Violența Asupra Femeii

=== l ===

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………p.3

Rezumat……………………………………………………………………………………..p.4

Capitolul 1 – Familia…………………………………………………………………….p.5

1.1 Noțiuni și definiție……………………………………………………………………p.5

1.2 Funcțiile familiei………………………………………………………………………p.8

Capitolul 2 – Violența – delimitări conceptuale……………………p.12

2.1 Forme complexe de violență…………………………………………………….p.14

2.1.1 Violența funcțională……………………………………………………………..p.14

2.1.2 Agresivitatea.Forme de manifestare ale agresivității…………………p.18

2.1.3 Familia.Violența în familie……………………………………………………p.22

2.2 Comportament agresiv între soți……………………………………………….p.25

2.2.1 Femeia maltratată …………………………………………………………………p.27

2.2.2 Adulterul și concubinajul……………………………………………………….p.31

2.2.3Dorința femeii de a deveni independentă economic……………………p.32

Capitolul 3 – Prevenirea și combaterea violenței …………………p.35

Capitolul 4 – Partea practică………………………………………………………….p.42

4.1 Tema cercetării………………………………………………………………….p.42

4.2 Metodologia și tehnicile utilizate………………………………………….p.42

4.3 Ipotezele cercetării……………………………………………………………..p.45

4.4 Studii de caz………………………………………………………………………p.46

4.5 Concluzii…………………………………………………………………………..p.52

4.6 Bibliografie……………………………………………………………………….p.56

2

Introducere

Una dintre problemele grave cu care societatea românească s-a confruntat în

ultimii ani este cea a violenței domestice care de cele mai multe ori duce la traume grave

ale victimelor sau chiar la decesul acestora.

Cu toate că preocupările asistenților sociail se îndreaptă spre o educație

permanentă a victimelor asupra drepturilor acestora oferindu-le tuturor șansa la un suport

moral și legal, totuși femeile agresate nu apelează la suportul instituțiilor care sunt

dispuse să intervină în evitarea tratamentelor agresive.

Dacă până în urmă cu câțiva ani aceste două fenomene atingeau în special

femeile din mediul rural cu o situație materială precară astăzi numărul victimelor

abuzate care aparțin mediului urban, care au o situație financiară bună, un nivel de trai

ridicat este foarte mare.

Cauzele numeroase ale violenței domestice cer un număr însemnat de

modalități de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Lucrarea de față își propune să tragă un semnal de alarmă asupra acestui

fenomen care este într-o continuă creștere și care amenință să ia amploare, precum și să

depisteze cauzele care au dus la creșterea acestuia, încercând în același timp să găsească

soluții pentru diminuarea sau stoparea lui.

3

Rezumatul lucrării

În această lucrare mi-am propus să aduc în actualitate principalele aspecte teoretice și

practice privind violența asupra femeii.Am ales această temă pentru lucrarea de licență

deoarece consider că este necesar ca orice individ să cunoască tipurile de abuz

manifestate împotriva femeii în relația de cuplu care predomină în societatea românească

contemporană, să analizeze factorii care favorizează răspândirea acestui fenomen și să

încerce să prevină situațiile conflictuale.

În primul capitol al acestei lucrări se are în vedere prezentarea noțiunilor teoretice

generale privind familia. În acest scop am evidențiat definiția familiei și funcțiile

acesteia. Deasemenea am sintetizat câteva aspecte legate de rolurile familiei în educația

copiilor.

În al doilea capitol se face referire la noțiunile teoretice privind problematica

violenței din zilele noastre. Am precizat care sunt formele complexe de manifestare a

violenței, ce presupune violența funcțională, care sunt efectele generate de violență:

femeia maltratată, adulterul, concubinajul și dorința femeii de a deveni independentă

economic.

În capitolul al treilea am prezentat câteva metode de prevenire a violenței,

programe de inovare a unor sisteme mai eficace de identificare și prevenire a agresiunii,

câteva statistici atât din România cât și din lume.

Ultimul capitol Metodologia cercetării, cuprinde studiile de caz pe care le-am

realizat pe baza interviurilor luate unor victime ale violenței în relația de cuplu și

constatările cercetării.

4

CAPITOLUL 1

FAMILIA

1.1 Noțiuni și definiție

Familia reprezintă instanța de socializare, ea fiind primul contact al copilului cu

societatea, mediul său protector, spațiul în care primește informații despre viață și cel mai

important factor afectiv din întreaga lui existență. Ea este primul intermediar în relațiile

cu societatea și constituie matricea care-i imprimă minorului cele mai importante și mai

durabile trăsături caracteriale și morale.

Definirea exactă a noțiunii de familie comportă dificultăți determinate pe de o

parte de faptul că acest fenomen social familia, constituie obiect de cercetare pentru

multiple științe ca: sociologie, psihologie, medicină, drept, etc…, fiecare încercând să

surprindă aspectele caracteristice din propriul unghi de vedere, iar pe de altă parte fiindcă

însuși legiuitorul nu este consecvent, dând, astfel cum vom arăta în cele ce urmează

diferite accepțiuni acestei noțiuni.1

În doctrină se vorbește de familie ca de o realitate socială, prin ea realizându-se o

comunitate de viață între soți, între părinți și copii, precum și uneori între alte rude.

Familia este și o realitate biologică, în sensul că în cadrul ei se realizează procreația, prin

unirea biologică dintre femeie și bărbat și, în fine, familia este și o realitate juridică

pentru că, prin norme juridice se reglementează cele mai importante relații din cadrul

acesteia. Familia reprezintă un tip de comunitate umană formată din persoanele legate

între ele prin relații de consangvinitate și rudenie care trăiesc împreună, cooperează și au

grijă de copii.

Grupul familial poate fi restrâns sau lărgit în raport cu funcțiile economice sau

funcțiile de altă natură exercitată de membrii săi , dar și de contexte istorice și culturale.

1 Dumitru Batâr, – Tinerii în societatea romanească în tranziție, Editura Universității „Lucian Blaga”,

2001, p. 56

5

Indiferența de structură și mărimea ei, familia este instituția regăsită în orice societate din

orice timp, caracteristică care nu este valabil pentru alte tipuri de instituții: religioase ,

economice, politice, educaționale, medicale. Nu există societate fără relații familiale.

Constatăm că o definiție clară a familiei nu se poate da, din cauza multitudinilor și

varietăților de culturi și structuri, însă după părerea mea, definiția de la care ar pleca

celelalte ar fi următoarea: „cuplu de bărbat și femeie, care dă sau nu naștere prin sânge

sau adopție la unul sau mai mulți copii”.

Raluca Zanca în suporturile sale de curs citează câteva exemple de definiții ale

familiei: accepțiunea lui Murdok (1949): ”Familia este un grup social caracterizat prin

rezidență comună, cooperare economică și reproducție. Ea include adulți de ambele sexe,

din care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute (aprobate) social, și au unul sau mai

mulți copii, proprii sau adoptați, pe care îi cresc și îi îngrijesc.” și definiția propusă de V.

Stanoiu și M. Voinea (1983): „Familia este un grup social alcătuit din persoane care

trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații naturalbiologice,

psihologice, morale și juridice, și care răspund una pentru alta în fața

societății.”2

Sociologul american N.J. Smelser privea familia de tip larg, familia care prezină o

anumită continuitate, faptul că în aceeași casă bătrânească trăiesc mai multe generații,

continuîndu-se tradițiile, preocupările și obiceiurile familiei respective. În acest caz,

indivizii pot să dispară, sunt trecători, dar familia ca grup se menține peste generații3.

În aceeași carte de Florica Manoiu și Viorica Epureanu am gasit o comparație

foarte interesantă între „familia normală” și „familia anormală” din mai multe puncte de

vedere, și anume că familia normală este cea compusă din soț, soție și unul sau mai mulți

copii, apoi închegată oficial în fața organelor de stat pe bază de respect și iubire și este

cea la care se referă o familie care-și duce o viață demnă, onorată și în care se asigură

copiilor o educație aleasă. Pe când familia anormală este evident opusul celeilalte,

incompletă, fără unul din soți sau fără niciun copil, neoficializată de organele de stat,

trăindu-se în uniune consensuală, închegată pe bază de interese sau se poate referi la acele

2 Stănoiu, A., Voinea, Sociologia familiei (curs), Universitatea din București, 1983, p.72

3 Mănoiu, F., Epureanu, V., Asistența socială în România, Ed. All., București , 1996 , p.38

6

familii dezorganizate, cu membri alcoolici, bolnavi cronici care nu lucrează, în care se

poate instala vagabondajul, prostituția sau delicvența juvenilă.

De-a lungul timpului s-au cunoscut mai multe tipuri de grupuri familiale:

1. familia pe grupuri mari : care cuprinde grupuri de perechi căsătorite

care conviețuiesc laolaltă în cadrul aceleași gospodării. De pildă, la

slavii din sud o asemenea formă de familie o reprezintă zadruga sau la

chinezi este de notorietate coviețuirea mai multor cupluri în același

spațiu de locuit ;

2. familia extinsă alcătuită dintr-un cuplu împreună cu rudele apropiate.

Într-o asemenea familie coabitează una sau două generații ascedente

sau descendente. De asemenea , relațiile dintre soți sunt mediate de

relațiile fiecăruia dintre ei cu rudele existente în cadrul familiei

( părinți, nepoți etc);

3. familia nucleară este formată dintr-un cuplu conjugal (soț-soție)

împreună cu copiii, care trăiesc separat de celelalte rude apropiate, întro

locuință proprie. Acest tip de familie este cea mai întâlnită în

societatea contemporană. Este semnificativ că fiecare membru al

cuplului conjugal provine la rândul lui dintr-o familie nucleară. În

afirmarea familiei nucleare un rol decisiv l-au avut schimbările

generate de industrializare și urbanizare. Angajarea într-o ocupație și

aspirația către o cât mai bună pregătire profesională și spre obținerea de

performanțe cât mai înalte au contribuit la structurarea relațiilor de

căsătorie în forma familiei nucleare.

Relația dintre bărbat și femeie poate fi structurată în patru moduri:

1. monogamia (cuplul conjugal);

2.poligamia (un bărbat, soț cu mai multe soții);

3.poliandria (o femeie, soție cu mai mulți soți);

4. grupul de cupluri (doi sau mai mulți soți cu mai multe soții).

7

În societățile civilizate, contemporane monogamia este forma de familie preferată.

Poligamia este și în prezent dominată în anumite culturi.

O problemă importantă în sociologia familiei o reprezintă modul cum este

gândită, de către individ și societate, descendența, cu corolarul ei rudenia. În orice

cultură, copiii sunt introduși în raporturile de rudenie. Rudenia este relația cu alți inși

proveniți dintr-un strămoș comun. Rudenia biologică este consangvină (bazată pe legături

de sânge) sau afină (rezultată din căsătorie). Există și o rudenie spirituală (nășia, frăția de

cruce)bazată pe raporturi determinate de participarea la un eveniment deosebit din viața

individului (naștere, căsătorie etc.).

1.2 Funcțiile familiei

Funcția de perpetuare a speciei.

Omenirea este de neconceput, fără continuă perpetuare a speciei umane, astfel că

această funcție a familiei are un caracter primordial în raport cu celelalte.

Familia are la bază în primul rând, dar nu exclusiv, atracția biologică dintre bărbat

și femeie, diferențiată de diferențierea sexuală. În plus trebuie evidențiată și dorința

firească a omului de a lăsa urmași, de a avea și crește copii. Hotărârea unui cuplu singur

de a avea copii este, desigur, una personală, dar determinată și de relațiile socialeconomice,

acestea din urmă generând în prezent o scădere a ratei natalității.

Funcția educativă.

Familia nu numai că dă copilului primele noțiuni despre conduita morală, bine și

rău, dar imprimă personalității la început de formare, reguli și deprinderi, principii ce

constituie fundamentul pe care apoi se clădește personalitatea omului matur. Părinții sunt

datori să crească copilul, îngrijind pe lânga sănătatea și dezvoltarea lui fizică și de

educarea și pregătirea profesională a acestuia în raport cu însușirile sale. Aceasta

reprezintă de altfel, o aplicațiune, în planul relațiilor de familie a unor drepturi și libertăți

fundamentale edictate în Constituția României în art.29 pct.6.

8

Autoritatea tutelară, la rândul ei, are obligația de a verifica modul în care părinții își

îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana copilului.4

În cazul neîndeplinirii sau a îndeplinirii necorespunzatoare a îndatoririlor

părintești, inclusiv a celor educative, intervin anumite sancțiuni ca: decăderea din

drepturile părintești (art.109 C.fam.), darea copilului în plasament familial sau

încredințarea lui spre creștere și educare unor terțe persoane.5

Funcția economică.

Această funcție este influențată de gradul de dezvoltare social-economic al societății, iar

pe de altă parte, importanța ei diferă de la o societate la alta.

Celor trei funcții evidențiate mai sus, unii autori mai adaugă și pe aceea de

solidaritate feminină a membrilor familiei, precum și din afecțiunea naturală ce există

între ei luând naștere această solidaritate, care este de ordin afectiv. Dar, dreptul, prin

reglementările sale, în principiu, contribuie și el „la întărirea legăturilor afective și morale

dintre membrii familiei și la stabilitatea familiei”.

