Vi. Functia De Interpretare. Functia De Legatura [627911]

115 FUNCȚIILE SOCIO-CULTURALE ALE MASS-MEDIEI
supradimensionat amploarea fenomenului ”i a reacționat exagerat (vezi
R. Hiebert et alii , 1991, p. 418). Panica sau nepăsarea pot fi considerate
disfuncții în raport cu funcția de informare.
˛n seara zilei de 19 decembrie 1973, canalul american NBC a difuzat, ca de
obicei, programul de divertisment „Tonight Show starring Johnny Carson”,program ce se bucura, datorită farmecului animatorului Johnny Carson, de unmare succes. Cu câteva ore înainte de începerea show-ului, unul dintre textieri i-aatras atenția lui Carson asupra unei ”tiri; conform acesteia, un congresmancriticase guvernul pentru că rezerva națională de hârtie igienică era prea mică.
Ideea i-a surâs lui Carson, care a dezvoltat-o în timpul spectacolului într-o cascadă
de gaguri. S-a întâmplat însă ca o seamă de ascultători, încredințați că aluziileironice ale actorului ascundeau un substrat real, să ia gluma în serios. ˛n dimineațaurmătoare ei s-au grăbit să cumpere hârtie igienică pentru a-”i completa proviziile.Treptat, zvonul că nu se va mai găsi hârtie igienică s-a răspândit, fără nici olegătură cu contextul hilar din care informația fusese extrasă. Alți americani auplecat spre diverse magazine ca să cumpere hârtie igienică. Diferiți cumpărători,văzând oameni cu cărucioarele pline de suluri, au dedus că se va întâmpla ceva ”iau trecut ”i ei la achiziționarea de hârtie igienică. ˛n scurt timp, magazinele ”i apoidepozitele, cu stocuri calculate pentru un consum normal, s-au golit de prețiosulprodus, stivuit acum în casele cetățenilor. Cei care n-au apucat să-”i cumperehârtie igienică, văzând rafturile goale, au tras singura concluzie „logică”: pepiața americană este o criză de hârtie igienică. Prin urmare, au început să o caute,
cu disperare, prin diferite alte magazine, mărind cererea ”i amplificând senzația
unei crize a produsului. ˛n zadar au intervenit diferite autorități, încercând sătempereze populația agitată, în zadar au oferit explicații normale ”i „raționale”, înzadar însu”i Johnny Carson a preciz at, în show-ul său, că totul a fost doar o
glumă; toată lumea era convinsă că SUA este amenințată de o criză a hârtieiigienice (J. Dominick, 1983, pp. 36-37).
Funcția de interpretare
O ”tire nu este doar o sumă de informații. O ”tire este o viziune, cultural
determinată, asupra unor informații. Altfel spus, conținutul unei ”tiri sinteti-
zează informațiile respective ”i semnificațiile atribuite lor; textele jurnalistice
oferă atât datele concrete, cât ”i înțelesul ce poate fi atribuit evenimentelor sau
stărilor prezentate. A”adar, odată cu faptele, ele oferă ”i o interpretare a
acestora.
Prima ”i (poate) cea mai importantă formă de interpretare constă în chiar
decizia de a face publică (sau de a i gnora) o anumită informație. Simplul gest
de a selecta, din noianul de date care asaltează zilnic o redacție, un număr

116 SISTEMUL MASS-MEDIA
limitat de ”tiri ”i materiale implică atât o judecată de valoare, cât ”i un proces,
nu întotdeauna perfect con”tientizat, de interpretare a realului în funcție de unansamblu de norme, reprezentări, simboluri, principii etc. După acest primfiltru urmează o altă treaptă de interpretare: stabilirea priorităților. Astfel, în
fiecare zi, un grup restrâns de oameni stabile”te o ierarhie a evenimentelor,
plasându-le în partea superioară a paginilor de ziar sau în partea inițială aprogramelor de ”tiri din radio ”i televiziune. Acest act, devenit un simplu gestde rutină, implică o profundă responsabilitate socială: dacă acceptăm adevărul
că tot mai multe colectivități depind, pentru cunoa”terea lumii în care trăiesc,
de informațiile oferite de presă ”i dacă ”tim că ierarhiile pe care jurnali”tiile propun influențează judecățile publicului, atunci este evident că alegerile”i clasificările oferite de mass-media configurează imaginea socială a eve-
nimentelor „zilei”, cu vârfurile ”i coborâ”urile ei, cu priorități ”i zone de
dezinteres.
