Viisoreanu Importanta Protezarii Provizorii. Final [311400]

Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Medicină Dentară

Specializarea Medicină Dentară

IMPORTANȚA PROTEZĂRII PROVIZORII ÎN REABILITAREA ORALĂ

Conducător științific Conf.univ.dr. Giurescu Dumitrescu Raluca

Absolventă Viișoreanu S. Maria-Isabela

București 2018

Cuprins

Capitolul I

Importanța protezării provizorii

Materiale și metode de protezare provizorie și temporară Tehnici de obținere

Tipuri de restaurări protetice provizorii

Coroana provizorie

Cimentarea

Capitolul II

Materiale și metode

Capitolul III

Cazuri clinice

Capitolul IV

Concluzii

Capitolul I

Importanța protezării provizorii

Protetica este o ramură a [anonimizat], [anonimizat]/sau înlocuirea dinților care lipsesc și a [anonimizat]. Ea poate fi divizată în: Fixed prosthodontics (FPD) – Protezare fixă; [anonimizat] (PPD), complete  – Protezare mobilizabilă (parțială și totală), [anonimizat] – Protezare pe implante. [1]

Restaurările coronare provizorii reprezintă o [anonimizat], cât și refacerea cât mai exactă a [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat] “temporar” și “provizoriu” sunt sinonimi.[2]

De ce este importantă protezarea provizorie?
– menținerea sănătății țesuturilor; pentru a [anonimizat]. Protezarea provizorie lasă timp gingiei de a se vindeca până la cimentarea protezei dentare finale;

– protecția dintelui vital. [anonimizat], pentru a nu crea disconfort pacientului;

– stabilirea unei ocluzii corecte;

– planificarea terapeutică estetică (rezultatul final să fie cel dorit de pacient). [anonimizat], trebuie să asigure rezultatul estetic dorit de pacient: [anonimizat] (lungime, formă, înălțime, proporții), [anonimizat]. Restaurarea provizorie în acest caz duce la evitarea refacerii protezelor dentare finale și la mulțumirea pe deplin a pacientului în ceea ce privește noul zâmbet.

– asigurarea confortului pacientului. [anonimizat], fără vreo problemă ([anonimizat], să zâmbească etc).

– refacerea funcției fonetice;

– obținerea unei dimensiuni verticale de ocluzie corecte.[3]

[anonimizat] o [anonimizat] s-a inserat sau nu un implant. [anonimizat]-și permită ca imediat postextracțional să lase pacientul să părăsească cabinetul fără a-i face o [anonimizat]-i confere:

Încredere în medic și în actul terapeutic;

Confort;

[anonimizat] a acestuia imediat după intervenție.

Ponderea protezărilor fixe în raport cu cele mobilizabile depinde de factorii socio-economici și de măsurile de profilaxie instituite. Ele diferă, nu numai de la o țară la alta, ci și de la o regiune la alta, în funcție de mediul citadin sau rural și, nu în ultimul rând, de eficiența sistemului de asigurări. Atitudinea și motivația populației pentru tratamentul stomatologic trebuie sprijintă financiar și organizatoric.[1]

Însă în România tratamentele stomatologice nu sunt acoperite de asigurările de sănătate. Din această cauză proteza provizorie ajunge în multe cazuri să devină proteză definitivă. Pacienții nu își mai permit din punct de vedere financiar să ducă la bun sfârșit tratamentul protetic.

Materiale și metode de protezare provizorie și temporară

Protetica a evoluat, în mai puțin de jumătate de secol, de la confecționarea pe baze empirice a unor substituenți ai dinților, mai mult sau mai puțin standardizați, la o disciplină clinică. Tehnicile și materialele folosite în protetica dentară sunt într-o continuă dezvoltare.[1]

În timp ce se află într-o stare fluidă, materialele de restaurare provizorie umple cavitatea formată din FSE și TSF. Acestea se solidifică, producând o restaurare rigidă.

