Victimizarea Copilului

Cuprins

INTRODUCERE

Prin prezenta lucrare, dupa cum indica și titlul, „Victimizarea copilului- consecințele pe termen lung” voi încerca să răspund la întrebările: „Ce înseamnă victima?”, cine poate fi o victimă, de ce copilul poate deveni cel mai ușor o victimă? și care sunt consecințele acestei probleme cu care 50% din populație se confruntă. Pentru a întelege ce înseamna victimă, consecințe, modalități de victimizare, infracțiune voi face o prezentare succintă a ceea ce reprezintă „criminologia” știința ce cuprinde în sfera sa termenul de victimologie, pentru a putea face legăturile necesare astfel încăt să înteleg fiecare aspect al temei alese.

Voi valorifica calitatea științifică și didactică a acestei teme analizând probleme puse de mari psihologici, criminologi, criminaliști, sociologi. Aceștia au abordat acesta problema oferind în lucrarile lor date esențiale care să ne ajute să întelegem ce înseamnă victimizare, în cazul meu victimizarea copilului.

Copilul apare în urma relațiilor dintre o femeie și un bărbat, acesta apare fiind dorit sau nefiind dorit, astfel încât dacă acesta apare nefiind dorit pot aparea repercursiuni grave asupra lui din partea viitorilor părinți care se afla în incapacitatatea de a avea grija de acesta, fie din motive financiare fie din motive de imaturiate și iresponsabilitate sau chiar vârstă. Copiii sunt protejați prin lege și la fel ca orice persoană fizică aceștia au drepturi pe care trebuie să le primească încă de la naștere. De asemenea părinții acestora au obligații pe care trebuie să le respecte cu strictețe . Unii părinți nu pot face față cu brio apriției unui nou membru în familie, lucru ce poate provoca frustări care se resfrâng asupra copilului sub diferite forme care au consecinte grave asupra dezvoltări si creșterii normale a unui copil. Astfel spus toate abuzurile si neglijențle părinților care se resfrâng asupra unui copil conduc la interiorizarea acestuia și la integrararea deficitară în socitate. Parintii trebuie sa vegheze asupra copilui pentru ca acesta sa se poata dezvolta optim si astfel sa faca fata cu brio in societate. De asemenea copii sunt cele mai bune prăzi pentru infractori din cauza vulnerablității acestora și a încapacității lor de apărare.Legea ofera drepturi copiilor în legea privind protecția copiilor, în convenția drepturilor copiilor, astfel aceștia încă de la naștere se bucură de protecție și siguranță.

Minorul neavând capatitate de exercitiu are nevoie de ajutor din partea celor din jur, astfel încât toți cei care se îngrijesc de un minor trebuie să-i ofere protecție maximă, educație, adăpost, sprijin moral și financiar.

Am ales acesta tema din înclinația mea spre pedagogie și deoarece m-am confruntat cu acesta problemă în viata de zi cu zi. Abuzul asupra copiilor este o problemă destul de comună și deși nu multe cazuri sunt depistate, din nefericire mai mult de 50% din copii sunt sub diferite forme victimele abuzului. Tocmai din acest motiv am ales să dezvolt acesta problematică pentru a întelege mai bine ce înseamnă victimizarea copilului, ce consecințe atrage aceasta asupra dezvoltării acestuia și ce putem face pentru a preveni aceste abuzuri cu care ne confruntăm în copilarie.

Capitolul 1. Victimizarea copilului și principalele cauze ale acesteia

În acest capitol îmi propun să dezvolt tema victimizării copilului, urmârind cauzele care duc la victimizare. Pentru a putea dezvolta această temă trebuie să întelegem conceptul de criminalitate,victimă și victimizare, astfel să putem încadra minorul într-o tipologie corectă care să ne permită să întelegem exact ceea ce înseamna victima-minoră. Voi începe cu o scurtă prezentare a celor trei concepete, continunând cu prezentarea tipologiilor de victime.

1.1.Conceptul de criminalitate,victimologie,victimă și victimizare

Criminologia este sțiința care a apărut din nevoia oamenilor de a afla și de a răspunde la întrebarea de ce se comit infracțiuni sau de ce unii oameni au înclinații infracționale, care sunt motivele ce duc la astfel de acțiuni antisociale. Astfel spus obiectul de studiu al crimonlogiei include criminalitea ca fenomen social, fapta penală comisă, făptuitorul, victima și reacția socială împotriva criminalității. Criminologia se ocupă de studiul cauzei generale a fenomenelor criminale produse în societate, nedescoperite în timp, modul de condiționare a fenomenelor și forma pe care acestea au luat-o.

Omului i s-au oferit două posibilițăți când a fost creat și anume puterea de a alege binele și puterea de a alege răul, răul îl numim în zilele noastre infracțiune, pedepsită de către lege. Astfel toți marii cercetători ori de câte ori un om alege să comită o infracțiune își pun întrebarea de ce a ales să comita acestă infracțiune? Ce l-a condus la acest fapt?. Criminologia este cea în măsură să ofere răspunsuri pertinente cu privire la aceste întrebari, ea face lumina în toate cazurile. Scopul particular al criminologiei ca știință, acesta constând în verificarea ipotezelor privind cauzele criminalității și reacția socială față de aceasta. Pentru a se putea preveni comiterea unei noi infracțiuni, aceasta trebuie cercetată și explicată, nu există infracțiune care să nu poată fi explicată indiferent de momentul în care a fost comisă sau de omul care a comis-o, astfel crima este considerată o boală socială.

Crimnalitate, criminal, victimă și victimizare sunt trei dintre conceptele ce constituie obiectul de studiu al criminlogiei.

Criminalitatea ca fenomen social constituie ansamblul de infracțiuni care se produc într-un anumit timp și într-un loc bine determinat.

Criminalul este infractorul, respectiv acea persoană care, cu vinovăție a comis o infracțiune ori care a participat, în calitate de coautor, complice sau instigator, la o asemenea faptă antisocială. Fiecare persoană ce alege să comită o infracțiune are anumite motive ce îl duc la comiterea acesteia, toate caracteristicile acestea și motivele ne permit nouă să facem o clasificare și să grupăm infractorii raportându-i la tipuri de infracțiuni comise. Asupra criminalului și a potențialului criminal trebuie să se acționeze permanent, dacă se dorește ca fenomenul criminalității, fenomen profund dăunător societății să fie diminuat.

În sfera științelor penale, victimologia își face apariția relativ recent, deoarece abia dupa al II-lea război mondial, victimele au început să devină, cu încetul obiect al cercetătorilor criminologice.

De-a lungul timpului diferite motive au dus la neglijarea victimelor și implicit la apariția tardivă a acestor preocupări științifice. În acest fel, la începutul secolului al XX-lea, majoritatea criminologilor au adoptat aspectele pozitiviste despre crimă, în ideea că un anumit comportament criminal individual este redat de forțe sociale și/sau biologice, pe care criminalii nu le-au putut controla sau înțelege. În această concepție, criminalul este privit el însuși ca o victimă în sens larg și asupra lui s-a concentrat atenția specialiștilor mai mult decât asupra victimelor sale.

Termenul de victimologie a fost utilizat întâia oara de specialistul american F.Wertham în lucrarea sa “The show of violence “ apărută la New York în anul 1948, dar consacrarea acestei materii a fost confirmată de criminologul canadian E. Fattah în lucrarea sa “La victime est-elle coulpable?” care a fost publicată în anul 1971.

Victimologia poate fi considerată drept o materie științifică multidisciplinară ce are ca obiect de studiu ansamblu victimizărilor de natură penală dintr-o dublă perspectivă, una individuală, iar alta socială, în scopul identificării posibilităților de reparație materială și psiho-socială pentru victimă și de restabilire a ordinii publice pentru prevenirea săvârțirii de noi infracțiuni. În aceeiași ordine de idei, se conchide că victimologia este o ramură specializată a criminologiei. Pe de altă parte, specialiștii consideră victimologia ca o știință deoarece cercetarea victimei s-a adâncit atât de adânc, încat se recunoaște ca în acest moment a devenit dintr-un simplu capitol important al criminologiei, o adevărată știință autonomă față de crimonologie . Pentru ca să aibă loc apariția și dezvoltarea victimologiei a fost nevoie de cercetările a mai multor oameni de știință care s-au dedicat studiului acestei problematici. În acest context unii autori sunt de acord cu faptul că victimologia este complementară criminologiei, ambele discipline studiind două aspecte ale realității aflate în interdependență: criminologia se ocupă printre altele cu analizarea criminalului, dar și cu analizarea faptei comise de delicvent, iar în același timp victimologia studiază victima, dar și modalitatea de reparare a prejudiciului.

Astfel, victimologia poate fi categorisită drept un curent în criminologie care urmărește să studieze rolul victimelor în geneza infracțiunii și limitele în care activitatea acestuia a contribuit la producerea faptului antisocial.

În altă ordine de idei, victimologia poate fi clasificată ca o ramură specializată a criminologiei, care analizează cu precădere: riscurile de victimizare, caracteristicile victimelor, realțiile între autor și victimă, comportamentul de denunțare sau dimpotrivă de renunțare la denunț al victimelor, rolul victimelor în procesul penal, în mod special mărturia lor și ajutorul pe care îl dau la elucidarea cazului, precum și cooperarea lor în procesul de reparație.

Cu atât mai mult, recunoașterea victimologiei ca o ramură distinctă a criminologiei se datorează interesului ridicat pe care sistemul justiției penale îl confirmă față de victimă în scopul stabilirii pentru acesta de despăgubiri corecte. Victimologia se evidențiază prin redefinirea rolului victimei în procesul penal, sub dublă semnificație: prima fiind ceea a funcționării justiției însăși, iar cea de-a doua se referă la resocializarea delicventului.

Etimologic termenul de victimologie derivă din latinescul „victimă” și grecescul logos ,idee, știință. Victima este persoana vătămată sau lezată printr-o fapta antisociala ori de un eveniment natural care suferă de pe urma unui eveniment precum boala, accident, jaf, crima, viol, etc, astfel spus victimologia este știința victimelor, de orice gen ar fi ele. Noțiunea de victimă cuprinde în sfera ei orice formă a materiei fie ea tehnică, biologică sau socială, stării normale ori funcționării căreia i s-a adus un prejudiciu. Obiectul de studiu prioritar al acesteia este omul. Omul devine o victimă în momentul în care i se aduce un prejudiciu sau suferă din cauza acțiunilor infracționale ale altor persoane, ori datorita unei întâmplări nefericite. Acest prejudiciu poate fi de ordin moral sau fizic și poate dăuna în totalitate sau parțial integritatea omului. Au calitatea de victime persoanele cărora individual sau colectiv le-a fost cauzată o daună sau o lezare precum o vătămare corporală sau, suferințe emoționale, pagube materiale sau i-au fost încălcate alte drepturi fundamentale în urma acțiunii sau inacțiunii prin care au fost încalcate legile naționale în vigoare. Potrivit victimologiei criminologice dacă nu există victime nu se poate vorbi despre o infracțiune din punct de vedere al dreptului penal, victimă poate fi societatea, grupurile sociale, instituțiile de stat, organizațiile, întreprinderile. Victima este așadar o persoana fizica/juridică ce a suferit un prejudiciu material sau moral de pe urma unei acțiuni sau inacțiuni criminale a unei persoane fizice.

Legătura victimologiei cu criminologia este strâns legată deoarece victimologia crimei determină cauzele, iar criminologia determină clasificarea acestor cauze ale fenomenelor criminale. Astfel spus victimologia abordează actul criminal servindu-se de criteriile specifice ale criminologiei: aspectele subiective ale comportamentului, aspectele psihologice, adaptarea individului la structurile sociale, posibilitatea recuperării și reformării sociale. Fenomenele victimale pun în evidență:

dinamismele criminale;

tendințele evoluative ale victimelor în funcție de diverse conjuncturi;

semnificația și motivarea socială a crimei.

Comportamentul persoanelor ce devin victime este stabilit de atitudinea sau chiar comportamentului infractorului.

1.2. Tipologii de victime. Tipologia victimei minore.

Victimele sunt clasificate după o serie de criterii stabilite de marii cercetători criminologi, psihologi, sociologi în funcție de factorii care se învârt în jurul persoanei victimă sau în jurul unei persoane ce este o potențială victimă. Astfel putem enumera câteva categorii de persoane ce pot devenii cel mai ușor victime:

Minorii;

Femeile;

Vârstnicii;

Consumatorii de alcool și de stupefiante;

Imigranții;

Minoritățile etnice;

Persoanele cu o inteligență scăzută;

Persoanele ce au o viață dezorganizată;

Persoanele singuratice,

Chinuitorii (tată alcoolic care își chinuie copilul, fiind apoi ucis de acesta);

Indivizii "blocați" și cei "nesupuși" – încurcați în tot felul de datorii, devenind prada celor care le oferă soluții.

Victima reprezintă un „precept al justiției moderne”, întotdeauna subînțeles în orice fenomen agresional, fără a se putea separa de agresor, implicând necesitatea rezolvării efectelor sociale, individuale, concrete ale victimizării. Pentru ca victima să poată trăi cu o atenție deosebită într-o societate astfel încăt să poată anticipa o posibilă acțiune sau inacțiune trebuie să ajungă la o anumită maturitate. Conștientizarea acestor fapte după circumstanțele cunoașterii actului criminogen în raport cu scopul urmărit sau acceptat de victimă, astfel există o tablă comportamentală pentru victime, deși justificarea actului infracțional imediat după producerea acestuia nu indică temeiul invocat și nu motivează alternativa susținută prin argumentele invocate.

Prin minor din punct de vedere juridic și biologic se întelege aceea persoană ce nu a înplinit încă vârsta majoratului și astfel nu are capacitate de exercițiu sau are o capacitate de exercițiu restrânsă.

Minorul este întâlnit în numeroase clasificări victimale, de cele mai multe ori acesta fiind clasat pe primul rând:

victimă nevârstnică de Hans von Hrburg;

victimă juvenilă de Marvin Wolfgang;

victimă ideală după clasificarea psihologului român Tiberiu Bogdan.

