Varietati de Porumb Folositi In Industria Alimentara

BIBLIOGRAFIE

Aldrich R.S. si colab., – MODERN CORN PRODUCTION, Editura A.L. [NUME_REDACTAT] M.. – Fitotehnia , [NUME_REDACTAT] lonescu de la Brad, lasi , 2003 .

[NUME_REDACTAT]., Salontai AL., Vasilica C., Barnaure V., Borceanu I., –
Fitotehnie , [NUME_REDACTAT] si Pedagogica, Bucuresti , 1991.

Barban. Z si colab., – Fitotehnie , vol I , [NUME_REDACTAT], Bucuresti , 1985 .

Bilteanu GHE., Birnaure V. – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] si Pedagogica,
Bucuresti , 1969 .

BILTEANU GHE. BIRNAURE V.-1997- Fitotehnie, [NUME_REDACTAT], Bucuresti, 1997 .

[NUME_REDACTAT] – Tehnică experimentală , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2006 .

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ) – 50 de ani de cercetări agricole în Oradea , Fascicula I , Culturi de câmp și furajere , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2012.

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ) – Eroziunea terenurilor în pantă din Bihor , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2011.

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ) – Irigațiile în [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2009 .

[NUME_REDACTAT] – Agricultură generală , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2008.

[NUME_REDACTAT] Domuța , [NUME_REDACTAT] – Materii prime vegetale , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2010 .

C-tin Banu – Tratat de [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] , Editura ASAB, Bucuresti, 2009 .

[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT] , 2007

[NUME_REDACTAT] – Practici de agrochimie , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2011.

[NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] și colab. – Tehnologia culturii porumbului în Nord – [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2004 .

[NUME_REDACTAT] Munteanu , [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] Roman , [NUME_REDACTAT] – Fitotehnie , [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad , Iași , 2003.

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] , Bucuresti , 1999.

[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Vegetale , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2008.

[NUME_REDACTAT] – Tehnologia și [NUME_REDACTAT] Prime , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2008.

[NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] – Materii prime vegetale , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2010.

Panificație – Metode de analiză , [NUME_REDACTAT].

POPESCU S. – [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Cerealelor , Făinii și a Produselor de Panificație și [NUME_REDACTAT] , Editura I.D.T., Bucuresti , 1964.

Segal B., Segal R. – [NUME_REDACTAT] de Analize în [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] , Bucuresti , 1996 .

Segal B., Segal R., Dan V., Teodoru V. – [NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] , Bucuresti , 1985 .

Productia vegetala. Cereale si plante tehnice. Redactia revistelor agricole, Bucuresti 2006-2009.

www.gazetadeagricultura.info

www.revista-ferma.ro

www.educativ.ro –cultura-porumbului

http://ro.wikipedia.org/wiki/Porumb

http://www.agroinfo.ro/

http://www.agra.ro/

PROIECT DE DIPLOMĂ

STUDIUL UNOR VARIETĂȚI DE PORUMB

FOLOSIȚI ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Cuprins

CUPRINS

CAPITOLUL I. IMPORTANȚA PORUMBULUI (Zea mays L.)

1.1. Importanță. Origine. Sistematică

CAP. II . TEHNICA DE CULTURĂ

2.1. SĂMÂNȚA ȘI SEMĂNATUL

2.2. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE

2.3. IRIGAREA PORUMBULUI

2.4. Recoltarea și păstrarea porumbului

CAP. III. COMPOZIȚIA CHIMICĂ ȘI VALOAREA NUTRITIVĂ

CAP IV. MATERIALE SI METODE DE CERCETARE

4.1. CONDITII DE CERCETARE

4.2. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

CAPITOLUL V. REZULTATE ALE CERCETĂRILOR PROPRII

5.1. Determinarea masei hectolitrice

5.2. Determinarea masei a 1000 de boabe

5.3. Determinarea umidității porumbului

5.4. Determinarea proteinei din germenii de porumb

5.5. Determinarea procentului de grăsime din germenii de porumb

5.6. Determinarea cenușii

5.7. Determinarea masei endospermului și embrionului umed și uscat

5.8 . Producțiile kg/ha obținute în 2009 – 2011 la varietățile de porumb studiate

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I. IMPORTANȚA PORUMBULUI (Zea mays L.)

1.1. Importanță. Origine. [NUME_REDACTAT]

Porumbul ocupă al treilea loc ca importanță, între plantele cultivate pe glob. Porumbul alături de grâu și orz, constituie baza alimentației celei mai mari părți a populației globului, direct sau transformate în produse animaliere.

În alimentația omului se folosesc numai boabele, care pot fi consumate în faza de coacere în lapte, ca porumb fiert său copt, în special porumbul zaharat, putând fi folosit în această fază și sub formă de boabe conservate, boabele mature se folosesc fierte, iar anumite forme de porumb sub formă de floricele.

Făina (mălaiul), din boabele de porumb este lipsită de gluten, motiv pentru care nu se poate folosi singură la prepararea pâinii ci numai în adaos cu făină de grâu sau secară.

Diferite sorturi de făină de porumb, se folosesc la prepararea pâinii, biscuiților, prăjiturilor, budincilor, etc. Din făina de porumb fiartă se obține un aliment (mămăliga) apreciat și folosit la noi în țară, mai ales de populația rurală în trecut. Din boabele măcinate se obțin și crupe (păsat) și fulgi de porumb.

Uleiul din germenii de porumb este produs dietetic folosit pe scară din ce în ce mai largă în țara noastră (nu produce colesterol în organism). Din boabele degerminate se obține făina degresată, care se păstrează mai bine.

Porumbul este o materie primă valoroasă în industria spirtului și amidonului, glucozei și în obținerea altor produse: sirop, pectină, dextrină, clei, substanțe plastice, acid lactic, acid acetic, acetonă, coloranți, cauciuc sintetic, precum și ca mediu nutritiv pentru ciupercile din uzinele ce obțin produse antibiotice.

Din amidonul de porumb, prin lucrări speciale, s – au realizat numeroase produse noi: un material super absorbant, care se poate utiliza în combaterea eroziunii solului și fixarea nisipurilor, materiale plastice biodegradabile nepoluante, dialdehidă de amidon foarte rezistent la umezeală, folosit în industria hârtiei.

Cea mai largă utilizare a porumbului este ca furaj sub formă concentrată, masă verde sau siloz. Porumbul este o excelentă materie primă în industria de carne, lapte, unt, boabele acestuia având o mare valoare nutritivă.

Reziduurile la prelucrarea boabelor de porumb (tărâțe, borhoturile de la fabricarea spirtului, turtele sau resturile de la extragerea uleiului) constituie furaje foarte valoroase.

Ponderea porumbului în cultură este foarte mare, în economia țării noastre el reprezintă circ. 50 % din producția globală și ocupă circa 45 % din suprafața de cereale.

Porumbul, plantă nouă de cultură pentru [NUME_REDACTAT], este originar din America, unde este cultivat de către băștinași din timpuri străvechi. Cercetările arheologice efectuate în [NUME_REDACTAT] au scos la iveală numeroase mărturii în acest sens (resturile de știuleți sau de boabe, vase cu desene reprezentând plante sau știuleți de porumb). [NUME_REDACTAT] și Peru au fost descoperite urme de vechi canale pentru irigații ce arată atenția deosebită de care se bucură cultura porumbului din partea băștinașilor. La noi în țară, porumbul a fost găsit în condiții de climă și sol deosebit de prielnice, ceea ce a permis extinderea lui în cultură, România devenind treptat o mare cultivatoare și chiar exportatoare de porumb.

În prezent, porumbul este una dintre cele mai importante plante de cultură, datorită productivității ridicate și a multiplelor sale întrebuințări în hrana oamenilor, furajarea animalelor și ca materie primă în diverse industrii. În alimentația omului, boabele, care reprezintă alimentul de bază pentru o mare parte din populația globului, se folosesc sub diferite forme: mămăliga, turtă, porumb fiert său copt, proaspăt sau conservat, ca boabe nemature sau mature, floricele, crupe, fulgi, etc.

În alimentație se folosesc mai mult boabele cu bobul sticlos. Boabele de porumb zaharat în faza de coacere în lapte se folosesc fierte ca și garnitură lângă diferite mâncăruri. Făina (mălaiul) din boabele de porumb, fiind lipsită de gluten, nu se folosește singură la prepararea pâinii ci numai ca adaos (într – o anumită proporție) în făina de grâu și secară (preferabil porumbul cu bobul alb). În prezent, sub 15 % din producția mondială de porumb se utilizează direct în hrana omului.

Dacă în țările în curs de dezvoltare, consumul direct în alimentație se menține încă la un nivel ridicat (50 – 60 %), în țările dezvoltate, acest consum s – a redus foarte mult, sporind în același timp utilizările industriale și în furajarea animalelor. Cea mai mare parte din producția de porumb se folosește în furajarea animalelor (circa 75 – 80 %) ca nutreț concentrat (boabe întregi sau uruite), siloz sau masă verde. Boabele au o valoare nutritivă ridicată (1,2 – 1,3 unități nutritive și 80 – 90 g proteină digestibilă la 1 kg de boabe) și se folosesc la diferite specii și categorii de animale, în special la creșterea și îngrășarea porcilor și păsărilor, precum și în furajarea taurinelor, ovinelor și cabalinelor. În furajare, se folosește și plantă sub formă de masă verde (până la apariția inflorescenței) sau siloz (în faza de lapte – ceară sau ceară).

Comparativ cu alte plante furajere, porumbul siloz asigură o producție mai mare de unități nutritive la hectar și la un preț de cost mai scăzut. Recoltându – se înainte de maturitatea boabelor, porumbul siloz se poate cultiva și în zone mai reci. Tulpinile de porumb (cocenii sau strujenii), rămase după recoltarea știuleților, împreună cu frunzele și pășunile se folosesc ca furaj grosier mai ales însilozate cu melasă sau cu furaje suculente (sfecla pentru zahăr sau furajeră etc.), dând un valoros nutreț suculent pentru rumegătoare.

Cu bune rezultate în furajare se folosesc reziduurile de la prelucrarea boabelor (tărâțele, borhoturile de la fabricile de spirt, resturile de la extragerea uleiului, etc.).

Boabele de porumb se folosesc în industrie pentru obținerea spirtului, amidonului, dextrinei, glucozei și a altor produse (sirop, pectină, substanțe plastice, clei, acid lactic, acid acetic, acetonă, coloranți, cauciuc sintetic etc.), iar din embrioni (germeni de porumb) se extrage un ulei dietetic de bună calitate ce previne acumularea colesterolului în sânge.

Din 100 kg boabe de porumb se poate realiza unul din următoarele produse: 77 kg făină (fără tărâțe și embrioni), 63 kg amidon, 71 kg glucoză, 44 l spirt, iar din embrioni se obțin 1,8 – 2,7 l ulei și 3,6 kg turte.

Tulpinile și rahisul inflorescenței femelei se pot folosi în industria celulozei sau ca material pentru foc, pănușile ca ambalaj sau pentru diferite împletituri (papuci, poșete, coșulețe, etc.), iar mătasea în medicina populară.

În afara multiplelor sale întrebuințări, porumbul prezintă o serie de particularități biologice și fitotehnice valoroase printre care: are capacitate mare de producție (superioară celorlalte cereale), posedă o mare plasticitate ecologică și o rezistență bună la secetă și la cădere, este mai puțin atacat de boli și dăunători, are coeficient de înmulțire ridicat (necesită cantități mici de sămânță), iar producerea seminței hibride este mai ușoară decât la celelalte plante, valorifică foarte bine îngrășămintele organice și nivelele înalte de fertilizare cât și apa de irigație, se poate mecaniza total, lasă terenul curat de buruieni (că plantă prășitoare), fiind o bună premergătoare pentru toate culturile, valorifică din plin precipitațiile din a doua jumătate a verii, se poate cultiva pentru producție de masă verde, siloz sau chiar boabe, ca a doua cultură, după plante care se recoltează foarte devreme.

Toate aceste însușiri, precum și utilizările numeroase fac din porumb una dintre cele mai importante plante de cultură cu o pondere ridicată în agricultură țării noastre ca și a altor țări.

1.1.2. ORIGINEA

[NUME_REDACTAT], porumbul a fost adus la prima expediție a lui [NUME_REDACTAT] (1493), fiind cultivat prima dată în Spania, apoi în Italia.

În țara noastră, porumbul a fost menționat în Muntenia sub domnia lui [NUME_REDACTAT] (1693 – 1695), iar în Transilvania porumbul s-a cultivat pe timpul împărătesei [NUME_REDACTAT] (1740 – 1760).

În prezent, soiurile de porumb sunt puțin răspândite în cultură.

Introducerea în cultură a hibrizilor a început în S.U.A. din anul 1933, iar în țara noastră aceștia s-au extins în cultură după anul 1954. Sporul mediu mondial adus de introducerea hibrizilor față de soiuri este apreciat la 40 – 50 %.

După modul de obținere hibrizii pot fi:

simpli (H. S.), între două linii consangvinizate;

dubli (H. D.), între doi hibrizi simpli;

triliniari (H. T.), între un hibrid simplu și o linie consangvinizată.

