Viata Urbana Revigorata Prin Loisir

VIAȚĂ URBANĂ REVIGORATĂ PRIN LOISIR

CUPRINS

Plan de idei

Introducere

Capitolul I. VIAȚA, ORAȘUL, CLĂDIREA

1.a. Viața și orașul

1.b. Orașul și clădirea

1.c. Viața și clădirea

Capitolul II. LOISIR

2.a. Definirea loisirului

2.b. Istoria și loisirul

2.c. Jocul

Capitolul III. AMENAJĂRI PENTRU LOISIR DE-A LUNGUL TIMPULUI

3.a. Antichitatea

3.b. Evul Mediu

3.c. Renașterea

3.d. Perioada pre-modernă

3.e. Modernismul

3.f. Epoca contemporană

Capitolul IV. ISTORIA TEATRULUI ȘI A CINEMATOGRAFULUI

4.a. Teatrul

4.b. Cinematograful

Filmul

Arta cinematografică

Istoria cinematografului

Capitolul V. CAZUL ROMÂNESC

5.a. Teritoriul țării

5.b. Orașul Miercurea Ciuc

5.c. Exemple

Capitolul VI. CONCLUZIA

BIBLIOGRAFIE

WEBOGRAFIE

PLAN DE IDEI

Obiectivul general al lucrării: Dezvoltarea unui ansamblu de loisir în cadrul spațiului urban

Obiectivul specific al lucrării: Realizarea unui ansamblu unitar care să permită o evoluție urbană în cadrul orașului datorita activitatilor destinate recrearii.

Scopul întocmirii acestei lucrări: Demonstrarea necesității formulării unui proiect care înglobează spațiile necesare exercitării activități de tip loisir.

INTRODUCERE

I. VIAȚĂ, ORAȘ, CLĂDIRE

Titlu capitolului, împrumutat de la Ralph Erskine, prezintă importanța relației clădirilor cu oamenii, orașul, și spațiile publice. Forța de atracție a unui oraș, a unei clădiri crește atunci când există activități multiple pentru toate vârstele. Pentru o bogăție de experiențe și sustenabilitate socială cu sentimentul de siguranță ridicată trebuie să existe o versatilitate prin varietate de funcțiuni și o relaționare vizibilă intre clădire și strada. Revitalizarea orașului prin readucerea naturii/vieții în diferite zone și diferite proiecte, transforma o clădire simplă într-un ansamblu complex, zone care duc lipsă de vitalitate pot fi reconfigurate.

II. LOISIR

Definirea loisirului. Peter Borsay definește loisirul ca ceea ce rămâne după ce categoriile de experiență ca lucrul, munca, educația, religia, viața civilă și viața de zi cu zi sunt eliminate. Categoriile mai sus menționate sunt mai mult sau mai puțin “obligații”, iar loisirul poate fi integrat în categoria de timp “neobligat”.

Istoria și loisirul.

Jocul. Jocul se află în afara raționalității vieții practice, în afara sferei nevoii și a utilității, deci este un fel de loisir. Jocurile servesc numai pentru relaxarea de muncă, pentru că procură destindere și odihnă. Faptul de a fi neocupat pare să conțină însă în sine plăcere, bucurie de viață și fericire, iar această fericire este țelul vieții. (Johan Huizinga)

III. AMENAJĂRI PENTRU LOISIR DE-A LUNGUL TIMPULUI

Prezentare în ordine cronologică a evoluției spațiilor pentru loisir începând cu perioada Antică până în prezent.

IV. ISTORIA TEATRULUI ȘI A CINEMATOGRAFULUI

Prezentare scurtă a teatrului, a artei cinematografice și a cinematografelor.

V. CAZUL ROMÂNESC

Trecere în revistă a locațiilor semnificative din România. Cinematografele, cafenelele, barurile și celelalte funcțiuni generatoare de relaxare și recreere.

VI. CONCLUZIA

Adevăratul sens al vieții este o viață a comunități împlinite, a bunăstării sociale și a indivizilor eliberați să își exercite pasiunile artistice sau sportive. Importanta jocului, ca formă de relaxare, destindere și odihnă, la orice categorie de vârstă, duce la o creștere a nivelului cultural urban și la îmbunătățirea interacțiunii sociale. Crearea unui ansamblu unitar va rezolva problema lipsei spațiilor destinate loisirului, a spațiilor destinate petrecerii timpului liber.

Capitolul I.

VIAȚA, ORAȘUL, CLĂDIREA.

1.a. Viața și orașul.

„Orașele sunt locuri unde oamenii se întâlnesc pentru schimburi de idei, schimburi economice sau, pur și simplu, pentru a se relaxa și a se simți bine. Domeniul public al orașului străzile, piețele și parcurile sale – reprezintă arenă și elementul catalizator pentru toate aceste activități…orașul ne oferă instrumentele de care avem nevoie pentru a îmbunătăți spațiile urbane și, în consecință, calitatea vieții noastre.”

În cartea lui, intitulată “Orașe pentru oameni”, Jan Gehl spune că înainte să ne gândim la clădiri și la felul în care va arăta un proiect nou, trebuie să avem în vedere oamenii și orașul. Clădirile și spațiile publice care alcătuiesc orașul trebuie să respecte niște criterii care duc la un ansamblu, o zonă atractivă, sănătoasă și plină de vitalitate. „Orașul trebuie să amplifice cantitatea și calitatea spatiilor publice atractive și bine proiectate, la scară umană, durabile, sănătoase, sigure și pline de viață.” Cartierele și ansamblurile de locuit bine proiectate, sigure și cu zone publice (scuaruri, parcuri, zone verzi și clădiri cu funcțiune de relaxare/loisir) inspiră oamenii care locuiesc în ele și atrag pietonii sugerând că spațiul este plin de trăsături pozitive: “La început noi modelăm orașele, apoi ne modelează ele pe noi.”

După eșecul cauzat de perioada modernismului, unde accentul s-a pus pe traficul auto (cum se văd zonele, clădirile din mașină versus mergând pe jos, cum era până atunci), cartierele pustii cu spații ample, goale și clădiri împrăștiate pe terenuri uriașe dând senzația de oraș fantomă, specialiștii au ajuns la concluzia că singura formă urbană durabilă este cea a orașelor compacte. Analizând orașele vechi, ne dăm seama că dimensiunea umană, clădirile construite la scara oamenilor, detaliile elaborate cu materiale diferite oferă o imagine mai atractivă captând atenția pietonilor și implicit producând o vitalitate a zonei, a clădirii sau a pieței respective.

“Cea mai mare atracție a unui oraș: oamenii.”

O „experiență pietonală demnă” fără obstacole pe trotuare generoase, fără aglomerație sau vehicule parcate ocupând mai mult de jumătate din spațiul destinat circulației pietonale, formează o distribuție echitabilă a spațiului pietonal și ajuta la sentimental de siguranță al pietonilor, asigurând un flux mai semnificativ. Până și modul în care informăm pietonii asupra circulației posibile sau imposibile în anumite zone sau anumit interval de timp poate fi elaborat astfel încât să sugereze o informare politicoasă, cum ar fi semafoarele cu numerotare, în detrimentul celor intermitente sau a aplicațiilor pentru a traversa strada, care dau impresia de grabă și stres.

1.b. Orașul și clădirea.

Orașul proiectat la nivelul ochilor, unde parterul clădirilor este tratat special pentru a crește vitalitatea urbană prin atractivitatea și funcționalitatea diferită a zonelor aflate la nivelul trotuarului, ajunge să creeze zone de interacțiune între oraș și clădire, zone unde viața din interior se întâlnește cu viața din exterior.

Importanța tratării fațadelor este accentuată tot în cartea lui Jan Gehl, el atrage atenția asupra dimensiunilor mari, închise și lipsite de detalii care duc la sentimentul de nesiguranță după căderea întunericului, eliminând astfel vitalitatea urbană. Fațadele trebuie să fie „active și prietenoase”, să existe o variație de funcțiuni, materiale și texturi, reliefuri jucate prin zone de acces către posibile spații verzi amplasate în curtea interioară a ansamblurilor de locuit, detalii cu personalitate în vitrinele magazinelor, cafenelelor sau librăriilor și un iluminat adecvat în timpul nopții. Clădirile cu fațade sau parter uniform, pasiv, fără uși sau variație a funcțiunilor duc la crearea unui peisaj pietonal neinteresant, nesigur și lipsit de atracție. El spune că pentru a evita acest fenomen, este necesar să avem în vedere trei aspecte:

Protecție împotriva traficului, un iluminat bun, funcțiuni care se suprapun ziua și noaptea, spațiu public plin de viață dobândit prin sentimentul de siguranță. Protecția împotriva experiențelor senzoriale (vânt, ploaie/zăpadă, frig/căldură, praf/zgomot/lumină intensă) este un alt aspect extrem de important atunci când se proiectează o clădire urbană.

Confort printr-un loc de mers fără obstacole, suprafețe bune, accesibilitate pentru toată lumea, zone atractive pentru a se opri, posibilitatea de a sta jos pe bănci de odihnă, iluminat adecvat pe întuneric, perspective interesante, soare sau umbra atunci când este necesară și cel mai important, loc pentru oameni cu „peisaje de conversație” și posibilitatea pentru joacă și mișcare, atât vara, cât și iarna, ziua și noaptea.

Plăcere prin posibilitatea de a se bucura de aspectele pozitive ale climei – soare/umbră, căldura/răcoare, prin design și detalii de calitate, prin material bune și rezistențe și nu în ultimul rând, prin prezența unei amenajări peisagiste cu arbori, plante, apa, etc.

Optimizarea spațiului urban prin furnizarea de experiențe estetice și impresii senzoriale plăcute cu ajutorul arhitecturii și a designului, tratat împreună cu celelalte criterii enumerate mai sus, duce la revigorarea vitalității urbane.

