Vasile -Sorin Curpăn Cosmin -Ștefan Burleanu [625980]

ACTUL JURIDIC

Vasile -Sorin Curpăn Cosmin -Ștefan Burleanu

În cadrul acestui articol vom trata chestiuni relative la actul juridic , în general.
Prin noțiunea de act juridic se înțeleg e în doctrina dreptului, manifestarea de voință
săvârșită cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, modifica sau stinge
raporturi juridice.
Noțiunea de act juridic este utilizată în mai multe accepțiuni.
În primul rând, această noțiune es te utilizată în sensul desprins din definiția
anterioară. Această manifestare de voință săvârșită în scopul producerii de efecte juridice
este denumită negotium juris – operațiune juridică .
În al doilea rând, noțiunea „act juridic” se referă la înscrisul c onstatator al
manifestării de voință , pentru care se utilizează și expresia instrumentum probationis .

Condițiile actului juridic
Condițiile actului juridic reprezintă elementele acestuia. Acestea sunt precizate în
dispozițiile art. 948 din Codul Civil Rom ân. Textul legal prevede: „Condițiile esențiale
pentru validitatea unei convenții sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimțământul valabil al părții ce se obligă;
3. un obiect determinat;
4. o cauză licită”.

I. Capacitatea de a încheia acte juridice
Capacitatea ju ridică reprezintă aptitudinea unui subiect de drept – fie persoană
fizică sau persoană juridică – de a deveni titular de drepturi subiective și de obligații
civile corelative încheind în acest scop acte juridice.
Asupra capacității am efectuat o analiză de taliată în cap. III al lucrării de față
„Raportul juridic” cu ocazia discutării elementelor structurale ale raportului juridic civil.
De aceea, vom realiza doar o simplă punctare a acestei prime condiții a actului juridic
civil.
Orice subiect de drept are aptitudinea de a încheia acte juridice, cu excepția
persoanelor declarate incapabile: minorii și persoanele fizice majore puse sub
interdicție prin hotărâre judecătorească definitivă .
De prisos a mai aminti că din punct de vedere juridic capacitatea const ituie o stare
de drept căreia îi corespunde în fapt discernământul.

II. Consimțământul valabil al părții ce se obligă.
La baza consimțământului se află voința juridică. Doctrina dreptului precizează că
există două principii fundamentale care au incidență asup ra voinței juridice, respectiv:
– principiul libertății actelor juridice – mai cunoscut sub numele de principiul
autonomiei de voință , și

– principiul voinței reale sau a voinței interne .
Voința juridică, adică voința generatoare de efecte de drept, joacă un r ol important
în definirea consimțământului. La urma urmelor, consimțământul reprezintă o voință
materializată, exteriorizată (sau în cazul contractelor un acord de voință a două sau mai
multor subiecte de drept).
Pentru a fi valabil exprimat, consimțământu l trebuie: să fie dat de o persoană care
posedă discernământ, să fie exprimat, să fie dat cu intenția de a produce efecte juridice și
să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