În ceea ce privește perioada de vegetație, hibrizii cultivați în România necesită 50- 85 zile în intervalul răsărit – înflorit și 60 – 70 de zile pentru formarea, creșterea și maturarea boabelor, revenind un total de 110 – 155 zile (în sudul țării).

Pentru constanță în realizarea producțiilor, fiecare cultivator este bine să folosească 3 – 4 hibrizi diferiți ca perioadă de vegetație. La alegerea acestora trebuie să se urmărească:

să fie adaptați condițiilor zonei în care urmează a fi cultivat;

să ajungă la maturitate înainte de venirea brumelor de toamnă și, pentru siguranță în acest sens, să aibă necesarul de unități termice mai mic cu 150 față de potențialul zonei;

să fie rezistent la secetă, boli, dăunători;

să aibă o bună rezistență la frângere și o inserție uniformă a știuleților.

Zonarea hibrizilor. Principalul criteriu de zonare îl cuprinde constanta termică. Aceasta, în cazul porumbului, se obține prin însumarea temperaturilor mai mari de 10˚C pe întreaga perioadă de vegetație.

Pe baza analizării datelor climatologice medii pe perioade lungi de timp, s-au stabilit în țara noastră două zone de cultură pentru porumb.

Zona I, cuprinde arealele cu suma temperaturilor biologic active cuprinse între 1400 și 1600 ˚C.

Zona a ÎI – a, cuprinde teritoriile cu resurse termice biologic active cuprinse între 1200 – 1400 ˚ C.

1.1. 3. SISTEMATICĂ

Porumbul face parte din familia Gramineae, subfamilia Panicoidae, tribul Maydeae, specia Zea mays L.

În funcție de structura endospermului și caracterele știuletelui, specia Zea mays cuprinde mai multe convarietăți:

– Zea mays L. conv. Îndurata (Șturț) Baylei, (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul cu bobul tare, neted, lucios, cu zona coronară rotundiformă. Partea periferică a bobului este cornoasă, iar la interior este amidonoasă. Boabele au diferite culori: albe, galbene, portocalii, roșii. Provine din zona muntoasă a [NUME_REDACTAT].

– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT], (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul dinte de cal, cu boabe mari, care în zona coronară prezintă o adâncitură. În secțiune boabele au zona tare (cornoasă), dispusă periferic, iar zona coronară și mijlocul sunt ocupate de stratul amidonos, care la maturitate se contractă determinând formarea ˝mișunei˝ (adânciturii). Originea acestei convarietăți este Mexicul, în prezent fiind predominantă în lume.

– Zea mays L. conv. Aorista (Șturț) Bailey (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul cu bob mic, cornos, utilizat pentru floricele.

– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT] (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul zaharat cu boabe zbârcite și sticloase.

– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT], porumbul amidonos cu boabe mari, rotundiforme, cu endospermul amidonos predominant și foarte puțin endosperm cornos, în zona coronară. Este răspândit în Peru și Bolivia.

– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT], care are bobul cornos, opac, cu aspect ceros; în loc de amidon conține eritrodextrină. A fost descoperit în China, iar în prezent este răspândit în Asia și Filipine.

1.1.3.1. PARTICULARITĂȚI BIOLOGICE

Sistemul radicular.

Asigură planta cu apă și hrană în primele 2 – 3 săptămâni, este format dintr-o singură rădăcină embrionară și 3 – 7 rădăcini seminale care pornesc din mezocotilul embrionului. Numărul de noduri subterane variază, în funcție de perioada de vegetație, între 6 – 10. Din fiecare nod se formează 8 – 16 și chiar 20 de rădăcini adventive permanente.

Adâncimea de pătrundere a sistemului radicular la porumb este de până la 2,5 m, iar lateral, de 60 – 75 cm, astfel că o plantă de porumb ˝ exploarează ˝ circa 6 m3 sol. Suprafața de absorție a sistemului radicular nu se corelează cu volumul de sol explorat, totuși apa o valorifică din volumul total. Aproximativ 60% din masă totală a rădăcinilor se găsește în stratul de sol până la 30 cm.

Tulpină.

Este formată din 7 – 15 (21) internoduri pline cu măduvă, care totalizează o înălțime de la 0,30 m la 9 m, frecvent 1,5 – 3 m. Lungimea tulpinii este corelată cu perioada de vegetație, crescând odată cu aceasta.

Diametrul tulpinii variază pe traiectul acesteia: circa 20 mm la bază, 60 mm la mijloc și 5 – 10 mm sub panicul. Din nodurile de la bază se formează lăstari denumiți copili.

În ameliorarea porumbului se urmărește reducerea taliei, dar nu prin reducerea numărului de internoduri, ci a lungimii acestora, în felul acesta, numărul de frunze rămânând neschimbat, dar se poate mării densitatea lanului, ceea ce conduce la obținerea unor sporuri de recoltă de 11 – 26 %.

Rezistența la frângere și cădere a tulpinilor este o însușire importantă pentru recoltarea mecanizată. Densitatea exagerată, excesul de azot, lipsa potasiului, atacul de Ostrinia nubilalis, atacul de fuzarioză reprezintă câteva din cauzele care determină frângerea și căderea tulpinilor.

Frunzele.

Au limbul lung de 50 – 80 cm, lat de 4 – 12 cm, cu marginile ondulate, ceea ce le conferă flexibilitate. Prezența celulelor buliforme din epiderma superioară determină răsucirea limbului spre interior în condiții de secetă, proces prin care planta își mărește rezistența la secetă. Indicele suprafeței foliare la care se obțin recolte bune are valori de 4,0 – 5,0 în culturile neirigate și de 5,0 – 6,0 în culturile irigate. Suprafața foliară atinge valori maxime în momentul înfloririi florilor femele.

Numărul de frunze este corelat cu perioada de vegetație. Astfel, V. NOZZOLINI (1963); citat de GH. BÎLTEANU (1974), clasifică hibrizii după numărul de frunze, după cum urmează: extratimpurii sub 18 – 20, tardivi 20 – 22 și foarte tardivi cu peste 22 frunze.

Menținerea frunzelor verzi până la maturitate mărește recolta de boabe și valoarea furajeră a producției secundare.

Inflorescențele.

Porumbul este o plantă unisexuat – monoică. Florile mascule sunt grupate într-o inflorescență terminală de tip panicul, iar cele femele sunt grupate în inflorescențe de tip spadice (spic cu rahisul mult îngroșat), protejate de frunze modificate (pănuși) situate la subsuoara frunzelor.

Porumbul este o plantă protandră, polenul putând apărea cu 5 – 7 zile înaintea maturării ovulelor. În condiții de secetă decalajul poate să depășească chiar 10 zile, determinând creșterea procentului de plante sterile.

Polenizarea este alogamă anemofilă, grăunciorii de polen putând fi purtați de vânt până la 1 km distanță.

Fructul.

Este o cariopsă la care pericarpul reprezintă 7 – 10 %, endospermul 80 – 87 %, iar embrionul 10 – 12 %. MMB variază între 40 – 1100 g, frecvent 200 – 400 g, iar MH este de 72 – 88 kg.

CAP. II . TEHNICA DE CULTURĂ

2.1. SĂMÂNȚA ȘI SEMĂNATUL

Primul moment în procesul de pregătire și formare a viitoarei recolte începe odată cu semănatul. Acest moment este decisiv deoarece, mai mult decât la culturile în rânduri dese, unele greșeli efectuate în această etapă nu mai pot fi corectate ulterior.

De maximă importanță pentru operațiunea de semănat, cu influențe directe asupra producției sunt:

utilizarea unei semințe sănătoasă, tratată și recunoscută, fiind 100 % hibridă;

asigurarea unei densități corespunzătoare cu hibridul folosit, fertilizarea solului și regim pluviometric;

uniformitatea adâncimii de semănat și a răsăririi;

încadrarea în epoca optimă de semănat.

2.1.1. Calitatea seminței

Calitatea seminței hibride depinde în mare măsură de puritatea biologică a formelor parentale, dar și de respectarea strictă a spațiilor de izolare a loturilor de hibridare, care să nu permită impurificarea accidentală cu polen străin. Acest aspect este foarte important în zilele noastre, când a devenit o problemă identificarea unor suprafețe mari și mai ales evitarea cultivării de porumb pe o distanță de peste 700 m în jurul lotului semincer. Numai astfel se poate asigura o puritate biologică de peste 90 %. Pentru a avea o germinație de cel puțin 90 %, sămânța de porumb trebuie uscată și păstrată apoi la 10 – 12 ˚ C.

O condiție absolut obligatorie este tratarea semințelor contra bolilor și dăunătorilor. Nerespectarea acestei condiții poate duce la diminuarea densității plantelor, mai ales pe solurile acide, reci, cu atac masiv de viermi sârmă.

2.1.2. Epoca de semănat

Epoca de semănat a porumbului este determinată de particularitățile sale biologice.

Temperatura minimă de germinare este de 8 ˚ C, iar sub 5 ˚ C sămânța în curs de germinare moare. În consens cu aceste restricții, semănatul trebuie declanșat atunci când în sol, la 10 cm adâncime la ora 8 dimineața, temperatura depășește 8 ˚ C, iar tendința generală a vremii este spre încălzire. Semănatul trebuie făcut cât mai devreme, pentru a asigura o răsărire cât cât mai timpurie și explozivă, dar nu prea devreme totuși pentru a evita riscul brumelor târzii sau al valurilor de frig care să cauzeze ˝ clocirea ˝ boabelor în sol. Pentru zona de câmpie din nord – vestul României, calendaristic aceste condiții se întrunesc în intervalul 5 – 20 aprilie. Depășirea epocii optime de semănat poate cauza pierderi de producție de 20 – 40 %, cu mult peste posibilitățile de compensare prin alte verigi tehnologice.

În zona colinară și de deal încolțirea este mai lentă, motiv pentru care epoca optimă de semănat se încadrează în intervalul 20. 04 – 01. 05, iar sămânța utilizată trebuie să aparțină unor hibrizi din grupa de precocitate mijlocie sau timpurie.

Se apreciază că fiecare zi întârziere peste epoca optimă de semănat însemnă un minus de recoltă de 40 – 50 kg/ha. Aceasta deoarece sistemul radicular este mai puțin profund la instalarea perioadelor de deficit hidric, înflorirea și fecundarea sunt deplasate spre finele lunii iulie – început de august, cu arșiță și secetă, care stânjenesc fecundarea.

În plus, umplerea bobului se face în luna septembrie când deja translocarea substanțelor spre bob este stânjenită de nopțile reci (sub 10 ˚ C).

2.1.3. Cantitatea de sămânță la hectar

Trebuie să țină seama de pierderile previzibile de plante pe parcursul vegetației. Se estimează că aproximativ 15 – 20 % din plante pier din diferite cauze: clocirea semințelor, dacă solul este prea rece la semănat, atacul unor dăunători (viermi sârmă, buha semănăturilor), apariția crustei înainte de răsărire, tăierea sau acoperirea plantelor în timpul prașilei, distrugeri cauzale de animale sălbatice.

Trebuie deci că la calculul normei de sămânță la hectar să se țină cont de aceste posibile pierderi. În mod curent acestea se apreciază la 20 %. Astfel, formula de calcul a cantității de sămânță (Q) este următoarea:

Q = (MMB x D)(P x G), unde:

MMB – masă a o mie de boabe (g)

D – densitatea de plante/m2

P – puritatea (%)

G – germinația (%).

În general, cantitatea de sămânță necesară, funcție de acești indici, este de 10 – 20 kg/ha.

2.1.4. Distanța de semănat

La cultura porumbului, forma spațiului de nutriție nu are un rol important, deoarece sistemul radicular este viguros și în scurtă vreme ocupă tot spațiul dintre rânduri. [NUME_REDACTAT] s – a generalizat distanța de 70 cm între rânduri, în cazul semănatului mecanizat cu SPC – 6 sau alte tipuri de semănători importate. Mai există alternativă semănatului în benzi, cu două rânduri mai apropiate (50 cm) în cazul loturilor de hibridare sau mai distanțate (80 – 100 cm) pentru poziționarea aripilor de udare, în cazul culturii irigate. Se mai poate menționa și semănatul în rânduri mai rare (80 – 100 cm) atunci când porumbul se cultivă în sistem gospodăresc, cu culturi intercalate (fasole, dovleci) și prășitul cu calul. Astfel, pierderile de plante prin tăiere și acoperire sunt mai mici, iar culturile intercalate beneficiază de mai multă lumină și aerisire.

2.1.5. Adâncimea de semănat

Este în funcție de textura și umiditatea solului precum și de energia germinativă a seminței și vigoarea hibridului. În zonele de câmpie, cu textură mijlocie, adâncimea de semănat este de 6 – 8 cm (în funcție și de umiditatea solului), iar în zonele colinare și de deal, mai umede și răcoroase, semănatul se face la 5 – 6 cm adâncime.

Foarte importantă este uniformitatea adâncimii de semănat în vederea asigurării unei răsăriri uniforme, explozive. Se apreciază că fiecare centimetru de adâncime în plus întârzie răsărirea cu aproximativ o zi, neuniformitatea răsăririi putând fi cauzată și de umiditatea neuniformă a solului, gradul de mărunțire și tasare a acestuia.

