Venituri Si Cheltuieli Publice Care Determina Fluxurile Financiare Oglindite Prin Contabilitatea Trezoreriei Statului

Economie

Venituri Si Cheltuieli Publice Care Determina Fluxurile Financiare Oglindite Prin Contabilitatea Trezoreriei Statului

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1

Organizarea și funcționarea Trezoreriei

1.1. Noțiunea de Trezorerie

Trezoreria, instituția prin intermediul căreia statul își constituie și utilizează resursele sale financiare, așa cum este ea astăzi organizată în țări cu o economie dezvoltată, a cunoscut o lungă și zbuciumată evoluție.

Istoria ei este veche, denumirea sa, numele său, vine probabil de la cuvântul latinesc „thesarus”, iar noțiunea în sensul de „tezaur” apare în Franța în sec. al XI lea (1080) și este folosită pentru a desemna totalitatea resurselor financiare la dispoziția suveranului. În antichitate, spre exemplu, semnificația cuvântului în sine însemna „caseta” celui puternic, sau operațiunea cea mai simplă de a colecta bani și apoi de a cheltui acești bani.

Dicționarul explicativ al limbii române prezintă Trezoreria ca fiind: „Oficiu al unui stat unde se păstrează și se administrează tezaurul public”. În conformitate cu dicționarul enciclopedic român, trezoreria înseamnă „ansamblu de operațiuni financiare și bănești bugetare și extrabugetare pe care le face statul pentru procurarea mijloacelor bănești care-I sunt necesare și pentru cheltuirea acestor mijloace”, sau „loc unde se păstrează și administrează tezaurul statului”.

Autorii străini menționează „totalitatea serviciilor financiare ale statului solidar legate printr-o unitate a trezoreriei” (Gillbert Devaux) sau vorbesc de un „servciu al statului care efectuează conform legilor de finanțe, oprațiunile de casă și de bancă care cprind gestiunea finanțelor publice și care exerciă asupra ansamblului activităților financiare puterile de tutelă conferite statului” (Francois Bloch-laine).

Daniel Libegne a încercat să definească Trezoreria ca „un serviciul public al statului care efectuează pentru contul său și pentru cel al altor colectivități administrative operațiunile de casă (încasări și cheltuieli), de bancă (mișcări de creanțe și datorii), și de contabilitate necesare gestiunii finanțelor publice; exercită activitatea de administrație, de tutelă, de finanțae sau de stimulare în materie economică și financiară și de asemenea internațională; asigură menținrea marilor echilibre monetare și financiare.

În România actele normative care au legiferat organizarea acestei instituții s-au axat mai mult asupra rolului și atribuțiilor trezoreriei. Legea contabilității nr. 82/24.12.1991 se referă doar la organizarea contabilității Trezoreriei Finanțelor Publice și sfera de cuprindere a acesteia: „operațiunile privind execuția de casă a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, constituirea și utilizarea mijloacelor extrabugetare și a fondurilor cu destinație specială, gestiunea datoriei publice interne și externe, precum și alte operațiuni financiare efectuate în contul organelor administrației publice centrale”.

După înființarea propriu-zisă a acestei instituții, prin Hotărârea Guvernului nr. 78/15.02.1992, noțiunea de trezorerie este definită mai lar prin Normele Metodologice nr. 5318/1992 ca fiind: „O instituție financiară prin care sectorul public își efectuează operațiunile de încasări și plăți asupra cărora Ministerul Finanțelor exercită controlul fiscal și financiar preventiv”.

Tatiana Moșteanu, în lucrarea „Buget și Trezorerie Publică” consideră că Trezoreria este ca o casierie, unde sunt depusen și gestionate fondurile statului și ca o bancă, ca activitate de credit pe termen scurt, însărcinată să echilibreze în orice moment intrările și ieșirile de fonduri.

O definiție mult mai complexă și completă o dă Prof. Univ. Pavel Belean, pentru care noțiunea de trezorerie în momentul de față poate fi explicată astfel: „Trezoreria Statului este o instituție financiară prin intermediul căreia se derulează constituirea și utilizarea fondurilor publice sub un strict control fiscal și financiare preventiv. Gestionează datoria publică, inclusiv serviciul acesteia, efectuează plasamente financiare, atrage disonibilitățile bănești din economie în vederea acoperirii temporare a deficitelor bugetare și efectuează operațiuni care țin de intervenția statului în România”.

1.2. Asemănări și deosebiri între Trezoreria Statului

și băncile comerciale

Din opiniile prezentate mai sus care se referă la noțiunea de trezorerie, se poate concluziona că această instituție îndeplinește rolul de casier și bancher al statului, precum și de intermediar financiar.

Trezoreria Statului este și ea o bancă, o bancă specială a statului care are multe interdicții, comparativ cu o Bancă Comercială, în ceea ce privește beneficiarii serviciilor, dreptul de a organiza activități de depozite, de a acorda credite, în schimb are unle activități și atribuții specifice față de o bancă comercială. Prin urmare, între cele două instituți există următoarele asemănări și deosebiri:

a) Referitor la beneficiarii serviciilor la Trezoreria Statului își au conturi deschise instituțiile publice, în timp ce agenții economici, cu mici excepții, își au conturile deschise la băncile comerciale. Până nu demult, doar regiile naționale și locale pentru fondurile pe care le primeau de la Bugetul Statului erau obligate să-și deschidă conturile de finanțări la trezorerie, pentru a se putea asigura un control mai riguros asupra respectării destinației acestor fonduri. În ultima vreme, se pare că Ministerul Finanțelor și-a schimbat optica și în privința societăților comerciale și admite ca și agenții economici să poată avea constituite depozite la trezorerii, mai ales în relațiilor lor cu instituțiile publice și bugetul de stat. Așa cum era reglementată această problemă, aria beneficiarilor în cazul băncilor comerciale era mai extinsă (agenții economici, persoane fizice, asociații, etc.) față de cea a trezoreriei (instituții publice, regii).

Ar fi util a se crea posibilitatea agenților economici cât și persoanelor fizice să poată avea constituite conturi curente și de depozite, prin intermediul să poată efectua plăți și încasări, în relațiile lor cu Bugetul, cu ceilalți corespondenți ai trezoreriei, precum și cu posibili prestatori de servicii.

b) Referitor la natura depozitelor în cazul trezoreriei acestea sunt formate în marea lor majoritate din fonduri publice, în timp ce depozitele băncilor sunt create din disponibilitățile agenților economici, persoanelor fizice, asociațiilor familiale, societățiilor non profit, asociațiilor care pot avea sau nu calitatea de persoană juridică, deci fonduri private.

De asemenea, băncile comerciale pot acorda credite bancare, practic unui sector nelimitate de beneficiari, cu respectarea condițiilor de garanții, în timp ce Trezoreria Statului nu poate efectua acest lucru. Creditele pe care le poate acorda Trezoreria Statului sunt cele pentru plaasamente financiare pe termen scurt, din disponibilitățile Trezoreriei prin intermediul BNR; împrumuturi pentru acoperirea temporară a deficitelor Bugetului de Stat, Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat și Bugetelor Fondurilor Speciale, precum și pentru acoperirea golurilor de casă înregistrate de Bugetele Locale.

Trezoreria Statului, alături de Băncile Comerciale, prin modul în care își organizează operațiunile de încasări și plăți în numerar, pot infuența favorabil politica BNR, în legătură cu funcționarea sistemului monetar. În cadrul sistemului monetar există trei circuite ale celor trei instituții și fiecare cu moneda sa proprie: Banca cantrală despune de bancnote, moneda divizionară, depozitele de la Banca Centrală și monedele străine, Trezoreria de moneda Trezoreriei, iar Băncile Comerciale de moneda scripturală.

Fiecare din aceste instituții creatoare de monedă, pentru realizarea circuitelor interne de încasăi și plăți, se folosesc de înregistrări curente în conturile pe care le au deschise fiecare în unitățile lor, dar în situația transferului de lichidități între trei sisteme de bănci (Bănci Comerciale, Trezorerie și BNR), operațiunile se pot efectua numai în moneda Băncii Cenrale.

În concluzie, din punct de vedere conceptual, o trezorerie poate fi asemuită în multe privințe cu o bancă, deoarece prin intermediul ei se derulează operațiuni de încasări și plăți, se constituie depozite, din care disponibilități se pot efectua plasamente financiare, acorda împrumuturi, dar în același timp însă, Trezoreria comparativ cu o bancă în general prezintă multe deosebiri, deoarece aceasta nu este menită să înregistreze profit, ci înainte de toate de a administra în numele statului, în condiții cât mai optime, banul public și în fina a gestiona deficitul sau excedentul bugetar.

1.3. Principii ale funcționării Trezoreriei Statului

În evoluția sa, Trezoreria a cunoscut trei tendințe majore și anume: tendința de identificare, tendința de unificare și o tendință contradictorie cu cele două, dar prezentă în complexitatea și diversitatea funcțiilor sale.

Tendința de identificare se manifestă prin faptul că treptat gestiunea fondurilor publice se desprinde de „caseta” suveranului.

Prin tendința de unificare s-a pus bazele unui principiu de bază a dreptului bugetar, principiul unității de casă.Dacă la început erau un număr mare de case, (de bani) particulare, acest principiu a condus la centralizarea tuturor încasărilor și cheltuielilor într-un singur loc, în aceeași casă. Principiul unității Trezorerei răspunde grijii pentru fluiditate, mobilitate, în ceea ce privește posibilitate de încasare a tuturor fondurilor publice într-un singur cont, depersonalizării acestora și interzicerea efectuării cheltuielilor directe din încasări. Unicitatea Trezoreriei se concretizează prin contul unic deschis la Banca Centrală.

Tendința de diversificare a funcțiilor se concretizează prin aceea că, pe măsura intervenției crescânde a statului în viața economică, funcțiile trezoreriei au început să se diversifice și să crească în complexitate.

Alături de aceste tendințe, s-a impus tot mai puternic un alt principiu în organizarea și funcționarea acestei instituții, și anume: principiul administrativ. Acesta determină separarea sarcinilor și drepturilor ordonatorului de credite de cele ale contribuabilului.

Un alt principiu care s-a impus este cel al responsabilității „personale a administratorului, contabilului și casierului”. Acest principiu îl găsim suficient de bine exprimat în Legea contabilității publice din 1929.

În țara noastră, alături de cele menționate mai sus, se regăsesc următoarele reguli și caracteristici mai importante ale trezoreriei statului:

– gestionează fondurile bugetare prepondeent de natura fiscală, a fondurilor speciale și extrabugetare ale instituțiilor publice, a împrumuturilor de pe piața internă sau externă sau a acelor de la BNR, a unor surse care se constituie în mod excepțional (din privatizare, etc.) și chiar a unor disponibilități ale agenților economici și persoanelor fizice;

– încasările trebuie efectuate și evidențiate într-o anumită ordine, ținându-se cont de natura și proveniența lor, iar cheltuielile se admit la plată numai după un contrl prealabil care are în vedere respectarea destinației aprobate pe categorii de cheltuieli și natura lor;

– pe măsura implicării crescânde a statului în economie, acesta încredințează trezoreriei atribuții sporite pentru stimularea sau inhibarea unor subiecți economici, prin stabilirea de facilități unora sau poveri fiscale altora, în funcție de interesul pe care îl are față de o ramură sau alta a economiei;

– trezoreria îndeplinește mandatul statului în sensul de a gestiona banii publici fără un echivalent direct, fără perceperea unor comisioane pentru operațiunile pe care le efectuează.

1.4. Organizarea și atribuțiile Trezoreriei Statului

1.4.1. Organizarea Trezoreriei Statului

Trezoreria publică se organizează și funcționează în Trezoreria națională sub forma unor instituții ale Administrației Publice din cadrul și în subordinea Ministerului Finanțelor. În baza legii contabilității nr. 82/1992 Ministerul Finanțelor este autorizat să organizeze contabilitatea Trezoreriei Finanțelor Publice privind execuția de casă a Bugetului Statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, constituirea și utilizarea mijloacelor extrabugetare și a fondurilor cu destinație specială, gestiunea datoriei publice interne și externe precum și alte operații financiare efectuate în contul instituției publice.

Activitățile de trezorerie sunt organizate atât în cadrul Ministerului Finanțelor cât și în unitățile subordonate ale acesteia, circumscripiițe și percepțiile financiare.

Hotărârea Guvernului nr. 72/1992, privind organizarea și funcționarea Trezoreriei Finanțelor Publice, a stabilit activitățile care se desfășoară în cadrul acesteia:

a) execuția bugetului statului, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor locale, Trezoreria fiind practic casieria sectorului public;

b) finanțarea cheltuielilor în limita prevederilor bugetare și gestionarea mijloacelor extrabugetare și a fondurilor speciale pe instituții și categorii de resurse;

c) constituirea de depozite la vedere și pe termen ale persoanelor fizice și juridice;

d) efectuarea de plasamente pe termen a disponibilităților mobilizate în conturile Trezoreriei;

e) gestionarea datoriei publice;

f)asigurarea evidenței contabile privind execuția de casă pentru toate operațile de încasări și plăți;

g) alte operațiuni.

Trezoreria, din punct de vedere organizatoric, este un ansamblu de servicii financiare ale statului. Ele sunt leate între ele prin Trezoreria Centrală care are principala atribuție efectuarea în nume public de încasări și plăți.

Structura organizatorică a Trezoreriei are un caracter administrativ, care cuprinde organele decizionale și oganele de gestiune:

1. Organe decizionale

Aceste organe aparțin Ministerului Finanțelor fiind grupate în cadrul Direcției Generale a Trezoreriei. Aceasta desfășoară activități specifice de conducere a gestiunii și tutelează intervențiile asupra activității financiare private și publice. În cadrul Direcției Generale a Trezoreriei există o serie de subdirecții cu componențe:

– pe de o arte în problema fluxurilor de fond dintr-o trezorerie și activitatea economică prin fapt și publică;

– pe de altă parte în adminisrarea propriei activități a trezoreriei.

2. Organe de gestiune

Organele de gestiune cuprind un număr mare de instituții care desfășoară o activitate de execuție a deciziilor la nivel central și local.

În această categorie sunt cuprinse:

– la nivel central, serviciile centrale – acestea sunt regrupate sub formă de direcții;

– la nivel local, operațiunile trezoreriei sunt efectuate de către organizații în agenții ale trezoreriei.

În România, Trezoreria se organizează printr-un sistem propriu, atât la nivel central cât și în teritoriu, prin care se urmărește cuprinderea tot mai largă a tuturor operațiunilor financiare din sectorul public.

Trezoreria cuprinde următoarele părți:

– Trezoreria Centrală

– trezoreriile județene și a mun. București

– trezorerile municipale

– trezoreriile orășenești.

La nivel central, Trezoreria este organizată în cadrul Direcției Generale a Trezoreriei din Ministerul Finanțelor Publice cu următoarele atribuții:

– elaborează norme de organizare și funcționare a trezoreriilor teritoriale și îndrumă activitatea lor;

– ține contabilitatea constituirii și utilizării tuturoro fondurilor statului;

– deschide credite bugetare pe baza dispozițiilor ordonatorilor principali de credite;

– asigură gestionarea contului corespondent al trezoreriei deschis la BNR sau alte bănci;

– asigură decontarea între trezoreriile județene;

– gestionează fondurile cu destinație specială constituite pe baza legii la nivelul economiei naționale;

– administrează conturile de cliring, barter și de cooperare economică pe baza acordurilor guvernamentale;

– efectuează plasamante financiare pe termen;

– gestionează datoria publică;

– elaborează lucrări care oglindesc execuția bugetară;

– elaborează raportul și contul general de execuție a bugetului de stat,fondurilor speciale și extrabugetare.

La județe și municipiul București, Trezoreria este organizată ca o direcție în cadrul DGFP și este condusă de un trezorier.

Direcția de Trezoreria are în structura sa:

– un serviciul de contabilitate și decontări;

– un serviciu de metodologie, verificarea gestiunii și casieriei;

– un serviciu de elaborare și dări de seamă buget local.

La municipii, trezoreriile sunt organizate în cadrul Administrațiilor Financiare fiind conduse de către un director adjunct al Administrației Financiare.

Trezoreria municipală are în componență:

– un serviciu (compartiment) de casierie-tezaur;

– un serviciu (compartiment) de control și evidența veniturilor;

– un serviciu (compartiment) de control și evidența cheltuielilor;

– un serviciu (compartiment) de contabilitate și de decontări.

