VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRADˮ DIN IAȘI [616800]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRADˮ DIN IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific,
Prof. univ. dr. Costel SAMUIL

Absolvent: [anonimizat]
2019

2 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRADˮ DIN IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA MONTANOLOGIE

TEMA PROIECTULUI:

„INFLUENȚA FERTILIZĂRII ASUPRA PRODUCȚIEI ȘI
CALITĂȚII LUCERNEI, ÎN CONDIȚIILE DE LA
DUMBRĂVENI, JUDEȚUL SUCEAVA”

Coordonator științific,
Prof.univ. dr. Costel SAMUIL

Absolvent: [anonimizat]

2019

3 Declaratie,

4

CUPRINS

LISTA TABELELOR ȘI A FIGURILOR ……………………………………………………………….. 06
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………. 08
PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CULTURA LUCERNEI . 10
1.1. Importanța și răspânderea lucernei ……………………………………………………………………. 10
1.2. Sistematică și descrierea morfologică a speciei ………………………………………………….. 13
1.3. Cerințe față de climă și sol ………………………………………………………………………………. 15
CAPITOLUL II – TEHNOLOGIA GENERALĂ DE CULTIVARE …………………………… 16
2.1. Rotația (amplasarea culturii) ……………………………………………………………………………. 16
2.2. Fertilizarea …………………………………………………………………………………………………. …. 16
2.3. Lucrările solului …………………………………………………………………………………………….. 17
2.4. Sămânța și semănatul ……………………………………………………………………………………… 18
2.5. Lucrările de îngrijire ………………………………………………………………………………………. 18
2.6. Recoltarea …………………………………………………………………………………………………… … 19
CAPITOLUL III – CERCETĂRI ÎN ȚARĂ ȘI STRĂINĂTATE PRIVIND
PROBLEMA LUATĂ ÎN STUDIU ………………………………………………………………………….

20
PARTEA a II -a – CONTRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL IV – CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL …………………………. 24
4.1. Așezarea geografică ……………………………………………………………………………………….. 24
4.2. Geologia și geomorfologia ………………………………………………………………………………. 25
4.3. Hidrografia ………………………………………………………………………………………………….. .. 27
4.4. Principalele caracteristici ale climei …………………………………………………………………. 28
4.4.1. Regimul termic ………………………………………………………………………………………… 29
4.4.2. Regimul pluviometric ………………………………………………………………………………. 29

5 4.4.3. Regimul eolian ………………………………………………………………………………………… 29
4.5. Principalele tipuri de sol și însușirile lor productive ……………………………………………. 29
4.6. Vegetația naturală ………………………………………………………………………………………….. 31
CAPITOLUL V – SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI, MATERIALUL ȘI
METODA DE CERCETARE ………………………………………………………………………………….

33
5.1. Scopul studiului ……………………………………………………………………………………………… 33
5.2. Obiective și activități ……………………………………………………………………………………… 34
5.3. Metode de cercetare ……………………………………………………………………………………….. 35
5.4. Tehnologia de cultivare aplicată ………………………………………………………………………. 37
5.5. Structură organizatorică a S.C. Agroplant Bucovina S.R.L., Dumbrăveni ……………… 38
CAPITOLUL VI – REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND INFLUENȚA
FERTILIZĂRII ASUPRA PRODUCȚIEI ȘI CALITĂȚII LUCERNEI, ÎN
CONDIȚIILE DE LA DUMBRĂVENI, JUDEȚUL SUCEAVA ………………………………………

40
6.1. Influența fertilizării asupra înălțimii plantelor ……………………………………………………. 41
6.2. Influența fertilizării asupra raportului frunze/tulpini …………………………………………… 42
6.3. Influența fertilizării asupra producției de substanță uscată …………………………………… 44
6.4. Influența fertilizării asupra conținutului de proteină brută ………………… ………………… 47
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI …………………………………………………………………………. 49
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………. 40

6

LISTA TABELELOR ȘI A FIGURILOR

TABELE
Tab. 1.1 Variația conținutului în substanțe nutritive la lucernă (% din S.U.) ………………. 12
Tab. 1.2 Soiuri de lucernă cultivate în Romania ……………………………………………………… 14
Tab. 3.1 Efectul îngrășămintelor cu azot în experiențe de lungă durată asupra
producției de lucernă ……………………………………………………………………………….
21
Tab. 5.1 Gama de mașini și utilaje a S.C. Agroplant Bucovina S.R.L. ………………………. 39

FIGURI
Fig. 1.1 Răspândirea lucernei în lume …………………………………………………………………… 10
Fig. 1.2 Repartizarea culturii de lucernă în lume ……………………………………………………. 11
Fig. 1.3 Principalele țări cultivatoare cu lucernă …… ………………………………………………. 11
Fig. 1.4 Situația culturii de lucernă în România …………………………………………………….. 12
Fig. 4.1 Așezarea geografică a comunei Dumbrăveni …………………………………………….. 24
Fig. 5.1 Schița Experienței ………………………………………………………………………………….. 35
Fig. 5.2 Vedere din satelit a amplasării comunei Dumbrăveni, județul Suceava ………… 38
Fig. 6.1 Influența fertilizării asupra înălțimii plantelor, la coasa I, în anul II de vegetație .. 41
Fig. 6.2 Influența fertilizării asupra înălțimii plantelor, la coasa a II -a, în anul II de
vegetație ……………………………………………………………………………………………………..
41
Fig. 6.3 Influența fertilizării asupra înălțimii plantelor, la coasa a III -a, în anul II de
vegetație ……………………………………………………………………………………………………..
42
Fig. 6.4 Influența fertilizării asupra înălțimii plantelor, la coasa a IV -a, în anul II de
vegetație ……………………………………………………………………………………………………..
42
Fig. 6.5 Influența fertilizării asupra raportului frunze/tulpini, la coasa I, în anul II de
vegetație ……………………………………………………………………………………………………..
43
Fig. 6.6 Influența fertilizării asupra raportului frunze/tulpini, la coasa a II -a, în anul II
de vegetație …………………………………………………………………………………………………
43
Fig. 6.7 Influența fertilizării asupra raportului frunze/tulpini, la coasa a III -a, în anul II
de vegetație …………………………………………………………………………………………………
44

7 Fig. 6.8 Influența fertilizării asupra raportului frunze/tulpini, la coasa a IV -a,în anul II
de vegetație …………………………………………………………………………………………………
44
Fig. 6.9 Influența fertilizării asupra producției de S.U., la coasa I, în anul II de vegetație 45
Fig. 6.10 Influența fertilizării asupra producției de S.U., la coasa a II -a, în anul II de
vegetație ……………………………………………………………………………………………………. .
45
Fig. 6.11 Influența fertilizării asupra producției de S.U., la coasa a III-a, în anul II de
vegetație ……………………………………………………………………………………………………. .
46
Fig. 6.12 Influența fertilizării asupra producției de S.U., la coasa a IV -a, în anul II de
vegetație ……………………………………………………………………………………………………..
46
Fig. 6.13 Influența fertilizării asupra producției totale de S.U., în anul II de vegetație …… 46
Fig. 6.14 Influența fertilizării asupra conținutului tulpinilor de lucernă în proteină brută
(PB), la coasa I, în anul II de vegetație ………………………………………………………….
47
Fig. 6.15 Influența fertilizării asupra conținutului frunzelor de lucernă în proteină brută
(PB), la coasa I, în anul II de vegetație ………………………………………………………….
47
Fig. 6.16 Influența fertilizării asupra conținutului plantelor de lucernă în proteină brută
(PB), la coasa I, în anul II de vegetație ………………………………………………………….
48

8

INTRODUCERE

Rolul important al lucernei în dezvoltarea zootehniei se bazează pe un potențial ridicat
de producție a biomasei. Ajungerea producției de masă verde la peste 80 t/ha și substanța uscată
la aproximativ 20 t/ha cu investiții reduse pe toată durata utilizării face ca producția de lucernă
să fie foarte economică.
Pe de altă parte, lucerna este o sursă bogată de proteine brute, cu o digestibilit ate
excelentă. Proteinele din planta de lucernă sunt cea mai ieftină sursă de proteine din furajele
animalelor. Conținutul de proteine brute depinde în mare măsură de stadiul de dezvoltare a
materialului vegetal și poate fi de 200 până la 240 g/kg s.u., în timp ce randamentul proteinei
brute poate fi de peste 3,5 t/ha.
Problemea fertilizării lucernei a fost mult dezbătută în literatura de specialitate, unii
autori considerând -o pe deplin elucidată.
Rezultatele experimentale obținute în diversii condiții ped oclimatice, în direcția
fertilizării lucernei, sunt însă destul de contradictorii. În timp ce unii autori consideră că
lucerna nu reclamă un aport de azot acesta fiind produs la nivelul necesarului, pe cale biologică
și nici un aport de fosfor și potasiu, acestea fiind prelevate din sol chiar din formele greu
solubile, alți autori scot în evidență necesitatea fertilizării diferențiate a lucernei în dependență
de conținutul solului în elemente solubile sau mobile, de fertilizarea plantei premergătoare.
Fertilizarea lucernei cu fosfor (P) și potasiu (K) poate crește randamentul și longevitatea
acesteia. Cu toate acestea, pentru a maximiza producția și profitabilitatea, este important să se
adapteze ratele de îngrășăminte pentru a satisface nevoile nutrițional e specifice ale plantelor.
Foforul și potasiul sunt macronutrienți, ceea ce înseamnă că plantele le necesită în
cantități relativ mari în comparație cu multe alte substanțe nutritive. Ambii nutrienți sunt
esențiali pentru creșterea plantelor. Plantele de l ucern[ necesită potasiu pentru o serie de
procese fiziologice importante, inclusiv activarea mai multor enzime, sinteza și degradarea
carbohidraților, sinteza proteinelor și deschiderea și închiderea stomatelor – porii din
suprafețele frunzelor care sunt i mplicate în schimbul de gaze și fotosinteză.
Rezultatele experimentale obținute în România în ultimul deceniu în direcția reacției
lucernei față de îngrășăminte sunt deosebit de interesante având atât importanță științifică, dar
mai ales practică.

9

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

10

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CULTURA LUCERNEI

Importanța și răspândirea lucernei
Lucerna este una dintre plantele vechi de cultură. În primele scrieri se arată că lucerna era
cultivată încă de perși și mezi. În Europa s -a cultivat întâi în Grecia, apoi în Italia și în Spania. În
Europa Centrală pătrunde prin secolul al XVI -lea și aproximativ în aceeași perioadă este
introdusă de spanioli în America, la început în Mexic și Peru. În țara noastră s -a cultivat pentru
prima dată în jurul anului 1800 ( figura 1.1 ) (Ionel A., 2003 ).

Figura 1.1. Răspândirea lucernei în lume (Russelle M. P., 2001 )

Lucerna se cultivă în agricultura mondială pe o suprafață de peste 40 milioane hectare
(figura 1.2 ; figura 1.3 ). În țara noastră suprafața cultivată cu lucernă a înregistrat o creștere
continuă, ajungând în ultimii ani la aproximativ 400 000 mii hectare ( figura 1.4 ).
La nivel mondial, principalii cultiv atori de lucernă sunt țările: S.U.A. (12 mil. ha),
Argentina (7 mil. ha), Rusia (4,5 mil. ha), Italia, Spania și Franța (peste 1,5 mil. ha) ( figura 1.3 ).
Suprafețe mari cultivate cu lucernă se explică prin însușirile deosebite ale acestei plante.
Lucerna d ă producții foarte mari și de calitate excelentă. Este o plantă foarte rezistentă la secetă

11 și la îngheț, pornește repede în creștere primăvara și otăvește de mai multe ori, reacționează
foarte bine la irigații și are o longevitate mare (3-4 ani în condiții de irigare și de 4 -5 ani în
condiții de neirigare).

