Videocratia Si Ritualul Tv
Introducere
Scopul acestei lucrări este de a contura câteva dintre aspectele manifestării videocrației de care se pare că suntem în număr destul de mare conștienți, dar rămânem tributari modelelor promovate de televiziuni. Așadar, una dintre puterile aproape incontrolabile, pentru că supremația de acest gen nu este una vădită, ci fenomenală, televiziunea este cea care stabilește modele aspiraționale și orientează opinia publică. Pentru că am început lucrarea abordând subiectul opiniei publice și importanței acesteia, trebuie precizat că nu a fost o opțiune aleatorie, ci una la care trebuie să ne gândim atunci când se pune problema noilor puteri și centrii de putere. Puterea îmbracă forme multiple. După cum subliniază John B. Thompson, puterea economică este instituționalizată în industrie și comerț, puterea politică este instituționalizată în aparatul de stat, iar puterea coercitivă este instituționalizată în organizațiile militare și paramilitare. Puterea acestor instituții se bazează în mare măsură pe capacitatea lor de a stabili, menține și impune anumite tipuri de reguli sociale. Însă cea mai uzitată și mai accesibilă putere este cea simbolică. Aceasta poate fi definită ca fiind “capacitatea de a folosi forme simbolice (…) pentru a interveni și a influența cursul acțiunii sau al evenimentelor” , iar aici includem mijloacele media. Puterea simbolică ocupă un loc central în viața zilnică, ajutându-ne să creăm, să construim sensuri, să ne adaptăm și să transformăm ambianțele structurate de forțele autorităților economice, politică, așa cum vorbeam mai sus, despre opinia publică – un instrument extrem de important și folosit indirect de către marii actanții ai câmpului politic, sau mediatic. Dacă actualmente taberele oragnizaționale și mondiale s-au împărțit, nu mai sunt teritorii de cucerit, iar războaiele de expansiune au încetat din timpuri apuse, acum marea bătălie se dă pentru aderența opiniei publice și controlul maselor. Cum nu ar putea fi mai bine decât să supui fără ca indivizii supuși să fie conștienți de acest fapt, miza este una destul de mare, iar televiziunea a devenit un miraj al luxului si al slujbelor celor mai dorite. Încercând să evităm teoriile conspiraționiste și să ne întreptăm atenția strict asupra segmentului nostru de interes, putem observa, mai ales pentru cei care au avut tangențe cu mediul unei televiziuni, că informația poate fi adeseori deformată prin cele mai simpliste montaje și prin cele mai inofensive cadre. Se pot prezenta într-un cadru, revoluții cu cinci persoane, sau mișcări de amploare ale maselor, sub forma unor adunări amicale și dezorganizate. Dezinformarea e una dintre principalele caracteristici ale videocrației si principalul inamic al libertății. Din moment ce operăm cu informații false și ne cosntruim un sistem de valori discontinuu si eronat, atunci situația de fapt e un aspect foarte îndepărtat. Se produce chiar o anihilare a conștiinței.
Conștiința este influențată de transmiterea ideologiei în măsura în care instituțiile societății pot să se infiltreze în gândire și să afecteze acțiunile omenești. Chiar și atunci când membrii auditoriului resping ideile exprimate de mass-media, o fac numai după ce li se prezintă și la un anumit nivel, le recunosc și le contemplează, motivele dominante din configurațiile ideologice mobilizate înaintea lor. Conștiința reflectă inculcarea inevitabilă a temelor ideologice transmise prin presă în moduri care inspiră concordanța între gândire și comportamentul social. Simpla repetare a temelor ideologice poate imprima profund ideile în conștiința individuală și colectivă a membrilor. Obținerea unui control total asupra individului prin remodelarea limbajului are ca obiect condensarea întregii complexități a problemelor umane într-un număr redus de categorii strict delimitate, exprimate prin clișee verbale ușor de rostit și de memorat care vor fi repetate la infinit. Rigidizarea limbajului, reducerea lui la câteva noțiuni ce exprimă doar “binele” și “răul” fără posibilități de nuanțare, sunt percepute de către individ ca o permanentă amenințare la adresa intimității sale. Chiar dacă rezistența internă nu este anihilată, specialiștii consideră că folosirea acestora de către individ în viața cotidiană, are un efect considerabil asupra subconștientului său. La nivelul conștientului însă, se produce o dedublare a personalității, în sensul că în interior dilemele iau amploare iar în exterior omul încearcă permanent să-și adapteze limbajul și chiar gândirea noilor reguli. În acest caz se naște un profund sentiment de frustrare care accentuează vulnerabilitatea individului. Conducătorii unui sistem totalitar operează cu concepte deja cunoscute dar le atribuie noi sensuri care să servească doar ideologiei lor. Redefinirea limbii, anularea logicii și deformarea realității permit inocularea noilor teorii privind superioritatea noului sistem. Acesta permite crearea “omului nou”, asigură bunăstarea și “conduce omenirea spre cele mai înalte culmi de civilizație și progres”. Studiul de caz pe care l-am întreprins referitor la un eveniment major din istoria recentă a țării noastre are scopul de a prezenta o situație în care s-a încercat justificarea unor atutudini politice și o întreagă regie – în numele capitalului de imagine – , pentru a accede în conștiința colectivă și de a câștiga aderența opiniei publice.
Cap. 1. Opinia publică și manipularea
Despre miza atragerii opiniei publice
Motivul pentru care abordăm concepte precum videocrație, sau manipulare prin intermediul media este atragerea acordului, sau admirației opiniei publice, de către cele mai proeminente figuri publice, în special cele din domeniul politicului. Tocmai de aceea, cei care au încercat de-a lungul timpului să definească sintagma de ,,opinie publică” au făcut de cele mai multe ori parte din categoria teoreticienilor politicului. Opinia publică este definită de mulți autori ai vremii ca „un tribunal, care reflectă un bine comun și nu este un simplu compromis între multiplele interese individuale”. Substituind autoritatea credinței creștine și a tradițiilor, contestând ideea de ierarhie și sistem de valori, opinia publică se vrea, de la început, un produs raționalist, egalitarist și utilitarist.
Conceptul de opinie publică a fost folosit pentru prima dată în Franța, în secolul al XVIII lea. Jean-Jeacques Rousseau este primul care a utilizat termenul de opinie publică în 1744. El consideră tradițiile si moravurile, drept acele bunuri ce trebuie apărate, în care s-a adunat ceea ce este mai bun dintr-un popor. Astfel pentru Jean-Jeacques Rossseau opinia publică este un fel de lege a cărei unealtă este cenzorul și pe care acesta o poate folosi după modelul principelui, doar în cazuri deosebite. Cenzorul este unealta pentru că el păzește morala, împiedicând ca opiniile să decadă si păstrâdu-le puritatea printr-o înteleaptă aplicare a legilor, dându-le uneori, dacă sunt șovăielnice, o anumită direcție. Această definiție apare în Contractul Social unde Rousseau imaginează „cenzorul” . Rousseau face distincția dintre la volonté générale și opinia publică. Voința generală este anunțată prin lege, anunțarea hotărârii pe care a luat-o opinia publică are loc prin cenzură. Am putea vorbi despre conceptul de volonté générale ca pe o confirmare a opiniei publice, consolidată de legile care derivă din ea și care nu sunt „nimic altceva decât o publicare fidelă a voinței generale”. Opinia în concepția lui Rousseau, are un caracter funest care constă în nevoia oamenilor de a ieși în evidență, nevoia de a se deosebi în mod pozitiv de ceilalți. Pentru a ajunge deasupra celorlalți, oamenii își produc reciproc neajunsuri astfel ei devin concurenți, dușmani sau mai degrabă rivali. Omul se scindează, după Rousseau în două ființe, în acela care este cu adevărat, conform naturii sale, cu interese, înclinații și nevoi reale, și într-un altul, care se formează sub jugul opiniei.
Manifestarea opiniei publice
Din punct de vedere sociologic, opinia publică este un ansamblu de convingeri si trăiri afective manifestate cu o intensitate relativ mare de membrii unui grup sau unei comunități față de un anumit domeniu de importanță socială majoră. Forma de manifestare depinde de gradul de cristalizare a opiniei individuale și colective, de intensitatea motivațiilor, de toleranța socială față de posibilitatea de exprimare. Exprimarea poate fi verbală, iconică(afișe, manifeste), si nonverbală. Nu se poate vorbi de opinie publică in general ci numai cu referință la un domeniu de conținut. Se pot identifica manifestări si orientări ale opiniei publice față de programe, personalități sau partide politice, etc. Obiectul opiniei publice poate lua forme diverse, constând în probleme, inițative, idei, fapte sau evenimente sociale, economice, politice, de strictă actualitate în raport cu care se manifestă activ sau sunt implicate interesele oamenilor. Pot exista divergențe de opinii în raport cu același subiect. În cazul unei legi, valori, model tradițional, nu se poate vorbi de opinie publică (preexistența acordului general). Obiectul opiniei publice trebuie să fie real, actual si concret. Populația reprezintă publicul. Opinia publică nu este suma opiniilor individuale ci rezultă din activizarea atitudinilor, intereselor, a cunostiințelor și convingerilor în relațiile interpersonale în cadrul publicului. Opinia publică poate fi influențată, formată sau schimbată .
Potrivit științelor psiho-sociale, opinia publică este un fenomen psiho-social care desemnează aprecierile de valoare ale unui anumit public la un moment dat asupra unor chestiuni concrete, controversate si actuale din viața sau mai mare de oameni la o anumită opinie exprimată public, dă na;tere opiniei publice care nu este de natură materială ci spirituală, reflectând existența socială obiectivă și influențând-o direct. Opinia publică nu este o formă a conștiinței sociale ci o manifestare complexă a conștiinței sociale în care regăsim structurate și exprimate în mod concret elemente aparținând tuturor formelor conștiinței sociale raportate la un fapt concret, devenit obiect de opinie. Termenul are adesea accepțiuni ilegitime în domeniul jurnalistic, atunci când se vorbește despre el ca un subiect gramatical al unui verb activ: gândeste, simte, voiește, informează. În acest caz opinia publică este identificată cu noțiunea de public, adică cu subiecții opiniilor care într-adevăr se informează, gândesc, au sentimente, discută, exprimă păreri similare sau opuse și prin acestea contribuie la crearea unor curente de opinie publică, de intensități si durate diferite. opinia publică reprezintă o atitudine dominantă printre membrii unui grup determinat asupra unei chestiuni, însotită de conștiința clară sau difuză ca aceeași atitudine le este comună. J. Stoetzel si A. Girard defineau, în 1973, opinia publică drept rezultatul proceselor interpersonale complexe care se produc în conștiințe, în legatură cu structurile sociale și cu funcționarea instituțiilor sociale. Ca manifestare de conștiință, opinia publică este determinată de factori sociali, obiectivi, de datele existenței sociale si este condiționată de factori psihosociali. Un rol deosebit de important în formarea și orientarea curentelor de opinie publică îl au procesele intermediare, rolul liderilor de opinie, al relațiilor și conversațiilor.
Tăcere și opinie dominantă
Elisabeth Noelle-Neumann vorbește despre spirala tăcerii în sensul că aceia care tac vor fi ma puțin reprezentați în public și de aceea vor tăcea și mai mult, prinși în această spirală a tăcerii, chiar dacă sunt majoritari, în timp ce aceia care împărtășesc opinia identificată de mass-media ca dominantă se vor exprima cu mai multă putere. Ideea acestei teorii se rezumă după Neumann, la următoarele tendințe:
Dacă o majoritate este considerată minoritate, atunci în viitor va cunoaște un declin;
Minoritate percepută ca majoritate va înregistra un proces de extindere;
Dacă membrii unei majorități nu prevăd, nu au încredere în menținerea opiniei majoritare în viitor opinia respectivă va cunoaște o tendință de scădere, va intra în declin;
Dacă două grupuri se deosebesc net în ceea ce privește disponibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, acela a cărui disponibilitate este mai puternică va deveni, în timp, dominant.
Schimbarea opiniei publice
Handley Cantril propune câteva legi în încercarea de a schimba opinia publică:
Opinia publică este sensibilă la evenimente importante;
Evenimentele cu o magnitudine neobișnuită sunt mai susceptibile să modifice temporar opinia publică, de la o extremă la alta. Opinia va deveni slăbită atunci când implicațiile evenimentului vor fi văzute în perspectivă;
Opinia este determinată, în general, mai degrabă de evenimente decât de cuvinte, exceptând cazul în care cuvintele ar fi interpretate drep „evenimente” în sine;
Declarațiile verbale și prezentările unor planuri de acțiune au o importanță maximă atunci când opinia este nestructurată, când oamenii sunt ușor de sugestionat și caută interpretări care provin de la surse credibile;
În principiu, opinia publică nu anticipează problemele ci doar reacționează la ele;
Din punct de vedere psihologic, opinia este determinată, în principal, de propriile interese. Evenimentele, vorbele sau orice alți stimuli afectează opinia doar în măsura în care relațiile dintre acestea și propriile interese sunt evidente;
Opiniile nu rămân coagulate pentru perioade lungi de timp dacă oamenii nu simt că le sunt implicate propriile intere într-un mod acut sau dacă opiniile nu sunt susținute și de evenimente;
Odată implicate interesele proprii, opinia nu mai este ușor de schimbat;
Când propriile interese sunt implicate, opinia publică în democrație, este mai probabil să se formeze înaintea politicilor oficiale;
Când o opinie este susținută de o formațiune lejer majoritară sau când opinia nu este structurată solid, un fapt îndeplinit tinde să schimbe opinia în direcția acceptării;
În momente critice, oamenii devin mai sensibili la cât de adecvată este conducerea lor, dacă au încredere în ea, vor fi gata să îi încredințeze responsabilități mai mari decât cele uzuale, dacă nu au încredere, vor fi mai puțin toleranți decât de obicei;
Oamenii sunt mai puțin refractari la deciziile critice luate de liderii lor dacă simt că, într-un fel, iau și ei parte la respectivele decizii;
Oamenii au mai multe opinii și au tendința de a forma opinii cu mai multă ușurință cu privire la scopuri, decât la metodele necesare pentru a-și atinge acele scopuri;
Opinia publică, la fel ca opinia individuală, este argumentată de dorință. Iar când opinia se bazează mai mult pe dorință decât pe informație, este probabil să demonstreze schimbări rapide, odată cu evenimentele;
Dimensiunile psihologice importante ale opiniei sunt direcția, intensitatea, amploarea și profunzimea.
Din perspectivă filosofică, opinia publică, este o manifestare in actu a conștiinței sociale care se exprimă în atitudinile adoptate în diverse probleme de viață ale unor grupuri sau colectivități umane. Ea poate cuprinde sfere diferite, de la grupuri mici la ansamblul unei națiuni sau chiar la scară internațională. Opinia publică are o determinare de ordin obiectiv (structura sociologică a grupului, sisteme de valori și norme dominante în grup, faptele sociale ce devin obiect de opinie) și condiționări subiective (conștiința individuală, influențele grupurilor si liderilor de opinie, prestigiul și autoritatea acestora, motivațiile personale și colective, mentalitățile, stările de spirit, etc.). Ramura socială care studiaza opinia publică folosește tehnicile anchetelor statistice, prin sondaje organizate cu ajutorul unor rețele de anchetatori care se specializează în cercetarea opiniei publice, în special politice, precum și a opiniei referitoare la fenomenele pieței sau ale culturii de masă.
Manipularea, instrument esențial al „societății industriale de masă”
Conform Dicționarului de Sociologie, manipularea reprezintă acțiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenționat adevărul, lăsand impresia libertății de gândire și decizie.
Spre deosebire de influența de tipul convingerii raționale, prin manipulare nu se urmărește ințelegerea mai profundă a situației, ci inculcarea unei ințelegeri convenabile, recurgându-se la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cât și la apelul palierelor emoționale sau non-raționale. În cazul manipulării, intențiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat. Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivități nu prin mijloace coercitive, la indemană totuși puterii, ci prin inducere in eroare. Din acest motiv, recurgerea la această cale în situații de divergență de interese devine tot mai frecventă in societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai eficient și mai puternic decat utilizarea forței.
Clasificare
Manipulările pot fi clasificate în funcție de diverse criterii: Profesorul Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, utilizează drept criterii amplitudinea modificărilor efectuate într-o anumită situație socială. Trebuie remarcat faptul că deși vorbim despre manipulări mici, medii și mari, consecințele pe care le au acestea nu au o corespondență strictă cu amplitudinea modificărilor inițiale. Spre exemplu schimbări mici pot avea consecințe majore și invers.
