Veninul de Albina
CUPRINS
CAPITOLUL I – Compozitia chimica
CAPITOLUL II – Efectele biologice
CAPITOLUL III – Influenta asupra glandelor endocrine
CAPITOLUL IV – Influenta asupra sangelui
CAPITOLUL V – Influenta asupra sistemului reticulo-histiocitar
CAPITOLUL VI – Actiunea asupra aparatului circulator
CAPITOLUL VII – Actiuni asupra echilibrului biochimic (metabolic)
CAPIYOLUL VIII – Actiunea asupra sistemului nervos
CAPITOLUL IX – Efectele asupra sistemului digestive
CAPITOLUL X – Interferarea veninului in imunitate si alergie
CAPITOLUL XI – Continut, caracteristici si perspective biomedicale
ale terapiei cu VA
CAPITOLUL XII – Probleme legate de administrarea veninului de
albine
CAPITOLUL XIII – Actiunea terapeutica corelativ-complexa a VA in
bolile vasculare degenerative. Bazele neuro-
endocrino-metabolice ale actiunii acestuia
CAPITOLUL XIV – Efectele complexe ale veninului de albine
considerate in perspectiva cibernetica
CAPITOLUL XV – Desensibilizarea la VA
CAPITOLUL XVI – Modele de terapie asociata cu VA
BIBLIOGRAFIE
61 pagini
=== Veninul de Albina ===
VENINUL DE ALBINA
CUPRINS
CAPITOLUL I – Compozitia chimica
CAPITOLUL II – Efectele biologice
CAPITOLUL III – Influenta asupra glandelor endocrine
CAPITOLUL IV – Influenta asupra sangelui
CAPITOLUL V – Influenta asupra sistemului reticulo-histiocitar
CAPITOLUL VI – Actiunea asupra aparatului circulator
CAPITOLUL VII – Actiuni asupra echilibrului biochimic (metabolic)
CAPIYOLUL VIII – Actiunea asupra sistemului nervos
CAPITOLUL IX – Efectele asupra sistemului digestive
CAPITOLUL X – Interferarea veninului in imunitate si alergie
CAPITOLUL XI – Continut, caracteristici si perspective biomedicale
ale terapiei cu VA
CAPITOLUL XII – Probleme legate de administrarea veninului de
albine
CAPITOLUL XIII – Actiunea terapeutica corelativ-complexa a VA in
bolile vasculare degenerative. Bazele neuro-
endocrino-metabolice ale actiunii acestuia
CAPITOLUL XIV – Efectele complexe ale veninului de albine
considerate in perspectiva cibernetica
CAPITOLUL XV – Desensibilizarea la VA
CAPITOLUL XVI – Modele de terapie asociata cu VA
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
In prezent, prin apiterapie se intelege in mod generic terapia prin venin de albine (VA), folosind intepatura albinelor (veninul este utilizat ca agent farmacologic. Acest mod de terapie este aplicat in special in unele boli cronice (artritele si bolile reumatismale in general) si in bolile autoimune (scleroza in placi si lupusul eritematos). S-au obtinut rezultate pozitive si in astm, sindromul de oboseala cronica, unele forme de cancer.
Unul dintre primii apiterapeuti (crescator de albine) a fost Ch. Mraz din Middebury. Despre el, Vermont a relatat ca intr-o perioada de mai bine de 60 de ani a tratat mii de cazuri, obtinand rezultate notabile in peste 80 % dintre ele.
Alternative Mydiam Digest (literatura de specialitate) relateaza peste 1500 de lucrari care confirma efectele benefice ale VA (lucrari care au fost publicate in Jurnalele europene si asiatice.
Societatea Americana de Apiterapie acorda atentie studiilor placebo, prin publicarea studiilor efectuate la Walter Red Medical Hospital in perioada clinica de artrita experimentala, atestand rezultate cert pozitive.
Terapia cu intepatura de albina care activeaza preferential raspunsul imun al organismului, alte mecanisme sustinute fiind acelea ale stimularii de catre VA a glandelor suprarenale in producerea de cortizol (hormon cu proprietati antiinflamatoare), si-au gasit multi sustinatori. Metodele propuse si in prezent constau in general in plasarea albinei pe piele (cu venin nativ, dozat zilnic prin 1-2 pana la 12-16 intepaturi pe zi), solutie preconizata printre primii si de catre Dr. Alexandru Partheniu in anii `50.
In formele medii de tulburari inflamatorii pacientii primesc putine intepaturi, dar in osteoartrite sunt necesare 2-6 saptamani cu intepaturi regulate; in artritele reumatoide sunt necesare 3-4 luni de tratament; in scleroza multipla sau alte boli degenerative este necesar un tratament de 1-2 ani prin intepaturi, cu 4.000 de intepaturi pe an).
In anul 1996 existau in S.U.A. 300 de medici care practica apiterapia. Unul dintre acestia era Christopher Kun-Nat, de la Institut. Of Pain-Red Bank N.Y., care a avut mai mult de 2.000 de pacienti carora li s-au aplicat peste 3 milioane de injectii cu VA.
2 % din populatie este alergica la VA. Pentru aceste persoane apiterapia este periculoasa. Este necesara de aceea testarea privind alergia la VA. Alergia unor persoane la VA i-a incurajat pe cei sceptici sa nu recomande tratamentul cu VA.
In anul 1996 T. Cherbuzier relateaza printre punctele traditionale din lume in care tratamentul cu VA este consacrat China, Romania si Coreea; printre locurile cu extensivitate clinica a tratamentului cu VA sunt citate Romania, Bulgaria, Rusia; in S.U.A. utilizarea VA se limiteaza doar la desensibilizari. Totusi si in S.U.A. terapia cu VA castiga teren prin preocuparea unor medici atenti la terapiile orientale si naturiste. Christopher Kim (1996) a inclus la Institutul National de Sanatate (S.U.A.) un program de tratament cu VA al durerii, tratand peste 2.000 cazuri (artrite, fibromiozite, nevrite, nevralgii). Dr. J. Santelli-Connecticut este un sustinator ferm al apiterapiei cu VA in cadrul Nat. Med. Soc. Invest. – New Mexico (1998).
Utilizarea VA se poate face atat placebo, cat si sub forma de fiole sau extras din albina uscat si apoi dizolvat dupa clarificare in solutii izotone (urmarindu-se controlul concentratiei).
In lume exista clinici cu preocupari numai de apiterapie (Institutul din Beijing – 1990, Centrul Medical de Apiterapie din Bucuresti cu 14 specialitati clinice de cercetare incepand din anii `60).
Actualmente, studierea VA devine din ce in ce mai intensa si este axata pe cercetarea procesului formarii veninului in cprpul albinei si elaborarea unor metode de preparare pe scara larga (V. Artemov), sudierea compozitiei chimice a VA, sudierea rezistentei elementelor componente fata de actiunile exterioare distrugatoare (pentru gasirea metodelor optime de prelucrare si purificare, metode care sa asigure pastrarea activitatii biologice si terapeutice a preparatelor medicale pe baza de venin de albine).
Primele albine apar in tertiar (G. Arnold – Biologie et Apiculture, 1979), acum aproape 50 milioane de ani dupa urmele gasite la Bolca-Italia. Grupa albinelor este o superfamilie (apoide). Se dezvolta in tertiar prin plantele angiosperme care le-a furnizat polenul pentru hrana larvelor.
Acul albinei este de o structura speciala care face sa ramana in locul intepaturii, sacrificand albina, spre deosebire de viespe, care-si pastreaza acul. Prin intepatura albina injecteaza 0,1-0,5 mg de venin. Edemul local format in jurul locului intepat, ca si eritemul, dispar dupa 2-3 ore pana la 3 zile (cu cele patru elemente caracteristice reactiei inflamatorii descrise inca de la Hippocrat si Celsius: tumor, calor, rubor, dolor, datorate antigenului veninului). Agresiunea veninului intepat, sesizata de polinucleare, monocite, macrofage sau dupa originea lor, de mastocite, limfocite T si B, determina ca reactie de aparare producerea de anticorpi (imunoglobuline). Actiunea de stimulare a sistemului imunitar ar putea sta la baza efectelor terapeutice ale VA.
O alta explicatie a efectului terapeutic al VA ar putea fi determinarea productiei de cortizol-cortizon natural, produsa de stresul intepaturii. Atunci cand acest tip de reactie depaseste intensitatea normala se intra in domeniul anafilaxiei, apoi in acela al hipersensibilitatii sau alergiei (P. Malkhan si C. Pinoa). VA contine substante histamino-eliberatoare care modifica reactivitatea imunologica a subiectului. Se relateaza ca unui subiect, inteparea, o singura data, de 50 de viespi, i-a determinat o producere masiva de imunoglobulina E care a perisistat peste 2 ani.
La apicultori s-a observat o producere a IgE care creste progresiv, pentru a descreste in cazul unei desensibilizari spontane. Producerea de IgG se realizeaza mai tarziu – dupa IgE – cinetica fiind diferita, persistenta lor fiind mai mica. Exista asadar o reactie imunitara sistemica importanta, ceea ce explica faptul ca apicultorii fac reactii de tip anafilactic (alergic) timp de cateva saptamani la inceputul activitatii lor, intr-un numar de cazuri.
Universitatea din Wurtzberg (Neuman, Nabermann si colab.) a desfasurat cercetari sub aspectele chimic si farmacologic asupra VA, cautand sa stabileasca legaturi intre particularitatile farmacologice ale VA si combinatiile sau fractiunile chimice care intra in componenta lui.
Universitatea din Gorki a studiat particularitatile colinolitice ale VA, in special ale actiunii sale ganglioplegice, actiunea asupra aparatului neuromuscular, actiunea asupra sistemului nervos central, actiunea asupra procesului de influentare a fractiunilor proteice din sange, precum si asupra permeabilitatii vaselor sanguine.
Astfel, s-au constatat particularitatile colinolitice ale VA in momentul blocarii de catre acesta a transmiterii excitatiei de la nervul periferic la inima (Artemov si Soloviova, 1939), precum si faptul ca VA blocheaza transmiterea excitatiei in ganglionii simpatici cervicali superiori, in dilutii inalte de 1/50.000, dilutiile mai mari (1/100.000) scazand labilitatea acestor ganglioni, veninul fiind mai activ decat hexoniul sau alte gangliolitice cunoscute. Studiile referitoare la actiunea ganglioparalizatoare prin procedee electrofiziologice (Sergheeva, 1965) au confirmat aceste actiuni asupra transmiterii sinaptice, reactionand la substanta colinoreactiva sau actionand asupra permeabilitatii membranelor sinaptice. VA are proprietatile colinoliticelor centrale, fapt care a determinat studiul extins asupra sistemului nervos central (SNC), datele obtinute (Orlov, 1965) atestand mecanismul de impiedicare a transmiterii excitatiei din SNC, marind simtitor perioada latenta a reflexului flexor, producandu-se si o scadere brusca a capacitatii acestui sistem integrator de insumare a impulsurilor de sub pragul excitatiei.
In 1996 a avut loc in Israel, Conferinta de Apiterapie, unde, printre problemele importante a fost inclus tratamentul artritei si sclerozei multiple, cat si interferenta in terapiamaladiilor cardiace a apaminei si melitinei, doi factori recunoscuti ca eficienti in cadrul nosologic al patologiei cardiace (alaturi de alte produse apicole, cunoscand: valoarea antioxidanta a mierii, hipoalergia propolisului in vindecarea ranilor, tratamentul cancerului la copii cu laptisor, tratamentu ranilor prin miere etc.) (McCulloch, 1997).
Tomoni Iku trateaza prin acupunctura cu intepaturi de albina-50 pacienti folosind peste 200.000.000 de albine, vindecandu-se boli precum: reumatism, insomnie, tensiune s.a. S-a preferat intepatura de albina in loc de ace, deoarece veninul contine acid pantotenic (albinele se hranesc inainte cu cateva ore cu un amestec de miere si polen).
CAPITOLUL I
COMPOZITIA CHIMICA
In urma cercetarilor compozitia chimica a VA s-a dovedit complexa, mai ales in privinta substantelor cu activitatea biologica care „asigura” efectele specifice, fiziologice si farmacologice. Tabelul urmator reda, in viziunea lui Al. Partheniu, o imagine a VA:
Actiunea si factori de actiune ai VA
Tabelul de mai jos face o comparatie intre VA si veninul altor insecte himenoptere (viespe, bondar) si al caror comportament este asemanator celui de albina (ca toxicitate, alergie etc.) – dupa R. Urbanek):
Componente in veninul de diferite proveniente
In urma studiilor efectuate s-a constatat ca dintre compusii evidentiati pana in prezent in VA, cei mai importanti sunt histamina, catecholaminele, poliaminele, apamina, melitina si fosfolipaza; la viespi, cei mai importanti compusi ai veninului sunt; serotonina, histamina, vespkinina, mastoparanul, peptidele chimiotactice, proteazele, compusii aminergici ai fiecarei specii de viespi fiind diferiti (Nakajima si colab., 1973).
Unele tipuri de VA detin acelasi model aminergic ca si specia de viespi pompilide, bogate in catecholamine. Peptidele citotrofice existente in VA, la speciile care nu manifesta o actiune chinetica directa asupra musculaturii netede sau vaselor sanguine ofera insa o activitate directa asupra membranei celulare pentru a provoca hemoliza, degranulare, neurotoxicitate sau chimiotaxie pentru leucocite. Aceste activitati citotrofice sunt comune veninului de albina si celui de viespe desi structura, adica succesiunea aminoacizilor din aceste peptide, este diferita.
Structura acestor peptide citotrofice este in general foarte bogata in reziduuri de aminoacizi bibazici si hidrofobi (leucina, izoleucina, valina, alanina). Structura acestor peptide determina o mare afinitate pentru fosfolipidele membranare celulare (Nakajima, 1985, Levin, 1984). Structura spatiala a acestor peptide este diferita in raport de mediul de analiza. Spectrul in solutie apoasa arata ca peptidul are o forma tipic neregulata, cu alte cuvinte o forma rulata neregulat. In solutie metanolica sau in prezenta de fosfolipide, peptida prezinta un varf negativ cu absorbtie la 207 nm si 223 nm, ceea ce demonstreza ca peptidul ia o forma ordonata de spirala alfa. Aceasta proprietate stranie este obisnuita pentru mastoparan, melitina si peptidul chimiotactic, majoritatea aminoacizilor bazici si hidrofili fiind situati pe o parte a spiralei, pe cand aminoacizii hidrofobi in partea opusa. Aceste caracteristici amfifilice sunt foarte importante pentru a releva activitatea citotrofica.
Molecula mastoparanului se presupune a se insera in dubla patura lipidica a membranei si de a interactiona cu aceasta. Aceste caracteristici sunt comune si melitinei si peptidei chimiotactice, ceea ce are ca rezultat fluidizarea sau perturbarea membranei lipidice care-si modifica efluxul si influxul ionilor metalici prin aceasta.
Se considera ca peptidele provoaca transportul ionilor de calciu prin membrana si ca fluxul de ioni metalici astfel creat prin actiunea mastoparanului ar sta la baza actiunii citotoxice.Mastoparanul si melitina interactioneaza cu proteinele care moduleaza ionul de calciu si calmodulina in prezenta acestor ioni (Malencik si Anderson, 1983).