2.2. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE

2.2.1. Combaterea buruienilor

Reprezintă principala lucrare de îngrijire, porumbul având un ritm lent de creștere în primele faze și o densitate redusă la unitatea de suprafață, nu poate rezista în competiția cu cele 800 – 1500 buruieni care răsar la 1 m2. Cercetările efectuate în 15 stațiuni din țara noastră arată că la hibrizii cultivați în prezent pierderile de recoltă datorate îmburuienării sunt de 30 – 90 %, ceea ce înseamnă 3000 – 7000 kg/ha boabe.

Combaterea buruienilor se poate realiza prin lucrări mecanice și manuale, prin utilizarea erbicidelor sau, combinat, prin lucrări mecanice și folosirea erbicidelor.

În prima fază tehnologică, fără utilizarea erbicidelor, se execută următoarele lucrări:

grăpat cu colți, după 4 – 6 zile de la semănat, pentru distrugerea buruienilor și a crustei;

grăpat după răsărire, când porumbul și – a desfăcut prima frunză, după ce se ridică rouă, că țesuturile plantelor să fie elastice. Lucrarea se execută perpendicular pe direcția rândurilor;

lucrarea cu sapa rotativă, când porumbul are 3 – 5 frunze executată la viteză maximă a tractorului;

prima prașilă mecanică între rânduri, la adâncimea de 8 – 12 cm, cu viteza de 4 – 5 km/h, pentru a nu acoperi plantele;

prașilă a doua se execută după 10 – 14 zile, la adâncimea de 7 – 8 cm, cu viteza de 8 – 10 km/h;

prașilă a treia după 15 – 20 zile de la a doua, la adâncimea de 5 – 6 cm, cu viteza de 10 – 12 km/h.

Prașilele mecanice vor fi urmate de prașilele manuale, economic fiind doar două, după primele două prașile mecanice.

Prașilă a patra nu aduce sporuri în recoltă.

Pe terenurile cu multe precipitații, este motivată bilonarea porumbului.

Combaterea chimică a buruienilor din cultura porumbului a fost și rămâne o problemă de mare actualitate atât pe plan mondial, cât și la noi în țară, fapt ce a contribuit la sinteză în ultimii ani a numeroase substanțe chimice cu calități superioare celor apărute anterior. Acestea au avantajele unei eficacități sporite în combaterea în combaterea diferitelor specii care au rezistente la Atrazin și oferă posibilitatea organizării unei rotații raționale a culturilor. Complexitatea combaterii buruienilor din cultura porumbului a condus la intensificarea cercetărilor în țară și pe plan mondial și la sinteză în ultimii ani a numeroaselor substanțe chimice cu calități superioare, erbicide combinate, substanțe active noi, care au fost testate pentru condițiile specifice zonei pedoclimatice din vestul țării în vederea omologării.

Astfel, erbicidele combinate volatile (Butizin) și nevolatile (Primextra 500, Guardian extra, Alazin, Tazastomp, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]), realizează o eficacitate medie de 83 – 90 %, mai ridicată în cazul aplicării înainte de semănat, și de 83 – 90 % în cazul aplicării preemergente, datorită lipsei precipitațiilor după aplicare în anii secetoși în perioada semănatului. Este de menționat că erbicidele volatile au cea mai sigură eficacitate în combaterea buruienilor, dar trebuie încorporate imediat după aplicare, cerință tehnologică absolut obligatorie. Erbicidele nevolatile au marele avantaj că nu este absolut necesară încorporarea în aceeași zi, ele necesită să fie încorporate superficial cu combinatorul, odată cu ultima lucrare de pregătire a patului germinativ, iar aplicarea după semănat asigură o bună eficacitate numai în condițiile de precipitații asigurate după aplicare.

Din punct de vedere climatic s – a remarcat faptul că zona de vest a țării se caracterizează prin primăveri foarte secetoase, cu cantități reduse de precipitații în perioada semănatului culturilor de primăvară, cu impact negativ asupra eficacității erbicidelor aplicate la sol.

2.2.2. Combaterea bolilor

2.2.2.1. Viroze

2.2.2.1.1. Mozaicul porumbului

Atacul apare când plantele au peste 50 – 60 cm, sub forma unor pete rotunde verde – deschis, la baza frunzelor, care treptat se măresc formând striuri și benzi paralele cu nervurile, dând limbului aspectul mozaicat. Talia scade cu până la 40 %, se reduce puternic producția.

Agentul patogen este: Maize dwarf mosaic virus, care în natură se răspândește prin afide.

Apariția infecțiilor și a bolii este strict condiționată de prezența vectorilor. Primăvara caldă, uscată este favorabilă apariției afidelor. De asemenea este importantă prezența costreiului, cu rol de rezervor de virus.

Distrugerea costreiului și combaterea afidelor vectoare reduce rezerva de inocul, respectiv posibilitatea de transmitere de la o plantă la alta a virusului.

2.2.2.2. Micoze

2.2.2.2.1. Înflorirea albă a boabelor de porumb

Pe plăntuțe, în perioada răsăririi, atacul apare sub forma putregaiului rădăcinilor, din care cauză plantele se usucă, provocând rărirea culturii. În faze mai avansate ale dezvoltării plantelor, boala apare sub forma putregaiului la baza tulpinii și rădăcinii, prin brunificarea acestora, care pe timp umed sunt acoperite de mucegaiul alb – roziu al ciupercii. Cel mai cunoscut însă este atacul pe știuleți, cauzând crăparea boabelor în preajma maturării acestora. Boabele infectate se acoperă cu mucegaiul alb – roziu format din miceliul și conidiile ciupercii. Boabele infectate pierd puterea de germinație. Boala poate continua și în depozite, în condiții necorespunzătoare de păstrare.

Agentul patogen este Gibberella fujikuroi.

Transmiterea de la un an la altul al patogenului se realizează prin semințele infectate, precum și prin resturile de porumb neîncorporate.

În perioada răsăririi sunt hotărâtoare umiditatea și temperatura solului. Sămânța ajunsă în solul umed și rece, va germina anevoios, într-o perioadă mai lungă, crescând pericolul și intensitatea infecției.

În cazul plantelor dezvoltate, dintre factorii climatici are un rol deosebit umiditatea din precipitații, frecvența și cantitatea precipitațiilor căzute influențând procesele de infecție.

Strângerea tulpinilor după recoltare, rotația, încorporarea adâncă a resturilor vegetale purtătoare de inocul sunt măsurile preventive nechimice.

Tratarea semințelor, după o sortare riguroasă, cu Tiradin 75 (TMTD) în doze de 3 kg/tonă sau alte fungicide eficace, este o măsură obligatorie pentru prevenirea transmiterii infecției prin intermediul seminței.

2.2.2.2.2. Putregaiul tulpinilor și a știuleților

În faza de plăntuțe, atacul apare din miceliul prezent în sol sau din semințele infectate, cauzând putrezirea lor înainte de răsărire. În faza înmătăsirii și apariția paniculului, simptomele apar pe rădăcini și la internodul bazal al tulpinii, cauzând putrezirea și înroșirea acestora, datorită prezenței miceliului de culoare roșiatică. Culoarea roșie – violacee apare în secțiune și în interiorul tulpinilor afectate, unde măduva este descompusă. Plantele se frâng, îngreunând recoltatul cu combina.

Pe știuleți, sub pănuși, ciuperca își dezvoltă miceliul alb cu nuanțe rozii – rubinii, iar boabele acoperite de miceliu vor avea greutatea mai mică și capacitatea de germinare afectată. Datorită toxinelor produse de ciupercă patogenă, porumbul infectat este toxic pentru animale.

Agentul patogen este Gibberella roseum f. sp. cerealis.

Atacul este favorizat de umiditatea bogată, de temperaturile între 21 – 30 ˚ C, precum și de terenul acid cu stagnări de apă.

Rotația trebuie să asigure ca porumbul să nu revină după el însuși și nici după cereale păioase, care sunt de asemenea atacate de fuzarioză. Încorporarea adâncă a resturilor de plante reduce considerabil cantitatea de inocul a patogenului.

Tratarea porumbului cu Tiradin 75 în doza de 3,0 – 3,5 kg/t se efectuează, ca o măsură obligatorie, în stațiile de sortat și calibrat porumb.

2.2.2.2.3. Tăciunele comun al porumbului

Simptomele se pot întâlni pe oricare din organele aeriene ale plantei, sub forma unor tumori, de forme și mărimi diferite, care conțin masa de clamidospori ai ciupercii. Apariția pe tulpini și știuleți este formă de atac mai păgubitoare, afectând producția porumbului. Tumorile sunt la început albe – sidefii, apoi capătă culoarea brună, se pot sparge eliberând sporii.

Agentul patogen este Ustilago maydis.

Prezența tumorilor cu spori în furaj poate cauza îmbolnăvirea animalelor.

Temperaturile ridicate, umiditatea atmosferică mare, loviturile de grindină, rănile apărute în urma lucrărilor mecanice sau manuale sunt factori favorizanți ai infecției.

Rotația de 4 – 5 ani și evitarea rănirii plantelor contribuie la reducerea frecvenței plantelor atacate.

2.2.2.2.4. Tăciunele știuleților și paniculelor de porumb

Se manifestă pe organele florale ale porumbului, pe care la poate transforma în totalitate într-o masă neagră de clamidospori. Din știuletele atacat nu rămân decât vasele conducătoare, sub forma unor fire albe.

Agentul patogen este Sorosporium holgi – sorghi f. zeae (Pass.) Săvul.

Temperatura peste 15 ˚ C și solul uscat, favorizează procesul de infecție în această fază. Semănatul tardiv este deci favorabil pentru toate infecțiile cu acest patogen.

Infecția este germinală, iar apoi devine sistematică, trecând prin întreaga plantă până la inflorescențe.

Se recomandă rotații de mai mulți ani, pentru epuizarea rezervei de clamidospori din sol. Tratarea seminței este eficace pentru a nu se răspândii patogenul cu ajutorul semințelor în zone unde încă el nu s – a semnalat.

2.2.2.2.5. Putregaiul uscat al știuleților

Simptomele atacului sunt evidente pe știuleți în faza maturării, precum și în timpul depozitării lor. Rahisul prezintă o putrezire uscată, devine sfărâmicios și capătă o culoare cenușie. Boabele de pe acești știuleți sunt mai ușoare, sunt mate și au germinația afectată.

Agentul patogen este: Nigrospora oryzae.

Sporii rezistă în sol până la 2 ani, germinând la umiditatea ridicată a solului și temperatura de 10 – 30 ˚ C. Perioada caldă și cu precipitații în timpul maturării favorizează extinderea infecțiilor.

Infecția perpetuează în depozite, în condiții de umiditate ridicată.

Condiționarea și tratarea semințelor, uscarea lor, dezinfectarea pătulelor, combaterea moliei contribuie la limitarea răspândirii atacului.

Rotația culturii, încorporarea adâncă a resturilor vegetale favorizează epuizarea inoculului.

2.2.2.2.6. Pătarea cenușie a frunzelor sau helmintosporioza porumbului

Apare pe frunzele plantei, sub forma petelor galbene – cenușii sau mate, cu marginea mai închisă, alungită în direcția nervurilor.

Petele pot conflua, cauzând uscarea prematură a unor suprafețe foliare considerabile. În dreptul petelor, apare pe vreme umedă praful cenușiu format din conidioforii și conidiile ciupercii. Țesăturile frunzei se pot sfâșia, dând plantei puternic atacate un aspect zdrențuit.

Agentul patogen este Helminthosporium turcicum.

În apariția epifitotică a bolii un rol hotărâtor îl are evoluția condițiilor climatice. Vremea caldă (28 ˚ C) și umedă, în timpul verii sau a toamnei, favorizează dezvoltarea patogenului.

Distrugerea, încorporarea adâncă a resturilor vegetale, aplicarea rotației culturilor, semnalarea și lichidarea eventualelor focare apărute, pe lângă măsurile de carantină internă și externă sunt măsuri preventive care ajută la evitarea unor pierderi de recoltă ridicate.

2.2.3. Combaterea dăunătorilor

Porumbul este una dintre cele mai importante plante de cultură de pe planeta noastră, ocupând al 3 – lea loc ca importanță după grâu și orez. Această plantă este atacată de mai multe specii de dăunători, importanță economică pentru țara noastră prezentând speciile: viermii sârmă (Elitaridae – Coleoptera), buha semănăturii (Agriotes segetum, Noctuidae – Lepidoptera), sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis, Pyraustidae – Lepidoptera), gărgărița porumbului (Tanymecus dilaticollis, Curculionidae – Coleptera).

2.2.3.1. Combaterea viermilor de sârmă

Pentru zona luvisolurilor albice prezintă importanță viermii sârmă, care sunt larvele gândacilor pocnitori. Ele sunt extrem de dăunătoare, fiind dăunători de prim ordin atât pe plan mondial cât și pe plan național.

Importanța economică a atacului viermilor de sârmă la cultura porumbului este cu atât mai mare cu cât acesta începe chiar în perioada germinației semințelor.

