Viața, Opera Și Doctrina Sciitorului Bisericesc Lactanțiu. [606372]

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE
UNIVERSITATEA „ 1 DECEMBRIE1918 ” DIN ALBA IULIA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA
TEOLOGIE PASTORALA

Lucrare de seminar

VIAȚA , OPERA ȘI DOCTRINA SC IITORULUI
BISERICESC LACTANȚIU

COORDONATOR STIINTIFIC:
Drd. ANDREI MOTORA

STUDENT: [anonimizat]
2018

1
INTRODUCERE
Lucrarea de față își propune să expună tema anunțată în titlu printr -o abordare organizată pe
trei direcții: analizează adevărul istoric al Vieții, operei și doctrinei sciitorului bisericesc
Lactanțiu punând accentul pe oper ele autorului.
In ceea ce priveste viata sciitorului bisericesc Lactanțiu nu se cunosc forte multe, se stie ca
s-a nascut in Africa pe la mijlocul secolului III provenid dintr -o familie educata de p agani. Urmele
lui in istoria crestina apar odata cu efectuare studiilor, cand Ieronim ne informeaza ca afost
discipolul oratorului Arnobius din Sicca Veneria.
In ce priveste opera lui Lactantiu merita discutat daca aceasta a fost apreciata si considerata
autoritara in antichitatea tarzie, mai ales daca se face abstractie de admiratia lui Ieronim, care este
principalul referent al operelor sale. Cu toate acestea, putin pun la indoiala actualitatea opere i sale
in contextul istoriei crestinismului in perioad a de tranzitie de la antichitatea clasica la epoca romana
postniceeana.Astfel se poate spune ca opera lactantiana, care izvoraste din mediul proxim
imparatilor, a avut un succes deosebit, dar de scurta durata. In mod fundamental Lactantiu si -a
propus ca op erele sale sa indeplineasca o funtie apologetica. Se poate spune ca opera lui Lactantiu
este recapitulativa, si relativ lipsita de profunzime. Este surprinzator cat de putin foloseste scrierile
crestine in deosebi Noul Testament. Filosofia ii este apreciat a doar prin Cicero.
Desi opera lui lactantiu se considera ca fiind imprumutata si destul de putin creativa, a
umplut un gol in epoca, constituindu -se un mesaj apologetic crestin adresat necrestinilor cultivati,
scris intr -un limbaj comun adversarilor, pe un ton convingator.
Perioada apologeților se încheie odată cu retorul creștin Lactantius. Dincolo de aspectele
pozitive ale demersului său în direcția amintită, autorul latin ne -a lăsat și o moștenire istorică
valoroasă, fiind, poate, primul care a decis să ne ofere o descriere scurtă a perioadei persecuțiilor
din primele trei veacuri
Divinitatea creștină prezentată de Lactanțiu este Gândirea veșnică și echilibrul universului,
așa cum comandantul de arme este echilibrul unei întregi oștiri pe câmpul de l uptă. Instituțiile sunt
alcătuite sub forma a două planuri antitetice. Antiteza constă din punerea în contrast a adevăratei
învățături creștine cu falsa învățătură păgână. Supremul Dumnezeu este o expresie personalizată
care face referire directă la cea m ai puternică divinitate care se ridică deasupra politeismului antic .

2
Lactanțiu continuă nuanțarea acestei conștiințe dogmatice prin raportarea ei la noile realități
ale Imperiului Roman și inaugurarea unei noi atitudini față de creștinism. Cu toate acest ea, în
scrierile de început ale lui Lactanțiu se observă o elaborare precaută. Nu același lucru se poate
spune despre lucrările ulterioare, De ira Dei și De mortibus persecutorum . Precauția care răzbate
din Institutiones era determinată de momentele apropi ate anului 313, când încă politica religioasă a
imperiului nu se formulase cu atâta claritate, cum avea să se formuleze puțin mai târziu, în jurul
învățăturilor creștine. De la toleranță la susținere nu mai era decât un singur pas, dar înaintarea spre
susținerea creștinismului din partea imperiului trebuia făcută cu cea mai mare precauție.
VIATA LUI LACTANTIU
Scriitor crestin Lucius Caecilius Firmianus Lactantius apologet de limbă latină, s-a nascut pe
langa Cirta sau Mascula, in Numidia, probabil intre 240 -250 într-o familie de păgâni educați . A
facut studii de retorica si filozofie sub conducerea lui Arnobius cel Batran la Sicca, acesta
devenindu -i apoi coleg, in vremea imparatului Diocl etian. Si -a castigat un bun renume, ceea ce a
determinat pe acest imparat sa -l cheme la Nicomidia, pe la 290, ca profesor de retorica latina,
impreuna cu gramaticul Flavius.Calatoria din Africa pana la Nicomidia si -a descris -o in hexametri
latini, sub titl ul grecesc de „Оδοηόρι ϗυμ”1 dar acest poem s -a pierdut, ca si celelalte opere scrise de
Lactantiu in timpul cat a fost pagan .
La Nicomidia, Lactantiu nu a avut un deosebit succes , pe deoparte din cauza ca preda in
limba latina, fie pentru ca el intre tim p se convertise la crestinism, fie pentru ca era greu de recrutat
auditori pentru invatamantul latin superior intr -un mediu grecesc. Ieronim spune ca, din cauza lipsei
de studenti, Lac tantiu s -a consacrat scrisului. In jurul anului 300 , la Nicomidia, Lact antiu se
converteste la crestinism, iar in lucrarea sa „Dumnezeiestile institutii” (IV, 26), marturiseste ca
,inainte de convertire, se considera span, adica rau si vatamator, necunoscator al binelui, starin de
ideia de dreptate si fapte bune si intinand t otul prin crima si pofta rea. A fost ales, fiind a fost
chemat de „ invatatorul si regele lumii ”2,
In 303 -304 cand izbucneste persecutia crstinilor, Lactantiu fiind un om linistit si moderat,
scapa de persecutie dar isi pierde slujba pe care o detine ca si profesor de retorica latina. Mai rau
este in anul 306, cand Galeriu inchide scolile din Nicomidia, ramas fara catedra, fiind si latin in tre
greci, a trait o perioada grea in care era lipsit chiar de cele necesare cum afirma Ieronim 3 „Era asa

1 Constantin VOICU, Patrologie , vol I.Bucuresti, Editura Basilica a Patriarhiei Romane, 2009, p. 279.
2 Idem, op.,p 280.
3 Ieronim, Cronica a.Abraham 2333/II, 191, Schoene.

