Viata Cotidiana Ca Spectacol

Când un individ joacă un rol, le cere implicit observatorilor să creadă că personajul pe care îl văd chiar posedă atributele pe care le posedă, că în general lucrurile sunt ceea ce par să fie.

În ceea ce privește performările individului, acesta fie este complet implicat în propriul său act, având impresia că realitatea pe care o pune în scenă este chiar realitatea adevărată sau poate să nu fie deloc implicat în rolul său zilnic. Când individul nu are încredere în propriul său act și nici o preocupare în sine pentru ceea ce va crede publicul său se poate numi cinic. Astfel, că există două extreme: un individ poate fi implicat sincer în actul lui sau poate fi cinic în privința acestuia. În înțelesul etimologic cuvântul persoană înseamnă mască, astfel că orice om, întotdeauna și oriunde, mai mult sau mai puțin conștient joacă un rol prin intermediul căruia se cunoaște pe sine și pe ceilalți. Această mască ar fi sinele pe care ni l-am dori sa fim.Performarea reprezintă termenul care desemnează întreaga activitate a unui individ, desfășurată într-o perioadă marcată de prezența lui în fața unui grup de observatori și având o anumită influență asupra acestora.

Fața reprezintă acel aspect din performarea individului, care funcționează de regulă într-un mod general și fix pentru a defini situația în ochii celor care observă performarea. Fața reprezintă echipamentul expresiv standardizat. Celelalte obiecte din echipamentul expresiv, ca părți ale feței personale pot fi incluse în semnele funcției sau ale rangului, hainele, caracteristici legate de sex, vârstă, rasă, aparență fizică, tinuta corporala, expresiile faciale, gesturile.

Diferite roluri pot imprumuta aceeași față, în susținerea acestei idei, trebuie observat că o față socială dată tinde să se instituționalizeze, în termenii asteptărilor stereotipe abstracte cărora le dă naștere și tinde să-și asume un înțeles și o stabilitate diferita de sarcinile specifice performate în acel moment în numele ei. Astfel că fața devine o reprezentare colectivă și un fapt cu drepturi depline.

Când un actor preia un rol social stabilit, el află că de obicei, o anume față a fost déjà repartizată pentru acesta. Fața socială poate fi divizată în părți tradițioanale, cum ar fi cadrul, înfățișarea și atitudinea, și există posibilitatea să nu fie vreo potrivire perfectă între caracterul specific al performării și costumația generală socializată în care ea ne apare.Dacă individul vrea ca activitatea lui să-l facă semnificativ în ochii celorlalți, el trebuie să-și mobilizeze această activitate astfel încât ea să exprime în timpul interacțiunii ceea ce dorește să producă.

Performarea unei rutine, prezintă publicului, prin intermediul feței, unele pretenții destul de abstracte, care vor fi arătate probabil și în timpul performării altor rutine si constituie o modalitate prin care o performare este socializată, modelată și modificată pentru a potrivi cu înțelegerea și așteptările societății în care este prezentată. Când individual se prezintă în fața celorlalți, performarea lui tinde să exemplifice valorile acreditate ale societății, mai mult decât o face comportamentul său în ansamblu. Dar raționamentul merge și în sens invers, fiind vorba de o idealizare negativă, fetele din facultățile americane își minimalizau inteligența, aptitudinile și tăria de caracter în prezența unor baieți eligibili, manifestând prin aceasta o profundă disciplină psihică. Prin toate acestea se demonstrează superioritatea naturală a bărbatului și este afirmat rolul mai puțin al femeii. Astefel de impresii au un aspect idealizat pentru că dacă performerul vrea sa aibe succes, el trebuie să ofere o scenă care întrunește stereotipurile extreme ale observatorilor lui.

Daca un individ vrea să dea expresie unor standarde ideale în timpul unei performări, atunci el trebuie să anticipeze sau să ascundă acțiunile nepotrivite cu aceste standarde. Individul în performarea sa va ascunde mai mult decât plăcerile și economiile nepotrivite. Astfel că:

În primul rând în completarea plăcerilor și economiilor secrete, performerul se poate angaja într-o formă profitabilă de activitate ascunsă de publicul său și incompatibilă cu imaginea activității lui, pe care speră el să o obțină.

În al doilea rând erorile sunt corectate înainte de a avea loc performarea, deși semnalizările că s-au făcut și s-au corectat erori sunt ascunse.

În al treilea rând, în cadrul interacțiunilor în care individul prezintă altora un produs el va avea tendința de a le arâta altora numai produsul final, iar eu voi fi determinat să îl judece pe baza a ceva ce a fost terminat, finisat și împachetat.

A patra discrepanță face referire la unele performări care nu ar fi putut avea loc dacă nu s-ar fi săvârșit lucruri necurate, semi-ilegale, crude, în general degradante.

Al cincelea aspect – faptul ca performerul trebuie să satisfacă mai multe criterii ideale și dacă acesta vrea să facă o bună prezentare, atunci probabil că unele din aceste criterii vor fi susținute în public prin sacrificarea altora.

Indivizii cultivă adesea impresia că rutina pe care o performează reprezintă singura lor rutina sau cea definitorie, astfel că publicul la rândul lui presupune că personajul proiectat în fața sa este singura realitate a individului care performează acea proiecție.

Scindarea publicului : ca individul se asigură că indivizii în fața cărora își joacă unul dintre roluri nu vor fi aceiași în fața cărora va juca un alt rol într-un alt cadru, e un mecanism de protejare a impresiilor cultivate.

Performerul se poate baza pe faptul că publicul său acceptă unele aluzii minore ca semn a ceva important legat de performarea sa. Totuși, publicul poate înțelege greșit sensul pe care ar trebui să îl transmită o aluzie sau poate citi un înțeles jenant în gesturi sau evenimente accidentale, neintenționate sau pe care performerul nu le-a investit cu un sens anume.

Există tendința ca performările reale să fie privite ca niște acte care nu sunt construite cu un scop, niște produse neintenționate determinate de reacția inconștienta a individului în fața faptelor din situația data, iar performările contrafăcute sunt văzute ca pe ceva alcătuite cu dificultate, un anasamblu de elemente false pentru că nu există o realitate la care aceste fapte de comportament sa constituie un raspuns direct.