Vascularizarea Maduvii Spinarii

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ ALE COLOANEI VERTEBRALE

Importanța și alcătuirea coloanei vertebrale

Scheletul clonoanei vertebrale

Articulatiile

Rolul discurilor intervertebrale

Vascularizatea măduvei spinării

Mușchii coloanei vertebrale

Bilanțul muscular

Statica coloanei vertebrale

Deviațiile coloanei vertebrale

Biomecanica organului axial(coloana vertebrala

Biomecanica articulației atlantoaxoidiene

Biomecanica articulației occipito-atlantoide

CAPITOLUL II

TRATAMENT BFT ÎN CIFO-SCOLIOZE

Cifoze

Tipuri de cifoze

Simptome

Tratament

Profilaxie

Scolioza

Tipuri de scolioza

Semne și simptome

Tratament

Prognostic

Bibliografie

ARGUMENT

Activitatea clinică și teapeutică prelungită,precum și eventualitatea urmăririi și exploatării efectelor unor condiții terapeutice chiar la locul de origine,ne-a creat o practică prin prisma căreia pot fi clarificate probleme ostenitoare pe care le ridică terapeutica de azi.

În fața pacientului,medical practician este chemat ca,dintr-o mulțime de posibilitați terapeutice să selecționeze pe cele mai recomandabil.

Precizăm,pe de altă parte,că medicina recentă nu se mai mulțumește numai cu efecte bune de laborator și refacerea clinică,și ea trebuie să redea bolnavului capacitatea de muncă și independent în viața socială.

Coloana vertebrală,arată segmental cel mai complicat al corpului,care se întinde de la cap,pecare îl susține,până la bazin,pe care se sprijină.

Coloana vertebrală este ca o punte plină de nervi,mușchi și ligament,punte fară de care nu am putea merge acolo unde ne dorim.Menținerea în stare bună a coloanei ne scutește de dureri de spate și participă la starea generală de însănătoșire.

Rezultatul statisticii a lui Reinberg arata prezența în coloană a 34 segmente osoase,334 siprafețe articulare,24 discuri intervertebrale,365 ligamente,cu 730 puncte de inserții musculare,730 mușchi cu acțiune direct,la care participă formațiile nervoase somatice și vegetative,vasculare etc.

Coloana vertebrală creiază axul corpului,având pe de o parte un rol static de susținere al greutății gâtului,capului și trunchiului,de care se leagă părțile superioare,iar pe de altă parte unul dinamic.

Un factor important în biomecanica coloanei vertebrale aparține curburilor sale fiziologice în sens sagital,cele două lordoze cervicală și lombară și cele două cifoze,dorsală și sacrococcigiană.Aceste scobituri deviază șocurile venite de la trunchi și de la extremnitatea cefalică,răspândindu-le în părțile membrelor inferioare și participând la mersul flexibil.Ele alcătuies resorturi flexibile pentru mișcările toracelui și dau voie la o amplitudine maximal în zonele cu lordoză a coloanei,partea cervicală și lombară,fapt ce arată în mare măsură degradările structurale ale discurilor în aceste regiuni. Tot datorită curburilor,este aprobată o dezvoltare importantă și corespunzătoare a conținutului toracic și abdominal.

Trebuie precizat și faptul că sub acțiunea grvitației,care profesează asupra coloanei în întregime,mai ales stand în poziție verticală,curcurile se evidențiază.

CAPITOLUL l

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ ALE COLOANEI VERTEBRALE

l.1 Importanța și alcătuirea coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este cel mai important element a scheletului osos și a aparatului locomotor. Coloana vertebrala este folosită ca punct de ancorare pentru toate celelalte segmente care formează corpul uman. Este axul local al structurii noastre fizice. Prin urmare, starea sa se va arăta asupra întregii noastre ființe.

Dimensiuni: Lungimea coloanei vertebrale este intre de 73 cm la barbați și 63 cm la femeie, arătând astfel 40% din înălțimea totală a corpului. Grosimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului, unde măsoară 11 cm. De aici merge descrescând atât în jos, cât și în sus. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm, apoi descrește atât în sus cât și în jos.

Segment multilateral, de o importanță mare și funcțională, coloana vertebrala este formatăt din 33 sau 34 de vertebre, 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale si 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale participă nu mai puțin de 730 de mușchi cu acțiune directă. La toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase, vasculare, etc.

