Viata Maicii Domnului In Teologia Ortodoxa

CUPRINS

CUPRINS ………………………………………………………………………………………………………………….3

ARGUMENT 3

CAPITOLUL I: Viața Maicii Domnului in Sfânta Scriptura 4

1.1 In Vechiul Testament 5

1.2 In Noul Testament 8

CAPITOLUL II : Viața Maicii Domnului in Sfânta Traditie 13

Capitolul III: Viața Maicii Domnului în cultul Bisericii 21

3.1.PRAZNICUL NAȘTERII MAICII DOMNULUI 23

3.2.PRAZNICUL INTRĂRII ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI 26

3.3.PRAZNICUL SOBORUL MAICII DOMNULUI 29

3.4.PRAZNICUL BUNEI VESTIRI 31

3.5.PRAZNICUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI 34

CONLUZII 38

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………41

ARGUMENT

Ceea ce m-a determinat să scriu despre viața Maicii Domnului, este faptul că de mic copil, părinții mei îmi povesteau despre ea, spunându-mi cât este de iubitoare și că este maica tuturor copiilor de care se îngrijește și pentru care se roagă lui Dumnezeu.Cred chiar că primul lucru care mi s-a întipărit in minte și în suflet, a fost icoana Maicii Domnului atârnată pe perete lângă patul meu.

La inceput nu prea intelegeam eu cum Maica Domnului este și mama noastră a tuturor.Abia mai târziu, citind despre ea în cărticelele pe care mi le dădea mama, s-a limpezit in mintea și in inima mea acest mare mister. Cu trecerea anilor m-am apropiat tot mai mult de ,, mama noastră a tuturor” , am iubit-o mai mult, păstrând in sufletul meu un respect deosebit și o mare adorație. Acest lucru a facut ca să-mi îndrept pașii sper Seminarul Teologic, unde am găsit Preoți-profesori minunați, bine pregătiți și cu darul dat de la Dumnezeu de a crește și educa viitori preoți. Aici am fost informat despre tot ceea ce până atunci era învăluit intr-o mica ceată si eram plin de dorinta de a afla multe adevaruri. De la acesti preoți – profesori am descoperit și ,,marea taina a vieții Maicii Domnului”

Am înțeles acum de ce ea este ,, mama nostră a tuturor’’ , care ne iubește, care veghează asupra noastră și care se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi.

Când zici ,, mamă’’ parcă zici ,,viață” parcă zici ,,soare” parcă zici ,, pâine” aceasta, deoarece cuvântul mamă îsemanează și viață și soare și pâine.Mama este singura divinitate pe pământ fără atei, fără necredincioși (se exprima Ernst Legouve).

Ca să pot începe a scrie despre ,,viața Maicii Domnului” mi-am aplecat capul și m-am rugat ei să mă ajute, să-mi dea putere și înțelepciune să pot fi cât mai documentat, să-mi adun cât mai mult și mai bun material ca prin lucrarea mea să pot împărtași și altora din tumultuoasa viată a Sfintei Fecioare Maria, așa cum Sfinții Părinți ne-au împărtașit nouă.

Am căutat pe parcursul acestei lucrări să scot in evidentă chipul senin și luminos, demn de o superioară admirație și cinstire, chipul fecioarei Maria. Ea este ofranda care aduce bucuria mântuirii tuturor, este „năstrapă de aur” a aromatelor duhovnicești; ea este „fitilul nestins” al luminii care luminează toate, este „altar” pe care se aduce in chip tainic jertfa vie; Mielul Hristos; este masa dumnezeiască a inițierii celei mai presus de minte. Ea este „bunul intregului cult tainic; scăparea creștinilor, poartă cerurilor.

Fecioara Maria este începutul luminos al timpurilor mesianice. Destinul Mariei întruchipează pe acela al umanității primită in comuniunea trupului Celui nemuritor, ea este „ Eva Raiului dobândit”.

Dragostea și supracinstirea pe care o arătăm Sfintei Fecioare sunt strâns legate de suspinul pocăinței pe care sufletul si trupul trebuie sa-I arate, pe care omul le face de-a lungul intregii sale vieți.

În încheiere Sfântul monah Teoclit Diocletianul in lucrarea sa „Maica Domnului în Teologia și imnografia Sfinților Părinti” ne spune: „pentru ca un credincios ortodox să scrie ceva despre Maica Domnului, sau trebuie să fie luminat de către Dumnezeu, adică să fie teolog înalt și cuprinzător sau dacă nu e, nu scrie ceva de la sine, ci să transcrie adunând ceea ce au scris Sfintii Părinți, cuvântători de Dumnezeu”. Eu așa am procedat.

CAPITOLUL I

Viața Maicii Domnului in Sfânta Scriptură

1.1 În Vechiul Testament

Sfânta Scriptură este Cartea cea Mare, mereu deschisă, în care Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă să găsim puterea și însușirile divine insuflate de Dumnezeu făpturilor Lui.Maica Domnului este una din făpturile în care se vădește în chipul cel mai desăvarșit puterea cea veșnică a lui Dumnezeu, prin care ne-a dăruit nouă pe Iisus Hristos ca primă jertă să ne mântuiască și să ne deschidă zorile veșniciei.Maica Domnului este icoana perfectă a mamei, mama ideală si femeia model pentru toate femeile si mamele acestei lumi.

Fecioara Maria era profețită încă din Vechiul Testament, atunci când Adam si Eva au căzut in păcat, înșelați fiind de șarpe, Dumnezeu ii spune atunci acestuia: ,,Dușmănie voi pune între tine și între femeie, intre sămânța ta si sămânța ei; aceasta iți va zdrobi capul iar tu ii vei înțepa călcâiul ” ( Fc. 3,15).

Știm ca omul a fost creat de Dumnezeu și înzestrat cu deplină libertate. Tot odată libertatea ca atribut divin și ca element constitutiv al ființei umane în stadiul inițial este cea care asigură viața veșnică, moartea fiind un argument principal al „libertații aparente”.De aceea căderea primului om în păcat, face ca ființa umană să-și piardă libertatea, însă nu trebuie recepționată ca o fatalitate. Spunem aceasta, pentru că omul căzut receptează încă din Eden, prima manifestare de grijă a lui Dumnezeu, a Proniei Divine. Omul se mișcă de aici înainte între viața veșnică – ca răsplată a stăruinței in bine si moartea veșnică – ca răsplată a stăruinței în rău.

Creatorul n-a voit pieirea veșnică a omului căci nu pentru aceasta a fost făcut.De aceea în infinita sa bunătate și iubire de oamneni, Dumnezeu a găsit prin ințelepciunea Sa, mijlocul cel mai bun al izbăvirii de rău, întruparea Fiului Său pentru mântuirea lumii (Efs 2,4-5; Tit 3,4-5). Cum însă răscumpărătorul nu putea fi dintre oamenii, care erau într-o stare de păcatoșenie și erau supusi mortii, atunci Dumnezeu în atotânțelepciunea Sa (Romani 9,23) a hotărât să trimită în lume pe Fiul Său cel Unul născut, să i-a trup omenesc și să se facă întru toate asemenea omului, în afară de păcat. Lipsa de păcat a Fiului lui Dumnezeu impunea ca si aceea din care El se va naște să se întrupeze și să fie lipsită de păcat, pentru a fi vrednică de a adăposti in pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu și să fie „vas ales” în care să se întrupeze. Ori, aces vas ales, nu putea fi decat fecioara Maria din care la „plinirea vremii” (Galateni 4,4) s-a născut Mântuitorul lumii.

Nașterea Fecioarei Maria este menționată încă din Vechiul Testament. Protoevanghelia (Facere 3,15) ne arată hotărarea lui Dumnezeu de a descoperi chiar protopărinților noștrii, venirea unui Mântuitor, ușurându-le în felul acesta pedeapsa pentru neascultare față de porunca divină,Dumnezeu le anunță că prin „femeie va veni mântuirea lor”. Isaia, în Cap 7, 14, spune: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu si vor chema numele lui Emanuel” .

Din începutul capitolului al șaptelea al cărții lui Isaia aflăm împrejurarile în care a fost numită această profeție și motivele care l-au determinat pe profet să vorbească despre Fecioara sau Fiul Fecioarei.

Regele Ahaz se afla in fața unui război și atunci Isaia pregătește o întâlnire cu el pentru a-l convinge că nu cu sabie determină rostul lumii. Dar Ahaz nu-l asculta și atunci Isaia a înțeles bine din felul lui de purtare că nu are decât cuvinte viclene și gând nelegiuit.

Proorocia lui Isaia a fost înțeleasă din totodeauna ca mesianică.Termenul „semn” folosit de Isaia in 7,14 în care vestește nașterea lui Emanuel și o menționează pe mama Sa, iar în Apocalipsă 12,1 și următoarele mai este folosit termenul „semn” vorbindu-se de apariția pe cer a femeii ce poartă cunună de stele. Semnul care o reprezintă pe Maica Domnului dăruit de Dumnezeu Bisericii insăși. El a fost dăruit din dragostea divină și din milostivirea dumnezeiască.

La rândul său, Ieremia l-a prezis și el pe Mesia si Impărăția Lui (Ieremia23,1-8,33,25-28). Mai ales el e primul care anunță în cuvinte clare închierea unui nou legământ care va trebui să-l înlocuiască cu cel de pe muntele Sinai. Profetul accentuiează că Noul Legământ spre deosebire de cel Vechi, va avea un caracter de sfințenie și de unire mai aprope de Dumnezeu.

Cel care ne descoperă faptul că Fecioara Maria îl naște pe Mântuitorul Iisus Hristos, într-o deplină Feciorie este proorocul Iezechiel „apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea dinafara templului, spre răsărit și aceasta era închisă. Și mi-a zis Domnul: „poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide și nimeni nu va trece prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat prin ea, de aceea va rămâne închisă” (Iezechiel 44,2). Aici proorocul prin această vedenie a sa, arată cât se poate de clar și precis că Fecioara Maria este înainte de naștere fecioară și tot așa va rămâne și după naștere pentru că „Dumnezeul Lui Israel a intrat prin ea” .

Fecioara Maria a fost aleasă de Dumnezeu în veci, pentru a primi în trupul său pe Mântuitorul lumii și acest lucru a fost descoperit lumii prin gura profeților. Ea a fost „preînchipuită” și mai întâi „propovăduită” prin Duhul Sfânt prin diferite simboale.

Profetul Vechiului Testament Daniel o vede ca pe un munte din care Dumnezeu va desprinde o piatră puternică, ce va umple întreg pământul, zdrobind puterea celui rău (Daniel 2,34,45), piatra din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos (Efeseni 2,20).

Patriarhul Iacob o vede ca pe o „scară sprijinită pe pământ cu vârful atingea cerul” (Facere 28,10-17), Moise o vede „intr-o pară de foc ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia” (Ieșire 3,2).

Profeții Vechiului Testament Sofronie si Zaharia o numesc pe cea care avea să fie Maica Domnului „Fiică a Sionului”, adresându-i o salutate de bucurie: „bucură-te și te veselește, fiică a Sionului căci iată Eu vin să locuiesc în mijlocul tău”, zice Domnul (Sofronie 3,14; Zaharia 2,14).

