Vinurile Rosii Romanesti

1.INTRODUCERE

1.1. ISTORIC – vinurile roșii românești.

Trebuie știut de la început că pe plan internațional , vinurile românești roșii se bucură de o atenție , o apreciere și respectiv o solicitare net superioară decât s-ar bucura cele albe. Cauzele sunt multiple, dar în esență ele se pot grupa în două.

a). Este în primul rând o chestiune de sortiment. Din fericire, ponderea cea mai importantă în plantațiile pentru vinuri roșii o dețin patru soiuri de primă mărime , patru soiuri de certă calitate, patru soiuri de linia întâia, nu numai la noi, ci oriunde în lume. Este vorba de Fetească Neagră, Cabernet sauvignon, Pinot noir și Merlot.

b). În al doilea rând , explicația superiorității vinurilor roșii românești (față de cele albe) este legată de tehnologia de elaborare a lor.Vinurile roșii trebuie preparate astfel încât să se extragă culoarea din pieliță.. În ziua de azi se folosesc deja mai multe tehnologii de extragere, însă trebuie știut că odată cu antocianii, prin macerare-fermetare se extrag și alți compuși fenolici. Aceștia conferă vinului roșu nu numai culoare, corpolență, vigoare, bărbăție, ci și o stabilitate oxido- reducătoare mult mai mare. Cu alte cuvinte, vinurile roșii sunt mai puțin fragile, mai puțin expuse la oxidare, sau mai pe direct , mai ferite de stângăciile oenologului și de rudimentarismul tehnicii de elaborare.

Afirmațiile de mai sus sunt confirmate pe de o parte de medaliile obținute la concursurile internaționale de către vinurile românești , iar pe de altă parte de solicitările de care se bucură vinurile românești pe piața mondială.

Feteasca neagră se încadrează în categoria vinurilor roșii de înaltă calitate. Este unul dintre soiurile autohtone care sunt cultivate din timpurile străvechi în podgoriile din Moldova, areale ale județului Galați (Nicorești, Bujoru, Ivești, Corod), Județul Vrancea (Odobești, Cotești, Tâmboiești) sau din Județul Vaslui (Tutova, Iana, Murgeni). Soiul dă producții mijlocii în jurul a 8 – 10 t/ha, dar este pretențios la procesul de cultură (care necesită tăieri cu elemente de rod lungi).

Acest vinul nu se lasă recunoscut cu ușurință. Acesta este bine colorat, este amplu, catifelat, armonios, corpolent. Vinul de Fetească neagră prezintă un caracter olfactiv discret dar foarte specific, sugerând mirosul de prune uscate. Atunci când vinul se învechește apar și ușoare nuanțe de scorțișoară.

Feteasca neagră este unul dintre soiurile românești cele mai vechi. Pentru acest soi strugurii în țara noastră sunt cultivați pe 650 ha. Soiul Fetească Neagră provine din vița sălbatică de pădure (Vitis silvestris), fiind o selecție populară facută în timp și cultivată pe un areal dintre Nistru și Carpați de către daci. În spațiul românesc este cultivată de peste 200 de ani.

Ca și plantă este de remarcat că a rezistat în decursul timpurilor , fiind unul dintre cele mai putine soiuri dacice, întâlnite în cultură și în ziua de azi. Rămânerea în cultură al acestui soi până în prezent are mai multe explicații și anume: are o rezistență crescută la secetă și ger și o calitate foarte bună a vinurilor roșii obținute.

În prezent în România este cultivat în aproape 40 de centre viticole, care sunt situate în Banat, Oltenia, Dobrogea, Moldova și Muntenia, pe o suprafață de 2.000 ha. În prezent în aceste numeroase centre viticole soiul Fetească neagră demonstrează puterea sa mare de adaptare , la condițiile specifice. De la podgorie la podgorie vinurile obținute din acest soi diferă în funcție de condițiile agro-pedoclimatice, însa toate au un nimitor comun: fiind vinuri roșii de calitate, ceea ce îi conferă soiului românesc Fetească neagră un loc de prestigiu în cadrul viticulturii mondiale.

2. Tehnologia de obținere a vinului roșu Fetească Neagră

Schema tehnologică de obținere a vinurilor roșii

2.1. Recepția și transportul strugurilor

Strugurii sunt transportați până la marginea parcelei sau a rândului în vasele în care sunt culeși (găleți sau coșuri). Târnele și coșurile sunt folosite din ce în ce mai rar, deoarece acestea se manevrează greu, iar strugurii care sunt mai zemoși, mustul care rezultă din strivirea acestora sub propria greutate se pierde. În ultima periodă pentru recoltare sunt folosite gălețile de plastic.

După rcoltare strugurii sunt transportați până la crama de obicei cu bene de transport.

2.1.1. Recepția cantitativă a strugurilor

Până la cramă strugurii sunt transportați întregi, transportul efectuându-se cu lădițe, remorci basculante, coșuri, bene de transport sau cu alte mijloace. Este necesar un buncăr de recepție pentru faza de recepție și transport.

Pentru evitarea oxidării strugurilor în timpul transportului se aplică o protecție antioxidantă printr-o sulfitare usoară cu dioxid de sulf (3-5 g SO2 la 100 kg de struguri). În acest scop sunt folosite soluții apoase de acid sulfuros, având o concentrație de 5-6 %.

În ultima perioadă de cand s-au introdus buncărele metalice din inox pentru prelucrarea strugurilor, transportul strugurilor se face în bene metalice, confecționate din inox și oțel ordinar, având condiția de a fi izolate foarte bine anticoroziv, deoarece strugurii să nu ajungă în contact cu metalul.

Benele sunt montate pe o remorcă basculantă pentru tractor, care poate fi monoaxă sau biaxă, sau pe un camion basculant, cu o formă corespunzătoare care să permită bascularea în momentul în care strugurii sunt descărcați în buncărul de recepție.

Buncărul este confecționat din inox si are un șnec sau două, care ajută la transportul strugurilor spre desciorchinător.