VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAȘI [622748]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

LUCRARE DE LICENȚ Ă

Coordonator științific,
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Solcan
Absolvent: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA MEDICINĂ VETERINARĂ

CERCETĂRI PRIVIND APLICAȚIILE
FIZIOTERAPIEI ÎN AFECȚIUNILE
NEUROMUSCULARE LA CARNIV ORELE DE
COMPANIE

Coordonator științific,
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Solcan
Absolvent: [anonimizat]
2018

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………….. …………….. ……… …1

PARTEA I – CONSIDERA ȚII GENERALE

Capitolul 1 Date bibliografice privind principalele afecțiuni neuromusculare la carnivorele de
companie ………………………………………………………………………….. ……………………………………… …….3
1.1. Semiologia aparatului locomotor ……………………… ……………………. ………. …………. ..3
1.1.1. Semiologia sistemului osos ……………………………………………………. ………….3
1.1.2. Semiologia sistemului muscular ……………………………………………… ………… 3
1.2. Semiologia sistemului nervos ……………………………………………………….. …………….. 4
1.3. Bolile scheletului …………………………………………………………………………… ……….. …8
1.3.1. Fractur i…………………………………………………………. ………………………………. 8
1.3.2. Luxații și subluxații ……………………………………………………………. ………… …9
1.4. Bolile mușchilor……………………………… ………….. ………………… ……….. 10
1.4.1. Miastenia gravis ……………………………………………….. …………. ………………. .10
1.4.1.1. Miastenia congenitală …………………. ……………………………………… 10
1.4.1.2. Miastenia dobândită ………………………… …………………………………. 10
1.4.2. Miozita eozinofilică ……………….. ………. …………………………………………….. 11
1.5. Afecțiuni neurologice ……………………………………………………………………………….. 11
1.5.1. Compresiunea medulară bruscă ……………………………….. ………………. ……..12
1.5.2. Compresiunea medulară lentă …………………………….. ……………………….. ….14
1.5.3. Infarctul medular și e mbolia fibrocartilaginoasă ………………………… ………15

Capitolul 2 Elemente de fizioterapie și importanța aplicării acesteia în afecțiunile
neuromusculare………………………….. ……… …………………. …………. ………………….. ………. ……….. ……16
2.1. Generalități………………………………….. ………………………………………………….. ………. ……16
2.2. Tehnici de fizioterapie ………… …………………………………………………… ………………… …..17
2.2.1. Tehnici manuale …………….. ………………………………………………….. …………… …..17
2.2.1.1. Masajul ………………………….. ……………………………….. ……… …….. ……… .17
2.2.1.2. Mișcările pasive ………………. ………………………………. …………… ………….18
2.2.2. Tehnici speciale ……………… ……………………………………………………… ……….. ….18
2.2.2.1 Crioterapia și termoterapia ………………….. …………………………….. ……….18

2.2.2.2. Hidroterapia ………. ………………………………………………………… ………….. 19
2.2.2.3. Electroterapia ……………. …………………………………………. ……….. ………… 19
2.2.2.4. Terapia cu laser ……………………. …………………………………………….. …….19
2.2.2.5. Terapia cu ultrasunete ……………….. ……………………………………. …………19
2.2.2.6. Terapia cu impulsuri de câmp electromagnetic ………….. ……….. ………..20
2.2.2.7. Terapia prin șocuri ……………………… ……………………………………… ……..20
2.2.2.8. Terapia cu magneți statici ………………… ………………………… ………. ……..21
2.2.2.9 . Acupunctura …………….. ……………………………………………… ……….. …….21
2.2.2.10 . Fizioterapia la pisici …………. …………………………………… …….. …………21

Capitolul 3 Descrierea cadrului instituțion al…………………………………. ……….. ………………. ……22

PARTEA a II -a – CONTRIBU ȚII PROPRII

Capitolul 4 Obiective, m ateriale și metode ……………………………………. …………… ………….. …….25
4.1. Obiectivele studiulu i……………………………. …………………………………………… ……………. .25
4.2. Materiale le studiului ……………………………. ……………………… ……………… ………………….. 27
4.3. Metode le studiului ………….. ………………………………………………………….. ………….. ……… 32

Capitolul 5 Rezultate și discuții ………………………………………….. ………………………. ……… ……..46
5.1. Fizioterapia la car nivorele cu afecțiuni traumatice ……………… …………………. ……….. .46
5.2. Fizioterapia la carnivorele cu af ecțiuni degenerative ……… …………………. ……………. ..57
5.3. Fizioterapia la carnivorele cu afecțiuni vasculare ………………. ………………….. ……… …67
5.4. Fizioterapia la carnivorele cu anomalii spinale ……………………………….. ……… ……… ..68
5.5. Fizioterapia la carnivorele cu afecțiuni ale nervilor periferici ……………………. ……….69

Capitolul 6 Concluzii ………………………………………. ………………. …………………………. ………….. 72

Bibliografi e…………. ……………………………….. ………………………………. ………………………. ………. 74

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1. Localizarea leziunilor măduvei spinării în funcție de implicarea MNP și MNC
(după Denny H. R., Butterwor th S. J., 2000) ……………………………………………. …………………. ………5
Tabelul 4.1. Tehnicile de fizioterapie utilizate și beneficiile acestora ……………………… …..26
Tabel ul 4.2. Distribuția cazuisticii în funcție de sex ……………………………………………. ……..30
Tabel ul 4.3. Clasificarea numărului de cazuri după vârstă …………………………………….. ……30
Tabel ul 4.4. Repartizarea cazurilor după tipul de afecțiune spinală pe specii ………………… 31

LISTA FIGURILOR

Figura 1.1. Câine, metis, 2 ani, F. Sindrom lombosacral cu semne de MNP. Paraplegia
membrelor posterioare ………………………………………………………………………………………………………5
Figura 1.2. Câine, metis, 1 an, F. Sindrom toracolombar cu s emne de MNC. Parapareza
membrelor posterioare ………………………………………………………………………………………………………6
Figura 1. 3. Structura sistemului neuromuscular (5)…………………… ……………… ……………….1 2

Figura 1. 4. Protruzie discală ( 25) ………………………………………………………………………….. ..13

Figura 1. 5. Tipuri de hernie de disc: Hansen de tip I și Hansen de tip I (după Shores
A.,1981) ……… …………………………………………………………………………………………………………….. …14
Figura 3.1. Spațiul de lucru………………………………………………………………………….. ………… 22
Figura 4.1. Prevalența bolilor neuromusculare raportată la numărul total de carnivore de
companie examinat e……………………………………………. …………………. …………………………………… ..27
Figura 4.2. Prevalența bolilor neuromusculare în raport cu tota lul carnivorelor de companie
diagnosticate cu afecțiuni neurologice ……………………………………………. …………………. …………….. 28
Figura 4.3. Modul de repartiție al carnivorelor de companie cu patologie
neuromusculară ………………………………………… …………………………………………………………………. ..28
Figura 4.4. Distribuția patologiei n euromusculare pe specii ……………………………………. …..29
Figura 4.5. Repartizarea carnivorelor de companie introduse în programul de fizioterapie,
în funcție de patologie ……………………………………………. …………………. …………………………………. ..29
Figura 4.6. Repartizarea cazurilor după tipul de afecțiune spinală la carnivorele de
companie luate în studiu ……………………………………………. …………………. ………………………………. .31
Figura 4.7. Distribuția carnivorelor de companie în funcție de localizarea afecțiunii ………32
Figura 4. 8. Câine, metis, 2 ani, M. Politraumatism auto. Fractură corp vertebral T11 ……..33

Figura 4. 9. Câine, metis, 1 an, F. Imagine dorso ventrală a segmentului toraco lombar.
Fractură coloană lombară – corp vertebral L3 cu angularea direcției coloanei și lateralizare
moderată spre stânga ……………………………………………. …………………. ……………………. ………………. 34
Figura 4. 10. Câine, Metis Yorkshire , 7 ani, M. Imagine laterală a segmentu lui spinal
toracolombar. M ineralizare disc intervertebral T11 – T12……………………………………………. ……… 34
Figura 4. 11. Câine, Metis, 3 ani, M. Imagine mielografică , proiecție laterală a măduvei
toracolombare. Devierea coloanei de contrast la nivelul spațiului intervertebral T11 -T12……….35
Figura 4. 12. A – Aparat elec trostimulare și ultrasunete IntelectVet, Chattanooga Group ;
B – Sond ă de ul trasunete ……………………………………………. …………………. …………………………… ….36
Figura 4. 13. Electrozi de suprafață folosiți pentru electrostimulare …………. ……………… …..36
Figura 4. 14. A – Aparat cu laser terapeutic IR 27.1 seria Roland, Elettronica Pa gani;
B – Sondă ……………………………………………. …………………. …………………………………………………… .37
Figura 4. 15. Bandă de alergat Actuell Fitness ……………………………………………. …………….. .37
Figura 4. 16. Proteze veterinare ……………………………………………. …………………. …………….. ..38
Figura 4. 17. Accesorii pentru exercițiile fizioterapeutice . A – Mingi de diferite dimensiuni ;
B – Platformă, placă și saltea de ec hilibru ……………………………………………. …………………. ………..38
Figura 4.1 8. Diferite modalități de tundere a paciențil or, în funcție de loclizarea leziunii și
numărul de electrozi de suprafață necesari ……………………………………………. …………………. ……….39
Figura 4. 19. Câine, Metis, 1 an, M. Traumatism spinal lombar. Aplicare electrozi de
suprafață pe punctele motorii la nivelul membrel or posterioare …………………………… ……………… 40
Figura 4. 20. Câine, Pekinez, 6 ani, F. Hernie de disc toraco -lombară. Aplicare electrozi de
suprafață la nivel paravertebral și fixare cu leucoplast ……………………………………………. …………..40
Figura 4. 21. Câine, Pekinez, 6 an i, F. Hernie de disc toraco -lombară. A – Aplicare gel
antiinflamator cu efect de încălzire (Eqvagel CM) și B – masaj ……………………………………………. .41
Figura 4. 22. Câine, Amstaff, 6 ani, F. Hernie de disc toraco -lombară. Executarea de
mișcări pasive de flexie – extensie ……………………………………………. …………………. …………………. .41
Figura 4. 23. Câine, Labrador , 6 ani, F. Displazie de șold. Terapi e cu ultrasunete după
aplicarea gelului ……………………………………………. …………………. …………………………………………… 42
Figura 4. 24. Câine, Metis, 1 an, M. Traumatism spinal lombar L4-L5. Laseroterapie –
aplicarea razei luminoase la nivel intervertebral ……………………………………………. …………….. ……43
Figura 4. 25. Câine, Metis, 2 ani, M. Traumatism spinal lombo -sacral. Exercițiu pe ban da
de alergat, asociat cu mișcări pasive ……………………………………………. …………………. ……………….. 43
Figura 4. 26. Câine, Metis, 2 ani, M. Traumatism spinal toraco -lombar. Folosirea mingilor
pentru menținerea poziției patrupodale în timpul electrostimulării …………………. …………………… .44

Figura 4.2 7. Câine, Metis, 2 ani, F. Traumatism spinal lombo -sacral. Reînvățarea mersului
cu ajutorul protezelor veterinare ……………………………………………. …………………. …………………… ..44
Figura 4.2 8. Câine, Bichon, 4 ani, F. Compresiune medulară tor aco – lombară. Diferite
exerciții fizioterapeutice . A – Pe salteaua de echilibru ; B – Cu ajutorul mingii de
gimnastică ………………………………………………………………………………………………………………….. …45
Figura 5.1. Frecvența afecțiunilor traumatice în funcți e de segmentul afectat …….. ……….. .46
Figura 5.2. Pacientul la internare. Parapareza membrelor posterioare. Scor Olby 2 ………..47
Figura 5.3. Proiecție laterală spinală toraco -lombară. Fractură de co loană T9 -T10 cu
deplasare ……………………………………………. …………………. …………………………………………………….. 48
Figura 5.4. Electrostimulare cu aplicare a electrozi lor de suprafață pe membre le posterioare
și paravertebral de -a lungul zonei afectate ……………………………………………. …………………. ……….49
Figura 5.5.Reînvățarea mersului pe banda de alergat și redobândirea
propriocepției ……………………………………………………………………………………………………………….. .49
Figura 5.6. Deplasarea cu ajutorul protezei veterinare ………………………………………………… 50
Figura 5.7. Pacientul după 1 0 ședințe de fizioterapie . Scor Olby 6………………….. ………….. 50
Figura 5.8. Pacie ntul după 20 de ședințe de fizioterapie. Scor Olby 9 Figura 5. 9. Pacientul
după 30 de ședințe de fizioterapie. Scor Olby ? ……………………………………………. ……………… …..51
Figura 5.1 0. Pacientul la internare. Paraplegie membre posterioare. Scor Olby 0 ………. ….52
Figura 5.1 1. Proiecție dorso ventrală a segmentului spinal toraco lombar. Fractură de
coloană L4 – L5……………………………………………. …………………. …………………………………………… 53
Figura 5.1 2. Electrostimulare la nivelul membrelor posterioare. Aplicare patru electrozi de
suprafață la nivelul puncte lor motorii ……………………………………………. …………………. ……………… 54
Figura 5.13. Aplicare ultrasunete la nivelul musculaturii și tendoanelor membrului
posterior ……………………………………………. …………………. ……………………………………………………… 54
Figura 5.14. Laseroterapie la nivelul spațiilor intervertebrale L2 –L6……………………. …….. 55
Figura 5.15. Pacientul după 15 ședințe de fiziot erapie . Încercări de ridicare ……………….. ..55
Figura 5.16. Pacientul după 30 de ședințe de fizioterapie …………………………………………. ..56
Figura 5.17. Distribuția afecțiunilor degenerative la carnivorele de companie ………… ……57
Figura 5.18. Imagine laterală a segmentului lombo sacral. Osteofite gradul I la nivel L6 -L7
și L7 -S1……………………………………………. …………………. ………………………………………………………. 58
Figura 5.19. Pacientul în timpul electrostimulării . Aplicare paravertebrală patru electrozi
de suprafață ……………………………………………. …………………. ……………………………………………. ……59
Figura 5.20. Imagini mielografice a segmentului spinal toraco lombar. Hernie de disc la
nivel L1 -L2……………………………………………. …………………. …………………………………………………. 60
Figura 5.21. Pacient ul la internare. Parapareza membrelor posterioare. Scor Olby 2 ………60