Segmentele osoase care alcătuiește coloana vertebrală se numesc vertebre. Vertebrele au o parte anterioară numită corp și o parte posterioară numită arc. Aceste doua părți închid între ele canalul vertebral.

Coloana vertebrala se împarte în patru forme, fiecare din ele fiind formată, în mod normal, dintr-un numar fix de vertebre. Vertebrele din fiecare forma au caracteristici morfofuncționale legate de îndeplinirea celor doua funcții importante ale coloanei vertebrale umane: funcția de a suporta greutatea capului, trunchiului și a membrelor superioare si funcția de a asigura o mobilitate deajunsă.

Vertebrele poartă diferite denumiri în funcție de locul unde se găsesc:

Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt in numar de 7 și se notează de la C1 la C7. LA îmbinarea lor formează zona cervicală.

Vertebrele toracale (dorsale) raspund toracelui. Ele sunt în numar de 12 și se notează de la T1 la T12. Împreuna formează coloana toracală.

Vertebrele lombare răspund regiunii lombare. Ele sunt în numar de 5 și se notează de la L1 la L5. Împreuna formează coloana lombară.

Vertebrele din aceste 3 regiuni (C1-L5) sunt mobile si autonome(delimitate una de cealalta) și se numesc vertebre adevărate.

Scheletul coloanei vertebrale

Vertebrele sacro-coccigiene sunt în număr de 4 sau 5 piese osoase și răspund pelvisului.Ele se unesc formând doua oase: sacrul respectiv coccigiene. Fiind oase sudate între ele mai poartă denumirea și de vertebre false.

Coloana se articulează superior, cu ajutorul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale.

Fiecare vertebră prezintă anterior un corp vertebral și posterior un arc vertebral.

Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasă și are forma unui cilindru scurt, care prezintă doua fețe (superioară și inferioară) și o circumferință.

Figura 2. In timp ce vertebrele au caracteristici unice regionale, fiecare vertebră are trei parți principale:

corp (violet), arcul vertebral (verde), si procesele de atașament muscular (portocaliu).

Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse și deasupra și dedesubt câte două apofize articulare (în total patru apofize articulare dispuse vertical). Intre apofiza spinoasă și apofizele articulare se gasesc lamele vertebrale. Porțiunile care leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Arcul vertebral este format dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare si un proces spinos.

Gaura vertebrală, delimitată în corpul și arcul vertebral, formează prin suprapoziția vertebrelor canalul vertebral, care adăpostește măduva spinarii

Pentru o elasticitate și o rezistență crescută, coloana vertebrală prezintă 4 curburi normale:

lordoza cervicală, convexă anterior;

cifoza toracală, convexă posterior;

lordoza lombară, convexă anterior;

cifoza sacro-coccigiană, convexă posterior.

La acestea se adaugă în plan frontal o scolioză toracică, cu convexitatea de partea mâinii dominante (cu care scrii).

Pentru a asigurarea mobilitatea și rezistența coloanei, elementele osoase (vertebrele) sunt unite de elemente conjunctiv fibroase, discul intervertebral și ligamentele coloanei.

Articulațiile

Fațetele articulare reprezintă articulațiile mobile ale coloanei vertebrale care conectează o vertebră la altă vertebră. Fară fațeta articulară, nu am avea elasticitate in coloana vertebrală și foarte țepeni în mișcări simple.

Fiecare vertebră are patru fețe articulare, o pereche care se cupleaza la perechea vertebrală de mai sus (fațete superioare), și una care se cupeaza la vertebra de mai jos (fațete inferioare).

Figura 4. Fațetele superioare și inferioare conectează vertebrele între ele.

Există patru fețe articulare asociate cu fiecare vertebră.

I.1.2 Articulațiile

Intre vertebre se formeaza o serie de linii articulare, care se clasifică în:

Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare și superioare (ușor concave). Între aceste suprafețe osoase se gasesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, formată dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros – si una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziție stabilă, el mobilizându-se în cursul mișcarilor. Deplasările acestuia sunt posibile, fiindcă este deformabil elastic și care se poate dilata, aceste calități fiind legate de conținutul de apă. Nucleul se află astfel intr-o permanentă presiune și este ușor de descifrat de ce defectul inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui. Limita inferioară a discurilor este formata din lamele cartilaginoase, care adăpostește nucleul pulpos de presiunile excesive. În ceea ce privește vascularizația, la persoana adultă prezența vaselor de sânge se intâlnește numai în condiții patologice. Hrănirea cartilajului se face prin inhibiție prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale.