Oamenii simt nevoia ca lumea care îi înconjoară să le fie prezentată în mod
ordonat ”i coerent, încărcată cu un anumit sens ”i ordonată după o anumită
ierarhie, astfel încât, pornind de la aceste clasificări ”i interpretări, să poată
lua mai u”or deciziile inerente existenței de zi cu zi. ˛ntre alți „ordonatori” ”i„semnificatori” ai lumii înconjurătoare (cum ar fi părinții, oamenii în vârstă,prietenii de încredere, preoții, profesorii, liderii politici etc.), reprezentanții
mass-mediei ocupă un loc din ce în ce mai important: „Jurnali”tii sunt adesea
”i în mod esențial mediatori, vulgarizatori ai cuno”tințelor ”i faptelor altorpersoane. “i asta în condițiile în care actualitatea are ceva «bastard» în ea:noul apare în durere ”i în dezordine. Jurnalistul vrea să aducă ordine, să
claseze, să ierarhizeze, să lege, să relativizeze, să analizeze ”i chiar să explice”
(M. Palmer, 1994, p. 107).
Dacă selectarea ”i ierarhizarea informației reprezintă forme directe ”i
implicite (dar la fel de puternice) de interpretare, punerea în context ”i
comentarea ”tirilor constituie forme directe, asumate, de semnificare a eveni-
mentelor. La începuturile ei, presa a fost dominată de exprimarea opiniilor:revistele ”i ziarele se adresau unui public cultivat, care dorea să dezbatădiverse teme (filosofice, morale, politice, artistice), să urmărească lupta dintre
interpretări, opinii ”i contraopinii referitoare la probleme de interes major.
A”a cum observa sociologul englez E. Shils, în secolele al XVIII-lea ”ial XIX-lea presa se situa în sfera „seriozității”: ziari”tii (de obicei literați sauoameni politici) se adresau „claselor gânditoare” (clerici, oameni de afaceri,
intelectuali, politicieni), care preluau mesajele lor, nu pentru a căuta informații
ori divertisment, ci pentru a găsi idei ”i dezbateri. ˛n mod paradoxal, pestecâteva sute de ani, când au apărut noi canale de comunicare (radioul ”i

117 FUNCȚIILE SOCIO-CULTURALE ALE MASS-MEDIEI
televiziunea), mentalitatea publicului se schimbase radical, astfel încât, în
aceste medii, genurile de opinie au fost marginalizate, iar în SUA chiar
interzise de către Comisia Federală de Comunicații. Istoricii presei americane
consideră că începerea seriei de emisiuni „See It Now”, în 1952, în care un
foarte cunoscut anchorman , E.R. Murrow , a intr odus, alături de reportaje,
puncte de vedere ”i dezbateri contradictorii, a marcat un moment de hotar în
deschiderea acestor medii către emisiunile de opinie. Ulterior, un program de
dezbateri ca „Nightline”, realizat de Ted Koppel în anii ’80, avea să ajungă la
audiența de 5-7 milioane de telespectatori pe seară, pentru ca, în prezent, un
talk-show celebru precum cel al lui Oprah Winfrey să aibă audiențe de peste
30 de milioane de telespectatori.
