Viiturile Si Inundatiile

INTRODUCERE

Preambul

Tot ce nu a putut cuprinde omul și tot ce l-a surprins a ținut de întâmplare. Întâmplarea cuprinde la rândul ei două componente majore, una ținând de ciclicitatea unui fenomen, de cauzele care ajung să-l determine și o altă componentă care este pur aleatorie și nu are nici o legătură cu trecutul, această componentă dând starea de histerezis a sistemului studiat.

Ipoteze

Viiturile și inundațiile reprezintă fenomene hidrologice care în anumite situații constituie o amenințare pentru societatea umană. În vederea diminuării consecințelor lor negative este necesar, printre altele, un management adecvat, care să integreze atât măsuri structurale cât și nestructurale, emiterea unor prognoze de o bună calitate și în timp util, permite elaborarea de avertizări și adoptarea de măsuri care să contribuie la reducerea pagubelor materiale și umane induse de viituri. Asemenea măsuri și acțiuni sunt prevăzute în strategia de management al riscului la inundații. Aceasta constituie documentul cadru în care se stabilește la nivel național aplicarea unor politici, proceduri și practici având ca obiective identificarea riscurilor, analiza și evaluarea lor, tratarea, monitorizarea și reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora (Șerban P., Gălie A., 2006, Componente plan de amenajare, INHGA, 2011).

La nivelul României, Strategia națională de management al riscului la inundații este realizată în conformitate cu prevederile celor două directive europene majore în domeniul apei și anume: Directiva privind evaluarea și gestionarea riscurilor la inundații (2007/60/CE) din 23 octombrie 2007 și Directiva Cadru pentru Apă (2000/60/CE) aprobată în 23 octombrie 2000, privind stabilirea unui cadru de acțiune comunitar în domeniul politicii apei.

„Strategia Națională de Management al Riscului la Inundații pe termen mediu și lung are drept scop definirea cadrului pentru orientarea coordonată, intersectorială a tuturor acțiunilor, în vederea prevenirii și reducerii consecințelor inundațiilor asupra activităților socio-economice, a vieții și sănătății oamenilor și a mediului. Ea vizează o gestionare integrată a apei și a resurselor adiacente: amenajarea teritoriului și dezvoltatrea urbană, protecția naturii, dezvoltarea agricolă și silvică, protecția infrastructurii de transport, a construcțiilor hidrotehnice și a zonelor turistice” (Strategia Națională de Management al Riscului la Inundații pe termen mediu și lung Versiunea 5/ 03.02.2010, pag.2 și 3).

Obiective

Prezenta lucrare are drept obiectiv general, identificarea și evidențierea aspectelor specifice privind realizarea prognozelor hidrologice (cu privire specială asupra viiturilor) și managementul riscului asociat viiturilor și inundațiilor la nivelul României.

Realizarea ei are la bază experiența acumulată în domeniul prognozelor hidrologice în care mi-am desfășurat activitatea timp de 39 de ani în cadrul laboratorului de specialitate (CNPH) din cadrul INHGA. În afara considerațiilor teoretice privind viiturile și inundațiile, prognozele hidrologice și managementul riscului indus de aceste fenomene, în lucrare sunt prezentate studii de caz în care sunt analizate viituri majore produse în bazine hidrografice din România (Jijia, Bâsca, Teleajen) și în bazinul Dunării.

Structura lucrării

Lucrarea cuprinde 4 părți și 11 capitole. În prima parte, intitulată „Considerații generale” sunt incluse capitolele 1-3. În primul capitol numit „Aspecte conceptuale: viitură, inundație, prognoză și management” sunt prezentate definiții date de-a lungul timpului celor patru noțiuni ce constituie „cuvinte cheie” ale lucrării. Cel de al doilea capitol „Probleme specifice viiturilor și inundațiilor” cuprinde considerații teoretice privind: cauzele, caracteristicile, elementele, clasificarea, modul de evoluție și efectele produse de aceste fenomene. Cel de al treilea capitol cuprinde „Lucrări de referință teoretice și metodologice privind problematica lucrării” și anume: lucrări cu caracter general (G), lucrări privind viiturile și inundațiile din România (VIR), lucrări în domeniul prognozelor hidrologice (PH) și lucrări privind managementul viiturilor și inundațiilor (MAN).

În a doua parte, intitulată „ Prognoza Hidrologică” sunt cuprinse capitolele 4 și 5. Astfel, capitolul 4 numit „Considerații teoretice și aspecte practice asupra prognozelor hidrologice” se referă la: clasificări, caracteristici ale prognozelor hidrologice, date necesare pentru realizarea lor, limite, diseminarea prognozelor și avertizărilor hidrologice, modernizarea activității operative de prognoză hidrologică – „Viitura pe râul Câlnău din 24-25 iulie 2011”. Capitolul 5 intitulat „Metode și modele utilizate în elaborarea prognozelor hidrologice” cuprinde aspecte privind: clasificarea modelor matematice utilizate în hidrologie și metodologii de prognoză hidrologică.

În partea a treia „Managementul riscului asociat viiturilor și inundațiilor” sunt incluse capitolele 6 și 7. În capitolul 6 „Considerații teoretice și aspecte practice” sunt prezentate aspecte privind etapele și activitățile specifice managementului riscului indus de viituri și inundații și fluxul informațional operativ în domeniul apărării împotriva inundațiilor. Capitolul 7 numit „Legislația în domeniul apărării împotriva inundațiilor” sintetizează informații privind reglementări legale emise de-a lungul timpului, referitoare la protecția împotriva inundațiilor, stabilite prin legi, decrete, ordonanțe, regulamente și normative la nivel central (național) sau departamental. O atenție specială este acordată „Strategiei naționale de management al riscului la inundații”.

Partea a patra intitulată „Studii de caz” include patru capitole (8 -11) în cuprinsul cărora sunt analizate detailat viiturile majore produse în bazinul superior al Jijiei (capitolul 8), al râului Bâsca (capitolul 9), în bazinul superior al râului Teleajen (capitolul 10) și pe fluviul Dunărea (capitolul 11). În fiecare caz sunt evidențiați: factorii geografici care influențează formarea viiturilor, cauzele care le-au generat, consecințele acestora și modul în care au fost gestionate.

Baza de date și metodologia cercetării

Cercetarea realizată în prezenta lucrare se sprijină pe de o parte pe documentarea bibliografică ce a stat la baza conceptualizărilor și teoretizărilor, iar pe de altă parte pe prelucrarea și intrepretarea unui volum bogat de date de diferite tipuri (climatice, hidrologice, cartografice, social – economice) preluate din diverse surse.

Cele mai importante date sunt cele climatice și hidrologice și au fost preluate de la instituții de specialitate: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA), în mod special de la Centrul Național de Prognoze Hidrologice (CNPH), Administrația Națională „Apele Române” (ANAR), Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Administrația Bazinală de Ape (ABA) Ialomița-Buzău și Prut. La acestea se mai adaugă date provenite de la Ministerul Apelor, Pădurilor și Pisciculturii (MAPP), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și inspectorate pentru situații de urgență (ISU-Fetești) pentru relevarea aspectelor privind consencințele inundațiilor și gestionarea lor.

Deosebit de importante pentru realizarea lucrării au fost informațiile obținute prin investigații pe teren bazate pe aplicarea de chestionare, interviuri cu localnici și reprezentanți ai autorităților locale și instituții de specialitate, măsurători și reconstituiri ale parametrilor scurgerii (niveluri, debite).

La baza realizării acestei lucrări au stat mai multe principii fundamentale: principiul analizei sistemice, principiul cauzalității, principiul abordării dinamice și integrate și principiul cunoașterii terenului. Aceste principii împreună cu metodele de analiză și prelucrare au format strategia generală a lucrării.

Pentru analize spațiale s-au utilizat: documente cartografice (atlase, hărți topografice) și imagini satelitare (Spot, Landsat, Radar, Eutmesat) din timpul producerii evenimentelor.

Ca metode generale au fost utilizate cele clasice care se aplică în toate științele și anume: metoda analizei, metoda sintezei, metoda comparației, metoda inductivă și deductivă. Specifice geografiei sunt metodele de reprezentare spațială (cartografice). Pentru prelucrarea datelor climatice și hidrologice s-au utilizat: metode statistico – matematice bazate pe serii de date de la stațiile meteorologice și hidrologice valorificate. Ele au permis determinarea de parametri statistici și estimarea de debite cu diferite asigurări.

Pentru prognozele hidrologice și analiza viiturilor s-au utilizat metode și tehnici specifice și programe specializate din cadrul INHGA.

Viiturile și inundațiile au constituit subiectul a numeroase studii atât pe plan internațional, cât și pe plan național, regional și local, datorită impactului pe care acestea îl au asupra populației, locuințelor, infrastructurii sau terenurilor agricole. Contribuția personală a presupus investigații de teren, documentări și colectări de date, analize detaliate și sinteze, reprezentări grafice și cartografice ale viiturilor produse în bazinele hidrografice analizate. În cadrul acestei lucrări s-a efectuat o analiză sistemică a fenomenelor hidrometeorologice periculoase generatoare de risc climatic, hidrologic, geomorfologic și socio-uman, precum și un studiu referitor la managementul viiturilor și inundațiilor produse în cadrul bazinelor hidrografice supuse cercetării.

S-au efectuat analize complexe asupra bazinelor hidrografice analizate pornind de la caracteristicile geologice și pedologice, elementele morfologice și morfometrice ale reliefului, condițiile climatice, avertizări, prognoze, analiza și managementul viiturilor. Ținând cont de caracterul pluridisciplinar al temei, prezentarea se va face atât din punct de vedere teoretic (fiind analizate conceptele de: viitură, inundație, prognoză și management), cât și cu aplicație practică (prin analiza complexă a viiturilor și inundațiilor din cadrul bazinelor hidrografice: Jijia, Bâsca, Teleajen și Dunăre).

Am intenționat ca acest studiu să contribuie la o mai bună cunoaștere a managementului viiturilor și inundațiilor în bazinele hidrografice analizate și să completeze literatura de specialitate. Prin caracterul științific, modul de abordare și metodologiile utilizate, lucrarea poate constitui un punct de referință pentru elaborarea unor lucrări de licență, disertație sau doctorat și poate contribui la perfecționarea tinerilor cercetători și a cadrelor didactice.

Mulțumiri

Pe tot parcursul elaborării acestei teze de doctorat am beneficiat de atenta îndrumare a doamnei prof. univ. dr. Liliana Zaharia căreia pe această cale îi aduc calde mulțumiri.

Mulțumiri și recunoștință aduc membrilor comisiei de susținere a acestei lucrării.

În mod deosebit vreau să îi mulțumesc doamnei dr. ing. Daniela Rădulescu (director INHGA) care m-a îndrumat și sprijinit pe tot parcursul tezei, domnului dr. Petre Stanciu și doamnei Antoaneta Stanciu (INHGA) de la care am primit primele îndrumări în cunoașterea bazinelor hidrografice, analiza viiturilor și în aplicarea modelelor matematice în hidrologie, doamnei dr. Mary Jeanne Adler (director științific INHGA), dr. Victor Pescaru (ANM), dr. Mihai Manoliu și dr. Irina Pincovschi de la Universitatea Politehnică București.

Îmi exprim de asemenea recunoștința și mulțumirea față de cadrele didactice de la Facultatea de Geografie-Universitatea București care m-au îndrumat în timpul școlii doctorale cât și profesorilor din Facultatea de Geografie-Universitatea Spiru Haret.

Țin să aduc mulțumiri colegilor mei din Centrul Național de Prognoze Hidrologice și colegilor doctoor pe sectorul Călărași – Hârșova în anul 2006

11.9 Soluțiile tehnice propuse pentru reamenajarea sectorului românesc

11.10 Caracteristicile meteorologice pe Dunăre în anul 2010

11.11 Cauzele producerii viiturilor pe Dunăre în anul 2010

11.12 Caracteristicile viiturilor produse în perioada ianuarie-mai (2010)

11.13 Analiza viiturilor produse în perioada iunie-iulie din anul 2010

11.14 Caracterizarea fizico-geografică pe sectorul Vadu-Oii-Giurgeni-Galați

11.15 Analiza viiturilor din iunie-iulie (2010), pe sectorul Brăila-Galați

11.16 Efectele viiturilor produse pe sectorul Brăila–Tulcea în anul 2010

11.17 Analiza viiturilor pe Dunǎre din august-decembrie 2010

11.18 Analiza volumelor și debitelor medii lunare la intrarea în țară

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Preambul

Ipoteze

Obiective

Structura lucrării

Baza de date și metodologia cercetării

Pentru analize spațiale s-au utilizat: documente cartografice (atlase, hărți topografice) și imagini satelitare (Spot, Landsat, Radar, Eutmesat) din timpul producerii evenimentelor.

Pentru prognozele hidrologice și analiza viiturilor s-au utilizat metode și tehnici specifice și programe specializate din cadrul INHGA.

Mulțumiri

Pe tot parcursul elaborării acestei teze de doctorat am beneficiat de atenta îndrumare a doamnei prof. univ. dr. Liliana Zaharia căreia pe această cale îi aduc calde mulțumiri.

Mulțumiri și recunoștință aduc membrilor comisiei de susținere a acestei lucrării.

Țin să aduc mulțumiri colegilor mei din Centrul Național de Prognoze Hidrologice și colegilor doctoranzi care m-au sprijinit ori de câte ori a fost nevoie pe parcursul acestei lucrǎri.

Nu în ultimul rând țin să multumesc familiei mele, pentru sprijinul și înțelegerea oferite necontenit, susținerea morală în momentele mai ușoare sau grele, de care nu am dus lipsă.

În încheiere aș dori să aduc un omagiu unor mari hidrologi: Constantin Diaconu, Dumitru Lăzărescu, Viorel Stănescu, Petru Șerban, Mircea Podani, Gheorghe Alexandrescu, Mircea Beciu, Ion Bogdan, Liliana Fugaciu, Nicolae Rǎducanu, Atanase Mustǎțea de la care în decursul timpului am avut multe de învățat atât prin colaborarea directă cât și din lucrările lor de specialitate.

PRIMA PARTE

CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1

Aspecte conceptuale: viitură, inundație, prognoză și management

Viituri și ape mari

Viitura reprezintă un fenomen natural specific regimului scurgerii apei râurilor. Ea a fost definită în mai multe feluri în funcție de scopul pentru care s-a efectuat analiza. Pentru a putea înțelege și pune în evidență procesul de formare a viiturii este necesar a se cunoaște care este diferența dintre apele mari și viituri (Diaconu C. și Șerban P., 1994, Bilașco Ș., 2008).

Conform DEX (1998), viitura reprezintǎ creșterea bruscǎ a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revǎsarea lui).

Viitura reprezintă creșterea bruscă a debitului unei ape curgătoare, ca urmare a unei ploi torențiale sau după topirea unor zăpezi abundente (conform Nodex, 2002). M. Parde (1969), considera viiturile momente de vârf în evoluția scurgerii apei unui râu sau sector de râu și le numea „episoadele cele mai dramatice ale hidrologiei”.

În lucrări de specialitate se întâlnesc diferite definiții ale viiturilor, în general similare. Astfel, Șelărescu M. și Podani M. (1993), menționează că „viitura reprezintă un fenomen de creștere sau descreștere rapidă și semnificativă a debitelor și nivelurilor unui râu” (pag. 21).

Zăvoianu I. (2005), definește viiturile drept „creșteri bruște și de scurtă durată a nivelurilor și a debitelor râurilor care se află peste valorile normale” (pag. 167). Pișotă și alții (2005), consideră că „viiturile reprezintă momente de vârf în evoluția scurgerii apei unui râu. Ele se caracterizează prin creșteri deosebit de rapide (de ordinul orelor) uneori extraordinare, ale nivelului și debitului apei, până la atingerea unei valori maxime, apoi urmează scăderea mai lentă, dupǎ care revin la parametrii normali de scurgere” (pag. 144).

„Viitura este o creștere a curgerii apei prin albie, care atunci când depǎșește malurile naturale sau artificiale ale râului, acoperǎ zona inundabilǎ a luncii” (Mustățea A.,2005, pag.78).

„Viitura este creșterea puternică și intempestivă a debitului lichid și solid al unei ape curgătoare, în perioada topirii zăpezilor sau după ploi torențiale”: (ro.wikipedia.org/wiki/Râu; alpinet.org/…/calshow_ro_t_mic-glosar-de-termeni_incol_8873.

În Glosarul Internațional de Hidrologie (International Glossary of Hydrology) „Viitura reprezintǎ creșterea, în general într-un timp scurt, a nivelului unui curs de apǎ pânǎ la un maxim, dupǎ care nivelul scade mai încet” (RO 0460).

Viiturile sunt caracterizate printr-o concentrare în timp scurt a scurgerii în albie, prin creșteri rapide de niveluri și debite de apă, până la atingerea unor valori maxime (de vârf) urmate apoi de scăderea acestora, însă mai lentă decât creșterea. În general, viiturile rapide și periculoase se produc în bazine de mărime mică și mijlocie, ca urmare a unor ploi puternice cu intensitate și strat de apă mare (Diaconu C., 1988; Diaconu C. și Șerban P., 1994; Bilașco Ș., 2008).

Conform lui Apostol A.(2011), viitura în bazinele hidrografice mici reprezintă un efect al acumulării apei dintr-un bazin hidrografic (la închiderea lui) sau de pe versant într-un colector sau sector de râu. Această acumulare se produce în urma unor ploi de o anumită intensitate, într-un anumit interval de timp. Autorul menționat, consideră că versantul reprezintă elementul central, sau cea mai mică entitate de la care se poate pleca în abordarea colectării apei și formării viiturilor într-un bazin hidrografic.

Pentru bazinele hidrografice mari cum este Dunărea, viiturile se datorează unor ploi de lungă durată și abundente sau prin cedarea apei din stratul de zăpadă. În acest caz intensitatea ploii nu are o influență atât de importantă asupra scurgerii, deoarece viitura este formată prin propagare (Diaconu C., 1988). Propagarea undei de viitură în albii naturale, reprezintă un curent de apă, care se transmite de-a lungul albiei unui râu cu debite variabile, care se suprapun peste curentul de apă existent în albia râului (Vladimirescu I., 1978).

Manifestarea viiturilor reprezintă una dintre cele mai dramatice relații dintre om și mediu, fiind accentuată atât de forța fenomenului natural, dar și de neputința omului de a reuși să îl țină sub control. Este necesar ca viitura să fie tratată și percepută ca: fenomen fizic, socio-economic și din perspectiva influenței antropice (Ward, 1978, Mustățea A., 2005).

În Glosarul Internațional de Hidrologie (International Glossary of Hydrology) prin „Ape mari” se întelege „Scurgerea însemnatǎ caracterizată prin nivelul sau debitul ridicat al apei”.

Viiturile se produc adesea pe fondul perioadelor cu „ape mari” sau topire bruscă a zăpezilor, viituri mixte, specifice bazinelor hidrografice mici, dar se pot manifesta și pe perioada „apelor mici”, ca urmare a unor ploi torențiale cu intensitate mare, produse mai ales în timpul verii (Gâștescu P.și Brețcan P., 2009).