Figura 5. Discurile intervertebrale (violet) sunt realizate dintr-un centru de gel

numit nucleu pulpos și o porțiune periferică fibroasă numit inel fibros.

Trebuie luat în considerare faptul că nucleul pulpos are o mare forță de inhibiție, mărindu-și volumul în pauză, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de pană la 3 cm a coloanei vertebrale la subiectul tânăr, sanătos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de rădăcinile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inervează și ligamentul vertebral comun posterior

I.1.3 Rolul discurilor intervertebrale sunt mutiple:

a) ajută la menținerea curburilor coloanei;

b) favorizează, prin flexibilitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;

c) transmit greutatea corpului in toate direcțiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;

d) ușurează șocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în general în cursul mișcarilor sau eforturilor.

Articulațiile lamelor vertebrale – Între lamele vertebrale nu există propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale care poartă numele de ligamente galbene, formate din fascicule și fibre flexibile, care prin alcătuirea lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale una față de alta.

Articulațiile apofizelor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente: ligamentele interspinoase și ligamentul supraspinos. Primele se găsesc între două apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. În zona cervicală, ligamentul supraspinos este foarte bine dezvoltat și prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanța occipitală externă; el este denumit ligamentul cervical posterior si are rolul să mențină pasiv capul si gâtul pentru a nu se flecta înainte.

Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transverse sunt unite prin fibre intertransverse.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafețelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliană. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afară și au o formă convexă în toate sensurile.

Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele două cavități glenoide, ce privesc în sus, înainte și înăuntru și au o configurație concavă în toate sensurile. Toate aceste patru suprafețe articulare sunt acointe.

Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transverse sunt unite prin fibre intertransverse.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafețelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliană. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afară și au o formă convexă în toate sensurile.

Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele două cavități glenoide, ce privesc în sus, înainte și înăuntru și au o configurație concavă în toate sensurile. Toate aceste patru suprafețe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin. Suprafețele articulare sunt sudate între ele printr-o capsulă subțire, întărită de două ligamente, unul anterior și altul posterior.

Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este format din două ligamente (ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior), care formează două benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

Figura 6. Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcătuit din două ligamente,

ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior

Componența neurologică a coloanei vertebrale este măduva spinării

I.1.4 Vascularizarea măduvei spinării

Irigația măduvei spinării se realizează de o manieră cu totul aparte și cunoașterea ei este absolut necesară cunoașterii semnelor ischemice , cu deficitele lor neurologice grave care pot să apară în urma diverselor afecțiuni. Măduva cervicală este irigată de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale anterioare și posterioare (ramuri ale arterei vertebrale și ale arterei cerebeloase posterioare). Măduva lombară este irigată de artere care provin din arterele sacrate laterale, iar măduva dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare. Zona vasculară cea mai critică se gasește la nivelul D 4, la limita celor două teritorii vasculare.

I.1.5. Mușchii coloanei vertebrale

Mișcările coloanei vertebrale sunt date de un mare număr de mușchi, care se inseră fie pe coloană, fie la distanță de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali.

Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; mușchii scaleni; mușchiul drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gâtului; splenius al gâtului si al capului; fasciculul superior al marelui trapez)

Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; mușchii lomboiliaci (pătratul lombelor, psoasul iliac).

Mușchii posteriori ai trunchiului: mușchiul trapez; mușchiul marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dințat posterosuperior; micul dințat posteroinferior; mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele si micul oblic posterior ai gâtului); mușchii spinali, se găsesc în sanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (mușchii sacrospinali, paravertebrali) sunt in număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul; mușchii intertransversali și mușchii interspinoși.

Tonusul muscular este starea de contracție statică sau de tensiune permanentă a mușchiului relaxat, se menține prin mecanism reflex și influențează proprietațile mușchiului. Are rol în determinarea formei corpului, stabilitate articulară, metabolism și termoreglare. Variază în functie de varsta, stare de sanatate, sex, antrenament. Hipotonia si hipertonia musculara în limite fiziologice nu produc modificări importante, dar peste anumite limite pot determina, inițial deviații ale coloanei și ulterior chiar deformații. Prin antrenament bine condus, proprietătile mușchiului (tonus, excitabilitate, contractilitate, elasticitate, plasticitate) se pot dezvolta pâna la valori superioare.