3
de sarac, incat cel mai adesea duce a lipsa chiar de cele necesare”, petrecandu -si timpul cand la
Nicomidia cand la tara , câștigându -și cu greu pâinea prin scris .
Spre anul 317, imparatul Constantin cel Mare l-a chemat la Treveri (Trier) , in Gallia, ca
profesor al fiului sau, Crispus. La aceasta data Lactantiu era deja in „extrema senectute” , de la
aceasta data nu se mai stie nimic de el , si foarte pr obabil ca a murit inaintea lui Crispus (326), sau
cel mult, cu catva ani in urma acestuia.
OPERA LUI LACTANTIU
Inainte de convertire, probabil in Bitinia, el a scris un numar de opere poetice si de eruditie
gramaticala, mentionate de Ieronim in Deviris illustribus,4 :
1. Symposion , gen literar practicat in Grecia, de Platon, Xenofon si multi altii, reluat de
roma ni in Cena Trimalchionis din Satyriconul lui Petroniu si de crestini in Banchetul lui Metodiu
de Olimp ;
2. Itinerar din Africa la Nicomidia , in hexametri;
3. Opuscul cu titlul de Grammaticus ;
4. Scrisori catre Probus , in patru carti, Catre Sever in dou a carti, Catre Demetrianus , in
doua carti (acestea din urma citate de Ieronim ( Epistola 84, 7));
5. Catre Asclepiade in doua carti, autor care adresase el insusi lui Lactantiu un tratat Despre
Providenta . Pentru aceste lucrarii nu sunt cunoscute datele p recise.
Dupa convertire , Lactantiu are urmatoarele opere asezata in ordine cronologica:
De Opificio Dei „ Despre opera lui Dumnezeu ” scriere apologetică, fara citate din Sfanta
Scriptura, scrisa in 20 de capitole, in care incearca sa descrie geneza fapturii umane, inclusiv
numeroase detalii ale trupului si sufletului de la creatia lor de catre Dumnezeu. S crisă în anii 303 –
304, în plină persecuție a lui Dio clețian, și adresata ucenicului sau Demetrianius , un elev creștin și
bogat , spre a -i fi de folos lui si ganditorilor crestini ai timpului in disputa cu filozofii pagani.
In aceasta scriere adresata lui Demetrianius , trateaza lamurirea problemei omului pe care
filosofii, cu toate teoriile lor n-o pot deslusii, aici mentioneaza despre spiritul, ratiunea si vorbirea

4 Ioan G. COMAN, PatrologieI , vol II, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,
1985, p. 181.

4
pe care le are omul acordate de Dumnezeu, in schimbul avantajelor date animalelor. Omul fiind
fiinta vesnica si nemuritoare primeste toata forta s-a nu din trup, ci din spiritul sau, iar fragilitatea
vine din faptul ca omul este inzestrat cu cea mai mare podoaba, care este ratiune,bolile si moartea
omului sunt o consecinta a naturii sale.
„ Despre opera lui Dumnezeu ” cuprinde un bogat material antropologic din toate scolile
filosofice ale antichitatii prezentat critic, dar sub influente crestine. Citand texte sau idei din Cicero,
Varro, Epicur, Lucretiu, Seneca, Pliniu cel Batran, Aristoxene, Platon, Aristotel, Plutarh, etc.
Foloseste putin izvo arele crestine ca Sfanta Scriptura, si autori ca Minuciu Felix, Tertulian, si
Ciprian, deoarece pentru a contrazice paganii trebuiesc aduse argumente cunoscute sau acceptate de
ei.Critica antipagana lactantiana nare adancimea aceleia a lui Tertulian in De anima , dar, in fond
este tot atat de intransigenta.
Divinae Institutiones „Dumnezeiestile divine ” considerata principala lucrare a lui Lactantiu,
scrisa in latina in sapte carti intre anii 305 – 311. Lacta ntiu insusi isi prezinta opera in sapte volume,
desi tema in sine cunosterea adevarului este aproape infinita si imensa. Scopul Institutiilor este ca
sa indrepte pe cei invatatii catre intelepciune, iar pe cei neinvatatii catre adevarata inchinare sau
religie. Titlul de Institutii , l-a imprumutat de la institutiile dreptului civil , dar, spre deosebire de
continutul acestora : impacarea certurilor si a disputelor dintre cetatenii disidentii, Institutiile lui
Lactantiu tin sa trateze despre speranta, viata, ma ntuire, nemurire si Dumnezeu, spre a inlatura
superstitiile aducatoare de moarte.
Lucrarea Divinarum Institutionum a lui Lactantiu se poate rezuma in doua par tii: prima
parte compusa din trei carti combat religia si filosofia pagana, iar partea a doua realizata din
ultimele patru carti expun crestinismul ca adevarata religie si adevarata intelepciune.
Cartea I -a, intitulata De falsa religione „Despre falsa religie sau credinta” , in 23 de capitole
combate politeismul si se aduc e argumente in favoarea monoteismului , invocand parerea a
numerosi filosofi, poeti, oameni de stiinta.
„A sustine ca lumea e condusa de mai multi e ca si cum ai zice ca intr -un singur trup sunt
mai multe minti”5. Afara de p rofetii Vechiului Testament, monoteismul a fost sustinut de Orfeu,
Tales, Pitagora, Platon, Aristotel, Cicero, Seneca, in timp ce poeti ca Homer, Hesiod si unii stoinici
vorbesc de mai multi zei. Se citeaza cele zece Sibile, ale caror oracole ar fii sustin ut existenta unui

5 Ioan G. COMAN, PatrologieI , vol II, Bucuresti, Editura Instit utului Biblic si de Misiune al B iseric ii Ortodoxe Romane,
1985, p. 185

