VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAȘI [604634]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ ―ION IONESCU DE LA BRAD‖ DIN IAȘI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific,
Șef lucr. dr. Marinela BĂDEANU

Absolvent: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ ―ION IONESCU DE LA BRAD‖ DIN IAȘI
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
SPECIALIZAREA INGINERIA MEDIULUI

MONITORIZAREA FAUNEI DE GASTEROPODE
DIN CULTURA DE LEGUME SUCULENTE ÎN
LOCALITATEA HORIA, JUD. NEAMȚ

Coordonator științific,
Șef lucr. dr. Marinela BĂDEANU

Absolvent: [anonimizat]
2017

CUPRINS

Partea I Considerații generale
Introducere
Cap.1 – Cadrul natural și particularități a factorilor de mediu
1.1.Amplasare , relief și vecini
1.2.Structura speciilor cultivate în arealul cercetat
1.3.Elemente de faună existente în areal conform literaturii de specialitate
Cap. 2- Clasa Gastropoda -ord. Mesogastropoda și Pulmonata
2.1. Caracterele gener a a gastropodelor
2.2. Ordinul Mesogastropoda
2.3. Ordinul Pulmonata
Partea a II a- Contribuții proprii
Cap. 3- Scopul și obiectivele lucrării
3.1 Scopul cercetării
3.2. Etape și obiective a cercetării
Cap.4. Materialul și metodele de cercetare
4.1. Condițiile de cercetare
4.1.1. Factorii de mediu
4.1.2. Structura speciilor de plante afectate de gasteropode (scurta descriere a plantelor
respective)
4.2. Metode de colectare utilizate
4.3. Specii semnalate în arealul aflat sub observație (descrierea celor 9 specii)
Cap.5 – Rezultate obținute
5.1. Structura materialului biologic colectat
5.2. Specii frecvent întâlnite în areal
5.3. Specii semnalate accidental
Concluzii și recomandări
Anexe
Bibliografie

PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1
CADRUL NATURAL ȘI PARTICULARITĂȚI ALE FACTORILOR DE
MEDIU

1.1. Amplasare , relief și vecini

Comuna Horia este localizată în partea de est a județului Neamț, la confluența râurilor
Moldova și Șiret, la o distanță rutieră de cca. 2km de municipiul Roman și la 48km de Piatra
Neamț.
Comuna Horia se învecinează la nord cu municipiul Roman și comuna Cordun, la est
cu teritoriul comunei Sagna, la vest cu teritoriul comunei Trifești, la sud – sud – vest cu
teritoriul comunei Secuieni, și la sud – sud – est cu teritoriul comunei Ion Creangă.

Figura 1.1. Comuna Horia , județul Neamț
Sistemul de localități cuprinde satele Horia (reședință de comună) și Cotu Vameș.
Localitățile s-au format de o parte și de alta a drumului DJ 207C.
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei se suprapune unui relief tipic
de podiș monoclinal aparținând Platformei Moldovenești.

Relieful
Din punct de vedere geomorfologic zona studiată se încadrează în:
– unitatea Podișul Moldovei;
– subunitatea Culoarul Șiretului (pe șesul aluvi a de la confluenta râului Moldova cu
râul Șiret).
Evoluția teritoriului comunei Horia e strans legată de rețeaua hidrografică. în zona
satului Cotu Vameș, Moldova își unește apele cu Șiretul într-o campie ce ajunge în sud, pe
valea Șiretului, la 170m altitudine. în general, terenul comunei Horia e plan, cu o ușoară
pantă , orientată de la nord la sud și de la vest la est. La confluența Moldovei cu Șiretul, șesul
aluvionar se extinde în suprafață, oscil and între 500 -1000m. Șiretul, pană la confluența cu
Moldova, a depus o mare încărcătură de aluviuni, form and ostroave.
Terasa de luncă pe care sunt așezate cele două sate componente a comunei Horia, are
un relief destul de variat, reprezentat prin suprafețe plane sau vălurite, forme cu aspect de
grind și largi depresiuni, lăsate de vechea albie a raului Moldova (Moldova Seacă). Campia
formată din depozitele aluvionare de varstă cuaternară are cea mai mare dezvoltare pe partea
dreaptă a raului Moldova. Lățimea ei pe direcția nord-sud ajunge la 6-7km, cu lățimea
maximă în dreptul satului Horia. Terasa e alcătuită din aluviuni nisipoase și nisipo -argiloase.
Terasele joase de luncă, au altitudinea sub 5m și se prezintă sub formă de trepte de:
0.5-1 m, 1.5m, 3-4m. Terasele sunt mai înguste în punctul Malul Cailor, pe porțiunea dintre
satul Horia și satul Cotu Vameș, cu o morfologie destul de complexă, supusă mereu
inundațiilor. Terasa înaltă are altitudinea de 5-7m și suprafața mai netedă.
Urmele vechii albii a raului Moldova sunt vizibile în tot teritoriul comunei. Pe această
va întalnim o cuvertură de nisipuri lutoase și chiar prundișuri, asemănătoare terasei de pe
actualul curs a raului Moldova. Această terasă e mai puțin dezvoltată, apărand la o altitudine
de 15- 20m numai în cateva puncte: Bursucărie, Valea Ochiului, Cimitir Horia, Cotu Vameș –
la vărsarea în Șiret, Cier.
Șiretul are o albie largă și instabilă datorită albiei pantei reduse ce permite
manifestarea eroziunii asupra malurilor (îndeosebi pe partea dreaptă) și acumulări bogate de
materi a care ridică continuu patul aluvial. Sunt caracteristice meandrele largi, despletirile,
ostroavele și pragurile aluvi a submerse.
în dreptul satului Cotu Vameș, malul drept a raului Moldova are un mare avans în
eroziune (8m pe an), pe o lungime de 400 – 500m.

Resursele naturale
Studiul geologic a depozitelor din acest areal, arată o alcătuire puțin încurajatoare
pentru punerea în valoare a unor resurse de natură minerală în accepțiunea tehnologiilor
actuale. De aceea, latura cea mai evidentă în privința utilizării de materii prime din depozitele
geologice, o reprezintă valorificarea pe plan loca a acestora.
în comuna Horia se găsește un camp gazeifer, descoperit după multe forări, în urmă cu
30 de ani și a rămas ca rezervă vreme de pe 3 decenii (are o presiune mică, de aproximativ 67
atm). Această bogăție naturală a comunei, care nu se expoatează în prezent, se găsește pe
terasa platoului Trifești și pe valea Șiretului. O altă resursă naturală importantă, e considerată
apa subterană de bună calitate, aflată la adancimi ce variază între 1-6m.
Argila lăsată în straturile de pămant care premerg apa subterană a format depozite mari
și poate fi folosită pentru confecționarea de cărămidă, în punctele: Dealul Trifești, sau
Cărămidărie 2, la ieșirea din satul Horia, spre Piatra Neamț, apoi pe partea stangă, în satul
Cotul Vameș, în punctul numit Zaharia (sau Baciu).
Prundișul și nisipul din albiile minore a raurilor Moldova și Șiret, precum și depozitele
din fosta albie a raului Moldova (Moldova Seacă), s-ar putea exploata în folosul locuitorilor
din comună. Cantități industri a de prundiș și nisip se găsesc în punctele: Bursucărie, la
Cimitir, în fosta albie a raului Moldova, în Popești, la Grosu, la puntea Cotu -Vameș, pe albia
raului Moldova, pe albia raului Șiret.
Fondul forestier e format din cateva masive forestiere care ocup a versanții dealurilor
din teritoriu, totaliz and o suprafaț a de pe 355 ha. Fondul silvic e administrat de Ocolul Silvic
Horia situat în orașul Roman.
Clima
Teritoriul comunei se afla în întregime în zona temperată, cu un climat continent a mai
accentuat, datorit a poziției sa în estul Carpaților Orientali și a așezării pe culoarul Moldova –
Șiret, orientat nord-sud, care e și culoar topo-climatic, deoarece aerul borea se canalizeaz a în
lungul lui, provoc and inversiuni de temperatur a accentuată, generat a de deplasarea aerului
rece dinspre valea Moldovei spre regiunea de șes a comunei. Clima calda se găsește sub
influența permanent a a aerului muntos ce se scurge din vest pe valea raului Moldova.
Principalii factori care influențeaz a clima în timpul iernii, sunt masele de aer arctic.
formate din Anticiclonul Siberian de mare presiune, trecand pe teritoriul comunei sub
denumirea de crivăț, viteza sa putand atinge 100km/h și de multe ori iarna produce viscole
puternice. Vara, invazia de aer oceanic determin a o vreme calda și umedă.

La începutul verii, cand se produce deplasarea aerului foarte cald din Africa de Nord
către Peninsula Balcanică, vremea e călduroasă, cu umidități relativ scăzute. La aceasta se
adaug a invazia maselor de aer din nord, de origine subpolară.
Temperatura medie anual a e de +8,3°C. Cele mai mari valori medii lunare se
înregistreaz a în iulie (+20°C), iar cele mai mici valori medii se înregistreaz a în ianuarie (-
5°C). Temperatura maxim a absolut a înregistrat a e de +38,2°C (în anul 1952) și temperatura
minim a absolut a înregistrat a e de -33,2°C (în anul 1954). Ace extreme de temperatur a pot
avea o influenț a hotăr atoare asupra culturilor agricole de orice fel. Astfel, în anotimpul rece,
daca solul nu e acoperit cu zăpadă, culturile de toamn a pot fi distruse prin îngheț, iar în
anotimpul cald, temperaturile ridicate duc la secet a (cea mai mare perioad a de secet a a fost de
69 zile, în anul 1946).
Zilele de îngheț cu temperatur a minim a diurn a mai mica ori egala cu 0°C, sunt în
număr de 127 pe an, iar zilele de vară, cu temperatura aerului maxim a diurn a mai mare ori
egala cu 25°C sunt în număr de 106, ceea ce înseamn a ca sunt suficiente pentru dezvoltarea
culturilor agricole în condiții optime. Numărul mediu a zilelor cu temperaturi sub 0°C e în
luna ianuarie de 29, iar a celor cu temperaturi pe 25°C, e în luna iulie de 25. Fenomenele de
îngheț au loc între 10-20 octombrie cel mai timpuriu și între 20-25 aprilie cel mai tarziu.
Precipitațiile atmosferice au medii anua de 550-600 mm/an. într-un an cad precipitații
cam 100-110 zile. în proporție de 70% ele cad sub form a de ploaie, cu excepția intervalului
din ultima decad a a lunii noiembrie pana în ultima decad a a lunii martie. Din totalul
precipitațiilor, 35-40% cad vara, 23-30% primăvara, 17-23% toamna și 10-17% iarna.
Caracteristic a pentru regimul pluviometric a acei zone e pe de o parte abundența, iar
pe de alta deficitul de precipitații în sezoa ne diferite a anului: cantități mari în iunie – iulie
(70-80 în medie) și mici iarna (20-25 în medie). Ambele fenomene au influențe negative
asupra economiei.
Aversele torenți a influențeaz a negativ activitatea economic a și socială, contribuind la
declanșarea alunecărilor de teren și activarea eroziunii. în general, cand precipitațiile depășesc
20 mm/24 ore și solul e deja umed, ori cand sunt mai mari de 40 mm/24 ore și cad pe un sol
uscat, se pot deteriora unele culturi, fiind favorizate procesele de scurgere difuză, de eroziune
areolar a și torențial a solului și de deplasare în masă.
Stratul de zăpad a are grosimea medie anual a (în luna februarie) de 15,2 cm, iar
minimum în aprilie de 0,4 cm. Grosimea stratului de zăpad a se menține în medie 73-74 de
zile.

Vanturile care bat pe teritoriul zonei analizate se caracterizeaz a prin fluctuații mari de
direcție și viteză, fiind determinate atat de circulația general a a maselor de aer, cat și de
orientarea general a a reliefului.
Direcția vanturilor sufer a sensibil influența caracterelor suprafeței topografice, fiind
vizibil a o concordanț a între principalele direcții de acțiune a vantului și orientarea
principalelor interfluvii și văi. Orientarea N-S a platourilor și culmilor interfluviale, determin a
frecvența ridicat a de aer pe aceast a direcție. în special, culoarul Moldova -Siret, amplific a
orientarea maselor de aer în lungul acestuia.
Alte fenomene hidrometeorologice care caracterizeaz a clima acei zone și influențeaz a
negativ activitatea economic a sunt: ceața, bruma, chiciura, poleiul, grindina, care se produc cu
intensitate și durat a mai mare pe văile largi. Ceața are o frecvenț a mare în sezonul rece, în
perioada decembrie -ianuarie, manifest andu-se mai ales pe valea Moldovei și Șiretului. Anual,
numărul zilelor cu ceața e în medie de 45. Bruma e un fenomen specific sezonului rece; cand
se produce toamna și primăvara, are efecte negative asupra vegetației. în anotimpurile de
tranziție, bruma are o frecvenț a lunar a maxim a în octombrie și noiembrie.
Brumele timpurii de toamn a și cele tarzii de primăvar a aduc serioase pagube culturilor
agricole. Grindina însoțește de obicei ploile torențiale, frecvența ei fiind de cca 2-2,5 zile pe
an. Chiciura și poleiul dureaz a în medie 5 zile pe an, deobicei în lunile de iarnă, fiind
dăunătoare pomilor fructiferi.
Pe teritoriul comunei Horia se pot deosebi mai multe microclimate, cu toate ca
microrelieful nu prezint a o fragmentare și nici o diferenț a de altitudine mare. Exist a diferențe
climatice, de nuanț a mai mult, între unitatea luncilor și unitatea platoului.

