VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAȘI [618094]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Carmen -Mariana DIACONU
Absolvent: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

ANALIZA COMPARATIVĂ ÎNTRE
COOPERATIVA AGRICOLĂ ȘI
SOCIETATEA AGRICOLĂ
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE

Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Carmen -Mariana DIACONU
Absolvent: [anonimizat]
2017

CUPRINS

INTRODUCERE 6
Lista figurilor 4
Lista tabelelor 5

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL I. CONSIDERENTE GENERALE 9
1.1. Stadiul cunoașterii 9
1.2. Corelațiile domeniului agricol românești cu forme asociative de organizare
juridico – economică 12
1.3. Tipologia populației din agricultură, abordarea formelor asociative de
organizare juridico – economică 18

CAPITOLUL II ORGANIZAREA POPULAȚIEI DIN AGRICULTURĂ 24
2.1. Cadrul organizării populației din agricultură 24

PARTEA II CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL III SOCIETĂȚILE AGRICOLE 31
3.1. Scurt istoric 31
3.2. Trăsăturile societății agricole 32
3.3. Funcțiile societății agricole 35
3.4. Personalitatea juridică a societăților agricole 36
3.5. Constituirea societăților agricole 38
3.6. Răspunderea asociaților societății agricole 41
3.7. Definirea cooperativelor 43

CAPITOLUL IV ANALIZA COMPARATIVĂ A DIVERSELOR TIPURI
DE SOCIETĂȚI 53
4.1. Analiza comparativă dintre asocierea agricolă și societățile agricole 53
4.2. Avantajele și dezavantajele dintre asocierea agricolă și
societatea agricolă 57

CONCLUZII 60

BIBLIOGRAFIE 63

LISTA FIGURILOR

Figura 1.1 – Evoluția ferme agricolelor de la ferme agricole de subzistență la comerciale
și interacțiunea cu piața și grupurile de producători 20
Figura 2. 1: Populația ocupată în agricultură, pe regiuni (2009) 25
Figura 2. 2: Structura populației din mediul rural, după nivelul de educație (2009) 26
Figura 3.1 – Cooperativă de consum, Teiuș, 1911 32
Figura 3.2 – Organigrama unei societăți cooperative 44
Figura 3.3 – Populația care activa în agricultură, în anul 2008, comparativ cu
alte țări vest -europene 51
Figura 3.4 – Ajutorul acordat de stat diferitelor categorii de ferme agricole 52

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1 Analiza SWOT a ferme agricolelor de semi -subzistență 21
Tabelul 3.1 Situația numărului de societăți cooperative în România 50

6

INTRODUCERE

Mișcarea cooperatistă își are rădăcinile prin localitatea engleză Rochdale, unde prin
decembrie 1844 a luat ființă „Societatea pionierilor cinstiți din Rochdale (Rochdale Society of
Equitable Pioners).
Intuind transformările economice și sociale viitoare, precum și antagonismele sociale
ce vor apare prin Franța, Saint Simon (1760 -1825) și Charles Fourie (1772 -1837) au
promovat ideile cooperatiste de la inițiatorii acestora devenind rapid un model pentru prin
întreaga Europă.
Prin anul 1985 s -a constituit „ Alianța Cooperatistă Internațională (ACI)”, la care
România a fost membru fondator. Prin concepția ACI, asocierea este„o asociație autonomă
de persoane, venite prin mod voluntar, prin scopul satisfacerii nevoilor și aspirațiilor de natură
economică, social ă și culturală, prin intermediul unei instituții deținută prin comun și
controlată prin mod democratic” [1]. Valorile ce stau la baza cooperativelor sunt:
ajutorarea, democrația, egalitatea, echitatea și solidaritatea.
Mișcarea cooperatistă din România are o veche tradiție, țara noastră fiind, alături de
organizații cooperatiste din Anglia, Belgia, Italia și Franța, membru fondator prin ACI.
La prin ceputul secolului XX, mișcarea cooperatistă se găsea sub influența național –
liberalilor, prin special datorit ă activității lui Spiru Haret (1851 -1912), care a inițiat prin
1899 un proiect de lege privind prin ființarea băncilor populare, implicare prin vățătorilor prin
activitatea cooperatistă, constituirea obștelor de arendare, organizarea cooperației de consum
și altele.
După primul război mondial, un reprezentant de seamă a ideilor cooperatiste a fost
Gromoslav Mladenatz (1887 -1958), care a făcut studiile superioare prin Germania,
finalizate prin obținerea doctoratului prin economie cu teza „Conceptul de coope rativă”.
Profesor la Academia de Prin alte Studii Comerciale și Industriale prin tre 1929 -1951, este
autorul „Tratatului de cooperație” (1933) precum și al lucrării „Istoria gândirii cooperative”
(1935). Prin cartea sa „Istoria doctrinelor cooperative” (19 31), asocierea reprezenta „o

7 asociație liberă a unui număr de mici producători ori consumatori, care prin ființau o prin
treprindere comună, prin care organizau un schimb de servicii prin tre asociați”.
Astăzi prin România, cooperația rurală este reprezent ată prin cooperația de consum
și de credit pe prin treg teritoriul țării, prin aproximativ 13.000 de sate, 2680 de comune, 230
de orașe și peste 25 de stațiuni balneo -climaterice. Cele aproximativ 1600 de cooperative de
consum dispun de peste 28000 de uni tăți comercialecu amănuntul și de alimentație publică,
peste 11800 de unități de proucție și de prestări de servicii, precum și de circa 850 de
cooperative de credit
După 1989 prin trecerea spre ecoomia de piață, organizarea și funcționare cooperației
de consum și de credit nu a mai corepuns cerințelor perioadei de tranziție, nu mai creează
cadrul necesar dezvoltării ctivității cooperatiste potrivit secificului tradițional cunoscut.
Gândirea cooperatistă românească a avut reprezentanți proeminenți, printre care se
numără Gromosav Mladenatz, IonRăducan, A.G.Galan și alții, cei mai mulți dintre ei fiind
exponenți ai curentului economic țărănist.

8

PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE

9

CAPITOLUL I
CONSIDERENTE GENERALE

1.1. Stadiul cunoașterii

Viața rurală văzută prin prisma "noii reforme și a trecerii la economia de piață arata că
agricultura românească trece printr -o criză cu totul deosebită de aceea prin care trece
agricultura altor state (și în special vecine). și aceasta pentru că ultima n oastră reforma agrară
(datorită legii fondului funciar nr. Legea 81/1991), respectiv a modului de restabilire
(constituire) a proprietății și lichidarea fostelor cooperative agricole, legiuitorul a considerat
ca simpla privatizare crezând interesul și bază pentru intensificarea agriculturii.
Căci a înlocui peste noapte marele producător cu micul cultivator lipsit de inventarul
necesar exploatării și nu în toate cazurile cunoscător at modului de cultură la nivelul
progresului științei, are ca rezultat diminu area producției. La fel, a înlocuit ordinea creată,
prin bunele intenții, nu a asigurat dezvoltarea scontată a producției agricole.
Și toate acestea au fost amplificate din lipsa unei politici agrare integrate unei strategii
a dezvoltării social -economice care să asigure valorificarea resurselor naturale, a capitalului ,
a forței de muncă, a dotării și echipării tehnice , a sistemelor de agricultură definite de
cercetarea și proiectarea agricolă fără de care se crează numai iluzia rezolvării problemelor.
Aceasta este tot mai evidentă fiindcă au trecut mai bine de 27 de ani de la evenimentele
din decembrie 1989 și agricultură românească continua să nu -și îndeplinească funcțiile sale,
accentuând criza alimentară, în primul rând prin incompletă și neraționala folosire a
resurselor de pământ și apa, a dotării și echipării tehnice realizate prin sacrificiul generațiilor
de după război. Este rezultatul privatizării forțate de către guvernanții și "așteptarea" în
liniște a evoluției și a progresului economic pri n "trecerea la economia de piață" , și
miracolul intrării în Europa ". și aceasta pentru că de fapt abordarea problemelor pentru
toate ramurile economiei în general și pentru agricultură în special, a fost realizată "vis -a-

10 vis" de o strategie a dezvoltării economice în ansamblu și agriculturii în special care să stea
la baza programelor de dezvoltare a producției repartiției, schimbului.
În acest context rămânem totuși printre cei care își dau seama de importanta libertății
pentru dezvoltarea individului și a societății în noile condiții (după evenimentele din
decembrie 1989), dar ea singură nu permite realizarea unei agriculturi prospere. Și aceasta cu
atât mai mult cu cât crearea unei economii modeme este din ce în ce mai mult condiționat de
rezolvarea pro blemelor agroalimentare. De rezolvarea lor este dependent economia întregii
țări fiindcă istoria se repeta: ori câte eforturi s -ar face pentru redresarea acestei țări fără
redresarea agriculturii eforturile sunt zadarnice și datorită situației sale geograf ice , a marilor
amenajări de îmbunătățiri funciare realizate (3,2 mil. ha irigații , 3,4 mil. ha desecări +
drenaje , 2,26 mil. ha lucrări de combaterea eroziunii), 3 mil. comasărilor de teren , rectificări
de hotare realizate, amplasarea principalelor cate gorii de folosință a terenurilor în masive
funciare compacte condiționate de pretabilitatea terenurilor pentru diferite folosințe și
favorabilitatea solurilor pentru culturi, amplasarea folosințelor perene plantații viti pomicole ,
pajiști etc în contextul factorilor naturali: – economiei specifici – sistemele de agricultură
aplicate pe canevasul creat prin organizarea și amenajarea teritoriului pe structuri teritoriale
adecvate fiecărei comune.
Având aceasta zestre , România trebuie să -și situeze agricultur a pe primul plan. Și
aceasta pentru că pământul nostru așteaptă nu numai certificatele de proprietate, respectiv
munca și priceperea locuitorilor, ci , în condițiile raționalizării și perfecționării principalei
ocupații naționale a românilor corespunzător c ondițiilor specifice diferitelor zone și
localității.
Căci privatizarea, respectiv reconsiderarea dreptului de proprietate, nu înseamnă a
reveni și la sistemele tradiționale de agricultură. Căci trebuie să pornim de la realitățile
țăranul proprietar este un element de stabilitate, de echilibru social, dar aceasta nu este
suficient.
Problemele sunt cu atât mai actuale. căci dacă există ramură în care lipsurile unei
gândiri de ansamblu să amplifice cu efecte de durată slăbiciunea celorlalte ramuri
economice. aceasta este agricultura iar a vorbi de problemele agriculturii este cu atât mai
actual cu cât transformările prezente ale societății romanești se datorează unui trecut care a
dispărut irevocabil și a unui prezent care avansează către un viitor necunoscut .
Acum, la noi , acest proces este agravat de actualele crize alimentară, energetică,
monetară, de subproducție și inflație în general cu care se confruntă economia noastră și care
a fost precedate de frenezia industrializării, cooperativizării, urbanizări i lichidării datoriilor ex

11 teme etc iar acum a freneziei noilor împrumuturi sau ajutoare și mai ales a romantismului
privatizării care de fapt a dereglat întreaga economie și în special agricultura prin înlocuirea
planificării (dirijării), cu bunele inten ții ale trecerii la economia de piață. Aceasta s -a integrat
în programul reformei care a acționat pentru distrugerea acumulărilor realizate în economia
românească.
Căci România ocupa o poziție aparte în continentul european filând situată într -o zonă
de tr anziție atât către est cât și către sud -vest la limita între Europa peninsulara și cea
continentala, resimțind influențele fizico -geografice și mai ales politice ale celor două zone
ale continentului european.
Teritoriul României, așa cum se înființează, i lustrează armonia structurii geografice și
potențialul agrar începând cu formele de relief, rețeaua hidrografică, vegetația, solul, modul
de folosință al terenurilor și încheind cu căile de comunicație, repartiția și dezvoltarea
localităților etc., ceea ce reflecta valentele sale natural economice integrate într -un proces
continuu de valorificare, restructura și dezvoltarea armonioasă.
În acest context. evidențiem că România a devenit o țară industrial -agrară, cu un
caracter rural·urban. în care spațiul r ural definit prin componentele sale socio -economice și
teritoriale va rămâne dominat de agricultură și silvicultura.
Astfel în condițiile specifice ale României agricultura trebuie să asigure de pe cele
14.793 mii ha teren agricol și 9.341 mii ha teren ara bil (0,60 ha agricol și 0,40 ha arabil/
locuitor) produsele agroalimentare necesare și disponibilități pentru export, în condițiile
gospodăririi raționale și resurselor funciare și umane.
În același timp, nu trebuie să uităm. că așa cum se prezintă acum, t eritoriul României
este rezultatul unui amplu proces de industrializare și repartizarea forțelor de producție cu
implicații directe în intensificarea agriculturii și respectiv modernizarea structurilor agrare,
sociale și ocupaționale.
Realitatea (evoluți a) la (care am ajuns și anume cu rezolvarea problemelor agriculturii
este de natura strict economică nemaifiind restricții biologice, tehnice și tehnologice în
realizarea producției agricole, dci restricțiile sunt numai de natură politică, socială și
instituționala, și aceasta trebuie îmbunătățită și la aceasta a contribuit atât acumularea de
capital cât și de cunoștințe considerabil accentuată de dezvoltarea învățământului, cercetării
științifice și proiectării. Astfel, că în realizarea progresului necesa r, important nu este să
inovăm ci să aplicăm ceea ce se cunoaște, ceea ce s -a dovedit util , și eficient în condițiile
noastre.

12 În acest concept se impune lichidarea ideii neintervenționistului statului și a
supraevaluării rolului pieței în defavoarea menț inerii funcției de planificare (dirijare)
considerată ca aparținând socialismului. Și aceasta este confirmată de situația din țările
capitaliste dezvoltate care au beneficiat în continuitatea evoluției lor istorice și economice din
epoca contemporană prin planificarea (dirijarea) care a avut un rol determinant în utilizarea
resurselor, a forței de muncă. a modelizării. a problemelor sociale etc , atenuând și nu
generând conflictele în procesul asigurări: bunăstării pentru majoritatea populației.
În agricult ură cu atât mai mult excluzând planificarea (dirijarea) respectiv balantele între
diferitele ramuri și activități, s -a distrus producția zootehnică (care era realizată în complexe
și ferme specializate, în care se aplicau tehnologii moderne integrate cu un sistem de fabric de
nutrețuri combinate și silozuri, s -au distrus marile sisteme de hidroameliorații, s -au distrus
structurile agrar -teritorialee optime și ferme specializate (peste 22.000 pentru culturi câmp,
pomicole, viticole, legumicole etc.) fără a putea favoriza "generarea de capitalism", nici
intensificarea producției agricole, funcțiile sale principale fiind reduse la subzistenta micilor
proprietari ceea ce a influențat nedezvoltarea economică în etapa actuală. Căci pentru evoluția
noastră nu era necesară întoarcerea la agricultura parcelară și la formele primitive de
acumulare a capitalului și a liberei concurențe în formele și evoluția clasică, când de fapt
acestea au fost parcurse și era necesar de profitat de stadiile în care a, ajuns pentru co ntinuarea
procesului de dezvoltare intensivă. industrializare, modernizare a agriculturii romanești și a
spațiului rural.