5
singur Dumnezeu suprem, mai ales oracolele Sibilei Erythraea, cea mai renumita dintre ele si ale
carei 1000 de versuri fusesera aduse la Roma.
Cartea I contine mai mult material mitologic de origine poetica, filosofica si arheologica
bine analizat, adesea cu spirit critic imprumutat de la alti autori ca Cicero, Seneca.
Cartea a II -a, De origine erroris „ Despr e origine erorii ” realizata in 19 capitole, adanceste
analiza cartii precedente, aratand ca nu odata, din substanta politeismului izbucneste credinta
monoteista, mai ales cand omul este in primejdie. Daca zeii sunt peste tot, ce rost au templele,
altarele, jertfele ?. Daca zeii sunt vii si prezenti ce rost au statuile, acestea n -au nimic in ele decat
umbra lor, de ce sa te temi de ele, de fapt acestea sunt create de om deci el este superior statuilor si
tablourilor.
Aduce in discutie crearea omului de catre Dumnezeu, asezarea lui in paradis si urm arile
neascultarii, confirmate de Sibila. Sensul celor 1000 de ani ai omului de care vorbeste Varro, si
scurtarea lor dupa potop, la circa 120 de ani cel mult. Raspandirea oamenilor pe tot pamantul si
indepartarea lor de la Dumnezeu, devenind pagani, au in ceput sa adore elementele firii, temple si
statui. Ingerii cazuti au devenit demoni inventand astrologia, tehnica haruspiciilor si a augurilor,
necromatia si magia, care au indepartat pe oameni de la cultul adevaratului Dumnezeu.
Cartea a III -a, De falsa sapientia „Despre falsa intelepciune” realizata in 30 de capitole
Lactantiu urmareste sa prezinte adevarul crestin in fata filosofilor necrestini, care cautand adevarul
au cazut in eroare, insusi numele filosofiei care inseamna cautarea intelepciunii, arat a ca filosofii nu
sunt intelepti, ci numai cautatori de intelepciune, stiinta venind din afara prin simturi, ea nu rasare
dinauntrul sau din talentul omului. Sunt citate unsprazece nume de filosofi cu pareri diferite asupra
binelui suprem: de la Epicur pan a la Aristotel incheind cu o intrebare retorica „A cui parere s -o
urmam?” Sunt combatuti filosofii care pun binele suprem in placerile sau durerile trupului.
Nici stiinta singura, nici virtutea singura, ci numai impreuna pot constitui intelepciune si
binele suprem, inclusiv ardoarea efortului de a ajunge la ele. Ne -am nascut ca sa adoram pe
Dumnezeu, adica sa practicam faptele bune si sa pazim dreptatea. Bunul suprem al omului este
religia care -l indeamna sa ridice ochii la cer, desii unii filosofi au ince rcat s -o suprime intrucat
religia ar include teama. Umanitatea practica religia, dar ea trebui unita cu intelepciunea, caci
amandoua si religia si intelepciunea au fost puse de Dumnezeu in natura umana; deci nici religie
fara intelepciune, nici intelepciun e fara religie.

6
Filosofia trebuie sa fie la dispozitia tuturor, dar nu toti pot sa si -o insuseasca, din cauza
ocupatiilor, mai ales femeile, scalvii, prizonierii. Intelepciunea crestina, care este simpla si
adevarata, poate fi insusita de toti nu prin car ti, plata sau viclenie, ci prin har.
Cartea a IV -a, De vera sapientia et religione „ Despre adevarata intelepciune si religie” ,
realizata in cele 30 de capitole descrie evolutia intelepciunii pagane spre stiinta, rolul celor sapte
intelepti si aparitia progresiva a adevaratei vietii spirituale. Crestinismul uneste intelepciune a cu
religia, iar invatatorii de intelepciune sunt si preoti ai lui Dumnezeu. Intelepciu nea insemnad acum,
sa cinstesti pe Dumnezeu, numindu -l Tata, nu pentru onoare, ci pentru ratiunea ca El este mai inaite
decat omul si este cel care ne ofera viata, mantuire si hrana. Mai intai este intelepciunea apoi
urmeaza religia, intrucat intai este cu noasterea lui Dumnezu si apoi urmeaza adorarea lui.
In aceasta carte se mai expune si invatatura despre Iisus Hristos, ca fiu al lui Dumnezeu,
modul in care acesta vine si se intrupeaza pe pamant din duhul sfant, si despre activitatea lui ca
Mijlocitor, Preot si Invatator bazandu -se pe Sfanta Scriptura si aducand citate din Psalmii mesianici.
Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, la oameni, sa -i converteasca de la cultele nelegiuite, la
cunoasterea si adorarea adevaratului Dumnezeu, sa-i aduca de la ignoranta la intelepciune si de la
nedreptate la dreptate. Este scoasa in evidenta activitatea Lui Iisus dupa botez care a facut minuni
nu cu mainile, ci numai cu cuvantul, iar patimile Domnului sunt descrise pe larg.
Cartea a V -a, De justitia „ Despre dreptate ” realizata in 23 de capitole, se ocupa in general
cu persecutia, denigrarea si dispretul pe care paganii le aveau fata de crestini si de tot ce era crestin:
religia, spiritualitatea, cultura, viata de fiecare zi. Se respinge comparatia intre Hristos si magic ianul
Apollonius din Tyana, divinitatea lui Hristos fiind de mult indicata de profeti . Se face descrierea
vietii comune din varsta de aur, cand domnea dreptatea si se adora un singur Dumnezeu, cand toti
erau in abundenta si cand cei avuti daruiau din belsug celor lipsiti. A venit insa Saturn si cu el
primul rege care a facut sa inceteze adorarea lui Dumnezu, fiind inlocuita cu ceea a regelui, iar viata
dreapta cu lacomia, ura, invidia, viclenia, razboiul, dorinta de avutie, pierderea cunostintei binel ui
si raului. Atunci s -a prabusit viata in comun si s -a pierdut coeziunea societatii umane. Jupiter a
nimicit perioada de aur si religia divina, singura care facea omul sa iubeasca pe om, in care
Dumnezeu era acelasi Tata pentru toti . Este invitata toata i erarhia pagana sa discute asupra originii
si substantei religiilor lor cu crestini, procedand asemenea acestora, adica expunand invatatura,
dovedind si aratand. Misterele acestor religii sunt invaluite de tacere, ca poporul sa nu stie ce sunt

