Viata Si Opera Lui Gala Galactiondoc

=== Viata si opera lui Gala Galaction ===

VIAȚA ȘI OPERA LUI GALA GALACTION

Argument

Motivația alegerii temei

Obiectivele cercetării

Metoda de analiză

Viața lui Gala Galaction

De la omul simplu la fervoarea mistică a monahismului

Publicistul interbelic

Politician sau literat

Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)

Registre ale limbii si stiluri funcționale în opera lui Gala Galaction

Definirea și trăsăturile specifice de stil

Traducătorul Noului Testamesnt și al Bibliei

Publicistul Galaction și biograful lui Eminescu și Vlahuță

Traducerile din Shakespeare și Anatol France

Studiu de operă

Gala Galaction – ,,pagini de jurnal”

Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL 1 ARGUMENT

1.1.Motivația alegerii temei

Alegerea temei „Viața și opera lui Gala Galaction” a avut ca punct de plecare faptul că operele cu tematică rurală nu mai ocupă prima pagină din revistele literare, nici ca text extras, nici ca subiect al criticilor de întâmpinare. Pentru o perioadă ȋndelungată de timp ideea reînvierii prozei cu țărani era strȃns legată de ideea spiritualității satului românesc, care trebuia conservată din perspectivă literară, romanul oferind, prin amploarea și complexitatea compoziției, un spațiu generos, evocării lumii rurale.

Pornind din epoca medievală și până în perioada postbelică, universul rural și-a găsit ȋmplinirea într-un lung periplu literar prin epoci istorice,ideologii culturale, fenomene sociale și politice, toate aceste aspecte influențând ȋn mod direct viziunea prozatorilor asupra lumii rurale. De aceea, analiza operei lui Gala Galaction a subsumat criteriului cronologic dimensiunea contextuală, iar, în ceea ce privește demersul estetic, istoricul temei a fost urmărit în toate vârstele romanului și în toate formulele narative ale genului.

Omul de la țară nu cunoaște o soartă mai bună decȃt omul de la oraș. Ȋndrăgit de scriitorul Gala Galaction ca făcând parte din universul copilăriei, admirat pentru comorile spirituale, proiectat, asemenea confraților sadovenieni de mai tȃrziu, ȋntr-o lumină ușor mitologizată(istoria groparului Grigorii), țăranul romȃn este adus de ȋndelungata sa suferință dincolo de marginile răbdării, exteriorizȃndu-se năpraznic prin răscoalele din anul 1907.

Dacă latura estetică presupune o amplă analiză a poeticii romanului, a discursului narativ, a formelor și procedeelor care țin de originalitatea perspectivei, factorul ideologic supune opera literară unui fenomen de clișeizare adică impunerea unei grile, a unui șablon care condiționează și/sau restricționează această viziune.

Ȋn primul capitol, ARGUMENT, dezvoltarea temei a avut ca punct de plecare prima vârstă a romanului românesc în care s-a reflectat imaginea satului dar și imaginea țăranului, pe fundalul romanului popular.

Subcapitolul Obiectivele cercetării își propune să analizeze nivelul productiv al gȃndirii creative ȋncorporat ȋn textul literar.Acesta poate fi identificat prin persoane-eroi determinate de un anumit timp și spațiu, adică cronotopi, reprezentând categorii sociale sau eroi model pentru diferitele curente literare.Subcapitolul Metoda de analiză pune în evidență trecerea spre o nouă etapă a romanului postbelic – cea a modernismului, definit prin simbol, sub toate formele manifestării sale (metaforă,alegorie, parabolă), care experimentează o abordare abstractă a tematicii rurale, iar opțiunea pentru tehnicile «noului roman» în universul țărănesc, acoperă altă parte a acestui capitol.

În al doilea capitol, VIAȚA LUI GALA GALACTION, alegerea temei a avut ca punct de pornire opera memorialistică a lui Gala Galaction ȋn care s-a urmărit, pe cât posibil, modelul/modelele de roman dominant(e) în epocă.

Fiecare subcapitol începe prin zugrăvirea contextului socio-cultural, element definitoriu care a influențat viziunea scriitorului asupra realității, prin contiguitate sau prin opoziție. De asemenea, în analiza construcției operelor, s-a urmărit argumentarea valorii constructului romȃnesc,iar instrumentele de analiză cu care s-a operat sunt reprezentate de conceptele specifice ale naratologiei și anume: instanța narativă, modalitatea, timp narativ, timp istoric, coordonatele temporale – ordinea, durata, frecvența, distorsiuni temporale – analepse, prolepse; instanțele comunicării narative și altele.

Ȋn al treilea capitol, ÎNCADRAREA ȊNTR-UN(O) CURENT/ PERIOADĂ/ EPOCĂ LITERAR(Ă), alegerea temei a pornit de la unicitatea ca proporții in literatura romȃnă a scriitorului Gala Galaction.Dincolo de multiplele pagini ce ar putea interesa eventual doar istoria bisericească, Jurnalul scriitorului are o valoare literară semnificativă prin trasaturile inedite cu care adȃncește portretul moral și psihologic al omului Gala Galaction. Această nouă ȋnțelegere a autorului deschide dintr-o dată si o nouă, nebănuita falie ȋnspre profunzimile operei, ȋntr-acolo unde mocnește ascuns nucleul ei generator și integrator.

Ultimul capitol, CONCLUZIILE, subliniază elementul de originalitate – realizarea inventarului de formule narative din romanul cu tematică rurală, începând cu primele încercări de roman, cu incizii de univers rural, până în perioada postbelică și prezentarea metamorfozelor temei rurale, de-a lungul epocilor literare, în strânsă legătură cu fenomenul socio-istoric din spațiul românesc.

1.2.Obiectivele cercetării

Putem situa pentru diferite curente literare eroi precum: Dan (V. Alecsandri, Dan, căpitan de plai), Ștefan cel Mare (V. Alecsandri, Dumbrava Roșie),Tudor Șoimaru (M. Sadoveanu, Neamul Șoimăreștilor), Jupân Dumitrache, Zița, Rică Venturiano (I.L. Caragiale, O noapte furtunoasă), Ilie Moromete, Nilă, Paraschiv, Achim (M. Preda, Moromeții).

Tema rurală se oprește la următorul popas literar, conform criteriului cronologic perioada Marilor Clasici. Abordarea prozei scurte răspunde necesității de a evidenția identitatea unei epoci, prin raportarea la titlurile consacrate ale marilor scriitori.Ca exemple ȋn acest sens pot fi menționate: Enigma Otiliei de G. Călinescu; Întunecare de Cezar Petrescu; Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat Bengescu; Ochii Maicii Domnului, Lina, Cimitirul Buna Vestire de Tudor Arghezi; Papucii lui Mahmud, Doctorul Taifun, De la noi la Cladova de Gala Galaction;Neamul Șoimăreștilor, Zodia Cancerului, Venea o moară pe Siret de Mihail Sadoveanu; Ciuleandra, Adam și Eva de Liviu Rebreanu.

Gala Galaction se desprinde de clasici, evidențiind, prin viziunea artistică, substratul ideologic al romanului său social. Scriitorul găsește în țăranul romȃn un pretext de elogiere a boierimii de viță veche și de exprimare a revoltei, a aversiunii față de arendași, prezentând cele două categorii sociale în opoziție și anticipând, prin atmosfera idilică a vieții de la conac, proza sămănătoristă.

