Verbul a investi provine din latinescul investire care înseamnă a depune mult efort [615178]

Capitolul I.Obiective de investiții – noțiuni generale

Capitolul I. 1. Conceptul de investiție

Verbul a investi provine din latinescul „investire” care înseamnă a depune mult efort
într-o activitate. Acest termen a apărut în limbajul economic cu scopul de a face un efort
bănesc initial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. După diferite analize investițiile
financiare constituie orice plasament de capital cu scopul de a obține un anumit profit.
Deși a devenit un termen cunoscut, iar fiecare persoană înțelege că investiția înseamnă
cheltuirea unor sume de bani pentru a aduce ceva nou sau pentru a îmbunătăți ceva existent,
acest termen poate fi abordat din două sfere diferite : o sferă lărgită și un a restrânsă.1
– Prin cel mai cuprinzător înțeles al noțiunii de investiție înțelegem orice
plasament financiar în active reale sau financiare care are ca scop obținerea
de profit. Ca urmare, sfera lărgită este reprezentată de investițiile
financiare .
– Prin ce l mai restrâns înțeles al noțiunii investiția reprezintă cheltuielile
totale prin care se achiziționează sau se creează noi active fixe productive
sau neproductive. Activele fixe uzate se înlocuiesc, iar activele fixe
existente se modernizează sau se dezvo ltă. Sfera restrânsă o mai putem
numi și investiții de capital.
Investițiile au fost abordate din mai multe perspective (figura nr.1):

Figura nr. 1 – Tipuri de abordare a investițiilor
Sursa:Cocriș V., Ișan V.,Economia afacerilor, vol. III, Ed. Sanvialy, Iași, 1996, pag.67

1 Maricica Stoica, Proiectarea obiectivelor de investiții, Editura Economica , București, 2001, p.11.
Investiți
Abordări simple
Abordarea contabilă
Abordarea juridică
Abordarea strict monetară
Abordarea psihologică
Abordări complexe
Abordarea economică
Abordarea socială

În viziunea economistului Pierre Massé2 investițiile sunt considerate „toate actele de
transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatul acestor acte să fie o
bună investiție ”.
Autorul consideră și că investițiile sunt o cheltuială actuală, certă făcută pentru a
obține efecte viitoare, de cele mai multe ori incerte.
Din spusele lui P.Massé3 orice investiție este însoțită de :
– o persoană fizică sau juridică care investește
– un lucru, unitate economică, utilajele pentru care se investește;
– un efort consumat pentru realizarea obiectului;
– valorile economice ce se vor obține prin realizarea investiției.
Alți eco nomiști cum ar fi Rudiger Dornbusch și Stanley Fischer definesc investițiile
pornind de la cererea agregată , componentă a acesteia fiind formar ea brută de capital fix. Mai
exact, ei consideră investiția ca fiind „o cheltuială destinată creșterii sau întreținerii în stare
de funcționare a stocului de capital ” care constă din uzine, mașini, birouri și alte produse
durabile.4

Figura nr. 2 – Conceptul de investiții -elemente definitorii
Sursa :Iloiu Mirela,Managementul investițiilor,Editura Universitară,Petroșani, 2009, pag. 9

2 Pierre Massé, lucrarea Le choix des investissments , citat de Bințințan – Socaciu Petru, Managementul
investițiilor , Cluj -Napoca, p.9.
3 Ibidem, p.9.
4 Citat de Dragoș Huru, Investițiile : capital & dezvoltare, Editura Economică, București, 2007, p.54. Elemente definitorii
ale conceptului de
investiție 1.conținutul concret material al efortului investițional –
investiția este o structură individualizată de resurse diferite ca
natură și volum angrenate în realizarea unui proiect;

2.factorul timp – orice proiect de investiții are o perioadă de viață
proprie, care este descrisă prin etape și momente bine definite,
perioadă în care parametrii economici ai proiectului evoluează ;

3.noțiunea de eficiență – întreprinzătorul acceptă angajarea unor
resurse prezente disponibile în scopul obținerii unor efecte viitoare
superioare, în sumă totală, cheltuielilor inițiale;

4.noțiunea de risc – aici iese în evidență afirmația lui Pierre
Masse „o cheltuială pentru un viitor incert”, care înseamnă
angajarea prezentă a unor resurse certe cu scopul de a obține
viitoare efecte incerte.