„Viitura se deosebește însă de faza apelor mari deoarece scurgerea cu valori mari se produce pe un interval scurt de timp, cu creștere rapidă, cu durată de un anumit număr de ore și uneori de câteva zile” (Gâștescu P. și Brețcan P., 2009, pag.104).

Deși antrenează volume bogate de apă, viiturile se deosebesc de faza de „ape mari” a regimului hidrologic printr-un interval scurt de manifestare. „Prin ape mari se înteleg fazele din viața unui râu în care scurgerea se situează la valori ridicate în general” (Diaconu C. 1988, pag. 71). Apele mari se datorează unor ploi de intensitate mică și o durată lungă de timp sau ca urmare a topirii zăpezilor mai ales în perioada de primăvară. Faza „apelor mari” se caracterizează prin creșterea debitelor râurilor și menținerea acestora la valori ridicate pe o perioadă mai mare de timp, fără o creștere însă deosebitǎ a nivelurilor apei. Atât apele mari cât și viiturile sunt evenimente care pot depăși limitele albiei minore, ajungând în albia majoră, producând astfel inundarea gospodăriilor, obiectivelor social – economice, terenurilor agricole și a căilor de comunicație situate în zonele din vecinătatea râurilor (Diaconu C. și Șerban P., 1994, Bilașco Ș., 2008).

Definirea conceptului de inundație

Asemenea conceptului de „viitură” și cel de „inundație” a fost definit în diferite moduri.

În sens larg, inundația reprezintă acoperirea unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă provenită din revărsarea cursurilor de apă, ca urmare a ploilor torențiale sau topirii bruște a zăpezii (DEX, 1998).

Conform NODEX (2002), inundația reprezintă acoperirea unei întinderi de pământ cu o mare cantitate de apă (provenită din ploi abundente sau din revărsarea râurilor).

În Glosarul Internațional de Hidrologie OMM – UNESCO (1992), citat de Stănescu V. Al. și Drobot R.(2002), inundația este definită ca „Punerea în submersie a albiei majore de către apa care debordează din albia minoră sau acumularea apei provenită din precipitații sau topirea zăpezilor în zone cu drenaj natural insuficient” (pag. 16).

Conform Glosarului Internațional de Hidrologie (International Glossary of Hydrology) inundația este definitǎ ca „Acoperirea terenului emers de către apa care depășește albia normală a unui râu sau a altor obiecte acvatice, sau acumularea apei care provine din drenare, a unor zone care nu sunt în mod normal sub apǎ” (RO 0469) și „Inundația pluvialǎ provine din precipitațiile locale sau din aportul prin șiroire, pentru care rețeaua hidrograficǎ sau de drenaj, nu sunt suficiente pentru a le evacua” (RO 0362).

Conform VMO – OMM (1992), citat de Mustǎțea A. „Inundația este depǎșirea de cǎtre apǎ a malurilor naturale/artificiale ale cursului de apǎ sau acumularea apei scurse în zone care nu sunt submerse” (pag. 350).

În cuprinsul Directivei 2007/60/CE privind evaluarea și managementul riscului la inundații, se dau mai multe definiții: „Inundația înseamnǎ acoperirea temporarǎ cu apǎ a unui teren care nu este acoperit în mod obișnuit cu apǎ” (pag. 3).

„Inundațiile sunt fenomene naturale care nu pot fi prevenite. Cu toate acestea, unele activități umane (numărul tot mai mare de așezări umane, de bunuri economice aflate în zone inundabile și reducerea capacității de retenție naturală a apei prin exploatarea necorespunzǎtoare a terenrilor) și schimbările climatice constituie factori care contribuie la creșterea impactului negativ al acestora” (Directiva 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații, conform artic. 175 – aliniat 2, pag.1).

În conformitate cu Legea Apelor nr.107/1996 cu modificările și completările ulterioare, inundațiile reprezintă: “acoperirea temporară cu apă a terenului care în mod natural nu este acoperit cu apă. Acestea includ inundații provocate de râuri, torenți, ape marine în zonele de coastă sau cursuri de apă nepermanente” (Articolul 36^1, pag. 60).

„Inundațiile constituie fenomene naturale care au existat dintotdeauna și vor continua să existe. Ele sunt consecința unor fenomene climatologice aflate sub influența condițiilor geologice, geomorfologice, de relief, de sol și vegetație, pe cât posibil, intervenția omului în procesele naturale trebuie să fie limitată, compensată, iar în viitor evitată” (Strategia Națională de Management al Riscului la Inundații pe termen mediu și lung – Versiunea 5/ 03.02.2010, pag.7 și Monitorul Oficial al României Nr. 626 din 6 septembrie 2010 pag.6).

Inundațiile nu sunt însă provocate doar de revărsarea cursurilor de apă, ci și de creșterea nivelului unui lac sau a altei mase de apă. În cazul râurilor ele reprezintă, în condiții naturale, faze normale ale regimului de scurgere în timpul cărora debitele depășesc capacitatea de scurgere a albiei minore și ca urmare, masa de apă se revarsă în albia majoră (Platagea Gh.,1971 și Zăvoianu I., 2005). Inundația este în acest caz o consecință a unei viituri.

În sensul cel mai general „Inundația reprezintă acoperirea cu apǎ a unei porțiuni de teren care în mod normal este emers sau uscat” (Ward 1978, citat de Grecu F. 2009, pag. 191). Inundația presupune acoperirea terenului cu un strat de apă (care se află sau nu în mișcare). Prin mărimea sau durata lor, inundațiile pot provoca victime umane, distrugeri materiale și perturbă funcționarea normală a activităților social – economice din zona acoperită cu apă (Platagea Gh., 1971; Șelărescu M. și Podani M., 1993).

Inundațiile au urmări negative nu numai prin pagubele umane și materiale produse, dar și prin efectul asupra mediului prin modificarea albiei minore și majore, precum și a microreliefului zonei afectate de acest fenomen (Grecu F., 2009).

Definirea conceptului de prognoză hidrologică

Prognoza este o ipoteză emisă asupra posibilităților de desfășurare a unor evenimente acțiuni sau fenomene, bazată pe cunoașterea împrejurărilor care le generează, numit prognostic (Nodex, 2002).

În Glosarul Internațional de Hidrologie (International Glossary of Hydrology) prognoza hidrologicǎ în sens larg se definește ca „Prognozarea variabilelor hidrologice în timp și spațiu”, iar prognoza hidrologicǎ în sens restrâns „reprezintǎ anunțare sau buletin de informare asupra condițiilor hidrologice prevǎzute la un moment dat pentru un loc determinat”

Conform Dex 1998, prognoza reprezintă prevederea desfășurării în timp a unui fenomen, a unui proces, bazată pe studiul împrejurărilor care îi determină apariția și evoluția. De asemenea, reprezintă prevederea valorilor pe care le vor avea în viitor unele mărimi din prezent.

„Prognozele hidrologice reprezintă prevederea pe baze științifice, a evoluției, caracterului și intensității fenomenelor hidrologice. Acestea au devenit posibile atunci când hidrologia, din știință descriptivă, a devenit o știință capabilă să exprime cantitativ fenomenele hidrologice sub forma relațiilor dintre aceste fenomene ale naturii sau sub forma legităților statistico-matematice” (Lăzărescu D., 1972, pag. 12, citat de Diaconu D.C. și Jude O., 2009).

Prognozele hidrologice pe baze științifice s-au putut emite atunci când informațiile din măsurătorile pe râuri au format un fond relativ bogat de date, care au fost supuse unei analize genetice și statistice și în momentul în care au fost elaborate sinteze asupra fenomenelor hidrologice (Diaconu D.C. și Jude O., 2009).

„Prognoza hidrologică este o estimare a stării viitoare a fenomenelor hidrologice (oră de oră, zi de zi, lună de lună)” (Șerban P.,1995, pag.7). Această cunoaștere este necesară în diminuarea dezastrelor naturale cum ar fi (inundații, secete, ghețuri) și a efectelor acestora.

În hidrologie prin prognoză se estimează desfășurarea în timp a unui fenomen natural și caracteristici ale acestuia, în raport cu starea la care s-a ajuns la un moment dat. Calitatea unei prognoze hidrologice depinde atât de anticiparea, cât și de precizia ei. Anticiparea unei prognoze hidrologice este intervalul de timp cuprins între momentul elaborării și cel în care se atinge valoarea prognozată. Cu cât timpul de anticipare este mai mare, cu atât prognoza este mai aproximativă. Aceasta depinde de rapiditatea transmiterii informațiilor primare de la direcțiile bazinale la centrele de prognoză bazinale, de rapiditatea de validare a datelor, de viteza de prelucrare și transmitere a informațiilor. Momentul elaborării prognozei corespunde cu momentul încetării ploii care generează viitura (Stănescu V., Simota M., Corbuș C., 1992).

Precizia prognozelor hidrologice depinde de gradul de cunoaștere ale legilor de producere și evoluție a fenomenelor care au fost prognozate și scade cu cât perioada de anticipare este mai mare, deoarece gradul de cunoaștere a succesiunii fenomenelor la distanță mai mare este mult mai redus. Prognozele hidrologice pot fi elaborate pentru evenimente de scurtă durată (undele de viitură și caracteristici ale acestora) și de durată mai mare (prognoze sezoniere cu referire la perioadele „ape mari” și „ape mici”, mai ales la fenomenul de secare) (Diaconu D.C. și Jude O., 2009).

Prognozarea fenomenelor hidrologice este necesară pentru a informa din timp populația și autoritățile asupra modului cum vor evolua parametrii hidrologici (debite, niveluri, aluviuni) pentru gestionarea adecvată a situațiilor de criză generate de fenomene extreme (viituri, inundații). Prognoza hidrologică are de asemenea o importanță deosebită în planificarea rațională și eficientă a resurselor de apă și în apărarea populației și obiectivelor socio-economice contra efectelor negative ale inundațiilor, ale aluviunilor și fenomenelor de iarnă (Vladimirescu I., 1978).

„Prognoza hidrologică mai poate fi utilizată în planificarea transporturilor pe apă precum și în exploatarea optimă a centralelor hidroelectrice – în general a lacurilor de acumulare, lupta contra poluării, exploatarea sistemelor de irigații și de alimentări cu apă” (Șerban P., 1995, pag.7).

Prognoza hidrologică nu trebuie confundată cu predicția care se referă la „estimarea parametrilor hidrologici de o probabilitate dată (debitele și volumele maxime, minime și medii cu diverse probabilității de producere)”. Acești parametri sunt necesari la fundamentarea planurilor și la stabilirea unor soluții de amenajare a râurilor (Șerban P.,1995, pag.7).

Prevederea viiturilor reprezintǎ una din cele mai eficiente mǎsuri nestructurale care se aplicǎ în reducerea efectelor negative ale inundațiilor, fiind un proces care se desfǎșoarǎ în timp, odatǎ cu formarea și propagarea unei viituri. O primǎ etapǎ a prognozei este avertizarea hidrologicǎ, care conform Dicționarului Internațional de Hidrologie (OMM – UNESCO, 1992) reprezintǎ „difuzarea unui avertisment care semnaleazǎ posibilitatea producerii unei viituri într-un punct al unui râu sau într-un bazin dat”, iar „prognoza hidrologicǎ reprezintǎ estimarea nivelului, debitului, timpului de apariție și a duratei unei viituri, în special al debitului sǎu de vârf, într-un punct al unui râu care rezultǎ din precipitații sau topirea zǎpezilor” (Stǎnescu V., Drobot R., 2002, pag. 141).

Definirea conceptului de management al riscului la inundații

În vederea prevenirii și combaterii efectelor negative ale inundațiilor (de ordin social, economic și ecologic) este necesar un management adecvat al riscului indus de aceste fenomene.

Prin urmare, „reducerea efectelor inundațiilor se poate realiza prin implementarea unui nou concept de management integrat al riscului la inundații care presupune următoarele etape:

prevenirea și protecția împotriva inundațiilor;

prognoza viiturilor și avertizarea;

acțiuni pe durata inundațiilor;

reconstrucția zonelor afectate de acest fenomen” (Șerban P., Gălie A., 2006, pag. 125).

Riscul la inundații rezidă din asocierea dintre probabilitatea de producere a inundațiilor și vulnerabilitatea unui teritoriu, reflectatǎ în gradul de expunere, numărul populației ce poate fi afectată și de valoarea bunurilor materiale. Prin urmare, pentru reducerea riscului la inundații, trebuie acționat asupra celor douǎ componente majore ale sale: hazardul (inundația) și vulnerabilitatea. Riscul la inundații nu poate fi însă înlăturat în totalitate, ci doar controlat. Există întotdeauna un risc ce trebuie acceptat și de care trebuie să se țină cont (Stǎnescu V., Drobot R., 2002; Componente plan de amenajare, INHGA, 2011).

Producerea unor viituri mari la nivel european în perioada anilor (1998 – 2005), au generat pagube materiale și umane importante. Ca urmare, la nivel european a fost adoptată „Directiva privind evaluarea și gestionarea riscurilor la inundații (2007/60/CE)”. Această directivă are ca obiectiv principal „stabilirea unui cadru pentru evaluarea și gestionarea riscurilor la inundații, cu scopul de a reduce consecințele negative pentru sǎnǎtatea umanǎ, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economicǎ asociate cu inundațiile în cadrul Comunitǎții” (Directiva 2007/60/CE, cap.I articolul 1, pag.3). Având în vedere obiectivul prezentei directive, acesta nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către toate statele europene membre, ținâd cont de amploarea și efectele acțiunii fenomenelor. El poate fi realizat individual la nivelul fiecărei comunității în parte.

Prezenta directivă cuprinde următoarele concepte de bază:

gospodărirea integrată a apelor pe bazine hidrografice;

principiul solidarității amonte – aval;

coordonarea și cooperaraea transfrontalieră;

coordonarea cu Directivele Europene în domeniul apelor;

participarea publicului și punerea la dispozitia publicului larg a rezultatelor;

planificarea pe termen lung (reexaminarea planurilor de gestionare a riscului la inundații o dată la 6 ani);

integrarea practicilor durabile de utilizare a solului și terenurilor supuse inundațiilor;

luarea în considerare a schimbărilor climatice (Rădulescu D., 2014).

Această directivă conține 8 capitole (I-VIII) și prezintă următoarea structură:

I. Dispoziții generale (definiții importante).

II. Evaluarea preliminară a riscului la inundații.

III. Hărti de hazard și hărți de risc la inundații.

IV. Planurile de gestionare a riscului la inundații.

Coordonarea cu Directiva 2000/60/CE (Directiva Cadru pentru Apă), informarea și consultarea publicului.

Măsuri tranzitorii.

Măsuri de punere în aplicare și modificări.

Reevaluări, raportări și dipoziții finale (Directiva 2007/60/CE; Rădulescu D., 2014).

În continuare se vor prezenta principalele etape de implementare ale Directivei Inundații (DI):

Evaluarea Preliminară a Riscului la Inundații (EPRI) – (22 decembrie 2011 și 2018).

Hărțile de Hazard (HH) și Hărțile de Risc la Inundații (HRI) – (22 decembrie 2013, 2019).

Planurile de Management al Riscului la Inundații (PMRI) – (22 decembrie 2015, 2021).

1)Evaluarea Preliminară a Riscului la Inundații (EPRI):

Aceasta a fost realizată până la 22 decembrie 2011 pe bazine sau grupe de bazine hidrografice ((Directiva 2007/60/CE, cap.II, artic.4, alin 4, pag.4) și va fi actualizată până în 22 decembrie 2018 și apoi reactualizată o dată la șase ani. Pe baza evaluării preliminare a riscului la inundații se vor stabili zonele cu risc potențial semnificativ la inundații. Pentru aceste zone de risc au fost elaborate hărți de hazard și de risc la inundații la scări adecvate tipului hărții.

2) Hărțile de Hazard (HH) și Hărțile de Risc la Inundații (HRI):

a) Hărțle de hazard acoperă zonele geografice care ar putea fi inundate în aceste cazuri:

– inundații cu probabilitate mică sau în cazuri extreme;

– inundații cu probabilitate medie (perioada probabilă de revenire o dată la 100 ani);

– inundații cu probabilitate mare, după caz (Directiva 2007/60/CE, pag.4)

Pentru fiecare caz menționat anterior, se vor indica următoarele elemente și anume:

– dimensiunile inundațiilor;

– adâncimea sau nivelul apelor, după caz;

– după caz, viteza de curgere sau debitul de apă relevant (Directiva 2007/60/CE, pag.5)

b) Hărțile de risc la inundații indică potențialele efecte negative asociate cazurilor de inundații. Acestea sunt exprimate în următorii termeni:

-numărul aproximativ de locuitori potențial afectați;

– tipul de activitate economică din zona potențial afectată;

– instalațiile, astfel cum sunt menționate în anexa I la Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, care pot produce poluare accidentală în cazul inundațiilor și zonele protejate potențial afectate enumerate în anexa IV punctul 1 punctele (i), (iii) și (v) la Directiva 2000/60/CE (Directiva 2007/60/CE, pag.5);

-informații pe care statul membru le consideră utile, cum ar fi indicarea zonelor unde pot apărea inundații cu un conținut mare de sedimente transportate, inundații cu sedimente grosiere și informații privind alte surse importante de poluare.

Hărțile de hazard și de risc la inundații au fost întocmite până la data de 22 decembrie 2013. Aceste hărți vor fi revizuite și actualizate, până la data de 22 decembrie 2019, iar după aceea dată vor fi actualizate la fiecare șase ani (Directiva 2007/60/CE, INHGA, Rădulescu D., 2014).

3) Planurile de Management al Riscului la Inundații (PMRI)

În vederea prevenirii, protecției și diminuării efectelor inundațiilor se elaborează planuri de management al riscului la inundații pe bazine sau grupe de bazine hidrografice. Aceste planuri stabilesc acțiunile, măsurile și soluțiile pentru prevenirea inundațiilor, protecția populației, bunurilor și a mediului împotriva acestui fenomen și pentru a asigura o dezvoltare economică durabilă a tuturor zonelor țării.

Planul de management al riscului la inundații conține:

I.Componentele primelor planuri de gestionare a riscului de inundații sunt următoarele:

– concluziile evaluării preliminare a riscurilor de inundații, așa cum sunt solicitate în capitolul II sub forma unei hărți sumare a bazinului hidrografic sau a unității de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) sau articolul 76^1, ce identifică zonele enumerate la articolul 5 alineatul (1) și 5^1, care sunt supuse prezentului plan de gestionare a riscului de inundații;

– hărțile de hazard și de risc la inundații, așa cum au fost pregătite în temeiul capitolului III, sau cele existente în conformitate cu articolul 13 sau articolele 76^2 și 76^3, precum și concluziile care pot fi deduse din aceste hărți;

– o descriere a obiectivelor privind managementul riscului la inundații, stabilite în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și 76^4, alin. (2);

– propuneri de măsuri prioritare luate în scopul realizării obiectivelor respective de gestionare a riscului la inundații, inclusiv măsurile luate în conformitate cu articolul 7 și 76^4, precum și măsurile în legătură cu inundațiile luate în temeiul altor acte comunitare, inclusiv Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (1) și Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase (2), Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (3), precum și Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;

– „atunci când este disponibilă, pentru bazine sau subbazine hidrografice comune, o descriere a metodologiei definite de statele membre respective, a analizei costurilor în raport cu avantajele; această analiză este folosită pentru evaluarea metodelor cu efecte transnaționale” (Directiva 2007/60/CE, Anexă – pag. 8; Legea Apelor 107/1996-completată și modificată, Articolele: 5^1, 76^1, 76^2 și 76^3, 76^4, alin. (2), Anexa 7, pag. 40 și 117, 2010; Rădulescu D., 2014).