Un alt aspect importat în crearea unor zone încurajante pentru pietoni este evitarea zidurilor de separare, a distanțelor mari între pietoni (s-a subliniat necesitatea trotuarelor fără aglomerație și obstacole sau a trotuarelor generoase, dar fără să dezvoltăm spații exagerate – perioada modernistă), a vitezelor mari (se referă la evitarea traficului auto sau măcar la limitarea ei la o viteză cât mai redusă), a mai multor niveluri (duc la impresia vizuală de separare, în consecință pietonii nu mai comunică în aceeași măsură) și orientarea spate la spate. (în cazul băncilor de odihnă este de preferat să se poziționeze față în față sau unul lângă altul). Trebuie să se aibă în vedere o abordarea care înseamnă atracție versus respingere, unde contactele vaz-auz ocupa locul cel mai important. Dacă ne gândim la orașele vechi, ne dăm seama de ingeniozitatea cu care au fost concepute exact pentru a deveni centre de interes pentru pietoni, negustori, oameni de afaceri, artiști, etc. Criteriul de apropiere pe același nivel, pe distanțe scurte și orientarea către ceilalți au creat baza unor planificări urbane, unde comunicarea, comerțul și arta au generat spații urbane optime.

Modul de aranjare a scaunelor de la cafenele dezvăluie o atitudine similară în comportamentul oamenilor, cel mai important punct de atracție fiind trotuarul, deoarece oferă perspective interesante asupra trecătorilor, a clădirilor, a vieții urbane în general. Apariția promenadelor și a cafenelelor de-a lungul bulevardelor sau a străzilor pietonale (exemplu Parisul lui Haussmann după 1852) duce la străzi „pașnice urbane” și o revitalizare urbană prin prezența oamenilor.

Pentru o bogăție de experiențe și sustenabilitate socială cu sentimentul de siguranță ridicată trebuie să existe o versatilitate prin varietate de funcțiuni și o relaționare vizibilă intre clădire și strada. Cafenelele și magazinele de la parter, trecerile către spațiul public (zona destinată oamenilor, copiilor) îmbogățit cu plante, arbuști și copaci și adăugând elemente de design prin mobilier urban și iluminat de ambianța crează o îmbunătățire a vitalității urbane prin prezența oamenilor atrași de toate aceste elemente valoroase.

“Pentru a fi un bun arhitect, trebuie să iubești oamenii, pentru că arhitectura este o artă aplicată care se ocupă de cadrul de viață al oamenilor.”

Odată cu realizarea importanței de a reconstrui imaginea modernistă bazată pe viteza autoturismului, unde imaginea orașului se reflectă prin această viteză, se acordă o atenție sporită condițor de-a lungul bulevardelor sau a străzilor pietonale (exemplu Parisul lui Haussmann după 1852) duce la străzi „pașnice urbane” și o revitalizare urbană prin prezența oamenilor.

“Pentru a fi un bun arhitect, trebuie să iubești oamenii, pentru că arhitectura este o artă aplicată care se ocupă de cadrul de viață al oamenilor.”

Odată cu realizarea importanței de a reconstrui imaginea modernistă bazată pe viteza autoturismului, unde imaginea orașului se reflectă prin această viteză, se acordă o atenție sporită condițiilor de mers pe jos sau cu bicicleta, o utilizare a spațiilor în aer liber, iar respectul pentru oameni și poftă de viață duce la fenomenul orașului ca loc de întâlnire. Un exemplu foarte bun este noua clădire a operei din Oslo, Norvegia. Proiectul elimină granițele dintre oraș și clădire, pietonii având posibilitatea de a se urca pe acoperișul clădirii, suprafețele fiind concepute ca un spațiu urban. Astfel, nu numai poziția sitului devine spectaculoasă, ci și clădirea în sine, care depășește noțiunea de clădire cu funcțiune culturală și devine un spațiu în sine, oferind și o “exploatare exterioară” și nu numai interioară.

Un alt exemplu potrivit ar fi la Paris, zona centrului Pompidou – jumătate clădire, jumătate spațiu public – unde se desfășoară activități diferite: tineri boemi care stau pe jos la discuții direct pe pavaj, alții care își arata talentele artistice cântând pe instrumente muzicale sau pictând tablouri invitând trecătorii la demonstrații de îndemânare și talent, constituind atât vară, cât și iarna un spațiu care invită și atrage chiar și în afară evenimentelor culturale din interior.

Forța de atracție a unui oraș, a unei clădiri crește atunci când există activități multiple pentru toate vârstele. Orașul plin de viață – „orașul sănătos” înseamnă o populație care circulă frecvent, pe jos sau cu bicicleta (problematic pentru zonele cu temperaturi scăzute, dar extrem de importante pentru o evoluție socială și culturală) sau staționează în spațiul public, în parcurile sau scuarurile amenajate și petrec timp în oraș sau în clădiri cu funcțiuni dedicate comunicării, relaxării sau dezvoltării personale.

Modalitățile de transport în comun furnizează beneficii majore atât pentru economia orașului, cât și pentru sănătatea locuitorilor. Reducerea consumului de resurse, limitarea emisiilor dăunătoare și micșorarea poluării sonore aduc orașului revigorarea mult așteptată după o perioadă industrială. Un exemplu potrivit este orasul COPENHAGA, unde mai mult de 50% din populație circulă cu bicicletă, care a devenit în ultimii ani principala modalitate de a naviga în oraș, fiind rapidă, ieftină și benefică pentru sănătate. VENEȚIA de-a lungul istoriei sale a funcționat perfect ca oraș dezvoltat pentru pietoni, cu o structura urbana densă, distanțe de mers scurte, trasee frumoase, predominanța funcțiunilor mixte, clădiri cu parter animat, arhitectura de calitate și detalii realizate cu grijă, toate fiind la scară umană.

În cazul orașului Miercurea-Ciuc, dominat de vârstnici, mame și copii mici, este important să se asigure activități care atrag prezența lor în cadrul unor spații sau clădiri nou concepute. Planificarea acestor zone trebuie sa inceapa cu anticiparea privind viitoarele modele de activitate. În zonele urbane existente, un punct de placare evident ar fi studierea vieții deja prezente a orașului și folosirea acestor informații pentru a face planuri cu privire la unde și cum să fie consolidate.

“Nu vă întrebați ce poate face orașul pentru clădirea voastră, ci dimpotrivă, ce poate face clădirea pentru oraș!”

Diferite fenomene ca apa, plantele, diverse materiale, culori, suprafețe, sunete și lumini “pot contribui la o diversitate atractivă de impresii senzoriale în spațiul urban.” Jan Gehl Calitatea vizuală poate fi îmbunătățită prin adăugarea iluminatului artistic, creând un impact asupra orientării, asigurând tranziția către străzile principale sau în cazul curții interioare către ieșirile din incinta, dar și un aspect plăcut prin jocul de lumină și intensitatea de culori. Orașele Melbourne (“Lumina ca artă”) și Lyon au optat pentru o politică interesantă de iluminat artistic, adăugând un plus de interes zonelor publice.

1.c. Viața și clădirea.

Revitalizarea orașului prin readucerea naturii/vieții în diferite zone și diferite proiecte, transforma o clădire simplă într-un ansamblu complex, zone care duc lipsă de vitalitate pot fi reconfigurate cu ajutorul vegetației, spatele clădirilor sau calcanele convertite în garduri/pereți vii sau incintele în grădini sau spații de joacă. Calitățile estetice se pot mări prin diversificarea spațiului cu elemente naturale: copaci, arbuști, iarba, nisip, pietriș, etc. Recreerea dusă la un alt nivel poate aduce o frumusețe aparte unei incinte, iar un joc în domeniul arhitecturii construcției, în inventarea unor provocări peisagistice sau jocul oamenilor, artiștilor sau al copiilor face ca orice spațiu urban să devină un punct de atracție.

Plantarea copacilor, arbuștilor, florilor, adăugarea unei colecții de mobilier urban și iluminat nocturne influențează modul de utilizare a zonelor/clădirilor respective și creșterea vitalității, creând o conexiune între calitatea spațiului ruban și dinamica vieții urbane. Astfel se crează o stimulare a oamenilor de a percepe în mod pozitiv spațiul sau ansamblul, clădirea. O intervenție fizică poate decide dinamica de utilizare a zonelor urbane printr-o simplă chestiune de atenție acordată unor elemente de bază.

Un pas în plus ar fi transformarea spațiului urban într-o galerie de artă. Orașul găzduiește un liceu de artă, aflat în apropierea sitului propus, care astfel ar putea deveni un loc pentru elevi și student, unde își pot manifesta cunoștințele dobândite, dar în același timp ar putea fi un loc reprezentativ pentru capodoperele artiștilor deja consacrați ai orașului. Aceste elemente vizuale și estetice, cu detalii atent concepute și materiale autentice, oferă o experiență valoroasă transformând spațiul.

Proiectul propus, având funcțiunea de centru de loisir, poate integra toate aceste elemente fără problemă, chiar vecinătatea cu liceul de artă ar fi unul dintre motivele elaborării acestui program. Muzica (dansul și lecțiile pentru diferite instrumente muzicale) și arta (arta cinematografică, teatrală, plastică sau fotografică) sunt printre principalele funcțiuni ale clădirii, aducând în incinta oameni cunoscători de cultură, ceea ce garantează folosința optimă și supraviețuirea proiectului de-a lungul timpului.

Trăsăturile distinctive ale unui sit ajută la compunerea temei proiectului, atât prin orientare cardinală favorabilă, poziționarea la intersecții, fronturi continue sau discontinue, cât și prin clădirile înconjurătoare care dau un aer istoric sau dimpotrivă, solicită o abordare cu technologii high-tech. Aflându-se pe colț, un teren cu vizibilitate mare, situată la intersecția unor străzi de importanță majoră, asigură capăt de perspectivă din mai multe unghiuri. Spațiul/clădirea urbană nou creată se conectează cu situația existentă, relația intersecției cu strada putând fi marcat prin tratarea volumului ca un întreg care unește frontul discontinuu și asigură un impact în perspectiva urbană.