Bilanțul muscular

Bilanțul muscular apreciază forța unui mușchi sau grup muscular cu ajutorul unor tehnici de examinare manuală. Cel mai folosit sistem este cel care folosește o scară de la 5 la 0.

Figura 7. Mușchii coloanei vertebrale: ai gâtului, abdomenului și trunchiului

Forța 5 (normală) este atunci când se poate face o mișcare, împotriva gravitației, pe toată lungimea, împotriva unei forțe exterioare aproximativ egală cu valoarea forței normale.

Forța 4 (bună) capacitatea de a deplasa antigravitațional un segment, împotriva unei rezistențe mai mici.

Forța 3 (acceptabilă) se apreciază în cazul în care segmentul este deplasat împotriva gravitației, fără altă rezistentă. Reprezintă pragul funcțional minim necesar pentru a deplasa diferitele segmente.

Forța 2 (mediocră) permite mobilizarea, dar numai după eliminarea gravitației.

Forța1 (schițată) nu permite deplasarea segmentului, dar la pipăire se percepe contracția.

Forța 0 (absentă) când nu se distinge nici o contracție.

I.2.Statica coloanei vertebrale

Coloana vertebrala se poate compara cu un catarg a cărui poziție corectă depinde de întinderea parâmelor. O scădere a parâmelor poate să constituie o cauză a schimbării sau frângerii catargului.

În poziția verticală și în repaus coloana vertebrala are o direcție verticală și o formă ușor sinuoasă mai ales în plan sagital. Curburile calmează șocurile și ușurează menținerea echilibrului coloanei pe bazin,favorizând deci eforturile centurii musculare a coloanei.

Această poziție și această formă se mențin datorită jocului elasticității musculare, tonicității ligamentelor și discurilor, precum și datorită îmbinării anatomice a celor 24 de segmente osoase din care este alcătuită coloana vertebrală, segmente care își adaptează unul altuia diferitele suprafețe articulare.

Poziția coloanei vertebrale depinde de vârsta, sex, ocupați, stare de oboseală, stare psihică, stare de sănătate, etc.

Pentru păstrarea echilibrului în stațiune bipedă se instalează, la începutul celui de al doilea an de viață, curbura lombară cu convexitatea înainte (lordoza compensatorie).

Echilibrul intrinsec. La adult, în stațiune verticală, linia gravitației trece prin tragus, deci înaintea articulației atlantooccipitale, prin partea anterioară a umărului, ușor posterior față de o linie care ar uni cele două capete femurale, prin mijlocul feței externe a marelui trohanter, anterior axului transversal al articulației genunchiului și puțin posterior celui tibiotarsian.

Datorită curburilor coloanei, proiecția centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se gasește pe linia proiecției centrului general de greutate al corpului. De aceea, acțiunea gravitației determină de la o vertebră la alta, solicitări rotaționale, care tind să accentueze curburile și care trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prăbusi.

Elementele care se opun solicitarilor rotaționale sunt ligamentele. La coloana dorsala proiecția centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prabuși înainte dacă nu ar exista foța ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase și a ligamentelor galbene. Situația este inversă la coloana lombară și cervicală; proiecția centrului de greutate trece posterior coloanei, iar forțele care se opun prabușirii sunt reprezentate de rezistența ligamentului vertebral comun anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o bună parte din solicitări.

Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitările sunt discurile intervertebrale. Ele nu stau în tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Între aceste două elemente anatomice, ligamentele pe de o parte și discurile de alta, supuse unor forțe contrare, se stabilește o anumită stare de echilibru, care poartă numele de echilibru intrinsec. În afara echilibrului intrinsec coloana dispune de un mare număr de grupe musculare, care prin elasticitatea lor îi asigură și un echilibru extrinsec, corsetul muscular.

I.3. Deviațiile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală are o curbură fiologică normală : în zona cervicală și în zona lombară există un grad fiziologic de lordoză (fig. 1  si 3) iar în zona toracală există un grad fiziologic de cifoză (fig. 2). Modificările patologice de ax ale coloanei vertebrale – exagerarea curburii fiziologice sau apariția unor curburi în afara celor fiziologice – reprezintă afecțiuni ale coloanei vertebrale.