De asemenea, ȋn cadrul acestui subcapitol se propune o “rețetă” ideologică de abordare a temei rurale, prin care se urmărește: monumentalizarea țăranului, viața idilică, neprihănită a satului, surprinsă în opoziție cu orașul, consecințele dezrădăcinării (principalul motiv al pervertirii morale), necesitatea “luminării” țăranilor și datoria intelectualilor, ridicați din rândurile oamenilor simpli de a-și salva semenii, de a le schimba condiția. De la Jean Bart (cu nuvela Datorii uitate) și până la Mihail Sadoveanu (povestirile de început – Bordeienii, Cântecul amintirii, Cântec de dragoste), se desfășoară o întreagă “beletristică țărănească populată de tipuri ideale, cu toate calitățile etice posibile”: I.I.Mironescu ( Oameni și vremuri), Calistrat Hogaș (Pe drumuri de munte), Ion Agârbiceanu (Două iubiri), Emil Gârleanu (Bătrânii), Ion Ciocârlan (Traiul nostru) etc

Perioada interbelică, caracterizată de celebrele opțiuni între două paradigme culturale– tradiționalism și modernism lasează romanul rural în sfera de influență a tradiționalismului, cu ecouri sămănătoriste și poporaniste, păstrând imaginea satului arhaic, dominat de tradiții, obiceiuri și datini străvechi. Reprezentanții romanului de inspirație rurală, din această perioadă, sunt mari nume ca: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Gala Galaction care creează modele reprezentative pentru constructul ficțional rural, sau un Ionel Teodoreanu, creator de atmosferă nostalgic-sentimentală, greu adaptată unei viziuni asupra satului diferită de cea idilizantă.

1.3.Metoda de analiză

Moara lui Călifar, de Gala Galaction, reprezintă opera model de transpunere a metodei socialist-realiste în proza rurală a momentului, care are în centrul atenției două evenimente sociale deosebit de importante din istoria satului românesc – reforma agrară din anul 1945 și colectivizarea din anul 1949.

Șablonul ideologic a ținut în frâu manifestarea creatoare, clișeizând structura tematică și conflictuală a romanului. Modelele de roman realist-socialist care au redus reprezentarea țăranului la schemă, golindu-l de conținut (țăranul muncitor, tipul eroului pozitiv ce admiră partidul și, care, văzând modelul social sovietic, rămâne entuziasmat și își dorește înființarea colhozului) nu au supraviețuit timpului.Nu și-au mai găsit cititori, odată încheiată epoca.

Întregul tablou literar al „obsedantului deceniu” oferă exemple în același sens – modele de roman realist- socialist (Eusebiu Camilar,Negura; V. Em. Galan, Bărăgan;

Aurel Mihale, Ogoare noi;D.Mircea, Pâine albă; Titus Popovici, Setea etc), opere despre „omul nou”, „lupta de clasă”, muncitorii și țăranii revoluționari, activistul de partid – eroi pozitivi -, dar și despre eroul negativ – chiaburul, dușmanul de clasă.

Celelalte opere, aflate în afara strictului tipar ideologic, au fost subordonate dogmei, prin interpretare, sau prin afilierea scriitorului.

Din ghemul de contradicții, se desprind și linii clare, luminoase. Omul cu atâtea contradicții și antinomii, confuzii, învăluit în lumini și umbre, pe care el cel dintâi le recunoaște, pentru care cere iertare și face penitență, are cultul prieteniei și vocația apropierii de oameni. Câțiva astfel de oameni – Tudor Arghezi, N.D.Cocea, Vasile Demetrius – i-au fost prieteni o viață. Și nu este puțin lucru.

O spunea lucid, poate orgolios, poate polemic, Tudor Arghezi într-o tabletă: „Nu știu dacă de prea multe ori câte doi din contemporanii noștri pot să-și spuie că s-au cunoscut acum 60 de ani. Noi, Galaction și mai jos-iscălitul, aducem această simplă mărturie pentru noi, ca doi plugari vecini, întâlniți primăvara pe brazdă și aprinzându-și unul de la celălalt luleaua. În luleaua sufletului nostru mai stă vie în mahorcă o fărâmă de aur de jar”

Traversarea momentelor reprezentative pentru prezența țăranului în universul ficțional a permis, pe lângă analiza unor formule compoziționale, redefinite permanent, prin urmărirea formulelor genului din alte spații, și identificarea părții rezistente din această categorie de roman.Prin urmare, metoda de analiză a fost o încercare de a defini, prin epoci, curente literare și fenomene sociale, identitatea în spațiu și timp a romanului românesc de inspirație rurală.

CAPITOLUL 2 VIAȚA LUI GALA GALACTION

2.1.De la omul simplu la fervoarea mistică a monahismului

Opera memorialistică a lui Gala Galaction formează o parte reprezentativă a creației sale, configurȃnd astfel o personalitate complexă și contradictorie interesantă, mai ales, prin originalitatea structurii ei.

Perspectiva oferită de masivul său Jurnal, apărut in trei volume, de amintirile așternute pe hȃrtie la diferite perioade de timp, la care se adaugă și ȋnsemnările de călătorie, este vastă, cuprinzȃnd aproape toate etapele existenței sale. Sigur jurnalul urmărește ȋn mod cronologic,firul vieții scriitorului de-a lungul a aproape șase decenii.Atȃt amintirile cȃt și notele de călătorie cuprind, la rȃndul lor, informații și aspecte inedite sau revin alteori, mai detaliat, asupra unor momente de predilecție.

Avȃnd o fire interiorizată, înclinată de timpuriu spre meditație și reverie, traversȃnd perioade de intens zbucium sufletesc, Gala Galaction va fi predispus, tocmai prin aceste condiții de ordin temperamental spre confesiune.Scriitorul simte nevoia de a se confesa ca pe o necesitate organică, izvorâtă din intensitatea și bogăția unei vieți sufletești care tinde, ȋntr-o anume modalitate, spre descătușare.

Dialogul angajat ȋn acest fel cu posteritatea, desfășurat ȋntr-o formă artistică remarcabilă, conturează profilul moral și spiritual al autorului.

Ȋnceput ȋn perioada adolescenței, Jurnalul lui Gala Galaction dezbate o serie de

probleme și elemente ce caracterizează, de fapt, o epocă și un destin.Această configurație îl determină pe autor să fie, ȋn același timp, conform realităților oglindite, roman de dragoste, jurnal de lecturi și creație, proză de analiză și introspecție dar și cronică a timpului.

Mediile cele mai diverse (Bucureștiul zgomotos și agitat, Lașul calm și linistitor al vesligiilor istorice, Cernăuțiul strălucind prin ordine și austeritate), tipurile umane care le populează, schițate în treacăt sau portretizate complex, tumultul vieții literare, tribulațiile de tot felul din sȃnul bisericii, manifestările artistice, de cultură sau evenimentele politice oferă o privire panoramică asupra unei societăti care ȋși trăiește ȋn mod frenetic istoria.

Realitățile traversate de autor, filtrate prin profunda sa sensibilitate, sunt comunicate printr-un mod afectiv. Vibrația sufletească, evidentă pe parcursul tuturor însemnărilor, oferă acestora și mai multă profunzime și vigoare.

Cele mai reprezentative pagini ale Jurnalului sunt cuprinse în partea sa epistolară, oglindind debutul unei iubiri adolescentine. Conținutul scrisorilor adresate de tȃnărul Grigore Pișculescu sorei Zoe(viitoarea sa nevastă) relevă evoluția sentimentului care incepe printr-o nevinovată, presărată pe parcurs, cu unele accente de duioșie fraternă, pentru a se transforma, ȋn cele din urmă, ȋntr-o iubire înflăcărată.

Cu alte cuvinte este prima iubire a tinereții, aceeași ȋntotdeauna și pretutindeni prin modalilățile ei de exteriorizare, devenite aproape clișee : dăruirea unei scrisori parfumate, oferirea unei șuvițe de păr, schimbul de fotografii și altele.