Figura 1.2. Harta comunei Horia și împrejurimile localității

1.2. Structura speciilor cultivate în arealul cercetat

Pe teritoriul județului Neamț principala zone de vegetație aparține etajului forestier. Pe
suprafețe mici, în masivele Ceahlău, Haghimas, Budacu și pe unele goluri montane din munții
Tărcau și Stanișoara, e o vegetație subalpină, iar în extremitatea estica a județului pătrund,
slab sub forma unei enclave, elemente de silvostepă.
Etajul alpin are o întindere redus a și e reprezentat prin subetajul subalpine, care poate
fi identificat în Ceahlău, Haghimas, Budacu, Bivolu deasupra cotei de 1400 -1500 m. În
Masivul Ceahlău se întalnesc plante cu caracter xerofil caracteristice subetajului alpin, ce
coboar a pana la altitudinea Ocolașului Mic. Între acea se remarc a în primul rand lichenii și
mușchii. De asemenea, se întalnesc unele fanerogame, între care mai frecvent e păiușul.
În subetajul subalpin e reprezentativ a vegetația de arbuști, dintre care menționăm
tufișurile de jnepeni, merișor ori afin. O mare răspandire o au speciile ierboase și în speci a
gramineele șu frunze înguste: păiuș, țepoșica. Nu lipsesc nici graminceele cu frunze mari,
dintre care amintim în primul firuța.

În etajul alpin se întalnesc specii de anim a care vin la etajul inferior, fauna fiind
sărăcăcioasă. Astfel în sezonul cald, ursul și lupul urca pana la marginea golurilor alpine.
Dintre păsări, mai caracteristice sunt: cinteza alpină, brumărița, fisa de munte. Din etajele
inferioare vin mai frecvent corbul, mierla, vinderelul roșu. Sunt prezente și specii de reptile,
dintre care amintim mai ales vipera comun a și șoparla de munte.
Etajul molidului are o extindere maxim a în partea de vest a județului, în munții, în
munții Haghimas, Ceahlău, Tarcău și Budacu. De asemenea, o prezenta masiv a a molidului
lui se observa în bazinele superioare a raurilor Farcașa, Sabasa, Ozana, Largu. În afara de
molid, în acest etaj mai apar paltinul de munte, meacănul, bradul. Asociațiile de vegetație
ierboas a din cadrul pădurilor de molid sunt puține din cauza întunecimii lor. Sunt însa întinse
suprafețe de pajiști secundare apărute pe locul pădurilor de molid, ca de exemplu în Masivul
Bivolu -Halauca. Ace pajiști se caracterizeaz a prin predominarea asociațiilor de păiușul roșu.
În pădurile de molid exista o bogat a faună, reprezentat a prin urs, cerb, ras, la care se
adauga specii venite din pădurile de foioase. Exist a și o bogat a fauna de păsări, dintre care
amintim: cocoșul de munte, buha, huhurezul. De asemenea, se întalnesc specii de amfibieni,
reptile, gasteropode, lepidoptere etc.
Subetajul pădurilor amecate de rășinoase și fag ocup a cea mai mare supraf ața din
județ. Limita superioar a a acestui subetaj ajunge în unele locuri pana la 1500 m, iar limita
inferioar a coboar a spre regiunea subcarpatic a sub 500 m, așa cum se constat a în bazinele
raurilor Cracău și Ozana.
În cadrul acestui subetaj apar frecvent și suprafețe acoperite de păduri pure(făgete,
molidișuri, brădete), care nu se dispun însa întotdeauna într-o etajare normală. Situația aparent
anormal a are la baza fie o cauza de ordin climatic, și anume fenomenele de inversiune
termică. În subetajul pădurilor amecate se întalnesc și alte specii de arbori, cum sunt: ulmul de
pădure, paltinul de camp, frasinul, plopul tremurător.
Un loc aparte în acest subetaj îl ocupa plantațiile de pin și bazinul Bistriței, plantațiile
executate cu ocazia amenajării hidrotehnice a acestui rău. Covorul veget a din acest subetaj e
mai bogat în specii în comparație cu etajul pădurilor de molid. Pajiștile ocup a suprafețe
întinse, fiind bogate mai ales în specii de graminee. Uneori, pășunatul intens a dus la
dezvoltarea teposicai în detrimentul celorlalte graminee cu valoare economic a mai mare.
Subetajul fagului e caracteristic regiuniunilor de deal. Din cauza unor condiții natur a
specifice, făgetele de pe flancul estic a Carpaților Orientali nu se constituie într-un subetaj
specific, dra apar totuși masive mari în plina regiune montană. În Subcarpati, cele mai

reprezentative păduri de fag se întalnesc în Dealul Corul, precum și în bazinele Calu, Iapa,
Nechit.
În alcătuirea pădurilor de fag se mai întalnesc și alte specii de foioase, cum sunt:
stejarul, carpenul, jugastrul. Arboretul e slab reprezentat în făgetele pure, iar în stratul ierbos
se întalnesc elemente comune și subetajului pădurilor amecate, la care se mai adăugă: vinarița,
leurda, laptele ursului, măcrișul iepuresc.
Pajiștile din acest subetaj sunt foarte bogate în graminee ceea ce le da o mare valoare
economică. Cela mai întinse suprafețe de pajiști sunt în regiunea subcarpatică.
Subetajul pădurilor amecate de fag cu gorun e cel mai bine reprezentat pe latura intern a a
depresiunilor subcarpatice, unde acesta vine în contact cu pădurile amecate de fag și
rășinoase. De multe ori pădurile de fag cu gorun iau forma ―sleurilor de deal‖, în care speciile
dominante mai cuprind: carpenul, teiul, paltinul, jugastrul, frasinul. Cea mai mare parte a
pădurilor din acest subetaj a fost defrișată, ele fiind înlocuite cu pajiști secundare și culturi
agricole.
Subetajul gorunului ocup a aproape 80% din suprafața regiunii extracapatice. Masivele
mai importante forestiere se găsesc pe latura depresiunilor subcarpatice și în bazinul superior
a Bistriței.
În general, pădurea acestui etaj a fost defrișată, terenurile date în circuitul agricol ori
pentru pășuni ori fanețe. Pajiștile secundare prezint a evidente elemente de stepizare. Lumea
animal a din pădurile de foioase e numeroas a fiind reprezentat a prin vulpe, veverița, parșul de
alun, parșul de ghinda, jderul de pădure, căprioară. Avifauna caracteristic a acestor păduri
cuprind: privighetoarea, ciocănitoarea, sticletele, pițigoiul.
În pădurile din zonele cubcarpatice și dealurile Barladului exist a numeroase specii de
anim a de silvostepă: harciogul, popandăul, ciocarlia.
Luncile sunt dezvoltate pe suprafețe apreciabil e în lungul marilor rauri, dar și pe unii și
afluenții mai importanți ai acestora. În cadrul luncilor e dominant a vegetația ierboasă,
reprezentat a prin diferite specii dee rogoz, iarba capului, firuța. Cea mai mare parte a luncilor
e ocupat a însa de terenuri agricole. Pădurile ocup a suprafețe mai întinse în luncile Șiretului și
Moldovei elementele dominante ce le alcătuiesc fiind salcia, plopul și arinul. Foarte rar se
găsesc păduri de gorun.
Județul are o bogat a și variat a fauna care trăiește în apa raurilor și lacurilor. În raurile
de munte păstrăvul indigen, scobarul. În raul Bistrița, în amonte de lacul Izvorul Muntelui
trăiește lostrița. În raurile din regiunea extracarpatică, în speci a în Moldova și Siret, se
întalnesc: moronarul, porcușorul comun, porcușorul de nisip, babușca. În lacurile de

acumulare și mai ales în lacul Izvorul Muntelui trăiește o fauna ihtiologic a format a în spaci a
din ciprinide.
Legat de lacurile de acumulare exist a și o bogat a avifaun a alcătuit a din păsările care
poposec aici în sezonul rece.

1.3. Elemente de faun a existente în area conform literaturii de specialitate

Flora și fauna aparține zonei de pădure specific a altitudinii dealurilor dar și climatului.
Întalnim arbori ca stejarul (Quercus robur), carpenul, fagul, ulmul (Ulmus campesstris),
plopul, frasinul (Fraximus excelsior), tei (Tilia albă), corn (Coryllus)etc. Suprafețele de
pădure au înregistrat un regres mai ales dupa împroprietărirea cetățenilor, suprafețe mai
însemnate rămanand între Bucium și Muncelul de Jos, respectiv Sistări cat și în apropiere de
satul Giurgeni.
Candva acești codrii realizau o continuitate cu alții ce duceau pana în zona Iașiului. Pe
langa aceștia exist a și o vegetație de tip arbuști, ca porumbarul, cătinișuri, măceșul.
Un alt tip ar fi vegetația ierboasă, a pajiștilor date de pășuni și fanețe ce se regăsește în
apropierea tuturor satelor (Budai, Pietrărie, Bobeica, zona iazului, Glodeni, Arșiță). Vegetația
de mlaștin a se întalnește mai ales în apropierea iazului ori a unor ape curgătoare și e data de
stuf (Phragmitas), papur a (Typha), rogoz, iarba de baltă, menta broaștei (Ment a piperita),
mătasea broaștei. Întalnim și grupuri ierboase din specia xeroterme, că: pelinul (Artemisa
absintium), coada șoricelului (Achilaea panonica), pelinița (Artemisa austrioca), păpădia,
traista ciobanului (Bursa capsula postoris).
Dintre plantele medicin a amintim: coada șoricelului, sunătoarea, mușețelul, mentă.
Vegetația de tip xeroterma o întalnim mai ales în locurile necult ivate, înțelenite cum ar fi
fașiile eluvi a a văii Pietrărie, Dealului Muncelului, etc. Vegetația de tip seget a o întalnim pe
terenurile agricole și e reprezentat a de pălămidă, stir, cicoare, loboda, pir. Putem afirma ca
regăsim și plante specifice silvostepei, mai ales în zonele ocupate de fanețe, reprezentate de
păiuș (Festuca), colilie ori negara.
În ceea ce privește răspandirea, fauna e geografico -vegetativa însa cu o slaba
reprezentare. Astfel, în zonele de pădure întalnim rareori porci mistreți (Sus scrofa) și
căprioare (Capreolus capreolus). În celelalte zone, tot în număr mic întalnim vulpi (Vulpes
vulpes), iepuri (Iepuns europaens), dihori (Mustella puterius), nevăstuici (Mustella nivalis),
rozătoare că: popandăi, șoareci de camp, harciogi etc.

Dintre păsări întalnim: huhurezul, ciocănitori, grauri, coțofene; iar dintre cele
migratoare: mierla, pupăză, privighetoarea, cucul etc.
În ceea ce privește fauna acvatică, o întalnim fie în paraurile și bălțile din comun a dar
mai ales în apele iazului și e data de: pești (crap, caras, biban, fitofag), amfibieni, reptile,
insecte și păsări iubitoare de astfel de mediu.
Fauna beneficiaz a de adăpostul pădurilor de foioase și conifere, clima și relieful variat
asigur and condiții prielnice de trai.
Caracteristica faunistic a a zonei subcarpatice e data de eterogenitatea taxonomic a și
ecologic a a elementelor constitutive, datorit a posibilităților de pătrundere și de deplasare, în
ambele sensuri, a unor elemente montane ori de podiș. Numeroase sunt speciile de interes
cinegetic: căprioara , mistrețul ,jderul, vulpea și iepurele . Ursul a cobor at din zona montană,
extinz andu-și arealul în dealurile subcarpatice, ca urmare a măsurilor de protecție. în
apropierea Mănăstirii – Neamț, În pădurea Dumbrava, exist a o rezervație de creștere a
zimbrilor. În păduri și livezi pot fi văzute veverița șoarecele -gulerat, parșul-mare șoimulețul –
de-seară, ciocănitoarea -verzuie , sturzul -cantător porumbelul -gulerat etc.
Dintre reptile, se întalnesc șoparla-de- munte , gușterul șerpi iar dintre amfibii,
broasca -brună, brotăcelul broasca -de- pădure și salamandra .
Raul Ozana și afluenții săi sunt populați de boișteni și scobari
În lacul de acumulare Izvorul Muntelui exist a 13 specii din fauna piscico la a țării.
În masivul Ceahlău exist a aproximativ. 30 de specii de mamifere din cele aproape 100
care trăiesc in Rom ania, aproximativ. 60 de specii de păsări din cele 350 și 12 specii de reptile
și batracieni din cele 40 de specii cunoscute in țară. Munții Ceahlău adăpostesc 2 mamifere
din cele 32 de specii ocrotite prin lege pe teritoriul Rom aniei și cateva din cele 26 de specii de
păsări ocrotite.
Mamiferele constituie elementul de podoab a a muntelui. Capra neagr a , ciuta și cerbul,
ursul, mistreț ul , lupul vulpea , veverița, pisica sălbatecă, rasu, jderul sunt o parte din
mamiferele întalnite în județul Neamț
Cele 60 de feluri de păsări semnalate în Ceahlău, reprezint a 17% din totalul speciilor
din țara și amintesc doar cateva: Brumărița de stancă, codobatura de munte, alunarul ori
gaița de munte, pițigoiul de brădet și pițigoiul moțat, mierla gulerată, privighetoarea , gaița,
forfecuța mugurarul , ciocănitoarea, , cilihoiul .