La orașe, trezoreriile se organizează în cadrul administrațiilor fiscale fiind conduse de directorii acestora, având în structură un serviciu de trezorerie cu următoarea componență:

– un birou (compartiment) de casierie-tezaur;

– un birou (compartiment) de evidență a veniturilor și cheltuielilor;

– un birou (compartiment) de contabilitate și decontări.

1.4.2. Atribuțiile Trezoreriei Statului

1.4.2.1. Atribuțiile trezoreriilor județene și a municipiului București

– organizează și cordonează activitatea trezoreriilor municipale și orășenești;

– gestionează contul corespondent al Trezoreriei Județene de la sucursala județeană a BNR, își asigură efectuarea operațiunilor de decontare între trezoreriile locale și instituțiile bancare corespondente;

– asigură deschiderea creditelor transmise de ordonatorii secundari de credite ai bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat la toate trezoreriile locale;

– elaborează lucrări de sinteză și analiză privind execuția bugetară și propune măsuri pentru realizarea veniturilor și întărirea controlului asupra cheltuielilor bugetare;

– urmărește încheierea exercițiului financiar la nivelul județului și municipiului București;

– întocmește bilanțul contabil centralizat al trezoreriei și raportul de analiză;

– coordonează activitatea compartimentelor de casierie – tezaur, asigură numerarul necesar efectuării plăților, redistribuirea soldului de casă și stabilește plafoanele de casă;

– îndrumează și controlează activitatea trezoreriilor subordonate.

1.4.2.2. Atribuțiile trezoreriilor teritoriale (orașe și municipii)

Dacă la trezoreriile județene funcția debază o constituie coordonarea, controlul și sinteza fluxurilor financiare ale trezoreriilor din teritoriu, trezoreriile din orașe și municipii sunt unități direct funcționale prin care se rezolvă următoarele atribuții:

a) Casierie – tezaur, compartiment conceput pentru încasări, plăți și tezaur.

La trezoreriile care nu au condiții de păstrare a tezaurului, casieriile funcționează numai pentru încasări urmând ca activitatea de tezaur și plăți să se asigure de către una din băncile comerciale ce funcționează în localitate, pe bază de contract.

b) Casele pentru încasări au următoarele atribuți:

– încasează veniturile din nimpozite, taxe și alte venituri în numerar de la agenții economici, instituțiile publice și populației. De regulă, casele de încasări de la populație funcționează separat de celelalte case de încasări, cu circuite separate;

– conduc evidența intrărilor și ieșirilor de numerar și stabilesc zilnic soldul casieriei prin jurnalul de casă;

– aplică măsurile destinate să asigure integritatea și securitatea numerarului din casieria proprie.

1.5. Locul și funcțiile Trezoreriei Statului

1.5.1. Locul Trezoreriei în sistemul Finanțelor Publice

Cea mai veche formă de trezorerie este întâlnită pentru prima dată în Imperiul Roman, iar apoi acesta s-a dezvoltat și perfecționat, datorită nevoilor financiare alem puterilor politice.

O altă urmă a Trezoreriei o întâlnim în feudalismul european de apus unde, Trezoreria a continuat să existe ca o necesitate determinată de separarea resurselor personale ale monarhilor, de fondurile necesare administației publice. În perioada de dezvoltare a capitalismului s-au făcut importante inovații în gestiunea fondurilor, respectiv s-au stabilit regulile contabilității publice, s-au organizat serviciile financiare iar Trezoreria a trecut sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice.

În perioada liberalismului clasic, sunt puse bazele Trezoreriei publice moderne cu cele cinci servicii fundamentale:

– încasarea veniturilor;

– gestionarea datoriei;

– gestiunea creanțelor;

– contabilitatea publică;

– mișcarea fondurilor.

Unitatea Trezoreriei realizată la nivel central se extinde și la nivelul colectivităților locale. Evoluția în timp a Trezorerei a urmat o direcție distinctă.

În calitatea sa de gestionar al datoriei publice, Trezoreria a avut un rol important în toate țările, în timpul primului război mondial când s-a manifestat nevoia contractării de credite pe termen scurt ce implică emisiunea continuă a bonurilor de tezaur.

În perioada interbelică s-a manifestat rolul compensator a Trezoreriei în domeniul bugetar, având în vedere că bugetul a înregistrat defcite cronice în marea majoritate a economiilor.

După cel de-al doilea război mondial, apar funcțiile moderne ale Trezoreriei. În această perioadă trezoreria dobândește și calitatea de instituție bancară, acționând alături de sistemul bancar în derularea activității necesare economiei.

În perioada modernă se intensfică funcția de colector al resurselor din economie. Trezoreria joacă un rol important pe piața capitalurilor pe termen lung și scurt. De asemenea, se intensifică și rolul de intermediar financiar.

Trezoreria efectuează operații de încasări și plăți la și de la buget, asigură controlul creditelor bugetare, reprezintă banca la care instituțile publice își au deschise conturile de încasări și plăți, gestionează datoria publică, acordă împrumuturi și garanții, asigură evidența zilnică de casă a bugetului, facilitând controlul operațiunilor de casă.

1.5.2. Funcțiile tradiționale ale Trezoreriei

Funcțiile tradiționale ale Trezoreriei sunt:

Gestionar și administrator al fondurilor publice

Funcția presupune ca toate încasările să fie centralizate și concentrate prin trezorerie și toate cheltuielile să fie finanțate sub supravegherea și controlul ei. În orice perioadă a anului trebuie să existe un echilibru între fondurile publice, pe de o parte și folosirea acestora sub forma plăților, pe de altă parte. Astfel spus, ieșirile de fonduri trebuie acoperite cu intrările de fonduri, lucru nu tocmai simplu de realizat.

Menținerea unui raport corespunzător în favoarea colectării fondurilor publice este o problemă cu adevărat dificilă în perioada de deficit bugetar, motiv pentru care trezoreria este obligată , aproape în mod permanent de a împrumuta fonduri pe termen scurt de pe piața monetară, pe termen mediu utilizând certificatele de trezorerie și pe termen lung uzitând de împrumuturile de stat.

Mijloc de intervenție a statului în economie

Statul își exercită această funcție mai ales în sectoarele și zonele în care are interese de ordin economic și sociale. Metodele de intervenție sunt diverse și anume:

– autorizație eliberată pentru motive economice, de interes național și care duce la finanțări privilegiate;

– subvenționarea unei părți de cheltuieli;

– bonificații la dobândă;

– garanții pentru anumite împrumuturi contractate de la bănci;

– avansuri rambursabile, în special în domeniul cercetării sau pentru produse prioritate;

– accesul privilegiat al unor organisme financiare pentru refinanțare la Banca Centrală, în condiții mai avantajoase decât cele de pe piața de capitaluri.

Intermediar financiar și distribuitor de capitaluri

Trezoreria are de mai multe ori rol de bancă, nu numai pentru că adesea contractează împrumuturi, ci și pentru că folosește la rândul său aceste resurse pentru a acorda împrumuturi. Funcția de intermediar financiar și-o manifestă prin faptul că declanșează în economie fluxuri financiare de acest gen.

Reprezentant al funcție de putere publică

Trezoreria publică este acționarul și gestionarul participațiilor statului în activități și sectoare de orice fel. În această calitate, Trezoreria poate supraveghea un număr important de instituții financiare cărora le solicită sau acordă îmrumuturi prin mijloace și tehnici specifice acestor genuri de operațiuni.

Asigurător al „marilor echilibre”

„Marile echilibre” sunt expresia unui raport de egalitate permanent care trebuie să existe între nevoile publice, pe de o parte, și capacitatea statului de a le acoperi, pe de altă parte.

Trezoreria este în permanență confruntată cu:

– diferențele în timp între periodicitatea plăților și cea a încasărilor din impozite și taxe care trebuie mereu ajustate prin resurse suplimentare pe perioade scurte de timp;

– finanțarea deficitului bugetar care acoperă perioada întregului exercițiu financiar;

– acordarea de împrumuturi pe piața de capital pentru finanțarea investițiilor, sectoarelor economiei care prezintă interes pentru stat;

– susinerea monedei naționale, alături de Banca Centrală, prin intervenții pe piața valutară.

1.5.3. Funcțiile Trezoreriei Statului

Pentru a-și îndeplini funcțiile sale, statul trebuie să efectueze o serie de operații financiare și de credit. Denumirea adoptată în numeroase țări pentru serviciile financiare care realizează aceste operații este de „trezorerie publică”. Trezoreria Finanțelor Publice indică locul de păstrare și administrare a banilor.

Într-o accepție generală, Trezoreria reprezintă personificarea financiară a statului, îndeplinind rolul unui intermediar financiar, cu ajutorul căruia acesta efectuează operații financiare și de credit, activitatea sa fiind legată nemijlocit de execuția bugetului de stat.

Trezoreria Statului nu are personalitate juridică, nu este autonomă, nu se distinge de stat. Riguros definită Trezoreria reprezintă „serviciul public însărcinat cu execuția operațiilor financiare de stat, în vederea procurării și cheltuirii mijloacelor bănești care sunt necesare pentru îndeplinirea funțiilor acestuia”.Din această definire a noțiunii de Trezorerie rezultă funcțiile sale, respectiv de casier, bancher și intermediar financiar public.

Principaele funcții ale Trezoreriei sunt:

a) Casier al sectorului public

Aceasta este o funcție clasică prin care statul se ocupă cu încasarea veniturilor ( adică impozitele și taxele percepute de la persoanele fizice și juridice), de efectuare a plăților și de păstrare a disponibilităților (funcția de bancher). Prin această funcție se înțelege în mod generic egalizarea fluxurilor de intrare și de ieșire din economie.

b) Atragerea disponibilităților din economie și creearea de monedă

Disponibilitățile din economie sunt atrase de la instituțiile financiare, agenți economici și populație prin constituirea de depozite și împrumuturi de stat lansate în vederea asigurării resurselor financiare pentru restructurarea și retehnologizarea unor sectoare din economie, acoperirea deficitului bugetar.

De regulă între veniturile și cheltuielile bugetare, în timp și în spațiu interven neconcordanțe. Astfel, uneori efectuarea cheltuielilor defansează încasarea veniturilor, ceea ce provoacă un deficit pe care trezoreria îl acoperă cu ajutorul mijloacelor ce îi stau la dispoziție.

Trezoreria este implicată în compensarea excedentelor și deficitelor de casă ale administrațiilor financiare locale. Ea procură resurse suplimentare necesare efectuării cheltuielilor publice care rezultă din angajamentele statului în străinătate, dar și sumele necesare compensărilor plurianuale rezultate din apariția unor cheltuieli publice cu caracter provizoriu care necesită intrări coespunzătoare de fonduri.

Atragerea unor resurse din economie pentru proprile nevoi ca si plasarea disponibilităților sale fac ca Trezoreria să ocupe un loc important, special în cadrul circuitului economic.

c) Execuția bugetului statului, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor locale, reflectate în încasarea veniturilor provenite de la contribuabili și efectuarea plăților dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare aprobate.

d) Controlul financiar preventiv asupra încasării veniturilor, încadrării cheltuielilor dispuse de ordonatorii decredite în prevederile și destinația aprobată prin bugetul de venituri și cheltuieli al acestora.

Trezoreria exercită control și asupra activităților bursiere, prin faptul că agenții de schimb și brokerii sunt numiți de către Ministerul Finanțelor Publice iar directorul Trezoreriei face parte din Comitetul de Bursă, asigurând respectarea disciplinei profesionale. De asemenea, emisiunea și lasarea obligațiunilor de către marile firme trebuie notificată Trezorerei, care urmărește și coresctitudinea operațiunilor bursiere.

e) Operațiunile de decontare în contul instituțiilor publice și păstrarea disponibilităților acestora în urma constituirii mijloacelor extrabugetare și a fondurilor speciale.

f) Efectuarea de plasamente financiare pe termen, a disponibilităților statului existente temporar în conturile Trezoreriei. Cum în economia contemporană există un număr mare de intreprinderi la care statul participă sub formă de acționar, sau în calitate de creditor, Trezoreria a fost investită cu funcția de al gestiona portofoliul participanților statului.

g) Gestionarea datoriei publice prin primirea împrumuturilor interne și externe, prin folosirea acestora potrvit destinației prevăzute în contracte, prin rambursarea creditelor la scadență și plata dobânzilor.

h) Evidența contabilă a operaților privind execuția de casă a bugetului, pentru încasări și plăți, cu ajutorul conturilor sintetice și analitice desfășurate pe subdiviziunile clasificației bugetare și pe plătitori.

i) Funcționarea normală a sistemului informațional contabil privind raportarea execuței bugetului public (pe componente), a fondurilor speciale și extrabugetare.

1.6. Necesitatea îniințării Trezoreriei Statului

După 1990, un loc important îl ocupă restructurarea economiei ca urmare a tranziției spre econoia de piață. Până în 1990 întreaga activitate economică și financiară a țării se derula printr-un sistem centralizat, pe baza planului național unic și a planului financiar centralizat. Bugetul de stat, ca plan financiar de bază al statului, reflecta procesul formării și repartizării principalelor resurse centralizate ale statului. Evidența realizării veniturilor și efecturării cheltuielilor prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale era asigurată de BNR, care periodic informa Ministerul Finanțelor asupra derulării execuției acestora.

Sistemul planurilor financiare conceput, inclusiv cel al bugetului de stat, constituie mijloace și mecanisme de tip administrativ pentru influențarea proceselor economice și financiare din economie și nu instrumente viabile pentru a stimula și orienta economia spre o activitate eficientă și competitivă.

În condițile de după 1989 era imperios necesar crearea unor mecanisme și instrumente specifice unei economii în tranziție, care să stimuleze creșterea spiritului de răspundere în constituirea resurselor financiare ale statului, a modului cum acestea sunt administrate și folosite pentru realizarea unei protecții sociale reale și a unei economii eficiente.

În lucrarea „Buget și Trezorerie Publică”, Tatiana Moșteanu identifică următorii pași care au precedat înființarea Trezoreriei Finanțelor Publice:

1. Reorganizarea băncilor și consecințele acestora asupra execuției finanțelor publice;

2. Schimbarea concepțiilor privind administrarea și utilizarea resurselor finanțelor publice;

3. Cerințele și posibilitățile reale de asigurare de echilibru a finanțelor publice, prin intervenții provenit în fazele de urmărire a execuției bugetului public, în cadrul fiecărei componente a sistemului acestuia;

4. Autonomia bugetului asigurărilorm sociale de stat, în contextul prevederilor Legii Finanțelor Publice;

5. Întărirea autonomiei finanțelor locale, la nivelul bugetelor acestora din subdiviziunile administrației teritoriale în cadrul județelor potrivit legii administațiilor publice locale;

6. Înființarea și funcționarea fondurilor speciale, prin autonomizarea bugetelor acestora;

7. Creșterea și diversificarea fondurilor extrabugetare.

Până în 1990, BNR asigura emiterea de monede și bancnote, gestiona rezerva de aut și finanța industria și comerțul. De asemenea, deținea monopolul asupra celor patru instituții bancare: Banca de Comerț Exterior, care finanța tranzacțiile cu străinătatea, Banca Agricolă, care susținea financiar cooperativele agricole și întreprinderile agricole de stat, Banca de Investiții, care asigura finanțarea investițiilor și CEC care mobiliza disponibilitățile bănești ale populației.

Reforma din sistemul bancar a deteminat structurarea acestuia pe două nivele: pe de o parte BNR, care începe să-și exercite funcțiile tradiționale de bancă centrală, iar pe de altă parte, sistemul băncilor comerciale cărora le-au fost transferate operațiunile cu caracter comercial.

Operațiunile privind execuția de casă a bugetelor și celorlalte resurse financiare ale sectorului public au fost preluate de băncile comerciale. BCR a preluat de la BNR conturile de disonibilități și de credite pe termen scurt ale agenților economici, dar și conturile de venituri și cheltuieli ale bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale, ale bugetelor locale și conturile instituțiilor publice. Practic, băncile comerciale efectuau numai operațiuni de încasări și plăți în contul instituțiilor publice centrale și locale pe seama bugetelor, fără un control real, fapt ce a general multe neajunsuri în legătură cu urmărirea eficientă a veniturilor sau respectarea destinației speciale creditelor bugetare aprobate. Execuția în continuare a bugetelor prin intermediul băncilor comerciale prezenta un risc pentru finanțele publice și pentru faptul că, potrvit programului de reformă, și acestea vor intra în procesul de privatizare iar activitatea lor, în acest context, va fi supusă și ea regimului falimentului, acțiunii în care ar putea fi angrenat și bugetul statului, lucru inadmisibil.