Figura 1.2. Repartizarea culturii de lucernă în lume

Figura 1.3. Principalele țări cultivatoare cu lucernă

Se pretează la diferite moduri de folosire (masă verde la iesle, pășun e, fân, făină de fân,
granule, brichete, siloz si semisiloz). Lucerna are o largă utilizare la prepararea furajelor
combinate

12
Figura 1.4. Situația culturii de lucernă în România (Anuarul Statistic, 2017)

Lucerna reprezintă unul din componentele de bază la alcătuirea amestecurilor de
graminee și leguminoase perene pentru înființarea pajiștilor temporare, în regiunile sărace în
precipitații în condiții de irigare. Suprafețele cultivate cu lucernă în amestec cu gramineele
perene sunt în creștere.
Nutrețul de lucernă se remarcă printr -un conținut ridicat de substanțe nutritive, care
variază între limite largi, în funcție de faza de vegetație ( tabelul 1.1 ).
Tabelul 1.1
Variația conținutului în substanțe nutritive la lucernă (% din S.U.)
(după Samuil C., 2010 )

Faza de
vegetație PB Celuloză Grăsimi Extractive
neazotate Cenușă Proteină
digestibilă Caroten (mg
la 100 g s.u.) UN/
kg s.u.
Îmbobocire 19,8 24,1 3,5 44,6 8,0 15,4 50 0,73
Îmbobocit –
înflorit 10% 18,8 25,9 3,5 43,5 8,4 14,6 48 0,67
Înflorit 80% 18,1 28,5 4,1 40,6 8,7 14,1 46 0,64
După înflorit 17,5 32,0 4,2 37,5 8,8 13,6 45 0,60

De asemenea, se constată diferențe determinate și de părțile plantei. De exemplu, proteina
brută din frunzele uscate ajunge până la 54% în primele faze de vegetație, la 44% puțin înaintea
înflorii și la 20% când plantele sunt în plină floare, în timp ce tulpinile au un conținut de circa
trei ori mai scăzut ( Pop I.M. și colab., 2006 ).

13 Este de remarcat faptul că lucerna are un conținut rid icat în aminoacizi esențiali, ceea ce
îi conferă o valoare biologică foarte ridicată. Numai metionina și cistina se găsesc în cantități
mai mici. Din punct de vedere al producției de proteină digestibilă, lucerna se situează înaintea
altor plante valoroas e de nutreț. De exemplu, la o producție de 35 t/ha m.v. lucerna produce
1.150 kg P.D., trifoiul roșu 720 kg, sparceta 650 kg/ha, porumbul pentru siloz 310 kg etc. În
condiții foarte bune de vegetație, lucerna poate produce peste 80 t/ha m.v., producțiile de
proteină ajungând la circa 3 t/ha, ceea ce o situează pe primul loc din aceste punct de vedere.
Lucerna are un grad ridicat de digestibilitate, și anume: proteina din fân, în medie, 77%
proteina din masa verde 80,5%, iar celuloza 49,1% și respectiv, 44, 8%. Ca urmare, valoarea
nutritivă a furajului este foarte ridicată. La 100 kg de fân se realizează 47,8 U.N., iar la 100 kg
masă verde, 18,4 U.N ( Iacob T. și colab., 2004 ).
Lucerna prezintă importanță și ca plantă amelioratoare a solului. Ea îmbogățește so lul în
azot, îl lasă curat de buruieni și cu o bună structură, previne sărăturarea solurilor irigate
(Dragomir N., 2005 ).

Sistematică și descrierea morfologică a speciei
Lucerna face parte din genul Medicago, care cuprinde peste 60 de specii. Dintre acest ea,
numai câteva au importanță economică mai mare, fiind introduse în cutură.
Medicago sativa – lucerna albastră sau lucerna comună este cea mai răspândită în cultură.
Medicago falcata – lucerna galbenă sau culbeceasca introdusă în cultură prin secolul al
XIX-lea, este frecventă în flora spontană, mai ales în regiuniea dealurilor, pe terenurile mai
expuse. Se cultivă în ameste cu alte leguminoase și graminee perene pe terenurile erodate. Este
foarte rezistentă la ger și secetă, însă dă producții mai mici de cât lucerna albastră.
Medicago media (sin. M. varia , M. hybrida ) – lucerna hibridă – constituie un hibrid între
lucerna albastră și lucerna galbenă. Este foarte rezistentă la ger și la secetă și mai productivă
decât lucerna galbenă ( Lupașcu M., 2004 ).
În cultură se află câteva soiuri de lucernă deosebit de valoroase, creata la I.N.C.D.A.
Fundulea ( tabelul 1.2 ).
Prezentarea plantei. Lucerna este o plantă perenă, care trăiește 7 -10 ani sau chiar mai
mult. În condiții deosebite de îngrijire se poate menține circa 30 ani, însă perioada optimă de
folosire este mult mai scurtă, și anume 4 -5 ani ( Vîntu V. și colab., 2004) .
Rădăcinile sunt pivotante, ramificate și cresc foarte repede. În condiții favorabile ritmul
cel mai rapid de creștere se înregistrează în prim ul an, până la înflorit, când rădăcini le ajung la
adâncimea de 2 -3 m. În anii următori ritmul de creștere este mult mai slab, însă rădăcinile
continuă să se alungească, ajungând până la adâncimea de 10 -20 m sau chiar mai mult. Cu toate

14 acestea, cea mai mare parte a rădăcinilor, și anume, peste 80%, se află până la adâncimea de 40 –
50 cm. Masa enormă de rădăcini a lucernei îi permite nu numai să reziste la secetă, ci să scoată
din straturile profunde ale solului cantități însemnate de elem ente nutritive, care apoi rămân în
stratul superior la solului ( Samuil C. și colab., 2019 ).
Tabelul 1.2
Soiuri de lucernă cultivate în Romania
(Catalogul Oficial al Soiurilor din România, 2018)

Denumirea soiului Menținătorul Anul înregistrării
Catinca I.N.C.D.A. Fundulea 2006
Cezara I.N.C.D.A. Fundulea 2014
Daisy D.L.F Trifolium group 2000
Daniela (ant. Dana) I.N.C.D.A. Fundulea 2000
Ileana I.N.C.D.A. Fundulea 2017
Liliana I.N.C.D.A. Fundulea 2016
Magnat I.N.C.D.A. Fundulea 1996
Mădălina I.N.C.D.A. Fundulea 2002
Mihaela I.N.C.D.A. Fundulea 2009
Roxana I.N.C.D.A. Fundulea 2009
Sandra I.N.C.D.A. Fundulea 2003
Teodora I.N.C.D.A. Fundulea 2014
Sigma I.N.C.D.A. Fundulea 1995
PR54V09 Pioneer Hi -Bred 2012
PR54V46 Pioneer Hi -Bred 2011
PR55V48 Pioneer Hi -Bred 2011

Tulpina principală este evidentă numai la plantele tinere. Mai târziu, din ea rămâne decât
partea inferioară numită colet, care se îngroașă foarte mult. Din colet se formează lăstari în
fiecare primăvară și după fiecare coasă sau pășunat ( Varga P și colab., 1973 ).
Lăstarii sunt ramificați, erecți sau semierecți și au înălțimea de 60 -100 cm. Ei cresc în așa
fel încât dau plantelor aspectul de tufă. Sunt și unele soiuri care au lăstarii așternuți pe sol, astfel
încât plantele re spective se pretează și la folosirea prin pășunat.
Florile la lucernă sunt caracteristice leguminoaselor fiind așezate în inflorescențe sub
formă de raceme axilare, alungite sau capituliforme. Un racem are în componența sa un număr
de 5-50 flori, fiin frecvente 10 -25 flori. Floarea propriu -zisă la lucernă este de o culoare albastră –
violacee ( Varga P și colab., 1973 ).
Fructul la lucernă este o păstaie răsucită ce are în interior 2 -8 semințe.

15 Cerințele lucernei față de climă și sol
Clima. Lucerna se caracterizează printr -o mare rezistență l a secetă, cu toate că are un
coeficient de transpirație de 700 -900, pe când trifoiul roșu de numai 500. Prin urmare, luând în
considerare aceleași producții, lucerna consumă mai multă apă decât trifoiul roșu. Rezistența
mare la secetă, se datorește facultă ții pe care o are de a se aproviziona cu apă din straturile
profune ale solului. Pe lângă aceasta, rădăcinile au o puternică forță de sugere, iar în perioadele
de secetă prelungită plantele își încetinesc creșterea ( Vîntu V. și colab., 2004) .
Lucerna este însă sensibilă la temperaturile foarte ridicate din sol, care determină
vătămarea rădăcinilor și uneori chiar moartea plantelor.
Cu toate că este foarte rezistentă la secetă, lucerna dă producții ridicate numai în regiunile
unde suma precipitațiilor anuale este de 500 mm și precipitațiile sunt uniform repartizate. În
regiunile cu mai puține precipitații, producții ridicate se obțin numai pe formele joase ale
reliefului, în lunci și pe terenurile irigate.
Lucerna nu suportă excesul de umiditate. În asemenea condiții crește foarte slab, iar după
2-3 ani de la semănat cultura începe să se rărească. Acel eași fenome ne se constată și când este
cultivată pe terenuri cu pânza freatică la o adâncime mai mică de 1,5 m. Aceasta stânnjenește
foarte mult dezvoltarea bact eriilor fixatoare de azot și creșterea plantelor și favorizează, în
același timp, înmulțirea buruienilor.
Cerințele față de căldură și insolație puternică sunt mari la această plantă. Lucerna are
nevoie de 700 -800șC pentru fiecare coasă ( Vîntu V. și colab., 2004) .

16

CAPITOLUL II
TEHNOLOGIA GENERALĂ DE CULTIVARE

Rotația (amplasarea culturii)
Cele mai bune prem ergătoare pentru cultura lucernei sunt cerealele, borceagurile și
culturile furajere, care eliberează terenul la începutul toamnei, pentru a se putea realiza o bună
pregătire a solului. Nu sunt bune premergătoare pentru lucernă prășitoarele târzii, deoarece
resturile acestor culturi nu pe rmit executarea semănatului în cele mai bune condiții.
Lucerna nu trebuie să se cultive după ea însăși decât lăsând să treacă o perioadă de timp
egală cu o dată și jumătate până la două ori timpul cât a fost menținută pe acel teren. În felul
acesta se evit ă „oboseala de lucernă” fiind cauzată de sărăcirea solului, în macroelemente și
microelemente, tasarea solului, înmulțirea dăunătorilor specifici, diminuarea activității
microbiologice din sol și formarea u nor produși organici rezultați în urma descompuner ii
rădăcinilor. Când lucerna se cultivă împreună cu gramineele perene, timpul de revenire a
lucernei pe același teren se reduce cu 1 -2 ani, deoarece fenomenul de oboseală a terenului se
manifestă cu intensitate diminuată ( Vîntu V. și colab., 2004) .
De asem enea, lucerna nu se cultivă pe terenurile puternic îmburuienate cu pir, costrei,
cucută sau pe terenurile tratate în ultimii ani cu erbicide triazinice.
Lucerna este considerată ca o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură,
fiind indicat ca după lucernă să urmeze prășitoarele.
Deoarece lucerna se menține un număr mai mare de ani pe același teren, ea nu poate fi
inclusă în asolament. Ea se cultivă pe așa numita „solă săritoare”.

