Violenta Ca Obstacol In Calea Dezvoltarii Durabile

Mai mult chiar, organizațiile internaționale au înțeles necesitatea realizării unor cercetări care să ia în considerație studii realizate în diverse țări ale lumii pentru a putea identifica, pe cât posibil, toate formele de violență, care se manifestă la nivelul societăților contemporane, inclusiv acele forme care fac parte din specificul unor culturi. Definirea violenței pare să fie un demers destul de dificil pentru cercetătorii interesați de această problematică. Literatura științifică abundă de studii și articole care tratează acest subiect, însă atunci când se încearcă o definire a violenței se recurge îndeosebi la exemplificarea actelor și situațiilor care ar trebui să fie incluse în sfera conceptului de violență și mai puțin o abordare integratoare a fenomenului violenței.

Violența este rezultatul „utilizării intenționate sau amenințării deliberate cu forța fizică sau cu puterea contra propriei persoane, contra unei alte persoane sau contra unui grup sau comunitate, care produce sau riscă să producă un traumatism, un deces, un prejudiciu moral, o traumă sau o carență.”

Manifestarea violenței în societățile contemporane

Violența interpersonală

Etienne G. Krug și echipa care a lucrat la realizarea Raportului Mondial asupra violenței și sănătății au inclus în sfera violenței toate actele de violență interpersonală, actele de violență îndreptate împotriva propriei persoane, dar și actele de violență colectivă.

Violența interpersonală cuprinde manifestările violente dintre indivizi indiferent de tipul relației dintre ei. Astfel, în această categorie vom regăsi alte două subtipuri de violență construite în raport cu tipul relației dintre agresor și victimă și spațiul în care se produce agresiunea. Violența familială și violența între parteneri – se manifestă între persoane între care există legături de rudenie (maltratarea copilului, maltratarea partenerilor sau a persoanelor în vârstă); Violența comunitară dintre indivizii fără legătură de rudenie – se produce în alte spații decât locuința victimei sau a agresorului, între persoane cunoscute sau necunoscute (violența tinerilor, violul și agresiunile sexuale comise de necunoscuți, violența din mediul institutional.

Violența îndreptată împotriva propriei persoane reprezintă o categorie în care autorii includ comportamentele suicidare și automutilările. Remarcăm modul în care specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății înțeleg să definească comportamentul suicidar, incluzând nu numai sinuciderile, ci și „acțiunile premergătoare actului suicidar (gândurile de sinucidere, pregătirile pentru sinucidere, identificarea mijloacelor necesare pentru realizarea sinuciderilor sau tentativele de sinucidere).”

Violența colectivă

Precizările pe care autorii le aduc pe parcursul raportului ne îndreptățesc să remarcăm faptul că Organizația Mondială a Sănătății propune abordarea violenței atât din perspectiva relației dintre agresor și victimă, a spațiului de manifestare, dar și a tipului de acțiune care se exercită asupra victimei. Prin urmare, în raport cu tipul de acțiune exercitat asupra victimei actele de violență pot fi „de natură fizică, sexuală, psihologică sau poate implica prezența unei carențe sau lipsa de îngrijire.”

Violența colectivă include manifestările violente ale indivizilor care se identifică cu un grup și care se exercită contra altui grup în scopul de a obține obiective politice, economice sau sociale. În sfera acestui tip de violență sunt incluse actele de violență exercitate de o armată împotriva altei armate sau împotriva populației civile, faptele care intră în sfera noțiunii de genocid, faptele care presupun încălcarea drepturilor fundamentale ale indivizilor, actele de terorism sau actele de violență circumscrise criminalității organizate Diversitatea formelor de manifestare pe care reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății le consideră a fi acte de violență, și care sunt incluse în sfera conceptului de violență, face ca în momentul de față definiția dată de această organizație violenței să fie cea mai cuprinzătoare și, în același timp, ușor de operaționalizat și de utilizat în acțiunile de prevenire.

Violența anomică

Raymond Boudon și Francois Bourricaud avansează ideea existenței în literatura de specialitate a două orientări: una care susține ideea violenței anomice și alta conform căreia violența este strategică. J.C. Chesnais, identifică trei tipuri de violență care se manifestă la nivelul societății (violența fizică (omorul, violul, loviturile și vătămările corporale, tâlhăriile), violența economică și violența morală (simbolică)), consideră că numai violența fizică reprezintă violența criminală.

Jean Proulx, Maurice Cusson și Marc Ouimet includ în sfera violenței criminale toate “actele interzise prin lege și pasibile de aplicarea unei sancțiuni penale”care presupun: „uciderea sau rănirea intenționată a unei persoane constrângerea prin forță sau intimidare provocarea unei suferințe fizice contra voinței expunerea deliberată la un pericol mare.” Majoritatea autorilor care încearcă să delimiteze cât mai precis conținutul acestui tip de violență au ajuns la concluzia că trebuie excluse războaiele, revoluțiile, arestările, sinu ciderile, legitima apărare, violența în sport și violența tv. Prin urmare, în cadrul violenței criminale sunt incluse omorurile, agresiunile sexuale, tâlhăriile, lovirile și vătămările corporale. Analiza comparativă realizată de Gordon Barclay și Cynthia Tavares, asupra diverselor tipuri de infracțiuni înregistrate de statisticile oficiale ale unor state, utilizează o definiție a criminalității violente care include: violența împotriva persoanei, tâlhăria și agresiunile sexuale. Întrucât analiza respectivă a luat în considerare datele statistice din mai multe state, autorii au fost nevoiți să facă precizări suplimentare privind sfera criminalității violente în funcție de specificul fiecărei țări.