7
ele. Religi ile pagane nu imbunatatesc pe nimeni, caci in ele nu se invata nimic, nici despre viata,
nici despre intelepciune, nici despre credinta.
Cartea a VI -a De vero cultu „Despre adorarea adevarata ” realizata in 25 de capitole , este
socotita chiar de autor in susi ca piscul lucrarii sale, vorbeste despre adevarata inchin are in
crestinism, comparata cu cultul religiilor pagane. Adevaratul cult aduce ca jertfa lui Dumnezeu
cugetul nepatat, dreptatea. Despre cele doua cai ale vietii despre care au vorbit mult po etii si
filosofii, dar si noi, crestinii, sustinem ca una duce la cer si cealalta la iad, ca prima inseamna
nemurire pentru cei drepti, iar a doua pedeapsa vesnica pentru cei nedrepti. Daca pe calea
pamanteasca Dumnezeu a pus toate bunurile de aici: boga tia, onoarea, cinstea, placerea, desfatarile,
dar si nedreptatea, cruzimea, mandria pofta , discordia, pe calea cereasca, grea, inclinata, spinoasa,
pietroasa, Dumnezeu a asezat dreptatea, cumpatarea, rabdarea, credinta, castitatea, intelegerea,
stiinta, a devarul, intelepciunea si celelalte virtuti, dar insotite de saracie, munca si durere. Placerile
simturilor trebuie ingradite prin exercitarea virtutii. Placerea vazului merge de la admiratia
scanteierii stelelor pe cer pana la jocurile sangeroase din cir curi, unde se ucid oameni, adapatii cu
asemenea spectacole, ochii pierd omenia.
Lactantiu concluzioneaza : Sa ne purificam constiinta care trece prin fata ochilor lui
Dumnezeu si cum zice si Cicero, intodeauna sa traim astfel incat sa socotim ca trebuie sa dam
socoteala si sa consideram ca in toate momentele suntem privitii nu de oameni din vreun teatru al
lumii, ci de Cel ce deasupra noastra va fi judecatorul si martorul nostru6.
Cartea a VII -a De vita beata” „ Despre viata fericita ” realizata in 27 de capitole invaluie si
impodobeste ca o cununa cartile precedente, ca un premiu divin al fericirii continue . Conceptia
cosmologica crestina revelata, nu conjecturala, nu va fi acceptata de mintile sucite de dominatia
simturilor sau daca vor intelege punctul de vedere crestin nu -l vor admite, ca sa nu fie scosi din
viciile si rautatile lor. Exista oameni care nu pot avea o viata simpla, datorita setei si lacomiei dupa
bogatii , de asemeni doritorii d e putere si onoruri, nu accepta conceptia revelata , caci ei n u ar putea
accepta smerenia si injuriile la care ar fii supusi. Acestia sunt cei care, oricum ar fi, latra cu ochii
inchisi contra adevarului . Dar in acelas timp sunt si oameni care se pot vindeca, indeosebi saracii
si smeritii care primesc conceptia cres tina, spre deosebire de bogati care sunt implicati in multe
piedici. Calea care duce la cer fiind ingusta nu poate fi starbatuta decat de cel neinpovarat de cele
ale lumii si gol, in timp ce bo gatii, coplesiti de poveri imense, merg pe calea mortii care es te foarte

6 Ioan G. COMAN, PatrologieI , vol II, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,
1985, p. 185

8
larga. Fiecare dintre acestia va primii dupa meritele lor la a doua venire si judecata a lui Dumnezeu.
Datorita neputintei omului de a cunoaste adevarul, apar tot felul de pareri contradictorii intre
filosofii asupra lumii, pentru ca aceasta cuno astere e de conditie divina. Afalarea adevarului de catre
om nu se face dezbatandu -l, ci invatandu -l si ascultandu -l de la Acela care singur il poate stii si
propovadui.
Cele sapte cartii ale Dumnezeiestilor Institutii sunt nu atat o summa theologiae , cat o cvasi –
enciclopedie crestino -pagana de la inceputul secolului IV , fara a cuprinde toate elementele
fundamentale si de amanunt ale unei enciclopedii. Sunt dezbatute idei fundamentale: originea
religiei si a zeilor, comparatia intre politeism si monoteism , intre adorarea crestina si cea pagana,
intre intelepciune si filosofie, intre dreptate si nedreptate, cauza erorii, originea si evolutia lumii si a
omului, cele doua cai, specificul vietii crestine, sfarsitul lumii. Lucrarea Divinarum Institutionum a
lui Lactantiu a fost scrisa inaintea de inceperea persecutie lui Galeriu si apoi a fost dedicata Sf
Constantin cel Mare intr -o editie ulterioara.
Epitome divinarum Institutionum „Rezumatul dumnezeiestilor Institutii ” este scrisa in jurul
anului 315, in 68 de capitole, in care Lactantiu face un scurt rezumat al continutului celor sapte
cartii, cu unele corecturi, adaosuri si schimbarii, fiind dedicata lui Pantadiu. La inceputul sec XVIII,
intregul text a fost descoperit intr-un manuscris de la Torino. Lucrarea fiind mai ordonata si
aducatoare de idei noi, eliminand argumentarile si cele mai multe citate. Filosofia este acum mai
sever apreciata ca inainte, iar in hristologie se vorbeste mai precis de cele doua nasteri: prima
spirituala – inainte de nast erea lumii fiind o creatiune a Sfantului Duh exclusiv din Dumnezeu, iar a
doua petrecuta cu trei sute de ani in urma „ mare si stralucita taina, care cuprinde si mantuirea
oamenilor si religia Dumnezeului suprem si tot adevarul ”. Hristos a fost Dumnezeu i n om si om in
Dumnezeu.
De ira Dei „ Despre mania lui Dumnezeu ” care cuprinde 24 de capitole, anuntata deja in
Divinae Institutiones , fiind adresata de Lactantiu intre 313 – 314 unui marturisitor numit Donat , din
persecutia lui Diocletian, unde da un r aspuns epicureilor si stoicilor, care sustineau ca Dumnezeu
nu se poate mania, caci daca Dumnezeu se manie, nu mai poate avea har, caci mania si harul se
exclud. Mania lui Dumnezeu se indreapta contra nelegiuitilor si a nedrept ilor pe care nu -i poate iubi
ca pe cei evlaviosi si pe cei drepti. Cine iubeste pe cei buni, uraste pe cei rai. Providenta este pusa in
centru discutie de catre Lactantiu, ca aceea care manifesta puterea si grija lui Dumnezeu fata de
oameni, combatand teoria filosofilor care sustin ca totul este facut din atomi folosind argumente
teologice . Lumea, zice autorul, nu poate fi facuta fara chibzuiala, ratiune, stiinta, si vointa.