1.2. Corelațiile agriculturii românești cu forme asociative de organizare juridico –
economică

Creșterea economică și îmbunătățirea productivității macroeconomice rezultă în mare
parte datorită modificărilor structurale. Reducerea surplusului forței de muncă din sectoare
precum agricultura (sectoare mai puțin productive) și deplasarea acestora către sectoarele din
servicii, industrie ( sectoare mai productive) influențează pozitiv productivitatea la nivel
macroeconomic, de aici rezultând și importanța acordată modificării structurale în agricultură.
Odată cumodernizarea unei economii, importanța agriculturii (valoare adaugată, ocupare)
tinde să se reducă, cea a industriei crește, iar cea a serviciilor se majorează gradual, devenind
dominantă.

13 Astfel, convergența structurală a economiilor noilor state membre ale UE este
influențată pozitiv de creșterea ponderii sectorului serviciilor; sect orul agricol, prin reducerea
contribuției la PIB în toate aceste țări, susține procesul de ajustare structurală.
Pentru atingerea obiectivelor în ceea ce privește procesul de modificare structurală în
agricultură, este nevoie, mai mult decât de a răspunde cerințelor punctuale ale fermierilor pe
anumite probleme bine identificate, este nevoie de îndrumare, de identificarea unei direcții de
acțiune, de dezvoltare.
Exploatațiile agricole (ferme) – ansamblul unităților de producție administrate de
fermieri și s ituate pe teritoriul României , delimitate organizatoric și instituțional, dotate cu un
complex de mijloace de muncă, obiecte ale muncii și forței de muncă; nu există un prag
pentru includerea în recensământul agricol național.
Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață
(SAPS), suprafața agricolă trebuie să fie de min. 1 ha, iar suprafața parcelei să fie de cel puțin
0,3ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelo r
viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;
Pot avea personalitate juridică, cele mai des întâlnite forme de organizare fiind:
persoană fizică autorizată, asociație familială, întreprindere individuală , societate cu
răspundere limitată, societate agricolă.
Exploatațiile agricole (fermele) pot fi clasificate după mai multe criterii, o clasificare generală
indică următoarele tipuri de ferme:
• ferme de subzistență;
• ferme de semi -subzistență;
• ferme familial e (10 – 100 ha);
• ferme comerciale (peste 100 ha).
Fermele familiale și comerciale dețin mai multe active și sunt orientate spre obținerea
de profit comercial.
În acest context, se impune și menționarea definiției date în PNDR pentru categoria de
fermieri : fermierul este o persoană fizică sau juridică, a cărei exploatație este situată pe
teritoriul țării și are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE, care practică în principal
activități agricole și care este înregistrată în Registrul fermelor / Registru l agricol.
Indiferent de criteriile de clasificare, care diferă de la țară la țară, în cadrul Uniunii
Europene predomină fermele mici, numărul acestora fiind de ordinul milioanelor, majoritatea
lor fiind de subzistență și semi -subzistență. Aceste ferme su nt caracterizate de un grad scăzut

14 de integrare în cadrul piețelor, competitivitatea lor fiind pusă sub semnul întrebării. Acestea se
regăsesc în zonele rurale, adesea cele mai expuse și mai dezavantajate regiuni.
În contextul agriculturii și dezvoltării rurale, fermelor de subzistență și semi –
subzistență li s -au atribuit trei roluri principale :
 rol de protecție împotriva sărăciei: asigură cel puțin un nivel scăzut de alimente și de
venit, agricultura de subzistență este esențială pentru supraviețuirea g ospodăriilor
rurale sărace; totuși, persoanele cele mai sărace sunt acelea care locuiesc în zonele
rurale fără acces la locuri de muncă sau la terenuri; agricultura de semisubzistență
larg răspândită are tendința de a reitera utilizarea destul de ineficien tă a forței de
muncă și a terenului, împiedicând astfel dezvoltarea fermelor orientate comercial.
bază pentru diversificarea fermelor, diversificarea agricolă, în care se menține
orientarea către agricultură; diversificarea structurală, în care se face ori entarea către
activități non -agricole, precum agroturismul sau prelucrarea produselor agricole
pentru generarea de valoare adăugată; furnizoare de beneficii pentru mediu și alte
beneficii necomerciale
Acest lucru presupune un management responsabil al res urselor naturale, evitându -se
supraexploatarea, ameliorând eficiența utilizării resurselor naturale, recunoscând valoarea
serviciilor ecosistemice și stopând pierderea biodiversității (EU, 2008).
Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii emis în 11 septembrie 2009 , în
România există 4.256.251 exploatații agricole care dețin 45,24% din totalul suprafeței
agricole utilizate (respectiv din 14,3 milioane hectare de teren agricol).
În prezent, exploatațiile de subzistență dețin 45,24% din totalul sup rafeței agricole
utilizate (14,3 milioane hectare de teren agricol), exploatațiile de semi – subzistență utilizează
13,76 %, iar exploatațiile comerciale – 41 %. Din numărul total de 4.256.152 exploatații
agricole, un procent de 90,96% îl reprezintă exploa tațiile de subzistență, 7,55% exploatațiile
de semi -subzistență și 1,49% este reprezentat de exploatațiile comerciale.
În ceea ce privește mijloacele de trai de care dispune populația din agricultură,
concluziile analizei documentare în acest domeniu sunt următoarele:
a) Veniturile rurale sunt relativ scăzute, iar discrepanța față de zonele urbane se mărește din ce
în ce mai mult. Ele pot fi clasificate, în funcție de proveniența lor, în:
 Venituri salariale
 Venituri încasate de persoanele încadrate cu contract individual de muncă ce
prestează muncă în România, conform legislației în vigoare – Codul muncii
 Se aplică în cadrul persoanelor angajate integral sau cu timp parțial în agricultură

15  Ajutor social (venit minim garantat)
 Venitul minim garantat repr ezintă o formă de asistență socialăși se asigură prin
acordarea unui ajutor social lunar
 Rentă viageră
 Contractul de rentă viageră este o convenție prin care o persoană înstrăinează un
bun, proprietatea sa, unei alte persoane (sau îi plătește o sumă globa lă de bani –
denumită capital), în schimbul unei prestații periodice constând într -o sumă de
bani, numită rentă viageră
 Venituri din activități agricole
 Veniturile înregistrate de o persoană în cadrul fermei, în urma comercializării
produselor rezultate la nivelul fermei
 Venituri din activități non – agricole
 Veniturile înregistrare de o persoană din alte activități decât cele agricole, inclusiv
din închirierea de terenuri, spații sau a unor active
Pentru a supraviețui, fermele de (semi -)subzistență tr ebuie să își diminueze dependența
față de veniturile obținute în cadrul fermei și să combine agricultura practicată cu
diversificarea și/sau cu activitatea în afara fermei.
România deține o suprafață agricolă de 14,7 mil ha (sau 61,8% din suprafața totală a
țării), ceea ce reprezintă un cumul de resurse agricole importante în Europa Centrală și de Est.
Cea mai mare parte a suprafeței agricole este arabilă (63,9%) iar pășunile și fânețele
dețin de asemenea ponderi importante (22,8% și respectiv 10,2%). Podgoriile și livezile,
inclusiv pepinierele, reprezintă diferența de 1,5% și respectiv, 1,4% din suprafața arabilă a
țării.
Aproape toată suprafața agricolăși peste o treime din fondul forestier au fost
privatizate,însă titlurile de proprietate au fost em ise fără o verificare corespunzătoare a
terenurilor din punct de vedere cadastral și fără înscriere în Cartea funciară. Identificarea și
delimitarea parcelelor retrocedate nu au fost întotdeauna corect realizate, facând astfel
obiectul multor litigii și di spute.
Suprafața agricolă medie a unei exploatații agricole din România este de 3,37 ha și
este divizată în aproximativ 3,73 parcele, fapt care o situează cu mult sub dimensiunea medie
a unei ferme europene.
Fermele mici sunt reprezentate în principal de e xploatațiile individuale. Din cele
4.121.247, exploatațiile individuale lucrează 65,45% (sau 9.102.018,22 ha) din SAU , în timp

16 ce 18.263 exploatații cu personalitate juridică exploatează diferența de 34,55% (4.804.683,06
ha).
Exploatațiile individuale au , în medie, 2,15 ha, împărțite în 3,7 parcele, în timp ce
exploatațiile cu personalitate juridică exploatează în medie 269 ha, divizate în circa 9 parcele.
Majoritatea exploatațiilor cu personalitate juridică sunt ferme mari: 43% din ele
exploatează mai m ult de 50 ha, în timp ce 30% exploatează sub 5 ha.
Asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate reprezintă un tip particular de
exploatații, fără personalitate juridică, incluse în Registrul Comerțului. Există 3.863 asociații
familiale înregistrat e și 9.935 persoane fizice autorizate. Majoritatea celor din a doua
categorie cultivăcereale (1.449), altele se ocupă cu cultivarea sau ameliorarea legumelor, cu
horticultura și obținerea produselor de seră (743), fructelor (235), creșterea animalelor pent ru
lapte (498), creșterea ovinelor, caprinelor și ecvinelor (368), porcinelor (68) și păsărilor (109),
în timp ce restul sunt furnizori de servicii agricole
Fragmentarea excesivă a proprietății și lipsa asocierii între agricultori diminuează
competitivita tea sectorului agricol.
Procesul de retrocedare a terenurilor agricole a generat în agricultura României două
dezavantaje structurale principale: a rezultat o suprafațămare de teren și multe exploatații mici
și mari suprafețe de teren au ajuns în proprieta tea prea multor agricultori care se apropie sau
au trecut de vârsta pensionării, în special în cadrul exploatațiilor mai mici.
Aproape jumătate din suprafața totalăși din efectivul total de animale se află în
exploatații de subzistență. Pentru obiectivele perioadei de programare, exploatațiile de
subzistență sunt definite ca fiind mai mici de 2 UDE. Această categorie este deci mai
cuprinzătoare decât definiția dată de Eurostat (care include doar unități mai mici de 1 UDE).
Exploatațiile de subzistență acope ră 45% din SAU a României, reprezentând 91% din
numărul total de ferme. Majoritatea acestor unități nu au personalitate juridică, deși există
câteva excepții. Ca suprafață, marea lor majoritate se încadrează în segmentul fermelor de 0 -5
ha, având în medie 1,63 ha.
Din totalul exploatațiilor agricole, numai 1.237.358 (29%) erau înregistrate la 1 iunie
2007, acestea practicând agricultura pe o suprafață de 9.705.502 ha (70%) din totalul SAU.
Celelalte aproximativ 3 milioane de exploatații intră în categoria f ermelor de subzistență.
Numărul de tractoare și utilaje agricole din România a scăzut la începutul perioadei de
tranziție, apoi a început să crească, însă creșterea se realizează treptat.
În prezent, numărul tractoarelor reprezintă numai 40% din nivelul an ului 1989, în timp
ce cel al combinelor se situează la 77%.

17 Numărul de tractoare a înregistrat o creștere ușoară, iar încărcătura de teren arabil per
tractor s -a îmbunătățit, scăzând de la 62 ha, în 1989, la 54 ha, în 2005.
Parcul actual de mașini agrico le este în mare măsură depășit, iar acest lucru duce la
pierderi mari de recoltă și nu rezolvă problema campaniilor de recoltare lungi.
Fermele de subzistență sunt, de obicei, conduse de proprietari, persoane care fie au
trecut, fie se apropie de vârsta pe nsionării.
Majoritatea acestor persoane nu au niciun nivel de pregătire sau dețin un nivel de
competență sau cunoștințe limitat. Pentru ele, activitățile agricole și cele casnice devin
inseparabile.
De obicei, aceste persoane optează pentru structuri de producție mixte: granivore
(păsări și porci), în combinație cu culturile de câmp.
Exploatațiilor de subzistență le lipsesc capitalul și o pregătire profesională
corespunzătoare a fermierilor, aspect care are drept rezultat venituri foarte mici în urma
activității depuse.
Agricultorii din fermele de subzistență nu au, practic, nici motivația, nici capacitatea
de a respecta standardele europene inclusiv pe cele referitoare la calitatea mediului,
bunăstarea animalelor și siguranța alimentară. Ultimul aspect e ste important mai ales pentru
sectorul zootehnic, având în vedere că bolile animalelor apar, de regulă, în aceste exploatații
mici, iar impactul poate fi resimțit la nivelul competitivității întregului sector.
Educația și formarea sunt esențiale pentru com unitățile rurale, dar în ceea ce privește
infrastructura școlară există discrepanțe evidente.
Deși numărul de școli din mediul rural depășește necesitățile populației, calitatea
educației este redusă, pe de o parte din cauza slabei dotări a infrastructuri i educaționale, iar pe
de altă parte, din cauza nivelului de pregătire/experiență al profesorilor.
Cele mai multe dintre școli au nevoie de renovări, mobilier, utilități de bază și material
didactic. Infrastructura și facilitățile aferente educației profe sionale și educației primare
constituie instrumente importante pentru conversia forței de muncă agricole în forța de muncă
non-agricolă.
Structurile de învățământ profesional și primar sunt esențiale pentru reconversia
profesională a lucrătorilor agricoli, deoarece majoritatea agricultorilor au doar cunoștințe
elementare de mecanică sau din alte domenii tehnice.
Nivelul scăzut de instruire se reflectă în calitatea forței de muncă din mediul rural,
fiind un factor restrictiv pentru dezvoltarea economică din această zonă. Diversificarea
activităților economice nu este susținută de lucrători cu formare sau experiență specifică

18 diverselor tipuri de meserii, deoarece sistemul educațional nu a fost adaptat cerințelor
specifice din mediul rural.
Instituțiile de înv ățământ din spatiul rural, reprezentate de grădinițe, unități primare și
gimnaziale sunt slab dotate în ceea ce privește materialul tehnic și didactic. Tehnologia IT și
echipamentele hardware și software sunt rar întâlnite în cadrul școlilor din spațiul ru ral în
timp ce echipamentul necesar formării profesionale sau pentru ucenici este învechit sau
lipsește. O problemă suplimentară o constituie dificultatea de a atrage personal calificat în
zonele rurale.
În ceea ce privește formarea continuă în mediul rura l, ponderea populației adulte cu
vârsta cuprinsă între 25 – 64 de ani care participă la educație și formare, a înregistrat o
creștere de la 0,2% în anul 1998 la 0,5% în anul 2005.
Media populației din mediul rural, cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani și cu nivel
de instruire mediu și superior este de 55% (INS, 2005).