1.3 Rolurile familiei în educația copiilor

Mai mulți sociologi au analizat rolurile familiei în educația copiilor, luând în

considerare următoarele aspecte:

Fizic

Familia asigură hrana și îmbrăcămintea copiilor, îi ferește de pericole, le lasă timp

de joacă, le crează condiții cât mai bune de odihnă și se îngrijește de sănătatea lor. Un

regim rațional de viață nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice.

Familia îi formează copilului primele deprinderi de igienă personală și socială și îl

obișnuiește să utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea

organismului. În perioada pubertății, schimbările fiziologice produse în organism pun

probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului; prin îndrumări perseverente și

4 art.108 Codul Familiei

5 Ordonanța de Urgență nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate

9

afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi

igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

Intelectual

Primul lucru care și-l însușește un copil este limbajul, și nu se poate produce decât

în cadrul familiei. Volumul, precizia vocabularului și corectitudinea exprimării copilului

depind de munca depusă de părinți în această direcție. Familia se preocupă și de

dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observație,

memoria și gândirea. Părinții încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene și obiecte

pentru a le putea înțelege.

Copiii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinții îi ajută

să-și însușească un număr mare de cunoștințe, răspunzând cât se poate de corect și exact.

În perioada școlară mică, familia vine în sprijinul școlii, susținând "gustul de citit" al

elevilor. Cel mai important este stimularea curiozității copilului de a citi, prin cumpărarea

unor cărți care să pună bazele unei mici biblioteci. În preadolescență este posibilă o

deviere de la subiectele strict legate de școală sau indicate vârstei fragede; astfel, datoria

părinților este de a îndruma copilul să citească ceea ce corespunde vârstei sale.

Moral

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament:

respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudini, ordinea,

cumpătarea, grija față de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini, modelul

parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun

copiilor ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urât în

comportamente. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea

comportamentului său și a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie

sociabil, să fie un bun coleg și prieten la școală și în locurile de joacă.

Estetic

Părinții sunt primii care realizează contactul copilului cu frumusețile naturii

(culorile și mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului etc.), cu viața socială

(tradiții, obiceiuri străvechi etc.). Și se pare că odată cu intrarea în secolul XXI și

mjloacele mass-media, internetul și televiziunea exercită o influență puternică asupra

educației estetice.

10

Pentru că nu se poate vorbi despre o influență pur pozitivă sau pur negativă din

cauză că pe de o parte există numeroase emisiuni culturale, de îmbogățire a cunoștințelor

și pe de altă parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginația

inocentă a copiilor într-un sens negativ, atunci părinții trebuie să controleze atât timpul pe

care copilul îl petrece în fața televizorului sau a calculatorului, cât și emisiunile pe care

le urmărește sau jocurile pe care le practică.

11

CAPITOLUL 2

VIOLENȚA

2.1 Delimitări conceptuale

Violența este prezentă peste tot, în toate domeniile vieții individuale și sociale. Ea este

întâlnită în forme și intensități diferite în toate societățile de până acum; este implicată în

procesul de socializare, în discursul rațional și în formarea conștiinței, în funcționarea

instituțiilor și organizațiilor sociale, în întreaga viață socială. Afirmând omniprezența

violenței, avem în vedere, indivizii și societățile determinate, nu omul sau societatea în

general.6

Multe studii de antropologie filosofică afirmă că violența este o permanență

umană, că ea este intrinsec legată de esența umană și de funcționarea societății.

Socializarea individului înseamnă afirmarea propriei sale identități și recunoașterea

acesteia de către ceilalți, ea însemnând aproprierea lumii exterioare și a ființei celorlalți.

Hegel a procedat în același fel, integrând violența în geneza conștiinței. Fără a o

glorifica, el o consideră ca un prealabil pentru umanizarea relațiilor interpersonale.

Problema violenței este complexă și dificil de soluționat. Totuși, tradiția gândirii noastre

raționaliste și atotputernicia rațiunii umane nu ne permit să ne declarăm neputincioși în

fața sfidării adresate de violență. Trăim cu convingerea că trebuie să existe anumite

răspunsuri, anumite soluții. Însăși analiza determinărilor și formelor violenței, poate

constitui un prim pas în conturarea unor soluții.

Violența reprezintă o problemă serioasă, chiar foarte gravă, dacă avem în vedere

faptul că nimeni nu are dreptul să abuzeze fizic, sexual sau emoțional de ceilalți, în timp

ce fiecare are dreptul să-și trăiască viața la adăpost de violență, teamă sau abuz.

Problematica violenței este de dată recentă. Abia în secolul al-XIX-lea începe să

se contureze conceptul și să fie analizate rădăciniile și formele violenței. Pentru

6 Constantin Păunescu – Agresivitatea și condiția umană, București, Editura Tehnică, 1994, p. 167

12

civilizațiile anterioare violența era considerată ca ceva natural, ce nu ridica întrebări sau

dubii. Ea începe să fie denunțată odată cu dezvoltarea spiritului democratic modern.

În prezent, violența constituie obiect de cercetare pentru numeroase științe

naturale și sociale: fiziologie, psihologie, psihiatrie, sociologie, politologie. Toate aceste

discipline au adus contribuții interesante la studierea cazurilor și mecanismelor violenței.

Literatura problemei este impresionantă. De exemplu, în 1975 Mace Research Abstract

Journal a publicat circa 106.000 de rezumate de studii, apărute după 6 august 1945, ce

tratează problema păcii și războiului, și deci indirect și problema violenței.

În domeniul fiziologiei se remarcă cercetările lui Hamburg(1971) asupra originii

instinctive a agresivității și violenței.

În domeniul psihologiei, rețin atenția cercetările lui Bilinski (1973) asupra

frustrării afective, ale lui Mullany (1975) asupra traumelor suferite de copii în primii ani

de socializare, ale lui Walters (1966) asupra imitației în propagarea violenței, ale lui

Bergius (1967) asupra rolului școlii în dezvoltarea unor atitudini generatoare de violență,

cercetările lui Graham (1968) asupra rolului general al frustrării, cercetările numeroase

asupra rolului mijloacelor de comunicare în masă în favorizarea apariției violenței etc.

Dintre cercetările sociologice, puncte de vedere interesante aduc cele ale lui

Knud Larsen (1973) asupra teoriei frustrării agresiunii, ale lui Westley (1966) asupra

aprobării sociale ca factor de escaladă a violenței, ale lui Lutzker (1968) asupra

izolaționismului.

Violența constituie un domeniu important de preocupare nu numai la nivel

academic, dar și pentru organismele guvernamentale și interguvernamentale.

Un rol important în acest domeniu revine organismelor permanente de cercetare

ale administrației sociale. La acest nivel sunt organizate comisii parlamentare, care

studiază condițiile de aplicare și consecințele aplicării unor legi și organisme

guvernamentale de cercetare însărcinate cu studierea unor probleme de interes public.

Organisme permanente de cercetare funcționează și la nivel internațional:

Institutul de Cercetări al Națiunilor Unite asupra protecției sociale.

În al doilea rând, cercetările oficiale asupra violenței sunt întreprinse de comisii

ad-hoc. La nivel național activitatea acestor comisii are o cuprindere diferită. Uneori, ele

sunt organizate pentru a ancheta cauzele unor izbucniri violente în societate. De exemplu

13

comisii de anchetă asupra condițiilor de detenție în peninteciarele din Canada; comisii de

anchetă privind violența în unele manifestări publice în Regatul Unit; comisii de anchetă

privind asasinarea unor personalități publice și politice în Tanzania.

Alteori, ele sunt organizate pentru a studia anumite tipuri de violență, de

exemplu, cercetările organizate în Canada, Franța privind impactul mijloacelor de

comunicare în masă asupra violenței. În multe cazuri comisiile naționale sunt însărcinate

cu studierea problematicii ce vizează stabilirea cauzelor violenței în societate.

Astfel s-a procedat în Columbia, unde a fost numită o comisie guvernamentală

pentru studierea cauzelor actuale ale violenței în această țară; în Franța unde s-a organizat

în 1976 un comitet național pentru studierea problemei violenței în societate; în Statele

Unite ale Americii unde au fost organizate mai multe comisii naționale, de exemplu

comisia însărcintă cu elucidarea asasinării președintelui J.F.Kennedy în 1963.

La nivel internațional, comisii ad-hoc de studiere a violenței au fost organizate de

UNESCO si Consiliul Europei. Aceste comisii au fost însărcinate cu studiul stărilor de

tensiune ce afectează înțelegerea națională. Majoritatea cercetărilor asupra violenței, atât

oficiale cât și academice, se limitează fie la analiza unor evenimente violente, fie la

studierea unui anumit tip de violență, fie la o tratare din punctul de vedere al unei singure

discipline. Deși de cuprindere limitată, multe dintre ele aduc o contribuție remarcabilă la

lămurirea unor aspecte ale violenței. Totuși, înțelegerea profundă a naturii violenței,

necesită un demers integrator, transdisciplinar, destul de rar întâlnit în literatura

problemei.

2.1 Forme complexe de violență

2.2.1Violența funcțională

Caracterul necesar al violenței în menținerea societății este pus în evidență și de H.

Marcuse prin noțiunea de represiune suplimentară care este definită ca acea represiune a

pasiunilor care servește, nu menținerii și dezvoltării culturii, ci intereselor statornice ale

dăinuirii societății existente. 7

7 Constantin Păunescu – Agresivitatea și condiția umană, București, Editura Tehnică, 1994, p. 125

14

Funcționarea eficientă a sistemelor și organizațiilor societale pretinde

recunoașterea și acceptarea activităților lor. Aceasta se manifestă prin consumul de

produse și utilizarea de servicii, în cazul organizațiilor productive și serviciilor, prin

recunoașterea legitimității și utilității sociale, în cazul activităților altor organizații. În

acest caz, este necesar ca simbolurile sistemelor și organizațiilor să fie integrate în

comportamentele individuale și de grup, sau cel puțin să fie acceptate. Pentru ca sistemele

și organizațiile să-și realizeze scopurile este necesar ca individul să fie liber. Această

condiție are însă o dublă semnificație.

Indivizii și unele forțe democratice înțeleg libertatea ca înlăturarea oricărei forme

de aservire, ca posibilitate a individului de a-și construi fără nici o îngrădire propria

personalitate, de a-și alege modul de viață care-i convine. Din punct de vedere al noilor

raporturi de forță, libertatea este privită ca distrugere a vechilor forme de dependență și

aservire, ca posibilitate de a folosi masa de indivizi liberi potrivit intereselor lor.

Dacă aceste condiții necesare nu există, ele pot fi impuse, în măsura în care

sistemele și organizațiile sunt suficient de puternice, prin utilizarea diverselor forme de

violență.

Pe lângă aceste condiții necesare și pe lângă consecințele dorite, urmărite, violența

funcțională și a sistemelor și a organizațiilor societale, poate conduce și la consecințe

nedorite: masificare, depersonalizare, înstrăinare, patologie socială, distrugerea mediului

înconjurător. Unele dintre aceste consecințe le pot afecta funcționarea eficientă.

Violența funcțională este ofensivă, structurală, legitimată. Ea poate fi deliberată

sau involuntară, directă sau indirectă (de exemplu distrugerea mediului înconjurător este

o formă indirectă ), declarată sau disimulată (intersele particulare ale unor sisteme,

raporturi de forță pot fi prezentate ca interese ale întregii societăți).

Aceste considerații generale pot fi argumentate prin analiza violenței funcționale a

sistemelor și organizațiilor economice și tehnologice.

De la început se ridică întrebarea dacă violența funcțională este intrinsecă

tehnologiilor sau ea rezultă din modul în care acestea sunt folosite de anumite raporturi

de forțe. Ampla dezbatere științifică care se desfășoară actualmente nu permite încă să se

dea un răspuns categoric. Această problemă, rămâne deschisă. Ceea ce putem afirma este

că tehnologia nu poate fi prezentată nici ca țap ispășitor pentru multe neajunsuri sociale,

15

dar nu poate fi nici complet imaculată. Chiar dacă unele tehnologii nu sunt violente prin

ele însele, ele servesc violenței funcționale a sistemelor și organizațiilor.

Acestea apelează la aceste tehnologii care le servesc cel mai bine interesele sau își

elaborează tehnologiile conform intereselor lor. O abordare mai adecvată a problemei

constă în recunoașterea faptului că violența funcțioanlă a tehnologiilor provine atât din

natura lor, cât și din modul în care ele sunt folosite, deși e dificil de stabilit cât aparține

tehnologiei și cât celor care o folosesc.

Violența funcțională a noilor tehnologii este ambivalentă. Ea comportă consecințe

pozitive evidente și contribuie în mod incontestabil la ameliorarea condițiilor de activitate

și de viață ale oamenilor.