1.3. Principalele cauze ce determină victimizarea

Criminalitatea este un fenomen complex, individual, social, natural și juridic, la geneza căruia își aduc contribuția o multitudine de categorii de factori criminogeni. În lumea fenomenului criminal, nu există o anumită categorie de factori mai importantă ca cealaltă, toți factorii au aceiași importanță, astfel spus acțiunea și influența diferitelor categorii de factori criminogeni la producerea criminalității, precum și proporțiile în care contribuie fiecare dintre acești factori, la diferitele tipuri de criminalitate, sunt extrem de variabile, de la caz la caz și de la individ la individ, combinațiile dintre factori fiind infinite și cu cele mai variate efecte, ca urmare a interdependențelor și interferențelor dintre aceștia.

Încă de la naștere copilul este extrem de neajutorat și firav, iar fără ajutor exterior nu poate supraviețui, din acest motiv există tot timpul persoane ce trebuie să se îngrijească de el, pentru a i se garanta o dezvoltare normală și corectă. Cauzele care îi fac pe aceștia victime sunt vârsta fragedă și particularitățile lor psihocomportamentale. În anul 1956 este introdus conceptul de potențial de receptivitate victimală adică individul prezintă în funcție de anumiți factori ( vârstă, sex, aspect bio-constituțional) un anumit grad de vulnerabilitate victimală. Nu se va putea măsura într-un mod direct victimizarea unui copil deoarece acesta poate fi manipulat și intimidat prin multe mijloace imprevizibile din cauza bagatelizării sau a hiperdramatizării evenimentelor intrafamiliale. Aceste lucruri atrag consecințe grave și duc la imposibilitatea anticipării unor posibile acte infracționale care pot transforma minorul în victimă. Copilul devine astfel cea mai ideală victimă, lipsită de orice fel de calități care ar putea să-l salveze de o posibilă victimizare. Neoperarea fenemenelor educative, dar și deprivarea de afectivitatea maternă generează victimizarea socială a minorului. Caracteristicile principale care transformă minorul în cea mai ușoară pradă a infractorului sunt:

lipsa totală de posibilități fizice și psihice de apărare;

incapacitatea de anticipare a unor acte comportamentale periculoase proprii sau ale altor persoane;

imposibilitatea de a discerne între bine și rău, nivelul înalt de naivitate, fiind prietenoși cu majoritatea oamenilor care se aproprie de ei, astfel aceștia îi pot păcălii și manipula destul de ușor.

vârsta este de asemenea un factor de risc victimal, știut fiind că persoanele de vârstă înaintată, dar și copiii cad mai ușor victime infractorilor, din cauza insuficienței maturizări fizice și psihice, în situația copiilor.

afectivitatea victimei în sensul unei emotivități ridicate are ca efect imposibilitatea acesteia de a reacționa spontan, corect și normal în apărarea sa.

Factorii cei mai importanți care duc la victimizarea minorului sunt:

factori caracteristici societății;

factori caracteristici familiei;

nivelul socio-economic;

clasa socială;

configurația familiei;

sănătatea mentală a părinților;

factori culturali;

istoria evoluției personalității părinților;

relațiile conjugale;

dependențele.

Forme de abuz au fost semnalate și în instituții al cărui scop este tocmai protejarea și educarea minorului precum școala, centrele de reeducare, centre de minori abandonați etc.

Cauzele care duc la abuzuri în astfel de centre sunt reprezentate de absența unor metodologii care să verifice și să testeze personalul care lucrează într-o astfel de instituție. O persoană ce trebuie să se ocupe de asigurarea protecției și siguranței unui minori trebuie să fie calificată, având aptitudinile necesare acestui lucru.

Alte cauze ale acestei problematici sunt:

deficitul de personal în raport cu numărul mare de minori;

lipsa de instrumente și mediul precar neindividualizat și nesecurizat din toate instituțiile; rigiditate în activitățiile pedagogice;

stimularea redusă a copiilor în exprimarea propriilor opinii și nerespectarea acestora de către ceilalți;

programele supraîncărcate și neadecvate;

lipsa stimulării minorului și lipsa comunicării cu aceștia;

lipsa unei educații sexuale în instituțiile de învățământ și ignoranța cu privire la abuz; tratament discriminatoriu aplicat copilului, condiționat de factori subiectivi;

metode disciplinare necorespunzătoare din partea profesorilor;

lipsa unor alternative de petrecere a timpului liber.

Uneori, școala care ar trebui să fie un adevărat mediu de educare, asimilare și un transmițător de informații, manifestă de cele mai multe ori acte de abuz împotriva minorului. Aceste forme de abuz pot veni de la pedagogi, copii mai mari sau chiar de la persoane din exterior care din lipsa unei securități se pot infiltra foarte ușor într-o astfel de instituție.

Cel mai frecvent mediu în care un minor este abuzat este familia. Cele mai frecvente forme fiind bătaia și incestul. Lovirile copilului au adesea consecințe grave și pot provoca chiar și decesul acestuia. Copilul crescut în familie este supus victimizării în două situații extreme: la incest unde se ajunge din prea multă dragoste, iar din cauza unor zicale precum "eu te-am făcut eu te omor" sau "bătaia este ruptă din rai" se poate ajunge de cele mai multe ori la loviri și chiar la ucidere.

Abuzul poate apărea la toate clasele sociale, dar el este întâlnit mai frecvent în familiile aparținând clasei “de jos”; locul de muncă al părinților determind statutul social și moral al părintelui și starea socio-economică a familiei. Satisfacțiile pe care locul de muncă îl oferă părintelui influențează dezvoltarea fenomenului de transfer de agresivitate în familie, toleranța față de limitele copilul.

Prin configurația familiei se întelege modul de organizare al acesteia. Astfel spus familia poate fi monoparentală, cu un copil unic sau cu o familie numeroasă, cu părinți bolnavi sau chiar formată din părinți divorțați. Atunci când te pregătești de formarea unei familii trebuie să fii matur din punct de vedere psihic deoarece orice decizie luată din pripă poate aduce repercursiuni asupra celor din jur. Cea mai mare categorie a părinților ce își abuzează copilul face parte din categoria femeilor agresate de către soți, sau din cea a bărbaților care își agresează soțiile. Există în acest sens o probabilitate de 45 până la 80% ca bărbații care își abuzează fizic soțiile să abuzeze fizic și copiii pe care-i au. Pe de altă parte, spre deosebire de femeile care nu sunt agresate de soți, cele agresate au o probabilitate de cel puțin două ori mai mare în a-și agresa propriii copii. Părinții divorțați, cei care nu și-au dorit copii, cei care un mariaj instabil, care au fost la rândul lor maltratați, părinții abuzivi. Având maturitatea necesara se vor evita atitudini negative precum: considerarea copilului ca dușman al libertății și fericirii; gândire aberantă în legătură cu capacitatea de înțelegere a minorului; atitudine educativă rigidă, riguroasă și punitivă.

Trăsăturile psihotice ale părinților duc la declanșarea abuzurilor deoarece aceștia nu reușesc să cunoscă caracteristicile propriului copil, nu sunt sunt capabili să perceapă obiectiv realitatea, tind să domine și să distrugă copilul, sunt reactivi la dependența și solicitările de îngrijire ale celui mic.

Nivelul cultural scăzut conduc la ignoranță, iar acest lucru duce la agresivitate și brutalitate în cadrul familiei. Obiceiurile, stilul educativ, comunicarea dintre membrii familiei, copilăria părinților vor influența viața viitorilor copii.

O copilărie traumatizantă a părinților cu abuzuri, separarea timpurie permanentă sau pe termen lung a părinților, va avea repercursiuni în viitor, deoarece adultul traumatizat ca minor va aplica același tratament viitorilor copii, considerând că așa este corect. Conflictele din familie datorate atât factorilor menționați anterior și lipsei clare a rolurilor parentale cât, mai ales, inversării lor. Violența dintre parteneri reprezintă baza abuzurilor emoționale asupra copiilor.

Alcoolul este cel mai frecvent factor de declanșare a comportamentelor abuzive, el întreținând și amplificând o stare nevrotică în familie. Alcool duce la pierderea rațiunii, iar cel afectat de acestă dependență va dori în permanență să comsume alcool sau substanțe stupefiante uitând astfel de nevoile familiei, ba chiar devenind agresiv când nu le mai poate avea.

Capitolul 2. Forme de victimizare a copilului

Termenul de abuz poate fi definit ca fiind o încălcare a legalității din punctul de vedere al dicționarul explicativ român, din punct de vedere medical abuzul reprezintă o acțiune sau chiar o inacțiune ce este îndreptată împotriva unui minor, acțiune ori inacțiune ce îi afectează sănătatea fizică, psihică. Juridic abuzul a fost definit ca fiind încalcarea normelor legale ce apară relatțile de tip social ce trebuie să asigure o dezvoltare armonioasă de tip psiho-fizico-socială a minorului. Astfel spus orice tip de manifestare sub forma violentă asupra unei persone ce nu a atins vârsta majoratului profitându-se de lipsa forței de orice fel reprezintă abuz împotriva minorului.

Fenomenul victimal este multidimensional, acesta nefiind doar fizic, domină planul juridic, moral, religios, economic, social- cultural al victimei în toate sensurile.

Abuzul asupra persoanei minore poate fi aplicat sub orice formă de violență fizică și/sau emoțională la care copii sunt supuși sau expuși. Acțiunea voluntară a persoanei numită abuzator ce pune în primejdie existența și dezvoltarea corectă a minorului, fie ca acesta și-a dat consimțămâtul, fiind manipulat fie ca nu și-a dat consimțământul.

Numeroase tipuri de abuz pot provoca traume unui minor, acesta devine astfel o victimă. Toate aceste tipuri de abuz pot fi legate și de neglijarea copilului sau cu alte numeroase forme de exploatare a acestuia. Maltratarea minorului se referă la orice tip de violență îndreptată cu intenție asupra unui copil sau orice alt tratament care este dăunător pentru acesta dar care nu implică de fiecare data violență fizică. Din cauza profilului psiho-comportamental al victimei nevârstnice, explicat prin reducerea reacțiilor și conduitelor de apărare, posibilitatea victimizării acestora este des întâlnită sub forma abuzului și hărțuirii sexuale, a răpirii, a cerșetoriei.

De asemenea minorul este predispus și la alte forme de abuz precum:

abuz verbal;

neglijarea;

expunerea la substanțe dăunătoare sau periculoase;

abuz emoțional;

expunerea la cruzimi sau la tratamente inumane;

traficul de minori;

exploatare economică, militară, sexuală.

2.1. Abuzul fizic

Maltratarea fizică constă în aplicarea unor pedepse sub forma atingerilor sau contactelor fizice dureroase, inclusiv în intimidarea copilului. Prin maltratare fizică se întelege toate acele traume fizice ce rezultă în urma unor: înțepăturii, pălmuiri, mușcări, loviri(cu mâna, cu piciorul sau alt obiect contondent), sufocări, scuturări, îmbrânciri, aruncări,), legări, arderi, încătușări, sechestrări, cauzate de persoana abuzatoare. Toate aceste traume reprezintă forme de abuz chiar dacă persoana abuzatoare a intenționat să rănească minorul sau chiar dacă nu a intenționat.

Formă de abuz fizic este și fapta unei persoane adulte care asistă la abuz fără a intervenii sau chiar încurajează astfel de violențe. Orice adult crede că-și poate exercita liber dreptul de ași pedepsi propriul copil, sau copii pe care îi are în întreținere. Pedeapsa fizică este folosită de fiecare dată pentru a provoca durere persoanei care în viziunea părinților sau adulților trebuie pedepsită. Pedeapsa minoră, cea care nu nu compromite fizic minorul, în mod repetativ, sau este folosită impropriu, în neconcordanță cu faptele comise de cel mic, poate duce la traume psihice. Acestea variază de la lovirea cu palma până la utilizarea unor obiecte dure, rănirea, legarea, provocarea de arsuri, trasul de păr, exploatarea prin muncă a copilului, asistarea acestuia la scenele de violență dintre părinți sau chiar otrăvirea. În măsura în care lovirea produce vătămare, risc substanțial pentru sănătate sau integritate corporală, pedeapsa gravă devine abuz fizic..

Semnele abuzului fizic:

întârzierea dezvoltării staturo-ponderale și mentale;

deficit al limbajului;

rahitism, carențe alimentare;

insomnie precoce, tulburări de somn;

enurezis; echimoze, escoriații (urme de zgârieturi);

dermatoze (pete pe piele);

nanism psihosocial;

anorexie mentala;

hematoame în locuri neobișnuite;

zgârieturi, tăieturi inexplicabile;

fracturi osoase, dislocări;

deformări ale membrelor;

leziuni la nivelul sistemului nervos central;

teribilism și violență;

atitudini provocatoare, hiperactivitate generată de frustrările repetate;

comportamente dezordonate.

Violența exercitată de părinți sau educatorii minorilor cu scop așa-zis educativ, reprezintă o problemă destul de importantă care este interzisă și pedepsită conform legii. Aplicarea pedepselor fizice sau chiar și privarea minorului de drepturi care îi pot pune în pericol viața și dezvoltarea armonioasă și optimă, indiferent de loc și de momentul în care se află minorul. Conform legii copilul are dreptul de a fi protejat împotriva tuturor formelor de abuz ce pot fi săvârșite asupra lui, are dreptul de a i se respecta deminitatea și integritatea. Minorul indiferent că se flă în interiorul familiei sau în orice altă instituție precum școală, creșă, locuri de joacă, teatru, centre de plasament trebuie protejat împotriva oricărui pericol.

Toate pedepsele pe care un adult le aplică asupra unui minor fie ele ușoare, emoțional pot provoca daune ireparabile, de durată, astfel încât nu se poate recomanda o soluție a pedepselor corporale indiferent dacă sunt grave sau nu.

2.2. Abuzul sexual

Maltratarea sexuală asupra unui copil se manifestă sub formă de comentarii jignitoare, hărțuire sexuală, aluzii neplăcute și indecente, injurii și propuneri indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului, penetrearea sexului sau anusului copilului, expunerea organelor sexuale ale persoanei abuzatoare în preajma minorului, obligarea sau încurajarea copilului să mângâie organele sexuale ale abuzatorului, obligarea minorului de a viziona materiale care conțin pornografie; forțarea minorilor să întrețină relații sexuale cu diverse persoane minore sau de adulte  sau chiar estropierea organelor genitale ale minorului .