Dacă aceste precizări nu apar chiar așa de limpezi, alte profeții ne vorbesc foarte lămurit despre Sfânta Fecioară Maria.Astfel împăratul David din al cărui neam se va trage Maria (Ps.131,11; 88,35-36) și ( Luca 1-22) o vede ca pe o împărăteasă în mare cinste sezând „de-a dreapta Impăratului, îmbrăcată in haină aurită și prea înfrumusețată (Ps 44,11).Acestei împărătese i se va adce și marea veste a întrupării lui Iisus în ea, deoarece a fost aleasă de Dumnezeu în acest scop: ,,Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău” ( Ps 44,12-13).Frumusețea ei morală a făcut să fie cinstită de Dumnezeu, prin alegerea ei de a fi sălaș Cuvântului Său și totodată să fie cinstită de toată lumea „Pomeni-vor numele tău în tot neamul; pentru aceasta popoarele te vor lăuda in veac și în veacul veacului” (Ps 44,20-21)

Toate aceste dovedesc că glasul proniei divine a precedat momentele cele mai importante din istoria mântuirii neamului omenesc.

Dumnezeu în întelepciunea Lui, a găsit de cuviință că venirea în lume a Fiului Său iubit să se facă cu ajutorul uneia dintre cele mai umile și mai curate fecioare.

Pe această femeie o preamărește însăși Adam, dorind-o cu lacrimi și suspine, dar pe care n-a vazut-o decât simbolizată in „pomul vieții” din grădina Edenului.

Așa cum venirea lui Iisus în lume a fost atât de mult profețită in Vechiul Testament la fel si Sfânta fecioară Maria, din care acesta avea să se nască Iisus după trup, s-a făcut cunoscută lumii întregi prin glasul trimișilor lui Dumnezeu, adică Profeții.

Aceste-i Impăratese i se va aduce și marea veste a Întrupării Lui Iisus în ea, deoarece Ea a fost să fie cinstită de Dumnezeu Însăși prin alegerea ei de a fi sălaș cuvântului Său și tsă fie cinstită de toată lumea „Pomeni-vor numele tău în tot neamul; pentru aceasta popoarele te vor lăuda in veac și în veacul veacului” (Ps 44,20-21)

Toate aceste dovedesc că glasul proniei divine a precedat momentele cele mai importante din istoria mântuirii neamului omenesc.

Dumnezeu în întelepciunea Lui, a găsit de cuviință că venirea în lume a Fiului Său iubit să se facă cu ajutorul uneia dintre cele mai umile și mai curate fecioare.

Pe această femeie o preamărește însăși Adam, dorind-o cu lacrimi și suspine, dar pe care n-a vazut-o decât simbolizată in „pomul vieții” din grădina Edenului.

Așa cum venirea lui Iisus în lume a fost atât de mult profețită in Vechiul Testament la fel si Sfânta fecioară Maria, din care acesta avea să se nască Iisus după trup, s-a făcut cunoscută lumii întregi prin glasul trimișilor lui Dumnezeu, adică Profeții.

Aceste-i Impăratese i se va aduce și marea veste a Întrupării Lui Iisus în ea, deoarece Ea a fost să fie cinstită de Dumnezeu Însăși prin alegerea ei de a fi sălaș cuvântului Său și totodată să fie cinstită de toată lumea: „Pomeni-vor numele tău în tot neamul și neamul; pentru aceasta popoarele te vor lauda in veac si in veacul veacului. (Ps 44, 20-21)

1.2 În Noul Testament

Noul Testament ridică cunoașterea omului în domeniul teologic de la stadiul empiric la stadiul superior de întelegere temeinică și argumentată a problematicii revelației, permițând o aprofundare logică în planul realității.

Faptul este firesc deoarece Noul Testament reprezintă pentru creștini partea cea mai importantă din cuprinsul Bibliei, întrucât el cuprinde scrierile autentice care atestă documentar implinirea profețiilor mesianice din Vechiul Testament și care ne transmit in forma lor originală și sub garanția Sfântului Duh relatările celor ce au fost „martori ai cuvântului” (Fapte 5,32;37,42) celor ce au propovaduit despre Cuvântul Vieții „Ceea ce era de la inceput, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noștri am văzut, ceea ce am privit și ceea ce cu mâinile noastre am pipăit … și viața s-a arătat și noi am văzut-o și mărturisim și vă vestim viața de veci care la Tatăl era și care nouă ni s-a arătat” (1 In 1-2).

Acceptat prin prisma unui asemenea punct de vedere care se distingea a fi obiectiv și notabil, Noul Testament deschide celui ce se consacră studiului și cercetării înalte, largi și incontestabile posibilități de pătrundere în problemele superioare ale teologiei.Aceasta impune necesitatea de a se acorda o atenție cuvenită realităților și problemelor din cuprinsul Sfintei Scripturi a Noului Testament, pentru creșterea vieții spirituale a omului de azi.Astfel Noul Testament oferă prin gama s-a largă de situații și descrieri, mijloace de a descoperi cu adevărat chipul femeii în creștinism, după cum a fost lăsat prima învățătura revelatoare a lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu.

Dacă în Vechiul Testament Proorociile despre Fecioara Maria erau sporadice și impersonale, în Noul Testament toată viața ei este legată de viața Fiului Său și nu se pot separa una de alta, căci tot ceea ce s-a scris despre viața și activitatea lui Iisus Hristos, în spatele acestor evenimente o vedem pe mama Sa, femeia și mama sfântă.

Cărțile Noului Testament cuprind descoperirea divină înpărtșită lumii de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. După înălțarea la cer a Domnului Iisus și după pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinților Apostoli, ei încep răspândirea creștinismului în lume.Mântruitorul învățase oral, făcuse minuni, pătimise, înviase, dar nu a lăsat nimic scrs. La fel au procedat și Apostolii. În acest mod s-a format o tradiție orală care era învățată și însușită de primele comunitați creștine, dar controlată și apărată de Sfinții Apostoli.

Această tradiție a fost fixată in scris de unii ucenici și Apostoli, așa au luat naștere Evangheliile, iar unii ucenici și Apostoli cu deosebire Sfantul Pavel, au fixat în scris invățăturile Domnului Hristos. În acest mod au apărut epistolele Sfântului Pavel și celelalte scrieri ale Noului Testament. Am putea afirma chiar fără să greșim că începutul Noului Testament este începutul vieții si activității mesianice a lui Iisus Hristos. Toți Apostolii și Evangheliștii au fost martorii vieții lui Iisus și au cunoscut viața Maicii Sale, din cele văzute sau din cele povestite de Ea, căci ei au fost tot timpul împreuna cu Maica Domnului, pe care o cinsteau și o respectau mai presus de înțelegere.

Prin atributele și calitățile sale dinstincte ,Maica Domnului ocupă un loc deosebit în Noul Testament. Chipul ei este Icoana sublimă a unei trăiri sensibile în contextul unei realități din care nu putea să lipsească sub nici un motiv. Maica Domnului este femeia și mama sfântă.Mama a fost ultima dispozitie testamentară a Mântuitorului de pe cruce (Marcu 3,34-35). Prin ea s-a inaugurat în creștinism cinstirea specială a mamei. Cu atât mai bine se cuvine să o cinstim noi creștinii de azi, pe Maica Domnului, căci cine nu cinstește pe mama lui Iisus, nu-L cinstește nici pe El. Maica Domnului este una dintre făpturile în care se vădește în chipul cel mai desăvârșit puterea lui Dumnezeu. A vorbi despre mama lui Iisus este un lucru frumos, un lucru plăcut, un lucru înălțător, un lucru care ne pune inima în mișcare deoarece ea este ,,Maica Domnului, mama Fiului lui Dumnezeu, și mama noastră a tuturor.Ea l-a născut pe Iisus Hristos, l-a crescut și ni l-a dăruit nouă tuturor ca prin jerta Lui să ne mântuiască și să ne deschidă zorile veșniciei.

Cunoaștem din cele relatate în capitolele anterioare descrierile privind familia Sfintei Fecioare și stăruința lor in post și rugăciune către Dumnezeu pentru a le dărui un copil. Știm că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile dăruindu-le o fiica pe care o numea Maria.

Maria a petrecut o perioadă de timp în casa părintască apoi a fost dusă Lui Dumnezeu la Templu din Ierusalim unde a petrecut în rugăciune și în cereri către Dumnezeu până la varsta de 12 ani, când ea fiind deja orfană de părinți a fost dată în grija bătrânului Iosif, încredințați fiind că el îi v-a păzi fecioria si neprihănirea ei. Acesta a dus-o în casa lui și a avut grija de ea tot timpul. Aici primește și vestea minunată care i-a fost transmisă încă din timpul șederii la templu prin îngerul care zice: „Marie din tine se v-a naște Fiul Meu” .

Maica Domnului este icoana perfectă a mamei, mama ideală și femeia model pentru toate femeile si mamele acestei lumi.

Spuneam la început că Noul Testament este insăși viața lui Iisus, ori El nu poate fi separat de mama Sa, căci viața lui este și viata ei, bucuriile Lui sunt și bucuriile ei, și durerile și suferințele Lui, sunt și ale mamei Sale. Noul Testament începe chiar din primul capitol cu ,,Cartea neamului lui Iisus Hristos, zămislirea și naștera”(Mt 1), deci cu începuturile zămislirii Lui. Venirea Fiului prin întrupare, pentru ridicarea omului a fost hotărâtă de Dumnezeu din eternitate, încât El fiind deasupra timpului știa că omul v-a cădea în păcat (1 Petru 2,21; Efeseni 1,9;3,9; Romani 16,25-26; Coloseni 1,26). El s-a întrupat la plinirea vremii (Gal 4,4) atunci când providența divină pentru primirea mântuitorului se înfăptuiește.

Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, a găsit că venirea în lume a Fiului Său să se facă cu ajutorul uneia dintre cele mai umile și mai curate dintre femei.

Dumnezeu din veșnicie a ales și a pregătit pe această fecioară din care să se nască după trup „Emanuel” , Fiul lul lui Dumnezeu: „Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.Inainte de a fi fost intemeiați munții și înaintea văilor am luat ființă”(Pilde 8, 23-26).

Sfântul Apostol Luca, în capitolul 1,28, ne descrie cum a primit Maria de la Îngerul Domnului vestea întrupării și zămislirea Fiului lui Dumnezeu.Câtă uimire dar și câtă bucurie a fost în sufletul ei la aflarea acestei minunate vești pe care Ea o acceptă ca și când ar fi ceva obișnuit spunând: „Fie mie după cuvantul Tău în pace”(Lc 1,38). Mare și nepătrunsă este această taină de Bună–Vestire. La ea participă și cerul și pământul cu toate podoabele lor, fiind dovada că omul s-a învrednicit de marea iubire a lui Dumnezeu.

Atunci când s-a plinit vremea ca Fecioara Maria să nască, familia ei se afla în Berthleem cu ocazia recensământului ordonat de Irod. Negăsind nici un loc de cazare au ieșit din oraș și s-au adăpostit intr-o peșteră de dobitoace. Curată si neîntinată este nașterea căci acolo unde suflă Duhul Sfânt orice întinăciune este îndepărtată, vestirea proorociilor s-a împlinit „și cuvântul S-a făcut trup și s-a sălașluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca unui născut din tată, plin de har si de adevăr”(In 1,14) căci Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în el să nu piară ci să aibă viața vesnică (In 3,16).

Spectoaculoasă rămâne in istoria lumii „simfonia duhovnicească”, în bezna nopții (atunci la nașterea pruncului) mesajul începător de ev nou „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace întru oameni bună voire.

De la început, nașterea Fiului lui Dumnezeu între oameni este privită ca un eveniment de însemnătate cosmică și chiar de la naștere, o stea minunată conduce pașii unor magi spre locul de naștere a noului Impărat al Iudeii ( Matei 2,1-2).

Evanghelia ne arată că Domnul Iisus Hristos a fost întru totul supus și ascultător față de Maica Sa de la naștere și până când și-a început activitatea Sa Dumnezeiască pe pământ ( Lc 2,51) și chiar și dupa aceea.