Astfel, necesitatea înființării și organizării Trezoreriei Statului rezultă din deficiențele și neajunsurile înregistrate cu privire la execuția bugetelor prin băncile comerciale:

– desfășurarea execuției bugetare prin mai multe bănci crează dificultări în ce privește controlul asupra operațiunilor, complică fluxurile monetare și prelungește termenele de raportare a datelor de execuție, influențând negativ urmărirea execuției și a chilibrului bugetare;

– neurmărirea veniturilor statului în mod corespunzător și în mod deosebit a celor datorate de persoanele juridice, care au o pondere însemnată îbn totalul veniturilor bugetare, are consecințe dintre cele mai nefavorabile asupra constituirii surselor în concordanță cu evaluările aprobate de Parlamentul României;

-Trezoreria Statului răspunde mai bine noilor comandamente și cerințe ale reformei în domeniul financiar-fiscal, legate de creearea pârghiilor și mijloacelor financiar-bugetare specifice economiei de piață cu ajutorul cărora statul să poată influența în mod favorabil dezvoltarea economico-socială a țării.

Sistemul Trezoreriei Statului este considerat cel mai potrivit sistem de organizare a execuției finanțelor publice, protejându-le de toate riscurile. De asemenea, permite soluționarea în importante probleme financiare, prin mijlocirea operațiunilor specifice (gestionarea creditelor externe primite de către Guvern pentru sprijinirea programelor de reformă, mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetare și pentru plata dobânzilor la datoria publică. Un alt motiv care dă importanță Trezoreriei Statului este faptul că permite cunoașterea permanentă a resurselor publice și previziunea nevoilor de împrumuturi pentru finanțarea deficitului bugetar.

CAPITOLUL II

Organizarea contabilității Trezoreriei în România

2.1. Bugetul Statului și fondurile publice

Pentru ca un stat să poată exista și funcționa , are nevoie de anumite resurse financiare în scopul finanțării acțiunilor curente și de viitor pe care și le propune.

Guvernele statelor obțin fondurile de care aunevoie din impozite, taxe și alte contribuții obligatorii impuse membrilor societății. La formarea resurselor participă și unitățile economice cu capital de stat, prin vărsămintele efectuate.

Atragera și punerea la îndemâna statului a acestor importante fonduri în șara noastră se asigură printr-un întreg sistem de bugete cu ajutorul cărora, pe de o parte, utilizarea lor ăn conformitate cu aprobarea autorităților competente (Parlamentul, instituția centrală etc).

În primii an de după 1990 , sistemul de bugete era înglobat în așa-zisul „buget public național” care de fapt nu constituia ăn eleborare și nici în execuție un buget de sine stătător, dar din punct de vedere teoretic cuprindea:

-bugetul de stat

-bugetul asigurărilor sociale de stat

-bugetele locale

-bugetele fondurilor speciale (anexa la bugetul de stat )

Odată cu modificările aduse Legii privind finanțele publice în 1996 se renunță la noțiunea de „buget public național”, menținându-se noțiunile bugetelor menționate mai sus, la care se adaugă bugetul propriu al Trezoreriei Statului, consecință a organizării și consituirii acestei noi instituții în țata noastră.

În locul noțiunii de buget public național începe să se folosească tot mai mult expresia „buget general consolidat”, care deși nu este un buget de sine stătător în construcție și execuție, prin folosirea acestei noțiuni se înțelege bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale constituite la dispoziția ministerelor și instituțiilor centrale.

Odată cu începerea funcționării Trezoreriei Statului în România, s-a consacrat noțiunea de „fondurile derulate prin Trezoreria Statului”, acestea reprezentând totalul intrărilor de resurse publice și mai puțin publice, prin conturile Trezoreriei Statului, precum și ieșirile de resurse din aceste conturi.

Resursele Trezoreriei Statului cuprind deci, pe lângă resursele financiare derulate prin componentele bugetului general consolidat, și resursele financiare constiutite prin mijloace extrabugetare, ale instituțiilor publice centrale și locale, conturile de depozite ale corespondenților Trezoreriei (agenții economici, pensoane fizice etc), resursele financiare intrate în conturile Trezoreriei Statului prin alte căi și anume : împrumuturi interne, externe, mai ales pentru refinanțarea datoriei publice, sprijin financiar, ajutoare, donații etc , precum și mijloacele financiare derulate prin bugetul propriu al Trezoreriei Statului.

Principalul instrument financiar al Statului prin intermediul căruia se constituie și utilizează cele mai importante resurse financiare publice ale țării este bugetul de stat.

Bugetul, în sens larg, este un document în care este prezentată previziunea pentru o anumită perioadă de timp (an, semestru, trimestru, lună)atât a veniturilor cît și a cheltuililor unei țări, a unei unități administrativ-teritoriale (comună, oraș, județ), a unui agent economic (Regie autonomă, Societate Comercială) a unei organizații obștești sau a unei familii.

Din noțiunea de buget privită în sens larg, rezultă mai multe categorii de bugete adică o clasificare a bugetelor, noțiunea de buget cuprizându-le.

Conform temei abordate restrângerea noțiunii de buget o voi face referindu-mă la bugetul de stat (de venituri și cheltuieli). Aceasta potrivit lui Ioan Talpoș (Finanțele României Editura Sedona Timițoara 1996) poate defini ca : „expresia sintetizată a relațiilor economice ce se manifestă în procesul formării și utilizării principalului fond centralizat de mijloace bănești a statului și a fondurilor unităților administrativ-teritoriale în vederea finanțării activităților destinate creșterii calității vieții (învățământ, sănătate, cultură și artă, educație fizică și sport, protecție ecologică și socială etc), a unor activități privind dezvoltarea economică a țării, cercetarea științifică, amplificarea și perfecționarea infrastructurii, constituirea rezervelor de stat, apărarea națională a ordinii publice și de drept”.

Bugetul de stat se caracterizează prin două laturi esențiale:

-formarea la nivel central și local a veniturilor bugetare. Aceastea se formează pe baza autorizației parlamentare în procesul de formare a principalelor fonduri de mijloace bănești;

-repartizarea fondurilor bugetare, materializate în alocațiile bugetare fiind compensate din cheltuielile propriu-zise ale statului și avansuri de produs intern net. Alocațiile bugetare sunt determinate de procesul repartizării fondurilor și se repartizează în limitele autorizației parlamentare.

Prin bugetul de stat se constituie principalele resurse financiare ale țării formate mai ales din impozite și taxe, respectiv: impozitul pe profit de la societățile comerciale, taxa pe valoarea adăugată, accize și impozitul pe circulație, taxe vamale, impozitul pe venit (activități independente, salarii, cedarea folosinței bunurilor, dividende, dobânzi etc), vărsăminte din profirul net al regiilor autonome naționale, vărsăminte de la instituțiile publice centrale, donații, încasări din rambursarea împrumuturilor acordate etc.

Aceste resurse constituie prin bugetul de stat, pot fi folosite pentru finanțarea autorităților publice, apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională. Învățământ, sănătate, o anumită categorie de cheltuieli din acesta, cultură, religie, activități sportive și de tineret, asistență socială, alocații, pensii, ajutoare,mediu și ape, industrie, agricultură, siilvicultură, transport, comunicații, cercetare științifică, transferul din bugetul de stat, împrumuturi și dobânzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli.

2.2. Principii și reguli care sau la baza funcționării Trezoreriei Statuluui în constituirea și utilizarea fondurilor publice

Realitatea informației

În numeroase cazuri, până la organizarea Trezoreriei, informația cu privire la structura veniturilor publice era deformată din cauza greșelilor de înregistrare a încasărilor pe subdiviziunile clasificației bugetare, urmare unui control insuficient al documentului prin care se efectua vărsământul către buget. De asemenea, în cazul plăților de casă, neajunsul consta în aceea că datoria inexisenței controlului, se efectuau plăți de casă care nu concordau cu subdiviziunile clasificației bugetare pentru care erau aprobate creditele bugetare. Practic se efectuau în multe situații deturnări importante de resurse;

Realizarea actului de control

Un control fiscal din punct de vedere al încadrării corecte a veniturilor bugetare și extrabugetare pe subdiviziunile clasificației bugetare și a altor criterii urmărite, și un control preventiv asupra tuturor documentelor de plăți, cu sau fără numerar, privind execuția componentelor bugetului general consolidat.

Universalitatea

În accepțiunea pe care o înțelegem, în acest context, se referă la faptul că activitatea de trezorerie trebuie să se extindă la nivel național. În același sens, referindu-nem la o universalitate în plan teritorial, această instituție prin organele sale operative, înfăptuiește execuția la nivel județean pentru toate componentele bugetului general consolidat.

Unicitatea

Obligă ca toate bugetele să se execute numai prin Trezorerie; instituțiile publice au obligația de a păstra disponibilitățile numai în conturi deschise aici, find exclusă posibilitatea de a avea conturi și la băncile comerciale. Excepție fac, deocamdată, disponibilitățile virate pentru procurarea valutei, păstrarea acesteia, inclusiv a încasărilor în această monedă provenită din activitatea proprie, donații sau sponsorizări, restricție care trebuie înlăturată pe viitor. Unicitatea se referă, apoi la metodologia de lucru și a mecanismelor implementare, la documentele care circulă prin Trezorerie, la obiectivele de control, la tehnica de prelucrare a datelor și de elaborare a situațiilor de sinteză, ceea ce facilitează funcționarea unitară a sistemului informațional instituit.

Operativitatea informației

Asigurarea operativității informațiilor cu privire la execuția componentelor bugetului general consolidat, în plan județean cât și național, se realizează prin sistemul informațional propriu, deosebit de important pentru fundamentarea deciziilor privind derularea execuției bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor socale de stat și bugetele fondurilor speciale.

Corelația totală a veniturilor și cheltuielilor cu bugetul din care acestea fac parte

Acest principiu impune ca veniturile încasate ă fie vărsate în întregime bugetului căruia le aarțin, iar cheltuielile, de asemenea, în totalitatea lor să fie suportate din bugetul unde au fost prevăzute, regula generală fiind aceea că o cheltuială nu poate fi finanțată decât dintr-un singur buget. Aceeași regulă obligă ordonatorii de credite de a nu efectua plăți directe din încasări, pentru a nu se elimina posibilitatea controlului fiscal asupra colectării veniturilor și celui preventiv asupra efectuării cheltuielilor, prin obligativitatea înregistrării în totalitate a încasărilor, pe de no parte, și plăților, pe de altă parte.

Remarcăm că acest principiu funcționează corespunzător și în cazul bugetelor fondurilor speciale și mijloacelor extrabugetare, putându-se efectua cheltuieli numai după ce s-au constitut, în prealabil, fondurile necesare.

Echilibrarea fluxurilor Trezoreriei

Obligativitatea Trezoreriei Publice de a-și echilibra intrările de fluxuri financiare cu ieșirile, reprezintă regula de fier care nu oate fi încălcată sub nici o formă, întrucât această instituție nu poate funcționa pe „roșu”. Fluxurile financiare de intrări trebuie să acopere în întregime, și în orice moment al exercițiului financiar, plățile. Dacă nu se colectează suficiente resurse proprii din impozite și taxe pentru acoperirea plăților, se apelează instantaneu la întregirea acestora prin împrumutri.

A sista plățile în cursul execuției unui buget aprobat, anu achita salariile sau alte cheltuieli strict necesare la timp, pe lângă consecințele directe asupra subiecților respectivi, ar crea o puternică stare de panică și incertitudine asupra instituțiilor statului cu implicații dintre cele mai nefavorabile asupra întregii economii.

Regulile pe care și le-a însumat Trezoreria Statului, după care să funcționze, în principal, sunt cele rezultate din necesitatea asigurării fondurilor corespunzăoare statului, pentru ca în orice moment al exercițiului acesta să-și poată îndeplini în cât mai bune condiții funcțiile și atribuțiile complexe pe care le are.

2.3. Clasificarea cheltuielilor publice

Cheltuielile publice pentru a fi mai bine înțelese trebuie cunoscută clasificarea lor din mai multe puncte de vedere. Necesitatea cunoașterii structurii cheltuielilor publice derivă din faptul că acestea ilustrează modul în care sunt orientate resursele bănești ale statului spre anumite obiective: economice, socale, politice, militare, etc.

În literatura de specialitate se utilizează mai multe criterii pentru gruparea cheltuielilor publice în cadrul cărora un loc deosebit revine clasificației economice, celei financiare și clasificației bugetar-administrative.

Cele mai utilizate clasificări ale cheltuielilor publice folosite în literatura și practica finaniară și statistică a statelor contemporane sunt:

A) Clasificația administratică grupează cheltuielile publice după instituțile și organele publice prin care ele se realizează, respectiv ministere, instituții, departamente, unități administrativ-teritoriale.

Acest criteriu oferă posibilitatea cunoașterii volumului și destinației cheltuielilor dar nu în mod corect pentru că printr-un minister de un anume profil pot fi efectuate și cheltuieli care sunt diferite de obiectul activității lui. De exemplu, cheltuielile pentru învățământ sunt efectuate și de alte ministere decât Ministerul Învățământului; de asemenea modificarea structurii administrației publice nu asigură comparabilitatea în timp a datelor privind cheltuielile publice.

B) Clasificația economică are în vedere influența pe care o exercită asupra economiei diferitele categorii de cheltuieli publice.

Acest criteriu de clasificație este foarte reprezentativ pentru că el oferă posibilitatea analizării cheltuielilor publice și din punctul de vedere al caracterului consumului de resurse financiare: unele cheltuieli repreintă un consum definitiv de resurse, care nu se mai regăsesc în cadrul economiei și care reprezintă cheltuieli propriu-zise. Aceste cheltuieli își epuizează efectul lor într-un singur exercițiu financiare. Este cazul cheltuielilor curente de întreținere și funcționare, a cheltuielilor de transfer și subvenții. Alte cheltuieli reprezintă un avans de resurse, care nu cheltuiesc propriu-zis ci se regăsesc sub alte forme în economie, cum e cazul cheltuielilor de capital, indiferent de faptul că sunt destinate unităților productive sau instituțiilor publice.

Clasificația economică folosește două tipuri de criterii de grupare:

1. Primul criteriu grupează cheltuielile publice după destinația acțiunilor finanțate în cheltuieli curente și cheltuieli de capital.

Cheltuielile curente (de întreținere și funcționare) asigură întreținerea și funcționarea instituțiilor publice. Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut și trebuie să se reânoiască annual. La rândul lor cheltuielile publice se pot împărți în două subcategorii: cheltuieli de personal și cheltuieli materiale.

Cheltuielile de personal cuprind pălățil privind salariile și indemnizațiile acordate funcționarilor publici, pensile cuvenite pentru munca depusă și limită de vârstă. Aceste cheltuieli au la bază ideea contraprestației.

Cheltuielile materiale sunt destinate achiziționări de bunuri și servicii, adică: materiale și furnituri de birou, electrcitate, telefon, poștă, căldură etc. necesare pentru funcționarea curentă a instituției publice.

Cheltuielile de capital (de investiți) sunt destinate realizării de investiții la unitățile economice sau instituții publice, cumpărări de terenuri, constituiri de stocuri de rezervă. Ele se concretizează în chiziții de bunuri de folosință îndelungată destinate atât producției materiale cât și sferei nemateriale.

Această categorie de cheltuieli duce la dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public.

2. Conform celui de-al doilea criteriu cheltuielile e grupează în cheltuieli privind serviciile publice sau administrative și cheltuieli de transfer.

Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative se deosebesc de cele de transfer după cum au sau nu la bază contraprestația în momentul și în mărimea în care se efectuează acestea de către stat.

Cheltuielile privind serviciile publice cuprind în general remunerarea serviciilor, a prestațiilor, a furniturilor care sunt aduse la administrația statului, necesare pentru funcționarea instituțiilor publice sau pentru echipamente de investiții.

Cheltuielile de transfer reprezintă aceste cheltuieli care se înscriu în bugetele unor instituții publice dar care nu corespund din punct de vedere al instituțiilor respective, unui veritabil consum.

Cheltuielile de transfer pot avea un caracter economic: subvenții acordate agenților economici pentru creșterea producției, stimularea exportului, redresarea financiară, restrângerea unor activități economice sau un caracter social: burse, pensii, ajutiare și alte indemnizații nerambursabile. Aceste cheltuieli reprezintă practic niște operații de redistribuire în favoarea unei persoane sau a unui organism publc sau privat.