II. Descrierea punerii în aplicare a planului de management:

– o descriere a ordinii de prioritate și a modului în care va fi monitorizat progresul în punerea în aplicare a planului (Directiva 2007/60/CE, Anexă – pag. 8);

– un rezumat al informațiilor publice și al măsurilor/acțiunilor de consultare luate;

– o listă a autorităților competente și, după caz, o descriere a procesului de coordonare în cadrul oricărui bazin hidrografic internațional, precum și a procesului de coordonare cu Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE.

Componentele actualizărilor ulterioare ale planurilor de gestionare a riscului de inundații:

– orice modificări sau actualizări de la publicarea versiunii anterioare a planului de gestionare a riscului de inundații, inclusiv un rezumat al revizuirilor desfășurate în conformitate cu articolul 14 și citate în articolul 76^9;

– o evaluare a progreselor de înregistrare spre atingerea obiectivelor menționate la articolul 7 alineatul (2) și citate în articolul 76^4;

– o descriere și o explicare a oricăror măsuri prevăzute în versiunea anterioară a planului de gestionare a riscului de inundații, măsuri care au fost incluse în plan, fără a fi puse în aplicare;

– o descriere a măsurilor suplimentare de la publicarea versiunii anterioare a planului de gestionare a riscului de inundații (Directiva 2007/60/CE, Anexă pag. 8, Legea Apelor 107/1996, Anexa 7, articolele: 76^4 și 76^9, pag. 40 și 117, Rădulescu D., 2014).

Strategia Națională de Management al Riscului la Inundații pe termen mediu și lung

Aceasta a fost aprobată prin HG 846/2010 și definește un cadru național pentru punerea în aplicare a principiilor unui management eficient al riscului la inundații pentru perioada 2010-2035 (Cârlan D., Negru O., Adler M. J., 2011).

În această Strategie se precizează, în mod clar, cadrul tehnic, instituțional și legal cu privire la reducerea consecințelor negative ale inundațiilor asupra: activităților socio-economice, a proprietăților, a vieții și sănătății oamenilor și mediului pentru următorii 25 ani.

Ea vizează o gestionare integrată a apei și a resurselor adiacente care sunt: amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbană, protecția naturii, dezvoltarea agricolă și silvică, protecția infrastructurii de transport, a construcțiilor, a zonelor turistice, protecția individuală (Strategia Națională de management a riscului la inundații pe termen mediu și lung din anul 2010, Monitorul Oficial al României partea I Nr. 626/ 06.IX.2010, INHGA).

În managementul inundațiilor un rol deosebit de important îl au programele folosite în emiterea avertizărilor atât meteorologice cât și hidrologice din timpul producerii fenomenelor hidrometeorologice periculoase cum sunt: radarele meteorologice, teledetecția, Deswat, ROFFG. „Gestionarea riscului la inundații înseamnă aplicarea unor politici, proceduri și practici având ca obiective principale recunoașterea riscurilor, analiza și evaluarea acestora, tratarea, monitorizarea și reevaluarea lor în vederea reducerii acestor riscuri, astfel încât, comunitățile umane, să poată trăi, munci și să-și împlinească nevoile într-un mediu fizic și social durabil”. (Componentele plan de amenajare, INHGA, 2011, pag. 87).

Diminuarea consecințelor inundațiilor este rezultatul unei combinații dintre măsurile și acțiunile de prevenire a producerii fenomenului cu cele din timpul desfășurării inundațiilor și cele întreprinse în urma producerii acestora. Ansamblu acestor măsuri și acțiuni constituie managementul riscului la inundații (Componentele Plan de amenajare, 2011, Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE).

În Uniunea Europeană domeniul apelor reprezintă unul dintre cele mai reglementate domenii. Aderarea României la Uniunea Europeană a necesitat implementarea a 18 Directive și 2 Decizii în domeniul apei.

Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE este prima Directivă Europeană ce asigură dezvoltarea durabilă – armonizarea dezvoltării sistemului socio-economic cu capacitatea de suport a mediului acvatic, a fost aprobată de către Parlamentul Uniunii Europene pe data de 23.10.2000 și a intrat în vigoare la 22.12.2000 (Colceriu R., 2010, Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE).

Scopul acestei directive este stabilirea unui cadru pentru protecția apelor: de suprafață interioare, a celor tranzitorii, costiere și subterane, care:

– să prevină deteriorarea ulterioară, să protejeze și să îmbunătățească starea ecosistemelor acvatice, iar, în ceea ce privește cerințele de apă, ecosistemele terestre și zonele umede, să fie direct dependente de ecosistemele acvatice;

– să promoveze utilizarea durabilă a apelor pe baza unei protecții pe termen lung a resurselor disponibile de apă;

– obiectivul acestei directive este protecția și îmbunătățirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau a pierderilor de substanțe prioritare.

– asigură reducerea progresivă a poluarii apelor subterane și previne poluarea ulterioară și

contribuie la diminuarea efectelor inundațiilor și secetei (Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/EC).

Principiul care stă la baza acestei directive este următorul: ”Apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie păstrată, protejată și tratată ca atare” (Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/EC, pag.1, citat de Șerban P., Gălie A., 2006, pag.76, Legea Apelor nr.107/1996, art. 43, pag. 24).

Directiva Cadru pentru Apă fundamentează o nouă strategie și politică în domeniul gospodăririi apelor, urmărind elemente noi:

– elaborarea planurilor de management pe bazine hidrografice;

– prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafață și subterane;

– definirea și atingerea unei „stări bune a apelor”, reprezentând obiectivul (Directivei Cadru pentru Apă 2000/60/EC), ce trebuie realizat pană în 2015;

– definirea „condițiilor de referință” pentru apele de suprafață;

– definirea unor noi categorii de ape – „corpuri de apă puternic modificate”;

– stabilirea unei rețele și a unor programe de monitorizare (supraveghere, operațional și de investigare) în conformitate cu noul concept de monitorizare integrată a apelor ce are la bază principiile abordării ecosistemice;

– definirea a 5 clase de calitate a apelor ținând seama în primul rând de componentele biologice (foarte bună, bună, moderată, slabă și proastă);

– stabilirea unui registru al zonelor protejate localizate la nivelul bazinului hidrografic;

– stabilirea obiectivelor de mediu;

– realizarea analizei economice asupra utilizării apei luând în considerare principiul recuperării costurilor aferente activităților specifice de gospodărirea apelor și serviciilor de apă;

– luarea unor măsuri de reducere progresivă a poluării apei cu substanțe prioritare care prezintă un important factor de risc pentru mediul acvatic și oprirea treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor substanțelor prioritar periculoase;

– conceptul de reabilitare al resurselor de apă;

– cooperare transfrontieră între țări și între toate părțile implicate.

De asemenea în cadrul acestei directive europene au fost introduși termeni noi: “corp de apă” și “starea apelor”.

Directiva Cadru pentru Apă (DCA) introduce noțiunea de “corp de apă” ca unitate elementară de management al apei și de analiză a presiunilor antropice și a impactului acestora precum și, de evaluare a riscului de neatingere a obiectivelor de mediu. Corp de apă de suprafață reprezintă “un element discret și semnificativ al apelor de suprafață: râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape de tranziție, o parte din apele marine litorale” (Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE, Art. 2.10, pag. 9) citat de Șerban P., Gălie A., 2006, pag. 86. Un corp de apă de suprafață este format din: apa sau râul, patul albiei și zona riverană râului care este relevantă pentru flora și fauna acvatică.

„Corp de apă subterană reprezintă o parte a unui acvifer, un acvifer sau mai multe acvifere” (Șerban P., Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE; Șerban P., Gălie A., 2006, INHGA)

Criteriile utilizate pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață sunt:

– categoria de apă de suprafață;

– tipologia apelor de suprafață;

– caracteristici fizico-geografice și hidromorfologice ale bazinului;

– starea apelor de suprafață;

– alterările hidromorfologice (datorate activităților umane);

– limitele existente ale ariilor protejate;

– un corp de apă trebuie să aparțină unui singur tip de sistem ecologic (de exemplu, un corp de apă nu poate include un râu și un lac);

– un corp de apă trebuie să aibă aceeași stare de calitate pe toată întinderea sa.

(Gălie A., 2006, pag.86; INHGA).

Corpuri de apă puternic modificate sunt acele corpuri de apă de suprafață care, datorită alterărilor fizice și-au schimbat substanțial caracterul lor natural. Corpuri de apă artificiale sunt acele corpuri de apă de suprafață create de activitatea umană (derivații interbazinale, canale).

Directiva Cadru pentru Apă 2000/60/CE introduce un nou concept cu privire la “starea apelor” care va sta la baza uniformizării reglementărilor din domeniu în vederea intercomparării stării de calitate a apelor de suprafață între Statele Membre Europene.

„Starea apelor de suprafață este determinată de către:

– starea ecologică a apelor – exprimă calitatea structurii și funcțiilor ecosistemelor acvatice;

– starea chimică a apelor – se referă la calitatea apei din punct de vedere chimic” (Șerban P., Gălie A., 2006, pag. 94).

Conceptul promovat de această directivă privind starea apelor are la bază o abordare nouă, integratoare, care diferă fundamental de abordările anterioare în domeniul calității apei în care componentele hidromorfologice nu erau luate în considerare, iar preponderența revenea componentelor fizico-chimice. Starea corpurilor de apă este determinată pe baza potențialului ecologic și a stării chimice (Șerban P., Gălie A., 2006).

Schema Directoare reprezintă instrumentul de planificare în domeniul apelor la nivel de bazin hidrografic sau grupe de bazine hidrografice. Prin Ordinul nr.1258 din 20 noiembrie 2006 al ministrului mediului și gospodăririi apelor, a fost aprobată Metodologia, Instrucțiunile tehnice și Harta ecoregiunilor pentru elaborarea schemelor directoare.

Prin Legea Apelor nr.107/1996, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare, s-a stabilit ca schemele directoare pe bazine sau grupe de bazine hidrografice, să fie elaborate până la data de 22 decembrie 2009, iar după această dată, să fie actualizate o dată la 6 ani.

„Scopul schemei directoare este stabilirea orientărilor fundamentale, privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată și complexă a resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice precum și protejarea zonelor umede” (Legea Apelor nr. 107/1996, art. 43, pag. 24, citat de Colceriu R., 2010, pag. 82).

Scopul Schemelor Directoare este acela de a fixa într-o manieră generală și armonioasă obiectivele de calitate și cantitate a apelor urmând să asigure:

a) o stare bună a apelor de suprafață sau, pentru corpurile de apă artificiale sau puternic modificate, un bun potențial ecologic și o stare chimică bună a apelor de suprafață;

b) stare chimică bună și un echilibru între cantitatea prelevată și reîncărcarea apelor pentru toate resursele de apă subterană;

c) reducerea efectelor negative ale apelor datorate inundațiilor, secetelor și poluărilor accidentale (Șerban P., Gălie A., 2006, pag.168, Legea nr.107/1996, art. 43, pag. 24)

În corelare cu prevederile Schemelor Directoare, se vor elabora programe de măsuri, în raport cu cerințele dezvoltării durabile a societății pentru atingerea obiectivelor privind:

– asigurarea protecției cantitative și calitative a apelor;

– apărarea împotriva acțiunii distructive a apelor;

– valorificarea potențialului apelor.

Programele de măsuri propuse vor trebui să fie în deplin de acord cu strategia și politicile de mediu incluzând dezvoltarea lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor de gospodărire a apelor. Schema Directoare de Amenajare și Management este alcătuită din două componente: Planul de Amenajare a Bazinului Hidrografic (PABH) și Planul de Management al Bazinului Hidrografic (PMBH).

A) Planul de Management al Bazinului Hidrografic constituie componenta de gestionare calitativǎ a resurselor de apă. El are ca scop fundamentarea măsurilor, acțiunilor, soluțiilor și lucrărilor pentru protecția apelor de suprafață și subterane având în vedere:

– atingerea și menținerea stǎrii bune a apelor;

– identificarea presiunilor antropice importante și al impactului activitǎților umane asupra stǎrii apelor de suprafațǎ;

– diminuarea efectelor negative și reducerea surselor de poluare.

– determinarea cerințelor de calitate asupra resurselor de apă.

B) Planul de Amenajare a Bazinului Hidrografic constituie componenta de gestionare cantitativă a resurselor de apă. El are ca scop fundamentarea măsurilor, acțiunilor, soluțiilor și lucrărilor pentru: – realizarea și menținerea echilibrului dintre cerințele de apă ale folosințelor și disponibilul de apă la surse;

– diminuarea efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieții, bunurilor și activităților umane (inundații, exces de umiditate, secetă, eroziunea solului);

– utilizarea potențialului apelor (producerea de energie hidromecanică și hidroelectrică, navigație, extragerea de materiale de construcții, acvacultură, turism, agrement, estetică)

– determinarea cerințelor de mediu asupra resurselor de apă (Șerban P., Gălie A., 2006, pag.168, Monitorul oficial al României, ordinul 1258/20.11.2006 al MMGA)

Planul de Amenajare a Bazinului Hidrografic se referă la următoarele obiective principale:

– inventarierea resurselor de apă (suprafață și subterană);

– determinarea situației actuale a utilizării pe folosințe a resurselor de apă;

– determinarea cerințelor viitoare socio-economice și de mediu privind resursele de apă;

– identificarea amenajărilor structurale existente pentru asigurarea disponibilului la surse și a principalilor parametri de performanță;

– identificarea opțiunilor fezabile pentru realizarea echilibrului dintre disponibilul la surse și cerințele de apă ale folosințelor;

– evaluarea preliminară a riscului potențial la inundații pe bazinul hidrografic analizat; Identificarea acțiunilor, măsurilor, soluțiilor și lucrărilor ce sunt necesare pentru:

– atingerea gradului acceptat de protecție la inundații a așezărilor umane și a bunurilor;

– diminuarea efectelor secetelor, tendințelor de aridizare, excesului de umiditate și a eroziunii solurilor;

– utilizarea potențialului a satisfacerii cerințelor de mediu asupra resurselor de apă (hidrologice, hidraulice și ecologice).

Planul de Amenajare a Bazinului Hidrografic trebuie să cuprindă de asemenea: identificarea constrângerilor, a conflictelor de interese, precum și soluții de rezolvare a acestora; analiza de impact și evaluarea riscurilor induse de acțiunile de activitatea antropică, măsurile, soluțiile și lucrările necesare diminuării acestor riscuri (Șerban P., Gălie A., 2006, INHGA, Monitorul oficial al României, ordinul 1258/20.11.2006 al MMGA).

Capitolul 2

Aspecte specifice privind viiturile și inundațiile

2.1. Cauze și factori favorizanți ai producerii viiturilor și inundațiilor

În general, viiturile sunt consecința directă a condițiilor climatice. Acestea se produc, în majoritatea cazurilor, ca urmare a unor ploi cu intensități și strate de ape mari (viituri pluviale), a topirii rapide a zăpezii (viituri nivale) sau din cauze mixte (viituri pluvio – nivale). La noi în țară se întâlnesc toate cele trei tipuri de viituri, cele mai frecvente fiind pluviale (Diaconu C., 1988; Pișotă I. și colab., 2005).

În timpul iernii, pe râurile de munte se pot produce viituri din cauza fenomenelor de iarnă. Astfel, scurgerea de sloiuri și îngrămădirea de ghețuri duce la formarea zăpoarelor a căror rupere (naturală sau antropică) provoacă viituri în aval. De asemenea curgerea de plutitori în zonele mai înguste ale albiilor și la poduri provoacă fenomenul de remuu și creșterea nivelului apei.

Producerea viiturilor și caracteristicile lor sunt influențate de un ansamblu de factori neclimatici precum: permeabilitatea, gradul de umiditate și temperatura solului, vegetația; condițiile geologice, pantele râurilor și ale versanților; caracteristici ale bazinelor hidrografice (forma, suprafața, altitudinea medie, lungimea) și ale albiilor, precum și activități umane (împăduriri, despăduriri, irigații sau desecări, îndiguiri, transferuri de ape) (Diaconu C., 1971 și 1988; Pișotă și colab., 2005).

Concentrarea într-un timp foarte scurt al apei, în albie și propagarea acesteia este favorizată de:

– factorii geologici, reprezentați prin roci cu o permeabilitate mică și o stratificare monoclinală;

– morfologia și morfometria reliefului din bazinul hidrografic (versanți concavi cu o pantă mare, o pantă accentuată a profilului longitudinal);

– prezintă soluri slab permeabile sau cele cu grad mare de saturație;

– lipsa sau dezvoltarea slabă a vegetației (Pandi G., 2010);

„Toți acești factori influențează parametrii undei de viitură la formare, dar și modificarea elementelor în procesul de propagare de-a lungul albiei” (Pandi G., 2010, pag. 55-56).

Viiturile provenite din ploi reprezintă un fenomen caracteristic pentru regimul scurgerii râurilor interioare. Acestea se pot produce în tot timpul anului și variază în funcție de relief. Astfel, în zonele de dealuri – podiș și câmpie, viiturile se produc frecvent în perioada mai-noiembrie, în zona montană acestea apar în perioada iunie – octombrie, iar în cea alpină în perioada iulie – octombrie. Numărul maxim de viituri este caracteristic zonei montane (Lăzărescu D., 1972).

Mustățea A., în lucrarea sa publicată 2005, constată din analiza efectuată că pe râurile interioare viiturile care sunt generate din ploi se produc în perioada aprilie – noiembrie, iar în intervalul decembrie – mai, apar viiturile produse (parțial sau total) datorită topirii din stratul de zăpadă. Unii autori (Ujvari 1972, Diaconu C. 1988, Pișotǎ și colab., 2005, Zǎvoianu 2005, Gâștescu și Brețcan, 2009), clasifică viiturile de la noi din țară după anotimpuri:

– viiturile și apele mari de iarnă sunt specifice părții de vest a țării, datorită topirii apei din stratul de zăpadă ca urmare a influenței oceanice;

– apele mari de primăvară – vară apar mai ales în zona montană, datorită acumulării zăpezii din timpul iernii și a topirii treptate a acesteia o dată cu creșterea temperaturii.

Uneori, viiturile produse din ploile de primăvară se suprapun peste cele provenite din topirea zăpezilor producându-se viituri mari.

O asemenea viitură a avut loc în perioada 12-20 mai 1970 (la izvoarele Tisei, Siretului și Prutului), datorită precipitațiilor lichide însemnate cantitativ și a cedării apei din stratul de zăpadă din Carpații Păduroși, având un volum și un debit maxim cu asigurarea de 1%.