La opt zile după naștere, copilul este dus la templu împreună cu Iosif și Maria și tăiat imprejur ca toți ceilalti copiii, ca să împlineasă Legea (Lc 2,21).Aici le este dat să audă cuvinte de bună primire din partea drepților Simeon si proorocița Ana. Dreptul Simeon face atunci o îndoită profeție: „Pruncul Iisus este pus spre poticnirea celor ce nu vor recunoaște în El pe Mântuitorul și spre ridicarea celor dispuși să-l urmeze; apoi a doua proorocie o spune Mariei ,că prin sufletul ei de mamă v-a trece sabia durerilor pe care i le vor pricinui patimile Fiului lui Dumnezeu (Lc 2, 34,35).

Acestea au fost doar începuturile durerilor fecioarei Mamă și nu se vor încheia decât atunci când Fiul Său se v-a înălța la cer.

Împlinindu-se cele spuse de Moise (Levitic 12,1) Maria si Iosif împreună cu Dumnezeiescul Prunc au vrut să se întoarcă acasă in Nazareth, dar îngerul Domnului i se arată lui Iosif în vis dezvăluindu-i planurile crude a lui Irod de a omorâ toți copii pâna la 2 ani, și îl sfătuiește pe Iosif să fugă împreuna cu Pruncul și Sfânta Fecioară in Egipt ( Mt 2,13).Ne dăm seama ce spaimă și durere a fost în sufletul Maicii Domnului.

In Egipt au stat doi ani și jumatăte apoi tot din îndemnul îngerului, ei se intorc în Nazaretul Galileii (Mt 2,19-20). Din respect și pietate față de Lege ei împlinesc o datină strabună anuală, și se duc de ziua Paștelui la Templu din Ierusalim. La plecare înapoi spre casă fiind mare învălmășeală, Maria nu a observat ca Pruncul lipsește, atunci s-au întors din drum gasindu-L pe Iisus in Templu. Maria era obosită de cautarea Lui , s-a bucurat când l-a găsit și cu vocea stăpânită si duioasă îi zice:„Fiule, de ce ne-ai făcut nouă asta.Iata tatăl tău si cu mine te-am căutat ingrijorați” ( Lc 2,48) iar El le răspunse: „de ce era să mă căutati. Oare nu stiați că în cele ale Tatălui Meu trebuia să fiu” (Lc 2,49). Neînțelese pentru mulți erau cuvintele acestea și întorși în Nazareth mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte (Lc 2,51).

Maria a îngrijit și urmat pe Fiul ei tot timpul, ca una care nu avea pe nimeni și tot cu multă neliniște primea semnele prevestitoare ale Dumnezeieștii misiuni.

Aceasta incepe în mod preaminunat la nunta din Cana Galileii, sub ochii plini de dragoste și la îndemnul mamei și se continuă plină de zbucium si măreție Dumnezeiască până la moartea pe cruce. Acum își începe Iisus activitatea Sa publică șirul minunilor pe care avea să le facă. Maica Domnului se limitează doar să-i semnaleze lui Iisus neajunsurile.Deci ea cutează, așa cum îi dicta inima și o situație rară se cerea remediată „Nu mai au vin” (In 2,3) Iisus Hristos îi îndeplinește dorința mamei sale, care participă la prima Sa minune.

În continuare fecioara Maria participă la toată activitatea publică și la minunile Fiului său din acest moment și până la moartea Lui, cele spuse slujitorilor la nunta din Cana Galileii, reprezinta ultimul său cuvânt înregistrat în scripturile inspirate. Acest cuvânt e primul și ultimul învătat dat de ea tuturor celor ce vor crede în fiul ei „Face-ți orice vă va spune” ( In 2,5).

Întâlnirea de la Cana Galileii prilejuiește celei ce este de Dumnezeu Născatoare, să devină și a noasră negreșalnică învățătoare: „orice vă va spune vouă Iisus să faceți”. Atât. Observăm in toată această perioadă și până la nașterea Fiului Său că întâlnim doar de două ori intervenția Maici Domnului în vorbire cu Iisus, atunci când L-au pierdut la plecare de la Templu din Ierusalim și la Nunta din Cana Galileii. În rest nu mai găsim nimic menționat in scris, deci am putea vorbi doar de „tăcerile Maicii Domnului”.

Acum, activitatea nouă ce o va duce Dumnezeiescul Fiu, zbuciumă inima și sufletul Mariei. Viața ei nu mai este liniștită. Ea așteaptă sabia tăioasă să-i sfâșâie inima de mamă. Iisus știind zbuciumul din sufletul Maici Sale, nu îngăduie ca ea să-I stingherească activitatea și planurile sale.

Fecioar nesfârșit de umilă, rămâne în general în umbra și în timpul misiunii pământești a Mântuitorului.Ea nu iese din aceasta umbră decât pentru a sta aproape de crucea pe Golgota.

Timpul Domnului nostru Iisus Hristos împlinindu-se a fost prins. Vestea aceasta ajunge până in liniștitul sat, unde cu inima strânsă așteptă Maria. Cea mai dureroasă perioadă din viața Preasfintei Fecioare Maria acum începe. Ascuțiș de sabie îi v-a răni inima în seara judecații. Ea iși vede Fiul lovit și batjocorit judecat și osândit, apoi legat și târât cu crucea în spate mergând spre locul căpățânei (Mt 26,47–75; Marcu 14, 43- 72; 15,1 -37; Luca 22,47,71; 23, 1-43; Ioan 18;19,1-30 )

Maria frântă de durere, privește neputincioasă, se zbuciumă și plânge, suspină și nu doarme și vrea ca ea să moară cu El. La Preasfânta Marie tăria iubirii de mamă a fost extraordinară. Din prima zi a patimilor ea pornește pe urmele stropite de sânge a Fiului său divin. Nimeni și nimic nu a fost în stare să-o deslipească de El.

Plină de lacrimi și suspine s-a strecurat printre prigonitori până la picioarele Fiului său, condamnat la moarte prin răstignire pe cruce între doi tâlhari. „Și, stă langă crucea lui Iisus mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena” (Ioan 19,25). Ea a petrecut acolo cele trei ceasuri cât a stat Iisus pe cruce, în întuneric, fiind de față până El și-a dat sufletul în mâinile Tatălui Său, nu înainte însă de a o încredința pe mama Sa, ucenicului său iubit Ioan (Ioan 19,20-27).

Maria nu se plânge nu se tânguie în slabiciunea ei femeiască; ea nu murmură nu blestemă și nu invocă de la Dumnezeu răzbunare asupra prigonitorilor. Ea iartă totul cum și El a iertat.

După durerea acestei morți amarnice sufletul Mariei se mai linișteste. Ea va lua parte la înmormântarea Fiului său și se va bucura de iluminata veste a Învierii.

Din clipa când Iisus Hristos a dat-o pe mama Sa în grija lui Ioan, s-a pus temei la un nou fel de maternitate, adică ,,cea spirituală” atribuită maicii Sale pentru întreaga creștinatate.

Iată de ce Maica Domnului este și mama noastră a tuturor creștinilor, pe ea o fericesc toate neamurile (Luca 1,48) și o laudă cetele îngerești.

Maica Domnului este cea prin care ne-au venit de la Dumnezeu toate milele și bunătațile, ea este povățuitoarea și ocrotitoarea noastră, cea al cărui chip și ocrotire ne-a întărit pe drumurile istoriei neamului omenesc.

CAPITOLUL II

VIAȚA MAICII DOMNULUI ÎN SFÂNTA TRADIȚIE

Evangheliile canonice cuprinse în Noul Testament nu sunt și nici nu și-au propus drept scop să fie biografii detaliate , ,,vieți ale lui Iisus Hristos și ale Mariei, mama Sa”; intenția Evangheliștilor era accea de a oferi un rezumat al predicilor Apostolilor, și de a da astfel mărturie despre cuvintele și actele lui Iisus ca Fiu a lui Dumnezeu, pentru că aceia care ascultă sau citesc Evangheliile să creadă in El, și crezând să se mântuiască : ,, Iar acestea s-au scris ca să credeți ca Iisus este Hristosul Fiul lui Dumnezeu si crezând să aveti viața in numele Lui” (In 20,31). Evangheliștii erau însă conștienți de faptul că ,,Iisus a făcut înaintea ucenicilor Lui și alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta (In 20,30) și că sunt și alte multe lucruri pe care Le-a făcut Iisus și care dacă s-ar fi scris cu deamănuntul în lumea aceastea n-ar cuprinde cărțile care s-ar fi scris” (In 21,25). Centralitatea hristologică a evangheliilor, explică relativa puținătate a episoadelor care o au în centrul atenției lor, drept martor sau temă pe Maica Domnului (ele se concentrează în prologul evangheliei dupa Ioan). Pe de altă parte însă în ciuda acestei retrase prezenățe textuale în Evanghelii, care reflectă în mod direct discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existentă pământească a Fecioarei Maria – faptură si viață de taină si delicatețe – Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica apostolilor și din conștiința bisericii mai cu seamă pe calea ,,tradiției” orale nescrise.

Ȋnca din cele mai vechi timpuri, dascălii și Parinții Bisericii au înțeles cu adevărat credința că nu o pot separa pe Maica Domnului de Fiul Tatălui Ceresc–în care au văzut împlinirea proorociilor și a așteptărilor mesianice.

Dar fixarea dogmatică a hristologiei si mariologiei in secolul IV ratifica și dirija liturgic o devoțiune populară anterioră creată spontan în biserică, în jurul persoanelor lui Iisus Histos și a Fecioarei Maria, în care se manifestă mântuirea realizată. Una din formele acestei evlavii a fost și apariția Evangeliilor apocrife de origine populară. Acestea izvorau doar din curiozitatea creștinilor, ele par a exploata și transfigura literar elemente din tradiția apostolică orală.

Aceste Evanghelii Apocrife, oferă detalii despre începutul și sfârșitul vieți Maicii

Domnului. Ele pot fi grupate în 2 vaste cicluri : ciclul nașterii și copilăria Maicii Domnului și respectiv, ciclul Adormirii Maicii Domnului.Ciclul nașterii și a copilăriei, are la bază faimoasa ,,Protoevanghelie” a lui Iacob – Text compozit – alături de evanghelia lui Iacob ( cap 1-6) despre viața Mariei până la nașterea lui Iisus.

Scopul Protoevangheliei este acela de a demonstra fecioria Mariei înainte de naștere, în naștere și după naștere.

Un loc special in cadrul tradițiilor privitoare la viața Maicii Domnului il ocupă, pe lângă textele apocrife, omiletice si liturgice, asa numitele ,,Vieti ale Maici Domnului”. Compozitii puțin originale și relativ târzii. Ele au fost considerate ca fiind de un interes secundar și ca atare n-au atras atenția savanților, fiind puțin editate și studiate.

Pentru perioada înainte de anul 1000 se inregistrează doar cinci,,vieti ale Maicii Domnului”, una siriană și patru grecești, din care și noi cunoastem pe cea a Sfantului Maxim Marturisitorul, (tradusă în româneste).

Din punct de vedere structural,ca o regulă generală, aceste texte încep printr-o naștrere și o copilarie a Mariei și se termină prin adormirea sau înalțarea Maicii Domnului, trecând prin episoadele nașterii, copilăriei, botezului, Patimii și înverii lui Iisus. Din punct de vedere doctrinar, „Viețile Maicii Domnului” care ar merita mai degrabă numele de ,,Vieți ale Mariei si ale lui Iisus” , impune o legătură solidă între Mamă și Fiu, între mariologie și histologie.

Incă din cele mai vechi timpuri, Sfinții Părinti și-au dat seama că nu o pot separa pe Maica Domnului de Fiul lui Dumnezeu.

Acestea scrieri s-au inmulțit foarte mult în decursul anilor căci au fost cele mai cautate și studiate de către credincioși, fiind pe înțelesul tuturor și ușor de însușit.