1.3. Tipologia populației din agricultură, abordarea formelor asociative de
organizare juridico – economică

Populația din agricultură reprezintă principala categorie de beneficiari ai s erviciilor de
orientare socio – economică. Această categorie de beneficiari poate fi structurată în funcție de
scopul serviciilor de orientare socio – economică, în beneficiari individuali și beneficiari
organizaționali.
Astfel, dacă beneficiarul este ang ajat într -o fermă și dorește înființarea unei ferme noi,
este lucrător familial neremunerat sau doar proprietar de teren agricol, va fi tratat ca
beneficiar individual .
Dacă beneficiarul este angajat într -o fermă și dorește dezvoltarea fermei, este
dețină torul fermei sau doar parte interesată de dezvoltarea acesteia, va fi tratat ca beneficiar
organizațional – fermă sau exploatație agricolă.
Din punct de vedere al formei juridice de organizare, cele mai des întâlnite forme de
organizare pentru exploatațiile agricole sunt: persoană fizică autorizată, asociație familială,
întreprindere individuală, societate cu răspundere limitată, societate agr icolă.
Există trei criterii diferite în funcție de care sunt clasificate fermele:
 dimensiunea fizică
 dimensiunea economică

19  participarea la piață
Pe criteriul dimensiunii fizice, fermele sunt împărțite în funcție de suprafețele pe care
le exploatează.
 există un larg consens cu privire la faptul că fermele mici sunt cele care operează pe o
suprafață agricolă mai mică sau egală cu 5ha.
Pe criteriul dimensiunii economice, fermele sunt împărțite în funcție de unitatea
de dimensiune economică.
 pragurile privind dimensiunea economică se aplică în scopuri statistice și politice în
întreaga ue.
Pe criteriul participării la piață , fermele pot fi clasificate în funcție de destinația
producției: consum propriu și/sau comercializare
 fermele de semisub zistență sunt definite drept “exploatații agricole a căror producție
este destinată în special consumului propriu și care comercializează, de asemenea, o
parte din producția proprie”1
 în mod deliberat, această definiție a evitat stabilirea unor praguri pen tru consum și
vânzări, pentru a permite fiecărui stat membru să își stabilească propriile criterii de
eligibilitate în cadrul programelor de dezvoltare rurală destinate să sprijine fermele de
semisubzistență aflate în proces de restructurare.
Fermele de s ubzistență sunt fermele care produc numai pentru consumul propriu și a
căror dimensiune economică estemai mică de 2 UDE (unități de dimensiune economică).
Fermele de semi -subzistență sunt fermele care produc, în principal, pentru consumul
propriu, dar care comercializează și o parte din produția realizată. Dimensiunea economică
a fermelor de semi -subzistență poate varia între 2 -8 UDE. Pentru a deveni viabilă, ferma de
semi-subzistentă poate desfășura și activități non -agricole generatoare de venituri.
Unitatea de dimensiune economică (UDE ) reprezintă unitatea prin care se exprimă
dimensiunea economică a unei exploații agricole determinată pe baza marjei brute standard
a exploatației2. Valoarea unei uniăți de dimensiune economică este de 1.200 Euro .
Astfel, exploatațiile din grupa 2 -8 UDE sunt, de obicei, exploatații individuale tipice,
iar procentul persoanelor juridice care dețin aceste exploatații este foarte redus (0,5 -2,1%).
Diferența față de clasa de dimensiune economică 8 -16 UDE este clară, activitatea agricolă

1 Cf. art. 34 alin (1) din regulamentul Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat prin FEADR
(CE nr. 1698/2005)
2 Cf. Deciziei Comisiei nr. 85/377/CEE

20 fiind aici orientată spre comercializare (persoanele juridice având un procent de 10,9 % din
totalul exploatațiilor acestei categorii).

Figura 1.1 – Evoluția fermelor de la ferme de subzistență la ferme comerciale
și interacțiunea cu piața și grupurile de producători

În România apar două maxime: ferme care pornesc de la 1 la 5 ha către 10 ha, cu o
pondere importantă și o concentrare într -un număr mic de exploatații care ajung la aproape
1.000 ha. În plus, nu mai puțin de 32,3% din suprafață sunt exploatații mici și und e aceste
ferme de semi -subzistență reprezintă 93%. Apoi avem exploatațiile care merg de la 10 la 100
ha, ce reprezintă 15,5%, respectiv 5,4 % din totalul fermelor, și fermele mari care depășesc
1.000 ha și care reprezintă 52,1% din suprafața arabilă a Româ niei.
România are o structură fermieră bipolară: fermele mari competitive coexista cu
fermele mici aflate la limita (semi -) subzistenței. O parte dintre aceste ferme mici poate fi însă
adusă cu succes pe piață. Stimularea participării lor la organizații ale prod ucătorilor va
constitui elementul major pentru îmbunătățirea performanțelor acestora. Alte ferme, mai
precis marea majoritate, vor trebui să opereze schimbări fundamentale în ceea ce privește
orientarea ocupațională sau modul de transferare a proprietății.
Pe de alta parte, în țările industrializate se vede ca fermele familiale predomină, iar
organizațiile producătorilor au avut un rol esențial pentru succesul acestora. În Franța, de
exemplu, 9 din 10 producatori aparțin cel puțin unei cooperative, cu cote de piață de 60%
pentru furnizare, 57% pentru produse și 35% pentru procesare.

Ferme de
subzistență
(< 2 UDE)
Ferme de semi –
subzistență
(2 – 8 UDE)
Ferme familiale,
comerciale
(> 8 UDE)
Grupuri de
producători
Piața

21 Tabelul 1.1
Analiza SWOT a fermelor de semi -subzistență
Puncte tari
 păstrează vii tradițiile specifice din diferitele
regiuni ale României;
 implica resurse minime: umane, materiale
 sunt flexibile ca formă de organizare
 au un rol important în protecția mediului
 au un rol important în asigurarea unui nivel de
protecție împotriva sărăciei Puncte slabe
 lipsa resurselor financiare
 accesarea grea a piețelor locale
 acces limitat la creditare
 dificultăți în conformarea la
stardardele agricole

Oportunități
 programe de finanțare nerambursabile
 încurajarea asocierii pentru facilitarea
accesării piețelor locale
 recunoașterea la nivel comunitar în economia
reală
 plăți pentru beneficiile de mediu aduse
 stimularea trecerii către agroturism Amenințări
 legislația care favorizează fermele
mari
 lipsa/reducerea subvențiilor
 terenuri nelucrate și depopularea
zonelor rurale

Avantajele grupurilor de producători sunt următoarele:
 reducerea costurilor de producție (este cel mai important avantaj pe care îl are un
membru al unui grup de producători – de exemplu, grupul poate achiziționa utilaje și
echipamente care sunt folosite în comun de toți membri);
 negocierea unor prețuri avant ajoase pentru produsele membrilor cu fabricile
procesatoare;
 protejarea produselor împotriva importurilor – susținerea politicilor de prețpe lângă
MADR;
 depozitarea, sortarea, ambalarea și comercializarea produselor pentru membrii
Grupurilor de producători ;
 posibilitatea planificării și modificării producției conform cererii cantitative și
calitative de pe piață;
 exploatarea unor suprafețe de teren care permit aplicarea tehnologiilor moderne,
competitive de producție și de gestiune a deșeurilor, în vederea conformării cu

22 normele de protecție a mediului și de conservare a biodiversității de care suntem
obligați să ținem cont ca membri ai Uniunii Europene;
 utilizarea de sprijin financiar comunitar în cadrul Organizării Comune de Piață, sub
forma unui ajutor pentru înființare și activități administrative. Valoarea ajutorului
este variabilă în funcție de valoarea producției comercializate și a cheltuielilor efectiv
realizate;
 accesul la sprijin financiar destinat acoperirii unei părți din investițiile necesare
pentru obținerea recunoașterii ca organizație de producători;
 acces mai ușor la fondurile europene și la contractarea creditelor bancare – grupul de
producători poate avea acces la anumite măsuri din Programul Național de
Dezvoltare Rurală, printre altele fiind vorba despre măsurile privind: modernizarea
exploatațiilor agricole sau mediul agricol;
 procurarea pentru membrii grupului de material săditor, pesticide, utilaje;
 sprijinirea Grupurilor de Producători prin alocații acordate de Guvern;
 acces la fondu rile europene pentru stațiile de ambalare, sortare, comercializare;
 reducerea costurilor de aprovizionare cu materii prime și materiale și a celor de
comercializare.
 facilitarea comunicării între fermieri, pe de -o parte precum și între reprezentanții
acest ora și instituțiile guvernamentale, pe de altă parte (asociația reprezintă un for de
discuții, de schimburi de opinii, de soluționare a unor probleme dintre membri, oferă
posibilități de întrajutorare, accesare de informații; reprezentanții asociațiilor su nt un
partener pertinent de dialog cu Ministerul Agriculturii în elaborarea deciziilor ce
privesc producătorii agricoli și interesele acestora);
 creșterea capacității de negociere în vederea obținerii unor prețuri mai bune atât la
cumpărarea în comun de i nput-uri necesare producției cât și la valorificarea
produselor, prin ofertarea unor cantități mai mari în condiții de calitate ridicată;
 promovarea mai eficientă a producției atât pe piața internă cât și pe cea externă.
 aceste aspecte, la care se pot ad ăuga desigur și altele, pot duce, în condițiile mediului
puternic concurențial, la creșterea veniturilor producătorilor agricoli precum și la
conștientizarea de către aceștia a responsabilităților pe care le au ca factori cu
drepturi și obligații pe piață.
 posibilitatea planificării și modificării producției conform cererii cantitative și
calitative de pe piață

23 Pentru a corespunde procesului de concentrare din ce în ce mai mare a circuitelor de
distribuție, UE încurajează crearea de organizații ale producă torilor structurate într -un mod
adecvat, în măsura să regrupeze sursele de aprovizionare și să îmbunătățească orientarea
acestora în funcție de piețe. Aceste organizații joacă un rol important în aplicarea normelor de
calitate .
Obiectivul general al Politicii Agricole Comune îl reprezintă un venit stabil și decent
pentru producătorii agricoli, acest lucru realizându -se în general prin concentrarea ofertei și
constituirea de forme asociative specializate în comercializarea producției membrilor
grupului .
Având în vedere necesitatea transpunerii prevederilor comunitare în scopul
implementării politicii agricole comune si, înspecial, a prevederilor referitoare la constituirea
și recunoașterea organizațiilor interprofesionale, careau un rol important în cee a ce privește
furnizarea de servicii de consultanțăși instruire pentru creștereacapacității de absorbție a
fondurilor comunitare specifice printre ai căror beneficiari sunt și organizațiile
interprofesionale, în 2009 au fost înființate organizațiile interp rofesionale pentru unprodus sau
un grup de produse agroalimentare, la nivel național sau regional, denumite OIPA.
OIPA trebuie să grupeze minimum o treime din organizațiile profesionale de pe filiera
produsului agroalimentar. Organizația este considerată r eprezentativă la nivel național în
cazul în care membrii organizațiilor profesionale care o compun reprezintă, în expresie
valorică, cel puțin 30% din activitățile economice deproducție, procesare și comercializare
raportate la totalul valorii activitățilo r economice de producție, procesare și comercializare la
nivelul filierei produsului agroalimentar.
Ponderea fiecărei activități economice prevăzute la alin. (2) desfășurate de
membrii organizațiilor profesionale în cadrul OIPA trebuie să fie de minimum 1 5% raportată
la valoarea totală a fiecărei activități economice în parte.

24

CAPITOLUL II
ORGANIZAREA POPULAȚIEI DIN AGRICULTURĂ

2.1. Cadrul organizării populației din agricultură

După 1990, agricultura a devenit principala sursă de venit pentru un segment
important al populației rurale, ceea ce i -a conferit rolul de plasă de siguranță pentru
persoanele disponibilizate sau aflate în imposibilitatea de a -și găsi un loc de muncă. Din acest
motiv, majoritatea persoanelor din mediul rural a început să practice agricultura de subzistență
sau de semi -subzistență.
Conform ultimelor date statistice consolidate3, populația activă reprezintă 46,22% din
populația țării și populația ocupată re prezintă 93,14% din populația activă, respectiv 43,05%
din total populație. La nivelul anului 2009, populația ocupată în agricultură reprezenta un
procent de 29,09% din totalul populației ocupate.
Femeile reprezintă 53,67% din populația civilă ocupată în agricultură, 17,68% au vârta
mai mare de 65 ani și, în același timp, femeile reprezintă numai 25,45% din persoanele
salariate ocupate în agricultură.
Persoanele cu vârsta de peste 65 ani dețin un procent semnificativ din populația activă
ocupată în agricul tură, respectiv 15,9%, majoritatea fiind femei (52,59%).
Regiunea în care ponderea populației ocupate în agricultură în totalul populației ocupate are
valoarea cea mai ridicată continuă să fie regiunea Nord -Est, urmată de regiunile Sud -Vest
Oltenia și Sud -Muntenia. Aceste zone reunesc, în același timp, și regiunile cele mai sărace ale
României.

3 Sursa: INS, Anuarul statistic al României , 2010

25
Figura 2. 3 – Populația ocupată în agricultură, pe regiuni (2009)4

După statutul lor profesional, conform Institutului Național de Statistică, populația din
agricultură se împarte în:
 Salariați : persoane care își exercită activitatea pe baza unui contract de muncă, în
schimbul unei remunerații sub formă de salariu, plăti t în bani sau în natură, sub formă de
comision, etc.
 Patroni : persoane care își exercită ocupația/meseria în propria unitate (întreprindere,
fermă, atelier, magazin, etc), pentru a cărei activitate are unul sau mai mulți angajați
 Lucrători pe cont propriu : persoane care își exercită activitatea în unitatea proprie sau
într-o afacere individuală (persoană fizică autorizată), fără a angaja niciun salariat, fiind
ajutat, sau nu, de membrii familiei neremunerați
 Lucrători familiali neremunerați : persoane care își exercită activitatea într -o unitate
economică familială, condusă de un membru al familiei sau de o rudă, pentru care nu
primește remunerație sub formă de salariu sau plată în natură (gospodăria agricolă
țărănească)

4 Sursa: INS, Anuarul statistic al României , 2010
Regiunea Nord –
Vest, 11%, 11%
Regiunea Centru,
6%, 6%
Regiunea Nord –
Est, 30%, 30%
Regiunea Sud –
Est, 11%, 11% Regiunea
Bucuresti – Ilfov,
1%, 1% Regiunea Sud –
Muntenia, 18%,
17% Regiunea Sud –
Vest Oltenia,
18%, 18% Regiunea Vest,
6%, 6%

26
 Membri ai unei societăți agricole sau ai unei cooperative neagricole : persoane care au
lucrat fie ca proprietari de teren agricol în cadrul unei societăți agricole constituite
conform legii, fie ca membri ai unei cooperative meșteșugărești, de consum sau de credit.
Doar un procent de 4,6% di n populația civilă ocupată în agricultură îl reprezintă
salariații, restul fiind în mare parte lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerați
și, într -un procent mai mic, patroni.
În acest context, se impune și menționarea definiției date în P NDR pentru categoria de
fermieri: Fermierul este o persoană fizică sau juridică, a cărei exploatație este situată pe
teritoriul țării și are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE, care practică în principal
activități agricole și care este înregistrată în Registrul fermelor / Registrul agricol . 5
După criterii de vârstă, populația din agricultură poate fi clasificată astfel:
 Tineri : persoane cu vârstă până în 40 ani
 Persoane mature : cu vârsta cuprinsă între 41 și 64 ani
 Persoane în vârstă : peste 65 ani
După nivelul de educație, întâlnim:
 Persoane cu studii superioare : absolvenți de învățământ superior
 Persoane cu studii medii : absolvenți de învațământ postliceal de specialitate sau tehnic
de maiștri, liceal sau profesional
 Persoane cu nivel scăzut de pregătire : studii gimnaziale, primare sau fără școală
absolvită
În mediul rural întâlnim următoarea structură a populației ocupate, după nivelul de educație:

Figura 2. 4: Structura populației din mediul rural, după nivelul de educație (2009)6

5 MADR, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 -2013 , vers. a V -a, Iunie 2010, pag. 161
6 Sursa: INS, Anuarul statistic al României , 2010

27 Ponderea populației ocupate în agricultură este mult mai ridicată în România (29,1%),
față de media europeană de numai 5,1%7. Din acest punct de vedere, România se află pe
ultimul loc dintre țările europene UE27, pro cente mai semnificative fiind înregistrate în
Polonia (14%), Grecia (11,3%) și Portugalia (11,1%). În restul statelor europene, acest
procent este semnificativ mai mic: Belgia (1,8%), Franța (3,0%), Italia (3,7%), Regatul Unit
(1,4%).
Forța de muncă implic ată în agricultură este relativ îmbătrânită în toată Uniunea
Europeană, unde numărul managerilor tineri din agricultură a scăzut de -a lungul timpului,
acest aspect fiind cu mult mai pronunțat în România și Bulgaria.
Femeile reprezintă 42% din populația implicată în agricultură, iar procentul fermelor
deținute de femei a crescut în perioada 2003 – 2007 de la 26,8% la 28,7% la nivelul EU – 278.
În 2005, numai 20% din fermierii din EU -27 aveau o pregătire de bază sau completă în
agricultură, acest indicator variind de la 1% în Malta la 71% în Olanda9.
O bună cunoaștere a tipologiei populației din agricultură la nivelul zonei/ comunității
în care acționează îl ajută pe Consultantul socio – economic să identifice nevoi specifice și să
propună soluții adaptate acestor nevoi.
Mai mult, o bună cunoaștere a comunității îi permite Consultantului să stabilească
indicatori de măsurare a activității sale, astfel încât să poată urmări impactul activității de
orientare asupra comunității la nivelul căreia acționează.
Agricultura a reprezentat de -a lungul timpului o opțiune pentru asigurarea unui nivel
minim de trai pentru persoanele rămase fără loc de muncă. Fermele de (semi -)subzistență
joacă un rol semnificativ de protecție împotriva sărăciei absolute10, asigurând cel puțin un
nivel minim de alimente și de venit.
În fiecare țară au fost dezvoltate programe de securitate socială, programe
implementate de stat care asigură populația împotriva pierderii temporare sau definitive a
capacității de obținere de venituri și pent ru o serie de costuri speciale corelate unor
evenimente precum căsătoria, nașterea sau moartea.
Legislația suport pentru populația din agricultură este analizată în acest capitol prin
prisma legislației de natură socială care acoperă măsurile de asisten ță socială, măsuri de
ocupare, asigurări sociale și pensii. Accentul este pus pe măsurile care vizează direct
populația din agricultură.