Luate ȋn ansamblu, scrisorile rețin prin diversitatea lor tematică.Scriitorul vorbește

despre sine și ai săi, despre meleagurile copilăriei sale, își deapănă impresiile asupra prietenilor,colegilor, a unor profesori universitari, comentează diverse lecturi și cu o anume fantezie opere de artă, își dezvăluie munca intensă de creație ori proiectele de viitor, relatează simple plimbări ori excursii, creionȃnd ȋn acest mod frumoase tablouri peisagistice.

Profilul spiritual al viitorului scriitor se încheagă ȋn mod treptat odată cu trecerea timpului.

Fire deschisă, ȋnclinată spre meditație și visare, el are,asemenea tatălui său, un suflet bun,generos și cald, o mentalitate sănătoasă, lipsită de prejudecăți. Ii place să învețe ȋn ciuda unor metode pedagogice învechite, practicate de dascăli fără vocație și, până în cursul liceal, este un elev bun și sȃrguincios.

Treptat, dragostea pentru Iiteratură, pasiunea lecturilor trec pe primul plan. Adolescentul devine astfel"curtezan al muzeelor ", cultivă prietenia literară, patronând în casa sa o atmosferă de cenaclu, angajează cu confrații discuții literare, făurește numeroase proiecte și planuri de viitor.

Însuflețit de un puternic optimism, de elan juvenil, pare a se cunoaște destul de bine pe sine, descifrându-și chiar și impulsurile lăuntrice divergente.

Acestea din urmă se accentuează până la proporțiile unei crize și se termină prin a-i călăuzi pașii spre domeniul teologiei, fără a implica prin acest gest renegarea mai vechii sale vocații de literat.

Scrisorile se diferențiază printr-o înaltă ținută artistică. Autorul le lucrează cu foarte multă migală și dragoste și,unind dragostea cu talentul, desfășoară o adevărată muncă de creație. Artistul vădește nenumărate disponibilități. Evocări calde,episoade narative, tablouri de natură fascinante, portretizări memorabile, reverii străbătute de fiorul metafizic se succed armonios ȋn maniera suplă a stilului epistolar.

Tonul ȋndrăgostitului se caracterizează prin variate inflexiuni cum ar fi:duioșie, mustrare tandră, gravitate, ardoare a căror alternanță oferă conținutului mai multă savoare și prospețime. Toate valențele artistice ale autorului de mai tȃrziu se află comasate ȋn aceste scrisori.

Ambianța literară a epocii se conturează semnificativ în cuprinsul Jurnalului. Alături de adolescentul Pișculescu, o întreagă pleiadă de tineri inteligenti, energici și ȋncrezători în destinul lor creator optează, la inceput de secol, pentru cariera scriitoricească.Acești tineri ne apar ca un mănunchi de individualități (fapt ce nu exclude apropierile sufletești), uniți printr-o puternică pasiune pentru arta cuvȃntului.

Unii sunt secerați prea timpuriu de vitregia destinului (Armand Șarenga), alții supraviețuiesc în lupta cu greutățile vieții, dobȃndind ȋn acest fel notorietate ( Tudor Arghezi). În final, se mai distinge și categoria acelora care, asemenea lui Demetrius, muncesc mult și stăruitor în așteptarea unei consacrări care ȋntȃrzie.

În același timp, predecesori de elită precum Titu Maiorescu sau Lucian Slavici ilustrează și ultima lor ipostază cu o nobilă demnitate.

Imaginea amplă și complexă a mișcării literare ȋntregește o prodigioasă activitate publicistică, vie, impetuoasă, antrenȃnd condeie pe cât de numeroase pe atȃt de inegale ca valoare.

Unele periodice, cu atmosfera lor animată și orientarea proprie imprimată de mentori prestigioși și colaboratori talentați, vor reprezenta și peste trecerea anilor obiectul unor melancolice evocări ("Adevărul literar" de altădată, "Viața românească" și altele).

Aspectul legat de viața bisericească a timpului va fi la rȃndul lui amplu configurat. Criza mistică pe care o traversează Gala Galaction ȋn pragul adolescenței sfârșește prin a-l îndrepta căre cariera ecleziastică, fără a decide, însă, o abandonare totală a preocupărilor literare.

Va urma o perioadă ȋndelungată de zbateri lăuntrice, de pendulări între extreme ale unui suflet cât se poate de terestru prin impulsurile sale și,ȋn același timp, dornic de înălțare spre culmile spiritualității creștine. Astfel de tribulații fructuoase pe plan literar au traversat multe spirite de elită, ajungând la soluții mai mult sau mai puțin diferite.

Două secole mai tȃrziu Paul Clauedel se va baricada, la rȃndul său, printr-un gest ostentativ și categoric, intr-un catolicism ardent, iar Andre Gide își găsește în mod surprinzător, liniștea la bătrânețe, tocmai în apostazia credinței.

Mai apropiat de structura temperamentală a scriitorului Gala Galaction, sub aspectul ei dualist, oscilant, pare, însă, a fi Julien Green, unul dintre reprezentanții de seamă ai romanului creștin din Franța.

Spre deosebire de contemporanul său francez, la care conflictul dintre clanuri lăuntrice extreme (îndreptate ȋn același timp spre senzualitate și spre spiritualitate), admirabil ilustrat pe plan romȃnesc, are un deznodământ funest, prozatorul romȃn imprimă operei sale semnificații tonice, înclinȃnd spre biruința vieții, a impulsurilor și legilor ei, mai presus de principiile și dogmele creștine.

Ca unul dintre cei mai cultivați reprezentanți ai clanului clerical, scriitorul Gala Galaction nu a acceptat niciodată îngustimea dogmatică a unor confrați. Jurnalul ni-l arată zbuciumîndu-se, deseori, în incertitudini argheziene, în efortul sporit de a-și clarifica anumite obscurități. Artistul și preotul conviețuiesc ȋn mod permanent, un serviciu divin fiind receptat aproape întotdeauna prin latura sa spectaculoasă.

Sunetele orgii, cântecele corului, fastul și solemnitatea slujbelor din biserica romano-catolică la care asistă fără a avea nici un fel de prejudecăți, dau aripi reveriei. Fantezia iubitorului de frumos și fervoarea mistică merg întotdeauna mȃnă în mȃnă.

Călăuzit ȋn toate acțiunile sale de bunăcredință și omenie,preotul Gala Galaction nu se sfiește să sancționeze ipocrizia, corupția, abuzurile de tot felul, meschinăria precum și alte vicii ale tagmei sale, constatate ȋn perioada de timp ȋn care funcționa ca defensor ecleziastic.Nu de puține ori memorialistul descoperă cu ȋncȃntare și oameni a căror etică corespunde aspirațiilor sale ca, de exemplu,profesorul Eusebiu Popovici.

O parte reprezentativă din paginile Jurnalului emană compasiunea profundă ȋn

fața nenumăratelor drame umane. Umanitarismul democratic, de profunzime tolstotană, care-I face pe scriitor să-și îmbrățișeze semenii indiferent de naționalitate și religie, își trage seva din anii copilăriei, petrecuți printre copiii țăranilor și ai țiganilor.

Mai tȃrziu, bogatele lecturi umaniste îi consolidează această trăsătură morală, după cum asimilarea doctrinei creștine și apropierea de cercurile socialiste ȋl vor influența ȋn același sens. În privința ultimelor două orientări, a căror incompatibilitate nu o remarcă, Gala Galaction se apropie de un Andre Gide, de exemplu, care, atras ȋn mod special de comunism, îl identifică cu idealul evanghelic.

Scriilorul român va ȋmbrățișa ambele ipostaze (socialist și creștin), poziție care ȋl determină să alunece, de cele mai multe ori, ȋn confuzii și incertitudini.Contactul permanent al scriitorului de-a lungul vieții cu lumea celor oropsiți, ecourile Iăuntrice trezite de noianul suferințelor omenești sunt transpuse ȋn paginile Jurnalului cu o mare vibrație afectivă.

