VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAȘI [631555]

1
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Șef Lucr. Dr. Dumitru Mihai ACATRINEI

Absolvent: [anonimizat]

2017

2
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIA LIZAREA MEDICINĂ VETERINARĂ

CERCETĂRI PRIVIND EPIDEMIOLOGIA
BOLILOR TRANSMISE DE CĂPUȘE ÎN
MUNICIPIUL SUCEAVA

Coordonator științific,
Șef Lucr. Dr. Dumitru Mihai ACATRINEI

Absolvent: [anonimizat]
2017

3

4
CUPRINS
LISTA FIGURILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 5
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 7
PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE ………………………….. ………………………….. ………………………. 9
Date bibliografice asupra bolilor transmise de căpușe ………………………….. ………………………….. ……….. 9
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 10
1.1. Noțiuni generale privind morfologia, biologia și ecologia căpușelor ixodidae ……………….. 10
1.1.1 Taxonomie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 10
1.1.2 Morfologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 13
1.1.3 Bioecologia căpușelor ixodidae ………………………….. ………………………….. …………………….. 18
1.2 Boli vectoriale transmise de căpușe la animalele de c ompanie ………………………….. ………… 22
1.2.1 Anaplasmoza ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 22
1.2.2 Babesioza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 25
1.2.3 Borelio za ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 29
1.2.4 Ehrlichioza ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 30
1.2.5 Hepatozoonoza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 33
1.3 Riscul zoo notic al bolilor transmisibile de căpușe ixodide ………………………….. ……………….. 34
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 36
2.1. Descrierea cadrului instituțional ………………………….. ………………………….. ………………………….. 36
PARTEA a II -a CERCETĂRI PROPRII ………………………….. ………………………….. ………………………. 38
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 39
3.1. Scopul și obiectivele lu crării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 39
3.2. Materiale și metode utilizate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 39
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 43
4.1. Date epidemiologice asupra bolilor transmise de căpușe la animalele de companie în
municipiul Suceava ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 43
4.1.1. Prevalența bolilor în perioada 2015 -2017 în municipiul Suceava ………………………….. …… 43
4.1.2. Dinamica bolilor transmise de căpușe la animalele de companie ………………………….. …… 44
4.2. Impactul zoonotic al infestațiilor cu căpușe în municipiul Su ceava ………………………….. …. 46
CAPITOLUL 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 48
5.1. Diagnosticul bolilor transmise de căpușe la animalele de companie și om ……………………. 48
5.2. Profilaxia infestațiilor cu căpușe la animale și om ………………………….. ………………………….. 50
5.3. Tratamentul infestațiilor cu căpușe la animale ………………………….. ………………………….. ….. 51
5.4. Tratamentul bolilor transmise de căpușe la animalele de companie ………………………….. … 51
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 68
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 69

5

LISTA FIGURILOR

Fig. 1. 1 Baza gnathosomei hexagonală la căpușele genului Rhipicephalus 12
Fig. 1. 2 Ciclul biologic al căpușelor Rhipicephalus sanguineus 19
Fig. 1.3 Ciclul de viață al Babesia canis 27
Fig. 1.4 Borrel ia burgdorferi 30
Fig. 1.5 Borrelia burgdorferi din cultură S.E.M. 30
Fig. 1.6 Gamonți Hepatozoon canis în neutrofilele circulante 33
Fig. 2.1 Clinica veterinară ANIMAVET Suceava 36
Fig. 2.2 Microscopul optic Motic B series cu camera Moticam 1000 al
laboratorului de Parazitologie 37
Fig. 3.1 (a) Materialele necesare recoltării; (b), (c) Tehnica de recoltare a sângelui
din vena safenă în tub cu EDTA 39
Fig. 3.2 (a), (b) Recoltar ea sângelui de la nivelul circulației capilare periferice ; (c),
(d) Etalare a sângelui recoltat pe lamă 40
Fig. 3.3 Colorația May Grümwald Giemsa (MGG) 41
Fig. 3.4 Reactivii kitului Diff Quick 41
Fig. 3.5 Protocolul testului SNAP 4DX 42
Fig. 4.1 Reprezentarea grafică a numărulii de cazuri confirmate de babesioză, din
perioada 2015 -2017 în municipiul Suceava 44
Fig. 4.2 Reprezentarea grafică a intervalelor de vârstă a pacienților diagnosticați
cu babesioză, din municipiul Suceava 45
Fig. 4.3 Reprezentarea grafică a cazurilor de Borelioză înregistrate la oameni în
municipiul Su ceava, în perioada 2015 -2017 48
Fig. 5.1 Hemoglobinurie 54
Fig. 5.2 Infestație cu Babesia canis , colorație Diff Quick (x100) 54
Fig. 5.3 Hemoliză plasmocitară 55
Fig. 5.4 Infestație cu Babesia canis , colorație Diff Quick (x100) 55
Fig. 5.5 Pacient pa raplegic 57
Fig. 5.6 Infestație cu Babesia gibsoni , colorație May Grümwald Giemsa (x100) 57
Fig. 5.7 Infestație cu Babesia canis , colorație Diff Quick (x100) 58
Fig. 5.8 Infestație cu Babesia canis , colorație Diff Quick (x100) 60

6
Fig. 5.9 Mucoasa con junctivală icterică 61
Fig. 5.10 Pacientă paraplegică 61
Fig. 5.11 Infestație masivă cu Babesia canis , colorație May Grümwald Giemsa
(x100) 63
Fig. 5.12 Infestație cu Babesia canis , colorație Diff Quick (x100) 65
Fig. 5.13 Hem oglobinurie 67
Fig. 5.14 Infestație cu Babesia canis , colorație May Grümwald Giemsa (x100) 67

LISTA TABELELOR

Tabel 4.1 Tabel cu cele mai frecvente afecțiuni hemoparazitare în municipiul
Suceava 43
Tabel 4.2 Tabel cu cazuistica pe vârstă 44
Tabel 4.3 Prevaneța cazurilor de ba besioză în raport cu rasa 45
Tabel 4.4 Prevalența Bolii Lyme la oameni în municipiul Suceava 46
Tabel 5.1 Rezultatele examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 1 53
Tabel 5.2 Rezultatele examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 2 55
Tabel 5.3 Rezultatele examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 3 56
Tabel 5.4 Rezultatele examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 4 58
Tabel 5.5 Rezultatele examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 5 59
Tabel 5.6 Rezultate le examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 6 61
Tabel 5.7 Rezultatele examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 8 64
Tabel 5.8 Rezultatele examenului biochimic sangvin al cazului clinic nr. 9 65
Tabel 5.9 Rezultatele examenului bioch imic sangvin al cazului clinic nr. 10 66

7

INTRODUCE RE

Căpușele sunt paraziți care transmit o multitudine de agenți patogeni atât la animale cât și
la oameni. Interesul față de agenții patogeni transmiși de căpușe a cunoscut o creștere în ultimele
decenii. A plicarea de rutină a mijloacelor pentru detectarea fragmentelor de acid nucleic străin în
căpușe, împreună cu un interes mai mare în cuantificarea riscurilor de îmbolnăvire pentru om, a
condus la o creștere semnificativă a numărului de rapoarte a supra ecologiei și epidemiologiei
bolilor transmise de căpușe în regnul animal și cel uman . Descoperirea unor mecanisme anterior
necunoscute de transmitere a agentului ș i reapariția anumitor boli transmise de căpușe au creat,
de asemenea , un interes consid erabil de cercetare.
Un val recent în interesul pentru căpușe și al agenți lor patogeni transmiși de acestea, a
fost inspirat de cererea cu privire la impactul tendințelor climatice observate și prognoza
schimbărilor climatice privind distribuția spațială a căpușelor și a agenți lor patogeni asociați.
Cel mai mare interes în ecologia căpușelor este acordat specii lor care au un rol în
transmiterea agenților patogeni la om. Cu toate acestea, există o cerere tot mai mare de cercetare
asupra speciilor de căpușe care pot afecta grav sănătatea și producția animală.
Prima documentare a transmiterii unui agent patogen de către un artropod a fost realizată
de către Smith și Kilbourne în Raportul din 1893 în care preciza că Febra de Texas, cauzată de
protozoarul Babesi a bigemina , a fost transmis la bovine de către căpușe le Boophilus microplus .
Acest raport epocal a condus rapid într-o nouă eră a des coperirii rolului insectelor și acarieni lor
în transmiterea unora dintre cele mai mortale boli ale omenirii.
Lucrarea de l icență intitulată ” Cercetări privind epidemiologia bolilor transmise de
căpușe în municipiul Suceava ” a fost realizată pe baza cazuisticii Clinicii veterinare
ANIMAVET din municipiul Suceava în perioada 2015 -2017. Clinica veterinară ANIMAVET a
colaborat pe parcusul studiului pentru efectuarea analizelor , cu secția de Parazitologie din cadrul
Facultății de Medicină Veterinară, iar situația epidemiologică a Bolii Lyme la oameni am primit –
o în urma solicitării la Direcția pentru Sănătate Publică Suceava.
Acest studiu este strucurat în două părți:
prima parte este formată din două capitole, ce cuprind informații generale despre
morfologia, biologia și ecologia căpușelor ixodidae , bolile vectoriale transmise de
căpușe la animalele de companie, precum și riscul z oonotic al bolilor transmise de
căpușele ixodidae;
a doua parte, conține cercetările proprii privind datele epidemiologice asupra
bolilor transmise de căpușe, impactul zoonotic în municipiul Suceava, precum și

8
diagnosticul, profilaxia și tratamentul bolilo r transmise de căpușe si al infestațiilor
cu căpușe.

Realizarea acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără stricta îndrumare a domnului doctor
Șef Lucr. Dr. Dumitru -Mihai Acatrinei , căruia aș dori să îi mulțumesc pentru aportul adus în
realizarea aces tei lucrări de licență.

9

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE
Date bibliografice asupra bolilor transmise de căpușe

PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE

10

CAPITOLUL 1

1.1. Noțiuni generale privind morfologia, biologia și ecologia căpușelor
ixodidae
Căpușele sunt unul dintre cele mai cunoscute grupuri de paraziți. Ele au însoțit oamenii și
animalele domestice pe tot parcursul istoriei devenind o preocupare majoră a cercetării medicale
și veterinare, nu numai din cauza i nfluenței lor direct patogene asupra gazdelor, din cauza
spolierii hematologice și paraliziei induse de căpușe , dar mai important, din cauza rolului lor ca
vectori ai unei game foarte largi de boli virale, bacteriene și parazitare (T.N. Petney și colab.,
2011). Interesul faț ă de agenții patogeni transmiși de căpușe a cunoscut o creștere în ultimele
decenii. Descoperirea unor mecanisme necunoscute anterior de transm itere a agentului patogen
și reapariția anumitor boli transmise de căpușe au crea t, de asemene a, un interes major de
cercetare (A. Estrada -Peña, 2015 ).
În ciuda acestui fond sinistru, căpușe le sunt un grup fascinant, de mare succes, ce
manifestă o mare varietate de adaptări la gazdele lor și la mediile în care trăiesc (T.N. Petney și
colab., 2011 ).

1.1.1 Taxonomie
De-a lungul ultimului deceniu, sistematizarea căpușelor (Acari: Ixodidae ) a suferit o
remarcabilă și controversată revoluție. Între 1998 și 2008 au fost publicate trei liste complete de
nume de căpușe presupuse valabile ( Guglielmone, Alberto A ., și colab., 2010 ).
Căpușele sunt un grup de artropode parazite ce fac parte din încrengătură Arthropoda ,
subîncrengătura Chelicerata , clasa Arachnida , subclasă Acari , ordinul Parasitiformes ,
subordinul Ixodidae (sau Mesostigmata ) (Cosoroabă I., 2000 ).
Există aproximativ 9 00 de specii diferite de căpușe ce se clasifică în 2 familii, Argasidae
și Ixodidae (A. Estrada -Peña, 2015 ), dintre care peste 60 de specii se găsesc în Europa
(Gianluca D’Amico , 2016 ). Primele sunt în mod obișnuit cunoscu t sub numele d e "căpușe moi"
iar cele din urmă, sunt cunoscute sub denumirea de "căpușe tari". Mai multe tipuri de liste cu
nume generice și specifice acceptate au fost publicate de -a lungul timpului. În mai 2013, 707 de
specii de căpușe ixodide au fost acceptate. Stud iul realizat de Guglielmone Alberto și Santiago

11
Nava în anul 2014 ( Names for Ixodidae (Acari: Ixodoidea): valid, synonyms, incertae sedis,
nomina dubia, nomina nuda, lapsus, incorrect and suppressed names —with notes on confusions
and misidentifications ) conține lista completă a numelor utilizate pentru căpușe și sinonimele
acestora.
Cele două familii de căpușe nu numai că au cicluri de viață diferite, dar au și numeroase
caracteristici mo rfologice și fiziologice ce delimitează clar aceste două mari familii .
Situația taxonomică a familiei Ixodidae a fost studiată în profunzime și există un acord
aproape complet privind poziția sistematică a familiilor și a genurilor. Familia Ixodidae include
genurile Ixodes , Haemaphysalis , Amblyomma , Rhip icephalus , Dermacen tor, Hyalomma ,
Anomalohimalaya , Bothriocroton , Cosmiomma , Margaropus , Nosomma și Rhipicentor (plus
reprezentanții fosili Compluriscutula și Cornupalpatum ) (A. Estrada -Peña, 2015 ).
Principalele genuri de căpușe întâlnite în România sunt Ixodes, Hyalomma, D ermacentor,
Haemaphysalis și Rhipicephalus (Pavel I., 2014 ).
Genul Ixodes
Acesta este cel mai mare gen de căpușe , fiind estimate 235 de specii. Membrii acestui gen
sunt cunoscute sub numele Prostriata . Ele sunt ușor de recunoscut prin șanțul lor anal disti nctiv,
care încercuiește anus ul anterior . Masculii au plăci ventrale sclerotizate , care sunt absente la
masculi din alte genuri. Genul este întâlnit în întreaga lume , inclusiv în Antarctica. Patru specii
sunt deosebit de importante ca vectori ai agenților microbieni la ființ ele umane: Ixodes
scapularis în estul A mericii de Nord, Ixodes ricinus în Europa și Asia de Vest, Ixodes
persulcatus în Europa de nord -est și Asia de nord și Ixodes pacificus , în extremitatea vestică a
Statelor Unite ale Americii .
Genu l Dermacentor
Acesta este unul dintre cele mai importante genuri de căpușe metastriate, cu 30 de specii.
Baza gnathosomei apare dreptunghiular ă atunci când este privit ă dorsal. O pereche de pinteni
îndreptați medial apar pe prima pereche de coxe . Papile le sunt scurte și groase iar scutul este
aproape întotdeauna ornamentat . Majoritatea Dermacentor spp. sunt căpușe cu trei gazde , care se
hrănesc pe diverse mamifere. Adulții atacă mamiferele de dimensiuni med ii sau mari, în timp ce
căpușele imature se hrănesc cu m amifere mici .
Specii le din genul Dermacentor se găsesc mai ales în Europa, Asia și America de Nord.
Genul Rhipicephalus
Căpușele din genul Rhipicephalus sunt ușor de recunoscut prin forma hexagonală a bazei
gnathosomei atunci când este privită dorsa l (fig. 1.2). Specii importante includ Rhipicephalus
sanguineus (câine ) și Rhipicephalus appendiculatus . Căpușele Rhipicephalus parazite ază în
principal mamifere și mai rar ( doar stadiile imature) p arazitează păsări sau reptile.

