, până la urmă a fost înfiat de niște italieni, ceea ce a demonstrat că copii abuzați sau orfanii au șanse mari la o viață mult mai bună decât o aveau mai înainte. Plus la toate, faptul că sistemul nostru este complex și durează ani pentru a înfia un copil, iar niște italieni au reușit să o facă tocmai la noi în Moldova, este admirabil.

Atât timp cât activitatea mass-mediei are importante funcții sociale, problema respectării unor principii de etică și moralitate, rămâne a fi una principială, pentru că într-o societate democratică, instituțiile mass-media trebuie să ofere publicului doar informație veridică și de o înaltă calitate. Însă impunerea respectării cu strictețe a acestor principii, în lipsa unui standard etic, este aproape nerealizabil, pentru că fiecare situație întîmplată și intrată în vizorul presei nu se aseamănă în totalitate cu alta. De aceea, aplicarea normelor deontologice depinde, în cea mai mare măsură de fiecare jurnalist în parte, de modul în care acesta apreciază, analizează și raportează un caz anumit, în raport cu standardele profesionale precum și în raport cu conștiința și responsabilitatea pentru efectele și consecințele materialului său.

O serie de articole la același subiect, la fel, trădează o mulțime de încălcări deontologice grave. Trei materiale apărute în Ziarul Jurnal de Chișinău, dintre care două sunt realizate de Victoria Popa. Subiectul este despre patru copii ai căror vârstă și sex a fost dezvăluit, de asemenea și localitatea unde trăiau. Respectivii copii au fost maltratați de concubinul mamei lor în cel mai dur posibil mod. Aspectele menționate anterior au și ele parte devină, însă cea mai mare „greșeală” a fost distribuirea înregistrării video pe pagina materialului. Acel video conținea un reportaj cu copii maltratați – numele, vârsta făcute public, localitatea și mai mult, fețele copiilor au fost foarte puțin „blurate”. Adică, ar putea fi recunoscuți foarte ușor. Aceasta este o încălcare gravă pentru că copiii vor fi supuși unor umilințe în societate din cauza părinților sau în viitor, ei ar putea avea de suferit din cauza că ar putea fi recunoscuți. Copiii nu au nici o vină. Vinovați sunt doar părinții pentru că concubinul i-a maltratat, iar mama, deși știa toate grozăviile, nu a intervenit deloc ca să schimbe situația. Mai mult decât atât, ea era alcoolică și nici serviciu nu avea. Femeia a fost decăzută din drepturile părintești, concubinul condamnat la ani de închisoare, iar cei mici au rămas în grija bunicului într-o altă localitate. Ulterior, jurnalistul nu a mai documentat și urmărit acest caz, iar astăzi nu se știe ce se întîmplă cu personajele acestea. Prin urmare, jurnalistul nu este responsabil în totalitate față de eroii materialelor sale, consecințele, efectele care s-au produs.

Codul deontologic specifică faptul că jurnalistul este obligat să demonstreze responsabilitate față de eroii materialelor sale și să manifeste compasiune pentru persoanele care pot fi afectate de reflectarea evenimentului. Mediatizarea corectă, de calitate a evenimentelor cu tentă negativă, îndeosebi cele în care sunt implicați minorii, exclude formulările și detaliile ce pot aduce traume psihologice suplimentare celor care se află într-o situație vulnerabilă sau au suferit un șoc psihologic. Divulgarea identității poate prejudicia minorii, iar recuperarea lor psihologică ulterioară poate să dureze foarte mult.

Mai mult, fiecărui minor implicat în evenimente cu tentă negativă îi este asigurat dreptul de a nu i se face publică identitatea, indiferent dacă se află în postura de victimă, inculpat sau martor. Pe această dimensiune, UNICEF și Federația Internațională a Jurnaliștilor recomandă instituțiilor mediatice să nu divulge identitatea minorilor abuzați (îndeosebi când este vorba despre un abuz sexual), în cazul în care identificarea le poate afecta viața pe viitor. În plus, identitatea persoanei este o componentă a vieții private, iar dreptul la viața privată este protejat de legislația internațională și națională. În acest sens, reiese că autorul ce a realizat materialele analizate anterior a încălcat legislația națională și internațională. Dar să justificăm poate, neștiința autorului, sau lipsa dorinței de a respecta legile, va fi o crimă.

Cele mai dese abateri, după cele enunțate anterior, sunt legate de drepturile omului. Cel mai des, în jurnalismul social, se deviază de la viața privată, prezumția nevinovăției, protecția persoanelor aflate în situații vulnerabile, protecția minorilor, toleranța și nediscriminarea, demnitatea umană. Ori reporterii ce au realizat materialele de mai sus au uitat de drepturile omului?! Pentru că instituțiile mediatice, în general și jurnaliștii, în particular, se confruntă zilnic cu situații deosebite, imprevizibile, în care sunt puși să găsească un echilibru între diverse dispoziții privind drepturile omului. Jurnaliștii prin materialele realizate, își asumă o mare responsabilitate prin autenticitatea faptelor, corectitudinea relatărilor, respectarea opiniilor fiecărei părți implicate, detașarea de impresiile subiective. În acest sens, apare și problema jurnalistului și societății – echilibrul dintre dreptul la libertatea de exprimare și accesul la informație, dar și alte drepturi fundamentale ale omului. Libertatea de exprimare a jurnaliștilor intră în conflict cu multe norme de drept, printre care și dreptul la viața privată. Astfel, conflictul generat dintre jurnaliști și victimile violenței domestice poate fi soluționat prin reglementarea unor norme, poate legi, pentru jurnaliști și prin informarea, conștientizarea drepturilor omului de către societate. Ori se întîmplă că jurnaliștii cunosc legile și normele deontologice ce trebuie să le respecte, dar nu o fac, iar victimele violenței domestice, precum și agresorii, nu-și cunosc drepturile fundamentale.