Figura 5.22. Pacient ul în timpul electrostimulării . Aplicare șase electrozi de suprafață
paravertebral ……………………………………………. …………………. ……………………………………………….. 61
Figura 5.23. Pacient ul după 10 ședințe de fizioterapie. Scor Olby 12. Adoptarea poziției
șezând normală ……………………………………………. …………………. ……………………………………………. 61
Figura 5.24. Pacient ul după 20 ședințe de fizioterapie. Poziție patrupodală. Scor Olby
13……………………………………….. …………………………………………………………………………………… ….62
Figura 5.25. Pacientul la internare. Parapareza membrelor posterioare. Scor Olby 2 ……… 63
Figura 5.26. Imagine mielografică a segmentului spinal toraco lombar. Hernie de disc la
nivelul discurilor intervertebrale T10-L2……………………………………………. …………………. …………63
Figura 5.27. Pacientul în timpul electrostimulării . Aplicare patru elect rozi de suprafață la
nivel paravertebral ……………………………………………. …………………. ……………………………………….. 64
Figura 5.28. Exercițiu pe banda de alergat pentru reînvățarea mersului și redobândirea
propriocepției ……………………………………………. …………………. ………………………………………………. 64
Figura 5.29. Dispozitiv de suspensie improvizat, pentru menținerea poziției
patrupodale ………………………………………………………………………………………………………………. …..65
Figura 5.30. Pacientul după 10 ședințe de fizioterapie.Scor Olby 9……………….. ……………. 65
Figura 5.31. Pacientul în timpul deplasării , după 20 de ședințe de fizioterapie .
Scor Olby 12……………………………………………. …………………. …………….. …………. ……… …………… ..66
Figura 5.32. Pacientul la internare. Paralizie flască a membrelor posterioare.
Scor Olby 2 …………. …….. ……………………………………………………………………………………….. ……… .67
Figura 5.33. Pacientul la internare. Parapareza membrelo posterioare. Scor Olby 2 ……….68
Figura 5.34. Imagine dorsoventrală a segmentului spinal lombosacral. Se observă
radiotransparență crescută la nivelul corpurilor vertebrale tora co-lombare, lărgirea canalului
medular și modificarea formei vertebrelor coccigiene. Scolioză. Suspiciune fuziune corpuri
vertebrale L1 -L2-L3……………………………………………. …………………. …………………………………….. 69
Figura 5.35. Pacientul la internare. Tetraplegie. Scor Olby 2……………………………..70
Figura 5.36. Electrostimulare la nivelul membrelor anterioare. Aplicar e electrozi de
suprafață pe punctele motorii ……………………………………………. …………………. ………………………… 70
Figura 5.37. Pacientul după 220 de ședințe de fizioterapie. Scor Olby 14 ……….. …………… 71

1

INTRODUCERE

În era în care trăim, caracterizată de o explozie a tehnologiei, dar și de o cunoaștere vastă și
amănunțită asupra diverselor afecțiuni ce pot evolua la animale, fizioterapia ocupă un loc
important alături de alte metode curative.
Cunoscută și utilizată în trecut doar de către medicii umani, fizioterapia veterinară câștigă
tot mai mult teren în zilele noastre, prin adaptarea tehnicilor umane pe animale. Ea nu se mai
rezumă doar la simpla masare a diferitelor regiuni corp orale, ci la aplicarea unor tehnologii
avansate, pentru obținerea de rezultate rapide și eficiente.
Datorită multitudinii de traumatisme, în special cele produse de autoturisme, afecțiunile
neuromusculare, precum și cele ortopedice, devin un motiv tot mai frecvent al vizitelor la
medicul veterinar. În schema terapeutică a acestor afecțiuni fizioterapia este una dintre
recomandările principale.
Afecțiunile neuromusculare se traduc prin tulburări motorii ce includ neuropatii, miopatii,
neuromiopatii, sau tul burări ale transmiterii nervoase către musculatură. Simptomatologia
caracteristică este dată de slăbiciunea musculară localizată sau generalizată, tradusă prin pareze
și paralizii. În cazul afecțiunilor neuromusculare, în multe cazuri, fizioterapia poate r eprezenta
singurul tratament aplicat, în afară de cel medicamentos antiinflamator.
Diagnosticul acestor afecțiuni se stabilește prin examinare fizică și neurologică, teste
serologice, examen imagistic, evaluare electrofiziologică și biopsie. Multe din afe cțiunile
neuromusculare sunt de natură ereditară, sunt diferite de la rasă la rasă și se transmit la
descendenți.
În cadrul acestei lucrări s -a urmărit monitorizarea carnivorelor de companie cu afecțiuni
neuromusculare, evoluția acestora și gradul de recup erare în urma metodelor fizioterapeutice.
Aplicarea acestora trebuie să determine îmbunătățirea funcțiilor motorii și senzitive ale
animalului, astfel încât acesta să își recapete pe cât posibil autonomia și să revină la un stil de
viață cât mai apropiat d e cel normal.

2

PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND
AFECȚIUNILE NEUROMUSCULARE LA
CARNIVORELE DE COMPANIE

3

CAPITOLUL 1
DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND PRINCIPALELE AFECȚIUNI
NERUROMUSCULARE LA CARNIVORELE DE COMPANIE
1.1. Semiolo gia aparatului locomoto r

1.1.1. Semiologia sistemului oso s
Examinarea sistemului osos se efectuează cel mai frecvent prin inspecție, palpație și
examen radiologic , acestea fiind și cele mai eficiente metode. Aceasta trebuie să debuteze
imediat ce animalul pășeșt e în sala de consultație. Se urmărește dacă patrupedul are dificultăți în
a se ridica sau în deplasare, precum și dacă prezintă vreo șchiopătură .
Inspecția apreciază forma, volumul, dimensiunea și integritatea osoasă. La palpație se
testează rezistența, in tegritatea, durerea și crepitația osoasă. Se impune și efectuarea de mișcări
pasive (Vulpe, 2012). Palparea coloanei vertebrale trebuie să înceapă de la cap înspre coadă.
Fiecare membru trebuie palpat de sus până jos, prin comparație cu congenerul (Houlton , 2006).
În caz de fractură , se observă o mobilitate anormală, durere și crepitația osului. Examenul
radiologic confirmă aspectele constatate prin metodele semiologice enumerate anterior, dar duce
și la descoperirea altor leziuni ce nu pot fi apreciate pri n inspecție și palpație. De asemenea,
conferă detalii importante legate de localizarea exactă și gravitatea patologiilor (Vulpe, 2012).

1.1.2. Semiologia sistemului muscular
Inspecția relevă integritatea, tonusul și contracția musculară. În repaus se urmărește
apariția de mișcări involuntare, precum mioclonii sau miotonii. Se constată și volumul redus al
musculaturii (amiotrofie), precum și hipertrofia musculară. Tonusul poate fi normal
(normotonus), redus (hipotonus), crescut (hipertonus), sau poate fi abolit (a tonie) .
Palpația oferă date legate de temperatură, durere, rezistență și consistență musculară.
Biopsia este o metodă complementară ce poate duce la descoperirea unor tumori. Examenul
radiologic este de asemenea important pentru diagnosticul unei calcific ări sau prezenței unor
corpi străini (Vulpe, 2012) .

4
1.2. Semiologia sistemului nervos

În raport cu tema abordată, examinarea coloanei vertebrale este cea mai important ă și
reprezentativă și se realizează prin inspecție, palpație, examen radiologic, mielograf ie și
rahicenteză.
Înainte de examinarea fizică a animalului, a namneza este extrem de importantă .
Numeroase afecțiuni neurologice au predispoziții pentru anumite vârste sau rase. Proprietarii
trebuie încurajați să ofere o descriere cât mai amănunțită a mo tivului pentru care s -au prezentat
la medic și a semnelor observate, întrucât, de multe ori, animalul nu prezintă simptomatologie în
momentul consultației. Culegerea informațiilor se încheie cu date generale privind istoricul
medical, statusul vaccinal, di etă, istoricul ultimei călătorii, tratamentele anterioare și mediul de
viață a animalului ( Platt și Olby, 2014).
Animalele cu tulburări acute neprogresive dezvoltă simptome care se înrăutățesc i mediat
sau în decurs de 72h de la debutul bolii , după care răm ân neschimbate. Cele cu afecțiuni acute
progresive prezintă semne care se agravează progresiv imediat sau în decurs de 72h. Animalele
cu tulburări cronice progresive dezvoltă simptome care continuă să se înrăutățească pe parcursul
mai multor zile, săptămân i sau luni ( Chrisman și col., 2003).
La inspecție se urmărește în special forma și direcția coloanei, precum și pozițiile forțate
ale acesteia (opistotonus, emprostonus, torticolis). Palpația relevă modificări în ceea ce privește
temperatura, mobilitatea, sensibilitatea, rezistența și consistența, dar și prezența crepitației
osoase. Contracția anormală poate apare sub formă de hiperkinezie (tremurături, convulsii,
mioclonii), hipokinezie (pareze), sau akinezii (paralizii), care pot fi spastice sau flasce ș i pot
afecta un singur membru (monoplegie), ambele membre posterioare (paraplegie), sau toate
membrele (tetraplegie). După localizarea leziunii, paraliziile pot fi centrale (afectarea centrilor
motori din scoarța cerebrală) sau periferice (lezionare la niv elul neuronilor sau nervilor motori
periferici, ca urmare a traumatismelor, compresiunilor, intoxicațiilor, inflamațiilor sau
degenerescențelor). Palpația urmărește și aprecierea reflexelor superficiale și profunde, precum
și modificarea sensibilității. Ac easta poate fi exacerbată (hiperestezie), diminuată (hipoestezie)
sau abolită (anestezie) (Vulpe, 2012) .
Durerea toracolombară duce la arcuirea spatelui asociată cu aducerea înainte a membrelor
posterioare și un abdomen tensionat. Cu excepția traumatismelo r, gradul de durere asociat cu
leziunile aceastei zone este rareori suficient să determine scheunat din partea animalului, dar un
răspuns poate să apară atunci când pacientul este ridicat. Durerea lombosacrală duce la impresia
că trenul posterior este ”asc uns” , iar coada este ținută în jos, de obicei .

5
Reflexele spinale pot fi afectate de deficite senzoriale sau leziuni la nivelul coloanei
vertebrale. Acestea por fi normale, reduse sau absente (indică pierderea parțială sau totală a
funcției senzoriale sau motorii) și exacerbate (în urma afectării căilor descendente inhibitorii
provenite de la creier) (Denny și Butterworth, 2000).
În funcție de localizarea leziunii, pacientul poate fi normal (cu reflexe normale), poate
prezenta o disfuncție a neuronului moto r periferic , MNP (reflexe spinale reduse sau absente ,
Figura 1.1. ) sau a neuronului motor central , MNC (propriocepție diminuată cu reflexe spinale
normale sau exagerate , Figura 1.2. ).

Tabel 1.1
Localizarea leziunilor măduv ei spinării în funcție de impl icarea MNP și MNC
(după Denny și Butterworth, 2000)

Figura 1.1. Câine, metis, 2 ani, F. Sindrom lombosacral cu semne de MNP. Paraplegi a
membre lor posterioare (original)

6

Figura 1.2. Câine, metis, 1 an, F. Sindrom toracolo mbar cu semne de MNC. Paraparez a
membrel or posterioare (original)

Gravitatea leziunilor măduv ei spinării este un aspect important al evaluării neurologice, în
special în cazurile acute ce implică fracturi vertebrale sau hernii discale. Denny și Butterwort h,
2000 , au stabilit o scară de măsurare a acestui parametru:
Gradul 1 – numai durere ;
Gradul 2 – parapareză sau tetrapareză ambulatorie ;
Gradul 3 – parapareză sau tetrapareză non ambulatorie ;
Gradul 4 – paraplegie sau tetraplegie (mișcarea voluntară absen tă);
Gradul 5 – paraplegie sau tetraplegie, însoțită de retenție urinară și incontinență urinară
prin prea plin ;
Gradul 6 – – paraplegie sau tetraplegie, însoțită de retenție urinară și incontinență urinară
prin prea plin, plus pierderea conștienței senzaț iei de durere și
Gradul 7 – mielomalacie ascendentă sau descendentă .
În ultimul timp , o metodă populară este scara de notare pentru evidențierea gradului de
recuperare a mișcărilor normale a membrelor pelvine la carnivorele de companie cu afecțiuni
spinale , cunoscută ca scorul de recuperare Olby. Se impune evaluarea zilnică a mersului. Acesta
presupune 14 grade și 5 stadii , cu scorul maxim de 14 puncte, echivalent cu mersul normal (Olby
și col, 2011) :

7
Stadiul I
Gradul 0 – absența mișcărilor membrelor poster ioare și a sensibilității profunde;
Gradul 1 – absența mișcărilor membrelor posterioare cu prezența sensibilității profunde ;
Gradul 2 – absența mișcărilor membrelor posterioare și a cozii;

Stadiul II
Gradul 3 – protracția minimă a membrului posterior în d ecubit – mișcarea unei articulații ;
Gradul 4 – protracția membrului posterior în decubit și mai mult de o articulație implicată
în mai puțin de 50% din timp;
Gradul 5 – protracția membrului posterior în decubit și mai mult de o artiuclație implicată
în pes te 50% din timp;

Stadiul III
Gradul 6 – protracția membrelor posterioare în sub 10% din timp;
Gradul 7 – protracția membrelor posterioare între 10 și 50% din timp;
Gradul 8 – protracția membrelor posterioare în peste 50% din timp;

Stadiul IV
Gradul 9 – protracția membrelor posterioare în 100% din timp cu tonus scăzut al acestora
și greșeli în mers în peste 90% din timp;
Gradul 10 – protracția membrelor posterioare în 100% din timp cu tonus scăzut al acestora
și greșeli în mers între 50 și 90% din timp;
Gradul 11 – protracția membrelor posterioare în 100% din timp cu tonus scăzut al acestora
și greșeli în mers în sub 50% din timp;

Stadiul V
Gradul 12 – ataxie în mers, membre pelvine cu normotonus și greșeli în peste 50% din
timp;
Gradul 13 – ataxie în mers , membre pelvine cu normotonus și greșeli în sub 50% din timp;
Gradul 14 – mers normal.

Examenul radiologic are o importanță deosebită, oferind informații prețioase legate de
integritatea, forma și structura vertebrelor, facilitând diagnosticarea fractur ilor sau luxațiilor.
Mielografia este utilă în depistarea compresiunilor medulare și a herniilor de disc, prin
introducer ea substanței de contrast în spațiul rahidian (Vulpe V, 2012).

8
Tehnici mai puțin invazive de ultim ă generație, precum computer tomograf ia (CT) sau
rezonanța magnetico -nucleară (RMN) se pot aplica cu succes, fiind capabile să deceleze cele mai
detaliate leziuni, dar sunt costisitoare.

1.3. Bolile scheletului

Fracturile și luxațiile coloanei vertebrale sunt cele mai frecvente tipuri de afecțiu ni întâlnite,
care pot duce la diferite grade de disfuncții neurologice. Pacienții cu astfel de leziuni traumatice
trebuie să fie manevrați și contenționați cu mare atenție, pentru a nu se provoca leziuni și mai
grave.