2.1.1.Manipulări minore
Acestea sunt obținute prin modificări minore ale situației sociale, pot avea, uneori, efecte surprinzător de ample. Un exemplu îl reprezintă donațiile care pot crește simțitor când cererea este însoțită de un mic serviciu, aparent nesemnificativ, de un apel la binecuvântarea cerească. Cerșetorii utilizează nenunmărate trucuri pentru a stimula spiritul caritabil al trecătorilor. La cerșit sunt trimiși mai ales copii deubrăcați, iarna, plângând vara, uneori mutilați intenționat pentru a spori mila cetățenilor. Sume importante sunt plătite celor care compun versurile și muzica unor cântece deosebit de lacrimogene, gen: „Fără mamă, fără tată…”
În 1966, Scott Fraser și Jonathan Freedman au imaginat un experiment care a demonstrat obiectivitatea unor asemenea tehnici de manipulare minore. Într-un cartier obișnuit, casele au fost luate la rând și fiecărui proprietar i s-a propus instalarea, în fața curții sale, a unui panou imens pe care scria „Conduceți cu Prudență!”. Deși s-a făcut apel la spiritul lor civic, numai 17% au accepatat să își umbrească gazonul. O altă grupă de experimentatori s-au deplasat într-o altă zonă a cartierului și au colindat casele, cerându-le proprietarilor să semneze o petiție în favoarea introducerii unor reguli stricte de circulație preventivă. Aproape toți au acceptat să își depună semnătura pe un act ce nu le atrăgea vreo obligație. Două săptămâni mai târziu, echipa a vizitat din nou proprietarii ce semnaseră petiția, propunându-le instalarea. De data aceasta procentul celor care au acceptat a fost de trei ori mai mare decât în primul caz. Concluzia la care au ajuns experimentatorii este că pentru a determina oamenii să accepte o concesie majoră, este convenabil să li se prezinte mai întâi o cerere nesemnificativă, dar de aceeași natură, căreia aproape fiecare îi va da curs, pentru ca abia după aceea să se vină cu cererea avută în vedere de la bun început. Astfel șansele de reușită se vor tripla folosind tehnica pe care psihologii o numesc „piciorul în ușă”.
Manipulările mici pot avea și efecte de o extremă gravitate la nivelul întregii societăți. Bogdan Ficeac oferă drept exemplu iminenta criză de pâine pe care Televiziunea Română a prezentat-o mai multe zile la rând. S-a indus astfel un sentiment de panică la nivelul întregii societăți. Câteva zile mai târziu oamenii au răsuflat ușurați, aflând, tot de la televiziune că guvernul a rezolvat situația prin acceptarea unor importuri de grâu. Mult mai târziu au început să apară în presă materiale privind substratul ocult al afacerii. Astfel oamenii sunt determinați să accepte o anume concesie, prezentându-li-se în prealabil o cerere mult mai mare, de aceeași natură, care are toate șansele să fie refuzată.
Manipulări medii
Se referă la modificări importante ale situațiilor sociale, cu efecte care uneori depășesc în mod dramatic așteptările, tocmai că enorma putere de influențare a situațiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluată în cele mai multe cazuri. În cadrul manipulărilor medii identificam câteva tehnici de manipulare. Revoluția română reprezintă un material faptic de excepție pentru identificarea nenumăratelor tehnici de manipulare ce au funcționat perfect, începând cu războiul radio-electric și sfârșind cu rolul decisiv al televiziunii în magnetizarea maselor. Singurul lucru care lipsește este identificarea clară a celor care și-au imaginat și au pus în funcțiune acest mecanism. Însa chiar menținerea unei permanente încordări reprezintă o tactică menită să vulnerabilizeze individul și să îl facă mult mai ușor de manipulat. Pe lângă tehnicile menite să inducă sentimentul de supunere față de autorități sau, dimpotrivă, să declanșeze revolte puternice, alte exemple de manipulări medii pot fi și cele prin care se urmărește dezumanizarea victimelor sau dezindividualizarea atacatorilor, în vederea încurajării spiritului agresiv. În principal tehnicile de dezumanizare a inamicului se utilizează pentru a face posibilă exterminarea acestuia fără ezitări și fără remușcări din partea executanților, majoritatea proveniți dintre oamenii obișnuiți. Metodele utilizate în propaganda de dezumanizare a inamicului constau în impunerea prin mass-media a unor caricaturi oribile, a unor sloganuri agresive, a unor materiale de presă falsificate. Dezindividualizarea este mult mai simplă dar cu efecte la fel de șocante. Pierderea identității are rolul de a face individul mai ușor de manipulat.
Cercetătorul Brian Mullen a publicat în 1986 rezultatul cercetărilor făcute asupra a șaizeci de cazuri de linșaj, săvârșite în SUA între 1899 și 1946. Cruzimea era cu atât mai mare cu cât creștea numărul participanților la asasinatul colectiv.
În 1973, Robert Watson, a efectuat un studiu asupra a 24 de culturi, în ceea ce privește caracteristicile lor etnografice. S-a dovedit că războinicii care își schimbă înfățișarea, vopsindu-și chipul sau corpul, ori punându-și măști înainte de a pleca la luptă, comit mult mai multe acte de sadism, asasinate, mutilări, decât cei care nu se maschează.
Un alt exemplu al manipulărilor medii îl constituie dosarele CIA referitoare la experimentele strict secrete de controlare a minții umane. Programul MK-ULTRA, inițiat la câteva decenii după sfârșitul celui de-al doilea razboi mondial, constă în experimentarea unor tehnologii neconvenționale, precum hipnoza, stimularea electrică a creierului sau administrarea de droguri , respectiv LSD, pentru a obține un control total asupra gândirii și comportamentului subiecților.
Manipulări mari
Sunt reprezentate de influența întregii culturi în mijlocul căreia viețuiește individul. Sistemul de valori, comportamentul, felul de a gândi al individului sunt determinate în primul rând de normele scrise și nescrise ale societății în care trăiește, de subculturile cu care vine în contact. Neglijând această permanentă și uriașă influență, individul poate face mult mai ușor judecăți greșite sau poate fi lesne de manipulat.
În acest timp trebuie observat că tocmai din cauza acțiunii continue a manipulărilor mari asupra noastră, prezența lor a devenit ceva obișnuit, fiind mult mai dificil de identificat. Pentru foarte mulți este mai ușor de remarcat o manipulare minoră, de genul „trucurilor electorale”, spre exemplu, decât una majoră, cum ar fi, de pildă, faptul că rolul școlii de a transmite elevilor un bagaj de cunoștiințe cât mai mare are o importanță secundară în comparație cu celelalte scopuri, prin care copilul, adolescentul de mai târziu este antrenat pentru a se integra în respectiva societate. Conform psihologului elvețian Jean Piaget, școala îl obișnuiește pe elev cu spiritul de subordonare față de autorități, simțul responsabilități, necesitatea respectării unui program strict, spiritul de competiție. Manipulările majore stau la baza răspândirii diferitelor curente de opinie, formează tradiții și obiceiuri, conturează mentalități, determină curente „la modă”.
Specialiștii americani în psihologia socială comparată, au efectuat câteva experimente relevante, referitoare la diferența de mentalitate dintre americani și japonezi. Același chestionar a fost împărțit unui grup de studenți americani și un grup de studenți japonezi. Una dintre întrebari era: „Câte lucruri bune și câte lucruri rele ați făcut în viață?”. În răspunsul studenților americani numărul faptelor bune era mult mai ridicat, în schimb în răspunsurile studenților japonezi erau relativ egale. Americanii au răspuns imediat în schimb studenții japonezi au avut nevoie de mai mult timp de gândire. Nu există un adevăr absolut conform căruia să se afirme că o mentalitate este mai bună decât alta. Singura evaluare posibilă poate fi făcută avându-se în vedere efectele respectivelor mentalități asupra dezvoltării sociale, dar și individuale din cadrul unui anumit tip de societate. În rest, toate celelalte interpretări nu pot fi decât subiective. Studiul mentalităților este necesar și pentru stabilirea unor contacte interumane. De exemplu: cunoscându-se obiceiurile, tradițiile, felul de a gândi și de a se comporta al partenerilor, unii oameni de afaceri pot ghida negocierile în așa fel încât să obțină un profit maxim.
Un efect destul de grav al manipulări exercitate prin integrarea individului într-un anumit sistem este „fenomenul de anomie”, ce apare în cazul seismelor social-politice de anvergură, atunci când întregul sistem de valori, de concepții și standarde sociale se prăbușesc brusc. Anomia desemnează un fenomen social anormal, patologic, generat de lipsa de reguli morale și juridice menite să organizeze viața economică și socială. Lipsa acestor norme se resimte la nivelul omului obișnuit prin apariția și accentuarea unui sentiment de insecuritate, difuză, de teamă permanentă, ce duce la acțiuni revendicative în paralel cu creșterea agresivității. Cu alte cuvinte, o întreagă societate devine bolnavă atunci când regullile, tradițiile și legile se modifică brusc, dispar sau se întârzie înlocuirea lor în timp. Lipsiți de vechiul sistem de valori prin care se raportau permanent la situațiile sociale, oamenii devin vulnerabili și dezinteresați.
Analiza manipulărilor de anvergură nu are numai menirea de a avertiza individul asupra presiunilor ce îi determină comportamentul și modul de gândire dar poate oferi și soluții benefice în cazul unor situații de criză. Este vorba de soluții reale, care să modifice structurile sistemelor sociale, în așa fel încât să fie favorabile tututor categoriilorde oameni și nu de acele rezolvări false, în interesul grupului aflat la putere, concretizate în reeducarea, pedepsirea, încărcarea, discriminarea, excluderea celor care nu se comportă conform normelor impuse. În societățile moderne, cu adevărat democratice, acuzarea victimelor a devenit anacronică. Alcoolicii, săracii, șomerii nu pot fi făcuți vinovați în întregime de situația în care se află. În primul rând trebuie identificate cauzele sociale ale sărăciei, ale lipsei de locuri de muncă sau ale împrejurilor ce îi determină pe oameni să bea sau să se drogheze. Doar acționând asupra cauzelor se poate diminua amploarea unor flageluri precum sărăcia, șomajul, alcoolismul sau consumul de droguri.
Cap. 2 Televiziunea și influențarea opiniei publice
„Televiziunea este prima cultură cu adevărat democratică – prima cultură disponibilă tuturor și guvernată în totalitate de ceea ce vor oamenii. Cel mai înspăimântător lucru este însă ceea ce vor oamenii…”
Clive Barnes (New York Times, December 30, 1969)
Preocuparea pentru impactul integral al televiziunii asupra imaginii noastre despre lume și a felului în care gândim despre lume și acționăm în ea nu poate ocoli celebra expresie a lui Marshall McLuhan: „mediul este mesajul”. Noua teorie a lui Mc Luhan, paradigma tehnologică asupra mass-media, pornește de la ideea că acestea nu sunt doar instrumente, canale de transmitere a informației, ci mediumuri reprezentând ele însele mesajul. Acestea, prin natura și specificul tehnologiei lor și a modului de percepție pe care îl solicită, înrâuresc modul de receptare a mesajului și efectele globale ale comunicării . Sinteză, „mediul este mesajul” înseamnă că, oricât de explicit ar fi mesajul mass-media, influența sa cea mai puternică asupra spectatorului este exercitată de felul și de forma în care este transmis el și nu de „conținutul” său, adică acel aspect al mesajului care poate fi exprimat ca o serie de afirmații despre pretinsul subiect al mesajului. Dacă imaginea pe care o are cineva despre lume se datorează cu precădere televiziunii, lumea cunoscută va fi aproape sigur una constituită din cadre ce nu durează decât o clipă, de episoade fără legături reciproce și izolate în sine, evenimente produse și plănuite de indivizi marcați de mobiluri ușor de recunoscut, familiale, indivizi ajutați de experți competenți să-și descopere adevăratele nevoi, calea de a le satisface și modelul fericirii. McLuhan declara: „Doresc să subliniez încă o dată o idee fundamentală: societățile au fost modelate mai degrabă de natura mijloacelor de comunicare între oameni decât de conținutul comunicării. Tot ce înseamnă tehnologie are proprietatea atingerii lui Midas: ori de câte ori societatea dezvoltă o extensie a ei, toate celelalte funcții ale acelei societăți au tendința să sufere mutații pentru a se adapta la noua formă; de îndată ce o nouă tehnologie a pătruns în societate, ea se impregnează în fiecare instituție a societății respective. O tehnologie nouă este prin urmare un agent revoluționar. Constatăm acest fapt astăzi prin mijloacele electrice; tot astfel, în urmă cu mai multe mii de ani, inventarea alfabetului fonetic a însemnat o revoluție la fel de vastă și de profundă prin consecințele ei asupra omului.” Tot el afirma: „Daca vrei să înțelegi natura televiziunii, fă un inventar complet al tuturor lucrurilor care s-au schimbat în ultimii 12 ani în îmbrăcăminte, în comportamentul social, în gusturile pentru programe.”
Mesajul audiovizual
Senzaționalul cultivat în mod obsesiv de televiziune îl face pe telespectator să caute și să aprecieze în viață numai ceea ce poartă emblema extraordinarului, ceea ce produce emoție, incită simțurile sau mișcă orgoliul. Totul trebuie să fie șocant, uimitor, spectaculos pentru a atrage atenția omului contemporan. Pe acest fond, viața obișnuită, simplă creeză sentimentul frustrării și al neîmplinirii. Este foarte important să înțelegem că mesajul poate fi corect dar transmis incorect, poate fi simplu, dar poate deveni complicat prin transmiterea sa într-un anumit mod, poate avea un scop sigur, identificat și susținut dar poate avea efecte neașteptate prin transformările suferite în procesul transmiterii sale. Iată un exemplu simplu pe care îl propune Radu Herjeu : „dacă stau drept, serios și vă spun că mărul este un fruct, veți considera, în cel mai bun caz, că vreau să vă transmit banalități stupide. Dar dacă voi sta în cap, îmbrăcat într-un sari, voi râde ca un disperat și vă voi spune că mărul e un fruct, spectacolul pe care vi-l voi oferi nu vă va mai permite să asimilați mesajul meu ci vă va direcționa atenția și concentrarea asupra modului de comunicare, efectul obținut fiind direct legat de acesta și nu de conținutul mesajului”. Este una dintre caracteristicile televiziunii, care o deosebește de celelalte mijloace mass-media. Este singurul mod de transmisie viu, care imită realitatea, astfel încât e foarte ușor să creeeze un ambient care să te extragă din mediul tău obișnuit și să te transpună într-o pseudorealitate, în care mesajele vor avea viața lor și se vor supune regulilor irealului. Irealul este direct dependent de senzațiile noastre, este o creație a senzațiilor noastre și nu a rațiunii noastre.
Pentru a putea explica impactul pe care le au mesajele transmise de micile ecrane asupra publicului trebuie avute în vedere caracteristicile lor specifice: cantitatea mesajului, capacitatea sa de acoperire, viteza de transmitere și impactul extraordinar.
Începând din deceniul al VIII-lea, oferta canalelor de televiziune a depășit-o pe cea a presei scrise, numărând un public din ce în ce mai numeros. În Statele Unite sunt 30 de canale alternative cu emisie non-stop. În țările europene occidentale au apărut pe lângă televiziunile naționale de stat, numeroase posturi private. În ultimii ani, internaționalizarea mesajului televizat, datorită transmiterii sale prin cablu și satelit, a înmulțit considerabil oferta de programe, contribuind la diversificarea opțiunilor(posturile TV internaționale având sute de milioane de receptori potențiali zilnici). Mesajul audiovizual poate fi receptat în aproape orice loc public sau privat din lume, capacitatea de răspândire fiind maximă. Astfel, mesajul audiovizual se înscrie în tipul de mesaj agresiv care se insinuează nu doar în timpul liber al individului, ci și la locul de muncă și în intimitatea sa, creîndu-i obișnuințe până aproape de dependență. Un alt indicator care relevă impactul și importanța micului ecran asupra individului este durata medie a telerecepției zilnice, care în țara noastră, potrivit ultimelor sondaje de opinie, se situează la cinci ore pe zi. Răspândirea și atenția care este acordată mesajului audiovizual se datorează și altor factori:
• mesajul televizat nu depinde de o rețea de difuzare deoarece rețelele prin cablu și satelit au internaționalizat semnalul TV;
• datorită sunetului, mesajul audiovizual poate fi receptat concomitent cu derularea altor activități, munca fizică, gospodărească, etc;
• mesajul audiovizual poate fi receptat de orice persoană, indiferent de caracteristicile biologice și fizice;
• mesajul audiovizual creează receptorului senzația că se află în mijlocul evenimentelor;
• datorită teletextului, indivizii pot afla informații utile din diverse domenii, chiar dacă nu au urmărit în continuu programele de televiziune sau nu găsesc informațiile dorite în tronsonul orar la care se vizionează anumite emisiuni.