12
Genul Rhipicephalus cupri nde 75 de specii descrise iar s pecii le reprezentative se găsesc
în întreaga lume .

Genul Haemaphysalis
Acesta este cel de -al doilea cel mai mare gen, ce este recunoscut prin proiecția laterală
pronunțată la nivelul celui de -al doilea segment al palpilor la majoritatea speciilor (inclusiv toate
speciile din America de Nord), care se extinde cu mult dincolo de baza gnathosomei . Aceste
căpușe mici sunt lipsite de ochi.
Specii le Haemaphysalis parazitează păsări și mamifere, în cele mai multe regiuni ale
lumii. O specie importantă este căpușa Haemaphysalis leporispalustris ce parazitează iepurii .
Genul Haemaphysalis cuprinde aproximativ 155 de specii (MULLEN, Gary R. și colab., 2009 ),
dintre care, în zona de Nord -Est a României s-au identificat Haemaphysalis punctata ,
Haemaphysalis inermis și Haemaphysalis concinna (Pavel I., 2014 ).
Genul Hyalomma
Acesta este un gen relativ mic, ce cuprinde 30 de specii de căpușe de mărime medie până
la căpușe mari. Ele s unt caracterizate prin papile alungite, care au lungimea de două ori mai mare
decât lățimea. Cele mai multe specii trăiesc în medii xeric e unde parazitează mamiferele
sălbatice mici și mijlocii , iar u nele specii parazitează, de asemenea, păsări și reptile. Repartiția
speciilor Hyalomma este limitată la Lumea Vec he (Africa, Europa și Asia) , în primul rând în
habitatele aride sau semiaride. O subspecie importante este Hyalomma marginatum marginatum .
Alte specii importante sunt Hyalomma aegyptium și Hyalomma scupense .

Figură 1.1 Baza gnathosomei hexagonală la căpușele genului Rhipicephalus
Sursa: Georgis' Parasitology for Vet erinarians, 10th ed, Dwight D.Bowman

13
Genurile rămase ale familiei Ixodidae conțin re lativ puține specii, dintre care numai una
(Anocentor ) este cunoscut a fi imp ortant în transmiterea agenților patogen i (MULLEN, Gary R. și
colab., 2009 ).

1.1.2 Morfologie
MORFOLOGIA EXTERNĂ
Corpul căpușelor ixodide este nesegmentat, oval sau eliptic ( Cosoroabă I., 2000 ),
prezentând un dimorfism sexual marcant , femelele fiind mai mari decât masculii ( Constantin N.,
și colab., 2014 ). În cazul femelelor, corpul este aplatizat dorso -ventral în stare de nehrănire și
globulos sau ovoid după hrănirea cu sânge, iar mas culii, rămân întotdeauna aplatizați, chiar cei
care sunt hematofagi ( Cosoroabă I., 2000 ).
Dimensiunile corpului variază foarte mult de la o specie la alta, iar în cadrul aceleiași
specii există diferențe între stad iile tinere și cele adulte. Adulții, depă șesc adesea 5 -6 mm, iar
talia se poate mări foarte mult în cazul femelelor hrănite, aceasta mărindu -și dimensiunile de
aproape trei ori. Variațiile dimensiunilor depind în mod deosebit de gradul de hrănire
(Constantin N., și colab., 2014 ).
Toate căpușele au corpul alcătuit din două părți: capitulum sau gnathosoma , ce
cuprinde piesele bucale și papilele senzoriale, și idiosoma sau organismul care conține cele mai
multe organe, precum și anus ul împreună cu deschiderea genitală (T.N. Petney și colab., 2011 ).
Gnathosoma sau capitulum este situată terminal, la extr emitatea anterioară a corpului și
cuprinde baza rostrumului și rostrumul propriu -zis.
Baza rostrumului este reprezemntată de un inel bazal al cuticulei, pe care se inseră
elementele rostrumului, având forme v ariate caracteristice genului. La femele, p e fața dorsală a
capitulumului se află două mici depresiuni cu numeroși pori, numite arii poroase , ce sunt dispuse
pe cele două părți ale liniei mediane.
Forma variază în funcție de specie, acestea funcți onând ca organe de simț olfactiv și intră
în activitate în perioada reproducerii. Între marginea posterioară a gnathosomei și idiosomei se
găsește o cută de chitină moale, denumită și cuta camerostomală , ce permite flexarea (ventral)
sau extensia rostrumul ui (revenirea la axa orizontală) ( Constantin N., și colab., 2014 ).
Pe capitulum se inseră elementele rostrumului (situat terminal): hipostomul, o pereche de
chelicere și o pereche de palpi maxilari ( Cosoroabă I., 2000 ).
Rolul rostrumului este de a perfora țesuturile, fixare și hrănire ( Constantin N., și colab.,
2014 ).

14
Hipostomul este format în urma fuziunii labiumului cu maxilele, având formă de limbă
sau spatulă ( Cosoroabă I., 2000 ), acesta reprezentând extensia median -ventrală a rostrumului,
fiind situat între palpi și chelicere ( Constantin N., și colab., 2014 ). Fața ventrală prezintă rânduri
longitudinale de dinți retrograzi, a căror dispunere și număr variază în funcție de specie,
permițând stabilirea ”formulei dentare”, utilizată în sistematică. La cap ătul distal al
hipostomului, dinții se micșorează și formează o regiune numită rozetă. În general, femela are
hiposto mul mai dezvoltat decât masculul , iar în unele cazuri, aceștia nu au dinți și nu se pot fixa
pe gazdă. Rolul hipostomului este de a fixa că pușa în tegumentul gazdei, iar dinții săi orientați
retrograd împiedică desprinderea acesteia.
Chelicerele au ca funcție secționarea tegumentului gazdei, formând astfel un orificiu prin
care căpușa va introduce hipostomul ( Constantin N., și colab., 2014 ). Acestea se găsesc pe fața
dorsală a hipostomului, în prelungirea posterioară a bazei rostrului, fiind formate din trei
segmente ce sunt juxtapuse pe linia mediană ( Cosoroabă I., 2000 ): piesa bazală (axul chelicerei,
cu originea la baza rostrumului, se ext inde anterior) care la partea sa anterioară prezintă degetul
mobil și degetul fix . Axul cheliceral este înconjurat de un înveliș spinos, rezistent iar o teacă
(capișon cheliceral) acoperă degetele la majoritatea speciilor. Degetul mobil prezintă
mecanorece ptori și chemoreceptori ce asigură informații despre forța de tăiere și despre
compoziția chimică a fluidelor gazdei, având rol și în detectarea feromonilor ( Constantin N., și
colab., 2014 ).
În cursul evoluției, chelicerele s -au transformat într -un fel de stilet adaptat pentru înțepat
și fixarea căpușei pe corpul gazdei în timpul copulației. Ele sunt terminate printr -un cârlig al
concavității externe, în care există trei dinți dirijați antero -extern. Sunt retractile într -o teacă (sau
epistom) prelungită po sterior, sau în scutul dorsal, care conține mușchi ce acționează asupra
dinților croșetelor. Hipostomul și chelicerele formează un tub aspirant, prin care sângele ajunge
în faringe și esofag ( Cosoroabă I., 2000 ) iar pe de altă parte, injectează saliva para zitului la locul
de fixare.
Palpii maxilari , neperforanți ce reprezintă a doua pereche de apendice , sunt situați lateral,
de-o parte și de alta a hipostomului. Au fața internă scobită sub forma unui șanț, mulându -se pe
fețele laterale ale chelicerelor și p e cea a hipostomului, închinzând astfel aparatul bucal. Aceștia
sunt sudați la bază, fiecare dintre ei fiind formați din patru articole, iar la vârful articolului patru
se află o zonă senzorială formată din numeroase structuri asemănătoare firelor de păr, probabil
chemosensibili, cu ajutorul cărora acestea apreciază și aleg partea de tegument unde urmează să
facă secțiunea ( Constantin N., și colab., 2014 ).
După forma și lungimea gnathosomei , căpușele ixodide pot avea : rostrul lung –
dreptunghiular și rostru l scurt – pătrat (Cosoroabă I., 2000 ).

15
Idiosoma cuprinde segmentele pe care se inseră picioarele (podosoma) și abdomenul
apod (opistosoma). Scutul dorsal se află pe fața dorsală a idiosomei , acoperă toată suprafața
dorsală la masculi iar la femelele adul te, nimfe și larve, acesta acoperă ½ -1/3 din suprafața
dorsală. Restul feței dorsale este acoperită de un tegument mai slab chitinizat, care formează
alloscutul (epicuticula), aceasta permițând dilatarea tegumentului în timpul hrănirii ( Constantin
N., și colab., 2014 ). Cuticula este chi tinoasă, formată din ma i multe straturi aranjate diferit, în
funcție de specie, sex și regiunea corporală, fiind elaborată de epidermă. Ea este așeza tă pe o
membrană bazală internă heterogenă, nedelimitată de epidermă dar de limitând lumenul părților
proximală și distală ale tubului digestiv și pe cel al traheelor.
Stratul extern (epicuticula) este format din mai multe straturi : lipidică, poli -fenolică și
lipoproteică (cuticula). Stratul intern (procuticula) este format din proteine și chitină; stratul
extern al proticulei poate fi sclerificat (exocuticula). Conținutul în chitină al cuticulei nu
depășește 4% spre deosebire de cel al insectelor care este de 40%. Această exocuticulă poate fi
pigmentată, inserându -se pe ea solz ii (spinii). Stratul lipidic al epicuticulei joacă un rol important
în reglar ea absorției și evaporării apei de către căpușe, permițând dizolvarea unor preparate
acaricide ( Cosoroabă I., 2000 ).
Cuticula constituie o limită pentru forma și mărimea maximă a fiecărui stadiu al căpușei.
Creșterea la stadiile preimaginale este posibilă numai prin năpârlire, care înseamă pierderea și
înlocuirea cuticulei cu o membrană mai mare, necesară stadiului următor ( Chițimia L., 2007 ).
Cele două fosete rotunde numite fovei dorsale (în legătură cu glandele foveale, ce lipsesc
la genul Ixodes ) se află în regiunea mediană a a loscutului. Aceste structuri pereche conțin
numeroși pori mici cu rol în secreție de feromoni și în reproducere, fiind mai evidente la femele,
la masculi însă, nu se întâlnesc în mod constant.
Pe fața ventrală a corpului se găsesc patru perechi de picioare ( numite și apendice
locomotoare) la nimfă și adult, și trei perechi la larvă, formate fiecare din șase articole: coxă ,
trochanter , femur , patelă , tibie, tars. Coxa, segmentul bazal al piciorului care se articulează
direct cu corpul ( Constantin N., și colab., 2014 ), prezintă adesea pe suprafața lor protuberanțe,
spini sau peri, al căror număr și dispoziție diferă în funcție de specie.
În principiu , prima pereche de coxe se deosebește de celelalte prin prezența a doi spini,
unul intern și unul extern. Articulația coxo -trochanterică permite mișcări numai în sens cranio –
caudal, pe când celelalte articulații asigură doar mișcări în sens dorso -ventral. Troca nterul este
scurt sau mai lung decât lat , având spini fie pe fața ventrală fie pe cea dorsală. Al treilea articol,
femurul este mai lung și prezintă o pseudoarticulație la capătul trochanterului ( Chițimia L.,
2007 ). Extremitatea distală a tarsului fiecărui picior se continuă cu pretarsul, articol scurt sau
alungit, care este imobil. La capătul său liber se articulează apoteul, pe care sunt articulate două

16
gheare, mai mult sau mai puțin curbate. Între cele două gheare, ixodidele prezintă un ambulacru,
format dintr -o ventuză trilobată care împreună cu baghetele de susținere formează un empodium
(Constantin N., și colab., 2014 ).
Echipamentul senzorial al căpușelor este format din : două organe Haller, puncte
senzoriale și o pereche de ochi ( Cosoroabă I., 2000 ).
Pe fața dorsală a tarsului primei perechi de picioare, ixodidele prezintă o structură
senzorială caracteristică, denumită organul Haller. Acesta este un organ senzorial complex,
format dintr -o excavație anterioară și o capsulă posterioară. Fiecare compart iment are pe margini
2-3 peri, iar pe marginea fosetelor, înaintea și în urma lor, se găsesc câte un grup de peri lungi,
având rol în căutarea gazdei, în detectarea mirosului acesteia, fiind capabil să detecteze
feromoni. După opinia unor autori, organul H aller îndeplinește în același timp și funcția de
echilibru. Studii experimentale au arătat că o căpușă lipsită de prima pereche de picioare nu se
poate orienta iar pusă pe ramurile unui arbust, cade ( Constantin N., și colab., 2014 ).
Punctele senzoriale su nt situate pe fața ventrală, între picioarele perechii IV, de -o parte și
de alta a anusului, la extremitatea posterioară a corpului.
Ochii nu sunt prezenți decât la unele specii, fiind întâlniți pe laturile scutului dorsal, în
dreptul celei de -a doua pere chi de picioare. Aceștia sunt globuloși și au aspectul a două sfere
mici refringente, localizate într-o depresiune. La unele specii sunt aplatizați, apărând ca două
simple pete strălucitoare, superficiale ( Cosoroabă I., 2000 ).
Pe linia mediană a feței v entrale a corpului se află orificiul anal și orificiul genital:
orificiul anal (uroporul), median, situat puțin înapoia coxei IV, este înconjurat de un silon anal
care poate fi în aintea anusului (tipul Prostriat a) sau înapoia anusului (tipul Metastriata). Orificiul
genital (gonoporul) este dispus median între coxa I și coxa II, înconjurat de un silon genital
(Constantin N., și colab., 2014 ). Orificiul genital poate fi întâlnit doar la adulte ( Cosoroabă I.,
2000 ).
Tot pe fața ventrală a corpului, lateral, s e găsesc stigmatele și peritremele. Stigmatele
sunt orificii respiratorii, prezente doar la nimfe și adulți, reprezentând deschideri ale
ramificațiilor traheale ( Constantin N., și colab., 2014 ), situate pe fața ventrală, lateral, înapoia
celei de -a IV-a perechi de picioare ( Cosoroabă I., 2000 ). Prin stigme, aerul ajunge în trahei și se
distribuie în tot corpul, acestea lipsând la larve, care respiră doar cutanată ( Chițimia L., 2007 ).
Stigmatele sunt înconjurate de o placă chitinoasă, perforată, denumită per itremă, a cărei formă
variază în funcție de specie, reprezentând un criteriu taxonomic ( Constantin N., și colab., 2014 ).
La ixodide totalitatea perilor de pe suprafața corpului și de pe apendice formează
chetomul, ce are rol în ontogeneză și variază cu st adiul de dezvoltare, în filogeneză constituind
un criteriu de clasificare pentru specii, genuri și subfamilii. Importanță filogenetică și

17
taxonomică are dispoziția perilor de pe tarsul I, mai ales cei din jurul organului Haller iar pentru
nimfe, perii scut ului dorsal ( Chițimia L., 2007 ).

