Varstnicii Intre Solidaritate Si Indiferenta

CUPRINS:

Motivația…………………………………………………………………………………………………..pag. 2

Introducere……………………………………………………………………………………………….pag. 3

I.Familia vârstnicului și reacția societății- stereotipuri, ageism și discriminare prin vârstă

I.1. Familia. Definiții și funcții…………………………………………………………………………pag. 4

I.2. Forme ale familiei…………………………………………………………………………………….pag. 10

I.3. Reacția sociatății – stereotipuri, ageism, discriminare prin vârstă…………………..pag. 11

II.Procesul de îmbătrânire și implicațiile sale

II.1. Imbătrânirea ca proces ireversibil………………………………………………………………pag. 15

II.2. Feminizarea îmbătrânirii…………………………………………………………………………..pag. 20

II.3. Degradarea stării de sănătate și pierderea rolurilor sociale…………………………….pag. 23

III. Solidaritate sau indiferență?

III.1. Conceptul de bătrânețe în trecut……………………………………………………………….pag. 31

III.2. Relația dintre familie și vârstnic……………………………………………………………….pag. 33

III.3. Persoana vârsnică- o povară?……………………………………………………………………pag. 42

IV. Partea practică…………………………………………………………………………..pag. 47

Concluzii……………………………………………………………………………………………………….pag. 65

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………pag. 67

MOTIVATIA ALEGERII TEMEI

Motivul alegerii acestei teme este reprezentat de un interes personal; creșterea populației vârstnice, relațiile ce se stabilesc în cadrul familiei în care există o persoană de vârsta a III-a, vârstnicii singuri, diferențele care există(dacă există) între vârstnicii din mediul urban și cei din mediul rural, așa zisele ”stereotipuri” și ”conflictul dintre generații” au fost subiecte care mi-au atras atenția încă de la începutul studiului în acest domeniu. Intr-o societate care valorizează tinerețea și frumusețea, lucrul cu vârstnicii reprezintă un domeniu mai puțin atractiv din punct de vedere ocupațional.

Îmbătrânirea demografică este recunoscută ca o problemă serioasă la nivel mondial, o provocare adresată guvernelor lumii din punct de vedere economic, social, al protecției sociale și al dezvoltării.

Despre fenomenul de îmbatrânire al populației si despre vârstnici s-a scris mult dar până la rezolvarea efectivă a problemelor lor mai este cale lungă. Imagini ca cele oferite frecvent de presă despre bătrâni singuri, bătrâni abandonați, maltratați, excrocați, uciși, morți de frig sau de foame, plimbați dintr-un spital în altul, fără a li se acorda ajutor ne sunt familiare și nu ar trebui să ne lase indiferenți deoarece imaginea vieții pe care o duc acum vârstnicii din România, este imaginea propriului viitor…

INTRODUCERE

”Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”, spune o veche zicală românească sau "Popoarele cele mai fericite sunt acelea care au putut să îi rețină mult pe batrânii lor", se zice într-o cugetare a lui Nicolae Iorga, evidențiindu-se importanța populației vârstnice în alcătuirea și trăinicia unei națiuni. Oriunde s-ar afla ei, vârstnicii trebuie să se bucure de grija și de respectul urmașilor, deoarece realizările lor asigură acum gradul de bunăstare și de confort al unei comunități.

De-a lungul timpului, filozofia și știința și-au dat osteneala să facă tratate despre vârsta a III-a, ajungându-se la concluzia că aceasta – ca stare firească a vieții – rămâne cea mai mare cucerire a omului pe Pământ. Mulți indivizi îmbătrânesc frumos, păstrându-și luciditatea și demnitatea până la sfârșit, căutând mereu soluția în ei înșiși. Nimeni nu se crede atât de bătrân, încât să nu-și permită a spera că mai are de trăit încă destul timp.

Dincolo de acest peisaj al unei existențe apropiate unei stări de normalitate se află alte milioane de vârstnici care nu mai pot munci, care nu-și mai pot plăti întreținerile pe timp de iarnă sau dacă le plătesc, atunci rabdă de foame, care nu mai vorbim de telefon și nici a aprinde becurile din casă, deoarece taxele acestor servicii depășesc veniturile lor. La acestea se pot adăuga secvențele de o tristețe imensă pe care le surprindem, în care vârstnici încovoiați, cu fețele brăzdate și cu ochii stinși cerșesc la toate ieșirile din magazine, prin piețe, la biserici sau pe marginea străzilor. Sunt fapte reale care, uneori, se ascund în spatele unor uși prea uzate de trecerea timpului și prea închise deoarece mai nimeni nu le trece pragul…sunt povești de viață, învățăminte, vorbe de duh, pe care nimeni nu are timp să le asculte, sunt povești pierdute prin mormane de cărți prăfuite și miros de mobilă veche.

”Uneori ne comportăm față de vârstnicii noștri ca față de lucruri lipsite de pudoare, pe care le ascundem privirii celorlalți. Dumnezeu are chipul unui bătrân, o mare parte a conducătorilor politici ai statelor sunt bătrâni sau în pragul bătrâneții și totuși ce puțin reprezintă azi în lumea noastră.”

I.FAMILIA varstnicului si reactia societatii- stereotipuri, ageism si discriminare prin varsta

I.1.FAMILIA. DEFINITII SI FUNCTII

”In toate societățile cunoscute, oamenii participă în comun la procese biologice și sociale, dezvoltă relații între ei și manifestă tendințe de adeziune la viața de grup, utilizând cea mai veche dintre instituțiile create de om: familia.”

De-a lungul vremii, familia a suferit numeroase transformări, trecându-se de la familia extinsă, tradițională considerată ca o structură de tip autoritar condusă de un șef patern care includea mai multe generații ce locuiau și se gospodăreau împreună, în care fiecare avea un rol bine definit, la familia nucleară, formată doar dintr-un cuplu legat prin căsătorie și copiii acestora.

Primele preocupări științifice de studiere a familiei se regăsesc în Franța și Anglia la sfârșitul secolului al XVIII- lea( Réné Villerme, Auguste Comte și Frederic Le Play) […]. Pe baza analizelor monografice, Le Play distinge trei tipuri de familie:

-patriarhală, model de familie în care toți fiii se căsătoreau și se stabileau în locuința paternă;

-instabilă, model de familie în care copiii de îndată ce deveneau independenți, părăseau locuința paternă;

-tulpină, model de familie în care un copil rămânea în locuința paternă, se căsătorea și coabita atât cu părinții cât și propria familie.

”A. Berge consideră familia ca un fel de «cooperativă de sentimente», care îndulcește pentru fiecare membru loviturile mai grele ale vieții”. In aceste tipuri de familie, copiii pot lua ca exemplu interacțiunea, afecțiunea necondiționată, valorizarea și respectul față de ei înșiși și față de ceilalți, atitudinile pozitive, sprijinul reciproc, parteneriatul în decizii și acțiuni întreprinse, și nu în ultimul rând negocierea de soluții în vederea rezolvării de probleme.

[…] familia este, pretutindeni, o unitate dependentă de societatea în care există ca structură, funcțiile și caracteristicile ei se particularizează în funcție de contextul în care evoluează.”

In lucrarea ”Sociologia familiei”, Maria Voinea este de părere că definirea familiei ridică unele probleme care se referă nu numai la sensurile complexe ale acestui «nucleu fundamental al societății», de multitudinea relațiilor dintre membrii grupului, dar și de implicațiile din sfera societății. Tot de aici putem desprinde faptul că familia poate fi abordată din două direcții: o abordare sociologică și o alta juridică.

”In sens sociologic, familia- ca formă specifică de comunitate umană desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie ce se caracterizează prin comunitate de viață, sentimente, interese și aspirații.” Privită din această perspectivă, familia ne apare ca un grup primar al societății, în care există o multitudine de relații de bază printre care importante sunt căsătorie și relațiile de rudenie. Tocmai prin această multitudine a relațiilor este redat specificificul vieții de familie, relații care se nasc în familie; este vorba nu numai de relațiile fiziologice dar și de cele psihologice, afective, economice, morale și care îmbracă anumite forme în ceea ce privește viața de grup.

”In sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații care își are originea în acte juridice, precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate raporturilor de familie.”

In 1983 Hartman ș Laird adoptă o definiție unică a familiei, afirmând că: ”o familie devine o familie când doi sau mai mulți indivizi decid că ei formează o familie și asta înseamnă că, în momentul respectiv pe care îl trăiesc împreună, ei dezvoltă o intimitate în care își împărtăsesc nevoile emoționale de apropiere, de a trăi într-un spațiu numit de ei, căminul lor și în care se definesc roluri și sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale și psihologice ale indivizilor implicați.”

Dacă, totuși, nu există un standard pe care trebuie să îl respectăm când vorbim de familie, un număr exact de persoane când aceasta se întemeiază, rămâne întrebarea: ce se întămplă de familiile sunt tot mai fragmentate?

Asistăm în întreaga lume la un fenomen de decoabitare (numărul vârstnicilor care locuiesc singuri este din ce în ce mai crescut chiar și în țările care au o puternică tradiție în ceea ce privește grija și respectul pentru acești indivizi), persoanele de vârsta a III-a preferând, în locul îngrijirii într-o instituție, să locuiască singure.

Așadar, familia tradițională, formată din mai multe generații, care asigura protecție membrilor săi vârstnici, este un tip de familie tot mai rar întâlnită deși în asistență socială este sprijinită ideea ca familiile care doresc să-și păstreze caracterul tradițional- cu minim trei generații- să fie susținute, ”deoarece acest sistem familial reprezintă cea mai bună cale de ocrotire a bătrânilor”, de transmitere a culturii și de a urmări relațiile intrafamiliale, structura rolurilor, ciclurilor vieții familiale și conflictele intergeneraționale intrafamiliale.

”Fiecare individ face parte din două familii nucleare: familia părinților săi sau familia de origine (în care deține rolul de copil) și familia pe care și-o constituie prin proprie căsătorie, sau familia de procreație, în care are rolul de soț sau soție.” Ambele familii au nevoie de individ, de implicarea, susținerea și afecțiunea acestuia; totuși tendința este de a valorifica mai mult relațiile din familia nucleară și a le lăsa în plan secund pe cele din familia de origine.

FUNCTII ALE FAMILIEI

Oricare ar fi tipul de familie, aceasta îndeplinește patru funcții considerate de majoritatea psihologilor ca fiind „fundamentale”: funcția economică, funcția socializatoare, funcția de solidaritate și funcția sexuală și reproductivă.

a.)Funcția economică

In familia tradițională a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, în societățile europene, soțul era principala sursă de venituri și își exercita cea mai mare parte a autorității, iar soția depindea economic de soțul său, se ocupa de gospodărie, de creșterea și educarea copiilor. Toate celelalte forme de familie erau considerate deviante.

In prezent, ”familia, pentru a exista, trebuie să-și asigure venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de bază. In cazul în care nu se reușește acest lucru, este pusă în pericol nu numai existența familiei ca instituție socială ci si realizarea celorlalte funcții. De aceea, se consideră că funcția economică deține locul cel mai important dinura protecție membrilor săi vârstnici, este un tip de familie tot mai rar întâlnită deși în asistență socială este sprijinită ideea ca familiile care doresc să-și păstreze caracterul tradițional- cu minim trei generații- să fie susținute, ”deoarece acest sistem familial reprezintă cea mai bună cale de ocrotire a bătrânilor”, de transmitere a culturii și de a urmări relațiile intrafamiliale, structura rolurilor, ciclurilor vieții familiale și conflictele intergeneraționale intrafamiliale.

”Fiecare individ face parte din două familii nucleare: familia părinților săi sau familia de origine (în care deține rolul de copil) și familia pe care și-o constituie prin proprie căsătorie, sau familia de procreație, în care are rolul de soț sau soție.” Ambele familii au nevoie de individ, de implicarea, susținerea și afecțiunea acestuia; totuși tendința este de a valorifica mai mult relațiile din familia nucleară și a le lăsa în plan secund pe cele din familia de origine.

FUNCTII ALE FAMILIEI

Oricare ar fi tipul de familie, aceasta îndeplinește patru funcții considerate de majoritatea psihologilor ca fiind „fundamentale”: funcția economică, funcția socializatoare, funcția de solidaritate și funcția sexuală și reproductivă.

a.)Funcția economică

In familia tradițională a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, în societățile europene, soțul era principala sursă de venituri și își exercita cea mai mare parte a autorității, iar soția depindea economic de soțul său, se ocupa de gospodărie, de creșterea și educarea copiilor. Toate celelalte forme de familie erau considerate deviante.

In prezent, ”familia, pentru a exista, trebuie să-și asigure venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de bază. In cazul în care nu se reușește acest lucru, este pusă în pericol nu numai existența familiei ca instituție socială ci si realizarea celorlalte funcții. De aceea, se consideră că funcția economică deține locul cel mai important dintre cele patru funcții.”

Dacă, pe lângă toate acestea, în familie există și un vârstnic fără venituri, situația se complică, apar tensiuni familiale manifestate prin neînțelegeri, discordii, acuzații și chiar violențe, în unele cazuri, care duc la destrămarea familiei. In cazul în care vârstnicul are un venit, el poate fi de ajutor familiei, acesta contribuind la cheltuielile zilnice.

Intr-un interviu pentru Revista de Asistență Socială, nr. 6/2002, Cătălin Zamfir afirma că:”Procesele adânci de dezorganizare socială pun nu minoritatea, ci majoritatea populației într-o situație economică și socială departe de standardele de viață a fi normale. Astfel, sărăcia severă afectează un segment larg al colectivității.”(pag. 25)

b.)Funcția socializatoare

„Socializarea este un proces de transmitere- asimilare a atitudinilor, valorilor, concepțiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup, în vederea formării, adaptării și integrării sociale a unei persoane.” (definiție din C. Zamfir și L. Vlăsceanu, Dicționar de sociologie, pag. 555)

Este cunoscut faptul că anumiți membri ai societății interacționează mai mult între ei ( copii«-» copii/ adulți «-» adulți / vărstnici «-» vârstnici) decât cu alți indivizi din afara grupului. O astfel de interacțiune între semeni este previzibilă în situațiile în care persoanele dintr-un grup dezvoltă afinități între ele pornind de la experiențele de viață, problemele și interesele comune și în același timp, sunt excluse de la interacțiunea cu ceilalți membri ai societății.

c.)Funcția de solidaritate

Solidaritatea este o funcție complexă ce antrenează toate momentele vieții familiei și pe toți membrii acesteia. Ea asigură unitatea, intimitatea, securitatea emoțională, protecția și încrederea grupului familial.