Enumerarea și analiza sintetică a viciilor de consimțământ
1. Eroarea
Eroarea constă în falsa reprezentare a realității cu prilejul încheierii unui act juridic.
Există eroarea asupra identității ori a calității subiectului de drept cu care se
contractează (error in personam) sau eroarea asupra calității substanței obiectului a ctului
juridic (error in substantiam).
Există eroarea obstacol , eroarea viciu de consimțământ și eroarea indiferentă ,
după cum o altă clasificare se face între eroarea de fapt și eroarea de drept .
Mai facem o singură precizare: eroarea viciu de consimțămâ nt și eroarea
indiferentă generează nulitatea relativă a actului juridic în timp ce eroarea obstacol
conduce la nulitatea absolută a respectivului act juridic .
2. Dolul sau viclenia
Dolul este o eroare provocată, el constă în inducerea sau menținerea în eroar e a
unui subiect de drept, prin mijloace dolosive (viclene) pentru a -l determina să încheie un
act juridic.
Dolul, fiind un viciu de consimțământ, care alterează actul juridic (generează
nulitate relativă) este format din două elemente constitutive:
– elementul material sau obiectiv care constă în faptul utilizării manoperelor
dolosive;
– elementul subiectiv, caracterizat prin intenția (scopul) de a induce în eroare un
subiect de drept pentru a determina să încheie un act juridic.
Că elementul material poa te consta în acțiuni sau inacțiuni este de la sine înțeles.
Elementul subiectiv presupune întotdeauna intenție datorită scopului special
urmărit în mod activ. Nu există dol din culpă!!!
Dolul trebuie să fie determinant, adică să se constate că fără manop erele dolosive
cealaltă parte nu ar fi încheiat actul juridic.
Întotdeauna dolul – ca viciu de consimțământ – trebuie să provină de la cealaltă
parte a actului juridic (partea cocontractantă). Desigur, dolul pate proveni și de la
mandatarul părții cocontra ctante sau de la un terț care desfășoară această activitate fiind
instigat de partea cocontractantă.
3. Violența.
În privința actului juridic, violența constituie în realitate o amenințare. Ea constă în
amenințarea unui subiect de drept cu un rău care îi insu flă o temere, fapt ce îl determină
să încheie un act juridic pe care în condiții normale nu l -ar fi încheiat.
Și violența trebuie să aibă un rol determinant la încheierea actului juridic și trebuie
să fie nelegitimă.
„Răul” cu care se amenință se poate ref eri la persoana determinată astfel să încheie
actul juridic sau la soțul, ori o rudă apropiată a sa.
Și violența cuprinde elementul obiectiv (material) care constă în fapta de a
amenința cu un rău și respectiv elementul subiectiv concretizat în aptitudine a de a
produce o temere subiectului de drept amenințat.
4. Leziuniea.
Leziunea este un viciu de consimțământ instituit de legiuitor pentru ocrotirea
minorilor și constă în o evidentă disproporție sub aspect valoric între prestațiile
subiectelor de drept care încheie actul juridic. Leziunea trebuie să fie o consecință, un

efect a actului juridic încheiat. Ea trebuie să existe în momentul încheierii acelui act
juridic iar între prestațiile părților trebuie să existe o evidentă disproporție de valoare

III. U n obiect determinat
Obiectul actului juridic constă în conduita, comportamentul părților, stabilit cu
ocazia încheierii actului juridic.
Concret, obiectul actului juridic reprezintă acțiunile (comisiunile) sau inacțiunile
(omisiunile) la care părțile au dr eptul sau de care acestea sunt ținute.
Condițiile de existență sau de valabilitate a obiectului actului juridic sunt:
 obiectul trebuie să existe
 obiectul trebuie să fie în circuitul civil general;
 obiectul trebuie să fie determinat (cert determinat) sau determinabil (generic
determinat);
 obiectul trebuie să fie posibil;
 obiectul trebuie să fie licit și moral;
 cel care se obligă trebuie să fie, în principiu, titularul dreptului subiectiv;
 uneori – în cazul actelor juridice intuituu personae – obiectul actu lui juridic
trebuie să constea într -un fapt personal al celui care se obligă;
 în unele situații, pentru existența valabilă a obiectului este necesară autorizația
administrativă prealabilă.
Aceste condiții sunt unele cu caracter general, altele cu caracter special (specific).
Analiza lor detaliat se realizează în cursurile de Drept Civil. Din acest motiv, noi nu vom
insista asupra lor.