7 Sursa: AMIGO, Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării , 2008
8 Sursa: EC, DG -AGRI, Situation and prospects for EU Agriculture and Rural Areas , 2010
9 Conform DG AGRI, informațiile sunt valabile numai pentru 2 005.
10 Cf. Kostov și Lingard, 2002

28 În politicile sociale intră și siguranța în muncă și educația, însă aceste aspecte sunt
tratate în capitole distincte în cadrul acestui manual.
Politicile sociale orientate către populația din agricultură reprezintă măsuri care
urmăresc creșterea gradului de bunăstare individuală și socială ale acestei categorii de
populație.
Sunt măsuri prin care statul, prin autorită țile administrației publice centrale și locale,
colectivitatea locală și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau
excluziunea socială a p ersoanei, familiei, grupurilor sau comunităților.
Asistența socială cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea
dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea
calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială11.
Venitul minim garantat reprezintă o formă de asistență socială și se asigură prin
acordarea unui ajutor social lunar. Au dreptul la venitul minim garantat familiile și persoanele
singure, cetățen i români.
Termenul familie desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți,
care au domiciliul ori reședința comună prevazută în actele de identitate și gospodăresc
împreună.
Beneficiază de reglementările privind venitul minim garant at și persoanele fără
domiciliu sau reședință și fără locuință, aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe
propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.
Stabilirea dreptului se face prin anchetă socială ținând seama de bunurile familiei, sau
după caz ale persoanei singure, cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate
pentru nevoile familiale și în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate.
Cuantumul ajutorului social se stabileșt e ca diferență între nivelurile prevăzute și
venitul net lunar al familiei sau persoanei singure, rezultat din fișa de calcul.
Legislație aplicată:
Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările
ulterioare, modificată și completată prin Legea nr.115/2006, O.U.G. nr.57/2009, Legea nr.
276/2010
Instituție abilitată:
Agenția Națională pentru Prestații Sociale

11 Cf. Legii 47/2006 privind sistemul național de asistență socială

29 Prestațiile de asigurări sociale reprezintă venituri de înlocuire pentru pierderea totală a
veniturilor realizate di n agricultură ca urmare a bătrâneții, invalidității sau decesului,
denumite riscuri asigurate.
Prestațiile de asigurări sociale se acordă sub formă de pensii, indemnizații, ajutoare și
alte tipuri de prestații prevăzute de prezenta lege, corelativ cu obligațiile privind plata
contribuției de asigurări sociale.
În cadrul PNDR, resursele din Axa 1 contribuie conform Obiectivului Strategic 2
„Îmbunătățirea competitivității fermelor comerciale și de semi -subzistență și a asociațiilor
acestora, prin respect area principiilor dezvoltării durabile” (OS2) la ridicarea sectorului
agricol neperformat la potențialul său real, prin facilitarea activităților de modernizare și
restructurare.
Din măsurile corespunzătoare OS2 face parte și Măsura 113 „Pensionarea timpur ie a
fermierilor și a lucrătorilor agricoli” . În anul 2008 au fost realocate resursele estimate pentru
măsura 113 în bugetul inițial în cadrul axei 1, către Măsura 112 „Instalarea tinerilor
fermieri”.12
Versiunea a V -a a PNDR din iunie 2010 specifică faptul că această măsura va fi
implementată începând cu anul 2010, implementarea ei putând fi realizată numai după
definitivarea cadrului legislativ pentru îmbunătățirea sistemului de pensii pentru agricultori și
elaborarea sistemului de evidență a fermierilor ș i muncitorilor agricoli.

12 Sursa: MADR, Raportul final de evaluare intermediară a PNDR , 2011

30

PARTEA a II a
CONTRIBUȚII PROPRII

31

CAPITOLUL III
SOCIETĂȚILE AGRICOLE

3.1 Scurt istoric

Structura economică și socială a României a cunoscut o perioadă de dezvoltare care a
condus la apariția cooperativelor care apar ca o necesitate economică și răspund unei mari
clase a micilor producători. În timp, au preluat elementele, obiectivele și scopul societăților
comerciale, precum și cel al entităților non -profit, astfel cooperativele s -au dovedit a fi
folositoare și a u conturat o evoluție importantă în industria din România.
Primele semne privind dezvoltarea sectorului cooperatist apar la jumătatea secolului al
XIX-lea, când sunt publicate Statele Casei de Păstrare și Împrumutare.
În cazul orașelor, această idee, de co operație are o formă asemănătoare caselor de
economii, a asociaților cu caracter privat de credit cooperatist, cu inspirație germană, cum ar
fi cazul Raiffeisen.
În mediul rural, acest concept a fost promovat de Ion Ionescu de la Brad care a
încurajat în v remurile acelea, înființarea acestor structuri care aveau ca scop să susțină
drepturile țăranilor și reforma din agricultură.
Concordia, e prima societate de consum, care se înființează în anul 1873 și e formată
după principiile sistemului cooperatist mode rn, vot egal pentru toți membrii și posibilitatea de
a mări capitalul.
Pe parcursul anilor, acest concept capătă o valoare semnificativă în dezvoltarea
României și astfel putem aminti fondarea Societății Meseriașilor de Încălțăminte, în 1879 la
București, iar în anul 1882 se înființează Societatea Cooperativă a Constructorilor și
Meseriașilor Români din București.
Spiru Haret, în 1898, devine principalul susținător al ideii și al organizării mișcărilor
cooperatiste, tot el fiind cel care a inițiat prima le ge a cooperației. Funcționarea cooperativelor
va fi reglementată de Codul de Comerț între 1887 și 1903. De la 1 ianuarie 1919 putem vorbi

32 de intrarea în vigoare a Decretului -lege referitor la casa centra lă a cooperației sătenilor
(Figura 3.1).

Figura 3. 1 – Cooperativă de consum, Teiuș, 1911

Ceva mai târziu, în 1928 este promulgat Codul cooperației care conține prevederi
referitoare la organizarea și funcționarea organizațiilor cooperatiste.
Legea nr. 35/1929 referitoare la organizarea cooperației aduce cu dânsa înființarea
Oficiului Național al Cooperației pentru coordonare, a Băncii Centrale Cooperative cu scopul
finanțării domeniului cooperatist.
În anul 1935 este adoptată legea pentru organizarea cooperației care se referă la modul
de organizare și a ctivitatea cooperativelor, această lege suferă transformări pe parcursul a 4
ani, 1938, 1939, 1940 și 1941.
Instalarea regimului comunist aduce cu sine, o nouă modificare majoră a sectorului
cooperativ prin adoptarea Decretului nr.133/1949 referitor la org anizarea cooperației. Acestea
erau create la îndemnul populației și urmăreau prin activitatea lor să satisfacă nevoile de ordin
economic.
Semnificativ este faptul că aceste cooperative aveau facilități semnificative, putând
enumera anumite privilegii fisca le, privilegii referitoare la distribuirea mijloacelor de
finanțare.
O evoluție a sistemului cooperativ a fost posibilă prin Legea nr. 14/1968 referitoare la
funcționarea cooperației meșteșugărești, respectiv Legea nr. 6/1970 care se referă la
funcționare a cooperației de consum.
În 1989 intră în vigoare Decretul lege nr. 67/1990 referitoare la funcționarea
cooperației de consum și de credit. Mai târziu, acesta e înlocuit de Legea nr. 109/1990.

33 După 1990, se observă o scădere semnificativă a societăților cooperative
meșteșugărești și a numărului de membri, plus că nu mai apar alte societăți cooperative noi.
Evoluția istorică a societăților cooperative demonstrează că atât timp cât au fost
susținute, aceste societăți au avut o perioadă de prosperitate. Efec tele pozitive ale acestor
societăți au fost din plin resimțite deoarece populația își putea asigura prin resursele proprii
bunăstarea.
În momentul de față, societățile cooperative pot juca din nou un rol important în
dezvoltarea României și pot duce la dez voltarea bunăstării sociale, numai dacă acestea sunt
susținute și sprijinite.

3.2 Trăsăturile societății agricole

Societățile agricole reprezintă cea mai importantă formă asociativă, acest lucru
rezultând din avantajele pe care aceste forme le au în comp oziția lor.
Potrivit Legii nr.36/1991 societatea agricolă este o societate de tip privat, având ca
obiect de activitate exploatarea agricolă a pământului, animalelor și a altor mijloace aduse în
societate, precum și realizarea de investiții de interes agr icol [Țiclea, 1992].
S-a dovedit că valabilitatea capitalului și numărul nelimitat de asociați nu reprezintă
caracteristici ale societății agricole, ele se regăsesc, de regulă, și la societățile de asigurări, iar
obiectul de activitate e aproximativ asemăn ător cu cel al societăților comerciale cu profil
agricol.
Societatea agricolă se aseamănă cu societatea pe acțiuni și cu societatea cu răspundere
limitată prin prisma faptului că răspunderea asociaților este limitată la valoarea aportului
subscris [Art. 7, Legea nr.36/1991].
Cu societatea în nume colectiv se aseamănă prin ideea că aportul este reprezentat prin
părți sociale care face ca acestea din urmă să nu poată fi urmărite sau cedate [Art.29, Legea
nr.36/1991].
Societatea lasă membrilor posibilitatea d e a se putea retrage din această activitate, mai
mult decât se admite la societatea în nume colectiv. Societatea agricolă se aseamănă prin
caracteristicile ei, cel mai mult cu societatea în răspundere limitată.
Prima trăsătură a societății agricole o repr ezintă numărul minim de asociați, 10 [Art. 8,
Legea nr.36/1991]. Drept urmare societatea nu se poate înființa dacă numărul de asociați este
mai mic de 10 sau se poate dizolva dacă societatea constituită prin retragere sau alte cauze
care pot cauza ca număr ul asociaților să scadă sub minimul prevăzut de lege [Țiclea, 1992].

34 Un număr de asociați ca în cazul societății agricole asigură o concentrare mai mare a
unei suprafețe de teren și un capital adecvat pentru exploatarea eficientă a activității agricole.
Numărul de asociați permit alegerea unor persoane care să poată să facă parte din conducerea
și controlul societății.
O trăsătură specifică a societății agricole se referă la faptul că asociații ar trebui să
îndeplinească unele condiții speciale de admisibi litate. Legea stabilește condițiile de
eligibilitate a asociaților în cadrul societății [Art. 8, Legea nr.36/1991]. Aceste condiții
trebuiesc respectate nu numai la accesul în cadrul societății, cât și pe parcursul funcționării
acesteia.
O condiție eliminatorie o reprezintă și profesiunea asociaților, care e necesară pentru
a opri accesul în cadrul societății a celor care au interese contrare obiectului de activitate. Alte
condiții sunt și cele care se referă la locul domiciliului sau la apartenenț a la o organizție
politică [Zahiu, 2003], [Țiclea, 1992].
Societatea agricolă este diferită de celelalte societății și prin faptul că asociatul
acesteia trebuie să presteze în cadrul societății o activitate de tip personal, fiind o trăsătură
care ține de n ucleul societății agricole. Participarea minimă care se cere asociaților este de a fi
prezenți la adunările generale ale societății [Țiclea, 1992].
Societatea agricolă se deosebește de celelalte societăți și prin faptul că fiecare asociat
are un singur vo t, aceasta e o trăsătură esențială, egalitatea de vot neputând fi modificată prin
stipulație contrară a membrilor societății.
Alte trăsături prin care societatea agricolă se diferențiază de celelalte societăți sunt
limitarea aportului membrilor, care se r eferă la numărul de părți sociale pe care îl poate avea
un asociat, fără să implice și limitarea capitalului social, variabilitatea capitalului social,
trăsătură prin care societatea se deosebește foarte mult față de celelalte societăți, această
variabilit ate se produce prin modificarea numărului de asociați.
Societatea agricolă nu are un caracter comercial [Art. 5 din Legea nr.36/1991] și față
de celelalte societăți au un obiect de activitate restrictiv. În consecință, doar societățile care au
acest obiec t de activitate, care se constituie și funcționează conform Legii nr. 36/1991 au
dreptul să adopte denumirea de societate agricolă, având de partea lor și avantajele acordate
de lege.
Ultima trăsătură a acestui tip de societate îl reprezintă faptul că aria lor de activitate este
delimitată teritorial [Țiclea, 1992], legea este firească deoarece elementul principal al
exploatației agricole este terenul agricol. Delimitarea teritorială este necesară deoarece se

35 poate determina ca agenții economici și producăt orii de bunuri agricole să poată opera în zona
în care sunt amplasați.
Lichidarea societății agricole se face de doi lichidatori, adunarea generală sau
autoritatea care a hotărât dizolvarea societății. Lichidatori pot fi persoane din cadrul societății
sau din afara ei. Lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii [Art.70, Legea
36/1991], aceștia având atribuții gen:
– Să reprezinte societatea în justiție,
– Să îndeplinească toate operațiunile necesare lichidării,
– Să facă tranzacții și alte acte de c ompromis,
– Să semneze obligațiuni și să contracteze împrumuturi.
În cazul în care lichidatorii achită cu bani proprii datoriile sociale, ei nu vor putea să
ceară de la asociați drepturi mai mari decât cele cuvenite [Art.73, Legea nr.36/1991].
Operațiunile d e lichidare sunt pe sfârșit în momentul în care debitele și creanțele sunt
lichidate, iar scopul este dus la îndeplinire. Lichidatorii au în vedere și restituirea către
asociați a bunurilor aduse în cadrul societății.
Sumele care se cuvin asociaților sunt ținute la sediul societății două luni de zile de la
data exigibilității, iar după ce acest termen a expirat, sumele acestora se vor depune în cadrul
C.E.C pentru a fi achitate celor ce au acest drept [Art.76, Legea nr. 36/1991].