Transparența este un element important în dobândirea unei relații cu strada, implicit cu orașul. Pietonii au posibilitatea de a relaționa cu o clădire dacă există o conexiune, un punct sau puncte de comunicare între elementele componente ale parterului și/sau un spațiu între clădire și strada. Parterul transparent și cu funcțiuni mixte asigura captarea atenției trecătorilor ceea ce duce la interacționarea cu acesta (cafenele, librarii, saloane de înfrumusețare, magazine care atrag oamenii nu numai prin funcțiunea lor, ci și printr-un design interesant) și în consecință produce o relație imediată intre oraș și clădire, pieton și funcțiune. Transparența etajelor către zone impresionante, către străzi principale sau spații verzi este un alt element care nu trebuie ignorat. Clădirile de locuit sau cele culturale devin mai distincte și spectaculoase dacă se focalizează către zone de interes, cum ar fi o curte interioară cu o amenajare peisagistică și funcțiuni pentru diferite categorii de vârste.

Planificarea climatică atentă și corectă este vitală în cazul proiectelor aflate în zone cu mai multe luni friguroase, în consecință trebuie avut în vedere elaborarea fațadelor și a întregului concept cu inovații tehnologice care aduc beneficii majore și evita dezavantajele create de intemperiile climatice. Orientarea cardinală a spațiilor publice și a clădirilor, care profita sau evita soarele, duce la rezolvări plastice diferite. Limbajul arhitectural este în mare măsură influențat de climă și orientarea proiectului nou propus.

Respectarea regimului de înălțime existent, dată de reglementări, norme și standarde prestabilite prin preluarea formală sau vizuală a nivelurilor învecinate. Aceste reglementări influențează înălțimea, raportul plin-gol, materialele folosite și nivelul de detaliere.

Dacă mediul exterior nu permite (clima nefavorabilă) desfășurarea activităților de recreere, relaxare, opționale: plimbările, statul pe bancă, joaca, cititul, dansul, cântatul la instrumente, formele de artă (desen, pictură, sculptură) etc., ele se vor petrece în interior, calitatea fizică a spațiului – planificarea și designul, funcționalitatea încăperilor sau a împărțirii încăperilor, structura și fluiditatea circulațiilor, va încuraja oamenii să se angajeze în diverse tipuri de activități de loisir, generând o viață urbană revigorată prin acesta. Importanța, semnificația și beneficiile acestor activități va fi elaborată în capitolele care urmează.

Capitolul II.

LOISIR

2.a. Definirea loisirului.

LOISIR [LOAZÍR] s. n. timp liber (al cuiva). Înseamnă și folosire optimă a timpului liber, potrivit dorințelor și înclinațiilor individului. ( fr. loisir)

LOISIR s.n. Paradoxal, timpul liber era numit în greacă schole. Tocmai pentru că dispuneau de timpul lor, tinerii greci din înalta societate ateniană puteau merge la școala. Spre deosebire de lenevire, care desemnează absența unei ocupații, loisir-ul poate insemna, în societatea contemporană, supraabundența activităților, inclusiv a activităților captivante sau anevoioase.

D. Hamehne (D. F.)

Loisirul este timpul liber petrecut departe de birou, afaceri și îndatoririle domestice. Poate fi folosit înainte sau după rutina zilnică (a manca, a dormi, a merge la școala sau a face tema de acasă). Există o distincție între timp liber și loisir. Oamenii uneori execută sarcini care sunt orientate spre serviciu de plăcere dar și pentru utilitate pe termen lung, constituind o diferență importantă dintre loisir și activitățile inevitabile.

În cartea sa intitulată “Enciclopedia recreerii și a loisirului în America” Gary Cross ne oferă o descriere asupra modului in care americanii iși petrec timpul liber și se distrează. Un total de 271 de eseuri prezintă din perspective istorice în domeniul studiilor culturale, sociologice, de recreere, sport și de loisir american. Cartea descrie activitățile începând din perioada colonială până în prezent. Evoluția activităților de loisir, cum au evoluat în fiecare regiune în parte după clasa socială, etnie, gen și vârstă, primește o atenție deosebită. Gama posibilităților de recreere se regăsește inclusiv în vânzările de haine și obiecte vechi în garajele caselor, în diferite târguri, în sărbătorile religioase, în cățăratul pe munți, în cursele de mașini și în orice altă activitate care se poate imagina în domeniul loisirului.

Importanta relaxării și a recreerii într-o lume în care agitația și nesiguranța sunt stări aproape zilnice în viața societății este extrem de mare. Fiecare individ își trăiește viața experimentând diferit împrejurimile și evenimentele din jurul lui în funcție de educația, experiențele proprii și posibilitățile oferite, iar soarta lui, dacă este una fericită sau mai puțin fericită depinde de modul în care știe să își echilibreze activitățile utile și necesare față de cele legate de loisir. Exploatarea lucrurilor care îl fac fericit și împlinit prin artă, muzică, sport sau anumite cunoștințe dobândite îi aduc beneficii personale ceea ce poate contribui și la o îmbunătățire colectivă.

Adevăratul sens al vieții este fericirea. Pentru unii fericirea înseamnă multe ore de muncă pentru a realiza proiecte fabuloase, pentru alții înseamnă călătorii în jurul lumii. Atunci când omul are activități care îi fac plăcere se contopesc cu ele și automat se concentrează mai intens, uitând de probleme cotidiene. Indiferent de activitatea pe care o face, dacă este de tip loisir (artă, muzică, sport, jocuri colective sau individuale) sau de tip util (citit, scris,etc) este important să asigure provocări de intensitate pentru că activitatea sa nu devină plictisitoare. În momentul în care devine neinteresant și enervant, activitatea nu mai poate produce bucurie, fericire, deci își pierde caracterul prielnic.

Majoritatea tratatelor despre loisir evită orice încercare de a defini subiectul. În schimb Peter Borsay, în cartea “Istoria loisirului” descrie loisirul că elementul cheie în viața modernă. Prin examinarea și analizarea istoriei loisirului în Marea Britanie din ultimii 500 de ani, investighează o gamă de timp liber petrecut, de la cultură și muzică până la turism și sport cu o abordare conceptuală și critică. Textul schimbă vederile convenționale despre istoria loisirului și aduce o abordare nouă, demonstrând că pentru a oferi o vedere de ansamblu mia corectă asupra acestei activități este necesar să se studieze și alte domenii, cum ar fi antropologia, artele, geografia și sociologia.

“Borsay demonstrează că loisirul nu a fost o indulgență, ci reprezintă centrul vieții culturale. Mai mult decât atât, lucrarea sa este explicită și inteligibilă.”

În încercarea de a defini loisirul există două tipuri: una care subliniază ce NU este loisirul, tipul negative și una care subliniază ce ESTE, adică cea pozitivă. În cele ce urmează se va face o referire la textul lui Borsay și se vor enumera metodele și încercările:

Prima dintre aceste metode, chiar dacă evită să abordeze problematica direct, necesită identificarea tuturor elementelor. În același timp, solicită descrieri ale numeroaselor categorii de experiență, altele decât loisirul, prin care ne trăim viața. Acestea pot fi delimitate ca lucrul, munca, educația, religia, viața civilă (incluzând politica și munca de voluntar) și viața de zi cu zi (un mare “bagaj” care cuprinde activități de tipul a dormi, a se odihni, a mânca, dar și sexul). „Loisirul poate fi definit ca ceea ce rămâne după ce aceste categorii sunt eliminate” (Peter Borsay). Categoriile mai sus menționate sunt mai mult sau mai puțin “obligații”, iar loisirul poate fi integrat în categoria de timp “neobligat”. Loisirul este timp liber, timp pe care fiecare persoană îl are la propria dispunere.

Enciclopedia Internațională a Științelor Sociale declară că loisirul este în primul și primul rând “libertatea față de angajamente aducătoare de venituri”, iar Enciclopedia de Științe Sociale Routledge clasează loisirul sub categoria muncă și îl definește ca “timp liber în afara muncii și a altor activități necesare.”

Faptul că sensul loisirului este strâns legat de natura muncii este de necontestat. Dar dacă îi dăm muncii un rol atât de important în caracterizarea loisirului, aceasta va ridica mai multe probleme. Peter Borsay se intreabă dacă munca a fost oare întotdeauna atât de importantă incât să determine toate celelalte domenii al vieții oamenilor. O noțiune strâns legată de activități care aduc un câștig clar material sau economic ar exclude sarcini neplătite ca îngrijirea, creșterea copilului și îndatoririle domestice. Aceste activități exercită tot atât de multă influență asupra vieții celor implicați ca și munca plătită, dar impunând restricții asupra lor și limitând timpul liber. În plus, deoarece aceste sarcini au fost în mod tradițional încredințate predominant femeilor, definiția muncii în termeni economici bruți va deplasa noțiunea de loisir într-o direcție „masculină”. Un alt aspect important de menționat este cel al neangajaților – de bună voie sau siliți în afara pieții muncii -, a pensionarilor, a copiilor mici, a persoanelor cu handicap sau a celor bolnavi. ”Ei pot constitui o categorie destul de largă, poate chiar și o ajoritate a unei populații și atunci ei se consideră, prin faptul de a nu munci, într-o stare permanentă de loisir? “

În al patrulea rând, noțiunea de muncă definind loisirul se bazează pe presupunerea că este posibil să facem distincție clară între cele două activități. De exemplu, muzica a acompaniat mai multe situații de lucru printre mineri, lucrătorii de textile și marinarii. Existau melodii cântate de muncitori care le ușurau munca. Chiar și în ziua de azi, muzica prin diferite medii electronice este folosită pentru a produce un mediu estetizat („where the mind can go” – unde mintea să se poată aventura în timpul lucrului – poate pentru a primi inspirație sau pur și simplu pentru a ușura și a facilita lucrul). Poate că problema cea mai serioasă este să facem distincție între muncă și loisir și din acest motiv, definind loisirul în termeni de „non-lucru” duce la observația că o parte semnificativă și în creștere continuă a populației sunt angajați în “industria” loisirului. De exemplu, pentru un fotbalist sau o cântăreață experiența muncii nu este la fel ca pentru cei din public. Ei lucreaza într-o lume paralelă între muncă și loisir, deoarece ei nu iși văd job-ul în același mod ca de exemplu un miner.”