Cele mai semnificative dintre aceste scrieri și cunoscute de noi, sunt cele ale Sfantului Maxim Marturisitorul ( cea mai vech traducere); Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Efrem Sirul,Sfântul Epifanie Monahul s.a.

Fecioara Maria preasfântă și prea lăudată pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu fiind mai înainte hotărâtă(predestinată) prin sfatul preștiutor și mai înainte de veci a lui Dumnezeu a fost preînchipuită și mai înainte popovăduită de Duhul Sfânt prin diferite imagini și cuvinte ale profeților, în timpul mai dinainte hotărât a odrasli din rădăcina lui David.

Temeiuri despre părinții Maici Domnului și copilaria ei, găsim doar în Sfanta Tradiție, Evangheliile canonice, nu ne dau prea multe amănunte despre viața și copilaria Maicii Domnului.

Fecioara Maria s-a născut om, la fel ca toți oamenii, nimic supranatural, adică mai presus de minte și de legile firii.Documentele istorice ne redau întru totul neamul pamântesc al fecioarei Maria, cercul familiei si a rudeniilor, faptele, întâmplările, călătoriile, gândurile, bucuriile si durerile ei.

Știm că Maria este unica fiică a lui Ioachim și Ana, oameni cinstiti și respectați, cu credință în Dumnezeu și cu mare bogăție sufletească.Tatăl ei, Ioachim se trăgea din casa lui David, iar mama ei Ana ,din neamul lui Iuda, deci din neam Impărătesc.

Ei au fost lipsiți de copii până la adânci bâtrânețe, fapt pentru care se rugau neîncetat lui Dumnezeu să le ia această ocară care era asupra lor. În Vechiului Testament , cei ce nu aveau copiii, erau considerați blestemați de Dumnezeu, iar jertfele lor nu erau primite.

De câte ori bătranul Ioachim ducea jertfa la altar, se ruga lui Dumnezeu să-i ia această rușine, iar soției sale să-i ia sterpiciunea. Cei doi se rugau fără de încetare să aibă și ei un copil. Dar rugaciunile nu erau ascultate și nici jertfele primite.

După îndelungi rugăciuni și cereri către Dumnezeu, un înger al Domnului le-a adus vestea cea mare că vor avea o fică pe care o va chema Maria.

Sfântul Ioan Damaschin scrie despre această mare bucurie și zice : ,,veniți toate neamurile, tot neamul omenesc și toată vârsta, și toată vrednicia, cu bucurie să prăznuim nașterea ei .

Din datele pe care Sfinții Parinți ni le prezintă, știm că Maria a crescut în casa părintească până la varsta de 3 ani, când în urma promisiunii pe care părinții ei au facut-o Lui Dumnezeu; ca o vor închina Lui să-L slujească toată viață, ea a fost dusă la Templu din Ierusalim, cu mare alai însoțită de toate rudeniile și fecioarele,cu făclii aprise și mulțime de popor care nu mai vazuse așa ceva, dupa cum spune strămoșul neprihănitei fecioare : ,,Aduce-se-vor Imparătului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ție” (Ps 44,16).

La sosirea la Templu Maria a fost întâmpinată de Preotul Zaharia, care a luat-o în brate și a dus-o în Sfânta Sfintelor, unde niciodată nu a intrat parte femeiască, nici măcar preoți, numai arhiereu odată pe an. Aici i s-a dat ei loc de rugaciune și aici s-a rugat ani in șir pentru biserică, pentru Nazareth, pentru parinrții ei și pentru poporul credincios.

Maica Domnului era împodobită, atât trupește cât și sufleteste cu toate darurile venite de la Dumnezeu, îi plăcea să învete, era o ucenică bună, păstrând orice cuvânt bun și plină de cugetare la dumnezeieștile Scripturi, ce urma să se facă Maică a Cuvântului și întelepciuni lui Dumnezeu, potrivit cuvântului și vestirii prin viu grai, după cum este scris : ,,deschis-a gura sa cu întelepciune și a pus rânduială limbii sale” (Pilde 29,43).

Fecioara Maria a stat la Templu până la împlinirea vârstei de 15 ani, urmând să părasească acest locaș,după legea lui Moise. Dat fiind faptul că părinții ei au murit în acest timp și rămânând singură trebuia să fie încredințată cuiva. Atunci Dumnezeu i-a luminat mintea lui Zaharia și după minunea care s-a făcut cu ramura care i-a fost numită bătrânului Iosif, ramură pusă pe altar de către Zaharia, împreună cu alte nouă ramuri și care peste noapte ,, a înflorit și a rodit” ca odinioară toiagul lui Aron.

Așa s-a hotărât de adunarea preoților ca ea să fie dată lui Iosif, dar nu în căsătorie ci numai ca logodnică cu speranța că el îi v-a păzi și ocroti fecioria ei. Numele lui Iosif este menționat și în genealogia redată de Evanghelia după Matei : ,,Iar nașterea lui Iisus așa a fost, Maria mama lui Iisus fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfant”(Mt 1,18) cu scopul de a arăta că Iisus aparțineă după nașterea Sa fizică poporului iudeu, înscriindu-se în lumea descendentă Davidică. Datorită acestei logodne Iisus a fost considerat fiul lui Iosif și al Mariei.(Lc 3,23; 4,24;In 6,24)

Când acest Iosif a primit-o pe Sfânta Fecioarâ de la Zaharia, a luat-o și a dus-o la Ierusalim, și din Sion în Galileia in cetatea Nazareth căci acolo era semnul tainei slavite.

În casa bătrânului Iosif Fecioara Maria primește de la Dumnezeu vestea ce-a minunata de a zămislirii pe Fiul lui Dumnezeu prin glasul Arhanghelului Gavril care zice : ,,Bucură-te cea plină de har.Domnul este cu tine. Binecuvatata esti tu intre femei” (Lc 1,28). Maria s-a tulburat și cugeta in sine : ,,ce fel de închinăciune poate fi aceasta” iar îngerul a zis : „nu te teme Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece, și vei naște fiu si vei chema numele Lui Iisus” (Lc 1,31); ,,Acesta v-a fi Mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Ii v-a da lui tronul lui David tronul părintelui Său” (Lc 1,32).

Fecioara Maria a primit cu bucurie înștiințarea, ca și cum nu ar fi aflat un lucru neobișnuit.Deci primește cu bucurie să fie Maica Fiului lui Dumnezeu spunând : ,, fie mie după cuvântul Tău in pace” (Lc 1,38).

Așa dar după ce Sfânta fecioară a primit de bună voie a fi Născatoare de Dumnezeu, Duhul Sfânt a coborât asupra ei, cuprinzând-o și dându-i puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului și deopotrivă de a-L naște. Atunci a umbrit-o pe ea puterea celui Preaînalt, Ințelepciunea și Stăpânirea cea de un ipostas, Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin scrie despre această mare bucurie și zice : ,,veniți toate neamurile, tot neamul omenesc și limba și toată vârsta și toată vrednicia cu bucurie să prăznuim naștera bucuriei universale” el vede prin aceasta : ,, unirea lui Dumnezeu cu lumea, cu întraga creație.

Sfântul părinte Teoclit Dionisiatul spune despre acest mare eveniment : ,,Astazi cerul e mărit ! Astăzi pământul se veselește. Astăzi toata zidirea se bucură, căci este o sărbătoare a toată lumea la care participă Cel ce Insuși ține în mâinile Sale cerul…”

Atunci însă când Iosif și-a dat seama de sarcina ei, a vrut s-o părăsească în ascuns.Dar un înger al Domnului i s-a arătat in vis și-i spune : ,, Iosife, fiul lui David nu te teme a lua pe Maria logodnica ta, că ce s-a zamislit într-însa este de la Duhul Sfant…” (Mt 1,20). Iosif a înțeles acest lucru și nu a părăsit-o pe fecioara Maria până la moarte. Fecioara Maria a născut pe Fiul lui Dumnezeu in Bethleem, fiind acolo din ordinul împăratului care ordonase un recensământ al populației, și cum nu au mai găsit nici un loc de cazare în oraș și cum a sosit vremea nașterii au mers înafara orașului și s-au adăpostit intr-o pestera, deci Cel Neapropiat și Necuprins, a fost cuprins intr-o mică peșteră într-o iesle nepotrivită.

După naștera Fiului său, cel Unul născut in Bethleem (Lc 2, 4-16) viața Maicii Domnului este viața lui Iisus, Ea nu se v-a depărta de El niciodată, ci v-a participa la toate evenimentele din viata Lui, începând cu :fuga în Egipt, tăierea–împrejur, prezentarea la Templu, predica din Templu, precum și la minunile pe care le-a facut începând cu nunta din Cana Galilei.

Toată viața Fecioarei Maria a fost plină de griji și de durere începând chiar cu nașterea Fiului Său, cu ucidera pruncilor din ordinul lui Irod (Mt 2,16), apoi fuga lor in Egipt.A urmat apoi atunci când Iisus a fost dus la Templu la 40 de zile după naștere, ca să fie închinat lui Dumnezeu (Lc 2,22-23). Aici au fost întâmpinați de bătrânul Simeon–căruia i s-a spus că nu v-a vedea moartea până nu v-a vedea pe Hristos Domnul. Acesta i-a zis Mariei că prin inima ei v-a trece sabia ca să se descopere gândurile multor inimi. (Lc 2 , 34-35).

Aceste cuvinte și multe altele care i-au fost spuse fecioarei Maria au fost păstrate doar în sufletul ei și nu le-a înțeles sensul decât atunci când a început Patimile lui Iisus, când Iisus a fost ridicat pe cruce, o sabie de întristare a străbătut sufletul Mariei fără celei de prihană.

Maica Domnului deși nu era obișnuită cu zarva poporului și nici cu o asemenea adunătură de hoți și soldați înarmati, Ea umbla fără teamă pe urmele Fiului său iubit și nu se depărta de el nici o clipă. A văzut și a auzit totul.Aceste toate câte s-au întâmplat fecioara Maria le-a povestit Apostolilor.

In timp ce Iisus era pe cruce și simțind că se apropie sfârșitul și-a îndreptat privirea spre mama Sa și spre Ioan ucenicul Lui iubit și a zis: ,,Femeie iată fiul tău!”. Apoi a spus ucenicului său : ,, iată mama ta” (In 19, 26-27). Din acel moment fecioara Maria a fost luată de Ioan care a dus-o în casa sa din Sion și pe care o slujea cu credintă și cuviință cu harul lui Hristos.

Dupa Înălțarea la cer a lui Iisus ( Lc 24,51), fecioara Maria impreună cu Apostolii și ucenicii Lui și cu femeile care l-au urmat pâna la mormânt au constituit un cerc apostolic care a continuat mai departe propovăduirea evangheliei lui Iisus. Ea se predă acum și mai mult ascezei și îngenuncherilor și așa după cum spune Sfântul Andrei din Ierusalim că : ,,până astăzi se arată în marmura sfântului Sion urmele genunchilor ei.

După Înalțarea Fiului său Maica Domnului a trăit cu sufletul împăcat că a fost martora tuturor evenimentelor din viața lui Iisus, de la Inviere și până la Inălțare El s-a arătat de multe ori Mamei Sale, mângaind-o după cum a binevoit.Ea și-a continuat activitatea s-a apostolică încă mulți ani, fiind sprijinul și mângâierea Apostolilor și a ucenicilor.