Cheltuielile de transfer privesc în general șase mari sectoare. Există adesea tendința de a se asimila cheltuieliole de transfer și cele sociale. Aceasta este o eroare pentru că din cheltuielile bugetare cu finalitate socială numai o parte sunt cheltuieli de transfer. În categoria cheltuielilor de transfer se cuprin:

– cheltuieli pentru asistență socială, care reprezintă sumele acordate din bugetul statului categoriilor social defavorizate: persoană în vârstă, handicapați, veterani de război, etc.

Cheltuielile de transfer cu caracter social alocate din bugetul statului nu trebuie să se confunde cu sumele acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru pensii, ajutoare de șomaj, etc. deoarece cheltuielile de transfer cu caracter social înscrise în bugetul statului privesc doar subvențiile acordate organismelor sociale (de exemplu: Inspectoratul de Stat pentru Handicapați) și categoriile defavorizate.

– subvenții acordate de stat intreprinderilor publice (de exemplu, Regiilor Autonome) sau în unele cazuri intreprinderilor din sectorul privat aflate în difucultate.

– sumele alocate sectorului educativ și cultural pentru acordarea de burse și pentru sprijinul instituțiilor de învățământ private.

– sumele alocate din bugetul administrației centrale de stat sub forma subvențiilor de funcționare a colectivităților locale.

– dobânzile plătite pentru împrumuturile interne și externe contractete de către stat.

– cotizaâiile externe plătite de stat la organizațiile internaționale la care România este membră și ajutorul financiar acordat în anumite situații unor state.

C) Clasificația financiară grupează cheltuielile publice în funcție de momentul și de modul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare ale statului și anume în :

– cheltuieli definitive, care finalizează distribuirea resurselor financiare și cuprinde atât cheltuieli de investiții cât și cheltuieli de funcționare. Majoritatea cheltuielilor publice efectuate au caracter definitiv;

– cheltuieli temporare, care nu sunt urmate imediat de schimbul de mărfuri și care sunt denumite și operații de trezorerie,fiind evidențiate în conturile speciale ale trezoreriei (de exemplu: finanțarea rambursării împrumuturilor, acordarea de avansuri în contul unei furnituri, unei prestări de servicii, unei deplasări);

– cheltuieli virtuale, posibile pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiții, cum ar fi de exemplu: garanțiile acordate de stat pentru împrumuturi ce pot conduce la cheltuieli publice numai dacă rambursarea lor din resurse special constituite sau de către debitorii giranți nu poate fi îndeplinită.

D) După forma de manifestare cheltuielile publice pot fi:

– cheltuieli fără contraprestație, adică acesle cheltuieli care au caracter de subvenție sau finanțare definitivă fără urmărirea unui contraserviciu din partea colectivității consumatoare de resurse publice (alocații familiale, indemnizații șomaj etc.). Aceste subvenții sunt subordonate adesea anumitor condiții economice, administrative, politice, care pun organismul subvențional în stare de dependență față de autritatea care acordîă subvenția. De exemplu, cheltuielile de publicitate pot fi un mijloc de a susține un ziar și de a realiza o acțiune politică indirectă;

– cheltuieli definitive, acestea nu presupun restituirea sumelor bănești alocate de stat;

– cheltuieli provizorii, în această categorie se include cheltuielile care sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligațiilor față de furnizorii de produse sau servicii statului;

– cheltuieli speciale, adică aceste cheltuieli care vizează finanțarea unui anumit sector economic sau social;

– cheltuieli globale, acestea vizează influența prin mărimea totală a cheltuielilor asupra echilibrului general economic și prin aceasta exercitarea unui anumit rol asupra conjuncturii economice.

E) După rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale, acestea se împarte în:

– cheltuieli reale; se include cheltuielile cu întreținerea aparatului de stat, plata anuităților, dobânzi, comisioane aferente împrumuturilor de stat, întreținerea și dotarea armatei, etc. Aceasta reprezintă un consum definitiv de produs intern brut-

– cheltuieli economice; se include investițiile efectuate de stat pentru înființarea de noi intreprinderi, dezvoltarea și modernizarea celor existente, constituirea de drumuri, poduri, etc. Aceste cheltuieli au ca efect crearea de venit național, reprezentând o avansare de PIB.

F) După caracterul lor permanent sau incidental, cheltuielile publice se împart în două grupe:

– cheltuieli ordinare, care se efectuează în fiecare an, vlumul lor fiind previzibil;

– cheltuieli extraordinare (excepționale), care se efectuează numai în situații deosebite, volumul lor fiind imprevizibil.

2.4. Contabilitatea Trezoreriei Statului ca parte a contabilității generale

Contabilitatea Trezoreriei Statului beneficiind de o secțiune aparte atât în legea contabilității cât și în Regulamentul privind aplicarea acesteia, precum și a normativelor speciale care reglemntează organizarea contabilității în cadrul Trezoreriei a devenit o componentă de bază a contabilității generale și a sectorului public, în mod deosebit.

Deși contabilitatea sectorului public și a Trezoreriei, în special, se organizează pe baza unor planuri de conturi distincte, cu particularități atât în ceea ce privește structura conturilor cât și funcționarea acestora la baza contabilității Trezoreriei Statului sau reguli și norme comune cu cele ale contabilității generale și anume:

– folosirea unor modele de registre contabile și formulare comune privind activitatea financiară și contabilă;

– modelele bilanțurilor contabile, ca și planul de conturi general pentru instituțiile publice, sunt stabilite de același organ, respectiv de către MF;

– funcționarea acesteia este obligatoriu a se face după aceleași reguli și metode astfel:

– coontabilitatea se conduce în partidă dublă; unele excepții permise pentru anumite instituții publice care au dreptul să organizeze contabilități în partidă simplă (consiliile locale comunale) nu infirmă regula;

– înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitate a tuturor operațiunilor de încasări și plăți în mod simultan, în debitul unor conturi și creditul altora;

– stabilirea totalului sumelor debitoare și creditoare, precum și soldului final al fiecărui cont;

– întocmirea cel puțin lunar a balanței de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare și creditoare și totalul soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor;

– prezentarea execuției finale lunar, trimestrial, annual a veniturilor încasate și plăților efectuate, precum și a excedentului sau deficitului, comparativ cu contul de profit și pierderi în cazul contabilității financiare.

Ca si în cazul contabilității generale, contabilitatea Trezoreriei Statului trebuie să asigure o imagine fidelă, cu privire la situația execuției bugetului general consolidat, a informațiilor necesare pentru necesitățile proprii ale Trezoreriei Statului, cât și în ceea ce privește furnizarea acestora organelor în drept cu prerogative în materie. În acest sens, contabilitatea Trezoreriei Statului trebuie să respecte cu bună credință, regulile, normele unitare și general valabile ale contabilității generale, precum și principiile acestuia și anume: principiul prudenței, principiul permanenței metodelor, principiul continuității actvității, principiul independenței exercițiului, principiul necompensării, principiul intangibilității bilanțului de deschidere.

Unele asemănări și paralelisme între contabilitatea Trezoreriei și cea generală (financiară) sunt și în ceea ce privește:

– organizarea și desfășurarea inventarierii și a regulilor privind valorificarea acesteia, cu mențiunea că realitățile din teren (producție, depozite, etc) în cazul unităților patrimoniale este înlocuită în situația Trezoreriei Statului cu inventarierea realităților din conturil existente la bănci (Trezorerie, Băncile Comerciale, BNR, contul, casa, alte valori, etc.);

– de asemenea, dacă în cazul unităților patrimoniale bilanțul contabil se compune din: bilanț, contul de profit și pierdere, anexe și raportul de gestiune, în cazul Trezoreriei Statului și a instituțiilor publice acestea se compune din bilanț, cu adaptările de rigoare, contul de execuție în locul contului de profit și pierdere, anexe și un raport explicativ. Referitor la bilanț, care nu este supus verificări și certificării de către cenzori, experți contabili, etc, este supus auditului din anul 1999, contul general privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale este necesar să fie aprobat de aceleași organe care au aprobat bugetele respective.

Planul de conturi al Trezoreriei Statului conține conturi specifice acestei instituții dar există și conturi asemănătoare cu cele din planul de conturi general. Sistemul conturilor folosite de Trezoreria Statului după conținut și funcție se aseamănă, mai degrabă, cu conturile folosite de către bănci. Ca si în cazul contabilității financiare, închiderea conturilor de venituri și cheltuieli se finalizează prin intermediul unui cont de rezultate, „Excedent, deficit bugetar pe anul curent” a cărui sold creditor reflectă excedentul execuției bugetului respectiv, iar cel debitor deficitul, ca și în cazul contului de profit și pierdere.

2.5. Sistemul de contabilitate

Deși organizarea Trezoreriei în țara noastră s-a realizat începând cu 1993 și nici astăzi nu e generalizată la nivelul întregii țări, Legea contabilității din 1991, nr. 82, art. 33, menționează următoarele:

Contabilitatea Trezoreriei se organizează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și unităților sale subordonate și cuprinde: operațiunile privind execuția de casă a bugetului de stat, bugetele locale, bugetului asigurărilor sociale de stat; constituirea și utilizarea mijloacelor extrabugetare și a fondurilor cu destinație specială; gestiunea datoriei publice interne și externe, precum și alte operațiuni financiare efectuate în contul organelor administrației publice centrale.

Organizarea și conducerea contabilități Trezoreriei se efectuează potrivit normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Ministerele, departamentele și celelalte organe centrale ale administrației publice, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite precum și instituțiile publice cu personalitate juridică din subordinea acestora organizează și conduc contabilitatea veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate, potrivit bugetului aprobat, a mijloacelor extrabugetare și a fondurilor cu destinație specială.

Regulamentul privind aplicarea legii detaliază sarcinile contabilității privind modul cum trebuie organizată și condusă aceasta.

Contabilitatea Trezoreriei Statului se aseamănă în multe privințe cu contabilitatea unei bănci, deoarece și Trezoreria este o bancă de tip special, prin intermediul căreia se execută componentele bugetului general consolidat. În acest sens, conturile prin intermediul cărora Trezoreria evidențiază execuția de casă a bugetelor sunt contur specifice, care pe de o parte, contul „casa”, contul „efecte și titluri devalare”, funcționează după principiul contabilității unui agent economic sau unei instituții publice, pe câtă vreme conturile de venituri ale componentelor bugetului general consolidat, soldurile debitoare, reprezintă disponibilitățile, iar cele de cheltuieli își încep funcțiunea prin debitare, soldul debitor reprezentând plățile nete de casă efectuate de instituțiile publice pe numele cărora sunt deschise.

De asemenea, într-un capitol separat al Planului de conturi, sunt deschise conturi de disponibilități ale instituțiilor publice sau altor deponenți. Și în această clasă de conturi, soldurile creditoare sunt cele care reflectă existența unor disponibilități.

Planul de conturi specific activității de trezorerie este detaliat pe contri sintetice de gradul I,II,III și pe nouă clase. Principalele conturi din acest plan, folosite frecvent, sunt: „Casa”, conturile de „Venituri și cheltuieli bugetare”, conturile de „Disponibilități și depozite”.

În acest context, conturile de venituri, de disponibilități, precum și cele care consemnează excedentul în calitate de conturi de pasiv, evidențiază veniturile, disponibilitățile, pe câtă vreme cele de activ reflectă mijlacele bănești (casa); efectele și titlurile de valoare, precum și conturile de cheltuieli ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor scale de stat, bugetelor locale, reflectă cheltuielile efectuate de către instituțiile publice care dețin aceste conturi.

De asemenea, în cadrul Planului de conturi, există conturi bifuncționale care evidențiază relațiile trezoreriei cu sistemul bancar, și Trezoreria Centrală prin intermediul BNR, relații de corespondență între trezoreriile din cadrul aceluiași județ, precum și evidențierea deficitului și excedentului bugetar.

Planul de conturi al trezoreriei a suferit multe modificări prin amplificarea numărului acestora, în concordanță cu atribuțiile sporite pe care le-a primit această instituție din partea statului.

Conturile de venituri sunt deschise în primul rând pe numele bugetelor principale: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sciale de stat, bugetele locale, fondurile speciale, în cadrul acestora, apoi pe subdiviziunile clasificației bugetare (după natura economică a sursei de venit) și în cadrul acesteia, în continuare, pe plătitori.

Conturile de cheltuieli sunt deschise pe principalele bugete ale bugetului general consolidat și în cadrul acestora pe acțiuni cu insitutuțiile publice care reprezintă acțiunile respective (învățământ, cultură, apărare, ordinea publică, siguranța națională, etc.).

Ceea ce este caracteristic contabilității Trezoreriei Statului este aceea că Trezoreria nefiind o persoană juridică e sine stătătoare, ea funcționează în cadrul MFP sau DGFP; contabilitatea prin intermediul căreia se reflectă veniturile și cheltuielile totale privind funcționarea trezoreriei sunt evidențiate în conturile specifice unei instituții publice. Numai în mică măsură anumite venituri și cheltuieli sunt evidențiate direct prin conturile proprii ale Trezoreriei.

CAPITOLUL III

Fluxurile financiare în utilizarea resurselor publice prin bugetul de stat și reflectarea lor în contabilitate

3.1. Execuția cheltuielilor publice prin Trezoreria Statului

3.1.1. Ordonatorii de credite

Conceptul de „ordonatori de credite”

Cheltuielile privind întreținerea și funcționarea instituțiilor publice și anume Parlamentul, Președinția României, Guvernul, Ministerele, autoritățile judecătorești și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale sunt asigurate în cea mai mare parte din bugetul de stat și bugetele locale. Prin urmare aceste instituții publice au obligația ca toate operațiunile de plăți și de încasări să le efectueze numai prin Trezoreria Statului, a cărei activitate se desfășoară sub garanția statului.

Conducătorii instituțiilor publice centrale și locale, în funcție de drepturile conferite de Lege în legătură cu aprobarea, repartizarea și utilizarea fondurilor de la buget, poartă denumitrea de ordonatori de credite.

Dicționarul Explicativ al Limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, definește ordonatorul de credite ca fiind „conducător al unei instituții bugetare, centrale sau locale, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin Planul de venituri și cheltuieli al instituției”.

O definiție simplistă a ordonatorilor de credite ar fi aceea care îi încadrează în această categorie pe conducătorii instituțiilor de stat mandatați prin lege să contribuie la proiectarea bugetului public și la executarea acestuia.

Clasificarea ordonatorilor de credite

Ordonatorii de credite sunt grupați pe trei nivele:

– ordonatorin principali de credite;

– ordonatori secundari de credite;

– ordonatori terțiari de credite.

Angajarea cheltuielilor publice se face de către ordonatorii principali de credite, care sunt minișrii sau conducătorii elorlalte organe centrale de stat. Legea Finanțelor Publice, art. 53, precizează că „ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale, sunt conducătorii autrităților publice, miniștri și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

În catedoria ordonatorilor secundari de credite sunt incluși conducătorii instituțiilor de stat centrale sau locale care au în subordine instituții de stat cu personalitate juridică pentru care trebuie să defalce creditele bugetare, menținând necesarul propriu de credite. În această situație de ordonatori secundari de credite sunt inspectoratele județene de învățământ, direcțiile sanative, direcțiile de muncă și protecție socială, etc.

Ordonatorii secundari de credite se găsesc în raport de subordonare față de ordonatorii principali de crdite și ierarhic superiori față de ordonatorii terțiari de credite. Aceeași ordonatori nu au relație directă cu bugetul statului, dar din creditele primite de la ordonatorul principal repartizează mijloacele bugetare și ordonatorilor terțiari de credite.

Ordonatorii terțiari de credite sunt conducătorii instituțiilor de stat care nu au în subordine unități cu personalitate juridică, acestea fiind răspunzătoare de folosirea creditelor repartizate de către ordonatorii principali sau secundari de credite în funcție de poziția instituției de ierarhizare (unitate subordonată direct ministerului sau subordonată unei instituții teritoriale).

În legătură cu execuția bugetului propriu, ministerele, instituțiile centrale sau cele județene, ca unități în subordine, având personalitate juridică au aceste atribuții.

Elaborarea proiectului bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale e efectuează de către Guvern (potrivit Legii Finanțelor Publice). Guvernul exercită conducerea generală a activității executive în domeniul Finanțelor Publice. Un rol important îl are Ministerul Finanțelor care elaborează normele metodologice corespunzătoare.