IV. O cauză licită .
Cauză actului juridic este însăși scopul acestuia și constituie acel element care se
relevă în obiect ivul urmărit de subiectul de drept cu prilejul încheierii unui act juridic.
Condițiile de existență și de valabilitate a actului juridic sunt:
 cauza trebuie să existe în momentul încheierii actului juridic ;
 cauza trebuie să fie reală;
 cauza actului juridic trebuie să fie licită și morală
aceste trei condiții sunt pe larg dezbătute în doctrina juridică și, în special, în știința
Dreptului Civil.
Dovada cauzei actului juridic este prezumată atât sub aspectul exis tenței cât și sub
aspectul valabilității ei. Aceste prezumții sunt relative; în consecință, ele pot fi răsturnate
prin probă contrarie.
Succint am descris anterior condițiile actului juridic. Ele reprezintă condițiile
esențiale ale actului juridic .
Mai ex istă și condiții neesențiale ale actului juridic denumite în doctrină
modalități ale actului juridic .
Modalitățile actului juridic – cu referire deosebită la actul juridic civil – sunt:
termenul, condiția și sarcina.
Termenul – este un eveniment viitor, cert și sigur de care depinde realizarea sau
încetarea drepturilor subiective și obligațiilor corelative.
Termenul poate fi: suspensiv – care suspendă sau amână începerea exercitării
drepturilor subiective și respectiv a executării obligațiilor corelative ; extinctiv – care
amână stingerea drepturilor subiective și executarea obligațiilor corelative; legal – stabilit
prin voința legiuitorului; judiciar – acordat de judecător unui debitor în vederea

executării obligației asumate; în favoarea debitorului ; în favoarea creditorului ; în
favoarea debitorului și creditorului deopotrivă.
Condiția – constituie o modalitate a actului juridic, a actului juridic civil, în
special, care constă în într -un eveniment viitor, incert și nesigur, de care depinde fie
nașterea , fie desființarea actului juridic, și respectiv a drepturilor subiective și a
obligațiilor corelative prevăzute de acestea.
Condiția poate fi:
– suspensivă – dacă se împlinește condiția, ia naștere actul juridic;
– rezolutorie – dacă se îndeplinește cond iția actul juridic încheiat se desființează;
– cauzală – când realizarea condiției depinde de hazard, adică de întâmplare;
– mixtă – când realizarea condiției depinde de una din părți și de un terț subiect de
drept determinat;
– potestativă pură – când rea lizarea condiției depinde doar de voința uneia dintre
părți;
– potestativă simplă – când realizarea condiției depinde de voința uneia dintre părți
și de un fapt exterior sau de voința unei persoane nedeterminate.
Sarcina – constituie o îndatorire de a da, de a face sau de a nu face ceva, impusă, în
actele cu titlu gratuit, de către donatar donatorului.
Donatarul este persoana care dispune, iar donatorul este subiectul de drept, care
este gratificat.
Pe lângă contractul de donație, sarcina se regăsește și î n cazul dispozițiilor
testamentare cu caracter patrimonial (legatele).
Sarcina poate fi instituită în favoarea dispunătorului, în favoare gratificatului,
precum și în favoarea unei terțe persoane.

Formarea actului juridic
Deși nu este menționată printre condițiile esențiale ale actului juridic – în sens de
negotium juris – forma actului juridic constituie un element esențial pentru anumite acte
juridice.
Forma unui act juridic – reprezintă modalitatea de exteriorizare a manifestării de
voință făcută cu in tenția de a produce efecte juridice (de a naște, modifica sau stinge
raporturi juridice).
În materia actelor juridice, principiul care domină forma actelor este
consensualismul. Ca atare, la marea majoritate a actelor juridice nu este cerută o formă
specia lă.
Totuși, sunt acte juridice unde o anumită formă este cerută fie pentru însăși
valabilitatea actului juridic , fie pentru probarea acestuia . De asemenea, la unele acte
juridice, forma este cerută pentru opozabilitate față de terțele persoane .
Acte jurid ice la care forma este cerută ad validitatem
Sunt anumite acte juridice la care forma este o condiție esențială sau, altfel spus, un
element constitutiv. Forma solemnă este cerută pentru întregul act juridic la fel ca și
pentru actele care se află în corel ație (legătură) cu acesta.
Sunt acte juridice la care forma solemnă este cerută ad validitatem (ad
solemnitatem): donația, ipoteca, actele translative de proprietate având ca obiect terenuri
agricole ș.a.