Abuzul sexual poate avea loc prin: 

viol: întreținerea de contacte sexuale fară consimțâmăntul minorului;

pedofilie: atracția sexuală obsesivă a unui adult față de un minor, sau față de minori în general;

incest adica legătura sexuală între un părinte și propriul copil.

Noul Cod Penal definește actele de violență sexuală care constituie infracțiuni și sunt pedepsite ca atare, respectiv:

violul;

agresiunea sexuală;

actul sexual cu un minor;

racolarea minorilor în scopuri sexuale;

corupția sexuală;

incestul.

Copiii sunt persoanele cel mai ușor atrase în acțiuni cu risc sporit pentru viață și sănătatea lor, aceștia pot fi ușor manipulați, înșelați, influențați în a comite acte de tip sexual, deoarece nu pot prevedea consecințele negative ale acestor acțiuni. Minorul fiind ușor captivat de lucruile palpabile se află de multe ori în imposibilitatea de a rezista promisiunilor, recompenselor date de către persoanele adulte, care inspiră încredere copiilor, astfel minorii devin ușor de abuzat. Abuzul sexual supra minorului este un eveniment real unic, apariția și posibilitatea de a aparea este complet diferită de cea a abuzului sexual comis contra unei persoane adulte. Caracteristicile numeroase ale acestui tip de abuz îl fac un fenomen unic și greu de oprit.

Printre caracteristicile importante care fac posibil abuzul sexual față de un minor amintim: violența fizică a agresorului, profitul abuzatorului de încrederea copilului și de siguranța că acesta va ascunde fapta comisă; agresorul este de obicei o persoană cunoscută sau de încredere pentru copil; abuzarea sexuală a copilului poate avea loc în mod repetat; cele mai multe abuzuri sexuale au loc în cadrul familiei. Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie definea abuzul sexual ca fiind orice formă de violență cu caracter sexual în cadrul familiei precum: interzicerea metodelor de contracepție, violul conjugal, hărțuirea, obligarea practicării prostituției, incestul.

În categoria abuzului sexual pot fi incluse toate formele de relații și comportamente hetero sau homosexuale, atingeri cu caracter sexual la penetrare, între cun adult și un minor, care se află în legatură de rudenie sau nu. Chiar și atunci când relațiile sexuale dintre o persoană adultă și un minor par a fi liber consimțite și nu au componenta recurgerii la forță, se utilizează la fel termenul de abuz sexual. Atunci când agresorul este minor, diferența de vârstă de la care se menționează despre relații abuzive, este de 5 ani.

Convenția de la Lazaronte prevede și încriminează abuzul sexual împotriva minorului, acostarea copiilor în scopuri sexuale, coruperea copiilor.

2.3. Abuzul verbal

Abuzul verbal reprezintă o formă de abuz emoțional manifestat asupra unui minor. Acest tip de abuz poate fi considerat un tratament umilitor în care sunt utilizate la adresa unui copil de către adulți (de cele mai multe ori chiar de proprii părinți) sau chiar de către alți copii, porecle sau apelative care îl umilesc și îl desconsideră.

Nu sunt permise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările sau privarea de hrană a minorului etc. Astfel sus, în familie și în absolut toate instituțiile private și publice, în principal, în școala care au în îngrijire minori nu sunt permise pedepsele fizice sau orice fel de tratament umilitor. Înjurăturile la adresa copilului sau folosirea unui limbaj obscen la adresa lui sunt tot forme de violență asupra minorului, de tip verbal și sunt extrem de dăunătore, acestea lăsând traume psihice asupra minorului.

2.4. Neglijarea

Prin neglijare se înțelege încapacitatea sau refuzul complet al adultului de a comunica într-un mod adecvat cu copilul său sau cu copilul pe care îl are în întreținere, de a-i asigura toate nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică și limitarea accesului la educație. Dezvoltarea copilului este serios afectată din cauza lipsei răspunsurilor sau stimulării și astfel este întărziată dezvoltarea limbajului și a concentrării. Deseori această neglijare are mai multe consecințe și pot fi chiar mult mai grave decât cele a abuzul fizic. Cunoaștem faptul ca lipsa unei hrăniri neadecvate afectează întotdeauna dezvoltarea timpurie a creierului. Neglijența unei persoane de a nu căuta un remediu medical poate avea serioase consecințe asupra vieții minorului.

Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii este marcată de nerespectarea îndatoririlor acestora de a le asigura minorilor nevoia de somn, mâncarea sau băutura necesară, de a le asigura acestora îmbrăcămintea adecvată condițiilor meteorologice și un adăpost corespunzător pentru copil. De asemenea încuierea, legarea minorului într-o cameră friguroasă și neluminată sau lăsarea minorului în casă sau în afara ei nesupravegheat face parte tot din forma ce abuz neglijarea. Minorii sub vârsta 8 ani nu trebuie lăsați niciodată nesupravegheați în casă, în afara casei. Un caz particular al acestui tip de abuz este reprezentat de către abandon.

Neglijarea medicală reprezintă inacțiunea părinților sau a persoanelor care au în grijă de minor îi a-i acorda tratamentul medical prescris, fără de care copilul ar putea suferi o deteriorare a stării sale de sănătate sau chiar ar putea deceda, de a duce copilul la consultațiile doctorilor în cazul în care observă o deteriorare a stării de sănătate a copiilor sau astfel se compromite recuperarea abilităților copilului spre exemplu: orice minor are dreptul să fie îndrumat de un specialist în domeniu, un logoped, interzicerea sau neacordarea acestei posibilității de către părinți este o formă de neglijare.

Neglijarea educațională reprezintă interzicerea sau ne-asigurarea posibilității unui minor de a merge la școală. Neglijare educațională este și privarea la dreptul la joacă și la recreere.

Neglijarea emoțională apare, de exemplu, dacă persoana abuzatoare nu este receptivă la nevoile emoționale ale copilului, dacă nu îi acordă copilului în dificultate posibilitatea de a fi văzut de un psiholog, de un specialist logoped, etc.;

Cea mai frecventă formă de abuz și de violență asupra copiilor este și cea mai puțin dezbătută și constientizată: neglijarea nevoilor fizice și psiho-emoționale ale copilului de către adultul responsabil de creșterea acestuia.

2.5. Abuzul emoțional

Acest tip de abuz este un comportament comis intenționat, de un adult lipsit de căldura afectivă, care jignește, batjocorește, ironizează, devalorizează, nedreptățește sau umilește verbal copilul, în momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea și echilibrul emoțional.

Abuzul emoțional reprezintă respingerea copilului ca ființă fie prin intruziunea emoțională, fie prin ignorarea emoțiilor pozitive sau negative, prin reguli stricte, fără drept de negociere:

înfricoșarea copilului prin izolare;

închizându-l in spatii întunecoase;

făcându-l să aștepte cu încordare, dezamăgindu-l, mințindu-l, blamându-l;

amenințarea cu abandonul; abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru același tip de greșeli;

comunicare intr-o manieră neclară, ambivalentă, prea încărcată, sau insensibilă;

atitudinea autoritară, dominatoare; îngrijirea și controlul excesiv sau discontinuu care sufoca independența copilului;

supunerea la practici bizare, magice sau pseudoreligioase.

Absolut toate formele de abuz asupra unui minor provoacă consecințe emoționale precum:

lipsă de încredere în propria persoană, stare de timiditate;

numeroase sentimente precum: vinovăție, interiorizare, neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, minorul își dezvoltă un întreg nucleu de manifestări comportamentale: nevrotice, depresive, obsesive, tendințe autoagresive sau heteroagresive;

eșec permanent;

manifestări: agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibiție socială;

dificultăți de adaptare (refuzul grădiniței sau fobie școlară);

dificultăți de comunicare.

2.6. Expunerea la substanțe dăunătoare sau periculoase

Expunerea la substanțe dăunătoare sau periculoase constă în obligarea unui minor să fumeze, neluarea măsurilor de prevenire a acestei situații; comportamentul adulților de a lăsa la îndemâna copiilor substanțe psihotrope, alcool, substanțe otrăvitoare sau medicamente care ingerate pot să pună în pericol sănătatea copilului.

Acest tip de abuz apare încă din momentul în care copilul se află în pântecul mamei, atunci când acesta consumă substanțe ilegale care pot dăuna nenăscutului sau sugarului. Din cauza acestei expunerii minorul se poate naște mort sau chiar poate avea numeroase malformații. Din acest tip de abuz face parte și obligarea minorului de a bea băuturi alcoolice sau de a înghiți orice tip de tranchilizante pentru a obține calmul ori somnul acestuia.

2.7. Expunerea la cruzimi sau la tratamente inumane

Expunerea la crumizimi reprezintă neluarea precauțiilor necesare pentru prevenirea expunerii copilului la acțiuni, imagini statice sau în mișcare care reprezintă violențe extreme îndreptate asupra altor oameni sau animale inclusiv pornografie extremă de către persoana care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului a privarea de mâncare sau băutură. Aceste tratamente se pot aplica prin privarea minorului de:

medicamentele necesare (neacordarea tratamentului prescris de către medic atunci când lipsirea copilului de acest tratament poate înrăutăți starea de sănătate a copilului);

somn;

îmbrăcăminte;

legarea și sau închiderea copilului într-o camera friguroasă;

dreptul la joaca și recreere;

dreptul de a merge la scoală;

neasigurarea unor condiții de locuit macar minime.

În categoria tratamentelor crude aupra minorilor intră: abuzurile fizice repetate în general, expunerea minorului într-un mod intenționat la imagini care arată comportamente diferite de violență extremă fizică sau sexuală asupra altor persoane, în această categorie intră sechestrarea, închiderea minorului în spații înguste. Deși aceste tratamente nu au o definiție clară dată de legiuitor, acesta este totuși amintită în textul legii.

2.8. Traficul de minori

Traficul de minori este o infracțiune prevăzută în Legea nr. 678/2001, actualizată in 2014. Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării,acesta este pedepsit conform legii penale.

2.9. Exploatarea economică, militară, sexuală

Exploatarea economică constă în constrângerea unor minori la muncă ce preyintă risc sau poate să compromită educația sau să dăuneze dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale ale copilului. Exploatarea economică apare sub diferite forme:

obligarea la muncă a minorilor aflați sub limita legală de a munci;

cerșetori;

vânzarea copiilor de către părinți sau rude către terți pentru a fi folosiți la muncă;

utilizarea minorilor pentru comiterea de infracțiuni; 

incitarea minorilor (care nu răspund penal) pentru furt sau fraudă de orice fel;

folosirea minorilor (care nu răspund penal) pentru furt sau fraudă;

folosirea copiilor (care nu răspund penal) pentru producția, transportul, traficul sau distribuirea de substanțe psihotrope.

Exploatarea militară reprezintă implicarea copiilor în operațiuni militare precum cele de spionaj,curier sau calauza chiar daca aceasta implicare este facuta in schimbul unei renumeratii sau din vointa minorului. .

Exploatarea sexuală/proxenetismul constă în obligarea persoanei minore să se prostitueze; fotografierea ori filmarea minorului cu scopul producerii de materiale cu un carater pornografic. Exploatarea sexuala este pedepsită de către art 213 NCP. Convenția de la Lazanrotez prevede infracțiunea de exploatare a minorului în scopuri sexuale:

infracțiuni referitoare la prostituția infantilă

infracțiuni referitoare la pornografia infantilă

infracțiunile legate de participarea unui copil la spectacole pornografice.

Fenomenul de exploatare sexuală se referă la impunerea persoanei la practicarea prostituției sau a altor acțiuni cu caracter sexual. În același timp, exploatarea sexuală comercială prevede activitatea aducătoare de profituri, care duce la mărirea patrimonială a făptuitorului sau altor persoane, folosind victima prin constrîngere în prostituție sau în industria pornografică. Exploatarea imaginii minorului în audio-vizual este de asemenea o formă de abuz și este pedepsită conform legii.

Capitolul 3. Consecințele pe termen lung ale victimizării copilului

Abuzul asupra copiilor are consecințe profunde, precum: inactivitate, indiferență, distanțarea de cei din jur, anestezia emoțională, acestea devenind forme de apărare împotriva traumelor. Aceste simptome alternează cu momente de furie contra lui însuși , prin acțiuni de autorănire, tentative de suicid sau acțiuni agresive față de cei din jur (părinți, rude, colegi de la școală). Nașterea prematură a copilului, care, în primul an de viață, fiind mai greu de îngrijit declanșează asupra părinților frustrare și agresivitate , nașterea neplanificată și nedorită a copilului sau apariția unui copil de alt sex decât cel dorit de părinți sau chiar existența unor dizabilități fizice sau psihice al copilului, care face relaționarea adultului cu el greoaie sau chiar imposibilă și copiii hiperactivi, indisciplinați și neascultători sunt cauzele cele mai frecvente care pot duce la abuzuri.

Oamenii își dezvoltă personalitatea încă de mici, astfel se pot integra într-o societate sau se pot izola datorită abuzului asupra lor încă din copilarie deoarece acesta poate produce modificări grave în structura personalității copilului, cu efecte majore în timp. Copiii aflați în situații de abuz indiferent de forma acestuia simt că nevoiile lor nu sunt satisfacute astfel încât ei trec prin experiențe neplăcute care le afectează buna și corecta lor dezvoltare.

Tipul de abuz aplicat, vârsta minorului, capacitatea acestuia de a întelege ce se petrece în jur, ajutorul primit de la adulții cu care interacționează, caracteristicile evenimentelor traumatice, caracteristicile și structura personalității acestora sunt factori care fac ca reacția victimelor minore față de abuz să fie complet diferită provocând consecințe pozitive sau negative. Simtomatologia dezvoltată de victimă în urma unui abuz indiferent de forma acestuia este de cele mai multe ori de ordin somatic și emoțional.