ANATOMIE INTERNĂ
Organele interne sunt scăldate în tr-un fluid circulant, incolor numit hemolimfă .
Hemolimfa este un mediu apos, bogat în săruri, aminoacizi, proteine solubile și alte substanțe
dizolvate. În plus, ace sta conți ne mai multe tipuri de hemocite , dintre care cele mai importa nte
sunt fagocitele (plasmatocite și granulocite).
O inimă simplă și alungită, situat ă în jumătatea dorsală , filtre ază și circulă hemolimfa,
vitală corpului ( MULLEN, Gary R. și colab., 2 009). Cordul ixodidel or prezintă două perechi de
ostiole iar cele două artere întâlnite (artera anterioară și artera posterioară) sunt scurte.
Musculatura căpușelor este puternică și permite fixarea acestora pe suporturi vegetale sau
pe tegumentul gazdelor . Acestea prezintă două categorii de mușchi: cei ai corpului (diverg în
regiunea genitală) și cei ai apendicelor. (Chițimia L., 2007 ).
Glandele salivare asociate sunt situate anterolateral. Aceste glande mari, care seamănă cu
ciorchini i de struguri, sunt conectate pri n canalele salivare la piesele bucale. Secrețiile salivare se
golesc în salivarium (rezervor) situate între chelicere și hipostom. S aliva căpușelor conține
compuși farmacologic i activi , care facilitează atașarea și stoparea răspunsului inflama tor al
gazdei . Glandele salivare eli mina excesul de apă din masa sânge lui, iar î n cazul căpușe lor
ixodid e, cea mai mare cantitate de apă din sângele inger at este extrasă de către celulele glandelor
salivare specializate și excretat în gazdă , în timpul hrăn irii (MULLEN, Gary R. și colab., 2009 ).
Un alt rol important al glandelor salivare îl reprezintă dezvoltarea unei varietăți de agenți
patogeni, din care mulți își termină dezvoltarea în aceste glande, și de aici sunt transmiși la
gazdă.
Deschiderea orală a aparatului digestiv este situată deasupra hipostomului, fiind
mărginită de chelicere. În timpul atașării de gazdă, glandele salivare secretă o substanță numită
cement , care se solidifică imediat, asigurând astfel o fixare durabilă a căpușei. Faringele este un
organ musculos, având rolul de a aspira amestecul de sânge și limfă. Esofagul este asemănător cu
un tub subțire, îngust, adițional faringelui, trecând în drumul său spre intestin prin singanglion,
structură asemănătoare creierului. Stomacul , format d in intestinul subțire, intestinul mijlociu și
ventricul, constituie o cameră centrală mare cu multe diverticule finale înfundate sau cecuri.
Intestinul terminal se ramifică în partea caudală formând canale lungi și întortocheate (Chițimia
L., 2007 ).

18
Ramuri le sistemului traheal se întind peste suprafețele diverticuli lor și înconjoară
celelalte organe inte rne. Căpușele respira prin aceste tuburi, care se deschid spre exterior prin
intermediul stigmelor pereche ( MULLEN, Gary R. și colab., 2009 ).
Sistemul nervo s este într -o legătură foarte strânsă cu sistemul circulator, prin cuprinderea
întregului sistem nervos central în interiorul unui sinus perineural al sistemului circulator. Nicio
parte a sistemului nervos nu este localizată în interiorul gnathosomei, singanglionul fiind
localizat în regiunea intercoxală II (Chițimia L., 2007 ).
Alte structuri interne proeminente sunt organele de reproducere . La masculi , acestea
includ două testicule , canale deferente (ce se unesc, formând un singur canal deferent),
vezicule le seminale și canalul ejaculator care este conectat la porul genital. Canalul ejaculator
este mascat de glanda accesori e, multilobată, care secretă componentele spermatoforului
(MULLEN, Gary R. și colab., 2009 ). Spermatoforul este format din două camere, în care se
găsesc spermatozoizii (Chițimia L., 2007 ).
La femele , organele de reproducere includ un ovar, oviducte pereche, uter, vagin și
receptaculul seminal . Ovar ul este mic și greu de remarcat la căpușe le nehrănite, dar se extinde
foarte mult în timpul hrăniri și mai ales după împerechere. Femelele fecundate au ovarul dilatat
cu oua mari, de culoarea chihlimbarului.
Excreția este realizată prin doi tubi Malpighi ce golesc în sacul rectal deșeuri azotate sub
formă de guani nă (MULLEN, Gary R. și colab., 20 09). În acești tubi se pot găsi agenți patogeni
(Chițimia L., 2007 ).

1.1.3 Bioecologia căpușelor ixodidae
Toate căpușele sunt paraziți obligatoriu temporari al vertebratelor și sunt caracterizate
printr -un ciclu complex de dezvoltare ( A. Estrada -Peña, 2015 ). Că pușele ixodide parcurg în
realizarea ciclului biologic patru stadii: unul inactiv (oul) și trei stadii active (larvă, nimfă, adult)
(Fig. 1.7). După ecloziunea larvei, se produc două năpârliri: larvă -nimfă, nimfă -adult
(Cosoroabă I., 2000 ). Morfologia lor variază în funcție de stadiu și sex.
Larva are dimensiuni redus e (0,6 -1,4 mm), este hexapodă, fără stigmate și nici orificiu
genital.

19
Nimfa are aspectul unei femele, dar cu dimensiuni mai reduse (1 -5mm), este octapodă,
are stigmate respiratorii dar nu a re orificiu genital și arii poroase.

Masculul este mai mic decât femela (5 -8 mm) și are scutul dorsal foarte bine dezvoltat,
acoperind toată fața dorsală a corpului. Pe fața ventrală, prezintă plăci chitinoase sau scuturi
ventrale (perechi sau neperech i), al căror număr variază în funcție de gen. La masculii genului
Ixodes scuturile acoperă toată supraf ața ventrală. Peritremele sunt virguriforme. Orificiul ventral
are formă semilunară, cu concavitatea situată posterior. Nu prezintă arii poroase pe fața dorsală a
bazei rostrumului.
Femela , în raport cu masculul, prezintă unele diferențe:
 dimensiuni mai mari;
 rostrum și capitulum asemănătoare;
 hipostomul are denticuli mult mai dezvoltați.
Scutul dorsal este redus, iar scuturile ventrale lipsesc; orificiu l genital este circular, iar
peritremele sunt de cele mai multe ori, circulare sau ovale .
Viața parazitară a căpușelor ixodide este limitată doar la perioada necesară fiecărui stadiu
pentru hrănire. Toate stadiile de dezvoltare ale acestor acarieni sunt li mfohematofage, hrănindu –
se o singură dată în fiecare stadiu (un singur prânz sanguin). Durata parazitării este de 6 -7 zile
sau până la 30 de zile, la femelele nefecundate. Căutarea femelelor de către masculi are loc sub
influența feromonilor, produși de gl andele foveale ale femelelor și receptați prin o rganul Haller,
de către mascul ( Constantin N., și colab., 2014 ). Figură 1. 2 Ciclul biologic al căpușelor Rhipicephalus sanguineus ;
Larvele se hrănesc pe câine doar câteva zile, cad și trec la stadiul de nimfă; Nimfele se hrănesc pe câine
aproximativ o săptămână, cad și se transform ă în adulți; Femelele sunt fecundate pe câine, hrănindu -se între
1 și 3 săptămâni, cad pe sol unde depun între 2000 -4000 de ouă; Ciclul complet necesită între 2 până la 3 luni,
fiind mai rapid comparativ cu celelalte specii de căpușe.
Sursa: Georgis' Paras itology for Veterinarians, 10th ed, Dwight D.Bowman

20
Cele mai multe căpușe dure sunt relativ imobile, acestea preferând în locul vânătorii
gazdelor, în mod activ, să adopte o strategie pasivă de a aștepta pe vârfurile vegetației pentru o
gazdă adecvată. Odată stabilit contactul prin transferul căpușei pe gazdă, aceasta se deplasează
pentru a găsi zonele de atașare preferate, cum ar fi urechile sau zonele corpului cu pielea fină .
Zonele preferate pe ntru atașare pot fi foarte specifice pentru anumite specii de căpușă.
Pentru un număr relativ mic de căpușe ixodid e, aproximativ 50 de specii care populează
zonele în care gazdele sunt limitate și în care perioadele sezoniere climatice nefavorabile sunt
îndelungate , acestea au dezvoltat strategii de hrănire pe una sau două gazde (M. A. Taylor și
colab., 2007 ).
Căpușele ixodide manifestă o specificitate mai mult sau mai puțin strictă, în funcție de
specie și de stadiul evolutiv, astfel că se pot diferenția trei tipuri de căpușe:
 monotrope (monoxene) – larvele, nimfele și adulții caută același tip de gazdă;
 ditrope (dixene ) – larvele și nimfele se hrănesc pe mamifere mici, păsări, reptile
iar adulții se hrănesc pe mamifere mari;
 telotrope (trixene) – larvele și nimfele se hrănesc pe toate vertebratele terestre, iar
adulții pe mamifere mari (Cosoroabă I., 2000 ).

Căpușele petrec perioade lungi în mediu între mese, timp în care acestea sunt expuse la
intemperii. Există două procese cheie în ciclul de viață al or icărei specii de capuse: procesele de
dezvoltare , care includ năpârlirii și depunderea ouălor , precum și perioadele de căutare a
gazdelor . Vremea reglementează procesele de dezvoltare (năpârlir i, depunere de ouă) care sunt
dependente de temperatură, precum și rata mortalității, care depinde de pierderea apei
(reglementate de umiditatea relativă și a deficitul de saturație a aerului) (A. Estrada -Peña, 2015 ).
Disponibilitatea gazdei și a vegetației influențează în mod semnificativ dinamica
populațiilor de căp ușe, însă nu atât de mult precum clima, acesta fiind considerat , principalul
factor al prezenței sau absenței unei specii de căpușe într -un anumit teritoriu (A. Estrada -Peña,
N. Ayllón și J. Fuente, 2012 ).
Fiecare stadiu al căpușei predomină în momente pr ecise ale anului, în funcție de
combinația specifică de climă și de schimbările sezoniere a abundenței gazdelor . În procesul de
găsire a unui animal pentru a se hrăni, căpușele caută în mod activ o gazdă, urcându -se pe
vegetației. Restrângerea activității căpușelor de căutare a gazdelor în regiunile temperate ale
lumii pentru o perioadă definită este o consecință a caracterului sezonier al climei și a variațiilor
regionale de vreme (A. Estrada -Peña, 2015 ).
Cu toate că schimbările climatice și lungimea difer itelor anotimpuri va afecta în mod
direct de supraviețuirea, activitatea și dezvoltarea căpușelor, nu există nicio dovadă că

21
temperaturile ridicate vor duce la o mai mare abundență a căpușelor prin simpla creștere a ratelor
de dezvoltare; mai degrabă, schi mbările în ratele de dezvoltare vor face grupuri de căpușe
disponibile în diferite momente ale diafazei (determinate în mare măsură de lungimea zilei),
schimbând astfel modelul de activitate sezonieră (J. S. Gray și colab., 2008 ).
Activitatea sezonieră a c ăpușelor este astfel caracterizat ă prin mai multe cicluri de
mișcări ascendente și descendente în vegetație, dependente de temperatură și a pierderilor de apă.
În timpul iernii, temperaturile scăzute împiedică dezvoltarea rapidă, astfel încât dezvoltarea
progresează lent, până când temperaturile cresc în primăvară. Un număr mare de căpușe apar
active în vegetație, în primăvara regiunilor temperate, ca o consecință a dezvoltării sincrone a
năpârlirii căpușe lor datorată creșterii temperaturii după iarnă (A. Estrada -Peña, 2015 ).
Vara , în zonele temperate unde sunt perioade lungi de temperaturi ridicate ( umiditatea
relativă a aerului e ste scăzută ) poate produce o creștere a ratelor de mortalitate ale căpușelor în
etape de năpârlire sau de căutare a gazdelor.
Iernile lungi sau iernile cu temperaturi minime anormal de scăzute , pot induce mortalitate
ridicată în populația de căpușe ce iernează în sol. Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul că
perioade lungi de zăpadă care acoperă solul , aceasta poate conferi u n efect protector, izolând
căpușe le ce iernează în sol de temperaturi le foarte scăzute. S -a raportat că perioadele de iarnă
mai blânde înregistrate în ultimele decenii în nordul Europei, în nordul Statelor Unite și sudul
Canadei, au promovat răspândirea de cel puțin două specii de căpușe la latitudinile nordice, și
anume Ixodes scapularis și Amblyomma americanum . Căpușa Ixodes ricinus a fost raportată să
se răspândească la nord ul continetului Europa, în Suedia, Norvegia , Finlanda, precum și în
Germania . Aproape toate aceste date nu se aplică în cazul zonelor de distribuție de bază (A.
Estrada -Peña, J. Fuente, 2014 ).
Procesul de cautare este declanșat de climă și fotoperioadă, mai exact, de raportul dintre
orele de lu mină și întuneric într -o zi. Fotoperioad a poate a cționa asupra etapelor de năpârlire ,
prin activarea sau întârzierea naparlirii până sunt disponibile condiții mai favorabile, sau asupra
etapelor de căutare a gazdelor , prin activarea sau întârzierea debutului activității.
În timpul căutării gazd elor, căpușele pot pierde apa care, în mod normal , o redobândesc
prin coborârea la intervale regulate în zona de așternut (stratul de frunze moarte, iarbă, creng i,
etc. care acoperă solul) , unde acestea pot resorbi vapori i de apă din atmosferă . După ce s -au
hidratat, căpușele se urca din nou pe vegetație (A. Estrada -Peña, 2015 ).
Au fost deja observate efecte semnificative ale schimbărilor globale pentru o varietate de
ecosisteme, în special schimburi în gama de specii. Influența schimbărilor climatice asupr a
variațiilor de potrivire a habitatului pentru căpușe rămâne un subiect de dezbatere. Existența unor

22
populații de căpușe endemice și crearea de noi populații sunt condiționate de factori i biotici
(densitatea gazdelor și a habitatului), precum și de factor i abiotici, cum ar fi clima.
Temperatura și precipitațiile influență longevitate a, activitate a și dezvoltare a căpușelor .
Cu toate că populația de căpușe dintr -o anumită zonă este considerată o interacțiune complexă de
factori legați de structura peisajului și a climei, condițiile climatice adecvate pot facilita invazia
căpușelor în zone lipsite de acestea . Deoarece ratele de dezvoltare ale căpușelor și activități le de
căutare a gazdelor sunt mediate de temperatură, dinamica populației arată variația geograf ică,
care, la rândul lor, afectează puternic dinamica de t ransmitere a agenților patogeni ( A. Estrada –
Peña și J. M. Venzal , 2006 ).
În același sens, în cazul în care temperaturile din timpul iernii sunt suficient de mari ,
căpușele dezvoltă comportament ul de căuare a gazdelor , acestea începând ”vânătoarea” înafara
perioadelor ce au fost înregistrate anterior . Acest lucru a fost raportat pentru iarna neobișnuit de
caldă a anului 2006, în Germania, în cazul în care au fost recoltate I. ricinus adulte în timp c e își
căutau gazde pe tot parcursul iernii, perioadă în care a cestea nu sunt de obicei active (A. Estrada –
Peña, J. Fuente, 2014 ).
Există îngrijorări cu privire la modul în care schimbările climatice prognozate pot altera
relațiile dintre agentul patogen -căpușă -gazdă și, în special , potențial ul acestora de invazie a unor
noi zone și de tr ansmitere a diverșilor agenți patogen i. Cu toate că supravegherea și raportarea
schimbărilor în distribuția populațiilor de căpușe este în general inadecvată, unele rapoart e bine
documentate susțin expansiunea lentă, dar aparent continuă a frontierelor istorice ale unor specii
de căpușe în zone în care acestea au fost anterior absente (A. Estrada -Peña, N. Ayllón și J.
Fuente, 2012 ).
Pe scurt, tendințele climatice pot promova schimbări în habitatul căpușelor , dar efectele
mari care rezultă din activitățile umane sunt mult mai rapide și nu pot fi direct legate de climă.
Astfel de activități sunt cunoscute de a avea un impact profund asupra trans formării biotopurilor,
care pot sau nu influența rata la care agenții patogeni infectează căpușe le (A. Estrada -Peña,
2015 ).