Ministerul Finanțelor întocmește proiectul bugetul de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite. La rândul lor, ordonatorii principali de credite (miniștri și conducătorii organismelor centrale) solicită propuneri de la ordonatorii secundari și terțiari de credite din sistem, pentru bugetul anului următor.

Atribuțiile ordonatorilor de credite

Legea Finanțelor Publice la art. 36 prevede următoarele atribuții ale ordonatorilor de credite:

utilizarea creditelor bugetare;

realizarea veniturilor;

folosirea cu eficiență și eficacitate a sumelor primite de la bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;

integrarea bunurilor încredințate unității pe care o conduce;

organizarea și ținerea la zi a contabilității.

3.1.2. Creditele bugetare

Prezentarea noțiunii

Instituțiile publice centrale și locale sunt finanțate de la bugetul satului, bugetele locale, bugetul asigurărilor de stat, bugetele fondurilor speciale sau din mijloace extrabugetare, pe baza bugetului de venituri și cheltuieli întocmite și aprobate în fiecare an potrivit normelor legale în vigoare.

Bugetele instituțiilor publice centrale cuprind, de regulă numai prevederile de la partea de cheltuieli, respectiv creditele bugetare.

Creditul bugetar, din punct de vedere conceptual, reprezintă limita maximă până la care se poate efectua o plată de casă.

Dicționarul enciclopedic Român, Ediția Politică București, 1962, definește creditul bugetar ca fiind „suma limită aprobată prin bugetul de stat, până la care se poate efectua o anumită categorie de cheltuieli di buget”.

Creditele bugetare puse la dispoziția unor agenți economici sub formă de subvenții sau cele destinate finanțării instituției publice au o singură șansă: veniturile bugetare, ele sunt nerambursabile, nepurtătoare de dobânzi și sunt utilizate în interesul general al statului sau al colectivității locale.

Spre deosebire de creditele bancare, care reprezintă o sumă de bani primită cu titlu de împrumut rambursabil contra unei dobânzi negociabile, creditul bugetar constă în mijloace bănești prevăzute în legea bugetară anuală ca limite maxime pentru cheltuială fiecărui exercițiu bugetar, în structura aprobată prin lege, cu destinații riguros stabilite prin clasificație, nerambursabile, nepurtătoare e dobânzi.

Noțiunea de credit bugetar poate fi înțeleasă prin:

Credit bugetar – reprezintă limita maximă până la care o instituție publică poate beneficia de o finanțare de la buget (bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale).

Creditul bugetar deschis – reprezintă cuantumul finanțării de care beneficiază un ordonator principal de credite bugetare, în baza și în limita cărora poate efectua plățile de casă.

Credite bugetare repartizate – reflectă cuantumul financiar sau dreptul instituției publice de a dispune plăți de casă pentru ordonatorii de credite subordonați care pot fi secundari sau terțiari, după caz.

Credit bugetar retras – reprezintă suma cu care s-a redus creditul bugetar repartizat sau deschis anterior.

Credit bugetar rămas (disponibil) – reprezintă creditul deschis la instituția publică sau repartizat instituției publice la un moment dat.

Credit bugetar reconstituit – apare atunci când o parte din plățile de casă au fost restituite instituției publice, sume cu care se reconstituie crditul bugetar inițial.

Cu privire la creditele bugetare ca limite maxime a cheltuielilor, ce nu pot fi depășite, Legea Finanțelor Publice face următoarele precizări:

alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal aprobate pe ordonatori de credite și pe capitole, nu pot fi majorate sau utilizate ca alte articole de cheltuieli;

creditele aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi folosite pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite sau de la un capitol la altul;

nu se pot face virări de credite bugetare provenite de la capitole care au fost majorate din fondul de rezervă bugetară sau din fondul de intervenție la dispoziția Guvernului.

Noțiunea de credit bugetar nu are aceeași semnificație pentru ordonatorii de credite finanțați din bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat sau pentru cei finanțați din bugetele locale.

Instituțiile publice finanțate prin bugetul statului sau prin bugetul asigurărilor sociale de stat trebuie să dispună de credite bugetare aprobate.

Instituțiile publice finanțate prin bugetele locale trebuie să dispună de credite bugetare aprobate,dar, pe deasupra trebuie să aibă lichidități efective în cont.

Orice cheltuială din sume alocate de la buget, se poate efectua de ordonatorii de credite numai după ce documentele au fost în prealabil vizate de compartimentul financiar contabil sau de alte persoane împuternicite cu exercitarea controlului financiar preventiv.

Deschiderea de credite din bugetul statului

Creditele bugetare se aprobă prin Legea bugetară, ca limita maximă pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar, pe acțiuni:

sociale-culturale: învățământ, sănătate, cultură și artă, asistență socială;

apărare națională;

ordine publică;

organizarea puterii de stat;

acțiuni economice și alte cheltuieli.

În cadrul fiecărui capitol sunt prevăzute prin lege următoarele categorii de cheltuieli:

cheltuieli curente, unde sunt cuprinse:

cheltuieli de personal;

cheltuieli materiale;

subvenții și transferuri.

cheltuieli de capital

Acordarea de credite, cum am precizat și anterior se face cu anumite restricții și anume cheltuielile unui exercițiu nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor unui alt exercițiu și cheltuielile aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor unui alt ordonator de credite. De asemenea, nici cheltuielile aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor unui alt capitol.

Finanțarea cheltuielilor prevăzute în bugetul statului se efectuează pe baza creditelor bugetare deschise de MFP, la cererea odonatorilor principali de credite. Acordarea fondurilor de la bugetul statului se poate aproba de către ordonatorii de credite și se efectuează doar dacă a fost în prealabil avizată de conducătorul serviciul financiar contabil.

În vederea deschiderii crditelor bugetare, ordonatorii de credite principali procedează porivit normelor metodologice elaborate în acest scop și anume:

1. a) După aprobarea bugetului statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale și a fondurilor speciale, ordonatorul principal de credite adresează MFP un document numit „cerere de deschidere de credite bugetare”. Acesta este un document tipizat, împărțit pe fiecare capitol de cheltuieli aprobat de lege și defalcat pe cheltuieli curente și de personal.

b) Creditele bugetare se solicită pentru necesarul de cheltuieli pe un trimestru și în limita prevederilor trimestriale. Cererea de deschidere de credite bugetare se prezintă până în ziua de 20 din ultima lună a trimestrului împreună cu o „notă de fundamentare” , direcției de finanțare corespunzătoare din MFP, iar ulterior se transmite cu avizare Direcției Generale a Trezoreriei.

c) O dată cu „Cererea de deschidere de credite bugetare” odonatorul principal de crdite întocmește și „Direcți bugetare pentru repartizarea creditelor”, pentru cheltuieli proprii, pentru cheltuielile ordonatorilor secundari de credite din subordine și pentru cheltuielile instituțiilor publice din subordine, ai căror conducători îndeplinesc atribuțiile ordonatorilor terțiari de credite.

Cererea de deschidere de credite trebuie să cuprindă următoarele elemente, care sunt verificate:

încadrarea sumelor solicitate în volumul creditelor bugetare aprobate și neconsumate;

completarea corectă a elementelor în formular;

semnătura persoanelor autorizate;

ștampila și îmborderarea;

codificarea conturilor corespunzătoare clasificației bugetare a cheltuielilor bugetului statului și planului de conturi pentru activitatea Trezoreriei;

verificarea „Notelor justificative” pentru categoriile de cheltuieli menționate în cererea pentru deschidere a creditelor bugetare, în scopul stabilirii nivelului dispozițiilor, al cheltuielilor preliminare și pe această bază a determinării mărimii creditelor ce pot I deschise;

încadrarea valorii totale a „Dispozițiilor bugetare pentru repartizarea creditelor” în totalul creditelor bugetare ca și pe subdiviziunile acestuia.

2) După analiza și verificarea Cererilor de deschidere a creditelor bugetare, Direcția Generală a Trezoreriei aprobă deschiderea de crdite bugetare sau restituie documentația instituțiilor publice. Dacă cererea de deschidere a creditelor bugetare este aprobată, un exemplar se înaintează Direcției Județene de Trezorerie.

3) Un alt exemplar din „Dispozițiile bugetare de repartizare a creditelor” ajunge la Trezoreria Municipală sau Orășenească unde instituția publică respectivă își are deschise conturile.

Această operațiune se realizează prin intermediul Direcției județene de Trezorerie.

4) Cea de-a patra operațiune conduce practic la declanșarea procesului de folosire a sumelor prevăzute în bugetul statului pentru realizarea obiectivelor aprobate. Această operațiune constă în deschiderea creditelor bugetare și primirea documentației la nivelul Trezoreriilor teritoriale (operative). Normele de organizare și exercitare a controlului financiar stabilesc obligațiile ordonatorilor de credite de a asigura controlul preventiv al cheltuielilor și cntrolul de gestiune.

3.1.3. Virările de credite

Plățile din credite bugetare deschise și repartizate se fac din inițiativa ordonatorului de credite, care poartă răspunderea utilizării prevederilor bugetare în conformitate cu normele legale în vigoare.

În vederea efectuării plăților prin Trezorerie, ptin decontare din conturi, se folosește documentul numit „ordin de plată” , prin care ordonatorul de credite dispune efectuarea plăților din conturile sale.

Între unitățile trezoreriei unitățile BNR pe de o parte și unitățile trezoreriei pe de altă parte se inițiază și derulează operațiuni de decontare pentru realizarea plăților prin virament.

Procesul relizării plăților prin virament antrenează următoarele fluxuri:

FLUXUL 1

Constiruirea de către furnizori și alți creditori a creanțelor asupra instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatorii de credite;

FLUXUL 2

Instituțiile publice emit, prin intermediul ordonatorilor de credite, către trezoreriile teritoriale la care sunt arondate și au conturi deschise, documentele de plată pentru achitarea furnizorilor și creditorilor care au conturi dechise la băncile comerciale.

FLUXUL 3

Documentele de plăți sunt transmise către Direcția Județeană de Trezorerie respectiv a municipiului București,

În acest scop procedează astfel:

ordinele de plată precum și cecurile primite de la Trezorerie, se grupează și totalizează zilnic, distinct, pe operații de creditare și pe sedii ale băncilor comerciale unde agenții economici au conturile deschise;

pe baza documentelor grupate, Serviciul contabilitate decontări întocmește o dispoziție de plată centralizatoare, model tipizat, pentru operații de plăți dispuse din conturile instituțiilor publice pentru care s-a creditat contul trezoreriei, potrivit jurnalelor zilnice de înregistrare. Dispoziția de plată împreună cu documentele anexate (ordine de plată, cecuri, etc.) se înaintează Direcției Județene de Trezorerie. În cazul operațiilor de încasări care se efectuează între conturile deschise la această Trezorerie, documentele justificative rămân la trezoreria respectivă.

FLUXUL 4

După primirea documentelor de plăți de către trezoreriile județene, respectiv a municipiului București, se efectuază trensmiterea acestora la sucursalele BNR, în vederea decontării cu băncile comerciale la care beneficiarii își au conturile deschise.

În acest scop Direcția de Trezorerie Județeană și a municipiului București, la primirea documentului de la trezoreriile municipale și orășenești respectiv ale sectoarelor procedează astfel :

verifică dispozițiile centralizatore de plată cu documentele anexate;

timite la sucursala BNR unde are deschis contul curent, documentele de plăți. În acest sens întocmește pe baza documentelor primite de la trezorerii, câte o dispoziție centralizatoare pentru fiecare Bancă Comercială la care au conturile deschise agnții economici și la care urmează să le vireze sumele.

FLUXUL 5

Sucursala județeană a BNR efectuează virarea sumei către Banca Comercială a furnizorilor și a altor creditori.

FLUXUL 6

Ultima operație prin care furnizorii respectivi și ceilalți creditori primesc extrasul de cont prin care sunt înștiințați de intrarea sumelor în contul lor și deci stingerea creanțelor pe care le aveau asupra instituției publice respective.

La urmărirea legalității cheltuielilor se va porni de la gruparea acestora în cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și cheltuieli de capital, urmărindu-se pentru fiecare categorie în parte respectarea actelor normative specifice fiecărui ordonator de credite.

3.1.4 Execuția cheltuielilor bugetare

În execuția cheltuielilor bugetului de stat, se parcurg succesiv următoarele etape :

a) Angajarea este reprezentată de obligația pe care și-o asumă un organism public de a plăti unei terțe persoane fizice sau juridice o anumită sumă de bani repatizată din bugetul statului.

Angajarea rezultată dintr-un act legal și poate avea natură :

voluntară, în situația când este consecința unei decizii deliberate;

involuntară, în situația plăților impuse de acoperirea unor pagube produse de accidente sau calamități naturale sau alte evenimante deosebite necunoscute dinainte.

Această etapă este efectuată de ordonatorii principali de credite bugetare și se bazează:

pe prerogativele guvernamentale în materie în limita creditelor bugetare aprobate;

ca urmare a deciziei organului legislativ, pentru situații speciale intervenite în cursul derulîrii execuției bugetare.

Lichidarea operațiunea de verificare și constatare a realității furnizării lucrării sau a serviciului prestat în favoarea statului, în funcție de care se stabilețte cuantumul plății ce urmează a fi efectuată sau aprobată. Deoarece în momentul angajării cheltuielilor publice sumele datorare de instituțiile statului către diverse persoane nu pot fi stabilite decât cu aproximație, lichidarea reprezintă o fază distinctă a procesului de execuție a cheltuielilor publice.

Lichidarea trebuie să aibă la bază actele justificative privind livrările de mărfuri, lucrările executate și serviciile prestate, statele de plată ale salariaților sau a altor drepturi bănești, ea fiind o operațiune posterioară realizării prestațiilor către instituțiile de stat angajatoare a cheltuielilor bugetare.

c) Ordonanțarea reprezintă operațiunea care constă în emiterea unui ordin de plată sau a unei dispoziții de plată, prin care, pe baza evaluării realizării prin lichidare, se dispune plata unei sume de bani, în favoarea unui terț îndreptățit la aceasta.

Există cazuri când se sare peste această etapă, trecând direct la operațiunea de plată, atunci când statul efectuează cheltuieli în temeiul unor legi cu o mare valabilitate în timp (de exemplu plata dobânzilor aferente datoriei publice sau a salariilor funcționarilor publici).

d) Plata este operațiunea prin care are loc singerea oblogației bănești a statului față de persoanele fizice sau juridice care au efectuat anumite prestații în favoarea unei instituții sau a unui organism public.

Plata se efectuează prin instrumente de plată fără numerar, prin mandat poștal sau în numerar.

3.2.Fluxurile financiare în efectuarea cheltuielilor publice

3.2.1 Fluxurile financiare determinate de plățile fără numerar și reflectarea lor în contabilitate.

Etapele parcurse de Trezoreria Statului în vederea

implementării Sistemului Electronic de Plăți

Începând cu anul 2004 Trezoreria Statului a parcurs mai multe etape, imperios necesare, în vederea implementării Sistemului Electronic de Plăți dintre care cele mai importante sunt :

-reproiectarea aplicației Trezor în tehnologie Oracle, care să asigure securitatea datelor și compatibilitatea necesară pentru intrarea în Sistemul Electronic de Plăți;

-introducerea începând cu 01.09.2004 a codurilor IBAN în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.2/ 2004 a Băncii Naționale, privind utilizarea codurilor IBAN în România, pentru instituțiile publice și agenții economici care au conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului. Codul IBAN identifică în mod unic la nivel internațional, contul unui client, cont utilizat pentru procesarea plăților în cadrul sistemului de plăți;

-dotarea tuturor trezoreriilor operative cu necesarul minim de: servere, calculatoare și imprimante, cu finanțare din fonduri Phare;

-conceperea noului model de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPT), model care s-a aprobat prin OMFP nr.246/2005 și care asigură preluarea numărului de evidentă al plății pentru obligațiile bugetare.

Obiectivul decontării prin Sistemului Electronic de Plăți și

instrumentele de plată în relația cu Trezoreria Statului

Obiectivul introducerii Sistemului Electronic de Plăți (SEP) este înlocuirea viramentelor procesate pe suport hârtie , cu înregistrări electronice, preluate o singură dată în sistem, de către trezoreria plătitorului și transmise electronic la banca sau trezoreria beneficiarului plății în urma unui proces de decontare electronică între centralele bancare și trezoreria statului.