Fertilizarea
Folosirea îngrășămintelor reprezintă, contrar părerilor exprimate în trecut, un mijloc
important de sporir e a producției, deoarece lucerna este o mare consumatoare de elemente
nutritive. La o producție de 100 t/ha s.u., cantitatea de elemente extrase din sol într -un an este de
340 kg azot, 70 kg fosfo r, 200 kg potasiu și 200 kg calciu. Dacă se ține seama și de faptul că

17 lucerna se menține 4 -5 ani pe același teren, se înțelege de ce îngrășămintele trebuie să joace un
rol important în cultura acestei culturi ( Vîntu V. și colab., 2004) .
Particularitățile biologice impun ca îngrășămintele să fie aplicate mai ales la înființarea
lucernierilor, când se realizează sporuri mari de recoltă. În ceilalți ani sporurile sunt mai mici, ca
urmare a faptului că îngrășămintele care se aplică la suprafa ța solului nu pot fi valorificate în
întregime de rădăcinile foarte profunde ale lucernei.
Pentru a mări eficiența îngrășămintelor, este necesar ca acestea să se aplice în cultură
neirigată, toamna târziu; în cultură irigată, îngrășămintele se pot aplica a tât toamna și primăvara,
cât și în cursul perioadei de vegetație, după coasa I ( Samuil C., 2010 ).
Îngrășămintele cu azot au o importanță deosebită, cu toate că lucerna are însușirea de a
procura azotul singură, prin intermediul bacteriilor fixatoare de azo t. Cerințele sunt mari la
început, înainte de formarea nodozităților. Azotul este, însă, necesar și în continuare, în vederea
sporirii producției ( Vîntu V. și colab., 2004) .
Îngrășămintele cu azot se aplică în diferite doze, în funcție de nivelul de aprovi zionare a
solului în humus și azot total, și anume N 30-50(80).
Îngrășămintele cu fosfor sunt valorificate cu atât mai bine, cu cât solul este mai sărac în
fosfor mobil. Conținutul optim al solului în fofor mobil este de 8 -10 mg la 100 g sol, iar pentru
ridicarea conținutului solului cu 1 mg fosfor mobil trebuie să se aplice 16. -20 kg/ha P 2O5.
Îngrășămintele cu potasiu, aplicate singure, nu dau sporuri de recoltă, mai ales în
regiunile secetoase, unde solurile au un conținut ridicat în acest element. Eficacitatea lor crește
când se aplică împreună cu celelalte îngrășămi nte, pe solurile cu fertilitate slabă. Nivelul optim
al solului în potasiu mobil este de 18 -22 mg la 100 g sol ( Varga P și colab., 1973 ).
Gunoiul de grajd se aplică de regulă la planta premergătoare, sau în situația în care este
bine fermentat direct cult urii de lucernă. Sunt recomandate doze cuprinse între 20 -40 (60) t/ha.
Tratarea semințelor cu tulpini selecționate de Rhizobium meliloti s-a dovedit o măsură
importantă de sporire a producției de lucernă ( Samuil C., 2010 ).

Lucrările solului
La pregătirea terenului este necesar să se țină seama de anumite particularități ale
lucernei. Astfel, lucerna dezvoltă un sistem radicular profund, semințele sunt mici și plantele
abia răsărite cresc foarte încet, fiind expuse îmburuienării. De aceea, sol ul trebuie să fie pregătit
în așa fel încât să fie profund afânat, bine mărunțit, așezat, fără buruieni și bine aprovizionat cu
apă ( Bărbulescu C. și colab., 1991 ).
Pentru aceasta, pe cernoziomuri și soluri brune se execută o arătură de bază la 25 -28 cm.
Primăvara, când solul s -a zvântat se lucrează cu combinatorul.

18 Sămânța și semănatul
Calitatea superioară a semințelor constituie garanția unei culture reușite de lucernă.
Semințele de lucernă trebuie să fie decuscutate, să aibă culoarea galbenă, să fie puțin lucioase,
întregi și grele. Semințele de calitate au MMB de 2,1 -2,4 g, iar MH de 77 kg, puritatea minimă
94% iar germinația minima 70%. Într -un gram sunt 370 —1000 semințe.
Temperatura mnimă de germinare a semințelor este de 1șC. Când aceasta este mai
ridicată, de exemplu de 10 -13șC și este asigurată umiditatea necesară, plantele răsar în 8-10 zile.
Lucerna se seam ănă primăvara devreme, îndată ce se poate ieși pe câmp. În felul acesta
plantele folosesc din plin umiditatea existent ă primăvara în sol, ceea ce determină obținerea unei
culture încheiate ( Samuil C., 2010 ).
Când se seamănă toa mna se impune să se respecte epoca optima de semănat, care este 25
august – 5 septembrie în sud, și 10 -25 august în regiunile colinare.
Semănatul se execută cu mașina între rânduri, la distanța de 12,5 -15 cm pe adâncimea de
1,5-2 cm în cazul solurilor grel e și 3 -4 cm pe solurile ușoare.
Norma de semănat este 20 -25 kg/ha, calculate la 1000 -1100 semințe germinabile la
metrul pătrat ( Samuil C., 2010 ).

Lucrările de îngrijire
Pentru a se asigura o răsărire rapidă și uniformă, după semănat se execută tăvălugitul .
Această lucrare este obligatorie în regiunile secetoase. După răsărirea lucernei se execută
completarea golurilor ( Samuil C., 2010 ).
În cadrul lucrărilor de îngrijire se acordă o atenței deosebită combaterii buruienilor și mai
ales crustei. Această lucra re capată o importanță deosebită în anul I, când lucerna crește mai
încet.
Neajunsurile determinate de cosirea lucernei, în vederea com baterii buruienilor sunt
înlăturate prin folosirea erbicidelor. Astfel, pe terenurile infestate cu buruieni dicotiledonate se
pot executa tratamente cu Basagran aplicând o doză de 2,5 -3 l/ha. În vederea combaterii
buruienilor mono anuale rezultate bune se obțin prin aplicarea erbicidului Fusilade folosind o
doză de 2 -2,3 kg/ha.
În culturile de lucernă apar de multe ori vetre de cuscută. Rezultate foarte bune în
combaterea cuscutei se obțin prin folosirea erbicidului KERB (50% Propizamid) folosind 4 -5
kg/hec tar.
Dintre dăunători, cei mai păgubitori sunt: gândacul roșu al lucernei ( Phytodecta
fornicata ), gărgărița frunzelor de lucernă ( Phytonomus variabilis ), gărgărița lucernei ( Tychius
flavus ) și gărgărița rădăcinilor de lucernă ( Otiorhynchus ligustici ) (Samu il C., 2010 ).

19 Pentru combaterea dăunăt orilor menționați se pot aplica 2-3 tratamente în funcție de
P.E.D.
Când apar anumite boli criptogamice, cum sunt pătarea frunzelor de lucernă, produsă de
Pseudopeziza medicaginis și Macrosporiun sarc ineforme , sau rugina, produsă de agentul
patogen Uromyces striatus , plantele se recoltează mai de timpuriu ( Iacob V. și colab., 1998;
Iacob V. și colab., 2002; Ulea E., 2003 ).
O altă lucrare importantă de îngrijire, care contribuie la obținerea unor sporur i de recoltă,
este irigarea. Irigarea, în complex cu ceilalți factori agrofitotehnici, pune în evidență calitățile
deosebite ale acestei valoroase plante furajere( Samuil C., 2010 ).

Recoltarea lucernei
Modul în care are loc recoltarea lucernei influențează direct producția, calitatea furajului
obținut și longevitatea culturii. În funcție și de scopul urmărit și epoca de recoltare va fi diferită.
Pentru fân, lucerna se recoltează în perioada de la îmbobocit până la înflorit. Lucerna se
recoltează mai târziu, și anume în intervalul de la sfârșitul îmbobocirii și până la mijlocul fazei
de înflorire, numai în anul I, pentru a permite o dezvoltare normală a rădăcinilor și acumularea
unor cantități suficiente de substanțe de rezervă.
După recoltare, lucerna se ref ace de mai mult ori. Numărul de coase depinde de vârsta
lucernei, epoca și înălțimea la care se execută recoltarea, modul de aprovizionare a solului cu apă
și elemente nutritive ( Samuil C., 2010 ).

20

CAPITOLUL III
CERCETĂRI ÎN ȚARĂ ȘI STRĂINĂTATE PRIVIND
PROBLEMA LUATĂ ÎN STUDIU

Lucerna ( Medicago sativa ) care este o cultură foarte productivă, necesită o cantitate mare
de elemente nutritive și care extrage anual din sol, la o recoltă de fân de 10 t/ha aproximativ 200
kg azot, 66 kg fosf or, 150 kg potasiu, 290 kg calciu și o serie întreagă de microelemente. Acest
lucru a fost confirmat de mulți cercetători, prin studiile efectuate în diferite locații din toate
zonele lumii în care se cultivă această plantă.
Lupașcu F., 1974 , menționează că pentru obținerea a 95 t/ha masă verde, lucerna
consumă aproximativ 560 kg N, 150 kg P, 330 kg K, 610 Ca, 60 kg Mg și alte elemente
nutritive.
Varga P., 1973 , menționează că pentru 100 t/h s.u., într -un an lucerna extrage din sol 340
kg N, 70 kg P, 200 k g K, 200 kg Ca, iar pe durata unui ciclu economic de exploatare la lucernă
de 4 ani, consumul de elemente nutritive din sol este de aproximativ 1360 kg N, 280 kg P. 800
kg K și 800 kg Ca.
Necesitatea fertilizării lucernei rămâne o temă controversată, mai a les privind aplicarea
îngrășămintelor cu azot, datorită faptului că planta își preia pe cale simbiotică o parte din
necesarul de azot.
Moga I. și colab., 1996 , specifică necesitatea fertilizării lucenei, în general pe solurile
slab fertile, cu un conținut în humus scăzut, funcție de planta premergătoare, aprovizionarea
solului cu apă, nivelul de aprovizionare cu azot al solului.
De asemenea, Pfitzenmeyer C., 1963 , arată obligativitatea fertilizării atunci când,
lucerna intră în compoziția pajiștilor tempora re alături de graminee perene. Dozele de azot
aplicate, cresc odată cu creșterea procentulu i de participare a gramineelor în compoziția
covorului vegetal.
Numeroși cercetători, scot în evidență necesitatea aplicării unor doze diferențiate de
fosfor și pota siu, funcție de gradul de aprovizionare a solului în aceste elemente, nivelul de
fertilizare a plantei premergătoare, pH -ului solului.