Ca rezultat al acestor interactiuni, enzimele sensibile la calmodulina precum adenilciclaza sau fosfodiesteraza sunt inhibate de mastoparan sau melitina. In consecinta, sistemul intercelular, care este modulat de catre ionul de Ca intracelular, ar fi mult influentat de acest peptid. Mai mult, melitina si mastoparanul creste activitatea fosfolipazei A facilitand eliberarea de acid arahidonic din membrana (Argiolas si Pisano, 1983, Mollay si Kueil – 1974). Aceasta ar putea produce citoliza, care areca efect modificari metabolice in cascada ale acidului arahidonic, inclusiv al prostaglandinelor.
Actiunea complexa a peptidelor ar putea fi utilizata drept instrument pentru modificarea membranei sau a mecanismelor de transport al Ca+2 in celule. Prezenta acestor peptide citotrofice nu este specifica veninului de viespe sau albina. Melitina, bombinina, mastoparanul, bombilitina U arata o analogie de succesiuni, chiar daca peptidele chimiotactice, granuliberina si pipinina (izolate din pielea de broasca ca peptide de degranulare) releva o alta secventialitate aminoacidica.
S-a constatat ca peptidele active de la nemamifere nu sunt absolut diferentiate structural de cele ale mamiferelor. S-a identificat in creier o peptida asemanatoare cu granuliberina, care atesta diferentierea filogenatica ce pastreaza parametrii functionali fundamentali implicati in realizarea si asigurarea homeostaziei la organismele care, pe unele planuri, apar ca diferentiate evolutiv.
Melitina influenteaza atat musculatura somatica (unde in iontoxicatiile pe animal se realizeaza efecte curarizante) cat si in musculatura neteda viscerala, inclusiv miocardul (efect inotrop pozitiv). Deci melitina interfereaza in circuitele cu mesaj cibernetic din unele formatiuni de coordonare sau executie, adica circuitele de legatura din sistemul nervos, efectorii musculari somatici, cat si sistemul nervos si efectorii viscerali (A.I. Partheniu, 1980).
Fosfolipaza A intervine si ea, atat in reactivitatea sistemului nervos, cat si direct la nivelul efectorilor, deoarece, dupa cum spunea N.B. Hodson, acest factor din VA influenteaza energogeneza tisulara. Astfel, la animal, pe tesut hepatic VA inhiba fosforilarea oxidativa si in concentratii foarte mici (1/500.000), inhiba mai multe dehidrogenaze fiind, pentru dehidrogenaza acidului succinic, cel mai puternic inhibitor cunoscut.
S-a aratat (N.M. Artenov si colab.) ca o cantitate mare de reziduu solid (in medie 41 %) si cu greutate volumica variind intre 1,085 si 1,165 (medie 1,31) caracterizeaza VA. Aciditatea VA proaspat s-a dovedit mai mare de 0,66 (1,44-0,31) in comparatie cu cel uscat si rediluat (0,56-0,30), atestand ca in compozitie se regasesc 25 % acizi volatili. pH-ul se situeaza intre limitele 5,5-4,5, solutia de 10 % atestand calitatea de solutie tampon in care nu exista acizi puternici in stare libera.
S-a identificat in VA o substanta care inhiba actiunea antiinvaziva (antihialuronidazica), substanta numita proinvazina (Haas, 1946) pentru ca apara enzima impotriva descompunerii cu antiinvazina, contribuind prin aceasta la propagarea veninului in organism (N.M. Artemov).
VA reduce mult tensiunea superficiala la interfaza apa-ulei (mai activ decat oleatul de sodiu), aceasta proprietate influentand propagarea veninului la nivel celular prin acumularea la interfetele apa-faza lipidica, structura specifica membranei.
A fost studiata influenta temperaturii ridicate asupra componentelor active (Artenov si colab.), aratandu-se ca peste 60 0C incepe descompunerea hialuronidazei, incalzirea timp de 15 minute la 100 0C inactivand total aceasta enzima. Este de remarcat stabilitatea termica a fosfolipazei A care rezista la fierbere peste 2 ore. Melitina este componentul cel mai termostabil al VA, fierberea reducandu-i activitatea dupa 6 ore, constatare utila in procesul de sterilizare a AV. In timpul sterilizarii prin autoclavizare (1,5 atm. si 110 0C) timp de o ora hialuronidaza si fosfolipaza A sunt descompuse cu mentinerea melitinei, a carei activitate hemolitica este pastrata, insa redusa.
Actiunea acizilor si alcaliilor a oferit urmatoarele date: solutiile 1/1.000 de VA adaugate in mediul acid nu au inactivat fermentii, dimpotriva, mediul alcalin a redus mult activitatea fermentilor si melitinei.
In rpivinta actiunilor oxidantilor (permanganatul de K:N/10) asupra principiilor active din VA s-a aratat ca: hialuronidaza si fosfolipaza isi reduc partial activitatea, melitina scazandu-si evident actiunea sa hemolitica. In lipsa contactului cu aerul, VA isi pastreaza actiunile peste un an.
Referitor la structura fizica a VA, studiile microcristalografice (A.N. Melnicenko si colab.) arata ca VA cristalizat prin uscare prezinta o structura cristalina asociata cu formatiuni amorfe, structura de altfel specifica oricarui venin de insecte sau reptile.
M. Bournias arata ca fosfataza alcalina, care hidrolizeaza esterii fosforici, prezentand interes in domeniile metabolismului (nutritie, energetica, genetica), detine o activitate maxima la albina la nivelul intestinului, mai redusa in torace si cap, foarte slaba in hemolimfa. Are pH-ul optim in jurul valorii de 8. De retinut ca fosfataza alcalina (FA) prezinta valoarea minima la nascatoare, foarte importanta la adulti, mai mare la adulti decat la nimfe. Enzima este inhibata de 1- fenilalanina, 1- triptofan, 1- glutamic, efectul cel mai preganant avandu-l 1-histidina. Prezinta patru izoenzime intre 70 si 20 kbt.
In diacronia cercetarii compozitiei chimice a VA, N.B. Hodson (1955) separa electroforetic fractiunile F0, F1, F2. Fractiunea F1 migreaza mai rapid si contine substante proteice cu greutate moleculara cuprinsa intre 33.000-35.000; contine 13 aminoacizi, lipsind cei cu sulf sau aromatici (exceptand triptofanul), fara histidina, fiind numita melitina. Ea prezinta punctul izoelectric la pH-ul 10, in unele circumstante fiind puternic absorbita, avand o tensiune superficiala scazuta in apa. Fractiunea F1 – probabil melitina – contine un factor hemolitic, toxicitatea veninului in general, actionand asupra presiunii sanguine, sistemului vascular, sistemului neuromuscular, producand contractia muschilor netezi, sistolie pe cord de broasca, interfereaza sistemele de transmisie nervoasa, precipita fibrinogenul prin inactivarea tromboplasinei, prezinta o puternica activitate protaminica.
Fractiunea F2 contine 5 aminoacizi si hialuronidaza, alaturi de fosfolipaza A. Aceasta din urma este toxica in mica masura, inlatura acizii grasi nesaturati din lecitina dand izolecitina ce determina hemoliza celulelor rosii spalate, inactiveaza trombokinaza, inhiba fosforilarea – oxidativa, inhiba dehidrogenarea acidului succinic, ataca alte dehidrogenaze.
Veninul de albine contine inhibitori puternici ai dehidrogenazei producand durere si inflamatie, inhibitori ai lactic dehidrogenazei si ai ciclului acidului citric. S-a observat ca florura de Na si citratul de Na, care sunt inhibitorii fosfatazei reduc inhibitia dehidrogenazei determinata de VA. Locul de atac ar fi fosfatul codehidrogenazei 1 si 11.
Zincul inhiba efectele VA blocand aria de reactie principal competitiva; daca factorul de inhibitie al dehidrogenazei este bazic, zincul ionic poate interfera reactia.
Studii comparative (H. Inoue si T. Nakajima) au aratat ca modelul proteinelor din veninul de albina japoneza este similar celui de albina melifera. In veninul de albina cerana japoneza s-au identificat benzi electroforetice corespunzatoare pentru fosfolipaza A2, melitina, apamina, insa acelea pentru MCD nu au fost identificate, confirmarea acestui tablou fiind realizata prin HPLC. Interpretarea autorilor studiului a inclus ideea ca formarea veninului la albina japoneza este codificata genetic similar doar ca la toate speciile de albina melifera, analiza HPLC prezentand o alta interpretare a comportamentului cromatografic.
Studiul apaminei in privinta compozitiei sale chimice a elucidat numarul si secventa aminoacizilor componenti, tehnicile moderne facand posibil accesul la aceste date (cromografia de mare performanta HPLC – Roderk si colab.). De asemenea actiunile sale farmacologice au fost elucidate cu multa profunzime. Burque si colab. arata ca aceasta componenta a VA determina hiperpolarizarea neuronilor neurosecretori supraoptici (actiune asemanatoare cu tubocurarina), iar actiunea sa asupra sistemului noncolinergic si nonadrenergic din trahee fiind demonstrata de Zancour si colab., prin culturi celulare.
Cu apamina marcata s-a demonstrat actiunea sa asupra canalelor de K+ din inima si ficat , iar Clawell si colab. au aratat ca acest peptid (asemanator cu polipeptidul de 85 kDa – B. Narquta, 1987) inhiba numai efectul indus de noradrenalina. Dupa C. Mourre si colab. apamina blocheaza canalele de calciu si potasiu din creier, acestea fiind , de altfel, receptorii pentru apamina, iar dupa L. Zhany depreseaza selectiv motoneuronii spinali. Actiunea acestui peptid a fost surprinsa si sub aspectul controlului sau incrucisat asupra unor mecanisme imune (celulele T) cu efect proliferativ (Reguier – Vagureaux).
Referitor la actiunile acestui principiu activ al VA sunt de retinut si acelea care cuprind diferitele mecanisme metabolice celulare precum interferenta asupracanalelor ionice (pompele de Ca si K) determinand o crestere a consumului de glucoza (Mourre si colab.), precum si efectul asupra enzimei specifice ATP-aza (Zemkora si colab.) prin pompele specifice de Na si K, alaturi de actiunea de reducere a curentului slab de potasiu in neuronii neocortexului (B.M. Szente) sau cel membranar cardiac (A.K. Filippov). Studiul epitopului cu ajutorul anticorpilor monoclonali (M.L. Defedini, 1990) a completat datele obtinute de K. Janicki (1989) referitoare la locurile de legare ale apaminei, explicandu-se astfel cresterea activitatii neuronilor dopaminergici (J.D. Sketee, 1990) prin efectul asupra proprietatilor de descarcare a acestora (I.D. Ghepard). C.W. Bourke si D.A. Brown (1987) aratau ca apamina (AP) neutralizeaza hiperpolarizarea ulterioara a neuronilor supraoptici secretori in concentratii micromoleculare, iar M.J. Seagar si colab. (1987) faptul ca acest polipeptid (18 aminoacizi) este un neutralizant specific al unei grupe de canale ionice care in astrocite poate fi una dinn caile prin care celulele redistribuie potasiul in sistemul nervos central, alaturi si de faptul ca aceasta conductibilitate (Ca si K dependent sensibila si la ATP) sa aiba un rol fiziologic in controlul arderilor metoneuronilor (L. Zhang, K. Krnjevic, 1987).
Prin autografie (C14) in conditiile folosirii dozelor de 0,5 mg/kg corp de oxiglucoza marcata, s-a relevat faptul ca efectele AP asupra functionarii cerebrale au fost limitate la tubul habenulo-interpeduncular, doza de 1,0 mg/kg creste coeficientul de energie a metabolismului in habenula mediana si substanta auditiva, pe cand doza de 2 mg/kg scade utilizarea glucozei cerebrale in mod semnificativ in perimetrul frontoparietal motor, situatie care se modofica insa dupa 90 de minute in care utilizarea medie a glucozei a crescut la 35 % (C. Mourre si colab., 1988).
Experientele lui S. Cohen si colab. (1988) privind efectele AP asupra coeficientului local de utilizare a glucozei (autografia cu deoxiglucoza) au aratat ca la 45-60 de minute dupa administrarea la animale, aceste canale au pierdut comportamentul explorator, ramanand complet imobile, neraspunzand la stimulii auditivi. S-a constatat o micsorare evidenta a utilizarii glucozei la neuronii acidulari, cornul lombar abdominal al maduvei spinarii ducand la concluzia ca AP afecteaza in mod deosebit activitatea functionala a structurilor auditorii si de actiune, confirmarea fiind facuta si de lucrarile lui B.D. Moore si colab. (1988).
Aprofundarea mecanismelor de actiune a AP, componenta de baza a VA a relevat de asemenea aspecte interesante privind efectele realizate de acest principiu apiterapic oferit de albina. Astfel, cu ajutorul AP – marcata izotopic s-a putut arata ca exista diferentieri filogenetice in ceea ce priveste pozitiile de legatura in sistemul nervos central la diferite specii in relatie cu proprietatile neurotoxice ale acestui polipeptid din VA (P.K. Janicki, 1989). Un alt fapt de retinut al activitatii fiziologice a AP este acela al interferentelor asupra mecanismelor sensibilitatii dopaminei la acest polipeptid in comportamentul motor si receptivitatea diferitelor zone din creier cu rol integrator (J.D. Sketee si colab., 1990).
In ceea ce priveste actiunile AP asupra sistemului cardiovascular, cercetarile au adus date extrem de interesante, care completeaza elucidarea activitatii acestui component al VA si care detine proprietati de interferare la nivelul unor grupe de celule constitutive ale unor centri importanti de integrare in organism. Astfel, pozitiile de legatura de inalta afinitate pentru AP (marcata cu iod radioactiv) in membrana celulara din inima, ileon si ficat este stimulata de ionii de K+ (B. Marqueeze si colab., 1987). Apamina a fost integrata in hepatocit prin endocitoza intr-o maniera analoga cu aceea a ligantilor endogeni (P.N. Strong si colab., 1987).
Regnier-Vigoroux si colab. (1988) a observat experimental ca AP obtine reactii specifice ale celulelor de tip T (din timus), simpla desfasurare a AP fiind suficienta pentru a elimina nevoia de prelucrare a antigenului. Efectele cardiovasculare ale AP cercetate experimental (N.S. Cook, 1988) au aratat in plus ca acest polipeptid potenteaza reactiile la angiotensina 11, nemodificand presiunea arteriala de baza a inimii (neavand efecte cardiovasculare la iepuri); in cazul celulelor ventriculare izolate enzimatic si al unei concentratii variabile (10-7 – 10-11) apamina nu a afectat configuratia potentialului de actiune si nu a alterat curentul membranei Ca2+/K+, una dintre cauze fiind, dupa A. Nakagawa si colab. (1989), pierderea sensibilitatii AP la digestia enzimatica a tesutului cu colagen.
CAPITOLUL II
EFECTELE BIOLOGICE
Veninul de albine, prin compozitie, reprezinta o modalitate naturala a insectei de a se apara in fata unei agresiuni externe. Acest „instrument” de aparare detine componente active biologic cu efect imediat si puternic asupra agresorului acestei insecte, in general pasnica (desi unele specii sunt sunt considerate agresive).
Veninurile produc durere, edeme locale, eriteme (cresterea permeabilitatii vaselor sau porilor pielii); au actiune kinetica asupra muschilor netezi (izolati), reduc tensiunea arteriala (prin administrare IV); elibereaza histamina din granulocite (mastocite si bazofile); provoaca hemoliza si agregarea plachetelor; contin hidrolaze distructive ale tesuturilor (fosforilaza, hialuronidaza, Haberman, 1971, Erdely, 1985). Substantele active biologic in veninul de albina si cel de viespe sunt prezentate in tabelul de mai jos, dupa Nakajima, 1987:
Substante active biologic in venin
Unele tipuri de VA, chiar al trantorilor, detin aceleasi modele aminergice ca si speciile pompilide, asa cum s-a relatat si contin peptide citotoxice cu actiune pe vasele sanguine lucrand direct pe membrana celulara.