CAPITOLUL 2
CLASA GASTROPODA -ORD. MESOGASTROPODA ȘI PULMONATA

2.1. Caracterele gener a a gastropodelor

Gastropodele sunt grupul cel mai plin de succes dintre moluște, nu numai ca număr de
specii, dar și din punct de vedere a largii varietăți de habitaturi în care pot fi găsite. Ele sunt
grupul cel mai mare de moluște, cele 40 000 de specii reprezent and p e 80% din moluștele
actuale. Speciile marine s -au adaptat la viața pe orice tip de substrat, iar unele chiar s -au
adaptat la un mod de viaț a pelagic. Altele au invadat cu succes toate tipurile de habitaturi de
apa dulce, ca și pe cele terestre.
Distribuție stratigrafică. Primele gasteropode apar în Cambrian și aparțin subclasei
Prosobranchia. În Ordovician apare marea majoritate a Archaeogastropodelor și chiar primele
Mesogastropode și Neogastropod e. Primele opistobranchiate și primele pulmonate apar în
Carbonifer. În Triasic, ordinul Archaeogastropoda ajunge din nou la apogeu, iar din Jurasic
încep s a domine mesogastropodele și neogastropodele. Faunele de gastropode jurasice se
continu a și în Creta cicul inferior, iar în cel superior ea se îmbogățește prin apariția altor
neogastropode, predominant sifonostome. Terțiarul e dominat de noegastropodele
sifonostome.
Paleoecologie . Gastropodele se înt alnesc în medii marine oxigenate, în medii de ap a
dulce ori terestre. Majoritatea celor marine sunt bentonice (t aratoare, scurmătoare ori
saltatoare), popul and zonele litoral -neritice a marilor calde. Heteropodele și pteropodele sunt
planctonice. Se cunosc gastropode prădătoare, ierbivore, gastropode care se hrănesc cu
suspensii, precum și forme parazite.
Distribuția geografic a a gastropodelor e influențat a de: natura substratului, morfologia
țărmului, maree, curenți marini, hrana, temperatura, salinitate și ad ancime.

La majoritatea gastropodelor e prezent a o cochilia univalvă, în gener a înrulata spiral,
dar care la unele forme poate fi slab dezvoltat a ori poate lipsi.
Gastropodele se deosebesc de celelalte moluște printr -o contorsiune ciudată,
numitatorsiune, pe care o sufer a masa viscerala și mant aua deasupra piciorului, de -a lungul
dezvoltării lor. Ac ea sunt rotițe în sus cu 180°, plas and cavitatea mantalei, inclusiv anusul, în
partea anterioar a a corpului, deasupra capului și a gurii, iar tubul digestiv și sistemul nervos
sunt răsucite. Torsiu nea are loc, de obicei, foarte rapid în timpul stadiului veliger. Veligerele
au la început simetrie bilaterală, dar torsiunea distruge aceast a tendință, iar rezultatul e un
adult asimetric. Unele specii inverseaz a torsiunea ("detorsiune"), dar exista do vezi, în
anatomia acestor forme, ca și ele au trecut printr -un stadiu răsucit. În timp ce originea ac ei
dezvoltări neobișnuite e neclară, rezultatul ei e un anim a care se potrivește într -o cochilie mai
mică, în mod mai eficient dec at rudele lui a propiate, monoplacoforele.
O alt a caracteristic a a gasteropodelor e gradul avansat de cefalizare (capul e bine
dezvoltat).
Caractere morfologice generale
Corpul moale . Anatomia gastropodelor e complicată, deși multe dintre elementele ei
prezint a similitudini cu molusca ancestral a ipotetică. Capul e, de obicei, bine dezvoltat, cu
structuri radulare, organe de simț (ochi și 1 -2 perechi de tentacule) extensive și o concentrare
de țesut nervos (ganglion).
Piciorul e cel mai adesea larg și musculo s, permiț andu-le celor mai multe gastropode
sa se deplaseze rapid pe diverse suprafețe. La unele, piciorul e modificat pentru înot ori pentru
a se îngropa.
Gastropodele au sexe separate, dar exist a și forme hermafrodite. Speciile marine au
larve veliger e.
Torsiunea gasteropodelor are și rezultatul neplăcut ca produsele de excreție sunt
eliminate din tubul digestiv și nefridii în apropierea branchiilor. Acest lucru a dus la apariția
unor adaptări morfologice și fiziologice pentru a separa apa utilizat a pentru respirație de cea
conțin and produsele de excreție.
Cochilia . Este partea fosilizabila a gastropodelor, fiind secretata de manta și are rolul
de a proteja masa viscerala.
Morfologia cochiliei gasteropodelor poate fi interpretat a ca rezultatul spiralări i
elicoid a a unui tub conic în jurul unui ax imaginar, pasul unei spiralări form and o tură.

Dupa poziția, forma și gradul înrularii turelor, se disting mai multe tipuri de cochilii spiralate:
planspir a evolute discoid a (genul Planorbis ), planspir a involute globuloase (genul
Bellerophon ), trochospir a ori spiralate elicoidal, răsucite neregulat ori derulate.
Forma cochiliei se poate înscrie într -un unghi, cu deschiderea mai mare ori mai mică,
definit ca unghi apic a ori spiral, caracteristic fiecărui gen în parte.
Orient and cochilia trochospirala cu v arful în sus și cu apertura spre observator, se pot
distinge: apexul ori varful cochiliei, spira , care cuprinde ansamblul turelor cochiliei separate
printr -o linie de sutur a uneori simplă, lineara, alteori crenelata, ad ancita ori canaliculata.
Ultima tur a reprezint a ultimul pas de spira cu apertura și peristomul cochiliei, situat, dup a
direcția spiralării, fie la dreapta (cochilie dextra), fie la st anga (cochilie senestra) axului de
spiralare. Majoritatea ga stropodelor au cochilii dextre, iar peristomul poate prezenta margini
subțiri ori groase, simple ori răsfrante, netede ori dințate, crenelate, plisate ori digitate. Pe
conturul peristomului se delimiteaz a o buzaexterna ori labrumul și buza intern a
subdivi zata în buza columelara , de care se fixeaz a mușchiul adductor (columelar) și buza
parietal a de la baza spirei. C and peristomul e lipsit de jgheaburi ori cana sifonale, cochilia e
holostoma , iar c and el e prevăzut anterior și posterior cu c ate un canal, atunci cochilia
esifonostoma . Canalul anterior, dezvoltat uneori tubular alungit ( Fusus , Murex ) protejeaz a
sifonul pali a inhalant ori branchial, iar cel posterior pe cel exhalant ori anal. Prin răsucirea
cochiliei, pereții interni ai turelor se sudeaz a și dau naștere unui st alp axi a răsucit numit
columela , de care se fixeaz a mușchiul columelar, care permite retragerea întregului corp în
interiorul cochiliei.
Structura cochiliei . Cochilia, predominant aragonitica, prezint a în structura ei, ca la
toate moluștele, trei strate: periostracum , ostracum și hipostracum .
Periostracumul e stratul extern, cuticular, care nu se pastraza la cochiliile fosile.
Ostracumul e stratul median, portelanos, format la exterior din pseudoprisme
aragonitice, disp use perpendicular ori oblic pe suprafața cochiliei, iar spre interior din
pseudoprisme asociate în lamele cu structura încrucișată.
Hipostracumul e stratul intern, uneori sidefos, datorit a încrucișării lamelelor
aragonitice cu lamele de conchiolina, alt eori portelanos, format din lamele aragonitice dispuse
paralel într -o pătur a mai groasă. Numai rareori cochiliile fosile de gastropode au păstrat
structura lor inițială.
Ornamentația cochiliei . Fiecare dintre cele dou a straturi interne a cochiliei prezin ta o
anumit a sculptura ori ornamentație: una externă, foarte variată, a ostracumului și una internă,
mai simpl a a hipostracumului. O importanț a taxonomica deosebit a are sculptura extern a și, în

primul r and, striurile de creștere, care indica conformația l obului mantalei și, respectiv,
conformația cavității paliale.
Ornamentația extern a a cochiliei e data îndeosebi de elementele sculptur a propriu -zise,
unele orientate transvers a ori axial: coaste și varice, altele orientate longitudin a ori spiral:
cordoane și filete, rezultate din plisarea mantalei. La intersecția ornamentației transvers a cu
cea longitudinala apar granulații, noduri, solzi, spini, țepi.
Operculul . Cele mai multe gasteropode au, cel puțin în stadiul juvenil, un opercul
cornos ori calcaros, secretat de partea postero -dorsala a piciorului, cu rol de închidere a
aperturii cochiliei.

Figura 2.1. Structura intern a la gastropode

Organizația internă
– Tegumentul e alcătuit dintr -un epiteliu unistratificat, cu celule ciliate pe talp a
piciorului și neciliate în rest. Printre celulele epiteli a se deschid canalele celulelor secretoare
mucoase ori calcaroase (mai numeroase pe br aul mantalei). Corpul celular a acestora se afla
situat în derm, glandele mucoase fiind alungite și transpar ente în timp ce celulele calcaroase

sunt masive și opace. La nivelul dermei se afla fibre conjunctive, fibre musculare, lacune și
cromatofori.
– Musculatura prezint a particularități deosebite, în consonanț a cu modul de viaț a a
gasteropodelor. La nivelul dermului exista o bogat a și puternic a musculatura, format a din
mușchi diagonali, longitudinali și transversali. O a doua categorie de mușchi sunt cei
retractori, care se prind cu un capăt de columela și cu celalat capăt de diverse zone a corpului.
Exist a astfel mușchi retractori ai piciorului, ai tentaculelor, faringelui, tractului genital. O
serie de mușchi mai mici acționeaz a piesele masticatoare la nivelul cavității bucale.
– Tubul digestiv. Orificiul buc a e protejat la exterior de cele trei buze și se deschide
într-un faringe. La acest nivel se găsesc o serie de formațiuni care servesc la mărunțirea
hranei, formațiuni caracteristice gasteropodelor. Pe planșeul cavității faringiene, imediat
deasupra gurii se afla o falc a semilunară, cu 6 – 7 coaste transversale. Aceast a formațiune e de
consistenta cornoas a și servește la răzuirea alimentelor. Pe planșeul inferior, spre mijlocul
faringelui se găsește un cartilaj puternic, acoperit cu o pelicul a conjunctiv a prevăzut a cu
numeroși dinți care au rolul de a mărunți fin hrana; aceast a structur a poart a numele de radula.
Dispoziția dinților e caracteristica fiecărei specii, acest caracter put and fi folosit cu succes în
identificare; dinții radulei nu sunt identic conformați, disting andu-se dinți mediani , marginali
și obișnuiți, situați în restul zonelor. În spatele limbii, se afla o înfundătur a prevăzut a cu celule
odontoblaste care dau naștere în permanenț a la noi dinți, dintii radulei consum andu-se
continuu. Faringele se deschide într -un esofag lung, di latat în partea din mijloc, care servește
la acumularea alimentelor. De -o parte și de alta a esofagului se afla cele dou a glande salivare
mari, care se deschid în faringe, ca și cele dou a glande salivare mici, accesorii. Secreția
glandelor salivare conține amilază. Stomacul e mic, rotund, făr a alte particularități în afara
canalelor hepatopancreasului care se deschid la acest nivel. Dup a stomac urmeaz a un intestin
lung, care se îndreapt a la început spre v arful cochiliei, apoi se întoarce și se deschide a lături
de pneumostom printr -un orificiu anal. Porțiunea terminal a a intestinului se diferențiaz a într-
un rect scurt.
– Aparatul respirator. Cavitatea paleal a e puternic vascularizata, constituindu -se intr -n
plăm an veritabil. Aceast a formațiune lipsește la gasteropodele marine, care în cavitatea
paleal a au dou a branhii (la formele primitive) ori una singură.
– Aparatul circulator e de tip deschis. Inima, învelit a în pericard, e bicameral a la Helix
fiind format a dintr -un atriu și un ventricul, situ ata sub cochilie, în partea posterioar a a cavității
paleale. Din ventricul pleac a artera aort a care se bifurca într -o arter a cefalic a și una viscerala.
Ace artere sunt bogat ramificate, ultimele ramificații deschiz andu-se în lacune sanguine.