21 În Republica Moldova, Lupașcu M., 2004 , afirmă că efectul fertilizării lucernei cu azot,
fosfor și pota siu, în condițiile unor soluri sărace, creștere considerabil. Astfel, aplicarea unor
doze de N 60P90K90 pe soluri nisipoase, asigură, în medie pe 3 ani, producții mai mari cu 55% față
de martor. În concluzie, cu cât un sol este mai bogat în humus și azot to tal, cu atât intervenția
prin fertilizare cu îngrășăminte cu azot nu se justifică economic, cu excepția anului I (la
înființarea culturii), când se recomandă doze reduse de N30 -35 kg s.a./ha, care să -i asigure
plantei necesarul de azot până la formarea nodozităților.
Moga I. și colab., 1983 , urmărind o serie de rezultate obținute în urma cercetărilor de
lungă durată efectuate în țara noastră, în zone favorabile lucernei, afirmă că apliarea
îngrășămintelor cu azot duce la obținerea de sporuri de producție (s .u.), comparativ cu martorul
nefertilizat (tabelul 3.1).
Tabelul 3.1
Efectul îngrășămintelor cu azot în experiențe de lungă durată asupra producției de lucernă
(Moga I. și colab., 1983)

Doze anuale de azot Substanță uscată (media anilor I -IV)
t/ha %
N0 6,7 100
N25 7,6 113
N50 7,9 117
N100 8,3 124

Davidescu D., 1969 , spec ifică faptul că pe cernoziomul m ediu levigat din nordul
Moldovei, aplicarea unei fertilizări de bază cu gunoi de grajd 30 t/ha + P 130 kg s.a./ha la
înființarea lucernierei și aplicarea anuală, primăvara devreme, a unei doze mici de N30 kg s.a./ha
a mărit producția cu 60% față de martor, în trei ani de experimentare, iar aplicarea a 80 t/ha
gunoi a adus sporuri de 86%.
Vineș V., 1977 a studiat influența fertilizării asupra producției de substanță uscată la
lucernă, în perioada 1972 -1974. Variantele de fertilizare luate în observație au fost P 60N30+30+30 ,
P60N60+60+60 , P 60N90+90+90 și varianta martor nefertilizată. În fiecare dintre cei 3 ani studiați,
aplicarea de îngrășăminte minerale a generat sporuri de producții față de varianta martor. La
coasa I producțiile au variat între 0,8 t/ha S.U. la varianta martor (1974) și 5,5 t/ha S.U. la
varianta fertilizată cu P 60N30+30+30 (1972).
Aplicar ea de îngrășăminte pe bază de fosfor, în doze de 110 și 220 kg/ha, a determinat
sporuri de producție cuprinse între 0,352 și 0,393 t/ha fân, la fertilizarea cu P 110 și sporuri de
producție cuprinse între 0,429 și 0,437 t/ha fân, la fertilizarea cu P 220, la varianta martor

22 producția obținută fiind de 3,039 t/ha fân ( Orloff S. B. și colab., 2008 ).
De asemenea, Mărgineanu T., 1972 , arată că pe cernoziomul levigat din Transilvania
aplicarea fosforulu singur aduce un spor de producție de 21 -29%, iar N și K aplicate unilateral
nu aduc sporuri de producție. Tot el menționeazăcă aplicarea combinată a azotului și fosforului
în doze de N50P100 aduce sporuri de producție de 30 -36% și se ating valori maxime când se
folosește și gunoiul de grajd.
Pînzaru D. și colab., 1993 au experimentat, în condițiile de la S.C.A. Podu -Iloaiei,
influența aplicării unor doze de N 0, N 40, N 80 și N 120 pe agrofond de P 80 asupra producției de
substanță uscată, la 3 soiuri de lucernă (H -652, Lucifer și Luxin), în perioada 1982 -1984. Cele
mai mari producții au fost obținute în anul 1984 (16,5 -17,3 t/ha S.U.), producția medie fiind
situată între 15,3 -15,9 t/ha S.U.. Aplicarea dozelor de N 30-N90 au adus sporuri de producție de
1,3-2,0 t/ha S.U., doza optimă fiind N 60. Corelaț ia dintre dozele de azot și producția de substanță
uscată, în acest caz, a fost asigurată statistic. Dintre cele 3 soiuri luate în studiu, cele mai
productive au fost N -652 și Luxin.
Din analiza tuturor acestor aspecte care au fost efectuate atât în străinătate cât și în țara
noastră, privitor la reacția lucernei la fertilizare se pot trage o serie de concluzii, și anume:
– gunoiul de grajd este valorificat bine de lucernă, pe toate tipurile de sol, doza
stabilindu -se în funcție de conținutul solului în humus și indicele de azot, ea variind între 20 -60
t/ha încorporate sub arătură, la înființarea culturii;
– fertilizarea minerală cu azot se impune pe solurile slab aprovizionate în acest element
și unde doza recomandată este între 50 -80 kg s.a./ha aplicată fracționat, la pornirea în vegetație și
după coase, dacă nivelul precipitațiilor este mai abundent. Pe celelalte tipuri de sol doza se va
stabili în funcție de conținutul în humus și azot total, de planta premergătoare, de folosirea sau
nu a gunoiului de grajd, doza variind între 0 -60 kg/ha.

23

PARTEA II
CONTRIBUȚII PROPRII

24

CAPITOLUL IV
CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL

Așezarea geografică
Din punct de vedere administrativ, satul Dumbrăveni, face parte din județul Suceava.
Până în anul 1968 a făcut parte din județul Botoșani.
Din punct de vedere matematic localitatea este așezată la 47˚ 38΄ latitudine nordică și
26˚30΄ longitudine estică. Din punct de vedere fizico -geografic este situat sub provinc ia
Podișului Moldovenesc districtul de pădure al Podișului Sucevii, sub districtul Taranca –
Dragomirna, în partea de SE a acestuia. La nord se mărginește cu satul Siminicea și marginea
pădurii Fetești, la V și SV cu orașul Salcea și satul Văratic, la S cu satul Verești, la SE cu
Bursuceni, iar în partea de est cu Valea Siretului.

Figura 4.1. Așezarea geografică a comunei Dumbrăveni (http://pe -harta.ro/suceava)

25 Geologia și geomorfologia
Din literatura geologică existentă rezultă că în fundamentul Podișului Taranca –
Dragomirna se găsește soclu cristalin, continuarea pe vest a platformei podzolico -ruse care se
găsește în regiunea noastră la o adâ ncime de peste 1.000 metri. Peste acest fundament au invadat
mările paleozoice(Silurian) cretacice și în special cele tortoniene și din sarmațianul inferior, când
s-au depus sedimente necutate de platformă. Această mare unitate naturală în trecutul său
geologic a parcurs două etape mari:
a. Etapa marină
b. Etapa continentală
Etapa marină
O sa începem această etapă din neogen (cu toate că ea începe mult înainte), adică de
atunci de când ultima mare se instalează la est de Carpați și ale cărei sedimente formează re lieful
actual.
În miocen, platforma rusă se cufundă în partea de V și SV formându -se așa numita
depresiune marginală a Carpaților Orientali. Acesta a determinat o mare transgresiune în
miocenul superior, cu adân cimi mari în V,SV și S, iar spre N și E având adâncimi mai mici.
Râurile din Carpați aduceau material aluvionar depunându -l sub formă de material deltaic,
obligând astfel linia țărmului să se retragă spre V și E. sedimentele mării miocene ating grosimi
mari în V și mai mici în E. linia țărmului se re trăgea sau înainta ca urmare a unei mișcări care
afectau Carpații și zona de platformă. Teritoriul Dumbrăvenilor iese de sub apele marine din
Sarmațian. De acum începe cea de a II -a etapă când acționează mai puternic forțele exogene
depășind ca intensitate forțele endogene. De aceea, relieful actual apare fragmentat și vălurit prin
eroziune și denudație.
Etapa continentală
Forța principală care acționează este apa prin eroziunea liniară și areolară, afectează
puternic fostul fund de mare, fragmentându -l creând forme de relief din ce în ce mai evoluate,
apropiate de relieful actual. În fază incipientă, văile aveau un curs consecvent, apoi subsecvent,
iar în cele din urmă subconsecvent și obsecvent. Râurile în acțiunea lor distructivă au fost
impulsionate ș i atenuate și de mișcările epirogenetice pozitive. Această acțiune a fost completată
de climele ce s -au succedat pe tot parcursul pliocenului și cuaternarului, cere au influențat
evoluția văilor existente cât și crearea de vai noi.
În această etapă s -au fo rmat, sub acțiunea vânturilor și a umidității, sporite depozite
lehmloessioide . Din cauza eroziunii s -a creat un relief de dealuri și unul de acumulare
pleistoceană. Relieful acumulativ este reprezentat prin coluvii, proluvii și aluvii.

26 Podișul Dragomirna (subdistrictul din care face parte și satul Dumbrăveni), din punct de
vedere geologic este alcătuit dintr -o alternanță de straturi de roci moi (marne, nisipuri) și straturi
de roci dure (gresie, calcare). Aceste straturi se înclină ușor NV-SE, direcția în care s -a retras
Marea Sarmatică. În bază se găsește complexul de argile și marne cu intercalație de nisipuri și
lentile de gresii, iar la partea superioară domină nisipul și mai ales plăcile dure de gresii
conglomeratice și calcoreolitic e. Ca vârstă, formațiunile geologice aparțin sarmațianului inferior
care se întâlnesc începând din nord de la latitudinea localității Cacica -Dărmănești și în sud, până
la sud de latitudinea orașului Fălticeni. În această regiune toate profilele geologice d in bază până
la acoperiș, sunt alcătuite din sarmațian inferior (volhinian) caracterizat printr -o asociație de
faună în care predomină Mactra eichvaldi Lask, Cardium Gracile Pusk, Cardium latesculum
Munst, Cardium Vindabonense Lask, Cerithuimmitroile Eisch , Cerithuim nimpha Eichv,
Trochus pictus Eichv, Tapes spi Sp.Mactra. În special afară de depozitele sarmațianului inferior,
se mai întâlnesc depozite cu aternare. Formarea acestor depozite este strâns legată de condițiile
geologice, morfologice, climatice din perioada cuaternară. Cu privire la regimul bioclimatic, din
regiune, se pot trage următoarele concluzii:
1. în fazele glaciale a predominat stepa rece și silvotundra;
2. în fazele interglaciare a predominat stepa caldă și silvostepa.
Aceste schimbări climati ce au dus la modificare vieții animale și vegetale. Rețeaua
hidrografică și -a fixat mai bine traseele tăindu -și văile actuale și deplasându -se mereu, aducând
imense cantități de material carpatic, a creat terase ușor de identificat. Din analiza pietrișuril or
din dealul Căprăriei și de pe terasele Siretului se dovedește clar că aceste materiale aparțin
flișului marginal carpatic în întregime. Dintre depozitele cuaternare, o mare răspândire o are
lössul, depozitele aluviale, deluviale, gravitaționale (alunecă ri și surpări).
Terasele sunt formate în bază dintr -un orizont de aluviuni fluviative mai grosiere,
constituite din pietrișuri și nisipuri grosiere, urmat de nisipuri argiloase sau argile mari la
suprafață. În Sarmațianul mediu, Podișul Dragomirna, în într egime, a fost exodat devenind uscat.
Aspectul morfologic actual al Podișului Dragomirna este rezultatul îndelungatei modelări a unui
podiș nonoclinal, inițial masiv înălțat, în urma antrenării avanfosei în procesul de voltă a
Carpaților. Rețeaua deasă de v ăi consecvente și subsecvente a dirijat podișul într -o serie de culmi
cu profil asimetric caracteristic. Eroziunile plane și liniare, ca procese geomorfologice actual au
o extindere mică. Astfel de fenomen întâlnim pe terase de 20m în sectorul Valea Morișt ii. În
sectorul Șfaracurilor apar niște ravene evoluate spre direcția văilor de tip balca. Versanții acestor
ravene la partea lor superioară și mijlocie, sunt afectați de eroziune areolară, spălări de tipul S1-
2. Același lucru întâlnim și în sectorul Româneștilor de dincolo de calea ferată. Structura

27 geologică în general monoclinală și compoziția petrografică, cu alternanțe de roci permiabile,
alături de abundența pânzelor acvifere libere favorizează procesele amintite mai sus.
Monografia și morfometria reliefului
În general, relieful satului Dumbrăveni și a împrejurimilor sale este un relief domol, în
partea mijlocie. În partea centrală a satului înălțimea maximă este de 310m, în p artea de este de
280m, iar în partea de vest de 360m. Înălțimea cea mai mare este de 454,5m în Dealul Căprăriei,
iar cea mai mică de 250m în Valea Siretului. Deferența de 204,5m , dovedește o fragmentare
mijlocie deluroasă a reliefului. Pantele variază foa rte puțin și anume:
-pe șesul Siretului și pe terasa de 20 m panta este de 1˚
-pe terasa de 70 m panta este de 1 -3˚
-pe teresa de 100 m panta este de 1 -3 ˚
-pe terasa de 160 m panta este sub 1˚
-în Dealul Căprăriei panta este de 3 -5˚
Aceste dovedesc că sat ul Dumbrăveni și împrejurimile sale au un relief domol, cu o
fragmentare mică.