Aminoacizii componenti ai acestor peptide citotrofice cuprind grupa celor bazici si hidrofobi, avand afinitate pentru fosfolipidele membranare (Nakamura, 1985, Levin, 1984). Spectrul peptidelor difera la extractul apos si cel metanolic. Starea structurala a peptidelor in solutie apoasa prezinta forma tipic neregulata de rulou, cele din metanol sau in prezenta de fosfolipide prezentand un varf de absorbtie spectrala negativa la 207-233 nm, ceea ce atesta o forma ordonata in spirala alfa. Aceasta inseamna ca in momentul in care polipeptida atinge membrana celulara, capata forma spiralata. Acest comportament l-a dovedit si mastoparanul, melitina si peptidele chimiotactice.
Mastoparanul determina modificari in dublul strat lipidic membranar celular interactionand (ca si melitina si peptidele chimiotactice) prin influentarea modelarii celulare a calciului. In plus melitina si mastoparanul cresc activitatea fosfolipazei, facilitand eliberarea acidului arahidonic din membrana (Argidas si Pisaro, 1983, Mallory si colab., 1974). Aceasta poate provoca citoliza si interfera metabolismul calciului si al prostaglandinelor. Prezenta peptidelor citotrofice nu este specifica veninului de viespe sau albina.
Melitina, bombinina, mastoparanul (si cel polimerizat), peptidele chimiotactice, granuligerina, pipiorina au fost izolate si din pielea de broasca si sunt cunoscute ca peptide de degranulare si sunt filogenetic pastrate. Mastoparanul, in special, si unii derivati ai sai reprezinta secventierea endogena a bombinei – peptidul toxic al pielii de broasca bombina bombina. Derivatul bombalizina, izolat din veninul de trantor (pisano si argidas) are o secventa similara cu mastoparanul, granuliberina, pipinina si peptidele chimiotactice care apartin aceleiasi clase.
Se stie ca vespkina are aceeasi secventa structurala cu aceea a bradikininei si a kalidinei produse de sistemul kalikrein-kininic la mamifere; de asemenea, ca peptidele active din pielea de broasca sunt omoloage cu neuropeptidele hormonale din intestinul gros al mamiferelor. Ca atare, peptidele active de origine nemamifera nu sunt lipsite de relatii cu peptidele active ale mamiferelor. In anii 1980 s-a gasit in creier o peptida asemanatoare cu granuliberina, aceasta peptida citografica fiind un nou tip de peptida citotrofica existenta la mamifere, care poate avea un rol evident in procesele de tip integrator ale organismelor in general, mai ales al celor superior organizate.
Componentele veninului de albine ca certe (11 peptide, 5 enzime, 3 amine active fiziologic, carbohidrati, lipide, aminoacizi), toate impreuna acopera actiuni sistemice precum cea inflamatoare, antifungica, antibacteriana, antipiretica, stimulatoare ACTH, stimulatoare ale permeabilitatii capilare si ale sistemului imunitar, refacand unele mecanisme asupra afectiunilor influentate de cortizon (dar fara efectele secundare ale acestuia) contureaza ideea unei activitati integrale sistemice, ce pot fi folosite, in aceeasi modalitate si pentru organismul uman ca sistem integral.
R. Brooks si colab. a studiat dozele letale (LD50) ale VA pentru soarece (1,75 mg/kg, i.v. si 3,50 mg/kg sub cutan); pentru caine 1,75 mg/kg i.v. si 3,50 mg/kg SC; pentru maimuta 2,5 mg/kg i.v. si 5,0 mg/kg SC. W. Shipman separand cromatografic 9 fractiuni, observa ca fractiunea 3 (identificata cu fosfolipaza A) produce scaderea tensiunii arteriale, a frecventei cardiace si in final paralizia respiratorie, prezinta un LD50 = 2,2 mg/kg. Fractiunea 4 produce efecte fiziologice notabile prin tensiunea superficiala activa, fiind mai putin toxica (LD50 = 25 mg/kg). Fractiunea 5 (melitina) unica in VA are un LD50 de 3,5 mg/kg producand efecte fiziologice moderate, stimuland axa hipofizo-CSR, eliberand atat catecolamine cat si cortizol. Fractiunea 7 este reprezentata de cariopeptid, cu un LD50 = 2,8 mg/kg. Pe langa actiunea de stimulare a SR de eliberare de hormoni endogeni, aceasta fractiune s-a dovedit a actiona direct asupra miocardului, experimentarea sa (in vivo si in vitro) aratand ca poate creste forta de contractie a inimii, insa cu o influentare redusa asupra coronarelor. Cardiopeptidul manifesta proprietati antiaritmice, iar in conditia unei EKG modificata detine proprietatea de a restabili raportul normal sinusal si ritmul inimii, fara efecte secundare. Se contureaza astfel o posibila eficienta de interferare in tratamentul deficientelor cardiovasculare, socul cardiac sau in sindroamele caracterizate printr-o scadere a eficientei miocardului.
Aplicatiile terapeutice ale VA, rezultate ca urmare a cercetarilor efectuate de diferite grupuri de apiterapeuti au conturat, in decursul timpului, o serie de recomandari (Orlov, Partheniu):
1. Veninul de albine si in special melitina are o puternica actiune pe sistemul nervos, blocand transmiterea stimulilor prin sinapsele periferice si centrale.
2. VA provoaca dezvoltarea diferitelor reflexe protectoare.
3. VA si fractiunile sale inhiba inflamatiile si diminueaza senzatiile dureroase.
4. VA si in special melitina impiedica declansarea crampelor provocate experimental.
5. In doze terapeutice determina cresterea activitatii functionale a sistemului hipofizo-suprareanl si mobilizeaza fortele de protectie ale organismului.
6. Melitina si celelalte peptide (apamina etc.) exceleaza prin actiunea lor antiaritmica si prin calitatile cardiostimulatoare.
7. Are efect hipotensor, dilata capilarele cerebrale si amelioreaza in doze terapeutice microcirculatia.
8. VA are efecte anticoagulante si creste activitatea fibrinolitica a sangelui.
9. VA este un agent imunologic activ, iar prin melitina, in special, poseda calitati protectoare contra radiatiilor radioactive.
10. Prezinta efect inhibitor in unele hipotitodisme.
11. Are efect de stimulare a functiei foliculinice (Partheniu) prin activitatea asupra suprarenalei (Neacsu).
12. Influenteaza mecanismele din diabetul zaharat (Partheniu).
Lista maladiilor susceptibile de a fi tratate cu VA ar cuprinde urmatoarele entitati nosologice:
– afectiuni reumatice (poliartrite, miopatii, cardiopatii, reumatisme);
– poliartrite infectioase nespecifice;
– spoliartroza deformanta;
– afectiuni ale sistemului nervos periferic (radiculite sacrolombare, inflamatii ale nervilor – sciatic, femural, facial, nevralgii intercostale, polinevrite etc.
– ulceratii trofice si plagi atone;
– vasculopatii chirurgicale (tromboflebite fara supuratie, endarterite, afectiuni aterosclerotice ale vaselor periferice;
– infiltrate inflamatorii (fara supuratii);
– astmul bronsic;
– sindromul migrenos;
– hipertensiunea arteriala, stadiul I si II;
– irite si irido-ciclite;
– disfunctii tiroidiene – tireotoxicoze gradul I si II;
– sindromul Ménière;
– psoriazis, eczeme.
CAPITOLUL III
INFLUENTA ASUPRA GLADELOR ENDOCRINE
In ceea ce priveste relatiile cu glandele endocrine, s-a stabilit ca interferarea VA asupra axei hipofizo-suprarenale (Hy-SR) nu are loc in modalitate directa (de exemplu prin injectarea acestuia). Efectul asupra nivelului plasmatic al cortizonului se pare a se realiza prin stimularea sistemului neuro-hormonal.
Imediat dupa injectare (30-60 s) histamina plasmatica creste de aproximativ 20-30 ori, scaderea producandu-se dupa 5-15 min cu revenire la valoarea initiala. Acelasi efect a fost observat si pentru nivelul circulator al epinefrinei si norepinefrinei; amandoua cresc de 10 ori dupa 5-10 min, scazand spre initial dupa 30-90 minute. Se presupune ca reactiile se desfasoara diferit de cele de tip „stres de reactie” cunoscut, nivelul neurohormonilor fiind mult crescut. S-a observat ca eliberarea histaminei are loc intotdeauna inaintea eliberarii adrenalinei si noradrenalinei, cu semnificatie in schimbarile cardiovasculare sau respiratorii dupa administrarea VA.
In edificarea unor ipoteze privitor la artrita si VA a fost folosit un tratament intr-un model experimental (Shipman si colab.), cu cate 10 mg de 2 ori pe saptamana la cai, tratament care a determinat revenirea functionalitatii dupa 6 luni, rezultate consemnate si de experimentarea lui Von Bredow. Studiile lui Weisman, care a experimentat modelul „rat adjuvant artritis” au aratat ca VA integral previne realizarea acestui model experimental mult mai bine decat unele fractiuni (melitina si cardiopeptidul). S-a atestat faptul ca VA integral sustine cresterea nivelului corticosteronului seric, indepartarea SR anuland aceasta situatie odata si cu efectele fiziologice de supresie a artritei experimentale, rezultate confirmate si de experimentarile lui Bliven si Chang, care au aratat ca VA integral a fost activ in supresia dezvoltarii artritei experimentale in doze de 0,1 mg/kg (o intepatura de albina). Mraz si colab. estimeaza ca fiecare intepatura de albina de masa 100 mg corespunde la 0,1 mg VA integral.
Experimentarea lui Waren a confirmat si pe caini ca VA stimuleaza eliberarea de cortizol din SR, diferentele de raspuns la tratamentul cu VA in raport cu varsta fiind explicate de autori ca datorandu-se limitei de raspuns la animalele in varsta ca urmare a depletiunii hormonilor sexuali: estrogeni si testosteron.
In rpivinta actiunii antiinflamatoare ca si antialergice a VA se accepta ideea ca in doze uzuale acesta nu prezinta riscul fortarii sau lenevirii SR-lelor.VA influenteaza si alte glande endocrine precum tiroida si mai ales ovarele, situatie ce impunefolosirea cu prudenta atunci cand ovarele sunt in stadiu de hiperfunctionare (hiperfoliculinemie), in cazuri de fibrom uterin, mastopatie etc. S-a pus in evidenta un efect foliculo-stimulant (Partheniu, Neacsu).
CAPITOLUL IV
INFLUENTA ASUPRA SANGELUI
Asupra interferarii VA in procesele de coagulare a sangelui s-a aratat (N.M. Artemov si colab., 1978) ca acesta lungeste timpul total al acestor procese. In dilutie de (1-2)/103 sangele pierde capacitatea de coagulare timp de 24 de ore. Timpul de coagulare a plasmei recalcificate s-a schimbat esential prin adaugare de VA, la dilutiile mentionate aceasta pierzandu-si capacitatea de a se coagula prin recalcificare, adaugarea de trombina favorizand insa inceperea formarii cheagului.
S-a studiat de asemenea influenta VA in dilutia de 1/105 pentru care activitatea trombocitelor din sange a scazut pana la 80 %, iar prin adaugarea de venin in dilutie de 1/104 procesul a scazut pana la 3,5 %. Inhibarea pronuntata a formarii tromboplastinei la dilutia de 1/104, alaturi de efectul scaderii practic la zero a activitatii factorilor Ac-globulina si proconvertina la aceasta dilutie arata interferenta pregnanta a VA asupra sistemului sanguin, ca modalitate de interferenta de tip corelativ-complex.
Experimentele in vivo arata urmatoarele: introducerea i.v. a VA a condus la prelungirea peste 60 min. a timpului de coagulare, cu revenire la 120 min.; scadereaactivitatii tromboplastinei pana la 2,5 % cu revenire dupa 30 min.; incetarea formarii tromboplastinei in 60 min. cu revenire dupa 120 min.; cresterea timpului protrombinic cu un maximum la 30 min.
S-a pus in evidenta si o actiune antiaglutinanta a VA (Omorov, 1971), intarzierea avand loc ca urmare a inactivarii factorilor V, V11, 1X care participa la formarea trombinei si plasminei tisulare si plasmatice, sub influenta VA constatandu-se si o activare fibrinolitica a sangelui.
CAPITOLUL V
INFLUENTA ASUPRA SISTEMULUI RETICULO-HISTIOCITAR
S-a demonstrat (B.N. Orlov si colab.) ca VA detine forta defensiva imunitara pentru organism, crescand sensibilitatea eritropoezei, pe langa efectul maririi longevitatii (experimental). In mecanismul dezintoxicarii cu VA un rol important il joaca heparina endogena care leaga compusii peptidici. Apamina si melitina, neavand proprietati antigenice nu au provocat (experimental) reactie anafilactica (V.A. Benton).
Prin multele substante pe care le contine (cu efecte biologice evidente) si in special prin hialuronidaza, veninul actioneaza asupra tesutului conjunctiv impiedicand agravarea tulburarilor reumatice si adeseori permitand vindecarea lor. S-a dovedit clinic si experimental ca veninul impiedica chiar direct in tesuturi producerea proceselor inflamatorii reumatice si alergice in general, printre altele si prin combaterea actiunii histaminei, substanta cu rol important in inflamatii si reactii alergice in tesuturi.
Reglarea imunitatii a fost studiata si de J. Matuzensky si colab.
CAPITOLUL VI
ACTIUNEA ASUPRA APARATULUI CIRCULATOR
S-a dovedit ca VA are o actiune directa asupra circulatiei sangelui, implicit asupra vaselor de sange provocand dilatarea lor, mai ales a celor in tonus (contractie) al caror lumen este modoficat spastic. Astfel VA favorizeaza o irigare mai buna a tesuturilor cu sange, refacerea si vindecarea lor. Prin aceasta actiune, ca si cele asupra sistemului nervos, se explica efectul foarte favorabil, in multe cazuri, asupra hipertensiunii arteriale si migrenelor.
Asupra muschiului cardiac, mai multi autori – printre care si Fehlow – au aratat ca VA are o actiune energetica de fortificare a muschiului cardiac. In cercetarile initiate de Fehlow este cuprinsa si observatia ca nici un medicament tonicardiac, la acea vreme, nu a avut un efect atat de bun ca VA.
Deoarece un mare risc in reumatism il constituie tocmai imbolnavirea sau slabirea inimii, chiar si numai prin efectul sau tonicardiac dovedeste marea importanta a folosirii VA in aceasta entitate nosologica. Inocularea sub cutan (SC) a veninului ontegral in miocardita experimentala (A. Tchernov si colab.) reduce la jumatate mortalitatea, amelioreaza tonusul general, normalizeaza TA, traseele EKG si intrerupe procesul inflamator.
Actiunea VA asupra sistemului cardiovascular a fost cercetata si sub aspectul mecanismelor fiziologice ce au loc prin actiunea de tip farmacologic a acestui produs apicol. Intoxicatiile severe ce se pot produce prin multiplele intepaturi, la un moment dat, adesea accidental, au constituit teme de cercetare a multor autori (N.M. Artemov, 1941, S.Z. Andreev, 1963, M.F. Koszalka si colab., 1949 si altii), care au observat complexul simptomatic al intoxicatiei ce cuprinde tulburari circulatorii, dar mai ales cardiace.