9
Dumnezeu detine afectele virtutii, adica mania fata de cei rai, dragostea fata de cei buni, mila fata
de cei indurerati, dar nu poate avea afecte vicioase ca teama, pofta, lacomia, tristetea, invidia, fara
aceste afecte a le lui Dumnezeu lumea ar devenii prada unei confuzii si distrugeri generale. Mania
are ratiunea ei : inlaturarea delictelor generate de crimina li, sperjuri, coplesiti de pofte, inselatori,
rapitori, cei care fac rau rudelor si parintilor si infranarea exceselor. Mania lui Dumnezeu nu se
aseamana cu mania pacatoasa ca pofta de rezbunare , ci este vorba de mania care vrea sa indrepte,
sa fie utila , aceasta manie a lui Dumnezeu poate fi imblanzita prin schimbarea purtarii si prin
incetarea pacatelor, deci ea nu e vesnica, mania vesnica este contra celor ce pacatuiesc vesnic . In
sprijinul acestei manii Lactantiu citeaza din colectia de profetii a Sib ilelor Erythraea si cea de la
Cumae si cateva versuri din Ovidiu .
De mortibus persecutorum „Despre moartea persecutorilor ” scrisa in 52 de capitole,
adresata marturisitorului Donat in care se continua explicarea problemei puse in „ De ira Dei ”. P
Se rela teaza pe scurt sfarsitul dramatic si plin de invataminte pe care l -au avut imparatii romani
persecutori ai crestinismului. La sfarsitul primul capitol cat si la sfarsitul ultimului capitol Lactantiu
motiveaza scrierea acestei cartii ca sa nu se piarda amin tirea acestor fapte asa de importante, si ca
cei care vor scrie aceasta istorie sa nu poata altera adevarul.
Se incepe cu prezentarea primului persecutor Nero care a atacat templul ceresc, a
rastignit pe Petru si a decapitat pe Pavel, a fost rasturnat din culmea puterii si nici marmantul nu i se
cunoaste. Domitian care a persecutat poporul dreptilor, nu numai ca a murit ucis de dusmanii lui, in
propriul palat d ar s-a sters si amintirea numelui sau, caci Senatul a hotarat sa nu lase nici o statuie
ridicate si inscriptionate in cinstea lui. Deciu , persecutor furios al crestinilor a murit ucis de barbarii
din Dacia si Moesia ne fiind cinstit nici macar cu o inmorm antare, ci, dezbracat si gol a fost lasat
prada fiarelor si pasarilor. Valerian , la scurt timp dupa varsarea de sange crestin, a fost luat
prizonier de persi, fiind batjocorit ani multi de regele Sapor, care -l folosea drept scara sa urce in car
sau pe cal, apoi si -a gasit moartea find jupuit iar pielea i -a fost colorata in rosu si depusa intr -un
templu de zei barbari. Aurelian , nebun si furios din fire , a fost asasinat de prieteni la Caenofrurium,
in Tracia.
Cele mai multe detalii sunt date des Maximi pre Diocletian , „inventator de crime si de
masinatiuni ticaloase” Fiind martor ocular Lactantiu prezinta impartirea imperiului in patru parti,
de marirea armatelor fiecaruia din cei patru imparatii, de exploatarea nemiloasa a coloniilor, de
lacomia lui Dioclet ian, care impune colecte uriase pentru a -si pastra intacte rezerve sale. Acesta
moare in mizerie si tristete.

10
Maximian zis si Chlorus s -a spanzurat, Maximian al II –lea numit si Galeriu , ginerele lui
Diocletian era si mai rau avand in el o barbarie natura la, straina sangelui roman, chinuia crestinii
dandu -i la fiare sau arzandu -i incetul cu incetul iar apoi punand toate corpurile arse pe rug. El s -a
imbolnavit de cancer la organele genitale si desi ingrijit de o multime de medici, s -a chinuit un an,
ceea c e l-a dus sa marturiseasca pe Dumnezeu, pe patul de moarte el da un decret prin care
recunoaste existenta crestiniilor si reconstructia bisericilor lor. Cezarul Severus , si-a taiat venele si a
avut o moarte lenta. Maximian Daia , obliga pe crestini sa sacrifice in caz contrar erau mutilati,
jefuia tot si batjocorea ficele si sotiile nobililor fiind inconjurat de barbari i (daci) izgoniti din tara
lor. Incoltit de armata lui Liciniu s -a otravit la Tars si marturisind pe Hristos si carandu -i milostenie
a murit in chinuri ingrozitoare. In acelas timp Constantiu Chlor moare de moarte naturala usoara in
patul sau. Fiul sau Constantin vine cu armata la Roma si primind poruca in vis, sa inscrie pe scuturi
numele lui Hristos cu X traversat de un I distruge arm ata lui Maxentiu, astfel Constantin este primit
cu bucurie la Roma iar senatul il declara primul August. Acesta a dat si Edictul de la Milan prin
care se acorda imediat tuturor crestinilor si tuturor cetatenilor liber tatea de credinta si cult si de a li
se restitui bisericile si alte proprietati pe care acestia le aveau in diferite parti. Acest edict e unul din
cele mai importante documente istorice ale Bisericii si vietii crestine.
De mortibus persecutorum are o deosebita valoare istorica in ciuda unor ex agerari firesti la
un retor si apologet. Lucrarea ofera detalii interesante asupra vietii si guvernarii, dar mai ales
asupra persecutie lui Diocletian, caruia autorul ii recunoaste meritele de organizator si conducator
de prima mana. Lucrarea se incheie c u o multumire catre Dumnezeu:
„Domnul a curatat pamantul de aceste nume trufase. Sa sarbatorim, deci, triumful lui
Dumnezeu cu bucurie, zi si noapte. Sa -i adresam rugaciunile noastre si laudele noastre, ca sa
intareasca, pentru totdeauna, pacea data dupa zece ani de razboi. ”7
De ave phoenice „ Despre pasarea phoenix ” in 170 de versuri compuse in distihuri
hexametrico -pentametrice. Folosita intai de Herodot si reluata de Clement Romanul si Tertulian,
legenda pasarii phoenix a servit ca material pagan de demonstratie pentru credinta in invierea
mortilor. In acest poem se descrie locul frumos din Extremul Rasarit , unde se deschide marea poarta
a cerului, unde pamantul este asemanator raiului in Fenicia, acolo se afla doar campii deschide
acolo exista padur ea soarelui si o dumbrava vesnic verde, si un izvor numit viata „vivum”,izvor
clar, lin, bogat in apa dulce , care tasneste odata pe luna, udand intreaga padure. In aceasta padure
traieste o singura pasare unica phoenix care-si scalda penajul splendit la ra saritul soarelui in undele