Pe lângă aspectul lor creativ noile tehnologii pot fi, în același timp, distructive

prin înlocuirea tehnologiilor existente și a muncii umane. Ele pot să distrugă ocupatții,

calificări, mașini și chiar întreprinderi.8Aplicarea masivă a noilor tehnologii, bazate pe

microelectronică, contribuie la suprimarea locurilor de muncă și la creșterea șomajului,

care va afecta în proporții tot mai mari populația activă. Faptul că majoritatea sectoarelor

societale apelează la posibilitățile noilor tehnologii face ca alternativele de compensare a

locurilor de muncă pierdute să fie tot mai reduse. Situația se poate agrava și mai mult în

condițiile persistenței și intensificării crizei actuale. Șomajul nu poate fi pus numai pe

seama noilor tehnologii, dar acestea au un rol important ca mijloc de impunere a

raționalității sistemelor și organizațiilor societale.

Una dintre cele mai importante forme ale violenței funcționale a noilor tehnologii

o reprezintă utilizarea lor în domeniul militar. Această problemă constituie subiectul a

numeroase analize și nu poate fi rezumată la câteva constatări. Noile tehnologii, în special

microelectronica și tehnologia informatică, afectează modul de socializare a individului,

propria lui identitate, coeziunea socială și funcționarea societății în întregul ei. Ele pot

contribui la centralizarea activităților, în special la centralizarea puterii și luării deciziilor,

la deplasarea puterii în folosul birocrațiilor publice și private, și în defavoarea

indiviziilor. Centralizarea puterii și birocratizarea pot crește vulnerabilitatea societății.

Modificările tehnologice pot fi folosite drept pretexte pentru a obliga personalul

să accepte roluri de muncă predeterminate. Tehnologia informatică poate permite

8 Ioan Mihăilescu – Sociologie juridică, București, Editura Universității din București, p. 191

16

intensificarea controlului comportamentelor și centralizarea controlului social.

Comportamentul uman devine vizibil în toate aspectele sale și este tot mai mult avut în

vedere de democrații. Există și posibilitatea folosirii datelor colectate în mod abuziv și în

detrimentul indivizilor. Tehnologiile informatice pot contribui la creșterea

iresponsabilității în serviciile publice și reducerea contactelor directe. Ele pot afecta

integritatea personei prin invadarea vieții personale. Aceasta se întâmplă mai ales dacă nu

există o legislație adecvată privind utilizarea tehnologiilor informatice și dacă persoanele

interesate nu au posibilitatea să controleze în mod permanent corectitudinea datelor cu

privire la comportamentele lor. Tehnologiile informatice pot adânci decalajele sociale

existente.

Simbolurile pe care le produce o societate nu sunt inocente. Unele servesc la

eliberarea omului, la afirmarea demnității și personalității lui, altele dimpotrivă, sunt

folosite pentru a-l domina , pentru a-l aservi anumitor interese. Multe simboluri sunt

purtătoare de violență. Ele sunt produse de anumite raporturi de forță și servesc acestor

raporturi.

Violența simbolică este folosită pentru menținerea și consolidarea societății în

întregul ei sau a-l unor segmente ale acesteia. Ea exprimă interesele unor forțe sociale, ale

unor organizații și instituții societale și contribuie la relizarea acestor interese. Ea poate fi

folosită în combinare cu alte forme de violență; poate completa sau facilita violența

materială, fiind la fel de redutabilă ca acestea. Ea poate substitui alte forme directe de

violență, întrucât prin caracterul ei indirect și mai subtil, se poate dovedi mai eficientă din

punct de vedere al celor care o utilizează.

Simbolurile produse de anumite raporturi de forță acționează mai eficient când

devin valori personale. Impunerea simbolurilor începe din primii ani de viață prin însăși

învățarea de către copii a limbajului. Ulterior, principala instituție de impunere este

școala. Ea îi obișnuiește pe tineri să considere că ordinea, stabilitatea socială, eficiența

maximă a activității lor sunt condiții necesare ale bunăstării generale și individuale, că

respectarea legilor, a ordinii stabilite, responsabilitatea civică sunt atribute ale bunului

cetățean.

17

2.1.2 Agresivitatea. Forme de manifestare ale agresivității.

Agresivitatatea este o noțiune care vine din latină ”agressio” care înseamnă ”a ataca”. Se

referă deci la o stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana răspunde printr-un

ansamblu de conduite ostile în plan conștient, inconștient și fantasmatic, cu scopul

distrugerii, negării sau umilirii unei ființe sau lucru investite cu semnificație, pe care

agresorul le simte ca atare și reprezintă pentru el o provocare. Agresivitatea, avându-și

originea în mecanismul de excitabilitate al sistemului nervos central este o însușire a

ființelor vii pe toată scara evoluției acestora. Definiția de mai sus se circumscrie la

agresivitatea umană manifestată în cadrul relațiilor socio-afective, registrul ei de

manifestare întinzându-se de la atitudinea de pasivitate și indiferență, refuz de ajutor,

ironie, tachinare până la atitudinea de amenințare și acte de violență propriu-zisă.9

Manifestările agresivității umane sunt extrem de diverse și de diferite niveluri:

pulsional, atitudinal, comportamental. Deși aria agresivității este mult mai extinsă decât

cea a violenței, parte integrantă a naturii umane, agresivitatea include și modalități ale

naturii umane, ca de pildă dinamismul unei persoane angrenate în lupta pentru

autoconfirmarea sau depășirea greutăților vieții. În dicționarul Volman se definește

agresivitatea în următoarele accepțiuni :

– Tendința de a arăta ostilitate prin manifestarea de acte agresive;

– Tendința de a depăși opozițiile întâlnite;

– Tendința de autoafirmare prin promovarea neabătută a propriilor interese :

hiperenergie în atitudini și reacții;

– Tendința permanentă de dominare în grupul social sau comunitate.

Definirea agresiunii are drept scop stabilirea raportului de cuprindere

conceptuală între aceasta și violență, demonstrând aserțiunea din introducere că eforturile

de înțelegere a fenomenului de violență trebuie să înceapă cu elucidarea fenomenului de

agresivitate. Sir Huxely spunea într-unul din eseurile sale că diversificarea formelor de

cunoaștere umană a creat din necesitatea identificării fenomenelor, un număr atât de mare

de noțiuni pe care științele le folosesc încât îți dă impresia unui adevărat Turn Babel.

9 Constantin Păunescu, Op. Cit., p. 201

18

Orice demers de cunoaștere are nevoie înainte de toate, de o clarificare a conceptelor pe

care le întrebuințează, delimitându-le sensul și sfera semantică.10

Formele de manifestare a agresivității

Excitabilitatea : exprimă starea sistemului nervos caracterizată printr-o

sensibilitate de grad maximal, față de factorii de mediu extern sau intern. Definirea

acesteia are la bază noțiunea psihofiziologică de excităție, care vine din latină – excitația

– stimulare. Excitația psihomotorie este diferită ca manifestare la un nivel

supradimensionat funcțiilor psihice normale sau modificarea lor în sens cantitativ sau

calitativ, cu răsunet în sfera exprimării verbale sau comportamentale.

Bordenat și Pringney consideră că excitația psihică presupune ridicarea tensiunii

psihologice și exacerbarea dinamismului psihic, stări ce devin patologice când sunt

însoțite de o tulburare afectogenă, reactivă, consecința unei emoții intense sau a unui

incident grav, uneori însoțind un eveniment grav sau un simptom delirant sau

confuzional. Stările de excitație se manifestă diferit în funcție de factorul de vârstă :

copiii până la vârsta adolescenței, pot prezenta episoade de hiperexcitație în cadrul

normalității dar în cazuri de suferință neuropsihice aceste stări capătă caracter permanent

și devin patologice. La adolescență și debutul tinereții persistența unei excitabilități

crescute poate ascunde debutul unei psihoze periodice sau o formă atipică a unei agitații

catatonice ori episoade psihotice acute. La persoanele vârstnice, hiperexcitabilitatea

nervoasă traduce evoluția unui proces demențial.

Formele de manifestare ale hiperexcitabilității sunt : gesturi de nerăbdare, ton

ridicat și iritat al vocii, voiciune crescută cu o stare accentuată excitativă, ideație

accelerată, memoexcitație, efervescență a limbajului, a imaginației, labilitate emoțională,

încredere exagerată în sine, agresivitate. Colatura afectivă e marcată prin furie. În

tablourile delirant, halucinatorii sau confuzionale, excitația exacerbată poate determina

comportamente cu sensuri și finalizări dramatice. Deși cazurile de excitabilitate crescută

cu reacții agresive se găsesc în tabloul unor stări patologice despre care credem că sunt în

10 Sorin M. Rădulescu – Sociologia violenței (intra) familale – București, Editura Lumina Lex, 200, p. 123

19

clinica de specialitate, trebuie să subliniem că cele mai multe persoane cu tulburări de

acest tip circulă libere în societate.

Impulsivitatea : este definită ca o trăsătură caracteristică implicând un mod

impulsiv de a reacționa prin impulsuri. La rândul lor, impulsurile sunt modalități

acționale de reacție involuntară, bruscă, necontrolată și neintegrate într-o activitate

rațională. În practică noțiunea de impulsiune este utlizată pentru a desemna un act de

violență agresivă. Dar nu orice act impulsiv poate fi considerat ca o agresiune. R. Lofon

definește impulsivitatea ca o descărcare incoercibilă și imediată a unei stări de tensiune

emoțională, într-un act sau comportament. Actul impulsiv face ca tensiunea psihică să

înceteze. El poate fi necontrolat având originea în motivații subiective sau o reacție

reflexă.

Propulsivitatea : este declanșarea agresivității datorită unui resort intern. Ea apare

în mod forțat, automat, fără să se supună controlului voluntar. Ca mod de manifestare

propulsivitatea poate fi : kinetică, balansarea capului sau a unui membru, mișcări

parazite. Toate aceste manifestări n-au sens, sunt inadaptate și neașteptate având originea

în tendințele fundamentale ale inconștientului. Ele cer o satisfacție imperioasă exprimând

o puternică dorință de împlinire. Aceste manifestări sunt determinate de trebuințele și

expresiile emoționale. Trebuința de bine este generată de instinctul de conservare, care la

unii indivizi este foarte puternic, creând o stare emoțională specifică, ce se declanșează

brusc cu o mare descărcare de energie, funcționând la nivel subconștient caracteristic

stării de primitism.

Comportamentele impulsive prezintă o foarte mare importanță în viața socială,

pentru că ele sunt specifice atât categoriilor clinice acute cât și personalităților de natură

dizarmonică existente în societate. Comportamentele impulsive sunt caracterizate prin

regresiunea conștiinței și personalității odată cu dezintegrarea comportamentului care-și

pierde unitatea și formele normale de adaptare. Persoana nu se mai angajează intenționat,

activitatea sa devine mai mult sau mai puțin depersonalizată luând aspectul de trăire a

viselor sau fantasmelor, în sensul că nu e controlată, ci derulată în închipuire, delirant cu

mai multe automatisme, fără controlul conștient. În stările de perplexitate cu

comportamente imobile, impulsurile izbucnesc brusc cu mișcări instinctuale profunde. În

stările confuzionale, exprimând fantasme, oniria în care se condensează tendințe

20

afective : teamă, gelozie, mânie. Impulsurile apar de asemenea în episoadele depresive

psihotice cu componentă anxioasă, în suicid, ca reacții auto și heteroagresive, iar în

accesele maniacale, cu gesturi erotice sau excentrice.

Originea noțiunii de violență e latinească, care înseamnă forță, deci utilizarea

forței pentru a manifesta superioritatea. Formele violenței se îmbogățesc pe parcursul

evoluției societății umane și capată amploare tot mai mare cu toate mijloacele și costurile

sistemelor de luptă împotriva acesteia.11

Modalitățile actelor de violență sunt în funcție de topografie, circumstanțe,

cultură, dar mai ales de evoluția moral spirituală a comunităților. Cu alte cuvinte, violența

are o geometrie variabilă și schimbătoare. Formele ei merg de la violența în plină lumină

la violența foarte bine ascunsă. Sfera de definire a violenței este mult mai largă decât cea

stabiltă de criminologie. Jean Claude Chesnois, încercând să stabilească zonele semantice

incluse în definiție stabilește într-o viziune geometrică trei cercuri. Ca nucleu e violența

fizică, pe care autorul o consideră cea mai gravă, întrucât cauzează moartea persoanei,

vătămarea corporală și libertatea individului. Al doilea cerc, mult mai întins, îl reprezintă

violența economică, care privește toate atingerile și frustările asupra bunurilor materiale,

cunoscând practic o infinitate de forme. Cel de-al treilea cerc îl reprezintă violența

morală. A vorbi de violență în acest sens, spune, Chesnois, constituie un abuz de limbaj

în condițiile vieții moderne, când se confundă în toată ambiguitatea, organizarea și

agresiunea. Din această perspectivă s-a stabilit următoarea tipologie a violenței :

A. Violența privată :

1. Violența criminală :

a) Mortală (omorârea, asasinarea, otrăvirea)

b) Corporală (lovituri și răni voluntare)

c) Sexuală (violul)

2. Violența noncriminală :

a) Suicidul și tentativa de suicid

b) Accidentală (rutiere, de muncă)

11 Eibl -Eibesfeldt I., Agresivitatea umană, București, Editura Trei, 1998, p. 45

21

B. Violență colectivă :

1. Violența cetățenilor contra puterii :

a) Terorismul

b) Revoluțiile

c) Grevele

2. Violența puterii contra cetățenilor

a) Terorismul de stat

b) Violența industrială

3. Violența paroxistică – războiul.

Tipologia propusă este acceptată și de Organizația Mondială a sănătății și de

Interpol. Ea se constituie ca un instrument operațional în stabilirea stării de drept social și

moral în societatea contemporană. Violența este o manifestare comportamentală de relație

interumană și exprimă sub diversele sale forme, structuri sau acte ale unei stări de

agresivitate.12

2.1.3 Familia. Violența în familie

Definirea exactă a noțiuni de familie comportă dificultăți determinate pe de o parte

de faptul că acest fenomen social familia, constituie obiect de cercetare pentru multiple

științe ca: sociologie, psihologie, medicină, drept, etc…, fiecare încercând să surprindă

aspectele caracteristice din propriul unghi de vedere, iar pe de altă parte fiindcă însuși

legiuitorul nu este consecvent, dând, astfel cum vom arăta în cele ce urmează diferite

accepțiuni acestei noțiuni.13

În doctrină se vorbește de familie ca de o realitate socială, prin ea realizându-se o

comunitate de viață între soți, între părinți și copii, precum și uneori între alte rude.