3.3 Funcțiile societății agricole

Caracterizată ca fiind cea mai importantă structură economică care activează în cadrul
agricol, societatea agricolă se bazează pe îndeplinirea unor funcții fundamentale cum ar fi:
Concentrarea terenurilor, a capitalului și a forței de muncă sunt necesare pentru a
atinge scopul fundamental al societăților, condiție principală pentru a realiza producție
agricolă la nivel înalt. Constituirea societăților agricole reprezintă cea mai bună modalitate de
a concentra terenurile. Această funcție de concent rare a terenurilor și a forței de muncă trebuie
asigurată de societatea agricolă nu numai la înființarea ei, ci pe toată perioada de funcționare,
iar incapacitatea societății de a îndeplini această funcție esențială atrage de la sine dizolvarea
și lichidar ea societății agricole.
Funcție importantă a societăților cu profil agricol, realizarea producției agricole cu
cheltuieli minime, este definită ca fiind un organ economic care produce cu costuri mici ceea
ce vine în avantajul asociaților. Societatea agrico lă tinde să înlăture intermediarii, fără să

36 devină ea însăși un intermediar. Intermediarii sunt eliminați, iar societatea se îmbogățește în
detrimentul asociaților săi.
O altă funcție importantă, schimbul reciproc de servicii care înlesnește schimbul între
asociați și organul social. Scopul societății agricole stă în faptul că satisface interesele
asociaților, asociați care se găsesc într -un schimb continuu de servicii cu o colectivizare
organizată. Nerealizarea acestui schimb poate afecta natura societății și o poate transforma în
societate comercială. Adunarea generală este cea care hotărăște organizarea producției,
structura culturilor, modul de executare al culturilor agricole, administratorii având obligația
de a duce la bun sfârșit aceste hotărâri [Țic lea, 1992].
Garantarea drepturilor creditorilor prin patrimoniul social este o funcție care este
legată de funcționarea societății, iar săvârșirea unor operațiuni sociale presupune intrarea în
relații juridice cu alte subiecte de drept.
Cea mai bună garan ție pentru creditori este reprezentat de patrimoniul social [Art.7 din
Legea nr.36/1991]. Pentru a realiza această funcție trebuie să se țină cont de introducerea în
structura societății a funcției de control prin cenzori, reglementarea atribuțiilor
admini stratorilor, obligativitatea de a întocmi contul de profit și pierderi, a bugetului și a
cheltuielilor și nu în ultimul rând, competența adunării generale în ceea ce privește fixarea
sumei la care consiliul administrativ poate angaja societatea pe parcursu l anului.
Art.6 din Legea nr.31/1991 aduce în discuție o altă funcție a societății agricole,
conservarea naturii private a proprietății asupra terenurilor și a bunurilor, care arată că
terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, având drept scop păstrarea acestora.
Funcția lucrativă conferă societății agricole exploatarea agricolă a pământului,
animalelor și realizarea de investiții cu interes agricol [Art.5, Legea nr.36/1991] și se
urmărește ca acest tip de societate să redevină în România u n producător agricol de succes,
precum în alte țări europene.

3.4 Personalitatea juridică a societăților agricole

Societatea agricolă reprezintă o asociere a persoanelor care au aceleași interese
economice, iar pentru realizarea scopului se presupune intrarea în raporturi juridice cu alți
agenți economici. Legea nr.36/1991 presupune că proprietarii de terenuri se pot transforma în
societăți agricole cu personalitate juridică în normele prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte societățile agricole sunt perso ane juridice cu aptitudinea de a avea
drepturi și obligații, cu participare economică încheind acte juridice.

37 Exercitarea drepturilor și obligațiilor trebuie să fie în legătură cu obiectul social, iar
orice acțiune împotriva legii atrage după sine dizolvar ea sau lichidarea societății. Pentru a
putea fi recunoscute societățile agricole trebuie să dispună de unele elemente de identificare
cum ar fi sediul, numele societății și naționalitatea.
Organizarea societății se realizează prin voința asociaților în rap ort cu prevederile
legii.
Părțile convin în contractul de societate un mod de organizare de sine stătător care o
face unică comparativ cu alte subiecte de drept [Țiclea, 1992].
Pentru a asigura gradul de organizare necesar, legea dispune ca statutul să c uprindă
dispoziții referitoare la organizarea societății, cum ar fi:
– Desemnarea competențelor și modul de funcționare a organelor de reproducere;
– Administrare și control;
– Îndatoririle și responsabilitățile administratorilor;
– Modul de convocare și luare a h otărârilor organelor colective;
– Reguli referitoare la evidența contabilă;
– Reguli referitoare la transformarea, dizolvarea și lichidarea societății.
Patrimoniul reprezintă un ansamblu de drepturi și obligații ce au un conținut economic
și a bunurilor la car e fac referire, pe care societatea agricolă le are în mod independent față de
alte subiecte de drept sau de cele ale persoanelor ce alcătuiesc societatea [Bolog, 2003],
[Țiclea, 1992].
Patrimoniul societăților agricole se compune din elemente active și pasive, activul
format din totalul de drepturi patrimoniale și pasivul din totalul de obligații patrimoniale.
Inițial, patrimoniul este constituit din aportul membrilor asociați și are mod ificări pe parcursul
funcționării societății agricole.
Caracteristic acestui tip de societate îl reprezintă variabilitatea capitalului social,
acesta nefiind fix, ci variabil. Apărarea patrimoniului este o obligație a asociaților, încălcarea
acestuia atră gând după sine consecințe dure.
Scopul societăților agricole este un element de constituire al acestora, fiind o parte
componentă a voinței membrilor asociați, arătând de ce s -a constituit societatea. Scopul
societății poate fi, de exemplu, lucrativ, satis facerea intereselor economice ale membrilor săi
sau mai poate fi distinct deoarece influențează scopul acesteia.
Legea nr.36/1991 specifică faptul că societățile agricole nu sunt societăți comerciale.

38 Dacă nu se face o analiză a obiectului de activita te al societății se ajunge la
neînțelegerea scopului, legătura dintre aceste elemente se realizează doar dacă atingerea
scopului este în concordanță cu îndeplinirea obiectului de activitate al societății agricole.
Obiectul de activitate al societăților agr icole este reprezentat de exploatare agricolă a
pământului, animalelor și realizarea de investiții cu interes agricol. Noțiunea de exploatare
agricolă se referă la efectuarea de lucrări agricole, îmbunătățiri funciare, aprovizionarea,
prelucrarea produselo r agricole și alte activități specifice acestui domeniu [Art.5, Legea
nr.36/1991].
Pot face obiectul de activitate al societăților agricole, operațiuni de producție, de
servicii, lucrări și aprovizionare [Țiclea, 1992].
Operațiunile de producție sunt cel e care se referă strict la exploatarea agricolă și
realizarea investițiilor cu scopul de a obține produse destinate consumului.
Operațiunile de aprovizionare se referă la furnizarea asociaților de produse necesare
pentru exploatarea agricolă, în timp ce op erațiunile de servicii sunt cele care au ca scop
furnizarea serviciilor necesare exploatării agricole.
În cele mai multe dintre cazuri, societățile cu profil agricol sunt societăți polivalente
ce desfășoară atât producție, cât și servicii, aprovizionare s au lucrări. Astfel, este eliminat
riscul prăbușirii financiare și în acest fel este utilizată și forța de muncă mai eficient, în
perioadele de iarnă când activitățile agricole sunt scăzute.

3.5 Constituirea societăților agricole

Potrivit legii nr. 36/199 1 privind societățile agricole și alte forme de asociere în
agricultură, societățile agricole se constituie prin act scris autentificat de notariatul de stat și
statut.
Pentru constituirea societății este necesar, pentru început de îndeplinirea elementelor
de identificare, precum denumirea, fiind un element care face posibil ca societatea să se
deosebească de alți operatori economici, aceasta e stabilită de membrii fondatori și e cuprinsă
în actul de înființare.
Denumirea se poate schimba numai dacă este i mplicată o fuziune a unor societăți
agricole.
Sediul reprezintă domiciliul societății agricole, care trebuie înscris în actul de
constituire al societății, o schimbare a sediului poate fi văzută ca fiind o schimbare de statut,

39 iar dacă societatea deține t erenuri agricole în mai multe localități, administratorii pot stabili ca
reuniunile să se desfășoare pe termen scurt în altă localitate decât care reiese din statut.
Actul de constituire al societății agricole dă naștere apariției drepturilor și obligațiil or
ceea ce duc la atingerea unui scop comun. Pentru a se stabili regimul juridic al drepturilor și
obligațiilor este necesară identificarea trăsăturilor actului de constituire [Țiclea, 1992].
Potrivit art.11 din Legea nr.36/1991, actul de constituire al s ocietăților agricole va
cuprinde următoarele dispoziții:
– denumirea – firma societății;
– obiectul activității;
– numele, prenumele și domiciliul asociaților; valoarea părților subscrise și vărsate
de fiecare;
– felul răspunderii;
– numele și prenumele administratorilor și cenzorilor desemnați;
– numele și prenumele persoanelor care au semnătură legală;
– numele și prenumele persoanelor asociate, împuternicite cu îndeplinirea
formalităților de constituire.
Statutul este un act destinat să reglementeze toată organizarea internă a societății
agricole, fiind utilă pentru atingerea scopului agentului economic.
Prin statut se vor determina condițiile pentru admiterea asociaților în societate,
numărul minim de asociați care nu poate fi mai mic de 10, capitalul soci al format din părți
sociale de egală valoare, a căror mărime nu poate fi mai mică de 10.000 lei fiecare, numărul
de părți sociale pe care îl poate avea un asociat, modul de evaluare a părților sociale în cazul
aportului în natură, inclusiv a folosinței păm întului [Art. 8, Legea nr.31/1991].
Statutul va cuprinde, în afara celor prevăzute la art. 8, următoarele [Art.12, Legea
nr.31/1990]:
– denumirea – firma societății;
– obiectul de activitate – enumerarea activităților ce constituie obiectul societății și
delim itarea teritorială;
– durata societății;
– sediul societății;
– prevederi referitoare la constituirea, majorarea sau diminuarea capitalului social;
– modul de vărsare a părților sociale subscrise și de restituire a lor;
– modul de admitere, retragere sau excludere a asociaților;

40 – regulile privind desemnarea, componența și funcționarea consiliului de
administrație, a comisiei de cenzori, a comitetului de direcție, dacă este cazul,
competențele, îndatoririle și responsabilitățile acestor organe;
– modul de convocare a adu nării generale, modul de deliberare, condițiile de
validitate a hotărârilor, precum și atribuțiile adunării generale;
– reguli privind ținerea evidenței contabile;
– modul de împărțire a profitului sau pierderilor;
– modul de formare și păstrare a fondului de rezervă, destinația lui în caz de
lichidare, modul de formare a altor fonduri, inclusiv a fondului de risc constituit
pentru calamitățile naturale;
– modul în care se vor face încunoștințările prevăzute de prezenta lege, precum și
actele pe care le emite;
– dispoziții referitoare la dizolvarea și lichidarea societății agricole;
– despre stabilirea regulamentelor interioare ale societăților agricole;
– orice alte clauze a căror necesitate rezultă din dispozițiile prezentei legi și din alte
dispoziții legale.
Înche ierea valabilă a actului de constituire a societății are în vedere îndeplinirea
condițiilor cerute de lege [Legea nr.36/1991], condiții fără de care actul nu se poate constitui.
Un exemplu de astfel de condiții sunt calitatea de proprietar de teren agricol , numărul
minim de asociați, etc.
Un alt element al constituirii societăților agricole îl reprezintă consimțământul, un act
juridic care reprezintă manifestarea de voință exprimată la încheierea actului. Pentru a fi
cunoscut consimțământul trebuie făcut p ublic, prin formă scrisă și prin semnarea contractului.
Valabilitatea acestuia constă în faptul că trebuie să vină din partea unei persoane cu
discernământ, să fie făcut cu intenția de a produce efecte juridice, fără să fie afectat de vicii
[Țiclea, 1992] , [Bolog, 2003].
Conform Codului civil, obiectul contractului se referă la părțile sau numai una din
părți care se obligă [Art.962, Codul civil], participarea asociaților referindu -se la implicarea și
asumarea unor obligații și drepturi care formează obiec tul actului de constituire.
Conform legii, societățile realizate conform Legii nr.36/1991 adoptă denumirea de
societate agricolă și se bucură de avantajele acordate prin prevederi ale acestor societăți
[Țiclea, 1992]. Societatea realizată conform legii are o serie de avantaje precum: scutiri de
taxe pentru actele realizării societății și promovarea acesteia prin afișare tip de un an, de la
intrarea în vigoare a legii [Bolog, 2003], [Art.20, Legea nr.36/1991].

41
3.6 Răspunderea asociaților societății agricole

Comparativ cu societățile comerciale, care au un număr fix de asociați, societatea
agricolă, conform art. 5 din Legea nr.36/1991 are un număr variabil de membri. Variabilitatea
numărului de asociați reiese din faptul că nu există restricții în ceea ce pr ivește posibilitatea
dobândirii calității.
Este discutabilă stabilirea unui anumit număr de membri, deoarece legea spune că prin
statut se vor determina atât condițiile pentru admiterea asociaților, dar și numărul minim al
acestora care nu poate fi mai mic de 10 [Art.8, Legea nr.36/1991]. Cu toate acestea, societățile
agricole nu se pot înființa cu un număr mai mic de 10 asociați, număr stabilit prin statut.
Asociații, în cadrul acestor societăți, sunt proprietarii de terenuri agricole. În Art. 8 din
Legea nr.36/1991, orice societate agricolă își determină condițiile pentru admiterea
asociaților, dar nu vor împiedicate nici intrarea și nici ieșirea din societate a membrilor.
O prima formă de a dobândi calitatea de asociat, o reprezintă semnarea unei declara ții,
care e o cerere de înscriere în cadrul societății, declarație prin care sunt înscrise datele prin
care este identificată persoana, suprafața de teren agricol ce o deține, creanțele cu care se intră
în societate. Legea a stabilit o competență diferită pentru a aproba declarației de înscriere în
cadrul societății. În partea de constituire, această competență aparține fondatorilor, apoi,
consiliului de administrație [Art.27, Legea 36/1991].
Aceste două organe este de a consimți intrarea noului membru în s ocietate, prin
prevederile dispozițiilor legale, care constau în verificarea cerințelor dacă condițiile din statut
sunt îndeplinite. Drepturile asociaților, în cadrul acestei societăți, sunt:
– Drepturile asociaților la egalitate de tratament, presupune ca aceștia să aibă o
poziție egală în societate, având aceleași drepturi și obligații,
– Dreptul de a participa la adunările generale , exercitarea lui se referă la dreptul
asoiatului la a face propuneri, de a vota,
– Dreptul de a contesta hotărârile adunării gene rale, toate hotărârile adunării
generale pot fi contestate la judecătorie, excepție făcând cele care se referă la
înscrierea în societate,
– Dreptul de a participa la întreaga activitate a societății, face referire la efectuarea
de lucrări agricole, prelucra rea produselor agricole și utilizarea mașinilor,
– Dreptul de a face subscrieri de noi părți sociale pe lângă cele stabilite inițial, de
a-și retrage din părțile sociale o anumită valoare,

42 – Dreptul de a beneficia de o cotă parte din excedent, societatea agric olă este
înființată prin considerente referitoare la obținerea de excedente,
– dreptul în caz de lichidare al societății, în ceea ce privește împărțirea finală a
patrimoniului, acest lucru reieșind din dispozițiile referitoare la dizolvarea
societăților agri cole [Art.12, Legea nr.36/1991],
– dreptul de a se putea retrage din societate, o modalitate de ieșire din cadrul
societății fiind retragerea care se poate face la cererea asociatului.