Titlurile articolelor studiate sunt diverse. Pentru comparație, prezint următoarele din ziarul Timpul: „De la ceartă până la violență este doar …un pahar cu vin”; „El a amenințat-o că-i taie capul și îl aruncă în râpă, iar ea l-a omorât”; „Violență în familie la pachet cu molestarea sexuală a fiicei de 3,5 ani”; „Distanța dintre Moldova și Norvegia, cât o palmă la fund”; „Victimele violenței în familie nu percep violența ca pe o infracțiune, ci ca pe o chestiune privată”. Din ziarul Jurnal de Chișinău: „De ce n-ați venit mai devreme?”; „Și-a omorât fiul, apărându-și soția”; „Și-a omorât iubita din gelozie”; „Omorâtă pentru că l-a respins”; „SCENE DIN IAD la Berlinți, Briceni. Un bărbat îi supunea pe copiii concubinei sale unor chinuri cumplite” și altele. Diferența titlurilor cele două ziare este enormă. Chiar la prima vedere titlurile ziarului Timpul sunt mult mai echilibrate, mai „reci” și echidistante, raționale aș spune. Cele din ziarul Jurnal de Chișinău sunt mai mult tragico-emoționale. Sunt foarte dramatice și aș spune radicalizate până la manifestarea unor emoții negative. Sigur, cele menționate anterior pun accent mai mare pe partea emotivă și negativistă care să atragă atenția cititorului 100%, adică atenția tuturor categoriilor de cititori, căci un intelectual sau un țăran cu doar gimnaziul finalizat sigur ar fi interesat. Mai ales că ei reușesc să facă titluri scurte, din puține cuvinte dar cu o încărcătură informativă și emoțională enormă. Cei de la Timpul, pe de cealaltă parte, fac apel la emoție, însă într-o măsură mai cântărită. Titlurile, de cele mai mult„e ori sunt lungi și atractive pentru un cititor. Însă ce fel de cititor? Un fidel al ziarului, un abonat, un intelectual sigur ar citi, însă cu combinații lungi de cuvinte și încă de cele noi, evoluate, care trebuie să fii puțin „cu scaun la cap” ca să le înțelegi, ar avea puține șanse să atragă atenția oamenilor care citesc ziarele atunci când le-au primit gratis în poartă sau o fac „din paște-n paște”. Este recomandat un echilibru al titlului. Sunt necesare detalii înfiorătoare, atât în titlu cât și în text, însă trebuiesc cumva traduse, în eufemisme, sau redate într-un mod mai diplomatic ca cititorul să nu rămână șocat, să nu îi fie amplificată starea de anxietate. De exemplu, titlul „Violență în familie la pachet cu molestarea sexuală a fiicei de 3,5 ani” este intrigant și echilibrat, pentru că, autorul folosește „molestare” și nu „violare” sau „batere de joc” (cum ar fi făcut Jurnal de Chișinău). Astfel, titlul atrage atenția căci subiectul este expus într-un mod mai subtil. Pe de cealaltă parte, în titlurile prezentate anterior, Jurnal de Chișinău, utilizează de multe ori cuvântul „omorât” sau „spânzurat”. Ele inspiră durere, șoc, ceea ce nu este salutabil. În perioada monitorizării presei referitor la subiectul violenței domestice, am descoperit un titlu, cel puțin pentru mine, șocant în totalitate: „Hoț și violator la 12 ani”, în ziarul Jurnal de Chișinău. Autorul pune niște etichete sociale nu chiar remarcabile unui copil chiar din titlu, iar ideea că un copil poate fi violator și hoț la numai 12 ani, este dramatic. Ajung la ideea că ziarul Timpul utilizează titluri informative și Jurnal de Chișinău – incitative.

Calificativele din titlurile ziarului Jurnal de Chișinău sunt, în mare parte, o strategie de atragere a consumatorilor, însă aceasta nu este o justificare adecvată a încălcării normelor deontologice. Prezența în titluri și în materiale a cuvintelor „odios”, „teribil”, „înspăimântător” și altele, sau a detaliilor morbide, trebuie să fie întotdeauna argumentate din punct de vedere editorial. Astfel, jurnalistul trebuie să evite „gratuitatea” violenței, ce este nesemnificativă pentru descrierea subiectului. Utilizarea expresiilor verbale cu scopul de amplifica dramatismul evenimentelor, la fel, nu este recomandat. Pentru că aceste „șmecherii jurnalistice” care au menirea doar să impresioneze, să șocheze publicul, vor fi penalizate de către instituțiile responsabile și care reglementează activitatea jurnalistului, dar și alte instituții, în caz de încălcări mai grave.