M. Voinea(1996) – manifestarea solidarității începe încă din familiile de origine ale partenerilor prin modul în care ei au fost pregătiți, educați, orientați spre înțelegerea celuilalt, spre oferirea protecției și afectivității. Solidaritatea familială nu este un dat; ea se construește, se perfectionează în procesul firesc al vieții de familie, prin concesii și ajustări reciproce ale vieții de familie.

Pentru o înțelegere mai clară a acestei funcții, solidaritatea poate fi decalată pe cele trei niveluri existente într-o familie ( nivelul relațiilor conjugale, nivelul relațiilor parentale, nivelul relațiilor fraternale ), plecând de la ideea că manifestarea solidarității în fiecare nivel implică o familie unită, echilibrată, armonioasă și nu în ultimul rând, funcțională.

In ceea ce privește vârstnicii și solidaritatea, putem afirma că sunt delimitate două tipuri de solidaritate: solidaritatea familială și solidaritatea publică. Solidaritatea familială transmite valori, apropie indivizii, pe când solidaritatea publică constă în transferuri financiare de la adulți activi la persoanele pensionate de vârsta a treia.

d.)Funcția sexuală și reproductivă

Este ultima din cele patru funcții ale familiei dar nu cea din urmă deoarece în ultima perioadă se acordă o importanță tot mai mare performanțelor sexuale. Multe sunt motivele pentru care un cuplu decide să aibă sau nu copii, dintre care amintim: starea de sănătate a cuplului, durata căsătoriei, dorința lor de a avea copii și venitul acestora.

I.2. FORME ALE FAMILIEI

Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul ”familie” implică imaginea tradițională a doi părinți, de obicei căsătoriți, și a copiilor acestora. Această formă de familie este însă departe de a acoperi o multitudine de constelații familiale din societate.

In cele ce urmează, prezentăm în mod sintetic, principalele forme ale familiei descrise în literatura de specialitate:

– familia nucleară;

– familia cu un singur părinte (monoparentală);

– celibatul;

– cuplu fără descendenți;

– concubinajul;

– căsătoria deschisă;

– familiile reconstituite sau familiile comasate;

– familiile reorganizate.

Am considerat această delimitare necesară pentru a putea observa că vârstnicii nu sunt incluși în nici una din cele opt tipuri prezentate deși are, în unele cazuri, un rol important în familia monoparentală (poate avea rol de susținător financiar sau suplinitor al unuia dintre părinți).

Vâstnicii pot interveni in satisfacerea nevoilor materiale ale membrilor familiei(deseori vârstnicii își ajută copiii sau nepoții din venitul lor) sau pot avea o importantă implicare în identificarea resurselor pentru rezolvarea problemelor deși acest lucru nu este recomandat.

I.3. REACTIA SOCIETATII – STEREOTIPURI, AGEISM, DISCRIMINARE PRIN VARSTA

Intr-o societate care acordă o tot mai mare importanță tinereții, vitalității și atractivității fizice, persoanele vâstnice tind să devină invizibile. De aici și apariția unor stereotipii* cu privire la vârstnici, cei care odinioară erau asociați cu o valoare socială imensă, erau respectați pentru experiențele de viață și care acum, datorită dificultăților de ordin economic, și nu numai, sunt neglijați și uneori abandonați.

*Apud Zamfir, C., Vlăsceanu, L.(coord.), Dicționar de sociologie, stereotip = credințe despre caracteristicile psihologice și /sau comportamentale ale unor categorii de indivizi[…];astfel de credimțe sunt fixate în imagini șablonizate[…], în sensul că nu se bazează pe observația directă[…], ci pe moduri de gândire apriorice, rutinizate, deseori arbitrare, fără legătură cu individul sau grupurile sociale evaluate.(pag. 613)

”Realitatea obiectivă construită de mentalul observatorilor sociali în jurul categoriei vârstă înaintată este intrinsec legată de anumite truisme stereotipizate ale simțului comun, caracterizate de următoarele trăsături cronic accesibile: regresia capacității intelectuale, inflexibiliattea, conservatorismul, precauție, fixitate.”

Ce înseamnă vârsta a III-a și ce înseamnă să fii o persoană vârstnică? Există multe stereotipuri cu privire la natura și caracteristicile persoanelor vârstnice. Noțiunea că societatea, ca un tot, are în general prejudecăți cu privire la populația vârstnică, este încapsulată în conceptul de “ageism”. Aceasta este ideea că populația vârstnică este sistematic discriminată implicit sau explicit.

Noțiunea de ageism/ vârstism o găsim explicată și în Giddens:” Vârstismul reprezintă o ideologie la fel ca și sexismul sau rasismul. Există multe stereotipuri false despre oamenii vârstnici din diverse zone”.

In cele ce urmează vom analiza câteva stereotipuri cu privire la vârstnici și cât adevăr există în aceste afirmații:

”De exemplu, deseori se consideră că majoritatea oamenilor peste 65 de ani sunt internați în spitale sau cămine de bătrâni, că un procent ridicat sunt senili și că muncitorii mai vârstnici sunt mai puțin compenți decât cei tineri. Toate aceste păreri sunt eronate. 95% din persoanele peste 65 de ani trăiesc în locuințe proprii, doar aproximativ 7% dintre cei între 65 și 80 de ani reprezintă simptome pronunțate de degradare, seniliatate iar productivitatea și prezența la servici a lucrătorilor în vârstă de peste 60 de ani sunt superioare în medie celor din grupurile de vârstă mai tânără.”

De exemplu, refuzul angajării unei femei în vârstă de 50 de ani, pornind de la ideea că este prea înaintată în vârstă pentru a putea parcurge noi strategii de formare duce la formarea în rândul tinerilor la stereotipuri de discriminare a vârstnicilor prin care se promoveaza ideea lipsei de productivitate și flexibilitate e acestor persoane.

”In comparație cu vârstnicii, cei tineri sunt mai fericiți sau se simt așa. Societatea euro-americană prețuiește tinerețea, frumusețea și sănătatea. Acestea sunt văzute ca fiind secrete ale importante ale succesului. Incercând să păstreze aparența tinereții, arată unii autori (C. Mynatt și M. Doherty, 2002), oamenii anticipează că astfel vor deveni mai fericiți(satisfăcuți).”

O altă stereotipie larg întâlnită este aceea că îmbătrânirea este asociată cu o creștere a gradului de singurătate, adică se crede că vârstnicii sunt și /sau se simt singuri. Anumite studii contrazic însă această afirmație: astfel într-o anchetă extinsă, s-a constatat că rata adolescenților care se consideră singuri este sensibil mai mare decăt cea din rândul populației de vârsta a III-a(D. Perlman, 1990).

Deși stereotipurile pot fi și pozitive, ca de exemplu ”toți oamenii care poartă ochelari sunt foarte inteligenți”, ele adesea sunt negative. Tot în ceea ce îi privește pe vârstnici mai putem aminti cum că: persoanele vârstnice nu mai pot învăța, toți vârstnicii au o sănătate precară, ”vârstnicii reprezintã un grup «dependent» incapabil să-și exercite auto-determinarea și este făcută o analogie comună cu copiii prin noțiunea «a doua copilărie» prin care trec vârstnicii. Acest ultim stereotip este important pentru dezvoltarea și furnizarea de servicii în care se sugerează că există un singur set de nevoi care pot fi satisfăcute printr-un singur răspuns universal. Aceasta implică tratarea tuturor vârstnicilor de aceeași vârstă într-o manieră identică.

Imaginea negativă în ceea ce privește vârsta a III-a se perpetuează din generație în generație, stereotipii regăsindu-se inclusiv la nivel individual(cei în vârstă tind să adopte definiții negative și să întipărească stereotipuri întipărite în mentalul social). Neputiința, dependența, și învățărea neputiinței de către vârstnici sunt caracteristici promovate și susținute într-o mai mare măsură decât independența, potențialul creativ și activitățile de manifestare a acestuia. Se susține o imagine uniformă, unică, denigratoare, cu privire la persoanele de vârsta a III-a. ”Diferențele cu privire la starea de sănătate, la venituri, la experiențele profesionale, de viață, la stilul de viață constituie tot atâtea criterii care susțin lipsa de omogenitate în rândul persoanelor vârstnice.”

Ca și restul indivizilor, de altfel, vârstnicii sunt diferențiați în funcție de clasă, gen și, probabil, etnie. Au fost făcute numeroase cercetări în domeniu care au demonstrat o varietate semnificativã în accesul la sănătate, resurse materiale și sociale, în funcție de clasă și gen.

La nivel instituțional se practică o subtila evitare a contactului cu vârstnicii și o practică discriminatorie în angajarea în diferite servicii a celor care au depășit o anumită vârstă. Disprețul, epitetele peiorative, glumele, nu le sunt străine medicilor care folosesc etichete ca: legumă sau babalâc de cele mai multe ori. Ei consideră că vârstnicii au un interes scăzut în ceea ce le privește sănătatea, sunt incapabili de a învăța sau de a se adapta la lucruri noi și au tendința de a se orienta spre trecut,de a se izola.

”Atât în mediul rural, cât și în mediul urban, în cazul în care bâtrânii locuiesc în cadrul familiilor, se ridică problema de relaționare între generații, ca urmare a concepțiilor despre viață”.S-a pus problema unui conflict între generații , a unei ”prăpastii” culturale, care de-a lungul anilor s-a dovedit a nu fi deloc o prapastie, ci mai degrabă, doar o metaforă.

ii.Procesul de IMBATRANIRE si implicatiile sale

II.1. IMBATRANIREA CA PROCES IREVERSIBIL

”Imbatrânirea este un proces universal care afectează toate structurile lumii, de la molecule la metagalaxii și după majoritatea modelelor cosmologice existente, chiar Universul întreg.”

Procesul de îmbătrânire constituie obiect de studiu a numeroase domenii: psihologie, sociologie, medicină iar creșterea populației vârstnice a adus cu sine și apariția unor noi domenii de studiu care să se centreze pe vârstnici cum ar fi: demografia, geografia umană, gerontologia, gerontologia socială și geriatria.

”În 1995 a fost estimat că 371 milioane de persoane (6% din populația globului) era de peste 65 ani ca vârstă. Această proporție este mult mai mare în Europa (14%) și în America de Nord (13%), decât în America Latină și Asia (5%) și Africa (3%).” ”Partea îmbătrânită a populației este predominant feminină: 57% din total peste vârsta de 65ani. În țările dezvoltate procentajul este mai mare. Întrucât numărul femeilor vârstnice și al bărbaților este aproximativ egal în Africa, în Europa și America proporția este de trei femei la doi bãrbați vârstnici, probabil datorită unei mai mari puteri politice și financiare a femeilor din Europa și America. Datorită unei mai mari capacități de autoîngrijire a femeilor, sarcina de a îngriji persoanele vârstnice este redusă de această proprție de supraviețuire diferențiată(Alzheimer`s Disease International-The Demography of Ageing around the world-www.al.co.uk).”

Creșterea populației are loc deoarece scade numărul de copii nou-născuți care mor și speranța de viața a crescut semnificativ(după cum putem observa și din tabelul următor):

Tabelul 1. Extras din Durata medie de viață în anul 2001 pentru femei și bărbați, în 42 de țări din mai multe continente.

Dimensiunea îmbătrânirii populațiilor în prezent și dinamica evoluției în viitor pot fi sugerate de câteva date: In 2002 populația vârstnică(60 de ani și peste) a fost estimată la 629 de milioane și se asteaptă să ajungă la 2 miliarde în 2050, an în care pentru prima dată numărul vârstnicilor îl va depăși pe cel al copiilor între 0-14 ani. In același an, 2002, O.N.U. estimează că o persoană din 5 va fi vârstnică, pentru ca în 2150, o persoană din 3 să aparțină grupului vârstnic.Majoritatea populației vârstnice din lume locuiește acum în Asia(54%), pe locul secund situându-se Europa cu 24%.

Creșterea populației vârstnice are multiple consecințe negative înplan economic(prin creșterea populației dependente), în plan demografic, social și medical(prin presiunea exercitată asupra serviciilor de sănătate).”Persoanele în vârstă de peste 6o de ani reprezintă 18,3 % din totalul populației României, iar proiecțiile demografice pentru 2030 arată o proporție a acestora de 22,3%.”

Existã trei viziuni în ceea ce privește procesul de îmbătrânire și anume:

1. Imbătrânirea este prețul inevitabil pe care organismul îl plătește pentru complexitate. În timp, “uzura și repararea” se manifestă în declinul funcțiilor și moarte, eventual.

2. Viziunea evoluționistă adaptativă – îmbătrânirea este selectiv avantajoasă pentru specii. Ea este un eveniment programat care previne aglomerarea și competiția pentru resurse.

3. Viziunea evoluționistă non-adaptativă – îmbătrânirea apare din cauza forței selecției naturale care scade odată cu vârsta sau din cauza genelor care sunt utile în prima parte a vieții și mai târziu se dovedesc a fi dăunatoare. (Index to Student Notes – www.sghms.ac.uk)

Tot din Suportul de Curs aflăm că:” Procesul îmbătrânirii se manifestă la nivelul numeroaselor programe. Sistemul nervos central (creierul în special ), cel imunitar, endocrin și cardiovascular sunt cele mai afectate de procesul îmbătrânirii.”

In lucrarea intitulată Asistența socială pentru bătrâni, M. Marshall spune că: ”Conform aprecierii O.M.S. (1962) denumire de «persoană de vârsta a III-a » este mai potrivită decât aceea de persoane în vârsta sau «bătrâni» deoarece procesul de îmbătrânire este un proces fiziologic ce începe în momentul concepției și este caracteristic fiecărei specii și indivizi de-a lungul întregii vieți, bătrânețea fiind ultimul stadiu al ontogenezei.”

Apariția vârstei a III-a a fost posibilă și datorită noilor raporturi între generații, ”sintagma «vârsta a III-a » a cunoscut, în țările europene, o largă difuzare în 1970, odată cu universitățile pentru vârsta a III-a, cu cluburile pentru vârsta a III-a și turismul specific. Această nouă sintagmă a vehiculat o etică activistă a pensionării, fiind definită în opoziție cu bătrânețea.Vârsta a III-a devenea, astfel, o nouă tinerețe.”