În ceea ce constă obligațiile asociaților, aceștia trebuie să:
– contribu ie la formarea capitalului social, prin subscrierea și vărsarea părților
sociale, aportul unui membru al societății trebuie evaluat, iar asociatul care întârzie
din vina sa cu depunerea părților sociale, răspunde față de societate de daunele
cauzate,
– oblig ația de a participa la suportarea pierderilor și de a răspunde pentru obligațiile
asumate de societate, obligații garantate cu patrimoniul societății, asociații find
răspunzători cu părțile lor sociale,
– obligația de a nu folosi bunurile societății pentru i nteresul propriu, asociatul care
comite acest abuz va fi obligat să plătească despăgubiri,
– obligația de a nu se amesteca în administrarea societății, drept urmare, societatea
este administrată de consiliul de administrație,
– obligația de a nu ceda părțile s ociale, societatea agricolă are un caracter personal,
de aceea nu este permis cedarea părților sociale.
Potrivit Art. 30 din Legea nr.36/1991, calitatea de asociat ia sfârșit prin retragere,
excludere, sub orice formă legală sau prin deces. După încetarea acestei calități, societatea
este obligată să restituie asociaților, părțile sociale ce li se cuvin, la care se pot adăuga părți
din profit potrivit bilanțului [Bolog, 2003].
Art. 49 din Legea nr.36/1991 prezintă modul cum administratorii sunt răspunzător i
față de societate, prin:
– realitatea datelor privind vărsămintele efectuate de către asociați;
– cultivarea terenurilor agricole;
– existența reală a profitului;
– existența registrelor cerute de lege și de corectitudinea înregistrărilor;
– respectarea îndatoririlor pe care legea o impune.

43 Răspunderea administratorilor nu încetează în momentul aprobării bilanțului și nici
prin descărcarea ce se dă acestora de către adunarea generală. Responsabilitatea pentru acte de
omisiuni, nu se întinde și administrat orilor care nu sunt în culpă. Acțiunea în responsabilitate,
contra administratorilor, aparține adunării generale [Țiclea, 1992].
Din momentul în care adunarea generală hotărâște să dea în judecată administratorul,
acesta decade din funcție, adunarea gener ală având ca scop să aleagă alți administratori.
Administratorii au și o răspundere penală atunci când au fapte de natură penală. Legea
prevede, în acest caz, să se ceară administratorului, ori într -o operațiune determinată, ori în
numele personal, interes e contrare societății sau să înștiințeze despre acest lucru pe ceilalți
administratori. Cel care încalcă aceste prevederi este răspunzător de pierderile aduse
societății.

3.7 Definirea cooperativelor

În legislația românească, cooperativele sunt definite de Legea nr. 1/2005 și conform
acesteia din urmă societățile cooperative sunt o formă de asociere autonomă a persoanelor
fizice și juridice constituite pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, cu scopul
promovării intereselor economice și social e ale membrilor, această societate fiind un agent
economic cu capital privat [Legea nr.1/2005].
Societățile cooperative se deosebesc atât prin sfera publică, cât și prin cea privată prin
unele caracteristici importante cum ar fi:
– Societatea nu este proprie tatea unui membru, ea este deținută în comun,
– Este un agent economic care exercită acțiuni economice cu scopul obținerii de
profit,
– Cooperativele nu fac parte din sectorul de stat, asocierea fiind autonomă,
– Asocierea urmărește unele interese economice și c ulturale pentru toți membrii.
Societățile cooperative sunt constituite sub două forme:
1. Societate cooperativă de gradul 1, definită ca persoana juridică, formată din
persoane fizice și înregistrată conform Legii nr.1 din 2005.
2. Societate cooperativă de gradul 2, definită ca persoană juridică formată din
cooperative de gradul 1, alte persoane juridice și alte persoane fizice.
Făcând referire la art. 19 din Legea nr.1/2005, cooperativele nu se pot transforma în
societăți comerciale constituite în conformit ate cu Legea nr.31/1990 care se referă la
societățile comerciale, sau în asociații familiale conforme cu legislația care privește

44 autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară unele activități
economice.
Conform art. 9 [Legea n r.1/2005], capitalul social al cooperativelor nu poate fi mai
mic de 5.000.000 lei, acesta la rândul său trebuie subscris și vărsat integral la înființarea
societății.
Conform legii [Legea nr.1/2005], obligațiunile cooperatiste sunt denumite ca fiind
titluri negociabile emise de cooperative într -o formă materială, purtătoare de dobânzi.
Organizațiile cooperatiste se împart în mai multe părți dintre care amintim cooperativele
meșteșugărești, societățile cooperative meșteșugărești, societăți cooperative pe ac țiuni
meșteșugărești, cooperative mici meșteșugărești și nu în ultimul rând, cooperativele de
consum.
Înființarea cooperativelor
Potrivit Legii nr.1/2005 pentru a înființa o societate cooperativă este necesară
asocierea a cel puțin 5 membri.
Decizia supremă într -o societate cooperativă este reprezentată de adunarea generală
compusă exclusiv din membrii cooperatori, având rolul de a stabili obiectivele acestui tip de
societate.

Figura 3.2 – Organigrama unei societăți cooperative
Consiliul de
administrație

Cenzorii

Adunarea generală

Președintele

45 Consiliul de administrație este alcătuit dintr -un număr impar de membri, aleși de
adunarea generală și au rolul de a coordona activitățile cooperativei. Președinte le este cel care
e ales să reprezinte societatea în relația cu partenerii și cu instituțiile publice.
Adunarea generală alege cenzorii care sunt organele de control ale acestui tip de
societate având drept rol ca activitate urmărirea activităților societăț ii (Figura 3.2).
Membru fondator, într -o societate cooperativă, poate fi orice persoană care a împlinit
vârsta de 16 ani. O condiție este aceea de a se implica în activitățile societății, cu precizarea că
niciun membru nu poate să dețină mai mult de 20% din părțile coopera tivei.
Potrivit Legii nr.1/2005, drepturile membrilor cooperativei sunt:
– Să aleagă/ să fie ales;
– Să beneficieze de facilitățile oferite de societățile cooperative;
– Să primească dividende;
– Să solicite convocarea adunării generale a membrilor;
– Să ia parte l a adunările generale și să se implice în luarea deciziilor din cadrul
societății;
– Să se poată retrage din cooperativă.
Pentru a putea înțelege caracterul societăților cooperative e foarte important să
înțelegem aceste drepturi, deoarece un membru care bene ficiază de aceste facilități descrise
mai sus se deosebește cantitativ față de alți angajați ai societăților de la stat.
Referitor la societățile cooperative este important faptul că în cazul restructurării
organizației, nu se ia în considerare o eventuală concediere a membrilor societății, datorită
caracterului social al acestei forme.
Aceste drepturi deținute de membrii organizației garantează libertatea de exprimare și
amplasamentul său într -o activitate productivă.

Principiile organizării cooperatiste
În ceea ce privește baza organizării cooperativelor stau șapte principii enunțate de
Legea nr.1/2005, acestea fiind caracteristici care definesc modul de organizare cooperatist.
1. Principiul asocierii voluntare , se referă aderarea membrilor la cooperative, acest
lucru fiind o acțiune voluntară a acestora. Referitor la acest principiu,
cooperativele aparțin societății civile, fiind o expresie a libertății de asociere a
cetățenilor. Cooperativele sunt deschise tuturor persoanelor care au intenția de a
face pa rte din aceste forme asociative și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

46 2. Principiul controlului democratic , membrii sunt implicați în stabilirea obiectivelor
și în luarea deciziilor. În cadrul societăților cooperative de gradul I, deciziile se iau
pe baza principiului „un om, un vot”, indiferent de numărul de părți sociale
deținute de aceștia. Precizăm faptul că nici o altă instituție de stat sau privată nu
respectă acest principiu.
3. Principiul participării economice a membrilor cooperatori , membrii par ticipă la
realizarea activităților economice și la constituirea societății cooperative. Membrii
au statut de asociați, iar ceea ce diferențiază organizarea societăților cooperative de
societățile comerciale îl reprezintă constrângerea în ceea ce privește distribuția
profitului.
4. Principiul autonomiei și al independenței societăților cooperative , autonomia
reprezintă una din trăsăturile ce definesc aceste forme de asociere. Controlul pe
care îl exercită membrii asupra proceselor de decizie, rezultă că nimeni în afară de
membri nu pot decide asupra activității cooperativei.
5. Principiul educării, instruirii și formării membrilor cooperativei, societățile
cooperative asigură formarea profesională a membrilor și contribuie la informarea
publicului referitor la ava ntajele pe care acest tip de societate le prezintă.
6. Principiul cooperării între societățile cooperative, societățile au relații comerciale
între ele și conduc la dezvoltarea sistemului cooperatist. Rolul acestora este de a
coopera prin facilitarea contacte lor. Semnificația acestui principiu este importantă
deoarece cooperațiile nu pot trăi în izolare unele de altele.
7. Principiul preocupării pentru comunitate , societățile cooperative au rolul de a
contribui la dezvoltarea societății, având o formă de implicar e în cadrul societății,
mai exact, responsabilitatea socială a corporațiilor.

Organizarea societăților cooperative
Societățile cooperative pot fi constituite din persoane fizice. Acestea poartă denumirea
de persoane fizice de gradul I. Dacă o societate co operativă este formată din alte cooperative
și persoane fizice, se numește societate cooperativă de gradul II.
Cooperativele pot avea mai multe forme, în funcție de obiectul lor de activitate. Vom
detalia formele de societate cooperativă definite de Art.4 din Legea nr.1/2005.
1. Societatea cooperativă meșteșugărească , reprezintă asociații de persoane fizice
care pot desfășura activități de producție, de comercializare a mărfurilor, de

47 executare a unor lucrări sau prestarea de servicii care pot contribui la de zvoltarea
acestui tip de societate.
2. Societatea cooperativă de consum reprezintă asociații de persoane fizice care pot
desfășura activități de aprovizionare a membrilor sau a terților cu produse pe care
le cumpără sau le produc sau cu prestarea de servicii către membri. Acest gen de
cooperative se găsesc preponderent în zonele rurale.
3. Societatea cooperativă agricolă , are scopul de a exploata terenurile agricole și de
a utiliza utilajele. În prezent, România numără 170 de cooperative agricole, fiind o
situaț ie care îngrijorează datorită faptului că este nevoie de mai multe astfel de
tipuri de societăți.
4. Societățile cooperative de valorificare, forme de asociere cu scopul de a valorifica
produsele proprii sau produsele luate din alte surse.
5. Societatea coopera tivă de locuințe , forme de asociere ale persoanelor fizice ce au
drept scop cumpărarea, renovarea sau administrarea locuințelor pentru membri.
6. Societatea cooperativă de transporturi , asociații ale persoanelor fizice ce au
scopul de a realizarea activități i de transport, scop de a îmbunătăți activitățile de
transport, atât din punct de vedere tehnic, cât și economic.
7. Societatea cooperativă forestieră , formă de asociere care urmărește întreținerea și
exploatarea fondului forestier care se află în posesia mem brilor.
8. Societatea cooperativă pescărească , au ca scop înființarea și exploatarea fermelor
piscicole sau derularea unor activități de pescuit.
9. Cooperativele de credit sau băncile cooperatiste, sunt instituțiile de credit care s -au
format prin asocierea voluntară a persoanelor fizice, cu scop de a îndeplini unele
nevoi economice ale membrilor. Aceste cooperații acoperă o nișă de care băncile
nu sunt interesate, cum ar f i, oferirea de servicii financiare la sate sau nevoi
personale cu valori reduse.

Calitatea de membru al societății cooperative
Potrivit Art. 21 din Legea nr.1/2005, poate fi membru orice persoană fizică care a
împlinit vârsta de 16 ani, precum și orice pe rsoană juridică care se încadrează în condițiile
legii.
În momentul înscrierii, fiecare membru cooperator, trebuie să aibă o contribuție, de cel
puțin 30% din valoarea părților sociale.
Calitatea de membru asociat poate înceta din următoarele considerent e:

48 – Retragerea membrului cooperatist din societate;
– Excluderea membrului din cadrul societății cooperative;
– Decesul membrului, unde intervine și încetarea calității de membru cooperator,
persoană juridică;
– Actul constitutiv poate să prevadă un termen în car e membrii nu se pot retrage din
societate, termen care nu poate depăși 3 ani.
Potrivit Art. 31 din Legea nr.1/2005, membrii cooperatori, au următoarele drepturi:
– De a participa la adunările generale, de a își exercita dreptul de vot, să propună
măsuri pent ru a îmbunătăți calitatea activității societății;
– Să poată fi aleși în organele de conducere a societății;
– Să beneficieze de serviciile oferite de societatea cooperativă;
– Să poată beneficia de dividende din profit, echivalent cu participarea la capitalul
social;
– Să solicite și să primească informații cu privire la activitatea tehnică și economică
a societății;
– Să atace în justiție hotărârile adunării generale a membrilor conform prevederilor
legii;
– Să exercite orice alt drept prevăzut în actul constitutiv al societății.
Obligațiile membrilor cooperatori, se rezumă la următoarele aspecte [Art.32, Legea
nr.1/2005]:
– Să verse la termenele stabilite valoarea aportului în societatea cooperativă;
– Să ducă la îndeplinire hotărârile adunării generale și a celorlalte organe de
conducere;
– Să nu fie membru cooperatori și în alte societăți cooperative concurente sau să nu
exercite același comerț pe cont propriu sau în contul altei persoane;
– Să respecte valorile societăților cooperative;
– Să respecte actul constitutiv al so cietăților cooperative.

Dizolvarea și lichidarea societăților cooperative
Potrivit Art.82 din Legea nr.1/2005, societatea cooperativă se dizolvă prin:
– Hotărâri ale adunării generale;
– Falimentul societății cooperative;
– Scăderea numărului membrilor cooperatori sub minimul prevăzut de lege;
– Reducerea capitalului social sub minimul stabilit;

49 – Imposibilitatea de a realiza obiectul de activitate al cooperativei;
– Alte clauze prevăzute de lege.
În momentul în care cooperativa, la încheierea unui ciclu financiar, înregistrează
pierderi neimputabile care depășesc capitalul social prin noi aporturi, societatea se dizolvă.
Pierderile imputabile sunt constatate de cenzori, sunt aduse la cunoștință membrilor
cooperatori și urmează să fie recuperate de la pers oanele care sunt vinovate de calitatea
prejudiciului.
Dizolvarea societății cooperative este comunicată în 15 zile de către consiliul de
administrație sau de administratorul unic, oficiului registrului comerțului pentru publicarea în
Monitorul Oficial al R omâniei.
Dizolvarea societății cooperative are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.
Lichidarea societății se face de către lichidatorii autorizați, conform prevederilor legii,
desemnați de adunarea generală, aceștia intrând în funcțiune numai în m omentul depunerii
semnăturii la registrul comerțului. Aceștia sunt obligați ca împreună cu administratorii să facă
inventarul bunurilor și să prezinte încheierea situației financiare care să scoată în evidență
starea activului și pasivului societății, urmâ nd ca acestea să fie semnate.
Lichidatorii nu pot plăti membrilor nici o sumă în contul părților sociale ce li s -ar
cuveni din lichidare înaintea stingerii datoriilor către creditori [Art. 87, Legea nr.1/2005].
Activul care rămâne în urma achitării sumelor datorate creditorilor societății și a părții
divizibile către membri se transmite, conform hotărârii adunării generale, către o altă societate
cooperativă, precum sunt prevăzute în actul constitutiv.