Sangele ven os e colectat de numeroase vase care conflueaz a în vena circulară, de la care
pleac a o rețea bogat a la nivelul cavității paleale. În acest mod se realizeaz a oxigenarea
sangelui venos prin contact cu aerul atmosferic aflat în cavitatea paleală. S angele o xigenat e
colectat în fina de vena pulmonar a care îl transport a la atriu. Astfel, prin inima circula doar
sange oxigenat. Pigmentul respirator a sangelui e hemocianina.
– Aparatul excretor e reprezentat la melcul de livada printr -un rinichi uni c – organul
lui Bojanus, situat între inima și rect. Acest rinichi apare ca un sac de culoare galben -cenușie,
cu pereți plisați, continuat cu un can a excretor lipit de partea terminal a a intestinului posterior.
Orificiul excretor se deschide imediat l anga cel anal. Sacul ce constituie rinichiul comunica cu
pericardul prin orificiul renopericardic.
– Sistemul nervos e alcătuit din ganglioni cerebroizi, pleurali, parietali și viscerali,
uniți prin conective situate de -o parte și de alta a tubului digesti v și o serie de ganglioni situați
în restul corpului, legați de primii prin conective mai subțiri. Organele de simț sunt
reprezentate de ochi situați în varful tentaculelor ori la baza acestora, statociste ( în număr de
două, situate în apropierea ganglioni lor pedioși), organe olfactive (la Helix pomatia exista
cate o pat a olfactiva situat a pe tentaculele mari, în apropierea ochilor) și un organ gustativ –
organul subradular.
– Sitemul genit a e hermafrodit. Gonada e unică, fiind denumit a din acest mo tiv glanda
hermafrodită, și e situat a în partea superioar a a masei viscerale. De la gonada pornește un
cana hermafrodit menținut de o membran a în poziție ―plisata‖; acest can a se deschide într -un
buzunar de acuplare, unde se deschide și glanda albumin ipara (o gland a masivă, alungită, care
ocupa o parte important a a masei viscer a din zona superioar a a cochiliei) și de unde pornesc
gonoductele. Spermiductul și oviductul au în prima lor jumătate un traseu comun, ele
reprezent and de fapt un can a unic de spărțit în doua conducte printr -o gatuitur a longitudinală.
Spermiductul e subțire și îngust în vreme ce oviductul e gros, masiv și cu pereții plisați.
Spermiductul și oviductul se despart pentru a se reuni în porțiunea lor terminală. În legătur a
cu aparatul genit a femel e și receptaculul seminal, care se deschide în vagin printr -un can a
foarte lung. Tot în partea terminal a a aparatului genit a femel – la nivelul vaginului – se deschid
și glandele multifide. Aparatul genit a mascul se termin a cu un can a deferent cu o porțiune
musculoas a – un penis devaginabil – prevăzut cu un flagel lung, care are rolul de a împinge
pachetele de spermatozoizi p ana în receptaculul seminal. Tot în legătur a cu aparatul genit a e
și așa -numita punga a săgeții. Acea sta e o formațiune musculoasă, în interiorul căreia se
secret a o structur a calcaroasa, ascuțită, care în timpul acuplării e proiectat a prin orificiul
genit a în corpul partenerului de acuplare, înțepătura av and rolul de a determina excitarea

acestuia . La alte specii, cum sunt cele a genului marin Conus, punga săgeții vine în legătur a
cu glande care conțin un venin puternic. Gasteropodele din acest grup pot astfel vana specii
mult mai rapide ori se pot apăra cu succes de dușmani; veninul unora dintre specii e mort a și
pentru om.
Dezvoltarea gasteropodelor narine se face prin intermediul unor larve veligere, în timp
ce la formele terestre și la formele dulcicole derivate din forme terestre dezvoltarea se face
direct, stadiile larvare fiind depășite în timpul dezvoltării în interiorul oului.
Sistematică. Cele circa 110 000 specii de gasteropode se împart în funcție de structura
sistemului nervos și a celui respirator, ca o consecinț a a torsiunii și ulterior a detorsiunii masei
viscerale. Clasificăril e mai vechi împart gasteropodele în trei subclase, în funcție de tipul de
aparat respirator. Alte clasificații recurg la modul de dispunere a cordoanelor nervoase
longitudinale, care pot fi încrucișate ori nu, pentru a distribui gasteropodele în doua subcl ase –
Streptoneura și Euthyneura , în prima intr and fostele prosobranchiate iar în a doua
opistobranhiatele și pulmonatele.

2.2. Ordinul Mesogastropoda

Clasa Gastropoda s a împarte în trei subclase: Prosobranchia (Cambrian -Recent),
Pulmonata (Pennsylvanian -Recent) și Opistobranchia (Mississippian -Recent).
Subclasa Prosobranchia. Prosobranchiatele sunt grupul cel mai numeros de
gastropode. Cele mai multe specii sunt marine, dar sunt cunoscute și multe specii de ap a dulce
și cateva terestre.
Prosobranchiatele sunt forme cu branchii, care păstreaz a torsiunea larvar a și asimetria
și la care cavitatea mantalei e în poziție anterioară. La prosobranchiatele mai primitive,
cavitatea mantalei conține dou a ctenidii (structuri cu aspect de p ana ori pieptene,
reprezent and aparatul respirator la moluște), în timp ce la formele mai avansate ctenidiumul
drept poate lipsi. Cochilia e întotdeauna prezenta și e de obicei înrulata, dar la unele forme
(Patella ) ea devine, secundar, simetrică. Prosobranchia tele au un operculum, care lipsește la
Pulmonate . Capul include ochii, care sunt localizați pe tentacule.
Prosobranchiatele au fost împărțite în trei ordine:
Archaeogastropoda , Mesogastropoda și Neogastropoda , deși unii sistematisti mai
separ a înca un ord in Neritacea .
Ordinul Archaeogastropoda. Acest ordin include forme simple, la care pierderea
branchiei drepte, a auriculului și a rinichiului nu a avut loc. Sunt prosobranchiate ierbivore,

majoritatea cu peristomul holostom. Din acest grup fac parte genuri leBellerophon
(Ordovician -Permian), Patella (Eocen -Recent), Neritina (Permian -Recent), Velates (Eocen)
etc.
Ordinul Neogastropoda . Cel mai evoluat și mai variat grup, Neogastropoda , ca
siMesogastropoda , au o branchie, un auricul și un rinichi. Sunt sifonostome. Din acest grup
fac parte genurile Turritella (Cretacic inferior -Recent), Cerithium (Cretacic -Recent),
Pirenella (Eocen – Actual), Conus (Cretacic superior -Recent) etc.
Ordinul Mesogastropoda . Acea au doar o branchie, un auricul și un rinichi. Cele de pe
parte dreapt a au fost pierdute. Din acest grup fac parte genurile Viviparus , Hydrobia , Littorina
etc. și formele pelagice de heteropode.
– Familia Viviparidae, cu specii dulccole de talie medie, cu cochilia globulos -alungita;
prezint a opercul cornos. În Europa e comun genul Viviparus, cu specii în toate r aurile și
lacurile mari. Viviparus viviparus e un gasteropod cu cochilia de 3 – 6 cm înălțime, de culoare
măslinie și cu trei benzi brun -roșcate dispuse în lungul turelor de spira.
– Familia Pomatiasidae, cu specii de talie mică, terestre. Cochilia e fragilă, globuloasa
ori conic -ovoidala, cu spirele evidente. Pomatias elegans e relativ comun în Europa, fiind o
specie silvicolă, uneori foarte abundentă.
– Familia Hydrobiidae include specii de talie mică, cu cochilie alungită, fragilă, de
cele mai multe ori netedă, lipsit a de ornamentații. Animalul prezint a o tromp a alungit a iar
ochii se afla la baza tentaculelor. Hidrobiidele sunt spec ii dulcicole ori salmastricole.
Hydrobia arenarum e o specie comun a în apele marine de mic a adancime, pe alge, put and fi
foarte abundent.
– Familia Rissoidae, cu specii de asemenea de talie mică, dar cu cochilie albă,
portelanoasa, ornat a cu coaste ori cu șiruri de puncte roșcate. Risoidele sunt forme marine; în
Marea Neagr a sunt comune specii ca Rissoa splendidă, pe vegetația algala, R. ru filabrum s.a.
– Familia Vermetidae. Gasteropodele din acest grup au cochilia curioasă, derulata în
partea terminală, cu aspect de tub calcaros slab inrulat. Genul Vermetus are mai multe specii
în marile calde a globului.
– Familia Cerithidae. Include u n număr mare de specii marine, cu cochilia alungită,
înalta, cu numeroase ture de spira. Ornamentația consta din coaste prevăzute cu tuberculi
dispuși regulat. Cerithidium pusillum are cochilia c arca de 5 – 8 mm înălțime și e o specie
caracteristic a fundurile maloase, la ad ancimi mari; Bittium reticulatum cu cochilia de circa 1
cm lungime, de culoare brun -portocalie e comun pe fundurile nisipoase puțin ad anci.

Cerithium vulgatum, o specie comun a în Mediterana, e găsit a în stare fosil a în depozitel e de
varsta cuaternara din Delta Dunării.
– Familia Calyptraeidae cu specii cu cochilie fragilă, conica, cu ultima tur a de spira
foarte largă. Un reprezentant a acestui grup Calyptraea chinensis e răspandit pe fundurile
sedimentare maloase de la 30 – 50 m ad ancime.
– Familia Cypraeidae include specii marine, tropic a în cea mai mare parte, răsp andite
în apele africane, mediteraneene și indo -pacifice. Cochilia acestui grup e caracteristica –
convoluta, cu ultima tur a de spira acoperindu -le complet pe celelalte și cu aspect portelanos
deoarece la animalul viu lobii mantalei învelesc cochilia și la exterior, secret and astfel
hipostracum de culori variate; apertura e înalta, îngustă, adesea cu falduri aperturale. Din
aceast a familia face parte genul Cypraea cu specii numeroase, cu talia cuprins a între 1 și 5 – 7
cm; Cypraea moneta, C. tigris s.a. sunt c ateva exemple mai comune. În Marea Neagr a
cipreidele nu pătrund.

Figura 2.2. Pomatias rivularis

2.3. Ordinul Pulmonata

Cea mai important a subclasa de gastropode sunt pulmonatele. Acest grup, care
cuprinde p e 35 000 de specii, e, în mod primar, adaptat pentru viața pe uscat, deși unele au
devenit, în mod secundar, acvatice. Aproape tuturor le lipsesc branchiile, în locul cărora au
cavități a mantalei vascularizate, mărite, care funcționeaz a ca plăm ani. Ei comunic a cu
exteriorul printr -o deschidere ca un sfincter, numit pneumostom . Cochilia, c and exista, e
spiralata elicoidal, dextra, mai rar senestra, holostoma și lipsit a de sidef.
Din aces t grup fac parte genurile Helix , Limnaea , Planorbis , precum și limacșii.
– Micul cenușiu ( Helix aspersa Muller ): are o talie de 28 -35 mm și o greutate adult, de
la 7 la 15 g, repartiția geografic a fiind de majoritatea țărilor mediteraniene, coasta atlantic a a
Franței și Africa de Nord, melcul se preteaz a creșterii în fermă, prețul, circa 5 euro/kg.

Figura 2.3. Helix aspersa Muller
– Melc turcesc ( Helix lucorum ): are o talie de 40 -55 mm și o greutate adult, de la 25 la
45 g, repartiția geografic a Turcia și Balcani, melcul se preteaz a creșterii în ferm a și se
folosește ca produs finit în conserve.

Figura 2.4. Helix lucorum
– Marele cenușiu ( Helix aspersa maxim ă): are o talie de 40 -45 mm și o greutate adult,
de la 20 la 30 g, repartiția geografic a Algeria, Africa de Nord , melcul se preteaz a creșterii în
fermă, prețul circa 5 euro/kg.

Figura 2.5. Helix aspersa maxima

PARTEA A II A-
CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 3
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

3.1 Scopul cercetării

Scopul acei lucrării e acela de a determina numărul speciilor de gasteropode cu
cochilie din culturile de plante suculente și din aria limitrof a a acestora , de a le analiza ca
formă, densitate și ca numar de specii.