I.3.1. Cifoza (fig. 2) este deviația coloanei vertebrale în planul vertical. Cifoza se exprimă prin curbarea accentuată a coloanei, spre în față, în regiunea toracică, provocând cocoașa. Cifoza poate fi compensată printr-o hiperlordoză cervicală și lombară pentru refacerea echilibrului coloanei.

I.3.2Lordoza (fig. 3) este o modificare a curburii fiziologice a coloanei vertebrale în zona lombară. Lordoza se exprimă prin accentuarea curburii, spre în față.

I.3.3. Scolioza (fig. 4) se exprimă prin apariția unor curburi ale coloanei vertebrale, mai ales în zona lombară, în plan frontal, coloana luând forma literei "C", urmată de multe ori de o modificare compensatorie care apare în zona învecinată, coloana vertebrală fiind în forma literei "S". Această deformare "S" vizibilă din spate, poate fi orientată spre dreapta sau spre stânga, în funcție de greșelile de poziție ale coloanei.

Netratate, cifoza, scolioza și lordoza duc la apariția unui aspect inestetic al spatelui dar mai ales la apariția durerilor de spate.

Hernia De Disc

Poate apare în orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori la nivelul inferior al coloanei (lombar). Uneori hernia de disc apare la nivelul gâtului (cervical) si mai rar toracic.

Figura 10. Hernie de disc: nucleul gelatinos se deplasează prin fisură și comprimă nervul

I.4 Curburile coloanei

Coloana vertebrală are mai multe curburi fiziologice situate în plan sagital, care îi cresc rezistența . Aceste sunt cu convexitatea anterior în regiunea cervicala, cu convexitatea posterior în regiunea toracică și cu convexitatea anterior în zona lombară. Segmentul sacro-coccigian are o curbură imobilă cu convexitatea posterior.

Curburile vertebrale împreună cu ligamentele și discurile intervertebrale participă la realizarea unui echilibru intrinsec adecvat al coloanei, la care se adaugă echilibrul extrinsec, pe care îl realizează grupele musculare care mențin coloana vertebrală în mod direct, sau prin intermediul altor structuri. Se ajunge astfel la numeroase mecanisme care au rol de a da coloanei vertebrale forța, mobilitatea și suplețea maxime, care o fac potrivită pentru rolul de susținere, axare, protective.

Tipurile de ținută

Statica coloanei vertebrale nu se realizează în același mod la toți indivizii normali. Aceasta face ca statica coloanei vertebrale să difere de la o persoană la alta și ea trebuie pusă în legatură cu accentuarea sau reducerea curburilor din planul anteroposterior, ca urmare a gradului de aplecarea înainte a bazinului.

Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de ținută:

Spatele normal. Este tipul de ținută in care curburile vertebrale prezintă o încovoire normală. Este ținuta de drepți , în care aplecarea bazinului este normală.

Spatele rotund. Este un tip de ținută foarte des întalnit. Proeminența dorsala coboară și cuprinde și vertebrele lombare, iar scobitura regiunii lombare se micșorează și ca întindere și ca profunzime. Bazinul este aplecat ușor înainte și în jos.

Spatele plat. Este un tip de ținută mai puțin întalnit. Proeminența dorsala și scobitura lombara dispar, dar aplecarea bazinului rămane mică. Scapulele apar reliefate înapoi. Acest tip de spate duce la scoliozele cu evoluția cea mai gravă.

Spatele concav – plat (sau lordotic). Este si mai puțin frecvent întalnit. Scobitura lombara se accentuează mult prin aplecarea puternică a bazinului înainte, în timp ce proeminența dorsală dispare.

Spatele concav – rotund. Este tipul de ținută cel mai puțin întâlnit. Scobitura lombară este proeminentă, de asemenea mult, dar concomitent se accentuează și proeminența dorsală.

Coloana vertebrala trebuie considerată ca o unitate funcțională și fiecare tip de poziție trebuie considerat ca o adaptare naturală la anumite condiții deosebite de statică și dinamică.