1.3.1. Fracturi
Leziunile coloanei vertebra le sunt, de regulă, rezultatul unor traumatisme de mare impact,
cum ar fi accidentele auto , căderile de la înălțime sau loviri le de obiecte staționare . Comparativ
cu unele traume mai puțin grave, fracturile și luxațiile apar mai frecvent datorită unor forț e de
compresiune puternice, rotației, hiperflexiei sau hiperextensiei. Nevoia unei intervenții
chirugicale este bazată pe gradul instabilității coloanei vertebrale și a compresiei medulare.
Leziunile pot interesa discurile intervertebrale, procesele articu lare, corpul vertebral și
ligamentele asociate, având un impact diferit aupra stabilității coloanei vertebrale ( Shores și
Brisson, 2017 ).
Cazurile cu leziuni acute ale coloanei vertebrale trebuie considerate urgențe. Utilizarea
unor medicamente neuroprotec toare, precum metilprednisolon sodiu succinat, poate fi utilă în
cazul animalelor ce se prezintă în primele ore după accident. Pentru pacienții care își păstrează
sensibilitatea dureroasă, prognosticul este în general unul favorabil (Coughlan și Miller, 19 98).
Examinarea fizică trebuie însoțită obligatoriu de examen neurologic și imagistic, pentru a
stabili gravitatea leziunilor. Radiografia toracelui este esențială în toate cazurile de traumatisme
spinale, pentru a detecta probleme ce pot pune în pericol v iața pacientului, precum contuzia
pulmonară, pneumotorax sau ruptura diafragmului . Trebuie obținute proiecții laterale și
ventrodorsale ale coloanei vertebrale (Coughlan și Miller, 1998). Traumatismele toracice ocupă
o proporție de 15 – 35 % din cazuri. C ele abdominale reprezintă 6 – 15 % din cazuri și sunt
reprezentate de hemoperitoneu, uroperitoneu, sau leziuni gastrointestinale sau hepato biliare.
Fracturile adiționale le însoțesc adesea pe cele spinale, cu o incidență de 14 – 48 % (fracturi de
pelvis s au ale membrelor) ( Tobias și Johnston, 2012 ).
Fracturile corpului vertebral sunt cele mai comune și pot fi oblice, transversale,
compresive, multiple, sau pot interesa cartilajul de creștere. Nu este neobișnuit ca fractura să fie
însoțită și de luxația ver tebrei (Coughlan și Miller, 1998). Fracturi spinale multiple au fost

9
diagnosticate în 15 – 20% din situații si nu interesează obligatoriu vertebrele adiacente sau din
aceeași regiune. Câinii care au o greutate mai mică de 15 kg sunt mai predispuși fracturi lor
multiple comparativ cu cei de talie mai mare (Tobias și Johnston, 2012 ).
Studii recente au demonstrat că zona cel mai frecvent afectată este cea toracolombară (T3 –
L3), urmată de cea lombară (L4 – L7). Simptomele neurologice datorate fracturilor varia ză de la
diferite grade de durere la tetraplegie și pot fi însoțite de starea de șoc (Tobias și Johnston, 2012 ).
Modificările patologice care interesează măduva spinării pot fi primare și secundare. Cele
primare includ rupturi de axoni, leziuni vasculare, hemoragii și necroze ale materiei cenușii și
edem. Compresiunea medulară poate duce la blocajul transmiterii nervoase, întreruperea fluxului
neuronal, demielinizare și compromiterea vasculară adițională. Modificările secundare
metabolice și vasculare duc l a leziuni neuronale și tisulare suplimentare, concretizându -se în
cicluri de autodistrugere vicioase (Coughlan și Miller, 1998).
Obiectivele managementului fracturilor coloanei vertebrale constau în prevenirea avansării
leziunilor primare către măduva spi nării și să diminueze efectele tulburărilor primare inițiale și
secundare. Leziunile primare se combat prin realinierea canalului spinal, stabilizarea coloanei
vertebrale și decompresia măduvei spinării. Aceste intervenții, împreună cu tratamentul de
susținere și cel medicamentos, duc la atenuarea ciclului leziunilor secundare asupra măduvei
spinării (Tobias și Johnston, 2012 ).

1.3.2. Luxații și subluxații
Luxația reprezintă deplasarea definitivă și anormală a epifizelor articulare. Cea incompletă
poartă denumire a de subluxație. În cazul luxației articulațiile nu se mai suprapun, în timp ce în
subluxație acestea rămân parțial în contact (Moroșanu și Burtan, 1994).
Luxația și subluxația vertebrală implică ruperea inelului fibros al discului intervertebral și
deteri orarea articulațiilor intervertebrale și a ligamentelor (Coughlan și Miller, 1998).
Clasificarea în funcție de cauză împarte luxațiile în traumatice, simptomatice (consecința
hidartrozei), miopatice (datorate paraliziei musculare) și congenitale. Pondere a cea mai mare o
ocupă cele traumatice, putând fi închise sau deschise. Modificările suferite sunt reprezentate de
ruptura ligamentelor, contuzii ale cartilajului articular și deșirarea membranei sinoviale.
Simptomatologia constă în durere, deformare arti culară și imobilitate și disfuncții
neurologice. Tratamentul urmărește reducerea și imobilizarea leziunii cât mai rapid (Moroșanu și
Burtan, 1994).
Mai frecvent se întâlnește subluxația atlanto -axială, prin deplasarea axisului dorsal de atlas,
în special l a câinii tineri de talie mică, cu vârsta până într -un an. Afecțiunea se manifestă prin
hiperestezie cervicală, însoțită de tetrapareză/tetraplegie și ataxie (Musteață și col., 2016).

10
1.4. Bolile mușchilor

1.4.1. Miastenia gravis
Miastenia gravis reprezintă o tulbur are a transmisiei neuromusculare, caracterizată prin
slăbiciune musculară și oboseală exagerată (Tilley și Smith, 2016). Este determinată de un deficit
de receptori pentru acetilcolină din membrana postsinaptică a joncțiunii neuromusculare. Boala
apare atâ t la câini, cât și la pisici și cunoaște o formă congenitală și una dobândită (Falcă și col.,
2011).

1.4.1.1. Miastenia congenitală
Există câteva rase cu predispoziție genetică, precum Jack Russel terrier, Springer spaniel,
Fox Terrier, Teckel sârmos, Labrador retriever, etc., iar vârsta manifestării semnelor clincice este
situată între 6 și 8 săptămâni. Frecvența tulburării este rară (Tilley și Smith, 2016).
1.4.1.2. Miastenia dobândită
Instalarea afecțiunii este dependentă de existența unui fond genetic adecvat și de o
mutlitudine de factori, precum factorii de mediu, endocrine, infecțioși și hormonali. Este întâlnită
frecvent la câini și mai rar la pisici. Acest tip de miastenie apare mai des la câinii de talie mare
(Labrador, Ciobănesc German, Golden Retriever, Akita Inu, Terra Nova etc.) și la pisicile
Absiniene și Somaleze (Tilley și Smith, 2016).
Forma dobândită este o tulburare imunomediată, definită prin producerea unor
autoanticorpi împotriva receptorilor pentru acetilcolină dn joncțiunea mioneurală. Apare mai
frecvent la vârsta de 2 -3 ani, sau 9 -10 ani. Un factor cauzal citat frecvent este reprezentat de
tumori, în special timomul. Simptomatologia se împarte în două tipuri de manifestări: forma
focală și forma generalizată (Falcă și col., 2011).
În forma focală r egurgitarea este un semn constant, fiind însoțită și de alte semne, precum
schimbarea vocii, sialoree, tulburări de deglutiție, oboseală rapidă după o activitate fizică ușoară.
Atrofia musculară lipsește, deoarece musculatura scheletului apendicular nu est e afectată (Tilley
și Smith, 2016).
În cea de a doua formă este carcateristică slăbiciunea musculară generalizată, care se
intensifică la efort. În decubit, membrele posterioare sunt în extensie, iar în deplasare apar treptat
șchiopături, tremurături muscu lare, mersul devine dificil, cu adoptarea decubitului și refuzarea
deplasării. La acestea se adaugă și simptomele din forma focală, boala complicându -se cu
megaesogag și bronhopneumonie ab ingestis (Falcă și col., 2011).
Diagnosticul se bazează pe semnele clinice, pe examinarea fizică și neurologică amănunțită
și pe examenul de laborator specializat (teste serologice pentru identificarea autoanticorpilor și

11
testul terapeutic cu anticolinesterazice de durată scurtă). Pentru diagnosticul complicațiilor,
exame nul imagistic este extrem de valoros (Tilley și Smith, 2016).
Tratamentul presupune administrarea de anticolinesterazice cu acțiune îndelungată
(bromura de piridostigmină) și corticosteroizi (prednison) (Falcă și col., 2011).

1.4.2. Miozita eozinofilică
Este o afecțiune imunomediată, ca urmare a producerii de anticorpi anti miozină și
afectează muculatura masticatorie. Evoluția bolii se caracterizează prin două faze: în faza acută
se observă inflamație și sensibilitate dureroasă la nivelul musculaturii, ce se co ncretizează în
prehensiune și masticație dificilă și imposibilitatea deschiderii manuale a gurii datorită durerii.
Consecutiv se instalează atrofia musculară progresivă, iar animalele nu se mai pot hrăni decât cu
alimente lichide.
Diagnosticul se pune pe baza examenului histopatologic. Tratamentul presupune
administrarea orală de prednison, cu evitarea deschiderii forțate a cavității bucale în speranța
ameliorării atrofiei musculare (Falcă și col., 2011).

1.5. Afecțiuni neurologice

Sistemul nervos este al cătuit din sistemul nervos central (creier și măduva spinării) și
sistemul nervos periferic, denumit și neuromuscular, compus din mervi și mușchi. Sistemul
neuromuscular conține nervii craniali și nervii periferici, care pleacă de la nivelul măduvei și
inervează în special musculatur a membrelor. Legătura dintre nervii periferici și mușchi poartă
denumirea de joncțiune neuromusculară (Figura 1. 3.). Aceste joncțiuni intervin în orice tip de
activitate, de la mers și alergat până la respirație și deglutiție. A fecțiunile neuromusculare
reprezintă orice tulburare care afectează aceste joncțiuni ( 5).

12

Figura 1. 3. Structura sistemului neuromuscular
(http://vetspecialists.co.uk/factsheets/Neurology_Facts/Neuromuscular_Disorders.html )

Cele mai comune tip uri de afecțiuni neuromusculare includ modificări degenerative,
neoplastice, traumatice, infecțioase, inflamatorii și vasculare. Tulburările metabolice, nutriționale
și anomaliile sunt mai puțin frecvente la carnivorele de companie ( Tobias și Johnston, 201 2). În
continuare se vor descrie succint câteva din tre cel mai frecvent întâlnite afecțiuni.

1.5.1. Compresiunea medulară bruscă
Afec țiunea se traduce prin disfuncția bruscă a măduvei spinării , cu efecte negative asupra
recepției și transmiterii impulurilor nerv oase ( Falcă și col., 2011 ). Apare cel mai frecvent la
câini, în special la cei condrodistrofici, cu trunchiul lung și membrele scurte, precum Teckel,
Welsh Corgi, Pekin ez, Shih -Tzu, Lhasa Apso , Beagle, Cocker Spaniel . Teckelii sunt de departe
cei mai predi spuși, cu un risc de 10 -12 ori mai mare comparativ cu alte rase. La pisici se
întâlnește foarte rar (Jaggy, 2010).
Cauzele sunt multiple, atât extramedulare (traumatisme, procese inflamatorii, distrofii
medulare, intervenții chirurgicale, mișcări bruște, eforturi exagerate, comoții, etc), cât și
intramedulare ( diverși corpi străini). Dintre toți factorii, cauza principală o constituie hernia de
disc ( Falcă și col., 2011 ).
Hernia de disc (Figura 1.2. ) este o afecțiune degenerativă care afectează nucleul pul pos
intervertebral alături de alterarea corpului vertebral, având drept consecință protruzia nucleului
pulpos al canalului medular (Falcă și col., 2011 ). Hernia poate să apară prin două modalități:

13
ruptura în totalitate a inelului fibros (hernia de tip I) sau numai parțială (hernia de tip II). Această
ruptură duce la o simplă compresiune, dilacerare sau strivire a măduvei (Ghergariu, 1984).

Figura 1. 4. Protruzie discală ( http://animalpetdoctor.homestead.com/NeuralDisc.html )

La câinii condrodi strofici, procesul degenerativ începe între primele 2 luni și 2 ani de viață.
Până la vârsta de un an, 75 – 100% dintre discurile intervertebrale apar degenerate. Degenerarea
condroidă (hernia de disc Hansen I) este un proces rapid și este urmată frecvent de mineralizare.
Debutează mereu supraacut sau acut. O degenerare fibroidă (hernia de disc Hansen II) apare la
rasele noncondrodistrofice (de exemplu Ciobănesc German) și este un process lent, evident între
vârsta de 8 și 10 ani. Este rar însoțită de miner alizare (Figura 1. 5.)
Hernia de disc este afecțiune frecvent întâlnită în clinică, ce se manifestă prin durere,
ataxie, pareză sau paralizie. Incidența cea mai crescută (73,1%) a fost atribuită câinilor cu vârste
cuprinse între 3 și 6 ani. Câinii de peste 7 ani au reprezentat 21,2% din cazurile raportate
(Newton și Nunamaker, 1985).
În compresiunea medulară bruscă simptomele variază în funcție de localizarea leziunii: în
cea cervico -toracală se exprimă prin tetraplegie spastică, anestezie, hiper apoi hipore flectivitate
și retenție de urină și fecale, iar în cazul afectării segmentelor toraco -lombare apar paraplegia
flască, incontinență urinară și de fecale (Falcă și col., 2011).

14

Figura 1. 5. Tipuri de hernie de disc: Hansen de tip I și Hansen d e tip I
(după Shores, 1981)

Diagnosticul se bazează pe anamneză, examinarea fizică, neurologică și examenul
radiologic al animalului, punându -se accent pe investigațiile neurogice, pentru a se putea stabili
cât mai concret localizarea leziunii gradul de afectare al măduvei spinării (Newton și
Nunamaker , 1985).
Tratamentul urmărește atât menținerea animalului în condiții optime, cât și evitarea
decubitului prelungit, masaje și fricțiuni, dar mai ales adinistrarea unor preparate
medicamentoase eficiente, pe ntru a reduce durerea, a stimula sistemul nervos (neurotonice), a
diminua inflamația (dexametazonă) și antiinfecțioase. Dacă este cazul, se intervine chirurgical
pentru a decompresa măduva spinării ( Falcă și col., 2011 ).

1.5.2. Compresiunea medulară lentă
Afecț iunea rezultă în urma herniei de disc, a acțiunii unor tumori, abcese, paraziți, sau prin
deformări ale coloanei vertebrale sau ale vertebrelor. Efectul constă în ischemie și întreruperea
conducerii influxului nervos.
Simptomele apar spontan, la cele mai u șoare și simple solicitări ale coloanei (mersul pe
scări, mersul pe un teren neuniform) și constau în hiperalegie, hiperestezie, reducerea sau chiar
dispariția reflexelor , pareze sau paralizii spastice sau flasce și dereglări vegetative.
Tratamentul urmăre ște combaterea durerii, administrarea de antibiotice, de nevrostenice și
eliminarea cauzei prin intervenție chirurgicală ( Falcă și col., 2011 ).