Când s-a apropiat momentul când Iisus a vrut s-o ia și s-o ducă în Impărăția cerurilor, pentru a o așeza dea dreapta Sa, i-a vestit dinainte mutarea sa la ceruri și a trimis pe Arganghelul Gavril ca să-i de-a această veste. Atunci Preabinecuvâtata Nascătoare de Dumnezeu s-a ridicat și plină de bucurie s-a dus in Muntele Măslinilor ca să se roage și să aducă mulțumiri lui Dumnezeu pentru sine și pentru întreaga lume. Aici s-a întamplat o mare minune. Când Maica Domnului și-a terminat rugăciunile toți pomii care erau acolo s-au închinat până la pământ. Apoi Fecioara Maria s-a întors în Sion și de îndată Domnul a trimis pe Sfântul Ioan pe un nor căci Ea vroia să-l vadă. Când l-a văzut pe Sfântul Ioan, Maica Domnului s-a bucurat și a poruncit o rugăciune, apoi a spus să se pregătească casa, să se aprindă candelele, și cățuia cu tămâie ca să-L primească cum se cuvine pe Mantuitorul lumii. Au așezat-o apoi în sicriul pregătit din timp și a cerut să se aprindă și sfeșnicele iar credincioșii care erau de fața au căzut la picioarele ei plângând și rugând-o să nu-i părăsească.

Intre timp s-au adunat toti Apostolii și ucenicii Domnului care erau întâmpinați de Ioan și duși la Maica Domnului. Ea i-a binecuvântat pe toți și le-a anunțat plecarea ei din această lume.

Intr-o lumină mai puternică decât a soarelui a venit Iisus înconjurat de arhangheli și îngeri. Când au văzut asemenea minune au căzut toți cu fețele l-a pământ iar Domnul le-a zis : ,, Pace Vouă !”. Mama lui s-a umplut de bucurie și s-a rugat pentru Apostoli și pentru cei ce se aflau acolo și a spus : ,,Binecuvintează-mă Doamne cu dreapta Ta și binecuvintează pe toți cei ce Te slăvesc pe Tine și pomenesc numele Tău și iți aduc rugăciunile și cererile lor”.

Atunci Domnul a binecuvântat-o iar îngerii și arhanghelii intonau laude cu vocea lor dulce. In acel moment Maica Domnului și-a încredințat sufletul în mâinile Fiului Său și a adormit somn dulce și mult dorit.

L-a moartea Maicii Domnului multă lume s-a vindecat de boli și de toată suferința, iar mai apoi Petru a rostit rugăciunea îmbălsămării. Apostolii au luat sicriul pe umerii lor și au dus-o la Ghețimani și au asezat-o în mormânt.

Din nefericire unul dintre Apostoli(Ap. Toma) nu a fost de față la această îmormântare a venit cu trei zile întârziere, iar la sosire i-a rugat pe Apostoli ca să deschidă mormântul pentru a o vedea si el pe Maica Domnului. Dar când au deschis mormântul trupul Maicii nu mai era acolo căci fusese mutat acolo unde a vrut Fiul Său. Atunci Apostolii și-au dat seama că această întârziere a unuia dintre ei a fost ca să se cunoască că Maica Domnului a fost mutată la cer și cu trupul nu numai cu sufletul fiind așezată de-a dreapta Fiului său.

Așa s-a încheiat această viață minunată, viață care a fost creată de Dumnezeu pentru Fiul Său și pentru poporul credincios. Ea este cinstită și preamarită de Biserica noastra Ortodoxă și de tot poporul nostru credincios prin cântări și laude, prin imnuri și rugăciuni de mulțumire fiind tot timpul prezentă cu Fiul Său în Biserica noastră.

Sa-I multumim deci lui Dumnezeu pentru toate bucuriile izvorâte din credința noastră drept măritoare, și pentru bucuria de a o ști pe Maica Domnului ocrotitoarea noastră și mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu.

Capitolul III

IN CULTUL BISERICII

Biserica noastră ortodoxă cinstește cu mare evlavie pe toți sființii pe care credința noastră ii cunoaște , dar cea mai înaltă cistire i se cuvine Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu și pe care Biserica o numeste ,,Împarateasă“ și ,,Doamnă“ și despre care mărturisește în rugăciuni că e , ,, mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii “ . Cinstea pe care Biserica o dă Sfintei Feciore se numește supravenerare , preacinstire, spre deosebire de cea dată sfinților, care se numește venerare. Recunoscând Sfintei Feciore marele ei rol in iconomia mântuirii, Biserica noastra o preamărește din cele mai vechi timpuri închinindu-i imnuri si adresându-i rugaciuni . Este de la sine înțeles că Fecioarei Maria i se dă o astfel de cinstire deoarece ea a fost învrednicită de Dumnezeu a fi Maica Fiului Său, care a luat trup omenesc într-ânsa pentru mântuirea noastră.

Ea ocupă deci, un loc de frunte în iconomia mântuirii neamului omenesc, fiind „vas ales” care L-a purtat în pântece și L-a născut pe Mantuitorul lumii.

Temeiurile preacinstirii Sfintei Fecioare Maria sunt numeroase , dar vom da numai câteva exemple:

După ce protopărinții noștri au păcătuit, Dumnezeu i-a incunoștiințat că mintuirea va veni prin femeie ( Fac.3,15 ) și precum păcatul a venit prin Eva, mântuirea avea să răsară din Eva cea nouă, Feciora Maria ,, Iată ,Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Emanuel ( Is.7,14 )

Preacuratei Fecioare Maria i s-a dat prețuire și cinstire deosebită de persoane diferite și în imprejurari deosebite: Însusi Dumnezeu a prețuit-o prin faptul că dintre toate femeile din lume , pe ea a ales-o să fie Maica Fiului Său. A mai cinstit-o si Gavril, trimisul Domnului care i s-a inchinat și a salutat-o prin cuvintele: ,,Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Domnul este cu tine , Binecuvântată ești tu între femei…” . Ea văzându-l, s-a spăimântat de cuvântul lui si cugeta intr-u sine, ce fel de inchinăciune poate fi aceasta? ( Lc.1,28-29 )

Feciorei Maria i s-a mai dat prețuire cu ocazia vizitei pe care a făcut-o Elisabetei adresându-i ,,binecuvântată între femei“ și ,,Maica Domnului meu“ . Nu putem însa să nu menționam înăși cinstirea și gija de care s-a bucurat din partea Dumnezeescului său Fiu.

Biserica ortodoxa recunoscând Sfintei Fecioare Maria marele ei rol în iconomia mântuirii, o preamărește și nu există nici un serviciu divin în care Sfânta Fecioră să nu fie pomenită ori să nu i se adreseze ectenii și rugăciuni . Mai mult, Sfânta noastră biserică i-a stabilit în decursul anului bisericesc patru sărbători mari, socotite intre Praznicele Impărătești:Nașterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu (8 septembrie); Intrarea in Biserica (21 noiembrie); Buna-Vestire (25 martie); Adormirea Maicii Domnului (15 august). De asemenea, nenumărate biserici ortodoxe de pretutindenea poartă hramul uneia sau alteia dintre aceste sărbători.

Prima sărbatoare pe care Biserica o cinstește în anul Bisericesc, este Nașterea Maicii Domnului pe data de 8 septembrie. Biserca cinșteste pe Fecioara Maria fiindcă ea este ,, Născătoarea de Dumnezeu “ fiind cinstită chiar de Dumnezeu care a ales-o să fie Mama Fiului Său ,ea fiind cu adevărat cea mai curată decât toți înaintea lui Dumnezeu. Biserica ortodoxa îi închină imnuri, acatiste, dar se și roagă ei fiindcă ea are cea mai amintită și laudată calitate, aceea de mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu. O rugăciune de o concentrare și o frumusețe inexprimabila cum ar fi ,, Născatoare de Dumnezeu, împreuna cu Apostolii roagă-te Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, cel ce este necuprins, cel ce în chip de negrait S-a născut din tine, mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată, iar nouă să ne dea, mai înainte de sfârșit , iertarea păcatelor și cu îmbelsugata Lui bunătate, pe robii Lui să-i învrednicească Impărăției cerești” (Sedelna ).

3.1.PRAZNICUL NASTERII MAICII DOMNULUI

( 8 SEPTEMBRIE)

,,Pentru acestea,luminos prăznuind, cu bucurie mare ajungem la ziua în care și-au luat început acestea la ziua nașterii nu numai a Fecioarei, ci mai degrabă a întregii lumi, ziua care a văzut pe omul cel adevărat, Fecioara, cea dintâi și singura de la care s-a dat apoi tuturor a fi oameni cu adevarat.” (Nicolae Cabasila)

Din fragmentele evanghelice, de Dumnezeu insuflate, nu avem nici o informație despre nașterea Nascătorei de Dumnezeu, Maria. Cele câte ne parvin au fost preluate de Biserică dintr-un fragment din secolul al II- lea al Protoevangheliei lui Iacov, și cea a lui Pseudo–Matei, două apocrife, care cuprind lămuriri, informații de la contemporani, în legatură cu parinții și viața lui Mariam.

Cunoaștem cum preacinstitul Ioachim și preacucernica Ana fiind înaintați în vârstă erau îndurerați că nu aveau copiii. După îndelungate posturi și rugăciuni (timp de 40 zile) Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și a trimis pe îngerul său Gavril ca să le vestească că Ana va da naștere unui prunc. Au dus daruri de mulțumire lui Dumnezeu. Dupa 9 luni ,Ana a dat nastere la o fiică, pe care a botezat-o Maria și pe care au crescut-o în ,,învățarea și în legea lui Dumnezeu“.

Ajungând la vârsta de 3 ani a afierosit-o Domnului, după făgăduință, însă și făgăduința și intrarea Ei în Sfânta Sfintelor au fost făptuiri ale lui Dumnezeu: ,,Sfântul lui Dumnezeu se săvârșea”.

Cu timpul creștinii au început să o cinstească pe Născătoarea de Dumnezeu ca pe Maica lui Hristos, acordându-i o cinstire specială pentru toate treptele viețuirii Ei și în mod special după Sinodul al II- lea Ecumenic, unde au recunoscut-o ca fiind, în chip fundamental și adevărat theotokia ,,Născătoare de Dumnezeu“

La această taină a Intrupării iconomice a lui Dumnezeu Cuvântul au concurat trei lucruri: Atotputernicia , care a unit cele doua îalțimi opuse –Dumnezeu și omul. Apoi Intelepciunea, care a găsit calea de a uni două firi într-un ipostas, fără a amesteca insușirile firilor, și Bunătatea, adică harul care a îndumnezeit firea omenească și a inălțat–o mai presus de puterile cerești. De aceea și numele Maria, care a fost menit să slujească aceleiași mari taine le conține pe cele trei. Căci, mai întâi, numele Maria, provenind din ebraicul Aia , ceea ce înseamna Domnul, se tâlcuieste Doamna, fiindcă ea domnește și săpânește peste toate zidirile cerești și pământeși, ca Maica a lui Dumnezeu, și potrivit cu acest lucru cuprinde desăvârșita putere.

Luând deci , Nascătoarea de Dumnezeu după preștiința dumnezeiască tainicul nume Maria, a primit prin aceasta și înțelesurile lui simbolice, adica a luat puterea de la Tatăl, ca fiică a Lui, ca să săvârsească pe pământ ca Maică, ceea ce Dumnezeu săvârsește în cer ca Tată, a luat înțelepciunea de la Fiul, ca Maică a Lui, ca să găsească calea de a împăca cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul. A luat și bunătatea și harul de la Duhul Sfânt ca Mireasă a Lui, ca să împartă tuturor creaturilor,cerești și pământești, darurile și harurile Ei duhovnicești.

Câte cuvinte de laudă au închinat, câte căntări duhovnicești, câte versuri ritmate bisericești, sub formă de tropare, au alcătuit sufletele sfinte și mințile luminate ale dumnezeeștilor Părinți, ca să descrie sărbătoarea Nașterii Mariei, pe care au văzut-o ca pe un început al izbăvirii ,,din robia celui străin“ si ,,ca pe o pricină a îndumnezeirii tuturor“.