3.2. Etape și obiective a cercetării
Obiectivele stabilite în timpul cercetării de teren din localitatea Horia (județul Neamț)
în vara anului 2016 au fost:
 identificarea și descrierea caracterelor de familii pentru diferite specimene din flora și
fauna autohtonă;
 impa ctul ecologic asupra culturilor ;
 impactul asupra ecosistemului;
 colectarea unui număr semnificativ de gasteropode locale, pentru studiul morfologic,
pe baza cheilor de determinare;

Metoda de cercetare :

Recoltarea gasteropodelor s -a realizat înc a din luna mai a anului c and condițiile meteorologie
au fost favorabile și a continuat pe parcursul întregului an cu excepția lunilor de iarnă.Factorii
climatici sunt foarte importanți în vederea identificării perioadei de colectare,temperatura
medie c and gasteropodele ies la suprafaț a e în jur de 18 -20șC mai ales atunci c and alterneaz a
perioada de căldur a cu cea de ploaie.

Perioada zilei c and se rec olteaz a e dimineața devreme între orele cinci și opt dar și
seara t arziu datorit a umidității crescute în sol.Sunt în gener a mai activi în zilele ori diminețile
înnourate,întunecate eventu a dupa o irigare ori ploaie atunci c and caut a hrana .
În arealul studiat colectarea melcilor s -a realizat cu m ana,dimineața foarte devreme
cand solul înc a prezint a umiditate.Astfel în urma recoltărilor s -a realizat un sondaj, în luna
mai un fost prezente un număr de 21 de gasteropode ,predominant înt alnite fiind cele din
familia Helicidae și o singur a specie din familia Planorbidae, în luna iunie s -au identificat în
prima decad a a lunii 17 specii și în ce-a de a doua decad a 11 specii at at din familia
Lymanaeidae c at și din familia Helicidae , în luna iulie da torita condițiilor nefavorabile s -au
identificat doar 10 specii , în luna august în primele dou a săptăm anii au fost prezente 4 specii
dintre care dou a gasteropode apatinand familiei Planorbidae,iar în luna septembrie s -au distins
7 specii respectiv în luna octombrie 4 specii. În vederea recunoașterii ca specie,familie și
ordin,s -a recoltat c ate un exemplar și păstrat într -un borcan cu filet timp de dou a luni pentru a
se deshidrata și a se analiza cochilia,form a cu ajutorul manualelor de specialitate.
Pe parcursul acestor luni s -au efectuat fotografii la fața locului,s -a cercetat arealul și
zona înconjurătoare pentru a le cunoaște proveniența .
În baza cercetărilor s -a constatat c a gasteropodele cu numărul cel mai mic de
exemplare se consider a a fi înt alnite accident a în zona limitrofă.

CAPITOLUL 4
MATERIALUL ȘI METODELE DE CERCETARE

4.1. Condițiile de cercetare

Biologie: Melcii sunt activi ziua, daca au suficient a umiditate, daca nu, ei răman
nocturni. In condiții aride, limacșii secret a mult mucus, îngroș andu-și masa visceral a și
protej andu-se astfel de dezhidratare. Ei hiberneaz a în găuri subterane și crăpături din sol, care
sunt ferite de îngheț și în care își încetinesc procesele metabolice, intrand într-o stare de
letargie. Melcii cu cochilie se retrag în acea pe perioada hibernării, împerecherea melcilor are
loc din a doua jumătate a verii pana în toamnă. Deși melcii sunt hermafrodiți, își găsesc de
obicei un partener pentru reproducere și se fertilizeaz a reciproc. Ouăle sunt îngropate în locuri
adecvate. Evoluția embrionar a depinde de temperatur a și de gradul de umiditate, și dureaz a
între doua și patru săptăm ani.
Răsp andire: melcii sunt răspandiți în aproape toata lumea. Pot fi găsiți pe diverse
plante sălbatice ori de cultură.
Dăunător: Melcii rod cu ajutorul limbii lor zimțate (radula) găuri de form a neregulat a
pe frunze ori alte părți a plantei. Daca se privește atent, în gener a se poate recunoaște înca
dara uscat a de mucus lăsata de melc. În cazul unei invazii în masă, plantele devin vulnerabile
din punct de vedere fiziologic și încep sa se ofilească. În zonele roase pot apărea infecții
secundare, produse de ciuperci ori bacterii.
Prevenire: Sa se atrag a prădătorii naturali ai melcilor, precum aricii, gandacii răpitori
din specia Calosoma sycofanter Carabidae, licuricii, șerpii de casă, broaștele, păsările etc.
Pămantul de grădin a trebuie, înainte de perioada de ger, sa fie afanat bine pana la o adancime
de aproximativ 20 cm, astfel melcii care hibernează, vor degera. Sa fie așezat în jurul
plantelor un strat subțire de muici, compus din resturi veget a uscate, precum urzici, frunze de
tătăneasă, frunze de roșii, frunze a diferite soiuri de ferigi, resturi de grau, ace de molid, paie
tocate (șișcă) și scoarț a mărunțită, deoarece acest gen de muici e evitat de melci. In grădin a
trebuie ca plantele de cultur a sa fie îngrădite de niște bariere naturale, fie prin aplicarea unor
straturi de rumeguș ori prin tunderea mărunt a a gazonului, fie prin instalarea unor garduri
speci a împotriva melcilor etc, pentru a împiedica melcii sa ajung a la plantele de cultur a ori

cele ornamentale. Eventualele grămezi de compost sa se situeze la 5-10 m distanț a de grădină.
Plantele pot fi strop ite înainte de sădire, cu fiertur a de lavandă, begonii ori coacăze.
Combatere: Rațele alergătoare indiene reprezint a o metod a eficientă, pentru a scăpa
de o invazie de melci. Ghivece răsturnate cu argila și bucăți de lemn putrezit sa fie așezate în
poziții strategice, pentru a le servi melcilor drept adăpost artificial. Apoi melcii pot fi adunați
în timpul zilei și îndepărtați. Melcii mai pot fi momiți cu capcane ce conțin cantități mici de
bere, care sa fie amplasate tot în locuri strategice. Melcii sunt atrași de aroma malțului și a
fructelor de hamei (folosite pentru bere) și cad în ace capcane cu bere, unde se îneacă.
Capcanele trebuie zilnic golite și umplute la loc. Pe ca chimic a melcii pot fi combătuți cu
otrav a de melci, cum ar fi de exemplu methiocarbul, care e o substanț a neurotoxic a foarte
puternică. Dar folosirea acestuia nu e recomandabilă, deoarece aceast a otrav a afecteaz a și alte
organisme, cum ar fi de exemplu mamiferele. Mai puțin dăunătoare sunt momelile de melci
pe baza de metaldehide, care acționeaz a numai asupra melcilor și care se degradeaz a rapid în
mediu. Totuși și ace preparate trebuie aplicate, luand toate măsurile de precauție. Daca sunt
copiii mici prin preajmă, ar trebui în gener a sa se renunțe la ideea folosirii otrăvurilor chimice
pentru melci.

4.1.1. Factorii de mediu

Factorul de mediu ori factorul ecologic (numit și ecofactor ) e un element materi a
capabil de a produce o acțiune direct a ori indirect a asupra altor elemente materiale, provoc and
reacții corespunzătoare.
Se deosebesc mai multe categorii de factori (de mediu):
 factori antropici ai climei : activități a omului care contribuie la modificarea climei
(defri șări, desecări , irigații , poluarea atmosferei ).
 factori ecologici : capabili de a influența viața organismelor .
 Factori abiotici (fizici, climatici și hidrici ): aerul , apa, lumina , căldura , umiditatea ,
vantul.
 factori geomorf ologici : altitudinea reliefului , înclinarea, expunerea.
 factori edafici : solul cu proprietățile lui fizice, chimice și biologice.
 factori biotici : interrelații fitocenotice , zoocenotice , biocenotice .
Controlul umidității și a temperaturii, a luminii, trebuie sa fie în permanenț a realizat.
Acești factori și un mediu sănătos sunt coordonatele esenți a pentru derularea procesului
reproductiv la melc, jucand un rol însemnat și în clocirea ouălelor depuse de melci.

Umiditatea
Melcul trebuie să-și mențin a un echilibru permanent între apa din țesuturi și umiditatea
relativ a a mediului pentru realizarea unor condiții optime de reproducere și de creștere.
Melcul e capabil sa absoarb a și sa elimine apa prin porii aflați în piele, acest comportament
declanș andu-se imediat in funcție de condițiile la care e supus. Eșecul în creșterea melcilor
poate surveni daca nu sunt întrunite în permanenț a condițiile de umiditate necesare.
Temperatura
Controlul temperaturii reprezint a un alt factor critic capabil sa influențeze activitatea
melcului. Helix aspersa prefer a condițiile de 20°C iar la o temperatur a care depășește 30°C
acesta își va înceta activitatea prin secreția unui mucus ce închide cochilia cu un acoperiș
temporar denumit operculum. Acest comportament se petrece și în cazul în care temperaturile
scad sub 6°C, iar la 0°C melcul își va întrerupe orice funcție, putand chiar sa moară.
Lumina
Lumina influențeaz a comportamentul melcilor în relație cu anotimpurile, așa încat în
raport cu procesul reproductiv reprezint a un factor important care e necesar a fi controlat.
Dupa mai mulți ani de observare atent a și de cercetare realizat a de profesori eminenți
și de zoologi, au fost determinate regimurile de lumin a și de temperatură, precum și nivelele
de umiditate pentru a se realiza condiții de optim pentru creștere și înmulțire. Durata
iluminarii trebuie sa fie de 18 ore in perioada reproducerii.
Hibernarea
Ciclul de viața a melcului include o perioad a de hibernare. Atunci cand temperaturile
ajung la 6-7°C concomitent cu scăderea perioadei de insolație zilnică, melcul își va întrerupe
activitatea, pregătindu -se pentru un somn prelung pe tot parcursul iernii.
Combinarea dintre scurtarea duratei unei zile și scăderea temperaturilor reprezint a
indicatorii care determin a pregătirea pentru lunile reci ce vor urma. Melcul se va îngropa în
sol la o adancime de 3-6 cm ori se va ascunde în crăpături ori sub roci, etc; melcul își acoper a
deschiderea cochiliei cu o membran a care îi protejeaz a pe parcursul hibernării.
Membrana ce acoper a cochilia se numește operculum. Aceasta e o secreție ce se
întărește prin contactul cu aerul, acoperind întreaga deschidere. In aceast a perioad a digestia se
întrerupe datorit a absenței hranei, astfel încat și schimbul de gaze se reduce la minimum.
Metabolismul melcului e încetinit la un nivel de hibernare care dureaz a 6 luni. în acest
răstimp melcul recurge la rezervele proprii de hrana și pierde din greutate simțitor cu cat
perioada aceasta se prelungește.

Unii melci nu supraviețuiesc datorit a varstei înaintate ori condițiilor murind în
decursul hibernării.
Hibernarea joaca un rol semnificativ în ceea ce înseamn a capacitatea de creștere a
melcului, de dezvoltare și de reproducere. Studiile realizate au indicat ca perioada de
hibernare e obligatorie pentru a obține exemplare de calitate bună.
Melcii care au fost selectați pentru mont a în sezonul ce urmeaz a sunt plasați în coșuri
din plastic perforate, fiind depozitați într-o camer a răcoroas a ce menține temperatura la un
nivel constant de 5°C, în condițiile unei umidități de 85%. Este necesar a prevederea spațiului
cu un sistem de iluminare programat sa funcționeze într-un ciclu de 6 ore lumin a diurn a și 18
ore întuneric.
Coșurile pot fi suprapuse cu intercalarea unei table de lemn între randuri pentru a
permite ventilarea. Menținerea unei ventilări corespunzătoare e esențial a în supraviețuirea
melcilor aflați în hibernare. O aerare buna în coșuri ajuta și în menținerea unui nivel de
umiditate ce îndepărteaz a dăunătorii și bolile ce ar putea ataca viețuitoarele aflate în acest
mediu închis.
În mediul natur a melcii s-au adaptat acelor condiții care le-au permis sa se reproducă,
sa se hrăneasc a și sa se dezvolte spre a-și perpetua specia. În condițiile climei temperat –
continent a din țara noastr a specia comestibil a de melci Helix pomatia s-a adaptat la o viața
sezonieră, în care alterneaz a perioada activ a cu cea pasiv a (de somn).
Prin cunoașterea modalităților în care organismul melcului răspunde la acțiunile
mediului exterior putem sa asigurăm condiții optime de creștere în mod dirijat în crescătorii și
sa utilizăm eficient anumiți factori fizici și chimici pentru conservarea melcilor și a produselor
rezultate din prelucrarea acestora.
Perioada activ a a melcilor se desfășoar a în sezoanele de primăvară, vara și toamna,
cand, ca urmare a asigurării nevoilor nutritive prin consumul de furaje, metabolismul lor se
intensifică, fapt ce susține procesul de creștere și de reproducere. Perioada pasiv a e
determinanta la melci de condițiile nefavorabile de mediu care-i obliga sa intre într-o perioad a
de somn ori latentă, în care își reduc activitatea și metabolismul. Melcii manifest a următoarele
tipuri de somn: somnul zilnic de odihnă, e un somn de scurt a durat a care se produce dupa o zi
de activitate; somn de vară, cand, pentru a se apăra de căldur a excesivă, melcul se retrage în
cochilie și își secret a o perdea (de unul ori mai multe valuri) la intrare; somnul de iarna
(hibernal), e un somn de lunga durat a cand melcul se retrage în cochilie și se căpăcește la
intrare cu o membran a conjunctivo -chitinoasa, numit a epifragm, alcătuit a din mai multe