Vârsta a III- a este perioada de vârstă de la 60 de ani în sus și coform O.M.S.(Organizația Mondială a Sănătății) se împarte în următoarele grupe:

Tabelul. 2 Impărțirea pe grupe de vârstă conform O.M.S.

Populația de peste 60- 65 de ani a crescut dramatic iar acum se stabilizează, dar ponderea peroanelor de peste 75-80 de ani va continua să crească până la sfârșitul secolului, așadar asistăm la un fenomen cunoscut sub denumirea de ”îmbătrânire a bătrânilor”.”In prezent cei mai vârstnici (80 de ani și peste) alcătuiesc 12% din populația de peste 60 de ani; în 2050 vor fi 19%.Cei cu vârsta de peste 100 de ani vor înregistra o creștere de 15 ori, de la 2,1 milioane în 2002, la 3,2 milioane în 2050.”

CONSECINTE ALE IMBATRANIRII

Studiile efectuate cu privire la structura populației României relevă un proces de îmbătrânire demografică.

Fenomenul determină consecințe multiple:

-în plan economic, veniturile persoanelor în vârstă scad dramatic;

-în plan social, o dată cu pensionarea se produce marginalizarea vârstnicilor și izolarea lor de societate;

-în plan medical, poli-patologia vârstnicilor presupune un consum crescut de medicamente, spitalizări repetate și, în final, dependența de îngrijiri de specialitate;

-în plan financiar, statul se confruntă cu problema costurilor ridicate ale internărilor și ale îngrijirilor medico-sociale acordate persoanelor în vârstă instituționalizate.

            Acordarea oricărui sprijin economic, social, financiar sau medical devine element esențial pentru un vârstnic aflat în imposibilitatea de a se îngriji singur. Sprijinul pe care îl oferă statul acestei categorii de persoane este insuficient pentru a răspunde în totalitate nevoilor lor.

II.2. FEMINIZAREA IMBATRANIRII

Structura pe sexe reprezintă expresia proporției bărbați / femei în totalul populației și se identifică raportând, fie numărul total al bărbaților la numărul total al femeilor (raport de masculinitate), fie numărul total al femeilor la numărul total al bărbaților (raport de feminitate). La nivelul țării a crescut ponderea femeilor în total, de la 50,8% în anul 1992, la 51,2% în anul 2006.

Comform Instituttului Național de Statistică, ”La 1 ianuarie 2006 populația României era de 21.610,2 mii de locuitori. Populația masculină 10535,1 mii persoane, reprezenta 48,8% din populația țării, iar cea feminină 11.075,1 mii persoane, respectiv, 51,2 %.”

Majoritatea persoanelor vârstnice sunt femei. In lucrarea sa dedicată vârstnicilor, Marshall spune că este foarte important să înțelegem ce s-a întâmplat în ceea ce privește acest fenomen, pentru e avea așteptări realiste în legatură cu îngrijirea în familia din care fac parte. Foarte des auzim plângeri că familiile nu-și mai îngrijesc bătrânii așa cum o făceau altădată. Aceste genuri de comentarii sunt bazate pe eșecul de a înțelege că familiile nu au avut niciodată un numar atât de mare de bătrâni de îngrijit.

Datorită ratei înalte a natalității la începutul secolului, mortalității ridicate în rândul bărbaților în Primul Război Mondial și a ratei scăzute a natalității în anii ”20 și ”30(în preajma crizei economice) , toate acestea oferă o explicație pentru numărul mare de femei în vârstă care sunt singure.

In 1993, Marshall spunea că oamenii care au acum 60-70 de ani, pe de altă parte, s-au născut în preajma I Război Mondial și unii erau copii în perioada Marii Crize Economice. Mulți dintre ei iși amintesc cu amărăciune anii de șomaj și lipsurile de care au suferit familiile lor. Ei au reprezentat grosul forțelor armate în al II-lea Război Mondial, unde bărbații și femeile au luptat împreună, iar războiul a implicat atât civilii cât și armata.

Mai târziu, în 2006, Daniela Gârleanu-Soitu scria că:”[…] persoanele mai în vârstă care erau copii în perioada crizei economice au tendința de a valoriza resursele financiare, de a aduna bani albi pentru zile negre […].”(pag. 124)

Fenomenul de feminizare a îmbătrânirii apare deoarece femeile trăiesc mai mult decât bărbații în medie cu 5-6 ani speciliștii în domeniu au încercat să dea mai multe explicații în ceea ce privește acest fenomen. Spre exemplu, se crede că femeile sunt mai puțin stresate decât bărbații, deoarece au mai puține responsabilități decât aceștia, muncesc mai puțin, deoarece au concediu maternal sau faptul că fumează mai puțin decât bărbații ar putea conduce la longevitatea acestora, multe dintre ele aceste afirmații au puțin suport evident așa că rămâne un mister pentru o perioadă această diferență semnificativă.

Diferențele în durata de viață a celor două sexe au fost și sunt interpretate de specialiști și prin factorii exogeni și endogeni, remarcându-se diferențe considerabile în unele etape ale vieții sau în unele perioade istorice.

In ceea ce privește cele două medii: rural și urban, durata de viață se prezintă astfel:

Tabelul 4. Durata medie de viață în anul 2001 pe medii de reședință

”La recensământul din 2002, numărul femeilor vârstnice era cu o treime mai mare decât al barbaților”. (INSSE, Recensământul populației și al locuințelor, 2002)

Procesul de feminizare a îmbătrânirii este corelat cu o mai mare durată de viață a acestora, dar și cu numarul mai mare al femeilor din totalul populației. La ultimul recensământ (2002) s-au înregistrat 100 de persoane de sex feminin la 81 de persoane de sex masculin, iar între cei mai vârstnici, de peste 85 de ani, raportul era de 53 de bărbați la 100 de femei.

Deasemenea în raportul INSSE se evidențiază faptul că rata de dependență sau raportul de suport potențial (PSR) este mai mare de 1,7 ori și în ceea ce privește raportul persoane inactive/ persoane active. Astfel, impactul îmbătrânirii demografice este vizibil reflectat de PSR, a scăzut și va continua să scadă. Din 1950 până în 2002, PSR a scăzut de la 12 la 9 persoane care lucrează pentru fiecare persoană de 65 de ani și peste.Se preconizează că pâna la jumătatea secolului viitor acest raport va scădea la 4 persoane care lucrează pentru o persoană de 65 de ani și peste.

II.3. DEGRADAREA STARII DE SANATATE SI PIERDEREA ROLURILOR SOCIALE

Sănătatea se deteriorează odată cu vârsta. In fiecare societate menținerea si promovarea unei stări de sănătate optime este o funcție esențială.

Evaluarea sănătății vârstnicilor este un proces complex, fiind necesarã în multe situații diferite: în asistența primară, în comunitate, în spital sau în cazul trecerii de la un mediu la altul. Evaluarea se poate adresa persoanei în întregime, sau se poate axa pe un singur aspect: fizic, mental, social etc. De multe ori, când este vorba de o persoană vârstnică trebuie evaluată și starea celui care îl îngrijește, a suportului social și a condițiilor de locuit.

”Artrita și reumatismul sunt cele mai incriminate de către bătrânețe și conduc la reduceri ale mobilității pentru un mare număr de bătrâni iar acestea se înrăutățesc odată cu vârsta.”O altă problemă de sănătate des întâlnită în ultima perioada este hipertensiunea.

Specialiștii în domeniu au observat că vârstnicii din mediul rural trăiesc mai puțin decât cei din mediul urban (conform Tabelului 4.) și au demonstrat că există există diferențe în ceea ce privește îngrijirea sănătății vârstnicilor din cele două medii. Sunt multiple cauzele care determină starea de sănătate precară a vârstnicilor din mediul rural, dintre care amintim: condițiile dificile de viață și muncă, agresivitatea în familie, carențele în alimentație, dependența de alcool, singuratatea/izolarea, distribuirea inegală a furnizorilor de servicii medicale în rural în comparație cu urbanul, traumele fizice/psihice, excesul de muncă fizică, veniturile mici etc.

Există autori care consideră că sănătatea și veniturile suficiente sunt într-o interdependență și constituie principalii factori care susțin echilibrul persoanei vârstnice și stimulează, în același timp, relaționarea cu comunitatea din care face parte.

Vârstnicii care au o relație bună cu familia,au parte de mai mult suport și interacțiune, se pare că au mai puține nevoi de îngrijiri de sănătate, și au mai puțină nevoie de spitalizare.

”Cei cu mai puțin suport, care tind să fie izolați social, mult mai probabil că trăiesc stereotipul vârstnicului care definește îmbătrânirea ca momentul declinului fizic, mental și social, când oamenii se dezangajează și se retrag din viață și din societate. Pentru o parte din ei este trist, dar nu neapărat adevărat.”
In Asistența socială a persoanelor vârstnice, Marshall concluzionează: ”Problemele de sănătate ale indivizilor trecuți de 75 ani sunt caracterizate la modul general printr-o multiplicitate de boli cronice, progresive, în general incurabile, care sunt asociate cu probleme semnificative de sănătate mentală, cu probleme funcționale și sociale. Ca și rezultat, îngrijirile de sănătate pentru acești indivizi se focalizează nu pe aspectul curativ, ci mai degrabă pe menținerea statusului funcțional.”(pag. 35)

Un factor major de risc în apariția unor boli grave la vârstnici este singuratatea ce contribuie la aparitia bolii Alzheimer. Această boală are o frecvență îngrijoratoare, care devine alarmantă pe masură ce se înregistrează o creștere a speranței de viață.
Dacă vorbim de vârstnici, nu putem să evităm componenta fizică a sănătății, deoarece, în ceea ce privește aspectul fizic, putem spune că viața se vede pe chipul lor sau că ”[…] efectele deficiențelor suferite de pierderile sociale și economice sunt greu de separat de efectele deteriorării fizice. Pierderea rudelor și a prietenilor, separarea de copii care trăiesc în altă parte și pierderea locului de muncă pot cu toatele să ceară și ele un preț fizic.”

COMPORTAMENTUL FAMILIEI VARSTNICULUI POATE FI DE:

Cooperare- situație ideală, care este în favoarea vârstnicului și vine în sprijiul echipei spitalicești, în care de fapt se integrează.

Hiperprotecție

Pentru aceste familii bătrânețea este sinonimă cu pierderea definitivă a autonomiei și, în consecință, se pretinde spitalului preluarea tuturor sarcinilor de tratament, îngrijiri, protecție, inclusiv cele care ar reveni familiei.

”Supraprotecția din partea familiei, a rudelor sau a celor care acordă îngrijire, reduce din stimulii necesari, astfel încât funcționarea fizică, psihică și socială a persoanei vârstnice va fi în declin.”

Abandon

Pentru aceste familii plasamentul în spital reprezintă singura soluție a problemelor sociale și familiale ale bătrânului. Familiile consideră că datoriile lor s-au încheiat din momentul internării bătrânului și se dezinteresează de soarta acestuia.

”Dacă aceste generații de mijloc nu devin repsonsabile de aceste aspecte, vom continua să credem că fiecare persoană în vârstă are nevoie de tratament medical, de securitate, de stabilitate și trebuie să fie îngrijită prin sistemul de protecție socială.(Findeisen, Dusana, «Educating the 45+ to Understand/ Change their Social Position», volumul Education of the elderly, International Seminar, Zalec, Slovenia, 2002, pag. 13-38)”.

Culpabilitatea

Familia își face reproșuri sincere, dându-și seama că rațiunile medicale nu au justificat suficient internarea, care s-a făcut cu ușurință, din comoditate, ca urmare a slăbirii legăturilor afective, tratamentul respectiv putând fi urmat și la domiciliul bătrânului cu rezultate superioare.

Angoasa

Este o reacție care apare aproape întotdeauna la copiii care trăiesc în strânsă dependență cu părinții lor, a căror îmbătrânire, îmbolnăvire îi surprinde, îi sperie, ei nefiind pregătiți și pentru aceasta evoluție.

Spitalizarea reactivează un fel de ”sindrom al cordonului ombilical”. Copilul ia act, speriat, de îmbătrânirea părinților săi, de perspectiva dispariției.

PENSIONAREA – UN MOMENT DE CUMPANA

Fiecare individ se adaptează și reacționeză în mod diferit la momentele de cumpănă din viață.Așadar, specificitatea dar și diversitatea sunt regăsite și în modalitățile de adaptare la perioada de pensionare. Unii specialiști cosideră că apariția momentului pensionarii poate fi un factor major de stres, determinând crize, șocuri cu gravitate imediată, tulburări de adaptare. In general, tulburările determinate de pensionare și apoi chiar ”moartea socială” a individului au o frecvență și o intensitate mai mare la bărbați decât la femei; bărbații care se pensionează acum sunt mai mult și mai total angajați în activitatea profesională, comparativ cu femeile, care sunt angajate în paralel în activități casnice, în care se pot transfera total după încetarea activității profesionale.

Odată cu pensionarea, individul își pierde din rolurile sociale.”Adesea, fiecare rol […] este asociat cu o vârstă anume sau cu un anumit stadiu al vieții”.

Inaintarea în vârstă este asociată mai mult cu pierderea unor roluri decât de achiziționarea unora noi: odată cu pensionarea se pierde rolul de persoană pe piața muncii iar rolul de soț/ soție este pierdut prin decesul unui partener. In ceea ce privește decesul partenerului sau a unei ființe apropiate, dacă la tinerețe boala și moartea apar ca un accident, pentru persoanele de vârsta a III-a, ele apar ca realitatea cea mai firească. Cu cât inaintează mai mult în vârstă, cu atât această realitate devine mai evidentă; ”un om foarte în vârstă este foarte încărcat de povara doliului repetat, învăluitor; el asistă la dispariția universului uman care constituia substanța vieții sale de familie, a ocării sale în viață și societate, dispar membri ai familei, prieteni, colaboratori, colegi.”

Deși unii caută să revină la un rol anterior, prin recăsătorie sau prin identificarea unui alt loc de muncă, majoritatea persoanelor de vârsta a treia nu se înscrie în acestă tendință. Pe de altă parte la acestă vârstă unii acumulează alte roluri noi, cum ar fi cel de voluntar/ă (util pentru ocuparea timpului liber dar și pentru a transmite experiența acumulată) sau cel de bunic/ă, cel din urmă fiind un rol foarte important atât pentru persoana în vârstă dar mai ales pentru nepoți.Având mai mult timp liber, vârstnicii se pot ocupa de educația nepoților lor, de sprijin moral dar și financiar.