Loisirul negativ este greu de definit. Deoarece am accentuat faptul că loisirul tine de plăcere și satisfacție personală în afară obligațiilor și lucrurilor necesare, activitățile de genul orelor private de artă, muzică sau limbi străine pot fi trecute în cadrul domeniilor educaționale în sensul de a avansa la locul de muncă sau de a dobândi cunoștinte utile, dar în același timp sunt și o formă de recreere. De accea definirea în termeni negativi este problematică. De ex: evenimentele nonprofit, caritabile.

Joffre Dumazedier enumerând funcțiunile loisirului demonstrează că specificul lui este de a pune plăcerea și bucuria pe primul loc, dând un caracter pozitiv fenomenului. În consecință, loisirul este:

Este șansa de a scăpa de oboseală cauzată de muncă

Posibilitatea de a scăpa de plictiseală zilnică cauzată de rutină și un număr de sarcini obligatorii

Loisirul face posibil ca individul să intre într-o zonă de auto transcendența unde puterile sale creative sunt eliberate.

Această libertate de a urmări plăcerea confirma diferența între trăsăturile pozitive și negative ale loisirului. După cum a fost menționat mai sus, unele activități pot să aibă și o combinație de categorii, fiind și educative, dar și creatoare de plăcere sau pot unele activități pot dobândi calități special prin felul în care se prezintă sau modalitatea de a le “consuma”. Un exemplu perfect este mâncatul. De cele mai multe ori este considerate o rutină zilnică, însă ocazii special, cum ar fi zile de naștere, sărbători și alte evenimente îl transformă într-o ocazie ieșită din comun. Importanța evenimentului se schimbă datorită sensului simbolic și devine activitate de loisir.

2.b. Istoria și loisirul

Loisirul este legat de existența umană încă din perioada antică. Grecii și romanii antici au construit teatre, bai termale, stadioane pentru sport și parcuri cu amenajări peisagistice spectaculoase. Conceptul de loisir este pus sub semnul întrebării de Peter Burke, el investighează dacă oamenii erau conștienți de semnificația acestuia până în perioada modernă, de noțiunea generice de plăcere. Joffre Dumazedier spune că loisirul este posibil doar în viața muncitorilor, deoarece doar trebuie separată clar de activitatea prin care își câștigă existența și cea prin care renunță la obligații și explorează …..

Se pare ca aceste conditii exista doar in viața socială a civilizațiilor industriale și postindustriale.

Multi considera ca loisirul

Dumazedier consideră că pentru ca loisirul să fie posibil în viața muncitorilor, trebuie să existe două condiții: în primul rând societatea să înceteze să-și guverneze activitățile după înțelesul obligațiilor comune, iar în al doilea rând munca prin care omul își câștigă existența să fie separată de celelalte activități.

John Clarke și Chas Critcher consideră că loisirul nu a fost absent înainte de secolul XIX, numai că nu a putut fi separată de munca și astfel intrând în categoria neconfundabilă a experienței. Mulți cred că abia această perioadă a generat sfere separate de muncă și loisir. Datorită faptului că în societatea postmodernă aceste sfere au inceput să se întrepătrundă din nou, se poate afirma că numai pentru două secole a existat acest fenomen separat de loisir. Peter Burke demonstrează în `95 că în Europa medievală și la începuturile perioadei moderne ideea modernă de loisir a lipsit. El a identificat o serie de discursuri (educaționale, legale, politice, teologico-morale și medicale) surse și dovezi care arată că loisirul este o invenție a Europei moderne timpurii.

Reforma este importantă în înțelegerea loisirului, fiind un eveniment care a schimbat majoritatea Europei și Peter Borsay evidențiază importanța acestuia. Punctul de plecare, anul 1500, este relevantă din motive pragmatice: începând cu această dată există literatură pe care se poate baza. Perioada modernă timpurie deține o cercetare destul de familiară, iar în cazul scenei contemporane extrem de confuze nu se poate pronunța o existență sau o fază următoare a istoriei loisirului.

2.c. Jocul.

JOCUL este activitatea didactică practicată de plăcere întâlnit atât la oameni, cât și la animale. Înseamnă o activitate fizică sau mentală, spontană și urmarită prin ea însăși fără utilitate imediată, generatoare de distracție și de plăcere.

Psihologii consideră jocul un exercițiu premergător pentru viața, o formă de stăpânire de sine, tendință de dominare a omului, un mijloc de contracarare a unor porniri dăunătoare, îndeplinirea unor dorințe ce nu pot fi satisfăcute în realitate. Karl Groos afirmă că jocurile sunt o imitație instinctivă a mișcărilor din viața practică, un exercițiu pentru viața de mai târziu.

RECREEREA: joacă individuală sau jocuri colective, sporturi, relaxare, distracție, hobby-uri, practicarea unor vocații în orele libere. Activitatea de recreere poate fi desfășurată la orice vârsta, fiind condiționată de elementul temporal, condiția și atitudinea persoanei, circumstanțele ambientale, etc.

Fiziologia si psihologia sunt domeniile care observă, descriu și explică jocului animalelor, al copiilor și al oamenilor adulți. Natura și semnificația jocului, locul lui în planul vieții, deoarece ocupă un loc important, îndeplinind o funcție necesară, sau cel puțin utilă, este punctul de pornire al oricărei cercetări și considerații științifice. Există păreri conform cărora jocul este o descărcare a unui surplus de forță vitală sau că orice ființă vie, când se joacă, se supune unui spirit de imitație congenital. Existența jocului nu este legată de nici o treaptă a civilizației, de nici o formă a concepției despre lume. Jocul satisface o nevoie de destindere, că este un exercițiu pregătitor în vederea activității serioase, pe care i-o va cere viața sau care servește drept exercițiu de stăpânire de sine.

“Omul se joacă în copilărie pentru a se amuza și a se relaxa. Jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noțiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească.”

Jocul ca funcție creatoare de cultură.

Orice joc este o “acțiune liberă”. Jocul din ordin nu mai este joc. Nevoia de joc nu apare decât în măsura în care este generată de plăcerea de a te juca, nefiind impus de o nevoie fizică, și mai puțin de o îndatorire morală, deoarece nu este o sarcină. Se efectuează în „timpul liber".

Relația joc dintre joc și cultură nu include toate formele de joc existente și în principal se limitează la jocurile cu caracter social, iar pentru omul adult, jocul este o funcție la care ar putea să și renunțe.

“Orice ființă care gândește își imaginează joaca, jocul, ca pe ceva independent, distinct, chiar dacă limba lui nu posedă nici o entitate lexicală generală corespunzătoare. Jocul nu poate fi contestat. Aproape tot ceea ce este abstract poate fi contestat: dreptatea, frumusețea, adevărul, bunătatea, spiritul, Dumnezeu. Seriozitatea poate fi contestată. Jocul nu.”

În încercarea de a defini jocul, putem spune că o primă caracteristică ar fi: libertatea. A doua caracteristică este legată de faptul că jocul nu este viața „obișnuită" sau „propriu-zisă", ci o ieșire din ea. Jocul devine un complement, o parte a vieții în general și ca atare este indispensabil. Trebuie menționată și încordarea printre calificările care se pot aplica jocului. Încordarea înseamnă nesiguranță, hazard, astfel se face simțită o tendință spre dorința de a depune efort pentru a reuși ceva. Caracteristica numărul trei a jocului ar fi caracterul lui închis și limitat, el desfășurându-se în cadrul unor limite de timp și de spațiu. Astfel apare și caracteristica numărul patru: jocul începe și, la un moment dat, se termină. Formulând o oarecare „definiție” a jocului ajungem la concluzia că poate fi numită ca o acțiune liberă, în afara activităților vieții obișnuite, fără să fie legată de interese și de folosuri, care se desfășoară într-un anumit interval de timp, urmărește niște reguli și devine un instrument prin care se pot crea lumi imaginare departe de monotonia zilelor obișnuite.

“Jocul este o acțiune sau o activitate efectuată de bunăvoie având scopul în sine însăși și fiind insoțită de un sentiment de încordare și de bucurie și de ideea că „este altfel" decât „viața obișnuită".

Funcția jocului, în formele lui superioare este o luptă pentru ceva sau o exhibare a ceva. Grecii antici erau obsedați de competiții. Grecii obișnuiau să țină competiții de câte ori există posibilitatea de a lupta. Bolkenstein, spune: „Toate acestea nu au nimic de-a face cu jocul, numai dacă am vrea să susținem că pentru grecii vechi întreaga viață era un joc!"

Jocurile lor pot părea niște simple festivități sportive naționale, insă ele sunt legate de religie. Cu simțul ludic se asociază un spirit care tinde spre onoare, demnitate, superioritate și frumusețe. Jocul nobil își are bază în tot ce este mistic și magic, tot ce este eroic, tot ce este armonic, logic și plastic.

”Cultura nu începe ca joc și nici din joc, ci în joc.”

Johan Huizinga analizează relația dintre joc și cultura, spunând că jocurile se împart în două categorii: cele solitare și cele colective. Jocul solitar necesita disciplină, inteligenta, îndemânare, pasiune și chiar noroc pentru a crea diferite stări, senzații care prin tensiunea, nesiguranța sau tocmai bucuria și încrederea în sine evoca o stare de fericire.