Scene și icoane ale mizeriei se perindă ȋn culori mohorȃte. Lipsurile și nevoile stau scrise în trăsăturile răvășite ale feței( doica de la Oficiul de Plasare),oamenii sunt secerați de boli(familia factorului poștal din Cernăuți) iar alții se sting prin spitale.

Ȋnsă nici omul de la țară nu cunoaște o soartă mai bună. Ȋndrăgit de scriitorul Gala Galaction ca făcând parte din universul copilăriei, admirat pentru comorile spirituale, proiectat, asemenea confraților sadovenieni de mai tȃrziu, ȋntr-o lumină ușor mitologizată(istoria groparului Grigorii), -țăranul romȃn este adus de ȋndelungata sa suferință dincolo de marginile răbdării, exteriorizȃndu-se năpraznic prin răscoalele din anul 1907.

Scriitorul Gala Galaction este un martor lucid și profund ȋndurerat al evenimentelor, urmărindu-Ie, cu sufletul ȋnfiorat, în toată amploarea lor și acceptȃndu-Ie ca pe un legitim act justițiar.

Din această poziție el condamnă sălbăticia represaliilor, infierbȃnd, ca și Ion Luca Caragiale, farsa politică a ȋmpăcării celor două partide. Acesta nu este singurul moment cȃnd scriitorul ia în deriziune situația politică oscilantă, sistemul de guvernămȃnt defectuos, practicat de oamenii interesați numai de profitul personal, nepăsători față de situația dezastruoasă a țării, apăsată de foamete, secetă precum și de alte calamități.

Imaginea reală a vieții social-politice a timpului se conturează din numeroase referințe închegate artistic de un povestitor extrem de talentat, întrerupt, conform ȋmprejurăriIor, de cugetător, moralist, pamfletar.

Scriitorul Gala Galaction trăiește ȋn contextul epocii, vibrȃnd la unison cu seismele vremii! Ceea ce este cu adevărat impresionant se reflectă ȋn momentul apropierii celui de-al doilea război mondial, marcat de creșterea tensiunii lăuntrice, pe măsura evoluției situației politice interne dar și externe.Așteptarea plină de neliniște,teamă,speranțe aparține ȋn egală măsură unui om ȋngrijorat de viitorul semenilor săi, dar și unui părinte duios, obsedat de soarta celor dragi.

Trecerea anilor, povara bătrȃneții cu ȋntreg cortegiul ei de neajunsuri conferă părții finale a Jurnalului o notă de melancolie senină.Suferințele și boala nu întunecă luciditatea scriitorului, care-și face deseori un bilanț al existenței.

Concluziile sunt punctate de o undă de regret, dar și de resemnare calmă. Presimțirea morții, apropierea sfȃrșitului, la care se fac obsedante referiri, alternează cu amintirile luminoase din perioada copilăriei dar și din perioada adolescenței.

Atȃt prin virtuțile ei artistice, cȃt și prin conținutul substanțial, memorialistica lui Gala Galaction satisface pe deplin predilecția pentru acest gen de creație, urmărind meandrele unui destin adȃnc implantat ȋn realitățile epocii.

2.2.Publicistul interbelic

Deși a continuat să scrie pȃnă după al doilea război mondial, Gala Galaction aparține, ca scriitor, epocii dinaintea primului război mondial. Piesele de rezistență ale operei sale, cele care-i asigură și-i definesc locul ȋn literatura romȃnă, sunt nuvelele și povestirile scrise ȋn perioada anilor 1902-1910.

Acestea au fost publicate ȋn revista Literatura și arta romană (1902, Moara lui Califar), Linia dreapta (1904), Revista idealista (1907, Copca radvanului), dar mai ales ȋn Viața sociala a lui N. D. Cocea, ȋn decursul unui singur an, 1910, "anul biruinței sale literare" (De la noi la Cladova, Ȋn padurea Cotos-manei, Gloria Constantini, Langa apa Vodislavei s. a.).

Privite retrospectiv, prin prisma evenimentelor ce aveau sa erupa ȋntr-un mod catastrofal ȋn biografia autorului, acestea apar drept ecouri estetice ale unei secrete și înverșunate "lupte cu ȋngerul": victorii de moment, nesigure in plan existential, dar – ceea ce ramane – victorii sigure, definitive, in planul artei.

Obsesia și substanța celei mai bune parti din literatura lui Gala Galaction fructifică fie sentimentul de reprimare, fie consumarea unui hybris, erotic de cele mai multe ori, alteori social ori global.

Soluționarea conflictului oscileaza ȋntre etic (religios) și estetic, ceea ce se răsfrange și asupra valorii artistice, oscilantă și ea, de la caz la caz, ȋn funcție de optiunea implicată. Ȋn cazurile de reușită majoră, numite mai sus, sublimarea hybris-uui, orientată estetic, mizează, ca în tragedie, pe efectul de catharsis, de "purificare a patimilor", a "pasiunilor", prin consumarea lor imaginara, in ficțiune, până la ultimele consecințe: moartea, de cele mai multe ori.

Rezultatul antrenează, ȋn mod absolut necesar, capacitatea de reprezentare concretă a manifestarii acestor "patimi" ȋn fenomenalitatea lor unică, individuală, așadar o acuta percepție si o bogată experiență sau imaginație a realului, precum și, firește, resurse de expresie, iscusințe de limbaj pe măsura. Ori, tocmai acestea sunt calitatile indeobște recunoscute nuvelisticii lui Gala Galaction: vitalitatea și vivacitatea "meridională", uneori pitorescul personajelor si al cadrului acțiunii (percepția personajului îndeosebi), talentul de povestitor și știinta de analist al pasiunilor violente, darurile de "stilist": culoarea si savoarea cuvantului, stăpanirea tuturor registrelor limbii, a tuturor rezervelor ei lexicale etc.

Firesc și necesar se racordeaza explicației, ȋn acest context, zestrea spirituală acumulată ȋn satul copilariei ori "baia de real" prilejuită defensorului eclesiastic de frecventele-i peregrinari profesionale "pe teren", pe meleagurile ce cădeau sub jurisdicția Episcopiei Olteniei si a Curții de Argeș.

Dupa propria mărturie,scriitorul Gala Galaction a reluat, ȋn opera Moara lui Califar, prima lui reușita majoră, motive și eresuri folclorice cunoscute dintr-o povestire a tatălui sau. Pentru Stoicea, flăcău falnic și viteaz, dar sărac, handicapat social in satul sau, "ispita" ori hybris-ul vizeaza global o "căpătuire", o "procopseală", o revanșă asupra lumii prin stăpânirea puterii si averilor lumii "acesteia", ceea ce nu poate dobandi decȃt cu prețul pactului diabolic oferit de bătranul morar Califar, vrajitor si legat al Satanei prin partea locului; "comorile Satanei" dovedindu-se însa înșelatoare, ca orice ispita, Stoicea, cu mințile rătăcite, îl ucide pe funestul ispititor si îsi gaseste el însusi moartea in apele lacului unde sălășluiau puterile malefice.

Perfecta absorbire a sensului ȋn expresie face din Moara lui Califar o piesă antologica: figurația si simbolistica religioasă, cat exista, se suprapun neostentativ, nesilit – dirijand discret semantica, "tendința" morală – peste un debit epic dezinvolt, peste o desfăsurare vie de ipostaze ale realului, peste firele si nervurile miraculosului folcloric, Gala Galaction fiind un maestru de necontestat al fantasticului ȋn proza romȃnească.