Atacul se continuă și după răsărirea plantelor, acestea fiind roase sau perforate în zona coletului. Larvele se fixează la punctul de ramificație al rădăcinii, vătămând baza tulpinii. La atacuri puternice plantele pot pieri, ajungându – se uneori la compromiterea culturilor. Când plantele de porumb ajung la faza de 3 – 4 frunze și chiar mai multe, pieirea plantelor nu se produce decât în cazul în care densitatea larvelor depășește 15 – 20 exemplare/m2 și mai ales dacă larvele se găsesc în ultimele vârste de dezvoltare. Plantele atacate în această fază au o slabă dezvoltare vegetativ și în final dau o producție scăzută.

Pentru prevenirea atacului și combaterea viermilor de sârmă o importanță deosebită prezintă măsurile profilactice.

Dintre măsurile agrofitotehnice, în prevenirea atacului acestui dăunător se menționează:

evitarea însămânțării porumbului în terenuri pe care în anul anterior au fost cultivate plante cu densitate mare, culturi de grâu căzute și îmburuienate, care au menținut stratul stratul de la suprafața solului într-o permanentă stare de umezeală;

la culturile la care atacul se produce în timpul germinației (printre care și porumbul) este indicat să se asigure o cantitate mărită de sămânță, întrucât culturile încheiate, cu o densitate bună, suportă mai bine atacul viermilor sârmă, uneori acesta trecând neobservat;

în terenurile infestate, după recoltarea culturilor timpurii, până toamna târziu terenul se menține curat de vegetație spontană prin lucrări culturale repetate;

introducerea în asolamente ca premergătoare a unor plante mai puțin atacate sau nepreferate de viermii de sârmă cum ar fi: mazărea, fasolea, inul, rapiță, muștarul, coriandrul, bobul, lintea.

amendarea cu calciu a solurilor acide și drenarea terenurilor cu umiditate ridicată;

aplicarea de îngrășăminte minerale care au o acțiune nocivă asupra larvelor;

pe terenurile infestate cu viermi sârmă semănatul să nu se facă mai adânc de 8 – 10 cm, depășirea acestei adâncimi fiind în favoarea dăunătorului.

De cele mai multe ori însă, cu toate măsurile agrofitotehnice aplicate, atacul se manifestă mai ales în anii cu primăveri ploioase. De aceea, pentru a nu se ajunge la compromiterea culturilor se recurge la metoda chimică de prevenire și combatere, aceasta constând în tratamentul chimic al seminței înainte de semănat.

În urma aplicării tratamentului seminței răsărirea plantelor este diferită în funcție de doză produsului aplicat.

2.2.3.2. Combaterea sfredelitorului porumbului

Sfredelitorul este răspândit pe tot globul, în zonele de cultură a porumbului. [NUME_REDACTAT] sfredelitorul porumbului este răspândit în Transilvania și Banat, dar în ultima perioadă este în expansiune și în Crișana.

Condițiile climatice sunt cele care influențează foarte puternic atacul dăunătorului.

Vânturile, ploile, temperaturile scăzute sunt nefavorabile dăunătorului, în timp ce căldura și umiditatea relativă ridicată îi sunt prielnice.

Sfredelitorul este o insectă polifagă care atacă porumbul. Pe inflorescențe larvele ros staminele, perforează ramurile și pedunculul paniculului, care se frânge la un vânt mai puternic. Atacul pe frunze apare ca niște orificii lunguiețe de 1 mm/5 – 10 mm sau circulare. Larvele pătrund în interiorul tulpinii la nivelul tecilor și se localizează în proporție mare (˃ 55 %) în internodurile de sub știulete. Frecvent însă se localizează chiar în știulete, când rod boabele începând cu faza de ceară.

Combaterea dăunătorului se face prin tocarea cocenilor rămași pe teren, arderea celor nefurajați din gospodării, în primăvară, în luna aprilie. O cale eficientă de prevenire a atacului este evitarea monoculturii.

Este posibilă și combaterea chimică a dăunătorului, prin aplicarea de granule care cad în conul de creștere, ajung prin dizolvare în zona tecilor și protejează astfel cultura. Totuși tratamentele chimice se consideră a avea o eficiență scăzută.

2.2.3.3. Combaterea gărgăriței frunzelor de porumb

Gărgărița frunzelor sau rățișoară porumbului nu este un dăunător specific pentru vestul țării, dar poate apare în anii cu abateri climatice semnificative (ani foarte secetoși și călduroși) și să producă pagube semnificative.

Specia are o singură generație pe an fiind tot un polifag. În primăvară, când temperaturile depășesc 18 ˚ C, adulții se hrănesc cu frunzele culturilor sau florei spontane. Atacul adulților se poate prelungi la peste 2 luni, dar cele mai mari pagube le provoacă imediat după răsărirea plantelor. După ce larvele ies din ouă, pot vătăma plantele prin roaderea rădăcinilor pentru ca în timp să coboare tot mai adânc în sol, până la 40 cm.

Combaterea dăunătorului constă în primul rând în prevenirea infestării prin evitarea monoculturii sau a premergătoarelor atacate de gărgăriță: floarea soarelui, sfecla de zahăr.

Combaterea chimică oferă alternative, în funcție de momentul atacului, respectiv prin tratarea seminței, aplicarea de granule pe rând sau mai rar, prafuri (Sinoratox 5 G – 30 kg/ha). Cel mai frecvent se aplică stropiri prin utilizarea unuia din produsele: Dursban 480 EC (1,5 l/ha), Lybaicid 50 EC (1,0 l/ha), Pilot 480 EC (1,5 l/ha), Azodrin 400 WSC (0,5 l/ha). Din grupa carbamaților se poate utiliza cu succes pentru tratarea seminței, produsele: Carbodan 35 ST (28 l/t), Carbofuran 350 (25 l/t), Diafuran (28 l/t), Furadan 35 ST (25 l/t).

2.2.3.4. Combaterea viermelui vestic al rădăcinilor de porumb

Își are originea în America, în Europa fiind semnalat pentru prima dată în anul 1992, în Serbia. În 1995 a fost deja semnalat și în Ungaria, Cehia, iar în 1996 în [NUME_REDACTAT], Italia și România (lângă localitatea Nădlac).

Monocultura și lipsa fertilizării cu îngrășăminte chimice fac din acest dăunător unul din principalii dușmani ai porumbului, mai ales în Banat și Crișana.

Viermele vestic al rădăcinilor de porumb are o singură generație pe an. Adulții au 4 – 7 mm lungime, sunt de culoare galben – verzui, cu striuri longitudinale pe elitre.

Utilizarea hibrizilor tardivi sau întârzierea semănatului sunt factori care determină dezvoltarea dăunătorului.

O măsură eficientă ar fi aplicarea de gunoi de grajd pe cultura porumbului.

Tratamentele chimice se folosesc exclusiv în combaterea larvelor și doar în cazul monoculturii. Se folosesc aceleași insecticide ca și în combaterea celorlalți dăunători, folosindu – se 1 kg substanță activă/ha. Insecticidele se pot aplica odată cu prima prașilă mecanică, dar combaterea larvelor este doar parțială.

2.3. IRIGAREA PORUMBULUI

2.3.1. Consumul de apă

Consumul de apă este cantitatea de apă folosită din sol de o cultură în cursul unei perioade date, incluzând atât apa efectiv consumată de plante – transpirația, cât și apa evaporată de la suprafața solului.

Cunoașterea consumului de apă al plantelor este necesară în scopul conducerii corecte a regimului de irigație astfel încât culturile să nu sufere de lipsa apei, iar în final să nu se producă pierderi de producție din cauza lipsei sau surplusului de apă.

Consumul de apă este un element de bază atât în proiectare cât și în exploatarea amenajărilor de irigații.

În proiectarea lucrărilor de irigații prin utilizarea unor date de consum al apei riguros stabilite se evită supradimensionările rețelei de transport și evacuare a apei de irigat și consecințele economice și ecologice nedorite.

Asigurând menținerea rezervei de apă între plafonul minim și capacitatea de câmp pe adâncimea de udare cu ajutorul irigației se realizează condiții pentru creșterea valorilor consumului zilnic de apă.

2.3.2. Tehnici de irigare

În ansamblul lucrărilor și instalațiilor care contribuie la transportul și distribuția apei pe terenurile amenajate pentru irigații, un rol important revine metodei de irigare.

Corelată fiind cu o multitudine de factori naturali, tehnici și economici, metoda de irigare reprezintă modul în care apa de irigație este distribuită plantelor.

În contextul acestei definiții se deosebesc următoarele metode:

metoda de irigare prin scurgere la suprafață;

metoda de irigare prin submersiune;

metoda de irigare subterană;

metoda de irigare prin aspersiune;

metoda de irigare localizată.

Metodele de irigare menționate mai sus, s – au găsit și se găsesc într – un plin proces de diversificare, generat de cerințele și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o metodă de irigare și anume:

uniformitate în distribuția apei la plante;

randament ridicat în câmp și eficiență maximă a udărilor;

productivitatea muncii ridicată în aplicarea udărilor, mecanizarea lor cât și a altor lucrări agricole;

evitarea modificării, în sens negativ, a însușirilor fizico – chimice a solurilor, a regimului hidrogeologic și hidrosalin a acestora;

distribuirea apei la plante cu un consum minim de energie.

2.3.3. Regimul de irigare

Se asigură un regim optim de irigare pentru cultura porumbului dacă pe adâncimea de udare (0 – 75 cm pentru zona de vest a României) rezerva de apă este menținută între plafonul minim și capacitatea de câmp.

Repartizarea lunară a normei de irigare diferă valoric de la o zonă la alta, cele mai mari valori ale normelor de irigare lunare, respectiv a normelor de udare înregistrându – se în general în lunile iulie și august ([NUME_REDACTAT], 2009).

2.4. Recoltarea și păstrarea porumbului

Perioada de formare, umplere și coacere a boabelor durează la porumb aproximativ jumătate din perioada de vegetație și cuprinde 3 etape (faze): în lapte, în galben (pârgă sau ceară) și deplină.

Faza de coacere în lapte începe la 2 săptămâni de la uscarea stigmatelor și durează 10 – 15 zile. Conținutul în apă este foarte ridicat (până la 50 %). Bobul crește în continuare, prin acumulare de amidon, proteine și grăsimi.

Faza de coacere în ceară durează și ea până la 2 săptămâni. În această perioadă scade conținutul de apă la 32 – 37 %, boabele devin sticloase și primesc treptat culoarea, luciul și transparența specifică hibridului.

Faza de coacere deplină începe în mod normal la 2 luni de la uscarea stigmatelor. Fază se recunoaște prin aceea că unghia nu mai pătrunde în bob, iar aceasta se sfărâmă cu greutate între dinți. Boabele se desprind ușor de pe rahis, iar conținutul în apă scade în continuare până la 25 – 32 %. Schimbul de substanțe dintre rahis și boabe continuă chiar și după ruperea știuletelui de pe plantă, boabele crescând încă în greutate. Recunoașterea maturității se poate face pe baza sunetului produs de frecarea boabelor prin răsucirea știuletelui și prin aceea că boabele se deprind relativ ușor de pe rahis.

Culoarea plantelor nu poate fi luată în considerare în aprecierea maturității deoarece frunzele se usucă mai repede în cazul instalării timpurii a secetei (august – septembrie) odată cu maturizarea boabelor. În mod normal, în funcție de hibrid, frunzele rămân încă verzi și după maturarea boabelor. În plus, există și riscul brumelor timpurii care duc la uscarea frunzelor înainte ca știuleții să ajungă la maturitate.

În zona de vest a României, coacerea bobului are loc în cursul lunilor septembrie și octombrie, fiind sub influența puternică a hibridului, condițiilor climatice, a datei semănatului, fertilizării, densității, etc.

[NUME_REDACTAT] se efectuează la coacere deplină, când umiditatea boabelor a scăzut sub 30 %. Perioadă în care se poate efectua recoltarea fără pierderi semnificative se întinde pe 50 – 60 zile. Totuși, nu trebuie întârziat prea mult deoarece există riscul deprecierii recoltei (prin instalarea de mucegaiuri) și a pierderilor de boabe cauzate de rozătoare, păsări, animale sălbatice (mai ales mistreți), frângerea tulpinilor, etc. În cazul în care tulpinile sunt utilizate în furajarea rumegătoarelor, ploile și zăpada duc la deprecierea calității frunzelor, prin instalarea ciupercilor saprofite, sfâșiere, putrezire.

Atunci când după porumb urmează a însămânța grâu, acesta va urma după hibrizii timpurii, recoltați imediat ce au ajuns la maturitate. Se va evită pe cât posibil această situație deoarece speciile de Fusarium care atacă porumbul iernează pe resturile vegetale și vor constitui infecția primară pe grâu.

Recoltarea manuală este practicată pe loturi mici, pe pante sau când condițiile climatice sau umiditatea solului nu permit accesul utilajelor pe teren. În această situație, umiditatea știuleților poate fi mai ridicată, cu condiția depozitării lor imediate în spații corespunzătoare.

Recoltarea mecanizată sub formă de știuleți depănușați se face cu combine prevăzute cu echipamente de depănușare corespunzătoare pe 4 – 8 rânduri sau chiar mai multe. În această variantă, cocenii nu trec prin masa combinei și rămâne ca eliberarea terenului de resturile vegetale să se facă ulterior.