7 Constantin VOICU, Patrologie , vol I.Bucuresti, Editura Basilica a Patriarhiei Romane, 2009, p. 284 .

11
izvorului care uda gradina si ii canta soarelui cantece melodioase. Dupa o viata fericita de o mie de
ani, coplesita de o varsta asa de indelungata si ca sa -si repare trupul scurs, paraseste locurile ei
sfinte si vine in aceasta lume indreptandu -se spre Siria in Fenicia si isi face un cuib in varful unui
copac pe care grecii il numesc phoenix , duma numele pasarii. Cuibul odata terminat, pasarea se
aseaja in el si in atmosfera de mirodenii, ea isi recomanda sufeltul , trupul pregat it astfel se aprinde,
arde si se preface in cenuse. Natura topeste cenusa, care se transforma intr-un fel de samanta. Din
aceasta samanta ia nastere un vierme alb de culoarea laptelui, care se preface in fluture. Nu i se
ingaduie sa se hraneasca cu mancar e din lumea noastra, ci se hraneste cu roua de ambrozie,
amestecata cu nectar ceresc, venite fin din cerul purtator de stele. Cand ajunge in floarea tineretii,
zboara sepre casa parinteasca. Ce ramane din trupul ei ca oasele, cenusa, le amesteca cu grasime si
tamaie topita si le face bol cu propia -i gura. Purtand cu picioarele acest bol il duce in orasul soarelui
din Heliopolis, in Egipt si o aseaza in templul sacru, pe altar. La plecarea ei din Egipt pasarea
Phoenix este ovationata de mari multimi de oame ni, si este excortata de tot neamul zburatoarelor in
ceata pana ajung in eter.
Nu se stie daca acest poem a convins adeptii paganismului de adevarata inviere din morti,
dar valoarea literara fac din cele 170 de versuri ale poemului o capodopera a scrisul ui patristic .
Doctrina
Gandirii teologice a lui Lactantiu i s -au facut unele observatii , in sensul ca in lipsa de
cunostiinte teologice si capacitate de reflexie nu ar fii un geniu in teologie, pentru el crestinismul
nu ar fii decat o invatatura populara, vorbind rareori de darul supranatural al harului, desi prezinta
cu entuziast martiriul, dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Lactantiu nu tine sa faca teologie
propriu -zisa, ci sa dovedeasca, nu prin citate biblice, ci folosind argumente ration ale, chiar cu
scrierile unora dintre filosofi precum Platon, Aristotel, Cicero, Seneca . El utilizează rar Scriptura în
scrierile sale, ceea ce demonstrează, că nu era destul de informat cu privire la credința pe care o
adoptase. Desigur, argumentul este de stul de puternic, dar, de vreme ce Lactantius și -a adaptat
operele pentru a servi și ca mijloace de atragere a lumii păgâne, în special a filozofilor și retorilor
vremii, putem considera că a preferat să pună esența creștină într -un înveliș cultural ceva m ai
amplu, fără a pierde astfel din valoarea acesteia. Din păcate, Lactantius a dat dovadă de neglijență la
nivel teologic din anumite puncte de vedere, dovedind astfel că avea unele carențe, dar acest fapt nu
confirmă așa -zisa sa superficialitate. De vreme ce ne aflăm încă în perioada anterioară primului
Sinod Ecumenic, nu putem considera că ar fi fost adeptul vreunei erezii sau al unei secte, fapt
confirmat și de patrologii contemporani.

12
Ideia de Dumnezeu, este prezenta in toate operele lui Lactantiu, ex ista un singur Dumnezeu,
care trebuie adorat si care poate fi numit Tata sau Parinte, fiinca El este perfect, dar in acelas timp
nu sufera de singuratate fiind inconjurat de ingerii care -i slujesc. Este un Dumnezeu din vesnicie,
care n -a avut pe nimeni ina intea Lui, ci s -a procreat din Sine insusi, cum afirma si textele din
Apollon, Sibila si Seneca
Mai inainte de formarea lumii, Dumnezeu a nascut un Spirit Sfant, pe care l -a numit Fiu.
Calitatea lui de Fiu a lui Dumnezeu suprem si de purtator al celei ma i mari puteri, este atestata nu
numai de profetii anonimi dar si de cuvantul lui Trismegistos si de oracolele sibile. Acest fiu avea
un nume pe care nici ingerii, nici oamenii nu -l puteau stii, ci numai Dumnezeu Tatal, dar in acelas
timp Dumnezeu a crea un alt spirit, care nu s -a mentinut in starea divina, ci din invidie a trecut din
proprie sa hotarare de la bine la rau , adica in diavol asa cum il numesc grecii .
Lactantiu nu vorbeste despre Sfanta Treime, dar foloseste cuvantul Sfantul Duh , nu ca sa
subli nieze prezenta lui in Sfanta Treime, el punand accentul pe unitatea Dumnezeirii Tatalui si a
Fiului, si apoi pe coexistenta a doua principii: a binelui si a raului. De aici se deduce ca autorul
nostru profeseaza dualismul si nu Trinitatea . Asa cum un tat a sau un fiu care se iubesc fac una intr –
o casa , tot asa in Tatal si Fiul nu sunt doi Dumnezei, ci numai unul, un Dumnezeu unic, liber si
suprem, geneza a lucrurilor in care se afla toate, inclusiv Fiul. Ieronim insa acuza pe Lactantiu,
pentru ca in opere le sale si mai ales in Scrisorile catre Demetrian a negat substanta Sfantului Duh,
iar sfintenia celor doua Persoane ar aparea sub numele Sfantului Duh , acest lucru pare a fii
confirmat de toate textele in care apare termenul spiritus , care se aplica Fiului, ingerilor, diavolului
si chiar lui Dumnezeu -Tatal. In textul din Divinae Institutiones , unde se prezinta Sfantul Duh a lui
Dumnezeu coborand din cer a ales o Sfanta Fecioara, iar aceasta umplandu -se de Duhul Sfant a
zamislit fara atingere barbateas ca, nu vorbeste in fapt despre Persoana Sfantului Duh, ci despre o
insusire a lui Dumnezeu. Pentru a convinge paganii culti despe acest fel de zamislire a lui Iisus din
Feciara, autorul invoca faptul ca si unele animale zamislesc din vant si suflare.
E o hristologie in general corecta, desi incompleta si cu unele confuzii, ca aceea a Duhului
lui Dumnezeu zamislitor al Fiului lui Dumnezeu in sanul Fecioarei, zamislitor care pare a fi acelas
Fiu.
Dualismul Dumnezeu si diavol, care imparte creatiunea in doua , Rasaritul revenind lui
Dumnezeu iar Apusul diavolului , oglindesc aici nu numai conceptia pagana ca lumea este impartita