Presa modernă s-a construit pe baza unei convenții, considerată de mulți
cercetători ”i jurnali”ti o regulă de aur a jurnalisticii: separarea prezentării
evenimentelor de opiniile personale ale celor care le relatează. ˛n formă
concentrată, această idee a fost sintetizată în 1992 de G.P. Scott, editor la
ziarul englez The Guardian : „Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere”
(Facts are sacred, comments are free ). Respectarea cu strictețe a acestei reguli
caracterizează îndeosebi jurnalismul american ”i englez; în schimb, o veche
tradiție a jurnalismului „european” consideră că faptele pot fi însoțite de
opinii ”i comentarii care implică personalitatea jurnalistului, cu condiția ca
acesta să nu distorsioneze prezentarea întâmplărilor prin formulări subiective
sau rău intenționate. ˛n acest sens, remarcele unui distins profesor de jurna-
lism, Pierre Albert, sunt relevante: „Jurnalismul francez a fost întotdeauna
mai mult un jurnalism de expresie decât unul de observare. […] Pe lângă
prezentarea faptelor, el a fost preocupat ”i de expunerea ideilor; pe lângă
analiza situațiilor, a fost preocupat ”i de critica intențiilor. Prin aceasta, el este
fundamental deosebit de jurnalismul anglo-saxon, pentru care ”tirea a avut
întotdeauna prioritate în fața comentariului” (1983, p. 28).
Interpretarea nu este prezentă numai ca un adaos în conținutul informa-
țiilor – prin selecție, prin evaluarea evenimentelor ori prin semnificarea în
actul scrierii ”i prin poziționarea în ansamblul produsului mediatic; ea se
concretizează ”i în forme proprii de exprimare, în genuri jurnalistice bine
determinate.
Editorialul prezintă poziția ziarului într-o anumită problemă (ceea ce explică
faptul că, frecvent, el apare fără semnătură). Marile publicații sau posturi
consacră o pagină sau o emisiune aparte articolelor de opinie, pentru a le
separa în mod tran”ant de restul materialelor. ˛n aceste cazuri, editorialele
sunt „negociate” între diver”ii editori, fiecare dintre ei propunând ”i apărând
punctul de vedere pe care-l consideră reprezentativ pentru politica ziarului.
După ce se ajunge la un consens, se decide persoana care va scrie articolul;

118 SISTEMUL MASS-MEDIA
atunci când tema în dezbatere este complexă, ziarul poate solicita unei perso-
nalități să scrie un articol ce va prezenta o poziție opusă sau complementară
celei apărate de editorial, publicându-l odată cu acesta, în poziția de
„contra-editorial”. ˛n dezbaterile de radio ”i televiziune, ideile susținute de
reprezentanții instituției pot fi completate cu opiniile altor speciali”ti.
Editorialele au reprezentat întotdeauna un centru de atracție pentru publicul
larg. Ele permit confruntarea unor puncte de vedere diverse ”i contribuie la
adâncirea dezbaterilor de interes public. Prin editoriale, oamenii au acces
la poziția, de obicei consecventă, a unei grupări de presă, putând astfel
înțelege mai bine fenomenele pe care le înfruntă sau ideile ”i programele pentru
care trebuie să opteze prin vot. Dar, pentru ca această funcție democratică
să fie reală, este necesar ca editorialul să nu devină nici monopolul unei
singure voci, nici amvonul de unde se predică o poziție dogmatică, partizană
”i limitată.
Comentariul reprezintă un punct de vedere personal, ce implică exclusiv
opiniile ”i răspunderea autorului său. Cel mai adesea, el este rezervat unor
personalități, a căror opinie este credibilă ”i influentă datorită competenței ”i
prestigiului pe care le au în domeniul lor de activitate. Comentariul poate fi
subiectiv, polemic ”i chiar partizan: el nu rezolvă o problemă, ci reprezintă
unul din multiplele puncte de vedere care definesc o anumită chestiune. O con-
cretizare savuroasă a acestui statut este oferită de reacția lui Andy Rooney,
comentator al canalului de televiziune CBS. ˛n 1990, el a fost suspendat
pentru o vreme, deoarece conducerea postului a considerat că unele dintre
remarcele sale puteau fi ofensatoare la adresa homosexualilor. Excluderea a
condus imediat la o scădere a audienței emisiunii sale „60 de minute”. Revenind
pe post, Andy Rooney a făcut, în fața a milioane de telespectatori, următoarea
remarcă: „Am eu oare opinii ce pot irita anumite persoane? Aveți perfectă
dreptate: am asemenea opinii. “i tocmai de aceea mă ”i aflu aici, în fața
dumneavoastră!” (R. Hiebert et alii , 1991, p. 442).