Cercetarile experimentale de laborator (Artemov, 1951) au stabilit ca VA in dilutia de 1 : 50.000 – 1 : 5.000 provoaca o reducere brusca a amplitudinilor contractiei cardiace si o crestere a tonusului muschilor ventriculari, crestere asociata cu aritmie si chiar oprirea cordului (experientele pe cord de broasca). S-a observat de asemenea ca VA anihileaza efectul inhibitor al nervului pneumogastric asupra inimii, facandu-l insensibil la acetilcolina. Experientele pe animale cu sange cald au aratat ca dilutiile 1: 2.000 – 1: 100.000 g/ml prezinta efecte diferentiate: dilutia 1: 5.000 provoaca oprirea ireversibila a cordului timp de 1-10 min, asociata cu aritmie, efect negativ cromotrop si miotrop. In dilutie de 1: 50.000 determina un efect miotrop negativ pronuntat, repetarea dupa o scurta stimulare provocand o inhibitie graduala a contractiilor, dilutia de 1: 100.000 avand o slaba actiune inhibitorie manifestata printr-o scadere gradata a contractiilor cardiace. Aceste actiuni diferentiate asupra cordului trebuie puse pe seama receptorilor intracardiaci, in primul rand, si pe a asezarii lor topografice, mai ales in ventricule. De asemenea prezenta veninului in circulatie poate determina persistenta unui tonus in centrii pneumogastrici, tulburarile ulterioare ale activitatii cardiace avand loc pe fondul unei bradicardii persistente. Actiunea VA concentrat sau in diferite dilutii asupra cordului izolat are loc asupra sistemului nervos intracardiac si trebuie asociata cu aceea asupra sistemului nervos central care coordoneaza cordul.
O caracteristica importanta sesizata in cadrul acestor cercetari privind actiunea cardiotoxica a VA o reprezinta si tulburarea fluxului sanguin coronarian, legata de prezenta melitinei, care are capacitatea de a provoca contractia musculaturii netede (W. Neuman, E. Habermann, 1954); de asemenea dupa alti autori (Ouspensky, 1963) prezenta histaminei poate determina spasme coronariene. Efectul cardiotoxic include si mecanismul anihilarii coordonarii cardiace a nervului pneumogastric, facandu-l insensibil la acetilcolina (Artemov).
CAPITOLUL VII
ACTIUNI ASUPRA ECHILIBRULUI BIOCHIMIC (METABOLIC)
Inca din perioada anilor `37 cercetatori romani preocupati sa cunoasca si sa descopere efectele benefice ale produselor apicole in general si ale VA ca reprezentant major au aratat ca veninul scade nivelul zaharului, colesterolului si potasiului in sange, mai ales cand acest nivel este crescut (Urechia, Manta, Bumbacescu). Se completeaza astfel viziunea reala a activitatii de tip corelativ-complex a acivitatii farmacologice a VA, prin interferarea sistemelor functionale ale organismului care trebuie privit, considerat si tratat ca un sistem „integral”, ca un ansamblu functional ce prezinta conexiuni complexe. Aceste lucruri trebuie luate in considerare atat pentru explicarea unei stari de nefunctionalitate (patologica), dar si pentru o interferare eficienta in redresarea sau refacerea unei stari de normalitate (sanatate).
S-au facut cercetari si asupra influentei VA asupra colesterolului din sangele bolnavilor. Dirr si Graeber (1936) au constatat ca la bolnavii de reumatism, care se tratau cu venin (pomada forapinica) cantitatea de colesterol a marcat o crestere, pe cand alti autori (Urechia, Manta, Bumbacescu, 1937; Kononenko, 1955) au ajuns la concluzii diametral opuse. Cercetarile altor laboratoare (Karpitkaia, 1963) au aratat ca modificarile colesterolului din sangele celor cu boala hipertonica care se tratau cu venin (unguentul Venapolin) nu au un caracter permanent, cercetarile fiind necesare in continuare. Yang Ruiyu si colab. arata ca peptidele din venin (melitina) reduc rapid nivelul colesterolului in sange. Experimental dupa 15 zile colesterolul scade cu 22,5 % (iepuri) atestand eficienta terapiei cu VA in ateroscleroza.
Toate aceste date, rezultat al cercetarilor clinice si experimentale efectuate de diferite grupuri de cercetare, obliga la detalierea mecanismelor care sunt antrenate in cadrul efectelor farmaco-fiziologice de catre VA in modalitate acuta sau cronica asupra organismului uman.
In Romania, un adevarat pionier si sustinator stiintific al terapiei cu VA, timp de decenii, a fost Dr. Alexandru Partheniu, eminent cercetator pentru care organismul uman a reprezentat un sistem care poarta caracteristica fundamentala de integralitate. Aceasta conceptie, cea mai aproape de adevarul si realitatea biologica, a constituit si paradigma sa conceptuala pe intregul sau periplu de sustinator al adevaratei apiterapii.
CAPITOLUL VIII
ACTIUNEA ASUPRA SISTEMULUI NERVOS
Prin experiente pe om si animale, si din reactiile de raspuns ale bolnavilor, s-a dovedit ca VA are o actiune puternica si complexa asupra sistemului nervos.VA, care are o compozitie complexa, lucreaza asupra sistemului nervos prin multe din componentele sale, mai ales prin unele enzime din compozitia sa.
Emilsson a aratat ca VA influenteaza sistemul nervos vegetativ, regularizand tulburarile circulatorii provocate de spasme ale vaselor, aceasta actiune inlaturand o cauza principala atat in inflamatii, cat si in tulburarile ce duc la degenerari ale tesuturilor cum ar fi in spondiloze sau artroze. Prin aceasta, aplicarea veninului poate calma crizele reumatice si, mai mult, poate preveni si impiedica agravarea degenerarii tesuturilor.
Rossbach, introducand ka animale veninul in circulatia cerebrala sau intracavitar a aratat ca sunt influentate atat reflexele nervoase in legatura cu musculatura membrelor, cat si celulele nervoase din centrul respirator sau al reglarii presiunii arteriale. Fehlow a aratat ca VA ajuta, cu efect durabil, la vindecarea tulburarilor de somn ale reumaticilor. Tot ele arata efectul puternic si durabil al veninului asupra centrilor nervosi din diencefal care regleaza diureza, aceasta apreciere fiind facuta si la bolnavii tratati si de alti autori (Mladenov). Autorul citat gaseste si faptul ca veninul are o actiune de stimulare, de redresare a activitatii scoartei cerebrale slabita in timpul crizelor reumatice. In plus, efectul curativ al veninului asupra unor nevroze (Harcenko, Bruck, Partheniu si altii) demonstreaza actiunea importanta a veninului asupra SNC. Orlov si colab. au putut demonstra experimental ca o dilutie mare de VA (1/10.000 g/ml) determina fluxul lichidului perfuzat.
Veninul actioneaza puternic asupra diferitelor sectoare ale maduvei coloanei vertebrale, ale creierului si provoaca perturbari in raporturile de subordonare intre centrii nervosi (Orlov, 1963), la baza modificarilor functionale stand procesul de reducere a labilitatii fiziologice a centrilor nervosi situati la diferite niveluri in SNC. Experimental s-a observat ca VA in doze usor suportabile (0,025 – 0,002 mg/kg) provoaca reducerea capacitatii centrilor reflecsi ai maduvei fata de totalul excitatiilor subcorticale si marirea perioadei latente a reflexului flexor (dozele minime fiind de 10 ori mai mici decat dozele active). Se pare ca VA exercita influenta nu numai asupra centrilor maduvei spinarii, ci si asupra sectoarelor creierului care regleaza starea functionala a maduvei (Orlov). Perturbarea legaturilor functionale intre centrii nervosi poate fi legata de blocarea de catre VA a influentelor descendente de reglare asupra maduvei spinarii din punctul de vedere al formatiei reticulate a trunchiului medular nervos si al altor sectoare suprasegmentare, in speta asupra cailor reticulare polisinaptice si asupra structurilor creierului mare, care exercita o influenta de ameliorare sau de franare a reflexelor motoare.
Influenta de blocare a VA asupra sectoarelor superioare ale creierului si in speta a formatiunii reticulare se explica prin activitatea sa intensa de blocare a ganglionilor si prin actiunea colinolitica puternica in ceea ce priveste sistemele colinoreactive respective (N. Artemov, S. Sergheeva, 1962).
In contextul acestor date, consolidate experimental, s-a abordat de catre unii autori (Partheniu) interpretarea mecanismelor de actiune in viziunea dinamicii informationale prin care VA participa in organismul uman, cu referire la o metodologie de aplicare a terapeuticii cu venin nativ sau extracte diferite preparate. Intr-un articol de sinteza asupra actiunii VA, Al. Partheniu releva in legatura cu aspectul functional nervos (foarte important din punct de vedere cibernetic) un efect difuz, nespecific, „ascendent” asupra reactivitatii corticale cerebrale prin actiunea de blocare asupra cailor reticulare ascendente (demonstrata si de catre Orlov, 1964). Observatiile efectuate de autorul citat, la om, respectiv la persoane sanatoase (sportivi) dar si la pacienti cu nevroze sau alte boli cronice (arteriopatii si forme de reumatism), care se aflau deja imunizate cu VA, atesta un efect inhibitor evident al reactivitatii cerebrale neurovegetative, efect conditionat in primul rand de formatiunea reticulata a trunchiului cerebral si de sistemele nespecifice diencefalocorticale si care era indus acut si repetabil, prin doze de VA cu care organismul respectiv era de mult obisnuit. Este vorba de inhibarea sistemica si semnificativa – de ordinul a 50 % – a amplitudinii reflexului electrodermal (RED), atat pentru stimulari predominant proprioceptive cat si pentru cele predominant interoceptive (metoda cu conditii standardizate denumita corelativ integrata – Partheniu, Neacsu si colab, 1973).
Efectul neurovegetativ cerebral se traduce in primul rand printr-o atenuare a reactivitatii componentelor nespecifice activatoare ascendente (cu adresa corticala) din sistemele difuze tronco-corticale (reticulat) si talamo-corticale, asociata eventual si unei atenuari a componentei facilitatoare reticulate descendente (sau/si unei exacerbari a componentei descendente supresoare paralele).
In remarcabila sa activitate de cercetare biofiziologica a VA asupra nivelului functionarii SNC, Al. Partheniu a utilizat acest indicator neuro-vegetativ (RED) – derivat din reflexul cutano-galvanic precizat de H.G. Wang si colab., iar pentru neurodinamica cerebrala umana de M. Demetrescu si colab., 1958. De asemenea a utilizat si modalitatea echivalenta, a reflexului cerebral de impedanta (RCI) ca indicator cardional pentru neurodinamica cerebrala (alaturi de EEG), validare efectuata la 3.000 de persoane valide, dar si la circa 1.500 pacienti tratati cu VA. Autorul a putut remarca faptul ca inhibarea ecstui reflex, indusa de VA, reprezinta o modificare a reflexului de tip invers aceluia pe care-l determina un „stres psihic”.
Un al doilea aspect remarcabil este acela ca la toti pacientii examinati, care prezentau localizari artrozice, precum si la cei cu arteropatii obliterante periferice, RED examinat in modul corelativ-integrat a prezentat distorsiuni, cu agravarea in functie de severitatea si vechimea afectiunii.
In contingenta posibila cu inhibarea de catre VA a reactivitatii sistemelor activatoare nespecifice (troncular si diencefalic) Partheniu considera si efectul inocularii de venin de a favoriza (uneori corecta) functia hipnotica (efect mentionat de catre W. Fehlow inca din 1935). Aparitia acestui efect regularizator al distorsiunilor functiei hipnotice se regaseste in relatarea unor pacienti la care s-a realizat o imunitate cu VA. Acest impact complex al VA la diferite niveluri integratoare necesita si o prezentare sub aspect cibernetic a mecanismelor care se desfasoara in acest context biologic. Autorul citat considera ca la fundamentarea unei asemenea caracterizari cibernetice concura, in mod semnificativ, cel putin urmatoarele elemente:
1) Implicatiile inocularii VA in organismul uman (sau la alte mamifere) cuprinde un spectru larg de efecte, in primul rand prin caracterul de corelativitate sistemica a organismului, astfel ca putem retine sinoptic urmatoarea schema (dupa Al. Partheniu, 1982):
Nivelul de comanda, control si reglaje
Sistem nervos Sistem endocrin
-cerebral si medular -axa hipofizo-suprarenala
-vegetativ – ganglionar -axa hipofizo-tiroidiana
-axa hipofizo-gonadica
Efectul veninului de albine
Organe Reactii tisulare Functii sanguine
-inima -generale -efecte antitrombinice
-vase sanguine -energogeneza celulara -efecte imunologice
-muschi -tesut conjunctiv
2) Mentiunile din literatura asupra distorsiunilor reglajelor cibernetice, ca substrat patogenic al bolilor cronice in care se afirma eficienta VA, de retinut: arteropatii obliterante, determinari reumatice, hipertensiune arteriala. Acestea pot beneficia, in prezent, de o interpretare cibernetica evidenta (patologia informationala: A. Restian, C. Neacsu, sau in cazul reumatismului: A. Masturzo, C. Neacsu, Al. Partheniu).
Veninul deregleaza conducerea excitatiei in formatiunile sinaptice ale SNC si are multe trasaturi de actiune cu ale substantei colinolitice centrale N. Injectarea dozelor mici (0,025-0,0025 mg’kg) duce la marirea considerabila a timpului de activare a reflexului flexor central si la reducerea brusca a capacitatii centrilor nervosi, la sumarea excitatiilor subliminale (N. Artemov, B. Orlov). Actiunea se manifesta si prin incetarea provizorie a conducerii impulsurilor nervoase ale cailor reticulate polisinaptice, inhiband influenta de activare si franare a formatiunii reticulate a trunchiului cerebral si creierului mic asupra neuronilor motori extensori ai maduvei spinarii (N. Orlov, 1965).
Administrarea preventiva a VA reduce in mare masura reactivitatea spastica, cresterea perioadei de latenta a reactiei, slabirea activitatii motorii si a intensitatii crizei spastice, actiune bazata nu numai pe reducerea excitabilitatii, dar si prin inlesnirea dezvoltarii procesului de franare in formatiunile medulo-subcorticale din creier, raspunzatoare pentru aparitia si dezvoltarea reactiei spastice. Se preconizeaza mecanismul blocarii sistemelor colinolitice reactive ale formatiunii reticulate, in care se creeaza focarul primar al excitatiei patologice, impiedicand activarea exagerata a acestuia prin excitatii aferente (N. Orlov). Confirmarea acestei capacitati de blocare a fost obtinuta prin modelul hiperkineziilor nicotinice, injectarea preliminara a VA prevenind evident dezvoltarea hiperkineziei nicotinice la 75 % (experientele fiind efectuate pe soareci si iepuri).
Veninul excita interoceptorii zonelor reflexogene intestinale si hemoreceptorii din sinusul carotidian (Orlov, Artemov). Injectarea repetata sub cutana determina tulburari ale ciclului menstrual, care face parte din sindromul de stres determinat de VA. Acesta blocheaza sinapsele periferice, dar si cele colinergice ale SNC (Orlov si colab., 1980), dozele fiind 1: 10 – 1: 100 depuse pe trunchiul nervos (ce determina edeme pe epinerv, distrugerea tecii de mielina, fuziunea cu citoplasma fibrei). Pe scoarta cerebrala s-a observat: distrugerea membranei citoplasmatice, a mitocondriilor, nucleilor, vacuolizarea citoplasmei in neuroni. Nevroglia ofera o bariera a penetratiei VA in tesut. Efectul puternic asupra sistemului aferent al regiunii somato-senzoriale si efectul asupra structurilor nervoase si regiunilor asociate insoteste efectul integrator al VA, sustinut si de autor (Orlov).