Pe măsura recoltării și depănușării, știuleții sunt aruncați într-o remorcă tractată lateral sau în spate și transportați la locul de depozitare.

În cazul recoltării porumbului direct sub formă de boabe, umiditatea acestora trebuie să fie mai scăzută și să se dispună de un sistem de uscare astfel ca într-un timp scurt umiditatea masei de boabe să scadă sub 14 – 15 % (umiditatea de păstrare).

Recoltarea porumbului sub formă de boabe are două variante, respectiv treieratul integral al masei vegetale sau relatarea și treierarea doar a știuleților.

În prima variantă, productivitatea muncii este mai redusă dar nu mai necesită trecerea unui alt utilaj pentru tocarea resturilor vegetale.

[NUME_REDACTAT] porumbului are și ea două variante, în funcție de sistemul de recoltare. Depozitarea porumbului și păstrarea sub formă de știuleți este cea mai răspândită metodă din România și se face în așa numitele pătule. În acest sistem de păstrare, între știuleți rămâne un spațiu liber de circa 50 % care permite o bună circulație a aerului atmosferic, produșii respirației boabelor (vapori de apă, bioxid de carbon și căldură) fiind astfel evacuați din masa depozitată.

Depozitarea porumbului sub formă de știuleți în pătule, permite o păstrare îndelungată chiar dacă umiditatea inițială a știuleților este mai ridicată, deoarece urmează o perioadă cu temperaturi scăzute. Pericolul instalării mucegaiurilor apare în primăvară, odată cu creșterea temperaturilor zilnice.

Pentru a evita apariția unor focare de mucegăire, știuleții trebuie să fie curățați, fără mătase, pănuși, frunze, a căror umiditate se menține cu 10 – 15 % peste umiditatea boabelor. În plus, sunt locul ideal pentru rozătoare, unde își pot face cuibul.

Se pot construii diferite tipuri de pătule, cel mai răspândit fiind tipul paralelipipedic amplasat pe stâlpi de beton, la 80 -100 cm de sol, pe un loc mai ridicat, perpendicular pe direcția vânturilor dominante. Pereții se pot confecționa din șipci din lemn sau plasă de sârmă, cu înălțimea variabilă, dar lățimea să nu depășească 1,5 – 2 m.

Pătulele din schelet metalic, circulare de mare capacitate, necesită ventilare cu aer rece în primele săptămâni de păstrare, pentru a reduce astfel rapid umiditatea boabelor.

Pentru păstrarea pentru o perioadă mai scurtă se pot amenaja pătule provizorii din panouri de șipci și acoperite cu coceni, până la eliberarea spațiilor de depozitare proriu – zise.

Păstrarea porumbului sub formă de boabe se face în mod curent doar dacă umiditatea boabelor este de 14 – 15 %. Peste această umiditate, păstrarea porumbului comportă riscuri majore. Totuși, dacă temperatura este scăzută (+ 5/- 10 ˚ C), porumbul boabe se poate păstra chiar cu o umiditate de 20 %, până la 30 zile.

Există și procedeul chimic de păstrare a porumbului sub formă de boabe, fără uscare. Astfel, boabele pot fi tratate cu acid propionic, 600 – 900/100 kg boabe. În aceste condiții, porumbul cu umiditate de 20 – 30 % poate fi păstrat 3 luni de zile.

În orice caz, depozitarea porumbului este foarte importantă deoarece pierderile în această perioadă pot ajunge la 20 % sau chiar la compromiterea recoltei, prin mucegăire sau alterare. Deoarece embrionul porumbului este foarte bogat în grăsimi, este ușor expus la pătare, mucegăire, alterare, deoarece microflora se instalează pe boabe declanșând procesele fermentative la temperaturi mai scăzute decât la alte cereale.

CAP. III. COMPOZIȚIA CHIMICĂ ȘI VALOAREA NUTRITIVĂ

Compoziția chimică a bobului de porumb este asemănătoare cu a celorlalte cereale din punct de vedere structural, cu deosebire că unele substanțe se găsesc în cantitate mai mică.

Bobul de porumb are o compoziție chimică care îl definește ca un aliment valoros pentru om și animale, de asemenea cocenii, ca atare sau însilozați, constituie un furaj valoros pentru animale.

Analiza unui număr deosebit de mare de boabe din diferite varietăți cultivate în lume a permis găsirea următoarei compoziții chimice a bobului de porumb, în procente:

umiditate 12,32 %,

proteină brută 10,05 %,

grăsime brută 4,76 %,

zaharuri 2,33 %,

dextrine 2,47 %,

amidon 59,09 %,

pentozani 4,38 %,

celuloză brută 2,25 %,

cenușă 1,45 %.

Componentele chimice sunt răspândite în mod neuniform în părțile componente ale bobului.

Componentele chimice din bobul de porumb repartizate în părțile anatomice sunt prezentate în tabelul următor:

Componentele chimice în părțile anatomice ale bobului de porumb

Din analiza datelor prezentate se poate constata că endospermul este partea cea mai bogată în substanțe extractive neazotoase , și cea mai săracă în substanțe minerale . Datorită însă ponderii ridicate pe care o are endospermul , cantitatea de substanțe minerale pe care o conține , reprezintă o treime din totalul substanțelor minerale din bob .

Apa ( Umiditatea ) . Boabele de porumb ajunse la coacere deplină și uscare au un conținut de 14 – 16 % apă . La coacerea deplină , boabele pot avea o umiditate foarte diferită , în funcție de soi , timpuriu sau târziu și de condițiile climaterice din timpul recotării .

Substanțele proteice , din bobul de porumb aparțin grupelor :

Albumine , solubile în apă , care se găsesc în cantitate redusă ;

Globuline , solubile în soluția diluată de săruri neutre și ocupă 15 – 20 % din totalul proteinelor ;

Prolamine , fracțiune solubilă în alcool , ce reprezintă 45 % din totalul proteinelor . Prolamina specifică porumbului se numește zeina și ocupă 5 % din totalul bobului de porumb , zeina se poate separa cu alcool etilic 85 – 90 % .

Gluteline . Glutelina porumbului se obține din făina de porumb extrasă cu apă în soluție de 10 % NaCl și apoi cu soluție alcoolică 85 % , după care soluția se tratează cu KOH 2 % . Filtratul se neutralizează cu o soluție de HCl diluată când precipită glutenina .

Substanțele proteice sunt repartizate neuniform în părțile anatomice ale bobului . În embrion procentul este de două ori mai mare decât în endosperm . În endosperm conținutul în proteină crește din centru spre periferie . Embrionul conține 205 substanțe proteice .

Glucidele reprezintă 80 % din bobul de porumb din care amidonul ocupă 80 % din totalul glucidelor . Alături de amidon se mai găsesc zaharuri și dextrine 3 % , pentozani 6 % , celuloză 3 % . Amidonul se găsește numai în endosperm și se prezintă sub formă de granule poligonale , dacă provin din zona cornoasă , și forma mai rotunjită dacă provin din zona făinoasă .

Partea centrală a granulelor are o despicătură în formă de stea .

Amidonul cuprinde cele două componente : amiloza în proporție de 21 – 23 % și amilopectina 77 – 79 % . Sunt unele varietăți de porumb care conțin numai amiloza .

Lipidele sunt formate în cea mai mare parte din trigliceride , din cantități mici de sterine , lipide complexe ( lecitina ) , care împreună cu acizii grași formează grăsimea brută . O mare parte din grăsimea brută se găsește în embrion .

Substanțele minerale formează reziduul de la calcinarea bobului de porumb , ajuns la coacerea deplină și reprezintă 1,6 % , mai mic decât la celelate cereale . La începutul formării boabelor conținutul de substanțe minerale este mai mare , apoi scade către coacerea deplină .

Pigmenții . Boabele soiurilor de porumb cultivate în țara noastră sunt de culoare galbenă până la portocalie , culoare ce este dată de o serie de pigmenți dintre care cei mai importanți sunt : zeoxantina , criptoxantina și b carotenul .

Vitaminele . Diferitele vitamine sunt repartizate în anumite părți anatomice ale bobului . Astfel , în embrion se găsește vitamina A , vitamina E . Vitamina B1 se găsește în scutellum . Vitamina PP se găsește în stratul aleuronic .

Conținutul în vitamine crește în timpul vegetației , atingând valoarea maximă la coacerea deplină .

Conținutul mediu al diferitelor vitamine din porumb este următorul :

Vitamina A 4,387 mg / kg ,

Vitamina B1 4,54 mg / kg ,

Vitamina PP 14,11 mg / kg ,

Vitamina B2 1,32 mg / kg ,

Acid pantotenic 7,41 mg / kg ,

A – tocoferolul 24,71 mg / kg .

CAP IV. MATERIALE SI METODE DE CERCETARE

4.1. CONDITII DE CERCETARE

Cercetările s-au desfășurat în perioada 2009-2011 în câmpul de cercetare amplasat la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Oradea , într- o cultură de soiuri și hibrizi . Hibrizii luați în studiu au fost de diferite grupe de precocitate ( cei mai timpurii Dulcin , și cei mai tardivi Fundulea și Florencia ) : Florencia , Fundulea 376 , Neptun , [NUME_REDACTAT] , Kamaria , Soi roșu , Soi galben , Dulcin , Excelent .

Schema de așezare a variantelor în câmp a fost în blocuri randomizate , în 4 repetiții , cu lungimea de 6 m a unei variante și s – au semănat manual cu plantatorul câte 3 rânduri din fiecare hibrid .

Fig. 4.1. Amplasare experienelor

Câmpul de cercetare este amplasat la stațiunea de [NUME_REDACTAT] Oradea pe un preluvosol cu următorul profil: Ap = 0-24 cm; El = 24-34 cm; Bt1 = 34-54 cm; Bt2 = 54-78 cm; bt/c = 78-95 cm. Se remarcă faptul că migrarea argilei coloidale a determinat apariția orizontului. El cu 31, 6% argilă coloidală și a două orizonturi de acumulare a argilei coloidale Bt1 și Bt2 cu 39,8% și 39,3 % argilă coloidală.

4.1.1. Cerințe față de sol

Proprietăți fizice

Solul brun luvic din câmpul de cercetare se caracterizează printr-o hidrostabilitate foarte mare a agregatelor de sol mai mari de 0,25 mm (47,55) pe stratul de 0-20 cm (tabel 2).

Solul are o porozitate totală mijlocie pe adâncimile 0-20 cm, 20-40 cm, 40-60 cm și mai mică pe adâncimile 60-80 cm, 80-100 cm și 100-150 cm. Valorile porozității totale scad profilul solului de la suprafață la adâncime.

Conductivitatea hidraulică este mai mare de adâncimea 0-20 cm, mijlocie pe adâncimile 20-40 cm, mică și foarte mică pe următoarele adâncimi studiate (tabel 3).

Densitatea aparentă – 1,41 g/cm – caracterizează un sol slab tasat pe adâncimea 0-20 cm. Pe celelalte adâncimi studiate greutatea aparentă evidențiază un sol moderat și puternic tasat. Pe adâncimile de udare (0-50 cm, 0-75 cm) și pe 0-150 cm solul este puterni tasat

Capacitatea de câmp are o valoare mijlocie pe întreg profilul la sol, iar coeficientul de ofilire are, de asemenea, valoare mijlocie până la adâncimea de 80 cm și mai mare sub această adâncime.

Intervalul umidității active IUĂ sau capacitatea de apă utilă are valoare mare pe adâncimea 0-80 cm și mijlocie pe adâncimea 80-150 cm. Pe adâncimile de udare folosite în câmpul de cercetare intervalul umidității active are valoare mare (tabelul nr.3).

Tabelul nr.2. Însușirile fizice și hidrofizice ale solului brun luvic din câmpul de cercetare, Oradea, [NUME_REDACTAT]

În funcție de textura solului plafonul minim a fost stabilit la 2-3.

Proprietăți chimice

Solul din câmpul de cercetare are o reacție slab acidă pe întreaga adâncime studiată, cu valori crescătoare de la suprafață spre adâncime (tabel 4).

Aprovizionarea cu humus este slabă, iar cea cu azot totală, slabă – mijlocie, pe întreaga adâncime cercetată. Raportul C/N are o valoare mai mare pe adâncimea + – 20 cm (8,01) și scade cu adâncimea de determinare (tabel 4).

Fertilizarea an de an cu doze de fosfor specifice agrotehnici solurilor irigate, a determinat ridicarea nivelului fosfatic al solului brun luvic din câmpul de cercetare încât după 18 ani de cercetări staționare cantitatea de fosfor mobil din sol a crescut pe stratul arăt de la 22,0 ppm (sol mijlociu aprovizionat) la 150,8 ppm (sol foarte bine aprovizionat).

Conținutul solului în potasiu mobil este mic – mijlociu, cu valori ce cresc de la stratul arăt (124,5 ppm pe 0 – 2 cm) spre profunzime (145,4 ppm pe 100 – 150 cm ((tabel 3).

Conținutul solului în magneziu schimbabil pe profilul solului are o evoluție similară cu a potasiului solului fiind mijlociu aprovizionat cu acest element pe întregul profil.