Cu siguranță nu e posibil să trec cu vederea cuvintele teologice ale sfinților către prunca Maria, nici imnele Bisericii închinate Ei, în legătură cu care, eromonahul Atanasie a scris: ,, Dumnezeu a încheiat un legământ”, ,,înainte de a fi lumea” , cu Fecioara, încă nenăscută, dar care exista in mintea Lui, ca să creeze prin ea toată zidirea , iar Ea să împrumute Fiului luarea trupului.

Sunt mai mulți Sf.Părinti care au descris prin diferite metode ale scrisului, importanța Maicii lui Dumnezeu ,dar este prea mult ca in acest mic spațiu să-i amintim pe toți, o să încerc să dau numai câteva nume de Părinți care sunt mai la îndemana mea, așa cum ar fi Teodor Suditu, care printre altele scrie: ,,Glas de trâmbița, sunet răsunător mai clar decât cornul si răsunând până la marginile lumii, cerând cuvântul spre lauda acestei zile preaslăvite…“.

Marele cinstitor al Maicii Domnului, imnolugul de Dumnezeu insuflat și teologul mistic Andrei Cretanul a compus nenumărate cununi de imne și cuvinte de laudă la toate sărbătorile închinate Maicii Domnului. Astfel el zice: ,,Astăzi din nou, pentru noi, Adam ne-o aduce pe Maria, începătură și aluat dospit a toata frământura, prin care se plămădește pâinea neamului….” să se bucure fecioarele, căci pământul fără rod a rodit pe Cea care ne va da rodul fără de sămânță și fără lucrare bărbătească.

Sigur, sunt Sf.Parinți mult mai reprezentativi, care au adus laude si imnuri de mărire acestui nemaipomenit eveniment, adică a nașterii Maicii Domnului, cum ar fi Sf.Ioan Damaschin, Grigorie Palama, Maxim Mărturisitorul s.a. dar, în cuprinsul acestei lucrări sunt învătături preluate de la acești mari Sf.Părinți.

Câte cuvinte de laudă s-au scris în forma ritmată a troparelor, și a slavelor, spre lauda și cinstirea Născătoarei de Dumnezeu și a sfinților Ioachim și Ana,dar și câte cuvinte de adâncă teologie ale Sfinților Părinți, spre slava lui Dumnezeu și spre mulțumire pentru nețărmurita Lui dragoste pentru oameni.

Biserica noastră ortodoxă cinșteste cu mare evlavie toate sărbatorile închinate Maicii Domnului. Învățatorii Bisericii, fiind teologi de mare adâncime și adevarăți inițiați ai ,,tainei celei trecute sub tăcere“ a Intrupării Cuvântului lui Dumnezeu, prin cugetarea lor măreață și luminată, și sub imboldul dragostei și al admirației față de Maica Luminii, au compus în cinstea Ei imne îngerești și cuvinte pline de teologie, și conformitate cu darurile fiecăruia. Si L-au lăudat pe Dumnezeu ,mărindu-L și mulțumindu-I pentru marea Sa slavă, care prin Maria a rânduit din iconomia Intruparea Fiului Său și așa a mântuit neamul omenesc.

Bisericile noastre au pus la loc de cinste cele mai frumoase și semnificative icoane care reprezinta momentele cele mai importante din viata Maicii Domnului. Credincioșii se închină cu evlavie acestor icoane și îi închină imnuri de laudă și mulțumire.

La sfârsitul acestor rînduri destul de sărace pentru a lăuda această minune dumnezeească vreau să redau câteva rânduri din lucrarea Sf.Maxim Mărturisitorul ,, Viața Maicii Domnului “ :

,, Indreaptă lauda mea cum se cuvine ca să împodobesc praznicul tău, Impărătesă sfântă și dă-mi cuvânt drept pe potriva slavei tale, ceea ce ești mostenire a lui Dumnezeu “

3.2.PRAZNICUL INTRARII IN BISERICA A MAICII DOMNULUI

( 21 NOIEMBRIE )

,, Hai, dar, dumnezaească oștire, priveliște sfântă, cor cu armonioasă alcătuire de la Duhul cel ceresc, și împreună cu mine lucrați cuvîntul ce ne stă înainte și de obște îl faceți, nu doar spunând auzul, și încordând cugetarea, ci aducând și întărirea prin rugăciune curată încât Cuvântul Insuși al Tatalui, părtaș fiind din cer cuvintelor închinate Maicii Sale, să nu-mi dea să grăiesc ceva cu totul lipsit de cântare,ci, mai vârtos, pentru urechile de Dumnezeu iubitoare, să-mi dea să alcătuiesc ceva plin de armonie “ (Sf.Grigore Palama)

Sărbătoarea praznicului, ,,Intrarea în biserica a Maicii Domnului”, este istorisită de Apocrifa Evangheliei lui Iacov și pe lânga faptul că izvorul nu e total autentic, totuși Biserica prin lucrarea Duhului Sfânt, a ales și a arătat elementele istorice, care înfățișează prima etapă din viața pruncii lui Dumnezeu,Maria. Astfel Biserica prin mulțimea sfinților săi, care aveau darul vederii lui Dumnezeu, al descoperirii, al proorocirii, al profeției, al arătării Domnului, al Maicii Sale și al sfintei Biserici triumfătoare, a preluat unele informații, ca fiind adevărate, chiar dacă ele aparțineau unor izvoare necanonice. E un lucru de la sine înțeles că primii creștini aveau o dragoste nețărmuriță să afle despre viața Preasfintei Feciore, iar locurile ei natale au păstrat memoria întâmplărilor prin care au trecut atât părinții ei cât și ea.

Până la vârsta de 3 ani,Maria a trăit în casa părinților ei unde a fost crescută în rugăciuni și credință în Dumnezeu.După împlinirea vârstei de trei ani părinții ei, Ioachim și Ana, au hotărât ca ea să fie dusă la Templu, așa după cum au făgăduit lui Dumnezeu. S-a format un mare alai, fiind invitate toate rudeniile lor, căci erau din neam mare. Maria era însoțita de multe feciore care purtau faclii aprinse și se cânta din Psalmii lui David. Deși era un drum lung,Feciora Maria l-a parcurs pe jos până la scările ce urcau la Templu.

La Templu alaiul a fost intâmpinat de mulțime de popor, căci nu mai văzuse așa ceva. Când a ajuns la scări, Maria s-a desprins din alai și a urcat singură cele cinsprezece trepte fără să se oprească așa cum era rânduit.

La intrarea în Templu Maria a fost întâmpinată de arhiereul Zaharia care a luat-o în brațe și a dus-o până la Sfânta Sfintelor, acolo unde niciodată nu a intrat parte femeiască și nici preoți ci numai arhiereul o dată pe an. Aici i s-a dat Feciorei loc de rugăciune spunându-i-se: ,, Roagă-te Marie pentru Templu,Roagă-te pentru Nazareth, roagă-te pentru părinții tăi “ și nu te întrista că te părăsesc, căci Domnul te va lua, nu te întrista ci bucură-te fiică a nostră și a Sionului ceresc căci Domnul este cu tine “.

Așadar cu astfel de rănduială și cu un astfel de chip plăcut lui Dumnezeu, petrecea preafericita Fecioară în Templu și sporea cu vârsta și în podoabă, în chip mai adânc decât constiința.

Intrată în Sfânta Sfintelor,arhiereul Zaharia i-a dat loc de rugaciune . A fost singura care a avut acest privilegiu căci celelalte femei aveau loc de rugăciune în Templul sfânt, între Biserică( naos ) și altar. Nici una dintre femei nu aveau voie să intre în altar,căci așa le poruncea legea.

Drepții Ioachim și Ana au adus atunci daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Atunci Arhiereul și Soborul Preoților Templului i-a binecuvântat și ei s-au întors la casa lor, unde au dat un ospăț mare veselindu-se și mulțumind la Dumnezeu.

Dintre toate jertfele aduse de oameni lui Dumnezeu,afară de jertfa Unicului său Fiu, jertfa cea mai aleasă, prețioasă și plăcută lui Dumnezeu a fost aducerea Pruncei Maria in Biserica Lui, după făgăduința dată.

După puțină petrecere la templu, aici a avut loc un semn înaintevestitor al vestirii sale, pe când avea doisprezece ani. Era cu totul împodobită de înțelepciune și dreptate, în post, în rugăciuni, în smerenie, în pace și iubire de oameni,dar și în frica de Dumnezeu. Intr-o zi, pe la miezul nopții,se găsea între porțile altarului, aducând lui Dumnezeu rugăciuni și cerere cu inima indurerată și sfântă. Și iată că un lucru măreț și înfricoșător de înțeles,o mare lumină a strălucit în Templu, cu o asemenea strălucire că puțin mai rămânea ca să umbrescă lumina soarelui. Și un glas s-a făcut auzit din altar zicând ,,Marie, din tine se va naște Fiul Meu “. Când feciora Maria a auzit acestea, nici nu a tremurat, nici nu s-a temut din pricina vârstei sale copilărești, nici nu s-a trufit cu bucurie mare ,nici nu a povestit acestea celorlalți, dar s-a minunat de felul în care s-a întamplat acest cuvânt. A ascuns în inima sa, această taină cu adevărat mare și hărăzită înainte de veci.

La împlinirea vârstei de 15 ani, Maria trebuia să părăsească Templul căci așa era legea. Atunci Dumnezeu a dat un gând lui Zaharia, iar el a împărțit douasprezece rămurele bătrânilor propuși pentru Sfânta Fecioră, și le-a așezat pe altarul locașului sfânt. Iar el împreună cu ceilalți preoți au învățat rugăciuni și cereri către Dumnezeu, cu lacrimi îndurerate și au cerut să se săvârșească o minune dacă s-ar potrivi ca unul din ei să o primescă pe feciora în casa lui. Si Domnul a dat un semn minunat și ramura lui Iosif a inflorit și a rodit ca odinioară toiagul lui Aron. Asfel prin providența divină și sfatul Preoților, Iosif a primit-o în casa lui, pentru ca ea să slujească marii taine și minunii cele mai adânci decât cunoștiința.

Biserica noastră Ortodoxă îi aduce slavă și cinstire Maicii Domnului prin rugăciuni și imnuri teologice care o preaslăvesc ca fiind ,,cortul cel ceresc“ care fără de asemănare este mai presus decât cortul mărturiei din V.T.

Imnografii Bisericii nu erau numai teolgi academici ci și sfinți care au cuprins în mintea lor adâncimile faptelor Dumnezeești și ajutați de Duhul Sfânt ca să ajungă la înălțimile dumnzeești ale Maicii Domnului, Sfântul Ioan Damaschin nu înceta să împletească imne de laude țesute cu dragoste pentru toate etapele vieții Maicii Domnului :

,,De aceea iubiți creștini, mare și minunat este acest praznic . Veniți dar creștini să laudăm și noi pe Maica Domnului și acest praznic minunat. Veniți să-i aducem inimile noastre curate, să o slăvim, să o cinstim; să o preamărim pe aceea care a născut pe Mântuitorul lumii, pe Maica vieții, pe Biserica Dumnezeului celuia viu”

Veniți să ne bucurăm și să strigăm: Bucură-te Nazaretul Galileii, Bucurați-vă creștinilor din lumea-ntreagă, că zi de mare bucurie este acest praznic luminos. Acum este începutul Mântuirii noastre”

3.3.PRAZNICUL SOBORUL MAICII DOMNULUI

(26 DECEMBRIE)

A duoa zi de Crăciun este o sărbătoare a maicii Domnului, care se numește Soborul Maicii Domnului. Așa se obișnuiește ca, după o sărbătoare mare, să se pomenească cel prin care s-a făcut evenimentul sărbătorit. Avem mai multe exemple în acest sens cum ar fi : pe 6 ianuarie avem sărbătoarea Botezul Domnului Hristos, dar domnul Hristos a fost botezat de Sf.Ioan Botezătorul, de aceea a doua zi, pe 7 ianuarie este sărbătorit Sf.Ioan Botezătorul-,,Soborul Sf.Ioan Botezătorul”.Sau în 2 februarie avem sărbătoarea Întâmpinării Domnului, când Pruncul Iisus care avea 40 de zile a fost dus la Templu din Ierusalim. Acolo a fost întâmpinat de Dreptul Simeon și Prorocița Ana. De aceea a doua zi, sunt pomeniți Dreptul Simeon și Prorocița Ana.