straturi. În timpul somnului estiv a și hibernal, melcul își asigur a nevoile metabolice din
rezervele acumulate în organism și speci a în hepatopancreas.
Primăvara cand la adancimea de 15 cm solul atinge o temperatur a de 10-12°C și
condițiile climatice sunt favorabile (căldura, umiditate și lumină), melcul se trezește din
somnul hibernal. În acest moment sparge cu piciorul epifragma, o da la o parte (se descapac e)
și se hidrateaz a cu roua și umiditatea atmosferic a (mai ales cu ploi), reactivandu -și treptat
funcțiile vitale. Prin consumul activ de plante își reface rezervele organismului și începe sa
creasc a în volum concomitent cu cochilia. Problemele vita pot surveni la melcii tineri și la cei
care au intrat în iarna cu rezerve reduse, deoarece aceștia se descapacesc mai devreme și sunt
expuși condițiilor climatice nefavorabile din sezonul de primăvară. În luna mai, condițiile de
viața a melcilor (căldura, umiditate, vegetație tanără) se îmbunătățesc și drept urmare ei cresc,
se împerecheaz a și depun ouăle. În lunile de primăvar a melcii sunt foarte activi astfel ca
somnul lor zilnic de odihn a dureaz a numai cateva ore. În timpul acestui somn, piciorul
melcului realizeaz a o ventuz a cu care se fixeaz a pe un trunchi ori pe o ramur a de copac ori pe
o plant a mai dezvoltat a și umoroasa, corpul fiind retras parția în cochilie.
Vara, cand temperaturile atmosferice depășesc în mod constant 25°C, melcul se
deshidrateaz a și își încetinește funcțiile vitale. În ace condiții el cauta pentru culcuș locuri
umbroase și răcoroase, își retrage în întregime corpul în cochilie și își formeaz a un voa din
țesut conjunctiv și secreții chitinoase, intrand în somnul de vară. În cazul în care perioada
călduroas a se prelungește excesiv, secet a e mare și temperatur a foarte ridicată, melcul își
retrage corpul tot mai mult în profunzimea cochiliei și secret a mai multe straturi de voal, care
permit totuși accesul aerului necesar respirației. Somnul estiv a se menține mai multe
săptăm ani, mai exact spus atata timp cat condițiile de mediu ce-l determin a se mențin. Trebuie
avut în vedere faptul ca la temperaturi de pe 40°C, chiar și timp de 24 ore, melcul moare ca
urmare a deshidratării și asfixierii. Între lunile iunie și septembrie, cand condițiile climatice
sunt favorabile, melcul duce o viața activă. În luna iunie se reproduce a doua oara în anul
respectiv. În acest interv a de timp melcii pot fi culeși din mediul lor natural, fie ca sunt
voalați, fie ca sunt activi, caz în care voaleaz a în timpul depozitarii. Melcii pot fi păstrați vii
mult timp în spații în care se asigura temperaturi de +2°C, întuneric și umiditate scăzută. În
decurs de 1-2 zile melcii elimin a toate dejecțiile acumulate în tubul digestiv, dupa care
voalează.
Iarna, în momentul în care temperatura solului la adancimea de 15 cm atinge valoarea
de 6-8°C, melcul își completeaz a rezervele de hrana din hepatopancreas, dupa care își sapa
adăpostul pentru iernat și își căpăcește intrarea în cochilie cu o epifragma calcaroasa

rezistenț a (groas a de 1 mm), acoperit a la exterior și la interior cu cate o membran a fină. În
timpul iernii melcul poate suporta temperaturi de -40°C, dar nu mai mult de 24/ore. Întreaga
operațiune de operculare dureaz a 4-5 zile. Uneori, dupa căpăcire, melcul se retrage și mai
adanc în cochilie și construiește un alt capac, numit opercul. Între cele doua capace exist a
camere de aer care asigur a o mai buna izolare termică. Capacul cochiliei nu e ermetic, fapt ce
face posibil a circulația aerului sa intre în interiorul și exteriorul capacului. Adeseori melcii
folosesc în grup o gaura în pămant ori un alt adăpost probabil pentru a izola mai bine
împotriva frigului. În timpul hibernării, melcii pierd în medie circa 10% din greutatea
corporală. În caz de ger persistent, pierderea în greutate poate fi și mai mare. În cazul în care
melcul nu a acumulat suficiente rezerve de hrana care să-i asigure parcurgerea normal a a
somului hibern a (numit și moarte aparentă), acesta nu va căpăci. Niciun melc nu poate trăi
mai mult de 14 luni făra o perioad a mai lunga de odihn a (somn). Cand timpul e frumos și
melcii sunt activi, adun and rezerve însemnate în organism, ei pot fi adunați și în luna
noiembrie . În timpul somnului de iarnă, melcul își reduce la maximum funcțiile vitale. Astfel,
respirația e abia perceptibilă, bătăile inimii sunt rare (o bătaie la un interv a de 2 minute), iar
daca cochilia i s-a spart și-o repara. În urma acei activități latente, hibernale, melcul iese în
primăvara puternic deshidratat, cu rezerve de glicogen și lipide hepatice scăzute, cu glucoza și
dioxid de carbon acumulate în sange și țesuturi, precum și cu un lichid colorat în roșu (de un
pigment numit helicorubina) în tubul digestiv.

4.1.2. Structura speciilor de plante afectate de gasteropode

Varza
Varza (Brassica oleracea), cunoscut a și sub numele de curechi, e o legum a comestibil a
verde ori roșie, una din cele mai vechi legume cunoscute de om. Era cunoscut a în randul
alchimiștilor drept materia prim a a alimentelor. Sucul verzei roșii poate fi întrebuințat ca
indicator pH.
Varza e plant a bianuală: în primul an vegetează, iar în a doilea an înflorește. Face parte
din familia Crucifere, numit a așa deoarece are floarea de tipul patru, cu elementele flora
așezate în cruce. Florile sunt grupate în inflorescențe de culoare galbenă.

Salata
Lactuca sativa, ori lăptuca, e o plant a legumicol a anual a ori bienală, din familia
Asteraceelor . Este cultivat a îndeosebi ca legum a pentru salate, folosit a în stare crudă. Este

foarte apreciat a și consumat a tot timpul anului, fiind crescut a în sere, în speci a în cele
hidroponice (pe apă).
Conopida
Conopida e una din cele cateva plante din specia Brassica oleracea, familia
Brassicaceae. Este o plant a anual a din familia verzei, cu tulpina de cca. 15 cm, originar a din
partea mediteraneean a a Europei.
Partea comestibil a o reprezint a mugurii tineri de flori, formați din lăstari îngroșați.
Sfecla de zahăr
Sfecla de zahăr (Beta vulgaris subsp. vulgaris var. altissima) (Beta vulgaris
saccharifera) e o plant a bienală, cultivat a pentru obținerea zahărului .
Rădăcina e pivotantă, groasă, gălbuie la exterior și alba în interior. Tulpina e în primul
an scurt a și înconjurat a de un buchet de frunze mari, lucioase. În a doilea an e ramificat a și
mai lungă, pe care cresc florile. Florile sunt mici, grupate în inflorescență, pe tipul 5 (adic a au
5 sepale, 5 stamine și un pistil). Florile nu au petale, se numesc apeta (toate florile lipsite de
peta se numesc apetale, a=fără). Polenizarea e făcut a de vant (directă) și de insecte
(încrucișată). Fructele sunt mici, sub form a de ghemulețe, care se numesc glomerule. Fiecare
fruct are o sămanța în interior.
Plante înrudite cu sfecla de zahăr sunt: sfecla roșie, spanacul , loboda. Din rădăcin a se
extrage zahărul și resturile de la industrializarea zahărului sunt folositoare în fabricarea
spirtului.

4.2. Determinarea și conservarea materialului colectat

Determinarea fiecărui tip de gasteropode analizat s-a realizat în laborator, iar păstratea
și conservarea a avut loc în borcanele închise ermetic.
Materi a și aparatură . Preparate microscopice fixe cu gastropode conservate în formol
ori alcool 700. Plante ori organe de plante proaspăt colectate ori conservate.
Lupe simple, lupe binoculare, microscoape, cristalizatoare, ace spatulate, ace de
preparare, pensete, lame, lamele etc.
Mod de lucru . Se execut a preparate native de melci și se examineaz a la microscop ori
la lupa binoculară. Se examineaz a la microscop ori la lupa binocular a preparate fixe. Se pot
utiliza de asemenea și preparate permanente. Se observ a cu atenție diferite materi a conservate
în alcool ori formol . Dupa o amănunțit a examinare și identificare a caracterelor specifice,se
desenează.

4.3. Specii semnalate în arealul aflat sub observație

Printre speciile de melci se deosebesc limacșii (arionidele), adica melci care nu au
cochilia specifică, și melcii care prezint a pe spate o cochilie. Deoarece majoritatea speciilor
terestre (de uscat) de melci se hrănesc cu plante (sunt fitofage), pot produce daune
considerabile în grădini și sere. Pentru grădinarul profesionist și pentru cel amator sunt
importante mai ales următoarele specii: melcul maro de grădin a (Arion lusitanicus ), limacsul
negru (Arion hortensis ), limacsul cenușiu (Limax maximus ), limacsul Deroceras reticulatum,
melcul de grădin a (Cepaea hortensis ), melcul roman/melcul de măr/ melcul selenar (Helix
pomatia) și, pe langa acea, în iazurile din grădini mai apar și melcii acvatici din familia
Lymnaea sp.

1. LYMN AEA STAGNALIS, ORDINUL PULMONATA, FAMILIA
LYMNAEIDAE

Cochilia mare, cu vîrful ascuțit și spira mult prelungită, iar ultimui anfrăct cu mult mai
mare decît toate celelalte și mult mai dilatat. Antractele în număr de 7—7,5, primele sunt
aproape rotunde, restul mult mai înalte decît largi, ușor curbate, cu o sutur a superficială.
Apertura largă, iar peristomul, la exemplarele mature, adesea evazat extern și bazat, peretele
pariet a e acoperit larg de o calozitate relativ subțire; marginea columelar a se răsfrînge pe
ombilic, acoper indu-1 complet. Culoarea cochiliei e albicioas a ori bruna cu aspect comos
deseori animalele vii au cochilia acoperit a cu alge ori detritus, căpătînd astfel culoarea neagr a
ori verzuie (Figura 5.1).
Dimens iuni: înălțimea 45—60 mm, lățimea 20—25 mm, dar se pot întalni exemplare
și mai mari.
Aparatul genit a se caracterizeaz a printr -o gland a hermafrodit a dezvoltată, cu un cana
bine contorsionat, destul de lung, o gland a albuminifer a ovală, de la care se separ a cele doua
conducte; cel mascul se continu a cu prostata, la început aceasta tubulară, apoi lărgindu -se
piriform, de unde se continu a apoi canalul deferent. Acesta are la început un drum liber apoi
se înfund a în tegument, pentru ca ulterior, bine alungit, sa înconjoare sacul penia și sa se
continue în penis. Penisul propriu -zis e înconjurat de-o teaca muscular -fibroasă, pe care sunt
fixați mușchii aductori și retractori, care servesc la actul acuplării. Conductul feminin

primește la început secrețiile glandei nidimentare, care, împreun a cu secreția glandei
albuminifere, încarc a ouăle cu substanțele nutritive și formeaz a apoi cordoane gelatinoase în
uter, de unde, prin vagin , vor fi expulzate sub form a de pontă. Prin vagin pătrunde și
alosperma, de la alt individ care se înmagazineaz a la început în receptacul seminal. Acesta are
forma oval-sferic a cu un cana subțire și relativ scurt. Nu se distinge o camer a de fecundar e
propriu -zisă. Forma, dimensiu nile și coloritul diferitelor organe a aparatului genit a variaz a de
obicei condiționat și de procesul fiziologic a maturării și fecundării, înainte ori dupa
împerechere, modificări suferind mai ales complexul penial. Orificiile genit a sunt destul de
distanțate unul de altul, indivizii nu se pot fecunda reciproc, așa cum se face la alte
pulmonate. De obicei sunt cel puțin trei indivizi în acuplare: cel mijlociu se comport a în
același timp ca mascul și ca femei, ceilalți doi se comport a fie numai ca mascul, fie numai ca
femelă. Deseori la aceast a împerechere iau parte numeroși indivizi, forma ndu-se astfel
adevărate lanțuri plutitoare, fiecare individ fiind mascul, dar primind în același timp sperma
de la un alt individ, în afara de exemplarele extreme. Ponta format a dintr -o masa gelatinoas a e
un cordon gros, cuprinza nd numeroase ouă, acoperit cu o membran a fină, care se fixeaz a pe
plantele acvatice, pe pietre ori pe orice corp submers.
Exemplare semnalate: 6