Familia este și o realitate biologică, în sensul că în cadrul ei se realizează procreația, prin

unirea biologică dintre femeie și bărbat și, în fine, familia este și o realitate juridică

pentru că, prin norme juridice se reglementează cele mai importante relații din cadrul

acesteia.

12 .http://www.avocatconsult.net/cursuri/945-sociologie-juridica/355-violenta-si-societatea.html

13 Dumitru Batâr – Tinerii în societatea românească în tranziție, Editura Universității „Lucian Blaga”,

2001, p. 56

22

Legiuitorul nu dă nici o reglementare, o definiție generală a noțiunii de familie.

Cercetând însă diferitele categorii de reglementări se constată că noțiunii de familie i se

atribuie atât un înțeles restrâns, în sensul că familia îi cuprinde pe soții și pe copiii lor

minori, cât și un înțeles larg atunci când părinții lor și copiilor lor minori li se alătură și

alte categorii de persoane. Cel mai adesea legiuitorul vizează înțelesul restrâns al noțiunii

de familie.O asemenea accepție se regăsește în dispozițiile articolelor 1-44, 47-65, 100-

112 din codul familiei și în capitolul I al titlului IX al codului penal intitulat „Infracțiuni

ale familiei”.

Accepțiunea noțiunii de familie, astfel cum se regăsește în codul familiei este cea

de drept comun. În legi speciale, în funcție de scopul urmărit de legiuitor și de domeniul

relațiilor sociale reglementate, noțiunea de familie primește accepțiuni mai largi. Așa

fiind, potrivit dispozițiilor Legii nr.114 din 11.10.1996, se înțelege soțul, soția, copiii

minori și majori și părinții soților care locuiesc și gospodăresc împreună.14

Această din urmă variantă reținută de legiuitor pentru explicarea noțiunii de

familie în contextul legii despre care facem referire restrânge, prin precizările pe care le

aduce, sfera aceleeași noțiuni avute în vedere la adoptarea legii mai sus menționate.

Întelesul noțiunii este relativ asemănător și în cuprinsul Legii nr.5/1973 cu

diferența că în ceea ce îi privea pe părinții soților, legiuitorul impunea condiția ca aceștia

să fie întreținuți de copiii lor. Potrivit dispozițiilor Legii nr.18 din 19.02.1991 a fondului

funciar, prin familie se înțeleg copiii necăsătoriți dacă gospodăresc împreună cu părinții

lor.

O altă accepție în sens larg a noțiunii de familie și care are ca principal criteriu de

circumscriere a acestei noțiuni ideea de domiciliu se regăsește în dispozițiile Legii

nr.67/1995 privind ajutorul social. Astfel în sensul prevederilor acestei din urmă legi

termenul de familie îi desemnează atât pe soți cât și pe copiii lor minori care au

domiciliul comun : fac parte din familie și copiii necăsătoriți care au domiciliul comun cu

părinții, și care urmează cursuri la zi în instituții de învățământ care funcționează potrivit

legii, până la terminarea acestora, dar fără să depășească vârsta de 25 de ani, respectiv 26

de ani în cazul acelora care urmează studii superioare cu o durată de școlarizare mai mare

14 Ioan C. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, București, Editura All, 1993, p. 126

23

de 5 ani. Referiri indirecte la noțiunea de familie se regăsesc și în dispozițiile Legii

nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de

locuințe, trecute în proprietatea statului, și anume atunci când legiuitorul indică

categoriile de persoane exceptate de la beneficiul dreptului de prelungire a contactelor de

închiriere închiriate în baza Legii nr.5/1973, cu referire la imobilele prevăzute în art.1 al

legii.

În cuprinsul aceleași legi și în ceea ce privește redobândirea dreptului de

proprietate asupra imobilelor, legiuitorul îi reține în general pe foștii proprietari, fără o

altă distincție, astfel încât noțiunea de moștenitor va fi interpretată potrivit legislației

civile în materia dreptului succesoral.

Dintr-o altă perspectivă este privită noțiunea de familie, în contextul dispozițiilor

art.305 Codul Penal, fiind incluse în acestea toate persoanele între care există obligația

legală de întreținere.

Pe lângă infracțiunea de abandon de familie, în același capitol I „Infracțiuni contra

familiei” al titlului IX din codul penal, legiuitorul mai incriminează și infracțiunea de

„rele tratamente aplicate minorului” și aceea de nerespectarea măsurilor privind

încrederea minorului, în ambele situații faptele putând fi săvârșite fie de către părinți, fie

de către persoanele cărora minorul le-a fost încredințat spre creștere și educare. Într-un

sens larg, de data aceasta, legiuitorul român a avut în vedere familia în dispozițiile art.175

alin.1 lit. „e” când a făcut referire la rude apropiate. În această categorie sunt incluși,

astfel cum se indică în cuprinsul art.149 Codul Penal ascendenții și descendenții, frații și

surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție astfel de rude.15

Tot datorită existenței unei relații de familie, în codul de procedură civilă

legiuitorul a instituit anumite interdicții. De exemplu, potrivit art.189 Codul procedurii

civile „nu pot fi audiate ca martori rudele și afinii părților, până la gradul al III-lea

inclusiv, precum și soțul chiar despărțit. Interdicții bazate pe relațiile de rudenie sunt

prevăzute și în materia abținerii și recuzării.

Referiri la familie, fără a i se circumscrie conținutul, apar și în alte texte ale

codului de procedură civilă, anume în materia citării și în materia execuției silite

15 Ioan C. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, București, Editura All, 1993, p. 126

24

mobiliare. În diferite convenții consulare la care România este parte în familia

funcționarului consular se cuprind, pe lăngă soț, soție și copii sau minori, orice alte rude

care locuiesc împreună cu ei. Toate acestea constituie, deci, accepțiuni speciale ale

noțiunii de familie.

Relațiile de familie ascund un paradox. Considerată spațiul celor mai profunde

relații afective, refugiul din calea adversităților, familia este și cel mai activ centru de

agresivitate, poate și pentru faptul că în familie fiecare își dezvăluie adevărata față a

personalității sale. Se pare că aici agresivitatea este extrem de puternică, mai puternică

decât în orice altă comunitate. Dar spre deosebire de alte situații, violența intrafamilială

constituie un secret de grup foarte bine păzit, și de cele mai multe ori mistificat din cauza

solidarității, în păstrarea unei imgini sacrosante a instituției. Numai violențele foarte

grave cad sub incidența cunoașterii și sancționării de către legea penală și morală.

În istoria evoluției grupului familial au existat și mai există încă comunități în care

bărbatul avea dreptul de viață și de moarte asupra membrilor familiei. Sacrificarea unui

membru al familiei din rațiuni rituale sau de interes colectiv, era de fapt curent.

Invocând inconștientul ancestral și colectiv, putem decela fondul profund al

agresivității latente în personalitatea membrilor componenți ai familiei. În societatea

modernă motivația religioasă sau intersele sociale specifice au fost înlocuite în cele mai

multe cazuri, cu conflictele afective și mai ales cu interese economice. Acolo unde a fost

posibil să se inventarieze omorurile după apartenența la grupul familial, și acest lucru s-a

efectuat în țările cu cel mai ridicat procent al violențelor (S.U.A. și Marea Britanie) s-a

constatat că 25% din totalul crimelor familiale reprezintă uciderea unui soț, a copilului

sau altor membri de familie.

„În societatea contemporană familia cunoaște o transformare extrem de rapidă.

Numai în ultimele două decenii ea a cunoscut schimbări atât de neașteptate, încât orice

pronostic pentru viitor este hazardat.16

Încă de la începutul secolului nostru, sociologii au suspectat familia de

„îmbolnăvire”. Unii, în special cei de nuanță marxistă, au clamat dispariția acesteia. În

16 Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu – Adolescenții și familia. Socializare morală și integrare

socială. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987, p. 126

25

realitate familia nu dispare, dar își schimbă rapid fizionomia fiind zguduită de mari

convulsii.

Climatul educațional familial este o formațiune psiho-socială foarte complexă,

cuprinzând ansamblul de stări psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini ce

caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp. Acest climat poate fii pozitiv

sau negativ și se interpune ca un filtru între influențele educaționale exercitate de părinți

și achizițiile comportamentale realizate la nivelul personalității copiilor.

Drumul de la influența educațională la achiziție comportamentală nu este un drum

direct, nemijlocit, ci parcurge meandrele climatului educațional familial. O aceeași

influență educativă exercitată într-un climat bun va avea cu totul alte efecte decât atunci

când e exercitată într-un climat educațional rău sau negativ,bazat de exemplu pe relații

conflictuale și de ignorarea totală a particularităților psiho individuale ale copiilor. În

acest sens deosebit de interesantă ne apare cercetarea efectuată de M. Gilly având ca

obiecți stabilirea influenței climatului educativ familial asupra comportamentului elevilor

și randamentului școlar.

În același timp el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l

lăsa să-și închipuie că libertatea lui e fără margini și totodată să știe că părinții săi

împărtășesc același nivel de exigență. Ca metode de lucru folosește analiza comparativă a

două loturi de elevi (buni și slabi) :de aceași vârstă, provenind din medii asemănătoare și

având același nivel intelectual, cu ajutorul căreia scoate în evidență caracteristicele

specifice fiecărui lot de subiecți. Astfel climatul educațional familial poate fi analizat

după mai mulți indicatori cei mai importanți fiind următorii :

 modul de raportare interpersonală a părinților

 sistemul de atitudini parentale în raport cu diferite norme și valori sociale

 modul în care este perceput și considerat copilul

 modul de aplicare a recompenselor și sancțiunilor

Există unele familii care, deși sunt organizate se caracterizează prin accentuate

stări conflictuale care pot fi de intensitate diferită și se pot întinde pe perioade diferite de

timp. În situațiile în care intensitatea, conținutul, forma de manifestare și frecvența

26

conflictelor intra conjugale și intra familiale cresc semnificativ, acestea capătă valențe

dezorganizatoare în microgrupul familial, devenind simptome ale sindromului

disfuncțional familial.17

Conflictul conjugal patogen se caracterizează prin capacitatea de penetrație

distructivă la nivelul personalității consorților, dezorganizând reacțiile. Din constatările

empirice asupra unei cazuistici extinse de cupluri cu ambii parteneri normali din punct de

vedere psihic cu un partener anormal din punct de vedere psihic și cu ambii parteneri

anormali din punct de vedere psihic precum și din observațiile asupra unor cupluri cu un

partener bolnav somatic sau somato-psihic s-au conturat următoarele aspecte ca fiind

relevante :

 conflictul conjugal patogen este semnificativ frecvent în cuplurile

asimetrice din punct de vedere al normalității psihice , respectiv în cuplurile cu un

partener nevrotic psihopat sau psihotic

 în cuplurile conjugale asimetrice, cu ambii parteneri normali din punct de

vedere psihic, conflictul conjugal continuă să se manifeste afectând relațiile

interpersonale, și în special realizarea optimă a funcțiilor familiale.

2.2.1 Femeia maltratată

Unele cercetări au stabilit că în S.U.A. un cuplu din cinci, suportă altercații fizice în care

deseori este utilizat cuțitul sau pistolul. Femeia ocupă un loc special în cadrul victimelor

agresivității bărbatului, datorită în primul rând inferiorității sale fizice. Ea însă suportă

fără îndoială și tendința inconștientă a bărbatului de posesiune exclusivă și totală, asupra

căreia el își poate manifesta o sumedenie de drepturi și interdicții, nu de puține ori

umilitoare. Această concepție vine din istoria relațiilor din cadrul cuplului existent în

societățile primitive, în antichitate, și chiar în istoria modernă. Litereatura, în special cea

a Helladei, păstrează cu strălucire cele doua ipostaze de femei: zeitate adorată fără

rezerve și obiect de vânzare, plăceri și umilire. Emanciparea femeii în societatea

contemporană se pare că a acționat în special asupra statutului social, dar prin aceasta a

perturbat și mai mult statutul afectiv și moral.