15
1.5.3. Infarctul medular și embolia fibrocartilaginoasă
Această afecțiune este o tulburare vasculară ce se poate confu nda ușor cu hernia de disc, cu
mențiunea că în infarct durerea lipsește și se asociază cu debutul rapid al semnelor ce
caracterizează disfunc ția măduvei spinării. Ischemia medulară datorată emboliei
fibrocartilaginoase a pare cel mai frecvent (Newton și Nunamaker , 1985).
Embolia fibrocartilaginoasă este o afecțiune vasculară, acută și neprogresivă a măduvei
spinării, fiind consecința unui infarct miocardic cauzat de un embol fibrocartilaginos, cu
etiologie diferită: endocardită, septicemie, țesut adipos sau material din discul intervertebral,
ultima cauză fiind cea mai frecventă (Zbângu A și col, 2011).
Embolia fibrocartilaginoasă este un sindrom al unei deficiențe neurologice acute și severe,
întâlnit la câini. Este important să se facă diagnosticul diferenț ial cu această afecțiune în caz de
hernie de disc, traumatisme sau alte leziuni spinale acute. Embolii sunt compuși dintr -un
fibrocartilaj identic cu cel din nucleul pulpos și se pot găsi în vasele care irigă măduva spinării
sau în rădăcinile nervoase . Mec anismul patogenezei nu este complet elucidat (Sharp și Wheeler,
2005) .
Afectează în general câinii adulți de talie mare (3 -7 ani) și mult mai rar celelalte talii sau
pisicile și se asociază cu exerciții fizice mai intense, cum ar fi alergatul și o greutat e corporală
crescută. Simptomele progresează în primele 24h de la slăbiciune musculară la paralizie și după
acest interval se stabilizează (Mus teață și col., 2016; Sharp și Wheeler, 2005 ). Caracteristic bolii
este faptul că semnele nervoase debutează brus c, dar fără asocierea unei manifestări a durerii.
Evoluția este acută sau subacută, semnul comun fiind monoplegia, adesea cu lateralizarea
semnelor spinale (hemiplegie) și frecvenț ă mai crescută la nivel cervical și lombar (Vandevelde
și col., 2012).
Diag nosticul se pune în special pe baza semnelor clinice. Majoritatea câinilor își revin
după o perioadă de 7 -10 zile. Puțini, însă, devin perfect normali, dar mulți își recapătă funcția
măduvei spinării. Nu există un tratament specific bolii, în afară de tera pia de susținere pe
perioada convalescenței (Newton și Nunamaker, 1985). Administrarea antiinflamatorului
metilprednisolon sodiu succinat, ca în traumatismele spinale, poate fi utilă în primele ore de la
debutul semnelor clinice. Alți corticosteroizi nu su nt indicați (Sharp și Wheeler, 2005) .

16

CAPITOLUL 2
ELEMENTE DE FIZIOTERAPIE ȘI IMPORTANȚA APLICĂRII
ACESTEIA ÎN AFECȚIUNILE NEUROMUSCULARE
2.1. Generalități

Fizioterapia reprezintă anasamblul tratamentelor și tehnicilor terapeutice ce au la bază
acțiunea agenților fizici, naturali sau artificiali (Zbângu A., 2014). Fizioterapia constă în
utilizarea unor tehnici neinvazive pentru reabilitarea leziunilor la animale , prin aplicarea unor
stimuli fizici (Millis și Levine, 2014).
Reabilitarea neurologic ă este una dintre cele mai vaste domenii ale fizioterapiei veterinare,
în special pentru animalele de talie mica. Prop rietarii trebuie să fie instruiți că este un process
costitsitor și de lungă durată, care trebuie finalizat dacă se doresc rezultatele așt eptate
(McGowan și Goff, 2016).
Fizioterapia presupune cunoașterea comportamentului animal, în special manifestările de
frică și agresivitate . Sala special destinată acestei activități trebuie să fie proiectată astfel încât să
micșoreze stimulii care produ c agitație și neliniște. De asemenea, foarte importantă este prima
impresie a animalului în momentul interacționării cu fizioterapeutul, care trebuie să îi câștige
încrederea. Mișcările bruște și zgomotele puternice trebuie evitate, iar animalul trebuie lă sat o
perioadă să se acomodeze cu noul mediu .
Obiectivele principale în reabilitarea pacientului cu afecțiuni neurologice și
neuromusculare sunt ameliorarea durerii și a procesului inflamator, restabilirea căilor nervoase,
prevenirea complicațiilor secunda re și aducerea pacientului la un statut independent. De
asemenea, este esențial să nu se producă agravarea condiției neurologice sau a durerii la pacineții
cu instabilitatea coloanei vertebrale (Millis și Levine, 2014).
Un aspect foarte important ce trebui e subliniat este faptul că timpul determină succesul
programului de recuperare : includerea în programul de fizioterapie cât mai curând posibil după
stabilirea diagnosticului sau postoperator este esențial pentru evitarea efectelor nefaste ale
imobilizării unuia sau mai multor membre (Zbângu A., 2014).

17
Tehnicile speciale de diagnostic pentru afecțiunile neuro musculare constau în
electro fiziolog ie și biopsie musculară sau nervoasă.
Electrofiziologia cuprinde elctromiografia (EMG) și viteza transmiterii ner voase (NCV).
Animalul trebuie anesteziat obligatoriu. Metoda presupune transmiterea unui stimul electric
minor unui nerv sau mușchi. Tehnica se folosește pentru diagnosticarea afecțiunilor
neurmusculare și localizarea exactă a leziunii nervului, mușchiulu i sau joncțiunii
neuromusculare.
Dacă metoda anterioară nu reușește să stabilească o cauză, următorul pas este biopsia ,
pentru a determina dacă problema este de natură inflamatorie sau degenerativă. Aceasta se
execută de obicei imediat după electromiografi e, când animalul se află încă sub anestezie
generală ( 7).
Planul de tratament se poate realiza prin mai multe metode și tehnici. Majoritatea presupun
acțiunea unei surse de energie asupra organismului, pentru stimularea și susținerea vindecării.
Acestea in clud termoterapia și crioterapia (aplicarea sau îndepărtarea căldurii), stimularea
electrică a mușchilor (electricitate), terapie cu laser (lumină), terapia cu ultrasunete (sunet),
terapia cu impulsuri de câmp electromagnetic (magnetism), terapia cu șocuri (presiune) și
hidroterapia (apă) ( Prydie și Hewitt , 2015).

2.2. Tehnici de fizioterapie

2.2.1. Tehnici manuale

2.2.1.1. Masajul
Principala tehnică manuală o reprezintă masajul. Acesta este definit ca o aplicare manuală
sau mecanică de presiun e sau trac țiune asupra pielii , subcutisului sau musculaturii. Obiectivele
masajului constau în controlul transportului de oxigen și nutrienți către țesuturi și eliminarea
metaboliților. Adeziunile dintre fibrele musculare pot fi rupte, edemele se pot reduce, circula ția
sangvină la nivelul țesuturilor este stimulată , precum și circulația limfatică. Este o terapie foarte
eficientă împotriva durerii și are un efect de reducere a stresului. Tonusul muscular este
influențat pe cale reflexă prin masaj. Dacă mușchiul este a fectat de hipertonie, tehnica ajută la
reducerea tonusului (Jaggy, 2010).
Masajul este indicat în hipertonie și hipotonie, durere musculară, pareză și plegie. Este
contraindicat în coagulopatii, dermatită, tromboză recentă, neoplazii și în zonele cu cicatr ici.

18
O frecvență de 2 -3 ori pe zi este ideală, cu o durată de aproximativ 10 minute. Sunt
descries cinci tehnici de masaj diferite: netezire, fricțiune, scuturare, lovire și frământare
(Lindley și Watson, 2010 ; Jaggy, 2010 ).

2.2.1.2. Mișcările pasive
Kinetoterapia este o altă metodă manuală, în funcție de necesitate fiind pasivă sau activă.
În mișcarea pasivă, articulațiie sunt mișcate fără contracția mușchiului, prin aplicarea unei forțe
externe. Kinetoterapia activă se rezumă la mișcarea cauzată de co ntracția musculară. Exercițiile
de refacere a musculaturii durează între 4 și 6 săptămâni. Se pot folosi diferite aparate, precum
banda de alergat, pentru a crește rezistența animalului. Kinetoterapia activă reprezintă ultima
fază a reabilitării oricărui p acient .
Mișcările pasive sunt utilizate în principal în tratamentul profilactic al atrofiei. Perfuzia
tisulară este stimulată, durerea este parțial redusă și, cel mai important, se păstrează senzația de
mișcare. Cel mai frecvent folosite sunt mișcările de flexie -extensie și abducție -adducție.
Animalele care nu se pot menține în poziție patrupodală trebuie să li se impună această poziție
zilnic, pentru a obține stimulii proprioceptivi (Jaggy, 2010).
Cele mai obișnuite indicații pentru mișcările pasive în pr actică sunt: imediat după o
intervenție chirugicală, la animalele în decubit, la cele cu afecțiuni cronice degenerative și în
timpul recuperării în caz de boli neurologice. Aceste mișcări nu previn atrofia musculară și nici
nu măresc rezistența (Lindley și Watson, 2010).
Contraindicațiile acestei tehnici sunt inflamațiile acute și afecțiunile acute în general,
precum și instabilitatea coloanei vertebrale (Jaggy , 2010).

2.2.2 . Tehnici speciale

2.2.2.1. Terapia prin căldură sau frig
Crioterapia se utilizea ză cel mai des în faza acută de evoluție a afecțiunilor și postoperator.
Efectele sunt vasoconstricția locală și reducerea inflamației, mult potențate dacă frigul se aplică
prin presare. După aplicare, temperatura scade cu 10OC la nivelul pielii în decurs de 15 minute,
30 minute pentru țesutul subcutanat și mult mai mult pentru musculatură. Sursa de frig nu se
aplică niciodată direct pe piele. Termoterapia este aplicată în afecțiuni cronice și este utilă și
pentru reducerea spasmelor musculare, având efect analgezic , miorelaxant și de îmbunătățire a
mobilității articulare . Căldura umedă se preferă celei uscate (Prydie și Hewitt , 2015).

19
2.2.2.2. Hidroterapia
Metoda oferă condițiile optime pentru recuperarea mișcărilor normale, fie prin înot în apă
caldă (37 -39OC), fie prin antrenament pe o bandă de alergat scufundată în apă. Hidroterapia duce
la stimularea circulației sangvine în musculatura atrofiată, relaxează mușchii și menține mișcarea
articulațiilor. Tehnica se bazează pe instinctul animalelor de a înota .
Indicațiile pentru hidroterapie sunt în plegie, pareză severă sau degenerarea articulațiilor.
Este contraindicată în insuficiență cardiacă sau respiratorie, leziuni cutanate și hidrofobie.
Antrenamentul trebuie să dureze aproximativ 5 minute, de cel puț in 2-3 ori pe zi (Jagg y, 2010).

2.2.2.3. Electroterapia
Este o tehnică larg utilizată în fizioterapia veterinară. Pentru stimulare musculară se
foloșește stimularea electrică neuromusculară, iar pentru combaterea durerii, stimularea electrică
transcutanat ă a nervilor. Există aparate speciale, care pot deține una sau ambele funcții. Este
recomandat ca electrozii să fie umeziți cu gel înainte de aplicare, iar părul să fie tuns (Lindley și
Watson, 2010).
Impulsurile pot fi continue, sincronizate sau alternati ve. Se recomandă o frecvență de 25 –
50 Hz. Fiecare ședință durează între 5 și 20 de minute, în funcție de gradul de slăbiciune
musculară. Electroterapia este indicată pentru combaterea sau prevenirea atrofiei musculare și se
poate folosi și pe animalul în d ecubit (Prydie și Hewitt, 2015).

2.2.2.4. Terapia cu laser
Laserul este un amplificator de lumină care generează energie luminoasă . Lungimile de
undă pentru obținerea unor efecte terapeutice se situează între între 600 și 1000 nm. Efectele
principale cons tau în vindecarea rănilor, leziunilor țesuturilor moi și alinarea durerii (Lindley și
Watson , 2010 ).
Tehnica este cunoscută în medicina umană de mulți ani și începe să prindă contur și în
fizioterapia veterinară. Absorbția luminii se va produce la nivele diferite, în funcție de tipul de
țesut și dozaj. Alte efecte ale laseroterapiei sunt creșterea producției de limfocite, eliberarea de
endorfine și vasodilatație. Tehnica este contraindicată la animalele gestante, în coagulopatii și în
caz de fotosensibiliz are (Lindley și Watson, 2010).

2.2.2.5. Terapia cu ultrasunete
Ultrasunetele terepeutice utilizează unde sonore cu frecvență înaltă care sunt convertite în
energie kinetică în timp ce undele progresează prin țesuturi. Metoda este folosită pentru a

20
produc e efecte termale și nontermale. Efectele termale produc vasodilatație, reduc durerea și
cresc flexibilitatea. Cele nontermale se referă la emisiunea acustică și cavitație, cu afectarea
permeabilității membranei celulare ( Prydie și Hewitt , 2015).
Datorită c onținutului ridicat în proteine al părului, o mare parte din energie este absorbită
de învelișul păros așa că întotdeauna animalul trebuie tuns. Cele mai absorbante țesuturi sunt
acelea bogate în colagen (ligamente, tendoane, fascii, capsule artiuclare, țe sut cicatrizat.
Ultrasunetele sunt foarte eficiente în grăbirea procesului de vindecare a țesuturilor, în repararea
cicatricilor, precum și în corectarea fracturilor (Lindley și Watson, 2010).
Aparatele de ultrasunete utilizează două setări: 1 și 3 MHz. P rima setare se folosește pentru
țesuturi profunde și pătrunde la o adâncime de 2 -5 cm, în timp ce a doua frecvență se utilizează
pentru țesuturile mai superficiale, la o profunzime de 1 -2 cm. Tratamentul durează între 5 și 10
minute și depinde de talia ani malului și profunzimea țesutului ( Prydie și Hewitt, 2015).

2.2.2.6. Terapia cu impulsuri de câmp electromagnetic
Electromagnetismul se produce prin conducerea electricității printr -o bobină atașată de un
material conductibil. Numărul de impulsuri pe secundă determină efectul biologic asupra
celulelor. Metoda duce la îmbunătățirea circulației și reducerea durerii (Jaggy, 2010).
Durata unui tratament este de circa 20 de minute, iar efectele persistă până la 6 ore. Acesta
se poate repeta de două ori pe zi. Cași contraindicații, nu se folosește la animalele gestante, cu
malignitate sau cu pacemaker (Prydie și Hewitt, 2015).