1.2 Boli vectoriale transmise de căpușe la animalele de companie
1.2.1 Anaplasmoza
Agent etiologic Clasă: Alphaproteobacteria
Ordin: Rickettsiales
Familia: Anaplasmatacea e
Specie: Anaplasma phagocytophilum

23
Familia Anaplasmataceae include o gamă largă de agenți patogeni, inclusiv organisme ca
Anaplasma marginale și Ehrlichia canis , care au fost cunoscute ca fiind importante î n medicina
veterinara pentru mai multe deceni i. Organisme le noi din această familie continuă să fie descrise
de la o multitudine de gazde vertebrate, inclusiv oameni, câini, căprioare și bovine (Bowman,
Dwight D., 2014 ).
Descriere . În frotiuri le de sânge colorate cu Giemsa sau Wright se găsesc unul sau mai multe
grupuri neprecise denumite morule sau incluziuni citoplasmatice cu diametrul de 1,5 -5 μm.
Aceste organisme apar pe lamă având culoarea albastru -gri până la albastru inchis, cu o formă
cocoidă, cocobacilară sau organisme pleomorfice în citopla sma neutrofile lor (Taylor, M. A. și
colab., 2007 ).
Epidemiologie . Infecții le cu A. phagocytophilum au fost descrise în principal în nordul și centrul
Europei. Studiile epidemiologice efectuate în Europa, care a evaluat seroprevalența a aratat că 3
până la 57% din câini sunt purtători de A. phagocytophilum . În plus, reactivitate a serologică
încrucișată cu alte Anaplasma spp . (spre exemplu, cu A.platys ) poate cauza o supraesti mare a
adevăratei seroprevalențe . În studiul realizat de Sainz și colab. în anul 20 15, din 1146 de câini
testați cu testul ELISA 4DX, prevalența a fost de 5,5 % (testul 4DX nu a putut diferenția A.
phagocytophilum de A. platys ) (Sainz A. și colab., 2015 ).
Ciclul biologic . Anaplasmele infectează strict intracelular granulocitele , predomin ant
neutrofile le; ele apar în citoplasmă ca niște vacuole atașate de membrană. Multiplicare se face
prin fisiune binară care formează incluzii mari, denumite morule . La animalele netratate,
incluziunile citoplasmatice pot fi detectate în neutrofilele circu lante timp de 1 -2 săptămâni.
Patoge neza : Orga nismele intră prin derm inoculate de căpușe și apoi sunt răspândite prin sânge
și/sau limfă, localizându -se în granulocite le mature, în special în n eutrofile, dar și în eozinofilele
din sângele periferic.
La câini, se produc inflamații pulmonare severe, leziuni a lveolare si vasculită la nivelul
extremităților . În absența organismelor bacteriene se poate sugera un răspuns imunopatologic,
cum ar fi stimularea mediată de citokine a macrofagelor gazdă și o activita te nespecific ă a
fagocite lor mononucleare. Infecția poate induce, de asemenea, o reacție inflamatorie supraacută,
cum ar fi sindromul de ș oc septic sau afectare a difuză a lveolară care duce la sindrom respirator.
Disfuncția fagocitară a neutrofilelor infect ate poate duce la o apărare deficitară a gazdei, fiind
raportate ulterior, infecții secundare.
Atât animale le cât și oamenii pot suferi infecții concomitente și cu alți agenți patogeni:
Anaplasma sp., Ehrlichia sp., Borrelia sp., Bartonella sp., Rickettsi a sp., Babesia sp., etc. .
Infecția cu oricare dintre aceste organisme provoacă o gamă largă de anomalii clinice și
patologice, variind ca severitate de la infecție asimptomatică până la moarte. Riscul de a dobândi

24
una sau mai multe infecții transmise de că pușe po ate fi dependent de prevalența vectorilor
infectați. De exemplu , A. phagocytophilum și Borrelia burgdorferi împart același rezervor de
gazde și vectori, precum și aceleași zone geografice (Taylor, M. A. și colab., 2007 ).
Importanță . Anaplasmoza este în general o infecție mai blândă decât cea cauzată de E. canis ,
dar în timpul fazei acute , aceasta produ ce o varietate de semne clinice . Este puțin probabil ca
aceasta să se cronicizeze, dar înrăutățirea stării generale a animalului poate apărea doar în cazul
în care animalul este ulterior imunospupresat în lun ile de după infectare (Maggie Fisher și John
McGarry, 2006 ).
Semne clinice . La câini, spectrul manifestărilor clinice cauzate de A. phagocytophilum este larg,
dar cel mai frecvent se prezinta ca un sindrom febril acut. Perioada de incubare poate varia de la
4 la 14 zile, în funcție de starea sistemului imunitar al individului infectat și tulpina bacteriană
implicată ( Taylor, M. A. și colab., 2007 ). Câinii infectați prezintă de obicei febră (˃39◦C),
letargie, anorexie , depresie, diaree (Maggie Fisher și John McGarry, 2006 ).
Examinarea clinică relevă de obicei febră, decubitul prelungit și, ocazional,
splenomegalie. Mai puțin frecvent, animalele pot prezenta șchiopătură sau semne nervoase, cum
ar fi co nvulsii le. Manifestările sistemice pot include hemoragie, șoc și insuficiență
multisistemică .

Agent etiologic Clasă: Alphaproteobacteria
Ordin: Rickettsiales
Familia: Anaplasmataceae
Specie: Anaplasma p latys

Anaplasma platys a fost diagnosticat ă la câini, în special din țările bazinul ui
mediteranean, în țări precum Italia, Spania, Portugalia, Franța, Turcia, Grecia, Croația și
România .
Vectorul A. platys în Europa este R. sanguineus . Transmiterea experimentală nu a fost
încă posibilă, dar c u toat e acestea, studiile moleculare au detectat ADN A. platys în căpușe le R.
sanguineus , fapt ce a sugerat că aceste căpușe acționează ca vector pentru A. platys .
Perioada d e incubație a infecție i cu A. platys este similară cu cea a unei infecții A.
phagocytoph ilum (1 până la 2 săptămâni). După aceea, se observă plachetopenie ciclică
infecțioasă canină, care apar e și dispar e ciclic la fiecare 1 -2 săptămâni .
După o inoculare experimental ă la câini cu A. platys , trombocitele parazitate au fost
detectate în sângel e periferic după 8 până la 15 zile. Câinii au dezvoltat trombocitopenie severă,

25
în decurs de 7 zile după inoculare . După o reducere a numărului de anaplasme circulante,
concentrația trombocite lor a crescut în decurs de 3 -4 zile. Aceste episoade de bacterie mie și
trombocitopenie au apărut la intervale de 1 -2 săptămâni, iar infecția cronică este a sociată cu
bacteriemie scăzut ă și trombocitopenie ușoară, ceea ce poate reflecta un proces în care gazda
încearcă să se adapteze la infecția cu A. platy s.
Semnele cl inice ale infecției cu A. platys au fost descrise atât experimental cât și la câini i
infectați natural din Grecia, Spania, Portugalia și Israel. Aceste semne includ febra, letargie,
anorexie, pierdere în greutate, mucoase palide, peteșii, secreții nazale și limfadenomegalie . Mai
mult, studiil e de caz unice au descris uveită și epistaxis bilateral. Cu toate acestea, nu toate
studiile au utilizat PCR pentru a exclude coinfecț ii cu alte boli transmise de vectori, ce pot
produc e aceleași semne clinice .

1.2.2 Babesio za
Babesioza canină este o boala importantă transmisă de căpușe, cauzată de diferite specii
de protozoare din genul Babesia .

Agent etiologic Clasă: Aconoidasida
Ordinul: Piroplasmorida
Familia: Babesiidae
Genul: Babesia
Specia: Babesia canis
Subspecii: Babesia canis, Babesia rossi, Babesia vögeli

Descriere . Piroplasme mari, formă piriformă, de 4 -5 μm în lungime, ascuțit la un capăt și
rotunjit la celălalt ( Taylor, M. A. și colab., 2007 ), de obicei găsite în perechi în interiorul
hematiilor.
Specia B. canis a fost împărțită în trei subspecii: B. canis canis întâlnită în Europa și
transmisă de Dermacentor reticulatus ; B. canis vögeli întâlnită în Europa, nordul Africii și
America de Nord, transmisă de către R. sanguineus și B. canis rossi din Af rica de Sud, transmisă
prin Haemaphysalis leachi . Din fericire, subspeciile din America de Nord și Europa nu produc
forma fulminantă a bolii observată în Africa de Sud (Bowman, Dwight D., 2014 ), dar gradul de
severitate al infecției este determinat atât de subspecia parazitului precum cât și de alți factori,
cum ar fi vârsta, starea sistemului imunitar , doza infestantă și prezența infecțiilor concomitente
(Taylor, M. A. și colab., 2007 ).

26
Distribuția geografică a Babesia spp. depinde de prezența căpușelor co mpetente să
transmită fiecare dintre acestea, dar până în prezent, nu toate aceste specii au fost identificate în
Europa. Dintre speciile mari de Babesia , doar B. canis și B. vögeli au fost găsite în Europa
(Solano -Gallego, L., Sainz și colab, 2016 ).
Babes ioza afectează animalele de orice vârstă și de orice sex. În zonele endemice a bolii,
în mod normal, imbolnăvirile sunt observate la animalele tinere, deoarece acestea su nt mai
expuse la căpușe. În principal, sunt afectate animalele care fie locuiesc în zo ne endemice de
babesioză, fie sunt în trecere în perioada când căpușele sunt active, de obicei de primavara până
toamna ( Maggie Fisher și John McGarry, 2006 ).
Patogeneză . Anemia hemolitică este principalul mecanism patogenic cauzat de babesii, fiind
urmată de alți factori, cum ar fi distrugerea imun ă-mediată a eritrocitelor. Babesioza poate avea o
formă ușoară sau una severă (complicată).
Forma ușoară este de obicei asociată cu anemie ușoară până la moderată, letargie,
slăbiciune și hepato -splenomegalie. F orma severă a babesiozei se referă la manifestări care nu
pot fi explicate doar prin criza hemolitică, ce se caracterizeaza prin anemie severă și disfuncție
organică. Mortalitatea în babesioza complicată depășește adesea 80%.
Infecțiile supraacute sunt car acteristice subspeciei B. canis rossi și se caracterizează prin
debutul rapid al colapsului, cu semnele caracteristice șocului: mucoasele palide (uneori
cianotice), tahicardie, puls slab, slăbiciune și depresie. Hemoliza intravasculară severă produce
hemo globinurie și pot exista disfuncții ale organelor pe scara larga, asociată cu hipotensiune
arterială, hipoxemie ce duce la comă și moarte ( Taylor, M. A. și colab., 2007 ).
Toate speciile de Babesia pot provoca febra, hipertrofia ganglionilor limfatici și a splinei,
anemie, trombocitopenie, icter. Deși trombocitopenia, într -o măsură variabilă, este frecvent
detectată, atunci când este prezent, variază de la ușoară până la severă, similar anemiei ( Solano –
Gallego, L., Sainz și colab, 2016 ).

27

Figură 1.3 Ciclul de viață al Babesia canis : (1) sporozoiți în saliva unei căpușe ce se hrănește; ( 2-5) reproducerea asexuată
în eritrocitele gazdei vertebrate (câine) prin → fisiune binară, producând m erozoiți ( 5), care intră alte eritrocite. Când
merozoiții sunt ingerați de o căpușă (5.1) , ei sunt digerați în interiorul intestinului subțire (5.2) ; (6) Unii merozoiți devin
gamonți ovoizi; (7, 8) După ingestia gamonților ovoizi de către celulele intestin ale ale căpușei, se formează niște proeminențe
ce apar ca niște corpuri liniare —ray-bodies?! (8) Fuziunea a două corpuri liniare (gameți); (10) Formarea → zigotului; (11-
14) Formarea unei singure → kinete dintr -un zigot din interiorul vacuolei interne. Kin etul părăsește celula intestinală și intră
în celulele diferitelor organe (inclusiv în ouă) a căpușelor; (15-18) Formarea mai multor kinete (sporokinete). Acest proces
(15-18) se repetă inclusiv în ouăle căpușelor. Astfel, infecția este transmisă la următ oarea generație de căpușe (transmisă
transovarian); (19-21) Unele kinete penetrează celulele glandelor salivare, unde un sporont multinuclear mare (YS, ES) este
format (în interiorul celulelor hipertrofice ale gazdei) dând naștere în final la mii de sporoz oiți mici (SP), care sunt inoculați
în timpul hrănirii căpușelor (transmiterea transstadială); (CY) – citomere (uninucleate); (DE) , eritrocite distruse; (DK) kinete
în curs de dezvoltare; (E) eritrocite; (ES) sporont lărgit (formând sporozoiții); (GP) parazit în creștere (etapa polimorfă);
(HC) nucleul celulei gazdă; (IV) vacuolă internă; (N) nucleu; (NH) nucleul celulei gazdă; (R) protuberanța liniară; (SP) →
sporozoit; (T) structura spinul apial; (YS) sporont imatur.
Sursă: ( Heniz Mehlhorn, 2008 )

28
În babesioza a cută primul semn este febra, urmată de anemie severă, icter, inapetență,
sete accentuată, slăbiciune, prostrație și de multe ori moartea. La unii câini pot fi observate la
nivelul gingiilor sau în partea ventrală a abdomenului peteșii și echimoze ( Taylor, M. A. și
colab., 2007 ), fiind mai puțin frecvente ( Solano -Gallego, L., Sainz și colab, 2016 ).
În infecțiile cronice febra nu este mare și se poate observa icter mai redus. În schimb,
anemia este severă și animalele afectate sunt apatice, devenind foarte s labe ( Taylor, M. A. și
colab., 2007 ).
Anemia nonregenerativă este tipic asociat ă cu B. canis , însă l a toate speciile, a nemia este
cauzată de o combinaț ie de hemoliză i ntravasculară și extravasculară.
Boala poate lua multe forme clinice diferite. O listă ne exhaustivă include pierderea în
greutate, nefropatia acută sau cronică, glomerulonefrita, tulburări de coagulare (coagulare
intravascul ară diseminată), icter, hemoliză imun mediată sau trombocitopenie, hemoconcentrație,
șoc, alcaloză metabolică și/sau resp iratorie, și/sau acidoză, tulburări gastrointestinale (vărsături
sau diaree), pancreatită, ascită, leziuni oculare (uveită sau orbire), mialgii, rabdomioliză și
probleme respiratorii (edem sau distres respirator acut) ( Solano -Gallego, L., Sainz și colab,
2016), putând fi întâlnite, de asemenea, stomatite sau gastrite , iar implicarea SNC provoacă
tulburări ale sistemului locomotor reprezentate de pareze sau crize epileptiforme. Babesioza
cerebrală poate fi confundată cu rabia ( Taylor, M. A. și colab., 2007 ).

Agent etiologic Clasă: Aconoidasida
Ordinul: Piroplasmorida
Familia: Babesiidae
Genul: Babesia
Specia: Babesia gibsoni

Descriere. B. gibsoni este o babesie de dimensiuni mai mici, ce infectează câinii; are o lungime
de 3 µm și de obicei, are o formă rotundă spre ovală (Bowman, Dwight D., 2014 ). Se crede că e
transmisă de două specii de căpușe, Haemathophysalis și Rhipicephalus sanguineus (Maggie
Fisher și John McGarry, 2006 ).
Pentru ambele specii de Babesia , un număr tot mai mare de cazuri su nt raportate în
diferite regiuni ale lumii, cum ar fi nordul Europei, unde boala nu exista anterior și poate fi
legată de stabilirea căpușelor în regiunile anterior non -enzootice, sau de intensificarea
călătoriilor internaționale pentru animale de companie și comerț (Taylor, M. A. și colab., 2007 ).

29
Infecția tinde să fie severă, aceasta putând fi identificată folosind aceleași tehnici ca și
pentru B. canis . Infecția produsă de Babesia gibsoni trebuie să fie diferențiată de cea cauzată de
B. canis , deoarece t ratamentul cel mai eficient e diferit ( Maggie Fisher și John McGarry, 2006 ).
Boala poate evolua de la forme subclinice la cele fatale, dar forma cea mai des întâlnită,
cea acută, prezintă anemie hemolitică, trombocitopenie, splenomegalie, limfadenomegalie,
anorexie, letargie, febră și vărsături. De multe ori, câinii se pot recupera după tratament, dar
raman infectați într -o stare latentă (Bowman, Dwight D., 2014 ).