Proprietățile unui material interimar ideal sunt:

• Manipulare convenabilă: timp de lucru adecvat, ușor de turnat, timp de fixare rapidă;

• Biocompatibilitate: nontoxic, nonalergenic, fără exotermă;

• Stabilitate dimensională în timpul solidificării;

• Ușor de conturat și lustruit;

• Rezistență adecvată și rezistență la abraziune;

• Aspect bun: translucid, culoare controlabilă și stabilă;

• Acceptabilitate bună pentru pacient: non-iritant, inodor;

• Compatibilitate chimică cu agenți intermediari de cimentare.[4]

Încă nu s-a dezvoltat un material interimar ideal. O problemă majoră care trebuie rezolvată este schimbarea dimensională în timpul solidificării. Aceste materiale micșorează și provoacă discrepanțe marginale, în special când se folosește tehnica directă. De asemenea, rășinile utilizate în prezent sunt exoterme și nu în întregime biocompatibile.[5]

Tehnologia materialelor de restaurare provizorie a evoluat în ultimii ani, ducând la îmbunătățiri ale compoziției chimice de bază care au făcut posibilă obținerea de produse comerciale care pot fi utilizate cu tehnici directe, cu performanțe clinice și mecanice bune. Aceasta îmbunătățește practica clinică, economisește timp și bani și evită trimiterea la laboratorul de fabricare a restaurării provizorii prin tehnici indirecte.[6]

Materialele pot fi împărțite în patru grupe de rășini:

PMMA

Metacrilatul Poly-R* (alchil)

Compozit micro-umplut

Polimerizare ușoară[5]

Restaurarea provizorie pe bază de PMMA are multe avantaje în ceea ce privește rezistența, estetica și stabilitatea culorii, adaptarea marginală și pot fi ușor fabricate, lustruite și reparate. Cu toate acestea, s-a raportat că prezintă unele dezavantaje grave, cum ar fi iritarea țesuturilor vitale, care ar putea fi datorată scurgerii monomerului liber, exotermelor de polimerizare înalte în timpul setării, rezistenței scăzute la uzură și contracției volumetrice ridicate.[7]

Rezistența la încovoiere și rezistența la fracturi ale restaurărilor provizorii în grupul monometacrilaților se diminuează treptat în timp. În etapele inițiale, efectul apei în hidroliza monomerului este scăzut sau inexistent, permițând materialului un anumit grad de deformare plastică înainte de rupere, cunoscut sub numele de comportament ductil.[8]

În schimb, dimetacrilații au o structură centrală rigidă care le permite să absoarbă doar 0,8% în greutate apă, se datorează creșterii conversiei legăturilor duble reactive cu radicalii și deoarece fenomenul de relaxare are loc în cadrul rețelei de polimeri.[9]

Materialele destinate confecționării restaurărilor protetice provizorii pot fi:

Metale și aliaje: aluminiu, aliaje staniu-argint, aliaje nichel-crom (pentru restaurările provizorii fabricate industrial)

Polimeri și materiale compozite: rășini acrilice auto- sau termopolimerizabile, rășini policarbonate, rășini epiminice autopolimerizabile, rășini diacrilice compozite, rășini acetalice, rășini autofotopolimerizabile (dual polimerizabile), rășini armate cu fibre de sticlă.

Alegerea materialului ar trebui să se bazeze pe satisfacerea optimă a cerințelor sau condițiilor esențiale pentru succesul tratamentului. De exemplu, materialele cu cea mai mică toxicitate și cea mai mică contracție de polimerizare ar trebui alese pentru tehnica directă. Alternativ, atunci când o proteză de lungă durată este fabricată, rezistența ridicată este un important criteriu de selecție. Reziduul de la unele materiale interimare poate interfera cu polimerizarea elastomerului de polivinil de amprentă. Deși rășina poate fi curățată în peroxid de hidrogen pentru a preveni această interacțiune, problema poate fi evitată dacă proteza provizorie se face indirect sau amprenta se ia înainte de o restaurare provizorie directă.[10]

Tehnici de obținere

Industrială- coroane prefabricate în forme finite sau prefinite;

Tehnică directă- în cabinetul stomatologic;

Tehnică indirectă- în laboratorul de tehnică dentară;

Tehnică combinată, indirect- directă.[8]

Materialele folosite pentru realizarea coroanelor povizorii prin metoda directă pot fi clasificate în materiale chimice și coroane prefabricate.