I.2. Teorii ale investițiilor. Investițiile în viziunea clasicilor științei economice

Cei care au întemeiat economia politică clasică, au cr eat și primele component ale
unor modele și teorii ale creșterii economice. Cei care prezintă creșterea economică ca o
consecință al adunării de capital sunt : Adam Smith și David Ricardo.
Teoriile clasice dădeau o simplă interpretare pentru echilibrul economic pe termen
scurt, în u rma căreia nivelul producției este un efect direct al echilibrului pieței muncii.5
Așadar, creșterea numărului de muncitori stă la baza creșterii economice.
O schimbare majoră de optică în ceea ce privește prețuirea bogăției și a resurselor ei a
avut loc când s -a trecut de la societatea medieval la societatea modernă.
Economisirea are o lungă istorie, încă de la începuturile civilizației agricole. Purtătorii
de cuvânt ai societății feudale erau co ntrolați de problema de asigurare a consumului curent al
membrilor comunității din Evul Mediu.
Economisirea este considerată de către economiști, antropologi și sociologi
începuturile constituirii și delimitării activităților economice ca formă diferită, subordonată de
acțiunii sociale.
În noile situații, oamenii de afaceri și politicienii mută accentual analizei pe probleme
urgente ale oamenilor, spre partea bănească și spre bunăstarea materială. După o asemenea
mentalitate, aceștia s -au pronunțat pentru lărgirea economiei de piață, pentru intensificarea
comerțului și pentru dezintegrarea unor imperii neutre alcătuite prin forță militară. Astfel a
rezultat primul curent de gândire economică , mercantilismul .
Reprezentanții mercantilismului sunt : Jean Bod in, Thomas Mun, Sir Thomas
Gresham. Meritul principal al acestora este în dezvoltarea unor măsuri ce ajută la stimularea
comerțului exterior și alcătuirea unor strangeri de bogății, pe principiul cărora s -au creat
infrastructurile indispensabile economiei moderne capitaliste în constituire. Mercantilismul
rămâne însă primul curent de gândire economică din perioada preclasică.6
Doctrina economică fiziocrată a avut un loc important în justificarea bogăției și a
surselor ei. Opinia fiziocraților despre bogăț ie este contrară opiniei mercantiliștilor. Fiziocrații
spun că bogăția este alcătuită din bunuri utile și din metale valoroase. Aceștia mai spun că
bogăția este creată în producție, mai bine zis în agricultură.
În faimosul tablou „Tableau economique ” pictat de Francois Quesnay descoperim
într-un mod ingenios relația economii – venit net – bogăție. Prin acest tablou economistul

5 Văduva Cecilia, Managementul investițiilor, Editura Universitară, Târgu Jiu, 2009, p.84.
6 Idem, Dragoș Huru, Investițiile : capital & dezvoltare, Editura Economică , București, 2007, p.15.