Titlurile reflectă subiectul în câteva cuvinte cheie. Astfel, cum este titlul așa e și materialul. Cei de la Jurnal de Chișinău, în fiecare material, fac apel la emotiv într-o măsură foarte mare, de altfel, ei mai au și tendința de a fi excepționali prin divulgarea mai multor detalii exclusive, ceea ce duce la încălcarea Codului Deontologic al Jurnalistului. Însă, în dependență de politica editorială și scopurile propuse, se face un material în care se încalcă normele morale ale unui profesionist, dar are „priză la public”, sau un material corect, echidistant, însă solicitat de un număr mai restrâns de public.

Este foarte important ca jurnalistul să aleagă un titlu echilibrat și să nu mizeze pe șocant. Respectiv și în materialul său să aibă grijă de detaliile ce le oferă. Uneori, principiile deontologice sunt încălcate din cauza aceasta și deseori jurnaliștii explică încălcarea lor prin rezonanța socială și interesul publicului sporit. Însă autorul este obligat să cunoască diferența dintre două noțiuni: „informație ce interesează publicul” și „informație de interes public”. Prin „informația ce interesează publicul” înțelegem informația care prezintă un interes particular pentru public, un interes personal, o curiozitate și afectează viața individului în particular, nu o sicietate întreagă, dar „informația de interes public” se definește ca informația ce afacetează publicul în mare măsură în cadrul societății, adică afectează relațiile sociale ale individului cu semenii săi, cu comunitatea din care face parte. În acest sens, jurnalistul, autorul materialelor șocante cu același tip de titlu a confundat informația ce îl interesează personal și pe oameni cu informația de interes public. Aprecierea fiecăruia este una subiectivă, dar un jurnalist profesionist ce realizează materiale de înaltă calitate și este conștient de consecințele scrierii sale, trebuie să își asume responsabilitate la maximum și să nu „mintă” publicul.

Mediatizarea violenței, în general și a violenței domestice, în particular, trebuie să comporte și un caracter pozitiv, nu numai negativ. Realizarea rolului pozitiv al violenței domestice se face prin plasarea discursului jurnalistic în contextul de prevenire socială. Formarea unei atitudini ale publicului în raport cu evenimentele de violență domestică este unul din obiectivele mass-mediei. Mai mult, alt scop primordial ce se află în contact cu violența domestică este prevenirea și combaterea acestui fenomen în cadrul societății. Astfel, plasarea subiectului într-o poziție pozitivă, adică de prevenire, combatere va duce treptat la realizarea eficientă a scopului propus de către mass-media.

În încercarea de a realiza un reportaj despre violența domestică cât mai corect, profesionalist, bun, citit de un număr mare de public, iese cu totul altceva. Pentru că, dacă respecți Codul Deontologic al Jurnalistului, înseamnă că nu trebuie să dai nume, prenume, localitate, vârstă și alte detalii ce duc a identificarea victimelor. Astfel, riști să cazi în groapa poveștii, adică, trebuie să găsești un pseudonim pentru personajele principale, detalii despre viața lor puține trebuie să dai și în rezultat, totul pare o poveste inventată de reporter sau preluată de undeva. Pe de cealaltă parte, vrei ca subiectul să fie emoțional, să fie dramatic ca să ajungă la sufletul și conștiința oamenilor, ca ei să nu-și mai bată copiii sau să intervină atunci când au loc cazuri de violență domestică în societate. În acest sens, autorul riscă să realizeze deja un film dramatic, plângăcios care să ofere mai multă emoție decât informație. Până la urmă cititorul rămâne emoționat, însă cu un gol informațional.

Jurnalistul mizează pe faptul că dreptul și obligația de a reflecta realitatea neredactată și necenzurată, pentru a aduce publicului probleme majore, cum ar fi violența domestică și cu care se confruntă diverse categorii de oameni, dar, în realitate, nu reuștește să corecteze greșelile și nedreptățile sociale, pentru că calitatea acestor materiale și reflectarea realității brute duce la încălcări grave. Pentru a reflecta violența domestică și a avea un impact benefic asupra societății, să producă efecte de lungă durată care să genereze înțelegerea și corectarea nedreptăților, instituțiile mediatice, în general, iar jurnaliștii, în particular, trebuie să abordeze realitatea cotidiană, precum și cazurile de violență, într-un mod responsabil, calitativ și cel mai important – corect din punct de vedere deontologic.

Subiectul „violența domestică” se poate încadra cu ușurință în temele și materialele „always green”, adică totdeauna verzi, totdeauna actuale, astfel, această caracteristică permite autorului să ofere textului său orice structură. Cele mai utilizate de autorii articolelor studiate sunt: piramida inversată sau clepsidră. Se utilizează și planul „flash-back” când materialul debutează cu cele mai recente evenimente și se pune accent nu pe desfășurarea lor, ci pe consecințele, urmările lor. De asemenea, textul jurnalistic poate fi dintr-un singur bloc sau împărțit în mai multe prin intertitluri. A doua variantă asigură o citire lizibilă, lejeră, în comparație cu prima opțiune ce pune în dificultate cititorul și există posibilitatea să renunțe la activitate pentru că mai pierde rândul sau din cauza textului prea încărcat, nu pătrunde în esență. Textul spart în mai multe blocuri este mai „aerisit”. Astfel, ziarul Timpul practică acest tip de structurare la fiecare material care depășește trei alineate. Jurnal de Chișinău, la fel, utilizează „spargerea în blocuri”, însă mai rar și în dependență de autor, dar cel mai des – expun informația cronologic, adică structurarea în piramidă.