Somatic este evident în funcție de tipul de abuz și de cele mai multe ori acesta se observa cu ochiul liber fiind caracterizat prin: hematoame, plăgi, leziuni interne, fracturi, piele înroșite, asociate cu tulburări neurovegetative. Emoțional copii maltratați sunt diagnosticați cu stări de teamă, fobii, amintiri obsesive, au un puternic sentiment de insecuritate, se autoculpabilizează sau chiar au sentimente de jenă. Impactul abuzului asupra persoanei minore afectează:

planul afectiv unde atasamentul față de ceilalți este afectat;

planul dezvoltării sale unde afectat este limbajul și grafismul;

planul școlar unde întalnim copii cu un grad ridicat de retardism, cu esecuri și abandon școlar;

planul social în relațiile cu colegii de scoala sau cu tovarasii de joaca devin greu de stabilit,minorul traumatizat având tendințe de izolare sau mai grav de respingere față de cei din jurul său.

Un copil care a suferit o maltratare este recunoscut, în principal, după modificarea comportamentului său. Astfel un copil abuzat va avea tulburări de somn,insomnii un somn agitat; coșmaruri; tulburări de alimentație; bulimie; malnutriție; anorexie. De asemenea acesta va avea anumite ticuri nervoase precum: rosul unghiilor, clipitul, va tremura nervos, starea lui afectiva se va schimba rapid și des, se va culpabiliza va prezenta stări de impulsivitate și agresivitate, va relaționa și comunica cu cei din jur într-un mod deficitar, izolare socială, neglijența în îndeplinirea sarcinilor, incapacitatea de a respecta un program impus,comportament deviant: (fuge de acasă și/sau de la școală; vagabondează; fură; minte;se asociază cu persoane dubioase), are un comportament sexual necorespunzător vârstei; iar randamentul sau școlar scade dramatic într-un timp relativ scurt. Abuzul în toate formele sale, își pune amprenta și asupra psihicului copilului victima, acesta prezentând următoarele caracteristici: stima/imaginea de sine scăzută; anxietate puternică; agresivitate făra motiv; sentimente de insecuritate, nesiguranță; sentimentul că este vulnerabil; regresie; hipersensibilitate; nevoia de a deveni lider și de a simții că el are puterea; dorința de a se afirma oriunde ar merge;autoculpabilizare; nevoia de afecține și aprobare, asociate. în unele cazuri, cu respingerea severa a acestei nevoi; preocupări accentuate pentru sexualitate.

3.1. Consecințe ale abuzului fizic

Abuzul fizic poate avea consecințe fizice, neurologice și poate conduce la apariția unei boli, fracturi, dizabilități și chiar a decesului. De asemenea, conduce frecvent la instalarea unor comportamente agresive, probleme emoționale și de comportament și la dificultăți de învățare și de diminuare a performanțelor școlare. Contextul în care se produce abuzul fizic poate fi în familie, instituții diverse (de ex. școală, centru de reeducare, centru de plasament), în comunitate (de ex. pe stradă) și chiar în societate.

Sentimentele de inferioritate persistă și la vârsta adultă. Comunicarea este dificilă, marcată de violență. Violența este trăită ca o modalitate de schimb, ca un atașament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate. Se produce o stranie identificare cu acest model, pentru că violența a fost percepută de copil ca un semn al interesului părintelui față de el. Copilul victima sau "țapul ispășitor" nu recunoaște, uneori, maltratarea și nu o denunță. Poate refuza chiar și separarea de părintele agresor. Ca adult va adopta atitudini masochiste (caută să-și provoace propria suferință).

Câteva comportamente manifestate de copiii care trăiesc în familii violente:

Copiii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani pot manifesta în urma abuzurilor:

lipsa abilităților limbajului;

dezvoltare motorie lentă;

furie excesivă;

coșmaruri, tremur nocturn;

balans al capului;

teama exagerată de separare.

Copiii cu vârste cuprinse 4 și 8 ani vor manifesta comportamente precum:

verbalizarea fricii și a mâniei;

agresivitate;

plictiseală, depresie, comportament suicidar; fuga de acasă;

absenteism școlar;

neliniște excesivă;

somnambulism, coșmaruri, insomnii;

teama de a merge la culcare;

lipsa motivației; întârzieri în dezvoltarea limbajului;

întârzieri în dezvoltarea motorie; va fi sadic cu animalele.

Copiii cu vârste cuprinse 9 și 13 ani vor manifesta comportamente precum:

agresivitate asupra mamei sau fraților;

sadism asupra animalelor (le rănește sau chiar le ucide);

va avea stări de depresie, sentimente de neputință și chiar tentative suicidare;

poate să înceapă consumul de substanțe (droguri, alcool);

lipsa relațiilor de egalitate pozitive;

devine antisocial;

va dezvolta o identificare puternică cu rolurile de sex.

3.2. Consecințe ale abuzului emoțional

Un copil abuzat nu mai simte la fel ceea ce se intampla in jurul lui, astfel din punct de vedere emotional acestuia ii întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, acesta nu se poate maturiza din punct de vedere emotional iar capacitatile lui empatice devin nule.

Cand vine vorba de societate un copil maltratat va incerca: sa se izoleze, sa fie singur unde considera el ca poate fi in siguranta astfel ne confruntam in cadrul persoanelor minore cu:

fuga de acasă,

acte antisociale,

dificultăți de adaptare durabile repetate într-un mediu nou

lipsa de inițiativă,

de creativitate,

de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la vârsta adultă.

Copilul abuzat emoțional simte că nu este dorit și iubit, trăiește izolarea, teroarea, refuzul, agresivitatea. Copilul este respins ca ființă, îi sunt ignorate trăirile pozitive sau negative, îi sunt impuse reguli stricte, a căror necesitate nu o înțelege, este izolat de ceilalți. El se confruntă cu grave probleme afective și supraviețuiește interiorizând imaginea oferită de părintele abuziv.

Din repertoriul abuzului emoțional fac parte modalități diverse, ușor de identificat la copil: neîncredere, ostilitate, manifestări agresive, inhibiție socială, dificultăți de adaptare, incapacitate de a se juca sau de a se exprima prin joc. Toate acestea sunt provocate de supunerea copilului la umilințe, refuzarea gesturilor lui de afecțiune, preferința vădită pentru ceilalți frați, refuzul de a recompensa sau felicita copilul pentru reușita sa, interzicerea jocului cu alți copii, interzicerea activităților legate de școală și de timpul liber, cultivarea neîncrederii față de cei din afara familiei, forțarea copilului să participe la activități de care se teme, amenințări, acțiuni distructive față de bunurile acestuia etc.

Iată și alte semne ale abuzului emoțional: timiditatea, neîncrederea, anxietatea, tendințele hetero- și autoagresive, inhibiția socială, dificultățile de comunicare. Mai adăugăm faptul că amenințările cu diferite pedepse, cu abandonul sau cu alungarea de acasă a unuia din copii se transmit și celorlalți frați.

O altă formă este aceea rezultată din expunerea copilului la violențele, ostilitatea și ura dintre adulți. Cu mult înainte ca dezvoltarea psihică să îi permită, acest copil își asumă responsabilitatea împovărătoare de a avea grijă nu doar de el însuși, dar și de părinți, renunțând la a-și mai trăi copilăria.

3.3. Consecințele abuzului sexual

Abuzul sexual afectează copilul pe toate planurile transformându-l într-o persoana introvertită cu tulburări emoționale, stări depresive, stima de sine scăzuta. Astfel de minori abuzați sexual nu se pot integra în societate și mulți dintre aceștia cum am mai afirmat încep să aibă comportamente dezordonate urmate de: fuga de acasă, eșecul școlar, consum de droguri, alcool sau de țigări unuii dintre ei, minorele abuzate sexual se pot implica în prostituție.

Consecințe abuzului sexual, fac ca acesta să fie considerată cea mai înjositoare și mai greu surmontabilă formă de abuz:

sexualizarea traumatică prin interiorizarea de către copil a unor idei eronate despre comportamentul sexual, datorită faptului că este recompensat pentru comportamente sexuale nepotrivite vârstei;

stigmatizarea prin trăirea sentimentului de rușine, datorită faptului că abuzatorul îi solicită imperativ să păstreze tăcerea și îi atrage atenția asupra faptului că este părtaș, iar imaginea lui va fi una negativă, dacă ceilalți le vor descoperi secretul;

trădarea prin neîmplinirea așteptărilor copilului privind apărarea și grija din partea membrilor familiei, care îi neagă dreptul la bunăstare și armonie;

neputința copilului de a se proteja și de a stopa abuzul, datorită experimentării de către acesta a încălcării de către adult a granițelor sale corporale;

parentificarea și atribuirea de roluri deformate, prin pierderea copilăriei și aducerea sa cu forța în rolul de adult, prin atenția care i se acordă, în defavoarea fraților și prin recompensele nepotrivite.

Copilul abuzat sexual poate să-și piardă dorința de a trăi: el suferă schimbări severe în plan psihologic, poate deveni închis în sine, violent sau, el însuși, o persoană abuzivă. Semnele obișnuite se observă în schimbările comportamentului: copilul este tăcut, se simte complexat și îndepărtat de prieteni. Comportamentul copiilor abuzați sexual diferă după vârsta lor. Copiii de vârstă școlară se străduiesc să țină în taină faptul ca au fost abuzați. Tăcerea copilului este asigurată adesea prin corupere din parte0a persoanei abuzive, deoarece el este făcut să se simtă vinovat și responsabil de ceea ce se întâmplă. De asemenea, el poate dezvolta comportamente sexualizate la vârste fragede, deoarece, imitând comportamentul abuzatorului, încearcă să se apropie de ceilalți adulți așa cum au văzut la acesta. Semnele vizibile ale abuzului sexual sunt:

lezarea orificiului anal sau vaginal;

reflexul dilatării;

tulburări digestive;

tulburările de somn;

coșmaruri cu conținut sexual, panică;

agravarea unor boli cu componentă psihică, tulburările instinctului alimentar.

Trăirile emoționale sunt: frica de pedeapsă, culpabilitatea, furia, depresia, ostilitatea, sentimentul de murdărire corporală, teama de deteriorare sexuală și a reproducerii, tendințe suicidare, regresie, pierderea deprinderilor sociale, nepăsare față de sine, tulburările emoționale, depresia, fuga de acasă, eșecul școlar, prostituția, consumul de droguri și alcool.

Studiile poliției au pus în evidență faptul că de cele mai multe ori un minor abuzat sexual își ascunde trauma, crezând că dezvăluirea acestui fapt iar putea aduce mai multă suferință și ar manifesta un sentiment profund de deygust și rușine față de propriul său corp. Cel mai des întălnite în cazul minorilor sunt formele de incest, în care frecvent victimele își acopera tatăl sau mama abuzatoare..

3.4. Consecințe pe termen lung al abuzului asupra copilului

Toate formele de abuz asupra unui copil va avea consecințe grave asupra maturizării acestuia, afectându-i viața de adult. Unele persoane se pot maturiza și trece peste traumele din copilării, însă de multe ori unele nu pot trece peste aceste traume și complică evoluția și transformare minorului într-un adult, gata să-și înceapă propria viață. Cele mai specifice tulburări psihologice majore ce le putem întălnii la adulții abuzați în timpul copilăriei sunt: respectul de sine scăzut, tulburări de ordin emoțional, afectiv, puternica tendință de evitare, stres post-traumatic etc. Ca adult, acesta se va confrunta cu probleme legate de identitate – conștientizarea valorii personale și a identității sexuale. În cazul în care părinții divorțează, copilul poate continua să fie supus abuzului prin faptul că este forțat să se poziționeze de o parte sau de cealaltă, fără a putea să ceară și să obțină informații care l-ar ajuta să depășească confuzia pe care o trăiește, sau va dezvolta sentimente de vinovăție, pentru că a fost de partea unuia dintre ei, ori, și mai dramatic, va fi obiectul unei răpiri. Nu sunt rare cazurile când abuzul de substanțe (alcool, droguri), de către părinții incapabili să-și gestioneze viața, se transmite și la copilul care trăiește alături de ei. Acesta va sfârși prin a se considera vinovat pentru decăderea părinților și va avea o percepție distorsionată asupra sa și asupra lumii înconjurătoare.

Alături de consecințele în plan emoțional, care conduc spre dificultăți de adaptare într-un mediu nou, apar și efecte pe plan social, care pot împinge viitorul adult către o carieră infracțională: fuga de acasă, furturi, acte de vandalism etc.

În literatura de specialitate vom întâlnii cazuri concrete ce subliniază faptul că un adult din cauza diverselor traume pe care acesta l-a trăit în copilarile indiferent daca aceștia au fost abuzați sau au trecut prin problema neglijării au mari dificultăți în a se acomoda într-o realție de cuplu, sentimentele de neîncredere, pot cauza reacții de evitare din partea societății lucru care va fi traumatizant pentru adult. Acest lucru creaza grave probleme ce pot avea consecințe negative de lungă durată asupra vieții persoanelor abuzate in copilarie.

Studiul consecințelor cognitive ale violenței sexuale leagă molestarea în copilărie de vină, încredere scăzută în sine și învinovățirea, împreună cu alte atribuiri disfuncționale, de exemplu, a subliniat că mai ales femeile care au fost abuzate sexual în copilărie consideră că factorii interni, stabili și globali, la fel ca și propriul lor caracter și comportamentau provocat toate evenimentele negative, iar evenimentele pozitive le socotesc ca fiind provocate de factorii externi. Astfel de consecințe de ordin cognitiv pot contribui ca intermediar ai simptomatologiei negative care este vizibilă și prezentă la adulții ce au supraviețuit abuzului sexual în copilărie.

Deși percepțiile false despre sine sunt legate de toate formele majore de abuz la copil, se pare ca baza pentru asemenea distorsionări cognitive este abuzul emoțional. Atât experiența clinică, cât și cercetarea empirică sugerează că unele din consecințele de pe plan cognitiv, atribuite abuzului fizic sau sexual se datorează probabil abuzului psihologic care co-existentă sau maltratării psihologice inerente în asemenea tip de abuz.