Mesajul audiovizual are doua atuuri majore; nu depinde de furnizori și ajunge primul la receptori. Emisia Tv este non-stop, orice eveniment putând fi reflectat, în funcție de importanța pe care o prezintă sau care i se atribuie, in trei moduri:
• să fie redactat, introdus și prezentat într-unul din buletinele informative ale zilei, dimineața, la prânz și seara;
• să fie difuzat imediat ce informația a ajuns la redacție prin întreruperea programului obișnui din acel moment ți introducerea unui „flash” sau a unei ediții informtive speciale;
• derularea evenimentului să fie transmisă în direct la televizor. Astfel se realizează conectarea unor mase largi de oameni la trăirea „pe viu” a unor fapte și evenimente.
Mesajul televizat se bazează pe imagine. Astfel mesajul acționează nu numai asupra capacității umane de a afla și înțelege rațional, ci mai ales asupra palierului afectiv, stârnind o gama largă de sentimente. De exemplu, recepția unui simplu anunț făcut de o crainică poate fi influențată de o multitudine de factori care se combină: valențele textului, expresivitatea mimicii, modulațiile vocii, trăirea afectivă a crainicei, precum și cea indusă; același anunț capătă însă cu totul altă putere de influențare dacă este citit dintr-un ziar. Astfel, informația propriu-zisă este cel puțin dublată de forța de persuasiune prin impact emoțional direct a spectacolului. Acest fapt generează apariția vedetelor de televiziune, care ajung populare pentru că sunt apropiate de receptori, deoarece sunt zilnic lângă ei, devenind „prezențe” permanente în cămine. Uneori, anumite personaje, chiar necunoscute, pot deveni legendare și pot intra în constiința publică prin capacitatea micului ecran de a conecta o mare masă de oameni la același eveniment.
Audiovizualul și factorul direct de putere
Puterea, influența și fascinația micului ecran sunt atât de mari încâ au ajuns să determine știrile din ziare; nici o știre a jurnaliștilor din presa scrisă nu are același impact dacă nu este reluată, promovată de televiziune. Acțiunile colective cresc sau descresc în ochii opiniei publice în funcție de importanța acordată evenimentului de către posturile de televiziune. Specialiștii în psihologia mulțimilor consideră că fenomenul televiziunii poate avea consecințe greu de calculat. În anumite condiții, canalul audiovizual poate deveni un factor direct de putere . În condiții de confuzie, televizorul poate fi un element coordonator, chiar dacă există pericolul de a induce panică și confuzie în mod voit sau neintenționat. Procesul Watergate a fost unul dintre evenimentele care i-a adus televiziunii glorie, deși scandalul a fost inițiat de ziarul Washington Post. Timp de un an, capul de afiș al oricărui buletin de știri a fost ținut de personajele implicate și de detaliile acestei afaceri. Modul în care personalitățile pot influența și schimba conduitele umane constituie un obiect de studiu pentru cercetători. Putem vorbi despre cazul referitor la arestarea în 1994 a celebrului sportiv american O.J. Simpson sub învinuirea de crimă, care a determinat imediat creșterea numărului de apeluri la hot-line-urile la care se raportau violențele domestice din Los Angeles cu 80%. Un eveniment asemanător s-a petrecut în 1991: la doar câteva minute după ce faimosul Magic Johnson a anunțat oficial la TV că a fost depistat seropozitiv, apelurile cetățenilor la linia fierbinte a Fundației Francisco AIDS au crescut de 15 ori față de rata obișnuită.
Impactul televiziunii este relevant și în cazul creșterii sau descreșterii prestigiului unei companii, nu doar în cel al imaginii unei personalității. Un exemplu recent este cel al scăderii dramatice a vânzărilor de băuturi răcoritoare produse de compania Coca-Cola în urma intens mediatizatului scandal al dioxinei.
Analizele sociologice arată că nu condițiile structurale determină modul de desfășurare a anumitor practici, ele doar le creeză cadrul. Școala, familia, mediul și prietenii sunt elementele care orientează și dezvoltă practicile culturale de loisir. Schimbările fundamentale ale preferințelor față de practicile de loisir(timp liber) ale românilor, dupa 1990, se datorează în principal creșteri și diversificării oportunităților de loisir. În condițiile în care numărul cititorilor înscriși la bibliotecă a crescut foarte puțin, numărul spectatorilor la reprezentațiile de cinema, teatru, operă sau concerte de muzică clasică a scăzut simțitor. Cea mai mare scădere o înregistrează frecventarea cinematografului, din cauza ponderii mari ocupate de emisiunile de televiziune în cadrul timpului liber al indivizilor.
2.1. Mesajul subliminal
Potrivit teoriei matematice a comunicării, elaborată de Shannon și Weaver , mesajul vine dintr-o sursă transmisă de un emițător, printr-un canal și este primită la destinație de un receptor. Pe parcurs, mesajul se completează cu alte informații, provenite din alte surse. Dar, în realitate, un mesaj se modifică substanțial în procesul comunicării. Se poate spune că în transmiterea unui mesaj există ca certitudine doar intenția. Pe traseul pe care îl parcurge, mesajul intră în transformare și cu atât mai mult, dacă se îndreaptă spre conștient, iese de sub control și pătrunde într-un mediu care își are prioritățile sale.În acest sens, Bogdan Ficeac oferă un exemplu legat de cum floricelele de porumb și consumul de Coca-Cola au fost transmise subliminal în timpul unor proiecții dintr-un cienematograf din New Jersey, iar vânzările au crescut considerabil. În urma experimentului, Vicary a declarat că vânzările la băuturile nealcoolice au crescut cu 58%, iar cele de floricele de porumb cu 18%. Afirmațiile lui au declanșat un adevărat scandal. Unele ziare i-au prezentat inițiativa ca descoperire a secolului, altele l-au acuzat de manipulare a spectatorilor. Comisia Federală a Comunicațiilor a interzis difuzarea unor astfel de mesaje subliminale, la radio sau televiziune. Și totuși, experimentele efectuate ulterior nu au confirmat eficiența acestui gen de manipulare.
Manipularea informației
Televiziunea se adresează, „vorbește” întâi imaginarului și afectivului; fuzionând toate etapele reprezentării simbolice ale realului „diferit” în spectacolul „trăit în direct”, ea privilegiază comuniunea și senzația „la cald” asupra informației și reflectarea „la rece”, și suprimă ruptura semiotică legată de distanța dintre real și înregistrarea sau reprezentarea sa. Manipularea informației se referă la prezentarea propagandei drept informație și a informației drept obiectivă. Informația tendențioasă poate fabrica opinia curentă printr-o serie de procedee identificate de Gerard Namer: selectarea informațiilor, amputarea informației, modificarea contextului(prin izolarea informației de contextul ei real), combinarea informației cu altele care nu au nici o legătură cu ea, dar care o descalifică, crearea unui fals context fabricat, subliniind ceea ce este secundar în defavoarea esențialului, difuzarea știrilor false care se fac ecoul rumorii imaginare lent dezmințite, „normalizarea” evenimentelor spontane și prezentarea lor în cei mai familiari termeni, prezentarea conflictelor și scandalurilor în termeni aleși cu grijă de către instanțele politice implicate, făcându-se o analiză minimă a istoriei și a contextului instituțional în care se întâmplă evenimentele. Scopul manipulării informației îl reprezintă servirea propriilor interese care, de cele mai multe ori, coincid sau sunt parte a unor interese mai largi economice și financiare ce aparțin, de obicei, unor instituții puternice, politice sau economice.
Funcțiile televiziunii
Când vorbim despre o asemenea putere care poate de veni incontrolabilă asupra minții consumatorului direct, adică asupra telespectatorului, ne întrebăm de unde provine această atracție și cum se creează această aderență. Televiziunea funcționează ca un ritual social prin care fiecare individ se simte integrat în societate. Prin televiziune, telespectatorul simte că împărtășește aceleași valori culturale ca și vecinul său. Televiziunea, după această teorie, trece peste deosebirile individuale. Televiziunea este singura care are acest rol, și îl folosește frecvent. Televiziunea folosește cel mai frecvent și în mod evident absența diferențelor dintre indivizi, datorită educației din școală. Ea doar perpetuează și întărește această coincidență dintre modul de a gândi și a înțelege cuvântul al oamenilor.
În acest sens, Fiske și Hartley au teoretizat funcțiile bardice ale televiziunii și anume:
• mediator al limbajului. Televiziunea transformă diferitele tipuri de limbaj într-unul singur, ușor de înțeles de majoritatea oamenilor. Ea transformă percepțiile noastre obișnuite într-un sistem specializat de limbaj;
• structurează mesajul în funcție de nevoile culturii respective și ale oamenilor. Textele sunt concepute a fi din ce în ce mai simple, pentru a fi acceptate de toată lumea. Dar fiecare program are propriul său limbaj, în funcție de nivelul cultural și educațional al privitorilor. Nu putem vorbi despre o singură cultură ci despre diferitele nivele de înțelegere de către telespectatori a codurilor transmise;
• ocupă centrul culturii sale . Acest lucru se întâmplă deoarece este singură în cadrul culturii sale, și este în competiție doar cu ea însăși. Chiar dacă televiziunea a luat-o mult înaintea cărților sau filmelor, există multe țări în care ea n-a ocupat încă centrul culturii. În plus, este adesea privită ca un outsider pe tărâmul cultural. Totuși, este adevărat că televiziunea răspunde nevoii resimțite a unui centru comun;
• este orală. Codurile sale sunt mai puțin elaborate decât cele folosite în mesajele scrise. Mesajul este mai simplificat și mai ușor de înțeles. Aici există o problemă. Mulți analiști, printre care și cei doi, pierd din vedere importanța imaginii, care este un fel de cuvânt. Să ne gândim la semnele japoneze. Nu sunt ele cuvinte și imagini în același timp ? Nu cred că televiziunea poate fi privită doar ca un mod oral de a transmite imagini. Foarte des, mesajul oral este acoperit sau își pierde unele din coduri din cauza imaginilor, dar mai ales din cauza mijloacelor tehnice utilizate pentru a reuni imaginile ( estetica televiziunii ). De exemplu, o succesiune rapidă de tăieturi pe imagine va distrage atenția privitorului de la mesajul transmis oral. Nu putem vorbi despre această caracteristică a televiziunii fără a o pune în legătură cu imaginea, care este cuvânt. și codurile din mesajul scris se nasc prin succesiunea cuvintelor, exact ca și codurile de televiziune, create de succesiunea imaginilor;
• este pozitivă și dinamică. În decursul ultimilor ani putem observa o schimbare a subiectelor programelor. Multe din așa-numitele răspunsuri inadecvate la realitate sunt prezentate acum mai des ca fiind un rezultat al atitudinii societății în confruntarea cu unii oameni. Televiziunea nu este mai dinamică decât mesajul scris. Trebuie să treacă mult timp până când un subiect nou este abordat într-un mod nou de către producătorii de televiziune. Televiziunea este la fel de dinamică ca și societatea. Televiziunea se modifică doar după ce este sigură că societatea este pregătită pentru această transformare, care își are motorul în ea însăși. Doar reflectă schimbările care au loc în valorile culturale și le ajută să fie împărtășite de toți privitorii;
• lucrează cu mituri. Acestea sunt selectate și combinate în secvențe, denumite mitologii. Articularea lor nu este înțeleasă în mod conștient de către privitor, și totuși ele sunt comunicate cu succes. Ele apar sub forma convențiilor vizuale și de cunoaștere, părerilor apriori despre natura realității, pe care, în majoritatea timpului, o cultură se mulțumește să le lase nepătate, fără a le pune sub semnul îndoielii. Acest lucru este foarte adevărat, dar televiziunea este de asemenea un creator de mituri. Majoritatea programelor încearcă să creeze și să întărească unele mituri care devin comune doar pentru privitorii acelui program. Astăzi, este foarte greu să spui care mit este cultural și care este o invenție a televiziunii. Cred că majoritatea miturilor sunt creații ale televiziunii. Ea creează mituri pentru a se legitima ca fiind centrul culturii și pentru a atrage spectatorii cu succesul său. Așadar, unul din cele mai puternice mijloace prin care convențiile de organizare suferă profunde transformări este televiziunea.
Fiske și Hartley au enumerat 7 roluri ale televiziunii, ca mijloc de comunicare în masă.
1. Articularea principalelor linii ale consensului cultural stabilit asupra naturii realității. În urma cercetărilor efectuate s-a dovedit faptul că televiziunea este unul din cele mai puternice mecanisme de conectare a concepțiilor despre realitate. Oamenii nu fac un efort deosebit să lege diferitele idei și să le pună într-un sistem coerent de gândire. Acesta este unul din rolurile televiziunii : să pună în practică un mod simplu de realizare a conexiunilor și să ignore fiecare întrebare care necesită un răspuns care deviază de la linia stabilită;
2. Implicarea fiecărui membru al culturii în sistemele sale dominante de valori. Valorile culturale nu mai sunt în mod necesar dominante în viața reală, ci în realitatea înfățișată de televiziune. Deoarece individul nu mai găsește aceleași valori în jurul său, el încearcă să descopere aceste valori în programele de televiziune. El este fericit când se gândește că toți privitorii acelor programe au împărtășit aceleași valori, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna adevărat;
3. Aprecierea, explicarea, interpretarea și justificarea acțiunilor reprezentanților individuali ai culturii în acea lume. Atragerea indivizilor de la o pură excentricitate la o poziție social-centrală;
4. Asigurarea culturii de caracterul său adecvat la lume prin afirmarea și confirmarea ideologiilor sale, într-o implicare activă în practică și într-o lume potențial imprevizibilă. Aici, analiza ar trebui reactualizată pentru că în ultima vreme din ce în ce mai multe programe de televiziune prezintă eșecul unor vechi convenții și moduri de gândire;
5. Prezentarea oricăror nepotriviri în percepția culturii despre ea însăși. Acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale televiziunii : să pună în centrul atenției oamenii și valorile care nu cadrează cu linia oficială. Din nefericire, televiziunea trebuie să se schimbe periodic în funcție de schimbările reale din mintea oamenilor și să prezinte o fostă inadvertență ca un element prezent în linia culturală. Uneori continuă să prezinte ceva ca fiind inadecvat, chiar dacă majoritatea privitorilor l-au acceptat în viața reală ca fiind adecvat. Sau, periodic, prezintă în programele sale unele lucruri inadecvate, demult uitate de către oameni;
6. Convingerea publicului că statutul și identitatea lor ca indivizi sunt garantate de cultură în general. Din contră, cred că televiziunea încearcă să-i facă pe indivizi să creadă că ei nu pot exista ca indivizi, ci ca părți ale întregului sistem. Dar un individ este de obicei el însuși un sistem;
7. Transmiterea unui sentiment al apartenenței culturale. Mulți oameni se uită la un program doar pentru că știu că se uită și alții la el. Ei nu vor să fie outsideri a doua zi la birou sau la școală, când ceilalți discută acel program. Ei au impresia că sunt membri ai aceluiași sistem de vreme ce pot vorbi despre același program. În urma acestori constatări ajungem la concluzia că televiziunea este o „oglindă mișcătoare” , așa cum o numea Radu Herjeu. Uneori păstrează imaginile mult timp după ce au dispărut și uneori reflectă imagini noi, înainte de nașterea lor în conștiința reală a oamenilor. Foarte des, o comunicare reușită este o negociere între public și mesajul transmis de către televiziune. Mai mult, mass-media, prin activitatea sa de informare, de intrpretare a evenimentelor, crează anumite realități în care omul mai apoi își desfășoară activitatea sau asupra cărora influențează prin rezultatul activității sale. Mass-media programează emoții consumatorului de informație, gândurile, ba chiar și modul lui de percepere a lumii.
CAP. 3 Formele videocrației
,,E vorba de o cultură a banalității, iar o astfel de cultură deține o putere extraordinară. Cultura banalității vrea să lase impresia că este inofensivă: „Hai, lasă, ne mai distrăm și noi”.”
(Erik Gandini – ,,Videocrația”)
1. Mijloacele de manipulare și efectele lor
Marshal McLuhan, Rene Berger, Henri Wald, susțin că omul zilelor noastre gândește conform mijloacelor de comunicare . Georges Friedman afirmă că: „mijloacele de informare în masă sunt capabile să susțină difuziunea informațiilor, să trezească curiozități, interese, dar în același timp sunt capabile să îl manipuleze și să îl degradeze”. Televiziunea a devenit un mecanism care conferă sens și semnificație unei lumi lipsite de sens și semnificație .