francez Quesnay a exprimat producția în funcție de cum se repeat ea, ca proces de reproducție
la scara unei economii.
Liberal ismul economic clasic a atins apogeul cu creația lui David Ricardo și Adam
Smith și a fost recapitulat în opera lui John Stuart Mill. Curentului clasic de gândire
economică are la bază trei principii esențiale7:
– aspirația de libertatea de acțiune și de gân dire a participanților la activitățile
economice;
– suportul practic al libertății în viziunea clasicilor este proprietatea privată
asupra bunurilor , aceasta reprezentând temelia economiei moderne de piață;
– principiul individualismului , în sensul că cele mai bune decizii pot fi luate de
către fiecare participant la viața economică în funcție de interesele lui.
În faimoasa lucrare clasică a lui Adam Smith, numită „Avuția Națiunilor ”8, a construit
baza unei noi viziuni cu privire la raportul dintre creșterea d e capital și legea progresului. El
spune că „ economisirea și acumularea de resurse productive și…creșterea capitalului
constau într -o lege a progresului general ”.9
Jean-Baptiste Say sfătuiește indivizii să se imbogățească prin producție. Părerea lui
este că producția nu este sporită neîncetat, fără a se crea venitul care să aprobe cumpărarea
produselor. Principala contribuț ie a lui J. B. Say la gândirea economică este elaborarea „legii
debuș eelor” sau „Legea Say”.
O posibilă formulare a acestei legi ar fi: mărfurile îți servesc unele altora ca debuș ee,
posesorii lor se află în ipostaze de vânză tori și cumpără tori, totalul vânzărilor se echilibrează
cu totalul cumpărătorilor, stabilitatea dintre cerere și ofertă se realizează automat . Legea
debușeelor exprimă acelaț i optimism liberal ca și teoria mâinii invizibile a lui Smith.
Economistul englez David Ricardo a sesizat activitățile de investire ca investiții în
munca realizatoare de mijloace de producție. Ricardo invocă o formulă de îmbunătățire a
modului în care se făcea distribuirea veniturilor în Anglia. El identifică și sursele capitalului
investițional (surse proprii și împrumuturi private sau de la bănci) ignorând împrumuturile
publice deoarece avea o concepție liberalistă.

7 Gabriela Prelipcean, Tehnici de evaluare a întreprinderilor multinaționale, Editura Universitară, Suceava,
2010, p. 30.
8 Adam Smith, Avuția Națiunilor, disponibil on -line la adresa https://issuu.com/raducom/docs/adam_smith_ –
_avutia_natiunilor , accesat la data de 19.04.2017
9 Idem, Dragoș Huru, Investițiile : capital & dezvoltare, Editura Economică , București, 2007, p.16.

Specialiștii consideră că John Stuart Mill îndeplinește sinteza școlii clasice de
economie politică. Pentru el toate mărfurile fac parte din capital de vreme ce ele există și
valoarea lor este dată de un proces rentabil.
Mărimea in vestițiilor depinde de diferiți factori, cum ar fi: venitul total, corelația
dintre în clinația marginală spre consum, înclinația spre eco nomisiri, rata dobânzii, etc. De aici
deducem că investițiile sunt o funcție de venit10:

I = f(Y)
În mod normal, economiile și investițiile se mișcă în același sens cu mișcarea
venitului. În timp ce venitul crește, cresc și economiile și investițiile, iar când venitul scade,
urmează să scadă și investițiile.
John Maynard Keynes spunea despre funcția investițiilor poa te fi de forma11:

I = f(Π -i)
unde:
I = volumul investiției
Π = rata profitului sau productivitatea marginală a capitalului (pentru gândirea clasică), sau
eficiența marginală a capitalului cum a denimit -o Keynes.
I = rata dobânzii.
Teoria investițiilor are o comportare care depinde de valorile economice ce se vor
manifesta în perioade viitoare. Putem spune că există două surse de comportament dinamic12:
– O sursă legată de așteptări, unde stocul aspirat de capital depinde de producția
aproximată pentru perioada viitoare.
– O sursă cu originea în întârzieri în ajustare, care determină un răspuns întârziat al
investițiilor la modificările în variabilele care afectează stocul dorit de capital.
Teoria acceleratorului flexibil al investițiilor pune accent pe legătura existent între
investiția netă și venitul dorit. Se spune despre această legătură că este asemănătoare cu cea
dintre stocul de capital aspirat și costul utilizării capitalului, dar cu punerea unei structuri
întârziate de capital.13

10 Florea Adrian, Macroeconomie, Editura Universitară, Oradea, 2013, p.85.
11 Ibidem, p.85.
12 Idem, Văduva Cecilia, Managementul investițiilor, Editura Univ ersitară, Târgu Jiu, 2009, p.48.
13 Ibidem, p.48.