Documentarea despre violența domestică de către reporter și numărul, autoritatea surselor utilizate sunt un aspect important ce nu trebuie neglijat. Remarc faptul că cele treisprezece materiale ale ziarului Timpul realizate într-o perioadă de doi ani și patru luni sunt diverse, din punctele enunțate în propoziția anterioară. Autorii în fiecare material utilizează cel puțin două surse și de cele mai multe ori, se prezintă nu doar un caz particular de violență domestică. Mai mult, unele articole sunt chiar niște reportaje în profunzime cu surse foarte multe,dar și credibile, cu autoritate. Un exemplu în acest sens ar fi „Ororile trăite în copilărie au marcat-o pe viață” de Polina Cupcea (Anexă: Fișa de Monitorizare ziarul Timpul nr. 8) unde se utilizează patru surse: Elena, o femeie maltratată de tatăl ei în copilărie, un coordonator de programe în asistență psihosocială, un psiholog, șefa serviciului protecția drepturilor copiilor din cadrul Centrului pentru Drepturile Omului. Astfel, autorul, cu ajutorul acestor patru surse reflectă subiectul din toate punctele de vedere și cel mai important, acordă credibilitate și convingere.

„Omorâtă pentru că l-a respins” de Carolina Chirilescu în ziarul Jurnal de Chișinău este un reportaj-poveste. Autorul reușește să contureze dimensiunea întâmplării cu ajutorul doar unei singure surse, a mamei fetei care a fost omorâtă. Desigur, nu este corect ca un material jurnalistic să aibă doar o sursă, însă trebuie să posezi dexteritatea de a construi un material din vorbele unui singur om. Poate fi părtinitor jurnalistul atunci când citează doar o sursă. Mai mult decât atât, multe materiale ale respectivului ziar sunt la fel. Menționez faptul că ziarul Timpul a realizat două interviuri cu doi specialiști în domeniu. În cazul acesta, o sursă este acceptată, însă nu și la reportaje, știri, sau alte genuri jurnalistice.

În comparație, ziarul Timpul ține cont de regula „cel puțin două surse” și publică materiale ample cu diferite autorități din domeniu ce reflectă violența domestică. Citatele emise și prezente în texte sunt clare, la temă, dezvăluite, explicate, interpretate într-o măsură profesionist încât cei ce citesc înțeleg subiectul și nu rămân indiferenți. Ziarul Jurnal de Chișinău se află la polul opus, chiar dacă îndeplinește aceleași sarcini ca și celălalt ziar. Prin urmare, Jurnal de Chișinău, dacă tot utilizează o sursă, atunci o exploatează la maximum. Astfel, se califică practica ziarului Timpul în utilizarea surselor una bună, profesionistă, iar al Jurnalului de Chișinău – una „insuficientă” și slabă din cauza numărului mic de surse.

Jurnaliștii, pentru a spori credibilitatea produsului lor mediatic și efectele acestuia asupra publicului, utilizează datele statistice. Cel puțin, fiecare ziar studiat pentru perioada de doi ani și patru luni, are câte un material despre violența domestică ce include date statistice și interpretarea lor. Jurnal de Chișinău, într-un articol despre statisticile alarmante în cazul violenței asupra copiilor, prezintă mai multe cifre decât statistici propriu-zise. (Fișa de monitorizare Jurnal de Chișinău nr. 12) Cifrele nu sunt altceva decât cazurile penale pornite de procuraturile din țară, iar datele statistice prelucrate reflectă creșterea în procente a cazurilor penale al anului 2015 față de 2014. Situația este aceeași și la ziarul Timpul, multe articole conțin cifre, însă nu și date statistice. (Fișa de monitorizare Timpul nr. 12) „Distanța dintre Moldova și Norvegia, cât o palmă la fund” prezintă diferența de educație din Moldova de cea din Norvegia. Autorul accentuează situația sistemului educațional de la noi prin câteva date statistice, într-un alineat: „Potrivit ultimului raport elaborat de UNICEF, în 2014, 76% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani din Republica Moldova au fost supuși pedepselor disciplinare prin violență. Totodată, 69 la sută din această categorie de populație au fost supuși agresiunii psihologice. Studiul mai arată că aproape jumătate dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani au fost supuși pedepsei fizice. În 59 la sută din cazuri sunt agresați fizic copiii de 2-4 ani, iar cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât este agresat mai puțin. Totodată, 15% dintre părinți consideră că metodele de disciplinare prin violență sunt metode corecte de educație a copiilor”, convinge autorul. Constat că ambele ziare duc lipsă de materiale cu date statistice suficiente ca să se expună tendințele, să se analizeze, să se compare starea de lucru, să se sintetizeze și interpreteze situațiile, să se descrie evoluția fenomenului violenței domestice în dinamica dezvoltării sale.

Există multe studii efectuate la nivel internațional, național vizavi de violența în familie, unele dinte ele au fost expuse în capitolul întâi al tezei. Astfel, aceste date trebuiesc utilizate pentru că prezintă realitatea în cifre și procente și există posibilitatea de determinat parametrii fenomenului. Se oferă șansa de a interveni, preveni, combate acest fenomen, iar datele statistice sunt niște instrumente foarte bune, eficiente în realizarea scopului nobil propus de instituțiile mass-media. Cine dacă nu jurnaliștii să educe și să promoveze valorile umane? Rolul mass-mediei este vital.