Hidrografia
Teritoriul satului Dumbrăveni și împrejurimile sale face parte din zona B cu umiditate
variabilă (Kc=08 -1,2), din grupe de raioane cu drenaj adânc. Apele de stratif icație sunt situate la
adâncimi mari și sunt legate de structura geologică sarmatică. În schimb pe teritoriul nostru se
semnalează prezența apelor freatice din baza teraselor de 160m, terasei de 100m, de 70m și din
luncă, care apar la suprafață sub formă d e izvoare, constituind o sursă bogată de alimentare cu
apă potabilă. Izvoarele din baza terasei de 100m sunt în mare număr și au o cantitate de apă
apreciabilă, constituind sursa de alimentare cu apă potabilă a locuitorilor din sectorul de deal
spre Sălăge ni. Apa fiind în cantități mari, localnicii au captat -o în câteva iazuri, cu dimensiuni
destul de mari. Aici se găsește o fântână de 0,3m (considerată de bătrâni o casă de apă).
De aici se alimentează salba de iazuri de la Macovei Pavel, Gheorghe Pavel și de la
Caliniuc Gheorghe. Cel mai mare dintre ele este cel de la Caliniuc Gheorghe prin care se scurge
toată apa din izvoarele bazei terasei cu o lungime de 40m și o lățime de circa 20m. Adevărata
casă de apă a satului se află la baza terasei de 70m, prin i zvoarele captate și deschide în sectorul
de la Obadă, casa de apă de unde se alimentează Lic. de cultură generală, Spitalul, sediul CAP,
un bazin din centrul satului și un număr mare de locuitori. El are dimensiunile de 10m lungime,
4m lățime și adâncimea de 2,5m. Izvoarele din baza terasei de 20m au fost captate într -un eleșteu
pentru creșterea peștilor.

28 Apele freatice nu se găsesc la adâncimi prea mari. Cea mai adâncă fântână din sat este
cea de la Mihai Câmpanu ˝Săliște˝ cu o adâncime d e 33 m, situată pe glacisul coluvial din baza
terasei de 70m ce acoperă țâțâna terasei de 20 m. Pe terasa de 20 m, apa se găsește la o adâncime
de 14 m (la Halta Dumbrăveni). În terasa de 70 m, adâncimea apei freatice ajunge în medie la 8 –
9 m, iar pe tera sa de 100 m se găsește la 11 -12 m.
Compoziția chimică a apelor și caracteristicile calității lor. Apele de pe teritoriul satului
Dumbrăveni, sunt ape foarte bune de băut, cu mineralizare și turbiditate aproape neobservată.
Sunt câteva fântâni ca cea de la Mihai Câmpanu, Ion Țurcanu, Nicuță Antonescu, Constantin
Câmpanu (toate de pe glacisul coluvial dintre terasa de 70m și terasa de 20 m) care au grad de
mineralizare și turbiditate mai ridicată. Temperatura apelor subterane în medie este între 7 -8˚C.
Pâraie le care se scurg din baza terasei de 100 și 70 m sunt cu importanță pur locală.
Artera hidrografică cea mai importantă a satului este Siretul, care trece prin marginea estică a
satului și are o lungime, în dreptul regiunii noastre studiate, de 5,75 km. Reg imul scurgerii
Siretului este influențat de alimentare, climă și alcătuire geologică. Siretul este un râu carpatic cu
alimentare mixta. Scurgerea predominantă este cea de primăvară și vară, alimentarea navală fiind
mai mică de 40%. Astfel un rol important în formarea viiturilor îl are intensitatea și durata
ploilor. În urma unei ploi puternice din 1955, 1970, albia Siretului a inundat întreaga terasă de
luncă ajungând chiar până la baza terasei de 20 m. Scurgerea minimă se înregistrează iarna și la
sfârșitu l toamnei. Debitul mediu al Siretului este de 15,3 mc/s.
Turbiditatea apei depinde de cantitatea de material aluvional transportat în suspensie în
unitatea de volum de apă. În sectorul satului Dumbrăveni turbiditatea apei este cuprinsă între
1000 -2500gr/mc apă. Albia minoră a Siretului are o lățime de 10 m în sectorul aval de pod,
atingând lățimea maximă de 30m. Albia majoră ajunge la lățimea de 200 -600 m. Are meandre
părăsite. Dintre cele mai clare sunt cele de la Țărcuș, Hrițcu, Șerbăneasa etc. Siretul ar e
importanță locală pentru grădinărit, material balastier, pescuit, irigație, etc.

Principalele caracteristici ale climei
Din punct de vedere climatic, satul Dumbrăveni se încadrează în ținutul climatic al
Podișului Deluros al Moldovei și anume districtului nordic, corespunzător podișului înalt al
Sucevei, cu clima mai rece și prelungirea sezonului ploios sub influența activității ciclonice din
ce în ce mai atenuate spre SE. Regimul climatic este influențat pe de o parte de dezvoltarea
anticilonu lui subtropical al Azorelor si de anticiclonul continental Euroasiatic, iar pe de altă parte
de activitatea ciclonică de nord a Oceanului Atlantic și a Mării Mediterane.

29 Regimul termic
Temperatura medie anuală variază între 7 -8˚ C , cea a lunii iulie (luna cu temperatura cea
mai ridicată), în medie atinge valori între 19 -20˚, iar maxima absolută ajunge la +37,5˚ și chiar
depășind uneori această valoare. Numărul zilelor cu temperatură maximă este în jur de valoarea
+23˚. Luna ianuarie are m edia între -4-5˚, chiar mai coborâte, minima absolută ajungând la –
32,5˚ C. Amplitudinea medie termică este de 24˚C. Primele înghețuri în medie au loc începând
de la 11 -20 septembrie și țin până la 11 -20 aprilie. Cel mai timpuriu îngheț are loc pe la data de
20 septembrie. Cel mai timpuriu dezgheț are loc la 5 aprilie, iar cel mai târziu înregistrându -se la
20 mai. Pe valea Siretului perioada de îngheț este mai lungă și înghețul este complet.

Regimul pluviometric
Cantitatea medie de precipitație care cade anual, este sub 600 mm în zona satului. Dintre
acestea 120 -130 mm cad iarna, iar 225 -275 mm vara. Luna cea mai ploioasă din an este iunie. În
luna iunie 1951 s -au înregistrat 69,5 ml apă. Fenomenul de rouă are loc în 120 zile și mai ales în
timpul verii, iar brumele cele mai timpurii se produc pe la mijlocul lunii septembrie. Exemplu în
1942 la 13 septembrie, în 1952 la 17 septembrie, etc. Brumele târzii pot produce pagube chiar în
decada a treia a lunii mai. Exemplu 20 -21 mai 1952 și -n anul 1950 s -a semna lat o brumă târzie la
12 iunie ceea ce a constituit un caz cu totul excepțional.
Un fenomen interesant este cel al secetei, durata lor poate depășii chiar o lună. Totuși
asemenea cazuri sunt mai rare, durata medie a lor fiind de 15 -20 zile.

Regimul eolian
Vânturile dominante sunt cele din nord și nord -vest, aducând ploi vara și iarna producând
viscole puternice. Vânturile cu gheață vin din vest și sud -vest, iar cele secetoase dinspre est și
sud-est și au o frecvență mai mare vara.
Umezeala aerului este de 9 g/mc aer, media anuală. Iarna este de 2 -4g/mc, vara 10 –
13g/mc. Umiditatea relativă este de 70 -75% în medie. Această valoare scade vara datorită
temperaturii ridicate a aerului, iar iarna datorită invaziei gerului rece continental și uscat nord –
est.

Principalele tipuri de sol și însușirile lor productive
În bazinul Siretului și în special de -a lungul teraselor medii și inferioare predomină
luturile loessoide, denumite de N.Barbu, N.Bucur –luturi loessoide de terasă. Aceste depozite se
prelungesc de -a lungul tuturor teraselor afluenților Siretului. Pe aceste depozite în condițiile

30 climatice de aici, au generat soluri silvestre brune, silvestre cenușii, mai mult sau mai puțin
podzolite. Pe teritoriul satului Dumbrăveni și împrejurimi se întâlnesc tipurile de sol:
1. Soluri zonale
a. Solurile brune silvestre, în general slab podzolite, se găsesc pe terase de 160m și au
culoarea brună -cenușie dată de amestecul de humus cu silicea colodală. Condițiile climatice ale
arealului în care apar acest e soluri, se caracterizează prin medii anuale apropiate ale
precipitațiilor și evaporabilității.
b) solurile cenușii de pădure, apar pe versanții cu expoziție SE și E și anume în sectorul
satului Dumbrăveni, „Sectorul Șfaracuri” și pe dealul „Pietriș”. Umi ditatea apreciabilă și
temperatura destul de ridicată sub care se formează aceste soluri determină o intensitate
apreciabilă a proceselor biologice și de alterare a materialului mineral. Se constată astfel o
creștere însemnată a conținutului de argilă în p artea mijlocie a profilului (orizontului B) în
comparație cu orizontul carbonat C și cu orizontul Superior A.
c. Cernoziumul lavigat -podzolit, apare de obicei pe terasele inferioare și de luncă precum
și pe poalele versanților cu expoziție sudică. Orizontu l A mai sărac în humus are o structură
grăunțoasă mai puțin stabilă, iar agregatele structurale sunt mai puțin pudrate cu silice. Orizontul
B este mai compact, mai argilizat și cu o structură nuciform prismatică. Are o reacție slab acidă.
2. Solurile intrazon ale
a) Lăcoviștele sau solurile gleice negre, apar în deosebi în albia majoră a Siretului, acolo
unde apa freatică este situată la mică adâncime până la 2,5m, în a cărei compoziție participă de
obicei și bicarbonatul de calciu. Ele sunt umezite capilar până la suprafață în cea mai mare parte
a anului, iar primăvara sunt de obicei înmlăștinite pentru scurtă durată. Profilul lăcoviștilor se
caracterizează prin orizonturi A și H. Orizontul cu humus are grosimi variabile de la 30 -40 cm la
80-100cm, culoarea neagr ă cenușie (devenind vineție în stare uscată), uneori se observă
bobovine și separații fine de oxizi de fier.
b) Lăcoviștile turboase se formează sub influența unui exces de umiditate aproape
permanent întreținut de ape freatice. În regiunea noastră aceste sol uri se găsesc în sectorul de
luncă a Siretului la contactul cu baza terasei de 20m, de unde se alimentează cu apă și poartă
denumirea justă de bahnă. Pânza de apă subterană întreține o umiditate mare și continuă. În
ultimii ani ea a fost captată într -un he leșteu folosit pentru creșterea peștilor și irigarea legumelor.
Vegetația acestor soluri este o vegetație hidrofilă, entrofă, mezotrofă. Aceste soluri au o reacție
neutră, slab acidă sau slab alcalină (PH -5, 8-7,3) și un conținut apreciabil de substanță or ganică
(62-90%), au 3 -4% azot total.
a) Aluviunile, reprezintă cele mai recente depozite aluvional încă nesolificate, ocupă
grindurile din imediata apropiere a albiei, popinele (cea de la pod și din sectorul aval de Hrițcu),

31 limbile de nisip din albia minoră. Datorită aluvionării intense, an de an procesul de solificare este
împiedicat. Textura lor este grosieră, prezintă stratificare evidentă și au o importanță economică
redusă.
b) Solurile aluviale (stratificate) au o textură ușoară până la mi jlocie, se întâlnesc pe
grindurile din luncă de lângă apă. Procesul de solificare, mereu întrerupt de aluvionare se
manifestă numai printr -o slabă acumulare de humus. În aceste soluri lipsește orice trăsătură
morfogenetică caracteristică solurilor zonale. Pe verticală se constată o mare variație a
compoziției granulometrice. Sunt soluri relativ sărace în substanțe nutritive, se folosesc ca
pășuni. Mai pot fi folosite în legumicultură deoarece au o textură ușoară.
c) Solurile aluviale de înțelenire (glomerulare ) au în general textură mijlocie și apar în
părțile mai rar inundabile. Procesul de solificare aici începe să se contureze. Se diferențiază un
orizont cu acumulări de humus, apare un început de structură grăunțoasă, încep să se manifeste
slab procesele alu viale (în special spălare). Trăsăturile morfogenetice ale solurilor nu apar sau
sunt prea puțin conturate.
d) Solurile aluviale de tranziție ocupă lunca inundabilă și apa freatică de adâncime mai
mare încât nu influențează solificarea o influențează foarte pu țin și se prezintă într -un stadiu
înaintat de evoluție. Procesul de solificare se conturează clar manifestându -se morfogenetic prin
diferențierea orizonturilor. Ele prezintă caracteristicile solurilor de luncă cât și a celor care
evoluează -exemplu către ce rnoziomurile levigate. Solurile aluviale deși ocupă suprafețe mici, ele
au totuși o importanță deosebită. Pe ele se dezvoltă fânețe de calitate superioară, iar în urma unor
îmbunătățiri: îndiguirea teritoriului inundabil, nivelarea teritoriului, desecarea luncii mlăștinoase,
pot fi folosite la cultura legumelor și cerealelor.