Manganul activ caracterizează solul din câmpul de cercetare că sol cu un conținut mijlociu pe adâncimile 0-20 cm și 20-40 cm și mic pe adâncimile următoare. Solul este moderat submezobazic pe întreaga adâncime studiată (tabelul nr. 3.).

Tabelul nr. 3. principalele însușiri chimice ale solului brun luvic din câmpul de cercetare, Oradea, [NUME_REDACTAT].

4.1.2. Cerințe față de climă

Datele climatice obținute în cei trei ani de cercetare 2009-2011 au înregistrat situații diferite.

4.1.2.1. Caracterizarea climatica a anului 2009

În anul agricol 2009 indicii climatici urmăriți, temperatura medie lunară, precipitațiile lunare, umiditatea relativă a aerului, mediei multianuale, s-au înregistrat valori superioare în ce privește temperatura medie a aerului (cu 13,7%) mai secetos (cu 22,3%), respectiv cu 11,4% umiditatea aerului mai scăzută. În perioada rece (X-III) media temperaturilor a fost cu 35,75%mai mare decât media multianuala, iar în perioada caldă cu 9,5 %.

În ce privește cantitatea de precipitații înregistrată s-a caracterizat prin cantitățile cele mai reduse în lunile mai și iunie dar și la semănatul porumbului în luna aprilie.

Umiditatea relativă a aerului a avut abateri negative față de medie în fiecare lună, cu excepția lunii august când s-a înregistrat și o cantitate apreciabilă de precipitații (89,4mm).

Tabelul nr. 4. Caracterizarea climatica a anului agricol 2009 după Stația meteorologică Oradea.

4.1.2.2. Caracterizarea climatica a anului 2010

Anul 2010 s-a caracterizat ca fiind mai bogat în precipitații din perioada de experimentare, înregistrându-se un plus de apă din precipitații cu 144,3% mai mult decât media multianuala respectiv mai cald cu 7,6%

Cele mai calde perioade au fost înregistrate la sfârșitul iernii în februarie cu 2,1° C, și în lunile de vegetație iulie-august cu 1,6°C.

În perioada rece s-a înregistrat o rezervă de apă în sol cu 61,8% mai mare decât normală zonei iar în timpul perioadei de vegetație au fost asigurate lunar cantitățile de precipitații pentru o bună dezvoltare și creștere a plantelor. În această perioadă s-au asigurat cu 31,4% mai multă apă din precipitații decât media multianuala.

Umiditatea relativă a aerului că medie anuală s-a situat la nivelul mediei multianuale cu valori mai mari în perioada de creștere activa din lunile aprilie-iunie.

Tabelul nr.5.Caracterizarea climatica a anului agricol 2010 dupa Statia meteorologica Oradea.

4.1.2.3. Caracterizarea climatica a anului 2011

În anul agricol 2011 se păstrează aceeași tendință de temperatură medie a perioadei mai mare decât normală cu 8,5%, dar perioada rece este cu 9,0% mai scăzută decât normală, iar perioada caldă este cu 9,8% superioară normalei. Cea mai sczuta temperatura este în luna februarie, iar cea mai caldă luna este august.

Regimul precipitațiilor este caracterizat mai secetos cu 8% pe întregul an agricol, iar perioada de vegetație aprilie-iulie de creștere intensă a plantelor este cu 10,9%, precipitații sub normală, cel mai mare deficit inregistandu-se în luna iunie (-49,1mm), perioada ce coincide cu umplerea boabelor la porumb. Precipitațiile di luna iulie (+53,6mm) asigura o bună dezvoltare pentru porumb în perioada înfloririi, matasirii, polenizării.

Umiditatea relativă a aerului în corelație cu cantitățile reduse de precipitații înregistrează luna de lună valori sub media multianuala, respectiv pe total an fiind un deficit de 7,6%.

În concluzie, se aprecieaza că cea mai scăzută temperatura medie lunară se înregistrează în 2 ani (2009,2011) în luna ianuarie (-1,2… – 1,3°C) respectiv în 2011 în februarie (-1,2°C), iar cea mai caldă perioadă este în iulie (2009 și 2010) respectiv în august (2011).

Din punct de vedere al precipitațiilor cel mai favorabil a fost anul 2010, fiind în perioade de vegetație și creștere intensă (aprilie-august) peste media multianuala, iar cei doi ani 2009 și 2011 au fost caracterizați mai secetoși în aceeași perioadă.

Tabelul nr.6. Caracterizarea climatica a anului 2011 după Stația de meteorologie Oradea

4.2. Metode de cercetare folosite

4.2.1. Analize fizice

4.2.1.1. [NUME_REDACTAT] de apă din masa de boabe este un criteriu de apreciere a călitațîi grânelor, foarte important din mai multe puncte de vedere. Starea de maturitate optimă la recoltare este caracterizată și prin umiditatea grâului care trebuie să fie de maxim 15%. Păstrarea grâului depinde în mare măsură de umiditatea să. La temperatura obișnuită, grâul se poate păstra în bune condițîi numai dacă umiditatea să este sub 13%. Dacă umiditatea depășește 14% apar o serie de procese chimice legate de accelerarea respirației cu producere de căldură și apă, urmate de procese fermentative complexe care duc la alterarea masei de boabe.

Pentru determinarea umiditățîi cerealelor se pot folosi metode de analiză bazate pe determinarea pierderii procentuale de masă a cerealelor în anumite condițîi – metoda standardizată, dar pot fi folosite și alte metode ce utilizează aparate pentru determinări rapide, cu respectarea instrucțiunilor de utilizare (umidometre – [NUME_REDACTAT], Weiss, Supermatic). În caz de litigiu determinarea umiditățîi se face numai prin uscarea la etuvă, prin metoda standardizată.

Determinarea umiditățîi se face cât mai curând după luarea probei, dar nu mai târziu de 16 ore de la primirea ei în laborator, deoarece umiditatea se poate schimba ca rezultat al respirației boabelor de cereale.

Conform metodei de referință practică 712/1999, cerealele se usucă în etuvă, în curent de aer și la presiune atmosferică, în condițîi de temperatură și durată stabilite în funcție de natura cerealelor. Din cerealele, cu umiditatea inițială cuprinsă între 9 – 15%, care se macină până la dimensiuni de 1,7mm, se cântăresc, cu precizie de 0,001g, 5h într-o fiolă uscată și tarată în prealabil, inclusiv capacul. Cerealele care corespund condițiilor de granulozitate, nu se macină, ci se cântăresc rapid și se pun 5g într-o fiolă uscată și tarată în prealabil, inclusiv capacul. Fiolele încărcate cu probe se introduc descoperite, cu capacul alături, în etuva încălzită la temperatura de 130̊C, și se mențîn 2 ore. Timpul se cronometrează din momentul în care s-a atins temperatura indicată, după închiderea etuvei. După terminarea uscării fiolele sunt acoperite și se introduc în exicator unde se mențîn 30 – 40 minute pentru răcire. Fiolele răcite se cântăresc cu precizia de 0,001g după care se calculează rezultatele conform relației:

U= (Mo – M1) /Mo X 100, %.

În care: Mo – este masa probei înainte de uscare, g; M1 – este masa probei după uscare, g.

Fig. 4.1. Determinarea MH

4.2.1.2. Masă a 1000 boabe (MMB)

Masa relativă a 1000 boabe reprezintă greutatea acestora aproximativă în grame, la umiditatea existentă în momentul determinării. Masa absolută a 1000 boabe reprezintă greutatea acestora, exprimată în grame, raportată la substanța uscată, calculată în funcție de conținutul de umiditate al boabelor în momentul analizei.

Masă a 1000 boabe este influențața de condițiile pedoclimatice, de gradul de maturizare a boabelor. Valorile ridicate ale acestei caracteristici fizice indică o calitate superioară a boabelor.

Modul de determinare conform STAS 6123/1 – 73.

Principiul metodei:

Se cantarește o cantitate de cereale și apoi se numără boabele întregi.

Pregătirea probelor conform SR ISO 2170 – 1996.

Modul de lucru:

Proba de analiză, care trebuie să corespundă aproximativ masei a 500 cereale, se cantarește cu precizie se 0,01g. Din această probă se aleg boabele întregi, apoi se recântărește cu aceiași precizie, restul rămas reprezentând impuritățile, boabele sparte. Se scade masa acestora din masa inițială a probei luate pentru determinare. Se numără boabele întregi separate. Se determină umiditatea cerealelor analizate. Pentru fiecare probă se vor face două determinări.

Calculul și exprimarea rezultatelor:

Masa relativă a 1000 boabe se determină cu relația:

Mr = (M – m)/n x 1000, g

În care: M – este masa probei de analiză cântărită pentru determinare; m – este masa restului rămas după separarea boabelor întregi din proba de analiză, g; n – este numărul boabelor întregi separate.

Masa absolută 1000 boabe se calculează cu relația:

Mă= Mr x (100 – u)/100, g

În care:

Mr – este masa relativă a 1000 boabe, g; u – este umiditatea boabelor, %.

Rezultatul se exprimă dacă masa a 1000 boabe este mai mică de 10g, cu o zecimală dacă masa este cuprinsă între 10…50g și fără zecimală dacă masa este mai mare de 50g.

Fig. 4.2. Determinarea MMB – numărarea boabelor

Fig. 4.3. Determinarea MMB – cântărirea boabelor

4.2.1.3. Masa hectolitrică (MH)

Masa hectolitrică reprezintă masa, exprimată în kg, a unui volum de 0,01 cereale. Această masă are următoarea importanță: este un parametru principal în stabilirea extracției de făină, este indice folosit la gradarea cerealelor, este importantă la estimarea cantităților de cereale prin cubaj, este bază da calcul la dimensionarea celulelor de siloz. Masa hectolitrică este influențața de mai mulți factori printre care: umiditatea boabelor, forma și mărimea boabelor, starea suprafeței boabelor, cantitatea de impurități și natura lor, grosimea învelișurilor și masa specifică.

Modul de determinare este conform STAS 6123/2-73.

Principiul metodei:

Cântărirea cerealelor ce umplu un vas cilindric cu volumul de 1L.

Aparatura folosită este balanța hectolitrică formată din platan, 3 cilindri, greutate în formă de disc, cuțit, lăcaș pentru fixarea cilindrului 1.

Pregătirea probelor se face conform SR ISO 13690/2001.

Proba de laborator se omogenizează și se pregătește pentru determinarea masei hectolitrice, eliminându-se corpurile străine mari, care îngreunează efectuarea probei (tulpini de plantă, bulgări mari de pământ).

Modul de lucru:

Se fixează cilindrul 2 în lăcașul 7. Se introduce cuțițul 6 prin secțiunea cilindrului, iar pește cuțit se așează greutatea în formă de disc 5.

Se îmbină cilindrul 4 cu proba bine omogenizată și se îmbină cu cilindrul 3. După golirea cilindrului 4 și umplerea cilindrului 3, se trage repede cuțițul 6, greutatea căzând în cilindrul 2, antrenând în același timp boabele de soia din cilindrul 3. În timpul căderii boabelor cilindrului nu trebuie acoperit, nici mișcât. Se introduce apoi la loc cilindrul 6. Se îndepărtează cilindrul 4 și se elimină surplusul de boabe rămase pe cuțit, apoi se îndepărtează cilindrul 3 și cuțițul 6. Cilindrul 2 plin de boabe se agață la balanță și se cantarește punând pe platanul 1 greutățile necesare pentru echilibrarea pârghiilor.

Pentru fiecare probă se vor face două determinări.

Calculul și exprimarea rezultatelor

Se calculează masa hectolitrică corespunzătoare greutăților de pe platan și se face media aritmetică a celor două determinări, dacă diferența dintre ele nu depășește 0,5 kg/hl.

Fig. 4.2. Determinarea MH cu Granomatul

4.2.2. Analize chimice

4.2.2.1. Determinarea cenușîi

Această determinare se face în general numai cu scopul de a se calcula apoi conținutul de materie organică al îngrășământului.

Principiul metodei

Materialul de analizat se incinerează într-un cuptor, la temperatură cât mai joasă, până la greutatea constantă.

Rezultatele analizelor făcute pe probe de îngrășământ diferite – și chiar pe probe paralele luate din același îngrășământ – nu se pot compara între ele decât dacă temperatura de incinerare a fost aceeași în toate cazurile, deoarece compoziția cenușîi depinde în măsură considerabilă de această temperatură.

Modul de lucru

Se folosește proba uscată la aer și omogenizată prin măcinare. Aproximativ 5g din această probă se introduce și se răspândesc în strat uniform într-o capsulă de porțelan, cuarț sau platină, adusă în prealabil la greutatea constantă (prin calcinare, răcire timp de o oră în exsicator – 20 de minute pentru capsula de platină – și cântărirea la balanța analitică). Se cantarește din nou capsula încărcată. Diferența făță de greutatea capsulei goale reprezintă greutatea probei luate în analiză.

Substanța cântărită se incinerează încălzind capsula încet, mai întâi la flacăra unui bec de gaz, apoi într-un cuptor, de preferință electric și cu termoregulator, la o temperatură care să nu treacă de 550̊ ˚ C (roșu închis abia vizibil), unde este ținută până când cenușa devine albă sau cenușie deschis. După răcire în exsicator se cantarește, apoi se reia incinerarea în reprize de câte o oră, până la greutatea constantă.