În Italia, criminalitatea violentă cuprinde alături de omor, loviri, agresiuni sexuale, tâlhărie și infracțiunile de răpire și estorcare. Statisticile oficiale din Rusia includ în categoria pusă în discuție: violența împotriva persoanei, vătămările grave și agresiunile sexuale. Sfera criminalității violente este și mai extinsă în Australia: omorul, tentativa de omor, agresiunile sexuale, uciderea din culpă, răpirile, tâlhăriile, șantajul și vătămările. O altă definiție a violenței criminale a fost avansată de către Philippe Bonfils care consideră că „violența criminală poate fi înțeleasă ca fiind acele acte grave care aducatingere directă, intenționată și fizică victimelor.” Pentru stabilirea gravității faptelor Bonfils susține aplicarea criteriilor identificate de către Sellin și Wolgang care propun luarea în considerație a următoarelor elemente: „amploarea atingerilor aduse integrității fizice, pericolul, violența mijloacelor, intenționalitatea și vulnerabilitatea victimei.”Astfel, în funcție de criteriile menționate, Bonfils precizează că violența criminală este constituită din următoarele infracțiuni: „omorul (tentativa de omor), lovirile și vătămările, infracțiunile sexuale (violul și atentatele la pudoare) și furtul calificat (cu mână armată și cu violență).” Michael Levi și Mike Maguire (2002) au încercat, prin precizările pe care le -au făcut, să lărgească sfera criminalității violente și să includă și alte tipuri de infracțiuni care produc vătămarea unei persoane. Astfel, alături de infracțiunile prevăzute de Actul privind Infracțiunile contra Persoanei din 1861 (omorul, vătămarea corporală gravă, vătămarea corporală, lovirea și alte violențe care presupun acțiunea unei forțe asupra organismului cu sau fără intenție), autorii propun și alte forme de violență. Depășind limitele definițiilor care iau în considerație doar faptele care produc prejudicii de natură fizică asupra persoanei vătămate, Levi și Maguire consideră că în sfera violenței criminale intră: „atacurile teroriste cu bombă, agresiunile dintre bandele de cartier, agresiunile acestora a supra rezidenților sau trecătorilor, conflictele dintre indivizi care-și petrec timpul prin cluburi, violența (omor, viol, violența conjugală, agresiunile asupra minorilor), tâlhăriile de stradă, intimidarea în funcție de sex și rasă exprimată la nivel general și specific.”La actele de violență menționate mai sus, cei doi criminologi adaugă și alte forme de violență care presupun vătămarea corporală precum, „omorurile și vătămările produse ca urmare a unor accidente rutiere sau omorurile și vătămările incluse în categoria corporate crime generate de lipsa condițiilor de muncă menite să asigure protecția muncii (accidentele din mine sau de pe platformele maritime, infectările cu microorganisme).” Definițiile date violenței criminale de către autorii mai sus menționați au meritul de a include în cadrul acestei categorii de violență o varietate mare de acte de violență, unele dintre acestea fiind acte de violență de natură fizică, psihologică sau emoțională. Reține atenția faptul că există definiții ale criminalității violente care limitează conținutul acesteia la actele de violență intenționate de natură fizică comise asupra unor persoane, dar există și definiții mai cuprinzătoare ale criminalității violente care reușesc să concentreze, pe lângă actele de violență contra persoanei (omor, viol, tâlhărie, vătămare corporală) acte de violență asupra minorilor, violența conjugală și acte comise de grupuri infracționale organizate precum atacurile teroriste.

Concluzii si recomandări:

Pornind de la factorii de risc prezentați, recomand măsuri care pot fi incluse în cadrul programelor de prevenire a violentei.

Programele de prevenire a violenței trebuie să se adapteze fiecărui tip de infracțiune: violență interpersoanla, violenta colectivă, violenta anomica, violenta împotriva mediului și să vizeze diminuarea acțiunii factorilor de risc identificați la nivel individual, familial, școlar, la nivelul grupului de prieteni sau la nivelul comunității și al societății. În același timp, programele dezvoltate în cazul fiecărui tip de infracțiune trebuie să vizeze atât acțiuni de prevenire situațională, cât și adoptarea unor strategii de prevenire socială care să includă acțiuni de prevenire prin dezvoltare (vizează copilul și familia) și acțiuni de prevenire comunitară (la nivel de cartier sau oraș).

Programele de prevenire situaționale a infracțiunilor necesită implicarea comunității și a poliției în acțiunile de prevenire prin diminuarea acțiunii factorilor de risc: sesizarea poliției de către cetățeni pentru a facilita intervenția promptă a poliției și stoparea evoluției actelor de violenta, prevenirea reiterării faptelor violente prin includerea acestor a în programe speciale de consiliere în scopul diminuării posibilităților de reiterare a actelor violente.