Acte juridice la care forma este cerută ad probati onem
Forma ad probationem constă în obligativitatea întocmirii unui înscris care să
producă dovada actului juridic.
Această formă este obligatorie pentru anumite categorii de acte juridice. Dacă nu se
respectă forma, actul juridic – în sens de negotium jur is – nu poate fi probat, dovedit.
Aplicații ale formei ad probationem avem în situațiile următoare: împrumutul cu o
valoare peste 250 lei, depozitul voluntar, contractul de tranzacție, contractul de asigurare
etc.

Acte juridice la care forma este cerută pentru opozabilitate față de terți
Această formă cerută unor categorii de acte juridice constă în realizarea unor
formalități. Aceste formalități au rolul de a asigura opozabilitatea respectivului act juridic
în raport cu subiectele de drept care nu au par ticipat la încheierea acestui act.
Această formă a actului juridic se concretizează în sistemul cărților funciare care
asigură publicitatea imobiliară. Înregistrarea invențiilor constituie, de asemenea, o
aplicare practică a formei cerută pentru opozabili tatea față de terți a actului juridic.

Efectele actului juridic constituie obiect de preocupare a științei dreptului. Noi
vom aminti, pe scurt, principiile generale incidente: principiul forței obligatorii a actelor
juridice, principiul irevocabilității a ctelor juridice și principiul relativității actelor
juridice.
Analiza detaliată a acestor principii nu face obiectul prezentei lucrări. Ea se
regăsește în cursurile și tratatele de Drept Civil. Teoria generală și subiectele dreptului
civil.

Nulitatea actu lui juridic
Nulitatea constituie o sancțiune care lipsește de eficiență actele juridice încheiate cu
încălcarea normelor juridice.
Această lipsă de eficiență se manifestă concret în lipsirea actului juridic de efectele
pe care ar trebui să le producă. Evid ent este vorba de efectele juridice.

Sunt cazuri de nulitate absolută:
– lipsa capacității de folosință a persoanei juridice;
– lipsa totală a consimțământului;
– lipsa cauzei sau a obiectului actului juridic;
– nerespectarea formei cerută ad validitatem;
– încălc area ordinii publice.

Sunt cazuri de nulitate relativă:
– viciile de consimțământ;
– nerespectarea dreptului de preemțiune;
– încheierea unui act juridic de o persoană fizică lipsită de capacitate de exercițiu;
– încheierea unui act juridic de către o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă,
fără încuviințarea reprezentantului legal (părinte sau tutore), dacă actul produce leziune.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice subiect de drept interesat, de procuror
sau de instanța de judecată, din oficiu. Acțiunea prin care se solicită constatarea nulității

absolute este imprescriptibilă di punct de vedere extinctiv. Nulitatea absolută nu poate fi
acoperită în nici un fel prin confirmare; este necesară refacerea actului juridic lovit de
nulitate absolută.
Nulitatea relativă poate fi invocată doar de subiectul de drept care justifică
încălcarea unui drept. Acțiunea în anulabilitate este supusă prescripției extinctive (art. 9
din Decretul nr. 167/1958). Ea poate fi confirmată ulterior încheierii actului jurid ic.
Reținem că nulitatea absolută sancționează nerespectarea, cu ocazia încheierii
actului juridic, a unor norme juridice care privesc interesul general, în timp ce nulitatea
relativă sancționează, de principiu, nerespectarea, la încheierea unui act jurid ic, a unei
norme juridice care se referă la interesul individual, particular.
Consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității poartă denumirea de efecte ale
nulității.
Dacă actul juridic este lovit de nulitate, raportul juridic prezervat prin acel act este
desființat.
Nulitatea produce efecte juridice atât pentru viitor cât și pentru trecut.
Un alt efect al nulității actului juridic îl reprezintă repunerea părților în situația
anterioară – restitutio in integrum.
Anularea actului juridic inițial im plică și anularea actului juridic subsecvent.
Principiul validității aparenței în drept – error communis facit jus.