Vegetația naturală
În trecut pe teritoriul satului Dumbrăveni și împrejurimile sale predomină pădurea de
goruni în amestec cu alte esențe. Martori ai acestor păduri mai sunt astăzi câțiva stejari bătrâni,
de-a lungul șoselei Dumbrăveni -Verești, cât și unele denumiri ale sectoarelor despădurite –azi
adevărate grânere ale satului –ca :”Teișul”, „Făget”, „Pădurea”.
În funcție de factorii naturali putem împărți vegetația în următoarele t ipuri:
a) tipul de pădure de stejar pedunculat (în care predomină querqus robur) adesea în
amestec cu alte specii de foioase în proporții amestecate. Această vegetație o întâlnim în sectorul
N și NV a satului Sălăgeni în pădurea „de la deal”. Dezvoltarea aces tor păduri este legată de
solurile fertile pe care le formează arborele amestecate cu stejar peduncular, carpen, cireșul
sălbatec, ulm, tei alb, jugastru, paltinul de câmp, frasin, măr pădureț, părul sălbatec. Dintre

32 arbuști se întâlnesc: alunul, sângerul, socul, cornul, măcieșul, porumbarul, pecetea lui Solomon,
laptele câinelui, usturoita.
b) tipul de vegetație silvostepă, ce ocupă terenuri mici, deoarece în cea mai mare parte au
fost arate. Sub influența puternică a pășunatului și desțelen irii a regiunii, a suferit modificări
profunde. Asociațiile predominante sunt alcătuite din păiuș -Festuca Vallesiaca, Colilia, Stipa
joanes, cu participarea mezo -xerofite și xerofite. Tot aici pe locuri pășunate intens, sunt
răspândite asociații cu firuță cu bulbi Poabulboasa, păiuș -Festuca -vallesiaca, bărboasă, pelin
Artemisia austriaca. Caracterul lor mai xerofit a făcut să se considere multă vreme drept insule
de stepă propriu -zisă, pajiștile din podișul Sucevei, care de fapt sunt pajiști puternic stepiz ate și
ocupă locul fostelor păduri de stejar. Această vegetație concordă cu caracterul solurilor și cu
tipurile pădurilor insulare care se întâlnesc în Podișul Sucevei.
c) Tipul vegetației de luncă
În lunca Siretului întâlnim o vegetație reprezentată prin zăvoaie de plopi, salcie, pâlcuri
de arin negru și de cătină. Pajiștile din luncă sunt alcătuite din specii mezoxerofite și higrofite.
Se dezvoltă pajiști cu coada vulpii și păiuș, coada calului, a lături de rogoz, pipirig.

33

CAPITOLUL V
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI,
MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

Scopul studiului
Prin calitatea nutrețurilor se înțelege un ansamblu de însușiri chimice, organoleptice,
nutritive și de salubritate, care exprimă gradul în care acestea satisfac cerințele nutriționale ale
organismului animal, în funcție de fondul biologic, tehnologia de exploatare și tehnologia de
alimentație a animalelor.
Importanța calității nutrețurilor și asigurarea săn ătății și producției animalelor în nutriție
impune cunoașterea cât mai precisă a cerințelor nutriționale ale organismului animal,
cunoașterea limitelor de toleranță ale acestuia față de diferitele surse de poluare naturală și
artificială a mediului înconju rător, cunoașterea cât mai bună a proceselor de producție, preparare,
conservare și manipulare a nutrețurilor, precum și a posibilităților de prevenire și de diminuare a
patogenității acestora.
Aprecierea și calcularea valorii nutritive a nutrețurilor nu s e poate realiza fără
cunoașterea în profunzime a compoziției chimice a acestora, fără cunoașterea la fel de precisă, a
digestibilității substanțelor nutritive (funcție de factorii cei mai importanți) și fără cunoașterea
din ce în ce mai amplă a schimburilo r nutritive din organismul animal.
Determinarea compoziției chimice a nutrețurilor a fost prima etapă pe care cercetătorii au
abordat -o și au parcurs -o de la simplu la complex și prin care au demonstrat că în plante și corpul
animalelor se găsesc aproximat iv aceleași elemente și substanțe chimice, dar în proporții foarte
diferite. Schema de determinare a compoziției chimice brute a nutrețurilor poartă denumirea de
schema Weende ( Teușan V. și Simeanu D., 2001 ).
Dacă ar fi să definim calitatea lucernei, aceasta ar însemna: volumul de masă verde, fân
sau siloz de lucernă consumat de animale, care produce la acestea un efect dorit . Cerințele
animalelor față de compoziția hranei este diferită, în funcție de specia de animale, iar la același
animal, în funcție de vârstă și stadiul fiziologic. La fel ca la toate furajele și în cazul lucernei

34 calitatea se apreciază în funcție de apetit , consumabilitate , digestibilitate , compoziție chimică și
factorii ca re depreciază calitatea .
Apetitul – în general, furajul obținut din lucerna de o calitate superioară este consumat cu
plăcere de către animale.
Consumabilitatea – în general, cu cât calitatea și palatabilitatea sunt mai mari și
consumabilitatea va fi mai ridicată, lucerna însă trebuie consumată de către animale în cantități
adecvate.
Digestibilitatea – în stadii tinere, digestibilitatea lucernei poate ajunge la 8 0-90%, dar
odată cu îmbătrânirea acesteia, digestibilitatea se poare reduce și sub 50%.
Compoziția chimică – componentul principal al plantelor de lucernă este apa (70 -90%),
diferența fiind reprezentată de substanța uscată. Aceasta poate fi separată în dou ă componente
principale și anume: componentele nestructurale ale celulei, reprezentate de proteine, zahăr,
amidon și componentele structurale ale celulei, și anume: celuloza, hemiceluloza și lignina.
Elementele care depreciază calitatea – în funcție de mom entul din an, de condițiile
climatice, de specia de animal și de sensibilitatea acestuia, diferite componente din lucernă
(saponozide, taninuri) precum și ponderea acestora în plantă, pot afecta performanța și chiar
sănătatea animalelor ( Robinson P.H. și c olab., 2007 ).
Prezența speciilor de buruieni în cultura de lucernă, atacul de boli și dăunători, sunt
factori care depreciază calitatea lucernei ( DeGooyer T., 1995; Vîntu V. și colab., 2004; Samuil
C., 2010 ).

Scopul studiului a fost de a determina calitatea lucernei ( Medicago sativa L.) în
condiții de fertilizare diferențiată, la S.C. Agroplant Bucovina S.R.L., Dumbrăveni, județul
Suceava.

Obiective și activități
1- evidențierea calității lucernei în diferite condiții de fertilizare:
– determinarea conț inutului plantei în substanță uscată;
– determinarea conținutului plantei în proteine;

2- evidențierea productivității lucernei în diferite condiții de fertilizare:
– cantitatea de masă substanță uscată pe unitatea de suprafață;
– măsurarea înălțimii plantelor;
– raportul dintre frunze și tulpini.

35 Metode de cercetare
Pentru atingerea scopului și a obiectivelor urmărite, a fost organizată la ferma la S.C.
Agroplant Bucovina S.R.L., Dumbrăveni , în primăvara anului 2017, o experiență în care a fost
studiat factorul fertilizare , cu trei graduări:
V1 – nefertilizat ;
V2 – fertilizat cu N50P50;
V3 – fertilizat cu N75P50;

Experiența este așezată după metoda blocurilor randomizate ( Jităreanu G. și Onisie T.,
1998 ), având dimensiunile unei parcele de 2 x 10 m (20 m2), iar suprafața recoltabilă de 8 m2 (1 x
8 m), suprafața totală a experienței fiind de 220 m2 (22 x 10 m), după cum reiese din figura 5.1.

10 m
2 m V1
V2 R1
V3
2 m
V3
V1 R2 Figura 5.1 Schița Experienței
V2

V2
V3 R3
V1

Materialul biologic folosit a fost reprezentat de soiul Magnat , un soi sintetic, înregistrat la
I.N.C.D.A. Fundulea în anul 1996. Este un soi sintetic cu 6 componente selecționate pentru
înălțime și capacitate de regenerare în anul al IV – lea de vegetație.
Caracteristici:
 este cel mai productiv soi românesc de lucernă, capabil să realizeze peste 20 t/ha SU în anul
al treilea de vegetație;
 calitatea furajului este bună: 19,95% PB, 1195 kcal energie netă, 0,80 UN, 64% coeficient
de digestibilitate;
 rezistență la iernare, secetă, veștejirea fuzariană;

36  cultivat în cultură pură sau în amestec cu gramineele perene.

Pentru determinarea fiecărui element s -a procedat astfel:
– conținutul în substanță uscată (S.U.) , prin uscarea la etuvă, la temperatura de 103șC,
timp de 3 ore; aparatul de lucru: Etuvă termoreglabilă – Venticell 111 I ; standard – SR ISO
6496/2001;
– azotul total (N.t.) , prin mineralizare cu acid su lfuric și percloric, dozarea prin varianta
clasică a metodei Kjeldahl; aparatul de lucru: Sistem Kjeldahl -Digestor – InKjel P ; standard –
SR ISO 13325/1995;
– proteina brută (P.B.) reprezintă întreaga cantitate de azot proteic sau neproteic dintr -un
nutreț, multiplicată cu factorul 6,25. Cea mai curentă metodă de determinare a proteinei în
laborator este metoda Kjeldahl; principiul metodei constă în dozarea azotului total și
transformarea acestuia în proteină brută, prin înmulțirea cu factorul 6,25. Dozarea p roteinei brute
prin metoda Kjeldahl se realizează în trei etape de lucru: mineralizare, distilare și titrare;
standard – SR ISO 13325/1995;
Conținutul în proteină brută este dat de relația:
PB = Nt x 6,25
– cantitatea de masă verde la hectar a fost determina tă prin cântărirea producției obținute
pe suprafața recoltabilă de 10 m2 și apoi raportată la hectar;
– raportul frunze/tulpini a fost determinat prin separarea pețiolului, foliolelor, bobocilor și
florilor de tulpină, cântărirea lor separată și raportarea cantității acestora la cantitatea de tulpini, la
o probă medie de 1000 g, apoi a fost făcută corecția la substanță uscată absolută.
– analiza statistică a datelor obținute – rezultatele au fost interpretate statistic prin analiza
varianței și calculul diferențelor limită, folosind programul SPSS (Statistical Package for the
Social Sciences).