Din cauza reacției psihologice a victimei și încercării acesteia de a întelege abuzul aceasta nu face decât să-și mărească sentimentele de teama și gândurile negative. Toate aceste gânduri și anxietatea victimei minore apare din cauza atenției deosebite pe care acesta o dă mediului înconjurător, vede peste tot și în oricine un pericol și interpretează greșit orice gest și vorbă a celor din jur, simțindu-se în permanență amenințați. Acestă formă de disociere este definită ca o rupere a legăturilor care apar în mod normal între, gânduri, sentimente și amintiri, ce sunt invocate într-un mod conștient sau inconștient pentru a reduce trauma psihică. Deși etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitori și cercetători consideră că astfel de comportamente sunt strâns legate de traumele ce aceștia le-au trăit în timpul copilăriei. Studiile juridico- științifice ce au fost realizate de curând în SUA au leagat acest fenomen disociativ de abuzul sexual în copilărie, susținând că maltratarea motivează dezvoltarea fenomenului diasociativ ca un scut împotriva unor posibile tulburări traumatice ale persoanei victimizate. Dificultatea de relaționare, dar și perturbarea intimității devine astfel în viitor unele dintre cele mai întâlnite consecințe ale unui adult abuzat în copilărie.

În funcție de reacțiile victimei în fața abuzului putem determina consecințele abuzului asupra lui. Astfel dacă abuzul a luat proporții grave viitorul adult va manifesta în permanență: neîncredere față de ceilalți,

violență, furie;

frică;

respect de sine scăzut;

evitarea celor din jur, pasivitate;

sexualizare;

depresie formă gravă.

Aceste reacții sunt ușor de înțeles prin prisma experienței de viață restrânse a personei victimizate, acestea suprapunâdu-se peste funcționarea și dezvoltarea interpersonală,având astfel acces către toate elemetele sociale ca relațiile cu ceilalți, acceptarea celorlalți și primirea lor. Aproape toate abuzurilor asupra copiilor au loc în interiorul relațiilor apropiate din acest motiv este normal ca minorul abuzat, chiar și când devine adult șă păstreze distanță față de ceilalți din teama să nu fie din nou abuzat.

Persoanele abuzate sexual in copilarie trăiesc o trauma pe toată perioada vieții astfel stabilesc și mențin relația intimă de cuplu cu dificultate. Deși abuzul sexual este asociat frecvent cu numeroase disfuncții ce vor apărea ulterior în raporturile intime, această ambivalență a relațiilor interpersonale se poate dezvolta înainte de astfel de maltratări de cele mai multe ori. Orice tip de abuz distruge complet capacitatea unei persoane de a avea încredere, astfel acețtia devin persoane paranoice, încrederea fiind imposibil de manifestat la persoanele abuzate grav în copilărie – cel puțin în absența unor relații de durată cu caracter încurajator.

De cele mai multe ori tinerii și viitorii adulții care au fost maltratați sexual în mod special în copilărie vor avea probleme în viața sexuală, sexualitatea acestora fiind modificată. Principalele probleme ce vor apărea la adultul abuzat în copilarie sunt:

neîncredere generală în partenerii sexuali;

manifestată atât de bărbați cât și de femei;

experiență de relații multiple, superficiale și scurte care se încheie odată cu apariția intimității reale;

preocupare spre gânduri sexuale și tendința de a sexualiza relații care în mod normal nu s-ar dori sexuale;

tendința, în pofida fricii, de a depinde sau de a idealiza persoana apropiată;

disfuncții sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate și revictimizare.

Un mare număr de persoane adulte abuzate asociază relațiile de familie, de cuplu, de prietenie cu maltratarea, bazându-se pe evenimentele traumatizante prin care aceștia au trecut în copilărie. Astfel ei vor:

evita mereu intimitatea interpersonală;

accepta o doză de violență în relația interpersonală considend-o complet firească.

Trecerea minorului abuzat de gen masculin la adultul care va abuza este considerată ca rezutând din posibilitatea ca persoana care a comis actul abuzativ asupra minorului să fi fost tot de sex masculin, astfel transforndu-se în ochii acestuia într-un model comportamental, ceea ce duce la comportamentul agresiv din relațiile interpersonale ulterioare sau neîncrederea acestor persoane față de mesaje sociale comportând folosirea violenței, sau cel puțin dominarea celorlalți mai slabi din partea adultului abuzat în timpul copilăriei.

Strategiile de supravietuire adoptate de copii abuzați depind de tipul de temperament, de nivelul de dezvoltare fizica, de vitalitatea si sensibilitatea lor, de creativitatea si de capacitatea lor intelectuala. Spre exemplu un copil introvertit ce este de cele mai multe ori tăcut, retras, fricos poate manifesta în animite situații comportamente agresive, de impulsivitate, furie asupra celorlalți. Astfel de minori pot devenii chiar și auto-agresivi ajungând de multe ori la sinucidere, de asemenea un copil ce este înzestrat cu inteligență, creativitate, imaginației și se price foarte bine într-un domeniu poate uita de planurile lui, transformându-se într-un om fără ambiție, devenind antisocial.

Abuzul și neglijarea minorului are deci efecte atât asupra dezvoltării sale fizice, cât și asupra evoluției sale intelectuale, psihice sau emotionale. Daca un abuz pe termen scurt este mai usor de diagnosticat si tratat, abuzurile care se intind pe perioade lungi de timp, scapa, de cele mai multe ori, observatiei si atentiei (sunt mai greu de depistat). În timp, efectele abuzului se regasesc la adult intr-un comportament cu dificultati de adaptare si integrare sociala. Nedepistarea si netratarea abuzului va avea efecte nefaste asupra individului. Fiind frecvent abuzat minorul va ajune la conscluzia că astfel de maltratări sunt comportamente absolut normale, pe care oricine le poate manifesta, astfel acesta va devenii la rândul lui agresiv cu cei cu care va intra în contact, ceea ce îl poate transforma într-un infractor.

Agresivitatea are pe termen lung consecințe imediate și împiedică dezvoltarea corectă a minorului. Pe termen lung, consecințele se răsfrâng și asupra vieții de adult, fiind reflectate de dificultatea de a dezvolta sau menține relații intime cu sexul opus sau chiar relații sociale în general, de a-și găsi un serviciu stabil și abilitățile necesare unui părinte suficient de bun. Consecințe devastatoare produce și contextul în care are loc violența. Toți factorii care duc la producerea abuzului fac imposibilă dezvoltarea oricărei persoane. Audierea în mod repetat a minorului după ce abuzul a avut loc, poate să-l facă pe acesta să retrăiască acele momente ceea ce nu va face decât să îi amplifice trauma.

Consecințele oricărui tip de abuz se răsfrânge asupra dezvoltării afective, fizice, și asupra altor aspecte care duc la dezvoltarea și adaptare acestuia într-o societate.

De exemplu minorul va prezenta un atașament atipic, lipsuri afective, emoții negative, agresivitate, introversie, retardism, dezvoltare motorie,cognitivă și de limbaj tardivă, izolare social, performanțe școlare reduse, dificultăți de învățare,pierderea atenției, abandon școlar.

Datorită abuzurilor performanțele școlare ale minorului sunt slabe acestora lipsindu-le resursele motivaționale necesare, iar acest lucru le scade statutul în grupul celorlalți colegi de școală, acest lucru făcând greoaie, sau chiar imposibilă în unele cazuri mai speciale de integrare. Le lipsesc resursele motivaționale de a se mobiliza în vederea realizării școlare.

Comportamentele agresive sunt simptome des întâlnite la copiii abuzați. De cele mai multe ori acestea se manifestă vizibil , alteori rămân neexprimate. Un simplu gest sau o singură privire răutăcioasă sau ranchiunoasă a persoanelor din jurul minorului sunt suficiente pentru ca acesta să-și reamintească trauma, violența la care a fost supus, iar acest lucru îl face să reacționeze împotriva unor persoane care nu vor întelege reacțiile sale. Acesti copii abordează adesea un comportament prin care atacă, pentru a se apara de evenimentele traumatice

Un alt efect des întâlnit al abuzurilor și al altor violențe petrecute în familie, precum si al neglijării minorului este fenomenul „copiii străzii”. Frica de pedepsele care îi asteaptă acasă îi determină pe copii să-și părăsească căminul. Astfel aceștia pot prezenta ulterior semne de tulburări psihice, retard, semne de suferință, în urma urmare neglijării și maltratării, la care copiii fugiți au fost expusi chiar înainte de a-și părăsi domiciliul.

Chiar dacă serviciile sociale de protecție a copilului, au cunoascut o dezvoltare numărul acestor copii este în creștere. Astfel putem constata faptul că fomele de protecție existente nu sunt apte să rezolve probleme abuzurilor aupra minorilor. Mulți copii ai străzii provin din familii conflictuale, cu microclimat tensionat de violență, cu părinți alcoolici. Data fiind fluctuația mare a acestor copii și lipsa documentelor, o estimare a dimensiunilor fenomenului în Romania este greu de realizat.

De cele mai multe ori frustările copiilor maltratați indiferent dacă aceștia au fost maltratați fizic, psihic sau sexual se manifestă sub formă de violență îndreptată față de ceilalți copii sau alte persoane pe care aceștia le consideră un pericol. Aceștia își exteriorizează drama pe care o trăiesc sau au trăit-o, sau de cele mai multe ori acest comportament violent este copiat de minor de la părinții lui sau de la cineva din jurul lor pe care aceștia l-au perceput drept model de urmat în viață.

Capitolul 4. Prevederi legislative privind minorul victimă

4.1 Infracțiuni prevăzute în NCP având ca subiect pasiv minorul

În cazul unui infracțiuni atât Codul penal cât și Codul de Procedură Penală pune accentul pe infractor. Atenția lor se îndreptă către acesta deoarece problema se află la cel care comita infracțiunea. O victimă poate deveni orice persoana fizica sau juridica care indirect sau direct in urma unei actiuni sau inactiuni sufera daune fizice, psihice, materiale sau morale. Cea mai mare vulnerabiliate la actiuni criminale o au copii, datorită particularităților comportamentale specifice vârstei lor. Minorul fiind neexperiment, neevoluați, naivi cu o capacitate redusă de a întelege ceea ce se petrece în jur,sunt lipsiți de mijloace fizice de autoapărare; au o capacitate redusă de a face diferența între intențiile bune și rele ale altor persoane; prezintă o mare sinceritate și puritate a gândurilor, sentimentelor și intențiilor; au o capacitate empatică redusă. Aceste caracteristici îi fac o pradă ușoră, astfel ei devin foarte ușor victime prin manevre,amagire etc. Ei pot să cadă ușor pradă unor infractori datorită imposibilității de a rezista unor promisiuni sau recompense oferite de către adulți care, aparent, le exprimă încredere și securizare emoțională.

În Noul Cod penal sunt încriminate o serie de infracțiuni  care au ca subiect pasiv copilul, printre care:

actul sexual cu un minor; corupția sexuală;

racolarea minorului in scopuri sexuale;

rele tratamente aplicate minorului;

nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.

4.2. Infracțiuni prevăzute în legi speciale având ca subiect pasiv minorul

4.2.1. Legea nr. 87/2008 privind prevenirea și combaterea pornografiei

Legea nr.196 instituie măsuri de prevenire și combatere a pornografiei, în scopul protejării demnității persoanei, a pudorii și a moralității publice. Prin pornografie înțelegem toate acele acte ce au un caracter obscen și materialele prin care se reproduc sau se difuzează astfel de acte cu caracter obscen.

4.2.2. Legea 678/2001(83) privind prevenirea și combaterea traficului de persoane

Traficul de ființe umane  și de copii în special, nu este o practică nouă însă apare ca un fenomen ce cunoaște o creștere fără precedent în volum  și complexitate, împrejurare ce a determinat sporirea sensibilității oficialilor  și publicului asupra traficării  și a nevoii de a răspunde implicațiilor ei negative. Azi, traficul cu copii a devenit o afacere globală, care generează profituri uriașe pentru traficanți și „sindicatele” crimei organizate și care creează probleme serioase guvernelor țărilor implicate. Transportarea, transferarea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, în scopul exploatării acesteia constituie infracțiunea de trafic de minori . Infracțiunea este mai gravă dacă victima este o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani, și mai ales dacă fapta este săvârșită prin amenințare, violență,constrângere, răpire, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a- și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei sub 15 ani. Fapta de expunere, raspandire, inchiriere, distribuire, transmitere, oferire, punere la dispozitie si raspandirea de sau de obiecte, filme, fotografii, diapozitive s.a. reprezentate de poziții sau acte sexuale care au caracter pornografic în care sunt prezenti si implicati minori este prevazuta de legea penala ca infracțiunea de pornografie infantilă.

4.2.3. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Îndemnul ori înlesnirea practicării cerșetoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerșetoriei de către un minor precum si recrutarea sau constrangerea acestuia la cersetorie se pedepsește conform legii cu închisoare. Atunci când fapta este săvârșită de un părinte sau de un reprezentant legal al copilului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. De asemenea fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui minor de a se folosi de acesta pentru a apela frecvent la mila altor persoane sau chiar la mila statului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepseste conform legii cu inchisoare și interzicerea unor drepturi.

4.3. Prevederi legislative privind drepturile și  protecția minorului victimă

4.3.1. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,republicată și actualizată 2016

Protecția copilului este prevazută de către legea 272/2004, reactualizată garantând toate drepturile   prevăzute de Convenția ONU referitoare la drepturile copilului, fără discriminare, în legătură cu statutul acestora (copii din familie sau separați de părinți), cu situația lor (copii ce urmează cursurile de învățământ sau sunt integrați pe piața muncii), cu locul în care se găsesc (în țară sau în străinătate) sau dacă au probleme de sănătate sau comportament. reglementarea expresă a rolului ambilor părinți în creșterea  și dezvoltarea copiilor, ca fiind primii responsabili pentru creșterea, îngrijirea  și dezvoltarea lor. Astfel spus legea se aplica oricărui copil fără vreo excepție și se va avea în vedere interesul superior al minorului.

4.3.2. Protecția minorilor victimă prin Legea 678 modificată și completată prin legea 230/2010

Prezenta lege oferă minorilor care sunt victime ale infracțiunilor prevăzute de aceasta, li se acordă protecție  și asistență specială în funcție de vârsta fiecăruia. În primul caz, unele măsuri pot fi luate într-un termen scurt, dar și efectele lor sunt valabile tot pe termen scurt; ele vor fi de natură să limiteze fenomenul până când încep să funcționeze efectele celui de-al doilea tip de măsuri.