Sub incidența funcției de interpretare intră ”i alte genuri ale mass-mediei,
care exprimă, direct sau indirect, anumite opinii: este vorba de cronică,
pamflet, caricatură (care, să nu uităm, este la fel de veche precum presa
scrisă), de emisiunile documentare, de sintezele referitoare la evoluția unor
evenimente, de campaniile de presă vizând atingerea unui anumit obiectiv, de
paginile ori rubricile consacrate opiniilor publicului etc. Prin toate aceste
forme, mass-media transmite un punct de vedere asupra realului ”i le oferă
oamenilor ocazia să-”i clarifice anumite probleme (urmărind modul în care ele
sunt dezbătute) ”i să-”i confrunte părerea personală cu alte opinii.

119 FUNCȚIILE SOCIO-CULTURALE ALE MASS-MEDIEI
Funcția de legătură
„˛n fiecare seară, timp de o jumătate de oră, jurnalul de actualități de la televi-
ziune trece în revistă cele mai importante evenimente ale zilei; cu toate acestea,
faptul social cel mai important, despre care jurnalul nu vorbe”te niciodată,
este acela că cel puțin jumătate din populația unei țări este imobilizată, timp
de o jumătate de oră, în fața jurnalului televizat” (J. Durand, 1981, p. 64).
˛ntr-adevăr, consumând produsele mass-media, milioane de oameni se
găsesc legați prin nenumărate fire nevăzute: fiind expu”i constant acelora”i
mesaje, ei ajung să împărtă”ească acelea”i valori ”i reprezentări culturale, să
posede cuno”tințe asemănătoare, să gândească prin informații, idei, pove”ti ”i
simboluri analoage. Astfel, oricât de diferiți ar fi, un american, un african ”i
un european pot descoperi că au acelea”i judecăți morale atunci când discută
despre serialul Dallas , că ”tiu ce s-a petrecut într-o țară anume, deoarece sunt
informați prin ”tiri preluate de la aceea”i mare agenție, sau că sunt de acord că
poluarea mărilor trebuie limitată pentru că au fost cu toții convin”i de ciclul de
filme documentare realizat de J.Y. Cousteau. Oferind informații comune, idei
comune ”i, implicit, subiecte comune de dialog, mass-media leagă oameni
depărtați ”i diferiți într-un fel de comunicare care nu mai este bazată pe
proximitatea spațială, națională, religioasă ori culturală, ci pur ”i simplu pe
aceea informațională. Referindu-se la această funcție, gânditorul canadian
Marshall McLuhan avea să vorbească, în celebra sa carte Galaxia Gutenberg ,
despre un „sat global”, creat de acțiunea de informare a mass-mediei ”i dominat
de un fel de solidaritate spontană ”i incon”tientă, pe care el a numit-o „tribalism
planetar”.
˛n acest sens, deosebit de relevante sunt situațiile în care un apel lansat prin
mass-media declan”ează un val de solidaritate ce depă”e”te granițele națio-
nale ”i deosebirile politice, religioase ori culturale. Exemplele mobilizării
opiniei publice pentru ajutarea orfanilor din România, pentru sprijinirea
refugiaților bosniaci, kurzi ori burundezi, pentru salvarea balenelor sau a
ur”ilor panda, pentru promovarea drepturilor unor minorități, pentru elibe-
rarea unui scriitor ori jurnalist încarcerat dovedesc din plin capacitatea presei
de a activa „satul global” ”i de a ajuta oamenii să stabilească noi legături ”i noi
țeluri de acțiune socială.