Pe parcursul perioadei de vegetație au fost efectuate următoarele observații și determinări
în câmp:
– data răsăritului – a fost considerată ziua când 75% din plante au perforat suprafața
solului cu cotiledoanele, iar rândurile sunt vizibile (distincte);
– aprecierea răsăritului (cu note de la 1 -9). S -a făcut la 10 -12 zile după răsărire, notând
cu nota 1 – parcelele fără goluri, cu nota 5 parcelele în care au răsărit 50 % din plante și cu nota 9
parcelele în care nu a răsărit nici o plantă;
– starea culturii în diferite faze de dezvoltare (cu note de la 1 la 9). Notele s -au acordat
apreciindu -se ritmul de dezvoltare și vigoarea de creștere, notând cu nota 1 – parcelele cu r itm de

37 dezvoltare și vigoare foarte bună și cu nota 9 parcelele foarte slab dezvoltare;
– ritmul de creștere în cm/zi (determinarea înălțimii plantelor la diferite intervale de
timp);

– data fiecărei fenofaze de dezvoltare ;
– densitatea culturii (cu note de la 1 la 9), notând cu nota 1 – parcelele densitate foarte
bună și cu nota 9 parcelele cu densitate foarte slabă;
– numărul de plante/m2 – s-a determinat numărul de plante de pe un metru de rând,
notarea făcându -se la același rând și la aceeași distanță față de margine la toate variantele.
Numărătoarea s -a făcut la începutul îmbobocirii;
– apariția bolilor și a dăunătorilor . Aprecierea s -a făcut astfel: nota „0”, când în
întreaga experiență nu a apărut boala sau dăunătorul respectiv, nota „1” s -a acordat în cazul în
care în parcela respectivă nu s -a semnalat nici un atac, nota 5 la un atac mijlociu, iar nota „9” la
un atac foarte puternic.
– data recoltatului ;
– stadiul de dezvoltare la coasă ;
– înălțimea plantelor la recoltat (cm) – s-a determinat înălțimea medie a plantelor din
mijlocul parcelei, de la suprafața solului până la vârful plantei.

Tehnologia de cultivare aplicată
Asolamentul și rotația:
– cultura premergătoare a fost cea de porumb pentru boabe;
Lucrările solului:
– arătura a fost efectuată în toamna anului 2016 cu plugul în agregat cu grapa stelată, la o
adâncime de 28 -30 cm;
– pregătirea patului germinativ a fost efectuată prin două treceri cu combinatorul, cu o zi
înainte de data semă natului;
Fertilizarea:
– dozele de îngrășăminte m inerale au fost aplicate înainte de pregătirea finală a patului
germinativ (înainte de cea de a doua lucrare cu combinatorul);
Sămânța și semănatul:
– data semănatului a fost 28 martie 2017;
– semănatul a fost efectuat cu SUP -21, la distanța de 12,5 cm între rânduri, la adâncimea
de 2-4 cm;
– norma de semănat a fost de 1000 boabe germinabile/m2;
– puritatea semințelor a fost de 98 % și germinația de 90%;

38 Lucrările de îngrijire:
– a fost efectuată o luc rare cu tăvălugul neted imediat după semănat;
– au fost efectuate două coase de curățire în anul I de vegetație.
Recoltarea:
– recoltarea a fost efectuată în fenofaza de 25% înflorit, manual, la înălțimea de 5 cm;

Structură organizatorică a S.C. Agroplant Bu covina S.R.L., Dumbrăveni
Firma S.C. Agroplant Bucovina S.R.L. a fost înfiinâată în anul 2011, societatea are ca
obiect principal de activitate cultivarea cerealelor păioase și a plantelor prășitoare.
S.C Agroplant Bucovina S.R.L se situează, din punct de vedere geografic, în partea de E
a Podișului Sucevei, la contactul dintre Podișul Sucevei și lunca Siretului ( figura 5.2).
Unitatea agricola S.C Agroplant Bucovina S.R.L este localizată în comuna Dumbrăveni,
județul Suceava, având sediul pe strada Biserici i, nr 483.

Figura 5.2 Vedere din satelit a amplasării comunei Dumbrăveni, județul Suceava
(dupa http://maps.google.com/ )

39 Întinderea suprafețelor agricole din cadrul societății pe un areal geo grafic diversificat
permite aplicarea de măsuri agrotehnice diverse, implementarea de noi strategii de cultură, având
drept scop o mai bună organizarea a asolamentelor în funcție de factorii pedo -climatici.
Societatea dispune de o suprafață de 450 de hecta re, repartizate astfel: 150 de hectare se
cultivă cu grâu, 120 hectare porumb, 100 de hectare cu floarea -soarelui, 50 de hectare se cultivă
cu soia și 30 ha cultivate cu lucernă.
Pentru exploatarea celor 450 de hectare de teren agricol firma S.C Agroplant Bucovina
S.R.L deține o gamă largă de mașini și utilaje agricole ( tabelul 5.1 ).
Tabelul 5.1
Gama de mașini și utilaje a S.C. Agroplant Bucovina S.R.L.

Nr.crt Dotare utilaje Cantitatea
1. Tractor Landini 160 CO 1
2. Tractor International 824 1
3. Tractor Case 1494 1
4. Tractor Universal U650 1
5. Grapă cu discuri ușoară 3,2 m 3
6. Cultivator cu secții de fertilizare Irtem 1
7. Plug PP3 30 1
8. Plug Kverneland 3 trupițe 1
9. Plug Landsberg reversibil 3 trupițe 1
10. Semănatoare SUP 21 Nordsten 1
11. Semănătoare SUP 29 Amazon 1
12. Mașină de stropit 400 litri Avenue 1
13. Mașină de stropit 800 litri Avenue 1
14. Combină Class Tucano 450 1
15. Semănătoare SPC 8 Ceahlău 1
16. Semănătoare SPC 4 Ceahlău 1
17. Mașină împrăștiat amendamente Amazone 1
18. Mașină împrăștiat gunoi Kemper Standard 4,5 tone 1
19. Mașină de tocat resturi vegetale Stark 2,0 m 1

40

CAPITOLUL VI
REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND INFLUENȚA FERTILIZĂRII
ASUPRA PRODUCȚIEI ȘI CALITĂȚII LUCERNEI,
ÎN CONDIȚIILE DE LA DUMBRĂVENI, JUDEȚUL SUCEAVA

Lucerna este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive. Pentru realizarea unei
tone de substanță uscată consumă, în medie, 34 kg de azot, 7 kg fosfor, 20 kg potasiu, 22 kg
calciu, iar în regim irigat consumul acestora crește cu 50 -70% ( Vîntu V. și colab, 2004 ).
În funcție de proporția elementelor nutritive din partea aeriană a plantei se evidențiază și
starea de aprovizionare a acesteia. Conținutul plantelor de lucernă în elemente variază în funcție
de fenofaza de dezvoltare, acest lucru punând în evidență necesarul de nutrienți în mod diferit, în
fiecare fenofază.
Azotul este asigurat în cea mai mare parte pe cale simbiotică și din rezervele solului. Pe
terenurile aflate în regiunile secet oase se recomandă aplicarea unor doze mici de azot (N 30-35) la
desprimăvărare, în vederea obținerii de producții mari și constante. Pe solurile cu conținut redus
de humus (<2%) și azot total, raportul de azot poate fi mai mare (N 40-60), aplicarea
îngrășămi ntelor efectuându -se primăvara devreme, sau fracționat, după primele coase.
Fosforul are un rol determinant în asimilarea azotului, sinteza proteinelor și a hidraților
de carbon. Aprovizionarea normală a solului cu fosfor la înființarea lucernierei determ ină o bună
dezvoltare a sistemului radicular. Efectul lipsei fosforului din această perioadă nu poate fi
compensat în anii următori. Îngrășămintele cu fosfor se aplică în funcție de conținutul solului
(pentru cultura de lucernă, conținutul optim al solului în fosfor este de 8 -10 mg/100 g sol), odată
cu lucrările solului și apoi la 2 -3 ani. Dozele folosite sunt de P 40-100, iar în condiții de irigare și pe
soluri acide amendate, ele pot fi mai ridicate.
Potasiul are rol important în sporirea rezistenței plant elor la secetă, prin diminuarea
transpirației. În general, solurile din țara noastră sunt bine aprovizionate în potasiu, cu excepția
celor acide. Pentru lucernă, conținutul optim al solului în potasiu este de 18 -19 mg/100 g sol.
Aplicarea îngrășămintelor c u potasiu se realizează în același mod ca și cele cu fosfor ( Samuil C.,
2010 ).

41 Influența fertilizării asupra înălțimii plantelor
La coasa I, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe de
înălțime de maxim 7,2 cm, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 3,4 cm la varianta
fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare, diferențele au fost foarte semnificative,
în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.1).
La coasa a II-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
de înălțime de maxim 3,7 cm, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 2,8 cm la varianta
fertilizată cu N50P50 (V2). Diferențele au fost semnificative pentru V 2 și distinct semnificative pentru
V3, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.2 ).

Figura 5.1 Influența fertilizării
asupra înălțimii plantelor,
la coasa I, în anul II de vegetație Figura 5.2 Influența fertilizării
asupra înălțimii plantelor,
la coasa a II -a, în anul II de vegetație

La coasa a III-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
de înălțime de maxim 1,6 cm, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 1,4 cm la varianta
fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare, diferențele au fost distinct semnificative,
în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.3).

42 La coasa a IV-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
de înălțime de maxim 0,5 cm, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 0,2 cm la varianta
fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare, diferențele au fost nesemnificative, în
comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.4 ).

Figura 5.3 Influența fertilizării
asupra înălțimii plantelor,
la coasa a III -a, în anul II de vegetație Figura 5.4 Influența fertilizării
asupra înălțimii plantelor,
la coasa a IV -a, în anul II de vegetație

Influența fertilizării asupra raportului frunze/tulpini
În cazul raportului frunze/tulpini, la coasa I, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat
înregistrarea unor diferențe negative de maxim 0,09, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și
de 0,06 la varianta fertilizată cu N50P50 (V2). Diferențele au fost distinct semnificative pentru V 2 și
foarte semnificative pentru V3, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.5 ).
La coasa a II-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
negative de maxim 0,08, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 0,04 la varianta
fertilizată cu N50P50 (V2). Diferențele au fost semnificative pentru V 2 și foarte semnificative pentru
V3, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.6).

43

Figura 5.5 Influența fertilizării
asupra raportului frunze/tulpini,
la coasa I, în anul II de vegetație Figura 5.6 Influența fertilizării
asupra raportului frunze/tulpini,
la coasa a II -a, în anul II de vegetație

La coasa a III-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
negative de maxim 0,06, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 0,03 la varianta
fertilizată cu N50P50 (V2). Diferențele au fost distinct semnificative pentru V2 și foarte semnificative
pentru V3, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.7).
La coasa a IV-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
negative de maxim 0,14, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 0,18 la varianta
fertilizată cu N50P50 (V2). Diferențele au fost distinct semnificative pent ru V2 și foarte semnificative
pentru V3, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.8).

Prin comparație, dintre cele patru coase, la coasa a I raportul frunze/tulpini a avut cele
mai mici valori, de 0,41 -0,50. Acest aspect este datorat faptului că plantele de lucernă au fost
viguroase, de talie mai înaltă, cu internoduri mai lungi. La coasele II -IV raportul a fost favorabil
frunzelor, acest aspect indicând o calitate mai bună a furajului obținut, din punct de vedere al
conținutului de p roteină brută.