I.3. Clasificarea investițiilor

După diferite puncte de vedere ale abordării investițiilor, clasificarea acestora poate fi
facută după mai multe criterii :
După obiectivul urmărit14:
• investiții productive , menite activității de exploatare
• investiții obligatorii , care urmăresc respectarea dispozițiilor legale sau îmbunătățirea
climatului social
• investiții strategice efectuate pentru îmbunătățirea activității în domeniul cercetării -dezvoltării
și reducerea riscului generat de progresul tehnic și concure nță

După natura lor15:
• investiții corporale – constituite din imobilizările corporale și din activul circulant al firmei
• investiții necorporale – conțin cheltuieli de constituire, de dezvoltare, de cercetare etc.
• investiții financiare – împrumuturi pe termen lung și titluri de participare

După gradul de risc16:
• investiții cu risc scăzut – investițiile de menținere și de îmbunătățire , presupun realizarea
aceluiași volum de activitate cu același tip de utilaje sau cu utilaje noi
• investiții cu grad ridicat de risc – investițiile de extindere sau diversificare, care i nclude
decizii strategice generate de eforturi financiare, cu preocuparea evoluției viitoare

După apartenența resurselor de finanțare17:
• din surse interne proprii : prof it reinvestit, rezerve, etc.
• din surse externe proprii : atrase prin creșterea și crearea de capital, subvenții, etc.
• din surse externe : credite bancare, împrumuturi prin emisiuni de obligațiuni

14 Iloiu Mirela, Managementul investițiilor, Editura Universitară, Petroșani, 2009, p. 10.
15 Gabriela Prelipcean, Strategii investiționale în afaceri Managementul investițiilor, Editura Universitară,
Suceava, 2012, p.6.
16 Vasile Ciomoș, Managementul investițiilor, disponibil on -line la adresa
http://file.ucdc.ro/cursuri/F_2_N24_Managementul_Investitiilor_Ciomos_Vasile.pdf , accesat la 22.04.2017
17 Hîncu R., Bunu M., Dascaliuc D., Bazele activității investiționale, Editura ASEM, Chișinău, 2010, p.32.

După relația cu obiectivul principal de investiții18:
• investiții directe – consumarea de resurse de investiții care se materializează în obie ctele de
bază ale proiectului care participă la realizarea scopurilor proiectului într-un mod nemijlocit
• investiții colaterale – sunt consumuri de resurse legate de inve stiția directă, cu scopul de a
crea condițiile normale de funcționare a obiectivului de investiții, de a asigura infrastructura și
utilitățile necesare
• investiții conexe – sunt impuse de investiția directă, dar se realizează în alte ramuri, în amonte
sau în aval față de cea de referință

După structura tehnologică a cheltuielilor19:
• lucrări de construcții -montaj – cuprind lucrări de construcții, instalații de la suprafața
minelor, construcțiile speciale subterane și de la suprafață
• achiziții de utilaje care necesită montaj – fixarea în fundații, pe piloni sau postamente,
montarea echipamentelor și instalațiilor, sau care nu necesită montaj (mijloace de
transport,combine , etc.)

După modul de realizare20:
• investiții realizate în antrepriză – de obicei lucrările de construcții – montaj, dețin o pondere
considerabilă și sunt realizate de firme specializate
• investiții realizate în regie – sunt realizate de către investitori

La nivelul macroeconomic avem21:
• investiții brute – reprezintă totalitate a cheltuielilor realizate pentru menținerea și refacerea
capitalului și cele pentru creșterea acestui capital
• investiții nete – sunt realizate prin plasamente care contribuie la la creșterea volumului inițial
de capital, folosind economisirile sau părți din profit pentru realizarea de noi investiții reale
sau financiare

18 Despa R., Zirra D., Munteanu A., Avrigeanu A., Nedelescu M., Eficiența investițiilor, Editura Universitară,
București, 2010, p.14.
19 Idem, Gabriela Prelipcean , Mariana Lupan, Strategii investiționale în afaceri, Editura U niversitară, Suceava,
2009, p.9.
20 Ibidem, p.11.
21 Idem, Dragoș Huru, Investițiile : capital & dezvoltare, Editura Economică , București, 2007, p.55.