Jessica McClure avea un an ”i jumătate când a căzut într-o groapă adâncă ”i
îngustă din grădina bunicii sale. Acest accident s-a petrecut în 1987, în micul ”inecunoscutul oră”el Midland din Texas. Timp de 58 de ore, aproape 100 deoameni s-au chinuit să lărgească acea groapă, săpând încet, metru cu metru, cugrijă să nu scape pietre spre afundul unde zăcea fetița. Timp de 58 de ore,

120 SISTEMUL MASS-MEDIA
3,1 milioane de oameni au urmărit, cu sufletul la gură, transmisiile CNN ”i au
explodat de fericire când salvatorii au înapoiat-o pe Jessica, vie ”i nevătămată,părinților ei. Acest caz ilustrează puterea de mobilizare a mass-mediei; totu”i,prin consecințele sale nea”teptate, el dezvăluie ”i puterea distrugătoare a presei:marcați de presiunea jurnali”tilor, care le scormoneau viața în căutare de noi
subiecte, părinții Jessicăi au divorțat; cel care a scos-o la suprafață a apărut în
numeroase show-uri, a f ost declarat erou național ”i, intoxicat de glorie, s-a
sinucis un an mai târziu; populația ora”ului a trăit momente de divizare, tensiune”i conflict când s-a pus problema realizării unui film consacrat acestei întâmplări:o parte era favorabilă ideii, alta susținea că invazia Hollywood-ului va distrugetradițiile locale (J. Ryan, W .M. Wentw orth, 1999, pp. 65-66).
Astfel, presa se dovede”te a fi o „creatoare de public”, deci o făuritoare de
rețele sociale, adeseori mai ample ”i mai active decât cele uzuale. Datorită
presei, oamenii descoperă că împărtă”esc acelea”i valori, că se pot mobiliza
pentru acelea”i scopuri, într-un cuvânt, că fac sau pot face parte dintr-o
comunitate umană de dimensiuni infinit mai complexe decât acelea ale comu-
nității în care î”i desfă”oară viața ”i activitatea de zi cu zi. ˛n acest sens, mulți
cercetători consideră că cea mai importantă funcție a mass-mediei este tocmai
aceea de a crea un public, adică o „comunitate imaginară”, un ansamblu de
oameni delocalizați, nelegați prin mecanisme sociale ori prin dependențe
economice, un ansamblu de oameni care împărtă”esc însă aceea”i preocupare
de a fi în contact cu mass-media ”i, prin aceasta, cu alte milioane de oameni.
Dar presa nu este numai un factor de solidaritate globală: ea acționează în
acela”i mod ”i la nivelul micro-structurilor societății. ˛n numeroase situații,
diferiți oameni, care nu se cunosc ”i care se află, din întâmplare, împreună (în
mijloace de transport în comun, în săli de a”teptare, pe stadioane sau în
parcuri) constată că pot iniția un dialog, deoarece au un punct de referință
comun: o emisiune sau un film TV, un program de radio, un articol sau o
revistă. Evident, părerile lor pot fi diferite, dar termenul de plecare este
acela”i: un produs al mass-mediei. ˛n felul acesta, presa răspunde nevoii
indivizilor de comunicare, de inserție în comunitate ”i de identificare cu o
temă, o cauză, un subiect comun. Mai mult decât atât, oferind acest liant,
acest conținut cultural comun, presa le permite oamenilor să-”i afirme aparte-
nența ”i participarea la un grup ”i să atingă o formă nouă de „solidaritate”,
specifică societății de masă (F. Balle, 1988, p. 504).
Din această perspectivă, mulți sociologi susțin că presa exercită o acțiune
de coagulare a societății, considerând-o un adevărat „ciment social”, o forță
care apropie, unifică ”i dă coerență colectivităților din lumea modernă.