Fenomenul manipulării nu a apărut în comunicarea de masă în același timp cu televiziunea dar dezvoltarea canalului audiovizual a ridicat această problemă la un nivel ridicat. Prin anumite tehnici de manipulare, televiziunea poate crea pericole sociale. Televiziunea are o ideologie proprie pe care se străduiește s-o transmită telespectatorilor săi pentru a-și ocupa și consolida locul de garant social obiectiv, unul dintre centrele de putere și decizie esențiale ale unei societăți.
Voi începe prin a prezenta metodele identificate de Radu Herjeu . După cum afirmam mai sus, prin manipulare se urmărește inducerea senzației de înțelegere și obținerea unor reacții din partea receptorilor, în urma mesajului transmis. Folosirea unui limbaj popular, simplu, indiferent de gradul de instrucție, îl fac să aibă impresia că înțelege în profunzime problema discutată și să acționeze în consecință. Mediocritatea e, de obicei, cea care nu deranjează opinia aflată în caracterul median al comunicării. Apare un fel de aplatizare a curiozității și introspecției care răpește privitorului . Oamenii sunt incapabili de multe ori să-și susțină cu argumente, părerile, îi admiră pe cei care pot s-o facă și acest sentiment le influențează capacitatea de a surprinde falsitatea ipotezei pe care s-a bazat întregul raționament. Referitor la exemplul societății românești imediat de după ’89, Eusebiu Tihan consider că ,,puterea televiziunii nu a făcut altceva decât să reflecte slăbiciunea societății românești și a membrilor ei” . Mai mult, aceasta a dezvoltat și profitat de pe urma societății, de dorința telespectatorilor de a evada din realitatea postdecembristă. În anii următori revoluției românii și-au uitat necazurile, cufundându-se în divertismentul oferit de Televiziunea Națională. Există, așa cum vom vedea urmând clasificarea lui Radu Herjeu , mai multe metode în care informația e preluată și prezentată pe micile ecrane, astfel încât structura mesajului să poate conduce opinia publică în direcția dorită.
1.1. Tehnica disimulării
Tehnica disimulării care se realizează astfel:
Sublinierea pluralismului părerilor într-o dezbatere. Majoritatea moderatorilor încercă sa aducă în platou, în jurul mesei cât mai mulți exponenți ai problemei astfel încât telespectatorii sî aiba posibilitatea de a alege dintre diversele opinii. Inocularea acestor idee face mai usoară posibilitatea de manipulare a celui care urmărește acest lucru. Oamenii politici buni vor accepta cu mai mare plăcere o confruntare cu un adversar decât prezența singur în fața realizatorului;
Mutarea centrului de greutate. Constă în deplasarea centrului de greutate de pe subiect pe obiectivitatea dezbaterii lui. Uneori se folosește opoziția măruntă, pe elemente de amănunt nesemnificativ pentru a se abate atenția de la adevăratele contradicții;
Exacerbarea rolului garanților sociali. Invitarea în platou a unui politician, specialist într-un anumit domeniu. Accentul pus pe calitatea lui de profesionist duce la diminuarea percepției lui ca om politic și, implicit, implicat subiectiv în subiectul pe care îl dezbate. Folosirea unor analiști politici cu orientări politice cunoscute și accentuarea calității lor de analiști și mai puțin pe cea de politician duce la crearea senzației de obiectivitate, astfel, adevărurile rostite de un analist sunt mult mai ușor acceptate;
Realizatorul este întotdeauna de partea telespectatorului. Uneori duritatea unui moderator are drept scop principal determinarea invitatului de a spune adevărul, chiar dacă incomod. De cele mai multe ori, agresivitatea sa are drept scop convingerea telespectatorilor că el este neutru și obiectiv, singurul lui scop fiind lămurirea lor. Surprinși de agresivitatea întrebării, telespectatorii au tendința de a considera răspunsul dat ca adevărat și nu ca pe o folosire inteligentă a elementelor întrebării anticipate;
Transferul de specializare. În televiziunile din România se practică invitarea unor personalități pentru a dezbate subiecte din domenii cu care nu sunt familiari. Telespectatorul va privi cu interes, afirmarea concepțiilor invitatului despre subiectul abordat și va da o mai mică atenție replicilor colaterale, ironiilor îndreptate spre adversarii acestuia din alt domeniu. Cu importanță minimalizată în contextul abordării subiectului, elementele colaterale pătrund mult mai ușor în subconștientul telespectatorului decât dacă ar fi fost lansate într-o altfel de emisiune. De exemplu, ,,ironiile politice ale lui Adrian Năstase intercalate în cadrul unor dezbateri pe marginea vânătorii vor fi mult mai ușor acceptate de un vânător, chiar dacă, în mod obișnuit, acestuia nu-i plac glumele lui și-l consideră un arogant” .
Există o metodă de disimulare a manipulării extrem de periculoasă folosirea unor tehnici de manipulare vizibile pentru a ascunde o manipulare mult mai subtilă. În general, această tehnică este folosită de cei care nu-și pot ascunde opiniile. Folosirea exagerată a argumentelor în favoarea sau defavoarea unei poziții duce la respingerea sau acceptarea acelei poziții în mod instinctual.
Universul informațional se dilată continuu, excedând posibilitatea de cuprindere în mass-media a noutăților întregii lumi. Superabundența de știri face ca fiecare să găsească ce dorește, ce îi convine politicii sale informaționale „obiectivă” sau „subiectivă”. Sauvy surprindea această situație: „libertatea de a informa este înainte de toate libertatea de a ascunde. A da știri false ar fi absurd, când este atât de ușor să deformezi realitatea” .
1.2. Manipularea știrilor
Obiectivitatea jurnaliștilor fost pentru multă vreme un subiect de discuție. Astăzi se mai discută despre acest subiect pentru a recunoaște că nu există obiectivitate. Cum să faci ca un eveniment să fie „trăit”, așa cum s-a produs, după ce a trecut prin atâtea filtre: martorii, poveștirile lor, încărcătura emoțională a evenimentului, pentru ca apoi să fie prezentat publicului. De aceea astăzi se vorbește tot mai mult despre imparțialitate, incoruptibilitate, cinste. Colette Beauchamps afirma: „a sparge mitul obiectivității înseamnă în același timp a sparge mitul imparțialității presei…Imparțialitatea, în sensul de neutralitate, e un mit comod ce servește la justificare abordărilor jurnalistice care reduc orice problemă la o confruntare” .
Emisiunile destinate informării publicului, emisiunile de știri, sunt cele mai sensibile în încercarea de manipulare a telespectatorilor. Știrile sunt considerate fi obiective. De aceea, manipularea se poate realiza extrem de ușor. Iată câteva dintre tehnicile utilizate:
Selectarea știrilor. Știrile sunt clasificate in funcție de: importanța lor, interesul pe care îl poartă telespectatorii subiectului sau pe care îl poate trezi acesta, interesul pe care îl poartă știrilor cel ce le selectează. În absența unui profesionalism sau în prezența unor interese puternice cel care are această putere va selecta în special acele știri care îi vor servi interesele;
Conceperea știrilor. Știrile sunt concepute încât să poată fi asimilate cu ușurință de telespectatori. Sunt simple, accesibile, cu tonalități ușor optimiste sau pesimiste, în funcție de senzația care trebuie transmisă telespectatorului;
Plasarea știrilor. O știre care deschide jurnalul va fi considerată mai adevărată pentru că va ficonsiderată mai importantă.O știre plasată în mijlocul jurnalului va beneficia de o importanță mai mică în ochii telespectatorilor. De asemenea, plasarea unei știri după calupul publicitar îi va diminua din seriozitate;
Titlurile știrii. Etichetarea e modalitatea cea mai întâlnită pentru a forma puternice direcții de opinie. Prin titlurile numeroase acordate chiar și celor mai insignifiante evenimente care se vor categorisite, se formează o opțiune de încadrare a evenimentului. așa cum susține și Herjeu, actualmente se folosesc titluri și pentru știrile care apar în jurnalele de televiziune. Ele ar trebui să fie o sinteză a conținutului informației. Pentru a atrage atenția telespectatorului se folosesc formule bombastice, adeseori exagerate. De multe ori titlul prezintă o concluzie posibilă și nu arată și celelalte opțiuni;
Alegerea amănuntelor. Acest aspect este probabil cel mai important atunci când vorbim de videocrație și filtarearea subiectivă a informațiilor(în aceeași măsură putem vorbi de o filtrare premeditată a unor amănunte din conținutul unui jurnal televizat) Este foarte greu să prezinți într-un scurt buletin de știri întreaga desfășurare și istorie a unui eveniment complex și deosebit de important. De aceea, este necesară selectarea acelor amănunte care pot fi susținute cu informații și imagini. Vor fi eliminate acele elemente neclarificate sau care ar necesita un spațiu extrem de mare pentru lămurire și se folosesc în special acele amănunte ușor de prezentat și de explicat și care se încadrează perfect în desfășurarea evenimentului;
Selecția imaginilor. În acest caz, se vor alege acele imagini care vor întări mesajul dorit și vor căpăta greutatea dorită, în sensul formării de opinie dorite.
Henri Pierre Cathala surprinde câteva tipuri de manipulare a adevărului :
• amestecarea jumătăților de adevăr cu jumătăți de minciună;
• minciuna gogonată, fascinantă pentru spiritele paradoxale;
• contraadevărul, imposibil de verificat din cauza lipsei martorilor;
• omisiunea unor elemente;
• valorificarea amănuntelor neesențiale, în detrimentul esenței;
• comparații forțate, de multe ori poetice și amuzante;
• exagerarea;
• folosirea ironiei sau a sarcasmului atunci când se vorbește despre adevăr;
• etichetarea interlocutorului și atribuirea unei apartenețe la un anumit sistem de idei, considerat negativ de către telespectatori dar fără legătură cu subiectul discutat.
2. Manipularea prin imagine
Nu întotdeauna imaginea surprinsă prin intermediul aparatului de filmat conține elemente în mișcare, astfel se poate obține senzația de mișcare, de dinamism prin schimbarea încadraturilor și prin mișcările camerei. Prin tipurile de încadratură folosite, prin schimbarea lor și prin mișcările camerei se pot crea telespectatorului senzații care să influențeze percepția elementelor prezentate și să obțină o reacție dorită de realizator. Este cazul redactării știrilor, filmarea și montarea unui material, majoritatea încadraturilor și a mișcărilor camerei sunt întâmplătoare, ținând mai mult de criterii estetice decât de intenția operatorului sau a editorului de montaj de a manipula. Reacția telespectatorilor poate varia în funcție de modul în care a fost surprinsă și apoi transmisă o imagine. Este foarte important pentru un operator bun să știe ce elemente trebuie să scoată în evidență pentru a trezii anumite senzații telespectatorului.
Deși elementele de prezentare a imaginilor pot părea un detaliu insignifiant fără de care am putea înțelege oricum mesajul corect, se pare că au mare impact asupra transmiterii unui mesaj premeditat. Am putea spune că, cu cât telespectatorul este mai neavizat și mai neatent în ceea ce privește tehnica de producere și montare a imaginilor, cu atât cresc șansele ca acestea să aibă un rol important în perceperea într-un anumit mod a subiectului materialului. Astfel se explică de ce o suită de imagini care nu descriu decât un fapt banal, un eveniment sau o persoană care ne-ar lăsa indiferenți în viața reală, reușesc să ne capteze atenția și să ne dea senzația de interesant în timp ce alte imagini, filmate și montate într-un anumit mod scad importanța subiectului abordat până la a o reduce la 0, prin plictisirea telespectatorilor.
Imaginii îi este specifică producerea așa numitului „efect real” , imaginea ne face să vedem și să credem în existența a ceea ce ne arată .
2.1. Manipularea prin încadraturi
Încadratura se caracterizează prin distanța aparentă dintre camera de filmare de subiect și, implicit, prin diferența dintre cantitățile de elemente componente ale subiectului care apar în cadru. În funcție de planul folosit la încadrarea subiectului putem transmite telespectatorilor senzația receptării unor informații suplimentare față de cele existente în imagine. Cu alte cuvinte, folosirea unei anumite încadraturi determină transmiterea către telespectator a unui mesaj relațional. Din motive tehnice, de standardizare și estetice, se folosesc în toată lumea 4 tipuri de încadraturi. Există și filme de artă caracterizate prin încadraturi neșablonarde, dar acestea sunt ca poeziile suprarealiste, din care fiecare înțelege ceea ce poate sau vrea. Cele 4 încadraturi oficiale sunt : gros-planul, prim-planul, planul mediu și planul general.
Gros-planul. Este încadrare foarte de aproape a subiectului, astfel încât sunt vizibile detalii care, în mod normal, cu vederea liberă, nu ar fi observabile. Gros-planul se folosește în special pentru a întări sau pentru a contrazice o afirmație făcută de subiectul uman sau pentru a confirma sau nu afirmația despre un obiect sau altă persoană. Cele mai des încadrate astfel sunt mâinile și ochii. Se spune că și ochii și mâinile te trădează, cu alte cuvinte sunt acele elemente care pot fi foarte greu controlate mental și astfel, prin observarea lor, se pot trage concluzii despre ceea ce gândește cu adevărat persoana în cauză, dacă minte sau nu atunci când face o afirmație, dacă este tensionată sau calmă, preocupată sau nu. Este absolut clar că prezentarea în gros-plan a unor ochi frumoși, limpezi și mari va transmite telespectatorului senzația de sinceritate, de inocență, de credibilitate. Astfel, o afirmație făcută de persoana în cauză este mult mai ușor acceptată și considerată veridică de către telespectator, chiar dacă, în condiții normale, ar avea dubii. Mâinile sunt un alt element prezentat des prin gros-planuri. Mâini care se freacă sau se strâng dau senzația de nesiguranță. Dacă mișcarea este accentuată, putem avea ideea de nervozitate. Mâini așezate calm , în poală, ne pot da senzația de simplitate dar și de profunzime. Mâini care se agită prin aer dau senzația unui om expansiv, care vrea să spună mai multe decât are capacitatea într-un timp limitat sau care vrea să impună prin gesturi o idee insuficient exprimată prin cuvinte.
Prim-planul. Este încadrarea care prezintă o persoană de la torace în sus fără a i se vedea mâinile. Folosirea acestui cadru are drept scop sublinierea afirmațiilor acestei persoane, prin transmiterea ideii că motivul pentru care se află în centrul imaginii, fiind mult mai clară și mai mare decât restul elementelor din imagine, este importanța ei. De exemplu, o declarație luată pe stradă are mult mai mare impact dacă persoana care o dă este filmată în prim-plan în timp ce restul trecătorilor se văd în planuri largi sau medii. Persoana filmată în prim-plan dă senzația de apropiere față de telespectator, ca și când ar fi un interlocutor din viața de zi cu zi. În cazul știrilor, prezentatorii versați vor folosi prim-planuri atunci când citesc știri interesante sau importante pentru telespectator și plan mediu atunci când citesc despre crime și catastrofe. Oamenii tind să asocieze chipul pe care îl văd cu informațiile transmise. De aceea, atunci când vorbesc, politicienii inteligenți vor folosi cadrele adecvate pentru a întări sau diminua importanța unei idei, pentru a crea o asociație între chipul său și o idee sau pentru a se disocia subtil de cele spuse.
Planul mediu. Cuprinde toată partea de deasupra taliei, inclusiv mâinile și palmele. Un rol important îl au hainele și gesturile făcute cu capul sau mâinile. Anumiți cercetători au dat o mare importanță mesajelor transmise de modul în care cineva își folosește mâinile. Palmele deschise în sus transmit ideea de sinceritate, în timp ce mâinile încrucișate pe piept dau senzația de atitudine de apărare.
O variantă a acestui cadru este planul american, folosit cu precădere de operatorii din țările anglofone. El cuprinde corpul unei persoane de la jumătatea distanței dintre genunchi și talie în sus. În cazul în care persoana încadrată stă pe scaun, se vede corpul de la nivelul genunchilor. În acest caz intră în joc și poziția genunchilor.
Folosirea cadrului mediu are rolul de a transmite o senzație de relaxare, de liniște, de calm, de importanță redusă a subiectului discutat sau de diminuare a contradicțiilor. În general, talk-show-rile care doresc să transmită senzația de destins folosesc metoda așezării invitaților pe fotolii sau canapele în timp ce la discuțiile cu aer de importanță, de dezbateri de idei esențiale, invitații stau pe scaun la masă pentru a se folosi în special prim-planurile și pentru a nu lăsa telespectatorii să fie distrași de alte elemente care pot apărea în cadru. Discursurile politice se țin la prim-plan, în timp ce întâlnirile politice se redau la plan-mediu.