Aceeași dialectică estetică, lăsata "in legea ei", acționează finalmente cathartic si in cazul cuplului Mura Lautarul-domnita Oleana care, ȋn Copca Radvanului, plătesc cu viața consumarea unui hybris erotic, agravat prin apelul la serviciile magiei negre, si in cazul patimașului Gheorghe Catalina sau al nesabuiței cadane Soleima din povestirile omonime, damnați ai erosului si ei; si in cazul triunghiului Frusina-Badea-Constantin Fierascu din Gloria Constantini, unde demonul erotic, transsubstanțiat fantastic in flacara albastra jucând fascinant deasupra aurului nefast, ii duce pe toți, inexorabil, la pieire; de asemenea, ȋn cazul impulsivului Iordache Cojocarul, al cărui cap cade, langa apa Vodislavei, ca "ispasa" pentru un alt fel de hybris, generat temperamental, dar consumat social: violenta.

Exigențele estetice sunt supuse unei ȋncercari ceva mai anevoioase ȋn cazurile de "păcat" refuzat, de "ispita" ori de hybris, reprimate prin stavila moralei (religioase, de cele mai multe ori).

Ȋn drumul spre păcat, Plecarea Drozileii, O stea prin fereastra lui Manolas s. a., mai puțin implinite, nu pot umbri reușita deplină din De la noi la Cladova: destinul cuplului Borivoje – popa Tonea, ȋn care autorul insuși va fi putut descoperi mai tarziu tulburatoare valențe premonitorii, ramane o demonstrație de forța artistică, o probă de vitalitate estetică proprie unui scriitor capabil sa "inghită", sa "digere" si să asimileze "teza" in doze fatale pentru alții.

Nu chiar orice doza totuși, dupa cum, neiertător, vor dovedi-o romanele scrise in perioada interbelica: Roxana (1930), Papucii lui Mahmud (1932), Doctorul Taifun (1933), La raspantie de veacuri (1935). Nu doar deficitul de construcție – GALACTION mizeaza, si ca romancier, exclusiv pe înzestrarea sa nativă de povestitor – submineaza valoric aceste romane: prima cauză rezidă ȋn vicierea dialecticii cathartice.

Ȋn romanul Papucii lui Mahmud, de exemplu, regăsim ca nucleu conflictual acelasi hybris al violentei: dintr-un impuls de moment, gratuit, Savu Pantofaru din Rosiorii de Vede ucide, ȋn timpul războiului din perioada anilor 1877-1878, un prizonier turc lipsit de aparare; dar, ȋn loc ca aceasta "vina" sa fie lasata a-si urma cursul sublimarii estetice, ea este deviata in "ispasirea" religioasa: implinind "canonul" prescris de sihastrul Silvestru, Savu Pantofaru va rataci prin lume imparțind ca pomană saracilor o mie de perechi de încalțăminte facute de mâna lui. Linearitatea plată, lipsită de tensiune, a narațiunii ce rezulta de aici anuleaza orice interes artistic major.

Deturnarea traiectoriei cathartice, prin refuzul germenului ei conflictual, se repetă si in ultimul roman al lui Gala Galaction. La răspȃntie de veacuri (1935), unde, ȋn Preliminarii, autorul avertiza: "Urzeala cartii mele – cata se vede azi si cata va mai fi – este luata dintr-un jurnal intim [ ]"; trimiterile autobiografice, transparente si fără această recunoastere expresă, complică aici si mai mult lucrurile, daca nu cumva tocmai le explică: clarificare ce incepe a se întrezari pe parcursul unei legitime confruntări cu textul, devenit ȋntre timp public al invocatului Jurnal.

Unic ca proporții ȋn literatura romȃnă, dincolo de multitudinea paginilor ce ar putea interesa eventual doar istoria bisericească, Jurnalul scriitorului Gala Galaction are valoare literară prin trăsăturile inedite cu care adȃncește portretul moral și psihologic al omului Gala Galaction.Iar aceasta nouă ȋnțelegere a autorului deschide dintr-o dată si o nouă, nebănuita falie ȋnspre profunzimile operei, ȋntr-acolo unde mocnește ascuns, dar iradiant, nucleul ei generator și integrator.

Putem spune că Gala Galaction a fost și om ca toți oamenii, căruia nimic din ceea ce e omenesc nu i-a fost străin, și slujitor al dogmelor creștine; a fost și sincer apropiat de durerile, frământările și luptele maselor muncitoare, pe care le-a înțeles și le-a apărat cu fapta și cu cuvântul său înflăcărat, dar și predicator de pe amvon, desprins de cele lumești, propovăduind deșertăciunea vieții pământești și speranța că dreptatea și fericirea nu pot fi dobândite decât în ceruri; a fost și scriitor cu rădăcinile sufletului și ale gândirii sale înfipte adânc în viața poporului, înzestrat cu o viziune, realistă, nelipsită de accente critice, protestatare, dar și comentator, în planul creației literare, al unor teze și precepte biblice.

În opera sa, Gala Galaction este însă unul și același, cu toată structura ei flagrant contradictorie. Fără îndoială, se poate separa activitatea preotului de cea a scriitorului, din punctul de vedere al preocupărilor personale.

Când a scris exclusiv ca preot, a tratat chestiuni pur teologice, religioase, contingente cu literatura numai prin aceea că erau așternute pe hârtie cu pana unui desăvârșit artist al cuvântului, care nu-și putea disocia și anula modul propriu, caracteristic de a se exprima.

Particularitatea esențială a operei lui Gala Galaction este însă interferența osmotică, unitară și originală dintre concepția laică, dintre viziunea realistă asupra oamenilor și a vieții, și tezele și preceptele biblice, religioase, pe care încerca să le justifice, să le adapteze și să le aplice în zugrăvirea realităților umane și sociale

Gala Galaction a fost el însuși conștient de dualitatea personalității sale și tentat să o explice. Așa face, de pildă, în mărturia Trandafirii, în care afirmă că această scriere „rezumă, lămurește și simbolizează, surprinzător, toată simțirea și toată literatura mea”.

Într-adevăr, narațiunea sugerează clar drumul sinuos al vieții și, implicit, al operei lui Gala Galaction, oscilarea permanentă între laicitate și religiozitate. Prozatorul evocă un episod din copilărie, ale cărui consecințe sunt semnificative și simbolice pentru modul în care s-au ciocnit și s-au asociat, în structura intimă a omului și a creatorului, dragostea de frumos, tinerețea, pasiunea vieții, cu tentația ascetică

2.3.Politician sau literat

Autorul Jurnalului ținut aproape 60 de ani, este un politician sau un literat? Și una și alta, însă mai ales un spirit contradictoriu. După ocupara Basarabiei de către ruși, în vara anului 1940, aceștia sunt numiți „monștri întinși pe două continente”.

Bolșevismul „vrea să ne aducă spre epoca troglodită”, concepția lui de viață fiind expresia „celui mai lugubru autocratism”, iar aceasta asemănată cu „uraganul siberian”. Când cumpăna războiului înclină către sovietici, scriitorul Gala Galaction devine conciliant și se resemnează ca un creștin drept-credincios ce era: „Dacă bolșevicii ajung stăpâni ai orientului Europei este că așa a fost voia lui Dumnezeu”.
„Monștrii” și „troglodiții” de ieri se transformă dintr-o dată în salvatori, mărinimoși, veniți să ne „higienizeze” țara și să ne învețe… democrația! Efectuând această piruetă subită, care nu prea era spre onoarea unei fețe bisericești, vechiul umanitarist și militant pentru un socialism creștin se iluziona că a sosit vremea împlinirii idealurilor sale din perioada tinereții.