CAPITOLUL IX
EFECTELE ASUPRA SISTEMULUI DIGESTIV
Efectele fiziologice ale VA au fost urmarite si studiate pe multiple segmente ale organismului, precum tubul digestiv. Astfel L.G. Kiricrok, 1962, a stabilit ca preparatul apos de VA – toxapin – reduce viteza de evacuare a apei din stomac, reduce secretia sucului gastric la excitantii alimentari, reduce aciditatea sucului gastric. Experimental, prin injectarea de venin (1 mg/kg corp, V.F. Kireeva, 1967) s-au obtinut comportari similare dupa mai multi autori (J.I. Poberejskaia).
In ziua administrarii VA evacuarea apei din stomac in intestine s-a redus brusc, restabilindu-se a doua zi, cantitatea de suc secretata si aciditatea lui fiind reduse semnificativ (cu revenire dupa 24 ore), capacitatea digestiva a sucului insa nemodificandu-se. Cantitatea de proteina izolata din suc in primele 3 ore dupa experienta a crescut brusc, mecanismul fiind corelat cu dinamica activitatii secretieide apa a glandelor fundice ca urmare a capacitatii veninului de a bloca transmiterea excitatiei in ganglionii sistemului neuro-vegetativ (N. Artemov, L. Sergheeva, 1968).
Sub influenta VA s-a modoficat nivelul secretiei biliare si compozitia chimica a acesteia. S-a obtinut o hipersecretie in a 2-a si a 3-a zi, normalizarea survenind in a 4-a zi. Colesterolul si bilirubina au prezentat o curba crescatoare din prima pana in a treia zi de la administrare, cu normalizare in a sasea zi. Reducerea secretiei biliare in general in prima ora dupa administrarea VA poate fi legata de sindromul dureros, care dupa F.N. Turkova, V.E. Elgart (1955), antreneaza cresterea ACTH-ului in sange ce intervine in secretia biliara (N.P. Skakun, 1965). Prezenta in bila a unei cantitati sporite de bilirubina, produs al descompunerii hemoglobinei, poate fi legata de distrugerea crescand a eritrocitelor sub influenta VA, capacitatea hemolizanta a acestuia fiind crescuta.
CAPITOLUL X
INTERFERAREA VENINULUI IN IMUNITATE SI ALERGIE
W. Malger arata ca 0,8 % din membrii familiilor apicultorilor raspund alergic la intepaturile de albine, dupa desensibilizare putand suporta cantitati de venin. Desensibilizarea spontana nu poate acoperi toate cazurile (J. Bousquet si colab., 1981), desensibilizarea la aceste persoane putand sa dureze intre 8 si 20 de saptamani in conditiile unui tratament clasic si intre 2 si 7 luni in conditiile utilizarii tehnicilor stupului.
Referitor la reactiile alergice dupa intepaturile de insecte (mai ales himenoptere) se pot consemna date interesante. Insectele cu aripi membranoase (semnificatia greaca a termenului himenoptere) cuprind grupa albinelor, viespilor si furnicilor. Numai femelele viespilor si albinelor poseda un aparat reproducator care se va transforma intr-un ac atasat la un sistem de glande cu venin.
Gravitatea alergiei la veninul himenopterelor a fost cunoscuta inca de acum 5.000 de ani in Egipt. Faraonul Menes a murit dintr-o intepatura de albina. Alergia la venin a fost sesizata medical de catre un medic din Montpellier, Desbret in 1765, care a putut diagnostica moartea unui tanar taran cauzata de o intepatura de albina. Alergia la venin a fost stabilita intr-o modalitate stiintifica in anul 1930, dar semnele anafilactice, simptomatologia astmatica, desensibilizarea s-a conturat practic 45 de ani mai tarziu. De aproximativ 5 ani se poate socoti ca desensibilizarea la corpul total al albinei s-a vazut ca este relativ ineficace, facand loc desensibilizarii la venin.
Interesul privind gravitatea alergiei la intepatura insectelor himenoptere s-a accentuat, deoarece anual in S.U.A., de exemplu, decedeaza 20-60 de persoane; din analiza a peste 2.000 de cazuri de intepaturi s-a desprins constatarea ca himenopterele omoara adesea mai mult decat serpii. Cele doua grupe de himenoptere care poseda un ac sunt albinele (care apartin superfamiliei apoide) si viespile. Printre albine se disting cele solitare si cele sociale: bondarii si albinele domestice. In mod obisnuit nu inteapa decat cand sunt atacate sau se simt in pericol, dupa intepare ele lasand un fel de harpon care face sa se detaseze acul, astfel incat albina nu poate intepa decat o singura data. Exista un mare numar de viespi care pot fi clasate in viespi solitare, putin agresive pentru om, deoarece utilizeaza acul pentru a paraliza prada si viespile sociale (vespidele). Printre acestea din urma se disting grupele denumite polistes, de talie mica si vespines care include bondarul sau barzaunele, viespea comuna si specia vespula pensilvanica.
Acul viespii este neted (nu lancelot ca al albinei) asa incat acesta poate fi utilizat pentru intepaturi multiple asupra acekuiasi subiect.
Printre numerosii factori care intervin in desensibilizarea la venin este si varsta subiectului. Unii autori (J. Bousquet si colab., 1981) sustin ca este de preferat a se astepta pubertatea unui copil, desi in Lichttenstein se incepe aceasta actiune de la varsta de 2,5 ani. De altfel, un subiect de 60 de ani sau peste, daca este in conditia de buna sanatate ar putea suporta acest tratament deoarece alergia la intepaturile de himenoptere este foarte grava, mai ales in conditia unui sistem cardiovascular deficitar. Este de retinut ca himenopterele inteapa de preferinta subiectii care se agita mult, care poarta imbracaminte in culori vii sau tari, care sunt parfumati sau transpirati.
Alergicul este sfatuit sa nu faca excursii in timpul verii si sa nu mearga in piciorele goale, deoarece un numar de insecte se gasesc la nivelul solului si sa nu poposeasca in preajma stupilor. Tratamentul de urgenta preconizat de autorii francezi (J. Bousquet si colab.) include administrarea de adrenalina (cu prudenta la cazurile in varsta), de corticoizi solubili si antihistaminice pe cale generala. Adrenalina este medicamentul de electiune, dozele fiind recomandate a fi utilizate progresiv ( ½ sau ¼ din fiola de 0,25 mg pe cale subcutanata), in asociere cu antihistaminice H1 si H2 pentru a avea un efect sustinut, vasodilatatia din soc fiind data de receptorii H1 si H2. Glicocorticoizii sunt adjuvanti foarte buni in tratament, fiind administrati dupa adrenalina. Eliminarea pungii cu venin (in cazul intepaturii de albumina) este recomandat sa se faca imediat, fiind stiut ca glanda cu venin deverseaza continutul sau prin peristaltism timp de 5-10 min (se smulge cu mana sau penseta si nu se preseaza, conditie in care se realizeaza accelerarea evacuarii in piele). Prezentarea la un serviciu medical este necesara, stiut fiind ca semnele de alergie se pot prelungi, dupa o acalmie initiala, pe o durata de 8 la 12 ore.
Tratamentul de fond cuprinde totalitatea actiunii de desensibilizare a organismului respectiv, tinandu-se seama ca acesta nu este eficient in conditia utilizarii extractului total de corp al insectei, veninul avand factorii sai specifici.
Studiile efectuate in diferite clinici si laboratoare s-au concentrat asupra prezentei anticorpilor in sangele apicultorilor (ca persoane candidate sa fie imunizate „natural” prin contactul frecvent cu albinele), cat si in sangele persoanelor alergice. Imunoglobulinele reprezentate de grupa E (IgE) provoaca reactia alergica (hipersensibilitatea). Imunoglobulinele G (IgG) detin o functie protectoare. La toti pacientii alergici la VA s-au gasit IgE raspunzatoare de alergie (R. Urbanek, 1981), la apicultori acestea nefiind intotdeauna prezente sau fiind prezente in cantitate redusa, in schimb constatandu-se un nivel foarte ridicat de anticorpi protectori IgG. Cresterea concentratiei IgG s-a observat la persoanele alergice numai dupa un tratament de hipersensibilizare. La apicultori, nivelul de anticorpi protectori IgG contra VA atinge un nivel maxim la finele sezonului apicol, in toamna, fiind mai scazut primavara (F.B. Michel si colab., 1982).
CAPITOLUL XI
CONTINUT, CARACTERISTICI SI PERSPECTIVE BIOMEDICALE ALE TERAPIEI CU VA
De-a lungul celor peste 100 de ani de studiere a actiunii terapeutice a VA s-a acumulat un urias material faptic, care permite stabilirea de indicatii si contraindicatii cu privire la aplicarea VA. Sinopticul principalelor boli in care tratamentul apiterapic cu VA apare cu efecte superioare celor obisnuite s-ar prezenta, dupa datele din literatura, astfel:
– Afectiuni reumatice (poliartrite, miopatii, cardiopatii s.a.).
– Poliartrite infectioase nespecifice.
– Spondiloze (spondilartroze, spondilita ankilopoetica s.a.).
– Afectiuni ale sistemului nervos periferic (radiculite, nevrite, nevralgii).
– Ulceratii trofice si plagi atone.
– Vasculopatii chirurgicale (tromboflebite, endarterite, afectiuni aterosclero-
tice).
– Infiltrate inflamatorii (fara supuratii).
– Astmul bronsic.
– Sindromul dureros.
– Hipertensiune arteriala (stadiul I si II).
– Afectiuni oftalmice (irite siiridociclite).
– Afectiuni alergice (urticarii).
– Arteriopatii aterosclerotice (maladia Burger s.a.).
– Tulburari endocrine (hipertiroidie, hiperestrogenie s.a.).
– Infiltratii inflamatorii (fara ulceratii), entorse, contuzii diverse.
– Sindrom Ménière.
– Psoriazis, dermatite, eczeme.
– Viroze (zona Zoster, gripa).
– Tumori maligne.
Dintre contraindicatii se impun:
– Idiosincrazia fata de VA.
– Bolile infectioase (tuberculoza).
– Bolile de ficat.
– Bolile de rinichi (in special nefritele si cele legate de hematurie).
– Bolile pancreasului.
– Boala Adisson.
– Epuizarea generala.
– Bolile sangelui si hematopoezei
Exista doua modalitati de introducere a VA in organism:
– metoda veninului nativ (prin intepatura directa), sustinuta de catre Al. Patheniu pentru eficacitatea superioara oricarei alte metode (solutii injectabile, aplicatii intradermice, ionoforeza, ultrasonoforeza, aerosoli, linimente, unguente s.a.), metoda este practica si bine tolerata de organism, este o metoda mai ieftina decat altele;
– metoda extractelor de venin (a veninului prelucrat si injectat).
Repetarea intepaturilor pe aceeasi portiune de tegument determina dupa un timp modoficarea reactivitatii locale, inclusiv diminuarea sensibilitatii cutanate alergice, precum si a dinamicii inflamatiei consecutive intepaturii.
Utilizarea albinelor pentru terapia cu venin in diferite perioade ale anului a fost clarificata prin studiile lui Al. Partheniu, in timpul iernii utilizandu-se albinele numai pentru afectiunile reumatismale, nu si pentru arteriopatii obliterante.
Prin studierea aspectelor legate de imunizarea locala, autorul a putut deduce ca exista o eficacitate mai mare cu circa 10-15 % mai mare a VA din sezonul estival, observatie importanta in etapele initiale ale imunizarii organismului.
Cresterea eficacitatii terapeutice prin unele asocieri (indeosebi cu factori biochimici) a fost de asemenea relevata in conditiile aplicarii acestui mod specific de apiterapie, modalitate ce se integreaza in conceptia corelativ-complexa a functionalitatii organismului uman ca sistem integral de factura cibernetica. Autorul a avut in vedere completarea actiunii VA la nivelul efectorilor dereglati patologic, la nivelul de executie sau la punctele de plecare ale conexiunilor de retroactiune.
S-a constatat ca cele mai bune rezultate se obtin atunci cand intepaturile de albine cat si injectiile cu venin se face in anumite puncte precise ale pielii – „puncte motorii” – adica in acele puncte care corespund locului unde nervii intra in muschi si in acele locuri din piele – din dreptul unor nervi sau incheieturi – cunoscute in medicina sub numele de puncte „valleix”.
In spondiloze, intepatura sau injectia trebuie aplicate de o parte si de alta a coloanei vertebrale, in apropierea acesteia si in dreptul regiunilor dureroase. Se aplica mai multe zile consecutiv, cu reluare dupa pauze de 1-3 zile.
In poliartrita evolutiva cronica (deformata) injectiile trebuie facute la o saptamana una de alta, prin monitorizarea prin cronaximetria Partheniu, efectele producandu-se dupa fiecare aplicare.
Intre seriile de tratament trebuie facuta o pauza nu mai mica de doua luni, fara sa se depaseasca trei luni. Acest ritm de tratament este considerat cel mai potrivit, dar este posibil numai cand se dispune si in timpul iernii de venin in injectii. Daca trebuie sa se faca tratamentul numai cu aplicare de albina, atunci se va cauta sa se aplice o serie in perioada aprilie-mai si alta in august-septembrie.
Din punct de vedere al dozarii veninului, Al. Partheniu preconizeaza inceperea intotdeauna cu aplicarea unei singure albine sau a unei doze corespunzatoare unei albine din veninul care se injecteaza. Numarul albinelor aplicate la o sedinta sau doza (in injectii), se va mari asa incat bolnavul sa aiba „reactii evidente dar nu prea puternice” si care sa nu depaseasca in nici un caz 3-4 zile (experienta capatandu-se in decursul practicii curente, data fiind variabilitatea sensibilitatii individuale, cat si a modificarilor acesteia pe parcursul tratamentului).
Artrita (entitate nosologica complexa prin manifestare si prin mecanismele implicate) – disfunctie progresiva pana la anchiloza, indiferent de factorii implicati sau evidentiati in etiologia sa (infectiosi, reumatici propriu-zisi etc.).
In centrele din Vest, M.J. Billigam, J. Mortley, Hanson si colab. raporteaza separarea unui polipeptid (peptidul 401) cu efecte antiinflamatoare de 100 de ori mai activ decat hidrocortizonul, iar G. Weeissman (1973) rezuma astfel efectul VA in artrita experimentala:
– singur VA suprima, in mod regulat, artrita experimentala, dintre fractiunile VA, apamina fiind eficace in intarzierea instalarii leziunilor initiale, iar melitina neavand decat efecte partiale;
– prostaglandina A2 nu poate suprima artrita experimentala, desi determina cresterea corticosteronei plasmatice la fel de rapid ca si prostaglandina E1, care poate suprima artrita experimentala.
Observatiile modificarilor morfologice la nivelul articulatiilor, locul de electie a poliartritei, duc la concluzia ca vasele capilare sunt organele tinta in osteoartrite si artrita reumatoida, de retinut fiind urmatoarele aspecte specifice:
– dilatarea si sinuozitatea venulelor si capilarelor, pe langa extravazarea locala a eritrocitelor;
– reducerea numarului capilarelor si venulelor superficiale mai ales la extremitatea distala a vilozitatilor si formarea glomerulilor de telangiectazie;
– leziunile artritei reumatoide difera de acele din osteoartrite, in principal printr-o crestere a dezordinii microcirculatiei (dilatarea capilarelor, dilatari venoase, hemoragii locale, tromboze ale capilarelor si venulelor, regiuni de obliterare vasculara asociata frecvent cu necroza fibrionoida).