Prin cele două tipuri de încadrare se poate manipula telespectatorul prin inducerea unor senzații care nu au legătură cu fondul problemei discutate. Astfel, personajul pozitiv va fi prezentat la prim-plan iar cel negativ la plan mediu. Astfel, telespectatorii vor da o importanță crescută personajului filmat de aproape în timp ce imaginea depărtată a celuilalt diminuând greutatea spuselor sale.
Planul general. Folosirea acestei încadraturi permite să vedem ambianța în care se desfășoară acțiunea dar, în același timp, avem posibilitatea să-i urmărim concomitent pe cei angajați în discuție, putând pune în balanță senzațiile date de gesturile lor. De obicei, planul general este folosit ca un cadru de legătură, având scopul de a detensiona pentru o clipă atmosfera. Discuțiile foarte încinse vor fi transmise printr-o succesiune de prim-planuri iar folosirea unui plan general are rolul de a da un respiro telespectatorului. Palnurile generale nu sunt folosite foarte des pentru că transmit telespectatorului senzația de detașare, dezinteres și de pasivitate. De foarte multe ori, folosirea excesivă a planurilor generale duce la plictiseală.
În cazul documentarelor, este recomandată folosirea cadrelor generale, dar și aici, ele trebuie intercalate cu grijă printre prim-planurile naratorului și gros-planurile cu detalii ale subiectului descris.
2.2. Manipularea prin treceri
Trecerea de la o imagine la alta se poate face, în principal prin două metode : transfocarea și panoramarea.
Transfocările. Constau în mișcarea lentilelor aparatului de filmat astfel încât un element al ansamblului filmat sau chiar întreg ansambul să dea senzația că se apropie sau se depărtează de telespectator. Un element extrem de important în acest artificiu tehnic este viteza cu care se face. Cu cât viteza crește, cu atât efectul este mai puternic. În principal, transfocarea este destinată transmiterea senzației de creștere a importanței subiectului discutat. Dacă în timp ce vorbește la plan mediu sau general, un personaj începe să se apropie de trelespectator el va da aceeași senzație ca atunci când, într-o discuție obișnuită, celălalt se apropie mai mult de tine pentru a-ți împărtăși ceva extrem de important. Dacă mișcarea este inversă, senzația este contrară, de diminuare a importanței celor spuse. Transfocarea înapoi este folosită pentru a încheia un material. Nu este recomandată folosirea excesivă a transfocărilor pentru a nu rupe ritmul prea des și a nu obosi telespectatorul. În cazul filmărilor de studio se folosesc transfocările lente. La știri, acestea sunt folosite în special înaintea publicității pentru a da o senzație mai puternică telespectatorului că merită să aștepte pentru că materialul de după publicitate va fi cu adevărat extrem de interesant. La talk-show-rile politice nu veți vedea prea des transfocări pentru că discuțiile sunt, de obicei extrem de dinamice.
Panoramarea. Este mișcarea obiectivului aparatului de filmat de sus în jos sau de la stânga la dreapta. Mișcarea are drept scop principal reliefarea relațiilor cauzale sau de alte natură între elementele subiectului filmat. Panoramarea permite introducerea în cadru a unor elemente noi a căror importanță este foarte mare dar pe care nu dorim s-o diminuăm prin lărgirea cadrului. Astfel, trecerea se face de la un tip de plan la același tip de încadratură.
3. Manipularea prin montaj
Există și în acest caz anumite reguli care țin de senzațiile estetice și nu de intenția celui care montează de a manipula. De exemplu nu se montează prim-plan după prim-plan pentru a nu avea așa-numita săritură de cadru.
Apare atunci când montajul este realizat în scopul de a defăima, de a pune într-o lumină nefavorabilă o persoană implicată într-un anumit eveniment. Se poate realiza prin eliminarea elementelor esențiale dintr-un discurs, prin lipirea unor porțiuni disparate, astfel încât mesajul obținut să fie diferit de cel inițial. La știri, trecerile de la un cadru la altul se fac prin tăietură, succesiunea agresivă a acestora dând senzația de dinamicitate, de actual. Un documentar sau o emisiune culturală va folosi trecerea de la un cadru la altul prin dizolv, adică prin ștergerea contururilor unei imagini concomitent cu apariția alteia, dând senzația continuității de semnificație.
3.1. Manipularea prin cenzură
Cu toate că încercă să fie obiectivă, televiziunea nu reușește, deoarece asupra sa acționeză o serie de factori. Accesul la televiziune are drept contrapondere pierderea autonomiei.
De cele mai multe ori, dezbaterile televizate se termină tocmai când participanții au ajuns în miezul problemei ori din lipsa spațiului de emisie, moderatorii iau cuvântul invitaților deși aceștia își continuă pledoaria. Dacă o problemă nu a fost suficient dezbătută, ea poate fii reluată într-o altă emisiune. Totuși există riscul ca problema să fie uitată sau conflicul poate fi aplanat.
În ceea ce privește investiția într-un alt post privat de televiziune, acestea poate fi una strategică în plan politic deși, în general, posturile TV evită să susțina sau să facă pe față jocul unor partide politice. Patronii își pot impune punctul de vedere în politica postului pentru a asigura susținerea unui grup sau candidat politic.
Constrângerea economică apasă cel mai puternic asupra producțiilor de televiziune.Deși orice canal de televiziune are un proprietar: TVR-statul, ANTENA1 Corporația pentru artă și cultură INTACT, NBC-Concernul General Electric, coalițiile politice sau economice în care propeietarii sunt implicați, exercită cenzura cea mai puternică. Prin intermediul presiunii exercitate în lupta pentru atragerea audienței, prin presiunea exercitată de televiziune asupra jurnalistului, poderea constrâgerilor economice ajunge să apese asupra celorlalte canale mediatice, reușind să le impună subiecte cautate în mod specific de televiziune.
3.2. Manipularea prin procedeul „a ascunde arătând”
Manipularea prin televiziune se poate face și în direcție contrară, „a ascunde arătând” . De cele mai multe ori acest lucru se datorește jurnaliștilor cu diferite categorii de percepții. În prezentarea datelor în scopul realizării reportajului, ei mai fac încă o selecție peste selecția deja făcută cu scopul de a atrage și de a aduce senzaâionalul. Televiziunea pune în scenă un eveniment exagerându-i în același timp importanța și gravitatea sa. Ieșirea din anonimat se datorează cuvintelor, pentru că daca ne gandim bine pentru ca o imagine să atragă ea trebuie susținută de un limbaj care să șocheze. Cuvintele îi îndeamnă pe telespectatori sa interpreteze imaginile și evenimentele prezentate într-un anumit fel. Însă aceste cuvinte trebuie folosite cu grijă pentru că ele pot declanșa conflicte, pot induce anumite sentimente, ură, repulsie. Sociologii afrimă că producătorii de emisiuni vorbesc adesea fără să se gândească la cuvintele pe care le folosesc, fără să cântărească responsabilitățile pe care le implică. Jurnaliștii, în general, sunt interesați doar de ceea ce ei consideră că este interesant. Însă aceste lucruri pot fi banale pentru alții și invers.
3.3. Manipularea prin charismă
Sociologii au constat că una dintre cauzele care contribuie la crearea acestor situații de manipulare mediatică constă în farmecul pe care o degajă anumite persoane prezente pe micile ecrane. Charisma reprezintă un ansamblu de calități care țin de fizicul, limbajul, ținuta, tonul, expresia facială. În cazul prezentatorilor de televiziune, charisma este un atu indispensabil . În cazul personalițăților, analiștilor, ce se adresează publicului prin intermediul micului ecran, această lipsă, poate umbri valoare informațiilor deținute de aceștia.
J. F. Kennedy, a fost primul președinte mediatizat de televiziune la scară națională. Victoria acestuia în fața lui Nixon în alegerile din 1960, s-a datorat în cea mai mare parte charismei și discursurilor televizate. Nu de puține ori, charisma în combinație cu puterea canalului audiovizual au construit o imagine inversă realității: prezentarea lui Boris Eltîn pe micul ecran drept un dansator înfocat de rock pe când acesta suferise un infarct.
În țările occidentale, campaniile prezidențiale sunt confruntări între persoane, înfruntarea dintre candidați producându-se în spațiul televiziunii. Astfel candidatul devine interpretul charismatic al unui rol pregătit dinainte, cu mare atenție de către cei care se afla în spatele său, care îi sugerează gesturile, retorica, formulările pe care este de preferabil să le facă.
4. Manipularea prin comentariul din ,,voice-off”
Acest tip de manipulare poate apărea în condițiile în care, pe fondul unor imagini corecte, comentariul exagerează, acuză și compromite persoane, grupuri politice, atribuie apartenența unor imagini filmate în alt loc altuia. Felul în care comentariile din off, pot manipula opinia publică este edificator în cazul Războuiului Rece și în cazul boicotărilo Jocurilor Olimpice . Studii asupra prezentării la televiziune a problemei boicotului SUA la Jocurile Olimpice de la Moscova au relevat specificitățile fiecărei televiziuni americane, în condițiile în care toate au acordat o atenție deosebită și largi spații e dezbateri, inserând imagini similare despre invazia Afganistanului de către trupele rusești. Efectle persuasiunii media au fost dramatice. Potrivit sondajelor efectuate de NBC Associated Press, bombardamentul continuu cu știri al canalelor de televiziune a schimbat radical, în decurs de trei săptămâni, poziția unei pătrimi din populația americană.
5. Manipularea prin sunet
Sunetul este extrem de important pentru senzațiile pe care vrem să le transmitem telespectatorilor. O succesiune rapidă de sunete duce la distragerea atenției de la imagine. Absența sunetului provoacă o concentrare a atenției la imagine. Sunetele extrem de puternice au darul de a trezi o reacție de respingere de către telespectator a informației obținute. Suprapunerea comentariului pe sunetul original al materialului are darul de a crește veridicitatea informațiilor prezentate. Uneori se folosește și muzica pentru a sublinia importanța unei informații. La știri acest procedeu se folosește foarte rar și numai în cazul reportajelor sau a știrilor soft.
6. Manipularea prin culori
Culorile au nu numai un rol estetic, de decorare a lumii înconjurătoare ci au și efecte extrem de puternice asupra psihicului nostru, asupra sentimentelor și emoțiiloe noastre, asupra stării de spirit și, evident, asupra modului în care recepționăm o informație. Există în întreaga lume o mulțime de institute care cercetează efectele culorilor asupra psihicului uman iar rezultatele au fost folosite în toate domeniile de activitate, în principal, pentru a ajuta omul să se integreze într-un anumit sistem. Evident că și televiziunea a profitat din plin de pe urma cercetărilor și a învățat să folosească toate culorile în scopurile pe care și le-a propus : informare, divertismnent, educare. De cele mai multe ori, telespectatorii sunt preocupați de folosirea culorilor din punct de vedere estetic, aprecierile lor fiind strict subiective și având la bază criterii superficiale. Ei fac judecăți de valoare asupra potrivirii culorii unui element de vestimentație cu aculoarea altuia, alegerea fericită sau nu a nuanței care pune în valoare tenul sau ochii moderatoarei, reușita estetică a combinării culorilor într-un decor.
7. Manipularea în cadrul producțiilor de televiziune
De cele mai multe ori, atunci când urmărim un program televizat, avem tendința de a programa ceea ce e plauzibil – adică ceea ce pare familiar experienței noatre anterioare, sau ceea ce avem impresia că e real și nu intră în contradicție cu valorile noastre fundamentale, adică este adecvat. Ceea ce noi considerăm a fi real poate varia în mod general – de la un privitor la altul, în funcție de aderența experiențelor privitorilor și modul în care rezonează cu anumite imagini difuzate. Manipularea opiniei publice într-un talk- show, documentar, anchetă, se poate face prin acordarea cuvântului reprezentanților unei parți implicate, sublinierea acțiunilor lor pozitive și minimalizarea faptelor benefice ale părții adverse . Această modalitate se folosește atunci când se vorbește despre o boală sau despre un fenomen social negativ.
Pierre Bourdieu realizează o clasificare a elementelor care participă la realizarea manipulării în cazul producțiilor de televiziune:
• Moderatorul
• Compoziția platoului
• Scenariul
Moderatorul. El este cel care impune subiectul, dă cuvântul invitaților, astfel intervențiile sale sunt văzute ca fiind constrângătoare. De exemplu într-unul din Observatoarele de la Antena 1, când Victor Ionescu a fost invitat să participe în calitate de analist politic, fiind la acea vreme directorul departamentului de știri de la respectivul post, a putut fi observat în modul în care s-a desfășurat discuția. Studiile efectuate de sociologi, au demonstrat că de multe ori moderatorul pune întrebări care să îi satisfacă propria curiozitate. Moralismul moderatorilor rămâne un subiect de discutat. Adeseori aceștia susțin cu mult cinism discursuri pline de încărcătură morală, devenind astfel manipulatori de conștiințe acre se fac purtătorii de cuvânt ai unei morale care să impună telespectatorilor propria scală a valorilor.
Mimarea lipsei de timp constituie o altă strategie de manipulare. Moderatorul se folosește de ceas pentru a întrerupe invitații sau a le lua cuvântul atunci când se ajunge în miezul problemelor, dând alt curs discuției. Cu cât un moderator sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare și un statut social mai ridicat, cu atât discrepanța dintre el și un invitat mai puțin cunoscut, chiar dacă este expert într-un domeniu, este mai mare. Moderatorul trebuie să nu uite că invitatul este cel care se află în atenția telespectatorilor, comunicarea înseamnă dialogul.
În încercarea de a cunoaște cât mai bine invitatul, moderatorul sau reporterul trebuie să parcurgă câteva tehnici. În primul rând trebuie sa se arâte interesat de părerile celui intervievat și să accepte expunerea acestora și să nu îl întrerupă prea devreme. În cazul unui invitat timid, moderatorul trebuie sa îl ajute în încercarea de a-și depăși emoțiile. Trebuie să impulsioneze dialogul și să ceară cât mai multe amănunte pentru întelegerea precisă a opiniei și părerilor interlocutorului și implicit verificarea ideilor sale. În televiziune există numeroase limitări și constrângeri, de la cele temporale la cele aduse în discuție de participanți. Totuși avem două urechi și o singură gură, așa că este mai bine să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim. Specialiștii în domeniu au ajuns la concluzia că fiecare moderator este bun în funcție de tipul de partener, de conjunctură. Pentru o dezbatere reușită trebuie să se țină seama de aceste caracteristici, ignorarea lor putând duce la eșec. În general, o dezbatere iese bine dacă ambii parteneri de discuție au același tip de personalitate.
Compoziția platoului. Reprezintă al doilea nivel la care se poate realiza manipularea în cazul producțiilor de televiziune. Acest aspect este determinant pentru modul de abordare al problemelor. Este persoane care nu sunt învitați, alții care refuză. Cercul de invitați înluențează modul de percepție al telespectatorilor, absența unei părți aflate la discuție are o mare importanță în constituirea percepției receptorilor. Compoziția platoului trebuie să ofere un echilibru democratic între părți . Talk-show-urile și dezbaterile televizate sunt nelipsite din programul oricărui post de televiziune. Moderatorii urmăresc aceeași schemă. Studiile efectuate au arătat că majoritatea invitaților merg la dezbateri în primul rând pentru a fi văzuți.
Scenariul. Pe baza scenariului, moderatorul conduce dezbaterea. Acesta poate să fie stabilit dinainte. În cazul în care moderatorul își trasează scenariul în urma discuțiilor pregătitoare cu participanții prezumtivi, prin care lasă loc și improvizației sau exprimării libere în timpul emisiunii, discuția poate să devieze într-un mod pericilos. Cu toate acestea nu trebuie uitate limitele politeții și menținerea unui limbaj adecvat.
8. Jurnaliștii, autori și marionete ai manipulării
Rolul celei de-a patra puteri este cu siguranță cel de a controla și critica celelalte trei puteri tradiționale. Poate face acest luccru într-o țară liberală, deoarece critica presei nu are funcții represive. Mijloacele de comunicare pot influența viața politică a țării numai prin crearea de opinii. În schimb puterile tradiționle nu pot controla și critica mass-media.