Analiza de față permite conturarea câtorva acțiuni pe care le considerăm eficiente în acest moment pentru diminuarea riscului victimal : conștientizarea celor care au în supraveghere copiii (familie, școală) asupra realității acestor pericole. Cel mai important rol în acest scop și-l poate asuma școala, prin contactul pe care îl are zi de zi cu minorii și prin extinderea contactelor cu părinții acestora. În acest sens, considerăm util ca programa școlară să cuprindă materii în care să le fie prezentate copiilor fie de către cadre didactice, fie de ofițeri de poliție, corespunzător nivelului de înțelegere, acele probleme de comportament cu care se confruntă societatea și care îi poate afecta în mod direct. Accentul trebuie pus pe recunoașterea acelui gen de situații care prezintă risc în scopul evitării lor, accentuarea rolului familiei în prevenire, atât prin acordarea unei mai mari atenții asupra propriului copil, a cercului de prieteni pe care acesta îl frecventează, a activităților și preocupărilor cărora le acordă un mai mare interes, a perioadelor de vârstă prin care trece și a întrebărilor referitoare la sine pe care și le pune. Totodată, este necesară și prevenirea prin informare asupra riscurilor posibile și formarea unui comportament care să reducă atât cât este posibil intrarea în acele situații cu grad ridicat de risc, capacitarea reprezentanților mass media în sensul creării unei strategii de informare a populației referitor la riscurile descrise în această lucrare printr-un parteneriat gestionat de reprezentanții Ministerului de Interne.

Acest fenomen afecteaza dezvoltarea corecta a personalitatii tinerilor din societate care vor avea repercursiuni la nivel social. Pentru ca potentialele victime sa poata fi protejate este nevoie de instalarea unui sistem de protectie a victimelor si un sistem de prevenire a potentialelor victime o campanie susținută de educație la nivelul întregii populații referitoare la aspectele vieții sexuale.

România suportă acum efectele nefaste ale politicii restrictive informaționale în acest domeniu deosebit de sensibil care i-a fost impusă pe o perioadă de câteva generații, iar abundența de material pornografic care își arogă un caracter de informare privind viața sexuală a adus de fapt un șoc puternic la nivelul conștiințelor nepregătite. Frustrările și reprimările sexuale canalizate apoi în exagerări sunt cauze ale multor nevroze și psihopatii transformate în comportamente infracționale violente.

În acest context la nivelul Poliției Române au fost elaborate și implementate mai multe proiecte și programe care au ca scop reducerea riscului de victimizare a minorilor. Poliția Română are în vedere o serie de obiective obligatorii și prioritare pentru prevenirea și  combaterea infracțiunilor asupra minorilor:

educarea,informarea și îndrumarea minorilor  astfel încăt acestia să înteleagă gravitatea problematicii;

consilierea  minorilor  victime ale abuzurilor de orice tip;

consilirea părinților minorilor victime pentru a putea oferii ajutor acestora;

identificarea minorilor care sunt neglijați, abuzați sau supuși  la rele tratamente în cadrul familiei sesizând Direcția Generală pentru Protecția Copilului;

precum și cooperarea permanentă cu unitățile școlare pentru semnalarea cazurilor de copii abuzați și participarea la intâlniri cu părinții, elevii și profesorii, pentru a lua la cunoștință toateproblemele ce există atât în școală, cât și în familie,

informarea acestora privind preocupările organelor judiciare în vederea soluționării cazurilor de abuz ce implică minorul;

soluționarea cauzelor de abuz asupra minorilor, principala prioritatea fiind sprijinirea reintegrării acestora în familie, în mediul social, școlar sau în altă formă de protecție socială; 

conștientizarea opiniei publice, a comunității asupra fenomenului de abuz asupra minorului;

pregătirea personalului din structurile specializate în protecția copilului;

colaborarea cu structuri guvernamentale cu competență în domeniu și organizații neguvernamentale interne și internaționale implicate în stoparea fenomenului de abuz indiferent de forma acestuia asupra copilului victima.

Capitolul 5. Cercetare practică victimizarea minorului în familie

Justificarea temei

Tema:  Victimizarea copilului în familie ca fenomen social.

        Am ales să tratez problema copilului abuzat în sânul propriei sale familii deoarece familia este locul unde au loc cele mai multe abuzuri asupra minorului,astfel devenind una dintre cele mai mari probleme sociale ce afectează viata multor minori și care le amenință direct sau indirect siguranța de fiecare zi. Violența în familie a luat în România de astăzi o amploare semnificativă principalele cauze și factori externi fiind: săracia, nivelul de trai scăzut și perioada de tranziție.

         Abuzul minorului în familie a fost considerat un fenomen normal astfel a fost chiar și ascuns în societatea tradițională, părinții, în special tatăl având dreptul de exercitare a puterii asupra membrilor familiei. Conștientizarea acestei probleme sociale este în patru decenii, principalul motiv fiind perceput ,,tabu" de comunitate nefiind admisă nici o intervenție din afară în cadrul familiei. Acest fenomen este deseori alimentat de miturile superiorității masculine și legitimate astfel din punct de vedere cultural. Tiparul bărbatului care-și dovedește masculinitatea prin acte violente asupra celor din mediul lui  apropiat este prezent în mare măsura în societatea româneasca.

Prezentarea problemelor identificate

                 Populația țintă a cercetării în domeniul violenței domestice este reprezentată de copiii ce au fost victime ale violenței în familie, dar și persoane care au auzit sau nu de astfel de cazuri de abuz.

Obiectivele cercetării

Prin această cercetare mi-am propus să studiez:

Cauzele care stau la baza violenței dintre părinți-copii;

Cauzele ce au determinat creșterea semnificativă a acestora și consecințelor acestor abuzuri;

În ce masura cauzele enuntate pe parcursul cercetării au un rol important în apariția fenomenului de abuz asupra minorilor;

Determinarea cauzelor și propunerea unui proiect de interveție.

3.Documentarea asupra problemei

        Pentru documentare am discutat cu copii victime ale violenței în familie care locuiesc în centre specializate pentru astfel de copii și copii care locuiesc cu părinții și un eșantion de adulți cu vâsrte cuprinse între 22- 66 ani de profesii diferite, care au copii în întreținere sau nu.

4. Ipotezele cercetării

Cu  cât consumul de alcool în familie este mai ridicat, cu atât creste riscul violentelor în familie.

Daca favorizarea barbatului în miturile legate de rolurile de gen este mai raspândita într-o comunitate, atunci violenta va avea si ea o amploare mai mare.

Cu cât  nivelul de trai al familiei este mai scazut, cu atât  riscul violentei domestice creste.

Cu cât  locul de munca al unuia dintre soti este mai instabil sau inexistent cu atât  riscul aparitiei violentei este mai mare.

Daca modelul oferit de cei din jurul minorului este unul bazat pe violență, atunci riscul ca și acesta ca adult sa devina violent este mai mare.

Asigurarea siguranței în ziua de astăzi este precară din cauya lipsei de interes a organelor judiciare și asistenței sociale

7. Metode și tehinici de cercetare. Intervenția.

            Cercetarea criminologică are numeroase metode și tehnici printre care amintim:metoda observației, predicției, experimentului, studiului de caz, tipologică și tehica observației, chestionarului, interviului, anchetei sociale etc.  Metoda aleasă de mine este studiul de caz iar ca tehnică am ales chestionarul care reprezintă o tehnică și un instrument de investigare, constând într-un ansamblu de întrebări scrise și eventual imagini grafice, ordonate loic și psihologic, care prin administrarea de cercetători sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate a unor răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris acesta fiind mijloc sigur de a analiza tema victimizării cât mai corect.   Este o metodă calitativă de cercetare care își preia ca subiect unul sau mai multe cazuri selectate dintr-o unitate socială, de la indivizi pâna la comunități sau organizații și le studiază printr-o serie de tehnici. Eu am ales patru studii de caz, intervievând patru copii care au trecut printr-o formă sau mai multe de abuz. Toți cei patru minori sunt dint-un mediu rural.

8. Evaluarea, impactul și desemnarea rezultatelor

Prezentarea problemei și evaluarea acestei prin metoda interviului si al chestionarului. Am intervievat 3 copii și un tânăr major care au trecut prin patru tipuri diferite de abuz. Abuzuri ce au avut consecințe diferite sau asemanătoare.

Prezentarea cazului de abuz sexual

„Mă numesc Roxana T, am 17 ani. Povestea mea începe din momentul în care mama s-a recăsătorit cu un alt bărbat și a dat viață altor doi copii, îndepărtându-mă astfel de ea. Din nefericire noul soț al mamei mele începuse să bea fără măsură, devenind violent cu mama dar și cu noi, copiii. Tensiunea și teama domneau în casa noastră, eu suferind nefiind agreată de noul tată, ori de câte ori auzeam de el mă apuca tremuratul. Eu făceam curățenie, îi pregăteam pe cei trei frați mai mici pentru școală, încăt nu reușeam să-mi fac temele sau să învăț. În fiecare seara soțul mamei venea beat, mă băteau apoi mă obliga să mă dezbrac, profitând sexal de mine. Acest lucru s-a întămplat timp de doi ani, fiindu-mi teamă să-i spun mamei. După un timp însă i-am spus mamei. El a recunoscut și a spus că face ce vrea cu mine. Au urmat multe scandaluri și tata a devenit o fiară. Eu și mama eram sacii lui de box. Într-un final mama a decis că trebuie să-l denunțe. După ce el a fost condamnat eu am început să frecventez barurile de noapte, discotecile, am avut o viață stricată. Am devenit foarte rece față de cei din jurul meu.”

Istoricul evoluției problemei

Toți membrii familiei sunt sănătoși clinic: tatal vitreg, alcoolic și agresiv sexual; mama s-a recasatorit, e singura care aducea banii în casă, își neglijează cei patru copii; trei frați vitregi mai mici, de care Roxana trebuie să aibă grijă; Roxana T. a crescut Într-un mediu care i-a afectat formarea și dezvoltarea fizică și emoțională armonioasa. Aceasta a participat la divorțul părinților ei și ulterior a trebuit să se conformeze cu ideea că un alt bărbat îi va lua locul tatălui ei. A devenit însă victima mamei acesta alegîndu-și un nou soț alcoolic și agresiv verbal, fizic și sexual. În familie au apărut probleme din cauza lipsei serviciului tatălui vitreg, dependenței de alcool pe care acesta o are și violența verbalî, fizică și sexuală a bărbatului. Roxana a fost agresata sexual de tatăl vitreg ceea ce a afectat-o emotional și a transormat-o într-o tânără rece și izolată care suferă din cauza lipsei de interes a mamei și a abuzurilor din partea tatălui vitreg.

Minora a început să aibă în jurul ei oamenii dubioși cu care a ajuns să consume droguri,alcool,țigări. Cu profesorii și colegii de la școală era agresivă, impulsivă, refuza cooperarea. Acestă fată s-a tot confruntat cu toate tipurile de abuz săvârșite  asupra ei : abuz fizic, verbal, sexual, emoțional și neglijența.care au avut ca consecințe asupra ei care s-au manifestat sub formă de : insomnie precoce, tulburări de somn; urme de zgârieturi ; dermatoze; anorexie mentala;excesiv de docil; reacții de apărare fizică nemotivate ; atitudini provocatoare, hiperactivitate generată de frustrările repetate; comportamente dezordonate.

Stabilirea cauzelor

Divorțul mamei, tatăl vitreg alcoolic și agresiv, neglijența și lipsa de interes a mamei.

Aspectul general al situației

Întreaga simptomatologie a lăsat amprente în dezvoltarea fizică și psihică a minorei Roxana de 17 ani. Aceasta a pierdut un an de școală și a devenit o adolescentă rece care se gândește doar la ea. Simptomele abuzului sexual: simptome de teamă; comportamente sexualizate; comportamente agresive; coșmaruri; frica față de tatăl vitreg; masturbare frecventă și excesivă; introducerea obiectelor în organele genitale;atingerea unor alți adolescenți într-o maniera sexuală.

Roxana T. tânăra de 17 ani în acest moment a reușit să scape de abuzurile tatălui său vitreg denunțând-ul după patru ani de abuz continuu. Acesta a fost judecat și condamnat la închisoare pentru infracțiunile de viol și loviri și alte violențe. Mama acesteia a fost cazută din drepturi, fiind acuzată de neglijența, astfel și-a pierdut cei patru copii. Roxana și-a reluat cursurile și împreună cu asistența socială a cautat ajutor psihologic pentru a se putea regresa.                  

B. Prezentarea cazului de abuzul fizic

Ana, minoră în vârstă de 12 ani a fost de acord să-și povestească copilaria pe care o trăiește împreună cu frații ei: „Tata în vârstă de 47 ani ne abuzează fizic în fiecare zi. Nu are un serviciu, iar acest lucru îl face să consume frecvent de băuturi alcoolice. Acesta a fost căsătorit cu Maria în vârstă de 43 de ani, casnică. S-au despărtit în urmă cu 3 ani și au împreună 3 copii pe mine și doi băieti Mihai 9 ani si Ciprian 6 ani.  Noi am rămas doar cu tatăl, mama nedorind să-și asume astfel de obligații și susține că nu poate să ne îngrijească deoarece nu are nici un venit. Maria este în conflict cu noi. În fiecare seară tata consumă băuturi alcoolice, după care ne abuzează fizic și verbal pe toți, acuzându-ne de nefericirea lui și de nivel scăzut de trai. De cele mai multe ori fugim de acasă și dormim pe la vecini.”