Figura 5.1. Limnaea Stagnalis

2. LYMN AEA TRUNCATULA, ORDINUL PULMONATA, FAMILIA
LYMNAEIDAE

Cochilia mică, cu liniile latera drepte ori ușor convexe, spira cu puțin mai înalta decît
1/3 din apertură; sutura e adîncă, iar anfractele, mai ales sub sutură, sunt cu mult mai curbate,
dînd astfel cochiliei un aspect scalariform. Ultimul anfract nu se mărește prea mult, avînd o
creștere proporțională, comparativ cu celelalte. Apertur a e îngust elip tica ori ovală, iar în
partea superioar a bont-ascuțită; marginea extern a e adesea regulat curbată, iar marginea
columelar a e dreapt a și legat a bont-ascuțit cu peretele apertural, forma nd împreun a un plafon
ori suprafaț a dreaptă. Peristomul simplu, rareori intern cu ușoar a calozitate, e bine rotunjit la
columelă, făra o răsfrîngere prea mare, astfel ca fanta ombilical a răma ne totdeauna deschisă.
Suprafața e fin striat a și aproape regulat, cu urme de linii spirale, de asemenea foarte fine,
observabile numai la un măritor puternic. Cochilia are 5—6 anfracte, care cresc încet, e
subțire dar destul de rezistentă, de culoare roșcat -brună, cu aspect cornos .
Dimensiuni: înălțimea 7—8 mm, lățimea 3—4 mm; apertura are 3,6—4 mm înălțime
și 2,5 mm lățime; exist a însă, mai rar, și forme mult mai mari, ajunga nd pîna la 13,8 mm
înălțime și 6,9 mm lățime, cu apertura de 6,2 mm înălțime și 4,1 mm lățimea.
Aparatul genit a diaulic se caracterizează, spre deosebire de celelalte genuri a familiei,
printr -un oviduct scurt și mult încolăcit, un uter voluminos, oval, bine separat de oviduct
printr -o gatuitură; conductul genit a mascul pornește de la glanda albuminei cu un spermi – duct
subțire dupa care urmeaz a prostata sferic-ovală, mai puțin piriform a și apoi canalul deferent
foarte alungit. Complexul penia prezint a doi mușchi retractori, unul bifid, cu un capăt legat de
penis și altul de porțiunea distala a prepuțiului, iar celălalt mușchi, fixat de porțiunea
proximal a a prepuțiului ori teaca penisului. Receptaculul semin a are un cana nu prea alungit,
cu punga spermatic a mica (Figuar 5.2).
Habitat. Trăiește în apele mici ori foarte mici, în smarcuri, gropi, mocirle, izvoare, în
apele mai mari numai la țărmuri, totdeauna în stransa legătur a cu aerul; se observ a adesea
chiar ia suprafața apei, precum mai ales pe țărmuri și pe plante, găsindu -se deseori în populații
foarte numeroase. Nu rareori pot fi găsite populații și în afara apelor, în zone umede, chiar
daca acea secătuiesc vara.
Răspîndirea geografică . Specie holarctică. Se întîlnește în toate țările din jurul Mării
Mediterane (în Africa de la Insulele Madeire, prin Maroc, Algeria, Egipt, cunoscut a și din
Abisinia), prin toata Europa, pîna la cele mai nordice ținuturi a Scandinaviei și Finlandei, de
asemenea în Islanda. In Munții Alpi și Carpați, ajunge pîna la 2 500 m altitudine. Se întalnește
în cea mai mare parte a Uniunii Sovietice și în întreaga Asie de vest și nord, întinza ndu-se și
pe Alaska în America de Nord pîna la golful Hudson.

În Rom ania e o specie comună, colectat a din numeroase localități din toate provinciile.
Exemplare semnalate – 2

Figura 5.2. Lymnaea Truncatula

3.ANISUS VORTICULUS, PULMONATA , FAMILIA PLANORBIDAE

Cochilia foarte plan-turtită, plana în partea superioară, cu o depresiune ori adancitur a
central a puțin evident a și largă, profund concav a pe partea inferioară; rareori la fel de concav a
pe ambele părți. Spira e format a din 5—6 anfracte care cresc foarte încet, pe partea superioar a
puternic curbate, iar pe partea inferioar a mai slab; sutura cu puțin mai adanca pe partea
superioară, comparativ cu cea inferioară. Ultimul anfract e abia cu 1/4 mai lat decat
penultimul și e prevăzut cu o caren a obtuz a situat a periferic, imediat sub zona mediană;
apertura e oblică, transvers a eliptică, ascuțit a spre exterior. Cochilia, foarte subțire, e colorat a
roșcat -brun ori gălbuie, cu aspect cornos (Figura 5.3).
Animalul e de culoare cenușiu -deschis.
Aparatul genit a prezint a spermiductul și oviductul cam de aceeași grosime, subțiri, iar
prostata și uterul, mai îngroșate, destul de lungi, cu receptaculul semin a ova și cu un peduncul
foarte scurt, aproape inexistent; canalul hermafrodit alungit -subțire, aproape cu aceleași
dimensiuni ca și partea distal a a oviductului și spermiductului, iar toate cele 3 cana se
întalnesc în apropiere de glanda albuminei — la camera de fecundare

Dimensiuni: înălțimea 0,5—0,8 mm, lățimea 5—6 mm (poate ajunge însa și pîna la 7
mm diametrul mare, deci o cochilie foarte turtită).
Habitat: in apele statatoare cu vegetatie plutitoare, se mai gase in mlastini, iazuri, ape
incet curgatoare.
Prefera apele limpezi, fiind un bioindicator de calitate superioara a habitatului.
Anisus vorticulus se gase si la noi in tara in Delta Dunarii dar numarul acestora e in
continua scadere din cauza poluarii apelor.
Reproducere: specie hermafrodita, acelasi individ are si organe masculine si feminine,
dar pentru reproducere e nevoie de minim 2 indivizi
Depune pana la 100 oua care sunt inconjurate de capsule gelatinoase,, eclozarea
dureaza pana la 10zile in functie si de temperatura.
Exemplare semnalate: 1.

Figura 5.3. Anisus vorticulus melcul cu carlig

4. VERTIGO GENESII, PULMONATA,FAMILIA PLANORBIDAE

Cochilia dextră, foarte mică, scurt -cilindric a ori ova cilindrică, fin și regulat striată,
dar ultimul anfract, de cele mai multe ori, e neted; are culoarea roșu-brună, e lucioasă, cu o
fanta ombilical a adancă. Prezint a 4,25—4,5 anfracte, acoperindu -se puțin, cresc repede, sunt

bine curbate, separate printr -o sutur a adancă, ultimul, în partea bazal a e rotunjit, făra chenarul
margin a pe cerbix; apertura mică, cel mult 1/3 ori 2/5 din înălțimea cochiliei, înălțimea și
lățimea fiind ega marginea extern a întinsă, aproape vertical a și numai la mijloc foarte puțin
curbat a într-un unghi foarte obtuz. Armătura apertural a e reprezentat a de cele mai multe ori
numai de 4 dinți foarte mici: un parietal, un columelar și doua cute palatale; deseori acești
dinți pot fi reduși ca form a și dimensiune, ori uneori pot lipsi complet (Figura 5.4).
Aparatul genit a apare cu unele caractere mult deosebite de celelalte. Reproducem
acest aparat dupa SCHILEYKO (1984), de la Vértigo modesta modesta (SAY), deoarece el
crede ca V. genesii ar fi sinonim a cu V. modesta. In mod cu totul aparte apare epifalusul mult
alungit și încolăcit, subțire, la fel de gros ca și canalul deferent, la capătul său dista prinza ndu-
se mușchiul retractor; penis foarte lung, cu capătul dista mai dilatat, iar prostata cu 4 ramuri.
Dimensiuni: înălțimea 1,7—1,8 mm, lățimea 1,05—1,12 mm.
Habitat. Trăiește prin văile umbroase și umede, prin poiene, printre rădăcinile
ierburilor, sub bușteni, la șes ca și la deal, niciodat a în populații numeroase; de asemenea se
poate întalni și la baza stancăriilor, printre plante ori direct pe sol.
Răspîndirea geografică. Este o specie nord-alpină, comun a mai ales în Europa
Central a și partea ei nordică, mai ales în Suedia ajunge pana la 68°, în Uniunea Sovietic a la
nord de Leningrad (Torskogo – Selo), în apropiere de Moscova, apoi în Polonia, Danemarca,
Islanda.
Exemple semnalate: 1

Figura 5.4. Vertigo Genesii

5. PLANORBIS CORNEUS ,PULMONATA,FAMILIA PLANORBIDAE

Cochilia mare, rezistentă, de form a discoidală, dilatată, format a din 5—6 anfracte care
cresc repede, convexe în partea superioară, cu centrul suprafeței adancit și partea inferioar a
învartita plan, numai primele anfracte mai adancite. Toate antractele sunt rotunde, despărțite
printr -o sutur a adancă, ultimul puțin mai turtit apertura oblică, rotundă, neascuțit a în partea
superioară, mult mai înalta decat lată, tăiata adanc de penultimul anfract; peristom subțire,
puțin evazat, cu marginea superioar a mai ridicată; pereții cochiliei sant rezistenți, colorația
bruna ori măslinie (verzuie în partea superioară) și de culoare gălbuie ori albicioas a pe partea
inferioară; deseori suprafața prezint a mici adanci turi și ridicături în toate direcțiile, ca și cum
ar fi bătut a cu ciocanul. In interiorul aperturii colorația e intens roșcat -brună, foarte lucioasă.
Suprafața anfractelor prezint a striuri longitudin a distincte, inegale, dese, tăiate aproape în
unghi drept de striuri spirale, care sunt mult mai fine. La formele tinere ori foarte tinere
antractele prezint a perișori pe striurile spirale.
Aparatul genit a se caracterizeaz a printr -o prostat a alungit a și relativ groasă, care își
varsa secrețiile în canalul deferent; aspectul prostatei e glandulos -acinos, nu filiform; canalul
deferent e scurt și de asemenea și complexul penial, care are o form a aproape cilindrică;
canalul hermafrodit lung și subțire, făra vezica seminală, neîncolăcit și neîngroșat; ovi- ductul
alungit -fusiform, destul de gros, aproape la fel de îngroșat ca și prostata; receptaculul semin a
oval- alungit, cu un peduncul subțire și destul de lung, care pornește din vagin , imediat de
langa deschiderea genital a (Figura 5.5. ).
Animalul are culoarea neagră.
Dimensiuni: înălțimea 11—12 mm, lățimea 27 mm; apertura are înălțimea 13 mm și
lățimea 12 mmj, sunt cazuri numeroase cînd ace dimensiuni sunt depășite, ajunga nd chiar
pana la 35 mm lățimea. In colecție păstrăm un exemplar cu dimensiuni și mai mari, avand
lățimea de 44 mm și înălțimea de 18 mm, provenit din lacul Herăstrău din București, dintr -o
garla cu foarte multa vegetație din apropierea raului Siret din dreptul satului Ciorăni, jud.
Vrancea, am colectat numeroase exemplare cu lățimea de 39—41 mm și înălțimea de 15—16
mm.
Habitat. Trăiește în apele stătătoare ori foarte ușor curgătoare, bogate în plante
acvatice, deseori în lacuri, șanțuri, chiar cu o durat a scurtă, care pot secătui în perioade
secetoase prefer a zonele de campie, găsindu -se mai ales în apropierea țărmurilor, unde apa e
mai mica și cu o temperatur a mai ridicat a se găsesc pe tulpinile ori frunzele plantelor, dar
deseori și pe fundul malos.
Răspîndirea geografică. Specie european -vest-asiatică. în Europa se găsește mai rar în
partea vestică, în Italia numai în zonele nordice, de asemenea numai în partea nordic a și

central a a Peninsulei Balcanice, ajungînd și în Grecia centrală, precum și în Asia Mică. In
Europa Central a aceast a specie e comun întalnită, iar spre nord în Anglia, Irlanda, dar lipsește
în Scoția și Norvegia, prezent a totuși în Suedia și Finlanda pîna la 64°. în Uniunea Sovietic a
de asemenea se găsește de la Arhanghelsk pîna la poalele munților Caucaz spre est
răspa ndirea aceia se întinde de la Urali și pîaa în estul Siberiei, aproape pana în zona Altai.
Exemplare semnalate : 1