2.2.2.7. Terapia prin șocuri
Această tehnică nu presupune utilizarea șocurilor electrice, ci un impuls scurt de unde sau
pulsiuni de und e cu energie înaltă, pentru a produce schimbări majore în presiune (exemple din
natură sunt exploziile sau fulgerul ). Metoda pătrunde mai profund decât oricare alta.
Modficarea rapidă a presiunii se poate obâine prin trei tehnici diferite: electrohidrauli că (se
obțin valuri de înaltă presiune), electromagnetică și piezoelectrică. Prima metodă este cea mai
eficientă, dar și cea mai costisitoare.
Tehnica funcționează prin două metode. Prima constă în producera unor micro -fracutri în
țesutul țintă, care dete rmină o nouă inflamație. Se utilizează în tratamentul tenoanelor sau
ligamentelor la care procesul inflamator s -a oprit înainte de instalarea vindecării. A doua metodă
se bazează pe formarea unui void în urma trecerii undei de șoc prin țesuturi. În void se formează
bule de cavitație, iar când acestea întâlnesc o suprafață dură, se dezintegrează, ducând la
descompunerea depozitelor minerale, precum noduli calcifiați de la nivelul tendoanelor.

21
Fiind o metodă incomodă pentru pacient, se recomandă sedarea aces tuia. Protocolul
srandard prespune până la trei tratamente la intervale de două săptămâni. La câini, terapia prin
șocuri este extrem de utilă în tratamentul tendinopatiilor la nivelul umărului. Timpul de
tratament este de numai câteva minute și uilizează o frecvență de 800 -2000 de șocuri pe ședință
(Prydie și Hewitt, 2015 ).

2.2.2.8. Terapia cu magneți statici
Această tehnică este cunoscută din vechime în medicina umană și este un concept nou în
medicina veterinară. Magneții statici dețin câmpuri magnetice, fără a avea nevoie de current
electric. Se folosesc pentru creșterea fluxului sangvin și reducerea durerii.
Deși rezultatele folosirii acestei metode sunt încă limitate, mulți proprietary adoptă această
metodă. Nu prezintă efecte secundare, dar nu se rec omandă ca metodă unică de tratament, ci mai
degrabă ca o terapie adjuvantă (Millis și Levine, 2014).

2.2.2.9. Acupunctura

A devenit o metodă foarte populară în ultimele decenii și în fizioterapia veterinară. Se
folosește cu succes în combaterea slăbiciun ii musculare, paraliziei și durerii. Afecțiunile pentru
care se adoptă în special acupunctura sunt hernia de disc și bolile articulare.
Pentru animalele de talie mică se folosesc ace de 10 -50 mm lungime, iar pentru cele de
talie mare de 10 -100 mm. Punctel e abordate în medicina veterinară sunt de -a lungul gătului,
spatelui, șoldurilor și umerilor, deoarece sunt mai ușor acceptate de animal. Durata unui
tratament este de 10 -30 de minute. În majoritatea cazurilor, rezultatele clinice se obțin după 2 -5
ședinț e.
Acupunctura este o procedură relativ sigură, cu puține evenimente negative raportate.
Totuși, cu toate că este larg utilizată în clinică, există puține date care atestă eficacitatea
procedurii pentru gestionarea durerii cronice (McGowan și Goff, 2016).

2.2.2.10. Fizioterapia la pisici
În general, pisicile sunt mult mai reticente și mai protective față de propriile răni,
comparativ cu câinii. Pacienții felini sunt mai puțin toleranți față de tehnicile clasice de
fizioterapie , de aceea se impune modifica rea unor proceduri. Pentru rezultate maxime, ședințele
trebuie să fie cât mai scurte, exercițiile introduse treptat, iar elementele pe gustul pisicilor,
precum jucăriile, folosite frecvent. Terapiile manuale și electroterapia se folosesc cu succes la
pisic i (Lindley și Watson , 2010 ).

22

CAPITOLUL 3
DESCRIEREA CADRULUI INSITUȚIONAL

Aplicarea fizioterapiei în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Iași este un concept
relativ nou, care a apărut în urmă cu câțiva ani, odată cu dezvoltarea fizioterapiei veterinare la
nivel mondial, bazată pe tehnicile preluate din medicina umană și adaptată nevoilor animale . A
fost necesară implementarea procedurii, datorită cazuisticii din ce în ce mai bogate și d orinței
salvării unor animale, care în lipsa fizioterapiei ar fi avut parte de o viață scurtă și chinuită.

Figura 3.1. Spațiul de lucru

Cercetările s -au desfășurat în cadrul Clinicii Medical ă a Facultății de Medicină Veterinară
din Iași, în colaborare cu Serviciul de Radiologie și clinica de Chirurgie , pe o perioadă de 2 ani
(mai 2016 – iunie 2018). Studiul s -a realizat sub îndrumarea domnului Prof. Dr. Gheorghe
Solcan și cu sprijinul doctorandei Mădălina Henea.

23
Spațiul special destinat fi zioterapiei constă într -o masă de lucru, separată de restul
încăperii, unde animalul este contenționat pe parcursul procedeului. Cel mai frecvent este nevoie
de două persoane, una dintre ele fiind cea care menține animalul în poziția dorită.
Ca și dotări, spațiul deține un aparat pentru electrostimulare și ultrasunete IntelectVet și un
laser terapeutic . Accesoriile constau în mingi de diferite mărimi, perne, pături, hamuri ,
platforme , cu rol de a susține animalul în poziție patrupodală și a facilita executa rea diferitelor
exerciții.
Sala este dotată si cu o bandă de alergat, pentru exerciții mai complexe, precum și cu
proteze veterinare, astfel încât animalul să se recupereze cât mai rapid.
În aceeași incintă se află și spitalizarea, unde animalele benefici are de fizioterapie pot fi
cazate și îngrijite, întrucât procesul este unul îndelungat și se poate executa zilnic.
Spațiul este dotat și cu un dulap în care se păstrează consumabilele (mănuși, gel pentru
ultrasunete , gel pentru masaj, vată, diferite antis petice) , precum și diferitele medicamente
necesare în tratamentul afecțiunilor neuro -musculare (vitamine, în special cele din complexul B,
analgezice, antiinflamatoare, etc).
Diagnosticul afecțiunilor neuromusculare s -a stabilit pe baza anamnezei, examenul ui
general și neurologic (în cadrul Clinicii Medical ă) și a examenului imagistic, atât prin metode
convenționale, cât și speciale , după caz (în cadrul clinicii de Radiologie ).

24

PARTEA A II -A
CONTRIBUȚII PROPRII

25

CAPITOLUL 4
OBIEC TIVE, MATERIALE ȘI METODE
4.1. Obiectivele studiului
În cadrul studiului s -a urmărit un număr de animale cu diferite afecțiuni neuromusculare , în
ceea ce privește abordarea cazurilor prin prisma fizioterapiei, alegerea metodei sau metodelor
cele mai indica te în funcție de tipologie și aplicarea acestora, precum și aprecierea eficacității
tehnicilor alese. Înainte de începerea programului, animalul are un diagnostic cert, în urma
examenelor clinice și paraclinice. În funcție de caz, se apelează mai întâi la tehnici chirurgicale
și/sau tratament medicamentos, după care pacientului i se elaborează un program de fizioterapie
și frecventarea lui este necesară obținerii unor rezultate ideale.
Principalele obiective urmărite sunt:
– reducerea inflamației și a edem ului;
– ameliorarea durerii;
– refacerea tisulară;
– combaterea atrofiei musculare;
– stimularea tonusului muscular și a mobilității articulațiilor;
– redobândirea sprijinului și poziției patrupodale;
– redresarea echilibrulu i și a coordonării ;
– prevenire a, îngrijirea și vindecarea escarelor și a plăgilor decubitale.

Pentru îndeplinirea acestor obiective s-a apelat la diferite tehnici de fizioterapie, care au
fost adaptate necesităților fiecărui pacient. Acestea sunt redate în tabelul 4.1., precum și
aparatura folosită și efectele urmărite.

26
Tabel 4.1.
Tehnicile de fizioterapie utilizate și beneficiile acestora

Tehnica Aparatura necesară Rolu l și efectul urmărit

Masaj și mișcări pasive

Gel cu efect termogenic local

– relaxarea musculaturii;
– stimularea circulației locale;
– susținerea mobilității
articulațiilor;

Electrostimulare
neuromusculară
IntelectVet, Chattanooga Group
– 2 canale de electroterapie cu 4
electrozi incluși;
– Mod continuu sau pulsatil;
– Ultrasunete cu frecvențe de 1
și 3 Mhz;
– Meniu complex și programe
prestabilite;
– relaxare musculară;
– creșterea tonusului muscular;

Ultrasunete – efect termogenic;
– micromasaj;
– efect analgezic;
– stimularea cicatrizării;

Laseroterapie cu laser de
putere joasă Laser IR 27. 1 seria Roland,
Elettronica Pagani
– raze infraroșii cu lungimea de
undă de 904 nm;
– dioda sondei de 27 W;
– frecvență reglabilă și meniu
complex de setări;

– efect analgezic;
– regenerare tisulară;
– reducerea edemului și
inflamației;
6

Bandă de a lergat Actuell Fitness
Viteza 1 -50 km/h;
Computer cu afișaj;

– stimularea deplasării;
– dezvoltarea musculaturii;

Diferite exerciții
– platforme;
– mingi de mărimi diferite; – menținerea echilibrului;
– redobândirea sprijinului
patrupodal.

27
4.2. Materialele studiului

Pe parcursul perioadei luate în studiu, la Clinica Medicală s -au prezentat 2364 carnivore de
companie cu diferite patologii. Din totalul acestora, doar 29 s -au dovedit a fi clinic sănătoase,
sau au solicitat un control de rutină. Din a nimalele rămase, la un număr de 298 s -au constatat
diferite afecțiuni neuromusculare, în timp ce restul pacienților (în număr de 2037 ) au prezentat
alte boli medicale sau chirugicale, fără relevanță asupra studiului. Ponderea acestora este
prezentat ă în figura 4.1. În vederea depistării carnivorelor de companie cu patologie
neuromusculară s -a efectuat o examinare clinică și paraclinică amănunțită.

Figura 4.1. Prevalența bolilor neuromusculare raportată la numărul total de carnivore de
companie examinat e

Dintre cei 298 de pacienți neurologici, 122 au prezentat diferite afecțiuni neuromusculare,
iar restul de 17 6 au fost diagnosticați cu patologii intracraniene (Figura 4.2).

Animale clinic
sănătoase
1.23%Animale cu
patologii
neuromusculare
12.61%
Animale cu
alte patologii
86.17%

28

Figura 4.2. Prevalența bolilor neuromusculare în raport cu tota lul carnivorelor de
companie diagnosticate cu afecțiuni neurologice

Din totalul carnivorelor de companie cu patologie neuromusculară, majoritatea au
prezentat afecțiuni spinale – 103, restul de 19 cazuri constând în leziuni ale nervilor periferici și
rădăcinilor nervoase (Figura 4.3) .

Figura 4.3. Modul de repartiție al carnivorelor de companie cu patologie neuromusculară
Animale cu
patologie
neuromusculară
40.94%
Animale cu
patologie
intracraniană
59.06%
103
19
020406080100120
Carnivore cu afecțiuni spinale
Carnivore cu afecțiuni ale nervilor periferici

29
Din totalul cazurilor cu boli neuromusculare , numai 87 au început tratamentul prin
fizioterapie, și anume 75 de câini și 12 pisici (Figura 4.4.) . În rândul acestora s -au înregistrat 73
de cazuri cu afecțiuni spinale, 4 cazuri cu afectarea nervilor periferici și 10 cazuri cu afecțiuni
ale rădăcinilor nervoase (Figura 4.5.).

Figura 4.4. Distribuția patologiei n euromusculare pe specii

Figura 4.5. Repartizarea carnivorelor de companie introduse în programul de fizioterapie,
în funcție de patologie 7586.21%
1213.79%
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Pisici Câini
020406080
Afecțiuni spinale Afecțiuni ale
nervilor perifericiAfecțiuni ale
rădăcinilor
nervoase73
10483.90% 11.50% 4.60%
Număr cazuri Procent

30
În cazul câinilor, se observă predominanța sexului masculin, în timp ce în cazul speciei
feline, numărul de masculi și numărul de femele luate în studiu este unul egal (Tabel 4.2.).

Tabel 4.2.
Distribuția cazuisticii în funcție de sex

În ceea ce privește vârsta, se observă că cele mai multe cazuri a par la vârste tinere, până în
6 ani , aspect relevat în tabel ul 4.3. În rândul câinilor de peste 7 ani, afecțiunile degenerative sunt
cele care predomină.

Tabel 4.3.
Clasificarea numărului de cazuri după vârstă

În ceea ce privește categoria de patologie a măduvei spinării, în cazul câinilor, se constată
predominanța afecțiunilor degenerative, urmate de cele tr aumatice, în timp ce la pisici se observă
inversarea situației, patologia fiind exclusiv traumatică sau degenerativă (Tabel 4. 4.). Figura 4.6.
prezintă distribuția cazurilor în funcție de tipul afecțiunii, din totalul carnivorelor de companie.

Specie Sex
Mascul Femel
Câini 49 26
Pisici 6 6
Câini Pisici
2 luni – 2
ani 3 – 6
ani 7 – 12
ani Peste
13 ani 2 luni – 2
ani 3 – 6
ani 7- 12
ani 13 – 16
ani Peste 17
ani
20 28 15 12 6 4 1 0 1

31
Tabel 4 .4.
Repartizarea cazurilor după tipul de afecțiune spinală pe specii

Afecțiuni spinale Câini Pisici
Număr Procent Număr Procent
Traumatice 26 29.89% 7 8.05%
Degenerative 44 50.57% 4 4.6%
Vasculare 4 4.6% 0 –
Anomalii congenitale 1 1.15% 0 –

Figura 4.6. Repartizarea cazurilor după tipul de afecțiune spinală la carnivorele de
companie luate în studiu

După localizare , cel mai frecvent s -a întâlnit afectarea măduvei la nivel toraco lombar , atât
la câini, cât și la pisici. Clasificarea d upă segmentul afectat este prezentată în figura 4.7.
Afecțiuni
traumatice ,
37.94%
Afecțiuni
degenerative ,
55.17%Afecțiuni
vasculare ,
4.60%Anomalii
congenitale,
1.15%

32

Figura 4.7. Distribuția carnivorelor de companie în funcție de localizarea afecțiunii

Cele 12 cazuri din specia felină apațin rasei europene, în timp ce în cazul cânilor,
majoritatea a fost reprezent ată de metiși, și anume 27 de cazuri. Restul de 48 sunt reprezentanți
ai raselor pure.