Istoricul evoluției problemei

Toți membrii familiei sunt sănătoși clinic: tatal are 47 de ani, este șomer și consumator frecvent de băuturi alcoolice, mama casnică i-a părăsit după ce a divorțat de tatăl lor, trei copii abuzați fizic de către tatăl lor. Cei trei copii au crescut într-un mediu deficitar economic, dar și emoțional. Părinții lor divorțând acestia au rămas fără căldura unei mame.Dezvoltarea copiilor este afectată din toate punctele de vedere, acestia fiind abuzați fizic de tatăl lor din cauza frustării și al consumului de băuturi alcoolice. De asemenea lipsa unui loc de muncă al tatălui îi face pe acestia să trăiască în mizeria, ba chiar uneori nu au ce mânca. Acești copii se confruntă cu toate tipurile de abuz săvârșite  asupra lor : abuz fizic, verbal, emoțional, economic și neglijența: întârzierea dezvoltării staturo-ponderale și mentale; deficit al limbajului; rahitism, carențe alimentare; insomnie precoce, tulburări de somn; enurezis; echimoze, escoriații (urme de zgârieturi) ;dermatoze (pete pe piele); hematoame în locuri neobișnuite; zgârieturi, tăieturi inexplicabile; fracturi osoase, dislocări, deformări ale membrelor; leziuni la nivelul sistemului nervos central, motivează ciudat urmele de pe corp /nu-și amintește cauza lor; evită orice confruntare cu părintele; excesiv de docil; reacții de apărare fizică nemotivate; capacitate redusă de concentrare în îndeplinirea sarcinilor școlare; lipsa de la activitățile școlare, neimplicarea în grupurile de copii.

Stabilirea cauzelor

În familie au fost dintotdeauna probleme, relații conflictuale și amândoi părinții sunt alcoolici

Aspectul general al situației

Întreaga simptomatologie a lăsat amprente în dezvoltarea fizică și psihică a celor trei minori. Cei trei minori abuzați fizic de tatăl lor au în acest moment vârsta de ani în acest moment a reușit să scape de abuzurile tatălui său vitreg denunțând-ul după patru ani de abuz continuu. Acesta a fost judecat și condamnat la închisoare pentru infracțiunile de viol și loviri și alte violențe. Mama acesteia a fost cazută din drepturi, fiind acuzată de neglijența, astfel și-a pierdut cei patru copii. Roxana și-a reluat cursurile și împreună cu asistența socială a cautat ajutor psihologic pentru a se putea regresa

Prezentarea cazului de abuz datorat nivelului scăzut de trai

Minorul George M., la doar 9 ani, a avut curajul de a răspunde la câteva din întrebările mele, povestindu-mi ce înseamnă copilăria pentru el: „Bună ziua,eu sunt George și am 8 ani, locuiesc cu mama și cu tatăl meu. Casa noastră este foarte mică, are o singură cameră, uneori plouă peste noi, dar nu avem bani pentru o altă casă. Uneori nu avem nici bani de mâncare. Tata consumă mereu băutură și când stă plecat la barul de lânga casa noastră. Când se întoarce acasă acesta țipă și spune mereu că nu avem bani și el nu mai are cu ce să cumpere alcool, că suntem un chin pentru el. Acest lucru se întămplă în fiecare seara, mama vrând de multe ori sa plece din casa aceasta. Trebuia să intru în clasa a III-a dar tata mă trimite la munca cu ziua așa că nu pot merge”.

Istoricul evoluției problemei

Toții membrii familiei sunt sănătoși clinic: tatăl consumator de băuturi alcoolice, violent verbal și fizic, nu poate oferi nimic familie sale; mama minorului este casnică, trăind la țară, nu găsește un serviciu pentru a-și putea ajuta familia; minorul mai are 5 frați.

George M. a crescut într-un mediu care i-a afectat dezvoltarea armonioasă. A fost prezent la scandalurile dintre părinți, fiind adesea ținta agresiunilor fizice și verbale ale acestora. În familia lui George au fost dintotdeauna probleme, agresiuni fizixe și verbale din cauza tatălului alcoolic și a lipsei banilor. A fost lăsat nesupravegheat și datorită acestui fapt este speriat de mediul familial conflictual, violent și lăsat să mergă la muncă cu ziua.  Acest copil s-a confruntat cu mai multe tipuri de abuz : abuz fizic, emoțional, economic și cu neglijența părinților: întârzierea dezvoltării staturo-ponderale și mentale; deficit al limbajului; rahitism, carențe alimentare; capacitate redusă de concentrare în îndeplinirea sarcinilor școlare; lipsa de la activitățile școlare, neimplicarea în grupurile de copii, izolare, lipsa de chef de joacă;

Stabilirea cauzelor

Dependența tatălui si lipsa banilor, nivel de trai scăzut;

Aspectul general al situației

Întreaga simptomatologie a lasat amprente și va fi un mare impediment în dezvoltarea fizica și psihica a lui George. Astfel acesta va rămîne un copil fără școala, fără prieteni, iar abuzurile fizice și pshice îi vor crea grave deficiențe în dezoltarea personalității.

Prezentarea cazului de abuz ce transformă victima minoră în infractorul de mâine

„Mama mă părăsise la naștere, astfel am fost crescut de bunici. La vârsta de 5 ani, mama a revenit și m-a dus, într-un oraș minier, unde își găsise fericirea alături de un alt bărbat. Am încercat să mă aproprii de el, dar am primit de fiecare data doar replici reci și dispreșuitoare, care m-au urmărit întreaga viața. Nu am uitat niciodată cum m-a privit și m-a respins, dar, în schimb, am găsit repede refugiu în persoana unchiului meu nea Anton, fratele mamei, care mă apăra de soțul mamei. Unchiului nu îi plăcea faptul că eram prea blând și încerca mereu să-mi inoculeze că trebuia să știu să mă bat. Tata mă bătea ca ori de câte ori avea ocazia, chiar și fără un motiv , însă el mă bătea pe mine, iar pe el unchiul Anton. La școala unde m-au dat părinții am luat bătaie de la un băiat mai mare; când m-a văzut, unchiul a înnebunit și m-a bătut cum nu mai fusesem bătut niciodată, eram plin de sânge și de vânătăi, de multe ori îmi punea cuțitul în mână și îmi spunea vorba lui preferată: Te duci și îi bei sângele, altfel eu te omor cu mâna mea, muiere ce ești. Și așa am făcut, într-o zi m-am dus la cel ce mă bătuse și i-am spus că vreau să dăm mâna să ne împăcăm, așa cum îmi spusese unchiul Anton și, când el a întins mâna la mine, eu l-am lovit cu cuțitul după care am fugit, aveam 8 atunci. De atunci nimeni nu vrea să mai stea în preajma mea.La vârsta de 18 ani am lovit cu cuțitul un individ, violența mi-a intrat n sânge, fiind singurul mod în care mă pot apăra, am fost la închisoare pentru acest lucru, acum mă aflu în terapie psihologice pentru a mă putea reintegra în societate.”

Istoricul evoluției problemei

Toți membrii familiei sunt sănătoși clinic: tatal vitreg, alcoolic, nu reușește să accepte în viața lui copilul altcuiva; mama îl părăsește la naștere, pentru ca ulterior să revină în viața lui cu scopul de a-i oferi ceva mai bun; bunicii l-au crescut de la naștere până la vârsta de 3 ani, unchiul Anton , este văzut de minor ca un salvator și ca un adevărat model, acesta îl abuzează fizic pe minor convingându-l că așa trebuie să pedeapsescă pe cel ce îi greșește, nu are frați. Andrei a fost crescut de bunici, fiind părăsit de mama lui. La vârsta de 3 ani acesta reapare și încercă să-i ofere o viață mai buna, încercând să-l crescă alături de soțul ei intr-un mediu care i-a afectat dezvoltarea armonioasă. A fost prezent la scandalurile dintre părinți, fiind adesea ținta agresiunilor fizice și verbale ale acestora. A fost lăsat nesupravegheat și datorita acestui fapt este speriat de mediul familial conflictual, violent. În familie au fost dintotdeauna probleme, relații conflictuale și ambii sunt alcoolici. Andrei se refugiază în sprijinul oferit de unchiul său începând să-l considere un model în viață. Minorul face tot ceea ce îi spune unchiul său deoarece acesta îi aplica ori de câte ori considera că acesta este prea moale și sensibil bătăi, astfel acesta a juns să considere că violența este cea care rezolvă orice problemă ajungând chiar la omor în momentul în care colegul lui încercă sa-l molesteze. Până la vârsta de 17 ani Andrei a avut o atitudine provocatoare și agresivă considerând că va fi un criminal întreaga lui viață.  Acest copil a fost confruntat cu toate tipurile de abuz savarsite  asupra lui : abuz fizic,hematoame în locuri neobișnuite, leziuni la nivelul sistemului nervos central, manifestări comportamentale, polarizate fie spre ascultare necondiționată, evită orice confruntare cu părintele; reacții de apărare fizică nemotivate; teribilism și violență; atitudini provocatoare, hiperactivitate generată de frustrările repetate; comportamente dezordonate.

Stabilirea cauzelor

 Părinții și  lipsa de comunicare, autoritarismul excesiv din partea lor, influența celor din jur și crearea unui fals model în viață (Unchiul lui Andrei în cazul nostru), frustrarea minorului.

Aspectul general al situației

Întreaga simptomatologie a lăsat amprente în dezvoltarea fizică și psihică a lui Andrei.

Partea a doua a cercetării mele cu privire la victimizarea minorului este interpretarea chestionarului aplicat. Chestionarul privind abuzul asupra minorilor a cuprins 8 itemi, cu întrebări care lasă respondentului libertatea unei exprimări individuale în formularea răspunsurilor, ceea ce îngreuneayă codificarea, dar aduce un plus în formularea răspunsurilor,ceea ce îngreunează codificarea, dar aduce un plus în cunoașterea unor aspecte particulare, care altfel nu ar fi fost cunoscute și care pot fi interesante și semnificative în raport cu obiectivele cercetării criminologice acesta vizând cunoștințe, atitudini în ceea ce privește abuzul asupra copilului și opinia cu privire la siguranța minorului într-o societate. Cercetarea si-a propus abordarea investigației pe un eșantion de 20 subiecți, cu vârste cuprinse între 22-60 ani, având sau nu copii în întreținere, persoane ce pot răspunde tuturor obiectivelor demersului meu juridico-științific.  Chestionarul reprezintă un ansamblul de întrebări ce are drept obținerea de informații și date care au rol de a determina din partea celui chestionat un răspuns verbal dar și nonvrebal care se înregistrează în scris.

Ce credeți ca înseamnă abuzul asupra copilului? Știți că există o lege specială care se ocupă de prevenirea și protejarea minorilor?

În urma cercetării criminologice am descoperit că doar 10% din subiecții chestionați cunosc existența privind legii speciale privind protecția și promovarea drepturilor copilului și prevenirea abuzurilor. Iar din definițiile lor cu privire la ce înseamnă abuzul asupra minorului putem definii abuzul asupra minorilor ca fiind o realție abuzivă între un adult față de un minor sub forma unei maltratări fizice.

Ce tipuri de abuzuri credeți că se pot aplica minorilor?

Cei 20 de subiecți au spus că asupra minorului există următoarele forme de abuz:

20% abuz fizic

20% abuz sexual

20% abuz verbal

10% abuz psihic

2% violența în mod educativ

5% abuzul emoțional

3% proxenetismul

2% neglijarea

Aveți cunoștință de cazuri a unor minori care au fost supusi unor astfel de comportamente neadecvate, abuzive sau neglijării în cadrul familiei? Descrieți pe scurt situația acestora.

Subiecții chestionați au relatat fiecare câte un cay de abuy aplicat minorului. Majoritatea abuzurilor relatate de aceștia au avut loc în sânul familiei unde copiii sunt ținuți nemâncați, nespălați, sunt trimiși la muncă cu ziua sau chiar la cerșit, sunt maltratași fizic și verbal. 15% dintre subiecți au relatat cazuri de minori agresați fiyic ceea ce ne confirmă faptul că abuzul fizic este cel mai utilizat tip de abuz asupra minorilor.

Puteti mentiona ce măsuri au fost luate în cazul minorului abuzat ? (măsuri ale poliției, ale direcției pentru protecția copilului, ale școlii)

Conform relatărilor subiecților chestionați nu s-au luat măsurile necesare în toate cazurile de abuz. Deși poliția și asistența socială era sesizată de multe ori se dădeau doar simple advertismente. Acest lucru ne duce cu gândul la faptul că protecția minorului nu este prioritară și este nevoie de o implicare mai serioasă și mai promtă din partea autorităților în toate cazurile de abuz, chiar și în cazul celor mai ușoare.

Ce consecințe au avut asupra copiilor abuzurile la care v-ați referit? (fizice, psihice, performanțe școlare, comportament, relationare etc.)

Subiecții au enumerat consecințele abuzului în cazurile relatate de acestia. Astfel cele mai comune și frecvente consecințe ale abuzului sunt:

probleme de sănătate

probleme de relaționare cu cei din jur

eșec școlar

deficiențe în exprimare

teamă

șanse de a ajunge un infractor

încredere de sine scăzută

prudență excesiv.

Ce credeți că ar trebui făcut pentru a preveni/reduce efectele acestor abuzuri, comportamente neadecvate? Care credeți că sunt cauzele acestor abuzuri?

La întrebarea cum putem prevenii abuzurile aupra minorilor persoanele chestionate ai considerat în proporție de 20% că este necesară înființarea unor centre care să ofera educație specială pentru părinți, în vederea creșterii corecte a copiilor.

Cauzele principale care duc la abuzuri sunt:

20% consideră că lipsa educației părinților,

10% neglijența, nepăsarea și inconștiența,

10% sărăcia

10% divorțul părinților.

Cum apreciați siguranța copiilor în ziua de azi?

Toți cei 20 de subiecți sunt convinsi că pe o scară de la 1 la 10, siguranța minorului se află sub 5. Siguranța copiilor in ziua de astăzi este extrem de precară, aceștia fiind în pericol oriunde s-ar afla.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este cel mai nesigur mediu pentru copii?

La întrebarea care este cel mai nesigur loc pentru copii:

15% din subiecți au spus că familia este cel mia nesigur mediu, deoarece de acolo începe totul,acolo ne formăm ca oamenii, devenim educati, ne dezvoltăm personalitatea creându-ne în părinții nostrii modele demene de urmat,

2% au considerat ca școala este un mediu nesigur,

2% strada

1% consideră ca locurile de joacă sunt cele mai nesigure medii pentru un copil.