Din categoria materialelor chimice, cel mai utilizat este cel format din sistemul acrilic pudră/lichid. Acesta este folosit încă din 1930 pentru restaurările uni/pluridentare provizorii, azi existând două tipuri de materiale acrilice comercializate. Cel mai vechi este polomerilul metacrilat (PMMA)/ metil metacrilatul (MMA), ce prezintă dezavantajul eliminării unei cantități mari de monomer, fapt ce nu trebuie neglijat, mai ales dacă se aplică pe dinți vitali. De asemenea, reacția de priză fiind una exotermă, impune îndepărtarea precoce a restaurării de pe bontul dentar, pentru a preveni afectarea pulpară. Acest lucru poate duce la o adaptare incorectă a restaurării.

Pentru a elimina unele dintre dezavantajele sistemului polimetil metacrilatului, au fost  gândite materiale acrilice cu molecula monomerului mai mare. Aceste materiale sunt tot sub formă de pudră/lichid, mixabile manual și constau din amestecuri de pulbere de polimetil metacrilat și rășină metacrilică. Acestea au o temperatură mai mică de priză și o mai bună rezistență, iar aspectul estetic este mai bun comparativ cu cel al sistemului mai vechi. Pot fi însă distruse de cimenturile ce conțin eugenol.

Tot din categoria materialelor chimice fac parte și materiale compozitelor pe bază de rășină, alcătuite din două componente: o rășină și un sistem de umplutură. Rășina reprezintă matricea organică în care se dispersează sau se dizolvă celelalte componente. Dimensiunile acestor particule pot varia de la 0.5-3 µm microni la 0,04-0,2 µm, cu formă regulată sau nu. Proporția în care se amestecă aceste paricule de dimensiuni și forme diferite, determină și proprietățile materialului.

Cel mai utilizat material la ora actuală este compozitul bisacrilat, comparabil fiind cu compozitul utilizat în restaurările coronare directe. Acesta conține un sistem organic rășinic reprezentat de metacrilat bisphenol-A-glicidil (bis-GMA), dimetacrilate trietilene glicol (TEGDMA). Sistemul de umplutură anorganic reprezintă 40% din greutatea materialului. Compozitul bisacrilic prezintă proprietățile mecanice  superioare, temperatura de priză este mică, gradul de contracție în urma polimerizării este nesemnificativ, din punct de vedere al esteticii se apropie de dinții naturali, având posibilitatea de a fi lustruit cu instrumentar specific. În anii ’90, sistemul a devenit automixabil, mărind viteza de aplicare, dar și gradul de omogenizare al materialului.[2]

Metoda indirectă este probabil cea mai bună tehnică pentru o restaurare provizorie și ar trebui să îi ofere cele mai previzibile rezultate, cu cel mai mic risc pentru sănătatea pacientului. Lucrarea protetică provizorie ar trebui probată în cavitatea bucală a pacientului, pentru a evalua contactele proximale, conturul, adaptarea marginală, suprafața defectelor, ocluzia. Deficitul contactelor proximale, imperfecțiunile de contur și suprafața defectelor pot fi corectate prin adăugarea de rășini. Modificarea marginală inacceptabilă poate fi corectată ca și în tehnica combinată indirect-directă, dacă pacientul nu are istoric de alergie la monomer.

Tehnica combinată indirect-directă poate reprezenta un compromis bun, atunci când sprijinul de laborator nu este disponibil imediat și timpul de scaun trebuie minimalizat.[1]

Luând în considerare calitățile și beneficiile restaurărilor protetice provizorii devine evident rolul deosebit de important pe care acestea îl au în cadrul unui tratament protetic, atât din punctul de vedere al medicului, cât și al pacientului.

Tipuri de restaurări protetice provizorii

1. Restaurări provizorii unidentare:

Coroane provizorii-de acoperire (totale, parțiale), de substituție;

Încrustații provizorii;

DCR provizorii;

Fațete vestibulare provizorii;

2. Punți provizorii:

De urgență- după fracturi coronare, extracții dentare , deteriorarea posttraumatică a unor restaurări preexistente, în special în zona frontală;

De testare- verificarea fonației, ocluziei, fizionomiei;

De așteptare- menținătoare de spațiu, imobilizare parodontală, postchirurgical, postimplantar, postortodontic, de compromis socio-economic;

De protecție- la prepararea dinților vitali (pentru protecția plăgii dentinare), protecția parodonțiului marginal;

3. Proteze parțiale mobilizabile provizorii:

De urgență;

De testare;

De așteptare;

Proteze parțiale mobilizabile cu gutieră ocluzală.