44

Figura 5.7 Influența fertilizării
asupra raportului frunze/tulpini,
la coasa a III -a, în anul II de vegetație Figura 5.8 Influența fertilizării
asupra raportului frunze/tulpini,
la coasa a IV -a,în anul II de vegetație

Influența fertilizării asupra producției de substanță uscată
La coasa I, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe de
producție de maxim 1,49 t/ha, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 1,10 t/ha la
varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare, diferențele au fost foarte
semnificative, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.9).
La coasa a II-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a deter minat înregistrarea unor diferențe
de producție de maxim 0,46 t/ha, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 0,38 t/ha la
varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare, diferențele au fost foarte
semnificative, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.10).
La coasa a III-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
de producție de maxim 0,50 t/ha, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 0,43 t /ha la
varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare, diferențele au fost foarte
semnificative, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.11).

45

Figura 5.9 Influența fertilizării
asupra producției de S.U.,
la coasa I, în anul II de vegetație Figura 5.10 Influența fertilizării
asupra producției de S.U.,
la coasa a II -a, în anul II de vegetație

La coasa a IV-a, în anul II de vegetație, fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe
de producție de maxim 0,10 t/ha, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 0,09 t/ha la
varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare, diferențele au fost distinct
semnificative, în comparație cu varianta mart or, nefertilizată (V1) (figura 5.12).
Fertilizarea a manifestat o influență diferențiată, în funcție de numărul coasei, asupra
înălțimii plantelor de lucernă și asupra producției de S.U..
Prin comparație, dintre cele patru coase, la coasa a I producția a avut cele mai mari
valori, de 6,76 -0,21 t/ha. Acest aspect este datorat creșterii în înălțime a lăstarilor de lucernă, cu
o intensitate mai mare primăvara, dar producția mare este generată de un volum mai mare de
tulpini, raportul frunze/tulpini fiind mai mic la coasa I.
În total, la cele patru coase din anul anul II de vegetație al culturii de lucernă, fertilizarea a
determinat înregistrarea unor diferențe de producție de maxim 2,47 t/ha, obținute la varianta
fertilizată cu N75P50 (V3) și de 1,97 t/ha la varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de
fertilizare, diferențele au fost foarte semnificative, în comparație cu varianta martor, nefertilizată
(V1) (figura 5.13 ).

46

Figura 5.11 Influența fertilizării
asupra producției de S.U.,
la coasa a III -a, în anul II de vegetație Figura 5.12 Influența fertilizării
asupra producției de S.U.,
la coasa a IV -a, în anul II de vegetație

Figura 5.13 Influența fertilizării
asupra producției totale de S.U.,
în anul II de vegetație

47 Influența fertilizării asupra conținutului de proteină brută
Din punct de vedere al conținutului în proteină brută la coasa I, în anul II de vegetație,
fertilizarea a determinat înregistrarea unor diferențe, după cum urmează:
– în cazul tulpinilor de lucernă de maxim 0,1 %, obținute la varianta fertilizată cu N75P50
(V3) și negative, de 0,1 % la varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele variante de fertilizare,
diferențele au fost semnificative, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.14).
– în cazul frunzelor de lucernă de maxim 0,3 %, obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3)
și de 0,2 % la varianta fertilizată cu N50P50 (V2). Diferențele au fost distinct semnificative pentru V 2
și foarte semnificative pentru V3, în comparație cu varianta martor, nefertilizată (V1) (figura 5.15).
– în cazul plantelor întregi de lucernă, negative, de maxim 0,8 %, obținute la varianta
fertilizată cu N75P50 (V3) și negative, de 0,5 % la varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La ambele
variante de fertilizare, diferențele au fost distinct semnificative, în comparație cu varianta martor,
nefertilizată (V1) (figura 5.16).

Figura 5.14 Influența fertilizării
asupra conținutului tulpinilor de lucernă
în proteină brută (PB),
la coasa I, în anul II de vegetație Figura 5.15 Influența fertilizării
asupra conținutului frunzelor de lucernă
în proteină brută (PB),
la coasa I, în anul II de vegetație

48

Figura 5.16 Influența fertilizării
asupra conținutului plantelor de lucernă
în proteină brută (PB),
la coasa I, în anul II de vegetație

În cazul de față, fertilizarea minerală a manifestat o influență diferită asupra indicatorilor
de calitate. Raportul frunze/tulpini, indicatorul de care depinde calitatea lucernei, a fost influențat
semnificativ de către fertilizarea minerală, care înclină acest indicator în favoarea tulpinilor. În
câmp, acest lucru est e ușor de observat, plantele de lucernă din variantele fertilizate mineral fiind
mai înalte, cu internodii mai lungi și cu un diametru mai mare, dar cu același număr de etaje de
frunze.
Conți nutul în proteină brută din plante a fost influențat de către fertilizarea minerală.
Chiar dacă conținutul frunzelor în PB a fost mai mare, iar cel al tulpinilor a fost puțin influențat,
raportul frunze/tulpini a decis valoarea acestui indicator, în cazul plantelor întregi.

49

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Fertilizarea a manifestat o influență diferențiată, în funcție de numărul coasei, asupra
înălțimii plantelor de lucernă și asupra producției de S.U..
Prin comparație, dintre cele patru co ase, la coasa a I producția a avut cele mai mari
valori, de 6,76 -0,21 t/ha. Acest aspect este datorat creșterii în înălțime a lăstarilor de lucernă, cu
o intensitate mai mare primăvara, dar producția mare este generată de un volum mai mare de
tulpini, rapo rtul frunze/tulpini fiind mai mic la coasa I.
În total, la cele patru coase din anul anul II de vegetație al culturii de lucernă, fertilizarea a
determinat înregistrarea unor diferențe de producție cu semnificație statistică de maxim 2,47 t/ha,
obținute la varianta fertilizată cu N75P50 (V3) și de 1,97 t/ha la varianta fertilizată cu N50P50 (V2). La
ambele variante de fertilizare, diferențele au fost foarte semnificative, în comparație cu varianta
martor, nefertilizată
Fertilizarea minerală a manifestat o influență diferită asupra indicatorilor de calitate;
raportul frunze/tulpini (indicatorul de care depinde calitatea lucernei) a fost influențat
semnificativ, prin înclinarea acest indicator în favoarea tulpinilor;
Conținutul în proteină brută din plante a fost influențat de fertilizarea minerală, iar chiar
dacă conținutul frunzelor în PB a fost mai mare, iar cel al tulpinilor a fost puțin influențat,
raportul frunze/tulpini a decis valoarea acestui indicator
În cazul lucernei aplicarea îngrășămintelor pe b ază de azot plafonează conținutul
plantelor în PB, iar prin pierderea frunzelor odată cu apariția florilor conținutul în PB scade ușor,
dar cantitatea totală de PB obținută pe unitatea de suprafață este mai ridicată datorită producțiilor
mai mari care se o bțin;
Pentru cultura de lucernă, fertilizarea cu doze moderate de îngrășăminte minerale pe bază
de azot și fostor, în doze de 50 -75 kg/ha substan ță activă este recomandată atunci când se dorește
obținerea unei producții ridicate, atât din punct de vedere c antitativ, cât și calitativ.

50

BIBLIOGRAFIE

1. Bărbulescu C., Puia I., Pavel C., Roșca D., Oprin C., 1973 – Producerea și păstrarea
furajelor. Editura Didactică și Pedagogică, București.
2. Bărbulescu C., Puia I., Motcă Ghe., Moisuc Al., 1991 – Cultura pajiștilor și a plantelor
furajere. Editura Didactică și Pedagogică, București.
3. Davidescu D. și colab., 1981 – Agrochimie . Editura Didactică și Pedagogică, București.
4. Dumitrescu N., 2007 – Amel iorarea pajiștilor erodate din Moldova. Editura Ion Ionescu de
la Brad, Iași, pp: 72 -73; 152-160.
5. Dumitrescu N., Vîntu V., Samuil C., Iacob T., 2014 – Ameliorarea pajiștilor degradate din
zona de Silvostepă . Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.
6. Dragomir N., 2005 – Pajiști și plante furajere. Tehnologii de cultivare . Ed. Eurobit,
Timișoara.
7. Iacob T., Vîntu V., Samuil C., 2004 – Plante furajere . Editura PIM Iași.
8. Iacob V., Hatman M., Ulea E., 2002 – Fitopatologie agricolă . Ed. Ion Ionescu de la Brad
Iași.
9. Ionel A., 2003 – Cultura pajiștilor și a plantelor furajere . Editura A92 Iași, pag 359-391
10. Jităreanu G. și Onisie T., 1998 – Tehnică experimentală, Lucrări practice . Institutul
Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” Iași, pag. 81-98
11. Marușca T., Bărbos M.I., Bl aj V.A., Cardașol V., Dragomir N., Mocanu V., Rotar I.,
Rusu M., Seceleanu I., 2010 – Tratat de reconstrucție ecologică a habitatelor de pajiști și
terenuri degradate montane . Editura Universității Transilvania din Brașov.
12. Mărginean T., 1972 – Cultura sparcetei pentru sămânț în condițiile Câmpiei Transilvaniei .
Analele I.C.C.P.T., vol. XXXVIII.
13. Moga I. și colab., 1983 – Plante furajere perene . Editura Academiei Române.
14. Moga I. și colab., 1996 – Plante furajere . Editura Ceres, București.
15. Lupașcu M.F., 1992 – Lucerna .Chișinău „Știința”.
16. Pînzaru D., Zbanț L. și Jităreanu G., 1993 – Influența fertilizării asupra producției de
substanță uscată la culturile furajere anuale și perene . Cercetări Agronomice în Moldova,

51 Rezultate – Recomandări, Anul XXVI, Vol. 1 -2 (99). pag. 97 -109
17. Pfitzenmeyer C., 1963 – La luzerne . SEDA Paris.
18. Robinson P.H., Putnam D.H. și DePeters E.J., 2007 – Fundamentals of Alfalfa Quality .
37th California Alfalfa & Forage Symposium, disponibil on -line la: http://alfalfa.ucdavis.
edu/+symposium/ proceedings/2007/07 -80.pdf
19. Russelle M.P., 2001 – Alfalfa: After an 8,000 -year journey, the "Queen of Forages" stands
poised to enjoy renewed popularity . American Scientist On -Line, 89(3) Mai -Iunie, disponibil
on-line la: http://www.americanscientist.org/issues/pub/alfalfa/
20. Samuil C., 2010 – Producerea și conservarea furajelor . Editura Ion Ionescu de la Brad Iași,
ISBN 978-973-147-065-8.
21. Samuil C., Vîntu V., Stavarache M., 2017 – Nardus stricta L. and Festuca rubra L meadow
under management with organic inputs. Grassland Science in Europe, vol. 22, pag. 403-405.
22. Samuil C., Vîntu V., Stavarache M., 2019 – Producerea și conservarea furajelor . Editura
Ion Ionescu de la Brad, Iași.
23. Teușan V. și Simeanu D., 2001 – Controlul Calității furajelor și a produselor de origine
animală . Editura Vasiliana ’98, Iași, pag. 7-53
24. Ulea E., 2002 – Fitopatologie. Ed. „Ion Ione scu de la Brad” Iași
25. Vîntu V., Moisuc AL., Motcă GH., Rotar I., 2004 – Cultura pajiștilor și a plantelor
furajere , Editura „Ion Ionescu de la Brad ”, Iași.
26. Varga P., Moga I., Kellner E., Bălan C., Ionescu M., 1973 – Lucerna . Editura Ceres,
București.
27. ***-Anuarul Statistic, 2017.
28. ***-Catalogul Oficial al Soiurilor din România.
29. *** -FAOSTAT, 2017.
30. ***-www.wikipedia.ro
31. ***-https://ro.wikipedia.org/wiki/dragomirna.