Astfel, pe râul Vișeu în secțiunea de confluență cu râul Tisa, debitul maxim a fost 1020 m³/s, un volum de 134 mil.m³ și o precipitație de 85 mm, pe râul Iza în secțiunea de confluență cu râul Tisa, debitul maxim a fost de 710 m³/s, un volum de 97,5 mil.m³ și o precipitație de 75 mm, iar în secțiunea de frontieră de pe râul Someș s-a înregistrat un debit maxim de 3070 m³/s, un volum de 450 mil.m³ și o precipitație de 30 mm (Ujvari I., 1972, pag. 83-84).

În România, în perioada de vară, sunt caracteristice apele mici și o perioadă scurtă de ape mari și viituri la începutul verii. Însă, pe fondul acestor ape mici, se pot produce viituri rapide cu consecințe grave asupra comunității umane și mediului din cauza producerii unor ploi torențiale, astfel, în ultimii anii: 2006, 2008, 2010 și 2014 s-au produs viiturii majore.

O viitură rapidă s-a produs în perioada 20-21 iunie 2006 în bazinul hidrografic al râului Ilișua, cu o suprafață mică de 353 km², altitudine medie de 493 m. Lungimea râului principal este de 52 km, iar acesta este situat în jumătatea estică a bazinului hidrografic Someș – Crasna, fiind afluent de dreapta al râului Someșul Mare. Râul Ilișua nu este amenajat din punct de vedere hidrologic, pe cursul mijlociu și inferior prezentând meandre, cu eroziuni active, depuneri în zonă concavă și ruperi de mal în zonă convexă (Purdel. A., 2011).

Cauzele acestei viiturii au fost în general precipitațiile cu caracter torențial. Astfel, perioada 1-20 iunie este caracterizată printr-o precipitație medie de 28 mm în bazinul Ilișua. Debitele râurilor au fost în jurul debitelor medii multianuale și s-a înregistrat un grad ridicat de umiditate a solului. Principala cauză a viiturilor a fost însă, despădurirea masivă.

A doua jumătate a lunii iunie a fost caracterizată de instabilitate atmostferică în tot bazinul Someșului. În după amiaza – zilei de 20 iunie, s-au produs averse puternice, în mai puțin de o oră, ca urmare a pătrunderii unei mase de aer cald cu temperaturi ridicate și presiuni cu valori cuprinse între 1015-1016 mb, sub masa de aer rece (-15ºC), existentă la altitudine (Șerban G., Selagea H., Mathe E, Hognogi G.; Purdel A., 2011).

Din datele estimate de Radar, cantitățile medii de precipitații au fost în jurul valorii de 60 mm/h și izolat cantitățile de precipitații au depășit valoarea de 110 mm/h. Au existat mai multe averse, care au dus la umectarea solului, iar suprapunerea viiturilor afluenților peste ceea a râului principal a condus la compunerea lor în aval. Astfel, la stația hidrometrică Cristeștii Ciceului pe râul Ilișua s-a înregistrat un debit maxim de 212 m³/s cu probabilitatea de depășire de 4% (Hognogi G., Nicula G., Cocean G.; 2010; Purdel. A., 2011).

Viitura produsă pe râul Ilișua s-a caracterizat printr-o propagare rapidă a undei de viitură, scurgere puternică a apei pe versanți, torenți și râuri mici ceea ce a determinat erodarea stratului de sol, dislocarea arborilor și a materialului lemnos rămas în urma defrișărilor. Aceasta a antrenat și propagat în albia râului plutitori și aluviuni, care au format la confluențe blocaje și conuri de dejecție, ducând la modificarea morfologiei și la dinamica albiei. Această viitură poate fii asemănată cu viiturile accidentale produse la barajele hidrotehnice (Hognogi G., Nicula G., Cocean G.; 2010; Purdel. A., 2011).

Viitura rapidă formată pe râul Ilișua a avut numeroase efecte negative: sociale (pierderi de vieți omenești, pagube materiale), economice (obiective de infrastructură și edilitare) și ecologice (bioedafice, modificări fizico-chimice și bacteorologice ale apei). Pagubele cele mai mari s-au produs în comuna Târlișua în foto: 2.1. În această comună: au decedat 13 persoane, au fost inundate 480 de locuințe și au decedat 5000 de păsări și animale. De asemenea a fost afectată infrastructura (32 km de drumuri naționale și comunale au fost inundate, 22 de rețele electrice și 11 telefonice au fost distruse). Pagubele produse în urma acestor inundații au fost evaluate la 20 de milioane de dolari. O cauză importantă a acestor efecte negative a fost așezarea locuințelor în lungul cursurilor de apă, în zona inundabilă (albia majoră a râului) sau în calea organismelor torențiale. De aceea este necesară o evaluare a așezării locuințelor precum și strămutarea unor locuințe în zone mai sigure, fără potențial inundabil și erodabil (Șerban G., Selagea H., Mathe Emoke, Hognogi G.; De ziua mondială pentru reducerea dezastrelor naturale, 2014, www.timponline.ro, com. Târlișua Inundații, 2006).

Foto:1 Localitatea Târlișua în data de 21 iunie 2006-

imagine realizată din elicopter de Florin Rus – Salvamont ,

În seara zilei de 30 iunie 2006, în comuna Arbore în foto:2, județul Suceava a avut loc o viitură rapidă cu consecințe grave. Cauzele care au determinat această viitură au fost multiple:

Cauze geomorfologice (schimbarea pantei la contactul dintre partea estică și partea vestică; caracterul albiei între Clit și Arbore care în timpul ploilor torențiale se transformă într-un adevărat lac; îngustarea albiei dinspre amonte spre aval, la confluența pârâului Clit cu pârâul Solca, ceea ce face dificilă evacuarea volumului de apă acumulat în timpul viiturilor și determină creșteri mari de niveluri și debite.

Condițiile hidrografice ale zonei reprezintă o altă cauză. Acest bazin hidrografic se caracterizează prin suprafață foarte mică de 38,5 km² și o formă alungită.

Cauzele antropice sunt redate de:

– amplasarea necorespunzătoare a locuințelor în imediata apropiere a albiei minore, în albia majoră și pe terasele inferioare inundabile;

– infrastructura necorespunzătoare a așezărilor umane: ex. poduri subdimensionate,

– colmatarea șanțurilor de evacuare a apei pluviale;

– exploatarea necorespunzător al fondului forestier care a dus la reducerea suprafeței împădurite și la diminuarea rolului protector al acesteia din timpul viiturii.

Cauza declanșatoare a viiturii a fost reprezentată de precipitațiile cu caracter torențial ce au căzut în amonte de localitatea Arbore.

Pagubele materiale provocate de această viitură au fost evaluate la 84,22 mild. Lei. În localitatea Arbore: au fost complet distruse 27 de locuințe și 34 de anexe gospodărești, parțial avariate au fost 24 locuințe și 17 anexe gospodărești. În total au fost afectate 166 de locuințe și au decedat 12 persoane (11 persoane din comuna Arbore și una din localitatea Cacica) (Nistor B., 2008).

Foto:2 Localitatea Arbore în data de 30 iunie 2006 – dehard436wix.com/început/?

_escaped_ fragment-=hazarde hidrologice

În anii 2008 și 2010, cauzele producerii viiturilor și a inundațiilor pe râurile Siret și Prut au fost aproape identice. Aceste viituri au fost cauzate de:

– precipitațiile de pe versantul vestic al Carpaților Orientali datorate maselor de aer mai umede dinspre vest și sud-vest;

– precipitațiile cu caracter torențial, datorate activității intense a maselor de aer provenite din ciclonul retrograd format deasupra Mării Neagre și convencției termice locale;

– activitățile antropice inadecvate, precum: despăduriri, arături efectuate perpendicular pe curbele de nivel, etc.

– colmatarea naturală a albiilor și lipsa lucrărilor de decolmatare.

Pe râul Siret s-au produs mai multe viituri consecutive în perioada 20 iunie – 31 iulie 2008, acestea au avut un caracter istoric, iar pe râul Prut, în aceiași perioadă, s-au produs viituri lente, fără consecințe negative în aval. Un rol deosebit de important în atenuarea undei de viitură din anul 2008 pe râul Prut l-a avut lacul de acumulare Stânca – Costești, unde s-a efectuat deversarea controlată a debitului de apă cu valori cuprinse între 600 – 800 m³/s (INHGA).

În anul 2010, în perioada de instabilitate atmosferică 20 iunie – 22 iulie, s-au produs viituri rapide și lente pe râurile din jumătatea de est a țării, ce au avut consecințe deosebit de grave. Cea mai semnificativă viitură rapidă a avut loc pe cursul superior al râului Jijia, în perioada 28-29 iunie 2010 și a fost cauzată de: masele de aer vestice, gradul ridicat de umiditate a solului, convecția termică locală și activitățile antropice. Această viitură a fost analizată detailat la studiile de caz.

Vara anului 2014 s-a caracterizat prin fenomene meteorologice și hidrologice periculoase produse în lunile iulie-august. Cele mai importante viituri, cu depășiri ale Cotelor de Pericol, s-au înregistrat în după amiaza – zilei de 29 iulie în bazinele Lotrului, Oltețului și pe unii afluenți ai Oltului (Olănești, Cheia, Bistrița), iar în după amiaza – zilei de 31 iulie pe Caraș și pe majoritatea afluenților săi, pe Moravița și Bârzava. Aceste viituri au fost generate de precipitațiile căzute pe arii extinse în aceste zone, îndeosebi în zonele de deal și munte, precipitații care au cumulat cantități cuprinse între 200-340 mm, în cursul lunii iulie (Caracterizarea evoluției regimului hidrologic în luna iulie 2014, INHGA).

Viiturile cu cele mai mari amplitudini s-au înregistrat în ultima decadă a lunii iulie, în mai multe bazine hidrografice din sud-vestul și sudul țării, unde precipitațiile căzute în intervalul 21-31 iulie 2014 au totalizat cantități cu valori între 100 – 270 mm. Cele mai afectate zone au fost sudul Banatului și pe areale extinse din zonele de deal și munte din Oltenia și Muntenia. Zone în care precipitațiile cumulate în această perioadă au depășit frecvent valori de 150 – 200 mm, conform datelor înregistrate la stațiile meteorologice și hidrometrice.

Având în vedere faptul că precipitațiile din ultimele zile ale lunii iulie au avut în mod repetat un caracter torențial accentuat, cu o distribuție spațială și temporală puternic neuniformă, este posibil ca valorile maxime de precipitații cumulate, pe areale restrânse din aceste zone, să depășească semnificativ valorile înregistrate la stațiile din rețelele naționale de monitorizare.

Fenomenele hidrologice periculoase, care s-au înregistrat în această perioadă, au fost reprezentate de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide și creșteri importante de niveluri și debite pe râurile mici și în bazinele superioare ale râurilor mari. Unele dintre aceste bazine hidrografice mici nefiind controlate sau monitorizate din punct de vedere hidrologic, iar propagarea acestor viituri rapide în aval a condus la formarea de viituri de mare amploare. Aceste viituri s-au produs pe unele râuri sau pe unii afluenți ai acestora din bazinele hidrografice: Bârzava, Moravița, Caraș, Jiu, Olt, Vedea și Argeș (Caracterizarea evoluției regimului hidrologic în luna iulie 2014, INHGA).

Conform rezultatelor și analizelor efectuate, pe baza datelor disponibile din fluxul operativ de date, nivelurile și debitele maxime înregistrate în această perioadă s-au apropiat de valorile maxime istorice, iar în unele bazine hidrografice chiar au depășit aceste valori (Lotru, Olteț – curs superior, Olănești, Teslui și alți afluenți mici ai Oltului inferior, Vedea – curs superior și pe afluentul său Cotmeana) (Caracterizarea evoluției regimului hidrologic în luna iulie 2014, INHGA). Din punct de vedere al perioadei medii de revenire asociate debitelor maxime înregistrate (probabilitatea de depășire), valorile acestora au depășit frecvent debitele maxime având o perioadă medie de revenire de 20 – 50 de ani, iar în cazul celor mai severe viituri s-au depășit debitele maxime cu o perioadă medie de revenire de 100 – 200 de ani (INHGA, 2014). De asemenea, viituri rapide cu efecte severe de inundații locale s-au produs în bazine hidrografice mici din jumătatea de sud a țării (ex.: Gilort superior-amonte Novaci, Lotru, Luncavăț, Bascov, Vedița, Provița, Argeșul superior). Cel mai afectat a fost râul Gilort cursul superior în amonte de localitatea Novaci în foto: 3. Pe lângă cantitățile de precipitații cu caracter torențial, au mai fost și alte cauze care au determinat aceste viituri și anume: gradul ridicat de umiditate a solului, depăduririle masive, exploatarea materialelor de construcție și prezența balastierelor în albiile minore, neefectuarea lucrărilor de decolmatare ale albiilor și refacerea malurilor, construirea locuințelor în albia majoră. Toate acestea au dus la consecințe grave: distrugerea locuințelor și anexelor gospodărești, evacuări de persoane, decesul animalelor și păsărilor. De asemenea, a fost afectată infrastructura prin distrugera drumurilor, ruperea unor diguri și maluri de protecție. Măsuri de refacere a râului Gilort au fost luate imediat după producerea viiturii și anume: decolmatarea albiilor și refacerea malurilor pe o lungime de 7- 8 km, completarea eroziunii produse în maluri, refacerea zidurilor și digurilor (S.G.A. Gorj, 2014).

Foto:3 Locuințe inundate pe Gilort în localitatea Novaci iulie 2014, sursa: stiri.protv.ro

Perioada de toamnă se caracterizează în general prin ape mici, datorită cantităților reduse de precipitații, dar se pot produce și viituri cauzate de precipitații cu caracter torențial. O astfel de viitură s-a produs în prima parte a lunii septembrie în anul 2013 din județul Galați.

Principala cauză a acestor inundații a fost reprezentată de precipitațiile cu caracter torențial, din perioada 11-12 septembrie, cu cantități de precipitații de peste 150 mm în mai puțin de o oră, precum și cele din perioada imediat următoare în zilele de 13-14 septembrie, căzute într-o zonă tradițional expusă fenomenului de secetă. Acestea au determinat scurgeri de ape pe versanți și torenți, acumulări de aluviuni, resturi materiale de culturi agricole și animale decedate în albia minoră, toate acestea au condus la inundații locale cu efecte negative grave.

Alte cauze au fost: pârâuri necadastrale, poduri subdimensionate, drumuri construite la înălțime față de așezarea locuințelor, amplasarea locuințelor în imediata apropiere a râurilor și construcția locuințelor din paiantă sau chirpici, lipsa lucrărilor de decolmatare a albiilor minore și canalelor, lucrările agricole efectuate necorespunzător, defrișările abuzive și pășunatul intensiv pe suprafețe mari. Pentru acea perioadă, au fost emise avertizări meteorologice și hidrologice pentru județele: Galați, Brăila și Tulcea, însă astfel de fenomene hidro-meteorologice periculoase, desfășurate în timp foarte scurt (de 2-5 ore), nu pot fi prognozate cu exactitate (Ana Maria Angiu, ANAR, 2013).

Din punct de vedere hidrologic au fost înregistrate creșteri de niveluri și debite:

– pe râul Geru, în apropierea localități Cudalbi, debitul maxim în data de 11.09.2013 la ora 23: 00 a fost de 118 m³/s;

– pe râul Chineja, au fost înregistrate două vârfuri ale viituri. Primul vârf al viiturii în data de 12.09.2013, ora 06:00, cu un debit maxim al râului principal de 57,8 m³/s și cel de al doilea vârf provenit din suprapunerea viiturilor aduse de afluenți (în amonte de localitatea Fârtânești), debitul maxim înregistrat în ziua de 13.09.2013, ora 17:00, a fost de 153 m³/s;

Consecințele acestor inundații au fost complexe:

– sociale: 9 persoane decedate, 2000 persoane salvate, 8000 persoane evacuate, locuințe (1388 distruse) și anexe gospodărești (1216 distruse) în foto:4 și animale decedate 19355 capete (din cele 39 comune care au suferit grade diferite de distrugere);

Foto:4 Locuințe inundate în jud. Galati în septembrie 2013, sursa: știri.tvr.ro

– infrastructura: drumuri (comunale, județene, naționale), străzi, căi ferate, poduri (6) și podețe (130), surse de apă (1);

– agricultura: recolte distruse (11632,7 ha), sere și solarii (183800 m²), livezi (0,4 ha), vii (5,65 ha);

– silvicultură: puieți forestier distruși (1000 buc.), material lemnos (33 m³);

– obiective socio-economice: școli (3), grădinițe (1) și alte obiective: ANIF (14), SGA (1) și CJG (2) (Raport inundații septembrie 2013, Instituția Prefectului, județul Galați).

Alte cauze care generează viituri pot fi asociate indirect cu fenomenele meteorologice și constau în avariile de la construcțiile hidrotehnice (baraje, diguri), care se produc accidental și au efecte dezastruoase.

Astfel, în anul 1970, orașul Satu – Mare a fost inundat de către râul Someș, prin depășirea și ruperea de către viitură a digului de apărare existent (Diaconu C., 1972; Șelărescu M. și Podani M., 2003, citat de Mustățea A, 2005).

De asemenea manevrele greșite la construcțiile hidrotehnice au provocat viituri și inundații sau le-au agravat pe cele naturale. Astfel, în anul 1970, o manevră greșită la barajul Izvorul Muntelui, a generat o viitură, în aval, pe râul Bistrița. Această viitură s-a suprapus peste cea existentă în aceea perioadă pe râul Siret și a provocat ruperea unor diguri în aval (Șelărescu M. și Podani M., 1993, citat de Mustățea A, 2005).

Cea mai gravă avarie generatoare de viituri și inundații a fost distrugerea barajului Belci de pe râul Tazlău din noaptea de 28/29 iulie 1991. Atunci, ploaia torențială din bazinul superior al râului Tazlău și executarea unor manevre greșite la stăvilare au avut ca efect imediat formarea unei mari viituri (cu probabilitatea de depășire 1‰) în aval de baraj, cu consecințe grave (distrugerea locuințelor, anexelor gospodărești și pierderi de vieți omenești) (Podani M. și Zăvoianu I.,1992, citat de Mustățea A, 2005).

În data de 7.09.2011, s-a produs un fenomen atipic în comportarea lacului de acumulare Lipoveni-Dragomirna, unde a avut loc apariția unui turbion în versantul drept la o distanță de cca. 650 m amonte de baraj, cu băltiri și umeziri aval de baraj în incinta Asociației Internațional Cristian Aid Minis și la Depoul CFR al Gării de Nord Suceava.

În această zonă s-au luat măsuri de supraveghere a evoluției exfiltraților în zonele din aval, în punctele de monitorzare, prin efectuarea de observații și măsurători suplimentare la nivelurile piezometrice, prin scăderea cotei în acumularea lacului Lipoveni-Dragomirna de la 313,23 mdm până la 312,00 mdm, în scopul identificării cauzei producerii acestui fenomen.