Jurnaliștii sunt de cele mai multe ori principalii actori ai manipulării. Aceștia propagă un mesaj manipulator atunci când o fac cu o întenție manipulatoare sau când sunt inconștient manipulați de către alte persoane. Rolul jurnaliștilor nu trebuie neglijat atunci când vorbim de procesul de manipulare. Există cazuri în care jurnaliștii au abuzat de puterea presei, a patra putere în stat. Puterea pe care le-o oferă mass-media jurnaliștilor îi face pe acestea să se bucure de o considerație disproporționată în raport cu meritele lor intelectuale. Jurnaliștii promovează politicienii, sociologii, analiștii ale căror afirmații se apropie cel mai mult de ceea ce gandesc aceștia. Totodată specialiștii încearcă să mențină relații cât mai amiabile pentru a-și asigura popularitatea .
De cele mai multe ori jurnaliștii nu își dau seama că sunt manipulați în aceeași măsură cu care ei manipulează. De multe ori, ei manipulează cu atât mai eficace cu cât sunt la rândul lor manipulați și cu cât sunt mai puțin conștienți de acest lucru. În cazul în care jurnaliștii se lasă conduși de interese sau dominați de subiectivismul indus de categoriile lor de percepție, reportajele lor pot să producă efecte neadevărate, exagerate. Spre exemplu greva studenților francezi din 1968. din dorința de a nu rata un eveniment aparent important, jurnaliștii francezi au exagerat gravitatea grevei, transfromând-o într-o știre extrem de importantă. Un alt exemplu îl constituie scandalurile prin care sunt demascate anumite fapte ale politicienilor sau ale unor persoane publice.
„Televiziunea este efemeră, episodică, concretă, particulară si dramatică” . Ea este capabilă de a modela comportamentul sau de a ne forma anumite atitudini, nu atât prin mesajul pe care îl transmite cât și prin elementele specifice atmosferei pe fondul căreia se desfășoară acțiunea. Telespectatorii se uită la o emisiunea de divertisment sau se implică în acțiunea unui film, neștiind că în acest timp, câteva mesaje subîntelese situațiilor create pe micul ecran, niște valori, le sunt transmise sau mai degrabă inoculate.
Presiunea tipurilor de manipulări enunțate mai sus, poate fi sesizată în cele mai neobișnuite secvențe ale vieții. Importanța acordată relațiilor interumane, supunerea față de regulile de grup, emoția produsă de recompense sociale minore precum un zâmbet, un compliment sau un gest reprezintă efectele manipulării, cu cât individul se preocupă mai mult de a nu fi luat drept incult, plictisitor sau lipsit de orice talent, cu atât el este mai ușo de manipulat de către cei care intenționat îi aduc astfel de preocupări pentru a-l distrage de la gândurile sale firești. Influența socială, de multe or, poate fi mai puternică decât influența exercitată în mod direct de manipulatori. De aceea aceștia imaginează strategii tocmai pentru crearea unor astfel de situații sociale, în care individul este supus presiunilor grupului din care face parte. El realizează din reflex că este mult mai ușor să te supui regullilor grupului decât să le încalci și se adaptează situației respective imitând comportamnetul celor din jur, fără a mai încerca să analizeze cu detașsare respectivele regului.
9. Mesajul argumentativ și evitarea manipulării
Cea mai sigură soluție de evitare a manipulării este construirea unui mesaj argumentativ. Acest tip de discurs reprezintă o modalitate sigură de rezista de și de afirmare a libertății de gândire. Dar se pare că acest discurs aproape că a dispărut din știrile de televiziune .
Oficialitățile sunt cele mai sensibile la opinia publică, folosindu-se frecvent de mass-media pentru a verifica reacțiile publicului privind anumite proiecte legislative pe care doresc să le propună.
Unii cercetători consideră că nu doar jurnaliștii ci și telespectatorii ar trebuie să fie conștienți cu privire la tehnicile de manipulare astfel încțt sa le poată evita. Cele mai eficiente tehnici de manipulare se bazează pe crearea unei aparențe de normalitate.
În raportul de activitate pe anul 1998, Comisia Națională a Audiovizualului, a acuzat televiziunea publică, dar si celelate teleleviziuni că promovează vulgaritatea și violența, precum și de faptul că, prin adoptarea unei grile de programe comerciale, încalcă revederile Legii 41 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Televiziune: „proliferarea telenovelelor până la dimensiunea unui fenomen social, pe de-o parte, a violenței și vulgarității, pe de altă parte, și nu în ultimul rănd, a concursurilor de perspicacitate prin telefon au afectat din ce în ce mai mult calitatea programelor de televiziune”. CNA protestează de asemenea față de videoclipurile care au atins cote alarmante. De aceea specialiștii în domeniul audiovizual consideră că trebuie să se impună anumiți facori de răspundere, începând cu organismele de stat până la instituțiile societăți civile. Datorită creșterii ponderii simbolice a televiziunii din ultimii ani și a concurenței, realizatorii s-au abordat un gen de producții care urmăresc senzaționalul, spectaculosul, extraordinarul. Aproape toate jurnalele de televiziune din întreaga lume încep cu știri de senzație care trezesc curiozitatea, însă nu necesită un anumit nivel de competență. Faptele diverse au ca efect rezumarea vieții la bârfă, urmăresc senzaționalul prin selectarea faptelor diverse acre sunt capabile să atragă atențiaa telespectatorilor prin flatarea instinctelor primare și a celor care au capacitatea de a provoca indignarea populației sau de a o imobiliza într-o acțiune colectivă. De câțiva ani, în întreaga lume se vorbește tot mai mult despre fenomenul de tabloidizare al presei scrise, la fel ca despre goana dupa „rating” a posturilor de radio și de televiziune. Peste tot, ziarele se adaptează: paginile se micșorează, în schimb fotografiile cresc, ocupând din ce în ce mai mult spațiu, ceea ce reduce textele, explicațiile, analizele. Echipele redacționale din presa serioasă continuă să aplice standarde înalte, filtrând și verificând știrile, însa, de multe ori,, acceptă perspectivele cât mai „spectaculoase”, cât mai „de scandal”. La noi, fenomenul global al tabloidizării a întalnit o presă fragilă, abia reconstruită după căderea regimului comunist.
Manipularea făcută intenționat de către jurnaliști poate fi combătută prin amplicarea unor sancțiuni mult mai aspre aplicate de conducerea posturilor de televiziune sau de asociațiile de jurnaliști profesioniști.
Conform eticii profesionale, trebuie respectat dreptul oricărui individ la o viață personală. Acte precum dezvăluirea de fapte jenante, intruziunea, punerea într-o umină falsă fiind condamnate. Reglementările internaționale stipulează să nu se difuzeze materialele jurnaliștilor implicați într-un partid politic referitor la mișcări și evenimente provocate de către acestea ori cele instigatoare la violență sau ură rasială, să nu se promoveze materiale pornografice și publicitatea subliminală.
În ceea ce privește etica jurnalistică, aceasta desemnează un ansamblu de reguli și norme care reglementează comportamentul jurnaliștilor față de public, față de sursele lor de informare, canalele mediatice pentru care lucrează și nu în ultimul rând față de societate. Aceasta se aplică doar la nivel de profesiune și se constituie într-un sistem de principii care pot fi sau nu rmate de către jurnaliști, în funcție de propriile considerente. Unele coduri jurnalistice susțin că realitatea trebuie redată așa cum este ea, fără o atenuare prealabilă în timp ce altele sunt de părere că posturile de televiziune care se fac vinovate de asemenea ultragii trebuie neapărat supuse sancțiunilor. Potrivit Codului Etic al Difuzării Știrilor redactat de Asociația Directorilor de Știri din Radio și Televiziune, responsabilitatea jurnalistului de radio su de televiziune este de a oferi publicului informații de interes, într-un mod cât mai exact. Potrivit acestui cod, presa americană nu a fost emancipată doar pentru a informa ci și pentru a face posibilă analiza de pe poziții independente a structurilor puterii din societate. Ne-am obișnuit deja cu sintagme conspiraționiste de tipul secretele statului, însă oricât am încerca să evităm această atitudine, nu putem nega faptul că știm că ceea ce vedem în timpul unui program tv este ceea ce vrea de fapt ,,să se vadă”. Aceste tehnici prezentate și mai devreme fac parte din permanentele încercări de a atrage popularizarea și de a crește capitalul de imagine, mai ales în rândurile sferei politice, că doar aici putem vorbi de conducere în sens autentic. Așa cum precizează și Eusebiu Tihan în lucrarea sa dedicată psihologiei maselor, actualmente se folosesc tehnici mai noi prin utilizarea rezultatelor cercetării științifice pentru a concepe mesajele astfel încât indivizii să fie ,,penetrați’’, să controleze procesorii de informații vizați, atât ai oamenilor cât și ai organizațiilor sociale; și din specularea posibilităților de acțiune generate de constituirea structurilor de presă. În actualul stadiu al telecomunicațiilor, dacă se controlează structurile mediatice, se pot concepe și implementa strategii de manipulare informațională a oamenilor și a organizărilor sociale la nivel planetar, regional, național sau local. Urmându-l pe Eusebiu Tihan, concluzionăm că agresiunile informaționale, pentru a putea să folosească sistematic structurile mediatice, trebuie să se îndeplinească câteva condiții:
presa să fie ,,liberă’’ adică să nu fie supusă controlului public;
redacțiile să se constituie în structuri cât mai vaste, transnaționale ;
redacțiile și canalele de comunicare să fie ,,private’’;
accesul oamenilor la sursele de informații oferite de rețele să fie necontrolabil public;
discerământul social al oamenilor să fie cât mai redus;
motivațiile sociale ale oamenilor să fie cât mai diversificate și la niveluri cât mai reduse .
10. Invazii și agresiunii culturale
Dezvoltarea capacităților de producere a informației sociale cu putere agresoare face posibilă aprecierea agresiunilor informaționale și a invaziilor culturale ca fenomene de risc pentru existența statului și națiunii, deoarece pot produce disfuncționalități în sistemul social și pot bloca capacitățile de reacție națională la situații insecurizante . ,,Acțiunile manipulatorii posibile prin controlarea structurilor mediatice reușesc să producă controlul atitudinilor cetățenilor față de problematica ce prezintă interes pentru agresor: lipsind mecanisme de controlare publică a structurilor mediatice private, se consideră că ele pot fi utilizate cu succes, că se pot destabiliza astfel guverne și regimuri politice sau se pot orienta opiniile și atitudinile în direcțiile care pot să susțină acțiuni care decurg din interesele agresorului în zonă.” Acest lucru însă ne pare rupt dintr-o poveste coșmarescă, sau vreun joc-video care vrea să ne perturbe liniștea înainte de culcare, însă suntem conștienți că prin televiziune suntem supuși fenomenului de dependență.
Televiziunea ne provoacă și ne determină s-o urmăm. Ne determină să ne simțim, urmărind programele ei prin canalizarea atenției de scurtă durată, impietând procesul normal de filtrare conștientă a informației. Radu Herjeu descrie acest fapt asemnănându-l cu o incursiune la nivel subconștient, ,,însoțiți tot timpul de ghid: 30 de minute la muzeu, 30 la catedrală, 30 să bem ceva, apoi din nou la autobuz la următorul obiectiv; cu deosebirea că la televiziune, în general, scenele sunt de ordinul minutelor sau secundelor, și atracțiile alese sunt de obicei accidente de mașină, oameni care se omoară unii pe alții, tinere care-și recapătă vederea grație iubirii și vedete care-și povestesc viața în culori romanțate.” Așadar, o mare parte a programelor televiziunii deteriorează capacitatea oamenilor de a-și concentra atenția. Televiziunea a adoptat un mecanism specific pentru a face acest lucru, pentru a-ți captura și menține atenția, deoarece menținerea atenției este principalul obiectiv al majorității programelor TV. Economia televiziunilor comerciale le cere creatorilor de programe să câștige cea mai mare audiență posibilă în orice moment (deoarece acest lucru duce la creșterea veniturilor din publicitate).
Cap. 4 Studiu de caz
Ipoteza unei campanii de presă negative, aducătoare de fulminant succes electoral
Fără a deveni prea vehemenți, sau prea pasionali de ceea ce se întâmplă pe scena politică, mi-am propus să readuc în atenție un eveniment peste care au trecut câțiva ani, dar care este poate fi considerat un exemplu concludent pentru ceea ce înseamnă marketingul politic și manipularea prin intermediul mediatizării și, în special, al televiziunii.
Pedeapsa pe care o primești pentru că nu faci politică este faptul că ajungi să fii condus de oameni mai prost pregătiți decât tine. Iată ce spunea Murphy într-una din legile sale: „Orice este posibil, daca nu știi despre ce vorbești.” Se vorbește de politicieni cinstiți dar gandiți-vă bine, singurul politician cinstit este acela care, odată ce l-ai cumpărat, reușește să facă ceea ce a promis. Politicienii sunt cununați cu adevărul dar, ca în atâtea căsnicii, duc vieți separate. Aceștia se mulțumesc cu problemele pe care le avem, îi putem numi conservatori iar pe cei care încearcă să schimbe problemele mai vechi îi putem numi liberali.
Încă de la începutul inițiativei, s-a făcut o disculpare acuzatoare în fond: ,,Categoric nu este o manipulare. Am vrut să profit de atractivitatea alegerilor prezidențiale, pentru a avea un număr de participanți la vot, care să permită validarea referendumului. Dacă aș fi organizat un referendum separat de orice alte alegeri, cu certitudine referendumul nu ar fi putut fi validat datoritat participării reduse. Vă amintesc: referendumul pentru introducerea votului uninominal, când au participat doar 29% din electori în condițiile în care toate sondajele arătau că 80% din români iși doreau votul uninominal. În mod categoric, nu referendumul atrage electorii la vot, ci alegerile prezidențiale vor atrage oamenii la referendum", a declarat luni(17 oct. 2009) președintele Traian Băsescu.” Scopul unui mandat prezidențial nu este puterea sau conducerea lumii, ci amintirile, amintirile care sunt strânse într-un best-seller de care cu toții ne vom aminti.
Astfel ajungem la concluzia că România este o țară pe care cu cât o cunoști mai bine, cu atât o înelegi mai puțin. Nimic nu este mai periculos decat o idee care circulă singură prin prea multe capete goale.
1. O analiză lucidă a evenimentelor
„România nu e țara deciziilor rapide și nici a măsurilor radicale. Aici s-a născut și a crescut mare tranziția, aici e pămîntul în care se plantează și cresc inițiative dar numai pînă la jumătate, aici e locul unde încep multe și se sfîrșesc puține.”, afirma Robert Turcescu într-una din emisiunile sale difuzate pe Realitatea Tv.
„În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional…”, așa suna declarația pe care Traian Basescu a susținut-o pe 18 aprilie la Palatul Cotroceni, fără a ști care avea să fie continuarea și cel mai important cum avea să se termine tot acest circ. Electoratul este cel care, la urne, judecă „cine este mai potrivit: președintele României sau cine stie cine“.
Iată că a trecut o lună de atunci. Aș vrea să vă reamintesc cum a început totul pentru a vă putea face o idee despre faptul că nimic nu este întâmplator, totul se întâmplă cu un anumit scop.
În urma scandalului „Bilețelul”( Traian Băsescu a dat de înțeles că primul ministru l-ar fi rugat să intervină pe lângă procurori, la începutul anului 2005, în cazul omului de afaceri Dinu Patriciu, anchetat în dosarul Rompetrol), PSD a decis să declanșeze procedura de suspendare din funcție a președintelui Băsescu, pentru ca apoi să acționeze în Parlament pentru demiterea premierului Tăriceanu.
În urma acestei „crize politice și constituționale”, social-democrații au ajuns la concluzia că se impune debarcarea din funcție atât a președintelui Traian Băsescu, cât și a premierului Călin Popescu Tăriceanu, pentru că „ambii sunt vinovați”: primul pentru crizele repetate de pe scena politică, al doilea pentru „încercarea de a influența justiția”. „Solicităm în mod ferm, public, demisia președintelui și a premierului. Avem în fața noastra un scandal politic care, în orice țară civilizată și democrată, ar fi condus automat la demisia primului-ministru făptuitor și a președintelui tăinuitor”. Aceasta a fost solicitarea PSD, enunțată de președintele partidului, Mircea Geoană.