Incetinirea progresiva a microcirculatiei duce la leziuni printr-o dilatare disproportionata a peretilor vasculari ai venelor. Cresterea conjugata a vascozitatii sanguine duce la o hemoconcentratie si la o alta incetinire a fluxului sanguin. Influenta disprotemiei si cresterea eritrocitara pe o vascozitate sanguina modificata determina dinamici diferite in instalarea artritei reumatoide si a altor maladii similare.
Se cunoaste de mult timp efectul favorabil la om al VA asupra circulatiei sanguine, acest efect punandu-se in raport cu actiunea sa ganglioplegica, cat si asupra creierului.
Din punct de vedere clinic aceasta actiune a fost incriminata in afectiunile reumatismale si cele hipertonice (experimental si asupra omului). In ceea ce priveste grupa bolilor vasculare degenerative (obliterante), primele observatii clinice ale actiunii VA au fost semnalate in anii `60, mentionandu-se efectele circulatorii si unele ameliorari functionale nervoase, de asemenea de ordin clinic.
In lucrarile efectuate in acest context corelativ s-a putut pune in evidenta relatii de tip nevrotic atat in afectiunile reumatismale, cat si in sindromul de ischemie periferica.
Caracterizarea acestor relatii a fost efectuata prin analize puse in corelatie cu tabloul electroencefalografic (EEG) in asociere si cu determinarea unor indicatori ai reactivitatii neurovegetative cerebrale evidentiabili prin cercetare electro-fiziologica complementara si anume prin reflexul electrodermal (RED) si prin reflexul cerebral de impedanta (RCI).
In ceea ce priveste mecanismul de actiune al VA asupra sistemului nervos uman la nivel cerebral, s-au putut pune in evidenta stadii de nevroza prezente (forma nevrozei de inhibitie sau de creier visceral – Demetrescu, Partheniu, Neacsu) care au suferit un efect de blocaj acut prin VA, mai ales in ceea ce priveste componenta neurovegetativa (efect exprimat atat in dinamica RED, cat si in cea a RCI). Mecanismul acestui efect de blocaj acut determina, de asemenea, o modificare a reactivitatii substantei reticulare, tinand cont de relatiile dinamicii RED si a RCI cu aceasta reactivitate si de efectul inhibitor al VA, observat in cursul experientelor pe animale.
De o mare importanta sunt trei grupe de aspecte:
– caracterizarea parametrilor corelativi neuro-endocrino-metabolici la organismele suferind de aceste afectiuni;
– influentele acute si cronice ale VA asupra acestor parametri corelativi;
– necesitatea unui studiu aprofundat al unor mecanisme, atat din sfera celor etiopatogenice, cat si profilactice in raport cu utilizarea VA.
In aceste aspecte ale organismelor studiate in cercetarea relatata (aproximativ 100 cazuri) influenta acuta si cronica a tratamentului cu VA ofera date interesante. Schema tratamentului a fost urmatoarea: s-a utilizat venin natural integral prin intepatura directa (corectand pentru o doza) conform tehnicii relevate anterior, intepatura fiind aplicata pe o papula intradermica realizata cu 0,2-0,3 ml solutie procaina hidroclorica 1-2 % pentru anestezie.
Primele doua serii, administrate intre aprilie si octombrie, a cuprins fiecare 180-200 de doze, aplicate progresiv pana la limita de 12-15 doze, la intervale de 5-8 zile. Tratamentul a fost continuat, prin revenire, intre 3 si 11 ani cu serii de intretinere in timpul verii de cate 80-100 doze pentru o serie. Tratamentul s-a efectuat ambulator, fara alta medicatie specifica. Cazurile de diabet sau intoleranta la VA au impus intreruperea tratamentului.
Efectele acute observate in acest stadiu au constat intr-o ameliorare sistematica a impotentei functionale a membrelor inferioare, cu reducerea semnelor de claudicatie intermitenta, evolutia pozitiva stabilindu-se dupa aceasta prima serie. In paralel oscilometria arteriala a gambelor a prezentat o ameliorare evidenta, chiar in cazurile cu valori nule ale acestor segmente.
Simultan s-a constatat o ameliorare a tabloului electro-fiziologic cerebral (indicele alfa, dinamica RED si RCI), insotita de ameliorari ale functiei respiratorii.
Efectele cronice pot fi relevate astfel: ameliorarea functionala observata din faza acuta a tratamentului se mentine si in perioadele tratamentelor de intretinere (7-11 ani); evolutia favorabila sistemica este evidenta pe plan nervos central si circulator, desi endocrino-metabolic modificarile prezinta o alta dinamica.
Terapia cu VA in cazul acestui tip de maladie degenerativa (de fapt sindrom) prezinta avantaje in privinta rezolvarii benefice nu numai simptomatic – cum realizeaza alte modalitati de tratament (medicamentos allopat, balnear sau cu agenti fizici), ci si prin actiune la nivelul subsistemelor integratoare precum cel nervos si neuroendocrin.
Apiterapia cu VA nu exclude completarea cu terapiile clasice sau complementare, efectele de rezolvare a conditiei patologice fiind mult optimizate.
In anul 1996 a avut loc Conferinta Mexicana de Apiterapie; cu aceasta ocazie F. Lopez Hernandez arata ca utilizeaza apiterapia ca un prin tratament in afectiunile: lupus eritematos, colita, arterita, migrene, vertigo, amfizem, afectiuni keloide, nevroze, anxietate, insomnii, varice venoase, astm, afectiuni sinusale, maladia Parkinson, utilizand meridianele chinezesti.
Interventia VA se manifesta prin schimbarea statutului de cronicitate in acut (in aceasta noua situatie organismul poate rezolva el insusi reechilibrarea optima la acel moment patologic).
Actiunea asupra sistemuluiu imunitar este confirmata prin reducerea „starii de boala” sub aspectele semiotic si fizio-patologic, in primul rand, alaturi de celelalte sisteme integratoare (neuroendocrin si metabolic). Atestarea este realizata prin efectele benefice ale apiterapiei cu VA in multe entitati nosologice, precum: artritele de toate tipurile, lupusul, endartritele, scleroza multipla ca reprezentante ale unei patologii cronice in conditiile supunerii unor tratamente de asemenea cronice ale medicinii alopate, cel mai frecvent.
Raportul Conferintei Internationale de la Tel Aviv (1996) mentioneaza o noua indicatie importanta privind utilizarea terapiei cu VA: scleroza multipla (SM), estimandu-se ca peste 4.000 de persoane cu acest diagnostic au fost supuse in S.U.A., de exemplu, la acest tratament.
In Brazilia tratamentul cu VA este cel mai folosit impotriva astmului. In China VA este folosit impotriva patologiilor neurologice, de tesut conjunctiv, tumorilor benigne ale pielii, afectiunilor functionale ca impotenta sexuala masculina si nevrozele.
Se recunoaste rolul pozitiv al VA in unele afectiuni virale, ca si in unele sindroame premenstruale si in alte stari nosologice in care se incrimineaza afectarea sistemica a organismului.
Istoriceste, in 1870 Anton Terc din Magdeburg (Austria) a fost primul medic care a aplicat intepatura de albina in tratamentul maladiei reumatismale.
CAPITOLUL XII
PROBLEME LEGATE DE ADMINISTRAREA VENINULUI DE ALBINE
Exista cai multiple de administrare a VA, cea mai utilizata fiind utilizarea albinei, pentru economicitate si usurinta procedeului, continutul obtinut prin aceasta tehnica fiind intre 0,1 si 0,3 mg de venin, volum controlat si deci obtinut prin timpul mentinerii albinei pe piele.
Cercetatorii, consederand relativ acest control al calitatii, prefera veninul preparat in fiole si injectabil intradermic. Doza „acceptata” este de 0,1 mg, veninul fiind administrat – mai ales in Occident – prin metoda depunerii lichidului pe o zona scarificata (activata circulator) de sorginte chinezeasca (Kim Chu, 1992) sau prin electroforeza sau, in sfarsit, prin amestec cu unii produsi sau agenti activatori precum camforul, pe langa propunerea metodei prin inhalatie.
Exista inca retineri datorita conceptiilor corpului medical, determinate de modalitatea de aplicare a criteriilor „ortodoxe” in domeniu. Conceptul terapiei cu VA depinde si de partea de acceptare: bolnavul cu modul sau de gandire si de pregatire intelectuala, majoritatea optand pentru terapia cu venin de albine (TVA) dupa lungi suferinte si esecuri ale terapiei allopate, la disperare.
Elementul psihologic al acceptarii este durerea intepaturii, dar tehnicile propuse de scoala romaneasca, alaturi de altele (dr. Al. Partheniu) rezolva aceasta problema. In unele lucrari se spune ca intepaturile pot fi aplicate in orice loc din cuprinsul unor anumite regiuni ale corpului (in special fetele anterioare ale bratelor si coapselor). In tarile unde se aplica tratamentul cu injectii de venin se recomanda a se face aceasta ca orice injectie intramusculara sau in piele in locurile cale mai dureroase din dreptul articulatiilor. Al. Partheniu releva ca cele mai bune rezultate se obtin daca aplicatia veninului (intepatura sau injectie) se face in „anumite puncte precise” ale pielii, in asa numitele „puncte motorii”, adica in acele puncte ale pielii care corespund locului unde nervii intra in muschi, precum si in punctele „valleix” (in dreptul unor nervi sau incheieturi.
In spondiloze veninul (intepaturi sau injectii) este recomandat a se aplica de o parte si de alta a coloanei vertebrale, in apropierea acesteia si in dreptul regiunilor dureroase.
In artrite, selectarea locului intepaturii este determinata de locul afectiunii, al sensibilitatii la presiune (acestea fiind desemnate „puncte trigger”).
In scleroza multipla, intapatura se localizeaza „oriunde”, dupa principiul alegerii locului de tip acupunctura. Simptomul cel mai frecvent este oboseala, care reprezinta unul din raspunsurile nespecifice in acest sindrom, pacientii relatand o crestere de energie pe seama terapiei cu VA. Multi pacienti dorm mai bine si sunt mult mai linistiti daca primesc intepatura seara, altii care primesc intepatura dimineata si sunt mai activi la lucru, iar altii relateaza efectul VA de a-i face mai relaxati.
Ritmul dupa care se face tratamentul cu VA nu este standardizat, intepaturile de albine aplicandu-se un numar de zile consecutiv, cu pauze de 2-3 zile intre serii. In ceea ce priveste injectiile, doar pentru poliartrita cronica evolutiva (deformanta) se preconizeaza ca acestea trebuie aplicate la o saptamana.
La astmatici reactia poate consta in accentuarea crizelor sau chiar provocarea lor, reactiile fiind mai puternice la inceputul tratamentului, de obicei ele micsorandu-se pana la disparitie in cursul tratamentului, desi exista posibilitatea de a se prelungi chiar 1-3 saptamani dupa sfarsitul tratamentului.
In privinta „reactiilor adverse” posibile in terapia cu VA, Asociatia Cercetarilor Apiterapice din S.U.A. a relatat la Congresul Mondial de Apiterapie (Tel Aviv, 1996) o lista cuprinzand aproximativ 67 reactii adverse la VA, 9 din ele fiind considerate potential letale, altele primesc noradrenalina, iar 9 sunt de retinut la pat sau spitalizate. Se recomanda informarea pacientului ca doza de eficienta a VA – dupa desensibilizare – este de 100 micrograme pe doza.
Se mentioneaza de asemenea drept contraindicat tratamentul cu VA in alergiile necompensate (afectiuni cardiovasculare, TBC activ, sifilis, gonoree, diabet insulino-dependent) si in cazul utilizarii de beta-blocanti. VA nu poate fi folosit la suferinzii de hepatita acuta sau cronica grava, de nefrita acuta, de ulcere gastrice sau duodenale care sangereaza sau prezinta crize puternice. VA va fi aplicat numai sub control medical riguros la cei cu gastrita sau colita, cu colibaciloza, cu boli cronice ale rinichiului, ale inimii, cu hipertiroidism si lafemeile cu tulburari ovariene sau fibrom. Este necesar un control medical inaintea aplicarii tratamentului cu VA.
Cresterea eficacitatii veninului prin asocierea cu alte tratamente. Dupa Al. Partheniu sunt de retinut aspectele:
– asocierea cu injectii de produse antialergice (reticulina etc.) in astm, urticarie, eczeme si chiar reumatism, pe langa migrene tinandu-se seama ca aceasta categorie de substante (de tipul reticulinei de exemplu) au un efect de echilibrare a functiilor vaselor sanguine cerebrale;
– asocierea cu produse de realizare a raspunsului imun mai ridicat, de exemplu prin injectii cu vaccin polimicrobian aplicat in aceleasi zile cu veninul si in doze crescatoare;
– asocierea in spondiloze si in alte artroze a VA cu extracte opoterapice generatoare de potentiale nespecifice cu efect de „enhancement” biologic (extracte de placenta etc.).
O alta asociere utila obtinuta in tratamentul spondilozelor, periartritelor, reumatismului muscular, nevralgiilor bratului, sciatice si intercostale, este aceea a veninului cu terapia cu ultrasunet sau cu aplicare de raze ultraviolete in doze de eritem (asociere deosebit de utila in reumatismul cardio-articular acut si in poliartrita cronica deformanta, unde veninul poate fi aplicat doar in doze foarte mici sau foarte incet progresive, incepand cu ¼ din doza obisnuita).
CAPITOLUL XIII
ACTIUNEA TERAPEUTICA CORELATIV-COMPLEXA A VA IN BOLILE VASCULARE DEGENERATIVE. BAZELE NEURO-ENDOCRINO-METABOLICE ALE ACTIUNII ACESTUIA
Sunt cunoscute de demult efectele favorabile ale VA asupra irigatiei sanguine. Aceasta actiune a aplicarii veninului natural sau conditionat farmaceutic, se datoreaza atat efectelor ganglioplegice, cat si celor directe asupra creierului.
Referitor la maladiile vasculare degenerative obliterante, primele observatii clinice ale actiunii veninului au fost mentionate de abia la inceputul deceniului `60, privind efectele circulatorii si unele ameliorari functionale nervoase de ordin clinic. S-au pus in evidenta relatii de tip nevrotic existente atat in afectiunile reumatismale, cat si in sindromul de ischemie periferica, caracterizarea acestor relatii fiind efectuata pe baza examenelor corelate ale tabloului EEG si ale indicatorului pentru reactivitatea neurovegetativa cerebrala reprezentat de cele doua modalitati electrofiziologice de investigare, complementare: reflexul electrodermal (RED) si reflexul cerebral de impedanta (RCI), explorate cu aceeasi tehnica corelativ integrata (Partheniu, Demetrescu, Neacsu).
In legatura cu mecanismele actiunii veninului de albine asupra sistemului nervos la nivel cerebral, la om, s-au putut contura modelele de clasificare, dupa criterii specifice, la cazurile la care era prezenta numai starea de nevroza, formele: nevroza de inhibitie sau de creier visceral, efectul blocant acut al veninului asupra componentei neurovegetative, efect acut al VA asupra componentei neurovegetative exprimat atat in dinamica RED, cat si in dinamica RCI.
Putem admite ca mecanismul efectului blocant acut include si modificarea reactivitatii formatiunii reticulate, tinand seama de relatiile dinamicii RED si RCI cu aceasta reactivitate si de influenta inhibanta a veninului de albina observata experimental la animale.