Societățile cooperative în România
Cel mai mare număr de societăți cooperative este în județul Bacău, cu un număr
estimativ de 159 de unități, urmat de Constanța (110), Iași (85), Suceava (80) și Timișoara
(73). La polul opus, cele mai puține societăți le putem număra în Giurgiu (16), Mehedinți
(19), Călăraș i (30) și Ialomița (33). Făcând o comparație, observăm diferențe mari, de
aproximatv 10 ori, între Bacău și Giurgiu.
Detaliat, despre societățile cooperative, vorbim în tabelul următor, unde avem si tuația
numărului de societăți (Tabelul 3.1).
Dacă facem r eferire la regiunile de dezvoltare, sunt constatate diferențe mari și între
cele 8 regiuni de dezvoltare, existând un număr mai mare de societăți cooperative în regiunile
de dezvoltare Nord -Est și Vest decât în regiunile Sud -Vest Oltenia și Sud Muntenia.

50 Și pe forme de societate observăm aceleași diferențe, cele mai multe societăți
cooperative meșteșugărești fiind în județele Bacău și Constanța, c -un efectiv de 123, respectiv
69, pe când în Ilfov avem o singură societate de acest tip, iar în Giurgiu, 3.
Același lucru se întâmplă și -n cazul societăților de consum, diferențele nu mai sunt
atât de mari făcând comparație cu societățile cooperative meșteșugărești.
Cele mai multe cooperative de consum se află în Timișoara și Suceava, cu 48 de
unități.
Referitor la societățile agricole, un număr mai mare îl înregistrează județele Constanța
(19) și Buzău (17). Băncile cooperatiste se află într -un număr mai mare, numai în județul
Botoșani, 6 unități.
Conform Art.105 din Legea nr.1/2005, statul român sprijină dezvolt area
cooperativelor, indiferent de forma lor, cărora le garantează autonomia, independența și un
regim care să nu fie mai puțin convenabil față de cel acordat celorlalți agenți economici.
Tabelul 3.1
Situația numărului de societăți cooperative în România
(Sursa: MMFPS, 2010, Raport de cercetare privind economia socială a României din perspectiva comparată)
Județele cu cele mai multe și cele mai puține societăți cooperative
Județ Societăți
cooperative
meșteșigărești Societăți
cooperative
de consum Societăți
agricole
cooperative Alte
societăți
cooperative Bănci
cooperatiste Total
Primele cinci județe cu cel mai mare număr de societăți cooperative
Bacău 123 32 2 0 2 159
Constanța 69 19 19 2 1 110
Iași 51 29 3 0 2 85
Suceava 25 48 6 0 1 80
Timișoara 20 48 3 1 1 73
Județele cu cel mai mic număr de societăți cooperative
Ialomița 8 19 6 0 0 33
Călărași 5 17 7 0 1 30
Gorj 14 10 2 0 1 27
Mehedinți 7 10 2 0 0 19
Giurgiu 3 12 1 0 0 16

51 Art.107 prezintă sprijinul acordat de lege societăților cooperative, cum ar fi terenurile
transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată pentru realizarea de construcții
care duc la buna desfășurare a activității organizațiilor cooperativelor. În situația în care
autoritatea administrației publice decide înstr ăinarea bunurilor din proprietatea lor privată care
sunt folosite de societățile cooperative, acestea beneficiază de dreptul de preemțiune la
cumpărarea acestora, precum și un drept de preferință în cazul concesionării lor [Legea
nr.1/2005].
Dacă în termen de 45 de zile din momentul primirii ofertei de vânzare, concesionare
sau închiriere, societatea nu și -a exprimat voința de a cumpăra, de a primi în concesiune sau
de a închiria acel bun, acesta din urmă poate fi vândut.
La căderea comunismului în 1989, 28 ,5% din populația țării era implicată în
agricultură. Acest procent a crescut la 43,5% în 2001, pe măsură ce populația adusă de
sistemul comunist în zonele urbane s -a mutat înapoi în mediul rural și la agricultura de
subzistență.
Până în 2008, populația i mplicată în agricultură a scăzut din nou la aproximativ 30%,
în timp ce populația în vârstă a început să moară și au apărut noi oportunități în zonele urbane.
Acest procent este fascinant în comparativ cu Europa de Vest, de exemplu, în Franța
populația car e activează în agricultură este de 3,4%, iar în Germania de 2,2% și în Marea
Britanie este de doar 1,4% din ocuparea forței de muncă.
Importanța agriculturii în România, pur și simplu nu poate fi un su biect ce ar trebui
ignorat (Figura 3.3).

Figura 3.3 – Populația care activa în agricultură, în anul 2008, comparativ cu alte
țări vest -europene
(Sursa: România și politica agricolă comună, Raport realizat de Douglas Knight, 2010)
Romania,
30%
Franta,
3.40% Germania,
2.20% Marea
Britanie,
1.40%

52
Figura 3.4 – Ajutorul acordat de stat diferitelor categorii de ferme
(Surs a: România și politica agricolă comună, Raport realizat de Douglas Knight, 2010)

Subvenția directă medie în România este de 50 euro pe hectar, în timp ce media este
de 252 de euro pe hectar în cele 10 noi state membre, care au aderat în 2004 și 300 euro pe
hectar în UE. Chiar și până în 2013, media românească s -a ridicat la doar 167 de euro pe
hectar. Cifrele sunt descurajante și explică, pesimismul locuitorilor din zonele rurale din
România.

Ferme, Ferme peste
100 h, 0.90% Ferme, Ferme sub
100 h, 51.00% Subventii, Ferme
peste 100 h, 99.10%
Subventii, Ferme sub
100 h, 49.10%
Ferme
Subventii

53

CAPITOLUL IV
ANALIZA COMPARATIVĂ A DIVERSELOR TIPURI D E SOCIETĂȚI

4.1. Analiza comparativă dintre cooperativa agricolă și societățile agricole

La noi în țară, exploatațiile agricole de tipul cooperativa agricolă , ca de altfel toate
societățile comerciale din agricultură, au apărut și își desfășoară activitatea pe legea 31/1990
cu modificările survenite ulterior prin Legea 441/2006, care cuprinde reglementări generale și
specifice detaliate privind înființarea și funcționarea celor 5 categorii de societăți de capital și
de persoane, cum ar fi, comerci ale, societăți în nume colectiv (SNC), societăți în comandită
simplă (SCS), societăți în comandită pe acțiuni (SCA), societăți pe acțiuni (SA) și societăți cu
răspundere limitată (SRL).
Asociațiile de producție sau societățile agricole sunt reglementate de Legea
nr.36/1991, lege care are în vedere constituirea și funcționarea societăților agricole și alte
forme de asociere.
Așa cum societatea comercială este o unitate economică în care se desfășoară
activitatea de producție a diferitelor ramuri ale economie i, exploatația agricolă este o unitate
economică specifică, în care se desfășoară anumite activități de producție în agricultură, cu
precizarea că exploatația agricolă nu este numai locul în care se folosesc ca principale
mijloace de producție, pământ, pla nte sau animale în vederea realizării unei anumite producții,
ci și locul în care trăiesc și își desfășoară activitatea o mare parte a familiilor românești.
Principalele asemănări și deosebiri între societatea comercială și societatea agricolă
sunt prezent ate în următoarele considerente:
Calitatea de persoane juridice atât a cooperativa agricolă, cât și a societăților agricole,
este reglementată prin lege și se dobândește în momentul înmatriculării acestora în registrul
comerțului. Ambele tipuri de societat e îndeplinesc condițiile pentru a deține titulatura de
persoană juridică, constituirea lor fiind dominată de:
– Existența patrimoniului propriu;

54 – Existența scopului propriu;
– Existența organizării de sine stătătoare.
Prin noțiunea de capacitate juridică, aces te societăți au aptitudinea de a avea drepturi
și obligații, capacitate care are în compoziție, capacitatea de folosință și capacitatea de
exercițiu. Putem spune că și societățile comerciale, și societățile agricole sunt comercianți
potrivit Codului comerc ial, cei care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune
obișnuită. Această calitate dispare în momentul dizolvării sau lichidării societății, ceea ce
duce la radierea societății din registrul comerțului.
Existența unei organizări de sine stătătoa re este specifică ambelor categorii de
societăți, acestea fiind de patru feluri, după cum urmează:
– Organul deliberativ, care e reprezentat de adunarea generală a asociaților,
– Organul administrativ, reprezentat de administratorii din societate,
– Organul exec utiv, reprezentat de directorii executivi ai societății,
– Organul de control, care e reprezentat de cenzorii societății.
Constituirea cooperativa agricolă și agricole se fac printr -un act constitutiv. În cazul
cooperativa agricolă, acesta este încheiat sub semnătură privată și se semnează de toți
asociații sau de fondatori. Referitor la societățile agricole, actul constitutiv se realizează
printr -un act scris, semnat de membrii fondatori, semnăturile și împuternicirile lor, fiind
legalizate la primărie.
În cazul în care contractul societății comerciale și statutul sunt două acte distincte,
statutul va cuprinde actele de identificare ale asociaților și clauze ce privesc funcționarea și
buna desfășurare a activității societății.
Dacă în cazul cooperativa agrico lă, asociații au calitate de fondatori, deoarece fixitatea
capitalului social nu face să fie necesară atragerea de noi asociați, la societățile agricole,
caracterul lor cu capital variabil și număr nelimitat de asociați, impune acceptarea și atragerea
de m embri noi, aceasta fiind vizibilă și -n procesul de dobândire a calității de asociat.
Personalitatea juridică a cooperativa agricolă este legată de calitatea de comerciant al
acesteia, deoarece acest tip de societate se constituie pentru realizarea de activ ități comerciale,
având atribute de identificare proprii, sediu, emblemă, denumire, naționalitate și nu în ultimul
rând o responsabilitate juridică proprie.
Referitor la societățile agricole, acestea sunt persoane juridice, deoarece au obligația
de a parti cipa la viața economică, încheind acte juridice, dispunând de anumite elemente de
identificare precum, sediul, denumirea, naționalitatea. Legea nr.36/1991 precizează în Art.4
că proprietarii de terenuri pot să se constituie în societăți agricole cu persona litate juridică.

55 Patrimoniul, atât cel al cooperativa agricolă, cât și al societăților agricole este compus
din elemente active și elemente pasive, activul reprezentând totalitatea drepturilor
patrimoniale reale și de creanță, iar pasivul cuprinzând obliga țiile patrimoniale, apărarea
acestuia fiind o obligație a asociaților, încălcarea lui, aducând sancțiuni dure.
Ceea ce diferențiază patrimoniul societății agricole de cel al societății comerciale este
variabilitatea capitalului social, acesta nefiind fix, așa cum este în cazul cooperativa agricolă,
doar variabil. Variabilitatea capitalului social este esența societății agricole și este datorată
reglementărilor legii, lege care permite intrarea și ieșirea din societate a asociaților oricând,
dacă sunt întrun ite condițiile prevăzute.
În ceea ce privește, numărul de asociați , societatea agricolă este caracterizată printr -un
număr nelimitat și variabil de membri, conform Art.5 din Legea nr.36/1991, fața de societatea
comercială care, în principiu, are un număr f ix de asociați.
Societățile agricole nu pot funcționa c -un număr de asociați mai mic de 10, număr
stabilit prin statut, dar datorită acest fapt, putem presupune că numărul minim de membri în
ceea ce privește această societate, este 10. Societatea comercia lă va avea cel puțin doi
asociați, în afară de cazul în care legea prevede altceva.
Aportul adus de membri în cadrul societăților este obligatoriu, în numerar la fiecare tip
de societate în parte, excepție făcând creanțele, acestea din urmă fiind permise l a unele
societăți comerciale, cum ar fi societățile în comandită, în nume colectiv și cele pe acțiuni.
La societățile agricole, aportul poate fi adus și prin utilaje, noi terenuri sau alte bunuri
de tip agricol.
În cazul ambelor forme de societăți, drept urile și obligațiile asociaților , sunt un
rezultat al economiei și al finalizării legii. În cadrul societăților agricole, asociații trebuie să
răspundă prin:
– Contribuirea la formarea capitalului social prin vărsare de părți sociale, valoare
socială care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Asociatul care întârzie, cu
depunerea părții sale va fi răspunzător pentru daunele care le cauzează societății;
– Obligația de a participa la suportarea pierderilor și de a răspunde pentru obligațiile
față de societate, în s tatut fiind înscrise și modul de împărțire a pierderilor,
obligațiile societății sunt garantate prin patrimoniu, asociații răspunzând cu părțile
lor sociale;
– Asociatul răspunde dacă se folosește de un bun în interes propriu, bun, care nu -i
aparține, societ atea putând cere drept de despăgubire;

56 – Asociatul răspunde dacă cedează părțile sale sociale, având în vedere că societatea
agricolă are un caracter personal, acest lucru nu este permis, fiind împotriva legii,
aceasta fiind pusă în lumină și de Legea nr.36/ 1991 care precizează că părțile
sociale nu pot fi cedate sau gajate, atât timp cât subiectul are rol de asociat;
– Asociatul răspunde de realitatea vărsămintelor efectuate, de protejarea mediului
înconjurător, de cultivarea terenurilor, de existența reală a profitului obținut, de
corectitudinea registrelor și documentelor cerute de lege, de executarea hotărârilor
adunării generale și de respectarea îndatoririlor prevăzute de lege;
La polul opus, asociații cooperativa agricolă răspund prin următoarele consider ente:
– Aportul asociaților la capitalul social nu poartă dobânzi;
– Administratorii pot face toate operațiile pentru a îndeplini scopul în ceea ce
privește obiectul de activitate al societății, cu excepția normelor prevăzute de actul
constitutiv;
– Administrato rul care își substituie altă persoană, este răspunzător pentru
eventualele pagube aduse societății;
– Administratorul răspunde și pentru existența reală a dividendelor plătite;
– Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor, aparține și creditorilor, ace știa
din urmă pot să o exercite doar în caz de faliment;
– Administratorul răspunde pentru nerespectarea obligațiilor care reies din mandatul
încredințat de asociați;
– Administratorul răspunde de abuzul semnăturii sociale;
– Asociatul răspunde pentru gestiunea sa, aceasta fiind o răspundere personală față
de fiecare administrator, ceea ce poate permite acestuia, similar cu cota de
participare la capitalul social, repararea pagubei suferite din vina sa.
Răspunderea patrimonială a asociaților cooperativa agricolă se face doar în limita
capitalului social, după cota de participare la aceasta, la societățile agricole obligațiile
societății sunt garantate cu patrimoniul acesteia, asociații fiind ținuți pentru obligațiile
societății la limita aportului subscris de fiec are.
Funcționarea societății agricole este strâns legată de utilizarea patrimoniului social și
de latura juridică a acestuia. În ceea ce privește aspectul juridic al patrimoniului, acesta dă
șansa societății să aibă raporturi juridice prin care unele bunu ri intră și ies din gestiunea
socială.
Important este că societățile comerciale pot avea și caracter agricol, desfășurând și
lucrări agricole.