Apoi, s-a luat decizia de către SGA, primărie și ISUJ Suceava de scădere a nivelului lacului, evacuându-se prin golirea de fund un debit de 1 m³/s și a deschiderii golirii de fund cu 50 cm și evacuarea unui debit de 10 m³/s, sub capacitatea de tranzitare a albiei din aval de acumulare, a cărui debit maxim este 140 m³/s. Ca urmare a deversării debitului de apă și a colmatării pârâului Dragomirna s-au produs efecte negative, a fost inundat municipiul Suceava (cartierul Ițcani): 58 gopodării, 35 de case de locuit, 38 beciuri, 26 anexe gospodărești, 2 obiective economice, un obiectiv social și 6 fântâni.

În acest sens s-au luat măsuri imediate de închidere a golirii de fund a lacului de acumulare Lipoveni-Dragomirna, de asemenea s-au executat două șanțuri pentru evidențierea nivelului freatic și a unui canal pentru colectarea apelor de exfiltrații (Raport operativ Administrația Bazinală de Apă Siret – SGA Suceava, 2011).

În România, producerea viiturilor și inundațiilor este favorizată de:

– defrișarea severă a suprafețelor împădurite și utilizarea necorespunzătoare a terenurilor în pantă care accelerează scurgerea și procesele de eroziune pe versanți, având drept consecință colmatarea abiilor și diminuarea capacității de transport (Pișotă I. și colab., 2005, Negru O. și colab., 2010);

– insuficiența unor lucrări de drenaj al apei pluviale în mediul rural (rigole, șanțuri de scurgere) și neîntreținerea lor;

– subdimensionarea și neîntreținerea corespunzătoare a rețelelor de canalizare care favorizează inundarea subsolurilor, a străzilor și uneori a locuințelor, mai ales în zonele urbanizate;

În ceea ce privește inundațiile ele pot fi generate de:

– Fenomene naturale: revărsări ale cursurilor de apă, precipitații lichide, din topirea stratului de zăpadă, scurgeri torențiale pe versanți, ridicarea nivelului apei subterane, fenomene de iarnă (zăpoare).

– Și prin fenomene accidentale: cedarea sau avarierea construcțiilor hidrotehnice (baraje, diguri), manevre greșite în raport cu situația hidrologică din bazinele hidrografice la evacuatori de ape mari și de alunecarea rapidă sau scurgerea versanților în chiuvetele lacurilor de acumulare și blocarea scurgerii râurilor (de sloiuri de gheață, depozite solide).

– De activități umane: manevre greșite de gestionare a barajelor hidrotehnice, inundarea artificială, prin tăierea intenționată a digurilor de apărare, sisteme de irigații cu pierderi mari de apă, infiltrații ale apei din lacurile de acumulare (Șelărescu M. și Podani M., 1993).

De menționat că: Inundațiile sunt favorizate de pantele mici și gradul ridicat de impermeabilitate a solului.

2.2. Formarea viiturilor

Formarea unei viituri fluviale depinde de modul în care precipitația se transformă în scurgere. În afară de cantitatea și intensitatea precipitațiilor un rol deosebit de important îl au particularitățile suprafeței pe care cade precipitația și anume: panta terenului, substratul litologic și edafic, acoperirea și utilizarea terenului, gradul de umiditate a stratului de suprafață.

Astfel, o primă parte a unei precipitații poate fi reținută (de către vegetație, de sol prin infiltrație în denivelările terestre), constituind pierderile inițiale, după care începe șiroirea (Diaconu. C, 1988).

Precipitațiile reduse cantitativ și cu o intesitate slabă, nu pot determina o scurgere importantă la suprafața terenului. În cazul unei precipitații cu un strat de apă relativ mic, dar cu o intensitate mare, numai o mică parte va constitui pierderi inițiale, iar cealaltă parte poate să genereze scurgerea de suprafață, în timp ce precipitațiile bogate și intense vor determina o scurgere de suprafață importantă și vor produce viituri (Diaconu C., 1988).

Precipitațiile influențează caracteristicile undelor de viitură prin distribuția lor în timp și spațiu. Intensitatea precipitațiilor are o influență în producerea viiturilor în special pentru bazinele mici. După modul de distribuție în spațiu ploaia poate fi: generală pe bazinul hidrografic analizat sau poate să străbată bazinul hidrografic dinspre aval spre amonte sau din amonte spre aval. (Diaconu C. 1988).

În fig. 2.1 este prezentată schema distribuției spațiale a precipitațiilor într-un bazin hidrografic asupra debitului maxim al viiturii și durata acesteia. Acest grafic a fost realizat pe baza ipotezelor cu privire la modul de distribuție a precipitațiilor într-un bazin hidrografic redate anterior și după hidrografele de viitură simulate pe bazinul Olt la confluență cu Râul Negru în „ipotezele: ploaie instantanee pe întreg bazinul, ploaie care se deplasează pe direcția izvor – vărsare și ploaie care se deplasează pe direcția vărsare – izvor” (Diaconu C., 1988, citat de Șerban., P, Stănescu V. și Roman P., 1989, pag. 35 și Șelărescu M. și Podani M., 1993).

Precipitația ce se deplasează dinspre amonte spre aval, conduce la viituri mari rapide și cu debite maxime mai mari, decât la mișcarea precipitației ce are loc din aval spre amonte, în aceleași condiții de umiditate ale solului și a stării vegetației (Diaconu C., 1988).

Fig. 2.1 Influența distribuției spațiale a precipitațiilor asupra undei de viitură

precitație pe direcția amonte –aval, 2- precipitație generală pe bazinul hidrografic și

precipitație pe direcția aval-amonte, sursa – după ipoteze teoretice (Diaconu C., 1988).

2.3. Clasificarea viiturilor după forma hidrografului

Viiturile au fost clasificate de-a lungul timpului de anumiți specialiști, în mai multe moduri, în funcție de geneza și forma lor.

Un hidrograf de viitură sintetizează integral, sub raportul scurgerilor, caracteristicile genetice ale precipitațiilor atmosferice și ale bazinului hidrografic unde a fost înregistrat.

„Acesta conține în structura sa geometrică variația în timp a scurgerii directe, intermediare și subterane prezentând diverse forme” (Vladimirescu I., 1978, pag. 147).

Viiturile se pot clasifica după forma hidrografului și condițiile de formare (ce exprimă distribuția în timp a precipitațiilor) în viituri simple și compuse (Zăvoianu I., 2005).

Viiturile simple prezintă un hidrograf cu un singur vârf, unde sunt foarte bine delimitate perioadele de creștere și descreștere și pentru care se pot determina toate elementele viiturii. Acestea pot fi generate de ploile torențiale specifice sezonului de vară, de cedarea unor baraje artificiale sau formate natural din alunecări de teren, avalanșe sau zăpoare. Viiturile simple pot proveni și din topirea bruscă a zăpezilor caracteristice pentru partea de vest, sud – vest și sud a țării care apar în perioada februarie – martie. În partea de est acestea apar în luna martie și în zonele de munte se produc mai târziu în lunile aprilie – mai.

Viiturile compuse sunt produse din ploi succesive sau prin suprapunerea precipitațiilor cu topirea apei din stratul de zăpadă. Ele prezintă „mai multe vârfuri, datorită faptului că a doua viitură apare înainte de a se termina prima, în timp ce nivelurile sunt în scădere” (Zăvoianu I., 2005, pag.171). Aceste viituri sunt caracteristice râurilor mari, care trec prin mai multe unități de relief sau zone climatice diferite și care de-a lungul lor primesc mai mulți afluenți, ale căror viituri nu ajung în același timp în râul principal (Zăvoianu I., 2005).

Viiturile compuse mai pot fi artificale, fiind generate de deversarea apei din lacurile de acumulare (Diaconu C.,1988; Șelărescu M., Podani M., 1993 și Pandi G., 2010).

Diaconu C. (1988), denumește viiturile simple, singulare sau elementare. El consideră că: „viitura singulară provine dintr-un fenomen unitar, relativ bine individualizat, de pătrundere a apei pe suprafața bazinului și prezintă un singur vârf de debit și creșteri și descreșteri de debite relativ continue, dar care pot avea intensități variabile în timp foarte diferite” (Diaconu C., Șerban P.,1994, pag. 78).

În ceea ce privește viiturile compuse, autori menționează că ele provin prin însumarea efectelor a două sau mai multe fenomene hidrometeorice, distincte ca mod de pătrundere a apei pe suprafața bazinului hidrografic la o diferență de timp relativ mică, dar suficient de mare ca viitura să prezinte două vârfuri. Aceste viituri sunt specifice bazinelor hidrografice care prezintă o alcătuire fizico – geografică mai complexă (Diaconu C., 1988; Diaconu C. și Șerban P., 1994).

Viiturile cu un singur vârf se mai numesc monoundice, iar cele cu mai multe vârfuri pluriundice (Șelărescu M., Podani M., 1993 și Pandi G., 2010).

Viiturile monoundice iau naștere din ploi continue cu un singur nucleu și de intensitate mare. La aceste viituri, ramurile de creștere și de scădere sunt continue, dar diferă prin rata variației, forma generală a acestora se aseamănă cu un triunghi (fig. 2.2-1).

Viiturile pluriundice se diferențiază prin numărul de vârfuri, situate înaintea sau după vârful principal și au forma generală a unui trapez (fig. 2.2-2 și 2.2-3).

Fig. 2. 2 Tipuri de viituri 1- monoundice sau singulare; 2- pluriundică sau compusă cu vârful secundar înaintea celui principal;3- pluriundice cu mai multe vârfuri mai mici pe ramura de scădere

Sursa: Diaconu C., și Șerban P., 1994 ,poziția 1, pag. 71 și 73, Pandi G., 2010, pozițiile 2 și 3, pag.56

2.4. Viiturile lente și rapide

Viiturile după timpul de manifestare se împart în două categorii: lente și rapide. Viiturile lente se produc pe cursurile de apă de mărime medie și mare, cu suprafețe ale bazinelor de recepție de mii de km². La bazinele de mărime medie, durata lor este de câteva zile, iar la cele mari (cum sunt: Dunărea, Prut, Siret) de câteva săptămâni sau luni și se pot extinde pe suprafețe mari de teren, fiind numite și viituri regionale.

Viiturile lente sunt caracteristice prin aceea că submersia sau inundarea albiei majore se face în mod gradual în timp, în funcție de creșterea undei de viitură până la atingera vârfului acesteia. O altă caracteristică a viiturilor lente este că inundarea albiei majore nu se produce prin deversarea laterală a apei, perpendicular pe direcția malurilor, ci prin propagarea din sectoarele de râu din amonte unde albiile minore sunt mai joase decât în secțiunea transversală considerată în aval. Cauzele producerii viiturilor lente sunt cantități însemnate de precipitații, având o intensitate mare și o durată lungă de timp, care sunt coroborate la începutul primăverii cu topirea rapidă a zăpezii (Stănescu V., Drobot R., 2002).

Viiturile rapide se produc în cazul suprafețelor bazinale reduse (de ordinul sutelor de km²). Sunt caracteristice bazinelor cu pante mari și cu o fragmentare a reliefului accentuată. Sunt generate de precipitații cu caracter torențial și durată care este deosebit de mică (2-6 ore) și care depășesc timpul de concentrare a bazinului de recepție (Stănescu V., Drobot R., 2002).

Viiturile rapide se caracterizează printr-un timp de creștere foarte scurt și o viteză mare, având adesea efecte grave asupra populației care este luată pe nepregătite. Impactul lor este local, dar puternic producând pagube umane, materiale și environmentale importante. Acestea sunt favorizate de despăduririle masive, lucrarea necorespunzătoare a terenurilor agricole și extinderea urbanizării în apropierea albiei minore a râului.

De multe ori viiturile rapide antrenează mari cantități de aluviuni, care se depun în albia minoră după încetarea viiturii. Când gradul de concentrație al aluviunilor este foarte mare sunt denumite „viituri noroioase” (Stănescu V., Drobot R., 2002).

2.5. Elementele caracteristice ale undelor de viitură

Elementele și caracteristicile unei viituri sunt determinate de condițiile care le generează (de exemplu: intensitatea ploii, durata producerii și cantitatea de precipitații înregistrată ș.a) și de parametri morfometrici și geografici ai bazinului (Stănescu V., Drobot R., 2002).

O undă de viitură este definită de următorii parametri principali:

– debitul de bază /inițial (Qb-m³/s);

– debitul maxim (Qmax- m³/s);

– timpul de creștere (Tcr-ore);

– timpul de descreștere (Tdcr-ore);

– timpul total (Ttot-ore);

– volumul viiturii (W- m³);

– coeficientul de formă (y);

– coeficientul de scurgere (α);

– stratul de apă scurs (hs-mm);

Aceste elemente se determină pe hidrografele viiturilor singulare și a celor compuse atât prin metode clasice (citire directă sau calcul), cât și programe specifice sau prin modelele matematice aplicate în hidrologie. „Elementele caracteristice ale viiturii se referă la puncte, distanțe, suprafețe care se transformă în volume” (Pandi G., 2010, pag. 60).

Fig. 2.3 Elementele caracteristice ale unei unde de viitură – sursa Diaconu C.,1988, pag.74

Hidrograful unei unde de viitură se poate analiza cu funcțiile H = f (T) sau Q = f (T), unde: H (cm) reprezintă nivelul apei, Q (m³/s) – debitul lichid și T – timpul (în ore). Forma hidrografului nivelurilor nu este aceeași cu forma hidrografului debitelor, deoarece intervine o altă funcție Q = f (H) care reprezintă o legătură dintre debit și nivel (cheia limnimetrică) și aceasta variază în funcție de modificările ce apar în albie. În practică, pentru determinarea undelor de viitură se utilizează hidrograful debitelor (Pandi G., 2010).

În determinarea elementelor caracteristice ale unei viituri o problemă esențială este delimitarea acesteia de scurgerea de bază. În acest scop se realizează „tăierea viiturii”, în funcție de care se stabilește durata viiturii și elementele sale caracteristice.

„Tăierea viiturii” se poate realiza în mai multe moduri. Frecvent se trasează linia care unește un punct de inflexiune la începutul ramurii de creștere cu cel de pe ramura de scădere și separă volumul de bază al viiturii rezultat al alimentării subterane și hipodermice (din primul strat de sol) (Platagea G. 1971).

În fig. 2.4 -1 delimitarea viiturii pe ramura de scădere este în funcție de punctele de inflexiune și se realizează după anumite criterii, iar în fig. 2.4-2 scăderea viiturii este mai uniformă și punctele de inflexiune se stabilesc mai greu.

Fig. 2.4 Delimitarea scurgerii de bază în raport cu scurgerea totală

(sursa Pandi G., 2010-pag. 57-58 în pozițiile 1 și 2) și poziția – 3(INHGA)

De aceea „la stabilirea punctului de inflexiune trebuie luate în considerare și alte criterii, ca de exemplu corelația timpului total al viiturii cu altitudinea medie și suprafața bazinului hidrografic sau cu lungimea râului: T = f (H, A) sau T = f(L)”, unde H (m) reprezintă altitudinea, A – suprafața bazinului, iar L – lungimea râului (Pandi G. 2010, pag.58).

Un alt procedeu de tăiere a viiturii se face ducând tangentele la punctele de inflexie de pe faza de creștere și de descreștere, iar prin unirea punctelor rezultate din intersecția acestor tangente se obține o dreaptă care delimitează scurgerea de bază din volumul total al viiturii (fig. 2.4 – poziția 3) (metodă – INHGA).

De asemenea delimitarea unei viituri se poate face printr-o linie: dreaptă, curbă și frântă.

Cea mai utilizată metodă de tăiere este printr-o linie dreaptă, care poate avea următoarele poziții:

– printr-o linie ascendentă către ramura de scădere, fiind considerată cea mai bună, deoarece la sfârșitul viiturii valoarea scurgerii subterane este mai mare, decât la începutul acesteia (fig. 2.5 – a);

– printr-o linie descendentă către ramura de scădere, aceasta este o metodă mai puțin utilizată (fig. 2.5 – b);

– printr-o linie paralelă cu axa abscisei (Ox), fiind utilizată la bazinele mici, unde intensitatea alimentării subterane nu se modifcă (fig. 2.5- c) (Pandi G. 2010).

Fig. 2.5 Delimitarea viiturii cu o linie dreaptă: a) linie ascendentă către ramura de scădere, b) linie descendentă către ramura de scădere și c) linie paralelă cu axa Ox – sursa Pandi G., 2010 – pag.58

Debitul de bază (Qb – m³/s) reprezintă debitul în condiții normale de scurgere a apelor, care se înregistrează înainte și după producerea viiturii. Din punct de vedere valoric, debitul de bază corespunde, în general, cu dublul debitului mediu multianual (Pișotă I. și Zaharia L., 2002).

Pe hidrograful viiturii debitul de bază se determină în diferite moduri:

– ca fiind egal cu debitul inițial (corespunzător punctului de inflexiune de la baza curbei de creștere);

– ca medie aritmetică a debitului inițial și a celui final (din punctul de inflexiune al curbei de descreștere, de unde are loc încetarea alimentării de suprafață ș.a) (Pandi G., 2010).

Debitul maxim (Qmax) sau de vârf al unei viituri corespunde celui mai mare debit atins în timpul viiturii. El poate fi exprimat și sub forma debitului specific (qmax) în l/s km² ca raport între debitul maxim al viiturii (Qmax) și suprafața bazinului (Sb): qmax = 1000 Qmax/Sb.

Cunoașterea valorii debitului specific are o importanță deosebită în relațiile de generalizare și în analizele spațiale ale debitului maxim în vederea evaluării potențialului de risc (Diaconu C., 1988; Pișotă I., Zaharia L., 2002; Zăvoianu I., 2005 și Pandi G., 2010).

Timpul de creștere (Tcr) reprezintă durata (în ore) dintre momentul începerii viiturii și până la înregistrarea debitului maxim (fig. 2.3), dar acesta mai poate fi intrepretat fizic ca fiind suma dintre timpul de concentrare pe versant și durata ploii (Diaconu C., 1988, Apostol A., 2011).

Timpul de descreștere (Tdcr) sau de scădere (Tsc) exprimă durata (în ore) dintre momentul producerii debitului maxim și cel al revenirii la debitul de bază (fig. 2.3).

Timpul total al viiturii (Tt) reprezintă durata viiturii (în ore) ce corespunde perioadei dintre momentul debitului inițial (Qin) și cel final (Qsf). Acesta reprezintǎ suma dintre timpul de creștere și cel de descreștere (Tt = Tcr +Tsc) (Diaconu C.,1988; Pandi G., 2010) (fig.2.3).

Volumul viiturii (W) reprezintă cantitatea de apă scursă în timpul viiturii, exprimată în m³. Volumul poate fi determinat pe baza hidrografului, înmulțind suprafața planimetrată a viiturii ω (cuprinsă între linia debitului de bază și curbele de creștere și descreștere a viiturii) din (fig. 2.3), cu produsul scărilor de reprezentare a viiturii. Se mai poate calcula prin programe special concepute (Pișotă I., Zaharia L., 2002, INHGA).

În situația în care se cunosc debitul maxim (Qmax) și unele elemente ale undei medii de viitură (timpul total -Tt, coeficientul de formă – y și suprafața – Sb), volumul viiturii se calculează numeric cu ajutorul relației W = Qmax Tt y 3600, aceasta reprezentând metoda clasică (Pișotă I., și Zaharia L., 2002, INHGA-metoda volumetrică).