Jocurile colective în general se joacă între două sau mai multe grupuri eliberând spiritul competitiv al adunării, dar există și varianta în care un spectacol, un concert sau un dans are rolul de fermeca publicul martor la această formă superioară de încântare.

Jocul generează frumusețe, deci are o valoare culturală importantă, iar această valoare estetică este indispensabilă. Felul în care un joc devine cultural este stabilit de natură fizică, spirituală sau intelectuală a jocului.

Jocul produce fericire, iar fericirea este țelul vieții. Jocul nu este o acțiune rațională, un eveniment obligat care se produce pentru a dobândi cunoștințe utile sau preocupare folositoare, jocul ține și servește strict pentru cheltuirea timpului liber. (ex: cititul și scrisul sunt acțiuni utile, necesare și folositoare, iar artă sau muzica țin de cultură, educație și creștere personală care poate să nu reprezinte o acțiune necesară pentru toată lumea) Oamenii se joacă pentru a se relaxa, pentru a se odihni și pentru a se destinde de viață aglomerată de zi cu zi. Sentimentul care se eliberează după joc este de plăcere și bucurie de viață și este esența pentru o viață de calitate.

Capitolul III.

AMENAJĂRI PENTRU LOISIR DE-A LUNGUL TIMPULUI

Spațiu propriu zis pentru activități de tip loisir nu a existat în perioada omului primitiv, el nefăcând diferența între muncă și loisir, așa cum o face societatea modernă. Abia în Antichitate, egiptenii, grecii și romanii (civilizații puternic culturale) dezvoltă noțiunea de loisir și creează spații folosite pentru funcțiunea respectivă.

3.a. Antichitate. Deja în viața omului primitiv apare preocuparea pentru activități de artă, sport și recreere. Folosește desenele, picturile și sculptură pentru înregistrarea vieții de zi cu zi și a mitologiei culturale, crează instrumente muzicale pentru folosința în cadrul ritualurilor religioase și practica jocurile ca o formă de sport.

În cultura egipteană teatrul, muzica și dansul erau forme ale cultului religios, dar și al divertismentului social. Dezvoltă un interes special pentru sporturi (jocuri cu mingea, wrestling, exerciții gimnastice, etc.), ca parte a educației și a recreării. Cultura mesopotamiană este dominată de religie, nucleul monumental al orașului, templul, reflectă rolul important pe care l-au avut zeii în viața urbană, templul fiind un complex impresionant cu mai multe funcțiuni. Aceste piramide în trepte, numite zigurat, erau centrul administrativ, economic și cultural al orașului. Regele Sargon al II-lea în Khorsabad și Darius în Persepolis, Persia au construit palate și orașe care sunt exemple de amenajări urbanistice spectaculoase, cu palate, săli de audientă, curți special amenajate pentru evenimente sportive (box, lupte, diferite jocuri, table,etc) Faima grădini suspendate ale reginei Semiramida din Babilon este incontestabilă.

În cultura greacă teatrul a jucat un rol important. Planificarea urbană a fost dezvoltată la nivel de artă, construind teatre în aer liber, stadioane, săli de sport, spații pentru exerciții fizice, grădini, băi termale publice, toate cu scopul de a servi loisirului. Loisirul în greacă veche se numește schole, iar pentru grecii antici cursurile respective erau o încântare unde dobândeau cunoștințe în diferite domenii.

Fascinația pentru grecii antici se amplifică odată cu studierea parcurilor amenajate cu statui, fântâni, oglinzi de apă și pavilioane destinate zeilor, asigurând filozofilor sau oamenilor de rând un loc unde își puteau petrece timpul liber meditând sau relaxând într-un mediu aparte.

Pentru grecii antici jocul era esențial pentru o dezvoltare sănătoasă fizică și socială, iar Jocurile Olimpice reprezentau un eveniment spectaculos din categoria sportului.

Cultura romană produce unul dintre primele construcții special proiectate pentru recreere, petrecerea timpului liber și al jocului, asigurând distracția romanilor, Colosseumul în 80 d.Hr.

Băile termale impresionante de acum mii de ani ne fascinează atât din punct de vedere estetic, cât și tehnic. Romanii au inventat sisteme constructive spectaculoase (viaducte) și sisteme tehnice deosebite (canale de încălzire ascunde în pardoseli sau pereți) pentru construirea băilor termale, spa-urile din ziua de azi. Conceptul de loisir este diferit la romani față de greci, nu este doar estetic și spiritual, înseamnă și o motivare utilitară. Cetățeanul roman era obligat să participe în războaie, deci sportul și gimnastică erau o combinație între obligație și plăcere. Au fost printre primii care au construit special pentru activități de tip loisir și au lăsat în urma drept moștenire teatre, amfiteatre, băi termale, foruri pentru adunări publice, stadioane, parcuri și grădini (cu amenajări incluzând opere sculpturale, fântâni,etc.), terenuri pentru vânătoare.

3.b. Evul Mediu.

O perioadă de schimbări culturale, economice, politice și sociale majore, Evul Mediu aduce constituirea statelor feudale care stau la baza Europei moderne. Diferitele etape ale acestei epoci produc o arhitectură, o artă și o muzică extrem de diferită față de perioada antică. Dominată de creștinism, dovezile cultului antic, termele, amfiteatrele și stadioanele au fost parțial distruse, parțial reutilizate, cultura loisirului roman a fost înlocuită cu munca, iar cei care participau la evenimente teatrale au fost sever pedepsiți.

Epoca romanică și cea gotică, una dintre cele mai spectaculoase stiluri arhitecturale, au introdus o cultură medievală cu noțiuni și sisteme structurale nemaipomenite, forme de artă și de muzică remarcabile. A fost o perioadă dominată de războaie, unde vânatul, alergatul și luptele care să pregătească soldatul pentru confruntări însemnau sportul. Competiții de genul turneurilor, luptelor, jocurilor cu mingea, aruncatul greutăților reprezentau divertismentul omului. Prezenta jocurilor era reprezentată de pariuri, o formă timpurie a șahului și a jocului cu zaruri, versiuni ale pokerului, săniuș, patinaj, bowling, joc de bile, etc.

3.c. Renașterea.

Perioada Renașterii înseamnă redescoperirea valorilor antice, a esteticii, a proporțiilor și a frumuseții omului. A fost o perioadă de schimbări drastice care a adus o nouă abordare a arhitecturii, teorii noi ceea ce privește artele și o literatură mai liberală. Arhitectura, desenul, pictura, sculptura și muzica devin importante și modificările radicale aduse cu noile principii duc la o viață urbană revitalizată și mult mai activă.

Joaca a fost considerată un exercițiu pentru corp și minte, ducând la o dezvoltare semnificativă a caracterului.

Perioada Reformei a inițiat o restricție împotriva tot ce însemna recreere și joc, teatrul și festivalurile au fost suspendate, operele de artă înlăturate din biserici. Recreerea nu mai reprezenta o formă de relaxare, destindere, trebuia să fie în strânsă legătură cu munca și îndatoririle civice.

3.d. Perioada pre-modernă.

Redistribuția timpului liber datorită revoluției industriale a provocat schimbări majore și a permis o dezvoltare a domeniului, introducând forme noi de timp liber: weekend-uri libere, vacanțe plătite, pensii, etc. Biserica recunoaște în 1890 rolul jocului și oferă “amuzament și recreere sfințita” creând librării, gimnazii și săli de întruniri pentru cei dornici de învățăturile bisericii.

În domeniul sporturilor se dezvolta următoarele: baseball, basket, fotbal, tenis, bowling, competițiile cu cai, cursele de mașini, patinajul și navigația. Teatrul, dansul, muzica și fotografia încep să fie din ce în ce mai populare.

Incepe să se dezvolte o nouă industrie, cea a divertismentului prin muzee, săli de dans, alei pentru bowling, zone pentru trageri cu arma, biliard și, nu în ultimul rând, parcuri de distracții.

3.e Modernismul.

Mișcarea culturală, artistică și ideatică revoluționară care s-a conturat timp de aproape trei decenii deschide calea către concepte noi pentru cultura și societatea din întrega lume. Efectele devastatoare ale crizei economice din 1929 a avut efecte devastatoare și nivelul comerțului, veniturile personale, profitul din afaceri scade dramatic, ridicând nivelul șomajului, iar acest eveniment alarmant aduce ideea creării unor serii de programe loisir de urgență pentru a crea locuri de muncă.

Problema devine și mai mare odată cu perioada războaielor, guvernul fiind nevoit să inventeze facilitați de recreere. Inițierea funcțiunilor și construcția piscinelor acoperite, locurilor de joacă, terenurilor de sport și amenajarea parcurilor, grădinilor zoologice și a acvariilor apare ca o soluție pentru o societate profund afectată de o epocă cruntă și care avea nevoie disperată de îmbunătățire socială, culturală și economică.

3.f. Epoca contemporană.

În lumea actuală subiectul de loisir devine din ce în ce mai elaborat, programele și funcțiunile care deservesc acest scop încep să fie dezvoltate pe mai multe variațiuni. Teatrele, cinematografele, opera și centrele culturale prezintă un interes deosebit și ajung să atragă din ce în ce mai mulți spectatori sau chiar artiști.

Magazinele comerciale / mallurile, având rădăcinile în marile bazare acoperite din lumea arabă, în centrele comerciale din Rusia și în galeriile și pasajele acoperite din Italia și Anglia devin destinația preferată a locuitorilor orașelor pentru petrecerea timpului liber având facilități diverse începând de la magazine de haine, accesorii și încălțăminte până la restaurante și chiar cinematografe sau locuri fascinante de joacă pentru copii.

Amenajările sportive capătă și ele un rol din ce în ce mai important în viața socială, diferitele tipuri de complexe, wellnessuri (piscine acoperite cu ore de fitness, gimnastică, dans, ciclism și masaj) devin extreme de importante.