Fotografiile, imaginile video sunt mai puțin prezente referitor la subiectul violenței domestice. Atît în ziarele printate, cît și în varianta lor online, împreună cu materialele despre subiectul studiată, poate fi și o imagine. Deseori este una simbolică, adică o femeie cum stă într-un colț, plîngînd, sau cum un copil trist, cu fața mutilată își așteaptă părinții. Violența domestică este un subiect sensibil, iar Codul Deontologic al Jurnalistului recomandă anumite norme morale, etice care impun jurnalistul să protejeze personajele și să nu le dezvăluie identitatea în anumite cazuri, precum și să nu pătrundă în viața privată a victimelor. De altfel, imaginile, spre exemplu, o soție înjunghiată ce zace la pământ într-o băltoacă formată de propriul sînge, sau un copil cu fața roșie de la plîns și altul împușcat alături, nu își au locul lîngă materiale la același subiect. Potrivit Codului Deontologic al Jurnalistului „jurnalistul nu furnizează publicului detaliile morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor naturale sau detaliile privind tehnicile suicidare. Aceleași reguli se aplică și materialelor vizuale (fotografii și materiale video)”. În acest sens, jurnaliștii evită publicarea fotografiilor tragice și le înlocuiesc cu imagini simbolice mai subiective.

Asigurarea diversității a semnăturilor în cadrul redacției este un punct important în fiecare politică editorială. La subiectul studiat, diversitatea semnăturilor a fost respectată într-o oarecare măsură. Analizând, din cele treisprezece materiale din ziarul Timpul, patru au fost realizate de Dorin Galben, trei de Ana Gherciu, două de Polina Cupcea și restul nu avea autor sau au fost preluate. Redacția a asigurat în mare măsură diversitatea semnăturilor și faptul că mai mulți autori sunt interesați de acest subiect, iar perioada aceasta de doi ani și patru luni am demonstrat că, din punct de vedere al frecvenței materialelor la subiectul studiat, se regresează. Motivul ar fi că mulți reporteri scriu pentru domeniul social și au foarte multe idei, informație și ei se dispersează la realizarea multor subiecte. Pe de cealaltă parte, din paisprezece materiale ale Jurnalului de Chișinău, cinci au fost semnate de Victoria Popa, șapte de Carolina Chirilescu, o știre de Ilie Gulca și un material nesemnat. Cele mai multe materiale sunt realizate de reporterițe și explicația ar fi că ele sunt ambele în domeniul social și sunt foarte interesate de subiect, în special Carolina Chirilescu care are la fel copii. În cazul lui Dorin Galben, că reflectă cel mai des violența domestică, este datorită susținerii mișcării feminismului.

Feminismul este o mișcare socială care susține egalitatea femeilor și bărbaților. Luptă cu discriminarea femeilor și de cele mai multe ori, în societatea noastră sunt oameni care susțin violența domestică și se încurajează unii pe alții că femeia trebuie bătută cu scop educativ. Feminismul luptă și cu apărarea femeii violentate care este discriminată apoi în societate. Astfel, jurnalistul trebuie să fie feminist și să promoveze egalitatea de gen. De asemenea, jurnalistul trebuie să promoveze valori morale, drepturile omului, respectul, toleranța. Se va oferi egalitatea și justiția socială, se va forma o cultură civică a omului. Căci, ce poate fi mai rău decât un jurnalist discriminatoriu? El va perpetua aceste convingeri într-o societate care și așa este una șubredă din punct de vedere al egalității de gen, una patriarhală. În cazul acesta, jurnalistul „ar pune benzină pe foc” și rolul nobil de a educa societatea, va fi compromis.

Care este impactul informațional al tuturor materialelor despre violența domestică? Ce efecte are realizarea și distribuirea subiectelor pentru publicul larg? În primul rând, la nivelul celui care receptează mesajul direct, adică publicului, se promovează valorile umane și dreptul fiecărui la viață, pentru că violența domestică încalcă în totalitate aceste aspecte. În al doilea rînd, combaterea și prevenirea fenomenului în rândul populației. De asemenea, subiectele realizate la subiect a determinat autoritățile să intervină și să modifice legi sau să propună proiecte care să apere victimele și să pedepsească agresorii. Într-un material din ziarul Timpul (Anexă: Fișa de monitorizare ziarul Timpul nr. 13), se informează precum că „Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei s-a întâlnit cu reprezentanți ai societății civile, membri ai Platformei pentru egalitate de gen. Cele două părți au discutat despre procesul de definitivare și promovare a proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative pentru a preveni și a combate violența față de femei și violența domestică și ratificarea Convenției de la Istanbul”. Astfel, observăm că semnalele de alarmă date de asociațiile obștești care luptă cu violența domestică, au fost auzite și ministerul în cauză s-a sesizat și urmează să intervină. De asemenea, s-a propus și emiterea ordonanței de protecție de către poliție atunci cînd sunt la locul faptei în cazurile de violență domestică. Chiar și votarea în Parlamentul Republicii Moldova a proiectului de lege 180 ce prevede reprezentarea minimă de 40% a cotei de gen , interzicerea publicității și limbajului sexist și altele, va asigura o egalitate între femei și bărbați, femeia nu va mai fi discriminată la nivelul factorilor de decizie, ca apoi să nu fie discriminată în societate și în cadrul familiei din care face parte.