Volumul total (Wt) al viiturii este format din două componente: un volum de creștere (Wcr) până la debitul maxim și un volum de scădere (Wsc) pe ramura de scădere a viiturii: Wcr + Wsc = Wt (m³) (Diaconu C., 1988).

Stratul de apă scurs (hs, în mm) este raportul dintre volumul viiturii (W, în m³) și suprafața bazinului (Sb, în km²) și exprimă grosimea medie a stratului de apă provenit din volumul viiturii, care ar acoperi uniform întreaga suprafață a bazinului, hs = W/1000 Sb (Diaconu C., 1988; Pișotă I., Zaharia L., 2002 și Pandi G., 2010).

Coeficientul de formă (y) a viiturii reprezintă raportul dintre volumul viiturii (W) și volumul echivalent dreptunghiului circumscris viiturii. Se poate calcula ca raport între suprafața hidrografului (ω) și suprafața dreptunghiului (Ω) în care se înscrie viitura ce are ca laturi debitul maxim înregistrat Qmax (în m³/s) și respectiv durata viiturii T în secunde (s). Valorile coeficienților de formă (y) sunt întotdeauna subunitare. Pentru determinarea coeficientul de formă se pot utiliza relațiile Pișotă I., Zaharia L., 2002, y = Ω/QmaxT sau y = W/Qmax T.

Coeficientul de scurgere (α) exprimă raportul dintre stratul mediu de apă scurs (hs, în mm) și cel al precipitației care a generat viitura (hp, în mm): α = hs/hp (Diaconu C., 1988).

Acest coeficient de scurgere (α) arată cât de intensă a fost infiltrația în funcție de caracteristicile solului și acoperirea cu vegetație. Acesta se folosește în calculul debitului maxim și la generalizări de sinteză, pentru debitul maxim se utilizează relația Qmax = α hp Sb / y T., unde, (α) reprezintă coeficientul de scurgere, hp (mm) este cantitatea de precipitație care a determinat viitura, Sb-suprafața bazinului, y-coeficientul de formă, T- timpul total al viiturii.

De asemenea se mai poate utiliza raportul dintre volume pentru determinarea coeficientului de scurgere α = Wt/Wp, unde Wt – reprezintă volumul total al viiturii și Wp – volumul viiturii care este generat de preciptație.

2.6. Efectele negative ale viiturilor și inundațiilor asupra societății și mediului

Viiturile și inundațiile sunt frecvent însoțite de efecte negative: sociale, economice și ecologice (Șelărescu M., Podani M., 1993 și Grecu F., 2009).

Efectele sociale sunt:

– pierderi de vieți omenești și afectarea stării de sănătate (fizică și psihică) a populației;

– evacuarea populației din zonele afectate;

– apariția de epidemii;

– distrugerea locuințelor și anexelor gospodărești;

– afectarea funcționalității unor instituții sociale și culturale ș.a;

Pagubele economice includ:

a. directe:

– distrugerea sau deterioararea unor obiective industriale;

– afectarea terenurilor și culturilor agricole, a fermelor și activităților zootehnice;

– deteriorarea elementelor de infrastructură de transport (feroviar, rutier, a rețelelor de alimentare cu apă, gaze, electricitate);

– construcțiilor hidrotehnice (baraje, diguri).

Pagubele directe redau valoarea distrugerilor produse de către inundații asupra obiectivelor afectate, la care se mai adaugă valoarea cheltuielilor efectuate prin operațiunile de apărare din timpul evenimentelor care au avut loc (Șelărescu M., Podani M., 1993).

b. indirecte:

– valoarea bunurilor nerealizate prin întreruperea temporară a proceselor de producție și a pierderilor economice datorită întârzierilor la livrarea produselor prin pierderea unor livrări;

– cheltuieli suplimentare de transport, pentru asistență medicală, socială și refacerea obiectivelor afectate, pentru asigurarea bunurilor materiale și umane (Șelărescu M., Podani M., 1993 și Grecu., F., 2009).

Efectele ecologice ale viiturilor și inundațiilor

Acestea se referă la influența negativă asupra mediului prin diferite procese:

– eroziunea de suprafață și torențială;

– erodarea și aluvionarea albiilor minore;

– modificări ale cursurilor râurilor;

– poluarea apelor de suprafață și subterane prin antrenarea deșeurilor existente în albie, descompunerea animalelor, spălarea produselor petroliere ș.a;

– producerea alunecărilor de teren și modelarea luncilor;

– modificarea biotopului zonelor inundate (Șelărescu M., Podani M., 1993).

Capitolul 3

Lucrări de referință teoretice și metodologice privind problematica lucrări

Lucrări cu caracter general (G)

În categoria lucrărilor cu caracter general, pot fi incluse:

– monografii și studii de sinteză hidrologică (GMS);

– lucrări generale teoretice și metodologice (GT).

Lucrarea „Monografia hidrologică a râurilor interioare din România din anul 1970” a fost elaborată în cadrul Institutului de Studii și Cercetării Hidrotehnice din Comitetul de Stat al Apelor. Aceasta reprezintă rezultatul une activități de cercetare efectuată în perioada anilor 1964-1969. La această lucrare se alătură și alte lucrări hidrologice cu caracter monografic publicate după anul 1960, precum „Zona de vărsare a Dunării” (Almazov A. A., Bondar C., Diaconu C., Ghederim V., Mihailov V.N., Miță P., Nichiforov, D.I., Rai I. A., Rodinov, Stănescu S., Stănescu V. Al., Vaghin R.F. și Iacov D., 1963) și lucrarea „Dunărea între Baziaș și Cetatea Ismail” (Stănescu V., Stănculescu S., 1967). Aceste lucrări includ o analiză a principalilor parametri hidrologici, sinteze și metode de calcul utilizate în practica hidrologică (Stanciu P. și colab., 2010).

În anul 1971, Diaconu C. și Stănculescu S., au coordonat o lucrare de mare importanță științifică „Râurile României: Monografie hidrologică”. Lucrarea prezintă principalele probleme legate de rețeaua hidrografică din țara noastră, conținând o sinteză cu aspecte metodologice și informații rezultate din analize privind scurgerea lichidă (medie, maximă, minimă), despre scurgerea de aluviuni, termica apei și fenomenele de îngheț, bilanțul și chimismul apei.

În anul 1971, Hâncu S., Stănescu P., Platagea Gh., publică lucrarea „Hidrologie agricolă: elemente de hidrologie teoretică și aplicată pentru îmbunătățiri funciare”, lucrare științifică cu o valoare deosebită, incluzând informații teoretice și metodologice din domeniul hidrologiei. În lucrare sunt prezentate metode de calcul al debitelor maxime, de analiză a viiturilor, de prognoză hidrologică. Alte probleme sunt legate de: probabilitatea cu aplicație în hidrologie, calculul curbelor de asigurare, corelații liniare și neliniare. Pe de altă parte se referă la lucrările de combatere a inundațiilor, calculul debitelor maxime când există și date și obsevații și când nu există, date directe care sunt bazate pe anumite formule și relații, metoda volumetrică, determinarea elementelor undelor de viitură. Apoi, determinarea elementelor undelor de viitură, când nu există date directe și care sunt bazate pe diverse metode de geometrizare a hidrografului: metoda paralelogramelor, metoda izocronelor și metoda hidrografului unitar.

O lucrare foarte valoroasă de sinteză hidrologică este „Geografia Apelor României” realizată de Ujvári I. (1972). Această lucrare conține descrierea și caracterizarea resurselor de apă pe ansamblul României și regional, la nivelul principalelor bazine hidrografice.

Vladimirescu I., în lucrarea „Hidrologie” (1978), prezintă aspecte teoretice și metodologice în acest domeniu. Sunt relevate două concepte cu privire la hidrologia modernă: unul bazat pe sistemul determinist, care reflectă mecanismul formării debitelor de apă ca un proces de la cauză la efect și altul pe sistemul probabilistic, ca un proces stochastic. Lucrarea include referiri la prognozele hidrologice (clasificarea acestora și metode de prognoză).

În anul 1984 Vladimirescu I., publică lucrarea „Bazele hidrologiei tehnice” în care sunt redate informații științifice pe care se fundamentează activitățile practice în domeniul hidrologiei. Lucrarea evidențiază unele aspecte privind modelarea deterministă a viiturilor pe baza hidrografelor model (unitar, instantaneu) prin metoda izocronelor și modele hidraulice. Sunt prezente, de asemenea, referiri la prognoza hidrologică (aspecte operaționale, modelări tipice de prognoză, aplicarea calculului probabilității pentru debite maxime).

În anul 1988 apare lucrarea „Râurile de la inundație la secetă” realizată de Diaconu C. În cuprinsul ei sunt redate aspecte privind însemnătatea apelor și problemele induse de excesul și lipsa de apă. Lucrarea sintetizează informații de bază cu privire la viituri și caracteristicile lor, inundații, prelucrarea statistică a seriilor de date, prognoze hidrologice.

Lucrarea „Hidrologia Dinamică” realizată de Șerban P., Stănescu V. Al, Roman P. (1989), include elemente teoretice și aplicative cu privire la caracteristicile hidrologice de natură parametrică și la prognozele hidrologice. Autorii au considerat „ciclul hidrologic ca un sistem în care elementele de intrare sunt reprezentate de factorii meteorologici, iar elementul final o reprezintă resursa de apă” (pag.4). În lucrare sunt prezentate „legile dinamice care acționează în relația precipitație – scurgere și în procesele de transport ale agenților poluanți”(pag.4). Pentru fiecare dintre componentele analizate ale ciclului hidrologic se descriu modelele matematice deterministe, utilizate la nivel național și internațional. De un interes deosebit sunt modelele de propagare și prognoză a undelor de viitură.

Lucrarea „Sinteze și regionalizări hidrologice” realizată de Diaconu C., Șerban P. (1994) „este o concepție sistemică asupra sintezelor și regionalizărilor” (pag.5). În cuprinsul său sunt relevate aspecte teoretice și metodologice privind analiza parametrilor hidrologici și relaționarea lor cu factorii spațiali. Se remarcă informațiile referitoare la geneza, evoluția și frecvența viiturilor, analiza debitelor maxime, a volumelor și a hidrografelor de viitură.

În lucrarea „Modele hidrologice deterministe” realizată de Șerban P. (1995), prezintă principalele modele matematice (străine și românești) utilizate în hidrologie. În lucrare sunt redate aspecte privind necesitatea și scopul modelării procesului de ploaie – scurgere, clasificarea modelelor hidrologice și caracteristicile lor. Sunt descrise și analizate modelele de ploaie – scurgere cele mai utilizate în activitatea hidrologică (modelele: Stanford, Fiziografic, Tank și Vidra – de concepție românească).

În lucrarea „Analiza seriilor de timp: aplicații în hidrologie” Haidu I. (1997), se referă la unele probleme teoretice și metodologice ale analizei seriilor de timp cu aplicații în hidrologie. Lucrarea cuprinde unele aspecte cu privire la: elemente de bază în hidrologia stochastică, seriile de timp hidrologice, noțiuni generale, argumente fizice ale modelării stochastice în hidrologie, analiza spectrală bidimensională.

În anul 1999 apare lucrarea „Aplicații de Hidrologie și Gospodărirea Apelor„ realizată de Drobot R. și Șerban P. Este o lucrare cu caracter didactic în care se prezintă sub formă de probleme:

– metode și modele, cum ar fi hidrograful unitar;

– modele conceptuale pentru calculul debitelor (modelul Vidra);

– propagarea viiturilor prin albie (determinarea parametrilor Muskingum și calculul propagării pe un sector de râu);

– calculul debitelor maxime utilizând curbele de probabilitate Krițki-Menkel și Pearson III;

– metode de bilanț ale debitelor în regim natural și de gospodărirea apelor, ș.a.

În lucrarea „Mișcarea apei pe versanți permeabili” Stanciu P. (2002), se prezintă modele ale scurgerii apei pe versanți și mai ales în zona saturat – nesaturată. Lucrarea abordează aspecte privind: „procesul fizic al scurgerii apei pe versanți, modelarea tridimensională a scurgerii de subsuprafață, modelele de infiltrație și absorție a apei în sol și modele matematice ale scurgerii pe versanți permeabili” (pag. 4).

Lucrarea „Hidrologia Uscatului” a autorilor Pișotă I. și Zaharia L. (2002) reprezintă o lucrare teoretică și metodologică cu caracter didactic. În cuprinsul său sunt informații cu privire la viituri (geneză, caracteristici, analiză) și fenomene hidrologice extreme.

Informații similare se întâlnesc și în alte lucrări cu caracter didactic precum „Hidrologie” Pișotă I., Zaharia L. și Diaconu D.C. (2005) și „Hidrologie” Zăvoianu I. (2005); : „Hidrologie continentală și oceanografie” Gâștescu P., Brețcan P., (2009).

În lucrarea „Hazarde și riscuri naturale” Grecu F. (2009) este acordată o atenție deosebită inundațiilor ca fenomene hidrice de risc, prezentându-se aspecte semnificative privind: semnificația inundațiilor, cauzele acestora, impactul asupra populației și mediului, măsuri de protecție și prevedere.

În volumul nr. 4 „Riscuri și Catastrofe” Sorocovschi V. (2007) se referă la teme de interes științific abordând probleme conceptuale și metodologice cu privire la: riscuri hidrologice în mediul urban, riscuri geomorfice, fenomene hidrice de risc cu privire la zăpadă și riscuri induse de activitățile antropice.

În volumul nr.7 „Riscuri și Catastrofe” Sorocovschi V. (2009) se prezintă studii de cercetare, abordări conceptuale și metodologice, se analizează statistica dezastrelor naturale, riscurile în mediul rural, factorii recenți de modificare a climei, fenomene și procese geomorfice de risc. O altă abordare este asupra fenomenelor și proceselor hidrice de risc.

Lucrări privind viiturile și inundațiile din România (VIR)

Lucrarea „Hidrologia”, realizată de autori Diaconu C. și Lăzărescu D. (1965) este o lucrare de referință cu privire la cele mai mari viituri, reprezentate de precipitații. Lucrarea include de asemenea aspecte privind gestionarea viiturilor și inundațiilor.

O lucrare de referință cu privire la viiturile și inundațiile din România este „Viiturile excepționale pe teritoriul României” realizată de Mustățea A. (2005). Lucrarea este bine documentată și sintetizată incluzând informații din cele mai vechi surse.

În lucrare sunt evidențiate aspecte privind geneza viiturilor și condițiile fizico-geografice care favorizează formarea acestora și sunt prezentate cele mai mari viituri din România (cauze, caracteristici, consecințe).

Lucrări în domeniul prognozelor hidrologice (PH)

După anul 1960, se intreprind în România o serie de studii și cercetări, necesare pentru perfecționarea metodelor de prognoză hidrologică în cadrul Institutului de Studii și Cercetării Hidrotehnice.

O primă lucrare de referință este cea apărută în anul 1969 și care a fost revizuită de către Lăzărescu D. (1972), numită „Prognoza scurgerii în timpul viiturilor din ploi pe teritoriul României”. În lucrare sunt prezentate câteva metode de prognoză: metoda tendinței, metoda debitelor corespondente, metoda hidrografului unitar și metoda izocronelor, metoda rezervei apei din albie și o metodă de prognoză de lungă durată.

O lucrare de o importanță deosebită este „Prognoze hidrologice” realizată de Haidu I. (1993).

Lucrarea „Prognoze Hidrologice” realizată de autori Diaconu D.C. și Jude O. (2009), conține informații importante privind: istoricul prognozelor hidrologice, date necesare în redarea unei prognoze hidrologice, metode și modele de prognoză hidrologică și reactualizarea prognozelor hidrologice.

Lucrări în domeniul managementului viiturilor și inundațiilor (MAN)

În lucrarea „Apărarea împotriva inundațiilor” realizată de autori Șelărescu M. și Podani M. (1993), sunt relevate aspecte specifice privind inundațiile provocate de viituri sau de avarii la amenajările hidrotehnice. Lucrarea include informații privind: cauzele producerii inundațiilor, efectele negative (sociale, economice și ecologice) provocate de acestea, formarea, compunerea și propagarea undelor de viitură și modul de analiză a elementelor undelor de viitură.

În volumul „Măsuri nestructurale de gestiune a inundațiilor” Stănescu V. Al. și Drobot R. (2002), sunt sintetizate lucrări prezentate la Simpozionul Național organizat de UTCB (1997), având ca temă „Măsuri non-structurale în gospodărirea apelor” unde s-a pus problema gospodăririi apelor, în general și a gestiunii inundațiilor, în special. În această lucrare se regăsesc informații privind probleme ale viiturilor, importanța măsurilor structurale și nestructurale, efectele directe și indirecte ale inundațiilor, avertizarea și prognoza viiturilor.

În domeniul managementului apelor una dintre lucrările științifice de referință este „Managementul Apelor. Principii și reglementări europene” realizată de autori Șerban P. și Gălie A. (2006) și are la bază Raportul Național cu privire la stadiul realizării Planurilor de Management pe Bazine Hidrografice în conformitate cu prevederile Directivei Cadru pentru Apă 2000/60/CE a Uniunii Europene.

Printre problemele abordate în lucrare se află și evaluarea și managementul riscului la inundații și noul concept de amenajare a râurilor ce vizează reducerea riscului la inundații prin crearea de zone umede și expansiune a viiturilor în luncile inundabile pentru atenuarea lor („mai mult spațiu pentru râuri”). În anexă este prezentată viitura produsă în anul 2006 pe Dunăre.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor a coordonat și participat la un număr de proiecte internaționale privind schimbările climatice și impactul acestora asupra resurselor de apă, diminuarea pagubelor la inundații. Dezvoltarea sistemului de prognoză a inundațiilor. Printre acestea putem enumera: proiecte de studiu la nivel de țară „Schimbările climatice asupra resurselor de apă și Măsuri de Adaptare”, „Eroziunea hidraulică a Solului și Sedimentarea – Modelarea și experimentarea în teren (Eroslope)” „Protecția vieții în Bazinele Hidrografice cu Diminuarea pagubelor în caz de inundații (River Life)” „Sistemul European de Prognoză a Inundațiilor”(EFES – NAS Extension – FP6). Alte proiecte europene finanțate de către Uniunea Europeană și Programele Phare, la care INHGA a participat au vizat:

– Atenuarea efectelor distructive ale apelor și controlarea pagubelor sau dezastrelor produse de ape, la început prin implementarea de stații automate în bazinul hidrografic Argeș și apoi și în celelalte bazine hidrografice.

– Metode de monitorizare și prognoză pentru diminuarea și prevenirea inundațiilor (Floodmed) cofinanțat parțial de Uniunea Europeană.în cadrul Programului Interreg III B Cadses.

– „Îmbunătățirea Sistemul de Management al Inundațiilor”- Proiectul Moses cofinanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Interreg III B Cadses, având ca scop dezvoltarea de stații automate de prognozare, avertizare și a unui sistem de colectarea a datelor și cartografierea zonelor de risc la inundații prin GIS.