CAPITOLUL IV.

ISTORIA TEATRULUI ȘI A CINEMATOGRAFULUI.

4.a. Teatrul

Teatrul înseamnă dramă, comedie, spectacol muzical sau alt tip de spectacol artistic în fața unui public. De obicei, are loc într-o clădire special construită.

Bazele tragediei și comediei au fost depuse de grecii antici. Publicul era plasat pe locuri mai înalte (pe pantele colinelor), iar acțiunea se juca pe un loc plat, numit orchestră.

Povestea piesei era cântată de cor, iar actorii își mimau rolurile. Din 450 î.Hr. s-au construit primele teatre cu locuri pentru public, pe bănci de piatră. Teatrul modern își are probabil rădăcinile în interpretările dramatice din Grecia antică. Romanii au îmbunătățit spectacolul prin adăugarea unei scene mai adecvate, care să asigure și un decor de fundal.

Primul teatru cu structura circulară se deschide în Londra în mai 1599. Teatrul Globe a fost construit din lemn având aproape 3000 de locuri în balcoane sau în picioare în jurul scenei în aer liber. William Shakespeare nu numai că a scris piese, dar a și jucat în unele dintre ele, fiind scrise exclusiv pentru propria lui companie de teatru și multe dintre piesele acestea fiind jucate la Globe.

În secolul al XVII-lea se va introduce arcada, care masca zonele unde așteptau actorii sau cei care înlocuiau decorurile.

Pentru realizarea unui spectacol dramatic, teatrul poate îmbina desenul, muzica, dansul, dar și poezia și proza. În sec. al XIX-lea se dezvoltă iluminatul electric, scenele rotative, efectele speciale incitante cu apă, fum și diverse iluzii vizuale. Noile idei includeau scena împinsă în față, care duce apoi la scena circulară, înconjurată complet de public și la teatrul în aer liber.

4.b. Cinematograful

Film este termenul utilizat pentru desemnarea, în accepțiune mai largă, a produsului final al artei și industriei cinematografice.

Pe data de 28 decembrie 1895, la Paris, în salonul Indian al restaurantului „Grand Cafe”, Boulevard des Capucines ( “La Sortie de l'usine Lumière à Lyon” – Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon) are loc prima proiecție cinematografică publică a unui film făcut cu aparatul fraților Lumière. Un film foarte important care a rulat și la București, imediat după premiera franceză a fost L'Arrivée d'un train en gare de La Ciotat (Sosirea unui tren în gara La Ciotat). Data de 28 decembrie 1895 marchează prima proiecție cinematografică și nașterea unei noi arte, cea de-a șaptea artă – cinematografia, și a unei noi industrii, industria cinematografică.

Promotorul noii arte și industrii, a fost Louis Lumière. El este ce care realizează primele filme folosind diferite subiecte amuzante din fabrica lor de aparate de fotografiat. Frații Lumière sunt cei care inventeaza pentru prima dată un sistem de film color, colorand fotogramele alb negru manual, cadru cu cadru.

Primul regizor de film a fost Georges Melies, un om bogat, care conducea teatrul Robert Houdin, si care s-a decis să cumpere un aparat, peliculă și a început să filmeze. El este și descoperitorul trucajului cinematografic.

Filmul devine o afacere profitabilă într-un timp relativ scurt și începe să treacă și peste ocean.

Industria și arta cinematografică.

Într-o perioadă destul de zbuciumată pentru întreaga Europă, dar și peste ocean, oamenii devin fascinați de noua arta, de viață ca-n filme, unde binele triumfa mereu. Filmele produceau vise, arătau o lume perfectă cu oameni frumoși, inovații industriale, tehnologice și creau iluzia că totul se poate.

Georges Méliès este cel care descoperă necesitatea unui scenariu, realizarea unei producții, a unui film, care să fie căutat de public, pentru fiabilitatea cinematografului. Revelația lui duce la ideea de film că artă, dar artă care poate să fie aducătoare de venituri, o artă profitabilă. Prima sală specializată, cinematograful, apare grație acestei revelații într-un cartier al Los Angelesului numit, Hollywood (lemn sfânt). “Fabrica de vise”, cum o să fie denumit acest cartier, ajunge să însemne “raiul pe pământ” al noii arte, cea de a șaptea artă.

Cinematograful sau sala de cinema, este locul destinat proiecției cinematografice. Pentru asigurarea unei vizibilități optime a spectacolului cinematografic, o acustică bună, confort maxim și securitate pentru publicul spectator, sala trebuie să îndeplinească o serie de condiții.

În funcție de modul de prezentare al filmelor (prezentare de filme pe format normal – sălile până la apariția formatelor late -, prezentare de filme pe format ecran lat – cinemascop -, prezentare de film pe format ecran lat – panoramic – sau de format special – cineramă, cinemiracle, kinopanoramă, circoramă, poliecran, lanternă magică) se elaborează parametrii tehnici și constructivi legați de sistemul de cinema.

Exista și săli amenajate parțial, echipate cu aparatură fixă sau portabilă, garantând condiții bune de vizionare și audiție a filmelor, care pot fi considerate săli de cinema. Pot fi săli ale caselor de cultură, săli de festivități ale școlilor, cluburilor sindicale, săli de laborator ale școlilor, căminelor culturale și ale incintelor asemănătoare. în funcție de cerințele locației unde sunt amplasate și din considerațiuni economice, capacitatea sălilor poate fi de la 50 la 2000 de locuri.

Scurta istorie a cinematografului

Pe data de 23 aprilie 1896 în Statele Unite, la New York în sala de concerte Koster și Bial are loc prima expunere a imaginilor “în mișcare” proiectate, iar primul cinematograf dedicat exclusiv filmelor a fost Vitascope Hall, pe Canal Street, în New Orleans, Luisiana convertită pe 26 iunie 1896 dintr-un magazin gol în sală de cinematograf.

În New York pe data de 19 octombrie1896, în subsolul clădirii Elliott Square Building, frații Mitchel Mark și Moe Mark (adăugând și numele de Edison`s) deschid un cinematograf, denumit Edison Vitascope Theater (limba engleză păstrează până și astăzi denumirea de teatru – “movie theatre”) în colaborare cu Rudolf Wagner. Cinematograful cu cele 72 de locuri a fost proiectat exclusiv pentru a difuza proiecții cinematografice. Un anunț postat pe 7 noiembrie, 1897 anunta programul cinematografului Vitascope, construit special pentru acest scop. În perioada 1891-1900, filmele nu au realizat o popularitate semnificativă.

În Los Angeles, statul California, în anul 1902 a fost finalizată prima structura permanentă proiectată pentru proiecții cinematografice. Cinematograful Tally`s Electric, amenajat în prima parte a unui magazin în cadrul unei clădiri mai mari, a fost construită special cu scopul de a fi cinematograf. Filmul The Great Train Robbery (cu o durată de 12 minute) din anul 1903 a fost stimulul pentru industria filmului.

În Pittsburg, pe data de 19 iunie 1905, oamenii de afaceri Harry Davis și John Harris au deschis prima formă populară a sălilor de cinematograf răspândite în toată țara, al filmelor nickelodeon. Numele compus din moneda americană nickel-, echivalentul biletului de intrare (5 cenți) și cuvântul –odeon care în limba greacă însemnă teatru, era un fenomen nou și interesant, iar americanii au considerat că 5 cenți din cei 22 de cenți câstigați pentru o oră de muncă, meritau cheltuiți pentru câteva minute de imagini în mișcare.

În Montreal, în anul 1906, s-a deschis unul dintre primele cinematografe din lume. Cinematograful Korsor Biograf din Korsor, Danemarca, care operează încă din 1908 (deschis pe data de 7 august) a fost clasat în cartea recordurilor Guinness ca cea mai veche sală de cinematograf funcționabilă și astăzi.

În 1912 s-a deschis The Picture House în Clevedon, Anglia cu scopuri caritabile pentru a strânge fonduri victimelor dezastrului cauzat de scufundarea vasului cel mai luxos construit până atunci, Titanicul. Sala functionează până și astăzi.

În 1914 se deschide cinematograful Mark Strand de către Mark Mitchell în New York la intersecția străzilor 47 și Broadway, cu un buget de un million de dolari devenind astfel un arhetip al sălilor de proiecții luxoase, de tip palat.

În 1915 își dobândesc popularitatea filmele artistice, făcând prețul biletelor să sară la dublu. După explozia de venituri câștigate datorită filmelor, în următorii ani, apar studiouri și promotori independenți. Aceste forme s-au concretizat într-o clădire care urma să devină “palatul cinematograf”, cu design cât mai elegant, mai luxos și ecrane gigantice.

3D. Apariția sistemului 3D devine o senzație în domeniul cinematografiei. Ecranul are tot două dimensiuni, doar tehnica de proiectare a imaginilor creează iluzia adâncimii spațiale: vizitatorii primesc ochelari speciali (ochelari polarizați) pe durata vizionării filmelor. Primele filme 3D au fost prezentate deja în anii 1920, în anii `50 au existat mai mult valuri de distribuție a filmelor 3D promovate ca un mod mai special, neputând fi oferit de televizorul obișnuit.

4D. Tehnica 4D este folosită mai mult în parcuri de distracție, utilizând efecte ca stropitul cu apa, mișcarea scaunelor, eliberarea aerului cu temperaturi diferite și multe altele pentru a simula acțiunile văzute pe marele ecran. Ideea aparține teatrului secolului XIX, care deja pe vremea respectivă a știut să folosească diferite trucuri pentru diverse iluzii vizuale.

IMAX. Este un sistem, care permite rularea filmului pe orizontală și nu pe verticală. Cinematografele IMAX folosesc un ecran gigantic, care creează senzația că spectatorul intră în film și au proiectoare speciale, care au fost inventate de o companie canadiană. Primul cinematograf IMAX și-a deschis porțile la Ontario Place în Toronto, Canada.