După forma juridică a proprietății beneficiarilor de inv estiții22:
• investiții publice – prezente în toate țările în diferite domenii
• investiții private – sunt considerate ca fiind rezultatul cel mai pur al raportului cerere -ofertă de
investiții în economia de piață

I.4. Politici și tipuri de strategii investiționale

Prin s trategia investițională înțelegem un număr mare de informații cu caracter
economic, tehnic sau de altă natură.
Strategia investițională stabilește23:
– principale le obiective ale firmei
– ce acțiuni vor avea loc în atingerea obiectivelor
– sursele de finanțare
– modalitățile de atingere a obiectivelor
– metodele de alocare a resurselor
Obiectivul investițional principal al unei companii este de a realiza o administrare
activă, dorind a obține o rentabilitate mai mare în comparație cu alte posibilități de investire
cu grad de risc asemărător. O companie va investi în mod active pe o viziune largă de
instrumente financiare, continuând a folosi și instrumente financiare derivate. O companie
urmărește o politică de investiții ramificat ă cu un grad mediu de risc.24
Strategia investițională a companiei va supraveghea o amplasare eficace în
instrumente financiare, va respecta niște limite investiționale și politica de investiții care au
fost stabilite de management.25
În opinia autorilor Ion Vasilescu, Ion Românu și Claudiu Cicea, strategia
investițională a firmei are un puternic caracter novator, deoarece prin investiții se as igură
promovarea progresului et nic și a rezultatelor cercetării științifice, perfecționarea c apitalului
fix, a tehnologiilor de o rganizare a producției etc.26

22 http://www.stiucum.com/economie/microeconomie -si-macroeconomie/Investitiile -in-economia -de-
pi85748.php , accesat la 24.04.2017
23 Strategii de relansare a investițiilor, disponibil on -line la adresa
http://www.stiucum.com/management/managementul -investitiilor/Strategii -de-relansare -a-inves92172.php ,
accesat la data de 26.04.2017.
24 Strategia investițională, disponibil on -line la adresa http://www.primainvest.ro/strategia -investitionala/ ,
accesat la 24.04.2017.
25 Idem, Strategia investițională, disponibil on -line la adresa http://www.primainvest.ro/strategia -investitionala/ ,
accesat la 24.04.2017.
26 Vasilescu I., Românu I., Cicea C., Investiții, Editura Economică , București, 2000, p.27.

Tipuri de strategii investiționale :
a) După structura tehnologică a investițiilor27:
– lucrări de construcții -montaj, cuprind totalitatea lucrărilor de construcții,
instalații, construcții speciale etc.
– achizițiile de utilaje, care trebuiesc montate sau care nu trebuiesc montate
– lucrări geologice și de foraj
– alte cheltuieli de investiții (de exemplu : pentru a cumpăra animale de muncă, de
producție și reproducție, pentru diferite tipuri de plantații etc.) .
b) După sursa de finanțare a investițiilor28:
– investiții finanțate din surse proprii, constituite din propriul buget (profit,
reserve, fond d e amortizare, etc.)
– investiții financiare din surse atrase care au la bază fonduri nerambursabile de
la instituții naționale sau de la Uniunea Europeană, dar și fonduri rambursabile
(credite bancare, leasing, etc.).
c) După legătura investițiilor cu obiectu l proiectului29:
– investiții directe, sunt acele investiții legate tehnologic, spatial și functional de
obiectivul propus.
– investiții colaterale, de exemplu căi de acces, conducte utilități, obiective de interes
social, etc.
– investiții conexe cu rol de a asigura obiectivele viitoare.
d) După caracterul lor avem investiții30:
– de formare a unor noi obiective
– de modernizare
– de înlocuire sau de reutilitare
– de dezvoltare
e) După forma de proprietate avem investiții31:
-publice
-private
-mixte

27 Brințințan -Socaciu Petru, Managementul investițiilor, Editura Universitară, Cluj -Napoca, p.11.
28 Răzvan Cătălin Dobrea, Managementul investițiilor, Editura Universitară, 2012, p.11.
29 Ibidem, p.10.
30 Tipologia investițiilor, disponibil on -line la adresa http://self –investment.blogspot.ro/2013/10/tipologia –
investitiilor.html , accesat la 7.05.2017 .
31 Ibidem, accesat la 7.05.2017.