Prin urmare, naivitatea lui va fi exploatată de către noii „democrați”, care-l vor cultiva, ca și pe alți intelectuali, dispuși la compromis, pentru imagine, cum am spune astazi. Va deveni un acomodant, pe parcurs încercând să-și explice cu umilință atitudinea, și un mare dezamăgit față cu realitatea, care, surprinzător, nu bănuia că-i va contrazice profund credința religioasă și convingerile politice de bun simț.
Gala Galaction face uneori observații oarecum neutrale. El constată, spre exemplu, că „burghezia românească nu vrea să moară la comandă,,.

Asaltul democrației roșii e din ce în ce mai stăruitor. Alteori, condamnă crimele naziste din lagărele Germaniei, „cuptoarele, zalhanalele de oameni, băile în care te scăldai pentru vecie.” Prieten și apărător din totdeauna al evreilor, participă la una din sărbătorile lor (Kol-Nidrei), la Templul Coral, „spre supărarea lumii întregi”, cum consemnează ziarul „Momentul”, ceea ce-l duce pe atât de însuflețitul și neobositul slujitor al lui Christos la concluzia tristă că „antisemitismul și legionarismul (contra cărora vituperase toată viața – n. m.) stau sub cenușe, ca niște cărbuni gata să aprinză iarăși pământul”.

În același timp, în anul 1946, el regretă că prietenii lui izraeliți nu l-au invitat la concertul marelui Jehudi Menuhin, despre care scrisese în „Adevărul” și nu-și poate reține o anumită nemulțumire: „Israel își aduce aminte de mine atunci când este trist și bolnav. Sunt un fel de infirmier al lui. Când este sănătos și vesel, nu mai are nevoie de mine”. Dar ca un creștin iertător ce este îl binecuvântează: „Israele, fii pururea fericit și deasupra tuturor nevoilor.”

O mare tristețe îl încearcă acum pe scriitorul Gala Galaction când „citește articolele Tratatului de pace impus bietei noastre patrii”. Conferința a fost nedreaptă cu noi pentru faptul că nu ni s-a recunoscut cobeligeranța și că hotarele ne-au fost mutilate. Însă când moare Stalin, acomodantul nostru conformist „se roagă pentru el seara și dimineața”, în loc să-l anatemizeze.

Ca slujitor al Domnului, înclinăm să-l înțelegem, dar ca cetățean și ca român, este de mirare că fostul profesor de Teologie de la Chișinău a putut ignora crimele lui Stalin, de care parcă n-ar fi auzit, și însăși situația țării sale, pe care mai înainte o deplângea, cu ocazia Tratatului de pace amintit, ocupată de către armatele „Tătucului”.

O închinăciune îi aduce și lui Mihail Sadoveanu, care în anul 1953 ar fi fost „tribunul dreptăților poporului”, adică al colectivizării forțate și al arestărilor masive. Nici o vorbă despre ele, ca și despre eliminarea din rândurile membrilor Academiei a unor intelectuali străluciți precum C. Rădulescu-Motru sau Lucian Blaga.

Asupra lui Mihail Sadoveanu va reveni cu o apreciere extrem de critică, ceea ce îl mai reabilitează în ochii posterității.

Conformismul scriitorului și teologului Gala Galaction este în mare măsură de suprafață și aparține unui biet figurant. Nu sunt puține momentele când acesta își afirmă demnitatea și exprimă fără ocolișuri adevărul despre noua orânduire importată cu sila din partea de Răsărit. La un moment dat, i se propune să se ducă preot paroh la biserica română din Paris.

Cu o mare luciditate și bunăcredință, refuză să fie manipulat: „Putea-voi eu să orbesc ochii evidenței și să accept acest loc de zbucium, de pândă diplomatică, de agitaj politic, de slugărnicie, de obligații cine știe cât de necinstite și de militărie bisericească… Ajută-mă, Doamne, să-mi păstrez sărăcia și independența sufletească”.
Gala Galaction nu are cum să nu-și dea seama de alunecarea accelerată a României spre comunism și de situația poporului său cotropit: „… lanțurile văzute și nevăzute pe care le purtăm de gât”.

Foarte curând, începe să fie decepționat că „sărmanele sale idealuri democratice”, umanitariste, nu-și găsesc împlinirea în noua societate, așa cum spera. Când află că Blocul Partidelor Democrate care era condus de comuniști,vrea să-l „aleagă” deputat, exclamă aproape îndurerat: „E cazul a zice: o nenorocire nu vine niciodată singură”. El se arată sceptic față de alegerile care au avut loc ȋn anul 1946. După ce au avut loc, notează că în desfășurarea lor n-au lipsit intrigile și asasinatele.

Profesorul Zamfirescu Ion îl informează că au fost o sută de morți. Acum ajunge Gala Galaction să explice prezența sa în Parlament. Prin șantaj: „Fusesem îndatorat celor care m-au ajutat să plece fiicele mele în Italia”, fapt excepțional pe atunci.

Dragostea lui de părinte fusese mai puternică decât demnitatea. Și este cuprins mereu de îndoieli dar și de reflecții amare: „Ce caut eu în această lume care vrea să reformeze fără Christos și fără smerenia creștină?” „Și cum mă voi solidariza cu cei ce nu cred în Christos, deși pot fi sincer democrați (când s-ar întâmpla să fie)”

Parlamentul era nu numai ateu, dar afișa și o falsă democrație, atitudine pe care Gala Galaction nu o putea ignora, chiar dacă nu se pronunță mai clar împotriva ei.

Acesta este pe deplin conștient că noua postură îl pune în cea mai proastă lumină: „… de aici încolo, încep să fiu, dacă nu odios, cel puțin atacabil.” Avea perfectă dreptate.

Ziaristul vorbește despre foametea din perioada anilor 1946-1947, când într-un sat din Moldova au fost 20 de înmormântări într-o singură săptămână. Toți oamenii care au decedat erau morți de foame, în timp ce în Italia, „americanii aduc, cu marile lor vapoare, toate câte lipsesc.” (Planul Marshall, refuzat de Uniunea Sovietică, intrase deja în acțiune.)

Îndoielile despre „formula” sovietică nu-i dau pace: „Este această formulă o culme și un adevăr vrednic de nemurire?” „Popor după popor va primi oare botezul sovietic?” Răspunsul, care va veni foarte repede, autorul Jurnalului nu-l mai consemnează.

Totodată să observăm că scriitorul Gala Galaction are curajul să fie și polemic. Atunci când „oratorii roșii” (este expresia lui) îi atacă pe liberali la data de 18 martie 1947 și memoria lui I. I. C. Brătianu, el îi ia apărarea (în însemnările lui jurnalistice) marelui om politic. Deși nu l-a iubit, recunoaște sincer că acesta „rămâne un fel de Prometeu al neamului romȃnesc. Din cer a voit să smulgă pentru noi focul soartei definitive”. De subînțeles este Marea Unire care a avut loc ȋn anul 1918.

Din păcate, lipsește din Jurnal perioada dintre 18 martie 1947-1952, astfel încât nu știm ce părere va fi avut, printre altele, despre abdicarea forțată a Regelui, pe care-l admira, și despre atacul ignobil din anul 1948 al lui Sorin Toma împotriva poeziei lui Tudor Arghezi.

La marele său prieten se referă în perioada anilor 1945-1946, când, pe de o parte, revista „Bilete de papagal” era aproape interzisă și când, pe de alta parte, poetul a primit Premiul Național de Poezie, acordat de o comisie din care făcuse parte și Gala Galaction însuși. El nu ne mai spune că semnătura laureatului va fi curând prohibită pentru aproape un deceniu.

Dacă autorul Cuvintelor potrivite este elogiat („Oamenii mari sparg cu capul orice tavan contemporan”), Mihail Sadoveanu, „un Omer moldovenesc” este văzut de astă dată în mod critic, altfel decât în mistificatorul encomion amintit: „Fără îndoială că opera lui, că participarea lui politică la trista noastră comedie omenească, și multe laturi cunoscute și necunoscute din viața lui vor da mult de furcă și de vorbă umașilor” (3 nov. 1954).