1.2.3 Borelioza

Agent etiologic Clasă: Spirochaetes
Ordinul: Spirochaetales
Familia: Spirochae taceae
Genul: Borrelia
Specia: Borrelia burgdorferi

Borelioza, denumită și Boala Lyme, a dobândit numele de la orașul din New England cu
același nume, în anii 1970. A gentul etiologic al boreliozei, B. burgdorferi (Fig. 1.9 și Fig. 1.10 )
are o lungime specifică speciei de 5 -15 µm și 0,2 -0,5 µm în lățime, prezintă doar câteva spire și
posedă – caracter unic la bacterii – un singur cromozom liniar. Genele pentru proteinele
membranare sunt situate pe plasmide le lor circulare și liniare (Heniz Mehlhorn, 20 08).
În Europa, borelioza la oameni și câini poate fi cauzată de B. burgdorferi , Borrelia
garinii sau Borrelia afzelii .
Borrelia burgdorferi este menținută în natură într -un ciclu care implică rozătoare ( ca și
gazdă rezervor ) și vectori (căpușe Ixodes ). Cerbul este o gazdă importantă pentru căpușele
adulte, ajutând astfel la menținerea populațiilor mari de căpușe dintr -o zonă ( Bowman, Dwight
D., 2014 ).
Sunt mai predispuse la infecție animalele ce trăiesc sau vizitează o zonă în care Borrelia
spp este endemi că. Borelioza apare în perioadele când Ixodes ricinus (Europa), Ixodes scapularis
(USA) sau alte Ixodes spp . sunt active, de regulă de primăvară până în toamnă.

30
Este recunoscut faptul că Borrelia burgdorferi sensu lato , de fapt este formată dintr -un
grup de cel puțin 11 specii, dintre care trei: B. burgdorferi sensu stricto , B. garinii și B. afzelli
sunt patogene ( Maggie Fisher și John McGarry, 2006 ).
Poliartrita este cea mai frecventă afecțiune pe care o prezintă câinii cu borelioza Lyme.
Câinii infectați mai pot prezenta febră, anorexie și limfadenopatie. Deși mai puțin frecventă,
nefropatia cu pierdere de proteine asociate cu borelioza poate duce l a edem, scădere în greutate,
vărsături și diaree, stare denumită glomerulonefrita Lyme , care este potențial fatală la câini.
În ciuda severității bolii observate la unii indivizi, marea majoritate a câinilor cu anticorpi
anti – B. burgdorferi rezultați la testele serologice specifice, nu vor dezvolta nicio boală clinică
asociată boreliozei ( Bowman, Dwight D., 2014 ).
Infecția umană are adesea ca rezultat o leziune foarte caracteristică, denumită erythema
migrans care constă într -un inel de culoare roșie . Acest lucru poate apărea la câteva zile, până la
o lună după contactul cu căpușa .

1.2.4 Ehrlichioza
Agent etiologic Clasă: Alphaproteobacteria
Ordinul: Rickettsiales
Familia: Anaplasmataceae
Specia: Ehrlichia canis

Descriere . Ehrlichia canis este o bacter ie strict intracelulară, mică, pleomorfică Gram -negativă,
cu forma cocoidă ce parazitează monocitele circulante, formând grupuri intracitoplasmatice
denumite morule . Stadiile incipiente sunt organisme elementare mici cu diametrul de 0,2 -0,4
Figură 1.4 Borrelia burgdorferi
Sursa: ( Heniz Mehlhorn, 2008 ) Figură 1.5 Borrelia burgdorferi din
cultură S.E.M. (microscopie electronică de
suprafață)
Sursa: ( Heniz Mehlhorn, 2008 )

31
µm, urmate de o rganisme puțin mai mari, 0,5 -4 µm diametru, și în cele din urmă, corpii de
incluziune cu diametru mai mare de 4 -6 µm (Taylor, M. A. și colab., 2007 ).
Ehrlichia canis este singura specie Ehrlichia ce a fost izolată la câinii din Europa.
Conform studiului p ublicat de Sainz și colab. în anul 2015, alte specii de Ehrlichia (E.
chaffeensis, E. ewingii , E. muri s și E. ruminantium ) nu au fost detectate la câini în Europa. Cu
toate acestea, E. muri s a fost descrisă la căpușele Ixodes din Rusia și Slovacia.
Toate țările europene care mărginesc Mărea Mediteraniană sunt endemice pentru E.
canis . Unele studii au indicat faptul că agentul infecțios se răspândește în țările din nordul
Mediteranei (adică, Elveția, Germania). Conform studiului, în urma testării a 1146 de câini
folosind testul 4DX ELISA, prevalența cazurilor de erlichioză în România a fost de 2,1% ( Sainz
A. și colab., 2015 ).
Unele rase de câini pot fi mai pr edispuse la infecție ( Ciobănescul german), prezentând
simptome clinice mai severe decât alte rase ( Maggie Fisher și John McGarry, 2006 ) și o rată de
mortalitate mai mare. Nu există predilecție de vârstă și ambele sexe sunt afectate în egală măsură
(Taylor, M. A. și colab., 2007 ). Unele studii au găsit seropozitivitate mai mare la masculi, dar
acest lucru poate fi explicat printr -o expunere mai mare la vectori decât femelele, datorită
caracteristicilor comportamentale (Sainz A. și colab., 2015 ).
Ciclul biologic . Infecția este transmisă la câine prin contactul unei căpușe infectate
Rhipicephalus sanguineus , dar experimental a fost demonstrata și transmiterea prin intermediul
căpușei Dermacentor variabilis . Transmiterea ehrlichiilor în căpușă are loc transstadial și nu
transovarian. Larvele și nimfele se infectează în timp ce se hrănesc cu sângele câinilor inf ectați
cu erlichia și transmit infecția la următoarele gazde după năpârlire.
Patogeneză : După infectare, e hrlichiile intra in fluxul sanguin și limfatic localizându -se în
macrofage, în principal la nivelul splinei și a ficatului, unde încep reproducerea pr in fisiune
binară. De acolo, macrofagele infectate diseminează infecția în alte organe (Taylor, M. A. și
colab., 2007 ).
După o perioadă de incubație de 1 până la 3 săptămâni, trei faze tipice ale bolii se pot
dezvolta succesiv: acută , subacută și cronică .
Faza acută poate dura 2 până la 4 săptămâni, apoi, semnele clinice pot varia sau dispar
spontan, chiar și fără tratament. Cu toate acestea, unii câini care prezintă o îmbunătățire clinică,
pot rămâne purtători persistenți timp de luni și ani. Faza subacut ă urmează faza acuta. Câini în
acest stadiu, nu prezintă semne clinice. Prin urmare, aceștia nu par să necesite asistență
veterinară. Cu toate acestea, atunci când testati pentru anomalii hematologice, acești caini pot
avea concentrațiile trombocitelor scă zute anormal. Unii, dar nu toți câinii infectați pot trece într –
o fază cronică. În faza cronică , semnele clinice sunt mai severe. Din păcate, fazele acute și

32
cronice nu sunt întotdeauna ușor de deosebit în practica clinică, deoarece multe dintre semnele
clinice sunt similare.
Câinii în faza cronică prezintă hipoplazia măduvei osoase și pancitopenia severă. Nu
există stu dii care să elucideze complet ră spunsurile diferite a câinilor la infecție sau factorii care
induc ca unii câini să dezvolte forma cronică severă a bolii ( Sainz A. și colab., 2015 ).
Splina joacă un rol important în patogeneza bolii iar persistența agenților patogeni par a fi
localizați în macrofagele splenice.
Meningita și meningoencefalita sunt asociate cu infiltrația limfoplasmocitară și
monocitară extinsă, infiltrația perivasculară și glioză. În cazuri rare morula poate fi detectată în
lichidul cefalorahidian la câinii cu semne neurologice. Descoperirea complexelor imune
circulante în serurile câinilor infectați natural, sugerează că unele dintre manifestările patologice
și clinice sunt mediate de complexele imune (Taylor, M. A. și colab., 2007 ).
Semne clinice. Semnele clinice ale infecției unei E. canis pot fi variate, în funcție de tulpină,
răspunsul imun al câinelui dar și de posibila pr ezență a infecțiilor concomitente cu alți agenți
patogeni transmiși de căpușe sau țânțari. Trebuie ținut cont de faptul că unii câini pot să nu
prezinte semne clinice sau de laborator asociate cu o infecție Ehrlichia , iar alții pot să prezinte
semne severe . În general, E. canis pare a provoca semne clinice mai severe decât Anaplasma
spp. (Sainz A. și colab., 2015 ).
În timpul fazei acute , semnele clinice variaza de la ușoare și nespecifice, la cele severe ce
pun viața în pericol. Semnele clinice nespecifice comune ale fazei acute includ depresia, letargie,
anorexie, pirexie, tahipnee și pierderea în greutate. Semne clinice specifice sunt reprezentate de
limfadenomegalie, splenomegalie, peteșii și echimoze ale pielii și mucoaselor și epistaxis
ocazional. Mai puțin frecvent întâlnite sunt vărsăturile, scurgerile oculonazale seroase sau
purulente și dispnea. În forma cronică severă a bolii, semnele clinice pot fi similare cu cele
observate în forma acută, dar mult mai severe. Pot fi observate și slăbirea accentu ată a
animlalului, paloarea mucoaselor și edem periferic, în special la nivelul membrelor posterioare și
a scrotului. Cățelele pot prezenta sângerări prelungite în timpul estrului, infertilitate, avort și
mortalitate neonatal ă. Infecțiile secundare bacteri ene sau cu protozoare pot provoca pneumonie
interstițială și insuficiență renală.
În timpul fazelor acute si cronice de boală au fost raportate și semne oculare, precum
conjunctivita, peteșii și echimoze ale conjunctivei și irisului, edemul cornean și panu veita.
Hemoragiile subretiniene și dezlipirea retinei pot duce la orbire. Semnele neurologice includ
ataxie, convulsii, pareze, hiperestezie și disfuncții ale nervilor cranieni, si pot fi atribuite
meningitei sau meningoencefalitei, care sunt mai frecvent observate în timpul fazei acute.
Manifestările sistemice pot include hemoragie, șoc și insuficiență multiplă de organe.

33

1.2.5 Hepatozoonoza
Agent etiologic Clasă: Coccidiasina
Ordinul: Eucoccidiorida
Familia: Hepatozoidae
Genul: Hepatozoon
Specia: Hepato zoon canis

Descriere . Gamonții se găsesc în neutrofilele circulante, au formă elipsoidale, măsoară
aproximativ 11 x 4 µm și sunt învelite într -o membr ană groasă (Fig 1.11 ). Meronții sunt de
obicei rotunzi până la ovali, cu un diametru de aproximativ 30 µ m, și includ micromerozoiți
elongați cu nucleii bine definiți, care în secțiune transversală are un aspect „roată cu spițe“
(Taylor, M. A. și colab., 2007 ).
Hepatozoon canis este transmis de către R. sanguineus , fiind distribuit în întreaga lume,
în specia l în regiunile calde și temperate și de obicei, provoacă o boală mai ușoară decât
Hepatozoon americanum , ce este întâlnit în Statele Unite ale Americii, este transmis de A.
maculatum și provoacă infecții severe (Michael J. Yabsley și colab., 2008 ).
Infecția se transmite transstadial de la nimfă la stadiile adulte ale căpușelor, fiind
raportată și transmiterea verticală (Taylor, M. A. și colab., 2007 ).
Ciclul biologic. Hepatozoon canis este transmisă de căpușe în mod neobișnuit, deoarece acestea
nu transm it infecția prin hrănirea pe câini sau pisici. Aceștea se infectează atunci când ingera o
căpușă cu oochiști Hepatozoon (Maggie Fisher și John McGarry, 2006 ).
În ciclul biologic al acestui parazit, căpușele devin infectate prin ingerarea unei mase de
sânge care conține neutrofile și monocite infestat cu gamonții Hepatozoon canis . Înmulțirea
sexuală se produce în intestinul căpușelor, rezultând oochiști care conțin sporozoiții infecțioși. Figură 1.6 Gamonți Hepatozoon canis în neutrofilele circulante
Sursa: (Taylor, M. A. și colab., 2007 )

34
Dupa ce câinii se infectează prin ingerarea căpușei, schizonții se găs esc în diferite țesuturi, ca
mai apoi, aceștia să se localizeze în celule albe ale sângelui (Bowman, Dwight D., 2014 ).
Patogeneza : Majoritatea câinilor infectați cu H. canis manifestă infecții ușoare. Cu toate acestea,
infecția poate varia de la asimptomat ică la câini parazitemie scăzută, la punerea vieții în pericol
la animale cu parazitemie ridicată.
Simptomele pot fi agravate de prezența unor infecții suprapuse cu parvovirus, Erlichia
canis , Anaplasma platys , Toxoplasma gondii , Leishmania infantum sau supresia organismului în
cazul nou -născuților sau a celor cu imunodeficiență primară sau indusă. Parazitemia ridicată
afectează sistemul imunitar, c eea ce duce la slăbire și cașexie, chiar dacă animalele infectate pot
menține un apetit bun.
Semne clinice : La unele animale, infecția cu H. canis poate fi subacută, dar pot produce boli
grave și fatale în alte cazuri. Forma mai ușoară este mai frecvent întâlnită și este de obicei
asociată cu un nivel scăzut de parazitemie cu H. canis (1-5%), fiind în mod frecve nt asociată cu
o altă boală. Forma mai severă e caracterizată prin letargie, febră și pierdere severă în greutate,
fiind întâlnită la câinii cu valori ale parazitemiei ridicate , ce se apropie adesea de afectarea a
100% a neutrofilelor circulante.
Câinii c are prezintă leucocitoză și parazitemie mare, pot avea un număr enorm de
gamonți circulanți (>50 000 gamonți/mm3 sânge).

1.3 Riscul zoonotic al bolilor transmisibile de căpușe ixodid e
Anaplasma phagocytophilum are un important potențial zoonotic, deoarece oa menii pot
dobândi infecția prin contactul cu o căpușă infectat ă cu agentul patogen. Aceasta poate cauza
anaplasmoza granulocitară umană, o boală febrilă care se aseamana mult cu infecția la câini.
Prima infecț ie de A. phagocytophilum la om, a fost descris ă de Bakk en și colab în 1994 în
SUA . După această descriere, au fost descrise numeroase cazuri umane din diferite țări europene .
Câinii pot acționa ca santinele pentru expunerea umană, deoarece căpușe infectate de pe blana
lor se pot urca pe proprietari. U n aspect deosebit de important îl reprezintă manipularea sângelui
de la câinii infectați , ce trebuie realizată cu precauție .
ADN -ul Anaplasma platys a fost detectat recent la doi membri ai unei famil ii din SUA și
la două femei din Venezuela . Alte specii de Ehrlichia /Anaplasma spp . care nu au fost descrise în
Europa poate infecta, de asemenea oameni. Ehrlichia ewingii a fost descris ă ca o cauza a
infecției l a pacienții imunosupresați , dar nu există dovezi de transmitere directă sau mediată de
căpușe, de la c âini la oameni . Ehrlichia chaffeensis este agentul etiologic al erlichiozei
monocitare umane . Un organism strâns legat de E. canis a fost descris la om în Venezuela, dar

35
până în prezent, nu este considerat un agent cu potențial importantă zoonotice ( Sainz A. și colab.,
2015 ).
Babesioza umană este o boală rară și implică în primul rând, doar două specii de Babesia:
Babesia divergens , un parazit ce infectează vitele din Europa și Babesia microti ce parazitează
rozătoare mici din Statele Unite ale Americii. Specii le zoonotice în Europa includ B. divergens –
like și Babesia sp. UE1 (numit și B. venatorum ) (Solano -Gallego, L., Sainz și colab, 2016 ).
Dificultatea estimării riscului de boala este mult mai evidentă în cazul bolii Lyme, una
dintre bolile zoonotice ce le mai studiate în ultimii ani. Boala Lyme se transmite la om prin
intermediul nimfelor căpușelor Ixodes ricinus (LoGiudice, Kathleen și colab., 2008 ). Creșterea
treptată a boreliozei Lyme în Europa, poate fi considerată o adevărată „emergență ” (Randolph,
Sarah E., 2001 ). Infecția cu Hepatozoon canis nu este considerată o zoonoză (Maggie Fisher și
John McGarry, 2006 ).
Conform unui studiu publicat în anul 2013 d e către A. Hildebrandt și colaboratorii
referitor la Babesioza umană în Europa ( Human Babesiosis in Europe: what clinicians need to
know ) în perioada 1950 -2013 au fost raportate aproximativ 50 de cazuri de babesioză umană
dintre care, 43 de cazuri au avut ca agent etiologic Babesia divergens . Mai mult din jumătate din
cazurile europene provin din Fran ța și Regatul Unit al Marii Britanii , dar cu toate acestea, î n
ultimii 15 an i au fost raportate îmbolnăviri și în alte țări europene, precum Austria, Cehia,
Elveția, Finlanda, Germania, Italia, Muntenegru, Portugalia și Polonia.
În America de Nord este end emică coasta de nord -est, fiind confirmate 450 de cazuri de
babesioză umană în intervalul 1968 -1993. Prevalența actuală a babesiozei umane este
necunoscută, deoarece cei mai mulți paciențo infectați sunt asimptomatici ( A. Hildebrandt și
colab., 2013 ).
În studiul publicat de Gerald Stanek și colaboratorii în anul 2011, r ata incidenței privind
borelioza umană în Europa tinde să crească din nordul continentului spre sud , cuprinzând și țări
ale Europei Centrale, ajungându -se astfel de la 69 cazuri borelioză um ană/100 000 locuitori în
Suedia la 111 cazuri de borelioză/100 000 locuitori în Germania.
În multe țări Europene incidența îmbolnăvirilor a crescut în doar câțiva ani; în Slovacia,
spre exemplu, în anul 2008 incidența a fost de 258 cazuri/100 000 locuitor i iar în anul 2009 a
ajuns la 315 cazuri/100 000 locuitori.
În Statele Unite ale Americii, numărul cazurilor confirmate a ajuns la aproape 30 000 în
anul 2009, 95% dintre aceste cazuri fiind raportate în doar 12 state localizate în nord -estul,
centrul și sudul Atlanticului, precum și în regiunile nordice și centrale ale țării. Referitor la
categoria de vârstă, cele mai multe cazuri s -au înregistrat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 -9
ani, precum și la adulții cu vârsta între 45 -49 de ani ( Gerald Stanek și colab., 2011 ).