Coroana provizorie

Este o restaurare temporară care se cimentează provizoriu în cavitatea bucală, în poziția în care va fi fixată coroana definitvă, pe perioada în care restaurarea dentară este în lucru, cu rolul de a proteja dinții șlefuiți și de a restabili parțial funcția masticatorie și a esteticii.[8]

În unele cazuri de urgență, la prima vizită, lipsește o coroană și nu se poate lua amprenta. Dacă, prin coincidență, forma coroanei se potrivește dimensiunii și formei restaurării intermediare dorite, coroana din policarbonat este mai convenabilă decât inițierea procedurilor personalizate. Trebuie să fie căptușită cu rășină pentru a satisface cerințele de bază ale unei restaurări provizorii. Este folosită de fel pe dinții anteriori si premolari. [1]

Rolurile coroanei provizorii sunt:

Refacerea parțială estetică a arcadei dentare pe perioada confecționării lucrării definitive. Acest deziderat este cu atât mai important, cu cât dinții șlefuiți sunt situați într-o zonă mai vizibilă a cavității bucale;

Să protejeze dinții șlefuiți de variațiile de temperatură, mai ales dacă aceștia nu au fost devitalizați;

Să restabilească parțial funcția masticatorie.

Coroana provizorie se confecționează din materiale plastice (ex.: acrilat) sau compozite fără schelet metalic. Are o culoare apropiată de dinții vecini și rezistență scăzută la masticație. Nu este nevoie de o rezistență foarte mare, deoarece timpul de folosire al coroanei provizorii este scurt. Pentru a-și îndeplini cât mai bine funcțiile, coroana provizorie trebuie confecționată cât mai repede posibil după încheierea operațiunii de șlefuire.

Există 2 metode de a fabrica această coroană:

1. Metoda directă se desfășoară în cabinetul stomatologic, medicul folosind un set de cape prefabricate de diferite forme și mărimi. Aceste cape sunt confecționate din diverse materiale plastice, din celuloid sau policarbonat, putând fi adaptate atât la nivelul dinților anteriori, cât și la cei posteriori. Se va alege capa ce se potrivește cel mai bine pe bontul dentar șlefuit. Se folosesc cape diferite pentru incisivi, canini, premolari sau molari. Se adaptează capa, se fac retușurile necesare, astfel încât să fie cât mai apropiată situației clinice. Se introduce în capă un material plastic specific, folosit pentru confecționarea coroanelor provizorii. Materialul are consistență păstoasă , mai multe nuanțe și, după preparare, va face priză într-un timp relativ scurt. Se repoziționează capa pe dintele șlefuit și se așteaptă priza materialului. Practic, coroana provizorie se “automodelează” între capa prefabricată în exterior și dintele șlefuit înspre interior. După priză, se scoate materialul plastic din capă, se finisează cu freze speciale și se reinseră pe dintele șlefuit pentru adaptare. Se adaptează în ocluzie și se fac modificări de formă, astfel încât să semene cât mai bine cu dintele înlocuit. La final se lustruiește cu gume și polipanturi. Fixarea coroanei se realizează cu cimenturi provizorii. Coroana trebuie îndepărtată și refixată între ședințe, până când lucrarea definitivă este gata.

2. Metoda indirectă presupune realizarea coroanei provizorii în laboratorul de tehnică dentară. După șlefuirea dinților, medicul stomatolog ia amprenta dentară. Se poate lua o amprentă suplimentară pentru coroana provizorie, dar mai des se folosește aceeași amprenta cu cea folosită la confecționarea lucrării. Se trimit amprentele laboratorului dentar. Tehnicianul dentar va turna modelul de gips. Apoi, în funcție de indicațiile primite de la cabinet, va începe confecționarea coroanelor provizorii. Modelarea coroanei provizorii se poate face fie folosind tehnici asemănătoare celor descrise la metoda directă, fie alte tehnici de modelare. Ca material, se folosește de obicei acrilatul. După adaptarea adecvată a coroanei, aceasta se introduce în cuptoare, pentru polimerizarea acrilatului. La final se finisează și se lustruiește cu gume specifice. Tot procesul durează 1-2 ore, așadar coroana provizorie va putea fi cimentată în aceeași zi.

În afara coroanei provizorii, mai pot fi realizate și alte tipuri de lucrări provizorii.