Este important că autoritățile, împreună cu victimele violenței domestice să conștientizeze că agresiunea în cadrul familiei este o infracțiune și nu o chestiune privată. Articolul din ziarul Timpul (Anexă: Fișa de monitorizare ziarul Timpul nr. 6) scoate în evidență un aspect important neglijat de către mass-media și anume faptul că cea din urmă trebuie să prezinte publicului și să-l facă să conștientizeze că violența în familie este o infracțiune și nu ceva privat, ceva ce trebui de ascuns de ochii lumii pentru că se întâmplă în familie. Femeile care sunt maltratate și nu-și dau seama că există lege care le apără, există centre de plasament în care pot să se refugieze pe un anumit timp, ele sunt dependente de agresor și au frica să cheme ajutor. De aceea, victimele violenței domestice dezvoltă sindromul Stockholm, adică devin dependente de agresor și încep să-l simpatizeze. Sindromul poate dura toată viața și victima să nu mai zică nimănui că este agresată, sau dacă o face, doar atunci când se ajunge într-o situație enormă de riscă sau cineva este asasinat. Dar, în pofida acestei probleme a femeii agresate, victimele violenței domestice ce se adresează organelor responsabile vor primi ordin de protecție dată prin hotărâre judecătorească, vor primi compesații din pratea statului pentru prejudiciile suferite, iar agresorilor li se va emite un ordin de restricție ce îi va impune să părăsească domiciliul pentru zece zile. Toate aceste însărcinări au fost punctate și adoptate de către Guvernul Republicii Moldova, însă deocamdată, aceste modificări trebuie votate în Parlament, pentru a intra în vigoare.

Femeile supuse violenței domestice pot să părăsească căminul conjugal și să meargă în centrele specializate pentru a primi ajutor psihologic, consultanță în domeniul juridic. Înainte aceste centre erau mai puțin răspîndite, însă situația în privința centrelor de plasament s-a îmbunătățit în Republica Moldova, odată cu trecerea timpului, însă specialiștii punctează că numărul acestora este, totuși, insuficient pentru atâtea cazuri de violență în familie. „Există centre pentru femei în situație de criză și centre maternale în mai multe regiuni ale țării (Chișinău, Bălți, Căușeni, Drochia, Cahul, etc.), unde acestea pot beneficia de plasament temporar sau servicii de zi împreună cu copiii. Aceste servicii sunt mai mult specializate în asistența victimelor mature. Serviciile specializate pentru copiii abuzați sunt insuficiente. Doar la Chișinău este prestată asistență specializată pentru minori de către CNPAC în parteneriat cu Direcția pentru protecția drepturilor copilului cu suportul donatorilor externi. În același timp, ne confruntăm cu o criză a serviciilor specializate pentru abuzatori. Există un singur serviciu funcțional la Drochia și un program recent al OIM în cadrul căruia abuzatorii pot beneficia de asistență la Chișinău”, este declarația Rodicăi Corețchi-Mocanu, coordonator programe asistență psihosocială, CNPAC, într-un material despre violența domestică realizat în ziarul Timpul. [24]

Numărul reportajelor (și calitatea lor) într-o perioadă de doi ani și patru luni, reprezintă atitudinea mass-mediei față de fenomenul violenței domestice. În unele s-au abordat doar violența în familie și în altele mai puțin, dar au fost împreună cu alte probleme majore, unele au încălcat Codul Deontologic, iar în altele s-a observat profesionalismul. Aceasta înseamnă că ele vor fi utile societății, mai ales că jurnaliștii au expus subiectele clar, într-un limbaj accesibil tuturor. Astfel, sunt necesare cât mai multe articole despre violența domestică, pentru că ele vor fi utile, vor schimba starea familiilor, dar și întregii societăți. Ele vor avea un impact major și chiar de numărul cazurilor se mărește, aceasta este din cauza că oamenii sunt mult mai informații decât înainte și raportează abuzurile din familie.

Se recomandă să se abordeze tema violenței domestice cât mai des cu scopul de prevenire și combatere a acesteia. Însă, ce se întâmplă pe partea cealaltă a foii dacă numărul materialelor va crește considerabil? Există riscul ca presa să promoveze violența în general și să formeze o societate agresivă. Există sigur acest risc, însă doar atunci când se va pune accentul tot mai insistent pe latura spectaculoasă a violenței domestice, a violenței în general, prin utilizarea la maximum a forței sugestiei, informației ce amplifică anxietatea cititorilor. În cadrul studiului efectuat, ne-am convins că unul din cele două ziare se bazează mai mult pe latura dramatică a subiectului și mai puțin pe cea informațională. În acest sens, pe lângă combaterea și prevenirea violenței domestice, presa o mai cultivă. Descrierea actelor violente cu toate detaliile înfiorătoare, poate produce un traumatism la nivelul afectiv al omului prin efectul său șocant, ceea ce duce la o manifestare latentă a agresivității, incluzând și propria sa experiență emoțională negativă. Pe lângă informare, omul este pus, totodată, în condiția de preluare a comportamentului agresiv descris, prin forța sugestiei informației.