Deoarece societatea apreciază indivizii după munca pe care o depun și rolurile pe care și le asumă, vârstnicii sunt aici devalorizați, nu numai în raport cu ceilalți dar și în raport cu ei înșiși. In consecință, vârstnicii nemaiputând participa la activitățile grupului social, își pierde apartenența la acel grup.

Pentru toți cei care au fost obișnuiți să-și definească utilitatea în termenii profesiei, pierderea acestui rol prinde o semnificația copleșitoare. Datorită faptului că munca îi ocupa individului o mare parte a timpului, aceasta îi oferea interacțiune socială, un scop personal în viață și un loc în societate. Când vorbim de momentul pensionării, avem în vedere și o reducere bruscă și substanțială a veniturilor.

Iar dacă le avem în vedere pe acele ”persoanele foarte în vârstă este foarte posibil că și-au epuizat economiile, și-au uzat hainele și mobila, și trăiesc din venituri provenite din spijin acordat. Este o caracteristică importantă, dat fiind faptul ca bătrânii au mai mare nevoie de căldură, hrană bună și ajutoare speciale în forma diferitelor feluri de sprijin etc.”

RETRAGEREA TIMPURIE DIN ACTIVITATE

”Ca etapă distinctă de vârstă, afectată de o serie de modificări de natură biologică și psihică, bătrânețea este asimilată frecvent unei perioade de profundă degradare și involuție a principalelor funcții ale organismului printre care declinul capacităților fizice, fragilitatea, uzura, scăderea rezistenței față de boli și diminuarea capacităților de adaptare ori reglare, deteriorare calitativă a proceselor psihice”.

Există și situații în care pensionarea apare dintr-o necesitate (de boală) moment care survine de obicei brusc, fără nici o pregătire, și al cărui impact aduce cu sine multiple probleme la nivel individual sau la nivelul societății.

Cu cât pensionarea are o cauză patologică cu atât impactul este mai mare. In aceste cazuri asistentul social este cel mai reprezentativ profesionist în îndrumarea și consilierea celor bolnavi, prezența lui fiind foarte importantă în spitale. Un pensionar pe caz de boală își pierde brusc capacitatea de lucru, fapt ce intervine în mod agresiv atât pe plan economic(situația financiară a familiei), cât și pe plan psihic(sentimentul de inutilitate).

De asemenea, pensionarea mai poate fi un eveniment generator de criză, când acesta survine ca urmare a restructurărilor făcute la locul de muncă, atunci când pentru a preveni șomajul se recurge mult mai rapid la pensionare. Tot în plan social se pierd anumite roluri care au fost câștigate de-a lungul vieții, ceea ce poate duce la crize de adaptare în rândul indivizilor aflați până în acel moment în funcții importante.

Planul Internațional de Acțiune privind Persoanele Vârstnice, adoptat la Madrid de cea de-a doua Adunare Mondială privind Persoanele Vârstnice, în anul 2002 subliniază faptul că persoanelor vârstnice trebuie să i se acorde posibilitatea de a continua să ia parte la activitățile de producție ale societății. ”Aceste persoane trebuie să își îndeplinească rolul în cadrul familiilor lor și în comunitate, incluzând participarea acestora pe piața muncii, atât timp cât acestea vor dori și au posibilitatea în concordanță cu legislația din fiecare țară.”

In țările dezvoltate vârsta de pensionare este de 65 și peste la bărbați și 55-59 la femei iar în țările mai puțin dezvoltate 60-64 la bărbați și mai mic sau egal la femei.Se manifestă o tendință de egalizare a vârstei de pensionare la cele două sexe.

In România, înainte de 1989 femeile se puteau pensiona având ca limită de vârstă 55 de ani, iar bărbații vârsta de 60 de ani. Excepțiile erau constituite din persoanele care sufereau de anumite boli din cauza cărora își pierdeau capacitatea de muncă, erau puține și riguros controlate.

După 1989 situația s-a schimbat, în afara pensiei pentru munca depusă și limita e vârstă , care era cunoscută anterior, au apărut și alte forme de pensii, cum ar fi pensia cu vechime integrală în muncă, precum și pensia fără vechime integrală în muncă.

”Creșterea acestui fenomen social cauzată de restructurarea economiei românești, a dat naștere unei anumite categorii de persoane care nici nu aveau limita de vârstă pentru a fi pensionate, dar care nu mai erau la vârsta când ar putea fi incluse în programe de orientare profesională. De aceea a fost preferată această formă de protecție socială prin pensionare, care a generat categoria socială a așa-numiților, pensionari tineri.”

In prezent în România se acordă șase tipuri de pensii:

1. pensia pentru limita de vârstă;

2. pensia de invaliditate;

3. pensia de urmaș;

4. ajutor social;

5. pensia IOVR;

6. pensia pentru agricultori.

Perioada de tranziție din România anului 2000 a descalificat vârstnicul din lupta pentru existența decentă, mulți dintre ei trăiesc sub pragul de sărăcie din cauza veniturilor mici, mulți întărind rândurile instituțiilor de ocrotire socială si a cantinelor sociale.

iii.SOLIDARITATE SAU INDIFERENTA?

III.1. CONCEPTUL DE BATRANETE IN TRECUT

In trecut vârstnicii erau priviți ca o probă de înțelepciune și de calitate, indispensabili societății, cu mare influență în ceea ce privește hotărârile luate în cadrul familiei și comunității.

”In problematica longevității, Biblia reprezintă o sursă de neignorat. Ea oferă o perspectivă completă și exactă asupra evoluției speranței de viață de la primul om până în epoca în care s-a stabilizat la cel mai de jos nivel.” Incă din Vechiul Testament, cunoaștem faptul că bătrânii care au dus o viață dreaptă erau înzestrați cu diferite roluri cum ar fi:

-rol de aducător de jertfă: ”Iar în ziua a opta a chemat Moise pe Aaron, pe fiii lui și pe bătrînii lui Israel,[…]. Iar bătrînilor lui Israel să le grăiești și să le spui : Luați din turma de capre un țap, ca jertfă pentru păcat, un berbec, un vițel și un miel, toți de un an și fără meteahnă, ca să fie aduși ardere de tot,[…].”

-rol de martori: ”Atunci Domnul a zis către Moise: «Adună-Mi șaptezeci de bărbați, dintre bătrânii lui Israel, pe care-i știi tu că sînt căpetenii poporului și supraveghetorii lui, și du-i la cortul adunării, ca să stea cu tine acolo[…]».”.Aici bătrânii au un rol foarte important deoarece ei au fost cei prezenți la coborârea Sfântului Duh în chip de Limbi de Foc.

-rol în alegerea conducătorului: ”Au venit toți bătrînii lui Israel la rege în Hebron și a încheiat cu ei regele David legămînt în Hebron, înaintea Domnului; și au uns pe David rege peste tot Israelul.”

Despre longevitate, viață veșnică, regi bătrâni și înțelepți, zâne și multe altele am aflat și din poveștile copilăriei noastre pe care tot bătrânii/bunicii ni le-au citit. Cine nu a ascultat măcar o dată basmul lui Petre Ispirescu, ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”?

Există mari diferențe în felul în care erau percepuți vârstnicii în trecut și felul în care sunt văzuți în zilele noastre: „[…] în societațile moderne, oamenii în vârstă pot avea un statut inferior prin faptul că sunt mai neputiincioși decât cei din sociatățile premoderne. In aceste culturi, ca și în sociatățile non-occidentale din prezent (cum sunt India și China), se consideră că bătrânețea este purtătoare de înțelepciune, iar cei mai bătrâni oameni dintr-o comunitate sunt, de obicei, principalii lor factori care îi influențează în luarea deciziilor.”

In prezent, vârsta din ce în ce mai înaintată aduce în mod predilect cu ea un fapt contrar. Intr-o societate care suferă modificări în mod constant, cum este cea în care trăim, celor tineri nu le mai pare că vârstnicii sunt o sursă valoroasă de înțelepciune, ci doar un lucru demodat, uitat.

Comportamentul adolescenților în societate și față de persoanele în vărstă este total diferit de cel din anii pre-revoționari.Respectul pentru vârstnici s-a diminuat în timp, acum cuvintele pe care le auzim la adresa vârstnicilor fiind: demodați, înapoiați, cu pretenții, boșorogi, relicve, etc.

In studiile anilor ”70, bătrânețea era definită ca o „boală infecțioasă cronică, care se manifestă printr-o degenerare sau o slăbiciune a elementelor nobile și printr-o supraactivitate a macrofagelor”

III.2. RELATIA DINTRE FAMILIE SI VARSTNIC

Caracteristic populației României este distanțarea copiilor de părinți, deoarece cuplurile nou căsătorite își doresc să locuiască separat, să-și facă separat menajele, lăsându-i pe cei bătrâni singuri. Această despărțire a generațiilor, această tendință a familiei nucleare de a se izola de familia largă, atrage după sine multiple dificultăți pentru viața de familie. ”Una din dificultățile cărora trebuie să le facă față oamenii, în condițiile nuclearizării familiei, a fărâmițării ei, a izolării familiei conjugale de familia largă, este aceea care privește securitatea bătranilor, asigurată înainte vreme de familia largă – și care astăzi, în noile condiții, revine în mare măsură societății.”

Deși Legea privind asistența socială a persoanelor vârstnice nr. 17/ 2000 prevede în Articolul 13, alineatul 2. următoarele: ”Soțul și rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespondentul salariului brut lunar al asistentului social debutant de pregătire medie.Timpul cât rudele și soțul au fost încadrate în aceste condiții se consideră, la calculul vechimii în muncă timp lucrat cu normă întregă.”, majoritatea copiilor preferă să își lase părinții singuri, deoarece, de multe ori, prin apariția unui bătrân în familie, apar tensiuni între soți, care uneori duc la dezorganizarea familiei.

Chiar dacă majoritatea vârstnicilor și-au lăsat ceea ce au strâns de-a lungul anilor copiilor, rudelor sau unei persoane de bună – credință cu condiția ca la bătrânețe aceștia să îi îngrijească și nu să îi interneze într-un cămin și deși „neexecutarea obligațiilor de întreținere și de îngrijire de către noul proprietar al bunurilor obținute ca urmare a actului juridic de înstrăinare poate fi sesizată autorității tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică, de către orice persoană fizică sau juridică interesată.”, aceste lucruri nu îi determină pe copii să își îndeplinească aceste datorii, dacă nu obligatorii, măcar cu gândul că generația adulților din care fac parte, este viitoarea generație de persoane de vârsta a III-a.

”In general societatea vede în îngrijirea pacientului vârstnic de către cojunctul său valid, o obligație, iar în îngrijirea vârstnicului de către copil o alegere voluntară. Sarcina îngrijirii este preluată de femei mai frecvent și de un singur membru al familiei și mai rar de către un sistem sau dispozitiv familial.”Atunci când un individ dintr-o familie își ia angajamentul de a avea grijă de un vârstnic, fie chiar și unul dintre părinți, deplasarea zilnică la locuința acestuia aduce cu sine multiple discuții, neînțelegeri, în ceea ce privește împărțirea responsabilităților în familia de proceere.

Codul familiei prevede obligativitatea familiei de a ingriji persoana vârstnica, insa aceasta are un caracter formal, deoarece nu sunt prevazute masuri pentru situatii de nerespectare a prevederilor respective ca si in cazul legislatiei pentru copii.

”Așa cum îți tratezi părinții, o să te trateze și pe tine copiii tăi”-Thales

„Problemele familiei vârstnicului sunt rareori abordate dintr-o perspectivă medicală (geriatrică), ele fiind lăsate de obicei în seama psihologiei și sociologiei: meritele acestor discipline în investigarea complexității raportului ”vârstnic- familie” sunt importante, dar achizițiile nu sunt integral valorificate câtă vreme rămân rupte de contextul sănătate- boală, pentru că tentativele de integrare a problemelor bio-medicale cu cele psihologice și sociale ale îmbătrânirii rămân rare și insuficiente, în ciuda inplicării lor strânse, a intercondiționării reciproce.”

Pentru bătrân familia se constituie într-un factor vital esențial, conduita acesteia influențându-i în mod apreciabil starea de sănătate, calitatea acesteia, speranța de viață. Nici un grup social nefamilial nu poate crea atmosfera de dragoste și împlinire. Solidaritatea familială se încheagă prin rudenie și conviețuire în același cămin.

Retragerea persoanei vârstnice din activitatea profesională, din circuitele aferente acesteia, îi impune retragerea și pierderea de responsabilități profesionale și sociale, ceea ce îl determină la o centrare accentuată pe relațiile de familie, unde găsește de multe ori o insuficietă înțelegere sau nu o găsește deloc.

S-a stabilit pe baza experienței și a cercetărilor că sistemul de relații în cadrul familiei, climatul psihologic și afectiv influențează dezvoltarea și formarea generațiilor tinere, sănătatea generației de mijloc și cu deosebire a celei vârstnice. Așadar, cu cât comunicarea în cadrul familiei este mai defectuoasă, relațiile sunt distante, cu atât sănătatea membrilor familiei de vârsta a III-a este mai precară.

In societățile moderne, se produc schimbări majore în atitudinea membrilor nevârstnici ai familiei, care nu mai respectă statutul anterior al vârstnicului și acest lucru n-ar fi încă atât de nefavorabil acestuia, cât este bruschețea, lipsa de tact și de pregătire cu care se face această schimbare/ trecere.

”Este stabilit că familia influențează prin comportamentul ei, prin poziția ei față de vârstnic sănătatea acestuia; influențele pot fi pozitive, favorabile, sau negative.

Cercetările psiho-sociologice au constatat o mai bună stare de sănătate a bătrânului care își petrece Duminicile în mijlocul unei familii compusă din trei generații, decat a aceluiași care trăiește departe de ai săi (la propriu și la figurat), singur.