Punți provizorii: se pot realiza în cazul confecționării unor punți dentare extinse, dar se folosesc destul de rar. De obicei, în asemenea situații, se realizează coroane provizorii pe toți dinții stâlpi (cei șlefuiți). Dacă pretențiile estetice sunt ridicate și se estimează că lucrarea va necesita un timp mai îndelungat până la finalizare, se preferă protezele provizorii;

Protezele provizorii : se confecționează dacă se realizează lucrări complexe care necesită o perioadă lungă de execuție. Cel mai frecvent este vorba de lucrări pe implanturi când, de la poziționarea implanturilor până la terminarea lucrării protetice, poate fi nevoie de o perioadă de până la 6 luni.

Cimentarea

Funcția primară a cimentului este de a asigura o etanșeitate, împiedicând scurgerea marginală și, prin urmare, iritarea pulpei. Cimentul nu va asigura rezistență la forțele ocluzale. Deplasarea neintenționată a unei restaurări provizorii este de multe ori cauzată de neretintivitatea preparației dentare sau de excesul de ciment, mai degrabă decât alegerea materialului. Proprietățile ideale ale unui material de cimentare sunt: sigilarea împotriva scurgerilor de fluid oral, rezistență la îndepărtarea intenționată, solubilitate scăzută, compatibilitate chimică cu polimerul intermediar, comoditate de distribuire și de preparare, ușurința de a elimina excesul.[1]

Din materialele disponibile în prezent, cimentul eugenolat de zinc (ZOE), pare a fi cel mai satisfăcător. ZOE are efect de estompare a iritației asupra pulpei, în plus față de proprietatea sa de etanșeizare.[11] Din păcate, totuși, eugenolul liber acționează ca un plastifiant al rășinilor metacrilate. S-a demonstrat că reduce duritatea suprafeței[12] și porobabil și rezistența. Rășina nouă aplicată peste rășina polimerizată anterior în contact cu eugenolul liber, duce la înmuierea rășinii adăugate.[13]

În situațiile în care lipsește retentivitatea preparației dentare sau există o parafuncție, este posibil să fie utilizat un ciment cu rezistență crescută. Un compromis bun ar fi consolidarea ZOE. Alt compromis ar putea fi oxidul de zinc fără eugenol, care are o rezistență mai mare decât cimenturile care conțin eugenol.[14]

Deși restaurările provizorii sunt de obicei destinate utilizării pe termen scurt și apoi îndepărtate, acestea pot fi realizate pentru a asigura o estetică plăcută, un sprijin adecvat și o protecție bună pentru dinți, menținând în același timp sănătatea parodontală. Succesul unui tratament protetic fix depinde adesea de grija cu care restaurarea provizorie este proiectată și fabricată.[1]

Protezele Kemeny sunt soluția provizorie ideală recomandată de medicul stomatolog pentru ca pacientul să aibă un zambet frumos în perioada dintre extracția dintelui bolnav sau faza chirurgicală a implantului până la inserția coroanelor definitive. Aceste mici piese protetice mobile ce reconstituie fidel între unul și trei dinți, au fost concepute din rațiuni estetice, cu caracter de provizorat, pentru ca pacienții în așteptarea unor coroane definitive să zâmbească relaxat, iar viața lor socială să se mențină neschimbată. Protezele au marele avantaj că se confecționează imediat, neexistând o soluție mai rapidă de ascundere a edentației frontale. De obicei într-o ședință premergătoare tratamentului principal se ia amprenta. Urmează tratamentul (extracție și/sau inserare implant), iar apoi adaptarea și retușararea protezei Kemeny. În anumite situații, aceasta poate fi ajutată cu adezivi dentari petru îmbunătățirea stabilității.

În timpul tratamentului de reabilitare protetică cu ajutorul implanturilor orale, trebuie să se ofere posibilitatea confecționării unei piese protetice provizorii simple, care să fie ușor de igienizat și de recondiționat. Există mai multe metode de realizare a protezelor provizorii, fie exclusiv de către medic, fie în colaborare cu laboratorul de tehnică dentară.

Prima metodă se realizează folosind un conformator din metilceluloză, realizat cu ajutorul aparatului “Omnivac”. Aplicând această metodă, piesa protetică provizorie este realizată imediat postoperator, protezarea fiind posibilă atât pe dinți restanți, preparați în scop protetic, cât și exclusiv pe implanturi.