Potrivit datelor statistice din capitolul precedent, mai exact Inspectoratului General de Poliție, pentru anul 2014 s-au intentat în jur de 2200 de cazuri penale de violență domestică. În anul 2015 au fost înregistrate în jur de nouă mii de adresări la organul de poliție referitor la aceeași problemă, adică mai mult de nouă mii de victime și de agresori și acestea sunt doar cazuri înregistrate, știute. Iar în presa tipărită au fost publicate doar douăzeci și trei de materiale. Raportul dintre cazurile înregistrate de poliție pentru acești doi ani și numărul materialelor realizate demonstrează interesul mass-mediei și autorităților față de subiect. Numărul materialelor descoperite în presă în cadrul acestui studiu este enorm de mic față de cifrele prezentate de Inspectoratul General de Poliție. Motivul ar fi interesul mic față de subiect al jurnaliștilor, dar și lipsa colaborării între instituțiile mediatice și organele de poliție sau asistență socială. Pentru că jurnalistul este în stare să găsească câteva potențiale subiecte, însă într-un număr foarte limitat, iar cele două instituții responsabile ar putea furniza către mass-media informație. Zece mii de potențiale subiecte au șansa la viața la fel cu victimele au dreptul la viață, la libertate și altele, pentru că jurnalistul intervine prin materialele sale în viața societății ca să o schimbe în spre bine, iar reflectarea acestor multitudini cazuri va genera o evoluție și un mediu sigur pentru oameni.

Concluzii și recomandări:

Din punct de vedere cantitativ, s-a abordat prea puțin problema violenței domestice, de aceea se recomandă ca jurnaliștii să dea mai multă importanță acestei teme și să reflecteze mai des cazurile

Mulți oameni nu cunosc despre fenomenul violenței de familie, mai ales că ei pot fi ori agresori, ori victime, de aceea, jurnalismul are rolul să informeze publicul, să-l educe și să socializeze cu el.

Jurnalismul reprezintă instrument de prevenire și combatere a violenței domestice.

Agresorii și victimele au o gândire stereotipizată referitor la rolurile femeii și bărbatului în familie, de aceea violența domestică are loc ca fiind o normalitate și o necesitate. În acest sens, se recomandă ca jurnaliștii să reflecteze această problemă, să demonstreze că aceasta este o problemă, să spargă anumite stereotipuri și să promoveze valori și drepturi într-o societate care este predispusă la violență domestică.

Victimele nu se adresează organelor de drept din frică, nu știu unde să se adreseze. În acest sens, jurnalismul, prin informația care i-o transmite, îi oferă șansa la rezolvarea problemei și la o viață mai bună, mai liniștită.

Jurnalismul are rolul să prevină și să combată violența domestică care se transmite și din generație în generație. Se recomandă reflectarea fenomenului violenței pentru a crește și educa generațiile viitoare care să manifeste mai puțină violneță domestică, în general, chiar violență.

Se recomandă, cel mai important, protejarea identității victimelor minori, pentru că copilul care a suferit din cauza violenței domestice are dreptul la reabilitate și la o viață liniștită, fără ca publicul să cunoască detalii despre trecutul lui.

Jurnaliștii trebuie să stabilească relații de parteneriat cu diferite ONG-uri responsabile de violența domestică, pentru a-l reduce.

Colaborarea între instituțiile mediatice și organele de poliție sau asistența socială ar putea genera resurse informaționale la subiect pentru jurnaliști.

Jurnaliștii prin articolele despre violența domestică pe care le scriu, ar putea propune diferite soluții întru rezolvarea acestei probleme. S-ar putea construi centre care oferă asistență victimelor violenței domestice, sau să „corecteze” agresorul.

Lipsește un mecanism de monitorizare permanentă și continuă a fenomenului ca atare, în acest sens, mass-media, prin funcția care îi revine, trebuie să urmărească și să reflecteze mai multe cazuri de violență domestică. Se recomandă parteneriate cu ONG sau specialiști în domeniul acesta și de cercetat mai aprofundat.

Publicul consideră violența domestică o problemă ce ține de interiorul familiei și nu încearcă să întreprindă careva acțiuni. Astfel, mass-media are rolul de a sparge această credință și sensibilizeze publicul, inclusiv factorii de decizie.

Mass-media este pasivă sau insuficient de activ în abordarea subiectului, limitându-se, după cum am observat, la reportaje sporadice. Se recomandă scrierea articolelor de analiză profundă a fenomenului, de opinie și altele.

Se recomandă atragerea jurnaliștilor ce scriu pe teme sociale în cadrul instituțiilor media, pentru a merge mai mult pe teren, pentru a scris mai multe materiale, a face mai multe cercetări și mai profunde.

O altă recomandare ar fi tratarea problemei violenței domestice multilateral.

Neîncrederea victimelor violenței domestice în structurile de stat responsabile, duce la nerezolvarea problemei. Jurnalismul aici intervine și relatează diferite cazuri unde victima a fost neglijată de organele de drept, astfel, se scoate îi evidență că responsabilii nu-și exercită atribuțiile de funcție eficient, sau nu o fac deloc.

Jurnalismul are rolul de a informa și a schimba atitudinea față de violența asupra copiilor, pentru că bătaia nu este o modalitate de educare și o modalitate de traumatizare.

Instituțiile mediatice au rolul de a organiza diferite campanii de informare și sensibilizare a publicului referitor la violența în familie, abuzul față de copii, față de femei.

Utilizarea datelor statistice în materiale pentru a fi mult mai convingători autorii.

Formularea titlurilor într-un mod mai echilibrat și evitarea etichetărilor negative.

Echilibrarea articolului și evitarea dramatizării subiectului până la șocant și exclusivist.