In cazul lipsei familiei și când dorința persoanei vârstnice este de a rămane la domiciliu, echipa de specialiști va înlocui familia cu antrenarea și instruirea voluntariatului urmărind în general o valorificare cât mai mare a resurselor comunitare.(vecini, cunoștințe, prieteni, foști colegi, etc)

Deficitul vârstnicului, atât în plan somatic cât și în plan psihic, influențează în primul rând relația sa cu lumea, prin modificarea atitudinii acesteia față de el. Restrângerea câmpului de activitate (ieșirea din câmpul muncii) implică restrângerea câmpului relațional și, ca urmare, vârstnicul în general și vârstnicul bolnav în special, se centrează ca motivație, (afectiv și relațional) pe familie, (aici intervine trebiunța de sprijin, trebunță ce se amplifică, paralel cu ștergerea resurselor proprii de investire- susținere.)

Așa-zisul conflict între generații deși nu este o regulă și nu totdeuna se delimitează ca un conflict, este totuși o realitate cu determinanțe complexe.

Aceste așa-zise „conflicte” au repercursiuni negative asupra procesului de îmbătranire; deoarece capacitatea adaptativă a vârstnicului se reduce progresiv odată cu înaintarea în vârstă, armonizarea relațiilor ar trebui să aibă în vedere:

*Adaptarea celorlalți membri ai familiei la modificările de conduită ale vârstnicului și nu invers;

*Valorificarea însușirilor pozitive date de vârstă(vârstnicii se pot transforma în cei mai buni bunici, meserie pe care, parcă, au practicat-o dintotdeauna);

*O atitudine coprehensivă față de notele negative ale îmbătranirii(obosesc mai repede, se plictisesc mai repede);

*Să se țină seama că îmbătranirea este greu suportată de și de subiectul care îmbătranește, nu doar de cei din jurul său;

Un alt aspect îl contituie atitudinea familiei față de vârstnic; în general, în majoritatea cazurilor, familia nu mai respectă statutul anterior al acestuia; angajarea relațiilor cu acesta tinde să devină conflictuală, ceea ce are rezonanțe afective negative asupra bătrânului determinandu-l la izolare.

Insingurarea socio-familială, abandonul și semi-abandonul sunt aspecte situaținale ale existenței bătrânului, în cauzalitatea cărora este implicată conduita familiei. Conduita firească, logică este:

☻Păstrarea unui anumit câmp de inițiative în cadrul familiei pentru vârstnic(să i se dea șansa de a avea un cuvânt hotărâtor);

☻Să i se ia în considerație opiniile, să participe la inițiativele celorlalți;

☻Solicitarea vârstnicului în cadrul familiei să încerce să suplinească frustrările specifice vârstei;

☻Familia să încerce o antrenare motivațională a vârstnicului în activități care să dea acestuia sentimentul utilității.

Restrângerea și reducerea capacităților de efort fizic și psihic resimțite subiectiv și consfințite social sau psiho-social prin pensionare sau reducerea atribuțiilor, pentru și în cadrul familiei, (schimbarea de roluri și statute amintite), îmbolnăvirile, dezvoltă la vârstnic un handicap adaptativ care duce la o dubla dependență de familie și de medic.

În situațiile în care familia se înstrăinează progresiv, situații destul de dese în ultima perioadă, care duc uneori până la izolarea sau abandonul vârstnicului, sarcinile specialistului cresc, solicitările devenind și psihoafective. Din protector, cap al familiei, membru de bază al unui grup social până mai ieri, vârstnicul devine protejat, cerând el protecție.

După cum aminteam și într-un subcapitol anterior, familia care își izolează cu ușurință și fără justificare vârstnicul comite nu numai un act de nerecunostință față de ceea ce a fost, dar îi subminează acestuia sănătatea, grăbindu-i regresia, favorizând îmbolnăvirile.

O familie în care relațiile au fost construite pe temeliile firești ale dragostei și stimei, ale respectului reciproc și întrajutorării, ale comprehensiunii, trebuie să găsească antidoturile mutațiilor nefavorabile bătrânului, pentru ca aceasta să li se adreseze treptat, fără șocuri și seistme.

Dacă la acestea mai sunt adăugate și păstrarea afectivității și a respectului, efortul de a face ca bătrânul să se simtă util, efortul de valorificare a însușirilor pozitive ale vârstei înaintate, concomitent cu o atitudine de înțelegere față de ”defectele” inerente ale bătrâneții, atunci atât viața vârstnicului va fi mai frumoasă cât și a celor care îl respectă.

ROLUL BUNICILOR

Rolul bunicilor în familia extinsă este foarte important. Bunicii își asumă roluri, de obicei în familiile tinere; bunicii nu sunt doar cei care ne prepară ceva delicios sau ne spun o poveste de noapte bună.O mare parte din familiile moderne sunt mai ocupate decât înainte, locul de muncă al părinților ocupându-le o mare parte din timp, timp pe care bunicii îl au și îl oferă copiilor, sprijinindu-i.Datorită faptului că părinții sunt atât de implicați în propriile probleme, necesități, nu prea mai au timp și răbdare să raspundă așa cum ar trebui dorințelor copiilor lor.Aici intervin bunicii care pot fi o sursă nesecată de sprijin, un fel de port sigur pe timp de furtună.

Vârstnicii sunt reprezentanții trecutului și introduc în viziunea copiilor noțiunea de ”a fost odată”, dar în același timp și noțiunea de continuitate a vieții și de înlănțuire a generațiilor;[…]. De asemenea bunicii sunt pentru copii, reprezentanții unui aspect deosebit al ființei umane și copiilor le este de folos să cunoască, pe lângă imaginea adulților în înflorire și activitate, și pe aceea, mai senină și mai tihnită, oferită de adultul care, îmbătrânind, priveste existența de pe o poziție mai retrasă și poate cu o oarecare detașare.

Poveștile bunicilor înfățișează copilului adevăruri profunde asupra omului și asupra vieții, adevăruri pe care el nu ar ști încă să le descopere cu experiența lui limitată.

Bunicii contribuie deseori la relativizarea atotputerniciei părintești și la atenuarea elementelor prea absolute care pot exista în atitudinea părinților.Nu există nici o îndoiala că bunicii nu-și iubesc nepoții.Probleme apar atunci când bunicii critică modul părinților de a acționa cu privire la o situație dată, când au tendința de a critica modul de abordare a problemei de către părinți.

Părinții își pierd din timpul lor pentru ași învăță copiii ce e bine și ce nu, explicându-le consecințele acțiunilor lor, făcând pentru asta eforturi susținute, iar bunicii, într-o vacanță petrecută la țară, strică tot cea ce părinții au clădit de-a lungul anilor.Uneori bunicii au mai multe aptitudini decât părinții, dar modul lor supraprotector prin răsfăț pentru a atrage simpatia copilului duce la distrugerea imaginii parentale.

A fi alături de copil înseamnă enorm atât pentru acesta cât și pentru vârstnic. Compania bunicilor înseamnă pentru ambii perioade calme, de liniște. Copiii obțin siguranță și stabilitate, cunoscând faptul că aparțin unei familii extinse, cu o istorie specială deoarece e bine ca tradițiile familiei să nu fie uitate.

A lăsa funcția părinților în mâna bunicilor e o greșeală. Părinții care din anumite motive, fie pentru a fi mai liberi, fie pentru a spori veniturile familiei, fie pentru un alt motiv care nu este absolut necesar, își lasă copii în grija bunicilor acest lucru aducând dificultăți în dezvoltarea ulterioară a copilului.

DEPENDENTA

Experiența arată că mediul cel mai prielnic pentru vârstnic rămâne familia (aceasta este și dorința vârstnicilor), de aceea întoarcerea la domiciliu este un deziderat, mai ales în cazul în care condițiile de la domiciliu sunt prielnice sănătății si siguranței acestuia.

Definită ca: ”starea de a fi legat de sau subordonat cuiva sau față de ceva”, dependența a devenit o problemă majoră de sănătate publică. Ca și problemă, dependența determină dimensiunile nevoilor și serviciilor care sunt necesare, impune alocarea de resurse în domeniul asistenței sociale și sprijinirea familiilor pentru găsirea altor forme de ajutor.

”Dependența este o relație forțată, mai mult sau mai puțin acceptată cu o ființă, un obiect, un grup sau o instituție, și care relevă satisfacerea unei nevoi” iar ”cunoașterea și măsurarea dependențelor, devine axul central al orientării politicilor sociale în îmbătrânire.”

Există autori care au încercat conturarea unei scale a dependenței, acordând scoruri pentru diferite incapacități. Aceste studii anterioare care apreciau creșterea gradului de dependență după depășirea vârstei de 75 de ani s-au materializat astfel, după cum vom vedea și în tabelul următor:

Tabelul 4. Gradul de dependență în raport cu vârsta conform Gârleanu- Soitu, Daniela,op.cit., pag. 25

In România, aprecierea gradului de dependență al persoanelor vârstnice se realizează, acum, în conformitate cu două grile:

-”conform H.G. nr. 886/05.10.2000 pentru aprobarea «Grilei Naționale de evaluare a persoanelor vârstnice», publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 507 din 16. 10.2000 și Ordinul nr. 491/180/27.05.2003 comun Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și al Familiei, pentru aprobarea «Grilei de evaluare medico- socială a persoanelor care se internează în unități de asistență medico- socială»”

Când se pune în discuție problematica dependenței vârstnicilor, avem în vedere două tipuri de dependențe: dependența fizică(despre care am discutat mai devreme) dar și dependența demografică.

Proporția dependenței demografice este definită ca fiind un ”indicator aproximativ al măsurii relative dintre populația neîncadrată în muncă și cea încadrată în muncă. Rata dependenței la tineri (numărul copiilor la 100 persoane apte de muncă, adică cu vârste de 15-64 ani) și rata dependenței la vârstnici (numărul vârstnicilor de 65 ani sau peste la 100 persoane apte de muncă), indică limita dependenței de cei încadrați precum și schimbările în tipul de dependență de la copii la persoane vârstnice pe durata tranziției demografice. Implicațiile economice potențiale ale căderii sau apariției limitelor dependenței demografice constituie un domeniu al cercetării active. Din 1970, rata dependenței de tineri a scăzut în toate regiunile, în timp ce rata dependenței la cei de peste 65 ani crește (Barry Mirkin& Mary Beth Weinberger, United Nations – Population Division, The Demography of Population Ageing) în Suport de curs, Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice, 2008, pag. 10

III.3. PERSOANA VARSTNICA- O POVARA?

Chiar dacă în familia tradițională bătrânul juca un rol esențial în educarea copiilor și în formarea personalității lor, în ceea ce am prezentat pană acum, am văzut vârstnicii ca fiind o povară pentru atăt pentru societate cât și pentru familie. Odată cu pensionarea vârstnicul are mai mult timp pentru sine dar și pentru nepoți deoarece eliberat de grijile cotidiene, el are un interlocutor disponibil și privilegiat pentru copil, care pe plan afectiv câștigă enorm.”Un om al verbului și al învățăturii, înzestrat cu răbdare, care povestește și mai des explică, conferindu-i copilului primele notiuni ale dimensiunii temporale.”Așadar în lipsa unei figuri parentale, prezența vârstnicului contează în dezvoltarea și acumularea de către copil a unor noțiuni importante.

Dacă în mediul rural încă mai există o legătură între vârstnic și familie, fie ea și distantă sau rece, uneori, în mediul urban situația se schimbă din ce în ce mai mult în sensul că are loc o distanțare între generații. Adolescenții, tinerii dar și persoanele mature ale căror părinți sunt în viață – mai ales în marile orașe, unde posibilitățile de afirmare sunt mai mari decăt în cele mici sau în mediul rural, iar șomajul este mai redus – sunt din ce în ce mai preocupați de viitorul lor, de cariera lor profesională, care le oferă independență materială, dar care nu le mai permite să petreacă aproape deloc timp cu părinții / bunicii lor. Persoanele vârstnice din marile orașe sunt din ce în ce mai mult aflate în situația de a se descurca fără ajutorul copiilor desi aceștia stau de multe ori, la câteva blocuri distanță. In legătura dintre generații s-a produs o ”ruptură”, nepoții găsindu-și alte preocupări de week-end, lăsând pentru ”altă dată” vizitatea celor mai în vârstă, poate pentru când va fi prea târziu.

In legătura dintre generații începe să difere mediul urban față de cel rural. In mediul rural se păstrează modelul tradițional al familiei cu trei generații, deci al familiei în care vârstnicii trăiesc cu copiii și nepoții. Ei continuă să desfășoare activități agricole și gospodărești atât cât le permite starea fizică, cu atât mai mult cu cât pensiile de agricultori sunt foarte mici și în general veniturile unei familii din mediul rural se bazează foarte mult pe rezultatele activităților agricole. Vârstnicul societății tradiționale este puțin pretențios la îmbrăcăminte și hrană deși din popor se spune că vârstnicul din mediul rural, manâncă mult mai sănătos decât cel din mediul urban; acesta se bucura de anumite drepturi în cadrul familiei, de o cinste specială și un respect deosebit, avea un anumit loc la masă (exemplu fiind opera lui Marin Preda, ”Moromeții”), intra în locuință numai pe ușa principală, se menținea în vârful ierarhic al familiei, și era stăpânul casei ce avea un rang de preț. Dacă punem în discuție ultimii ani, nici modelul din mediul rural nu este atât de bine definit, deoarece dacă ne ancorăm în realitate, vom vedea că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a avut loc o emigrare în masă a cetățenilor români de mai toate vârstele, în unele sate din Moldova, majoritatea populației fiind formată doar din persoane de vârsta a III-a.In aceste cazuri, vârstnicii au un rol foarte important, deoarece ei sunt cei care îi au în grijă pe nepoți.

In cele prezentate se poate observa cu ușurință că o caracteristică importantă a vârstnicilor de la sat este faptul că majoritatea continuă să muncească. Aceasta poate aveea un aspect benefic, în sensul că ei nu au parte de sentimentul inutilității care îi încearcă pe cei de la oraș. Realitatea este însă cu totul alta: vârstnicii din mediul rural nu muncesc pentru a se simți utili ci din nevoie, pentru a-și putea reîntregi veniturile, sau chiar pentru a avea cu ce să trăiască.

Totuși ”când vârstnicul începe să aibă nevoie de îngrijire, modelul rural este acela că familia se îngrijește de acesta”, deoarece în comunitățile mici, solidaritatea indivizilor este mai crescută decât în marile orașe.

SINGURATATEA

”Sentimentul singurătății se accentuează odată cu vârsta și determină probleme sociale pentru societate, căreia îi revin o serie de obligații pe linia supravegherii și îngrijirii unor asemenea persoane lipsite de sprijin.”. Persoanele în vârstă care se plâng de singurătate sunt acelea care nu desfășoară activități care să implice și familia.