În cazul unui pacient edentat total, cu o ofertă osoasă insuficientă sau de o calitate slabă, implanturile nu pot fi încărcate protetic imediat pentru a susține o lucrare protetică provizorie fixă. În acest caz, în ședința preliminară intervenției chirurgicale se ia o amprentă, pe baza căreia se confecționează o proteză totală. La fel putem proceda și în cazul unui pacient care prezintă pe arcadă dinți sau resturi radiculare irecuperabile. Tehnicianul va radia de pe model acești dinți și va confecționa proteza totală ca și cum pacientul ar fi edentat total. După finalizarea primului timp chirurgical, medicul îndepărtează cu o freză de acrilat un strat de aproximativ 1 mm de pe fața mucozală a protezei și o rebazează cu un material de consistență moale. La 7-9 zile de la intervenție, această proteză probabil că va trebui din nou rebazată, deoarece în acest interval s-a remis edemul părților moi, și proteza nu mai are o stabilitate foarte bună. După perioada de integrare tisulară a implanturilor, se trece la al doilea timp chirurgical – montarea bonturilor protetice și încărcarea funcțională a implanturilor.  După montarea bonturilor protetice, proteza totală a pacientului este modificată, fiind transformată într-o lucrare protetică fixă. Pentru aceasta, se suprimă placa palatinală până la nivelul șeilor, reducând totodată din înălțimea lor, iar pe mucozal se practică un șanț în grosimea dinților arcadei artificiale. După realizarea prizei acrilatului, piesa protetică este prelucrată și apoi lustruită. Se verifică adaptarea ocluzală a piesei protetice în relațiile cu antagoniștii și se corectează eventualele contacte premature sau interferențe în mișcările mandibulare. Apoi lucrarea protetică este cimentată provizoriu, urmând ca abia după 7-10 zile să fie luată amprenta pentru lucrarea protetică definitivă, dând posibilitatea suprimării edemului, vindecării mucoperiostale și montării bonturilor protetice.

A treia modalitate de protezare provizorie se bazează pe folosirea unor lucrări protetice acrilice confecționate în laboratorul de tehnică dentară, care prin rebazare sunt adaptate la noua configurație a câmpului protetic, rezultată după inserarea implanturilor dentare. Această metodă se poate aplica, mai ales în cazul în care pacientul are pe arcadă dinți naturali care pot fi folosiți în scop protetic sau dacă se preconizează ca unul sau mai multe implanturi vor fi încărcate protetic imediat. În ședința preliminară intervenției chirurgicale de inserare a implanturilor, se ia o amprenta, pe baza căreia se toarnă un model. Pacientul poate avea o lucrare protetică mai veche, care nu este îndepărtată în acest moment. Medicul indică pe model care dinți vor fi stâlpi, iar tehnicianul modifică modelul pentru a fi cât mai apropiat de situația clinică imediat postoperatorie.

Importanța utilizării lucrării protetice provizorii relevă următoarele aspecte: izolarea substructurilor de mediul oral și de agenții fizici datorită plăgii create prin preparare, împiedicarea migrărilor odontale și imobilizarea elementelor odonto-parodontale, protejarea parodonțiului marginal și dirijarea cicatrizării lui, refacerea temporară a funcțiilor pierdute prin preparare și conservarea rapoartelor mandibulocraniene.[15]

Preocuparea oamenilor pentru estetică s-a extins și asupra dinților, modificându-le forma și culoarea, pentru a obține un aspect dento-facial cât mai plăcut.

Această preocupare de înfrumusețare a dinților nu este însă secondată și de grija pentru asigurarea sănătății lor, ceea ce face ca la o vârstă destul de tânără să se instaleze edentații cauzate de carii, traumatisme, parodontopatii ce duc la perturbarea funcțiilor sistemului stomatognat.[16]

Capitolul II

Materiale și metode

În perioada 2016-2017, s-au prezentat în cabinetul stomatologic un număr de 91 de pacienți. Din aceștia, 61 femei și 30 bărbați. Un număr de 80 pacienți a avut nevoie de proteză provizorie și un număr de 11 pacienți nu a avut nevoie de proteză provizorie.

Pentru cei 80 de pacienți s-au confecționat 25 proteze totale, 34 proteze Scutan, 12 proteze Kennedy.