13
intre zei buni si zei rai, ci poate fi faptul ca Fiul lui Dumnezeu se nascuse in Rasarit, iar persecutiile
si pacatele erau socotite ca venind din Apus8.
Sunt admirabile explicatiile morale si pedagocice la intrebarile de ce Hristos a venit ca om si
nu ca Dumnezeu pe pamant si de ce s -a lasat sa fie rastignit. A rgumentele dogmatice pure nu
conveneau unor oameni care nu cunosteau credin ta.
Toti proorocii au profetit ca Hristos, nascut dupa trup din neamul lui David, va zidii lui
Dumnezeu un templu vesnic, care se va numii Biserica. Prin aceasta El cheama toate neamurile la
adevarata religie. Punand accentul nu atat pe Biserica vazuta, c at pe cea spirituala, am putea spune
ca toata vigoarea si desfasurarea vietii crestine, cu intinderea ei la neamuri , lupta ei contra idolatriei
si a minciunii, persecutiile ingrozitoare la care este supusa, toate acestea exprima competentele
Biserici spiri tuale. Biserica este o forta care nu sta in peretii unei cladiri, ci in lumina si in credinta
oamenilor care cred in Dumnezeu si se numesc credinciosi. In ea se afla izvorul adevarului, aici e
salasul credintei, aici e templul lui Dumnezeu, in care nu intr a cineva sau din care iese cineva, se
instraineaza de speranta vietii si a mantuirii. Deoarece fiecare grup de eretici se considerau crestini
si sustin ca Biserica universala este a lor , trebuie stiut ca Biserica adevarata e aceea in care se afla
marturisi rea si pocainta care curata cu grija pacatele si ranile la care a fost supus trupul slab.
Lactantiu este nemilos cu principiile moralei filosofice. Combatand pe teoreticienii
principali ai moralei filosoficeca : Epicur, Aristip, peripateticii si stoicii, critiul crestin precizeaza ca
binele suprem nu sta nici in placerea sufletului, nici in aceea a trupului, nici in lipsa durerii, nici in
trairea conform naturii, nici in stiinta. Stiinta insasi e profesata pentru castigarea existentei, pentru
placere sau pentru glorie. Stiinta fara virtute n u ajuta la nimic. Conjugarea lor da intelepciune .
Binele suprem nu e ceva pe care sa -l poata avea si dobitoacele. El are aceste trasaturi distinctive: –
apartin exclusiv omului; – are legatura numai cu sufletul n u si cu trupul; – el consta din virtute si
stiinta.
Intr-un cuvant, filosofia e o inventie omeneasca de data recenta si cu valeitati de a se sustitui
intelepciunii. Ea nu este stiinta, ci parere, mai exact un conglomerat de pareri. Absenta stiintei sau
prezenta unei pseudo -stiinte au provocat neintrerupte si penibile conflicte intre sistemele filosofice.
Adevarul nu apartine numai catorva privilegiati, ci tuturor oamenilor, el este simplu si unic, deci la

8 Ioan G. COMAN, Patro logieI , vol II, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Biseric ii Ortodoxe Romane,
1985, p. 220

14
dispozitia intregii comunitati omenesti. Aceasta co nditie o implineste numai adevarata
intelepciune.9
Raportul dintre filosofie, intelepciune si religie a fost si este una dintre problemele cele mai
delicate pentru un ganditor. Crstinul si ganditorul Lactantiu, dupa o minutioasa si obiectiva analiza,
ajunge la concluzia ca filosofia ideala este contopirea organica a intelepciunii si a religiei intr -o
unitate desavarsita. Intelepciunea si religia nu pot fii despartite, pentru ca ele sunt doua bunuri si
doua podoabe inseparabile ale fiintei umane care este u na. Unul din semnele falsitatii acestor
intelepciuni si religii este multimea lor. Adevarul fiind unul, in mod necesar intelepciunea si religia
trebuie sa fie una. Intelepciuna si religia nu fac una decat in crestinism. Aceasta este, singura si
adevarata f ilosofie. O filosofie care prin puterea cunosterii si a virtutii ne fagaduieste nu glorii
ieftine printre contemporanii invidiosi, ci nemurirea nealterabila in sanul Tatalui ceresc.10
Concluzii
Lucius Caelius Firmianus Lactantius s -a născut în jurul anului 250 în Africa. Despre familia
sa nu cunoaștem efectiv nimic. Primul moment în care Lactantius apare pe scena politică a
Imperiului Roman se produce în anul 290. Recunoscut pentru calitățile sale retorice și literare,
ajunge să fie chemat de împăratul Dioc lețian pentru a ocupa catedra de retorică din Nicomedia, loc
unde se afla în momentul respectiv reședința oficială a acestuia. Așadar, putem considera că retorul
african se bucura de o amplă apreciere în perioada respectivă. Cu toate acestea, decizia de a da curs
invitației lui Dioclețian s -a dovedit în scurt timp una nepotrivită. Lactantius era versat în limba
latină, în timp ce orașul în care tocmai sosise beneficia de o populație de origine greacă, puțin
dispusă să învețe o limbă care era utilizată rar î n regiune
Lactantius a fost nevoit să se îndrepte către o activitate conexă pentru a se putea întreține din
cauza lipsei de oameni dornici să îi asculte prelegerile11. Nevoit să se întrețină și din alte activități,
Lactantius a fost grav afectat și de înrăutățirea relațiilor dintre puterea politică și creștinism de la
începutul secolului al IV -lea. Astfel, persecuția care a izbucnit în anul 303 l -a obligat efectiv să se
retragă de la curtea imperială și să trăiască în sărăcie. Cu toate acestea, perioada dificilă nu l -a
împiedicat să scrie o serie de opere importante precum „ De opificio Dei “ „ Despre opera
creatoare a lui Dumnezeu “ sau să lucreze la capodopera sa „ Divinae Institutiones “. De asemenea,

9 Ioan G. COMAN, Probleme de Filosofie si Literatura Patristica , Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
Biseric ii Ortodoxe Roma ne, 1995 , p. 108
10 Ioan G. COMAN, Probleme de Filosofie si Literatura Patristica , Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, 1995, p. 128
11 Ave Maria Press , Patrology , vol. II, Illinois , p. 394