Deci pe 26 decembrie – pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru noi și pentru a noastră mântuire prin lucrarea Duhului Sfânt și prin Preasfânta Fecioră, Sfânta noastră Biserică pomenește pe Maica Domnului. Bineânțeles că, fiind vorba de Nașterea Domnului Hristos, totul se orienteză spre acest eveniment. Însă, pentru că Nașterea Domnului s-a realizat prin Maica Domnului, Sfânta noastră Biserică ne pune în vedere pe Maica Domnului. Este o bucurie pentru noi să ne gândim la Maica Domnului, în legatură cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Noi suntem Cinstitori ai Maicii Domnului pentru că ne-am pomenit în lumea aceasta ca cinstitori ai ei. E adevărat că mulți dintre credincioșii noștri uită de Maica Domnului și nu se roagă ei sau se roagă numai domnului Hristos. Dar acest lucru nu este bine, pentru că Maica Domnului primește valoare prin Fiul ei Iisus. Dacă ea nu ar fi fost mama Domnului Iisus, noi nu am fi știut de ea, oricât i-ar fi fost viața de înaltă, oricât ar fi fost viața de curată. Ceea ce îi dă Maicii Domnului cinstea de Maică a Domnului este faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat și a crescut 9 luni în pântecele ei. Omul Iisus s-a unit cu Dumnezeu ca Fiu al lui Dumnezeu în pântecele Preasfintei feciore Maria.

V-am pus în atenție această alcătuire pentru că o auzim mereu in Biserică și este bine să-i dăm importanța cuvenită. Așa că la această sărbătoare a Maicii Domnului să ne gândim la Fiul său Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu, dar și al Maicii Lui, și prin care ea primește cinstire de la Dumnezeu, de la îngeri și de la oamenii cei credincioși. Dar nu toți oamenii credicioși o cinstesc pe Maica Domnului. Nu că o disprețuiesc,nu că o înlătură, dar nu se gândesc la marețiile ei.

Așa dar în această zi de pomenire a Maicii Domnului să ne gândim la ea , nu numai cu gând de sărbătoare, ci să mergem către ea cu gând de cinstire. De astfel, slujbele nostre sunt astfel alcătuite încât,chear de am uita de Maica Domnului, Biserica tot ne aduce aminte de ea.

3.4. PRAZNICUL BUNEI VESTIRI

(25 MARTIE )

,, Așadar, după ce sfânta Fecioară a primit de bună voie a fi Născătoare de Dumnezeu,Duhul Sfânt a coborât asupra ei, cuprizând-o și dându-i putere de a primi dumnezeirea Cuvântului și deopotrivă de a-L naște.Și atunci a umbrit-o pe ea puterea Celui Preaînalt,Intelepciunea și Stăpânirea ce-a de un ipostas, Fiul lui Dumnezeu. (Sfântul Ioan Damaschin)

Prunca lui Dumnezeu, Maria, a rămas în Sfânta Sfintelor doisprazece ani. Și la varsta de 15 ani,Duhul Sfânt I-a rânduit pe dreptul Iosif, cel înaintat în vârstă ca ocrotitor al ei, având calitatea de logodnic. Toate s-au săvârșit sub nemijlocita călăuzire a dumnezeiescului Duh. Toate s-au pregătit pentru dumnezeiasca naștere.

Când Maria cea plină de duh Sfânt, se afla în casa acelui bătrân drept, ca simplă logodnică, în luna a șasea de când Elisabeta zămislise pe Ioan Botezatorul, a primit vestea cea bună. Îngerul Gavril fiind trimis de la Dumnezeu într-o cetate din Galileea numita Nazareth la o fecioară logodită cu Iosif din casa lui David numită Maria, intrând la ea a zis: ,, Bucură-te ceea ce esti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvâtată ești tu între femei. Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu și iată vei lua în pântece, și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, părintele său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărația Lui nu va avea sfârșit”. Și a zis Maria către înger,cum va fi aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?Și răspuzând îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va coborâ peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tău! Și îngerul a plecat.

Sfântul Nicolae Cabasila spre a ne iniția teologic în marea taină a Buneivestiri a Mariei, Prunca lui Dumnezeu ne redă câteva fragmente selectate din traducerea lui Panaghiotis Nellas: ,,Dacă ar fi trebuit vreodată ca omul să se bucure și să salte și să cânte de veselie,dacă ar fi fost o vreme care să ceară să fie rostit ceea ce este mai mare și mai strălucitor și care îl face pe om să dorească să aibă, pe cât îi este cu putință, gândire încăpătoare și exprimare mai frumoasa și putere a cuvântului, ca să laude marețiile ei, eu nu văd că ar putea fi o altă zi, decât însăși această sărbătoare. Astăzi cerul e mărit! Astăzi pământul se veselește! Astazi toata zidirea se bucură.” Toți Sfinții Părinți sunt în deplin acord că Fecioara a atras pe Dumnezeu a se întrupa prin preacurata ei frumusețe feciorească, pe care părintele Palama o recapitulează în cuvintele și în imnologie astfel: ,,A iubit Hristos frumusețea ta, Preaneântinată” , și S-a sălășluit în pântecele tău, pentru ca pătimind ca Unul ,,fără de chip” să izbăvească nemul omenesc și să-i dăruiască frumusețea de odinioară (Utrenie,24 martie oda a IX-a ) Căci a poftit frumusețea tainică a acestei fecioare…”

Conform imnografiei liturgice în ziua Bunei-Vestiri, prin Nascătoarea de Dumnezeu este ridicat blestemul Evei, iar prin consimțământul Mariei, în clipa aceasta este plătiă întru totul datoria cea de demult.

Potrivit părerii Sfântului Grigorie Palama, cel luminat de Dumnezeu, Preacurata Maria nu a stat în Sfânta Sfintelor fără lucrare, ci necontenit se sfințea și adăuga har peste har și iubire de Dumnezeu peste iubirea față de oameni, chibzuind cum să ajute neamul omenesc să se izbăvească de robia diavolului. Și a hotărât să se unească duhovnicește cu Dumnezeu să Il coboare pe pământ, ca să se unească cu zidirea Sa. Acesta era dorul Fecioarei, dor dumnezeiesc, care o înălta spre înălțimile iubirii de Dumnezeu și ale iubirii de oameni.

Credința deplină a Sfintei Fecioare în vestirea dată ei de Fiul lui Dumnezeu prin îngerul său, a însemnat o unire spirituala cu El, cum n-a fost si nu va mai fi alta, căci nimeni n-a mai fost pus și nu va mai fi pus într-o astfel de situație Mai trebuie menționat că la acestă culminantă actualizare a libertății și deci a puterii spirituale din ea, a ajuns prin viețuirea ei eliberată de ispitele înroditoare ale pacatelor.

Sfântul Efrem Sirul declara că vestea bună a fost un răspuns la rugaciunile ei. Darul lui Dumnezeu provoacă rugăciunea de mulțumire și de laudă către Dumnezeu iar rugăciunea un și mai mare dar;si aceasta o și mai sporită rugăciune. El cântă într-unul din imnurile sale: ,,Ce facea curata în timpul când îngerul Gavril a coborât jos la ea ? el i-a apărut ei în rugăciune,căci în Daniil a văzut pe Gavril în rugăciune ( Daniil 9,21). Se cuvine că rugăciunea și vestea cea buna ,,Buna-vestire” să se bucure una de alta.

Fecioara Maria primește să fie Maică, pentru că în constiința ei știe că va rămâne Fecioara, și pe de altă parte, are încredere că Dumnezeu va avea grijă ca batrânul Iosif, pe care ea și-l luase ca viitor soț, să-i ocrotescă fecioria,să afle că ea cu toate că va naște un Fiu, va ramâne Fecioră.

Dacă din ochiul omului curat se răspândește lumina (Matei 51,) iar din acelui plin de gânduri urate se răspândește întunericul și dacă din ochii fiecărei mame se reflecta lumina din ochii pe cale de formare ai copilului din pantecele ei, cu atât mai mult se reflectă în ochii Mariei Lumina lumii Celui Atotbun.

Să prăsnuim,dar și noi acest mare praznic al Bunei Vestiri prin dragoste către Dumnezeu și a unora față de alții. Să privim pururea către Părintele nostru ceresc, să lăsăm pământul, fiindcă nu mai suntem din pământ, din lut ca Adam, ci ca al doilea Adam, Domnul din cer.

,, Deschide-voi gura mea și se va umple Duhul.Și cuvânt răspunde-voi Impărătesei Maice. Și mă voi arăta luminat prăznuind. Și voi cânta zămislirea ei, bucurându-mă” (Canonul Bunei-Vestiri).

3.5. PRAZNICUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

( 15 AUGUST )

, Pe neadormita într-u rugăciuni Născătoare de Dumnezeu și nădejde într-u ajutor,mormântul și moartea nu au stăpânit-o, ci,ca Maica a vieții, a fost mutată la viața de Cel ce S-a sălășluit în pântecele pururea feciorese ” (Teoclit Dionisiatul

Față de celelalte mari praznice ale Maicii Domnului : Nașterea, Intrarea în biserică și Bunavestire,care le putem numi praznice de bucurie, Adormirea Maicii Domnului este un praznic de durere de mâhnire și de supărare pentru mulțimea omenească.

Amănunte în legatură cu adormirea și mutarea Nascătoarei de Dumnezeu sunt descrise foarte bine în Sinaxar, unde se păstrează istorisiri încă de la începutul creștinismului. Pe temeiul acestor tradiții din perioada apostolică, Biserica a stabilit sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la care au participat, veniți pe nor, și Apostolii, așa cum ne relatează Luminânda ,,Apostolii de la margini, adunându-vă aici,în satul Ghetsimani, îngropati-mi trupul. Și Tu Fiule și dumnezeul meu, primește duhul meu”

Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, după ce a mângâiat și sfătuit pe Apostoli, ucenici, rude și cunoscuți, și-a luat iertăciune de la toți, s-a culcat pe patul Ei, anume pregătit, așezându-și Preacuratul Ei Trup, foarte cuviincios, așa precum a vrut. Asfel pregătindu-se pentru săvârșire, fiind multe lumânări aprinse, Sf.Apostoli, Ierarhi, Preoți și Dioconi cu toată adunarea credincioșilor sfinți, făceau doxologii lui Dumnezeu. Fecoiara Maria stă așezată cuvincios pe pat, așteptând venirea Fiului lui Dumnezeu.

Pe când stăteau ei așa,deodata a strălucit în casă o lumină puternică, o rază a Dumnezeieștii Slave încât lumânările și-au pierdut puterea. Toți cei de față s-au spăimântat. Acoperământul casei se vedea deschis și slava Domnului venea din cer.

Atunci Arhanghelii cu îngerii, cu toate puterile cerești cu sufletele Drepților și a Sfinților Strărmoși și Prooroci, au venit de față vestindu-i Preacuratei Maici, că Fiul Ei vine la dânsa ca s-o ia la Sine. O lumină și mai puternică a intrat în casă și în lumina aceea S-a arătat Mântuitorul Hristos înconjurat de îngeri, înaintea căruia s-au închinat toți Sfintii.