Elementele obligatorii care însoțesc o plată electronică inițiată de o trezorerie operativă indiferent de destinatar sunt:

– numărul de referință al plății (reprezintă un număr unic pe țară, indiferent

de perioada de timp , număr atașat automat fiecărei plăți);

– numărul documentului ( numărul dat de plătitor pe ordinul de plată);

– data documentului (data întocmirii de plătitor a ordinului de plată) ;

– codul fiscal sau codul numeric personal al plătitorului (codul fiscal fără

litera, respectiv CNP, corecte din punct de vedere al cifrelor de control );

– numele plătitorului ( se completează automat de programul Trezor pe baza

informațiilor din nomenclatorul de conturi analitice);

– contul IBAN al plătitorului (se completează automat);

– trezoreria plătitorului (cod BIC de identificare)

– codul fiscal sau codul numeric personal al beneficiarului;

– contul IBAN al beneficiarului;

– numele/denumirea beneficiarului;

– trezoreria sau banca beneficiarului (cod BIC);

– data efectuării plății;

– numărul de evidentă al plății (un număr atribuit prin programul de asistență contribuabili pentru fiecare declarare a unui impozit la data scadenței, acest număr însoțește și plata efectuată de contribuabil, astfel încât să se asigure o cuplare automată între suma declarată și plata efectuată. Numărul se utilizează numai pentru impozitele și taxele administrate de unitățile fiscale. Acest număr este gestionat de organele fiscale și înlocuiește categoria fiscală și data scadenței care au fost preluate până la decontarea în SEP. Numărul de evidență al plății este prevăzut a fi preluat în modelul nou de ordin de plată pentru trezorerie.

– suma în lei;

– tipul tranzacției;

– prioritatea de decontare în SEP ( automat dată de programul Trezor și

reprezintă prioritatea plății la decontare);

– numărul de referință al inițiatorului plății (necesar în caz de retur);

– tipul mesajului;

– explicații;

BIC=cod de identificare al centralelor bancare și a Trezoreriei statului;

Se disting două categorii de instrumente de plăți:

– instrumente de plată de credit

-instrumente de plată de debit

Instrumentele de plată de credit în relația cu trezoreria statului sunt documentele de plată care circulă în sistemul intern de decontări al trezoreriei statului sau în sistemul de decontări interbancar, de la unitatea trezoreriei statului la care este deschis contul plătitorului ( care se debitează) către unitatea trezoreriei statului/unitatea bancară la care este deschis contul beneficiarului (care se creditează) . Instrumentele de plată de credit acceptate de trezoreria statului sunt ordinele de plată și declarația-ordin de plată privind obligațiile la bugetul general consolidat.

Ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) aprobat prin OMFP nr. 246/2005, se utilizează de către plătitori astfel:

a) persoane juridice și persoane fizice (agenți economici și alți plătitori):

– pentru achitarea impozitelor, taxelor și a altor obligații, inclusiv restituiri din finanțarea bugetară a anilor precedenți datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, bugetului Trezoreriei Statului, bugetelor de venituri proprii ale instituțiilor publice, inclusiv a sumelor datorate Ministerului Finanțelor Publice;

– pentru achitarea în contul instituțiilor publice a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, bunurilor livrate și a lucrărilor executate de către acestea;

– transferul în conturile proprii deschise la instituțiile de credit sau, după caz, la Banca Națională a României al sumelor încasate în conturi deschise la Trezoreria Statului și alte plăți efectuate din aceste conturi, conform reglementărilor legale în vigoare;

b) ordonatori de credite, pentru:

– achitarea impozitelor, taxelor și a altor obligații datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale;

– achitarea obligațiilor către furnizori și creditori, virări de sume reprezentând transferuri și subvenții, restituiri de venituri bugetare încasate necuvenit;

c) Ministerul Finanțelor Publice și unitățile descentralizate, pentru:

– restituiri de venituri bugetare încasate necuvenit, compensări și regularizări din bugetul de stat și din celelalte bugete; virări de sume din fonduri publice gestionate de Ministerul Finanțelor Publice în numele statului, inclusiv plăți pentru datoria publică internă și externă, rambursări de credite, precum și alte plăți.

Ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) se completează de către plătitori distinct pentru fiecare tip de obligație bugetară.

Formularul "Ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT)" se generează cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice și se distribuie contribuabililor în mod gratuit de către unitățile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanțelor Publice, de la adresa www.mfinanțe.ro/informații contribuabil/sistem fiscal/programe utile.

Elementele/rubricile noi aduse de formular sunt :

"adresa" plătitorului;

"codul BIC" al instituției inițiatoare;

"codul BIC" al instituției beneficiare;

"codul de identificare fiscală a beneficiarului"

"numărul de evidență al plății", care se completează numai pentru obligațiile bugetare prevăzute în anexa A la Ordinul ministrului Finanțelor publice nr. 1.870/2004, potrivit precizărilor din anexa la același ordin, și se generează automat la întocmirea ordinelor de plată cu ajutorul programului de asistență.

Instrumente de plată de debit în relația cu trezoreria statului sunt documentele de plată care circulă în sistemul intern de decontări al trezoreriei statului sau în sistemul de decontări interbancar, de la unitatea trezoreriei statului la care este deschis contul beneficiarului ( care se creditează) către unitatea trezoreriei statului/ unitatea bancară la care este deschis contul plătitorului (care se debitează). Din categoria instrumentelor de plată de debit acceptate de trezoreria statului face parte biletul la ordin.

Decontarea în Sistemului Electronic de Plăți Categorii de decontări. Tipuri de operațiuni

Se disting două mari categorii de decontări : decontări interne ale trezoreriei statului și decontări interbancare.

Decontările interne ale trezoreriei statului se împart în:

decontări intratrezorerii

decontări intertrezorerii

Decontările intratrezorerii sunt operațiuni de decontare între unități operative ale trezoreriei statului din cadrul aceluiași județ și operațiuni de decontare din conturi deschise la aceeași unitate a trezoreriei statului către alte conturi din aceeași unitate.

Decontările intertrezorerii sunt operațiuni de decontare între două unități operative ale trezoreriei statului din județe diferite sau unități operative ale trezoreriei statului din cadrul unui județ și trezoreriile sectoarelor municipiului București, Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a municipiului București sau Direcția Generală a Contabilității Publice precum și între trezorerii ale sectoarelor municipiului București .

Decontările interbancare sunt operațiuni de decontări între unități ale trezoreriei statului , inclusiv Direcția Generală a Contabilității Publice și unitățile bancare.

De asemenea se disting două categorii de operațiuni :

– operațiuni de încasări ( mari si mici)

– operațiuni de plăți (mari, mici, locale și interjudețene)

Încasările mari și încasările mici se primesc de către Trezoreria Centrală, de la Transfond S.A., se contabilizează și se distribuie trezoreriilor județene , trezoreriilor de sector , trezoreriei municipiului București și Direcției Generale a Contabilității Publice- serviciului de operațiuni financiare și deschideri de credite .

Trezoreriile județene după înregistrare, asigură la rândul lor distribuirea acestora către trezoreriile operative din subordine.

Plățile inițiate care fac obiectul Sistemului Electronic de Plăți sunt numai plățile care se transmit din trezoreria emitentă, către o altă trezorerie sau o unitate bancară. În funcție de destinație se disting următoarele categorii de plăți:

– plăți locale, adică plățile care au ca destinatar o trezorerie din același județ;

– plăți interjudețene, adică plățile care au ca destinatar o trezorerie operativă aparținând unui alt județ, o trezorerie de sector sau a municipiului București, precum și plățile între trezoreriile de sector sau a municipiului București;

– plăți mici, adică plățile care au ca destinatar o unitate bancară , dar a căror valoare este sub 500 milioane lei;

– plăți mari, adică plățile care au ca destinatar o unitate bancară , dar a căror valoare este peste 500 milioane lei inclusiv, precum și plățile urgente.

Plățile locale, tranzitează numai trezoreria județeană care asigură distribuirea către trezoreriile operative destinatare;

Plățile interjudețene, plățile mici și plățile mari tranzitează trezoreria județeană unde se înregistrează în contabilitate și se transmit la Trezoreria Centrală, care după înregistrare le transmite după cum urmează:

– plățile mari și plățile mici intră în decontări la Transfond S.A. în sistemele

ReGIS și SENT;

– plățile interjudețene se distribuie trezoreriilor județene destinatare unde se

înregistrează în contabilitate și se distribuie trezoreriilor operative

destinatare;

În trezoreria operativă, trezoreria de sector și Direcția Generală a Contabilității Publice- serviciul de operațiuni financiare și deschideri de credite care asigură preluarea operațiunilor de încasări și plăți, acestea se înregistrează ca încasări sau plăți prin virament fiind codificate pe tipuri de operațiuni, distinct pe :

– plăți locale, plăți interjudețene, plăți mici, plăți mari, plăți urgente, rambursări mici, rambursări mari, rambursări interjudețene, restituiri mici, restituiri mari;

– încasări mici, încasări mari.

În procesul de preluare al plăților se asigură verificarea automată a tipului plății și a corelației între codul de operație și trezoreria sau banca destinatară, nivelul sumei pentru departajarea plăților, în vederea încadrării corecte a operațiunii. BIC-urile trezoreriei și băncilor destinatare sunt completate automat. Nici o plată inițiată nu poate fi transmisă în circuitul electronic de plăți dacă nu este supusă unui proces de confirmare.

Confirmarea fiecărei plăți care iese din trezorerie către un alt destinatar este asigurată de către un supervizor de plăți. Supervizorul de plăți este o persoană care verifică fiecare ordin de plată dacă a fost corect procesat (plătitorul, beneficiarul,suma, banca/trezoreria destinatară) și confirmă sau dă refuz de plată pentru documentul în cauză. În confirmare intră numai ordinele de plată corecte. Ordinele de plată care au fost confirmate pot fi transmise în circuitul electronic iar ordinele de plată care au primit refuz de plată, se anulează de către referentul care le-a inițiat. Nu se poate închide ziua de lucru dacă există operațiuni refuzate la plată și neanulate. Programul oferă posibilitatea obținerii unei liste în ordinea precizată anterior. Procesul de confirmare este asistat de calculator.

Pentru afișarea și listarea ordinelor de plată refuzate este pus la dispoziție un program cu această funcționalitate. Pentru anularea acestora referentul utilizează programul de preluare operațiuni prin virament. În acest program se afișează starea ordinului de plată (neconfirmat, confirmat, refuzat sau transmis), și se poate asigura anularea .

Selectarea plăților inițiate pentru transmitere se realizează după cod operație și marcajul de transmitere. Operațiunea de selectare și transmitere se realizează de către supervizorul de plăți, în urma acestei operațiuni rezultă un fișier (container) cu date și un borderou însoțitor, pentru fiecare tip de plată. Pentru același tip de plată pot fi transmise mai multe containere, în aceeași zi.

Transmiterea plăților se realizează conform orarului de transmitere stabilit de Direcția Generală a Contabilității Publice pentru fiecare categorie de plată și constă în furnizarea către serverul Lotus Notes a unui container cu date. Operațiunea de transmitere se poate realiza de pe o singură stație de lucru, indiferent de tipul containerului. Fiecare container este însoțit de un borderou, care cuprinde : trezoreria expeditoare, dată expedierii containerului, numele containerului, numărul total de operațiuni conținute în container, suma totală a operațiunilor. Transmiterea containerului însoțit de borderou se efectuează prin poșta Lotus Notes , iar expeditorul va primi mesaj de confirmare.

Trezoreriile județene și Direcția Generală a Contabilității Publice – Serviciul de decontări, se organizează pentru primirea și transmiterea containerelor de plăți, prin prelucrarea pe o singură stație pentru fiecare categorie de plăți (locale, interjudețene, mari, mici) și categorie de încasări(mari, mici). La primirea containerului , de către trezoreria județeană sau Direcția Generală a Contabilității Publice – Serviciul de decontări , după caz, se verifică datele primite și :

– dacă borderoul nu coincide cu informațiile totalizate din container, se editează automat un raport de eroare care se transmite expeditorului, se arhivează containerul eronat și nu se introduce în contabilitate nici o informație;

– dacă borderoul coincide cu informațiile totalizate din container, se înregistrează automat informația în contabilitate, după formula contabilă afișată pe ecran, corespunzătoare normelor de decontare stabilite. Se salvează conținutul containerului în vederea transmiterii la destinatar iar la sfârșitul zilei se editează situațiile privind decontarea, care servesc pentru control cu unitățile din subordine.

La primirea containerului cu încasări de către trezoreriile operative, trezoreriile de sector și municipiul București , Direcția Generală a Contabilității Publice – serviciul Operațiuni financiare și deschideri de credite , se verifică datele primite și se urmează procedura de mai sus (raport de eroare sau contabilizare). În cazul în care lipsește contul în nomenclatorul de conturi analitice, contul IBAN aferent contului analitic este diferit de cel existent în baza de date sau contul este blocat la încasări, contabilizarea încasării se asigură în analiticele contului 61.99 “Sume în curs de clarificare”. Programul informatic Trezor, asigură listarea tuturor informațiilor existente în analiticele contului 61.99, sub forma OPHT, astfel încât aceste sume să poată fi clarificate și introduse în conturile corespunzătoare sau inițiate ordine de plată de retur, după caz.

În fiecare trezorerie județeană sau Direcția Generală a Contabilității Publice – Serviciul decontări, programele care asigură primirea containerelor editează două tipuri de rapoarte de eroare:

– un raport de eroare privind conformitatea cu borderoul, care se transmite trezoreriei expeditoare;

– un raport de eroare în cazul negăsirii în nomenclatorul de conturi analitice a unor conturi de decontări.

Tratarea tuturor operațiunilor aferente SEP, se asigură prin aplicația Trezor. Pentru asigurarea destinației corecte a plăților trebuie actualizate corect și imediat toate informațiile bancare în nomenclatorul de bănci prevăzut în Trezor.

Pentru controlul între trezorerii se transmit de către fiecare trezorerie ierarhic superioară extrase de cont sau situația sintetică a operațiunilor, în conformitate cu normele de decontare.

Înregistrarea operațiunilor de decontare în contabilitatea trezoreriei statului

Pentru a se asigura înregistrarea în contabilitatea trezoreriei statului a operațiunilor de decontare a fost completat Planul de conturi, introducându-se conturi sintetice de gradul II, după cum urmează:

a) În cadrul contului sintetic 60 ”Contul curent general al trezoreriei statului”:

60.01.”Contul curent general al trezoreriei statului-operațiuni de

mică valoare” ;

60.02.”Contul curent general al trezoreriei statului-operațiuni de mare

valoare”;

b) În cadrul contului sintetic 61”Cont corespondent al trezoreriei statului”:

61.01.“Cont corespondent al trezoreriei statului-decontări interbancare

de mică valoare”;

61.02.“Cont corespondent al trezoreriei statului-decontări interbancare

de mare valoare”;

61.03.“Cont corespondent al trezoreriei statului – decontări

intertrezorerii”;

61.04. “Cont corespondent al trezoreriei statului – decontări

intratrezorerii”;

c) În cadrul contului sintetic 62 ”Decontări cu Banca Națională a României

din operațiuni inițiate”:

62.01. ”Decontări cu Banca Națională a României din operațiuni

inițiate – decontări interbancare de mică valoare”,

62.02. ”Decontări cu Banca Națională a României din operațiuni

inițiate – decontări interbancare de mare valoare”,

Aceste conturi se desfășoară în conturi analitice pe trezorerii județene, trezoreriile sectoarelor municipiului București, Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București și a județului Ilfov, Direcția Generală a Contabilității Publice, după caz ;

Conturile 60 ” Contul curent general al trezoreriei statului” și 62 ”Decontări cu Banca Națională a României din operațiuni inițiate” funcționează numai în contabilitatea Direcției Generale a Contabilității Publice.

Înregistrarea celor trei mari categorii de operațiuni:

Decontări intratrezorerii

Operațiunile de decontare de credit/de debit între unități operative ale trezoreriei statului din cadrul aceluiași județ

a) La unitatea trezoreriei statului inițiatoare (trezoreria“A”)

Înregistrarea operațiunilor privind plățile efectuate din conturi de cheltuieli

bugetare, de disponibilități, etc.