Bătrân și bolnav (va fi lovit în 1955 de paralizie), scriitorul-deputat regretă că nu s-a putut prezenta la procesul lui Ovidiu Papadima: „Bietul băiat, acuzat de legionarism, ar fi avut în mine un cald martor al dezvinovățirii lui”. Executarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, în urma unei înscenări monstruoase de tip stalinist, e o „veste tristă”, ca și condamnarea la închisoare a prietenului său sionist A. I. Zissu, dar se abține de la orice comentariu.

O va face însă fără ezitare, când patriarhul Justinian îi povestește despre vizitele lui la Moscova și izbânzile avute acolo, „opoziția victorioasă pe care a făcut-o tentativei foștilor pravoslavnici să ne readucă la stilul vechi și să-l descăuneze pe patriarhul Constantinopolei. Vechiul vis de rusificare și de hegemonie.”

Gala Galaction, căruia i se întâmplă, ca și lui Eugen Lovinescu, să nu fie recunoscut ca scriitor de către niște funcționare de la Ministerul Învățământului, după 58 de ani de literatură, e solicitat adesea să intervină pe lângă autorități, dar el se arată neputincios (și nu era singurul dintre „tovarășii de drum”): „Bieții oameni!

Aceștia pierd din vedere că puterile mele sunt falimentare și că trecerea mea pe lângă autoritățile de azi este adesea iluzie” (18 sept. 1954). Cu siguranță, Gala Galaction era, un figurant, un simplu personaj decorativ, lipsit de orice influență pe lângă politrucii comuniști. Jurnalul său din ultimii ani este o lungă tânguire, cauzată de boală și bătrânețe, de remușcări, preocupat mereu de lucrarea lui teologică Minunea din Drumul Damascului.

Ca și în volumele anterioare, și de această dată, avem un text integral față de ediția cenzurată din anul 1980, însoțit de un copios capitol de note, excelent informat, pe care-l datorăm binecunoscutlui și apreciatului istoric literar Teodor Vârgolici, autorul unei substanțiale monografii și al unei ediției critice, un adevărat doctor în ceea ce-l privește pe scriitorul Gala Galaction.

CAPITOLUL 3 ÎNCADRAREA ȊNTR-UN(O) CURENT/

PERIOADĂ/ EPOCĂ LITERAR(Ă)

Perioada interbelică a reprezentat o perioadă complexă care a condus la schimbări semnificative în istoria literaturii romȃne, cu implicații directe în evoluția acesteia. Răsturnarea socio-politică de la acea vreme a avut ca urmare un deceniu de ruptură totală față de tot ceea ce a avut cultura și literatura românească din perioada postbelică. Acest deceniu a fost intitulat deceniul realismului socialist, în care au fost atacate sau interzise valorile culturale autentice.

În perioada de după 1945, prozatorii, care au scris o literatură în spiritul ultimului

modernism interbelic, continuă sa scrie fiecare în felul său pâna după anul 1960. Amintim aici pe Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, George Calinescu, Vasile Voiculescu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi și alții. La acestia se adaugă și alti autori interbelici, care au avut apariții notabile după anul 1945, cum ar fi: Felix Aderca, Gurian Mihail Villara, Cella Delavrancea, Dinu Pillat.

„Cercul literar de la Sibiu” s-a impus prin contribuții remarcabile în diferite genuri,

prin tendinte de înnoire în proză, în teatru, în critica literară dar și ȋn poezie. Se evidentiaza aici Radu Stanca, Ion Negoitescu, Nicolae Balota, Cornel Regman, Stefan Augustin Doinas și I.D. Sârbu.

Obsedantul deceniu este perioada de ruptura în cursul firesc al literaturii române,

deoarece literatura acestei etape este scrisă la comanda ideologică a noului sistem politic si abundă de dogmatism și falsificare a realului. Creația se realizează pe baza unor teme predilecte, precum: lupta de clasă, elogiul noii orânduiri socialiste, condamnarea orânduirii vechi, colectivizarea, nationalizarea, profilul „omul nou”.

În această perioadă, unele teme sunt interzise pentru noul regim, fiind considerate teme tabu: religiosul, mitul, irationalul, elitismul etc. Fac excepții unele creații literare memorabile ale acestei perioade, printre care amintim „Moromeții” de Marin Preda, „Groapa” de Eugen Barbu și „Bietul Ioanide” de George Călinescu.

Dintre reprezentantii acestei perioade amintim pe: Valeriu Emil Galan („Bărăgan”),Ion Călugaru („Otel si pâine”), Eusebiu Camilar („Negura”), Alexandru Jar („Sfârsitul jalbelor”).Printre scriitorii vechi, care au continuat sa scrie la comanda ideologică a noului sistem, se numară: Mihail Sadoveanu („Mitrea Cocor”, 1949), Camil Petrescu (romanul ,,Un om printre oameni”, 1957), Cezar Petrescu („Oameni de azi, oameni de ieri, oameni de mâine”) și alții.

În deceniile care au urmat, prozatorii au fost deosebit de activi prin operele pe care le-au scris și în care au evidențiat problematica acelei perioade. Poate fi individualizat ȋn acest sens prozatorul Zaharia Stancu, care era implicat în viața politică postbelică si care primea diferite distincții și funcții sociale.

În această perioadă apar romanele „Desculț” (1948), ,,Dulaii” (1953) si ,,Rădăcinile sunt amare” (1958).De asemenea, scriitorul Petru Dumitru publică în obsedantul deceniu: „Drum fără pulbere”, „Pasărea furtunii”(1954), „Cronica de familie”, în care parcurge un secol din istorie începând cu anul 1862.

Alți scriitori reprezentativi din perioada obsedantului deceniu sunt: Laurențiu Fulga, Paul Georgescu, Titus Popovici. Perioada relaxării culturale este caracterizată printr-o restituire a adevărurilor deformate în obsedantul deceniu, semnate de prozatori cu renume, dintre care amintim pe: Marin Preda, D.R. Popescu, Constantin Toiu, Augustin Buzura și mulți alții.

După Cel de al Doilea Război mondial, odată cu schimbarea regimului politic, literatura română a fost numită proletcultistă, deoarece majoritatea temelor erau impuse de regimul socialist. Deosebit de agitată, în plan social dar și ȋn plan politic, această perioadă a produs schimbari majore în cultura românească. De asemenea, proza românească se concretizează prin varietatea tematică si artistică a nuvelei și a romanului.

Criticul Eugen Simion, în ,,Scriitori români de azi”, a ordonat romanul românesc după criteriul compoziției astfel: proza poetică reprezentată de Geo Bogza, Zaharia Stanca; realismul psihologic reprezentat de Marin Preda; romanul pitoresc si baroc reprezentat de Gala Galaction, Eugen Barbu; romanul mitic și realismul artistic reprezentat de D.R Popescu, Stefan Banulescu și Fănuș Neagu; proza fantastică reprezentată de Romulus Vulpescu, Emil Botta și alții.

În această perioada, romanul românesc a mai fost influențat și de schimbările ideologice. Prozatorii au înțeles că ,,prezentul trebuie evitat”, deoarece literatura era confiscată de „propaganda comunistă”. Realismul socialist a fost numit pe drept cuvânt obsedantul deceniu în perioada anilor 1957-1960, întrucât scriitorii, poeții si dramaturgii, trebuiau sa reflecte în operele lor, tezele marxist-leniniste și formarea omului nou, având ca model literatura stalinistă.