17 Elisabeta Stănciulescu – Sociologia educației familiale, Iași, Editura Polirom, 1997, p. 134

27

Fenomenul a început să se manifeste prin câteva simptome în relațiile cuplului:

mărirea agresivității femeii, prin opoziție și atac brutal asupra bărbatului, dezangajarea

femeii de la funcțiile sale educaționale, cu repercursiuni agresive asupra cuplului și

interpretarea eronată a independenței femeii.

Violența domestică are impact negativ asupra oricărei persoane pe care o

marchează. Comportamentul femeii victimizate este bine conturat de acest efect negativ.

Profilul psihosocial al femeilor agresate de partenerii de cuplu a fost identificat și de

specialiștii canadieni.18

Dureri cronice ce demonstrează o proastă stare de sănătate;

Vizite frecvente la medic;

Grad scăzut de autoprețuire;

Experimentarea unor episoade de violență în timpul copilăriei;

Dependență emoțională față de partener;

Respectul acordat trebuințelor partenerului; asumarea responsabilității pentru

conduita acestuia;

Folosirea tranchilizantelor și/sau abuzul de alcool;

Existența unor idei sau acte suicidare;

Posibilitatea ca, în calitate de mamă, să-și maltrateze copilul;

Tulburări nocturne: insomnii, coșmaruri violente;

Agitație severă, anxietate, stare de nervozitate permanentă;

Gândire confuză, incapacitatea de a lua decizii, lipsă de concentrare;

Opinii rigide cu privire la rolul femeii și al bărbatului.

Prin natura ei femeia este caracterizată printr-o serie de trăsături de personalitate,

precum: finețea, activitatea ordonată, emotivitatea, sensibilitatea reprezentând astfel un

grad mare de vulnerabilitate victimală, date fiind caracteristicile sale bioconstituționale și

psihocomportamentale motiv pentru care suferă cel mai mult în urma violenței

domestice. Dar tot prin natura și firea sa bărbatul își crează o imagine proprie asupra

18 Correctional Service Canada, Breaking The Cycle Of Family Violence. -Ottava, Ontario: Bonnie

Hunchinson Enterprises Inc., 1988, p. 36- 39

28

femeii , imagine în care în general este defavorizată – bărbatul consimțind ca drepturi de

aplicare a sancțiunilor bazate pe agresiune fizică.

Violența fizică, sexuală, emoțională, economică, amenințările și intimidarea

reprezintă forme de adresare ale violenței în familie. Scopul persoanei care comite actul

de violență este de a deține puterea și controlul în relațiile familiale. În mare parte, actele

de violență domestică sunt săvârșite de bărbat împotriva femeii.

Principalele forme de violență aplicate de bărbat pentru a-și manifesta controlul și

puterea asupra femeii sunt:

Violența fizică: împinge, ghiontește, bate, pălmuiește, strangulează, trage de păr,

izbește, apucă, folosește arma, răstoarnă, prăbușește la podea, răsucește mâinile, mușcă,

aruncă cu diverse obiecte, creează obstacole fizice, care nu-i permit femeii să plece din

casă, nu-i permite să primească ajutor medical în caz de necesitate (boală, graviditate sau

traume).

Violența emoțională: cel mai mai mare șantaj sentimental pentru o femeie –

mama îl reprezintă cel legat de copii. Nu de puține ori bărbatul agresor amenință că-i va

răpi copiii. Bărbatul agresor lovește în demnitatea personală a femeii cu vorbe umilitoare,

grosolănii, reproșându-i că-și îndeplinește prost rolul de soție, mamă.

Violența emoțională este o formă importantă în deținerea controlului asupra

partenerei. Multe femei victime ale violenței afective susțin că așa forme ale violenței

domestice sunt cu mult mai distrugătoare decât violența fizică, cu toate că nu lasă urme și

cicatrice vizibile.

Violența sexuală: partenera este impusă să întrețină relații sexuale sau este lipsită

de așa relații. Forțarea femeilor de a asista sau a lua parte la acte sexuale, de a le exploata

în scopuri de prostituție sau de pornografie reprezintă o manifestare a violenței sexuale.

Violența economică: femeilor nu li se permite să se încadreze în câmpul muncii,

sunt lipsite de bani, sunt impuse să ceară de la bărbat bani pentru a face cele mai necesare

cumpărături (hrană, îmbrăcăminte pentru sine și copii).

Izolarea: limitează folosirea telefonului, i se interzice să comunice cu cei

apropiați, femeia este supravegheată în permanență: ce face, cu cine se împrietenește, cu

cine se întâlnește, ce vorbește. Agresorii își aranjează cu traiul familiile în locuri puțin

populate, le îndepărtează intenționat de prieteni și de rude.

29

Iolanda Mitrofan identifică două forme de agresivitate familială cu consecințe

medicale și psihosociale importante: 19

– violență familială de durată (cronică), în registru moderat, disimulată, în

conformitate cu atitudinile tradiționale educaționale. Conform acestor tradiții,

victimizarea femeii trebuie trecută cu vederea, deoarece funcționează patternuri de genul:

“Dacă bărbatul te bate, trebuie să suporți, nu ai unde te duce…”, “Cum să lași copiii fără

tată, ce va spune lumea?”, “Se mai întâmplă, dar nu am ce să-i fac, trebuie să suport,

fiecare femeie suportă…”;

– violență familială explozivă, în registru acut, deconspirată prin impact medicolegal.

Este o sursă de generare a tulburărilor psihogene feminine.

Traumele fizice și psihice , emoționale suferite de femeie se revăd nu doar în

momentul actului de violență dar și în perioada ce urmează. Acest set de traume ca

rezultat al violenței poartă denumirea de Sindromul Traumatizarii Secundare.

Ca urmare a Sindromului resimțit de femeia agresată vor apărea o serie de reacții

comportamentale, emoționale și fiziologice.

Ca și reacție emoțională femeia victimă va fi depresiva , de anxietate, va fi

marcata de fobie, stres, se va simți vionovată , înjosită și rușinată. Trăirile emoționale

sunt variate de la remușcări, degradare, vinovăție, rușine, disconfort până la furie, dorința

de a se răzbuna, ura față de bărbați. Varietatea trăirilor emoționale determină modificarea

frecventă a dispoziției.

Reacția cognitivă la agresiune o determină pe victimă să încerce să își controleze ,

să își respingă , să își ascundă reacțiile și sentimentele. Se gândește ce ar fi trebuit să facă

pentru a evita violența. În exterior ele par a fi foarte calme, de parcă cu ele nu s-ar fi

întâmplat nimic, interiorul, însă este perturbat de emoții negative.

Reacția fiziologică este concretizată în dureri corporale, insomnii, coșmaruri,

dereglări în alimentație. Majoritatea coșmarurilor actualizează actul de violență în urma

căruia femeia a suferit și de care încearcă să se apere, dar nu-i reușește.

2.2.2 Adulterul și concubinajul

19 Iolanda Mitrofan – Cuplul conjugal Armonie si dizarmonie, Ed. Stiintifica si enciclopedica

1989,Bucuresti, p. 31

30

Pentru definirea adulterului și concubinajului trebuie menționate două coordonate

principale: ambele sunt atitudini agresive față de legile morale, familial-sociale și

totodată constituie comportamente sexuale derivate. Pe lângă aceste două direcții de

manifestare a consecințelor negative, mai există una, mult mai importantă și anume

agresiunea moral-afectiva asupra copiilor. Guerry a publicat o carte intitulată „Eseuri

asupra statisticii morale în Franța”. În această carte, pentru prima dată apar componentele

familiale care determină agresivitatea legată de adulter și concubinaj. El constată că o

mare parte a atentatelor asupra vieții sunt rezultatul devianței sexuale, cu alte cuvinte

relațiile sexuale în afara familiei. Inventariind motivele agresiunilor înfățișate în filmele

pe care le vizionăm, mai mult de 90% sunt datorate legăturilor sexuale în afara familiei.

Și în viața zilnică, proporția este în creștere. Cauzele sunt multiple și nu le putem expune

aici, dar nu ne putem abține să nu subliniem un cerc vicios: cu cât se vizionează mai

multe filme având drept conflict relațiile sexuale în afara familiei, cu atât crește apetitul

indus prin aceste filme de a le practica în realitate. Rolul femeii în aceste modalități de

violență, este mai mare decât în toate celelalte tipuri de agresivitate.

Cuplul adulter comite acte agresive, care pot merge până la crimă, atunci când își

apără așa-zisul drept de infidelitate, ca o consecință a vieții familiale. Actele sunt violente

pentru că opinia publică este mult mai severă și mai necruțătoare față de femei decât de

bărbați. La fel este și religia. În cazul unei femei căsătorite, regulile morale sunt mult mai

severe, decât în cazul femeilor fără cămin. De asemenea în cazul adulterului bărbatului

căsătorit, reacția soției față de rivală este extrem de violentă, îmbrăcând forme agresive

diferite și laborios pregătite.

Un element agravant îl constituie refugiul în alcoolism fie al femeii, foarte

frecvent în ultimele decenii, dar mai ales al bărbatului. Alcoolismul se înscrie ca cel mai

periculos factor de risc al agresivității intraconjugale. Atât concubinajul cât și adulterul

sunt generatoare de violențe verbale care din punct de vedere psihologic, afectiv și moral

sunt uneori mai dramatizante decât agresivitatea fizică, pentru că ele sunt purtătoare de

umilință, dispreț, batjocură. Tocmai de aceea, violențele verbale determină – când se

manifestă pe o perioadă mai lungă – nevrozele de situație cele mai grave.

2.2.3 Dorința femeii de a deveni independentă economic

31

O serie de acte violente apar în acele familii în care soțul se consideră „lider

instrumental” și unicul cap de familie, refuzând ca soția să lucreze sau să se instruiască în

afara căminului. Orice „scurt circuitare” a rolului economic dominant al soțului atrage

după sine o serie de frustrări personale, care determină la rândul lor, alterări ale altor

roluri ale bărbatului. O asemenea scurtcircuitare tinde să amenințe sistemul tradițional de

autoritate din familie, elaborarea deciziei și interacțiunile obișnuite dintre membrii.

Dorința partenerei de a avea o ocupație sau de a-și ridica statutul educațional este

interpretată adeseori ca un „atentat” la adresa statutului propriu și a responsabilităților

tradiționale care trebuie să revină bărbatului și femeii în cămin, inclusiv o „uzurpare” a

drepturilor bărbatului.

În general, spre deosebire de acele femei care au un statut economic, femeile

dependente economic de soț sunt mai frecvent maltratate sau abuzate și foarte puține

acționează pentru a se apăra sau a evita victimizarea. În independența economică a

femeii, cu toate că poate determina amplificarea conflictelor din familie acționează,

totuși, ca un factor de protecție contra violenței soțului.20

Mod de manifestare

Factorii care favorizează, precipită sau determină violența conjugală sunt mult mai

numeroși. Dintre factorii specifici pentru dificultățile economice cu care se confruntă

familiile defavorizate se pot aminti: sărăcia – asociată cu sentimentul de eșec și de

frustrare – șomajul – asociat cu sentimentul de insecuritate – și stresul, în general –

asociat cu diferite evenimente familiale neplăcute sau cu orice schimbare majoră care

afectează viața cuplului: un deces în cadrul familiei, pierderea locului de muncă, o sarcină

nedorită.

Toți acești factori pot genera, în anumite condiții, acte de violență cu efecte foarte

dure asupra partenerului de cuplu. Șomajul mai ales, induce soțului o stare de inferioritate

20 Elisabeta Stanciulescu – Sociologia educației familiale, Iași, Editura Polirom, 1997, p. 123

32

socială și un sentiment de devalorizare a cărui intensitate variază în funcție de poziția din

cadrul familiei.

Urmărind ciclul vieții familiale, în funcție de durata căsătoriei și numărul de copii,

sociologii francezi au observat că cele mai acute conflicte între soți au loc în perioada

când copiii ating vârsta cuprinsă între 6-14 ani și atunci când ei devin adolescenți. Prima

perioadă este una de profunde constrângeri economice, psihice și sociale, atunci când

soția se găsește copleșită de numeroasele sarcini familiale existente, iar soțul e absorbit

de preocupări profesionale presante. Această perioadă coincide cu declinul satisfacției

matrimoniale. Cea de-a doua perioadă determină amplificarea tensiunilor cuplului în

măsura în care dezvoltarea pubertară a copiilor, ajunși adolescenți, le ridică ambilor

parteneri probleme de educație și comunicare, care se alătură altor probleme de existență,

cum ar fi apariția unor puncte critice în cariera profesională a tatălui, sau a mamei.

Cercetările comparative de antropologie culturală, întreprinse în mai multe țări, au

evidențiat care sunt „corelatele” cele mai importante ale violenței conjugale, evidențiind

cu precădere, acei factori predictivi care determină, în anumite condiții, un grad mai

ridicat sau mai scăzut de violență. Ceea ce s-a constatat este faptul că probabilitatea de

violență conjugală este mai mare în acele famili în care soția este dependentă economic,

și unde întreaga putere de decizie aparține soțului. Probabilitatea de violență este mai

mare dacă soțul a fost, el însuși, socializat într-un climat de violență familială, într-un

cămin în care părinții săi erau angajați frecvent în acte violente și unde rezolvarea

conflictelor avea loc în mare parte prin mijloace agresive.