– Tehnologii și resurse de date hidrometeorologice pentru prognozarea efectivă a viiturilor (Hydrate), în cadrul celui de al VI-lea Program Cadru al Comisiei Europene 2004-2009. Proiectul preconiza realizarea unei baze de date cu privire la viiturile care au avut loc în România și o analiză a fenomenelor de la cauză la efect „Viitura rapidă de la Poiana Țapului din 13.08. 1999”, „Viitura rapidă din 16 – 17 iulie 1988 de pe Valea Cerbului” și „Viitura rapidă (flash-flood) din 19-21.06.2001 de pe Valea Cerbului” – analizate în Partea a – III-a a lucrării) (Stanciu P., Oprișan E., Tecuci I., 2010).

Pe plan european un rol deosebit l-a avut „ Proiectul – Riscurile de inundații ale Dunării (Danube Floodrisck)”. Acesta „reprezintă o contribuție importantă în ceea ce privește implementarea Perspectivei Europene de dezvoltare spațială (ESPD), Strategia pentru regiunea Dunării și politica UE privind inundațiile”.

Ca urmare a marilor inundații ce au avut loc pe cursul inferior al Dunării în anul 2006, a fost inițiat Proiectul trasfrontalier „Danube Floodrisck” între România și țările riverane Dunării în anul 2007. Principalele obiective ale proiectului au fost: elaborarea hărților de risc ale Dunării pe baza unei metodologii comune țărilor participante la acest proiect, transformarea acestora în hărți ale riscurilor, elaborarea hărților cu riscuri pentru zone pilot prestabilite, în vederea luării unor decizii cu privire la managementul riscului la inundații atât la nivel local cât și regional. De asemenea susținerea procesului decizional anticipativ, privind proiectele de dezvoltare și infrastructură. În cadrul acestui proiect s-a realizat „Atlasul Dunării”, a cărui obiectiv principal constă în creșterea nivelului de conștientizare al locuitorilor riverani Dunării, în ceea ce privește expunerea lor la inundații și riscurile inerente ale acestora. Acesta face parte din Planul de Acțiune pentru Regiunea Dunării al ICPDR (Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea-2009), având o contribuție importantă în implementarea Strategiei pentru Regiunea Dunării.

Lucrări publicate în volume și reviste de specialitate

În categoria lucrărilor publicate în volume și reviste de specialitate cu referiri și informații în domeniu pentru tema aleasă, sunt incluse lucrări relevante din: Hidrotehnica, Riscuri și catastrofe, Aerul și apa, volume ale conferințelor INHGA, Meteorology and Hydrology și alte lucrări.

Lucrări publicate în studiile de hidrologie

În anul 1961 (I): „O metodă aproximativă de determinare a debitelor maxime pe râurile din România” (Mociorniță C.) și „Viituri de iarnă din vestul țării” (Diaconu C.).

În anul 1962 (II): „Coeficientul de variație al precipitațiilor anuale și legătura lui cu coeficientul de variație al scurgerii anuale din România” și „Unele probleme privind folosirea calcului statistic pentru determinarea debitelor maxime în condițiile materialului hidrometric existent pentru râurile din România” (Diaconu C.) și „Contribuția la precizarea provenienței celor mai mari debite pe râurile din România”, iar în 1962 (III): „Debitele maxime din anul 1955 pe râurile din sudul țării. Condiții de formare.” (Mustață L.).

În anul 1965 (XII): „Calculul debitelor maxime pluviale pe râurile din România în cazul când lipsesc date din obsevații” (Platagea Gh. și Platagea M.), iar în 1965 (XIII) se remarcă: „Prognozele hidrografului viiturilor din ploi pe baza metodei izocronelor” și „Prognoza de scurtă durată a debitelor râurilor Someș, Mureș, Jiu, Olt, Siret, pe baza rezervelor de apă din albiile rețelei hidrografice” (Lăzărescu D.).

În anul 1969 ( XXVI) se remarcă: „Prognoza de lungă durată a debitelor în perioada de ape mici de vară-toamnă pe unele râuri interioare din România” (Lăzărescu D.) și „În problema metodologiei calculului volumelor maxime” (Diaconu C.).

În anul 1971 (XXX): „Studiul statistic al compunerilor undelor de viitură” (Stănescu V. AL) și „Determinarea hidrografului scurgerii superficiale cu ajutorul relației ploaie-debit” (Alexandrescu Gh.).

În anul 1972 (XXXIV) se evidențiază: „Modele matematice pentru determinarea undelor de viitură critice” Stănescu V.Al.;

În anul 1973 (XXXV): „În problema scurgerii maxime pe râuri mici” (Mustață L., Vlad D.), „Probleme ale modelării matematice a scurgerii în bazine hidrografice mici” și „O metodă de determinare a variației pierderilor din infiltrație în perioada de cădere a unei ploi torențiale pe un bazin hidrografic de mică suprafață” (Stănescu V. AL.).

Tot în anul 1973 (XXXVI) este publicat studiul „Calculul debitelor maxime din ploi pe râurile din România” (Mustață L.), iar în 1973 (XXXVIII) „Anii caracteristici din punct de vedere hidrologic. Probleme ale determinării. Anii caracteristici pe Dunăre” (Diaconu C.).

În anul 1973 (XXXIX) au apărut lucrările: „Reconstituirea relațiilor de calcul al scurgerii maxime prin prisma elementelor hidrologice caracteristice ale viiturilor din mai 1970” (Birtu E., Moldoveanu V.), „Reconsiderarea relațiilor de prognoză pe râurile mari ale țării pe baza datelor viiturilor din 1969 și 1970” (Țucă I.) și „Prognoze hidrologice pe baze volumetrice și hidrodinamice pe râurile interioare și Dunăre” (Dumitrescu V.).

Tot în anul 1973 (XXXIX) se remarcă: „Studiul influenței reciproce dintre scurgerea pe Dunăre și pe râul Siret (Stănescu V. Al.).

În anul 1974 (XLII): „Modele matematice în hidrologie și probleme ale testării lor” (Stănescu V. Al., Șerban P.); „În problema determinării timpilor de concentrare a curgerii din ploi în bazine mici” (Diaconu C., Muscanu M.), iar în 1974 (vol.XLIII): „Prognoza apelor de primăvară, pe râurile de munte din România” (Dumitrescu V., Țucă I.).

În anul 1976 (XLV) sunt publicate în România mai multe lucrări cu privire la viiturile produse în anul 1975 în mai multe bazine hidrografice și anume: „Scurgerea maximă din iunie-iulie 1975 pe unele râuri din bazinul hidrografic Siret” (Mustață L.); „Caracteristicile hidrologice ale scurgerii maxime pluviale din iulie 1975 pe râurile din bazinul hidrografic Argeș” (Stănescu V., Șerban P., Manoliu M.); „Apele excepționale din iulie 1975 în bazinul hidrografic Olt” (Dumitrescu V.); „Analiza formării scurgerii maxime și caracteristicile undelor de viitură din iulie 1975 în bazinul hidrografic Mureș” (Stănescu V., Șerban P., Bichea I.), precum și o lucrare metodologică: „Model matematic pentru simularea scurgerii în bazine hidrografice mici” (Blidaru Sp., Stanciu P., Drăgoi E.);

Tot în anul 1976 (XLV) este publicat studiul: „Apele mari din iulie 1975 în bazinul Ialomița” (Dumitrescu V.), iar în 1976 (vol.XLV) se remarcă: „Apele excepționale din iulie 1975 în bazinul hidrografic Ialomița” (Lăzărescu D., Țucă I.).

În anul 1978 (XLVI) se remarcă unele lucrări cu caracter metodologic: „Model matematic pentru compunerea undelor de viitură” (Șerban P.); „Experimentarea unui model matematic ploaie-scurgere”( Marinov A.); „Studiul dezvoltării și experiența folosirii metodei hidrografului unitar”(Șerban P.).

În anul 1979 (XLVII): „Probleme de metodică și primele rezultate în studiul ploilor maxime probabile pe teritoriul României” (Diaconu C.) și „Referitor la debitele maxime anuale de asigurări numerice mari” (Mociorniță C.).

În anul 1983 (L): „Simularea hidrografelor debitelor cu luarea în considerare a vitezei direcției de deplasare a fronturilor de precipitații” (Șerban P., Ungureanu V.); „Relația ploaie-debit utilizată în prognoza hidrologică” (Șerban P., Simota M.) și „Program de calcul al compunerii undelor de viitură pe un bazin hidrografic” (Cadariu R.);

În anul 1984 (vol.51) se evidențiază: „Modele matematice pentru prognoza undelor de viirtură în bazine amenajate hidrotehnic” (Șerban P.) iar în 1984 (LII) apar mai multe lucrări de hidrologie aplicată cu referire la metode de calcul a elementelor undelor de viitură și modele matematice: „Metode de calcul manual pentru prognoza elementelor caracteristice ale undelor de viitură” (Șerban P., Simota M.); „Compunerea undelor de viitură având ca modele de poducere unde remarcabile” (Șerban P., Ungureanu V.); „Modelarea procesului de formare a scurgerii pe versanți și analiza posibilităților de extindere a rezultatelor în bazinele hidrografice mici” (Stanciu P., Blidaru S.); „Model de prognoză a debitelor medii zilnice de proveniență nivală sau mixtă” (Șerban P., Simota M.) și „Model matematic fundamentat fizic bazat pe conceptul de suprafață activă variabilă” (Stanciu P.).

În anul 1986 (LIII) au apărut mai multe lucrări metodologice: „Utilizarea ecuației difuze pentru propagarea undelor de viitură” (Șerban P.) „Coeficienți de scurgere în bazine mici (Miță P.); „Relații matematice de debite corespondente” (Pandi G.) și „Investigarea seriilor temporale în zona valorilor rare cu ajutorul modelelor stochastice”.

În anul 1991 (vol.60): „Model de prognoză a debitelor medii zilnice” (Șerban P., Simota M. și Corbuș C.).

3.5.2 Lucrări publicate în revista – Hidrotehnica

Cele mai relevante lucrări au fost:

– 1964 (nr.2) s-a publicat lucrarea: „Probleme actuale ale prognozelor hidrologice în țara noastră” (Lăzărescu D.).

– 1970 (nr.11) se publică: „Cauzele ploilor din mai-iunie 1970 cu efecte catastrofale în România” (Topor N.).

– 1974: „Caracteristicile de calcul ale ploilor torențiale necesare în determinarea debitelor maxime pe versanți și bazine hidrografice mici de pe teritoriul României” (Platagea M).

– 1976 (nr.2) se remarcă un model matematic: „Programul Unda, pentru calculul rulării undelor de viitură” (Amaftiesei R.).

– 1979 (vol.24): se publică lucrarea „Cu privire la concepția sistemelor informaționale de prognoză și avertizare a viiturilor„ (Stănescu V. Al.). Tot în anul 1979 (vol.24) apare lucrarea: „Program de calculator pentru prelucrarea datelor hidrometeorologice în vederea elaborării prognozei viiturilor” (Stănescu Al. V.).

– 1983 (nr.6): „Inundații –Enciclopedia Apelor” și (no.9): „Evaluarea parametrilor metodei muskingum de propagare a undelor de viitură prin propagarea liniară” (Drobot R.).

– 1984 (nr.8): „Probleme în domeniul apărării împotriva inundațiilor” (Podani M.)

– 1987 (vol.32): „Contribuții la simularea numerică a propagării prin albiile râurilor” (Șerban P., Corbuș C.).

– 1987: „Unele aspecte privind scurgerea de aluviuni în suspensie în România„ (Mociorniță C., Birtu E.).

– 1989 (vol.34): „Modelul DANUBIUS pentru prognoza hidrologică pe sectorul românesc al Dunării” (Șerban P., Corbuș C.).

– 1990 (vol.35) se remarcă: „Procedee de reactualizare a prognozelor hidrologice” (Șerban P.) și (vol.36): „Posibilități de prognozare hidrologică a viiturilor de scurtă durată în bazine hidrografice cu regim torențial” (Stanciu A., Stănescu V.Al.).

– (vol. 47): „Directiva Cadru/2000/60 a UE în domeniul apei” (Șerban P., Jula G.) și (vol.47): „Modul de implementare a Directivei Cadru în domeniul apei în România” (Șerban P., Jula G.).

– 2003 (vol.40): „Politica europeană în domeniul apei – baza dezvoltării durabile a gospodăririi apei în România” (Șerban P., Jula G.) și „Instrucțiuni metodologice pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață – râuri, lacuri” (Șerban P., Rădulescu D.).

– 2004: „Are The Lower Danube and Danube Delta HMWB` s ?” (Șerban P.).

– 2005 (vol.49) se remarcă: „Planul de Management al bazinului hidrografic – principalul instrument de gospodărire durabilă a apelor” (Șerban P., Gabor O.).

– 2006 (vol.51) se remarcă: „Soluții propuse pentru reamenajarea fluviului Dunărea pe sectorul românesc” (Mihailovici J. M., Gabor O., Serban P., Rândașu S.) și „Analiza viiturilor produse pe Dunăre în perioada aprilie-mai 2006” (Șerban P., Gălie A.).

– 2013: „Proiectul Danube Floodrisk-Realizarea hărților de risc de-a lungul Dunării”(Adler M.J.).

3.5.3. Lucrări publicate în volume: Riscuri și catastrofe

Cele mai importante lucrări au fost:

– 2002 (vol. I) se remarcă:„Riscurile hidrice” (Sorocovschi V.).

– 2002, 2003 (I, II) apar volumele: „Riscuri și catastrofe” (Sorocovschi V.).

– 2005 (IV,2) se publică: „Riscuri și catastrofe” (Sorocovschi V.).

– 2003 (vol.I): „Percepția hazardelor naturale. Rezultatele unui rezultat de opinie desfășurat în România (octombrie 2001 – decembrie 2002)” (Cheval S.).

– 2004 (vol. 49) se remarcă: „Conviențuind cu viiturile” (Gabor O., Șerban P.).

– 2004 (vol. III): „Percepția riscurilor induse de inundații. Rezultatul unui sondaj de opinie desfășurat Dealurile Clujului și Dejului” (Sorocovschi V.).

– 2004 (vol.IV) se remarcă: „Percepția environmentală și răspunsurile umane față de risc” (Sorocovschi V., Mac I.).

– 2005 (vol. IV): „Percepția riscurilor induse de inundații, rezultatul unui sondaj de opinie desfășurat în depresiunea Almaș-Agrij” (Moigrădean O.).

– 2007(vol.VI) se remarcă: producerea de viituri rapide pe cursul mijlociu al râului Arieș, datorate precipitațiilor căzute anterior (13-17 iunie 2006) și a convecției termice din data de 18 iunie 2006, amplificată de un sistem frontal care a traversat zona în această perioadă „Analiza viiturilor spontane formate în data de 18 iunie 2006 pe cursurile mici de apă din bazinul mijlociu al Arieșului” (Arghiuș V.).

2008: „Studiul viiturilor pe cursurile de apă din estul muților Apuseni și riscurile asociate, Riscuri și Catastrofe” (Arghiuș V.).

– 2007 (vol.VI) se publică: „Percepția riscurilor induse de inundații, rezultatul unui sondaj de opinie desfășurat în orașele din bazinul Târnavei” (Conțiu A., Conțiu H. V.).

– 2009 (vol.VII): „Influența acumulărilor permanente asupra viiturilor. Studiu de caz Acumularea Bezid” (Rațiu R., Mihalache M., Colceriu R.).

– 2009 (vol.VIII) se publică lucrarea: „Evaluarea vulnerabilității instituționale la riscuri hidrice: Studii de caz în bazinul Șieu” (Chiaburu M., Dulgheru M.).

– 2010 (vol. 8) apare lucrarea metodologică cu referiri la: necesitatea cunoașterii viiturilor, tipizarea undelor de viitură, delimitatrea viiturilor, calculul undelor de viitură și riscurile asociate acestora „Undele de viitură și riscurile induse” (Pandi G.).

3.5.4. Lucrări publicate în volume: Aerul și apa

Cele mai semnificative lucrări au fost:

-2010: „Efectele produse de viitura din bazinul râului Ilișua (Someșul Mare)” (Șerban G., Selagea H., Mathe Em., Hognogi G.).

– 2012: „Apspects of Hydrological Risk Manifestation in basin Jijia 2008”( Buruiană D., Apostol L., Machidon D., Buruiană M.).

– 2012: „River Lateral Dinamics and Floods in Relation to Human Communities. Case Stady: Moara Domnească Village” (on Lower Teleajen River) (Zaharia L., Toroimac I. G., Catană S., Minea G., Delport C.);

– 2012: „Some Aspects of the relationship Betwen Sinoptic – Scale Wind and Convenctive Cells Montion Generating Heavy Rains in the North-Western Romania” (Tudose T., Haidu I.).

– 2012: „The Influence of Fluvial Dinamca on Geoachaeosites from the Danube Bank (The Măcin Branch) Case Stady:Troesmis Fortress (Romania)” Gavrilă I., G., Anghel T., Buimagă-Iarinca Șt.).

– (2012): „The Liqhid Precipitation Abundance of the Prut Basin in July 2008” (Furtună P. R).

– 2012: „Flow Control Factors and Runoff Characteristics in the Valea Cerbului River Basin” (Perju R.).

3.5.5. Lucrări publicate în volume ale conferințelor IMH, INMH și INHGA

Cele mai semnificative lucrări publicate în decursul anilor au fost:

– 1972: „Considerații asupra frecvenței viiturilor din anul 1970 pe râurile din țara noastră” (Alexandrescu G., Mociorniță C., Stănescu V.Al.).

– 1982 se remarcă: „Integrarea în activitatea rețelei hidrometeorologice a sistemului de colectare, transmisie și prelucrarea a datelor” (Stănescu V.Al.).

– 1985 se publică lucrarea „Modele matematice în hidrologie: probleme de concepție sistemică” Stănescu V.Al.

– 2009: „Posibilități de utilizare a progrramului Răzvan pentru determinarea de calcul de diferite probabilități de depășire în regim amenajat” (Corbuș C, Mic R., Teodor S. M.).

– 2009: „Analiza datelor hidro-meteorologice care au generat viitura din aprilie 2006 pe fluviul Dunărea” (Bocioacă M., Marinică I., Rădulescu C.).

– 2009 „Tendințele ale variabilității scurgerii maxime și ale producerii viiturilor în regiunea Curburii Carpatice” (Zaharia L., Neculau G.,Toroimac I. G.).

– 2009: „Viiturile din anul 2008 din partea nordică a spațiului hidrografic Siret, Cauze, efecte, evaluare”(Șerbu M., Obreja Fl., Olariu P.).

– 2009: „Despre inundații și secetă: studiu de caz bazinul hidrografic Buzău” (Neagu B. – N.).

– 2009: „Proiectul Danube Floodrisk” (Adler M. J., Pătruț S., Negru Ol.).

– 2009: „Aportul datelor și tehnologiilor spațiale la managementul eficient al situațiilor de urgență create de dezastre naturale” (Vlad M. I., Crăciunescu V., Nedelcu I.).

– 2009: „Managementul inundației din perioada 23-27 iulie 2008 în bazinul hidrografical Tisei” (Nacu S., Fărcaș – Berlinger Fl. V.).