4.3. Metodele studiului

Diagnosticul afecțiunilor neuromusculare din prezenta lucrare s -a bazat pe examenul fizic
clinic, examenul neurologic , teste paraclinice, ana liza lichidului cefalorahidian și examenul
imagistic al carnivorelor de companie.
Examenul fizic a constat în inspecție, palpație, ascultație și termometrie. Anamneza a
reprezentat primul indiciu în conturarea unei idei de diagnostic. La inspecție s -a urmă rit în
special aspectul coloanei vertebrale și prezența unor atitudini anormale. Palpația a adus
informații suplimentare legate de durere, tonus muscular și prezența unor formațiuni sau
deformări. Ascultația și termometria au inclus sau exclus evoluția uno r boli infecțioase sau
parazitare.
Examenul neurologic a urmărit pașii obișnuiți pentru depistarea neurolocalizării leziunii:
abordarea generală, aprecierea statusului mental, observarea poziției corpului, evaluarea
mersului, prezența unor mișcări anormal e, aprecierea tonusului muscular, testele de 539
18
10
317
30 1
051015202530354045
Câini Pisici

33
propriocepție, evaluarea reflexelor spinale și examinarea nervilor cranieni. După finalizarea
examinării s -a efectuat încadrarea patologiei în una din tipologiile sistemului DAMNITV
(degenerativă / anomalii / metabolică / neoplazică / nutrițională / inflamatorie / infecțioasă /
traumatică / toxică / vasculară) , după Platt și Olby , 2014 .
Paraclinic, s -au efectuat hemoleucograma, sumarul de urină, teste serologice pentru
depistarea bolilor infecțioase și biochimia serică (profil hepatic, renal, calciu seric, glucoza și
determinarea proteinelor totale ). Aceste teste s -au realizat pentru depistarea unor afecțiuni
neuromusculare sau a unor boli sistemice manifestate prin semne neu rologice .
Examen ul imagistic a constat în cel convențional , cât și în cel special – mielografia.
Radiografia simplă a fost utilizată în special pentru diagnosticul afecțiunilor coloanei vertebrale
de natură traumatică și degenerativă (Figurile 4. 5., 4.6. și 4. 7.). Are o eficacitate de peste 70% în
cazul fracturilor și luxațiilor, dar este mai puțin eficientă pentru depistarea herniei de disc, unde a
fost completat cu mielografia (Figura 4. 8.). În cazul traumatismelor s -a recomandat examinarea
întregii coloane vertebrale, existând frecvent riscul apariției de leziuni osoase multiple.

Figura 4. 8. Câine, metis, 2 ani, M. Politraumatism auto. Fractură corp vertebral T11
(Serviciul de radiologie FMV Iași)

34

Figura 4. 9. Câine, metis, 1 an, F. Imagine dorso ventrală a segmentului toraco lombar.
Fractură coloană lombară – corp vertebral L3 cu angularea direcției coloanei și
lateralizare moderată spre stânga (Radiologie FMV Iași)

Figura 4. 10. Câine, Metis Yorkshire , 7 ani, M. Imagine laterală a segmentu lui spinal
toracolombar. M ineralizare disc intervertebral T11 – T12. (Radiologie FMV Iași)

35

Figura 4. 11. Câine, Metis, 3 ani, M. Imagine mielografică , proiecție laterală a măduvei
toracolombare. Devierea coloanei de contrast la nivelul spațiului intervertebral T11 -T12
(Radiologie FMV Iași)

După stabilirea diagnosticului prin una sau mai multe metode din cele prezentate anterior ,
s-a elaborat un plan de fizioterapie. Programul de fizioterapie a constat în primul rând în
aplicarea electrostimulări i, a masajului și a mișcărilor pasive, tehnici ce au fost completate după
caz cu aplicarea ultrasunetelor, laseroterapie, reînvățarea mersului prin utilizarea benzii de
alergat și cu diferite exerciții. Fizioterapia s -a realizat concomitent sau nu cu trat amentul
antiinflamator și în urma chirurgiei sau în lipsa ei, în funcție de gravitatea afecțiunii și
posibilități.
În continuare se vor prezenta aparatele și accesoriile utilizate în cadrul studiului.

36

Figura 4. 12. A – Aparat elec trostimulare și ultrasunete IntelectVet, Chattanooga Group .
B – Sondă de ultrasunet e

Figura 4. 13. Electrozi de suprafață folosiți pentru electrostimulare

A B

37

Figura 4. 14. A – Aparat cu laser terapeutic IR 27.1 seria Roland, Elettronica Pa gani
B – Sondă

Figura 4. 15. Bandă de alergat Actuell Fitness
A B

38

Figura 4. 16. Proteze veterinare

Figura 4. 17. Accesorii pentru exercițiile fizioterapeutice
A – Mingi de diferite dimensiuni
B – Platformă, placă și saltea de ec hilibru

A B

39
Protocolul de fizioterapie a const at în mai multe etape și tehnici, care se pot combina în
funcție de necesități:
1. Tunderea animalului în funcție de localizarea leziunii
2. Aplicarea electrozilor pe punctele motorii și electrostimulare
3. Aplicare gel cu efect de încălzire și masaj
4. Gama de mișcări pasive
5. Aplicare ultrasunete
6. Aplicare laser
7. Exercițiu pe banda de alergat plus mișcări pasive
8. Diferite exerciții asociate cu masaj și mișcări pasive

Figura 4.1 8. Diferite modalități de tundere a paciențil or, în funcție de loclizarea leziunii și
numărul de electrozi de suprafață necesari

Electrostimularea a fost executată transcutanat bipolar la nivelul punctelor motorii ale
musculaturii, după ce animalul a fost tuns în prealabil. Pentru a îmbunătăți tran smiterea
curentului electric prin electrozi, s -a aplicat gel pentru ultrasunete. Curentul electric interferențial
a fost adaptat de la un pacient la altul, crescând în intensitate până la apariția contracțiilor
musculare perceptibile cu ochiul liber și făr ă să provoace vreun disconfort pacientului.

40

Figura 4. 19. Câine, Metis, 1 an, M. Traumatism spinal lombar.
Aplicare electrozi de suprafață pe punctele motorii la nivelul membrel or posterioare

Figura 4. 20. Câine, Pekinez, 6 ani, F. Hernie de disc toraco -lombară.
Aplicare electrozi de suprafață la nivel paravertebral și fixare cu leucoplast

41

Masajul, împreună cu mișcările pasive, au fost executate la toți pacienții, atât la cei cu
atrofie musculară, cât și la cei cu spasm muscular, în urma aplicării unui gel antiinflamator pe
bază de plante, cu efect de încălzire (Eqvagel CM) . Masajul a fost executat zilnic, timp de minim
10 minute, urmat de mișcări pasive, în special cele de flexie -extensie.

Figura 4. 21. Câine, Pekinez, 6 an i, F. Hernie de disc toraco -lombară.
A – Aplicare gel antiinflamator cu efect de încălzire (Eqvagel CM) și B – masaj

Figura 4. 22. Câine, Amstaff, 6 ani, F. Hernie de disc toraco -lombară.
Executarea de mișcări pasive de flexie – extensie

A B

42
Ultrasunetele au fost aplicate transcutanat, la nivelul musulaturii membrelor și a
tendoanelor, cu o frecvență de 3 MHz și o intensitate de 0,5 – 1,5 W/cm2. Timpul de aplicare a
variat între 3 și 10 minute. Înainte de aplicare, pielea a fost tunsă și acoperită cu un strat gros de
gel pentru ultrasunete. Aplicarea s -a făcut prin mișcări lente, longitudinale și circulare.

Figura 4. 23. Câine, Labrador , 6 ani, F. Displazie de șold.
Terapi e cu ultrasunete după aplicarea gelului

Laseroterapia a c onstat în aplicarea laserului de joasă frecvență transcutanat, la
nivelul spațiilor intervertebrale, în 4 puncte distincte. La locul aplicării pielea a fost tunsă și
acoperită cu gel. Frecvența a variat între 500 și 1500 Hz.
Exercițiile fizioterapeutice au fost adăugate treptat, după ce s -au executat câteva
ședințe și odată cu trecerea timpului, au devenit mai complexe și mai intense. Acestea au constat
în special în exerciții pentru recăpătarea propriocepției, a echilibrului și a poziției patrupodale.

43

Figura 4. 24. Câine, Metis, 1 an, M. Traumatism spinal lombar L4-L5.
Laseroterapie – aplicarea razei luminoase la nivel intervertebral

Figura 4. 25. Câine, Metis, 2 ani, M. Traumatism spinal lombo -sacral.
Exercițiu pe ban da de alergat, asociat cu mișcări pasive

44

Figura 4. 26. Câine, Metis, 2 ani, M. Traumatism spinal toraco -lombar.
Folosirea mingilor pentru menținerea poziției patrupodale în timpul electrostimulării

Figura 4.2 7. Câine, Metis, 2 ani, F. Traumatism spinal lombo -sacral.
Reînvățarea mersului cu ajutorul protezelor veterinare

45

Figura 4.2 8. Câine, Bichon, 4 ani, F. Compresiune medulară tor aco – lombară.
Diferite exerciții fizioterapeutice
A – Pe salteaua de echilibru
B – Cu ajutorul mingii de gimnastică

Durata unui tratament a fost în primă fază de 10 ședințe, executate zilnic, după care
statusul pacientului a fost reevaluat și s -a decis continuarea fizioterapiei.

A B

46

CAPITOLUL 5 REZULTATE ȘI DISCUȚII
5.1. Fizioterapia la carnivorele cu a fecțiuni traumatice

Cel mai frecvent, aceste afecțiuni apar în urma accidentelor de stradă sau a brutalității unor
oameni sau a altor animale, la care se adaugă căderile de la înălțime și prinderea în geam sau ușă,
în cazul pisicilor.
În cadrul studiului au fost incluse 33 de carnivore de companie cu afecțiuni traumatice , 4 la
nivel cervical, 19 la nivel toracolombar și 10 la nivel lombosacral , conform figurii 5.1.

Figura 5.1. Frecvența afecțiunilor traumatice în funcți e de segmentul afectat

Majoritatea traumatismelor au afectat regiunea toraco -lombară , cu semne de motoneuron
central, așa cum s -a constat și în studiul făcut de Bruce și col., 2008 pe 95 de cazuri, dintre care
54 aveau leziunea la acest nivel. Același luc ru l-a constatat și Zbângu, 2014, la 18 pacienți dintr –
un total de 26 (69.2%) .
12%
58%
30%Afectarea măduvei
cervicale
Afectarea măduvei
toracolombare
Afectarea măduvei
lombosacrale

47
Înainte de începerea fizioterapiei , animalele au suferit o intervenție chirurgicală pentru
decompresarea măduvei spinării și/sau au început un tratament antiinflamator. În unel e cazuri,
fizioterapia s -a derulat și în absența procedurilor menționate anterior. Dacă s -a optat pentru
chirurgie, s -a așteptat o săptămână înaintea aplicării tehnicilor fizioterapeutice, în timp ce în
cazul tratamentului cu antiinflamatoare, protocolul n u necesită perioadăde așteptare. Fiecărui
pacient i s -a calculat scorul Olby și i s -a instituit un program de fizioterapie individual.

Cazul 1
Primul caz este reprezentat de un câine metis, în vârstă de 2 ani, de sex mascul, care a
suferit un traumatism auto (Figura 5. 2). Pacientul a fost adus la Clinica Medicală în stare gravă,
cu parapareză spastică la nivelul membrelor posterioare , infestație cu purici și căpușe și
numeroase plăgi decubitale. A fost tuns, spălat și dezinfectat, după care i s -a asigurat o perioadă
de repaus de câteva zile, timp în care i s -au făcut examinări clinice, neurologice și imagistice.
Din punct de vedere neurologic a fost diagnosticat cu sindrom toraco lombar , cu păstrarea
reflexelor și a sensibilității , iar la examenul imagistic s-a identificat o fractură la nivelul
vertebrelor toracale (Figura 5. 3.)

Figura 5.2. Pacientul la internare. Parapareza membrelor posterioare. Scor Olby 2

48

Figura 5.3. Proiecție laterală spinală toraco -lombară. Fractură de co loană T9 -T10 cu
deplasare (Radiologie FMV Iași)

Nu s -a intervenit chirurgical, deoarece fractura avea vechime și s -a consolidat printr -un
calus. Pacientul prezenta incontinență urinară, care s -a complicat cu o cistită hemoragică, dar
care a fost tratată c u succes. Animalul a primit tratament antiinflamator, analgezic și
antiinfecțios, perfuzii cu calciu și vitamina C, antihemoragice și vitamine din complexul B.
S-a instituit protocolul de fizioterapie, care a constat în electrostimulare pentru creșterea
tonusului muscular (Figura 5.4.) și mers pe banda de alergat pentru întărire musculară,
redobândirea propriocepției și reînvățarea mersului (Figura 5.5.) . Scorul Olby la internare a fost
2.
Fizioterapia s -a executat zilnic, însoțită de tratamen t injectabil cu Beforvel și vitamina
B12. Electrostimularea a durat 20 minute, pe programul Cupping, paravertebral și pe ambele
membre posterioare, urmată de 10 minute de masaj și aplicarea gamei de mișcări pasive, iar
exercițiul pe bandă a durat inițial 10 minute, ur mând ca timpul să crească treptat, până la 30 de
minute.

49

Figura 5.4. Electrostimulare cu aplicare a electrozi lor de suprafață pe membre le
posterioare și paravertebral de -a lungul zonei afectate

Figura 5.5.Reînvățarea mersului pe banda de alergat și redobândirea propriocepției

50
După 10 ședințe, în care câinele a fost suspendat în poziție patrupodală și s -a deplasat cu
ajutorul unei proteze veterinare, acesta a început să execute mișcări, încearcă să se ridice și nu
mai preferă decu bitul. Tonusul și propriocepția s -au îmbunătățit vizibil (Figura 5.6. și 5.7.)

Figura 5.6. Deplasarea cu ajutorul protezei veterinare

Figura 5.7. Pacientul după 1 0 ședințe de fizioterapie . Scor Olby 6

51

Figura 5.8. Pacie ntul după 20 de ședințe de fizioterapie. Scor Olby 9

După 20 de ședințe scorul Olby a crescut cu 3 puncte. După încă 10 ședințe ?
Pacientul se află în continuare în programul de fizioterapie. Scorul Olby a crescut cu x
puncte față de cel inițial, iar prog nosticul este unul favorabil . Cu toate că recomandarea inițială a
fost eutanasia, câinele dă semne de recuperare neașteptat de bune, având șanse foarte mari ca
după un număr crescut de ședințe de fizioterapie să se deplaseze normal, cu un scor Olby maxim,
de 14 puncte.

Figura 5. 9. Pacientul după 30 de ședințe de fizioterapie. Scor Olby ?