Conflicte și acte de violență apar de asemenea în acele familii în care partenerii au

poziții și mentalități culturale diferite, care dau naștere unor atitudini și valori opozante.

Abuzul contra soției începe de timpuriu, adeseori chiar în primii ani ai închegării

cuplului, primul incident mai grav producându-se, în multe cazuri, în timpul perioadei de

sarcină a partenerei. Fiecare abuz face să crească posibilitatea comiterii altor abuzuri sau

acte de violență din ce în ce mai grave.

33

CAPITOLUL 3

PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI

Prevenirea abuzurilor

În ultimul deceniu, în mai multe țări, s-au multiplicat preocupările în domeniul prevenirii

și combaterii violenței (intra) familiare, elaborându-se programe și strategii distincte de

tratament sau existență a victimelor și de stabilizare a opiniei publice în legătură cu

amplasarea și gravitatea acestei probleme sociale. Au apărut în acest sens, numeroase

34

organizații și instituții implicate activ în soluționarea acestei probleme și au fost inițiate o

serie de măsuri destinate unei mai bune protecții a victimelor și sancționării mai drastice

a agresorilor. Pe de altă parte au fost introduse o serie de reforme la nivelul sistemului

juridic, medical, a altor instituții capabile să intervină în cazuri de criză familială ori să

prevină aceste cazuri.

În procesul de anticipare a comportamentelor antisociale și violente, valoare

predictivă a factorilor de personalitate și a descifrării unor deficiențe educative într-o

viziune empirică chiar stiințifică rămâne o problemă complexă și dificilă. Ele trebuiesc

interpretate cu multă precauție deoarece un factor predictiv nu este în mod necesar și un

factor potențial.

Tehnicile predictive se numără printre cele mai importante mijloace stiințifice

pentru estimarea și prevenirea violenței familiale, cu precădere asupra femeii.

O strânsă colaborare între specialiști (psihologi, poliție, asistenți sociali) are ca

scop rezolvarea problemei abuzului intrafamilial.

Violența împotriva femeilor are un caracter transcultural și este adânc înrădăcinată

în culturile din întreaga lume, astfel încât multe femei consideră acest fenomen un mod

de viață.

STATISTICI

Sursa: Heise, L. 1994. Violence Against Women: The Hidden Health Burden.

World Bank Discussion Paper. Washington. D.C. The World Bank disponibil pe

http://www.violentaimpotrivafemeii.ro/datesistatistici/

În lume

• cel puțin una din trei femei a fost bătută, forțată să facă sex sau abuzată pe perioada

vieții, conform unei cercetări bazate pe 50 de sondaje din întreaga lume

• o cincime din femei declară că au fost abuzate sexual înainte de vârsta de 15 ani

35

• anual 500.000 de femei mor ca urmare a sarcinii sau a nașterii – un număr care a variat

prea puțin în ultimii 20 de ani

• violența împotriva femeii omoară mai multe femei decât accidentele rutiere și malaria

împreună, conform estimărilor Băncii Mondiale

• aproape 70% dintre victime au fost ucise chiar de către partenerii lor de viață, arată

Organizația Mondială a Sănătății

• procentul femeilor din țările în curs de dezvoltare care sunt victime ale violenței în

timpul sarcinii variază între 4% și 20%, conform European Journal of Public Health

• În 48 de sondaje realizate de Organizația Mondială a Sănătății în întreaga lume, între

10% și 69% dintre femei au raportat că au fost abuzate fizic de partenerul intim la un

moment dat în viață

• violul sistematic, folosit ca armă de război, a marcat milioane de femei și adolescente și

le-a lăsat infectate cu HIV/SIDA

• cel puțin 60 de milioane de fete „lipsesc” din populația mai multor țări ca rezultat al

avortului selectiv sau al neglijenței

• cel puțin 130 de milioane de femei au fost supuse mutilării genitale; alte 3 milioane sunt

expuse în fiecare an riscului de a fi victimele acestei practici degradante și periculoase

• crimele „pentru onoare” iau viața a mii de femei în fiecare an, în special în vestul Asiei,

nordul Africii și în unele părți din sudul Asiei

În România

• una din trei femei a declarat că a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de

viață, conform Studiului Sănătății Reproducerii 2004

36

• în primele cinci luni ale anului 2008 au avut loc cu 21,3% mai multe violuri urmate de

moartea victimei față de perioada similară a anului 2007, peste 50% dintre acestea în

mediul rural, conform datelor Poliției Române

• violența în familie este preponderent îndreptată împotriva femeilor: În 2006 dintr-un

total de 9 372 de victime, 5 160 au fost femei, iar în 2007 dintr-un total de 8 787 de

victime, 5 794 au fost femei, conform datelor ANPF

• 69 de femei au murit din cauza violenței în familie numai în 2006 și 69 în 2007,

tendința fiind în creștere, conform datelor ANPF

• numai în București în perioada 2006-2007 au fost înregistrate 968 de cazuri de violență

împotriva femeii în familie, 10 decese ca urmare a violenței și 47 de violuri în stradă,

conform datelor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București

• o cercetare la nivel național lansată în 2003 de Centrul Parteneriat pentru Egalitate arată

că: 827.000 de femei au suportat în mod frecvent violența în familie sub diferite forme,

739.000 de femei au fost insultate, amenințate sau umilite, mai mult de 320 de femei au

fost abuzate fizic și un număr similar au suferit abuzuri care au dus la restrângerea forțată

a relațiilor sociale, peste 70.000 de femei au fost abuzate sub forme multiple, inclusiv

sexual

Inovarea unor sisteme mai eficace de identificare și prevenire a agresiunii

Așa cum se știe legea este un instrument important, dar ea nu garantează,

prevenirea cazurilor de agresiune în familie. Nici o lege nu își poate propune și nici nu

are capacitatea de a elimina cauzele ea având în vedere, cu prioritate, efectele. Unii

experți consideră în acest sens, că, mai degrabă decât înăsprirea legislației penale sunt de

preferat diferite strategii de mediere și de conciliere inclusiv, folosirea unor mijloace

terapeutice de prevenire. De aceea, pentru a aplica efectiv și eficace legile care garantează

protecția victimei, în multe țări au fost introduse diverse inovații instituționale în acest

37

domeniu. Se poate menționa în acest context, cazul unor state din America de Sud

(Brazilia, Columbia, Peru, Costa Rica) unde au fost înființate secții speciale de femei

polițiste ale căror sarcini principale constau în semnalarea cazurilor de abuz împotriva

femeilor și asistarea victimelor.

Deși prevenirea violenței asupra femeii a devenit în ultimii ani, o prioritate a

strategiilor care vizează intervenția coordonată a comunității, au fost elaborate foarte

puține programe de prevenire la nivel național, eforturile și inițiativele având cu

precădere un caracter local. Cele mai multe programe de prevenție din diverse țări au

vizat și vizează, în continuare, învățământul, în special educația minorilor și

adolescenților în spiritul nonviolenței, pentru rezolvarea conflictelor în forme și cu

mijloace nonviolente.

În numeroase țări se aplică astăzi programe sociale de educație publică sau civică,

unele difuzate chiar prin intermediul mass-mediei, care-și propun prevenirea violenței

între membrii familiei și conștientizarea de către populație a factorilor de risc care

potențează sau determină comiterea agresiunilor în mediul familial. La rândul său

cercetarea știițifică furnizează informații importante cu privire la cele mai adecvate căi de

combatere și prevenire a violenței (intra) familale, punând în evidență principalii factori

de risc cu care se confruntă victimile, caracteristicile principale ale persoanelor care riscă

să fie agresate și ale agresorilor, circumstanțele specifice ale situațiilor de agresiune.

În țările occidentale mai ales, beneficiarele unui amplu sistem de mijloace și

resurse logistice au fost elaborate și aplicate programe speciale pentru asistența victimelor

și tratamentul agresorilor. Dincolo de creșterea numărului de centre de refugiu sau criză,

care oferă victimelor adăpost și asistență socială, au fost create la nivel local, servicii și

agenții speciale în sprijinul femeilor maltratate. În aceste servicii lucrează cel mai adesea,

grupuri voluntare de femei, unele formate chiar din fostele victime care oferă un ajutor

efectiv și susținere emoțională. Eficacitatea sprijinului oferit de asemenea grupuri, a fost

demonstrată de scăderea numărului de reintgrări ale agresiunilor de faptul că mai multe

victime au dobândit capacitatea de a evita agresiunile, iar în cazul unor conflicte

conjugale repetate, de a se despărți de soțul agresor.

38

Chiar dacă eficacitatea acestor programe nu este încă foarte clară evaluările fiind

contradictorii între ele și chiar dacă în cadrul lor nu sunt cuprinși decât o mică parte din

agresori, unele studii arată că tratamentul a modificat conduitele mai multor bărbați, care,

deși au continuat să abuzeze psihic sau emoțional de partenere, au renunțat la agresiunile

fizice. În condițiile în care asemenea programe de tratament nu sunt, încă aplicate în

România, o analiză detaliată a scopurilor, obiectivelor, metodelor și gradului lor de

eficacitate este extrem de utilă pentru specialiștii români pentru a furniza informații și

evaluări care pot servi ca puncte de referință pentru o eventuală implementare în viitor, a

acestor forme de tratament și în țara noastră. Cele mai multe dintre aceste programe au

fost elaborate și aplicate în SUA și Canada în care, problema violenței asupra femeii, în

general și a celei conjugale, în special, constituie o preocupare prioritară a serviciilor

sociale.

Conform datelor Inspectoratului General al Poliției București, o femeie în

România este omorâtă în bătaie o dată la 2 zile…. După o privire aruncată pe aceste

statistici, nu ar trebui să rămânem indiferenți. Această problemă există și fiecare dintre

noi poate face ceva pentru a o diminua. În acest sens, Women’s Global Leadership

Institute a inițiat în anul 1991, campania internațională „16 zile de Activism împotriva

Violenței asupra Femeii” (25 noiembrie-10 decembrie). Această campanie include

participarea a peste 1000 de organizații din 130 țări, iar cele 16 zile de Activism cuprind

și Ziua Internațională Anti-SIDA de pe data de 1 decembrie și Ziua Comemorării

Masacrului de la Montreal, de pe 6 decembrie.

Această campanie își propune să conștientizeze și să informeze populația asupra

drepturilor lor și asupra posibilităților prin care pot obține ajutor din partea instituțiilor

abilitate și a comunității, în cazul în care au suferit un abuz sau au fost martorii unui abuz

și vor să ia măsuri. Obiectivul campaniei este de a adapta legislația existentă în domeniul

violenței în familie la nevoile reale ale persoanelor afectate, astfel încât să existe o

protecție eficientă a acestora. În mod concret se urmărește:

 introducerea ordinului de restricție

 finanțarea serviciilor de suport pentru victime

39

 înființarea unor adăposturi pentru victime.

Aceasta este o încercare de a produce o schimbare în societatea noastră. Dar această

schimbare depinde de noi toți.

Ce pot face bărbații în acest sens?

Majoritatea bărbaților țin la femei și au grijă de ele. Și totuși, un număr enorm din rândul

acestora comite acte de violență asupra femeilor la care afirmă că țin. Bărbații nu au un

caracter violent de la natură. Violența bărbaților este un rezultat al modului în care mulți

dintre ei învață să-și exprime masculinitatea în relațiile lor cu femeile, copiii și alți

bărbați.

Iată câteva modalități prin care bărbații ar putea ajuta în diminuarea violenței

domestice:

1. Ascultă femeia, învață de la ea

– cine cunoaște mai bine violența împotriva femeii decât cele care o trăiesc?

Aflați despre violență de la o femeie care are încredere în voi, despre modul în care acest

fenomen i-a afectat viața.

2. Află care este problema

– principalele drepturi de care se bucură cei mai mulți bărbați- siguranța în casele

lor, posibilitatea de a ieși în oraș noaptea, un loc de muncă nesupus hărțuiriireprezintă

o sursă de teamă pentru femeile din întreaga lume. Frica este mai

intensă în casa femeilor.

3. Împotrivește- te limbajului sexist și glumelor care degradează

femeile

– unul dintre cele mai dificile lucruri pentru bărbați este să învețe să se

împotrivească altor bărbați, să pună în discuție limbajul sexist și să arate că sunt

împotriva acestuia și mai ales să se împotrivească bărbaților care comit acte de violență.

4. Examinează- te să vezi dacă nu cumva și comportamentul tău

contribuie la această problemă

– dacă ai fost vreodată violent împotriva unei femei, dacă ai împins, lovit,

pedepsit, amenințat soția sau prietena, sora sau mama atunci și tu ești parte a problemei.

Nu toți bărbații încearcă să domine fizic sau sexual o femeie. Haideți să examinăm și alte

40

moduri în care încercăm să le dominăm: Dominăm conversațiile? Încercăm să le limităm

activitățile?

5. Caută soluții pe termen lung

– trebuie să lucrăm împreună, să ne schimbăm atitudinea și comportamentul.