57 În cazul societății comerciale, funcționarea acesteia este prevăzută în Titlul III al Legii
nr.31/1990, dispoziț ii care privesc regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în cadrul
societății, administratorii societății și obligațiile care se referă la actele societății comerciale.
Față de societățile comerciale, societățile agricole au un caracter restrictiv, deoa rece
legea enumeră activitățile care fac parte din operațiunile lor, de exploatare agricolă, elementul
principal al exploatației fiind terenul agricol, care impune o delimitare față de alți proprietari.
În cazul dizolvării cooperativa agricolă și agricole , cauzele sunt comune ambelor
tipuri de societate, și avem:
– Trecerea timpului stabilit pentru durata societăților;
– Imposibilitatea de a realiza obiectul și scopul societății;
– Declararea nulității societăților;
– Hotărâri ale adunării generale;
– Hotărârea tribu nalului, la cererea unuia dintre asociați, pentru motive care pot
împiedica funcționarea societății.
La lichidarea societăților , principalele operațiuni care conduc la acest lucru, sunt:
– Înlocuirea administratorilor cu lichidatorii;
– Predarea gestiunii;
– Terminarea operațiunilor aflate în curs;
– Întocmirea și executarea bilanțului final;
– Radierea societății din Registrul comerțului.
Societățile constituite, funcționează conform cu noile legi, Legea nr.36/1991 și Legea
nr.31/1990, adoptă denumirea de societate agricolă, respectiv societate comercială și se
bucură de avantajele acordate de statul român conform legilor în vigoare.

4.2. Avantajele și dezavantajele dintre cooperativa agricolă și societatea
agricolă

Cadrul legal pentru organizarea activității cooperativa agricolă a întreprinzătorilor
privați, în acest moment este format din Legea nr.31/1990, republicată, a cooperativa agricolă
(reglementează formele legale de înființare, funcționare și dizolvare pentru persoanele juridice
care desfășoară fapte de comerț), iar pentru societățile agricole, este format din Legea

58 nr.36/1991, care reglementează formele de înființare, funcționare și dizolvare, exact ca -n
cazul cooperativa agricolă.
Avantajele afacerilor care sunt derulate prin cadrul cooperativa agric olă:
 Mai multe resurse financiare pentru investiții;
 Răspunderea limitată (partenerii sunt responsabili în limita aporturilor lor la capitalul
social);
 Posibilități nelimitate de dezvoltare.

Dezavantajele afacerilor care se derulează prin societățile come rciale :
 Costuri mari de pornire a afacerii;
 Birocrația activităților firmei datorată registrelor comerciale care trebuie întocmite;
 Distribuirea profitului pentru investiții și pentru plata dividendelor;
 Creșterea în mărime a societății comerciale genereaz ă inflexibilitate privind adaptarea
la nevoile pieței;
 Greutăți legate de eventuala dizolvare a societății.
 Avantajele afacerii cu asociat unic sunt următoarele:
 Ușurința de a porni și de a ieși dintr -o afacere;
 Întreprinzătorul este propriul său șef;
 Mândria și satisfacția personală de a fi administrator unic;
 Nedistribuirea profitului între parteneri.
Societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil și un număr
nelimitat și variabil de asociați care are ca obiect exploatarea agr icolă a pământului, uneltelor,
animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes
agricol.
Exploatarea agricolă poate consta în organizarea și efectuarea de lucrări agricole și
îmbunătățiri funciare; utilizarea d e mașini și instalații, aprovizionarea, prelucrarea și
valorificarea produselor agricole și neagricole și alte asemenea activități [art. 5, Legea
36/1991].
Există două modalități normative de a înființa societăți agricole și anume prin
asocierea proprietar ilor de terenuri agricole care beneficiază de prevederile Legii fondului
funciar nr.18 /1991 în forme simple, pe bază de înțelegere, între două sau mai multe familii, în
scopul exploatării agricole, asocieri ce se pot constitui prin înțelegere verbală sau scrisă, fără
altă formalitate juridică, forme de asociere lipsite de personalitate juridică și societăți agricole

59 cu personalitate juridică, pentru a căror constituire și funcționare legea reglementează un
cadru și un traseu bine determinate.
În ceea ce pr ivește capitalul social, uneltele agricole și alte utilaje, mijloacele
materiale și bănești precum și animalele pot fi aduse în proprietatea sau numai în folosința
societății agricole, după caz.
La intrarea în societatea agricolă, bunurile mobile și imobi le se vor evalua pentru a se
determina părțile sociale subscrise de fiecare asociat.
Conducerea societății este constituită din consiliul de administrație numește
administratorii, stabilind competența, îndatoririle și responsabilitățile lor.
Dintre avantajele economice ale societăților agricole menționăm:
– reducerea numărului de distribuitori din lanțul de distribuție,
– reducerea riscului de a nu avea unde vinde produsele,
– influențe pozitive în stabilirea prețurilor,
– surse de venit de încredere și cu regularitate în timp,
– aprovizionare cu materiale de calitate la prețuri rezonabile de la distribuitori,
– deschiderea de noi perspective spre a putea adopta tehnologii moderne ce pot face
trecerea de la practicile tradiționale la practicile productive.
Facilitățile fiscale care sunt acordate de stat, cum ar fi scutirea de la plata impozitului
agricol a acestor societăți pentru primii 5 ani de la înființare, scutirea de la plata taxelor
vamale pentru importurile de tractoare sau utilaje agricole, echipamente de irigat și alte
echipamente, precum și fonduri externe, pot conduce la susținerea agriculturii României și
eficientizarea acesteia [Articol de Ec. Felecan Valerica].

60

CONCLUZII

Asocierea era, prin accepțiunea acestora, o unitate economică colectivă, care se
adresa categoriilor socio -profesionale cu un potențial economi c redus: mici producători
agricoli, meseriași, salariați.
Scopul activități cooperației , era satisfacerea trebuințelor membrilor asociați și
obținerea unor beneficii din această activitate. Prin opinia sa, sistemul cooperatist nu
desființa proprietatea și libertatea, ci le punea la dispoziția maselor populare, prin calitate de
producători și consumatori, lărgind baza socială a unei societăți democratice.
Cooperația agricol ă, ca formă asociativă de efectuare prin comun a lucrărilor, era
prin opinia lui Mladenatz singura formă de organizare social – economică prin care țăranul
îmbina proprietatea individuală asupra pământului cu proprietatea colectivă asupra
inventarului agri col modern. Prin condițiile scăderii prețurilor la produsele agricole românești
pe piața internațională prin timpul crizei economice din 1929 -1933, el recomanda implicarea
cooperativelor prin comerțul cu cereale, prin scopul prin lăturării intermediarilor și
adoptării unei structuri de producție mai eficiente. Constituirea producătorilor agricoli prin
forme asociative se aprecia că deschide noi oportunități de dezvoltare economică prin
atragerea nor avantaje locale zonale sau regionale și folosirea puterii colective prin scopul
creșterii prosperității membrilor, a familiilor lor și comunității respective.
Susținem că țara noastră nu face parte dintre țările nevoite să importe cantități
substanțiale de hrană, dimpotrivă, configurația grafică și clima ne sunt favorabile. Prin
condiții normale România ppoate să satisfacă necesitățile alimentare ale unei populații de
două ori și jumătatea mai mari decât numără prin prezent. Scăderea producției ne -a dus prin
situația paradoxală de a importa, când de fapt ar trebui să exportăm. Prin loc să valorificăm la
maximum potențialul agricol, îl neglijăm, iar consecințele duc la scăderea nivelului de trai.
Legea nr.18/1991 și Legea 1/2000 au reprezentat și acte de justețe prin ceea ce
privește restituirea terenurilor agricole foștilor proprietari, dar retrocedarea terenurilor a avut
și efecte negative, deși a fost un prin început bun al reformei.

61 Prin perioada de după decembrie 1989 prin agricultura României s -au produs
schimbări mai puțin spectaculoase decât prin alte domenii de activitate prin ce privește
structura și volumul producției. Au avut loc unele schimbări majore prin privința
structurii proprietății și a populației ocupate, precum și a relațiilor de export -import .
Prin începând cu 1991 (conform prevederilor Legii 18) un mare număr de vechi
proprietari și -au recăpătat pământul, primind prin apoi 9340 mii ha de teren arabil, dar nu mai
mult de 10 ha pe familie. S -a format astfel 3,9 milioane proprietăți agricole mici.
Prin Legea nr.169/1997 privind privatizarea IAS, până la 50 ha pe familie au putut fi
retrocedate foștilor proprietari, la cererea acestor, din terenurile aferente fostelor IAS.
Micile proprietăți dețin cca 66,5% din suprafața agricolă a țării. Acestea au capacitatea
necesară să facă investiții, să utilizeze sistemul de irigații și de fertilizare a solului ș i să aplice
tehnologii moderne.
Asocierea de producție agricolă reprezintă o asociație autonomă de persoane fizice
și/sau juridice, după caz, având statut de persoană juridică de drept privat, constituită pe baza
consimțământului liber exprimat de părți prin scopul promovării intereselor membrilor
cooperatori.
Asocierea de producție agricolă poate avea un număr nelimitat de membri, cu capital
variabil, dar nu mai puțin de 5 (cinci) persoane și e xercită o activitate economică, tehnică și
socială destinată furnizării de bunuri, servicii și locuri de muncă exclusiv sau preponderent
pentru membrii săi.
Domeniile de activitate ale cooperativelor de producție agricolă considerăm că
trebuie să fie furni zare de servicii; achiziții și vânzări; procesare a produselor agricole;
manufacturiere și de mică industrie prin domeniul agricol; exploatare și gestionare a
terenurilor agricole silvice, piscicole și a fermelor de animale; finanțare, asistență mutuală și
asigurare agricolă; alte domenii și ramuri de activitate.
Asocierea de producție agricolă trebuie, prin opinia noastră, să desfășoare cu prioritate
activități comerciale, fiind producătoare de bunuri și servicii pentru membrii săi.
La baza funcționării co operativelor de producție agricolă trebuie să stea:
principiile de bază ale mișcării cooperatiste internaționale : cooperativele se constituie pe
baza acordului liber al persoanelor, fără nici o restricție și fără nici o discriminare de ordin
politic, socia l, rasial sau religios; intrarea ca asociat prin organizația cooperatistă se poate face
oricând, nu numai la constituirea acesteia; egalitatea prin care membrii cooperatori este
asigurată prin aceea că, indiferent de numărul părților sociale subscrise, fie care asociat
participă la adunarea hotărârilor cu un singur vot; prin întrajutorarea membrilor cooperatori,

62 precum și a tuturor organizațiilor cooperatiste reprezintă obiectivul principal al asocierii;
democrația este asigurată prin dul de reglementare a c onstituirii organelor de conducere,
precum și prin posibilitatea pe care o are orice asociat de a participa direct la desfășurarea și
conducerea activității; dintre membrii prin dauna celorlalți.
Cooperativelor de producție agricolă trebuie să se prin înte meieze pe principiul
autonomiei economice și financiare a fiecărei organizații, fără a prin lătura prin să principiul
prin întrajutorării, eliminând total centralismul excesiv practicat prin trecut. Pe această bază,
trebuie prin lăturată obligativitatea si stemului cooperației de consum și de credit pe împărțirea
teritorial – administrativă a țării și creată posibilitatea, la dorința liberă a asociațiilor și prin
baza rezultatelor economice, de a prin fi organizații cooperatiste cu rază de activitate pe mai
multe comune sau jumătate de dimensiune economice.
Dacă ținem cont de evoluția istorică, economică, socială și culturală a satului
românesc, putem afirma că acesta este o entitate socială specifică , având o funcție productivă
și economică ce trebuie analiz ată prin complexitatea sa, dar prin mod deosebit trebuie să fie
ca un tot unitar, ca un „organism viu prin ansamblul economic național”. Considerăm că prin
contextul politico -sociale economic actual, dar mai ales prin perspectivă, SATUL, prin
calitate de h abitat uman specific spațiului rural, trebuie reconsiderat pentru atributele și
funcțiile sale de „entitate economico -socială”.
Prin spațiul rural românesc considerăm că nu trebuie să se desfășoare numai activități
de producție agricolă ci și o multitudine de activități complementare și colaterale
domeniului agricol.

63

BIBLIOGRAFIE

1. Avornic Gh., Lupu Gh., 2004. Teoria generală a dreptului, Combinatul Poligrafic,
Chișinău.
2. Baltag D., 2007. Teoria răspunderii și responsabilității juridice , Centrul Editorial
ULIM, Chișinău.
3. Barac Lidia, 1994. Cîteva considerații cu privire la definirea răspunderii juridice ,
Revista Dreptul nr. 4, București.
4. Bolog I., 2003. Formele asociative. Viitorul domeniului agricol românești. Formele
asociative. Baza domeniului agricol prin câmpia Aradului, Editura Mirton, Timișoara.
5. Bratiș M., 2008. Constituirea firmelor comerciale pe acțiuni, Editura Hamangiu,
București.
6. Cărpenaru S., 2000. Drept comercial român, Editura All Beck, București.
7. Cărpenaru S., Predoiu C., David S., Piperea Gh., 2001. Firmele comerciale, Editura
All Beck, București.
8. Cășuneanu C., 2007. Răspunderea penală a persoanei juridice, Editura Hamangiu,
București.
9. Cucu Cristina, Gavriș V., Bădoiu C., Haraga C., 2007. Legea asocierea agricolă
nr.31/1990, Editura Hamangiu, București.
10. Djuvara M., 1995. Teoria generală a dreptului, Editura All, București.
11. Douglas K. – raport, România și politica agricolă comună, 2010.
12. Mihai Gh., 2006. Metodă logică prin drept, Editura CHBeck, București.
13. Popa Sorana, 2007. Firmele comerciale: teorie și jurisprunitate de dimensiune
economicănță, Editura Universul Juridic, București.
14. Stănilă Laura Maria, 2012. Răspunderea penală a persoanei fizice, Editura Hamangiu,
București.
15. Stănilă Laura Maria, 2012. Răspunderea penală a pe rsoanei juridice, Editura
Hamangiu, București.

64 16. Turcu I., 2008. Tratat teoretic și practic de drept comercial, Vol. II, Editura C.H.Beck,
București.
17. Țiclea A., Toma M., Bârsan C., 1992. Firmele agricole și alte forme de cooperare
prin domeniul agricol, Editura Ceres, București.

Alte surse
18. ***, 1991. Legea nr.36/1991 privind firmele agricole și alte forme de cooperare prin
domeniul agricol , publicată prin Monitorul Oficial nr.97, din 6 mai 1991.
19. ***, 1998. Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Io rdan”, Dicționarul
explicativ al limbii române , Univers Enciclopedic, București.
20. ***, 2004. Legea nr.31/1990 privind firmele comerciale , publicată prin Monitorul
Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004.
21. ***, 2005. Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcț ionarea cooperației , publicată
prin Monitorul Oficial, Partea I, nr.172 din 28 februarie 2005.
22. ***, 2011. Codul Civil , Republicat prin Monitorul Oficial, Partea I, nr. 505 din 15
iulie 2011.
23. ***, 2014. Codul Penal , publicat prin Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009 , prin vigoare de la 01.02.2014.
24. ***, 2014. http://cultivatoriidirectidinromania.blogspot.ro , accesat la data de
23.05.2014, articol scris de ec. Felecan Valerica.
25. ***, 2014. Ordonanța de urgență 2 din 2001 privind regimul juridic al
contravențiilor , www.dreptonline.ro , accesat la 04.05.2014.