% = 61.04.Trezxxx „Cont corespondent

al trezoreriei statului- decontări

intratrezorerii”;

23”Cheltuielile bugetului de stat ”

24”Cheltuielile bugetului local”

25”Cheltuielile bugetului asig.sociale de stat”

27”Cheltuielile bugetului Fd. național unic de asigurări sociale de sănătate”

29”Cheltuielile bugetului Fondului asigurărilor pentru șomaj”

30“ Fonduri cu destinație specială”

50” Disponibilități ale instituțiilor publice”, etc.;

b) La trezoreria județului în cadrul căruia se efectuează decontarea

61.04TREZxxx = 61.04 TREZyyy

”Cont corespondent al trezoreriei ”Cont corespondent al trezoreriei

statului- decontări intratrezorerii” statului decontări intratrezorerii”

c) La unitatea trezoreriei statului destinatară ( trezoreria“B”)

61.04Trez yyy ”Cont = %

corespondent al trezoreriei- 20” Veniturile bugetului de stat”

statului decontări intratrezorerii” 21” Veniturile bugetului local”

22” Veniturile bugetului asig.

sociale de stat”

26 ”Veniturile bugetului Fondului

național unic de asigurări

sociale de sănătate”

28 ”Veniturile bugetului Fondului asigurărilor pentru șomaj’

30“Fonduri cu destinație specială”

50” Disponibilități ale institutiilor

publice”

61.04.99 “Cont corespondent al

trezoreriei statului – decontări

intratrezorerii, in curs de

lămurire”, cu documentele de

decontare întocmite eronat care

se returnează plătitorului.

La returul documentelor se

înregistrează stornare în negru

(61.04.99 = 61.04.xxx) etc.,

unde: xxx, reprezintă codul unic de identificare al trezoreriei A;

yyy, reprezintă codul unic de identificare al trezoreriei B;

Operațiunile se înregistrează în contabilitate pe baza ordinelor de plată pentru trezoreria statului sau a biletelor la ordin emise de către instituții publice sau agenți economici, prin care s-au dispus plăți din conturile acestora deschise la trezoreria statului. Documentele de plată pe suport hârtie rămân la unitatea trezoreriei statului inițiatoare;

Operațiuni de decontare de credit/de debit între conturi

deschise la aceeași unitate a trezoreriei statului

Pentru această categorie de operațiuni nu se utilizează conturi de decontare.

Înregistrarea operațiunilor de decontare se efectuează prin debitarea conturilor corespunzătoare de cheltuieli bugetare sau de disponibilități, după caz, din care s-a dispus plata, și creditarea conturilor corespunzătoare de venituri bugetare sau de disponibilități cărora se cuvin sumele respective. Operațiunile se înregistrează în contabilitate pe bază de ordin de plată, de notă contabilă ( în cazul operațiunilor de compensare sau al altor operațiuni inițiate de către trezoreria statului conform reglementărilor în vigoare) sau a biletelor la ordin emise de către instituții publice sau agenți economici, prin care s-au dispus plăți din conturile acestora deschise la trezoreria statului către beneficiari cu conturi deschise la aceeași unitate a trezoreriei statului, cu respectarea reglementărilor în vigoare .

Decontări intertrezorerii

Decontările intertrezorerii reprezintă decontări între unități operative ale trezoreriei statului din județe diferite.

a) La unitatea trezoreriei statului inițiatoare (trezoreria“A”):

Înregistrarea operațiunilor privind plătile efectuate din conturi de cheltuieli bugetare, de disponibilități, etc.

% = 61.03. Trez xxx” “Cont corespondent

al trezoreriei statului-decontări

intertrezorerii”;

23”Cheltuielile bugetului de stat”

24”Cheltuielile bugetului local”

25”Cheltuielile bugetului asig.sociale de stat”

27”Cheltuielile bugetului Fondului național

unic de asigurări sociale de sănătate”

29”Cheltuielile bugetului Fondului asigurărilor pentru șomaj”

30“ Fonduri cu destinație specială”

50” Disponibilități ale instituțiilor publice”, etc.;

b) La trezoreria județului în cadrul căruia are sediul trezoreria inițiatoare

61.03TREZxxx“Cont corespondent = 61.03 TREZ 000“Cont corespondent

al trezoreriei statului – decontări al trezoreriei statului – decontări

intertrezorerii intertrezorerii” – analitic

Serviciul decontări

c) La Direcția Generală a Contabilității Publice:

61.03 TREZ 000“Cont corespondent = 61.03 TREZ iii “Cont cores-

al trezoreriei statului – decontări pondent al trezoreriei statului –

intertrezorerii” decontări intertrezorerii”

– analitic Serv. decontări – analitic trezoreria județeană în

care are sediul trezoreria inițiatoare

si concomitent ,

61.03 TREZ bbb “Cont corespondent = 61.03 TREZ 000 “Cont cores-

al trezoreriei statului – decontări pondent al trezoreriei statului –

intertrezorerii” – decontări intertrezorerii”-

analitic trezoreria județeană în care analitic Serv.decontări

are sediul trezoreria beneficiară

d) La trezoreria a județului în cadrul căruia are sediul trezoreria beneficiară

61.03 TREZ 000“Cont corespondent = 61.03 TREZ yyy “Cont cores-

al trezoreriei statului – decontări pondent al trezoreriei statului –

intertrezorerii” decontări intertrezorerii”

– analitic Serv. Decontări – analitic trezoreria operativă

beneficiară

e) La unitatea trezoreriei statului destinatară (trezoreria“B”):

61.03Trez yyy”Cont corespondent = %

al trezoreriei statului – dec. intertrez.”

20” Veniturile bugetului de stat”

21” Veniturile bugetului local”

22 ”Veniturile bugetului asigurări

sociale de stat”

26 ”Veniturile bugetului Fondului

național unic de asigurări

sociale de sănătate”

28 ”Veniturile bugetului Fondului

asigurărilor pentru șomaj’

30“Fonduri cu destinație speciala”

50”Disponibilități ale instituțiilor

publice”

61.03. 99 “Cont corespondent al

trezoreriei statului- decontări intertrezorerii , în curs de lămurire”, cu documentele de decontare întocmite eronat care se returnează plătitorului .La returul documentelor se înregistrează stornare în negru

Decontări interbancare

Înregistrarea operațiunilor de decontare în sistem interbancar în contabilitatea unităților operative ale trezoreriei statului, unităților de trezorerie și contabilitate publică județene și a municipiului București, trezoreriilor sectoarelor municipiului București precum și în contabilitatea Direcției Generale a Contabilității Publice se realizează cu ajutorul următoarelor conturi :

– 61.01. “Cont corespondent al trezoreriei statului – decontări interbancare

de mică valoare”;

– 61.02. “Cont corespondent al trezoreriei statului – decontări interbancare de

mare valoare”;

Înregistrarea plăților de mică valoare

a) La unitatea trezoreriei statului inițiatoare (trezoreria“A”):

Înregistrarea operațiunilor privind plătile efectuate din conturi de cheltuieli

bugetare, de disponibilități, etc.

% = 61.01. Trez xxx” “Cont corespondent

al trezoreriei statului-decontări

interbancare de mică valoare”;

23”Cheltuielile bugetului de stat”

24”Cheltuielile bugetului local”

25”Cheltuielile bugetului asig.sociale de stat”

27”Cheltuielile bugetului Fondului național

unic de asigurări sociale de sănătate”

29”Cheltuielile bugetului Fondului asigurărilor pentru șomaj”

30“ Fonduri cu destinație specială”

50” Disponibilități ale instituțiilor publice”, etc.;

b) La trezoreria județului în cadrul căruia are sediul trezoreria inițiatoare

61.01TREZxxx“Cont corespondent = 61.01 TREZ 000“Cont corespondent

al trezoreriei statului – decontări al trezoreriei statului – decontări

interbancare de mică valoare interbancare de mică valoare”

-analitic Serviciul de decontări

Plățile se transmit electronic la Direcției Generale a Contabilității Publice care după verificare și înregistrare le transmit electronic către Transfond S.A. pentru a fi decontate cu băncile comerciale prin sistemul SENT.

Înregistrarea încasărilor de mică valoare

Înregistrarea încasărilor de mică valoare primite de la Transfond S.A. de către Direcția Generală a Contabilității Publice, care după înregistrare le transmite trezoreriilor județene

a) La trezoreria a județului în cadrul căruia are sediul trezoreria beneficiară

61.01 TREZ 000“Cont corespondent = 61.01 TREZ yyy “Cont cores-

al trezoreriei statului – decontări pondent al trezoreriei statului –

interbancare de mică valoare” decontări interbancare de mică

– analitic Serv. Decontări valoare”- analitic trezoreria

operativă beneficiară

b) La unitatea trezoreriei statului destinatară (trezoreria“B”):

61.01Trez yyy”Cont corespondent = %

al trezoreriei statului – dec.

interbancare de mică valoare.”

20” Veniturile bugetului de stat”

21” Veniturile bugetului local”

22 ”Veniturile bugetului asigurări

sociale de stat”

26 ”Veniturile bugetului Fondului

național unic de asigurări

sociale de sănătate”

28 ”Veniturile bugetului Fondului

asigurărilor pentru șomaj’

30“Fonduri cu destinație speciala”

50”Disponibilități ale instituțiilor

publice”

61.01. 99 “Cont corespondent al

trezoreriei statului – decontări interbancare de mică valoare , în curs de lămurire”, cu documentele de decontare întocmite eronat care se returnează plătitorului .La returul documentelor se înregistrează stornare în negru

În cazul încasărilor de mare valoare se efectuează aceleași înregistrări , înlocuindu-se contul 61. 01 „Cont corespondent al trezoreriei statului – decontări interbancare de mică valoare” cu contul 61.02 „Cont corespondent al trezoreriei statului -decontări interbancare de mare valoare”. Decontarea operațiunilor se efectuează prin sistemul ReGIS.

Operațiuni privind ridicările de numerar de la B N R

În vederea alimentării cu numerar a trezoreriilor operative care funcționează cu casierie tezaur , trezoreria județeană completează pe baza solicitării acestora, o „ Cerere de retragere de numerar”(anexa 1), pe care o transmite prin e-mail la Trezoreria Centrală la o adresa specificată și la sucursala Băncii Naționale la care este arondată.Direcția Generală a Contabilității Publice întocmește ordine de plată OPT pe care le transmite la BNR.

Înregistrarea în contabilitatea Trezoreriei statului

a) La nivelul Activității de trezorerie și contabilitate publică a județului care ridică numerar

– operațiuni efectuate pe baza extrasului contului 65.01.02 “Decontări în contul Trezoreriei centrale – operațiuni cu numerar” emis de DGCP- Serviciul decontări intertrezorerii și relații cu sistemul interbancar de plăți :

65.01.02 “Decontări în contul = 65.01.02TREZ999 “Decontări în contul

trezoreriei centrale-operațiuni Trez. centrale – operațiuni cu numerar”

cu numerar” analitic trezoreria – analitic DGCP

care se alimentează cu numerar

b) La nivelul trezoreriei al cărui tezaur se alimentează cu numerar

– operațiuni efectuate pe baza „Foii de eliberare numerar” (anexa 3) emisă de sucursala Băncii Naționale a României, o dată cu depunerea numerarului în tezaur

10 “ Casa” = 65.01.02 “Decontări în contul Trezoreriei

centrale – operațiuni cu numerar”

Operațiuni privind depuneri de numerar la BNR

Înregistrarea în contabilitatea Trezoreriei statului

a) La nivelul trezoreriilor operative care depun numerar

Înregistrarea operațiuni efectuate pe baza Foii de depunere numerar sau a „borderoului însoțitor”:

65.01.02 “Decontări în contul Trezoreriei = 10 “Casa”

centrale-operațiuni cu numerar”

b) La nivelul Activității de trezorerie și contabilitate publică a județului care depune numerar

– operațiuni efectuate pe baza extrasului contului 65.01.02 “Decontări în contul Trezoreriei centrale – operațiuni cu numerar emis de DGCP- Serviciul decontări intertrezorerii și relații cu sistemul interbancar de plăți :

65.01.02TREZ999 “Decontări în contul = 65.01.02“Decontări în contul

Trez. centrale – operațiuni cu numerar” Trezoreriei centrale-operațiuni

– analitic DGCP cu numerar – analitic trezoreria

operativă care depune numerar

Alimentarea conturilor de disponibil deschise la bănci comerciale

Pentru asigurarea necesarului de numerar, unitățile trezoreriei statului organizate fără casierii tezaur, solicită alimentarea cu numerar a contului de disponibil deschis la o bancă comercială . În baza solicitării, trezoreria județeană întocmește o „Cerere pentru alimentarea contului de disponibil”( anexa 2) pe care o transmite Direcției Generale a Contabilității Publice . Operațiunea se înregistrează în contabilitatea unităților trezoreriei statului astfel:

a) La nivelul Activității de trezorerie și contabilitate publică a județului în cadrul căruia funcționează unitatea operativă a trezoreriei statului al cărei cont de disponibil se alimentează :

– operațiuni efectuate pe baza extrasului contului 65.01.02 “Decontări în contul Trezoreriei centrale – operațiuni cu numerar” emis de DGCP- Serviciul decontări intertrezorerii și relații cu sistemul interbancar de plăți :

65.01.02 “Decontări în contul = 65.01.02TREZ999 “Decontări în contul

Trezoreriei centrale-operațiuni Trez .centrale – operațiuni cu numerar”

cu numerar” – analitic trezoreria – analitic DGCP

operativă al cărei cont de disponibil se alimentează

b) La nivelul unității operative a trezoreriei statului al cărei cont de disponibil

se alimentează

– operațiuni efectuate pe baza extrasului de cont eliberat de banca comercială

12“Disponibil al trezoreriei la = 65.01.02“Decontări în contul Trezoreriei

banca pentru efectuarea de plăți ” centrale – operațiuni cu numerar”

în numerar

3.2.2. Fluxurile financiare determinate de plățile în numerar și reprezentarea lor în contabilitate

Tendința țărilor dezvoltate este de înlocuire a numerarului, chiar și pentru plățile mărunte. Cu toate acestea, în România se vehiculează cantități uriașe de numerar, atât dinspre populație către sistemul bancar, cât și invers.

Eliberările de numerar pe care le fac unitățile operative ale Trezoreriilor sunt determinate, mai ales, de plata salariilor sectorului bugetar și în mai mică măsură pentru plăți mărunte ale instituțiilor publice prin casieriile proprii, privind cumpărări de materiale, prestări de servicii etc.

Dreptul de a efectua eiberări de numerar către instituțiile publice îl au numai Trezorriile operative care au organizate în cadrul lor case de plăți și case-tezaur, deoarece numai aceste categori de unități au dreptul de a păstra în seiful lor numearul necesar pentru asemenea operațiuni în limita unui plafond stabilit de comun acord cu BNR.

Eliberările de numerar către instituțiile publice servite de unități ale Trezoreriei, care nu au organizate case de plăți, se face pe bază de mandat al Trezoreriei județene, de către o bancă comercială agreată, de regulă din localitatea Trezoreriei operative, în schimbul căruia trezoreria virează băncii în cauză banii de cont (scripturali).

Pentru eliberarea de numerar unei instituții publice finanțată din bugetul de stat, spre exemplu, înregistrarea contabilă este:

Eliberările de numerar de către Trezoreria Statului instituțiilor publice determină o reducere a resurselor Trezoreriei la nivelul numerarului eliberat, dar până când acest numerar nu este cheltuie efectiv de instituția publică care l-a solicitat, resursele pblice totale nu sunt diminuate.

Fluxul financiar determinat de eliberarea numerarului de către Trezorerii instituțiilor publice presupune efectuarea următorilor pași:

Prezentarea agenților economici, instituțiilor publice și contribuabililor pentru plată în numerar;

Trimiterea documentelor de încasare;

Depunerea numerarului;

Eliberarea chitanței;

Depunerea numerarului încasat la casa de încasări;

Eliberarea chitanței agentului plătitor;

Depunerea numerarului încasat la filiala sau agenția băncilor comerciale;

Transmiterea documentelor de încasare pentru prelucrare;

Restituirea documentelor prelucrate și a extraselor de cont;

Transmiterea extraselor de cont privind operațiunile efectuate prin banca comercială;

Alimentarea casei de plăți cu numera;

Prezentarea instituțiilor publice în vederea verificării documentelor pentru ridiarea numerarului;

Transmiterea documentelor de plată pentru verificare pe calculator;

Transmiterea documentelor de plată verificate în vederea eliberării numerarului;

Eliberarea numerarului;

Transmiterea jurnalului de casă-plăți și a numerarului neutilizat;

Transmiterea jurnalului de casă-plăți și a documentelor de plată pentru înregistrare în contul de cheltuieli;

Eliberare extrasde cont;

Transmiterea jurnalului de casă al casieriei tezaur către Serviciul decontări din contul curent al Trezoreriei Statului.