De asemenea trebuie luat în considerare rolul deosebit al bazinului în determinarea atitudinii coloanei vertebrale. Bazinul se costituie în suportul funcțional al coloanei vertebrale, participând activ la statica si dinamica acesteia. Orice disfuncție la nivelul acestuia (suferință, asimetrie funcțională sau statică) având severe repercursiuni asupra ansamblului funcțional – biomecanic al coloanei vertebrale.

Bazinul împreună cu membrele inferioare se constituie în suportul biomecanicii coloanei vertebrale.

Biomecanica organului axial (coloana vertebrală)

Mișcările coloanei, indiferent de amploarea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin adunarea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este format discul.

Micile deplasări intervertebrale sunt posibile numai grație prezenței nucleului pulpos, care trebuie să aibă soliditate, formă și așezări normale. Mișcările vertebrale se realizează pe nucleul pulpos ca pe un ax, nucleul având rolul unei adevărate bile mecanice (rulment). Se poate întelege ca pe un astfel de suport toate mișcările sunt posibile; totuși, acestea vor fi limitate ori îndrumate de feluritele de structură și poziții ale apofizelor articulare, de ligamentele coloanei vertebrale și de corsetul muscular al acesteia.

Prin tensiunea lichidului ce se găsește între elementele sale componente, nucleul pulpos are proprietatea de a fi flexibil. Datorită acestei însușiri sunt posibile mișcările coloanei vertebrale și sunt depărtate efectele dăunătoare ale presiunilor exagerate sau ale șocurilor suferite de rahis. Intr-o poziție de flexie forțată are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin reducerea parțială a discului în jumătatea lui anterioară și prin împingerea ușoară posterioară a nucleului pulpos, în extensie lucrurile se petrec invers. Dacă nucleul pulpos trebuie considerat rulmentul pe care se execută mișcările coloanei vertebrale, inelul fibros rămane elementul cel mai important al discului intervertebral, care rezistă fortelor de compresiune și decompresiune.

Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrală reprezintă mișcări complexe rezultate din micromișcările adunate ale tuturor articulațiilor intervertebrale: flexie – extensie, înclinare laterală, rotația, ca o rezultantă a acestora – circumducția.

Mișcarea de flexie ventrală a trunchiului pe membrele inferioare se efectuiază prin participarea nu numai a coloanei vertebrale ci și a șoldurilor.

Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate să aplice în întregime o mișcare de flexie, dar nu toate segmentele participă în aceeași măsură. Amplitudinea cea mai mare în flexie se realizează în regiunea cervicală și în cea lombară. Mișcarea de flexie are cea mai mare amplitudine la nivelul ultimelor două vertebre dorsale și al vertebrelor lombare.

Arcul cu scobitura anterioară pe care-l formează coloana în întregul ei, nu este un arc de cerc, ci o linie curbă, alcătuită din trei segmente, și anume: unul cu raza mai mică, pe care îl formează coloana cervicală, unul cu raza mai mare pe care-l formează coloana dorsală, și unul cu raza mică, al regiunii lombare.

În mișcarea de flexie, partea anterioară a discurilor intervertebrale este redus, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub presiune.

În poziție verticală, mușchii care instituie mișcarea de flexie sunt cei ai peretelui abdominal, mai ales dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac, precum și mușchii subhioidieni si sternocleidomastoidieni. Odată mișcarea făcută, grupul antagonist al extensorilor intră în acțiune și graduează flectarea trunchiului, învingand forțele gravitaționale.

În ceea ce privește mișcarea de extensie în poziție verticală, în extensie, lucrurile se petrec exact invers. Mușchii șanțurilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei care preconizează mișcarea, apoi mișcarea este controlată de grupul anterior. Dacă însă mișcarea de extensie se realizează în poziția de decubit ventral, extensorii vor continua să susțină mișcarea.

În mișcarea de extensie, porțiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt reduse, în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub încordare. Extensia este blocată în ultima fază de intrare în contact a apofizelor articulare și în ultima instanță și a apofizelor spinoase.

Mișcarea de înclinare laterală are maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Cand are loc și un oarecare grad de răsucire a coloanei, atunci trunchiul se înclină și mai mult lateral.