Programele de prevenire prin dezvoltare trebuie să vizeze atât individul, cât și familia sau grupul de prieteni. Întrucât există o categorie de persoane care se manifestă violent în mai multe perioade ale vieții (școală, familie, loc de muncă), cred că ar fi indicat să se acționeze în sensul identificării din timp a acestora și a implicări lor în programe de prevenire care să-i orienteze spre acțiuni menite să controleze manifestările violente.

De asemenea, familiile din care provin aceste persoane ar fi de dorit să fie implicate în programe care să -i pregătească pe părinți pentru intervenția eficientă în situațiile în care copii lor se manifestă violent sau au comportament delincvent.

Programele de prevenire derulate la nivelul comunității (la nivel de cartier sau localitate) trebuie să determine implicarea cetățenilor în identificarea familiilor cu probleme, în sensul sesizării poliției din primele momente ale conflictului – astfel încât să permită intervenția poliției înainte ca acesta să evolueze și să producă consecințe deosebit de grave asupra comunității. De asemenea, dincolo de sensibilizarea cetățenilor la problemele celorlați membri ai comunității și implicarea lor în stoparea actelor de violență din primele faze ale acestora, consider că este necesară și implicarea reprezentanților unor instituții, guvernamentale și neguvernamentale, în sensul colaborării lor la dezvoltarea unor programe de prevenire menite să reducă riscul producerii actelor de violență. Derularea unor campanii care să mediatizeze legislația în vigoare privind violența interpersonală, violența colectivă, violenta impotriva mediului, dar și campanii de educare a părinților din familii defavorizate care nu au acces la informație datorită nivelului de instrucție și al nivelului economic precar. Implementarea programelor de justiție restaurativă la nivelul comunităților ar putea facilita contactul dintre victimele unor acte de violență și agresori dându-le astfel acestora din urmă posibilitatea să conștientizeze trauma psihică pe care a provocat-o victimei prin acțiunile sale, dar și să contribuie activ la înlăturarea prejudiciilor aduse victimelor. Poliția de proximitate poate realiza o bază de date cu familiile și spațiile publice în care s-au produs acte de violență. Acestea pot fi incluse într-un program special de patrulare și contactare a părților implicate pentru a preveni repetarea și agravarea cazurilor de violență.

Referințe bibliografice

Wieviorka Michel, comunicare prezentată în cadrul colocviului: La violence est-elle un accident?, Institut Europeen des Cindyniques, Paris, 20-21 noiembrie 1997

Bronfenbrenner Urie, Toward an experimental ecology of human development, American Psychologist, july, 1977

Boudon Raymond, Bourricaud Francois, Dictionnaire critique de la sociologie, PUF, ediția a

7-a, 2004

Compte-Sponville Andre, comunicare prezentată în cadrul colocviului:La violence est-elle un accident?, Institut Europeen des Cindyniques, Paris, 20-21 noiembrie 1997

Corbin Alain, comunicare prezentată în cadrul colocviului: La violence est-elle un accident?,

Institut Europeen des Cindyniques, Paris, 20-21 noiembrie 1997

Côté Gilles, S., Hodgins, L’échelle de psychopathie de Hare révisée (PCLR) : Éléments de la validation francaise, MultiHealth Systems Inc., Toronto, 1996

Côté Gilles, Sheilagh Hodgins, Jean Toupin, Psychopathie, comportament antisocial et

violence, în: Jean Proulx, Maurice Cusson, Marc Ouimet : Les violences criminelles, Les

Presses de L’Universite Laval, 1999

Cusson Maurice, Criminologie actuelle, PUF, 1998

Cusson Maurice, Prevenirea delincvenței, Gramar, București, 2006

Cusson Maurice, Prévenir la délinquance , Presses Universitaires de France, 2002

Derabours Nelly, Retour à violence , www.serpsy.org/index.html

Domenach Jean-Marie, L’ubiquité de la violence, Revue Internationale des Sciences Sociales, Revue trimestrielle, vol XXX, nr. 4, 1978

Entorf Horst, Spengler Hannes, Crime in Europe. Causes and Consequences, Springer, 2002

Farrington David P., Human Development and Criminal Careers, în: M. Maguire, R. Morgan, R. Reiner, The Oxford Handbook of Criminology, Oxford, Clarendon Press, 1994

Farrington David P., Developmental Criminology and Risk-Focused Prevention, în: Mike Maguire, The Oxford Handbook of Criminology, Oxford, Third edition, 2002

Gheorghe Florian, Prevenirea criminalității. Teorie și practică, Oscar Print, București, 2005

Krug G. Etienne, Dahlberg L. Linda, Mercy A. James, Zwi Anthony, Lozano-Ascenio Raphael, Rapport mondial sur la violence et la sante, Organisation Mondiale de la Sante, Geneve, 2002

Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului “Cultura română și modele culturale europene: cercetare, sincronizare, durabilitate”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contractul de finanțare nr. POSDRU/159/1.5/S/136077 Beneficiar: Academia Română