[NUME_REDACTAT] procentual de cenușă al îngrășământului uscat la aer se calculează după relația:

În care:

C – conținutul procentual de cenușă;

A – greutatea cenușîi obținute, în g;

G – greutatea substanței cântărite pentru analiză, în g;

Pentru a calcula conținutul corespunzător îngrășământului proaspăt inițial, valoarea găsită pentru substanța uscată la aer se va înmulți cu raportul B/A, ca la determinarea fosforului total.

Rezultatele se exprimă cu două zecimale.

4.2.2.2. Determinarea proteinei

Modul de lucru:

Procedura de digestie: proba cântărită este transferată cantitativ într-un tub de digestie (~ 1g), 2 – 3 bucăți mici de sticlă sau chipsuri de piatră ponce și 7 – 15 ml acid de digestie și, apoi, după amplasarea pe digestor a două ecrane de căldură care determină încălzirea omogenă a tubului de digestie, începe încălzirea (420 ˚ C) și continuă până când se produce fumul alb al trioxidului de sulf, 20 – 30 minute. Aparatul trebuie să fie sub nișă sau să prezinte un dispozitiv de înlăturare a fumurilor cu neutralizare de către soluții concentrate de baze puternice. Dacă lichidul nu este clar, se adaugă o picătură de soluție de peroxid de hidrogen și fierbere continuă timp de 10 minute. Când digestia s – a terminat tuburile sunt lăsate să se răcească. Timpul de răcire poate fi scurtat prin ventilare. Când tuburile sunt reci, se adaugă 50 ml apă distilată fără amoniu și se agită tuburile.

Procedura de distilare: în unitatea de distilare se amplasează un tub de digestie rece. Se adaugă 50 ml soluție de hidroxid de sodiu și apoi se efectuează distilarea. Distilatul condensat este colectat cu 25 ml soluție de acid boric 4 %, conținută într-un flacon Erlenmeyer de 250 ml.

4.2.2.3. Determinarea conținutului de grăsime

[NUME_REDACTAT]. Principiul metodei: Grăsimea din proba de cercetat este extrasă până la epuizare cu solvenți organici și după îndepărtarea solventului de extracție se cântărește și se exprimă procentual. Pentru asigurarea extracției complete, probă este supusă în prealabil unui tratament termic la temperatură moderată prin care se realizează deshidratarea și distrugerea membranei sau peliculei proteice a microstructurii în care este înglobată.

Aparatură, materiale și reactivi:

aparatură de extracție continuă, model Soxhlet, cu balon de 250 ml, extractor de 100 ml și refrigerant,

etuvă electrică reglată la temperatura de 103 ± 2 ˚ C,

cartușe filtrante, sau plicuri confecționate din hârtie de filtru,

eter de petrol sau eter etilic (se recomandă eterul de petrol),

sulfat de sodiu anhidru, nisip de mare liber de substanțe organice și deshidratat, vată degresată.

Modul de lucru: Pe o cartelă de celuloid se așează o fâșie subțire de vată și se tarează. Din proba pregătită pentru analiză se iau circ. 5 g și se întind sub formă de șirag pe fâșia de vată. Se cântărește la balanța analitică și se notează cantitatea exactă luată în lucru. Aceasta se deduce din greutatea totală minus tara (greutatea cartelei de celuloid și a fâșiei de vată). Peste produsul cântărit se adaugă o cantitate egală sau mai mare de sulfat de sodiu anhidru sau nisip. Se rulează vata cu atenție în așa fel încât să nu se piardă nici o particulă de produs (în timpul în care se rulează vata, mâna nu trebuie să vină în contact cu produsul) și se introduce în cartușul filtrant sau în plicul confecționat din hârtie de filtru, în prealabil numerotat cu creion negru. Pentru produsele la care tocătura nu se aglomerează sub formă de bloc compact sau sub formă de pastă, nu este necesară folosirea sulfatului de sodiu sau a nisipului.

În cazul probelor cu conținut mare de grăsime este necesar ca fiecare cartuș sau plic, după cântărire și închidere, să se introducă în câte o fiolă curată și uscată de sticlă. Dacă probele au conținut mare de grăsime nu este necesară introducerea plicurilor în fiole individuale. Ele se pot așeza, fără a se atinge, însă, pe o tăviță curată și uscată. Probele astfel pregătite se introduc la etuva reglată la 103 ± 2 ˚ C unde se usucă timp de 6 ore, sau la 125 ± 2 ˚ C timp de o oră și jumătate. După epuizarea timpului se scot din etuvă și se răcesc. Între timp, baloanele Soxhlet uscate, curate și numerotate, se tarează la balanța analitică. Se introduce fiecare plic sau cartuș filtrant în exicatorul aparatului iar în balonul corespunzător se pune o cantitate de circa 150 ml din solventul folosit pentru extracție (pentru asigurarea sifonării este necesar ca în balonul de extracție să se găsească o cantitate de solvent egală cu circa o dată și jumătate capacitatea extractorului). Dacă plicurile au fost uscate la etuvă în fiole individuale, în special când se observă extravazarea grăsimii topite din plicul repectiv, fiecare fiolă se va clăti în 3 – 4 reprize cu cantități mici de solvent care se adaugă în balonul corespunzător. Se asamblează instalația de extracție, se acționează circuitul continuu de apă rece în refrigerente și se reglează în așa fel distilarea încât ritmul de picurare să asigure 10 – 12 sifonări pe oră. Extracția se consideră încheiată după 6 ore de distilare continuă în condițiile arătate. Sfârșitul operației se poate verifica cu ajutorul unei hârtii de filtru pe care se picură 1 – 2 picături din solventul ce se condensează în refrigerant, care după evaporare nu trebuie să lase pată grasă.

În cazul în care extracția tgrebuie continuată a doua zi, este bine ca după răcirea băii să se procedeze în așa fel încât în extractor să rămână solvent (1/2 – 2/3 din capacitatea acestuia), deci plicul să nu rămână peste noapte fără solvent.

Fig. Determinarea grăsimilor

După epuizarea extracției se scoate plicul din extractor și treptat întreaga cantitate de solvent din balon. În acest scop, când extractorul este aproape umplut (înainte de sifonare) se desface instalația și solventul din extractor se colectează într-un recipient. Operația se continuă până când nu mai cad din refrigerant picături de solvent condensate, dovadă ca s – a îndepărtat întreaga cantitate de solvent din balon și a rămas numai grăsimea extrasă. Se dezasamblează instalația și baloanele cu grăsimea extrasă se mențin 10 – 15 minute pe baie pentru îndepărtarea urmelor de solvent. Se șterg baloanele la exterior cu hârtie de filtru, apoi se introduc la etuva reglată la 103 ± 2 ˚ C unde se mențin o oră, o oră și jumătate, după care se răcesc în exicator și se cântăresc. Se repetă uscarea în reprize în câte 30 minute, până la constant. Pentru evitarea oxidării grăsimii în timpul uscării, se recomandă să nu se folosescă temperaturi mai mari de 103 ± 2 ˚ C.

Calculul rezultatelor: Conținutul de grăsime al probei ce se cercetează se calculeză cu ajutorul formulei următoare:

Grăsime % = m/m 1 * 100

În care:

m = cantitatea de grăsime extrasă, în g. Aceasta se deduce din greutatea balonului după uscare (adus la constant) și țara acestuia,

m 1= cantitatea de produs luată în lucru.

CAPITOLUL V. REZULTATE ALE CERCETĂRILOR PROPRII

Rezultatele cercetărilor soiurilor și hibrizilor de porumb s-au realizat în perioada 2009 – 2011 pe preluvosolul de la S.C.D.A., Oradea, în câmpul de Bilanțul apei în sol. Analizele fizice și chimice s-au realizat în cadrul laboratorului Platformei de cercetare și în câmpul experimental.

5.1. Determinarea masei hectolitrice

Tabelul nr. 5.1. Masa hectolitrică obținută cu ajutorul granomatului, Oradea, S.C.D.A.

În tabelul nr. 5.1. Precum și în figură 5.1. Sunt redate rezultatele obținute la determinarea masei hectolitrice, iar hibridul Neptun are valoarea cea mai mare și anume 75,9 kg/hl ceea ce înseamnă că aceasta a avut un rol pozitiv asupra porumbului. Pe locul al ÎI –lea se află hibridul Florencia cu o umiditate de 72,7 kg/hl, urmat îndeaproape de Soi roșu cu o umiditate de 72,4 kg/hl. [NUME_REDACTAT] galben, care este de 71,9 kg/hl este foarte apropiată de valoarea hibridului Turda, care este de 71,8 kg/hl. [NUME_REDACTAT] este ultimul care are o umiditate cuprinsă între 70 – 75,9 kg/hl, acesta înregistrând o valoare de 70, 9 kg/hl. Cu valori mai mici de 70 kg/hl se află hibrizii Fundulea 376 cu o valoare de 67,7 kg/hl, Dulcin cu o valoare de 61,4 kg/hl, iar pe ultimul loc se află hibridul Excelent cu o valoare de 59,9 kg/hl.

Figura 5.1. Rezultatele grafice reprezentând Masa hectolitrică ( MH ) , determinată cu ajutorul granomatului la hibrizii și soiurile cercetate la S.C.D.A. , Oradea.

5.2. Determinarea masei a 1000 de boabe

Se iau probele în 3 repetiții , se numără câte 100 de boabe din fiecare probă și se cântăresc . Valoarea obținută la fiecare probă după cântărire se înmulțește cu 10 .

Tabelul nr. 5.2. Masa a 1000 de boabe , Oradea , S.C.D.A.

După cum se observă , valoarea cea mai mare din tabelul 5.2. o are hibridul Florencia adică 430,6 g , urmat de hibridul Soi roșu care are o valoare a MMB – ului de 418,3 g . Valori apropiate se află între hibridul Fundulea 376 , a cărui valoare este de 389,1 g și hibridul Soi galben , care are o valoare de 372,0 . [NUME_REDACTAT] 400 se situează pe locul V având o valoare de 326,6 g . O diferență mică de valori este și între hibridul Kamaria , cu o valoare de 252,2 g și hibridul Turda , care înregistrează o valoare de 249,3 g . Pe penultimul loc se află hibridul Dulcin cu o valoare de 205,6 g , iar pe ultimul loc este hibridul Floricele , care înregistrează o valoare de 156,2 g .

Figura 5.2. Masa a 1000 boabe ( MMB ) , determinată la hibrizii și soiurile cercetate la S.C.D.A. Oradea .

5.3. Determinarea umidității porumbului

Umiditatea porumbului s – a determinat cu granomatul în laborator la S.C.D.A. Oradea .

Tabelul 5.3.Umiditatea porumbului , Oradea S.C.D.A.

Hibridul cu umiditatea cea mai ridicată este Florencia , care are o valoare de 15,1 % , iar cea mai scăzută valoare o are porumbul zaharat Dulcin , respectiv 12,2 % . Ceilalți hibrizi studiați se încadrează între aceste valori .

Figura 5.3. Umiditatea hibrizilor studiați la S.C.D.A. Oradea

5.4. Determinarea proteinei din germenii de porumb

Detrminarea s-a făcut în laborator după metoda Kjeldahl , s – a câtărit câte 1 g din fiecare probă , se adaugă 12 ml de H2SO4 concentrat , cipsuri de porțelan pentru amestecarea omogenă a probelor și 5 g de catalizator format din CuSO4 + Ca2SO4 , se începe procesul de mineralizare în 4 timpi , distilare și captarea azotului în acid boric 4 % , urmând titrarea probelor cu H2SO4 0,1 N cu factorul cunoscut .

Calcularea N total s-a făcut după următoarea formulă :

N total % = 0,0014 x VH2SO4 / 1 x 100

Pentru calculul proteinei s-a folosit factorul 5,8 , coeficient de transformare a azotului total în proteină :

P % = N total % x 5,8

Tabelul 5.4.Determinarea proteinei din germenii de porumb , S.C.D.A . [NUME_REDACTAT] punct de vedere al conținutului N total la germenii hibrizilor de porumb studiați se observă că în anii de studiu cerecetați , datorită condițiilor climatice și tehnologice care au influențat mult valorile obținute , cel mai mare conținut l – a avut Soiul roșu 2,66 % , urmat de porumbul de floricele ( Excelent ) respective 2,38 % , iar cea mai mică valoare a avut-o hibridul Florencia 1,23 % .

Valorile conținutului germenilor de porumb în proteină sunt cuprinse între valorile 14,28 % la hibridul Excelent și 7,39 % la hibridul Florencia .

Figura 5.4. Conținutul germenilor de porumb în N total % și Proteină %

5.5. Determinarea procentului de grăsime din germenii de porumb

Conținutul de grăsime este definit ca fracție extractabilă cu un solvent în condițiile indicate pentru metoda utilizată , lipidele sunt eliberate înainte de extracție prin intermediul hidrolizei.

Pasul 1 : se macină fiecare probă și se cântăresc câte 3 g produs , se învelește fiecare probă în hârtie de filtru .