36

CAPITOLUL 2
2.1. Descrierea cadrului instituțional

Cercetările pentru realizarea lucrării de licență au fost efectuate în cadrul clinicii
veterinare ANIMAVET din municipiul Suceava și în cadrul Clinicii de Boli parazitare a
Facult ății de Medicină Veterinară, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină
Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” Iași.
Pe toată durata practicii dar și în timpul liber, am participat la activitățile medical
veterinare desfășurate în cadrul clinic ii veterinare. Aceasta dispune de o sală de așteptare, sală de
consultații și tratamente (Fig. 2.1 (a)) , sală de chirurgie, sală spitalizare postoperatorie, sală
cosmetică, petshop, grup sanitar. În cadrul clinicii veterinare ANIMAVET se realizează teste
biochimice sangvine (Fig. 2.1 (d)) , teste hematologice (Fig. 2.1 (c)) și teste urină.

(a) (b)

(c) (d)
Fig. 2.1 Clinica veterinară ANIMAVET Suceava: (a) Sala de
consultație; (b) Microscopul optic; (c) Analizatorul hematologic;
(d) Analizatorul biochimic

37
Clinica de Boli parazitare deține aparatele necesare pentru a realiza diagnosticul de
laborator: băi de colorare, microscoape, lupe.

Fig. 2.2 Microscopul optic Motic B series cu camera Moticam 1000 al laboratorului de
Parazitologie

38

PARTEA a II -a CERCETĂRI PROPRII

PARTEA a II -a
CERCETĂRI PROPRII

39

CAPITOLUL 3
3.1. Scopul și obiectivele lucrării
Scopul acestei lucrări este de a realiza o situație epidemiologică a bolilor transmise de
hemoparaziți atât la animalele de companie cât și la oameni în municipiul Suceava , datorită
cazuisticii mărite în ultimii ani .
Obiectivele lucrării:
o Identificarea bolilor transmise de căpușe la animalele de companie;
o Stabilirea prevalenței bolilor transmise de căpușe, precum și dinamica acestora;
o Impactul zoonotic în municipiul Suceava.

3.2. Materiale și metode utilizate
Materialul de studiu a fost reprezentat de canidele din municipiul Suceava și din
localitățile limitrofe iar pe baza datelor înscrise în Registrul de cons ultație și tratament, s -a
realizat o statistică cu privire la prevalența bolilor transmise de căpușe la animalele de companie,
în perioada 2015 -2017.
Datele privind transmiterea bolilor la oameni, au fost preluate de la Direcția pentru
Sănătate Publică Su ceava.

(a) (b) (c)
Fig. 3.1 (a) Materialele necesare recoltării; (b), (c) Tehnica de recoltare a sângelui din vena
safenă în tub cu EDTA

40
Recoltarea sângelui în vederea punerii în evidență a hemoparaziților se poate efectua în
două moduri: fie în tuburi cu EDTA, din venele periferice: brahicefalică, safenă sau jugulară,
după tunderea zonei și aseptizarea ei cu alcool ( Fig. 3.1 ), fie de la nivelul circulației capilare
periferice (Fig. 3.2 (a) și (b) ).
Color area frotiurilor se face imediat după uscare și fixare, pentru a diminua riscul de
apariție al modificării hematiilor ( fixarea se realizează odată cu colorantul, în cazul colorației
May Grümwald Giemsa ).

(a) (b)

(c) (d)
Fig. 3.2 (a), (b) Recoltarea sângelui de la nivelul trufei; (c), (d) Etalarea sângelui
recoltat pe lamă

Metoda May Grümwald Giemsa (MGG)
Materialele necesare acestei colorații sunt reprezentate de: frotiuri etalate, apă distilată,
placă petri cu capac, colorat May Grümwald și soluția Giemsa (Fig. 3.3 (a)). Frotiuril e etalate și
uscate sunt așezate pe o placă Petri cu fața în sus și se acoperă cu un număr cunoscut de picături
din soluția May Grümwald (Fig. 3.3 (b)) , lâsându -se în contact 3 minute . Placa se acoperă cu
capacul, deoarece în această etapă se realizează și fixarea frotiului (Fig. 3.3 (c)).
Fără a se îndepărta soluția, se adaugă același număr de picături de apă distilată și se lasă 1
minut, timp în care, placa trebuie ușor balansată pentru omogenizarea soluțiilor.
Amestecul se îndepărtează iar frotiurile se trec în baia Giemsa (realizată ”ex -tempore”)
fără a fi spălate, pentru 30 de minute.

41
Ultima etapă o reprezintă scoaterea frotiurilor din baia Giemsa și spălarea lor sub un jet
de apă, urmată de uscarea acestora în poziție înclinată.

(a) (b)

(c) (d)

(e)
Fig. 3.3 Colorația May Grümwald Giemsa (MGG)

Metoda Diff -Quick
Kitt-ul Diff -Quick conține 3 reactivi : unul conține alcoolul pentru fixare iar celelalte
două, coloranții (Fig. 3.4).
Frotiul etalat și uscat se scufundă succesiv în fiecare so luție de șase ori (întâi în agentul
de fixare, apoi în soluția I, respectiv soluția II) sau se lasă timp de 10 -15 secunde în fiecare
soluție, realizându -se apoi spălarea cu apă și uscarea acestuia, pentru a putea fi examinat la
microscop.

Fig. 3.4 Reac tivii kitului Diff -Quick

42
Evidențierea parazitemiei se realizează prin examinarea la microscopul optic folosind
obiectivul x100 cu ulei de imersie.
Examene complementate
Testul ELISA s -a realizat folosind kiturile comerciale cromatografice SNAP 4DX. Acest e
kituri trebuie să fie menținute până la utilizare la temperatura de 2-8 grade celsius, dar înainte de
a fi folosit, acesta trebuie să fie adus la temperatura ambientală , aproximativ 18 -25 grade celsius
(Fig. 3.5 (a)). Kitul este format dint -un dispozitiv SNAP, o sticlă de conjugat, pipetă pentru
transfer și o eprubetă cu capac (Fig. 3.5 (b)).

(a) (b) (c)

(d) (e) (f)

(g) (h) (i)
Fig. 3.5 Protocolul testului Snap 4DX

Se poate folosi pentru testare ser, plasmă sau sânge integral recoltat pe anticoagulant. Cu
ajutorul pipetei, se adaugă în eprubetă 3 picăt uri de sânge/ser/plasmă (Fig. 3.5 (c)), peste care se
pun 4 picături de conjugat (Fig. 3.5 (d)), sticla ținându -se obligatoriu vertical. Eprubeta se
închide și se agită lent de 3 -5 ori (Fig. 3.5 (e)). Conținutul se adaugă în locul destinat de pe
dispozitivul SNAP (Fig. 3.5 (f)) și se așteaptă schimbarea culorii cercului activator (30 -60
secunde) după care se poate apăsa pe activatorul dispozitivului (Fig. 3.5 (g)) iar rezultatul fi nal
va apare în aproximativ 8 minute : prima dată va apărea control pozitiv dacă testul este valid
(Fig. 3.5 (h)), urmată de apariția buline i corespondentă infecției, conform Fig. 3.5 (i).

43

CAPITOLUL 4
4.1. Date epidemiologice asupra bolilor transmise de căpușe la animalele de
companie în municipiul Suceava
4.1.1. Prevalența bolilor în perioada 2015 -2017 în municipiul Suceava
În perioada 2015 -2017, în cadrul clinicii veterinare ANIMAVET din municipiul Suceava
au fost consultați 4237 de pacienți. Dintre aceștia , la 152 dintre ei s -a confirmat diagnosticul de
babesioză: 125 de cazuri de babesioză produsă de specia Babesia canis și 27 cazuri, produsă de
specia Babesia gibsoni (Tabelul 4.1).

Tabelul 4.1
Tabel cu cele mai frecvente afecțiuni hemoparazitare în județ ul Suceava

2015 2016 2017 TOTAL
%
Babesia canis 26 59 57 142 93,42
Babesia gibsoni 3 5 2 10 6,58
TOTAL 29 64 59 152

Analizând datele din tabelul 4.1 dar și a Fig. 4.1, putem observa că cele mai multe cazuri
de babesioză au fost în anul 2016 – 64 de c azuri confirmate, dintre care 59 fiind determinate de
specia Babesia canis (reprezentând 93,42% din totalul afecțiunilor hemoparazitare) iar 5 cazuri,
de specia Babesia gibsoni (6,58%).

44

Fig. 4.1 Reprezentarea grafică a numărului de cazuri conf irmate de babesioză, din perioada
2015 -2017 în Suceava

4.1.2. Dinamica bolilor transmise de căpușe la animalele de companie
În ceea ce privește vârsta pacienților, datele prezentate în tabelul 4.2 și figura 4.2 indică
faptul că cel mai mare de cazuri de babesioz ă confirmate, se află în intervalul de vârstă 1-5 ani :
57 cazuri ce reprezintă un procent de 37,5 . În ordine descrescătoare, dar și la egalitate, se află
intervalele de vârstă 0-1 an , respectiv 5-10 ani cu câte 39 cazuri, reprezentând o pondere de
25,66%, fiind urmate de intervalul 10-20 ani cu 17 cazuri.
În perioada 2015 -2017, la cabinetul veterinar ANIMAVET din municipiul Suceava nu s –
au înregistrat cazuri de babesioză la pacienți cu vârsta mai mare de 20 de ani.

Tabelul 4.2
Tabel cu cazuistica pe vârs tă
Vârsta 2015 2016 2017 TOTAL
%
0-1 an 6 15 18 39 25,66
1-5 ani 14 24 19 57 37,5
5-10 ani 4 17 18 39 25,66
10-20 ani 5 8 4 17 11,18
TOTAL 29 64 59 152

0 10 20 30 40 50 60
2015 2016 2017 26 59 57
3 5 2 Babesia canis
Babesia gibsoni

45

Fig. 4.2 Reprezetarea grafică a intervalelor de vârstă a pacienților diagnosticați cu ba besioză, din
municipiul Suceava

Conform datelor înscrise în tabelul 4.3 se poate observa că numărul cel mai mare de
pacienți diagnosticați cu babesioză, diagnosticați în clinica veterinară ANIMAVET sunt de rasă
comună (30 de pacienți), fiind urmată de ra sale: Bichon – 17 pacienți, Ciobănesc românesc de
Bucovina – 16 pacienți, Ciobănesc german – 14 pacienți, Pekinez – 11 pacienți. Acest lucru
sugerează faptul că, babesioza este întâlnită mai frecvent la rasele: de vânătoare, de stână și
câinii care trăiesc în curțile gospodărești.
Tabelul 4.3
Prevalența cazurilor de babesioză în raport cu rasa
Rasă 2015 2016 2017 TOTAL
Akita Inu 0 0 2 2
Amstaff 0 3 1 4
Beagle 2 0 1 3
Bichon 2 9 6 17
Boxer 0 3 0 3
Bulldog Englez 0 1 1 2
Cane Corso 0 0 2 2
Chow chow 1 1 2 4
Ciobănesc Caucazian 1 3 2 6
Ciobănesc german 3 7 4 14
Ciobănesc românesc carpatin 0 1 0 1
0 5 10 15 20 25
2015 2016 2017 0-1 an
1-5 ani
5-10 ani
10-20 ani
˃ 20 ani

46
Ciobănesc românesc de
Bucovina 5 4 7 16
Cocker 0 2 1 3
Dog German 0 1 0 1
Fox Terrier 1 1 1 3
Golden Retriever 0 2 0 2
Husky 1 0 2 3
Labrador 3 4 3 10
Pekinez 1 4 6 11
Pitbull 0 1 0 1
Rasă comună 8 12 10 30
Rottweiler 1 3 3 7
Shar pei 0 1 1 2
Shih Tzu 0 0 3 3
Teckel 0 0 1 1
Yorkshire Terrier 0 1 0 1
TOTAL 29 64 59 152

4.2. Impactul zoonotic al infestațiilor cu căpușe în municipiul Suceava
Confo rm datelor primite de la Direcția pentru Sănătate Publică Suceava (redate în tabelul
4.4), în peri oada 2015 -2017 , în județul Suceava au fost raportate un număr de 17 îmbolnăviri de
borelioză, dintre care 11 din mediul urban și 6 din mediul rural.
Tabelul 4 .4
Prevalența Bolii Lyme la oameni din municipiul Suceava
ANUL URBAN RURAL Total cazuri
2015 7 2 9
2016 4 3 7
2017 0 1 1
TOTAL 11 6 17

În fig. 4.3 se poate observa o descreștere a transmiterii boreliozei la oameni, de la 7
cazuri înregistrate în medi ul urban în anul 2015, la 0 cazuri în prima jumătate al anului 2017. De
asemenea, se mai poate constata faptul că în mediul rural, numărul cazurilor de borelioză la
oameni este relativ constant.

47
Direcția de Sănătate Publică Suceava nu a raportat niciun caz de transmitere a babesiozei
la oameni în județul Suceava, în perioada 2015 -2017.