Etape clinice pentru obținerea unei proteze totale:

Examinarea pacientului, configurarea diagnosticului și a planului de tratament;

Amprenta preliminară a câmpului edentat;

Amprenta funcțională a câmpului edentat;

Determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare;

Proba machetelor în cavitatea bucală;

Aplicarea protezelor în cavitatea bucală;

Controlul protezelor după aplicare.

Etape pentru obținerea protezei Scutan:

Examinarea pacientului;

Amprentarea cu material elastic care să cuprindă cel puțin un dinte vecin punții;

Șlefuirea dinților;

Încărcarea amprentei cu pastă de acrilat și aplicarea pe câmpul protetic izolat în prealabil;

După polimerizarea materialului, se îndepărtează amprenta din cavitatea bucală;

Lucrarea provizorie rezultată se prelucrează, finisează și adaptează;

Se cimentează provizoriu.

Etape pentru obținerea protezei Kemeny

Examinarea pacientului, stabilirea diagnosticului și a indicațiilor terapeutice;

Amprenta preliminară;

Amprenta funcțională;

Determinarea relațiilor intermaxilare;

Indicații pentru montarea dinților artificiali;

Proba machetei în cavitatea bucală;

Aplicarea și adaptarea protezei pe câmpul protetic.

Capitolul III

Cazuri clinice

Caz clinic nr. 1

Pacient S. R., în vârstă de 44 de ani, se prezintă în cabinetul stomatologic de urgență. Pacientul este nemulțumit din punct de vedere funcțional și masticator.

La examenul clinic se decelează endooral: distrucție coronară la 4.5.

Planul de tratament: proteză provizorie, proteză scheletată.

Fig. nr.1 Radiografia OPG a pacientului, leziune carioasă complicată 4.5

Fig. nr. 2 Situația clinică inițială 4.5

Fig. nr. 3 Situația clinică inițială 4.5 Fig. nr. 4 Acrilat rășinic auto-polimerizabil

Fig. nr. 5 Reconstrucție cu intel de cupru Fig. nr. 6 Șlefuire pentru adaptare c coronară provizorie

Fig. nr. 7 Reconstrucție corono-radiculară imediată

Fig. nr. 8 Alegerea coroanei provizorii Fig. nr. 9 Coroana provizorie

Fig. nr. 10 Proba coroanei provizorii

Fig. nr. 11 Alegerea cimentului Fig. nr. 12 Pregătirea cimentului

Fig. nr. 13 Fig. nr. 14

Caz clinic nr. 2

Pacient G. B., în vârstă de 52 de ani, se prezintă în cabinetul stomatologic pentru un control. Pacientul este nemulțumit de aspectul fizonomic, de faptul că linia interincisivă nu coincide și de funcția masticatorie.

La examenul clinic se decelează endooral: edentație cls. I, cu lipsa dinților 1.4, 1.5, 1.6, 1.7, 1.8, 2.6, 2.7, 2.8.

Planul de tratament: extracția dinților 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.4, 2.5; tratament implanto-protetic.

Fig. nr. 1 Radiografia OPG pacientului

Fig. nr. 2 Alegerea lingurii de amprentă

Fig. nr. 3 Alegerea materialului de amprentare- alginat

Fig. nr. 4 Situația clinică inițială

Fig. nr. 5 Fig. nr. 6

Fig. nr. 7

Fig. nr. 8 Fig. nr. 9

Fig. nr. 10 Adaptarea punții provizorii Fig. nr. 11 Punte din acril

Fig. nr. 11 Extracția dinților 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2 2.4, 2.5

Fig. nr. 12 Șlefuire canini

Fig. nr. 13 Inserție implanturi MIS + a ață de cusut 0000

Fig. nr. 14 Alegerea + prep. cimentului Fig. nr. 15

(pe bază de oxid de zinc, fără eugenol)

Fig. nr. 16Fig. nr 17

Caz clinic nr. 3

Pacient L. M., în vârstă de 59 de ani, se prezintă în cabinetul stomatologic pentru un control. Pacientul este nemulțumit de aspectul fizionomic și de problemele masticatorii.

La examenul clinic se decelează endooral: parodontită marginală cronică profundă generalizată, absența dinților 1.1, 1.2, 1.5, 1.6, 1.7, 2.1, 2.6, 2.7, 3.1, 3.5, 3.6, 3.7, 4.3, 4.6.

Planul de tratament: proteza totală provizorie pentru reabilitarea funcțiilor masticatorii, fonetice și fizionomice.