Pasul 2 : acid clorhidri HCl , circa 4 N , 100 ml HCl concentrat , amestecat cu 200 ml apă Pasul 3 : Hidroliza probei .

de la 50 până la 100 ml HCl 4N pentru probă . După concentrarea condensatorului de răcire cu apă , flaconul Erlenmeyer este încălzit până la punctul de fierbere timp de 1 oră . La sfârșitul hidrolizei , în proba încă fierbinte se adaugă 150 ml apă și circa 1 g substanță de filtrare.

Pasul 4 : Filtrarea probei

-un filtru dublu de hârtie înmuiat în apă e utilizat pentru filtrarea probei hidrolizate . [NUME_REDACTAT] utilizat pentru hidroliză este spălat cu apă fierbinte , iar rezultatul spălării este turnat pe filtru . Se spală cu apă până când soluția rezultată la spălare nu mai produce reacții acide .

Pasul 5 : Uscarea probei

– filtrul dublu de hârtie este plasat pe o sticlă de ceas și desicat într-o etuvă la 102 ˚C timp de 2 ore împreună cu flaconul Erlenmeyer utilizat pentru hidroliză . Filtrele uscate sunt rulate și introduse într- un cartuș de extracție . Interiorul flaconului și sticla de ceas sunt șterse cu hârtie de filtru înmuiată în solvent , care este de asemenea introdusă în cartușul de filtrare . Se utilizează penseta .

Pasul 6 : Extracția

– se folosesc 30 – 60 ml din solventul ales și pietricele de fierbere . Se lasă 15 minute cu cartușul de extracție scufundat în solventul aflat în fierbere după care 30 minute de spălare de reflux .

Pasul 7 : Uscarea extractului

– se introduce vasul de extracție cu pietricele de fierbere într – o etuvă la 100 ˚ C timp de 30 minute . Se răcește într – un exicator .

Pasul 8 : Cântărirea

– vasul ce conține extractul cu pietricelele de fierbere este cântărit cu o aproximație de 1 mg .

Pasul 9 : Controlul extracției

– repetarea extracție pe probă extrasă în aceleași condiții ar trebui să dea un extract de mai puțin de 2 mg , dacă nu , trebuie utilizat un timp de extracție mai îndelungat .

Pasul 10 : Exprimarea rezultatelor

se exprimă în procente cu 2 cifre zecimale , specificând ce solvent a fost utilizat.

[NUME_REDACTAT] : – trece prin fiecare etapă : încălzire , imersie , spălare , recuperare .

S – au luat cele 9 probe , s – au măcinat și cernut prin sită . S – a făcut la vasele de extracție , s – a pornit aparatul și s – au pus vasele de extracție la evaporate în etuvă timp de 1 oră la temperature de 105 ˚ C . Aceste vase se răcesc și se cântăresc cu o precizie de 0,001 g .

Tabelul 5.5. Determinarea procentului de grăsime din germenii de porumb , S.C.D.A . [NUME_REDACTAT] cel mai mare în grăsime îl are Soiul galben , adică 23,33 % . La un procent de 21,0 % se află hibridul Fundulea 376 . [NUME_REDACTAT] înregistrază o valoare de 19,41 % , cu 0,76 % mai mare decât hibridul Florencia , care are un procent de 18,65 % . Soiul roșu înregistrează o valoare de 17,5 % , iar imediat după el la o mică diferență se află hibridul Neptun , care are un procent de 17,0 % . [NUME_REDACTAT] înregistrează un procent de 15,05 % , iar pe penultimul loc se află hibridul [NUME_REDACTAT] cu un procent de 13,2 % . Pe ultimul loc cu un procent de 8,43% se află hibridul Kamaria .

Figura 5.5. Determinarea procentului de grăsime la germenii de porumb , S.C.D.A. Oradea

5.6. Determinarea cenușii

S – a efectuat în laboratorul de la S.C.D.A. Oradea . Această determinare se face în general numai cu scopul de a se calcula mai apoi conținutul de materie organică .

Tabelul 5.6.Determinarea cenușii , S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] cum se observă în tabelul 5.6. valori peste 0,20 g au următorii hibrizi și soiuri : hibridul Fundulea 376 , înregistrează o valoare de 0,26 g , urmat de hibriul Neptun și Soiul roșu care înregistrează aceleași valori , adica 0,24 g , la egalitate ca valori sunt și hibrizii Florencia și Excelent , care au valoarea de 0,22 g fiecare , ultimul soi care are o valoare de peste 0,20 g este Soiul galben , care înregistrează o valoare de 0,21 g . Hibrizii care au valori mai mici de 0,20 g sunt : Dulcin cu o valoare de 0,18 g , urmat de [NUME_REDACTAT] care are o valoare de 0,17 g , iar pe ultimul loc se situează hibridul Kamaria care înregistrează o valoare de 0,15 g.

Figura 5.6. Determinarea cenușii , S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] chimice la soiurile și hibrizii luați în studiu s – au determinat după metodele folosite în laboratoarele de specialitate . Rezultatele analizelor chimice : cenușă , proteină , conținutul de grăsime la germenii de porumb sunt redate în graficul de mai jos :

Figura 5.7. Determinarea cenușă , proteină , conținutul de grăsime la germenii de porumb, S.C.D.A. Oradea

5.7. Determinarea masei endospermului și embrionului umed și uscat

Tabelul 5.7.1.Gramajul endospermului și embrionului boabelor de porumb după înmuiere, S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] tabelul 5.7.1. reiese faptul că soiul cu masa endospermului umed cea mai mare este Soiul roșu respectiv 56,51 g , iar hibridul cu masa endospermului umed cea mai mică este 16,62 g , iar celelalte soiuri și ceilalți hibrizi se încadrează în aceste valori . Hibridul cu masa embrionului umed cea mai mare este Florencia respectiv 15,48 g , iar hibridul cu masa embrionului umed cea mai mică este Excelent care are o masă de 7,39 g , celelate soiuri și ceilalți hibrizi au o masă cuprinsă în aceste valori . Totalul cel mai mare îl înregistrează Soiul roșu cu o valoare de 65,96 g , iar cel mai mic îl înregistrează hibridul Excelent cu o valoare de 24,01 , ceilalți hibrizi și celelalte soiuri se încadrează în aceste valori .

Graficul 5.7.1. Gramajul endospermului și embrionului boabelor de porumb după înmuiere,

Tabelul 5.7.2. Gramajul endospermului umed și uscat , S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] observă în tabelul 5.7.2. că Soiul roșu are masa endospermului umed cea mai mare , respectiv 56,51 g și cea mai mare masa a endospermului , adică 38,65 g , tot la acest soi se înregistrează și diferența cea mai mare și anume 17,86 g . Hibridul care are masa endospermului uscat cea mai mică este Excelent , care înregistrează o valoare de 16,62 g , acesta are și masa endospermului uscat cea mai mică , adică 12,41 g , tot la acest hibrid se observă și diferența cea mai mică 4,21 g . Celelalte soiuri și ceilalți hibrizi se încadrează în aceste valori.

Graficul 5.7.2. Gramajul endospermului umed și uscat , S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] 5.7.3. Gramajul embrionului umed și uscat , S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] care înregistrează masa cea mai mare a embrionului umed este Florencia cu o masă de 15,48 g ., iar hibridul care are masa embrionului umed cea mai mică este Excelent 7,39 g . Hibridul care are masa embrionului uscat cea mai mare este Fundulea 376 , 6,50 g , iar soiul cu masa embrionului uscat cea mai mică este Soiul roșu 2,21 g . Celelalte soiuri și ceilalți hibrizi au masele embrionului umed și uscat cuprinse între aceste valori .

Graficul 5.7.3. Gramajul embrionului umed și uscat , S.C.D.A. Oradea

5.8 . Producțiile kg/ha obținute în 2009 – 2011 la varietățile de porumb studiate

Tabelul 5.8.1.Producțiile kg/ha obținute în 2009 – 2011 la varietățile de porumb studiate , după S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] mai mare producție obținută a avut loc în anul 2011 , urmată de producția obținută din anul 2009 , iar pe ultimul loc este producția obținută în anul 2010 . În anul 2009 producția cea mai mare a fost realizată pentru hibridul Fundulea 376 , iar cea mai mică pentru hibridul Excelent . În anul 2010 producțiile obținute sunt în scădere față de anii 2009 și 2011 , iar hibridul care a înregistrat cea mai mare producție din acest an este Fundulea 376 , iar cea mai mică producție a fost înregistrată de hibridul Excelent . Anul 2011 este anul cu cele mai mari producții obținute față de anii anteriori , 2009 și 2010 , iar producția cea mai mare a fost înregistrată de hibridul Fundulea 376 , iar cea mai mică producție a fost înregistrată de hibridul Excelent . După cum se observă hibridul Fundulea 376 a înregistrat cele mai mari producții în anii de studiu 2009 – 2011 , având o medie anuală de 9169 kg/ha , iar hibridul Excelent a înregistrat cele mai mici producții în anii 2009 , 2010 și 2011 , având o medie anuală de 3434 kg/ha.

Figura 5.8.2. Producțiile kg/ha obținute în 2009 – 2011 la varietățile de porumb studiate , după

S.C.D.A. Oradea

CONCLUZII

Studiile efectuate asupra boabelor de porumb în câmp și la locul de desfacere , au dus la următoarele concluzii :

Conținutul cel mai ridicat de proteină , dintre hibrizii cercetați și soiurile cercetate , îl înregistrează Soiul roșu cu o valoare de 15,96% .

Procentul cel mai ridicat de grăsime din germenii de porumb îl are Soiul galben , având o valoare de 23,33 % .

Conținutul de proteine a înregistrat valori mari , iar conținutul cel mai mare este cel de grăsime . Datorită conținutului mare de proteine și grăsimi care conțin acizi grași nesaturați , porumbul este o sursă importantă de substanțe nutritive .

Folosind materie primă și auxiliară de calitate bună , s-au obținut produse finite care se încadrează în categoria de produse corespunzătoare pentru consum .

Condițiile de păstrare și comercializare au fost respectate menținându – se astfel starea de prospețime a boabelor .

Pentru a păstra calitatea preparatelor pe perioada depozitării și comercializării se impune controlul locului de depozitare , al condițiilor de igienă în încăperile de depozitare și desfacere , condițiile de temperatură și umiditate și periodic , prin sondaj verificarea stării de prospețime a preparatelor depozitate .

Producțiile cele mai mari obținute pentru varietățile de porumb studiate în anii 2009 – 2011 , au fost în anul 2011 deoarece condițiile climatice și tehnologice au fost favorabile culturii porumbului.

BIBLIOGRAFIE

Aldrich R.S. si colab., – MODERN CORN PRODUCTION, Editura A.L. [NUME_REDACTAT] M.. – Fitotehnia , [NUME_REDACTAT] lonescu de la Brad, lasi , 2003 .

[NUME_REDACTAT]., Salontai AL., Vasilica C., Barnaure V., Borceanu I., –
Fitotehnie , [NUME_REDACTAT] si Pedagogica, Bucuresti , 1991.

Barban. Z si colab., – Fitotehnie , vol I , [NUME_REDACTAT], Bucuresti , 1985 .

Bilteanu GHE., Birnaure V. – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] si Pedagogica,
Bucuresti , 1969 .

BILTEANU GHE. BIRNAURE V.-1997- Fitotehnie, [NUME_REDACTAT], Bucuresti, 1997 .

[NUME_REDACTAT] – Tehnică experimentală , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2006 .

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ) – 50 de ani de cercetări agricole în Oradea , Fascicula I , Culturi de câmp și furajere , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2012.

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ) – Eroziunea terenurilor în pantă din Bihor , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2011.

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ) – Irigațiile în [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2009 .

[NUME_REDACTAT] – Agricultură generală , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2008.

[NUME_REDACTAT] Domuța , [NUME_REDACTAT] – Materii prime vegetale , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2010 .

C-tin Banu – Tratat de [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] , Editura ASAB, Bucuresti, 2009 .

[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT] , 2007

[NUME_REDACTAT] – Practici de agrochimie , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2011.

[NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] și colab. – Tehnologia culturii porumbului în Nord – [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2004 .

[NUME_REDACTAT] Munteanu , [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] Roman , [NUME_REDACTAT] – Fitotehnie , [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad , Iași , 2003.

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] , Bucuresti , 1999.

[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Vegetale , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2008.

[NUME_REDACTAT] – Tehnologia și [NUME_REDACTAT] Prime , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2008.

[NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] – Materii prime vegetale , [NUME_REDACTAT] din Oradea , 2010.

Panificație – Metode de analiză , [NUME_REDACTAT].

POPESCU S. – [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Cerealelor , Făinii și a Produselor de Panificație și [NUME_REDACTAT] , Editura I.D.T., Bucuresti , 1964.

Segal B., Segal R. – [NUME_REDACTAT] de Analize în [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] , Bucuresti , 1996 .

Segal B., Segal R., Dan V., Teodoru V. – [NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] , Bucuresti , 1985 .

Productia vegetala. Cereale si plante tehnice. Redactia revistelor agricole, Bucuresti 2006-2009.

www.gazetadeagricultura.info

www.revista-ferma.ro

www.educativ.ro –cultura-porumbului

http://ro.wikipedia.org/wiki/Porumb

http://www.agroinfo.ro/

http://www.agra.ro/