Multiplexuri și megaplexuri. Canada a fost prima țară care a avut teatre cu două ecrane. Teatrul Elgin din Ottawa a devenit în 1957 primul care a oferit două filme pe ecrane diferite, când Nat Taylor a convertit ecranele dual-screen într-unul capabil să arate două filme diferite în mod simultan, el fiind acreditat de canadieni ca inventatorul multiplexului sau a cineplexului; deschizând și Cineplexul Toronto Eaton cu 18 ecrane – actual cel mai mare din lume.

CAPITOLUL V.

CAZUL ROMÂNESC

5.a. Teritorul țării

Clădirile de tip loisir sunt reprezentate în România de cinematografe, cafenele, baruri, săli de sport și spații publice de tip gradină sau scuaruri pentru desfășurarea târgurilor periodice.

Timișoara reprezintă un exemplu de oraș cultural, cu amenajări și activități de tip loisir extrem de dezvoltate. Terasele din timpul verii, spațiile neconvenționale și îmbinarea armonioasă, dezinvoltă de vechi și nou transformă orașul într-unul dintre puținele care se pot mândri cu o cultură a loisirului.

În cazul Bucureștiului se observă o mare schimbare după anii 1900, când perioada interbelică și Art Deco-ul invadează orașul cu dorința de a urmări tendințele europene. Apar o serie de construcții noi, orașul devine „micul Paris” datorită limbajului architectural descoperit de arhitecții români în școlile franceze. Bulevardele iși deschid parterele pentru cafenele și patiserii, străzile importante devin cămin pentru hoteluri, restaurante, librării, cinematografe și magazine comerciale. Evoluția acestor facilități devine și mai evidentă în lumea contemporană, centrele comerciale (mallurile) apar aproape anual, cafenelele și restaurantele invadează majoritatea străzilor importante din centru, iar parcurile încep să capteze atenția prin diverse activități, programe și evenimente organizate.

Evenimente legate de divertisment.

Cinematografele (pentru difuzarea filmelor noi sau vechi de pe teritoriul țării sau din alte părți ale lumii) teatrele (pentru piese consacrate pe nivel național și internațional) cafenelele și patiseriile (pentru discuții, delectarea unor produse speciale) librăriile (pentru iubitorii literaturii, a poeziilor sau a călătoriilor) barurile (pentru evenimente stand-up, scurte piese de teatru sau recitaluri de poezii, savurarea unor conversații între prieteni sau plăcerea dansului) sunt printre formele prezente ale loisirului cu programe cu dinamism cultural și ambiental de bun gust.

Cluj. Festivalul Internațional Transilvania (TIFF)

Brașov. Festivalul Internațional de Film&Market

Sibiu. Festivalul Astra Film

Bucuresti. Festivalul Internațional de film, Festivalul filmului francez, Săptămâna filmului maghiar, etc.

Evenimente legate de artă.

Sighișoara. Festivalul de artă medievală

Bucuresti. ArtSafari – cel mai mare pavilion de artă destinată profesioniștilor, dar și publicului larg cu peste 100 de muzee și galerii participante.

Evenimente legate de muzică. Concertele și festivalurile sunt printre cele mai răspândite evenimente de recreere, relaxare și eliberare pentru locuitorii orașelor mereu în grabă. Fie că sunt concerte internaționale desfășurate pe stadioane cu o mulțime de spectatori, fie că sunt concerte private pe bază de invitații, ele produc o stare de bine, o fericire.

Brasov. Celebrul festival de vară Cerbul de Aur și alte concerte în aer liber organizate în Piața Sfatului.

Sibiu. Festivalul Internațional de jazz.

Bucuresti. Nenumeroase concerte de muzică ușoară, clasică, jazz, etc. organizate la Romexpo și alte locații.

Lipsa proiectelor cu estetică ambientală eficientă reprezintă o problemă în România. Amenajarea spațiilor verzi cu funcțiuni mixte și posibilități de recreere este necesară și trebuie atrasă atenția asupra dezvoltării programelor care înglobează activități de loisir pentru o societate care petrece prea mult timp în magazinele comerciale sau în fața televizorului în perimetrul locuințelor private. Nu numai parcuri, dar și clădiri care să atragă populația preocupată din ce în ce mai mult de activități ce țin de locul de muncă și care sunt necesare dobândirii unor cunoștințe sau beneficii care probabil nici nu pot garanta beneficii personale.

5.b. Orașul Miercurea Ciuc.

LOCALIZARE ȘI SCURT ISTORIC. Miercurea Ciuc (în maghiară Csíkszereda, germană Szeklerburg) este reședința și cel mai mare oraș al județului Harghita din Transilvania, România. Orașul este situat la altitudinea de 662 m, pe malul râului Olt, în Depresiunea Ciucului. Clima în această zonă este rece (Mica Siberie), verile fiind foarte scurte (2-3 luni pe an), iar iernile lungi (5-6 luni pe an) și geroase.

Sub forma “Csíkszereda” apare pentru prima oară atestat într-o scrisoare din anul 1558, și face referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. În perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost transformată din Sereda Ciucului în forma actuală.

O scrisoare eliberată de regină Izabella, mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, din data de 5 august 1558, amintește orașul ca „oraș de câmpie” și precizează că locuitorii orașului vor fi scutiți de biruri în afara birurilor cuvenite Înaltei Porți otomane.

În anii 1650, 1665, 1677 și 1707 în Miercurea Ciuc s-au ținut sfaturile generale ale scaunului Ciucului, prilej de comunicare a hotărârilor, constituțiilor acestuia.

Constructia cetății Mikó reprezinta un punct arhitectural semnificativ, care începe pe data de 26 aprilie 1623 din ordinul lui Francisc Mikó (1585-1635), consilierul principelui Gabriel Bethlen, diplomat și căpitan al scaunului Ciuc.

Miercurea Ciuc devine reședința comitatului Ciuc in anul 1878. In dezvoltarea orașului se vor aduce schimbări radicale odata cu darea in folosinta a caii ferate pe data de 5 aprilie 1897. Se înființează unități industriale de prelucrarea lemnului, de industrie ușoară și de construcții de mașini. În 1888 se reconstruiește spitalul, în 1898 se termină construcția clădirii primăriei, iar în 1911 clădirea actualului liceu „Márton Áron”, în care se mută școala medie înființată în 1630 din Șumuleu.

Din planul orașului vechi, amintind de litera T pe vremea lui Balázs Orbán, ramane doar partea orizontală, adică strada Petőfi. Majoritatea clădirilor de pe strada Petőfi au fost construite la sfârșitul secolului XIX. sau la începutul secolului XX. Clădirile vechi din strada Florilor (fosta stradă comercială) au fost demolate în anii 1980-1989.

O sinteză a valorilor orașului poate fi analizată și definită de către o atmosferă creată de construcțiile valoroase din punct de vedere arhitectural-urbanistic, cultural și cel mai important, istoric. Vechimea și valoarea stilistică sunt reperele după care s-a analizat importanta construcțiilor, apropierea de o stradă flancată de monumente istorice și clădiri reprezentative (strada Petőfi) care a devenit pietonala tocmai pentru a-și păstra semnificația deosebită, construcțiile rămase păstrând caracterul orașului vechi, orașului târg.

Construcțiile socialiste au distrus o mare parte a orașului, intervențiile ignorând evoluția firească și continuitatea fronturilor existente prin generarea unor decalaje urbane chiar în mijlocul sitului studiat.

Clădiri importante din oraș: cetatea Mikó (1623), clădirea ORL și spitalul de boli contagioase (1700), spitalul vechi (1848), clădirea Primăriei (1888), Palatul Justiției (1905), liceul “Márton Áron” (1911) și casa de cultură municipală (1963).

Primul și singurul cinematograf din oraș, Cinematograful Transilvania, a fost amenajat între anii 1974-1975, trăindu-și perioada de glorie în anii `70 și `80, sfârșitul anilor `90 însemnând deja decăderea acestuia. În 2003 a fost închis din motive tehnice și financiare. Fiind proprietatea Uniunii Cinematografiei Române, reabilitarea sau modernizarea acestuia de către oraș sau investitor privat au fost excluse.

În perioada anilor `70 și `80 un mic restaurant difuza în mod regulat, în fiecare joi, filme publicului interesat. Restaurantul a fost închis în anii `90.

Orașul de astăzi ca studiu de caz. În ultimii ani s-a înregistrat un progres semnificativ în ceea ce privește transformarea orașului poluat de mașini într-un mediu mai organizat, unde reducerea traficului din zona centrală și din jurul parcului central au readus o stare de siguranță, calm și liniște în sufletul locuitorilor. Infrastructura de circulație a fost îmbunătățită prin adăugarea de sensuri giratorii, pentru fluiditatea circulației auto, eliminarea sensului dublu în zone cheie ale orașului (în apropierea școlilor, grădinițelor) și amenajarea locurilor de parcare.

Reducerea traficului auto în centrul orașului, transformarea zonei cu monumente istorice în stradă pietonală cu restaurante, cafenele și magazine aduce beneficii traiului într-un oraș care încerca să se revigoreze și să readucă “esența vieții”

5.c. Exemple interesante din domeniul loisirului:

Parcuri și grădini:

București. Grădina Cișmigiu, parcul Herăstrău, (încărcat cu funcțiuni specifice parcurilor) Palatele de cultură din Iași,Tg. Mureș festivalurile din Sighișoara, Sibiu, Cluj.

Miercurea Ciuc. Parcul din oraș a suferit o intervenție peisagistică reușită, transformând parcul din centrul orașului într-un punct de atracție preferat de copii și vârstnici, datorită spatiilor verzi atent îngrijite, mobilierului urban prietenos și iluminatului artistic.