– 2009: „Fenomene hidrologice de risc în bazinul hidrografic Bâsca”(Sălăjan L.).

– 2010: „Programul Cavis pentru determinarea caracteristicilor undelor de viitură singulare” (Corbuș C.).

– (2010): „Tendințe ale extremelor climatice în bazinul Dunării în secolul XXI, obținute prin procesarea statisticăa modelelor de simulare climatică” (Mareș C., Mareș I., Stanciu A.).

– 2010: „Viituri în județul Alba, 20-24 iunie 2010” (Ștef I.I.).

– 2010: „Estimarea potențialului de producere de viituri rapide în bazine hidrografice mici”

(Mătreață M., Mătreață S.).

– 2010: „Caracterizarea viiturilor excepționale din anul 2010” (Anghel E., Frimescu L., Baciu O., Simota M., Gheorghe C.).

– 2010: „Scurtă incursiune în istoria hidrologiei, hidrografiei, hidrologiei, hidrogeologiei și gospodăririi apelor – Volumul omagial dedicat împliniriia 85 de ani de la înființarea Serviciului Hidrografic Român” (Stanciu P., Oprișan E., Tecuci I.).

– 2010: „Elemente de strategie în gestionarea integrală a apelor fluviului Dunărea” (Stanciu P., Oprișan E., Tecuci I.).

– 2010: „Danube Floodrisk – Metodă unitară pentru realizarea hărților de risc la inundații” (Adler M. J., Pătruț S., Drobot R., Oprișan E., Nichersu I.,).

– 2010: „Sisteme de avertizare – alarmare în aval de barajele exploatate de Sucursala Hidrocentralei Târgu Jiu” (Tiriplică P., Gheorghiu I. C.).

– 2010: „Utilizarea marilor acumulări hidroenergetice în gestionarea fenomenelor hidrologice extreme” (Tiriplică P., Gheorghiu I. C.).

– 2010: „Tranzitarea viiturii din iulie 2005 prin amenajările s.h. Bistrița-Piatra Neamț. Momente care nu se uită” (Neagoie E.).

– 2010: „Combaterea efectelor viiturilor din bazinul Vișeului prin amenajări hidrotehnice cu impact minimal asupra unor arii protejate” (Șerban Gh., Pandi G., Sima A., Selagea H.).

– 2010: „Îmbunătățirea managementului resurselor de apă în bazinul hidrografic Mureș- proiect finanțat în cadrul Mecanismului Financiar EEA” (Rădulescu D., Pandele A., Gheorghe M.).

– 2010: „Fenomene hidrologice de risc în bazinul hidrografic Teleajen” (Sălăjan L.).

– 2011: „Sistemul operativ de Prognoză Hidrologică HFMS-DESWAT”(Mătreață M., Apostu D., Baciu O., Mătreață S.).

– 2011: „Simularea viiturilor în bazinul superior și mijlociu al Oltului produse în perioada 10 -12 iunie 2011 cu Sistemul HFMS-DESWAT” (Apostu D., Baciu O., Mătreață S., Farcaș A., Mătreață M.).

– 2011: „Posibilității actuale de prognozareaa viiturilor, studiu de caz. Viitura pe râul Câlnău din 24 -25 iulie 2011” (Mătreață S., Baciu O., Apostu D., Marcela G., Mătreață M.).

– 2011: „Strategia și directiva pentru managementul riscurilor la inundații, perspective pentru activitatea de hidrologie și gospodărirea apelor/Strategy and Directive for flood risk management” (Cârlan D., Negru Ol., Adler M. J.).

-2011: „Analiza asupra modificărilor geomorfologice majore produse de viitura rapidă excepțională de pe râul Ilișua din data de 20.06.2006/ Analysis on the major geomorphological changes made by excepțional flash-flood on the Ilișua river on 20.0.2006” (Purdel A., 2011).

– 2011: „Directiva Cadru Apă – direcții de dezvoltare ale Planurilor de Management ale Bazinelor Hidrografice” (Tuchiu E.).

– 2011: „Aspecte ale viiturilor pe Dunăre”(Sălăjan L., Druță S., Frâncu A.).

– 2011: „Caracterizarea generală a bazinului Tinoasa; Acțiuni agro-silvice în vederea îmbunătățirii condiților de scurgere” (Sălajan L., Tudorache N., Oprea R.).

– 2012: „Vulnerabilitatea societății la inundații, Ca suport pentru managementului apei/ Societal Vulnerability to floods, as Suport for Water Management” (Bălteanu D., Dogaru D., Sima M., Chendeș V.).

– 2012: „Sistemul ROFFG System – design, implementare și evaluare preliminară/ROFFG – design, implementation and preliminary assessment” (Mătreață M., Mătreață S., Magetz C., Apostu D.).

– 2012: „Fenomene hidrologice extreme manifestate în bazinul superior al Jijiei /Extreme hydrological phenomena occured in the upper basin of Jijia” (Sălăjan L., Rusu S., Apostol A.).

– 2013: „Flood frequency analysis using statical models. Case sudy: the Motru catchment area/ Analiza frecvenței inundațiilor folosind modele statistice. Studiu de caz: bazinul hidrografic Motru” (Ionuș O., Dincă I.).

– 2013: „Determination of the design floods with the same exceedance probability along the river. Aplication in Lotru river basin equipped hydraulic structures / Determinarea viiturilor de calcul cu aceeeași probilitate de depășire în lungul râului. Aplicație în bazinul hidrologic” (Corbuș C., Nedelcu G., Dinu R., Grigore M.).

– 2013: „The allocation on the torrents correction works according to the torrential degree on the river basing .case Study: Upper Cârcinov Catchment/Eșalonarea lucrărilor de corectarea torenților în funcție de gradul de torențialitate a bazinelor hidrografice. Studiu de caz. Bazinul superior al râului Cârcinov” (Tudose N. C., Davidescu Ș. O., Clinciu I., Davidescu A. A., Adorjani A., Ungurean C.).

– 2013: „Climate change and its impact on hydrological extremes/Schimbările climatice și impactul lor asupra extremelor hidrologice” (Adler M. J., Corbuș C., Mic R. P., Chelcea S., Borcan M.).

– 2013: „Analiza viiturilor produse în bazinul superior al Jijiei – The analysis of flash floods produced in the upper catchment of Jijia” (Sălăjan L.).

– 2014: Particularități ale fenomenelor hidrologice periculoase înregistrate în perioada aprilie –septembrie 2014 / Particlaties of dangeous hzdrological phenomena from the period April – Septembrie 2014, (Mătreață M., Frimescu L., Anghel E., Mătreață S.).

– 2014: Indentificarea analelor cu potențial de producere a viiturilor rapide/Identifying the areas with a flash – flood ocuurrence potențial (Chendeș V., Bălteanu D., Mătreață M., Sima M.).

– 2014: „Reducerea vulnerabilității sociale la inundații prin educare și informare /Towards alower social vulnerability to floods by education and information” (Zaharia L.).

– 2014: „Strategia de comunicare pentru proiectul Danube Floodrisk –O poveste despre protecția împotriva inundațiilor/Comunication strategy for the Danube Floods Project – A flood protection story”(Adler M. J.).

– 2014: „Comunicare și inundații în contextul managementului integrat al resurselor de apă / Comunication and floods in the context of the integral management of water resources” (Rojanschi Vl.).

– 2014: Aspecte privind desemnarea zonelor de risc semnificativ la inundații și elaborarea hărților de hazard la inundații în vederea prevederilor Directivei 2007/60/CE/Aspects regarding designation of areas with potential significant flood risk and elaboration of the flood hazard maps in Romania in order to fulfil the dispolsals of Directive 2007/60/CE (Rădulescu D., Rândașu S., Chendeș V., Bogdan I., Mătreață M., Achim D., Ghiță E.).

3.5.6. Alte lucrări publicate în diverse volume și la conferințe naționale și internaționale

Cele mai importante lucrări publicate în decursul anilor au fost:

– 1961 (vol.I): „În problema duratei totale a viiturilor” (Diaconu C., Georgescu N., Mustanță L.).

– 1972: „Aspecte hidrologice ale viiturilor pe câteva râuri interioare în primăvara anului 1970, (Diaconu C., Lăzărescu D., Mociorniță C.).

– 1972: „Considerații asupra frecvenței viiturilor din 1970 pe râurile țării noastre” (Stănescu V.Al, Alexandrescu G. și Mociorniță C.)

– 1976: „Model matematic pentru prognoza hidrologică cu ajutorul bazinelor hidrografice avertizoare” (Diaconu C., Stănescu V. Al).

– 1977 (tom 21): „Inundațiile catastrofale din anul 1975 în România” (Podani M., Zăvoianu I.).

– 1978 se remarcă: „Morfometria bazinelor hidrografice” (Zăvoianu I.).

– 1983 se publică: „Rolul lanțului Alpino – Carpatic în evoluția ciclonilor mediteraneeni” (Bordei I. E.).

– 1983 se remarcă: „Trăsături generale ale hidrografiei. Geografia României” (Gâștescu P.).

– 1985 se publică lucrarea: „Îndrumar pentru utilizarea statistici matematice în meteorologie și hidrologie” (Stanciu P., Pescaru V.I., Mareș I. și Zlate I.).

– 1986 se remarcă: „Sistem conversațional om – mașină pentru elaborarea prognozei viiturilor în bazine amenajate” (Șerban P., Pleșa V.).

– 1986 se publică lucrarea: „Instrucțiuni unice pentru elaborarea și transmiterea avertizărilor privind fenomenele meteorologice și hidrologice periculoase” (C.N.A. și I.M.H.).

– 1990 (no.34): „Hydrological Models for Water – Resources Sistem Design and Operations” (Becker A. and Șerban P.).

– 1992 (tomul XXXIX) apare lucrarea: „Cauzele și efectele inundațiilor produse în luna iulie 1991 în Moldova” (Podani M., Zăvoianu I.).

– 1992 se remarcă: „Hydrologie operationelle” (Stănescu V. Al.).

– 1994 (tomul XLI): „Asupra terminologiei folosite în studiul fenomenelor naturale extreme” (Zăvoianu I., Dragomirescu Ș.).

– 1997 apare lucrarea: „Large floods in Europe” (Stănescu V. Al. și Mătreață M.).

– 1995: „Fenomene geografice de risc” (Ciulache S., Ionac N.).

– 1998: „La Dynamique de cycle de l’eau dans bassin versant – procesus, facteurs modeles”, (Ambroise B.).

– 1998: „Modelarea impactului schimbărilor climatice asupra resurselor de apă” (Stănescu V.Al., Corbuș C., Simota M.).

– 1998: „Modelarea seriilor temporale, Noțiuni teoretice și aplicații de hidrologie” (Gălie A., Șerban P.).

– 1999: „Resursele de apă din bazinul râului Putna, Studiu de hidrologie” (Zaharia L.).

– 1999: „Dicționar de geografie fizică” (Ielenicz M., Pătru I. Mihai B. Nedelea Al. Oprea R.).

– 1999: „Analiza seriilor de timp, Aaplicații în hidrologie” (Haidu I.).

– 2000: „Modele statistice” (Stanciu P.)

– 2001: „Distributed hydrologic modeling using GIS” (Baxter E.).

– 2002: „Model simplificat de determinare a undelor de viitură în bazine cu suprafețe de până la 100 km² (Miță P., Corbuș C., Mătreață S).

– 2002: „Principles of emergency planning and management” (Alexander D.).

– 2004 (X) este publicată lucrarea: „Hazardele naturale și dezvoltarea durabilă” (Bălteanu D.).

– 2004 (X): „Riscuri climatice – implicații pentru societate și mediu” (Bogdan O.).

– 2004 se remarcă: „Hazarde și riscuri naturale, ediția II-a” (Grecu F.).

– 2005 se remarcă: „Resursele de apă din bazinul râului Buzău” (Diaconu D.C.).

– 2005: „Viiturile excepționale pe teritoriul României. Geneză și efecte (Mustățea A.).

– 2006 se remarcă: „Dinamic – statistical model for the determination of probable maximum flood (Mătreață S.).

– 2006: „Viitura excepțională produsă în perioada 2021 iunie 2006 în bazinul râului Ilișua și efectele ei asupra mediului (Fetea P., Sârb M., Dulău R., Hășmășan T., Ciogolia D.).

– 2006: “A new method for studying the relations between hydrological, geomorphological and geological parameters of a river”(Purdel A.).

– 2006: „Consecințele hidro-morfologice și social economice ale ploilor torențiale căzute la Târlișua (județul Bistrița-Năsăud) în 20.06.2006” (Bâca I.).

– 2006: “Fenomene hidrologice extreme în bazinul hidrografic Bârlad” (Chelcea S., Vlăducu A., Preda Al.).

– 2007 apare lucrarea: „The use of the WATBAL model for the evaluation of climate impact on runoff in a small river basin” (Chirilă G., Mătreață S.).

– 2007: „Modelarea procesului ploaie-scurgere cu sisteme fuzzy” (Mătreață M., Mătreață S.).

– 2007: „Cauzele și efectele viiturii catastrofale de la Târlișua, județul Bistrița – Năsăud , din 20 iunie 2007 (Cocean P., Cocean G.).

– 2008 (XII): „Viituri rapide în România-studii de caz”. (Mătreață S., Barbuc M.).

– 2009 se remarcă: „Tipuri de regim hidric la scara bazinelor hidrografice mici din România” (Miță P., Mătreață S.).

– 2009: „Characteristics of extreme hzdrometeorological phenomena from Romania in 2005. Case study – Trotuș Basin/Caracteristicile fenomenelor hidrometeorologice extreme din România în 2005, Studiu de caz – bazinul Trotuș” (Zăvoianu I., Guran-Nica L., Gheorghe D.).

– 2009: „Viiturile din bazinul Bâsca Roziliei în anii 1991 și 2005/The floods occured in 1991 and 2005 in the Basca Roziliei river”( Sălăjan L.).

– 2009: „Aspecte ale scurgerii minime și maxime pe Dunăre între Călărași și Hârșova în perioada 2003-2006/ Aspects regarding the minimum and maximum flow of the Danube between Calarasi and Harsova during 2003-2006” (Spahiu M., Chițu C., Sălăjan L.).

– 2010: „Gestiunea cantitativă a resurselor de apă în bazinul hidrografic Ialomița” (Alexandrescu M.).

– 2010: „Evenimente extreme (inundații) pe cursul inferior al Dunării în corelația cu Oscilația-Nord Atlantică (NAO) și presiunea la nivelul mării” (Pătruț S. M.).

– 2010: „Riscul hidric și percepția sa în bazinul hidrografic al râului Bâsca, prezentare susținută în cadrul Seminarului Geografic Internațional” (Minea G., Zaharia L.).

– 2010: „Implementarea Directivei Cadru Apă 2000/60/CE în bazinul hidrografic Mureș” (Colceriu R.).

– 2010: „Strategia și concepția împotriva inundațiilor în spațiul bazinului hidrografic Mureș” (Colceriu R.).

– 2010: ,,Extreme hydrological phenomena in 2003 and 2006 on the Danube river (Călărași -Hârșova Sector)” (Sălăjan L.).

– 2010: ,,Hydological risk phenomena in the Bâsca Roziliei River Basin” (Sălăjan L., Stanciu P.).

– 2010: „Fenomene hidrologice de risc în bazinul Bâsca Roziliei” (Sălăjan L., Bujor M.).

– 2010: „Analiza scurgerii maxime din iulie 2008 în bazinul hidrografic Prut”(Bujor M., Sălăjan L.).

– 2010: „Efecte ale fenomenelor extreme pe Dunăre sectorul Călărași-Hârsova din anii 2003 și 2006 (Spahiu M. M., Ștefan N., Sălăjan L.).

– 2010: „Metoda de propagare a undelor cinematice pe bandă șicompunerea undelor de pe benzi pe firele de vale” (Apostol A.).

– 2010: „Managementul inundațiilor în bazinul hidrografic Buzău” (Negru Ol.).

– 2010: „Managementul situațiilor de urgență din România”(Negru Ol.,Pătruț S., Țone A. M.).

– 2011: ,,Aspecte ale scurgerii maxime în timpul viiturii exceptionale din iulie-august 2008 în bazinul hidrografic Prut,, (Sălăjan L., Apostol A., Găină A.).

– 2011: „Caracteristici ale viiturilor pe Dunăre din anul 2010” (Sălăjan L., Apostol A., Găină A.).

– 2011: ,,Integrarea scurgerii pe versanți prin metoda benzilor de scurgere (Apostol A., Sălăjan L.).

– 2012: „Aspects of Floods on the Danube river” (Sălăjan L., Druță S., Frâncu Al.).

– 2012: „General characterization of the Tinoasa basin; Agrosilvical measures to improve the runoff conditions” (Sălăjan L., Tudorache N., Oprea R.).

– 2013: „The analysis of flash floods produced in the upper catchment of Jijia” (Sălăjan L., Găină A., Albu M.).

– 2014: „Viiturile din bazinul văii Ilișua”(Hognogi G.,Nicula G.,Cocean G.).

– 2014: „Considerații teoretice și aspecte practice asupra managementului riscului asociat viiturilor și inundațiilor – Cauzele și efectele viiturilor produse în bazinul superior al Prahovei /Theoretical considerations and practical aspects of the management the risk associated with flash floods and floods – The causes and effects of flash floods produced in the upper basin of Prahova” (Sălăjan L., Găină A., Albu M.).

– 2014: „Analiza viiturilor produse în bazinul superior al Teleajenului/The analysis of the flash floods occurred in the upper basin of Teleajen River” (Sălăjan L., Găină A., Apostol A.).

3.5.7. Lucrări publicate în: Meteorology and Hydrology

Cele mai importante lucrări au fost:

– 1963 (nr.2): „Problema compunerii undelor de viitură” (Mociorniță C., Florescu D.).

– 1974 (no.2): „Mathematcal Model for the Flood Wave Estimation” (Stănescu V.Al).

– 1974: „Model matematic pentru determinarea undei de viitură” (Stănescu V. Al.).

– 1976 (nr.2): „A contribution to the flood routing by means of Muskingum method” (Șerban P.).

– 1976 (nr.1): „Prognoza viiturilor folosind bazine indicatoare” (Diaconu C.).

– 1983 (nr.1): „Du probleme des ondes de crue dans les petit bassins” (Miță P.).

– 1987 (vol.17, nr.2): „The Vidra flood simulation and forecasting model” (Șerban P.).

– 1988 (vol.18, nr.2): „Mathematical modelling of the runoff process on slopes and in small basins” (Stanciu P.).

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Viiturile Si Inundatiile (ID: 124799)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Copyright Notice

Mpactul Fondului Social European Asupra Regiunii Nord Vest Proiecte DE Succes

Influenta Social Media Asupra Inteligentei Emotionale a Adolescentului

Femeia. Din Evul Mediu Pana In Zilele Noastre

Unele Aspecte Privind Fiziopatologia Motricitatii Si Sectretiei Digestive la Caine

Politica de Promovare Abordare Teoretica Si Aplicativa

Impactul Transportului Asupra Mediului, Posibilitati de Reducere a Poluarii

Copyright Notice

Similar Posts