Fig. 4.3 Reprezentarea grafică a cazurilor de Borelioză înregistrate la oameni în municipiul
Suceava, în perioada 2015 -2017

0 1 2 3 4 5 6 7
2015 2016 2017 7
4
0 2 3
1 URBAN
RURAL

48

CAPITOLUL 5
5.1. Diagnosti cul bolilor transmise de căpușe la animalele de companie și om

Diagnosticul bolilor transmise de căpușe la animale și om se stabilește în urma datelor
anamnetice, a situației epidemiologice, a semnelor clinice dar și a examenelor de laborator.
Diagnostic ul în anaplasmoză la animalele de companie .
Diagnostic de laborator:
 Examen microscopic : frotiu colorat MGG sau Diff Quick, examinat la microscopul optic
cu obiectivul 100 pentru detectarea morulei;
 Examane serologice : imunofluorescență indirectă, ELISA;
 Examen molecular -biologic : PCR – pentru detectarea Anaplasma platys ;
 Test rapid : SNAP 4DX.
Diagnostic hematologic și biochimic:
 Modificări hematologice : trombocitopenie – rezultatul limfopeniei precoce, leucopenie;
 Modificări biochimice : creșterea fosfata zei alcaline serice (ALP), hipoalbuminemie,
creșterea alaninaminotransferazei (GPT), hiperglobulinemie, hiperfibrinogenemie.
Diagnosticul în babesioză la animalele de companie .
Diagnostic de laborator:
 Examen microscopic : frotiu colorat MGG sau Diff Quick ;
 Examane serologice : imunofluorescența indirectă (cel mai sigur test; titrurile ce depășesc
1/80 sunt considerate indicator al infecției), ELISA;
 Examen molecular -biologic : PCR.
Diagnostic hematologic și biochimic:
 Modificări hematologice : trombocitopeni e severă, leucopenie redusă până la moderată;
 Modificări biochimice : hipoalbuminemie, hiperbilirubinemie, hiperlactemie, creșterea
moderată a fosfaților și a trigliceridelor, a transaminazelor hepatice (GOT și GPT),
creșterea fosfatazei alcaline și scădere a moderată a concentrației proteinei serice.
La examinarea clinică din cadrul cabinetului, am observat modificări ale parametrilor renali
(creatinină și uree), parametrii pe care îi recomand la investigarea pacienților.
La pacientul critic, se recomandă i nvestigația ionilor și a gazelor (ionograna IDEXX).

49
Diagnosticul în borelioză la animalele de companie .
Diagnostic de laborator:
 Examen microscopic : colorare prin impregnare argentică;
 Examene serologice : imunofluorescența indirectă, ELISA pentru identifi carea
anticorpilor IgM și IgG, testul Western Blot (utilizează antigene borrelia recombinate);
 Examen molecular -biologic : PCR;
 Test rapid : SNAP 4DX.
Diagnosticul în ehrlichioză la animalele de companie .
Diagnostic de laborator:
 Examen microscopic: vizuali zarea morului în celulele albe din sângele periferic sau
lichidul cerebrospinal, colorat MGG sau Diff Quick;
 Examene serologice : imunofluorescență indirectă ( titrurile egale sau mai mari de 1:256,
împreună cu semnele clinice, confirmă infecția cu E. canis , iar titrurile de la 1:64 la
1:128 sugerează o posibilă infecție cu E. canis );
 Examen molecular -biologic : PCR;
 Test rapid: SNAP 4DX.
Diagnostic hematologic și biochimic:
 Modificări hematologice : leucopenie, plachetopenie, trombocitopenie, pancitopenie
severă;
 Modificări biochimice : hipoalbuminemie, hiperglobulinemie , hipergamaglobulinemie
(uzual, policlonală), hiperproteinemie, azotemie renală și o creștere ușoară a enzimelor
hepatice (ALT, ALP) .
Diagnosticul în hepatozoonoză la animalele de companie .
Diagnostic de laborator:
 Examen microscopic : în sângele periferic se observă gamonții în citoplasma
monocitelor și a neutrofilelor, colorat prin metoda Diff Quick;
 Examene serologice : imunofluorescență indirectă, Western Blot (se folosesc antigenele
gamonțilo r).
Diagnostic hematologic și biochimic:
 Modificări hematologice : leucocitoză neutrofilică, anemie normocitară, normocromă și
nonregenerativă, trombocitoză, eozinofilie;
 Modificări biochimice : creșterea fosfatazei alcaline, hipoalbuminemie, hipoglicemie
severă.

50
Diagnosticul în borelioză la om . La pacienții cu borelioză, numărul globulelor albe, concentrația
de hemoglobină și numărul de trombocite sunt în limite normale, apărând modificări doar în
cazul coinfectării cu Anaplasma phagocytophilum sau Babesia microti . La pacienții cu eritem
migrans, pot apărea valori ușor crescute ale enzimelor hepatice (în special al concentrațiilor de
aspartat și alanin aminotransferază) la 20% dintre pacienții infectați din Europa. VSH -ul poate fi
ușor crescut în toate stadi ile de borelioză Lyme, dar valori mai mari de 80 mm /h sunt foarte puțin
întâlnite ( Stanek, G și colab., 2012 ).
În România, criteriul de diagnostic îl reprezintă eritemul migrator, însă laboratoarele de
specialitate pot stabili cu exactitate agentul etiolog ic prin mai multe metode: punerea în evidență
a antigenelor prin PCR din căpușă, lichid cefalorahidian, lichid sinovial sau biopsia pielii, prin
anticorpii specifici de tip IgM și IgG ce pot fi puși în evidență prin examenele serologice sau
Western Blot sa u prin cea mai nouă metodă de diagnostic ce constă în punerea în evidență a
răspunsului imun specific al organismului. De asemenea, se mai poate utiliza microscopia directă
sau microscopia în câmp întunecat pentru punerea în evidență a spirochetelor.
Pentr u confirmare suspiciune de diagnostic, probele pot fi trimise la Institutul Național de
Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș sau la Institutul Cantacuzino București.

5.2. Profilaxia infestațiilor cu căpușe la animale și om
Evitarea căpușelor joacă un rol impo rtant în profilaxia bolilor ce pot fi transmise de
căpușe. Controlul previne și răspândirea speciilor de căpușe și a bolilor pe care le pot transmite
în zonele sau regiunile neafectate. Pentru a obține rezultate bune în combaterea căpușelor este
necesară c unoașterea biologiei speciilor prezente în teritoriul avut în vedere și cunoașterea
epidemiologiei.
Amenajarea și întreținerea pășunilor au ca scop reducerea habitatelor căpușelor, precum
și rotația pășunilor prin abandonarea temporară a unei zone, pot dis truge căpușele prin
înfometare, daca n -ar exista și alte animale gazdă. De asemenea, se cunosc diverse plante nocive
pentru căpușe (graminee, leguminoase) care au efect distrugător și pot fi utilizate ca o metodă
ecologică alternativă.
O altă metodă de pr evenție o reprezintă hiperparaziții (protozoare, rickettsii, ciuperci,
bacterii, himenoptere calcidide sau dipterele foride), ce acționează în cadrul unui complex de
factori naturali.
În adăposturi, se poate recurge la betonarea planșeelor și prin pulveriz area acaricidelor
remanente ( Cosoroabă I., 2000 ).
Combaterea căpușelor pe animale se realizează prin utilizarea acaricidelor, în prezent
folosindu -se organofosforice, carbamați, formamidine, piretrinoide și avermectine. Modalitățile

51
de utilizare a acestor substanțe diferă, în funcție de specia animalului și de substanța folosită. Se
poate realiza îmbăierea animalelor, aspersarea, spălarea sau administrarea ”pour -on”. Dacă se
optează pentru avermectină, aceasta se administrează injectabil (Constantin N., și colab., 2014 ).
Prevenția în cazul oamenilor ce intră în habitatele căpușelor este cea mai importantă
măsură. Aceștia trebuie să poarte haine deschise la culoare și cizme ce sunt stropite cu repelente
sau acaricide (se poate utiliza permetrinul). Fiecare pe rsoană trebuie să se auto -examineze în
timpul și după expunerea în zonele infestate, pentru a diminua riscul infestării cu diverși agenți
patogeni ( MULLEN, Gary R. și colab., 2009 ).
În zonele recreaționale se poate recurge la aspersări cu cypermethrin (Sup erKiller),
permethrine (Parasect), Butox 25CE sau se pot utiliza repelente din extracte de plante. De
asemenea, se vor îngriji spațiile verzi, se vor defrișa arbuștii și se pot cultiva plante dăunătoare
căpușelor.

5.3. Tratamentul infestațiilor cu căpușe la an imale
În cazul infestațiilor reduse, se poate folosi un dispozitiv special creat pentru îndepărtarea
căpușelor de pe corpul animalului. Cele mai eficiente produse în caz de infestație masivă sau
moderată cu ectoparaziți sunt soluțiile pe bază de fipronil ( spray) și amitraz (îmbăiere).
Există numeroase modalități de administrare a acaricidelor: pudre, aerosoli, spray -uri,
șampoane, soluții de spălare, soluții spot -on, forme injectabile, tablete sau coliere impregnate,
însă eficacitatea și ușurința folosirii sistemelor noi de aplicare au scos din uz multe tehnologii
mai vechi .
Acaricidele folosite pentru : îmbăiere sunt Amitraz, Neostomosan ; pour-on: Butox 7,5%
sau Paramectin ; spot-on: fipronil (Frontline), selamectin (Stronghold), imidacloprid +
permethrin (Advantix); injectabil : ivermectină (Ivomec), doramectin (Dectomax); comprimate :
fluralaner (Bravecto), sarolaner.

5.4. Tratamentul bolilor transmise de căpușe la animalele de companie
Tratamentul se stabilește în funcție de rezultatele investigaților de laborato r și se începe
administrarea după stabilizarea pacientului.
Tratamentul specific pentru tratarea babesiozei :
Imidocarb (Imizol) ; în doză de 3 -5 mg/kg, administrat intramuscular sau
subcutanat;
Phenamidina : în doză de 5 -10 mg/kg dacă se administrează intra muscular sau 15
mg/kg, dacă se administrează subcutanat; se realizează 1 -2 injecții la 24 de ore;

52

Clindamicin : în doză de 25mg/kg , administrat per os de două ori pe zi, timp de
14 zile;
Diminazen : doză 3,5 mg/kg, administrat intramuscular.
În funcție de si mptomatologie, se poate recurge și la un tratament adjuvant,
administrându -se: protectoare hepatorenale , antianemice, anticoagulante, glucocorticoizi,
rehidratare cu seruri glucozate.

Tratamentul specific pentru tratarea boreliozei :
În toate cazurile clin ice cu manifestări clinice de borelioză, este indicată antibioterapia cu
doxiciclină (doză 10 mg/kg PO) sau amoxacilină (20 mg/kg PO). Deoarece frecvent s -au descris
coinfecții cu alte boli transmise de căpușe, se preferă folosirea doxiciclinei , în detrime ntul
penicilinei.
Studiile semnalează persistența infecției la animale, în ciuda antibioterapiei însă s -a
demonstrat la câini, eficiența antibioticelor standard și a tratamentului timp de 4 săptămâni.
Antibioterapia prelungită (˃4 săptămâni) poate fi benef ică la pacienții cu semne clinice
persistente de boală.
De asemenea, este imporatantă și terapia simptomatică, aplicată în funcție de afectarea
organică și de anomaliile clinico -patologice.
În cazurile cu afectarea articulațiilor, administrarea concomitent ă a antiinflamatoarelor
nesteroidiene și a antibioticelor poate crea confuzii cu privire la ameliorarea pacientului,
îngreunând astfel diagnosticul bazat pe râspunsul terapeutic .

53
CAZUL nr. 1
Nume pacient : Gălbenușa
Specia : Canidae
Vârstă : 3 lun i
Sex: Femel
Rasa : Rasă comună
Greutate : 2,4 kg
Status imunologic : nevaccinat
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Data prezentării : 09.03.2015
Anamneză : Din datele anamnetice pacienta nu prezintă apetit, atât hidric cât și alimentar, stă
retrasă, prezint ă facies trist, urina schimbată la culoare și refuză să se joace cu ceilalți căței ai
familiei.
Examen clinic : temperatura 39,2◦C; mucoasele aparente: palide; la palpare prezintă abdomen
acut.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză
Tabelul 5 .1
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 180 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 0,4 ≤ 0,5 mg/dl
BUN (uree) 80 ↑ ≤ 54 mg/dl
Creatinina 2,1 ↑ ≤ 1,8 mg/dl
GOT 70 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 75 ↑ ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 15 15 – 19 g/dl

54

Fig. 5 .1 Hemoglobinurie Fig. 5.2 Infestație cu Babesia canis (săgeata neagră –
hematie cu doi merozoi ți), colorație Diff Quick (x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Imizol ;
Antibioterapie: Linco -spectin (5 zile);
Catosal
Dietă alimentară .
Recomandări: Repetarea investigațiilor paraclinice: frotiu hemoparaziți , examen biochimic și
hemoleucogramă la 14 zile de la terminarea tratamentului.

CAZUL nr. 2
Nume pacient : Sorina
Specia : Canidae
Vârstă : 6 ani
Sex: Femel
Rasa : Rasă comună
Greutate : 8 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic: vaccinat
Data prezentării la cabinet : 18.04.2015
Anamneză : Din datele anamnetice pacienta prezenta: inapentență, apatie, hematurie, facies trist.
Examen clinic : temperatura 40,1◦C; mucoase aparente: icterice ; pacienta nu are echilibru în mers
și prezintă dureri muscu lare.

55
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză
Tabelul 5 .2
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori ob ținute Valoare de referință
Câine
ALP 243 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 2 ↑ ≤ 0,5 mg/dl
BUN 150 ↑ ≤ 54 mg/dl
Creatinina 4 ↑ ≤ 1,8 mg/dl
GOT 113 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 110 ↑ ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 8 ↓ 15 – 19 g/dl

Fig. 5 .3 Hemoliză plasmocitară Fig. 5 .4 Infestație cu Babesia canis (săgeata roșie –
hematie cu patru merozoiți) , colorație Diff Quick
(x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Transfuzie sangvină;
Imizol;
Antibioterapie: Linco -spectin (7 zile) ;
Catosal.

56
Pacienta a fost stabilizată după cinci zile de tratament, urmând tratament la domiciliu cu:
hepatoprotectoare (1cpr/12 ore, timp de 12 zile), renalvet (1 capsulă/12 ore), hemovet (1 cpr/24
ore), dietă Renal minim 30 zile.
Recomandări: Repetarea investigaț iilor paraclinice: frotiu hemoparaziți, examen biochimic și
hemoleucogramă la 14 zile de la terminarea tratamentului, iar la 30 zile, se va repeta examenul
biochimic.
CAZUL nr. 3
Nume pacient : Lucky
Specia : Canidae
Vârstă : 12 ani
Sex: Mascul
Rasa : Ciobăne sc german
Greutate : 32 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : vaccinat
Data prezentării : 29.09.2015
Anamneză : Din datele anamnetice pacientul prezenta: apatie, inapetență, paraplegie.
Examen clinic : temperatura era 41◦C, mucoasele apar ente: icterice; pacientul, fiind în stare
critică, prognosticul este grav spre rezervat.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză
Tabelul 5.3
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 621 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 4 ↑ ≤ 0,5 mg/dl
BUN (Uree) 300 ↑ ≤ 54 mg/dl
Creatinina 11,2 ↑ ≤ 1,8 mg/dl
GOT ˃2000 ↑↑↑ ≤ 19 U/l
GPT ˃2500 ↑↑↑ ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 6 ↓ 15 – 19 g/ dl

57

Fig. 5 .5 Pacient p araplegi c Fig. 5 .6 Infestație cu Babesia gibsoni , colorație May
Grümwald Giemsa (x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie. La 3 ore de la prezentarea pacientului în cabinetul ANIMAVET a intrat în
stop cardiorespirator. S -au efectuat toate manevrele de resuscitare timp 30 de minute fără
niciun rezultat, pacientul fiind declarat decedat.
Diagnostic: specie Babesia gibsoni.