În operele literare se promovează clasa muncitoare, încriminându-se burghezia.Personajul pozitiv era muncitorul, singurul deținător al adevărului și al valorilor vitale.

Începuturile literaturii române au fost dominate de poezie și proză scurtă, specia romanului fiind destul de palidă nu numai cantitativ, ci și calitativ. Modestele încercări de roman din perioadă pașoptistă se pot identifica mai mult din motive sentimentale și patriotice, ca răspuns la impulsionarea revistei "Dacia literară" (1840). De altfel, Mihail Kogălniceanu scrie, in 1850, romanul "Tainele inimii", an în care au mai fost publicate: "Manoil" și "Elena" de Dimitrie Bolintineanu, "Misterele căsătoriei" de C.D.Aricescu, "Misterele Bucureștilor" de G.Baronzi" etc. Perioada marilor clasici este reprezentată de romanul "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă (în "Convorbiri literare", 1881-l882) și de romanul "Mara" de Ioan Slavici (în revistă "Vatră", în 1894 și în volum abia în 1906).

Perioadă dintre cele două războaie mondiale (1918-1947) reprezintă un moment de referință în evoluția prozei romînești, atît prin diversificarea modalităților narației, cît mai ales prin lărgirea ariei tematice și prin coexistență lirismului cu un realism dur, obiectiv în romanele lui Liviu Rebreanu și cu explorarea în cele mai adînci zone ale psihicului uman.

O trăsătură importantă a literaturii interbelice o constituie dezvoltarea romanului, marcată de apariția, în 1920, a creației lui Liviu Rebreanu, "Ion", abilă cu capodoperele universale ale genului, prin impresia copleșitoare "de oameni și de viață". Toate romanele lui Rebreanu avuseseră un succes nesperat, iar publicarea, în 1930, a romanului "Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război" scris de Camil Petrescu stîrnește reacții culminante atît în rîndul criticilor literari, cît și al cititorilor. Garabet Ibraileanu sesizează existență a două tipuri de roman care au apărut în perioadă interbelică: romanul "de creație" și romanul "de analiză".

Anul 1933 a excelat în tipărituri românești, prin apariții extrem de valoroase pentru literatură natională: "Patul lui Procust" de Camil Petrescu, "Creangă de aur" de Mihail Sadoanu, "Europolis" de Jean Bart, "Femei" de Mihail Sebastian. Camil Petrescu opinează, în articolul întitulat sugestiv "De ce nu am roman?" (1927), ca această specie epică este dependentă de fluxul conștiinței eroilor. Influență capodoperei franceze "în căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust (1871-l923) s-a extins și asupra altor scriitori interbelici, idei, modalități artistice sau concepții epice se reflectă în romanele Hortensiei Păpădat-Bengescu, ale lui Anton Holban și Mihail Sebastian.

Pe de altă parte, romancierii interbelici se află sub înrăurirea lui Andra Gide (1869-l951) și a lui Stendhal, scriitori francezi novatori în tehnică românescă atît în ceea ce prezintă construcția subiectului sub formă jurnalului, cît și a relativizării și autenticității epice, procedee și concepții literare întîlnite în creațiile lui Mircea Eliade, Garabet Ibraileanu, Anton Holban etc.

Avangardismul este un curent literar, cu o paletă de dirsificare uimitoare, despre care Lovinescu afirmă că este un modernism dus la extrem. În România, avangardismul s-a manifestat mai mult în poezie, Urmuz fiind singurul creator al unui "roman în patru părți", care are însă doar cîteva ani și care se întitulează "Palnia și Stamate".

I. Principalele romane interbelice se pot clasifica în funcție de perspectivă narativă și de relația autorului cu cititorul:

Romanul obiectiv, realist și modern – reflectă realitatea complexă a vieții, firul epic respectă principiul cauzalității, cronologia faptelor, fără să excludă analiză psihologică; naratorul obiectiv și omniscient întroduce cititorul într-un univers care-i devine cunoscut, dîndu-i iluzia realului; perspectivă narativă se defineste prin narațiunea la persoană și focalizarea.

Antiromanul – ignora conceptul de artă și tradiția epică, pendulează între fictiv și non-fictiv, ignorând orice fel de condiții ale romanului.
II. Un alt curent din care poate fi conturată varietatea romanului interbelic îl constituie compoziția epică și construcția subiectului: Romanul de analiză psihologică – una dintre direcțiile modernismului lovinescian- constituie o contribuție esențială la sincronizarea literaturii române cu cea europeană prin teme noi cum ar fi condiția intelectualului, burghezia, stăpânită de snobism, complexitatea ființei umane prin idealul cunoașterii și trăiri profunde determinate de experiență războiului sau aspirația erotică.

Romanul experienței – se particularizează prin caracterul de confesiune, construcția subiectului fiind susținută de jurnal intim, caiete de însemnări, scrisori, articole de ziar, care definesc autenticitatea și relativismul compozițional : "Jurnalul " de Gala Galaction.

Romanul balzacian, de care a fost atras George Călinescu, un critic literar care s-a încumetat să-și asume și statutul de scriitor prin preluarea modelelor tipologice și de mediu din romanele balzaciene, pe care le-a exemplificat în "Enigma Otiliei". Romanul a atras atitudinea critică a lui Nicolae Manolescu ("Arca lui Noe"), care consideră ca balzacianismul lui Călinescu este imperfect, de o erudiție plicticioasă.

Romanul mitic, inițiatic aparține tradiționalismului, întrucât esențializează mitul ca istorie sacră, părăsește realitatea concretă și amplifică ficțiunea, distanțindu-se de conflicte sociale; scriitorul posedă erudiție mitologică, perspectivă narativă fiind, de cele mai multe ori, reprezentată de narațiunea la persoana întâi: "Baltagul", "Creangă de aur “ .

Romanul avangardist, cu arie restrânsă în literatură română, este reprezentată de scriitorul Urmuz, cu cele două creații de cîteva ani, întitulate de el "roman": "Palnia și Stamate (roman în patru părți)".

III. Din punct de vedere al temelor, romanul interbelic ar mai putea fi considerat printr-o altă optică: temă rurală, temă citadină,temă erotică etc.

Concluzia firească și evidentă este aceea că perioadă interbelică se particularizează prin bogăția românescă explozivă și prin varietatea curentelor, temelor și construcției epice, tehnicilor de realizare stilistică și de compoziție, care semnifică o efervescent culturală» fără precedent, apropiind astfel literatură română de cea occidentală și impunând romanul românesc în universalitate.

Bibliografie:

Dinu Pillat, Itinerarii istorico-literare, București, 1978.

Nicolae Iorga, Istoria literaturii romane contemporane, Bucuresti, Editura Meridiane.

Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, 1981, București, Editura Minerva.

Pompiliu Constantinescu, Scrieri, vol III.

Felix Aderca, Mărturia unei generații, 1967, Bucuresti, Editura Minerva

Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, 1988, Bucuresti, Editura Minerva

Gheorghe Cunescu, Gala Galaction, Galați, 1989.

Camelia Caracaleanu, Fantastic și folcloric în nuvelistica lui Gala Galaction, București, 1996.

Gheorghe Perian, Despre Gala Galaction, Cluj, 2005.

Dicționarul general al literaturii române (DGLR)

George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pana in prezent, 1941,Bucuresti, Editura regală pentru literatură și artă

Constantin Ciopraga, Literatura romana intre 1900 si 1918, 1970, Bucuresti, Editura Junimea.

Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol I, II, Bucuresti, Editura Saeculum I.O.

Mircea Zaciu, Masca geniului, 1967.

Adiana Niculiu, Gala Galaction. Omul și scriitorul, 1971, București, Editura pentru literatură.

Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 164-179

Dumitru Micu, Istoria literaturii române, 1965, Bucuresti, Editura Socec.