VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAȘI [304251]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat].dr. Lenuța FOTEA

Absolvent: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat],

Șef lucr.dr. Lenuța FOTEA

Absolvent: [anonimizat], 2019

CUPRINS

Listă tabele

Listă figuri

Introducere

Partea I Considerații generale

Capitolul 1 Date din literatura de specialitate privind creșterea rasei Uriașul german

Capitolul 2 Sisteme de întreținere și adăpostire pentru creșterea și exploatarea iepurilor

2.1. Adăposturi și utilaje necesare sistelor de întreținere

2.1.1 Sistemul de întreținere extensiv

2.1.2. Sistemul de întreținere semiintensiv

2.1.3. Sistemul de întreținere în captivitate (intensivă).

2.2. Alimentația iepurilor

Capitolul 3 Descrierea cadru natural în care s-a efectuat cercetarea

3.1. Descrierea fermei familiale

3.2. Sistem de creștere și adăpostire

3.3. Alimentația iepurilor în sistem familial

3.4. Sistemul de reproducție

3.6. Valorificarea iepurilor Uriaș german pentru producția de carne

Partea a IIa Contribuții proprii

Capitolul 4 [anonimizat]

4.1. Scopul lucrării

4.2. Materialul biologic

4.3. Metoda de lucru folosită

Capitolul 5 Rezultate obținute și discutarea lor

5.1. Performanțele reproductive ale iepuroaicelor

5.2. Greutatea cuibului la fătare

5.3. Număr pui înțărcați și greutatea medie la înțărcare

5.4. Cantitatea de lapte produsă de iepuroaice pe parcursul experienței

5.5. Rezultate cu privire la sporul mediu zilnic realizat la tineretul cunicul

Concluzii și recomandări

Bibliografie

INTRODUCERE

Ca urmare a creșterii populației și veniturilor, a [anonimizat] o expansiune fără precedent a industriei zootehnice în țările dezvoltate unde consumul de carne pe cap de locuitor se așteaptă să crească cu 50% între anii 2009-2025.

Populația săracă de la sate depinde foarte mult de creșterea animalelor și se crede că ameliorarea acestui sector le va îmbunătăți veniturile și le va spori alternativele economice.

Această lume în schimbare trebuie să facă față unei schimbări fără precedent privind utilizarea în dieta oamenilor a mai multor proteine de origine animală.

[anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat], în funcție de preferințele și dorințele sale. [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat] a căror carne este consumată în mod curent.

[anonimizat]. [anonimizat].

O caracteristică importantă a cărnii de iepure o [anonimizat]sumatorii cu regim alimentar. De aici rezultă că prin consumul cărnii de iepure, nu numai că se micșorează riscul agravării unor boli gastro-intestinale, cardiace, dar în același timp se reduce și riscul instalării unor asemenea boli. Ca urmare a acestui fapt, carnea de iepure este nu numai apreciată dar și preferată de un număr tot mai mare de consumatori.

Creșterea iepurilor în gospodăriile populației poate începe cu puține exemplare, pentru că ulterior, să se poată ajunge în scurt timp, la un anumit număr care să permită sacrificarea tineretului asigurând în fiecare zi carne pe masă.

În creșterea iepurilor nu este nevoie de multe furaje concentrate, nefiind nevoiți să consume hrana ce este necesară în același timp și omului, ce folosesc furaje din orice gospodărie, oricât de săracă ar fi ea.

Pentru iubitorii acestei specii de animale care ar dori să le crească, ar beneficia de următoarele avantaje:

– carnea este asemănătoare organoleptic cu cea de pasăre, bogată în proteine și săruri minerale, săracă în grăsimi și aproape lipsită de colesterol;

– valorificarea foarte bună a nutrețurilor vegetale existente în gospodării;

– înmulțirea foarte ușoară a acestora, cu un ritm de creștere rapid, putând fi sacrificați pentru carne, începând cu vârsta de 3-6 luni;

– o femelă prin produșii săi, produce 60-70 kg carne într-un an;

– randamentul la sacrificare foarte bun (55-60%);

– pot fi crescuți în spații reduse și în adăposturi ieftine.

Carnea de iepure se produce în toată țările lumii cu excepția Israelului și a unor țări din Orientul Mijlociu. Producția mondială de carne de iepure a fost estimată la 2,8 milioane tone (Sebaș, F., Călin, M., 2002).

Principalii producători sunt: Italia, Franța, Spania, China, fosta URSS, care împreună totalizează 70% din producția mondială.

În multe țări există o reală preocupare pentru creșterea iepurilor de carne, datorită avantajelor economice pe care le prezintă aceștia. În acest scop au fost elaborate programe cu caracter educațional (pentru elevi), social (pentru zone defavorizate) și industrial, prin care se încearcă să se stimuleze creșterea consumului cărnii de iepure.

Din păcate în țara noastră, continuă să se manifeste mult dezinteres pentru crearea unui cadru economic propice creșterii iepurilor. Constatăm cu surprindere că asociațiile crescătorilor de iepuri de casă rămân la nivelul hoby-ului, fără a manifesta vre-un interes înspre producerea intensivă și rezultate economice benefice propriei exploatații.

Partea I

Considerații generale

CAPITOLUL 1

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND CREȘTEREA RASEI URIAȘUL GERMAN

Iepurii care aparțina rasei Uriașul german au ca strămoși iepurii uriași belgieni, rasă ce a fost formată, conform unor cercetători în domeniu în anul 1885, în Belgia. Mai târziu, uriașul belgian a fost introdus în Germania. Crescătorii germani au supsus încrucișării iepurii belgieni cu rasele locale din Germania, obținându-se astfel noua rasă "Uriașul gri german", pe parcurs devenind cea mai populară rasă din lume, dar și cea mai grea.

Rasa Uriașul german, atinge o greutatea normală la 7 kg, minim fiind de 5,5 kg. Greutatea maximă, dn punct de vederee teoretic este nelimitată, dar s-au întâlnit indivizi de excepție. ce depășeau 10-11 kg, .

Formatul corporal

Corpul Uriașului german este mare și alungit, având o lungime medie de 72 cm, fiind și exemplare cu lungimi mai mari, atingând chiar 1 m. Membrele posterioare sunt puternice, amplasate paralel cu corpul și largi. Cele anterioare sunt deasemenea puternice, sprijinite pe un deget. Crupa este îmbrăcată bine în mușchi, iar coada purtată în sus (fig. 1.1).

Fig. 1.1. Exteriorul corpului la rasa Uriaș german

(foto )

Părul corpului este foarte dens, atingând o lungime de circa 4 cm.

Capul Uriașului german este mare, cu frunte largă, obrajii puternici cu o suprafață bine dezvoltată. Urechile sunt bine acoperite cu păr, foarte puternice, groase, cărnoase și purtate în sus, lungimea atingând de obicei circa un sfert din corp. Este ideal ca lungimea urechilor să fie de 20 cm, variind la unele exemplare între 23 cm și 17 cm.

Uriașul german are culoarea blănieței de diferite nuanțe, cea mai des întâlnită fiind aguti și gri fier. Sunt exemplare care pot să aibă și alte culori precum: chinchilla, negru, galben, albastru.