Fig. nr. 1

Fig. nr. 2

Fig. nr. 3

Fig. nr. 4

Fig. nr. 5

Fig. nr. 6

Fig. nr. 7

Fig. nr. 8 Preparare dinți sup.

Fig. nr. 9

Fig. nr. 10

Fig. nr. 11 Proba protezei prov

Fig. nr. 12

Fig. nr. 13

Fig. nr. 14 Preparare dinți mandi.

Fig. nr. 15

Fig. nr. 16

Fig. nr. 17 Alegerea și pregătirea cimentului provizoriu

Fig. nr. 18 Cimentarea lucrării protetice provizorii

Capitolul IV

Concluzii

Este important ca pacientul să fie informat cu privință la importanța lucrărilor protetice provizorii și să aibă în vedere faptul că tratamentul și rezultatul final nu vor fi corecte, dacă se va sări peste această etapă pe care mulți pacienți o evită.

Dinții preparați sau șlefuiți trebuie să fie protejați de o lucrare protetică provizorie, pentru a evita abraziuni, modificări de poziție ale dinților vecini, traumatisme asupra bonturilor. O dată cu aceste restaurări provizorii, se va verifica și comportamentul pacientului cu o proteză aplicată în cavitatea bucală și adaptarea acesteia pe câmpul protetic, în vederea modificării și realizării unei proteze definitive corecte.

Se vor urmări următoarele aspecte: înălțimea restaurării provizorii, dacă gingia va suferi traumatisme, masticația pacientului, mulțumirea acestuia în ceea ce privește culoarea și forma restaurării. Pacientul trebuie să comunice orice neplăcere sau disconfort provocat de lucrarea protetică, pentru a o ajusta în conformitate cu cerințele sale.

Interesul pentru estetică a crescut foarte mult în ultimul timp, acordându-se atenție și cavității bucale. Însă această preocupare de “recondiționare” a aspectului dinților nu este secondată și de îngrijirea acestora, ceea ce duce la pierderea precoce a dinților din cauza parodontopatiilor, cariilor, traumatismelor.

În perioada protezării provizorii este asigurată și estetica pacientului, nu numai pregătirea și menținerea câmpului protetic pentru protezarea definitivă. Pacientul este încadrat social, nefiind nevoit să își întrerupă activitatea cotidiană.

Bibliografie

[1] Bratu D., Nussbaum R., autori. Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe [bibliografie]. Timișoara: editura Medicala; 2011. 1252 p

[2] https://www.revistagalenus.ro/stomatologie/metode-directe-de-realizare-a-restaurarilor-unidentare-provizorii/

[3] https://www.bestdental.ro/proteza-provizorie-succesul-protezarii-definitive

[4] Rosenstiel S., Land M., Fujimoto J., autori. Contemporary fixed prosthodontics, fifth edition [bibliografie]. Missouri: Elsevier Inc.; 2016. 879 p

[5] Crispin BJ, et al, autori. The marginal accuracy of treatment restorations: a comparative analysis [bibliografie]. J Prosthet Dent; 1980. 283 p

[6] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14586312

[7] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26748979

[8] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5830998/

[9] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11854681

[10] Al-Sowygh ZH, autor. The effect of various interim fixed prosthodontic materials on the polymerization of elastomeric impression materials. J Prosthet Dent; 2014. 176p

[11] Pashley EL, et al, autori. The sealing properties of temporary filling materials [bibliografie]. J Prosthet Dent; 1988. 292 p

[12] Rosenstiel S., Gegauff A.. Effect of provisional cementing agents on provisional resins [bibliografie]. J Prosthet Dent; 1988. 59

[13] Gegauff A., Rosenstiel S.. Effect of provisional luting agents on provisional resin additions [bilbiografie]. Quintessence Int; 1987. 841

[14] Olin P., et al, autori. Retentive strength of six temporary dental cements [bilbiografie]. Quintessence Int; 1990. 197 p

[15] Forna N., Ifteni G., Mocanu C., Scutariu M., Antohe M., autori. Tratat de protetică clinică și terapia edentației parțial întinse [bilbiografie]. Iași: editura “Gr.T.Popa”; 2008. 390 p

[16] Forna N., autor. Protetică dentară volum I[bibliografie]. Iași: editura „UNIVERS ENCICLOPEDIC”; 2011. 832 p