52
Cazul 2
Al doilea caz prezintă un câine metis, în vârstă de 1 an, de sex masculin, prezentat în
clinică în urma unui accident auto (Figura 5.1 0). La examinarea fizică pacientul prezenta
paraplegie la nivelul membrelor posterioare, plăgi decubitale și incontinență urinară și de fecale.
Din punct de vedere neurologic pacientul a fost diagnosticat cu sindrom lombosacral, cu
semne de MNP (lipsa reflectivității, a n ocicepției și atrofie musculară severă neurogenă ) și lipsa
sensibilității profunde, cu scor Olby 0. Radiologic, pacientul prezenta o fractură la nivel L4 – L5
(Figura 5. 11.). Fiind găsit pe stradă, intervenția chirugicală nu s -a efectuat, întrucât fractura era
veche și calusată.

Figura 5.1 0. Pacientul la internare. Paraplegie membre posterioare. Scor Olby 0

53

Figura 5.1 1. Proiecție dorso ventrală a segmentului spinal toraco lombar. Fractură de
coloană L4 – L5 (Radiologie FMV Ia și)

Protocolul de fizioterapie a constat în:
– electrostimulare (program Acupunctură, timp de 10 minute pe fiecare membru posterior și
paravertebral , figura 5.12 ),
– masaj și mișcări pasive timp de 10 minute
– aplicarea ultrasunetelor pe fiecare membru ( timp de 3 minute, cu o frecvență de 3 Mhz și o
intensitate de 1,5 W/ cm2, figura 5.13),
– laseroterapie la nivel intervertebral (timp de 2 minute, în 4 puncte: L2 –L3, L3 –L4, L4 -L5 și
L5-L6, cu o frecvență de 1500 Hz , figura 5.14 )
Laseroterapia și aplicarea ultrasunetelor s -au efectuat doar în primele 10 ședințe, cu
repetare după o pauză de minim 4 luni, folosirea îndelungată a acestora având contraindicații.
Tratamentul s -a continuat numai cu electroterapie.
După 1 5 ședințe se observă progresul pacientului , acesta se deplasează singur și încearcă să
se ridice (Figura 5.15) . La nivelul musculaturii membrelor posterioare nu se observă îmbunătățiri
notificabile. Prognosticul este unul rezervat, datorită lipsei sensibilității profunde a pacientului.

54
Începând cu a 25a ședință, s -a instituit și exercițiul pe banda de alergat, asociat cu mișcări
pasive. Se încearcă dezvoltarea unui mers spinal.

Figura 5.1 2. Electrostimulare la nivelul membrelor posterioare. Aplicare patru electrozi de
suprafață la nivelul puncte lor motorii

Figura 5.13. Aplicare ultrasunete la nivelul musculaturii și tendoanelor membrului
posterior

55

Figura 5.14. Laseroterapie la nivelul spațiilor intervertebrale L2 –L6

Figura 5.15. Pacientul după 15 ședințe de fiziot erapie . Încercări de ridicare

După 30 de ședințe?

56
Figura 5.16. Pacientul după 30 de ședințe de fizioterapie .

Deși după 30 de ședințe scorul Olby a rămas nemodificat, câinele reușește să se deplaseze
fără recăpătarea sensibilității profunde. Un stu diu din Italia realizat pe un număr de 81 de câini
fără sensibilitate profundă, demonstrează cum peste jumătate dintre ei – 48 de câini, respectiv
59%, își dezvoltă un mers spinal, cu o medie de 75.5 zile de la începerea fizioterapiei. Acest
mers spinal co nstă în dezvoltarea unei funcții motorii involuntare, necoordonată cortical, la
carnivorele de companie paraplegice ce prezintă afecțiuni ale măduvei toracolombare (Galluci și
colab., 2017 ).

57
5.2. Fizioterapia la carnivorele cu a fecțiuni degenerativ e

Din totalul pacienților luați în studiu, 48 dintre aceștia au prezentat afecțiuni ce se
încadrează în tipul celor degenerative, cu localizare cevicală – 2 cazuri, toraco lombară – 26 de
cazuri și lombo sacrală – 12 cazuri. Majoritatea carnivorelor s -au prezentat cu o compresiune
medulară din diferite cauze (25 de câini și 2 pisici), urmată îndeaproape de diagnosticul de
spondiloză deformantă , aspecte prezentate în figura 5.17. În primul caz , aceasta s -a înregistrat
mai frecvent la câini, la nivel toraco lombar.
Frecvența ridicată a herniei de disc la nivel toraco -lombar a fost constatată și în cadrul altor
studii, într -un procent de 65 -85% (Zbângu, 2014; Hansen, 1951). Semnele clinice au constat în
sindrom toracolombar, cel mai adesea, urmat într -o măsur ă mai mică de sindrom cervical sau
lombosacral.

Figura 5.17. Distribuția afecțiunilor degenerative la carnivorele de companie

Compresiune
medulară
56%Spondiloză
deformantă
44%

58
Cazul 3
Al treilea caz este reprezentat de un exemplar mascul, apartinând rasei Caniche, în vârstă
de 8 ani. Proprietarul s -a prezentat cu animalul la consultație datorită faptului că acesta prezenta
dureri, cu vocalizări repetate, se ridica greu sau refuza deplasarea și în timpul mersului prezenta
slăbiciune musculară pe membrele posterioare. În urma examenului radiologic s -a pus
diagnosticul de spondiloză deformantă lombară (Figura 5.18).
Pacientul a fost imediat înscris într -un program de fizioterapie, care s -a desfășurat pe
parcursul a 10 ședințe. Fiecare sesiune a fost însoțită și de administrarea vitaminelor din
complexul B.
Protocolul de fizioterapie a constat în electrostimulare timp de 15 minute, pe programul
“Massage”, pentru a evita accentuarea durerii pacientului, urmată de 10 minute de masaj și
aplicarea gamei de mișcări pasive (Figura 5.19) .

Figura 5.18. Imagine laterală a segmentului lombo sacral. Osteofite gradul I la nivel L6 -L7
și L7 -S1 (Radiologie FMV Iași)

59

Figura 5.19. Pacientul în timpul electrostimulării . Aplicare paravertebrală patru
electrozi de suprafață

După 10 șed ințe s -au obținut rezultate bune, câinele nu mai prezintă durere, este mult mai
vioi, nu mai preferă decubitul și nu mai refuză deplasarea.
La o săptămână de la încheierea fizioterapiei proprietarii au constatat din nou prezența
durerii atunci când câinel e a efectuat o mișcare bruscă și au administrat din proprie inițiativă ½
comprimat ipubrofen (125 mg). După 12 ore s -au prezentat la clinică cu manifestări de gastrită
cataral -hemoragică, fiind supus tratamentului simptomatic cu Metoclopramid, Maalox și
Cerenia. Afecțiunea s -a vindecat în 3 zile. Majoritatea autorilor de specialitate (Falcă și Solcan ,
2011 ; Ettinger și Feldman, 2010 ; Schaer, 2016 ; Nelson , 2013 ) arată că administrarea de
antiinflamatoare nesteroidiene are ca efect secundar apariția gastritei ulcerative.

Cazul 4
Pacientul este o femelă din rasa Amstaff în vârstă de 6 ani (Figura 5.21) . Câinele s -a
prezentat cu parapareză spastică la nivelul membrelor posterioare. Din punct de vedere
neurologic s -a stabilit diagnosticul de sindrom toracolomba r, cu păstrarea reflexelor și a
nocicepției, cu suspiciunea de hernie de disc. La examenul radiologic simplu nu s -a putut
confirma suspiciunea, așa că s -a apelat la mielografie, cu certitudinea unei hernii de disc la nivel
lombar (Figura 5.20) . În urma dia gnosticului s -a continuat cu intervenție chirurgicală pentru
decompresarea măduvei spinării.

60

Figura 5.20. Imagini mielografice a segmentului spinal toraco lombar. Hernie de disc la
nivel L1 -L2 (Radiologie FMV Iași)

Figura 5.21. Pacient ul la internare. Parapareza membrelor posterioare. Scor Olby 2

61
La două săptămâni după operație, animalul a început proceduri de fizioterapie, constând în
electrostimulare timp de 20 de minute, program Cupping, paravertebral, urmată de masaj 10
minute și efec tuarea de mișcări pasive (Figura 5.22)
.

Figura 5.22. Pacient ul în timpul electrostimulării . Aplicare șase electrozi de suprafață
paravertebral

După 10 ședințe condiția animalului s -a îmbunătățit vizibil, scorul Olby crescând până la
12. Câinele se deplasează singur, cu un mers ataxic cu greșeli în peste 50% din timp.

Figura 5.23. Pacient ul după 10 ședințe de fizioterapie. Scor Olby 12. Adoptarea poziției
șezând normală

62
S-a continuat cu încă 10 ședințe după același protocol, până la scorul de 13 puncte Olby.
Pacientul de deplasează mult mai bine, cu mai puține greșeli în mers (mai puțin de 50% din
timp).

Figura 5.24. Pacient ul după 20 ședințe de fizioterapie. Poziție patrupodală. Scor Olby 1 3

Cazul 5
Ultimul pacient din cadrul afecțiunilor degenerative este un mascul Pekinez, în vârstă de
10 ani, cu hernie toraco lombară (Figura 5.25) . Diagnosticul s -a pus în urma efectuării
mielografiei (Figura 5.26) . Câinele prezenta parapareza spastică a membrelor posterioare. Înainte
de a se începe fizioterapia, pacientul a fost supus intervenției chirurgicale.

63

Figura 5.25. Pacientul la internare. Parapareza membrelor posterioare. Scor Olby 2

Figura 5.26. Imagine mielografică a segmentului spinal toraco lombar. Hernie de disc la
nivelul discurilor intervertebrale T10-L2 (Radiologie FMV Ia și)

Din punct de vedere neurologic, animalul a fost diagnosticat cu sindrom toracolombar, cu
păstrarea reflexelor și a sensibilității profunde.
După un repaus de două săptămâni de la intervenția chirurgic ală, câinele a început un
program de fizioterapie, care a constat în electrostimulare (15 minute, program Cupping), masaj
și gama de mișcări pasive (10 minute) și mers pe banda de alergat (Figura 5.27 și 5.28) .

64

Figura 5.27. Pacientul în timpul electrostimulării . Aplicare patru elect rozi de
suprafață la nivel paravertebral

Figura 5.28. Exercițiu pe banda de alergat pentru reînvățarea mersului și
redobândirea propriocepției

65

Figura 5.29. Dispozitiv de suspensie improvizat, pentru menținerea poziției patrupodale

După 10 ședințe de fizioterapie, pacientul prezintă o evoluție marcantă. Încearcă să se
ridice și să se deplaseze, iar dacă este așezat în poziție patrupodală, se susține singur. Scorul
Olby a crescut la 9.

Figura 5.30. Pacientul după 10 ședințe de fizioterapie.Scor Olby 9

66
S-a continuat cu încă 10 ședințe de fizioterapie, după același protocol .Scorul Olby a
crescut la 12, animalul se ridică tot mai des și îsi folosește membrele posterioare în deplasare
într-un procent mai m are de 50%

Figura 5.31. Pacientul în timpul deplasării, după 20 de ședințe de fizioterapie . Scor Olby 12

Studii de specialitate asupra gradului de recuperare a afecțiunilor degenerative prezintă,
de asemenea, o rată crescută de s ucces în cazul localizării toracolombare, la începerea
fizioterapiei la două săptămâni după hemilaminectomie. Un studiu arată că 8 din 12 câini, cu
păstrarea sensibilității profunde ( 66.7% ) s-au recuperat în totalitate (Laitinen și Puerto, 2005).
Un alt st udiu demonstrează recuperarea a 662 din 793 câini condrodistrofici luați în studiu
(83.48%) în decurs de aproximativ 1 an (Aikawa și col ., 2012). Hady și Schwarz, 2015, arată că
din 113 câini introduși într -un program de fizioterapie timp de 40 zile, 24 di ntre ei s -au recuperat
în totalitate , restul de 89 rămânând cu diferite grade de deficite neurologice, fizioterapia
extinzându -se mai mult de 40 de zile.

67
5.3. Fizioterapia la carnivorele cu a fecțiuni vasculare

Din totalul carnivorelor de companie luate în studiu, doar 4 câini au prezentat accidente
vasculare medulare. Toate exemplarele au aparținut unor rase de talie medie și mare: Amstaff,
Ciobănesc German , Boxer și Chow Chow. Două cazuri s -au caracterizat prin infarct medular, iar
restul de două, prin em bolie fibrocartilaginoasă. Semnul clinic caracteristic a fost paralizia
bruscă a unuia sau ambelor membre posterioare.

Cazul 6
Pacientul este un mascul, aparținând rasei Ciobănesc German, în vârstă de 5 ani, prezentat
cu paraplegie la nivelul membrelor p osterioare (Figura 5.32) . La examenul neurologic, animalul
a fost diagnosticat cu sindrom lombosacral, cu păstrarea reflexelor și a sensibilității profunde,
scorul Olby fiind de 2. În urma examenului radiologic special, s -a localizat un infarct medular la
nivel lombosacral.

Figura 5.32. Pacientul la internare. Paralizie flască a membrelor posterioare. Scor
Olby 2

Protocolul de fizioterapie a constat în aplicarea laserului (în 4 puncte la nivelul spațiilor
intervertebrale, frecvența de 1000 Hz, ti mp de 8 minute), electrostimulare (20 de minute
paravertebral și pe membrele posterioare, program Cupping), masaj și mișcări pasive, timp de 10
minute.
După 30 de ședințe pacientul nu a prezentat nicio ameliorare, scorul Olby rămânând
neshimbat. Proprieta rii animalului au decis întreruperea fizioterapiei.

68
Majoritatea autorilor (Olby și Platt, 2014 ; Sharp și Wheeler, 2005 ; Vandevelde, Higgins și
Oevermann , 2012 ; Jaggy, 2010 ; Musteață , 2016 ) demonstrează că infarctul medular este
incurabil , evoluând rapid că tre mielomalacie, fără posibilitatea recuperării animal ului.

5.4. Fizioterapia la carnivorele cu a nomalii spinale

Pe perioada celor 2 ani de studiu, s -a înregistrat un singur caz de anomalie congenitală , și
anume un cățel mascul, în vârstă de 3 luni, din ras a Cocker (Figura 5.33) . Acesta prezenta o
poziție caracteristică a membrelor posterioare , cu paralizia spastică a acestora. În urma
examenului radiologic, câinele a fost diagnosticat cu o anomalie spinală (Figura 5.34) .

Figura 5.33. Pacientul la internare. Parapareza membrelo posterioare. Scor Olby 2

Pacientul a început programul de fiz ioterapie, dar fără succes. După un număr de 15
ședințe s -a renunțat, întrucâ t animalul nu dădea niciun semn de recuperare, iar scorul Olby a
rămas tot de 2 puncte. Proprietarii au achiziționat o proteză veterinară, pentru a asigura
deplasarea animalului.
În literatura de specialitate există studii neconcludente legate de efectel e fizioterapiei
asupra anomaliilor congenitale spinale . De regulă , acestea nu det ermină simptome neurologice și
sunt frecvent diagnosticate accidental la exam enul imagistic . Câteodată, însă, datorită
compresiunii pe măd uva spinării , pot să apară simptome precum ataxia membrelor posterioare,
pareză, pierder ea refle xelor spinale, incontinență și atrofie musculară. Metodele de trat ament cel
mai frecvent folosite constau în tratamentul chirurgi cal și cel antiin flamator (Rycke și Saunders,
2017) .