„Autorul politic al actualei situații de criză”, „patron al sistemului oligarhic din România”, „președinte-jucător”, acestea sunt doar câteva din catalogările adresa te președintelui și pe care de altfel ne-am obișnuit să le auzim zi de zi la televizor. Încercând să conștientizăm dacă toată această aversiune a celor două importante televiziuni de știri este pro sau contra Băsescu, am ajuns la un al doilea mandat, cu toate că sforțările de a schimba opinia publică împotriva lui Trian Băsescu, au fost vehemente. Prinși într-un siaj al manipulărilor și intrigilor, la un moment dat am considerat că toată această campanie negativă a avut ca scop tocmai câștigarea electoratului de către Traian Băsescu. Începutul ascensiunii acestuia prin prisma prezentărilor negative făcute de Antena 3 și Realitatea TV în prezent, dar și în perioada primului mandat, a fost referendumul în care s-a cerut reducerea numărului de parlamentari percepuți ca niște paraziți ai bugetului statului, la 300, o metodă considerată neconstituțională și nedemocratică. Ei bine, boom-ul de popularitate a început odataă cu acest moment. În continuare, toată campania negativă de imagine dusă împotriva lui Triana Băsescu de către tonomate pare să fie, mergând tiptil pe culmea conspirației, o campanie care duce mereu în același loc – popularizarea lui Trian Băsescu, contrar așteptărilor.
Încercând să rememorăm momentul din 2007, citând o știre de pe siteul Realitatea TV, ne amintim, totodată această strategie prolifică a președintelui de a-și fundamenta poziția pe considerentul: ,,un singur rău, decât 471 de parlamentari, sau câți mai puțini politicieni pervertiți care consumă banul public, în detrimentul populației paupere.”. Acest fapt,și nu numai, l-a propulsta pe Traian Băsescu în zona de grație a opiniie publice, deși decizia era una neconstituțională. Așadar, ,, Președintele Traian Băsescu a anunțat joi, că a trimis președinților celor două camere ale Parlamentului o solicitare de aviz pentru organizarea unui referendum național, la data alegerilor prezidențiale din acest an, pentru consultarea populației asupra a două aspecte: Parlament unicameral și un număr maxim de 300 de parlamentari.
Băsescu a cerut avizul Parlamentului pentru organizarea unui referendum național pentru Parlament Unicameral și reducerea numărului parlamentarilor la maxim 300. Șeful statului a propus ca dată de organizarea a referendumului ziua de 22 noiembrie, ziua alegerilor prezidențiale pe motiv că astfel s-ar diminua și cheltuielile pe care le-ar prespune un asemenea demers.”. Reluăm și declarația Președintelui, pentru o viziune mai clară asupra evenimentelor:
"Cu puțin timp înainte m-am adresat președinților celor două Camere, solicitându-le avizul pentru a continua reforma statului. Avizul este necesar în vederea organizării unui referendum național prin care să consultăm poporul, poporul suveran, așa cum este descris de Constituție, cu privire la două aspecte. Primul este reducerea la un Parlament unicameral. Al doilea aspect este reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, România având în momentul de față un Parlament cu 471 de parlamentari. Data pe care o propun Parlamentului pentru organizarea referendumului este data alegerilor prezidențiale, în așa fel încât să diminuăm costurile de consultare a poporului", a spus Băsescu. Această corelația a celor două evenimente majore, invocând subterfugiul costurilor limitate și atingând direct vehemența cetățeanului atunci când aude de opulență și aleși care pierd vremea în Parlament(chiar și toate imaginile cu demnitarii care dorm în timpul ședințelor sunt o formă de a deforma prerogativele unor instituții dintr-un stat de drept).
În viziunea președintelui, reducerea numărului de parlamentari ar duce la o micșorare a cheltuielilor, dar ar contribui și la scăderea corupției:"Un Parlament unicameral ar răspunde mult mai rapid consultărilor pe care Parlamentul European le-ar face cu cele naționale", a mai declarat șeful statului.
Și iată că inevitabilul s-a produs, pe 19 aprilie se hotărăște. Parlamentul l-a suspendat pe Traian Băsescu din funcția de Președinte al României. Pentru suspendare au votat 322 de parlamentari, 108 au fost împotrivă și s-au înregistrat 10 abțineri. Ziarele și televiziunile ne-au asaltat cu titluri precum: „Pentru prima oară în istoria României moderne, forul legislativ a decis să-l suspende pe președinte.”, „Parlamentul a decis – Băsescu suspendat!”. Reacțiile nu au întarziat să apară, populația fiind cea care l-a sprijinit pe Traian Băsescu în toată campania desfășurată.
În niciun regim politic deciziile nu sunt luate direct de către societate și nu putem concepe un regim care, într-un sens, să nu fie oligarhic. Raymond Aron afirma ca în toate regimurile politice cei care conduc în mod efectiv sunt puțini. Dar tot el afirma că ceea ce se cere unei bune guvernări este ca deciziile să fie luate pentru societate. Astfel, în privința faptului ca regimul nostru politic este într-un anume sens oligarhic, ne plasăm într-o stare de acalmie.
Totuși la noi, deciziile nu sunt luate pentru colectivitate, ci în favoarea oligarhilor uneori, direct împotriva societății. Exact situația de față. Criza politică în care ne-a împins decizia celor 322 de parlamentari de a-l suspenda pe președinte, în ciuda faptului că nu există motive constituționale să o facă, este consecința unui vot oligarhic, dat împotriva societății. Decizia de suspendare a Președintelui nu este în interesul societății cum s-a pretins și nu va rezolva nimic cum se spera.
Suspendarea unui președinte ales de majoritatea românilor în beneficiul unuia impus de doar 322 este un scandal. Încă odată este prezentă dovada clară că procedeele democratice pot fi folosite în favoarea puținora, prin nesocotirea multora și prin ignorarea binelui comun, pot fi îndreptate împotriva tuturor.
După tot acest fals eșafod creat pentru Traian Băsescu, revenirea s-a produs în forță, prin decizia inextricabilă a poporului.
2. Televiziunea: înainte și după referendum
În plină campanie de organizare a referendumului din 19 mai, Parlamentul a intervenit acolo unde nu se pricepe, la împărtirea audienței pe posturile publice. CNA s-a grabit și a greșit, fără să-și dea seama că ar putea supăra forul legislativ, cel care-i votează Raportul anual. Televiziunile si radiourile comerciale au fost pregatite pentru ce e mai rău. Chiar daca n-o spun, TVR și SRR au fost ceva mai liniștite. Reperele campaniilor politice trecute ar trebui să ne pună pe gânduri. În 1996 nu existau reguli stricte. Partidele puteau insera o mulțime de informații și spoturi pe proprie răspundere în programele electorale. Canalele, puține în acea vreme, nu erau sancționate decât dacă nu respectau orele programate pentru campania electorala. Anul 2000 a adus criterii mult mai stricte, elaborate de un Consiliu al Audiovizualului mai organizat si mai profesionalizat. Mai ales în provincie au existat și monitorizări (destul de empirice), instructaje organizate de inspectorii CNA, dar și controale dure prin birocrație. Situația s-a înrăutățit în 2004. Analize privind strictețea regulilor campaniei, precum și asupra derulării acesteia sunt încă disponibile pe site-urile organizatiilor de protejare a jurnaliștilor sau de promovare a libertății presei. Concluzia acestora este că puterea de atunci putea influența orice canal media. În plus, trebuie să amintim că, numai cu câteva luni înaintea campaniilor din 2000 si din 2004, direcțiile județene de șomaj, munca, sănătate, pensii, finanțe declanșau controale la societățile de media ce operau frecvente de radio și televiziune. La pseudo-campania pentru referendumul din 2003, după care România s-a ales cu o nouă Constituție, nu au fost exprimate păreri anti, ci toate canalele media s-au implicat civic în informarea cetățenilor și scoaterea lor la vot. Singura miză a fost întrunirea conditiei de validare: prezența a 50% din corpul electoral.
CNA a stabilit câteva precizari de prevenție, pentru ca audiovizualul românesc ,,să nu sară calul” în perioada de până la referendumul privind demiterea președintelui României. Acestea au fost votate cu unanimitate în Consiliu.
Decizia nr.369 din 23 aprilie 2007
Art. 1. – Reflectarea evenimentelor legate de referendum trebuie să respecte regulile privind informarea corectă, imparțialitatea și pluralismul de opinii din legislația audiovizuală.
Art. 2. – În emisiunile informative pot fi reflectate evenimente referitoare la referendum și pot fi prezentate modalitățile tehnice de organizare și desfășurare a acestuia.
Art. 3. – În cadrul emisiunilor de dezbatere, punctele de vedere pro și contra vor fi reflectate în mod egal.
Art. 4. – În cazul în care în emisiunile informative și de dezbatere se aduc acuzații de ordin penal sau moral unor persoane, sau în cazul în care astfel de acuzații pot prejudicia imaginea unor instituții se va difuza și punctul de vedere al celor vizați.
Art. 5. – În cazul în care radiodifuzorii vor primi cereri pentru dreptul la replică sau rectificare, răspunsul la astfel de solicitări se va da în maximum 24 de ore de la data primirii lor.
Art. 6. – În temeiul obligației de a informa corect publicul, până la încheierea referendumului, radiodifuzorii nu pot difuza consultări ale publicului prin intermediul sms-urilor, e-mail-urilor și al telefoniei fixe.
Art. 7. – Anchetele făcute pe stradă nu pot fi prezentate ca fiind reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social sau etnic și au obligația de a reflecta punctele de vedere aflate în divergență.
Art. 8. – Pe perioada campaniei pentru referendum nu pot fi difuzate clipuri publicitare care prezintă, în sens negativ sau pozitiv, un partid, un om politic sau un mesaj politic.
Art. 9. – Sondajele de opinie realizate de instituțiile de specialitate pot fi difuzate în condițiile respectării regulilor din Codul de reglementare a conținutului audiovizual; cu 24 de ore înainte de ziua de desfășurare a referendumului și până la închiderea votării nu pot fi difuzate sondaje de opinie.
Analizând comunicatul, putem trage concluzia că jurnaliștii din audiovizual ori sunt neprofesioniști, ori sunt răuvoitori:
Reflectarea evenimentelor legate de referendum trebuie să respecte regulile privind informarea corectă, imparțialitatea și pluralismul de opinii. (…) În cadrul emisiunilor de dezbatere, punctele de vedere pro si contra vor fi reflectate în mod egal. În cazul în care în emisiunile informative si de dezbatere se aduc acuzatii de ordin penal sau moral unor persoane sau în cazul în care astfel de acuzatii pot prejudicia imaginea unor instituții, se va difuza și punctul de vedere al celor vizați. În cazul în care radiodifuzorii vor primi cereri pentru dreptul la replica sau rectificare, răspunsul la astfel de solicitări se va da în maximum 24 de ore de la data primirii lor. În traducere, înseamnă, de fapt, că CNA instiga audiovizualul românesc la scandal. Dacă Geoană, de pildă, face o declarație, în mod obligatoriu jurnalistul trebuie să-l pârască la staff-ul de campanie al lui Băsescu și, dacă nimeni de acolo nu are chef să răspundă, atunci intervenția lui Geoana nu intră. Descoperim și anomalii: Pe perioada campaniei pentru referendum nu pot fi difuzate clipuri publicitare care prezintă, în sens negativ sau pozitiv, un partid, un om politic sau un mesaj politic. Răzvan Popescu, membru CNA, ne explică de-a dreptul că nu poate intra niciun fel de spot. El mai spune că toate posturile de radio și de televiziune sunt monitorizate 24 de ore din 24, unde se măsoară numarul de apariții pro si contra, fără să se țină seama de timpii acordati fiecarei opinii. Un lucru este bun: am eliminat riscurile de manipulare prin SMS-uri, e-mail-uri, telefoane în direct sau vox-pop-uri. Perioada următoare a fost una atipică și nu s-a aplicat decizia care obligă difuzorii de a acorda spațiu în buletinele informative în proportie de 33% pentru putere, opoziție și administrație.
Radio Romania și TVR au avut intotdeauna un comportament pro-putere. Să nu uitam că, în fiecare an, Parlamentul aprobă rapoartele de activitate ale celor doua instituții. Dacă raportul nu trece, Consiliul de Administrație al instituției respective este demis, conform legii. Așa că nimeni nu-și dorește această catastrofă. Este adevărat că acum sunt alți oameni. Maria Toghină, președintele CA al Societății Române de Radiodifuziune, afirma că jurnaliștii din Radio România sunt profesioniști și, oricum, există Codul Deontologic, care este respectat. Orice precizare din partea CNA sau a Parlamentului este bine-venită. S-a recomandat echilibru, echidistanță și respectarea normelor legale. Ioana Mureșan, producător al jurnalelor de știri în TVR, răspunde: „normele CNA pentru campanie mi se par de bun-simț. Oricum, jurnaliștii din TVR le respectau și până acum. Vorbim de echilibru, imparțialitate, pluralism de opinii. Sigur, acum o sa fim si mai atenți pentru a respecta echilibrul de unu la unu, adică număr egal de păreri pro și contra”.
Posturile private generaliste bucureștene susțin că nu au fost afectate. Astfel, Andrada Burdalescu, director de știri la Europa FM, crede că intervenția CNA nu schimbă cu nimic structura programelor, deoarece jurnaliștii trebuie să-și facă meseria la standardele cunoscute. De altă parere este Radu Moraru, moderatorul talkshow-ului „Nașul” de la B1 TV: ,,Nu-mi place când vine cineva și-mi spune ce trebuie să fac.”
Dupa o prelucrare la CNA a realizatorilor de talkshow-uri și a șefilor departamentelor de știri, aceștia suflă și-n iaurt: Aura Titirigă, redactorul-șef al Antenei 3: „oricum, noi difuzăm toate opiniile partidelor politice, nu doar de dragul păstrării echilibrului între opiniile pro și contra, ci mai ales pentru că așa este corect din punct de vedere deontologic.” Pentru Antena 3 este aceeași situație pe care o regăsim și în campania electorală, pentru că regulile par aceleași. Singura diferență este faptul că emisiunile nu vor mai fi la fel de interactive ca până acum. Dispar televotingul, opiniile postate pe bloguri și voturile prin sms. În completare, Cătălin Popa, editor la Realitatea TV, spune: Am decis să inițiem campania Tu faci realitatea, care îndeamn[ lumea să scrie trei dorințe, trei fapte care ar vrea să se întample și să ne schimbe viața pe un perete construit la Universitate și cu care vom merge prin toate marile orașe ale țării.
Și Agenția de Monitorizare a Presei are o părere: Răzvan Martin, coordonatorul programului pentru protejarea și promovarea dreptului la libera exprimare, Freeex, a declarat: „este trist ca CNA trebuie să reamintească reguli de bază ale jurnalismului, dar, ținând cont de carențele profesionale tot mai vizibile ale presei, găsim o justificare a deciziei privind protecția telespectatorului. Noi ne împotrivim atitudinii didactice și paternaliste, care excede competența legală a CNA”.
Timpii de antenă în cadrul campaniei pentru referendum au respectat algoritmul politic parlamentar, președintele suspendat putându-se adresa doar pe timpii cedați de un partid sau altul, a stabilit Comisia specială a Parlamentului. Comisia specială a Parlamentului constituită în vederea repartizării și monitorizării timpilor de antenă în cadrul campaniei pentru referendum a stabilit ca timpii de antena din cadrul emisiunilor specifice ale posturilor publice de radio si televiziune, în timpul campaniei pentru referendum, vor fi alocați conform algoritmului politic.
În aceste condiții, președintele Traian Băsescu a putut fi mediatizat, în emisiunile specifice dedicate partidelor de către posturile publice, doar în măsura în care unul sau altul dintre partide au cedat proprii timpi de antena.
În cauză au fost doar doua emisiuni, Tribuna partidelor și Antena partidelor, ale TVR si SRR, Comisia parlamentară decizând ca, pe timpul derulării campaniei pentru referendum, durata acestor emisiuni să fie dublată.
Consiliul Național al Audiovizualului a monitorizat principalele posturi de televiziune naționale în perioada desfașurarii campaniei pentru referendumul de demitere a președintelui suspendat Traian Basescu.
Posturile monitorizare au fost TVR 1, TVR 2, Pro TV (numai emisiunile de știri), Antena 1, Antena 2 și Antena 3 (știri și dezbateri), Realitatea TV, Prima TV, Național TV, B1 TV, N24 și OTV.
Monitorizarea s-a făcut în fiecare zi, iar în ședința din ziua următoare s-a analizat fiecare caz în parte. În acest context, CNA a avut pe toată perioada desfașurarii referndumului ședințe în fiecare zi, de la ora 10.00. Totuși au fost acordate multe somații.
În data de 7 mai 2007, membrii Consiliului Național al Audiovizualului au decis să sancționeze posturile de televiziune TVR 1 și Realitatea TV pentru încălcarea în cadrul emisiunilor de știri a prevederilor art. 1 din Decizia C.N.A. nr. 369/23.04.2007 pentru reflectarea pe posturile de radio și de televiziune a referendumului privind demiterea Președintelui României care stipulează: „Reflectarea evenimentelor legate de referendum trebuie să respecte regulile privind informarea corectă, imparțialitatea și pluralismul de opinii din legislația audiovizuală.”