15
stagiul petrecut la Nicomedia l -a ajutat să îl cun oască pe Sfântul Constantin cel Mare, aflat de
asemenea acolo . Este posibil ca Lactantius să îl fi instruit pe Constantin cel Mare în privința limbii
latine12. Acest fapt ar explica, de altfel, relația bună pe care cei doi au păstrat -o de -a lungul
timpului. Totodată, după încheierea persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor, probabil în jurul
anului 315, Constantin cel Mare l -a chemat la Trier pentru a -l instrui pe fiul său cel mare, Crispus.
Respectul acordat de doi împărați care au avut o atitudine to tal diferită față de creștinism îl plasează
pe Lactantius într -o categorie aparte. Acest fapt a fost recunoscut și de umaniștii din perioada
renascentistă, care l -au descris pe Lac tantius drept un „Cicero creștin“13 definindul ca „ un fluviu de
elocventa cic eroniana” .
Lactantius a fost renumit pentru stilul său elegant de a scrie , gandire mitica, gandire
stintifica, gandire artistica, gandire politica, gandire etica, gandire filosofica. Inzestrat cu o
deosebita putere de observatie, de discernamant si de sim patie pentru tot ce este masura si armonie,
spiritul grec a reusit sa -si construiasca o interesanta si laudata conceptie despre lume si viata.
Cu toate acestea, așa cum afirmă majoritatea cercetătorilor, i -au lipsit atât o cunoaștere
filosofică profundă, cât și o inițiere mai amplă în cadrul învățăturii de credință creștină. În ceea ce
privește calitățile sale oratorice, este clar că avem de -a face cu o adevărată personalitate a vremii, un
om experimentat, stăpân pe sine și capabil să predea și altor perso ane știința pe care o acumulase.
Însă, la începutul activității sale din Nicomedia, Lactanțiu nu era convertit la creștinism. Este
posibil să fi fost catehumen, cu toate că nu putem afirma cu exactitate acest fapt. Convertirea sa a
avut loc cel mai probabi l în jurul anului 300, cercetătorii considerând că avea aproape 50 de ani la
momentul respectiv14
În mod incontestabil însă, Lactantius este primul mare istoric creștin, precedându -l pe
Eusebiu de Cezareea. Lucrarea sa intitul ată „ De mortibus persecutorum ” „ Despre morțile
persecutorilor “ prezintă toate domniile împăraților care au fost potrivnici credinței creștine. Dând
dovadă de un ascuțit simț istoric, de o capacitate de sinteză remarcabilă și de un stil remarcabil,
Lactantius reunește portrete ale u nor personaje celebre precum Dioclețian, Galerius, Decius sau
Domițian. Lucrarea respectă principiul enunțat de cărțile scripturistice ale Macabeilor. Astfel,
fiecare împărat persecutor primește o pedeapsă asemenea celei pe care o are de îndurat Antioh al

12 Huertus R DROBNER , The fathers of the church : A comprehensive introduction , Peabody , Hendrickson
Publishers ,2007, p. 182
13 C. MORESCHINNI, Enrico NORELLI, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine , vol. I, Iași, trad. Hanibal
Stănciulescu și Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, 2001, p. 431).
14 Sylianos PAPADOPOULOS , Patrologie , vol. II , București, trad. lect. dr. Adrian Marinescu, Editura Bizantină, 2009, p. 97

16
IV-lea Epifanes. Niciunul dintre aceștia nu își încheie zilele în liniște. Deși lucrarea poate fi bănuită
de subiectivism și cu toate că anumite detalii din aceasta nu sunt conforme cu realitatea, ea cuprinde
o serie de informații interesante. Dispunem aic i de o descriere pozitivă a lui Licinius, precum și de o
prezentare a acțiunilor sociale negative ale împăraților romani. Astfel, aproape fiecare personalitate
prezentată a efectuat, în opinia lui Lactantius, și o serie de acte negative la adresa poporului roman.
Acolo unde aceștia nu sunt acuzați de corupție, sunt învinuiți de calomnie, asasinate, lăcomie,
desfrâu etc. Împărații respectivi nu au fost niște simpli persecutori, ci adevărați dușmani ai
Imperiului Roman. Lactanțiu ne evidențiază, astfel, și la tura socio -politică a guvernărilor în cauză.
Nu este un autor obiectiv, adeseori pare de -a dreptul neinformat, dar, așa cum s-a spus, ne oferă
detalii care, mai târziu, nu pot fi regăsite la Eusebiu de Cezareea.
Perioada apologeților se încheie odată cu r etorul creștin Lactantius. Dincolo de aspectele
pozitive ale demersului său în direcția amintită, autorul latin ne -a lăsat și o moștenire istorică
valoroasă, fiind, poate, primul care a decis să ne ofere o descriere scurtă a perioadei persecuțiilor
din pri mele trei veacuri. În pofida unor lacune la nivel teologic, Lactantius a dat dovadă de un stil
îngrijit, o minte limpede și o atitudine fermă, veșnic pregătită să apere, dar să și acuze acolo unde
era cazul.
În concluzie, putem afirma că Lactantius nu a f ost numai ultimul apologet, ci și primul mare
istoric creștin.

17
BIBLIOGRAFIE
1. Constantin VOICU, Patrologie ,vol I.Bucuresti, Editura Basi lica a Patriarhiei Romane, 2009
2. Ioan G. COMAN, PatrologieI , vol II, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, 1985
3. Ioan G. COMAN, Probleme de Filosofie si Literatura Patristica , Bucuresti, Editura
Institutului Biblic si de Misiune a l Bisericii Ortodoxe Romane, 199 5
4. Ioan G. COMAN, Despre folosofie, imtelepciune si religie la s criitorul patristic Lactantiu ,in
volumul sau: Probleme de filosofie si literatura patristica Bucuresti, Editura Casa
Scoalelor,1994. Editia a II -a, Editura Institutului Biblic si de Misiune a l Bisericii Ortodoxe
Romane, 199 5.
5. Ultimul apologet, primul mare istoric crestin, disponibil la http://ziarullumina.ro/ultimul –
apologet -primul -mare -istoric -crestin -83696.html
6. Ieronim, Cronica a.Abraham 2333/II
7. Ave Maria Press, Patrology , vol. II, Illinois
8. Huertus R Drobner , The fathers of the church : A comprehensive introduction , Peabody,
Hendrickson Publishers,2007
9. C. MORESCHINNI, Enrico NORELLI, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine ,
vol. I, Iași, trad. Hanibal Stănciulescu și Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, 2001
10. Sylianos Papadopoul os, Patrologie , vol. II, București, trad. lect. dr. Adrian Marinescu,
Editura Bizantină, 2009

18
Cuprins

• Introducere……………………………………………………………..1
• Viața lui Lactantiu…………………………. …………… …………….2
• Oprea lui Lactantiu ……………… ………………………………….. ..3
• Doctrina ……………………. ……………………………… ………….. 11
• Concluzie…………………………………. ……………………………14
• Bibliografie ……………………………………………………………. 17
• Cuprins…………………………………………………………… …….18