Prolificitate și întreținere

Femelele din rasa Uriaș german sunt bune mame și fată în medie 6-8 pui (fig. 1.2). Fiind o rasă grea este recomandat a fi întreținută pe strat de paie sau fân, în special exeplarele atulte, deoarece sunt predispuși să facă bătături.

Cuib cu iepurași la 14 zile Cuib cu iepurași la 1 lună

Fig. 1.2. Cuib cu iepurași din rasa Uriaș german

(foto ..)

Aprecierea exteriorului la rasa Uriaș german se realizează pe baza datelor din tab. 1.1

Tabelul 1.1

Grila de evaluare pentru rasa Uriașul german

( )

1. Forma corpului și tipul

Uriașul german este unui iepure cu postură bună, constituție puternică, corp bine rotunjit și lung, trunchiul în egală măsură de lat și înalt, cu constituția osoasă puternică. Corpul trebuie să fie bine îmbrăcat în musculatură, atât în partea din față, cât ăi în partea din spate, care trebuie să fie la fel de bine dezvoltată și lată.

Picioarele posterioare sunt puternice, paralele cu corpul în timpul mișcării, iar coada, lunga și bine lipită de corp. Poziția corpului este înaltă, ridicată de la sol, susținută pe picioarele anterioare, care sunt poziționate drept. Abdomenul trebuie să aibă distanță sufieicnetă de la sol. Întins, corpul Uriașului belgian are o lungime minimă de 65 cm, iar la maturitate circa 72 cm și chiar mai mult. La femele este permisă o gușă, nu prea mare și corect formată.

2. Greutatea corporală

Cea mai redusă greutatea corporală la rasa Uriașul german, este de 5,50 kg, în mod normal atingând greutatea de 7,00 kg, dar cel mai mult înregistrându-se 11,50 kg.

Evaluarea greutății corporale se face astfel:de la 5,50 kg – 7 puncte ; de la 6,00 kg – 8 puncte; de la 6,50 kg – 9 puncte ; între 7,00-11,50 kg – 10 puncte.

3. Părul

Urașul german are părul dens, cu o lungime de circa 4 cm, acesta acorpoerint foarte bine urechile.

4. Aspectul capul și urechilor

Rasa Uriașul german, are capul mare, obraji lați, puternici și plini; mandibula este bine dezvoltată, fiind în armonie cu mărimea corpului. Urechile sunt foarte puternice, ridicate, potrivindu-se foarte bine cu mărimea animalului. Lungimea urechilor, conform regulilor, trebuie să fie la un sfert din lungimea corpului; ideal este o lungime de 19-20 cm, cu variații până la minim 16 cm (fig. 1.3).

Fig. 1.3. Aspectul capului la rasa Uriaș german

(foto )

5. Culoarea de acoperire

Rasa Uriașul german, are următoarele nuanțe de culori: tonuri de gri, gri sălbatic, gri închis, gri fier. La baza criteriilor pentru culoarea de acoperire și nuanțe, stau caracteristicile generale. Pe lângă nuanțele menționate se mai acceptă și exemplare cu nunațe de: culoarea chinchillei, gri albastrui, negru, albastru și galben. Culoarea este evaluată după caracteristicile fiecarei rase. Pentru paleta de nuanțe de galben, culoarea este galbenul ce dă spre argintiu. Culoarea ochilor este variată, de la nuanșa de gri, la maron, iar ghearele au culoarea închisă.

6. Culoarea de la bază

Culoarea de la baza pentru rasa Uriașul german, cuprinde toate nuanțele de gri albastrui, până la albastru, iar pentru celelalte palete de culori, conform specificațiilor de descriere a rasei, este albastru.

7. Starea de sănătate și îngrijire

Să corespundă celor de la descrierea rasei.

8. Defecte ușor acceptate

Puf puțin, bot ascuțit, capul nu prea bine dezvoltat, urechi subțiri si slabe, pozitie joasa, o gusa mai mare, o culoare putin stearsa, o deformare usoara a partii de sus a cozii, câteva fire albe presarate prin blană, piept deschis, laterale și coapse deschise. Culoare de bază este slabă sau prea proeminentă.

CAPITOLUL 2

SISTEME DE ÎNTREȚINERE ȘI ADĂPOSTIRE PENTRU CREȘTEREA ȘI EXPLOATAREA IEPURILOR

Întreținerea iepurilor se face în sisteme și condiții variate. Forma cea mai simplă este sistemul extensiv de creștere, în libertate sau semilibertate. Sistemul cel mai complex este creșterea în captivitate (intensivă) în unități industriale moderne, specializate.

2.1. Adăposturi și utilaje necesare sistelor de întreținere

2.1.1 Sistemul de întreținere extensiv

Francezii au delimitat anumite suprafețe de teren unde iepurii erau lăsați să trăiască în libertate, în așa numitele rezervații de unde erau prinși și valorificați după un program bine stabilit.

Aceste suprafețe trebuiau astfel alese astfel încât să asigure condiții optime pentru reproducerea iepurilor, adică terenuri sănătoase, cu pantă de scurgere a apelor rezultate din precipitații, cu umbră, ferite de vânturi puternice și răpitori, cu sursă naturală și permanentă de apă și cu vegetație bogată care să satisfacă necesarul de hrană.

Spațiul necesar se calculează în funcție de calitatea și cantitatea vegetației, pe un hectar putându-se crește 5-10 iepuroaice și 1-4 iepuri cu prăsila lor (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Aspecte de întreținere în sistem extensiv

(foto )

Terenul pentru creșterea extensivă a iepurilor este indicat să fie împrejmuit (ca iepurii să nu poată scăpa) cu un gard cu o înălțime de 1,5 m. Contra intemperiilor se pot amenaja șoproane, iar iarna trebuie asigurate stoguri cu fân, paie, coceni.

Prinderea iepurilor se face cu cursa furajatoare, un fel de ladă lungă amenajată cu un orificiu de intrare, care se poate închide de la distanță.

Acest sistem de întreținere este economicos, necesită eforturi puține din partea omului, iar iepurii se înmulțesc în voie.

La introducerea în aceste „țarcuri” trebuie ca animalele să fie examinate din punct de vedere sanitar-veterinar pentru a putea depista eventualele boli.

Dezavantajele sistemului sunt: împrecherile au loc în mod natural limitând ameliorarea și combaterea bolilor infecțioase se face greu.

2.1.2. Sistemul de întreținere semiintensivă

În acest sistem, cunoscut sub denumirea de „întreținere în parchete”, animalele sunt grupate pe familii ( femele cu puii lor până la înțărcare). Terenul se delimitează prin garduri, în interiorul cărora se amenajează câte un șopron pentru adăpostirea animalelor în caz de intemperii. Suprafața de teren necesară pentru o femelă și puii ei este de circa 50 m2.

Se pot folosi și adăposturi compartimentate cu deschidere liberă către țarcuri (60 m2), destinate unei femele și puilor ei sau pentru tineretul înțărcat provenit de la o femelă. Sistemul se mai numește și „ întreținere în voliere” (fig. 2.2).