Antena 1 a primit somație publică pentru încalcarea prevederilor art. 3 din Decizia nr. 369/2007 pentru reflectarea pe posturile de radio și de televiziune a referendumului privind demiterea Președintelui României. În cadrul emisiunilor de dezbatere, punctele de vedere pro și contra trebuie reflectate în mod egal. Membrii Consiliului au constatat că pe întreaga perioadă monitorizată, pe postul Antena 1 nu au fost respectate regulile privind informarea corectă, imparțialitatea și pluralismul de opinii în reflectarea evenimentelor legate de referendum.
Antena 2 a primit somație publică pentru încălcarea acelorași prevederi. În perioada 12-16 mai 2007, în emisiunile de dezbateri difuzate de post, punctele de vedere pro si contra demitere nu au fost reflectate în mod egal.
Postul MTV a primit somație publică pentru încalcarea regulilor privind difuzarea publicității, respectiv art. 27 (1, 4) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002.
Realitatea TV a fost sancționată pentru că, în emisiunea Deschide România difuzată pe 13 mai 2007, au fost încălcate prevederile art. 71 (1, a) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual care stipulează obligativitatea ca, în programele de știri și dezbateri să se asigure imparțialitatea, echilibrul, să fie favorizată libera formare a opiniilor „prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”, prevederile art. 3 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 precum și pe cele ale art. 1 din Decizia nr. 369/23.04.2007 pentru reflectarea pe posturile de radio și de televiziune a referendumului privind demiterea Președintelui României.
Mix TV a primit somație pentru încălcarea art. 3 din Decizia nr. 369/2007: „În cadrul emisiunilor de dezbatere, punctele de vedere pro și contra vor fi reflectate în mod egal.”
Membrii Consiliului au decis să transmită postului Antena 3 o scrisoare de atenționare legată de limbajul inadecvat folosit de moderatorul Mircea Badea în emisiunea În gura presei. Conform Codului de reglementare a conținutului audiovizual realizatorii emisiunilor au obligația să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență împotriva altor persoane. Evident, nici moderatorul nu poate face excepție de la regulă.
De asemenea, CNA a mai trimis o adresă postului de televiziune cu profil muzical MTV România, în care i s-a cerut să difuzeze și opinii contrare celor exprimate la mitingurile de susținere pentru Traian Basescu. Postul MTV a transmis în ultimele zile mai multe imagini de la mitingurile de susținere pentru președintele suspendat Traian Basescu.
CNA a trimis de asemenea o adresă și postului OTV, prin care i s-a adus la cunoștiință faptul că pe perioada referendumului nu mai are dreptul să difuzeze conținutul SMS-urilor primite în timpul emisiunilor.
Circul a continuat, am asistat la fel și de talk-show-uri, dezabteri care adânceau tot mai mult această prăpastie. Am urmărit mitinguri la care s-au adus ofense, replici dure între membrii celor două tabere. A fost cea mai lungă campanie electorală din ultimi 17 ani pentru că nu a început de la suspendarea președintelui ci de la producerea bilețelului, din vara anului 2005. Avem un președinte care vrea ceva, un prim-ministru care este în cealaltă tabără și Parlamentul care a format un consens. Lumea s-a săturat de această temă, este epuizantă. Discuțiile de la televizor nu mai provoacă aceeași miză. Spre deosebire de alegerile obișnuite aici am avut de-a face cu o luptă a temelor politice, restrânse la elitele politice. Referendumul a avut un chip care a fost Traian Băsescu. El s-a identificat cu cel care pledează pentru cauza dreptății. S-a spus că numai în anul 2000 am avut de asemenea de ales între două răuri, Vadim Tudor și Ion Iliescu. După Revoluția din 1989, o revoluție televizată, iată ca am avut de-a face cu un moment decisiv pentru democrație. Sunt interpretări tendențioase ale unui lucru care ar trebui să existe ca atare: constituție și democrație.
A procedat televiziunea așa cum trebuia? A prezentat în mod obiectiv această campanie electorală despre care s-au spus atâtea? Obiectivitate nu înseamnă neapărat să aduci un invitat care îl insultă pe Băsescu și unul care îl laudă. Obiectivitate înseamnă să inviți persoane care emit păreri obiective. În prezent, e un fel de falsă obiectivitate, în care dacă trei inși au spus de bine de Băsescu, trebuie neapărat să aducem trei inși care spun de rău. S-a creat o falsă obiectivitate pentru că proporția este falsă. S-a manipulat prin simpla egalizare neobiectivă a părerilor. Cei care susțin o cauză nu sunt neapărat egali ca proporție cu cei ce o combat. Așa că soluția ar fi să fie invitate acele persoane care au dovedit că se pot detașa de evenimente și le pot analiza obiectiv.
Am urmărit cu stupoare „săptămâna patimilor” așa cum au numit-o cei de la Realitatea Tv încercând să imi dau seama ce se întâmplă cu acei oameni care vin și spun tot ce au pe sufletul, in speranța ca tot va ieși asa cum vor ei. În toată această perioadă ne-au bombardat cu insulte televizate aduse aduse de membrii celorlate tabere lui Traian Băsescu printre care care mai dure au fost cele lansate de Dan Voiculescu, Ion Iliescu și Mircea Geoană. O să vă reamintesc câteva dintre emisiunile care au dat trendul in cadrul acestei campanii: Pro și Contra Referendum difuzată pe Antena 1, Tu Decizi difuzată pe Realitatea Tv, Miezul Problemei difuzată pe N24, Foc Încrucișat difuzată pe Tvr1, și multe altele. Gabriel Liiceanu afirma intr-un talk-show difuzat pe Realitatea Tv, Ediție Specială: „Traian Băsescu este replica târzie la dezastrul istoric subteran perpetuat de peste 16 ani. Când apare un om care joacă cartea inteligent, România poate să facă doua lucruri și anume să treacă în rândul țărilor moderne sau în rândul celor sud-americane…”
Au fost destul de multe opinii care susțineau că Realitatea TV (televiziunea, site-ul) favorizează acțiunile lui Traian Băsescu prin informațiile pe care le oferă. Totuși de când urmăresc acest post de televiziune nu am reușit să pun degetul pe acea știre părtinitoare și să spun că este într-adevăr pro Băsescu, cu atât mai puțin în momentul de față. Mulți ar putea spune că frecvența mare de știri care au ca subiect acest personaj politic ar constitui o dovadă pentru ideea de partizanat. Cu toate acestea după cum puteți observa mai toate ziarele și televiziunile oferă știri cu Băsescu și asta în primul rând pentru că Președintele este foarte popular, iar receptivitatea individului la o informație cu și despre Băsescu este mai mare( nu știu dacă în perioada în care Becali aparea de 3 ori pe zi la tv, televiziunile erau neapărat pro-Becali). Ce lipsește este atitudinea pro democrație, pro capitalism cinstit bazat pe concurență. De-a lungul existenței postului au fost perioade de atitudini pro sau anti Băsescu. Singura atitudine pe care trebuie să o aibă o televiziune și presa în general este însă una de apărare și propagandă pentru democrație și capitalism cinstit, imparțialitate pentru politică.
Manipularea Realitatea Tv se face prin intermediul oamenilor invitați, deci mai subtil decât celelate posturi care o fac și prin intermediul moderatorilor.
Mulți sunt de parere că Realitatea Tv nu face altceva decât să promoveze o ură crâncenă împotriva lui Băsescu. Aceasta promovare ar putea lua, exact așa cum s-a propagat în conștiința publică, ideea că s-a creat dezinformare, după cum vedem, o metamanipulare deja, mersul unei publicități pro Băsescu, tocmai prin faptul că populația, infectată de atâtea critici, ar dori să știe ,,cum stua lucrurile de fapt”.
Un alt episod în care s-a încercat victimizarea omului politic în fața camerelor de filmare este cel în care Dan voiculescu a fost prezent în cadrul emisiunii Tu decizi. Acesta s-a declarat contrariat de atitudinea moderatorilor, Corina Drăgotescu, Robert Turcescu și Andrei Georghe: „…la Realitatea TV, mercenarii au încercat să mă condamne în fața opiniei publice", a spus Voiculescu, completând că moderatorii au dat dovadă de lipsă de profesionalism pentru că au continuat discuțiile și după plecarea sa din emisiune. De asemenea, Dan Voiculescu a cerut CNA să se sesizeze, pentru atitudinea moderatorilor, când acesta a declarat că el este stăpânul presei. În cadrul aceleași emisiuni, domnul Voiculescu i-a adresat foarte multe ”complimente” lui Traian Băsescu: „…este un demagog care vine și vorbește despre oligarhie. Oare România nu ar putea fi condusă de oameni ca noi…Băsescu rămâne acel om care nu dă doi bani pe nimeni. Va veni o zi când Traian Băsescu va plăti pentru că a mințit populația. În România oamenii sunt judecați după vorbe, iar Băsescu are succes pentru că vorbește bine”. Și nu numai în cadrul acestei emisiuni, au mai fost si altele. Acesta a intervenit telefonic în emisiunea Știrea zilei realizată de Gabriela Vrânceanu Firea și în care a manifestat o atitudine insidioasă, agresivă față de afirmațiile doamnei Monica Macovei, invitata emisiunii. Atunci când Gabriela Vrânceanu Firea a încercat să echilibreze discuția și să respecte „regulile jocului”, prevăzute de legislația audiovizuală, Dan Voiculescu a admonestat-o, folosind un ton și un limbaj inadecvate exprimării în spațiul public, fapt ce ridică un mare semn de întrebare în legătură cu relațiile dintre patronat și ziariști.
Acest regretabil episod afectează independența editorială a postului Antena 3 și aduce prejudicii înseși libertății de exprimare.
Gestul lui Voiculescu capătă, din păcate, o semnificație specială în contextul în care a survenit chiar în ajunul Zilei Mondiale a Libertății Presei, ocazie cu care a fost publicat Raportul Freedom House unde România se plasează pe poziția 90 în clasamentul internațional al libertății presei.
În cadrul emisiunii Pro și Contra Referendum difuzată pe Antena 1, invitatul Corneliu Vadim Tudor a încercat să infecteze opinia publică cu injurii la adresa unor oameni care nu erau prezenți și nu se puteau apăra. Se pare că nu există acea echidistanță despre care se vorbea. Vorbim despre cineva care are zeci de licențe și care trebuie să-și respecte promisiunile făcute CNA, să rămână echidistant și nu să se folosească de aceste licente ca să arunce în cei care nu ai fac pe plac. Dacă o televiziune face afirmații gratuite, nedovedite, trebuie să fie amendată, somată, închisă. Nu poti să bagi pe post orice insultă care poate prejudicia pe cineva, fară dovezi ci fiindcă așa vrea Voiculescu. În spiritul profesionalismului și al legalității Dan Voiculescu ar trebui să renunțe la politică.
Un alt tip de manipulare pus în practica de televiziuni a fost prin intermediul mitingurilor, prezentarea numărului de participanți la mitingurile celor două tabere. Se pare că participanți au fost în număr mult mai mic decât au fost în realitate. Cel mai controversat a fost cel de la Craiova unde se pare că au participat aproximativ 30 000 de persoane. Însă realitatea este alta. A fost un miting de maxim 5000 – 6000 persoane. Cu indulgență. Mulți se aflau la cumpărături, sau în magazinele alimentare din jur. Terasele erau pline în timp ce vorbea Băsescu. Majoritatea au fost de la țară și foarte mulți țigani. Peste 30 %. Au fost camere de luat vederi pe blocurile din jur dar niciuna nu a prezentat mulțimea. Mulțimea a scandat: „Alo!, 322 , vrem președintele înapoi!”, „Jos Tăriceanu”, „Băsescu nu ceda, țara e de partea ta”, „322 nu ne înving pe noi”, „322, ce-ați avut cu noi?”.
Totuși aceste mitinguri sunt triste. Împreună pentru a arăta iubirea față de conducător indiferent care este acesta. Numai în România și probabil în țările foste ale URSS vom mai vedea oameni care ies pentru a susține alesul. Sindicatele pentru probleme sociale nu scot în stradă decât câțiva oameni disperați. Lecția solidarității nu așa se vede mergând la mitinguri, pentru că e o manifestare organziată de partidele. Câți din orasele limitrofe vin să ii susțină pentru probleme care le afectează viața de zi cu zi? Păcat de poporul asta care se implică doar ca sa rezolve problemele politice de alcov și de modesta noastră solidaritate atunci când e vorba de vecinul de peste drum. Atunci vom putea vorbi de adevăratul simț civic. Până atunci suntem o gloată manipulată strașnic de cei mai buni vorbitori. Și apoi mai stau un rând și vin să ne anunțe: ,,nu am putut face nimic. Nu m-au lăsat adversarii. Mai da-ți-mi un vot, un Parlament, un Guvern și vă arăt ce pot. Un pas până la partidul stat și conducătorul care ne spune: Statul sunt Eu!”.
Concluzii
Despre manipulare și mijloace subversive de manipulare s-au vehiculat prea multe chestiuni ca să mai pară niște inamici credibili. Dispersia și ambiguizarea informației sunt factorii care deteriorează comunicarea autentică și care influențează direcțiile și valorile indivizilor, uneori chiar pentru a înfăptui un scop premeditat de către puterea politică. Vorbim despre puterea politică în acest sens al manipulării, pentru că avem suficiente exemple în literatură și în istorie despre tehnicile de tortură aplicate deținuților din taberele adverse(de foarte multe ori torturi psihologice și mesaje subliminale) care să întărească ideea că videocrația nu e o fantasmagorie creată doar de dragul de a mai scoate în largul opiniei publice un subiect piperat, ci este o realitate căreia trebuie să-i facem față, atâta timp cât dezinformarea nu ne-a alterat conștiința. Contextualizarea este o altă funcție majoră prin care se exercită o constantă presiune interpretativă asupra evenimentelor. Punerea într-o anumit context a unui subiect și asocierea acestuia cu alte evenimente cu conotație negativă sau pozitivă conduc la deformarea totală a situației informative. Structurile retorice și de expresivitate ce însoțesc procesul contextualizării conduc la o accentuare a procesului amintit.
Jurnaliștii își exercită funcția primordială ca resurse de definire a evenimentelor, ei fiind primii care pot să pună pe o traiectorie interpretativă un eveniment, un personaj politic , un mesaj trimis, acestea dobândind din start un anumit nivel de inteligibilitate, un grad anume de acceptabilitate și o determinantă ideologică.
BIBLIOGRAFIE
XXX, Dicționar de Psihologie Socială, Ed. Ștințiifică și Enciclopedică, București, 1981
COTOARA, Daniela, Tîrziman Elena, Aspecte ale comunicării în domeniul socio-uman, Editura Universității București, 2004;
CRIȘAN, Corina, Danciu Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000;
DOUG, Newson, Judz VanSlyke Turk, Dean Kruckerberg, Totul despre Relații Publice, Editura Polirom, Iași, 2003;
DURKHEIM, Emile, Diviziunea muncii sociale, Editura Albatros, București, 2001;
FICEAC, Bogdan, Tehnici de manipulare Editura Nemira, 1999;
FISKE, John, Hartley John, Reading television, Routledge, 1989;
FREEDMAN, Jonathan L., Readings in social psychology, Prentice-Hall, 1971
Gheorghe Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Ed. Prodromos, București, 2006
HERJEU, Radu, Oglinzi mișcptoare. Tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune în televiziune, f.e., București, 2000
MCLUHAN, Marshall, The Gutenberg galaxy: the making of typographic man, University of Toronto Press, 1962
MULLEN, Brian, Johnson Craig, The psychology of consumer behavior, Routledge, 1990
NAMER, Gérard, Rousseau, sociologue de la connaissance: de la créativité au machiavélisme, Volumul 1, Harmattan, 1999
NOELLE-Neumann Elisabeth, Spirala tăcerii, Editura Comunicare.ro, Bucuresti 2004
PIAGET, Jean, Smith Leslie, Sociological studies, Routledge, 1995
SHANNON, Claude, Weaver Warren, The Mathematical Theory of Communication, University of Illinois Press, 1949
WATSON, Robert N., The rest is silence: death as annihilation in the English Renaissance, University of California Press, 1994
ZAMFIR, Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (Coord.), Dicționar de Sociologie, Editura Babei, București, 1998
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Videocratia Si Ritualul Tv (ID: 108342)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.