O strategie investițională trebuie să răspundă la cel puțin patru întrebări de bază32:
1. Ce criterii trebuie să stea la baza alegerii strategiei ?
Aici trebuie să se rezolve următoarele probleme:
– asamblarea cât mai coerentă a ansamblului de criterii vizat
– dacă unele criterii sunt observabile (măsurabile) sau nu
– dacă opțiunea strategică poate fi judecată numai prin prisma criteriilor de
performanță financiară ș.a.

2. Opțiunea aleasă este într -adevăr „strategia cea mai bună?”
– pertinența strategiei este stabilită pri n evaluare ante -sau post -factum?

3. Resursele și mijloacele disponibile asigură punerea în practică a strategiei?
– sunt necesare proceduri de alianță sau fuziune ? Care ar fi impactul lor asup ra
marjei de control și decizie?
– băncile finanțatoar e agreează astfel de acțiuni ? etc.

4. Care sunt modalitățile de implementare a strategiei alese?
– spre ce zo ne/ țări trebuie să ne orientăm?
– cum reacț ionează partenerii, concurența?

Analiza punctelor tari și a punctelor slabe este indispensabilă pentru a s e putea stabili
poziția în fața concurenței . Firma trebuie să își cunoască forța și slăbiciunile pentru a -și putea
stabili linia strategică, având nevoie și de o analiză complexă a mediului său tehnic și de
afaceri, adică să se identifice factorii de presi une și raporturile cu aceștia. În general firmele se
confruntă cu presiuni generate de: climatul politic, cadrul normativ și reglementar, poziția în
peisajul tehnologic, piața și amploarea sa, clienții și furnizorii, alți parteneri și/sau concurenți.
De as emenea este necesar ă analiza punctelor forte și a punctelor slabe pentru a se
putea stabili poziția în fața concurenței pe diferite planuri33:
– Pe plan financiar se vor analiza: structura capitalului, profitul raportat la cifra de
afaceri, rata de creșteri fără pierderea autonomiei etc.

32 Strategii de relansare a investițiilor , disponibil on -line la adresa
http://www.stiucum.com/management/managementul -investitiilor/Strategii -de-relansare -a-inves92172.php ,
accesat la data de 7.05.2017.
33 Idem, Iloiu Mirela, Managementul investițiilor, Editura Universitară, Petroșani, 2009, p.15.

– Pe plan comercial – imaginea de marcă, rețeaua de distribuție, po nderea pe piața
produselor etc.
– Pe plan tehnic – portofoliul de brevete, know -how, potențialul de cercetare, vârsta și
eficiența echipamentelor analiza strategi că și diagnosticul întreprinderii constituie
baza de formulare a scenariilor cu privire la evoluția viitoare a firmei. Portofoliul de
scenarii trebuie să fie echilibrat, coerent conceput pe sectoare/segmente strategice.