Fig. 2.2. Voliere întreținere iepuri

( )

În acest sistem se poate asigura o furajare rațională și o asistență sanitar veterinară corespunzătoare, putându-se ține și o evidență zootehnică.

Utilajele necesare acestui sistem de creștere sunt: ieslea pentru furaje fibroase și concentrate, găleți și jgheaburi de adăpat, lopeți, mături.

Dezavantajul acestui sistem este că pardoseala se îmbibă cu urină, igiena întreținându – se greu și combaterea bolilor ridică probleme serioase.

2.1.3. Sistemul de întreținere în captivitate (intensivă).

Întreținerea iepurilor de casă în captivitate se face în numeroase gospodării, în condiții foarte diferite, care depind de mărimea efectivului matcă după posibilitățile materiale și producția care se urmărește. Oricare ar fi gradul de extindere a acestui sistem, de la modesta improvizație a crescătorului începător și până la complexele industriale moderne, primul obiectiv de care trebuie ținut cont este stabilirea locului de întreținere a iepurilor de casă.

Amplasarea adăpostului

Adăpostul destinat întreținerii iepurilor de casă poate fi reprezentat de: o simplă cușcă, o baterie de cuști așezate pe un nivel sau 2-3-4 nivele precum și de anumite șoproane, șuri, clădiri disponibile sau construite în mod special (fig. 2.3).

Fig. 2.3. Baterie de cuști pe un nivel destinat întreținerii iepurilor

(foto )

Oricare ar fi tipul de adăpost, stabilirea amplasării trebuie să se facă în așa fel încât să se asigure condiții optime păstrării sănătății animalelor și desfășurării normale a activităților productive.

Terenul pe care se construiește adăpostul trebuie să fie sănătos, uscat, să asigure scurgerea apelor rezultate din precipitații și a apelor reziduale.

Construcțiile trebuie să nu se amplaseze în imediata apropiere a căilor de comunicație cu circulație intensă, zgomotoasă.

Trebuie asigurată și sursa de energie electrică necesară pentru iluminat și pentru acționarea agregatelor folosite în procesul de producție, mai ales în crescătoriile moderne de tip industrial.

Sursa de apă potabilă trebuie să fie asigurată pentru a se putea realiza prepararea furajelor și a se menține igiena în adăpost.

În adăpost trebuie să existe căi de acces, care să permită aprovizionarea cu cele necesare și livrarea produselor realizate

Spațiul ales pentru întreținerea iepurilor trebuie să fie ferit de vânturi și umezeală, să aibă lumină suficientă, să fie liniștit și protejat împotriva prădătorilor (inclusiv a șobolanilor).

În cazul întreținerii animalelor în incinta gospodăriilor personale, amplasamentul construcției trebuie să asigure realizarea condițiilor de zoogienă și o bună ambianță pentru crescător.

La construirea adăpostului se pot folosi ca materiale de construcție următoarele: pământ, chirpici, cărămidă, lemn, metal. Ele trebuie să aibă un cost cât mai mic, dar să asigure în mod corespunzător protecția iepurilor împotriva prădătorilor și a agențiilor fizici din mediu. Materialele care rețin umiditatea sau sunt reci vor fi pe cât posibil, evitate.

Cușca pentru creșterea iepurilor de casă

Pentru a asigura condiții optime de creștere o cușcă trebuie să satisfacă anumite cerințe:

să protejeze iepurele împotriva intemperiilor și să nu permită accesul altor animale;

să facă imposibilă ieșirea iepurelui;

să asigure un loc de odihnă comod;

să aibă amenajat cuibul de fătare

curățenia și dezinfecția să se facă ușor;

sa fie durabilă și ieftină;

sa fie ușor de recondiționat.

Dimensiunile unei cuști se apreciază în funcție de rasă, vârsta și producția animalului, precum și după spațiul de care dispunem (tab. 2.1).

Tabelul 2.1

Dimensiunile cuștilor pentru iepurii adulți

Ca părți componente cușca este alcătuită din: podea ( compactă, mixtă, grătar), fațada, pereții laterali, spatele, plafonul (fig. 2.4).

Fațada găzuduiește hrănitorul pentru furaje fibroase și cel pentru concentrate.

În unul din colțuri, mai ușor accesibil pentru animal, se plasează adăpătoarea. Pentru pereții laterali, dacă au un contact cu exteriorul, este preferabil să fie compacți pentru a evita curenții de aer. La fel este cazul și la spatele cuștii.

Cușcă din lemn cu acoperiș detașabil Cuscă economică pentru iepuri cu două

compartimente echipata cu adapatori si hranitori

Fig. 2.4. Modele de cuști pentru întreținere iepuri

(foto )

Accesul în cușcă se poate face prin plafon sau pereții laterali, în funcție de modul de amplasarea al cuștiilor. Când accesul în cușcă trebuie făcut prin fațada cuștilor este preferabil să se asigure o portiță de acces care să nu deranjeze amplasarea hrănitorii și a adăpătorii.

În bacteriile de cuști suprapuse plafonul este compact pentru a nu permite căderea gunoiului din cușca de deasupra, iar cel al cuștii superioare se confecționează ca acoperiș.

Cușca trebuie să fie dotată cu: furajator pentru nutrețuri fibroase uscate și nutrețuri verzi; furajator pentru nutrețuri concentrate; adăpător; cuib de fătare.

Fig. 2.5. Adăpătoare și hrănitor pentru fibroase și concentrate (f – fibroase; c-concentrate)

Baterii de cuști

Reprezintă o grupare de minimum 6 cuști amplasate, mobil sau fix, pe unul sau mai multe nivele (fig. 2.6) . Acest număr de cuști este determinat de raportul 1/5 între sexe, adică un mascul la 5 femele, acesta fiind considerat ca efectivul minim din punct de vedere economic. Ele se pot folosi în aer liber cât și adăpostite în clădiri.

Fig. 2.6. Baterie de cuțti pentru 4 iepuri

(foto )

Bateriile se amplasează la 30-45 cm de sol sau pe „capre” detașabile. Acoperișul este demontabil, el putând să fie scos când baterile se introduc într-o clădire și se poate pune la loc când se scot în aer liber.

Dimensiunile unei baterii cu 2 nivele și 6 cuști fixe sunt: lungimea: 250 cm; adâncimea 65 cm; înălțimea 120 cm (+20-40 distanța de la sol). Toate celelalte elemente de construcție ale bateriei însumează elementele respective ale cuștilor componente.

Ca amplasare bateriile de cuști se pot pune sub cerul liber sau adăpostite într-un șopron sau în clădiri (special construite sau disponibile).

În aer liber amplasarea bateriilor trebuie făcută sub pomi și locul ales trebuie să permită scurgerea apei ( reziduală cât și cea rezultată din ploi). Este necesar ca să existe și o magazie de nutrețuri cu uneltele de servire aferente, iar aleile de acces trebuie pietruite pentru a împiedica formarea noroiului.

Sub șopron amplasarea cuștilor oferă protecție împotriva unor factori climatici dăunători.

Dacă pereții șopronului sunt plini se asigură și protecție împotriva prădătorilor. La nivel solului trebuie făcute rigole de colectare și scurgere a dejecțiilor și apelor reziduale spre platforma de bălegar.