Trebuie să ne împotrivim instituțiilor care perpetuează inegalitățile dintre sexe. Bărbații

trebuie să devină bărbați mai buni, trebuie să renunțe la această armură, adică atitudinea

care echivalează bărbăția cu puterea și controlul.

Ce pot face femeile?

1. Cunoaște-ți drepturile

-„Legea egalității de șanse”(Nr. 202/2002) dă o definiție a hărțuirii sexuale și

include unele prevederi referitoare la acest aspect;

-„Legea pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice”(Nr. 217/2003)

2. Apelează serviciile telefonice ale instituțiilor capabile să te

ajute

– Serviciul de Consiliere telefonică Helpline pentru femeile victime ale violenței

domestice:

– Agenția națională pentru protecția familiei:

08008200200

– Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului

– Poliția(urgențe)

CAPITOLUL 4

METODOLOGIA CERCETĂRII – VIOLENȚA ASUPRA FEMEII

4.1. Alegerea metodei de cercetare

Cercetarea de față este una calitativă, ce folosește ancheta sociologică pe bază de

interviu. O definiție cunoscută a cercetării calitative, este cea formulată în 1994 de către

Norman K. Denzin și Yvonna S. Lincoln: „cercetarea calitativă este concentrarea mai

41

multor metode, implicând o abordare interpretativă și naturalistă a subiectului studiat.

Aceasta înseamnă o studiere a lucrurilor în mediul lor natural, încercând să se înțeleagă

sau să se interpreteze fenomenele în termenii semnificațiilor pe care oamenii le investesc.

Cercetarea calitativă implică folosirea și colectarea unei varietăți de materiale empirice –

studii de caz, experiență personală și introspectivă, povestirea vieții, interviul, observația,

texte istorice, materiale vizuale, sau care acoperă interacțiunea [subiect-obiect] astfel

încât să se descrie momente obișnuite și deosebite din viața indivizilor, precum și

semnificațiile lor”.21

Cercetarea mea este bazată pe mai multe studii de caz. Robert E. Stake (1984)

definește studiul de caz ca „studiul unui singur caz particular și complex în vederea

înțelegerii funcționării lui cu circumstanțele importante”.22 Specific acestui tip de

cercetare este, faptul că „fenomenele studiate sunt de mare complexitate, neputând fi

abordate experimental sau prin anchete sociologice, iar concluziile, chiar dacă permit

generalizări ale propozițiilor teoretice nu conduc la extrapolarea rezultatelor la alte

populații decât cele investigate”.23. De altfel studiul de caz poate fi cel mai simplu definit

ca studierea unei singure unități delimitate spațial.24 Un studiu de caz poate fi considerat

ca un construct teoretic sau ca reprezentând o unitate empirică. Decizia cercetătorului de

a considera studiul de caz într-un fel sau altul, depinde de alegerea pe care o face între

nominalism, ce definește studiile de caz drept construcții teoretice menite să servească

interesul cercetătorului, sau realism care consideră studiile de caz drept o strategie de

cercetare ce permite investigarea fenomenelor sociale în contextextul lor real.25 Unitatea

de analiză a cercetării mele o reprezintă, la acest nivel, individul.

Metoda pe care am utilizat-o este ancheta sociologică căreia i-am atașat o serie de tehnici

de cercetare corespunzătoare. Tehnicile pe care le-am utilizat sunt prezentate mai jos.

Am folosit, așadar, ca primă tehnică de culegere a datelor tehnica interviului.

Interviul este definit ca „o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor

verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru

descrierea științifică a fenomenelor socio-umane. Interviul se bazează pe comunicarea

21 Denzin și Lincoln apud Chelcea,2004, p.72

22 Stake apud Chelcea,2004, p.176

23 Yin,1984 apud Chelcea,2004, p.176

24 Griffin, Botsko, Wahl, Isaac 1991 apud Chelcea,2004, p.176

25 Ragin,1992 apud Chelcea,2004, p.176

42

verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul. Spre deosebire însă de

chestionar, unde întrebările și răspunsurile sunt scrise, interviul implică întotdeauna

informații verbale. Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului,

în timp ce întrevederea nu constituie decât o condiție care facilitează transmiterea

informațiilor unidirecționale: de la persoana intervievată spre operatorul de interviu (sau

spre cercetătorul științific)”. 26

O altă tehnică utilizată a fost observația directă care m-a ajutat pe de o parte la

înțelegerea atitudinilor subiectului față de unul sau altul dintre aspectele discutate pe

parcursul interviului, și pe de altă parte mi-a fost utilă pentru evidențierea condițiilor

generale în care subiectul își duce existența.

4.2. Operaționalizarea conceptelor

Pentru o analiză obiectivă a problematicii violenței asupra femeii este necesar să

cunoaștem înțelesul conceptelor ce urmează a fi folosite în această cercetare.

– Violența asupra femeii reprezintă ”orice act de violență bazat pe diferența de gen

și care cauzează sau ar putea cauza femeiisuferință sau vătămare fizică, sexuală

sau psihologică incluzând amenințările cu astfel de acte, coerciția și privarea

arbitrară de libertate, fie în viața publică, fie în cea privată”.27

– Violența reprezintă orice acțiune brutală care are în vedere constrângerea

celorlalți28

– Violența fizică reprezintă ”vătămarea sănătății fizice a unei persoane (dar și

amenințarea cu aceasta) produsă neaccidental de un agresor”29

– Potrivit Mariei Roth Szamoskozi formele violenței se referă la toate aspectele

personalității, respectiv aspectul fizic, cel psihic sau emoțional, cel moral și cel

sexual.30

26Septimiu Chelcea,2004, p.297

27 The Monnoe Project, Unicef, 1999, apud Roth-Szamoskozi M., 2005, p.271

28 Gresle, Francois et all., 2000, p.337

29 Maria Roth Szamoskozi, 2005, p. 9

30 Maria Roth Szamoskozi, 2005, p. 273

43

– Nivelul de trai reprezintă ”gradul de satisfacere a necesităților umane specifice

unei colectivități, grup social, localități sau persoane.”31

– Consumul de alcool: ,,prin consum se înțelege folosirea unui bun, alcool pentru

satisfacerea nevoilor personale.”32

– Agresivitatea reprezintă o serie de tendințe ”care să actualizeze în conduite reale

sau fantasmatice ce țintesc să facă rău altuia, să-l distrugă, să-l constrângă, să-l

umilească.”33

4.3. Documentarea

Pentru documentarea cercetării am purtat discuții cu femei – victime ale

violenței domestice, care au fost sau încă mai sunt agresate de partenerul de viață. Cele 5

femei prezentate – ca și exemple relevante ale cercetării locuiesc în mediul rural și au

vârstă cuprinsă între 35 și 54 de ani.

4.4. Stabilirea obiectivelor

1. Violența intrafamilială, cu precădere asupra femeii

2. Formele violenței cel mai des întâlnite

3. Relația dintre formele violenței și consecințe

4. Modul în care reacționează victimele la violență

4.5. Elaborarea ipotezelor

1. Cu cât crește numărul factorilor de risc ce favorizează violența , cu atât manifestările

violenței asupra femeii cresc.

31 Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr (coord.), ,,Dicționar de sociologie”, Ed. Babel,

București, 1998, p.51

32 Șchiopul, Ursula (coord.), ,,Dicționar de psihologie”, Ed.Babel, București, 1997, p.89

33Dem Zamfirescu, Vasile, (coord), 1994, p 34

44

2. Dacă femeia victimă a agresiunii nu ia măsuri în prevenirea violenței , cu atât

posibilitatea de recidivă a agresorului crește.

3. Atunci când femeia nu solicită asistență din partea serviciilor de suport, crește riscul

amplificării violenței în relația de cuplu.

4. Cu cât partenerul folosește mai multe forme de violență asupra femeii în același timp,

cu atât consecințele asupra victimei sunt mai grave.

5. Cu cât actele violente sunt mai grave și mai frecvente, cu atât scade stima de sine și

posibilitatea părăsirii relației.

6. Cu cât consumul de alcool este mai ridicat în familie, cu atât crește riscul apariției

violenței în familie.

4.6. Universul cercetării

Populația țintă a cercetării în domeniul violenței este reprezentată de femeile ce

au fost victime ale violenței în familie. Cercetarea este realizată pe un număr de 5 femei ,

cu vârste diferite care au fost victime ale violenței în relația de cuplu. Ținând cont de

faptul că tema pe care am abordat-o este una mai delicată, am evitat realizarea unui

interviu bine structurat în favoarea unor discuții libere și utilizarea unui limbaj potrivit

subiecților.

4.7. Instrumente de lucru

Am ales ca intrument de lucru ancheta pe bază de interviu.

4.8. Dimensiuni și indicatori

Violența domestică:

– apariția neînțelegerilor

– motivul și frecvența neînțelegerilor;

– folosirea violențelor;

– motivul și frecvența violențelor;

– consecințele violențelor asupra sănătății fizice și psihice

Nivel de trai:

– venituri

45

– locuință

– calitatea bunurilor consumabile

– calitatea bunurilor de larg consum

Consumul de alcool:

– cantitatea de alcool consumată

– comportamentul de consum: unde? cu cine? cum?

– reacții negative în urma consumului

Condiții favorizante pentru infracțiune:

– consumul de băuturi alcoolice;

– tulburări psihice;

– infidelitatea conjugală , gelozia;

– încercarea de separare.

STUDIUL DE CAZ 1

1. Structura familială

CC si CJ soț și soție, căsătoriți de 10 ani. Cuplul are 2 copii care se află într-un

centru de plasament, datorită instabilității familiale și financiare. Între cei doi au existat

întotdeauna stări conflictuale.

2. Veniturile familiei

Cei doi trăiesc din ajutorul de șomaj al soției. Agresorul, fost muncitor, fără loc de

muncă câștigă modest și invariabil din activități „cu ziua”.

3. Prezentarea cazului

Pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul a avut un conflict cu

soția sa și i-a aplicat acesteia mai multe lovituri la nivelul craniului și zonei faciale. În

urma loviturilor primite victima acestei agresiuni s-a dezechilibrat și a căzut suferind și

lovituri de planuri dure. Datorită consumului de alcool, inculpatul C.C. nu a realizat pe

moment gravitatea leziunilor suferite de soția sa. În urma acestor conflicte soția a

necesitat spitalizare. În cursul urmăririi penale, precum și în declarația luată în fața

instanței, inculpatul a precizat, în mod constant, că nu a acționat în intenția de a-și lovi

soția atât de puternic, ci cu intenția de a-i aplica câteva corecții minore, în cadrul

46

conflictului care a avut loc între ei în aceeași seară, pe fondul consumului excesiv de

alcool.

Mai mult decât atât, ultima etapă a altercației dintre inculpat și soția sa, a avut loc

în baia locuinței, unele dintre loviturile aplicate de inculpat având drept consecință

dezechilibrarea victimei, căderea acesteia și lovirea de planuri dure : duș, cadă, dulap și

masă. Observând acest lucru, inculpatul nu a mai continuat agresiunea și a dus-o pe soția

sa în pat.

4. Factori de risc

Principalul factor de risc evidențiat este consumul excesiv de alcool.

STUDIUL DE CAZ 2

Structura familială.

D.N și D.M , soț și soție de 14 ani, divorțați în urmă cu 2 ani, trăiesc în prezent

împreună în aceeași locuință, proprietate comună. Relațiile dintre cei doi foști soți sunt

tensionate, motiv pentru care a survenit divorțul. Femeia în vârstă de 48 ani, este fără loc

de muncă, lucru care o face vulnerabilă, acceptând viața alături de fostul soț, muncitor

necalificat.

2. Veniturile familei.

Singura sursă de venit o constituie salariul agresorului.

3. Prezentarea cazului

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului București a fost

trimis în judecată inculpatul D.N. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire. În sarcina

inculpatului s-a reținut că în seara zilei de 25.09.2009 a avut o discuție contradictorie cu

fosta soție D.M. care i-a aplicat inculpatului două lovituri de pumn în figură.

A doua zi inculpatul s-a dus la serviciu, iar după ce a ieșit de la serviciu „aflat încă

sub stare de tulburare” a trecut pe la domiciliul său și cum nu a găsit-o pe D.M acasă a

plecat spre locuința surorii acesteia. La domiciliul surorii lui D.M agresorul a provocat o

47

ceartă soldată cu lovituri asupra celor 2 femei. Cearta a fost provocată pe fondul

consumului de alcool și a comportamentului celor două femei și datorită frustrării

agresorului. În declarațiile sale, recunoaște că „a vrut să se răzbune” pe faptul că fosta

soție tot încearcă să părăsească domiciliul conjugal.

4. Factori de risc.

1. Consumul de băuturi alcoolice

2. Incapacitatea victimei de a se desprinde din mediul nociv, datorită lipsei

veniturilor.

3.Faptul că victima nu a reclamat niciodată agresiunile la care a fost supusă de

nenumărate ori de fostul soț.

STUDIUL DE CAZ 3

1. Structura familială.

L.G. s-a căsătorit cu L.M. în anul 1982, căsătorie din care au rezultat doi copii.

Relația de cuplu a fost cât se poate de bună în primii cinci ani de căsnicie.