E. Zamfir( 1997) ne spune că : „singurătatea se definește în raport de o nevoie specifică umană: nevoia de celălalt.”

Individul, fiind singur, adică nerelaționând cu ceiilalți, experimentează lipsa oricărui tip de suport, legat bineînțeles de relația cu cei din jur. Singurătatea apare, deci, ca și stare psihosocială în care cercul de relații al unei persoane este mai mic sau mai puțin satisfăcător decât acesta își dorește.

Dumitru Cristea defininește singurătatea prin cele două aspecte: – izolarea emoțională și izolarea socială (fizică)- starea de singurătate implicând mai multe elemente fenomenale și de analiză ca:

☻Natura și gradul de activitate a unor vectori motivaționali, prin care se relevă necesitatea și interesele specifice unui anumit subiect de a dezvolta relatii interpersonale de natură afectivă, co-acțională, de comunicare, de coabitare, de influență, etc.

☻Măsura în care mediul social imediat răspunde acestor nevoi personale;

☻Modalitatea subiectivă în care individul trăiește starea de singurătate, legată de nerealiyarea aspirațiilor și așteptărilor relaționale ale acestuia.

☻Contextul psihoindividual și psihosocial în care apare și se manifestă (persistă) starea de singurătate;

☻Efectele pe care singurătatea le generează în planurile individual, de grup, organizațional, intituțional și la nivelul întregii societăți.

☻Interacțiunea dintre factorii de mai sus face ca această stare de singurătate să se resimtă diferit de la o persoană la alta, chiar și dacă caracteristicile situațiilor pot fi aceleași.

PARTEA PRACTICA

MOTIVATIA

”Tema de cercetare poate fi aleasă pe baza interesului de cunoaștere al cercetătorului. In acest caz, el se orientează din perspectiva contribuției potențiale la elucidarea unei anumite probleme științifice.[…]Pentru ai convinge pe cei din jur de importanța temei sale, cercetătorul trebuie să construiască o motivație adecvată a alegerii temei.”

SCOPUL

Lucrarea de față are drept scop analizarea situației vârstnicilor cu venituri mici care locuiesc singuri și relația persoanelor vârstnice cu familia / în cadrul familiei, în ce fel familia acordă ajutor și atenție acestor persoane.

OBIECTIVE

1. Identificare efectelor îmbătrânirii în plan social;

2. Investigarea caracteristicilor ce definesc relațiile cu familia din punctul de vedere al vârstnicilor;

3. Descrierea situației persoanelor vârstnice ca membri ai unei familii;

UNIVERSUL CERCETARII

Populația cercetată este reprezentată de vârstnici, aleși în mod aleator, 7 cazuri , 6 beneficiari ai unui proiect destinat persoanelor vârstnice, finanțat de United Way și implementat de Crucea Roșie Română, vârstnici care locuiesc singuri cu domiciliul stabil în sectorul 4 București, cu vârste cuprinse între 70 și 100 de ani, cu studii mici și medii care au venituri mici și 1 caz din mediul rural. Am aplicat instrumentul de studiu pentru a putea verifica dacă documentarea livrească își are aplicabilitatea în practică. Studiile de caz au fost alese din cele două medii: rural și urban, pentru a putea face o comparație, a verifica facă există diferențe în ceea ce privește situația vârstnicilor, relațiile cu familiile lor, modul de relaționare atât cu familia dar și comunitatea.

In ceea ce privește analiza documentelor, a fost realizată nu numai celor 6 cazuri din mediul urban ci analiza a 150 de cazuri, toți vârstnici cu vârste între 65 de 100 de ani, beneficiari ai aceluiași proiect,”Deschideți o ușă!” implementat în două sectoare din capitală: sectoarele 3 și 4. De ce am ales acești vârstnici?…pentru a vedea dacă o relație între ei și familiile lor, de ce natură este această relație, dacă există o corelație între veniturile vârstnicilor și gradul lor de satisfacție cu viața, care sunt activitățile lor zilnice și dacă există o legătură între reședința vârstnicilor și modul lor de relaționare.

IPOTEZELE DE LUCRU ALE CERCETARII

”Ipoteza reprezintă o formă specifică a gândirii științifice care dă posibitatea trecerii de la cunoașterea faptelor la cunoașterea legilor de producere a acestor fapte.”

”în științele sociale și comportamentale, ipoteza reprezintă o reflectare într-o formă specifică a realității obiective, un enunț cu caracter de probabilitate despre esența, intercondiționarea și cauzalitatea faptelor, fenomenelor și proceselor socioumane.”

”Explicație plauzibilă care devine teorie dacă cercetarea o cofirmă. Ipoteze au rolul de a orienta întreaga activitate de cercetare, în sensul că aceasta din urmă este astfel concepută încât să permită testarea ipotezelor în vederea ajungerii la explicații satisfăcătoare ale domeniului studiat.”

a.) Dacă numărul vârstnicilor crește, atunci crește și numărul persoanelor dependente.

b.) Cu cât veniturile unei persoane sunt mai reduse, cu atât gradul de satisfacție cu viața este mai mic.

c.) Dacă persoanele de vârsta a III-a au o relație bună cu familia atunci starea de sănătate este bună.

d.) .) Dacă vârstnicii nu sunt susținuți de familie atunci ei sunt susținiți de comunitatea din care fac parte.

METODE SI TEHNICI

Cercetarea a fost realizată preponderent calitativ. In scopul realizării obiectivelor propuse, Mărgineanu(op. cit., pag. 79) menționează patru elemente ce trebuiesc avute în vedere la alegerea metodelor, tehnicilor și procedeelor de cercetare:

☻Adecvarea fiecărei tehnici la specificul domeniului și la obiectivele urmărite;

☻Existența unor surse de informare disponibile pentru metodele, tehnicile și procedeele de lucru pe care le vom utiliza;

☻Combinarea metodelor, tehnicilor și procedeelor(principiul triangulării);

☻Dispunerea de logistica necesară realizării cercetării în formatul stabilit(resurse umane, materiale, etc)

Având în vedere aceste aspecte am considerat că principala metodă în demersul metodologic, ar putea să o constituie studiul de caz, ”studiul unui singur caz, particular și complex în vederea înțelegerii funcționării lui, cu circumstanțele importante.”

Studiul de caz…”strategie de cercetare care presune o metoda autocuprinzatoare, care include logica designului, tehnicile de colectare a datelor și abordările specifice pentru analiza acestora.”

In desfășurarea studiilor de caz se folosesc ”șase surse de dovezi: documentația, arhivele, interviurile, observația directă, observația participativă și artefactele fizice.”

Pentru studiile de caz, cel mai important rol al documentelor este de a corobora dovezile provenite din alte surse.[….]In al doilea rând, documentația poate oferi alte detalii specifice pentru sprijinirea informațiilor din alte surse.”

Studiul de caz se particularizează în cadrul cercetării sociologice de teren prin câteva caracteristici dintre care amintim:

”Cazul este înțeles ca un sistem integrat, abordat holistic, cercetătorul interesându-se mai mult despre cum decât despre de ce fenomenul studiat(o persoană, o colectivitate, o instituție) se prezintă într-un anumit mod, cazul fiind un fenomen contemporan, în context social real.”[…]”

Pentru o mai bună înțelegere a fenomenului, am considerat oportun să îmbin studiul de caz cu analiza documentelor,”o metodă nonreactivă la care cercetătorul apelează după ce fenomenele sociale s-au produs, astfel că derularea lor nu a suferit nici o modificare datorată studiului, prezenței sau intervenției analistului vieții sociale.”(Chelcea, 2001)

PREZENTAREA STUDIILOR DE CAZ

STUDIUL DE CAZ NR. 1

Nume și prenume: G.E.

Vârsta: 86 de ani

Venit : 190 ron

Profesia : ghid la ”Muzeul Național”

Familia : are 3 copii

Prezentarea cazului:

D-na G.E. locuiește singură de mai bine de 15 ani(de la decesul soțului) și este beneficiară a proiectului ”Deschideți o ușă!” din data de 2.02.2008 fiind recomandată de către D.G.A.S.P.C.- sector 4.

S-a născut la țară, într-o familie cu 3 copii. Relațiile dintre frați au fost apropiate iar pentru părinți aveau un respect deosebit. Aveau relații cu toată familia extinsă, relații bazate în principal pe ajutor la munca câmpului deoarece familia deținea 7 hectare de pământ pe care întotdeauna l-au cultivat cu porumb. Ne mărturisește că a avut o viață extraordinară, o copilărie fericită alături de frați, chiar dacă la un moment dat au fost și neajunsuri. A făcut 7 clase în București, unde a și rămas iar mai apoi s-a căsătorit. Spune că nu l-a cunoscut pe G.M. decât cu căteva zile înaintea căsătoriei pentru că părinții au fost cei care i l-au ales. A avut o căsătorie plină de bucurii, (soțul a lucrat la Teatru Național) un serviciu care i-a adus multe satisfacții și 3 copii care au crescut frumos, cu credință în Dumnezeu și care i-au iubit și respectat.

Acum, doi locuiesc în București iar al treilea în Ploiești, fiecare dintre ei având o familie, familia lor. Starea de sănătate este precară, vârstnica neputându-se descurca datorită unor probleme de vedere. Timpul și-l petrece în lociunță, rugându-se și uneori încercând să se uite pe fereastră.

Relațiile din cadrul familiei extinse sunt oarecum diferențiate: de familia fiului de la Ploiești nu știe mai nimic, acesta sunând-o doar de sărbători să verifice dacă mai este în viață, fiica de aici nu o vizitează, ci doar o sună foarte rar, fiul cel mic fiind cel care o vizitează o dată la 2 săptămâni și o mai ajută(nu foarte des deoarece încă nu și-a revenit în urma divorțului de soția sa de acum 2 ani). Beneficiara menționează că relațiile s-au răcit în urma deciziei sale de a-i lăsa moștenire apartamentul fiului cel mic.(deși și ceilalți au locuința tot datorită d-nei G.E. care împreună cu soțul au reușit pe vremea comunismului să le ia locuință fiecăruia dintre copii).

Din analiza documentelor(ancheta socială și rapoartele de vizită pe care voluntarii le-au întocmit în fiecare săptămână, începănd cu data de 2.02.2008), reiese că tot ceea ce ne-a povestit se confirmă:

Beneficiara- bolnavă, operată de cataractă la ambii ochi, în prezent nu-și mai poate folosi unul iar cu celălalt vede foarte puțin – nu a fost vizitată de fiul său din 2.02.2008 decât de 7 ori(conform rapoartelor de vizită ale voluntarilor).

Tot din rapoartele de vizită, a reieșit faptul că beneficiara, le caută scuze fiilor și nepoților pentru faptul că nu o vizitează, motivând că aceștia au propria familie pe care trebuie să o întrețină, au serviciul lor și că nu îi condamnă că nu o pot vizita.

Concluzii:

Relațiile distante pe care beneficiara le are cu copiii au dus la o retragere din viața socială, o regresie a sănătății și resemnarea că fiii vor nu putea să o sprijine nici financiar dar nici să-i ofere un sprijin afectiv.

În ceea ce privește suportul comunității , acesta funcționează și chiar foarte eficient pentru că deși situația vârstnicei este dificilă datorită stării de sănătate precară, aceasta primește vizite din partea celorlalte beneficiare și a voluntarilor Crucii Roșii cu care relaționează și care o ajută deoarece vârstnica întâmpină dificultăți în achiziționarea alimentelor sau prepararea mâncării.

STUDIUL DE CAZ NR. 2

Nume și prenume: B.I.

Vârsta: 100 de ani

Venit : 270 ron

Profesia: filatoare

Familia : a avut 2 copii (fiica de 72 de ani și fiul care a decedat acum 10 ani)

Prezentarea cazului:

D-na B.I. locuiește singură de mai bine de 10 ani(de la decesul soțului) și este beneficiară a proiectului ”Deschideți o ușă!” din data de 2.02.2008 fiind recomandată de către D.G.A.S.P.C.- sector 4.

Am considerat o zi norocoasă ziua în care am cunoscut-o pe d-na B.I., ziua dânsei de naștere când a împlinit 100 de ani. Am trecut alături de ea prin: doua războaie mondiale, o criză economică, foamete, scimbări de regim și povestea a cel puțin trei generații de oameni din care face încă parte.

Este o pesoană foarte calmă și perfect lucidă. A trebuit să avem timp și răbdare pentru a asculta mărturisirea dânsei care ne-a încântat pe toți. In ceea ce privește ce m-a interesat pentru lucrarea de față, beneficiara spune că sunt diferențe foarte mari între copiii de altădată și copiii de astăzi:

» respectul cu care copiii își tratau bătrânii era o carte de vizită pentru poporul nostru la momentul respectiv, legăturile din cadrul familiei erau strânse (cu toată familia lărgită), și se bazau pe sprijin și înțelegere.

» întotdeauna părinții aveau ultimul cuvânt în ceea ce privește căsătoria copiilor lor;

» cel mai mic dintre copii, întotdeauna rămânea împreună cu părinții, iar moștenirea familiei era împărțită în mod egal tuturor copiilor;

» în ceea ce privește perioada în care ne aflăm, copiii sunt lăsați în grija unui baby-sitter și cresc fără, aproape, ca părinții să-și dea seama;

» foarte mulți dintre părinți sunt ocupați cu serviciul, cu bunăstarea familiei, dar nu se gândesc că ai lor copii au nevoie de timp liber petrecut în familie și de multă afecțiune;

» învățând acest tip de comportament, tinerii noștri vor de la vârste din ce în ce mai fragede să devină independenți, iar în graba lor nu mai au timp de bunici, ba chiar se îndepărtează și de părinți;

Relațiile din cadrul familiei sunt apropiate, fiica o vizitează o dată la 2-3 zile deoarece la rândul său este vârstnică și are probleme de sănătate, de centenară având grijă o vecină. Menționez că beneficiara se deplasează doar prin locuință foarte dificil (nu a mai părăsit domiciliul de 3 ani), și nu-și poate găti. Și-ar fi dorit ca măcar acum, la această vârstă, copiii și nepoții să o viziteze, așa cum la rândul său își vizita părinții. Nu învinovățește pe nimeni, ci încearcă să le găsească scuze, atât fiicei cât și nepotului, care la rândul său are familie.