Cafenele și restaurante din țară:

București. Exemple de librarii interesante ar fi – Cărturești Carusel (Square One), și terasa Cărturești, denumită Café Verona, locațiile Biutiful din București (arh. Mihai Popescu), atât cel aflat pe marginea lacului oferind o priveliște minunată spre lacul herăstrău, cât și cele din centrul orașului; patiseriile Rue du Pain și Paul; cafeneaua Origo; restaurantul Alt Shift, E 3 By Entourage sau Stadio cu Atrium, care invită trecătorii la o masă delicioasă amintind de restaurantele cochete din Paris.

Grădina EDEN din spatele palatului Știrbei este un exemplu perfect de oază de relaxare în mijlocul orașului. Clubul Control de vară cu perete viu din plante și pereți din piatră asigura un loisirul perfect.

Oradea. Juice Café Club (DavidSign)

Cluj Napoca. Atelier caffe, Joben Bistro, cafeneaua Ragaz

Brasov. Restaurantul La Ceaun, restaurantul Hirsher, Bistro de'l arte, Colaj café , Café bar Simone

Miercurea Ciuc. Barul Grund cu o atmosfera specială underground, cafeneaua Frei, cafeneaua Petőfi .

Facilități de sport:

București. Arena Națională din București ( proiect realizat de un birou de arhitectură din Germania în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București) găzduiește varii evenimente interesante, de la meciuri de fotbal până la concerte internaționale.

Cluj Napoca. Stadionul Cluj Arena (proiectat de echipa Dico și Țigănaș, Șerban Țigănaș, Florin Dico, Levente Kornis, Cristian Urcan, Ciprian Onețiu) este unul, dacă nu chiar cel mai reușit proiect de mari dimensiuni executat în România din ultimele decenii, stadionul devenind un simbol al orașului.

Ploiești. Un exemplu de menționat ar fi o nouă pistă de curse proiectată de Studio Basar

Miercurea Ciuc. Piscina acoperită, cu toate că reprezintă un pas important în vitalitatea urbană a orașului, din păcate nu reușește să impresioneze din punct de vedere estetic.

Divertisment:

București. Cluburile Fratelli lounge si Social (arh. Mihai Popescu) Clubul Interbelic Victoria

Constanta. Clubul Fratelli Beach Mamaia (arh. Mihai Popescu)

Timișoara. Blackbox (Parasite Studio)

Oradea. Club Avenue

Capitolul VI.

CONCLUZIA

Ideea dezvoltării unui ansamblu de tip loisir vine din necesitatea elaborării unor programe dezvoltate într-un singur spațiu inteligibil, ordonat și mai ales adecvat funcțiunilor mixte. În cadrul orașului este extrem de important să existe posibilități de loisir, forme de relaxare, recreere aducătoare de bunăstare socială, culturală, dar cel mai important, individuală.

Petrecerea timpului liber în cadrul activităților concentrate pe plăcere și satisfacție psihică și fizică aduce o distanțare de la problemele cotidiene, asigurând o focalizare mai profundă asupra activităților necesare și a vieții profesionale. S-a demonstrat că oamenii care își permit să aibă timp liber după activitățile obligatorii în cadrul orelor lungi de muncă sau să își petreacă weekendurile făcând lucruri benefice și relaxante pentru ei înșiși, sunt mai fericiți, mai concentrați în timpul programului, în consecință mai productivi. Mintea umană încărcată și spiritul demoralizat nu este benefic nici individului, nici societății urbane, dar mai ales orașului. De aceea este important să existe activități, locuri care să permită desfășurarea acestor activități, care să asigure atât recreere fizică, cât și împlinire psihică pentru beneficii personale care se pot transforma în euforii colective.

Adevăratul sens al vieții este o viață a comunități împlinite, a bunăstării sociale și a indivizilor eliberați să își exercite pasiunile artistice sau sportive. Importanta jocului, ca formă de relaxare, destindere și odihnă, la orice categorie de vârstă, este demonstrată de-a lungul disertației, iar formularea unui proiect care înglobează spațiile necesare exercitării acestor activități devine scopul acestei lucrări.

Orașul studiat, Miercurea-Ciuc, are un număr redus de locuitori și chiar și așa tema casei de cultură, a sălii de spectacol, sălii de sport este acoperită, numai amenajări de tip loisir cu activități (jocuri, cursuri de specialitate) atât individuale, cât și colective reprezintă o arie neacoperită. Cinematograful vechi a fost închis de mai mulți ani, pe motive de nesiguranță și ne corespondenta cu cerințele actuale de tehnologie. Tot ce ține de cursurile de specialitate (artă, limbi străine, arte culinare, etc.) servicii care țin de domeniul înfrumusețării (coafor, cosmetică, wellness, fitness, etc) se desfășoară în spații împrăștiate în spații închiriate, la parterele locuințelor colective sau la subsolurile hotelurilor ori în locuințe individuale.

SITUL. PROPUNEREA

Situl propus se află în centrul orașului, aspectul deosebit fiind oferit de poziționarea lui la artere de intersecții importante și flancat, pe o latură, de monumente istorice. Alipirea de calcane oferă o provocare deosebită în contextul în care propunerea trebuie să aibă în vedere înălțimi diferite pe cele două lături și fronturi cu imagine arhitecturală diferită. Proiectul propus are în vedere și o amenajare peisageră în cadrul unei curți interioare și a unei valorificări ai parterului prin crearea de spații active și cu funcțiune mixtă permițând accesul de pe străzile principale către curtea interioară, care adăpostește și ea un design deosebit nu numai prin plantarea de copaci, arbuști și plante decorative, ci și prin adăugarea mobilierului urban care atrage pietoni din toate categoriile de vârste.

Poziția favorabilă, dar extrem de complexă a sitului duce la o abordare foarte bine studiată și atentă a clădirilor învecinate, a fronturilor și a funcțiunilor sau lipsa funcțiunilor, pentru a beneficia de o valorificare a potențialului spațiului.

Clădirea propriu zisă își propune să păstreze caracterul compact al clădirilor înconjurătoare și regimul de înălțime prin alipirea de calcanele existente. Propunerea este introvertită la etaje către zona verde din spatele ansamblului și extrovertită la parter către pietoni și oraș.

În cadrul ansamblului se îndeplinesc cerințele tuturor categoriilor de vârsta, asigurând domenii de activitate pentru fiecare în parte. Funcțiunile principale propuse sunt: cinematograf, cafenele, magazine, librărie, săli de cursuri pentru artă, muzică și fotografie, săli pentru activități de tip joc pentru copiii și vârstnici, etc. Din moment ce sunt înglobate mai multe programe care deservesc petrecerea timpului liber și ele se întrepătrund în cadrul aceluiași proiect, se rezolva și problema deplasărilor din diverse colțuri ale orașului către alte destinații. Transportul în comun este asigurat prin prezența unei stații de autobuz exact în fata ansamblului, trotuarul este dezvoltat astfel încât să asigure și pistă liberă bicicliștilor cu posibilitatea de stocare atât în afara construcției, cât și în interiorul acesteia, iar cei care circulă cu vehicule își vor găsi locul în parcarea subterană dezvoltată pe două nivele.

Conform studiu de fundamentare PUZ eliberat de Sc. Atr line. Srl, se poate observa că zona studiată este dominată de zone comerciale și de servicii împreună cu funcțiuni culturale și de învățământ. Funcțiunile recomandate pentru zona studiată sunt cele de comerț, cultural, servicii, turism și birouri cu funcțiuni complementare de locuire, cu mențiunea ca parterul trebuie lăsat deschis activităților publice, ceea ce asigură viabilitatea proiectului propus, care se conturează exact pe tema publică, comercială, culturală, dar cel mai important, de tip loisir.

Propunerea rezolvă problema frontului stradal întrerupt și aduce în viața urbană un program care duce la o îmbunătățire socială și asigură o creștere de vitalitate la nivel cultural și urban.

BIBLIOGRAFIE

– Borsay, Peter. “A History of Leisure: The British Experience since 1500” (Istoria loisirului: Experiența britanică începând cu 1500), Palgrave Macmillan, 2006

– Burke, Peter. “The invention of leisure în early modern Europe” (Invenția loisirului în Eurpoa modernă timpurie), Past & Present, 1995

– Bolkenstein, H. „De Cultuurhistoricus en zijn stof” (Specialistul în istoria culturii și materialul lui) !!!!

– Clarke,John și Critcher Chas (Jefferson Tony, Hall Stuart, Roberts Brian) „Policing the Crisis: Mugging, the State and Law and Order”, editura Palgrave Macmillan, 1978

– Cross,Gary. “Encyclopedia of recreation and leisure în America” (Enciclopedia recreeării și a loisirului în America), The Scribner American civilization series. Farmington Hills, Michigan: Charles Scribner's Sons. 2004

– Dumazedier, Joffre. “Vers la Civilisation des Loisirs” (În drum spre civilizația loisirului) Le Seuil Edit, Paris 1962

– Farb, Peter. “Man’s Rise to Civilization As Shown by the Indians of North America from Primeval Times to the Coming of the Industrial State” Dutton, New York, USA 1968

– Gehl, Jan. „Orașe pentru oameni”, Igloo Media, București, 2012

– Huizinga. Johan, “Homo Ludens”, editura Beacon, Boston 1955

– Mclean Daniel Hurd, R. Amy, Rogers Brattain, Nancy Kraus` “Recreation and leisure în modern society” (Recreerea și loisirul în societatea modernă), Jones and Bartlett Publishers, Sudburry, Massachusetts, USA 2005

WEBOGRAFIE:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cinematograf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Film

http://www.dexonline.ro

http://en.wikipedia.org/wiki/Game

http://en.wikipedia.org/wiki/Leisure

http://en.wikipedia.org/wiki/Movie_theater

http://en.wikipedia.org/wiki/Theatre

http://ro.wikipedia.org/wiki/Teatru