Adăpostirea în clădiri asigură posibilitatea de valorificare la maximum a capacității productive a efectivului din crescătorie, prin fătări în tot timpul anului și creșterea tineretului rezultat din aceste fătări. În clădiri trebuie realizate toate condițiile de zooigienă prielnice sănătății animalului (temperatură între 8-250 C; umiditate 70%; program de iluminat de circa 14 ore /zi și eliminarea apelor reziduale prin rigole).

2.2. Alimentația iepurilor

Iepurele este un animal ierbivor care folosește în alimentația sa produse vegetale.

Când produsele se folosesc sub forma lor naturală se numesc generic, furaje naturale și sunt consumate fie verzi, fie uscate sau preparate ca amestecuri diferite de nutrețuri naturale. Se numesc concentrate nutrețurile cu conținut bogat în substanțe nutritive, cuprinse într-un volum mic, cum sunt grăunțele cerealelor sau unele derivate ale acestora.

Tabelul 2.2

Cantități maxime (g) de nutrienți/sortiment/zi/iepure de casă (I)

Tabelul 2.3

Cantități maxime (g) de nutrienți/sortiment/zi/iepure de casă (II)

În tab. 2.4 se vor prezenta diferite rețete furajere de nutrețuri combinate care se folosesc în alimentația iepurelui în diferite stadii fiziologice:

Tabelul 2.4

Rețete de furaje combinate pentru iepuri, în funcție de strea fiziologică

Pentru a asigura un necesar optim de substanțe nutritive pe lângă aceste nutrețuri combinate trebuie administrate și alte tipuri de nutrețuri, rezultând astfel un amestec de nutrețuri ce alcătuiesc o rație. În continuare se arată ca model unele rații furajere ce se folosesc în alimentația iepurelui de casă (tab. 2.5 și 2.6).

Tabelul 2.5

Rații pentru iepurii adulți de 3-4 kg (gr/cap/zi)

Tabelul 2.6

Rații pentru tineretul în creștere (gr/cap/zi)

Tabelul 2.7

Rații pentru îngrășare (gr/cap/zi)

Rațiile se vor administra în 3 tainuri, astfel: Vara – 1/3 m.verde+1/2 concentrate (ora 7), 1/3 m. verde (ora 15), 1/3 m. verde +1/2 concentrate + ramuri de arbori (ora 19); Iarna – ½ fân +1/3 concentrate (ora 8), rădăcinoase (ora 13), 1/3 m. verde +2/3 concentrate + lăstari de arbori (ora 17);

Furaj de îngrășare Uruială de soia

Fig. 2.7. Tipuri de furaj pentru alimentația iepurilor

()

Furaj granulat, cu conținut în făină de lucernă, cereale și premix furajer

Fig. 2.8. Tipuri de furaj granulat pentru alimentația iepurilor

()

CAPITOLUL 3

DESCRIEREA CADRU NATURAL ÎN CARE S-A EFECTUAT CERCETAREA

3.1. Descrierea fermei familiale

Ferma familială este amplasată în zona Bucium, județul Iași. Zona Bucium este într-o zonă de deal, cu o climă secetoasă și temperature ridicate în timpul verii, iar iernile sunt geroase și cu precipitații puține, anual sunt înregistrate cantități de 300-500 l/m3. În zona Bucium predomină solurile de tip cernoziom, în diferite faze de evoluție.

Clădirea în care se desfășoară creșterea iepurilor este cuprinsă în două anexe gospodărești, având suprafața contruită la sol, de aproximativ 20 m2.

Clădirea cuprinde două încăperi cu destinația de creștere a iepurilor, una fiind maternitatea, în cealaltă încăpere crescându-se puii înțărcați.

Acoperișul este confecționat din plăci de azbociment cu spații mici pentru ventilație, pereții din zidărie de cărămidă GVP (290x140x88), tencuiți cu mortar de interior și exterior, zugrăviți cu var.

Ferestrele sunt din lemn, cu geam simplu cu dimensiuni de 120×120 cm și 90×120 cm. uși simple din lemn cu dimensiuni de 120×210 cm, orientate spre sud.

Încăperea destinată maternității are un acoperiș de azbociment, cu înălțimea de 2,30 m, lungimea de 4,0 m și lățimea de 3,0 m, unde sunt amplasate cuștile pe pardoseala din lemn.

Cuștile sunt amplasate pe orizontală, în număr de 10 buc, având următoarele dimensiuni: lungime 1,20 m, lățime 30 cm și înălțime 0,30 cm. Sunt confecționate din bucăți de plasă, unite între cu sârmă.

A doua încăpere cu dimensiunile de 3,0×4,0x2,5 m este destinată creșterii tineretului. Cuștile folosite pentru această categorie de iepuri au următoarele dimensiuni: lungime 1,5 m, lățime și înălțim 1,0 m. Cuștile folosite sunt confecționate din plasă de sârmă de tip rabiț, ramă metalică. În aceste cuști pot fi cazați în jur de 10 iepuri.

Acest sistem de întreținere este folosit pe scară largă în crescătoriile mici, de tip familial.

Fig. 3.1. Prezentarea cuștii pentru adulți și tineret la materialul biologic cercetat

(foto original)

Cuștile folosite (fig. 3.1) sunt confecționate din ramă metalică de tip rabiț. Cuștile au fost ținute în încăperi bine izolate, ferind iepurii în acest fel de condițiile nefavorabile ale vremii. În zilele călduroase iepurii tineri sunt scoși în țarcuri speciale.

Fig. 3.2. Cuib cu pui

(foto original)

Cuștile iepuroaicelor sunt așezate pe podea, ferite de curenți și alți factori de stres.

Așternutul lor este format dintr-un strat de rumeguș și un strat de paie (de grâu sau lucernă uscată).

Așternutul este schimbat săptămânal, iar în perioada înainte de a făta, stratul de paie se dublează. Dimensiunile cuștii sunt de aproximativ 1,20 m lungime și 30 cm lățime și înălțime.

3.2. Sistem de creștere și adăpostire

Sistemul de întreținere a iepurilor este cel semiintensiv. Acest sistem are mai multe variante. Deosebirile constau în sistemul de reproducție aplicat în sezonul cald, monta o efectuăm înainte de înțărcare, la 10-20 de zile după fătare și înțărcarea la 4-5 săptămâni. Se pot realiza în sezonul cald, folosind acest sistem 5-6 fătări pe an, o bună parte din timpul anului femelele sunt și gestante și în lactație.

În sezonul rece, utilizăm un alt sistem de reproducție și anume, monta se realizează după înțărcarea puilor, adică perioada de gestație și alăptare durează 2,5 luni, adică în sezonul rece nu obținem decât maxim 2-3 fătări/an. Ne apropiem astfel de sistemul de reproducție al sistemului intensiv.

3.3. Alimentația iepurilor în sistem familial

În cadrul sistemului de creștere a iepurilor, în microfermă, nutrețurile se administrează ca atare sau după o prelucrare simplă. Acest sistem de hrănire se bazează pe nutrețuri obținute din gospodărie (furaje verzi, grosiere, suculente, fânuri), completate cu supliment furajer combinat, contribuie la obținerea unui spor mediu zilnic bun.