Din analiza documentelor, am observat că la fiecare vizită pe care voluntarii Crucii Roșii o făceau la domiciliul beneficiarei, au menționat că în locuința vârstnicei se afla cineva: fie vecin/ă, fie d-na M. care o îngrijește, fie administratorul blocului ori vechi cunoștințe mai tinere.

Concluzii:

Relațiile în cadrul familiei sunt apropiate bazate pe înțelegere și sprijin afectiv, nimeni însă nu și-a luat anjamentul de a o lua în întreținere pe vârstnică.

În ceea ce privește suportul comunității, vârstnica se bucură însă de sprijinul vecinilor, ei fiind cei ce o vizitează zilnic (d-na I. fiind cunoscută sub numele de ”bunica” blocului), săptămânal preotului în a cărei parohie se află și nu în ultimul rând, voluntarii Crucii Roșii, bucuroși de experiențele pe care le trăiesc alături de beneficiara proiectului.

STUDIUL DE CAZ NR. 3

Nume și prenume: A.F.

Vârsta: 85 de ani

Venit : 260 ron

Profesia: filatoare la ”Flamura Roșie”

Familia : a avut 1 copil care a decedat

Prezentarea cazului:

D-na A.F., locuiește singură de 10 ani și este beneficiară a proiectului ”Deschideți o ușă!” din data de 1.03.2006 fiind recomandată de către D.G.A.S.P.C.- sector 4.

S-a născut la Mărăcineni, într-o familie modestă și are un frate. Părinții i-au crescut în spiritul onestității și credinței în Dumnezeu. Cu fratele nu s-a înțeles foarte bine deoarece perioada de secetă și mai apoi cea de foamete i-au despărțit și fiecare și-a construit în alt mod viitorul. Nu are școală făcută pentru că lucrul câmpului i-a ocupat întotdeauna timpul dar a învățat să scrie de la preotul satului. S-a căsătorit la 28 de ani cu un coleg de serviciu, ei lucrând împreună la ”Flamura Roșie”. Au avut o căsnicie frumoasă cu multe peripeții și un copil care a decedat la 4 ani jumătate din motive grave de sănătate. Nu și-au mai dorit copii, ai lor, dar au avut-o în grijă pe fiica fratelui, M.L. pe care au îndrăgit-o și au sprijinit-o mereu. Soțul a decedat în 1984 acel moment fiind unul de declin în viața vârstnicei.

Temporar locuiește cu nepoata, M.L. în vârstă de 50 de ani și cu concubinul acesteia, un cetățean arab. Deși nepoata are 4 copii dintr-o căsătorie anterioară, toți fiind la rândul lor căsătoriți, nepoata a ales, împotriva voinței vârstnicei, să locuiască cu aceasta începând cu 9.01.2008 în urma unei internări a beneficiarei.

Timpul și-l petrece în casă, rareori ieșind doar până pe gol, dat fiind faptul că starea de sănătate a beneficiarei nu îi permite să facă efort susținut. Uneori pregătește câte ceva de mâncare, amintindu-și de vremea când, fiind la țară, prepara mâncare pentru câte 10 persoane care îi lucrau câmpul și cultura de viță-de-vie.

Relațiile din cadrul familiei sunt foarte tensionate, beneficiara având de fiecare dată de suferit. Deși are părinți care locuiesc singuri, d-na M.L. nu dorește să locuiască acolo, deoarece sunt prea bătrâni și prea bolnavi, singurele momente în care îi vizitează fiind zilele în care primesc pensia și atunci să-i învinovățească pentru moartea suspectă a fratelui său în închisoare.

Beneficiara este frecvent agresată verbal de nepoată iar de când împart aceeași locuință a fost agresată fizic de 4 ori (ultima dată lăsându-i urme vizibile).Momentele în care M.L. devine violentă sunt acelea în care aceasta se află sub influența alcoolului.

Vârstnica asistă săptămânal la certurile dintre nepoată și copiii acesteia, care o învinovățesc pentru despărțirea de tatăl lor și pentru relația pe care o are cu cetățeanul arab.

Singurele momente în care bătrâna este liniștită sunt acelea în care nepoata pleacă de acasă sau doarme buștean după o băută zdravănă.

Din analiza documentelor reiese că beneficiara până la Sărbătorile de Iarnă, a participat la toate evenimentele sociale organizate de Crucea Roșie: ieșiri la teatru, film, spectacole, excursii la mănăstirile din jurul Bucureștiului și din Bucovina, fiind o fire veselă, căreia îi plăcea să comunice și era admirată de toți ceilalți beneficiari și voluntari pentru mândria cu care își purta anii.

Nu era vizitată de nimeni, fratele fiind singura persoană care o suna și căruia, la rândul sau, îi telefona, neavând o relație strânsă.

Din rapoartele de vizită care au urmat, am observat o distanțare între beneficiară și voluntari, tocmai datorită prezenței nepoatei în locuința vârstnicei. Si durata vizitelor a scăzut, acum voluntarii stând doar 5-10 min maxim, vizitele prelungindu-se când acasă se afla doar cetățeanu arab(vârstnica spunandu-ne că cetățeanul arab este singura persoană care se comportă frumos cu ea, deoarece îi amintește de mama sa pe care a lăsat-o acasă).Mergând săptămânal în vizită, am reușit să o găsim de câteva ori singură pe beneficiară și să poată să ne povestească, printre picături, coșmarul prin care trece.

Concluzii:

Relațiile din cadrul familiei nou-constituite sunt vizibil tensionate, vârstnica asistând la ”crizele” nepoatei sale. Mai mult, beneficiara este frecvent implicată, fără să vrea, ce-i drept, în certuri, dispute și este victima violenței verbale și fizice a nepoatei sale. Relația cu fratele său a fost dintotdeauna una distantă iar acum s-a răcit.

În ceea ce privește suportul comunității, beneficiara are parte de sprijinul vecinilor, care o vizitează în lipsa nepoatei și care o ajută în limita posibilităților. Deși am avut impresia că suportul informal funcționează, am realizat că abia de acum măsurile pe care le vom întreprinde vor fi întradevăr de folos pentru liniștea și suportul vârstnicei.

STUDIUL DE CAZ NR. 4

Nume și prenume: C.M.

Vârsta: 84 de ani

Venit : 360 ron

Profesia: poștaș

Familia : 1 copil care a decedat la puțin timp de la naștere

Prezentarea cazului:

D-na C.M., are 84, locuiește singură de 8 ani și este beneficiară a proiectului ”Deschideți o ușă!” din data de 1.03.2006 fiind recomandată de către D.G.A.S.P.C.- sector 4.

Născută și crescută în Bușteni, a avut o copilărie frumoasă, fiind ultima din cei trei copii ai familiei. Tatăl chiabur și mama casnică, căreia îi plăcea să coase, au învățat-o multe despre roadele câmpului dar și despre cum să fie o bună gospodină și mamă.

Relațiile erau foarte apropiate în familie, atât între copii(cele două fete) dar și cu părinții, care au sprijinit-o să facă liceul în București (doar până în clasa a XI-a deoarece i-a decedat mama și a renunțat la școală). A plecat de tânără de la casa părinților și a lucrat în multe domenii, cel mai mult plăcându-i să lucreze la poștă (de unde a ieșit la pensie). A fost căsătorită cu un cadru militar, au avut împreună un copil care a decedat la scurtă vreme după naștere. A divorțat după 8 ani de căsnicie, din cauza crizelor de gelozie ale soțului și datorită faptului că era dependent de alcool, lucru care l-a făcut să își piardă serviciul și să fure iar mai apoi să vândă din lucrurile achiziționate de-a lungul mariajului.

Nu s-a mai căsătorit niciodată, viața împărțind-o între serviciu și casă. A fost nevoită să se mute acum 8 ani din Bușteni, moment de declin în viață care o afectează foarte mult și acum…

Relațiile din cadrul familiei. Singura rudă apropiată, în viață, este sora mai mare, care este momentan, cu probleme mari de sănătate. O vizitează foarte rar o nepoată, dar nu poate să nu regrete în fiecare zi viața pe care a avut-o la Bușteni.

Din analiza documentelor, reiese că vârstnica are probleme la coloană datorită serviciului solicitant, în momentul de față neputându-se face nimic în această privință. In ceea ce privește relația cu nepoata, aceasta nu a fost niciodată văzută la domiciliul bătrânei, nici de voluntari dar nici de către vecini.

Concluzii:

Relațiile sunt evidențiate doar în ceea ce privește suportul comunității, familia fiind ca și inexistentă. Deoarece am reușit să îi reluăm legăturile cu vechi prietene care încă locuiesc în Bușteni, bătrâna își dorește tot mai mult să se reîntoarcă acolo deși sănătatea nu îi permite.

Ce este interesant de urmărit la acest caz, e legătura pe care vârstnica o are cu locurile natale, mutarea ei din mediul în care a trăit fiind un moment de impas pe care încă nu l-a depășit, beneficiara nereușind să se acomodeze cu noua locuință nici după 8 ani.

În ceea ce privește suportul comunității în acest caz avem parte de o vârstnică activă care nu numai că folosește timpul pentru a-și face singură menajeria, mâncarea și merge la cumpărături, ba chiar își mai ajută și vecinele nedeplasabile. Singurul lucru pe care îl reclamă este dificultatea cu care folosește mijloacele de transport în comun, deoarece are grave probleme la coloană.

STUDIUL DE CAZ NR. 5

Nume și prenume: S.A.

Vârsta: 70 de ani

Venitul: 280 de ron

Profesia: contabilă

Familia: nu are familie

Prezentarea cazului:

D-na S.A., locuiește singură de 18 ani și este beneficiară a proiectului ”Deschideți o ușă!” din data de 1.03.2006 fiind recomandată de către D.G.A.S.P.C.- sector 4.

Născută în nordul Moldovei, a crescut alături de fratele său cu care a avut o relație foarte apropiată. Deoarece veniturile familiei erau destul de scăzute, tatăl murise pe câmpul de luptă în al II-lea Război Mondial, mama împreună cu rudele au decis ca fiecare dintre copii să fie crescuți la oraș de către câte o mătușă: așa a ajuns beneficiara noastră în București, iar fratele acesteia la Iași…vacanțele și le petrecea pe locurile natale dar în lipsa fratelui deoarece acesta era exploatat de mătușa care se mutase între timp la țară și aveau o cultură mare de pepeni. După câțiva ani de chin, tânărul nu a mai rezistat iar la 19 ani a murit înnecat în Bahlui, acest eveniment fiind încă marcant pentru beneficiară.

In ceea ce o privește pe d-na S.A., cu familia adoptivă a avut relații foarte stânse, părinții iubind-o foarte mult și fiindu-i alături în orice a întreprins. A fost căsătorită dar din cauza unor probleme de sănătate nu a avut copii. Relațiile în familie au fost foarte bune, își aduce foarte bine aminte de orice moment din căsnicia sa, care s-a sfârșit cu decesul soțului acum 18 ani. Are momente în care se simte singură și inutilă.

Relațiile cu familia nu există deoarece beneficiara nu mai are rude apropiate. De-a lungul anilor a pierdut rând pe rând, părinți, soț, părinți adoptivi, prieteni buni, slujba, casa și tot ceea ce agonisise. Nu are locuință proprie ci stă într-o curte cu mai multe familii de rromi cărora le-a lăsat moștenire tot. Aceasta este acum «familia adoptivă» a vârstnicei în care ea primește toată admirația dar din partea celor mai mici, care o consideră bunica lor și care îi calcă pragul în fiecare zi, cei maturi fiind indiferenți la suferința vârstnicei. Nu regretă nimic din ce s-a întâmplat în ultimii ani deși chipul nu spune același lucru, toate aceste pierderi și-au lăsat amprenta pe chipul vârstnicei.

Din analiza documentelor, aflăm că vârstnica a mers în toate excursiile și la toate evenimentele organizate de Crucea Roșie. Stă în casă foarte puțin, majoritatea timpului și-l petrece în fața blocului de vis-a-vis unde a avut în proprietate o garsonieră, și povestește vremurile trecute cu celelalte locatare. Rareori e tristă, momente în care se destăinuie și își spune dorințele pe care nu și le-a îndeplinit niciodată: acela de a avea un copil.

Datoridă stării de sănătate, după cum și S.A. spune: ”asta nu am avut, nu am și nici nu-l voi putea avea, ăsta e singurul meu regret”.

Concluzii:

Relațiile în familia adoptivă sunt distante, cu o oarecare indiferență din partea tuturor celor care locuiesc în aceeași curte cu vârstnica. Are însă, relații foarte strânse cu ”nepoții adoptivi”, care vin adesea să o viziteze, să le citească o poveste sau să îi aducă o bomboană. Chiar dacă pentru copii sunt lucruri nesemnificative, acestea capătă o valoare enormă pentru vârstnica noastră.

In ceea ce privește suportul comunității, își dorește ca ea însăși să fie un sprijin pentru persoanele care au nevoie de el, de multe ori fiindu-ne voluntară în activitățile pe care le-am întreprins. De 2 ani însă primește vizitele și sprijinul voluntarilor de Cruce Roșie, cu care socializează și în colectivitatea cărora s-a integrat dându-le acestora un extraordinar exemplu în ceea ce privește inițiativele, modul de a trata și rezolva o situație, felul în care privește existența.

STUDIUL DE CAZ NR. 6

Nume și prenume: B.S.

Vârsta: 79 de ani

Venitul: beneficiază de un ajutor social în valoare de 100 de ron

Profesia: nu a lucrat

Familia: nu are copii, are o singură nepoată

Prezentarea cazului:

D-na B.S., locuiește singură de 1 ani și este beneficiară a proiectului ”Deschideți o ușă!” din data de 2.02.2008 fiind recomandată de către D.G.A.S.P.C.- sector 4.

Născută în Moldova(Huși), într-o familie cu 6 copii, a învățat de la părinți ce înseamnă sprijinul, respectul dar și speranța și credința. Cu frații a avut o relație extraordinară, toate responsabilitățile din gospodărie fiind împărțite după vârstă. A făcut 4 clase. Relațiile în familia extinsă se bazau pe ajutor efectiv în muncile câmpului, sprijin material și afectiv.