CAZUL nr. 4
Nume pacient : Obi
Specia : Canidae
Vârstă : 2 ani
Sex: Mascul
Rasa : Rasă comună
Greutate : 12 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : nevaccinat
Data prezentării : 03.02.2016
Anamneză : Din datele anamnetice pacientul prezenta: apatie, apetit redus alimentar și hidric.
Examen clinic : temperatura era 39,5◦C; mucoasele aparente: ușor palide.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză

58
Tabelul 5 .4
Rezultate le examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 162 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 0,3 ≤ 0,5 mg/dl
BUN (uree) 82 ↑ ≤ 54 mg/dl
Creatinina 2,5 ↑ ≤ 1,8 mg/dl
GOT 53 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 40 ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 10 ↓ 15 – 19 g/dl

Fig. 5 .7 Infestație cu Babesia canis (săgeata neagra – hematie cu doi merozoiți) , colorație Diff
Quick (x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Imizol
Antibioterapie: Linco -spectin (5 zile);
Catosal;
Tratamentul a durat 3 zile.
Recomandări: renalvet, regim alimentar și repetarea investigațiilor paraclinice: frotiu
hemoparaziți, examen biochimic și hemoleucogramă la 14 zile de la terminarea tratamentului.

59
CAZUL nr. 5
Nume pacient : Milk
Specia : Canidae
Vârstă : 11 luni
Sex: Mascul
Rasa : Ciobănesc Românesc de Bucovina
Greutate : 48 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : vaccinat
Data prezentării : 17.03.2016
Anamneză : Din datele anamnetice pacientul prezenta: adinamie, apatie, inapetență , anorexie,
facies trist.
Examen clinic : temperatură de 39,9◦C; mucoasele aparente: ușor palide;
În urma examenului clinic, s -au constatat paliditatea mucoaselor și o temperatură de 39,9◦C.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, u ree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză
Tabelul 5 .5
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 125 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 0,2 ≤ 0,5 mg/dl
BUN (uree) 25 ≤ 54 mg/dl
Creatinina 0,9 ≤ 1,8 mg/dl
GOT 37 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 40 ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 14 ↓ 15 – 19 g/dl

60

Fig. 5 .8 Infestație cu Babesia canis (săgeata roșie – hematie cu doi merozoiți) , colorație Diff
Quick (x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Imizol
Antibioterapie: Linco -spectin (5 zile);
Catosal .
Recomandări: repetarea investigațiilor paraclinice: frotiu hemoparaziți, examen biochimic și
hemoleucogramă la 14 zile de la t erminarea tratamentului.

CAZUL nr. 6
Nume pacient : Katty
Specia : Canidae
Vârstă : 2 ani
Sex: Femel
Rasa : Ciobănesc Carpatin
Greutate : 25 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : vaccinat
Data prezentarii : 04.10.2016

61
Anamneză : Din datele anamnetice, pacienta prezenta: hematurie, facies trist, inapetență,
paraplegie.
Examen clinic : Temperatura: 40◦C; mucoasele aparenta: icterice.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematol ogic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză
Tabelul 5 .6
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 204 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 2 ↑ ≤ 0,5 mg/dl
BUN (uree) 111 ↑ ≤ 54 mg/dl
Creatinina 3,1 ↑ ≤ 1,8 mg/dl
GOT 120 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 145 ↑ ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 11 ↓ 15 – 19 g/dl

Fig. 5 .9 Mucoasa conjunctivală icterică Fig. 5 .10 Pacientă p araplegi că

62
Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Imizol
Antibioterapie: Linco -spectin (7 zile);
Catosal;
Hemovet.
Tratamentul a durat 7 zile.
Recomandări: Se recomandă tratament la domiciliu cu: hepatoprotectoare (1cpr/12 ore, timp de
12 zile), RENALVET (1 capsulă/12 ore), HEMOVET (1 cpr/24 ore), dietă Renal minim 30 zile.

CAZUL nr. 7
Nume pacient : Scooby
Specia : Canidae
Vârstă : 8 ani
Sex: Mascul
Rasa : Fox Terrier
Greutate : 8 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : vaccinat
Data prezentării : 11.10.2016
Anamneză : din datele anamnetice , pacientul prezenta: abatere, lipsa apetitului hidric și
alimentar; pacientul nu a fost deparazitat extern în ultimele 4 luni.
Examen clinic : temperatura corporală 40,4◦C; mucoasele aparente: icterice; facies trist; ochii
afundați în orbite.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză

63

Fig. 5 .11 Infestație masivă cu Babesia canis (săgeata albastră – hematie cu doi merozoiț i, săgeata
neagră – hematie cu doi merozoiți, săgeata roșie – hematie cu doi merozoiți, săgeata verde –
hematie cu doi merozoiți) , colorație May Grümwald Giemsa (x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
După admin istrarea imizolului, starea pacientului s -a înrăutățit, pacientul decedând la 12
ore, la domiciulul proprietarului.

CAZUL nr. 8
Nume pacient : Cooky
Specia : Canidae
Vârstă : 6 ani
Sex: Mascul
Rasa : Rasa comună
Greutate : 18 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : nevaccinat
Data prezentării : 04.01.2017
Anamneză : din datele anamnetice, pacientul prezenta: apatie, inapetență.
Examen clinic : temperatura 39,7◦C; mucoasele aparente: palide.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (cr eatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză

64

Tabelul 5 .7
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 143 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 0,4 ≤ 0,5 mg/dl
BUN (uree) 62 ↑ ≤ 54 mg/dl
Creatinina 2,1 ↑ ≤ 1,8 mg/dl
GOT 53 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 57 ↑ ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 15 15 – 19 g/dl

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Imizol
Antibioterapie: Li nco-spectin (7 zile);
Catosal;
Tratamentul de susținere a fost continuat pentru încă două zile.
Recomandări: repetarea investigațiilor paraclinice: frotiu hemoparaziți, examen biochimic și
hemoleucogramă la 14 zile de la terminarea tratamentului.

CAZUL nr . 9
Nume pacient : Codiță
Specia : Canidae
Vârstă : 1 an
Sex: Mascul
Rasa : Pekinez
Greutate : 6 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : vaccinat
Data prezentării : 14.03.2017
Anamneză : din datele anamnetice, pacientul prezenta: apatie, abate re, apetit capricios.
Proprietarii dețin doi căței, celălalt trecând printr -un episod de babesioză.

65
Examen clinic : temperatura corporală 40,1◦C; mucoasele aparente: palide; lipsă apetit; dureri
musculare; mers greoi.
Investigații paraclinice : examen biochi mic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen hematologic, frotiu pentru hemoparaziți.
Diagnostic prezumtiv : Babesioză
Tabelul 5 .8
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 75 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 0,2 ≤ 0,5 mg/dl
BUN (uree) 25 ≤ 54 mg/dl
Creatinina 1,4 ≤ 1,8 mg/dl
GOT 33 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 35 ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 16 15 – 19 g/dl

Fig. 5 .12 Infestație cu Babesia canis (săgeata roșie – hematie cu doi merozoiți, săgeata verde –
hematie cu patru merozoiți) , colorație Diff Quick (x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Imizol
Antibioterapie: Linco -spectin (5 zile) ;

66

Catosal .
Recomandări: repetarea investigațiilor paraclinice: frotiu hemo paraziți, examen biochimic și
hemoleucogramă la 14 zile de la terminarea tratamentului.

CAZUL nr. 10
Nume pacient : Tasha
Specia : Canidae
Vârstă : 5 ani
Sex: Femelă
Rasa : Labrador
Greutate : 40 kg
Ultima deparazitare externă : ˃ 1 lună
Status imunologic : vacc inat
Data prezentării : 15.04.2017
Anamneză : din datele anamnetice, pacienta prezenta: inapetență, hematurie, vomă biloasă, dar
pacienta este prezentă.
Examen clinic : temperatura a fost 39,5◦C; mucoasele aparente: normale; scaun diareic; abdomen
acut. Din d atele clinice pacienta ne -a condus pe o pistă falsă de enterocolită, dar în urma
investigațiilor paraclinice, s -a constat diagnosticul de babesioză.
Investigații paraclinice : examen biochimic sangvin (creatinina, uree, bilirubină, GPT, GOT,
ALP), examen he matologic, frotiu pentru hemoparaziți.

Tabelul 5 .9
Rezultatele examenului biochimic sangvin
Parametru Valori obținute Valoare de referință
Câine
ALP 162 ↑ ≤ 68 U/l
Bilirubina 0,4 ≤ 0,5 mg/dl
BUN (uree) 81 ↑ ≤ 54 mg/dl
Creatinina 2 ↑ ≤ 1,8 mg/dl
GOT 33 ↑ ≤ 19 U/l
GPT 35 ≤ 47 M
≤ 39 F
Hemoglobina 17 15 – 19 g/dl

67

Fig. 5 .13 Hemoglobinurie Fig. 5 .14 Infestație cu Babesia canis (săgeata roșie –
hematie cu doi merozoiți, săgeata mov – hematie cu doi
merozoiți) , colorație May Grümwald Giemsa (x100)

Tratament administrat :
Fluidoterapie pentru echilibrare hidroelectrolitică ;
Imizol
Antibioterapie: Linco -spectin (5 zile);
Catosal ;
Recomandări: repetarea investigațiilor paraclinice: frotiu hemoparaziți, examen biochimic și
hemoleucogramă la 14 zile de l a terminarea tratamentului.

68

CONCLUZII

1. În județul Suceava prevalența boreliozei umane în mediul urban a fost de 11 cazuri iar în
mediul rural 6 cazuri .
2. Prevalența crescută în mediul urban a babesiozei se datorează unui densități crescute a
câinilor fără stăpân și implicit a căpușelor.
3. Pentru scăderea procentului bolilor vectoriale la om se impune controlul populațiilor de
câini fără stăpân și al vectorilor.
4. La câinii din municipiul Suceava, cea mai mare prevalență a babesiozei a fost înregistr ată
la câinii între 1-5 ani (37,5 %) urmată la egalitate de categoriile 0-1 an și 5-10 ani cu
25,66 %. Acest lucru demonstrează faptul că babesioza poate apărea oricând la orice rasă,
chiar de mai multe ori la același animal.
5. Babesia gibsoni a apărut într -un procent mai mic (6,58%) fiind în raport cu densitatea
vectorului (municipiul Suceava este colonizat de căpușe mai ”criofile”).
6. Cazurile de babesioză la câine au avut un prognostic bun când au fost asociate cu valori
ale hemoglobinei peste 10 -12, sub această valoare ar trebui luată în considerație
transfuzia de sânge.
7. Cel mai frecvent produs folosit în terapia specifică antiparazitară a fost Imidocarbul
(Imizol) completat cu hepatoprotectoare și stimulente ale hematopoiezei.
8. Deși județul Suceava are o mar e suprafață de fond forestier, nu au fost raportate cazuri de
babesioză umană ( Babesia divergens , tulpina EU1) cum au fost raportate în Ungaria,
Slovacia și nordul Italiei, aceastea rămânând probabil subdiagnosticate.
9. Extinderea uzului testelor polivalente prin care printr -un singur test se pot pune simultan
3-4 diagnostice (borelioză, anaplasmoză, ehrlichioză și dirofilarioză) vor modifica
raportarea prevalențelor unor boli care momentan sunt subdiagnosticate.
10. Cea mai frecventă eroare umană la citirea frot iurilor este graba de a pune un diagnostic.
Examinatorul se oprește din examinat după primele câteva hematii infectate și nu mai
examinează leucocitele și plachetele sangvine, ceea ce nu exclude o coinfecție, cu atât
mai mult cu cât unele ehrlichii și anap lasme sunt sensibile la imizol, clindamicină și
doxiciclină.

69
BIBLIOGRAFIE

1. Bowman, Dwight D. Georgis' parasitology for veterinarians . Elsevier Health Sciences,
(2014).
2. Chițimia Lidia "Căpușele Ixodide", Editura Mirton Timișoara , (2007)
3. Constantin Nicol ae și colab. "Tratat de medicină veterinara", volumul VI, secțiunea a
XII-a: Parazitologie veterinară, Editura Risoprint , (2014): 1046 -1096
4. Cosoroabă Iustin "Parazitologie veterinară", Editura Mirton Timișoara , (2000): 270 -310
5. Cynthia M. Kahn, Scot Line și colab. (2014): Manualul Merck ded Medicină Veterinară,
editura Callisto, București
6. Estrada -Peña, A. "Ticks as vectors: taxonomy, biology and ecology." Revue scientifique
et technique (International Office of Epizootics) 34.1 (2015): 53 -65.
7. Estrada -Peña, A . (2008). Climate, niche, ticks, and models: what they are and how we
should interpret them. Parasitology research , 103(1), 87 -95.
8. Estrada -Peña, A., & de la Fuente, J. (2014). The ecology of ticks and epidemiology of
tick-borne viral diseases. Antiviral re search , 108, 104 -128.
9. Estrada -Peña, A., & Venzal, J. M. (2006). Changes in habitat suitability for the tick
Ixodes ricinus (Acari: Ixodidae) in Europe (1900 –1999). EcoHealth , 3(3), 154 -162.
10. Estrada -Peña, A., Ayllón, N., & De La Fuente, J. (2012). Impact of climate trends on
tick-borne pathogen transmission. Frontiers in physiology , 3, 64.
11. Fisher, M., and J. McGarzz. "Focus on small animal parasitology." Bayer health
centre 51 (2006).
12. Gianluca D’Amico , 2016 – Contribuție la ecologia și taxonomia căpușelor ix odide din
Europa și Africa , Cluj -Napoca.
13. Guglielmone, Alberto A., et al. "The Argasidae, Ixodidae and Nuttalliellidae (Acari:
Ixodida) of the world: a list of valid species names." Zootaxa 2528.6 (2010): 1 -28.
14. Hildebrandt, A., Gray, J. S., & Hunfeld, K. P . (2013). Human babesiosis in Europe: what
clinicians need to know. Infection , 41(6), 1057 -1072.
15. LoGiudice, K., Duerr, S. T., Newhouse, M. J., Schmidt, K. A., Killilea, M. E., & Ostfeld,
R. S. (2008). Impact of host community composition on Lyme disease
risk. Ecology , 89(10), 2841 -2849.
16. Mehlhorn, Heinz. Encyclopedia of parasitology: AM . Vol. 1. Springer Science &
Business Media, 2008: 145, 179 -180;
17. Mullen, Gary R., and Lance A. Durden, eds. Medical and veterinary entomology .
Academic press, 2009: 517-556

70
18. Pavel Ionuț, 2014 – Polimorfismul genetic și ecologia căpușelor ixodide , Iași.
19. Petney, Trevor N., et al. "A look at the world of ticks." Progress in Parasitology .
Springer Berlin Heidelberg, 2011: 283 -296.
20. Randolph, Sarah E. "The shifting landscape of tick -borne zoonoses: tick -borne
encephalitis and Lyme borreliosis in Europe." Philosophical Transactions of the Royal
Society of London B: Biological Sciences 356.1411 (2001): 1045 -1056.
21. Sainz, Á., Roura, X., Miró, G., Estrada -Peña, A., Kohn, B., Harrus, S., & S olano –
Gallego, L. (2015). Guideline for veterinary practitioners on canine ehrlichiosis and
anaplasmosis in Europe. Parasites & vectors , 8(1), 75.
22. Solano -Gallego, L., Sainz, Á., Roura, X., Estrada -Peña, A., & Miró, G. (2016). A review
of canine babesiosis : the European perspective. Parasites & vectors , 9(1), 336.
23. Stanek, G., Wormser, G. P., Gray, J., & Strle, F. (2012). Lyme borreliosis. The
Lancet , 379(9814), 461 -473.
24. Taylor, M. A., Coop, R. L., & Wall, R. L. Veterinary parasitology, Third Edition, ed.
Blackwell Publishing (2007):
25. Yabsley, M. J., McKibben, J., Macpherson, C. N., Cattan, P. F., Cherry, N. A., Hegarty,
B. C., … & Perea, M. L. (2008). Prevalence of Ehrlichia canis, Anaplasma platys, Babesia
canis vogeli, Hepatozoon canis, Bartonella vinson ii berkhoffii, and Rickettsia spp. in
dogs from Grenada. Veterinary parasitology , 151(2), 279 -285.