Figura 5.5. Planorbis Corneus

6. HELIX POMATIA, ORDINUL PULMONATA,FAMILIA HELICIDAE

Melcul de livad a (numit în Franța melcul de Burgundia, Helix pomatia) face parte din
familia Helicidae fiind o specie de melc.
Are o cochilie de pana la 5 cm înălțime și aprox. 4,5 cm diametru. Este răspandit în
toata Europa, cu excepția zonelor nordice, și prefer a arbuștii ca landșaft, în poienele
luminoase de la liziera pădurilor, în livezi și parcuri. Este erbivor și se hrănește cu plantele
mici și proaspete, dar și cu viță-de-vie. Accept a și rămășițe de plante, iar pentru a-și menține
cochilia sănătoasă, consum a săruri de calciu. Este activ din primăvar a pana la primele zile cu
temperaturi negative, cand se pregătește de hibernare. Dormiteaz a pana în martie într-un
culcuș aflat la aprox. 30 cm sub pămant, pe care, de regulă, nu și-l schimbă. În timpul
somnului, se închide ermetic în cochilie cu ajutorul unui „dop‖ calcaros, cu atat mai gros cu

cat e mai rece vremea. Trăiește 7-8 ani, perioad a care poate atinge 20 ani daca nu e mancata
de prădători.
Capul melcului de livad a prezint a patru tentacule — două, mai lungi, ce poart a în varf
ochii și două, mai scurte, ce servesc pentru pipăit. La orificiul buca are trei buze așezate în
form a de triunghi. În interiorul gurii se găsește limba zimțat a cu care fărămițeaz a hrana.
Piciorul e musculos, acoperit cu mucus. Cochilia e sidefat a în interior. Deoarece se deplaseaz a
încet, are simțul tactil și a văzului dezvoltate satisfăcător. Sistemul digestiv e dezvoltat în
comparație cu alte moluște, acesta incluz and și o glandă -anexă, hepatopancreasul. Are o
respirație pulmonară, rolul de plăm an îndeplinindu -l mantaua protejat a de cochilie, care e
subțire și umedă. Melcii de livad a sunt hermafrodiți și depun ouă. În interiorul cochiliei
calcaroase se afla organele interne. Are pielea subțire și nu-l poate apăra de uscăciune.
Cochilia e formata dintr -o singur a bucată. Mantaua e organul intern care produce cochilia.
Între manta și organele interne exist a un spațiu numit camera mantalei. Deoarece corpul
melcului de livad a e moale, el a fost încadrat in familia moluște. Daca atingem tentaculele, ele
se retrag ca un deget de manușă. Helix pomatia se retrage în cochilie cand simte pericolul.
Sistemul nervos e alcătuit din ganglioni grupați la cap. Cu ajutorul piciorului Helix pomatia se
mișc a făcand o mulțime de mișcări ondulatorii. Melcul ține hrana cu unele părți a cerului gurii
si le făramițeaz a cu ajutorul limbii. La digestie particip a o gland a care are rol de ficat și
pancreas. Orificiul ana se afla pe partea dreapta a corpului melcului, aproape de marginea
deschiderii cochiliei. Mantaua cu rol de plăm an e bogat a în vase de sange. Aerul pătrunde în
camera mantalei printr -un orificiu respirator pe partea dreapta a corpului, aproape de orificiul
anal. Sangele e incolor.
Melcul e hermafrodit, ouăle fiind eliminate printr -un orificiu situat pe partea dreapt a a
capului. Dupa 3-4 săptăm ani se dezvolt a un nou melc. Un melc poart a ambele glande sexuale,
de aceea indivizii fac schimb de spermatozoizi. În lunile iunie și august, se găsesc melci cu
capul în pămant și cochilia la suprafață. Ei depun ouăle prin orificiul genit a situat pe partea
dreapta a corpului, în apropierea tentaculelor mici. Din oua ies melci mici, cu cochilie
transparentă. Ei se dezvolta în trei săptăm ani. Calcarul produs de manta ajuta la creșterea
rapid a a cochiliei, care continua sa creasc a pe întreaga durat a de viața a melcului.
Exemplare semnalate: 20

Figura 5. 6. HELIX POMATIA

7. SUCCINEA PUTRIS, ORDINUL PULMONATA,FAMILIA SUCCINAEIDAE

Descriere: Cochilia e alungită, format a din 2 -3,5 anfracte.
Apertura e larga de form a ovală.
Cochilia e conică,apexul rotunjit, pereții cochiliei subțiri și transparenți, lucioas a de
culoarea chihlimbarului.
Înălțimea : 16 -22 mm, lățime : 8 -11mm
Habitat: trăiește în apropierea apelor și livezi,pot urca pe plant a pana la 2m înălțim e.
Prefer a speciile de Iris și Urtica pentru hrană.
Exemplare semnalate: 25

Figura 5.7.Succinea Putris

8. HELIX LUTESCENS,PULMONATA,FAMILIA HELICIDAE

Descriere: Cochilia e globuloasa,mai conic a decat la H.pomatia,mai mic a și mai
albicioasă.
Înălțimea e de 27 -33 mm, iar diametrul de 37 mm.
Are 4 -4,5 anfracte.
Habitat: la fel ca la Helix pomatia, durata de viata 1 an .
Exemplare semnalate : 16

Figura 5. 8. Helix Lutescens
9. DROBACIA BANATICA,ORDINUL PULMONATA,FAMILIA HELICIDAE

Descriere: Cochilia e mare, turtită, solid a neregulat striata, brun -roșcat a ori brun-
galbuie ,are 5 -5,5 anfracte (Figura 4.9) .
Habitat: Trăiește în zone cu arii împădurite,vegetație abundență, pe sub pietre, lemne
putrede, în tufisuru,parcuri,grădini,la marginea drumurilor , în apropierea balților.
Exemple semnalate : 2.

Figura 5.9. Drobacia Banatica

Capitolul 5
Rezultate obținute

5.1. Structura materialului biologic colectat

In arealul cercetata am studiat noua specii de gasteropode a patru familii diferite ce
apartin ordinului Pulmonata (Tabelul 5.1) /
Dominanta in arealul studiat a fost realizat de specia Succinea putris cu 25 de
exemplare semnalate urmata de speciile din familia Helicidae : Helix pomatia cu 20 de
exemplare si Helix lutescens cu 16 exemplare,respectiv speciile Lymnaea stagnalis cu 6
exemplare ,iar speciile intalnite cu doar 2 exmplare au fost Lymnaea trunc atula si Drobacina
banatica.
Gasteropodele cu cate un singur exemplar semnalat respectiv Anisus
vorticus,Planorbius corneus si Vertigo genesii sunt considerate ca fiind intalnite accident a in
zona studiata.
Tabelul 5.1 Specii semnalate in arealul cercetat Nr. Denumire științifică Ordinul Familia Nr. exemplare
1 Succinea putris Pulmonata Succinaeidae 25
2 Helix pomatia Pulmonata Helicidae 20
3 Helix lutescens Pulmonata Helicidae 16
4 Lymn ea stagnalis Pulmonata Lymnaeidae 6
6 Lymn ea truncatula Pulmonata Lymnaeidae 2
5 Drobacina banatica Pulmonata Helicidae 2
7 Anisus vorticulus Pulmonata Planorbidae 1
8 Planorbius corneus Pulmonata Planorbidae 1
9 Vertigo genesii Pulmonata Planorbidae 1
Total 74

În tabelul aferent am realizat un procentaj a tuturor exemplarelor semnalate astfel incat
in proportie de 34% am identificat specia Succinea putris ,specie ce a prezentat conditiile cele
mai bune de adaptare in areal, intr-o usoara descr ere de 27% Helix pomatia respectiv Helix
lutescens de 22%.
Gasteropodele mai putin intalnite au fost Lymnea stagnalis in procent de 8%, Lymnea
truncatula impreuna cu Drobacina bantica de 3%.
Cele trei specii din familia Planorbidae au fost prezentate in proportie de 1 % datorita
faptului ca nu prezinta caracteristici de adaptare.
Nr. Denumire știinfică Ordinul Familia Nr.exemplare Procent
1 Succinea putris Pulmonata Succinaeidae 25 34%
2 Helix pomatia Pulmonata Helicidae 20 27%
3 Helix lutescens Pulmonata Helicidae 16 22%
4 Lymn ea stagnalis Pulmonata Lymnaeidae 6 8%
5 Lymn ea truncatula Pulmonata Lymnaeidae 2 3%
6 Drobacina banatica Pulmonata Helicidae 2 3%
7 Anisus vorticulus Pulmonata Planorbidae 1 1%
8 Planorbius corneus Pulmonata Planorbidae 1 1%
9 Vertigo genesii Pulmonata Planorbidae 1 1%

Tabelul 5.1.1 Procentul speciilor semnalate

Am realizat o diagrama a speciilor semnalate si am identificat intr -un procent de 34%
specia Succinea putris ,27% Helix pomatia si 22% Helix lutescens ,acea fiind cele mai
predominante specii gasite in arealul studiat.
În procent de 8% am identificat specia Lymnea stagnali s urmata de Drobacina
banatica si Lymn ea truncatula in proportie de 3%. Speciile de gasteropode cel mai rar
intalnite in procent de 1% Anisus vorticulus,P lanorbius corneus si Vertigo genesii sunt
considerate ca fiind intalni te accident a in zona cercetata (Tabelul 5.1)

Figura 5.1. Structura materialului biologic colectat

5.2. Specii frecvent întalnite în areal

Cele mai reprezentative specii ce au fost intalnite in arealul cercetat fost cele din
familia Helicidae : Helix pomatia in proportie de 30% si Helix lutescens in proportie de
24%,din familia Succinaeidae : Succinea putris in procent de 37%,fiind si cea mai dominanta
specie intalnita ,iar din familia Lymnaeidae : Lymn ea stagnalis in procent de 9%. (Tabelul 5.2)
Din totalul celor 74 specii de gasteropode identificate , cele patru specii mentionate
mai sus au avut cea mai mare dominanta in areal.

1% 1% 1%
3%
8%
3%
22%
27% 34%
ANISUS VORTICULUS
PLANORBIUS CORNEUS
VERTIGO GENESII
LYMNEA TRUNCATULA
LYMNEA STAGNALIS
DROBACINA BANATICA
HELIX LUTESCENS
HELIX POMATIA
SUCCINEA PUTRIS

5.2. Specii frecvent întalnite în areal

5.3 Specii semnalate accidental

Accident a am identificat trei specii din ordinul Pulmonata,familia Planorbidae cu cate
un singur exemplar fiecare ,ac ea fiind : Anisus vorticulus,Planorbius corneus si Vertigo
genesii .
Specii ce au fost studiate si fotografiate la fata locului si eliberate in areal.

24%
30% 37% 9%
HELIX LUTESCENS
HELIX POMATIA
SUCCINEA PUTRIS
LYMNEA STAGNALIS

Figura 5.3. Specii semnalate accidental
.

1 1 1
ANISUS VORTICULUS PLANORBIUS CORNEUS VERTIGO GENESII

Concluzii

În urma studiilor efectuate în arealul cercetat am identificat nou a specii de gasteropode
cu cochilie,ce aparțin ordinului Pulmonata,respectiv patru familii de gasteropode.
Cele mai predominante fiind din familia Helicidae: Helix pomatia cu 20 de exemplare
semnalate și Helix lutescens cu 16 exemplare,cu un număr mai mic Drobacina banatica cu 2
exemplare,din familia Succinaeida e specia Succinea putris cu 25 de exemplare și din familia
Lymnaeidae, specia Lymnea stagnalis cu 6 exemplare respectiv Lymnea truncatula cu 2
exemplare.
Ace specii de gasteropode au fost înt alnite cel mai frecvent în areal,fiind prezente pe
tot parcur sul anului în culturile studiate.
Dominant a în area a fost asigurat a în proporție de :
 34% de specia Succinea putris
 27% de specia Helix pomatia
 22% de specia Helix lutescens
 8% de specia Lymnea stagnalis
 3% de specia Lymnea truncatula
 3% de specia Drobacina banatica
 1% de speciile Anisus vorticus, Planorbius corneus și Vertigo genesii
Accident a am identificat trei specii ce aparțin familiei Planorbidae , Anisus
vorticulus,Planorbius corneus și Vertigo genesii, gasteropode ce își au apartenența în diferite
zone a Rom aniei.
Biodiversitatea de nevertebrate a fost limitat a de condițiile atmosferice în decursul
anului de cercetare,astfel înc at în lunile mai,iunie și iulie am obținut un număr de 59 de
specii,iar din luna august p ana în luna octombrie u n tota de 15 specii.

Bibliografie