69

Figura 5.34. Imagine dorsoventrală a segmentului spinal lombosacral. Se observă
radiotransparență crescută la nivelul corpurilor vertebrale tora co-lombare, lărgirea
canalului medular și modificarea formei vertebrelor coccigiene. Scolioză. Suspiciune
fuziune corpuri vertebrale L1 -L2-L3 (Radiologie FMV Iași)

5.5. Fizioterapia la carnivorele cu a fecțiuni ale nervil or periferici

Din totalul animalelor cu afecțiuni neuromusculare incluse în programul de fizioterapie, 14
dintre acestea au fost diagnosticate cu leziuni ale nervilor periferici ( 3 câini și o pisică cu avulsie
de plex brahial ) și a rădăcinilor nervoase (10 câini cu poliradiculoneurită). Majori tatea
pacienților cu poliradiculoneurită au aparținut sexului femel (8 din 10) și toți s -au recuperat
100%, cu excepția unui singur caz care a fost eutanasiat .

Cazul 8
Ultimul caz este reprezentat de un câine din rasa Bichon, de sex mascul și în vârstă d e 6
ani, care s -a prezentat în clinică cu paralizia flască a tuturor membrelor (Figura 5.35) . În urma
examenului neurologic s -a pus diagnosticul de poliradiculoneurită idiopatică cu substrat
autoimun și semne de MNP . Diagnosticul diferențial s -a făcut cu l ocalizarea leziunii la nivel

70
cervical, dar în acest caz paralizia membrelor ar fi fost de natură spastică , dar și cu botulism și
miastenia gravis. Animalul este imobil, în decubit lateral permanent. Scorul Olby la internare
este de 2 puncte.
Fizioterapi a s-a început imediat, asociată cu schimbarea decubitului periodic, pentru
prevenirea plăgilor decubit ale și a congestiei hipostatice, fiind însoțită obligatoriu de tratament
antiinflamator. Protocolul a constat în electrostimularea pacientului, cu aplicar ea electrozilor de
suprafa ță la nivelul punctelor motorii tuturor celor patru membre (Figura 5.36) .

Figura 5.35. Pacientul la internare. Tetraplegie. Scor Olby 2

Figura 5.36. Electrostimulare la nivelul membrelor anterioare. Aplicar e electrozi de
suprafață pe punctele motorii

71
Scorul Olby a crescut încet, dar sigur. S-a efectuat un număr total de 220 de ședințe de
fizioterapie. După 60 de ședințe, animalul s -a ridicat pe membrele anterioare și a început să le
folosească. În următoare le 160 de ședințe pacientul a început să își folosească și membrele
posterioare, trecând prin toate cele cinci stadii ale scorului Olby, cu atingerea în final a unui scor
perfect de 14 puncte, concretizat printr -un mers normal.

Figura 5.37. Pacientul după 220 de ședințe de fizioterapie. Scor Olby 14

Studii de specialitate asupra poliradiculoneuritei demonstr ează că în majoritatea cazurilor
tratamentul constă în fizioterapie și administrarea de medicamente neurotonice și
antiinflamatoare neste roidiene , în condițiile în care animalul ș –a păstrat apetitul pentru hrană și
apă. Autorii acestor studii (Hirschvogel și col., 2012 ; Stanciu, 2016 ; Faissler și col., 2007),
susțin că protocolul menționat anterior are rata cea mai mare de succes în ceea ce privește
abordarea și tratarea poliradiculoneuritei.

72

CAPITOLUL 6 CONCLUZII

1. Din totalul de 2364 carnivore de companie prezentate la Clinica Medicală în perioada
mai 2016 – mai 2018, un număr de 122 animale au prezentat afecțiuni neuromusculare. Din tre
acestea numai 87 de pacienți au făcut fizioterapie, și anume 75 de câini și 12 pisici.
2. Din cele 87 de cazuri incluse în studiu, 73 au prezentat afecțiuni spinale ( 83.91%), 10 cu
leziuni ale nervilor periferici (11.49%) și 4 cu afecțiuni ale rădăcinilo r nervoase (4.6%).
Repartiția pe sexe a fost de 55 de masculi și 32 de femele.
3. Frecvența cea mai crescută au avut -o afecțiunile de tip degenerativ (55.17%), urmate de
cele traumatice (37.94%), vasculare (4.6%) și anomalii (1.15%). Localizarea toracolombară a
predominat, cu leziuni întâlnite la acest nivel la 46 de pacienți din totalul de 87.
4. Toți pacienții incluși în programul de fizioterapie au beneficiat de aplicarea
electro stimulării, urmată de masaj și gama de mișcări pasive, tehnici completate cu alte
proceduri, personalizat e în funcție de necesitățile fiecărui pacient (laseroterapie, aplicare de
ultrasunete, exerciții fizioterapeutice, mers pe banda de alergat) . Protocolul minim a inclus 10
ședințe de fizioterapie , după care s-a reevaluat statusul pac ientului.
5. Prognosticul s -a evaluat pe baza sensibilității profunde și a cronicizării leziunii, și anume
favorabil pentru pacienții cu păstrarea sensibilității profunde și încadrați în programul de
fizioterapie la scurt timp de la apariția afecțiunii și rez ervat spre grav, la animalele prezentate
după ce a trecut un timp variabil de la instalarea bolii și care nu mai prezintă sensibilitate
profundă.
6. La pacienții cu afecțiuni traumatice perioada de recuperare este, de regulă, mai lungă
comparativ cu cei care prezintă afecțiuni degenerative. Cele mai bune și rapide rezultate s -au
obținut în cazul afecțiunilor toracolombare, cele lombosacrale fiind mult mai dificil de re cupe rat.
7. Cea mai rapidă recuperare s -a produs în decurs de 10 – 15 ședințe, în cazu l herniei de
disc toracolombare, iar cea mai lentă, de peste 200 de ședințe, în cazul traumatismelor spinale.
8. Fizioterapia a constituit o etapă fundamentală în procesul de vindecare pentru majoritatea
animalelor luate în studiu, cu câteva excepții. Din cele 87 de carnivore de companie, 13 dintre
acestea nu au atins obiectivele dorite: 7 animale au prezentat stagnarea semnelor clinice, fără
îmbunătățirea scorului Olby, iar 6 dintre ele au decedat pe parcursul programului de fizioterapie,

73
datorită unor boli infecțioa se sau medicale. Restul de 74 de pacienți au înregistrat o creștere
semnificativă a scorului Olby , într -un număr variabil de ședințe , cu cel puțin 6 puncte. Pacienții
cu afecțiuni toracolombare și -au dezvoltat un mers spinal.
9. Din cei 74 de pacienți care a u prezentat rezultate în urma fizioterapiei, cei 24 de pacienți
cu afecțiuni degenerative toracolombare s -au recuperat 100%, având la final un scor Olby de 14
puncte.
10. În cazul celor 10 pacienți cu poliradiculoneurită recuperarea a fost de 100%, cu excepția
unui singur animal, care a fost eutanasiat.
11. Dacă pacienții nu prezintă niciun progres după 30 de ședințe, sau dacă proprietarii decid
să renunțe la fizioterapie, se recomandă achiziționarea sau confecționarea unei proteze
veterinare, care să faciliteze de plasarea animalului și să îmbunătățească calitatea vieții.

74

BIBLIOGRAFIE

1. Aikawa T., Fujita H., Shibata M., Takahashi T., 2012, Recurrent Thoracolumbar
Intervertebral Disc Extrusion after Hemilaminectomy and Concomitant Prophyl actic
Fenestration in 662 Chondrodystrophic Dogs, Veterinary Surgery , 41(3):316 -435
2. Bruce C. W., Brisson B. A., Gyselinck K., 2008, Spinal fracture and luxation in dogs and
cats: a retrospective evaluation of 95 cases, Veterinary Comparative Ort hopaedics a nd
Traumatology , 21:280–284
3. Chrisman C., Mariani C., Platt S., Clemmons R., 2003, Neurology for the Small Animal
Practitioner (Made Easy Series), ediția I , editura Teton NewMedia, Wyoming
4. Coughlan A. R., Miller A., 1998, BSAVA Manual of Small Animal Fractu re Repair &
Management, ediția I , editura British Small Animal Veterinary Association, Gloucester
5. Davies Veterinary Specialists, 2010, Neuromuscular disorders, accesat la 19.03.2018,
http://vetspecialists.co.uk/factsheets/Neurology_Facts/Neuromuscular_Diso rders.html
6. Denny H. R., Butterworth S. J., 2000, A Guide to Canine and Feline Orthopaedic
Surgery, ediția a 4 -a, editura Blackwell Science, Oxford
7. Ettinger S., Feldman E., 2010, T extbook of Veterinary Internal Medicine Expert Consult,
ediția a 7 -a, editur a Saunders, Philadelphia
8. Falcă C., Solcan Gh., Moț T., Morar D., Papuc I., Vulpe V., Pop C., Vlăgioiu C., Giurgiu
G., Mircean M., Brăslașu C. M., 2011, Medicina Internă a Animalelor, vol. 2 , editura
Eurostampa, Timișoara
9. Gallucci A ., Dragone L ., Menchetti M ., Gagliardo T ., Pietra M ., Cardinali M ., Gandini
G., 2017, Acquisition of Involuntary Spinal Locomotion (Spinal Walking) in Dogs with
Irreversible Thoracolumbar Spinal Cord Lesion: 81 Dogs, Journal of Vet erinary Internal
Medicine , 31(2):492 -497
10. Ghergariu, S., 1984, Bolile alergice și autoimunopatiile la animale , editura Ceres,
București
11. Hady L. L., Schwarz P. D., 2015, Recovery times for dogs undergoing thoracolumbar
hemilaminectomy with fenestration and p hysical rehabilitation: A review of 113 cases, Journal
of Veterinary Medicine and Animal Health , 7(8):278 -289

75
12. Hansen, H. J. (1951) A pathologic -anatomical interpretation of disc degeneration in dogs.
Acta Orthopaedica Scandinavica , 20:280-293
13. Houlton J., Co ok J. L., Innes J. F., Langley -Hobbs S. J., 2006, BSAVA Manual of Canine
and Feline Musculoskeletal Disorders, editura British Small Animal Veterinary Association,
Gloucester
14. Jaggy A., 2010, Small animal neurology, an ilustrated text , editura Schlutersche,
Hannover
15. Laitinen M. O., Puerto D. A., 2005, Surgical Decompression in Dogs with
Thoracolumbar Intervertebral Disc Disease and Loss of Deep Pain Perception: A Retrospective
Study of 46 Cases, Acta Veterinaria Scandinavica , 46:79
16. Lindley S., Watson P., 201 0, BSAVA Manual of Canine and Feline Rehabilitation
Supportive and Palliative Care , editura British Small Animal Veterinary Association, Gloucester
17. McGowan C. M., Goff L., 2016, Animal Physiotherapy Assessment, Treatment and
Rehabilitation of Animals, ediț ia a 2 -a, editura Wiley Blackwell, Oxford
18. Millis D., Levine D., 2014, Canine Rehabilitation and Physical Therapy, ediția a 2 -a,
editura Elsevier, Philadelphia
19. Moroșanu N., Burtan I., 1994, Patologie și clinică chirurgicală , editura C.M.U.A., Iași
20. Musteață M., Hrițcu L. D., Solcan Gh., 2016, Medicina Internă a Animalelor de
Companie, Ghid Practic , editura Ion Ionescu de la Brad, Iași
21. Nelson R., Couto C. G., 2013, Small Animal Internal Medicine, ediția a 5 -a, editura
Mosby, Missouri
22. Newton Ch. D., Nunamaker D. M., 1985, Textbook of small animal orthopaedics , editura
Lippincott Williams and Wilkins , capitolul 19, Philadelphia
23. Platt S. R., Olby N. J., 2014, BSAVA Manual of Canine and Feline Neurology, ediția a 4 –
a, editura British Small Animal Veterinary Association, Gloucester
24. Prydie D., Hewitt I., 2015, Practical Physiotherapy for Small Animal Practice , editura
Wiley Blackwell, Oxford
25. Ross R., Intervertebral Disc Disease, accesat la 19.03.2018,
http://animalpetdoctor.homestead.com/NeuralDisc.html
26. Rusbridge C. , Neuromuscular Disease, accesat la 19.03.2018,
https://www.fitzpatrickreferrals.co.uk/neurology/neuromuscular -disease/
27. Rycke De L., Saunders J. H., 2017, Congenital anomalies of the vertebrae in dogs ,
Vlaams Diergeneeskundig Tijdschrif t, 86:105-118
28. Schaer M., Gaschen F. P., 2016, Clinical Medici ne of the Dog and Cat, ediția a 3 -a,
editura CRC Press, Florida

76
29. Sharp N. J., Wheeler S. J., 2005, Small Animal Spinal Disorders, Diagnosis and Surgery,
ediția a 2 -a, editura Elsevier Mosby, Missouri
30. Shores A., 1981, Intervertebral disk syndrome in the dog: Part I. Pathophysiology and
management, The Compendium on Continuing Education for the Practicing Veterinarian , 3:639 –
647
31. Shores A., Brisson B. A., 2017, Current Techniques in Canine and Feline Neurosurgery ,
editura Wiley -Blackwell, New Jersey
32. Stanciu G. D ., 2016, Explorarea electrofiziologică a sistemului nervos în medicina
veterinară , editura Ion Ionescu de la Brad, Iași
33. Tilley L. P., Smith F. W. K. Jr., 2016, Blackwell ’s Five Minute Veterinary Consult:
Canine and Feline, ediția a 6 -a, editura Wiley Black well, Oxford
34. Tobias K. M., Johnston S. A., 2012, Veterinary Surgery, Small Animal, vol. 1 , editura
Elsevier Saunders, Missouri
35. Vandevelde M., Higgins R. J., Oevermann A., 2012, Veterinary Neuropathology,
Essentials of Theory and Practice , editura Wiley Bl ackwell, Oxford
36. Vulpe, V., 2012, Semiologie Medicală Veterinară, Semiologie Specială, vol II, editura
PIM, Iași
37. Zbângu A. 2014, Cercetări privind aplicațiile fizioterapiei în afecțiu nile neuromusculare
la carnivorele de companie , teză de doctorat, Iași
38. Zbângu A., 2014, Fizioterapia la câine și pisică, Veterinarul știință și practică , 23:30
39. Zbângu A., Musteață M., Armașu M., Solcan Gh., 2011, Fibrocartilaginous embolism –
physiological rehabilitation using low level laser therapy, Lucrări Științifi ce seria Medicină
Veterinară , 54:473-478