Administrarea furajelor tineretului înțărcat

Furajele verzi, folosite în hrana iepurilor crescuți în microfermă constituie, în tot timpul verii, un compartiment de bază al rațiilor. Ca furaje ferzi se pot folosi: de la ierburile de pe pajiști de bună calitate și până la leguminoase (lucernă, trifoi) cultivate special în acest scop.

În structura rațiilor, furajele verzi pot reprezenta între 50-100%. Furajele verzi administrate iepurilor sunt proaspete, nu conțin plante toxice, nu sunt prăfuite sau cu pământ, nu provin de pe terenuri fertilizate excesiv cu îngrășăminte azotate sau de unde s-au efectuat tratamente cu pesticide (fig. 3.3).

Fig. 3.3. Administrare de nutrețuri fibroase

(foto original)

Fig. 3.4. Adăpători

(foto original)

Fânul de lucernă, trifoi și graminee, destul de bogat în substanțe nutritive, au și rolul de a asigura volumul rației și celuloza necesară desfășurării normale a digestiei. În hrănirea iepurilor se prefră fânul de trifoi, deoarece în cazul celui de lucernă iepurii au tendința de a consuma doar frunzele, producând o mai mare risipă.

Tabelul 2.8

Cantitatea de nutrețuri administrate zilnic (g/zi/cap) la diferite categorii de iepuri

Tabelul 2.9

Rații pentru diferite categorii de iepuri, în funcție de sezon

Pentru iepurii adulți în repaus sexual și chiar pentru tineret, fânul constituie singura sursă de hrană în sezonul rece. În mod normal fânul are o pondere în rație de 40-50%.

Furajele grosiere (în special paiele) au efect favorabil asupra stării de sănătate a efectivelor în care au apărut enteritele (diaree). Acest fapt trebuie privit ca o măsură de igienă alimentară și nu ca un mod practic de realizare a acesteia.

Grăunțele de cereale (ovăz, grâu, orz, secară, porumb) se pot administra întregi sau măcinate (utilizarea lor digestivă crește).

Tărâța, produs secundar, rezultat din măcinarea grăunțelor de cereale, se folosește în cantități mici în hrana iepurilor deoarece are un efectiv laxativ puternic.

În cadrul sistemului semiintensiv de creștere a iepurilor, fânurile și grăunțele de cereale se administrează ca atare sau după o prelucrare mecanică simplă (măcinare, tocare, zdrobire).

3.4. Sistemul de reproducție

Plecând de la faptul că specia permite o reproducție diferențiată ne-am permis să practicăm un sistem de reproducere pe două sezoane. Prezentăm în continuare tehnica de reproducție și programul stabilit în funcție de obiectivele noastre. Monta se efectuează dimineața, între orele 600-700 și seara, între orele 1800-2000, iar în lunile reci între orele 1000-1500.

Pentru montă se transferă femela în cușca masculului. Împerecherea are loc sub supraveghere, este certă atunci masculul cade înapoi sau pe o parte, antrenând femela în cădere și scoate un țipăt ascuțit, caracteristic. Există tendința de a lăsa masculul să repete monta acest lucru nu este absolute necesar femela poate fi dusă imediat în cușca ei. Se poate lăsa cu masculul (fig. 3.5) fără supraveghere, aproximativ 15 minute, timp în care monta se poate repeta sau nu. Astfel se obține o fecundație ceva mai bună, dar cu un surplus de muncă.

Fig. 3.5. Mascul reproducător de Uriaș german

(foto original)

S-a dovedit că repetarea montei este justificată prin obținerea unei fertilități și prolificități mai mari, mai ales când aceasta este efectuată cu un alt mascul, după 5-6 ore.

3.6. Valorificarea iepurilor Uriaș german pentru producția de carne

Majoritatea iepurilor de casă sunt valorificați pentru producția de carne. În acest scop se sacrifică tineretul crescut în mod special, precum și iepurii de casă adulți reformați de la reproducție. Aprecierea iepurilor vii destinați sacrificării se face cu scopul de a stabili calitatea lor și pe baza acesteia prețul de achiziție.

Deși aprecierea calității iepurilor în viu se bazează pe criterii obiective (greutate și conformație corporală, stare de întreținere, vârstă, sezonul livrării), ea are un grad ridicat de subiectivitate. Aprecierea exactă a calității iepurilor se poate realiza numai după sacrificare, pe baza rezultatelor privind randamentul la tăiere și calitatea carcasei (fig, 3.6).

Fig. 3.6. Carcasă iepure Uriaș german

(foto original)

Iepurii necorespunzători ca și stare de întreținere chiar dacă au greutatea minimă cerută nu sunt recepționați în vederea sacrificării decât după recondiționarea lor.

Partea a II-a

Contribuții proprii

CAPITOLUL 4

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIAL BIOLOGIC

ȘI METODA DE LUCRU

4.1. Scopul lucrării

Din multitudinea factorilor ce influențează funcția de reproducție ne-am propus să analizăm sezonul de montă, în condițiile când sistemul de creștere nu ne permite climatizarea adăposturilor, iar rezultatele privind reproducția sunt influențate de mediu.

În țara noastră cu climat temperat continental, se constată diferențe privind mai ales fecunditatea la sfârșitul verii. Datele din literatură relevă modificări ale funcției de reproducție în anotimpul cald (performanțe reduse). Temperatura ridicată scade prolificitatea, reduce greutatea corporală și crește mortalitatea embrionară (30-31%).

În sistemul de creștere familial s-a urmărit evidențierea aptitudinilor de reproducție în funcție de sezon (luna din an), în vederea elaborării unui plan de montă și fatări în concordanță cu specificul creșterii și a materialului biologic exploatat.

Lucrarea își propune să evidențieze influența sezonului și asupra performanțelor de reproducție, în condițiile creșterii în sistem semiintensiv și pe un material biologic rasă curată.

4.2. Materialul biologic

Materialul biologic pe care s-a lucrat a fost format dintr-un număr de 4 iepuroaice din și un mascul rasa Uriașul german. Masculul a fost achiziționat din Ungaria, având o valoare ridicată. Masculul a fost supus măsurătorilor somatice, dimensiunile fiind redate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1

Măsurători somatice la materialul biologic, comparativ cu datele din literatură

Femelele care au fost urmărite pe o parcursul unui an calendatistic, înregistrându-se principalii indicatori de reproducție, în fermă practicându-se sistemul de montă natural.

Atât iepuroaicele care sunt primipare, cât și masculul au fost crescuți în aceleași condiții de întreținere și furajare.

Alimentația a fost aceiași pe toată durata experimentului, în sistem de creștere semiintensiv.

4.3. Metoda de lucru folosită

Pentru întocmirea lucrării de față s-a înregistrarea directă a datelor privind: numărul de iepurași fătați, numărul de iepurași înțărcați, numărul de monte și numărul de iepurași morți, în sezoane diferite de montă.

Pentru datele privind greutatea iepurașilor s-a procedat la cântărirea cuibului la fatare, și individual la înțărcare a tuturor puilor obținuți în această perioadă, folosin un cântar obișnuit. Datele rezultate au fost prelucrate statistic, calculându-se următorii estimatori: media aritmetică (), deviația standard (s), eroarea standard a mediei (), coeficientul de variabilitate (V%).