S-a căsătorit și a avut o fiică și pentru că soțul a fost transferat cu serviciul în București, beneficiara și-a mutat domiciliul în capitală, lăsând în urmă tot ceea ce construiseră până atunci. Moartea fulgerătoare a fiicei care a avut cancer iar mai apoi a soțului(la câteva luni după aceea) i-a lăsat urme adânci în suflet și o nepoata de 5 ani în grijă. Chiar dacă a avut sprijinul instituțiilor, nimic nu a putut înlocui absența lăsată de cele două pierderi. Acum un an, când nepoțica(M.) a împlinit 18 ani și era în clasa a XII-a , a abandonat liceul și trăiește în concubinaj cu un individ mai mare cu 12 ani decât. De câteva luni o vizitează dar relația nu mai este aceeași.

Din analiza documentelor reiese faptul că începând cu data de 2.02.2008, de când vârstnica este beneficiară a proiectului și-a îmbunătățit starea de sănătate, este deschisă la propunerile voluntarilor și și-a îmbunătățit relația cu nepoata, aceasta începând să o viziteze atât cât îi permite serviciul.

Relația cu familia extinsă s-a diminuat în timp, datorită distanței și faptului că nu s-au mai văzut de foarte mulți ani. In ceea ce privește relația cu nepoata, beneficiara se aștepta la acest lucru dar nu atât de devreme și în aceste condiții. Deși au existat tensiuni, certuri imediat după momentul plecării nepoatei de acasă, acum vârstnica s-a resemnat. Dacă acum un an activitatea prioritară era de a merge la locuința concubinului nepoatei sale pentru a o readuce acasă, acum singura activitate care o mai scoate din casă este cea spirituală.

In ceea ce privește suportul comunității, de-a lungul anilor vârstnica a avut parte atât de o susținere formală cât și de una informală. Acum se bucură de sprijinul vecinilor dar și de cel al voluntarilor Crucii Roșii care o vizitează și care sunt încă fascinați de accentul moldovenesc pe care îl păstrază încă, beneficiara proiectului.

STUDIUL DE CAZ NR. 7

Nume și prenume: FAMILIA B.

Vârsta: B.M.(soțul)70 de ani și B.M.(soția) 63 de ani

Venitul: 350 de ron(soțul) și 250 de ron (soția)

Profesia: acar C.F.R(soțul) și filatoare- bobinatoare în Oltenița

Familia: au 7 copii

Prezentarea cazului:

Familia B. locuiește în mediul rural. Ambii născuți și crescuți în Moldova, în familii numeroase(dânsul 7 frați din care mai trăiesc 4 iar dânsa 4 frați), au învățat de la părinții lor ce înseamnă să fii onest, să muncești cinstit și să îi respecți pe cei cu experiență.

Familia B. este o familie reconstituită: fiecare dintre soți a mai fost căsătorit în prealabil, soția lui B.M. decedând în urma unei întreruperi de sarcină(iar împreună aveau 3 copii) iar B.M.(soția) a mai fost căsătorită și a divorțat(relație din care are 1 copil). După căsătoria dintre cei doi familia s-a îmbogățit cu încă 3 copii. Relațiile dintre copii au fost foarte apropiate de la început, părinții știind să gestioneze bine discuțiile care au apărut pe parcursul anilor. Relația dintre familia reconstituită și familia extinsă au fost deasemenea bazate pe respect, ajutor reciproc și înțelegere.

Odată cu pensionarea celor doi au și apărut momentele de cumpănă deoarece venitul insuficient nu acoperea cheltuielile curente și au continuat să lucreze, de data aceasta, câmpul. Prin urmare, pe când cei din mediul urban consideră momentul pensionării, unul de libertate, liniște, retragere, veniturile celor din mediul rural îi determină să-și întregească veniturile prin munca în agricultură.

Rând pe rând, fiecare dintre copii familiei B. au părăsit casa părintească, din dorința de a deveni independenți financiar ori pentru a-și continua studiile, sau pentru a-și întemeia o familie. Nu atât de importantă este motivația pentru care au plecat ci faptul că nu se mai întorc iar dacă se întorc o fac doar pentru câteva zile si asta pentru a se recrea și a asculta o vorbă bună, caldă și calmă a tatălui, nicidecum pentru a-i ajuta efectiv la ceea ce au nevoie.

Relația cu familia există dar cu fiecare copil în parte comportă diferite forme. Spre exemplu, 4 dintre copii au părăsit țara (3 sunt în Italia și 1 în Grecia) iar relațiile sunt menținute periodic prin telefon, 2 dintre fiice locuiesc în capitală, una dintre ele fiind înfiată de către o matușă iar cealaltă, căsătorită acolo; cu acestea familia se întâlnește doar o dată pe an. Singura care le mai calcă pragul, este B.F. care îi vizitează periodic dar doar pentru câteva zile. Relațiile cu aceasta sunt apropiate, părinții fiindu-i suport moral, financiar și afecțional considerând de datoria lor asta. Familia se reunește o dată pe an (dar niciodată în întregime) atunci când majoritatea sunt în vacanță.

In ceea ce privește suportul comunității, există similitudini cu ceea ce se întâmplă în mediul urban, adică funcționează suportul informal în detrimentul celui formal, vârstnicii sprijinindu-se între ei, vecinii dându-și o mână de ajutor la munca câmpului, dar nimic din toate acestea nu pot înlocui prezența unuia dintre copii.

Concluzii

In ceea ce privește cercetarea, obiectivele stabilite au fost atinse. Am putut observa din analiza documentelor și din studiile de caz că efectele îmbătrânirii în plan social sunt multiple: starea de sănătate nesatisfăcătoare dusă uneori la dependență, o retragere din viața socială, sentimentul de inutilitate sunt într-o relație de interdependență cu caracteristicile care definesc relațiile cu familia. Referitor la descrierea situației persoanelor vârstnice ca membri ai unei familii am observat că relațiile în cadrul familiei extinse erau foarte apropiate, bazate pe ajutor, sprijin moral, afectiv și financiar mare lucru care în familia modernă nu se întâmplă, familia nu mai are timp pentru sprijinirea părinților în vârstă, acest lucru fiind pasat în mâna unei terțe persoane sau a comunității.

Sistemul de suport informal rămâne principalul actor în asistarea vârstnicilor, atât în mediul urban cât și în cel rural. Deși este de preferat ca serviciile de asistență socială să nu înlocuiască serviciile pe care ar trebui să le ofere familia ci să le suplimenteze pe acestea, acest lucru am văzut că nu se întâmplă. Așadar, este necesar să se organizeze un sistem de servicii de suport care să ajute familiile ce au în grijă bătrâni dependenți precum și multiplicarea și diversificarea serviciilor organizațiilor neguvernamentale și a celor care își propun dezinstituționalizarea prin înființarea de : centre de zi, ajutor pentru menaj, sevicii de însoțire la cumpărături, companie, servicii recreaționale, etc.

Tot din studiile de caz și analiza documentelor am observat că principalele activități în desfășurarea cărora persoanele anchetate întâmpină dificulăți au fost efectuarea de cumpărături, folosirea mijloacelor de transport, activități de menaj, în general activități care indică o incidență ridicată a problemelor de sănătate a aparatului locomotor.

Vârstnicii din mediul urban am observat că nu au activități care să îi mențină activi, singura prioritară în viața lor este a merge la biserică și a se ruga, asta pentru că ei sunt cei care coștientizează cel mai bine importanța religiozității în momente de cumpănă dar și datorită conștientizării apropierii momentului morții.

Cei din mediul rural însă își ocupă timpul cu creșterea animalelor și munca câmpului deoarece veniturile provenite din pensii nu le permit să aibă un trai decent.

Ipotezele de lucru au fost demonstrate prin aplicare metodelor stabilite. Așadar, trăsătura comună a acestor cazuri este faptul că, oricare ar fi nivelul de educație anterior, tuturor vârstnicilor le este greu sau imposibil de a duce o viață lipsită de griji financiare. Din analiza documentelor am observat că există o relație între sănătatea vârstnicilor și relațiile din cadrul familiei: dacă persoanele de vârsta a III-a sunt des vizitate de copiii lor, de rude, vecini, voluntari și au un contact și socializează, atunci și starea persoanei este mai bună.

Am mai observat că oriunde s-ar afla, persoane de vârsta a III-a nu-și învinovățesc copiii pentru faptul că nu îi vizitează sau nu îi susțin, ba chiar unii dintre ei își ajută în continuare copiii, considerând de datoria lor asta. Pierderile pe care le-au suferit și-au lăsat amprenta pe chipul tuturor iar mutarea unei persoane vârstnice din mediul său aduce cu sine un regres al sănătății.

Ce părere am despre ce am aflat?

Nu există reguli bine trasate după care vârstnicii să se ghideze în ceea ce le privește reacția la pierderi, schimbări de mediu, ajutorul copiilor sau ajutor pentru copii, sentimente de singurătate, inutilitate, standarde între care trebuie să li se încadreze starea de sănătate însă multe lucruri sunt certe în ceea ce mă privește: vârstnicii nu sunt acei oameni simpli și fără carte care nu mai pot învăța nimic și nu au inițiative, nu sunt cei care plictisiți de la piață vin să îți ceară locul în mijloacele de transport, nu sunt cei care mai neatractivi, plictisitori, fixiști dintre noi.

Așa îi vedem noi…consider, prin urmare că noi trebuie să ne schimbăm și să îi vedem altfel și nu ei să fie cei care trebuie să se schimbe!

Abordarea acestei teme mi-a fost sugerată de faptul că îmi desfășor activitatea în cadrul Societății Naționale de Cruce Roșie din România, în calitate de asistent de proiect pe proiectul ”Deschideți o ușă!”, proiect finanțat de United Way și implementat de Crucea Roșie în sectoarele 3 și 4 ale Capitalei. Beneficiarii acestui proiect sunt 150 de persoane în vârstă de peste 65 de ani, cu venituri de până în 400 de ron care locuiesc singure și au domiciliul stabil în unul din cele 2 sectoare. Proiectul s-a derulat în anul 2006 cu un proiect pilot și este în derulare din ianuarie 2008- pană pe 30 octombrie a.c.

In calitatea de voluntar al Filialei de Cruce Roșie Sector 4, pe care o am încă din februarie 2006 și angajat al Sediului Central al Crucii Roșii Române, mi s-a oferit ocazia de a face și evaluarea inițială a fiecărui caz în parte.

Bibliografie:

Avram, Marieta, Baiaș, Flavius, Legislația familiei. Ediția a III-a revizuită,[f.l.], Beek, 2001

Balaci, Marin, Analiza procesului de îmbătrânire demografică, București, A.S.E., Facultatea de cibernetică, 1996

Balaci, Marin , Demografia vârstei a treia, București, Ed. Medicală, 1998

Bogdan, Constantin, Elemente de geriatrie practică, București, Editura Medicală, 1992

Bogdan, Constantin, Geriatrie, București, Ed. Medicală, 1997

Boia, Lucian, Mitul longevității. Cum să trăim 200 de ani.Traducere din franceză de Walter Fotescu, București, Humanitas, [1999]

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, București, Editura Economică, 2001

Chelcea, Septimiu, Metoda cercetării sociologice.Metoda cantitativă și calitativă, București, Editura Economică, 2004

Chelcea, Septimiu, Tehnici de cercetare sociologică, București, [Ed. SNSPA], 2001

Chelcea, Septimiu, Iluț, Petru(coord.), Enciclopedie de psihosociologie, [București], Ed. Economică, [2003]

Drimer, Dolphi, Matei Săvulescu, Aura, Speranță pentru vârsta a treia, București, Ed. Tehnică, 1991

Jlya, Metchnicoff, Bătrânețea, , București, Ed. Librăria nouă, 1979

Gârleanu- Soitu, Daniela, Vârsta a treia, Prefață de Vasile Miftode, [Iași], Institutul European 2006

. Giddens, Anthony, Sociologie.Traducere de Radu Săndulescu și Vivia Săndulescu,[f.l.]Editura All, [2001]

Gușic, Vladimir Iuliu, Biologia vârstelor și lupta împotriva bătrâneții, București, Ed. Stiințifică și Enciclopedică, 1984

Hartman, A.; Laird, J. , Family- centered social work practice, The Free Press, New Zork, Londre, 1983

Jlya, Metchnicoff, Bătrânețea, București, Ed. Librăria nouă, 1979

Marshall, Gordon, Dicționar de Sociologie, București, Ed. Univers Enciclopedic, 2003

Marshall, Mary, Asistența socială pentru bătrâni. Ed. a II-a, [f.l.], [Alternative], [1993]

Mănoiu, Florica, Epureanu, Viorica, Asistența socială în România, București, Editura All, [1996]

Mărginean, Ioan, Proiectarea cercetării sociologice, [Iași], Polirom, 2000

Miftode, Vasile(coord.), Sociologia populatiilor vulnerabile:teorie și metodă, Iași, Ed. Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, 2004

Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Incursiune în psihologia și psihosexologia familiei, București, Editura Press Mihaela S.R.L., 1998,

Neamțu, George, Tratat de asistență socială, Iași, Ed. Polirom, 2003

Osterrieth, Paul, Copilul și familia, București, Ed. Didactică și pedagogică, 1973

Popescu, Eugenia, Pedagogia socială în fața problemelor șomajului și ale populației vârstnice, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1999

Shopiro, Stanley, Skinulis, Karen, Cum devenim părinți mai buni, București, Humanitas, 1999

Stănculescu, Elena, Stereotipurile și vârsta în asistență socială, București, Credis, 2003

Voinea, Maria, Sociologia familiei. București, Universitatea București, Facultatea de Sociologie- Psihologie-Pedagogie.Catedra de Sociologie, 1993

Yin, Robert, Studiul de caz. Designul, analiza si colectarea datelor. Cuvânt înainte de Donald T. Campbell.Traducere de Valentin Alupoaie, [Iași], Polirom, 2005

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr(coord.),[et.al.], Dicționar de sociologie :urmat de indicatori demografici, economici, sociali, și sociologici , București, Editura Babel, 1993

*** Revista de Asistență Socială nr. 6/ 2002, [București]

*** Revista de Asistență Socială nr. 1/ 2003, [București]

*** Revista de Asistență Socială nr. 3- 4/ 2003, [București]

*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea și cu puterea de grijă a PREA FERICITULUI PARINTE TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, CU APROBAREA SFANTULUI SINOD, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001

** *Dicționar explicativ, București, Ed. Litera International, 1998

*** Nimic despre noi fără noi, Implicarea persoanei vârstnice din România în procesul de luare a deciziilor, București, Ed. L.G.J. of the Open Society Institute, , 2001

*** Suport de Curs. Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice, București, 2008

www.insse.ro