I.5. Strategia investitională a firmei. Decizia de investiț ii

Strategia reprezintă totalitatea obiectivelor majore ale unei entități pe durată lungă,
principalele moduri de creare, alături de resursele destinate obținerii beneficiului concurențial
potrivit misiunii organizației corespunzătoare.
Strategia devine practică prin luarea unor decizii strategice. Strategia acoperă de obicei
organizația în totalitate sau afectează toate activitățile organizației în mod direct sau indirect.
Trăsături ale strategiei investiționale34:
o Aria investițională are un caracter novator. Investițiile garantează
rezultatele acțiunii de organizare a producției și avansarea progresului
tehnic.
o Strategia investițională a unei firme poate fi de trei feluri : de
consolidare, de dezvoltare sau de redres are, în funcție de relația dintre
propria ofertă și cererea de pe piață.
Se folosește strategia de consolidare doar acolo unde se constată mici
schimbări în structura pieței, unde se observă o creștere a concurenței și există posibilitatea
pierderii piețelor vechi de desfacere a produselor finite și unde au apărut noi furnizori de
produse finite.
Se folosește strategia de dezvoltare în situația în care se con stată o cerere evidentă de
produse finite sau când piața implică producerea de produse finite noi cu caracteristici, calități
sau efecte sociale superioare celor de pe piața actuală.
Se folosește strategia de redresare pentru firmele unde cererea de produse finite a
scăzut foarte mult. Această strategie implică înlocuirea utilajelor cu altele noi , reorganizarea
producției etc.35

34 Sanda Constantin, Codrin Constantin, Managementul investițiilor, Editura Universitară, Brașov, 2009, p. 13.
35 Strategii de relansare a investițiilor, disponibil on -line la adresa
http://www.stiucum.com/management/managementul -investitiilor/Strategii -de-relansa re-a-inves92172.php ,
accesat la 5.05.2017

Investirea reprezintă plasarea de capital într -o întreprindere (afacere, etc.) cu scopul de
a obține profit. Investirea este o importantă imobilizare de capital ca volum și ca durabilitate,
care urmărește să obțină o rentabilitate viitoare optima, chiar dacă banii se plasează în active
imobilizate sau circulante. Așadar, decizia de investire duce la o imobilizare de capital
efectuată în prezent, cu speranța unei rentabilități viitoare.
În opinia autoarei Văduva Cecilia „decizia de investire este parte integrată a politicii
generale a întreprinderii”.36
Decizia de investire marchează o activitate utilă amplasată într -o anumiă parte a pieței,
o imobilizare de capital, primirea unei cantități de resurse umane, natural șă bănești, începerea
și menținerea relațiilor cu întreprinderi din cercuri de activități comune.
Etape parcurse în decizia de investire dintr -o firmă :

Figura nr. 3 – Etape decizionale

36 Văduva Cecilia, Managementul investițiilor, Editura Universitară, Târgu Jiu, 2009, p. 26. FIRMA Diagnosticarea
problemelor
1.Recunoașterea
oportunităților de investire Dobândirea informațiilor
despre proiect
2.Acumularea de
informații relevante
Identificarea
alternativelor de proiect
3.Găsirea căilor
alternative pentru
atingerea obiectivelor
Analiza financiară a proiectului
4.Lucrul la proiect(fără detalii)
5.Recunoașterea cheltuielilor și a
veniturilor Luarea deciziei
6.Evaluarea financiară a
proiectului
7.Găsirea aspectelor non –
financiare și necuantificabile
8.Luarea deciziei Implementarea și controlul
9.Implementarea deciziei și
controlul proiectului Analiza
10.Analiza rezultatelor

Sursa:Gabriela Prelipcean, STRATEGII INVESTIȚIONALE ÎN AFACERI
MANAGEMENTUL INVESTIȚIILOR, Editura Universitară, Suceava, 2012, p. 22.
Procesul de decizie cu privire la stabilirea unui proiect investițional este o multitudine
de ope rațiuni ce au loc cu finalizarea ideii, stabilirea resurselor financiare, calcularea
rentabilității, estimarea riscurilor, etc.
Obiectivele acestui proces sunt legate de :
1. Calitate
2. Performanță
3. Încadrare în buget
4. Încadrare în timpul alocat
Așadar putem sp une că37:
– Este important ca rezultatul final să corespundă scopului.
– În cazul neîncadrării în bugetul alocat profitul se va reduce sau ratele de
eficiență ale investiției vor scădea.
– Pentru ca proiectul să poată fi încheiat înainte sau la data stabilită este nevoie
ca etapele proiectului să fie încheiate la timp.

37 Busmachiu Eugenia, Politica de investiții la Nivelul Întreprinderii, Editura Universitară, p.3.