Pentru estimarea producției de lapte, s-au folosit următoarele formule:

CL = (G2-G1)2, în care:

CL – cantitatea de lapte estimată pe perioada de lactație;

G2 – greutatea cuibului la 21 zile;

G1 – greutatea cuibului la fătare;

2 = cantitatea de lapte pentru un gram spor;

CL/zi = CL/21

CL/zi = cantitatea de lapte estimată pe zi;

CL = cantitatea de lapte estimată pe perioada de lactație;

21= numărul de zile de lactație

Cantitatea de lapte este estimată pe fiecare lună și sezon, procentual.

Indicatorii de reproducție s-au calculat urmărind indicele de fecunditate. S-a utilizat formula:

, în care:

I.F. – Indicele de fecunditate (%);

F.G. – nr. femele gestante;

F.M. – nr. femele montate.

Pentru calcularea prolificității s-a folosit următoarea formulă:

, în care:

P – prolificitatea (%);

N – nr. de produși fătați;

n – nr. de fătări.

Datele obținute au fost comparate cu datele din literatura de specialitate, în final putându-se trage concluzii referitoare la influența sezonului asupra performanțelor de reproducție ale femelelor crescute în condițiile fermei familiale.

CAPITOLUL 5

REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUTAREA LOR

Pe durata experimentului, materialul biologic a fost crescut în aceleași condiții de mediu. Primăvara și toamna temperatrile medii au variat între 8-10°C. Numărul de ore zi lumină au fost în medie de 16 ore vara și 8-9 ore iarna.

În cadrul fermei familale se practică monta naturală.

5.1. Performanțele reproductive ale iepuroaicelor

Primul obiectiv al cercetării a fost de evaluare a performanțele reproductive ale iepuroaicelor obținute pe durata unui an calendaristic.

În tabelul 5.1. sunt redate performanțele de reproducție ale femelelor din lotul experimental realizate pe fiecare sezon în parte, pe parcursul anului 2017, luat în studiu.

S-au evaluat următorii indicatori: număr de monte, număr fatări, număr produși fătați și numărul produși întărcați.

Din analizarea datelor tabelului 5.1 se poate observa faptul că cele mai multe evenimente au avut loc în anotimpul de toamnă și primăvară, iar cel mai slab sezon a fost cel cel de vară.

Performanțele realizate de cele patru femele ce au fost luate în calcul, sunt redate în tabel.

Tabelul 5.1.

Performanțele de reproducție ale femelelor din lotul experimental realizate pe sezoane

Pentru diferențierea clară a rezultatelor, la fiecare performanță studiată s-a întocmit graficul redat în figura 5.1, unde prezentăm numărul de monte efectuate în funcție de sezon. Se constată o lipsa montelor în sezonul de vară și o rată scăzută a numărului de femele montate în perioada de iarnă, creșterea acesteia fiind în sezonul de toamnă și primăvară.

Putem afirma că sezonul cu temperaturile medii sunt mai prielnice pentru monta femelelor, numărul de pui fătați fiind în medie de 6 la o fătare/femelă, aceștia ajungând la înțărcare, deoarece nu s-au înregistrat mortalități. Excepție o moartalitate în luna septembrie, din motive naturale.

Sezonul de montă practicat în microfermă este dirijat, conform de sistemul de creștere, semiintensiv, fiind preferate montele în sezonul de toamnă și primăvară pentru ca puii după fătare să poată beneficia de condițiile de mediu sunt mai bune pentru creșterea viitorilor produși.

Numărul montelor redate în tabelul 5.1. și în fig. 5.1, ne arată faptul că procentul cel mai ridicat s-a înregistrat în perioada de toamnă (53,84%) și primăvară (38,46%).

Fig. 5.1. Procentul de monte efectuate în funcție de sezon

Fig. 5.2. Procentul de fătări efectuate pe sezon

Numărul fătărilor redate în tabelul 5.1. și în fig. 5.2, ne arată faptul că toate femelele montate au fătat. Raportat procentual cel mai ridicat s-a înregistrat în perioada de toamnă (53și primăvară (28,57%).

Numărul total de fătări pe întreaga perioadă a fost de 93,3% din fătări, ceea ce duce la concluzia unui procentaj ridicat al fecundității femelelor.

Numărul fătărilor se poate datora factorilor de întreținere și de mediu și anume:

– femelele montate au fost primipare, prima montă fiind realizată la la vârsta de șase luni în perioada de vară;

– temperaturile ridicate din perioada de vară;

– calitatea masculului.

În figura 5.3 redăm numărul de pui fătați și înțărcați, raportat la evoluția numărului de monte și de fătări, observându-se că nu au fost mai mult de 6 produși/fătare/cap femelă.

Se poate observa faptul că cei mai mulți produși au fost obținuți în sezonul de iarnă (33,3%) și toamnă (30,86%) (24 iepurași/lot femele studiate). Sezonul de primăvară rămâne și în privința puilor fătați o perioadă cu productivitate mai mică (11,1%) în intervalul studiat de noi și în condițiile microfermei familiale, având în vedere specificul activității din acest sector.

Fig. 5.3. Procentul de pui fătați și înțărcați, efectuat pe sezon

Numărul de pui înțărcați pe total perioadă de studiu au fost de 98,8% din cei 80 de produși, fiind înregistrată o mortalitate din cauze naturale.

În datele tabelului 5.2. redăm performanțele de reproducție desfășurate pe luni, cu privire la cei patru indicatori urmăriți și anume: număr de monte, număr de fătări, număr de pui fătați și respectiv număr de pui înțărcați.

Tabelul 5.2

Performanțele de reproducție ale femelelor din lotul experimental realizate pe luni

După o primă analizare a tabelului se poate observa că toate femelele au înregistrat activitate reproductivă. Lunile în care nu s-au obținut fătări sunt iulie, august pentru sezonul de vară, septembrie și noiembrie pentru sezonul de toamnă, martie și mai pentru sezonul de primăvară și luna februarie pentru sezonul de iarnă.

În figura 5.4. prezentăm numărul de monte realizate la femelele de Uriaș german luate în studiu, repartizate pe luni calendaristice. Numărul maxim de monte cu fecunditate 100% s-a obținut în lunile septembrie (33,7%) și noiembrie și martie cu câte 28,1%. În luna decembrie s-a montat o femelă, iar în lunile noiembrie și martie câte trei femele. În luna mai au fost montate două femele.

Acest aspect poate fi datorat faptului că microferma familială practică monta naturală, cu mascul propriu.

Fig. 5.4. Distribuția procentuală a montelor efectuate și a fătărilor pe luni calendaristice

Fig. 5.4. Distribuția procentuală numărului de produși fătați și înțărcați pe luni calendaristice

Numărul fătărilor obținute pe luni calendaristice se observă în figura 5.4, unde se pune în evidență lunile fără activitate de reproducție cum ar fi: august, septembrie și martie, în care nu au fost înregistrate fătări. Numărul maxim de fatări s-a înregistrat în luna octomrbrie (30,87%), când un număr de 4 femele au fătat în această lună. Făcând comparație între numărul de monte și numărul de fătări se constată că procentul de fecunditate la femelele de Uriaș german a fost maxim toate lunile în care s-au efectuat montele, pe total perioadă de studiu.