2. Veniturile familiei.

La situația economică a familiei contribuie ambii parteneri. L.G este menajeră

fără carte de muncă la o familie din blocul în care locuiesc, iar L.M este muncitor

calificat. Veniturile sunt modeste , dar suficiente cât să le asigure minimul necesar.

3.Prezentarea cazului

Problemele au apărut când soțul a început să consume băuturi alcoolice, certurile

apăreau din diferite motive, își acuza șotia de infidelitate, că se sustrage de la îndatoririle

casnice și că nu se mai ocupă de educația și îngrijirea copiilor.

Ancheta preliminară arată faptul că L.G a fost abuzată fizic în mod repetat fapt

dovedit și de un certificat medico-legal. Din punct de vedere psihic ea nu prezintă

probleme grave, spre deosebire de copilul mai mic care prezintă probleme grave de

48

comunicare, este speriat și irascibil. Soția este hotărâtă să-și părăsească soțul pentru

binele ei și al copiilor dar nu are unde să meargă pentru a cere ajutor.

Susținută de fiica cea mare, L.G. se hotărăște să divorțeze, se mută în gazdă la o

vecină, împreună cu copiii. În cele din urmă divorțul a avut loc, ea locuiește cu copiii la

vecină.

4.Factori de risc

1.Încercările eșuate ale victimei de a acorda nenumărate șanse soțului abuzator,

șanse care au eșuat de nenumărate ori.

2.Gelozia nefondată a soțului.

3.Consumul de alcool.

STUDIUL DE CAZ 4

1. Structura familială.

F.H s-a căsătorit cu J.H . în urmă cu 5 ani ca urmare a morții lui S.D cu care era

căsătorită de 11 ani și alături de care a avut o căsnicie liniștită. F.H are 3 copiii din

căsătoria anterioară.

2. Veniturile familiei.

Veniturile familiei sunt modeste, obținute numai din salariul soțului și alocațiile

copiilor. Locuința este modestă, la casă cu curte, formată din trei camere și dependințe.

Dotarea casnică este modestă, dar locuința este curată și bine întreținută.

3. Prezentarea cazului

Între membrii familiei nu există relații bune. J.H nu acceptă cei 3 copiii ai soției,

iar cum singurele venituri sunt cele ale bărbatului cele mai multe discuții sunt legate de

faptul că el muncește pentru întreținerea unor copii care nu sunt ai săi. Bărbatul are

nenumărate ieșiri violente față de femeie ori de câte ori aceasta pretinde bani pentru

întreținerea copiilor. Soțul a dat dovadă aproape în permanență, de indiferență în ceea ce

privește supravegherea, creșterea și educarea copiilor. Ba mai mult aplică pedepse

49

corporale atât copiilor cât și mamei acestora. Nu de puține ori, bărbatul a părăsit, zile

întregi, domiciliul, lăsând copiii și femeia să se descurce singuri, fără bani și fără

supraveghere.

2. Factori de risc

1. Indiferenta față de noua sa familie.

2. Lipsa banilor.

STUDIUL DE CAZ 5

1. Structura familială.

A.M trăiește în concubinaj cu F.I de 8 ani. Împreună au o fetiță care locuiește la

mama femeii. Cei doi locuiesc în casa mamei bărbatului, femie în vârstă de 65 de ani cu

grave probleme de sănătate.

2. Veniturile familiei.

Concubinii au venituri modeste, ambii având un loc de muncă stabil. A.M este

vânzătoare la fabrica de pâine iar concubinul acesteia este muncitor în construcții. Mama

bărbatului are o pensie de boală. Locuința familiei este formată din 2 camere și o

bucătărie de vară, dotată cu gaze și apă curentă întreținută modest.

3. Prezentarea cazului

Încă din momentul în care femeia s-a mutat în casa concubinului violențele verbale

și fizice au început să apară. Acestea se întâmplau pe fondul consumului de alcool al

soțului. În ciuda acestor violențe A.M nu a părăsit domiciliul bărbatului motivând lipsa

unui loc de muncă în satul în care locuiește mama și fiica acesteia, deși soțul o amenință

în mod repetat cu moartea și cu izgonirea de acasă. A.M declară că „mă obișnuisem cu

regimul”, acceptând comportamentul lui.

4. Factori de risc

1. Instabilitatea finaciară

50

2. Consumul de alcool.

Concluziile cercetării

În urma cercetării efectuate putem concluziona faptul că 5 din cele 6 ipoteze formulate sau

confirmat. În toate cazurile prezentate factorul de risc principal este consumul de

alcool urmat de instabilitatea financiară. Majoritatea femeilor victime ale violenței

neavând un loc de muncă acceptă viața alături de agresori.

51

Majoritatea femeilor abuzate provin dintr-un mediu neprielnic unei bune

conviețuiri într-un climat familial favorabil relațiilor sănătoase atât între partenerii de

viață , cât și între aceștia și minorii din familie.

În majoritatea cazurilor studiate violența are un sens conturat și sunt aceeași

factori de risc asupra familiei. Un exemplu elocvent este alcoolul care predomină în

majoritatea cazurilor. Femeile susțin că bărbații devin agresivi atunci când se află sub

influența alcoolului.

Principala problemă cu care se confruntă victimele violenței domestice este

incapacitatea de a se susține financiar (fie nu au o locuință proprie, fie nu au un loc de

muncă care să le asigure minimul necesar creșterii copiilor), motiv pentru care sunt

obligate sa rămână prizoniere în relația care le afectează atât fizic cât și psihic.

Aceasta este problema generală a femeilor, mentalitatea celor de la țară, educația

precară a acestora, teama de ceea ce pot spune vecinii, rudele și lipsa unor măsuri

coercitive eficiente împotriva agresorului determină femeile să se complacă în situația de

victime, să accepte situația fără a-și pune problema de a solicita ajutor de specialitate.

Traumele lăsate de agresiunile suportate de femei diminuează încredearea în sine,

victimele se îndoiesc de capacitățile de care dispun și de cele mai multe ori sunt

incapabile să depășească această situație, cu toate că unica soluție constă în părăsirea

partenerului. În ceea ce privește modul în care reacționează femeia la violență, studiile

arată că majoritatea victimelor tolerează comportamentele violente o perioadă mai lungă

de timp sunt supuse soțului neavând puterea și resursele necesare să înceapă o nouă viață.

Relația dintre formele violenței și consecințe este una foarte puternică, violența directă,

de exemplu atrăgând după sine atât consecințe fizice cât și psihice.

Factorii declanșatori ai violenței domestice în cazul cercetării prezentate au fost

consumul de alcool, problemele financiare cu care se confrunta familia, gelozia,

incapacitatea victimei de a se întreține singură.

Deși victimele sunt conștiente de tratamentul neadecvat la care sunt supuse de

către partenerii de viață, datorită mentalității nu își reclamă soțul și nu cer ajutorul

asistenților sociali.

Specialiștii susțin că apariția violenței în relația de cuplu nu se datorează doar

bărbatului, ci și femeii care poate fi responsabilă de apariția acesteia. Deasemenea ei sunt

52

de părere că există bărbați care implicați într-o relație se comportă violent față de

parteneră, în timp ce în altă relație cu o parteneră diferită nu manifestă comportamente de

violență.

Concluziile lucrării

Violența asupra femeii este o problematică gravă cu care se confruntă societatea

noastră.Modul în care este tratat acest fenomen în societatea contemporană românească

este unul superficial.

53

Fenomenul violenței s-a răspândit în ultimii ani, însă el a existat și în regimul

comunist. După Revoluție atât violența împotriva femeii cât și alte probleme cu care se

confrunta societatea românească au revenit în atenția opiniei publice. Până atunci,

regimul socialist a încercat să ascundă existența unor astfel de probleme. Atitudinea

populației față de această problemă este o sursă a continuării existenței abuzului

împotriva femeii, este scoasă în evidență pentru a înțelege de ce fenomenul nu a fost

scăzut de regimul socialist, ci în ultimii ani s-a exteriorizat.

Societatea românească actuală nu poate fi considerată una democratică dacă

fenomene precum violența împotriva femeii în relația de cuplu și în societate în general

afectează un număr semnificativ al populației. Legile existente nu sunt suficiente pentru

reducerea fenomenului. El ar trebui conștientizat de către întreaga populație, care ar

trebuie să fie mai bine informată cu privire la acest fenomen. De exemplu, mass media

poate avea o influență asupra fenomenului prin aducerea în relief a problemei și nu doar a

cazurilor senzaționale. Continuarea existenței modelului de tip patriarhal ia parte la

persistența și amploarea fenomenului. Mentalitățile tradiționale sunt greu de schimbat cu

privire la statutul femeii, ele sunt transmise din generație în generație. Consider că pentru

scăderea fenomenul este necesar să se elaboreze un proces susținut de educație a

populației ca întreg și nu doar a copiilor, care desigur vor prelua modele

comportamentale din familia lor. Comportamentul populației poate aduce modificări în

scăderea fenomenului. Apariția violenței este o consecință socială și nu o problemă care

ține doar de spațiul privat. Dacă s-ar conștientiza acest fapt, atunci primul pas ar fi

realizat în diminuarea fenomenului, măsurile de reducere ar fi mai ușor de pus în aplicare

și ar fi susținute de către populație. Sunt de părere că o activitate de prevenire eficientă a

violenței împotriva femeii ar trebui să aibă în vedere realizarea unor campanii de

sensibilizare a populației și schimbarea concepțiilor tradiționale care nu fac altceva decât

să amplifice violența asupra femeii.

În urma analizei făcute asupra celor 5 cazuri de violență ipotezele au fost

confirmate.

În vederea reducerii acestui fenomen cred că ar trebui să existe un cadru legislativ

mai clar care să vizeze în mod complex formele violenței și să stabilească sancțiuni cât

mai drastice pentru agresori. Deasemenea înființarea mai multor centre de specializare

54

pentru femeile agresate destinate găzduirii acestora, realizarea unor activități de prevenire

în care să se implice atât statul și instituțiile neguvernamentale, cât și familia, biserica,

sistemul educațional, mass-media, persoane voluntare din comunitate, consider că ar

putea conduce la un rezultat benefic în scăderea violenței împotriva femeii.

Această temă mi s-a părut destul de interesantă, iar pe viitor în cadrul studiilor de

master aș vrea să mă extind cu cercetarea.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

55

Banciu, Dan; Rădulescu, Sorin M.; Voicu, Marin , (1987). Adolescenții și familia.

Socializare morală și integrare socială. București: Editura Științifică și

Enciclopedică

Batâr, Dumitru, (2001). Tinerii în societatea românească în tranziție. Bucuresti:

Editura Universității „Lucian Blaga”,

Batâr, Dumitru, (2001). Modele culturale în familia românească. București: Editura

Universității „Lucian Blaga”

Chelcea, Septimiu, (2004). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și

calitative. București: Editura Economică

Dem Zamfirescu, Vasile, (1994). În căutarea sinelui. Bucuresti: Cartea Romaneasca

Durkheim, Emile, (1980). Educație și sociologie. București: Editura Didactică și

Pedagogică

Eibl -Eibesfeldt I., (1998). Agresivitatea umană. București: Editura Trei

Filipescu, Ioan C, (1993). Tratat de dreptul familiei. București: Editura All

Gresle, Francois et all., (2000). Dicționar de științe umane: antropologie, sociologie.

Bucuresti: Editura Nemira.

Heise, L. (1994). Violence Against Women: The Hidden Health Burden. World Bank

Discussion Paper. Washington. D.C.: The World Bank

Mănoiu, F., Epureanu, V., Asistența socială în România, București: Ed. All., 1996

Mihăilescu , Ioan . Sociologie juridică. București: Editura Universității din București

Mitrofan, Iolanda, (1989). Cuplul conjugal Armonie si dizarmonie. Bucuresti: Ed.

Stiintifica si enciclopedica

Moscovici, Serge, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Iași: Editura Polirom

Păunescu, Constantin, (1994). Agresivitatea și condiția umană. București: Editura

Tehnică,

Rădulescu, Sorin M., (2000). Sociologia violenței (intra) familale. București: Editura

Lumina Lex

Roth-Szamoskozi, M., (2005). Femei și copii victime ale violenței. Cluj: Presa

Universitară Clujeană

Stănciulescu, Elisabeta, (1997). Sociologia educatiei familiale. Iasi: Editura Polirom

Stănoiu, A., Voinea, Sociologia familiei (curs), Universitatea din București, 1983

56

Șchiopu, Ursula (coord), (1997). Dictionar de psihologie. Bucuresti: Ed. Babel

Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr, (coord), (1998). Dictionar de sociologie.

București: Ed. Babel

Correctional Service Canada, Breaking The Cycle Of Family Violence- a resource

handbook. (1988). Otawa, Ontario: Bonnie Hunchinson Enterprises Inc.

Surse Web:

http://www.avocatconsult.net/cursuri/945-sociologie-juridica/355-violenta-sisocietatea.

html

http://www.violentaimpotrivafemeii.ro/datesistatistici/

Art.108, Codul Familiei disponibil pe http://www.dsclex.ro/coduri/c_fam.htm

Ordonanța de Urgență nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate

disponibil pe http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/26_1997.php

57