Din punct de vedere al structurării unui text amplu, se recomandă „spargerea în blocuri” și plasarea intertitlurilor ce vor asigura „aerisirea” și citirea lejeră.

Se recomandă asigurarea diversității semnăturilor la subiectul violența domestică, pentru că un singur om are stilul său de a scrie, astfel, toate articolele riscă să fie asemănătoare și în scriere și în abordare.

Bibliografie

Studii științifice :

1. Dicționar de psihologie, București, 1997, Editura Babel.

2. Valentina Bodrug-Lungu și Ludmila Zmuncila. Violența domestică: aspecte sociale și legislative”, Chișinău, 2005.

3. Coord. De Gilles Ferreol, An. Nicolau.Violența. Aspecte psihosociale, Polirom, 2003

4. Conferința Națională „Violența în familie-aspecte multidisciplinare”, Chișinău, 1999]

5. Furtună, Dorian. Homo Agressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența, Chișinău 2015

6. Stepanov, Georgeta. Introducere în studiul jurnalismului, Chișinău, 2010

7. „Ce este și ce nu este violența?” Studiu de Florin-Mihai Căprioară și Dr. Alina-Cornelia Căprioară

Disponibil:

http://www.ugb.ro/Juridica/Issue22013/11._Ce_este_si_ce_nu_este_violenta.Mihai_Caprioara.RO.pdf

8. „Evaluare rapidă privind problema violenței în familie, în Republica Moldova” Centrul Internațional pentru Promovarea și Protecția Drepturilor Femeii La Strada, 2007]

Disponibil:

http://cupluarmonios.lastrada.md/wp-content/uploads/2013/12/report_ERPVF.pdf

9. „Raport de evaluare a modului de emitere și executare a ordonanțelor de protecție în cazurile de violență în familie în perioada 2012-2014” , Asociația PROMO-LEX și Fundația SOROS-MOLDOVA, Chișinău 2015
Disponibil: http://www.promolex.md/upload/publications/ro/doc_1427803913.pdf

10. „Studiu privind opinia populației în familie”, MagentaConsulting, 2007
Disponibil: http://www.unfpa.md/images/stories/pdf/studiu%20privind%20opinia%20populaiei%20despre%20violena%20n%20familie%20la%20strada%202007.pdf

11. „Soluții practice și legale pentru victimile violenței în familie” de Nadejda Macari, Avocat, Asociația Obștească „Refugiul Casa Mărioarei, 2009”
Disponibil: http://www.americanbar.org/content/dam/aba/directories/roli/moldova/moldova_practical_and_legal_remedies_domestic_violence_victims_0209_romanian.authcheckdam.pdf

12. „Violența domestică-un indicator al inegalității de șanse”, Avocatul Parlamentar al Republicii Moldova Tudor Lazăr, 2012

13. „Violența față de copii în Republica Moldova” Ministerul Educației și Tineretului al Rep.Moldova, Min. Protecției Sociale, Familiei și Copilului al Rep. Moldova; coord.: Doru Petruți. Chișinău, 2007
Disponibil: http://www.unicef.org/moldova/Violence_against_children_ro.pdf

14. „Violența față de femei în familie. În Republica Moldova” Biroul Național de Statistică, anul 2011]
Disponibil: http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/Violenta/Raport_violenta_fam.pdf

15. „Violența domestică și criminalitatea feminină. Institutul Național de Criminologie.Studiu realizat de Dr. Aurora Liiceanu, Dr. Doina Ștefana Saucan, Drd. Mihai Ioan Micle, psihologi.
Disponibil:
http://www.criminologie.ro/SRCC/Lang/Romana/Study/Violenta%20domestica%20-%20Studiu.pdf

16. Toma Toader, Chișinău 2013, Teză de habilitat. „Dimensiunile socio-juridice ale prevenirii și combaterii violenței și criminalității în rîndul tinerilor.”
Disponibil: http://iiesp.asm.md/wp-content/uploads/2013/04/TezaTT.pdf

17. Codul deontologic al jurnalistului [ citat: 10.05.2015] pe site-ul http://consiliuldepresa.md/fileadmin/fisiere/documente/cod_d_rom.pdf]

18. Constituția Republicii Moldova, Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie nr.45, art. 2, din 01.03.2007]
http://lex.justice.md/md/327246/

Adrese electronice:

19. Journal of /psychiatry and Behavioral Sciences „Contribution of media to the normalization and perpetuation of domestic violence”, 2014
http://austinpublishinggroup.com/psychiatry-behavioral-sciences/fulltext/ajpbs-v1-id1018.php ]

20. Growning up in Republic of Moldova, Unicef, Chișinău, 2008
.http://www.unicef.org/moldova/GrowingUp_UNICEF_engl.pdf]

21. „Violence Against Women And Role Of Media” By Kamala Sarup

www.scoop.co.nz/stories/WO0501/S00113.html

22. [http://adevarul.ro/international/in-lume/aproape-miliard-copii-abuzati-zilnic-lume-In-ue-134-1000-fete-agresate-sexual-1_560fd56bf5eaafab2c45fdec/index.html]

23. http://violentadomestica.adevarul.ro/cifre-oficiale-ce-ne-spun-autoritatile-romane/

24. http://www.timpul.md/articol/victimele-violenei-in-familie-ar-putea-primi-compensaii-92033.html