Figura 5.4. prezintă numărul de produși obținuți după fătare, evidențiindu-se lunile noiembrie (30%) și mai (25%); în luna ianuarie au fost înregistrate 23,75% fătări, iar în lunile iulie și februarie puțin peste 10% din efectiv. Calculând o medie pe lună a numărului de pui fătați reiese că pe total perioadă au fost fătați în medie 6,23 pui/cuib.

Numărul puilor înțărcați desfășurat pe luni calendaristice este același cu numărul produșilor obținuți, nefiind înregistrată decât o mortalitate din motive necunoscute.

Tabelul 5.3 este redată situația puilor fătați și înțărcați, indicele de natalitate fiind de 100%.

Datele din tabel ne arată că la toate femelele, numărul de pui fătați este identic cu numărul de pui înțărcați, evidențiind calitatea mamelor în aceste cazuri.

Se poate remarca faptul că nu au fost înregistrate pierderi, rasa de Uriaș german fiind considerată o rasă cu un puternic instinct matern, dar și faptul că au fost asigurate toate condițiile optime de microclimat din microferma familială Bucium.

Tabelul 5.3

Evoluția numărului de produși obținuți de la iepuroaicele studiate, pe luni calendaristice

Din analiza tabelului 5.4 putem putem concluziona:

– activitatea de reproducție a fost de 2-4 fătări/an, aspect ce caracterizează sistemul de reproducție extensiv spre semiintensiv;

– indicele de fecunditate a oscilat între 100% la iepuroaicele 2 și 3, 80% la femela 4 și 66,7% la iepuroaica notată cu numărul 1 (tab. 5.4 și fig. 5.5);

Tabelul 5.4

Principalii indicatori de reproducție obținuți de la iepuroaicele studiate

Fig. 5.5. Variația indicelui de fecunditate la femelele studiate

– pentru realizarea unei gestații la efectivul studiat, au fost necesare în medie 2,25 monte, cu limite între 2-3 monte;

– prolificitatea a fost în medie de 4,16 puișori, toate femelele având câte 6 pui, excepție femela 1 cu o medie de 6,23 pui (tab. 5.4 și fig. 5.6);

Fig. 5.6 Variația indicelui de prolificitate la femelele studiate

– numărul mediu de iepurași înțărcați a fost de 5,71 pui/cuib;

– în privința numărului de pierderi pe perioada de alăptare s-a constatat că acesta a fost foarte redusă, la iepuroaica numărul 2 s-a înregistrat o mortalitate din cauze necunoscute.

5.2. Greutatea cuibului la fătare

Un alt obiectiv urmărit a fost acela de evaluare a greutății cuibului de fătare. Valorile înregistrare au fost notate în tabelul 5.5 unde sunt prezentate datele referitoare la prolificitatea femelelor studiate și greutatea cuibului la fătare.

În privința prolificității se constată valori diferite pe fiecare femelă, și pe luni calendaristice. Femelele au fătat concomitent în luna octombrie (4 fătări). Cele mai prolifice au fost femelele 1, 3 și 4 care a fătat în lunile decembrie și februarie câte 7-8 pui. Celelalte fătări au înregistrat câte 6 pui viabili (lunile octombrie, decembrie și aprilie).

Analizând prolificitatea individual, se constată că femela cu numărul 1 a realizat un număr de 15 iepurași la două fătări, iar cele mai prolifice au fost femelele 3 și 4 cu 4 fătări (6-8 iepurași/fătare).

În concordanță cu prolificitatea a oscilat și greutatea cuibului la fatare. La un număr mai mare de pui greutatea cuibului a fost mare. De exemplu la o prolificitate de 6 pui greutatea cuibului a fost de 327,8 g (=54,63 g), iar la un număr mic de pui cuibul a avut o greutate mai mare (la 4 pui 233,8 g (=58,45 g). Cuibul format din 5 iepurași a avut o greutate de între 255,5 g (=51,1g).

Tabelul 5.5

Evoluția prolificității și a greutății cuibului pe parcursul experienței

Fig. 5.7. Distribuția numărului de produși fătați pe luni calendaristice

Fig. 5.8 Evoluția greutății medii cuibului la fătare și a puilor individual

Se poate spune că prolificitatea iepuroaicelor a fost diferită de la un individ la altul, dar și în funcție de luna calendaristică sau anotimp (fig. 5.7).

Analizând tab. 5.5. și fig. 5.8 putem observa că femela 3 a înregistrat o greutate medie pe cap de pui de 53,29 g/cap, la mică diferență de femela 2 cu 53,2 g/cap. Femela 4 a înregistrat o medie de 52,95 g/cap iepuraș, iar femela 1 de numai 50,73 g/cap. Datorită acelorași condiții de întreținere și alimentație greutatea puilor a fost apropiată.

5.3. Număr pui înțărcați și greutatea medie la înțărcare

Al treilea obiectiv a reprezentat evaluarea numărului de pui înțărcați și greutatea media la înțărcare.

În tabelul 5.6. se prezintă numărul de iepurași înțărcați și greutatea lor medie la înțărcare. Lunile: iulie și până în decembrie, excepție făcând luna octombrie, sunt lunile în care nu a fost înțărcat nici un iepuraș.

Luna cu cele mai multe înțărcări a fost luna ianuarie (25 pui), cu un procentaj de peste 28% din totalul înțărcărilor pe total perioadă. Din tabel se mai observă că dintre cele 4 femele, femelele cu numărul 3 și 4 au avut cei mai mulți pui înțărcați și anume 24 pui fiecare, aceastea fiind și femelele cu cele mai multe fătări (4 fătări).

Tabelul 5.6

Evoluția numărului de pui înțărcați și a greutății pe parcursul experienței

Fig. 5.9. Distribuția numărului de produși fătați pe luni calendaristice

Fig. 5. 10 Evoluția greutății medii cuibului la înțărcare și a puilor individual

În partea a doua a tabelului sunt prezentate greutățile medii ale puilor la înțărcare realizate de aceștia pe perioada de lactație (21 zile), pe cuib și la nivel individual.

Greutatea medie pe cuib a fost cea mai bună la femela 4 cu înțărcarea puilor în luna ianuarie (1378 g/cuib), apoi femela 1 cu înțărcarea puilor în luna februarie (1209 g/cuib), urmată de femela 3 cu înțărcarea în luna ianuarie (1139 g/cuib).

Cea mai mare greutate la înțărcare a fost obținută de puișorii de la femela 4 în luna iulie (220,75 g/cap) și femela 3 ( 201,1 g/cap). Cea mai mică greutate înregistrată au avut-o puișorii de la femela 1, în luna februarie de numai 151,12 g/cap). În mod normal, un număr mai mic de puișori la fătare va determina și o greutate mai mare la înțărcare. Aceasta se datorează cantității diferite de lapte supt de fiecare pui, dar și a numărului de pui pe cap de iepuroaică.