Mșcarea de rotație este maximă în partea cervicală. Coloana dorsală se rotește puțin și numai dacă se apleacă lateral, în coloana lombară mișcarea de răsucire se execută când coloana este în extensie, mai ales în segmentul dorsolombar. Când coloana este flectată, mișcarea de răsucire din segmentul lombar nu este posibilă, fiindcă condilii vertebrelor sunt așezați vertical în articulații și opresc mișcarea; din aceeași cauză, în flexie nu se poate face nici înclinarea laterală a segmentului lombar.

Biomecanica articulației atlantoaxoidiene (dintre vertebrele atlas si axis)

Mișcarile care se execută între atlas și axis reprezintă unele particularitați, deoarece între aceste două vertebre nu există nici o articulație între corpii vertebrali, atlasul neavând corp vertebral. Atlasul nu prezintă nici apofize articulare inferioare, care sunt reduse la simple suprafețe articulare, aflate pe fețele inferioare ale maselor lui laterale. Împreună cu acestea, apofizele superioare ale axisului realizează articulațiile atlantoaxoidiene laterale, articulații plane ca și cele dintre apofizele articulare ale celorlalte vertebre.

Există însă în plus o articulație atlantoaxoidiană mediană de partea axisului realizată de apofiza lui odontoidă, iar de partea atlasului de un inel osteofibros în care patrunde apofiza odontoidă.

În articulația atlantoaxoidiană se face doar mișcarea de rotație a capului. În timpul acestei mișcări apofiza odontoidă rămâne pe loc, ca un pivot, în timp ce inelul atlasului se rotește în jurul ei. Pentru ca rotirea atlasului să fie posibilă, acesta alunecă pe fețele articulare axoidiene laterale. Mișcarea de rotație permisă de complexul articular atlantoaxoidian este de numai 30º pe ambele parți. Rotațiile de amploare mari se fac prin participarea articulațiilor vertebrelor subiacente.

Biomecanica articulației occipito-atlantoide

Această articulație permite mișcări de flexie și de extensie și mișcări de înclinare laterală a capului dar nu permite mișcări de rotație.

Mișcarea de flexie – extensie se face în jurul unui ax transversal ce trece prin partea superioară cavitaților glenoide ale atlasului, capul acționând pe coloană ca o pârghie de gradul 1, unde forța este dată de mușchii cefei, rezistența este dată de greutatea capului ce tinde să cadă înainte, iar punctul de sprijin este pe coloană.

Amplitudinea de flexie a capului permisă de articulația occipitoatlantoidiană este de circa 20º, iar cea de extensie de 30º. Această amplitudine nu este suficientă decât pentru mișcările capului, prin care se confirmă ceva. Mărirea amplitudinii de flexie extensie este posibilă numai prin participarea vertebrelor subiacente.

Mișcarea de înclinare laterala este limitată la numai 15º în articulația occipitoatlantoidă și se face în jurul unui ax sagital, care trece prin fiecare condil occipital.

CAPITOLUL II

TRATAMENT BFT ÎN CIFOZE ȘI SCOLIOZE

II.1 CIFOZE

8-http://www.scolioza-tratament-cifoscolioza-simptome-exercitii-masaj-corset.ro/

9- http://www.prostemcell.org/leziuni-ale-coloanei-vertebrale/notiuni-de-anatomie-ale-coloanei-vertebrale.html

BIBLIOGRAFIE

1.Lozincă Izabela-kinetoterapia in patologia genetică,Ed. Universitatea,Craiova,2007.

2-Marcu Vasilie, Dan Mirela Coordonatori,Kinetoterapie/Physiotherapy.Ed. Universități din Oradea2006

3-Moraru Gheorghe,Pîncotan Vasile, Recuperarea kinetică în reumatologie,Ed.Imprimerie de vest,1999

4-Șdric Laurian, Kinetoterapia în recuperarea algiilor și a tulburărilor de static vertebrală,Ed. Medicală,1982.

5- http://www.referatele.com/referate/medicina/online5/Scolioza–Cifoza–Lordoza–DEVIATII-ALE- COLOANEI-VERTEBRALE-Tratament-chirurgical-si-alternativ-refe.php

6- http://www.romedic.ro/cifoza

7- http://medlive.hotnews.ro/scolioza-cauze-si-tratament.html

8-http://www.scolioza-tratament-cifoscolioza-simptome-exercitii-masaj-corset.ro/

9- http://www.prostemcell.org/leziuni-ale-coloanei-vertebrale/notiuni-de-anatomie-ale-coloanei-vertebrale.html