Fecioara Maria când a văzut pe Fiul Ei a strigat cu bucurie: ,,Mărește sufletul Meu pe Domnul și s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul Meu. Că a căutat spre smerenia roabei sale …”Atunci s-a ridicat de pe pat sârguindu-se spre întâmpinarea lui și I s-a închinat cu adânca evlavie ca Domnului Dumnezeului său.

Mântuitorul stând în aceea măiestoasă Slavă Divină. Aproprindu-se de Maica Sa iubită privea spre dânsa cu iubire zicându-i : ,,vino roabă bună și credincioasă! Vino mărgăritar, veritabil suflet ales, mare și prețios, de intră în visteriile vieții veșnice. Vino, și intră în bucuria Mea și-ți ia locul cel mai înalt și mai de cinste în rândul tuturor sfinților Mei…”

Maica preacurata închinându-I-se cu mare smerenie a zis : ,, binecuvântat este numele slavei Dumnezeului Meu în vecii vecilor. Bine ești cuvântat, Doamne Dumnezeul Meu, care bine ai voit a Mă alege pe mine, împărate al Slavei, întru înpăratia lumii Tale celei fără de sfârșit. Doamne Dumnezeul meu, Tu toate le știi, Tu știi cât Te-am iubit! Tu Doamne, știi cum că din toată inima Te-am iubit pe Tine și am păzit vistieria ce mi-ai încredințat-o mie. Și acum Fiul meu, în mâinile tale imi dau sufletul. Preadulcele și iubitul Meu Fiu și Dumnezeu, primește în pace sufletul Meu. Rogu-Te Doamne, Dumnezeul Meu, acoperă-Mă pe Mine ca nici o strâmbătate satanicească să nu mă întâmpine în văzduh”.

Astfel gătindu-se și culcându-se pe patul său cu o foarte bună cuviință a spus în încheiere : ,,gata este inima Mea, Dumnezeule, gata este inima Mea…Fie Mie și acum după cuvâtul Tău!” Și umplându-se de o negrăită veselie Divină și Preasfântul Său suflet a ieșit din Trup și s-a dus în brațele iubitului său Fiu. După ieșirea sufletului din trupul preacuratei Fecioare și mergerea Lui în brațele stăpânului au început corurile îngerilor în văzduh, o prea dulce cântare cerească. Acest mare eveniment li s-a descoperit și Apostolilor care s-au învrednicit a privi la aceea Sfântă vedenie.

După această minunată vedenie Apostolii și Sfinții și-au venit în fire și apropriindu-se de trupul Maicii Domnului, au văzut fața ei strălucind ca soarele iar din trupul ei ieșea o minunată mireasmă. In tot acest timp a venit la patul Fecioarei Maria multă lume, care din evlavie au sărutat Trupul Ei. Mulți bolnavi s-au tămăduit, mulți orbi au văzut, mulți muți au vorbit, picioarele șchiopilor se întăreau iar spiritele necurate se izgoneau.

Dupa acestea mari și minunate arătări Sfinții Apostoli, au început rânduiala ducerii Trupului Preacuratei la mormânt. Sfântul Apostol Iacob împreuna cu ceilalti Apostoli au dus pe umerii lor patul cu trupul neînsuflețit al Sfintei Fecioare până la mormânt.

Pe când trecea acest cortegiu mulțimea evreilor din Ierusalim a ieșit în întâmpinarea lor, iar arhiereii, bătrânii și cărturarii poporului au vrut să trimită în întâmpinarea lor slujitori și ostași ca să-i alunge cu arme și să-i izgonească pe cei care duceau trupul, iar trupul să-l ardă cu foc. Pe când aceștia alergau spre cortegiu nori luminoși din văzduh plecându-se la pămant au înconjurat soborul Sfintilor Apostoli ca un zid. Au acoperit întreg convoiul sfânt, încât numai cântările se auzeau. Atunci îngerii din cer au zburat nevăzți deasupra preacuratului trup și au orbit pe toți făcătorii de rău.

Sfinții Apostoli și cei care-i însoțeau pe tot parcursul drumului au preaslăvit adormirea Maicii Domnului, apoi spre seară după sărutarea cea mai de pe urmă au coborât trupul ei în mormântul cel mai dinainte pregătit .Ei au zăbovit aicea timp de trei zile.

Unul dintre Apostoli ,Toma geamănul nu a fost prezent la adormirea Maici Domnului. A venit abia peste trei zile, rugând pe Apostoli să deschidă mormântul ca să vadă și el trupul Maicii Domnului. Apstolii au deschis mormântul dar spre marea lor uimire trupul Maicii Domnului nu mai era acolo. Atunci Toma ridicându-si privirea a văzut deasupra gropii pe Maica Domnului suindu-se la cer cu trupul înviat și în acelasi timp și-a scos brâul și dândui-l a zis : ,,primește aceasta”. Aceasta a produs în sufletul și în cugetul lui o mare durere dar și o mare bucurie.

De atunci Sfinții Apostoli și întreaga biserică creștină s-a încredințat că Preasfânta Fecioară Maria a fost inviată a treia zi de Fiul Ei și a fost luată la cer, unde împărațește cu el în vecii vecilor.

Biserica noastră Ortodoxă cinstește cu mare evlavie pe Maica Domnului prin rugăciuni, prin cântări și prin sărbătorile închinate ei, căci Ea pururea se roagă la Fiul Său ca să ne ierte pe noi păcătoșii și mai ales pe cei care se închină ei cu credință. In cărțile de cult aproape nu există cântare în care se cinstește sfânta Maică a Domnului, fără a se termina cu o rugaciune.

Preasfântă Maică Fecioară,ceea ce ești folositoarea creștinilor, neînfruntată mijlocitoare către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci apucă înainte ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine. Grăbește spre rugăciune și sârguieșste spre îmblânzire, apărând pururea Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.

CONLUZII

Biserica a păstrat în conștiința sa sfântă, încă de la începutul existenței ei, adevărul revelat asupra Fecioarei Maria ca Maică a lui Dumnezeu și Pururea–Fecioară. Este cel dintâi lucru care se cuvine a fi evidențiat în legătură cu Maica Domnului .Ea este prezentă în conștiința Bisericii prin rolul și prin calitățile ei :feciorie, sfințenie și mijlocitoare către Dumnezeu pentru mântuirea creștinilor.

Biserica a considerat-o întotdeauna pe Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, căci în aceasta se implica mărturisirea că cel ce s-a născut din Ea, nu este o persoană omenească, deosebită de cea Dumnezeiască, ci însuși Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Ea, după firea Sa omenească. Niciodată nu se naște o fire, ci un ipostas, care în ordinea omenească este o persoană, firea nu vine la subzistența reală decât ca persoană. Persoana care se naște din Fecioara Maria este identică cu Persoana Cuvântului Dumnezeiesc, care prin întrupare se face și persoana firii omenești.

Sfânta fecioară Maria fiind aleasă să nască, după trup, pe Mântuitorul, a dus o viață de deplină curățenie sufletească și trupească, încât I se acordă supracinstirea, supravenerarea. Supracinstirea i se cuvine numai Fecioarei Maria pentru că dintre toate femeile lumii a fost aleasă de Dumnezeu, pentru a deveni altar curat al Fiului Său iubit, noul Adam, care prin patima și învierea Sa a ridicat firea noastră cea Stricată prin păcat, Ea a cuprins în pântecele său pe Cel necuprins, pe ziditorul a toată făptura. Ei i s-a închinat și Arhanghelul Gavril la Buna–Vestire, iar Ea se aduce dar lui Dumnezeu.

Invrednicindu-se să fie aleasă pentru curațenia vieții sale de însuși Dumnezeu pentru a fi lăcaș sfânt Cuvântului lui Dumnezeu Celui Intrupat, îndeplinește marele rol în mântuirea sufletelor noastre, îmblânzind pe Judecătorul cel drept cu rugăciunile Sale Ea pururea se roagă Fiului său, să ierte pe cei ce păcătuiesc și mai ales pe cei ce se roagă și se închina ei cu credință. In cărțile de cult aproape nu exisă o lucrare în care să nu se cinstească Fecioara Maria și să i se aducă rugăciune. Rugăciunile sunt nenumărate și toate cuprind dorința de a fi miluiți în viața aceasta pentru a putea moșteni viața veșnică.

In Sfânta Scriptură se arată că singurul mijlocitor al mântuirii noastre este Domnul nostru Iisus Hristos (Fapt 4,12; Rom 8, 34; Ioan 2,1), dar știm că și Maica Domnului nemijlocit se roagă pentru noi Fiului Său. Prima mijlocire de acest gen o face Maica Domnului la nunta din Cana – Galileii.

Astefel ea devine rugătoare în fața lui Dumnezeu pentru toți creștinii. Ocrotirea ei este cerută de către toți cei ce nădăjduiesc în ,,dobândirea Duhului”. Fecioara Maria chip al bisericii înveșmântate în lumina harului lui Dumnezeu, devine Ea însăși izvor de binecuvâtare pentru creștini ,, Nu există ortodoxie fără Maica Domnului”.

Sfinții Părinți au văzut în lucrarea ei chemarea la comuniune a tuturor creștinilor pentru că Biserica reprezintă adunarea celor ce cred și laudă pe Dumnezeu.Ințelegerea ortodoxă asupra Maici Domnului are în vedere și o dimensiune eshatologică, adică evidențierea faptului că ea este Inainte–Mergătoare a neamului omenesc arătând calea și sfârșitul la care trebuie să ajungă toți crestinii.

Maica Domnului este icoana prerfecăta a mamei, mama ideala și femeia model pentru toate femeile și mamele acestei lumi.

Domnul nostru Iisus Hristos, primind a fi născut și crescut, ca om, de către o femeie a șters pentru totdeauna stigmatul disprețului cu care lumea veche înfierase femeia și a ridicat-o la cea mai înaltă treaptă a demnitații creaturale.

Creștinii luminați și binecuvântați de Dumnezeu care-L ascultă pe Iisus Hristos întotdeauna privesc și cinstesc pe Maica Domnului mai mult decât pe mama lor.

Fiul său și Dumnezeul nostru întoteauna o ascultă pe mama Lui și îi mântuiește pe cei ce o cinstesc prin viață curată. Acest lucru l-au știut creștinii întotedauna și de aceea o roagă pe mama Domnului neîncetat ca pe mama lor și nimeni n-a rămas nemâgâiat sau neajutorat de Maica Domnului.

BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură-Ediție Jubiliară a Sfântului Sinod, București 2001

2. Constantinescu, Pr.Prof.Ioan-Studiul Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserici Ortodoxe Române, București 2002

3. Cabasila Nicolae-Cuvânt la Buna-Vestire,din Imnele Nașterii,Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserici Ortodoxe Române, București 1996

4.Sfântul Damaschin Ioan-Dogmatica, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserici Ortodoxe Române, București 2005

5. Dionisiatul Monah Teoclit-Maica Domnului în Teologia și Imnografia Sfinților Părinți, Editura Bizantină, București 2002

6.Epifanie Monahul;Maxim Mărturisitorul;Simeon Metafrastul-3 Vieți Bizantine ale Maicii Domnului, Editura Deisis, Sibiu 2001

7.Maxim Mărturisitorul-Viața Maicii Domnului, Editura Deisis, Sibiu 1998

8.Măndița Protos.Prof. Nicodim-Minunile Maicii Domnului,Editura Agapis, București 2004

9.Man Pr.Dorel-Maica Domnului,Chipul Femeii,In Noul Testament, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1995