Analizând media greutății cuibului pe total perioadă studiată se observă că femela 1 a înregistrat cea mai mare valoare (1153 g/cuib – 15 pui înțărcați), iar cea mai mică greutate a înregistrat cuibul de la femela 2 (1049 g/cuib – 17 pui înțărcați).

Analizând media greutății individuale pe total perioadă studiată se observă că femela 4 a înregistrat cea mai mare valoare (186,8 g/cap), iar cea mai mică greutate a înregistrat cuibul de la femela 1 (153,92 g/cap pui).

Mai putem semnala încă un aspect și anume: greutățile medii realizate în perioada de timp studiată nu au diferit prea mult. Totuși la un număr egal de puișori la fatare, dar fătați în luni diferite se constată greutăți diferite la înțărcare. De exemplu la femela 3 care a avut 4 fătări la o medie de 6 puișori/fătare în luni diferite s-a constat un minim și un maxim al greutății la înțărcare. Minima s-a obținut în luna ianuarie (162,65 g), iar maxima în luna iulie (201,1 g). Această situație poate fi explicată prin prezența în rația lunii iulie a masei verzi, ce a stimulat lactația.

Aceeași situație a fost întâlnită și la femela 4 (tot cu cu 4 fătări pe durata studiului) cu maxim de greutate pe cap de iepuraș de 220,75 g în luna iulie și minim 172,25 g în luna ianuarie.

5.4. Cantitatea de lapte produsă de iepuroaice pe parcursul experienței

În vederea completării observațiile studiate referitoare la femelele de reproducție din ferma familială, s-a procedat la calcularea producției de lapte la iepuroaicele ce au fătat în luna decembrie, luna cu cele mai bune performanțe reproductive.

Din analiza tab. 5.7 și fig. 5.11, se observă că producția de lapte pe 21 de zile de lactație a oscilat între 1616,2 g la femela 4 și 1459,54 g la femela 2, cu o medie pe efectiv de 1534,36 g.

În privința cantității de lapte produsă zilnic se constată că majoritatea femelelor au depășit 70 g lapte, excepție făcând femela cu numărul 2 care a produs 69,5 g/zi.

Tabelul 5.7

Cantitatea de lapte produsă de femelele din lotul experimental in luna decembrie

Fig. 5.11 Evoluția producției de lapte pe zi și la 21 de zile

5.5. Rezultate cu privire la sporul mediu zilnic realizat la tineretul cunicul

În încheierea observațiilor (tab. 5.8) s-a procedat la compararea rezultatelor obținute de noi cu cele obținute din literatura de specialitate privind caracterele studiate. Datele sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul 5.8

Performanțele realizate de femelele din lotul experimental comparativ

cu cele din literatură

Ca o primă observație: dintr-un număr de 6 caractere studiate, la un singur caracter, și anume greutatea medie la fatare, rezultatele se apropie de cele din literatură.

Dintre rasele participante la încrucișare, materialul biologic pe care am lucrat se apropie ca performanțe de rasa Californiană.

Observațiile privind rezultatele obținute pot fi justificate prin:

necunoașterea originii părinților;

iepuroaicele au fost primipare, deci fiziologic rezultatele sunt mai slabe;

temperaturile ridicate din perioada de vară etc.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Concluzii

În urma cercetărilor efectuate s-au putut desprinde câteva concluzii și anume:

❖ sezonul ca principal factor studiat a influențat funcția de reproducție. Cele mai bune performanțe sub acest aspect au fost obținute în sezonul de primăvară, urmat îndeaproape de sezonul de iarnă.

❖ performanțele reproductive analizate pe luni au înregistrat și ele diferențe. Se remarcă luna martie când la toți indicatorii studiați femelele au obținut rezultatele cele mai bune.

❖ în privința numărului de fatări s-au realizat 2,3 fatări/an/femelă, caracteristică definitorie pentru sistemul de creștere extensiv, deși condițiile oferite de sunt specifice sistemului de creștere semiintensiv;

❖ fecunditatea a avut valori diferite la toate cele șase iepuroaice studiate realizându-se o medie a acestui caracter de 58,3%;

❖ prolificitatea a fost diferită de la un individ la altul obținându-se o medie pe lotul studiat de 4,9 iepurași;

❖ numărul de pui înțărcați a fost în medie de 4,2 cu limite ce au fost cuprinse între 1-4,7 pui;

❖ procentul de pierderi (14,5%), la tineret a fost între limitele tehnologice; greutatea cuibului la fatare diferă de la o femelă la alta funcție de mai mulți factori: număr de pui/fătare, luna fatării, etc;

❖ greutatea medie la înțărcare a înregistrat și ea diferențe. S-a obținut un minim al greutății în luna mai la femela cu numărul 2 (143,2 g), și un maxim în luna aprilie la femela 1 (312 g);

❖ cantitatea de lapte produsă de iepuroaicele studiate, calculată la 21 zile și pe zi, a avut valori diferite în funcție de individ, numărul de pui fătați și înțărcați.

Recomandări

❖ la femelele primipare prima montă să se efectueze în sezonul de iarnă deoarece în această perioadă s-au obținut cele mai bune rezultate, o explicație a acestui fapt ar fi că iepuroaicele domestice prezintă și ele o oarecare sezonalitate a funcției de reproducție, ce se apropie de cea a iepuroaicelor sălbatice;

❖ la monta femelelor să se folosească numai masculi a căror calitate a fost evaluată anterior;

❖ încercarea de permanentizare a personalului de îngrijire din sectorul de maternitate, deoarece în această perioadă femelele sunt vulnerabile și mult mai suspicioase vis-à-vis de personalul de îngrijire.

BIBLIOGRAFIE

Bud I.,1991 – Tehnologia creșterii iepurilor, animalelor de blană și vânatului, Curs Tipo Agronomie Cluj-Napoca;

Bura M., 1995 – Iepurii de casă, creștere și valorificare, Ed. Ceres București

Bura M., 2000 – Ameliorarea genetică a iepurilor de casă, Ed. Eurostompa, Timișoara

Bura M., 2006 – Ghidul crescătorului de iepuri de casă, Ed. Eurostompa, Timișoara

Costăchescu Elena, 1999 – Iepuri – creștere, valorificare și patologie, Ed. Moldogrup Iași

Costăchescu Elena, 2000 – Iepuri, animale de blană și vânat, Ed. Satya,

Costăchescu Elena, 2009 – Cuniculicultură, animale de blană și vânat. Material studiu I.D.

Drăgănescu C., 1979 – Ameliorarea animalelor, Ed. Ceres, București

Halga Mariana, 1986 – Creșterea iepurilor și a animalelor de blană, Ed. IA Iași

Marin Gh., 1985 – Creșterea iepurilor de carne și a animalelor de blană, Ed. Ceres, București

Popescu Micloșanu Elena, 1998 – Creșterea iepurilor și animalelor de blană. Ed. Tehnică Agricolă, București

Rebreanu Șt.L., 1989 – Tehnologia creșterii iepurilor de casă, Ed. Facla, Timișoara

Sîrbu V., Păstîrnac N.,1980 – Creșterea animalelor pentru blană. Ed. Ceres, București