8. Evaluarea, impactul, determinarea rezultatelor și strategiilor de intervenție

În urma cercetării constatăm că mediul în care se petrec cele mai multe abuzuri asupra minorilor este familia prin neglijare, abuz fizic sau sexual datorat neînțelegerilor în familie, dependențelor, divorțului, apariția părinților vitregi, lipsei educației și al culturii, nivelului scăzut de trai. Consecințele neîmplinirii funcțiilor parentale se văd în modul în care se structurează dezvoltarea personalității copiilor. Problemele copiilor proveniți din familiile cu statut social scăzut sunt foarte complexe, având un impact psihosocial foarte puternic și cu o mare rezonanță în  timp. Ca urmare a problemelor cauzate de sărăcie și a lipsei de înțelegere între soți, familia aflată în această situație nu mai poate oferi în toate cazurile un climat afectiv și educațional cu efecte benefice asupra personalității copiilor. Adesea, cei care provin din astfel de climate familiale, cu frecvente certuri, prezintă dificultăți de adaptare, labilitate educațională, fragilitate morală, anxietate, s.a.  Ei fac parte din familii cu neîntelegeri între părinți sau cu nivel economic problematic, familii cu un singur părinte, sau familii în care părinții nu-și asumă în totalitate rolul de părinți. În general s-a putut observa că părinții nu conștientizează pe deplin modul în care aceste aspecte de structură și climat familial îi afecteză pe copii, ei considerând că dacă nevoile de baza le sunt asigurate (hrană și îmbracăminte), totul funcționează perfect.

Neîntelegerile, conflictele și agresiunile dintre părinți îl determină pe copil să suporte o anumită nervozitate, să traiască într-un climat de tensiune, ceea ce duce la creșterea unor mecanisme de apărare ori la dezvoltatea unui caracter închis. Pe lângă aceasta, se adaugă și faptul că  conflictele permanente și repetate în mod sistematic între părinți depreciază imaginea  acestora în ochii copilului sau creează condiții ca unul dintre ei să fie favorizat, iar celălalt să fie respins.

În urma evaluării celor patru cazuri de abuz asupra minorilor este necesară intervenția și determinarea rezultatelor. Intervenția în astfel de cazuri se face prin:

emiterea Raportului de Evaluare Inițială de către AS;

sesizarea DGASPC de către AS cu privire la identificarea cazului, în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială pentru minor;

propunerea unei măsurii de protecție pentru copil fie Comisiei pentru Protecția Copilului, fie instanței judecătorești;

punerea în aplicare a măsurii de protecție specială de Comisia de Protecție a Copilului sau de către instanță;

monitorizarea modului de ingrijire acordat copilului pe perioada aplicării măsurii de protecție; reevaluarea situației acestui copil la fiecare 3 luni;

proiect de intervenție.

Scopul intervenției este acela de a  crea o legături de colaborare între asistentul social sau persoana care se ocupă de protecția minorului și părinții minorului, astfel încăt să aibă loc depășirea rapidă a crizei în care minorul se află. Obiectivele prioritare ale intervenției ce trebuie realizate într-un mod obligatoriu sunt:

realizarea unui plan individualizat de intervenție și alte proiecte specializate pevăzute în legislația privind protecția copilului;

determinarea unei categorii de oamenii care să formeze o echipă multidisciplinară sau interdisciplină pentru rezolvarea cazului; 

colaborarea tuturor factorilor identificați ca fiind importanți în gestionarea  situației de abuz; 

reintegrarea  socială și școlară a copilului; elaborarea unui plan de siguranță și de evaluare a riscului;

 înștiințarea părților cu privire la soluția adoptată și cu privire la hotărîrea de închidere a cazului;

monitorizarea aplicării planului de intervenție și a tururor celelalte proicete privind protecția minorului create special pentru a putea gestiona corect situațiile de abuz asupra minorului astfel încăt acestea să înceteze;

prognoza evoluției minorului după soluționarea și închiderea cazului.

Întreaga simptomatologie ar fi amprentat dezvoltarea tutuor copiilor ce au fost intervievați daca nu s-ar fi fost luat măsuri imediat:

minorii abuzați au fost integrați într-un program de tratament și recuperare;

terapia acestora a avut în vedere reducerea nivelului de agresivitate, îmbunătățirea relațiilor sociale;

copii au urmat cursurile școlare și au fost ghidați spre diferite acțivități activitati psiho-pedagogice;

securizarea lor, evaluarea psihomedicală, terapia și reabilitarea minorilor abuzați au fost realizate în cadrul unui centru specializat prin implicarea specialiștilor și instituțiilor abilitate în protecția copilului.

Am utilizat studiul de caz pentru a evalua situația problematică cu care o unele familii se confruntă. Acesta presupune culegerea de informații cu privire la structura evaluare și are rol de diagnostic social. Este realizat în scopul creării unei perspective asupra structurii și relațiilor din familia implicata pentru a putea evalua care sunt sursele de sprijn și care au fost cauzele care au creat această problemă în cadrul familiei. Din cercetarea mea rezultă faptul că în aceste familii relațiile maritale sunt conflictuale. Majoritatea copiilor se simt dominați de tensiunile din familie, dar și neglijați, neapreciați și uneori excluși, fac încercari firave de a atrage atenția asupra lor; ei doresc în marea majoritate să se afirme, în sensul de a fi băgați în seama, să li se arate ca sunt mai importanți decât toate celelalte probleme ale părinților.

Concluzii

Violența împotriva copiilor este larg răspândită în întreaga lume. Aceasta se manifestă într-un mod subtil, ascuns sau într-un mod evident, normal devenid astfel o practică socială comună, intrând în ordinea ,,naturală" a lucrurilor dintr-o societate. Violența împotriva copiilor, în toate formele sale, este o consecință a raporturilor de putere inegale care există între cei mari și cei mici, între bărbați și femei din cauza mentalităților învechite ale societății așa-zise moderne. Violența minorului în cadrul familiei are loc din cauza forțării membrilor familiei (copii și soție) să se subordoneze bărbatului/tatălui. Nevoile sociale, economice, urmate de substanțe stupefiante, alcool, lipsa unei  locuințe demne, lipsa cunoașterii unei legislații, neaplicarea prevederilor și normelor internaționale, gelozia, incompatibilitatea dintre soți, comportamentul sexual aberant etc duc de asemnea la victimizarea minorului.

 O prima concluzie a lucrării de față este aceea ca nevoile de bază ale copiilor nu sunt întotdeauna respectate, ele fiind încălcate cu bună-știință. Aceasta problemă necesită atenție pentru ca ea exprimă de fapt nevoile copilului și nu ceea ce primește de fapt. Dezvoltarea echilibrată și corectă a unui minor are nevoie de un climat armonios, echilibrat atât în cadrul familiei, cât și în relațiile cu societatea. Studiul scoate în evidență faptul că abuzul asupra minorului este perceput în cadrul familiei, în mod special ca fiind o metodă „normală de educare” acceptată în egală măsură de părinți și de copii. Cearta, insultele, amenințările, interdicția unor lucruri care le fac copiilor plăcere sunt cele mai frecvente abuzuri în toate mediile analizate sub forma neagravată. Sub forma agravată constatăm că numeroși minori sunt uciși, abuzați sexual, obligați la prostituție, pornografie etc.

           Abuzul asupra unui minor este favorizat de: existența unor problemele în înteriorul familiei: violența, nivel scăzut de trai, șomaj, alcoolism, nivel de educație scăzut, familie numeroasă; lipsa de informare, pregatire și educare în exercitarea rolului de părinte sau educator conduce la abordări neadecvate a copilului și la greseli care pot avea repercusiuni grave asupra dezvoltării acestuia; rețeaua de servicii sociale sau de suport pentru familie și copil nu este suficient dezvoltată sub aspectul interventiei specifice (lipsa unui personal calificat, cu studii superioare în domeniu); condițiile socio-economice ale familiei, sistemul precar al educației părinților,  modelul violent promovat la nivelul societății sau relații interumane.

Prevenirea și protejarea minorului abuzat este posibilă dacă se vor organiza programe speciale care să asigure respectarea și punerea în aplicare a drepturilor copilului, personalul care se ocupă trebuie să fie format corespunzător din punct de vedere profesional și să descopere cu toate nevoile copilului, pentru asimilarea unor metode alternative de creștere și consiliere care pot ajuta la evitarea abuzului este necesară înființarea unor centre de formare pentru părinți, înființarea unor mijloace de informare și consiliere pentru părinți, în special pentru cei din mediul rural unde au loc cele mai multe abuzuri din cauză a numeroși factori precum: lipsa educație, nivelul scăzut de trai, dependențe, etc, intervenția promtă a organelor judiciare în momentul comiterii unui abuz asupra unui minor prin aplicarea corectă a legislației; crearea unor alternative de petrecere a timpului liber pentru copii si tineri in situatii de excludere sociala, care sa asigure un mediu securizant si conditii de manifestare a creativitatii si de participare (cercuri pe diverse domenii de interes, cluburi ale copiilor, dezvoltarea unor facilitati si programe sportive); dezvoltarea unei retele de centre de consiliere si centre de protectie specializate în protectia, tratamentul necesar și reabilitarea victimei minore a abuzului,  accesul minorului și al părinților acestuia la toate serviciile specializate în protejarea nevoilor și drepturilor acestuia.

Bibliografie

Acte normative

Codul penal din 1969, editura Hamangiu.

Legea privind ratificarea Conventiei Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 și semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007.

Legea nr. 87/2008 privind prevenirea și combaterea pornografiei, publicata in Monitorul Oficial cu numarul 87 din data de 4 februarie 2008.

Protecția minorilor victimă prin Legea 678 modificată și completată prin legea 230/2010.

Constituția României, Editura Best Publishing, România, tipărit la 24.martie.2010

Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001(*actualizată*) privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată în M.Of. al României și devenind aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014*.

Noul Cod Penal,Ediția a II-a, actualizată la 10 februarie, 2014, Editura Rosetti Internațional, București.

Legea Nr. 272 din 21 iunie 2004 *** Republicată privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 5 martie 2014.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată și actualizată 2016 în Monitorul Oficial.

II. Tratate, cursuri, monografii

Alexandru Boroi, Drept penal, Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2014;

Amza, Tudor si Cosmin Petronel Amza, Criminalitatea informatica, Editura Lumina Lex,Bucuresti, 2005;

Amza, Tudor, Criminologie, Editura Lumina Lex, București 1998;

Amza, Tudor, Criminlogie – Teorie și plotică criminologică, Editura Lumina Lex, București 2000;

Amza, Tudor și Cosmin Petronel Amza, Criminologie – Tratat de teorie și politică criminologică, Editura Lumina Lex, București, 2008;

Anamaria Cristina Cercel, Criminologie, Ed. Hamangiu, 2009;

B.Mendelson, Sociologie abstractă, 1973, nr.38;

Dana Barbu, Ghidul juridic al părinților, Editura Universul Juridic, 2013;

Emilian Stancu, Carmina Elena Aleca, Tratat de teorie și politică criminologică, Editura Lumina Lex,București, 2002;

Fischer, Riedesser,Tratat de psihotraumatologie, Editura Trei, 2007;

Gh. Scripcaru si colaboratorii, Criminologie clinică și relațională, Iași, 1995;

Iancu Tanasescu, Gabriel Tanasescu, Camil Tanasescu, Metacriminologie, Curs universitar, ed.C.H. Beck, Bucuresti, 2008;

J.Pinatel, Le phenomene criminel, Ed. M.A. 1998;

Kari Killen, Copilul Maltratat, Editura Eurobit, Timișoara, 1900;

Mihail Udroiu, Procedură penală, Partea generală, Noul Cod de pocedură penală, Sinteze și grile, Editura C.H. Beck, București, 2014;

Mihai Pascaru, Diagnoza problemelor sociale, Suport de curs, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Alba Iulia, 2007-2013;

N.Queloz, Quelle(s) criminologie(s) demain?, Chur/Zurich, Ruegger Verlog, 2004;

N.Queloz, Introduction a la criminologie, support de cours, Universitatea din Fribourg, Elveția, 2007;

N. Mitrofan si colaboratorii, Psihologie judiciara, Bucuresti, 1994;

Nelu Nita, Criminologie generală, Curs Universitar, Editura Tehnopress , Iasi, 2013;

Nicolae Mitrofan,Voicu Zdrenghea,Tudorel Butoi, Psihologie Judiciara, Casa de editura si presa “Sansa”-S.R.L.,Bucuresti ,1984;

R.Cario, Introduction aux sciences criminelles, Pour une approche globale et integree du phenomene criminel, L’harmattan, 2001;

R.Gassin, Criminologie, Dalloy, ed. A IV-a,1998;

Septimiu Chelcea, Ioan Mărgineanu, Ion Cauc, Cercetare sociologică, Editura Destin,1998;

Sorin Rădulescu, Sociologia violenței (intra)familiale. Victime și agresori în familie, București, Editura Lumina Lex, 2001;

Stancu, Emilian, Carmina-Elena Aleca, Elemente de criminologie generală, Pro Universitaria, București, 2014;

T. Bogdan, I. Santea, Analiza psihologica a victimei. Rolul ei in procesul judiciar, Bucuresti, 1998;

T.Butoi, D.Voinea,V.Iftene, A.Butoi, C.Zărvescu,M.C.Prodab, I.T.Butoi, L.G.Nicolae, Victimologie, curs universitar, Pinguin Book, București, 2004;

III. Jurisprudență

1. Antoniu G., Bulai C. (coordonatori), Stănoiu R.M., Filipaș A., Mitrache A., Papadopol V., Filișanu C., Practica judiciară penală, vol. II, Partea generală (art. 52-154 C. pen.), Ed. Academiei Române, București, 1990;

2. Alexandru Boroi (coordonator), Ion Rusu, Angelica Chirilă, Gina Livioara Goga, Alina Dumitrache Ionescu, Minodora-Ioana Balan-Rusu, Practica judiciară în materie penală, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014;

IV. Articole și studii publicate în reviste de specialitate sau în volumele unor conferințe internaționale sau interne

1, „Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XIX, nr. 5–6, București, 2008

V. Webografie

http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/ELEMENTE-DE-VICTIMOLOGIE86.php

http://www.mai.gov.md/sites/default/files/document/attachments/studiu_abuz_sexual_al_copiilor_0.pdf

http://documents.tips/documents/victimizarea-copilului.htm