Consecință a activității cu numerar, pe care o desfășoară Trezoreria Statului și fiecare bancă cu clienții săi, rezultă operațiuni de depunere către BNR a numerarului în moneda națională, când se depășește plafoanele stabilite de Banca Națională a României, pe de o parte, iar pe de altă parte, operațiuni de retragere a acestuia de la Banca Națională a României, în cazul insuficienței lui pentru efectuarea de plăți către clienții lor.

CAPITOLUL 4

Sistemul informațional care funcționează în Trezoreria Statului cu privire la modul de utilizare a resurselor

De la organizarea primelor unități ale Trezoreriei Statului în anul 1993, informațiile contabile privind derularea fluxurilor financiare privind constituirea și utilizarea fondurilor publice a cunoscut o ameliorare continuă, atât dacă ne referim la conținutul și structura acestora, cât și la gradul lor de operativitate.

Conținutul și structura irnformațiilor contabile ale Trezoreriei Statului depind în mare măsură de perioada la care acestea se referă, mai sintetice dacă este vorba de o raportare zilnică sau lunară și mai complexe și bogate în informații dacă raporturilr sunt trimestriale și anuale.

Așa se face că raportarea execuției zilnice de către trezoreriile teritoriale se realizează pe baza unei sinure situații:

– „Execuția operativă a contului Trezoreriei”

Raportarea lunară se face pe baza a cinci situații informative:

– „Soldul contului curent al Trezoreriei la finele lunii”

– „Contul de execuție a bugetului de stat”

– „Contul de execuție a bugetului local”

-„Execuția bugetului asigurărilor sociale de sat

– „Contul de execuție a bugetului Trezoreriei Statului”

Raportarea execuției trimestriale și anuale se realizează prin șapte documente informative:

– Bilanțul contabil al Trezoreriei Statului

– Contul de execuție al bugetului de stat

– Contul de execuție al bugetului local

– Execuția bugetului asigurărilor sociale de stat

– Contul de execuție a veniturilor și cheltuielilor bugetului Trezoreriei Statului

– Situația disonibilităților instituțiilor publice

– Situația disponibilitățilot aflate în contul Trezoreriei Statului la finele lunii.

Important este că la elaborarea lucrărilor menționate să se aibă în vedere următoarele:

– informațiile contabile să fie cele mai semnificative, prin alegerea din structura veniturilor și a cheltuielilor pe acelea care determină echilibrul între fluxurile de intrări și ieșirile de resurse;

– execuția operativă a contului Trezoreriei să aibă la bază datele execuției reale și corecte rezultate din balanțele de verificare zilnice, lunare și trimestriale privind veniturile și cheltuielile bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor soiale de stat și cele de disonibilități;

– raportările contabile, mai ales cele trimestriale și cele anuale, dar în toate situațiile când împrejurările o cer, să fie suficient de analitice pentru a pune la îndemâna factorilor de decizie informații utile pentru a se putea hotărâ în consecință;

– raportările prin sistemul informațional contabil trebuie, de asemenea, să fie suficient de operative, respectiv, la perioade mai scurte, chiar zilnice, atunci când situația nefavorabilă a circuitelor fluxurilor financiare o impun;

– sistemul de date și informații contabile trebuie să fie suficient de suplu, pentru a se putea adapta din mers necesităților de moment, mai sintetice sau analitice, mai ample sau ma reduse, așa cum factorii de decizie o cer;

– datele și infrmațiile contabile ale Trezoreriei, deși sunt consecința nei operațiuni și analize complexe, ele trebuie reduse la prezentări simple și concise, din lecturarea cărora să rezulte cât mai exact și clar natura operației sau indicatorului. Astfel spus, acestea trebuie să fie suficient de transparente și pe înțelesul factorilor de destinație;

– ele trebuie să permită construcția și sinteza unor irnformați și indicatori conciși și de esență care să exprime cât mai complet și fidel fenomenul luat în analiză (deficitul bugetar, datorie publică, echilibrul Trezoreriei etc.);

– mijloacele și instrumentele contabile, planul de conturi, sistemul adoptat etc, trebuie să fie receptiv și disponibil pentru adaptare, la cerințele unui tablou de bord complex și semnificativ, solicitat de factorii de conducere.

Sistemul de contabilitate în cadrul Trezoreriei se asigură pe baza urmtoarelor documente:

– jurnalul de înregistrare

– fișele de cont sintetic

– fișe de cont analitic și extras de cont

– balanța de verificare

Jurnalul de înregistrare

Reprezintă documentul contabil de bază al Trezoreriei Statului pentru înregistrarea operațiunilor în mod cronologic și sistematic. El se deschide și se închide zilnic pentru conturile sintetice de bilanț, separat pentru operațiunile de creditare și separat pentru operațunile de debitare.

Înregistrarea în jurnal se efectuează concomitent cu înregistrarea documentelor în conturile analitice. La sfârșitul fiecărei zile, sumele din coloanele în care s-au înregistrat operațiuni pe conturile sintetice se totalizează înscriindu-se pe un rând separat rulajul zilei respective, după care acesta se cumulează cu rulajul precedent, rezultând rulajul cumulat de la începutul anului. Totalul rulajului contului sintetic trebuie să corespundă cu totalul rulajelor pe conturile corespunzătoare debitoare sau creditoare, după caz.

Pe baza rulajului zilnic centralizat din jurnalul de înregistrare se întocmește jurnalul de sinteză al contului sintetic, care, după verificare, se transmite serviciului contabilitate.

Fișele de cont sintetice

Se întocmesc pentru fiecare cont sintetic, în care se înregistrează zilnic operațiunile, pe baza datelor din jurnalul de sinteză. Pe primul rând din fișă se înscrie soldul contului sintetic din anul precedent, dacă este cazul, iar în continuare operațiunile curente. Zilnic se stabilește rulajul debitor, creditor al contului, precum și rulajul cumulat, în care se cuprinde și soldul de la începutul anului. Pe baza acestor fișe se întocmește balanța de verificare.

Fișa de cont analitic este specifică scopului urmărit astel:

– pentru venituri fișa se deschide pe subcapitole, grupate în cadrul fiecărui capitol, iar în cadrul fiecărui subcapitol, pe plătitorii de venituri;

– pentru cheltuieli, fișa de cont analitică se deschide pe fiecare instituție publică (ordonatori de credite), înăuntrul lor pe capitole, iar în cadrul capitolului pe titluri.

Balanța de verificare

– balanța sintetică zilnică de verificare cuprinde pe opt coloane soldurile zilei precedente, mișcarea zilei, sumele cumulate și soldurile finale pentru toate conturile sintetice de gradul I, II și III;

– balanța sintetică lunară are o structură aproape identică cu balanța zilnică, cu deosebirea că aceasta începe cu soldurile existente la începutul anului, continuă cu mișcările cumulate din cursul anului, totalul sumelor și soldul final. Această balanță este necesară pentru întocmirea lucrărilor de sinteză ce se transmit Trezoreriei Centrale și pentru nevoile proprii;

– balanța analitică are ca scop să ofere posibilitatea verificăriin concordanței dintre soldul final al tuturor conturilor sintetice, ce se regăsesc în balanțele zilnice și lunare, cu suma soldurilor conturilor analitice componente ale fiecîărui cont sintetic din balanțe.

Spre finele anului este necesar ca aceste balanțe să fie întocmite mai des, pentru a se preîntâmpina existența unor neconcordanțe la fine de an, a căror clarificare și lichidare ar împiedica și amâna întomirea lucrărilor de încheiere în bune condiții, precum și posibilitatea de deschidere normală a formalităților pentru exercițiul financiar următor.

În mod obligatoriu, lunar, trimestrial sau annual, Trezoreriile operative și Direcția județeană întocmsc situații de execuție privind fluxurile financiare derulate pentru bugetele componente ale bugetului general consolidat: bilanțul contabil și conturilede execuție.

Bilanțul contabil al Trezoreriei cuprinde soldurile indicatorilor specifici Trezorriei, de la începutul și sfârșitul perioadei raportate pentru posturile de activ și pasiv. Activul bilanțului evidențiază disponibilitățile bănești din conurile curente de la BNR, contul de disponibilități de la băncile comerciale, contul casa, efecte și titluri de valoare, precum și cheltuielile bugetare pe componentele bugetului general consolidat. Pasivul bilanțului reflectă acoperirea cu resurse a activului, precum și structura acestora pe surse proprii sau pe surse împrumutate.

Trezoreria anexează la bilanț conturile de execuție pe bugetele componente ale bugetului general consolidat. Pentru bugetul de stat, local, al asigurărilor soiale de stat, conturile de execuție cuprind separat resursele și plățile de casă, iar pentru ceelalte componente numai soldurile lor, după ce în prealabil a avut lor compensarea cheltuielilor cu resursele constituite.

Contabilitatea Trezoreriei Statului reprezintă principala bază de date pentru întregul sistem informațional al statului, de care depinde corectitudinea și eficacitatea datelor care se raportează prin sistemul infiormațional al Trezoreriei Statului.

CAPITOLUL 5

Concluzii și propruneri

Organizarea Trezoreriei Statului în România a constituit o necesitate obiectivă, datorită schimbărilor care au avut loc la nivelul sistemului bancar și finanțelor publice în România, precum și datorită sporirii atribuțiilor statului în administrarea fondurilor publice.

Fluxurile financiare determinate de utilizarea resurselor publice reprezintă expresia relațiilor complexe dintre stat, instituții subordonate și persoane fizice sau juridice cu ocazia cheltuirii fondurilor alocate în acest scop.

Prezenta lucrare își propune să dezbată un subiect de actualitate, acela al folosirii fondurilor publice, cu accent pe reprezentarea contabilă a fluxurilor ce iau naștere în acest proces. Utilizarea resurselor publice e privită într-un cadru mai restrâns, acela al bugetului de stat.

În prima parte a lucrării am considerat necesară prezentarea Trezoreriei ca instituție a statului, sub aspectul organizării și atribuțiilor pe care această instituție le prezintă. De asemenea, este bine a se cunoaște locul și funcțiile Trezoreriei, pentru a înțelege importanța acestei instituții în condițiile economice actuale. Ca o concluzie a capitolului, am pus în evidență necesitatea înființării și existenței Trezoreriei Statului.

Al doilea capitol al lucrării reprezintă o familiarizare cu specificul sstemului de contabilitate al Trezoreriei, după ce noțiunea a fost tratată ca parte a contabilității generale. Am introdus ca subcapitole referiri la bugetul statului și fondurile publice, sau la cheltuielile publice, deoarece sunt noțiuni cu care contabilitatea Trezoreriei Statului intră mereu în contact și o imagine asupra lor este absolut obligatorie.

Partea a treia ia în discuție problema definitorie a întregii lucrări, aceea a tratării fluxurilor financiare care intervin în utilizarea resurselor publice prin intermediul bugetul de sta. Pentru buna înțelegere a acestor mecanisme, am inclus subcapitolul referitor la execuție cheltuielilor publice, unde m-am referit în primu rând la aspectele legate de ordonatorii de credite, datorită răspunderilor deosebite pe care le au în acest proces. De asemenea, în legătură directă cu aspectul amintit este subiectul despre creditele bugetare și este o noțiune fundamentală în utilizarea resurselor publice.

A doua secțiune a capitolului trei tratează pe larg categoriile de fluxuri ce apar în utilizarea resurselor publice, sau astfel spus, în efectuarea cheltuielilor publice, precum și reflectarea lor în contabilitate. Pentru a evidenția mai clar aceste relații ce apar între diferitele categorii de instituții, atât pe orizontală cât și pe verticală, am folosit scheme relevante în acest sens.

Capitolul patru prezintă documentele prin intermediul cărora sunt transmise informațiile referitoare la modul de utilizare a resurselor. Sistemul informațional particularizează contabilitatea Trezoreriei Statului.

Sistemul de plăți prin Trezoreria Statului a înregistrat o evoluție datorită progreselor din domeniul informaticii, ehnologiei instrumentelor propriu-zise de plăți și a unor noi mijloace și modalități de transfer al fondurilor bănești privind stingerea obligațiilor între parteneri. Perfecționarea sistemului de plăți prin Trezoreria Statului este condiționată de rolul pe care îl are Banca națională a României ca bancă Centrală, responsabilă de instituirea și perfecționarea sistemelor de plăți pe întreaga economie. Trezoreria Statului va trebui să se integreze conduitei generale instituită de BNR, aceasta neputând rămâne în afara sistemului bancar românesc și care sistem, la rândul lui, nu poate sta în afara celui european și mondial.

Luând ca exemplu practicile din țările dezvoltate, unde trezoreriile publice sunt mai implicate în politicile monetare ale statului, cu consecințe favorabile asupra susținerii monedei naționale, ar trebui procedat și în cazul țării noastre prin:

– dreptul Trezoreriei de a deține valută în cont, deoarece în situații de necesitate, pentru moneda națională, să poată efectua intervenții pe piața monetară;

– dreptul persoanelor fizice și juridice de a dețin deozite bancare la Trezorerii, prin care să se poată efectua operațiuni fără numerar, ar constitui un mijloc important de atragere a numerarului din circulație.

Rsponsabilitatea menținerii în circulație a unei cantități optime de numerar revine BNR, însă Trezoreria prin perațiunile pe care le realizează în vederea constituirii resurselor sale proprii, prin atragerea numerarului din economie, influențează favorabil politica Băncii Centrale.

Datorită traseului pe care un flux financiar îl parcurge, din contul bugetului de stat până la destinație, se pierd un număr însemnat de zile, mai ales când agentul economic către care se face plata, își are domiciliul într-o localitate, alta decât localitatea reședință de județ. Acest gol de resurse publice, determinat de circuitul interbancar, se creează datorită diferenței în timp între momentul operării plăților în conturile bugetelor, dispuse de instituțiile publice, momentul înregistrări lor efective în contul curent al Trezoreriei, deschis la BNR și în continuare fluxul interbancar: BNR – sucursala băncii comerciale în cauză – până la filiala bănci comerciale unde agentul economic își are deschis contul. În acest circuit se află în mod permanent fonduri extrem de importante, dinspre conturile Trezoreriei spre conturile agenților economici, deschise la băncile comerciale și invers.Operațiunile sunt înregistrate în contul „Decontări privind plățile inițiale”, a cărui sold evidențiază documentele neoperate încă, pe creditul contului curent al Trezoreriei la BNR, dar evidențiate la ieșiri de resursele din bugetele prin care sunt finanțate instituțiile publice în cauză.

Acest gol în fondurile publice, dinspre Trezorerie spre sistemul bancar comrcial, s-ar putea soluționa prin admiterea posibilității agenților economici de a avea conturi de depozite deschise la Trezoreria Statului.

Eliberările de numerar instituțiilor publice sau corespondenților săi duce la diminuarea resurselor totale ale Trezoreriei Statului, cu nominalizarea concretă a acestor diminuări pe bugetele componente ale bugetului general consolidat, dar încă în acest moment evenimentul nu înseamnă și o cheltuială pentru buetul de stat, așa cum ne sugerează contabilitatea Trezorerei. Elibrările de numerar de către Trezoreria Statului instituțiilor publice determină o reducere a resurselor Trezoreriei la nivelul numerarului eliberat, dar până când acest număr nu este încă cheltuit efectiv de instituția publică care l-a solicitat, resursele publice totale (Trezorerie + instituție) nu sunt diminuate.

În acest context, informațiile contabile furnizate de Trezoreria Statului arată că din bugetul statului s-a cheltuit o sumă de bani pentru instituția în cauză, lucru incorect, în timp ce informațiile contabile transmise de instituția publică arată că numerarul există încă în seiful instituției.

Consider că este corect ca numele contului ce evidențiază eliberarea numerarului pentru instituțiile publice să fie de „Plăți …” și nu de „Cheltuieli …”, deoarece o plată nu presupune, în toate cazurile, imediat și o cheltuială.

BIBLIOGRAFIE

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Venituri Si Cheltuieli Publice Care Determina Fluxurile Financiare Oglindite Prin Contabilitatea Trezoreriei Statului (ID: 134263)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Venituri Si Cheltuieli Publice Care Determina Fluxurile Financiare Oglindite Prin Contabilitatea Trezoreriei Statului

Copyright Notice

Marketing Si Comunicare On Line

Alegerea Mediilor DE Comunicare Promotionala

Studiu de Caz Privind Asezarea Si Perceperea Accizelor

.structura Financiara a Intreprinderii Si Flexibilitatea Acesteia – Notiuni Generale

Aspecte Referitoare la Evolutia Industriei Dupa 1989 In Romania

Managementul Resurselor Umane In Sector Privat Si Public

Copyright Notice

Similar Posts