Abordarea pragmatica ar cuprinde aspectele urmatoare:
– caracterizarea parametrilor corelativi neuro-endocrino-metabolici la organismele cu aceste afectiuni, in vederea monitorizarii influentelor acute si cronice ale VA asupra acestor relatii;
– necesitatea aprofundarii unor mecanisme atat in domeniul etiopatogenetic cat si profilactic in raport cu acest gen de apiterapie.
In realizarea acestui model de terapie corelativ-complexa a maladiilor vasculare degenerative am studiat unele entitati specifice, precum maladia Bürger si arterita arterosclerotica a membrelor inferioare, precum si cazuri de infarct miocardic la barbati (in total peste 90 de cazuri) prin aspectele functionale nervoase cerebrale. S-a evidentiat proportia de 100 % a prezentei unui tablou EEG care atesta, dupa criteriile noastre, prezenta unei nevroze. In speta este vorba de predominanta, in electroencefalograma, a formei de nevroza „de inhibitie”, respectiv cu hiperreactivitate a sistemului facilitator ascendent al formatiei reticulate din trunchiul cerebral. Aceste caracteristici electrofiziologice se traduc printr-o incidenta alfa medie pentru derivatiile postrolandice longitudinale mai mica de 30 % (tabloul fiind reactiv la hiperpnee), o dezorganizare evidenta a trenurilor alfa, atat ca modulatie fuziforma, cat si ca regularitate in raport cu infasuratoarea trenurilor de oscilatii, precum si o frecventa mare a cazurilor cu incidenta mare – peste 50 % – a modulatiei in faza a activitatii alfa.
Insa, fata de nevroza de iritatie in alte conditii, unde reactivitatile RED si RCI prezinta un profil normal, in cazurile noastre cu arterita, atat periferica cat si coronariana, apare a fi caracteristice si aspecte de „precocitate” (de luni si chiar de ani inainte de fazele clinice acute), o scadere a reactivitatii neurovegetative cerebrale cu caracter nevrotic, exprimata prin aceea ca activitatile RED si RCI sunt diminuate ca amplitudine si evident mai inerte ca dinamica.
Tratamentul asupra cazurilor cu afectiuni vasculare degenerative de ambele sexe cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani a fost realizat cu VA nativ, prin intepaturi de albine (fiecare intepatura fiind considerata ca o doza de venin) aplicate peste papule intradermice realizate pentru anestezie cu cate 0,2-0,3 ml solutie procaina hidroclorica 1-2 %.
Primele doua serii, administrate in perioada aprilie-octombrie, au cuprins fiecare cate 180-200 doze, aplicate progresiv pana la plafonul de 12-15 doze, la cate 5-8 zile interval. In anii urmatori (3-11 ani) s-au efectuat serii estivale de intretinere cu cate 80-100 doze pe serie (nefiind asociata alta medicatie specifica).
Prezenta diabetului ca maladie asociata a determinat intoleranta fata de VA chiar la 5-6 doze, manifestata prin reactii neurovegetative exagerate, care au impus intreruperea tratamentului, la restul bolnavilor tratamentul fiind bine tolerat.
In ceea ce priveste efectele acute se pot mentiona (dupa aproximativ 100 doze) la majoritatea cazurilor o ameliorare sistematica a impotentei functionale a membrelor inferioare, cu reducerea acuzelor de claudicatie intermitenta, cu evolutie favorabila spre stabilizare, paralel si cu o ameliorare si a oscilometriei arteriale a gambelor, bilateral.
De asemenea, s-a manifestat si o ameliorare a tabloului electrofiziologic cerebral (indexul alfa, dinamica RED si RCI, precum si ameliorarea functiei hipnice, relevata si in literatura.
Efectele functionale aparute inca din faza acuta a tratamentului au fost durabile, conturand astfel efectele cronice, incluzand si etapele de intretinere (7-11 ani in experimentul nostru).
In ceea ce priveste tabloul metabolic, acesta nu a prezentat modificari evidente nici pe plan lipidic sau protidic, atestand caracterul corelativ cu specificul energo-informational al subsistemelor integratoare neuro-endocrino metabolice.
Astfel, efectele VA pe plan neurodinamic si al functiei circulatorii pot fi considerate in legatura cu afectiunile arteriale degenerative periferice in primul rand, iar in principiu si in legatura cu cele coronariene, atat pe plan curativ, cat si pe cel profilactic.
Prin efectele pe care le are VA asupra echilibrului neurodinamic cerebral la organismul uman, se poate lua in consideratie utilizarea in acest sens a acestuia la organismele care se pot gasi intr-un stadiu preclinic sau clinic de nevroza de diferite forme. De retinut ca tratamentul cu VA necesita o individualizare atenta, pe plan neuro-endocrino-metabolic, pe toata durata tratamentului, asigurandu-se astfel buna toleranta si eficacitatea dorita.
Imunizarea generala si locala cu VA a organismului, in raport cu cibernetica umana si interdependenta troficitate, metabolism, excitabilitate este prezentata sinoptic in tabelul urmator. Utilizarea acestui procedeu este apreciata prin finalitatea: stenica, profilactica si terapeutica (dupa Al. Partheniu si N. Dragulescu).
Redare sinoptica a interdependentei troficitate, metabolism, excitabilitate
De retinut ca in afectiunile reumatismale sunt prezente mecanismele patogenice I, II si III, a si b; in arteriopatii cronice sunt manifeste toate mecanismele mentionate, in diferite grade si extensii.
CAPITOLUL XIV
EFECTELE COMPLEXE ALE VENINULUI DE ALBINE CONSIDERATE IN PERSPECTIVA CIBERNETICA
NIVELURI DE COMANDA, CONTROL SI REGLAJ
SISTEMUL NERVOS COMPLEXUL ENDOCRIN
– Cerebral si medular – Axa hipofizo-suprarenala
– Vegetativ ganglionar – Axa hipofizo-tiroidiana
– Axa hipofizo-gonadica
EFECTE ALE
VENINULUI DE
ALBINE PE:
ORGANE REACTII TISULARE FUNCTIA
– Inima GENERALE SANGUINA
– Vase sanguine – Energogeneza celulara – Efecte antitrom-
– Muschi – Tesutul conjunctiv botice
– Efecte imunitare
NIVELURI DE EXECUTIE
Ca unul din sistemele integrale care asigura integrarea organismului uman (alaturi de sistemele cardio-vascular, respirator, digestiv, locomotor etc.), sistemul neuro-endocrin reprezinta, prin cele doua componente ce-l constituie: cea nervoasa si cea endocrina (care pot fi descrise separat, dar nu pot fi separate functional), sistemul ce coordoneaza si monitorizeaza – in mod corelativ-complex – procesele fundamentale ale integralitatii sistemice. In cadrul functiei nervoase, un mod fundamental il reprezinta, dupa cum se stie „activitatea reflexa”, neconditionata si conditionata, fapt care impune luarea in considerare a activitatii nervoase reflexogene ca o ipostaza fundamentala in arsenalul integrator biologic al organismului uman, in primul rand.
Acest concept a determinat – pentru cei care-l considera fundamental, urmarirea prin metodologiile curente, de obtinere a unor efecte reflexogene cat mai eficace. Unul dintre pionierii acestor paradigme in tara noastra, dr. Alexandru Partheniu, inca din 1957 a optat si a aplicat in practica pentru o asemenea metoda, valorificand interrelatiile cu proiectie metamerica dintre inervatia tegumentara si inervatia profunda (viscerala si privind aparatul locomotor), urmarind posibilitatea influentarii activitatii integrative a formatiei reticulate din trunchiul cerebral si instantele de reglaj nespecific a reactivitatii corticale, din diencefal.
Pentru primul obiectiv, autorul a folosit intepaturi de albine aplicate in punctele Valleix, in punctele motorii si in unele dintre punctele utilizate in acupunctura, practicand, mai ales, gruparea intepaturilor de albine in regiunile paravertebrale si periarticulare. Pentru aceasta „reflexoterapie zonala” s-a apreciat ca, alaturi de efectele generale, inocularea repetata a VA pe aceeasi zona de tegument induce, de regula, si un efect de „imunizare locala”. Acest efect este bine cunoscut de apicultori, traducandu-se in mod localizat – la zona cutanata imunizata – prin reducerea inflamatiei determinata de inoculare, dar modificandu-se si reactivitatea respectivului teritoriu din punct de vedere reflexogen (evidentiate electrofiziologic prin masurarea excitabilitatii neuromusculare la nivelul punctelor motorii).
Pe baza observatiilor comparate asupra aspectelor imunitatii locale obtinute cu venin nativ si cu solutii mai diluate de venin (din preparatele comercializate existente) Al. Partheniu sustine ideea ca efectul reflexogen al veninului nativ este mai pronuntat, considerand acest mod de utilizare a VA, pentru imunizarea omului sanatos sau in scop terapeutic, ca modalitate principala de imunizare. Aceasta nu exclude asocierea corespunzatoare de la caz la caz, a altor modalitati de introducere a VA in organismul uman; inocularea directa a VA evita manipularile impuse de recoltare si conservare, ceea ce ofera un avantaj tehnico-economic ce se asociaza avantajului biologic, de origine reflexogen.
Prin practica intepaturilor de albine peste papule intradermice obtinute cu solutie de procaina (novocaina) sau xilina 1-2 % initiata de catre autorul citat, ca prioritate medicala – acest procedeu, in afara de efectul anesteziant se obtine si o intarziere considerabila a veninului si a patrunderii lui in circulatia sanguina. Acest efect este deosebit de util la inceputul imunizarii cu VA si chiar in legatura cu testele pentru alergie la venin pe care le practicam obligatoriu inaintea inceperii unei atari imunizari.
Pentru aceste teste de depistare a alergiei la procaina sau xilina, precum si la VA, se preconizeaza un test intradermic cu solutie de procaina (eventual cu xilina); apopi la histamina (papula cu 0,2 ml solutie histamina 1/10.000). Urmeaza, in caz de reactii adecvate trei descarcari ale aparatului vulnerant al albinei aplicate peste papula anestezianta, cu durata de cate 5-15-30 secunde fiecare si la intervale de 15 min (avand la indemana medicatia antialergica de uz curent).
Metoda aplicarii directe a fost discutata si la recentul Congres de Apiterapie, Israel, 1997, aducandu-se in discutie variatia cantitatii de venin inoculata (0,10-0,3 ml) ce nu poate fi controlata spre individualizare, acceptandu-se doza minima de 0,1 ml, indiferent de procedeul de aplicare pe piele.
De reamintit compozitia veninului, care detine, de fapt, rol de aparare pentru insecta si include factori farmacologici activi cu efecte puternice asupra organismului uman (care ne intereseaza in mod special) precum: histamina, amina biogena care injectata intradermic provoaca durere si urticarie, iar in cantitate mare determina vasodilatatie cutanata, tulburari de vedere si dureri de cap; melitina, care provoaca durere si reactie inflamatorie locala, iar in cantitate mai mare altereaza permeabilitatea si functia membranei celulare, distruge hematiile si leucocitele din sange, altereaza permeabilitatea vaselor capilare, contracta musculatura neteda si striata, inclusiv cea cardiaca, doza mortala fiind de 4 mg/kg greutate corporala; apamina, care are actiune specifica asupra sistemului nervos provocand – in cantitate mare – convulsii generale si dereglarea ritmului respirator (doza letala fiind 1 mg/kg corp; factorul MGF de natura peptidica care degranuleaza bazofilele, eliberand histamina; hialuronidaza, enzima care mareste permeabilitatea tesutului conjunctiv, favorizand absorbtia veninului; fosfolipaza A, o enzima care ataca fosfolipidele din membrana celulara, eliberand o serie de substante care actioneaza toxic asupra globulelor rosii la fel ca si melitina; o serie de acizi organici (formic, acizi grasi), acid fosforic, substante organice provenite din ruperea unor organe din corpul albinei.
Pentru un om cu reactivitatea normala o singura albina nu poate provoca moartea decat in cazuri extrem de rare, cum ar fi intepatura la baza limbii (prin inspirarea insectei sau prin ingerarea unui fruct care o contine) ce poate genera un edem care poate astupa caile respiratorii provocand sufocarea.
In cazul unui numar mare de intepaturi reactiile locale sunt urmate si de simptome generale, cum ar fi urticarie, edem difuz, dureri de cap, ameteli, crampe abdominale, vomismente, dereglarea ritmului cardiac si respirator etc., consecinta a acumularii substantelor continute in venin si care au efecte toxice asupra organismului.
Considerand 0,1-0,2 mg cantitatea de venin secretata la o intepatura si 6 mg/kg de greutate corporala doza totala a veninului cu efect letal (in injectii intravenoase), rezulta ca pentru a omori un om cu sensibilitatea normala sunt necesare cel putin 500 de intepaturi simultane.
In cazul in care organismul uman detine o stare de alergie stiuta sau evidenta, parametrii manifestarilor biologice se modifica necesitand interventii suplimentare de corectare biologica ce include procedeele de desensibilizare.
CAPITOLUL XV
DESENSIBILIZAREA LA VA
Principala retinere a multor medici privind terapia cu VA este capacitatea acesteia de a declansa reactii alergice de o intensitate care poate pune in pericol chiar viata omului. De aceea, problema preventiei unor asemenea situatii limita, face si acum necesara desensibilizarea organismului la VA, nu numai a celor care sunt supusi tratamentului cu venin, dar si persoanelor care s-au dovedit sensibile la factori alergizanti – mai ales la venin – si care ar putea aleatoriu veni in contact in primul rand cu intepatura de albina.
S-au descris mai multe metode de desensibilizare, autorii bazandu-se pe experienta proprie (variabila in timp) si care a inclus diferite loturi de persoane si din diferite regiuni. In tara noastra Al. Partheniu a preconizat inca din anii `58 o tehnica eficienta de desensibilizare expusa in publicatiile anterioare. In centrele din Germania, F. Herold – inca din 1962 – a publicat o metoda de desensibilizare la venin, descrisa in continuare.
Injectiile pentru tratamentul propriu-zis se fac subcutanat, fiindca in acest caz efectele pot fi controlate cel mai bine, putand fi determinate masurile ulterioare. Deoarece este vorba de cantitati mici de extract nu se produc reactii generale neprevazute, in afara celor locale. Cura consta din utilizarea unei serii de flacoane ermetic inchise ce contin 2 ml.
Se incepe cu o cantitate care se afla sub prima limita de reactie constatata; se aplica doze de 0,05-0,25 ml la distante de 2-4 zile, care sunt makorate de fiecare data cu 0,05 ml. Dupa fiecare injectie ar trebui sa se produca o echimoza de 1-2 cm. Dozele se maresc de abia dupa ce aceste echimoze nu se mai produc. Se poate merge mai departe abia dupa injectarea a cinci pana la sase doze egale sau mai multe.
Autorul exemplifica pe un model concret: prima reactie a aparut la 10 unitati; se incepe tratamentul cu 5 unitati si se programeaza cu 10, 25, 50, 100, 250 unitati pe ml, dupa care se urca apoi la 1.000 unitati. Daca si la aceasta doza se produce o roseata cu un diametru de 1-2 cm, cura se continua cu doze de 0,25 ml la intervale de timp din ce in ce mai mari, mergand pana la pauze de 3 pana la 4 luni. Din practica autorului a reiesit ca nu a fost necesara folosirea, in scopul inlaturarii hipersensibilitatii a 2-3.000 unitati.
Problema desensibilizarii indivizilor alergici la VA sau la veninul altor himenoptere (viespe, bondar) se pune pentru readucerea acestora la o reactivitate normala. Acolo unde tratamentul de desensibilizare se practica in mod curent, el consta din injectarea intradermica repetata a unui extract polivalent din cele trei mai obisnuite himenoptere (albina, viespe, bondar) in solutie apoasa, pornindu-se de la doze si concentratie minime care dau reactii pozitive, injectate de doua ori pe sapatmana, ajungandu-se in final la doza maxima de 0,4 ml si concentratia de 1: 10. Aceasta doza continua sa fie injectata din 2 in 2 sapatmani o perioada mare de timp, respectiv 3 ani sau, dupa unii specialisti, toata viata.
In ceea ce priveste rezultatul desensibilizarii, un studiu al Academiei Americane pentru alergie a aratat ca aproximativ 90 % din cei injectati din nou au raspuns cu reactii minore, in timp ce subiectii netratati au raspuns printr-o reactie puternica in proportie de 65 % si doar 9 % printr-o reactie mai minora. Faptul ca dupa incetarea tratamentului de desensibilizare se produce totusi un procent de 5-10 % de reactii grave sau mortale, constituie motivul care ii determina pe cei mai multi specialisti sa recomande continuarea tratamentului toata viata, cu injectii de rapel aplicate la intervale ce difera in functie de autorul tratamentului.
Exista apicultori care considera ca desensibilizarea indivizilor alergici la venin s-ar putea realiza prin inteparea repetata a acestora de catre albine. Acesta parere este eronata si periculoasa deoarece, cu toate avantajele pe care le prezinta metoda (comoditate, operativitate, cheltuieli reduse), ea are o serie de inconveniente majore ce deriva din imposibilitatea individualizarii dozelor, concentratiilor si schemei de tratament in functie de reactivitatea diferita a fiecarui organism, ceea ce expune pe pacient la grave accidente.
Trebuie retinut faptul ca prin repetarea intepaturilor poate avea loc o atenuare a efectelor acestora, o obisnuinta, insa numai la persoanele cu reactivitate normala, in timp ce la persoanele cu alergie la venin procedeul antreneaza cel mai adesea o sensibilizare si respectiv o vulnerabilitate sporita, cu atat mai periculoasa cu cat accidentul se produce de obicei in locuri izolate (in camp, in padure etc.), lipsite de posibilitatea acordarii unui ajutor medical (R. Leone, 1978).
In privinta tratamentului de desensibilizare cu VA nativ (prin intepaturi de albine) Al. Partheniu a propus urmatoarea metoda:
– inaintea aplicarii tratamentului este necesara o verificare a starii functionale a rinichiului (fara prezenta albuminei, glucozei sau cilindrilor de sedimente) si a ficatului (o hepatita evolutiva contraindica inocularea veninului);
– timp de 2-3 saptamani se face un tratament prealabil cu protector hepatic, gastric si suplimentar cu calciu si magneziu, care se prelungeste si in primele 2-3 luni de tratament;
– veninul (administrat prin intepatura de albina) se aplica numai de catre medic, peste o papula intradermica facuta cu o solutie de novocaina (procaina) 1-2 %. Aplicarea de venin se face la 4-5 ore dupa ingestia de alimente (care sa nu contina alimente imbibate cu grasimi precum: cartofi prajiti, carne prajita etc., care ar impiedica eventual actiunea unei medicatii antialergice. O atare medicatie trebuie sa fie la indemana (romergan sirop, nilfan, clorfeniramin sau alte produse din aceasta grupa, derivati de cortizol ca superprednolul etc.), cat si solutie injectabila de adrenalina;
– se incepe cura lasand sa se descarce acul albinei, aplicat peste papula cu novocaina, veninul patruns in papula resorbindu-se mai incet decat la intepatura obisnuita in piele, timp de 1-2 secunde. Se fac doua aplicatii pe saptamana. In continuare, durata de descarcare este crescuta cu cate 1-2 secunde pana se ajunge la 10 secunde, apoi cu cate 5 secunde pana se ajunge la 30 secunde, apoi cu cate 15-30 secunde pana la 3 minute, apoi se incearca descarcarea prin intepatura directa (fara papula de novocaina).
Daca se produc, la inceputul tratamentului sau pe parcurs, reactii alergice: urticarie, edeme, crampe ale tubului digestiv, dispnee, tahicardie, atunci se poate incerca continuarea tratamentului cu administrarea prealabila – cu circa 30 minute inaintea inocularii veninului – a unuia sau a celor trei categorii de medicamente antialergice mentionate.
Un studiu sustinut si realizat intr-o modalitate corelativ-complexa asupra comportarii organismelor sanatoase in cadrul tratamentului de desensibilizare cu venin, a fost realizat de grupul condis de A.V. Benton – S.U.A., avand drept scopstabilirea tolerantei si sigurantei unei scheme asupra persoanelor hipersensibile, cat si a sigurantei si tolerantei unor doze terapeutice de venin propuse si pentru unele afectiuni.
Veninul pastrat steril in ser fiziologic in concentratie de 1 mg/ml a fost injectat la voluntari (F si B) sub cutan de 2 ori pe saptamana, dozarea fiind facuta in functie de toleranta fata de injectia precedenta (doza maxima de desensibilizare a fost de 0,07 mg pe saptamana). Nivelul cortizolului a fost investigat pentru a determina capacitatea de stimulare a veninului privind cortizolul endogen. Modificarea nivelului de cortizol ca urmare a injectiilor cu VA a fost descoperita experimental la soarecii albi de catre Couch si Benton (1970), nivelul hormonului in serul martor fiind determinat in doua perioade (orele 8-9 si 13-14) inaintea inceperii injectiilor, avandu-se in vedere bioritmul acestui hormon. Tabelul urmator arata nivelul cortizolului in ser la lotul de pacienti studiati (UG/100 ml) (dupa Patheniu).
Nivelul cortizolului, UG/100 g, la diferite loturi de pacienti
(1) – ♂A – apicultor, barbat
(2) ♀ 3 probe (media) dupa 24 ore de la injectarea maxima de desensibilizare (0,07 mg)
(3) – media a trei probe luate dupa 24 ore de la injectarea artritica maxima 5 (0,07 mg)
CAPITOLUL XVI
MODELE DE TERAPIE ASOCIATA CU VA
Multi cercetatori asociaza apiterapia la fizioterapie. Astfel veninul, propolisul, mierea si laptisorul de matca sunt introduse in organism prin: electroforeza, fonoforeza sau in asociere cu helio si talazoterapia sau cu acupunctura, precum si cu inhalatiile sau termoterapia.
Aplicarea curentului electrochimic si a VA este benefica fata de alte metode de aplicare. Insusi curentul electrochimic de intensitati mici are influenta pozitiva asupra reactiei generale a organismului (A.N. Obrosev, 1964; N.A. Kaplun, 1967). In tesuturile prin care trece curentul se produce o ameliorare a circulatiei sanguine si a celei limfatice, a alimentarii si oxigenarii si o intensificare a activitatii vitale a substantei celulare. In plus, prin electroforeza se creeaza in straturile superioare ale pielii un depozit de substante medicamentoase, care se absorb treptat, avand o actiune generala si locala.
S-au folosit fie preparate tabletate de VA (apifor) continand 1 mg substanta activa, preparata extemporaneu cu apa distilata, iar ca electrod activ polul pozitiv. Pentru determinarea reactiei organismului la VA s-a lucrat initial cu solutie cu o concentratie mica (1: 20.000) si cu un curent slab (0,05 mA/cm2) timp de 10 minute. La o toleranta buna s-a marit concentratia treptat de 2-4 ori, intensitatea curentului marindu-se de asemenea la 0,1 mA/cm2, iar sedinta prelungindu-se la 20-30 minute.
Prin acest procedeu s-a studiat eficienta tratamentului cicatricilor in functie de perioada existentei lor, pe baza actiunilor VA: antiinflamatorie, antialgica, asupra tesutului conjunctiv prin normalizarea chimismului si alimentarea celulelor nervoase, largirea vaselor sanguine marind afluxul de sange la locul administrarii (E.M. Alesker, 1964).
Asocierea VA cu curentul electrochimic grabeste regenerarea tendoanelor si nervilor suturati. Electrozii, in faza postoperatorie, s-au asezat longitudinal (anodul cu solutia de apifor pe sutura postoperatorie, catodul pe zona segmentara), actiunea pe receptorii nervosi ai zonei segmentare (A.R. Kircinski, 1949) ducand la imbunatatirea reflexa a vascularizatiei, la normalizarea functiei sistemului vegetativ, cu efect de intensificare a regenerarii, tratamentul fiind in asociere cu procedeele clasice.
In cazul contracturilor cicatriciale, mai ales in arsuri, tratamentul cu apifor prin electroforeza a asigurat o mai mare libertate a miscarilor, conturandu-se concluzia ca electroforeza VA a dat rezultate pozitive numai cand s-a aplicat tesutului cicatricial tanar.
Administrarea locala a VA cu ajutorul ultrasunetelor (fonoforeza) a constituit al doilea model de terapie asociata (A. Pocinkova si colab., 1978). Cercetarile experimentale au cuprins tratarea locala a VA (mellivenon) asociat cu ultrasunete (0,05-1 W/cm2) folosind ca mediu de contact vaselina pura. Alifia de contact s-a folosit in amestec cu VA in diferite concentratii (300 mg % cu intensitatea ultrasunetelor de 0,2 W/cm2; 100 mg % cu intensitate de 0,05-0,01 W/cm2) pe durata de 4 la 10 minute si frecventa de 800 kHz. S-au observat, in conditiile tratamentului asociat, manifestari ce indica dereglari in permeabilitatea tesuturilor, cu participarea mastocitelor din tesutul conjunctiv, care sunt activate secretand heparina, histamina, serotonina, enzime, catecolamine etc., unele din acestea deregland permeabilitatea vasculara dezvoltand edemul.
Cercetarile privind efectul asupra activitatii colinesterazice a VA asociat cu ultrasunete au oferit concluzia (A. Poncinkova) ca ambii factori actioneaza sinergic asupra acestui sistem enzimatic important in functia sinaptica neuro-musculara.
Asocierea factorilor balneoclimatici a oferit concluzia maririi efectelor benefice ale terapiei cu VA (B.A. Ohotski) in unele afectiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgii, nefrite, radiculite secundare la spondilozele coloanei vertebrale). S-a atestat faptul ca imbinarea intepaturilor de albina cu climatoterapia permite efecte terapeutice cu un numar mai mic de intepaturi.
E. Serban asociaza in spondiloartrite anchilozante infiltratii locale cu forapin cu balneofizioterapie si chineziterapie. S-a redus doza de antireumatice (fenilbutazona etc.) la doze minime, injumatatindu-se timpul de disparitie a durerilor, ceea ce a permis o recuperare mai rapida.
Experienta grupului E. Lopez Hernandez, 1996, in utilizarea apiterapiei ca tratament primar in herpes, colite, artrite, migrene, vertij, emfizeme, formatiuni cheloide, nevroze, anxietate, insomnie, varice venoase, astm, sinuzite, boala Parkinson in asociere cu meridianele chinezesti a oferit satisfactia unei eficiente reale (tratarea in complexul clinic fiind efectuata la aproximativ 30 de pacienti zilnic). L. Hernandez utilizand peste 150 intepaturi de albina pe tratament a stabilit un nou standard in agresivitatea terapiei cu VA, modalitatea propusa fiind agreata, la ora actuala, de Societatea Americana de Apiterapie (AAS).
Tomomi Iku trateaza prin acupunctura cu intepatura de albine (50 de pacienti folosind peste 200.000 de albine), vindecand boli precum: reumatism, insomnie, tensiune s.a. S-a preferat intepatura de albina in loc de cea cu ace deoarece veninul contine acid pantotenic. Cu cateva ore inainte albinele se hranesc cu un amestec de miere si polen.
Ionoforeza de tip acupunctura cu VA (apitoxin) a oferit rezultate superioare in artritele pacientilor varstnici (A. Kazior). Se aplica direct sub un curent electric de intensitate sub 15 mA care traverseaza corpul pacientului, apitoxinul fiind plasat la polul pozitiv. Electrodul (disc de hertie de filtru imbibat cu solutie activa de apitoxin 1: 1.000 acoperit de un disc de burete saturat cu apa distilata) si un conductor terminat cu un disc metalic plasat peste buretele de vascoza se plaseaza dupa un atlas de acupunctura reperat dupa metoda preparativa a lui Dicke-Leube, prin sondajul sensibilitatii pielii la stimulii electrici, prin masurarea rezistentei electrice a pielii, cat si prin masurarea temperaturii pielii in aceste puncte. K. Fukazawa asociaza acupunctura cu ace cu cea cu albine, cu bune rezultate.
Utilizarea VA in asociere cu fagure de miere (ceara) in contextul medicinii traditionale chineze (Li Chang) a dat bune rezultate la pacientii cu impotenta sexuala, tratamentul fiind realizat prin aplicarea intepaturilor in punctele Rangu si Taixi din gamba (3.015 subiecti) timp de 7 zile (78,2 % rezultate pozitive). Asocierea cu deantopanax in doze de 30 g/zi determina o crestere a eficientei la 98,5 %.
Asocierea VA ca agent terapeutic fundamental cu terapia antireumatismala si cu ultrasunete (Partheniu, Demetrescu, 1960) in regiunile de aplicare a veninului la persoane prezentand in special spondiloze, periartrite scapulo-humerale cu miozite sau miocelulite ale trapezului, lombosciatica sau lumbago a dus la efecte sinergice de remarcabila utilitate terapeutica. Iradierea ultrasonica a avut urmatoarele caracteristici: emisie de impulsuri, frecventa impulsurilor in Hz (raport impuls – pauza 1/5), frecventa radiatiei 324 kHz, putere de varf aproximativ 30 W.
Ionoforeza asociata cu VA (aitoxin) a oferit si pentru A. Kazior efecte favorabile mai ales la batranii cu artrita, aceleasi bune rezultate fiind obtinute tot in reumatologie si de V. Vasiliev.
Metodele de asociere cu ionoforeza difera intre autori dupa criteriile proprii apreciate. Astfel conditiile ionoforetice la V. Mladenov si colab. includ urmatorii parametri: doza a VA diluat (0,04-0,05 g VA la ‰ ml apa distilata) in pernite hidrofile la electrozii de suprafata de aproximativ 150-200 cm2 la anod si catod cu plecare de 2 ml in prima zi si cu cresterea volumului zilnic cu 1 ml pana in ziua a 8-a; intensitatea curentului: 10 mA in prima zi de tratament cu cresterea zilnica cu 2 mA pana la 20 mA; durata aplicarii este de 10 min. in prima zi cu crestere cu 2 min. zilnic pana la 20 min.; procedurile zilnice in ciclu de 15-20 proceduri cu un consum mediu de 200-250 ml solutie de venin si cu control periodic urinar in ceea ce priveste prezenta albuminei si a glucozei.
Ionoforeza cu ultrasunete (P. Pochinkova) experimentala a aratat: crestereamastocitelor, a granulocitelor metamerice, a mucopolizaharidelor, o hidratare si hiperemie activa, inhibarea colinesterazica (histaminica). Ultrasonarea activeaza in doze mici cresterea mucopolizaharidelor la nivel celular si umoral si activeaza suprarenalele (cresterea continutului de acid ascorbic), modoficarea permeabilitatii capilare, eliberarea de substante active in hiperemie (chinine, histamina, catecholamine).
BIBLIOGRAFIE
Dr. Constantin Neacsu COMPENDIU DE APITERAPIE
EDITURA TEHNICA Bucuresti, 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Veninul de Albina (ID: 155272)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.